Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, în special a celor ale art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România în Dosarul nr. 1.739/309/2016 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 75D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.934D/2017, cu un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 2.168/208/2016 al Judecătoriei Caransebeş. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 75D/2017 şi nr. 1.934D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.934D/2017 la Dosarul nr. 75D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.739/309/2016, Judecătoria Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, în special ale art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din acest act normativ. 8. Prin Încheierea din 10 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.168/208/2016, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 9. Excepţie a fost ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. şi Societatea Piraeus Bank România - S.A. cu ocazia judecării unor cauze civile având ca obiect acţiuni în constatarea dării în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 intervin atât asupra caracterului executoriu şi/sau definitiv al unei hotărâri judecătoreşti, precum şi asupra modalităţii de încetare a unei executări silite, stabilind că atât consumatorii în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre de către instanţele de judecată cu privire la contractul de credit, cât şi cei care se află în faza executării silite, indiferent de stadiul acesteia, pot solicita creditorului ştergerea datoriei decurgând din contractul de credit, în integralitate, indiferent de stadiul procedurii judiciare sau extrajudiciare, ceea ce contravine principiului separaţiei puterilor în stat. Arată că legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat; se arată, astfel, că prin reglementarea criticată, şi anume art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestaţii la executare formulate în procedura executării silite. Autoarele arată, în esenţă, că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât i se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. Legiuitorul modifică, astfel, destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016. 11. De asemenea se arată că prevederile art. 3, 4, 6, 7, 8 din Legea nr. 77/2016 contravin exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi respectării drepturilor dobândite şi a intereselor legitime. Se precizează că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Tot în acest context, se arată că art. 7 din Legea nr. 77/2016 stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă, iar art. 8 din lege încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept. Se mai susţine că previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului de credit cu cele pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului; or, transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit fără acordul creditorului încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii, ceea ce conferă caracterul neconstituţional al art. 5 alin. (2) şi art. 10 din lege. 12. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, autoarele excepţiei arată că, prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, astfel încât prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale. În acelaşi sens, arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat, atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind în acelaşi timp şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura. Consideră că prevederile Legii nr. 77/2016 încalcă principiul securităţii juridice, consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin faptul că prevede posibilitatea retroactivării legii, încalcă principiul pacta sunt servanda şi creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, aceasta fiind astfel inaccesibilă. 13. Cu privire la încălcarea art. 21 din Constituţie, autoarele excepţiei susţin că art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei“. Se mai arată că reglementarea criticată limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie. 14. Apreciază că prin adoptarea Legii nr. 77/2016 s-au instituit în sarcina creditorilor obligaţii severe cu privire la modalitatea de administrare a patrimoniului acestora, prin impunerea preluării imediate a unui imobil cu care a fost garantat contractul de credit şi a eliminării oricăror sume ce urmau a fi recuperate în baza contractului odată cu obţinerea proprietăţii asupra imobilului respectiv, instituţiile de credit fiind forţate să fie parte într-un contract ale cărui condiţii nu le-au agreat niciodată. Cu privire la încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie apreciază că prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016. De asemenea, pentru aceleaşi motive consideră că este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din lege, apreciind că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz. Se ajunge, astfel, la pierderea dreptului de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului, iar prin efectul art. 3 din lege banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit. 15. Cu privire la încălcarea art. 45 din Constituţie, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Aceştia susţin că libertatea comerţului reprezintă o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, iar pentru garantarea acesteia statul are obligaţia de a garanta şi dreptul la profit. Prin urmare, prin instituirea unei obligaţii în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor exercitat în baza legii, în mod unilateral şi neîngrădit, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Arată că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea părţilor de a-şi asuma obligaţii şi a dobândi drepturi într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. 16. Cu privire la încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie apreciază că art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare care nu sunt excepţionale. Astfel se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim în sensul că vizează interese pur private, şi nu generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi ale debitorului. 17. Cu privire la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, autorii excepţiei arată că Legea nr. 77/2016, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară, întrucât, atât timp cât legea criticată reglementează derogări de la Codul civil, şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate tot ca lege organică. 18. Cu privire la încălcarea art. 135 din Constituţie apreciază că art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind astfel necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea, în ansamblul său, favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb. Susţin, de asemenea, că Legea nr. 77/2016 contravine caracterului excepţional al legislaţiei consumeriste, având în vedere că normele analizate nu permit judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor. Astfel, arată că legea criticată ar trebui să impună parcurgerea acestor verificări prealabile, în prezent legea dând dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac. 19. Învederează, totodată, că scopul Directivei 2014/17/UE nu este nici pe departe limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului şi nici instaurarea unei prezumţii absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în favoarea consumatorilor. Prin dispoziţiile pe care le cuprinde, Legea nr. 77/2016 este contrară Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. De altfel, considerentul (58) al directive stipulează faptul că „statele membre trebuie să permită creditorilor să rezilieze contractul de credit în cazul în care se poate stabili că consumatorul a furnizat în mod deliberat informaţii neconforme sau falsificate la momentul efectuării evaluării bonităţii sau că nu a furnizat intenţionat unele informaţii care ar fi avut drept rezultat o evaluare a bonităţii negativă sau în cazul în care există alte motive întemeiate, compatibile cu dreptul Uniunii.“ Apreciază, astfel, că scopul directivei este diferit de cel al Legii dării în plată, aplicarea în timp a directivei fiind stabilită în mod diferit de cea a legii criticate, iar măsurile de implementare a legii sunt inutile şi contrare regulii proporţionalităţii. Menţionează că unicul text al directivei care se referă la posibilitatea stingerii obligaţiei izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului este cel prevăzut la art. 28 „Arierate şi executare silită“, însă, spre deosebire de textul naţional, norma de drept a Uniunii este proporţională şi prezintă un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proporţională pentru că reglementează nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea în plată a bunului, dar şi compensaţiile juste şi echitabile la care este îndrituit creditorul într-o atare ipoteză. Totodată, arată că textul Directivei clarifică şi un aspect esenţial, şi anume faptul că returnarea sau transferul bunului către creditor poate fi agreată exclusiv de către părţi şi nu poate reprezenta o măsură de ingerinţă a statului în libertatea contractuală. 20. Judecătoria Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 75D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, instanţa de judecată consideră că prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 contravin principiului neretroactivităţii legii şi arată că, în ceea ce priveşte raporturile juridice izvorâte din contractele încheiate sub imperiul reglementărilor anterioare, care nu prevedeau mecanismul unilateral al dării în plată a imobilului în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin contractele de credit, determină imposibilitatea aplicării prevederilor Legii nr. 77/2016 în privinţa creanţelor rezultând din contractele de credit care erau scadente sau supuse executării la data intrării în vigoare a acestui act normativ. 21. Totodată, din perspectiva accesibilităţii şi predictibilităţii legii, instanţa de judecată apreciază că reglementarea criticată este susceptibilă de afectare a principiului securităţii raporturilor juridice prin posibilitatea retroactivării legi în alte situaţii decât cele prevăzute limitativ de Constituţie şi încălcarea principiului libertăţii contractuale, cu efectul lipsirii unei părţi de prestaţia la care cealaltă parte s-a obligat prin contract. 22. Apreciază, de asemenea, că, potrivit procedurii instituite de Legea nr. 77/2016, debitorul nu îşi poate exprima consimţământul sau opoziţia, ceea ce aduce atingere dreptului său de proprietate, impunând o sarcină excesivă asupra unei părţi contractuale prin obligarea preluării prin darea în plată a imobilului aflat în garanţie, cu consecinţa stingerii tuturor obligaţiilor născute din contractul de credit. 23. Judecătoria Caransebeş, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.934D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată. Arată, astfel, că prin adoptarea Legii nr. 77/2016 legiuitorul a înţeles să deroge de la caracterul convenţional al dării în plată, instituind o procedură prin care aceasta operează ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a debitorului. 24. Instanţa de judecată consideră că Legea nr. 77/2016 este criticabilă atât din punctul de vedere al încălcării principiului neretroactivităţii legii, cât şi din perspectiva nerespectării principiului libertăţii contractuale, care presupune şi libertatea de a stabili ca stingerea obligaţiilor născute prin voinţa ambelor părţi să aibă loc tot prin voinţa comună a acestora. 25. În fine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 1.059 din 11 decembrie 2012, prin care s-a statuat că prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, garantat prin art. 44 din Constituţie, acesta protejând doar acele creanţe care sunt certe, lichide şi exigibile, instanţa de judecată consideră că Legea nr. 77/2016 nu aduce atinge acestui drept fundamental. 26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, în special cele ale art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 30. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 care consacră statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“, precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Astfel, referitor la data încheierii contractelor de credit, Curtea reţine că acestea au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără a se raporta în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016. 32. Faptul că în aceste cauze contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 33. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 34. În acest context, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printro decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost pronunţată şi publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezentele cauze, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinse ca devenite inadmisibile, având în vedere şi faptul că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate şi din perspectiva altor standarde constituţionale decât cele prin raportare la care Curtea a reţinut neconstituţionalitatea lor, dar avute în vedere de instanţa constituţională în considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135 referitor la economie şi art. 148 din Constituţie. 35. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48). 36. Cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 1 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege ( a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 110 din 8 martie 2018). 37. Referitor la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Curtea observă că art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate. 38. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că „indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“ [paragraful 115]. 39. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea reaminteşte faptul că neconstituţionalitatea prevederilor art. 7 din Legea nr. 77/2016 a fost constatată, sub rezervă interpretativă, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, inclusiv din perspectiva art. 21 alin. (3) din Constituţie. 40. Cu referire la criticile formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 din Constituţie, Curtea a reţinut că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ 41. Cu privire la invocarea de către autoarele excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauzele de faţă. 42. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat că „Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată“. 43. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016. 44. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în prezentele cauze. 45. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 123, şi Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragraful 20, Curtea constatat că „darea în plată poate opera şi în faza executării silite, neputându-se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat al hotărârii instanţei judecătoreşti care a încuviinţat executarea silită, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea fondului. Chiar şi în această fază instanţa poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii“. 46. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte prevederi ale Legii nr. 77/2016, Curtea a reţinut că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterăm cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, şi anume „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. (…) De asemenea, Curtea a statuat că, (…) în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă. (…) Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/ încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016. 47. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte prevederi de lege, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România în Dosarul nr. 1.739/309/2016 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă şi de către Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 2.168/208/2016 al Judecătoriei Caransebeş. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblu său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Şimleu Silvaniei - Secţia mixtă şi Judecătoriei Caransebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
