CONVENTIE din 26 noiembrie 1968 asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 26 noiembrie 1968

──────────
    *) Traducere
 
    Statele pãrţi la prezenta convenţie, 
    reamintind rezoluţiile Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 170 (II) din 13 februarie 1946 şi 31 octombrie 1947 privind extrãdarea şi pedepsirea criminalilor de rãzboi şi 95 (I) din 11 decembrie 1946 care confirma principiile de drept internaţional recunoscute, prin Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg şi prin sentinta acestui tribunal, 
    precum şi rezoluţiile 2184 (XXI) din 12 decembrie 1966 şi 2202 (XXI) din 16 decembrie 1966, prin care Adunarea Generalã a condamnat în mod expres drept crime contra umanitãţii, pe de o parte, violarea drepturilor economice şi politice ale populatiilor indigene şi, pe de alta parte, politica de apartheid, 
    reamintind rezoluţiile Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1074 D (XXXIX) şi 1158 (XLI) din 28 iulie 1965 şi 5 august 1966 privind pedepsirea criminalilor de rãzboi şi a persoanelor vinovate de crime contra umanitãţii, 
    constatind ca în nici una din declaraţiile solemne, actele sau convenţiile privind urmãrirea şi pedepsirea crimelor de rãzboi şi a crimelor contra umanitãţii nu au fost prevãzute limite în timp,  considerind ca crimele de rãzboi şi crimele contra umanitãţii sînt printre cele mai grave crime de drept internaţional, 
    convinse ca pedepsirea efectivã a crimelor de rãzboi şi a crimelor contra umanitãţii este un element important în prevenirea unor astfel de crime, în protecţia drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, de natura sa incurajeze încrederea, sa stimuleze cooperarea între popoare şi sa favorizeze pacea şi securitatea internationala, 
    constatind ca aplicarea, în ceea ce priveşte crimele de rãzboi şi crimele contra umanitãţii, a regulilor dreptului intern referitoare la prescripţia pentru crime de drept comun, ingrijoreaza profund opinia publica mondialã, întrucît impiedica urmãrirea şi pedepsirea persoanelor responsabile de aceste crime, 
    recunoscind ca este necesar şi oportun sa se afirme în dreptul internaţional, prin aceasta convenţie, principiul imprescriptibilitãţii crimelor de rãzboi şi a crimelor contra umanitãţii şi sa se asigure aplicarea lui universala,
    au convenit asupra celor ce urmeazã: 

     ART. 1
    Oricare ar fi data la care au fost comise, crimele urmãtoare sînt imprescriptibile: 
    a) crimele de rãzboi, asa cum sînt definite în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg din 8 august 1945 şi confirmate prin rezoluţiile Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946 şi, în special "infracţiunile grave" enumerate în convenitiile de la Geneva din 12 august 1949 pentru protecţia victimelor de rãzboi; 
    b) crimele contra umanitãţii, indiferent dacã sînt comise în timp de rãzboi sau în timp de pace, asa cum sînt definite în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg din 8 august 1945 şi confirmate prin rezoluţiile Adunãrii Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 3 (I) şi 95 (I) din 13 februarie 1946 şi 11 decembrie 1946, evicţiunea prin atac armat sau ocupaţie şi actele inumane care decurg din politica de apartheid, precum şi crima de genocid, asa cum este definitã în Convenţia din 1948 pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, chiar dacã aceste acte nu constituie o violare a dreptului intern al tarii în care au fost comise. 
     ART. 2
    Dacã va fi comisã oricare dintre crimele menţionate în articolul I, prevederile acestei convenţii vor fi aplicate reprezentanţilor autoritãţii de stat şi persoanelor particulare care participa la comiterea ei ca autori sau complici, care se fac vinovate de incitare directa la comiterea oricãreia dintre aceste crime, sau care participa la o înţelegere în vederea comiterii ei, indiferent de gradul de execuţie în care s-ar afla precum şi reprezentanţilor autoritãţii de stat care tolereaza comiterea acestei crime. 
     ART. 3
    Statele pãrţi la prezenta convenţie se angajeazã sa adopte toate mãsurile interne, legislative sau de alt ordin, care ar fi necesare pentru a permite extrãdarea, în conformitate cu dreptul internaţional, a persoanelor vizate în articolul II al prezentei convenţii. 
     ART. 4
    Statele pãrţi la prezenta convenţie se angajeazã sa adopte, în conformitate cu procedurile lor constituţionale, orice mãsuri legislative sau de alt ordin care ar fi necesare pentru a asigura imprescriptibilitatea crimelor menţionate în articolele I şi II ale prezentei convenţii, atît în ceea ce priveşte urmãrirea, cît şi în ceea ce priveşte pedeapsa; acolo unde în acest domeniu ar exista o prescripţie, în virtutea legii sau altfel, ea va fi abolita. 
     ART. 5
    Prezenta convenţie va fi deschisã spre semnare pînã la 31 decembrie 1969 oricãrui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau membru al oricãreia dintre instituţiile sale specializate sau al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, oricãrui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, precum şi oricãrui alt stat invitat de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite sa devinã parte la prezenta convenţie. 
     ART. 6
    Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 
     ART. 7
    Prezenta convenţie este deschisã spre aderare oricãrui stat vizat în articolul V. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 
     ART. 8
    1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a nouazecea zi de la depunerea la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare. 
    2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica aceasta convenţie sau vor adera la ea dupã depunerea celui de-al zecelea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a nouazecea zi de la depunerea de cãtre statul respectiv a instrumentului sau de ratificare sau de aderare. 
     ART. 9
    1. Dupã expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii, orice parte contractantã poate formula oricind o cerere de revizuire a convenţiei, pe calea unei notificãri scrise adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 
    2. Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite va decide asupra mãsurilor ce ar urma sa fie luate, dupã caz, în legatura cu aceasta cerere. 
     ART. 10
    1. Prezenta convenţie va fi depusa la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 
    2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va transmite copii certificate ale prezentei convenţii tuturor statelor vizate în articolul V. 
    3. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate statele vizate în articolul V despre: 
    a) semnãturile prezentei convenţii şi instrumentele de ratificare şi de aderare depuse conform articolelor V, VI şi VII; 
    b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare în conformitate cu articolul VIII; 
    c) comunicãrile primite conform articolului IX. 
     ART. 11
    Prezenta convenţie, ale carei texte în limbile chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola au aceeaşi valabilitate, va purta data de 26 noiembrie 1968. 
    Drept care subscrişii, autorizaţi în modul cuvenit în acest scop, au semnat prezenta convenţie. 
  

                           ────────────────────