Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Traducere.
PREAMBUL
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
luând în considerare scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor de buna vecinãtate, prietenie şi cooperare între state,
fiind profund preocupate de intensificarea în lumea intreaga a actelor de terorism sub toate formele şi manifestãrile,
amintind Declaraţia consacratã celei de-a 50-a aniversari a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care figureazã în Rezoluţia 50/6 a Adunãrii Generale din 24 octombrie 1995, amintind, de asemenea, toate rezoluţiile Adunãrii Generale în materie, în special Rezoluţia 49/60 din 9 decembrie 1994 şi anexa la aceasta, care reproduc Declaraţia asupra mãsurilor vizând eliminarea terorismului internaţional, în care statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au reafirmat solemn condamnarea, în mod inechivoc, a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste, ca fiind criminale şi nejustificabile, oriunde se produc şi oricine ar fi autorii, mai ales cele care compromit relaţiile amicale între state şi popoare şi ameninta integritatea teritorialã şi securitatea statelor,
observând ca în Declaraţia asupra mãsurilor vizând eliminarea terorismului internaţional Adunarea Generalã a incurajat statele sa examineze de urgenta domeniul de aplicare a dispoziţiilor juridice internaţionale în vigoare care privesc prevenirea, reprimarea şi eliminarea terorismului, sub toate formele şi manifestãrile sale, în scopul de a se asigura asupra existenţei unui cadru juridic general care sa acopere toate aspectele problemei,
amintind Rezoluţia 51/210 a Adunãrii Generale din data de 17 decembrie 1996, lit. f) a paragrafului 3, prin care Adunarea Generalã a invitat statele sa ia mãsuri pentru prevenirea şi împiedicarea, prin mijloace interne adecvate, a finanţãrii teroristilor sau a organizaţiilor teroriste, fie ca se efectueazã direct, fie indirect, prin intermediul organizaţiilor care au sau pretind ca au scopuri de caritate, culturale sau sociale ori care sunt implicate în activitãţi ilegale cum sunt traficul ilicit de arme, traficul de stupefiante şi extorcarea de fonduri, incluzând exploatarea persoanelor în vederea finanţãrii activitãţilor teroriste şi, în special, sa aibã în vedere, dacã este nevoie, adoptarea unei reglementãri pentru a preveni şi a impiedica miscarile de fonduri banuite a fi destinate utilizãrii în scopuri teroriste, fãrã a aduce în nici un fel atingere libertãţii de circulaţie a capitalurilor legitime, precum şi de a intensifica schimburile de informaţii asupra miscarilor internaţionale ale unor astfel de fonduri,
amintind, de asemenea, Rezoluţia 52/165 a Adunãrii Generale din data de 15 decembrie 1997, prin care Adunarea Generalã a adresat statelor invitaţia de a pune în aplicare, în mod special, mãsuri similare celor enumerate la lit. a)-f) ale paragrafului 3 din Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996,
amintind, în plus, Rezoluţia 53/108 a Adunãrii Generale din data de 8 decembrie 1998, prin care Adunarea Generalã a stabilit în sarcina Comitetului ad-hoc, constituit prin Rezoluţia 51/210 din 17 decembrie 1996, elaborarea proiectului unei convenţii internaţionale pentru reprimarea finanţãrii terorismului, în vederea completãrii instrumentelor internaţionale existente în domeniul terorismului,
considerând ca finanţarea terorismului este un subiect care preocupa în mod serios intreaga comunitate internationala,
luând în considerare faptul ca numãrul şi gravitatea actelor de terorism internaţional sunt în funcţie de resursele financiare pe care teroristii le pot obţine,
ţinând seama de faptul ca instrumentele juridice multilaterale existente nu trateazã expres finanţarea terorismului,
convinse de necesitatea urgentarii intaririi cooperãrii internaţionale între state pentru elaborarea şi adoptarea mãsurilor eficiente destinate sa previnã finanţarea terorismului, precum şi reprimarea acestuia şi pedepsirea autorilor,
au convenit cele ce urmeazã:
ART. 1
În sensul prezentei convenţii:
1. Prin fonduri se înţelege bunuri de orice natura, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc şi documente sau instrumente juridice în orice forma, incluzandu-se forma electronica ori numericã, care atesta un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri şi, mai ales, credite bancare, cecuri de cãlãtorie, cecuri bancare, mandate, acţiuni, titluri, obligaţiuni, drepturile speciale de tragere şi scrisori de credit, fãrã ca aceasta enumerare sa fie limitativa.
2. Prin stabiliment guvernamental sau public se înţelege orice stabiliment sau orice mijloc de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat ori ocupat de reprezentanţi ai unui stat, membri ai Guvernului, Parlamentului sau magistraturii, de agenţi sau de personalul unui stat ori ai oricãrei alte autoritãţi sau entitãţi publice ori de agenţi sau de personalul unei organizaţii interguvernamentale, în cadrul funcţiilor lor oficiale.
3. Prin produse se înţelege orice fonduri rezultate, direct sau indirect, din comiterea unei infracţiuni, astfel cum este prevãzutã la art. 2, sau obţinute, direct ori indirect, prin comiterea unei astfel de infracţiuni.
ART. 2
1. Comite o infracţiune în sensul prezentei convenţii orice persoana care, prin orice mijloc, direct sau indirect, în mod ilicit şi deliberat, furnizeazã sau strânge fonduri cu intenţia de a le utiliza sau ştiind ca acestea vor fi utilizate, în întregime sau în parte, în vederea comiterii:
a) unei fapte care constituie infracţiune în cadrul şi astfel cum este definitã în unul dintre tratatele enumerate în anexa;
b) oricãrei alte fapte de natura sa determine moartea sau vãtãmarea corporalã grava a unui civil sau a oricãrei alte persoane care nu participa direct la ostilitati într-o situaţie de conflict armat, când, prin natura sau contextul sau, aceasta fapta are ca scop intimidarea populaţiei sau constrângerea unui guvern ori a unei organizaţii internaţionale sa îndeplineascã sau sa se abţinã de la îndeplinirea unui act oarecare.
2. a) La depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare un stat parte, care nu este parte la unul dintre tratatele enumerate în anexa la care se face referire la lit. a) a paragrafului 1, poate declara ca, în momentul în care prezenta convenţie îi este aplicatã, respectivul tratat sa fie considerat ca nu figureazã în aceasta anexa. Aceasta declaraţie devine caducã o data cu intrarea în vigoare a tratatului pentru statul parte care notifica acest fapt depozitarului;
b) În cazul în care un stat parte înceteazã de a fi parte la un tratat enumerat în anexa, poate sa facã, cu privire la respectivul tratat, declaraţia prevãzutã în prezentul articol.
3. Pentru ca un act sa constituie infracţiune în sensul paragrafului 1 nu este necesar ca fondurile sa fi fost efectiv utilizate pentru a comite o infracţiune vizata la lit. a) sau b) a paragrafului 1.
4. Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoana care incearca sa comita o infracţiune în sensul paragrafului 1.
5. Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoana care:
a) participa, în calitate de complice la o infracţiune în sensul paragrafului 1 sau 4;
b) organizeazã comiterea unei infracţiuni în sensul paragrafului 1 sau 4 sau ordonã altor persoane sa o comita;
c) contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni dintre cele prevãzute la paragraful 1 sau 4 de cãtre un grup de persoane care acţioneazã în acelaşi scop. Aceasta contribuţie trebuie sa fie deliberata şi trebuie:
(i) fie sa urmãreascã facilitarea activitãţii infractionale sau a scopului infractional al grupului, atunci când aceasta activitate sau scop presupune comiterea unei infracţiuni în sensul paragrafului 1;
(ii) fie sa fie facuta cunoscandu-se intenţia grupului de a comite o infracţiune în sensul paragrafului 1.
ART. 3
Prezenta convenţie nu se aplica atunci când infracţiunea este comisã pe teritoriul unui singur stat, când autorul prezumat este un naţional al acelui stat şi se gãseşte pe teritoriul acelui stat şi în cazul în care nici un alt stat nu are baza pentru a-şi stabili competenta, în virtutea paragrafului 1 sau 2 al art. 7, cu excepţia prevederilor art. 12-18, care se vor aplica, dupã caz, în aceste situaţii.
ART. 4
Fiecare stat parte ia mãsurile care pot fi necesare pentru:
a) a califica drept infracţiuni în dreptul sau intern infracţiunile prevãzute la art. 2;
b) a prevedea pentru aceste infracţiuni pedepse corespunzãtoare, ţinând seama de gravitatea lor.
ART. 5
1. Fiecare stat parte, conform principiilor dreptului sau intern, ia mãsurile necesare pentru ca responsabilitatea unei persoane juridice situate pe teritoriul sau sau constituite potrivit legislaţiei statului sa fie angajata în cazul în care persoana rãspunzãtoare de conducerea sau controlul acestei persoane juridice a comis, în aceasta calitate, o infracţiune prevãzutã la art. 2. Aceasta responsabilitate poate fi penalã, civilã sau administrativã.
2. Aceasta responsabilitate este angajata fãrã a se prejudicia responsabilitatea penalã a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.
3. Fiecare stat parte asigura în special ca persoanele juridice a cãror responsabilitate este angajata în virtutea paragrafului 1 sa facã obiectul sancţiunilor penale, civile sau administrative eficace, proporţionale şi disuasive. Aceste sancţiuni pot include şi sancţiuni de natura pecuniarã.
ART. 6
Fiecare stat parte adopta mãsurile care pot fi necesare, intelegandu-se, dacã este cazul, cele de ordin legislativ, pentru ca faptele penale prevãzute de prezenta convenţie sa nu poatã fi justificate în nici o situaţie de considerente de natura politica, filozofica, rasialã, etnicã, religioasã sau din alte motive analoage.
ART. 7
1. Fiecare stat parte adopta mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta referitor la infracţiunile prevãzute la art. 2, atunci când:
a) infracţiunea a fost comisã pe teritoriul sau;
b) infracţiunea a fost comisã la bordul unei nave aflate sub pavilionul sau sau al unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul producerii faptelor; sau
c) infracţiunea a fost comisã de unul dintre nationalii sãi.
2. Fiecare stat parte poate, de asemenea, sa îşi stabileascã competenta asupra unor astfel de infracţiuni, atunci când:
a) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevãzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) pe teritoriul sau ori impotriva unuia dintre nationalii sãi;
b) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevãzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) impotriva unui stabiliment guvernamental sau public al acelui stat, situat în afarã teritoriului sau, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;
c) infracţiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni prevãzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b), urmãrind sa îl constranga sa îndeplineascã un act sau sa se abţinã de la îndeplinirea unui act;
d) infracţiunea a fost comisã de un apatrid care îşi are rezidenţã obişnuitã pe teritoriul acelui stat;
e) infracţiunea a fost comisã la bordul unei aeronave utilizate de guvernul statului menţionat.
3. Cu ocazia ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii prezentei convenţii ori a aderãrii la aceasta fiecare stat parte îl informeazã pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra competentei pe care a stabilit-o conform paragrafului 2. În caz de modificare statul parte respectiv îl informeazã asupra acesteia pe secretarul general.
4. Fiecare stat parte adopta totodatã mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se gãseşte pe teritoriul sau şi acesta nu îl extrãdeazã cãtre oricare dintre statele pãrţi care şi-au stabilit competenta conform paragrafului 1 sau 2.
5. Atunci când mai multe state pãrţi se declara competente în privinta unei infracţiuni prevãzute de art. 2, statele pãrţi se vor strãdui sa îşi coordoneze acţiunile în mod corespunzãtor, în special în privinta condiţiilor de angajare a urmãririi penale şi a modalitãţilor de asistenta judiciarã mutuala.
6. Fãrã a aduce prejudicii normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea vreuneia dintre competentele penale stabilite de un stat parte conform dreptului sau intern.
ART. 8
1. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor dreptului sau intern, mãsurile necesare pentru identificarea, descoperirea, inghetarea sau sechestrarea oricãror fonduri utilizate ori alocate în scopul comiterii infracţiunilor prevãzute la art. 2, precum şi a produselor acestor infracţiuni, în vederea unei posibile confiscari.
2. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor dreptului sau intern, mãsurile necesare confiscãrii fondurilor utilizate sau alocate în scopul comiterii infracţiunilor prevãzute la art. 2, precum şi a produselor acestor infracţiuni.
3. Fiecare stat parte interesat poate avea în vedere încheierea de acorduri care sa prevadã împãrţirea cu celelalte state pãrţi, în mod sistematic sau de la caz la caz, a fondurilor provenite din confiscarile prevãzute de prezentul articol.
4. Fiecare stat parte urmãreşte crearea de mecanisme, în vederea afectãrii de sume provenind din confiscarile prevãzute de prezentul articol pentru indemnizarea victimelor infracţiunilor menţionate la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau
b) sau a familiilor lor.
5. Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile fãrã prejudicierea drepturilor terţilor de buna-credinţa.
ART. 9
1. Atunci când este informat ca autorul sau autorul prezumat al unei infracţiuni prevãzute la art. 2 s-ar putea afla pe teritoriul sau, statul parte respectiv ia mãsurile necesare conform legislaţiei sale pentru anchetarea faptelor aduse la cunostinta sa.
2. Dacã apreciazã ca circumstanţele justifica acest lucru, statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul sau autorul prezumat al infracţiunii ia mãsurile corespunzãtoare, conform legislaţiei sale interne, pentru a asigura prezenta acestei persoane în vederea urmãririi sale penale sau a extrãdãrii.
3. Orice persoana fata de care se iau mãsurile prevãzute la paragraful 2 este în drept:
a) sa comunice fãrã întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cãrui naţionalitate o are sau care este în alt mod abilitat sa îi protejeze drepturile ori, dacã este vorba despre o persoana apatridã, al statului pe teritoriul cãruia aceasta are resedinta sa obişnuitã;
b) sa primeascã vizita unui reprezentant al acestui stat;
c) sa fie informatã asupra drepturilor pe care i le conferã prevederile lit. a) şi b).
4. Drepturile enunţate în paragraful 3 se exercita în conformitate cu legile şi reglementãrile statului pe teritoriul cãruia se afla autorul sau autorul prezumat al infracţiunii, intelegandu-se totodatã ca aceste legi şi reglementãri trebuie sa permitã deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunţate în paragraful 3 se acorda.
5. Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricãrui stat parte care şi-a stabilit competenta, conform lit. b) a paragrafului 1 sau lit. b) a paragrafului 2 al art. 7, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sa comunice cu autorul prezumat al infracţiunii şi sa îl viziteze pe acesta.
6. Atunci când un stat parte a reţinut o persoana în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat fie direct, fie prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statelor pãrţi care şi-au stabilit competenta în conformitate cu prevederile paragrafului 1 sau 2 al art. 7, precum şi, dacã considera oportun, altor state pãrţi interesate, despre faptul ca persoana respectiva a fost reţinutã, precum şi despre circumstanţele care justifica reţinerea acelei persoane. Statul parte care procedeazã la ancheta prevãzutã la paragraful 1 va informa urgent celelalte state pãrţi asupra rezultatelor obţinute şi va indica dacã intenţioneazã sa îşi exercite jurisdicţia.
ART. 10
1. Statul parte pe al cãrui teritoriu se afla autorul prezumat al infracţiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 7, dacã nu extrãdeazã acea persoana, sa prezinte cazul fãrã întârziere excesiva şi fãrã nici o excepţie, indiferent dacã infracţiunea a fost sau nu comisã pe teritoriul sau, autoritãţilor sale competente, pentru ca acestea sa înceapã urmãrirea penalã conform procedurii prevãzute de legislaţia sa. Aceste autoritãţi iau decizia în aceleaşi condiţii ca pentru oricare alta infracţiune cu caracter grav, conform legilor acestui stat.
2. De fiecare data când legislaţia interna a unui stat parte nu îi permite acestuia sa extrãdeze sau sa predea pe unul dintre nationalii sãi decât cu condiţia ca persoana interesatã sa îi fie trimisa înapoi pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnata la terminarea procesului sau a procedurii pentru care extrãdarea sau predarea i-a fost cerutã şi dacã acest stat parte şi statul parte care reclama extrãdarea accepta aceasta formula şi celelalte condiţii pe care le considera necesare, extrãdarea sau predarea condiţionatã va semnifica executarea de cãtre statul parte ţinut a obligaţiei prevãzute la paragraful 1.
ART. 11
1. Infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt de plin drept considerate cazuri de extrãdare în orice tratat de extrãdare încheiat între statele pãrţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Statele pãrţi se angajeazã sa includã asemenea infracţiuni drept cazuri de extrãdare în fiecare tratat de extrãdare ce ar urma sa mai fie încheiat între ele.
2. Atunci când un stat parte, care conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat, primeşte o cerere de extrãdare din partea altui stat parte, cu care nu este legat printr-un acord de extrãdare, statul solicitat poate sa considere prezenta convenţie drept baza juridicã a extrãdãrii în privinta infracţiunilor prevãzute de art. 2. Extrãdarea este supusã celorlalte condiţii prevãzute de legislaţia statului parte solicitat.
3. Statele pãrţi care nu conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat recunosc infracţiunile prevãzute la art. 2 drept cazuri de extrãdare între ele, sub rezerva respectãrii condiţiilor prevãzute de legislaţia statului parte solicitat.
4. Dacã este necesar, infracţiunile prevãzute la art. 2 sunt considerate, în scopul extrãdãrii între statele pãrţi, ca au fost comise atât în locul comiterii lor, cat şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit competenta, conform paragrafelor 1 şi 2 ale art. 7.
5. Dispoziţiile referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 2 ale tuturor tratatelor sau acordurilor de extrãdare încheiate între statele pãrţi sunt considerate a fi modificate între statele pãrţi în mãsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta convenţie.
ART. 12
1. Statele pãrţi îşi acorda reciproc cea mai extinsã asistenta judiciarã posibila pentru orice ancheta sau procedura penalã ori procedura de extrãdare privitoare la infracţiunile prevãzute la art. 2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de proba aflate în posesia lor, care sunt necesare scopurilor procedurii.
2. Statele pãrţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza soluţionarea unei cereri de asistenta judiciarã.
3. Partea solicitanta nu va transmite şi nici nu va utiliza informaţiile sau elementele de proba furnizate de partea solicitatã la anchetare, urmãriri penale sau proceduri judiciare, altele decât cele declarate în cerere, fãrã consimţãmântul prealabil al partii solicitate.
4. Fiecare stat parte poate avea în vedere stabilirea mecanismelor cu scopul de a împãrţi cu celelalte state pãrţi informaţiile sau elementele de proba necesare pentru a stabili formele de responsabilitate penalã, civilã sau administrativã, asa cum sunt prevãzute la art. 5.
5. Statele pãrţi se achitã de obligaţiile care le incumba în virtutea paragrafelor 1 şi 2, în conformitate cu orice tratat sau alt acord de asistenta judiciarã ori schimb de informaţii care poate exista între ele. În absenta unui astfel de tratat sau acord, statele pãrţi îşi acorda aceasta asistenta în conformitate cu legislaţia lor interna.
ART. 13
Nici una dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 nu poate fi consideratã, în scopul extrãdãrii sau asistenţei judiciare, drept o infracţiune fiscalã. În consecinta, statele pãrţi nu pot invoca doar caracterul fiscal al infracţiunii pentru a refuza o cerere de asistenta judiciarã sau de extrãdare.
ART. 14
Datoritã necesitãţii extrãdãrii sau asistenţei judiciare între statele pãrţi, nici una dintre infracţiunile prevãzute la art. 2 nu este consideratã infracţiune politica, infracţiune conexã unei infracţiuni politice sau infracţiune inspirata de ratiuni politice. În consecinta, o cerere de extrãdare sau de asistenta judiciarã fondatã pe o astfel de infracţiune nu poate fi respinsã pentru simplul motiv ca aceasta se referã la o infracţiune politica, o infracţiune conexã unei infracţiuni politice sau la o infracţiune inspirata de mobile politice.
ART. 15
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu trebuie sa fie interpretatã ca enuntand o obligaţie de extrãdare sau asistenta judiciarã dacã statul parte obligat are motive serioase sa considere ca cererea de extrãdare pentru infracţiunile prevãzute la art. 2 sau cererea de asistenta referitoare la astfel de infracţiuni a fost prezentatã în scopul urmãririi sau pedepsirii unei persoane pentru motive ce ţin de rasa, religia, naţionalitatea, originea sa etnicã sau de opiniile sale politice ori ca soluţionarea cererii ar aduce prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.
ART. 16
1. Orice persoana aflatã în detenţie sau care executa o pedeapsa pe teritoriul unui stat parte, a carei prezenta este cerutã într-un alt stat parte în scopul identificarii sau depunerii de mãrturie ori pentru ca aceasta sa îşi dea concursul la stabilirea faptelor în cadrul unei anchete sau urmãriri referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 2, poate face obiectul trimiterii dacã sunt întrunite condiţiile de mai jos:
a) persoana respectiva consimte în mod liber şi în cunostinta de cauza la aceasta;
b) autoritãţile competente din cele doua state consimt, sub rezerva condiţiilor pe care ele le considera cuvenite.
2. În scopul prezentului articol:
a) statul parte spre care se efectueazã trimiterea are puterea şi obligaţia sa pãstreze persoana interesatã în stare de detenţie, în afarã cererii sau autorizaţiei contrarii din partea statului parte din care persoana a fost transferata/trimisa;
b) statul parte spre care se efectueazã trimiterea se achitã fãrã întârziere de obligaţia de a returna persoana în paza statului parte din care s-a efectuat trimiterea, conform celor convenite în prealabil sau în modul stabilit prin acordul dintre autoritãţile competente ale ambelor state;
c) statul parte spre care se efectueazã trimiterea nu poate pretinde statului din care s-a efectuat trimiterea ca acesta sa angajeze o procedura de extrãdare pentru ca persoana interesatã sa îi fie remisã;
d) perioada de detenţie pe teritoriul statului parte în care a fost transferata persoana în cauza se deduce din pedeapsa de executat în statul parte din care aceasta a fost transferata.
3. Dacã statul parte din care o persoana urmeazã sa fie transferata în conformitate cu prezentul articol nu îşi da acordul în acest sens, persoana respectiva, indiferent de naţionalitatea pe care o are, nu va fi urmãritã penal sau detinuta ori supusã oricãror alte restrangeri ale libertãţii sale de mişcare pe teritoriul statului parte spre care acea persoana este transferata, în legatura cu actele sau condamnãrile anterioare plecãrii sale de pe teritoriul statului din care acea persoana a fost transferata.
ART. 17
Oricãrei persoane aflate în detenţie sau impotriva cãreia este luatã orice alta mãsura ori este angajata vreo procedura în virtutea prezentei convenţii i se garanteazã un tratament echitabil şi, în special, aceasta se bucura de toate drepturile şi beneficiazã de toate garanţiile prevãzute de legislaţia statului pe teritoriul cãruia se gãseşte şi de dispoziţiile aplicabile dreptului internaţional, inclusiv de cele care au legatura cu drepturile omului.
ART. 18
1. Statele pãrţi coopereazã pentru a preveni infracţiunile prevãzute la art. 2 prin luarea tuturor mãsurilor posibile, inclusiv prin adaptarea legislaţiei lor interne, dacã acest lucru este necesar, pentru a preveni şi contracara pregãtirea pe teritoriile lor a comiterii acestor infracţiuni, atât în interiorul, cat şi în afarã acestor teritorii şi, în special:
a) mãsuri interzicand pe teritoriul lor activitãţile ilegale ale persoanelor şi organizaţiilor care, în cunostinta de cauza, încurajeazã, instiga, organizeazã sau comit infracţiuni prevãzute la art. 2;
b) mãsuri care impun instituţiilor financiare şi celorlalte profesii care intervin în operaţiunile financiare sa utilizeze cele mai eficiente mijloace disponibile pentru identificarea clienţilor lor obisnuiti sau ocazionali, precum şi a clienţilor în interesul cãrora se deschid conturi, sa acorde o atentie specialã operaţiunilor neobisnuite sau suspecte şi sa semnaleze operaţiunile din care se prezuma ca decurg activitãţi ce cad sub incidenta legii penale. În acest scop statele pãrţi trebuie sa aibã în vedere:
(i) adoptarea reglementãrilor care interzic deschiderea de conturi unde titularul sau beneficiarul nu este nici identificat, nici identificabil şi a mãsurilor care sa garanteze ca aceste instituţii verifica identitatea adevaratilor autori ai acestor operaţiuni;
(ii) în cazul identificarii persoanelor juridice, sa ceara instituţiilor financiare sa ia, dacã este necesar, mãsuri pentru verificarea existenţei şi structurii juridice a clientului, prin procurarea, din registrul public sau de la un client ori prin ambele mijloace, a unei probe asupra constituirii societãţii, intelegandu-se, în special, informaţii referitoare la numele clientului, la forma sa juridicã, la adresa, la cadrele sale de conducere şi la dispoziţiile care reglementeazã competenta de a angaja persoane juridice;
(iii) adoptarea reglementãrilor care impun instituţiilor financiare obligaţia de a semnala prompt autoritãţilor competente toate operaţiunile complexe, neobisnuite, importante şi toate tipurile neobisnuite de operaţiuni, atunci când ele nu au o cauza economicã sau licita aparenta, fãrã a se teme de a vedea responsabilitatea lor penalã sau civilã angajata pentru violarea regulilor de confidenţialitate, dacã ele aduc la cunostinta cu buna-credinţa banuielile lor;
(iv) sa ceara instituţiilor financiare sa pãstreze, pe o durata de cel puţin 5 ani, toate documentele necesare care se referã la operaţiuni interne şi internaţionale.
2. Statele pãrţi coopereazã şi la prevenirea infracţiunilor prevãzute la art. 2, având în vedere:
a) mãsuri pentru supravegherea tuturor organismelor de transfer monetar, inclusiv, spre exemplu, aprobarea acordatã acestor organisme;
b) mãsuri realiste care permit detectarea sau supravegherea transportului fizic transfrontier al numerarului şi al efectelor la purtãtor negociabile, sub rezerva ca acestea sa fie supuse garanţiilor stricte care sa vizeze asigurarea ca informaţia este utilizata cu buna ştiinţa şi ca acestea nu impiedica în nici un fel libera circulaţie a capitalurilor.
3. Statele pãrţi coopereazã, pe lângã aceasta, la prevenirea infracţiunilor prevãzute la art. 2, prin schimbarea de informaţii exacte şi verificate conform legislaţiei lor interne şi prin coordonarea mãsurilor administrative şi a celorlalte mãsuri luate, dacã este cazul, cu scopul de a preveni comiterea infracţiunilor prevãzute la art. 2 şi, în special, prin:
a) stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicaţie între organismele şi serviciile lor competente, cu scopul de a facilita schimbarea sigura şi rapida de informaţii asupra tuturor aspectelor infracţiunilor prevãzute la art. 2;
b) cooperarea între ele pentru a proceda la anchete referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 2, cu referire la:
(i) identitatea, coordonatele şi activitãţile persoanelor asupra cãrora exista o banuiala ca au participat la comiterea unor astfel de infracţiuni;
(ii) mutaţiile de fonduri în raport cu comiterea acestor infracţiuni.
4. Statele pãrţi pot schimba informaţii prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminalã (INTERPOL).
ART. 19
Statul parte pe teritoriul cãruia a fost angajata o acţiune penalã impotriva autorului prezumat al infracţiunii comunica despre aceasta, în condiţiile prevãzute de legislaţia sa interna sau prin procedurile aplicabile, rezultatul definitiv secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informeazã despre aceasta celelalte state pãrţi.
ART. 20
Statele pãrţi se achitã de obligaţiile care decurg din prezenta convenţie, cu respectarea principiului egalitãţii suverane şi integritãţii teritoriale a statelor, precum şi principiului neamestecului în afacerile interne ale celorlalte state.
ART. 21
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu are incidenta asupra celorlalte drepturi, obligaţii şi forme de responsabilitate ale statelor pãrţi şi indivizilor în virtutea dreptului internaţional umanitar şi a celorlalte convenţii competente.
ART. 22
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu abiliteaza vreun stat parte sa exercite pe teritoriul unui alt stat parte o competenta sau funcţii care sunt rezervate exclusiv autoritãţilor celuilalt stat parte prin dreptul sau intern.
ART. 23
1. Anexa poate fi modificatã prin adãugarea de tratate relevante care sa întruneascã urmãtoarele condiţii:
a) sa fie deschise participãrii tuturor statelor;
b) sa fie intrate în vigoare;
c) sa fi fãcut obiectul ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii a cel puţin 22 de state pãrţi la prezenta convenţie.
2. Dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii orice stat parte poate propune un astfel de amendament. Orice propunere de amendament este comunicatã în scris depozitarului, care avizeazã toate statele pãrţi despre propunerile care întrunesc condiţiile enunţate la paragraful 1 şi le solicita avizul asupra adoptãrii amendamentului propus.
3. Amendamentul propus este considerat adoptat, cu condiţia ca o treime din numãrul statelor pãrţi sa nu se opunã în scris în cele 180 de zile care urmeazã comunicãrii sale.
4. O data adoptat, amendamentul intra în vigoare, pentru toate statele pãrţi care au depus un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, la 30 de zile dupã depunerea celui de-al 22-lea dintre aceste instrumente. Pentru fiecare dintre statele pãrţi care ratifica, accepta sau aproba amendamentul dupã depunerea celui de-al 22-lea instrument, amendamentul intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care urmeazã depunerii de cãtre statul parte respectiv a instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART. 24
1. Orice diferend între statele pãrţi privitor la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi soluţionat pe cale de negociere într-un termen rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre aceste state. Dacã în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj pãrţile nu ajung sa se punã de acord asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, prin depunerea unei cereri conform statutului Curţii.
2. Orice stat poate, în momentul în care semneazã, ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie ori adera la aceasta, sa declare ca nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 1. Celelalte state nu sunt legate prin respectivele dispoziţii fata de orice stat parte care a formulat o astfel de rezerva.
3. Statul care a formulat o rezerva conform dispoziţiilor paragrafului 2 o poate retrage în orice moment, adresand o notificare în acest scop secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 25
1. Prezenta convenţie este deschisã semnãrii de cãtre toate statele, de la 10 ianuarie 2000 la 31 decembrie 2001, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York.
2. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3. Prezenta convenţie este deschisã aderãrii oricãrui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 26
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care va urma datei depunerii pe lângã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie sau vor adera la aceasta dupã depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi dupã depunerea de cãtre acest stat a intrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 27
1. Orice stat parte poate denunta prezenta convenţie adresand o notificare scrisã în aceasta privinta secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Denunţarea va produce efect dupã un an de la data la care notificarea a fost primitã de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 28
Originalul prezentei convenţii, ale carei texte în limbile engleza, arabã, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite o copie certificatã tuturor statelor.
Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzãtor în acest scop de cãtre guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care a fost deschisã spre semnare la New York la 10 ianuarie 2000.
ANEXA 1
1. Convenţia pentru reprimarea capturãrii ilicite de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970)
2. Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate impotriva securitãţii aviaţiei civile (Montreal, 23 septembrie 1971)
3. Convenţia asupra prevenirii şi reprimãrii infracţiunilor îndreptate impotriva persoanelor care se bucura de o protecţie internationala, incluzând pe agenţii diplomaţiei, adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1973
4. Convenţia internationala impotriva luãrii de ostatici, adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 17 decembrie 1979
5. Convenţia internationala asupra protecţiei fizice a materiilor nucleare (Viena, 3 martie 1980)
6. Protocolul asupra reprimãrii actelor ilicite de violenta în aeroporturi servind aviaţiei civile internaţionale, complementar Convenţiei pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate impotriva securitãţii aviaţiei civile (Montreal, 24 februarie 1988)
7. Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate impotriva securitãţii navigaţiei maritime (Roma, 10 martie 1988)
8. Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate impotriva securitãţii platformelor fixe situate pe platoul continental (Roma, 10 martie 1988)
9. Convenţia internationala pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi, adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 15 decembrie 1997.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
