Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CONVENTIE nr. 183 din 15 iunie 2000 privind revizuirea Conventiei (revizuita) asupra protectiei maternitatii din 1952, adoptata la cea de-a 88-a sesiunea a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 15 iunie 2000*)
Conferinţa Generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunindu-se aici la 30 mai 2000, în cea de-a 88-a sesiune a sa, luând nota de necesitatea revizuirii Convenţiei (revizuitã) asupra protecţiei maternitatii din 1952, precum şi a Recomandarii privind protecţia maternitatii, 1952, cu scopul de a promova într-o mai mare mãsura egalitatea tuturor femeilor care muncesc, precum şi sãnãtatea şi securitatea mamei şi copilului şi cu scopul de a recunoaşte diversitatea dezvoltãrii economice şi sociale a membrilor, precum şi diversitatea întreprinderilor şi a evoluţiei protecţiei maternitatii în legislatiile şi practicile naţionale, luând nota de prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948), Convenţiei Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei (1979), Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copiilor (1989), Declaraţiei şi Programului de acţiune de la Beijing (1995), Declaraţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind egalitatea de sanse şi de tratament a lucratoarelor (1975), Declaraţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de munca şi urmãrirea aplicãrii acesteia (1998), precum şi ale convenţiilor şi recomandãrilor internaţionale asupra muncii, care vizeazã garantarea egalitãţii de sanse şi de tratament a lucrãtorilor şi lucratoarelor, în special Convenţia privind lucrãtorii cu responsabilitãţi familiale (1981), ţinând seama de situaţia femeilor care muncesc şi luând act de necesitatea de a asigura protecţia graviditatii, care este o responsabilitate comuna a autoritãţilor publice şi a societãţii, dupã ce a decis sa adopte diferitele propuneri cu privire la revizuirea Convenţiei (revizuitã) şi a Recomandarii privind protecţia maternitatii, 1952, chestiune ce constituie al patrulea punct de pe ordinea de zi a sesiunii, dupã ce a decis ca aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale, adopta în aceasta zi, 15 iunie 2000, urmãtoarea convenţie care va fi denumita Convenţia privind protecţia maternitatii, 2000.
DOMENIUL DE APLICARE ART. 1 În sensul prezentei convenţii, termenul femeie desemneazã toate persoanele de sex feminin, fãrã nici o discriminare, iar termenul copil, orice copil, fãrã nici o discriminare. ART. 2 1. Prezenta convenţie se aplica tuturor femeilor angajate, inclusiv femeilor care se afla în forme atipice de munca dependenta. 2. Totuşi, dupã consultarea organizaţiilor reprezentative patronale şi sindicale interesate, fiecare membru care ratifica prezenta convenţie poate sa excludã total sau parţial din domeniul de aplicare a acesteia categorii limitate de lucrãtori, atunci când aplicarea convenţiei în cazul acestor categorii ar ridica probleme speciale de o importanta deosebita. 3. Orice membru care face uz de posibilitatea prevãzutã la paragraful precedent trebuie sa indice în primul sau raport referitor la aplicarea prezentei convenţii, întocmit în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, categoriile de lucrãtori astfel excluse, precum şi motivele excluderii lor. În rapoartele ulterioare fiecare membru trebuie sa descrie mãsurile luate pentru a extinde progresiv aplicarea prevederilor prezentei convenţii la aceste categorii. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII ART. 3 Dupã consultarea organizaţiilor reprezentantive ale patronilor şi lucrãtorilor fiecare membru trebuie sa adopte mãsurile necesare pentru ca femeile însãrcinate sau care alapteaza sa nu fie constranse sa efectueze o munca ce a fost declarata de autoritatea competenta ca fiind dãunãtoare sãnãtãţii lor sau a copilului ori despre care s-a stabilit printr-o evaluare ca prezintã un risc semnificativ pentru sãnãtatea mamei sau a copilului. CONCEDIUL DE MATERNITATE ART. 4 1. La prezentarea unui certificat medical sau a unui alt certificat corespunzãtor care sa indice data probabila a naşterii, stabilit conform legislaţiei şi practicii naţionale, orice femeie cãreia i se aplica prevederile prezentei convenţii are dreptul la un concediu de maternitate cu durata de cel puţin 14 sãptãmâni. 2. Durata concediului menţionatã mai sus trebuie sa fie specificatã de fiecare membru într-o declaraţie care însoţeşte ratificarea prezentei convenţii. 3. Ulterior orice membru poate sa depunã la directorul general al Biroului Internaţional al Muncii o noua declaraţie care sa extindã durata concediului de maternitate. 4. Luând strict în calcul protecţia sãnãtãţii mamei şi copilului, concediul de maternitate trebuie sa includã o perioada de 6 sãptãmâni de concediu obligatoriu dupã naştere, exceptând cazul în care, la nivel naţional, guvernul şi organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrãtorilor au convenit altfel. 5. Durata concediului de maternitate prenatal trebuie sa fie prelungitã cu un concediu echivalent cu durata cuprinsã între data prezumatã a naşterii şi data efectivã a naşterii, fãrã reducerea duratei concediului postnatal obligatoriu. CONCEDIUL ÎN CAZ DE BOALA SAU COMPLICATII ART. 5 În caz de boala, complicatii sau risc de complicatii rezultate ca urmare a sarcinii ori a naşterii, la prezentarea unui certificat medical trebuie sa se acorde un concediu, înainte sau dupã perioada concediului de maternitate. Forma şi durata maxima ale acestui concediu pot fi stabilite conform legislaţiei şi practicii naţionale. PRESTAŢII ART. 6 1. Conform legislaţiei naţionale sau în orice alt mod conform practicii naţionale, trebuie sa se asigure prestaţii în bani femeilor care absenteazã de la munca, fiind în concediul prevãzut la art. 4 sau 5. 2. Prestaţiile în bani trebuie sa fie stabilite la un nivel care sa permitã femeii sa poatã sa se întreţinã singura şi sa întreţinã copilul în condiţii bune de sãnãtate şi la un nivel de viata corespunzãtor. 3. În cazul în care legislaţia sau practica nationala prevede ca prestaţiile în bani, plãtite pentru concediul prevãzut la art. 4, sa fie stabilite pe baza venitului anterior, suma acestor prestaţii nu trebuie sa fie mai mica de doua treimi din venitul anterior al femeii sau al venitului luat în considerare pentru calculul prestaţiilor. 4. În cazul în care legislaţia sau practica nationala prevede ca prestaţiile în bani, plãtite pentru concediul prevãzut la art. 4, sa fie stabilite prin alte metode, suma acestor prestaţii trebuie sa aibã acelaşi ordin de valoare ca aceea care rezulta în medie prin aplicarea paragrafului precedent. 5. Orice membru trebuie sa garanteze faptul ca aceste condiţii impuse pentru a beneficia de prestaţii în bani pot fi îndeplinite de marea majoritate a femeilor cãrora li se aplica prevederile prezentei convenţii. 6. În cazul în care o femeie nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de legislaţia nationala sau prevãzute în orice alt mod, conform practicii naţionale, pentru a beneficia de prestaţiile în bani, aceasta are dreptul la prestaţii corespunzãtoare finanţate din fondurile de asistenta socialã, sub rezerva unui control al nivelului veniturilor impus pentru acordarea acestor prestaţii. 7. În conformitate cu legislaţia nationala sau cu orice alt mod, conform practicii naţionale, mamei şi copilului trebuie sa li se asigure prestaţii medicale. Prestaţiile medicale trebuie sa includã ingrijirile prenatale, ingrijirile legate de naştere, ingrijirile postnatale şi spitalizarea atunci când aceasta este necesarã. 8. Pentru a proteja situaţia femeilor pe piata muncii, prestaţiile aferente concediului prevãzut la art. 4 şi 5 trebuie sa fie asigurate printr-o asigurare socialã obligatorie sau prelevãri din fondurile publice ori în alt mod stabilit de legislaţia şi practica naţionale. Angajatorul nu este personal responsabil de costul direct al oricãrei prestaţii financiare de acest gen, datoratã uneia dintre femeile angajate, fãrã a consimţi expres la aceasta, cu excepţia cazului în care: a) acest lucru a fost prevãzut de practica sau de legislaţia în vigoare în statul membru înainte de adoptarea prezentei convenţii de cãtre Conferinţa Internationala a Muncii; sau b) a fost astfel convenit ulterior, la nivel naţional, de cãtre guvern şi de organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrãtorilor. ART. 7 1. Orice membru ale cãrui economie şi sistem de securitate socialã sunt insuficient dezvoltate este considerat ca respecta prevederile art. 6 paragrafele 3 şi 4 dacã prestaţiile în bani au un nivel cel puţin egal cu valoarea prestaţiilor de boala sau de incapacitate temporarã prevãzutã de legislaţia nationala. 2. Orice membru care face uz de posibilitatea prevãzutã la paragraful precedent trebuie sa explice motivele şi sa precizeze nivelul la care sunt plãtite prestaţiile în bani, în cadrul primului raport referitor la aplicarea convenţiei, întocmit în baza art. 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În rapoartele sale ulterioare statul membru trebuie sa descrie mãsurile luate în vederea creşterii progresive a acestui nivel de prestaţii. PROTECŢIA LOCULUI DE MUNCA ŞI NEDISCRIMINAREA ART. 8 1. Se interzice unui angajator sa concedieze o femeie pe perioada graviditatii, a concediului prevãzut la art. 4 şi 5 sau pe o perioada care va fi stabilitã de legislaţia nationala, urmãtoare întoarcerii sale din concediu, cu excepţia cazurilor care nu au legatura cu graviditatea, naşterea copilului şi consecinţele acesteia şi alaptarea. Responsabilitatea de a dovedi ca motivele concedierii nu au legatura cu graviditatea, naşterea copilului şi consecinţele acesteia şi alaptarea revine angajatorului. 2. Femeia trebuie sa aibã garanţia ca la sfârşitul concediului de maternitate, când îşi reia lucrul, se întoarce pe acelaşi post sau pe un post echivalent, remunerat la acelaşi nivel. ART. 9 1. Orice membru trebuie sa adopte mãsurile corespunzãtoare care sa garanteze ca maternitatea nu constituie o sursa de discriminare în materie de ocupare, implicit de acces la ocupare, inclusiv în ceea ce priveşte prevederile paragrafului 1 al art. 2. 2. Mãsurile la care face referire paragraful precedent cuprind interdicţia de a solicita unei femei care îşi depune candidatura pentru un post de a se supune unui test de sarcina sau de a prezenta un certificat care sa ateste sau sa infirme starea de graviditate, cu excepţia cazului în care legislaţia nationala prevede aceasta pentru munci care: a) sunt interzise, total sau parţial, femeilor însãrcinate sau care alapteaza, în conformitate cu legislaţia nationala; sau b) comporta un risc recunoscut sau semnificativ pentru sãnãtatea femeii şi a copilului. MAME CARE ALAPTEAZA ART. 10 1. Femeia are dreptul la una sau mai multe pauze zilnice ori la reducerea duratei de lucru zilnice pentru a-şi alapta copilul. 2. Perioada în timpul cãreia sunt permise pauzele de alaptare sau reducerea duratei de lucru zilnice, numãrul şi durata acestor pauze, precum şi modalitãţile de reducere a programului de lucru zilnic trebuie stabilite prin legislaţia şi practica naţionale. Aceste pauze sau reducerea programului de lucru zilnic sunt considerate ca timp lucrat şi remunerate în consecinta. EXAMINARE PERIODICĂ ART. 11 Orice membru trebuie sa examineze periodic, în consultare cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrãtorilor, oportunitatea extinderii duratei concediului prevãzut la art. 4 şi creşterea sumei sau nivelului prestaţiilor în bani prevãzute la art. 6. PUNEREA ÎN APLICARE ART. 12 Prezenta convenţie trebuie pusã în aplicare prin acte normative, cu excepţia cazului în care va produce efecte prin orice alt mijloc, precum contractele colective, sentinţele arbitrale, hotãrârile judecãtoreşti sau orice alt mod conform practicii naţionale. DISPOZIŢII FINALE ART. 13 Prezenta convenţie revizuieste Convenţia (revizuitã) asupra protecţiei maternitatii din 1952. ART. 14 Ratificarile prezentei convenţii sunt comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de acesta. ART. 15 1. Prezenta convenţie nu produce efecte decât pentru membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale cãror ratificãri au fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii. 2. Prezenta convenţie intra în vigoare la 12 luni dupã ce ratificarile a doi membri au fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii. 3. Ulterior prezenta convenţie intra în vigoare pentru fiecare membru la 12 luni de la data la care ratificarea sa a fost înregistratã. ART. 16 1. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie poate sa o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a acesteia, printr-o notificare comunicatã directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistratã de acesta. Denunţarea nu are efect decât la un an dupã înregistrarea sa. 2. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu se foloseşte de posibilitatea denunţãrii prevãzute de prezentul articol este legat pe o noua perioada de 10 ani şi, ca urmare, poate denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de acest articol. ART. 17 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii notifica tuturor membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi a tuturor actelor de denunţare care îi sunt comunicate de membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii. 2. Notificând membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general atrage atenţia membrilor acesteia asupra datei la care prezenta convenţie intra în vigoare. ART. 18 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrãrii, conform art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare pe care le-a înregistrat în conformitate cu articolele precedente. ART. 19 De fiecare data când va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii prezintã Conferintei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii un raport privind aplicarea prezentei convenţii şi examineazã dacã este cazul sa fie înscrisã pe ordinea de zi a Conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 20 1. În cazul în care Conferinţa Generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii adopta o noua convenţie care revizuieste total sau parţial prezenta convenţie şi dacã noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un membru a noii convenţii care revizuieste antreneaza de plin drept, inclusiv în ceea ce priveşte prevederile art. 16, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie care modifica sa fi intrat în vigoare; b) începând cu data intrãrii în vigoare a noii convenţii care revizuieste, prezenta convenţie înceteazã sa mai fie deschisã ratificãrii de cãtre membri. 2. Prezenta convenţie rãmâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul actuale, pentru membrii care au ratificat-o şi care nu ratifica convenţia privind revizuirea. ART. 21 Versiunile în limbile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au valoare egala.
───────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
