Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
_____________
*) Traducere.
Intratã în vigoare la 1 decembrie 1986
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
recunoscând avantajul determinãrii prin acord a anumitor reguli uniforme privitoare la limitarea rãspunderii pentru creanţe maritime,
au decis sã încheie în acest scop o convenţie şi au convenit la aceasta dupã cum urmeazã:
CAP. I
Dreptul la limitare
ART. 1
Persoanele îndreptãţite la limitarea rãspunderii
1. Proprietarii de nave şi salvatorii, aşa cum sunt definiţi în cele ce urmeazã, conform prevederilor acestei convenţii îşi pot limita rãspunderea pentru creanţele stabilite la art. 2.
2. Termenul proprietar de navã va avea înţelesul de proprietar, navlositor, manager şi operator al unei nave maritime.
3. Salvator înseamnã orice persoanã care oferã servicii în legãturã directã cu operaţiunile de salvare. Operaţiunile de salvare vor include de asemenea operaţiunile menţionate în art. 2 paragraful 1 subparagrafele d), e) şi f).
4. Dacã oricare dintre creanţele prevãzute la art. 2 sunt formulate împotriva vreunei persoane pentru a cãrei faptã, neglijenţã sau greşealã este rãspunzãtor proprietarul de navã sau salvatorul, aceastã persoanã va fi îndreptãţitã sã beneficieze ea însãşi de limitarea rãspunderii aşa cum este prevãzutã în prezenta convenţie.
5. În aceastã convenţie rãspunderea proprietarului de navã va include rãspunderea într-o acţiune formulatã împotriva navei înseşi.
6. Asigurãtorul rãspunderii pentru creanţe supuse limitãrii, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, va fi îndreptãţit sã beneficieze de avantajele acestei convenţii în aceeaşi mãsurã ca şi asiguratul însuşi.
7. Actul prin care se invocã limitarea rãspunderii nu va constitui o recunoaştere a rãspunderii.
ART. 2
Creanţe supuse limitãrii
1. În conformitate cu art. 3 şi 4, urmãtoarele creanţe, oricare ar fi natura rãspunderii, vor face obiectul limitãrii rãspunderii:
a) creanţe privind pierderea vieţii sau vãtãmarea corporalã sau pierderea ori deteriorarea proprietãţii (incluzând deteriorarea amenajãrilor portuare, a bazinelor, a cãilor navigabile şi a mijloacelor de semnalizare a navigaţiei), care au avut loc la bord sau în legãturã directã cu operarea navei sau cu operaţiunile de salvare, şi pierderile ulterioare rezultate din acestea;
b) creanţe privind pierderi cauzate de întârzieri în transportul pe mare al mãrfii, pasagerilor sau bagajelor acestora;
c) creanţe privind alte pierderi cauzate de încãlcarea drepturilor, altele decât cele contractuale, produse în legãturã directã cu operarea navei sau cu operaţiunile de salvare;
d) creanţe privind ranfluarea, dezeşuarea, distrugerea sau predarea în bunã stare a unei nave scufundate, naufragiate, eşuate ori abandonate, inclusiv a tot ceea ce este sau a fost la bordul unei astfel de nave;
e) creanţe privind preluarea, distrugerea sau predarea în bunã stare a mãrfii de pe navã;
f) creanţe ale unei persoane, alta decât cea rãspunzãtoare pentru mãsurile luate în vederea prevenirii sau minimalizãrii pierderilor pentru care persoana rãspunzãtoare îşi poate limita rãspunderea în conformitate cu prezenta convenţie, şi pierderile ulterioare cauzate de asemenea mãsuri.
2. Creanţele enumerate în paragraful 1 vor face obiectul limitãrii rãspunderii chiar dacã ele sunt cerute prin intermediul unui recurs sau ca despãgubire impusã contractual ori în alt mod. Totuşi, creanţele menţionate în paragraful 1 subparagrafele d), e) şi f) nu vor face obiectul limitãrii rãspunderii în mãsura în care acestea sunt legate de o remunerare potrivit unui contract încheiat cu persoana rãspunzãtoare.
ART. 3
Creanţe exceptate de la limitare
Prevederile prezentei convenţii nu se vor aplica:
a) creanţelor pentru salvare sau pentru contribuţia la avaria comunã;
b) creanţelor pentru pagube produse prin poluarea cu hidrocarburi în înţelesul Convenţiei internaţionale privind rãspunderea civilã pentru daune produse prin poluarea cu hidrocarburi din 29 noiembrie 1969 sau al oricãrui amendament ori protocol în vigoare al acesteia;
c) creanţelor supuse oricãrei convenţii internaţionale sau legislaţii naţionale, care guverneazã ori interzic limitarea rãspunderii pentru daune de naturã nuclearã;
d) creanţelor împotriva proprietarului unei nave nucleare pentru daune de naturã nuclearã;
e) creanţelor prepuşilor proprietarului navei sau salvatorului, ale cãror îndatoriri au legãturã cu nava sau cu operaţiunile de salvare, incluzând creanţe ale moştenitorilor acestora, dependenţilor sau altor persoane îndreptãţite sã formuleze aceste creanţe, dacã, sub legea care guverneazã contractul de angajare dintre proprietarul navei sau salvator şi aceşti prepuşi, proprietarul navei ori salvatorul nu este îndreptãţit sã îşi limiteze rãspunderea pentru aceste creanţe sau dacã, potrivit acestei legi, îi este permis sã îşi limiteze rãspunderea doar la o valoare mai mare decât cea prevãzutã de art. 6.
ART. 4
Conduita care îngrãdeşte limitarea
O persoanã rãspunzãtoare nu trebuie sã aibã dreptul sã îşi limiteze rãspunderea, dacã s-a demonstrat cã pierderea a rezultat prin acţiunea sa personalã sau prin omisiune, comisã cu intenţia de a cauza aceastã pierdere, sau din imprudenţã şi ştiind cã este posibil sã rezulte o astfel de pierdere.
ART. 5
Compensarea creanţelor
Când o persoanã îndreptãţitã la limitarea rãspunderii potrivit prevederilor acestei convenţii are o creanţã împotriva creditorului sãu rezultatã din acelaşi eveniment, respectivele creanţe se vor compensa, iar dispoziţiile prezentei convenţii se vor aplica numai soldului, dacã existã.
CAP. II
Limitele rãspunderii
ART. 6
Limite generale
1. Limitele rãspunderii pentru alte creanţe decât cele menţionate în art. 7, apãrute într-o ocazie distinctã, vor fi calculate dupã cum urmeazã:
a) în ceea ce priveşte creanţele pentru pierderea vieţii sau vãtãmare corporalã:
(i) 333.000 unitãţi de cont pentru o navã cu un tonaj pânã la 500;
(ii) pentru o navã cu tonaj mai mare decât cel prevãzut la pct. (i), urmãtoarea sumã peste cea menţionatã la pct. (i):
- pentru fiecare tonã de la 501 la 3.000, 500 unitãţi de cont;
- pentru fiecare tonã de la 3.001 la 30.000, 333 unitãţi de cont;
- pentru fiecare tonã de la 30.001 la 70.000, 250 unitãţi de cont; şi
- pentru fiecare tonã peste 70.000, 167 unitãţi de cont;
b) în ceea ce priveşte orice alte creanţe:
(i) 167.000 unitãţi de cont pentru o navã cu un tonaj pânã la 500;
(ii) pentru o navã cu un tonaj mai mare decât cel prevãzut la pct. (i), urmãtoarea sumã peste cea menţionatã la pct. (i):
- pentru fiecare tonã de la 501 la 30.000, 167 unitãţi de cont;
- pentru fiecare tonã de la 30.001 la 70.000, 125 unitãţi de cont; şi
- pentru fiecare tonã peste 70.000 tone, 83 unitãţi de cont.
2. Atunci când suma calculatã în conformitate cu paragraful 1 subparagraful a) este insuficientã pentru plata în totalitate a creanţelor menţionate în acel paragraf, suma calculatã în conformitate cu paragraful 1 subparagraful b) va fi disponibilã pentru reglarea soldului neplãtit pentru creanţele din paragraful 1 subparagraful a) şi acest sold neplãtit vine în completarea creanţelor menţionate în paragraful 1 subparagraful b).
3. Totuşi, fãrã a aduce atingere dreptului la creanţe pentru pierderea vieţii sau vãtãmarea corporalã conform paragrafului 2, un stat parte poate stipula în legislaţia naţionalã faptul cã creanţele privind pagube la amenajãrile portuare, la bazine, la cãi navigabile şi la mijloace de semnalizare a navigaţiei vor avea prioritate asupra altor creanţe menţionate în paragraful 1 subparagraful b), dupã cum stabileşte acea lege.
4. Limitele rãspunderii pentru orice salvator care nu opereazã de pe navã sau pentru orice salvator care opereazã doar pe nava care sau în numele cãreia se acordã servicii de salvare vor fi calculate ca pentru un tonaj de 1.500.
5. În scopul acestei convenţii tonajul navei va fi considerat tonajul brut calculat conform regulilor de calcul al tonajului conţinute în anexa 1 la Convenţia internaţionalã privind mãsurãtorile de tonaj al navelor, 1969.
ART. 7
Limita pentru creanţele pasagerilor
1. Pentru creanţele apãrute ca urmare a oricãrei ocazii distincte de pierdere a vieţii sau vãtãmare corporalã a pasagerilor unei nave, limita rãspunderii proprietarului de navã în acest caz va fi în sumã de 46.666 unitãţi de cont, multiplicatã cu numãrul de pasageri pe care nava este autorizatã sã îl transporte conform certificatului sãu, dar fãrã a depãşi 25 milioane unitãţi de cont.
2. În scopul acestui articol creanţe pentru pierderea vieţii sau vãtãmare corporalã a pasagerilor unei nave va însemna orice astfel de creanţe pretinse de sau în numele oricãrei persoane transportate pe navã:
a) conform unui contract de transport pasageri; sau
b) care, cu acceptul cãrãuşului, însoţeşte un vehicul sau animale vii în cadrul unui contract de transport mãrfuri.
ART. 8
Unitatea de cont
1. Unitatea de cont la care se face referire în art. 6 şi 7 reprezintã dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate în art. 6 şi 7 trebuie convertite în moneda naţionalã a statului în care se solicitã limitarea, la cursul din data constituirii fondului limitãrii, efectuãrii plãţii sau acordãrii garanţiei care în conformitate cu legea acelui stat este echivalentul plãţii respective. Pentru operaţiunile şi tranzacţiile unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional, valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naţionale trebuie calculatã conform metodei de evaluare aplicate de Fondul Monetar Internaţional, în vigoare la data menţionatã. Valoarea în drepturi speciale de tragere a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional trebuie calculatã printr-o metodã stabilitã de statul în cauzã.
2. Totuşi, acele state care nu fac parte din Fondul Monetar Internaţional şi a cãror legislaţie nu permite aplicarea prevederilor paragrafului 1 pot, la momentul semnãrii fãrã rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare sau la momentul ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii ori în orice moment ulterior, sã declare faptul cã limitele rãspunderii prevãzute a fi aplicate în teritoriile lor prin aceastã convenţie vor fi fixate dupã cum urmeazã:
a) referitor la art. 6 paragraful 1 subparagraful a), la o sumã de:
(i) 5 milioane de unitãţi monetare pentru o navã cu un tonaj pânã la 500;
(ii) pentru o navã cu un tonaj mai mare decât cel prevãzut la pct. (i), urmãtoarea sumã adãugatã la cea menţionatã la pct. (i):
- pentru fiecare tonã de la 501 la 3.000, 7.500 unitãţi monetare;
- pentru fiecare tonã de la 3.001 la 30.000, 5.000 unitãţi monetare;
- pentru fiecare tonã de la 30.001 la 70.000, 3.750 unitãţi monetare; şi
- pentru fiecare tonã care depãşeşte 70.000, 2.500 unitãţi monetare; şi
b) cu privire la articolul 6 paragraful 1 subparagraful b), la o sumã de:
(i) 2,5 milioane de unitãţi monetare pentru o navã cu un tonaj pânã la 500;
(ii) pentru o navã cu un tonaj mai mare decât cel prevãzut la pct. (i), urmãtoarea sumã adãugatã la cea menţionatã la pct. (i):
- pentru fiecare tonã de la 501 la 30.000, 2.500 unitãţi monetare;
- pentru fiecare tonã de la 30.001 la 70.000, 1.850 unitãţi monetare; şi
- pentru fiecare tonã care depãşeşte 70.000, 1.250 unitãţi monetare; şi
c) cu privire la art. 7 paragraful 1, la o sumã de 700.000 unitãţi monetare multiplicate cu numãrul pasagerilor pe care nava este autorizatã sã îl transporte conform certificatului sãu, dar fãrã a depãşi 375 milioane unitãţi monetare.
Paragrafele 2 şi 3 ale art. 6 se aplicã corespunzãtor subparagrafelor a) şi b) ale acestui paragraf.
3. Unitatea monetarã la care se face referire în paragraful 2 corespunde cu şaizeci şi cinci şi jumãtate miligrame de aur de puritate nouã sute miimi. Conversia sumelor la care se face referire în paragraful 2 în moneda naţionalã trebuie fãcutã conform legislaţiei statului implicat.
4. Calculul menţionat în ultima frazã a paragrafului 1 şi conversia menţionatã în paragraful 3 trebuie efectuate astfel încât, pe cât posibil, sã exprime în moneda naţionalã a statului parte aceeaşi valoare realã a sumelor din art. 6 şi 7, exprimate în unitãţi de cont. Statele pãrţi trebuie sã comunice depozitarului metoda de calcul conform paragrafului 1 sau rezultatul conversiei din paragraful 3, dupã caz, la momentul semnãrii fãrã rezerve cu privire la ratificare, acceptare sau aprobare ori atunci când depune unul din instrumentele menţionate la art. 16 şi oricând intervine o modificare a oricãruia dintre acestea.
ART. 9
Cumularea creanţelor
1. Limitele rãspunderii stabilite în conformitate cu art. 6 se vor aplica cumulului tuturor creanţelor apãrute într-o situaţie distinctã:
a) împotriva persoanei sau persoanelor menţionate în paragraful 2 al art. 1 şi oricãrei persoane pentru a cãrei acţiune, neglijenţã sau greşealã ea sau ele sunt responsabile; sau
b) împotriva proprietarului unei nave care acordã servicii de salvare de pe acea navã şi salvatorului sau salvatorilor care opereazã de pe o astfel de navã şi oricãrei persoane pentru a cãrei acţiune, neglijenţã sau greşealã ea sau ele sunt responsabile; sau
c) împotriva salvatorului sau salvatorilor care nu opereazã de pe navã sau care opereazã doar pe nava care sau în numele cãreia sunt acordate serviciile de salvare şi oricãrei persoane pentru a cãrei acţiune, neglijenţã sau greşealã ea sau ele sunt responsabile.
2. Limitele rãspunderii stabilite în conformitate cu art. 7 trebuie aplicate cumulului tuturor creanţelor în cauzã, care pot apãrea într-o ocazie distinctã împotriva persoanei sau persoanelor menţionate în paragraful 2 al art. 1 în legãturã cu nava menţionatã în art. 7 şi oricãrei persoane pentru ale cãrei acţiuni, neglijenţã sau greşealã ea sau ele sunt responsabile.
ART. 10
Limitarea rãspunderii fãrã constituirea unui fond de limitare
1. Limitarea rãspunderii poate fi solicitatã chiar dacã nu a fost înfiinţat un fond de limitare potrivit art. 11. Totuşi, un stat parte poate prevedea în legislaţia naţionalã ca, la introducerea în instanţã a unei acţiuni pentru obţinerea plãţii unei creanţe supuse limitãrii, persoana rãspunzãtoare sã poatã invoca dreptul de limitare a rãspunderii doar dacã a fost înfiinţat un fond de limitare în conformitate cu prevederile prezentei convenţii sau dacã acesta se înfiinţeazã atunci când este invocat dreptul de limitare a rãspunderii.
2. Dacã limitarea rãspunderii este invocatã fãrã constituirea unui fond de limitare, prevederile art. 2 trebuie aplicate corespunzãtor.
3. Aspectele legate de procedurã, apãrute datoritã regulilor acestui articol, trebuie stabilite conform legislaţiei naţionale a statului parte în care are loc acţiunea.
CAP. III
Fondul de limitare
ART. 11
Constituirea fondului
1. Orice persoanã consideratã rãspunzãtoare poate constitui un fond în cadrul instanţei sau al oricãrei autoritãţi competente a statului parte în care sunt instituite procedurile legale cu privire la creanţele care fac obiectul limitãrii. Fondul trebuie sã fie constituit în limita sumelor menţionate în art. 6 şi 7, corespunzãtoare creanţelor pentru care acea persoanã poate fi rãspunzãtoare, împreunã cu dobânda calculatã de la data producerii evenimentului care a dat naştere rãspunderii, pânã la data constituirii fondului. Orice fond astfel constituit va fi disponibil doar pentru plata creanţelor pentru care poate fi invocatã limitarea rãspunderii.
2. Un fond poate fi constituit prin depunerea sumei sau prin prezentarea unei garanţii acceptabile conform legislaţiei statului parte unde este constituit fondul şi consideratã suficientã de cãtre instanţã sau de altã autoritate competentã.
3. Un fond constituit de una dintre persoanele menţionate în paragraful 1 subparagrafele a), b), sau c) ori în paragraful 2 ale art. 9 sau de asigurãtorul acestora trebuie sã fie recunoscut ca şi constituit de cãtre toate persoanele menţionate în paragraful 1 subparagrafele a), b) sau c) ori în paragraful 2, dupã caz.
ART. 12
Distribuirea fondului
1. Cu condiţia respectãrii prevederilor paragrafelor 1, 2 şi 3 ale art. 6 şi 7, fondul trebuie distribuit între solicitanţi proporţional cu creanţele lor stabilite asupra fondului.
2. Dacã, înainte de distribuirea fondului, persoana responsabilã sau asigurãtorul acesteia a achitat o creanţã stabilitã asupra fondului, acea persoanã trebuie, pânã la limita sumei plãtite, sã dobândeascã prin subrogare drepturile pe care persoana astfel compensatã le-ar fi obţinut în baza prezentei convenţii.
3. Dreptul de subrogare prevãzut în paragraful 2 poate fi, de asemenea, exercitat de alte persoane decât cele menţionate în acesta, pentru orice sumã de compensare pe care ar fi plãtit-o, dar numai în mãsura în care acea subrogare este permisã în condiţiile legislaţiei naţionale.
4. Atunci când persoana responsabilã sau orice altã persoanã stabileşte cã poate fi obligatã sã plãteascã, la o datã ulterioarã, integral sau parţial, o sumã de compensare pentru care acea persoanã şi-ar fi câştigat un drept de subrogare conform paragrafelor 2 şi 3 dacã compensarea ar fi fost plãtitã înainte ca fondul sã fie distribuit, instanţa sau orice altã autoritate competentã a statului unde fondul a fost constituit poate cere ca o sumã suficientã sã fie stabilitã, temporar, ca rezervã, pentru a permite acelei persoane sã îşi prezinte creanţele împotriva fondului la acea datã ulterioarã.
ART. 13
Îngrãdirea altor acţiuni
1. Atunci când un fond de limitare a fost stabilit în conformitate cu art. 11, persoanele care au formulat o creanţã asupra fondului nu îşi vor mai putea exercita niciun drept de revendicare împotriva oricãror alte bunuri ale persoanei de cãtre care sau în numele cãreia a fost constituit fondul.
2. Dupã ce fondul de limitare a fost constituit conform art. 11, orice navã sau orice altã proprietate, aparţinând unei persoane în numele cãreia a fost constituit fondul, care a fost arestatã ori ţinutã sub jurisdicţia unui stat parte pentru o creanţã posibil a fi stabilitã asupra fondului, sau orice altã formã de garanţie acordatã poate fi eliberatã prin ordinul instanţei sau al altei autoritãţi competente a acelui stat. Totuşi, dacã a fost constituit un fond de limitare, aceastã eliberare trebuie sã fie întotdeauna dispusã:
a) în portul unde a avut loc incidentul ori, dacã a avut loc în afara portului, în primul port de destinaţie ulterior; sau
b) în portul de debarcare, pentru creanţele formulate pentru pierderea vieţii sau vãtãmarea corporalã; sau
c) în portul de descãrcare, pentru daune la încãrcãturã; sau
d) în statul unde s-a fãcut arestarea.
3. Regulile paragrafelor 1 şi 2 se vor aplica doar dacã reclamantul poate formula o creanţã asupra fondului de limitare în instanţa care administreazã acel fond, iar fondul este efectiv disponibil şi liber transferabil pentru acea revendicare.
ART. 14
Legea aplicabilã
În conformitate cu prevederile prezentului capitol, regulile legate de constituirea şi distribuirea unui fond de limitare şi toate regulile procedurale conexe trebuie guvernate de legea statului parte în care a fost constituit fondul.
CAP. IV
Domeniul de aplicare
ART. 15
1. Prezenta convenţie se aplicã ori de câte ori o persoanã menţionatã în art. 1 cere în instanţa unui stat parte sã îşi limiteze rãspunderea ori cautã sã obţinã eliberarea navei sau a altei proprietãţi ori ridicarea garanţiei acordate în limita jurisdicţiei oricãrui asemenea stat. Cu toate acestea, fiecare stat parte poate exclude, total sau parţial, de la aplicarea prezentei convenţii orice persoanã menţionatã în art. 1, care în momentul în care prevederile acestei convenţii sunt invocate înaintea instanţei acelui stat, nu are domiciliul într-un stat parte sau nu are sediul principal al firmei într-un stat parte, precum şi orice navã în legãturã cu care se invocã dreptul de limitare sau a cãrei eliberare se încearcã, care nu arboreazã în momentul specificat mai sus pavilionul unui stat parte.
2. Un stat parte poate reglementa, prin prevederi legale naţionale specifice, sistemul limitãrii rãspunderii care sã se aplice navelor care:
a) potrivit legii acelui stat, sunt destinate navigaţiei pe apele interioare;
b) sunt nave cu un tonaj mai mic de 300.
Un stat parte care se foloseşte de opţiunea prevãzutã în acest paragraf va informa depozitarul cu privire la limitele rãspunderii adoptate în legislaţia sa naţionalã sau asupra faptului cã nu existã astfel de limite.
3. Un stat parte poate reglementa prin prevederi legale naţionale specifice sistemul limitãrii rãspunderii care se va aplica creanţelor formulate în cazurile în care nu sunt implicate în niciun fel interese ale persoanelor care nu sunt cetãţeni ai statelor pãrţi.
4. Instanţele unui stat parte nu vor aplica prezenta convenţie în cazul navelor construite pentru sau adaptate la şi angajate în lucrãri de foraj:
a) atunci când acel stat a stabilit prin legislaţia sa naţionalã o limitã de rãspundere superioarã celei prevãzute în conformitate cu art. 6; sau
b) atunci când acel stat a devenit parte la o convenţie care reglementeazã sistemul rãspunderii referitor la asemenea nave.
În cazurile la care se aplicã prevederile subparagrafului a), acel stat parte va informa depozitarul în mod corespunzãtor.
5. Prezenta convenţie nu se aplicã:
a) vehiculelor pe pernã de aer;
b) platformelor plutitoare construite în scopul explorãrii sau exploatãrii resurselor naturale ale bazinului mãrii ori ale subsolului acesteia.
CAP. V
Clauze finale
ART. 16
Semnarea, ratificarea şi aderarea
1. Prezenta convenţie este deschisã semnãrii tuturor statelor, la sediul central al Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale (denumitã în continuare Organizaţia), începând cu 1 februarie 1977 pânã la 31 decembrie 1977 şi va rãmâne apoi deschisã aderãrii.
2. Toate statele pot deveni parte la prezenta convenţie prin:
a) semnare fãrã rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea ori aprobarea; sau
b) semnarea cu condiţia ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii, urmatã de ratificare, acceptare ori aprobare; sau
c) aderare.
3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se va efectua prin depunerea în acest scop a unui instrument formal la secretarul general al Organizaţiei (denumit în continuare secretar general).
ART. 17
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare împlinirii unui an de când 12 state fie au semnat-o fãrã rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele solicitate pentru ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
2. Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare ori care semneazã fãrã rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea, în conformitate cu prezenta convenţie, dupã întrunirea cerinţelor privind intrarea în vigoare, dar înaintea datei de intrare în vigoare, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea ori semnarea fãrã rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea îşi va produce efectul în ziua intrãrii în vigoare a convenţiei sau în prima zi a lunii urmãtoare a unui numãr de 90 de zile de la data semnãrii ori depunerii instrumentului, oricare survine mai târziu.
3. Pentru orice stat care devine ulterior parte la prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii celor 90 de zile de la data la care acest stat a depus instrumentul.
4. Referitor la relaţiile dintre statele care au ratificat, au acceptat sau au aprobat prezenta convenţie ori care au aderat la ea, aceasta înlocuieşte şi abrogã Convenţia internaţionalã privind limitarea rãspunderii proprietarilor de nave maritime, încheiatã la Bruxelles la 10 octombrie 1957, şi Convenţia internaţionalã pentru unificarea anumitor reguli referitoare la limitarea rãspunderii proprietarilor de nave maritime, semnatã la Bruxelles la 25 august 1924.
ART. 18
Rezerve
1. Orice stat poate, la momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii, sã îşi rezerve dreptul de a nu aplica prevederile art. 2 paragraful 1 subparagrafele d) şi e). Nu este permisã nicio altã rezervã de la prevederile fundamentale ale prezentei convenţii.
2. Pentru a fi acceptate, rezervele prezentate la momentul semnãrii trebuie confirmate în momentul ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii.
3. Orice stat care a prezentat o rezervã la aceastã convenţie o poate retrage în orice moment, prin intermediul unei notificãri adresate secretarului general. O asemenea retragere va intra în vigoare în ziua primirii notificãrii. Dacã notificarea menţioneazã cã retragerea unei rezerve va intra în vigoare la o datã specificatã şi aceastã datã este ulterioarã primirii notificãrii de cãtre secretarul general, retragerea va intra în vigoare la aceastã datã ulterioarã.
ART. 19
Denunţarea
1. Prezenta convenţie poate fi denunţatã de cãtre un stat parte în orice moment dupã un an de la data la care aceasta a intrat în vigoare pentru acel stat parte.
2. Denunţarea se va efectua prin depunerea unui instrument la secretarul general.
3. Denunţarea va intra în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii perioadei de un an de la data depunerii instrumentului sau dupã o perioadã suficient de lungã precum cea menţionatã în instrument.
ART. 20
Revizuirea şi amendarea
1. În scopul revizuirii sau amendãrii prezentei convenţii, Organizaţia poate convoca o conferinţã.
2. Organizaţia va convoca o conferinţã a statelor pãrţi la prezenta convenţie pentru revizuirea şi amendarea acesteia, la cererea a cel puţin unei treimi din numãrul statelor pãrţi.
3. Dupã data intrãrii în vigoare a unui amendament la prezenta convenţie, orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare depus va fi considerat ca aplicându-se convenţiei în forma amendatã, dacã în instrument nu este exprimatã o intenţie contrarã.
ART. 21
Revizuirea sumelor de limitare şi a unitãţilor de cont sau a unitãţilor monetare
1. În afara cazurilor prevãzute la art. 20 şi în conformitate cu prevederile paragrafelor 2 şi 3 ale prezentului articol, Organizaţia poate convoca o conferinţã numai în scopul modificãrii sumelor specificate în art. 6 şi 7 şi în art. 8 paragraful 2 sau al înlocuirii cu alte unitãţi a uneia ori a amândurora dintre unitãţile definite în art. 8 paragrafele 1 şi 2. Modificarea sumelor va fi fãcutã doar ca urmare a unei schimbãri semnificative a valorii lor reale.
2. Organizaţia va convoca o asemenea conferinţã la solicitarea a cel puţin unui sfert din numãrul statelor pãrţi.
3. O decizie de a modifica sumele sau de a înlocui unitãţile cu alte unitãţi de cont va fi luatã cu o majoritate de douã treimi din numãrul statelor pãrţi prezente şi votante în aceastã conferinţã.
4. Orice stat care depune instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta convenţie, dupã intrarea în vigoare a unui amendament, va aplica convenţia în forma ei amendatã.
ART. 22
Depozitarea
1. Prezenta convenţie va fi depozitatã la secretarul general.
2. Secretarul general:
a) va transmite copii legalizate ale prezentei convenţii tuturor statelor care au fost invitate sã participe la Conferinţa privind limitarea rãspunderii pentru creanţele maritime şi oricãror alte state care au aderat la aceastã convenţie;
b) va informa toate statele care au semnat sau au aderat la prezenta convenţie, cu privire la:
(i) fiecare nouã semnare şi fiecare depunere a unui instrument sau a oricãrei rezerve la aceasta, împreunã cu datele respective;
(ii) data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii sau a oricãror amendamente la aceasta;
(iii) orice denunţare a prezentei convenţii şi data intrãrii ei în vigoare;
(iv) orice amendament adoptat în conformitate cu art. 20 sau 21;
(v) orice comunicare prevãzutã de oricare dintre articolele prezentei convenţii.
3. La intrarea în vigoare a prezentei convenţii, o copie legalizatã va fi transmisã de cãtre secretarul general Secretariatului Naţiunilor Unite pentru înregistrarea şi publicarea în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite.
ART. 23
Limbi
Prezenta convenţie este elaboratã într-un singur exemplar original, în limbile englezã, francezã, rusã şi spaniolã, fiecare text fiind autentic în egalã mãsurã.
Încheiatã la Londra la 19 noiembrie 1976.
Ca mãrturie la aceasta, subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi în acest scop, am semnat prezenta convenţie. (Lista semnãturilor nu este reprodusã.)
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
