Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
------------
*) Traducere.
Statele semnatare ale prezentei convenţii, dorind sa aducã Convenţiei din 17 iulie 1905, privind procedura civilã, îmbunãtãţirile rezultate din experienta, Au hotãrît sa încheie o noua convenţie în acest scop şi au convenit asupra urmãtoarelor dispoziţii:
I. Comunicarea de acte judiciare şi extrajudiciare
ART. 1
În materie civilã sau comercialã, notificãrile de acte destinate persoanelor care se afla în strãinãtate se vor face în statele contractante la cererea consulului statului solicitant, adresatã autoritãţii care va fi desemnatã de statul solicitat. Cererea, conţinînd indicarea autoritãţii de la care emana actul transmis, numele şi calitatea pãrţilor, adresa destinatarului, natura actului respectiv, trebuie sa fie redactatã în limba autoritãţii solicitate. Aceasta autoritate va trimite consulului actul probator al notificãrii sau al împrejurãrii care a împiedicat-o sa satisfacã cererea.
Toate dificultãţile care se vor ivi cu prilejul cererii consulului vor fi rezolvate pe cale diplomaticã.
Fiecare stat contractant poate sa declare, printr-o comunicare adresatã celorlalte state contractante, ca înţelege ca cererea de notificare care urmeazã sa se efectueze pe teritoriul sau, conţinînd menţiunile indicate la alineatul 1, sa-i fie adresatã pe cale diplomaticã.
Dispoziţiile de mai sus nu interzic ca doua state contractante sa cada de acord pentru a admite comunicarea directa între autoritãţile lor competente.
ART. 2
Notificarea se va face prin grija autoritãţii competente conform legilor statului solicitat. Aceasta autoritate, în afarã cazurilor prevãzute în articolul 3, va putea sa se margineasca sa efectueze notificarea prin remiterea actului destinatarului care îl accepta de buna voie.
ART. 3
Cererea va fi însoţitã de actul care urmeazã a fi notificat, în dublu exemplar.
Dacã actul care urmeazã sa fie notificat este redactat fie în limba autoritãţii solicitate fie în limba convenitã între cele doua state interesate, sau dacã este însoţit de o traducere în una din aceste limbi, autoritatea solicitatã, în cazul în care preferinta îi va fi exprimatã în cerere, va face sa se notifice actul în forma prevãzutã în legislaţia sa interna privind efectuarea notificãrilor similare, sau într-o forma specialã, cu condiţia ca ea sa nu contravina acestei legislaţii. Dacã o asemenea preferinta nu a fost exprimatã, autoritatea solicitatã va incerca mai întîi sa efectueze remiterea în condiţiile prevãzute la articolul 2.
În lipsa unei înţelegeri contrare, traducerea, prevãzutã la alineatul precedent, va fi certificatã pentru conformitate de cãtre agentul diplomatic sau consular al statului solicitant sau de cãtre un traducãtor autorizat de statul solicitat.
ART. 4
Efectuarea notificãrii prevãzute la articolele 1, 2 şi 3 nu va putea fi refuzatã decît dacã statul pe teritoriul cãruia urmeazã sa fie facuta o apreciazã ca fiind de natura sa aducã atingere suveranitãţii sau securitãţii sale.
ART. 5
Proba notificãrii se va face fie printr-o dovada datatã şi legalizatã a destinatarului, fie printr-o atestare a autoritãţii statului solicitat, constatind faptul, forma şi data notificãrii.
Dovada sau atestarea trebuie sa se consemneze pe una din copiile actului de notificat sau sa fie anexatã acestuia.
ART. 6
Prevederile articolelor anterioare nu exclud:
1. facultatea de a transmite actele direct, prin posta, celor interesaţi care se afla în strãinãtate;
2. facultatea, pentru cei interesaţi, de a face sa se efectueze notificãri direct, prin grija funcţionarilor ministeriali sau a altor funcţionari competenţi din ţara de destinaţie;
3. facultatea, pentru fiecare stat, de a face sa se efectueze direct, prin grija agenţilor sãi diplomatici sau consulari, notificãrile destinate persoanelor care se afla în strãinãtate.
În fiecare din aceste cazuri, facultatea prevãzutã nu exista decît dacã este admisã de convenţiile intervenite între statele interesate sau dacã în lipsa convenţiilor, statul pe teritoriul cãruia notificarea trebuie facuta nu se opune. Acest stat nu va putea sa se opunã dacã, în cazurile prevãzute la alineatul 1 punctul 3, actul trebuie sa fie notificat fãrã constringerea unui resortisant al statului solicitant.
ART. 7
Notificãrile nu vor putea da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.
Totuşi, în lipsa unei înţelegeri contrare, statul solicitat va avea dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea cheltuielilor ocazionate de intervenţia unui funcţionar ministerial sau prin folosirea unei forme speciale în cazurile prevãzute de articolul 3.
II. Comisii rogatorii
ART. 8
În materie civilã sau comercialã, autoritatea judiciarã a unui stat contractant va putea, conform dispoziţiilor legislaţiei sale, sa se adreseze, prin comisie rogatorie, autoritãţii competente a unui alt stat contractant pentru a-i cere sa facã, în cadrul competentei sale, fie un act de cercetare, fie alte acte judiciare.
ART. 9
Comisiile rogatorii vor fi transmise de consulul statului solicitant autoritãţii care va fi desemnatã de statul solicitat. Aceasta autoritate va trimite consulului actul doveditor al executãrii comisiei rogatorii sau al împiedicãrii executãrii.
Toate dificultãţile care se vor ridica cu ocazia acestei transmiteri vor fi rezolvate pe cale diplomaticã.
Fiecare stat contractant poate sa declare printr-o comunicare adresatã celorlalte state contractante ca înţelege ca toate comisiile rogatorii care urmeazã sa se execute pe teritoriul sau sa-i fie transmise pe cale diplomaticã.
Dispoziţiile precedente nu exclud ca doua state contractante sa cada de acord pentru a admite transmiterea directa de comisii rogatorii între autoritãţile lor competente.
ART. 10
Dacã nu se comunica altfel, comisia rogatorie trebuie sa fie redactatã fie în limba autoritãţii solicitate, fie în limba convenitã între cele doua state interesate, sau ea trebuie sa fie însoţitã de o traducere facuta în una din aceste limbi şi certificatã pentru conformitate de cãtre un agent diplomatic sau consular al statului solicitant sau de cãtre un traducãtor autorizat de cãtre statul solicitat.
ART. 11
Autoritatea judiciarã cãreia îi este adresatã comisia rogatorie va fi obligatã sa o efectueze folosindu-se de aceleaşi mijloace de constringere ca şi pentru executarea unei comisii rogatorii a autoritãţilor statului solicitat sau pentru satisfacerea unei cereri fãcute în acest scop de cãtre o parte interesatã. Aceste mijloace de constringere nu sînt folosite în mod necesar, dacã este vorba de înfãţişarea pãrţilor în cauza.
Autoritatea solicitanta va fi informatã, la cerere, asupra datei şi locului unde se va proceda la luarea mãsurii solicitate, cu scopul ca partea interesatã sa fie în stare sa o asiste.
Executarea comisiei rogatorii nu va putea fi refuzatã decît dacã:
1. autenticitatea documentului nu este stabilitã;
2. în statul solicitat executarea comisiei rogatorii nu cade în sarcina puterii judiciare;
3. statul pe teritoriul cãruia executarea urmeazã sa aibã loc considera ca aceasta este de natura sa-i aducã atingere suveranitãţii sau securitãţii sale.
ART. 12
În caz de necompetentã a autoritãţii solicitate, comisia rogatorie va fi transmisã din oficiu autoritãţii judiciare competente a aceluiaşi stat, în conformitate cu legislaţia acestui stat.
ART. 13
În toate cazurile în care comisia rogatorie nu este executatã de cãtre autoritatea solicitatã, aceasta va informa imediat autoritatea solicitanta, indicind, în cazul articolului 11, motivele pentru care executarea comisiei rogatorii a fost refuzatã, iar în cazul articolului 12, autoritatea la care comisia rogatorie a fost transmisã.
ART. 14
Autoritatea judiciarã care procedeazã la executarea unei comisii rogatorii va aplica legea tarii sale, în ceea ce priveşte formele de îndeplinit.
Totuşi, se va lua în considerare, la cererea autoritãţii solicitante, folosirea unei proceduri speciale, cu condiţia ca aceasta sa nu fie contrarã legislaţiei statului solicitat.
ART. 15
Dispoziţiile articolelor precedente nu exclud facultatea, pentru fiecare stat, de a executa direct, prin agenţii sãi diplomatici sau consulari, comisiile rogatorii, dacã convenţiile intervenite între statele interesate admit sau dacã statul pe teritoriul cãruia trebuie executatã comisia rogatorie nu se opune.
ART. 16
Executarea comisiilor rogatorii nu va putea da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.
Totuşi, dacã nu s-a convenit altfel, statul solicitat va avea dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea indemnizaţiilor plãtite martorilor sau experţilor, a cheltuielilor ocazionate de intervenţia unui funcţionar ministerial, devenitã necesarã pentru ca martorii nu s-au înfãţişat voluntar, sau a cheltuielilor rezultate din eventuala aplicare a articolului 14 alineatul 2.
III. Cautio judicatum solvi
ART. 17
Naţionalilor unuia dintre statele contractante, avînd domiciliul într-unul dintre aceste state, solicitanti sau intervenienţi în fata tribunalelor unui alt stat contractant, nu li se va putea impune nici un fel de cauţiune sau depozit, indiferent de denumire, pe motivul calitãţii lor de strãin, a lipsei domiciliului sau a reşedinţei în ţara respectiva.
Aceeaşi regula se aplica şi în cazul cauţiunii cerute de solicitanti sau intervenienţi pentru a garanta cheltuielile judiciare.
Convenţiile prin care statele contractante ar fi stipulat pentru resortisantii lor dispensa pentru cautio judicatum solvi sau de plata cheltuielilor judiciare, fãrã condiţia domiciliului, vor continua sa se aplice.
ART. 18
Condamnãrile la cheltuielile judiciare, pronunţate în unul din statele contractante impotriva solicitantului sau intervenientului scutit de cauţiune, de depozit sau de plata cheltuielilor judiciare în virtutea fie a articolului 17 alineatele 1 şi 2, fie a legii statului unde acţiunea este intentatã, vor fi, în urma unei cereri fãcute pe cale diplomaticã, investite în mod gratuit cu formula executorie de cãtre autoritatea competenta, în fiecare din celelalte state contractante.
Aceeaşi regula se aplica hotãrîrilor judiciare prin care suma cheltuielilor procesului se fixeazã ulterior.
Dispoziţiile precedente nu exclud facultatea ca doua state contractante sa cada de acord pentru a permite ca cererea de executare sa fie de asemenea facuta direct de cãtre partea interesatã.
ART. 19
Hotãrîrile relative la cheltuieli vor fi declarate executorii fãrã a asculta pãrţile, dar sub rezerva recursului ulterior al partii condamnate, în conformitate cu legislaţia tarii unde executarea se efectueazã.
Autoritatea competenta sa hotãrascã asupra cererii de executare se va limita sa examineze:
1. dacã, conform legii tarii unde condamnarea a fost pronunţatã, copia de pe hotãrîre întruneşte condiţiile necesare pentru a fi autenticã;
2. dacã, conform aceleiaşi legi, hotãrîrea este investitã cu putere de lucru judecat;
3. dacã dispozitivul hotãrîrii este redactat fie în limba autoritãţii solicitate, fie în limba convenitã între cele doua state interesate, sau dacã este însoţit de o traducere, facuta în una din aceste limbi şi, dacã nu s-a convenit altfel, certificatã pentru conformitate de cãtre un agent diplomatic sau consular al statului solicitant sau de cãtre un traducãtor autorizat al statului solicitat.
Pentru îndeplinirea condiţiilor prevãzute în alineatul 2 punctele 1 şi 2, va fi suficienta fie o declaraţie a autoritãţii competente a statului solicitant care sa constate ca hotãrîrea are putere de lucru judecat, fie prezentarea de acte legalizate în forma cuvenitã de natura sa stabileascã ca hotãrîrea are putere de lucru judecat. Competenta autoritãţilor sus-menţionate va fi, dacã nu s-a convenit altfel, certificatã de cãtre cel mai înalt funcţionar în administraţia justiţiei din statul solicitant.
Declaraţia şi certificatul sus-arãtate trebuie sa fie redactate sau traduse conform regulii cuprinse în alineatul 2 punctul 3.
Autoritatea competenta sa hotãrascã asupra cererii de exequatur va evalua, dacã partea cere în acelaşi timp şi suma cheltuielilor de atestare, traducere şi legalizare prevãzute în alineatul 2 punctul 3. Aceste cheltuieli vor fi considerate cheltuieli judiciare.
IV. Asistenta judiciarã gratuita
ART. 20
În materie civilã şi comercialã, resortisantii fiecãrei pãrţi contractante vor beneficia în toate celelalte state contractante de asistenta judiciarã gratuita, ca şi proprii nationali, conformindu-se legislaţiei statului în care asistenta judiciarã gratuita este solicitatã.
În statele în care exista asistenta judiciarã în materie administrativã, dispoziţiile din alineatul precedent se aplica în egala mãsura afacerilor aduse în fata tribunalelor competente în aceasta materie.
ART. 21
În toate cazurile, certificatul sau declaraţia de paupertate trebuie sa fie inminate sau primite de cãtre autoritãţile de la resedinta obişnuitã a strainului sau, în lipsa acestora, de cãtre autoritãţile de la resedinta sa actuala. În cazul în care aceste autoritãţi nu ar aparţine unui stat contractant şi nu ar primi sau nu ar elibera certificate sau declaraţii de aceasta natura, va fi suficient un certificat sau o declaraţie eliberate sau primite de cãtre un agent diplomatic sau consular al tarii cãreia îi aparţine strainul.
Dacã solicitantul nu îşi are resedinta în ţara în care cererea este formulatã, certificatul sau declaraţia de paupertate vor fi legalizate în mod gratuit de cãtre un agent diplomatic sau consular al tarii în care documentul trebuie sa fie eliberat.
ART. 22
Autoritatea competenta a elibera certificatul sau a primi declaraţia de paupertate va putea lua informaţii asupra situaţiei materiale a solicitantului de la autoritãţile altor state contractante.
Autoritatea indrituita a hotãrî asupra cererii de asistenta judiciarã gratuita, în limitele atribuţiilor sale, îşi pãstreazã dreptul de a controla certificatele, declaraţiile şi informaţiile care-i sînt furnizate şi, pentru a se edifica pe deplin, poate cere informaţii suplimentare.
ART. 23
Atunci cînd pauperul se gãseşte într-o ţara alta decît aceea în care asistenta judiciarã gratuita trebuie sa fie cerutã, cererea sa pentru obţinere de asistenta judiciarã însoţitã de certificate, declaraţii de paupertate şi, dacã este cazul, de alte acte justificative, utile cercetãrii cererii, va putea fi transmisã de cãtre consulul tarii sale autoritãţii competente sa hotãrascã asupra cererii în cauza sau autoritãţii desemnate de cãtre statul unde cererea trebuie sa fie cercetata.
Dispoziţiile conţinute în articolul 9 alineatele 2, 3 şi 4 şi în articolele 10 şi 12 de mai sus, privind comisiile rogatorii, sînt aplicabile la transmiterea cererilor pentru obţinerea asistenţei judiciare gratuite şi a anexelor lor.
ART. 24
Dacã beneficiul asistenţei judiciare a fost acordat unui resortisant al unui stat contractant, notificãrile, oricare le-ar fi forma, relative la procesul sau, şi care vor fi fãcute într-unul din aceste state, nu vor da naştere nici unei rambursãri de cheltuieli de cãtre statul solicitant, statului solicitat.
Aceeaşi soluţie se va aplica şi în ceea ce priveşte comisiile rogatorii, excepţie fãcînd indemnizaţiile plãtite experţilor.
V. Eliberarea gratuita a extraselor actelor de stare civilã
ART. 25
Resortisantii lipsiţi de mijloace materiale ai unuia dintre statele contractante vor putea, în aceleaşi condiţii ca şi nationalii, sa solicite eliberarea gratuita a extraselor actelor de stare civilã. Actele necesare cãsãtoriei lor vor fi legalizate gratuit de cãtre agenţii diplomatici sau consulari ai statelor contractante.
VI. Constringerea corporalã
ART. 26
Constringerea corporalã fie ca mijloc de executare, fie ca simpla mãsura conservatoare, nu va putea fi aplicatã - în materie civilã sau comercialã - strãinilor aparţinînd unui stat contractant în cazul în care ea nu va fi aplicabilã propriilor resortisanti. Un fapt care poate fi invocat de cãtre un resortisant domiciliat în ţara, pentru a obţine înlãturarea constringerii corporale, urmeazã sa producã acelaşi efect în favoarea resortisantului unui stat contractant, chiar dacã acest fapt s-a produs în strãinãtate.
VII. Dispoziţii finale
ART. 27
Prezenta convenţie este deschisã semnãrii statelor reprezentate la a VII-a sesiune a Conferintei de drept internaţional privat.
Ea va fi ratificatã iar instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
Cu ocazia fiecãrei depuneri de instrumente de ratificare se va întocmi un proces-verbal, din care o copie, certificatã conform, va fi transmisã pe cale diplomaticã fiecãrui stat semnatar.
ART. 28
Prezenta convenţie va intra în vigoare în şaizeci de zile începînd de la depunerea celui de al patrulea instrument de ratificare prevãzut de articolul 27 alineatul 2.
Pentru fiecare stat semnatar care va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare în a saizecea zi începînd de la data depunerii instrumentului sau de ratificare.
ART. 29
Prezenta convenţie va înlocui, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, Convenţia privind procedura civilã semnatã la Haga la 17 iulie 1905.
ART. 30
Prezenta convenţie se aplica de plin drept teritoriilor metropolitane ale statelor contractante.
Dacã un stat contractant doreşte sa aplice prezenta convenţie în toate celelalte teritorii sau în acele teritorii ale cãror relaţii internaţionale sînt asigurate prin el, va notifica intenţia sa în acest sens printr-un act care va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei. Acesta va transmite, pe cale diplomaticã, o copie certificatã conform, fiecãrui stat contractant.
Convenţia va intra în vigoare în raporturile dintre statele care nu vor ridica obiecţii în şase luni de la aceasta comunicare şi teritoriul sau teritoriile ale cãror relaţii internaţionale sînt asigurate de cãtre statul în chestiune, şi pentru care s-a fãcut notificarea.
ART. 31
Orice stat, nereprezentat la a VII-a sesiune a conferintei, este admis sa adere la prezenta convenţie, cu condiţia ca un stat sau mai multe state care au ratificat convenţia sa nu se opunã într-un termen de şase luni de la data comunicãrii fãcute de cãtre guvernul olandez, asupra acestei aderari. Aderarea se va face în condiţiile prevãzute de articolul 27 alineatul 2.
Este de la sine înţeles ca aderarile nu vor putea avea loc decît dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii, în virtutea articolului 28 alineatul 1.
ART. 32
Fiecare stat contractant, semnind sau ratificind prezenta convenţie sau aderind la ea, poate sa-şi rezerve dreptul de a limita aplicarea articolului 17 naţionalilor statelor contractante avînd resedinta lor obişnuitã pe teritoriul sau.
Statul care va uza de facultatea prevãzutã în alineatul precedent nu va putea pretinde aplicarea articolului 17 de cãtre celelalte state contractante decît în favoarea naţionalilor sãi care-şi au resedinta obişnuitã pe teritoriul statului contractant, în fata tribunalelor la care ei sînt solicitanti sau intervenienţi.
ART. 33
Prezenta convenţie va avea o durata de cinci ani, începînd de la data menţionatã în articolul 28 alineatul 1 al acestei convenţii.
Acest termen va începe sa curgã de la aceasta data chiar pentru statele care au ratificat-o sau au aderat la ea ulterior.
Convenţia va fi reînnoitã în mod tacit din cinci în cinci ani, dacã nu este denunţatã. Denunţarea va trebui sa fie notificatã Ministerului Afacerilor Externe olandez, cu cel puţin şase luni înaintea expirãrii termenului de valabilitate, care o va aduce la cunostinta tuturor statelor contractante.
Denunţarea se va putea limita la teritoriile sau la unele teritorii indicate într-o notificare facuta conform prevederilor articolului 30 alineatul 2.
Denunţarea nu-şi va produce efectele decît în legatura cu statul care a notificat-o. Convenţia va rãmîne în vigoare pentru celelalte state contractante.
Drept pentru care subsemnaţii, autorizaţi în buna şi cuvenitã forma de cãtre guvernele lor, au semnat prezenta convenţie.
Încheiatã la Haga la 1 martie 1954, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele guvernului olandez şi a carei copie, certificatã conform, va va fi remisã pe cale diplomaticã fiecãrui stat contractant reprezentat la sesiunea a VII-a a Conferintei de la Haga de drept internaţional privat.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
