Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosar nr. 2.149/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- judecător, │
│Corina-Alina │preşedintele Înaltei │
│Corbu │Curţi de Casaţie şi │
│ │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- judecător, │
│Ivanovici │preşedintele Secţiei I │
│ │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andrei │- judecător, preşedinte │
│Claudiu Rus │delegat al Secţiei │
│ │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I │
│Băldean │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I │
│Popoiag │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana Ispas│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Maricela │- judecător la Secţia │
│Cobzariu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Constantin │- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gheorghe │- judecător la Secţia │
│Valentin │penală │
│Chitidean │ │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Loredana Brezeanu, procuror-şef al Biroului de reprezentare din cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil. 4. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 5.637/105/2019. 6. După prezentarea referatului cauzei, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public. 7. Doamna procuror-şef Loredana Brezeanu expune argumentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosar, în sensul celor arătate în continuare. În principal, sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerinţa caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, în condiţiile existenţei în ordinea juridică a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017 („Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017“) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 martie 2021 („Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021“). În subsidiar, pe fondul chestiunii de drept, se solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept în discuţie, în sensul că soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate, iar, în acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“ şi „netemeinicia acuzaţiei în materie penală“ constituie criterii autonome, care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală şi dau dreptul persoanei la repararea pagubei. 8. Preşedintele completului închide dezbaterile, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 9. Prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 5.637/105/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: a) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţia definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate? b) În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzaţiei în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală? II. Dispoziţii legale incidente 10. În mecanismul hotărârii prealabile sunt supuse interpretării prevederile art. 539 din Codul de procedură penală, conform cărora: "ART. 539 (1) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei." III. Expunerea succintă a cauzei 11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secţia I civilă cu nr. 5.637/105/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 539 raportat la art. 540 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 2.193 din 8 octombrie 2020, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată. 13. Prin Decizia civilă nr. 2.210 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă, pentru următoarele considerente: (i) Deşi dispoziţiile legale pe care s-a întemeiat, în principal, cererea de chemare în judecată - dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală - şi-au încetat efectele juridice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, acţiunea apelantului-reclamant nu poate fi respinsă de plano fără a examina, în fapt şi în drept, cererea formulată, cu atât mai mult cu cât sunt încă în vigoare dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „orice persoană faţă de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege“. (ii) Asupra caracterului nelegal al privării de libertate în urma arestării preventive nu se poate pronunţa decât judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară, respectiv instanţa de judecată. (iii) Pentru a se naşte dreptul la despăgubire este necesar ca încheierea sau hotărârea pronunţată de judecător să fie definitivă şi să constate că măsura a fost luată, prelungită sau menţinută cu încălcarea dispoziţiilor legale. Nu se pune problema nelegalităţii atunci când măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale. Caracterul nelegal al privării de libertate nu rezultă implicit din soluţia dispusă de organele judiciare, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, având în vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, paragrafele 12, 17). (iv) Or, în litigiul pendinte, încheierile prin care s-a dispus şi, ulterior, s-a prelungit măsura arestării preventive au fost contestate de către apelantul-reclamant, iar, prin încheieri definitive, contestaţiile au fost respinse, ca neîntemeiate. În ceea ce îl priveşte pe apelantul-reclamant, nici prin încheierile definitive prin care s-a dispus şi, apoi, s-a prelungit măsura arestării sale preventive de către judecătorii de drepturi şi libertăţi şi nici prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nu s-a stabilit caracterul nelegal al privării sale de libertate, împrejurare care a fost corect stabilită de către prima instanţă. 14. Împotriva deciziei civile pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs apelantul-reclamant, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, cu nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, întrucât a condiţionat dreptul la despăgubiri de nelegalitatea privării de libertate, fără a lua în considerare faptul că, în cauză, măsura arestării preventive apare ca fiind una nedreaptă prin raportare la soluţia de achitare. 15. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă cu nr. 5.637/105/2019, dosar în care a fost formulată sesizarea menţionată la paragraful 9 din prezenta decizie. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 16. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 17. Cu privire la fondul chestiunilor de drept, instanţa de trimitere a arătat că sunt posibile două interpretări: (i) o interpretare în sensul că, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, general obligatorie, chiar în absenţa intervenţiei legiuitorului conform art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se impune recunoaşterea, în favoarea celui vătămat, a dreptului la repararea pagubei, în cazul privării de libertate dispuse în cursul unui proces penal soluţionat prin achitare, chiar în condiţiile în care privarea de libertate nu a avut caracter nelegal, fiind o privare de libertate numai nedreaptă/injustă sau determinată de o acuzaţie penală netemeinică, potrivit considerentelor deciziei instanţei constituţionale; (ii) o interpretare în sensul că art. 539 din Codul de procedură penală nu asigură, chiar după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, temeiul legal pentru acordarea de despăgubiri numai în baza hotărârii penale de achitare a persoanei care a fost privată de libertate în cursul unui proces penal. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 18. Prin Adresa nr. 2.410/C/3.577/III-5/2022 din 23 decembrie 2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat concluzii, în sensul celor arătate în continuare: (i) în principal, sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerinţa caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, în condiţiile existenţei în ordinea juridică a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 15/2017 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021; (ii) în subsidiar, pe fondul chestiunii de drept, se solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept în discuţie, în sensul că soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate, iar, în acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“ şi „netemeinicia acuzaţiei în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală. VI. Jurisprudenţa naţională cu privire la chestiunea de drept A. Jurisprudenţa la nivelul curţilor de apel 19. În urma analizei jurisprudenţei transmise de curţile de apel la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, au fost decelate orientările jurisprudenţiale prezentate în continuare. 20. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţia definitivă de achitare, soluţia de achitare nu este suficientă pentru acordarea despăgubirilor, fiind necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în acord cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017. 21. Într-o altă orientare jurisprudenţială, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, prin care a fost extins domeniul de aplicare a prevederilor respective şi la situaţiile de deţinere nedreaptă, s-a apreciat că, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţia definitivă de achitare, soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate, fără a fi necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 22. Prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 935/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 29 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 23. Prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare este neconstituţională, întrucât încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 24. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este admisibilă şi a fost propus şi motivat proiectul soluţiei ce se propune a fi dată sesizării. IX. Considerentele Înaltei Curţi A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 25. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, şi anume: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle pe rolul Înaltei Curţi, al unei curţi de apel sau al unui tribunal; c) instanţele mai sus menţionate să judece cauza în ultimă instanţă; d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi. 26. Aceste condiţii sunt îndeplinite, pentru considerentele arătate în continuare. 27. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, care este învestită cu judecarea unui recurs împotriva unei decizii pronunţate în apel, cauza având ca obiect despăgubiri civile provenite dintr-un proces penal. Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 cu referire la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă judecă în ultimă instanţă, hotărârea pronunţată fiind definitivă. 28. În contextul în care recurentului nu i s-a recunoscut, în fazele procesuale anterioare, dreptul la despăgubiri derivate dintr-un proces penal finalizat printr-o soluţie de achitare, ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală prin raportare la două decizii cu forţă obligatorie, aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Curţii Constituţionale, iar partea menţionată a criticat, în calea de atac, raţionamentul juridic al instanţelor referitor la aplicarea deciziilor juxtapuse enunţate, soluţionarea cauzei depinde de chestiunile de drept ce se solicită a fi lămurite. 29. Problemele de drept vizate de sesizare prezintă caracter de noutate, în condiţiile în care Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021 a fost pronunţată relativ recent, iar instanţele nu au dat încă o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală, din perspectiva hotărârii instanţei de contencios constituţional, la nivel jurisprudenţial, de o anumită întindere sau consistenţă. De asemenea, prezintă şi un anumit grad de dificultate, hotărârile judecătoreşti şi punctele de vedere exprimate de instanţe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu dreptul la despăgubiri al unei persoane care a fost supusă unei măsuri privative de libertate în cursul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare pentru unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. În plus, gradul de dificultate rezidă şi din aparentul înţeles diferit al celor două instanţe care au pronunţat deciziile obligatorii în legătură cu relevanţa hotărârii de achitare în ce priveşte dreptul la despăgubiri solicitat în temeiul art. 539 din Codul de procedură penală. 30. Evidenţele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi asupra chestiunii de drept, precum şi faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. B. Cu privire la fondul chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită 31. Cu privire la fondul chestiunii de drept se solicită, în primul rând, dezlegarea problemei dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, raportat la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, soluţia de achitare este suficientă pentru acordarea despăgubirilor cuvenite unei persoane care a fost arestată preventiv, în ipoteza în care procesul penal, în cursul căruia a fost arestată, s-a soluţionat printr-o hotărâre definitivă de achitare şi fără ca nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate să fi fost constatată în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017. 32. În al doilea rând, în aceeaşi ipoteză, se solicită dezlegarea chestiunii de drept - dacă noţiunile „caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate“ şi „netemeinicia acuzaţiei în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei respective la repararea pagubei. 33. Se constată că, prin conţinutul său, art. 539 din Codul de procedură penală, citat la paragraful 10 din prezenta decizie, consacră dreptul la repararea pagubei al persoanei faţă de care s-a dispus, în mod nelegal, o măsură preventivă privativă de libertate sau o altă măsură cu efect similar, neprevăzută de lege. Determinat de reglementarea acesteia în Codul de procedură penală, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate constituie o procedură specială în raport cu răspunderea civilă delictuală reglementată în Codul civil. 34. În interpretarea, în vederea aplicării unitare, a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie să fie constatată explicit prin actele jurisdicţionale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăşi, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate. 35. Textul art. 539 din Codul de procedură penală a fost declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021, constatându-se neconstituţionalitatea soluţiei legislative care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare sau achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. 36. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni pentru repararea pagubei formulate împotriva statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acţiune întemeiată, în esenţă, pe faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate în cursul procesului penal, însă a fost achitat definitiv. 37. Curtea Constituţională a avut de analizat critica potrivit căreia reglementarea dreptului la repararea pagubei în concepţia art. 539 din Codul de procedură penală este mult prea restrictivă, deoarece condiţionează acest drept numai de criteriul nelegalităţii privării de libertate şi refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluţia de achitare pronunţată - şi, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală -, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal. 38. Analizând această critică, instanţa de contencios constituţional a considerat că, „având în vedere obligaţia statului de a valoriza dreptatea, încălcarea inviolabilităţii libertăţii individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluţiei procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparaţie atât materială, cât şi morală. De aceea, condiţionarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie în condiţiile în care, în temeiul acestor dispoziţii constituţionale, şi soluţia de achitare/clasare dată pe fondul acuzaţiei în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate“ (paragraful 44 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021). 39. În urma analizei efectuate, Curtea Constituţională a conchis că, „întrucât un text de lege nu poate restrânge sfera de aplicabilitate a unor prevederi constituţionale şi nu poate avea prevalenţă în raport cu o normă de rang constituţional, unei soluţii de achitare/clasare date într-un proces penal pentru motivele antereferite trebuie să i se confere aceeaşi finalitate reparatorie din moment ce ea dovedeşte încălcarea aceleiaşi valori constituţionale - inviolabilitatea libertăţii individuale a persoanei - precum în cazul nerespectării normelor legale privind luarea/prelungirea/menţinerea măsurii preventive privative de libertate. Este adevărat că situaţia analizată nu reprezintă un caz de privare nelegală de libertate, însă, având în vedere că ambele ipoteze sunt menite să apere aceleaşi valori constituţionale (dreptatea, libertatea individuală, legalitatea), înseamnă că persoanei căreia i s-a încălcat inviolabilitatea libertăţii individuale trebuie să i se recunoască şi să beneficieze de aceeaşi protecţie. De aceea, Curtea constată că situaţia analizată reprezintă un caz de privare nedreaptă de libertate, ipoteză în care dreptul la despăgubiri al persoanei nu poate fi anihilat. Prin urmare, juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conţinutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară şi corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie, tratamentul lor juridic sub aspectul felului şi întinderii reparaţiei, precum şi al acţiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“ (paragraful 45 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021). 40. Sesizarea prealabilă de faţă caută răspunsul la întrebarea în ce condiţii textul art. 539 din Codul de procedură penală, sancţionat de către Curtea Constituţională, conferă dreptul la despăgubiri nu doar în ipoteza constatării caracterului nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal, deci a unei privări nelegale de libertate, ci şi în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, adică atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. 41. În concret, se solicită dezlegarea chestiunii de drept dacă soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei supuse măsurii preventive privative de libertate şi, ulterior, achitate. 42. Este de observat că întrebarea instanţei de trimitere nu vizează interpretarea deciziei Curţii Constituţionale, ci efectiva aplicare a textului de lege sancţionat de către instanţa de contencios constituţional. De altfel, această posibilitate răzbate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 43. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituţională a apreciat că „este important a stabili în ce măsură norma sancţionată prin decizia pronunţată de către instanţa de contencios constituţional este aptă să funcţioneze fără intervenţia ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferenţiată de la caz la caz. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă ansamblul legislativ pe care considerentele şi dispozitivul unei decizii a Curţii Constituţionale se grefează oferă toate elementele necesare aplicării acestuia într-un mod previzibil, în ciuda pasivităţii legiuitorului“ (paragraful 54 din decizie). 44. Potrivit clasificării, operate şi exemplificate în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, în categoria deciziilor prin care instanţa de contencios constituţional a sancţionat o soluţie legislativă se pot identifica: (i) decizii ce se referă la lipsa din legislaţie a unor condiţii ce trebuie îndeplinite sau a unor situaţii ce ar fi trebuit prevăzute; (ii) decizii ce au în vedere soluţia legislativă ce reiese din utilizarea în cuprinsul unui text a unei sintagme; (iii) decizii ce sancţionează omisiunea de incriminare a unei fapte; (iv) decizii ce sancţionează lipsa căii de atac. 45. Evident, Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021 face parte din categoria deciziilor ce sancţionează o soluţie legislativă, pentru lipsa unei situaţii ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, instanţa de contencios constituţional statuând că, în privinţa unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluţii de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeaşi finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate. 46. Astfel, pe lângă existenţa dreptului la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate în cursul procesului penal, decizia constată existenţa constituţională a dreptului la repararea pagubei în cazul privării legale de libertate în cursul procesului penal soluţionat prin clasare sau achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. 47. Ca atare, se constată că ansamblul normativ în vigoare permite aplicarea, într-un mod previzibil şi unitar, a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost sancţionat de către Curtea Constituţională. 48. De altfel, în conţinutul considerentelor de la paragraful 45 al Deciziei nr. 136/2021, Curtea Constituţională a remarcat că „juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conţinutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară şi corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie, tratamentul lor juridic sub aspectul felului şi întinderii reparaţiei, precum şi al acţiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“. 49. Aşadar, „în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în faţa instanţei civile va avea ca temei respectiva ordonanţă de clasare sau hotărâre judecătorească de achitare“ (paragraful 54 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021). 50. În consecinţă, soluţiile de clasare sau de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, rămase definitive, sunt suficiente pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în faţa instanţei civile, ceea ce determină un răspuns afirmativ la prima întrebare din sesizarea prealabilă. 51. În acelaşi timp, soluţiile de clasare sau de achitare, întemeiate pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dovedesc caracterul neîntemeiat sau nedrept al acuzaţiei penale şi au ca efect reţinerea caracterului injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate luate în mod legal împotriva persoanei în cauză, în cursul procesului penal. De aceea, noţiunile caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate şi netemeinicia acuzaţiei în materie penală constituie criterii autonome care conferă dreptul la repararea pagubei. 52. Prin urmare, răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată prin sesizarea prealabilă este afirmativ. 53. De asemenea, cele două decizii obligatorii, Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021, nu oferă o viziune diferită asupra relevanţei hotărârii de achitare în ce priveşte dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situaţii distincte în care se pretinde un asemenea drept. Decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăşi, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condiţiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în timp ce decizia Curţii Constituţionale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi cod. Prin urmare, cele două decizii converg în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală, evident, însă, pe laturi diferite. 54. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.637/105/2019, şi, în consecinţă, stabileşte: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţie definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluţia de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate. În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzaţiei în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală. Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2023. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Bogdan Georgescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
