Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIA CIVILA nr. 18 A din 31 ianuarie 2008 privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR) impotriva Hotararii arbitrale din data de 25 iulie 2007
EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IX-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 10 aprilie 2008
Curtea este constituitã din:
Preşedinte - Carmen Georgeta Negrilã
Judecãtor - Georgeta Stegaru
Grefier - Marina Daniela Ungureanu
Pe rol se aflã pronunţarea asupra cererii de apel formulate de cãtre apelanta Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotãrârii arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, în contradictoriu cu intimata Asociaţia pentru Drepturile Producãtorilor de Fonograme din România (ADPFR).
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, ce face parte integrantã din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea pãrţilor sã depunã concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 31 ianuarie 2008, când în aceeaşi compunere a dat urmãtoarea decizie:
CURTEA,
asupra apelului civil de faţã, constatã urmãtoarele:
Prin Cererea înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub nr. 5.649 din 5 iunie 2007, ADPFR a solicitat declanşarea procedurii de arbitraj pentru repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publicã-ambiental, copie privatã, dreptul de radiodifuzare şi de retransmitere prin cablu, colectate de UPFR.
La 18 iunie 2007, ORDA a procedat la convocarea pãrţilor, ocazie cu care UPFR a invocat chestiunea prealabilã a nelegalitãţii cererii de arbitraj, întrucât aceasta nu se încadreazã în niciunul dintre obiectivele arbitrajului limitativ prevãzute de <>art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Întrucât ADPFR şi-a menţinut cererea de arbitraj, s-a procedat la constituirea completului de arbitraj prin tragere la sorţi.
Potrivit cererii de arbitraj a rezultat cã între pãrţile cauzei au avut loc negocieri privind drepturile membrilor ADPFR pentru ambiental, copia privatã, posturile de radio şi televiziune, mici şi medii şi fãrã playlist şi fondul de rezervã pentru aceste categorii, corespunzãtoare anilor 2003 şi 2004, fãrã ca pãrţile sã fi ajuns la un acord, stabilind însã o a doua întâlnire, când fiecare dintre pãrţi va fi analizat procentele propuse de fiecare dintre ele.
La 8 decembrie 2006, pãrţile au avut aceastã a doua întâlnire, datã la care se convenise asupra procentelor membrilor ADPFR, însã UPFR a arãtat cã asupra acelor procente negociate urmeazã a se aplica un nou coeficient în funcţie de ponderea repertoriului membrilor ADPFR pe piaţa de muzicã popularã şi manele.
Iniţiatorul procedurii de arbitraj, ADPFR, a precizat obiectul arbitrajului: stabilirea remuneraţiilor corespunzãtoare drepturilor membrilor ADPFR, ţinându-se seama de criteriul agreat, respectiv de numãrul de holograme utilizate, raportat la sumele repartizate de UPFR altor producãtori de fonograme, membri UPFR, pe baza aceleiaşi proceduri.
La 18 iunie 2007, UPFR, prin Adresa nr. 25.343, a invocat urmãtoarele chestiuni prealabile: nelegalitatea iniţierii procedurii de arbitraj, nelegalitatea constituirii unui complet de arbitraj, deoarece cererea de arbitraj este întemeiatã pe dispoziţiile <>art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, text care priveşte gestiunea colectivã facultativã, iar nu gestiunea obligatorie realizatã de UPFR, situaţie în care nu existã obligaţia legalã a încheierii unui protocol, iar în lipsa finalizãrii protocolului, nu se poate apela în mod legal la arbitraj.
De asemenea, s-a arãtat cã declanşarea procedurii de arbitraj implicã un fine de neprimire, constând în parcurgerea etapelor prealabile legale, ceea ce în speţã nu s-a realizat, câtã vreme nu existã bazã legalã pentru desfãşurarea negocierilor şi încheierea unui protocol în acest sens.
În finalul acestor precizãri, UPFR a arãtat cã ADPFR a achiesat la criteriul de repartizare a sumelor stabilit de UPFR în conformitate cu dispoziţiile legale şi statutare şi cã prin cererea de arbitraj formulatã ADPFR urmãreşte în realitate stabilirea de cãtre completul de arbitraj a sumelor cuvenite ADPFR, aspect ce nu poate constitui obiect al arbitrajului.
ADPFR a rãspuns acestor chestiuni prealabile, invocându-se în acest sens prevederile art. 133 alin. (2) referitoare la drepturile gestionate colectiv facultativ, text care ar conţine o eroare materialã, pentru cã în loc sã facã referire la dispoziţiile art. 123^1 s-a fãcut referire la <>art. 123^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, acesta fiind şi punctul de vedere al ORDA, exprimat în Adresa nr. 2.384 din 19 decembrie 2006; se mai aratã cã şi dacã nu ar fi o eroare materialã nimic nu se opune ca gestiunii colective obligatorii sã i se aplice regulile de la gestiunea facultativã.
UPFR a depus întâmpinare în dosarul de arbitraj prin care a invocat 3 excepţii: excepţia lipsei calitãţii de reprezentant a reclamantei ADPFR, întrucât contractul de mandat încheiat între producãtorii de muzicã, în calitate de mandanţi, şi ADPFR, în calitate de mandatar, cuprind în art. 2 obiectul mandatului, care constã în negocieri cu UPFR şi orice alte organe ori instituţii abilitate pentru încasarea remuneraţiilor reprezentând cota procentualã a producãtorilor de înregistrãri audiovizuale, fãrã a se face referire la colectarea remuneraţiilor corespunzãtoare drepturilor asupra fonogramelor.
Prin aceeaşi întâmpinare s-a mai invocat excepţia necompetenţei materiale a completului de arbitraj pentru stabilirea remuneraţiei corespunzãtoare dreptului la remuneraţie compensatorie pentru copie privatã, dreptului de retransmitere prin cablu, dreptului la remuneraţie echitabilã pentru comunicare publicã, întrucât potrivit <>art. 123^1 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aceste drepturi sunt gestionate obligatoriu colectiv de cãtre organismul de gestiune colectivã - UPFR, situaţie în care ADPFR, în calitate de reprezentant al unor titulari de drepturi conexe ce nu sunt membri ai UPFR, are deschisã calea unei acţiuni în justiţie pentru revendicarea remuneraţiei.
S-a mai arãtat în acest sens cã dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu se aplicã în speţã, iar UPFR nu este colector unic în raport cu ADPFR pentru remuneraţia corespunzãtoare drepturilor conexe care se gestioneazã colectiv şi facultativ. Totodatã s-a susţinut cã stabilirea procedurii de repartiţie, procentele pentru fiecare categorie de drepturi gestionate, modalitãţile de evidenţiere a sumelor colectate, de justificare a costurilor de colectare şi stabilirea comisionului sunt reglementate prin lege şi actele constitutive ale organismului de gestiune colectivã, astfel cum rezultã din art. 127 din lege. În aceste condiţii, arbitrajul nu are competenţa de a stabili asemenea aspecte şi nici sã exercite vreo verificare asupra acestora, întrucât ele intrã sub controlul ORDA potrivit <>art. 138 lit. f) şi h) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În sfârşit, s-a invocat excepţia prematuritãţii cererii de arbitraj pentru stabilirea remuneraţiei corespunzãtoare dreptului de radiodifuzare a fonogramei, întrucât acesta este susceptibil de gestionare facultativã, în baza <>art. 123 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ceea ce impune un protocol prealabil, desemnarea colectorului unic de cãtre ORDA, chestiuni ce nu au fost antamate la negociere.
Cererea cu care a fost învestit completul de arbitri desemnat de ORDA prin tragere la sorţi a fost soluţionatã la 25 iulie 2007, în sensul respingerii ei ca prematur formulate, fiind publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, în baza <>Deciziei nr. 262/2007 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Pentru a decide în acest sens, completul de arbitri a reţinut cã obiectul cererii de arbitraj îl constituie remuneraţia corespunzãtoare din comunicare publicã şi copie privatã şi a procedat la analiza prioritarã a excepţiilor invocate de UPFR.
Astfel, privitor la excepţia de necompetenţã a completului de arbitraj, s-a constatat cã faţã de obiectul cererii de arbitraj sunt întrunite condiţiile legale pentru realizarea arbitrajului, potrivit <>art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
S-a reţinut din înscrisurile cauzei cã între pãrţi au avut loc mai multe runde de negocieri având ca obiect repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publicã-ambiental şi copie privatã, colectate de UPFR, însã negocierile au eşuat.
De aici, completul de arbitri a concluzionat cã UPFR a acceptat negocierile, iar nefinalizarea acestora deschide posibilitatea realizãrii unui arbitraj aflat în competenţa arbitrilor, potrivit art. 131^2 alin. (1) lit. b) din lege, în cazul în care pãrţile implicate în negociere nu au putut conveni o formã unicã a metodologiei, motiv pentru care excepţia analizatã a fost apreciatã ca neîntemeiatã.
Pe fondul cauzei, completul de arbitraj a constatat cã negocierile purtate la 28 noiembrie 2006 şi consemnate în procesul-verbal redactat la acea datã au avut ca obiect stabilirea de procente pentru mediul rural şi urban, în funcţie de categoriile de utilizatori de fonograme, iar la negocierile din 8 decembrie 2006, deşi se convenise asupra procentelor, cu excepţia procentului pentru copia privatã, ca urmare a invocãrii de UPFR a unui coeficient aplicabil procentelor, negocierile au fost sistate.
Pe de altã parte, s-a reţinut faţã de obiectul negocierilor cã cererea de arbitraj are un obiect extins, ajungându-se ca pânã la finalul procedurii de arbitraj ADPFR sã solicite ca în protocolul dintre cele douã organisme de gestiune colectivã sã se prevadã: procedura de repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi, modalitãţile de evidenţiere a sumelor colectate, stabilirea comisionului şi orice alte aspecte, conform prevederilor legale şi specificului gestiunii colective unice.
Aşa fiind, s-a constatat de cãtre completul de arbitri cã invocarea prin cerere de arbitraj a unor pretenţii ce nu au fost supuse în prealabil negocierii constituie un fine de neprimire ce împiedicã luarea unei hotãrâri.
Soluţia s-a întemeiat pe dispoziţiile <>art. 131 şi urmãtoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, privind reglementarea iniţierii procedurilor de negociere ce trebuie însoţite de metodologii propuse a fi negociate de comisii constituite prin decizii ale directorului general al ORDA. Negocierea unor astfel de metodologii se desfãşoarã conform planului stabilit între pãrţi, pe o duratã de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei, iar înţelegerea pãrţilor cu privire la metodologiile negociate se consemneazã într-un protocol ce se depune la ORDA şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit textelor menţionate, completul de arbitraj a apreciat cã etapa negocierilor trebuie sã fie una extrem de serioasã, pãrţile având obligaţia sã stabileascã concret pretenţiile pe care le invocã, ceea ce semnificã elemente de fapt, întemeiate pe principiile generale stabilite de lege.
În speţã, ADPFR, în calitate de iniţiator al procedurii de negociere, nu a realizat o astfel de metodologie pe care sã o propunã celeilalte pãrţi, UPFR, ceea ce constituie o etapã prealabilã ce nu poate fi ignoratã, omisã sau depãşitã în derularea procedurii, situaţie în care completul de arbitri a respins cererea de arbitraj ca prematur formulatã.
În termen legal, împotriva acestei hotãrâri arbitrale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, UPFR a promovat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a invocat nelegala respingere a excepţiei de necompetenţã materialã a completului de arbitraj.
În primul rând, UPFR a susţinut cã acţiunea ADPFR prin care solicita remuneraţia corespunzãtoare membrilor sãi din comunicare publicã şi copie privatã este adresatã unei instanţe necompetente (completul de arbitraj), întrucât, potrivit <>art. 123^1 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin Decizia nr. 23 A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã, aceste drepturi sunt gestionate obligatoriu colectiv de cãtre UPFR, condiţii în care ADPFR, în calitate de reprezentant al unor titulari de drepturi conexe, ce nu sunt membrii UPFR, are deschisã calea unei acţiuni în justiţie pentru revendicarea remuneraţiei propriilor membri.
De asemenea, apelanta UPFR a susţinut în faza derulatã în procedura arbitrajului, faţã de considerentele ADPFR, cã dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (în baza cãruia completul de arbitraj a respins în mod eronat cererea ADPFR ca prematurã), nu sunt aplicabile raportului dintre UPFR şi ADPFR, deoarece UPFR nu este "colector unic" în raport cu ADPFR pentru colectarea remuneraţiei corespunzãtoare drepturilor din copia privatã şi din comunicarea publicã a fonogramelor.
UPFR a arãtat cã <>art. 129^1 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborat cu art. 123 din aceeaşi lege, reglementeazã raportul dintre douã sau mai multe organisme de gestiune colectivã care reprezintã aceeaşi categorie de titulari de drepturi (producãtori de fonograme), în sensul cã atribuţia de colectare revine organismului din domeniu cu cel mai mare numãr de membri, fãrã a fi necesarã numirea unui colector unic şi nici stabilirea unui protocol privind repartizarea sumelor colectate. Ipoteza contrarã - încheierea unui protocol - ar fi nelegalã, deoarece s-ar admite cã ADPFR are aceeaşi competenţã în materia gestiunii obligatorii ca şi UPFR, competenţã delegatã cãtre UPFR în baza acestui protocol. De asemenea, s-a arãtat în faţa completului de arbitri cã, potrivit <>art. 129^1 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, revendicarea de cãtre ADPFR a sumelor cuvenite membrilor sãi se poate face în termen de 3 ani de la data notificãrii.
Deşi completul de arbitraj a reţinut întocmai toate aspectele invocate de UPFR, mai aratã apelanta, a considerat cã excepţia de necompetenţã este neîntemeiatã, întrucât UPFR ar fi acceptat negocierile cu ADPFR în sensul stabilirii unei forme unice a metodologiei privind remuneraţia aferentã drepturilor conexe.
Deoarece negocierile nu s-au finalizat, s-a apreciat cã ADPFR a cerut legal, portivit <>art. 131^2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, declanşarea procedurii de arbitraj.
Se criticã hotãrârea completului de arbitri, deoarece în cadrul ei completul de arbitraj a interpretat în mod eronat conţinutul actelor depuse la dosar în legãturã cu întâlnirile dintre UPFR şi ADPFR, considerându-le acte de negociere privind repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publicã/ambiental şi copie privatã - colectate de cãtre UPFR.
Textul reţinut ca fiind incident [<>art. 131^2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare] nu se aplicã între douã organisme de gestiune colectivã (OGC), ci doar între OGC-uri, pe de o parte, şi utilizatorii de fonograme, pe de altã parte, în negocierile pentru plata remuneraţiei de cãtre aceştia din urmã. UPFR şi ADPFR nu se aflau într-o negociere cu utilizatorii pentru a fi obligatorie elaborarea unei metodologii comune şi încheierea, ulterior, a unui protocol.
În întâmpinarea depusã la dosarul de fond, se aratã de apelantã, a arãtat istoricul relaţiilor dintre UPFR şi ADPFR, precum şi iniţiativa de a proceda la analiza pieţei muzicale româneşti, pe categorii de genuri muzicale, pentru a se identifica procentajele de piaţã muzicalã pe care titularii reprezentaţi de cele douã OGC-uri le acoperã. Aceste informaţii urmau sã serveascã pãrţilor în eventuale înţelegeri (în mãsura în care legea le permite) pentru repartizarea remuneraţiei. Asemenea înţelegeri puteau viza chiar preîntâmpinarea unor situaţii litigioase între cele douã OGC-uri, cum ar fi revendicarea sumelor datorate de cãtre UPFR membrilor ADPFR, în acţiuni de drept comun.
Totodatã, s-a precizat cã nu se menţioneazã în conţinutul acestor procese-verbale cadrul legal sau formal al discuţiilor dintre cele douã OGC-uri. Astfel, întâlnirile consemnate în procesele-verbale din data de 28 noiembrie 2006, respectiv 8 decembrie 2007, la care completul de arbitraj a fãcut trimitere în motivare, nu pot fi încadrate în vreo procedurã formalã sau legalã de negociere. Completul însuşi a constatat acest lucru, alãturi de inexistenţa unei forme de protocol în care sã fie precizate clar drepturile pentru care se datoreazã remuneraţia, criteriile de repartiţie etc.
În al doilea rând, s-a criticat soluţia completului sub aspectul legalitãţii încheierii unui protocol pentru repartizarea remuneraţiei colectate în baza gestiunii colective obligatorii (pentru copie privatã şi comunicare publicã).
Completul a apreciat în mod nelegal şi eronat cã sunt aplicabile dispoziţiile <>art. 131 şi urmãtoarele din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în condiţiile în care acest articol se referã exclusiv la stabilirea metodologiilor între OGC-uri, pe de o parte, şi utilizatori (plãtitorii de remuneraţie, în schimbul exploatãrii fonogramelor), pe de altã parte.
Nu existã niciun temei legal pentru a extrapola aplicarea acestor reglementãri şi în raporturile dintre OGC-uri, mai ales în condiţiile în care apelanta UPFR a arãtat în mod constant cadrul legal care reglementeazã raporturile dintre UPFR şi ADPFR (<>art. 129^1 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare).
Gestiunea colectivã obligatorie presupune colectarea şi repartizarea drepturilor producãtorilor de fonograme, în speţã, în regim colectiv pentru toţi producãtorii, nu doar pentru membrii UPFR. Aşa încât, dacã un producãtor de fonograme, care nu este membru UPFR, îşi va revendica drepturile din difuzãri radio, TV, comunicare publicã etc., UPFR este obligat sã îi vireze sumele, însã nu este obligat sã încheie un protocol/o metodologie cu acesta pentru virarea acestor sume. Iar în practicã, de asemenea, obligaţia nu se justificã, avându-se în vedere criteriile de repartizare care sunt clar stabilite de lege [în conformitate cu utilizarea realã a operei - <>art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare], comisionul de administrare [art. 134 alin. (2) lit. b)], de statut etc.
Apelanta reitereazã prin motivele de apel argumentul imposibilitãţii iniţierii unei proceduri de arbitraj cu obiectul solicitat de ADPFR, întrucât obiectele arbitrajelor derulate în baza <>Legii nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt limitativ prevãzute de lege, iar aceastã procedurã, ca sã aibã loc, trebuie sã întruneascã douã condiţii, care în speţã nu se verificã în mod cumulativ:
1. sã existe mai multe OGC-uri beneficiare pentru acelaşi domeniu de creaţie (cerinţã îndeplinitã);
2. drepturile gestionate sã fie dintre cele prevãzute la <>art. 123^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, adicã drepturi gestionate facultativ colectiv (care nu este întrunitã aceastã cerinţã). Or, ADPFR a solicitat încheierea unei metodologii/protocol pentru drepturile din comunicare publicã/ambiental şi copie privatã - care ambele sunt gestionate obligatoriu colectiv.
Este firesc, normal, obligatoriu şi legal ca în cazul gestiunii colective facultative sã se încheie un protocol între organisme, întrucât poate unul dintre organismele beneficiare nu are capacitate de colectare, respectiv de repartizare, caz în care mandateazã celãlalt organism de gestiune colectivã sã îi colecteze şi sã îi repartizeze drepturile propriilor membri, stabilind condiţiile concrete ale mandatului.
Intimata ADPFR a formulat întâmpinare la motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de azi, în şedinţã publicã, s-a invocat din oficiu excepţia de lipsã de interes în promovarea apelului, excepţie asupra cãreia apelanta a pus concluzii prin apãrãtorul sãu, solicitând însã şi amânarea pronunţãrii pentru formularea unor concluzii scrise, termen pe care Curtea l-a acordat.
Apelul promovat de UPFR este lipsit de interes.
Aşa cum rezultã din expozeul prezentei decizii, iniţiativa declanşãrii procedurii arbitrale a aparţinut intimatei ADPFR, având ca obiect repartizarea remuneraţiilor reprezentând dreptul de comunicare publicã, ambiental şi copie privatã, colectate de apelanta UPFR, obiectul arbitrajului fiind ulterior extins şi cu privire la stabilirea procedurii de repartizare, procentele pentru fiecare categorie de drepturi gestionate, modalitãţile de evidenţiere a sumelor colectate, de justificare a costurilor de colectare, stabilirea comisionului pentru desfãşurarea acestei activitãţi etc.
Prin întâmpinarea depusã în dosarul de arbitraj, apelanta UPFR a invocat mai multe excepţii procesuale, unele de fond, altele de procedurã: excepţia lipsei calitãţii de reprezentant al reclamantei ADPFR, raportat la obiectul mandatului depus în cauzã, excepţia necompetenţei materiale a completului de arbitri (a cãrei pretins greşitã rezolvare face obiectul criticilor de apel), precum şi excepţia prematuritãţii cererii de arbitraj, cea din urmã fiind admisã prin hotãrârea apelatã.
Drept urmare, hotãrârea atacatã a validat întocmai cum a fost susţinutã de cãtre apelanta UPFR excepţia de fond a prematuritãţii cererii de arbitraj.
Criticându-se prin motivele de apel împrejurarea cã în mod nelegal şi netemeinic nu s-a dat eficienţã excepţiei necompetenţei materiale a completului de arbitraj, analizatã în mod legal prioritar de cãtre completul de arbitri, dar greşit soluţionatã, câtã vreme prin hotãrârea apelatã s-a admis o altã excepţie invocatã de cãtre aceeaşi apelantã, face inutil demersul sãu ulterior de a apela hotãrârea arbitralã, întrucât lipseşte folosul practic pentru o astfel de conduitã procesualã.
A critica o hotãrâre care nu stabileşte în sarcina pãrţii apelante vreo obligaţie aptã de a fi dusã la îndeplinire în vreuna din formele de executare prescrise de lege este lipsit de eficienţã, întrucât o astfel de hotãrâre nu este în vreun fel vãtãmãtoare pentru partea apelantã şi nu poate fi de naturã a-i genera o nemulţumire procesualã valabilã, susceptibilã de a justifica interesul procesual pentru etapa cãii de atac, aceasta cu atât mai mult cu cât hotãrârea criticatã a fost pronunţatã prin admiterea unei excepţii susţinute de apelanta însãşi.
Interesul procesual este o cerinţã a oricãrui demers iniţiat în justiţie ce trebuie a se verifica pe întreaga duratã a derulãrii procesului civil, el trebuind sã fie personal, actual şi legitim, iar nu mediat, eventual, nelegitim sau pur teoretic, condiţii care nu se verificã în ce priveşte apelul declarat de UPFR.
Prin concluzii scrise, combãtând excepţia invocatã din oficiu, apelanta pretinde cã interesul sãu în declararea cãii de atac derivã din împrejurarea cã admiterea excepţiei necompetenţei materiale a completului de arbitraj ar avea drept consecinţã recunoaşterea competenţei instanţelor de drept comun şi implicit a drepurilor sale procesuale potrivit procedurii de drept comun, inclusiv posibilitatea de a uza de toate cãile de atac prevãzute de Codul de procedurã civilã, iar nu numai apelul reglementat de norma specialã, respectiv de <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Or, un asemenea interes care se raporteazã la posibilitatea declanşãrii unui alt litigiu de cãtre partea adversã rãmâne unul de naturã eventualã, cerinţa interesului procesual pentru uzitarea oricãrei forme de procedurã puse la îndemâna pãrţilor de lege trebuind a fi raportat în mod necesar la circumstanţele cauzei în care se recurge, ca, în speţã, la atacarea hotãrârii cu apel, iar nu la elemente extrinseci acesteia.
Faţã de cele anterior arãtate, Curtea va respinge apelul formulat de UPFR, ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia lipsei de interes în promovarea apelului.
Respinge ca fiind lipsit de interes apelul formulat de apelanta Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România împotriva Hotãrârii arbitrale din data de 25 iulie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 27 august 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 262/2007, în contradictoriu cu intimata Asociaţia pentru Drepturile Producãtorilor de Fonograme din România.
Irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 31 ianuarie 2008.
Preşedinte,
Carmen Georgeta Negrilã
Judecãtor,
Georgeta Stegaru
Grefier,
Marina Daniela Ungureanu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
