Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CONVENTIE din 14 decembrie 1973 privind prevenirea si sanctionarea infractiunilor contra persoanelor care se bucura de protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici
Statele pãrţi la prezenta convenţie, avînd în vedere scopurile şi principiile Cartei O.N.U. privind menţinerea pãcii internaţionale şi promovarea relaţiilor prieteneşti şi cooperarea între state, considerind ca infracţiunile comise impotriva diplomaţilor şi altor persoane care se bucura de protecţie internationala aduc atingere securitãţii acestor persoane, constituind o ameninţare serioasã la adresa relaţiilor internaţionale normale necesare cooperãrii între state, apreciind ca comiterea unor astfel de infracţiuni constituie un motiv de neliniste pentru comunitatea internationala, convinse de necesitatea adoptãrii urgente a unei mãsuri corespunzãtoare şi eficace pentru prevenirea şi sancţionarea acestor infracţiuni, au convenit asupra celor ce urmeazã:
ART. 1 În sensul prezentei convenţii: 1. Prin expresia persoana care se bucura de protecţie internationala se înţelege: a) orice şef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituţiei statului respectiv îndeplineşte funcţiile şefului de stat; orice şef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci cînd o astfel de persoana se gãseşte într-un stat strãin, precum şi membrii de familie care îi însoţesc; b) orice reprezentant, funcţionar sau personalitate oficialã a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficialã sau alt reprezentant al unei organizaţii interguvernamentale, care, la data cînd şi în locul în care o infracţiune s-a comis impotriva sa, a reşedinţei oficiale, a locuinţei personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptãţit conform dreptului internaţional la o protecţie specialã impotriva oricãrei atingeri a persoanei, a libertãţii sau demnitãţii sale, precum şi a membrilor familiei care fac parte din gospodãria sa. 2. Prin expresia autor presupus al infracţiunii se înţelege orice persoana contra cãreia exista probe suficiente ca a comis sau a participat la una sau mai multe infracţiuni prevãzute de art. 2. ART. 2 1. Fapta intenţionatã: a) de a comite un omor, o rãpire sau orice alt act impotriva integritãţii corporale sau libertãţii unei persoane care se bucura de protecţie internationala. b) de a comite folosind violenta, un atac impotriva localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport aparţinînd unei persoane care se afla sub protecţie internationala şi care este de natura sa-i punã în pericol persoana şi libertatea, c) de a ameninta cu comiterea unui astfel de atac, d) de a incerca sãvîrşirea unui astfel de atac, e) de a participa în calitate de complice la un astfel de atac, este consideratã de statele pãrţi la convenţie ca reprezentind o infracţiune conform legislaţiei lor interne. 2. Fiecare stat parte la convenţie va sanctiona aceste infracţiuni luind în considerare gravitatea lor. 3. Paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu prejudiciazã obligaţiile pe care le au statele pãrţi, în virtutea dreptului internaţional, de a lua mãsurile ce se impun pentru prevenirea altor atingeri aduse integritãţii corporale, libertãţii şi demnitãţii persoanelor care se bucura de protecţie internationala. ART. 3 1. Fiecare stat parte va lua mãsurile ce se impun în vederea stabilirii competentei sale în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 2 şi anume: a) cînd infracţiunea a fost comisã pe teritoriul sau, ori la bordul unei nave sau aeronave înmatriculate pe teritoriul sau; b) atunci cînd autorul prezumat al infracţiunii are naţionalitatea statului respectiv; c) atunci cînd infracţiunea a fost comisã impotriva unei persoane care avînd dreptul la protecţie internationala în sensul articolului 1, se bucura de acest statut în virtutea chiar a funcţiilor pe care ea le exercita în numele statului respectiv. 2. Fiecare stat parte va lua mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta în cazul cînd autorii prezumati ai infracţiunilor nu sînt extrãdaţi, conform art. 8, unuia din statele prevãzute la paragraful 1 din prezentul articol. 3. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea competentei penale în virtutea legislaţiei interne. ART. 4 Statele pãrţi colaboreazã la prevenirea infracţiunilor prevãzute la art. 2, mai ales pentru: a) luarea mãsurilor necesare cu scopul de a preveni pregãtirea pe teritoriul lor, a unor astfel de infracţiuni care ar urma sa fie comise pe sau în afarã acestui teritoriu; b) schimbul de informaţii şi coordonarea mãsurilor administrative şi altele, dacã este cazul, cu scopul de a preveni continuarea unor astfel de infracţiuni. ART. 5 1. Statul parte pe teritoriul cãruia au fost comise una sau mai multe infracţiuni prevãzute la art. 2, dacã are motive sa creadã ca autorul prezumat al infracţiunii a fugit de pe teritoriul sau, comunica celorlalte state interesate, direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, orice element de fapt pertinent privind infracţiunea şi celelalte informaţii de care dispune privind identitatea autorului prezumat al infracţiunii. 2. Atunci cînd una sau mai multe infracţiuni prevãzute la art. 2 a fost comisã impotriva unei persoane care se bucura de protecţie internationala, statul parte care dispune de informaţii privind victima şi circumstanţele infracţiunii le va comunica, în condiţiile prevãzute de legislaţia sa interna, în timp util şi complet, statului parte în numele cãruia persoana respectiva îşi exercita funcţiile. ART. 6 1. Dacã considera ca circumstanţele o justifica statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul prezumat al infracţiunii ia mãsurile necesare potrivit legislaţiei sale interne în vederea asigurãrii prezentei autorului prezumat al infracţiunii cu scopul de a porni urmãrirea penalã sau de a-l extrada. Aceste mãsuri sînt notificate fãrã intirziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite: a) statului unde infracţiunea a fost comisã; b) statului sau statelor al cãrui autor prezumat al infracţiunii are naţionalitatea sau, dacã acesta este apatrid, statului pe teritoriul cãruia îşi are resedinta permanenta; c) statului sau statelor a cãrui naţionalitate o are persoana care se bucura de protecţie internationala sau în numele cãruia sau cãrora îşi exercita funcţiunile; d) tuturor celorlalte state interesate, şi e) organizaţiilor interguvernamentale ale cãror persoane se bucura de protecţie internationala, în cazul cînd este vorba de un funcţionar sau o personalitate oficialã. 2. Orice persoana fata de care au fost luate mãsurile vizate la paragraful 1 din prezentul articol este în drept: a) sa comunice fãrã intirziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cãrui naţionalitate o are sau care este abilitat sa-l protejeze, dacã este vorba de o persoana apatridã, care este dispus, la cererea sa, sa-i protejeze drepturile; şi b) sa primeascã vizita unui reprezentant al acestui stat. ART. 7 Statul parte pe teritoriul cãruia se gãseşte autorul prezumat al infracţiunii, dacã nu-l extrãdeazã supune cazul, fãrã nici o excepţie şi fãrã intirzieri nejustificate, autoritãţilor sale competente sa exercite acţiunea penalã, dupã o procedura conformã cu legislaţia acestui stat. ART. 8 1. În mãsura în care infracţiunile prevãzute la art. 2 nu figureazã pe lista cazurilor de extrãdare în convenţiile de extrãdare în vigoare între statele pãrţi, ele sînt considerate ca fiind incluse în aceste convenţii. Statele pãrţi se angajeazã sa includã aceste infracţiuni ca situaţii de extrãdare în toate tratatele de extrãdare ce vor încheia între ele. 2. Dacã un stat parte care subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrãdare de cãtre un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrãdare, poate, dacã decide extrãdarea, sa considere prezenta convenţiei ca fiind baza juridicã a extrãdãrii pentru aceste infracţiuni. Extrãdarea este supusã regulilor de procedura şi altor condiţiuni prevãzute de dreptul statului în care se face extrãdarea. 3. Statele pãrţi care nu subordoneazã extrãdarea existenţei unui tratat recunosc aceste infracţiuni ca constituind între ele cazuri de extrãdare supuse regulilor de procedura şi altor condiţii prevãzute de dreptul statului primitor. 4. În vederea extrãdãrii, aceste infracţiuni sînt considerate între statele pãrţi ca fiind comise atît la locul unde s-au petrecut cît şi pe teritoriul statelor ţinute sa-şi stabileascã competenta în baza art. 3 paragraful 1. ART. 9 Persoana contra cãreia s-a angajat o procedura judiciarã, ca urmare a unei infracţiuni prevãzute la art. 2, se bucura de garanţii şi tratament echitabil în orice faza a procedurii. ART. 10 1. Statele pãrţi îşi acorda asistenta judiciarã în orice faza a procedurii penale angajate pentru infracţiunile prevãzute la art. 2, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea oricãror elemente de proba de care ele dispun şi care sînt necesare realizãrii scopurilor procedurii. 2. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afecteazã obligaţiile relative la asistenta judiciarã prevãzute în orice alt tratat. ART. 11 Statul parte care angajeazã o procedura penalã contra autorului prezumat al infracţiunii comunica rezultatul definitiv secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care, la rindul sau, informeazã despre aceasta celelalte state pãrţi. ART. 12 Dispoziţiile convenţiei nu vor afecta aplicarea tratatelor referitoare la azil, care sînt în vigoare la data adoptãrii prezentei convenţii, în ceea ce priveşte statele, care sînt pãrţi la aceste tratate, un stat parte la convenţie nu va putea însã invoca tratatele referitoare la azil fata de un alt stat parte la convenţie care nu este parte la aceste tratate. ART. 13 1. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu se soluţioneazã prin negocieri se supune arbitrajului, la cererea uneia din pãrţi. Dacã, în şase luni de la data cererii de arbitrare pãrţile nu cad de acord sa se supunã arbitrajului, oricare dintre ele va putea supune diferendul Curţii internaţionale de justiţie, depunind în acest sens o cerere conform Statutului Curţii. 2. Orice stat parte va putea, în momentul semnãrii prezentei convenţii, ratificãrii sau aderãrii la ea, sa declare ca nu se considera legatã de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu vor fi legate de dispoziţiile respective fata de un stat parte care va formula o astfel de rezerva. 3. Orice stat parte care va formula o rezerva conform dispoziţiilor din paragraful 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa ridice aceasta, rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 14 Prezenta convenţie va fi deschisã pentru semnare tuturor statelor, pînã la 31 decembrie 1974, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York. ART. 15 Prezenta convenţie va fi ratificatã. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lîngã secretarul general Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 16 Prezenta convenţie va rãmîne deschisã aderãrii oricãrui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 17 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare dupã 30 de zile de la data depunerii pe lîngã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de al 22-lea instrument de ratificare sau aderare. Pentru fiecare din statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la ea dupã depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau aderare, convenţia va intra în vigoare dupã a 30-a zi de la depunerea de cãtre acest stat a instrumentului sau de aderare sau ratificare. ART. 18 1. Orice stat parte poate sa denunţe prezenta convenţie prin notificare scrisã adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Denunţarea va avea efect dupã 6 luni de la data la care notificarea a fost primitã de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 19 Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite notifica tuturor statelor, între altele: a) semnãturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare conform art. 14. 15 şi 16, precum şi notificãrile fãcute în virtutea art. 18. b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare conform art. 17. ART. 20 Originalul prezentei convenţii, ale carei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus au valoare egala, va fi depus pe lîngã secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate tuturor statelor. Drept pentru care subsemnaţii, legal împuterniciţi de cãtre guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie, deschisã pentru semnare la New York, la 14 decembrie 1973.
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
