Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
*) Traducere.──────────
PREAMBUL
Statele părţi ale prezentei Convenţii,
preocupate de gravitatea problemelor pe care le pune corupţia şi de ameninţarea pe care aceasta o constituie pentru stabilitatea şi siguranţa societăţilor, subminând instituţiile şi valorile democratice, valorile etice şi justiţia şi compromiţând dezvoltarea durabilă şi statul de drept,
preocupate în egală măsură de legăturile existente între corupţie şi celelalte forme ale criminalităţii, în special criminalitatea organizată şi criminalitatea economică, inclusiv spălarea banilor,
preocupate, pe de altă parte, de faptul că problemele de corupţie care poartă asupra unor bunuri considerabile, putând reprezenta o parte substanţială a resurselor statelor, şi care ameninţă stabilitatea politică şi dezvoltarea durabilă a acestor state,
convinse că fenomenul corupţiei nu mai este o problemă locală, ci un fenomen transnaţional care loveşte toate societăţile şi toate economiile, ceea ce face esenţială cooperarea internaţională, pentru a o preveni şi pentru a o opri,
convinse în egală măsură că o abordare globală şi multidisciplinară este necesară pentru a preveni şi combate eficient corupţia,
convinse, pe de altă parte, că oferirea de asistenţă poate contribui într-o manieră importantă la prevenirea şi combaterea eficace a corupţiei, inclusiv prin întărirea capacităţii şi instituţiilor statului,
convinse de faptul că dobândirea ilicită a bogăţiilor personale poate fi îndeosebi dăunătoare instituţiilor democratice, economiilor naţionale şi statului de drept,
hotărâte să prevină, să descopere şi să descurajeze în mod eficient transferurile internaţionale de bunuri dobândite ilicit şi să consolideze cooperarea internaţională în recuperarea de bunuri,
recunoscând principiile fundamentale ale respectării garanţiilor prevăzute de lege în procedurile penale şi în procedurile civile sau administrative privind recunoaşterea drepturilor de proprietate,
fiind conştiente de responsabilitatea ce revine statelor de a eradica acest flagel şi că acestea trebuie să coopereze între ele, cu sprijinul şi participarea persoanelor şi grupurilor care nu aparţin sectorului public, cum ar fi societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile de persoane, pentru ca eforturile lor în acest domeniu să fie eficiente,
având în egală măsură conştiinţa principiilor bunei gestiuni a afacerilor publice şi a bunurilor publice, de echitate, de responsabilitate şi de egalitate în faţa legii, precum şi de necesitate a păstrării integrităţii şi favorizării unei culturi de refuz al corupţiei,
salutând lucrările conduse de Comisia pentru prevenirea criminalităţii şi pentru justiţie penală şi de Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi criminalităţii pentru a combate corupţia,
amintind lucrările conduse în acest domeniu de alte organizaţii internaţionale şi religioase, mai ales activităţile Consiliului de Cooperare Vamală (numit şi Organizaţia Mondială a Vămilor), Consiliului Europei, Ligii Statelor Arabe, Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Organizaţiei Statelor Americane, Uniunii Africane şi Uniunii Europene,
luând act cu satisfacţie de instrumentele multilaterale de prevenire şi combatere a corupţiei, precum, între altele, Convenţia interamericană împotriva corupţiei, adoptată de Organizaţia Statelor Americane la 29 martie 1996, Convenţia privind combaterea corupţiei implicând funcţionari ai comunităţilor europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 26 mai 1997, Convenţia privind combaterea corupţiei agenţilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale, adoptată de Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică la 21 noiembrie 1977, Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei la 27 ianuarie 1999, Convenţia civilă privind corupţia, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 9 septembrie 1997, şi Convenţia de prevenire şi combatere a corupţiei, adoptată de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Africane la 12 iulie 2003,
salutând, de asemenea, intrarea în vigoare la 29 septembrie 2003 a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,
au convenit cele ce urmează:
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Obiect
Prezenta convenţie are ca obiect:
a) promovarea şi consolidarea măsurilor în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei în modul cel mai eficient;
b) promovarea, înlesnirea şi sprijinul cooperării internaţionale şi asistenţei tehnice în scopul prevenirii corupţiei şi al luptei împotriva acesteia, inclusiv recuperarea de bunuri;
c) promovarea integrităţii, responsabilităţii şi bunei gestiuni a afacerilor publice şi a bunurilor publice.
ART. 2
Terminologie
În sensul prezentei convenţii:
a) prin agent public se înţelege: (i) orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat parte, care a fost numită ori aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care este remunerată ori neremunerată, şi oricare ar fi nivelul său ierarhic; (ii) orice persoană care exercită o funcţie publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (iii) orice persoană definită ca "agent public" în dreptul intern al unui stat parte. Totuşi, în scopurile anumitor măsuri specifice prevăzute în cap. II al prezentei convenţii, prin agent public se poate înţelege orice persoană care exercită o funcţie publică sau care prestează un serviciu public, aşa cum aceşti termeni sunt definiţi în dreptul intern al statului parte şi aplicaţi în domeniul pertinent al dreptului acestui stat;
b) prin agent public străin se înţelege orice persoană care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unei ţări străine, care a fost numită sau aleasă, şi orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică;
c) prin funcţionar al unei organizaţii internaţionale publice se înţelege un funcţionar internaţional sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei;
d) prin bunuri se înţelege orice tip de bun, corporal sau incorporal, mobil ori imobil, tangibil sau intangibil, precum şi actele juridice ori documentele atestând proprietatea acestor bunuri sau drepturile referitoare la acestea;
e) prin produs al infracţiunii se înţelege orice bun provenit direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni ori obţinut direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni;
f) prin blocare sau sechestru se înţelege interdicţia temporară a transferului, conversiei, dispoziţiei ori circulaţiei bunurilor sau faptul de a fi asumat temporar paza ori controlul de bunuri pe baza unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti sau a unei alte autorităţi competente;
g) prin confiscare se înţelege deposedarea permanentă de bunuri pe baza unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti sau a unei alte autorităţi competente;
h) prin infracţiune principală se înţelege orice infracţiune în urma căreia rezultă un produs care este susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni definite la art. 23 din prezenta convenţie;
i) prin livrare supravegheată se înţelege metoda care constă în permiterea ieşirii de pe teritoriul, trecerii prin teritoriul sau intrării pe teritoriul unuia ori mai multor state, a unor expedieri ilicite sau suspecte de a fi ilicite, sub controlul autorităţilor competente ale acestor state, în vederea anchetării unei infracţiuni şi identificării persoanelor implicate în săvârşirea acesteia.
ART. 3
Domeniul de aplicare
1. Prezenta convenţie se aplică, în conformitate cu dispoziţiile sale, prevenirii corupţiei, anchetelor şi urmăririlor privind corupţia, precum şi blocării, sechestrului, confiscării şi restituirii produsului provenind din infracţiunile prevăzute în conformitate cu prezenta convenţie.
2. În scopurile aplicării prezentei convenţii nu este necesar, în afara dispoziţiilor contrare, ca infracţiunile stabilite conform acesteia să cauzeze o daună sau un prejudiciu patrimonial statului.
ART. 4
Protecţia suveranităţii
1. Statele părţi îşi execută obligaţiile decurgând din prezenta convenţie într-un mod compatibil cu principiile egalităţii suverane şi integrităţii teritoriale a statelor şi cu principiul neamestecului în afacerile interne ale altor state.
2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu abilitează un stat parte să exercite asupra teritoriului unui alt stat o competenţă şi funcţiuni care sunt exclusiv rezervate autorităţilor acestui alt stat de către dreptul său intern.
CAP. II
Măsuri preventive
ART. 5
Politici şi practici de prevenire a corupţiei
1. Fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei eficiente şi coordonate care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate.
2. Fiecare stat parte se străduieşte să pună la punct şi să promoveze practici eficiente pentru prevenirea corupţiei.
3. Fiecare stat parte se străduieşte să evalueze periodic instrumentele juridice şi măsurile administrative pertinente pentru a determina dacă acestea sunt corespunzătoare pentru a preveni şi combate corupţia.
4. Statele părţi colaborează, conform principiilor fundamentale ale sistemului lor juridic, între ele şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale, pentru a promova şi a pune la punct măsurile prevăzute în prezentul articol. În cadrul acestei colaborări ele pot participa la programe şi proiecte internaţionale care urmăresc prevenirea corupţiei.
ART. 6
Organismul sau organismele de prevenire a corupţiei
1. Fiecare stat parte face astfel încât, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, să existe unul sau mai multe organisme, după cum convine, însărcinate să prevină corupţia prin mijloace precum:
a) aplicarea politicilor prevăzute la art. 5 din prezenta convenţie şi, dacă este cazul, supervizarea şi coordonarea acestei aplicări;
b) sporirea şi difuzarea informaţiilor privind prevenirea corupţiei.
2. Fiecare stat parte acordă organismului sau organismelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol independenţa necesară, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, pentru a permite exercitarea eficientă a funcţiilor lor la adăpost de orice influenţă nedorită. Resursele materiale şi personalul specializat necesar, precum şi formarea de care acest personal poate avea nevoie pentru a-şi exercită funcţiile trebuie să le fie furnizate.
3. Fiecare stat parte comunică secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite numele şi adresa autorităţii sau autorităţilor susceptibile de a acorda asistenţă altor state părţi în stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a corupţiei.
ART. 7
Sectorul public
1. Fiecare stat parte se străduieşte, dacă este cazul şi conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, să adopte, să menţină şi să consolideze sisteme de recrutare, de angajare, de încurajare a fidelităţii, de promovare şi de pensionare a funcţionarilor şi, dacă este cazul, a altor agenţi publici nenumiţi, care:
a) se bazează pe principiile de eficienţă şi de transparenţă şi pe criterii obiective, precum meritul, echitatea şi aptitudinea;
b) cuprind proceduri corespunzătoare pentru a selecţiona şi pentru a forma persoanele numite să ocupe posturi publice considerate ca fiind în mod special expuse la corupţie şi, dacă este cazul, pentru a asigura o rotaţie pe aceste posturi;
c) favorizează o remuneraţie corespunzătoare şi bareme de tratament echitabil, ţinând seama de nivelul de dezvoltare economică a statului parte;
d) favorizează oferta de programe de educare şi de formare care să le permită să-şi îndeplinească corect, onorabil şi adecvat funcţiile şi să beneficieze de o formare specializată corespunzătoare care să-i sensibilizeze mai mult la riscurile corupţiei inerente exerciţiului funcţiilor lor. Aceste programe pot face referire la codurile şi normele de conduită aplicabile.
2. Fiecare stat parte are în vedere, de asemenea, să adopte măsuri legislative şi administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele prezentei convenţii şi conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, cu scopul de a determina criterii pentru candidatura şi alegerea la un mandat public.
3. Fiecare stat parte are în vedere, de asemenea, să adopte măsuri legislative şi administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele prezentei convenţii şi conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său intern, cu scopul de a spori transparenţa finanţării candidaturilor la un mandat public electiv şi, eventual, a finanţării partidelor politice.
4. Fiecare stat parte se străduieşte, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să adopte, să menţină şi să consolideze sisteme care să favorizeze transparenţa şi să prevină conflictele de interese.
ART. 8
Codurile de conduită ale agenţilor publici
1. Pentru a lupta împotriva corupţiei, fiecare stat parte încurajează în mod special integritatea, cinstea şi răspunderea agenţilor publici, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic.
2. În particular, fiecare stat parte se străduieşte să aplice, în cadrul propriilor sisteme instituţionale şi juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea corectă, onorabilă şi corespunzătoare a funcţiilor publice.
3. Pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte ia act, dacă este cazul şi conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, de iniţiativele pertinente ale organizaţiilor regionale, interregionale şi multilaterale, precum Codul internaţional de conduită al agenţilor funcţiei publice, anexă la Rezoluţia nr. 51/59 a Adunării generale din 12 decembrie 1996.
4. Fiecare stat parte are în vedere, de asemenea, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să aplice măsuri şi sisteme de natură să înlesnească semnalarea prin agenţii publici ai autorităţilor competente a actelor de corupţie despre care au luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor lor.
5. Fiecare stat parte se străduieşte, dacă este cazul şi conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să aplice măsuri şi sisteme care să-i oblige pe agenţii publici să declare autorităţilor competente toate activităţile exterioare, orice ocupaţie, orice plasamente, orice bunuri şi orice dar sau avantaj substanţial din care ar putea rezultă un conflict de interese cu funcţiile lor de agent public.
6. Fiecare stat parte are în vedere să ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri disciplinare sau alte măsuri care se dovedesc a fi necesare împotriva agenţilor publici care încalcă codurile ori normele instituite în baza prezentului articol.
ART. 9
Achiziţiile publice şi gestiunea finanţelor publice
1. Fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, măsurile necesare pentru a stabili un sistem corespunzător de achiziţii publice care să se bazeze pe transparenţă, concurenţă şi criterii obiective pentru luarea de decizii şi care, între altele, să fie eficiente pentru prevenirea corupţiei. Aceste sisteme, pentru aplicarea cărora se poate ţine seama de valori-cadru, prevăd mai ales:
a) difuzarea publică a informaţiilor privind procedurile de achiziţii publice şi contracte, aici fiind cuprinse informaţiile despre apelurile de oferte şi de informare corespunzătoare asupra atribuirii de contracte, fiind lăsat suficient timp potenţialilor ofertanţi pentru a stabili şi înscrie oferta lor;
b) stabilirea anterioară a condiţiilor de participare, inclusiv criteriile de selecţie şi de atribuire, şi regulile apelurilor de oferte şi publicarea lor;
c) folosirea criteriilor obiective şi predeterminate pentru luarea de decizii privind achiziţiile publice, cu scopul de a facilita verificarea ulterioară a aplicării corecte a regulilor sau procedurilor;
d) un sistem de recurs intern eficient, inclusiv un sistem de apel eficient, care să garanteze exerciţiul căilor de atac în cazul încălcării regulilor sau procedurilor stabilite conform prezentului paragraf;
e) dacă este cazul, măsuri pentru a reglementa problemele care afectează personalul însărcinat cu achiziţiile publice, cum ar fi: obligaţia unei declaraţii de interes pentru anumite achiziţii, proceduri de selecţie a personalului respectiv şi obligaţii în materie de formare.
2. Fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, măsurile corespunzătoare pentru a promova transparenţa şi responsabilitatea în gestiunea finanţelor publice. Aceste măsuri cuprind, în special:
a) proceduri de adoptare a bugetului naţional;
b) comunicarea în timp util a cheltuielilor şi a veniturilor;
c) un sistem de norme de contabilitate şi audit şi de control de gradul doi;
d) sisteme eficiente de gestiune a riscurilor şi de control intern; şi
e) dacă este cazul, măsuri corective în cazul neîndeplinirii exigenţelor prezentului paragraf.
3. Fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsurile civile şi administrative necesare, pentru a proteja integritatea registrelor şi declaraţiilor contabile, evidenţelor financiare sau a altor documente privind cheltuielile şi veniturile publice şi pentru a împiedica falsificarea.
ART. 10
Informarea publicului
Ţinând seama de necesitatea luptei împotriva corupţiei, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsurile necesare pentru a spori transparenţa administraţiei sale publice, inclusiv în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi procesele decizionale, dacă este cazul. Aceste măsuri pot include, în special:
a) adoptarea de proceduri sau de reglementări care să permită publicului obţinerea, dacă este cazul, a informaţiilor asupra organizării, funcţionării şi proceselor decizionale de administraţie publică, precum şi, ţinând seama de protecţia vieţii private şi a datelor personale, asupra deciziilor şi actelor juridice care îi privesc;
b) simplificarea, dacă este cazul, a procedurilor administrative, cu scopul de a facilita accesul publicului la autorităţile de decizie competente; şi
c) publicarea informaţiilor, inclusiv a eventualelor rapoarte periodice, despre riscurile de corupţie în cadrul administraţiei publice.
ART. 11
Măsuri privind judecătorii şi serviciile de urmărire
1. Ţinând seama de independenţa magistraţilor şi de rolul lor fundamental în lupta împotriva corupţiei, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, măsuri pentru a consolida integritatea lor şi pentru a preveni posibilităţile de a-i corupe, fără a le prejudicia independenţa. Aceste măsuri pot cuprinde reguli privind comportamentul lor.
2. Măsuri în acelaşi sens, ca şi cele luate în aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol, pot fi instituite şi aplicate în cadrul serviciilor de urmărire în statele părţi în care acestea formează un corp distinct, dar care se bucură de o independenţă asemănătoare celei a judecătorilor.
ART. 12
Sectorul privat
1. Fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri pentru prevenirea corupţiei implicând sectorul privat, întărirea normelor de contabilitate şi audit în sectorul privat şi, dacă este cazul, prevederea de sancţiuni civile, administrative sau penale eficiente, proporţionate şi punitive, în caz de nerespectare a acestor măsuri.
2. Măsurile care permit atingerea acestor obiective pot include, în special:
a) promovarea cooperării între serviciile de investigaţii şi de reprimare şi instituţiile private vizate;
b) promovarea elaborării de norme şi proceduri pentru apărarea integrităţii instituţiilor private vizate, inclusiv coduri de conduită pentru ca întreprinderile şi toate profesiile interesate să-şi exercite activităţile în mod corect, onorabil şi adecvat, pentru a preveni conflictele de interese şi pentru a încuraja aplicarea bunelor practici comerciale de către întreprinderi între ele, precum şi în relaţiile lor contractuale cu statul;
c) promovarea transparenţei între entităţile private, inclusiv, dacă este cazul, a măsurilor privind identitatea persoanelor fizice şi juridice implicate în înfiinţarea şi în gestiunea societăţilor;
d) prevenirea folosirii improprii a procedurilor de reglementare a entităţilor private, inclusiv a procedurilor privind subvenţiile şi licenţele acordate de către autorităţile publice pentru activităţi comerciale;
e) prevenirea conflictelor de interes prin impunerea, după caz, şi pentru o perioadă rezonabilă, de restricţii în exercitarea activităţilor profesionale de către foştii agenţi publici sau la angajarea de către sectorul privat a agenţilor publici după demisia sau pensionarea acestora, atunci când respectivele activităţi şi respectiva angajare sunt direct legate de funcţiile pe care aceşti foşti agenţi publici le exercitau sau le supervizau când erau în funcţie;
f) aplicarea la întreprinderile private, ţinând seama de structura şi de mărimea lor, de norme de audit intern suficiente pentru a facilita prevenirea şi descoperirea actelor de corupţie şi supunerea evidenţelor şi declaraţiilor financiare solicitate de aceste întreprinderi private la proceduri corespunzătoare de audit şi de certificare.
3. Cu scopul de a preveni corupţia, fiecare stat parte ia măsurile necesare, conform legilor şi reglementărilor sale interne privind ţinerea de registre şi evidenţe contabile, publicarea de informaţii despre declaraţiile financiare şi normele de contabilitate şi de audit, pentru a interzice ca actele următoare să fie îndeplinite în scopul de a săvârşi oricare dintre infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii:
a) stabilirea de evidenţe în afara registrelor;
b) operaţiunile în afara registrelor sau insuficient identificate;
c) înregistrarea de cheltuieli inexistente;
d) înregistrarea de elemente de pasiv al căror obiect nu este concret identificat;
e) utilizarea de documente false; şi
f) distrugerea intenţionată de documente contabile, atunci când legea nu o prevede.
4. Fiecare stat parte refuză deductibilitatea fiscală a cheltuielilor care constituie mită, al căror vărsământ este unul dintre elementele constitutive ale infracţiunilor stabilite conform art. 15 şi 16 din prezenta convenţie şi, dacă este cazul, al altor cheltuieli efectuate în scopul corupţiei.
ART. 13
Participarea societăţii
1. Fiecare stat parte ia măsurile corespunzătoare, în limita mijloacelor sale şi conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, pentru a favoriza participarea activă a persoanelor şi a grupurilor care nu aparţin sectorului public, cum ar fi societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile de persoane, la prevenirea corupţiei şi la lupta împotriva acestui fenomen, precum şi pentru a sensibiliza mai mult publicul cu privire la existenţa, la cauzele şi la gravitatea corupţiei şi la ameninţarea pe care acest fenomen o reprezintă. Această participare ar trebui consolidată prin măsuri constând în:
a) sporirea transparenţei proceselor de decizie şi promovarea participării publicului la aceste procese;
b) asigurarea accesului efectiv al publicului la informaţie;
c) întreprinderea de activităţi de informare a publicului pentru a-l provoca să nu tolereze corupţia, precum şi de programe de educare a publicului, în special în şcoli şi universităţi;
d) respectarea, promovarea şi protejarea libertăţii de cercetare, primire, publicare şi difuzare a informaţiilor privind corupţia. Această libertate poate fi supusă la anumite restricţii, care trebuie totuşi să fie prevăzute de lege şi necesare:
(i) respectului drepturilor sau reputaţiei altuia;
(ii) protecţiei, securităţii naţionale sau a ordinii publice ori a sănătăţii sau moralei publice.
2. Fiecare stat parte ia măsurile corespunzătoare pentru a veghea ca organismele de prevenire a corupţiei, competente, menţionate în prezenta convenţie, să fie cunoscute publicului şi face ca ele să fie accesibile, astfel încât orice fapt susceptibil de a fi considerat o infracţiune, stabilită conform prezentei convenţii, să le poată fi semnalat, inclusiv sub acoperirea anonimatului.
ART. 14
Măsuri de prevenire a spălării banilor
1. Fiecare stat parte:
a) instituie un regim intern complet de reglementare şi de control al băncilor şi instituţiilor financiare nebancare, inclusiv al persoanelor fizice ori juridice care prestează servicii formale sau informale de transmitere de fonduri ori valori, precum şi, dacă este cazul, al altor entităţi în mod special expuse la spălarea banilor, în limitele competenţei sale, cu scopul de a descuraja şi de a descoperi toate formele de spălare a banilor. Acest regim pune accentul pe exigenţele în materia identificării clienţilor şi, dacă este cazul, a beneficiarilor economici, pe înregistrarea operaţiunilor şi pe declararea operaţiunilor suspecte;
b) se asigură, fără a aduce atingere art. 46 din prezenta convenţie, că autorităţile administrative, de reglementare, de investigaţii şi de reprimare şi altele însărcinate cu lupta împotriva spălării banilor (inclusiv, în cazul în care dreptul său intern o prevede, autorităţile judiciare) sunt în măsură să coopereze şi să schimbe informaţii la nivel naţional şi internaţional, în condiţiile definite de dreptul său intern şi, în acest scop, urmăreşte crearea unui serviciu de informare financiar, având atribuţia de centru naţional de colectare, analiză şi difuzare a informaţiilor privind eventualele operaţiuni de spălare a banilor.
2. Statele părţi urmăresc să pună în aplicare măsuri realizabile de investigaţii şi de supraveghere a mişcării transfrontaliere a speciilor şi titlurilor negociabile corespunzătoare, permiţând, sub rezerva garanţiilor, asigurarea unei utilizări corecte a informaţiilor şi fără a împiedica în nici un fel circulaţia capitalurilor licite. De asemenea, particularii sau întreprinderile pot fi obligaţi să semnaleze transferurile transfrontaliere de cantităţi importante de specii şi titluri negociabile corespunzătoare.
3. Statele părţi urmăresc punerea în aplicare a măsurilor corespunzătoare şi realizabile pentru a solicita instituţiilor financiare, inclusiv societăţilor de transfer de fonduri:
a) să consemneze, pe formulare şi în mesajele privind transferurile electronice de fonduri, informaţii exacte şi utile despre cel care a emis ordinul;
b) să păstreze aceste informaţii pe întreg parcursul lanţului de plată; şi
c) să exercite o sporită supraveghere asupra transferurilor de fonduri neînsoţite de informaţii complete privind cel care a emis ordinul.
4. Atunci când instituie un regim intern de reglementare şi de control în baza prezentului articol şi fără a aduce atingere oricărui alt articol din prezenta convenţie, statele părţi sunt invitate să se inspire din iniţiativele pertinente luate de către organizaţiile regionale, interregionale şi multilaterale în lupta împotriva spălării banilor.
5. Statele părţi se străduiesc să dezvolte şi să promoveze cooperarea mondială, regională, subregională şi bilaterală dintre autorităţile judiciare, serviciile de investigaţii şi de reprimare şi autorităţile de reglementare financiară, în vederea luptei împotriva spălării banilor.
CAP. III
Incriminare, investigare şi reprimare
ART. 15
Corupţia agenţilor publici naţionali
Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie:
a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale;
b) faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale.
ART. 16
Corupţia agenţilor publici străini şi a funcţionarilor organizaţiilor publice internaţionale
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, în legătură cu fapta de a promite, de a oferi sau de a da unui agent public străin ori unui funcţionar al unei organizaţii publice internaţionale, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale, în vederea obţinerii sau păstrării unei pieţe ori a unui alt folos necuvenit în legătură cu activităţi de comerţ internaţional.
2. Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public străin sau unui funcţionar al unei organizaţii publice internaţionale de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale.
ART. 17
Sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public
Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, sustragerii, deturnării sau altei folosiri ilicite, de către un agent public, în folosul său ori în folosul altei persoane sau entităţi, a oricărui bun, a oricărui fond ori valoare publică sau privată ori a oricărui lucru de valoare, care i-a fost înmânat datorită funcţiei sale.
ART. 18
Traficul de influenţă
Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru atribuirea caracterului de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie:
a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public sau oricărei alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, cu scopul ca respectivul agent sau respectiva persoană să abuzeze de influenţa sa reală ori presupusă, în vederea obţinerii de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a statului parte a unui folos necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru oricare altă persoană;
b) faptei unui agent public sau a unei alte persoane de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine sau pentru o altă persoană, cu scopul de a abuza de influenţa sa reală ori presupusă, în vederea obţinerii unui folos necuvenit de la o autoritate administrativă sau de la o autoritate publică a statului parte.
ART. 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.
ART. 20
Îmbogăţirea ilicită
Sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime.
ART. 21
Corupţia în sectorul privat
Fiecare stat parte urmăreşte să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie în cadrul activităţilor economice, financiare sau comerciale:
a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentru un altul, în scopul de a îndeplini ori de a se abţine de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale;
b) faptei oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează pentru o astfel de entitate, orice funcţie ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.
ART. 22
Sustragerea de bunuri în sectorul privat
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actul a fost săvârşit cu intenţie în cadrul activităţilor economice, financiare sau comerciale, sustragerii de către o persoană care conduce o entitate din sectorul privat sau care lucrează într-o astfel de entitate, orice calitate ar avea, a oricărui bun, a oricărui fond sau a oricărei valori private sau a oricărui lucru de valoare care i-a fost înmânat datorită funcţiei sale.
ART. 23
Spălarea produsului infracţiunii
1. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie;
a) (i) conversiei sau transferului de bunuri despre care cel care le desfăşoară ştie că sunt produsul infracţiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicită a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoană care este implicată în săvârşirea infracţiunii principale să se sustragă consecinţelor juridice ale actelor sale;
(ii) disimulării sau deghizării adevăratei naturi, a originii, amplasării, dispoziţiei, schimbării ori proprietăţii de bunuri sau a drepturilor referitoare la acestea, al căror autor ştie că sunt produsul infracţiunii;
b) sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic;
(i) achiziţiei, deţinerii sau utilizării de bunuri despre care cel care le achiziţionează, deţine sau utilizează ştie, în momentul în care le primeşte, că acestea sunt produsul infracţiunii;
(ii) participării la una dintre infracţiunile prevăzute conform prezentului articol sau la orice altă asociere, înţelegere, tentativă ori complicitate prin furnizarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii ei.
2. În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol:
a) fiecare stat parte se străduieşte să aplice paragraful 1 al prezentului articol celei mai largi sfere de infracţiuni principale;
b) fiecare stat parte include în infracţiunile principale cel puţin o sferă completă de infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii;
c) în scopurile lit. b), infracţiunile principale includ infracţiunile săvârşite în interiorul şi în exteriorul teritoriului ce ţine de competenţa statului parte în cauză. Totuşi, o infracţiune săvârşită în exteriorul teritoriului ce ţine de competenţa unui stat parte nu constituie o infracţiune principală decât atunci când actul corespondent este o infracţiune în baza dreptului intern al statului în care el a fost săvârşit şi ar constitui o infracţiune în baza dreptului intern al statului parte, dacă el a fost săvârşit pe teritoriul său;
d) fiecare stat parte remite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricărei modificări ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi şi a modificărilor ulterioare;
e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui stat parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol să nu se aplice persoanelor care au săvârşit infracţiunea principală.
ART. 24
Tăinuirea
Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 33 din prezenta convenţie, fiecare stat parte urmăreşte să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care au fost săvârşite cu intenţie după săvârşirea unei alte infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii, fără să fi existat participarea la aceste infracţiuni, faptei de a disimula sau de a reţine în mod continuu bunuri, ştiind că acestea provin din una dintre infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii.
ART. 25
Obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei
Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie:
a) faptei de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare ori de a promite, oferi sau a da un folos necuvenit pentru a obţine o mărturie mincinoasă ori pentru a împiedica o mărturie sau prezentarea elementelor de probă într-o procedură în raport cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie;
b) faptei de a recurge la forţa fizică, ameninţări sau intimidare pentru a împiedica un agent al justiţiei ori un agent al serviciilor de investigaţii şi de reprimare să-şi exercite îndatoririle în raport cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie. Nici o dispoziţie din prezentul alineat nu aduce atingere dreptului statelor părţi de a dispune de o legislaţie destinată protejării altor categorii de agenţi publici.
ART. 26
Răspunderea persoanelor juridice
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice care participă la infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii.
2. Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.
3. Această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârşit infracţiunile.
4. Fiecare stat parte veghează, în mod special, ca persoanele juridice trase la răspundere conform prezentului articol să facă obiectul sancţiunilor eficace, proporţionale şi de descurajare, de natură penală sau nepenală, inclusiv al sancţiunilor băneşti.
ART. 27
Participaţia şi tentativa
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, faptului de a participa cu orice titlu, de exemplu în calitate de complice, alt ajutor sau instigator, la o infracţiune stabilită conform prezentei convenţii.
2. Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, tentativei de a săvârşi o infracţiune stabilită conform prezentei convenţii.
3. Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, faptei de a pregăti o infracţiune stabilită conform prezentei convenţii.
ART. 28
Cunoaşterea, intenţia şi motivaţia, ca elemente ale infracţiunii
Cunoaşterea, intenţia şi motivaţia necesare ca elemente ale unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective.
ART. 29
Prescripţia
Dacă este cazul, fiecare stat parte stabileşte, în cadrul dreptului său intern, un termen lung de prescripţie în cursul căruia pot fi pornite urmăriri pentru una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie şi un termen mai lung sau suspendă prescripţia atunci când autorul prezumat al infracţiunii s-a sustras justiţiei.
ART. 30
Urmăririle judiciare, judecata şi sancţiunile
1. Fiecare stat parte face ca săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie să fie pasibilă de sancţiuni care ţin seama de gravitatea acestei infracţiuni.
2. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a stabili sau menţine, conform sistemului său juridic şi principiilor sale constituţionale, un echilibru adecvat între orice imunitate sau orice privilegiu de jurisdicţie acordat agenţilor săi publici în exerciţiul funcţiilor lor şi posibilitatea, dacă este necesar, de a cerceta, urmări şi judeca efectiv infracţiunile stabilite, prevăzute de prezenta convenţie.
3. Fiecare stat parte se străduieşte să facă astfel încât orice putere judiciară discreţionară conferită de dreptul său intern şi aferentă urmăririlor judiciare pornite împotriva persoanelor pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie să fie exercitată în scopul optimizării eficacităţii măsurilor de investigaţie şi reprimare a acestor infracţiuni, ţinând seama de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce priveşte săvârşirea lor.
4. Fiind vorba de infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii, fiecare stat parte ia măsurile corespunzătoare, conform dreptului său intern şi ţinând seama de dreptul la apărare, pentru a face în aşa fel încât condiţiile cărora le sunt subordonate deciziile de punere în libertate în aşteptarea judecăţii sau a procedurii de apel să ţină seama de necesitatea de a se asigura prezenţa apărătorului în timpul procedurii penale ulterioare.
5. Fiecare stat parte ia în considerare gravitatea infracţiunilor prevăzute în prezenta convenţie, atunci când examinează eventualitatea unei eliberări anticipate sau condiţionate de persoanele recunoscute ca vinovate pentru aceste infracţiuni.
6. Fiecare stat parte, în măsura compatibilităţii cu principiile fundamentale ale sistemului său juridic, are în vedere stabilirea de proceduri care să permită, dacă este cazul, autorităţii competente să revoce, să suspende sau să transfere un agent public acuzat de o infracţiune prevăzută în prezenta convenţie, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie.
7. Atunci când gravitatea infracţiunii o justifică, fiecare stat parte, în măsura compatibilităţii cu principiile fundamentale ale sistemului său juridic, urmăreşte stabilirea de proceduri care să permită decăderea, prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt mijloc corespunzător, pentru o durată fixată prin dreptul său intern, a persoanelor recunoscute vinovate de infracţiunile prevăzute în prezenta convenţie din dreptul:
a) de a exercita o funcţie publică; şi
b) de a exercita o funcţie într-o întreprindere al cărei proprietar este în parte sau majoritar statul.
8. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu aduc atingere exerciţiului puterilor disciplinare de către autorităţile competente împotriva funcţionarilor.
9. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere principiului conform căruia definirea infracţiunilor stabilite conform acesteia şi a mijloacelor juridice de apărare aplicabile sau a altor principii juridice care guvernează legalitatea incriminărilor ţin exclusiv de dreptul intern al unui stat parte şi potrivit căruia infracţiunile respective sunt urmărite şi pedepsite conform acestui drept.
10. Statele părţi se străduiesc să promoveze reintegrarea în societate a persoanelor recunoscute vinovate de infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie.
ART. 31
Blocare, sechestru şi confiscare
1. Fiecare stat parte ia, în măsura posibilităţilor şi în cadrul sistemului său juridic intern, măsurile necesare pentru a permite confiscarea:
a) produsului infracţiunii provenind din infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie sau a bunurilor a căror valoare corespunde cu cea a produsului;
b) bunurilor, materialelor sau altor instrumente folosite sau destinate a fi folosite pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
2. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea sau sechestrul a tot ceea ce este menţionat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul eventualei confiscări.
3. Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative sau alte măsuri care se dovedesc a fi necesare, conform dreptului său intern, pentru a reglementa administrarea şi utilizarea de către autorităţile competente a bunurilor blocate, sechestrate sau confiscate, vizate de paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.
4. Dacă produsul infracţiunii a fost transformat ori convertit, în parte sau în totalitate, în alte bunuri, acestea din urmă pot face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol în locul şi în schimbul acestui produs.
5. Dacă produsul infracţiunii a fost amestecat cu bunuri achiziţionate în mod legal, aceste bunuri, fără prejudicierea competenţelor de blocare sau de sechestru, pot fi confiscate până la concurenţa valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
6. Veniturile sau alte foloase obţinute din produsul infracţiunii, bunul în care produsul a fost transformat sau convertit ori bunurile cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol, în acelaşi mod şi în aceeaşi măsură ca produsul infracţiunii.
7. În scopurile prezentului articol şi ale art. 55 din prezenta convenţie, fiecare stat parte împuterniceşte instanţele sale judecătoreşti sau alte autorităţi competente să ordone prezentarea ori sechestrul documentelor bancare, financiare sau comerciale. Un stat parte nu poate invoca secretul bancar pentru a refuza să dea curs dispoziţiilor prezentului paragraf.
8. Statele părţi pot avea în vedere să solicite ca autorul unei infracţiuni să stabilească originea licită a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscări, în măsura în care această exigenţă este conformă principiilor fundamentale ale dreptului lor intern şi naturii procedurilor judiciare şi altor proceduri.
9. Interpretarea dispoziţiilor prezentului articol nu trebuie, în nici un caz, să aducă atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă.
10. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform căruia măsurile care sunt prevăzute în acesta sunt definite şi executate conform dreptului intern al fiecărui stat parte şi sub rezerva acestora.
ART. 32
Protecţia martorilor, experţilor şi a victimelor
1. Fiecare stat parte ia, conform sistemului său juridic intern şi în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie eficace împotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor şi experţilor care depun mărturie referitor la infracţiunile prevăzute în prezenta convenţie şi, dacă este cazul, a rudelor şi a altor persoane apropiate.
2. Măsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fără prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv a dreptului la o procedură normală, în:
a) stabilirea pentru protecţia fizică a acestor persoane a unor proceduri privind îndeosebi, după nevoie şi în măsura posibilului, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, dacă este cazul, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se află să nu fie dezvăluite sau ca dezvăluirea lor să fie limitată;
b) prevederea unor reguli de probaţiune care să permită martorilor şi experţilor să depună într-un mod care să le garanteze securitatea, în special să fie autorizat să depună mărturie recurgând la tehnici de comunicare cum sunt legăturile video sau la alte mijloace adecvate.
3. Statele părţi au în vedere să încheie acorduri sau aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol.
4. Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea, victimelor când acestea sunt martori.
5. Fiecare stat parte, sub rezerva dreptului său intern, face în aşa fel încât părerile şi preocupările victimelor să fie prezentate şi luate în seamă în fazele corespunzătoare ale procedurii penale angajate împotriva autorilor infracţiunilor într-un mod care nu prejudiciază dreptul la apărare.
ART. 33
Protecţia persoanelor care comunică informaţii
Fiecare stat parte are în vedere încorporarea în sistemul său juridic intern a măsurilor corespunzătoare pentru a asigura protecţia împotriva oricărui tratament nejustificat al oricărei persoane care semnalează autorităţilor competente, de bună-credinţă şi în baza unor presupuneri rezonabile, orice fapt privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
ART. 34
Consecinţele actelor de corupţie
După formele prescrise, ţinând seama de drepturile terţilor de bună-credinţă, fiecare stat parte ia, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri pentru a combate consecinţele corupţiei. În această perspectivă statele părţi pot considera corupţia ca un factor pertinent într-o procedură judiciară pentru a decide anularea sau resciziunea unui contract, retragerea unei concesii sau a oricărui act juridic analog ori pentru luarea oricărei măsuri corective.
ART. 35
Repararea prejudiciului
Fiecare stat parte ia măsurile necesare, conform principiilor dreptului său intern, pentru a da entităţilor sau persoanelor care au suferit un prejudiciu în urma unui act de corupţie dreptul de a introduce o acţiune în justiţie împotriva responsabililor de prejudiciul menţionat, în vederea obţinerii reparării.
ART. 36
Autorităţi specializate
Fiecare stat parte face astfel încât, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, să existe unul sau mai multe organisme ori persoane specializate în lupta împotriva corupţiei prin investigaţii şi reprimare. Acest organism sau aceste organisme ori aceste persoane îşi vor acorda independenţa necesară, conform principiilor fundamentale ale sistemului juridic al statului parte, pentru a putea exercita eficient funcţiile lor la adăpost de orice influenţă necuvenită. Aceste persoane sau personalul respectivului ori respectivelor organisme ar trebui să aibă formarea şi resursele adecvate pentru a-şi exercită sarcinile.
ART. 37
Cooperarea cu serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Fiecare stat parte ia măsurile potrivite pentru a încuraja persoanele care participă sau care au participat la săvârşirea unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii să furnizeze autorităţilor competente informaţii utile în scopurile anchetei şi cercetării probelor, precum şi o asistenţă faptică şi concretă care ar putea contribui la lipsirea autorilor infracţiunii de produsul infracţiunii şi la recuperarea acestui produs.
2. Fiecare stat parte are în vedere să prevadă posibilitatea, în cazurile corespunzătoare, micşorării pedepsei de care este pasibil un învinuit care cooperează într-un mod substanţial la anchetă sau la urmăririle referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.
3. Fiecare stat parte are în vedere să prevadă posibilitatea, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, acordării de imunitate de urmărire a unei persoane care cooperează în mod substanţial la anchetă sau la urmăriri referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.
4. Protecţia acestor persoane este asigurată, mutatis mutandis, conform prevederilor art. 32 din prezenta convenţie.
5. Când o persoană la care se referă paragraful 1 al prezentului articol şi care se află într-un stat parte poate contribui la cooperarea substanţială cu autorităţile competente ale unui alt stat parte, statele părţi pot avea în vedere încheierea unor acorduri sau aranjamente, conform dreptului lor intern, privind o eventuală acordare de către celălalt stat parte a tratamentului prevăzut la paragrafele 2 şi 3 ale prezentului articol.
ART. 38
Cooperarea între autorităţile naţionale
Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a încuraja, conform dreptului său intern, cooperarea între, pe de o parte, autorităţile sale publice, ca şi agenţii săi publici, şi, pe de altă parte, autorităţile sale însărcinate cu anchetarea şi urmăririle relative la infracţiuni. Această cooperare poate consta:
a) pentru primele, în a informa, din proprie iniţiativă, pe celelalte atunci când există motive rezonabile de a considera că a fost săvârşită una dintre infracţiunile stabilite conform art. 15, 21 şi 23 din prezenta convenţie; sau
b) pentru primele, în a furniza, la cerere, celorlalte orice informaţie necesară.
ART. 39
Cooperarea dintre autorităţile naţionale şi sectorul privat
1. Fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a încuraja, conform dreptului său intern, cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate cu anchetele şi urmăririle şi entităţile sectorului privat, în special instituţiile financiare, asupra problemelor privind săvârşirea de infracţiuni prevăzute prin prezenta convenţie.
2. Fiecare stat parte are în vedere să îşi încurajeze naţionalii şi alte persoane având reşedinţa obişnuită pe teritoriul său să semnaleze autorităţilor naţionale însărcinate cu anchete şi urmăriri comiterea unei infracţiuni prevăzute prin prezenta convenţie.
ART. 40
Secretul bancar
Fiecare stat parte veghează, în cazul anchetelor judiciare naţionale asupra infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii, la ceea ce constituie în sistemul său juridic mecanisme corespunzătoare pentru a depăşi obstacolele care pot rezultă din aplicarea legilor asupra secretului bancar.
ART. 41
Cazierul judiciar
Fiecare stat parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a se ţine seama, în condiţiile şi cu scopurile pe care le consideră corespunzătoare, de orice condamnare care i-ar fi fost anterior aplicată în alt stat autorului presupus al unei infracţiuni, cu scopul de a utiliza această informaţie în cadrul unei proceduri penale referitoare la o infracţiune dintre cele prevăzute de prezenta convenţie.
ART. 42
Competenţa
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii în următoarele cazuri:
a) când infracţiunea este săvârşită pe teritoriul său; sau
b) când infracţiunea este comisă la bordul unei nave care poartă pavilionul său ori la bordul unei aeronave înmatriculate conform dreptului său intern în momentul în care infracţiunea respectivă a fost săvârşită.
2. Sub rezerva art. 4 din prezenta convenţie, un stat parte poate, de asemenea, să stabilească competenţa sa în ceea ce priveşte una dintre aceste infracţiuni în cazurile următoare:
a) când infracţiunea este săvârşită împotriva unuia dintre naţionalii săi; sau
b) când infracţiunea este săvârşită de către unul dintre naţionalii săi ori de o persoană apatridă care îşi are reşedinţa pe teritoriul său; sau
c) când infracţiunea este una dintre cele stabilite conform lit. b) (ii) paragraful 1 al art. 23 din prezenta convenţie şi este săvârşită în afara teritoriului său în vederea comiterii, pe teritoriul său, a unei infracţiuni stabilite conform lit. a) (i) sau (ii) ori lit. b) (i) paragraful 1 al art. 23 din prezenta convenţie; sau
d) când infracţiunea este săvârşită împotriva sa.
3. În scopurile art. 44 din prezenta convenţie, fiecare stat parte ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa cu privire la infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, când autorul prezumat se află pe teritoriul său şi nu este extrădat pentru singurul motiv că este naţionalul său.
4. Fiecare stat parte poate, de asemenea, lua măsurile necesare pentru a stabili competenţa sa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, când autorul prezumat se află pe teritoriul său şi pe care nu îl extrădează.
5. Dacă un stat parte care îşi exercită competenţa în baza paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol a fost avizat sau a aflat în orice alt mod că alte state părţi instrumentează o anchetă ori au pornit urmăriri sau o procedură judiciară privind acelaşi act, autorităţile competente ale acestor state părţi se consultă, după cum este cazul, pentru a-şi coordona acţiunile.
6. Fără a aduce atingere normelor de drept internaţional general, prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricărei competenţe penale stabilite de un stat parte conform dreptului său intern.
CAP. IV
Cooperarea internaţională
ART. 43
Cooperarea internaţională
1. Statele părţi cooperează în materie penală conform art. 44-50 din prezenta convenţie. Atunci când este cazul şi conform sistemului lor juridic intern, statele părţi au în vedere să îşi acorde reciproc asistenţă în anchetele şi în procedurile privind cauze civile şi administrative referitoare la corupţie.
2. În materie de cooperare internaţională, de fiecare dată când dubla incriminare este considerată ca o condiţie, aceasta este considerată îndeplinită când legislaţia statului parte solicitat califică ori desemnează sau nu infracţiunea la fel ca statul parte solicitant, dacă fapta care constituie infracţiunea pentru care asistenţa este solicitată este o infracţiune în baza legislaţiei ambelor state.
ART. 44
Extrădarea
1. Prezentul articol se aplică infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, atunci când persoana care face obiectul cererii de extrădare se află pe teritoriul statului parte solicitat, cu condiţia ca infracţiunea pentru care se cere extrădarea să fie pedepsită de dreptul intern al statului parte solicitant şi al statului parte solicitat.
2. Fără a ţine seama de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol, un stat parte a cărui legislaţie o permite poate acorda extrădarea unei persoane pentru oricare dintre infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii care nu sunt pedepsibile în baza dreptului său intern.
3. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracţiuni distincte, dintre care pentru cel puţin una se poate cere extrădarea în baza prezentului articol şi pentru unele nu se poate cere extrădarea în raport cu durata pedepsei închisorii, dar au legătură cu infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, statul solicitat poate aplica prezentul articol şi acestor infracţiuni.
4. Fiecare dintre infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol este de plin drept inclusă în orice tratat de extrădare în vigoare între statele părţi ca infracţiune al cărei autor poate fi extrădat. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni ca infracţiuni al căror autor poate fi extrădat în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia între ele. Un stat parte a cărui legislaţie o permite, atunci când se întemeiază pe prezenta convenţie pentru extrădare, nu consideră nici o infracţiune stabilită conform prezentei convenţii ca o infracţiune politică.
5. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea unui tratat existent primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu a încheiat un asemenea tratat, el poate considera prezenta convenţie ca temei legal de extrădare pentru infracţiunile la care se aplică prezentul articol.
6. Un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat:
a) în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie, comunică secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite dacă consideră prezenta convenţie ca bază legală pentru a coopera în materie de extrădare cu alte stat părţi; şi
b) dacă nu consideră prezenta convenţie ca bază legală pentru a coopera în materie de extrădare, se obligă, dacă este cazul, să încheie tratate de extrădare cu alte state părţi în scopul aplicării prezentului articol.
7. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc între ele infracţiunilor cărora li se aplică prezentul articol caracterul de infracţiune pentru care autorul poate fi extrădat.
8. Extrădarea este subordonată condiţiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte solicitat sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv, îndeosebi, condiţiilor privind pedeapsa minimă prevăzută pentru a extrăda şi motivelor pentru care statul parte solicitat poate refuza extrădarea.
9. Statele părţi se străduiesc, sub rezerva dreptului lor intern, să accelereze procedurile de extrădare şi să simplifice exigenţele în materie de probe în ceea ce priveşte infracţiunile cărora li se aplică prezentul articol.
10. Sub rezerva dispoziţiilor din dreptul său intern şi a tratatelor de extrădare pe care le-a încheiat, statul parte solicitat poate, la cererea statului parte solicitant şi dacă acesta consideră că circumstanţele o justifică şi că există urgenţă, să pună în stare de deţinere o persoană aflată pe teritoriul său, a cărei extrădare este solicitată, sau să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura prezenţa sa cu ocazia procedurii de extrădare.
11. Un stat parte pe teritoriul căruia se află un autor prezumat al unei infracţiuni, dacă nu extrădează această persoană pentru infracţiunea căreia se aplică prezentul articol pentru singurul motiv că este unul dintre naţionalii săi, este ţinut, la cererea statului parte care solicită extrădarea, de a supune cauza fără întârziere excesivă autorităţilor sale competente, în scopul urmăririi. Autorităţile respective decid şi conduc urmărirea în acelaşi mod ca şi pentru orice altă infracţiune gravă, în baza dreptului intern al acestui stat parte. Statele părţi interesate cooperează între ele, în special în materie de procedură şi probă, cu scopul de a asigura eficienţa urmăririlor.
12. Când un stat parte, în baza dreptului său intern, nu este autorizat să extrădeze sau să predea într-o altă formă pe unul dintre naţionalii săi decât dacă este apoi trimis în acest stat parte pentru a executa pedeapsa pronunţată la terminarea procesului sau a procedurii care se află la originea cererii de extrădare sau de predare şi când acest stat parte şi statul parte solicitant se înţeleg asupra acestei opţiuni şi altor condiţii pe care le pot considera corespunzătoare, această extrădare sau predare condiţionată este suficientă în scopul executării obligaţiei menţionate la paragraful 11 al prezentului articol.
13. Dacă extrădarea, solicitată în scopul executării unei pedepse, este refuzată deoarece persoana care face obiectul acestei cereri este un naţional al statului parte solicitat, acesta, dacă dreptul său intern îi permite, în conformitate cu prevederile acestui drept şi la cererea statului parte solicitant, ia în considerare să dispună el însuşi executarea pedepsei care a fost pronunţată conform dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului de pedeapsă care a rămas de executat.
14. Oricărei persoane care face obiectul unei urmăriri pentru una dintre infracţiunile căreia i se aplică prezentul articol i se garantează un tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv folosirea tuturor drepturilor şi garanţiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte pe teritoriul căruia se află.
15. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu trebuie interpretată în sensul creării unei obligaţii pentru statul parte solicitat de a extrăda dacă are motive serioase să considere că cererea a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane din cauza sexului, rasei, religiei, naţionalităţii, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau dând curs acestei cereri s-ar cauza un prejudiciu acestei persoane pentru unele dintre aceste motive.
16. Statele părţi nu pot refuza o cerere de extrădare doar pentru motivul că infracţiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale.
17. Înainte de a refuza extrădarea, statul parte solicitat consultă, în caz de nevoie, statul parte solicitant cu scopul de a oferi toate posibilităţile de a-şi prezenta opiniile şi de a da informaţii în sprijinul afirmaţiilor sale.
18. Statele părţi se străduiesc să încheie acorduri sau aranjamente bilaterale şi multilaterale pentru a permite extrădarea ori pentru a-i spori eficienţa.
ART. 45
Transferul persoanelor condamnate
Statele părţi pot lua în considerare încheierea de acorduri sau de aranjamente bilaterale şi multilaterale referitoare la transferul pe teritoriul lor de persoane condamnate la pedepse cu închisoarea sau la alte pedepse privative de libertate ca urmare a infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, pentru ca acestea să îşi poată executa acolo restul pedepsei.
ART. 46
Asistenţa judiciară
1. Statele părţi îşi acordă reciproc cea mai amplă cu putinţă asistenţă judiciară cu prilejul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
2. Cea mai amplă cu putinţă asistenţă judiciară este acordată, în măsura în care legile, tratatele, acordurile şi aranjamentele pertinente ale statului parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoană juridică poate fi trasă la răspundere în statul parte solicitant, conform art. 26 din prezenta convenţie.
3. Asistenţa juridică ce se acordă în aplicarea prezentului articol poate fi solicitată în scopurile următoare:
a) strângerea de mărturii sau de depoziţii;
b) înmânarea actelor judiciare;
c) efectuarea de percheziţii şi sechestre, precum şi de blocări;
d) examinarea de obiecte şi cercetarea la faţa locului;
e) transmiterea de informaţii, de probe şi rapoarte de expertiză;
f) transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societăţilor comerciale;
g) identificarea sau localizarea produsului infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strângerii elementelor de probă;
h) facilitarea înfăţişării voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;
i) acordarea oricărei alte asistenţe compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat;
j) identificarea, blocarea şi localizarea produsului infracţiunii, conform dispoziţiilor cap. V din prezenta convenţie;
k) recuperarea bunurilor, conform dispoziţiilor cap. V din prezenta convenţie.
4. Fără prejudicierea dreptului intern, autorităţile competente ale unui stat parte pot, fără cerere prealabilă, să comunice informaţii privind cauze penale unei autorităţi competente a unui alt stat parte, dacă apreciază că aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor şi urmăririlor penale ori să determine acest din urmă stat să formuleze o cerere în baza prezentei convenţii.
5. Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fără prejudicierea anchetelor şi urmăririlor penale în statul ale cărui autorităţi competente transmit informaţiile. Autorităţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere, tinzând ca aceste informaţii să rămână confidenţiale chiar temporar sau ca folosirea lor să fie însoţită de restricţii. Totuşi aceasta nu împiedică statul parte care primeşte informaţiile să dezvăluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justificative în favoarea unui învinuit. În acest ultim caz statul parte care primeşte informaţiile avizează statul parte care le comunică, înaintea dezvăluirii lor, şi, la cererea acestuia, îl consultă. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibilă, statul parte care primeşte informaţiile încunoştinţează fără întârziere despre dezvăluire statul parte care le comunică.
6. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează cu nimic obligaţiile care rezultă din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guvernează ori trebuie să guverneze, în întregime sau în parte, asistenţa judiciară.
7. Paragrafele 9-29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor făcute în conformitate cu prezentul articol, dacă statele părţi în cauză sunt legate printr-un tratat de asistenţă judiciară. Dacă statele părţi menţionate sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale acestuia, cu excepţia cazului în care statele părţi nu convin să aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9-29 ale prezentului articol. Statele părţi sunt încurajate în mod deosebit să aplice aceste paragrafe dacă le facilitează cooperarea.
8. Statele părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenţa judiciară prevăzută de prezentul articol.
9. a) Când în aplicarea prezentului articol răspunde unei cereri de asistenţă în absenţa dublei incriminări, un stat parte solicitat ţine seama de obiectul prezentei convenţii aşa cum el a fost enunţat în articolul 1.
b) Statele părţi pot invoca absenţa dublei incriminări pentru a refuza transmiterea unei cereri în aplicarea prezentului articol. Cu toate acestea, statul parte solicitat, când aceasta este compatibilă cu principiile fundamentale ale sistemului său juridic, admite cererea solicitată, dacă ea nu implică măsuri coercitive. Această asistenţă poate fi refuzată dacă cererea poartă asupra unor probleme minore sau pentru care cooperarea sau asistenţa solicitată poate fi obţinută în temeiul altor dispoziţii ale prezentei convenţii.
c) Fiecare stat parte poate avea în vedere luarea măsurilor necesare pentru a-i permite furnizarea unei asistenţe judiciare cât mai ample cu putinţă în aplicarea prezentului articol, în absenţa dublei incriminări.
10. Orice persoană deţinută sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte, a cărei prezenţă este solicitată într-un alt stat parte în scopul identificării sau audierii ori pentru ca aceasta să îşi dea concursul la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmăririlor sau procedurilor judiciare, privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, poate face obiectul unui transfer dacă sunt reunite condiţiile următoare:
a) persoana în cauză consimte la aceasta în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză;
b) autorităţile competente ale celor două state părţi în cauză consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste state părţi le consideră corespunzătoare.
11. În scopul paragrafului 10 al prezentului articol:
a) statul parte către care este efectuat transferul are împuternicirea şi obligaţia să menţină persoana în cauză în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizării contrare din partea statului parte din care persoana a fost transferată;
b) statul parte către care se efectuează transferul îşi îndeplineşte fără întârziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza statului parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau altfel, aşa cum au hotărât autorităţile competente ale celor două state părţi;
c) statul parte către care se efectuează transferul nu poate cere statului parte din care se efectuează transferul să înceapă o procedură de extrădare pentru ca interesatul să îi fie remis;
d) se ţine seama de perioada în care persoana a fost în detenţie în statul parte către care a fost transferat, în scopul reducerii din pedeapsa de executat în statul parte din care a fost transferat.
12. În afară de cazul în care statul parte din care o persoană trebuie să fie transferată în baza paragrafelor 10 şi 11 ale prezentului articol nu îşi dă acordul, această persoană, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită sau supusă altor restricţii ale libertăţii sale personale pe teritoriul statului parte către care a fost transferată din motive de acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului parte din care ea a fost transferată.
13. Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care are responsabilitatea şi competenţa de a primi cereri de asistenţă judiciară pe care fie le execută, fie le transmite autorităţilor competente spre executare. Dacă un stat parte are o regiune sau un teritoriu special prevăzut cu un sistem de asistenţă judiciară diferit, el poate desemna o autoritate centrală distinctă care va avea aceleaşi funcţii pentru această regiune sau teritoriu. Autorităţile centrale asigură executarea şi transmiterea rapidă şi în bună şi cuvenită formă a cererilor primite. Dacă autoritatea centrală transmite cererea unei autorităţi competente pentru executare, ea încurajează executarea rapidă şi în bună şi cuvenită formă a cererii de către autoritatea competentă. Autoritatea centrală desemnată în acest scop face obiectul unei notificări adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fiecare stat parte depune instrumentul de ratificare, acceptare, de aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. Cererile de asistenţă judiciară şi orice comunicare relativă la acestea sunt transmise autorităţilor centrale desemnate de statele părţi. Prin prezenta dispoziţie se înţelege, fără a prejudicia dreptul oricărui stat parte, ca solicitarea cererilor şi a comunicărilor să fie adresată pe cale diplomatică şi, în caz de urgenţă, dacă statele părţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacă aceasta este posibil.
14. Cererile sunt adresate în scris sau, dacă este posibil, prin orice alt mijloc care poate fi în măsură să producă un document scris, într-o limbă acceptabilă de statul parte solicitat, în condiţii care să permită statului parte solicitat să îi stabilească autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile de fiecare stat parte sunt notificate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest stat parte îşi depune instrumentul de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. În caz de urgenţă şi dacă statele părţi convin în acest fel, cererile pot fi făcute oral, dar trebuie să fie confirmate fără întârziere în scris.
15. O cerere de asistenţă judiciară trebuie să conţină informaţiile următoare:
a) desemnarea autorităţii care emite cererea;
b) obiectul şi natura anchetei, a urmăririlor sau a procedurii judiciare la care se raportează cererea, precum şi numele şi funcţiile autorităţii care a fost împuternicită;
c) un rezumat al faptelor pertinente, în afară de cererile în scopul înmânării de acte judiciare;
d) obiectul cererii de asistenţă şi detaliile oricărei proceduri speciale solicitate de statul parte solicitant doreşte a fi aplicată;
e) dacă este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricărei persoane vizate; şi
f) scopul în care sunt cerute mărturia, informaţiile sau măsurile.
16. Statul parte solicitat poate cere informaţii suplimentare dacă acestea apar necesare pentru executarea cererii conform dreptului său intern sau când poate facilita executarea cererii.
17. Oricare cerere este executată conform dreptului intern al statului parte solicitat şi, în măsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat şi când este posibil, conform procedurilor specificate în cerere.
18. În cazul în care este posibil şi conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacă o persoană care se află pe teritoriul unui stat parte trebuie să fie ascultată ca martor sau ca expert de către autorităţile judiciare ale unui alt stat parte, primul stat parte poate, la cererea celuilalt, să autorizeze audierea sa prin videoconferinţă, dacă nu este posibil sau nu se doreşte ca ea să se înfăţişeze personal pe teritoriul statului parte solicitant. Statele părţi pot conveni ca audierea să fie condusă de o autoritate judiciară a statului parte solicitant şi ca o autoritate judiciară a statului parte solicitat să asiste la aceasta.
19. Statul parte solicitant nu comunică, nici nu foloseşte informaţiile sau elementele de probă transmisă de către statul parte solicitat pentru anchete, urmăriri şi proceduri judiciare, altele decât cele prevăzute în cerere, fără consimţământul prealabil al statului parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu împiedică statul parte solicitant să dezvăluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de probă pentru dezvinovăţire. În acest ultim caz statul parte solicitant avizează statul parte solicitat înaintea dezvăluirii şi, dacă i se adresează o cerere, consultă statul parte solicitat. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibilă, statul parte solicitant informează fără întârziere statul parte solicitat despre dezvăluire.
20. Statul parte solicitant poate cere ca statul parte solicitat să păstreze secretul asupra cererii şi conţinutului acesteia, în afară de măsurile necesare pentru a o executa. Dacă statul parte solicitat nu poate satisface această exigenţă, el informează fără întârziere statul parte solicitant.
21. Asistenţa judiciară poate fi refuzată:
a) dacă cererea nu este făcută în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol;
b) dacă statul parte solicitat apreciază că executarea cererii este susceptibilă să aducă atingere suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale;
c) în cazul în care dreptul intern al statului parte solicitat ar interzice autorităţilor sale să ia măsurile cerute, dacă este vorba despre o infracţiune analogă care a făcut obiectul unei anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei competenţe;
d) în cazul în care ar fi contrară sistemului juridic al statului parte solicitat privind asistenţa judiciară de acceptare a cererii.
22. Statele părţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenţă judiciară pentru singurul motiv că infracţiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale.
23. Orice refuz al asistenţei judiciare trebuie să fie motivat.
24. Statul parte solicitat execută cererea de asistenţă judiciară cât mai prompt posibil şi ţine seama, în măsura posibilului, de orice termene sugerate de statul parte solicitant şi care sunt motivate, de preferinţă, în cerere. Statul parte solicitant poate prezenta cereri rezonabile de informaţii asupra stadiului de desfăşurare a măsurilor luate de către statul parte solicitat pentru a da curs cererii sale. Statul parte solicitat răspunde cererilor rezonabile ale statului parte solicitant privind progresele realizate în executarea cererii. Când asistenţa solicitată nu mai este necesară, statul parte solicitant informează prompt statul parte solicitat despre aceasta.
25. Asistenţa judiciară poate fi amânată de statul parte solicitat pe motiv că ea ar putea împiedica anchete, urmăriri sau o procedură judiciară în curs.
26. Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 al prezentului articol sau de a amâna executarea în baza paragrafului 25, statul parte solicitat examinează cu statul parte solicitant posibilitatea acordării asistenţei sub rezerva condiţiilor pe care le consideră necesare. Dacă statul parte solicitant acceptă asistenţa sub rezerva acestor condiţii, el se conformează acestora.
27. Fără prejudicierea aplicării paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o altă persoană care, la cererea statului parte solicitant, consimte să facă o depoziţie în cursul unei proceduri ori să colaboreze la o anchetă, la urmăriri sau la o procedură judiciară pe teritoriul statului parte solicitant nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită ori supusă altor restricţii ale libertăţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului parte solicitat. Această imunitate încetează când martorul, expertul ori acea persoană, care a avut, pentru o perioadă de 15 zile consecutive sau pentru orice altă perioadă convenită de statele părţi, socotită de la data la care ei au fost informaţi oficial că prezenţa lor nu mai este cerută de autorităţile judiciare, posibilitatea de a părăsi teritoriul statului parte solicitant, a rămas totuşi în mod voluntar sau, părăsindu-l, a revenit aici de bunăvoie.
28. Cheltuielile obişnuite făcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina statului parte solicitat, în afară de cazul în care s-a convenit altfel între statele părţi respective. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare sunt ori se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, statele părţi se consultă pentru a fixa condiţiile conform cărora cererea va fi executată, precum şi modul în care vor fi preluate cheltuielile.
29. Statul parte solicitat:
a) transmite statului parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în baza dreptului său intern, publicul are acces;
b) poate, de bunăvoie, să transmită statului parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciază adecvate, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în virtutea dreptului său intern, publicul nu are acces.
30. Statele părţi au în vedere, dacă este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale care servesc obiectivelor şi dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practică sau le întăresc.
ART. 47
Transferul de proceduri penale
Statele părţi au în vedere posibilitatea de a-şi transfera reciproc procedurile referitoare la urmărirea unei infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, în cazurile în care acest transfer este considerat necesar în interesul unei bune administrări a justiţiei şi, în special, când cauza priveşte mai multe jurisdicţii, în vederea centralizării urmăririlor.
ART. 48
Cooperarea între serviciile de investigaţii şi de reprimare
1. Statele părţi cooperează strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea întăririi eficacităţii investigării şi reprimării infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie. În special, statele părţi iau măsuri eficiente pentru:
a) întărirea căilor de comunicaţii între autorităţile lor, organismele şi serviciile competente şi, dacă este necesar, în scopul facilitării schimbului sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, inclusiv, dacă statele părţi interesate consideră potrivit, legăturile cu alte activităţi infracţionale;
b) cooperarea cu alte state părţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, în conducerea anchetelor referitoare la punctele următoare:
(i) identitatea şi activităţile persoanelor bănuite de implicarea în aceste infracţiuni, locul unde se află ele sau locul unde se află persoanele în cauză;
(ii) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din săvârşirea de infracţiuni;
(iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite în săvârşirea acestor infracţiuni;
c) transmiterea, când este cazul, a pieselor sau cantităţilor de substanţe necesare în scopurile analizei ori anchetei;
d) schimbul de informaţii, când este cazul, cu alte state părţi privind mijloacele şi procedeele specifice folosite pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, cum sunt folosirea de identităţi false, de documente contrafăcute, modificate sau falsificate ori a altor mijloace de disimulare a activităţilor lor;
e) facilitarea unei coordonări eficiente între autorităţile, organismele şi serviciile lor competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele părţi în cauză, detaşarea de agenţi de legătură;
f) schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi a altor măsuri luate, după cum se decide, pentru a descoperi cât mai repede infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.
2. În scopul aplicării prezentei convenţii, statele părţi au în vedere să încheie acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale care să prevadă o cooperare directă între serviciile de investigaţie şi de reprimare şi, atunci când există deja astfel de acorduri sau aranjamente, să le modifice. În absenţa unor asemenea acorduri sau aranjamente între statele părţi respective, acestea din urmă se pot baza pe prezenta convenţie pentru stabilirea unei cooperări în materie de investigare şi de reprimare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie. De fiecare dată, când este cazul, statele părţi utilizează pe deplin acordurile sau aranjamentele, inclusiv organizaţiile internaţionale ori regionale, pentru a întări cooperarea dintre serviciile de investigare şi de reprimare.
3. Statele părţi se străduiesc să coopereze, în măsura mijloacelor, pentru combaterea infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, săvârşite cu mijloace tehnice moderne.
ART. 49
Anchete comune
Statele părţi au în vedere să încheie acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale în baza cărora, pentru cauzele care fac obiectul anchetelor, urmăririlor sau procedurilor judiciare în unul ori mai multe state, autorităţile competente respective pot stabili instanţe de anchete comune. În lipsa unor asemenea acorduri sau aranjamente, pot fi hotărâte anchete comune. Statele părţi interesate veghează ca suveranitatea statului pe teritoriul căruia trebuie să se desfăşoare ancheta să fie pe deplin respectată.
ART. 50
Tehnici de anchete speciale
1. În vederea combaterii eficiente a corupţiei, fiecare stat parte, în măsura în care principiile fundamentale ale sistemului său juridic intern o permit şi conform condiţiilor prevăzute de dreptul său intern, ia, în limita mijloacelor sale, măsurile necesare pentru a permite ca autorităţile sale competente să poată recurge în mod corespunzător, pe teritoriul său, la livrări supravegheate şi, când consideră potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, cum sunt supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere şi operaţiunile de infiltrare, şi pentru ca probele culese prin intermediul acestor tehnici să fie admisibile în faţa instanţelor judecătoreşti.
2. În scopurile anchetelor asupra infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie, statele părţi sunt încurajate să încheie, dacă este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale corespunzătoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperării internaţionale. Aceste acorduri sau aranjamente sunt încheiate şi aplicate cu respectarea deplină a principiului egalităţii suverane a statelor şi sunt puse în aplicare cu respectarea strictă a dispoziţiilor pe care le conţin.
3. În absenţa acordurilor sau aranjamentelor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol, deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internaţional sunt luate de la caz la caz şi pot, dacă este necesar, să ţină seama de înţelegerile şi aranjamentele financiare în ceea ce priveşte exerciţiul competenţei lor de către statele părţi în cauză.
4. Livrările supravegheate la care s-a hotărât să se recurgă la nivel internaţional pot include, cu consimţământul statelor părţi în cauză, metode cum ar fi interceptarea mărfurilor şi a fondurilor şi autorizarea urmăririi transportului lor, fără modificare sau după sustragere ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora.
CAP. V
Recuperarea de bunuri
ART. 51
Dispoziţii generale
Restituirea de bunuri în aplicarea prezentului capitol este un principiu fundamental al acestei convenţii, iar statele părţi îşi acordă reciproc în acest domeniu cea mai amplă cu putinţă cooperare şi asistenţă judiciară.
ART. 52
Prevenirea şi descoperirea transferurilor produsului infracţiunii
1. Fără a aduce atingere art. 14 din prezenta convenţie, fiecare stat parte ia, conform dreptului său intern, măsurile necesare pentru ca instituţiile financiare aparţinând jurisdicţiei sale să fie obligate să verifice identitatea clienţilor şi să ia măsuri rezonabile pentru a determina identitatea beneficiarilor fondurilor depuse în conturi mari, precum şi de a supune la o supraveghere sporită conturile pe care persoane care exercită sau au exercitat funcţii publice importante şi membrii familiilor lor şi anturajul lor caută să le deschidă sau să le deţină direct ori caută să le deschidă sau să le deţină printr-un intermediar. Această supraveghere este rezonabil concepută pentru a descoperi operaţiile suspecte, cu scopul de a le semnala autorităţilor competente, şi nu ar trebui interpretate ca un mijloc de descurajare a instituţiilor financiare - sau de a le interzice - să întreţină relaţii de afaceri cu clienţi legitimi.
2. În scopul de a facilita aplicarea măsurilor prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, fiecare stat parte, conform dreptului său intern şi inspirându-se din iniţiativele pertinente luate de organizaţiile regionale, interregionale în lupta împotriva spălării banilor:
a) publică liniile directoare privind tipurile de persoane fizice sau juridice asupra conturilor cărora instituţiile financiare aparţinând jurisdicţiei sale ar trebui să exercite o supraveghere sporită, tipurile de cont şi de operaţiuni la care ar trebui să acorde o atenţie specială, precum şi măsurile ce trebuie luate privind deschiderea unor astfel de conturi, administrarea lor şi înregistrarea operaţiunilor; şi
b) dacă este cazul, notifică instituţiilor financiare ce ţin de jurisdicţia sa, la cererea unui alt stat parte sau din proprie iniţiativă, identitatea persoanelor fizice şi juridice ale căror conturi ar trebui supravegheate mai strict, în plus faţă de persoanele pe care instituţiile financiare vor putea altfel să le identifice.
3. În contextul lit. a) a paragrafului 2 al prezentului articol, fiecare stat parte aplică măsuri pentru ca instituţiile sale financiare să ţină evidenţe corespunzătoare pe o durată potrivită, conturi şi operaţiuni implicând persoanele menţionate la paragraful 1 al prezentului articol, evidenţe care ar trebui să conţină, cel puţin, informaţii asupra identităţii clientului, precum şi, în măsura posibilului, asupra beneficiarului.
4. În scopul prevenirii şi descoperirii transferurilor de bunuri dobândite ilicit, provenind din infracţiunile stabilite conform prezentei convenţii, fiecare stat parte aplică măsurile corespunzătoare şi eficiente pentru a împiedica, cu ajutorul organismelor sale de reglementare şi de control, stabilirea băncilor care nu au prezenţă fizică şi care nu sunt afiliate unui grup financiar reglementat. În plus, statele părţi pot pretinde instituţiilor lor financiare să refuze stabilirea sau să urmărească relaţiile bancare corespunzătoare cu astfel de instituţii şi să evite să stabilească relaţii cu instituţii financiare străine care permit utilizarea conturilor lor de către bănci care nu au prezenţă fizică şi care nu sunt afiliate unui grup financiar reglementat.
5. Fiecare stat parte are în vedere stabilirea, conform dreptului său intern, pentru agenţii publici corespunzători, de sisteme eficiente de divulgare a informaţiei financiare şi prevede sancţiuni corespunzătoare în cazul încălcării. Fiecare stat parte urmăreşte, de asemenea, să ia măsurile necesare pentru a permite autorităţilor sale competente să împărtăşească această informaţie cu autorităţile competente ale altor state părţi atunci când acestea o solicită pentru ancheta asupra bunurilor dobândite ilicit, pentru a le reclama şi a le recupera.
6. Fiecare stat parte urmăreşte să ia, conform dreptului său intern, măsurile necesare pentru ca agenţii săi publici corespunzători având un drept ori o delegaţie de semnătură sau orice altă împuternicire asupra unui cont financiar domiciliat într-o altă ţară străină să fie obligaţi să o semnaleze autorităţilor competente şi să păstreze evidenţele corespunzătoare acestor conturi. Fiecare stat parte prevede, de asemenea, sancţiuni corespunzătoare în cazul încălcării acestei obligaţii.
ART. 53
Măsuri pentru recuperarea directă de bunuri
Fiecare stat parte, conform dreptului său intern:
a) ia măsurile necesare pentru a permite unui alt stat parte să intenteze o acţiune civilă în faţa instanţelor sale judecătoreşti în vederea recunoaşterii existenţei unui drept de proprietate asupra bunurilor dobândite prin intermediul unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii;
b) ia măsurile necesare pentru a permite instanţelor sale judecătoreşti să ordone autorilor infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii să verse o reparaţie sau daune-interese unui alt stat parte care a suferit un prejudiciu în urma acestor infracţiuni; şi
c) ia măsurile necesare pentru a permite instanţelor sale judecătoreşti sau autorităţilor competente, când trebuie să decidă o confiscare, să recunoască dreptul de proprietate legitim revendicat de către un alt stat parte asupra bunurilor dobândite prin intermediul unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii.
ART. 54
Mecanisme de recuperare de bunuri prin cooperarea internaţională în scopul confiscării
1. În scopul de a asigura asistenţa judiciară prevăzută la art. 55 din prezenta convenţie privind bunurile achiziţionate prin intermediul unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii sau utilizate pentru astfel de infracţiune, fiecare stat parte, conform dreptului său intern:
a) ia măsurile necesare pentru a permite autorităţilor sale competente să dea efect unei decizii de confiscare a unei instanţe judecătoreşti aparţinând altui stat parte;
b) ia măsurile necesare pentru a permite autorităţilor sale competente, când acestea au competenţă teritorială, să ordone confiscarea bunurilor de origine străină, pronunţându-se asupra unei infracţiuni de spălare a banilor sau uneia ce ţine de competenţa sa, sau prin alte proceduri autorizate de dreptul său intern; şi
c) are în vedere să ia măsurile necesare pentru a permite confiscarea unor asemenea bunuri în absenţa unei condamnări, atunci când autorul infracţiunii nu poate fi urmărit din cauza decesului, evadării sau absenţei ori în alte cazuri corespunzătoare.
2. În scopul de a acorda asistenţa judiciară care îi este solicitată în aplicarea paragrafului 2 al art. 55, fiecare stat parte, conform dreptului său intern:
a) ia măsurile necesare pentru a permite autorităţilor sale competente să blocheze sau să sechestreze bunuri, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unei autorităţi competente a unui stat parte solicitant ordonând blocarea sau confiscarea, care dă statului parte solicitat un motiv rezonabil să creadă că există temeiuri suficiente de a lua astfel de măsuri şi că bunurile vor face ulterior obiectul unei ordonanţe de confiscare în scopul lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol;
b) ia măsurile necesare pentru a permite autorităţilor sale competente să blocheze sau să sechestreze bunuri în baza unei cereri care dă statului parte un motiv rezonabil să creadă că există temeiuri suficiente de a lua măsuri şi că bunurile vor face ulterior obiectul unei ordonanţe de confiscare în scopul lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol; şi
c) are în vedere luarea unor măsuri suplimentare pentru a permite autorităţilor competente să păstreze bunurile în vederea confiscării lor, de exemplu în baza unei arestări sau a unei acuzări intervenite în străinătate în legătură cu achiziţionarea lor.
ART. 55
Cooperarea internaţională în scopul confiscării
1. În măsura posibilităţilor, în cadrul sistemului său juridic naţional, un stat parte care a primit de la un alt stat parte având competenţa de a investiga o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie o cerere de confiscare a produsului infracţiunii, bunurilor materiale sau a altor instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 31 din prezenta convenţie, care sunt situate pe teritoriul său:
a) transmite cererea autorităţilor sale competente, în vederea pronunţării unei decizii de confiscare şi, în cazul în care aceasta intervine, să fie executată; sau
b) transmite autorităţilor sale competente, cu scopul de a fi executată în limitele cererii, decizia de confiscare pronunţată de o instanţă judecătorească situată pe teritoriul statului parte solicitant, conform paragrafului 1 al art. 31 şi lit. a) a paragrafului 1 al art. 54 din prezenta convenţie, cu atât mai mult cu cât ea poartă asupra produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau altor instrumente prevăzute în paragraful 1 al art. 31, situate pe teritoriul său.
2. În cazul în care cererea este făcută de către un alt stat parte care are competenţa pentru a cunoaşte o infracţiune prevăzută prin prezenta convenţie, statul parte solicitat ia măsurile necesare pentru identificarea, localizarea şi blocarea sau sechestrul produsului infracţiunii, bunurilor, materialelor sau altor instrumente prevăzute în paragraful 1 al art. 31 din prezenta convenţie, în vederea unei confiscări ulterioare ordonate fie de către statul parte solicitant, fie, ca urmare a unei cereri formulate în baza paragrafului 1 al prezentului articol, de către statul parte solicitat.
3. Dispoziţiile art. 46 din prezenta convenţie se aplică mutatis mutandis prezentului articol. În afara informaţiilor prevăzute la paragraful 15 al art. 46, cererile făcute în aplicarea prezentului articol conţin:
a) în cazul în care cererea se referă la lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol, o descriere a bunurilor care urmează să fie confiscate, inclusiv, în măsura posibilului, a locului în care acestea se găsesc şi, dacă este cazul, a valorii lor estimative, şi o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant, care să permită statului parte solicitat să pronunţe o decizie de confiscare în cadrul dreptului său intern;
b) în cazul în care se referă la lit. b) a paragrafului 1 al prezentului articol, o copie certificată a deciziei de confiscare date de statul parte solicitant, pe care se întemeiază cererea, o expunere a faptelor şi informaţiilor indicând limitele în care se cere executarea deciziei, o declaraţie menţionând măsurile luate de statul parte solicitant pentru a informa terţii de bună-credinţă şi a garanta o procedură regulată şi o declaraţie conform căreia decizia de confiscare este definitivă;
c) în cazul în care cererea se referă la paragraful 2 al prezentului articol, o expunere a faptelor pe care se bazează statul parte solicitant şi o descriere a măsurilor solicitate, precum şi, atunci când este disponibilă, o copie certificată a deciziei pe care se întemeiază cererea.
4. Deciziile sau măsurile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol sunt luate de statul parte solicitat, conform dreptului său intern şi dispoziţiilor acestui drept şi potrivit regulilor sale de procedură sau ale oricărui acord sau aranjament bilateral ori multilateral care îl leagă de statul parte solicitant.
5. Fiecare stat parte trimite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a legilor şi regulamentelor sale care dau efect prezentului articol, precum şi o copie a oricărei modificări ulterioare aduse acestor legi şi regulamente sau o descriere a acestor legi, regulamente şi modificări ulterioare.
6. Dacă un stat parte decide să subordoneze adoptarea măsurilor prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol existenţei unui tratat în materie, el consideră prezenta convenţie ca bază convenţională necesară şi suficientă.
7. Cooperarea în baza prezentului articol poate fi refuzată sau măsurile de conservare pot fi ridicate dacă statul parte solicitat nu primeşte în timp util probele suficiente sau dacă bunul este de valoare minimă.
8. Înainte de a ridica orice măsură de conservare luată în aplicarea prezentului articol, statul parte solicitat dă, dacă este posibil, statului parte solicitant dreptul de a prezenta argumente în favoarea menţinerii măsurii.
9. Dispoziţiile prezentului articol nu trebuie interpretate ca aducând atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă.
ART. 56
Cooperarea specială
Fără prejudicierea dreptului său intern, fiecare stat parte se străduieşte să ia măsuri care să-i permită, fără a aduce atingere propriilor anchete, urmăriri sau proceduri judiciare, să comunice, fără o cerere prealabilă, unui stat parte informaţii asupra produsului infracţiunilor stabilite în conformitate cu prezenta convenţie atunci când consideră că divulgarea acestor informaţii ar putea să ajute statul parte respectiv să înceapă sau să conducă o anchetă, urmăriri ori o procedură judiciară sau care ar putea să deschidă calea prezentării de către acest stat a unei cereri în baza prezentului capitol.
ART. 57
Restituirea şi dispunerea de bunuri
1. Un stat parte care a confiscat bunuri în aplicarea art. 31 sau 55 din prezenta convenţie dispune de acestea, inclusiv restituindu-le proprietarilor legitimi anteriori, în aplicarea paragrafului 3 al prezentului articol şi conform dispoziţiilor prezentei convenţii şi dreptului său intern.
2. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsuri legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a permite autorităţilor sale competente să restituie bunurile confiscate, atunci când acţionează la cererea unui alt stat parte, conform prezentei convenţii şi ţinând seama de drepturile terţilor de bună-credinţă.
3. Conform art. 46 şi 55 din prezenta convenţie şi conform paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol, statul parte solicitat:
a) în cazurile de sustragere de fonduri publice sau de spălare de fonduri publice sustrase, prevăzute la art. 17 şi 23, când confiscarea a fost executată conform art. 55 şi în baza rămânerii definitive a unei decizii pronunţate în statul parte solicitant, exigenţă la care acesta poate renunţa, restituie bunurile confiscate statului parte solicitant;
b) în cazul produsului oricărei alte infracţiuni vizate prin prezenta convenţie, când confiscarea a fost executată conform art. 55 din prezenta convenţie şi în baza rămânerii definitive a unei decizii pronunţate în statul parte solicitant, exigenţă la care acesta poate renunţa, restituie bunurile confiscate statului parte solicitant, când acesta din urmă furnizează statului parte solicitat probe rezonabile ale dreptului său de proprietate anterior asupra bunurilor menţionate ale statului parte solicitat sau când acesta din urmă recunoaşte un prejudiciu adus statului solicitant ca temei de restituire a bunurilor confiscate;
c) în toate cazurile, urmăreşte cu titlu prioritar să restituie bunurile confiscate statului solicitant, să le restituie proprietarilor legitimi anteriori sau să despăgubească victimele infracţiunii.
4. Dacă este cazul şi numai dacă statele părţi nu decid altfel, statul parte solicitat poate să deducă cheltuielile rezonabile ocazionate de anchete, urmăriri sau proceduri judiciare care au dus la restituirea sau dispunerea bunurilor confiscate în aplicarea prezentului articol.
5. Dacă este cazul, statele părţi pot, de asemenea, urmări încheierea, după caz, de acorduri sau de aranjamente reciproce pentru dispunerea definitivă a bunurilor confiscate.
ART. 58
Serviciul de informare financiar
Statele părţi cooperează în scopul prevenirii şi combaterii transferului produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii, precum şi în scopul promovării mijloacelor de recuperare a produsului menţionat şi, cu această finalitate, au în vedere stabilirea unui serviciu de informare financiar care va fi însărcinat să primească, să analizeze şi să comunice autorităţilor competente declaraţiile de operaţiuni financiare suspecte.
ART. 59
Acorduri şi aranjamente bilaterale şi multilaterale Statele părţi urmăresc să încheie acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale cu scopul de a consolida eficienţa cooperării internaţionale instaurate în aplicarea prezentului capitol.
CAP. VI
Asistenţa tehnică şi schimbul de informaţii
ART. 60
Formarea şi asistenţa tehnică
1. Fiecare stat parte stabileşte, dezvoltă sau îmbunătăţeşte, în măsura necesităţilor, programe de formare specifice pentru personalul său însărcinat să prevină şi să combată corupţia; aceste programe se pot referi, îndeosebi, la:
a) măsurile specifice de prevenire, descoperire, investigare, reprimare şi luptă împotriva corupţiei, inclusiv utilizarea metodelor de strângere a probelor şi de investigaţii;
b) consolidarea capacităţilor de elaborare şi de planificare a strategiilor împotriva corupţiei;
c) formarea de autorităţi competente în stabilirea cererilor de asistenţă judiciară care să răspundă exigenţelor prezentei convenţii;
d) evaluarea şi consolidarea instituţiilor, gestiunii serviciului public şi a finanţelor publice (inclusiv achiziţii publice) şi a sectorului privat;
e) prevenirea transferului produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii, lupta împotriva acestor transferuri şi recuperarea acestui produs;
f) descoperirea şi blocarea transferurilor produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii;
g) supravegherea mişcărilor produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii, precum şi a metodelor de transfer, de disimulare sau de deghizare a acestui produs;
h) mecanisme şi metode judiciare şi administrative corespunzătoare şi eficiente pentru a înlesni restituirea produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii;
i) metode folosite pentru protecţia victimelor şi a martorilor care cooperează cu autorităţile judiciare; şi
j) formarea reglementărilor naţionale şi internaţionale şi formarea lingvistică.
2. Statele părţi au în vedere, în planurile şi în programele lor naţionale de luptă împotriva corupţiei, să acorde, după posibilităţi, cea mai amplă cu putinţă asistenţă tehnică, în special în folosul ţărilor în curs de dezvoltare, inclusiv sprijinul material şi formarea în domeniile menţionate la paragraful 1 al prezentului articol, precum şi formarea, asistenţa, schimbul reciproc de experienţă în materie şi cunoştinţe specializate, ceea ce va facilita cooperarea internaţională între statele părţi în domeniile de extrădare şi de asistenţă judiciară.
3. Statele părţi întăresc, în măsura în care este necesar, măsurile luate pentru optimizarea activităţilor operaţionale şi de formare în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale şi în cadrul acordurilor sau aranjamentelor bilaterale şi multilaterale în materie.
4. Statele părţi au în vedere să-şi acorde asistenţă, la cerere, pentru a conduce evaluări, studii şi cercetări asupra tipurilor, cauzelor, efectelor şi costurilor corupţiei pe teritoriul lor, în vederea elaborării, cu participarea autorităţilor competente şi a societăţii, de strategii şi planuri de acţiune pentru combaterea corupţiei.
5. Cu scopul de a facilita recuperarea produsului infracţiunilor stabilite conform prezentei convenţii, statele părţi pot coopera comunicându-şi numele experţilor susceptibili de a ajuta la atingerea acestui obiectiv.
6. Statele părţi au în vedere să folosească în mod util conferinţe şi seminarii subregionale, regionale şi internaţionale pentru a favoriza cooperarea şi asistenţa tehnică şi pentru a stimula schimburile de opinii asupra problemelor comune, inclusiv asupra problemelor şi nevoilor particulare ale ţărilor în curs de dezvoltare şi ale ţărilor cu o economie în tranziţie.
7. Statele părţi au în vedere stabilirea de mecanisme cu caracter voluntar, în scopul de a contribui financiar, prin programe şi proiecte de asistenţă tehnică, la eforturile ţărilor în curs de dezvoltare şi ale ţărilor cu o economie în tranziţie pentru a aplica prezenta convenţie.
8. Fiecare stat parte are în vedere să verse contribuţii voluntare Centrului pentru prevenirea internaţională a criminalităţii cu scopul de a încuraja, prin intermediul acestuia, programe şi proiecte în ţările în curs de dezvoltare pentru aplicarea prezentei convenţii.
ART. 61
Colectarea, schimbul şi analiza informaţiilor asupra corupţiei
1. Fiecare stat parte are în vedere să analizeze, prin consultarea cu experţi, tendinţele de corupţie pe teritoriul său, precum şi circumstanţele în care infracţiunile de corupţie sunt săvârşite.
2. Statele părţi au în vedere să dezvolte şi să pună în comun, direct între ele şi prin intermediul organizaţiilor internaţionale şi regionale, statisticile şi cunoştinţele lor analitice referitoare la corupţie, precum şi informaţiile în vederea elaborării, în măsura posibilului, de definiţii, norme şi metode comune şi informaţii asupra celor mai bune practici pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.
3. Fiecare stat parte are în vedere să asigure supravegherea permanentă a politicilor şi măsurilor sale concrete de luptă împotriva corupţiei şi să evalueze punerea lor în aplicare, precum şi eficienţa acestora.
ART. 62
Alte măsuri: aplicarea convenţiei prin dezvoltare economică şi asistenţă tehnică
1. Statele părţi iau măsuri de natură să asigure cea mai bună aplicare posibilă a prezentei convenţii, prin cooperarea internaţională, ţinând seama de efectele negative ale corupţiei asupra societăţii în general şi asupra dezvoltării durabile în special.
2. Statele părţi fac eforturi concrete, în măsura posibilului şi în coordonare unele cu altele, precum şi cu organizaţiile regionale şi internaţionale:
a) pentru dezvoltarea cooperării lor la diferite niveluri în ţările în curs de dezvoltare, în vederea întăririi capacităţii acestora în prevenirea şi combaterea corupţiei;
b) pentru creşterea asistenţei financiare şi materiale acordate ţărilor în curs de dezvoltare, în scopul sprijinirii eforturilor pe care acestea le desfăşoară pentru a preveni şi a combate eficient corupţia şi pentru a le ajuta să aplice cu succes prezenta convenţie;
c) pentru a acorda o asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor cu economie în tranziţie, cu scopul de a le ajuta să răspundă necesităţilor în vederea aplicării prezentei convenţii. În acest sens, statele părţi se străduiesc să depună voluntar contribuţii adecvate şi regulate într-un cont stabilit în acest scop în cadrul unui mecanism de finanţare a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Statele părţi pot, de asemenea, să aibă în vedere, în special, conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor prezentei convenţii, să depună în contul sus-menţionat o cotă-parte din fondul sau din valoarea corespunzătoare a produsului infracţiunii sau a bunurilor confiscate în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii;
d) pentru a încuraja şi a convinge alte state şi instituţii financiare să se asocieze în eforturile făcute conform prezentului articol, mai ales oferind ţărilor în curs de dezvoltare mai multe programe de formare şi materiale moderne pentru a le ajuta să atingă obiectivele prezentei convenţii.
3. În măsura posibilităţilor, aceste măsuri sunt luate fără a aduce atingere aranjamentelor existente în materie de asistenţă străină sau de alte aranjamente de cooperare financiară la nivel biletaral, regional sau internaţional.
4. Statele părţi pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale privind asistenţa materială şi logistică, ţinând seama de aranjamentele financiare necesare pentru a asigura eficienţa mijloacelor de cooperare internaţională prevăzute de prezenta convenţie şi pentru a preveni, descoperi şi combate corupţia.
CAP. VII
Mecanisme de aplicare
ART. 63
Conferinţa statelor părţi la convenţie
1. O conferinţă a statelor părţi la convenţie se instituie pentru îmbunătăţirea capacităţii statelor părţi de a atinge obiectivele enunţate în prezenta convenţie şi întărirea cooperării lor în acest scop, precum şi pentru promovarea şi examinarea aplicării prezentei convenţii.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va convoca Conferinţa statelor părţi la convenţie cel mai târziu după un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Prin urmare, Conferinţa statelor părţi la convenţie va ţine reuniunile ordinare conform regulamentului interior pe care îl va adopta.
3. Conferinţa statelor părţi la convenţie va adopta un regulament interior şi reguli privind funcţionarea activităţilor enunţate în prezentul articol, inclusiv reguli privind admiterea şi participarea observatorilor şi finanţarea cheltuielilor pentru aceste activităţi.
4. Conferinţa statelor părţi la convenţie stabileşte activităţile, procedurile şi metodele de lucru în vederea realizării obiectivelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol, astfel:
a) facilitează activităţile desfăşurate de statele părţi în temeiul art. 60 şi 62 şi al cap. II-V ale prezentei convenţii, inclusiv încurajează mobilizarea contribuţiilor voluntare;
b) facilitează schimbul de informaţii între statele părţi asupra caracteristicilor şi tendinţelor corupţiei şi a practicilor eficiente pentru a le combate şi preveni, şi restituirii produsului infracţiunii, în special, prin intermediul publicării informaţiilor pertinente prevăzute în prezentul articol;
c) cooperează cu mecanismele şi organizaţiile regionale şi internaţionale şi cu organizaţiile neguvernamentale competente;
d) utilizează în mod corespunzător informaţiile pertinente produse de alte mecanisme internaţionale şi regionale pentru combaterea şi prevenirea corupţiei cu scopul de a evita o repetare inutilă a activităţilor;
e) examinează periodic aplicarea prezentei convenţii de către statele părţi;
f) formulează recomandări în vederea îmbunătăţirii prezentei convenţii şi a aplicării sale;
g) ia notă de nevoile de asistenţă tehnică ale statelor părţi în ceea ce priveşte aplicarea prezentei convenţii şi recomandă măsurile pe care le consideră necesare în această privinţă.
5. În scopul realizării paragrafului 4 al prezentului articol, Conferinţa statelor părţi la convenţie se informează asupra măsurilor adoptate şi dificultăţilor întâmpinate de către statele părţi pentru aplicarea prezentei convenţii, folosind informaţiile pe care acestea le comunică prin intermediul mecanismelor complementare de examinare pe care ea le poate stabili.
6. Fiecare stat parte comunică Conferinţei statelor părţi la convenţie, după cum aceasta o cere, informaţii asupra programelor, planurilor şi practicilor, precum şi asupra măsurilor legislative şi administrative privind aplicarea prezentei convenţii. Conferinţa statelor părţi la convenţie examinează mijlocul cel mai eficace de a primi informaţii şi de a acţiona în acest sens, inclusiv de la statele părţi şi de la organizaţiile internaţionale competente. Contribuţiile primite de la organizaţiile neguvernamentale competente, acreditate conform procedurilor, înainte de a fi stabilite de Conferinţa statelor părţi la convenţie, pot fi, de asemenea, luate în considerare.
7. Conform paragrafelor 4-6 ale prezentului articol, Conferinţa statelor părţi la convenţie creează, atunci când consideră necesar, orice mecanism sau organ adecvat pentru a înlesni aplicarea efectivă a convenţiei.
ART. 64
Secretariatul
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asigură serviciile de secretariat necesare Conferinţei statelor părţi la convenţie.
2. Secretariatul:
a) ajută Conferinţa statelor părţi la convenţie să realizeze activităţile descrise în art. 63 din prezenta convenţie, ia măsuri şi oferă serviciile necesare pentru sesiunile Conferinţei statelor părţi la convenţie;
b) ajută statele părţi, la cererea lor, să comunice informaţii Conferinţei statelor părţi la convenţie, conform prevederilor paragrafelor 5 şi 6 ale art. 63 din prezenta convenţie; şi
c) asigură coordonarea necesară cu secretariatul organizaţiilor regionale şi internaţionale competente.
CAP. VIII
Dispoziţii finale
ART. 65
Aplicarea convenţiei
1. Fiecare stat parte ia măsurile necesare, inclusiv legislative şi administrative, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, pentru a asigura executarea obligaţiilor asumate în baza prezentei convenţii.
2. Fiecare stat parte poate lua măsurile necesare mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute prin prezenta convenţie în scopul de a preveni şi de a combate corupţia.
ART. 66
Reglementarea diferendelor
1. Statele părţi se străduiesc să soluţioneze diferendele privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii pe cale de negociere.
2. Orice diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, care nu poate fi soluţionat prin negociere într-o perioadă rezonabilă, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre aceste state. Dacă în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj statele părţi nu se pot înţelege asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, adresând o cerere conform cu Statutul Curţii.
3. Fiecare stat parte poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii sau aderării la aceasta, să declare că nu se consideră legat de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol. Celelalte state părţi nu sunt legate de dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol faţă de oricare stat parte care a formulat o asemenea rezervă.
4. Orice stat parte care a formulat o rezervă în baza paragrafului 3 al prezentului articol o poate retrage în orice moment, adresând o notificare secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 67
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea
1. Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor, de la 9 la 11 decembrie 2003, la Mκrida (Mexic) şi, ulterior, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, până la 9 decembrie 2005.
2. Prezenta convenţie este, de asemenea, deschisă spre semnare organizaţiilor regionale de integrare economică, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei astfel de organizaţii să fi semnat prezenta convenţie conform paragrafului 1 al prezentului articol.
3. Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O organizaţie regională de integrare economică poate depune instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare dacă cel puţin unul dintre statele membre a făcut aceasta. În acest instrument de ratificare, acceptare sau aprobare, această organizaţie declară sfera competenţei sale privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informează, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinentă a sferei sale de competenţă.
4. Prezenta convenţie este deschisă aderării oricărui stat sau oricărei organizaţii regionale de integrare economică din care cel puţin un stat membru este parte la prezenta convenţie. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În momentul aderării sale o organizaţie regională de integrare economică îşi declară sfera de competenţă privind problemele reglementate de prezenta convenţie. Ea informează, de asemenea, depozitarul despre orice modificare pertinentă privind sfera competenţei sale.
ART. 68
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouăzecea zi care urmează datei de depunere a celui de-al treizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. În scopurile prezentului paragraf nici unul dintre instrumentele depuse de o organizaţie regională de integrare economică nu este considerat ca fiind un instrument care să se adauge instrumentelor deja depuse de statele membre ale acestei organizaţii.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie regională de integrare economică ce va ratifica, va accepta sau va aproba prezenta convenţie ori va adera la aceasta după depunerea celui de-al treizecilea instrument pertinent, prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii instrumentului pertinent de către acest stat sau această organizaţie ori de la data la care ea va intra în vigoare în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol, dacă aceasta este posterioară.
ART. 69
Amendamente
1. La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, un stat parte poate propune un amendament şi poate să-l transmită secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care comunică atunci propunerea de amendament celorlalte state părţi şi Conferinţei statelor părţi la convenţie în vederea examinării propunerii şi adoptării unei decizii. Conferinţa statelor părţi la convenţie nu precupeţeşte nici un efort pentru a ajunge la un consens asupra tuturor amendamentelor. Dacă toate eforturile în acest sens au fost epuizate fără să intervină un acord, va trebui, în ultimă instanţă, pentru ca amendamentul să fie adoptat, un vot cu o majoritate de două treimi din numărul statelor prezente la Conferinţa statelor părţi la convenţie care să exprime votul lor.
2. Organizaţiile regionale de integrare economică dispun, pentru a exercita în baza prezentului articol dreptul de vot în domeniile care ţin de competenţa lor, de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale membre părţi la prezenta convenţie. Ele nu îşi pot exercita dreptul de vot dacă statele lor membre şi-l exercită, şi invers.
3. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol este supus ratificării, acceptării sau aprobării statelor părţi.
4. Un amendament adoptat conform paragrafului 1 al prezentului articol va intra în vigoare pentru un stat parte după 90 de zile de la data depunerii de către acest stat parte, la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a acestui amendament.
5. Un amendament intră în vigoare cu forţă obligatorie faţă de statele părţi care şi-au exprimat consimţământul de a fi legate de acesta. Celelalte state părţi rămân legate de dispoziţiile prezentei convenţii şi de orice amendament anterior pe care l-au ratificat, acceptat sau aprobat.
ART. 70
Denunţarea
1. Un stat parte poate denunţa prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. O astfel de denunţare are efect după un an de la data primirii notificării de către secretarul general.
2. O organizaţie regională de integrare economică încetează de a fi parte la prezenta convenţie atunci când toate celelalte state membre au denunţat-o.
ART. 71
Depozitarul şi limbile folosite
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este depozitarul prezentei convenţii.
2. Originalul prezentei convenţii, ale cărui texte în limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii plenipotenţiari, împuterniciţi în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenţie.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
