Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CONVENTIE CONSULARA din 22 mai 1972  intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CONVENTIE CONSULARA din 22 mai 1972 intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei

EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 78 din 3 iunie 1973


Republica Socialistã România şi Regatul Greciei,
în dorinta de a dezvolta legãturile de prietenie dintre ele, pe baza respectãrii principilor suveranitãţii şi independentei naţionale, neamestecului în treburile interne, egalitãţii în drepturi şi avantajului reciproc,
dorind sa reglementeze relaţiile lor consulare, sa defineascã drepturile, privilegiate şi imunitãţile oficiilor consulare şi ale personalului lor consular şi sa asigure protejarea intereselor lor şi ale cetãţenilor lor,
au hotãrât sa încheie o convenţie consularã şi, în acest scop, au numit ca împuterniciţi ai lor: Republica Socialistã România, pe domnul Gheorghe Badescu, directorul Direcţiei consulare din Ministerul Afacerilor Externe; Regatul Greciei, pe domnul Basil Tsamissis, directorul afacerilor strãine,
care, dupã schimbul deplinelor puteri, gãsite în buna şi cuvenitã forma,
au convenit asupra celor ce urmeazã:

ART. 1
Definiţii
În înţelesul prezentei convenţii:
a) oficiu consular înseamnã orice consularã;
b) circumscripţie consularã înseamnã teritoriul stabilit pentru exercitarea de cãtre un oficiu consular a funcţiilor sale:
c) şefi al oficiului consular înseamnã persoana numita sa acţioneze în aceasta calitate;
d) funcţionarul consular insemna orice persoana insarcinata sa exercite funcţii consulare, inclusiv şeful oficiul consular;
e) angajat consular înseamnã orice persoana care face parte din serviciul administrativ sau tehnic al oficiului consular;
f) membru al oficiului consular înseamnã functionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu;
h) membru al personalului consular înseamnã functionarii consulari, alţii decât şeful oficiului consular, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu;
i) membru al personalului privat înseamnã persoana angajata exclusiv în serviciul privat al unui membru al oficiului consular;
j) membrii de familie înseamnã sotia (soţul), copiii minori şi pãrinţii unui membru al oficiului consular, cu condiţia ca aceste persoane sa locuiascã împreunã cu aceasta;
k) localuri consulare înseamnã clãdirile sau parţiale din clãdiri şi terenurile aferente, oricui ar aparţine, care sunt folosite, exclusiv, în scopul activitãţii consulare;
l) arhive consulare cuprind toatã corespondenta şi documentele oficiale, echipamentul destinat scopurilor oficiale, precum şi orice articol de mobilier folosit pentru protecţia şi siguranta acestora;
m) nava a statului trimiţãtor înseamnã orice vas, altul decât de rãzboi, având naţionalitatea statului trimiţãtor, în conformitate cu legislaţia acestui stat.

CAP. 1
Relaţii consulare

ART. 2
Înfiinţarea oficiilor consulare
1. Fiecare parte contractantã poate infiinta oficii consulare pe teritoriul celeilalte pãrţi contractante numai cu consimţãmântul statului de resedinta, dat pentru fiecare caz în parte.
2. Sediul şi rangul oficiului consular, circumscripţia sa consularã, precum şi numãrul membrilor personalului consular, se stabilesc prin înţelegere între statul trimiţãtor şi statul de resedinta.
3. Orice modificare ulterioara cu privire la sediul şi rangul oficiului consular, circumscripţia consularã, precum şi numãrul membrilor personalului consular, se va face, de asemenea, numai prin înţelegere între statul trimiţãtor şi statul de resedinta.
ART. 3
Patenta consularã şi exequaturului
1. În vederea numirii şefului oficiului consular, statul trimiţãtor trebuie sa obţinã, pe cale diplomaticã, acordul prealabil al statului de resedinta.
2. Dupã obţinerea acordului sus-menţionat, statul trimiţãtor va transmite, pe cale diplomaticã, patenta consularã ministrul afacerilor externe al statului de resedinta. Patenta consularã trebuie sa ateste calitatea şi sa indice numele, prenumele şi clasa şefului oficiului consular, limitele circumscripţie consulare şi sediul oficiului consular.
3. Şeful oficiului consular este admis sa-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie a statului de resedinta denumita "exequatur", eliberata cu scutire de taxe.
4. Pana la eliberarea exequaturului, statul de resedinta poate acorda şefului oficiului consular o autorizaţie provizorie prin care i se permite sa-şi exercite funcţiile. În acest caz, dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile.
5. Din momentul în care şeful oficiului consular i s-a permis, chiar cu titlu provizoriu, sa-şi exercite funcţiile sale, statul de resedinta este obligat sa informeze imediat despre aceasta autoritãţile competente din circumscripţia consularã şi sa ia mãsurile necesare pentru ca şeful oficiului consular sa-şi poatã îndeplini funcţiile.
ART. 4
Geranta interimara
1. În cazul în care şeful oficiului consular este în imposibilitate de a-şi îndeplini funcţiile sale sau dacã postul este vacant, conducerea oficiului consular poate fi încredinţatã, temporar, unui funcţionar consular din cadrul aceluiaşi oficiu consular, din cadrul altui misiunii diplomatice a statului trimiţãtor în statul de resedinta.
2. Numele şi prenumele persoanei desemnate, în conformitate cu prevederile de la punctul 1, în calitate de gerant interimar al oficiului consular vor fi notificate, în prealabil, ministerului afacerilor externe al statului de resedinta.
3. Gerantul interimar se va bucura de drepturile, imunitãţile şi privilegiile acordate şefului oficiului consular prin prezenta convenţie.
ART. 5
Cetãţenia membrilor oficiului consular
1. Functionarii consulari trebuie sa fie cetãţeni numai ai statului trimiţãtor, sa nu aibã domiciliul pe teritoriul statului de resedinta şi sa nu fie trimişi în acest stat şi cu alte misiuni.
2. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu al oficiului consular nu pot fi decât cetãţeni ai statului trimiţãtor sau ai statului de resedinta. În cazul din urma, este necesar acordul statului de resedinta.
ART. 6
Notificarea numirii membrilor personalului oficiului consular Numele, prenumele şi clasa funcţionarilor consulari, alţii decât şeful oficiului consular, precum şi numele, prenumele şi cetãţenia angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu, vor fi notificate, în prealabil, ministerul afacerilor externe al statului de resedinta.
ART. 7
Documente de identificare
1. Autoritatea competenta a statului de resedinta va elibera, gratuit, fiecãrui funcţionar consular un document care atesta identitatea şi calitatea sa.
2. Dispoziţiile acestui articol se aplica, de asemenea, angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu, cu condiţia ca ei sa nu fie cetãţeni ai statului de resedinta sau cetãţeni ai statului trimiţãtor domiciliaţi în statul de resedinta.
3. Dispoziţiile punctului 1 se aplica, de asemenea, şi membrilor de familie ai membrilor oficiului consular, cu condiţia ca ei sa nu fie cetãţeni ai statului de resedinta sau cetãţeni ai statului trimiţãtor domiciliaţi în statului de resedinta ori sa nu exercite vreo activitate cu caracter lucrativ în acest stat.
ART. 8
Interzicerea unor activitãţi:
1. Membrii oficiului consular nu vor desfasura activitate comercialã sau o alta profesiune cu caracter lucrativ în afarã funcţiilor consulare sau sarcinilor pe care le au la oficiul consular.
2. În raporturile dintre ele, pãrţile contractante nu vor folosi consuli onorifici.
ART. 9
Încetarea funcţiilor unui membru al oficiului consular
1. Funcţiile unui membru al oficiului consular înceteazã, mai ales, prin :
a) notificarea din partea statului trimiţãtor cãtre statul de resedinta ca funcţiile unui membru al oficiului consular au luat sfârşit.
b) retragerea exequaturului;
c) notificarea din partea statului de resedinta cãtre statul trimiţãtor ca a încetat sa mai considere persoana respectiva ca membru al personalului consular.
2. Statul de resedinta poate oricând sa încunoştiinţeze statul trimiţãtor ca un funcţionar consular este considerat persoana non grata sau a un angajat consular ori membru al personalului de serviciu, este inacceptabil.
Într-o asemenea situaţie, statul trimiţãtor va dispune, dupã caz, fie rechemarea funcţionarului consular, fie încetarea activitãţii angajatului consular sau a membrului personalului de serviciu al oficiului consular.
3. Dacã, într-un termen rezonabil, statul trimiţãtor nu da urmare încunoştiinţãrii ce i s-a fãcut, statul de resedinta va putea, dupã caz, fie sa retragã exequaturul şefului oficiului consular fie notificând statului trimiţãtor, pe cale diplomaticã, hotãrârea luatã, sa nu mai considere persoana în cauza ca membru al personalului consular.
4. În situaţiile menţionate la punctele 2 şi 3, statul de resedinta nu este obligat sa comunice statului trimiţãtor motivele hotãrârii luate.

CAP. 2
Funcţii consulare

ART. 10
Scopurile activitãţii consulare
1. Exercitarea funcţiilor consulare are drept scop:
a) apãrarea, în statului de resedinta, a drepturilor şi intereselor statului trimiţãtor, precum şi ale cetãţenilor lui;
b) favorizarea dezvoltãrii relaţiilor comerciale, economice, maritime, culturale şi ştiinţifice între statul trimiţãtor şi statul de resedinta;
c) informarea prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice, maritime, ştiinţifice, culturale şi turistice din statul de resedinta.
d) promovarea în orice mod a cooperãrii între cele doua state în domeniile de mai sus:
e) acordarea de ajutor şi asistenta cetãţenilor statului trimiţãtor.
2. Dispoziţiile prezentei convenţii, referitoare la cetãţenii statului trimiţãtor, se aplica în mod corespunzãtor şi persoanelor juridice care au naţionalitatea acestui stat, atribuitã conform legislaţiei sale.
ART. 11
Exercitarea funcţiilor consulare
1. Funcţiile consulare sunt exercitate de cãtre functionarii consulari ai statului trimiţãtor.
2. Funcţiile consulare pot fi exercitate, de asemenea, dacã este cazul şi de cãtre agenţii diplomatici din cadrul misiunii diplomatice a statului trimiţãtor în statul de resedinta. În acest caz, drepturile şi îndatoririle agenţilor diplomatici vor fi respectate.
3. Funcţiile consulare prevãzute de prezenta convenţie vor fi exercitate în cadrul circumscripţiei consulare; exercitarea funcţiilor consulare în afarã circumscripţiei consulare se poate face numai cu consimţãmântul prealabil al statului de resedinta.
4. Funcţiile consulare prevãzute în prezentul capitol, precum şi orice alta funcţie consularã încredinţatã a statului trimiţãtor, se exercita cu respectarea legilor statului resedinta.
ART. 12
Comunicarea cu autoritãţile statului de resedinta
1. În exercitarea funcţiilor ce-i revin potrivit prezentei convenţii, funcţionarul consular poate sa se adreseze:
a) autoritãţilor ale statului de resedinta dacã şi în mãsura în care acesta este admisã de legile, regulamentele şi uzanţele statului de resedinta sau de acordurile internaţionale în materie.
2. Funcţionarul consular se poate adresa direct ministerul afacerilor externe al statului de resedinta numai în absenta unui agent diplomatic al statului trimiţãtor.
ART. 13
Înregistrarea cetãţenilor statului trimiţãtor
1. Funcţionarul consular poate sa înregistreze pe cetãţenii statului trimiţãtor care au domiciliul sau resedinta în circumscripţia sa consularã.
2. Înregistrarea efectuatã de funcţionarul consular nu scuteşte pe cetãţenii respectivi de obligaţia de a respecta legile şi regulamentele statului de resedinta cu privire la şederea strãinilor.
ART. 14
Reprezentarea cetãţenilor în fata justiţiei şi a altor autoritãţi ale statului de resedinta Funcţionarul consular este autorizat sa ia mãsuri în vederea asigurãrii, în condiţii adecvate, cu respectarea legilor statului de resedinta, a reprezentãrii cetãţenilor statului trimiţãtor în fata justiţiei sau altor autoritãţi ale statului de resedinta. El poate cere, conform legilor şi regulamentelor statului de resedinta, adoptarea mãsurilor provizorii, în vederea apãrãrii drepturilor şi intereselor cetãţenilor statului sau, atunci când aceştia, fiind absenţi, sau din orice alta cauza, nu-şi pot apara în timp util drepturile şi interesele.
ART. 15
Eliberarea paşapoartelor şi acordarea vizelor
Funcţionarul consular are dreptul:
a) sa elibereze, sa reînnoiascã, sa prelungeascã sau sa retragã pasapoartele şi alte documente de cãlãtorie ale cetãţenilor statului trimiţãtor;
b) sa acorde vize de intrare sau tranzit persoanelor care doresc sa meargã în statul trimiţãtor sau sa-l tranziteze.
ART. 16
Funcţii în materie de stare civilã
1. Funcţionarul consular are dreptul sa înregistreze naşterea şi decesul cetãţenilor statului trimiţãtor şi sa elibereze certificarea corespunzãtoare. Aceasta nu scuteşte persoanele interesate de a face declaraţiile sau înregistrãrile prevãzute de legile statului de resedinta cu privire la naştere şi deces.
2. În mãsura în care au cunostinta, autoritãţilor competente ale statului de resedinta.
ART. 17
Transmiterea de documente
În mãsura în care legea statului de resedinta permite, funcţionarul consular poate transmite unui cetãţean al statului de resedinta, documentele judiciare sau extrajudiciare emanând de la instanţele judecãtoreşti ale statului trimiţãtor.
ART. 18
Funcţii în materie de tutela şi curatela
1. Funcţionarul consular poate sa intervinã pe lângã autoritãţile competente, în limitele admise de legile statului de resedinta, în toate cazurile privind tutela şi curatela instituitã sau care urmeazã a se institui în favoarea propriilor cetãţeni şi pentru a asigura administrarea bunurilor celor absenţi; el poate, de asemenea, propune autoritãţilor competente ale statului de resedinta persoanele care urmeazã sa îndeplineascã funcţiile de tutori sau curatori.
2. Autoritãţile competente ale statului de resedinta vor informa pe funcţionarul consular de îndatã ce acestea au cunostinta despre cazuri în care este necesar sa se ia mãsuri de numire a unui tutore sau a unui curator pentru un cetãţean al statului trimiţãtor.
ART. 19
Funcţii notariale
1. În mãsura în care legile statului de resedinta permit, funcţionarul consular este autorizat sa îndeplineascã, în localul consular, la locuinta cetãţenilor statului trimiţãtor sau la bordul navelor sau aeronavelor care poarta pavilionul acestui stat, urmãtoarele activitãţi:
a) sa primeascã, sa întocmeascã, sa certifice şi sa autentifice declaraţii ale cetãţenilor statului trimiţãtor;
b) sa întocmeascã, sa autentifice şi sa primeascã în depozit testamente ale cetãţenilor statului trimiţãtor;
c) sa primeascã, sa întocmeascã, şi sa autentifice înscrisuri privitoare la alte acte juridice ale cetãţenilor statului de resedinta şi dacã ele nu privesc imobile situate pe teritoriul acestui stat sau drepturi reale asupra unor astfel de imobile;
d) sa dea data certa înscrisurilor cu caracter juridic ale cetãţenilor statului trimiţãtor şi sa legalizeze semnãturile şi sigiliile de pe asemenea înscrisuri;
e) sa legalizeze copii, traduceri sau extrase din înscrisuri, la cererea cetãţenilor statului trimiţãtor;
f) sa vizeze certificatele de origine a mãrfurilor şi alte înscrisuri similare;
g) sa legalizeze semnãturile şi sigiile de pe înscrisuri care emana de la organele de jurisdicţie sau alte autoritãţi ale statului de resedinta şi care urmeazã sa producã efecte în statul trimiţãtor;
h) sa primeascã spre pãstrare înscrisuri de la cetãţenii statului trimiţãtor sau destinate acestora.
2. Documentele enumerate la punctul 1 au în statul de resedinta aceeaşi valoare juridicã şi forta probanta ca şi înscrisurile autentificate, legalizate sau certificate de autoritãţile competente ale acestui stat.
ART. 20
Funcţii în materie de succesiuni
1. În cazul în care un cetãţean al statului trimiţãtor a decedat pe teritoriul statului de resedinta, autoritatea competenta a acestuia va anunta fãrã întârziere, despre acest fapt oficiul consular şi îi va comunica toate informaţiile de care dispune cu privire la moştenitori, legãturi, domiciliul sau resedinta lor, activul succesoral, precum şi despre o eventuala existenta a unui testament. Autoritatea sus-menţionatã va face o notificare asemãnãtoare oficiului consular al statului trimiţãtor şi în cazul în care ea va fi aflat ca decedatul a lãsat o succesiune pe teritoriul unui stat terţ.
2. Autoritatea competenta a statului de resedinta va anunta, fãrã întârziere, oficiul consular al statului trimiţãtor, atunci când o persoana cãreia îi revine, în calitate de moştenitor, tutular de drepturi sau legatar, o succesiune deschisã pe teritoriul statului de resedinta, este cetãţean al statului trimiţãtor.
3. Autoritatea competenta a statului de resedinta va comunica, fãrã întârziere, oficiul consular al statului trimiţãtor mãsurile pe care le-a luat pentru conservarea şi administrarea bunurilor succesorale care au rãmas pe teritoriul statului de resedinta ca urmare a decesului unui cetãţean al statului trimiţãtor.
Funcţionarul consular poate sa-şi dea concursul, direct sau prin intermediul unui delegat, la punerea în executare a mãsurilor vizate în alineatul precedent. El poate, de asemenea:
a) sa urmãreascã realizarea drepturilor succesorale ale cetãţenilor statului trimiţãtor;
b) sa vegheze ca sumele de bani, valorile sau alte bunuri mobile provenind din succesiuni de pe teritoriul statului de resedinta sa fie transmise cetãţenilor statului trimiţãtor. Transmiterea se va face cu respectarea legilor statului de resedinta.
4. Dacã dupã îndeplinirea, pe teritoriul statului de resedinta, a formalitãţilor privitoare la succesiuni, mobilele din succesiuni sau sumele rezultate din vânzare mobilelor sau imobilelor revin unui moştenitor, titular de drepturi sau legatar, cetãţean al statului trimiţãtor care nu locuieşte pe teritoriul statului de resedinta şi care nu a participat la procedura succesoralã şi nici nu a desemnat un mandatar, acele bunuri sau sumele provenite din vânzarea lor vor fi predate oficiului consular al statului trimiţãtor, pentru a fi transmise moştenitorului, titularului de drepturi sau legatarului, cu condiţia ca:
a) autoritãţilor statului de resedinta sa fie autorizat remiterea bunurilor succesorale sau a sumelor rezultate din vânzarea lor;
b) toate datoriile moştenirii, declararea în termenul prevãzut de legea statului de resedinta, sa fie plãtite sau garantate;
c) calitatea de moştenitor, titular de drepturi sau legatar sa fie justificatã;
d) dreputile (taxele) asupra succesiunii sa fi fost plãtite sau garantate.
5. În cazul când un cetãţean al statului trimiţãtor se afla provizoriu pe teritoriul statului de resedinta şi decedeazã pe acel teritoriu, lucrãrile personale şi sumele de bani rãmase de la acesta, care nu sunt pretinse de un moştenitor prezent, vor fi predate, fãrã alta formalitate, oficiului consular al statului trimiţãtor, cu titlu provizoriu, spre a li se asigura pãstrarea, cu respectarea dreptului autoritãţilor administrative sau judiciare ale statului de resedinta de a le prelua în interesul justiţiei. Exportarea bunurilor personale şi transmiterea sumelor de bani se vor face cu respectarea legilor şi regulamentelor statului de resedinta.
6. Cetãţenii statului trimiţãtor se vor bucura în statul de resedinta de acelaşi tratament, în ceea ce priveşte realizarea drepturilor succesorale, ca şi cetãţenii statului de resedinta.
7. În mãsura în care prezentul articol nu prevede altfel, dispoziţiile articolului 14 sunt aplicabile şi în materie de succesiuni.
ART. 21
Funcţii privitoare la navigaţia maritima şi fluviala
1. Funcţionarul consular are dreptul sa acorde asistenta navelor care poarta pavilionul statului trimiţãtor şi care intra într-un port sau ancoreaza în circumscripţia sa consularã; el poate acţiona pentru a facilita intrarea, stationarea şi plecarea navelor din porturile circumscripţiei sale consulare.
2. În mãsura în care legile statului trimiţãtor îl autorizeaza, funcţionarul consular are dreptul sa ia legatura cu echipajele navelor care poarta pavilionul statului trimiţãtor, sa le viziteze, sa verifice şi sa vizeze documentele de bord, precum şi documentele cu privire la incarcatura şi, în general, sa asigure aplicarea pe aceste nave a legilor de navigaţie ale statului trimiţãtor.
Fãrã a aduce atingere competentei autoritãţilor statului de resedinta şi, în mãsura în care legislaţia statului trimiţãtor îl autorizeaza, funcţionarul consular are, de asemenea, dreptul sa ia mãsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi disciplinei pe aceste nave.
3. În caz de avarie, eşuare sau naufragiu, în apele naţionale sau teritoriale ale statului de resedinta, al unei nave care poarta pavilionul statului trimiţãtor, autoritãţilor competente ale statului de resedinta vor înştiinţa neîntârziat oficiul consular cel mai apropiat de locul accidentului şi îl vor informa despre mãsurile întreprinse în vederea salvãrii şi ocrotirii navei, echipajului, pasagerilor, încãrcãturii şi proviziilor. Aceste autoritãţi vor acorda de asemenea, funcţionarilor consulari sprijinul necesar în luarea mãsurilor ce se impun ca urmare a avariei, eşuãrii sau naufragiului. Autoritãţile competente ale statului de resedinta vor invita pe funcţionarul consular sa asiste la ancheta deschisã pentru determinarea cauzelor avariei, eşuãrii sau naufragiului şi pentru adunarea dovezilor în acest scop.
Functionarii consulari au dreptul sa ceara autoritãţilor statului de resedinta sa ia mãsurile necesare în vederea salvãrii şi ocrotirii navei, echipajului, pasagerilor, încãrcãturii şi proviziilor.
4. Dacã proprietarul sau armatorul navei avariate, eşuate ori naufragiate sau orice alta persoana indreptatita sa acţioneze în numele sau nu poate lua mãsurile necesare în legatura cu nava, incarcatura sau proviziile acesteia, funcţionarul consular poate lua aceste mãsuri în numele proprietarului, armatorului sau persoanei îndreptãţite. Tot astfel, funcţionarul consular poate lua asemenea mãsuri în legatura cu orice obiecte aparţinând unor cetãţeni ai statului trimiţãtor provenind din incarcatura sau provizie aduse în port sau gãsite pe coasta, în apropierea coastei sau pe nava esuata sau naufragiata. Nici un fel de taxe vamale nu vor fi percepute pentru aceasta nava sau pentru incarcatura ori proviziile sale, afarã, de cazul când acestea au fost puse în consumaţie sau folosite în statul de resedinta.
5. În cazul când autoritãţile statului de resedinta înţeleg sa ia, potrivit competentei lor, mãsuri de asigurare, de executare ori sa efectueze acte de urmãrire penalã la bordul navelor care poarta pavilionul statului trimiţãtor, vor înştiinţa, în prealabil, oficiul consular pentru ca un funcţionar consular sa poatã asista la luarea acestor mãsuri ori la efectuarea actelor de urmãrire penalã. Dacã, în cazurile urgente, înştiinţarea nu a fost posibila iar funcţionarul consular nu a fost prezent la luarea mãsurilor, autoritãţilor statului de resedinta vor informa neîntîrziat oficiul consular cu privire la mãsurile luate. Oficiul consular va fi înştiinţat şi în cazul în care membrii echipajului navei urmeazã sa fie interogati de cãtre autoritãţile statului de resedinta.
Dispoziţiile cuprinse la acest punct nu se referã la controlul vamal, sanitar şi al paşapoartelor.
6. Funcţionarul consular are dreptul, în conformitate cu legislaţia statului trimiţãtor, sa primeascã orice declaraţie şi sa elibereze orice document în legatura cu:
a) înmatricularea sau radierea navei din registrul statului trimiţãtor;
b) cumpãrarea navelor strãine destinate a fi înmatriculate în registrul statului trimiţãtor sau vânzarea navelor acestui stat în strãinãtate;
c) armarea sau dezarmarea unei nave înmatriculate în registrul statului trimiţãtor;
d) pierderea sau avarierea unei nave înmatriculate în registrul statului trimiţãtor.
7. Funcţionarul consular poate lua legatura cu autoritãţile locale ale statului de resedinta pentru a asigura asistenta medicalã, inclusiv tratament într-un spital, capitanul şi membrilor echipajului unei nave a statului trimiţãtor. În mod asemãnãtor el poate face aranjamente pentru plecarea unei astfel de persoane de pe teritoriul statului de resedinta.
ART. 22
Funcţii privitoare la navigaţia civilã aerianã
1. Funcţionarul consular poate exercita drepturile de control şi inspecţie prevãzute de legile şi regulamentele statului trimiţãtor asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat, precum şi asupra echipajelor lor în mãsura în care legile şi regulamentele statului de resedinta îi permit aceasta. El poate, de asemenea, sa acorde asistenta echipajelor lor.
2. Când o aeronava înmatriculatã în statul trimiţãtor suferã un accident pe teritoriul statului de resedinta, autoritãţile competente ale acestui stat vor informa fãrã întârziere oficiul consular cel mai apropiat de locul unde s-a propus accidentul.

CAP. 3
Facilitãţi, privilegii şi imunitãţi

ART. 23
Înlesniri acordate oficiului consular şi membrilor acestuia de cãtre statul de resedinta
1. Statul de resedinta acorda toate înlesnirile necesare îndeplinirii funcţiilor care revin oficiului consular şi va lua mãsurile corespunzãtoare pentru a permite membrilor oficiului consular sa-şi desfãşoare activitatea şi sa se bucure de imunitãţile, privilegiile şi facilitãţile acordate prin prezenta convenţie.
2. Statul de resedinta va trata pe functionarii consulari cu respectul datorat calitãţii lor şi va lua toate mãsurile pentru a impiedica orice atingere adusã persoanei, libertãţii şi demnitãţii lor.

Secţiunea I

ART. 24
Folosirea stemei naţionale
1. Stema statului trimiţãtor şi inscripţia cu denumirea oficiului consular, redactatã în limbile celor doua pãrţi contractante, pot fi aşezate la sediul oficiului consular.
2. Drapelul naţional al statului trimiţãtor poate fi arborat la sediul oficiului consular, la resedinta şefului oficiului consular în exercitarea activitãţii sale oficiale.
3. În exercitarea drepturilor acordate în prezentul articol se va tine seama de legile, regulamentele şi uzanţele statului de resedinta.
ART. 25
Înlesniri privind procurarea localurilor consulare şi a locuinţelor membrilor oficiului consular
Statul de resedinta va înlesni, potrivit legilor sale, dobândirea pe teritoriul sau, de cãtre statul trimiţãtor, a localurilor necesare oficiului consular sau va ajuta statul trimiţãtor sa obţinã aceste localuri într-un alt mod.
De asemenea, statul de resedinta va sprijini oficiul consular în obţinerea de locuinţe corespunzãtoare pentru membrii oficiului consular.
ART. 26
Inviolabiliatea localurilor consulare şi a locuinţei şefului oficiului consular
1. Localurile consulare şi locuinta şefului oficiului consular sunt inviolabile.
2. Autoritãţile statului de resedinta nu pot pãtrunde în localurile consulare decât cu consimţãmântul şefului oficiului consular al statului trimiţãtor, al şefului misiunii diplomatice a acelui stat sau al unei persoane desemnate de aceştia. În locuinta şefului oficiului consular nu se poate pãtrunde decât cu consimţãmântul acestuia sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţãtor.
3. Statul de resedinta are obligaţia de a lua toate mãsurile necesare pentru a asigura securitatea localurilor consulare a impiedica pãtrunderea cu forta în localurile consulare sau deteriorarea acestora, precum şi orice acţiune care i-ar tulbura liniştea sau i-ar atinge demnitatea.
4. Localurile consulare, mijloacele de transport şi orice alte bunuri destinate realizãrii activitãţilor oficiului consular, indiferent cine ar fi proprietarul lor, nu pot fi rechiziţionate, sechestrate sau supuse actelor de executare.
ART. 27
Scutirile privind localurile consulare şi mijloacele de transport
1. Imobilele proprietate a statului trimiţãtor sau deţinute cu chirie, care sunt destinate îndeplinirii activitãţii consulare, sunt scutite de impozite şi taxe de orice natura, naţionale, regionale, provinciale sau municipale, cu excepţia taxelor percepute pentru servicii speciale prestate.
2. În cazul imobilelor deţinute cu chirie, scutirea fiscalã nu se va aplica pentru impozitele sau taxele care, potrivit legilor statului de resedinta, nu sunt în sarcina localurilor.
3. Scutirile menţionate la punctul 1 se vor aplica şi mijloacelor de transport, proprietate a statului trimiţãtor, destinate îndeplinirii activitãţii consulare.
ART. 28
Inviolabilitatea arhivei consulare
Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi oriunde s-ar afla.
ART. 29
Libertatea de comunicare
1. Statul de resedinta va permite şi înlesni oficiilor consulare ale statului trimiţãtor libertatea de comunicare cu guvernul lor, precum şi cu misiunile diplomatice şi cu alte oficii consulare ale acelui stat din statul de resedinta. În acest scop, oficiile consulare pot folosi toate mijloacele publice de comunicare, curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomaticã sau consularã şi mesajele în clar sau cifrate. Totuşi, oficiul consular nu poate instala sau utiliza un post de radio emisie decât cu consimţãmântul prealabil al statului de resedinta.
2. Corespondenta oficialã a oficiului consular este inviolabilã. Prin corespondenta oficialã se înţelege orice corespondenta privitoare la oficiul consular şi la funcţiile sale.
3. Valiza consularã nu poate fi deschisã şi nici reţinutã. Totuşi, dacã autoritãţile competente ale statului de resedinta au motive serioase sa creadã ca valiza conţine alte obiecte decât corespondenta, documentele şi obiectele menţionate la punctul 4 al prezentului articol, ele pot cere ca valiza sa fie trimisa la locul de origine.
4. Valiza consularã şi pãrţile ei componente trebuie sa fie sigilate, sa aibã semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenta oficialã sau documente şi obiecte privind exclusiv activitatea oficiului consular.
5. Curierul consular trebuie sa posede un document oficial atestând calitatea sa şi precizând numãrul colectelor care constituie valiza consularã. Nu poate fi curier consular un cetãţean al statului de resedinta sau rezident permanent în acest stat. În exercitarea funcţiilor sale, curierul consular este protejat de statul de resedinta. El se bucura de inviolabilitatea personalã şi nu poate fi arestat sau supus oricãrei ale mãsuri de limitare sau privare a libertãţii personale.
ART. 30
Comunicarea cu cetãţenii statului trimiţãtor, sa-i viziteze, sa-i îndrume şi, atunci când este cazul, sa ia mãsurile necesare pentru a le asigura asistenta juridicã şi reprezentarea în justiţie. Cetãţenii statului pot sa comunice cu functionarii consulari şi sa-i viziteze.
2. Autoritãţile competente ale statului de resedinta vor incunostiinta, fãrã întârziere şi în orice caz în termen de 3 zile, oficiul consular al statului trimiţãtor când în circumscripţia sa consularã un cetãţean al acestui stat a fost arestat sau supus oricãrei alte mãsuri de limitare sau private a libertãţii personale.
3. Funcţionarul consular are dreptul sa primeascã corespondenta sau alte comunicãri din partea cetãţeanului statului trimiţãtor arestat sau supus oricãrei alte mãsuri de limitare sau privare a libertãţii personale, sa comunice cu el şi sa-l viziteze.
Exercitarea acestui drept nu poate fi amânatã de cãtre autoritãţile statului de resedinta dupã împlinirea termenului de 5 zile de la data arestãrii sau luãrii oricãrei alte mãsuri de limitare sau privare a libertãţii personale.
4. În cazul în care, în urma unei condamnãri, un cetãţean al statului trimiţãtor executa o pedeapsa privativã de libertate, funcţionarul consular are dreptul sa comunice cu el şi s-l viziteze.
5. Drepturile menţionate la punctele 3 şi 4 din prezentul articol se vor exercita potrivit legilor şi regulamentelor statului de resedinta cu privire la comunicarea şi vizitarea persoanelor supuse unei mãsuri privare a libertãţii personale, despre posibilitatea de comunicare pe care o are potrivit prezentului articol.
6. Autoritãţile competente ale statului de resedinta vor informa pe cetãţeanul statului trimiţãtor, arestat sau supus oricãrei alte mãsuri de limitare sau privare a libertãţii personale, despre posibilitatea de comunicare pe care o are potrivit prezentului articol.
ART. 31
Libertatea de deplasare
Sub rezerva legilor şi regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau supus unor reguli speciale din motive de securitate nationala sau de interes public, statul de resedinta asigura membrilor oficiului consular libertatea de deplasare pe teritoriul sau.
ART. 32
Drepturi şi taxe consulare
1. Oficiul consular poate sa perceapã pe teritoriul statului de resedinta drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţãtor le prevãd pentru servicii consularea.
2. Sumele încasate cu titlul de drepturi şi taxe prevãzute la punctul 1 din prezentul articolul sunt scutite de orice impozite şi taxe în statul de resedinta.

Secţiunea II

ART. 33
Imunitatea de jurisdicţie şi inviolabilitatea personalã a membrilor oficiului consular
1. Membrii oficiului consular nu sunt supuşi jurisdicţiei autoritãţilor judiciare sau administrative ale statului de resedinta pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor.
2. Totuşi, dispoziţiile punctului 1 al prezentului articol nu se aplica în caz de acţiune civilã;
a) rezultând dintr-un contract pe care un membru al oficiului consular nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în numele statului trimiţãtor;
b) intentatã de un terţ pentru pagube rezultate dintr-un accident cauzat în statul de resedinta de un vehicul, o nava sau o aeronava.
3. Pentru actele îndeplinite în afarã funcţiilor lor, functionarii consulari nu pot fi arestaţi sau supuşi oricãrei alte mãsuri de privare sau limitare a libertãţii lor personale, decât în cazul când sunt învinuiţi de o autoritate judiciarã competenta, de o infracţiune grava sau când au fost condamnaţi printr-o hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitiva.
4. În sensul prezentului articol, prin infracţiune grava se înţelege orice fapta comisã cu intenţie şi pentru care legile statului de resedinta prevãd o pedeapsa privatã de libertate de cel puţin 5 ani.
5. Când o procedura penalã este angajata impotriva unui funcţionar consular, acesta este obligat sa se prezinte în fata autoritãţilor competente. Totuşi, procedura trebuie sa fie condusã, avându-se în vedere consideraţia datoratã funcţionarului consular pentru poziţia sa oficialã, în asa fel încât sa stânjeneascã cat mai puţin posibil exercitarea funcţiilor consulare. Atunci când în împrejurãrile menţionate la punctul 3 al prezentului articol s-a ivit necesitatea ca un funcţionar consular sa fie arestat sau supus oricãrei alte mãsuri de limitare sau privare a libertãţii personale, procedura îndreptatã contra lui trebuie sa fie deschisã în termenul cel mai scurt posibil.
6. În cazul luãrii unei mãsuri privative de libertate sau efectuãrii unui act de urmãrire penalã impotriva unui membru al oficiului consular, statul de resedinta este obligat sa informeze despre aceasta pe şeful oficiului consular cat mai curând posibil.
Dacã însuşi şeful oficiului consular este vizat de una dintre aceste mãsuri, statul de resedinta trebuie sa informeze despre aceasta statului trimiţãtor, pe cale diplomaticã.
ART. 34
Depunerea de mãrturie şi efectuarea de expertize
1. Membrii oficiului consular pot fi chemaţi sa depunã mãrturie în cursul unor proceduri judiciare sau administrative. Dacã un funcţionar consular refuza sa depunã mãrturie, nici o mãsura coercitivã sau alta sancţiune nu-i poate fi aplicatã.
În afarã cazurilor menţionate la punctul 3 al prezentului articol, angajaţii consultãri şi membrii personalului de serviciu nu pot refuza sa depunã ca martori.
2. Autoritatea statului de resedinta care solicita mãrturia trebuie sa evite sa stânjeneascã pe funcţionarul consular în desfãşurarea activitãţii lor oficiale. Ea poate sa primeascã depozitia funcţionarului consular în localul oficiului consular sau funcţionarului consular în localul oficiului consular sau la locuinta acestuia sau sa accepte o declaraţie în scris din partea sa.
3. Membrii oficiului consular nu sunt tintuiti sa depunã mãrturie asupra faptelor care au legatura cu desfãşurarea activitãţilor lor de serviciu şi nici sa prezinte corespondenta sau alte documente oficiale referitoare la aceasta activitate.
4. Functionarii consulari chemaţi sa depunã mãrturie pot face o declaraţie fãrã a presta jurãmânt, chiar dacã legile statului de resedinta prevãd aceasta obligaţie.
5. Membrii oficiului consular nu sunt ţinuţi sa efectueze expertize.
ART. 35
Scutirea de prestaţii personale şi de alte obligaţii
Membrii oficiului consular sunt scutiţi în statul de resedinta de orice serviciu naţional şi de orice sarcini cu caracter militar, de prestaţii personale de orice natura, precum şi de contribuţii care le-ar înlocui. Ei sunt scutiţi, de asemenea, de toate obligaţiile prevãzute de legile şi regulamentele acestui stat în materie de înregistrare a strãinilor şi permis de şedere.
ART. 36
Scutiri vamale
1. Statul de resedinta va acorda, în conformitate cu legile şi regulamentele sale în vigoare, autorizaţie de intrare cu scutire de orice drepturi vamale, taxe şi orice alte drepturi similare pentru obiectele destinate:
a) uzului oficial al oficiului consular:
b) folosinţei personale a funcţionarilor consulari, inclusiv bunurile destinate instalãrii lor. Articolele de consum nu trebuie sa depãşeascã cantitãţile necesare pentru folosirea directa de cãtre cei interesaţi.
Scutirile astfel recunoscute nu privesc cheltuielile de depozit, transport şi alte servicii similare.
2. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu vor beneficia de privilegiile şi scutirile prevãzute la punctul 1 litera b din prezentul articol pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalãri.
3. Bagajele personale ale funcţionarilor consulari şi ale membrilor lor de familie care locuiesc cu ei, însoţite de cãtre aceştia, sunt scutite de control vamal. Ele nu pot fi supuse controlului decât dacã exista motive temeinice sa se banuiasca ca ar conţine alte obiecte decât cele indicate la punctul 1 litera b din prezentul articol sau obiecte interzise la export sau import de cãtre legile statului de resedinta, ori supuse legilor şi regulamentelor de carantina. În aceste cazuri, controlul trebuie sa se facã în prezenta funcţionarului consular respectiv sau a membrului de familie interesat.
ART. 37
Scutiri fiscale
1. Functionarii consulari şi angajaţii consulari sunt scutiţi de impozite, taxe şi alte obligaţii personale sau reale, naţionale, regionale, şi comunale, cu excepţia:
a) impozitelor indirecte care sunt în mod normal cuprinse în preţul mãrfurilor sau serviciilor;
b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului de resedinta, sub rezerva dispoziţiilor articolului 27;
c) taxelor şi oricãror alte impozite pentru succesiune şi orice transfer de bunuri, sub rezerva dispoziţiilor articolului 38 litera b;
d) impozitelor şi taxelor asupra veniturilor de orice natura, obţinute de statul de resedinta, cu excepţia veniturilor realizate din remunerarea activitãţilor lor oficiale;
e) drepturile de înregistrare, de grefa, de ipoteca şi de timbru, sub rezerva dispoziţiilor articolului 27;
f) taxelor pentru servicii speciale prestate.
2. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de orice impozite de taxe pe remuneraţiile primite pentru activitãţile lor oficiale.
3. Membrii oficiului consular, care folosesc persoane ale cãror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venituri în statul de resedinta, trebuie sa respecte obgligatiile pe care legile şi regulamentele statului respectiv le impun în materie de percepere a impozitului pe venit.
ART. 38
Scutiri acordate în cazul decesului unui membru al oficiului consular
În cazul decesului unui membru al oficiului consular, statul de resedinta este obligat:
a) sa permitã exportul bunurilor mobile ale defunctului, inclusiv cele dobândite în statul de resedinta dacã acestea nu fac obiectul unei prohibiţii la export în momentul decesului;
b) sa scuteascã bunurile mobile succesorale de impozite şi taxe sau alte drepturi similare de orice natura, cu condiţia ca aceste bunuri sa se fi gãsit pe teritoriul statului de resedinta numai datoritã prezentei defunctului în calitate de membru al oficiului consular.
ART. 39
Scutirea de regimul asigurãrilor sociale
1 Sub rezerva dispoziţiilor punctului 3 al prezentului articol, membrii oficiului consular sunt exceptaţi, în ceea ce priveşte serviciile pe care ei le aduc statului trimiţãtor, de la dispoziţiile privind asigurãrile sociale în vigoare în statul de resedinta.
2. Scutirea prevãzutã la punctul 1 al prezentului articol se aplica şi membrilor personalului privat care se afla în serviciu exclusiv al membrilor oficiului consular dacã:
a) nu sunt cetãţeni ai statului de resedinta sau nu sunt rezidenţi permanenţi în acest stat;
b) sunt supuşi dispoziţiilor referitoare la asigurãrile sociale în statul trimiţãtor sau într-un stat terţ.
3. Membrii oficiului consular care au în serviciul lor persoane cãrora scutirea prevãzutã la punctul 2 al prezentului articol nu li se aplica trebuie sa respecte obligaţiile pe care dispoziţiile privind asigurãrile sociale ale statului de resedinta le impun celui care angajeazã.
4. Scutirea prevãzutã la punctele 1 şi 2 ale prezentului articol nu impiedica participarea voluntara la regimul asigurãrilor sociale existente în statul de resedinta, cu condiţia ca ea sa fie admisã de acest stat.
ART. 40
Excepţii de la imunitãţi şi privilegii
1. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu al oficiului consular, care sunt cetãţeni ai statului de resedinta, nu beneficiazã decât de imunitãţile şi privilegiile prevãzute de articolul 34 punctul 3 din prezenta convenţie.
2. Membrii de familie ai membrilor oficiului consular beneficiazã, în mod corespunzãtor, de privilegiile recunoscute acestora din urma, cu condiţia sa nu fie cetãţeni ai statului de resedinta, sa nu domicilieze în acest stat sau sa exercite o activitate cu caracter lucrativ în acest stat.
3. Statul de resedinta trebuie sa-şi exercite jurisdicţia asupra persoanelor menţionate la punctele 1 şi 2 ale prezentului articol astfel încât sa nu împiedice activitatea oficiului consular.
ART. 41
Renunţarea la imunitãţi şi privilegii
1. Statul trimiţãtor poate renunţa la imunitãţile privilegiate prevãzute de articolele 33 şi 34 pentru membrii oficiului consular.
2. Renunţarea trebuie sa fie comunicatã în scris statului de resedinta.
3. Dacã un membru al oficiului consular, într-una dintre materiile în care ar beneficia de imunitate de jurisdicţie în virtutea articolului 33 punctul 1, angajeazã o procedura, aceasta nu va putea invoca imunitatea de jurisdicţie cu privire la orice cerere reconvenţionalã legatã de cererea principala.
4. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilã sau administrativã nu implica renunţarea la imunitatea privind mãsurile de executare a hotãrârii, pentru care este necesarã o notificare distinctã.
ART. 42
Începutul şi sfârşitul imunitãţilor şi privilegiilor
1. Membrii oficiului consular beneficiazã de privilegiile şi imunitãţile prevãzute în prezenta convenţie din momentul trecerii frontierei statului de resedinta pentru a-şi ocupa postul, iar dacã se gãsesc deja pe acest teritoriul, de la intrarea lor în funcţie la oficiul consular.
2. Membrii de familie ai membrilor oficiului consular beneficiazã de privilegiile prevãzute convenţie astfel:
a) din momentul în care membrul oficiului consular începe sa se bucure de imunitãţi şi privilegii potrivit punctului 1;
b) din momentul trecerii frontierei statului de resedinta, dacã au intrat pe acest teritoriu ulterior datei prevãzute la litera a;
c) din momentul când a devenit membri de familie ai unui membru al oficiului consular, dacã au dobândit aceasta calitate ulterior momentului prevãzut la literele a şi b.
3. Atunci când activitatea unui membru al oficiului consular ia sfârşit, imunitãţile şi privilegiile sale, precum şi privilegiile membrilor familiei sale, înceteazã în momentul în care persoana în cauza pãrãseşte teritoriul statului de resedinta sau la expirarea unui termen rezonabil.
Imunitãţile şi privilegiile angajaţilor consulari şi ale membrilor personalului de serviciu care sunt cetãţeni ai statului de resedinta sau cetãţenii ai statului trimiţãtor cu domiciliul în statul de resedinta înceteazã în momentul în care persoana în cauza îşi pierde calitatea de angajat consular sau membru al personalului de serviciu.
4. Privilegiile acordate membrilor de familie înceteazã, de asemenea, din momentul când aceştia nu mai fac parte din familia membrului oficiului consular. Totuşi, dacã aceste persoane declara ca înţeleg sa pãrãseascã teritoriul statului de resedinta într-un termen rezonabil, privilegiile lor subzistã pana la acea data.
5. În cazul decesului unui membru al oficiului consular, membrii familiei sale continua sa se bucure de privilegiile care le sunt recunoscute prin prezenta convenţie, pana la pãrãsirea teritoriului statului de resedinta sau pana la expirarea unui termen rezonabil acordat în acest scop.
6. Membrii personalului privat beneficiazã de drepturile şi facilitãţile care le sunt acordate prin prezenta convenţie pe timpul cat sunt angajaţi în aceasta calitate.
ART. 43
Notificarea unor plecari şi sosiri
Sunt notificate ministerului afacerilor externe al statului de resedinta:
a) sosirea şi plecarea definitiva a unui membru de familie al unui membru al oficiului consular şi, dacã este cazul, faptul ca o persoana devine sau înceteazã sa mai fie membru al acestei familii;
b) sosirea şi plecarea definitiva a membrilor personalului privatã şi, dacã este cazul, încetarea serviciului lor în aceasta calitate;
c) angajarea şi încetarea angajãrii personalului care domiciliazã pe teritoriul statului de resedinta, în calitate de angajaţi consulari, membrii ai personalului de serviciu sau ca membri ai personalului privat.

Secţiunea III
Dispoziţii finale

ART. 44
Respectarea legilor statului de resedinta
1. Fãrã a aduce atingere imunitãţilor şi privilegiilor prevãzute în prezenta convenţie, persoanele care beneficiazã de aceste imunitãţi şi privilegii au obligaţia de a respecta legile statului de resedinta şi de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Facilitãţile, privilegiate şi imunitãţile membrilor oficiului consular nu vor fi folosite de aceştia decât în scopul îndeplinirii obligaţiilor lor oficiale.
3. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare.
ART. 45
Asigurarea de rãspundere civilã
1. Pentru toate mijloacele de transport, proprietatea statului trimiţãtor, folosite de oficiile consulare, precum şi pentru toate mijloacele de transport aparţinând membrilor oficiului consular sau membrilor familiilor, este obligatorie asigurarea impotriva pagubelor cauzate terţilor.
2. În mãsura în care legile statului de resedinta nu prevãd altfel, dispoziţiile punctului 1 din prezentul articol nu sunt aplicabile angajaţilor consulari, membrilor personalului de serviciu consular care sunt cetãţeni ai statului de resedinta sau care domiciliazã în acest stat.
ART. 46
Ratificarea, intrarea în vigoare, denunţare
1. Prezenta convenţie va fi supusã ratificãrii, iar schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la Bucureşti, cat mai curând posibil.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data schimbului instrumentelor de ratificare. Ea va rãmâne în vigoare timp de 5 ani, cat şi dupã aceasta perioada, dacã nu va inceta sa mai fie în vigoare în condiţiile arãtate la punctul 3 din prezentul articol.
3. Oricare dintre inaltele pãrţi contractante poate sa denunţe prezenta convenţie la sfârşitul perioadei iniţiale de 5 ani sau la orice alta data dupã aceasta, notificând în scris aceasta hotãrâre, 12 luni înainte, celeilalte înalte pãrţi contractante.
Drept care plenipotenţiarii respectivi au semnat prezenta convenţie, punând sigiliul lor.
Facuta la Atena la 22 mai 1972, în doua exemplare originale în limba engleza, ambele texte fãcând deplina credinţa.



──────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016