Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobate prin Ordinul nr. 171 din 26 septembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 5 octombrie 2018.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul document stabileşte condiţiile în care este valabilă licenţa de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale, denumită în continuare licenţă, şi constituie parte integrantă din licenţă. ART. 2 (1) Obiectul licenţei îl constituie acordarea drepturilor şi stabilirea obligaţiilor titularului licenţei în vederea desfăşurării activităţii de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale având caracteristicile tehnice înscrise în anexa care se redactează şi se emite odată cu licenţa. (2) Anexa prevăzută la alin. (1) face parte integrantă din prezentele condiţii-cadru de valabilitate asociate licenţei, denumite în continuare condiţii. ART. 3 Nu fac obiectul licenţei activităţile titularului licenţei privind consultanţa, finanţarea şi executarea anumitor lucrări pentru clienţii săi, care nu sunt specifice activităţii de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale. ART. 4 (1) Titularul licenţei este responsabil pentru respectarea prezentelor condiţii. (2) Titularul licenţei răspunde pentru corectitudinea datelor pe care le pune la dispoziţia ANRE şi care stau la baza acordării licenţei. (3) Titularul licenţei răspunde pentru operarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale, în condiţii de siguranţă, de eficienţă şi de protecţie a mediului. ART. 5 (1) În sensul prezentelor condiţii se utilizează următoarele abrevieri şi termeni: 1. ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; 2. CA - conducte de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale; 3. PT - proiect tehnic; 4. Lege - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; 5. Regulament - Regulamentul pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2013, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Abrevierile şi termenii prevăzuţi la alin. (1) se completează cu termenii definiţi prin Lege şi în legislaţia aplicabilă în sectorul gazelor naturale. ART. 6 Titularul licenţei nu poate deţine, simultan, două sau mai multe licenţe pentru activitatea de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale. CAP. II Drepturile titularului licenţei ART. 7 Pe durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei are dreptul, în condiţiile legislaţiei incidente şi ale reglementărilor specifice, să opereze CA utilizând obiectivele din anexa la prezentele condiţii, prevăzută la art. 2 alin. (2). ART. 8 Pe durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei beneficiază de drepturile stabilite prin Lege şi legislaţia incidentă în sectorul gazelor naturale. ART. 9 Titularul licenţei are dreptul de a elabora norme tehnice/comerciale specifice activităţii proprii şi să le supună spre aprobare ANRE. ART. 10 Titularul licenţei beneficiază de drepturile prevăzute în legislaţia incidentă asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea obiectivelor aferente CA. ART. 11 Titularul licenţei are dreptul să întrerupă sau să limiteze vehicularea gazelor naturale prin CA: a) în condiţiile în care sunt periclitate siguranţa şi integritatea CA; b) pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de Lege, cu anunţarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate, şi, după caz, a clienţilor. ART. 12 (1) Titularul licenţei are dreptul, în baza unui contract negociat, să urmărească lucrările de execuţie şi să realizeze recepţia pentru înfiinţarea unor noi CA, pentru care ANRE nu a acordat unui operator economic licenţă de operare a CA, conform prevederilor legale. (2) Prestarea activităţilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de contracte încheiate cu titularii de acorduri petroliere. ART. 13 (1) Titularul licenţei are dreptul să solicite şi să obţină de la utilizatorii CA, cu respectarea prevederilor Legii, informaţii necesare menţinerii siguranţei fizice şi funcţionale a obiectivelor pe care titularul licenţei le operează. (2) Titularul licenţei are dreptul să factureze şi să încaseze contravaloarea serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de alimentare din amonte, contravaloarea tarifelor de racordare şi contravaloarea serviciilor prestate pentru activităţile conexe celei de operare a CA, pe baza tarifelor sau a metodologiilor de calcul aprobate de ANRE. CAP. III Obligaţiile titularului licenţei ART. 14 (1) Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei are obligaţia să respecte prevederile: a) Legii; b) reglementărilor europene; c) reglementărilor emise de ANRE; d) normelor tehnice specifice obiectului de activitate şi a altor acte normative în vigoare în sectorul gazelor naturale; e) licenţei, împreună cu prezentele condiţii; f) legislaţiei incidente. (2) La solicitarea ANRE, titularul licenţei este obligat să elaboreze sau să participe la elaborarea sau modificarea reglementărilor care urmează a fi aprobate de ANRE. (3) Titularul licenţei are obligaţia de a transmite la ANRE procedurile privitoare la desfăşurarea activităţilor proprii, dacă acestea instituie obligaţii către terţi. ART. 15 Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei este obligat să asigure operarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea CA, în condiţii de siguranţă, de eficienţă şi de protecţie a mediului. ART. 16 (1) Titularul licenţei are obligaţia să desfăşoare următoarele activităţi specifice licenţei, cu respectarea Legii şi a legislaţiei incidente: a) reparaţii curente; b) verificări tehnice periodice, revizii şi întreţinere a obiectivelor aferente CA; c) detectări pierderi gaze naturale; d) efectuarea recepţiilor tehnice şi a punerilor în funcţiune la obiectivele aferente CA; e) urmărirea lucrărilor de execuţie a obiectivelor aferente CA; f) efectuarea manevrelor de sistem; g) exploatarea obiectivelor aferente CA; h) odorizarea gazelor naturale conform reglementărilor în vigoare, pentru gazele naturale predate în punctele de predare-preluare comercială a gazelor naturale către clienţii racordaţi direct la CA, precum şi către sistemele de distribuţie; i) accesul şi racordarea la CA; j) verificarea documentaţiilor şi/sau a proiectelor tehnice pentru obiectivele aferente CA prin intermediul verificatorilor de proiecte atestaţi de ANRE; k) primirea şi rezolvarea sesizărilor şi reclamaţiilor; l) evidenţa sistemelor/mijloacelor de măsurare a gazelor naturale; m) evidenţa parametrilor tehnologici şi de calitate a gazelor naturale. (2) Titularul licenţei poate încheia contracte cu terţi pentru desfăşurarea activităţilor intrate sub incidenţa licenţei, fără a putea transfera acestora drepturile şi obligaţiile care îi revin conform licenţei; selectarea operatorilor economici cu care se încheie aceste contracte se face în sistem concurenţial, în condiţiile legii. ART. 17 Titularul licenţei are obligaţia de a asigura în condiţii nediscriminatorii accesul terţilor la CA. ART. 18 (1) În desfăşurarea activităţilor ce fac obiectul licenţei, titularul licenţei are obligaţia să asigure îndeplinirea cerinţelor de calitate a serviciilor prestate şi a cerinţelor privind siguranţa şi disponibilitatea pentru serviciile prestate către terţi, conform contractelor încheiate cu aceştia. (2) Titularul licenţei are obligaţia să asigure odorizarea gazelor naturale conform reglementărilor în vigoare, pentru gazele naturale predate către clienţii racordaţi direct în conductele de alimentare din amonte, precum şi către sistemele de distribuţie. ART. 19 Titularul licenţei are obligaţia să asigure livrările de gaze naturale, cu respectarea condiţiilor impuse prin licenţe, clauze contractuale şi reglementări în vigoare. ART. 20 Pentru activităţile ce fac obiectul licenţei, titularul licenţei are obligaţia menţinerii unei evidenţe contabile separate de cea asociată altor activităţi. ART. 21 Titularul licenţei are obligaţia să se asigure că nu are loc subvenţionarea încrucişată între activităţile care fac obiectul licenţei şi alte activităţi ale titularului licenţei sau alţi operatori economici asociaţi/operatori economici afiliaţi ai titularului licenţei sau alţi titulari de licenţă din sectorul gazelor naturale care, direct sau indirect, pot deţine, la un moment dat, acţiuni la titularul licenţei. ART. 22 (1) Titularul licenţei are obligaţia să furnizeze corect şi complet toate datele şi informaţiile solicitate de ANRE, care îi sunt necesare în exercitarea atribuţiilor sale. (2) Titularul licenţei are obligaţia să îndeplinească măsurile dispuse de ANRE şi să dea curs convocărilor adresate de către aceasta. ART. 23 (1) Titularul licenţei are obligaţia să se asigure că informaţiile obţinute de acesta în cursul desfăşurării activităţii care face obiectul licenţei nu sunt transmise unor persoane neautorizate să primească astfel de informaţii, fapta constituind contravenţie conform prevederilor Legii; obligaţia de confidenţialitate care revine titularului licenţei nu aduce atingere dreptului operatorilor economici afiliaţi sau asociaţi cu titularul licenţei de a efectua consolidarea conturilor în conformitate cu reglementările naţionale sau cu privire la piaţa de capital aplicabile acestor operatori economici afiliaţi sau asociaţi. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cazurile când: a) se obţine consimţământul scris al persoanei ale cărei interese pot fi afectate de diseminarea informaţiei; b) informaţia trebuie transmisă în cursul îndeplinirii obligaţiilor privind desfăşurarea activităţilor care fac obiectul licenţei. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în raport cu operatorii economici asociaţi titularului licenţei, care pot dobândi, prin utilizarea acestor informaţii, avantaje nejustificate pe piaţa gazelor naturale sau pot crea avantaje comerciale nejustificate unor terţi, prin divulgarea informaţiilor către aceştia. (4) Titularul licenţei are obligaţia de a nu abuza de sistemul clasificării informaţiilor şi de a permite asigurarea transparenţei informaţiilor publice. ART. 24 (1) Titularul licenţei notifică ANRE intenţia de a efectua modificări ale statutului juridic, în sensul fuziunii/ divizării/transformării, conform prevederilor Regulamentului. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite cu cel puţin 120 de zile înainte de data de la care fuziunea/divizarea/transformarea îşi produce efectele. (3) ANRE va comunica titularului licenţei modalitatea prin care va fi soluţionată notificarea prevăzută la alin. (1) prin modificarea/retragerea/transferul licenţei. (4) Titularul licenţei transmite ANRE solicitarea de acordare/modificare în termen de 15 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (3), respectiv de la data modificării denumirii, sediului, formei juridice, capitalului social sau patrimoniului. ART. 25 Titularul licenţei are obligaţia să notifice ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea unei decizii de: a) schimbare/constituire/desfiinţare a sediului/sediilor principale sau secundare; b) schimbare a structurii acţionariatului sau a capitalului social; c) schimbare a formei juridice; d) schimbare a datelor de contact; e) fuziune/divizare/transformare. ART. 26 Titularul licenţei are obligaţia de a notifica ANRE, în termen de 15 zile de la adoptarea deciziei, despre intenţia de înfiinţare a unui nou operator economic sau a unei noi filiale, având ca obiect desfăşurarea de activităţi în sectorul gazelor naturale, dacă: a) aceasta aparţine în totalitate titularului licenţei; b) titularul licenţei deţine acţiuni sau părţi sociale ale acesteia; c) aceasta aparţine parţial sau în totalitate unui operator economic afiliat/integrat titularului licenţei. ART. 27 În desfăşurarea activităţii de operare a CA, titularului licenţei îi este interzis să se angajeze în practici anticoncurenţiale sau să împiedice/să încerce să împiedice, în mod ilicit, alţi titulari de licenţe sau potenţiali competitori să se angajeze în activitatea de operare a CA, având obligaţia de a respecta prevederile legale referitoare la concurenţă. CAP. IV Asigurarea resurselor umane şi materiale ART. 28 (1) Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei asigură personal calificat, autorizat, atestat şi în număr suficient, precum şi dotarea tehnică şi materială aferentă îndeplinirii obligaţiilor privitoare la activitatea de operare a CA. (2) Pentru îndeplinirea obligaţiei de la alin. (1) se vor lua în considerare inclusiv personalul şi dotarea tehnică şi materială alocate de subcontractanţii titularului licenţei. CAP. V Activităţi conexe ART. 29 Titularul licenţei are obligaţia să desfăşoare activităţile conexe celei de operare a CA care sunt definite în reglementările ANRE şi care nu sunt remunerate prin tarifele reglementate. ART. 30 Activităţile conexe prevăzute la art. 29 sunt prestate de operatorul CA la cerere şi pot fi: a) emiterea avizelor referitoare la CA, conform prevederilor legale privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; b) deplasarea unei echipe tehnice: (i) la locul desemnat, realizată la cererea şi în beneficiul clientului, alta decât ca urmare a unei sesizări privitoare la siguranţă/securitate; (ii) pentru asistenţă la lucrările edilitare din zona de siguranţă şi de protecţie a CA; c) întreruperea/limitarea parametrilor tehnici/reluarea alimentării cu gaze naturale la cererea clientului final, a furnizorului de gaze naturale sau a operatorului de transport şi de sistem/operatorului de distribuţie, după caz; d) modificări ale obiectivelor CA prin deviere; e) eliberarea de copii ale documentelor deţinute de titularul licenţei, respectiv după: (i) documentaţia/documentaţiile tehnică/tehnice; (ii) aviz, aviz de principiu, acord de acces la CA sau aviz tehnic de racordare la CA. CAP. VI Suspendarea/Retragerea licenţei ART. 31 (1) ANRE poate suspenda/retrage licenţa în cazurile prevăzute în Regulament, procedând conform prevederilor acestuia. (2) ANRE comunică titularului licenţei suspendarea/ retragerea licenţei, motivele de suspendare/retragere, precum şi condiţiile pe care titularul licenţei trebuie să le îndeplinească pentru încetarea suspendării. (3) ANRE poate dispune încetarea suspendării licenţei după ce titularul licenţei face dovada îndeplinirii condiţiilor de încetare a suspendării. (4) ANRE notifică în scris titularului licenţei, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte, data la care intenţionează să emită o decizie cu privire la suspendarea/retragerea licenţei, precum şi motivul care determină această măsură. (5) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea unei comunicări privind suspendarea/retragerea licenţei, titularul licenţei poate transmite ANRE o explicaţie referitoare la condiţiile invocate de aceasta privind suspendarea/retragerea licenţei, precum şi orice dovezi pe care le consideră adecvate pentru a temporiza/opri emiterea deciziei de suspendare/retragere a licenţei. (6) Notificarea prevăzută la alin. (4) nu este necesară dacă suspendarea/retragerea licenţei se face ca urmare a solicitării titularului licenţei sau în cazul falimentului acestuia. CAP. VII Modificarea licenţei ART. 32 (1) Ca urmare a unei cereri scrise a titularului licenţei sau din proprie iniţiativă, ANRE poate modifica licenţa, procedând conform prevederilor Regulamentului. (2) În cazul unor modificări ale statutului titularului licenţei, determinate de fuziunea, divizarea, transformarea sau schimbarea denumirii, ANRE examinează cererea de modificare şi documentaţia anexată acesteia şi dispune, dacă solicitarea este întemeiată, după caz: a) modificarea licenţei; b) acordarea unei licenţe noi. ART. 33 Modificările licenţei, iniţiate de ANRE ca urmare a modificării condiţiilor existente la data acordării acesteia, a legislaţiei primare sau secundare, ca efect al unor hotărâri judecătoreşti sau ca urmare a unor evenimente care afectează substanţial piaţa gazelor naturale, sunt notificate titularului licenţei conform prevederilor Regulamentului. ART. 34 Titularul licenţei are obligaţia să actualizeze caracteristicile tehnice ale CA, precizate în anexă, prin intermediul cărora prestează activitatea de operare a CA: a) anterior punerii în funcţiune a obiectivelor aferente CA, în cazul în care acestea sunt amplasate în perimetrele/câmpurile de producţie a gazelor naturale care nu se regăsesc în cadrul anexei prevăzute la art. 2 alin. (1); b) anual, până la data de 15 iunie, pentru obiectivele puse în funcţiune sau scoase din funcţiune până la data de 31 decembrie a anului anterior solicitării, amplasate în perimetrele/câmpurile de producţie a gazelor naturale care se regăsesc în cadrul anexei prevăzute la art. 2 alin. (1). CAP. VIII Căi de comunicare ART. 35 (1) În relaţia cu ANRE orice comunicare sau altă informaţie solicitată a cărei transmitere este permisă în prezentele condiţii se realizează în scris, în limba română, putând fi transmisă prin fax sau e-mail, cu condiţia ca, în cazurile prevăzute în reglementările în vigoare sau ca urmare a solicitărilor transmise de ANRE cu precizarea expresă, originalul să se depună direct sau prin servicii poştale la sediul ANRE. (2) Titularul licenţei poate solicita ANRE utilizarea pentru comunicare a unei adrese de corespondenţă diferite de cea a sediului social, dacă aceasta este înregistrată ca punct de lucru al societăţii. CAP. IX Tarife şi contribuţii ART. 36 (1) Pe toată durata de valabilitate a licenţei, titularul licenţei plăteşte contribuţiile şi tarifele stabilite prin ordin al preşedintelui ANRE. (2) Neplata contribuţiilor şi tarifelor prevăzute la alin. (1) până la termenele stabilite prin reglementările în vigoare poate atrage suspendarea licenţei. (3) În cazul în care titularul licenţei nu plăteşte sumele prevăzute la alin. (1) în termen de un an de la data emiterii facturii, ANRE poate retrage licenţa. ANEXA 1 la Condiţii Informaţii privind caracteristicile tehnice ale conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale Tabelul nr. 1 - Conducte de aducţiune (A)/colectoare (C)
┌────┬────────────┬────────┬──────────┬────────┬───────┬─────┬──────────┬──────────┬─────────┬───┐
│ │ │ │ │ │ │ │Presiunea │ │ │ │
│ │ │ │Operatorul│Diametru│Lungime│Debit│maximă │Punctele │Tipul │ │
│ │Nr. │Denumire│economic │ │ │maxim│admisibilă│de │conductei│An │
│Nr. │identificare│completă│care a │ │ │ │de operare│delimitare│ │PIF│
│crt.│PT │PT │elaborat ├────────┼───────┼─────┼──────────┤a ├────┬────┤ │
│ │ │ │PT │[mm] │[km] │[mc/ │[bar] │conductei │(A) │(C) │ │
│ │ │ │ │ │ │h] │ │ │ │ │ │
│ ├────────────┼────────┼──────────┼────────┼───────┼─────┼──────────┼──────────┼────┼────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────┴──────────┴────────┴───────┴─────┴──────────┴──────────┴────┴────┴───┘
Tabelul nr. 2 - S.M./Panouri măsură
┌────┬────────────┬────────┬──────────┬─────┬─────────┬─────────┬───────────┬────────────────┬───┐
│ │ │ │ │ │ │ │Tipul │ │ │
│ │ │ │ │Debit│Presiunea│Presiunea│instalaţiei│ │ │
│ │ │ │Operatorul│maxim│de │de ieşire│de măsurare│Alte instalaţii │ │
│ │Nr. │Denumire│economic │ │intrare │ │(element │(odorizare, │ │
│Nr. │identificare│completă│care a │ │ │ │deprimogen,│calorimetre, │An │
│crt.│PT │PT │elaborat ├─────┼─────────┼─────────┤pistoane │gazcromatografe,│PIF│
│ │ │ │PT │ │ │ │rotative, │etc.) │ │
│ │ │ │ │[mc/ │[bar] │[bar] │ultrasunete│ │ │
│ │ │ │ │h] │ │ │etc.) │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────┼──────────┼─────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────┴──────────┴─────┴─────────┴─────────┴───────────┴────────────────┴───┘
Tabelul nr. 3 - Staţii comprimare
┌────┬────────────┬────────┬──────────┬─────┬─────────┬─────────┬──────────────┬────────┬────────┬───┐
│ │ │ │Operatorul│Debit│Presiunea│Presiunea│ │ │ │ │
│Nr. │Nr. │Denumire│economic │maxim│aspiraţie│refulare │Caracteristici│Nr. │Tip │An │
│crt.│identificare│completă│care a ├─────┼─────────┼─────────┤tehnice ale │agregate│agregate│PIF│
│ │PT │PT │elaborat │[mc/ │[bar] │[bar] │staţiei │ │ │ │
│ │ │ │PT │h] │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────┼──────────┼─────┼─────────┼─────────┼──────────────┼────────┼────────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────┴──────────┴─────┴─────────┴─────────┴──────────────┴────────┴────────┴───┘
Tabelul nr. 4 - Staţii de separare/uscare/filtrare
┌────┬────────────┬────────┬──────────┬───┬────────┬─────┬───┐
│ │ │ │Operatorul│ │Presiune│Debit│An │
│Nr. │Nr. │Denumire│economic │ │ │maxim│PIF│
│crt.│identificare│completă│care a │Tip├────────┼─────┼───┤
│ │PT │PT │elaborat │ │[bar] │[mc/ │ │
│ │ │ │PT │ │ │h] │ │
├────┼────────────┼────────┼──────────┼───┼────────┼─────┼───┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴────────┴──────────┴───┴────────┴─────┴───┘
Tabelul nr. 5 - Caracteristici sonde
┌────┬────────────┬─────────┬──────────────────┬──────────────────┬─────┐
│ │ │ │Tip sondă │Debit [mc/h] │Debit│
│Nr. │Nr. │ │ │ │maxim│
│crt.│identificare│Perimetru├────────┬─────────┼────────┬─────────┼─────┤
│ │sondă │ │injecţie│extracţie│injecţie│extracţie│[mc/ │
│ │ │ │ │ │ │ │h] │
├────┼────────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴─────────┴────────┴─────────┴────────┴─────────┴─────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.