Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 556 din 14 iunie 2024

Comenteaza legea

Dosar nr. 5.468/2/2022


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Preşedinte: X  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│X              │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│X              │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│X              │- magistrat-asistent  │
└───────────────┴──────────────────────┘

    Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal lipsesc părţile, respectiv recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne şi intimatul-reclamant X.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând faptul că recursul este timbrat, declarat şi motivat în termen, iar părţile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
    Se mai învederează că intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a invocat excepţia netimbrării recursului.
    Analizând excepţia de netimbrare, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte o respinge, reţinând că recurentul a timbrat recursul, conform dovezii existente la fila 33 din dosar.
    Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte, cu aplicarea art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile publice închise şi reţine recursul spre soluţionare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra recursului de faţă,
    din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
    1. Cererea de chemare în judecată
    Prin acţiunea formulată reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat anularea art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2, secţiunea a 4-a a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2.09.2016 şi anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 298/23.12.2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor.

    2. Soluţia instanţei de fond
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 690 din 10 aprilie 2023, a respins excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii şi rămânerii fără obiect invocate de pârât prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 140/2016 formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată, a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 298/2011 şi a anulat Ordinul MAI nr. 298/2011.

    3. Calea de atac exercitată
    Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.
    În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a eludat cu desăvârşire dispoziţiile Legii nr. 554/2004 unde legiuitorul a înţeles să stabilească, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligaţia de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea întocmai a acestei obligaţii fiind una dintre condiţiile sine qua non ale admisibilităţii în principiu a acţiunii.
    De asemenea, au fost eludate şi dispoziţiile articolului 193 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
    Faptul că reclamantul a adresat Ministerului Afacerilor Interne în temeiul Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, o cerere privind comunicarea unor informaţii privind încadrarea în structurile M.A.I. a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei formulării plângerii prealabile în condiţiile Legii nr. 554/2004.
    În opinia recurentului, instanţa avea obligaţia de a reţine că intimatul-reclamant nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor legale imperative, prin aceea că a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, fapt pentru care demersul reclamantului în justiţie e profund viciat ab initio şi, pe cale de consecinţă, neavenit sub aspectul admisibilităţii.
    Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul consideră că, în ceea ce priveşte obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ, aceasta subzistă chiar şi după modificările aduse dispoziţiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/25.07.2018, prin introducerea alin. (5) la textul de lege indicat, excepţia reglementată prin alineatul nou-introdus vizând actele administrative cu caracter individual.
    Legiuitorul, completând dispoziţiile art. 7 cu alin. (5), nu a înlăturat din ordinea juridică obiectivă dispoziţiile alin. (11) al acestui articol care relevă tocmai obligativitatea de a fi îndeplinită procedura prealabilă, oricând, atunci când un act normativ este deferit analizei judecătorului specializat de contencios administrativ.
    În aceste împrejurări, având în vedere faptul că reclamantul nu face dovada parcurgerii procedurii prealabile, iar excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepţie peremptorie, dirimantă, singura soluţie posibilă în prezenta cauză este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, fapt care face, totodată, inutilă cercetarea în fond a pricinii.
    În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi implicit a lipsei de interes, instanţa de fond a făcut de asemenea o greşită aplicare a legii, ignorând, pe de o parte, că actul normativ a cărui anulare se solicită şi-a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 şi, pe de altă parte, că anularea sa în raport cu motivele invocate nu este întemeiată.
    Recurentul mai susţine că, odată abrogat, actul administrativ cu caracter normativ nu mai poate face obiectul controlului de legalitate, întrucât nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege de a produce efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condiţii esenţiale pentru ca un înscris juridic să fie calificat ca act administrativ şi să poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
    Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiect al acţiunii în contencios administrativ îl poate forma numai un act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (12) lit. c) din acelaşi act normativ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
    Întrucât, Ordinul M.A.I. nr. 298/2011 nu mai întruneşte condiţiile pentru a fi considerat un act administrativ, acesta nu mai poate face obiectul unei acţiuni în anulare, reglementată de prevederile Legii contenciosului administrativ şi fiscal nr. 554/2004.
    Raportat strict la obiectul prezentei cauze, recurentul apreciază că solicitarea reclamantului de a obţine pe calea unei hotărâri judecătoreşti încă o dată abrogarea Ordinului nr. 289/2011 este evident lipsită de obiect, instanţa neputând dispune anularea unui ordin oricum inexistent.
    Astfel că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ menţionat lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant având ca obiect anularea unui ordin oricum inexistent.
    Pentru toate aceste considerente, recurentul apreciază că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei invocate şi respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.
    De asemenea, solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor astfel cum au fost formulate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantului.
    În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii, precum şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    4. Apărările formulate în cauză
    Intimatul X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
    Intimatul susţine că, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, legiuitorul a prevăzut la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cazurile în care nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.
    În literatura de specialitate se apreciază că momentul de la care actul administrativ intră în vigoare şi produce efecte juridice este cel al publicării actelor normative şi, respectiv, al comunicării actelor individuale.
    De asemenea, conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, efectele unui act normativ se produc de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.
    Prin urmare, recursul administrativ nu mai trebuie asumat în cazul unui act administrativ normativ, dacă acesta a intrat în vigoare şi a produs efecte juridice. Fiind vorba de un act administrativ normativ, Ordinul MAI nr. 298/2011 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 929 din 28.12.2011, astfel că nu se poate interpreta art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 decât în sensul că un astfel de act intră în circuitul civil şi începe să producă efectele pentru care a fost emis, de la data publicării sale, astfel că plângerea prealabilă pe care ar putea-o promova cel interesat în desfiinţarea unui asemenea act nu mai este obligatorie, întrucât nu mai sunt posibile revocarea actului şi, deci, atingerea scopului efectuării procedurii prealabile, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
    Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii ca urmare a abrogării Ordinului MAI nr. 298/2011 şi a lipsei de interes invocate de recurentul-pârât, intimatul susţine faptul că instanţa de fond a respins în mod corect această excepţie, deoarece s-a solicitat verificarea condiţiilor de legalitate pentru emiterea acestui act administrativ normativ, act care continuă să producă efecte juridice, deoarece în temeiul acestui ordin a fost emisă Dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov nr. 59/28.01.2015, prin care a fost suspendat din funcţia ocupată în cadrul IPJ Ilfov, dispoziţia mai sus menţionată fiind contestată în prezent pe rolul Tribunalului Ilfov în Dosarul civil nr. 1.577/93/2022, aceasta fiindu-i comunicată la data de 2.05.2022.
    Intimatul mai arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 244/2016, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului a fost declarat neconstituţional, rezultând astfel că Ordinul MAI nr. 298/2011 este lipsit de temeiul legal, nemaiputând produce efecte juridice după declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis.
    Decizia Curţii Constituţionale nr. 244/2016 este aplicabilă cauzei de faţă, întrucât efectul viitor şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale implică aplicarea acestora situaţiilor juridice pendinte, cum este cea din prezenta cauză, aspecte reţinute în mod corect de instanţa de fond.

    5. Soluţia instanţei de recurs
    Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
    Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
    În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei“)
    Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.“
    Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
    Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
    Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
    Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
    Aceasta deoarece din analiza considerentelor sentinţei recurate rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
    Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul, dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
    Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
    În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material“)
    În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins-o, reţinând faptul că actele administrative cu privire la care se solicită anularea au intrat în circuitul civil şi produc efecte juridice, fiind incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.“
    Aşadar, Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este întemeiată, având în vedere că modificarea adusă Legii nr. 554/2004, prin introducerea textului de lege sus-citat, se referă exclusiv la ipoteza actelor administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.
    În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi, implicit, a lipsei de interes, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că reclamantul solicită verificarea condiţiilor de legalitate pentru emiterea actelor administrative contestate, astfel că cererea de chemare în judecată are obiect, iar reclamantul justifică interesul în formularea acţiunii.
    Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din Codul de procedură civilă, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.
    Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
    Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.
    Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
    Prin urmare, intimatul-reclamant are interes în cauză.
    În ceea ce priveşte susţinerea recurentului conform căreia odată abrogat actul administrativ cu caracter normativ nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată şi nu poate fi primită.
    Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constată că actul administrativ normativ a fost emis de ministrul administraţiei şi internelor având în vedere prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 244/2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
    Prin urmare, Ordinul MAI nr. 298/2011 emis în executarea prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002 nu mai poate produce efecte după ce au fost declarate neconstituţionale chiar dispoziţiile Legii nr. 360/2002, în temeiul cărora a fost emis.
    În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
    Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

    6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
    Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii,
    DECIDE:
    Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Definitivă.
    Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Magistrat-asistent,
                    X

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 1.462 din 13 martie 2024 referitoare la recursul declarat de recurentul-pârât împotriva Sentinţei nr. 690 din 10 aprilie 2023