Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobate prin ORDINUL nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 893 din 12 septembrie 2022.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel gimnazial, liceal şi profesional, beneficiază lunar de burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, denumite în continuare burse.
(2) Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse de performanţă şi burse de ajutor social.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), de bursa de performanţă pot să beneficieze şi elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar particular.
ART. 2
Acordarea burselor menţionate la art. 1 reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură, la diferite discipline/domenii de studiu, cât şi o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate socioeconomic, în vederea participării la educaţie a acestora şi a prevenirii abandonului şcolar.
ART. 3
Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului naţional de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 20.
ART. 4
Bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinaţie, prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Autorităţile administraţiei publice locale pot suplimenta cuantumul minim garantat prin hotărârea Guvernului pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar respectiv, din bugetele proprii ale acestora.
ART. 5
(1) În sensul prezentului ordin, termenul „familie“ desemnează soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care locuiesc împreună şi participă integral sau parţial la bugetul de venituri şi cheltuieli.
(2) Este asimilată termenului „familie“ şi persoana necăsătorită care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa.
(3) În sensul definiţiei prevăzute la alin. (2) se asimilează termenului „familie“ persoanele necăsătorite, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc împreună şi participă integral sau parţial la bugetul de venituri şi cheltuieli.
(4) Este/Sunt asimilată/asimilate termenului „familie“ şi persoana/ persoanele care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa.
CAP. II
Criterii generale de acordare a burselor
ART. 6
Bursele de performanţă se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi particular înscrişi la cursurile cu frecvenţă, în funcţie de rezultatele la concursurile/competiţiile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei sau la competiţiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României.
ART. 7
(1) Bursele de performanţă se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul dintre cazurile următoare:
a) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei;
b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei pentru competiţiile internaţionale;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, organizate de Ministerul Educaţiei;
d) au obţinut locurile I, II sau III la competiţiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României.
(2) Lista competiţiilor şcolare naţionale, precum şi lista competiţiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanţă menţionate la alin. (1) lit. a)-c) este aprobată şi publicată anual de Ministerul Educaţiei.
(3) Bursele de performanţă obţinute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului şcolar următor celui în care s-au obţinut rezultatele. Prin excepţie de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal şi profesional, bursa de performanţă se acordă începând cu luna următoare obţinerii rezultatelor, până la finalul anului şcolar.
(4) Pot primi bursă doar elevii promovaţi la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul şcolar anterior.
ART. 8
Bursele de performanţă se acordă elevilor pe baza rezultatelor obţinute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a)-d), atestate prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unităţii de învăţământ, de pe documentul doveditor pentru componenţa lotului de pregătire sau de pe diplomele obţinute la competiţii, la propunerea dirigintelui, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens.
ART. 9
Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a-a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură.
ART. 10
(1) Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul dintre cazurile următoare:
a) au obţinut media anuală generală de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate/an în anul şcolar anterior, cu excepţia elevilor din clasa a IX-a;
b) au obţinut media de admitere în învăţământul liceal sau profesional de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene/zonale în cazul învăţământului vocaţional de artă ale competiţiilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei;
d) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educaţiei.
(2) Lista competiţiilor şcolare naţionale, precum şi lista competiţiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de merit menţionate la alin. (1) lit. c) şi d) este aprobată şi publicată anual de Ministerul Educaţiei.
(3) Bursele de merit obţinute în baza prevederilor alin. (1) se acordă pe perioada anului şcolar următor celui în care s-au obţinut rezultatele. Prin excepţie de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal şi profesional, bursa de merit se acordă începând cu luna următoare obţinerii rezultatelor, până la finalul anului şcolar.
(4) Pot primi bursă doar elevii promovaţi la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul şcolar anterior.
ART. 11
Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obţinute conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a)-d), atestate prin documente şcolare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unităţii de învăţământ, de pe diplomele obţinute la competiţii, la propunerea dirigintelui, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens.
ART. 12
Bursele de studiu se acordă elevilor din clasele a V-a-a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de veniturile familiei şi de rezultatele obţinute la învăţătură.
ART. 13
(1) Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie şi care se încadrează în cel puţin unul dintre cazurile următoare:
a) au obţinut media anuală generală de cel puţin 7,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, cu excepţia elevilor din clasele a V-a şi a IX-a;
b) au obţinut, în clasa a IV-a, calificativul „foarte bine“ la toate disciplinele de studiu şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;
c) au obţinut media de admitere în învăţământul liceal sau profesional de cel puţin 7,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a.
(2) Pentru obţinerea bursei de studiu, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului şcolar.
ART. 14
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat înscrişi la cursurile cu frecvenţă, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.
ART. 15
(1) Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a) elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi orfani, elevi aflaţi în întreţinerea unui singur părinte (copil pentru care instanţa de tutelă a hotărât exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligaţiei de întreţinere a celuilalt părinte - pensie de întreţinere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) şi elevi abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei;
c) elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
I. boli şi tulburări ale sistemului nervos şi ale funcţiilor mentale globale;
II. boli ale structurilor şi funcţiilor senzoriale;
III. boli ale structurii laringelui şi funcţiilor sale;
IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular şi ale funcţiilor sale;
V. boli ale structurii aparatului respirator şi ale funcţiilor sale;
VI. boli ale structurii sistemului imunitar şi ale funcţiilor sale;
VII. boli ale structurii şi funcţiilor sistemelor digestiv, metabolic şi endocrin;
VIII. boli ale structurii funcţiilor aparatului urinar cu sau fără insuficienţă renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
IX. boli ale structurii şi funcţiilor aparatului locomotor şi corespunzătoare mişcării;
X. boli ale structurii pielii, anexelor şi funcţiilor tegumentului;
XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele şi metastazele);
XII. boli genetice;
XIII. transplantul de organe, ţesuturi şi celule, stările posttransplant;
XIV. orice altă boală, tulburare sau afecţiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puţin 6 luni sau servicii de abilitare şi reabilitare pentru cel puţin 6 luni sau îngrijiri paliative şi care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
d) elevii din învăţământul primar şi gimnazial din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înţelege comuna/oraşul cu subdiviziunile sale administrative.
(2) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiţionată de venitul net lunar al familiei.
ART. 16
(1) Lista elevilor care beneficiază de bursele de ajutor social obţinute în baza prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b)-c) poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condiţiile prevăzute.
(2) Elevii care acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de ajutor social pentru luna respectivă.
ART. 17
Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului şcolar.
ART. 18
(1) Bursa de ajutor social se poate acorda ocazional, o dată pe an, şi elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 75% din salariul minim net pe economie.
(2) Acordarea bursei de ajutor social ocazional se face pe baza documentelor doveditoare prevăzute la art. 17.
(3) Cuantumul bursei de ajutor social ocazional trebuie să fie cel puţin egal cu cuantumul lunar al bursei de ajutor social.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 19
(1) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
(2) Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanţă, cât şi bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea, putând să o aleagă pe cea cu valoare mai mare sau acordată pentru o perioadă mai mare.
(3) Elevii cu cerinţe educaţionale speciale pot obţine bursă de studiu/merit/performanţă/ajutor social, indiferent dacă beneficiază şi de o măsură de protecţie socială.
(4) Elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu“ sau „Euro 200“ pot obţine bursă de studiu/merit/performanţă/ ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin.
ART. 20
(1) Bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor şcolare pentru elevii prevăzuţi la art. 15.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu primesc bursa de ajutor social pe perioada vacanţei de vară:
a) elevii care nu au promovat anul şcolar;
b) elevii care la sfârşitul anului şcolar sunt corigenţi la mai mult de o disciplină şi au acumulat mai mult 20 de absenţe nemotivate/an;
c) absolvenţii învăţământului gimnazial care nu au fost admişi în liceu/învăţământ profesional, cursuri cu frecvenţă, într-o unitate de învăţământ preuniversitar de stat;
d) elevii care repetă anul şcolar din alte motive decât medicale.
ART. 21
Nu pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia, rasa, etnia, sexul, apartenenţa politică a elevului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite, studiile efectuate în străinătate şi nici accesul la burse din alte surse sau oricare alte criterii discriminatorii.
ART. 22
(1) Elevii care beneficiază de bursele prevăzute la art. 1, transferaţi de la o unitate de învăţământ la alta în timpul anului şcolar, vor fi eliminaţi de pe lista beneficiarilor de burse din unitatea de învăţământ de provenienţă şi vor fi adăugaţi pe lista beneficiarilor de burse din unitatea de învăţământ unde s-au transferat, în maximum o lună de la transfer.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), elevii ce primesc bursă conform art. 15 alin. (1) lit. d) îşi pierd dreptul la bursă dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile specifice.
ART. 23
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocaţia complementară pentru copii, cu excepţia burselor şcolare şi universitare.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: