Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 146 din 20 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 142 din 21 februarie 2020.────────── ART. 1 Părţile contractante Prezentul Contract de servicii publice pentru perioada 2020 - 31.12.207.1 se încheie între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, denumite, în continuare MTIC, respectiv ARF, în numele fătului şi Astra Trans Carpatic S.R.L., operator de transport feroviar de călători, denumit în continuare "Astra Trans Carpatic S.R.L.", în conformitate cu prevederile art.38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 Obiectul şi durata contractului de servicii publice (1) Prezentul contract de servicii publice stabileşte obligaţiile reciproce ale "Astra Trans Carpatic S.R.L." şi ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, respectiv Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în vederea realizării serviciului public de transport feroviar de călători de către "Astra Trans Carpatic S.R.L.", în condiţiile legii. (2) Prezentul contract de servicii publice se încheie pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2021. ART. 3 Obligaţii specifice ale "Astra Trans Carpatic S.R.L." pe perioada 2020 - 31 decembrie 2021 (1) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de servicii publice, "Astra Trans Carpatic S.R.L." se obligă să pregătească şi să pună în circulaţie numărul şi categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea caracterului de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători. (2) Numărul minim şi categoriile de trenuri care vor circula pe secţiile de circulaţie, care reprezintă obligaţia de serviciu public, se pot modifica pentru adaptarea la condiţiile concrete de piaţă sau la eventualele modificări intervenite la starea tehnică a infrastructurii feroviare, cu respectarea instrucţiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren în/din circulaţie şi fără a depăşi volumul total de tren-km din lista completă a trenurilor de călători ce reprezintă obligaţia de serviciu public, care face obiectul contractelor de servicii publice, cu redistribuirea corespunzătoare a compensaţiei acordate, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de servicii publice "Astra Trans Carpatic S.R.L." se obligă să pună la dispoziţia publicului călător capacităţile de transport, în funcţie de evoluţia şi de cerinţele pieţei. (4) Oferta de servicii se structurează pe următoarele categorii de trenuri: a) InterRegio IR; b) Regio R. Oferta de servicii va corespunde în totalitate cerinţelor minimale prevăzute în Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.816/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare -nr.005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru definirea trenurilor de călători în funcţie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători, în condiţiile legii. (5) "Astra Trans Carpatic S.R.L." va asigura, în conformitate cu reglementările în vigoare, publicului călător următoarele tipuri de servicii: a) transportul de călători în trafic intern cu trenuri prevăzute în planul de mers al trenurilor valabil pentru anul în curs. b) capacităţi de transport diferenţiate pe criterii de confort şi de servicii; c) vânzarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie de până la 30 de zile în trafic intern; d) informarea călătorilor, referitor la condiţiile călătorie, tarife, oferte comerciale, şi alte informaţii utile, în principalele staţii şi trenuri, prin birourile proprii de informaţii, mass-media, web-site şi prin personalul de tren, după caz; e) "Astra Trans Carpatic S.R.L." poate asigura şi alte tipuri de servicii care să conducă la o bună deservire a publicului călător, potrivit legii. (6) Facilităţile de călători pentru serviciile prestate anumitor categorii de persoane sunt acordate de "Astra Trans Carpatic S.R.L." conform prevederilor legale. (7) "Astra Trans Carpatic S.R.L." va asigura pe toată durata contractului de servicii publice condiţiile minime obligatorii privind viteza, comercială, confortul şi serviciile la bord, în funcţie de categoria trenului, în condiţii normale de circulaţie. Condiţiile minime de confort în trafic intern valabile pentru perioada 2020-31.12.2021 sunt prevăzute în Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1816/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare -nr.005, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru definirea trenurilor de călători în funcţie de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători. În situaţiile în care restricţiile de viteză impuse de Compania Naţională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. sau posibilităţile de încadrare în grafic vor conduce la scăderea vitezelor comerciale pe anumite sectoare din parcursul trenurilor, categoria trenurilor va fi stabilită de "Astra Trans Carpatic S.R.L." în funcţie de calitatea confortului şi a serviciilor oferite la bord. (8) Strategia de dezvoltare şi modernizare a "Astra Trans Carpatic S.R.L." va fi în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul transportului feroviar de călători şi va asigura condiţiile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene; (9) "Astra Trans Carpatic S.R.L." se obligă să promoveze o politică tarifară în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, aprobată prin Legea nr. 21/2012, în condiţiile legii, coroborat cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1050/2013 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. (10) "Astra Trans Carpatic S.R.L." se obligă să acţioneze permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane, asigurând astfel reducerea costurilor reale de transport. (11) Pentru utilizarea infrastructurii feroviare publice, "Astra Trans Carpatic S.R.L." va plăti Companiei Naţionale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. şi/sau gestionarului de infrastructură feroviară neinteroperabilă tarifele de utilizare ale infrastructurii, care se stabilesc conform prevederilor legale. (12) "Astra Trans Carpatic S.R.L." va raporta, până cel mai târziu în data de 28 ale lunii curente, gradul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contract, pentru luna anterioară, la Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Evidenţierea clară a tipurilor de venituri şi cheltuieli, se va face pentru total rute de transport. (13) La data depunerii situaţiilor financiare conform prevederilor legale în vigoare, "Astra Trans Carpatic S.R.L." este obligat la corelarea datelor financiare cu declaraţia pe propria răspundere privind realizările anului anterior şi a încadrării în cota de profit de maxim 3% pentru activitatea de transport feroviar de călători. Sumele aferente depăşirii pragului de rentabilitate vor fi restituite bugetului de stat. (14) "Astra Trans Carpatic S.R.L." se obligă ca în cazul în care secţia neinteroperabilă neînchiriată pe care operează cu trenuri ce fac obiectul obligaţiei de serviciu public, este închiriată de un gestionar de infrastructură şi acesta nu doreşte să delege către "Astra Trans Carpatic S.R.L." obligaţia de a realiza traficul de călători ce compune obligaţia de serviciu public a secţiei respective, "Astra Trans Carpatic S.R.L." va renunţa la subvenţia alocată în acest scop, prin predarea pachetului de servicii către operatorul în drept conform legislaţiei în vigoare. (15) "Astra Trans Carpatic S.R.L.", având în vedere prevederile art. 2, alin. (1), lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 53/2017, coroborat cu prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 98/2017 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Reformă Feroviară şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministrului Transporturilor, va permite personalului de specialitate din cadrul Autorităţii pentru Reformă Feroviară, posesor al legitimaţiei specială emisă de preşedintele autorităţii, accesul pe toate mijloacele sale de transport feroviar, în unităţile ce-i aparţin, inclusiv, dacă este cazul, în unităţile pe care le deţine în calitate de administrator şi gestionar de infrastructură feroviară. (16) "Astra Trans Carpatic S.R.L." va raporta lunar, dacă este cazul, la Autoritatea pentru Reformă Feroviară până la data de 15 a lunii următoare, identificarea necesităţii modificării obligaţiei de serviciu public asumate prin contract/act adiţional. Raportarea va fi centralizată pe cauze, precizându-se încadrarea în condiţiile prevăzute pentru modificarea obligaţiei de serviciu public în timpul anului, stabilite prin prezentul contract. (17) Până pe data de 28 a fiecărei luni calendaristice, "Astra Trans Carpatic S.R.L." va transmite spre verificare către Autoritatea pentru Reformă Feroviară situaţia detaliată a volumului de călători-km realizat în luna N-2, din sistemul propriu de ticketing, semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pe rute de transport ce fac obiectul obligaţiei de serviciu public. (18) (1) Pentru acordarea compensaţiei lunare de la bugetul de stat pentru serviciile publice de transport din cadrul pachetului de servicii, A.R.F. va transmite la M.T.I.C. solicitarea de deschidere de credite bugetare însoţită de documentaţia întocmită pentru fiecare operator de transport feroviar de călători. (2) Termenele şi documentele ce trebuie transmise de fiecare operator de transport feroviar de călători către A.R.F. pentru acordarea compensaţiei sunt următoarele: a) până la data de 7 ale lunii curente: (i) Cererea de acordare a compensaţiei preliminate pe luna curentă (N), însoţită de un exemplar original al certificatului de atestare fiscal, valabil, eliberat de ANAF, din care să rezulte că operatorul respectiv nu înregistrează datorii restante şi de declaraţia pe propria răspundere, conform anexei nr. 6 la prezentul contract, care cuprinde o coloana cu indicatorii preliminaţi pe luna curentă (N), o coloană cu indicatorii preliminaţi pe luna anterioară (N-1) şi o coloană cu indicatorii realizaţi pe luna (N-2); (ii) Situaţia indicatorilor realizaţi pe luna (N-2), conform anexei nr. 7 la prezentul contract la prezentului contract, care cuprinde volumul de tren-km, pe rang de tren, volumul de călători-km efectiv realizat, pe rang de tren şi regularizările aferente volumului de tren-km şi călători-km, pe rang de tren; (iii) Pentru luna (N-2), documentele prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor publice şi ministrului transporturilor nr.65/2016/1712/2015 pentru aprobarea Normelor privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor; (iv) Până la încheierea actelor adiţionale cererea de acordare a compensaţiei preliminate pe luna curentă (N), va fi însoţită de declaraţia pe propria răspundere, întocmită tot conform anexei nr. 6 la prezentul contract la prezentului contract, cu următoarele precizări: (iv^1) pentru luna ianuarie se va completa numai coloana preliminat lună curentă (N); (iv^2) pentru luna februarie vor completa coloana preliminat lună curentă (N) şi coloana preliminat lună anterioară (N-1); (iv^3) începând cu luna martie a fiecărui an se vor completa toate coloanele cuprinse în anexa nr. 6 la prezentul contract; (iv^4) datele cuprinse în anexa nr. 6 la prezentul contract, menţionate mai sus, vor fi completate numai din punct de vedere al indicatorilor cantitativi, pentru a demonstra pe proprie răspundere a operatorilor de transport feroviar că se asigură continuitatea efectuării serviciului feroviar public de călători în anul curent; (iv^5) toate datele cuprinse în anexa nr. 6 la prezentul contract vor fi completate numai după încheierea actelor adiţionale b) până la data de 28 ale lunii curente: i. Până la data de 28 ale lunii următoare celei pentru care se plăteşte compensaţia preliminată, A.R.F. primeşte de la OTF declaraţiile lunare, - Situaţia realizărilor pe rute de transport în perioada ........... şi - Realizări operatori de transport feroviar de călători, cu indicatorii realizaţi (tren-km şi călători-km pe rang de tren), centralizat şi detaliat în anexă, fiecare pagină fiind însuşită prin semnătură în vederea regularizării volumului de tren-km şi călători-km pe rang de tren realizat cu indicatorii aferenţi preliminaţi. ii. Tot până la data de 28 ale lunii următoare lunii pentru care se face raportarea, Compania Naţională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. (CNCF "CFR"-S.A.) în calitate de administrator naţional al infrastructurii feroviare, transmite prin adresă scrisă către A.R.F., situaţia volumului de tren-km realizat de OTF, pe rang de tren şi anexele cu situaţia volumului de tren Km realizat de fiecare operator de transport feroviar de călători, pe rute de circulaţie, care face obiectul contractelor de servicii publice şi a actelor adiţionale încheiate. (19) Până la data de 31 ianuarie a anului următor fiecare operator de transport feroviar de călători va transmite către A.R.F. următoarele documente: a) Decontul final privind utilizarea compensaţiilor acordate de la bugetul de stat, cu încadrarea în prevederile contractelor/actelor adiţionale încheiate în ceea ce priveşte respectarea ponderii compensaţiei pentru tren-km şi a celei pentru călători-km în totalul veniturilor realizate; b) Dovada, confirmată de CNCF "CFR"-S.A. până la data de 20 ianuarie a fiecărui an, privind efectuarea transportului feroviar public de călători aferent obligaţiei de serviciu public, declaraţia pe propria răspundere privind volumul de călători-km realizat, precum şi situaţia lunară privind volumul de călători - km efectiv realizat. (20) (1) Compensaţia ce se va acorda în luna curentă (N) va fi afectată de sumele de regularizat din luna (N-2). (2) Pentru luna decembrie, compensaţia se va acorda ca diferenţă dintre compensaţia prevăzută în contractul/actul adiţional la acesta şi compensaţia acordată până la luna decembrie. (3) Compensaţia necuvenită, ca urmare a nerealizării indicatorilor tren-km şi călători-km, precum şi neîncadrarea în ponderile compensaţiei pe tren-km şi călători-km în total venituri, va fi regularizată cu bugetul de stat până la data de 31 ianuarie a anului următor. (4) Regularizarea indicatorului călători-km, care este estimat de operatorii de transport feroviar în prima etapă la semnarea contractului/actului adiţional, va fi efectuată la totalul indicatorului călători-km realizat pentru fiecare rang de tren în parte. (5) La data depunerii situaţiilor financiare încheiate pentru anul de referinţă, operatorii de transport feroviar de călători vor transmite la A.R.F. dovada încadrării în cota de profit prevăzută la art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar sumele aferente depăşirii acestui prag de rentabilitate vor fi restituite bugetului de stat până la aceeaşi dată, aceasta constituind termenul legal de regularizare cu bugetul statului. (21) Responsabilitatea pentru datele şi informaţiile transmise A.R.F. de operatorii de transport feroviar de călători, inclusiv în ceea ce priveşte datele existente în sistemul propriu de ticketing, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, revine acestora, în baza certificării fiecărui document prin semnăturile autorizate; (22) Evidenţierea clară în balanţa de verificare a veniturilor ce reprezintă facilităţi de călătorie acordate de operatorul de transport feroviar potrivit legii; (23) Tariful abonamentelor practicate (pe zone km/pe tip de tren Regio/Interregio/ Clasa I/Clasa II-a) se va afişa, cel puţin, pe site-ul operatorului şi la casele de bilete ale operatorului. ART. 4 Obligaţiile specifice ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, va aloca lunar sumele compensatorii cuvenite "Astra Trans Carpatic S.R.L." în condiţiile legii, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor "Astra Trans Carpatic S.R.L." să prezinte Autorităţii pentru Reformă Feroviară dovada confirmată de Compania Naţională de Căi FeraTe «C.F.R.» - S.A. a efectuării obligaţiei de serviciu public contractată, precum şi declaraţia pe propria răspundere privind realizarea volumului de călători-km prevăzut în contractele de servicii publice aprobate. Pentru a evita supracompensarea se vor efectua verificările necesare în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007. (2) După aprobarea Legii bugetului de stat şi a trimestrializării bugetului, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, va aduce la cunoştinţa "Astra Trans Carpatic S.R.L." repartizarea pe trimestre a compensaţiei de serviciu public prin document aprobat de ordonatorul principal de credite. (3) Autoritatea pentru Reformă Feroviară va demara procedurile de negociere pentru atribuirea contractelor de servicii publice pe criterii competitive conform prevederilor Regulamentul UE nr. 1370/2007 începând cu data de 30.09.2021. (4) a) Pentru facilităţile de călătorie acordate, potrivit legii, operatorul va primi de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară contravaloarea prestaţiilor conform documentelor justificative prezentate de aceasta, în limita fondurilor bugetare aprobate din bugetul de stat, cu respectarea prevederilor legale. b) Plata facilităţilor de călătorie acordate, potrivit legii, se va face de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în termen de 30 zile de la primirea documentelor justificative, cu excepţia situaţiei în care întârzierea nu îi este imputabilă şi anume Autoritatea pentru Reformă Feroviară nu a primit sumele necesare în contul său de trezorerie. În această situaţie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară va efectua plata în termen de maxim 10 zile, de la primirea repartizării de credite bugetare, de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. c) Plata facilităţilor de călătorie acordate, potrivit legii, se face de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pe baza documentelor justificative şi a deconturilor întocmite, având în vedere prevederile art. 319 alin (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. d) Verifică evidenţierea clară în balanţa de verificare a veniturilor ce reprezintă facilităţi de călătorie acordate de "Astra Trans Carpatic S.R.L." potrivit legii; e) Verifică afişarea tarifelor abonamentelor practicate (pe zone km/pe tip de tren Regio/Interregio/ Clasa I/Clasa II-a) cel puţin, pe site-ul operatorului şi la casele de bilete ale operatorului. ART. 5 Parametrii de performanţă ai "Astra Trans Carpatic S.R.L." pe perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Indicatorii de cantitate şi calitate ai activităţii de transport feroviar de călători privind funcţionarea "Astra Trans Carpatic S.R.L." estimaţi pentru perioada 2020 - 31.12.2021 sunt prevăzuţi în anexa nr. 1 la prezentul contract. ART. 6 Lista trenurilor de călători incluse în obligaţia de serviciu public (1) Numărul trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară de către "Astra Trans Carpatic S.R.L.", care reprezintă obligaţia de serviciu public pentru anul 2020 este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul contract. (2) În scopul adaptării la cerinţele concrete de piaţă ale serviciului public de transport feroviar de călători, "Astra Trans Carpatic S.R.L." poate face modificări în lista prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul contract, în condiţiile legii, cu respectarea instrucţiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren în/din circulaţie fără a depăşi volumul total de tren-km din listă, cu respectarea condiţionalităţilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din hotărârea de aprobare a contractului, şi a categoriilor de tren în funcţie de care se acordă compensaţia pentru călători-km. ART. 7 Interoperabilitatea sistemului de ticketing cu baza de date comună a Autorităţii pentru Reformă Feroviară Pentru crearea unei baze de date comune, "Astra Trans Carpatic S.R.L." va asigura transmiterea datelor rezultate din sistemul propriu de ticketing în formatul solicitat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară. ART. 8 Principalele elemente de cheltuieli necesare pentru asigurarea obligaţiei de serviciu public Principalele elemente de cheltuieli utilizate pentru determinarea costurilor transportului public feroviar de călători sunt: cheltuieli cu utilizarea infrastructurii feroviare, cheltuieli cu combustibil şi lubrifianţi, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu amortizarea, alte cheltuieli de exploatare, asigurarea călătorilor. Acestea se dimensionează de "Astra Trans Carpatic S.R.L.", corelat cu programul de transport şi se aprobă prin bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, potrivit prevederilor legale. ART. 9 Costul prestaţiilor Costurile de transport minime estimate pentru realizarea serviciilor publice în perioada 2020-31.12.2021 sunt prezentate în anexa nr. 3 la prezentul contract. ART. 10 Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru obligaţia de serviciu public şi politica tarifară (1) "Astra Trans Carpatic S.R.L." poate, după caz, să stabilească în condiţiile legii şi să adapteze la condiţiile pieţei tarifele pentru transportul feroviar public de călători şi alte prestaţii şi servicii din domeniul său de activitate, în scop comercial, în vederea menţinerii, sporirii sau creării unui anumit trafic în transportul de călători. (2) Veniturile estimate pentru perioada 2020-2021 au fost stabilite plecând de la nivelul indicatorului "călători-km" prognozat pentru această perioadă la art. 5. Veniturile proprii estimate sunt prezentate în anexa nr. 4 la prezentul contract lit. A. (3) Veniturile minime obligatorii de realizat au fost stabilite plecând de la veniturile estimate a fi realizate plus compensaţia asigurată prin prezentul contract. Venitul minim obligatoriu de realizat este prevăzut în Anexa nr. 4 la prezentul contract lit. B. (4) Nerealizarea veniturilor minime obligatorii de realizat, stabilite în Anexa nr. 4 la prezentul contract denumită "Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat şi politica tarifară", reprezintă cota de 13% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 40% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile lnterregio, va avea ca efect penalizarea operatorului prin diminuarea compensaţiei primite cu suma nerealizată din veniturile minime obligatorii de realizat, pe rang de tren. ART. 11 Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate (1) Compensaţia cuvenită "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru realizarea angajamentelor asumate prin prezentul contract de servicii publice se stabileşte şi se acordă potrivit legii şi în conformitate cu prevederile art. 7 din hotărârea de aprobare a prezentului contract. (2) Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate sunt prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul contract. Compensaţia acordată nu se cuprinde în baza de impozitare a TVA, potrivit Titlului VII Capitolul VII pct. 30 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 cu modificările şi completările ulterioare. ART. 12 Obiective cu efect cuantificat în nivelul veniturilor şi cheltuielilor În vederea realizării programului de transport public feroviar în condiţiile legii şi conform celor stabilite prin prezentul contract, şi a asigurării echilibrului economico-financiar "Astra Trans Carpatic S.R.L." va analiza permanent, va adopta şi va aproba, în condiţii concrete raportate la evoluţia preţurilor şi tarifelor - obiective cu efect cuantificat în nivelul veniturilor şi cheltuielilor. ART. 13 Programul de modernizare, achiziţii de material rulant Programul de modernizare, achiziţii de material rulant se asigură din fonduri proprii, din finanţări externe şi alte surse de finanţare, conform legislaţiei în vigoare, corelat cu starea tehnică a parcului, normele tehnice date de constructori, reglementările specifice emise de Autoritatea Feroviară Română. ART. 14 Regulile privind amendamentele şi modificările la contract (1) Modificările la prezentul contract de servicii publice se fac ori de câte ori situaţia o impune sau se efectuează un transfer de activitate între operatorii de transport feroviar de călători, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin preluarea traficului de călători ca urmare predării unor noi secţii de circulaţie, respectiv vor fi actualizate toate valorile prevăzute în anexele la contract. (2) Modificările la prezentul contract de servicii publice se fac cu acordul ambelor părţi, în condiţiile legii, în scopul asigurării permanente a îmbunătăţirii standardului de calitate a serviciilor publice cel puţin până la nivelul impus de legislaţia comunitară. (3) Obligatoriu părţile vor încheia act adiţional, prin efectul legii, după aprobarea bugetului de stat şi ca urmare a rectificărilor bugetare, având în vedere şi respectând prevederile art. 39 alin.(1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În conformitate cu prevederile art. 5 din Regulamentul UE nr. 1370/2007, prezentul contract poate fi amendat, prin act adiţional, în sensul definirii unor obligaţii de servicii suplimentare (inclusiv formule de calcul), care să fie în concordanţă cu principiile de la nivel European aferente compensaţiei pentru serviciul public de transport feroviar de călători. (5) Anual contractul se actualizează, în perioada de valabilitate şi în condiţiile legii, prin act adiţional. ART. 15 Răspunderea contractuală (1) Părţile se obligă să execute prezentul contract, în condiţiile legii, întocmai şi cu bună-credinţă. (2) În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute în derularea contractului, părţile se vor întâlni pentru analiză şi soluţionare pe cale amiabilă. ART. 16 Forţa majoră (1) Forţa majoră, conform prezentului contract, reprezintă orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care apare în legătură cu prezentul contract şi care împiedică executarea acestuia, exonerând de responsabilitate partea care invocă o astfel de cauză, pe toată durata existenţei cazului de forţă majoră. (2) Partea care invocă forţa majoră va notifica imediat în scris celeilalte părţi producerea sau terminarea evenimentului de forţă majoră. Autoritatea competentă va confirma orice eveniment de forţă majoră, menţionând circumstanţele producerii acestuia. ART. 17 Încetarea contractului Prezentul contract de servicii publice încetează, condiţiile legii, prin: a) expirarea perioadei pentru care a fost încheiat; b) acordul de voinţă al părţilor semnatare. ART. 18 Litigii (1) Părţile vor încerca să soluţioneze pe cale amiabilă orice pretenţie sau dispută apărută între ele în legătură cu prezentul Contract. (2) În cazul în care divergenţele nu se soluţionează pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. ART. 19 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul contract de servicii publice. Preşedinte Autoritatea pentru Reformă Feroviară Gigi Gavrilă Administrator Astra Trans Carpatic S.R.L. Liviu Pescăraşu ANEXA 1 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători
┌────────────────────┬─────────────────┐
│ │Estimare 2020 - │
│Indicatori │31.12.2021 │
│ ├───────────┬─────┤
│ │2020 │2021 │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Tren-km total (mii),│885.304,00 │ │
│din care: │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Tren-km -trenuri IR │885.304,00 │ │
│(mii) │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Tren-km -trenuri R │0 │ │
│(mii) │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Căl-km total(mii), │64.981,314 │ │
│din care: │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Căl-km-trenuri IR │64.981,314 │ │
│(mii) │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Căl-km-trenuri R │0 │ │
│(mii) │ │ │
└────────────────────┴───────────┴─────┘
ANEXA 2 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Lista completă a trenurilor de călători ce reprezintă obligaţia de serviciu public pentru anul 2020, care face obiectul contractelor de servicii publice a) Trenuri cu circulaţie regulată pe secţii interoperabile a1) Trenuri INTERREGIO
┌───────┬──────────────┬────────┬────┬─────────┬───────┬──────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │Nr. │ │ │ │
│Nr. │Ruta de │Distanţa│Rang│mediu │Nr. │Tren- │ │
│poziţie│circulaţie │(km) │tren│statistic│trenuri│km/an │Căl.-km /an │
│OSP │ │ │ │trenuri/ │/an │ │ │
│ │ │ │ │zi │ │ │ │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│1 │Constanta-Arad│815.50 │IR │0.48 │176 │143,528.00│10,534,955.20│
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│2 │Bucureşti │590.50 │IR │1.49 │546 │322,413.00│23,665,114.20│
│ │Nord-Arad │ │ │ │ │ │ │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│3 │Bucureşti │166.30 │IR │3.98 │1456 │242,132.80│17,772,547.92│
│ │Nord-Braşov │ │ │ │ │ │ │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│ │Bucureşti │ │ │ │ │ │ │
│4 │Nord- │225.00 │IR │1.00 │366 │82,350.00 │6,044,490.00 │
│ │Constanta │ │ │ │ │ │ │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│5 │Bucureşti │267.90 │IR │0.50 │184 │49,293.60 │3,618,150.24 │
│ │Nord-Mangalia │ │ │ │ │ │ │
├───────┼──────────────┼────────┼────┼─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│6 │Bucureşti │48.00 │IR │2.59 │949 │45,586.60 │3,346,056.44 │
│ │Nord-Titu │ │ │ │ │ │ │
├───────┴──────────────┴────────┴────┴─────────┼───────┼──────────┼─────────────┤
│TOTALINTERREGIO │3,677 │885,304.00│64,981,314.00│
└──────────────────────────────────────────────┴───────┴──────────┴─────────────┘
ANEXA 3 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Costul prestaţiilor
┌─────────────────────┬────────────────┐
│ │Costuri de │
│ │transport │
│Suma/an │estimative │
│ ├───────────┬────┤
│ │An 2020 │An │
│ │ │2021│
├─────────────────────┼───────────┼────┤
│Suma (mii lei) pentru│ │ │
│trenuri InterRegio- │30.625,0000│ │
│IR │ │ │
├─────────────────────┼───────────┼────┤
│Suma (mii lei) pentru│0 │ │
│trenuri Regio - R │ │ │
├─────────────────────┼───────────┼────┤
│Total- Suma (mii lei)│30.625,0000│ │
└─────────────────────┴───────────┴────┘
ANEXA 4 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii realizat/prognozat pentru obligaţia de serviciu public şi politica tarifară
┌──────────────────┬───────────────────┐
│ │Venituri din │
│ │transportul de │
│Suma/an │calatori estimative│
│ ├───────────┬───────┤
│ │An 2020 │An 2021│
├──────────────────┼───────────┼───────┤
│Suma (mii lei) │ │ │
│pentru trenuri │13.500,0000│ │
│InterRegio- IR │ │ │
├──────────────────┼───────────┼───────┤
│Suma (mii lei) │ │ │
│pentru trenuri │0 │ │
│Regio - R │ │ │
├──────────────────┼───────────┼───────┤
│Total- Suma (mii │13.500,0000│ │
│lei) │ │ │
└──────────────────┴───────────┴───────┘
B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat şi politica tarifară
┌───────────────────┬──────────────────┐
│ │Venituri minime- │
│ │obligatorii de │
│Suma/an │realizat │
│ ├───────────┬──────┤
│ │An 2010 │An │
│ │ │2021 │
├───────────────────┼───────────┼──────┤
│Suma (mii lei) │ │ │
│pentru trenuri │10.737,2800│ │
│InterRegio- IR │ │ │
├───────────────────┼───────────┼──────┤
│Suma (mii lei) │ │ │
│pentru trenuri │0 │ │
│Regio - R │ │ │
├───────────────────┼───────────┼──────┤
│Total- Suma (mii │10.737,2800│ │
│lei) │ │ │
└───────────────────┴───────────┴──────┘
*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 13% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 40% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile InterRegio. ANEXA 5 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Nivelul compensaţiei asigurate de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
┌───┬─────────────────┬────────────────┐
│ │ │Nivelul │
│ │ │compensaţiei de │
│ │ │la bugetul de │
│Nr.│ │stat ca plată a │
│crt│Compensaţia │serviciilor │
│ │ │publice │
│ │ ├───────────┬────┤
│ │ │An 2020 │An │
│ │ │ │2021│
├───┼─────────────────┼───────────┼────┤
│ │Compensaţia │ │ │
│ │asigurată de la │ │ │
│ │bugetul de stat │ │ │
│1 │conform Legii │13.343,1993│ │
│ │nr.5/2020 a │ │ │
│ │bugetului de stat│ │ │
│ │pe anul 2020, din│ │ │
│ │care: │ │ │
├───┼─────────────────┼───────────┼────┤
│ │Suma (mii lei) │ │ │
│a │pentru trenuri │13.343,1993│ │
│ │InterRegio- IR │ │ │
├───┼─────────────────┼───────────┼────┤
│ │Suma (mii lei) │ │ │
│b │pentru trenuri │0 │ │
│ │Regio - R │ │ │
└───┴─────────────────┴───────────┴────┘
ANEXA 6 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Societatea: ..........- S.A./S.R.L. DECLARAŢIE cu indicatorii preliminaţi pentru luna curentă (N) Societatea ................... reprezentată prin ................. având în vedere prevederile contractului de servicii publice/actului adiţional nr. ...... din data de ........... aprobat prin Decizia nr. ......... din data de ............... declar:
┌───────────┬──────────┬──────────┬────────┬────────┐
│ │Preliminat│Preliminat│Realizat│ │
│Luna: ……. │luna │luna │luna (N │Realizat│
│Anul ….. │curentă │anterioară│- 2) │cumulat │
│ │(N) │(N-1) │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(Km) Număr │ │ │ │ │
│total de │ │ │ │ │
│tren-km │ │ │ │ │
│preliminaţi│ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Regio │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Interregio │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(Călători) │ │ │ │ │
│Număr total│ │ │ │ │
│de │ │ │ │ │
│călători-km│ │ │ │ │
│preliminaţi│ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Regio │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Interregio │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(Lei) │ │ │ │ │
│valoarea │ │ │ │ │
│unitară per│ │ │ │ │
│mia de │ │ │ │ │
│tren-km - │ │ │ │ │
│conform │ │ │ │ │
│contract │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(Lei) │ │ │ │ │
│valoarea │ │ │ │ │
│unitară per│ │ │ │ │
│mia de │ │ │ │ │
│călător-km │ │ │ │ │
│- conform │ │ │ │ │
│contract │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Tren R │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Tren IR │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(CE) │ │ │ │ │
│Costuri │ │ │ │ │
│estimate - │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(V-R) Total│ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │
│lunare │ │ │ │ │
│estimate/ │ │ │ │ │
│luna pentru│ │ │ │ │
│servicii de│ │ │ │ │
│transport │ │ │ │ │
│public – │ │ │ │ │
│Regio, din │ │ │ │ │
│care: │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│- Venituri │ │ │ │ │
│din │ │ │ │ │
│transportul│ │ │ │ │
│de călători│ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│- Alte │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(V-IR) │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │
│lunare │ │ │ │ │
│estimate/ │ │ │ │ │
│luna pentru│ │ │ │ │
│servicii de│ │ │ │ │
│transport │ │ │ │ │
│public - │ │ │ │ │
│InterRegio,│ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│- Venituri │ │ │ │ │
│din │ │ │ │ │
│transportul│ │ │ │ │
│de călători│ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│- Alte │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(Pr) Profit│ │ │ │ │
│rezonabil │ │ │ │ │
│estimat │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│(C) Total │ │ │ │ │
│compensaţie│ │ │ │ │
│preliminată│ │ │ │ │
│solicitată,│ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Tren-km R │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Tren-km IR │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Călători-km│ │ │ │ │
│R │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼──────────┼────────┼────────┤
│Călători-km│ │ │ │ │
│IR │ │ │ │ │
└───────────┴──────────┴──────────┴────────┴────────┘
Certificăm pe propria răspundere pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise. NOTĂ: Numărul total de tren-km şi, respectiv, călători-km preliminaţi, solicitat de către operatorul de transport feroviar (OTF) pentru plata preliminată nu va depăşi 1/12 din volumul total anual de tren-km şi, respectiv, călători-km angajat prin actele adiţionale / contractele încheiate. Director general, ................. Director economic, ................. ANEXA 7 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Societatea: ..........- S.A./S.R.L. DECLARAŢIE cu indicatorii realizaţi pentru luna N-2 Societatea ................ reprezentată prin ..............., având în vedere prevederile contractului de servicii publice/actului adiţional nr. ...... din data de ............. aprobat prin Decizia nr. ......... din data de ............... declar:
┌────────────┬─────────┬─────────────┬─────────┬────────┬───────────┐
│Luna: ….. │Valoare │Valoare │Diferenţe│Realizat│Diferenţe │
│Anul …. │realizată│preliminată*)│+/- │cumulat │de │
│ │ │ │ │ │regularizat│
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(Km) Număr │ │ │ │ │ │
│total de │ │ │ │ │ │
│tren-km din │ │ │ │ │ │
│care: │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Regio │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Interregio │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(Călători) │ │ │ │ │ │
│Număr total │ │ │ │ │ │
│de │ │ │ │ │ │
│călători-km │ │ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Regio │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Interregio │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(Lei) │ │ │ │ │ │
│valoarea │ │ │ │ │ │
│unitară per │ │ │ │ │ │
│mia de │ │ │ │ │ │
│tren-km - │ │ │ │ │ │
│conform │ │ │ │ │ │
│contractului│ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(Lei) │ │ │ │ │ │
│valoarea │ │ │ │ │ │
│unitară per │ │ │ │ │ │
│mia de │ │ │ │ │ │
│călător-km -│ │ │ │ │ │
│conform │ │ │ │ │ │
│contractului│ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│tren R │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│tren IR │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(CE) Costuri│ │ │ │ │ │
│realizate - │ │ │ │ │ │
│Total │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(V-R) Total │ │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │ │
│lunare │ │ │ │ │ │
│estimate/ │ │ │ │ │ │
│luna pentru │ │ │ │ │ │
│servicii de │ │ │ │ │ │
│transport │ │ │ │ │ │
│public - │ │ │ │ │ │
│Regio, din │ │ │ │ │ │
│care: │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│- Venituri │ │ │ │ │ │
│din │ │ │ │ │ │
│transportul │ │ │ │ │ │
│de călători │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│- Alte │ │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(V-IR) Total│ │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │ │
│lunare │ │ │ │ │ │
│estimate/ │ │ │ │ │ │
│luna pentru │ │ │ │ │ │
│servicii de │ │ │ │ │ │
│transport │ │ │ │ │ │
│public - │ │ │ │ │ │
│InterRegio, │ │ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│- Venituri │ │ │ │ │ │
│din │ │ │ │ │ │
│transportul │ │ │ │ │ │
│de călători │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│-Alte │ │ │ │ │ │
│venituri │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(Pr) Profit │ │ │ │ │ │
│rezonabil │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│(C) Total │ │ │ │ │ │
│compensaţie │ │ │ │ │ │
│preliminată │ │ │ │ │ │
│solicitată, │ │ │ │ │ │
│din care: │ │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Tren-km R │ │ │ │ │ │
├────────────┴─┬───────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Tren-km IR │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Călători-km R │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───────┼─────────────┼─────────┼────────┼───────────┤
│Călători-km IR│ │ │ │ │ │
└──────────────┴───────┴─────────────┴─────────┴────────┴───────────┘
*) Valoarea înscrisă în coloana "Valoare preliminată" este identică cu valoarea înscrisă în Declaraţia cu indicatorii preliminaţi, completată şi depusă la Autoritatea pentru Reformă Feroviară până la data de 7 a lunii curente pentru care se acordă compensaţia. Certificăm pe propria răspundere pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise. Director general, ................ Director economic, .................. ANEXA 8 la Contractul de servicii publice al "Astra Trans Carpatic S.R.L." pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021 Calculul indicatorului călător-km în transportul feroviar de călători pe tipuri de legitimaţii de călătorie
┌────┬─────────────┬───────────┬───────────┐
│Nr. │Tip │Călători │Călători-km│
│crt.│legitimaţie │expediaţi │ │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament │2 călătorii│expediaţi *│
│1 │lunar │/zi * 22 de│distanta │
│ │ │zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament 15 │2 călătorii│expediaţi *│
│2 │zile (la │/zi * 15 │distanţa │
│ │alegere) │zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament 15 │2 călătorii│expediaţi *│
│3 │zile │/zi * 11 │distanţa │
│ │(consecutive)│zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament 10 │2 călătorii│expediaţi *│
│4 │zile │/zi * 10 │distanţa │
│ │ │zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament 5 │2 călătorii│expediaţi *│
│5 │zile/ │/zi * 5 │distanţa │
│ │săptămânal │zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Abonament │ │Călători │
│ │reducere │2 călătorii│expediaţi *│
│6 │elevi/ │/zi * 22 de│distanţa │
│ │studenti │zile │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │44 de │Călători │
│ │Abonament │călătorii/ │expediaţi *│
│7 │anual │lună * 12 │distanţa │
│ │ │luni │(km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Cărţi │ │ │
│ │circulaţie │ │Călători │
│ │pentru │nr. zile │expediaţi *│
│8 │deplasarea la│lucrate * 2│distanţa │
│ │/de la │călătorii │(km) │
│ │serviciu de │ │parcursă │
│ │la/la │ │ │
│ │domiciliu │ │ │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament │2 călătorii│expediaţi *│
│9 │PARTENER - 32│/zi * 22 de│distanţa │
│ │km │zile │(32 km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │Abonament │2 călătorii│expediaţi *│
│10 │PARTENER - 93│/zi * 22 de│distanţa │
│ │km │zile │(93 km) │
│ │ │ │parcursă │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │Autorizaţii │ │ │
│ │de călătorie │ │ │
│ │emise in baza│ │ │
│ │prevederilor │ │ │
│ │OUG 112/1999 │ │Călători │
│ │privind │ │expediaţi *│
│ │călătoriile │2 călătorii│distanţa │
│11 │gratuite în │/zi * 15 de│medie (70,6│
│ │interes de │zile │km- IR/50,8│
│ │serviciu şi │ │km-R) │
│ │în interes │ │parcursă │
│ │personal pe │ │ │
│ │căile ferate │ │ │
│ │române, │ │ │
│ │republicată │ │ │
├────┼─────────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │Călători │
│ │ │ │expediaţi *│
│ │ │Conform │distanţa │
│12 │Card angajat │tichete │(km) │
│ │OTF │doveditoare│menţionată │
│ │ │ │în │
│ │ │ │tichetele │
│ │ │ │doveditoare│
└────┴─────────────┴───────────┴───────────┘
Se aplică pentru legitimaţiile emise după data intrării în vigoare a prezentului contract, cu excepţia legitimaţiilor emise cu valabilitate anuală, pentru care se vor aplica începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentului contract. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.