Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CONVENTIE din 18 martie 1970 privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala*) (adoptata la Haga la 18 martie 1970)
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 15 mai 2003
-----------
*) Traducere.
Statele semnatare ale prezentei convenţii,
dorind sa faciliteze transmiterea şi executarea comisiilor rogatorii şi sa promoveze apropierea diverselor metode pe care le utilizeazã în aceste scopuri,
preocupate de creşterea eficientei cooperãrii judiciare reciproce în materie civilã sau comercialã,
au hotãrât sa încheie o convenţie în aceste scopuri şi au convenit asupra dispoziţiilor urmãtoare:
CAP. 1
Comisii rogatorii
ART. 1
În materie civilã sau comercialã, autoritatea judiciarã a unui stat contractant poate, conform dispoziţiilor legislaţiei sale, sa ceara prin comisie rogatorie autoritãţii competente a unui alt stat contractant sa obţinã probe, precum şi alte acte judiciare.
O comisie rogatorie nu poate fi cerutã pentru a permite pãrţilor sa obţinã mijloace de proba care sa nu fie destinate folosirii într-o procedura în curs sau viitoare.
Expresia alte acte judiciare nu se referã nici la notificarea sau comunicarea de acte judiciare, nici la mãsurile conservatorii sau de executare.
ART. 2
Fiecare stat contractant desemneazã o autoritate centrala care îşi asuma sarcina de a primi comisiile rogatorii emanând de la o autoritate judiciarã a unui alt stat contractant şi de a le transmite autoritãţii competente în scopul executãrii. Autoritatea centrala este organizatã potrivit normelor prevãzute de statul solicitat.
Comisiile rogatorii sunt transmise autoritãţii centrale a statului solicitat fãrã intervenţia unei alte autoritãţi a acestui stat.
ART. 3
Comisia rogatorie conţine urmãtoarele date:
a) autoritatea solicitanta şi, dacã este posibil, autoritatea solicitatã;
b) identitatea şi adresa pãrţilor şi, dupã caz, ale reprezentanţilor acestora;
c) natura şi obiectul cauzei şi o expunere sumarã a faptelor;
d) actele de cercetare sau alte acte judiciare de îndeplinit.
Dupã caz, comisia rogatorie mai conţine:
e) numele şi adresa persoanelor de audiat;
f) întrebãrile destinate persoanelor care urmeazã sa fie audiate sau faptele asupra cãrora acestea trebuie sa fie audiate;
g) documentele sau alte obiecte de examinat;
h) cererea de luare a mãrturiei sub jurãmânt sau pe baza afirmatiei şi, dupã caz, indicarea utilizãrii oricãrei forme speciale;
i) orice metoda sau procedura specialã a carei aplicare este cerutã conform art. 9.
Comisia rogatorie menţioneazã, de asemenea, dacã este cazul, informaţiile necesare pentru aplicarea art. 11.
Nici o legalizare sau formalitate similarã nu poate fi cerutã.
ART. 4
Cererea de comisie rogatorie trebuie sa fie redactatã în limba autoritãţii solicitate sau însoţitã de o traducere în aceasta limba.
Cu toate acestea, fiecare stat contractant va accepta cererea de comisie rogatorie redactatã în limbile franceza sau engleza ori însoţitã de o traducere în una dintre aceste limbi, numai dacã nu s-a opus la aceasta fãcând rezerva prevãzutã la art. 33.
Orice stat contractant care are mai multe limbi oficiale şi nu poate, din motive ce ţin de dreptul intern, sa accepte comisiile rogatorii în una dintre aceste limbi pentru ansamblul teritoriului sau trebuie sa facã cunoscutã, prin intermediul unei declaraţii, limba în care comisia rogatorie trebuie sa fie redactatã sau tradusa în vederea executãrii sale în pãrţile teritoriului sau pe care le-a determinat. În caz de nerespectare fãrã motive temeinice a obligaţiei decurgând din aceasta declaraţie, cheltuielile de traducere în limba cerutã sunt în sarcina statului solicitant.
Orice stat contractant poate, printr-o declaraţie, sa comunice limba sau limbile, altele decât cele prevãzute la alineatele precedente, în care cererea de comisie rogatorie poate fi transmisã autoritãţii sale centrale.
Orice traducere anexatã la o comisie rogatorie trebuie sa fie certificatã pentru conformitate fie de un agent diplomatic sau consular, fie de un traducãtor autorizat sau jurat, fie de orice alta persoana autorizata în acest scop în unul dintre cele doua state.
ART. 5
Dacã autoritatea centrala apreciazã ca dispoziţiile convenţiei nu au fost respectate, informeazã imediat despre aceasta autoritatea statului solicitant care i-a transmis comisia rogatorie, precizând obiecţiile pe care le are fata de cerere.
ART. 6
În caz de necompetentã a autoritãţii solicitate, comisia rogatorie este transmisã din oficiu şi fãrã întârziere autoritãţii judiciare competente a aceluiaşi stat, în conformitate cu regulile stabilite de legislaţia acestuia.
ART. 7
Autoritatea solicitanta este, la cererea sa, informatã asupra datei şi locului unde se va proceda la luarea mãsurii solicitate, cu scopul ca pãrţile interesate şi, dupã caz, reprezentanţii lor sa poatã asista. Aceasta comunicare este adresatã direct pãrţilor menţionate sau reprezentanţilor lor, în cazul în care autoritatea solicitanta a fãcut o astfel de cerere.
ART. 8
Orice stat contractant poate declara ca magistraţii autoritãţii solicitante a unui alt stat contractant pot asista la executarea unei comisii rogatorii. Aceasta mãsura poate fi supusã autorizãrii prealabile a autoritãţii competente desemnate de statul care a fãcut declaraţia.
ART. 9
Autoritatea judiciarã care procedeazã la executarea unei comisii rogatorii aplica legile tarii sale în ceea ce priveşte formalitãţile de urmat.
Cu toate acestea, la cererea autoritãţii solicitante, se accepta sa se procedeze potrivit unei forme speciale, numai dacã aceasta nu este incompatibilã cu legislaţia statului solicitat sau dacã executarea ei nu este posibila fie datoritã uzantelor judiciare din statul solicitat, fie dificultãţilor de ordin practic.
Comisia rogatorie trebuie sa fie îndeplinitã de urgenta.
ART. 10
Indeplinind comisia rogatorie, autoritatea solicitatã foloseşte mijloacele de constrângere corespunzãtoare şi prevãzute de legislaţia sa interna în cazurile şi în aceeaşi mãsura în care ea ar fi obligatã la acestea pentru îndeplinirea unei comisii a autoritãţilor statului solicitat sau a unei cereri fãcute în acest scop de cãtre o parte interesatã.
ART. 11
Comisia rogatorie nu este executatã dacã persoana în cauza invoca o excepţie sau o interdicţie de a depune mãrturie, stabilite:
a) fie de legea statului solicitat;
b) fie de legea statului solicitant şi menţionatã în comisia rogatorie sau, dupã caz, atestata de autoritatea solicitanta la cererea autoritãţii solicitate.
În plus, orice stat contractant poate declara ca el recunoaşte asemenea excepţii şi interdicţii stabilite de legea altor state decât statul solicitant şi statul solicitat, în mãsura prevãzutã în aceasta declaraţie.
ART. 12
Executarea comisiei rogatorii nu poate fi refuzatã decât în mãsura în care:
a) executarea în statul solicitat nu intra în atribuţiile puterii judiciare; sau
b) statul solicitat considera ca aceasta este de natura sa aducã atingere suveranitãţii sau securitãţii sale.
Executarea nu poate fi refuzatã pentru singurul motiv ca legea statului solicitat prevede o competenta judiciarã exclusiva în cauza respectiva sau nu admite un drept la acţiune privind obiectul cererii prezentate în fata autoritãţii solicitante.
ART. 13
Documentele care constata îndeplinirea unei comisii rogatorii sunt transmise de cãtre autoritatea solicitatã autoritãţii solicitante pe aceeaşi cale care a fost folositã de cãtre aceasta din urma.
În cazul în care comisia rogatorie nu este îndeplinitã în întregime sau în parte, autoritatea solicitanta este informatã despre aceasta imediat pe aceeaşi cale şi îi sunt comunicate motivele.
ART. 14
Îndeplinirea comisiei rogatorii nu poate da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.
Cu toate acestea, statul solicitat are dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea indemnizaţiilor plãtite experţilor şi interpretilor şi a cheltuielilor rezultând din folosirea unei forme speciale cerute de statul solicitant, conform art. 9 alin. 2.
Autoritatea solicitatã, a carei lege lasa în grija pãrţilor administrarea probelor şi care nu este în mãsura sa îndeplineascã ea însãşi comisia rogatorie, poate sa insarcineze cu aceasta o persoana, dupã ce a obţinut consimţãmântul autoritãţii solicitante. Cerând consimţãmântul, autoritatea solicitatã indica cuantumul aproximativ al cheltuielilor care ar rezulta din aceasta intervenţie. Consimţãmântul implica pentru autoritatea solicitanta obligaţia de a rambursa aceste cheltuieli. În lipsa acestuia, autoritatea solicitanta nu este rãspunzãtoare pentru aceste cheltuieli.
CAP. 2
Obţinerea probelor prin intermediul agenţilor diplomatici sau funcţionarilor consulari şi prin împuternicit
ART. 15
În materie civilã sau comercialã, un agent diplomatic sau funcţionar consular al unui stat contractant poate proceda, fãrã constrângere, pe teritoriul unui alt stat contractant şi în circumscripţia în care îşi exercita funcţiile sale, la obţinerea oricãror probe care sa nu-i vizeze decât pe cetãţenii statului pe care îl reprezintã şi privind o procedura pendinte în fata unei instanţe a statului menţionat.
Orice stat contractant are facultatea de a declara ca aceasta obţinere de probe nu poate fi îndeplinitã decât pe baza autorizaţiei acordate, la cererea facuta de petitionar sau în numele sau de agentul diplomatic ori funcţionarul consular, de cãtre autoritatea competenta desemnatã de statul care face declaraţia.
ART. 16
Un agent diplomatic sau funcţionar consular al unui stat contractant poate, în afarã de aceasta, sa procedeze, fãrã constrângere, pe teritoriul unui alt stat contractant şi în circumscripţia în care îşi exercita funcţiile sale, la orice obţinere de probe cu privire la cetãţenii statului de resedinta sau cetãţenii unui stat terţ şi privind o procedura pendinte în fata unei instanţe a unui stat pe care îl reprezintã:
a) dacã o autoritate competenta desemnatã de statul de resedinta şi-a dat autorizaţia fie în mod general, fie pentru fiecare caz; şi
b) dacã el respecta condiţiile pe care autoritatea competenta le-a prevãzut în autorizaţie.
Orice stat contractant poate sa declare ca obţinerea de probe prevãzutã mai sus poate fi îndeplinitã fãrã autorizarea sa prealabilã.
ART. 17
În materie civilã sau comercialã, orice persoana desemnatã regulamentar în acest scop în calitate de împuternicit poate sa obţinã, fãrã constrângere, pe teritoriul unui stat contractant orice proba privind o procedura pendinte în fata unei instanţe a unui alt stat contractant:
a) dacã o autoritate competenta desemnatã de statul de executare şi-a dat autorizaţia fie în mod general, fie pentru fiecare caz; şi
b) dacã persoana respecta condiţiile pe care autoritatea competenta le-a prevãzut în autorizaţie.
Orice stat contractant poate sa declare ca obţinerea de probe prevãzutã mai sus poate fi îndeplinitã fãrã autorizarea sa prealabilã.
ART. 18
Orice stat contractant poate sa declare ca un agent diplomatic sau funcţionar consular ori un împuternicit, autorizat sa procedeze la obţinerea probelor, conform art. 15, 16 şi 17, are facultatea sa se adreseze autoritãţii competente desemnate de statul menţionat, pentru a i se acorda asistenta necesarã în vederea obţinerii probelor pe cale de constrângere. Declaraţia poate conţine orice condiţie pe care statul declarant considera potrivit sa o impunã.
În cazul în care autoritatea competenta aduce la îndeplinire cererea, ea aplica mijloacele de constrângere corespunzãtoare şi prevãzute de legea sa interna.
ART. 19
Autoritatea competenta, acordand autorizaţia prevãzutã la art. 15, 16 şi 17 sau aducând la îndeplinire cererea prevãzutã la art. 18, poate determina condiţiile pe care le considera potrivite privind în special ora, data şi locul obţinerii probei. Aceasta poate cere, de asemenea, ca ora, data şi locul sa-i fie notificate în prealabil şi în timp util; în acest caz, un reprezentant al autoritãţii menţionate poate fi prezent la obţinerea probei.
ART. 20
În obţinerea probelor, potrivit oricãrui articol din acest capitol, persoanele respective pot fi în mod legal reprezentate.
ART. 21
În cazul în care un agent diplomatic, un funcţionar consular sau un împuternicit este autorizat sa procedeze la obţinerea de probe, în baza prevederilor art. 15, 16 şi 17:
a) poate sa procedeze la obţinerea de probe care nu este incompatibilã cu legea statului de executare sau contrarã autorizaţiei acordate în baza articolelor menţionate şi sa primeascã, în aceleaşi condiţii, o mãrturie sub jurãmânt sau prin afirmatie;
b) dacã persoana vizata de obţinerea probelor nu este cetãţean al statului în care procedura este în curs, orice convocare a acesteia de a se infatisa sau de a participa la obţinerea de probe va fi redactatã în limba locului unde proba trebuie sa fie luatã sau sa fie însoţitã de o traducere în aceasta limba;
c) convocarea precizeazã ca persoana poate fi asistatã de un reprezentant legal şi, în orice stat care nu a fãcut declaraţia prevãzutã la art. 18, ca aceasta nu este obligatã sa se înfãţişeze şi nici sa participe la obţinerea de probe;
d) proba poate fi administratã în modalitatea prevãzutã de legea instanţei în fata cãreia procedura este pendinte, cu condiţia ca aceasta sa nu fie interzisã de legea statului de executare;
e) persoana solicitatã sa obţinã proba poate invoca excepţiile şi interdicţiile prevãzute la art. 11.
ART. 22
Faptul ca obţinerea unei probe nu a putut fi îndeplinitã conform dispoziţiilor prezentului capitol datoritã refuzului unei persoane de a participa la aceasta nu impiedica ca o comisie rogatorie sa fie adresatã ulterior pentru aceeaşi proba, conform dispoziţiilor cap. I.
CAP. 3
Dispoziţii generale
ART. 23
Orice stat contractant poate, în momentul semnãrii, ratificãrii sau aderãrii, sa declare ca nu va îndeplini comisiile rogatorii care au ca obiect o procedura cunoscutã în ţãrile de common law sub numele de pretrial discovery of documents.
ART. 24
Orice stat contractant poate desemna, în afarã de autoritatea centrala, alte autoritãţi a cãror competenta o determina. Cu toate acestea, comisiile rogatorii pot oricând sa fie transmise autoritãţii centrale.
ART. 25
Orice stat contractant în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept poate desemna autoritãţile unuia dintre aceste sisteme, care sa aibã competenta exclusiva pentru executarea comisiilor rogatorii în aplicarea prezentei convenţii.
ART. 26
Orice stat contractant, dacã este obligat din ratiuni de drept constituţional, poate invita statul solicitant sa ramburseze cheltuielile de executare a comisiei rogatorii şi privind notificarea sau comunicarea de a se infatisa, indemnizaţiile datorate persoanei care face declaraţia şi cheltuielile pentru întocmirea procesului-verbal al administrãrii probei.
În cazul în care un stat aplica dispoziţiile alineatului precedent, orice alt stat contractant poate sa invite acest stat sa ramburseze cheltuieli similare.
ART. 27
Dispoziţiile prezentei convenţii nu vor impiedica un stat contractant:
a) sa declare ca comisiile rogatorii pot fi transmise autoritãţilor sale judiciare pe alte cai decât cele prevãzute la art. 2;
b) sa permitã, în temeiul legii sau practicii sale interne, sa se îndeplineascã actele la care acestea se aplica în condiţii mai puţin restrictive;
c) sa permitã, în temeiul legii sau practicii sale interne, folosirea de metode pentru obţinerea de probe, altele decât cele prevãzute de prezenta convenţie.
ART. 28
Prezenta convenţie nu se opune ca statele contractante sa convinã pentru a deroga de la:
a) art. 2, în ceea ce priveşte calea de transmitere a comisiilor rogatorii;
b) art. 4, în ceea ce priveşte folosirea limbilor;
c) art. 8, în ceea ce priveşte prezenta magistraţilor la îndeplinirea comisiilor rogatorii;
d) art. 11, în ceea ce priveşte excepţiile şi interdicţiile de a depune ca martor;
e) art. 13, în ceea ce priveşte transmiterea actelor care constata îndeplinirea;
f) art. 14, în ceea ce priveşte reglementarea cheltuielilor;
g) dispoziţiile cap. II.
ART. 29
Prezenta convenţie va înlocui, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, art. 8-16 din convenţiile referitoare la procedura civilã, semnate la Haga la 17 iulie 1905 şi, respectiv, la 1 martie 1954, în mãsura în care aceste state sunt pãrţi la una dintre aceste convenţii.
ART. 30
Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicãrii art. 23 al Convenţiei din 1905, nici a art. 24 al Convenţiei din 1954.
ART. 31
Acordurile adiţionale la convenţiile din 1905 şi 1954, încheiate de statele contractante, sunt considerate de asemenea aplicabile prezentei convenţii numai dacã statele interesate nu convin altfel în aceasta privinta.
ART. 32
Fãrã a aduce atingere aplicãrii art. 29 şi 31, prezenta convenţie nu deroga de la convenţiile la care statele contractante sunt sau vor fi pãrţi şi care conţin dispoziţii în materiile reglementate de prezenta convenţie.
ART. 33
Orice stat, în momentul semnãrii, ratificãrii sau aderãrii, are facultatea de a exclude în întregime sau în parte aplicarea dispoziţiilor alin. 2 al art. 4, precum şi ale cap. II. Nici o alta rezerva nu va fi admisã.
Orice stat contractant va putea, în orice moment, sa retragã o rezerva pe care a fãcut-o; efectul rezervei va inceta în a 60-a zi dupã notificarea retragerii.
În cazul în care un stat a fãcut o rezerva, orice alt stat afectat de aceasta poate sa aplice aceeaşi regula fata de statul care a fãcut rezerva.
ART. 34
Orice stat poate în orice moment sa retragã sau sa modifice o declaraţie.
ART. 35
Orice stat contractant va comunica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei, fie în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, fie ulterior, autoritãţile prevãzute la art. 2, 8, 24 şi 25.
Acesta va notifica, dupã caz, în aceleaşi condiţii:
a) desemnarea autoritãţilor cãrora agenţii diplomatici sau functionarii consulari trebuie sa li se adreseze în baza art. 16 şi a celor care pot acorda autorizaţia sau asistenta prevãzutã la art. 15, 16 şi 18;
b) desemnarea autoritãţilor care pot acorda reprezentanţilor legali autorizaţia prevãzutã la art. 17 sau asistenta prevãzutã la art. 18;
c) declaraţiile menţionate la art. 4, 8, 11, 15, 16, 17, 18, 23 şi 27;
d) orice retragere sau modificare a desemnarilor şi declaraţiilor menţionate mai sus;
e) orice retragere de rezerve.
ART. 36
Dificultãţile care ar putea aparea între statele contractante cu ocazia aplicãrii prezentei convenţii vor fi reglementate pe cale diplomaticã.
ART. 37
Prezenta convenţie este deschisã semnãrii statelor reprezentate la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat.
Aceasta va fi ratificatã şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
ART. 38
Prezenta convenţie va intra în vigoare în a 60-a zi de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare prevãzut de art 37 alin. 2.
Pentru fiecare stat semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare în a 60-a zi de la data depunerii instrumentului sau de ratificare.
ART. 39
Orice stat, nereprezentat la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat, care este membru al Conferintei sau al Organizaţiei Naţiunilor Unite ori al unei instituţii specializate a acesteia sau parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, va putea adera la prezenta convenţie, dupã intrarea sa în vigoare, în baza art. 38 alin. 1.
Instrumentul de aderare va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenţie va intra în vigoare, pentru statul care adera, în a 60-a zi de la depunerea instrumentului sau de aderare.
Aderarea nu va avea efect decât în raporturile dintre statul care a aderat şi statele contractante care vor declara ca accepta aceasta aderare. Aceasta declaraţie va fi depusa la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei; acest minister va transmite, pe cale diplomaticã, o copie certificatã pentru conformitate fiecãruia dintre statele contractante.
Prezenta convenţie va intra în vigoare între statul care a aderat şi statul care a declarat ca accepta aceasta aderare dupã 60 de zile de la depunerea declaraţiei de acceptare.
ART. 40
Orice stat, în momentul semnãrii, ratificãrii sau aderãrii, poate sa declare ca prezenta convenţie se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care la reprezintã pe plan internaţional sau la unul ori mai multe dintre acestea. Aceasta declaraţie va avea efect în momentul intrãrii în vigoare a prezentei convenţii pentru statul respectiv.
Ca urmare, orice extindere de aceasta natura va fi notificatã Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.
Prezenta convenţie va intra în vigoare, pentru teritoriile vizate de extindere, în a 60-a zi de la notificarea menţionatã la alineatul precedent.
ART. 41
Prezenta convenţie va avea o durata de 5 ani începând de la data intrãrii sale în vigoare, conform art. 38 alin. 1, chiar pentru statele care au ratificat-o sau care au aderat la ea ulterior.
Aceasta va fi reînnoitã tacit din 5 în 5 ani, dacã nu exista denunţare.
Denunţarea va fi notificatã Ministerului Afacerilor Externe al Olandei cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului de 5 ani.
Aceasta va putea sa se limiteze la unele teritorii la care se aplica prezenta convenţie.
Denunţarea nu va avea efect decât fata de statul care a notificat-o. Prezenta convenţie va rãmâne în vigoare pentru celelalte state contractante.
ART. 42
Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor vizate în art. 37, precum şi statelor care au aderat conform dispoziţiilor art. 39:
a) semnãturile şi ratificarile vizate la art. 37;
b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare conform dispoziţiilor art. 38 alin. 1;
c) aderarile vizate la art. 39 şi data la care ele vor avea efect;
d) extinderile vizate la art. 40 şi data la care ele vor avea efect;
e) desemnarile, rezervele şi declaraţiile menţionate la art. 33 şi 35;
f) denuntarile vizate la art. 41 alin. 3.
Drept care subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.
Adoptatã la Haga la 18 martie 1970, în limbile franceza şi engleza, cele doua texte având valoare egala, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Guvernului Olandei şi a cãrui copie certificatã pentru conformitate va fi comunicatã pe cale diplomaticã fiecãrui stat reprezentat la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
