Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 90 din 30 august 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 31 august 1999.
──────────
*) Traducere.
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,
considerând că lupta împotriva criminalităţii, ale cărei efecte se manifestă din ce în ce mai mult dincolo de frontierele unei ţări, impune pe plan internaţional folosirea unor mijloace moderne şi eficiente,
convinse de necesitatea de a se urma o politica penală comuna tinzând la protejarea societăţii,
conştiente de necesitatea de a respecta demnitatea umană şi de a favoriza reabilitarea delincvenţilor,
considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strânsă uniune între membrii săi,
au convenit după cum urmează:
TITLUL I
Definiţii
ART. 1
În înţelesul prezentei convenţii, expresia:
a) hotărâre represivă europeană desemnează orice hotărâre definitivă pronunţată de o jurisdicţie represivă a unui stat contractant, ca urmare a unei acţiuni penale;
b) infracţiune cuprinde, în afară de faptele constituind infracţiuni penale, pe cele care sunt vizate de dispoziţiile legale menţionate în anexa nr. 2, cu condiţia ca, dacă aceste dispoziţii dau competenţă unei autorităţi administrative, cel interesat să aibă posibilitatea de a aduce cauza în faţa unei instanţe jurisdicţionale;
c) condamnare înseamnă pronunţarea unei sancţiuni;
d) sancţiune desemnează orice pedeapsă şi măsură aplicate unei persoane ca urmare a unei infracţiuni şi pronunţate în mod expres printr-o hotărâre represivă europeană sau printr-o ordonanţă penală;
e) decădere desemnează orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicţie sau incapacitate;
f) hotărâre în lipsă desemnează orice hotărâre considerată astfel potrivit paragrafului 2 al art. 21;
g) ordonanţă penală desemnează oricare dintre hotărârile pronunţate într-un alt stat contractant, menţionate în anexa nr. 3.
TITLUL II
Executarea hotărârilor represive europene
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
(a) Condiţii generale de executare
ART. 2
Prezentul titlu este aplicabil:
a) sancţiunilor privative de libertate;
b) amenzilor sau confiscărilor;
c) decăderilor.
ART. 3
1. În cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta convenţie fiecare stat contractant are competenţa să procedeze la executarea unei sancţiuni pronunţate într-unul din celelalte state contractante şi care este executorie în acel stat.
2. Această competenţă nu poate fi exercitată decât ca urmare a unei cereri de executare, prezentată de celălalt stat contractant.
ART. 4
1. O sancţiune nu poate fi pusă în executare de către un alt stat contractant decât dacă, potrivit legii acestuia, fapta pentru care s-a pronunţat sancţiunea ar fi constituit, în cazul în care a fost săvârşită în acest stat, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil.
2. Dacă prin condamnare sunt reprimate mai multe infracţiuni dintre care unele nu întrunesc condiţiile prevăzute la paragraful 1, statul de condamnare indică partea din sancţiune aplicabilă infracţiunilor care întrunesc aceste condiţii.
ART. 5
Statul de condamnare nu poate cere executarea unei sancţiuni unui alt stat contractant decât dacă una sau mai multe dintre următoarele condiţii sunt îndeplinite:
a) dacă condamnatul are reşedinţa sa obişnuită în celălalt stat;
b) dacă executarea sancţiunii în celălalt stat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;
c) dacă este vorba de o sancţiune privativă de libertate care ar putea fi executată în celălalt stat, în continuarea unei alte sancţiuni privative de libertate pe care condamnatul o execută sau urmează să o execute în acest stat;
d) dacă celălalt stat este statul de origine al condamnatului şi s-a declarat deja că este gata să preia executarea acestei sancţiuni;
e) dacă apreciază că nu este în măsura să asigure el însuşi executarea sancţiunii, chiar recurgând la extrădare, iar celălalt stat are această posibilitate.
ART. 6
Executarea cerută în condiţiile stabilite prin dispoziţiile precedente nu poate fi refuzată în întregime sau în parte decât în unul dintre următoarele cazuri:
a) dacă executarea ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului solicitat;
b) dacă statul solicitat consideră că infracţiunea reprimată prin condamnare îmbracă un caracter politic sau este vorba de o infracţiune pur militară;
c) dacă statul solicitat consideră că există motive serioase de a se crede că respectiva condamnare a fost provocată sau agravată din considerente de rasă, religie, cetăţenie sau opinie politică;
d) dacă executarea este contrară angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;
e) dacă fapta constituie obiect de urmărire în statul solicitat sau dacă acesta hotărăşte să înceapă urmărirea;
f) dacă autorităţile competente ale statului solicitat au hotărât să nu înceapă urmărirea sau să înceteze urmărirea pe care au exercitat-o pentru aceeaşi faptă;
g) dacă fapta a fost săvârşită în afară teritoriului statului solicitant;
h) dacă statul solicitat nu este în măsura să pună în executare sancţiunea;
i) dacă cererea este întemeiată pe art. 5 lit. e) şi nici una dintre celelalte condiţii prevăzute de acest articol nu este îndeplinită;
j) dacă statul solicitat considera că statul solicitant este în măsura să asigure el însuşi executarea sancţiunii;
k) dacă, din cauza vârstei sale în momentul săvârşirii faptei, condamnatul nu ar putea fi urmărit în statul solicitat;
l) dacă sancţiunea este prescrisă potrivit legii statului solicitat;
m) în măsura în care prin hotărâre se pronunţă o decădere.
ART. 7
Nu se poate da curs unei cereri de executare dacă aceasta contravine principiilor recunoscute prin dispoziţiile titlului III - secţiunea 1.
(b) Efecte ale transmiterii executării
ART. 8
Pentru aplicarea prevederilor lit. c) a art. 6 şi a rezervei menţionate în anexa nr. 1, actele de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei, îndeplinite în mod valabil de autorităţile statului de condamnare, sunt considerate în statul solicitat ca producând acelaşi efect în ceea ce priveşte aprecierea prescripţiei potrivit dreptului acestui stat.
ART. 9
1. Condamnatul deţinut în statul solicitant, care va fi predat statului solicitat în scopul executării pedepsei, nu va fi nici urmărit, nici judecat, nici deţinut în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru vreo faptă anterioară predării, alta decât cea care a motivat condamnarea de executat, în afară următoarelor cazuri:
a) când statul care l-a predat consimte la aceasta. În acest scop se va prezenta o cerere, însoţită de toate actele utile şi de un proces-verbal judiciar în care se consemnează orice declaraţie făcută de condamnat. Acest consimţământ va fi dat atunci când infracţiunea pentru care este cerut ar putea da loc la extrădare potrivit legii statului solicitant al executării sau când extrădarea nu ar fi exclusă decât motivat de cuantumul pedepsei;
b) când, având posibilitatea să o facă, condamnatul nu a părăsit, în cele 45 de zile următoare eliberării sale definitive, teritoriul statului căruia i-a fost predat sau dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.
2. Totuşi statul solicitat pentru executare va putea lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale retrimiteri din teritoriul său sau, pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recursul la o procedură în lipsă.
ART. 10
1. Executarea este guvernată de legea statului solicitat şi numai acest stat este competent să ia toate hotărârile corespunzătoare, îndeosebi în ceea ce priveşte eliberarea condiţionată.
2. Numai statul solicitant are dreptul să statueze asupra oricărei forme de recurs vizând revizuirea condamnării.
3. Oricare dintre cele doua state poate să exercite dreptul de amnistiere sau de graţiere.
ART. 11
1. De îndată ce statul de condamnare a prezentat cererea de executare, el nu mai poate pune în executare sancţiunea care formează obiectul cererii. Totuşi statul de condamnare poate pune în executare o sancţiune privativă de libertate atunci când condamnatul se află deja deţinut pe teritoriul acestui stat, în momentul prezentării cererii.
2. Statul solicitant îşi recăpăta dreptul de executare:
a) dacă îşi retrage cererea mai înainte ca statul solicitat să îl fi informat despre intenţia sa de a da curs cererii;
b) dacă statul solicitat îl informează despre refuzul său de a da curs cererii;
c) dacă statul solicitat renunţă în mod expres la dreptul său de executare. Renunţarea nu poate avea loc decât dacă cele două state interesate consimt la aceasta sau dacă executarea nu mai este posibilă în statul solicitat. Ea este, în acest din urmă caz, obligatorie, dacă statul solicitant a cerut-o.
ART. 12
1. Autorităţile competente ale statului solicitat trebuie să pună capăt executării de îndată ce au cunoştinţă despre o graţiere, amnistie, o cale de atac vizând revizuirea sau despre orice altă hotărâre având ca efect înlăturarea caracterului executoriu al sancţiunii. Se procedează tot astfel în cazul executării unei amenzi, când condamnatul a plătit-o autorităţii competente a statului solicitant.
2. Statul solicitant informează, fără întârziere, statul solicitat despre orice hotărâre sau orice alt act de procedură intervenit pe teritoriul său, care, potrivit paragrafului precedent, pun capăt dreptului de executare.
(c) Dispoziţii diverse
ART. 13
1. Tranzitul pe teritoriul unui stat contractant al unei persoane care este deţinută şi trebuie să fie transferată spre un stat contractant terţ, în temeiul prezentei convenţii, se acordă la cererea statului unde această persoană este deţinută. Statul de tranzit poate pretinde să primească orice document relevant, înainte de a lua o hotărâre asupra cererii. Persoana transferată trebuie să rămână în detenţie pe teritoriul statului de tranzit, în afară de cazul în care statul de unde persoana este transferată nu cere punerea acesteia în libertate.
2. În afară cazurilor în care transferul este cerut potrivit art. 34, oricare stat contractant poate refuza să acorde tranzitul:
a) pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 6 lit. b) şi c);
b) dacă persoana în cauză este unul dintre resortisanţii săi.
3. În cazul în care se foloseşte calea aeriană, se face aplicarea următoarelor dispoziţii:
a) atunci când nici o aterizare nu este prevăzută, statul de unde persoana urmează să fie transferată poate înştiinţa statul peste al cărui teritoriu se va zbura că persoana în cauză este transferată în aplicarea prezentei convenţii. În caz de aterizare forţată această notificare produce efectele cererii de arestare provizorie menţionate la art. 32 paragraful 2 şi trebuie să se facă o cerere formală de tranzit corespunzătoare;
b) când se prevede o aterizare, se va face o cerere formală de tranzit.
ART. 14
Statele contractante renunţă să pretindă unul de la celălalt rambursarea cheltuielilor rezultând din aplicarea prezentei convenţii.
SECŢIUNEA a 2-a
Cereri de executare
ART. 15
1. Cererile prevăzute prin prezenta convenţie se fac în scris. Ele sunt adresate, ca toate comunicările necesare aplicării prezentei convenţii, fie de către Ministerul Justiţiei al statului solicitat, fie, în temeiul unui acord între statele contractante interesate, direct prin autorităţile statului solicitant către autorităţile statului solicitat şi retrimise pe aceeaşi cale.
2. În caz de urgenţă, cererile şi comunicările vor putea fi transmise prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (INTERPOL).
3. Orice stat contractant va putea, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscut că înţelege să deroge de la regulile de transmitere enunţate la paragraful 1 al prezentului articol.
ART. 16
Cererea de executare este însoţită de original sau de o copie certificată conformă hotărârii a cărei executare se cere, precum şi de toate documentele folositoare. Originalul sau o copie certificată conformă întregului dosar penal sau a unei părţi a acestuia se va transmite statului solicitat, la cererea acestuia. Caracterul executoriu al sancţiunii se certifică de autoritatea competentă a statului solicitant.
ART. 17
Dacă statul solicitat consideră că informaţiile comunicate de statul solicitant sunt insuficiente pentru a-i permite să aplice prezenta convenţie, el va cere completarea informaţiilor necesare. El poate fixa un termen pentru obţinerea acestor informaţii.
ART. 18
1. Autorităţile statului solicitat vor informa, fără întârziere, pe cele ale statului solicitant despre urmarea care a fost dată cererii de executare.
2. Dacă este cazul, autorităţile statului solicitat remit celor ale statului solicitant un document certificând că sancţiunea a fost executată.
ART. 19
1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al prezentului articol, nu poate fi pretinsă traducerea cererilor şi a pieselor-anexe.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aderare, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să îşi rezerve facultatea de a pretinde că cererile şi actele anexate să îi fie adresate însoţite fie de o traducere în propria sa limbă, fie de o traducere în oricare dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei sau în acea limbă pe care el o va indica. Celelalte state pot aplica regula reciprocităţii.
3. Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la traducerea cererilor şi pieselor anexate la acordurile sau aranjamentele în vigoare ori care urmează să intervină între două sau mai multe state contractante.
ART. 20
Piesele şi documentele transmise în aplicarea prezentei convenţii sunt scutite de legalizare.
SECŢIUNEA a 3-a
Hotărâri în lipsa şi ordonanţe penale
ART. 21
1. Sub rezerva dispoziţiilor contrare cuprinse în prezenta convenţie, executarea hotărârilor pronunţate în lipsa şi a ordonanţelor penale este supusă aceloraşi reguli ca pentru celelalte hotărâri.
2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, se consideră hotărâre lipsă, în înţelesul prezentei convenţii, orice hotărâre pronunţată de o jurisdicţie represivă a unui stat contractant ca urmare a unei acţiuni penale, atunci când condamnatul nu s-a înfăţişat personal în şedinţă.
3. Fără a aduce atingere prevederilor art. 25 paragraful 2, ale art. 26 paragraful 2 şi ale art. 29, se consideră contradictorie:
a) orice hotărâre în lipsă şi orice ordonanţă penală, confirmate sau pronunţate ca urmare a opoziţiei condamnatului în statul de condamnare;
b) orice hotărâre dată în lipsă, în apel, cu condiţia ca apelul împotriva hotărârii primei instanţe să fi fost introdus de către condamnat.
ART. 22
Hotărârea dată în lipsă şi ordonanţa penală, care nu au făcut încă obiectul unei opoziţii sau al unei alte căi de atac, pot fi trimise statului solicitat de îndată ce sunt pronunţate, spre notificare şi eventuală executare.
ART. 23
1. Dacă statul solicitat consideră că este cazul să dea urmare cererii de executare a unei hotărâri în lipsă sau a unei ordonanţe penale, el va lua măsuri să i se notifice condamnatului personal hotărârea pronunţată în statul solicitant.
2. În actul de notificare trimis condamnatului se va pune în vedere acestuia că:
a) o cerere de executare a fost prezentată potrivit prezentei convenţii;
b) singura cale de atac care îi este accesibilă este opoziţia prevăzută la art. 24;
c) declararea opoziţiei urmează a fi făcută la autoritatea ce îi este desemnată şi că această declarare este supusă, pentru a fi primită, condiţiilor cerute de art. 24, precum şi că poate cere să fie judecat de către autorităţile statului de condamnare;
d) pentru realizarea scopului acestei convenţii, în lipsa oricărei opoziţii în cadrul termenului prevăzut, hotărârea va fi considerată că a fost pronunţată cu audierea acuzatului.
3. O copie de pe actul de notificare va fi adresată fără întârziere autorităţii care a cerut executarea.
ART. 24
1. De îndată ce hotărârea a fost notificată potrivit prevederilor art. 23, singura cale de atac deschisă condamnatului este opoziţia. Această opoziţie este supusă, la alegerea condamnatului, fie jurisdicţiei competente a statului solicitant, fie celei a statului solicitat. Dacă condamnatul nu îşi exprimă opţiunea, opoziţia este supusă jurisdicţiei competente a statului solicitat.
2. În ambele cazuri prevăzute la paragraful precedent opoziţia este primită, dacă este făcută prin declaraţie adresată autorităţii competente a statului solicitat, în termen de 30 de zile din ziua notificării. Termenul se calculează potrivit prevederilor în materie existente în legea statului solicitat. Autoritatea competentă a acestui stat înştiinţează de îndată autoritatea care a făcut cererea de executare.
ART. 25
1. Dacă opoziţia se judecă în statul solicitant, condamnatul este citat să se prezinte în acest stat la şedinţa fixată pentru o nouă examinare a pricinii. Această citaţie i se va notifica personal cu cel puţin 21 de zile înainte de această nouă examinare. Acest termen poate fi redus, cu consimţământul condamnatului. Noua examinare va avea loc în faţa judecătorului competent al statului solicitant şi potrivit procedurii acestui stat.
2. Dacă condamnatul nu se prezintă în persoană sau nu este reprezentat potrivit legii statului solicitant, judecătorul declară opoziţia fără valoare, iar hotărârea sa este comunicată autorităţii competente a statului solicitat. La fel, când judecătorul declară opoziţia inadmisibilă. Şi într-un caz şi în celălalt, pentru realizarea scopului acestei convenţii, hotărârea pronunţată în lipsă sau ordonanţa penală se va considera că a fost pronunţată cu audierea acuzatului.
3. Dacă condamnatul se prezintă în persoană sau este reprezentat potrivit legii statului solicitant şi dacă opoziţia este admisibilă, cererea de executare se consideră fără valoare.
ART. 26
1. Dacă opoziţia se judecă în statul solicitat, condamnatul va fi citat să se prezinte în acest stat la şedinţa fixată pentru o nouă examinare a cauzei. Această citaţie i se va notifica personal cu cel puţin 21 de zile înainte de această nouă examinare. Acest termen poate fi redus cu consimţământul condamnatului. Noua examinare are loc în faţa judecătorului competent al statului solicitat şi potrivit procedurii acestui stat.
2. Dacă condamnatul nu se prezintă în persoană sau nu este reprezentat potrivit legii statului solicitat, judecătorul declară opoziţia neavenită. În acest caz, pentru realizarea scopului prezentei convenţii şi atunci când judecătorul declară opoziţia inadmisibilă, hotărârea pronunţată în lipsă sau ordonanţa penală se consideră că a fost pronunţată cu audierea acuzatului.
3. Dacă condamnatul se prezintă în persoană sau este reprezentat potrivit legii statului solicitat şi dacă opoziţia este admisibilă, fapta se judecă ca şi când ar fi fost săvârşită în acest stat. Totuşi nu se poate proceda la examinare, dacă prescripţia acţiunii ar fi împlinită. Hotărârea pronunţată în statul solicitant se consideră fără valoare.
4. Orice act în vederea urmăririi sau instrucţiei, îndeplinit în statul de condamnare potrivit legilor şi regulamentelor acolo în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi când ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea ca efect să confere actului respectiv o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul solicitant.
ART. 27
Pentru introducerea opoziţiei şi pentru procedura ce urmează cel condamnat în lipsa sau prin ordonanţă penală are dreptul să i se asigure, din oficiu, un apărător în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea statului solicitat şi, dacă este cazul, a statului solicitant.
ART. 28
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul art. 26 paragraful 3 şi executarea lor sunt supuse aplicării exclusive a legii statului solicitat.
ART. 29
Dacă condamnatul în lipsă sau prin ordonanţa penală nu face opoziţie, hotărârea se consideră contradictorie pentru aplicarea în întregime a prezentei convenţii.
ART. 30
Dispoziţiile legilor naţionale privitoare la restituirea în întregime sunt aplicabile atunci când, pentru raţiuni independente de voinţa sa, condamnatul a omis să respecte termenele prevăzute la art. 24, 25 şi 26 sau să se prezinte la şedinţa fixată pentru noua examinare a cauzei.
SECŢIUNEA a 4-a
Măsuri provizorii
ART. 31
Dacă persoana judecată este prezentă în statul solicitant, după ce a fost primită notificarea acceptării cererii acestui stat în vederea executării unei hotărâri implicând o privare de libertate, acest stat poate, dacă consideră necesar pentru a asigura executarea, să aresteze această persoana în scopul de a o transfera potrivit dispoziţiilor art. 43.
ART. 32
1. Când statul solicitant a cerut executarea, statul solicitat poate proceda la arestarea condamnatului:
a) dacă legea statului solicitat autorizează detenţia preventivă pentru acea infracţiune; şi
b) dacă există pericol de fugă sau, în cazul unei condamnări în lipsă, pericol de ascundere sau de alterare a probelor.
2. Când statul solicitant îşi anunţă intenţia de a cere executarea, statul solicitat poate, la cererea statului solicitant, să procedeze la arestarea condamnatului, în măsura în care condiţiile menţionate la lit. a) şi b) ale paragrafului precedent sunt îndeplinite. Această cerere trebuie să menţioneze infracţiunea care a atras condamnarea, data şi locul unde aceasta a fost săvârşită, precum şi semnalmentele, cât mai precise posibil, ale condamnatului. Cererea trebuie, de asemenea, să cuprindă o expunere succintă a faptelor pe care se sprijină condamnarea.
ART. 33
1. Detenţia este reglementată de legea statului solicitat, care determină, de asemenea, condiţiile în care persoana arestată poate fi pusă în libertate.
2. Detenţia ia sfârşit în orice caz:
a) dacă durata sa este egală cu cea a sancţiunii privative de libertate pronunţate;
b) dacă s-a procedat la arestare în aplicarea prevederilor art. 32 paragraful 2 şi dacă statul solicitat nu a primit în termen de 18 zile, începând cu data arestării, cererea însoţită de documentele prevăzute la art. 16.
ART. 34
1. Persoana deţinută în statul solicitat în temeiul art. 32 şi citată să se înfăţişeze în şedinţa tribunalului competent al statului solicitant, conform prevederilor art. 25, ca urmare a opoziţiei pe care a făcut-o, va fi transferată, în acest scop, pe teritoriul acestui din urmă stat.
2. Detenţia persoanei transferate nu va fi menţinută de statul solicitant în cazurile prevăzute la art. 33 paragraful 2 lit. a) sau dacă statul solicitant nu cere executarea noii condamnări. Persoana transferată este retrimisă în cel mai scurt termen în statul solicitat, în afară de cazul în care nu este pusă în libertate.
ART. 35
1. O persoană citată înaintea unui tribunal competent al statului solicitant, ca urmare a opoziţiei pe care a făcut-o, nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru vreo faptă anterioară plecării sale de pe teritoriul statului solicitat şi nemenţionată în citaţie, în afară de cazul în care această persoană consimte în mod expres, în scris. În cazul prevăzut la art. 34 paragraful 1, o copie de pe declaraţia de consimţământ se va transmite statului de unde persoana a fost transferată.
2. Efectele prevăzute la paragraful precedent încetează atunci când persoana citată, având posibilitatea să o facă, nu a părăsit teritoriul statului solicitant în termen de 15 zile de la data hotărârii care s-a pronunţat în urma şedinţei la care s-a înfăţişat sau dacă s-a reîntors, fără să fi fost din nou citată, după ce a părăsit teritoriul.
ART. 36
1. Când statul solicitant a cerut executarea unei confiscări, statul solicitat poate proceda la sechestru provizoriu, dacă legea sa prevede sechestrul pentru asemenea fapte.
2. Sechestrul este guvernat de legea statului solicitat, iar aceasta determină, de asemenea, condiţiile în care sechestrul poate fi ridicat.
SECŢIUNEA a 5-a
Executarea sancţiunilor
(a) Clauze generale
ART. 37
Executarea unei sancţiuni pronunţate în statul solicitant nu poate avea loc în statul solicitat decât în temeiul unei hotărâri a judecătorului acestui stat. Oricare stat contractant poate totuşi să abiliteze alte autorităţi pentru a lua asemenea hotărâri numai în cazul executării unei amenzi sau a unei confiscări şi dacă împotriva acestor hotărâri este prevăzută o cale de atac judiciară.
ART. 38
Cauza este adusă înaintea judecătorului sau autorităţii desemnate în temeiul art. 37, dacă statul solicitat consideră că este cazul să dea curs cererii de executare.
ART. 39
1. Înainte de a lua o hotărâre asupra cererii de executare, judecătorul va da condamnatului posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere. Dacă condamnatul cere, el este ascultat fie prin comisie rogatorie, fie personal, înaintea judecătorului. Audierea în persoană este dispusă ca urmare a cererii exprese a condamnatului.
2. Totuşi judecătorul poate, dacă condamnatul care a cerut să se înfăţişeze personal este deţinut în statul solicitant, să se pronunţe în lipsa acestuia asupra acceptării cererii de executare. În acest caz hotărârea privind substituirea sancţiunii, prevăzută la art. 44, se amână până ce condamnatul, ca urmare a transferului sau în statul solicitat, va avea posibilitatea să compară în faţa judecătorului.
ART. 40
1. Judecătorul sesizat cu pricina sau, în cazurile prevăzute la art. 37, autoritatea desemnată în temeiul aceluiaşi articol, se va asigura că:
a) sancţiunea a cărei executare se cere a fost aplicată printr-o hotărâre represivă europeană;
b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 4;
c) nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 6 lit. a) sau aceasta nu se opune executării;
d) executarea nu este în contradicţie cu art. 7;
e) în cazul unei condamnări în lipsă sau a unei ordonanţe penale, condiţiile menţionate la secţiunea a 3-a a acestui titlu sunt îndeplinite.
2. Orice stat contractant este liber să împuternicească judecătorul sau autoritatea desemnată în temeiul art. 37 cu examinarea altor condiţii de executare prevăzute prin prezenta convenţie.
ART. 41
Trebuie să se prevadă o cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul prezentei secţiuni, în vederea executării cerute, sau împotriva celor pronunţate într-o cale de atac împotriva unei decizii a autorităţii administrative desemnate în temeiul art. 37.
ART. 42
Statul solicitat este legat de constatarea faptelor, în măsura în care acestea sunt expuse în hotărâre sau în măsura în care aceasta se întemeiază implicit pe ele.
(b) Clauze specifice executării sancţiunilor privative de libertate
ART. 43
Dacă condamnatul este deţinut în statul solicitant, el trebuie, în afară unor dispoziţii contrare ale legii acestui stat, să fie transferat în statul solicitat de îndată ce statul solicitant a fost informat despre acceptarea cererii de executare.
ART. 44
1. Când cererea de executare este primită, judecătorul va substitui sancţiunii privative de libertate pronunţate de statul solicitant o sancţiune prevăzută de propria sa lege pentru aceeaşi faptă. Această sancţiune poate, în limitele indicate la paragraful 2, să fie de altă natură sau durată decât cea pronunţată în statul solicitant. Dacă aceasta din urmă sancţiune este mai mică decât minimul pe care legea statului solicitat îl îngăduie a fi pronunţat, judecătorul nu va fi legat de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul solicitant.
2. Când stabileşte sancţiunea, judecătorul nu poate agrava situaţia penală a condamnatului rezultată din hotărârea pronunţată în statul solicitant.
3. Orice parte a sancţiunii pronunţată în statul solicitant şi orice perioadă de detenţie provizorie, executată de condamnat după condamnare, se deduc integral. Tot astfel se va proceda în ceea ce priveşte perioada de deţinere preventivă executată de condamnat în statul solicitant, înainte de condamnarea sa, în măsura în care această obligaţie decurge din legea acestui stat.
4. Orice stat contractant poate, în orice moment, să depună pe lângă secretarul general al Consiliului Europei o declaraţie care îi conferă, în temeiul prezentei convenţii, dreptul de a executa o sancţiune privativă de libertate de aceeaşi natură cu cea pronunţată în statul solicitant, chiar dacă durata acesteia depăşeşte maximul prevăzut în legea sa naţională pentru o sancţiune de această natură. Totuşi această regulă nu se poate aplica decât în cazurile în care legea naţională a acestui stat permite să se pronunţe, pentru aceeaşi faptă, o sancţiune care are cel puţin aceeaşi durată cu cea pronunţată în statul solicitant, dar care este de o natură mai severă. Sancţiunea aplicată potrivit prezentului paragraf poate, dacă durata şi finalitatea sa o cer, să fie executată într-un stabiliment penitenciar destinat executării unor sancţiuni de altă natură.
(c) Clauze specifice executării amenzilor sau confiscărilor
ART. 45
1. Când cererea de executare a unei amenzi sau a confiscării unei sume de bani este admisă, judecătorul sau autoritatea desemnată în temeiul art. 37 schimbă cuantumul acesteia în unităţile monetare ale statului solicitat, aplicând paritatea de schimb în vigoare în momentul în care s-a pronunţat hotărârea. El determină astfel cuantumul amenzii sau al sumei de confiscat, fără să poată totuşi depăşi maximul fixat prin legea acestui stat pentru o astfel de faptă.
2. Totuşi judecătorul sau autoritatea desemnată în temeiul art. 37 este liber să menţină, până la nivelul cuantumului pronunţat în statul solicitant, condamnarea la amendă sau la confiscare, când această sancţiune nu este prevăzută pentru aceeaşi faptă prin legea statului solicitat, dar aceasta îngăduie pronunţarea unor sancţiuni mai grave. Tot astfel se procedează când sancţiunea pronunţată de statul solicitant depăşeşte cuantumul prevăzut prin legea statului solicitat pentru aceeaşi faptă, dar această lege îngăduie să se pronunţe sancţiuni mai grave.
3. Toate înlesnirile de plată în legătură fie cu termenul, fie cu eşalonarea vărsămintelor, acordate de statul solicitant, vor fi respectate de statul solicitat.
ART. 46
1. Când cererea de executare vizează confiscarea unui obiect determinat, judecătorul sau autoritatea desemnată în temeiul art. 37 nu poate dispune confiscarea acestui obiect decât în cazul în care aceasta este permisă de legea statului solicitat, pentru aceeaşi faptă.
2. Totuşi judecătorul sau autoritatea desemnată în temeiul art. 37 este liber să menţină confiscarea pronunţată în statul solicitant atunci când această sancţiune nu este prevăzută în legea statului solicitat pentru aceeaşi faptă, dar această lege permite să se pronunţe sancţiuni mai grave.
ART. 47
1. Cele rezultate din executarea amenzilor şi confiscărilor revin tezaurului statului solicitat, fără a fi prejudiciate drepturile terţilor.
2. Obiectele confiscate care prezintă un interes deosebit pot fi remise, la cererea sa, statului solicitant.
ART. 48
Când executarea unei amenzi se dovedeşte imposibilă, poate fi aplicată o sancţiune substitutivă privativă de libertate de către un judecător al statului solicitat, dacă legea ambelor state o prevede într-un asemenea caz, în afară de situaţia în care statul solicitant nu şi-a limitat, în mod expres, cererea sa de executare numai la amendă. Dacă judecătorul hotărăşte să impună o sancţiune substitutivă privativă de libertate, se aplică regulile următoare:
a) când schimbarea amenzii într-o sancţiune privativă de libertate este deja prevăzută în condamnarea pronunţată în statul solicitant sau direct în legea acestui stat, judecătorul statului solicitat îi va stabili felul şi durata după regulile prevăzute în legea sa. Dacă sancţiunea privativă de libertate, deja hotărâtă în statul solicitant, este sub minimul pe care legea statului solicitat îl permite a fi pronunţat, judecătorul nu va fi legat de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii aplicate în statul solicitant;
b) în celelalte cazuri judecătorul statului solicitat procedează la transformare potrivit propriei sale legi, respectând limitele prevăzute de legea statului solicitant.
(c) Clauze specifice executării decăderilor
ART. 49
1. Când o cerere de executare a unei decăderi este formulată, aceasta nu poate avea efect cu privire la decăderea pronunţată în statul solicitant, decât dacă legea statului solicitat permite să se pronunţe decăderea pentru asemenea infracţiune.
2. Judecătorul sesizat cu respectiva cauză apreciază oportunitatea executării decăderii pe teritoriul ţării sale.
ART. 50
1. Dacă judecătorul dispune executarea decăderii, el îi determină durata, în limitele prescrise prin propria sa legislaţie, fără a putea depăşi pe acelea care sunt fixate prin hotărâre represivă pronunţată în statul solicitant.
2. Judecătorul poate limita decăderea la o parte a drepturilor a căror privare sau suspendare este pronunţată.
ART. 51
Prevederile art. 11 nu sunt aplicabile decăderilor.
ART. 52
Statul solicitat are dreptul să îl repună pe condamnat în drepturile din care a fost decăzut, în temeiul unei hotărâri date în aplicarea prevederilor prezentei secţiuni.
TITLUL III
Efectele internaţionale ale hotărârilor represive europene
SECŢIUNEA 1
Ne bis in idem
ART. 53
1. O persoana care a făcut obiectul unei hotărâri represive europene nu poate, pentru aceeaşi faptă, să fie urmărită, condamnată sau supusă executării unei sancţiuni în alt stat contractant:
a) când a fost achitată;
b) când sancţiunea aplicată:
(i) a fost în întregime executată ori este în curs de executare; sau
(ii) a făcut obiectul unei graţieri ori amnistii purtând asupra totalităţii sancţiunii sau părţii neexecutate a acesteia; sau
(iii) nu mai poate fi executată din cauza prescripţiei;
c) când judecătorul a constatat vinovăţia autorului infracţiunii fără să pronunţe vreo sancţiune.
2. Totuşi un stat contractant nu este obligat, în afară de cazul în care nu a cerut el însuşi urmărirea, să recunoască efectul ne bis în idem, dacă fapta care a dat loc hotărârii a fost săvârşită împotriva unei persoane, unei instituţii, unui bun care are statut public în acest stat sau dacă persoana care a format obiectul judecăţii avea ea însăşi un statut public în acest stat.
3. În afară de acestea, orice stat contractant în care fapta a fost săvârşită sau este considerată ca atare potrivit legii acestui stat nu este obligat să recunoască efectul ne bis în idem, dacă nu a cerut el însuşi urmărirea.
ART. 54
Dacă începe o nouă urmărire împotriva unei persoane judecate pentru aceeaşi faptă într-un alt stat contractant, orice perioadă privativă de libertate suferită în executarea hotărârii trebuie redusă din sancţiunea care va fi eventual pronunţată.
ART. 55
Prezenta secţiune nu împiedică aplicarea dispoziţiilor naţionale mai largi privind efectul ne bis în idem asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate.
SECŢIUNEA a 2-a
Luarea în considerare
ART. 56
Orice stat contractant ia măsurile legislative pe care le consideră potrivite pentru a permite instanţelor sale ca, la pronunţarea unei hotărâri, să ia în considerare orice hotărâre represivă europeană, pronunţată în contradictoriu anterior pentru o altă infracţiune, în scopul de a se adăuga acestei hotărâri, în totalitate sau în parte, efectele pe care legea sa le prevede pentru hotărârile pronunţate pe teritoriul său. El determină condiţiile în care această hotărâre este luată în considerare.
ART. 57
Orice stat contractant ia măsurile legislative pe care le consideră potrivite pentru a permite luarea în considerare a oricărei hotărâri represive europene contradictorii, în scopul de a face aplicabile, în totalitate sau în parte, decăderile prevăzute prin legea sa pentru hotărârile pronunţate pe teritoriul său. El determină condiţiile în care această hotărâre este luată în considerare.
TITLUL IV
Dispoziţii finale
ART. 58
1. Prezenta convenţie este deschisă semnării de către statele membre reprezentate în Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei. Ea va fi ratificată sau acceptată. Instrumentele de ratificare sau de acceptare se vor depune la secretarul general al Consiliului Europei.
2. Convenţia va intra în vigoare după 3 luni de la data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare sau de acceptare.
3. Convenţia va intra în vigoare, faţă de orice stat semnatar care o va ratifica sau o va accepta ulterior, după 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare sau de acceptare.
ART. 59
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei să adere la prezenta convenţie. Rezoluţia privind această invitaţie va trebui să primească acordul unanim al membrilor consiliului care au ratificat convenţia.
2. Aderarea se va efectua prin depunerea, pe lângă secretarul general al Consiliului Europei, a unui instrument de aderare, care va avea efect după 3 luni de la data depunerii sale.
ART. 60
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare, să desemneze teritoriul ori teritoriile cărora li se va aplica prezenta convenţie.
2. Orice stat contractant poate, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice alt moment ulterior, să extindă aplicarea prezentei convenţii, prin declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, asupra oricărui alt teritoriu desemnat în declaraţie, ale cărui relaţii internaţionale le asigură sau pentru care este abilitat să stipuleze.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul paragrafului precedent va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în aceasta declaraţie, în condiţiile prevăzute la art. 66.
ART. 61
1. Orice stat contractant poate, în momentul depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare să declare că foloseşte una sau mai multe rezerve menţionate în anexa nr. 1.
2. Orice stat contractant poate retrage, în întregime sau în parte, o rezervă formulată de el în temeiul paragrafului precedent, pe calea unei declaraţii adresate secretarului general al Consiliului Europei, care va produce efecte de la data primirii sale.
3. Statul contractant care a formulat o rezervă cu privire la o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziţii de către alt stat; totuşi el poate, dacă rezerva este parţială sau condiţională, să pretindă aplicarea acestei dispoziţii în măsura în care el a acceptat-o.
ART. 62
1. Orice stat contractant poate în orice moment să indice, pe calea unei declaraţii adresate secretarului general al Consiliului Europei, dispoziţiile legale de inclus în anexa nr. 2 sau 3.
2. Orice modificare a dispoziţiilor naţionale menţionate în anexa nr. 2 sau 3 trebuie să fie notificată secretarului general al Consiliului Europei, dacă modificarea face să devină inexactă informaţia dată prin aceste anexe.
3. Modificările aduse anexei nr. 2 sau 3 în aplicarea paragrafelor precedente produc efect, pentru fiecare stat contractant, după o lună de la data notificării lor de către secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 63
1. Orice stat contractant trebuie, în momentul depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aderare, să furnizeze secretarului general al Consiliului Europei toate informaţiile utile privind sancţiunile aplicabile în acest stat şi executarea acestora în vederea aplicării prezentei convenţii.
2. Orice modificare ulterioară care face să devină inexacte informaţiile furnizate în temeiul paragrafului precedent trebuie să fie, de asemenea, comunicată secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 64
1. Prezenta convenţie nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor decurgând din tratatele de extrădare şi din convenţiile internaţionale multilaterale privind materii speciale şi nici dispoziţiilor care privesc materiile ce formează obiectul prezentei convenţii şi care sunt cuprinse în alte convenţii existente între statele contractante.
2. Statele contractante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale privitoare la problemele reglementate prin prezenta convenţie, decât pentru a completa dispoziţiile acesteia sau pentru a înlesni aplicarea principiilor pe care le cuprinde.
3. Totuşi, dacă două sau mai multe state contractante au stabilit sau urmează să-şi stabilească relaţiile lor în temeiul unei legislaţii uniforme sau al unui regim special, ele vor avea facultatea să reglementeze raporturile lor mutuale în materie întemeindu-se exclusiv pe aceste sisteme, independent de dispoziţiile prezentei convenţii.
4. Statele contractante care vor exclude din raporturile lor mutuale aplicarea prezentei convenţii potrivit paragrafului precedent vor adresa în acest scop o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 65
Comitetul European pentru Probleme Criminale al Consiliului Europei va urmări executarea prezentei convenţii şi va înlesni, în măsura în care este necesar, reglementarea amiabilă a oricărei dificultăţi pe care executarea convenţiei ar produce-o.
ART. 66
1. Prezenta convenţie va rămâne în vigoare pe durată nelimitată.
2. Orice stat contractant va putea, în ceea ce îl priveşte, să denunţe prezenta convenţie printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
3. Denunţarea va avea efect după 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
ART. 67
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre reprezentate în Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei şi oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii potrivit dispoziţiilor art. 58;
d) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art. 19 paragraful 2;
e) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art. 44 paragraful 4;
f) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art. 60;
g) orice rezervă formulată în aplicarea dispoziţiilor art. 61 paragraful 1 sau retragerea unei asemenea rezerve;
h) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art. 62 paragraful 1 şi orice notificare ulterioară primită în aplicarea dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol;
i) orice informare primită în aplicarea dispoziţiilor art. 63 paragraful 1 şi orice notificare ulterioară primită în aplicarea dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol;
j) orice notificare privitoare la acorduri bilaterale sau multilaterale încheiate în aplicarea dispoziţiilor art. 64 paragraful 2 sau privitoare la o legislaţie uniformă introdusă în aplicarea dispoziţiilor art. 64 paragraful 3;
k) orice notificare primită în aplicarea dispoziţiilor art. 66 şi data de la care denunţarea va produce efect.
ART. 68
Prezenta convenţie, declaraţiile şi notificările pe care le încuviinţează nu se vor aplica decât cu privire la executarea hotărârilor intervenite ulterior intrării sale în vigoare între statele contractante interesate.
Drept care, subsemnaţii, corespunzător autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.
Întocmită la Haga la 28 mai 1970, în limbile franceză şi engleză, ambele texte având aceeaşi valabilitate, într-un singur exemplar care se va depune în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica o copie, certificată conformă, fiecăruia dintre statele semnatare şi care au aderat.
ANEXA 1
Fiecare dintre statele contractante poate declara că îşi rezervă dreptul:
a) să refuze executarea dacă apreciază că condamnarea priveşte infracţiunea de natură fiscală sau religioasă;
b) să refuze executarea unei sancţiuni pronunţate pentru o faptă care, potrivit legii sale, ar fi fost de competentă exclusivă a unei autorităţi administrative;
c) să refuze executarea unei hotărâri represive europene pronunţate de autorităţile statului solicitant la o dată când acţiunea penală pentru infracţiunea care a fost sancţionată ar fi fost prescrisă, după propria sa lege;
d) să refuze executarea hotărârilor în lipsa şi a ordonanţelor penale sau numai a uneia dintre aceste categorii de hotărâri;
e) să refuze aplicarea dispoziţiilor art. 8 în cazurile în care există o competenţă de origine şi să nu recunoască, în aceste cazuri, decât echivalenţa actelor îndeplinite în statul solicitant şi care au un efect de întrerupere sau suspendare a prescripţiei;
f) să accepte aplicarea titlului III numai în ceea ce priveşte una dintre cele două secţiuni ale sale.
ANEXA 2
LISTA
cuprinzând infracţiuni, altele decât infracţiunile penale
Se asimilează infracţiunilor reprimate prin legea penală următoarele:
- în Franţa - orice comportament ilegal sancţionat printr-o contravention de grande voirie;
– în Republica Federală Germania - orice comportament ilegal pentru care este prevăzută procedura instituită prin legea asupra violării dispoziţiilor privind ordinea (Gesetz Sber Ordnungswidrigkeiten) din 24 mai 1968 (BGBL 1968 I, 481);
– în Italia - orice comportament ilegal căruia îi este aplicabilă Legea nr. 317 din 3 martie 1967.
ANEXA 3
LISTA
cuprinzând ordonanţele penale
Austria
Strafverfugung (articolele 460-462 din Codul de procedura penală).
Danemarca
Bodeforelaeg ou Udenretlig bodevedtagelse (art. 931 din Legea asupra administrării justiţiei).
Franţa
1. Amenda de composition (art. 524-528 din Codul de procedura penală şi art. R42-R50).
2. Ordonance penale, aplicată numai în departamentele Bas-Rhin, Haut-Rhin şi Moselle.
Republica Federală Germania
1. Strafbefbl (art. 407-412 din Codul de procedură penală).
2. Strafverfugung (art. 413 din Codul de procedură penală).
3. Bussgeldbescheid (art. 65-66 din Legea din 24 mai 1968 - BGBL 1968 I, 481).
Italia
1. Decreto penale (art. 506-10 din Codul de procedură penală).
2. Decreto penale în materie fiscală (Legea nr. 4 din 7 ianuarie 1929).
3. Decreto penale în materie de navigaţie (art. 1242-43 din Codul asupra navigaţiei).
4. Decizia pronunţată în temeiul Legii nr. 317 din 3 martie 1967.
Luxemburg
1. Ordonance penale (Legea din 31 iulie 1924 privind organizarea ordonanţelor penale).
2. Ordonance penale (art. 16 din Legea din 14 februarie 1955 privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice).
Norvegia
1. Forelegg (art. 289-290 din Legea asupra procedurii judiciare în materie penală).
2. Forenklet forelegg (art. 31 B din Codul rutier din 19 iunie 1965).
Suedia
1. Strafforelaggande (cap. 48 din Codul de procedură penală).
2. Forelaggande av ordningsbot (cap. 48 din Codul de procedură penală).
Elveţia
1. Strafbefehl (Argovie, Bale-Ville, Schaffhouse, Schwyz, Uri, Zug, Zurrich). Ordonnance penale (Fribourg, Valais).
2. Strafantrag (Unterwalden-le Das).
3. Strafbescheid (Saint-Gall).
4. Strafmandat (Berne, Grisons, Soleure, Unterwalden-le Haut).
5. Strafverfugung (Appenzell Rhodes Exterieures, Glaris, Schaffhouse, Thurgovie).
6. Abwandlungserkenntnis (Lucerne).
7. Bussenentscheid (Appenzell Rhodes Interieures).
8. Ordonance de condamnation (Vaud).
9. Mandat de repression (Neuchatel).
10. Avis de contravention (Geneve, Vaud).
11. Prononce prefectoral (Vaud).
12. Prononce de contravention (Valais).
13. Decreto di accusa (Tessin).
Turcia
Ceza Kararnamesi (art. 386-91 din Codul de procedură penală) şi toate hotărârile prin care autorităţile administrative pronunţă pedepse.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
