Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CONVENTIE din 27 martie 1979 intre Republica Socialista Romania si Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale in materie de impozit pe venit si pe avere
EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 84 din 17 octombrie 1980
Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Regatului Olandei,
în dorinta de a încheia o Convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere,
au convenit asupra urmãtoarelor:
CAP. 1
Sfera de aplicare a convenţiei
ART. 1
Persoane vizate
Prezenta convenţie se aplica persoanelor care sînt rezidente ale unuia sau ale fiecãruia din cele doua state.
ART. 2
Impozite vizate
1. Prezenta convenţie se aplica impozitelor pe venit şi pe avere percepute în contul fiecãruia din state, al unitãţilor sale administrativ-teritoriale sau al subdiviziunilor politice şi al colectivitãţilor sale locale, care ar fi sistemul de percepere.
2. Sînt considerate ca impozite pe venit şi pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totalã ori pe elemente de venit sau avere, inclusiv impozitele pe cistigurile provenind din înstrãinarea bunurilor mobile sau imobile, impozitele pe retribuţiile plãtite de întreprinderi, precum şi impozitele asupra creşterii averii.
3. Impozitele actuale la care se aplica convenţia sînt:
a) în ce priveşte România:
- impozitul pe retributie, pe veniturile din lucrãri literare, artistice şi ştiinţifice, pe veniturile din colaborarea la publicaţii şi la spectacole şi pe veniturile din expertize, precum şi din alte surse asemãnãtoare;
- impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente;
- impozitul pe veniturile societãţilor mixte constituite cu participarea organizaţiilor economice romane şi a partenerilor strãini;
- impozitul pe veniturile din activitãţi lucrative (meserii, profesii libere) ca şi din întreprinderi altele decît cele de stat;
- impozitul pe veniturile din închirierea de clãdiri şi terenuri;
- impozitul pe veniturile realizate din activitãţi agricole,
(denumite în cele ce urmeazã impozitul roman);
b) în ce priveşte Olanda:
- impozitul pe venit;
- impozitul pe retribuţii, salarii, pensii;
- impozitul societãţilor;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe avere,
(denumite în cele ce urmeazã impozitul olandez).
4. Convenţia se va aplica de asemenea impozitelor viitoare de natura identicã sau analoagã care s-ar adauga la actualele impozite sau care le-ar înlocui. Autoritãţile competente ale celor doua state îşi vor comunica modificãrile importante aduse legislatiilor fiscale respective.
CAP. 2
Definiţii
ART. 3
Definiţii generale
1. În sensul prezentei convenţii, afarã de cazul cînd contextul reclama o interpretare diferita:
a) termenul stat indica, potrivit contextului, România sau Olanda;
b) termenul România indica Republica Socialistã România şi zonele situate în afarã apelor teritoriale ale Republicii Socialiste România asupra cãrora, în conformitate cu dreptul internaţional şi potrivit legislaţiei sale, Republica Socialistã România exercita drepturi în legatura cu fundul marii, cu subsolul marin şi cu resursele naturale ale acestora;
c) termenul Olanda indica partea din Regatul Olandei situata în Europa şi zonele situate în afarã apelor teritoriale ale Regatului Olandei asupra cãrora, în conformitate cu dreptul internaţional şi potrivit legislaţiei sale, Regatul Olandei exercita drepturi în legatura cu fundul marii, cu subsolul marin şi cu resursele naturale ale acestora;
d) termenul persoana cuprinde persoanele fizice şi societãţile;
e) termenul societate indica orice persoana juridicã, societatea mixtã în sensul dreptului romanesc sau orice entitate consideratã ca persoana juridicã în scopuri de impunere;
f) expresiile întreprindere a unui stat şi întreprindere a celuilalt stat indica respectiv o întreprindere exploatatã de un rezident al unui stat şi o întreprindere exploatatã de un rezident al celuilalt stat;
g) expresia autoritate competenta indica:
1) în România: ministrul finanţelor sau reprezentantul sau legal;
2) în Olanda: ministrul finanţelor sau reprezentantul sau legal.
2. Pentru aplicarea convenţiei de fiecare dintre state, orice expresie care nu este altfel definitã are sensul atribuit de legislaţia acelui stat care guverneazã impozitele ce fac obiectul convenţiei, afarã de cazul cînd contextul reclama o interpretare diferita.
3. În scopurile prezentei convenţii, expresia unitate administrativ-teritorialã se referã la România şi expresia subdiviziune politica se referã la Olanda.
ART. 4
Domiciliu fiscal
1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unuia dintre state indica orice persoana care, în baza legislaţiei acelui stat, este supusã impozitului în acel stat, în baza domiciliului sau, a rezidentei sale, a sediului de conducere sau a oricãrui alt criteriu de natura analoagã.
2. În scopurile prezentei convenţii, membrii unei reprezentante diplomatice sau consulare a unuia dintre state în celãlalt stat sau într-un stat terţ, care poseda naţionalitatea statului acreditant sau de trimitere, sînt consideraţi rezidenţi ai acelui stat dacã sînt supuşi aceloraşi obligaţii cu privire la impozitul pe venit sau pe avere ca şi rezidentii numitului stat.
3. Dacã, potrivit dispoziţiei din paragraful 1, o persoana fizica este consideratã rezidenţã a fiecãruia dintre state, cazul se rezolva dupã regulile urmãtoare:
a) aceasta persoana este consideratã rezidenţã a statului unde dispune de o locuinta permanenta. Dacã dispune de o locuinta permanenta în fiecare din state, ea este consideratã rezidenţã a statului cu care legãturile sale personale şi economice sînt cele mai strinse (centrul intereselor vitale);
b) dacã statul în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacã nu dispune de o locuinta permanenta în nici unul din state, ea este consideratã rezidenţã a statului în care locuieşte în mod obişnuit;
c) dacã aceasta persoana locuieşte în mod obişnuit în fiecare din state sau dacã nu locuieşte în mod obişnuit în nici unul din acestea, ea este consideratã rezidenţã a acelui stat a cãrui naţionalitate o poseda;
d) dacã aceasta persoana poseda naţionalitatea fiecãruia dintre state sau nu poseda naţionalitatea nici unuia dintre ele, autoritãţile competente ale statelor transeaza problema de comun acord.
4. Atunci cînd, potrivit dispoziţiei paragrafului 1, o persoana, alta decît o persoana fizica, este consideratã rezidenţã a fiecãruia dintre state, ea este consideratã rezidenţã a statului unde se afla sediul sau de conducere efectivã.
ART. 5
Sediu stabil
1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu stabil indica un loc fix de afaceri în care întreprinderea desfãşoarã în total sau în parte activitatea sa.
2. Expresia sediu stabil cuprinde îndeosebi:
a) un sediu al conducerii;
b) o sucursala;
c) un birou;
d) o uzina;
e) un atelier;
f) o mina, o cariera sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale;
g) un şantier de construcţii sau de montaj a cãrui durata depãşeşte 12 luni.
3. Nu se considera sediu stabil dacã:
a) se folosesc amenajãri în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrãrii de mãrfuri, aparţinînd întreprinderii;
b) mãrfurile aparţinînd întreprinderii sînt depozitate numai în scopul stocãrii, expunerii sau al livrãrii;
c) mãrfurile aparţinînd întreprinderii sînt depozitate numai în scopul prelucrãrii lor de cãtre o alta întreprindere;
d) mãrfurile aparţinînd întreprinderii care au fost expuse la un tirg comercial sau la o expoziţie sînt vîndute de întreprindere la încheierea acestui tirg sau a expoziţiei;
e) un loc fix de afaceri este utilizat numai în scopul cumpãrãrii de mãrfuri sau stringerii de informaţii pentru întreprindere;
f) un loc fix de afaceri este utilizat pentru întreprindere numai în scopuri de publicitate, de furnizare de informaţii, de cercetãri ştiinţifice sau de activitãţi analoage care au un caracter pregatitor sau auxiliar.
4. O persoana care desfãşoarã o activitate într-unul din state în contul unei întreprinderi a celuilalt stat - alta decît un agent cu statut independent, vizata la paragraful 5 - este consideratã sediu stabil în primul stat dacã:
a) dispune în acest stat de împuterniciri pe care le exercita în mod obişnuit, care-i permit sa încheie contracte în numele întreprinderii, în afarã de cazul cînd activitatea acestei persoane se limiteazã la achiziţionarea de mãrfuri pentru întreprindere; sau
b) dispune în acest stat de un stoc de mãrfuri aparţinînd întreprinderii, cu care executa în mod regulat comenzi pe care le-a primit în contul întreprinderii.
5. Nu se considera ca o întreprindere a unuia dintre state are un sediu stabil în celãlalt stat, pentru faptul ca îşi desfãşoarã acolo activitatea prin intermediul unui curtier, al unui comisionar general sau al oricãrui alt intermediar care se bucura de un statut independent, cu condiţia ca aceste persoane sa lucreze în cadrul activitãţii lor obişnuite.
6. Faptul ca o societate care este rezidenţã a unuia dintre state controleazã sau este controlatã de o societate care este rezidenţã a celuilalt stat sau care-şi desfãşoarã acolo activitatea (fie prin intermediul unui sediu stabil sau nu) nu este suficient prin sine spre a face din oricare dintre aceste societãţi un sediu stabil al celeilalte.
CAP. 3
Impunerea veniturilor
ART. 6
Venituri imobiliare
1. Veniturile provenind din bunuri imobile sînt impozabile în statul în care aceste bunuri sînt situate.
2. Expresia bunuri imobile se defineste în conformitate cu dreptul statului unde sînt situate bunurile în discuţie. Expresia cuprinde în orice caz toate accesoriile, inventarul viu sau mort al exploatarilor agricole şi forestiere, drepturile asupra cãrora se aplica dispoziţiile dreptului privat privind proprietatea funciarã, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile la redevenţe variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatãrii de zãcãminte minerale, izvoare şi alte bogatii ale solului şi creanţele de orice natura - care nu îmbracã forma obligaţiilor de împrumut - care sînt prevãzute cu garanţii ipotecare pe bunuri imobile; navele şi aeronavele nu sînt considerate bunuri imobile.
3. Dispoziţia de la paragraful 1 se aplica veniturilor obţinute din exploatarea directa, din închiriere ca şi din orice alta forma de exploatare de bunuri imobile.
4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 3 se aplica atît veniturilor provenind din bunurile imobile ale unei întreprinderi, cît şi veniturilor din bunuri imobile ce servesc exercitãrii unei profesii libere.
ART. 7
Beneficiile întreprinderilor
1. Beneficiile unei întreprinderi a unuia dintre state nu sînt impozabile decît în acel stat, afarã de cazul cînd întreprinderea îşi exercita activitatea în celãlalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo. Dacã întreprinderea îşi exercita activitatea în acest mod, beneficiile întreprinderii sînt impozabile în celãlalt stat, însã numai în mãsura în care sînt imputabile acelui sediu stabil.
2. Cînd o întreprindere a unuia dintre state îşi exercita activitatea în celãlalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo (în celãlalt stat), se atribuie, în fiecare stat, acelui sediu stabil, beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacã ar fi constituit o întreprindere distinctã şi separatã exercitind activitãţi identice sau analoage, în condiţii identice sau analoage, şi tratind cu toatã independenta cu întreprinderea al cãrui sediu stabil este.
3. La determinarea beneficiilor unui sediu stabil sînt admise la scãdere cheltuielile pentru scopurile urmãrite de acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, indiferent de faptul ca s-au efectuat în statul unde este situat acest sediu stabil sau în alta parte.
4. În mãsura în care, într-unul din state, se obişnuieşte sa se determine beneficiile imputabile unui sediu stabil pe baza unei repartizari a beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele sale unitãţi, nici una din dispoziţiile paragrafului 2 nu impiedica acest stat sa determine beneficiile impozabile potrivit repartiţiei în uz; totuşi, metoda de repartizare adoptatã trebuie sa fie în asa fel încît rezultatul obţinut sa fie conform cu principiile enunţate în prezentul articol.
5. Nici un beneficiu nu se poate atribui unui sediu stabil numai pentru faptul ca acest sediu stabil a cumpãrat mãrfuri pentru întreprindere.
6. În vederea aplicãrii paragrafelor precedente, beneficiile care se considera realizate de cãtre sediul stabil sînt calculate în fiecare an dupã aceeaşi metoda, în afarã de cazul cînd exista motive suficiente şi valabile pentru a se proceda altfel.
7. Cînd beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, dispoziţiile acelor articole nu sînt afectate de dispoziţiile prezentului articol.
ART. 8
Întreprinderi de transport
1. Beneficiile realizate din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau aeronavelor nu sînt impozabile decît în statul unde este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.
2. Dacã sediul conducerii efective a unei întreprinderi de navigaţie se afla la bordul unei nave, acest sediu este considerat situat în statul unde se afla portul de origine al acestei nave sau, în lipsa portului de origine, în statul al cãrui rezident este persoana care exploateazã nava.
3. Beneficiile rezultate din exploatarea în trafic internaţional de vehicule feroviare sau rutiere nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.
4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 3 se aplica şi atunci cînd o întreprindere de transport participa la un pool, o exploatare în comun sau la un alt organism internaţional de exploatare.
ART. 9
Întreprinderi asociate
1. Atunci cînd doua întreprinderi sînt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate sau impuse, care diferã de cele care ar fi convenite între întreprinderi independente, toate beneficiile pe care una din întreprinderi nu le-a realizat datoritã exclusiv acestor condiţii pot fi incluse în beneficiile acestei întreprinderi şi impuse în consecinta.
2. În aplicarea paragrafului 1, întreprinderile sînt considerate legate atunci cînd:
a) o întreprindere a unuia din state participa direct sau indirect la conducerea, la controlul şi la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat, sau dacã
b) aceleaşi persoane participa direct sau indirect la conducerea, la controlul şi la capitalul unei întreprinderi a unuia din state şi unei întreprinderi a celuilalt stat.
ART. 10
Dividende
1. Dividendele plãtite de cãtre o societate care este rezidenţã a unuia din state, unui rezident al celuilalt stat, sînt impozabile în acest celãlalt stat.
2. Totuşi, aceste dividende pot fi impuse şi în statul al carei rezident este societatea care plãteşte dividendele, potrivit legislaţiei acelui stat, însã impozitul astfel stabilit nu poate depãşi:
a) 10 la suta din suma bruta a dividendelor, dacã beneficiarul este o societate al carei capital, în total sau în parte, este împãrţit în acţiuni şi care dispune direct de cel puţin 25 la suta din capitalul societãţii care plãteşte dividendele;
b) 15 la suta din suma bruta a dividendelor, în toate celelalte cazuri.
3. Dispoziţiile paragrafului 2 nu privesc impunerea societãţii pe beneficiile care servesc la plata dividendelor.
4. Termenul dividende folosit în acest articol indica veniturile provenind din acţiuni sau bonuri de folosinta, pãrţi de mina, pãrţi de fondator sau alte pãrţi din beneficii (cu excepţia creanţelor), precum şi veniturile altor pãrţi sociale asimilate veniturilor din acţiuni prin legislaţia fiscalã a statului a cãrui rezidenţã este societatea distribuitoare.
5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica atunci cînd beneficiarul dividendelor, rezident al unuia dintre state, are în celãlalt stat al cãrui rezident este societatea care plãteşte dividendele un sediu stabil de care este efectiv legatã participarea generatoare de dividende. În acest caz se aplica prevederile art. 7.
6. Cînd o societate care este rezidenţã a unuia dintre state realizeazã beneficii sau venituri din celãlalt stat, acest celãlalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plãtite de acea societate persoanelor care nu sînt rezidente ale acestui celãlalt stat, nici sa preleve vreun impozit cu titlu de impunere a beneficiilor nedistribuite asupra beneficiilor nedistribuite ale societãţii, chiar dacã dividendele plãtite sau beneficiile nedistribuite constau în total sau în parte din beneficii sau venituri provenind din acest celãlalt stat.
ART. 11
Dobinzi
1. Dobinzile provenind dintr-unul din state şi plãtite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celãlalt stat.
2. Totuşi, aceste dobinzi pot fi impuse şi în statul din care provin în conformitate cu legislaţia acestui stat, însã impozitul astfel stabilit nu poate depãşi 10 la suta din suma dobinzilor.
3. Contrar dispoziţiilor paragrafului 2, dobinzile provenind dintr-unul din state nu pot fi impuse în acest stat atunci cînd sînt plãtite unei bãnci sau unei alte instituţii financiare sau atunci cînd sînt plãtite pe baza de împrumuturi de orice fel acordate, garantate, asigurate sau finanţate direct sau indirect de celãlalt stat sau de cãtre un organism public al acestui celãlalt stat.
4. Termenul dobinzi folosit în prezentul articol indica venituri din efecte publice, din obligaţii de împrumut, însoţite sau nu de garanţii ipotecare sau de o clauza de participare la beneficii şi din creanţe de orice natura care nu sînt însoţite de garanţii ipotecare, precum şi orice venituri asimilate veniturilor din sume împrumutate, de cãtre legislaţia fiscalã a statului din care provin veniturile.
5. Prevederile paragrafelor 1, 2 şi 3 nu se aplica atunci cînd beneficiarul dobinzilor, rezident al unuia dintre state, are în celãlalt stat de unde provin dobinzile un sediu stabil de care este efectiv legatã creanta generatoare a dobinzilor. În acest caz sînt aplicabile dispoziţiile art. 7.
6. Dobinzile sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorialã, o subdiviziune politica, o colectivitate localã sau un rezident al acestui stat. Totuşi, dacã debitorul dobinzilor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are, într-unul din state, un sediu stabil pentru care a fost contractat împrumutul generator al dobinzilor şi care plãteşte aceste dobinzi, dobinzile menţionate sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.
7. Dacã, datoritã relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi altul le întreţin cu terţe persoane, suma dobinzilor plãtite, ţinînd cont de creanta pentru care ele sînt vãrsate, depãşeşte pe aceea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplica decît asupra acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentarã a plãţilor rãmîne impozabilã în conformitate cu legislaţia fiecãruia dintre state, ţinînd cont de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 12
Redevenţe
1. Redevenţele provenind dintr-unul din state şi plãtite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celãlalt stat.
Totuşi, aceste redevenţe pot fi impuse şi în statul din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, însã impozitul astfel stabilit nu poate depãşi 10 la suta din suma lor bruta.
3. Termenul redevenţe folosit în prezentul articol indica remuneraţiile de orice natura plãtite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filmele cinematografice şi filmele şi benzile magnetice de televiziune sau de radiodifuziune, a unui brevet, a unei mãrci de fabrica sau de comerţ, a unui desen sau unui model, a unui plan, a unei formule sau a unui procedeu secret şi a informaţiilor în legatura cu o experienta dobindita în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica atunci cînd beneficiarul redevenţelor, rezident al unuia dintre state, are, în celãlalt stat de unde provin redevenţele, un sediu stabil de care este efectiv legat dreptul sau bunul generator al redevenţelor. În acest caz se aplica dispoziţiile art. 7.
5. Redevenţele sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitorul este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorialã sau o subdiviziune politica, o colectivitate localã sau un rezident al acelui stat. Totuşi, dacã debitorul redevenţelor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are într-unul din state un sediu stabil de care este legat efectiv dreptul generator al redevenţelor şi care suporta ca atare plata redevenţelor, redevenţele sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.
6. Dacã, datoritã relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi celãlalt le întreţin cu terţe persoane, suma redevenţelor plãtite, ţinînd cont de prestaţia pentru care acestea sînt vãrsate, depãşeşte pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplica decît acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentarã a plãţilor rãmîne impozabilã în conformitate cu legislaţia fiecãruia dintre state ţinînd cont şi de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.
ART. 13
Comisioane
1. Comisioanele provenind dintr-unul din state şi plãtite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celãlalt stat.
2. Totuşi, aceste comisioane pot fi impuse şi în statul din care provin, în conformitate cu legislaţia acestui stat, însã impozitul astfel stabilit nu poate depãşi 5 la suta din suma lor bruta.
3. Termenul comisioane folosit în prezentul articol indica remuneraţiile plãtite oricãrei persoane pentru serviciile pe care le-a furnizat în calitate de intermediar; acest termen nu cuprinde remuneraţiile plãtite cu titluri de venituri din activitãţi independente vizate la art. 15 sau de venituri din profesiuni dependente vizate la art. 16.
4. Dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplica atunci cînd beneficiarul comisioanelor, rezident al unuia dintre state, are în celãlalt stat, din care provin comisioanele, un sediu stabil de care se leagã efectiv plata comisioanelor. În acest caz se aplica dispoziţiile art. 7.
5. Comisioanele sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorialã sau o subdiviziune politica, o colectivitate localã sau un rezident al acelui stat. Totuşi, dacã debitorul comisioanelor fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state are, într-unul din state, un sediu stabil de care este legatã obligaţia plãţii comisioanelor şi care suporta ca atare plata acestora, aceste comisioane sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.
6. Dacã, datoritã relaţiilor speciale existente între debitor şi creditor sau relaţiilor pe care şi unul şi celãlalt le întreţin cu terţe persoane, suma comisioanelor, ţinînd cont de serviciile pentru care acestea sînt plãtite, depãşeşte pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul şi creditorul în absenta unor asemenea relaţii, dispoziţiile prezentului articol nu se aplica decît la aceasta din urma suma. În acest caz, partea excedentarã a comisioanelor rãmîne impozabilã în conformitate cu legislaţia fiecãruia dintre state ţinînd cont şi de alte dispoziţii ale prezentei convenţii.
7. Atunci cînd un rezident al unuia dintre stat care primeşte comisioane provenind din celãlalt stat solicita pentru un an de impunere sau pentru un an financiar determinat, impozitul asupra comisioanelor se va putea stabili în statul din care acestea provin ca şi cum numitul rezident ar avea un sediu stabil în acel stat şi ca şi cum comisioanele ar fi impozabile în conformitate cu art. 7, ca beneficii aferente acestui sediu stabil.
ART. 14
Cistiguri din capital
1. Cistigurile provenind din înstrãinarea bunurilor imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, sînt impozabile în statul unde sînt situate bunurile.
2. Cistigurile provenite din înstrãinarea de bunuri mobile ce fac parte din activul unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celãlalt stat sau de bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe de care dispune un rezident al unuia dintre state în celãlalt stat pentru exercitarea unei profesii libere, inclusiv acele cistiguri provenind din înstrãinarea globalã a acestui sediu stabil (singur sau împreunã cu intreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sînt impozabile în acest celãlalt stat.
3. Contrar prevederilor paragrafului 2, cistigurile provenite din înstrãinarea mijloacelor de transport exploatate în trafic internaţional ca şi a bunurilor mobile afectate exploatãrii acestor mijloace de transport nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul de conducere efectivã a întreprinderii, ţinînd seama de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 8.
4. Cistigurile provenite din înstrãinarea oricãror bunuri, altele decît cele menţionate la paragrafele precedente, nu sînt impozabile decît în statul al cãrui rezident este cel care înstrãineazã.
5. Dispoziţiile paragrafului 4 nu afecteazã dreptul fiecãruia din state de a percepe, conform propriei sale legislaţii, impozit pe cistigurile provenind din înstrãinarea de acţiuni sau de bonuri de folosinta ale unei societãţi rezidente a acestui stat, atunci cînd aceste cistiguri sînt realizate de o persoana fizica rezidenţã a celuilalt stat şi care a fost rezidenţã a primului stat în cursul ultimilor 5 ani anteriori înstrãinãrii.
ART. 15
Profesii independente
1. Veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le realizeazã dintr-o profesie libera sau din alte activitãţi independente cu caracter analog nu sînt impozabile decît în acest stat, afarã de cazul cînd acest rezident dispune în mod obişnuit în celãlalt stat de o baza fixa pentru exercitarea activitãţilor sale. Dacã dispune de o asemenea baza, veniturile sînt impozabile în celãlalt stat, însã numai în mãsura în care acestea sînt imputabile acelei baze fixe.
Un rezident al unuia dintre state care exercita o asemenea profesie libera sau alte activitãţi independente cu caracter analog în celãlalt stat va fi considerat ca dispune de o baza fixa în acest celãlalt stat, dacã locuieşte în acest celãlalt stat pe o perioada sau pe perioade ce depãşesc în total 183 zile în cursul anului fiscal considerat.
2. Expresia profesii libere cuprinde în special activitãţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, ca şi activitãţile independente de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.
ART. 16
Profesii dependente
1. Sub rezerva dispoziţiilor art. 17, 19, 20, 21 şi 22, retribuţiile, indemnizaţiile şi alte remuneraţii similare pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit nu sînt impozabile decît în acest stat, afarã de cazul cînd serviciul este prestat în celãlalt stat. Dacã serviciul este prestat în celãlalt stat, remuneraţiile primite cu acest titlu sînt impozabile în acest celãlalt stat.
2. Derogind de la prevederile paragrafului 1, remuneraţiile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit prestat în celãlalt stat nu sînt impozabile decît în primul stat, dacã:
a) beneficiarul locuieşte în celãlalt stat pe o perioada sau pe perioade ce nu depãşesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal considerat; şi
b) remuneraţiile sînt plãtite de cãtre o persoana care angajeazã sau în numele unei persoane care angajeazã şi care nu este rezident al celuilalt stat; şi
c) sarcina remunerãrii nu este suportatã de un sediu stabil sau de o baza fixa pe care o persoana care angajeazã o are în celãlalt stat.
3. Contrar prevederilor prezentului articol, remuneraţiile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru un serviciu retribuit prestat la bordul unui mijloc de transport în trafic internaţional nu sînt impozabile decît în acest stat.
ART. 17
Administratori, directori (bestuurders) şi comisari (commissarissen) de societãţi
1. Tantiemele, jetoanele de prezenta şi alte remuneraţii, pe care un rezident al Olandei le primeşte în calitatea sa de membru în consiliul de administraţie sau de cenzor al unei societãţi pe acţiuni rezidenţã în România, sînt impozabile în România.
2. Tantiemele, jetoanele de prezenta şi alte remuneraţii pe care un rezident al României le primeşte în calitatea sa de director (bestuurder) sau de comisar (commissaris) al unei societãţi pe acţiuni rezidenţã în Olanda sînt impozabile în Olanda.
3. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 şi 2 remuneraţiile sus-menţionate primite de persoane care exercita funcţiuni în mod efectiv într-un sediu stabil situat într-un stat altul decît acela în care este rezidenţã societatea şi care sînt suportate ca atare de acest sediu stabil sînt impozabile în statul în care se afla acest sediu stabil.
ART. 18
Artişti şi sportivi
1. Contrar prevederilor art. 15 şi 16, veniturile pe care artiştii de spectacole, cum ar fi artiştii de teatru, de cinema, de radio sau de televiziune şi muzicantii, precum şi sportivii, le realizeazã din activitãţile lor personale în aceasta calitate sînt impozabile în statul în care se desfãşoarã aceste activitãţi.
2. Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului 1, veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le primeşte pentru activitãţile menţionate la paragraful 1, exercitate în celãlalt stat în cadrul unui schimb cultural aprobat de cele doua state, nu sînt impozabile decît în primul stat.
ART. 19
Pensii
Pensiile, inclusiv pensiile primite în baza unui sistem de asigurãri sociale de drept public, cu excepţia pensiilor reglementate la paragraful 1 al art. 20, şi alte remuneraţii similare plãtite unui rezident al unuia dintre state, precum şi rentele viagere plãtite unui asemenea rezident, nu sînt impozabile decît în acest stat.
ART. 20
Funcţii publice
1. Remuneraţiile, inclusiv pensiile, plãtite de unul dintre state sau de una din unitãţile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivitatile sale locale, fie direct fie prin prelevare din fondurile constituite de acestea, unei persoane fizice pentru servicii prestate acestui stat sau acestei subdiviziuni sau colectivitãţi, în exerciţiul unei funcţiuni cu caracter public, sînt impozabile în acest stat.
2. Totuşi, dispoziţiile art. 16, 17 şi 19 se aplica remuneraţiilor sau pensiilor plãtite pentru servicii prestate în cadrul unei activitãţi comerciale sau industriale, exercitate de unul dintre state sau de una din unitãţile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivitatile sale locale.
3. Dispoziţiile paragrafului 1 nu se aplica atunci cînd serviciile sînt efectuate pentru unul dintre state în celãlalt stat de cãtre o persoana fizica care este rezidenţã a acestui celãlalt stat şi care poseda naţionalitatea acestui alt stat.
ART. 21
Profesori
1. Remuneraţiile pe care profesorii şi alţi membri ai personalului didactic, rezidenţi ai unuia dintre state, care predau într-o universitate sau orice alta instituţie de învãţãmînt din celãlalt stat, le primesc pentru aceasta predare nu sînt impozabile decît în primul stat pe durata unei perioade care nu depãşeşte doi ani de la începerea predãrii.
2. Aceasta dispoziţie este de asemenea aplicabilã remuneraţiilor pe care o persoana fizica, rezidenţã a unuia dintre state, le primeşte pentru lucrãri de cercetare executate în celãlalt stat, dacã aceste lucrãri sînt întreprinse în interesul public şi nu în vederea realizãrii unui avantaj special de care profita o întreprindere sau o persoana.
ART. 22
Studenţi, stagiari şi persoane în curs de pregãtire profesionalã
1. Sumele pe care un student sau un stagiar, inclusiv orice persoana în curs de perfecţionare, care este sau care a fost înainte rezident al unuia dintre state şi locuieşte în celãlalt stat le primeşte pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, de studii sau de pregãtire, cu unicul scop de a urma acolo studiile sau pregãtirea, nu sînt impozabile în acest celãlalt stat, cu condiţia sa provinã din surse situate în afarã acestui alt stat.
2. Persoanele vizate la paragraful 1, care exercita o activitate remuneratã în celãlalt stat în vederea completãrii resurselor necesare întreţinerii şi pentru acoperirea cheltuielilor lor de studiu sau de pregãtire, nu sînt supuse impozitului în acest ultim stat pe o perioada de maximum patru ani pentru remuneraţia primitã cu acest titlu şi care nu depãşeşte 6.000 florini olandezi sau echivalentul în lei pe an calendaristic.
ART. 23
Alte venituri
Veniturile realizate de un rezident al unuia dintre state, care nu sînt prevãzute la articolele precedente ale prezentei convenţii, nu sînt impozabile decît în acel stat.
CAP. 4
ART. 24
Impunerea pe avere
1. Averea constituitã din bunuri imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, este impozabilã în statul în care sînt situate aceste bunuri.
2. Averea constituitã din bunuri mobile fãcînd parte din activul unui sediu stabil al unei întreprinderi sau din bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe care serveşte exercitãrii unei profesii libere este impozabilã în statul în care este situat sediul stabil sau baza fixa.
3. Mijloacele de transport exploatate în trafic internaţional, precum şi bunurile mobile afectate exploatãrii lor, nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii, ţinînd seama de dispoziţiile paragrafului 2 al art. 8.
Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unuia dintre state nu sînt impozabile decît în acel stat.
CAP. 5
ART. 25
Dispoziţii pentru evitarea dublei impuneri
Se înţelege ca dubla impunere va fi evitata în modul urmãtor:
A. În ce priveşte România:
Impozitul olandez plãtit de un rezident roman pe veniturile sau averea impozabile în Olanda în aplicarea prezentei convenţii va fi scãzut din suma impozitului roman exigibilã conform legislaţiei fiscale romane.
B. În ce priveşte Olanda:
1. Pentru a determina impozitele datorate de rezidentii sãi, Olanda va putea cuprinde în baza de calcul a acestor impozite elementele de venit sau de avere care, conform dispoziţiilor prezentei convenţii, sînt impozabile în România.
2. Totuşi, sub rezerva dispoziţiilor legislaţiei interne olandeze privind compensarea pierderilor, Olanda va scãdea din suma impozitelor, calculatã potrivit paragrafului 1, o suma egala cu fracţiunea acestor impozite care corespunde raportului existent între suma elementelor de venit sau de avere cuprinse în baza impozabilã menţionatã la paragraful 1 şi impozabilã în România în virtutea art. 6, 7, 10 paragraful 5; 11 paragraful 5; 12 paragraful 4; 13 paragraful 4; 14 paragrafele 1 şi 2; 15; 16 paragraful 1; 17 paragrafele 1 şi 3; 20; 24 paragrafele 1 şi 2 ale prezentei convenţii şi suma venitului total sau a averii totale reţinutã ca baza de impunere în aplicarea paragrafului 1 menţionat.
3. În ceea ce priveşte elementele de venit cuprinse în baza impozabilã menţionatã la paragraful 1 şi care sînt impozabile în România în virtutea art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; 13 paragraful 2; şi 18, Olanda acorda asupra impozitului olandez, astfel calculat, o reducere egala cu cea mai scãzutã din sumele urmãtoare:
a) o suma egala cu impozitul reţinut în România fie în baza art. 18, fie în limita cotelor prevãzute la art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; şi 13 paragraful 2;
b) o suma egala cu fracţiunea impozitului olandez calculatã potrivit paragrafului 1, care corespunde raportului existent între suma sus-mentionatelor elemente de venit şi suma totalã a venitului ce constituie baza impozabilã prevãzutã la paragraful 1 de mai sus.
CAP. 6
Dispoziţii speciale
ART. 26
Nediscriminare
1. Nationalii unuia dintre state, fie ca sînt sau nu rezidenţi ai unuia dintre state, nu sînt supuşi în celãlalt stat la nici o impozitare sau obligaţie legatã de impunere, diferita sau mai împovãrãtoare decît aceea la care sînt sau vor putea fi supuşi nationalii acestui celãlalt stat care se afla în aceeaşi situaţie.
2. Termenul nationali indica:
a) toate persoanele fizice care poseda cetãţenia unuia din cele doua state;
b) toate persoanele juridice, societãţi de persoane şi asociaţii, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare în fiecare din cele doua state.
3. Impunerea unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celãlalt stat nu se va stabili în acest celãlalt stat în mod mai puţin favorabil decît impunerea întreprinderilor acestui celãlalt stat care exercita aceeaşi activitate. Aceasta dispoziţie nu poate fi interpretatã ca obliga vreunul dintre state sa acorde rezidenţilor celuilalt stat deduceri personale, scaderi şi reduceri de impozit, în funcţie de situaţia sau de sarcinile de familie, pe care le acorda propriilor rezidenţi.
4. Întreprinderile unuia dintre state, al cãror capital este în total sau în parte, direct sau indirect, deţinut sau controlat de unu sau mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat, nu sînt supuse în primul stat la nici un impozit sau obligaţii în legatura cu impozitarea care sa fie diferita sau mai împovãrãtoare decît aceea la care sînt sau vor putea fi supuse celelalte întreprinderi de aceeaşi natura ale acestui prim stat.
5. Termenul impunere indica în prezentul articol impozitele de orice natura sau denumire.
ART. 27
Aplicarea convenţiei
Autoritãţile competente ale celor doua state vor determina modalitãţile de aplicare a prezentei convenţii.
ART. 28
Procedura amiabila
1. Cînd un rezident al unuia dintre state considera ca mãsurile luate de unul dintre state sau de fiecare din doua state antreneaza sau vor antrena pentru el o impunere neconforma cu prezenta convenţie, el poate, independent de cãile prevãzute de legislaţia nationala a acestor state, sa supunã cazul sau autoritãţii competente a statului al cãrui rezident este.
2. Aceasta autoritate competenta se va strãdui, dacã reclamaţia îi pare intemeiata şi dacã ea însãşi nu este în mãsura sa dea o soluţie satisfãcãtoare, sa rezolve problema pe calea înţelegerii amiabile cu autoritatea competenta a celuilalt stat, în vederea evitãrii unei impuneri neconforme cu convenţia.
3. Autoritãţile competente ale statelor se vor strãdui, pe cale de înţelegere amiabila, sa rezolve dificultãţile şi sa înlãture dubiile la care pot da loc interpretarea sau aplicarea convenţiei. Ele pot, de asemenea, sa se consulte în vederea evitãrii dublei impuneri în cazurile neprevãzute de convenţie.
4. Autoritãţile competente ale statelor pot comunica direct între ele, în vederea realizãrii unei înţelegeri, dupã cum se prevede la paragrafele precedente.
ART. 29
Schimb de informaţii
1. Autoritãţile competente ale celor doua state vor schimba informaţiile de care dispun în mod normal, pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, în special pentru prevenirea fraudei. Orice informaţie comunicatã va fi ţinuta secret şi nu va putea fi transmisã decît persoanelor sau autoritãţilor însãrcinate cu stabilirea sau cu încasarea impozitelor vizate prin prezenta convenţie.
2. Dispoziţiile paragrafului 1 nu pot în nici un caz sa fie interpretate ca impun vreunuia din state obligaţia:
a) sa ia mãsuri administrative care sa deroge de la propria legislaţie sau de la practica sa administrativã ori a celor ale celuilalt stat;
b) sa furnizeze informaţii care nu pot fi obţinute pe baza propriei sale legislaţii sau în cadrul practicii sale administrative normale sau a celor ale celuilalt stat;
c) sa transmitã informaţii care ar dezvalui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu comercial sau informaţii a cãror comunicare ar fi contrarã ordinii publice.
ART. 30
Funcţionari diplomatici şi consulari
1. Dispoziţiile prezentei convenţii nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiazã functionarii diplomatici sau consulari în virtutea fie a regulilor generale ale dreptului gintilor, fie a dispoziţiilor unor acorduri speciale.
2. Convenţia nu se aplica organizaţiilor internaţionale, organelor şi funcţionarilor acestora, nici persoanelor care sînt membre ale misiunilor diplomatice sau consulare ale terţelor state, atunci cînd acestea se afla pe teritoriul unuia din state şi nu sînt tratate ca rezidente într-unul sau în celãlalt stat în materie de impozit pe venit şi pe avere.
ART. 31
Extinderea aplicabilitatii teritoriale
1. Prezenta convenţie poate fi extinsã, sub aceeaşi forma sau cu modificãrile necesare, la Antilele olandeze, atunci cînd aceasta ţara va percepe impozite cu caracter analog celor la care se aplica convenţia. O asemenea extindere va intra în vigoare de la data care, împreunã cu modificãrile şi în condiţiile, inclusiv condiţiile referitoare la încetarea aplicãrii, se va stabili de comun acord prin schimb de note diplomatice.
2. În mãsura în care nu se va conveni altfel, atunci cînd prezenta convenţie nu va mai fi în vigoare, ea nu va inceta sa se aplice în Antilele olandeze, dacã a fost extinsã conform prezentului articol.
CAP. 7
Dispoziţii finale
ART. 32
Intrare în vigoare
Prezenta convenţie va fi aprobatã în conformitate cu dispoziţiile constituţionale în vigoare în fiecare din state. Ea va intra în vigoare în a 30-a zi urmãtoare celei în care va avea loc schimbul de notificãri prin care se va confirma ca ai o parte şi cealaltã au îndeplinit aceste dispoziţii. Convenţia va fi aplicabilã pe ani şi perioade fiscale, începînd de la întîi ianuarie al anului intrãrii în vigoare.
ART. 33
Denunţare
Prezenta convenţie rãmîne în vigoare pe nedeterminatã.
Fiecare stat va putea, pînã la 30 iunie al fiecãrui an calendaristic, începînd din al cincilea an urmãtor intrãrii în vigoare, sa o denunţe sub forma scrisã sau pe cale diplomaticã. În asemenea caz, convenţia va inceta sa-şi producã efectul pentru anii şi perioadele fiscale, începînd de la întîi ianuarie urmãtor al anului calendaristic în cursul cãruia a fost notificatã denunţarea.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.
Facuta la Bucureşti la 27 martie 1979, în doua exemplare, în limbile romana, olandeza şi franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenta de interpretare între textele roman şi olandez, textul francez are precãdere.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România,
Ştefan Andrei
Pentru guvernul
Regatul Olandei,
Cristoph A. van der Kluw
PROTOCOL
Odatã cu semnarea Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit şi pe avere, încheiatã astãzi între Republica Socialistã România şi Regatul Olandei, subsemnaţii au cãzut de acord asupra urmãtoarelor dispoziţii care formeazã parte integrantã a convenţiei:
I. La articolele 2 şi 25
Pentru aplicarea art. 2 şi 25, vãrsarea obligatorie a unei pãrţi din beneficiile întreprinderilor de stat romane va fi consideratã ca impozit roman, în sensul acestor articole.
II. La articolul 5
Instalaţiile organelor de presa, de radiodifuziune şi de televiziune nu sînt considerate ca sediu stabil, dacã informaţiile obţinute nu sînt transmise decît întreprinderii care utilizeazã acele instalaţii.
III. La articolul 10
Este subinteles ca impozitul perceput în România în virtutea <>art. 13 al Decretului nr. 425 din 2 noiembrie 1972 asupra distribuirii beneficiilor societãţilor mixate, care sînt transferate în strãinãtate, va fi considerat ca impozit prelevat asupra dividendelor în sensul art. 10 paragraful 4.
IV. La articolele 10, 11, 12 şi 13
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 10, 11, 12 şi 13, cererile de rambursare trebuie fãcute autoritãţii competente a statului care a perceput impozitul, în termen de trei ani dupã expirarea anului calendaristic în cursul cãruia a fost perceput impozitul.
V. La articolul 25
Se înţelege ca în ce priveşte impozitul olandez asupra venitului sau impozitul olandez pe societãţi, baza impozabilã vizata la art. 25 lit. B paragraful 1 este totalul veniturilor nete (onzuivere inkomen) sau beneficiul (winst) în sensul legislaţiei olandeze privind impozitul pe venit sau respectiv impozitul pe societãţi.
VI. La articolul 29
Obligaţia de a face schimb de informaţii nu priveşte informaţiile provenind de la bãnci sau instituţii asimilate cu acestea. Expresia instituţii asimilate cu acestea cuprinde, printre altele, societãţile de asigurare.
Fãcut la Bucureşti la 27 martie 1979, în doua exemplare, în limbile romana, olandeza şi franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenta de interpretare între textele roman şi olandez, textul francez are precãdere.
Pentru guvernul
Republicii Socialiste România,
Ştefan Andrei
Pentru guvernul
Regatul Olandei,
Cristoph A. van der Kluw
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
