Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CONVENTIE din 25 iulie 2000  intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Federative a Braziliei privind cooperarea in domeniul sanitar-veterinar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CONVENTIE din 25 iulie 2000 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Federative a Braziliei privind cooperarea in domeniul sanitar-veterinar

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 13 decembrie 2000
Guvernul României şi Guvernul Republicii Federative a Braziliei, denumite în continuare pãrţi contractante,
hotãrând extinderea şi dezvoltarea cooperãrii reciproce în domeniul veterinar, pentru asigurarea unei protecţii eficiente impotriva bolilor la animale şi bolilor cauzate de produsele de origine animala caracterizate ca necorespunzãtoare pentru sãnãtate, şi
animate de dorinta de a dezvolta în continuare relaţiile dintre cele doua tari, de a facilita comerţul reciproc cu animale, material seminal pentru insamantare artificiala, embrioni, oua pentru reproducţie, produse de origine animala, medicamente şi cu alte produse de uz veterinar, furaje şi alte produse care pot influenta sãnãtatea animalelor,

au convenit urmãtoarele:

ART. 1
Pãrţile contractante vor coopera în vederea protecţiei teritoriilor statelor lor impotriva introducerii şi/sau rãspândirii de boli ale animalelor prin importul, exportul şi tranzitul de animale, material seminal pentru insamantare artificiala, embrioni, oua pentru reproducţie, produse de origine animala, medicamente şi de alte produse de uz veterinar, furaje şi alte produse care pot influenta sãnãtatea animalelor.
ART. 2
Autoritãţile sanitare veterinare ale pãrţilor contractante, competente în domeniul aplicãrii prezentei convenţii, sunt:
1. Agenţia Nationala Sanitarã Veterinara din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru partea romana;
2. Ministerul Agriculturii şi Aprovizionarii, pentru partea brazilianã.
ART. 3
Autoritãţile sanitare veterinare competente ale pãrţilor contractante vor conveni activitãţile reciproce, în scopul simplificarii executãrii procedurilor sanitare veterinare pentru importul, exportul şi tranzitul de animale, material seminal pentru insamantare artificiala, embrioni, oua pentru reproducţie, produse de origine animala, medicamente şi de alte produse de uz veterinar, furaje şi alte produse care fac obiectul controlului sanitar-veterinar de frontiera. Activitãţile reciproce vor fi convenite luându-se în considerare reglementãrile din legislaţia romana şi cea brazilianã, precum şi orientãrile din Acordul asupra aplicãrii mãsurilor sanitare şi fitosanitare al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
ART. 4
1. Autoritãţile sanitare veterinare competente ale pãrţilor contractante îşi vor furniza imediat informaţii privind:
a) apariţia pe teritoriul statelor lor a bolilor specificate în lista A a Oficiului Internaţional de Epizootii, inclusiv denumirea speciilor, numãrul animalelor afectate de boli şi zona de extindere a bolilor, baza de diagnostic şi tipul activitãţilor întreprinse pentru prevenirea şi combaterea acestora;
b) bolile transmisibile ale animalelor, înscrise în listele A şi B ale Oficiului Internaţional de Epizootii, prin schimb de buletine lunare;
c) condiţiile sanitare veterinare şi modelele de certificate sanitare veterinare care definesc condiţiile pentru importul, exportul şi licentele de tranzit pentru animale, material seminal pentru insamantare artificiala, embrioni, oua pentru reproducţie, produse de origine animala, medicamente şi pentru alte produse de uz veterinar, furaje şi alte produse care pot influenta sãnãtatea animalelor.
2. Autoritãţile sanitare veterinare competente ale pãrţilor contractante se vor informa reciproc, imediat, despre mãsurile de prevenire adoptate în cazul în care bolile specificate în lista A a Oficiului Internaţional de Epizootii apar pe teritoriul ţãrilor limitrofe.
ART. 5
1. Pãrţile contractante vor sprijini cooperarea dintre autoritãţile sanitare veterinare competente şi instituţiile romane şi braziliene care utilizeazã rezultatele cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice în domeniul sanitar-veterinar, prin:
a) schimb de experienta şi cunoştinţe privind problemele profesiunii veterinare;
b) cooperare între autoritãţile sanitare veterinare competente şi instituţiile veterinare;
c) schimb de informaţii şi vizite de lucru plãtite de partea contractantã care trimite;
d) schimb de reviste de specialitate şi de alte publicaţii sanitare veterinare;
e) schimb de informaţii privind activitãţile sanitare veterinare, prevederile legale, regulile şi reglementãrile publicate în acest domeniu;
f) schimb de informaţii, reglementãri şi de specialişti în domeniul producerii, testarii, înregistrãrii şi comercializãrii produselor de uz veterinar.
2. Pãrţile contractante vor permite autoritãţilor lor sanitare veterinare competente sa efectueze controale reciproce în unitãţile care exporta animale, material seminal pentru insamantare artificiala, embrioni, oua pentru reproducţie, produse de origine animala, medicamente şi alte produse de uz veterinar, furaje şi alte produse care pot influenta sãnãtatea animalelor.
ART. 6
1. În vederea rezolvarii problemelor practice legate de implementarea prezentei convenţii autoritãţile sanitare veterinare competente vor organiza, dacã este necesar, consultaţii comune.
2. Aceste consultaţii vor fi organizate alternativ în România şi Brazilia. Data şi locul consultatiilor vor fi stabilite de comun acord. Fiecare parte contractantã va acoperi costurile pentru propria delegaţie, cu respectarea reglementãrilor sale legale interne.
3. Dacã prin negocieri directe autoritãţile competente nu pot gãsi o soluţie, diferendele vor fi soluţionate pe cale diplomaticã.
ART. 7
1. Prezenta convenţie poate fi amendata de pãrţile contractante de comun acord. Amendamentele vor intra în vigoare conform art. 8.
2. Prevederile prezentei convenţii nu afecteazã drepturile şi obligaţiile pãrţilor contractante, care rezulta din alte acorduri internaţionale bilaterale sau multinationale încheiate de acestea.
ART. 8
Prezenta convenţie va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei notificãri prin care pãrţile contractante se vor informa reciproc asupra îndeplinirii procedurilor cerute de legislaţia lor nationala în acest caz.
ART. 9
Prezenta convenţie se încheie pentru o perioada de 5 ani, iar valabilitatea ei se va prelungi în mod automat cu noi perioade de câte 5 ani, în cazul în care nici una dintre pãrţile contractante nu notifica celeilalte în scris, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea respectivei perioade de valabilitate, intenţia sa de a o denunta.
ART. 10
La data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federative a Braziliei Protocolul sanitar-veterinar privind condiţiile care reglementeazã importul de animale vii şi produse de origine animala, încheiat între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Federative a Braziliei, intrat în vigoare la 11 martie 1974, îşi înceteazã valabilitatea în relaţiile dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federative a Braziliei.
Semnatã la Brasilia la 25 iulie 2000, în doua exemplare originale, fiecare în limbile romana, portughezã şi engleza, toate textele fiind egal autentice.
În caz de divergenta de interpretare textul în limba engleza va prevala.

Pentru Guvernul României,
Stelian Oancea,
secretar de stat
la Ministerul Afacerilor Externe

Pentru Guvernul Republicii
Federative a Braziliei,
Luiz Felipe Lampreia,
ministrul afacerilor externe

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016