Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CONVENTIE din 5 noiembrie 1974 intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta juridica in materie civila si comerciala
EMITENT: CONSILIUL DE MINISTRI PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 79 din 22 iulie 1975
Preşedintele Republicii Socialiste România şi preşedintele Republicii Franceze,
în dorinta de a reglementa asistenta juridicã între Republica Socialistã România şi Republica Franceza în domeniul dreptului civil şi comercial şi de a contribui, astfel, la dezvoltarea relaţiilor lor de prietenie pe baza principiilor respectãrii suveranitãţii şi independentei naţionale, a neamestecului în treburile interne, a egalitãţii în drepturi şi avantajului reciproc,
au hotãrît sa încheie prezenta convenţie şi, în acest scop, au numit ca împuterniciţi ai lor:
Preşedintele Republicii Socialiste România, pe domnul George Macovescu, ministrul afacerilor externe;
Preşedintele Republicii Franceze, pe domnul Jean Sauvagnargues, ministrul afacerilor externe.
care, dupã schimbul împuternicirilor lor, recunoscute în buna şi cuvenitã forma,
au convenit asupra urmãtoarelor dispoziţii:
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
1. Fiecare stat asigura, pe teritoriul sau, cetãţenilor celuilalt stat, ocrotirea juridicã a drepturilor şi intereselor lor personale sau patrimoniale, în aceleaşi condiţii ca şi propriilor cetãţeni.
2. Cetãţenii fiecãrui stat au, ca urmare, pe teritoriul celuilalt stat, acces liber şi nestînjenit la autoritãţile judiciare, în aceleaşi condiţii ca şi cetãţenii acestei din urma stat, pentru urmãrirea şi apãrarea drepturilor şi intereselor lor.
ART. 2
Dispoziţiile prezentei convenţii referitoare la cetãţenii unuia dintre cele doua state se aplica, de asemenea, şi persoanelor juridice care îşi au sediul pe teritoriul acestui stat şi care sînt înfiinţate în conformitate cu legile sale.
CAP. 2
Dispoziţii referitoare la facilitarea aplicãrii Convenţiei privind procedura civilã, încheiatã la 1 martie 1954 la Haga
ART. 3
Cetãţenii fiecãrui stat, reclamanţi sau intervenienţi, nu pot fi obligaţi sa depunã nici cauţiune, nici depozit, oricare le-ar fi denumirea, pentru motivul ca sînt strãini sau ca nu au domiciliul sau resedinta pe teritoriul statului cãruia îi aparţine autoritatea judiciarã sesizatã.
ART. 4
1. Actele judiciare şi extrajudiciare în materie civilã sau comercialã destinate unor persoane care se afla pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt transmise de ministerul justiţiei al statului solicitant ministerului justiţiei al statului solicitat.
2. Confirmãrile şi dovezile de inminare sau de comunicare a actelor sînt restituite ministerului justiţiei al statului solicitant.
3. Dispoziţiile paragrafelor precedente nu se opun aplicãrii celor prevãzute la art. 6 alin. 1 pct. 1 şi 2 ale Convenţiei referitoare la procedura civilã încheiatã la 1 martie 1954 la Haga şi art. 12 al Convenţiei consulare dintre Republica Socialistã România şi Republica Franceza, semnatã la 18 mai 1968, privind transmiterea actelor pe cale consularã.
ART. 5
1. Actele judiciare şi extrajudiciare sînt transmise în dublu exemplar.
2. Cererea, care este redactatã în limbile celor doua state, cuprinde elementele esenţiale ale actului, cum ar fi autoritatea solicitanta, identitatea pãrţilor, natura actului şi, dupã caz, data şi locul înfãţişãrii, termenele cuprinse în act, autoritatea judiciarã care a pronunţat hotãrîrea, precum şi orice alte elemente utile.
ART. 6
1. Autoritatea solicitatã asigura remiterea actelor în condiţiile prevãzute de legislaţia sa. Dacã actele nu sînt redactate în limba sa sau nu sînt însoţite de o traducere certificatã, autoritatea solicitatã va remite aceste acte destinatarului, dacã acesta accepta sa le primeascã:
2. Confirmãrile şi dovezile de inminare sînt însoţite de o copie a actului care a fãcut obiectul predãrii.
ART. 7
1. Comisiile rogatorii în materie civilã sau comercialã sînt transmise prin intermediul ministerelor de justiţie ale celor doua state şi sînt efectuate de autoritãţile judiciare.
2. Ele sînt însoţite de o traducere în limba autoritãţii solicitate, certificatã pentru conformitate fie de un agent diplomatic sau consular, fie de un traducãtor autorizat, fie de cãtre alta persoana abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.
ART. 8
Dacã adresa destinatarului actului sau al persoanei a carei audiere este cerutã este incompleta sau inexactã, autoritatea solicitatã se va strãdui, totuşi, sa dea curs cererii cu care a fost sesizatã. Ea poate, în acest scop, sa ceara statului solicitant sa-i comunice orice informaţii suplimentare de natura sa-i permitã identificarea persoanei în cauza.
CAP. 3
Forta probanta a actelor şi scutirea de legalizare
ART. 9
Actele notariale şi actele cãrora legea le conferã valoare de acte autentice, întocmite pe teritoriul unuia dintre cele doua state, au, pe teritoriul celuilalt stat, aceeaşi forta probanta ca şi actele corespunzãtoare întocmite pe teritoriul acestui stat.
ART. 10
Înscrisurile care emana de la autoritãţile judiciare sau de la alte autoritãţi competente ale unuia dintre state, precum şi înscrisurile cãrora acestea le dau data certa, le atesta autenticitatea semnãturii sau conformitatea cu originalul, nu au nevoie de nici o legalizare pentru a fi folosite pe teritoriul celuilalt stat.
CAP. 4
Transmiteri în materia actelor de stare civilã
ART. 11
Autoritãţile competente ale fiecãruia dintre cele doua state transmit gratuit autoritãţilor competente ale celuilalt stat, la cerere şi dupã caz, certificate de stare civilã romane, copii sau extrase de pe orice act de stare civilã francez, precum şi copii certificate de pe hotãrîrile pronunţate în materie de stare civilã, dacã aceste documente se referã la cetãţenii statului solicitant şi dacã sînt cerute în interes administrativ, suficient motivat.
CAP. 5
Recunoaşterea şi executarea hotãrîrilor judecãtoreşti şi a actelor autentice
ART. 12
1. Dispoziţiile prezentului capitol se aplica recunoaşterii şi executãrii hotãrîrilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti ale celor doua state în materie civilã sau comercialã.
2. Ele se aplica şi hotãrîrilor penale în ceea ce priveşte repararea pagubelor şi restituirea bunurilor.
Aceste dispoziţii sînt, de asemenea, aplicabile actelor autentice întocmite pe teritoriul celor doua state.
ART. 13
Sentinţele arbitrale pronunţate pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt recunoscute şi executate pe teritoriul celuilalt stat în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale strãine, adoptatã la New York la 10 iunie 1958.
ART. 14
Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, prin hotãrîre se înţelege orice hotãrîre pronunţatã în materie contencioasã sau necontencioasã, indiferent de denumirea ei sau de autoritatea judiciarã de la care emana, precum şi orice tranzacţie încheiatã în fata unei autoritãţi judiciare în cursul unui proces.
ART. 15
Hotãrîrile pronunţate de o instanta de origine în unul dintre cele doua state sînt recunoscute sau declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat:
a) dacã instanta de origine a fost competenta potrivit art. 16 al prezentei convenţii;
b) dacã în statul de origine hotãrîrea este definitiva.
Sînt considerate definitive hotãrîrile care nu mai pot face obiectul, în România, al unei cai ordinare de atac şi, în Franta, unui recurs ordinar sau unui recurs în casare.
Pentru a fi declarata executorie în statul solicitat, hotãrîrea trebuie sa fie şi susceptibilã de executare în statul de origine.
ART. 16
Instanta judecãtoreascã de origine este consideratã competenta în sensul prezentei convenţii:
a) dacã, în momentul intentarii acţiunii, pîrîtul sau unul dintre piriti, în caz de indivizibilitate de acţiune, avea domiciliul sau resedinta obişnuitã în statul de origine;
b) dacã, în momentul intentarii acţiunii, pîrîtul avea în statul de origine o întreprindere sau o sucursala comercialã, industriala sau de alta natura şi dacã a fost citat în acest stat pentru un litigiu referitor la activitatea întreprinderii sau sucursalei respective;
c) dacã este vorba de un litigiu referitor la starea, capacitatea sau raporturile de familie între cetãţenii statului unde hotãrîrea a fost pronunţatã;
d) dacã faptul cauzator de prejudicii pe care este fondatã acţiunea în daune-interese a survenit în statul de origine;
e) dacã acţiunea are ca obiect un litigiu referitor la un imobil situat în statul de origine;
f) dacã pîrîtul s-a supus expres competentei instanţei de origine fie printr-o alegere de domiciliu, fie prin orice alta clauza atributiva de competenta, cu condiţia ca legea statului solicitat sa nu se opunã pe considerente de materie;
g) în oricare alt caz în care competenta este fondatã potrivit regulilor de competenta juridicã internationala admise de legislaţia statului unde hotãrîrea este invocatã sau în virtutea unei convenţii în vigoare între cele doua state.
Competenta instanţei judecãtoreşti a statului de origine, prevãzutã în prezentul articol, poate sa nu fie recunoscuta dacã legislaţia statului solicitat atribuie o competenta exclusiva, pe considerente de materie, instanţelor judecãtoreşti proprii.
ART. 17
Recunoaşterea sau executarea este refuzatã dacã:
a) actul de sesizare a instanţei judecãtoreşti nu a fost comunicat în mod valabil şi în timp util partii lipsa, pentru ca aceasta sa se poatã apara;
b) un proces între aceleaşi pãrţi, întemeiat pe aceleaşi fapte şi avînd acelaşi obiect:
(1) este pendinte în fata unei instanţe judecãtoreşti a statului solicitat, care a fost prima sesizatã, sau
(2) a dat loc la o hotãrîre pronunţatã în statul solicitat;
c) instanta judecãtoreascã solicitatã este ţinuta sa recunoascã competenta atribuitã arbitrilor;
d) hotãrîrea este contrarã ordinii publice a statului solicitat.
ART. 18
Recunoaşterea sau executarea nu poate fi refuzatã numai pentru motivul ca instanta judecãtoreascã de origine a aplicat o alta lege decît aceea care ar fi fost aplicabilã potrivit normelor de drept internaţional privat ale statului solicitat, cu excepţia celor referitoare la starea sau capacitatea persoanelor, ori în cazul în care norma conflictuala este stabilitã printr-o convenţie în vigoare între cele doua state. Chiar şi în aceste cazuri, recunoaşterea sau executarea nu poate fi refuzatã dacã aplicarea legii indicate de cãtre normele menţionate ar fi dus la acelaşi rezultat.
ART. 19
Sub rezerva celor necesare pentru aplicarea articolelor precedente, instanta solicitatã nu procedeazã la examinarea fondului hotãrîrilor pronunţate în statul de origine.
ART. 20
1. Recunoaşterea sau executarea hotãrîrilor se face potrivit legii statului solicitat, în mãsura în care prezenta convenţie nu dispune altfel.
2. Dacã hotãrîrea se pronunţa cu privire la mai multe capete de cerere, care sînt disociabile, recunoaşterea sau executarea poate fi acordatã parţial.
ART. 21
1. Partea care invoca recunoaşterea sau care cere executarea va prezenta:
a) o copie de pe hotãrîre care sa îndeplineascã condiţiile necesare de autenticitate;
b) o copie certificatã de pe citaţia adresatã partii care a fost lipsa în instanta, precum şi orice act care sa ateste ca citaţia i-a ajuns în timp util;
c) orice act de natura sa stabileascã ca hotãrîrea îndeplineşte condiţiile stabilite la alin. b) al art. 15.
2. Dacã conţinutul hotãrîrii nu da instanţei judecãtoreşti solicitate posibilitatea de a verifica dacã condiţiile prevãzute de prezentul capitol sînt îndeplinite, aceasta instanta poate cere orice alte acte utile în acest scop.
3. Actele prevãzute la paragrafele precedente trebuie sa fie însoţite de o traducere certificatã pentru conformitate, fie de cãtre un agent diplomatic sau consular, fie de cãtre un traducãtor autorizat sau de cãtre orice alta persoana abilitata în acest scop în unul dintre cele doua state.
ART. 22
Actele autentice executorii pe teritoriul unuia dintre cele doua state sînt declarate executorii pe teritoriul celuilalt stat de cãtre instanta judecãtoreascã competenta potrivit legii statului pe teritoriul cãruia s-a cerut executarea.
Instanta judecãtoreascã verifica numai dacã actele îndeplinesc condiţiile necesare autenticitatii lor pe teritoriul statului unde au fost întocmite şi dacã dispoziţiile a cãror executare se urmãreşte nu sînt contrare ordinii publice a statului pe teritoriul cãruia se cere exequaturul.
ART. 23
Cheltuielile efectuate pentru certificarea şi traducerea înscrisurilor cerute în cadrul unei proceduri de recunoaştere sau executare se includ în cheltuielile de judecata ale acestei proceduri.
ART. 24
Partea care a beneficiat de asistenta judiciarã gratuita în statul de origine va beneficia de aceasta, fãrã o noua examinare, în limitele prevãzute de legislaţia statului solicitat, pentru actele şi procedurile prin care se urmãreşte recunoaşterea sau obţinerea executãrii hotãrîrii, precum tei pentru actele şi procedurile de executare în statul solicitat.
ART. 25
Dispoziţiile prezentului capitol nu deroga de la prevederile convenţiilor la care cele doua state sînt sau vor fi pãrţi şi care reglementeazã, în materii speciale, recunoaşterea şi executarea hotãrîrilor.
CAP. 6
Schimb de informaţii în materie de legislaţie
ART. 26
Ministerele de justiţie ale celor doua state îşi comunica reciproc, la cerere, informaţii referitoare la legile în vigoare sau care au fost în vigoare pe teritoriul statului cãruia îi aparţin.
CAP. 7
Dispoziţii finale
ART. 27
1. Prezenta convenţie va fi supusã ratificãrii. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la Bucureşti cît mai curînd posibil.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni urmãtoare datei schimbului instrumentelor de ratificare.
3. Prezenta convenţie este încheiatã pe o durata nelimitatã.
Fiecare dintre cele doua state poate sa o denunţe printr-o notificare scrisã, adresatã celuilalt stat, şi care va produce efecte la un an de la data comunicãrii.
4. Totuşi, dispoziţiile cap. II al prezentei convenţii se vor aplica pe timpul cît Convenţia privind procedura civilã, încheiatã la 1 martie 1954 la Haga, va rãmîne în vigoare între cele doua state.
Drept care împuterniciţii respectivi au semnat prezenta convenţie şi au aplicat sigiliile lor.
Facuta la Paris la 5 noiembrie 1974, în doua exemplare originale, fiecare în limba romana şi în limba franceza, ambele texte fãcînd deplina credinţa.
Pentru Pentru
Republica Socialistã România, Republica Franceza,
George Macovescu Jean Sauvagnargues
Paris, 5 noiembrie 1974*)
Domnule ministru,
În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei dintre Republica Franceza şi Republica Socialistã România privind asistenta juridicã în materie civilã şi comercialã, semnatã astãzi, s-a convenit ca dispoziţiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenţie nu exclud posibilitatea ca pãrţile contractante sa execute direct şi fãrã constringere comisii rogatorii prin agenţii lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetãţenilor lor, intelegindu-se ca cetãţenia persoanei audiate se apreciazã dupã legea statului de resedinta.
Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi rãspunsul pe care mi-l veţi adresa sa constituie acordul celor doua pãrţi în aceasta problema.
Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurãrile înaltei mele consideratii.
----------------
*) Traducere din limba franceza.
Jean Sauvagnargues,
ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze
Excelentei Sale
domnului George Macovescu,
ministrul afacerilor externe
al Republicii Socialiste România
Domnule ministru,
Aţi binevoit sa-mi adresati scrisoarea cu urmãtorul conţinut:
"În cursul negocierilor pentru încheierea Convenţiei dintre Republica Franceza şi Republica Socialistã România privind asistenta juridicã în materie civilã şi comercialã, semnatã astãzi, s-a convenit ca dispoziţiile alineatului 1 al articolului 7 din aceasta convenţie nu exclud posibilitatea ca pãrţile contractante sa execute direct şi fãrã constringere comisii rogatorii prin agenţii lor diplomatici sau consulari, în scopul audierii cetãţenilor lor, intelegindu-se ca cetãţenia persoanei audiate se apreciazã dupã legea statului de resedinta. Am onoarea de a va propune ca prezenta scrisoare şi rãspunsul pe care mi-l veţi adresa sa constituie acordul celor doua pãrţi în aceasta problema".
Am onoarea sa va fac cunoscut ca cele ce preced întrunesc acordul guvernului roman.
În aceste condiţii, scrisoarea dumneavoastrã sus-menţionatã şi prezentul rãspuns constituie acordul celor doua pãrţi în aceasta problema.
Va rog sa primiţi, domnule ministru, asigurarea înaltei mele consideratii.
Paris, 5 noiembrie 1974.
George Macovescu,
ministrul afacerilor externe
al Republicii Socialiste România
Domnului Jean Sauvagnargues,
ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
