Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CONVENTIE nr. 29 din 28 iunie 1930 privind munca fortata sau obligatorie*)
Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, care s-a întrunit aici la 10 iunie 1930 în cea de a patrusprezecea sesiune a sa, Dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri în legatura cu munca forţatã sau obligatorie, problema cuprinsã în primul punct de pe ordinea de zi a sesiunii, şi Dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale, adopta astãzi douãzeci şi opt iunie una mie noua sute treizeci, convenţia de mai jos, care va fi denumita Convenţie privind munca forţatã, 1930, ce urmeazã a fi ratificatã de cãtre Membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii conform dispoziţiilor Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii: ART. 1 1. Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifica prezenta convenţie se angajeazã sa desfiinteze folosirea muncii forţate sau obligatorii, sub toate formele ei, în termenul cel mai scurt posibil. 2. În vederea acestei desfiintari totale, munca forţatã sau obligatorie va putea fi folositã în timpul perioadei tranzitorii, numai în scopuri publice şi în mod excepţional, în condiţiile şi cu garanţiile stipulate în articolele care urmeazã. 3. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii şi cu ocazia raportului prevãzut la art. 31 de mai jos, Consiliul de Administraţie al Biroului internaţional al Muncii va examina posibilitatea de a desfiinta fãrã vreo alta intirziere munca forţatã sau obligatorie sub toate formele sale şi va hotãrî dacã este cazul sa înscrie aceasta problema pe ordinea de zi a Conferintei. ART. 2 1. În sensul prezentei convenţii, termenul "munca forţatã sau obligatorie" va insemna orice munca sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de buna voie. 2. Totuşi, termenul "munca forţatã sau obligatorie" nu va cuprinde, în sensul prezentei convenţii: a) orice munca sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu şi destinat unor lucrãri cu caracter pur militar; b) orice munca sau serviciu fãcînd parte din obligaţiile civile normale ale cetãţenilor unei tari pe deplin independenta; c) orice munca sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnãri pronunţate printr-o hotãrîre judecãtoreascã, cu condiţia ca aceasta munca sau serviciu sa fie executat sub supravegherea şi controlul autoritãţilor publice şi ca numitul individ sa nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societãţi sau unor persoane morale private; d) orice munca sau serviciu pretins în cazurile de forta majorã, adicã în caz de rãzboi, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendii, inundatii, foamete, cutremure de pãmînt, epidemii şi epizootii violenţe, invazii de animale, de insecte sau de paraziti vegetali daunatori, şi în general orice împrejurãri care pun în pericol sau risca sa punã în pericol viata sau condiţiile normale de existenta a întregii populaţii sau a unei pãrţi din populaţie; e) muncile marunte de la sat, adicã muncile executate în interesul direct al colectivitãţii de cãtre membrii acesteia, munci care deci pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivitãţii, cu condiţia ca populaţia însãşi sau reprezentanţii sãi direcţi sa aibã dreptul sa se pronunţe asupra justetei acestor munci. ART. 3 În sensul prezentei convenţii, termenul "autoritãţi competente" va insemna fie autoritãţile metropolitane, fie autoritãţile centrale superioare din teritoriul interesat. ART. 4 1. Autoritãţile competente nu vor trebui sa impunã sau sa permitã impunerea muncii forţate sau obligatorii în folosul unor particulari, societãţi sau al unor persoane morale private. 2. Dacã o astfel de forma de munca forţatã sau obligatorie în folosul unor particulari, societãţi sau unor persoane morale private exista la data la care ratificarea prezentei convenţii de cãtre un Membru este înregistratã de cãtre Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii, acest Membru va trebui sa desfiinteze complet munca forţatã sau obligatorie amintita, începînd de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii, în ceea ce-l priveşte. ART. 5 1. Nici o concesie acordatã unor particulari, unor societãţi sau unor persoane morale private nu va trebui sa aibã drept consecinta impunerea unei forme oarecare de munca forţatã sau obligatorie în vederea producerii sau stringerii de produse pe care aceşti particulari, societãţi sau persoane morale private le folosesc sau cu care fac comerţ. 2. Dacã anumite concesii existente comporta dispoziţii care au drept urmare impunerea unei astfel de munci forţate sau obligatorii, aceste dispoziţii vor trebui sa fie anulate cît mai curînd posibil, pentru a se conformã prevederilor articolului 1 al prezentei convenţii. ART. 6 Functionarii administraţiei, chiar atunci cînd vor trebui sa incurajeze populatiile care sînt în sarcina lor sa se dedice unei munci oarecare, nu vor trebui sa exercite asupra acestor populaţii o constringere colectivã sau individualã cu scopul de a le face sa munceasca pentru particulari, societãţi sau persoane morale private. ART. 7 1. Şefii care nu exercita funcţiuni administrative nu vor trebui sa recurgã la munca forţatã sau obligatorie. 2. Şefii care exercita funcţiuni administrative vor putea, cu autorizaţia expresã a autoritãţilor competente, sa recurgã la munca forţatã sau obligatorie în condiţiile prevãzute de articolul 10 al prezentei convenţii. 3. Şefii recunoscuţi ca atare de lege şi care nu primesc o remuneraţie adecvatã sub alte forme, vor putea sa beneficieze de folosirea serviciilor personale anume reglementate, trebuind sa se ia toate mãsurile necesare pentru a preveni abuzurile. ART. 8 1. Rãspunderea pentru orice hotãrîri de a se recurge la munca forţatã sau obligatorie va reveni autoritãţilor civile superioare de teritoriului respectiv. 2. Totuşi aceste autoritãţi vor putea sa acorde autoritãţilor locale superioare, dreptul de a impune munca forţatã sau obligatorie în cazurile în care aceasta munca nu va avea ca efect îndepãrtarea muncitorilor de domiciliul lor obişnuit. Aceste autoritãţi vor putea de asemenea sa acorde autoritãţilor locale superioare - pentru perioadele şi în condiţiile care vor fi stabilite prin reglementarea prevãzutã la articolul 23 al prezentei convenţii - dreptul de a impune o munca forţatã sau obligatorie pentru executarea cãreia muncitorii vor trebui sa se departeze de domiciliul lor obişnuit, în cazul cînd aceasta este necesar pentru înlesnirea deplasarii funcţionarilor din administraţie, în exercitarea funcţiunilor lor, precum şi a transportãrii materialului administraţiei. ART. 9 Cu excepţia dispoziţiilor contrare stipulate la articolul 10 al prezentei convenţii, nici o autoritate care are dreptul sa impunã munca forţatã sau obligatorie nu va trebui sa permitã sa se recurgã la aceasta forta de munca decît dacã s-a asigurat în prealabil: a) ca serviciul sau munca ce trebuie efectuatã reprezintã un interes direct şi important pentru colectivitatea chematã sa o execute; b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta; c) ca a fost imposibil sa se procure mina de lucru voluntara pentru executarea acestui serviciu sau munci, cu toate ca s-au oferit salarii şi condiţii de munca cel puţin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru munci sau servicii similare; şi d) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populaţia actuala fata de mina de lucru disponibilã şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva. ART. 10 1. Munca forţatã sau obligatorie cerutã ca impozit şi munca forţatã sau obligatorie impusa pentru lucrãri de interes public de cãtre şefii care exercita funcţiuni administrative vor trebui sa fie, treptat, desfiinţate. 2. Pînã la aceasta abolire, atunci cînd munca forţatã sau obligatorie va fi cerutã ca impozit şi atunci cînd munca forţatã sau obligatorie va fi impusa de cãtre şefi care exercita funcţiuni administrative, în vederea executãrii unor lucrãri de interes public, autoritãţile interesate vor trebui sa se asigure în prealabil: a) ca serviciul sau munca ce trebuie executatã este de interes direct şi important pentru colectivitatea chematã sa o execute; b) ca acest serviciu sau munca este de o necesitate actuala sau iminenta; c) ca aceasta munca sau serviciu nu va constitui o povara prea grea pentru populaţia actuala fata de mina de lucru disponibilã şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectiva; d) ca executarea acestei munci sau serviciu nu va obliga pe muncitori sa se îndepãrteze de domiciliul lor obişnuit; e) ca executarea acestei munci sau serviciu va fi indrumata, potrivit cu cerinţele religiei, ale vieţii sociale sau ale agriculturii. ART. 11 1. Numai adultii valizi de sex masculin în virsta de cel puţin 18 ani şi cel mult 45 ani, vor putea fi supuşi la munca forţatã sau obligatorie. În afarã de categoriile de munca prevãzute la articolul 10 al prezentei convenţii, vor trebui sa fie respectate limitele şi condiţiile urmãtoare: a) recunoaşterea prealabilã - în toate cazurile în care aceasta va fi posibil - de cãtre un medic numit de administraţie, ca aceştia nu suferã de nici o boala contagioasa şi ca sînt apţi din punct de vedere fizic sa suporte munca impusa şi condiţiile în care ea va fi efectuatã; b) scutirea personalului din şcoli, a elevilor şi profesorilor, cît şi a personalului administrativ în general; c) menţinerea în fiecare colectivitate a unui numãr de oameni adulti şi valizi indispensabili vieţii familiale şi sociale; d) respectarea legãturilor conjugale şi familiale. 2. În scopurile indicate în alineatul c) de mai sus, reglementarea prevãzutã la art. 23 al prezentei convenţii va stabili proporţia de persoane din populaţia permanenta de sex masculin şi valida care vor putea fi obiectul unei recrutari determinate, aceasta proporţie neputind totuşi depãşi în nici un caz 25% din aceasta populaţie. Stabilind aceasta proporţie, autoritãţile competente vor trebui sa ţinã seama de densitatea populaţiei, de dezvoltarea socialã şi fizica a acestei populaţii, de perioada din cursul anului şi de starea lucrãrilor ce trebuie efectuate de cei interesaţi pe loc şi pe cont propriu; în general autoritãţile vor trebui sa respecte necesitãţile economice şi sociale ale vieţii normale a colectivitãţii respective. ART. 12 1. Perioada maxima în timpul cãreia un individ oarecare va putea fi constrîns la munca forţatã sau obligatorie sub diversele ei forme nu va trebui sa depãşeascã 60 de zile dintr-o perioada de 12 luni, zilele de cãlãtorie necesare pentru a merge la locul de munca şi a se întoarce trebuind sa fie cuprinse în aceste 60 de zile. 2. Fiecare muncitor constrîns la munca forţatã sau obligatorie va trebui sa posede un certificat care sa indice perioadele de munca forţatã sau obligatorie pe care le-a efectuat. ART. 13 1. Orele normale de munca ale oricãrei persoane constrinsa la munca forţatã sau obligatorie vor trebui sa fie aceleaşi ca orele obişnuite pentru munca libera, iar orele de munca efectuate peste durata normalã vor trebui sa fie remunerate dupã aceleaşi tarife ca cele folosite pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi. 2. Va trebui sa se acorde sãptãmînal o zi de odihna tuturor persoanelor supuse la o forma oarecare de munca forţatã sau obligatorie, şi aceasta zi va trebui sa coincida pe cît posibil, cu ziua consacratã prin tradiţie, sau prin obiceiurile tarii ori ale regiunii. ART. 14 1. Cu excepţia muncii prevãzute la articolul 10 al prezentei convenţii, munca forţatã sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui sa fie remuneratã în bani şi dupã tarife care, pentru acelaşi fel de munca, nu vor trebui sa fie inferioare nici celor în vigoare în regiunea în care muncitorii sînt folosiţi, nici celor în vigoare în regiunea din care au fost recrutati muncitorii. 2. În cazul cînd munca este impusa de cãtre şefi în exercitarea funcţiunilor lor administrative, va trebui sa fie introdusã cît mai curînd posibil, plata salariilor în condiţiile prevãzute la paragraful precedent. 3. Salariile vor trebui sa fie plãtite fiecãrui muncitor, individual, şi nu şefului sau de trib sau oricãrei alte autoritãţi. 4. Zilele de cãlãtorie pentru a merge la locul de munca şi pentru întoarcere vor trebui sa fie socotite la plata salariilor, ca zile de munca. 5. Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionarii muncitorilor cu ratiile alimentare obişnuite ca parte din salariu, aceste ratii trebuind sa fie cel puţin echivalente cu suma de bani pe care o reprezintã, dar nu trebuie sa se facã nici o reţinere din salariu, nici pentru achitarea impozitelor, nici pentru hrana, îmbrãcãminte şi locuinţe speciale care vor fi acordate muncitorilor pentru a-i menţine în stare de a-şi continua munca, luind în consideraţie condiţiile speciale ale muncii lor, şi nici pentru furnizare de unelte. ART. 15 1. Orice legislaţie privind despãgubirea în caz de accidente sau boli provocate de munca, şi orice legislaţie care prevede ajutorarea persoanelor aflate în sarcina muncitorilor decedati sau invalizi, legislaţii care sînt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv, vor trebui sa fie aplicate persoanelor supuse la munca forţatã sau obligatorie în aceleaşi condiţii ca şi muncitorilor liberi. 2. În orice caz, fiecare autoritate care foloseşte un muncitor la munca forţatã sau obligatorie va avea obligaţia sa asigure întreţinerea muncitorului respectiv dacã un accident sau o boala cauzatã de munca îl face, total sau parţial, incapabil de a-şi cîştiga existenta. Aceasta autoritate va trebui de asemenea sa-şi asume obligaţia de a lua mãsuri pentru asigurarea întreţinerii oricãrei persoane aflate în mod efectiv în sarcina muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultind din munca. ART. 16 1. Persoanele supuse la munca forţatã sau obligatorie nu vor trebui - în afarã cazurilor de necesitate exceptionala - sa fie transferate în regiuni în care condiţiile de hrana şi de clima sînt atît de diferite de cele cu care au fost obişnuite, încît ar constitui un pericol pentru sãnãtatea lor. 2. În nici un caz, o asemenea transferare de muncitori nu va fi autorizata fãrã aplicarea stricta a tuturor mãsurilor de igiena şi cazare care se impun pentru instalarea lor şi pentru apãrarea sãnãtãţii lor. 3. Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitata, vor fi luate mãsuri dupã avizul serviciului medical competent - care sa asigure adaptarea treptata a muncitorilor la noile condiţii de hrana şi de clima. 4. În cazurile cînd aceşti muncitori sînt chemaţi sa execute o munca regulatã cu care nu sînt obisnuiti, va trebui sa se ia mãsuri care sa asigure adaptarea lor la acest gen de munca, în special în ceea ce priveşte antrenarea treptata, orele de munca, intercalind repausuri şi imbunatatind sau marind ratiile alimentare, dupã necesitate. ART. 17 Înainte de a autoriza orice recurgere la munca forţatã sau obligatorie pentru lucrãrile de construcţii sau de întreţinere care vor obliga pe muncitori sa ramina pe locul de munca o perioada îndelungatã, autoritãţile competente vor trebui sa se asigure: 1. ca au fost luate toate mãsurile necesare pentru a asigura igiena muncitorilor şi a le garanta îngrijirea medicalã indispensabila şi, în special, ca: a) aceşti muncitori sînt supuşi unui examen medical înainte de a începe lucrãrile şi unor noi examinari la anumite intervale pe toatã durata muncii; b) ca a fost prevãzut un personal medical suficient precum şi dispensare, infirmerii, spitale şi materiale necesare pentru a face fata tuturor nevoilor, şi c) ca buna igiena la locurile de munca, aprovizionarea muncitorilor cu apa, alimente, combustibil şi ustensile de bucatarie au fost asigurate în mod satisfãcãtor şi ca au fost prevãzute, la nevoie, îmbrãcãminte şi locuinţe satisfãcãtoare. 2. ca au fost luate mãsurile necesare pentru a se asigura întreţinerea familiei muncitorului, în special inlesnind trimiterea unei pãrţi din salariu, printr-un procedeu sigur, cu asentimentul sau la cererea muncitorului; 3. ca transportul muncitorilor pentru a merge la locul de munca şi pentru întoarcere va fi asigurat de administraţie, pe rãspunderea şi cheltuiala sa, şi ca administraţia va înlesni aceste cãlãtorii folosind în cea mai larga mãsura posibila toate mijloacele de transport disponibile; 4. ca, în caz de boala sau accident care îl face pe muncitor incapabil de munca pentru o anumitã perioada, repatrierea muncitorului va fi asigurata pe cheltuiala administraţiei; 5. ca orice muncitor care ar dori sa ramina pe loc ca muncitor liber la expirarea perioadei sale de munca forţatã sau obligatorie, va avea facultatea de a o face, fãrã a pierde, timp de 2 ani, drepturile sale la repatriere gratuita. ART. 18 1. Munca forţatã sau obligatorie pentru transportarea de persoane sau mãrfuri, de exemplu cu bratele sau prin vislire, va trebui sa fie desfiintata în termenul cel mai scurt posibil, iar pînã la desfiinţare autoritãţile competente vor trebui sa elaboreze regulamente care sa fixeze: a) obligaţia de a nu folosi aceasta munca decît pentru a înlesni deplasarea de funcţionari ai administraţiei în exercitarea funcţiunilor lor, sau transportarea de materiale ale administraţiei, sau, în caz de necesitate absolut urgenta, transportarea altor persoane decît funcţionari; b) obligaţia de a nu folosi la astfel de transporturi decît oameni apţi din punct de vedere fizic pentru aceasta munca, recunoscuţi astfel printr-un examen medical prealabil, în toate cazurile în care acest examen este posibil; în caz ca aceasta nu este posibil, persoana care foloseşte aceasta mina de lucru va trebui sa se asigure pe rãspunderea sa, ca muncitorii folosiţi au aptitudinea fizica cerutã şi nu suferã de o boala contagioasa; c) greutatea maxima pe care o pot duce muncitorii; d) parcursul maxim care va putea fi impus acestor muncitori de la locul domiciliului lor; e) numãrul maxim de zile pe luna sau pe orice alta perioada în timpul cãreia aceşti muncitori vor putea f rechizitionati, zilele de cãlãtorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest numãr; f) persoanele care au dreptul sa recurgã la aceasta forma de munca forţatã sau obligatorie, precum şi mãsura în care ele au dreptul de a recurge la aceasta. 2. Fixind limitele maxime menţionate la literele c, d, e din paragraful precedent, autoritãţile competente vor trebui sa ţinã seama de diferite elemente, în special de aptitudinea fizica a populaţiei care va trebui sa fie rechizitionata, de felul itinerarului de parcurs, cît şi de condiţiile climaterice. 3. Autoritãţile competente vor trebui, în afarã de aceasta, sa ia mãsuri pentru ca distanta zilnica normalã facuta de hamali sa nu depãşeascã o distanta corespunzãtoare duratei medii a unei zile de munca de 8 ore, ţinînd seama ca pentru a o stabili, va trebui sa se aibã în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusa şi distanta de parcurs, ci şi starea drumului, perioada anului şi toate celelalte elemente; dacã ar fi necesar sa se impunã hamalilor ore suplimentare de munca, acestea vor trebui sa fie remunerate dupã tarife mai ridicate decît cele normale. ART. 19 1. Autoritãţile competente nu vor trebui sa permitã sa se recurgã la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a lipsei de produse alimentare şi totdeauna sub rezerva ca alimentele sau produsele astfel obţinute sa ramina proprietatea indivizilor sau colectivitãţii care le-au produs. 2. Prezentul articol nu va trebui sa aibã ca rezultat - atunci cînd producţia e organizatã dupã lege şi obicei pe baza comunalã şi cînd produsele sau beneficiile care provin din vînzarea acestor produse rãmîn proprietatea colectivitãţii - sa scuteascã pe membrii colectivitãţii de obligaţia de a se achitã de munca astfel impusa. ART. 20 Legislatiile care prevãd o represiune colectivã aplicabilã unei întregi colectivitãţi pentru delictele comise de unii din membrii sãi, nu vor trebui sa cuprindã şi munca forţatã sau obligatorie pentru o colectivitate, ca una dintre metodele de represiune. ART. 21 Nu se va recurge la munca forţatã sau obligatorie pentru lucrãrile subterane ce urmeazã sa fie executate în mine. ART. 22 Rapoartele anuale pe care Membrii care ratifica prezenta convenţie se angajeazã sa le prezinte Biroului Internaţional al Muncii, conform dispoziţiilor art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, privind mãsurile luate de ei pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, vor trebui sa cuprindã informaţii cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea ce priveşte mãsura în care s-a recurs la munca forţatã sau obligatorie pe acest teritoriu, precum şi urmãtoarele puncte: scopul în care aceasta munca a fost efectuatã; procentajul morbiditatii şi mortalitatii; ore de munca; sistemul de plata a salariilor şi cuantumul lor, precum şi orice alte date necesare. ART. 23 1. Pentru a aplica dispoziţiile prezentei convenţii, autoritãţile competente vor trebui sa elaboreze un regulament complet şi precis cu privire la folosirea muncii forţate sau obligatorii. 2. Acest regulament va trebui sa cuprindã în special reguli care sa permitã fiecãrei persoane supusã muncii forţate sau obligatorii sa prezinte autoritãţilor orice reclamaţie referitoare la condiţiile de munca, garantindu-le ca aceste reclamaţii vor fi examinate şi luate în consideraţie. ART. 24 În toate cazurile va trebui sa se ia mãsurile necesare pentru asigurarea strictei aplicari a regulamentelor privind folosirea muncii forţate sau obligatorii, fie prin extinderea la munca forţatã sau obligatorie a atribuţiilor oricãrui organ de inspecţie deja creat pentru supravegherea muncii libere, fie prin orice alt sistem potrivit. Va trebui de asemenea sa se ia mãsuri pentru ca aceste regulamente sa fie aduse la cunostinta persoanelor supuse la munca forţatã sau obligatorie. ART. 25 Faptul de a cere în mod ilegal prestarea muncii forţate sau obligatorii va fi pasibil de sancţiuni penale şi orice Membru care ratifica prezenta convenţie va avea obligaţia sa se asigure ca sancţiunile impuse de lege au o eficacitate realã şi sînt strict aplicate. ART. 26 1. Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifica prezenta convenţie se angajeazã sa o aplice pe teritoriile supuse suveranitãţii, jurisdicţiei, protecţiei, suzeranitatii, tutelei sau autoritãţii sale, în mãsura în care el are dreptul sa-şi asume obligaţii în legatura cu problemele de jurisdicţie interna. Totuşi, dacã acest Membru doreşte sa se prevaleze de dispoziţiile articolului 35 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, el va trebui sa însoţeascã ratificarea sa de o declaraţie prin care sa facã cunoscut: 1) teritoriile la care intenţioneazã sa aplice integral dispoziţiile prezentei convenţii; 2) teritoriile la care intenţioneazã sa aplice dispoziţiile prezentei convenţii cu modificãri şi în ce consta aceste modificãri; 3) teritoriile pentru care îşi rezerva hotãrîrea. 2. Declaraţia susmentionata este consideratã ca fãcînd parte integrantã din ratificare şi va produce efecte identice. Orice Membru care va formula o astfel de declaraţie va avea facultatea de a renunţa, printr-o noua declaraţie, la toate sau la o parte din rezervele cuprinse, conform alineatelor 2 şi 3 de mai sus în declaraţia sa anterioarã. ART. 27 Ratificarile oficiale ale prezentei convenţii în condiţiile stabilite de Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de acesta. ART. 28 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît pe acei Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cãror ratificare a fost înregistratã la Biroul Internaţional al Muncii. 2. Ea va intra în vigoare dupã douasprezece luni de la înregistrarea ratificãrilor a doi Membri de cãtre Directorul General. 3. Dupã aceea, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare Membru dupã douasprezece luni de la data înregistrãrii ratificãrii sale. ART. 29 De îndatã ce ratificarile a doi Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor fi înregistrate la Biroul internaţional al Muncii, Directorul General al Biroului internaţional al Muncii va notifica acest fapt tuturor Membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Le va notifica de asemenea înregistrarea ratificãrilor care-i vor fi ulterior comunicate de cãtre toţi ceilalţi Membri ai Organizaţiei. ART. 30 1. Orice Membru care a ratificat prezenta convenţie poate sa o denunţe la expirarea unei perioade de zece ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît dupã un an de la înregistrarea ei la Biroul Internaţional al Muncii. 2. Orice Membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an dupã expirarea perioadei de zece ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol, va fi obligat pentru o noua perioada de cinci ani şi, prin urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de cinci ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 31 La expirarea fiecãrei perioade de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va trebui sa prezinte Conferintei Generale un raport privind aplicarea prezentei convenţii şi va hotãrî dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii ei totale sau parţiale. ART. 32 1. În cazul cînd Conferinţa Generalã ar adopta o noua convenţie privind revizuirea totalã sau parţialã a prezentei convenţii, ratificarea de cãtre un Membru a noii convenţii revizuite va atrage de plin drept denunţarea prezentei convenţii fãrã nici o amînare, netinindu-se seama de articolul 30 de mai sus, sub rezerva ca noua convenţie revizuitã sa fi intrat în vigoare. 2. Începînd de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii revizuite, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisã ratificãrii Membrilor. 3. Prezenta convenţie va rãmîne totuşi în vigoare, în forma şi conţinutul sau pentru acei Membri care au ratificat-o şi care nu au ratificat noua convenţie revizuitã. ART. 33 Textele, francez şi englez ale prezentei convenţii sînt deopotrivã valabile.
───────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
