Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA CIVILA nr. 23.A din 5 februarie 2007 impotriva Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 74/12 aprilie 2006 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIA CIVILA nr. 23.A din 5 februarie 2007 impotriva Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 74/12 aprilie 2006

EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 21 august 2007
Comenteaza legea

CURTEA DE APEL BUCURETI
Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze
privind proprietatea intelectualã


Şedinţa publicã din 5.02.2007
Curtea compusã din:
Preşedinte - Georgeta Stegaru
Judecãtor - Viorel Voineag
Grefier - Ionicã Roşioru

Pe rol se aflã soluţionarea cererilor de apel formulate de apelanta Societatea Românã de Radiodifuziune - SRR şi apelanta Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, împotriva <>Deciziei nr. 74/12 aprilie 2006 (Hotãrârii arbitrale din 10 aprilie 2006), pronunţatã de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimaţii Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - (CREDIDAM), Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România - UPFR şi Oficiul Român Pentru Drepturile de Autor - ORDA.
Dezbaterile şi susţinerile pãrţilor au avut loc în şedinţa publicã din 12 ianuarie 2007, când pãrţile prezente au pus concluzii pe cererile de apeluri, ce au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, încheiere ce face parte integrantã din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea cauzei la 19 ianuarie 2007, 26 ianuarie 2007, 2 februarie 2007 şi 5 februarie 2007 - data pronunţãrii prezentei decizii.

CURTEA,

asupra apelului de faţã, reţine urmãtoarele:
În conformitate cu art. 123^1 alin. (1) lit. f) şi cu <>art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , ORDA a emis <>Decizia nr. 216/2005 privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de cãtre organismele de radiodifuziune.
Ca urmare a existenţei unei divergenţe între organismele de gestiune colectivã şi utilizatori, în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiei ce trebuie plãtitã cãtre organismele de gestiune colectivã pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, s-a iniţiat procedura de arbitraj cu privire la stabilirea formei finale a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de cãtre organismele de radiodifuziune.
Prin Hotãrârea arbitralã pronunţatã la data de 10 aprilie 2006, Completul de arbitraj desemnat în baza <>art. 131 şi urmãtoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile ulterioare, a stabilit forma finalã a metodologiei privind remuneraţia datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune, cu urmãtorul conţinut:
1. Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia sã plãteascã o remuneraţie unicã echitabilã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
2. Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publicã, şi ale cãror drepturi conexe patrimoniale se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege, de cãtre organismele de radiodifuziune, se face în baza prevederilor art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f), art. 106^5 şi ale <>art. 112^1 din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã.
3. În cazul utilizãrii fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora, producãtorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligaţia de a obţine acordul expres al producãtorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult douã zile de la solicitare.
4. Societatea Românã de Radiodifuziune are obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerii acestora, în sumã forfetarã de 5.000.000 RON pentru anul 2006, respectiv 2.500.000 RON pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme.
5. Pentru anii 2007 şi 2008 Societatea Românã de Radiodifuziune are obligaţia de a plãti aceeaşi sumã indexatã cu indicele de inflaţie.
6. Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Românã de Radiodifuziune, au obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter), respectiv:
a) 2% pentru anul 2006;
b) 2,2% pentru anul 2007;
c) 2,4% pentru anul 2008.
7. Din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare se scad TVA şi alocaţia bugetarã, dacã este cazul. În lipsa acestor încasãri baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare.
8. Utilizatorii au obligaţia sã transmitã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme, pânã la data de 25 a fiecãrei luni, pentru luna precedentã, un raport care va cuprinde:
a) lista completã, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivã a drepturilor conexe prevãzute în prezenta metodologie;



┌──┬─────┬───┬───┬────┬───┬────┬──────┬─────┬───┬───┬───┬────┬──────┬───┐
│N │ Data│Mi-│Se-│Ti- │Au-│Ar- │Orches│Nr.  │Al-│Nr.│Pro│    │Anul  │   │
│r.│difu-│nu │cun│tlu │tor│tist│trã/  │ar-  │bum│ca-│du │Tarã│inreg.│F/V│
│  │zãrii│te │de │pie-│mu-│    │for-  │tişti│   │ta-│cã │    │      │   │
│c │     │   │   │sã  │zi │    │maţie/│     │   │log│tor│    │      │   │
│r │     │   │   │    │cã │    │grup  │     │   │   │   │    │      │   │
│t.│     │   │   │    │   │    │      │     │   │   │   │    │      │   │
├──┼─────┼───┼───┼────┼───┼────┼──────┼─────┼───┼───┼───┼────┼──────┼───┤
│1 │  2  │ 4 │ 5 │  7 │ 8 │ 11 │   12 │  13 │ 14│ 15│ 16│ 17 │  18  │ 19│
└──┴─────┴───┴───┴────┴───┴────┴──────┴─────┴───┴───┴───┴────┴──────┴───┘



b) baza de calcul a sumelor virate.
9. Raportul va fi transmis în format electronic şi va fi însoţit de o adresã de înaintare purtând numele reprezentantului legal, semnãtura acestuia şi ştampila utilizatorului, adresã prin care va fi confirmatã pe propria rãspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport.
10. Remuneraţia se plãteşte trimestrial pânã la data de 26 a primei luni urmãtoare trimestrului pentru care este datoratã.
11. La solicitarea scrisã a organismelor de gestiune colectivã, dupã efectuarea plãţilor, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestora copii certificate pe proprie rãspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzând informaţiile pe baza cãrora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivã o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregãtirea documentaţiei solicitate.
12. Organismele de gestiune colectivã au dreptul sã cearã un audit extern, pentru examinarea corectitudinii calculãrii remuneraţiei, de cãtre un auditor agreat de toate pãrţile.
13. Pentru întârzieri la platã, utilizatorii datoreazã penalitãţi de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.
14. Prezenta metodologie va putea fi modificatã numai dupã 3 ani de la data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivã sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei noi proceduri de negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani.
Pentru a pronunţa aceastã hotãrâre, Completul de arbitraj a reţinut, în esenţã, urmãtoarele:
- SRR a declarat în timpul negocierilor o pondere a utilizãrii repertoriului celor douã organisme de gestiune colectivã de 30%, pentru ca în întâmpinare sã menţioneze un procent de 42%, iar în punctajul comun un procent de 43,54%. Din datele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) rezultã cã ponderea utilizãrii repertoriului celor douã organisme de gestiune colectivã este de 46,13%;
- SRR a recunoscut utilizarea repertoriului la nivelul de 43,54%, context în care, faţã de dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ce obligã la negocierea metodologiilor, fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute de alin. (1) lit. c) şi e), "repertoriile fiind considerate repertorii extinse", şi având în vedere solicitarea SRR de acordare a unui procent de 2% din veniturile ponderate obţinute de SRR din activitatea de radiodifuzare, se justificã majorarea acestui procent proporţional cu creşterea ponderii, ajungându-se efectiv la un procent de 2,94%;
- faţã de împrejurarea cã în anul 2004 s-a prevãzut achitarea de cãtre SRR a sumei de 3.735.004 lei RON celor douã organisme de gestiune colectivã, ceea ce reprezintã 2,1% din veniturile ponderate ale SRR, prin aplicarea procentului de 2,94% la acea sumã, rezultã pentru anul 2006 o sumã forfetarã de 5.215.005 RON, ceea ce înseamnã mai mult decât au solicitat organismele de gestiune colectivã CREDIDAM şi UPFR;
- având în vedere cã organismele de gestiune colectivã şi SRR au agreat şi ipoteza stabilirii unei remuneraţii forfetare, Completul de arbitraj a hotãrât cã SRR trebuie sã plãteascã celor douã organisme de gestiune colectivã suma forfetarã de 5.000.000 lei, pentru anii 2007 şi 2008, suma urmând a fi actualizatã cu indicele inflaţiei;
- în ceea ce priveşte celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj a hotãrât cã acestea trebuie sã plãteascã un procent din totalul veniturilor brute lunare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008.
Împotriva acestei hotãrâri au declarat apel SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE - SRR şi ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE COMUNICAŢII AUDIOVIZUALE - ARCA.
A. Apelul formulat de apelanta SRR a fost depus la ORDA, instituţie care a dispus înaintarea acestuia cãtre Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. 5.588/2/2006 pe rolul Secţiei a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
Apelanta SRR a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotãrârii arbitrale expunând, în esenţã, urmãtoarele critici:
1. referitor la pct. 1 al metodologiei: legiuitorul a prevãzut cã pentru situaţia fonogramelor publicate în scop comercial gestiunea colectivã este facultativã, iar nu obligatorie, împrejurare în care trebuia sã se ţinã seama şi de dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 , potrivit cãrora trebuia sã se ţinã seama la stabilirea remuneraţiei şi de "proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi";
2. în ceea ce priveşte pct. 3 al metodologiei: prin acest punct Completul de arbitraj a stabilit necesitatea obţinerii unui acord suplimentar din partea producãtorilor, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau în generice de emisiuni ori rubrici proprii ale acestora. Acest acord este nelegal şi nenecesar,iar obligaţia obţinerii unui astfel de acord nu poate fi stabilitã într-o metodologie care priveşte activitatea de radiodifuzare, ci în raporturile dintre producãtorul spotului publicitar şi organismele de gestiune colectivã. În plus, obligaţia producãtorului spotului publicitar nu poate fi transferatã SRR, care nu este decât un prestator care transmite spotul respectiv. În ceea ce priveşte spoturile de promovare a unor emisiuni-programe de radio, acordul organismelor de gestiune colectivã trebuie sã fie acelaşi cu cel de la art. 1 din metodologie, deci cel dat prin autorizaţia-licenţã neexclusivã;
3. referitor la pct. 4-5 din metodologie: modificarea <>Legii nr. 8/1996 prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , în sensul eliminãrii limitelor procentuale privind plata remuneraţiei de maximum 3% pentru drepturi conexe şi 10% pentru drepturi de autor, nu justificã o majorare a pretenţiilor intimatelor faţã de prevederile Protocolului privind Metodologia de platã a remuneraţiei respective, publicat în data de 6 mai 2005 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Este neîntemeiatã decizia Completului de arbitraj prin care s-a stabilit creşterea de la 2,1% asupra veniturilor ponderate în anul 2005 la 4,5% pentru anii 2006-2008. În mod greşit, Completul de arbitraj a avut în vedere la stabilirea ponderii utilizãrii şi acele fonograme pentru care organismele de gestiune colectivã nu au mandat de reprezentare în condiţiile legii.
În acest sens, un procent total de 7,5% din înregistrãrile sonore radiodifuzate de SRR nu intrã în gestiunea colectivã deoarece SRR este producãtor asupra acestora (4%), are drept de radiodifuzare în baza schimburilor reciproce cu membrii Uniunii Europene de Radio UER (2%) sau are încheiat în mod direct contract de licenţã cu Casa de producţie Euromusic (1,5%). Ponderea utilizãrii repertoriilor de cãtre SRR este un factor fluctuant şi de aceea plata remuneraţiei trebuie sã se facã proporţional cu utilizarea repertoriului.
Metodologia trebuia sã prevadã principii, şi nu situaţii punctuale referitoare la sumele pretinse şi achitate, ci formula de calcul a remuneraţiei (baza de calcul şi procentul), şi nu elemente variabile, cum este ponderea. În raport de cuantumul remuneraţiei pe care l-a plãtit SRR pe anii 2003-2005 este total nejustificatã creşterea acesteia la suma considerabilã de 5.000.000 lei (RON). În mod greşit, Completul de arbitraj a aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, iar nu la veniturile ponderate cu 43%.
4. referitor la pct. 8 din metodologie: existã o imposibilitate obiectivã de a pune în aplicare aceastã dispoziţie, fiind încãlcate, de altfel, şi dispoziţiile <>art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 .
De asemenea, apelanta SRR a solicitat şi suspendarea executãrii hotãrârii arbitrale atacate pânã la soluţionarea irevocabilã a cauzei, invocându-se, în esenţã, faptul cã nu s-a stabilit în mod clar domeniul de aplicare al acesteia, respectiv nu s-a determinat repertoriul de fonograme publicate în scop comercial pentru care se datoreazã remuneraţie, precum şi faptul cã în cazul admiterii acţiunii recuperarea sumelor plãtite deja organismelor de gestiune colectivã s-ar face foarte greu.
B. Cererea de apel formulatã de ARCA a fost depusã iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistratã sub nr. 5.760/2/2006 pe rolul Secţiei a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
Ulterior, aceeaşi cerere a fost depusã şi la ORDA, fiind înaintatã instanţei.
Apelanta ARCA a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotãrârii arbitrale, expunând, în esenţã, urmãtoarele critici:
- hotãrârea arbitralã este rezultatul procedurilor declanşate prin <>Decizia ORDA nr. 216/2005 , decizie ce a fost anulatã prin Sentinţa civilã nr. 940/20 aprilie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti. Având în vedere faptul cã actul administrativ de instituire a comisiilor de negociere este nelegal, rezultã cã şi rezultatul generat prin acţiunea de negociere este nelegal;
- art. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de platã a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societãţi de radiodifuziune şi nu o rezumã numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultã cã gestiunea colectivã este facultativã, iar nu obligatorie, astfel cum prevede <>art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, care prevede cã gestiunea colectivã este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ;
- prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriul prevãzut la <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivã pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare. De asemenea, trebuia sã se ţinã seama şi de criteriul prevãzut la lit. e) din acelaşi articol, respectiv de proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi;
- deşi art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede cã remuneraţiile pot fi solicitate numai în mãsura în care se realizeazã o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul cã legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constând în raportarea acestora la "mãsura utilizãrii operelor" impune o diferenţiere între utilizãri de grade diferite, care trebuie sã corespundã unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei;
- procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicatã în Europa;
- art. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unicã echitabilã nu trebuie sã includã prevederi privind obţinerea autorizãrii radiodifuzãrii fonogramelor;
- prin art. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încãlcându-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.
De asemenea, apelanta ARCA a solicitat şi suspendarea executãrii hotãrârii arbitrale atacate pânã la soluţionarea irevocabilã a cauzei, invocându-se, în esenţã, faptul cã în condiţiile în care se anuleazã hotãrârea recuperarea sumelor plãtite deja organismelor de gestiune colectivã s-ar realiza foarte greu.
La termenul de judecatã din data de 10 noiembrie 2006 s-a dispus conexarea dosarului nr. 5.760/2/2006 la dosarul nr. 5.588/2/2006, considerentele fiind expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen.
C. În şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2006 apelanta SRR a depus o cerere prin care şi-a restrâns motivele de apel depuse iniţial, cerere prin care a solicitat sã se ia act cã solicitã modificarea pct. 4 al metodologiei, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligatã sã o plãteascã celor douã organisme de gestiune colectivã de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei. De asemenea, a reiterat cererea de suspendare a hotãrârii arbitrale.
În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arãtat, în esenţã, cã hotãrârea a stabilit cuantumul remuneraţiei cu aplicarea greşitã a legii, în sensul cã a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR în loc sã fie aplicat la veniturile ponderate, corespunzãtor utilizãrii fonogramelor publicate în scop comercial.
Prin Încheierea din 23 octombrie 2006, Curtea a respins ca nefondatã cererea de suspendare a hotãrârii arbitrale atacate, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.
Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esenţã, pentru urmãtoarele considerente:
- susţinerea cã remuneraţia echitabilã poate fi colectatã individual de cãtre titularii drepturilor sau numai prin acordarea unui mandat special dat organismelor de gestiune colectivã este în contradicţie cu dispoziţiile <>art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 . Se ignorã astfel specificul dreptului la remuneraţie şi multitudinea de artişti interpreţi sau executanţi a cãror prestaţii sunt utilizate;
- invocarea noţiunii de comunicare publicã, în sensul cã nu toate fonogramele utilizate de apelantã în emisiuni reprezintã comunicare publicã, motiv pentru care pentru acestea nu s-ar datora remuneraţie, este incorectã, având în vedere definiţia legalã a acestei noţiuni;
- nu poate fi avut în vedere Protocolul încheiat anterior <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , deoarece acesta avea la bazã alte reglementãri legale.
Intimatul CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul formulat de ARCA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esenţã, pentru urmãtoarele considerente:
- împrejurarea cã instanţa a anulat decizia ORDA prin care s-au stabilit organismele de gestiune colectivã care sã negocieze metodologiile privind remuneraţiile echitabile, dupã ce metodologiile au fost supuse procedurii de arbitraj, nu semnificã anularea automatã a acestor acte, care nu se gãsesc în raport de subsecvenţã cu decizia ORDA ce a intrat deja în circuitul civil şi a produs efecte autonome;
- susţinerea apelantei în sensul cã remuneraţia echitabilã nu trebuie colectatã în mod obligatoriu printr-un organism de gestiune colectivã este nefondatã, fiind în contradicţie cu dispoziţiile <>art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , care reglementeazã gestiunea colectivã obligatorie;
- este anormal şi inoportun ca fiecare artist interpret sã cearã drepturile patrimoniale de la fiecare televiziune în parte, în condiţiile în care utilizarea la care se referã legea are caracter continuu, inapt a fi urmãrit sau valorificat prin fiecare titular individual de drept.
Intimata UPFR a formulat întâmpinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în esenţã, pentru urmãtoarele considerente:
- în mod eronat s-a susţinut cã nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei de ponderea utilizãrii fonogramelor în propriile programe, din probele administrate în procedura arbitrajului şi declaraţiile SRR, rezultând cã procentul a avut în vedere şi ponderea utilizãrii;
- în mod greşit s-a susţinut cã SRR ar avea dreptul sã îşi gestioneze singurã drepturile conexe pentru operele în care a avut calitatea de producãtor. Fiind vorba despre o gestiune colectivã obligatorie, aceste drepturi conexe vor fi gestionate de cãtre organismele de gestiune colectivã, urmând ca şi SRR sã încaseze de la acestea sume de bani cu titlu de remuneraţie;
- în mod corect Completul de arbitraj a stabilit procentul de 2,94%, raportându-se la remuneraţia pe care a plãtit-o SRR pentru anul 2004, reţinând şi ponderea utilizãrii fonogramelor în anul respectiv. În condiţiile în care ponderea utilizãrii a crescut în anul 2006 şi procentul a crescut în mod proporţional.
În dovedirea apelurilor şi în apãrare s-a administrat proba cu înscrisuri.
D. La ultimul termen de judecatã, apelanta ARCA a renunţat la cererea de suspendare a hotãrârii arbitrale atacate, precum şi la motivul de apel prin care a solicitat anularea hotãrârii arbitrale ca urmare a anulãrii deciziei ORDA prin care au fost desemnate organismele de gestiune colectivã sã participe la negocieri privind stabilirea remuneraţiilor echitabile.
De asemenea, s-a pus în vedere apãrãtorului SRR sã depunã la dosar cererea de restrângere a motivelor de apel semnatã de reprezentantul legal al acestei instituţii, formalitate îndeplinitã pânã la data pronunţãrii prezentei decizii.
E. Tot la ultimul termen de judecatã s-au invocat şi nulitatea apelului formulat de ARCA, pe motiv cã acesta ar fi fost depus în mod direct la instanţa de judecatã, şi tardivitatea apelului formulat de aceastã apelantã şi depus în mod direct la ORDA.
Curtea a acordat cuvântul pãrţilor atât cu privire la excepţiile formulate, cât şi cu privire la fondul celor douã apeluri.
Analizând cele douã apeluri de faţã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În primul rând se impune a analiza excepţia nulitãţii apelului depus de ARCA în mod direct la instanţã, în speţã la Curtea de Apel Bucureşti.
Argumentele pãrţilor:
Intimaţii CREDIDAM şi UPFR au invocat nulitatea cererii iniţiale de apel formulate de ARCA, pe motiv cã aceasta a fost depusã în mod direct la instanţã, respectiv Curtea de Apel Bucureşti. În drept, s-au invocat dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , coroborat cu art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
Apelanta ARCA a solicitat respingerea excepţiei de nulitate a apelului considerând cã din interpretarea <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 rezultã cã cererea de apel se depune în mod direct la instanţã.
Dispoziţii legale relevante:
<>Art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 :
"(1) Negocierea metodologiilor se desfãşoarã conform programului stabilit între cele douã pãrţi, pe o duratã de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.
(2) Înţelegerea pãrţilor cu privire la metodologiile negociate se consemneazã într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivã, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisã în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi aparate pentru care se datoreazã remuneraţia compensatorie pentru copia privatã, conform art. 107.
(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de cãtre arbitri, în urmãtoarele situaţii:
a) entitãţile care alcãtuiesc o parte ce urmeazã sã participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte pãrţi;
b) cele douã pãrţi aflate în negociere nu au putut conveni o formã unicã a metodologiei în termenul prevãzut la alin. (1);
c) organismele de gestiune colectivã nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.
(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacã pãrţile în vederea desemnãrii, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, şi a 3 arbitri de rezervã. Aceştia din urmã îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorţi, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei pãrţilor convocate.
(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnãrii arbitrilor, convoacã la sediul sãu arbitrii desemnaţi şi pãrţile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileşte: onorariul brut, prin negociere cu pãrţile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum şi locul arbitrajului şi informeazã pãrţile.
...........................................................
(8) Hotãrârea arbitralã privind forma definitivã a metodologiilor se comunicã pãrţilor de cãtre Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisã în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevãzute în metodologiile publicate.
(9) În termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotãrârii arbitrale, pãrţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotãrârea arbitralã este executorie de drept pânã la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivã şi irevocabilã, se comunicã Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisã în termen de 5 zile de la data comunicãrii.
(10) Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanşãrii procedurii de negociere a metodologiilor se aflã în curs de negociere directã a unui contract de licenţã sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivã."
<>Art. 153 din Legea nr. 8/1996 :
"Dispoziţiile prezentei legi se completeazã cu dispoziţiile dreptului comun."
Art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã:
"Apelul se depune la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã, sub sancţiunea nulitãţii."
Art. 6 alin. 1, prima tezã din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale:
Dreptul la un proces echitabil
"1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa."
Art. 20 alin. (1) din Constituţia României:
Tratatele internaţionale privind drepturile omului
"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte."
Art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României:
"(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nicio lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
Aprecierea Curţii
Prezentul litigiu are drept cauzã neînţelegerile dintre organismele de gestiune colectivã (în calitate de reprezentanţi ai titularilor de drepturi conexe drepturilor de autor) şi organismele de radiodifuziune în legãturã cu metodologia privind remuneraţia datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune.
Cu alte cuvinte, în esenţã, pãrţile nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial prin radiodifuzare de cãtre organismele de radiodifuziune.
Astfel cum rezultã din <>art. 131^2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996 , în condiţiile în care cele douã pãrţi nu ajung la un consens se iniţiazã o procedurã de arbitraj, arbitrii desemnaţi urmând a stabili printr-o metodologie drepturile şi obligaţiile corelative cu caracter civil derivând din utilizarea fonogramelor.
Este ceea ce s-a întâmplat în speţa de faţã, Completul de arbitraj pronunţând Hotãrârea arbitralã din 10 aprilie 2006 prin care a stabilit forma finalã a metodologiei.
Curtea constatã cã acest complet de arbitri, desemnat sã stabileascã forma finalã a metodologiilor, nu face parte din rândul instanţelor judecãtoreşti prevãzute de <>art. 1 şi 2 din Legea nr. 304/2004 .
Potrivit <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , pãrţile nemulţumite de hotãrârea arbitralã pot exercita împotriva acesteia calea de atac a apelului la Curtea de Apel Bucureşti, care pronunţã o hotãrâre irevocabilã.
În condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti face parte din rândul instanţelor judecãtoreşti prevãzute de lege (art. 1, 2 şi anexa nr. 1 la <>Legea nr. 304/2004 ), fiind prima şi unica instanţã din sistemul justiţiei ce are competenţa de a soluţiona litigiul dintre pãrţi, dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacrã, în mod implicit, şi dreptul de acces la justiţie, drept fundamental prevãzut atât de Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului.
Prin urmare, Curtea va avea în vedere în soluţionarea excepţiei de nulitate a apelului şi particularitatea specialã a cazului, cererea de apel fiind, în fapt, prima cerere prin care este sesizatã o instanţã judecãtoreascã pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale pãrţilor, iar hotãrârea pronunţatã fiind una irevocabilã. În consecinţã, Curtea de Apel Bucureşti nu este numai prima, ci şi singura instanţã judecãtoreascã care face parte din sistemul justiţiei, care poate fi sesizatã de pãrţi pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.
În opinia Curţii, dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 trebuie interpretate în mod coroborat atât cu dispoziţiile Codului de procedurã civilã, cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia României, prevederi legale care stabilesc dreptul fundamental de acces la justiţie.
Interpretând sistematic, literal şi teleologic dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, art. 20 şi 21 din Constituţia României şi art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea apreciazã urmãtoarele:
Aşa cum s-a arãtat mai sus, dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacrã, în mod implicit, şi dreptul de acces la justiţie, drept fundamental prevãzut atât de Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Bucureşti fiind prima şi singura instanţã judecãtoreascã care face parte din sistemul justiţiei, care poate fi sesizatã de pãrţi pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor lor derivând din radiodifuzarea operelor muzicale.
Intimatele au invocat nulitatea apelului pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale, respectiv ca cererea de apel sã fie depusã în termenul legal la ORDA, iar nu direct la instanţã.
În mod cu totul evident sancţiunea nulitãţii apelului constituie în cazul de faţã o limitare a dreptului de acces la justiţie, deoarece, adoptând o astfel de soluţie instanţa nu va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale apelantei.
Prin urmare, Curtea trebuie sã examineze sensul noţiunii de "acces la justiţie" pentru a decide dacã eventuala aplicare a sancţiunii nulitãţii apelului pentru nedepunerea acestuia în termenul legal la ORDA nu afecteazã substanţa dreptului de acces la justiţie.
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de "drept de acces la instanţã" sau "dreptul de acces la justiţie", acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa sa bogatã de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
Astfel, fãrã a fi un drept absolut, dreptul de acces la instanţã trebuie sã fie un drept efectiv.
Astfel, s-a decis cã accesul efectiv la instanţã poate fi afectat în cazul în care costurile de sesizare a instanţei sunt foarte mari (Cauza Weissman şi alţii v. România, 2006) sau când din cauza complexitãţii procedurilor şi a neclaritãţilor privind natura juridicã a unor acte partea a pierdut termenul în care putea adresa o cerere justiţiei (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franţa, 1992).
Nefiind un drept absolut, pot fi aduse limitãri exerciţiului dreptului de acces la instanţã.
Limitãrile trebuie sã respecte însã câteva principii: sã fie prevãzute de lege, sã urmãreascã un scop legitim, sã nu afecteze substanţa însãşi a dreptului şi sã existe un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmãrit şi mijloacele alese.
Prin prisma acestor consideraţii, urmeazã a decide dacã, în raport cu circumstanţele de fapt ale speţei, poate fi aplicatã sancţiunea nulitãţii în ceea ce priveşte cererea de apel depusã în mod direct la instanţã de cãtre apelanta ARCA.
Pentru aceasta, Curtea considerã necesar a examina, separat şi coroborat, conţinutul textelor de lege relevante cuprinse în <>Legea nr. 8/1996 şi în Codul de procedurã civilã.
Procedând la acest demers judiciar, Curtea apreciazã urmãtoarele:
1. Dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 sunt redactate în mod defectuos, motiv pentru care, procedând la o interpretare literalã, pãrţile interesate ar putea ajunge la opinii diferite în ceea ce priveşte locul (instituţia) unde trebuie depus apelul împotriva hotãrârii arbitrale.
În acest sens, Curtea constatã modul de redactare a <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 :
"În termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotãrârii arbitrale, pãrţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil."
Dupã cum se observã, textul stabileşte în mod lipsit de orice echivoc care este calea de atac împotriva hotãrârii arbitrale şi care este instanţa competentã sã o judece.
În ceea ce priveşte locul (instituţia) la care se depune apelul, Curtea constatã modul defectuos de redactare a textului, acesta fiind susceptibil de douã interpretãri diferite:
a) într-o primã interpretare s-ar putea considera cã, în realitate, textul de lege stabileşte doar instanţa competentã sã judece apelul şi nu dispune nimic cu privire la locul unde se depune cererea de apel. "A se face apel la instanţa CAB" poate fi interpretat în sensul de a se indica instanţa judecãtoreascã unde se judecã apelul, iar nu unde se depune cererea de apel. Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretãri ar fi acela cã textul de lege respectiv este unul cu caracter special şi, prin urmare, numai ce rezultã în mod neechivoc din cuprinsul acestuia derogã de la dispoziţiile de drept comun din materia apelului. Atât timp cât din cuprinsul textului rezultã în mod neechivoc care este instanţa competentã sã judece apelul, rezultã cã numai acest aspect este derogatoriu, iar nu şi altele.
Prin urmare, cât priveşte modul de sesizare a instanţei, <>Legea nr. 8/1996 se completeazã cu normele cu caracter general prevãzute în materia apelului de Codul de procedurã civilã, şi anume art. 288 alin. 2 care prevede cã apelul se depune la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã;
b) într-o a doua interpretare se poate considera cã textul de lege stabileşte în mod implicit şi locul unde se depune cererea de apel, şi anume la instanţa competentã sã judece apelul.
Astfel, textul prevede cã pãrţile pot face apel împotriva acesteia la instanţã. Folosirea prepoziţiei "la" înaintea complementului circumstanţial de loc "instanţã" poate sugera şi ideea cã apelul (de fapt, cererea de apel) nu numai cã se judecã la Curtea de Apel Bucureşti, dar se şi depune la aceastã instanţã. Dacã legiuitorul nu ar fi dorit sã reglementeze şi locul unde se depune cererea de apel, atunci ar fi folosit urmãtoarea redactare: pãrţile pot face apel împotriva acesteia, care se judecã de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.
2. Interpretând sistematic şi literal dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu cele prevãzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, se poate ajunge iarãşi la opinii diferite în ceea ce priveşte chestiunea locului unde se depune apelul.
a) Astfel, unii ar putea sã considere cã ORDA sau Completul de arbitraj care a pronunţat hotãrârea arbitralã trebuie asimilatã/asimilat noţiunii de "instanţã" la care face referire art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, deoarece hotãrârea arbitralã este asimilatã de legiuitor unei hotãrâri judecãtoreşti pronunţate de o instanţã judecãtoreascã, argumentul principal fiind acela cã legiuitorul a prevãzut calea de atac a apelului împotriva acesteia.
b) Dimpotrivã, alţii ar putea sã considere cã în sfera noţiunii de "instanţã" prevãzutã la art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, nu intrã şi Completul de arbitraj ce a luat naştere şi a fost organizat ad-hoc de cãtre ORDA pentru stabilirea formei finale a metodologiilor. Astfel, din întreaga economie a dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedurã civilã în materia apelului rezultã cã este vorba despre apelul îndreptat împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţe judecãtoreşti, iar nu de cãtre alte instanţe.
În raport de cele constatate Curtea reţine urmãtoarele concluzii:
Sub un prim aspect, Curtea constatã cã redactarea textului <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 este defectuoasã, existând argumente serioase ce ar putea determina pãrţile sã interpreteze cã cererea de apel se poate depune şi în mod direct la instanţa competentã, în speţã Curtea de Apel Bucureşti [a se vedea mai sus pct. I.1 lit. b) coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. 1].
De asemenea, chiar şi într-o eventualã interpretare sistematicã a dispoziţiilor <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 în raport cu cele prevãzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedurã civilã existã argumente rezonabile ce ar putea determina pãrţile sã interpreteze cã cererea de apel se poate depune şi în mod direct la instanţa competentã [a se vedea mai sus pct. I.2 lit. b)].
În aceste condiţii Curtea constatã cã textele de lege care reglementeazã sesizarea instanţei cu o cerere de apel împotriva hotãrârii arbitrale sunt neclare, iar a dispune anularea cererii apelantei pentru motivul cã nu le-a interpretat într-un sens, ci în altul, ar însemna a se aduce atingere dreptului efectiv la o instanţã.
Atât timp cât Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a considerat cã neclaritãţile privind natura juridicã a unor acte pot constitui obstacole pentru realizarea accesului efectiv la o instanţã (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franţa, 1992), prin similitudine se poate reţine şi faptul cã lipsa de claritate a normelor care reglementeazã modul de sesizare a instanţei afecteazã acest drept.
În consecinţã, Curtea apreciazã cã nu poate sã dispunã anularea cererii de apel depuse de apelanta ARCA în mod direct la instanţã.
Sub un al doilea aspect, Curtea apreciazã cã nici dacã s-ar interpreta în mod imperativ cã apelul trebuie depus la ORDA, sancţiunea anulãrii acestuia pentru motivul cã a fost depus direct la instanţã nu corespunde principiilor ce trebuie sã fie respectate în ceea ce priveşte orice limitare a dreptului de acces la justiţie.
Astfel, considerând cã sancţiunea nulitãţii este prevãzutã de lege, Curtea nu întrevede care ar fi acel scop legitim pentru aplicarea ei.
Dacã pentru o hotãrâre pronunţatã de instanţa judecãtoreascã necesitatea depunerii cererii de apel la instanţa care a pronunţat-o este justificatã de asigurarea unei bune administrãri a justiţiei (verificarea îndeplinirii termenelor pentru exercitarea cãii de atac, verificarea rãmânerii sau nu definitive a hotãrârii, în funcţie de limitele cãii de atac, înaintarea dosarului cãtre instanţa competentã sã soluţioneze calea de atac, statistici privind sistemul judiciar), în cazul hotãrârii arbitrale pronunţate în condiţiile <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 astfel de cerinţe nu sunt îndeplinite. Hotãrârea arbitralã este executorie şi nu se prevede nicãieri obligaţia ORDA de a înainta instanţei împreunã cu cererea de apel şi dosarul în care s-a pronunţat hotãrârea arbitralã.
Prin urmare, dacã sancţiunea nulitãţii apelului pentru nedepunerea la instanţa prevãzutã de lege vizeazã un scop legitim (buna administrare a justiţiei) atunci când aceastã cale de atac este formulatã împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti, un astfel de scop lipseşte în cazul în care s-ar aplica o aceeaşi sancţiune şi în cazul apelului declarat împotriva hotãrârii arbitrale pronunţate în condiţiile <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 .
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondatã excepţia nulitãţii cererii de apel depuse de apelanta ARCA direct la instanţã.
II. În ceea ce priveşte apelul declarat de ARCA, astfel cum au fost restrânse motivele acestuia la ultimul termen de judecatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Prin apelul formulat de ARCA s-au expus, în esenţã, urmãtoarele critici esenţiale:
1. art. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de platã a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societãţi de radiodifuziune şi nu o rezumã numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultã cã gestiunea colectivã este facultativã, iar nu obligatorie, astfel cum prevede <>art. 123^2 lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 lit. f) din aceeaşi lege, care prevede cã gestiunea colectivã este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ. Prin urmare, în mod nelegal nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriile prevãzute la <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivã pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în
baza contractelor de reprezentare, şi de proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi.
Deşi art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede cã remuneraţiile pot fi solicitate numai în mãsura în care se realizeazã o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul cã legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constând în raportarea acestora la "mãsura utilizãrii operelor" impune o diferenţiere între utilizãri de grade diferite, care trebuie sã corespundã unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa;
2. art. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale, deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unicã echitabilã nu trebuie sã includã prevederi privind obţinerea autorizãrii radiodifuzãrii fonogramelor;
3. prin art. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încãlcându-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. 1) lit. h) din lege.
Analizând succesiv aceste critici, Curtea reţine urmãtoarele:
1. În ceea ce priveşte prima criticã, aceasta ridicã mai multe probleme pe care instanţa este chematã sã le rezolve, şi anume:
A. sensul noţiunilor de "fonograme publicate în scop comercial" şi "fonograme de comerţ" şi existenţa sau nu a unui regim juridic diferit cu privire la acestea;
B. care sunt fonogramele ce au fãcut obiectul arbitrajului;
C. legalitatea şi temeinicia pct. 1 şi 6 din metodologie în raport cu rezolvarea problemelor anterioare.

A. În ceea ce priveşte sensul sintagmelor de "fonograme publicate în scop comercial" şi "fonograme de comerţ", Curtea constatã urmãtoarele:
Apelanta ARCA a invocat faptul cã obiectul arbitrajului l-au constituit neînţelegerile dintre pãrţi cu privire la remuneraţia datoratã pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, iar nu pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, motiv pentru care gestiunea colectivã a drepturilor este una facultativã, iar nu obligatorie, cu consecinţe juridice sub aspectul aplicãrii dispoziţiilor <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 8/1996 .
Apelanta nu a încercat sã defineascã cele douã sintagme, arãtând doar cã existã o diferenţã evidentã de regim juridic între acestea, astfel cum rezultã din cuprinsul art. 123^1 lit. f) şi al <>art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 .
Cu privire la aceastã problematicã, intimatele au considerat cã gestiunea colectivã este una obligatorie. Nu au expus un punct de vedere cu privire la stabilirea sensului celor douã sintagme.
În ceea ce priveşte Completul de arbitraj, Curtea constatã cã nici acesta nu s-a preocupat a defini cele douã sintagme, mulţumindu-se a aprecia cã pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial repertoriile sunt considerate ca fiind extinse, consecinţa fiind aceea cã arbitrii au considerat implicit cã gestiunea colectivã este una obligatorie pentru fonogramele publicate în scop comercial.
Aprecierea Curţii:
Curtea constatã cã la momentul pronunţãrii hotãrârii arbitrale (10 aprilie 2006) erau în vigoare dispoziţiile <>Legii nr. 8/1996 , astfel cum fuseserã modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 .
Potrivit art. 123^1 alin. (1) lit. f) din aceastã lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Gestiunea colectivã este obligatorie pentru exercitarea urmãtoarelor drepturi:
.........................................................
f) dreptul la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora."
Potrivit art. 123^2 alin. (1) lit. f) din aceastã lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Pot fi gestionate colectiv urmãtoarele drepturi:
..........................................................
f) dreptul la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."
Potrivit art. 131^1 alin. (1) şi 4) din aceastã lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:
"Art. 131^1. - (1) Metodologiile se negociazã de cãtre organismele de gestiune colectivã cu reprezentanţii prevãzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de urmãtoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartã negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintã la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi sã negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivã, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporţia utilizãrii repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivã;
e) proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu existã venituri.
........................................................
(3) Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevãzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacã şi în mãsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
Dupã cum se observã, din cuprinsul acestor texte legale rezultã în mod evident faptul cã legiuitorul a înţeles sã reglementeze în mod diferit relaţiile sociale privind remuneraţia cuvenitã pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ faţã de aceeaşi activitate de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial.
Posibilitatea existenţei unei erori materiale în ceea ce priveşte redactarea textului de lege este exclusã având în vedere faptul cã lit. f) a art. 123^2 alin. (1) a fost introdusã în lege pentru prima datã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , la foarte scurt timp dupã ce <>Legea nr. 8/1996 fusese modificatã prin <>Legea nr. 285/2004 , care nu prevedea în mod expres printre cazurile de gestiune facultativã şi pe cele referitoare la difuzarea fonogramelor publicate în scop comercial.
De asemenea, alin. (4) al <>art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 a fost modificat tot prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , specificându-se în mod expres cã numai în cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie potrivit art. 123^1 metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
Prin urmare este exclusã orice posibilã eroare de redactare a textelor de lege, concluzia fiind aceea cã sintagmele "fonograme de comerţ" şi "fonograme publicate în scop comercial" au un înţeles propriu şi un regim juridic diferit.
Pentru a stabili domeniul de aplicare al celor douã noţiuni, Curtea va proceda la o analizã a modului în care s-a realizat gestiunea drepturilor conexe recunoscute artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme, începând cu data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 8/1996 şi pânã la momentul arbitrajului.
Acest demers se impune a fi fãcut, deoarece pe baza unei interpretãri literale a celor douã sintagme nu se poate stabili cu certitudine care este domeniul de aplicare al acestora.
a) Astfel, în forma iniţialã a legii intrate în vigoare în anul 1996, drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi cuvenite din exploatarea operei lor erau susceptibile, în mod deosebit, de a fi gestionate colectiv, astfel cum rezultã din coroborarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) cu <>art. 102 din Legea nr. 8/1996 .
"Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivã.
(2) Dreptul de autor şi drepturile conexe care, prin natura lor, corespund unui mod de exploatare a operelor sau a prestaţiilor ce face imposibilã autorizarea individualã, sunt în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate în colectiv. Fac parte din aceastã categorie în special drepturile prevãzute la art. 13 lit. g), h), j), k) şi l), art. 17, 18, 102, 107 şi 109 din prezenta lege."
"Art. 102. - Durata drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a avut loc prima fixare sau, în lipsã, prima comunicare cãtre public."
Prin urmare, indiferent de persoanele care exploatau operele sau prestaţiile respective (utilizatori), artiştii interpreţi sau executanţi îşi puteau valorifica drepturile patrimoniale numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivã.
Pentru drepturile patrimoniale cuvenite producãtorilor de fonograme se aplicau aceleaşi dispoziţii prevãzute la art. 123 alin. (1) şi (2) din lege, cu menţiunea cã producãtorii de fonograme îşi puteau exercita drepturile în mod direct [alin. (1)], iar în cazul în care era imposibilã obţinerea autorizãrii individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivã [alin. (2)].
La art. 131 din lege se prevedea procedura în cadrul cãreia urma a se stabili remuneraţia pe care trebuia sã o plãteascã utilizatorii cãtre organismele de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi cãtre producãtorii de fonograme, procedurã ce se finaliza printr-o metodologie ce se aproba în final prin Hotãrâre a Guvernului.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizãrile prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme, s-au stabilit douã tipuri de metodologii, şi anume:
- Metodologie privind utilizarea prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme de cãtre organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu şi tabelele cuprinzând sumele cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme;
- Metodologie privind comunicarea publicã a prestaţiilor muzicale fixate pe fonograme şi tabelele cuprinzând drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
Corespunzãtor primei metodologii s-au stabilit remuneraţiile pe care trebuiau sã le plãteascã organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu cãtre organismele de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
Pct. 2 din aceastã metodologie avea urmãtorul conţinut: "Autorizaţiile eliberate de organismele de gestiune colectivã a drepturilor producãtorilor de fonograme acordã utilizatorilor dreptul de a emite, de a transmite sau de a retransmite orice fonogramã aflatã în comerţ, cu excepţia celor pentru care producãtorul a interzis expres aceste modalitãţi de utilizare secundarã."
Prin cea de-a doua metodologie s-au stabilit remuneraţiile pe care trebuiau sã le plãteascã utilizatorii, alţii decât organismele de radiodifuziune, televiziune sau distribuitorii prin cablu, cãtre aceleaşi organisme de gestiune colectivã.
Pct. 1 şi 2 din aceastã metodologie aveau urmãtorul conţinut:
"1. Prin comunicarea publicã a prestaţiilor muzicale fixate pe fonograme se înţelege comunicarea acestora în spaţii publice, indiferent de modalitatea realizãrii comunicãrii, prin întrebuinţarea unor mijloace mecanice sau electroacustice (instalaţii de amplificare, aparaturã de redare a înregistrãrilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio sau televizoare, echipament informatic etc.).
2. Sunt utilizatori, în sensul prezentei anexe, orice persoane fizice sau juridice autorizate, care folosesc cu orice titlu (de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere etc.) spaţii în care sunt comunicate prestaţii artistice muzicale fixate pe fonograme."
În tabelul cuprinzând drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme erau enumerate urmãtoarele categorii de utilizatori ce trebuiau sã plãteascã aceastã remuneraţie: unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi.
<>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 a fost abrogatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 143/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
În mod similar, <>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 şi <>Hotãrârea Guvernului nr. 143/2003 au stabilit douã tipuri de metodologii, şi anume:
- Metodologie privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune televiziune şi distribuitorii de servicii de programe de televiziune prin cablu şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme;
- Metodologie privind comunicarea publicã a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelul cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
De asemenea, în mod similar, prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 şi prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 143/2003 s-au stabilit în mod diferenţiat remuneraţiile pe care trebuiau sã le plãteascã organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii de cablu, faţã de remuneraţiile pe care trebuiau sã le plãteascã alte categorii de utilizatori, respectiv unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi.
Curtea observã însã cã, spre deosebire de <>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 în care se vorbea despre "fonograme" şi, în mod izolat, despre "orice fonogramã aflatã în comerţ", prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 143/2003 s-a introdus denumirea de "fonogramã publicatã în scop comercial", utilizându-se aceastã denumire indiferent de categoria de utilizatori (organisme de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu sau alţi utilizatori).
În acelaşi timp <>Legea nr. 8/1996 nu folosea sintagme de genul "fonogramã de comerţ" sau "fonogramã publicatã în scop comercial".
Curtea observã însã cã prin aceste hotãrâri Guvernul a stabilit o diferenţiere a utilizatorilor de fonograme, cu consecinţa reglementãrii diferite a regimului remuneraţiei ce trebuia plãtitã de aceştia.
Cele douã categorii de utilizatori au fost:
- societãţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu;
- alţi utilizatori, respectiv: unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi.
b) Prima modificare a <>Legii nr. 8/1996 s-a realizat prin <>Legea nr. 285/2004 .
Pentru prima datã apar în cuprinsul legii sintagmele "fonogramã publicatã în scop comercial" şi "fonogramã de comerţ", dar fãrã a fi definite.
Dispoziţiile legale relevante, astfel cum au fost adoptate prin <>Legea nr. 285/2004 , sunt urmãtoarele:
"Art. 105. - (1) În condiţiile prevãzute la art. 92 alin. (1), producãtorul de înregistrãri sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice urmãtoarele:
.........................................................
f) radiodifuzarea şi comunicarea publicã a propriilor înregistrãri sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial;
........................................................
Art. 106^5. - (1) Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare cãtre public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unicã echitabilã.
(2) Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevãzute la art. 131, 131^1 şi 131^2.
(3) Colectarea remuneraţiei unice se efectueazã în condiţiile prevãzute la art. 133.

CAPITOLUL I
Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe

SECŢIUNEA I
Dispoziţii generale

Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bazã de mandat, prin organismele de gestiune colectivã, în condiţiile prezentei legi.
(2) Gestiunea colectivã a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţã publicã, iar gestiunea colectivã a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretãri sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunoştinţã publicã.
(3) Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale recunoscute prin prezenta lege cãtre organisme de gestiune colectivã.
Art. 123^1. - (1) Gestiunea colectivã este obligatorie pentru exercitarea urmãtoarelor drepturi:
.......................................................
f) dreptul la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora;
......................................................
(2) Pentru categoriile de drepturi prevãzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivã îi reprezintã şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.
Art. 123^2.- (1) Pot fi gestionate colectiv urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publicã a operelor;
c) dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevãzut la art. 123^1 alin. (1) lit. b);
d) dreptul de radiodifuzare a operelor;
e) dreptul la remuneraţie echitabilã rezultatã din cesiunea dreptului de închiriere prevãzut la art. 111^1 alin. (1);
.......................................................
(2) Pentru categoriile de drepturi prevãzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivã îi reprezintã numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat şi pot elabora metodologii, în limita repertoriului gestionat. (...)
Art. 123^3. - Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevãzute la art. 123^1 si 123^2, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivã, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.
.......................................................
Art. 130. - (1) Organismele de gestiune colectivã au urmãtoarele obligaţii:
a) sã acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuatã înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţã neexclusivã, în formã scrisã;
b) sã elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plãţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al cãror mod de exploatare face imposibilã autorizarea individualã de cãtre titularii de drepturi;
....................................................
Art. 131. - (1) În vederea iniţierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivã trebuie sã depunã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoţitã de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. b).
(2) Metodologiile se negociazã în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisã în termen de maximum cinci zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere. (...) Comisia de negociere este constituitã din:
a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivã, care funcţioneazã pentru câte o categorie de drepturi;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative ale utilizatorilor, numit dintre acestea, sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societãţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, dupã caz.
......................................................
Art. 131^1. - (1) Metodologiile se negociazã de cãtre organismele de gestiune colectivã cu reprezentanţii prevãzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b) (...)."
Din examinarea acestor dispoziţii legale Curtea constatã cã legiuitorul a folosit atât sintagma "fonogramã de comerţ", cât şi pe cea de "fonogramã publicatã în scop comercial".
S-a menţinut, de asemenea, principiul exercitãrii drepturilor recunoscute de lege, în mod direct sau prin intermediul organismelor de gestiune colectivã.
S-au prevãzut în mod expres cazurile în care gestiunea colectivã este obligatorie, printre acestea fiind inclusã şi exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.
Totodatã s-a stipulat cã stabilirea remuneraţiilor urma a se face pe baza negocierii dintre organismele de gestiune colectivã şi principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societãţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, dupã caz.
Curtea constatã cã, în mod similar modului de reglementare a dreptului la remuneraţie prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 71/2000 şi <>Hotãrârea Guvernului nr. 143/2003 , prin modificarea adusã <>art. 131 lit. b) prin Legea nr. 285/2004 s-a realizat iarãşi în mod implicit o diferenţiere a categoriei de utilizatori de fonograme care participã la negociere. Aceastã diferenţiere rezultã din tehnica redactãrii textului de lege, prevãzându-se cã la negociere participã "principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societãţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, dupã caz."
Or, este evident cã utilizatorii fac parte din mai multe categorii de domenii (radiodifuziune, televiziune, unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi) şi, prin urmare, negocierea trebuie sã se realizeze separat cu fiecare categorie de utilizatori din acelaşi domeniu.
c) O ultimã modificare a <>Legii nr. 8/1996 realizatã pânã la data soluţionãrii arbitrajului s-a fãcut prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 .
Din cuprinsul acestui act normativ prezintã relevanţã deosebitã art. 1 pct. 41 prin care s-a modificat alin. 1) al <>art. 123^2 din Legea nr. 8/1996 în urmãtorul sens:
"(1) Pot fi gestionate colectiv urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b) dreptul de comunicare publicã a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;
c) dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevãzut la art. 123^1 alin. (1) lit. b);
d) dreptul de radiodifuzare a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;
e) dreptul la remuneraţie echitabilã rezultatã din cesiunea dreptului de închiriere prevãzut la art. 111^1 alin. (1);
f) dreptul la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."
Dupã cum se observã, la puţin timp de la prima modificare a <>Legii nr. 8/1996 , realizatã prin <>Legea nr. 285/2004 , prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 se procedeazã la o nouã modificare a legii, fiind inclus în mod expres printre cazurile de gestiune facultativã şi dreptul la remuneraţie echitabilã recunoscut artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.
d) Observând modul în care a fost reglementat conţinutul raporturilor juridice privind dreptul la remuneraţie derivând din comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de cãtre diverşi utilizatori, de la apariţia <>Legii nr. 8/1996 şi pânã în prezent, Curtea reţine urmãtoarele:
- în forma iniţialã a <>Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost adoptatã (incluzând şi hotãrârile Guvernului date în aplicarea acesteia), artiştii interpreţi sau executanţi îşi puteau valorifica drepturile patrimoniale derivând din exploatarea operelor de cãtre utilizatori numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivã, stabilindu-se o remuneraţie diferitã în funcţie de categoriile de utilizatori, respectiv societãţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu, pe de o parte, şi alţi utilizatori: unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi, pe de altã parte.
Aceste remuneraţii se stabileau în baza unor negocieri purtate separat pe domenii între organismele de gestiune colectivã şi reprezentanţii principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor.
În schimb, producãtorii de fonograme îşi puteau exercita drepturile în mod direct, iar în cazul situaţiilor în care era imposibilã obţinerea autorizãrii individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivã.
Aşa cum s-a arãtat mai sus, legiuitorul a folosit noţiunile de "fonograme", "orice fonogramã aflatã în comerţ", "fonogramã publicatã în scop comercial".
- în forma <>Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificatã pentru prima datã prin <>Legea nr. 285/2004 , s-a reformulat principiul exercitãrii drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bazã de mandat dat organismelor de gestiune colectivã, dar s-au expus în mod limitativ situaţiile în care gestiunea colectivã este obligatorie.
Legiuitorul a renunţat astfel la anterioara formulare a textului art. 123, în care se stipula, cu caracter general, situaţia premisã ce determinã o gestiune obligatorie - modul de exploatare a operelor face imposibilã autorizarea individualã - şi în care se enumerau cu caracter exemplificativ cazuri de gestiune obligatorie, lãsând astfel posibilitatea identificãrii şi a altor situaţii în care gestiunea ar fi putut fi obligatorie.
S-a menţinut principiul negocierii între organismele de gestiune colectivã şi reprezentanţii principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu, însã, în ceea ce priveşte caracterul gestiunii, s-a stipulat cã aceasta este obligatorie doar pentru exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.
- în forma <>Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificatã ulterior prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , s-a menţinut principiul exercitãrii drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bazã de mandat dat organismelor de gestiune colectivã.
S-a menţinut caracterul obligatoriu al gestiunii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.
În schimb, printre cazurile de gestiune facultativã s-a inclus exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publicã şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.
e) Pentru definirea corectã a celor douã sintagme "fonograme de comerţ" şi "fonograme publicate în scop comercial", Curtea considerã cã trebuie sã aibã în vedere şi un alt criteriu esenţial, respectiv modalitatea în care legiuitorul a înţeles sã reglementeze regimul juridic al acestora, cu referire specialã la dreptul de remuneraţie derivând din utilizarea acestora.
În acest sens, Curtea constatã cã fonogramele de comerţ au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneraţie, iar fonogramele publicate în scop comercial au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea colectivã este facultativã.
În opinia Curţii, principiul stabilit în termeni generali de <>art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , în forma iniţialã a legii, reprezintã temeiul reglementãrii cazurilor de gestiune colectivã obligatorie prevãzute la art. 123^1 din lege, în forma în vigoare la momentul arbitrajului.
Astfel, în fapt, gestiunea colectivã obligatorie este justificatã de existenţa acelor situaţii în care modul de exploatare a operelor sau a prestaţiilor face imposibilã autorizarea individualã, înţelegându-se prin aceasta imposibilitatea exercitãrii în mod individual a unuia sau a mai multor prerogative ale dreptului de autor.
Aceastã imposibilitate trebuie însã privitã din perspectiva ambelor pãrţi, respectiv atât a titularului dreptului de autor sau a dreptului conex, cât şi a utilizatorului.
Astfel, pe de o parte, titularului dreptului de autor îi va fi imposibil sã identifice şi sã urmãreascã fiecare utilizator al operei sale pentru a-i solicita plata remuneraţiei, dar, în acelaşi timp, şi utilizatorii se vor afla în situaţia în care le va fi imposibil sã identifice fiecare titular de drepturi şi sã îi plãteascã remuneraţia cuvenitã pentru exploatarea operei sale.
De aceea, legiuitorul a reglementat instituţia gestiunii colective obligatorii, în principal pentru a-i proteja pe titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi, în subsidiar, pentru a asigura exercitarea cu bunã-credinţã de cãtre utilizatori a drepturilor şi obligaţiilor derivând din utilizarea operelor muzicale.
În raport de consideraţiile de mai sus, per a contrario, în acele situaţii în care modul de exploatare a operei permite autorizarea individualã (înţelegându-se prin aceasta exercitarea unora sau chiar a tuturor drepturilor incluse în sfera dreptului de autor), gestiunea colectivã nu mai este obligatorie, titularul dreptului putând sã îşi exercite dreptul, fie în mod individual, fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivã - gestiunea colectivã facultativã.
f) Având în vedere consideraţiile de mai sus şi observând dinamica modificãrilor aduse legii dreptului de autor, Curtea concluzioneazã cã cele douã sintagme "fonograme de comerţ" şi "fonograme publicate în scop comercial" folosite de legiuitor în art. 123^1 alin. (1) lit. f) şi în <>art. 123^2 lit. f) din Legea nr. 8/1996 în forma în vigoare la momentul arbitrajului (deci cu modificãrile aduse prin <>Legea nr. 285/2004 şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 ) trebuie interpretate astfel:
- prin sintagma "fonogramã de comerţ" se înţelege acea fonogramã ce se comunicã public sau se radiodifuzeazã de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilã exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilã de cãtre titularii drepturilor conexe dreptului de autor;
- prin sintagma "fonogramã publicatã în scop comercial" se înţelege acea fonogramã ce se comunicã public sau se radiodifuzeazã de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilã exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilã de cãtre titularii drepturilor conexe dreptului de autor.
g) Din examinarea dispoziţiilor art. 123^1, 123^2 şi ale art. 131^1 alin. (1) şi (4) din lege, Curtea constatã cã rezultã cu evidenţã regimul juridic diferit al raporturilor juridice privind exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilã, în funcţie de categoria fonogramelor, respectiv "fonograme de comerţ" şi "fonograme publicate în scop comercial".
Astfel, în cazul fonogramelor de comerţ, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor nu îşi vor putea exercita dreptul la remuneraţie în mod individual, ci numai printr-un organism de gestiune colectivã, chiar dacã nu au acordat un mandat în acest sens unui astfel de organism. În acelaşi timp utilizatorii nu vor putea refuza plata remuneraţiei pe motiv cã organismul de gestiune colectivã nu are mandat din partea titularului dreptului sau pe motiv cã ar plãti în mod direct titularilor de drepturi remuneraţiile cuvenite [art. 131^1 alin. (4)].
În schimb, în cazul fonogramelor publicate în scop comercial, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor îşi vor putea exercita dreptul la remuneraţie fie în mod individual, fie printr-un organism de gestiune colectivã. În astfel de situaţii, organismele de gestiune colectivã vor putea încasa remuneraţia numai dacã dovedesc cã îl reprezintã pe titularul de drepturi conexe, iar la stabilirea cuantumului remuneraţiei se va ţine seama şi de proporţia utilizãrii operelor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi [art. 131^1 alin. (4)].
B. Stabilind la lit. A de mai sus sensul sintagmelor de "fonograme de comerţ" şi "fonograme publicate în scop comercial", Curtea urmeazã în continuare sã verifice şi sã stabileascã natura juridicã a fonogramelor în raport cu care s-a realizat arbitrajul.
În acest sens, Curtea constatã cã obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea Metodologiei privind remuneraţia datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune.
La o simplã citire a titlului metodologiei se constatã cã aceasta s-a referit la fonogramele publicate în scop comercial, astfel cã ar pãrea lipsitã de interes o analizã privind stabilirea naturii juridice a fonogramelor ce au fãcut obiectul arbitrajului.
Totuşi, Curtea considerã necesar a cerceta dacã într-adevãr în raport de sensul noţiunii de "fonogramã publicatã în scop comercial", astfel cum a fost definitã la lit. A de mai sus, Comisia de arbitraj a stabilit în mod corect natura juridicã a fonogramelor în raport cu care s-a realizat procedura arbitrajului.
În acest sens, Curtea urmeazã sã cerceteze dacã, în raport de categoria de utilizatori cu care s-a realizat procedura negocierii, fonogramele respective pot fi considerate ca fiind "publicate în scop comercial" sau "de comerţ".
Cu privire la acest aspect Curtea constatã cã utilizatorii în raport cu care s-a realizat negocierea pentru stabilirea remuneraţiei sunt organismele de radiodifuziune.
Problema care se pune este aceea de a stabili dacã, în raport cu aceastã categorie de utilizatori, este posibilã exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilã de cãtre artiştii interpreţi sau executanţi şi de cãtre producãtorii de fonograme.
Cu privire la aceastã chestiune Curtea apreciazã cã pentru a determina dacã este posibilã sau nu exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie trebuie sã aibã în vedere toate împrejurãrile de fapt în care se realizeazã sau se poate realiza comunicarea publicã ori radiodifuzarea fonogramelor.
Astfel, este un fapt incontestabil cã fonogramele pot fi comunicate public sau radiodifuzate de cãtre societãţi de radiodifuziune, televiziune, dar şi de cãtre alţi utilizatori care nu au ca obiect principal de activitate comunicarea publicã a fonogramelor, dar asigurã sau creeazã un mediu plãcut pentru desfãşurarea comerţului, ca de exemplu: unitãţi de alimentaţie, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi. De asemenea, fonogramele pot fi comunicate public şi de societãţi comerciale care au ca obiect principal de activitate chiar aceastã activitate, exemplul elocvent fiind discotecile.
Prin urmare existã o largã categorie de utilizatori ce pot comunica public sau radiodifuza fonograme.
În aceste condiţii se pune problema identificãrii criteriului sau criteriilor ce trebuie luate în calcul pentru a stabili în fiecare caz în parte dacã titularul dreptului conex îşi poate sau nu exercita în mod individual dreptul la remuneraţie recunoscut de lege.
În opinia Curţii un criteriu esenţial pentru a identifica soluţia la problema de mai sus îl reprezintã numãrul utilizatorilor potenţiali care exploateazã opera respectivã.
Astfel, în situaţia în care pe o anumitã piaţã existã o categorie limitatã şi cu un numãr redus de utilizatori, incluşi într-o bazã de date uşor accesibilã titularului dreptului conex şi care ar putea fi urmãritã printr-un efort rezonabil din partea acestuia, titularul dreptului conex îşi va putea exercita în mod individual drepturile, deoarece are posibilitatea sã îi identifice uşor pe utilizatori şi sã negocieze cu aceştia drepturile sale.
În schimb, în situaţia în care numãrul utilizatorilor este foarte mare, fiind greu accesibil titularilor drepturilor conexe, aceştia nu vor putea sã îşi exercite în mod individual dreptul la remuneraţie echitabilã, situaţie în care gestiunea colectivã va fi obligatorie, cu consecinţele juridice de rigoare.
Aplicând criteriul de mai sus, Curtea considerã cã, în ceea ce priveşte societãţile de radiodifuziune, acestea fac parte din categoria utilizatorilor ce este uşor accesibilã titularilor drepturilor conexe, deoarece pe teritoriul României numãrul societãţilor de radiodifuziune este unul limitat, existã o procedurã specialã prin care astfel de societãţi obţin acordul de funcţionare, iar titularii de drepturi au posibilitatea rezonabilã de a le identifica şi de a negocia în mod individual remuneraţia echitabilã corespunzãtoare utilizãrii fonogramelor.
Prin urmare, fonogramele publicate de societãţile de radiodifuziune de pe teritoriul României au natura juridicã a unor "fonograme publicate în scop comercial".
În schimb, în cazul utilizatorilor care utilizeazã fonogramele pentru a asigura sau a crea un mediu plãcut pentru desfãşurarea comerţului, ca de exemplu: unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi, Curtea considerã cã fonogramele utilizate de aceştia prin comunicare publicã sau radiodifuziune au natura juridicã a unor fonograme de comerţ, pentru care gestiunea colectivã a dreptului la remuneraţie este obligatorie. În astfel de situaţii este practic imposibil atât titularilor de drepturi, cât şi respectivelor societãţi sã îşi exercite drepturile şi obligaţiile privind încasarea, respectiv plata remuneraţiei echitabile.
Concluzia de mai sus este întãritã şi de modul în care a înţeles legiuitorul sã stabileascã remuneraţiile de platã încã din perioada în care era în vigoare <>Legea nr. 8/1996 în forma iniţialã, când, prin hotãrâri ale Guvernului, se stabilea în mod diferenţiat, în funcţie de categoria de utilizatori, obligaţia de platã a remuneraţiei.
Astfel, categoria restrânsã de utilizatori formatã din societãţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu avea o metodologie separatã de cea privind categoria extinsã de utilizatori, formatã din unitãţi de alimentaţie, discoteci, unitãţi comerciale sau de prestãri de servicii, unitãţi de sport şi agrement, turism, transporturi.
Practic, prin modificãrile <>Legii nr. 8/1996 intervenite pânã la momentul arbitrajului, s-a realizat aceeaşi diferenţiere a utilizatorilor, dar în alţi termeni, respectiv prin considerarea fonogramelor utilizate de organismele de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu (toate fiind în numãr limitat şi uşor accesibile) ca fiind "fonograme publicate în scop comercial", iar fonogramele utilizate de marea majoritate a celorlalţi comercianţi ca fiind "fonograme de comerţ".
C. Cât priveşte legalitatea şi temeinicia pct. 1 şi 6 din metodologie, în raport de rezolvarea problemelor expuse la lit. B şi C, Curtea reţine urmãtoarele:
Apelanta ARCA a arãtat cã pct. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de platã a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societãţi de radiodifuziune şi nu o rezumã numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã. Atât timp cât metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultã cã gestiunea colectivã este facultativã, iar nu obligatorie, astfel cum prevede <>art. 123^2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , spre deosebire de art. 123^1 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, care prevede cã gestiunea colectivã este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ. Prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriile prevãzute la <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 8/1996 , respectiv nu s-a ţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivã pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare, şi de proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi.
Curtea constatã întemeiatã aceastã criticã.
Astfel, potrivit pct. 1 din metodologie "Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia sã plãteascã o remuneraţie unicã echitabilã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme".
Dupã cum se observã, acest punct stabileşte cadrul general al metodologiei, respectiv fonogramele pentru a cãror utilizare se plãteşte remuneraţie, categoria de utilizatori şi cea a beneficiarilor.
Fiind însã vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilã pentru utilizarea "fonogramelor publicate în scop comercial" de cãtre societãţile de radiodifuziune, gestiunea colectivã a unui astfel de drept era una facultativã potrivit art. 123^2 lit. f) din lege, iar Completul de arbitraj trebuia sã ţinã cont la stabilirea cadrului general al obligaţiei de platã a remuneraţiei şi de criteriile prevãzute la <>art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 8/1996 , astfel cum prevede art. 131^1 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din lege:
"(1) Metodologia se negociazã de cãtre organismele de gestiune colectivã cu reprezentanţii prevãzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de urmãtoarele criterii principale:
........................................................
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivã, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare;
........................................................
e) proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi;
.....................................................
(4) În cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
Numai în cazul unor utilizãri ale unor "fonograme de comerţ" nu trebuie sã se ţinã seama de criteriile prevãzute de art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
În mod nelegal Completul de arbitraj nu a ţinut însã seama de aceste criterii, aspect ce rezultã cu evidenţã din considerentele hotãrârii arbitrale, unde s-a reţinut cã "... faţã de dispoziţiile <>art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ce obligã la negocierea metodologiilor, fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute de alin. (1) lit. c) şi e) "repertoriile fiind considerate repertorii extinse şi având în vedere solicitarea..." (pagina 3 a hotãrârii, penultimul alineat).
În aceste condiţii Curtea constatã cã atât pct. 1, cât şi pct. 6 din metodologie sunt stabilite în mod nelegal, deoarece extind în mod nelegal obligaţia de platã a remuneraţiei de cãtre societãţile de radiodifuziune cu privire la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie.
Pe cale de consecinţã se impune modificarea pct. 1 din metodologie, care stabileşte cadrul general al obligaţiei de platã a remuneraţiei echitabile de cãtre societãţile de radiodifuziune, prin includerea condiţiilor esenţiale prevãzute de lege pentru activarea obligaţiei de platã a remuneraţiei de cãtre societãţile de radiodifuziune în favoarea organismelor de gestiune colectivã.
Condiţiile în care au loc negocierea şi stabilirea remuneraţiei ce trebuie plãtitã pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial, prin comunicare publicã sau radiodifuzare, sunt prevãzute la <>art. 131^1 alin. (3) şi alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la momentul arbitrajului, respectiv:
- sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege;
- sunt utilizate fonograme care se aflã în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã respective, pe baza mandatului sau a contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;
- se ţine seama de fonogramele pentru care organismul de radiodifuziune a încheiat contracte separate cu titularii de drepturi sau este îndreptãţit sã gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producãtorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.
Având în vedere aceste considerente, pct. 1 din metodologie va fi modificat în felul urmãtor:
"1. Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia sã plãteascã o remuneraţie unicã echitabilã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care:
a) dacã şi în mãsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege;
b) sunt utilizate fonograme care se aflã în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;
c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptãţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, sã gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producãtorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."
În ceea ce priveşte pct. 6 din metodologie, pe lângã critica aferentã şi pct. 1, apelanta ARCA a mai arãtat urmãtoarele:
Deşi art. 131^1 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede cã remuneraţiile pot fi solicitate numai în mãsura în care se realizeazã o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul cã legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constând în raportarea acestora la "mãsura utilizãrii operelor" impune o diferenţiere între utilizãri de grade diferite, care trebuie sã corespundã unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decât scara de procente practicate în Europa.
Curtea considerã întemeiatã parţial aceastã criticã, pentru urmãtoarele considerente:
Pct. 6 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de Completul de arbitraj, are urmãtorul conţinut:
"Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decât Societatea Românã de Radiodifuziune, au obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter), respectiv:
a) 2% pentru anul 2006;
b) 2,2% pentru anul 2007;
c) 2,4% pentru anul 2008".
Pentru a decide în acest sens, Completul de arbitraj a expus urmãtoarele argumente: "Cât priveşte celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj constatã cã acestea nu au înţeles sã dea curs arbitrajului, neparticipând la arbitraj şi necontestând propunerile organismelor de gestiune colectivã, context în care, pentru o soluţie în echitate, având în vedere cã ponderea utilizãrii repertoriului este foarte mare, apreciazã acordarea unor procente din total venituri lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008."
În raport de dispoziţiile legale relevante Curtea apreciazã cã soluţia şi motivarea expuse de Completul de arbitraj sunt parţial eronate.
Astfel, potrivit <>art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la momentul arbitrajului:
"(1) Metodologiile se negociazã de cãtre organismele de gestiune colectivã cu reprezentanţii prevãzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de urmãtoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartã negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintã la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi sã negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivã, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporţia utilizãrii repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivã;
e) proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu existã venituri.
(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.
(3) Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevãzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacã şi în mãsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
i^1) O primã problemã ce trebuie lãmuritã este aceea a stabilirii sumei la care trebuie sã se raporteze remuneraţia procentualã.
În acest sens, Curtea constatã cã în mod corect Completul de arbitraj a reţinut cã suma la care se raporteazã procentul este constituitã din "totalul veniturilor brute obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)", acesta fiind criteriul prevãzut de lege la art. 131^1 alin. 2): "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul".
Prin sintagma "activitate care utilizeazã repertoriul" se înţelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmãrind astfel sã nu fie afectate şi eventualele venituri obţinute de utilizator din alte activitãţi (de exemplu, editare de cãrţi, reviste etc.) care nu implicã utilizarea fonogramelor prin comunicare publicã.
O astfel de interpretare este în acord şi cu ulterioara modificare a alin. (2) al <>art. 131^1, realizatã prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , modificare prin care s-a realizat practic o lãmurire a noţiunii de "activitate care utilizeazã repertoriul", prevãzându-se urmãtoarele:
"(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publicã, ţinând cont de practica europeanã privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivã. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în aceastã activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare."
Sub nicio formã nu se poate reţine cã baza de calcul trebuia stabilitã prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzãtor proporţiei utilizãrii fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte precişi cã este vorba despre "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul", înţelegându-se cã este vorba despre veniturile totale obţinute din aceastã activitate.
Faptul cã nu trebuie sã se realizeze o ponderare a veniturilor dupã care sã se aplice un procent rezultã şi din modul în care legiuitorul a înţeles sã modifice dispoziţiile legii pânã la momentul arbitrajului.
Astfel, dacã prin modificarea iniţialã a <>Legii nr. 8/1996 , realizatã prin <>Legea nr. 285/2004 , art. 131^1 alin. (4) prevedea cã "remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculeazã prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzãtoare ponderii utilizãrii repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 aceastã normã legalã a fost abrogatã şi înlocuitã cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care prevedea cã "organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".
Se observã cu evidenţã cã legiuitorul a urmãrit sã stabileascã într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raporteazã procentul cu titlu de remuneraţie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea considerã neîntemeiate propunerile fãcute de cãtre apelanta ARCA, prin care solicita ca baza de calcul sã fie stabilitã prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzãtor proporţiei utilizãrii fonogramelor.
i^2) O a doua problemã o constituie cea legatã de modul în care Completul de arbitraj a ţinut seama de stabilirea procentelor de criteriile prevãzute de lege.
Cu privire la aceastã chestiune Curtea constatã cã Completul de arbitraj nu s-a preocupat în a analiza cu atenţie dispoziţiile legale şi a le interpreta şi aplica astfel încât sã nu realizeze discriminãri nejustificate.
Astfel, dupã cum rezultã din art. 131^1 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din lege, la stabilirea procentului trebuie sã se ţinã seama de "proporţia utilizãrii repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivã" şi de "mãsura în care sunt utilizate operele".
Prin introducerea acestor criterii obligatorii pentru negocierea şi stabilirea remuneraţiei este mai mult decât evident cã legiuitorul a urmãrit sã asigure respectarea principiului constituţional al egalitãţii, care presupune ca în situaţii identice sã se aplice un tratament juridic identic.
Or, prin modul în care a înţeles sã stabileascã obligaţia de platã, Completul de arbitraj nu a fãcut altceva decât sã încalce dispoziţiile legale, creând premisele unei discriminãri nejustificate între societãţile de radiodifuziune.
Astfel, în situaţia ipoteticã în care douã societãţi de radiodifuziune aparţinând unor întreprinzãtori diferiţi ar obţine aceleaşi venituri brute din activitatea de radiodifuzare, însã ar utiliza în proporţii diferite fonogramele aflate în gestiunea aceluiaşi organism de gestiune colectivã, ambele societãţi ar trebui sã plãteascã aceeaşi sumã cu titlu de remuneraţie. Cu titlu de exemplu, dacã una dintre societãţi ar utiliza fonogramele în proporţie de 90%, iar cealaltã într-o proporţie de doar 10%, ele ar trebui sã plãteascã aceeaşi sumã de bani, în cazul în care ar obţine aceleaşi venituri.
Or, este mai mult decât evident cã printr-o astfel de reglementare se creeazã o discriminare nejustificatã între organismele de radiodifuziune.
În acelaşi timp se încalcã dispoziţiile legale care prevãd în mod suficient de clar cã la stabilirea procentului trebuie sã se ţinã seama de "proporţia utilizãrii repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivã" şi de "mãsura în care sunt utilizate operele".
Aceste dispoziţii legale coroborate cu cele care prevãd cã baza de calcul o constituie veniturile realizate din activitatea care utilizeazã repertoriul impuneau o soluţie tehnicã destul de simplistã, şi anume stabilirea unui procent diferenţiat în raport cu ponderea utilizãrii fonogramelor în activitatea de radiodifuzare.
Într-o astfel de modalitate sunt respectate şi criteriile prevãzute de lege, dar se asigurã şi principiul egalitãţii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în sensul cã procentul de 2% se va aplica doar în cazul unei utilizãri a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor.
În cazul unei utilizãri mai reduse, procentul de 2% se va reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru exemplificare, dacã un organism de radiodifuziune va utiliza fonogramele în proporţie de 100% din timpul programului de emisie, obţinând venituri de 100.000 lei, acesta va trebui sã plãteascã cu titlu de remuneraţie suma de 2.000 lei.
Dacã însã va utiliza fonogramele în proporţie de 75%, atunci şi procentul de 2% se va reduce în mod corespunzãtor la cifra de 1,5%, urmând ca remuneraţia ce trebuie plãtitã sã fie de 1.500 lei.
Cât priveşte procentul, deşi apelanta a arãtat cã acesta ar fi prea mare în raport cu scara de procente practicate în Europa, Curtea constatã cã la dosar nu a depus nicio dovadã privind nivelul procentelor stabilite în alte ţãri.
Judecând în echitate, Curtea apreciazã cã procentele de 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008 sunt echitabile.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în felul urmãtor:
"4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Românã de Radiodifuziune, au obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilã prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizãri a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizãri mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile primului alineat."
2. Cât priveşte cea de-a doua criticã esenţialã a apelantei ARCA, Curtea reţine urmãtoarele:
Apelanta ARCA a susţinut cã pct. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unicã echitabilã nu trebuie sã includã prevederi privind obţinerea autorizãrii radiodifuzãrii fonogramelor.
Curtea considerã întemeiatã aceastã criticã.
Astfel, atât timp cât metodologia avea ca obiect stabilirea remuneraţiei datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune, includerea în cadrul acesteia a clauzei referitoare la necesitatea obţinerii unui acord pentru utilizarea unor fonograme în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora este absolut nejustificatã.
Clauzele metodologiei trebuie sã aibã legãturã exclusiv cu obiectul de reglementare al acesteia, respectiv cu stabilirea remuneraţiei, iar nu sã reglementeze şi alte aspecte legate de prerogativele dreptului de autor şi ale celor conexe.
În consecinţã, Curtea va dispune înlãturarea pct. 3 din metodologie.
3. În ceea ce priveşte cea de-a treia criticã esenţialã a apelantei ARCA, Curtea reţine urmãtoarele:
Apelanta a susţinut cã prin pct. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încãlcându-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.
Curtea considerã neîntemeiatã aceastã criticã.
Astfel, pct. 8 din metodologie, astfel cum a fost stabilitã de Completul de arbitraj, are urmãtorul conţinut:
"8. Utilizatorii au obligaţia sã transmitã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi şi producãtorilor de fonograme, pânã la data de 25 a fiecãrei luni, pentru luna precedentã, un raport care va cuprinde:
a) lista completã, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivã a drepturilor conexe prevãzute în prezenta metodologie.



┌──┬─────┬───┬───┬────┬───┬────┬──────┬─────┬───┬───┬───┬────┬──────┬───┐
│N │ Data│Mi-│Se-│Ti- │Au-│Ar- │Orches│Nr.  │Al-│Nr.│Pro│    │Anul  │   │
│r.│difu-│nu │cun│tlu │tor│tist│trã/  │ar-  │bum│ca-│du │Tarã│inreg.│F/V│
│  │zãrii│te │de │pie-│mu-│    │for-  │tişti│   │ta-│cã │    │      │   │
│c │     │   │   │sã  │zi │    │maţie/│     │   │log│tor│    │      │   │
│r │     │   │   │    │cã │    │grup  │     │   │   │   │    │      │   │
│t.│     │   │   │    │   │    │      │     │   │   │   │    │      │   │
├──┼─────┼───┼───┼────┼───┼────┼──────┼─────┼───┼───┼───┼────┼──────┼───┤
│1 │  2  │ 4 │ 5 │  7 │ 8 │ 11 │   12 │  13 │ 14│ 15│ 16│ 17 │  18  │ 19│
└──┴─────┴───┴───┴────┴───┴────┴──────┴─────┴───┴───┴───┴────┴──────┴───┘



b) baza de calcul a sumelor virate."
Potrivit <>art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 , în forma în vigoare la data arbitrajului, organismele de gestiune colectivã au obligaţia "sã cearã utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colecteazã, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizãrii acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia sã furnizeze, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare informaţiile şi documentele solicitate sub semnãtura reprezentantului legal şi cu ştampilã".
Verificând cerinţele stabilite prin tabelul indicat la pct. 8 din metodologie cu dispoziţiile legale expuse mai sus, Curtea constatã cã toate aceste cerinţe se circumscriu noţiunii de "informaţii şi documente necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor" pe care le colecteazã organismele de gestiune colectivã.
Susţinerea apelantei cã pct. 8 din metodologie dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, este nerealistã.
În primul rând, sub aspect contabil, singura informaţie pe care trebuie sã o comunice organismele de radiodifuziune constã în indicarea veniturilor brute realizate din activitatea de radiodifuzare. Or, Curtea nu întrevede motivul pentru care compartimentul contabil nu ar putea sã indice astfel de venituri.
În al doilea rând, celelalte date pe care trebuie sã le transmitã organismele de radiodifuziune (cele cuprinse în tabel) sunt exclusiv de naturã tehnicã, iar în condiţiile dezvoltãrii actuale a tehnologiei prelucrãrii şi stocãrii informaţiilor prin intermediul calculatoarelor este greu credibil cã i-ar fi greu unei societãţi de radio sã completeze datele unui astfel de tabel, informaţii care de altfel sunt indispensabile pentru calcularea corectã a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, mai ales cã este vorba despre gestiunea facultativã, iar nu despre cea obligatorie.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea va admite apelul formulat de ARCA, în limitele expuse mai sus, respectiv prin modificarea pct. 1 şi 6 din metodologie şi înlãturarea pct. 3.
III. În ceea ce priveşte apelul declarat de Societatea Românã de Radiodifuziune, astfel cum au fost restrânse motivele apelului, Curtea reţine urmãtoarele:
A. Singurul motiv de apel ce a fost invocat de apelanta SRR (în urma restrângerii motivelor invocate iniţial) a fost acela prin care s-a solicitat modificarea pct. 4 din metodologie, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligatã SRR sã o plãteascã celor douã organisme de gestiune colectivã de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei.
În motivarea acestei cereri apelanta SRR a arãtat, în esenţã, cã hotãrârea a stabilit cuantumul remuneraţiei cu aplicarea greşitã a legii, în sensul cã a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, în loc sã fie aplicat la veniturile ponderate corespunzãtor utilizãrii fonogramelor publicate în scop comercial.
Examinând aceastã criticã prin prisma dispoziţiilor legale, Curtea constatã cã este vãdit nefondatã.
Astfel, aşa cum s-a arãtat mai sus la pct. II 1) C) i^1), baza de calcul în raport cu care trebuia stabilitã remuneraţia forfetarã sau procentualã o constituie totalitatea veniturilor obţinute de SRR din activitatea de radiodifuzare.
Potrivit <>art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 , astfel cum era în vigoare la momentul arbitrajului:
"(1) Metodologiile se negociazã de cãtre organismele de gestiune colectivã cu reprezentanţii prevãzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de urmãtoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartã negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintã la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi sã negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivã, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme strãine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporţia utilizãrii repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivã;
e) proporţia utilizãrilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de platã prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu existã venituri.
(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.
(3) Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevãzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacã şi în mãsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivã este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociazã fãrã a se ţine seama de criteriile prevãzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."
Dupã cum se observã, alin. (2) al articolului reprodus mai sus stabileşte în mod expres şi lipsit de orice echivoc baza de calcul la care trebuie sã se raporteze procentul sau suma forfetarã stabilitã pentru plata remuneraţiei.
În acest sens, Curtea constatã cã în mod corect Completul de arbitraj a reţinut cã suma la care trebuie sã se raporteze procentul este constituitã din "totalul veniturilor brute obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)", acesta fiind criteriul prevãzut de lege la art. 131^1 alin. (2): "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul."
Prin sintagma "activitate care utilizeazã repertoriul" se înţelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmãrind astfel sã nu fie afectate şi eventualele venituri obţinute de utilizatori din alte activitãţi (de exemplu, editare de cãrţi, reviste etc.) care nu implicã utilizarea fonogramelor prin utilizare publicã.
O astfel de interpretare este în acord şi cu ulterioara modificare a alin. (2) al <>art. 131^1, realizatã prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 , modificare prin care s-a realizat practic o lãmurire a noţiunii de "activitate care utilizeazã repertoriul", prevãzându-se urmãtoarele:
"(2) Organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul cãreia se utilizeazã repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publicã, ţinând cont de practica europeanã privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivã. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizãrii repertoriului gestionat colectiv în aceastã activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare."
Sub nicio formã nu se poate reţine cã baza de calcul trebuia stabilitã prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzãtor proporţiei utilizãrii fonogramelor, atât timp cât legea prevede în termeni foarte precişi cã este vorba despre "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul", înţelegându-se cã este vorba despre veniturile totale obţinute din aceastã activitate.
Faptul cã nu trebuie sã se realizeze o ponderare a veniturilor dupã care sã se aplice un procent rezultã şi din modul în care legiuitorul a înţeles sã modifice dispoziţiile legii pânã la momentul arbitrajului.
Astfel, dacã prin modificarea iniţialã a <>Legii nr. 8/1996 , realizatã prin <>Legea nr. 285/2004 , art. 131^1 alin. (4) prevedea cã "remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculeazã prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzãtoare ponderii utilizãrii repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 aceastã normã legalã a fost abrogatã şi înlocuitã cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care prevedea cã "organismele de gestiune colectivã pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizeazã repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".
Se observã cu evidenţã cã legiuitorul a urmãrit sã stabileascã într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raporteazã procentul cu titlu de remuneraţie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea considerã neîntemeiate criticile apelantei SRR, în sensul cã suma calculatã de Completul de arbitraj ar constitui rezultatul unei erori materiale sau greşeli în legãturã cu determinarea bazei de calcul.
B. Apelul formulat de apelanta SRR nu trebuie însã privit şi analizat în mod singular, respectiv exclusiv prin prisma criticii expuse, criticã ce s-a dovedit a fi nefondatã, aşa cum s-a arãtat mai sus.
În opinia Curţii poziţia SRR în cauza de faţã nu este aceea a unui simplu participant în proces cu drepturi şi obligaţii proprii, fãrã nicio legãturã cu ceilalţi participanţi.
Astfel, trebuie observat cã apelul formulat de SRR este exercitat împotriva unei hotãrâri arbitrale ce a avut rolul de a stabili Metodologia privind remuneraţia datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune.
Dupã cum se observã, metodologia nu a avut ca obiect stabilirea diferenţiatã a metodologiei privind remuneraţia ce trebuia plãtitã separat de fiecare organism de radiodifuziune în parte sau de SRR, pe de-o parte, şi celelalte organisme de radiodifuziune, pe de altã parte.
Chiar dacã la negociere trebuia sã participe pe lângã 3 reprezentanţi ai principalelor structuri asociative ale radiodifuzorilor şi un reprezentant al Societãţii Române de Radiodifuziune [potrivit art. 131 alin. (2) lit. b)], aceasta nu înseamnã cã legiuitorul a intenţionat sã stabileascã un regim juridic diferit al remuneraţiei sau o poziţie procesualã distinctã a radiodifuzorilor, ci pur şi simplu a considerat cã la negociere trebuie sã participe şi un reprezentant al societãţii publice de radiodifuziune, pentru a da posibilitatea acestora sã îşi susţinã interesele, dat fiind caracterul public al veniturilor ce sunt încasate de aceastã societate.
Metodologia trebuie sã stabileascã cu caracter unitar şi cu respectarea principiului constituţional al egalitãţii remuneraţia ce trebuie plãtitã de toate organismele de radiodifuziune, printre acestea numãrându-se şi SRR.
Din aceastã perspectivã între toate organismele de radiodifuziune faţã de care s-a stabilit metodologia existã o strânsã legãturã juridicã, determinatã de existenţa identitãţii izvorului obligaţiei de platã a remuneraţiei, respectiv dispoziţiile <>art. 106^5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 :
"(1) Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare cãtre public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unicã echitabilã.
(2) Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevãzute la art. 131, 131^1 şi 131^2."
În acest context toate societãţile de radiodifuziune trebuie supuse unui regim juridic unic în ceea ce priveşte remuneraţia pe care trebuie sã o plãteascã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme.
În virtutea unei astfel de legãturi juridice, Curtea considerã cã admiterea motivelor de apel formulate de apelanta ARCA, cu consecinţa modificãrii substanţiale a principiului de stabilire a obligaţiei de platã a remuneraţiei de cãtre organismele de radiodifuziune (pct. 1 şi 6 din metodologie), trebuie sã aibã ca rezultat extinderea efectelor produse şi în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de platã a remuneraţiei în ceea ce priveşte pe Societatea Românã de Radiodifuziune.
Practic, aşa cum efectele hotãrârii de faţã se produc şi asupra organismelor de radiodifuziune care nu au participat la negociere şi nici nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotãrârii arbitrale, tot aşa trebuie extinse efectele apelului exercitat de ARCA în ceea ce o priveşte pe apelanta SRR.
Nu are nicio importanţã cã motivele de apel ale SRR au fost total nefondate.
Chiar dacã SRR nu ar fi exercitat calea de atac a apelului, efectele admiterii apelului formulat de ARCA trebuiau extinse şi în ceea ce o priveşte pe SRR, fiindcã singurul motiv pentru care s-a realizat o reglementare tehnicã diferitã în cuprinsul metodologiei a obligaţiei SRR faţã de celelalte organisme de radiodifuziune a fost acela cã pentru SRR remuneraţia a fost stabilitã forfetar, iar pentru celelalte procentual.
Termenul juridic al operaţiunii juridice de extindere a efectelor admiterii apelului ARCA şi în favoarea SRR îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. 2) din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora: "Cu toate acestea, dacã prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotãrârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedurã îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedurã folosesc şi celorlalţi."
Pe cale de consecinţã Curtea va admite şi apelul SRR, admitere justificatã exclusiv pe extinderea efectelor apelului ARCA, iar nu pe temeinicia criticilor expuse de SRR.
Având în vedere aceste considerente, Curtea considerã cã pct. 4 şi 5 din metodologie ce stabilesc obligaţia de platã a remuneraţiei de cãtre SRR trebuie modificate astfel încât sã se regãseascã aplicabilitatea pct. 1 din metodologie ce stabileşte caracterul general şi condiţiile în care se plãteşte remuneraţia.
Analizând modul în care Completul de arbitraj a stabilit remuneraţia ce trebuie plãtitã de SRR, Curtea constatã cã în mod cu totul nelegal nu s-a ţinut seama de criteriile prevãzute de art. 131^1 alin. (1) lit. c) şi e) din lege, stabilirea procentului în raport de care s-a fixat remuneraţia forfetarã fãcându-se prin luarea în considerare a tuturor fonogramelor publicate de SRR, iar nu doar a acelora pentru care obligaţia de platã subzistã potrivit pct. 1 din metodologie.
În aceste condiţii Curtea constatã cã nu are suficiente elemente obiective pentru a determina în mod corect o altã sumã forfetarã ce ar trebui plãtitã de SRR organismelor de gestiune colectivã, împrejurare în care, în aplicarea principiului egalitãţii, va stabili obligaţia de platã a remuneraţiei de cãtre SRR în mod identic celui stabilit pentru celelalte organisme de radiodifuziune.
Pe cale de consecinţã, pct. 4 va fi modificat astfel:
"Societatea Românã de Radiodifuziune are obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilã prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizãri a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizãri mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile primului alineat."
Ca urmare a modificãrii şi completãrii pct. 4 se va înlãtura pct. 5 din metodologie, acesta rãmânând fãrã obiect.
IV. Având în vedere considerentele expuse mai sus la pct. I, II şi III, Curtea va respinge excepţia nulitãţii apelului formulat de ARCA, va admite apelurile formulate de ARCA şi de SRR, va schimba în parte hotãrârea arbitralã, în sensul cã se va dispune modificarea pct. 1, 4 şi 6 din metodologie şi vor fi înlãturate pct. 3 şi 5.
Pentru o mai bunã tehnicã de redactare a punctelor metodologiei, Curtea va dispune şi renumerotarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca nefondatã excepţia nulitãţii apelului formulat de Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA.
Admite apelul formulat de apelanta Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, împotriva Hotãrârii arbitrale din 10 aprilie 2006, ce a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a <>Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, pronunţatã de Completul de arbitraj desemnat în baza <>art. 131 şi urmãtoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile ulterioare, în procedura de arbitraj participând efectiv Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, şi Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România - UPFR, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, pe de-o parte - în calitate de organisme de gestiune colectivã, şi Societatea Românã de Radiodifuziune - SRR, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, pe de altã parte, în calitate de organism de radiodifuziune, în procedura de arbitraj fiind invitate sã participe şi Asociaţia Românã de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu, nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, şi Radio XXI, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, et. 9, sectorul 1, în calitate de organisme de radiodifuziune.
Admite apelul formulat de apelanta Societatea Românã de Radiodifuziune - SRR împotriva aceleiaşi hotãrâri.
Schimbã în parte Hotãrârea arbitralã din 10 aprilie 2006, ce a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca urmare a <>Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, în sensul cã: "Metodologia privind remuneraţia datoratã artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de cãtre organismele de radiodifuziune" va fi modificatã astfel:
Punctul 1 din metodologie va avea urmãtorul conţinut:
"1. Pentru utilizarea directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia sã plãteascã o remuneraţie unicã echitabilã organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care:
a) dacã şi în mãsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se aflã în termenele de protecţie prevãzute de lege;
b) sunt utilizate fonograme care se aflã în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivã respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;
c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptãţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, sã gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producãtorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."
Punctul 3 din metodologie va fi înlãturat.
Punctul 4 din metodologie va deveni punctul 3 şi va avea urmãtorul conţinut:
"3. Societatea Românã de Radiodifuziune are obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilã prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizãri a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizãri mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile primului alineat."
Punctul 5 din metodologie va fi înlãturat.
Punctul 6 din metodologie va deveni punctul 4 şi va avea urmãtorul conţinut:
"4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decât Societatea Românã de Radiodifuziune, au obligaţia sã plãteascã trimestrial organismelor de gestiune colectivã desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producãtorii de fonograme o remuneraţie reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilã prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizãri a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. În cazul unei utilizãri mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.
Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile alineatului anterior.
Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicându-se în mod corespunzãtor dispoziţiile primului alineat."
Punctele 7-14 din metodologie îşi vor pãstra conţinutul şi se vor renumerota în mod corespunzãtor de la 5 la 12.

Irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 5 februarie 2007.

Preşedinte, Judecãtor,
GEORGETA STEGARU VIOREL VOINEAG


Grefier,
Ionicã Roşioru

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA CIVILA nr. 23.A din 5 februarie 2007

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016