Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 1.302 din 6 martie 2025 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 1.302 din 6 martie 2025 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 315 din 9 aprilie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.547/2/2024


┌────────────┬─┬───────────────────────┐
│Preşedinte: │X│- judecător            │
├────────────┼─┼───────────────────────┤
│            │X│- judecător            │
├────────────┼─┼───────────────────────┤
│            │X│- judecător            │
├────────────┼─┼───────────────────────┤
│            │X│- magistrat-asistent   │
└────────────┴─┴───────────────────────┘

    S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei civile nr. 1.870 din 20 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin consilier juridic Andrada Bianca Stoica, lipsă fiind intimatul-reclamant X.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând că recursul este legal timbrat, iar intimatul-reclamant a depus întâmpinare, care a fost comunicată părţii adverse.
    Înalta Curte, luând act că nu se formulează alte cereri, în conformitate cu dispoziţiile art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
    Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin consilier juridic X, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. De asemenea, apreciază necesară menţinerea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum au fost modificate prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv păstrarea sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“.
    Opinează că, în prezenta cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, având în vedere că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material indicate prin cererea de recurs.
    În esenţă, susţine că nu există o contradicţie între modificarea adusă art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 şi art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Aşadar, legislaţia primară reglementează momentul de la care participantului i se naşte dreptul la pensie privată, la fel cum intimatului-reclamant i s-a recunoscut dreptul la pensie în sistemul public, respectiv la pensia de serviciu, prin Decizia de pensionare nr. X. Însă, această decizie nu produce efecte juridice în ceea ce priveşte plata, întrucât nu a solicitat eliberarea din funcţie, ci a optat pentru continuarea activităţii profesionale.
    Mai mult decât atât, chiar şi Casa Naţională de Pensii Publice a considerat că magistraţii au calitatea de pensionari doar începând cu momentul eliberării din funcţie. Astfel, nu se poate acorda pensie privată fără ca intimatul-reclamant să aibă calitate de pensionar, pentru că ar contraveni scopului pentru care a fost creată această pensie privată, de a suplimenta pensia publică.
    Concluzionând, pentru toate motivele expuse, solicită admiterea recursului, precum şi amânarea pronunţării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise.
    Înalta Curte, luând act de susţinerile recurentei-pârâte, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile şi rămâne în pronunţare asupra căii de atac promovate, precum şi asupra solicitării de amânare a pronunţării formulate de către recurenta-pârâtă.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra recursului de faţă,
    din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
    1. Cererea de chemare în judecată
    Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5.03.2024, cu nr 1.547/2/2024, reclamantul Grădinaru Daniel, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv anularea sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“.

    2. Hotărârea primei instanţe
    Prin Sentinţa nr. 1.870 din 20 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.547/2/2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“. În baza dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, a dispus publicarea sentinţei în Monitorul Oficial al României, prin grija grefei, după rămânerea ei definitivă.

    3. Calea de atac exercitată
    Împotriva Sentinţei nr. 1.870 din 20 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
    În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport cu conţinutul art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, şi cu prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
    Astfel, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a concluzionat în sensul că prin aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 se impune o condiţie suplimentară faţă de legislaţia primară pentru acordarea pensiei private, prin instituirea obligaţiei prezentării documentului de eliberare din funcţie, această concluzie neţinând cont de împrejurarea că dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 stabilesc data naşterii dreptului la pensie privată, care coincide cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, iar nu şi data începerii plăţii sau data primirii activului personal net. Deopotrivă, potrivit tezei introductive a alin. (1) al art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul primeşte contravaloarea activului personal net în condiţiile art. 4, adică în condiţiile în care: „participantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale“, prevederi care nu pot fi scoase din context.
    Or, printr-o interpretare coroborată a celor două dispoziţii legale şi în lumina prevederilor Legii nr. 303/2022, a susţinut recurenta-pârâtă că rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că, în cazul magistraţilor, doar cei care beneficiază de pensie de serviciu în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2022 pot solicita plata activului net de la administratorul fondului de pensii, în temeiul dispoziţiilor clare ale art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 corelate cu condiţiile dovedite în baza documentelor menţionate la art. 5 din acelaşi text normativ.
    Interpretarea dată de intimatul-reclamant şi însuşită şi de către instanţa de fond, în ceea ce priveşte adăugarea la legislaţia primară, respectiv la textul prevăzut de art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prin textul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 modificată, este eronată, în opinia recurentei-pârâte, aceste articole reglementând, în fond, două momente diferite.
    Aşadar, legislaţia secundară este emisă doar în scopul clarificării condiţiilor privind începerea plăţii pensiei private şi nu de a condiţiona suplimentar recunoaşterea dreptului la pensie la care se referă textul art. 135 alin. (1), stabilind astfel doar ce înscrisuri sunt necesare pentru a se face dovada că sunt îndeplinite, astfel, condiţiile art. 4 din acelaşi act normativ, având în vedere că pensionarea efectivă a magistraţilor este dispusă prin decret al Preşedintelui României privind eliberarea din funcţie, iar nu prin decizia casei de pensii competente, care atestă doar naşterea dreptului la pensia de serviciu.
    Art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat nu prevede faptul că participantul poate cere plata pensiei private de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, ci că are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. La fel este şi în cazul de faţă, în care intimatul-reclamant are dreptul la o pensie publică în baza îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă potrivit deciziei de pensionare nr. X, dar nu poate cere plata exclusiv în baza acesteia, decât după dovada pensionării efective.
    Totodată, s-a mai invocat că art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 stabileşte că actul normativ reglementează modul în care activul personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat este utilizat în cazul în care acesta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr. 263/2010, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în situaţia unor categorii profesionale, după caz. De aici rezultă, încă o dată, faptul că întreg actul normativ în discuţie se referă la cu totul alte circumstanţe decât cele prevăzute de dispoziţiile art. 135 din Legea nr. 411/2004, acesta fiind şi motivul pentru care acest articol nici nu este invocat în Nota de fundamentare privind modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017 prin Norma A.S.F. nr. 34/2023.
    Totodată, în interpretarea prevederilor existente la nivelul legislaţiei secundare emise în aplicarea prevederilor legale de rang superior trebuie avută în vedere, în opinia recurentei-pârâte, şi o altă regulă de principiu, de tehnică legislativă, şi anume cea reglementată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit căreia: „(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare.“ Această regulă instituie cerinţa utilităţii normei din legislaţia secundară, în sensul că se doreşte ca legislaţia secundară să înlăture eventualele neclarităţi în interpretare, identificate din practică la nivelul legislaţiei primare, venind în sprijinul aplicării şi explicării textului de lege, considerând că reglementarea secundară este de natură a introduce în legislaţie „instrumentele“ necesare punerii în aplicare, în cazul de faţă, a prevederilor art. 135 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004.
    S-a mai subliniat de către recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară că sentinţa recurată este nelegală, Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, în sensul introducerii în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) a sintagmei „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“, neadăugând la legislaţia primară, ci asigurând aplicarea legislaţiei incidente, în mod unitar, prin protejarea intereselor tuturor participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, inclusiv a celor din categorii profesionale speciale, cum este cazul magistraţilor, având în vedere faptul că perioada de 12 luni în care se pot primi contribuţii şi se pot efectua regularizări conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi completările ulterioare, începe să curgă de la data plăţii efective a contravalorii activului personal net, dată care trebuie să corespundă cu intrarea în plată a pensiei publice, indiferent de sistemul de pensii de care aparţine participantul.

    4. Apărările formulate în cauză
    Intimatul-reclamant Grădinaru Daniel a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate. A arătat intimatul-reclamant că în mod corect a statuat instanţa de fond că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“, inserată suplimentar în art. 5 alin. (1) lit. b), adaugă în mod nelegal la legislaţia primară care reglementează dreptul la contravaloarea activului personal net al participantului, respectiv la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
    Cu privire la regimul juridic al Normei A.S.F. nr. 34/2023 care modifică Norma A.S.F. nr. 27/2017, intimatul-reclamant a reafirmat caracterul ei de act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 27/2017, aşa cum au fost modificate prin Norma A.S.F. nr 34/2023, nu pot adăuga dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în aplicarea cărora au fost emise.
    Or, art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public“, iar art. 136 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că „activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii private“. Aceste texte de lege sunt clare şi previzibile, în sensul că dreptul de a primi contravaloarea activului personal net se naşte în favoarea participantului la fondul de pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, respectiv a condiţiilor pentru acordarea unei categorii similare de pensie stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, aşa cum este şi Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fără a exista vreo altă condiţie suplimentară.

    5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
    Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
    Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege aplicabile substanţial speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
    Criticile recurentei-pârâte Autoritatea pentru Supraveghere Financiară vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport cu conţinutul art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, şi cu prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, susţinând recurenta-pârâtă, în esenţă, că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“, nu adaugă la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
    Pentru a verifica criticile aduse sentinţei recurate, din perspectiva incidenţei motivului de casare reglementat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va porni de la observarea conţinutului Notei privind aprobarea proiectului Normei pentru modificarea şi completarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, în cuprinsul căreia, la expunerea de motive, se arată că modificarea se impune „pentru crearea cadrului legal necesar implementării prevederilor Legii nr. 411/2004“, iar „necesitatea emiterii proiectului de act normativ constă în detalierea prevederilor art. 37, art. 38 şi ale art. 136 din Legea nr. 411/2004, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 174/2022“. Preambulul Normei contestate în cauză, nr. 34/2023, are un conţinut similar notei antereferite, făcând trimitere încă o dată la „art. 37, 38 şi 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. Or, cum corect a notat instanţa de fond, rezultă că Norma A.S.F. nr. 34/2023, din perspectiva modificării art. 5 alin. (1) lit. b), a fost emisă din necesitatea „detalierii prevederilor art. 136 din Legea nr. 411/2004“, în condiţiile în care art. 37 şi 38 din lege vizează alte situaţii, respectiv pensiile de invaliditate şi împrejurarea intervenirii decesului asiguratului.
    Cum Norma A.S.F. nr. 34/2023, prin care s-au adus modificări Normei A.S.F. nr. 27/2017 din perspectiva conţinutului art. 5 alin. (1) lit. b), este legislaţie secundară, fiind emisă în executarea dispoziţiilor Legii nr. 411/2004, Înalta Curte va analiza criticile recurentei-pârâte în raport cu statuările instanţei de fond şi cu dispoziţiile legale care conturează rolul şi limitele conţinutului actelor administrative cu caracter normativ emise în baza şi în executarea legilor, respectiv art. 4 alin. (3), art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
    Înalta Curte reţine, în primul rând, că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituţia României - care defineşte condiţiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Aşadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune, aşadar, obligativitatea subordonării actului normativ cu forţă juridică inferioară celui care are forţă juridică superioară.
    Relaţiile sociale sunt reglementate primar prin legi, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ, precum norma în discuţie, pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicţie în termeni, în acest sens statuând Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018). Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispoziţiilor primare, şi nu să reglementeze el însuşi astfel de dispoziţii.
    Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, iar art. 77 şi 78 din acelaşi act normativ stabilesc că ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, trebuind să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi, totodată, neputând conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
    De asemenea, considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 19/2022 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt aplicabile, la nivel de principiu, şi speţei de faţă, în condiţiile în care în analiză este legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ emis în executarea unei legi:
    "(...)
145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinţă a principiului supremaţiei legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât priveşte actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiţia de conformitate este indiscutabilă.
146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ.
147. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2018, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţia României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.
148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepţiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conţinută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ţine cont de actul normativ cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010, şi nu de normele metodologice, care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia (...)"

    În considerarea celor sus-arătate, cum art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma contestată a vizat, aşa cum se arată explicit în Nota de aprobare a proiectului, „detalierea“ aplicării art. 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat în mod corect la o analiză a Normei contestate în raport cu textul de lege al art. 136, care, însă, nu poate fi privit izolat de art. 135 al legii, criticile recurentei-pârâte privind o greşită corelare a Normei cu acest din urmă text de lege neputând fi primite.
    Astfel, art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „(1) Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. (2) Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale“, iar art. 136 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că: „Activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii private“, activul personal fiind definit la art. 2 alin. (1) pct. 2 din lege.
    Apreciind recurenta-pârâtă că se impune, aşa cum s-a arătat anterior, „detalierea“ dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 411/2004, a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, în sensul de a se prevedea că, „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condiţiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei pensii similare stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, însoţită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie; (...)“.
    Anterior modificării survenite prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, textul art. 5 alin. (1) lit. b) avea următorul conţinut: „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condiţiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei categorii similare de pensie“.
    Textele normative evocate conturează, aşadar, reţine Înalta Curte, dreptul participantului la un fond de pensii administrat privat, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, de a solicita atribuirea activului personal net, într-o singură tranşă, fără nicio altă limitare de ordin legal, doar astfel - în sensul de facilitate prevăzută expres de lege, putând fi interpretate prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, potrivit cărora, „după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată“. În situaţia judecătorilor, calitate pe care o deţine reclamantul-intimat Grădinaru Daniel, această dată este conturată legal de art. 211 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
    Din acest motiv apare ca vădit nefondată critica recurentei-pârâte în sensul că ar fi fost avută în vedere, cu prilejul modificării contestate, necesitatea respectării dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, în condiţiile în care reclamantul-intimat Grădinaru Daniel, magistrat, reclamă doar încălcarea, prin modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, a dispoziţiilor legale de rang superior care îi permit, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare potrivit legii speciale, Legea nr. 303/2022, atribuirea activului personal net.
    De altfel, art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 face trimitere la art. 4 din aceeaşi Normă, care prevede că „participantul care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, după caz, are dreptul să primească contravaloarea activului personal net, ca plată unică sau plăţi eşalonate, la cerere“. Interpretarea literală, gramaticală şi logică a art. 4 din Normă, prin raportare la actul normativ cu forţă superioară în temeiul căruia a fost emisă, conduce la concluzia că verbul „a beneficia“ are sensul de îndeplinire a condiţiilor legale de pensionare, contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin cererea de recurs.
    Deopotrivă, din perspectiva celor reafirmate în cererea de recurs vizând existenţa, până la modificarea Normei A.S.F., a unei discriminări între participanţii la fond, Înalta Curte achiesează la considerentele sentinţei recurate potrivit cărora, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, „participantul este proprietarul activului personal din contul său“, iar conform art. 135 şi art. 136 din acelaşi act normativ, cu referire la art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul poate beneficia de dreptul său de a solicita activul personal net într-o singură tranşă la momentul naşterii dreptului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, astfel încât nu se produce nicio discriminare între participanţi, fiecare fiind obligat să atingă un stagiu de cotizare la fondul privat de pensii echivalent cu data la care îndeplineşte condiţiile pentru pensionare în sistemul public, fiind astfel respectat întocmai şi art. 6 din Legea nr. 411/2004.
    Înalta Curte constată, aşadar, că, sub pretextul clarificării sferei documentelor necesare în scopul încasării contravalorii activului personal net, art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificat prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, condiţionează suplimentar faţă de lege recunoaşterea dreptului de a beneficia de această facilitate, la care se referă textul art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, impunând condiţia ca la data cererii beneficiarul să fie eliberat din funcţie, nu doar să îndeplinească condiţiile de pensionare, depunând în acest sens, obligatoriu, „o copie a documentului care atestă data eliberării din funcţie“.
    Instituirea unei noi cerinţe pentru acordarea activului net către participanţii la fondurile de pensii administrate privat, distinctă de îndeplinirea condiţiilor de pensionare (specifice domeniului de activitate al fiecărui participant în parte), unică limitare stabilită prin legea în executarea căreia a fost emisă Norma A.S.F. (respectiv Legea nr. 411/2004), este de natură a afecta însuşi dreptul substanţial recunoscut de lege magistraţilor participanţi la fondurile de pensii administrate privat.
    Este vădită, în aceste condiţii, nelegalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ, fiind nesocotit principiul ierarhiei actelor normative, cuprins în art. 4 alin. (3), art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.
    Nu în ultimul rând, Înalta Curte notează că este corectă susţinerea recurentei-pârâte în sensul că prin acte normative de rang inferior, precum Norma în discuţie, se pot clarifica/explicita aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziţii din acte normative de rang superior în raport cu diverse situaţii ce pot apărea în practică, însă subliniază că acestea trebuie să se circumscrie conţinutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluţii care să contravină sau să completeze nepermis prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000. Or, în speţă, art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, nu respectă această cerinţă, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în cele ce precedă.
    În aceeaşi linie argumentativă, Înalta Curte observă şi că trimiterea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 pentru a justifica modificarea art. 5 alin. (1) lit. b) din Normă porneşte de la o premisă greşit înţeleasă, acest text de lege, potrivit căruia „Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare“, fiind aplicabil şi legislaţiei secundare, însă doar în măsura în care sunt respectate, prioritar, dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege, conform cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
    Conclusiv, Înalta Curte arată că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiţie de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ contestat, sentinţa instanţei de fond fiind dată cu o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (3), art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, în raport cu prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

    6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
    Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei civile nr. 1.870 din 20 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
    Definitivă.
    Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 6 martie 2025.

                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Judecător,
                    X
                    Magistrat-asistent,
                    X

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 1.302 din 6 martie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 1.302 din 6 martie 2025 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 1.302 din 6 martie 2025 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ