Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CODUL STUDIILOR UNIVERSITARE din 29 iunie 2011  de doctorat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CODUL STUDIILOR UNIVERSITARE din 29 iunie 2011 de doctorat

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL I nr. 551 din 3 august 2011
    TITLUL I
    Dispoziţii generale

    CAP. I
    Obiective

    ART. 1
    Codul studiilor universitare de doctorat, denumit în continuare Codul, constituie cadrul legal care reglementeazã organizarea şi implementarea programelor de studii universitare de doctorat din România.
    ART. 2
    Prin aplicarea dispoziţiilor Codului se urmãreşte atingerea urmãtoarelor obiective:
    a) realizarea unui cadru minim de referinţã pentru practicile de organizare a programelor de studii universitare de doctorat;
    b) promovarea de proceduri şi principii comune pentru garantarea calitãţii în organizarea şi desfãşurarea programelor de studii universitare de doctorat.

    CAP. II
    Domeniul de aplicare şi terminologie

    ART. 3
    (1) Codul se aplicã în toate instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat care funcţioneazã, potrivit legii, în România.
    (2) Dispoziţiile Codului se aplicã şi programelor de studii universitare de doctorat realizate în cadrul cooperãrii internaţionale universitare, pe baza acordului între instituţiile respective.
    ART. 4
    Termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
    a) studii universitare de doctorat - ciclul superior de studii universitare a cãrui finalitate constã în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetãrii ştiinţifice, capabile de inserţie pe piaţa muncii înalt calificate. Ele constau în formarea prin cercetare pentru cercetare-dezvoltare şi inovare şi constituie o experienţã profesionalã de cercetare, finalizatã, dupã susţinerea tezei de doctorat, prin acordarea titlului de doctor;
    b) student-doctorand - studentul înmatriculat în programul de studii universitare de doctorat;
    c) conducãtor de doctorat - cadrul didactic sau cercetãtorul, cu experienţã în domeniul cercetãrii ştiinţifice, care coordoneazã activitatea studentului-doctorand în urma dobândirii acestui drept în conformitate cu prevederile art. 166 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
    d) program de studii universitare de doctorat, denumit în continuare programul de doctorat - totalitatea activitãţilor în care este implicat studentul-doctorand, relevante din punctul de vedere al studiilor universitare de doctorat;
    e) tezã de doctorat - lucrarea ştiinţificã originalã elaboratã de cãtre un student-doctorand în cadrul studiilor universitare de doctorat, condiţie legalã pentru obţinerea titlului de doctor;
    f) instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, denumitã în continuare IOSUD - instituţia care are dreptul de a organiza programe universitare de doctorat;
    g) şcoalã doctoralã - o structurã organizatoricã şi administrativã constituitã în cadrul IOSUD şi care oferã sprijinul necesar pentru desfãşurarea studiilor de doctorat într-o anumitã disciplinã sau tematicã disciplinarã ori interdisciplinarã.

    TITLUL II
    Organizarea şi desfãşurarea studiilor universitare de doctorat

    CAP. I
    IOSUD, şcoala doctoralã, contractul de studii universitare de doctorat, conducãtorul de doctorat şi comisia de îndrumare

    SECŢIUNEA 1
    IOSUD

    ART. 5
    (1) Studiile universitare de doctorat sunt organizate numai în şcoli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu care funcţioneazã în cadrul unei IOSUD.
    (2) Conform prevederilor art. 158 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 şi ale Codului, Academia Românã poate înfiinţa Şcoala de Studii Doctorale a Academiei Române, cu respectarea prevederilor Legii nr. 1/2011 în privinţa autorizãrii, acreditãrii şi funcţionãrii ca instituţie de învãţãmânt superior. Şcoala de Studii Doctorale a Academiei Române poate fi IOSUD şi poate organiza programe universitare de doctorat.
    ART. 6
    (1) IOSUD poate fi constituitã prin una dintre urmãtoarele modalitãţi:
    a) dintr-o instituţie de învãţãmânt superior;
    b) dintr-un consorţiu universitar;
    c) din parteneriatul stabilit legal între o instituţie de învãţãmânt superior şi unitãţi de cercetare-dezvoltare;
    d) din parteneriatul stabilit legal între un consorţiu universitar şi unitãţi de cercetare-dezvoltare.
    (2) Parteneriatele prevãzute la alin. (1) lit. c) şi d) se stabilesc legal prin contracte de parteneriat, care nu duc la crearea unei noi persoane juridice.
    (3) Instituţia care reprezintã legal IOSUD, ca persoanã juridicã, este:
    a) în cazul prevãzut la alin. (1) lit. a), instituţia de învãţãmânt superior;
    b) în cazul prevãzut la alin. (1) lit. b), consorţiul universitar;
    c) în cazul prevãzut la alin. (1) lit. c), instituţia de învãţãmânt superior membrã a parteneriatului;
    d) în cazul prevãzut la alin. (1) lit. d), consorţiul universitar membru al parteneriatului.
    (4) Unitãţile de cercetare-dezvoltare prevãzute la alin. (1) lit. c) şi d) pot fi unitãţi de drept public sau de drept privat şi nu pot fi instituţii de învãţãmânt superior sau structuri constituite în cadrul unor instituţii de învãţãmânt superior.
    (5) Instituţiile de învãţãmânt superior şi unitãţile de cercetare-dezvoltare pot face parte din mai multe IOSUD, stabilite în funcţie de componenţa consorţiului sau parteneriatului prevãzut la alin. (1).
    (6) O instituţie componentã a unei IOSUD este oricare din urmãtoarele:
    a) instituţia de învãţãmânt superior prevãzutã la alin. (1) lit. a) sau c);
    b) instituţiile de învãţãmânt superior sau unitãţi de cercetare-dezvoltare care sunt membre ale consorţiului universitar prevãzut la alin. (1) lit. b) sau d);
    c) unitãţile de cercetare-dezvoltare membre ale parteneriatului prevãzut la alin. (1) lit. c) sau d).
    ART. 7
    (1) În cadrul prezentului cod, prin conducãtori ai instituţiilor componente ale IOSUD se înţelege:
    a) rectorul, pentru instituţiile de învãţãmânt superior;
    b) directorul general sau directorul, pentru unitãţile de cercetare-dezvoltare, altele decât instituţiile de învãţãmânt superior.
    (2) În cadrul prezentului cod, prin organe colective de conducere ale instituţiilor componente ale IOSUD se înţelege:
    a) senatul universitar, pentru instituţiile de învãţãmânt superior;
    b) consiliul ştiinţific, pentru unitãţile de cercetare-dezvoltare de drept public, altele decât instituţiile de învãţãmânt superior;
    c) organul de conducere cu atribuţii similare consiliului ştiinţific, pentru unitãţile de cercetare-dezvoltare de drept privat, altele decât instituţiile de învãţãmânt superior.
    (3) În cadrul prezentului cod, prin conducãtor al instituţiei care reprezintã legal IOSUD se înţelege:
    a) rectorul, în cazul în care instituţia care reprezintã legal IOSUD este o instituţie de învãţãmânt superior;
    b) preşedintele consorţiului universitar, în cazul în care instituţia care reprezintã legal IOSUD este un consorţiu universitar.
    ART. 8
    (1) IOSUD oferã sprijinul instituţional, administrativ şi logistic şcolilor doctorale subordonate.
    (2) Calitatea de IOSUD este dobânditã dacã în cadrul acesteia este organizatã cel puţin o şcoalã doctoralã acreditatã sau autorizatã provizoriu, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011 şi ale prezentului cod.
    (3) Calitatea de IOSUD se pierde la momentul la care sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiţii:
    a) nicio şcoalã doctoralã din cadrul IOSUD nu este acreditatã sau autorizatã provizoriu;
    b) toţi studenţii-doctoranzi având contract cu respectiva IOSUD şi-au finalizat studiile de doctorat sau au fost exmatriculaţi.
    (4) IOSUD poate înmatricula noi studenţi-doctoranzi doar în cadrul unei şcoli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu.
    ART. 9
    (1) IOSUD este condusã de consiliul pentru studiile universitare de doctorat, denumit în continuare CSUD.
    (2) CSUD funcţioneazã în baza prevederilor prezentului cod şi a regulamentului instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat.
    (3) CSUD este alcãtuit din minimum 7 şi maximum 17 membri.
    (4) Cel puţin un membru al CSUD este ales prin votul universal, direct, secret şi egal al conducãtorilor de doctorat din cadrul şcolilor doctorale din IOSUD.
    (5) Cel puţin un membru al CSUD este ales prin votul universal, direct, secret şi egal al studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolilor doctorale din IOSUD.
    (6) Directorul CSUD este membru de drept al CSUD.
    (7) Cel puţin 50% din membrii CSUD sunt numiţi de cãtre conducãtorii instituţiilor componente ale IOSUD. În cazul în care IOSUD este constituitã dintr-un parteneriat, numãrul de membri ai CSUD numiţi de cãtre conducãtorul fiecãrui partener este stabilit prin contractul de parteneriat. În cazul în care IOSUD este constituitã dintr-un consorţiu universitar sau dintr-un parteneriat din care face parte un consorţiu universitar, numãrul de membri ai CSUD numiţi de cãtre conducãtorul fiecãrui membru al consorţiului universitar este stabilit prin contractul de parteneriat care reglementeazã activitatea consorţiului.
    (8) CSUD poate avea ca membri:
     a) persoane din cadrul IOSUD sau din afara acesteia;
     b) persoane din ţarã sau din strãinãtate;
    c) personalitãţi ştiinţifice sau personalitãţi din sectoarele industriale şi socioeconomice relevante;
    d) reprezentanţi ai studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolilor doctorale din IOSUD.
    (9) Membrii CSUD format în baza prezentului cod şi care sunt cadre didactice universitare sau cercetãtori trebuie sã aibã dreptul de a conduce doctorate, în ţarã sau în strãinãtate, şi sã îndeplineascã standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data desemnãrii lor ca membri ai CSUD, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
    (10) Metodologia de desemnare a membrilor CSUD trebuie sã respecte prevederile prezentului cod, este propusã de cãtre conducãtorii instituţiilor componente ale IOSUD şi este aprobatã de cãtre organele colective de conducere ale fiecãrei instituţii componente a IOSUD.
    (11) Mandatul membrilor CSUD este de 4 ani.
    (12) Principalele atribuţii ale CSUD sunt:
    a) stabilirea strategiei IOSUD;
    b) elaborarea regulamentului instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat la nivelul IOSUD;
    c) aprobarea deciziilor privind înfiinţarea şi desfiinţarea şcolilor doctorale din cadrul IOSUD;
    d) selectarea conducãtorilor de doctorat care fac parte dintr-o şcoalã doctoralã nou-înfiinţatã;
    e) coordonarea parteneriatului, în cazul în care IOSUD este constituitã dintr-un parteneriat, potrivit contractului de parteneriat;
    f) alte atribuţii specifice, stabilite prin regulamentul instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat, potrivit legii.
    (13) CSUD se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la cererea directorului CSUD sau a cel puţin unei treimi din numãrul membrilor sãi.
    (14) La înfiinţarea IOSUD, prin excepţie de la prevederile alin. (4) şi (5), CSUD poate funcţiona în regim interimar, fãrã membri aleşi de cãtre conducãtorii de doctorat, pânã la o lunã de la înfiinţarea primei şcoli doctorale, respectiv fãrã membri aleşi de cãtre studenţii-doctoranzi, pânã la o lunã de la înmatricularea primei generaţii de studenţi-doctoranzi.
    ART. 10
    Regulamentul instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat, elaborat de cãtre CSUD, este aprobat de cãtre organele colective de conducere ale fiecãrei instituţii componente a IOSUD.
    ART. 11
    (1) CSUD este condus de un director.
    (2) Funcţia de director al CSUD este asimilatã funcţiei de prorector.
    (3) Directorul CSUD este numit în urma unui concurs public organizat de cãtre instituţia care reprezintã legal IOSUD.
    (4) Metodologia de desfãşurare a concursului public trebuie sã respecte prevederile prezentului cod, este propusã de cãtre conducãtorii instituţiilor componente ale IOSUD şi este aprobatã de cãtre organele colective de conducere ale fiecãrei instituţii componente a IOSUD.
    (5) Anunţul privind organizarea concursului se publicã cu cel puţin douã luni înainte de data-limitã pentru înscrierea candidaţilor.
    (6) Anunţurile se publicã cel puţin prin urmãtoarele modalitãţi:
    a) la loc vizibil, pe pagina principalã a site-ului web al tuturor instituţiilor componente ale IOSUD;
    b) pe site-ul web specializat, administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, prevãzut de art. 295 alin. (3) din Legea nr. 1/2011;
    c) în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
    (7) IOSUD şi Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului pot anunţa concursurile prin orice mijloace suplimentare, inclusiv prin publicarea în mass-media, în publicaţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, pe site-uri web specializate în publicarea ofertelor de locuri de muncã şi altele asemenea.
    (8) La concursul pentru ocuparea postului de director al CSUD se pot prezenta numai persoane care au dreptul de a conduce doctorate şi care îndeplinesc standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
    (9) Comisia de concurs este formatã din 5 membri, dintre care cel puţin 3 trebuie sã fie din afara instituţiilor componente ale IOSUD, din ţarã sau din strãinãtate.
    (10) Cel puţin un membru al comisiei de concurs are un contract de muncã, la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului, cu o instituţie de învãţãmânt superior şi de cercetare din strãinãtate, care este inclusã pe lista aprobatã prin ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului elaborat conform art. 216 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011.
    (11) Membrii comisiei de concurs trebuie sã aibã dreptul de a conduce doctorate, în ţarã sau în strãinãtate, şi sã îndeplineascã standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
    (12) În baza deciziei comisiei de concurs, conducãtorul instituţiei care reprezintã legal IOSUD încheie cu persoana desemnatã un contract de management pe o perioadã de 4 ani.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Şcoala doctoralã

    ART. 12
    (1) Programele de studii universitare de doctorat se organizeazã şi se desfãşoarã în cadrul IOSUD numai prin şcolile doctorale.
    (2) O şcoalã doctoralã se poate constitui numai dacã cuprinde cel puţin 3 conducãtori de doctorat.
    (3) În cadrul IOSUD pot funcţiona una sau mai multe şcoli doctorale.
    (4) Cadrul general de organizare şi de funcţionare a şcolilor doctorale este stabilit prin dispoziţiile prezentului cod, prin regulamentul instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat şi poate fi completat cu prevederile regulamentului şcolii doctorale, propriu fiecãrei şcoli doctorale, cu respectarea legii.
    (5) Înfiinţarea şcolilor doctorale este propusã de conducãtorii instituţiilor componente ale IOSUD, este avizatã de cãtre organele colective de conducere ale fiecãrei instituţii componente a IOSUD şi este aprobatã de cãtre CSUD.
    (6) În structura unei instituţii de învãţãmânt superior, o şcoalã doctoralã are un rang egal cu cel al unui departament şi poate organiza centre sau laboratoare de cercetare care funcţioneazã ca unitãţi de venituri şi cheltuieli în cadrul instituţiei de învãţãmânt superior, potrivit prevederilor art. 131, art. 133 alin. (4) şi art. 134 din Legea nr. 1/2011.
    (7) Relaţiile de afiliere dintre o şcoalã doctoralã şi alte structuri ale instituţiilor componente ale IOSUD sunt stabilite prin regulamentul instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat.
    ART. 13
    (1) Şcoala doctoralã se organizeazã şi funcţioneazã în cadrul unei IOSUD cu conducãtori de doctorat care au dobândit acest drept, potrivit legii.
    (2) Conducãtorii de doctorat membri ai unei şcoli doctorale îşi desfãşoarã activitatea în cadrul instituţiilor componente ale IOSUD.
    (3) Şcoala doctoralã poate impune standarde minimale de performanţã ştiinţificã pe care conducãtorii de doctorat trebuie sã le îndeplineascã pentru a deveni membri ai şcolii doctorale respective.
    (4) Pe lângã conducãtorii de doctorat, unei şcoli doctorale i se pot afilia şi alţi cercetãtori sau cadre didactice, implicaţi în activitãţi de cercetare şi/sau predare în cadrul şcolii doctorale, din cadrul instituţiilor componente ale IOSUD sau din cadrul altor instituţii ori unitãţi de cercetare-dezvoltare, din ţarã sau din strãinãtate.
    ART. 14
    (1) Şcoala doctoralã este condusã de un director al şcolii doctorale şi de consiliul şcolii doctorale. Directorul şcolii doctorale este asimilat directorului de departament. Consiliul şcolii doctorale este asimilat consiliului departamentului.
    (2) Din consiliul şcolii doctorale fac parte conducãtori de doctorat din cadrul şcolii doctorale în proporţie de maximum 50%, studenţi-doctoranzi în proporţie de 20%, rotunjit în plus dacã este cazul, restul fiind completat cu membri din afara şcolii doctorale aleşi dintre personalitãţi ştiinţifice a cãror activitate ştiinţificã are o recunoaştere internaţionalã semnificativã şi/sau personalitãţi din sectoarele industriale şi socioeconomice relevante.
    (3) Membrii consiliului şcolii doctorale format în baza prezentului cod care sunt cadre didactice universitare sau cercetãtori trebuie sã aibã dreptul de a conduce doctorate, în ţarã sau în strãinãtate, şi sã îndeplineascã standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data desemnãrii lor ca membri ai consiliului şcolii doctorale, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
    (4) Ponderea conducãtorilor de doctorat din şcoala doctoralã în cadrul consiliului şcolii doctorale este stabilitã de cãtre CSUD.
    (5) Membrii consiliului şcolii doctorale se aleg prin votul universal, direct, secret şi egal al conducãtorilor de doctorat din şcoala doctoralã respectivã.
    (6) Mandatul consiliului şcolii doctorale este de 5 ani.
    (7) Studenţii-doctoranzi membri ai consiliului şcolii doctorale care îşi finalizeazã studiile doctorale în timpul mandatului consiliului îşi pierd calitatea de membru al consiliului la data susţinerii publice a tezei de doctorat.
    (8) Pentru ocuparea unor locuri vacante în cadrul consiliului şcolii doctorale se organizeazã alegeri parţiale, potrivit prevederilor alin. (5), iar mandatul noului membru înceteazã la expirarea mandatului consiliului şcolii doctorale.
    (9) Consiliul şcolii doctorale este condus de cãtre directorul şcolii doctorale, care este numit de cãtre CSUD dintre conducãtorii de doctorat din cadrul şcolii doctorale şi este membru de drept în consiliul şcolii doctorale.
    (10) Consiliul şcolii doctorale se întâlneşte de cel puţin 3 ori pe an, la cererea directorului şcolii doctorale sau a cel puţin unei treimi din numãrul membrilor sãi.
    ART. 15
    Principalele atribuţii ale consiliului şcolii doctorale sunt:
    a) elaborarea regulamentului şcolii doctorale;
    b) luarea deciziilor privind acordarea sau revocarea calitãţii de membru al şcolii doctorale unor conducãtori de doctorat, precum şi stabilirea de standarde minimale de performanţã ştiinţificã în vederea aplicãrii obiective a acestor proceduri;
    c) înmatricularea şi exmatricularea studenţilor-doctoranzi, la propunerea conducãtorilor de doctorat membri ai şcolii doctorale;
    d) luarea deciziilor privind avizarea statului de funcţii al personalului didactic şi de cercetare afiliat şcolii doctorale, dupã caz;
    e) asistarea evaluatorului extern în procesul de evaluare în vederea acreditãrii/reacreditãrii sau a autorizãrii provizorii a şcolii doctorale;
    f) alte atribuţii specifice.
    ART. 16
    (1) Studenţii-doctoranzi sunt înmatriculaţi în cadrul unei şcoli doctorale de cãtre una dintre instituţiile de învãţãmânt superior componente ale IOSUD.
    (2) În cadrul unei şcoli doctorale se pot înmatricula noi studenţi numai dacã aceasta este acreditatã sau autorizatã provizoriu.
    (3) Autorizarea provizorie a şcolii doctorale nu se poate întinde pe o perioadã mai mare de 3 ani.
    ART. 17
    (1) Regulamentul şcolii doctorale stabileşte modul în care sunt organizate şi se desfãşoarã programele de studii universitare de doctorat în cadrul şcolii doctorale.
    (2) Regulamentul şcolii doctorale este elaborat de cãtre consiliul şcolii doctorale, prin consultarea tuturor conducãtorilor de doctorat membri ai şcolii respective, cu respectarea Regulamentului instituţional de organizare şi desfãşurare a programelor de studii universitare de doctorat de la nivelul IOSUD.
    (3) Regulamentul şcolii doctorale se avizeazã prin votul universal, direct, secret şi egal al majoritãţii absolute a conducãtorilor de doctorat membri ai şcolii respective.
    (4) Regulamentul şcolii doctorale se aprobã de CSUD.
    (5) Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizând cel puţin urmãtoarele aspecte:
    a) acceptarea de noi membri conducãtori de doctorat, precum şi reglementãri referitoare la modalitatea prin care unui conducãtor de doctorat îi poate fi retrasã calitatea de membru al şcolii doctorale;
    b) mecanismele prin care se iau deciziile în ceea ce priveşte oportunitatea, structura şi conţinutul programului de pregãtire bazat pe studii universitare avansate;
    c) procedurile de schimbare a conducãtorului de doctorat al unui anumit student-doctorand şi procedurile de mediere a conflictelor;
    d) condiţiile în care programul de doctorat poate fi întrerupt;
    e) modalitãţile de prevenire a fraudei în cercetarea ştiinţificã, inclusiv a plagiatului;
    f) asigurarea accesului la resursele de cercetare;
    g) obligaţiile de frecvenţã ale studenţilor-doctoranzi, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului.
    (6) Regulamentul se poate aplica şi în cazul programelor de studii universitare de doctorat desfãşurate în cotutelã, dacã prin acordul de parteneriat s-a decis astfel.
    ART. 18
    Şcolile doctorale au obligaţia sã ofere informaţii corecte şi complete privind programele de studii universitare de doctorat candidaţilor la aceste programe, comunitãţii universitare şi altor persoane fizice sau juridice interesate.
    ART. 19
    (1) IOSUD garanteazã transparenţa organizãrii şi desfãşurãrii programelor de studii universitare de doctorat la nivelul tuturor şcolilor doctorale proprii.
    (2) Şcolile doctorale, cu sprijinul logistic al IOSUD, vor asigura publicarea pe internet a tuturor informaţiilor necesare privind programele de studii universitare de doctorat, vizându-se cu precãdere urmãtoarele categorii:
    a) regulamentul şcolii doctorale;
    b) informaţii privind posturile vacante pentru studenţi-doctoranzi;
    c) informaţii privind posturile vacante pentru conducãtori de doctorat;
    d) informaţii privind modul de organizare şi desfãşurare a programelor doctorale;
    e) informaţii privind conţinutul programelor de studii universitare de doctorat;
    f) informaţii privind modul de finanţare a studiilor, precum şi a costurilor suportate de studentul-doctorand;
    g) modelul contractului-cadru de studii doctorale;
    h) informaţii privind conducãtorii de doctorat şi studenţiidoctoranzi pe care îi coordoneazã, care includ cel puţin lista publicaţiilor şi brevetelor acestora;
    i) informaţii privind rezultatele şi performanţele profesionale ale conducãtorilor de doctorat;
    j) informaţii privind tezele de doctorat, respectiv standarde de elaborare, proceduri şi criterii de evaluare a acestora;
    k) rezumatele tezelor de doctorat ce urmeazã sã fie susţinute public, precum şi data, ora şi locaţia aferente susţinerilor publice, cu cel puţin 14 zile înaintea susţinerii acestora;
    l) adresele la care pot fi accesate tezele de doctorat finalizate, publicate pe un site administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului.
    ART. 20
    (1) Şcoala doctoralã împreunã cu conducãtorul de doctorat au obligaţia de a informa studentul-doctorand cu privire la etica ştiinţificã, profesionalã şi universitarã şi de a verifica respectarea acesteia, inclusiv:
    a) respectarea prevederilor deontologice pe parcursul realizãrii cercetãrii de doctorat;
    b) respectarea prevederilor deontologice în redactarea tezei de doctorat.
    (2) Şcoala doctoralã şi IOSUD iau mãsuri pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor de la normele eticii ştiinţifice, profesionale şi universitare, conform codului de eticã şi deontologie profesionalã al instituţiei.
    (3) În cazul unor eventuale fraude academice, al unor încãlcãri ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduitã în cercetarea ştiinţificã, inclusiv al plagiatului, studentul-doctorand şi/sau conducãtorul de doctorat rãspund/rãspunde în condiţiile legii.
    ART. 21
    (1) IOSUD, prin şcolile doctorale, poate acorda sprijin financiar studenţilor-doctoranzi pentru efectuarea de stagii de cercetare în ţarã sau în strãinãtate, cu acordul conducãtorului de doctorat.
    (2) Mobilitatea studenţilor-doctoranzi poate fi facilitatã de cãtre şcolile doctorale şi prin:
    a) încheierea de acorduri sau parteneriate instituţionale, aprobate de cãtre consiliul şcolii doctorale;
    b) cercetãri doctorale în cotutelã;
    c) schimburi de studenţi-doctoranzi şi cadre didactice şi de cercetare realizate cu universitãţi recunoscute pe plan internaţional;
    d) participarea la consorţii internaţionale, având drept scop includerea temelor de cercetare doctoralã în cadrul unor proiecte ştiinţifice internaţionale.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Contractul de studii universitare de doctorat

    ART. 22
    (1) Drepturile şi obligaţiile ce revin studenţilor-doctoranzi, conducãtorilor de doctorat, precum şi IOSUD, prin intermediul şcolilor doctorale, se stabilesc prin contractul de studii universitare de doctorat.
    (2) Modelul contractului-cadru de studii universitare de doctorat se elaboreazã de cãtre şcoala doctoralã, este avizat de consiliul şcolii doctorale şi este aprobat de cãtre CSUD.
    (3) Contractul de studii universitare de doctorat se încheie cu fiecare student-doctorand în parte, în urma negocierii, şi este semnat de studentul-doctorand, conducãtorul de doctorat şi reprezentantul instituţiei care reprezintã legal IOSUD.
    (4) Desfãşurarea de activitãţi didactice de cãtre studentul-doctorand nu trebuie sã afecteze în mod negativ timpul disponibil pentru derularea programului sãu doctoral având în vedere cã doctoratul reprezintã în primul rând o experienţã profesionalã de cercetare.
    ART. 23
    Contractul de studii universitare de doctorat cuprinde cel puţin urmãtoarele informaţii:
    a) datele de identificare ale studentului-doctorand şi ale conducãtorului de doctorat;
    b) date despre IOSUD şi şcoala doctoralã;
    c) tema de cercetare aleasã;
    d) cuantumul lunar al bursei, dupã caz;
    e) cuantumul taxei de studiu, dupã caz;
    f) limba în care se redacteazã şi se susţine teza de doctorat - limba românã, limba unei minoritãţi naţionale sau o limbã de circulaţie internaţionalã;
    g) termenul de finalizare a tezei de doctorat;
    h) condiţiile de prelungire a termenului de finalizare a tezei de doctorat;
    i) cuantumul activitãţilor didactice pe care studentul-doctorand se angajeazã sã le desfãşoare şi perioada în care se desfãşoarã acestea, conform art. 164 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.
    ART. 24
    (1) Conflictele dintre studentul-doctorand şi şcoala doctoralã se mediazã de cãtre CSUD.
    (2) Conflictele dintre studentul-doctorand şi conducãtorul de doctorat se mediazã de cãtre consiliul şcolii doctorale, iar în cazul nesoluţionãrii conflictului la acest nivel, acesta este mediat de cãtre CSUD.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Conducãtorul de doctorat şi comisia de îndrumare

    ART. 25
    Pot fi conducãtori de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrãrii în vigoare a Legii nr. 1/2011, precum şi persoanele care dobândesc acest drept potrivit prevederilor art. 166 din Legea nr. 1/2011.
    ART. 26
    (1) Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie sã aibã un contract de muncã cu o IOSUD sau o instituţie componentã a unei IOSUD şi sã fie membre ale unei şcoli doctorale.
    (2) Un conducãtor de doctorat poate îndruma studenţidoctoranzi numai în domeniul pentru care a obţinut acest drept.
    (3) Un cadru didactic şi de cercetare care are dreptul de a conduce doctorate şi care este titular la o instituţie de învãţãmânt superior sau de cercetare care nu este IOSUD sau componentã a unei IOSUD poate, în condiţiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, sã facã parte dintr-o şcoalã doctoralã la o IOSUD.
    ART. 27
    (1) Un conducãtor de doctorat poate îndruma simultan studenţi-doctoranzi numai într-o singurã IOSUD, excepţie fãcând doctoratele conduse în cotutelã.
    (2) Studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelã, caz în care studentul-doctorand îşi desfãşoarã activitatea sub îndrumarea concomitentã a unui conducãtor de doctorat din România şi a unui conducãtor de doctorat dintr-o altã ţarã sau sub îndrumarea concomitentã a 2 conducãtori de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelã poate fi organizat şi în cazul în care conducãtorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializãri/domenii diferite de studiu sau unul dintre conducãtorii de doctorat a împlinit vârsta de 65 de ani, potrivit prevederilor art. 289 alin. (4) din Legea nr. 1/2011.
    (3) Un conducãtor de doctorat poate îndruma simultan maximum 8 studenţi-doctoranzi, aflaţi în diverse stadii ale studiilor de doctorat.
    (4) În cazul doctoratului în cotutelã se defineşte un conducãtor de doctorat principal. Studentul-doctorand este contabilizat integral la conducãtorul de doctorat principal, inclusiv în normarea activitãţii de predare şi cercetare a acestuia.
    ART. 28
    Pentru activitatea pe care o desfãşoarã în aceastã calitate, conducãtorii de doctorat sunt remuneraţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    ART. 29
    (1) La cererea motivatã a studentului-doctorand, consiliul şcolii doctorale poate decide schimbarea conducãtorului de doctorat dacã s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor legale sau contractuale asumate de cãtre acesta ori pentru alte motive care vizeazã raportul de îndrumare dintre conducãtorul de doctorat şi studentul-doctorand.
    (2) Consiliul şcolii doctorale desemneazã un alt conducãtor de doctorat în cazul prevãzut la alin. (1), precum şi în cazul în care se constatã indisponibilitatea conducãtorului de doctorat.
    (3) La desemnarea unui nou conducãtor de doctorat, consiliul şcolii doctorale va avea în vedere prioritar necesitatea ca studentul-doctorand sã poatã finaliza programul de doctorat.
    ART. 30
    (1) Pentru desfãşurarea doctoratului, studentul-doctorand este sprijinit de o comisie de îndrumare, formatã din alţi 3 membri care pot face parte din echipa de cercetare a conducãtorului de doctorat, din alte persoane afiliate şcolii doctorale sau din cadre didactice şi de cercetare neafiliate acesteia.
    (2) Componenţa comisiei de îndrumare este stabilitã de conducãtorul de doctorat în urma consultãrii cu studentul-doctorand.
    ART. 31
    Activitatea conducãtorilor de doctorat, a membrilor comisiei de îndrumare şi a membrilor comisiilor de doctorat se normeazã potrivit regulamentului instituţional de organizare şi funcţionare a studiilor universitare de doctorat, care va stabili şi modalitãţile de remunerare a acestora, în conformitate cu prevederile legii.

    CAP. II
    Procedura de organizare şi desfãşurare a studiilor universitare de doctorat

    SECŢIUNEA 1
    Selecţia, admiterea şi angajarea în programele de studii universitare de doctorat

    ART. 32
    (1) Procedura de admitere la studii universitare de doctorat este procesul de selecţie a candidaţilor pentru fiecare poziţie vacantã de student-doctorand pe care conducãtorii de doctorat din cadrul şcolii doctorale decid sã o propunã spre ocupare la un moment dat.
    (2) Selecţia candidatului la doctorat pentru o poziţie vacantã este realizatã de cãtre conducãtorul de doctorat care supervizeazã respectiva poziţie.
    (3) În urma propunerii conducãtorului de doctorat, un student-doctorand poate fi înmatriculat numai în urma obţinerii avizului favorabil al consiliului şcolii doctorale.
    ART. 33
    Conţinutul şi forma concursului de admitere sunt stabilite de cãtre conducãtorul de doctorat prin consultare cu consiliul şcolii doctorale.
    ART. 34
    Au dreptul sã participe la procedura de admitere la studii universitare de doctorat numai absolvenţii cu diplomã de master sau echivalentã acesteia, din ţarã şi din strãinãtate, conform art. 153 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.
    ART. 35
    Medicii rezidenţi au dreptul de a se înscrie în perioada rezidenţiatului într-un program de doctorat şi de a avea astfel simultan statutul de asistent de cercetare sau asistent universitar pe perioadã determinatã, fiind retribuiţi pentru ambele activitãţi, conform legii.
    ART. 36
    Şcolile doctorale asigurã transparenţa procedurilor de selecţie şi admitere la doctorat, a criteriilor de evaluare şi a standardelor solicitate candidaţilor, acolo unde este cazul, precum şi garantarea accesului la aceste informaţii, inclusiv prin publicarea pe internet.
    ART. 37
    (1) Dupã finalizarea procedurii de admitere şi semnarea contractului de studii universitare de doctorat, persoana admisã are calitatea de student-doctorand pe perioada desfãşurãrii programului de doctorat.
    (2) Studenţii-doctoranzi sunt încadraţi de cãtre oricare dintre instituţiile componente ale IOSUD ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, pe perioadã determinatã.
    (3) Statele de funcţii se întocmesc la nivelul şcolii doctorale şi cuprind cadrele didactice, cercetãtorii şi doctoranzii care activeazã în cadrul şcolii doctorale. Şcoala doctoralã poate angaja personal didactic auxiliar, personal de cercetare şi personal nedidactic.
    (4) Statele de funcţii ale şcolii doctorale pot conţine şi posturi vacante astfel încât studenţii doctoranzi care predau mai multe ore decât cele înscrise în contractul de studii de doctorat sã fie plãtiţi în regim de plata cu ora.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Structura şi durata studiilor universitare de doctorat

    ART. 38
    Programul de doctorat se desfãşoarã numai în cadrul unei şcoli doctorale sub coordonarea unui conducãtor de doctorat şi cuprinde:
    a) un program de pregãtire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul şcolii doctorale;
    b) un program individual de cercetare ştiinţificã sau creaţie artisticã.
    ART. 39
    (1) În domeniile de studii reglementate la nivel european, durata studiilor universitare de doctorat respectã legislaţia corespunzãtoare.
    (2) Durata programului de doctorat este, de regulã, de 3 ani. Prin excepţie, în cadrul învãţãmântului superior medical uman, medical veterinar şi farmaceutic, conform art. 174 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, durata programului de doctorat este, de regulã, de 4 ani.
    (3) Din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul şcolii doctorale, durata programului de doctorat poate fi prelungitã cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducãtorului de doctorat şi în limita fondurilor disponibile.
    (4) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul şcolii doctorale. Durata acestor studii se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
    (5) Prelungirea prevãzutã la alin. (3), respectiv întreruperea şi prelungirea prevãzute la alin. (4) se stabilesc prin acte adiţionale la contractul de studii universitare de doctorat.
    ART. 40
    (1) Dacã studentul-doctorand nu reuşeşte sã finalizeze teza în termenul stabilit potrivit contractului de studii universitare de doctorat şi eventualelor acte adiţionale la acesta, studentul-doctorand mai are la dispoziţie o perioadã de graţie de maximum 2 ani pentru a finaliza şi susţine public teza, depãşirea acestui termen conducând în mod automat la exmatricularea sa.
    (2) În perioada de graţie prevãzutã la alin. (1) studentul-doctorand nu poate beneficia de bursã de doctorat acordatã din granturile doctorale prevãzute la art. 52.
    ART. 41
    Dupã susţinerea tezei de doctorat, IOSUD elibereazã o adeverinţã care atestã perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat, indiferent dacã acestea au fost promovate sau nu.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Filiere şi forme de doctorat

    ART. 42
    (1) Programele de studii universitare de doctorat sunt de douã tipuri:
    a) doctorat ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţificã originalã, relevantã internaţional, pe baza unor metode ştiinţifice; doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesionalã în învãţãmântul superior şi cercetare;
    b) doctorat profesional, în domeniile artelor şi sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaştere originalã pe baza aplicãrii metodei ştiinţifice şi a reflecţiei sistematice, asupra unor creaţii artistice sau asupra unor performanţe sportive de înalt nivel naţional şi internaţional şi care poate constitui o bazã pentru cariera profesionalã în învãţãmântul superior şi în cercetare în domeniile artelor şi sportului.
    (2) Fiecare IOSUD, prin intermediul şcolilor sale doctorale şi în funcţie de domeniul de specializare, poate organiza atât doctorat ştiinţific, cât şi doctorat profesional.
    (3) În domeniile artelor şi sportului pot fi desfãşurate studii universitare de doctorat ştiinţific dacã tematica de cercetare se circumscrie prevederilor alin. (1) lit. a) inclusiv în şcoli doctorale din universitãţile cu profil de creaţie artisticã.
    ART. 43
    (1) Forma de desfãşurare a studiilor universitare de doctorat este cu frecvenţã, potrivit art. 140 alin. (4) din Legea nr. 1/2011.
    (2) Studentul-doctorand trebuie sã aloce un timp semnificativ programului doctoral, care necesitã prezenţa efectivã a acestuia în cadrul uneia sau mai multor instituţii componente ale IOSUD sau în cadrul unor unitãţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD, potrivit art. 21 alin. (2), în afara perioadelor aferente mobilitãţilor.
    (3) Prezenţa efectivã necesarã a studentului-doctorand poate sã difere de la o şcoalã doctoralã la alta şi de la un student-doctorand la altul, fiind decisã de cãtre conducãtorul de doctorat în funcţie de specificul programului doctoral şi cu respectarea prevederilor regulamentului şcolii doctorale.
    (4) Regulamentul şcolii doctorale prevede obligaţiile referitoare la frecvenţã, potrivit unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului.
    (5) Obligaţiile referitoare la frecvenţã constituie un criteriu de evaluare a calitãţii şcolii doctorale, inclusiv în vederea finanţãrii.

    CAP. III
    Evaluarea şcolilor doctorale şi a conducãtorilor de doctorat

    ART. 44
    (1) Înfiinţarea unei noi şcoli doctorale se realizeazã prin parcurgerea procesului de autorizare provizorie şi acreditare conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, la propunerea Agenţiei Române de Asigurare a Calitãţii în Învãţãmântul Superior, denumitã în continuare ARACIS, Consiliului Naţional al Cercetãrii Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, şi Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU. Şcolile doctorale în funcţiune acreditate la data intrãrii în vigoare a prezentului cod urmeazã procesul de evaluare periodicã prevãzut la art. 158 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 începând cu anul universitar 2011-2012.
    (2) Fiecare şcoalã doctoralã este supusã evaluãrii externe periodice, la intervale de 5 ani, conform art. 158 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011.
    (3) Evaluarea externã a şcolilor doctorale se realizeazã pe baza performanţei şcolii doctorale şi a capacitãţii instituţionale a IOSUD din care face parte şcoala doctoralã.
    (4) Evaluarea externã a şcolilor doctorale se face de cãtre ARACIS sau de cãtre o altã agenţie de asigurare a calitãţii, din ţarã sau strãinãtate, pe baza rapoartelor CNCS referitoare la calitatea cercetãrii şi a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane.
    (5) Sistemul de criterii şi metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, pe baza propunerilor comune ale ARACIS, CNCS şi CNATDCU. Criteriile de evaluare a şcolii doctorale vor conţine în principal elemente referitoare la calitatea rezultatelor ştiinţifice ale grupurilor conduse de conducãtorii de doctorat, membri ai şcolii doctorale, cu preponderenţã pe impactul şi relevanţa activitãţii ştiinţifice a acestor grupuri la nivel internaţional.
    (6) Şcoala doctoralã care dupã o perioadã de 5 ani de la ultima acreditare nu a trecut prin procesul de evaluare externã prevãzut la alin. (2) şi nu a fost reacreditatã îşi pierde acreditarea.
    ART. 45
    (1) O şcoalã doctoralã care şi-a pierdut acreditarea nu mai poate înmatricula noi studenţi-doctoranzi.
    (2) Studenţii-doctoranzi aflaţi în derularea programului de doctorat în cadrul unei şcoli doctorale care şi-a pierdut acreditarea îşi continuã studiile conform contractului şi programului de studii pânã la finalizarea acestora.
    ART. 46
    (1) Susţinerea publicã a tezelor de doctorat ale studenţilor-doctoranzi care provin de la o şcoalã doctoralã care şi-a pierdut acreditarea se organizeazã de cãtre o altã şcoalã doctoralã acreditatã, din acelaşi domeniu sau dintr-un domeniu similar.
    (2) Comisia de doctorat este aprobatã de consiliul şcolii doctorale acreditate, iar preşedintele comisiei de doctorat reprezintã IOSUD din care face parte şcoala doctoralã acreditatã.
    (3) Diploma şi titlul de doctor se acordã de cãtre IOSUD din care face parte şcoala doctoralã acreditatã care a organizat susţinerea publicã a tezei.
    ART. 47
    (1) Şcoala doctoralã poate fi lichidatã prin decizie a CSUD, iar IOSUD este obligatã sã informeze Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului despre procesul şi rezultatul lichidãrii.
    (2) Lichidarea şcolii doctorale este posibilã numai dupã ce toţi studenţii-doctoranzi din cadrul şcolii respective şi-au finalizat programul doctoral sau au fost exmatriculaţi din motive care nu au legãturã cu lichidarea.
    ART. 48
    (1) Conducãtorii de doctorat sunt evaluaţi o datã la 5 ani.
    (2) Procedurile de evaluare sunt stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, la propunerea CNATDCU, şi vizeazã în principal aspecte legate de calitatea rezultatelor ştiinţifice ale grupului condus de conducãtorul de doctorat, cu preponderenţã impactul şi relevanţa activitãţii ştiinţifice a acestui grup la nivel internaţional, respectiv naţional în cazul domeniilor cu specific românesc. Rezultatele evaluãrii sunt publice.
    ART. 49
    Şcoala doctoralã poate efectua evaluãri interne periodice. În urma evaluãrilor externe prevãzute la art. 44 alin. (2)-(4) sau interne, şcoala doctoralã poate decide prelungirea sau încetarea contractului de muncã al unui conducãtor de doctorat, potrivit regulamentului şcolii doctorale.
    ART. 50
    (1) În cazul nerespectãrii standardelor de calitate sau de eticã profesionalã în organizarea şi desfãşurarea studiilor universitare de doctorat, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului poate lua mãsurile prevãzute la art. 170 din Legea nr. 1/2011.
    (2) CNATDCU poate fi sesizat cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de eticã profesionalã, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia.
    (3) Consiliul Naţional de Eticã a Cercetãrii Ştiinţifice, Dezvoltãrii Tehnologice şi Inovãrii poate fi sesizat cu privire la încãlcarea regulilor de bunã conduitã în cercetare-dezvoltare de cãtre personalul de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD, potrivit prevederilor art. 323 din Legea nr. 1/2011.

    CAP. IV
    Finanţarea studiilor universitare de doctorat

    ART. 51
    (1) Finanţarea studiilor universitare de doctorat se face potrivit prevederilor art. 160 din Legea nr. 1/2011.
    (2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului stabileşte, la intervale de 3 ani, lista domeniilor de studii doctorale pentru care se asigurã finanţarea din fonduri publice. Şcolile doctorale pot finanţa programe de studii universitare de doctorat şi din proiecte de cercetare-dezvoltare finanţate din alte surse, publice sau private.
    ART. 52
    (1) În vederea participãrii la competiţia naţionalã de granturi doctorale între conducãtorii de doctorat membri ai unor şcoli doctorale, aceştia vor trimite propuneri de proiecte care vor conţine cel puţin urmãtoarele tipuri de informaţii:
    a) curriculum vitae şi lista lucrãrilor ştiinţifice ale conducãtorului de doctorat;
    b) informaţii referitoare la numãrul, stadiul şi subiectele de cercetare ale doctoranzilor aflaţi în coordonarea conducãtorului de doctorat la data depunerii proiectului;
    c) numãrul de granturi doctorale solicitate;
    d) tema doctoratului pentru fiecare grant doctoral individual solicitat sau pentru un set de granturi doctorale solicitate, sub forma descrierii proiectului ştiinţific în care va fi implicat studentul-doctorand sau studenţii-doctoranzi; proiectul ştiinţific poate fi parte a unui proiect de cercetare pe care conducãtorul de doctorat îl are în derulare.
    (2) În vederea participãrii la competiţia naţionalã de granturi doctorale între şcolile doctorale, acestea vor trimite propuneri de proiecte care vor conţine obligatoriu şi informaţiile specificate la alin. (1) pentru fiecare conducãtor de doctorat al şcolii doctorale pentru care se va acorda finanţare în eventualitatea câştigãrii grantului.
    (3) În condiţiile prelungirii programului de doctorat potrivit prevederilor art. 39 alin. (3), conducãtorul de doctorat sau şcoala doctoralã poate propune prelungirea grantului doctoral. Metodologia de desfãşurare a competiţiilor de proiecte pentru granturi doctorale prevede instrumente de prelungire a grantului doctoral, prin competiţie naţionalã.
    (4) În procesul de evaluare a aplicaţiilor pentru granturi doctorale, CNCS utilizeazã criterii conforme cu bunele practici internaţionale şi recurge la experţi independenţi, recunoscuţi pe plan mondial în domeniul specific al propunerii de proiect. Pot fi utilizaţi şi experţi din strãinãtate, provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã. Proporţia de experţi din strãinãtate este stabilitã de CNCS.
    (5) CNCS nu poate admite solicitãrile de granturi doctorale care provin din instituţii care nu respectã prevederile prezentului cod sau prevederile legale în vigoare la data depunerii solicitãrii de granturi. În procesul de evaluare a aplicaţiilor pentru granturi doctorale se va lua în considerare şi încadrarea gradualã, pânã la începutul anului universitar 2013-2014, pentru fiecare conducãtor de doctorat aplicant, în limitele art. 167 din Legea nr. 1/2011.
    (6) În cazul în care granturile doctorale se finanţeazã în cadrul unui program al Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi bugetul fiecãrui proiect este mai mic decât echivalentul în lei a 50.000 euro, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3) din Normele metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.265/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ponderea experţilor din strãinãtate utilizaţi pentru evaluarea unui proiect este stabilitã de cãtre CNCS.
    ART. 53
    Plata şi drepturile studentului-doctorand se realizeazã conform art. 164 din Legea nr. 1/2011, fãrã a exclude alte forme de remunerare prevãzute de dispoziţiile legale în vigoare.
    ART. 54
    Persoanele care dispun de resursele financiare corespunzãtoare, fie din surse proprii, fie din burse acordate de persoane fizice sau juridice, pot fi admise, la solicitarea lor, ca studenţi-doctoranzi în regim cu taxã, în condiţiile prezentului cod.
    ART. 55
    În cazul în care IOSUD este constituitã dintr-un parteneriat, repartizarea între parteneri a granturilor doctorale alocate unor şcoli doctorale organizate prin contribuţia mai multor parteneri sau a altor finanţãri comune destinate programelor de studii universitare de doctorat se face potrivit contractului de parteneriat.
    ART. 56
    (1) IOSUD sau conducãtorul de doctorat nu poate utiliza fondurile granturilor doctorale decât pentru activitãţile aferente derulãrii programului de studii doctorale pentru poziţiile de studenţi-doctoranzi pentru care au fost alocate fondurile.
    (2) Conducãtorul de doctorat are obligaţia de a prezenta studentului-doctorand, o datã la 6 luni, modul în care au fost utilizate fondurile din grantul doctoral.
    (3) Este interzisã utilizarea fondurilor sau a unor pãrţi ale acestora, alocate prin granturi doctorale, unei poziţii de student-doctorand, pentru susţinerea activitãţilor unui student-doctorand de pe o altã poziţie.

    TITLUL III
    Conţinutul şi finalizarea programelor de studii universitare de doctorat

    CAP. I
    Competenţele asigurate de programele de studii universitare de doctorat

    ART. 57
    Programele de studii universitare de doctorat asigurã formarea de competenţe profesionale (de conţinut, cognitive şi de cercetare) în domenii de specialitate, precum şi a unor competenţe transversale.
    ART. 58
    (1) În sensul prezentului cod sunt calificate drept competenţe profesionale urmãtoarele competenţe specifice domeniului:
    a) cunoştinţe avansate în domeniu;
    b) capacitatea de identificare, formulare şi soluţionare a problemelor de cercetare;
    c) stãpânirea metodelor şi tehnicilor de cercetare avansatã;
    d) cunoştinţe privind managementul proiectelor de cercetare;
    e) stãpânirea procedeelor şi soluţiilor noi în cercetare;
    f) abilitãţi de documentare, elaborare şi valorificare a lucrãrilor ştiinţifice;
    g) abilitãţi lingvistice la nivel academic în limbi de circulaţie internaţionalã necesare documentãrii şi elaborãrii de lucrãri ştiinţifice;
    h) înţelegerea şi capacitatea de aplicare a principiilor şi valorilor eticii cercetãrii ştiinţifice în domeniul respectiv.
    (2) În sensul prezentului cod, sunt considerate drept competenţe transversale urmãtoarele:
    a) competenţe de comunicare, scrisã şi oralã, în domeniul ştiinţei şi culturii;
    b) competenţe lingvistice avansate în limbi de circulaţie internaţionalã;
    c) utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicãrii;
    d) abilitãţi de interrelaţionare şi de lucru în echipã;
    e) cunoştinţe de management al resurselor umane, materiale şi financiare;
    f) calitãţi de conducere;
    g) cunoştinţe privind managementul carierei, precum şi însuşirea de tehnici privind cãutarea unui loc de muncã şi de creare de locuri de muncã pentru alţii;
    h) cunoştinţe privind managementul riscului, crizei şi al eşecului;
    i) cunoştinţe privind utilizarea legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectualã;
    j) capacitãţi de antreprenoriat economic, tehnologic şi social.

    CAP. II
    Programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate şi programul de cercetare ştiinţificã

    ART. 59
    (1) Şcolile doctorale pot pune la dispoziţia studenţilor-doctoranzi un program de pregãtire bazat pe studii universitare avansate alcãtuit din activitãţi desfãşurate în formaţiuni instituţionalizate de studiu, prin cursuri, seminare, laboratoare şi altele asemenea.
    (2) Oportunitatea organizãrii unui program de pregãtire universitarã avansatã, precum şi structura şi conţinutul acestuia sunt la latitudinea şcolii doctorale, potrivit regulamentului şcolii doctorale.
    (3) Şcoala doctoralã este obligatã sã asigure accesul liber şi neîngrãdit la programul de pregãtire avansatã tuturor studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolii doctorale respective sau din cadrul altor şcoli doctorale.
    ART. 60
    (1) Parcurgerea programului de pregãtire bazat pe studii universitare avansate poate duce la acordarea unui numãr de credite transferabile stabilit la nivelul şcolii doctorale.
    (2) În cazul programelor de studii universitare de doctorat din domeniile sãnãtate şi medicinã veterinarã, studiile avansate din cadrul şcolii doctorale totalizeazã 60 de credite.
    (3) Programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate nu trebuie sã afecteze în mod negativ timpul disponibil al studentului-doctorand pentru programul individual de cercetare ştiinţificã sau creaţie artisticã şi trebuie sã fie relevant pentru subiectul de cercetare al lucrãrii de doctorat.
    (4) Creditele obţinute într-un program de master de cercetare sau parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat şi/ori a unor stagii de cercetare ştiinţificã, desfãşurate în ţarã sau în strãinãtate, în universitãţi ori în unitãţi de cercetare-dezvoltare de prestigiu, pot fi recunoscute ca echivalente cu cele dintr-un program de pregãtire bazat pe studii universitare avansate. Echivalarea este propusã de cãtre conducãtorul de doctorat şi se aprobã de cãtre consiliul şcolii doctorale.
    (5) Participarea unui anumit student-doctorand la programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate şi alegerea elementelor de studiu din cadrul acestui program care trebuie urmate de cãtre studentul-doctorand sunt stabilite exclusiv şi independent de cãtre conducãtorul de doctorat al acestuia. Îngrãdirea acestei opţiuni a conducãtorului de doctorat este interzisã.
    (6) Studentul-doctorand poate opta în mod independent pentru parcurgerea cursurilor din cadrul studiilor universitare avansate puse la dispoziţie de şcoala doctoralã proprie sau de cãtre alte şcoli doctorale. Îngrãdirea acestei opţiuni proprii este interzisã.
    (7) Durata cumulatã a programului de pregãtire bazat pe studii universitare avansate nu poate depãşi 3 luni, cu excepţia programelor de studii universitare de doctorat din domeniile sãnãtate şi medicinã veterinarã.
    ART. 61
    (1) Programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate este un instrument pentru îmbogãţirea cunoştinţelor studentului-doctorand şi care îi serveşte acestuia pentru derularea în bune condiţii a programului de cercetare ştiinţificã şi pentru dobândirea de competenţe avansate specifice ciclului de studii universitare de doctorat.
    (2) Eventualele evaluãri aferente cursurilor, seminarelor sau laboratoarelor din cadrul programului de pregãtire bazat pe studii universitare avansate au un rol exclusiv informativ, nu sunt obligatorii pentru studenţii-doctoranzi şi nu pot condiţiona finanţarea studenţilor-doctoranzi ori parcursul acestora în cadrul programului de studii. Evaluarea în vederea acordãrii titlului de doctor se face pe baza tezei de doctorat şi a susţinerii publice a acesteia.
    (3) IOSUD, prin şcolile doctorale, faciliteazã şi garanteazã flexibilitatea curricularã a programelor de studii universitare de doctorat.
    ART. 62
    (1) În vederea asigurãrii bazei necesare de cunoştinţe pentru desfãşurarea studiilor universitare de doctorat, şcolile doctorale pot organiza în cadrul lor programe de studii universitare de master de cercetare, exclusiv la forma de învãţãmânt cu frecvenţã şi orientate preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţificã.
    (2) Învãţarea realizatã în cadrul masterului de cercetare poate fi echivalatã cu programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate.
    (3) Programul de pregãtire bazat pe studii universitare avansate poate fi realizat şi prin participarea studenţilor-doctoranzi la cursurile masterului de cercetare organizat de şcoala doctoralã dacã nu au mai parcurs aceste cursuri, fãrã ca studenţii-doctoranzi sã fie obligaţi sã susţinã examenele de promovare din cadrul acestui ciclu.
    ART. 63
    (1) Programul de cercetare ştiinţificã presupune participarea studentului-doctorand în unul sau mai multe proiecte ştiinţifice stabilite de cãtre conducãtorul de doctorat.
    (2) Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfãşurãrii şi organizãrii programului de cercetare ştiinţificã al studentului-doctorand revine conducãtorului de doctorat.
    (3) Conducãtorul de doctorat este direct responsabil pentru parcursul ştiinţific al studentului-doctorand, fiind obligat sã ia toate mãsurile necesare pentru a-i asigura acestuia condiţiile, cunoştinţele şi informaţiile care sã maximizeze şansele finalizãrii programului de doctorat.
    (4) Asigurarea resurselor necesare desfãşurãrii proiectelor de cercetare în care este implicat studentul-doctorand reprezintã şi o obligaţie specificã a IOSUD, a şcolii doctorale şi a conducãtorului de doctorat.
    ART. 64
    Pentru asigurarea unui parcurs ştiinţific coerent, studentul-doctorand susţine, la solicitarea sa şi cel puţin o datã la 12 luni, o prezentare a progresului programului sãu de cercetare ştiinţificã în faţa comisiei de îndrumare şi a conducãtorului de doctorat, care au rolul de a ghida, a corecta şi a susţine parcursul ştiinţific al studentului-doctorand.

    CAP. III
    Teza de doctorat şi finalizarea studiilor universitare de doctorat

    ART. 65
    (1) Teza de doctorat se elaboreazã conform cerinţelor stabilite prin regulamentul şcolii doctorale.
    (2) Şcoala doctoralã poate stabili formatul-tip al tezei de doctorat, care poate include elemente de structurã şi de formatare graficã, studentul-doctorand având obligaţia respectãrii respectivului format-tip.
    (3) Conţinutul tezei de doctorat este stabilit de studentul-doctorand prin consultare cu conducãtorul de doctorat şi va respecta structura-cadru şi limitãrile impuse de regulamentul şcolii doctorale.
    (4) Titlul tezei de doctorat poate fi modificat la libera alegere a studentului-doctorand pânã în momentul finalizãrii acesteia în vederea susţinerii publice.
    (5) Teza de doctorat este o lucrare originalã, fiind obligatorie menţionarea sursei pentru orice material preluat.
    (6) Studentul-doctorand este autorul tezei de doctorat şi îşi asumã corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate în tezã, precum şi a opiniilor şi demonstraţiilor exprimate în tezã.
    (7) Conducãtorul de doctorat rãspunde împreunã cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de eticã profesionalã, inclusiv de asigurarea originalitãţii conţinutului, potrivit prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011.
    ART. 66
    (1) Tezele de doctorat împreunã cu anexele acestora sunt documente publice şi se redacteazã şi în format digital. În domeniul artelor, tezele de doctorat pot fi însoţite de înregistrarea pe suport digital a creaţiei artistice originale. Teza de doctorat şi anexele sale se publicã pe un site administrat de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, cu respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul drepturilor de autor.
    (2) Protecţia drepturilor de proprietate intelectualã asupra tezei de doctorat se asigurã în conformitate cu prevederile legii.
    (3) Valorificarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor de proprietate industrialã asupra produsului sau creaţiei originale realizate în cadrul programului de studii universitare de doctorat se realizeazã în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu.
    ART. 67
    (1) Studiile universitare de doctorat se finalizeazã prin susţinerea în şedinţã publicã a tezei de doctorat în faţa comisiei de susţinere publicã a tezei de doctorat, denumitã în continuare comisie de doctorat.
    (2) Susţinerea publicã poate avea loc numai dupã ce conducãtorul de doctorat şi comisia de îndrumare şi-au dat acordul.
    (3) În urma identificãrii unor încãlcãri ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluãrii tezei de cãtre conducãtorul de doctorat sau comisia de îndrumare, acordul de susţinere publicã nu se obţine.
    (4) Comisia de doctorat este propusã de conducãtorul de doctorat şi aprobatã de consiliul şcolii doctorale. Comisia de doctorat este alcãtuitã din cel puţin 5 membri: preşedintele, ca reprezentant al IOSUD, conducãtorul de doctorat şi cel puţin 3 referenţi oficiali, din ţarã sau din strãinãtate, specialişti în domeniul în care a fost elaboratã teza de doctorat şi din care cel puţin 2 îşi desfãşoarã activitatea în afara IOSUD respective. Membrii comisiei de doctorat au titlul de doctor şi au cel puţin funcţia didacticã de conferenţiar universitar sau de cercetãtor ştiinţific gradul II ori au calitatea de conducãtor de doctorat, în ţarã sau în strãinãtate.
    (5) Atât IOSUD, cât şi şcoala doctoralã pot impune standarde minimale de performanţã ştiinţificã pe care membrii comisiei de doctorat trebuie sã le satisfacã pentru a putea face parte din comisia respectivã.
    (6) Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc numai dupã evaluarea sa de cãtre toţi membrii comisiei de doctorat şi în prezenţa a cel puţin 4 dintre aceştia, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducãtorului de doctorat.
    (7) Susţinerea publicã include obligatoriu o sesiune de întrebãri din partea membrilor comisiei de doctorat şi a publicului, conform art. 168 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.
    (8) Este interzisã oferirea de cãtre studentul-doctorand a unor cadouri sau altor asemenea foloase necuvenite membrilor comisiei de doctorat ori solicitarea ca studentul-doctorand sã contribuie la decontarea unor cheltuieli aferente deplasãrii unor membri ai comisiei de doctorat sau organizãrii susţinerii publice a tezei de doctorat.
    ART. 68
    (1) Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de doctorat evalueazã şi delibereazã asupra calificativului pe care urmeazã sã îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: "Excelent", "Foarte bine", "Bine", "Satisfãcãtor" şi "Nesatisfãcãtor".
    (2) În cazul în care un membru al comisiei de doctorat identificã în cadrul evaluãrii tezei, atât anterior susţinerii publice, cât şi în cadrul acesteia, abateri grave de la buna conduitã în cercetarea ştiinţificã şi activitatea universitarã, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, membrul comisiei de doctorat este obligat sã ia urmãtoarele mãsuri:
    a) sã sesizeze comisia de eticã a instituţiei de învãţãmânt superior în care este înmatriculat studentul-doctorand şi comisia de eticã a instituţiei în care este angajat conducãtorul de doctorat pentru analiza şi soluţionarea cazului, inclusiv prin exmatricularea studentului-doctorand, potrivit art. 306-310 şi 318-322 din Legea nr. 1/2011 şi prevederilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduitã în cercetarea ştiinţificã, dezvoltarea tehnologicã şi inovare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    b) sã notifice abaterile tuturor membrilor comisiei de doctorat şi sã propunã acordarea calificativului "Nesatisfãcãtor".
    (3) Dacã studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele prevãzute în programul de cercetare ştiinţificã şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfãcãtor", comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor. Propunerea se înainteazã CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluãrii dosarului, propune ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor.
    (4) În cazul atribuirii calificativului "Nesatisfãcãtor", comisia de doctorat precizeazã elementele de conţinut care urmeazã sã fie refãcute sau completate în teza de doctorat şi solicitã o nouã susţinere publicã a tezei. A doua susţinere publicã a tezei are loc în faţa aceleiaşi comisii de doctorat ca şi în cazul primei susţineri. În cazul în care şi la a doua susţinere publicã se obţine calificativul "Nesatisfãcãtor", titlul de doctor nu se acordã, iar studentul-doctorand este exmatriculat.
    (5) În cazul în care CNATDCU invalideazã argumentat teza de doctorat, IOSUD primeşte din partea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului o motivaţie scrisã de invalidare, redactatã în baza observaţiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisã CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidãri. Dacã lucrarea de doctorat se invalideazã şi a doua oarã, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.
    ART. 69
    (1) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, dupã validarea tezei de doctorat de cãtre CNATDCU.
    (2) În cazul constatãrii nerespectãrii standardelor de calitate sau de eticã profesionalã, inclusiv în cazul constatãrii plagiatului, pe baza unor rapoarte întocmite de cãtre CNATDCU, de CNCS sau de Consiliul Naţional de Eticã a Cercetãrii Ştiinţifice, Dezvoltãrii Tehnologice şi Inovãrii, ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului poate revoca, prin ordin, acordarea titlului de doctor.
    ART. 70
    (1) Diploma conferitã dupã promovarea unui program de studii universitare de doctorat se numeşte diplomã de doctor. În diploma care certificã obţinerea şi deţinerea titlului de doctor se menţioneazã, în mod expres, domeniul disciplinar sau interdisciplinar al doctoratului pentru doctoratul ştiinţific; în cea care certificã obţinerea şi deţinerea titlului de doctor într-un domeniu profesional se menţioneazã, în mod expres, domeniul profesional al doctoratului.
    (2) În urma finalizãrii studiilor universitare de doctorat ştiinţific se conferã de cãtre IOSUD diploma şi titlul de doctor în ştiinţe, corespunzându-i acronimul Dr.
    (3) În urma finalizãrii studiilor universitare de doctorat profesional se conferã de cãtre IOSUD diploma şi titlul de doctor într-un domeniu profesional, corespunzându-i acronimul Dr. P.
    (4) Pe diploma de doctor se va înscrie calificativul obţinut de studentul-doctorand, respectiv "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfãcãtor". De asemenea, pe diploma de doctor se va înscrie şi o menţiune în limba latinã, dupã cum urmeazã:
    a) pentru calificativul "Excelent" se înscrie menţiunea "Summa cum laude";
    b) pentru calificativul "Foarte bine" se înscrie menţiunea "Magna cum laude";
    c) pentru calificativul "Bine" se înscrie menţiunea "Cum laude".

    TITLUL IV
    Drepturi şi obligaţii ale studentului-doctorand şi ale conducãtorului de doctorat

    ART. 71
    (1) Pe parcursul derulãrii programului de studii universitare de doctorat, studentul-doctorand are dreptul:
    a) sã beneficieze de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducãtorului de doctorat, precum şi a comisiei de îndrumare;
    b) sã participe la seminarele sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD atunci când sunt în discuţie teme relevante pentru studiile universitare de doctorat;
    c) sã fie reprezentat în forurile decizionale ale şcolii doctorale, potrivit prevederilor prezentului cod;
    d) sã beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile şi echipamentele şcolii doctorale şi ale IOSUD pentru elaborarea proiectelor de cercetare şi a tezei de doctorat;
    e) sã se înscrie la cursurile şi seminarele organizate de alte şcoli doctorale;
    f) sã lucreze împreunã cu echipe de cercetãtori din cadrul IOSUD sau din cadrul unor unitãţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD;
    g) sã beneficieze de mobilitãţi naţionale sau internaţionale;
    h) sã beneficieze de sprijin instituţional pentru a participa la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de varã ori iarnã şi seminare naţionale şi internaţionale în domeniul de specializare în care şi-a ales teza de doctorat;
    i) sã participe la sesiunile de comunicãri ştiinţifice organizate de şcoala doctoralã sau/şi de IOSUD;
    j) sã fie informat cu privire la curriculumul studiilor universitare de doctorat din cadrul şcolii doctorale.
    (2) Studentul-doctorand are urmãtoarele obligaţii:
    a) sã respecte orarul stabilit împreunã cu conducãtorul de doctorat şi sã îşi îndeplineascã obligaţiile de susţinere a lucrãrilor şi de prezentare a rezultatelor cercetãrii;
    b) sã prezinte rapoarte de activitate conducãtorului de doctorat şi comisiei de îndrumare ori de câte ori i se solicitã;
    c) sã fie în legãturã permanentã cu conducãtorul de doctorat;
    d) sã respecte disciplina instituţionalã.
    ART. 72
    (1) Drepturile şi obligaţiile conducãtorului de doctorat decurg din Legea nr. 1/2011, din regulamentul instituţional de organizare şi desfãşurare a studiilor universitare de doctorat propriu fiecãrei IOSUD, din regulamentul şcolii doctorale, precum şi din contractul sãu de muncã.
    (2) Drepturile conducãtorului de doctorat includ, printre altele:
    a) dreptul de a participa la competiţii pentru granturi doctorale;
    b) dreptul de a îndruma şi evalua activitatea studentului-doctorand în cadrul programului de studii universitare de doctorat, conform autonomiei profesionale şi universitare, urmãrind exigenţele programului de studii universitare de doctorat şi respectând interesele profesionale ale studentului-doctorand;
    c) dreptul de a propune comisia de doctorat;
    d) dreptul la o evaluare internã şi externã imparţialã, conformã cu metodologia specificã a procesului de evaluare;
    e) dreptul de a cunoaşte metodologia în raport cu care este evaluat, atât în evaluarea internã, cât şi în evaluarea externã;
    f) dreptul de a cunoaşte rezultatele evaluãrii interne şi externe a propriei activitãţi;
    g) dreptul de a refuza îndrumarea unui student-doctorand în condiţiile în care este pus fãrã voia sa într-un conflict de interese;
    h) dreptul de a solicita consiliului şcolii doctorale întreruperea relaţiei de îndrumare cu un student-doctorand;
    i) dreptul de a selecta candidatul la doctorat pentru o poziţie vacantã aflatã sub îndrumarea sa şi de a propune înmatricularea studentului-doctorand;
    j) dreptul de a solicita şcolii doctorale organizarea unui concurs de admitere pentru fiecare poziţie de student-doctorand vacantã aflatã sub îndrumarea sa;
    k) dreptul de a decide elementele de studiu din cadrul programului de pregãtire bazat pe studii universitare avansate la care studentul-doctorand trebuie sã participe, cu respectarea prevederilor prezentului cod.
    (3) Conducãtorul de doctorat are urmãtoarele obligaţii:
    a) sã asigure îndrumarea ştiinţificã, profesionalã şi deontologicã a fiecãrui student-doctorand;
    b) sã propunã temele de cercetare;
    c) sã asigure condiţiile şi sã stimuleze progresul studenţilordoctoranzi în cercetarea pe care o realizeazã;
    d) sã efectueze monitorizarea şi evaluarea obiectivã şi riguroasã a fiecãrui student-doctorand;
    e) sã sprijine mobilitatea studenţilor-doctoranzi;
    f) sã evite apariţia conflictelor de interese în îndrumarea studenţilor-doctoranzi.

    TITLUL V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    ART. 73
    Instituţiile care au dreptul de a organiza studii universitare de doctorat la data intrãrii în vigoare a prezentului cod:
    a) demareazã procedurile de înfiinţare şi/sau acreditare a şcolilor doctorale proprii în termen de maximum 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod;
    b) se reorganizeazã conform prevederilor prezentului cod şi finalizeazã aceastã reorganizare în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
    ART. 74
    (1) Instituţiile care nu au devenit IOSUD în urma acreditãrii şcolilor doctorale, respectiv şcolile doctorale care nu au dobândit acreditarea conform prevederilor prezentului cod în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a acestuia îşi pierd dreptul de a organiza studii universitare de doctorat şi nu pot înmatricula noi studenţi-doctoranzi.
    (2) Studenţii-doctoranzi aflaţi în derularea programului de doctorat în cadrul unei instituţii care şi-a pierdut dreptul de a organiza studii universitare de doctorat îşi continuã studiile conform contractului şi programului de studii pânã la finalizarea acestora şi li se aplicã prevederile art. 46. Instituţia este obligatã sã asigure condiţiile pentru finalizarea studiilor.
    ART. 75
    Persoanelor care au dobândit dreptul de a conduce doctorate fãrã indicarea domeniului în care au obţinut acest drept li se va stabili domeniul în care au dreptul de a conduce doctorate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, la propunerea CNATDCU.
    ART. 76
    (1) În cazurile în care un conducãtor de doctorat îndrumã simultan mai mult de 8 studenţi-doctoranzi care au început programul de studii universitare de doctorat înaintea intrãrii în vigoare a Legii nr. 1/2011, aceşti studenţi-doctoranzi îşi pot continua studiile cu acelaşi conducãtor de doctorat pânã la finalizarea acestora.
    (2) Studenţii-doctoranzi care au început programul de studii universitare de doctorat înaintea intrãrii în vigoare a Legii nr. 1/2011 la o altã formã de învãţãmânt decât cea cu frecvenţã îşi pot continua studiile în cadrul acestei forme de învãţãmânt pânã la finalizarea acestora.
    (3) În cazul studenţilor-doctoranzi ale cãror teze de doctorat au fost supuse analizei preliminare în cadrul catedrei de specialitate sau al colectivului de cercetare pânã la data de 1 octombrie 2011, se aplicã în continuare dispoziţiile art. 28 şi urmãtoarele din Hotãrârea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea şi desfãşurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificãrile ulterioare.
    (4) În cazul studenţilor-doctoranzi ale cãror teze de doctorat nu au fost supuse analizei preliminare în cadrul catedrei de specialitate sau al colectivului de cercetare pânã la data de 1 octombrie 2011, se aplicã dispoziţiile prezentului cod, inclusiv prevederile referitoare la desemnarea comisiei de îndrumare, ţinându-se seama de stadiul procedural în care se aflã, respectiv program de pregãtire universitarã avansatã sau program de cercetare ştiinţificã. Dacã pânã la finalizarea tezei de doctorat nu a fost desemnatã comisia de îndrumare, susţinerea publicã poate avea loc doar pe baza acordului conducãtorului de doctorat.
    ART. 77
    Atingerea numãrului maxim de 8 doctoranzi, conform art. 167 din Legea nr. 1/2011, pentru un conducãtor de doctorat care la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri are în coordonare mai mult de 8 studenţi doctoranzi, se realizeazã gradual, prin finalizarea programului de studii universitare de doctorat a studenţilor-doctoranzi aflaţi sub coordonarea conducãtorilor de doctorat conform legislaţiei în vigoare. IOSUD are obligaţia de a raporta cu precizie planificarea derulãrii şi susţinerii doctoratelor, în vederea respectãrii prevederilor art. 167 din Legea nr. 1/2011. Studenţii-doctoranzi aflaţi în perioadã de întrerupere sau suspendare a studiilor nu se contabilizeazã pentru perioadele de întrerupere respective. Conducerile universitãţilor şi ale şcolilor doctorale sunt obligate sã ia mãsurile necesare pentru respectarea acestor prevederi legale. Numãrul de doctoranzi raportat la numãrul de conducãtori de doctorat reprezintã criteriu de evaluare a calitãţii IOSUD şi a şcolii doctorale.
    ART. 78
    (1) Şcolile doctorale din IOSUD care nu mai obţin acreditarea finalizeazã programul de studii universitare de doctorat a studenţilor-doctoranzi conform legislaţiei în vigoare. Instituţia este obligatã sã asigure condiţiile pentru finalizarea studiilor. Dupã pierderea acreditãrii, şcolile doctorale nu mai pot înmatricula noi studenţi.
    (2) Cadrul didactic cu drept de a conduce doctorate poate sã participe la consorţii sau la parteneriate în cadrul unei alte IOSUD.
                 __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Prof. Gheorghe Ungureanu
07 August 2011
Stima?i tovar??i, V? propun s? aproba?i, ca specialitate la doctorat, ”Studierea, explicarea ?i utilizarea reglement?rilor pentru admiterea ?i ob?inerea... doctoratului” ... Cred c? nic?ieri în lume nu exist? ceva asem?n?tor cu ceea ce a?i creat dv. Îmi apare ca semn sigur c? vom pieri... 7 august 2011 Prof. Gheorghe Ungureanu, Curtea de Arge?
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016