Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
CAP. 1 ART. 1 (1) În Republica Socialistã România, desfiinţarea pentru totdeauna a exploatãrii şi asupririi omului de cãtre om, dezvoltarea impetuoasa a forţelor de producţie şi generalizarea relaţiilor de producţie socialiste, aflate într-un proces continuu de perfecţionare, aseaza munca - principalul factor de progres şi civilizatie - pe cea mai inalta treapta a valorilor sociale. (2) Oamenii muncii, în calitate de producãtori ai valorilor materiale şi spirituale şi în acelaşi timp de proprietari ai mijloacelor de producţie, ai întregii avutii naţionale, au dreptul şi datoria de a desfasura o munca utila pentru societate, bunãstarea şi interesele fiecãruia fiind legate organic de bunãstarea şi dezvoltarea societãţii în ansamblu. ART. 2 Tuturor cetãţenilor Republicii Socialiste România, fãrã nici o ingradire sau deosebire de sex, naţionalitate, rasa sau religie, le este garantat dreptul la munca, avînd posibilitatea de a desfasura o activitate în domeniul economic, tehnico-ştiinţific, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregãtirii profesionale şi aspiratiilor fiecãruia, în funcţie de nevoile întregii societãţi. ART. 3 Repartizarea şi utilizarea deplina şi raţionalã a resurselor umane se realizeazã în concordanta cu obiectivele planului de dezvoltare economico-socialã a tarii, cu cerinţele sporirii necontenite a eficientei economice şi sociale a muncii, cu necesitatea dezvoltãrii armonioase şi echilibrate a tuturor judeţelor tarii. ART. 4 Pe mãsura dezvoltãrii bazei economice a socialismului, a introducerii în producţie a rezultatelor ştiinţei şi tehnicii contemporane, a dezvoltãrii învãţãmîntului şi culturii, în ţara noastrã are loc ştergerea treptata a deosebirilor esenţiale dintre munca fizica şi cea intelectualã, dintre modul de munca şi viata de la sat şi cel de la oraş, şi omogenizarea treptata a societãţii. ART. 5 (1) Munca, în condiţiile societãţii socialiste, formeazã şi dezvolta între oameni relaţii noi, de colaborare, de întrajutorare şi respect reciproc - potrivit principiului "toţi pentru unul şi unul pentru toţi" -, contribuie activ la formarea şi dezvoltarea multilaterala a personalitãţii umane. (2) Prin activitatea desfasurata în comun în industrie, construcţii, agricultura şi silvicultura, transporturi şi telecomunicaţii, cercetarea ştiinţificã, instituţiile de învãţãmînt, de arta, cultura şi în celelalte domenii, pentru inflorirea patriei socialiste, se dezvolta relaţii de înfrãţire între oamenii muncii romani, maghiari, germani, sirbi şi de alte nationalitati, se intareste continuu coeziunea moral-politica a întregului popor în jurul Partidului Comunist Roman. ART. 6 Însuşirea sub orice forma a muncii altuia şi toate manifestãrile de parazitism social sînt interzise ca incompatibile cu orinduirea socialistã, cu principiile eticii şi echitãţii socialiste. ART. 7 Începînd cu virsta de 16 ani, fiecare persoana apta de munca şi care nu urmeazã cursurile unei şcoli este datoare sa desfãşoare, pînã la virsta de pensionare, o munca utila societãţii, care sa-i asigure mijloace de existenta şi de dezvoltare spiritualã. Încadrarea în munci temporale se poate face şi de la virsta de 14 ani, iar în unitãţi industriale, de la virsta de 15 ani, cu încuviinţarea pãrinţilor sau a tutorilor, dar numai pentru munci potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile şi cunoştinţele lor. Cel în cauza are dreptul şi îndatorirea sa-şi continue studiile pentru absolvirea învãţãmîntului general obligatoriu. Unitãţile care au încadrat în munca tineri în virsta de 14-16 ani au obligaţia sa-i sprijine în vederea continuãrii învãţãmîntului general obligatoriu. ART. 8 (1) Prin încadrarea într-o unitate socialistã, fiecare persoana dobîndeşte calitatea de membru al colectivului de munca din acea unitate, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta calitate. (2) Fiecare membru al colectivului de munca participa la conducerea unitãţii şi poarta rãspunderea fata de societate, atît individual, cît şi împreunã cu ceilalţi membri ai colectivului, pentru buna gospodãrire şi dezvoltare a partii din avutia nationala încredinţatã, fiind dator sa-şi consacre intreaga capacitate, pricepere şi putere de munca scopului ca unitatea în care lucreazã sa-şi desfãşoare activitatea cu maximum de eficienta. ART. 9 (1) Oamenilor muncii din Republica Socialistã România le este garantat dreptul de a participa efectiv la conducerea vieţii politice, economice şi sociale. (2) Ca expresie a adincirii democraţiei socialiste, activitatea tuturor unitãţilor se bazeazã pe principiul muncii şi conducerii colective. (3) Participarea la conducerea unitãţilor a persoanelor încadrate în munca se asigura direct sau prin reprezentanţii lor în adunãrile generale, în comitetele şi consiliile oamenilor muncii, precum şi în alte organe de conducere colectivã şi forme organizate de participare colectivã la soluţionarea problemelor din unitãţi. (4) Adunarea generalã a oamenilor muncii constituie forma superioarã a conducerii colective, prin care oamenii muncii participa în mod organizat la conducerea activitãţii economico-sociale, la dezbaterea şi soluţionarea problemelor legate de îndeplinirea planurilor de producţie, la exercitarea controlului asupra activitãţii organelor de conducere. (5) Fiecare membru al colectivului de munca are dreptul de a participa în mod direct la dezbaterea şi rezolvarea problemelor privind organizarea şi conducerea unitãţii în care îşi desfãşoarã activitatea. (6) La selecţionarea şi promovarea cadrelor, colectivul de munca are dreptul sa-şi spunã pãrerea, astfel încît sa fie repartizat omul potrivit. ART. 10 (1) Dezvoltarea planificata a economiei naţionale -intemeiata pe un înalt nivel de organizare socialã a muncii- face necesar ca relaţiile de munca sa fie aşezate pe principiul însuşirii liber consimţite şi aplicãrii cu consecventa a normelor disciplinei socialiste a muncii. Respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de munca constituie o obligaţie de baza a fiecãrui membru al colectivului de lucru din întreprinderi şi instituţii, din toate unitãţile socialiste. (2) Colectivul de munca, constient ca orice act de indisciplina dauneaza rezultatelor muncii, propriilor sale interese, este îndreptãţit, şi în acelaşi timp dator, sa ia atitudine ferma fata de orice abatere, iar la nevoie sa ceara sancţionarea şi chiar îndepãrtarea din rindurile colectivului a acelora care incalca ordinea şi disciplina şi nu-şi realizeazã sarcinile ce le-au fost stabilite. ART. 11 (1) Pentru munca prestatã cei ce muncesc primesc ca remunerare o parte din venitul naţional destinat consumului, potrivit principiului socialist de repartiţie dupã cantitatea, calitatea şi importanta socialã a muncii, în spiritul eticii şi echitãţii socialiste. (2) Pe lîngã veniturile directe, obţinute pe calea remunerãrii, oamenii muncii beneficiazã de avantajele şi înlesnirile asigurate prin fondurile sociale destinate dezvoltãrii învãţãmîntului şi culturii, ocrotirii sãnãtãţii, prin acordarea de ajutore pentru copii, precum şi prin alte acţiuni cu caracter social-cultural. (3) Ridicarea bunastarii materiale şi spirituale a celor ce muncesc se realizeazã pe mãsura dezvoltãrii bazei tehnico-materiale a socialismului, a introducerii în producţie a tehnicii noi, a creşterii productivitatii muncii sociale şi a venitului naţional. (4) În semn de preţuire din partea societãţii, colectivele sau persoanele încadrate în munca primesc pentru rezultatele pe care le obţin recompense materiale şi morale. ART. 12 Oamenilor muncii le este garantat dreptul la: odihna şi repaus pentru refacerea forţei de munca, pentru desavirsirea pregãtirii profesionale şi lãrgirea orizontului cultural; condiţii de munca prin mãsuri de securitate şi igiena a muncii, care sa le asigure apãrarea vieţii şi sãnãtãţii; ajutoare materiale în caz de incapacitate temporala de munca şi pensii; realizarea efectivã a tuturor drepturilor referitoare la munca, înscrise în Constituţie. ART. 13 (1) Perfecţionarea pregãtirii profesionale, politico-ideologice şi de cultura generalã constituie pentru fiecare om al muncii un drept şi o îndatorire permanenta, de îndeplinirea cãreia depind rezultatele în producţie, încadrarea la locuri de munca corespunzãtoare, promovarea în funcţii superioare. (2) În ţara noastrã continua perfecţionare a pregãtirii profesionale constituie o latura esenţialã a politicii Partidului Comunist Roman de edificare a socialismului şi comunismului, fiind o condiţie fundamentalã pentru asigurarea participãrii active şi competente a oamenilor muncii la propãşirea naţiunii socialiste. (3) În acest scop, prin sistemul naţional de perfecţionare sînt create cai şi forme adecvate pentru toţi cei ce muncesc, în vederea improspatarii şi imbogatirii sistematice a cunoştinţelor, în pas cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. ART. 14 Femeii i se asigura largi posibilitãţi de afirmare în condiţii de deplina egalitate socialã cu bãrbatul, beneficiind, la munca egala cu acesta, de o retributie egala, de mãsuri speciale de ocrotire. Femeii îi este garantat dreptul de a ocupa orice funcţie sau loc de munca, în raport cu pregãtirea sa, pentru a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea producţiei materiale şi a creatiei spirituale, asigurindu-i-se totodatã condiţiile necesare pentru creşterea şi educarea copiilor. ART. 15 Societatea socialistã acorda o grija deosebita formãrii tinerei generaţii în spiritul dragostei fata de munca, al însuşirii unor temeinice cunoştinţe şi deprinderi profesionale, al daruirii de sine şi pasiunii revoluţionare. Statul asigura prin sistemul de învãţãmînt şi prin organisme specializate orientarea, pregãtirea şi încadrarea în munca a tinerilor, potrivit capacitãţii şi aspiratiilor personale, puse în slujba patriei socialiste. Prin mãsuri speciale se asigura protecţia tinerilor. ART. 16 (1) Fiecare om al muncii, participant la procesul de desfãşurare a vieţii sociale, este dator sa respecte cu stricteţe prevederile legale, sa promoveze neabatut principiul legalitãţii socialiste, sa manifeste spirit de intransigenta fata de cei ce incalca legile tarii. (2) Forta orinduirii socialiste sta în constiinta inaltelor raspunderi şi îndatoriri pe care fiecare le are fata de patrie, fata de apãrarea cuceririlor socialiste ale poporului. CAP. 2 ART. 17 Drepturile şi îndatoririle fiecãrui membru al colectivului de munca din cadrul unitãţilor socialiste sînt menite sa asigure participarea efectivã la gospodãrirea cu spirit de rãspundere a mijloacelor materiale şi financiare încredinţate de stat colectivelor de oameni ai muncii, la valorificarea în grad superior a resurselor materiale şi umane ale tarii, pentru o inalta eficienta economicã în toate compartimentele de activitate, în scopul asigurãrii creşterii nivelului de civilizatie şi bunastare a fiecãruia, a întregului popor. ART. 18 Drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţãri sau limitãri, ele fiind aparate de stat impotriva oricãror încãlcãri, a manifestãrilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. ART. 19 Persoana incadrata într-o unitate socialistã are urmãtoarele drepturi principale: a) sa i se asigure un loc de munca potrivit aptitudinilor, pregãtirii profesionale, aspiratiilor, precum şi nevoilor unitãţii; b) sa fie retribuitã potrivit principiului socialist de repartiţie, în raport cu cantitatea, calitatea şi importanta socialã a muncii pe care o desfãşoarã; c) sa i se asigure stabilitatea în munca, contractul de munca neputind sa înceteze sau sa fie modificat decît în cazurile prevãzute de lege; d) sa participe la conducerea, organizarea şi controlul activitãţii unitãţilor, sa aleagã şi sa poatã fi aleasã în organele de conducere colectivã; e) sa beneficieze de condiţiile create prin reglementãrile legale, inclusiv de concedii de studii, pentru ridicarea pregãtirii profesionale şi a nivelului general de cunoaştere, în raport cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii şi cu cerinţele progresului social, pentru formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste; f) sa fie promovata în categorii de încadrare sau în funcţii superioare, în raport cu pregãtirea, experienta, rezultatele muncii, nevoile unitãţii, beneficiind astfel de condiţiile create de orinduirea socialistã pentru afirmarea aptitudinilor şi capacitãţilor profesionale; g) sa i se asigure repaus sãptãmînal şi concediu de odihna anual plãtit, sa foloseascã condiţiile create de societatea socialistã pentru recreere, refacerea capacitãţii de munca, ridicarea nivelului de cultura, sa beneficieze de înlesniri pentru trimiterea la odihna şi tratament în staţiuni balneoclimaterice; h) sa beneficieze de condiţii corespunzãtoare de munca, de protecţie a muncii, de asistenta medicalã gratuita, de indemnizaţii de asigurãri sociale în caz de pierdere temporala a capacitãţii de munca, de mãsuri pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea şi întãrirea sãnãtãţii, precum şi de mãsuri pentru protecţia socialã a femeilor şi tinerilor; în acest scop se aloca importante fonduri pentru înlãturarea cauzelor care determina accidente de munca şi îmbolnãviri profesionale, pentru protecţia muncii şi uşurarea efortului fizic; i) sa beneficieze de pensie pentru limita de virsta sau în caz de invaliditate; j) sa foloseascã baza materialã a unitãţilor socialiste destinatã activitãţii culturale şi sportive; k) sa se asocieze în organizaţii sindicale şi în alte organizaţii obşteşti potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Socialiste România; l) sa se adreseze organelor superioare, celor de jurisdicţie sau oricãrui for competent, ori de cîte ori considera ca a fost prejudiciata în drepturile sale. ART. 20 (1) Colectivul de munca din fiecare unitate socialistã poarta rãspunderea fata de societate pentru valorificarea maxima a fondurilor încredinţate şi a celor noi create, precum şi pentru îndeplinirea prevederilor de plan, fiind dator sa mobilizeze toate resursele materiale, financiare şi umane pentru a-şi aduce din plin contribuţia la creşterea fondului naţional de dezvoltare economico-socialã a tarii. (2) Ca membru al colectivului de munca, persoana incadrata într-o unitate socialistã are urmãtoarele îndatoriri principale: a) sa apere proprietatea socialistã şi sa contribuie la dezvoltarea ei; b) sa realizeze norma de munca şi celelalte sarcini ce decurg din funcţia sau postul deţinut şi sa rãspundã de îndeplinirea lor fata de colectivul de munca şi fata de conducerea unitãţii; c) sa efectueze orice activitate potrivit pregãtirii sale şi nevoilor unitãţii. În situaţii deosebite determinate de necesitatea asigurãrii bunei funcţionari a unitãţii, fiecare are obligaţia de a participa -indiferent de funcţia sau de postul pe care îl ocupa- la executarea oricãror lucrãri şi la luarea tuturor mãsurilor cerute de nevoile unitãţii; d) sa respecte programul de lucru, sa foloseascã integral şi cu eficienta timpul de munca; e) sa asigure utilizarea integrala a capacitãţilor de producţie, ridicarea productivitatii muncii, reducerea cheltuielilor de producţie, realizarea lucrãrilor încredinţate, în condiţiile de calitate stabilite, creşterea eficientei activitãţii unitãţii în care lucreazã; f) sa respecte ordinea şi disciplina la locul de munca; g) sa-şi ridice necontenit calificarea profesionalã, nivelul de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi de cultura generalã, sa urmeze şi absolve cursurile de perfecţionare organizate sau recomandate de unitate; h) sa respecte normele socialiste de conduita în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivului de munca, sa vegheze la aplicarea lor în viata, sa dea dovada de cinste şi corectitudine, sa contribuie la întãrirea spiritului de disciplina, de întrajutorare tovaraseasca, sa combata orice fel de manifestãri înapoiate; i) sa asigure pãstrarea secretului de stat şi de serviciu; j) sa respecte normele de protecţie a muncii şi sa contribuie la preintimpinarea şi înlãturarea oricãror situaţii care ar putea pune în primejdie viata, integritatea corporalã sau sãnãtatea oamenilor ori bunurile materiale. (3) Persoanelor încadrate în munca le este interzis sa primeascã de la cetãţeni bani sau alte foloase pentru activitãţile prestate în cadrul atribuţiilor de serviciu. ART. 21 (1) Conducerile unitãţilor socialiste au datoria sa ia toate mãsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor corespunzãtoare desfãşurãrii normale a procesului de producţie, la un înalt nivel tehnic şi cu randament economic maxim, sa asigure un control eficient al îndeplinirii sarcinilor de plan în toate compartimentele, sa se preocupe de îmbunãtãţirea continua a condiţiilor de munca şi de viata, sa organizeze şi sa sprijine perfecţionarea pregãtirii profesionale a persoanelor încadrate în munca. (2) În intreaga activitate, ele trebuie sa aplice consecvent principiul muncii şi conducerii colective şi sa informeze periodic personalul unitãţii asupra modului de realizare a sarcinilor. (3) Conducerile unitãţilor socialiste sînt obligate sa examineze cu atentie şi sa ia în considerare sugestiile şi propunerile fãcute de oamenii muncii în vederea îmbunãtãţirii activitãţii în toate compartimentele şi sa-i informeze asupra modului de rezolvare. ART. 22 (1) Drepturile şi îndatoririle oamenilor muncii prevãzute în prezentul cod se realizeazã tinindu-se seama de rolul şi condiţiile specifice pe care industria, construcţiile, transporturile, agricultura, precum şi activitãţile social-culturale, le au în procesul de creare a valorilor materiale şi spirituale, în dezvoltarea economicã şi socialã a tarii. (2) În sectoarele în care natura activitãţii o impune se vor elabora, pe baza principiului prezentului cod, statute ce vor fi aprobate prin lege. În aceste statute se vor prevedea regulile specifice privind raporturile de munca, drepturile şi îndatoririle personalului, criteriile privind încadrarea şi promovarea, disciplina în munca şi rãspunderile, programul de lucru şi alte reguli specifice domeniului de activitate respectiv. ART. 23 (1) Oamenii muncii din industrie au raspunderi deosebite fata de întregul popor, decurgind din rolul pe care aceasta ramura conducatoare a economiei naţionale îl are în asigurarea progresului general al societãţii. (2) Lucrãtorii din industrie, ramura hotaritoare pentru intreaga economie, au îndatorirea sa asigure dezvoltarea în ritm înalt a acestei ramuri, în vederea unei contribuţii sporite la crearea venitului naţional -baza sigura a creşterii bunastarii întregului popor. ART. 24 În îndeplinirea sarcinilor care le revin, colectivele de oameni ai muncii din unitãţile industriale au îndatorirea de a asigura valorificarea superioarã a resurselor de care dispun, ridicarea nivelului tehnic-calitativ al producţiei, sporirea continua a productivitatii muncii, creşterea eficientei economice în toate compartimentele de activitate. ART. 25 Fiecare membru al colectivelor de munca din industrie are sarcina de a gospodari cu grija mijloacele materiale şi financiare de care rãspunde, de a depune toate eforturile pentru reducerea consumurilor specifice, folosirea intensiva a mijloacelor fixe, introducerea în producţie a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. ART. 26 (1) Colectivele de oameni ai muncii din industrie, conducerile unitãţilor industriale, au îndatorirea sa asigure organizarea raţionalã a fiecãrui loc de munca, a fluxului de fabricaţie în ansamblu, aplicarea procedeelor moderne în conducerea producţiei, sa stimuleze şi sa valorifice initiativa creatoare a muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor. (2) În fiecare unitate socialistã trebuie sa se asigure folosirea integrala a forţei de munca, organizarea calificãrii şi policalificarii continue a muncitorilor, justa organizare a schimburilor, utilizarea deplina a timpului de lucru, respectarea riguroasã a disciplinei în munca. ART. 27 Oamenii muncii din unitãţile industriale au dreptul la remunerare potrivit cantitãţii şi calitãţii muncii prestate şi în funcţie de locul şi importanta pe care fiecare ramura de producţie industriala o are în dezvoltarea tarii. ART. 28 Oamenii muncii din industrie beneficiazã, în condiţiile legii, de recompense pentru rezultate deosebite obţinute în promovarea progresului tehnic, activitatea de invenţii, inovaţii şi rationalizari, economii de materii prime materiale şi energie, potrivit aportului propriu la îndeplinirea obiectivelor planului şi creşterea eficientei economice. ART. 29 Persoanele încadrate în unitãţile din industrie beneficiazã de mãsuri corespunzãtoare de securitate şi igiena a muncii, de echipament de lucru şi de protecţie, iar cei care lucreazã în condiţii vãtãmãtoare şi periculoase, de program de lucru redus, sporuri la salariu şi de concedii suplimentare, potrivit legii. ART. 30 (1) Oamenii muncii din construcţii trebuie sa asigure folosirea raţionalã a fondului naţional de dezvoltare destinat vastului program de investiţii, ridicãrii noilor construcţii industriale, agricole, de locuinţe, ori a altor construcţii social-culturale, sa asigure executarea în bune condiţii a noilor obiective. (2) În acest scop, colectivele de oameni ai muncii au îndatorirea sa asigure ridicarea gradului de mecanizare şi industrializare a lucrãrilor, reducerea termenelor de execuţie, îmbunãtãţirea calitãţii lucrãrilor, creşterea productivitatii şi eficientei muncii. (3) Oamenii muncii de pe santiere au obligaţia sa gospodareasca cu înalt simt de rãspundere fondurile încredinţate, sa lichideze risipa de materiale, sa asigure întãrirea disciplinei şi folosirea integrala a timpului de lucru. ART. 31 (1) Persoanele încadrate în unitãţile de construcţii au dreptul la o remunerare a muncii stabilitã pe baza principiilor generale de remunerare, în funcţie de importanta şi complexitatea lucrãrilor executate. (2) Persoanele care au adus o contribuţie deosebita la predarea şi punerea în funcţiune a obiectivelor înainte de termenul planificat, cu realizarea indicatorilor tehnico-funcţionali stabiliţi, beneficiazã de recompense materiale şi morale, potrivit legii. (3) Personalul nelocalnic de pe santiere, cei care se deplaseaza pentru lucrãri de montaj, revizie şi reparaţii, cei care lucreazã la obiective situate în zone cu condiţii deosebite, beneficiazã de sporuri la salarii, înlesniri la cazare şi transport, potrivit prevederilor legale. ART. 32 (1) În Republica Socialistã România pãmîntul -principal mijloc de producţie în agricultura-, animalele şi plantaţiile reprezintã, indiferent de forma de proprietate, o avutie nationala, în a carei judicioasã utilizare de cãtre lucrãtorii din agricultura şi silvicultura este interesat vital întregul popor. (2) Oamenii muncii din agricultura şi silvicultura au îndatorirea sa punã în valoare întregul potenţial productiv al fondului funciar şi silvic, sa se preocupe de înlãturarea oricãror forme de risipa şi degradare a terenurilor agricole, a fondului forestier, sa asigure dezvoltarea zootehniei şi producţiei animaliere, în vederea sporirii continue a producţiei agricole, a productivitatii muncii, a belsugului de produse agroalimentare. (3) Fiecare lucrator din agricultura trebuie sa se preocupe de valorificarea la maximum a posibilitãţilor create prin eforturile întregii societãţi, pentru aplicarea pe scara larga a cuceririlor ştiinţei şi tehnicii avansate în producţia agricolã, extinderea mecanizarii complexe, a chimizarii şi irigatiilor. ART. 33 (1) Lucrãtorii din unitãţile agricole de stat trebuie sa asigure folosirea raţionalã a fondurilor investite şi a tehnicii noi, sa realizeze o inalta productivitate a muncii şi o rentabilitate sporitã, astfel încît unitãţile agricole de stat sa constituie un model de organizare ştiinţificã a producţiei agricole. (2) Timpul de lucru şi modul de organizare a producţiei şi a muncii, sistemul de retributie în aceste unitãţi, se stabilesc în funcţie de necesitãţile specifice agriculturii, în temeiul prevederilor legale. ART. 34 (1) Persoanele încadrate în munca, pe baza de contract de munca, în unitãţile agricole de stat, în silvicultura, în cooperativele agricole de producţie, asociaţiile intercooperatiste şi celelalte forme de asociere şi cooperare beneficiazã de drepturile, avantajele şi înlesnirile prevãzute de lege pentru toate categoriile de persoane încadrate în munca în unitãţile socialiste de stat. (2) Pentru rezultatele obţinute în îndeplinirea şi depãşirea planului de producţie agricolã, oamenii muncii din agricultura beneficiazã de retributie suplimentarã. ART. 35 (1) Cooperativele agricole de producţie asigura unirea eforturilor taranilor şi impletirea strinsa a intereselor lor cu cele ale tuturor oamenilor muncii, ale întregii societãţi. (2) Membrii cooperatori au îndatorirea sa contribuie la întãrirea şi apãrarea proprietãţii obşteşti, la prevenirea şi înlãturarea risipei şi proastei gospodariri a mijloacelor materiale şi financiare, la întãrirea spiritului colectiv de munca, a ordinii şi legalitãţii, în vederea gospodãririi cu randament maxim a fondurilor proprii, precum şi a ajutorului acordat de statul socialist, pentru a-şi aduce o contribuţie sporitã la realizarea progresului general al tarii. ART. 36 (1) Raporturile de munca din cooperativele agricole de producţie se stabilesc pentru membrii cooperatori prin statute proprii. (2) Membrii cooperativelor agricole de producţie au dreptul la retribuire corespunzãtoare cu cantitatea şi calitatea muncii efectuate, cu rezultatele obţinute, la ajutoare materiale pentru batrinete, incapacitate temporarã de munca, naştere, deces, precum şi pensie pentru limita de virsta, de invaliditate sau urmaş, la condiţii corespunzãtoare de protecţia muncii şi la sprijin în vederea perfecţionãrii pregãtirii profesionale, în condiţiile stabilite prin lege şi statute. (3) Membrii cooperativelor agricole de producţie, pensionãrii cooperativelor agricole de producţie, precum şi membrii de familie ai acestora beneficiazã de asistenta medicalã gratuita, întreţinere în spitale, medicamente şi materiale, în condiţiile legii. ART. 37 Personalul încadrat în transporturi şi telecomunicaţii trebuie sa asigure buna funcţionare şi în deplina siguranta a transporturilor şi telecomunicatiilor prin îndeplinirea corecta, exigenta şi la timp, a îndatoririlor de serviciu, sa asigure regularitatea şi continuitatea transporturilor, sa vegheze asupra integritãţii bunurilor şi valorilor pe care le au în pãstrare, sa previnã orice fapta care ar putea pune în pericol siguranta persoanelor, bunurilor transportate şi a circulaţiei, sa gospodareasca cu randament maxim mijloacele de producţie, instalaţiile şi utilajele încredinţate, sa ridice nivelul de servire a populaţiei. ART. 38 (1) În funcţie de condiţiile şi cerinţele de munca din aceste ramuri, timpul de lucru se stabileşte ţinînd seama de profilul şi specificul unitãţii, pe schimburi, tura, turnus şi program de exploatare. (2) În completarea dispoziţiilor prevãzute în prezentul cod se stabilesc reguli specifice privitoare la încadrarea, promovarea şi disciplina în munca a personalului. ART. 39 Persoanele încadrate în unitãţile de transporturi şi telecomunicaţii beneficiazã, potrivit condiţiilor specifice din sectoarele în care lucreazã, de sporuri de salarii şi indemnizaţii, uniforme de serviciu -a cãror valoare se suporta parţial sau integral de unitãţi-, program redus de lucru în anumite locuri de munca şi alte drepturi, potrivit legii. ART. 40 (1) Personalul încadrat în unitãţile comerciale şi de prestãri de servicii îi revine obligaţia sa punã la dispoziţia populaţiei mãrfuri şi servicii de buna calitate, sa asigure satisfacerea prompta şi ireprosabila a cererilor acesteia. (2) Lucrãtorii din comerţ şi prestãri de servicii trebuie sa se preocupe permanent de lãrgirea bazei tehnico-materiale şi amplasarea reţelei de desfacere în funcţie de nevoile populaţiei, de modernizarea continua a procesului de desfacere, sa pãstreze o permanenta legatura cu producţia în vederea asigurãrii sortimentelor solicitate de consumatori. (3) Personalul care lucreazã în activitatea de comerţ exterior are obligaţia de a depune toate eforturile pentru lãrgirea şi diversificarea schimburilor economice cu strainatatea, precum şi a formelor de cooperare economicã, creşterea eficientei întregii activitãţi de comerţ exterior. ART. 41 Fiecare persoana incadrata într-o unitate comercialã sau prestatoare de servicii trebuie sa respecte normele legale privitoare la vînzarea mãrfurilor şi efectuarea serviciilor, sa aibã o atitudine atenta, demna şi cuviincioasã fata de cetãţeni, sa dea dovada de cinste şi corectitudine. ART. 42 Retributia lucrãtorilor din comerţ şi prestãri de servicii se face în funcţie de volumul desfacerilor şi al lucrãrilor efectuate; programul de lucru se stabileşte -în conformitate cu prevederile prezentului cod-în funcţie de nevoile satisfacerii în bune condiţii a cerinţelor populaţiei; lucrãtorii din acest sector beneficiazã de mãsuri specifice de protecţie a muncii, de compensare a timpului de lucru efectuat în zilele de repaus sãptãmînal şi în zilele de sarbatori legale. ART. 43 Personalul didactic are îndatorirea de a infaptui rolul şi funcţiile care revin învãţãmîntului în Republica Socialistã România, de a asigura instruirea temeinica a tineretului şi educarea acestuia în spiritul dragostei fata de patria socialistã, fata de munca, de a contribui la pregãtirea şi perfecţionarea cadrelor necesare, în strinsa legatura cu cerinţele actuale şi de perspectiva ale dezvoltãrii economico-sociale a tarii. ART. 44 Personalul didactic are obligaţia de a contribui activ la organizarea şi perfecţionarea învãţãmîntului, în raport cu cerinţele progresului economic, tehnico-ştiinţific şi cultural; de a asigura o strinsa imbinare între pregãtirea practica a tineretului; de a realiza o legatura organicã între învãţãmînt, ştiinţa şi producţie; de a participa la activitatea de raspindire a ştiinţei şi culturii în rindul maselor de la oraşe şi sate. ART. 45 În cadrul timpului legal de lucru, personalul din învãţãmînt are obligaţia ca, o data cu munca didactica, sa desfãşoare şi activitate educativã, ştiinţificã, de îndrumare a practicii în producţie a tineretului, pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiţii îndatoririle pe care le are fata de instituţia de învãţãmînt în care îşi desfãşoarã activitatea. ART. 46 (1) În vederea desfãşurãrii la un nivel cît mai înalt a activitãţii instructiv-educative şi ştiinţifice, personalul didactic are dreptul sa foloseascã toate condiţiile create pentru perfecţionarea continua a pregãtirii sale profesionale şi ideologice; sa utilizeze în procesul didactic educativ şi de cercetare ştiinţificã intreaga dotare a instituţiilor şi bazelor de învãţãmînt; sa valorifice rezultatele activitãţii sale ştiinţifice prin aplicarea lor în practica; sa publice manuale şi cursuri ca rezultat al activitãţii didactice şi ştiinţifice; sa participe la activitãţi de cercetare în institute şi centre de cercetare, laboratoare uzinale şi în cadrul unor programe complexe de cercetare. (2) Cadrele didactice au dreptul sa facã parte -în condiţiile legii- din asociaţii profesionale şi societãţi ştiinţifice şi sa desfãşoare activitãţi în conformitate cu statutele acestor organizaţii. ART. 47 (1) Oamenii de ştiinţa au îndatorirea de a valorifica intreaga lor capacitate de creaţie şi întregul potenţial material pus la dispoziţie de societatea socialistã pentru a-şi spori aportul la elaborarea soluţiilor cerute de mersul înainte al societãţii şi în primul rind la soluţionarea problemelor legate nemijlocit de dezvoltarea producţiei materiale. (2) Cercetatorii trebuie sa-şi aducã o contribuţie sporitã la dezvoltarea şi valorificarea superioarã a bazei energetice şi de materii prime, la perfecţionarea tehnologiilor şi la modernizarea produselor din toate ramurile, la crearea de noi materiale şi a unor aparaturi de înalt nivel tehnic. ART. 48 Fiecare cercetator trebuie sa se preocupe în permanenta de scurtarea duratei ciclului de cercetare şi de finalizarea cercetãrilor prin introducerea în producţie a rezultatelor obţinute; trebuie sa se ţinã o permanenta legatura cu activitatea creatoare a producãtorilor de bunuri materiale, cu specialiştii care lucreazã nemijlocit în producţie, sa dezvolte relaţiile pe baza de contract cu unitãţile productive, ca o condiţie importanta a creşterii eficientei cercetãrilor întreprinse. ART. 49 (1) În Republica Socialistã România oamenii de ştiinţa se bucura în activitatea lor creatoare de sprijin material din partea societãţii; au dreptul de a-şi exprima în mod liber opiniile ştiinţifice, de a-şi pune în valoare întregul lor spirit creator, desfasurindu-şi cercetãrile potrivit propriilor ipoteze sau metode de lucru; cercetatorilor ştiinţifici li se asigura posibilitatea de a valorifica multilateral rezultatele cercetãrilor efectuate, în scopul unei contribuţii sporite la progresul general al tarii; ei beneficiazã de sprijin pentru perfecţionarea permanenta a pregãtirii de specialitate şi ideologice, de drepturile ce decurg din activitatea de creaţie ştiinţificã, în condiţiile legii. (2) Oamenii de ştiinţa pot face parte, în condiţiile legii, din asociaţii profesionale şi societãţi ştiinţifice şi sa desfãşoare activitãţi în conformitate cu statutele acestor organizaţii. ART. 50 În înfãptuirea sarcinilor de inalta responsabilitate socialã care le revin, oamenii de cultura şi arta trebuie sa contribuie activ, prin intreaga lor opera de creaţie, în strinsa legatura cu viata, cu cerinţele construirii societãţii socialiste multilateral dezvoltate, la progresul spiritual al societãţii, la ridicarea nivelului cultural şi a conştiinţei socialiste a poporului. ART. 51 (1) Oamenii de cultura şi arta se bucura de libertatea de creaţie, de manifestarea deplina a personalitãţii şi talentului lor, puse în slujba idealurilor socialismului, democraţiei şi progresului social. (2) Ei au dreptul sa-şi valorifice, potrivit specificului, operele de creaţie, protecţia drepturilor de autor personale nepatrimoniale şi a celor patrimoniale fiind garantatã conform legii. ART. 52 În scopul promovãrii activitãţii de creaţie, oamenii de cultura şi arta, publicistii, au dreptul sa se asocieze, în condiţiile legii, în uniuni, asociaţii şi societãţi de creaţie. ART. 53 Prin statute proprii se stabilesc modul de organizare şi funcţionare a uniunilor, asociaţiilor şi societãţilor de creaţie, drepturile membrilor privind pensiile, ajutoarele şi celelalte forme de asigurãri sociale. ART. 54 (1) Personalul din domeniul ocrotirii sãnãtãţii are îndatorirea sa-şi punã intreaga putere de munca şi cunoştinţele de specialitate în serviciul îmbunãtãţirii stãrii de sãnãtate a populaţiei de la oraşe şi sate, pentru asigurarea capacitãţii de munca şi de creaţie a oamenilor, pentru a asigura dezvoltarea lor armonioasã, astfel încît sa se bucure din plin de binefacerile civilizatiei socialiste. (2) Lucrãtorii din domeniul ocrotirii sãnãtãţii sînt datori sa asigure judicioasã utilizare a bazei materiale şi a celorlalte condiţii create de societate în vederea ridicãrii continue a calitãţii asistenţei medicale. ART. 55 În exercitarea profesiunii sale, personalul sanitar are îndatorirea sa manifeste o atitudine profund umanã, sa îndeplineascã cu abnegatie atribuţiile ce-i revin; sa respecte normele de etica profesionalã; sa contribuie la apãrarea şi sporirea demnitãţii profesionale. În organizarea programului de lucru şi a întregii activitãţi a personalului sanitar se va avea în vedere necesitatea asigurãrii permanente prompte şi în bune condiţii a asistenţei medicale a populaţiei. ART. 56 (1) Lucrãtorilor din domeniul ocrotirii sãnãtãţii li se asigura condiţii pentru specializare şi perfecţionare în vederea introducerii permanente în practica medicalã a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne. (2) Personalul sanitar care lucreazã în condiţii deosebite are dreptul la program de lucru redus, la concedii suplimentare de odihna, precum şi, dupã caz, la indemnizaţii şi sporuri la salariu; cei trimişi în acţiuni de combatere a epidemiilor sau în alte acţiuni speciale beneficiazã şi de alte drepturi prevãzute de lege. ART. 57 Pentru asigurarea unei asistente medicale corespunzãtoare în toate localitãţile tarii şi stimularea personalului medico-sanitar care îşi desfãşoarã activitatea în mediul rural, în condiţii deosebite de munca, se acorda înlesniri şi drepturi, conform dispoziţiilor legale. ART. 58 (1) Personalul încadrat în ministere şi alte organe centrale, în organele locale ale administraţiei de stat, în justiţie, procuratura şi în alte instituţii are ca principala îndatorire sa serveascã interesele poporului, sa militeze cu fermitate pentru înfãptuirea legalitãţii socialiste, sa contribuie efectiv la buna desfãşurare a tuturor activitãţilor economico-sociale ale tarii, fiind rãspunzãtor în fata clasei muncitoare şi a întregului popor de modul în care îşi îndeplineşte sarcinile ce-i revin. (2) Personalul din aparatul de stat are obligaţia de a milita, pentru creşterea eficientei şi operativitatii în munca, de a combate orice manifestare de birocratism şi de a contribui la perfecţionarea continua a activitãţii sale. ART. 59 (1) Personalul din aparatul de stat trebuie sa aibã o permanenta şi directa legatura cu oamenii muncii în al cãror serviciu se afla şi ale cãror interese legale trebuie sa le slujeasca cu devotament. (2) El are îndatorirea de a soluţiona cu competenta şi în termenele legale cererile, reclamaţiile, sesizãrile şi propunerile cetãţenilor. ART. 60 Personalul din aparatul de stat beneficiazã, potrivit legii, de toate drepturile necesare exercitãrii, în cele mai bune condiţii, a atribuţiilor de serviciu cu care este investit; în exercitarea acestor atribuţii se bucura de protecţia legii fata de cei care îl impiedica, sub orice forma, sa-şi îndeplineascã sarcinile ce-i revin. ART. 61 (1) La încadrarea în funcţie, personalul din aparatul de stat depune un jurãmînt de loialitate fata de statul nostru socialist, fata de clasa muncitoare şi întregul popor, prin care se angajeazã sa infaptuiasca în cele mai bune condiţii politica partidului şi statului în domeniul sau de activitate, sa respecte cu stricteţe şi sa îndeplineascã cu simt de rãspundere toate atribuţiile de serviciu ce îi sînt încredinţate. (2) Funcţiile pentru care se depune jurãmîntul de loialitate se stabilesc prin statutul personalului din aparatul de stat, în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod. CAP. 3 ART. 62 (1) Selecţionarea şi pregãtirea cadrelor, repartizarea lor pe ramuri de activitate, se fac în concordanta cu prevederile planului naţional unic de dezvoltare economico-socialã. (2) Încadrarea în munca a unei persoane într-o unitate socialistã de stat se face în raport cu nevoile unitãţii, tinindu-se seama de aptitudinile, pregãtirea profesionalã şi preferintele sale, precum şi de îndeplinirea altor cerinţe specifice muncii pe care urmeazã sa o presteze în condiţiile legii. ART. 63 (1) Încadrarea în munca se face pe baza verificãrii aptitudinilor şi a pregãtirii profesionale, prin proba practica, examen, concurs ori termen de încercare, în condiţiile prevãzute de lege. Termenul de încercare este de cel mult 15 zile, iar pentru funcţiile de conducere , de cel mult 90 zile. (2) Celor care urmeazã a fi încadraţi în munca trebuie sa li se facã un examen medical pentru a se stabili dacã starea sãnãtãţii le permite sa îndeplineascã munca ce li se încredinţeazã. De asemenea, examenul medical este obligatoriu şi în cazul celor transferati pe locuri de munca ce pot fi ocupate numai dacã sînt îndeplinite cerinţele legale de ordin sanitar. ART. 64 (1) Încadrarea în munca se realizeazã prin încheierea unui contract individual de munca. Contractul individual de munca se încheie în scris şi va cuprinde clauze privind obligaţia persoanei încadrate în munca de a-şi îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii şi disciplinei, a legilor, îndatorirea unitãţii de a asigura condiţii corespunzãtoare pentru buna desfãşurare a activitãţii, de a remunera în raport cu munca prestatã şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum şi alte clauze stabilite de pãrţi. (2) În contract se va preciza dacã persoana incadrata urmeazã sa desfãşoare activitate într-o anumitã raza determinata sau în localitãţi unde interesul serviciului cere sa fie trimisa. ART. 65 Încadrarea în munca a fiecãrei persoane va fi adusã la cunostinta colectivului din compartimentul în care urmeazã sa lucreze, indicindu-i-se drepturile şi obligaţiile ce-i revin, sarcinile pe care le are de îndeplinit, precum şi normele de protecţie a muncii. ART. 66 (1) Persoana incadrata în munca poate fi delegatã sau detasata de conducerea unitãţii sa îndeplineascã anumite lucrãri în afarã locului sau de munca, în condiţiile prevãzute de lege. (2) Delegarea se poate face pe o perioada de cel mult 60 zile, iar detasarea pe cel mult 6 luni. Pentru asigurarea bunei funcţionari a unitãţii la care a fost delegat sau detaşat, conducerea unitãţii de care aparţine poate prelungi delegarea sau detasarea cu cel mult aceeaşi durata de 60 de zile şi respectiv 6 luni. (3) În cazurile şi condiţiile prevãzute de lege, detasarea se poate face pînã la 2 ani. În asemenea situaţii se vor acorda celor în cauza şi unele drepturi suplimentare potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. ART. 67 (1) Pe durata delegarii, detaşãrii sau trecerii temporale într-o alta munca decît cea prevãzutã în contractul de munca, cel în cauza îşi pãstreazã funcţia şi salariul avute anterior. (2) Cînd detasarea sau trecerea temporarã într-o alta munca se face la o munca pentru care e stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecutã temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevãzute de lege. ART. 68 Persoana delegatã sau detasata în alta localitate, precum şi cea a carei activitate se desfãşoarã în cadrul unor deplasãri periodice sau permanente, au dreptul la plata cheltuielilor de transport şi de cazare, precum şi la o indemnizaţie în condiţiile prevãzute de lege. ART. 69 Persoana incadrata în munca poate fi transferata în interesul serviciului, de regula într-o alta unitate din aceeaşi ramura, în vederea bunei funcţionari a acesteia, ori la cerere, în condiţiile legii. Transferul în interesul serviciului nu poate avea loc în cazul în care persoana ce urmeazã a fi transferata nu este de acord pentru motive de sãnãtate, dovedite cu certificat medical, precum şi în alte situaţii temeinic justificate. Hotãrîrea asupra temeiniciei motivelor este de competenta organului ierarhic superior. ART. 70 (1) Contractul de munca se încheie pe durata nedeterminatã. (2) În anumite situaţii, contractul de munca se poate încheia şi pe durata determinata, în cazul înlocuirii titularului unui post care lipseşte temporar de la serviciu şi cãruia unitatea este obligatã sa-i pãstreze postul, pentru pãstrarea unei munci cu caracter sezonier, precum şi a altor activitãţi cu caracter temporar. Persoanelor cu caracter de munca pe durata nedeterminatã li se aplica, în mod corespunzãtor, prevederile prezentului cod, tinindu-se seama de specificul activitãţii şi de vechimea lor în munca. ART. 71 În cazul trimiterii la o şcoala sau curs de calificare ori perfecţionare cu scoatere din producţie contractul de munca se completeazã printr-un act adiţional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în munca de a lucra în unitate dupã absolvirea şcolii sau a cursului o anumitã perioada stabilitã prin lege. ART. 72 (1) Pentru persoanele care, fiind încadrate în munca, sînt chemate sa-şi satisfacã serviciul militar, contractul de munca se menţine, iar aceasta perioada de satisfacere a serviciului militar intra în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate; cel în cauza are obligaţia sa revinã la locul de munca în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar. (2) În cazul satisfacerii serviciului militar de cãtre o persoana cu care s-a încheiat actul adiţional prevãzut la art. 71, care se afla în perioada de lucru stabilitã prin acel act, durata serviciului militar nu intra în calculul timpului prevãzut în actul adiţional. De asemenea, aceasta durata nu intra în calculul perioadei de stagiu în munca prevãzutã pentru absolvenţii repartizaţi în producţie, care au obligaţia efectuãrii unui astfel de stagiu. ART. 73 La încadrarea în funcţie a conducãtorilor de unitãţi şi a altor cadre de conducere stabilite de ministere, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în contractul de munca, în afarã de clauzele prevãzute la art. 64, se vor cuprinde; angajamentul şi rãspunderea acestora de a pãstra, apara şi valorifica la un nivel superior bunurile încredinţate; de a restitui -la termenele şi în condiţiile legii- valoarea mijloacelor materiale pe care statul le-a pus la dispoziţia colectivului de munca pe care-l conduc; de a preda, atunci cînd va fi cazul, fondurile materiale şi bãneşti de care rãspund; de a lua mãsurile necesare pentru buna gospodãrire a unitãţii, pentru introducerea tehnicii noi şi a tehnologiilor avansate şi creşterea eficientei economice a întregii activitãţi. ART. 74 La încadrarea în funcţie a persoanelor prevãzute la art. 73 se va proceda predarea şi preluarea cu proces-verbal a fondurilor materiale şi bãneşti de care urmeazã sa rãspundã; predarea-preluarea se face în prezenta unei comisii special constituite de cãtre organul ierarhic superior şi din care face parte şi delegatul acestui organ. ART. 75 (1) Promovarea persoanei încadrate în munca în funcţii sau categorii superioare se face în raport cu nevoile unitãţii, tinindu-se seama de condiţiile prevãzute pentru ocuparea postului, de calitãţile personale, precum şi de rezultatele obţinute în realizarea sarcinilor. Promovarea se face pe baza de proba practica, examen sau concurs, conform prevederilor legale. (2) La promovarea în funcţii de conducere se tine seama, totodatã, de pregãtirea politica, de aptitudinile organizatorice şi de conducere ale celor ce urmeazã a fi încadraţi în asemenea funcţii, precum şi de aprecierile şi recomandãrile colectivului de munca în care şi-au desfãşurat activitatea. ART. 76 (1) Între unitate, pe de o parte, şi colectivul de oameni ai muncii, pe de alta parte, se încheie un contract colectiv de munca, menit sa contribuie la organizarea superioarã a muncii, la întãrirea şi mobilizarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea planului, la îmbunãtãţirea continua a condiţiilor de munca şi de viata din unitate. (2) Prin contractul colectiv se stabilesc mãsurile pe care colectivele oamenilor muncii şi conducerea unitãţii se angajeazã sa le ia în scopul utilizãrii mai bune a capacitãţii de producţie, al creşterii productivitatii muncii, reducerii consumurilor specifice şi a preţului de cost, precum şi pentru obţinerea de economii şi beneficii peste nivelul planificat, îmbunãtãţirea calitãţii produselor, creşterea eficientei activitãţii economice. ART. 77 (1) Contractul colectiv de munca stabileşte, în condiţiile prevãzute de lege, formele de remunerare, de stimulare materialã pentru economiile realizate în cursul anului, modul de utilizare a fondurilor ce rãmîn la dispoziţia unitãţii ca rezultat al depãşirii sarcinilor de plan, pentru executarea unor investiţii sociale: locuinţe, vestiare, bãi, crese, cãmine, dispensare, cantine-restaurant şi altele similare; realizarea unor obiective de protecţie a muncii, culturale şi sportive. (2) Contractul colectiv de munca dezbãtut şi aprobat de adunarea generalã a oamenilor muncii se semneazã din partea unitãţii, pe baza împuternicirii organului de conducere colectivã, de cãtre conducãtorul ei, iar din partea colectivului de oameni ai muncii, de cãtre preşedintele comitetului sindicatului. ART. 78 (1) Contractul colectiv de munca se încheie anual. Prevederile din contractul colectiv de munca se aplica tuturor persoanelor încadrate în munca în unitate. (2) Ministerele, celelalte organe centrale sau centralele economice, dupã caz, pot încheia cu uniunile sindicatelor pe ramura contracte colective de munca pe o durata de pînã la 5 ani, care sa cuprindã principalele mãsuri în vederea realizãrii prevederilor de plan, a aplicãrii legislaţiei muncii, a îmbunãtãţirii condiţiilor de munca şi de viata în unitãţile din sectoarele respective, precum şi mãsurile necesare în vederea realizãrii prevederilor contractelor colective din unitãţi. ART. 79 Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv constituie, pentru cei care se fac vinovaţi de aceasta, indiferent de funcţia sau postul în care au fost încadraţi, o încãlcare a sarcinilor de serviciu, care atrage dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã sau penalã. ART. 80 Ministerele, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, împreunã cu organele sindicale corespunzãtoare, controleazã legalitatea prevederilor contractului colectiv de munca şi modul în care acestea sînt aduse la îndeplinire. ART. 81 (1) În Republica Socialistã România, pe mãsura dezvoltãrii bazei tehnico-materiale a socialismului, a creşterii venitului naţional, se asigura ridicarea continua a venitului naţional, se asigura ridicarea continua a nivelului de trai al celor ce muncesc, al întregului popor. (2) Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizeazã imbinarea armonioasã a intereselor personale ale fiecãruia cu interesele întregii societãţi, obţinerea unor venituri în raport cu contribuţia concretã pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economicã şi social-culturalã. ART. 82 (1) La stabilirea remunerãrii persoanelor încadrate în munca se are în vedere raţionalã repartiţie a venitului naţional, realizarea unui raport optim între fondul naţional de dezvoltare economico-socialã şi fondul de consum, în vederea progresului neintrerupt al economiei naţionale, ca o condiţie esenţialã a ridicãrii continue a nivelului de viata al poporului. (2) Remunerarea se face dupã cantitatea, calitatea şi importanta socialã a muncii, asigurindu-se la munca egala remunerare egala. În vederea asigurãrii rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerãrii se tine seama de complexitatea muncii, rãspunderea şi gradul de solicitare pe care acestea le implica, nivelul de pregãtire profesionalã şi vechimea cerutã pentru îndeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmãreşte asigurarea unor proporţii corespunzãtoare între salariile mari şi cele mici ale persoanelor încadrate în munca, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei naţionale şi principiului echitãţii socialiste. ART. 83 Prin lege se stabileşte, în concordanta cu dezvoltarea planificata a economiei, salariul minim pe economie, avîndu-se în vedere nivelul productivitatii muncii, al venitului naţional, urmãrindu-se satisfacerea nevoilor mereu crescinde ale oamenilor muncii şi membrilor de familie. ART. 84 (1) Salariul tarifar de încadrare se acorda în raport cu gradul de îndeplinire a sarcinilor de munca, astfel încît sa constituie un stimulent pentru cei care îşi îndeplinesc în bune condiţii sarcinile. Cei care obţin realizari deosebite în munca au posibilitatea sa realizeze venituri mai mari, iar cei care nu-şi îndeplinesc obligaţiile de munca urmeazã sa suporte în mod direct consecinţele unei neindepliniri. (2) Neîndeplinirea integrala a sarcinilor atrage diminuarea corespunzãtoare a salariului în limitele stabilite de lege. În cazul realizãrii ulterioare a sarcinilor de munca, suma reţinutã din salariu se restituie total sau parţial, dupã caz, potrivit legii. ART. 85 (1) În cazul în care persoanele încadrate în munca provoacã rebuturi din vina lor, rãspund potrivit legii. (2) Dacã provocarea rebuturilor este repetatã, cel în cauza va fi trecut la un loc de munca de o categorie inferioarã; dacã şi la noul loc de munca va continua sa provoace rebuturi, i se va putea desface contractul de munca, ca fiind necorespunzãtor în munca. ART. 86 În cazuri excepţionale, cînd, din motive tehnice sau din alte motive, procesul de producţie a fost întrerupt, persoanele încadrate în munca vor fi retribuite cu 75% din salariul tarifar de încadrare aferent timpului respectiv cu condiţia ca încetarea lucrului sa fie produs fãrã vina lor şi dacã în tot acest timp au rãmas la dispoziţia unitãţii. ART. 87 (1) Plata salariului se face periodic, la interval de cel mult o luna. (2) Drepturile bãneşti cuvenite personalului se plãtesc înaintea oricãror alte obligaţii ale unitãţii. (3) Retributia cuvenitã pentru munca prestatã nu poate face obiectul unor reţineri decît în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege. ART. 88 În scopul asigurãrii stabilitatii cadrelor, persoanele încadrate în munca beneficiazã de sporuri la salariu în raport cu vechimea neîntreruptã în aceeaşi unitate. ART. 89 Persoanele care-şi desfãşoarã activitatea în locuri de munca cu condiţii vãtãmãtoare sau periculoase beneficiazã de sporuri la salariu potrivit prevederilor legale. Conducerile unitãţilor sînt obligate sa ia mãsuri pentru înlãturarea cauzelor care determina asemenea situaţii, sa asigure condiţii normale de munca, fãrã pericol de accidente şi îmbolnãviri profesionale. ART. 90 În scopul creşterii iniţiativei şi a eforturilor pentru sporirea eficientei economice a producţiei, ţinînd seama de rezultatele bune obţinute în munca, cu deosebire la realizarea indicatorilor calitativi, la promovarea progresului tehnic şi aplicarea inovatiilor, pentru realizarea de economii de materiale şi de forta de munca, se acorda gratificatii anuale sau, dupã caz, premii în cursul anului. ART. 91 (1) În vederea organizãrii ştiinţifice a producţiei şi a muncii, utilizãrii rationale a timpului de munca şi a personalului, se vor preciza atribuţiile şi obligaţiile la fiecare loc de munca; conducerile unitãţilor socialiste au obligaţia sa stabileascã norme de munca fundamentate ştiinţific, sa determine sarcinile concrete ce revin fiecãrei persoane încadrate în munca. (2) Realizarea remunerãrii dupã cantitatea şi calitatea muncii este strins legatã de normarea muncii, care contribuie la punerea cît mai deplina în valoare a inzestrarii tehnice a unitãţilor, la descoperirea rezervelor de creştere a productivitatii muncii şi de reducere a preţului de cost. ART. 92 Norma de munca exprima cantitatea de munca pentru efectuarea operaţiilor sau lucrãrilor de cãtre o persoana cu calificare corespunzãtoare, care lucreazã cu intensitate normalã, în condiţiile unor procese tehnologice şi de munca determinate. Ea cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperile impuse de desfãşurarea procesului tehnologic stabilit şi de organizarea raţionalã a muncii, timpul pentru odihna în cadrul programului de munca. ART. 93 (1) Normarea muncii se aplica, potrivit cu specificul activitãţii desfãşurate în unitãţile economice, social-culturale şi ale administraţiei de stat, la toate categoriile de personal -muncitori, tehnicieni, ingineri, economişti cadre de alta specialitate din activitatea administrativã-atît pentru cei remuneraţi în acord, cît şi pentru cei remuneraţi în regie. (2) Normele de munca se exprima -în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau ale activitãţii ce se normeaza-sub forma de norme de timp norme de producţie, norme de personal, sfere de atribuţii sau sub alte forme corespunzãtoare specificului fiecãrei munci. ART. 94 (1) Normele de munca unificate se elaboreazã de cãtre ministere şi celelalte organe centrale, comitetele executive al consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, iar normele de munca locale, de cãtre fiecare unitate socialistã de stat pentru nevoile proprii, în toate cazurile cu acordul organelor sindicale corespunzãtoare. (2) Ca urmare a introducerii progresului tehnic, a perfecţionãrii pregãtirii profesionale a cadrelor şi a aplicãrii de mãsuri tehnice şi organizatorice care duc la modificarea cantitãţii de munca necesare pentru efectuarea lucrãrilor, concomitent cu creşterea productivitatii muncii, normele de munca se vor modifica în mod corespunzãtor, în vederea asigurãrii unei concordante depline cu noile condiţii create. ART. 95 Conducerile unitãţilor şi compartimentelor de munca au datoria sa aducã la cunostinta personalului, în timp util, atribuţiile ce revin fiecãruia, normele de munca stabilite, sa efectueze instruirea necesarã în vederea cunoaşterii şi însuşirii acestora, sa asigure condiţiile tehnico-organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor. CAP. 4 ART. 96 Noile relaţii socialiste de munca şi procesul de infaptuire a obiectivelor societãţii socialiste multilateral dezvoltate impun, în toate sferele de activitate şi pentru fiecare membru al colectivului de munca, necesitatea respectãrii cu stricteţe a disciplinei, îndeplinirea exemplara a sarcinilor de serviciu. ART. 97 Persoanele încadrate în munca au datoria de a realiza întocmai şi la timp obligaţiile ce le revin la locurile de munca, pentru îndeplinirea obiectivelor planurilor de producţie, planurilor de organizare a întregii activitãţi şi a celor de imbunatatire a muncii. Ele au îndatorirea de a acţiona în mod constiincios pentru sporirea eficientei şi îmbunãtãţirea calitãţii produselor, pentru realizarea obligaţiilor care decurg din contractele colective şi individuale de munca, regulamentele de organizare şi funcţionare a unitãţilor, regulamentelor de ordine interioarã, precum şi din dispoziţiile primite din partea conducãtorilor de unitãţi şi a sefilor ierarhici. ART. 98 (1) Organele de conducere ale unitãţilor socialiste au datoria de a lua mãsurile necesare pentru organizarea la un nivel corespunzãtor a producţiei şi a muncii, sa previnã abaterile de la ordinea şi disciplina muncii socialiste sa acţioneze impotriva oricãrei lipse de rãspundere a neglijentei şi risipei, a oricãror fapte care aduc pagube avutului obştesc. (2) Organele de conducere colectivã ale unitãţilor socialiste, împreunã cu comitetele sindicatelor, vor elabora regulamente de ordine interioarã, în care vor stabili îndatoririle care trebuie respectate de cãtre persoanele încadrate în munca şi mãsurile ce se impun în vederea asigurãrii disciplinei socialiste a muncii. ART. 99 Pentru îndeplinirea în cele mai bune condiţii a sarcinilor ce le revin, precum şi pentru realizari deosebite în îndeplinirea angajamentelor individuale şi colective, persoanele încadrate în munca pot primi, potrivit dispoziţiilor legale, urmãtoarele recompense: a) acordarea de trepte sau gradatii la salariul tarifar cu reducerea vechimii minime prevãzutã de lege; b) gratificatii, premii şi alte recompense materiale; c) ordine, medalii, titluri de onoare, diplome de onoare, insigne, titluri distinctive; d) înscrierea în cartea de onoare, pe tabloul de onoare, evidentierea în munca, multumire verbalã sau în scris. ART. 100 (1) Încãlcarea cu vinovãţie de cãtre cel încadrat în munca - indiferent de funcţia sau postul pe care-l ocupa- a obligaţiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinarã, care se sancţioneazã, dupã caz, potrivit legii, cu: a) mustrare; b) avertisment; c) retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o perioada de 1-3 luni sau, în cazul celor încadraţi cu salariul la nivelul de baza, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeaşi perioada; d) reducerea salariului şi reducerea indemnizaţiei de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%; e) retrogradarea în funcţie sau în categorie- în cadrul aceleiaşi profesii- pe durata de 1-3 luni; f) desfacerea disciplinarã a contractului de munca. (2) În cazul încãlcãrii normelor privind ordinea şi disciplina la locul de munca, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate sa ia în dezbatere abaterea sãvîrşitã şi sa ceara conducerii unitãţii aplicarea de sancţiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de munca. ART. 101 (1) Sancţiunea disciplinarã se stabileşte şi se aplica de organul de conducere colectivã sau, dupã caz, de conducãtorul unitãţii sau compartimentului de munca, în condiţiile legii. (2) Impotriva sancţiunii disciplinare se poate face plîngere în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de sancţionare. ART. 102 (1) Apãrarea valorilor materiale şi spirituale ale societãţii socialiste reprezintã o îndatorire fundamentalã a tuturor oamenilor muncii. Persoanele încadrate în munca rãspund pentru pagubele aduse avutului obştesc din vina şi în legatura cu munca lor. (2) Ele nu rãspund de pierderile inerente procesului de producţie care se încadreazã în limitele prevãzute de lege, de pagubele provocate datoritã unor cauze neprevãzute şi care nu puteau fi inlaturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul normal al serviciului sau forta majorã. ART. 103 (1) În stabilirea rãspunderii materiale, paguba ce trebuie reparatã nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei sãvîrşite de cel încadrat în munca. (2) Cînd pagubele au fost cauzate unitãţii printr-o fapta ce constituie infracţiune, rãspunderea se stabileşte potrivit legii penale. În acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind şi foloasele nerealizate. ART. 104 Persoanele încadrate în munca sînt obligate sa cunoascã prevederile legale referitoare la munca, funcţionarea instalaţiilor, folosirea uneltelor, materiilor prime, materialelor şi totodatã sa aplice cu rigurozitate aceste reglementãri. ART. 105 (1) Cînd paguba a fost cauzatã de mai multe persoane, rãspunderea fiecãreia se stabileşte tinindu-se seama de mãsura în care a contribuit la provocarea ei. (2) Dacã mãsura în care fiecare a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, rãspunderea fiecãreia dintre persoane se stabileşte proporţional cu salariul ei tarifar de încadrare net, de la data constatãrii pagubei şi, dacã este cazul, şi în funcţie de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor. ART. 106 Persoana care a încasat o suma nedatorata este obligatã sa restituie acea suma; dacã a primit bunuri ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natura sau i-au fost prestate servicii la care nu era indreptatita, ea este obligatã sa plãteascã contravaloarea lor, calculatã în condiţiile legii. ART. 107 (1) Obligarea la plata despãgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum şi la restituirea sumelor încasate fãrã drept, se face prin decizie de imputare emisã de conducãtorul unitãţii; cînd plata sau restituirea urmeazã a se face de conducãtorul unitãţii sau de alte persoane încadrate în munca de organul ierarhic superior, singure sau împreunã cu alte persoane, decizia de imputare se emite de cãtre acest organ. (2) Pentru acoperirea pagubelor aduse unitãţii, precum şi pentru restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natura ori a serviciilor nedatorate, cel în cauza poate sa-şi ia un angajament de plata în scris, care constituie titlu executoriu. ART. 108 (1) Rãspunderea materialã pentru paguba cauzatã unitãţii poate fi stabilitã numai în cazurile în care aceasta a fost constatatã în cel mult 3 ani de la data producerii ei, iar în cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de cînd a beneficiat de servicii nedatorate. (2) Termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de zile - de la data cînd cel în drept sa emita decizia a luat cunostinta de producerea pagubei. (3) Decizia de imputare va fi motivatã şi va mentiona termenul în care poate fi contestatã şi organul competent sa o soluţioneze. Ea se comunica, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la plata sau restituire şi constituie titlu executoriu din momentul comunicarii. (4) Dupã expirarea acestui termen, prejudiciu se imputa celui vinovat de neluarea mãsurii de imputare. ART. 109 (1) Suma stabilitã pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din salariu, precum şi din orice alte sume ce se cuvin persoanei în cauza din partea unitãţii la care aceasta lucreazã în condiţiile legii. (2) Ratele nu pot fi mai mari de 1/3 din salariul tarifar net lunar, fãrã a putea depãşi împreunã cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauza, jumãtate din acest salariu. (3) Dacã contractul de munca se desface înainte ca persoana în cauza sa fi despãgubit unitatea, iar aceasta se încadreazã la alta unitate, executarea se va face de cãtre noua unitate, potrivit alineatului precedent, pe baza trimiterii titlului executoriu de cãtre unitatea care a fost pagubita. (4) În situaţia în care cel în cauza nu s-a încadrat în munca într-o alta unitate, urmãrirea se va face asupra oricãror bunuri ale sale, în afarã de bunurile exceptate prin lege de la urmãrire. (5) Urmãrirea pentru acoperirea pagubelor se poate indrepta şi impotriva altei persoane de cît cea care a provocat direct paguba, în cazurile prevãzute de lege. ART. 110 Persoana care considera ca imputarea sau reţinerea a fost facuta fãrã temei sau cu încãlcarea legii, precum şi cea care dupã ce a semnat un angajament de plata constata ca în realitate nu datoreazã parţial sau total suma pretinsa de unitate, se poate adresa cu contestaţie la organul jurisdicţional competent. Acesta, la cererea persoanei în cauza, ţinînd seama de împrejurãri, poate hotãrî suspendarea executãrii pînã la soluţionarea litigiului. ART. 111 (1) Unitatea este obligatã, în condiţiile legii, sa despãgubeascã persoana incadrata în munca, în situaţia în care aceasta a suferit, din culpa unitãţii, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de munca sau în legatura cu serviciul. (2) Unitatea care a plãtit despãgubirile este obligatã sa recupereze sumele plãtite de la persoana vinovata de producerea pagubei în condiţiile art. 102 şi urmãtoarele. CAP. 5 ART. 112 (1) Durata timpului de munca nu poate depãşi 48 de ore pe saptamina şi 8 ore pe zi. (2) În cazul stabilirii pentru o anumitã zi lucrãtoare din saptamina a unei durate mai mici de 8 ore, timpul de munca în celelalte zile poate fi mai mare, fãrã a depãşi 9 ore pe zi. ART. 113 (1) Pînã la înlãturarea cauzelor care determina condiţii de munca vãtãmãtoare, grele sau periculoase, la unele locuri de munca durata timpului de munca pentru persoanele care lucreazã în astfel de condiţii se reduce sub 8 ore pe zi, fãrã ca aceasta sa ducã la o scãdere a remunerãrii. (2) Locurile de munca cu condiţii vãtãmãtoare, grele sau periculoase şi durata redusã a timpului de munca stabilit pentru fiecare dintre ele se determina prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti vor face propuneri corespunzãtoare, cu avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sãnãtãţii şi al Uniunii Generale a Sindicatelor. ART. 114 (1) Pentru persoanele al cãror program de lucru se desfãşoarã în timpul nopţii, durata timpului de munca este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fãrã ca aceasta sa ducã la o scãdere a remunerãrii. Prevederile acestui alineat nu se aplica şi celor care au un program normal de munca mai mic de 8 ore. (2) În unitãţile în care procesul de munca este neintrerupt sau unde condiţiile specifice ale muncii o impun, programul din timpul nopţii poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestatã în timpul nopţii, în cadrul unui asemenea program se plãteşte cu un spor de 15% din salariul tarifar de încadrare, pentru orele lucrate în timpul nopţii, dacã aceste ore reprezintã cel puţin jumãtate din programul normal de lucru. În mod excepţional Consiliul de Miniştri poate aproba la unele unitãţi majorarea pînã la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopţii. (3) De sporul pentru munca de noapte beneficiazã şi persoanele al cãror timp de lucru se stabileşte în condiţiile art. 113. ART. 115 Se considera munca în timpul nopţii aceea care se presteazã în intervalul cuprins între orele 22-6, cu posibilitatea abaterii, în cazuri justificate, cu o ora în minus sau în plus fata de aceste limite. ART. 116 În construcţii, în industria forestierã, în agricultura precum şi în alte activitãţi cu condiţii specifice, durata zilei de munca poate fi mai mare în condiţiile şi limitele stabilite prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri, de comun acord cu Uniunea Generalã a Sindicatelor, urmînd ca în medie sa nu depãşeascã, lunar, trimestrial, semestrial sau anual, dupã caz, durata normalã a zilei de munca. ART. 117 (1) În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel mult 1/2 de ora, care nu se include în durata timpului de munca. În unitãţile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa sa fie luatã în timpul serviciului. (2) Intervalul dintre doua zile de munca este de cel puţin 12 ore consecutive, cuprinse între sfîrşitul programului de lucru dintr-o zi şi începutul programului de lucru din ziua urmãtoare. Acest interval poate fi mai mic -dar nu sub 8 ore- la schimbarea turelor. (3) Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei persoanelor încadrate în munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioarã. ART. 118 (1) Prestarea muncii peste durata normalã stabilitã conform articolelor precedente poate fi cerutã în urmãtoarele cazuri; a) pentru preintimpinarea sau înlãturarea efectelor calamitãţilor sau altor cazuri de forta majorã, precum şi în situaţii care pericliteazã sãnãtatea sau viata altor persoane; b) pentru înlãturarea efectelor unor situaţii neprevãzute, care ar dãuna bunei funcţionari a serviciilor de aprovizionare cu apa şi energie electrica, de canalizare, a serviciilor poştale şi de telecomunicaţii, a cãilor şi mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului; c) pentru repararea dispozitivelor sau instalaţiilor, în cazul în care defectiunea acestora provoacã încetarea lucrului pentru mai multe persoane; d) pentru prevenirea sau înlãturarea unor situaţii care ar putea provoca degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor ori produselor. (2) Munca peste durata normalã în situaţiile prevãzute în alineatul precedent se presteazã pe baza dispoziţiei conducerii unitãţii, data cu acordul comitetului sindicatului. ART. 119 Munca peste durata normalã poate sa fie prestatã şi în alte condiţii deosebite, în legatura cu interesele producţiei şi ale muncii. În acest caz, munca peste durata normalã poate fi prestatã pînã la 120 ore pe an, pentru o persoana, pe baza aprobãrii prealabile a centralelor, ministerelor şi celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu acordul unitãţilor sindicatelor de ramura. Prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor, la propunerea organelor prevãzute în alineatul precedent facuta în urma consultãrii colectivelor de munca, se va putea aproba pentru unele unitãţi în cazuri cu totul deosebite, efectuarea de ore suplimentare peste plafonul de 120 ore anual, fãrã însã a se depãşi 360 ore anual. ART. 120 Orele în care o persoana presteazã munca peste durata normalã a timpului de lucru sînt ore suplimentare şi se compenseazã cu timp liber corespunzãtor. Dacã munca astfel prestatã nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzãtor, în urmãtoarele 30 de zile, şi cel în cauza este de acord, orele suplimentare se vor retribui cu un spor, dupã cum urmeazã: a) 50% din salariul tarifar de încadrare pentru primele 2 ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul tarifar de încadrare pentru orele care depãşesc primele 2 ore şi pentru munca prestatã în zilele de repaus sãptãmînal, zilele de sãrbãtoare legalã şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale nu se lucreazã. ART. 121 Nu se retribuie suplimentar munca prestatã peste programul de lucru de cãtre persoanele cu funcţii de conducere, precum şi de cãtre cele a cãror activitate - datoritã specificului muncii- nu se poate încadra în programul normal de lucru; aceste persoane beneficiazã de o salarizare stabilitã în raport cu rãspunderea şi obligaţiile ce le revin, precum şi, dupã caz, de indemnizaţii şi concedii suplimentare. ART. 122 Programul de lucru pentru persoanele care lucreazã în tura continua, turnus sau alte forme de organizare a timpului de lucru şi în ore de garda pe unitate de cãtre personalul medico-sanitar, precum şi modalitãţile de plata, se vor stabili prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor. ART. 123 Orele prestate de persoanele încadrate în munca peste programul de lucru în scopul asigurãrii serviciului pe unitate -cu excepţia celor care îndeplinesc funcţii de conducere a unitãţilor-se compenseazã cu timp liber corespunzãtor în urmãtoarele 60 de zile. ART. 124 (1) Persoana incadrata în munca are dreptul, în fiecare saptamina, la un repaus de cel puţin 24 de ore consecutive. (2) Repausul sãptãmînal se acorda, de regula, duminica. În cazurile în care procesul de producţie nu permite întreruperea activitãţii sau specificul serviciului impune desfãşurarea muncii şi în ziua de duminica, conducerea unitãţii, cu acordul comitetului sindicatului, stabileşte o alta zi din saptamina, ca zi de repaus, cu condiţia ca cel puţin o data în 2 luni fiecãrei persoane sa i se asigure ziua de repaus sãptãmînal duminica. În cazuri excepţionale, impuse de condiţiile în care se desfãşoarã activitatea pe santiere izolate, repausul sãptãmînal poate fi acordat, prin cumulare, într-o perioada mai lungã, cu consimţãmîntul persoanelor încadrate în munca. (3) Zilele de sãrbãtoare legalã şi celelalte zile în care nu se lucreazã se stabilesc prin lege. ART. 125 (1) Persoanele încadrate în munca au dreptul -în condiţiile legii- în fiecare an calendaristic la un concediu de odihna plãtit, de 15- 24 zile lucrãtoare, în raport cu vechimea în munca. (2) În afarã concediului acordat în raport cu vechimea în munca, cei care lucreazã în locuri de munca cu condiţii vãtãmãtoare, grele sau periculoase beneficiazã de concedii suplimentare, în condiţiile stabilite de dispoziţiile legale. De concedii suplimentare beneficiazã, potrivit dispoziţiilor legale, şi cei care au funcţii de conducere a unitãţilor şi asimilaţii lor. (3) Concediul de odihna al personalului didactic se stabileşte prin statutul personalului didactic şi se acorda în timpul vacantelor şcolare sau universitare. ART. 126 (1) Concediul de odihna se efectueazã integral şi în fiecare an calendaristic; concediul se poate acorda şi fractionat, dacã interesele serviciului o cer sau la solicitarea celui în cauza, atunci cînd interesele serviciului permit, cu condiţia însã ca una din fracţiuni sa fie de cel puţin 15 zile. (2) Concediul de odihna care nu a putut fi efectuat din motive justificate în timpul anului calendaristic pentru care se cuvine va fi efectuat în cursul anului urmãtor, împreunã sau separat de concediul pe acest an. (3) Pentru perioada concediului de odihna, persoanele încadrate în munca beneficiazã de o indemnizaţie calculatã pe baza salariului mediu realizat în ultimele 12 luni şi care li se plãteşte anticipat. ART. 127 (1) Unitãţile cu activitate sezoniera, precum şi, în situaţii deosebite, alte unitãţi, pot acorda concedii fãrã plata, pe o perioada nedeterminatã, cu pãstrarea calitãţii de persoane încadrate în munca a celor în cauza şi menţinerea unor drepturi ce decurg din aceasta calitate. (2) Condiţiile în care se pot asigura concedii fãrã plata de unitãţile prevãzute în alineatul precedent se stabilesc prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri. ART. 128 Asigurarea folosirii judicioase a timpului liber fiind o problema de interes social, organele de stat, sindicatele, celelalte organizaţii obşteşti, fiecare unitate, trebuie sa se preocupe de condiţiile necesare recreerii, refacerii capacitãţii de munca, lãrgirea orizontului de cultura şi de cunoaştere a tuturor celor ce muncesc. Oamenii muncii şi familiile lor beneficiazã de locuri de odihna şi agrement, biblioteci, case de cultura, cluburi, terenuri şi baze sportive, precum şi de alte condiţii menite sa contribuie la satisfacerea mereu crescinda a cerinţelor şi preferintelor în folosirea timpului liber. CAP. 6 ART. 129 Raporturile de munca înceteazã la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de munca sau ca urmare a încetãrii acestuia, prin acordul dintre persoana incadrata în munca şi unitate, precum şi prin desfacerea contractului din initiativa uneia dintre pãrţi. ART. 130 (1) Contractul de munca poate fi desfãcut, din initiativa unitãţii, în cazul cînd: a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizãrii; b) unitatea îşi înceteazã activitatea prin încetare; c) unitatea se muta în alta localitate, iar persoana incadrata nu accepta sa o urmeze; d) unitatea se muta în alta localitate şi are posibilitatea sa-şi asigure pe plan local cadrele necesare; e) persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost incadrata; f) în postul ocupat de persoana incadrata în munca este integrat, pe baza hotãrîrii organelor competente, cel care a deţinut anterior acel post; g) persoana incadrata în munca se pensioneazã pentru limita de virsta ori pentru invaliditate de gradul 1 sau 2; h) cel menţinut sau reincadrat în munca dupã pensionarea sa pentru limita de virsta nu mai este necesar; i) persoana incadrata în munca sãvîrşeşte o abatere grava sau incalca în mod repetat obligaţiile sale de munca, inclusiv normele de comportare în unitate; j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile; k) persoana incadrata în munca este condamnata definitiv pentru o infracţiune în legatura cu munca sa, dacã condamnarea o face necorespunzãtoare postului pe care îl deţine; l) instanta penalã a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporal sau definitiv. (2) Contractul de munca poate fi desfãcut pe temeiul lit. e, i sau k, în termen de cel mult de la o luna de la constatarea, de cãtre conducãtorul unitãţii, a împrejurãrii care constituie temeiul desfacerii. ART. 131 (1) În cazurile de desfacere a contractului de munca pentru motivele prevãzute în art. 130 alin. 1 lit. a -f, unitatea va acorda persoanei al carei contract de munca a fost desfãcut un preaviz de 15 zile lucrãtoare. În perioada preavizului este obligatã sa continue activitatea potrivit programului de lucru. (2) În cazul în care unei persoane i se desface contractul de munca fãrã ca unitatea sa o încunoştiinţeze din timp despre aceasta mãsura - neacordindu-i preavizul de 15 zile lucrãtoare- aceasta persoana are dreptul sa primeascã la desfacerea contractului de munca o indemnizaţie egala cu salariul tarifar de încadrare pe o jumãtate de luna. ART. 132 (1) La desfacerea, din initiativa unitãţii, a contractului de munca va fi consultat comitetul sindicatului. În cazul persoanelor încadrate în munca, care sînt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi consultat şi organul sindical superior; în cazul celor aleşi în organul de conducere colectivã al unitãţii sau în comisia de judecata, se va lua şi aprobarea organului care i-a ales. (3) În cazul persoanelor încadrate în munca de organul ierarhic superior, desfacerea contractului de munca se face de acel organ. ART. 133 (1) În cazul în care contractul de munca urmeazã sa fie desfãcut din initiativa unitãţii pentru motivele prevãzute în art. 130 alin. 1 lit. a-c, e şi f, aceasta este obligatã sa ofere persoanelor în cauza trecerea în alta munca corespunzãtoare, solicitind în acest scop sprijinul organului ierarhic superior şi al organelor de repartizare în munca sau, dupã caz, sa ia mãsuri pentru recalificarea acestor persoane. (2) Unitãţile au obligaţia de a asigura trecerea pe locuri de munca corespunzãtoare a celor pensionaţi pentru invaliditate de gradul 3, în cazul imposibilitãţii menţinerii lor în continuare în munca avutã la pensionare. De asemenea, unitãţile au obligaţia sa repuna în munca detinuta anterior sau într-o munca corespunzãtoare pregãtirii lor pe cei care au întrerupt activitatea ca urmare a pensionãrii pentru invaliditate şi au devenit capabili de munca. ART. 134 (1) Desfacerea contractului de munca, în toate situaţiile, se stabileşte prin dispoziţia scrisã a conducerii unitãţii, cu arãtarea motivelor, a prevederilor legale pe care se întemeiazã, a termenelor, precum şi a organelor la care mãsura luatã se poate ataca. (2) Dispoziţia de desfacere a contractului de munca se comunica în scris în termen de 5 zile de cãtre unitate. Ea îşi produce efectele de la data comunicãrii. ART. 135 Desfacerea contractului de munca din initiativa persoanei încadrate în munca se face cu un preaviz de 15 zile lucrãtoare; în cazul funcţiilor de conducere, preavizul este de 30 zile. În perioada preavizului aceasta persoana este obligatã sa continue activitatea potrivit programului de lucru. ART. 136 (1) În caz de anulare a desfacerii contractului de munca, unitatea este obligatã sa reincadreze în funcţia avutã pe cel cãruia i s-a desfãcut contractul în mod nejustificat şi sa-i plãteascã pe timpul cît a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despãgubire calculatã pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca. (2) Dacã persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcţie cu o retributie inferioarã sau a realizat alte cistiguri mai mici, despãgubirea prevãzutã în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de munca şi cîştigul realizat între timp. (3) Persoana care cu rea-credinţa a determinat aplicarea mãsurii desfacerii contractului de munca, rãspunde material, disciplinar şi, dupã caz, penal. Persoana vinovata de neexecutarea hotãrîrii de reintegrare rãspunde fata de unitate pentru plata despãgubirii pe timpul de la pronunţarea hotãrîrii şi pînã la executarea efectivã a acesteia. ART. 137 (1) Timpul cît o persoana a desfãşurat activitate pe baza unui contract de munca constituie vechime în munca şi alte perioade prevãzute de lege. (2) Condiţiile în care o persoana incadrata are vechime în munca, vechime neîntreruptã în munca, vechime neîntreruptã în aceeaşi unitate, vechime în funcţie, meserie sau profesie, precum şi modul de calcul al acestora, stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de munca şi cu alte acte sau mijloace de dovada, în condiţiile legii. (3) Unitatea este obligatã sa elibereze persoanelor încadrate în munca, la încetarea contractului de munca, carnetul de munca, completat cu toate datele la zi. CAP. 7 ART. 138 (1) Îmbunãtãţirea continua a condiţiilor de munca, grija pentru apãrarea vieţii şi sãnãtãţii oamenilor muncii în procesul de producţie, pentru prevenirea accidentelor de munca şi imbolnavirilor profesionale, constituie o preocupare permanenta a statului, o obligaţie de prim ordin a tuturor ministerelor şi celorlalte organe centrale, a unitãţilor economice şi instituţiilor. (2) Prin inzestrarea întreprinderilor cu maşini şi utilaje de inalta tehnicitate, mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie, se asigura uşurarea efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, în care scop statul aloca fonduri importante pentru protecţia muncii. ART. 139 (1) Mãsurile de protecţie a muncii se stabilesc prin norme de tehnica securitãţii şi de igiena muncii -pe locuri de munca, maşini, utilaje, aparate, instalaţii, echipamente şi procese tehnologice. (2) Normele republicane de protecţie a muncii sînt obligatorii pentru toate ramurile de producţie; pentru locuri de munca cu un specific deosebit se stabilesc, pe baza normelor republicane, de cãtre ministere şi celelalte organe centrale, norme de protecţie departamentale. ART. 140 (1) Parte integrantã a procesului de producţie, protecţia muncii se va asigura încã din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor - clãdiri, instalaţii, utilaje, echipamente, maşini, aparate, dispozitive - la amplasarea şi exploatarea acestora, precum şi la introducerea de noi procese tehnologice, corespunzãtor nivelului ştiinţei şi tehnicii moderne. (2) Unitãţile noi sau reutilate nu-şi pot începe activitatea, total sau parţial, decît cu autorizarea prealabilã a organelor de protecţie a muncii şi a organelor sanitare. ART. 141 (1) Persoanele încadrate în munca au dreptul, în raport cu condiţiile în care se desfãşoarã activitatea, la echipament de protecţie gratuit. De asemenea, au dreptul, în condiţiile legii, la echipament de lucru. (2) Persoanelor care lucreazã în anumite condiţii vãtãmãtoare sau periculoase li se acorda în timpul lucrului, potrivit dispoziţiilor legale, alimentaţie specialã în scopul creşterii rezistentei organismului. ART. 142 (1) Conducerile unitãţilor au obligaţia sa stabileascã, o data cu mãsurile de realizare a planului de producţie sau a sarcinilor de serviciu, mãsuri de protecţie corespunzãtoare fiecãrui loc de munca, inclusiv mãsuri pentru prevenirea şi combaterea poluarii mediului înconjurãtor. De asemenea, vor lua mãsuri ca persoanele încadrate în munca sa cunoascã temeinic normele de securitate şi igiena a muncii, pe care trebuie sa le respecte în desfãşurarea activitãţii lor. (2) Conducerile unitãţilor au obligaţia sa analizeze periodic, împreunã cu organele sindicale şi sanitare, cauzele accidentelor de munca şi imbolnavirilor profesionale şi sa ia mãsuri pentru înlãturarea factorilor nocivi care pericliteazã viata şi sãnãtatea oamenilor muncii. ART. 143 (1) Rãspunderea pentru realizarea deplina a mãsurilor de protecţie a muncii o au, potrivit atribuţiilor ce le revin, cei care organizeazã, conduc, coordoneazã şi controleazã procesele de munca în unitãţi. (2) Persoanele încadrate în munca sînt obligate sa cunoascã şi sa respecte integral normele de securitate şi de igiena a muncii la locurile unde îşi desfãşoarã activitatea, sa foloseascã şi sa întreţinã în bune condiţii mijloacele de protecţie individuale ce le-au fost încredinţate. (3) Încãlcarea dispoziţiilor legale privitoare la tehnica securitãţii şi igiena muncii se constata de organele ierarhic superioare, organele inspecţiei de stat pentru protecţia muncii, de organele sanitare şi de organele sindicale şi atrage rãspunderea disciplinarã, administrativã, materialã sau penalã, dupã caz, potrivit legii. ART. 144 (1) Asigurãrile sociale pentru persoanele încadrate în munca în unitãţile socialiste de stat sînt organizate de stat. Asistenta medicalã în caz de boala şi accidente de munca, plata de ajutoare bãneşti în caz de pierdere temporarã a capacitãţii de munca, sprijin pentru întãrirea şi refacerea sãnãtãţii plata concediilor de maternitate, acordarea pensiilor, precum şi alte mãsuri cu caracter special, constituie expresia unei înalte griji ce se acorda în societatea noastrã producãtorilor tuturor bunurilor materiale şi spirituale. (2) Beneficiazã de dreptul la asigurãri sociale în condiţiile legii, şi membrii de familie ai persoanei încadrate în munca. ART. 145 (1) Asigurãrile sociale se realizeazã prin: a) Indemnizaţii acordate în caz de incapacitate temporarã de munca nedeterminatã de boala sau accident; pentru refacerea şi întãrirea sãnãtãţii, în caz de interzicere de cãtre organele medicale, ca mãsura preventivã, a accesului la locul de munca, deces în familie, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege; b) Înlesniri în caz de trimitere la odihna şi tratament în staţiuni balneoclimatice; c) Pensii pentru limita de virsta; d) Pensii în caz de invaliditate; e) Pensii pentru urmaşi. (2) De asemenea, persoanele încadrate în munca mai beneficiazã de: a) asistenta medicalã gratuita cu caracter profilactic şi curativ pe timpul tratamentului ambulatoriu şi pe timpul internãrii în spitale sau alte unitãţi sanitare cu paturi; b) medicamente şi materiale sanitare gratuite necesare pe timpul acţiunilor cu caracter profilactic şi al internãrii în spital sau în alte unitãţi sanitare cu paturi; medicamente şi materiale sanitare necesare pentru tratamentul ambulatoriu, în condiţiile legii; c) întreţinere gratuita pe timpul internãrii în spitale, alte unitãţi sanitare cu paturi sau ambulatorii. ART. 146 Contractul persoanei încadrate în munca nu poate fi desfãcut din initiativa unitãţii în timpul incapacitãţii temporare de munca în care primeşte ajutoare de asigurãri sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate şi în perioada de alaptare, în perioada cît îngrijeşte copilul bolnav, în virsta de pînã la 3 ani, precum şi în timpul cît soţul satisface serviciul militar, în afarã de cazurile prevãzute la art. 130 alin. 1 lit. c, d, g, j, k, l. ART. 147 Persoanele încadrate în munca vor fi repartizate la alte munci decît cele care le revin potrivit încadrãrii lor, pe baza recomandarii medicale, în perioada în care se afla sub tratament medical, fãrã ca prin aceasta sa le scada salariul, pe o perioada de pînã la 3 luni în cursul unui an calendaristic. ART. 148 (1) În vederea recuperãrii sociale şi profesionale a acelor persoane care, fiind încadrate în munca, nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care provoacã invaliditate, se vor organiza cursuri de recalificare de cãtre întreprinderi, ministere şi celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, sub îndrumarea metodologicã a Ministerului Muncii şi Ministerului Sãnãtãţii. (2) Statul sprijinã calificarea şi plasarea în munca a persoanelor handicapate. Unitãţile vor lua mãsuri pentru încadrarea în munca a acestor persoane, ţinînd seama de criteriile şi prioritãţile stabilite prin dispoziţiile legale. ART. 149 Cuantumul contribuţiei unitãţilor pentru asigurãrile sociale se stabileşte prin lege. Neplata cotizaţiilor de asigurãri sociale de cãtre unitate nu lipseşte persoanele încadrate în munca de ajutoarele materiale ce li se cuvin. ART. 150 Deosebit de pensia de asigurãri sociale, persoanele încadrate în munca beneficiazã dintr-un fond constituit pe baza contribuţiei lor pe principiul mutualitatii, de o pensie suplimentarã, ale carei condiţii de acordare se stabilesc prin lege. CAP. 8 ART. 151 (1) În Republica Socialistã România se da o inalta preţuire muncii femeii asigurindu-i-se dreptul de a ocupa orice funcţie sau loc de munca, în raport cu pregãtirea şi capacitatea ei, creîndu-i-se totodatã condiţiile pentru dezvoltarea multilaterala a personalitãţii sale. În remunerarea muncii pe care o presteazã se aplica principiul "la munca egala cu bãrbatul retributie egala". (2) Femeile încadrate în munca se bucura de mãsuri speciale, de ocrotire a sãnãtãţii şi de condiţiile necesare îngrijirii şi educãrii copiilor. ART. 152 (1) Femeile gravide şi cele care alapteaza nu vor putea fi folosite la locuri de munca cu condiţii vãtãmãtoare, grele sau periculoase, ori contraindicate medical şi nu vor putea fi chemate la ore suplimentare. (2) Femeile gravide şi cele care alapteaza, care se gãsesc în situaţiile prevãzute în alineatul precedent, vor fi trecute la alte locuri de munca, fãrã ca prin aceasta sa li se scada salariul. ART. 153 Munca femeilor în timpul nopţii, în unitãţile industriale, este admisã numai în urmãtoarele cazuri: a) pentru femeile care deţin funcţii de conducere sau funcţii cu caracter tehnic care implica o rãspundere deosebita; b) pentru femeile care lucreazã în serviciile sanitare şi de asistenta socialã; c) în cazuri de forta majorã, dacã se produce o întrerupere în funcţionarea dispozitivelor şi instalaţiilor, cînd defectiunea acestora provoacã încetarea lucrului, precum şi în cazul cînd munca este necesarã pentru salvarea de la o pierdere inevitabila a materiilor prime, a materialelor sau produselor; d) în alte situaţii deosebite, în unele ramuri de producţie stabilite prin hotãrîre a Consiliului de Miniştri cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor. ART. 154 Femeile gravide, începînd din luna a sasea, şi cele care alapteaza nu vor fi repartizate la munca de noapte. ART. 155 (1) Femeile au dreptul la concediu de maternitate plãtit, care se compune dintr-un concediu prenatal de 52 zile şi un concediu postnatal de 60 de zile. (2) Dacã naşterea se produce înainte de expirarea concediului prenatal, concediul postnatal se prelungeşte cu numãrul zilelor de concediu prenatal neefectuat. ART. 156 (1) Unitãţile sînt obligate sa acorde femeilor în cursul programului de lucru pauze pentru alimentarea şi îngrijirea copilului, de o jumãtate de ora, la intervale de cel mult 3 ore. La aceste pauze se adauga şi timpul necesar deplasarii dus şi întors la locul unde se gãseşte copilul. Timpul acordat pentru alaptare, inclusiv deplasarile, nu poate depãşi 2 ore zilnic. Pauzele se acorda pînã la împlinirea de cãtre copil a virstei de 9 luni, putindu-se prelungi pînã la 12 luni în cazul copiilor prematuri, distrofici şi celor care necesita mãsuri deosebite de îngrijire, pe baza recomandãrilor medicale. (2) La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea şi îngrijirea copilului vor fi înlocuite cu reducerea programului normal de lucru cu 2 ore zilnic. (3) Pauzele şi reducerea programului de lucru acordate în scopul alimentarii şi îngrijirii copilului se includ în timpul de munca şi nu au consecinţe asupra remunerãrii sau altor drepturi materiale. ART. 157 Femeilor care au copii bolnavi mai mici de 3 ani li se vor acorda, cu avizul medicului, concedii plãtite pentru îngrijirea acestora, care nu se includ în concediul de odihna. ART. 158 Femeile care au copii în virsta de pînã la 6 ani, pe care îi ingrijesc, pot lucra cu 1/2 norma dacã nu beneficiazã de crese sau cãmine; timpul cît au fost încadrate în aceste condiţii se considera, la calculul vechimii în munca, timp lucrat cu o norma intreaga. ART. 159 (1) Tineretul se bucura de grija deosebita a societãţii noastre socialiste. Pregãtirea multilaterala, formarea şi integrarea profesionalã a tinerilor, însuşirea cunoştinţelor necesare pentru exercitarea unei profesii se asigura gratuit. (2) Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului, celelalte ministere şi organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare, unitãţile subordonate acestora şi şcolile de toate gradele au îndatorirea de a asigura o strinsa imbinare între pregãtirea teoreticã şi pregãtirea practica a elevilor şi studenţilor, creind condiţiile necesare pentru realizarea acestei sarcini. (3) În ţara noastrã elevii, studenţii, cei care frecventeazã diverse forme de pregãtire beneficiazã de sprijin, sub forma de burse, manuale şcolare şi alte materiale de studii, indemnizaţii corespunzãtoare aportului lor în producţie pe timpul pregãtirii practice. (4) Tuturor tinerilor li se asigura locuri de munca potrivit pregãtirii aptitudinilor, aspiratiilor lor şi nevoilor unitãţii. (5) Ţinerii au îndatorirea sa manifeste o preocupare permanenta pentru dezvoltarea spiritului de responsabilitate în rezolvarea sarcinilor, în munca şi învãţãtura, sa punã talentul şi intreaga lor energie în slujba infloririi patriei. ART. 160 (1) Calificarea profesionalã prin ucenicie la locul de munca se face pe baza contractului de ucenicie şi se realizeazã prin pregãtire practica desfasurata în unitãţi de producţie sau de servire a populaţiei şi prin pregãtire teoreticã. (2) Ucenicii primesc pe timpul pregãtirii bursa sau o indemnizaţie corespunzãtoare aportului lor în producţie şi gratuit manuale şcolare, materiale de studiu, precum şi alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiazã, de asemenea, în toatã perioada uceniciei de echipament de protecţie, de ajutoare materiale în cadrul asigurãrilor sociale, de asistenta medicalã şi medicamente gratuit, precum şi de vacante şcolare. ART. 161 (1) Pentru protecţia sãnãtãţii lor, ţinerii sub virsta de 18 ani, încadraţi în munca, nu pot fi repartizaţi la locuri de munca cu condiţii vãtãmãtoare, grele sau periculoase şi nu pot fi folosiţi la munca în timpul nopţii. (2) De asemenea, ţinerii încadraţi în munca de pînã la 18 ani, nu pot fi folosiţi în munca peste durata legalã a zilei de lucru, decît în cazurile prevãzute la art. 112 alin. 2 şi art. 118. ART. 162 Durata timpului de lucru al tinerilor între 14 şi 16 ani se stabileşte la 6 ore pe zi, fãrã ca prin aceasta sa se aducã o scãdere a remunerãrii. ART. 163 Pentru ţinerii în virsta de pînã la 18 ani, durata concediului de odihna este de 18-24 zile lucrãtoare, diferenţiatã potrivit legii în raport cu virsta, astfel încît cei mai tineri sa beneficieze de un concediu mai mare. CAP. 9 ART. 164 Sindicatele sînt organizaţii profesionale care se constituie în temeiul dreptului de asociere prevãzut de Constituţie şi funcţioneazã pe baza statutelor proprii ale Uniunii Generale a Sindicatelor, ale uniunilor pe ramuri de activitate şi ale organizaţiilor sindicale din unitãţi. ART. 165 (1) Sindicatele mobilizeaza masele pentru înfãptuirea programului Partidului Comunist Roman de edificare a noii societãţi, desfasurind o susţinutã activitate pentru creşterea productivitatii muncii, calitatea superioarã a producţiei, promovarea progresului tehnic, ridicarea nivelului de pregãtire a oamenilor muncii pentru respectarea riguroasã a disciplinei în producţie şi îndeplinirea îndatoririlor ce revin fiecãrei persoane încadrate în munca. (2) Sindicatele servesc interesele oamenilor muncii, participind nemijlocit la elaborarea şi înfãptuirea politicii partidului în domeniul asigurãrii condiţiilor de munca şi ridicãrii continue a bunastarii celor ce muncesc. Ele participa direct - pe toate treptele- la conducerea vieţii economice şi sociale, reprezentanţii lor fãcînd parte din comitetele şi consiliile oamenilor muncii, din organele de conducere colectivã ale ministerelor şi celorlalte instituţii centrale, precum şi din Guvernul Republicii Socialiste România. ART. 166 Prin intreaga lor activitate, sindicatele contribuie la dezvoltarea conştiinţei socialiste a celor ce muncesc, în spiritul conceptiei materialiste despre lume şi societate, la cultivarea trasaturilor morale corespunzãtoare principiilor eticii şi echitãţii socialiste şi comuniste; ele rãspund de organizarea activitãţii cultural-artistice şi sportive din unitãţi, folosind în acest scop baza materialã proprie şi mijloacele de care dispun unitãţile socialiste, se preocupa de buna organizare şi folosire judicioasã a timpului liber al oamenilor muncii, colaborind strins cu celelalte organizaţii obşteşti şi cu organele de specialitate. ART. 167 Sindicatele participa în mod nemijlocit, împreunã cu organele de stat competente, la elaborarea şi aplicarea tuturor reglementãrilor privind drepturile şi obligaţiile persoanelor încadrate în munca, precum şi a celor privind protecţia muncii; se preocupa de aplicarea corecta a sistemului de remunerare a muncii; urmãresc respectarea programului de lucru şi a timpului de odihna, a celorlalte mãsuri stabilite de legislaţia muncii. ART. 168 Împreunã cu comitetele şi consiliile oamenilor muncii, sindicatele asigura buna pregãtire şi desfãşurare a adunãrilor generale ale oamenilor muncii, urmãresc crearea condiţiilor care sa permitã participanţilor la aceste adunãri sa analizeze modul de realizare a planului, sa facã propuneri pentru îmbunãtãţirea activitãţii, a condiţiilor de munca şi de viata ale personalului încadrat în munca, acţioneazã pentru îndeplinirea hotãrîrilor adoptate şi soluţionarea propunerilor fãcute în adunãrile generale. ART. 169 Organizaţiile sindicale apara în fata organelor jurisdicţionale de orice fel şi în fata organelor de stat şi obşteşti drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii. ART. 170 Conducerile unitãţilor sînt obligate sa sprijine activitatea sindicatelor asigurind condiţiile materiale pentru buna desfãşurare a acesteia. Ele au totodatã datoria sa examineze şi sa rezolve propunerile organelor sindicale menite sa contribuie la îmbunãtãţirea activitãţii unitãţilor şi condiţiilor de munca şi de viata ale oamenilor muncii. CAP. 10 ART. 171 (1) Stricta respectare a legilor constituie obligaţie constituţionalã pentru toate unitãţile socialiste şi persoanele încadrate în munca. (2) Colectivele de oameni ai muncii din unitãţile socialiste trebuie sa aducã o importanta contribuţie la întãrirea legislaţiei socialiste, pãstrarea şi apãrarea avutului obştesc, combaterea oricãror manifestãri de încãlcare a disciplinei, a normelor de etica şi a regulilor de convieţuire socialã. (3) Analizarea în adunãrile generale ale oamenilor muncii din unitãţi a abaterilor care aduc atingerea avutului obştesc ori care contravin regulilor referitoare la pãstrarea ordinii şi disciplinei în munca, stabilirea raspunderilor şi luarea cu fermitate a mãsurilor ce se impun în fiecare caz, precum şi dezbaterea de cãtre colectivele largi ale oamenilor muncii şi exprimarea pãrerii acestora în legatura cu fapte de încãlcare a legii ce formeazã obiectul unor procese, trebuie sa constituie forme eficiente de participare a maselor la asigurarea respectãrii legii şi educarea socialistã a celor ce muncesc. ART. 172 (1) Realizarea drepturilor ce li se cuvin pe baza activitãţii desfãşurate este asigurata persoanelor încadrate în munca prin garanţii juridice corespunzãtoare. (2) Ele pot contesta sancţiunile disciplinare pe care le socotesc aplicate fãrã temei sau cu încãlcarea legii şi orice mãsuri pe care le considera nelegale, cerind restabilirea drepturilor incalcate. Orice nerespectare a drepturilor persoanelor încadrate în munca atrage rãspunderea persoanelor vinovate. (3) Litigiile dintre persoanele încadrate în munca şi unitãţi, în legatura cu încheierea, executarea şi încetarea contractului de munca, sînt litigii de munca şi se soluţioneazã de cãtre comisiile de judecata, instanţele judecãtoreşti sau alte organe prevãzute de lege. ART. 173 (1) Comisiile de judecata sînt organe obşteşti de influentare şi jurisdicţie alese în adunãri generale ale oamenilor muncii, prin care se realizeazã participarea maselor largi la înfãptuirea legalitãţii şi educarea socialistã a cetãţenilor în spiritul promovãrii unei atitudini corecte fata de munca, intaririi şi dezvoltãrii avutului obştesc. (2) Comisiile de judecata din unitãţi judeca litigiile de munca al cãror obiect nu depãşeşte o anumitã valoare stabilitã prin lege sau este neevaluabil în bani şi care se referã la: a) litigiile dintre persoanele încadrate în munca şi unitãţi în legatura cu încheierea şi executarea contractului de munca; b) litigiile privind pretenţii referitoare la drepturi în legatura cu desfacerea contractului sau reintegrarea în munca în cazul cînd nu se contesta temeinicia şi legalitatea acestor mãsuri; c) orice alte litigii de munca ce nu sînt date printr-o dispoziţie expresã a codului de fata sau din alta lege în competenta instanţelor judecãtoreşti ori a altor organe. (3) Organizarea şi funcţionarea comisiilor de judecata, procedura în fata acestor organe, cãile de atac impotriva hotãrîrilor pronunţate, precum şi modul de executare a acestora se stabilesc prin lege. ART. 174 Sînt de competenta instanţelor judecãtoreşti: a) litigiile în legatura cu încheierea şi executarea contractului de munca al cãror obiect depãşeşte o anumitã valoare stabilitã prin lege; b) contestaţiile impotriva desfacerii contractului de munca şi litigiile privind reintegrarea în munca, cu excepţia celor fãcute de persoanele cu funcţii de conducere numite de organele ierarhic superioare, precum şi de directorii, directorii generali şi asimilaţii acestora din organele centrale. ART. 175 (1) Sînt de competenta organului administrativ ierarhic superior sau organului de conducere colectivã, potrivit legii: a) contestaţiile impotriva sancţiunilor disciplinare care prin codul de fata sau prin alta dispoziţie legalã nu a fost date în competenta judecãtoriei sau alte organe; b) contestaţiile impotriva desfacerii contractului de munca, precum şi litigiile privind reintegrarea în munca a persoanelor cu funcţii de conducere numite de organele ierarhic superioare, precum şi a directorilor, directorilor generali şi asimilaţii acestora din organele centrale; c) contestaţiile în legatura cu acordarea de trepte şi gradatii de salarizare, impotriva diminuãrii salariului tarifar pentru neîndeplinirea integrala a sarcinilor de serviciu, precum şi cu privire la acordarea premiilor şi gratificatiilor. (2) Termenul de rezolvare a contestaţiilor este de 30 zile. ART. 176 (1) Termenul de sesizare a organelor de soluţionare a litigiilor de munca este de 30 de zile de la data comunicãrii, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicãri, iar în celelalte cazuri, de la data cînd cel interesat a luat cunostinta de mãsura sau împrejurarea care a determinat litigiul. (2) Pentru orice pretenţii bãneşti ale persoanelor încadrate în munca fata de unitate - prejudicii suferite sau drepturi neacordate- termenul de sesizare este de 3 ani de la data producerii pagubelor sau de la data cînd drepturile trebuiau sa fie acordate. ART. 177 (1) Persoana care a pierdut termenul de sesizare a organelor de jurisdicţie poate cere acestora, pentru motive temeinice, repunerea în termen. (2) Cererea de repunere în termen se poate face în 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat sesizarea în termen. (3) În cazul admiterii cererii, organul sesizat va proceda la soluţionarea litigiului. ART. 178 În orice litigii de munca, dovada temeiniciei şi legalitãţii dispoziţiei sau mãsurii luate de unitate este în sarcina acesteia. ART. 179 Cererile în fata oricãror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legatura cu soluţionarea litigiilor de munca şi cu executarea hotãrîrilor, sînt scutite de taxa de timbru. ART. 180 Ministerele şi celelalte organe centrale de stat şi obşteşti, precum şi comitetele executive ale consiliilor populare, au obligaţia sa ia mãsuri pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei muncii şi sa asigure controlul aplicãrii dispoziţiilor legale privind raporturile de munca în unitãţile din subordinea lor. ART. 181 (1) Ministerul Muncii, ca organ central de specialitate în problemele muncii, exercita controlul aplicãrii dispoziţiilor legale referitoare la raporturile de munca ale persoanelor încadrate în munca, din toate unitãţile de stat, cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti, precum şi a celor referitoare la raporturile de munca stabilite cu persoanele juridice, altele decît unitãţile socialiste, şi cu persoanele fizice. Comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin organele locale de specialitate în problemele muncii, exercita controlul aplicãrii legislaţiei muncii în toate unitãţile din cuprinsul judeţului şi al municipiului Bucureşti. (2) Sindicatele organizeazã şi exercita, potrivit legii şi al statutului lor controlul obştesc asupra respectãrii dispoziţiilor legale privind raporturile de munca. ART. 182 (1) Organele care exercita controlul respectãrii dispoziţiilor legale privind raporturile de munca au obligaţia sa ia sau, dupã caz, sa propunã mãsuri în vederea tragerii la rãspundere a celor vinovaţi. (2) Totodatã, organele de stat, în limita competentei lor, dau indicaţii de specialitate unitãţilor controlate. CAP. 11 ART. 183 (1) Prevederile prezentului cod se aplica şi raporturilor de munca dintre unitãţile socialiste şi persoanele care presteazã munca la domiciliu, raporturilor de munca stabilite cu persoane juridice, altele decît unitãţile socialiste. De asemenea, aceste prevederi se aplica şi raporturilor de munca dintre mestesugarii cu ateliere proprii şi persoanele sau ucenicii pe care, potrivit legii, îi pot încadra, precum şi raporturilor de munca dintre personalul casnic sau care efectueazã diferite lucrãri şi servicii şi alte persoane pe baza unui contract de munca. (2) Prevederile prezentului cod se aplica şi raporturilor de munca dintre organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti şi persoanele încadrate în aceste organizaţii, pe baza unui contract de munca. (3) De asemenea, prevederile prezentului cod sînt aplicabile şi raporturilor de munca dintre unitãţile romane şi cetãţenii strãini, în condiţiile stabilite de dispoziţiile privind regimurile strãinilor şi ale acordurilor în care România este parte, precum şi raporturilor de munca dintre cetãţenii romani şi societãţile mixte care funcţioneazã pe teritoriul tarii. ART. 184 Se recomanda organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti ca, în mãsura în care nu exista prevederi în lege care sa le priveasca, sa reglementeze relaţiile de munca privind pe membrii lor, corespunzãtor principiilor cuprinse în prezentul cod, adaptate la specificul lor de activitate. ART. 185 Drepturile şi obligaţiile militarilor sînt prevãzute prin acte normative speciale. ART. 186 Prevederile prezentului cod al muncii nu se aplica raporturilor în care prestarea unei munci se face pe baza unui contract de drept civil. ART. 187 Dispoziţiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei muncii şi, în mãsura în care nu sînt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, cu dispoziţiile legislaţiei civile. ART. 188 Prin unitãţi ca pãrţi în raporturile de munca cu persoanele încadrate în baza unui contract de munca, se înţeleg unitãţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti. ART. 189 Prin persoane cu funcţii de conducere, în sensul prezentului cod, se înţeleg conducãtorii de unitãţi, numiţi de organele superioare, directorii, directorii generali şi asimilaţii acestora din organele centrale şi locale, şefii compartimentelor de munca ai unitãţilor, precum şi asimilaţii lor, prevãzuţi în nomenclatoarele de funcţii. ART. 190 Plingerile impotriva desfacerii contractului de munca, precum şi litigiile privind reintegrarea în munca, pendinte la organele administrative ierarhic superioare la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, vor fi soluţionate de aceste organe. ART. 191 Prezentul cod al muncii intra în vigoare la 3 luni de la publicarea sa în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România. Începînd de la aceiaşi data se abroga Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. -------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
