────────── Adoptat prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 224 bis din 2 aprilie 2015.────────── CUPRINS
CAPITOLUL 1 - GENERALITĂŢI
1.1 Scop
1.2 Domeniul de aplicare
1.3 Definiţii
1.4 Scutiri
1.5 Echivalenţe
1.6 Inspecţii şi certificare
1.7 Control
1.8 Accidente
1.9 Revizuirea Codului
CAPITOLUL 2 - CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE
2.1 Generalităţi
2.2 Accesul
2.3 Sarcini de calcul
2.4 Analiza structurală
2.5 Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă
2.6 Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare
2.7 Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane
2.8 Dispozitive de remorcare
2.9 Analiza comportamentului la oboseală
2.10 Materiale
2.11 Sisteme antivegetative
2.12 Acoperiri de protecţie a tancurilor destinate balastării cu apă de mare
2.13 Dosar de construcţie
2.14 Sudarea
2.15 Probe
2.16 Drenajul şi controlul sedimentelor
CAPITOLUL 3 - COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER
3.1 Proba de înclinări
3.2 Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare
3.3 Criterii de stabilitate în stare intactă
3.4 Compartimentarea şi stabilitatea după avarie
3.5 Extinderea avariei
3.6 Integritatea etanşeităţii la apă
3.7 Bordul liber
CAPITOLUL 4 - INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI
4.1 Generalităţi
4.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere
4.3 Maşini
4.4 Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor
4.5 Tubulaturi de aburi
4.6 Comenzi maşini
4.7 Instalaţii de aer comprimat
4.8 Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi
inflamabile
4.9 Instalaţii de santină
4.10 Instalaţii de pompare a balastului la unităţile stabilizate prin coloane
4.11 Protecţia împotriva inundării
4.12 Instalaţiile de ancorare la unităţile de suprafaţă şi la unităţile stabilizate
prin coloane
4.13 Instalaţii de poziţionare dinamică
4.14 Instalaţii de ridicare-coborâre a corpului pentru unităţile autoridicătoare
CAPITOLUL 5 - INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI
5.1 Generalităţi
5.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere
5.3 Sursa principală de energie electrică
5.4 Sursa de energie electrică de avarie
5.5 Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie
5.6 Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine
electrică
5.7 Alarme şi comunicaţii interioare
CAPITOLUL 6 - INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE ÎN ZONELE PERICULOASE PENTRU
TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI
6.1 Zone
6.2 Clasificarea zonelor potenţial periculoase
6.3 Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie care influenţează extinderea zonelor
potenţial periculoase
6.4 Ventilaţia spaţiilor potenţial periculoase
6.5 Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj
6.6 Instalaţii electrice în zonele potenţial periculoase
6.7 Instalaţii de maşini în zonele potenţial periculoase
CAPITOLUL 7 - INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU UNITĂŢILE AUTOPROPULSATE
7.1 Generalităţi
7.2 Marşul înapoi
7.3 Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor
7.4 Comenzi maşini
7.5 Instalaţia de guvernare
7.6 Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidraulică
7.7 Comunicaţii între puntea de navigaţie şi încăperea de maşini
7.8 Instalaţia de alarmă pentru mecanici
7.9 Sursa principală de energie electrică
7.10 Sursa de energie electrică de avarie
CAPITOLUL 8 - ÎNCĂPERI DE MAŞINI PERIODIC NESUPRAVEGHEATE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI
8.1 Generalităţi
8.2 Domeniul de aplicare
8.3 Protecţia contra incendiului
8.4 Protecţia contra inundării
8.5 Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de pro
8.6 Comunicaţii
8.7 Instalaţia de alarmă
8.8 Prevederi speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice
8.9 Sisteme de siguranţă
CAPITOLUL 9 - PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI
9.1 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere
9.2 Protecţia constructivă contra incendiului
9.3 Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă
9.4 Mijloace de evacuare
9.5 Instalaţiile de protecţie contra incendiului
9.6 Aparate de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă
9.7 Pompe de incendiu, magistrala de incendiu, hidranţi şi furtunuri
9.8 Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii
conţinând procese tehnologice de ardere.
9.9 Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu şi în
spaţiile de lucru
9.10 Instalaţii pentru detectarea incendiului şi de alarmă
9.11 Instalaţii pentru detectarea gazelor inflamabile şi de alarmă
9.12 Instalaţii pentru detectarea hidrogenului sulfurat şi de alarmă
9.13 Echipamente de pompieri
9.14 Reîncărcarea buteliilor de aer
9.15 Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru
9.16 Prevederi aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere
9.17 Depozitarea buteliilor de gaz
9.18 Planuri pentru combaterea incendiului
9.19 Pregătirea operaţională şi întreţinerea
CAPITOLUL 10 - MIJLOACE ŞI DISPOZITIVE DE SALVARE
10.1 Generalităţi
10.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere
10.3 Ambarcaţiuni de salvare
10.4 Amenajarea locurilor pentru apel şi îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare
10.5 Posturi de lansare la apă a ambarcaţiunilor de salvare
10.6 Arimarea ambarcaţiunilor de salvare
10.7 Instalaţii de lansare la apă şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare
10.8 Bărci de urgenţă
10.9 Arimarea bărcilor de urgenţă
10.10 Dispozitive de îmbarcare, lansare la apă şi de recuperare pentru bărcile
de urgenţă
10.11 Veste de salvare
10.12 Costume hidrotermice şi costume antiexpunere
10.13 Colaci de salvare
10.14 Mijloace radio de salvare
10.15 Facle de semnalizare a sinistrului
10.16 Aparate de lansare a bandulei
10.17 Instrucţiuni de exploatare
10.18 Pregătire operaţională, întreţinere şi inspecţii
CAPITOLUL 11 - RADIOCOMUNICAŢIILE ŞI NAVIGAŢIA
11.1 Generalităţi
11.2 Pregătirea
11.3 Unităţi autopropulsate
11.4 Unităţi nepropulsate, remorcate
11.5 Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţiuni de foraj
11.6 Comunicaţii cu elicopterele
11.7 Comunicaţii interioare
11.8 Standarde de funcţionare
11.9 Inspecţia staţiei radio
11.10 Echipamente de navigaţie
CAPITOLUL 12 - INSTALAŢII DE RIDICARE ŞI DE TRANSFER AL PERSONALULUI ŞI PILOŢILOR
12.1 Macarale
12.2 Ascensoare şi echipamente de ridicat
12.3 Ascensoare pentru personal
12.4 Transferul personalului şi pilotului
12.5 Turle de foraj
CAPITOLUL 13 - AMENAJĂRI PENTRU ELICOPTERE
13.1 Generalităţi
13.2 Definiţii
13.3 Construcţie
13.4 Dotări
13.5 Mijloace vizuale
13.6 Sistemul de detectare a mişcării
13.7 Scutiri
CAPITOLUL 14 - REGULI DE EXPLOATARE
14.1 Manuale de exploatare
14.2 Amenajări pentru elicoptere
14.3 Formulare de date privind siguranţa materialului
14.4 Mărfuri periculoase
14.5 Prevenirea poluării
14.6 Transferul de materiale, de echipament sau de personal
14.7 Instalaţii de scufundare
14.8 Siguranţa navigaţiei
14.9 Proceduri în caz de urgenţă
14.10 Instrucţiuni în caz de urgenţă
14.11 Manuale de instruire şi mijloace de instruire la bord
14.12 Apeluri şi exerciţii
14.13 Instruirea şi formarea la bord
14.14 Înregistrări
Apendice
Formular model al Certificatului de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă
de Foraj Marin (2009)
PREAMBUL 1. Prezentul Cod a fost elaborat cu scopul de a oferi o normă internaţională pentru unităţile mobile de foraj marin nou construite, care va facilita deplasarea şi exploatarea acestor unităţi la nivel internaţional şi care va asigura un nivel de siguranţă pentru astfel de unităţi şi pentru personalul de la bord, echivalent celui cerut de Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, şi de Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, pentru navele clasice care efectuează voiaje internaţionale. Nu se intenţionează ca prevederile Codului de siguranţă pentru navele cu destinaţie specială să se aplice în plus faţă de prevederile prezentului Cod. 2. Pe parcursul elaborării Codului s-a convenit ca acesta să se bazeze pe principii corecte de arhitectură şi mecanică navală, precum şi pe experienţa acumulată în timpul exploatării unor asemenea unităţi; mai mult decât atât, s-a admis că tehnologia de proiectare a unităţilor mobile de foraj marin este nu numai complexă, ci şi în continuă evoluţie. Din acest motiv Codul nu trebuie să fie imuabil, ci va trebui să fie reevaluat şi revizuit ori de câte ori este nevoie. În acest scop Organizaţia va revizui periodic Codul, ţinând cont atât de experienţa, cât şi de evoluţia viitoare în acest domeniu. 3. Orice unitate existentă care îndeplineşte cerinţele prezentului Cod trebuie să fie considerată ca îndeplinind condiţiile necesare pentru a i se emite un certificat în conformitate cu prezentul Cod. 4. Prezentul Cod nu vizează interzicerea utilizării unei unităţi existente numai datorită faptului că proiectul său, construcţia sa şi echipamentul său nu sunt conforme cu prezentul Cod. Multe unităţi mobile de foraj marin existente au fost exploatate cu succes şi în deplină siguranţă, pe perioade lungi de timp şi trebuie să se ţină cont de experienţa lor în materie de exploatare atunci când se evaluează dacă acestea sunt adecvate pentru desfăşurarea de operaţiuni la nivel internaţional. 5. Un stat costier poate permite, ţinând seama de condiţiile locale (de exemplu meteorologice şi oceanografice), exploatarea oricărei unităţi concepută conform unor norme mai puţin exigente decât cele prevăzute în Cod. Totuşi, orice unitate de acest fel trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă care, în opinia statului costier, sunt corespunzătoare pentru exploatarea prevăzută şi garantează siguranţa generală a unităţii şi a personalului de la bord. 6. Prezentul Cod nu conţine cerinţe pentru foraj şi nici proceduri de control al sondelor submarine. Astfel de operaţiuni de foraj sunt supuse controlului statului costier. CAP. 1 GENERALITĂŢI 1.1. Scop Scopul Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, denumit în continuare "Codul", este să recomande criterii de proiectare, norme de construcţie şi alte măsuri de siguranţă pentru unităţile mobile de foraj marin, astfel încât să se reducă la minimum riscurile la care sunt supuse aceste unităţi, personalul de la bord şi mediul înconjurător. 1.2. Domeniul de aplicare 1.2.1. Codul se aplică unităţilor mobile de foraj marin definite în secţiunea 1.3, a căror chilă a fost pusă sau a căror construcţie se găseşte într-un stadiu echivalent, la 1 ianuarie 2012 sau după această dată. 1.2.2. Statul costier poate impune condiţii suplimentare privitoare la exploatarea industrială netratată de Cod. 1.3. Definiţii În scopul aplicării Codului, dacă nu se prevede în mod expres altfel, termenii folosiţi în acesta au semnificaţiile definite în prezenta secţiune. 1.3.1. Protocolul LL din 1988 înseamnă Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, aşa cum a fost amendat. 1.3.2. Construcţii de tip "A" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.3. Încăperi de locuit sunt acele spaţii folosite ca încăperi sociale, coridoare, spălătoare, cabine, birouri, infirmerii, cinema, săli de jocuri şi de recreere, oficii fără instalaţii de gătit şi spaţii similare. Încăperile sociale sunt acele părţi din amenajările de locuit care sunt folosite ca vestibule, săli de mese, saloane şi alte spaţii similare permanent închise. 1.3.4. Administraţie înseamnă Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze. 1.3.5. Data aniversară înseamnă ziua şi luna din fiecare an care vor corespunde datei de expirare a certificatului. 1.3.6. Instalaţia de guvernare auxiliară este echipamentul prevăzut pentru a realiza deplasarea cârmei în scopul guvernării unităţii în cazul avarierii instalaţiei de guvernare principală. 1.3.7. Construcţii de tip "B" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.8 Construcţii de tip "C" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.9. Certificatul înseamnă Certificatul de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin. 1.3.10. Stat costier înseamnă Guvernul Statului care exercită controlul administrativ asupra operaţiilor de foraj ale unităţii. 1.3.11. Unitate stabilizată prin coloane este o unitate a cărei punte principală este legată de corpul imersat sau de tălpile de rezemare prin coloane sau chesoane. 1.3.12. Plafoane sau căptuşeli continue de tip "B" sunt acele plafoane sau căptuşeli de tip "B" care se extind numai până la o construcţie de tip "A" sau "B". 1.3.13. Posturi de comandă sunt acele spaţii în care se găsesc echipamentele radio, aparatele principale de navigaţie, sursa de energie electrică de avarie, instalaţiile centrale de detectare şi stingere a incendiului, sistemul central de comandă a poziţionării dinamice a unităţii sau o instalaţie de stingere a incendiului care deserveşte diferite amplasamente. În cazul unităţilor stabilizate prin coloane, postul central de comandă a balastului constituie un "post de comandă". Totuşi, în scopul aplicării capitolului 9, spaţiul unde se găseşte sursa de energie de avarie nu este considerat ca fiind un post de comandă. 1.3.14. D sau valoarea D reprezintă cea mai mare dimensiune a elicopterului atunci când rotorul(rotoarele) său(sale) se roteşte(rotesc), măsurată de la extremitatea cea mai din faţă a discului de rotaţie a palelor rotorului principal până la extremitatea cea mai din spate a structurii elicopterului sau a discului de rotaţie a palelor rotorului anticuplu codal. 1.3.15. Nava lipsită de energie este starea navei în care maşinile principale de propulsie, căldările şi maşinile auxiliare nu sunt în funcţiune datorită lipsei de energie. 1.3.16. Înălţimea pentru bord liber are acelaşi înţeles cu cel definit în regula 3 din Protocolul LL din 1988. 1.3.17. Instalaţia de scufundare este instalaţia şi echipamentul necesare pentru dirijarea în siguranţă a operaţiunilor de scufundare efectuate de pe o unitate mobilă de foraj marin. 1.3.18. Inundare prin deschideri superioare înseamnă orice inundare a interiorului oricărei părţi a structurii care asigură flotabilitatea unei unităţi, prin deschideri care nu pot fi închise etanş la apă sau la intemperii, după caz, pentru îndeplinirea criteriilor de stabilitate în stare intactă sau de avarie, sau care, din raţiuni de exploatare trebuie să rămână deschise. 1.3.19. Sursa de energie electrică de avarie este o sursă de energie electrică destinată să alimenteze serviciile necesare în cazul defectării sursei principale de energie electrică. 1.3.20. Tabloul de distribuţie de avarie este tabloul de distribuţie care, în cazul defectării sistemului principal de alimentare cu energie electrică, este alimentat direct de la sursa de energie electrică de avarie şi/sau de la sursa tranzitorie de energie de avarie şi care este destinat să distribuie energie electrică serviciilor de avarie. 1.3.21. Spaţii închise sunt spaţiile delimitate de planşee, pereţi şi/sau punţi care pot avea uşi sau ferestre. 1.3.22. Bordul liber este distanţa măsurată pe verticală în jos, în secţiunea maestră a navei, între marginea superioară a liniei punţii şi marginea superioară a liniei de încărcare corespunzătoare. 1.3.23. Codul FSS înseamnă Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.98 (73), aşa cum a fost amendat. 1.3.24. Codul FTP înseamnă Codul internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.61(67), aşa cum a fost amendat. 1.3.25. Uşa etanşă la gaze este o uşă solidă, bine ajustată şi compactă, concepută să reziste trecerii gazelor în condiţii atmosferice normale. 1.3.26. Zonele potenţial periculoase sunt toate acele zone în care, datorită eventualei prezenţe a unei atmosfere inflamabile rezultată din operaţiile de foraj, utilizarea imprudentă a maşinilor sau a echipamentului electric poate conduce la pericol de incendiu sau explozie. 1.3.27. Puntea heliport este o platformă special concepută pentru aterizarea elicopterelor, care este situată pe o unitate mobilă de foraj marin (MODU). 1.3.28. Maşini şi echipamente de tip industrial sunt maşinile şi echipamentele utilizate în legătură cu operaţiunile de foraj. 1.3.29 Lungimea (L) are acelaşi înţeles cu cel definit în regula 3 din Protocolul LL din 1988. 1.3.30. Greutatea navei goale este deplasamentul unei unităţi, exprimat în tone, exceptând încărcătura variabilă de pe punte, combustibilul, uleiul lubrifiant, apa de balast, apa potabilă şi apa de alimentare din tancuri, proviziile consumabile, personalul şi bunurile sale. 1.3.31. Propagarea lentă a flăcării are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.32. Codul LSA înseamnă Codul internaţional al mijloacelor de salvare, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.48(66), aşa cum a fost amendat. 1.3.33. Încăperi de maşini sunt toate încăperile de maşini de categoria A şi toate celelalte încăperi care conţin maşini de propulsie, căldări sau alte instalaţii de ardere, instalaţii de combustibil lichid, maşini cu aburi şi motoare cu combustie internă, generatoare şi maşini electrice importante, staţii de ambarcare a combustibilului, instalaţii de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţii frigorifice sau dispozitive de stabilizare şi toate încăperile similare împreună cu puţurile aferente acestor încăperi. 1.3.34. Încăperi de maşini de categoria A sunt toate încăperile care conţin maşini cu combustie internă utilizate fie: .1 pentru propulsia principală; fie .2 pentru alte scopuri când aceste maşini au împreună o putere totală de cel puţin 375 kW; sau care conţin vreo căldare cu combustibil lichid sau vreo instalaţie de combustibil lichid, precum şi puţurile care duc la aceste încăperi. 1.3.35. Sursa principală de energie electrică este o sursă destinată să alimenteze cu energie electrică toate serviciile necesare menţinerii unităţii în condiţii normale de exploatare şi de locuit. 1.3.36. Instalaţia de guvernare principală cuprinde maşinile, agregatele de forţă (dacă există) şi accesoriile instalaţiei de guvernare, precum şi mijloacele utilizate pentru transmiterea momentului la axul cârmei, cum ar fi echea sau sectorul cârmei, care sunt necesare pentru a realiza deplasarea cârmei în scopul guvernării unităţii în condiţii normale de serviciu. 1.3.37. Tabloul principal de distribuţie este tabloul de distribuţie care este alimentat direct de la sursa principală de energie electrică şi care este destinat să distribuie energia electrică serviciilor unităţii. 1.3.38. Viteza maximă de serviciu la marş înainte înseamnă cea mai mare viteză pe care unitatea este proiectată să o menţină în serviciu pe mare, la pescajul maxim de exploatare. 1.3.39. Viteza maximă la marş înapoi este viteza estimată pe care unitatea o poate atinge la puterea maximă de marş înapoi, prevăzută prin proiect şi la pescajul maxim de exploatare. 1.3.40. Unitate mobilă de foraj marin (MODU) sau unitate este o navă capabilă să efectueze operaţii de foraj pentru explorarea sau exploatarea resurselor subsolului marin, cum ar fi hidrocarburile lichide sau gazoase, sulful sau sarea. 1.3.41. Modul de exploatare înseamnă o condiţie sau manieră în care o unitate poate fi exploatată sau poate funcţiona în locaţie sau când este în tranzit. Modurile de exploatare ale unei unităţi includ următoarele: .1 Condiţii de exploatare - situaţii în care unitatea se găseşte în locaţie pentru operaţii de foraj şi când este supusă în timpul solicitărilor de mediu şi exploatare la sarcini al căror total este în limitele corespunzătoare stabilite pentru aceste operaţiuni conform proiectului unităţii. Unitatea poate fi în plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz. .2 Condiţii de furtună puternică - situaţii în care unitatea poate fi supusă în timpul solicitărilor de mediu la cele mai mari sarcini pentru care unitatea a fost proiectată. Operaţiile de foraj sunt presupuse întrerupte datorită solicitărilor puternice provocate de mediul înconjurător. Unitatea poate fi în condiţii de plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz. .3 Condiţii de deplasare - situaţii în care unitatea este în deplasare de la o locaţie geografică la alta. 1.3.42. Material incombustibil are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.43. Condiţii normale de exploatare şi locuit înseamnă: .1 condiţiile în care unitatea în ansamblul său, maşinile, serviciile, mijloacele şi dispozitivele sale destinate să garanteze siguranţa navigaţiei în timpul deplasării, siguranţa când unitatea este în serviciul industrial, protecţia contra incendiului şi inundării, semnalele şi comunicaţiile interioare şi exterioare, mijloacele de evacuare, vinciurile bărcilor de urgenţă, precum şi mijloacele de asigurare a unor condiţii minime de confort şi locuit sunt în stare de funcţionare şi funcţionează normal; şi .2 operaţiunile de foraj. 1.3.44. Instalaţie de combustibil lichid este echipamentul utilizat pentru prepararea combustibilului lichid destinat alimentării unei căldări sau echipamentul utilizat pentru preîncălzirea combustibilului lichid destinat unui motor cu combustie internă şi include orice pompe de combustibil sub presiune, filtre şi încălzitoare care lucrează cu combustibilul la o presiune mai mare de 0,18 N/mm². Pompele de transfer combustibil nu sunt considerate instalaţii de combustibil lichid. 1.3.45. Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI). 1.3.46. Barcă de urgenţă are acelaşi înţeles cu cel definit în regula III/3 din SOLAS. 1.3.47. Unitate autoridicătoare este o unitate cu picioare mobile, capabilă să-şi ridice corpul deasupra suprafeţei mării şi să-l coboare înapoi în mare. 1.3.48. Amplasamente semiînchise sunt amplasamentele unde condiţiile naturale de ventilaţie sunt semnificativ deosebite faţă de acelea de pe punţile deschise, datorită prezenţei unor structuri cum ar fi rufuri, paravânturi şi pereţi care sunt dispuse astfel încât să nu se poată produce dispersarea gazelor. 1.3.49. Încăperi de serviciu sunt acele spaţii utilizate pentru bucătării, oficii care conţin instalaţii de gătit, dulapuri de serviciu, spaţii pentru depozitare, ateliere - altele decât cele care fac parte din încăperile de maşini - şi spaţii de aceeaşi natură, precum şi puţurile aferente acestora. 1.3.50. SOLAS înseamnă Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată. 1.3.51. Încercarea standard a rezistenţei la foc este definită în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.52 Oţel sau material echivalent are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.53. Agregatul de forţă al instalaţiei de guvernare înseamnă: .1 în cazul unei maşini de cârmă electrice, un motor electric şi materialul electric asociat; .2 în cazul unei maşini de cârmă electrohidraulice, un motor electric şi echipamentul electric asociat şi pompa cuplată la motor; .3 în cazul altor maşini de cârmă hidraulice, un motor de antrenare şi pompa cuplată la motor. 1.3.54. Unitate de suprafaţă este o unitate având un corp de deplasament de tip navă sau barjă, cu corp unic sau multiplu, destinată să fie exploatată în regim de plutire. 1.3.55 Ambarcaţiune de salvare are acelaşi înţeles cu cel definit în regula III/3 din SOLAS. 1.3.56. Vizitatori sunt persoanele care nu sunt desemnate în mod normal să-şi desfăşoare activitatea pe unitate. 1.3.57. Etanş la apă înseamnă capacitatea de a împiedica pătrunderea apei prin structură, în orice direcţie, sub presiunea unei coloane de apă la care structura înconjurătoare a fost proiectată. 1.3.58. Etanş la intemperii înseamnă că oricare ar fi condiţiile întâlnite pe mare, apa nu va pătrunde în unitate. 1.3.59. Spaţii de lucru sunt acele spaţii deschise sau închise conţinând echipamente şi procese tehnologice, asociate cu operaţiile de foraj, care nu sunt incluse în zone potenţial periculoase şi încăperi de maşini. 1.4. Scutiri O Administraţie poate scuti orice unitate care încorporează caracteristici de concepţie nouă de la aplicarea oricărei cerinţe din Cod care ar putea împiedica cercetările vizând perfecţionarea acestor caracteristici. Totuşi, orice astfel de unitate trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă care, în opinia Administraţiei, sunt adecvate pentru serviciul pe care unitatea intenţionează să-l facă şi care să asigure siguranţa generală a unităţii. Administraţia care acordă orice astfel de scutire trebuie să înscrie menţiuni corespunzătoare în certificat şi să comunice Organizaţiei detaliile şi motivele, pentru ca Organizaţia, la rândul ei, să le poată comunica celorlalte guverne pentru informarea funcţionarilor lor. 1.5. Echivalenţe 1.5.1. Acolo unde Codul prevede ca la bordul unei unităţi să fie montat sau prevăzut un element de proiectare sau construcţie, o instalaţie, un material, un dispozitiv sau un aparat particular sau de un anumit tip, sau ca o anumită dotare să fie făcută, Administraţia poate permite ca oricare alt element de proiectare sau construcţie, instalaţie, material, dispozitiv sau aparat particular sau de un anumit tip să fie montat sau prevăzut la bord, sau ca oricare altă dotare să fie făcută la bordul unităţii, dacă se stabileşte, spre satisfacţia Administraţiei, ca urmare a unor probe sau de o altă manieră, că acel element de proiectare sau construcţie, instalaţie, material, dispozitiv sau aparat sau tipul acestora, sau dotarea au o eficacitate cel puţin egală cu aceea prevăzută de Cod. 1.5.2. Atunci când o Administraţie autorizează astfel înlocuirea unei instalaţii, unui material, unui dispozitiv, unui aparat, unui element de echipament, sau tipului acestora, ori unei dispoziţii, unei proceduri, unei dotări, unei concepţii sau utilizări noi, Administraţia trebuie să comunice caracteristicile acestora către Organizaţie, împreună cu un raport asupra raţiunilor avansate, pentru ca Organizaţia, la rândul ei, să le poată transmite altor Guverne pentru informarea funcţionarilor lor. 1.6. Inspecţii şi certificare 1.6.1. Fiecare unitate trebuie să fie supusă inspecţiilor precizate mai jos: .1 o inspecţie iniţială înainte de punerea sa în exploatare sau înaintea eliberării certificatului pentru prima oară; .2 o inspecţie de reînnoire efectuată la intervale de timp precizate de Administraţie, dar nedepăşind cinci ani, cu excepţia cazurilor când se aplică paragrafele 1.6.11.2.1, 1.6.11.5 sau 1.6.11.6; .3 o inspecţie intermediară efectuată într-un termen de trei luni înainte sau după a doua dată aniversară sau într-un termen de trei luni înainte sau după a treia dată aniversară a Certificatului, care trebuie să înlocuiască una din inspecţiile anuale precizate la paragraful 1.6.1.4; .4 o inspecţie anuală efectuată într-un termen de trei luni înainte sau după fiecare dată aniversară a Certificatului; .5 cel puţin două inspecţii cu andocare în timpul oricărei perioade de cinci ani, cu excepţia cazului când se aplică paragraful 1.6.11.5. Atunci când se aplică paragraful 1.6.11.5, această perioadă de cinci ani poate fi prelungită pentru a coincide cu prelungirea valabilităţii Certificatului. În toate cazurile intervalul dintre oricare două inspecţii de acest tip nu trebuie să depăşească 36 de luni; .6 inspecţiile staţiei radio, în conformitate cu secţiunea 11.9; şi .7 inspecţii suplimentare, atunci când este necesar. 1.6.2. Inspecţiile precizate la paragraful 1.6.1 trebuie să fie efectuate după cum urmează: .1 inspecţia iniţială trebuie să cuprindă o verificare completă a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente, dispozitive, amenajări şi materiale pentru a se asigura că ele sunt conforme cu prevederile Codului, că sunt în stare satisfăcătoare şi că sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată; .2 inspecţia de reînnoire trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente menţionate la paragraful 1.6.2.1 pentru a se asigura că ele sunt conforme cu prevederile Codului, că sunt în stare satisfăcătoare şi că sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată; .3 inspecţia intermediară trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a dispozitivelor, a amenajărilor şi a echipamentului de siguranţă pentru a se asigura că ele rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciul pentru care unitatea este destinată; .4 inspecţia anuală trebuie să cuprindă o verificare generală a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente menţionate la paragraful 1.6.2.1, pentru a se asigura că ele au fost menţinute în condiţiile prevăzute la paragraful 1.6.6.1 şi că ele rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciul pentru care unitatea este destinată; .5 inspecţia cu andocare şi verificarea elementelor examinate în acelaşi timp trebuie să permită să se asigure că acestea rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciului pentru care unitatea este destinată. O Administraţie poate autoriza o inspecţie subacvatică în locul unei inspecţii cu andocare cu condiţia ca aceasta să considere că o asemenea inspecţie este echivalentă cu inspecţia cu andocare; .6 inspecţia staţiei radio trebuie să permită să se asigure că staţia radio este conformă cu prevederile relevante din capitolul IV din SOLAS aplicabile navelor de marfă; şi .7 o inspecţie suplimentară generală sau parţială, după caz, trebuie efectuată după o reparaţie rezultată din investigaţiile prevăzute la paragraful 1.6.6.3 sau de fiecare dată când unitatea suferă reparaţii sau reînnoiri importante. Inspecţia trebuie să permită să se asigure că reparaţiile sau reînnoirile necesare au fost realmente efectuate, că materialele folosite pentru aceste reparaţii sau reînnoiri şi execuţia lucrărilor sunt din toate punctele de vedere satisfăcătoare şi că unitatea îndeplineşte în toate privinţele prevederile Codului. 1.6.3. Inspecţiile anuale, intermediare şi cu andocare menţionate la paragrafele 1.6.2.3, 1.6.2.4 şi 1.6.2.5 trebuie să fie înscrise în certificat. 1.6.4. Ca alternativă la inspecţiile de reînnoire şi intermediare menţionate la paragraful 1.6.2.2 şi, respectiv, 1.6.2.3, Administraţia poate, la cererea armatorului, să aprobe un program de inspecţii continue, cu condiţia ca frecvenţa şi conţinutul acestor inspecţii să fie aceleaşi cu cele ale inspecţiilor de reînnoire şi intermediare. La bordul unităţii trebuie să fie păstrată o copie a programului pentru inspecţii continue împreună cu un registru de inspecţii, iar certificatul trebuie să aibă înscrisurile corespunzătoare. 1.6.5.1. Verificarea şi inspecţia unităţilor în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor prezentului Cod şi acordarea de scutiri de la acestea, trebuie să fie efectuate de funcţionari ai Administraţiei. Totuşi, Administraţia poate încredinţa verificarea şi inspecţia unităţilor sale fie unor inspectori desemnaţi în acest scop, fie unor organizaţii recunoscute de ea. 1.6.5.2. Administraţia care desemnează inspectori sau organizaţii recunoscute pentru efectuarea de verificări şi inspecţii conform paragrafului 1.6.5.l trebuie cel puţin să împuternicească orice inspector desemnat sau organizaţie recunoscută: .1 să solicite ca unitatea să fie supusă reparaţiilor; şi .2 să efectueze verificări şi inspecţii la solicitarea autorităţilor competente ale statului portului sau statului costier. Administraţia trebuie să notifice Organizaţiei responsabilităţile specifice încredinţate inspectorilor desemnaţi sau organizaţiilor recunoscute şi condiţiile în care le-a fost delegată autoritatea. 1.6.5.3. Când un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută stabileşte că starea unităţii sau a echipamentului său nu corespunde în mod substanţial cu indicaţiile din certificat sau că unitatea nu este aptă să fie operată fără să fie în pericol ea însăşi sau personalul de la bord, inspectorul sau organizaţia respectivă trebuie imediat să se asigure că sunt luate măsuri corective şi trebuie să informeze Administraţia în timp util. Dacă aceste măsuri corective nu sunt luate, certificatul trebuie retras şi Administraţia trebuie informată imediat; iar dacă unitatea se găseşte într-o zonă aflată sub jurisdicţia altui guvern, autorităţile competente ale statului portului sau statului costier vor fi, de asemenea, informate imediat. Când un funcţionar al Administraţiei, un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută a informat autorităţile competente ale statului portului sau statului costier, guvernul statului portului sau statului costier în cauză trebuie să acorde funcţionarului, inspectorului sau organizaţiei respective orice asistenţă necesară pentru a-i permite să se achite de obligaţiile sale în temeiul prezentei reguli. Dacă este cazul, guvernul statului portului sau statului costier în cauză trebuie să împiedice unitatea să continue să opereze până când aceasta o va putea face astfel încât să nu pună în pericol persoanele, mediul înconjurător sau unitatea. 1.6.5.4. În toate cazurile, Administraţia trebuie să garanteze în totalitate efectuarea completă şi eficienţa inspecţiei şi verificării şi trebuie să se angajeze să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii. 1.6.6.1. Starea unităţii şi a echipamentului său trebuie să fie menţinută în conformitate cu prevederile Codului pentru a se asigura că unitatea va rămâne aptă din toate punctele de vedere să opereze, fără să pună în pericol persoanele, mediul sau unitatea însăşi. 1.6.6.2. După finalizarea oricărei inspecţii efectuate la unitate în temeiul prezentei reguli, orice modificare a structurii, echipamentului, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor care au făcut obiectul inspecţiei trebuie să fie efectuată numai cu autorizaţia Administraţiei. 1.6.6.3. Ori de câte ori se produce un incident sau se constată o defecţiune care afectează siguranţa unităţii sau eficienţa sau integritatea structurii, echipamentelor, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor, persoana responsabilă sau proprietarul unităţii trebuie să raporteze incidentul sau defecţiunea către Administraţie în cel mai scurt timp posibil. În plus, inspectorul desemnat sau organizaţia recunoscută responsabilă, care trebuie să declanşeze o investigaţie, trebuie să stabilească dacă este necesară efectuarea unei inspecţii. Dacă unitatea se află într-o zonă care se găseşte sub jurisdicţia altui Guvern, persoana responsabilă sau proprietarul unităţii trebuie, de asemenea, să raporteze imediat incidentul sau defecţiunea către autorităţile competente ale statului portului sau statului costier, iar inspectorul desemnat sau organizaţia recunoscută trebuie să se asigure că un asemenea raport a fost făcut. 1.6.7. Un certificat numit Certificat de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin (2009) poate fi eliberat după o inspecţie iniţială sau o inspecţie de reînnoire, unei unităţi care respectă prevederile Codului. Certificatul trebuie emis sau vizat, fie de către Administraţie, fie de orice persoană sau organizaţie recunoscută de către aceasta. În oricare caz, Administraţia îşi asumă întreaga responsabilitate pentru certificat. 1.6.8. Orice scutire acordată în baza secţiunii 1.4 trebuie să fie indicată explicit în Certificat. 1.6.9. Un Guvern Contractant parte atât la SOLAS, cât şi la Protocolul LL din 1988 poate, la cererea Administraţiei, să inspecteze o unitate şi, dacă consideră că prevederile Codului sunt respectate, trebuie să emită sau să autorizeze emiterea unui certificat pentru unitate şi, dacă e cazul, să vizeze sau să autorizeze aplicarea vizei pe certificatul aflat în posesia unităţii, în conformitate cu prezentul Cod. Orice certificat astfel emis trebuie să conţină o declaraţie care să stabilească faptul că certificatul a fost emis la cererea Guvernului Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze, iar el are aceeaşi valoare şi trebuie să fie acceptat în aceleaşi condiţii ca un certificat emis în temeiul paragrafului 1.6.7. 1.6.10. Certificatul trebuie să aibă forma conform modelului care figurează în Apendicele la Cod. Dacă limba utilizată nu este nici engleza, nici franceza, textul trebuie să cuprindă o traducere într- una din aceste limbi. 1.6.11.1. Certificatul de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin (2009) trebuie să fie emis pentru o perioadă a cărei durată este fixată de Administraţie, fără ca această durată să depăşească cinci ani. 1.6.11.2.1. Fără a aduce atingere prevederilor paragrafului 1.6.11.1, atunci când inspecţia de reînnoire este încheiată în intervalul de trei luni înaintea datei de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data de încheiere a inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data de expirare a certificatului existent. 1.6.11.2.2. Când inspecţia de reînnoire este încheiată după data de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data de expirare a certificatului existent. 1.6.11.2.3. Când inspecţia de reînnoire este încheiată cu mai mult de trei luni înainte de data expirării certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire. 1.6.11.3. Când un certificat este emis pe o durată mai mică de cinci ani, Administraţia poate prelungi valabilitatea certificatului peste data expirării până la perioada maximă prevăzută la paragraful 1.6.11.1, cu condiţia ca să fie efectuate inspecţiile care trebuie să aibă loc atunci când certificatul este eliberat pentru o perioadă de cinci ani. 1.6.11.4. Dacă după încheierea inspecţiei de reînnoire nu poate fi eliberat sau furnizat unităţii un nou certificat înaintea datei de expirare a certificatului existent, persoana sau organizaţia autorizată de Administraţie poate aplica o viză pe certificatul existent iar acest certificat trebuie să fie acceptat ca valabil pentru o perioadă care să nu depăşească cinci luni calculând de la data expirării. 1.6.11.5. Dacă la data expirării certificatului unitatea nu se găseşte în locul unde trebuie să fie inspectată, Administraţia poate prelungi perioada de valabilitate a certificatului. Totuşi, o astfel de prelungire nu trebuie să fie acordată decât pentru a permite unităţii să ajungă în locul unde ea trebuie să fie inspectată şi aceasta numai în cazul în care această măsură apare ca oportună şi rezonabilă. Nici un certificat nu trebuie astfel prelungit pentru o perioada mai mare de trei luni şi o unitate căreia i-a fost acordată această prelungire nu trebuie să fie autorizată, în baza acestei prelungiri, după sosirea sa la locul unde ea trebuie să fie inspectată, să părăsească acest loc fără să obţină un nou certificat. Când inspecţia de reînnoire este încheiată, noul certificat este valabil până la o dată care nu depăşeşte cinci ani de la data de expirare a certificatului existent înainte ca prelungirea să fie acordată. 1.6.11.6. În anumite cazuri particulare stabilite de Administraţie, nu este necesar ca valabilitatea unui nou certificat să înceapă de la data expirării certificatului existent, aşa cum este prevăzut la paragraful 1.6.11.2.2 sau 1.6.11.5. În aceste cazuri particulare, noul certificat este valabil până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire. 1.6.11.7. Dacă o inspecţie anuală sau intermediară este încheiată într-un termen inferior celui specificat în regula corespunzătoare, atunci: .1 data aniversară care figurează pe certificatul în cauză trebuie amendată printr-o viză cu o dată care să nu depăşească cu trei luni data la care a avut loc încheierea inspecţiei; .2 inspecţia anuală sau intermediară următoare, cerută de regulile corespunzătoare trebuie să fie încheiată la intervalele stipulate prin prezenta regulă, calculate pornind de la noua dată aniversară; şi .3 data de expirare poate rămâne neschimbată, cu condiţia ca una sau mai multe inspecţii anuale sau intermediare, după caz, să fie efectuate în aşa fel încât intervalele maxime dintre inspecţii, cerute de paragrafele 1.6.1.3 şi 1.6.1.4, să nu fie depăşite. 1.6.11.8. Un certificat eliberat în temeiul paragrafului 1.6.7 sau 1.6.9 încetează să mai fie valabil în oricare dintre cazurile următoare: .1 dacă inspecţiile corespunzătoare nu sunt încheiate în termenele precizate la paragraful 1.6.1; .2 dacă vizele prevăzute la paragraful 1.6.3 n-au fost puse pe certificat; .3 dacă o unitate trece sub pavilionul altui Stat. Un nou certificat nu trebuie eliberat decât dacă Guvernul care eliberează noul certificat are certitudinea că unitatea îndeplineşte prevederile paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.2. În cazul unui transfer de pavilion între Guverne care sunt părţi Contractante în acelaşi timp la SOLAS şi la Protocolul LL din 1988, dacă cererea este făcută într-un termen de trei luni calculând de la data transferului, Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea era autorizată anterior să-l arboreze, trebuie să transmită cât mai repede posibil Administraţiei, o copie a certificatului existent la unitate înaintea transferului, precum şi copii după rapoartele de inspecţie relevante, dacă sunt disponibile. 1.6.12. Privilegiile oferite de Cod nu pot fi invocate în favoarea oricărei unităţi decât dacă aceasta posedă un certificat valabil. 1.7. Control 1.7.1. Fiecare unitate aflată într-o zonă sub jurisdicţia altui Guvern este supusă unui control al funcţionarilor oficial autorizaţi de către acest Guvern, în măsura în care acest control are ca obiect verificarea că certificatul eliberat în temeiul secţiunii 1.6 este valabil. 1.7.2. Acest certificat, dacă este valabil, trebuie să fie acceptat dacă nu există motive temeinice să se creadă că starea unităţii sau a echipamentelor sale nu corespunde în mod substanţial indicaţiilor din certificat sau că unitatea şi echipamentele sale nu sunt conforme cu prevederile paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.2. 1.7.3. În circumstanţele menţionate la paragraful 1.7.2 sau în cazul în care certificatul a expirat sau a încetat să mai fie valabil, funcţionarul care efectuează controlul trebuie să ia măsurile necesare pentru a împiedica unitatea să continue să opereze (după caz, cu titlu temporar) sau să părăsească zona pentru a se îndrepta într-o zonă unde ea trebuie să fie supusă reparaţiilor, dacă operarea sau părăsirea zonei ar putea pune în pericol unitatea sau persoanele de la bord. 1.7.4. În cazul în care acest control va da naştere unei intervenţii de orice tip, funcţionarul care efectuează controlul trebuie să informeze imediat, în scris, consulul sau, în absenţa acestuia, cel mai apropiat reprezentant diplomatic al Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze, cu privire la toate circumstanţelor care au făcut să se considere această intervenţie ca fiind necesară. În plus, inspectorii desemnaţi sau organizaţiile recunoscute care sunt însărcinate cu emiterea certificatelor trebuie, de asemenea, să fie informaţi. Informaţiile privind intervenţia trebuie să fie raportate Organizaţiei. 1.7.5. În exercitarea controlului în temeiul prezentei reguli, trebuie să se evite pe cât este posibil, întreruperea sau întârzierea nejustificată a exploatării unităţii. Orice unitate a cărei exploatare a fost întreruptă sau întârziată în mod nejustificat ca urmare a exercitării controlului, are dreptul la compensaţii pentru orice pierdere sau pagubă suferită. 1.7.6. Fără a ţine seama de paragrafele 1.7.1 şi 1.7.2, prevederile secţiunii 1.6 nu afectează cu nimic dreptul statului costier, conform dreptului internaţional, să aplice propriile cerinţe în ce priveşte reglementarea, verificarea şi inspecţia unităţilor angajate sau care sunt destinate a fi angajate în explorarea sau exploatarea resurselor naturale ale acelor porţiuni ale fundului mării şi subsolului asupra cărora acest Stat este îndreptăţit să-şi exercite drepturile suverane. 1.8. Accidente 1.8.1. Fiecare Administraţie şi fiecare stat costier trebuie să se angajeze să efectueze o investigaţie cu privire la orice accident produs la orice unitate aflată sub jurisdicţia sa şi supusă prevederilor Codului, atunci când consideră că o astfel de investigaţie poate ajuta la stabilirea oportunităţii unor modificări care ar putea fi aduse Codului.*1)────────── *1) Se face referire la Codul de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a accidentelor), adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.255(84).────────── 1.8.2. Fiecare Administraţie şi fiecare stat costier trebuie să se angajeze să transmită Organizaţiei toate informaţiile pertinente privind concluziile unor astfel de investigaţii. Rapoartele sau recomandările stabilite de Organizaţie pe baza acestor informaţii nu trebuie să dezvăluie identitatea sau naţionalitatea unităţilor în cauză, nici să impute în vreun fel responsabilitatea pentru accident unei unităţi sau unei persoane sau să lase să se poată prezuma responsabilitatea lor. 1.9. Revizuirea Codului 1.9.1. Codul trebuie să fie revizuit de către Organizaţie ori de câte ori se consideră necesară modificarea prevederilor existente şi formularea de prevederi pentru noile dezvoltări în materie de proiectare, echipare sau tehnologie. 1.9.2. Când o Administraţie consideră acceptabilă o inovaţie în domeniul proiectării, echipamentului sau tehnologiei, ea poate comunica informaţii detaliate asupra acestei inovaţii către Organizaţie, pentru a se examina dacă este oportună includerea acesteia în Cod. CAP. 2 CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE 2.1. Generalităţi 2.1.1. Administraţiile trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a asigura implementarea şi folosirea uniformă a prevederilor prezentului capitol. 2.1.2. Examinarea şi aprobarea proiectului fiecărei unităţi trebuie făcute de către reprezentanţii Administraţiei. Totuşi, Administraţia poate încredinţa această funcţie unor autorităţi desemnate să elibereze certificate în acest scop sau unor organizaţii recunoscute de ea. În toate cazurile Administraţia respectivă trebuie să garanteze pe deplin efectuarea completă şi eficienţa evaluării proiectului. 2.1.3. Suplimentar prevederilor conţinute în orice altă parte din prezentul Cod, unităţile trebuie să fie proiectate, construite şi întreţinute în conformitate cu cerinţele structurale, mecanice şi electrice ale unei societăţi de clasificare care: .1 are competenţă şi experienţă recunoscute şi relevante în domeniul activităţilor petroliere de larg; .2 a stabilit reguli şi proceduri pentru clasificarea unităţilor mobile de foraj marin; şi .3 este recunoscută de Administraţie în conformitate cu prevederile regulii XI-1/1 din SOLAS, sau cu standardele naţionale aplicabile ale Administraţiei care prevăd un nivel echivalent de siguranţă. 2.2. Accesul 2.2.1. Mijloace de acces 2.2.1.1. Fiecare spaţiu din interiorul unităţii trebuie să fie prevăzut cu cel puţin un mijloc de acces permanent care să permită, pe toată durata vieţii unei unităţi, efectuarea inspecţiilor generale şi amănunţite şi măsurarea grosimilor structurilor unităţii de către Administraţie, companie, personalul unităţii şi de către alţii, după caz. Astfel de mijloace de acces trebuie să respecte prevederile paragrafului 2.2.4 şi Prevederile tehnice pentru mijloacele de acces pentru inspecţii, adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă prin Rezoluţia MSC.133(76), aşa cum ar putea fi modificate de către Organizaţie. 2.2.1.2. Dacă un mijloc permanent de acces poate fi susceptibil să se deterioreze în timpul operaţiunilor normale sau dacă nu este posibil în practică să se instaleze mijloace permanente de acces, Administraţia poate permite, în locul acestora, utilizarea unor mijloace de acces mobile sau portabile, aşa cum este specificat în Prevederile tehnice, cu condiţia ca dispozitivele care permit ataşarea, instalarea, suspendarea sau susţinerea mijloacelor de acces portative să facă permanent parte din structura unităţii. Toate echipamentele portabile trebuie să poată fi montate sau desfăşurate cu uşurinţă de către personalul unităţii. 2.2.1.3. Modul de construcţie şi materialele tuturor mijloacelor de acces şi ale dispozitivelor lor de prindere la structura unităţii trebuie să fie considerate satisfăcătoare de către Administraţie. Mijloacele de acces trebuie supuse inspecţiei înainte de, sau odată cu, utilizarea lor în efectuarea inspecţiilor în conformitate cu secţiunea 1.6. 2.2.2. Accesul în siguranţă la cale, tancuri, tancuri de balast şi alte spaţii 2.2.2.1. Accesul în siguranţă*2) la cale, coferdamuri, tancuri şi alte spaţii trebuie să se facă direct de pe puntea descoperită şi astfel încât să poată fi asigurată inspecţia lor completă. Acolo unde este imposibil din punct de vedere practic să se prevadă un astfel de acces de pe o punte descoperită, accesul în siguranţă se poate face dintr-o încăpere de maşini, un compartiment al pompelor, un coferdam profund, un tunel pentru tubulaturi, o cală, un spaţiu al dublului corp sau din alte compartimente similare care nu sunt destinate transportului de hidrocarburi sau alte substanţe potenţial periculoase.────────── *2) Se face referire la Recomandările pentru intrarea în spaţii închise la bordul navelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.864(20).────────── 2.2.2.2. Tancurile, precum şi subdiviziunile tancurilor, având o lungime de 35 m sau mai mare, trebuie să fie dotate cu cel puţin două tambuchiuri şi scări de acces, situate cât mai departe posibil unele faţă de celelalte. Tancurile având lungimea mai mică de 35 m trebuie să fie deservite de cel puţin un tambuchi şi o scară de acces. Atunci când un tanc este compartimentat de unul sau mai mulţi pereţi diafragmă sau alte obstacole analoage care împiedică accesul facil la alte părţi ale tancului, trebuie să fie prevăzute cel puţin două tambuchiuri şi scări de acces. 2.2.2.3. Fiecare cală trebuie să fie prevăzută cu cel puţin două mijloace de acces situate cât mai departe posibil unele faţă de celelalte. În general aceste mijloace de acces trebuie dispuse pe diagonală, unul găsindu-se, de exemplu, aproape de peretele dinspre prova la babord, celălalt aproape de peretele dinspre pupa la tribord. 2.2.3. Manualul privind accesul 2.2.3.1. Un mijloc de acces al unităţii destinat efectuării inspecţiilor generale şi amănunţite şi măsurării grosimilor trebuie să fie descris într-un manual privind accesul care poate fi încorporat în manualul de exploatare al unităţii. Manualul trebuie să fie actualizat atunci când este necesar şi o copie actualizată trebuie să fie păstrată la bord. Manualul privind accesul la structura unităţii trebuie să includă, pentru fiecare spaţiu, următoarele: .1.1 planuri care să ilustreze mijloacele de acces la spaţiu, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare; .1.2 planuri care să ilustreze mijloacele de acces din interiorul fiecărui spaţiu ce permit efectuarea unei inspecţii generale, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare. Planurile trebuie să indice din ce loc poate fi inspectată fiecare zonă din spaţiu. .1.3 planuri care să ilustreze mijloacele de acces din interiorul spaţiului ce permit efectuarea inspecţiilor amănunţite, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare. Planurile trebuie să indice poziţiile zonelor structurale critice, dacă mijloacele de acces sunt permanente sau portabile şi din loc poate fi inspectată fiecare zonă; .1.4 instrucţiuni pentru inspectarea şi menţinerea rezistenţei structurale a tuturor mijloacelor de acces şi a dispozitivelor de fixare, ţinând cont de orice atmosferă corozivă care ar putea fi în interiorul spaţiului; .1.5 instrucţiuni pentru conducerea/ghidarea în siguranţă atunci când este utilizată o plută pentru efectuarea inspecţiilor amănunţite şi a măsurătorilor de grosime; .1.6 instrucţiuni pentru instalarea şi utilizarea oricărui mijloc de acces într-o manieră sigură; .1.7 un inventar al tuturor mijloacelor de acces portabile; şi .1.8 înregistrări privind inspecţiile periodice şi întreţinerea mijloacelor de acces ale unităţii. 2.2.3.2. În scopul aplicării prezentului paragraf, expresia "zone structurale critice" desemnează zonele care au fost identificate în urma calculelor ca necesitând monitorizare sau despre care a rezultat din istoricul funcţionării unei unităţi similare sau surori, că sunt predispuse la fisurare, flambaj, deformare sau coroziune, ceea ce ar putea afecta integritatea structurală a unităţii. 2.2.4. Specificaţii tehnice generale 2.2.4.1. Pentru a avea acces prin deschiderile orizontale, tambuchiurile sau gurile de vizitare, acestea trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a permite unei persoane purtând un aparat de respirat autonom cu aer şi un echipament de protecţie să urce sau să coboare orice scară fără să fie incomodată şi, de asemenea, trebuie să aibă o deschidere care să permită ridicarea unei persoane rănite pornind din partea cea mai de jos a spaţiului considerat. Deschiderea minimă nu trebuie să fie mai mică de 600 mm x 600 mm. Atunci când accesul către o cală este amenajat printr-o gură de vizitare la acelaşi nivel cu puntea sau printr-un tambuchi, partea superioară a scării trebuie să fie situată cât mai aproape posibil de punte sau de rama tambuchiului. Ramele tambuchiurilor de acces care au o înălţime mai mare de 900 mm trebuie, de asemenea, să aibă prevăzute trepte pe partea exterioară în legătură cu scară. 2.2.4.2. Pentru accesul prin deschideri verticale sau prin guri de vizitare în pereţii diafragmă, varange, carlingi şi coaste întărite care permit traversarea spaţiului pe toată lungimea şi lăţimea sa, deschiderea minimă nu trebuie să fie mai mică de 600mm x 800 mm şi trebuie să fie situată la o înălţime de cel mult 600 mm faţă de tabla învelişului fundului exceptând cazul în care sunt prevăzute grătare sau reazeme. 2.3. Sarcini de calcul 2.3.1. Modurile de exploatare ale fiecărei unităţi trebuie să fie studiate în funcţie de condiţiile de încărcare realiste, cuprinzând sarcinile gravitaţionale şi cele relevante datorate mediului înconjurător pentru zonele în care se intenţionează să fie exploatată unitatea. Trebuie să se ţină seama, după caz, de următoarele elemente ale mediului înconjurător: vânt, valuri, curenţi, gheaţă, proprietăţi ale fundului mării, temperatură, depuneri biologice şi seisme. 2.3.2. Acolo unde este posibil, condiţiile de mediu de mai sus utilizate pentru proiectarea unităţii, trebuie să fie stabilite pe baza unor date semnificative având o perioadă de recurenţă de cel puţin 50 de ani pentru cele mai severe condiţii de mediu anticipate. 2.3.3. Pentru argumentarea calculelor sau pentru extinderea domeniului lor de aplicare pot fi utilizate rezultatele încercărilor relevante efectuate asupra modelelor. 2.3.4. Limitele impuse prin proiect pentru fiecare mod de exploatare vor trebui să fie indicate în manualul de exploatare. Sarcini datorate vântului 2.3.5. Pentru determinarea sarcinilor datorate vântului trebuie să se ia în consideraţie vitezele vântului susţinut şi la rafală, după caz. Presiunile şi forţele rezultante trebuie să fie calculate conform metodei indicate în secţiunea 3.2 sau prin oricare altă metodă acceptată de către Administraţie. Sarcini datorate valurilor 2.3.6. Caracteristicile valului de calcul trebuie să fie determinate pe baza spectrului energetic al valului de calcul sau pe baza valurilor de calcul deterministe având forme şi dimensiuni corespunzătoare. Trebuie să se ţină cont de valurile cu înălţimea cea mai mică, care datorită perioadei lor, pot avea efecte mai mari asupra elementelor structurii. 2.3.7. Forţele valurilor care intra în calculele de proiect trebuie să includă efectele imersiunii, canarisirii şi acceleraţiilor provocate de mişcare. Teoriile folosite pentru calculul forţelor provocate de valuri şi alegerea coeficienţilor trebuie să fie considerate ca fiind satisfăcătoare de către Administraţie. Sarcini datorate curenţilor 2.3.8. Trebuie să se ţină cont de interacţiunea curentului şi valurilor. Dacă este necesar, se vor suprapune cele două mişcări combinând vectorial viteza curentului şi viteza punctuală a valului. Viteza rezultantă se va folosi pentru calcularea forţei cu care curentul şi valurile solicită structura. Sarcini datorate curenţilor turbionari 2.3.9. Se va ţine cont de sarcinile induse în elementele structurii de către forţele curenţilor turbionari. Sarcini pe punţi 2.3.10. Trebuie elaborat un plan de încărcare, acceptat de către Administraţie, care să indice sarcinile maxime de calcul, uniforme şi concentrate, pentru fiecare zonă a punţilor şi pentru fiecare mod de exploatare. Alte sarcini 2.3.11. Alte sarcini importante trebuie determinate printr-o metodă acceptată de Administraţie. 2.4. Analiza structurală 2.4.1. Pentru toate modurile de exploatare se vor analiza suficient de multe condiţii de încărcare pentru a permite evaluarea cazurilor critice de proiectare pentru toate elementele structurale principale. Această analiză din cadrul proiectului trebuie să fie acceptată de către Administraţie. 2.4.2. Eşantionajul trebuie să fie determinat pe baza criteriilor care combină într-un mod raţional, componentele individuale ale tensiunilor care solicită fiecare element structural. Valorile tensiunilor admisibile trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei. 2.4.3. Tensiunile locale, inclusiv cele cauzate de sarcini circumferenţiare asupra elementelor tubulare, trebuie cumulate cu tensiunile primare pentru evaluarea nivelurilor de tensiune combinată. 2.4.4. Rezistenţa la flambaj a elementelor de structură trebuie să fie evaluată, acolo unde este cazul. 2.4.5. Când Administraţia consideră că este necesar, trebuie elaborată o analiză a rezistenţei la oboseală în funcţie de zonele sau mediile înconjurătoare în care este preconizată exploatarea. 2.4.6. La proiectarea elementelor principale de structură trebuie ţinut cont de efectul crestăturilor, concentrărilor locale de tensiuni şi de alţi factori care măresc tensiunile. 2.4.7. Unde este posibil, nodurile structurale nu trebuie să fie proiectate astfel încât să transmită tensiunile primare de întindere, pe direcţia grosimii tablelor solidare cu nodul. Când astfel de îmbinări sunt inevitabile, proprietăţile materialelor tablelor şi metodele de inspecţie alese pentru prevenirea destrămării lamelare, trebuie să fie acceptate de către Administraţie. 2.5. Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă 2.5.1. Rezistenţa cerută a unităţii de suprafaţă trebuie menţinută la nivelul puţului de foraj şi o atenţie specială trebuie acordată continuităţii între elementele longitudinale. Tablele puţului trebuie, de asemenea, să fie întărite în mod corespunzător pentru prevenirea oricărei avarii când unitatea este în deplasare. 2.5.2. Trebuie acordată atenţie eşantionărilor necesare pentru menţinerea rezistenţei la nivelul gurilor mari de magazii. 2.5.3. Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de manevră de poziţionare, precum şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita sa de rupere. 2.6. Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare 2.6.1. Rezistenţa corpului trebuie evaluată în poziţia ridicată, pentru condiţiile de mediu specificate, cu sarcinile gravitaţionale maxime la bord şi cu unitatea susţinută de toate picioarele. Repartizarea acestor sarcini în structura corpului trebuie determinată printr-o metodă de analiză raţională. Calculele de eşantionaj trebuie efectuate în funcţie de această analiză, dar nu trebuie să fie inferioare celor cerute pentru alte moduri de exploatare. 2.6.2. Unitatea trebuie proiectată în aşa fel încât corpul să rămână deasupra celor mai înalte valuri de calcul incluzând efectul combinat al mareelor astronomice şi de furtună. Distanţa minimă între aceste valuri şi corp poate fi cea mai mică valoare dintre 1,2 m şi 10% din suma mareei astronomice, a mareei de furtună şi înălţimea valului de calcul deasupra nivelului mediu al apei calme. 2.6.3. Picioarele trebuie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor dinamice la care pot fi expuse tronsoanele lor nesusţinute în timpul coborârii pe fund şi să reziste, de asemenea, şocului la contactul cu fundul, datorat acţiunii valului asupra corpului. Mişcările maxime de calcul, starea mării şi caracteristicile fundului pentru operaţiile de ridicare sau coborâre a corpului trebuie prevăzute cu claritate în manualul de exploatare. 2.6.4. Pentru evaluarea rezistenţei picioarelor când unitatea este în poziţie ridicată, trebuie să se ţină seama de momentul de răsturnare maxim ce se exercită asupra unităţii datorat celei mai defavorabile combinaţii posibile dintre sarcinile gravitaţionale şi cele datorate mediului înconjurător. 2.6.5. Picioarele trebuie să fie proiectate să reziste condiţiilor de mediu cele mai defavorabile anticipate în timpul deplasării unităţii, ţinând cont în special de momentele datorate vântului, de momentele date de sarcinile gravitaţionale şi de acceleraţiile rezultate din mişcările unităţii. Administraţiei trebuie să-i fie furnizate calculele, o analiză efectuată pe baza încercărilor pe model sau o combinaţie a acestora. În Manualul de exploatare trebuie prevăzute condiţiile de deplasare acceptabile. Pentru anumite condiţii de deplasare poate fi necesară ranforsarea sau susţinerea picioarelor ori demontarea secţiunilor, pentru a le asigura integritatea structurală. 2.6.6. Elementele structurale care transmit sarcini între picioare şi corp trebuie proiectate pentru sarcinile maxime transmise şi dispuse astfel încât să difuzeze sarcinile în structura corpului. 2.6.7. Dacă este prevăzut un tanc auxiliar pentru rezemarea pe fund, trebuie acordată atenţie fixării picioarelor în aşa fel încât sarcinile să fie distribuite în interiorul tancului auxiliar. 2.6.8. Dacă în interiorul unui tanc auxiliar sunt prevăzute chesoane care nu sunt în legătură cu marea (închise), acestea vor fi eşantionate la o presiune nominală calculată în funcţie de adâncimea maximă a apei şi de efectul mareei. 2.6.9. Tancurile auxiliare trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor apărute în timpul manevrei de coborâre, inclusiv şocului la contactul cu fundul datorat acţiunii valurilor asupra corpului. 2.6.10. Trebuie ţinut cont de efectul unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fund). Trebuie studiat îndeosebi efectul plăcilor manta, dacă sunt prevăzute. 2.6.11. Cu excepţia unităţilor prevăzute cu tanc auxiliar, după poziţionarea iniţială pe locaţie, trebuie prevăzută capabilitatea de preîncărcare a fiecărui picior până la sarcina maximă combinată aplicabilă. Aceste proceduri de preîncărcare trebuie incluse în manualul de exploatare. 2.6.12. Pentru rufurile situate aproape de bordajul exterior al unităţii poate fi cerut un eşantionaj similar cu cel pentru pereţii frontali expuşi. Eşantionajul altor rufuri trebuie să fie adaptat dimensiunilor, funcţiilor şi amplasamentului lor. 2.7. Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane 2.7.1. Cu excepţia cazului când structurile punţii sunt concepute să reziste impactului valurilor, trebuie să se menţină o distanţă acceptată de către Administraţie, între creasta valurilor şi structura punţii. Trebuie remise Administraţiei rezultatele probelor pe modele, rapoartele privind experienţa exploatării recente a unor unităţi concepute de manieră similară sau calculele indicând că s-au luat măsuri adecvate pentru ca această distanţă să fie respectată. 2.7.2. Pentru unităţile proiectate astfel încât să se sprijine pe fundul mării, distanţa prevăzută la paragraful 2.6.2 trebuie să fie menţinută. 2.7.3. Asamblarea structurală a părţii emerse a corpului trebuie luată în consideraţie din punct de vedere al integrităţii structurale a unităţii, după o ipotetică deteriorare a oricărei grinzi principale. Administraţia poate cere o analiză a structurii care să dovedească o protecţie satisfăcătoare împotriva unei prăbuşiri generale a unităţii ca urmare a unei astfel de deteriorări ipotetice, când structura este expusă unor sarcini datorate mediului înconjurător care corespunde unui an statistic pentru zona de exploatare prevăzută. 2.7.4. Eşantionajul structurilor superioare nu trebuie să fie inferior celui cerut pentru sarcinile indicate în planul încărcării punţii. 2.7.5. Când un mod de exploatare aprobat sau o situaţie de avarie, care este conformă cu prevederile care reglementează stabilitatea, permite ca structura superioară să intre în stare de plutire, trebuie acordată o atenţie deosebită sarcinilor care solicită structura din aceasta cauză. 2.7.6. Eşantionajul coloanelor, părţilor imerse ale corpului şi al tălpilor de rezemare trebuie să se bazeze pe evaluarea sarcinilor datorate presiunii hidrostatice şi a sarcinilor combinate, inclusiv cele datorate valurilor şi curenţilor. 2.7.7. Când o coloană, o parte imersă a corpului sau o talpă de rezemare face parte din cadrul structural general al unei unităţi, trebuie, de asemenea, să se ţină seama de tensiunile rezultate din deformaţiile datorate încărcărilor combinate aplicabile. 2.7.8. O atenţie deosebită trebuie să se acorde modurilor de dispunere şi detaliilor structurale în zonele supuse unor sarcini locale ridicate rezultate, de exemplu, din avarii exterioare, impactul valurilor, umplerea parţială a tancurilor sau din operaţii de rezemare pe fundul mării. 2.7.9. Când o unitate este concepută să fie exploatată în timp ce este rezemată pe fundul mării, tălpile de rezemare trebuie să fie concepute astfel încât să reziste şocurilor la contactul cu fundul produse de acţiunea valurilor asupra corpului. Pentru aceste unităţi trebuie, de asemenea, evaluate efectele unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fundul mării). Trebuie studiat îndeosebi efectul plăcilor manta dacă acestea sunt prevăzute. 2.7.10. Elementele de structură ale instalaţiei de manevră de poziţionare, precum şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita sa de rupere. 2.7.11. Elementele de contravântuire trebuie concepute astfel încât să facă structura să reziste în mod eficace la efectul combinat al sarcinilor aplicabile şi, când unitatea este aşezată pe fundul mării, la o posibilă repartiţie inegală a sarcinilor din rezemarea pe fund. După caz, elementele de contravântuire trebuie, de asemenea, să fie studiate în cazul eforturilor combinate cuprinzând solicitări de încovoiere locală datorită flotabilităţii, forţelor din valuri şi forţelor din curenţi. 2.7.12. Structura unităţii trebuie să fie capabilă să reziste la pierderea oricărui element de contravântuire zvelt, fără să sufere o prăbuşire totală când este expusă solicitărilor de mediu care corespund unei perioade de revenire de un an, pentru zona de exploatare prevăzută. 2.7.13. După caz, trebuie ţinut cont de tensiunile locale cauzate de impactul valurilor. 2.7.14. Când contravântuirile sunt etanşe la apă, acestea trebuie concepute astfel încât să împiedice deformaţiile datorate presiunii hidrostatice. Contravântuirile imersate trebuie să fie etanşe la apă şi să fie prevăzute cu un sistem de detectare a infiltraţiilor. 2.7.15. Trebuie studiată necesitatea prevederii de coaste inelare la contravântuirile tubulare pentru menţinerea rigidităţii şi formei. 2.8. Dispozitive de remorcare 2.8.1. Proiectarea şi modul de dispunere a accesoriilor de remorcare trebuie să ţină cont atât de condiţiile normale cât şi de situaţiile critice. 2.8.2. Dispozitivele, echipamentele şi accesoriile prevăzute în conformitate cu paragraful 2.8.1 trebuie să respecte cerinţele adecvate ale Administraţiei sau ale unei organizaţii recunoscute de către Administraţie în temeiul paragrafului 1.6.5.1.*3)────────── *3) Se face referire la Liniile directoare pentru remorcarea în condiţii de siguranţă pe oceane (MSC/Circ.884).────────── 2.8.3. Fiecare accesoriu sau element al unui echipament prevăzut în temeiul prezentei reguli trebuie să posede o marcă vizibilă care să indice orice restricţie legată de funcţionarea sa în siguranţă, ţinând cont de rezistenţa punctelor sale de fixare la structura unităţii. 2.9. Analiza comportamentului la oboseală 2.9.1. Posibilitatea producerii de avarii datorită oboselii provocate de sarcinile ciclice trebuie să fie luată în considerare la proiectarea unităţilor autoridicătoare şi stabilizate prin coloane. 2.9.2. Analiza comportamentului la oboseală trebuie să se bazeze pe modul de operare şi zona de exploatare prevăzute care trebuie luate în considerare la proiectarea unităţii. 2.9.3. Analiza comportamentului la oboseală trebuie să ţină seama de durata de viaţă proiectată a unităţii şi de accesibilitatea pentru inspecţie a elementelor portante. 2.10. Materiale 2.10.1. Unităţile trebuie să fie construite din oţel sau alt material adecvat având calităţi acceptate de către Administraţie ţinându-se cont de temperaturile extreme din zonele în care se intenţionează exploatarea unităţii. 2.10.2. În proiectarea şi construcţia unităţii trebuie acordată atenţie reducerii la minimum a utilizării substanţelor potenţial periculoase şi trebuie facilitată reciclarea şi eliminarea materialelor potenţial periculoase.*4)────────── *4) Se face referire la Liniile directoare privind reciclarea navelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A. 962(23).────────── 2.10.3. Materialele care conţin azbest trebuie să fie interzise. 2.11. Sisteme antivegetative Dacă sunt instalate sisteme antivegetative, acestea trebuie să fie conforme cu cerinţele Convenţiei internaţionale din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave. 2.12. Acoperiri de protecţie a tancurilor destinate balastării cu apă de mare 2.12.1. Toate tancurile destinate balastării cu apă de mare trebuie să fie acoperite în timpul construcţiei în conformitate cu recomandările Organizaţiei*5). În scopul aplicării prezentei secţiuni, tancurile de preîncărcare ale unităţilor autoridicătoare sunt considerate ca fiind tancuri destinate balastării cu apă de mare. Tancurile auxiliare pentru rezemarea pe fund şi chesoanele de sprijin de pe aceste unităţi nu sunt considerate ca fiind tancuri destinate balastării cu apă de mare.────────── *5) Se face referire la Standardul de calitate pentru acoperirile de protecţie de la tancurile destinate balastării cu apă de mare de la bordul tuturor tipurilor de nave şi de la spaţiile din dublu bordaj al vrachierelor, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă prin Rezoluţia MSC.215(82).────────── 2.12.2. Întreţinerea sistemului de acoperire de protecţie nu trebuie inclus în programul general de întreţinere a unităţii. Eficacitatea sistemului de acoperire de protecţie trebuie să fie verificată în cursul duratei de viaţă a unităţii, de către Administraţie sau o organizaţie recunoscută de către Administraţie, pe baza liniilor directoare elaborate de către Organizaţie*6).────────── *6) Se face referire la Liniile directoare pentru întreţinerea şi repararea acoperirilor de protecţie (Circulara MSC.1/Circ.1330).────────── 2.13. Dosar de construcţie Trebuie pregătit un dosar de construcţie şi o copie a acestuia se va găsi la bordul unităţii. Acest dosar trebuie să conţină în special planurile indicând amplasamentul şi domeniul de aplicare a diferitelor tipuri şi rezistenţe ale materialelor, precum şi o descriere a materialelor şi procedurilor de sudare folosite şi orice alte informaţii importante privind construcţia unităţii. Dosarul trebuie să conţină, de asemenea, restricţii sau interdicţii referitoare la reparaţii sau modificări. 2.14. Sudarea Procedurile de sudare utilizate în timpul construcţiei trebuie să fie conforme cu un standard internaţional recunoscut. Sudorii trebuie să fie calificaţi pentru tehnologia şi procedurile de sudare utilizate. Alegerea sudurilor pentru probe şi procedurile utilizate trebuie să satisfacă cerinţele unei societăţi de clasificare recunoscute. 2.15. Probe La finalul construcţiei, pereţii tancurilor trebuie să fie supuşi unor probe acceptate de către Administraţie. 2.16. Drenajul şi controlul sedimentelor*7)────────── *7) Se face referire la Liniile directoare pentru controlul şi managementul apei de balast a navelor în vederea reducerii la minim a transferului de organisme acvatice şi agenţi patogeni dăunători, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.868(20).────────── Toate tancurile de balast şi de preîncărcare precum şi sistemele de tubulaturi conexe trebuie să fie proiectate astfel încât să faciliteze drenarea şi eliminarea eficace a sedimentelor. Acoperirile la care pot adera sedimentele şi organismele acvatice dăunătoare trebuie să fie evitate. CAP. 3 COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER 3.1. Proba de înclinări 3.1.1. Pentru prima unitate dintr-o serie de acelaşi tip trebuie cerută o probă de înclinări, la o dată cât mai apropiată posibil de finalizarea sa, pentru a determina cât mai corect datele navei goale (greutatea şi poziţia centrului de greutate). 3.1.2. Pentru unităţile următoare din serie, care au proiectele identice cu cel al primei unităţi din serie, datele privitoare la "nava goală" ale primei unităţi din serie pot fi acceptate de Administraţie în locul probei de înclinări, cu condiţia ca diferenţele înregistrate la deplasamentul "navei goale" sau la poziţia centrului de greutate ca urmare a modificărilor de greutate datorate unor mici diferenţe referitoare la maşini, dotare sau echipament, confirmate de rezultatele unei inspecţii privind greutatea navei goale, să fie mai mici de 1% din valoarea deplasamentului "navei goale" şi, respectiv, din valoarea dimensiunilor principale orizontale determinate la prima unitate din serie. O atenţie aparte trebuie acordată calculelor amănunţite de greutăţi şi comparării cu prima unitate dintr-o serie în cazul unităţilor semisubmersibile stabilizate prin coloane, deoarece, cu toate că proiectele lor sunt identice, se ştie că este puţin probabil ca unităţile să atingă un nivel de similaritate acceptabil în ceea ce priveşte greutatea sau centrul de greutate pentru a justifica scutirea de proba de înclinări. 3.1.3. Rezultatele probei de înclinări, sau cele ale inspecţiei privind greutatea navei goale împreună cu rezultatele probei de înclinări pentru prima unitate, trebuie să figureze în manualul de exploatare. 3.1.4. Toate modificările aduse maşinilor, structurii, dotărilor şi echipamentului care pot să influenţeze datele privitoare la "nava goală" trebuie să fie consemnate într-un jurnal de date privitoare la "nava goală" şi luate în consideraţie pentru operaţiile zilnice. 3.1.5. Pentru unităţile stabilizate prin coloane: .1 Trebuie efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" sau o probă de înclinări la prima inspecţie de reînnoire. Dacă este efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" şi aceasta indică o modificare a deplasamentului în exploatare cu mai mult de 1% în raport cu deplasamentul "navei goale" calculat, atunci fie trebuie efectuată o probă de înclinări, fie se ţine cont de diferenţa de greutate modificând poziţionarea pe verticală a centrului de greutate într-o manieră incontestabil prudentă şi aprobată de Administraţie. .2 Dacă inspecţia sau proba din timpul primei inspecţii de reînnoire demonstrează că unitatea a menţinut un program de control al greutăţii efective, şi la următoarele inspecţii de reînnoire acest lucru este confirmat de înregistrările efectuate în temeiul paragrafului 3.1.4, deplasamentul "navei goale" poate fi verificat în exploatare prin compararea pescajului calculat cu cel observat. În cazul în care diferenţa dintre deplasamentul prevăzut şi cel real, calculat pe baza citirilor de pescaj, depăşeşte 1% din deplasamentul în exploatare, trebuie efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" în conformitate cu paragraful 3.1.5.1. 3.1.6. Proba de înclinări sau inspecţia privind greutatea "navei goale" trebuie efectuată în prezenţa unui inspector al Administraţiei sau a unei persoane autorizate de ea sau a reprezentantului unei organizaţii aprobate. 3.2. Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare 3.2.1. Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare datorate vântului similare celor din figura 3-1, însoţite de calculele corespunzătoare, trebuie să fie determinate pentru toată gama de pescaje de exploatare, inclusiv pentru pescajele corespunzătoare condiţiilor de deplasare, ţinând cont de încărcătura maximă de materiale, în poziţia cea mai defavorabilă aplicabilă. Curbele momentelor de redresare şi de înclinare datorate vântului trebuie să fie raportate la axele cele mai critice. Trebuie ţinut cont de efectul suprafeţelor libere ale lichidelor în tancuri. 3.2.2. Când echipamentul este de aşa natură încât el poate fi coborât şi arimat, pot fi necesare curbe suplimentare pentru momentele de înclinare datorate vântului, iar aceste date trebuie să indice în mod clar poziţia acestui echipament. Prevederile referitoare la coborârea şi arimarea efectivă a unui astfel de echipament trebuie să fie incluse în manualul de exploatare prevăzut la secţiunea 14.1. 3.2.3. Curbele momentelor de înclinare datorate vântului trebuie determinate pentru forţe ale vântului calculate cu formula următoare:
F = 0,5 C(s)C(H) rho V^2 A
unde: F = forţa vântului (N) C(s) = Coeficient de formă care depinde de forma elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-1) C(H) = Coeficient de înălţime, care depinde de înălţimea deasupra nivelului mării a elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-2) (rho) = densitatea masei de aer (1,222 kg/mc) V = viteza vântului (m/s) A = aria proiectată a tuturor suprafeţelor expuse când unitatea este fie în poziţie verticală, fie înclinată (m²). 3.2.4. Forţa vântului trebuie să fie considerată din orice direcţie în raport cu unitatea, iar valoarea vitezei vântului trebuie să fie următoarea: .1 În general, în larg, pentru condiţii normale de exploatare trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 36 m/s (70 noduri), iar pentru condiţiile de furtună puternică trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 51,5 m/s (100 noduri). .2 Când exploatarea unei unităţi este limitată la zone adăpostite (ape interioare adăpostite ca: lacuri, golfuri, mlaştini, râuri etc.) trebuie luată în consideraţie o viteză redusă a vântului, egală cu cel puţin 25,8 m/s (50 noduri) pentru condiţii de exploatare normale. 3.2.5. În calculul suprafeţelor proiectate în plan vertical, aria suprafeţelor expuse vântului datorită bandării sau asietei, cum ar fi suprafeţele de sub punţi etc., trebuie să fie inclusă folosind factorul de formă potrivit. Aria elementelor zăbrelite se poate aproxima luând-o egală cu 30% din aria proiectată a conturului de gabarit atât frontală cât şi posterioară, adică 60% din aria proiectată a conturului de gabarit dintr-o singură parte. 3.2.6. Pentru calculul momentului de înclinare dat de vânt, braţul forţei de răsturnare datorate vântului trebuie luat vertical între centrul de presiune al tuturor suprafeţelor velice şi centrul de aplicare a forţelor hidrodinamice asupra corpului imers al unităţii. Se consideră că unitatea pluteşte liber, fără să fie împiedicată de legături. 3.2.7. Curba momentului de înclinare datorată vântului trebuie calculată pentru un număr suficient de unghiuri de înclinare pentru a determina traseul curbei. În cazul unităţilor având un corp de formă analoagă cu cea a unei nave, se poate considera că curba momentului de înclinare datorat vântului variază cosinusoidal funcţie de înclinarea transversală navei. 3.2.8. Momentele de înclinare date de vânt derivate din încercările efectuate în tunele de vânt pe un model reprezentativ al unităţii, pot fi considerate ca alternative la metoda dată în paragrafele de la 3.2.3 la 3.2.7. Determinarea acestor momente de înclinare transversală trebuie să includă efectele de portanţă şi de frecare care se manifestă la diverse unghiuri de înclinare aplicabile. Tabelul 3-1 - Valorile coeficientului C(s)
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│ Forma │ C(s) │
│ │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Sferică │ 0,4 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Cilindrică │ 0,5 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Suprafeţe plane mari (corp, ruf, suprafeţe netede sub punte)│ 1,0 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Turla de foraj │ 1,25 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Cabluri │ 1,2 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Traverse şi grinzi expuse sub punte │ 1,3 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Piese de mici dimensiuni │ 1,4 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Elemente izolate (macara, traversă etc.) │ 1,5 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Rufuri grupate sau structuri similare │ 1,1 │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘
Tabelul 3-2 - Valorile coeficientului C(H)
┌──────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ Înălţimea deasupra nivelului mării (metri) │ C(H) │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 0 - 15,3 │ 1,00 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 15,3 - 30,5 │ 1,10 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 30,5 - 46,0 │ 1,20 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 46,0 - 61,0 │ 1,30 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 61,0 - 76,0 │ 1,37 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 76,0 - 91,5 │ 1,43 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 91,5 - 106,5 │ 1,48 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 106,5 - 122,0 │ 1,52 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 122,0 - 137,0 │ 1,56 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 137,0 - 152,5 │ 1,60 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 152,5 - 167,5 │ 1,63 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 167,5 - 183,0 │ 1,67 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 183,0 - 198,0 │ 1,70 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 198,0 - 213,5 │ 1,72 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 213,5 - 228,5 │ 1,75 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 228,5 - 244,0 │ 1,77 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 244,0 - 259,0 │ 1,79 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ peste 259 │ 1,80 │
└──────────────────────────────────────────────┴──────────┘
Figura 3-1 - Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare────────── *) Notă CTCE: Figura 3-1 - Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 02 aprilie 2015 la pagina 34 (a se vedea imaginea asociată).────────── 3.3. Criterii de stabilitate în stare intactă 3.3.1. Stabilitatea unei unităţi în fiecare mod de exploatare trebuie să îndeplinească următoarele criterii (vezi şi fig. 3-1): .1 Pentru unităţile de suprafaţă şi unităţile autoridicătoare, aria de sub curba momentului de redresare până la a doua intersecţie sau până la unghiul de inundare, care este mai mic, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 40% faţă de aria de sub de curba momentului de înclinare dat de vânt, până la acelaşi unghi limită. .2 Pentru unităţile stabilizate prin coloane*8), aria de sub curba momentului de redresare până la unghiul de inundare, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 30% faţă de aria de sub curba momentului de înclinare dat de vânt până la acelaşi unghi limită.────────── *8) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate intactă pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, cu pontoane gemene, adoptat de Organizaţie prin Rezoluţia A.650(16).────────── .3 Curba momentului de redresare trebuie să fie pozitivă pentru toate unghiurile cuprinse între poziţia verticală şi a doua intersecţie. 3.3.2. Fiecare unitate trebuie să poată fi adaptată la condiţia de furtună puternică într-un termen care corespunde condiţiilor meteorologice. Procedurile recomandate şi timpul aproximativ necesar, atât pentru condiţiile de exploatare cât şi pentru cele de deplasare, trebuie să fie menţionate în manualul de exploatare. Trebuie să fie posibil să atingă această condiţie de furtună puternică fără înlăturări sau deplasări de produse consumabile solide sau alte sarcini variabile. Totuşi, Administraţia poate autoriza încărcarea unei unităţi dincolo de punctul în care produsele consumabile sub formă solidă ar trebui să fie înlăturate sau deplasate pentru obţinerea condiţiilor de furtună puternică în condiţiile de mai jos, sub rezerva de a nu depăşi valorile admisibile pentru înălţimea centrului de greutate (KG): .1 într-un amplasament geografic unde condiţiile meteorologice anuale sau sezoniere nu sunt atât de severe încât să impună trecerea la condiţia de furtună puternică, sau .2 când unitatea trebuie să suporte o încărcătură suplimentară pe punte într-un interval scurt de timp care se încadrează într-o perioadă pentru care previziunile meteorologice sunt favorabile. Amplasamentul geografic, condiţiile meteorologice şi condiţiile de încărcare pentru care această autorizaţie este valabilă trebuie să fie specificate în manualul de exploatare. 3.3.3. Administraţia poate aproba criterii de stabilitate alternative cu condiţia de a se păstra un nivel echivalent de siguranţă dacă este demonstrat că asigură o stabilitate iniţială pozitivă. Pentru determinarea acceptabilităţii acestor criterii Administraţia trebuie să aibă în vedere cel puţin următoarele consideraţii şi să ţină seama de elementele următoare, după caz: .1 condiţiile de mediu care reprezintă vânturi (inclusiv rafale) şi valuri realiste corespunzătoare unui serviciu oriunde în lume pentru diverse moduri de exploatare; .2 răspunsul dinamic al unei unităţi. Analiza trebuie să cuprindă rezultatele probelor în tunele de vânt, probelor de comportament pe valuri în bazin de încercări şi simulării neliniare, după caz. Oricare spectru al vântului şi valului utilizat trebuie să acopere game suficiente de frecvenţe pentru a garanta că răspunsurile obţinute corespund mişcărilor critice; .3 riscul de inundare ţinând cont de răspunsul dinamic pe val; .4 riscul de scufundare ţinând cont de energia de redresare a unităţii şi de înclinarea statică datorită vântului cu viteză medie şi răspunsului dinamic maxim; .5 o marjă de siguranţă pentru a ţine cont de incertitudini. 3.4. Compartimentarea şi stabilitatea după avarie Nave de foraj (unităţi de suprafaţă) şi unităţi autoridicătoare Figura 3-2 - Stabilitatea reziduală pentru unităţile autoridicătoare────────── *) Notă CTCE: Figura 3-2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. nr. 224 bis din 02 aprilie 2015 la pagina 34 (a se vedea imaginea asociată).────────── 3.4.1. Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată cu ajutorul punţilor şi pereţilor etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista: .1 în general, la inundarea oricărei încăperi în orice condiţii de exploatare sau de deplasare, compatibile cu ipotezele de avarie enunţate în secţiunea 3.5; şi .2 pentru unităţile autoridicătoare, la inundarea unei încăperi oarecare în timp ce este respectat următorul criteriu (vezi figura 3-2):
RoS ≥ 7°+(1,5 theta s)
unde: RoS ≥ 10° RoS = intervalul de stabilitate, în grade = theta m - theta s unde: theta m = unghiul maxim de stabilitate pozitivă, în grade theta s = unghi de înclinare statică după avarie, în grade Intervalul de stabilitate este determinat făcând abstracţie de unghiul de inundare prin deschideri superioare. 3.4.2. Unitatea trebuie să aibă o rezervă de stabilitate suficientă după avarie pentru a putea rezista suprapunerii momentului de înclinare dat de un vânt care suflă din orice direcţie cu o viteză de 25,8 m/s (50 noduri). În aceste circumstanţe, plutirea finală după inundare trebuie să se găsească sub marginea inferioară a oricărei deschideri superioare prin care ar putea să se producă o inundare. Unităţi stabilizate prin coloane 3.4.3. Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată cu ajutorul punţilor şi pereţilor etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista la un moment de înclinare dat de un vânt având viteza de 25,8 m/s (50 noduri) şi suflând din orice direcţie în toate condiţiile de exploatare sau de deplasare, ţinând cont de următoarele consideraţii: .1 unghiul de înclinare după avaria descrisă la paragraful 3.5.10.2 nu trebuie să fie mai mare de 17°; .2 orice deschidere situată sub linia de plutire finală trebuie să fie făcută etanşă la apă, iar deschiderile situate la mai puţin de 4 m deasupra plutirii finale trebuie să fie făcute etanşe la intemperii; .3 curba momentului de redresare, după avaria descrisă mai sus, trebuie să aibă un interval de cel puţin 7° de la prima intersecţie până la extinderea etanşeităţii la intemperii descrisă la paragraful 3.4.3.2 sau până la a doua intersecţie dacă această ultimă valoare este inferioară. În acest interval, curba momentului de redresare trebuie să atingă o valoare care să fie cel puţin dublă faţă de cea a curbei momentului de înclinare dat de vânt, ambele fiind măsurate la acelaşi unghi*9). Vezi fig. 3-3 de mai jos.────────── *9) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate pentru un interval de stabilitate pozitivă după avarie sau inundare pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.651(16).────────── Figura 3-3 - Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare dat de vânt────────── *) Notă CTCE: Figura 3-3 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 2 aprilie 2015 la pagina 37 (a se vedea imaginea asociată).────────── 3.4.4. În orice condiţii de exploatare sau de deplasare, unitatea trebuie să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista la inundarea oricărei încăperi etanşe la apă situată în totalitate sau parţial sub plutirea în discuţie, cum ar fi o încăpere a pompelor, o încăpere de maşini prevăzute cu un sistem de răcire cu apă de mare sau o încăpere vecină cu marea, ţinând cont de următoarele consideraţii: .1 unghiul de înclinare după inundare nu trebuie să depăşească 25°; .2 orice deschidere situată sub linia de plutire finală trebuie să fie făcută etanşă la apă; .3 se va prevedea un interval de stabilitate pozitivă*10) de cel puţin 7° peste unghiul de înclinare calculat pentru aceste condiţii.────────── *10) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate pentru un interval de stabilitate pozitivă după avarie sau inundare pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.651(16)────────── Toate tipurile de unităţi 3.4.5. Se va verifica respectarea prevederilor paragrafelor de la 3.4.1 până la 3.4.4 cu ajutorul calculelor care vor ţine cont de proporţiile şi caracteristicile de proiectare ale unităţii precum şi de dispunerea şi configuraţia încăperilor avariate. În aceste calcule se presupune că unitatea se găseşte în cea mai rea condiţie de serviciu previzibilă din punctul de vedere al stabilităţii şi că este în plutire liberă, fără să fie împiedicată de legăturile de ancorare. 3.4.6. Aptitudinea de a reduce unghiurile de înclinare prin drenarea cu pompe sau balastarea încăperilor sau prin aplicarea forţelor de ancorare etc., nu trebuie să fie considerată ca justificând orice relaxare a prezentelor cerinţe. 3.4.7. Administraţia poate lua în considerare aprobarea altor criterii alternative de compartimentare şi de stabilitate după avarie, cu condiţia menţinerii unui grad echivalent de siguranţă. Pentru determinarea acceptabilităţii acestor criterii, Administraţia trebuie să examineze cel puţin următoarele consideraţii şi să ţină cont de: .1 extinderea avariei, aşa cum este stabilită la secţiunea 3.5; .2 în cazul unităţilor stabilizate prin coloane, inundarea unei încăperi oarecare, aşa cum este stabilită la paragraful 3.4.4; .3 prevederea unei marje de siguranţă adecvate contra răsturnării. 3.5. Extinderea avariei Unităţi de suprafaţă 3.5.1. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor de suprafaţă, trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi la apă: .1 penetraţia orizontală: 1,5 m; şi .2 extinderea verticală: pornind de la linia de bază fără limită superioară. 3.5.2. Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă sau dintre părţile lor în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3 m; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi. 3.5.3. Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cea indicată la paragraful 3.5.1 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul. 3.5.4. Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.1 trebuie să fie considerate ca fiind avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. Unităţi autoridicătoare 3.5.5. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor autoridicătoare, trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi la apă: .1 penetraţia orizontală: 1,5 m; şi .2 extinderea verticală: pornind de la linia de bază fără limită superioară. 3.5.6. Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă sau dintre părţile lor în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3 m; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi. 3.5.7. Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cea indicată la paragraful 3.5.5 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul. 3.5.8. Dacă există un tanc auxiliar, trebuie considerat că atât platforma cât şi tancul auxiliar suportă avaria având dimensiunile menţionate mai sus, dar nu simultan, cu excepţia cazului în care Administraţia consideră necesar din cauza vecinătăţii lor imediate. 3.5.9. Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.5 trebuie să fie considerate ca fiind avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. Unităţi stabilizate prin coloane 3.5.10. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor stabilizate prin coloane trebuie să se utilizeze următoarele extinderi ipotetice ale avariei: .1 Trebuie presupus că numai coloanele, corpul imers şi contravântuirile situate la periferia unităţii sunt deteriorate şi că avaria se produce în părţile expuse ale coloanelor, corpului imersat şi ale contravântuirilor. .2 Trebuie presupus că coloanele şi contravântuirile sunt inundate ca urmare a unei avarii având o extindere verticală de 3 m producându-se la un nivel oarecare situat între 5 m deasupra şi 3 m dedesubtul pescajelor specificate în manualul de exploatare. Dacă o platformă orizontală etanşă la apă se găseşte între aceste limite, trebuie presupus că încăperile situate de o parte şi de alta a platformei în chestiune sunt afectate de avarie. Pot fi utilizate distanţe mai mici măsurate deasupra sau dedesubtul pescajului, conform cerinţelor Administraţiei, ţinând cont de condiţiile reale de exploatare. Totuşi, zona avariată prevăzută trebuie să se extindă până la cel puţin 1,5 m deasupra şi dedesubtul pescajului specificat în manualul de exploatare. .3 Nici un perete vertical nu trebuie considerat avariat cu excepţia cazului când distanţa dintre pereţi este inferioară unei optimi din perimetrul coloanei, măsurat la periferie, la nivelul pescajului considerat, caz în care unul sau mai mulţi pereţi nu vor fi luaţi în considerare. .4 Trebuie presupus că penetraţia orizontală a avariei este de 1,5 m. .5 Corpul imers şi tălpile de rezemare ale unităţii trebuie să fie considerate avariate când aceasta este operată într-un regim de traversare în acelaşi mod indicat în paragrafele 3.5.10.1, 3.5.10.2, 3.5.10.4 şi fie în 3.5.10.3, fie în 3.5.6, ţinând cont de forma lor. .6 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei trebuie presupus că sunt avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. 3.6. Integritatea etanşeităţii la apă 3.6.1. Numărul de deschideri practicate în subdiviziunile etanşe trebuie redus la un minim compatibil cu funcţionarea în siguranţă şi cu proiectul unităţii. Când este necesar să se practice deschideri în punţile şi pereţii etanşi la apă pentru a permite accesul, trecerea tubulaturilor, canalelor de ventilaţie, cablurilor electrice etc., trebuie luate măsuri pentru menţinerea etanşeităţii la apă a încăperilor închise. 3.6.2. Dacă pe conturul etanş la apă sunt prevăzute valvule pentru menţinerea integrităţii etanşeităţii, acestea trebuie să poată fi acţionate local. Acţionarea de la distanţă se poate face dintr- o încăpere de pompe sau alt spaţiu supravegheat normal, o punte expusă intemperiilor sau o punte situată deasupra plutirii finale după inundare. În cazul unei unităţi stabilizate prin coloane, acel loc va fi postul central de comandă a balastului. În postul de comandă la distanţă trebuie să se prevadă indicatoare ale poziţiei valvulelor. 3.6.3. Uşile etanşe la apă trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la o presiune corespunzătoare unei coloane de apă având înălţimea până la puntea pereţilor etanşi sau, respectiv, puntea de bord liber. O probă de presiune asupra prototipului trebuie efectuată pentru fiecare tip şi dimensiune a uşii ce urmează să fie montată pe unitate, la o presiune de încercare corespunzătoare cel puţin înălţimii coloanei de apă cerute pentru amplasamentul prevăzut. Proba asupra prototipului trebuie efectuată înainte ca uşa să fie montată. Metoda de instalare şi procedura de montare a uşii la bord trebuie să corespundă celor din proba asupra prototipului. Odată instalată la bordul unităţii, fiecare uşă trebuie să fie verificată cu privire la poziţia corectă dintre peretele etanş, cadrul uşii şi uşă. Uşile mari sau tambuchiurile având o concepţie şi dimensiuni care ar putea face imposibilă efectuarea probei de presiune, pot fi exceptate de la proba de presiune asupra prototipului, cu condiţia ca să se demonstreze prin calcule că uşile sau tambuchiurile îşi menţin etanşeitatea la presiunea de proiectare, având o marjă de rezistenţă adecvată. După instalare, fiecare astfel de uşă, tambuchi sau rampă trebuie să fie supusă încercării cu jet de apă sau unei încercări echivalente. 3.6.4. La bordul unităţilor autoridicătoare, supapele cerute pe circuitul de ventilaţie pentru asigurarea etanşeităţii la apă trebuie să fie ţinute închise când unitatea este în plutire. În acest caz ventilaţia necesară va trebui asigurată prin alte metode aprobate. Deschideri interioare 3.6.5. Mijloacele prin care se asigură integritatea etanşeităţii la apă a deschiderilor interioare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: .1 Uşile şi capacele tambuchiurilor utilizate în timpul exploatării când unitatea este în plutire, trebuie să fie acţionate de la distanţă din postul central de comandă a balastului şi trebuie, de asemenea, să poată fi acţionate local din ambele părţi. În postul de comandă trebuie să fie instalat un dispozitiv care să indice dacă uşile şi capacele sunt deschise sau închise. .2 Uşile sau capacele tambuchiurilor de la bordul unităţilor autoridicătoare sau uşile situate deasupra liniei maxime de încărcare în cazul unităţilor stabilizate prin coloane şi de suprafaţă, care sunt normal închise în timp ce unitatea este în plutire, pot fi cu acţionare rapidă şi trebuie să fie prevăzute cu un sistem de alarmă (de exemplu semnale luminoase) pentru a semnala atât personalului din apropiere cât şi celui din postul central de comandă a balastului dacă respectivele uşi sau capace ale tambuchiurilor sunt deschise sau închise. Pe fiecare dintre aceste uşi sau capace de tambuchiuri trebuie afişat un avertisment care să interzică lăsarea lor deschisă când unitatea este în plutire. .3 Uşile acţionate de la distanţă trebuie să respecte regula II-1/13-1 din SOLAS. 3.6.6. Mijloacele prin care se asigură integritatea etanşeităţii la apă a deschiderilor interioare care sunt destinate numai pentru a permite accesul pentru inspecţie şi care sunt menţinute închise în permanenţă în timpul exploatării unităţii, când unitatea este în plutire, trebuie să aibă afişat pe fiecare astfel de dispozitiv de închidere un avertisment care să indice că acesta trebuie ţinut închis când unitatea este în plutire; totuşi, acest avertisment nu este necesar în cazul gurilor de vizitare a căror închidere se face prin capace cu şuruburi fixate la intervale reduse. Deschideri exterioare 3.6.7. Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare, a căror margine inferioară este imersată când înclinarea unităţii atinge unghiul primei intersecţii dintre curba momentului de redresare şi cea a momentului de înclinare dat de vânt, în orice stare intactă sau după avarie, trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de închidere adecvat etanş la apă, ca de exemplu capace cu şuruburi fixate la intervale reduse. 3.6.8. Când se poate produce inundarea puţurilor de lanţ şi a altor spaţii care asigură flotabilitatea, deschiderile acestor spaţii trebuie să fie considerate ca puncte de inundare prin deschideri superioare. 3.7. Bordul liber Generalităţi 3.7.1. Cerinţele Protocolului LL din 1988, inclusiv acelea privitoare la certificare, trebuie să se aplice la toate unităţile, iar certificatele trebuie emise în condiţii corespunzătoare. Când nu este posibilă calcularea bordului liber minim al unei unităţi cu ajutorul metodelor stabilite de acest Protocol, bordul liber minim va trebui determinat pe baza respectării cerinţelor aplicabile în materie de stabilitate în stare intactă, de stabilitate după avarie şi de construcţie pentru condiţii de deplasare sau operaţiuni de foraj când unitatea este în plutire. Bordul liber nu trebuie să fie inferior celui calculat conform dispoziţiilor Protocolului când acestea sunt aplicabile. 3.7.2. Cerinţele Protocolului LL din 1988 cu privire la etanşeitatea la apă şi intemperii a punţilor, suprastructurilor, rufurilor, uşilor, capacelor tambuchiurilor, a altor deschideri, aerisiri, canale de ventilaţie, scurgeri, prize de apă şi de descărcare etc., vor fi luate ca bază pentru toate unităţile aflate în situaţie de plutire. 3.7.3. În general, înălţimile pragurilor tambuchiurilor, aerisirilor, canalelor de ventilaţie, uşilor etc. în locuri expuse, precum şi dispozitivele lor de închidere trebuie să fie determinate ţinând cont de prevederile referitoare atât la stabilitatea în stare intactă cât şi la stabilitatea după avarie. 3.7.4. Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare şi care pot deveni imersate înainte ca să se ajungă la unghiul de înclinare la care este satisfăcută cerinţa privind aria subîntinsă de curba braţelor de redresare, trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de închidere etanşe la intemperii. 3.7.5. În ce priveşte stabilitatea după avarie se vor aplica prevederile paragrafelor 3.4.3.2, 3.4.4 şi 3.6.7. 3.7.6. Administraţiile trebuie să acorde o atenţie deosebită amplasării deschiderilor care nu pot fi închise în caz de avarie, cum ar fi prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică. Unităţi de suprafaţă 3.7.7. Liniile de încărcare calculate conform dispoziţiilor Protocolului LL din 1988, trebuie să fie atribuite unităţilor de suprafaţă şi trebuie să fie supuse tuturor condiţiilor de atribuire prevăzute în acest Protocol. 3.7.8. Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini dispoziţiile privind stabilitatea în stare intactă sau după avarie sau în virtutea oricăror alte restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6(6) din Protocolul LL din 1988. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului inelului mărcii nu vor fi marcate şi toate mărcile sezoniere de sub centrul inelului mărcii vor fi marcate. Dacă unei unităţi îi este atribuit un bord liber superior bordului liber minim, la cererea proprietarului unităţii, atunci nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6(6). 3.7.9. Când în corp este practicat un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie să fie inclus în calcularea oricăror proprietăţi hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire pentru partea situată deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau nişe. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau nişe deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea tuturor celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau nişei până la puntea de bord liber împărţit la suprafaţa plutirii corespunzătoare la 85% din înălţimea pentru bord liber. În calculele de stabilitate trebuie să se ţină cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din nişa inundată. 3.7.10. Procedura descrisă la paragraful 3.7.9. trebuie aplicată, de asemenea, în cazul găurilor mici sau decupărilor relativ înguste de la pupa unităţii. 3.7.11. Prelungirile exterioare înguste din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de prevederile relative la rezistenţa unităţii în funcţie de lungime (L). Unităţi autoridicătoare 3.7.12. Unităţilor autoridicătoare trebuie să le fie atribuite linii de încărcare, calculate în conformitate cu prevederile Protocolului LL din 1988. Când ele sunt în plutire sau când sunt în deplasare dintr-o zonă de exploatare în alta, aceste unităţi trebuie să fie supuse tuturor condiţiilor de atribuire prevăzute în acest Protocol, exceptând cazul când unitatea face obiectul unei scutiri precise. Totuşi, aceste unităţi nu trebuie să fie supuse cerinţelor Protocolului atunci când se sprijină pe fundul mării sau când sunt în procesul de ridicare sau coborâre a picioarele lor. 3.7.13. Când unităţile au o astfel de configuraţie încât nu li se poate calcula bordul liber minim conform metodelor normale stabilite de Protocolul LL din 1988, acest bord liber trebuie să fie determinat pe baza respectării prescripţiilor relative la stabilitatea în stare intactă, stabilitatea după avarie şi structura construcţiei aplicabile acestor unităţi când sunt în plutire. 3.7.14. Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini dispoziţiile privind stabilitatea în stare intactă sau după avarie sau în virtutea oricăror alte restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6(6) din Protocolul LL din 1988. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului inelului mărcii nu vor fi marcate şi toate mărcile sezoniere de sub centrul inelului mărcii vor fi marcate. Dacă unei unităţi îi este atribuit un bord liber superior bordului liber minim, la cererea proprietarului unităţii, atunci nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6(6). 3.7.15. Când în corp este practicat un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie să fie inclus în calcularea oricăror proprietăţi hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire pentru partea situată deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau nişe. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau nişe deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea tuturor celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau nişei până la puntea de bord liber împărţit la suprafaţa plutirii corespunzătoare la 85% din înălţimea pentru bord liber. În calculele de stabilitate trebuie să se ţină cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din nişa inundată. 3.7.16. Procedura descrisă la paragraful 3.7.15. trebuie aplicată în cazul găurilor mici sau decupărilor relativ înguste de la pupa unităţii. 3.7.17. Prelungirile exterioare înguste din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de cerinţele Protocolului LL din 1988 pentru rezistenţa unităţii în funcţie de lungime (L). 3.7.18. Unităţile autoridicătoare pot să aibă personal la bord când sunt remorcate. În acest caz ele sunt supuse cerinţelor referitoare la înălţimea etravei şi la flotabilitatea de rezervă, pe care este posibil să nu fie întotdeauna în măsură să le respecte. În astfel de circumstanţe, Administraţia trebuie să stabilească măsura în care sunt aplicabile regulile 39(1), 39(2) şi 39(5) din Protocolul LL din 1988, aşa cum a fost amendat, şi trebuie să acorde o atenţie deosebită unor astfel de unităţi, având în vedere caracterul ocazional al unor astfel de voiaje pe rute predeterminate şi condiţiile meteorologice predominante. 3.7.19. Unele unităţi autoridicătoare utilizează tancuri auxiliare mari sau structuri de sprijin similare care contribuie la flotabilitate când unitatea este în plutire. În acest caz nu se va ţine seama de tancul auxiliar sau de structurile de sprijin similare pentru calculul de bord liber. Totuşi, tancurile auxiliare sau structurile de sprijin similare trebuie întotdeauna să fie luate în consideraţie la evaluarea stabilităţii unităţii când este în plutire, dat fiind că poziţia lor pe verticală în raport cu corpul emers poate fi periculoasă. Unităţi stabilizate prin coloane 3.7.20. Forma corpului acestui tip de unităţi face imposibil calculul bordului liber geometric conform cerinţelor capitolului III din Protocolul LL din 1998. În consecinţă, bordul liber minim al fiecărei unităţi stabilizate prin coloane trebuie determinat pe baza respectării prescripţiilor aplicabile privind: .1 rezistenţa structurii unităţii; .2 distanţa minimă dintre creasta valului şi structura punţii (vezi paragrafele de la 2.7.1 la 2.7.3); şi .3 stabilitatea în stare intactă şi după avarie. 3.7.21. Bordul liber minim trebuie indicat printr-o marcă situată într-un loc corespunzător pe structură. 3.7.22. Structura punţii adăpostite a fiecărei unităţi stabilizate prin coloane trebuie să fie făcută etanşă la intemperii. 3.7.23. Nici o fereastră sau hublou, inclusiv de tip fix, nici o altă deschidere similară nu trebuie să fie situată sub structura punţii unităţilor stabilizate prin coloane. 3.7.24. Administraţiile trebuie să acorde o atenţie deosebită amplasării deschiderilor care nu pot fi închise în caz de avarie, cum ar fi prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică. CAP. 4 INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 4.1. Generalităţi*11)────────── *11) Se face referire la Liniile directoare pentru amenajarea camerei maşinilor, proiectare şi aşezare (Circulara MSC/Circ. 834).────────── 4.1.1. Prevederile referitoare la maşini şi instalaţii electrice care figurează în capitolele de la 4 până la 8 asigură personalului protecţie contra incendiului, electrocutărilor sau altor vătămări corporale. Prevederile se aplică atât echipamentului naval, cât şi echipamentului industrial. 4.1.2. Codurile şi normele practice care s-au dovedit a fi eficace prin aplicarea efectivă de către industria de foraj marin, care nu sunt în conflict cu prezentul Cod şi care sunt considerate de către Administraţie ca fiind acceptabile, pot fi aplicate suplimentar la prezentele prevederi. 4.1.3. Toate maşinile, echipamentele electrice, căldările şi alte recipiente sub presiune, precum şi tubulaturile, armăturile şi cablurile asociate trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să fie corespunzătoare serviciului căruia îi sunt destinate; ele trebuie să fie instalate şi protejate astfel încât să se reducă la minimum orice pericol pentru personalul de la bord. O atenţie deosebită trebuie acordată pieselor mobile, suprafeţelor fierbinţi şi altor surse de risc. La proiectare trebuie ţinut cont de materialele folosite la construcţie, de utilizările maritime şi industriale pentru care echipamentul este destinat, de condiţiile de exploatare şi de condiţiile de mediu înconjurător la care el va fi supus. Trebuie ţinut cont de consecinţele unei defectări a sistemelor şi echipamentelor care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii. 4.1.4. Toate maşinile, componentele şi instalaţiile esenţiale pentru exploatarea în siguranţă a unei unităţi trebuie să fie proiectate astfel încât să poată funcţiona în următoarele condiţii de înclinare statică: .1 unităţi stabilizate prin coloane - din poziţie verticală până la un unghi de înclinare de 15° în orice direcţie; .2 unităţi autoridicătoare - din poziţie verticală până la un unghi de înclinare de 10° în orice direcţie; .3 unităţi de suprafaţă - din poziţie verticală cu asieta nulă până la un unghi de înclinare de 15° într-un bord sau altul, simultan cu o înclinare longitudinală mai mică sau egală cu 5°, spre prova sau spre pupa. Administraţia poate permite sau solicita modificări ale acestor unghiuri ţinând cont de tipul, dimensiunile şi condiţiile de serviciu ale unităţii. 4.2. Moduri alternative de proiectare şi de dispunere Atunci când modurile alternative de proiectare sau de dispunere se abat de la prevederile normative ale Codului, ele trebuie să facă obiectul unei analize tehnice şi să fie evaluate şi aprobate în conformitate cu regula II-1/55 din SOLAS şi pe baza liniilor directoare elaborate de Organizaţie*12).────────── *12) Se face referire la Liniile directoare privind modurile alternative de proiectare şi de dispunere pentru capitolele II-1 şi III din SOLAS (Circulara MSC.1/Circ.1212).────────── 4.3. Maşini 4.3.1. Toate căldările, toate elementele maşinilor, toate sistemele cu aburi, hidraulice, pneumatice şi alte instalaţii şi armăturile lor asociate, care sunt supuse unor presiuni interne, trebuie să fie supuse unor probe adecvate, incluzând o încercare de presiune înainte de a fi puse în funcţiune pentru prima dată. 4.3.2. Trebuie instalate mijloace şi dispozitive adecvate pentru a facilita accesul în siguranţă, curăţarea, inspecţia şi întreţinerea maşinilor, inclusiv căldărilor şi recipientelor sub presiune. 4.3.3. Maşinile care prezintă un risc de supraturaţie trebuie echipate cu dispozitive care să împiedice depăşirea turaţiei de siguranţă. 4.3.4. Maşinile, inclusiv recipientele sub presiune sau orice element al acestor maşini, care sunt supuse unor presiuni interne şi pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase, trebuie echipate, după caz, cu dispozitive care să permită protecţia lor contra presiunilor excesive. 4.3.5. Toate angrenajele, arborii şi cuplajele folosite pentru transmiterea puterii la maşini trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să reziste solicitărilor maxime de serviciu la care pot fi supuse în toate condiţiile de exploatare, ţinând cont de tipul motoarelor care le antrenează sau din care fac parte. 4.3.6. Motoarele cu combustie internă având un alezaj de cel puţin 200 mm sau un volum al carterului de cel puţin 0,6 mc trebuie să fie prevăzute cu supape de siguranţă de un tip aprobat, având o secţiune de descărcare suficientă pentru a preveni orice explozie în carter. Aceste supape de siguranţă trebuie să fie dispuse în aşa fel sau prevăzute cu mijloace care să asigure că evacuarea este direcţionată astfel încât să reducă la minimum posibilitatea de rănire a personalului. 4.3.7. Maşinile, după caz, trebuie prevăzute cu dispozitive de oprire automată sau alarmă în caz de defecţiune, cum ar fi oprirea alimentării cu ulei de ungere, care poate conduce rapid la o pană generală, o avarie sau o explozie. Administraţia poate autoriza mijloace care să permită neutralizarea dispozitivelor de oprire automată. 4.3.8. Trebuie prevăzute mijloace prin care să se menţină sau să se restabilească funcţionarea normală a instalaţiilor esenţiale, cum ar fi instalaţiile de balast la bordul unităţilor semisubmersibile, instalaţiile de ridicare a corpului la unităţile autoridicătoare sau prevenitoarele de erupţie, chiar în caz de defectare a unuia dintre dispozitivele auxiliare esenţiale. 4.3.9. Trebuie prevăzute mijloace prin care să se permită pornirea maşinilor fără ajutor din exterior când unitatea este în starea de "navă lipsită de energie". 4.4. Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor 4.4.1. Toate căldările de aburi şi toate generatoarele de aburi încălzite fără flacără trebuie echipate cu cel puţin două supape de siguranţă având o capacitate suficientă. Totuşi Administraţia poate, luând în consideraţie randamentul sau orice altă caracteristică a căldării sau a generatorului de aburi încălzit fără flacără, să autorizeze instalarea unei singure supape de siguranţă dacă ea consideră că este prevăzută o protecţie adecvată împotriva riscului de suprapresiune. 4.4.2. Toate căldările cu combustibil lichid cu arzător, prevăzute să funcţioneze fără a fi supravegheate de personal, trebuie să fie dotate cu dispozitive de siguranţă care să permită întreruperea alimentării cu combustibil lichid şi care să declanşeze o alarmă la un post cu personal în cazul unui nivel de apă scăzut, unei defecţiuni de alimentare cu aer sau stingerii flăcării. 4.4.3. Toate sistemele de generare a aburului care pot deveni periculoase în cazul întreruperii alimentării lor cu apă trebuie să fie prevăzute cu cel puţin două instalaţii de alimentare cu apă independente cuprinzând fiecare o pompă de alimentare; totuşi, se poate admite ca să existe o singură intrare în colectorul de aburi. În cazul instalaţiilor care nu sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii, se cere o singură instalaţie de alimentare cu apă numai dacă este prevăzut un dispozitiv de oprire automată a producţiei de aburi în cazul întreruperii alimentării cu apă. Trebuie prevăzute mijloace care să prevină suprapresiunile în orice punct al instalaţiei de alimentare cu apă. 4.4.4. Căldările trebuie să fie prevăzute cu echipamente care să permită supravegherea şi controlul calităţii apei de alimentare. În măsura posibilului, trebuie prevăzute dispozitive care să împiedice pătrunderea hidrocarburilor sau a altor agenţi contaminanţi care ar putea avea un efect nedorit asupra căldărilor. 4.4.5. Fiecare căldare care este indispensabilă siguranţei unităţii şi care este concepută cu nivel de apă trebuie să fie echipată cu cel puţin două indicatoare de nivel, dintre care cel puţin unul trebuie să fie cu sticlă cu citire directă. 4.5. Tubulaturi de aburi 4.5.1. Toate tubulaturile de aburi şi armăturile lor conectate la acestea prin care poate trece aburul trebuie să fie proiectate, construite şi instalate astfel încât să reziste solicitărilor maxime la care pot fi supuse. 4.5.2. Trebuie să se prevadă dispozitive eficace de purjare a tuturor ţevilor de abur în care s-ar putea produce lovituri de berbec periculoase. 4.5.3. Dacă o ţeavă de aburi sau o armătură sunt susceptibile să primească aburi dintr-o sursă oarecare la o presiune superioară celei pentru care a fost proiectată, ţeava sau armătura trebuie să fie echipate cu un reductor de presiune eficace, o supapă de siguranţă şi un manometru. 4.6. Comenzi maşini 4.6.1. Maşinile care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie să fie prevăzute cu mijloace eficace pentru exploatarea şi comanda lor. 4.6.2. Instalaţiile de pornire automată, de funcţionare şi de comandă a maşinilor esenţiale pentru siguranţa unităţii trebuie, în general, să cuprindă dispozitive pentru comanda manuală care să permită scoaterea din funcţiune a comenzilor automate. O defecţiune a unui element oarecare din instalaţia de comandă automată şi la distanţă nu trebuie să împiedice folosirea comenzii manuale. Se va prevedea un indicator vizual pentru a arăta dacă a fost sau nu cuplată comanda manuală. 4.7. Instalaţii de aer comprimat 4.7.1. La bordul fiecărei unităţi se vor prevedea mijloace prin care să se evite presiuni excesive în oricare element al instalaţiei de aer comprimat şi de fiecare dată când cămăşile de răcire cu apă şi carcasele compresoarelor de aer sau răcitoarelor pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase datorate unor scurgeri în acestea, din elementele ce conţin aer comprimat. Toate circuitele trebuie prevăzute cu armături corespunzătoare de reglaj al presiunii. 4.7.2. Dispozitivele de pornire cu aer a motoarelor cu ardere internă trebuie protejate în mod adecvat contra efectului de retur al flăcării şi al exploziilor interne în tubulatura de aer de lansare. 4.7.3. Tubulatura de aer de lansare care leagă buteliile de aer cu motoarele cu combustie internă trebuie să fie complet separată de tubulatura de descărcare a compresoarelor. 4.7.4. Trebuie luate măsuri pentru reducerea la minimum a pătrunderii de ulei în instalaţiile de lansare cu aer comprimat şi de drenare a acestor instalaţii. 4.8. Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi inflamabile 4.8.1. Măsurile luate pentru depozitarea, distribuirea şi folosirea combustibilului lichid trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord. 4.8.2. Măsurile luate pentru depozitarea, distribuţia şi folosirea uleiului utilizat în instalaţiile de ungere sub presiune trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord. 4.8.3. Măsurile luate pentru depozitarea, distribuţia şi folosirea altor hidrocarburi inflamabile destinate a fi folosite sub presiune în instalaţiile de transmitere a puterii, în sistemele de comandă şi acţionare şi în instalaţiile de transfer al căldurii trebuie să fie astfel încât să nu compromită siguranţa unităţii şi a personalului de la bord. 4.8.4. În încăperile de maşini, tubulatura, accesoriile şi armăturile lor pentru hidrocarburi inflamabile trebuie să fie dintr-un material aprobat de Administraţie, ţinând cont de riscul de incendiu. 4.8.5. Amplasarea şi dispunerea conductelor de aerisire ale tancurilor de serviciu cu combustibil lichid, ale tancurilor de decantare şi de ulei de ungere trebuie să fie astfel încât, în eventualitatea unei ruperi a unei conducte de aerisire, riscul pătrunderii apei de ploaie sau apei de mare să fie redus la minimum. 4.8.6. Pentru fiecare tip de combustibil utilizat la bord necesar pentru sistemele de propulsie şi sistemele vitale trebuie să fie prevăzute două tancuri de serviciu cu combustibil lichid sau alte aranjamente echivalente, fiecare având o capacitate de alimentare de cel puţin 8 ore la puterea maximă continuă a instalaţiei de propulsie, dacă există, şi la sarcina normală de funcţionare a grupului electrogen. 4.8.7. Tubulaturi de alimentare cu combustibil la presiune înaltă .1 Toate tubulaturile externe de alimentare cu combustibil la presiune înaltă situate între pompele de combustibil la presiune înaltă şi injectoarele de combustibil trebuie să fie protejate cu un sistem manta de colectare, capabil să reţină combustibilul în caz de defectare a tubulaturii de presiune înaltă. O ţeavă echipată cu manta cuprinde o ţeavă exterioară în care este situată ţeava de combustibil la presiune înaltă, împreună formând un ansamblu permanent. Sistemul de ţevi echipate cu manta trebuie să cuprindă un mijloc de colectare a scurgerilor şi trebuie să fie prevăzut cu dispozitive pentru declanşarea unei alarme în caz de defectare a tubulaturii de combustibil. .2 Toate suprafeţele având temperaturi de peste 220°C, cu care combustibilul ar putea veni în contact în urma defectării sistemului de combustibil, trebuie izolate în mod corespunzător. .3 Tubulaturile de combustibil lichid trebuie să fie protejate cu ecrane sau alte mijloace de protecţie adecvate pentru a evita pe cât posibil pulverizarea sau scurgerile de combustibil pe suprafeţele încinse, în prizele de aspiraţie a aerului ale maşinilor sau pe alte surse de aprindere. Numărul de îmbinări din respectivele sisteme de ţevi trebuie redus la minimum. 4.9. Instalaţii de santină 4.9.1. Trebuie prevăzută o instalaţie eficientă de pompare a apei de santină care să permită, în toate condiţiile reale, când unitatea este fie în poziţie verticală, fie înclinată, aşa cum este prevăzut în paragraful 4.1.4, să aspire din încăperile etanşe la apă şi să le dreneze, cu excepţia spaţiilor destinate în permanenţă transportului de apă dulce, apă de balast, combustibil lichid sau încărcătură lichidă şi pentru care sunt prevăzute alte mijloace de pompare eficiente. În încăperile mari şi în încăperile care nu sunt de formă uzuală, trebuie prevăzute sorburi suplimentare, dacă Administraţia le consideră necesare. Trebuie luate măsurile necesare pentru asigurarea scurgerii apei către sorburile din încăpere. Apa din încăperile care nu sunt prevăzute cu sorburi de drenaj poate fi evacuată spre alte spaţii prevăzute cu sorburi de drenaj. Trebuie prevăzute mijloace de detectare a prezenţei apei în încăperile vecine cu marea, sau alăturate tancurilor conţinând lichide şi în încăperile goale traversate de ţevi vehiculând lichide. Totuşi Administraţia poate accepta ca în unele încăperi să nu se prevadă instalaţie de drenaj şi mijloace de detectare a prezenţei apei dacă estimează că siguranţa unităţii nu este compromisă. 4.9.2. Trebuie să fie prevăzute cel puţin două motopompe autoamorsabile cuplate la fiecare colector principal de drenaj. Pompele sanitare şi pompele de balast sau de serviciu general pot fi considerate ca pompe de santină independente acţionate de la o sursă de energie dacă au racordurile necesare la instalaţia de santină. 4.9.3. Toate ţevile de santină trebuie să fie din oţel sau alt material adecvat având proprietăţi considerate de către Administraţie ca fiind acceptabile. Trebuie acordată o atenţie deosebită proiectării conductelor de santină care traversează tancurile de balast, ţinând cont de efectele coroziunii şi ale altor riscuri de degradare. 4.9.4. Dispunerea instalaţiei de santină trebuie să fie astfel încât apa să nu poată pătrunde din mare în spaţii goale sau, din neatenţie, dintr-o încăpere în alta. 4.9.5. Toate casetele de distribuţie şi toate valvulele acţionate manual care fac parte din instalaţia de santină trebuie să fie amplasate în locuri accesibile în condiţii normale. Dacă aceste valvule se găsesc în încăperi situate sub linia de încărcare reglementată şi fără personal permanent şi care nu sunt prevăzute cu alarme de nivel de apă ridicat în santine, trebuie să poată fi acţionate din exteriorul încăperii. 4.9.6. În fiecare loc din care valvula poate fi acţionată, trebuie să fie prevăzut un dispozitiv care să indice dacă valvula este închisă sau deschisă. Indicatorul trebuie să fie acţionat prin deplasarea tijei valvulei. 4.9.7. Trebuie luate măsuri de precauţie deosebite la drenarea zonelor cu pericol de explozie (vezi paragraful 6.3.2). 4.9.8. La unităţile stabilizate prin coloane sunt aplicabile următoarele reglementări suplimentare: .1 Puţurile de lanţ care, dacă sunt inundate, pot să afecteze grav stabilitatea unităţii trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv care să detecteze de la distanţă inundarea şi cu o instalaţie de drenaj fixă. În postul central de comandă a balastului trebuie prevăzut un indicator la distanţă pentru inundare. .2 Cel puţin una din pompele menţionate la paragraful 4.9.2 şi un sorb din camera pompelor trebuie să poată fi comandate atât de la distanţă cât şi local. .3 Încăperile maşinilor de propulsie şi ale pompelor situate în corpurile inferioare trebuie prevăzute cu două sisteme independente de detectare a nivelului ridicat de apă din santină cu alarmă sonoră şi vizuală în postul central de comandă a balastului. 4.10. Instalaţii de pompare a balastului la unităţile stabilizate prin coloane Pompe şi tubulaturi de balast 4.10.1. Unităţile trebuie să fie prevăzute cu o instalaţie de pompare eficientă, care să permită balastarea şi debalastarea unui tanc oarecare în condiţii normale de exploatare şi de deplasare. Ca alternativă, Administraţiile pot aproba balastarea gravitaţională controlată. 4.10.2. Instalaţia de balast trebuie să permită trecerea unităţii, care este în stare intactă, de la pescajul maxim de exploatare normală la pescajul necesar situaţiei de furtună puternică sau la un pescaj superior specificat de către Administraţie, în mai puţin de trei ore. 4.10.3. Instalaţia de balast trebuie concepută cu minim două pompe independente pentru a putea continua să funcţioneze în caz de defectare a oricăreia dintre aceste pompe. Pompele prevăzute pot să nu fie pompe destinate exclusiv balastării, dar ele trebuie în orice moment să poată fi utilizate rapid în acest scop. 4.10.4. Instalaţia de balast trebuie să poată funcţiona după avariile specificate la paragraful 3.5.10 şi trebuie să poată aduce unitatea pe asieta nulă şi la un pescaj corespunzător condiţiilor de siguranţă fără să fie necesară ambarcarea de balast suplimentar, când oricare dintre pompe nu funcţionează. Administraţia poate aproba echilibrarea prin inundare ca metodă de exploatare. Echilibrarea prin inundare nu trebuie să fie considerată ca fiind o modalitate de îmbunătăţire a înălţimii de aspiraţie necesară pompelor de balast atunci când se analizează funcţionalitatea sistemului de balast după avariile specificate la paragraful 3.5.10. 4.10.5. Instalaţia de balast trebuie concepută şi exploatată în aşa fel încât să nu se transfere, din neatenţie, apă de balast dintr-un tanc sau corp în altul, care ar putea avea ca efect modificarea momentului de înclinare provocând astfel unghiuri excesive de înclinare transversală şi longitudinală. 4.10.6. Fiecare dintre pompele de balast menţionate la paragraful 4.10.3 trebuie să poată fi alimentată de la sursa de energie de avarie. Instalaţia trebuie să fie concepută astfel ca unitatea, având înclinarea precizată la paragraful 4.1.4.1, să poată fi adusă pe asietă nulă şi la pescajul corespunzător condiţiilor de siguranţă după defectarea unui singur element oarecare din sistemul de alimentare cu energie. 4.10.7. Toate ţevile de balast trebuie să fie din oţel sau alt material adecvat având proprietăţi considerate de către Administraţie ca fiind acceptabile. Trebuie acordată o atenţie deosebită proiectării conductelor de balast care traversează tancurile de balast, ţinând cont de efectele coroziunii şi ale altor riscuri de degradare. 4.10.8. Toate valvulele şi toate comenzile trebuie să fie marcate astfel încât să indice clar funcţia lor. Se vor prevedea mijloace locale care să indice dacă valvulele sunt închise sau deschise. 4.10.9. Pentru fiecare tanc de balast se vor prevedea conducte de aerisire al căror număr şi secţiune să fie suficiente pentru o funcţionare eficientă a instalaţiei de pompare balast în condiţiile specificate la paragrafele de la 4.10.1 la 4.10.8. Pentru a permite debalastarea tancurilor de balast destinate să fie folosite la redresarea unităţii la un pescaj normal şi o asietă nulă după avarie, capetele aerisirilor acestor tancuri trebuie să fie amplasate deasupra plutirii corespunzătoare celei mai grave avarii specificate în capitolul 3. Aceste conducte de aerisire trebuie să fie instalate în afară limitelor avariei definite în capitolul 3. Instalaţii de control şi indicare 4.10.10. Trebuie să fie prevăzut un post central de comandă a balastului. Acest post trebuie amplasat deasupra plutirii corespunzătoare celei mai grave avarii şi într-un spaţiu în afară limitelor avariei ipotetice precizată în capitolul 3 şi trebuie să fie protejat în mod satisfăcător contra intemperiilor. El trebuie să fie prevăzut cu instalaţiile de comandă şi indicare de mai jos, având alarme vizuale şi sonore adecvate, acolo unde este cazul: .1 instalaţie de comandă a pompelor de balast; .2 indicator de stare a pompelor de balast; .3 instalaţie de comandă a valvulelor de balast; .4 instalaţie de indicare a poziţiei valvulelor de balast; .5 instalaţie de indicare a nivelului din tancuri; .6 instalaţie de indicare a pescajului; .7 indicatori de înclinare transversală şi longitudinală; .8 instalaţie de indicare a disponibilităţii de alimentare cu energie (principală şi de avarie); .9 instalaţie de indicare a presiunii hidraulice/pneumatice din instalaţia de balast. 4.10.11. Suplimentar comenzii de la distanţă din postul central de comandă a balastului, toate pompele de balast şi valvulele trebuie să aibă şi comandă locală independentă, care să fie operabilă în cazul defectării instalaţiei de comandă de la distanţă. Comanda locală independentă a fiecărei pompe de balast şi a valvulelor tancurilor de balast aferente trebuie să se găsească în acelaşi loc. 4.10.12. Instalaţiile de comandă şi indicare enumerate la paragraful 4.10.10 trebuie să funcţioneze independent unele faţă de altele sau să fie prevăzute cu dubluri, astfel încât în cazul defectării unei instalaţii să nu se compromită funcţionarea oricăror alte instalaţii. 4.10.13. Fiecare valvulă de balast acţionată printr-o sursă de energie trebuie să se închidă automat în cazul întreruperii energiei de acţionare. La reactivarea energiei de acţionare, fiecare valvulă trebuie să rămână închisă până ce operatorul însărcinat cu comanda balastului a luat controlul instalaţiei repuse în funcţiune. Administraţia poate accepta instalaţii cu valvule de balast care nu se închid automat la întreruperea energiei, dacă Administraţia consideră că nu se compromite siguranţa unităţii. 4.10.14. Instalaţiile de indicare a nivelului în tancuri cerute la aliniatul 4.10.10.5 trebuie să prevadă mijloace pentru: .1 indicarea nivelului lichidului din toate tancurile de balast. Trebuie prevăzut un dispozitiv secundar pentru determinarea nivelului în tancurile de balast, acesta putând fi o ţeavă de sondă. Detectoarele de nivel ale tancurilor nu trebuie să fie instalate în interiorul ţevilor de aspiraţie ale tancurilor. .2 indicarea nivelului lichidelor în celelalte tancuri, precum tancurile de combustibil lichid, de apă dulce, apă de foraj sau de depozitare a lichidelor, a căror umplere sau golire poate, în opinia Administraţiei, să afecteze stabilitatea unităţii. Detectoarele de nivel din tancuri nu trebuie să fie instalate pe ţevile de aspiraţie din tancuri. 4.10.15. Instalaţia de indicare a pescajului trebuie să arate valorile pescajului aşa cum este măsurat în fiecare colţ al unităţii sau în poziţii reprezentative cerute de Administraţie. 4.10.16. Carcasele componentelor electrice ale instalaţiei de balast trebuie să îndeplinească cerinţele de la paragraful 5.6.21 pentru a preveni defecţiunile ce pot apare ca urmare a pătrunderii apei în carcase şi care ar putea compromite siguranţa funcţionării instalaţiei de balast. 4.10.17. În fiecare loc din care valvula poate fi acţionată trebuie să fie prevăzut un dispozitiv care să indice dacă valvula este închisă sau deschisă. Indicatorul trebuie să fie acţionat prin deplasarea tijei valvulei sau să fie în alt mod dispus încât să ofere o fiabilitate echivalentă. 4.10.18. În postul central de comandă a balastului trebuie prevăzut un mijloc de izolare sau de decuplare a instalaţiilor de comandă a pompelor de balast şi a valvulelor de balast de sursele lor de energie electrică, pneumatică sau hidraulică. Comunicaţii interioare 4.10.19. Trebuie prevăzute mijloace de comunicare permanent instalate, care să nu fie alimentate de la sursa principală de energie a unităţii, între postul central de comandă a balastului şi locurile unde se găsesc pompele sau valvulele de balast sau alte locuri unde se pot găsi echipamente necesare funcţionării instalaţiei de balast. 4.11. Protecţia împotriva inundării 4.11.1. Fiecare priză de apă de mare şi scurgere din spaţiile situate sub linia de încărcare atribuită trebuie să fie prevăzută cu o valvulă acţionabilă dintr-un amplasament accesibil din exteriorul acestor spaţii de la bord: .1 la toate unităţile stabilizate prin coloane; .2 la toate celelalte tipuri de unităţi unde spaţiul în care se află valvula este exploatat normal fără prezenţa permanentă a personalului şi nu este echipat cu un detector de nivel ridicat de apă în santină. 4.11.2. Instalaţiile de comandă şi indicatoarele prevăzute la paragraful 3.6.5.1 trebuie să poată fi acţionate atât în condiţii normale, cât şi în cazul avarierii sursei principale de energie. Dacă pentru acest scop este prevăzută o sursă de energie acumulată, capacitatea acesteia trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei. 4.11.3. Dacă îmbinările nemetalice compensatoare de dilataţie din sistemul de tubulaturi sunt situate într-o instalaţie care trece prin bordul navei şi dacă atât trecerea, cât şi îmbinarea nemetalică compensatoare de dilataţie sunt situate sub linia de plutire la încărcare maximă, atunci aceste îmbinări trebuie să fie inspectate în cadrul inspecţiei cu andocare prevăzută la secţiunea 1.6 şi trebuie să fie înlocuite în funcţie de necesităţi sau la intervale recomandate de către fabricant. 4.12. Instalaţiile de ancorare la unităţile de suprafaţă şi la unităţile stabilizate prin coloane*13)────────── *13) Se face referire la Liniile directoare privind sistemele de ancorare pentru unităţile mobile de foraj marin (Circulara MSC/Circ.737).────────── 4.12.1. Instalaţiile de ancorare, când constituie singurul mijloc de menţinere a unităţii pe poziţie, trebuie să dispună de coeficienţi de siguranţă adecvaţi şi să fie concepute astfel încât să menţină unitatea pe poziţie în toate condiţiile de proiectare. Aceste instalaţii trebuie să fie astfel încât avarierea unui singur element oarecare să nu provoace o avariere progresivă a celorlalte componente ale instalaţiei. 4.12.2. Ancorele, lanţurile, cheile de ancoră şi alte elemente de îmbinare trebuie să fie construite, fabricate şi supuse încercărilor în conformitate cu o normă recunoscută la nivel internaţional aplicabilă echipamentelor de ancorare în larg. Documentaţia privind încercările, acolo unde este cazul, trebuie să fie păstrată la bordul unităţii. La bord trebuie date dispoziţii pentru ca orice modificare adusă echipamentelor precum şi rezultatele inspecţiei lor să fie consemnate. 4.12.3. Lanţurile de ancoră pot fi constituite din cabluri, parâme, lanţuri ori combinaţii ale acestora. 4.12.4. Se vor prevedea mijloace care să permită lansarea lanţului de ancoră al unităţii în caz de avariere a sursei principale de energie. 4.12.5. Urechile şi rolele de ghidare trebuie să fie astfel concepute încât să împiedice orice îndoire sau uzură excesivă a lanţului de ancoră. Elementele ataşate corpului ori structurii trebuie să reziste la solicitările ce apar când lanţul este supus unei sarcini corespunzătoare rezistenţei sale la rupere. 4.12.6. Se vor prevedea mijloace corespunzătoare de arimare a ancorelor la bord ca să se evite deplasarea lor în timpul mişcării unităţii pe valuri. 4.12.7. Fiecare vinci de ancoră trebuie să aibă două frâne independente acţionate mecanic. Fiecare frână trebuie să poată reţine o sarcină statică aplicată pe lanţul de ancoră de cel puţin 50% din rezistenţa la rupere a lanţului. În cazul în care Administraţia permite acest lucru, una din frâne poate fi înlocuită cu o frână acţionată manual. 4.12.8. Vinciurile de ancoră trebuie să fie proiectate astfel încât să aibă capacitatea de frânare dinamică suficientă pentru a stăpâni combinaţiile normale de sarcini provenind de la ancoră, lanţul de ancoră şi de la nava de manevră pentru ancore, când ancorele se desfăşoară cu viteza maximă de calcul la filare pentru vinciul de ancoră. 4.12.9. În caz de avariere a alimentării cu energie a vinciului de ancoră, sistemul de frânare acţionat mecanic trebuie să intre în funcţiune automat şi să poată reţine o sarcină egală cu 50% din capacitatea de frânare statică totală a vinciului de ancoră. 4.12.10. Fiecare vinci de ancoră trebuie să poată fi comandat dintr-un loc care să ofere o vedere bună asupra funcţionării. 4.12.11. La postul de comandă al vinciului de ancoră trebuie prevăzute mijloace pentru monitorizarea tensiunii din lanţuri şi a puterii utilizată de vinciuri şi pentru indicarea lungimii de lanţ filată. 4.12.12. Un post de comandă cu personal trebuie să fie echipat cu mijloace de indicare şi de înregistrare automată a tensiunii din lanţ, a vitezei şi direcţiei vântului. 4.12.13. Trebuie prevăzute mijloace fiabile de comunicare între posturile importante în derularea operaţiei de ancorare. 4.12.14. Trebuie acordată o atenţie deosebită amenajărilor care permit folosirea simultană a instalaţiilor de ancorare prevăzute şi a propulsoarele, pentru menţinerea pe poziţie a unităţii. 4.13. Instalaţii de poziţionare dinamică*14)────────── *14) Se face referire la Ghidul pentru pregătirea operatorului instalaţiei de poziţionare dinamică (DP) (Circulara MSC.1/Circ.738/Rev.1).────────── Instalaţiile de poziţionare dinamică utilizate ca singurul mijloc de menţinere pe poziţie trebuie să ofere un nivel de siguranţă echivalent cu cel prescris pentru instalaţiile de ancorare*15).────────── *15) Se face referire la Liniile directoare pentru navele cu sisteme de poziţionare dinamică (Circulara MSC/Circ. 645).────────── 4.14. Instalaţii de ridicare-coborâre a corpului pentru unităţile autoridicătoare Maşini 4.14.1. Mecanismele de ridicare trebuie: .1 să fie dispuse astfel încât defectarea unui singur element component să nu cauzeze o coborâre necontrolată a unităţii; .2 să fie proiectate şi construite pentru sarcinile maxime de coborâre şi de ridicare a unităţii aşa cum sunt specificate în manualul de exploatare al unităţii în conformitate cu paragraful 14.1.2.8; .3 să poată rezista solicitărilor ce acţionează asupra unităţii având în vedere criteriile maxime de mediu prevăzute pentru unitate; şi .4 să fie construite astfel încât elevaţia picioarelor în raport cu unitatea să poată fi menţinută în siguranţă în cazul pierderii de putere (de exemplu energia electrică, hidraulică sau pneumatică). Controlul, comunicaţiile şi alarmele 4.14.2. Instalaţia de ridicare-coborâre trebuie să poată fi acţionată dintr-un post central de comandă a ridicării. 4.14.3. Postul de comandă a mecanismelor de ridicare trebuie să aibă următoarele: .1 alarme vizuale şi sonore pentru suprasarcină şi dezechilibrare a instalaţiei de ridicare. Unităţile la ale căror instalaţii de ridicare poate apare un defazaj al cremalierelor trebuie, de asemenea, să aibă alarme vizuale şi sonore pentru defazajul cremalierelor; şi .2 instrumente care să indice: 2.1. înclinarea unităţii faţă de două axe orizontale perpendiculare; 2.2. consumul de energie sau alţi indicatori pentru ridicarea sau coborârea picioarelor, după caz; şi 2.3. starea de slăbire a frânei. 4.14.4. Trebuie să fie prevăzut un sistem de comunicaţii între postul central de comandă a mecanismului de ridicare şi o locaţie de pe fiecare picior. CAP. 5 INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 5.1. Generalităţi 5.1.1. Instalaţiile electrice trebuie să fie astfel încât: .1 toate serviciile electrice necesare pentru menţinerea unităţii în condiţii de exploatare şi locuit normale să fie asigurate fără să se recurgă la sursa de energie de avarie; .2 serviciile electrice esenţiale pentru siguranţă să fie asigurate în cazul defectării sursei principale de energie electrică; .3 să fie asigurată compatibilitatea electromagnetică a echipamentelor electrice şi electronice*16); şi────────── *16) Se face referire la Cerinţele generale pentru compatibilitatea electromagnetică pentru toate echipamentele electrice şi electronice, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.813(19).────────── .4 să fie asigurată siguranţa unităţii şi a personalului contra accidentelor de origine electrică. 5.1.2. Administraţiile trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura implementarea şi aplicarea în mod uniform a acestor prevederi în ceea ce priveşte instalaţiile electrice*17).────────── *17) Se face referire la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică.────────── 5.2. Moduri alternative de proiectare şi de dispunere Atunci când modurile alternative de proiectare sau de dispunere se abat de la prevederile normative ale Codului, ele trebuie să facă obiectul unei analize tehnice şi să fie evaluate şi aprobate în conformitate cu regula II-1/55 din SOLAS şi pe baza liniilor directoare elaborate de Organizaţie*18).────────── *18) Se face referire la Liniile directoare privind modurile alternative de proiectare şi de dispunere pentru capitolele II-1 şi III din SOLAS (Circulara MSC.1/Circ.1212).────────── 5.3. Sursa principală de energie electrică 5.3.1. Orice unitate trebuie să fie prevăzută cu o sursă principală de energie electrică cuprinzând cel puţin două grupuri generatoare. 5.3.2. Puterea acestor grupuri trebuie să fie astfel încât să asigure funcţionarea serviciilor menţionate la paragraful 5.1.1.1, exceptând alimentarea cu energie electrică a operaţiunilor de foraj, în cazul opririi oricăruia dintre aceste grupuri. 5.3.3. Când transformatoarele sau convertizoarele constituie o parte esenţială a instalaţiei de alimentare, instalaţia trebuie să fie dispusă în aşa fel încât continuitatea alimentării să fie asigurată conform cerinţelor paragrafului 5.3.2. 5.3.4. Un circuit principal de iluminat electric care asigură iluminatul tuturor părţilor unităţii accesibile şi utilizate în mod normal de personal, trebuie să fie alimentat de la sursa principală de energie. 5.3.5. Amplasarea circuitului principal de iluminat trebuie să fie concepută astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa principală de energie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat de avarie prescris la paragraful 5.4. 5.3.6. Amplasarea circuitului de iluminat de avarie trebuie să fie concepută astfel încât un incendiu sau orice alt accident într-unul sau mai multe spaţii conţinând sursa de energie de avarie, inclusiv transformatoarele sau convertizoarele, dacă există, să nu scoată din funcţiune circuitul de iluminat principal prescris în prezenta secţiune. 5.3.7. Sursa principală de energie electrică trebuie să satisfacă următoarele condiţii: .1 Acolo unde puterea electrică poate în mod normal să fie furnizată de către un singur generator, trebuie să fie luate măsuri pentru delestarea sarcinilor în vederea asigurării continuităţii alimentării serviciilor necesare pentru propulsia şi guvernarea unităţii, precum şi pentru siguranţa sa. În cazul pierderii generatorului în funcţiune, trebuie luate măsuri adecvate pentru pornirea şi conectarea automată la tabloul principal de distribuţie a unui generator de rezervă având o capacitate suficientă pentru a asigura navigaţia în siguranţă în timp ce unitatea este în deplasare, precum şi pentru a asigura siguranţa unităţii prin repornirea automată a aparatelor auxiliare esenţiale incluzând, acolo unde este necesar, operaţiuni secvenţiale. Administraţia poate acorda scutiri de la aceste prevederi atunci când puterea necesară pentru asigurarea funcţionării serviciilor menţionate la paragraful 5.1.1.1, exceptând alimentarea cu energie electrică a operaţiunilor de foraj, este de 250 kW sau mai mică. .2 Dacă puterea electrică este în mod normal furnizată de mai multe generatoare funcţionând simultan în paralel, trebuie să fie luate măsuri, cum ar fi delestarea de sarcini, pentru a se asigura că, în cazul pierderii unuia dintre generatoare, generatoarele rămase continuă să funcţioneze fără suprasarcină astfel încât să se asigure navigaţia în siguranţă atunci când unitatea este în deplasare şi să se asigure siguranţa unităţii. .3 Acolo unde sursa principală de energie electrică este necesară pentru propulsia unităţii, bara colectoare principală trebuie subdivizată în cel puţin două părţi care trebuie în mod normal să fie conectate prin intermediul disjunctorilor sau altor mijloace aprobate; grupurile generatoare şi toate celelalte aparate duplicate trebuie, în măsura în care este posibil, să fie repartizate în mod egal între cele două părţi. 5.4. Sursa de energie electrică de avarie 5.4.1. Toate unităţile trebuie să fie prevăzute cu o sursă autonomă de energie electrică de avarie. 5.4.2. Sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie trebuie să fie instalate deasupra plutirii corespunzătoare celei mai grave avarii şi într-un spaţiu necuprins în limitele avariei ipotetice menţionată în capitolul 3 şi trebuie să fie uşor accesibile. Acestea nu trebuie să fie amplasate în prova peretelui de coliziune, dacă acesta există. 5.4.3. Poziţia sursei de energie de avarie, a sursei tranzitorii de energie de avarie şi a tabloului de distribuţie de avarie în raport cu sursa principală de energie electrică trebuie să fie astfel încât Administraţia să poată considera că un incendiu sau orice alt accident survenind în spaţiul conţinând sursa principală de energie electrică sau în oricare încăpere de maşini de categoria A nu va afecta alimentarea cu energie de avarie sau distribuţia sa. Trebuie evitat, atât cât este practic posibil, ca spaţiul conţinând sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie să fie adiacente încăperilor de maşini de categoria A sau spaţiilor conţinând sursa principală de energie electrică. Când spaţiul care conţine sursa de energie de avarie, sursa tranzitorie de energie de avarie şi tabloul de distribuţie de avarie sunt adiacente structurilor de delimitare a încăperii de maşini de categoria A, a spaţiilor care conţin sursa principală de energie electrică sau a spaţiilor din Zona 1 sau Zona 2, structurile de delimitare adiacente trebuie să fie conforme cerinţelor secţiunii 9.2. 5.4.4. Cu condiţia că sunt luate măsuri corespunzătoare pentru asigurarea în toate circumstanţele a funcţionării independente a serviciilor de avarie, se poate utiliza tabloul de distribuţie de avarie şi, în mod excepţional şi pentru perioade de scurtă durată, generatorul de avarie pentru alimentarea unor circuite, altele decât cele de avarie. 5.4.5. La bordul unităţilor a căror sursă principală de energie electrică este repartizată în două sau mai multe spaţii, fiecare fiind dotat cu propriile sisteme, incluzând sistemele de distribuţie şi de comandă, total independente de cele din alte spaţii şi astfel instalate încât un incendiu sau alt eveniment ce ar surveni în oricare din aceste spaţii nu va afecta distribuţia energiei din celelalte spaţii ori alimentarea serviciilor specificate la paragraful 5.4.6, Administraţia poate considera că sunt satisfăcute cerinţele paragrafului 5.4.1. fără instalarea unei surse de energie electrică de avarie suplimentară şi îşi poate da acordul condiţionat de următoarele: .1 că există cel puţin două grupuri electrogene care îndeplinesc prevederile paragrafului 5.4.15 şi fiecare dintre acestea având capacitatea suficientă pentru îndeplinirea prevederilor paragrafului 5.4.6, în fiecare din cel puţin două spaţii; .2 că instalaţiile cerute la paragraful 5.4.5.1 în fiecare din aceste spaţii sunt echivalente cu cele cerute de paragrafele 5.4.8, de la 5.4.11 la 5.4.14 şi secţiunea 5.5 astfel încât o sursă de energie electrică este disponibilă în orice moment pentru alimentarea serviciilor cerute în paragraful 5.4.6; .3 că amplasamentul fiecăruia dintre spaţiile menţionate la paragraful 5.4.5.1 este în conformitate cu paragraful 5.4.2 şi că structurile care constituie limitele acestor spaţii satisfac cerinţele paragrafului 5.4.3 cu excepţia structurilor de delimitare adiacente încăperilor de categoria A, care trebuie să fie constituiţi dintr-un perete de tip A-60 şi un coferdam sau dintr-un perete de oţel izolat A-60 pe ambele părţi. 5.4.6. Energia disponibilă trebuie să fie suficientă pentru alimentarea tuturor serviciilor care sunt esenţiale pentru siguranţa în caz de avarie, ţinând cont de serviciile care pot să funcţioneze simultan. Sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta simultan cel puţin serviciile următoare pentru perioadele specificate mai jos, dacă funcţionarea lor depinde de o sursa de energie electrică, ţinând cont de curenţii de pornire şi de natura tranzitorie a unor sarcini: .1 Timp de 18 ore, iluminatul de avarie: .1.1 la fiecare post de ambarcare, pe punte şi în afara bordului; .1.2 pe toate scările, coridoarele şi ieşirile din încăperile de serviciu şi de locuit, în ascensoare şi puţurile ascensoarelor; .1.3 în încăperile de maşini şi în posturile generatoarelor principale, inclusiv în locurile lor de comandă; .1.4 în toate posturile de comandă şi în toate încăperile de comandă a maşinilor; .1.5 în toate spaţiile în care se efectuează comanda operaţiilor de foraj şi în care se găsesc comenzile maşinilor indispensabile execuţiei acestor operaţiuni sau echipamente ce permit întreruperea alimentării instalaţiei de forţă în caz de situaţie critică; .1.6 în locul sau locurile unde sunt depozitate echipamentele de pompieri; .1.7 la pompa pentru sprinklere, dacă există, la pompa de incendiu menţionată la paragraful 5.4.6.5, la pompa de santină de avarie, dacă există, precum şi la locurile lor de comandă a pornirii; şi .1.8 pe puntea heliport, inclusiv luminile de contur sau de stare ale punţii heliport, iluminarea indicatorului de direcţie a vântului şi alte lumini care indică poziţia eventualelor obstacole, dacă există. .2 Timp de 18 ore, luminile de navigaţie, alte lumini şi semnale sonore cerute de Regulamentul internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare în vigoare; .3 Timp de 4 zile, luminile de semnalizare şi semnalele sonore cerute pentru semnalizarea structurilor platformelor marine; .4 Timp de 18 ore: 4.1. toate echipamentele de comunicaţii interioare care sunt necesare în caz de situaţie critică; 4.2. echipamentele de detectare a gazelor şi incendiilor şi sistemele lor de alarmă; 4.3. funcţionarea intermitentă a avertizoarele de incendiu cu comandă manuală şi toate semnalele interioare cerute în caz de situaţie critică; şi 4.4. posibilitatea de închidere a prevenitoarelor de erupţie şi izolarea unităţii de gura sondei dacă are comandă electrică; afară de cazul când aceste echipamente dispun de o alimentare independentă furnizată de o baterie de acumulatori situată convenabil în aşa fel încât să poată fi utilizată în caz de situaţie critică pentru o perioadă de 18 ore; .5 Timp de 18 ore, una dintre pompele de incendiu dacă aceasta are alimentare de la generatorul de avarie. .6 Timp de cel puţin 18 ore, echipamentul de scufundare instalat permanent dacă el depinde de unitate pentru alimentarea sa cu energie electrică. .7 La bordul unităţilor stabilizate prin coloane, timp de 18 ore: 7.1. sistemele de comandă şi indicare a balastului menţionate la paragraful 4.10.10; şi 7.2. oricare dintre pompele de balast menţionate la paragraful 4.10.3; este suficient să se considere că în orice moment funcţionează numai una dintre pompele conectate. .8 Timp de o jumătate de oră: 8.1. energia necesară pentru acţionarea uşilor etanşe la apă aşa cum este prevăzut la paragraful 3.6.5.1, dar nu neapărat pentru toate simultan, afară de cazul în care este prevăzută o sursă temporară independentă de energie acumulată; şi 8.2. energia necesară pentru alimentarea comenzilor şi indicatoarelor prevăzute la paragraful 3.6.5.1. 5.4.7. Sursa de energie de avarie poate fi ori un generator ori o baterie de acumulatori. 5.4.8. Când sursa de energie de avarie este un generator, acesta trebuie: .1 să fie acţionat de un motor de antrenare corespunzător, prevăzut cu alimentare independentă cu un combustibil al cărui punct de inflamabilitate să nu fie mai mic de 43° C; .2 să pornească automat în cazul căderii alimentării electrice normale, dacă nu există o sursă tranzitorie de energie de avarie, în conformitate cu paragraful 5.4.8.3. Când generatorul de avarie este pornit automat, acesta trebuie să fie conectat automat la tabloul de distribuţie de avarie; serviciile menţionate la paragraful 5.4.10 trebuie atunci să fie cuplate automat la generatorul de avarie. În afară de cazul când nu există un al doilea sistem independent de pornire a generatorului de avarie, sursa unică de energie acumulată trebuie să fie protejată pentru a se evita descărcarea sa completă de către sistemul de pornire automată; şi .3 să fie dublat de o sursă tranzitorie de energie de avarie, aşa cum se specifică în paragraful 5.4.10, afară de cazul în care generatorul de avarie este capabil să alimenteze serviciile menţionate la paragraful 5.4.10, să fie pornit automat şi să furnizeze sarcina cerută într-un timp cât mai scurt posibil şi în deplină siguranţă, dar fără să depăşească 45 s. 5.4.9. Când sursa de energie de avarie este o baterie de acumulatori, aceasta trebuie să poată: .1 să suporte sarcina de avarie fără să aibă nevoie de reîncărcare, menţinând pe parcursul perioadei de descărcare o tensiune care diferă faţă de tensiunea nominală cu maxim 12% plus sau minus; .2 să se cupleze automat la tabloul de distribuţie de avarie în cazul căderii sursei principale de energie; şi .3 să alimenteze imediat cel puţin serviciile menţionate la paragraful 5.4.10. 5.4.10. Sursa sau sursele tranzitorii de energie de avarie prevăzute la paragraful 5.4.8.3 trebuie să fie constituite dintr-o baterie de acumulatori situată corespunzător în aşa fel încât să poată fi folosită în caz de avarie. Aceasta baterie trebuie să funcţioneze fără să aibă nevoie de a fi reîncărcată, menţinând pe parcursul perioadei de descărcare o tensiune care diferă faţă de tensiunea nominală cu maxim 12% plus sau minus. Bateria trebuie să aibă o capacitate suficientă şi să fie astfel concepută încât să-i permită, în cazul căderii fie a sursei principale de energie fie a sursei de energie de avarie, să alimenteze automat timp de cel puţin o jumătate de oră următoarele servicii, dacă ele depind în funcţionare de o sursă de energie electrică: .1 iluminatul prevăzut la paragrafele 5.4.6.1 şi 5.4.6.2. Pentru această fază de tranziţie, iluminatul de avarie cerut la încăperile de maşini şi spaţiile de locuit şi de serviciu poate fi asigurat de lămpi individuale cu acumulatori, instalate staţionar şi care se încarcă şi funcţionează automat; .2 întregul echipament esenţial de comunicaţii interioare cerut la paragrafele 5.4.6.4.1 şi 5.4.6.4.2; şi .3 funcţionarea intermitentă a serviciilor menţionate la paragrafele 5.4.6.4.3 şi 5.4.6.4.4, numai dacă, în cazul serviciilor menţionate la paragrafele 5.4.10.2 şi 5.4.10.3, aceste servicii nu dispun de o alimentare independentă de la o baterie de acumulatori care este situată corespunzător astfel încât să poată fi folosită în caz de situaţie critică şi care este suficientă pentru perioada indicată. 5.4.11. Tabloul de distribuţie de avarie trebuie instalat cât mai aproape posibil de sursa de energie de avarie şi, când sursa de energie de avarie este un generator, tabloul de distribuţie de avarie trebuie să fie situat, de preferinţă, în aceeaşi încăpere. 5.4.12. Nici o baterie de acumulatori, instalată pentru a respecta prevederile referitoare la sursa de energie de avarie sau tranzitorie, nu trebuie amplasată în aceeaşi încăpere cu tabloul de distribuţie de avarie, cu excepţia cazului când s-au luat măsuri corespunzătoare aprobate de Administraţie pentru evacuarea gazelor degajate de aceste baterii. Pe tabloul principal de distribuţie sau în postul de comandă a maşinilor se va instala într-un loc adecvat un avertizor care să semnaleze dacă bateriile menţionate la paragraful 5.4.9 sau la paragraful 5.4.10, care alcătuiesc fie sursa de energie de avarie fie sursa tranzitorie de energie, sunt în descărcare. 5.4.13. În condiţii normale de funcţionare, alimentarea tabloului de distribuţie de avarie trebuie să se facă de la tabloul principal de distribuţie printr-un cablu de interconectare care trebuie să fie protejat în mod adecvat contra suprasarcinilor şi scurtcircuitelor la nivelul tabloului principal de distribuţie. Instalaţia tabloului de distribuţie de avarie trebuie să fie astfel încât cablul de interconectare să fie decuplat automat de tabloul de distribuţie de avarie în cazul căderii sursei principale de energie. Când sistemul este conceput în aşa fel încât să permită alimentarea inversă, cablul de interconectare trebuie, de asemenea, să fie protejat cel puţin la scurtcircuit în tabloul de distribuţie de avarie. 5.4.14. Pentru a se asigura că alimentarea de avarie va fi rapid disponibilă, se vor lua măsuri, de fiecare dată când este necesar, pentru a deconecta automat din tabloul de distribuţie de avarie circuitele altele decât cele de avarie în aşa fel încât energia să fie automat furnizată circuitelor de avarie. 5.4.15. Generatorul de avarie şi motorul său de antrenare precum şi orice baterie de acumulatoare de avarie trebuie să fie proiectate în aşa fel încât să poată funcţiona la sarcina maximă nominală când unitatea este în poziţie verticală şi când are o înclinare mai mică sau egală cu unghiul maxim de bandare în stare intactă şi după avarie, aşa cum este determinat în conformitate cu prevederile din capitolul 3. Totuşi, în nici un caz nu se cere ca ele să funcţioneze când unitatea are o înclinare mai mare de: .1 25° în oricare direcţie, pentru unităţile stabilizate prin coloane; .2 15° în oricare direcţie, pentru unităţile autoridicătoare; şi .3 22,5° în raport cu axa longitudinală şi/sau când este înclinată cu 10° în raport cu axa transversală, pentru unităţile de suprafaţă. 5.4.16. Se vor lua măsuri pentru asigurarea verificării periodice a funcţionării tuturor instalaţiilor de avarie. O astfel de verificare trebuie să includă şi verificarea surselor tranzitorii şi a echipamentelor de pornire automată. 5.5. Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie 5.5.1. Generatoarele de avarie trebuie să poată fi pornite uşor la rece, la o temperatura de 0° C. Dacă acest lucru este imposibil sau dacă se aşteaptă temperaturi mai coborâte, se va acorda o atenţie deosebită instalării şi întreţinerii echipamentelor de încălzire, acceptate de către Administraţie, astfel încât să se asigure o pornire rapidă. 5.5.2. Fiecare generator de avarie conceput să pornească automat trebuie să fie prevăzut cu echipamente de pornire pe care Administraţia le consideră ca fiind acceptabile şi care au suficientă energie acumulată pentru cel puţin trei porniri consecutive. O a doua sursă de energie de rezervă trebuie prevăzută pentru alte trei porniri suplimentare în timp de 30 minute, exceptând cazul în care se poate face proba eficacităţii unui dispozitiv de pornire manuală. 5.5.3. Se vor lua măsuri pentru menţinerea continuă a energiei acumulate la nivelul cerut. 5.5.4 Instalaţiile electrice şi hidraulice de pornire trebuie să fie alimentate permanent de la tabloul de distribuţie de avarie. 5.5.5. Instalaţia de pornire cu aer comprimat poate fi menţinută în sarcină de către buteliile de aer comprimat principale şi auxiliare, prin intermediul unei valvule cu reţinere adecvată sau printr- un compresor de aer de avarie alimentat de la tabloul de distribuţie de avarie. 5.5.6. Toate aceste echipamente de pornire, de reîncărcare şi de acumulare a energiei trebuie să fie amplasate în încăperea generatorului de avarie; ele nu pot fi utilizate în alte scopuri decât funcţionarea grupului generator de avarie. Această cerinţă nu interzice alimentarea buteliilor de aer comprimat ale grupului generator de avarie de la circuitele de aer comprimat principale sau auxiliare prin intermediul unei valvule cu reţinere instalată în încăperea generatorului de avarie. 5.5.7. Când pornirea automată nu este cerută de prezentele prevederi şi când se poate proba eficacitatea pornirii manuale, aceasta din urmă este permisă; dispozitive de pornire manuală pot fi manivelele, demaroarele inerţiale, acumulatoarele hidraulice manuale sau cartuşele explozive. 5.5.8. Când pornirea manuală nu este posibilă în practică, trebuie satisfăcute cerinţele paragrafelor de la 5.5.2 până la 5.5.6, cu excepţia startului care poate fi comandat manual. 5.6. Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică 5.6.1. Toate părţile metalice expuse ale maşinilor sau echipamentului electric care nu sunt destinate să fie sub tensiune, dar care sunt susceptibile să devină ca urmare a unui defect, trebuie puse la masă (împământate) în afară de cazul în care maşinile şi echipamentul sunt: .1 alimentate cu o tensiune care nu depăşeşte 55V curent continuu sau 55V în valoare eficace între conductori; pentru obţinerea acestei tensiuni nu trebuie folosite autotransformatoare; ori .2 alimentate cu o tensiune care nu depăşeşte 250V prin transformatoare de siguranţă şi izolare care nu alimentează decât un singur consumator; ori .3 construite conform principiului dublei izolaţii. 5.6.2. Administraţia poate cere măsuri de precauţie suplimentare pentru echipamentul electric portabil, destinat să fie utilizat în spaţii închise sau foarte umede, unde pot exista riscuri specifice datorate creşterii conductibilităţii. 5.6.3. Toate aparatele electrice trebuie să fie construite şi montate astfel încât să nu producă vătămări corporale personalului în timpul manipulării sau prin atingere în condiţii normale de folosire. 5.6.4. Se vor lua măsuri ca maşinile instalate permanent, structurile metalice ale turlei de foraj, catargele şi punţile pentru elicoptere să fie efectiv împământate, dacă aceasta nu este realizată din construcţie. 5.6.5. Tablourile de distribuţie trebuie să fie instalate astfel încât să ofere, în caz de nevoie, un acces uşor la aparate şi echipamente pentru a reduce la minimum riscurile la care este expus personalul. Părţile laterale, spatele şi, dacă e cazul, partea frontală a acestor tablouri, trebuie să fie protejate corespunzător. Piesele sub tensiune, expuse, a căror tensiune în raport cu masa (împământarea) depăşeşte o tensiune care trebuie să fie precizată de Administraţie, nu trebuie să fie instalate pe partea frontală a acestor tablouri. Dacă este necesar, se vor pune covoare sau grătare izolatoare în faţă şi în spate. 5.6.6. Nu se vor instala reţele de distribuţie cu retur prin corpul unităţii, dar aceasta nu exclude instalarea în condiţii aprobate de Administraţie a următoarelor echipamente: .1 sisteme de protecţie catodică cu curent impus; .2 sisteme limitate şi împământate local (de exemplu, sisteme de pornire a motoarelor); .3 sisteme de sudare limitate şi împământate local; când Administraţia este convinsă că echipotenţialitatea structurii este asigurată în măsură satisfăcătoare, instalaţiile de sudare cu retur prin corp pot fi instalate fără această restricţie; şi .4 echipamente de control a gradului de izolare cu condiţia ca intensitatea curentului să nu depăşească 3 mA în cele mai defavorabile condiţii. 5.6.7. Când se utilizează o reţea de distribuţie primară sau secundară fără împământare, pentru energie, încălzire sau iluminat, se va prevedea un dispozitiv care să poată măsura în permanenţă gradul de izolare în raport cu masa şi să dea o alertă sonoră sau vizuală când gradul de izolare este anormal de scăzut. 5.6.8. În afară unor circumstanţe excepţionale aprobate de Administraţie, toate armăturile şi tresele metalice ale cablurilor trebuie să fie continue (din punct de vedere electric) şi împământate (la structură). 5.6.9. Toate cablurile şi cablajele electrice exterioare echipamentelor trebuie să fie cel puţin de un tip cu întârziere a flăcării şi trebuie să fie instalate astfel încât să nu li se afecteze proprietăţile lor iniţiale de întârziere a propagării flăcării*19) Administraţia poate autoriza folosirea unor tipuri speciale de cabluri, cum ar fi cablurile pentru radiofrecvenţă care nu îndeplinesc cerinţele precedente, când aceasta este necesară în unele cazuri particulare.────────── *19) Se face referire la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică privind proprietăţile de întârziere a flăcării a cablurilor torsadate şi caracteristicile cablurilor rezistente la foc.────────── 5.6.10. Cablurile şi cablajele care deservesc sursa de energie principală sau de avarie, iluminatul, comunicaţiile interioare sau semnalizările nu trebuie, în măsura posibilului, să traverseze bucătăriile, încăperile de maşini de categoria A şi şahturile lor, nici alte zone cu risc ridicat de incendiu. Cablurile de conectare a pompelor de incendiu la tabloul de distribuţie de avarie vor fi de un tip rezistent la foc dacă ele traversează zone cu risc ridicat de incendiu. Când aceasta este posibilă, toate aceste cabluri trebuie să fie instalate astfel încât să nu devină inutilizabile prin încălzirea pereţilor datorită unui incendiu în spaţiul adiacent*19).────────── *19) Se face referire la recomandările publicate de Comisia Internaţională de Electrotehnică privind proprietăţile de întârziere a flăcării a cablurilor torsadate şi caracteristicile cablurilor rezistente la foc.────────── 5.6.11. Cablurile şi cablajele trebuie pozate în aşa fel încât să se evite uzarea lor prin frecare sau orice altă deteriorare. 5.6.12. Extremităţile şi joncţiunile tuturor conductorilor trebuie să fie realizate astfel încât să conserve proprietăţile iniţiale ale cablului din punct de vedere electric, mecanic, al nepropagării flăcării şi, dacă este necesar, proprietăţile de rezistenţă la foc. 5.6.13. Fiecare circuit separat trebuie să fie protejat contra scurtcircuitelor şi contra suprasarcinilor, cu excepţia situaţiilor permise în secţiunea 7.6 sau în cazul în care Administraţia poate permite în mod excepţional altfel. 5.6.14. Calibrul sau reglajul corespunzător al dispozitivului de protecţie la suprasarcină pentru fiecare circuit trebuie să fie indicat în mod permanent în amplasamentul dispozitivului de protecţie. 5.6.15. Aparatele de iluminat trebuie dispuse în aşa fel încât să se evite o creştere a temperaturii care poate deteriora cablurile şi cablajul şi să împiedice ca materialele din apropiere să se încălzească în mod exagerat. 5.6.16. Bateriile de acumulatori trebuie să fie adăpostite în mod corespunzător, iar încăperile destinate în principal să le conţină trebuie să fie construite corect şi ventilate în mod eficient. 5.6.17. Instalarea echipamentului electric şi a altora care pot constitui sursă de aprindere a vaporilor inflamabili nu trebuie autorizată în aceste încăperi, cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 5.6.19. 5.6.18. Bateriile de acumulatori, cu excepţia bateriilor de lămpi de iluminat autonome funcţionând pe baterie, nu trebuie instalate în cabine sau dormitoare. Administraţia poate acorda derogări de la sau poate accepta dispoziţii echivalente la prezenta cerinţă când sunt instalate baterii închise ermetic. 5.6.19. În magaziile de pituri, spaţiile de depozitare a acetilenei şi spaţiile analoage, unde este posibil să se acumuleze amestecuri inflamabile, precum şi în toate încăperile destinate în principal să conţină baterii de acumulatori, nu trebuie instalat nici un echipament electric în afară de cazul în care Administraţia consideră că acest echipament: .1 este indispensabil în procesul exploatării; .2 este de un tip care nu va aprinde amestecul considerat; .3 este de un tip corespunzător pentru spaţiul considerat; şi .4 este de un tip certificat în mod corespunzător pentru folosirea în deplină siguranţă într-o atmosferă conţinând vapori sau gaze susceptibile să se acumuleze. 5.6.20. Aparatura şi cablurile electrice trebuie, când acest lucru este posibil, să fie excluse din toate încăperile unde sunt depozitate materiale şi obiecte explozive. Când este necesar iluminatul, acesta trebuie să provină din exterior prin pereţii încăperii. Dacă nu este posibilă excluderea echipamentului electric dintr-o astfel de încăpere, acest echipament trebuie conceput şi utilizat astfel încât să se reducă la minimum pericolele de incendiu sau de explozie. 5.6.21. Acolo unde lichidele se pot deversa sau se pot răspândi accidental peste un pupitru de comandă sau alarmă electrică sau într-o incintă electrică analoagă esenţială pentru siguranţa unităţii, acest echipament trebuie prevăzut cu o protecţie adecvată împotriva pătrunderii lichidelor*20).────────── *20) Se face referire la publicaţia IEC 529:1976 - Gradele de protecţie oferite de încapsulări (Codul IP). Alte aranjamente pentru încapsularea componentelor electrice pot fi instalate cu condiţia ca Administraţia să considere că este realizată o protecţie echivalentă.────────── 5.7. Alarme şi comunicaţii interioare 5.7.1. Alarmele şi indicatorii trebuie să fie instalaţi în conformitate cu recomandările Organizaţiei*21).────────── *21) Se face referire la Codul din 2009 privind alertele şi indicatorii, adoptat de Organizaţie prin rezoluţia A.1021(26).────────── 5.7.2. Fiecare unitate trebuie să fie prevăzută cu o instalaţie de alarmă generală, instalată astfel încât să fie clar perceptibilă în toate părţile în mod normal accesibile ale unităţii, inclusiv punţile deschise. Posturile de comandă pentru activarea alarmei trebuie să fie instalate în conformitate cu cerinţele Administraţiei. Semnalele utilizate trebuie să se limiteze la: situaţie de urgenţă generală, gaz toxic (hidrogen sulfurat), gaz combustibil, alarmă de incendiu şi semnale de abandon unitate. Aceste semnale trebuie să fie descrise în rolul de apel şi manualul de exploatare. 5.7.3. Trebuie să fie prevăzută un sistem de comunicaţie prin difuzoare. Sistemul trebuie să fie auzit în mod clar în toate spaţiile care sunt în mod normal accesibile personalului în timpul operaţiunilor de rutină. Trebuie să fie posibil să se facă anunţuri din următoarele locaţii (dacă sunt prevăzute): centrul de răspuns pentru situaţii de urgenţă, puntea de navigaţie, postul de comandă maşini, postul de comandă a balastului, postul de comandă a ridicării şi dintr-un loc situat în apropierea consolei de foraj. 5.7.4. Semnalele emise prin instalaţia de alarmă generală trebuie să fie completate de instrucţiuni date prin sistemul de comunicaţie prin difuzoare. 5.7.5. Mijloacele de comunicare internă trebuie să fie disponibile pentru transferul de informaţii între toate spaţiile în care ar putea fi necesar să se acţioneze în cazul unei situaţii de urgenţă. 5.7.6. Semnalele sonore în zonele cu zgomot ridicat trebuie să fie completate cu semnale vizuale. Mijloacele de comunicare internă trebuie să fie disponibile pentru transferul de informaţii între toate spaţiile în care ar putea fi necesar să se acţioneze în cazul unei situaţii de urgenţă. CAP. 6 INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE ÎN ZONELE PERICULOASE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 6.1. Zone*22)────────── *22) Se face referire la standardul IEC 60079-10: 2002 Aparate electrice pentru atmosfere gazoase explozive - Partea 10: Clasificarea zonelor potenţial periculoase.────────── Zonele potenţial periculoase sunt împărţite astfel: Zona 0: Zona în care concentraţii inflamabile de gaze sau vapori inflamabili sunt prezente în permanenţă sau pe perioade îndelungate. Zona 1: Zona în care concentraţii inflamabile de gaze sau vapori inflamabili pot apare în cursul exploatării normale. Zona 2: Zona în care este puţin probabil să apară concentraţii inflamabile de gaze sau vapori inflamabili sau dacă apare un astfel de amestec, va exista numai pentru scurt timp. 6.2. Clasificarea zonelor potenţial periculoase*23)────────── *23) În acest capitol, identificarea şi extinderea zonelor potenţial periculoase s-a făcut luând în considerare practica obişnuită.────────── 6.2.1. Din punct de vedere al instalaţiilor de maşini şi al instalaţiilor electrice, zonele potenţial periculoase sunt clasificate aşa cum este prevăzut în paragrafele de la 6.2.2 până la 6.2.4. Zonele potenţial periculoase care nu sunt menţionate în prezenta secţiune (cum ar fi, însă fără ca această listă să fie exhaustivă, zonele pentru echipamentul de probare a sondei, zonele de depozitare a combustibilului pentru elicoptere, zonele de depozitare a buteliilor cu acetilenă, încăperile bateriilor, magaziile pentru vopsele şi orificiile de evacuare a gazelor sau vaporilor inflamabili şi orificiile de evacuare ale conductei diverter trebuie clasificate în conformitate cu secţiunea 6.1. 6.2.2. Zone potenţial periculoase 0 Spaţiile interioare ale tancurilor închise şi ale tubulaturilor destinate să conţină noroi activ de foraj care nu este degazificat, petrol al cărui punct de aprindere în creuzet închis este inferior 60°C sau gaze şi vapori inflamabili, precum şi petrolul şi gazele extrase în care un amestec de petrol/gaze/aer este prezent în permanenţă sau pe perioade lungi de timp. 6.2.3. Zone potenţial periculoase 1 .1 Spaţii închise conţinând orice parte din instalaţia de circulaţie a noroiului de foraj care are o deschidere în aceste încăperi şi care se găseşte între sondă şi orificiul final de evacuare al instalaţiei de degazificare. .2 Spaţii închise sau amplasamente semiînchise care se găsesc sub podul sondei şi conţin o sursă posibilă de scăpări cum ar fi partea superioară a unui racord de clopot. .3 Amplasamente exterioare care se găsesc sub podul sondei şi într-o zonă situată la mai puţin de 1,5 m faţă de o sursă posibilă de scăpări cum ar fi partea superioară a unui racord de clopot. .4 Spaţii închise care se găsesc pe podul sondei şi care nu sunt separate de spaţiile menţionate la paragraful 6.2.3.2 printr-o punte solidă. .5 În amplasamente exterioare sau semiînchise, cu excepţia celor prevăzute în paragraful 6.2.3.2, zona situată la mai puţin de 1,5 metri de limitele oricărei deschideri spre un echipament care este parte a instalaţiei de circulaţie a noroiului de foraj menţionată la paragraful 6.2.3.1, oricăror orificii de ventilaţie a spaţiilor din zona 1 sau oricărui acces în spaţiile din zona 1. .6 Puţuri, canale sau construcţii similare, situate în amplasamente care altfel ar putea fi clasate în zona 2 dar care sunt dispuse astfel încât gazele nu se pot dispersa. 6.2.4. Zone potenţial periculoase 2 .1 Spaţii închise conţinând porţiunile deschise ale instalaţiei de circulaţie a noroiului de foraj dintre orificiul final de evacuare al instalaţiei de degazificare şi racordul de aspiraţie a pompei de noroi de foraj la haba de evacuare noroi. .2 Amplasamente exterioare situate în interiorul limitelor turlei de foraj până la o înălţime de 3m deasupra podului sondei. .3 Amplasamente semiînchise aflate sub podul sondei şi adiacent acestuia, în limitele turlei de foraj sau ale oricărei incinte în interiorul căreia sunt susceptibile acumulări de gaze. .4 Amplasamente exterioare care se găsesc sub podul sondei, pe o rază de 1,5 m dincolo de zona 1 specificată la paragraful 6.2.3.3. .5 Zonele ce se extind la 1,5 m dincolo de zona 1 menţionată la paragraful 6.2.3.5 şi dincolo de amplasamentele semiînchise menţionate la paragraful 6.2.3.2. .6 Zonele exterioare situate pe o rază de 1,5 m faţă de limitele oricărui orificiu de ventilaţie dintr-un spaţiu din zona 2 sau faţă de oricare acces într-un astfel de spaţiu. .7 Turlele de foraj semiînchise până la limita superioară a structurii sale închise deasupra podului sondei sau până la o înălţime de 3 m deasupra podului sondei, oricare dintre aceste înălţimi este mai mare. .8 Sasuri (ecluze) dintre o zonă 1 şi un spaţiu fără pericol de explozie. 6.3. Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie care influenţează extinderea zonelor potenţial periculoase 6.3.1. Cu excepţia cazurilor justificate de motive de exploatare, uşile de acces sau alte deschideri nu trebuie să fie prevăzute între un spaţiu care nu este potenţial periculos şi o zonă potenţial periculoasă sau între un spaţiu din zona 2 şi un spaţiu din zona 1. Când sunt prevăzute astfel de uşi de acces sau alte deschideri, orice spaţiu închis la care nu se face referire în paragrafele 6.2.3 ori 6.2.4 şi care comunică direct cu oricare amplasament din zona 1 sau din zona 2 aparţine aceleiaşi categorii ca amplasamentul în chestiune, cu excepţia cazurilor următoare: .1 un spaţiu închis având acces direct spre oricare amplasament din zona 1 poate fi considerat ca aparţinând zonei 2 dacă: .1.1 accesul este prevăzut cu o uşă etanşă la gaze, cu autoînchidere, care se deschide înspre spaţiul zonei 2; .1.2 ventilaţia este astfel încât circulaţia aerului cu uşa deschisă se face dinspre spaţiul zonei 2 spre amplasamentul din zona 1; şi .1.3 orice diminuare a ventilaţiei declanşează o alarmă la un post de comandă cu cart permanent; .2 un spaţiu închis având acces direct spre oricare amplasament din zona 2 nu este considerat ca fiind potenţial periculos dacă: 2.1. accesul este prevăzut cu uşă cu autoînchidere, etanşă la gaze, care se deschide înspre zona care nu este potenţial periculoasă; 2.2. ventilaţia este astfel încât circulaţia aerului cu uşa deschisă se face dinspre spaţiul care nu este potenţial periculos spre amplasamentul din zona 2; şi 2.3. orice diminuare a ventilaţiei declanşează o alarmă la un post de comandă cu cart permanent; .3 un spaţiu închis având un acces direct spre oricare amplasament din zona 1 nu este considerat ca fiind potenţial periculos dacă: 3.1. accesul este prevăzut cu două uşi cu autoînchidere, etanşe la gaze, formând o ecluză(sas) de aer; 3.2 spaţiul este ventilat în suprapresiune în raport cu spaţiul potenţial periculos; şi 3.3. orice diminuare a suprapresiunii de ventilaţie declanşează o alarmă în postul de comandă cu cart permanent. Când Administraţia consideră că instalaţiile de ventilaţie ale încăperii, care se intenţionează să fie sigură, sunt suficiente pentru a împiedica orice pătrundere de gaz dinspre amplasamentul din zona 1, atunci cele două uşi cu autoînchidere care constituie ecluza (sasul) de aer pot fi înlocuite printr-o singură uşă etanşă la gaze, cu autoînchidere, care se deschide spre spaţiul fără pericol şi care nu are dispozitiv de reţinere. 6.3.2. Instalaţiile cu tubulaturi trebuie proiectate astfel încât să împiedice comunicaţiile directe între zonele potenţial periculoase de diferite categorii precum şi între spaţiile potenţial periculoase şi cele care nu sunt potenţial periculoase. 6.3.3. Dispozitivele de reţinere nu trebuie să fie utilizate pe uşile etanşe la gaze, cu autoînchidere, care delimitează zone potenţial periculoase. 6.4. Ventilaţia spaţiilor potenţial periculoase 6.4.1. Spaţiile închise potenţial periculoase trebuie să fie ventilate în mod adecvat. Spaţiile de procesare a noroiului de foraj, închise şi potenţial periculoase, trebuie să fie ventilate cu o rată minimă de 12 schimburi de aer pe oră. Când ventilaţia se face cu mijloace mecanice, ea trebuie să fie astfel încât spaţiile închise potenţial periculoase să fie menţinute la o presiune inferioară celei din spaţiile sau zonele mai puţin potenţial periculoase, iar spaţiile închise care nu sunt potenţial periculoase să fie menţinute la o presiune superioară în raport cu spaţiile adiacente potenţial periculoase. 6.4.2. Toate admisiile de aer ale spaţiilor închise potenţial periculoase trebuie să fie în zone care nu sunt potenţial periculoase. 6.4.3. Fiecare ieşire de aer trebuie amplasată într-o zonă exterioară care, în absenţa acestor ieşiri, ar avea un potenţial de pericol egal sau mai redus decât cel al spaţiului ventilat. 6.4.4. Acolo unde conducta de ventilaţie trece printr-o zonă cu pericol mai mare, conducta de ventilaţie trebuie să fie menţinută la o presiune superioară în raport cu această zonă; acolo unde conducta de ventilaţie trece printr-o zonă cu pericol mai redus, conducta de ventilaţie trebuie să fie menţinută la o presiune inferioară în raport cu această zonă. 6.4.5. Instalaţiile de ventilaţie pentru spaţiile potenţial periculoase trebuie să fie independente de cele pentru spaţiile care nu sunt potenţial periculoase. 6.5. Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj 6.5.1. Ţinând seama de condiţiile excepţionale în care pericolul de explozie se poate extinde dincolo de zonele menţionate mai sus, trebuie să fie prevăzute dotări speciale care să înlesnească decuplarea sau oprirea selectivă a următoarelor: .1 instalaţia de ventilaţie, cu excepţia ventilatoarelor necesare furnizării aerului de combustie pentru maşinile de antrenare a generatoarelor electrice; .2 maşinile de antrenare a generatoarelor principale, inclusiv instalaţia lor de ventilaţie; .3 maşinile de antrenare a generatoarelor de avarie. 6.5.2. În cazul unităţilor care utilizează sisteme de poziţionare dinamică ca singurul mijloc de menţinere a poziţiei, se poate acorda o atenţie specială decuplării sau opririi selective a maşinilor şi echipamentelor care asigură funcţionarea sistemului de poziţionare dinamică, cu scopul de a păstra integritatea puţurilor de foraj. 6.5.3. Decuplarea sau oprirea trebuie să se poată face din cel puţin două amplasamente strategice dintre care unul trebuie să fie situat în afară zonelor potenţial periculoase. 6.5.4. Sistemele de oprire prevăzute în conformitate cu paragraful 6.5.1 trebuie să fie proiectate în aşa fel încât riscul de oprire involuntară datorat unei defecţiuni într-un sistem de oprire, precum şi riscul de declanşare accidentală a unui sistem de oprire să fie reduse la minimum. 6.5.5. Echipamentul situat în alte spaţii decât cele închise şi care este capabil să funcţioneze după oprirea menţionată la paragraful 6.5.1 trebuie să poată fi instalat în amplasamente din zona 2. Trebuie să se demonstreze că, conform cerinţelor Administraţiei, un astfel de echipament situat în spaţii închise este corespunzător utilizării prevăzute. Cel puţin serviciile de mai jos trebuie să poată funcţiona după o oprire de avarie: .1 iluminatul de avarie conform paragrafelor de la 5.4.6.1.1 la 5.4.6.1.4 timp de o jumătate de oră; .2 sistemul de comandă al prevenitorului de erupţie; .3 instalaţia de alarmă generală; .4 sistemul de comunicaţie prin difuzoare; şi .5 instalaţiile de radiocomunicaţii alimentate de la baterii. 6.6. Instalaţii electrice în zonele potenţial periculoase 6.6.1. În zonele potenţial periculoase nu se vor utiliza decât echipamente şi cablaje electrice necesare exploatării. Nu se vor instala decât cabluri şi tipuri de echipamente descrise în prezentul capitol. Alegerea şi instalarea echipamentelor şi cablurilor în zonele potenţial periculoase trebuie să se facă în conformitate cu standardele internaţionale*24).────────── *24) Se face referire la următoarele recomandări publicate de către Comisia Internaţională de Electrotehnică: IEC 61892-1:2001 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 1: Cerinţe şi condiţii generale IEC 61892-2:2005 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 2: Proiectarea instalaţiei IEC 61892-3:2007 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 3: Echipamente IEC 61892-4:2007 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 4: Cabluri IEC 61892-5:2000 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 5: Unităţi mobile IEC 61892-6:2007 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 6: Instalaţii IEC 61892-7:2007 Unităţi mobile şi fixe de foraj marin - Instalaţii electrice - Partea 7: Zone potenţial periculoase.────────── 6.6.2. Atunci când se aleg aparatele electrice destinate utilizării în zone potenţial periculoase, trebuie să se ţină cont de următoarele: .1 zona în care aparatele urmează să fie utilizate; .2 sensibilitatea la aprindere a gazelor şi vaporilor care e posibil să fie prezenţi, exprimată printr-o grupă de gaze; şi .3 sensibilitatea la aprindere a gazelor şi vaporilor care e posibil să fie prezenţi, la contactul cu suprafeţele calde, exprimată printr-o clasă de temperatură. 6.6.3. Aparatele electrice utilizate în zone potenţial periculoase trebuie să fie fabricate, încercate, marcate şi instalate în conformitate cu standardele internaţionale*25) şi omologate de către un laborator de încercări independent, recunoscut de Administraţie. Echipamentul clasificat conform următoarelor clase de protecţie poate fi utilizat:────────── *25) Se face referire la următoarele recomandări publicate de către Comisia Internaţională de Electrotehnică: IEC 60079-4: 1975 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 4: Metodă de încercare pentru determinarea temperaturii de aprindere IEC 60079-4A: 1970 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 4: Metodă de încercare pentru determinarea temperaturii de aprindere - Primul supliment IEC 60079-10: 2002 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 10: Clasificarea zonelor potenţial periculoase. IEC/TR 60079-12: 1978 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 12: Clasificarea amestecurilor de gaze sau de vapori şi aer în funcţie de interstiţiul lor experimental maxim de siguranţă şi curenţii lor minimi de aprindere. IEC/TR 60079-13: 1982-01 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 13: Construcţia şi utilizarea încăperilor sau clădirilor protejate prin presurizare. IEC 60079-14: 2007-12 Atmosfere explozive - Partea 14: Proiectarea, selectarea şi construirea instalaţiilor electrice. IEC/TR 60079-16: 1990 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 16: Ventilarea artificială pentru protecţia camerelor pentru analizor (analizoare). IEC 60079-17: 2007 Atmosfere explozive - Partea 17: Inspecţia şi întreţinerea instalaţiilor electrice IEC 60079-19: 2006-10 Atmosfere explozive - Partea 19: Repararea, revizia şi recuperarea echipamentelor IEC/TR 60079-20: 1996 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 20: Informaţii pentru gazele şi vaporii inflamabili, în legătură cu utilizarea aparaturii electrice IEC 60079-25: 2003 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase - Partea 25: Sisteme de siguranţă intrinsecă IEC 60079-27: 2008 Atmosferă explozivă - Partea 27: Conceptul magistrală de câmp cu siguranţă intrinsecă (FISCO) IEC 60079-28: 2006 Atmosfere explozive - Partea 28: Protecţia echipamentului şi a sistemelor de transmisie care utilizează radiaţie optică IEC 60079-29-1: 2007 Atmosfere explozive - Partea 29-1: Detectoare de gaze - Cerinţe de performanţă ale detectoarelor de gaze inflamabile IEC 60079-29-2: 2007 Atmosfere explozive - Partea 29-2: Detectoare de gaze - Alegerea, instalarea, utilizarea şi întreţinerea detectoarelor de gaze inflamabile şi oxigen IEC 60079-30-1: 2007 Atmosfere explozive - Partea 30-1: Încălzirea traseelor cu rezistenţe electrice - Cerinţe generale şi de încercare IEC 60079-30-2: 2007 Atmosfere explozive - Partea 30-2: Încălzirea traseelor cu rezistenţe electrice - Ghid de aplicare pentru proiectare, instalare şi întreţinere.────────── Tabelul 6-1 - Tipul de protecţie electrică
┌───────────┬─────────────────────────────────────┐
│ Tipul │ Metoda de protecţie │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ ia şi ib │Siguranţă intrinsecă │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ d │Capsulare antideflagrantă │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ e │Siguranţă mărită │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ m │Încapsulare │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ n │Neincendiar │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ o │Imersiune în ulei │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ p │Capsulare presurizată │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ q │Umplere cu pulberi │
├───────────┼─────────────────────────────────────┤
│ s │Special*26) │
│ │ │
└───────────┴─────────────────────────────────────┘
────────── *26) Echipament aprobat în mod special de o organizaţie recunoscută de Administraţie pentru a fi utilizat în această zonă.────────── 6.6.4. Tipurile de echipamente electrice permise trebuie să fie determinate în funcţie de clasificarea ca zonă potenţial periculoasă din punct de vedere electric a amplasamentului în care echipamentul urmează să fie instalat. Echipamentul permis este indicat cu "x" în tabelul 6-2. Utilizarea celor de tip "o" (imersiune în ulei) trebuie să fie limitată. Pentru aparatura portabilă, tipul de protecţie "o" nu trebuie să fie utilizat. Tabelul 6-2 - Tipul de aparatură electrică utilizată în zonele potenţial periculoase
┌────────────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┐
│ Tipul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ protecţie │ ia │ ib │ d │ e │ m │ n │ o │ p │ q │ s │
├────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ Zona 0 │ x │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ Zona 1 │ x │ x │ x │ x │ x │ │ x │ x │ x │ │
├────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│ Zona 2 │ x │ x │ x │ x │ x │ x │ x │ x │ x │ x │
└────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
6.6.5. Alegerea grupei pentru echipamentul electric trebuie să se facă după cum urmează: .1 Grupa II trebuie să fie aleasă pentru aparatele de tipurile "e", "m", "n", "o", "p", "q" şi "s" .2 Grupele IIA, IIB sau IIC trebuie să fie alese pentru tipurile "i", "d" şi unele aparate de tip "n", conform tabelului 6-3. Tabelul 6-3 - Relaţia dintre grupa gazelor/vaporilor şi grupa echipamentului permis
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│ Grupa gazelor/vaporilor │ Grupa echipamentului electric │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ IIC │ IIC │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ IIB │ IIB sau IIC │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│ IIA │ IIA, IIB sau IIC │
│ │ │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘
6.6.6. Aparatul electric trebuie să fie ales astfel încât temperatura lui maximă de suprafaţă să nu atingă valoarea temperaturii de aprindere a oricărui gaz/vapor care ar putea fi prezent în zonele potenţial periculoase în care este amplasat aparatul electric. Relaţia între clasa de temperatură a echipamentului, temperatura maximă de suprafaţă a echipamentului, temperatura de aprindere a gazului/vaporului este prezentată în tabelul 6-4. Tabelul 6-4 -Relaţia între clasa de temperatură, temperatura maximă de suprafaţă şi temperatura de aprindere
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Clasa de temperatură a │Temperatura maximă de │Temperatura de aprindere│
│ aparatului electric │suprafaţă a aparatului │a gazului/vaporului (°C)│
│ │electric (°C) │ │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T1 │ 450 │ >450 │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T2 │ 300 │ >300 │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T3 │ 200 │ >200 │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T4 │ 135 │ >135 │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T5 │ 100 │ >100 │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ T6 │ 85 │ >85 │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
6.6.7. Aparatura electrică situată într-un puţ de foraj potenţial periculos şi în zonele de procesare a noroiului de foraj trebuie să îndeplinească cel puţin prevederile aplicabile Grupei IIA şi clasei de temperatură T3. 6.6.8. Cablurile electrice trebuie să îndeplinească următoarele: .1 Numai cablurile asociate tipului de echipament "ia" trebuie să fie permise în zonele 0. .2 Cablurile cu manta termoplastică, cablurile cu manta termorigidă sau cablurile cu manta elastomerică trebuie să fie utilizate pentru cablajul fix din zonele 2. .3 Cablurile flexibile şi portabile, acolo unde sunt necesare, utilizate în zonele 1 şi zonele 2 trebuie să satisfacă cerinţele Administraţiei. .4 Cablurile fixe, instalate permanent, care trec prin zone potenţial periculoase de tip 1 trebuie să fie prevăzute cu acoperire, înveliş împletit sau manta conductoare pentru împământare. 6.7. Instalaţii de maşini în zonele potenţial periculoase 6.7.1. Echipamentul mecanic trebuie să fie limitat la minimum necesar pentru scopurile de exploatare. 6.7.2. Echipamentul mecanic şi maşinile care se găsesc în zonele potenţial periculoase trebuie să fie construite şi instalate în aşa fel încât să reducă pericolul de aprindere din cauza scânteilor rezultate în urma producerii electricităţii statice sau frecării dintre părţile mobile sau din cauza temperaturilor ridicate ale părţilor expuse provocate de gazele de eşapament sau alte emisii. 6.7.3. Instalarea de maşini cu combustie internă poate fi permisă în zonele potenţial periculoase 1 şi 2 dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente măsuri de precauţie contra riscului de aprindere periculoasă. 6.7.4. Instalarea de echipamente cu combustie poate fi permisă în zonele potenţial periculoase 2 dacă Administraţia consideră că au fost luate suficiente măsuri de precauţie contra riscului de aprindere periculoasă. CAP. 7 INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU UNITĂŢILE AUTOPROPULSATE 7.1. Generalităţi 7.1.1. Prevederile prezentului capitol se aplică unităţilor concepute pentru a se propulsa prin propriile lor mijloace, fără asistenţă exterioară şi nu sunt aplicabile unităţilor care sunt dotate numai cu mijloace necesare pentru fixare pe locaţie sau pentru facilitarea operaţiilor de remorcaj. Aceste prevederi sunt suplimentare celor din capitolele 4, 5 şi 6. 7.1.2. Trebuie să fie prevăzute mijloace prin care să se asigure sau să se restabilească funcţionarea normală a maşinilor de propulsie chiar şi în cazul în care unul din echipamentele auxiliare esenţiale devine neoperant. O atenţie specială trebuie să fie acordată proastei funcţionări a următoarelor echipamentelor: .1 grupul generator care serveşte ca sursă principală de energie electrică; .2 sursele de alimentare cu aburi; .3 echipamentele de alimentare cu apă a căldărilor; .4 echipamentele de alimentare cu combustibil lichid a căldărilor sau a motoarelor; .5 sursele de ulei de ungere sub presiune; .6 sursele de apă sub presiune; .7 pompa de condens şi echipamentele de menţinere a vacuumului în condensatoare; .8 alimentarea mecanică cu aer a căldărilor; .9 compresorul şi butelia de aer utilizate pentru pornire sau comenzi; şi .10 echipamentele hidraulice, pneumatice şi electrice de comandă a maşinii principale de propulsie, inclusiv elicele cu pas reglabil. Totuşi, Administraţia poate, ţinând cont de consideraţii generale de siguranţă, să permită o reducere parţială a capacităţii de propulsie în raport cu funcţionarea normală. 7.1.3. Maşina principală de propulsie şi toate echipamentele auxiliare esenţiale pentru propulsia şi siguranţa unităţii trebuie să poată funcţiona, aşa cum au fost instalate la bord, în condiţiile statice prevăzute la paragraful 4.1.4 şi în condiţiile dinamice următoare: .1 pentru unităţile stabilizate prin coloane, un unghi de înclinare de 22,5° în orice direcţie; .2 pentru unităţile autoridicătoare, un unghi de înclinare de 15° în orice direcţie; .3 pentru unităţile de suprafaţă, un unghi de ruliu de 22,5° şi, simultan, un tangaj prova sau pupa de 7,5°. Administraţia poate autoriza o modificare a acestor unghiuri ţinând cont de tipul, dimensiunea şi condiţiile de funcţionare ale unităţii. 7.1.4. Trebuie acordată o atenţie deosebită proiectării, construcţiei şi instalării maşinilor de propulsie astfel încât vibraţiile lor, de orice mod, să nu producă solicitări excesive în aceste maşini în condiţii normale de funcţionare. 7.2. Marşul înapoi 7.2.1. Energia la marş înapoi trebuie să fie suficientă ca să asigure un control adecvat al unităţii în toate circumstanţele normale. 7.2.2. Trebuie probat că instalaţia de propulsie permite inversarea sensului împingerii elicei într- un interval de timp convenabil şi în aşa fel încât să oprească unitatea pe o distanţă rezonabilă, când aceasta este în deplasare cu viteza maximă de serviciu la marş înainte. 7.2.3. Timpii de oprire, traiectoriile unităţii şi distanţele înregistrate la probe împreună cu rezultatele probelor pentru determinarea capacităţii unităţii cu mai multe elice, de a naviga şi de a face manevre când una sau mai multe elice sunt scoase din funcţiune, trebuie să fie disponibile la bord pentru a fi utilizate de comandantul navei sau de personalul desemnat pentru aceasta*27).────────── *27) Se face referire la Recomandarea privind prevederea şi expunerea la bordul navelor a informaţiilor privind manevrele, adoptată de Organizaţie prin Rezoluţia A.601(15).────────── 7.2.4. Când unitatea este echipată cu mijloace suplimentare pentru manevrare sau oprire, acestea trebuie supuse la probe şi se vor consemna rezultatele încercărilor aşa cum este indicat în paragrafele 7.2.2 şi 7.2.3. 7.3. Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor 7.3.1. Căldările acvatubulare care deservesc maşinile de propulsie cu turbine trebuie echipate cu o alarmă de nivel maxim de apă. 7.3.2. Toate sistemele de generare a aburului care asigură serviciile esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie să fie prevăzute cu cel puţin două instalaţii de alimentare cu apă, independente, cuprinzând fiecare o pompă de alimentare; totuşi, se poate admite ca să existe o singură intrare în colectorul de aburi. Trebuie prevăzute mijloace care să prevină suprapresiunile în orice punct al instalaţiilor. 7.4. Comenzi maşini 7.4.1. Maşinile principale şi auxiliare esenţiale pentru propulsia unităţii trebuie să fie prevăzute cu mijloace eficace pentru funcţionare şi comandă. Toate sistemele de comandă esenţiale pentru propulsia, controlul şi siguranţa unităţii trebuie să fie independente sau proiectate astfel încât defectarea unui sistem să nu afecteze funcţionarea altui sistem. Pe puntea de navigaţie trebuie prevăzut un indicator de pas pentru elicele cu pas reglabil. 7.4.2. Când maşinile de propulsie sunt comandate de pe puntea de navigaţie şi încăperile de maşini sunt cu personal permanent de supraveghere, trebuie să se aplice următoarele: .1 în toate condiţiile de navigaţie, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie viteza, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei; .2 comanda de la distanţă trebuie să se facă, pentru fiecare elice independentă, cu un dispozitiv de comandă conceput şi construit în aşa fel încât acţionarea lui să nu necesite acordarea unei atenţii deosebite detaliilor de funcţionare a maşinii. Când mai multe elice sunt concepute să funcţioneze simultan, ele pot fi comandate printr-un singur dispozitiv de comandă; .3 maşina principală de propulsie trebuie să fie prevăzută cu un dispozitiv de oprire în caz de urgenţă, situat pe puntea de navigaţie şi independent faţă de sistemul de comandă de pe puntea de navigaţie; .4 comenzile transmise de pe puntea de navigaţie către maşina de propulsie trebuie să fie semnalate, după caz, în postul principal de comandă a maşinilor sau pe platforma de manevră; .5 comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să fie posibilă numai dintr- un singur post odată; instalarea de echipamente de comandă interconectate este autorizată în interiorul aceluiaşi post. Fiecare post trebuie să fie prevăzut cu un echipament care să indice postul care comandă maşina de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperile de maşini trebuie să fie posibil numai din încăperea de maşini sau din încăperea de comandă a maşinilor; .6 trebuie să fie posibilă comanda locală a maşinilor de propulsie, chiar şi în cazul defectării unei părţi oarecare a sistemului de comandă la distanţă; .7 echipamentul de comandă la distanţă trebuie să fie proiectat în aşa fel încât în caz de defectare să dea o alarmă, iar turaţia şi sensul împingerii existente înaintea acestei defectări să se menţină până în momentul în care comanda locală intră în acţiune, exceptând cazul în care Administraţia consideră că acest lucru este imposibil de pus în practică; .8 pe puntea de navigaţie trebuie să fie prevăzute aparate care să indice: 8.1. turaţia şi sensul de rotaţie al elicei, în cazul elicelor cu pas fix; 8.2. turaţia şi pasul elicei, în cazul elicelor cu pas reglabil; .9 pe puntea de navigaţie şi în încăperea de maşini trebuie să fie prevăzută o alarmă care să indice presiunea joasă a aerului de pornire stabilită la un nivel care să permită încă efectuarea operaţiunile de pornire a motorului principal. Dacă sistemul de comandă de la distanţă a motorului de propulsie este conceput pentru pornirea automată, numărul tentativelor consecutive ratate de pornire automată trebuie limitat pentru a menţine un nivel suficient al presiunii aerului necesar pornirii locale a motorului; şi .10 sistemele de automatizare trebuie să fie proiectate astfel încât un semnal de avertizare privind încetinirea sau oprirea inevitabilă sau iminentă a sistemului de propulsie să fie dat din timp ofiţerului de cart pentru a-i permite acestuia să evalueze condiţiile de navigaţie în caz de urgenţă. În particular, sistemele trebuie să aibă funcţia de control, monitorizare, raportare, alertare şi trebuie, din considerente de siguranţă, să poată încetini sau opri propulsia oferind în acelaşi timp ofiţerului de cart posibilitatea de a interveni manual, cu excepţia cazurilor în care intervenţia manuală ar avea ca efect defectarea totală a motorului şi/sau echipamentului de propulsie într-un timp foarte scurt, de exemplu în caz de supraviteză. 7.4.3. Când maşina principală de propulsie şi maşinile asociate, inclusiv sursele principale de alimentare cu energie electrică, prezintă diferite grade de comandă automată sau de la distanţă şi sunt supravegheate în permanenţă de personal dintr-un post de comandă, acest post de comandă trebuie proiectat, echipat şi instalat în aşa fel încât exploatarea maşinii să fie aşa de sigură şi eficace ca şi cum ar fi sub supraveghere directă; în acest scop se aplică în mod corespunzător secţiunile de la 8.3 până la 8.6. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită protecţiei contra incendiului şi inundării. 7.5. Instalaţia de guvernare 7.5.1. Exceptând cerinţele paragrafului 7.5.18, unităţile trebuie să fie echipate cu o instalaţie de guvernare principală şi o instalaţie de guvernare auxiliară acceptate de către Administraţie. Instalaţia de guvernare principală şi instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie dispuse în aşa fel încât o defecţiune a uneia dintre ele să nu o facă pe cealaltă inutilizabilă, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi posibil în practică. 7.5.2. Instalaţia de guvernare principală trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă pentru a permite guvernarea unităţii la viteza maximă de serviciu şi acest lucru trebuie să fie demonstrat la probe. Instalaţia de guvernare principală şi axul cârmei trebuie să fie proiectate în aşa fel încât să nu fie deteriorate la viteza maximă de marş înapoi, totuşi această cerinţă de proiectare nu trebuie demonstrată prin probe efectuate la viteza maximă de marş înapoi şi la unghiul maxim de bandă a cârmei. 7.5.3. Când unitatea este la pescajul său maxim şi la marş înainte cu viteza maximă de serviciu, instalaţia de guvernare trebuie să poată manevra cârma din poziţia de 35° dintr-un bord la poziţia de 35° în celălalt bord. Timpul necesar pentru trecerea cârmei de la 35° dintr-un bord oarecare la 30° în celălalt bord nu trebuie să depăşească 28 s în aceleaşi condiţii. 7.5.4. Instalaţia de guvernare principală trebuie să fie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru respectarea prevederilor de la paragraful 7.5.3 şi în oricare caz în care Administraţia va solicita un ax de cârmă al cărui diametru la nivelul echei să fie mai mare de 120 mm. 7.5.5. Agregatul sau agregatele de forţă ale instalaţiei de guvernare trebuie să fie concepute astfel încât să pornească automat atunci când s-a restabilit alimentarea cu energie după o întrerupere de curent. 7.5.6. Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie de o construcţie suficient de solidă şi să permită guvernarea unităţii la o viteză de navigaţie acceptabilă; ea trebuie să poată fi pusă rapid în acţiune în caz de urgenţă. 7.5.7. Instalaţia de guvernare auxiliară trebuie să fie capabilă să rotească cârma de la poziţia de 15° într-un bord la 15° în celălalt bord în cel mult 60 s, unitatea fiind la pescajul său maxim şi având o viteză egală cu jumătate din viteza maximă de serviciu la marş înainte sau o viteză de şapte noduri, oricare dintre aceste valori este mai mare. 7.5.8. Instalaţia de guvernare principală trebuie acţionată de o sursă de energie când aceasta este necesară pentru respectarea prevederilor de la paragraful 7.5.7 şi în oricare caz în care Administraţia va solicita un ax de cârmă al cărui diametru la nivelul echei să fie mai mare de 230 mm. 7.5.9. Când instalaţia de guvernare principală are două sau mai multe agregate de forţă identice, nu este necesar să se prevadă o instalaţie de guvernare auxiliară dacă instalaţia de guvernare principală poate acţiona cârma în conformitate cu prevederile de la paragraful 7.5.3 de mai sus când toate agregatele de forţă sunt în funcţiune. În măsura în care este rezonabil şi posibil în practică, instalaţia de guvernare principală trebuie să fie dispusă în aşa fel încât o singură defecţiune în circuitul său de tubulaturi sau în unul dintre agregatele de forţă să nu compromită integritatea restului instalaţiei de guvernare. 7.5.10. Instalaţia de guvernare principală trebuie să poată fi comandată atât de pe puntea de navigaţie, cât şi din încăperea maşinii de cârmă. Când echipamentul de comandă a instalaţiei de guvernare care este acţionat de pe puntea de navigaţie, este electric, el trebuie alimentat din circuitul de alimentare cu energie a instalaţiei de guvernare, dintr-un punct situat în încăperea maşinii de cârmă. 7.5.11. Când instalaţia de guvernare principală este dispusă conform cerinţelor din paragraful 7.5.9, trebuie prevăzute două sisteme independente de comandă, fiecare dintre ele putând fi acţionat de pe puntea de navigaţie. Când sistemul de comandă cuprinde un servomotor hidraulic, Administraţia poate renunţa la aplicarea cerinţei referitoare la cel de-al doilea sistem independent de comandă. 7.5.12. Când instalaţia de guvernare auxiliară este acţionată de o sursă de energie, ea trebuie echipată cu un sistem de comandă acţionat de pe puntea de navigaţie şi care să fie independent de sistemul de comandă al instalaţiei de guvernare principală. 7.5.13. În încăperea maşinii de cârmă se vor prevedea mijloace care să permită deconectarea sistemului de comandă al instalaţiei de guvernare de circuitul de energie. 7.5.14. Trebuie prevăzut un mijloc de comunicare între puntea de navigaţie şi: .1 încăperea maşinii de cârmă; şi .2 postul de comandă a maşinii de cârmă în caz de urgenţă, dacă există. 7.5.15. Când cârma este acţionată de o sursă de energie, poziţia sa unghiulară exactă trebuie să fie indicată pe puntea de navigaţie. Indicatorul unghiului cârmei trebuie să fie independent de sistemul de comandă al instalaţiei de guvernare. 7.5.16. Trebuie să fie posibilă verificarea poziţiei unghiulare a cârmei în încăperea maşinii de cârmă. 7.5.17. Trebuie să fie prevăzută o sursă de alimentare cu energie de rezervă care să intre în acţiune automat într-un termen de 45 secunde şi care să fie suficientă pentru a alimenta cel puţin un agregat de forţă al instalaţiei de guvernare conform cerinţelor paragrafului 7.5.7 precum şi sistemul său de comandă şi indicatorul unghiului cârmei; această sursă de alimentare cu energie de rezervă trebuie să fie sursa de energie de avarie sau altă sursă de energie independentă situată în încăperea maşinii de cârmă. Aceasta sursă independentă de energie trebuie să fie utilizată numai pentru acest scop şi trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru 10 min de funcţionare continuă. 7.5.18. Dacă este instalată o cârmă neconvenţională sau dacă unitatea este guvernată cu ajutorul unui alt mijloc decât cârma, Administraţia trebuie să acorde o atenţie deosebită instalaţiei de guvernare a unităţii astfel încât să se asigure gradul de fiabilitate şi eficacitate acceptabil conform cerinţelor de la paragraful 7.5.1. 7.6. Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidraulică 7.6.1. Pe puntea de navigaţie şi într-un post corespunzător de comandă maşini trebuie să fie instalate indicatoare ale stării de funcţionare a motoarelor instalaţiei de guvernare electrice sau electrohidraulice. 7.6.2. Fiecare instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică cuprinzând unul sau mai multe agregate de forţă trebuie să fie deservite de cel puţin două circuite alimentate de la tabloul principal de distribuţie. Unul dintre circuite poate să treacă prin tabloul de distribuţie de avarie. O instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică auxiliară asociată cu o instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică principală poate să fie cuplată la unul dintre circuitele care alimentează această instalaţie principală de guvernare. Circuitele care alimentează o instalaţie de guvernare electrică sau electrohidraulică trebuie să aibă o capacitate nominală suficientă pentru alimentarea tuturor motoarelor care pot fi cuplate simultan la aceste circuite şi care trebuie să funcţioneze simultan. 7.6.3. Aceste circuite şi motoare trebuie să fie protejate contra scurtcircuitelor şi trebuie să fie echipate cu alarmă de suprasarcină. Echipamentele de protecţie la supracurenţi, dacă există, trebuie să între în acţiune când curentul este cel puţin egal cu dublul curentului la plină sarcină a motorului sau circuitului astfel protejat şi trebuie să fie concepute în aşa fel încât să lase să treacă curenţii de pornire corespunzători. Când se foloseşte o alimentare trifazată trebuie prevăzută o alarmă care să indice avarierea oricărei faze de alimentare. Alarmele cerute în prezentul subparagraf trebuie să fie alarme sonore şi vizuale, instalate pe puntea de navigaţie într-o poziţie de unde pot fi observate cu uşurinţă. 7.7. Comunicaţii între puntea de navigaţie şi încăperea de maşini Unităţile trebuie să fie prevăzute cu cel puţin două mijloace independente care să permită transmiterea ordinelor de la puntea de navigaţie la poziţia din încăperea de maşini sau în postul de comandă din care maşinile sunt comandate în mod normal. Unul dintre aceste mijloace trebuie să ofere o indicare vizuală a ordinelor şi a răspunsurilor atât în încăperea de maşini, cât şi pe puntea de navigaţie. Trebuie luată în consideraţie prevederea de mijloace de comunicare cu toate celelalte poziţii din care pot fi comandate maşinile. 7.8. Instalaţia de alarmă pentru mecanici Se va prevedea o instalaţie de alarmă pentru mecanici, care să fie acţionată din postul de comandă maşini sau de pe platforma de manevră, după caz, şi care să fie auzită clar în cabinele mecanicilor. 7.9. Sursa principală de energie electrică 7.9.1. Suplimentar cerinţelor secţiunii 5.3, sursa principală de energie electrică trebuie să îndeplinească cerinţele următoare: .1 Sursa principală de energie a unităţii trebuie să fie concepută astfel încât serviciile menţionate la paragraful 5.1.1.1 să poată rămâne asigurate oricare ar fi turaţia şi sensul de rotaţie al maşinilor de propulsie principale sau al axelor principale. .2 Centrala electrică trebuie să fie concepută astfel încât să asigure că, în cazul când oricare dintre generatoare sau sursa sa principală de energie iese din funcţiune, generatorul (generatoarele) rămas poate asigura alimentarea serviciilor electrice necesare pornirii maşinii principale de propulsie când unitatea este în stare de navă lipsită de energie. Generatorul de avarie poate fi utilizat pentru pornire când unitatea este în stare de navă lipsită de energie, dacă puterea sa, singură sau combinată cu a oricăruia dintre generatoare este suficientă pentru asigurarea simultană a serviciilor menţionate la paragrafele de la 5.4.6.1 până la 5.4.6.4. .3 Pentru unităţile cu propulsie electrica autonomă aplicarea paragrafului 5.3.2 se poate limita numai la furnizarea unei puteri suficiente care să permită unităţii să se deplaseze în deplină siguranţă. .4 Când energia electrică este necesară pentru restabilirea propulsiei, capacitatea trebuie să fie suficientă pentru restabilirea propulsiei unităţii împreună cu alte maşini, după caz, pornind de la starea de navă lipsită de energie, într-un interval de 30 min după pana de curent. 7.9.2. Tabloul principal de distribuţie trebuie să fie amplasat în raport cu un post de generator principal în aşa fel încât, în măsura posibilului, integritatea alimentării normale să nu poată fi afectată decât de un incendiu sau alt accident care s-ar produce într-o singură încăpere. Orice incintă înconjurătoare conţinând tabloul principal de distribuţie, cum ar fi un post de comandă a maşinilor situat în limitele principale ale încăperii, nu este considerată ca separând tablourile de distribuţie de generatoare. 7.9.3. La bordul tuturor unităţilor ale căror generatoare principale au o putere electrică instalată de peste 3 MW, barele colectoare principale trebuie divizate în cel puţin două părţi care, în mod normal, trebuie să fie cuplate prin conexiuni detaşabile sau alte mijloace aprobate; conectarea generatoarelor şi a tuturor celorlalte aparate duplicate trebuie, în măsura în care este posibil, să se facă repartizat în mod egal între cele două părţi. Sunt permise amenajări alternative echivalente. 7.10. Sursa de energie electrică de avarie În plus faţă de respectarea cerinţelor din secţiunea 5.4, sursa de energie de avarie trebuie să poată alimenta următoarele servicii: .1 Timp de 18 ore, iluminatul de avarie al instalaţiei de guvernare; .2 Timp de 18 ore: 2.1. echipamentul de navigaţie cerut capitolul V din SOLAS; 2.2. funcţionarea intermitentă a lămpii de semnalizare de zi şi a sirenei unităţii; afară de cazul când aceste servicii dispun de o alimentare independentă furnizată de o baterie de acumulatori situată convenabil în aşa fel încât să poată fi utilizată în caz de situaţie critică şi să fie suficientă pentru o perioada de 18 ore; .3 Timp de 30 min sau pe o perioadă mai scurtă de timp aşa cum permite regula II- 1/29.14 din SOLAS, instalaţia de guvernare. CAP. 8 ÎNCĂPERI DE MAŞINI PERIODIC NESUPRAVEGHEATE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 8.1. Generalităţi Prevederile prezentului capitol sunt suplimentare celor din capitolele de la 4 până la 7 şi 9 şi se aplică încăperilor de maşini exploatate fără prezenţa permanentă a personalului, indicate în prezentul capitol. Măsurile luate trebuie să asigure unităţii funcţionând ca o navă, inclusiv în timpul manevrei, şi încăperilor de maşini de categoria A în timpul operaţiilor de foraj, după caz, un grad de siguranţă echivalent cu cel al unei unităţi ale cărei încăperi de maşini sunt supravegheate de personal. 8.2 Domeniul de aplicare 8.2.1. Prevederile secţiunilor de la 8.3 până la 8.9 se aplică unităţilor proiectate să se propulseze prin propriile lor mijloace fără ajutor exterior. 8.2.2. Unităţile, altele decât cele care sunt concepute pentru autopropulsie, care au încăperi de maşini periodic nesupravegheate în care se găsesc maşinile destinate funcţionării ca o navă, trebuie să fie conforme cu părţile corespunzătoare aplicabile din secţiunile 8.3, 8.4, 8.7, 8.8 şi 8.9. 8.2.3. Când la bordul unei unităţi oarecare, este prevăzut ca unele încăperi de maşini de categoria A destinate operaţiilor de foraj să fie exploatate fără prezenţa permanentă a personalului, Administraţia trebuie să ia în considerare aplicarea secţiunilor 8.3 şi 8.9 încăperilor de maşini de categoria A, ţinând cont în mod corespunzător de caracteristicile maşinilor respective şi de supravegherea preconizată pentru garantarea siguranţei. 8.2.4. Trebuie să fie luate măsuri acceptate de către Administraţie pentru a se asigura că echipamentul de la bordul fiecărei unităţi funcţionează într-o manieră fiabilă şi că sunt prevăzute inspecţii regulate şi probe de rutină pentru a se asigura că acest echipament continuă să funcţioneze corect. 8.2.5. Fiecare unitate trebuie să aibă documente acceptate de către Administraţie, atestând că ea poate fi exploatată fără prezenţa permanentă a personalului în încăperile de maşini. 8.3. Protecţia contra incendiului Prevenirea incendiului 8.3.1. Acolo unde este necesar, tubulaturile de combustibil lichid şi ulei de ungere trebuie să fie protejate cu ecrane sau cu alte mijloace de protecţie adecvate pentru a evita pe cât posibil pulverizarea sau scurgerile de combustibil pe suprafeţele încinse sau în prizele de aspiraţie a aerului ale maşinilor. Numărul de îmbinări din respectivele sisteme de ţevi trebuie redus la minimum şi, acolo unde este posibil în practică, scurgerile rezultate de la tubulaturile de combustibil lichid sub presiune înaltă trebuie să fie colectate şi trebuie să fie prevăzute dispozitive pentru declanşarea unei alarme. 8.3.2. Tancurile de serviciu de combustibil lichid umplute automat sau prin comandă de la distanţă trebuie să fie echipate cu dispozitive care să elimine riscul de deversare. Celelalte echipamente care tratează automat lichidele inflamabile, ca de exemplu separatoarele purificatoare de combustibil lichid, trebuie, de fiecare dată când acest lucru este posibil în practică, să fie instalate într-un spaţiu special rezervat separatoarelor purificatoare şi încălzitoarelor lor şi trebuie să fie prevăzute cu dispozitive destinate prevenirii deversărilor. 8.3.3. Când tancurile de serviciu de combustibil lichid sau tancurile de decantare sunt prevăzute cu echipamente de încălzire, trebuie prevăzut un avertizor care să dea alarma în caz de temperatură excesivă, dacă riscă să fie depăşit punctul de inflamabilitate al combustibilului. Detectarea incendiului 8.3.4. În încăperile de maşini periodic nesupravegheate trebuie amplasată o instalaţie aprobată pentru detectarea incendiului care se bazează pe principiul autocontrolului şi care să includă facilităţi pentru testări periodice. 8.3.5. Instalaţia pentru detectarea incendiului trebuie să fie conformă cu următoarele prevederi: .1 Aceasta instalaţie de detectare a incendiului trebuie să fie astfel proiectată, iar detectoarele trebuie să fie astfel dispuse încât să descopere rapid începutul unui incendiu în orice parte a acestor încăperi şi în toate condiţiile normale de exploatare a maşinilor şi de variaţie a ventilaţiei pe care le cere gama posibilă de temperaturi ambiante. Instalaţiile de detectare care folosesc numai detectoare termice nu trebuie permise, exceptând cazurile în care spaţiile au înălţime limitată şi când utilizarea instalaţiilor respective este în mod deosebit corespunzătoare. Instalaţia de detectare trebuie să declanşeze alarme sonore şi vizuale distincte de cele ale oricăror alte sisteme care nu indică un incendiu, în locuri suficient de numeroase pentru a se asigura că aceste semnale de alarmă sunt văzute şi auzite în amplasamentele specificate în paragraful 8.7.1. .2 După ce instalaţia a fost montată, ea trebuie supusă probelor în condiţii diferite de ventilaţie şi de exploatare a maşinilor. .3 Când instalaţia de detectare a incendiului este electrică, ea trebuie să fie alimentată automat de la o sursă de energie de avarie prin intermediul unei alimentări separate, în cazul căderii sursei principale de energie. 8.3.6. Se vor prevedea mijloace care, în cazul producerii unui incendiu în: .1 conductele de alimentare cu aer şi de eşapament la căldări; şi .2 colectoarele de baleiaj ale motorului de propulsie, să asigure detectarea şi darea alarmei în stadiul incipient al incendiului, cu excepţia cazului când Administraţia consideră că aceste mijloace nu sunt necesare în unele cazuri particulare. 8.3.7. Motoarele cu combustie internă având puterea mai mare sau egală cu 2250 kW sau având diametrul cilindrilor mai mare de 300 mm trebuie să fie echipate cu detectoare de ceaţă de ulei în carter sau cu echipamente de control a temperaturii palierelor sau cu echipamente echivalente. Combaterea incendiului 8.3.8. Trebuie prevăzută o instalaţie fixă de stingere a incendiului aprobată, la bordul unităţilor care nu sunt obligate să aibă această dotare în temeiul secţiunii 9.8. 8.3.9. Trebuie luate măsuri pentru garantarea unei alimentări imediate de la magistrala de incendiu la o presiune corespunzătoare, ţinând seama de riscul de îngheţ, fie: .1 prin instalarea dispozitivelor de comandă de la distantă a pornirii uneia dintre pompele de incendiu principale. Aceste comnezi de pornire trebuie să fie instalate în locuri strategice incluzând puntea de navigaţie, dacă există, şi un post de comandă suprevegheat normal; fie .2 prin menţinerea sub presiune în permanenţă a magistralei de incendiu cu ajutorul fie 2.1. a uneia dintre pompele principale de incendiu; fie 2.2. a unei pompe rezervate în acest scop împreună cu pornirea automată a uneia dintre pompele principale de incendiu în caz de reducere a presiunii. 8.3.10. Administraţia trebuie să acorde atenţie deosebită menţinerii integrităţii la foc a încăperilor de maşini, alegerii amplasamentului şi centralizării comenzilor instalaţiei de stins incendiu, precum şi echipamentelor de oprire cerute (de exemplu pentru ventilaţie, pompe de combustibil etc.); Administraţia poate să ceară dispozitive suplimentare de stins incendiul, alte echipamente de combatere a incendiului şi aparate de respirat. 8.4. Protecţia contra inundării Detectarea nivelului apei de santină 8.4.1. Un nivel crescut al apei de santină în încăperile de maşini periodic nesupravegheate şi situate sub linia de încărcare atribuită trebuie să declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală în amplasamentele stabilite în conformitate cu paragraful 8.7.1. 8.4.2. Încăperile de maşini periodic nesupravegheate trebuie să fie prevăzute, în măsura în care aceasta este posibilă în practică, cu puţuri de santină de capacitate suficientă pentru colectarea lichidelor care se acumulează în mod normal în timpul perioadelor de funcţionare fără personal. Aceste puţuri trebuie să fie situate şi supravegheate astfel ca toată acumularea de lichide să fie detectată la nivelurile fixate în prealabil, la unghiuri normale de înclinare. 8.4.3. Când pompele de santină sunt capabile să se pună în funcţiune automat, trebuie să fie prevăzute mijloace care să indice în locaţiile stabilite în conformitate cu paragraful 8.7.1 dacă afluxul de lichide este superior debitului pompei sau dacă aceasta din urmă funcţionează mai des decât este normal prevăzut. În aceste cazuri, se pot autoriza puţuri de santină mai mici, care să fie suficiente pentru o perioadă de timp rezonabilă. Dacă există pompe de drenaj cu pornire automată, trebuie să se acorde o atenţie deosebită regulilor de prevenire a poluării cu hidrocarburi. 8.5. Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de propulsie 8.5.1. În modul de funcţionare ca o navă, inclusiv în timpul manevrei, trebuie să se poată comanda în întregime de pe puntea de navigaţie turaţia, sensul împingerii şi, după caz, pasul elicei. 8.5.2. Această comandă de la distanţă trebuie să se efectueze prin intermediul unui singur dispozitiv de comandă pentru fiecare elice independentă, cu funcţionare automată a ansamblului de aparate conexe, incluzând, dacă este necesar, dispozitive de protecţie a maşinii de propulsie contra suprasarcinilor. Totuşi, când mai multe elice sunt concepute să funcţioneze simultan, aceste elice pot fi comandate printr-un singur dispozitiv de comandă. 8.5.3. Maşina principală de propulsie trebuie să fie prevăzută cu un dispozitiv de oprire în caz de urgenţă, situat pe puntea de navigaţie şi care trebuie să fie independent de sistemul de comandă de pe puntea de navigaţie menţionat la paragraful 8.5.2. 8.5.4. Comenzile transmise de pe puntea de navigaţie către maşina de propulsie trebuie să fie semnalate în postul principal de comandă a maşinilor sau în postul de comandă a maşinilor de propulsie, după caz. 8.5.5. Comanda de la distanţă a maşinii de propulsie trebuie să fie posibilă numai dintr-un singur post odată; instalarea de sisteme de comandă interconectate este autorizată în interiorul unui singur post. Fiecare post trebuie să fie prevăzut cu un echipament care să indice postul care comandă maşina de propulsie. Transferul comenzii între puntea de navigaţie şi încăperile de maşini trebuie să fie posibil numai din încăperea maşinilor principale sau din postul principal de comandă a maşinilor. Instalaţia trebuie să cuprindă mijloace care să nu permită modificarea semnificativă a forţei de propulsie în timpul transferului comenzii dintr-un amplasament în altul. 8.5.6. Trebuie să fie posibilă comanda locală a tuturor maşinilor esenţiale pentru propulsie şi manevrare, chiar şi în cazul avarierii unei părţi oarecare a dispozitivelor automate sau de comandă la distanţă. 8.5.7. Instalaţia automată de comandă la distanţă trebuie să fie concepută în aşa fel încât, în caz de defectare, alarma să fie dată pe puntea de navigaţie şi în postul principal de comandă a maşinilor. În afară de cazul în care Administraţia consideră că acest lucru este imposibil de pus în practică, turaţia şi sensul împingerii existente înaintea acestei defectări trebuie să se menţină până în momentul în care comanda locală intră în acţiune. 8.5.8. Pe puntea de navigaţie trebuie să fie prevăzute aparate care să indice: .1 Turaţia şi sensul de rotaţie al elicei, în cazul elicelor cu pas fix; sau .2 Turaţia şi pasul elicei, în cazul elicelor cu pas reglabil. 8.5.9. Trebuie limitat numărul tentativelor consecutive ratate de pornire automată, pentru a menţine presiunea aerului necesar pornirii, la un nivel suficient. Trebuie să fie prevăzută o alarmă care să indice presiunea joasă a aerului de pornire, stabilită la un nivel care să permită încă efectuarea operaţiunile de pornire a maşinii propulsorului. 8.6. Comunicaţii Trebuie prevăzut un mijloc fiabil de comunicare vocală între postul principal de comandă a maşinilor sau postul de comandă a maşinilor de propulsie, după caz, puntea de navigaţie, cabinele ofiţerilor mecanici şi, la bordul unităţilor stabilizate prin coloane, postul central de comandă a balastului. 8.7. Instalaţia de alarmă 8.7.1. În postul principal de comandă a maşinilor trebuie să se prevadă o instalaţie de alarmă sonoră şi vizuală pentru a indica orice defect de funcţionare care solicită atenţie. De asemenea, instalaţia trebuie: .1 să declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală la un alt post de comandă care este în mod normal permanent supravegheat; .2 să declanşeze alarma destinată să prevină mecanicii, prevăzută în conformitate cu secţiunea 7.8, sau o alarmă echivalentă acceptată de către Administraţie, dacă nicio măsură n-a fost luată într-o perioadă de timp limitată pentru remedierea avariei; .3 pe cât posibil, să fie proiectată respectând principiul de siguranţă intrinsecă; şi .4 când unitatea este în modul de funcţionare ca o navă, să declanşeze o alarmă sonoră şi vizuală pe puntea de navigaţie în toate cazurile care necesită intervenţia ofiţerului de cart sau trebuie adusă la cunoştinţă ofiţerului de cart. 8.7.2. Instalaţia de alarmă trebuie să fie alimentată în permanenţă şi să fie prevăzută cu un dispozitiv de cuplare automată la o sursă de energie de rezervă în cazul căderii sursei normale de energie. 8.7.3. Orice avarie a sursei normale de energie a instalaţiei de alarmă trebuie să fie semnalizată printr-o alarmă. 8.7.4. Instalaţia de alarmă trebuie să poată semnala simultan mai mult de o singură defecţiune, iar acceptarea oricărui semnal de alarmă nu trebuie să anuleze o altă alarmă. 8.7.5. Recepţionarea oricărei alarme în amplasamentul menţionat în paragraful 8.7.1 trebuie să fie indicată la poziţiile unde a fost dată. Alarmele vor fi menţinute până când sunt recepţionate, iar semnalele vizuale trebuie menţinute până în momentul remedierii defecţiunii, când instalaţia de alarmă trebuie să se repună automat în poziţia de funcţionare normală. 8.8. Prevederi speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice 8.8.1. Prevederile speciale aplicabile maşinilor, căldărilor şi instalaţiilor electrice trebuie să fie acceptate de către Administraţie şi să cuprindă cel puţin cerinţele din prezenta secţiune. Funcţia de comutare 8.8.2. Când sunt cerute maşini de rezervă pentru alte maşini auxiliare esenţiale pentru propulsie, trebuie să fie prevăzute dispozitive de comutare automată. Comutarea automată trebuie să declanşeze o alarmă. Instalaţii de comandă automată şi de alarmă 8.8.3. Instalaţia de comandă trebuie să fie concepută astfel încât serviciile necesare funcţionării maşinii principale de propulsie şi auxiliarelor sale să fie asigurate prin intermediul dispozitivelor automate necesare. 8.8.4. Dacă pentru propulsia principală sunt utilizate motoare cu combustie internă, trebuie să se prevadă dispozitive care să permită menţinerea presiunii aerului de pornire la nivelul solicitat. 8.8.5. Trebuie prevăzută o instalaţie de alarmă care să îndeplinească cerinţele secţiunii 8.7 pentru toate nivelurile importante ale fluidelor, presiunilor, temperaturilor şi ale altor parametri esenţiali. 8.9. Sisteme de siguranţă Trebuie prevăzut un sistem de siguranţă care, în cazul unui defect grav de funcţionare a maşinilor sau căldărilor, care prezintă un pericol imediat, să asigure oprirea automată a respectivei părţi afectate a instalaţiei şi să declanşeze o alarmă în amplasamentele stabilite în conformitate cu paragraful 8.7.1. Oprirea sistemului de propulsie nu trebuie să se facă automat, cu excepţia cazurilor în care există riscul unei avarii grave, de distrugere totală sau explozie. Când există dispozitive care să permită anularea opririi maşinii principale de propulsie, acestea trebuie să fie concepute în aşa fel încât să nu poată fi activate din neatenţie. Trebuie prevăzute mijloace de semnalizare vizuală care să indice dacă aceste dispozitive au fost activate. CAP. 9 PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI 9.1. Moduri alternative de proiectare şi de dispunere Atunci când modurile alternative de proiectare sau de dispunere a protecţiei contra incendiului se abat de la prevederile normative ale Codului, ele trebuie să facă obiectul unei analize tehnice şi să fie evaluate şi aprobate în conformitate cu regula II-2/17 din SOLAS. 9.2. Protecţia constructivă contra incendiului 9.2.1. Aceste prevederi se aplică în principal unităţilor care au suprastructura corpului, pereţii structurali, punţile şi rufurile din oţel. 9.2.2. Unităţile construite din alte materiale pot fi acceptate, cu condiţia ca Administraţia să considere că acestea asigură un nivel de siguranţă echivalent. 9.2.3. Detaliile privind protecţia constructivă împotriva incendiului, materialele şi metodele de construcţie trebuie să fie în conformitate cu prevederile aplicabile ale Codului FTP şi cu regulile II-2/5.3 şi II-2/6 din SOLAS, aşa cum se aplică la navele de marfă. Rezistenţa la foc a pereţilor şi punţilor 9.2.4. Pe lângă respectarea prevederilor specifice din prezenta secţiune şi din secţiunea 9.3 privind rezistenţa la foc a pereţilor şi punţilor, rezistenţa minimă la foc a pereţilor şi punţilor trebuie să fie cea indicată în tabelele 9-1 şi 9-2. Pereţii exteriori ai suprastructurilor şi rufurilor care delimitează spaţii de locuit, inclusiv orice punţi suspendate care susţin astfel de spaţii, trebuie să fie construiţi conform normei "A-60" pe toată partea vecină cu masă rotativă şi situată la mai puţin de 30 m de centrul ei. În cazul unităţilor dotate cu o substructură mobilă, distanţa de 30 m trebuie măsurată când substructura este în poziţia de foraj cea mai apropiată de spaţiile de locuit. Administraţia poate accepta amenajări echivalente. 9.2.5. Pentru aplicarea cerinţelor din tabele trebuie să se ţină seama de următoarele prevederi: .1 Tabelele 9-1 şi 9-2 trebuie aplicate pereţilor şi respectiv punţilor care separă spaţii adiacente. .2 Pentru a determina normele adecvate de rezistenţă la foc care să se aplice structurilor care separă spaţii adiacente, aceste spaţii sunt clasificate în funcţie de riscul de incendiu pe care-l prezintă, în categoriile (1) până la (11) de mai jos. Titlul fiecărei categorii are mai degrabă un caracter specific decât restrictiv. Numărul din paranteze care precede titlul fiecărei categorii se referă la coloana sau linia corespunzătoare din tabele: (1) Posturile de comandă sunt spaţiile definite în secţiunea 1.3. (2) Coridoare înseamnă coridoare şi holuri. (3) Încăperi de locuit sunt spaţiile definite în secţiunea 1.3, exclusiv coridoare, toalete şi oficii care nu conţin aparate de gătit. (4) Scări înseamnă scările interioare, ascensoare şi scările rulante (altele decât cele care sunt în întregime situate în încăperi de maşini), precum şi casele lor. În aceasta privinţă o scară care este închisă numai la un singur nivel trebuie considerată ca făcând parte din spaţiul de care nu este separată printr-o uşa antiincendiu. (5) Încăperi de serviciu (pericol redus) înseamnă dulapuri, magazii, spaţii de lucru în care nu este depozitat material inflamabil, cât şi uscătorii şi spălătorii. (6) Încăperi de maşini de categoria A sunt spaţiile definite în secţiunea 1.3. (7) Alte încăperi de maşini sunt spaţiile definite în secţiunea 1.3 cu excepţia încăperilor de maşini de categoria A. (8) Zone potenţial periculoase sunt zonele definite în secţiunea 1.3. (9) Încăperi de serviciu (pericol ridicat) înseamnă dulapuri, magazii şi spaţii de lucru unde sunt depozitate materiale inflamabile, bucătării, oficii conţinând aparate de gătit, magaziile de pituri şi atelierele, altele decât cele care fac parte din încăperile de maşini. (10) Punţi deschise sunt spaţiile de punţi deschise, cu excepţia zonelor potenţial periculoase. (11) Încăperi sanitare şi spaţii similare sunt instalaţiile sanitare comune, ca duşuri, băi, toalete, etc. şi oficiile izolate care nu conţin aparate de gătit. Dotările sanitare care deservesc un spaţiu şi spre care nu se poate accede decât prin acest spaţiu, trebuie să fie considerate ca făcând parte din spaţiul în care se află. Tabelul 9-1 - Rezistenţa la foc a pereţilor care separă spaţii adiacente
┌───────────────────────────────────────────┬───────┬────────┬───────┬────────┬───────┬────────┬──────────┬────────┬──────┬──────┬───────┐
│ Spaţii │ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │ (6) │ (7) │ (8) │ (9) │ (10) │ (11) │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Posturi de comandă (1) │A-0^(d)│ A-0 │ A-60 │ A-0 │ A-15 │ A-60 │ A-15 │A-60^(e)│ A-60 │ * │A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Coridoare (2) │ │ C │ B-0 │ B-0 │ B-0 │ A-60 │ A-0 │ A-0^(e)│ A-0 │ * │B-0 │
│ │ │ │ │A-0^(b) │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de locuit (3) │ │ │ C │ B-0 │ B-0 │ A-60 │ A-0 │ A-0^(e)│ A-0 │ * │C │
│ │ │ │ │ A-0^(b)│ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Scări (4) │ │ │ │ B-0 │ B-0 │ A-60 │ A-0 │ A-0^(e)│ A-0 │ * │B-0 │
│ │ │ │ │ A-0^(b)│A-0^(b)│ │ │ │ │ │A-0^(b)│
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de serviciu (pericol redus) (5) │ │ │ │ │ C │ A-60 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ * │B-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de maşini de categoria A (6) │ │ │ │ │ │ *^(a) │ A-0^(a)│ A-60 │ A-60 │ * │A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Alte încăperi de maşini (7) │ │ │ │ │ │ │A-0^(a)(c)│ A-0 │ A-0 │ * │A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Zone potenţial periculoase (8) │ │ │ │ │ │ │ │ │ A-0 │ - │A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de serviciu (pericol ridicat) (9) │ │ │ │ │ │ │ │ │A-0^(c│ * │A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Punţi deschise (10) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ - │ * │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi sanitare şi spaţii similare (11) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ C │
└───────────────────────────────────────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴──────────┴────────┴──────┴──────┴───────┘
A se vedea notele de la tabelul 9-2 Tabelul 9-2 - Rezistenţa la foc a punţilor care separă spaţii adiacente
┌───────────────────────────────────────────┬───────┬────────┬───────┬────────┬───────┬────────┬──────────┬────────┬──────┬──────┬───────┐
│ Spaţii Spaţii deasupra → │ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │ (6) │ (7) │ (8) │ (9) │ (10) │ (11) │
│ dedesubt ↓ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Posturi de comandă (1) │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-60 │ A-0 │A-0^(e) │ A-0 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Coridoare (2) │ A-0 │ * │ * │ A-0 │ * │ A-60 │ A-0 │A-0^(e) │ A-0 │ * │ * │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de locuit (3) │ A-60 │ A-0 │ * │ A-0 │ * │ A-60 │ A-0 │A-0^(e) │ A-0 │ * │ * │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Scări (4) │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ * │ A-0 │ A-60 │ A-0 │A-0^(e) │ A-0 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de serviciu (pericol redus) (5) │ A-15 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ * │ A-60 │ A-0 │A-0 │ A-0 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de maşini de categoria A (6) │ A-60 │ A-60 │ A-60 │ A-60 │ A-60 │ *^(a) │ A-60 │A-60 │ A-60 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Alte încăperi de maşini (7) │ A-15 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │A-0^(a) │ *^(a) │A-0 │ A-0 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Zone potenţial periculoase (8) │A-60^(e│A-0^(e) │A-0^(e)│ A-0^(e)│ A-0 │ A-60 │ A-0 │ - │ A-0 │ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi de serviciu (pericol ridicat) (9) │ A-60 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-0 │ A-60 │ A-0 │A-0 │A-0^(c│ * │ A-0 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Punţi deschise (10) │ * │ * │ * │ * │ * │ * │ * │ - │ * │ - │ * │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼───────┼────────┼──────────┼────────┼──────┼──────┼───────┤
│Încăperi sanitare şi spaţii similare (11) │ A-0 │ A-0 │ * │ A-0 │ * │ A-0 │ A-0 │A-0 │ A-0 │ * │ * │
└───────────────────────────────────────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴───────┴────────┴──────────┴────────┴──────┴──────┴───────┘
Note: Notele de mai jos se vor aplica tabelelor nr. 9-1 şi nr. 9-2 după caz. ^(a) Când spaţiul conţine o sursa de energie de avarie sau elemente ale unei surse de energie de avarie adiacente unui spaţiu ce conţine un generator de serviciu al navei sau elemente ale unui generator de serviciu al navei, peretele sau puntea de separaţie dintre aceste spaţii trebuie să fie de tip "A-60". ^(b) Pentru clarificare în ceea ce priveşte aplicarea notei vezi paragrafele 9.3.3 şi 9.3.5. ^(c) Când spaţiile aparţin aceleiaşi categorii numerice şi apare indicele "c", un perete sau o punte de tipul indicat în tabele este necesar numai când spaţiile adiacente servesc unor scopuri diferite, de exemplu la categoria (9). 0 bucătărie situată alături de altă bucătărie nu necesita un perete, dar o bucătărie situată alături de o magazie de pituri trebuie prevăzută cu perete de tip "A-0". ^(d) Pereţii care separa puntea de navigaţie, camera hărţilor şi cabina radio una de alta pot fi de tip "B-0". ^(e) O analiză tehnică trebuie să fie efectuată în conformitate cu paragraful 9.3.1. În nici un caz tipul peretelui sau al punţii nu trebuie să fie inferior tipului indicat în tabele. Când apare un asterisc în tabele, construcţiile trebuie să fie din oţel sau din alt material echivalent, dar nu este necesar să fie de tip "A". Totuşi, atunci când cablurile electrice, tubulaturile şi conductele de ventilaţie trec printr-o punte, aceste treceri trebuie să fie făcute etanşe pentru a preveni trecerea flăcărilor şi fumului. 9.2.6. Se poate considera că plafoanele sau căptuşelile continue de tip "B" fixate respectiv pe punţi sau pereţi asigură integral sau parţial izolaţia şi rezistenţa la foc necesară. 9.2.7. Când Administraţia aprobă detaliile de construcţie în vederea protecţiei contra incendiului, trebuie să ia în consideraţie riscul transmiterii căldurii la intersecţiile şi extremităţile barierelor termice cerute. În cazul structurilor din oţel sau aluminiu, izolarea unei punţi sau a unui perete trebuie să fie prelungită pe o distanţă de cel puţin 450 mm dincolo de zonele de trecere, intersecţie sau extremitate. Dacă un spaţiu este divizat cu ajutorul unei punţi sau a unui perete de tip "A" care are izolaţii de diferite grade, izolaţia având valoarea cea mai mare trebuie să fie prelungită pe o distanţă de cel puţin 450 mm pe puntea sau peretele al căror grad de izolaţie este inferior. 9.2.8. Ferestrele şi hublourile, cu excepţia ferestrelor de pe puntea de navigaţie, trebuie să fie fără posibilitate de deschidere. Ferestrele de la puntea de navigaţie pot fi cu posibilitate de deschidere cu condiţia ca ele să fie proiectate astfel încât să poată fi închise rapid. Administraţia poate autoriza ca ferestrele şi hublourile din afară zonelor potenţial periculoase să fie cu posibilitate de deschidere. 9.2.9. Rezistenţa la foc a uşilor trebuie, în măsura posibilului, să fie echivalentă cu aceea a pereţilor în care sunt instalate. Uşile exterioare ale suprastructurilor şi rufurilor trebuie să fie construite conform normelor "A-0" cel puţin şi să fie cu autoînchidere dacă este posibil. 9.2.10. Uşile cu autoînchidere montate în pereţi rezistenţi la foc nu trebuie să fie prevăzute cu cârlige de reţinere. Totuşi, se pot utiliza dispozitive de reţinere care să conţină mecanisme de deblocare/decroşare acţionate de la distanţă în execuţie cu protecţie intrinsecă. 9.3. Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă 9.3.1. În general, încăperile de locuit, de serviciu şi posturile de comandă nu trebuie să fie amplasate adiacent zonelor potenţial periculoase. Totuşi, în cazul în care acest lucru nu este posibil în practică, trebuie să fie efectuată o analiză tehnică pentru a se asigura că nivelul de protecţie contra incendiului şi de rezistenţă la explozii al pereţilor şi punţilor care separă aceste spaţii de zonele potenţial periculoase este adecvat având în vedere riscurile posibile. 9.3.2. Toţi pereţii care trebuie să fie de tip "A" trebuie să se extindă din punte în punte şi până la peretele exterior al rufului sau alte limite. 9.3.3. Toţi pereţii de tip "B" trebuie să se extindă din punte în punte şi până la peretele exterior al rufului sau alte limite, cu excepţia cazului în care instalarea nu comportă plafoane şi căptuşeli continue de tip "B" de o parte şi de alta a peretelui, caz în care peretele se poate opri la acest plafon sau această căptuşeală. În pereţii coridoarelor, deschiderile de ventilaţie pot fi autorizate exclusiv în sau sub uşile cabinelor, încăperilor sociale, birourilor şi încăperilor sanitare. Deschiderile vor fi practicate numai în jumătatea inferioară a uşilor. Deschiderile practicate în sau sub uşi trebuie să aibă o suprafaţă netă totală care să nu depăşească 0,05 m2, iar acea deschidere practicată în uşă trebuie să fie prevăzută cu o grilă din material incombustibil. Astfel de deschideri nu trebuie practicate în uşile situate într-un perete care face parte din casa scărilor. 9.3.4. Scările trebuie construite din oţel sau dintr-un material echivalent. 9.3.5. Pentru a evita ca un incendiu să se propage rapid de la o punte la alta, scările care traversează numai o singură punte trebuie să fie protejate cel puţin la un nivel cu pereţi de tip "A" sau "B" şi cu uşi cu autoînchidere. Puţurile ascensoarelor de personal trebuie să fie protejate cu construcţii de tip "A". Scările şi puţurile ascensoarelor care traversează mai mult de o punte trebuie să fie înconjurate cu construcţii de tip "A" şi protejate cu uşi cu autoînchidere la toate nivelurile. 9.3.6. Spaţiile goale care se găsesc în spatele plafoanelor, lambriurilor şi căptuşelilor trebuie să fie divizate prin ecrane bine ajustate pentru evitarea tirajului. Ecranele vor fi instalate la distanţe de cel mult 14 m. Pe direcţie verticală, astfel de spaţii goale închise, inclusiv cele din spatele căptuşelilor scărilor, puţurilor etc., trebuie să fie închise la nivelul fiecărei punţi. 9.3.7. Cu excepţia izolaţiilor încăperilor frigorifice, materialele de izolaţie, izolaţia termică a canalelor de ventilaţie şi a ţevilor, plafoanele, căptuşelile şi pereţii trebuie să fie din materiale incombustibile. Izolaţia armăturilor tubulaturilor circuitelor de fluide la temperaturi joase, precum şi ecranele anti-condens şi produsele adezive utilizate pentru aceste izolaţii pot să nu fie incombustibile, dar trebuie să fie în cantitate cât mai limitată posibil, iar suprafeţele lor expuse trebuie să aibă caracteristici pentru o lentă propagare a flăcării*28). În spaţiile unde există riscul pătrunderii produselor petroliere, suprafaţa izolaţiilor trebuie să fie impermeabilă la hidrocarburi sau la vapori de hidrocarburi.────────── *28) Se face referire la Recomandarea privind metodele îmbunătăţite de încercare la propagarea flăcării pe suprafaţa materialelor de finisare pentru pereţi, plafoane şi punţi, adoptată de Organizaţie prin Rezoluţia A.653(16), împreună cu Liniile directoare privind evaluarea riscurilor de incendiu ale materialelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.166(ES IV) şi Anexa I, Partea I din Codul internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc (Codul FTP).────────── 9.3.8. Scheletul, inclusiv grinzile şi piesele de asamblare ale pereţilor, căptuşelilor, plafoanelor şi ecranelor antitiraj trebuie să fie din materiale incombustibile. 9.3.9. Toate suprafeţele expuse ale coridoarelor şi ale caselor scărilor şi suprafeţele spaţiilor închise sau inaccesibile din încăperile de locuit şi de serviciu şi din posturile de comandă trebuie să aibă caracteristici pentru lenta propagare a flăcării. Suprafeţele expuse ale plafoanelor din încăperile de locuit şi de serviciu şi din posturile de comandă trebuie să aibă caracteristici pentru o lentă propagare a flăcării. 9.3.10. Pereţii, căptuşelile şi plafoanele pot avea placaje combustibile, cu condiţia ca grosimea acestor placaje să nu depăşească 2,5 mm în interiorul oricăror spaţii altele decât coridoarele, casele scărilor şi posturile de comandă, unde această grosime trebuie să nu depăşească 1,5 mm. Materialele combustibile utilizate pe aceste suprafeţe trebuie să aibă o putere calorifică*29) de maximum 45 mJ/m² de suprafaţă pentru grosimea utilizată.────────── *29) Se face referire la recomandările publicate de către Organizaţia Internaţională pentru Standardizare, în special publicaţia ISO 1716:2002, Încercări de reacţie la foc pentru produsele din construcţii - Determinarea puterii calorifice.────────── 9.3.11. Învelişurile nedemontabile ale punţilor, dacă sunt folosite în încăperile de locuit şi de serviciu şi în posturile de comandă, trebuie să fie din materiale aprobate care nu sunt inflamabile uşor, această proprietate fiind determinată în conformitate cu Codul FTP. 9.3.12. Vopselele, lacurile şi alte produse utilizate la finisare pe suprafeţele interioare expuse nu trebuie să fie capabile să degajeze cantităţi excesive de fum şi produse toxice, această proprietate fiind determinată în conformitate cu Codul FTP. 9.3.13. Canalele de ventilaţie trebuie să fie din material incombustibil. Totuşi, porţiuni mai scurte, nedepăşind 2 m în lungime şi având secţiunea transversală de maxim 0,02 m² pot să nu fie construite din material incombustibil sub rezerva următoarelor condiţii: .1 aceste porţiuni de canale trebuie să fie dintr-un material care, în opinia Administraţiei, prezintă un risc redus de incendiu; .2 aceste porţiuni pot fi utilizate numai la extremităţile instalaţiei de ventilaţie; .3 aceste porţiuni nu trebuie să se găsească la o distanţă mai mică de 600 mm, măsurată în lungul canalului, de la punctul în care acesta traversează o construcţie oarecare de tip "A" sau "B", inclusiv plafoanele continue de tip "B". 9.3.14. Acolo unde un canal din tablă subţire, având aria secţiunii transversale libere mai mică sau egală cu 0,02 m², trece prin pereţi sau punţi de clasă "A", trecerile trebuie să fie prevăzute cu un manşon din tablă de oţel având o grosime de cel puţin 3 mm şi o lungime de cel puţin 200 mm, divizată, de preferat, în 100 mm de fiecare parte a peretelui sau, în cazul unei punţi, manşonul trebuie amplasat în întregime pe partea inferioară a punţii străpunse. Acolo unde canalele de ventilaţie, având aria secţiunii transversale mai mare de 0,02 m², traversează pereţi sau punţi de clasă "A", trecerile trebuie să fie prevăzute cu un manşon din tablă de oţel, exceptând cazul în care canalele sunt din oţel în vecinătatea zonei unde ele penetrează peretele sau puntea. În astfel de locuri, canalele şi manşoanele trebuie să respecte următoarele condiţii: .1 Canalele ori manşoanele trebuie să aibă o grosime de cel puţin 3 mm şi o lungime de minim 900 mm. Atunci când trec prin pereţi, această lungime minimă trebuie să fie repartizată, de preferinţă, câte 450 mm de fiecare parte a peretelui. Aceste canale sau manşoane care le reacoperă trebuie să fie prevăzute cu izolaţie contra incendiului. Rezistenţa la foc a izolaţiei trebuie să fie cel puţin egală cu cea a peretelui sau punţii prin care trece canalul. Pentru asigurarea protecţiei trecerilor prin punte sau perete se poate folosi un dispozitiv echivalent acceptat de către Administraţie; .2 Canalele având aria secţiunii transversale mai mare de 0,075 m², cu excepţia celor care deservesc zonele potenţial periculoase, trebuie să aibă clapete antifoc, în plus faţă de respectarea prevederilor paragrafului 9.3.14.1. Clapeta antifoc trebuie să funcţioneze automat însă trebuie, de asemenea, să poată fi închisă manual din ambele părţi ale peretelui sau punţii. Clapeta trebuie să aibă un indicator care să arate dacă aceasta este deschisă sau este închisă. Clapetele antifoc nu sunt totuşi obligatorii când canalele traversează, fără deservire, spaţiile înconjurate de construcţii de tip "A", cu condiţia ca aceste canale să aibă aceeaşi rezistenţă la foc ca şi construcţiile pe care le traversează. Administraţia poate, ţinând cont de consideraţii speciale, să autorizeze operarea clapetei numai dintr-o singură parte a construcţiei. 9.3.15. În general, sistemele de ventilaţie pentru încăperi de maşini de categoria A, bucătării şi zone potenţial periculoase trebuie să fie separate unele faţă de altele şi faţă de sistemele de ventilaţie care deservesc alte spaţii. Canalele care deservesc zone potenţial periculoase nu trebuie să traverseze încăperile de locuit, încăperile de serviciu sau posturile de comandă. Canalele destinate ventilării încăperilor de maşini de categoria A şi bucătăriilor nu trebuie să traverseze încăperile de locuit, posturile de comandă sau încăperile de serviciu, decât dacă: .1 canalele sunt construite din oţel având grosimea de minim 3 mm atunci când lăţimea sau diametrul lor este de maxim 300 mm, sau de minim 5 mm atunci când lăţimea sau diametrul lor este de minim 760 mm; în cazul canalelor ale căror lăţimi sau diametre sunt cuprinse între 300 mm şi 760 mm, grosimea se obţine prin interpolare; .2 canalele sunt susţinute şi consolidate în mod corespunzător; .3 canalele sunt dotate cu clapete antifoc de tip cu autoînchidere, montate în apropierea trecerii prin construcţiile de delimitare; şi .4 canalele sunt izolate conform normei "A-60" de la încăperi de maşini sau bucătării până la un punct situat la cel puţin 5 m dincolo de fiecare clapetă antifoc; sau .5 canalele sunt din oţel în conformitate cu paragrafele 9.3.15.1.1 şi 9.3.15.1.2; şi .6 canalele sunt izolate conform normei "A-60" peste tot în interiorul încăperilor de locuit, încăperilor de serviciu ori posturilor de comandă. 9.3.16. Canalele de ventilaţie destinate pentru ventilarea încăperilor de locuit, spaţiilor de serviciu sau posturilor de comandă nu trebuie să treacă prin încăperile de maşini de categoria A, bucătăriile sau zonele potenţial periculoase. Totuşi, Administraţia poate permite o derogare de la aceste prevederi, exceptând cazul în care conductele ar traversa zone potenţial periculoase, cu condiţia ca: .1 canalele care traversează o încăpere de maşini de categoria A sau o bucătărie sunt construite din oţel în conformitate cu paragrafele 9.3.15.1.1 şi 9.3.15.1.2; .2 canalele sunt dotate cu clapete antifoc de tip cu autoînchidere montate în apropierea trecerilor prin construcţiile de delimitare; şi .3 integritatea punţilor/pereţilor care delimitează încăperea de maşini sau bucătăria să fie menţinută în zona trecerilor; sau .4 canalele care traversează o încăpere de maşini de categoria A sau o bucătărie sunt construite din oţel în conformitate cu paragrafele 9.3.15.1.1 şi 9.3.15.1.2; şi .5 canalele sunt izolate conform normei "A-60" în interiorul încăperii de maşini sau bucătăriei. 9.3.17. Canalele de ventilaţie, având aria secţiunii transversale mai mare de 0,02 m², care trec prin pereţi de clasă "B", trebuie să fie prevăzute în zona de trecere cu manşoane din tablă de oţel având lungimea de 900 mm divizată, de preferat, în 450 mm de fiecare parte a peretelui, exceptând cazul în care canalele sunt din oţel pe respectiva porţiune. 9.3.18. Canalele ventilaţiei de aspiraţie de la maşinile de gătit din bucătării, care trec prin încăperi de locuit sau încăperi conţinând materiale combustibile, trebuie să fie executate din construcţii echivalente normei de tip "A". 9.3.19. Fiecare canal de aspiraţie trebuie prevăzut: .1 cu un filtru pentru grăsimi, uşor demontabil pentru curăţare; .2 o clapetă antifoc care să fie situată la extremitatea canalului aflată în bucătărie şi care să fie acţionată automat şi de la distanţă şi, suplimentar, o clapetă antifoc acţionată de la distanţă, situată la extremitatea de evacuare a canalului; .3 dispozitive, care pot fi acţionate din interiorul bucătăriei, pentru oprirea ventilatoarelor de evacuare a aerului viciat; şi .4 mijloace fixe care să permită stingerea unui incendiu produs în interiorul canalului. 9.3.20. Toate orificiile principale de aspiraţie şi de refulare ale tuturor instalaţiilor de ventilaţie trebuie să aibă posibilitatea închiderii lor din afară spaţiilor ventilate. 9.3.21. Ventilaţia mecanică care deserveşte încăperile de locuit, încăperile de serviciu, posturile de comandă, încăperile de maşini şi zonele potenţial periculoase trebuie să poată fi oprită dintr-un loc uşor accesibil, situat în exteriorul spaţiului deservit. Se va acorda o atenţie deosebită accesibilităţii acestui loc în eventualitatea producerii unui incendiu în spaţiile deservite. Mijloacele prevăzute pentru oprirea ventilaţiei mecanice ce deserveşte încăperile de maşini sau zonele potenţial periculoase trebuie să fie în întregime separate de mijloacele prevăzute pentru oprirea ventilaţiei celorlalte spaţii. 9.3.22. Ferestrele şi hublourile instalate în construcţii care trebuie să respecte norma "A-60" şi care sunt orientate spre zona podului sondei trebuie: .1 să fie construite conform normei "A-60"; sau .2 să fie protejate cu perdea de apă; sau .3 să fie prevăzute cu obturatoare din oţel sau dintr-un material echivalent. 9.3.23. Ventilaţia încăperilor de locuit şi a posturilor de comandă trebuie concepută în aşa fel încât să prevină pătrunderea gazelor inflamabile, toxice, nocive sau a fumului provenind din zonele înconjurătoare. 9.4. Mijloace de evacuare 9.4.1. În interiorul încăperilor de locuit, încăperilor de serviciu şi posturilor de comandă, trebuie aplicate următoarele prevederi: .1 În orice zonă în care este posibil ca personalul să poate fi de serviciu în mod regulat sau în care este cazat, trebuie să existe cel puţin două căi de evacuare distincte, cât mai depărtate posibil una faţă de alta, pentru a oferi mijloace de evacuare rapidă până la punţile deschise şi până la posturile de îmbarcare. Administraţia poate, cu titlu excepţional, să permită un singur mijloc de evacuare ţinând cont de natura şi de amplasamentul spaţiilor, precum şi de numărul de persoane care pot în mod normal să fie cazate sau angajate acolo. .2 În mod normal, pentru evacuările pe verticală trebuie folosite scări înclinate; totuşi, se poate folosi o scară verticală pentru unul dintre mijloacele de evacuare când instalarea unor de scări înclinate este practic imposibilă. .3 Toate căile de evacuare trebuie să fie uşor accesibile şi degajate iar toate uşile de ieşire care se găsesc pe parcurs trebuie să fie uşor de manevrat. Nu trebuie să fie admise coridoarele fără ieşire, a căror lungime depăşeşte 7 m. .4 Suplimentar iluminatului de avarie, mijloacele de evacuare din zonele de locuit, inclusiv scările înclinate şi ieşirile, trebuie să fie marcate prin iluminare sau indicatoare cu benzi fotoluminescente amplasate la o înălţime de maximum 300 mm deasupra punţii, pe toată lungimea căii de evacuare, inclusiv unghiurile şi intersecţiile. Această marcare trebuie să permită persoanelor să identifice căile de evacuare şi să recunoască uşor ieşirile de evacuare. Dacă este utilizat iluminatul electric, el trebuie să fie alimentat de la sursa de energie de avarie şi trebuie să fie astfel amenajat încât defectarea oricărui dispozitiv de iluminat sau întreruperea unei benzi de iluminare să nu aibă ca rezultat o marcare ineficientă. Suplimentar, indicatoarele pentru căile de evacuare şi marcajele privind amplasarea echipamentului de stingere a incendiului trebuie să fie din material fotoluminescent sau să fie marcate prin iluminare. Administraţia trebuie să se asigure că această iluminare sau aceste echipamente fotoluminescente au fost evaluate, supuse încercărilor şi instalate în conformitate cu prevederile Codului FSS. 9.4.2. Fiecare încăpere de maşini de categoria A trebuie să fie prevăzută cu două mijloace de evacuare. Scările verticale trebuie să fie din oţel sau din alt material echivalent. În special, trebuie să fie respectată una dintre următoarele prevederi: .1 să existe două seturi de scări verticale, cât mai depărtate posibil unul faţă de celălalt, care duc la uşi, similar distanţate una faţă de cealaltă, situate în partea superioară a încăperii şi care permit accesul la puntea deschisă. Una dintre aceste scări trebuie să fie situată într-o incintă protejată care să satisfacă cerinţele din tabelele 9-1 şi 9-2 pentru categoria (4), care să pornească din partea inferioară a încăperii pe care o deserveşte până într-un loc sigur situat în exteriorul încăperii respective. Incinta trebuie să fie prevăzută cu uşi antiincendiu cu autoînchidere care să respecte aceleaşi norme de rezistenţă la foc. Scara trebuie să fie fixată astfel încât căldura să nu fie transferată în interiorul incintei prin punctele de fixare neizolate termic. Incinta trebuie să aibă dimensiunile interioare de minimum 800 mm x 800 mm şi trebuie să fie prevăzută cu mijloace de iluminat de avarie; sau .2 să existe o scară verticală care duce la o uşă situată în partea superioară a încăperii şi care permite accesul la puntea deschisă. Suplimentar, în partea inferioară a încăperii, într-un loc suficient de depărtat de scara verticală menţionată, trebuie să fie prevăzută o uşă de oţel manevrabilă din ambele părţi, care oferă acces la o cale de evacuare sigură dinspre partea de jos a încăperii până la puntea deschisă. 9.4.3. Toate încăperile de maşini, altele decât cele de categoria A, trebuie să fie prevăzute cu căi de evacuare care să fie acceptate de către Administraţie, ţinând cont de natura şi amplasamentul încăperii şi de posibilitatea ca, în mod normal, să fie angajate persoane acolo. 9.4.4. Ascensoarele nu trebuie să fie considerate ca fiind unul din mijloacele de evacuare cerute. 9.4.5. Administraţia trebuie să se asigure că suprastructurile şi rufurile sunt dispuse astfel încât, în cazul producerii unui incendiu la podul de foraje, cel puţin o cale de evacuare spre postul de ambarcare şi ambarcaţiunile de salvare să fie protejată, în măsura posibilului, de radiaţiile flăcărilor incendiului. 9.4.6. Scările înclinate şi coridoarele folosite ca mijloace de evacuare trebuie să fie conforme cu prevederile paragrafului 13.3 din Codul FSS. 9.5. Instalaţiile de protecţie contra incendiului Instalaţiile de protecţie contra incendiului trebuie să fie conforme cu regulile aplicabile ale Codului FSS. 9.6. Aparate de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă 9.6.1. Aparatele de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă (EEBD) trebuie să fie conforme cu prevederile Codului FSS. Aparatele de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă care sunt de rezervă trebuie să fie păstrate la bord, spre satisfacţia Administraţiei. 9.6.2. Aparatele de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă trebuie să fie prevăzute după cum urmează: .1 În încăperile de maşini de categoria A care conţin maşini cu combustie internă utilizate pentru propulsia principală, EEBD-urile trebuie să fie poziţionate după cum urmează: .1.1 un (1) EEBD în postul de comandă maşini, dacă postul este situat în interiorul încăperii de maşini; .1.2 un (1) EEBD în zonele atelier. Totuşi, dacă există un acces direct dinspre atelier către o cale de evacuare, nu se cere un EEBD; şi .1.3 un (1) EEBD pe fiecare punte sau nivel al platformei, în vecinătatea scării verticale de evacuare care constituie al doilea mijloc de evacuare din încăperile de maşini (celelalte mijloace fiind puţuri de evacuare închise sau uşi etanşe la apă situate la nivelul inferior al încăperii) .1.4 ca alternativă, Administraţia poate stabili un număr diferit sau o altă amplasare ţinând cont de amenajarea şi de dimensiunile încăperii sau de numărul persoanelor care lucrează în mod normal în această încăpere. .2 Pentru încăperile de maşini de categoria A, altele decât cele care conţin maşini cu combustie internă utilizate pentru propulsia principală, trebuie să fie prevăzut cel puţin un (1) EEBD pe fiecare punte sau nivel al platformei, în vecinătatea scării verticale de evacuare care constituie al doilea mijloc de evacuare din încăpere (celelalte mijloace fiind puţuri de evacuare închise sau uşi etanşe la apă situate la nivelul inferior al încăperii). .3 Pentru alte încăperi de maşini, numărul şi amplasamentul aparatelor EEBD vor fi stabilite de Administraţie. 9.7. Pompe de incendiu, magistrala de incendiu, hidranţi şi furtunuri 9.7.1. Trebuie să se prevadă cel puţin două motopompe acţionate independent, amplasate fiecare astfel încât să aspire apa direct din mare şi să alimenteze o magistrală fixă de incendiu. Totuşi, la bordul unităţilor unde înălţimea de aspiraţie este ridicată, se pot instala pompe cu supra-compresiune şi tancuri de stocare, cu condiţia ca aceste măsuri să îndeplinească toate prevederile paragrafelor de la 9.7.1. la 9.7.9. 9.7.2. Cel puţin una dintre pompele cerute trebuie să fie rezervată combaterii incendiului şi să fie disponibilă în permanenţă acestui scop. 9.7.3. Pompele, prizele de apă de mare şi sursele lor de energie trebuie să fie amplasate în aşa fel încât un incendiu ce s-ar declanşa într-un spaţiu oarecare nu va scoate din funcţiune ambele pompe. 9.7.4. Debitul pompelor prevăzute trebuie să fie adecvate pentru echipamentele de combatere a incendiului alimentate de la magistrala de incendiu. Când numărul pompelor instalate este superior numărului cerut, debitul lor trebuie să fie acceptat de către Administraţie. 9.7.5. Fiecare pompă trebuie să fie capabilă să alimenteze simultan cel puţin câte un jet provenind de la oricare doi hidranţi, furtunuri şi ajutaje de 19 mm, menţinând la fiecare hidrant o presiune minimă de 0,35 N/mm². Mai mult, când este prevăzută o instalaţie de stingere a incendiului cu spumă pentru protejarea punţii heliport, pompa trebuie să poată menţine o presiune de 0,7 N/mm² la nivelul instalaţiei de stingere a incendiului cu spumă. Dacă consumul de apă pentru orice altă protecţie împotriva incendiului sau în scopul combaterii incendiului depăşeşte pe cel al instalaţiei cu spumă pentru puntea heliport, acest consum va fi factorul determinant în calcularea debitului necesar al pompelor de incendiu. 9.7.6. Dacă oricare dintre pompele cerute se găseşte într-un spaţiu care în mod obişnuit este exploatat fără prezenţa permanentă a personalului şi care, în opinia Administraţiei, este considerat relativ îndepărtat de zonele de lucru, atunci trebuie să se prevadă echipamente corespunzătoare pentru comanda de la distanţă a pornirii respectivei pompe şi a acţionării valvulelor de aspiraţie şi refulare asociate. 9.7.7. Sub rezerva cerinţelor paragrafului 9.7.2, pompele sanitare, pompele de balast şi de santină sau pompele de serviciu general pot fi acceptate ca pompe de incendiu, cu condiţia ca ele să nu fie în mod normal utilizate pentru pomparea combustibilului. 9.7.8. Toate pompele centrifuge conectate la magistrala de incendiu trebuie să fie prevăzute cu valvule de reţinere. 9.7.9. Trebuie ca toate pompele conectate la magistrala de incendiu să fie prevăzute cu supape de siguranţă dacă pompele sunt capabile să dezvolte o presiune care să depăşească presiunea de proiectare a magistralei de incendiu, a hidranţilor şi furtunurilor. Aceste supape trebuie să fie amplasate şi reglate astfel încât să se prevină apariţia presiunii excesive în sistemul magistralei de incendiu. 9.7.10. Trebuie prevăzută o magistrală de incendiu fixă, echipată şi dispusă în aşa fel încât să respecte prevederile paragrafelor de la 9.7.10 la 9.7.20. 9.7.11. Diametrul magistralei şi tubulaturii de incendiu trebuie să fie suficient pentru a asigura distribuţia eficientă a debitului maxim prescris al pompelor de incendiu necesare care funcţionează simultan. 9.7.12. Când pompele de incendiu necesare funcţionează simultan, presiunea menţinută în magistrala de incendiu trebuie să fie acceptată de către Administraţiei şi trebuie să fie suficientă pentru a permite funcţionarea în siguranţă şi eficace a întregului echipament pe care-l alimentează. 9.7.13. Magistrala de incendiu trebuie, pe cât posibil, să treacă la o distanţă cât mai mare de zonele potenţial periculoase şi să fie amplasată astfel încât să beneficieze la maximum de orice protecţie termică şi fizică oferită de structura unităţii. 9.7.14. Magistrala de incendiu trebuie să fie prevăzută cu valvule de izolare dispuse în aşa fel încât să permită o folosire optimă în caz de deteriorare materială survenită în orice parte a magistralei. 9.7.15. Magistrala de incendiu nu trebuie să aibă alte racorduri decât cele necesare pentru combaterea incendiului. 9.7.16. În scopul menţinerii aprovizionării cu apă, trebuie luate toate măsurile de precauţie practice pentru protejarea magistralei de incendiu contra îngheţului. 9.7.17. Pentru magistralele de incendiu şi hidranţi nu se vor folosi materiale ce devin rapid ineficiente datorită căldurii, afară de cazul când sunt protejate în mod adecvat. Ţevile şi hidranţii de incendiu trebuie să fie amplasate astfel încât furtunurile să poată fi cuplate cu uşurinţă la ele. 9.7.18. Trebuie prevăzută o valvulă sau un robinet pentru fiecare furtun de incendiu, în aşa fel încât orice furtun să poată fi debranşat în timp ce pompa de incendiu este în funcţiune. 9.7.19. Numărul şi repartiţia hidranţilor de incendiu trebuie să fie astfel încât cel puţin două jeturi, neprovenind de la acelaşi hidrant, din care unul produs printr-un furtun de incendiu dintr-o singură piesă, poate fi dirijat asupra unui punct oarecare al unităţii, accesibil în mod normal persoanelor ce se găsesc la bord când unitatea se deplasează sau efectuează operaţiuni de foraj. Trebuie prevăzut un furtun pentru fiecare hidrant de incendiu. 9.7.20. Furtunurile de incendiu trebuie să fie fabricate din materiale aprobate de Administraţie; ele trebuie să fie de lungime suficientă pentru a permite să dirijeze un jet de apă asupra oricărui spaţiu unde utilizarea lor poate să fie necesară. Lungimea lor maximă trebuie să fie acceptată de către Administraţie. Fiecare furtun de incendiu trebuie prevăzut cu un ajutaj combinat şi cu racordurile necesare. Furtunurile de incendiu, precum şi orice unelte şi accesorii necesare trebuie să fie în orice moment gata de folosire şi trebuie să fie amplasate la vedere în apropierea hidranţilor sau racordurilor de incendiu. 9.7.21. Furtunurile de incendiu trebuie să aibă o lungime de cel puţin 10 m, dar nu mai mult de: .1 15 m în încăperile de maşini; .2 20 m în alte încăperi şi punţi deschise; şi .3 25 m pentru punţile deschise având o lăţime maximă mai mare de 30 m. 9.7.22. Ajutajele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: .1 Ajutajele trebuie să aibă diametre standardizate de 12 mm, 16 mm şi 19 mm sau diametre pe cât posibil apropiate acestor valori. Folosirea de ajutaje cu un diametru superior poate fi autorizată la aprecierea Administraţiei. .2 Nu este necesară utilizarea ajutajelor cu diametrul mai mare de 12 mm în încăperile de locuit şi de serviciu. .3 Pentru încăperile de maşini şi în locurile deschise, diametrul ajutajelor trebuie să fie acela care permite obţinerea celui mai mare debit posibil cu două jeturi furnizate de cea mai mică pompă, la presiunea menţionată la paragraful 9.7.5 cu condiţia să nu depăşească 19 mm. 9.7.23. Unităţile de suprafaţă trebuie să fie dotate cu cel puţin un racord internaţional de legătură cu uscatul care să fie conform cu regulile II-2/10-2.1.7 din Convenţia SOLAS 1974 şi cu codul FSS. Instalaţiile trebuie să permită folosirea acestui racord pe oricare parte a unităţii. 9.8. Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese tehnologice de ardere. 9.8.1. În spaţiile căldărilor principale sau auxiliare cu combustibil lichid şi ale altor instalaţii de ardere cu o putere termică echivalentă, sau în spaţii conţinând instalaţii de combustibil lichid sau tancuri de decantare, unitatea trebuie să fie dotată cu următoarele: .1 Una dintre următoarele instalaţii fixe de stingere a incendiului care respectă regula II-2/10.4 din SOLAS: .1.1 o instalaţie fixă de stingere cu apa pulverizată sub presiune; .1.2 o instalaţie fixă de stingere a incendiului cu gaz; .1.3 o instalaţie fixă de stingere cu spumă cu coeficient mare de spumare. Dacă încăperea de maşini nu este complet separată de spaţiile conţinând instalaţii de ardere sau dacă din aceste spaţii se poate scurge combustibil lichid în încăperea de maşini, trebuie să se considere că ansamblul format din încăperea de maşini şi spaţiile conţinând instalaţiile de ardere formează un singur compartiment. .2 Cel puţin două stingătoare cu spumă, portabile, de un tip aprobat sau dispozitive echivalente, în fiecare spaţiu conţinând o instalaţie de ardere şi în fiecare spaţiu în care este situată o parte din instalaţia de combustibil lichid. În plus, orice spaţiu trebuie să aibă cel puţin un stingător de acelaşi tip având o capacitate de 9 litri pentru fiecare arzător, caz în care capacitatea totală a stingătorului sau stingătoarelor suplimentare nu este necesar să depăşească 45 l pe spaţiu. .3 Un recipient conţinând nisip, rumeguş de lemn impregnat cu sodă sau orice altă materie uscată aprobată, în cantitate acceptată de către Administraţie. Un stingător portabil de un tip aprobat poate constitui un echivalent. 9.8.2. Încăperile care conţin maşini cu combustie internă folosite fie pentru propulsia principală fie în alte scopuri trebuie, când puterea totală de ieşire a acestor maşini este de cel puţin 750 kW, să fie prevăzute cu următoarele echipamente: .1 una dintre instalaţiile fixe menţionate la paragraful 9.8.1.1; şi .2 un stingător cu spumă de un tip aprobat şi având o capacitate de cel puţin 45 l sau un echipament echivalent în fiecare încăpere de maşini şi un stingător portabil cu spumă de un tip aprobat, pentru fiecare tranşă de 750 kW de putere de ieşire dezvoltată de maşină sau pentru o parte a acestei tranşe. Numărul total de stingătoare portabile astfel prevăzute nu poate fi mai mic de două, dar nu este necesar să fie mai mult de şase. 9.8.3. Administraţia trebuie să acorde o atenţie specială echipamentelor de stingere a incendiului prevăzute în încăperi care nu sunt dotate cu instalaţii fixe de stingerea incendiului şi care conţin turbine cu aburi separate de încăperea căldări prin pereţi etanşi la apă. 9.8.4. Când în opinia Administraţiei exista un pericol de incendiu într-o încăpere de maşini pentru care în paragrafele de la 9.8.1 până la 9.8.3 nu există nici o cerinţă specială cu privire la echipamentele de stingere a incendiului, trebuie prevăzute la interior sau în imediata apropiere a acestei încăperi, un număr de stingătoare portabile de un tip aprobat sau orice alte mijloace de stingere a incendiului acceptate de către Administraţie. 9.9. Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu şi în spaţiile de lucru 9.9.1. Exceptând amenajările suplimentare prevăzute în paragraful 9.9.2, numărul şi modul de dispunere a stingătoarelor de incendiu portabile în încăperile de locuit, încăperile de serviciu, posturile de comandă, încăperile de maşini de categoria A, alte încăperi de maşini, în spaţiile pentru mărfuri, pe puntea expusă intemperiilor şi în alte spaţii trebuie să fie în conformitate cu orientările furnizate de Organizaţie*30) şi spre satisfacţia Administraţiei.────────── *30) Se face referire la Interpretare unificată la capitolul II-2 din SOLAS cu privire la numărul şi modul de dispunere a stingătoarelor de incendiu portabile la bordul navelor (Circulara MSC.1/Circ.1275).────────── 9.9.2. Tabelul 9-3 conţine recomandări suplimentare privind numărul şi modul de repartizare a stingătoarelor de incendiu portabile suplimentare pe unităţile mobile de foraj marin. Atunci când recomandările din tabelul 9-3 diferă de orientările furnizate de Organizaţie, trebuie să fie respectate prevederile din tabelul 9-3. În toate cazurile, agentul de stingere a incendiului trebuie să fie ales în funcţie de riscul de incendiu pe care îl prezintă spaţiul protejat*31). Clasele de stingătoare de incendiu portabile indicate în tabel sunt doar pentru referinţă.────────── *31) Se face referire la Liniile directoare îmbunătăţite pentru stingătoarele de incendiu portabile maritime, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.951(23).────────── Tabelul 9-3 - Numărul şi moduri de repartizare recomandate pentru stingătoarele de incendiu portabile suplimentare
┌──────────────────────────────┬──────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Tipul spaţiului │ Numărul minim de │Clasa(clasele) │
│ │ stingătoare de incendiu*1 │ stingătorului │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Spaţiul care conţine comenzile│ 1; şi 1 stingător suplimentar │ A şi/sau C │
│pentru sursa principală de │adecvat pentru focuri de origine │ │
│energie electrică │electrică atunci când tablourile │ │
│ │principale de distribuţie sunt │ │
│ │instalate în acest spaţiu │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Macarale: │ │ │
│Cu motor electric/hidraulice │0 │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Macarale: │2 │ B │
│Cu motor cu combustie internă │(1 în cabină şi 1 în exteriorul │ │
│ │compartimentului motorului) │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Podul sondei │2 │ │
│ │(1 la fiecare ieşire) │ C │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Punţi heliport │În conformitate cu secţiunea 9.16 │ B │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Încăperi de maşini de │În conformitate cu secţiunea 9.8 │ B │
│categoria A │ │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Încăperi de maşini de │La fiecare intrare în conformitate│ B │
│categoria A, periodic │cu secţiunea 9.8*2) │ │
│nesupravegheate │ │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Tablourile principale │2 situate în vecinătatea │ C │
│ │ tablourilor │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────────────────────┼────────────────┤
│Habe de evacuare a noroiului │1 pentru fiecare spaţiu închis │ B │
│de foraj, zone de procesare │(în cazul spaţiilor deschise, │ │
│a noroiului de foraj │distanţa de parcurs până la un │ │
│ │stingător de incendiu nu trebuie │ │
│ │să depăşească 10 m) │ │
├──────────────────────────────┴──────────────────────────────────┴────────────────┤
│ *1) Dimensiunea minimă trebuie să fie în conformitate cu paragraful 3.1.1 din │
│ capitolul 4 din Codul FSS. │
│ *2) Un stingător de incendiu portabil prevăzut pentru acel spaţiu poate fi situat│
│ în exterior şi în vecinătatea intrării în acel spaţiu. Un stingător de incendiu │
│ portabil situat în exterior şi în vecinătatea intrării în acel spaţiu poate fi │
│ considerat, de asemenea, că satisface cerinţele pentru spaţiul în care el este │
│ situat. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
9.10. Instalaţii pentru detectarea incendiului şi de alarmă 9.10.1. Trebuie prevăzută o instalaţie automată pentru detectarea incendiului şi de alarmă în toate încăperile de locuit şi de serviciu. Încăperile de locuit trebuie prevăzute cu detectoare de fum. 9.10.2. Trebuie să fie instalate un număr suficient de avertizoare de incendiu cu comandă manuală în locaţii adecvate, repartizate pe întreaga unitate. 9.10.3. O instalaţie fixă de detectare a incendiului şi de alarmare în caz de incendiu trebuie să fie instalată în: .1 încăperile de maşini periodic nesupravegheate; şi .2 încăperile de maşini unde: 2.1. a fost aprobată instalarea sistemelor şi echipamentelor de control automat şi de la distanţă în schimbul asigurării prezenţei permanente a personalului în încăperi, şi 2.2. maşina principală de propulsie şi maşinile asociate, inclusiv sursele principale de alimentare cu energie electrică, sunt prevăzute cu diferite grade de comandă automată sau de la distanţă şi sunt supravegheate în permanenţă de personal dintr-un post de comandă. 9.11. Instalaţii pentru detectarea gazelor inflamabile şi de alarmă 9.11.1. Trebuie să fie prevăzută o instalaţie automată fixă de detectare a gazului şi de alarmă, acceptată de către Administraţie, dispusă în aşa fel încât să supravegheze în permanenţă toate zonele închise ale unităţii în care este posibil să se producă o acumulare de gaze inflamabile şi capabilă să indice în postul de comandă principal, prin semnale sonore şi vizuale, prezenţa şi localizarea unei acumulări de gaze. 9.11.2. Trebuie să se prevadă cel puţin două instalaţii portabile de monitorizare a gazelor, capabile să măsoare în mod independent şi cu precizie o concentraţie de gaze inflamabile. 9.12. Instalaţii pentru detectarea hidrogenului sulfurat şi de alarmă 9.12.1. Trebuie să fie prevăzută o instalaţie automată fixă de detectare a hidrogenului sulfurat şi de alarmă, acceptată de către Administraţie, care să fie dispusă în aşa fel încât să supravegheze în permanenţă zona de foraj, zona de procesare a noroiului de foraj şi zona de control a fluidului de foraj ale unităţii şi care să fie capabilă să declanşeze alarme sonore şi vizuale în posturile principale de comandă. Dacă alarma din postul de comandă principal nu primeşte răspuns în interval de 2 min, atunci trebuie activate automat alarma pentru gaz toxic (hidrogen sulfurat) şi lumina de stare a punţii heliport specificată în paragraful 13.5.25. 9.12.2. La bordul unităţii trebuie să se prevadă cel puţin două instalaţii portabile de monitorizare a gazului hidrogen sulfurat. 9.13. Echipamente de pompieri 9.13.1. Trebuie să se prevadă cel puţin două echipamente de pompieri care să respecte cerinţele relevante din Codul FSS, fiecare incluzând aparate portabile care să permită măsurarea concentraţiilor de oxigen şi de vapori inflamabili şi care să fie considerate ca fiind acceptabile de către Administraţie. 9.13.2. Pentru fiecare echipament de respiraţie cerut trebuie să existe două butelii de rezervă. Unităţile care sunt echipate cu mijloace localizate corespunzător pentru reîncărcarea completă a buteliilor de aer, fără risc de contaminare, pot fi dotate numai cu o singură butelie de rezervă pentru fiecare aparat cerut. 9.13.3. Echipamentele de pompieri trebuie să fie oricând gata de folosire, depozitate în locuri uşor accesibile şi marcate în mod clar şi permanent. Ele trebuie să fie depozitate în două sau mai multe locaţii separate, cât mai depărtate unele faţă de altele. 9.14. Reîncărcarea buteliilor de aer 9.14.1. Aparatele pentru reîncărcarea buteliilor de aer, dacă sunt prevăzute, trebuie să fie alimentate de la sursa de energie de avarie sau de la un motor diesel independent, sau să fie astfel construite sau echipate încât buteliile de aer să poată fi utilizate imediat după reîncărcare. 9.14.2. Aparatele trebuie să fie amplasate corespunzător într-un spaţiu protejat situat deasupra nivelului punţii principale a unităţii. 9.14.3. Prizele de aer utilizate pentru compresoarele de aer trebuie să fie conectate la o sursă de aer curat. 9.14.4. După comprimare, aerul trebuie să fie filtrat pentru a elimina contaminarea cu uleiul de ungere al compresorului. 9.14.5. Capacitatea de reîncărcare trebuie să respecte cerinţele din regula II-2/10.10.2.6 din SOLAS. 9.14.6. Echipamentul şi instalarea să trebuie să fie satisfacă cerinţele Administraţiei. 9.15. Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru 9.15.1. Trebuie să fie prevăzute mijloace pentru oprirea ventilatoarelor ce deservesc încăperile de maşini şi spaţiile de lucru şi pentru închiderea tuturor uşilor, tuturor canalelor de ventilaţie, spaţiilor inelare în jurul coşurilor de fum şi tuturor altor deschideri către aceste spaţii. În caz de incendiu, aceste mijloace trebuie să poată fi comandate din exteriorul acestor spaţii. 9.15.2. Motoarele ventilatoarelor cu tiraj forţat şi cu tiraj indus, ventilatoarele pentru presurizarea motoarelor electrice, pompele de transfer combustibil lichid, pompele instalaţiilor de combustibil lichid şi alte pompe de combustibil lichid de aceeaşi natură trebuie să fie dotate cu echipamente de comandă la distanţă situate în afară spaţiului avut în vedere pentru a putea fi oprite dacă în interiorul spaţiului în care sunt situate se declanşează un incendiu. 9.15.3. Toate tubulaturile de aspiraţie a combustibilului lichid provenind dintr-un tanc de rezervă, dintr-un tanc de decantare sau dintr-un tanc de serviciu, care se găsesc deasupra dublului fund, trebuie să fie prevăzute cu un robinet sau o valvulă care să poată fi închisă din exteriorul spaţiului avut în vedere în cazul apariţiei unui incendiu în interiorul spaţiului în care sunt situate aceste tancuri. În cazul particular al tancurilor de adâncime situate într-un tunel al liniilor de arbori sau într-un tunel de tubulaturi, valvulele trebuie fixate pe tancuri, dar în caz de incendiu, ele trebuie să poată fi comandate printr-o valvulă adiţională situată pe canalizarea sau tubulatura instalată în afară tunelului sau tunelelor. 9.16. Prevederi aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere 9.16.1. Această secţiune oferă măsuri suplimentare pentru atingerea obiectivelor de siguranţă împotriva incendiilor pentru unităţile echipate cu instalaţii pentru elicoptere şi pentru satisfacerea următoarelor cerinţe funcţionale: .1 structura punţii heliport trebuie să fie adecvată pentru a proteja unitatea de riscurile de incendiu asociate cu operaţiunile elicopterelor; .2 trebuie să fie prevăzute dispozitive de combatere a incendiului pentru a proteja în mod corespunzător unitatea de riscurile de incendiu asociate cu operaţiunile elicopterelor; .3 instalaţiile de reaprovizionare cu combustibil şi operaţiunile conexe trebuie să includă măsurile necesare pentru a proteja unitatea de riscurile de incendiu asociate cu operaţiunile elicopterelor; şi .4 trebuie să fie prevăzute manuale de exploatare a instalaţiilor pentru elicoptere, care pot fi incluse în manualul de exploatare cerut în baza capitolului 14 din prezentul Cod, şi trebuie asigurată instruirea. 9.16.2. Construcţia punţilor heliport trebuie să fie din oţel sau din alte materiale echivalente. Dacă puntea heliport constituie plafonul unui ruf sau al unei suprastructuri, ea trebuie să fie izolată conform normei "A-60". Dacă Administraţia permite construcţii din aluminiu sau alte metale având punctul de topire scăzut, care nu sunt făcute ca echivalente celor din oţel, trebuie să fie satisfăcute următoarele dispoziţii: .1 dacă puntea heliport este în consolă în afara bordului unităţii, după fiecare incendiu care ar putea avea efect asupra integrităţii structurale a punţii heliport sau asupra structurilor sale de sprijin, puntea heliport trebuie să fie supusă unei analize structurale pentru a determina dacă ea este adecvată pentru utilizarea ulterioară; şi .2 dacă puntea heliport este situată deasupra rufului unităţii sau deasupra unei structuri similare, trebuie să fie satisfăcute următoarele condiţii: 2.1. plafonul şi pereţii rufului de sub puntea heliport nu trebuie să aibă deschideri; 2.2. ferestrele situate sub puntea heliport trebuie să fie prevăzute cu obturatoare de oţel; şi 2.3. după fiecare incendiu produs pe puntea heliport sau la structura de sprijin, puntea heliport trebuie să fie supusă unei analize structurale pentru a determina dacă ea este adecvată pentru utilizarea ulterioară. 9.16.3. O punte heliport trebuie să fie prevăzută atât cu un mijloc principal de evacuare şi de acces pentru personalul însărcinat cu combaterea incendiului şi salvare, cât şi cu unul pentru situaţii de urgenţă. Acestea trebuie să fie amplasate cât mai departe unele faţă de celelalte, în măsura posibilităţilor practice, şi de preferat pe părţi opuse ale punţii heliport. 9.16.4. În imediata vecinătate a punţii heliport, următoarele dispozitive de combatere a incendiului trebuie să fie prevăzute şi depozitate aproape de mijloacele de acces la acea punte heliport: .1 cel puţin două stingătoare cu pulbere având o capacitate totală de minim 45 kg, capacitatea fiecărui stingător fiind de cel puţin 9 kg; .2 stingătoare cu dioxid de carbon având o capacitate totală de cel puţin 18 kg sau dispozitive echivalente; .3 un sistem de stingere a incendiului pe bază de spumă, compus din tunuri sau ţevi de derivaţie care pot proiecta spuma către toate părţile punţii heliport în orice condiţii meteorologice în care puntea heliport ar putea să fie disponibilă pentru operaţiunile elicopterului. Capacitatea minimă a sistemului de producere a spumei va depinde de dimensiunile zonei ce trebuie protejată, de rata de aplicare a spumei, de debitele echipamentelor instalate şi de durata estimată a aplicării spumei: 3.1. rata minimă de aplicare trebuie să fie de 6 l/m² în interiorul unui cerc având diametrul egal cu valoarea D; 3.2. deversarea trebuie să poată dura cel puţin 5 min; 3.3. livrarea spumei la rata minimă de aplicare trebuie să înceapă în maxim 30s de la activarea sistemului; .4 agentul principal trebuie să fie adecvat pentru utilizarea sa împreună cu apa sărată şi trebuie să fie în conformitate cu standarde de performanţă care să nu fie inferioare celor acceptate de Organizaţie*32);────────── *32) Se face referire la Manualul serviciilor de aeroport elaborat de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, partea 1, Salvarea şi stingerea incendiilor, capitolul 8, Caracteristicile agentului extinctor, paragraful 8.1.5, Specificaţii privind spuma, tabelul 8.1 - Nivelul 'B'.────────── .5 cel puţin două ajutaje de tip combinat (jet compact/jet pulverizat) aprobat şi furtunuri suficiente pentru a ajunge la oricare punct al punţii heliport; .6 suplimentar celor prevăzute în secţiunea 9.13, două costume de pompier; şi .7 cel puţin următorul echipament trebuie să fie depozitat astfel încât să ofere utilizarea imediată şi protecţia contra elementelor: .7.1 cheie reglabilă; .7.2 manta, rezistentă la foc; .7.3 cleşte pentru tăiat bolţuri, 600 mm; .7.4 cârlig, "ţin-te bine" sau de salvare; .7.5 ferăstrău, ranforsat cu şase lame de schimb; .7.6 scară; .7.7 coardă având diametrul de 5 mm şi lungimea de 30 m; .7.8 cleşte patent, cu tăiere laterală; .7.9 set de şurubelniţe asortate; .7.10 cuţit cu ham şi teacă, şi .7.11 rangă. 9.16.5. Instalaţia de drenare din calea de rulare de pe puntea heliport trebuie: .1 să fie construită din oţel sau alte materiale care să asigure o protecţie echivalentă contra incendiului; .2 să permită evacuarea directă peste bord, independent de orice alt sistem; şi .3 să fie proiectată astfel încât lichidul de drenaj să nu se răspândească în orice parte a unităţii. 9.16.6. Dacă unitatea este dotată cu instalaţie de realimentare cu combustibil a elicopterelor, următoarele prevederi trebuie să fie respectate: .1 se va prevedea o zonă special destinată depozitării tancurilor de combustibil care trebuie să fie: .1.1 cât mai îndepărtată posibil de încăperile de locuit, de căile de evacuare şi de posturile de îmbarcare; şi .1.2 izolată de zonele conţinând o sursă de vapori inflamabili. .2 zona de depozitare a combustibilului trebuie să dispună de instalaţiile necesare astfel încât combustibilul răspândit ca urmare a unei scurgeri să poată fi recuperat şi dirijat spre o zonă unde nu prezintă nici un risc. .3 tancurile şi echipamentul conex trebuie să fie protejate contra deteriorărilor fizice şi contra unui eventual incendiu produs într-o zonă sau într-un spaţiu adiacent. .4 în cazul utilizării tancurilor mobile pentru depozitarea combustibilului trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor: .4.1 proiectării tancului pentru scopul care îi este destinat; .4.2 pieselor de montaj şi fixare; .4.3 împământării electrice; şi .4.4 procedurilor de inspecţie. .5 pompele tancurilor de depozitare a combustibilului trebuie să fie dotate cu mijloace care să permită închiderea lor, în caz de incendiu, dintr-un loc de comandă sigur. În cazul când există un echipament de alimentare prin gravitaţie, trebuie prevăzute mijloace de închidere echivalente pentru a izola sursa de combustibil. .6 instalaţia de pompare a combustibilului trebuie să fie cuplată la un singur tanc odată. Conductele situate între tanc şi instalaţia de pompare trebuie să fie confecţionate din oţel sau dintr-un material echivalent, să fie cât mai scurte posibil şi trebuie să fie protejate contra oricărei deteriorări. .7 instalaţiile de pompare a combustibilului şi echipamentul de comandă asociat funcţionând cu electricitate trebuie să fie de un tip corespunzător ţinând cont de locul de amplasare şi de riscurile potenţiale. .8 instalaţiile de pompare a combustibilului trebuie să cuprindă un echipament care să împiedice producerea unei suprapresiuni în tuburile flexibile de alimentare sau de umplere. .9 echipamentele utilizate în operaţiunile de realimentare cu combustibil trebuie să fie legate la masă; şi .10 trebuie să fie afişate panouri cu "FUMATUL INTERZIS" în locurile corespunzătoare. 9.17. Depozitarea buteliilor de gaz 9.17.1. Dacă o unitate de foraj are simultan la bord mai mult de o butelie de oxigen şi mai mult de o butelie de acetilenă, aceste butelii trebuie să fie dispuse conform indicaţiilor următoare: .1 Circuitele permanente de tubulaturi pentru oxiacetilenă sunt admise dacă acestea sunt proiectate ţinând cont de norme şi reguli practice, conform cerinţelor Administraţiei. .2 Dacă se intenţionează să fie transportate două sau mai multe butelii din fiecare gaz în spaţii închise, trebuie să se prevadă spaţii de depozitare distincte pentru fiecare gaz. .3 Spaţiile de depozitare trebuie să fie construite din oţel, să fie bine ventilate şi să aibă acces de pe puntea deschisă. .4 Trebuie luate măsuri pentru ca buteliile să poată fi mutate rapid şi uşor în caz de incendiu. .5 În depozitul buteliilor de gaz trebuie să fie instalate panouri cu "FUMATUL INTERZIS". .6 Dacă buteliile sunt depozitate sub cerul liber, se vor lua măsuri pentru: .6.1 protejarea buteliilor şi tubulaturilor aferente împotriva deteriorării fizice; .6.2 reducerea la minimum a expunerii la hidrocarburi; şi .6.3 asigurarea unui drenaj corespunzător. 9.17.2. Echipamentele de stingere a incendiului, destinate protejării zonelor sau spaţiilor în care sunt depozitate aceste butelii, trebuie să corespundă cerinţelor Administraţiei. 9.18. Planuri pentru combaterea incendiului În permanenţă trebuie să fie afişat un plan pentru combaterea incendiului întocmit conform regulii II-2/15.2.4 din SOLAS. 9.19. Pregătirea operaţională şi întreţinerea 9.19.1. Trebuie să fie respectate următoarele prevederi funcţionale: .1 sistemele de detectare a gazelor, sistemele şi dispozitivele de protecţie contra incendiului şi de combatere a incendiului trebuie să fie în orice moment gata de folosire; şi .2 sistemele de detectare a gazelor, sistemele şi dispozitivele de protecţie contra incendiului şi de combatere a incendiului trebuie să fie supuse încercărilor şi inspectate în mod adecvat. 9.19.2. Atât timp cât unitatea se află în serviciu, trebuie să fie respectate prevederile paragrafului 9.19.1. O unitate nu este în serviciu atunci când: .1 este în timpul reparaţiilor sau este dezarmată (fie la ancoră fie în port) sau într-un doc uscat; .2 este declarată ca nefiind în serviciu de către proprietar sau de către un reprezentant al proprietarului. 9.19.3. Pregătire operaţională .1 Următoarele sisteme de detectare a gazelor şi de protecţie contra incendiului trebuie să fie păstrate în bună stare astfel încât să se asigure îndeplinirea rolului lor în cazul producerii unui incendiu: .1.1 protecţia structurală contra incendiilor, incluzând construcţii rezistente la foc şi protecţia deschiderilor şi locurilor de trecere prin aceste construcţii; .1.2 instalaţii de detectare a incendiului şi de alarmare în caz de incendiu; .1.3 instalaţii de detectare a gazelor şi de alarmă; şi .1.4 sisteme şi dispozitive pentru evacuare. .2 Sistemele şi dispozitivele pentru combaterea incendiului şi sistemele portabile de detectare a gazelor trebuie să fie păstrate în bună stare astfel încât să poată fi disponibile rapid pentru utilizare imediată. Stingătoarele de incendiu portabile care s-au descărcat trebuie să fie imediat reîncărcate sau înlocuite cu un dispozitiv echivalent. 9.19.4. Întreţinerea, încercarea şi inspecţiile .1 Întreţinerea, încercarea şi inspecţiile trebuie să fie efectuate pe baza liniilor directoare elaborate de Organizaţie*33) şi într-un mod care să ţină cont de asigurarea fiabilităţii sistemelor şi dispozitivelor de combatere a incendiilor.────────── *33) Se face referire la Liniile directoare privind întreţinerea şi inspecţia sistemelor şi dispozitivelor de protecţie contra incendiului (MSC/Circ.850).────────── .2 Planul de întreţinere trebuie să fie păstrat la bordul unităţii şi trebuie să fie disponibil pentru inspecţie ori de câte ori îl solicită Administraţia. .3 Planul de întreţinere trebuie să includă cel puţin următoarele sisteme de protecţie contra incendiului şi sisteme şi dispozitive de combatere a incendiului, atunci când sunt instalate: .3.1 magistrala de incendiu, pompele de incendiu şi hidranţii, inclusiv furtunurile, ajutajele şi racordurile internaţionale de legătură cu uscatul; .3.2 instalaţii fixe de detectare a incendiului şi de alarmare în caz de incendiu; .3.3 instalaţii fixe de stingere a incendiului şi alte dispozitive de stingere a incendiului; .3.4 instalaţii automate de detectare, alarmare şi de stingere a incendiilor cu sprinklere; .3.5 instalaţii de ventilaţie incluzând clapete antifoc şi antifum, ventilatoare şi comenzile lor; .3.6 dispozitivele de oprire de urgenţă a alimentării cu combustibil; .3.7 uşi antiincendiu inclusiv comenzile lor; .3.8 instalaţia de alarmă generală în caz de urgenţă; .3.9 aparate de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă; .3.10 stingătoare de incendiu portabile, inclusiv butelii de rezervă sau stingătoare de rezervă; .3.11 instalaţii portabile de detectare şi monitorizare a gazului hidrogen sulfurat; .3.12 instalaţii portabile de monitorizare a gazelor inflamabile şi a oxigenului; .3.13 instalaţii de detectare a gazelor şi de alarmă; şi .3.14 costume de pompier. .4 Programul de întreţinere poate fi informatizat. CAP. 10 MIJLOACE ŞI DISPOZITIVE DE SALVARE 10.1. Generalităţi Definiţii 10.1.1. În sensul acestui capitol, dacă nu se prevede în mod expres altfel, definiţiile termenilor şi expresiile utilizate cu privire la mijloacele de salvare sunt cele date în regula III/3 din SOLAS. Verificarea, încercarea şi aprobarea mijloacelor de salvare 10.1.2. Mijloacele de salvare trebuie să fie verificate, încercate şi aprobate conform prevederilor regulilor III/4 şi III/5 din SOLAS. Mijloace de salvare noi şi de concepţie nouă 10.1.3. Mijloace de salvare noi şi de concepţie nouă trebuie să respecte prevederile aplicabile din capitolul III din SOLAS, inclusiv acelea referitoare la revizie şi întreţinere. Mijloace de salvare 10.1.4. Toate mijloacele de salvare trebuie să fie conforme cu regulile din SOLAS aplicabile. 10.1.5. Toate bărcile de salvare trebuie să fie protejate contra incendiului în conformitate cu Codul LSA. 10.2. Moduri alternative de proiectare şi de dispunere Atunci când modurile alternative de proiectare sau de dispunere se abat de la prevederile normative ale Codului, modurile de proiectare şi de dispunere trebuie să facă obiectul unei analize tehnice şi trebuie să fie evaluate şi aprobate în conformitate cu regula III/38 din SOLAS, pe baza Liniilor directoare elaborate de Organizaţie*34).────────── *34) Se face referire la Liniile directoare privind modurile alternative de proiectare şi de dispunere pentru capitolele II-1 şi III din SOLAS (Circulara MSC.1/Circ.1212).────────── 10.3. Ambarcaţiuni de salvare Unităţi de suprafaţă 10.3.1. Fiecare unitate de suprafaţă trebuie să fie dotată în fiecare bord cu una sau mai multe bărci de salvare care să fie conforme cu cerinţele Codului LSA şi a căror capacitate totală să fie suficientă pentru primirea tuturor persoanelor de la bord. Alternativ, Administraţia poate accepta una sau mai multe bărci de salvare cu lansare la apă prin cădere liberă, care să fie conforme cu cerinţele din secţiunea 4.7 din Codul LSA, capabile să fie lansate la apă prin cădere liberă în afara extremităţii unităţii şi a căror capacitate totală să fie suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord. 10.3.2. În plus, fiecare unitate trebuie să fie dotată cu una sau mai multe plute de salvare care să fie conforme cu cerinţele Codului LSA şi aprobate pentru înălţimea de operare efectivă, putând fi lansate la apa din oricare bord şi având o capacitate totală suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord. Dacă una sau mai multe plute de salvare nu pot fi transferate rapid dintr-un bord într- altul al unităţii pentru a fi lansate la apă, capacitatea totală existentă în fiecare bord trebuie să fie suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord. 10.3.3. Când ambarcaţiunile de salvare sunt amplasate într-o poziţie situată la mai mult de 100 m de prova sau pupa, fiecare unitate trebuie să aibă, în plus faţă de plutele de salvare prevăzute la paragraful 10.3.2, o plută de salvare amplasată cât mai în prova sau în pupa sau una cât mai spre prova şi alta cât mai spre pupa, în măsura în care este rezonabil şi realizabil. Fără a aduce atingere cerinţelor paragrafului 10.6.6, această sau aceste plute de salvare pot fi legate sigur, astfel încât să permită degajarea manuală. Unităţi autoridicătoare şi Unităţi stabilizate prin coloane 10.3.4. Fiecare unitate trebuie să fie dotată cu bărci de salvare care să îndeplinească cerinţele Codului LSA, amplasate în cel puţin două amplasamente foarte distanţate unele faţă de altele, situate în borduri sau la extremităţi diferite ale unităţii. Bărcile de salvare trebuie să fie amplasate astfel încât să se prevadă o capacitate suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord dacă: .1 toate bărcile de salvare situate într-un amplasament oarecare sunt pierdute sau devenite inutilizabile; sau .2 toate bărcile de salvare situate într-un bord oarecare, într-o extremitate oarecare sau într-un colţ oarecare al unităţii, sunt pierdute sau devenite inutilizabile. 10.3.5. În plus, fiecare unitate trebuie să fie dotată cu plute de salvare care să fie conforme cu cerinţele Codului LSA şi aprobate pentru înălţimea de operare efectivă, având o capacitate suficientă pentru a primi toate persoanele de la bord. 10.3.6. În cazul unei unităţi autoridicătoare ale cărei dimensiuni sau configuraţie nu permit instalarea de bărci de salvare în amplasamente foarte distanţate unele faţă de altele conform paragrafului 10.3.4, Administraţia poate permite ca bărcile de salvare să aibă capacitatea totală egală cu numărul total al persoanelor de la bord. Totuşi, plutele de salvare cerute de paragraful 10.3.5 vor fi lansate la apă cu instalaţii de lansare la apă pentru plutele de salvare sau cu instalaţii de evacuare la apă care să corespundă cerinţelor Codului LSA. 10.4. Amenajarea locurilor pentru apel şi îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare 10.4.1. Dacă sunt separate, posturile de apel trebuie să fie situate în imediata apropiere de posturile de îmbarcare. Fiecare post de apel trebuie să aibă suficient spaţiu pentru toate persoanele care i-au fost atribuite, însă cel puţin 0,35 m2 de persoană. 10.4.2. Posturile de apel şi posturile de îmbarcare trebuie să fie uşor accesibile dinspre zonele de locuit şi zonele de lucru. 10.4.3. Posturile de apel şi posturile de îmbarcare trebuie să fie iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie. 10.4.4. Coridoarele, scările şi ieşirile care dau acces spre posturile de apel şi îmbarcare trebuie să fie iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie. 10.4.5. Posturile de apel şi posturile de îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare care sunt lansate la apă cu ajutorul gruielor trebuie să fie dispuse în aşa fel încât să permită îmbarcarea persoanelor aflate pe targă în ambarcaţiunile de salvare. 10.4.6. Pregătirile pentru îmbarcarea în ambarcaţiuni de salvare trebuie să fie concepute astfel încât: .1 bărcile de salvare să poată primi persoane la bord şi să poată fi lansate la apă direct din poziţia lor de arimare; .2 plutele de salvare lansate la apă cu gruie să poată primi persoane la bord şi să poată fi lansate la apă dintr-o poziţie imediat adiacentă poziţiei de arimare a plutelor de salvare sau dintr-o poziţie în care este transferată pluta de salvare înainte de lansarea la apă în conformitate cu paragraful 10.6.5; şi .3 când este necesar, să poată fi posibilă lansarea plutei de salvare cu aducerea gruiei pe lângă bordul unităţii şi menţinerea ei astfel încât persoanele să se poată îmbarca în deplină siguranţă. 10.4.7. Trebuie să fie prevăzute cel puţin două scări verticale sau schele metalice fixe, cât mai depărtate una faţă de cealaltă, întinzându-se de la punte până la suprafaţa apei. Aceste scări ori schele metalice fixe, precum şi suprafaţa mării din imediata vecinătate vor trebui iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie. 10.4.8. Dacă nu se pot instala scări verticale fixe, trebuie prevăzute mijloace alternative de evacuare având capacitate suficientă pentru a permite tuturor persoanelor de la bord să coboare în deplină siguranţă până la linia de plutire. 10.5. Posturi de lansare la apă a ambarcaţiunilor de salvare Posturile de lansare la apă trebuie să fie situate în amplasamente care să permită lansarea la apă în deplină siguranţă, departe în special de orice elice neprotejată sau de porţiuni foarte proeminente ale corpului unităţii. Pe cât este posibil, posturile de lansare la apă trebuie să fie situate în aşa fel încât ambarcaţiunile de salvare să poată fi lansate în zona rectilinie a bordajului unităţii, cu excepţia: .1 ambarcaţiunilor de salvare special concepute pentru lansare la apă prin cădere liberă; şi .2 ambarcaţiunilor de salvare montate pe structuri destinate să le ţină departe de structurile inferioare. 10.6. Arimarea ambarcaţiunilor de salvare 10.6.1. Fiecare ambarcaţiune de salvare trebuie să fie arimată: .1 în aşa fel încât atât ambarcaţiunea de salvare, cât şi dispozitivele sale de arimare să nu stânjenească manevra oricărei alte ambarcaţiuni de salvare sau bărci de urgenţă de la oricare alt post de lansare la apă; .2 atât de aproape de suprafaţa apei pe cât este posibil şi în deplină siguranţă; .3 gata pentru folosire oricând, astfel încât doi membri din echipaj să poată efectua pregătirile pentru îmbarcare şi lansare la apă în mai puţin de 5 minute; .4 complet echipată conform cerinţelor Codului LSA; totuşi, în cazul unor unităţi exploatate în zone în care, în opinia Administraţiei, unele obiecte care fac parte din echipament nu sunt necesare, Administraţia poate permite renunţarea la aceste obiecte; .5 în măsura în care este posibil, într-un amplasament sigur şi adăpostit şi să fie protejată de avarii datorate incendiului şi exploziilor. 10.6.2. O ambarcaţiune de salvare sau o plută de salvare lansată la apă cu gruie trebuie să fie poziţionată astfel încât ambarcaţiunea de salvare sau pluta să fie gata pentru îmbarcare la cel puţin 2 m deasupra liniei de plutire când unitatea este în stare limită de avarie determinată în conformitate cu secţiunea 3.4. 10.6.3. Dacă este necesar, unitatea trebuie să fie concepută în aşa fel încât ambarcaţiunile să fie protejate în postul lor de arimare contra avariilor provocate de valurile mari ale mării. 10.6.4. Ambarcaţiunile de salvare trebuie să fie fixate de instalaţiile de lansare la apă. 10.6.5. Plutele de salvare trebuie să fie arimate în aşa fel încât să permită la un moment dat eliberarea manuală a unei plute sau a unui container din dispozitivele lor de amarare. 10.6.6. Plutele de salvare lansate la apă cu gruie trebuie să fie arimate în apropierea cârligului de ridicare, în afară de cazul când există unele mijloace de transfer care nu devin inutilizabile în limitele unghiurilor de asietă şi de bandă menţionate în capitolul 3 pentru orice stare de avarie sau datorită mişcării unităţii sau absenţei energiei. 10.6.7. Toate plutele de salvare, altele decât cele menţionate la paragraful 10.3.3, trebuie să fie amarate cu o legătură puţin rezistentă, fixată permanent de unitate cu sistemul de barbete şi cu ajutorul unui dispozitiv de declanşare ce corespunde cerinţelor codului LSA, în aşa fel încât plutele de salvare să plutească liber faţă de orice structură şi, dacă sunt gonflabile, să se umfle automat în caz de naufragiu. 10.7. Instalaţii de lansare la apă şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare 10.7.1. Pentru toate bărcile de salvare şi toate plutele de salvare lansate la apă cu gruie trebuie să fie prevăzute instalaţii de lansare la apă care să fie conforme cu cerinţele Codului LSA. 10.7.2. Instalaţiile de lansare şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare trebuie să fie concepute în aşa fel încât să permită operatorului acestor instalaţii de la bordul unităţii să observe ambarcaţiunea de salvare în orice moment din timpul lansării la apă şi, în privinţa bărcilor de salvare, în orice moment din timpul recuperării. 10.7.3. Trebuie folosit un singur tip de mecanism de declanşare pentru ambarcaţiunile de salvare similare, existente la bordul unităţii. 10.7.4. Pregătirea şi manevrarea ambarcaţiunilor de salvare într-un post oarecare de lansare la apă nu trebuie să stânjenească pregătirea şi manevrarea promptă a nici unei alte ambarcaţiuni de salvare ori bărci de urgenţă din orice alt post. 10.7.5. Dacă mijloacele de lansare folosesc curenţi de palanc, aceştia trebuie să aibă o lungime suficientă pentru ca ambarcaţiunea de salvare să ajungă la apă când unitatea este în condiţii defavorabile, cum ar fi înălţimea liberă maximă, situaţii de deplasare sau exploatare la pescaj mic sau orice stare de avarie prevăzută în capitolul 3. 10.7.6. În timpul pregătirilor şi lansării, ambarcaţiunile de salvare, precum şi mijloacele lor de lansare la apă şi zona de apă în care se vor lansa trebuie să fie iluminate corespunzător de la iluminatul de avarie. 10.7.7. Se vor lua măsuri de prevenire a oricărei deversări de lichide peste ambarcaţiunile de salvare în timpul abandonului. 10.7.8. Toate bărcile de salvare necesare abandonului pentru toate persoanele admise la bord trebuie să poată fi lansate la apă cu întreaga încărcătură de oameni şi echipamente într-un termen de 10 minute socotind din momentul când semnalul de abandon a fost dat. 10.7.9. Frânele de mână trebuie să fie instalate în aşa fel încât ele să rămână mereu strânse, în afară de cazul în care operatorul sau un mecanism acţionat de operator menţine comanda frânei în poziţia "decuplat". 10.7.10. Fiecare ambarcaţiune de salvare trebuie să fie instalată astfel încât să treacă la distanţă faţă de fiecare picior, coloană, talpă de rezemare, element de contravântuire, tanc auxiliar şi de fiecare structura similară situată sub corpul unei unităţi autoridicătoare şi sub corpul superior al unei unităţi stabilizate prin coloane când unitatea este în stare intactă. Administraţia poate autoriza o reducere a numărului total de ambarcaţiuni de salvare când unitatea este în deplasare şi când numărul persoanelor de la bord a fost redus. În astfel de cazuri, trebuie să fie disponibile pentru acel personal rămas la bord, un număr suficient de ambarcaţiuni de salvare pentru îndeplinirea cerinţelor prezentului capitol, inclusiv secţiunea 10.3. 10.7.11. În orice caz de avarie prevăzut în capitolul 3, bărcile de salvare având o capacitatea totală suficientă pentru a primi nu mai puţin de 100% din persoanele de la bord trebuie, suplimentar respectării tuturor celorlalte prevederi din prezentul capitol în materie de lansare la apă şi arimare, să poată fi lansate la apă la distanţă de oricare obstacol. 10.7.12. Trebuie acordată atenţie localizării şi orientării ambarcaţiunilor de salvare în funcţie de proiectul unităţii mobile de foraj marin, astfel încât degajarea de unitate să fie obţinută într-un mod eficace şi în siguranţă ţinând cont de capacităţile ambarcaţiunilor de salvare. 10.7.13. Fără a aduce atingere cerinţelor paragrafului 6.1.2.8 din Codul LSA, viteza de coborâre nu trebuie să fie mai mare de 1 m/s. 10.8. Bărci de urgenţă Fiecare unitate trebuie să fie prevăzută cu cel puţin o barcă de urgenţă care să fie în conformitate cu cerinţele Codului LSA. O barcă de salvare poate fi acceptată ca barcă de urgenţă dacă ea şi instalaţiile ei de lansare şi de recuperare îndeplinesc şi cerinţele aplicabile unei bărci de urgenţă. 10.9. Arimarea bărcilor de urgenţă Bărcile de urgenţă trebuie să fie arimate: .1 astfel încât în orice moment să fie apte de lansare la apă în maximum 5 minute; .2 dacă sunt de tip gonflabil, complet umflate în permanenţă; .3 într-un amplasament adecvat pentru lansarea la apă şi recuperarea lor; .4 în aşa fel încât atât barca de urgenţă cât şi dispozitivele sale de arimare să nu stânjenească manevra oricărei alte ambarcaţiuni de salvare de la oricare alt post de lansare la apă; .5 în conformitate cu cerinţele paragrafului 10.6, dacă ele sunt şi bărci de salvare. 10.10. Dispozitive de îmbarcare, lansare la apă şi de recuperare pentru bărcile de urgenţă 10.10.1. Dispozitivele de îmbarcare în bărcile de urgenţă şi de lansare la apă trebuie să fie astfel încât îmbarcarea în barca de urgenţă şi lansarea ei la apă să se poată face în cel mai scurt timp posibil. 10.10.2. Dispozitivele de lansare la apă trebuie să îndeplinească cerinţele secţiunii 10.7. 10.10.3. Barca de urgenţă trebuie să poată fi recuperată rapid atunci când are la bord întreaga încărcătură de persoane şi echipament. Dacă barca de urgenţă este şi barcă de salvare, ea trebuie să poată fi recuperată rapid având la bord echipamentul specific bărcii de salvare şi încărcătura de minim şase persoane aprobată pentru bărcile de urgenţă. 10.10.4. Dispozitivele de îmbarcare în bărcile de urgenţă şi de recuperare trebuie să permită manevrarea eficientă şi în siguranţă a unei persoane aflate pe targă. Pentru siguranţă, trebuie să se prevadă zbiri de recuperare în caz de condiţii meteorologice nefavorabile, dacă sistemul de tensionare constituie un pericol. 10.11. Veste de salvare 10.11.1. Pentru fiecare persoană de la bordul unităţii trebuie să fie prevăzută o vestă de salvare care să respecte cerinţele paragrafului 2.2.1 sau 2.2.2 din Codul LSA. În plus, un număr suficient de veste de salvare trebuie să fie prevăzute în amplasamente adecvate pentru acele persoane care pot fi de serviciu în locuri care nu permit accesul imediat la vestele lor de salvare. În plus, suficiente veste de salvare trebuie să fie disponibile pentru utilizare la posturile îndepărtate ale ambarcaţiunilor de salvare, conform cerinţelor Administraţiei. 10.11.2. Fiecare vestă de salvare trebuie să fie prevăzută cu un dispozitiv de iluminat care să fie conform cu cerinţele Codului LSA. 10.12. Costume hidrotermice şi costume antiexpunere 10.12.1. La bordul fiecărei unităţi trebuie să fie prevăzut un costum hidrotermic, care să fie conform cerinţelor Codului LSA şi care să aibă dimensiuni corespunzătoare, pentru fiecare persoană de la bord. În plus: .1 un număr suficient de costume hidrotermice trebuie să fie depozitate în amplasamente adecvate pentru acele persoanele care pot fi de serviciu în locuri care nu permit accesul imediat la costumul lor hidrotermic; şi .2 suficiente costume hidrotermice trebuie să fie disponibile pentru utilizare în posturile îndepărtate ale ambarcaţiunilor de salvare, conform cerinţelor Administraţiei. 10.12.2. În schimbul costumelor hidrotermice cerute la paragraful 10.12.1, trebuie prevăzut un costum antiexpunere care să fie conform cu cerinţele Codului LSA, având dimensiuni corespunzătoare, pentru fiecare persoană care face parte din echipajul bărcii de urgenţă sau din echipa responsabilă cu instalaţia de evacuare la apă. 10.12.3. Costumele hidrotermice şi costumele antiexpunere nu sunt cerute dacă unitatea este în permanenţă exploatată în zone cu climă caldă*35) unde, cu acordul Administraţiei, acestea nu sunt necesare.────────── *35) Se face referire la Liniile directoare pentru evaluarea protecţiei termice (Circulara MSC/Circ.1046).────────── 10.13. Colaci de salvare 10.13.1. Fiecare unitate trebuie să fie prevăzută cu cel puţin opt colaci de salvare de un tip care să satisfacă cerinţele Codului LSA. Numărul şi amplasarea colacilor trebuie să fie astfel încât un colac să fie uşor accesibil din locurile expuse. Unităţile de suprafaţă trebuie să aibă la bord cel puţin numărul de colaci de salvare indicat în tabelul următor:
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│ Lungimea unităţii în metri │ Numărul minim de colaci de salvare │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Sub 100 │ 8 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│100 până la l50 │ 10 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│150 până la 200 │ 12 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│200 şi mai mult │ 14 │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘
10.13.2. Cel puţin jumătate din numărul total de colaci de salvare trebuie să fie dotaţi cu aparate luminoase cu autoaprindere cu baterie electrică de un tip aprobat, care corespunde cerinţelor Codului LSA. Cel puţin doi dintre aceşti colaci de salvare trebuie, de asemenea, să fie dotaţi şi cu semnale fumigene cu declanşare automată şi trebuie să poată fi eliberaţi rapid de pe puntea de navigaţie, din postul principal de comandă sau dintr-un loc uşor accesibil pentru personalul de exploatare. Colacii de salvare dotaţi cu aparate luminoase şi colacii de salvare dotaţi cu aparate luminoase şi semnale fumigene trebuie să fie repartizaţi în mod egal de-a lungul porţiunilor accesibile de pe perimetrul unităţii şi aceşti colaci nu trebuie să fie dintre cei ce sunt prevăzuţi cu saulă de salvare conform cerinţelor paragrafului 10.13.3. Colacii de salvare dotaţi cu aparate luminoase cu autoaprindere sau cu semnale fumigene cu declanşare automată trebuie să fie amplasaţi în afara zonelor potenţial periculoase. 10.13.3. Cel puţin doi colaci de pe unitate, situaţi în amplasamente aflate la distanţă mare unul faţă de altul, trebuie să fie dotaţi fiecare cu o saulă de salvare plutitoare, a cărei lungime să fie egală cu cel puţin o dată şi jumătate din distanţa dintre puntea pe care este arimat şi linia de plutire corespunzătoare pescajului cel mai mic sau 30 m, care din aceste lungimi este mai mare. În cazul unităţilor de foraj autoridicătoare, trebuie să se ia în considerare înălţimea maximă deasupra liniei de plutire şi, pentru celelalte unităţi de foraj, condiţiile cele mai uşoare de exploatare. Saula de salvare trebuie să fie depozitată astfel încât să se poată desfăşura uşor. 10.13.4. Fiecare colac de salvare trebuie să aibă imprimate numele şi portul de înregistrare ale unităţii la bordul căreia se află colacul, scrise cu caractere majuscule ale alfabetului latin. 10.14. Mijloace radio de salvare Aparate radiotelefonice de emisie-recepţie în VHF 10.14.1. Toate bărcile de salvare trebuie să aibă un aparat radiotelefonic de emisie-recepţie în VHF. În plus, cel puţin două asemenea aparate trebuie să fie disponibile pe MODU, depozitate în aşa fel încât ele să poată fi plasate rapid în oricare plută de salvare. Toate aparatele radiotelefonice de emisie-recepţie în VHF trebuie să fie în conformitate cu standarde de funcţionare care să nu fie inferioare celor adoptate de Organizaţie*36).────────── *36) Se face referire la Standardele de funcţionare pentru aparatele radiotelefonice de emisie-recepţie în VHF de la bordul ambarcaţiunilor de salvare, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.809(19) şi la regula III/6.2.1.2 din amendamentele la SOLAS din 1988 care pot fi aplicate unităţilor.────────── Dispozitive de localizare pentru căutare şi salvare 10.14.2. Toate bărcile de salvare trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de localizare pentru căutare şi salvare. În plus, cel puţin două dispozitive de localizare pentru căutare şi salvare trebuie să fie disponibile pe MODU şi trebuie să fie depozitate în aşa fel încât ele să poată fi plasate rapid în oricare plută de salvare. Toate dispozitivele de localizare pentru căutare şi salvare trebuie să fie în conformitate cu standarde de funcţionare care să nu fie inferioare celor adoptate de Organizaţie*37).────────── *37) Se face referire la Recomandarea privind standardele de funcţionare pentru transponderele radar pentru ambarcaţiunile de salvare destinate utilizării în timpul operaţiunilor de căutare şi salvare, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.802(19) şi la Standardele de funcţionare pentru transmiţătoarele AIS pentru căutare şi salvare (AIS-SART) pentru ambarcaţiunile de salvare destinate utilizării în timpul operaţiunilor de căutare şi salvare, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia MSC.246(83).────────── 10.15. Facle de semnalizare a sinistrului Se vor prevedea cel puţin 12 rachete luminoase cu paraşută care să respecte prevederile Codului LSA şi care să fie depozitate pe sau lângă puntea de navigaţie. Dacă unitatea nu are punte de navigaţie, faclele trebuie să fie depozitate într-o locaţie aprobată de Administraţie. 10.16. Aparate de lansare a bandulei Se va prevedea un aruncător de bandulă care să îndeplinească cerinţele Codului LSA. 10.17. Instrucţiuni de exploatare Pe ambarcaţiunile de salvare şi pe comenzile instalaţiilor de lansare la apă sau în imediata lor apropiere trebuie să fie prevăzute ilustraţii şi instrucţiuni care trebuie: .1 să ilustreze rolul comenzilor şi procedurile de exploatare a mijlocului şi să furnizeze instrucţiuni şi avertismente pertinente; .2 să fie uşor vizibile când singurul iluminat este cel de avarie; şi .3 să folosească simboluri în conformitate cu recomandările Organizaţiei*38).────────── *38) Se face referire la Simbolurile privind mijloacele şi dispozitivele de salvare, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.760(18), aşa cum a fost modificată prin Rezoluţia MSC.82(70).────────── 10.18. Pregătire operaţională, întreţinere şi inspecţii Pregătire operaţională 10.18.1. Înainte ca unitatea să părăsească portul şi în orice moment când este în exploatare şi când este în deplasare, toate mijloacele de salvare trebuie să fie în stare de funcţionare şi gata de a fi folosite imediat. Întreţinere 10.18.2. Se vor prevedea instrucţiuni pentru întreţinerea la bord a mijloacelor de salvare, elaborate în conformitate cu cerinţele regulii III/36 iar întreţinerea trebuie făcută potrivit acestor instrucţiuni. 10.18.3. Administraţia poate accepta, în locul instrucţiunilor prevăzute la paragraful 10.18.2, un program de întreţinere planificat dacă acesta cuprinde cerinţele regulii III/36. 10.18.4. Întreţinerea, supunerea la încercări şi inspectarea mijloacelor de salvare trebuie să fie efectuate pe baza liniilor directoare elaborate de Organizaţie39 şi într-un mod adecvat pentru a asigura fiabilitatea acestor mijloace. 10.18.5. Curenţii de palanc utilizaţi la lansare trebuie să fie inspectaţi periodic*39) acordându-se atenţie specială părţilor care trec prin raiuri şi trebuie să fie înlocuiţi atunci când este necesar ca urmare a deteriorării lor sau la intervale care să nu depăşească 5 ani, care din aceste perioade este mai scurtă.────────── *39) Se face referire la Măsuri pentru prevenirea producerii accidentelor cauzate de bărcile de salvare (Circulara MSC.1/Circ.1206/Rev.1).────────── Piese de schimb şi materiale de reparaţii 10.18.6. Se vor prevedea piese de schimb şi materiale de reparaţii pentru mijloacele de salvare şi piesele lor care sunt supuse uzurii sau consumului excesiv şi care trebuie să fie înlocuite în mod regulat. Inspecţii săptămânale 10.18.7. Următoarele inspecţii şi probe trebuie să fie efectuate săptămânal: .1 toate ambarcaţiunile de salvare, toate bărcile de urgenţă şi toate instalaţiile de lansare la apă trebuie să fie inspectate vizual în vederea asigurării că ele sunt gata de folosire. Inspecţia trebuie să includă, dar nu se limitează la acestea, starea tehnică a cârligelor, modul lor de prindere de barca de salvare şi verificarea dacă mecanismul de decuplare sub sarcină este în mod corespunzător şi complet reanclanşat. .2 toate motoarele bărcilor de salvare şi ale bărcilor de urgenţă trebuie să fie pornite şi să funcţioneze la marş înainte şi la marş înapoi pentru o perioadă totală de timp de minim 3 minute, cu condiţia ca temperatura ambiantă să fie superioară temperaturii minime cerute pentru pornirea şi funcţionarea motorului. În această perioadă de timp trebuie să se demonstreze că cutia de viteze şi transmisia cutiei de viteze se angrenează în mod satisfăcător. În cazul în care caracteristicile speciale ale unui motor suspendat instalat la o barcă de urgenţă nu permit ca motorul să funcţioneze pentru o perioadă de 3 min decât atunci când propulsorul său este imers, trebuie să fie prevăzut un recipient adecvat cu apă; .3 bărcile de salvare, cu excepţia bărcilor de salvare cu lansare la apă prin cădere liberă, trebuie să fie deplasate din poziţia lor de arimare, fără a avea persoane la bord, atât cât este necesar pentru a demonstra funcţionarea satisfăcătoare a instalaţiilor de lansare la apă, dacă condiţiile meteorologice şi starea mării permit acest lucru; şi .4 instalaţia de alarmă generală va trebui să fie supusă încercărilor. Inspecţii lunare 10.18.8. În fiecare lună, mijloacele de salvare, inclusiv echipamentul bărcilor de salvare şi iluminatul de avarie, trebuie să fie inspectate folosind lista de control prevăzută la regula III/36 din SOLAS pentru a se constata dacă sunt complete şi în stare bună. Toate bărcile de salvare, cu excepţia bărcilor de salvare cu lansare la apă prin cădere liberă, trebuie să fie scoase în afară din poziţia lor de arimare, fără a avea persoane la bord, dacă condiţiile meteorologice şi starea mării permit acest lucru. În jurnalul de bord se va consemna raportul de inspecţie. Întreţinerea plutelor de salvare gonflabile, vestelor de salvare gonflabile, instalaţiilor de evacuare la apă şi întreţinerea şi repararea bărcilor de urgenţă gonflabile 10.18.9. Fiecare plută de salvare gonflabilă, vestă de salvare gonflabilă şi instalaţie de evacuare la apă trebuie să facă obiectul unei întreţineri: .1 la intervale care nu depăşesc 12 luni. Totuşi, în cazurile în care acest lucru nu este posibil în practică, Administraţia poate extinde această perioadă până la 17 luni; .2 într-o staţie de întreţinere aprobată şi competentă pentru a le întreţine, care dispune de instalaţii de întreţinere adecvate şi foloseşte numai personal corespunzător format*40).────────── *40) Se face referire la Recomandarea cu privire la condiţiile de autorizare a staţiilor de întreţinere a plutelor de salvare gonflabile, adoptate de Organizaţie prin rezoluţia A.761(18).────────── .3 suplimentar sau în acelaşi timp cu întreţinerile efectuate la intervalele prevăzute la paragraful 10.18.9.1, fiecare instalaţie de evacuare la apă trebuie să fie desfăşurată de pe navă, prin rotaţie, la intervale de timp stabilite de către Administraţie, cu condiţia ca fiecare instalaţie să fie desfăşurată cel puţin o dată la şase ani. 10.18.10. Toate reparaţiile şi întreţinerea bărcilor de urgenţă gonflabile trebuie să fie făcute în conformitate cu instrucţiunile fabricantului. Reparaţiile urgente pot fi făcute la bordul unităţii; totuşi, reparaţiile permanente trebuie făcute într-o staţie de întreţinere aprobată. Întreţinerea periodică a echipamentului de declanşare hidrostatică 10.18.11. Echipamentele de declanşare hidrostatică, altele decât echipamentele de declanşare hidrostatică de unică folosinţă, trebuie să facă obiectul unei întreţineri: .1 la intervale care nu depăşesc 12 luni. Totuşi, în cazurile în care acest lucru nu este posibil în practică, Administraţia poate extinde această perioadă până la 17 luni*41);────────── *41) Se face referire la Întreţinerea mijloacelor de salvare şi a echipamentelor de radiocomunicaţii în cadrul sistemul armonizat de inspectare şi certificare (HSSC) (circulara MSC/Circ.955).────────── .2 într-o staţie de întreţinere competentă pentru a le întreţine, care dispune de instalaţii de întreţinere adecvate şi foloseşte numai personal corespunzător format. Întreţinerea periodică a instalaţiilor de lansare la apă şi a mecanismului de decuplare sub sarcină 10.18.12. Întreţinerea periodică a instalaţiilor de lansare la apă şi a mecanismului de decuplare sub sarcină .1 Instalaţiile de lansare la apă trebuie: .1.1 să fie întreţinute în conformitate cu instrucţiunile pentru întreţinerea la bord prevăzute în paragraful 10.18.2; .1.2 să fie supuse unei examinări amănunţite în cadrul inspecţiilor anuale cerute de secţiunea 1.6; şi .1.3 după terminarea examinării prevăzute la paragraful 10.18.12.1.2, să fie supuse unei sarcini de probă dinamice pentru verificarea frânei vinciului la viteza maximă de coborâre. Sarcina ce urmează să fie aplicată trebuie să fie reprezentată de masa ambarcaţiunii de salvare sau a bărcii de urgenţă fără persoane la bord; totuşi, la intervale care nu depăşesc 5 ani, încercarea trebuie să fie efectuată cu o sarcină de probă de 1,1 ori masa ambarcaţiunii de salvare sau a bărcii de urgenţă având întreaga încărcătură de oameni şi echipamente. .2 Mecanismele de decuplare sub sarcină a bărcilor de salvare sau a bărcilor de urgenţă, inclusiv mecanismele de degajare a bărcilor de salvare lansate la apă prin cădere liberă, trebuie: .2.1 să fie întreţinute în conformitate cu instrucţiunile pentru întreţinerea la bord prevăzute în paragraful 10.18.2; .2.2 în cadrul inspecţiilor anuale cerute de secţiunea 1.6, să fie supuse unei examinări amănunţite şi unor încercări de funcţionare efectuate de către persoane calificate care cunosc bine aceste sisteme; şi .2.3 să fie supuse unei încercări de funcţionare, efectuată cu o sarcină de 1,1 ori masa totală a bărcii de salvare sau a bărcii de urgenţă atunci când conţine întreaga încărcătură de oameni şi echipamente, ori de câte ori mecanismul de decuplare a fost supus unei revizii generale. Astfel de revizii generale şi încercări trebuie să fie efectuate cel puţin o dată la fiecare cinci ani*42).────────── *42) Se face referire la Măsuri pentru prevenirea producerii accidentelor cauzate de bărcile de salvare (Circulara MSC.1/Circ.1206/Rev.1).────────── .3 Cârligele de decuplare automată a plutelor de salvare lansate la apă cu gruie trebuie: .3.1 să fie întreţinute în conformitate cu instrucţiunile pentru întreţinerea la bord prevăzute în paragraful 10.18.2; .3.2 în cadrul inspecţiilor anuale cerute de secţiunea 1.6, să fie supuse unei examinări amănunţite şi unor încercări de funcţionare efectuate de către persoane calificate care cunosc bine aceste sisteme; şi .3.3 să fie supuse unei încercări de funcţionare, efectuată cu o sarcină de 1,1 ori masa totală a plutei de salvare atunci când conţine întreaga încărcătură de oameni şi echipamente, ori de câte ori cârligul de decuplare a fost supus unei revizii generale. Astfel de revizii generale şi încercări trebuie să fie efectuate cel puţin o dată la fiecare cinci ani. CAP. 11 RADIOCOMUNICAŢIILE ŞI NAVIGAŢIA 11.1. Generalităţi Scopul prezentului capitol este de a prevedea cerinţe minime pentru echipamentele de navigaţie şi pentru radiocomunicaţiile de sinistru şi de siguranţă dintre unităţi mobile de foraj marin şi staţiile de coastă, navele şi aeronavele de sprijin. 11.2. Pregătirea Personalului responsabil cu radiocomunicaţiile trebuie să i se ofere o pregătire privind utilizarea Frazelor standardizate OMI pentru comunicaţii maritime*43).────────── *43) Se face referire la Frazele standardizate OMI pentru comunicaţii maritime, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.918(22).────────── 11.3. Unităţi autopropulsate Orice unitate trebuie să îndeplinească cerinţele aplicabile privind staţiile radio pentru nave de marfă, prevăzute în capitolul IV din SOLAS*44).────────── *44) Toate cerinţele capitolului IV din SOLAS, care conţin expresia "din postul din care se efectuează în mod normal navigaţia navei", trebuie să fie aplicate considerând că expresia are înţelesul de "din postul din care se efectuează în mod normal navigaţia MODU".────────── 11.4. Unităţi nepropulsate, remorcate 11.4.1. Cerinţele pentru unităţile nepropulsate, remorcate, având personal la bord, depind de instalaţiile radio existente pe nava remorcher, menţionate în paragrafele 11.4.2 şi 11.4.3. 11.4.2. În cazul când nava remorcher îndeplineşte pe deplin toate cerinţele aplicabile privind comunicaţiile radio pentru nave, menţionate în capitolul IV din SOLAS, unitatea remorcată, având personal la bord, trebuie: .1 să fie echipată cu instalaţie în VHF conform cerinţelor regulilor IV/7.1.145 şi 7.1.2 din SOLAS şi cu instalaţii în MF conform regulilor IV/9.1.1 şi 9.1.2; .2 să fie echipată cu EPIRB (radiobaliză pentru localizarea sinistrelor) prin satelit sau cu EPIRB cerută de regula IV/7.1.6 din SOLAS, după caz, în funcţie de zona în care unitatea mobila de foraj marin va fi remorcată; şi .3 să fie dotată cu echipament de recepţie automată a avertismentelor de navigaţie şi meteorologice în conformitate cu regulile IV/7.1.4 şi IV/7.1.5, după caz, din SOLAS. 11.4.3 În cazurile în care nava remorcher nu îndeplineşte în întregime cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiile pentru nave, prevăzute în capitolul IV din SOLAS, unităţile mobile de foraj marin remorcate şi având personal la bord trebuie să îndeplinească toate cerinţele aplicabile privind radiocomunicaţiile, prevăzute în capitolul IV din SOLAS*45).────────── *45) Toate cerinţele capitolului IV din SOLAS, care conţin expresia "din postul din care se efectuează în mod normal navigaţia navei", trebuie să fie aplicate considerând că expresia are înţelesul de "dintr-un post care este în permanenţă cu echipaj şi din care MODU este controlată atunci când este remorcată".────────── 11.5. Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţiuni de foraj 11.5.1. Fiecare unitate, în timp ce este staţionară pe locaţie, inclusiv atunci când efectuează operaţiuni de foraj, trebuie să fie conformă cu toate cerinţele prevăzute în capitolul IV din SOLAS care sunt aplicabile navelor care navighează în aceeaşi zonă*46). Atunci când soseşte pe locaţie, fiecare unitate trebuie, de asemenea, să raporteze poziţia ei către coordonatorul corespunzător zonei NAVAREA a Serviciului mondial de avertizare privind navigaţia (WWNWS) astfel încât să poată fi difuzat un avertisment de navigaţie*47). Suplimentar, atunci când părăseşte locaţia, unitatea trebuie să informeze coordonatorul NAVAREA pentru a fi încheiată difuzarea.────────── *46) Toate cerinţele capitolului IV din SOLAS care conţin expresia "din postul din care se efectuează în mod normal navigaţia navei", trebuie să fie aplicate considerând că expresia are înţelesul de "dintr-un post (sau din posturile) care este în permanenţă cu echipaj şi din care MODU este controlată atunci când este staţionară pe locaţie incluzând operaţiunile sale de foraj (de exemplu, în mod normal, postul de comandă)". *47) Se face referire la Serviciul mondial de avertizare privind navigaţia, adoptat de Organizaţie prin Rezoluţia A.706(17), aşa cum a fost modificată.────────── 11.5.2. La bordul unităţilor care nu au o punte de navigaţie, trebuie să fie posibilă iniţierea transmiterii alertelor în caz de sinistru prin instalaţiile radio specificate în regulile IV/10.1.1, IV/10.1.2, IV/10.1.4, IV/10.2.1 şi IV/10.2.3 din SOLAS, după caz, dintr-un loc situat într-o zonă accesibilă şi protejată pe care Administraţia o consideră ca fiind acceptabilă. 11.5.3. Dacă nivelul de zgomot într-o încăpere în care sunt montate comenzile operative pentru echipamentul radio este atât de ridicat sau poate fi atât de ridicat, în timpul unor condiţii speciale de exploatare, încât să deranjeze sau să împiedice folosirea corectă a echipamentului radio, atunci se vor prevedea mijloace adecvate pentru protecţia împotriva zgomotului, mecanice sau de alta natură, corelate cu comenzile operative pentru echipamentul radio. 11.6. Comunicaţii cu elicopterele Pentru asigurarea comunicaţiilor cu elicopterele, unităţile mobile de foraj marin trebuie să aibă la bord o staţie radiotelefonică în VHF din serviciul mobil aeronautic care să îndeplinească cerinţele corespunzătoare ale OACI*48) şi care să fie adecvată pentru comunicarea cu elicopterele în zona sa de exploatare.────────── *48) Se face referire la Volumul 3, Partea II din Anexa 10 şi Partea III, secţiunea II din Anexa 6 la Convenţia OACI.────────── 11.7. Comunicaţii interioare Toate tipurile de MODU trebuie să fie prevăzute cu mijloace eficace de comunicaţii între postul de comandă, puntea de navigaţie (dacă există) şi orice loc sau locurile unde se află instalaţiile pentru operarea echipamentelor radio. 11.8. Standarde de funcţionare Întregul echipament radio trebuie să fie de un tip aprobat de Administraţia care emite licenţa. Acest echipament trebuie să fie conform cu standardele adecvate de funcţionare, care să nu fie inferioare celor adoptate de Organizaţie*49)────────── *49) Se face referire la următoarele standarde de funcţionare adoptate de către Organizaţie: .1 Rezoluţia A.525(13): Standarde de funcţionare pentru echipamentul telegrafic cu imprimare directă pe banda îngustă pentru recepţia avertizărilor de navigaţie şi meteorologice şi a informaţiilor urgente destinate navelor. .2 Rezoluţia A.694(17): Cerinţe generale pentru echipamentul radio de la bordul navelor, ce face parte din Sistemul mondial pentru caz de sinistru şi siguranţa navigaţiei pe mare (GMDSS) şi pentru echipamentele electronice de navigaţie. .3 Rezoluţia A.808(19): Standarde de funcţionare pentru staţiile terestre de nava destinate emisiei-recepţiei; rezoluţia A.570(14): Aprobarea de tip pentru staţiile terestre de navă şi rezoluţia MSC.130(75): Standarde de funcţionare pentru staţiile Inmarsat terestre de navă, de emisie-recepţie. .4 Rezoluţia A.803(19): Standarde de funcţionare pentru echipamentul radio VHF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii telefonice şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 1. .5 Rezoluţia A.804(19): Standarde de funcţionare pentru echipamentul radio MF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii telefonice şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 2. .6 Rezoluţia A.806(19): Standarde de funcţionare pentru echipamentul radio MF/HF de la bordul navelor destinat pentru comunicaţii telefonice, cu imprimare directă pe bandă îngustă şi apel selectiv numeric, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 3. .7 Rezoluţia A.810(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRB) care funcţionează pe 406 MHz; şi rezoluţia MSC.120(74): Adoptarea amendamentelor la Standardele de funcţionare pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRB) care funcţionează pe 406 MHz (rezoluţia A.810(19)) (a se vedea, de asemenea, rezoluţia A.696(17): Aprobarea de tip pentru radiobalize pentru localizarea sinistrelor prin satelit (EPIRBs) care funcţionează în sistemul COSPAS - SARSAT). .8 Rezoluţia A.802(19): Standarde de funcţionare pentru transponderele radar ale ambarcaţiunilor de salvare utilizate în operaţiunile de căutare şi salvare. .9 Rezoluţia A.805(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize VHF cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor. .10 Rezoluţia A.807(19): Standarde de funcţionare pentru staţiile terestre de navă Inmarsat - C capabile să transmită şi să recepţioneze comunicaţii cu imprimare directă, cu modificările ulterioare şi rezoluţia MSC.68(68), anexa nr. 3 şi rezoluţia A.570(14): Aprobarea de tip pentru staţii terestre de navă. .11 Rezoluţia A.664(16): Standarde de funcţionare pentru echipamentul de apel în grup lărgit. .12 Rezoluţia A.812(19): Standarde de funcţionare pentru radiobalize cu plutire liberă pentru localizarea sinistrelor prin satelit care funcţionează prin sistemul de sateliţi geostaţionari Inmarsat pe 1,6 GHz. .13 Rezoluţia A. 662(16): Standarde de funcţionare pentru dispozitive de lansare liberă şi activare automată pentru echipamentele radio destinate situaţiilor de urgenţă. .14 Rezoluţia A.699(17): Standarde de funcţionare a sistemului de difuzare şi coordonare a informaţiilor privind siguranţa maritimă, care utilizează imprimarea directă pe bandă îngustă HF. .15 Rezoluţia MSC.148(77): Adoptarea standardelor de funcţionare revizuite pentru echipamentul cu imprimare directă pe bandă îngustă pentru recepţia avertizărilor de navigaţie şi meteorologice şi a informaţiilor urgente destinate navelor (NAVTEX). .16 Rezoluţia A.811(19): Standarde de funcţionare pentru echipamentul de radiocomunicaţii integrat de la bordul navelor (IRCS), dacă este utilizat în GMDSS. .17 Rezoluţia MSC.80(70), anexa nr. 1: Standarde de funcţionare pentru aparatele radiotelefonice portabile de emisie-recepţie în VHF (frecvenţa aeronautică) pentru comunicaţii la faţa locului.────────── 11.9. Inspecţia staţiei radio 11.9.1. Staţia radio a unei unităţi trebuie să fie supusă inspecţiilor specificate mai jos: .1 o inspecţie efectuată de către Administraţia care a emis licenţa sau reprezentanţii săi autorizaţi, înainte de punerea în funcţiune a staţiei radio; .2 când unitatea este mutată şi trece sub controlul administrativ al altui stat costier, poate fi efectuată o inspecţie de către acel Stat sau de către reprezentanţii săi autorizaţi; .3 în termen de trei luni înainte de sau după data aniversară a certificatului prevăzut de Codul MODU, o inspecţie periodică efectuată de către un funcţionar al Administraţiei şi/sau statului costier sau de către respectivii reprezentanţi autorizaţi ai acestora. 11.9.2. Radiobalizele EPIRB prin satelit trebuie să facă obiectul unei întreţineri la intervale care să nu depăşească 5 ani, efectuate într-un centru aprobat de întreţinere la ţărm: 11.9.3. Administraţia poate recunoaşte statul costier ca fiind reprezentantul său autorizat. 11.9.4. De fiecare dată când un reprezentant autorizat al statului costier efectuează o inspecţie, se va emite un raport care va fi păstrat împreună cu documentele radio şi, în cazul în care se solicită acest lucru, o copie a acestui raport trebuie să fie transmisă Administraţiei. 11.10. Echipamente de navigaţie 11.10.1. Toate unităţile trebuie să respecte prevederile capitolului V din SOLAS. 11.10.2. Administraţiile pot excepta unităţile de la cerinţele privind dotarea cu echipamente de navigaţie, în conformitate cu regula V/3 din SOLAS. CAP. 12 INSTALAŢII DE RIDICARE ŞI DE TRANSFER AL PERSONALULUI ŞI PILOŢILOR 12.1. Macarale 12.1.1. Orice macara, inclusiv structura sa de sprijin, folosită pentru transferul materialelor, echipamentelor sau personalului între unitate şi navele care o deservesc, trebuie să fie proiectată şi construită conform cerinţelor Administraţiei şi trebuie să fie adecvată pentru serviciul căruia îi este destinată, conform cerinţelor stabilite de o societate de clasificare recunoscută sau cu standardele şi codurile naţionale sau internaţionale. 12.1.2. Macaralele trebuie să fie amplasate şi protejate în aşa fel încât să reducă la minimum orice pericol pentru personal ţinând seama în special de elementele mobile şi alte pericole. La proiectarea lor trebuie să se ţină cont de materialele utilizate la construcţia lor, de condiţiile de exploatare la care vor fi supuse şi de condiţiile de mediu. Trebuie să se ia măsuri adecvate pentru a facilita curăţarea, inspecţia şi întreţinerea. 12.1.3. Pentru fiecare macara trebuie să fie examinat modul de oprire a funcţionării în cazul unei suprasarcini extreme, în aşa fel încât macaragiul să fie expus unui pericol minim. 12.1.4. Instalarea fiecărei macarale trebuie supravegheată de către un inspector al Administraţiei sau de către o persoană ori organizaţie autorizată oficial, acordând o atenţie deosebită structurii sale de sprijin. 12.1.5. După montarea la bord a tuturor macaralelor unităţii şi înaintea punerii lor în funcţiune trebuie procedat la probe de funcţionare şi de sarcină. Aceste probe trebuie făcute în prezenţa şi sub supravegherea unui reprezentant al Administraţiei sau a unei persoane ori organizaţii autorizate oficial. Raportul acestor probe şi celelalte informaţii privind certificatele iniţiale trebuie să fie disponibile cu promptitudine. 12.1.6. Fiecare macara trebuie să fie inspectată la intervale care să nu depăşească 12 luni. De asemenea, macaraua va fi supusă la probe şi recertificată la intervale de maxim 5 ani sau ca urmare a unor modificări sau reparaţii importante. Aceste probe trebuie efectuate în prezenţa şi sub supravegherea unui inspector al Administraţiei sau a unei persoane ori organizaţii autorizate oficial. Raportul acestor inspecţii, probe şi certificări trebuie să fie disponibile cu promptitudine. 12.1.7. Macaralele folosite pentru încărcarea şi descărcarea navelor de aprovizionare în larg trebuie să dispună de tabele sau curbe de sarcină care să ţină seama de dinamica asociată cu mişcările unităţii şi navei. 12.1.8. Exceptând cazul în care sarcinile sunt determinate şi marcate înainte de a fi ridicate, fiecare macara trebuie să fie echipată, conform cerinţelor Administraţiei, cu un dispozitiv de siguranţă care să dea macaragiului o indicaţie continuă asupra sarcinii din cârlig şi a sarcinii nominale corespunzătoare fiecărei raze. Indicatorul trebuie să emită un semnal de avertizare clar şi continuu când sarcina este aproape de sarcina nominală a macaralei. 12.1.9. Administraţia trebuie să acorde atenţie instalării limitatoarelor de cursă în vederea asigurării funcţionării macaralei în deplină siguranţă. 12.1.10. Pentru fiecare macara trebuie să fie prevăzut un manual de utilizare, uşor accesibil. Acest manual trebuie să conţină informaţii detaliate referitoare la: .1 standardele de proiectare, funcţionare, de montaj, de demontare şi de transport; .2 toate limitările aplicabile atât în exploatarea normală cât şi în caz de avarie referitoare la sarcini de lucru admisibile, momente de lucru admisibile, viteza maximă a vântului, banda şi asieta maxime, temperaturi nominale, instalaţii de frânare; .3 toate dispozitivele de siguranţă; .4 proba sistemului de coborâre de urgenţă pentru transferul personalului, dacă există; .5 schemele echipamentului şi instalaţiilor electrice, hidraulice şi pneumatice; .6 materialele folosite la construcţie, procedeele de sudură şi extinderea probelor nedistructive; şi .7 instrucţiunile de întreţinere şi inspecţiile periodice ale macaralei. 12.2. Ascensoare şi echipamente de ridicat 12.2.1. Toate ascensoarele şi echipamentele de ridicat, inclusiv structura lor de sprijin, trebuie să fie proiectate şi construite conform cerinţelor Administraţiei şi trebuie să fie adecvate pentru serviciul căruia le sunt destinate, conform cerinţelor stabilite de o societate de clasificare recunoscută sau cu standardele şi codurile naţionale sau internaţionale. 12.2.2. La bordul unităţii trebuie să fie disponibile informaţii privind sarcina nominală a tuturor ascensoarelor şi echipamentelor de ridicat, stabilite în conformitate cu standardele sau codurile naţionale sau internaţionale. 12.3. Ascensoare pentru personal 12.3.1. Ascensoarele pentru personal trebuie să aibă un proiect conform cerinţelor Administraţiei şi trebuie să fie adecvate pentru serviciul căruia le sunt destinate. 12.3.2. Construcţia şi instalarea trebuie să fie supravegheată de un inspector al Administraţiei sau de o persoană ori organizaţie autorizată oficial. Inspecţiile trebuie să fie făcute în momentul instalării, apoi la intervale care să nu depăşească 12 luni, iar certificatele sau rapoartele trebuie să fie disponibile cu promptitudine. 12.3.3. Fiecare cabină de ascensor situată într-o coloană a unei unităţi stabilizate prin coloane, trebuie să aibă o ieşire de urgenţă având acces la o scară de evacuare în puţul ascensorului. 12.4. Transferul personalului şi pilotului 12.4.1. Toate nacelele/coşurile sau platformele pentru transferul personalului trebuie să fie proiectate şi construite conform cerinţelor Administraţiei. 12.4.2. O nacelă/coş sau platformă pentru transferul personalului poate fi utilizată pentru satisface cerinţele din regula V/23 din SOLAS privind dispozitivele pentru transferul pilotului. 12.5. Turle de foraj Fiecare turlă de foraj şi structura sa de sprijin trebuie să aibă un proiect conform cerinţelor Administraţiei. Sarcina nominală a fiecărui sistem de manevră trebuie să fie indicată în manualul de exploatare. CAP. 13 AMENAJĂRI PENTRU ELICOPTERE*50)────────── *50) Se face referire la reglementările autorităţilor aviaţiei civile naţionale din aria de operare a unităţii, standardele internaţionale aplicabile ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) şi la practicile recomandate elaborate în concordanţă cu Memorandumul de înţelegere dintre OMI şi OACI.────────── 13.1. Generalităţi Fiecare punte heliport trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să fie situată astfel încât zona de apropiere şi de decolare să fie degajată, pentru a permite celui mai mare elicopter pe care puntea heliport este destinată să-l primească să opereze în cele mai defavorabile condiţii anticipate pentru operaţiunile elicopterului. 13.2. Definiţii 13.2.1. Zona de apropiere finală şi de decolare (FATO) este o zonă determinată, deasupra căreia se intenţionează să se încheie faza finală a manevrei de apropiere până la zborul staţionar sau aterizarea elicopterului şi de unde se intenţionează să se înceapă manevrele de decolare. 13.2.2. Sector cu înălţimea obstacolelor reglementată (LOS) este un sector care se întinde spre exterior, format de porţiunea din arcul de 360° neacoperită de sectorul degajat de obstacole, al cărui centru este punctul de referinţă de la care se determină sectorul degajat de obstacole. Înălţimea obstacolelor din interiorul sectorului cu înălţimea obstacolelor reglementată este limitată la un nivel determinat. 13.2.3. Obstacol este orice obiect, sau parte a acestuia, care este situat într-o zonă destinată mişcării unui elicopter pe o punte heliport sau care se extinde deasupra unei suprafeţe definite destinate protejării unui elicopter în zbor. 13.2.4. Sector degajat de obstacol este o suprafaţă complexă care are originea şi se extinde dintr- un punct de referinţă situat pe marginea FATO a punţii heliport şi care este compusă din două componente, una deasupra şi una sub puntea heliport în scopul siguranţei zborului, în interiorul căreia sunt permise numai obstacolele specificate. 13.2.5. Zona prizei de contact şi de zbor (TLOF) este o zonă portantă pentru sarcini dinamice pe care un elicopter poate efectua o priză de contact sau decolarea. Pentru puntea heliport se presupune că FATO şi TLOF coincid. 13.3. Construcţie 13.3.1. Proiectarea şi construcţia punţii heliport trebuie să fie adecvate serviciului prevăzut şi condiţiilor climatice predominante specifice şi să fie conform cerinţelor Administraţiei. 13.3.2. Cu excepţia celor prevăzute în paragraful 13.3.3, puntea heliport trebuie să respecte următoarele prevederi, cu referire la Anexa 14, volumul II al Convenţiei OACI (Heliporturi), ţinând seama de tipul elicopterului utilizat, condiţiile de vânt, turbulenţele, starea mării, temperatura apei şi de condiţiile de îngheţ: .1 puntea heliport trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a conţine o arie în care să se poată trasa un cerc cu diametrul cel puţin egal cu D pentru elicopterele cu un singur rotor principal; .2 sectorul degajat de obstacole al unei punţi heliport trebuie să fie compus din două componente, una deasupra şi una sub nivelului punţii heliport (vezi figura 13-1): .2.1 deasupra nivelului punţii heliport: suprafaţa trebuie să fie un plan orizontal la acelaşi nivel cu suprafaţa punţii heliport, care subîntinde un arc de cerc de cel puţin 210° cu centrul situat pe perimetrul cercului de referinţă D, extinzându-se spre exterior la o distanţă care va permite o traiectorie de plecare neobstrucţionată, corespunzătoare tipului de elicopter căruia îi este destinată puntea heliport; şi .2.2 sub nivelul punţii heliport: în cadrul arcului de (minimum) 210°, suprafaţa trebuie, în plus, să se extindă în jos, cu un gradient al pantei descendente de 5:1 (5 unităţi pe verticală la o unitate pe orizontală) plecând de la marginea plasei de siguranţă situată sub nivelul punţii heliport până la nivelul apei, în cadrul unui arc de cerc de cel puţin 180° având originea în centrul FATO şi spre exterior astfel încât să permită păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de obstacolele situate sub puntea heliport, în cazul opririi unui motor, corespunzătoare tipului de elicopter căruia îi este destinată puntea heliport (vezi figura 13-1); .3 pentru elicopterele cu un singur rotor principal, în interiorul sectorului LOS de 150°, până la o distanţă de 0,12 D măsurată pornind de la punctul de origine al LOS, obiectele nu trebuie să depăşească o înălţime de 0.25 m deasupra punţii heliport. Dincolo de acest arc, până la o distanţă de încă 0,21 D, înălţimea maximă a obstacolelor este limitată de un plan înclinat cu gradientul de o unitate pe verticală pentru fiecare două unităţi pe orizontală, pornind de la o înălţime de 0,05 D deasupra nivelului punţii heliport (vezi figura 13-2*51);────────── *51) Acolo unde zona portantă pentru sarcini dinamice a punţii heliport, situată în interiorul marcajului care indică perimetrul FATO, are o formă care nu este circulară, segmentele care delimitează LOS sunt reprezentate mai degrabă ca linii paralele cu perimetrul zonei de aterizare decât ca arce de cerc. Figura 13-2 a fost construită presupunând că este vorba de o punte heliport octogonală.────────── .4 obiectele pentru a căror funcţionare este necesar ca ele să fie situate pe puntea heliport în interiorul FATO trebuie să se limiteze la plase de aterizare (atunci când sunt necesare) şi la anumite sisteme de iluminare şi nu trebuie să depăşească suprafaţa zonei de aterizare cu mai mult de 0,025 m. Aceste obiecte pot fi prezente doar în cazul în care ele nu prezintă pericol pentru operaţiunile elicopterelor; şi .5 operaţiunile elicopterelor cu rotoarele principale în tandem trebuie să facă obiectul unei examinări speciale din partea Administraţiei. 13.3.3. Pentru condiţiile climatice blânde, pe care statul costier le-a determinat, ţinând seama de tipul elicopterului utilizat, condiţiile de vânt, turbulenţele, starea mării, temperatura apei şi de condiţiile de îngheţ, puntea heliport trebuie să îndeplinească cerinţele următoare: .1 puntea heliport trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a conţine un cerc cu diametrul cel puţin egal cu 0,83 D; .2 sectorul degajat de obstacole al unei punţi heliport trebuie să fie compus din două componente, una deasupra şi una sub nivelului punţii heliport (vezi figura 13-1): .2.1 deasupra nivelului punţii heliport: suprafaţa trebuie să fie un plan orizontal la acelaşi nivel cu suprafaţa punţii heliport, care subîntinde un arc de cerc de cel puţin 210° cu centrul situat pe perimetrul cercului de referinţă D, extinzându-se spre exterior la o distanţă care va permite o traiectorie de plecare neobstrucţionată corespunzătoare tipului de elicopter căruia îi este destinată puntea heliport; şi .2.2 sub nivelul punţii heliport: în cadrul arcului de (minimum) 210°, suprafaţa trebuie, în plus, să se extindă în jos, cu un gradient al pantei descendente de 5:1 (5 unităţi pe verticală la o unitate pe orizontală) plecând de la marginea plasei de siguranţă situată sub nivelul punţii heliport până la nivelul apei, în cadrul unui arc de cerc de cel puţin 180° având originea în centrul FATO şi spre exterior astfel încât să permită păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de obstacolele situate sub puntea heliport, în cazul opririi unui motor, corespunzătoare tipului de elicopter căruia îi este destinată puntea heliport (vezi figura 13-1); .3 pentru elicopterele cu un singur rotor principal, în zona cuprinsă între 0,415 D şi 0,5 D obiectele nu trebuie să depăşească o înălţime de 0,025 m. În interiorul sectorului LOS de 150°, până la o distanţă de 0,12 D măsurată pornind de la punctul de origine al LOS, obiectele nu trebuie să depăşească o înălţime de 0.05 m deasupra punţii heliport. Dincolo de acest arc, până la o distanţă de încă 0,21 D, LOS se ridică cu un gradient de o unitate pe verticală pentru fiecare două unităţi pe orizontală, pornind de la o înălţime de 0,05 D deasupra nivelului punţii heliport (vezi figura 13-3*52);────────── *52) Acolo unde zona portantă pentru sarcini dinamice a punţii heliport, situată în interiorul marcajului care indică perimetrul FATO, are o formă care nu este circulară, segmentele care delimitează LOS sunt reprezentate mai degrabă ca linii paralele cu perimetrul zonei de aterizare decât ca arce de cerc. Figura 13-2 a fost construită presupunând că este vorba de o punte heliport octogonală.────────── .4 obiectele pentru a căror funcţionare este necesar ca ele să fie situate pe puntea heliport în interiorul FATO trebuie să se limiteze la plase de aterizare (atunci când sunt necesare) şi la anumite sisteme de iluminare şi nu trebuie să depăşească suprafaţa zonei de aterizare cu mai mult de 0,025 m. Aceste obiecte pot fi prezente doar în cazul în care ele nu prezintă pericol pentru operaţiunile elicopterelor; şi .5 operaţiunile elicopterelor cu rotoarele principale în tandem trebuie să facă obiectul unei examinări speciale din partea Administraţiei. 13.3.4. Puntea heliport trebuie să aibă o suprafaţă antiderapantă. 13.3.5. Când puntea heliport este construită sub formă de grătar, structura de sub punte trebuie să fie astfel încât să se menţină efectul de sol. Figura 13-1 - Zone degajate de obstacole - sub nivelul zonei de aterizare────────── *) Notă CTCE: Figura 13-1 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 2 aprilie 2015 la pagina 128 (a se vedea imaginea asociată).────────── Figura 13-2 - Sectorul cu înălţimea obstacolelor reglementată de pe puntea heliport: elicoptere cu un singur rotor principal────────── *) Notă CTCE: Figura 13-2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 2 aprilie 2015 la pagina 129 (a se vedea imaginea asociată).────────── Figura 13-3 - Sectorul cu înălţimea obstacolelor reglementată de pe puntea heliport: elicoptere cu un singur rotor principal exploatate în condiţii climatice blânde aşa cum au fost acceptate de către statul costier────────── *) Notă CTCE: Figura 13-3 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 2 aprilie 2015 la pagina 130 (a se vedea imaginea asociată).────────── 13.4. Dotări 13.4.1. Puntea heliport trebuie să aibă puncte de ancoraj încastrate, destinate amarării elicopterului. 13.4.2. Periferia punţii heliport trebuie să fie prevăzută cu o plasă de siguranţă, cu excepţia cazului în care există o protecţie structurală. Plasa trebuie înclinată în sus sub un unghi de 10° şi spre exterior de la marginea inferioară a punţii heliport până la o distanţă orizontală de 1,5 m şi nu trebuie să se ridice mai sus de marginea platformei. 13.4.3. Puntea heliport trebuie să aibă atât o cale principală cât şi una de urgenţă pentru accesul personalului, situate cât mai departe posibil una faţă de alta. 13.4.4. Trebuie să se aibă în vedere paragraful 9.16.5 referitor la drenarea punţii heliport. 13.5. Mijloace vizuale Indicatoare de direcţie a vântului 13.5.1. Unitatea trebuie să fie prevăzută cu un indicator de direcţie a vântului care, în măsura posibilului, să indice condiţiile de vânt de deasupra TLOF astfel încât să nu fie influenţat de efectele perturbaţiilor curenţilor de aer cauzate de obiectele din vecinătate sau de suflul descendent al rotorului elicopterului. El trebuie să fie vizibil dintr-un elicopter în zbor sau aflat în zbor staţionar deasupra punţii heliport. Acolo unde TLOF poate fi afectată de un curent de aer turbulent, se vor instala indicatoare de direcţie a vântului suplimentare situate în proximitatea acestei zone pentru a indica direcţia vântului la suprafaţa zonei. Amplasarea indicatoarelor de direcţie a vântului nu trebuie să obstrucţioneze suprafeţele degajate de obstacole. 13.5.2. Unităţile la bordul cărora elicopterele sunt exploatate noaptea trebuie să fie prevăzute cu mijloace care să permită iluminarea indicatoarelor de direcţie a vântului. 13.5.3. Indicatorul de direcţie a vântului trebuie să fie confecţionat din pânză fină de forma unui trunchi de con şi trebuie să aibă următoarele dimensiuni minime:
Lungime 1,2 m
Diametru (baza mare) 0,3 m
Diametru (baza mică) 0,15 m
13.5.4. Culoarea indicatoarelor de direcţie a vântului trebuie să fie astfel aleasă încât acestea să fie clar vizibile şi înţelese de la o înălţime de cel puţin 200 m deasupra heliportului, având în vedere culoarea fundalului. Dacă este posibil în practică, se va folosi o singur culoare, de preferinţă alb sau portocaliu. Acolo unde este necesară o combinaţie de două culori pentru a se asigura un contrast corespunzător faţă de culoarea schimbătoare a fundalului, se va folosi de preferinţă combinaţia de portocaliu şi alb sau combinaţia de roşu şi alb, culorile trebuind să fie dispuse în cinci benzi alternante, prima şi ultima bandă având culoarea care este mai închisă. Marcajul de identificare a heliportului 13.5.5. Marcajul de identificare a heliportului trebuie să fie situat în centrul marcajului prizei de contact/poziţionare descris în paragrafele de la 13.5.12 până la 13.5.14. El trebuie să fie de culoare albă, să aibă forma literei "H" având înălţimea de 4 m şi lăţimea de 3 m, iar lăţimea liniilor de 0,75 m. Marcarea valorii D 13.5.6. Valoarea D reală a punţii heliport trebuie să fie pictată pe puntea heliport, în partea interioară a marcajului în formă de V prevăzut în conformitate cu paragraful 13.5.15, cu caractere alfanumerice având înălţimea de 0,1 m. 13.5.7. De asemenea, valoarea D reală a punţii heliport trebuie să fie marcată pe perimetrul punţii heliport aşa cum se arată în figura 13-4 într-o culoare (de preferat alb: se va evita negru sau gri pentru utilizarea pe timpul nopţii) care contrastează cu suprafaţa punţii heliport. Valoarea D trebuie să fie rotunjită la cel mai apropiat număr întreg; 0,5 fiind rotunjită la numărul inferior, de exemplu 18,5 va fi indicat ca 18. Marcajele pentru anumite elicoptere ar putea necesita o atenţie specială*53).────────── *53) Punţile heliport proiectate special pentru elicopterele AS332L2 şi EC 225, fiecare având o valoare D de 19.5 m, trebuie să fie rotunjite prin adaos la 20 m cu scopul de a se face diferenţierea acestora faţă de punţile heliport proiectate special pentru modelele L1.────────── Marcajul masei maxime admise 13.5.8. În interiorul TLOF trebuie să fie situat un marcaj al masei maxime admise, dispus astfel încât să fie lizibil din direcţia de apropiere finală cea mai frecvent utilizată, adică spre originea sectorului degajat de obstacole. 13.5.9. Marcajul masei maxime admise trebuie să fie constituit dintr-un număr format din două sau trei cifre urmat de litera "t" pentru a indica masa permisă a elicopterului, în tone (1000 kg). Numărul trebuie să fie exprimat cu o zecimală, rotunjit la cea mai apropiată 100 kg. Atunci când statele solicită ca masa maximă admisă să fie indicată în livre, marcajul trebuie să fie constituit dintr-un număr de două sau trei cifre pentru a indica masa permisă a elicopterului în mii de livre, rotunjit la cea mai apropiată 1000 livre. 13.5.10. Cifrele trebuie să aibă înălţimea de 0,9 m, lăţimea liniei de aproximativ 0,12 m şi trebuie să aibă o culoare (de preferat alb) care să contrasteze cu suprafaţa punţii heliport. Acolo unde este posibil, marcajul masei trebuie să fie bine separat de marcajul de identificare a instalaţiei pentru a se evita posibilele confuzii cu privire la recunoaştere. Marcajul perimetrului TLOF 13.5.11. Marcajul perimetrului TLOF trebuie să fie situat de-a lungul perimetrului TLOF şi trebuie să fie constituit dintr-o linie albă continuă având o lăţime de cel puţin 0,3 m. Marcajele perimetrului TLOF corespund de obicei unei valori de 1D sau 0,83 D (vezi figurile 13-2 şi 13-3). Marcajul prizei de contact/poziţionare 13.5.12. Marcajul prizei de contact/poziţionare trebuie să fie situat astfel încât atunci când scaunul pilotului este deasupra marcajului, trenul de aterizare al elicopterului să fie în întregime în interiorul TLOF şi toate părţile elicopterului să fie distanţate faţă de orice obstacol cu o marjă de siguranţă. 13.5.13. Centrul marcajului prizei de contact/poziţionare trebuie să fie concentric cu centrul TLOF*54).────────── *54) Marcajul poate fi decalat cu cel mult 0,1 D faţă de originea sectorului degajat de obstacole atunci când un studiu aeronautic indică faptul că un astfel de decalaj ar putea fi util, cu condiţia ca marcajul decalat să nu afecteze în mod negativ siguranţa operaţiunilor.────────── 13.5.14. Marcajul prizei de contact/poziţionare trebuie să fie un cerc galben având lăţimea liniei de 1 m. Diametrul interior al cercului trebuie să fie jumătate din valoarea D a celui mai mare elicopter pentru care TLOF este proiectată. Marcajul sectorului degajat de obstacole al punţii heliport 13.5.15. Sub rezerva prevederilor din paragraful 13.5.16, marcajul sectorului degajat de obstacole al punţii heliport trebuie să fie situat pe marcajul perimetrului TLOF şi trebuie să fie indicat prin utilizarea unui semn în formă de "V" de culoare neagră, ale cărui laturi sunt de 0,8 m lungime şi 0,1 m lăţime fiecare şi care formează un unghi aşa cum este prezentat în figura 13-4. Marcajul sectorului degajat de obstacole trebuie să indice originea sectorului degajat de obstacole, direcţiile limitelor sectorului şi valoarea D verificată ale punţii heliport. Dacă nu este suficient spaţiu pentru amplasarea semnului "V" în locul indicat, semnul în formă de "V", însă nu punctul de origine, poate fi deplasat către centrul cercului. Figura 13-4 - Marcarea sectorului degajat de obstacole────────── *) Notă CTCE: Figura 13-4 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis din 2 aprilie 2015 la pagina 133 (a se vedea imaginea asociată).────────── 13.5.16. În cazul unei punţi heliport mai mică de 1 D (adică o punte heliport care satisface prevederile paragrafului 13.3.3), marcajul sectorului degajat de obstacole trebuie să fie situat la o distanţă faţă de centru TLOF egală cu raza celui mai mare cerc care poate fi trasat în interiorul TLOF sau cu 0,5 D, dacă aceasta din urmă este mai mare. 13.5.17. Înălţimea marcajului sectorului degajat de obstacole trebuie să fie egală cu lăţimea marcajului perimetrului TLOF, dar nu trebuie să fie mai mică de 0,3 m. Marcajul sectorului degajat de obstacole trebuie să fie de culoare neagră şi poate fi pictat deasupra marcajului perimetrului TLOF descris la paragraful 13.5.11. Mărcile de identificare a unităţii 13.5.18. Numele unităţii trebuie să fie indicat în mod clar pe panouri de identificare a unităţii, situate în astfel de poziţii încât unitatea să poată fi identificată facil din aer şi de pe mare, din toate unghiurile şi direcţiile de apropiere. Înălţimea caracterelor trebuie să fie de cel puţin 0,9 m având grosimea liniei de aproximativ 0,12 m. Panourile de identificare a unităţii trebuie să fie foarte vizibile în orice condiţii de luminozitate şi trebuie să fie situate la înălţime pe unitate (de exemplu pe turla de foraj). Trebuie să fie iluminate adecvat atunci când unitatea este utilizată noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă. 13.5.19. Numele unităţii trebuie să fie indicat pe puntea heliport şi trebuie să fie amplasat pe partea dinspre obstacole a marcajului prizei de contact/poziţionare, având caractere de cel puţin 1,2 m înălţime şi o culoare care să contrasteze cu fundalul. Lumini perimetrale 13.5.20. Perimetrul TLOF trebuie să fie delimitat cu ajutorul luminilor verzi, vizibile omnidirecţional de pe zona de aterizare sau de deasupra acesteia. Aceste lumini trebuie să fie situate deasupra nivelului punţii dar nu trebuie să depăşească 0,25 m în înălţime în cazul punţilor heliport dimensionate în conformitate cu paragraful 13.3.2 şi 0,05 m în înălţime în cazul punţilor heliport dimensionate în conformitate cu paragraful 13.3.3. Luminile trebuie să fie egal distanţate la intervale care să nu depăşească 3 m, de-a lungul perimetrului TLOF şi să coincidă cu linia albă care demarchează perimetrul, menţionată în paragraful 13.5.11. În cazul unei punţi pătrate sau dreptunghiulare trebuie să existe minim patru lumini pe fiecare latură, inclusiv o lumină în fiecare colţ al TLOF. Pe marginea interioară a TLOF (originea sectorului cu înălţimea obstacolelor reglementată de 150°) pot fi utilizate lumini montate încastrat la nivelul punţii în cazul în care este necesar să se deplaseze un elicopter sau un echipament de mari dimensiuni în afara TLOF. 13.5.21. Luminile perimetrale trebuie să respecte caracteristicile de cromaticitate date în tabelul 13-1 şi caracteristicile de intensitate şi deschidere verticală a fasciculului date în tabelul 13-2. Tabelul 13-1 - Cromaticitatea iluminatului perimetral
┌──────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Limită galben │ x = 0,36 - 0,08y │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ Limită alb │ x = 0,65y │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ Limită albastru │ y = 0,9 - 0,171x │
└──────────────────────────┴───────────────────────┘
Tabelul 13-2 - Intensitatea luminoasă a luminilor perimetrale verzi
┌──────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Unghiul de elevaţie │ Intensitatea (cd) │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 0° - 90° │ 60 max*) │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ >20° - 90° │ 3 min │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ >10° - 20° │ 15 min │
├──────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 0° - 10° │ 30 min │
├──────────────────────────┴───────────────────────┤
│ Azimutul +180° -180° │
└──────────────────────────────────────────────────┘
────────── *) Dacă este prevăzut un iluminat având o intensitate mai mare care poate fi folosit în condiţii de vizibilitate redusă pe timp de zi, acesta trebuie să încorporeze un sistem de comandă care să permită reducerea intensităţii la cel mult 60 cd pentru utilizarea pe timp de noapte.────────── Proiectoarele punţii heliport 13.5.22. Proiectoarele punţii heliport trebuie să fie localizate astfel încât să se evite efectul de orbire temporară a piloţilor datorită luminii puternice şi trebuie luate măsuri pentru verificarea periodică a alinierii lor. Proiectoarele trebuie să fie dispuse şi orientate astfel încât să lumineze marcajele punţii heliport şi să reducă la minimum posibil zonele de umbră. Proiectoarele trebuie să respecte aceleaşi limitări ale înălţimilor prevăzute la paragraful 13.5.20 pentru luminile perimetrale. Semnalizarea şi iluminarea obstacolelor 13.5.23. Obstacolele fixe şi echipamentul permanent, cum ar fi braţele macaralelor sau picioarele unităţilor autoridicătoare, care pot prezenta un pericol pentru elicoptere, trebuie să fie clar vizibile din aer la lumina zilei. Dacă este necesară o schemă de vopsire pentru a îmbunătăţi identificarea în timpul zilei, este recomandat să se vopsească în benzi alternante negre şi albe, negre şi galbene sau roşii şi albe, având o lăţime de cel puţin 0,5 m şi cel mult 6 m. 13.5.24. Luminile omnidirecţionale roşii având intensitatea luminoasă de cel puţin 10 cd trebuie să fie instalate în locuri adecvate pentru a furniza pilotului elicopterului indicaţii vizuale privind obiectele care pot prezenta un pericol pentru elicoptere şi privind proximitatea şi înălţimea obiectelor care sunt mai înalte decât zona de aterizare şi care sunt în vecinătatea ei sau a marginii sectorului cu înălţimea obstacolelor reglementată. Aceste lumini trebuie să respecte următoarele prevederi: .1 Obiectele care sunt cu mai mult de 15 m mai înalte faţă de nivelul zonei de aterizare trebuie să fie prevăzute cu lumini roşii intermediare având aceeaşi intensitate, distanţate la intervale de 10 m în jos până la nivelul zonei de aterizare (exceptând cazul în care astfel de lumini ar putea fi obstrucţionate de către alte obiecte). .2 Structurile, cum ar fi braţele sau turnurile flăcării pot fi iluminate cu ajutorul proiectoarelor ca o alternativă la dotarea cu lumini roşii intermediare, cu condiţia ca acestea să fie amplasate astfel încât să ilumineze întreaga structură şi să nu afecteze vederea pe timp de noapte a pilotului elicopterului. .3 La bordul unităţilor autoridicătoare, picioarele situate în vecinătatea punţii heliport pot fi iluminate cu ajutorul proiectoarelor ca o alternativă la dotarea cu lumini roşii intermediare, cu condiţia ca acestea să fie amplasate astfel încât să nu afecteze vederea pe timp de noapte a pilotului elicopterului. .4 Pentru a pune în evidenţă obstacolele dominante din vecinătatea punţii heliport pot fi utilizate tehnologii alternative echivalente, în conformitate cu recomandările OACI. 13.5.25. Trebuie să fie instalată o lumină roşie omnidirecţională având intensitatea cuprinsă între 25 şi 200 cd în punctul cel mai înalt al unităţii şi, în cazul unităţilor de foraj autoridicătoare, cât mai aproape posibil de cel mai înalt punct al fiecărui picior. Acolo unde acest lucru nu este posibil (de exemplu, turnurile flăcării) lumina trebuie să fie montată cât mai aproape posibil de extremitate. Lumini care indică starea unităţii 13.5.26. Trebuie să fie instalate lumini de stare care să avertizeze cu privire la existenţa unor condiţii la bordul unităţii care ar putea fi periculoase pentru elicopter sau pentru ocupanţii săi. Luminile de stare trebuie să fie formate din una sau mai multe lumini roşii intermitente*55), pe care pilotul să le poată vedea din orice direcţie de apropiere şi la orice cap de aterizare. Sistemul trebuie să se activeze automat atunci când este activată alarma în caz de gaz toxic prevăzută la paragraful 5.7.2 şi, de asemenea, trebuie să poată fi activat manual de pe puntea heliport. Luminile trebuie să fie vizibile de la o distanţă mai mare decât distanţa de la care elicopterul ar putea fi pus în pericol sau ar putea începe o apropiere vizuală. Sistemul de lumini de stare trebuie:────────── *55) Semnificaţia aeronautică a unei lumini roşii intermitente este fie "nu ateriza, aerodrom indisponibil pentru aterizare" fie "eliberaţi zona de aterizare".────────── .1 să fie instalat fie pe fie adiacent punţii heliport. Lumini suplimentare pot fi instalate în alte locuri pe unitate unde acest lucru este necesar pentru a respecta cerinţa ca semnalul să fie vizibil din toate direcţiile de apropiere, adică 360° în azimut; .2 să aibă o intensitate efectivă de cel puţin 700 cd la un unghi având între 2° şi 10° deasupra orizontalei şi de cel puţin 176 cd la orice alt unghi de elevaţie; .3 să fie prevăzut cu un mijloc care să permită atenuarea intensităţii luminilor (dacă şi în timp ce sunt activate) la o intensitate care să nu depăşească 60 cd în timp ce elicopterul se află pe puntea heliport. .4 să fie vizibil din toate direcţiile posibile de apropiere şi în timp ce elicopterul aterizează pe puntea heliport, indiferent de cap, având deschiderea verticală a fasciculului aşa cum este descrisă mai sus; .5 să folosească lumini care sunt "roşii" aşa cum sunt definite de OACI*56);────────── *56) Se face referire la Convenţia OACI, Anexa 14, Volumul 1, Apendicele 1, Culori pentru luminile aeronautice de suprafaţă.────────── .6 să emită cu o frecvenţă de 120 clipiri pe minut şi, dacă sunt necesare două sau mai multe lumini pentru a îndeplini această cerinţă, ele trebuie să fie sincronizate pentru a asigura acelaşi interval de timp (cu o marjă de 10%) între clipiri. Trebuie să fie luate măsuri pentru a reduce frecvenţa la 60 clipiri pe minut dacă pe puntea heliport se află un elicopter. Ciclul de funcţionare maxim nu trebuie să depăşească 50%. .7 să aibă pe puntea heliport mijloace care să permită neutralizarea manuală a activării automate a sistemului; .8 în orice moment să atingă intensitatea maximă în cel mult trei secunde; .9 să fie proiectat astfel încât o singură defecţiune să nu împiedice sistemul să funcţioneze eficient. În cazul în care se utilizează mai mult de o unitate luminoasă pentru a respecta cerinţa privind frecvenţa de clipire, o frecvenţă redusă de clipire de cel puţin 60 clipiri pe minut este acceptabilă pe o perioadă limitată de timp, în caz de producere a unei defecţiuni; şi .10 atunci când sunt utilizate lumini repetitoare suplimentare pentru a asigura acoperirea de 360° în azimut pe puntea heliport, acestea trebuie să aibă o intensitate minimă de 16 cd şi o intensitate maximă de 60 cd pentru toate unghiurile de azimut şi de elevaţie. 13.6. Sistemul de detectare a mişcării Mişcările navei reprezintă un potenţial pericol pentru manevrele elicopterelor. Unităţile de suprafaţă trebuie să fie echipate cu un sistem electronic de detectare a mişcării care să fie capabil să măsoare sau să calculeze magnitudinea şi viteza de ruliu, de tangaj şi de oscilaţie verticală pe puntea heliport pornind de la linia verticală de referinţă adevărată. În staţia radiotelefonică în VHF din serviciul mobil aeronautic, prevăzută în conformitate cu secţiunea 11.6, trebuie să fie instalat un dispozitiv de afişaj al sistemului de detectare a mişcării, astfel încât aceste informaţii să poată fi transmise pilotului elicopterului. Formatul în care se face transmiterea trebuie convenită cu furnizorul de servicii aeronautice. 13.7. Scutiri Administraţiile ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a acorda scutiri sau de a autoriza echivalenţe la dispoziţiile prezentului capitol în ceea ce priveşte marcajele şi mijloacele de facilitare a aterizării atunci când: .1 Administraţia deţine dovezi că statul costier în ale cărui ape operează MODU a notificat OACI cu privire la diferenţele faţă de cerinţele ei aplicabile mijloacelor vizuale; sau .2 Administraţia deţine dovezi că statul costier în ale cărui ape operează MODU a stabilit cerinţe pentru mijloacele vizuale, care diferă de prevederile prezentului capitol. CAP. 14 REGULI DE EXPLOATARE 14.1. Manuale de exploatare 14.1.1. La bordul unităţii trebuie să se găsească şi să poată fi consultate imediat de către toate persoanele interesate manuale de exploatare, aprobate de Administraţie, conţinând instrucţiuni asupra modului de exploatare a unităţii în siguranţă atât în condiţii normale, cât şi în posibile situaţii de urgenţă. Suplimentar faţă de furnizarea informaţiilor generale necesare despre unitate, manualele trebuie să conţină instrucţiuni şi proceduri privind operaţiile care sunt de importanţă vitală pentru siguranţa personalului şi a unităţii. Aceste manuale trebuie să fie concise, iar conţinutul lor trebuie să poată fi înţeles cu uşurinţă. Fiecare manual trebuie să aibă o tablă de materii, un index şi, în măsura posibilului, trimiteri la informaţii detaliate complementare care trebuie să poată fi consultate cu uşurinţă la bord. 14.1.2. Pentru condiţii normale de exploatare, manualele de exploatare trebuie să conţină următoarele informaţii generale descriptive, după caz: .1 o descriere şi caracteristicile unităţii; .2 ordinea ierarhică şi responsabilităţile generale, în timpul condiţiilor normale de exploatare; .3 limitele impuse în proiectare pentru fiecare mod de exploatare, incluzând pescajele, spaţiul liber dintre platformă şi suprafaţa mării, înălţimea valului, perioada valului, vântul, curentul, temperaturile mării şi aerului, starea presupusă a fundului mării şi orice alt factor de mediu aplicabil, cum ar fi îngheţul; .4 o descriere a limitelor de exploatare inerente pentru fiecare mod de exploatare şi pentru fiecare schimbare a modului de exploatare; .5 amplasamentul structurilor de delimitare etanşe la apă şi la intemperii, amplasamentul şi tipul închiderilor etanşe la apă şi la intemperii şi amplasamentul punctelor de inundare prin deschideri superioare; .6 amplasamentul, tipul şi cantităţile de balast permanent de la bordul unităţii; .7 o descriere a semnalelor de abandon unitate şi a semnalelor utilizate pentru alarmarea în caz de urgenţă generală, gaz toxic (hidrogen sulfurat), gaz combustibil, incendiu; .8 pentru unităţile autoridicătoare, informaţii asupra preparativelor necesare unităţii pentru a se evita deteriorări de structură în timpul înfigerii sau retragerii picioarelor pe sau de pe fundul mării ori în condiţii meteorologice extreme când unitatea este în deplasare, incluzând punerea pe poziţie şi asigurarea picioarelor, structurilor în consola pe care se află podul sondei şi echipamentele sau materialele de foraj care riscă să se deplaseze; .9 datele privind "nava goală" însoţite de o listă completă a echipamentului nepermanent inclus şi exclus; .10 informaţii despre stabilitate indicând înălţimea maximă admisibilă a centrului de greutate în funcţie de pescaj sau alţi parametri pe baza conformităţii cu criteriile de stabilitate în stare intactă şi după avarie; .11 un plan al capacităţii care să indice capacităţile tancurilor şi spaţiilor de depozitarea de materii în vrac, precum şi poziţia centrelor lor de greutate în sens vertical, longitudinal şi transversal; .12 tabele sau curbe de sondaj ale tancurilor indicând capacitatea tancurilor, poziţia centrelor lor de greutate în sens vertical, longitudinal şi transversal la intervale gradate, precum şi informaţii privind suprafeţele libere lichide pentru fiecare tanc; .13 sarcinile admisibile pentru structura punţii; .14 identificarea elicopterelor care se potrivesc cu configuraţia punţii heliport şi orice restricţii impuse condiţiilor de exploatare; .15 identificarea şi clasificarea zonelor potenţial periculoase de la bordul unităţii; .16 descrierea şi limitele oricărui computer de bord folosit în timpul operaţiunilor cum ar fi cele de balastare, ancorare, poziţionare dinamică şi pentru calculele de asietă şi stabilitate; .17 descrierea echipamentelor de remorcare şi restricţiile în materie de exploatare; .18 descrierea instalaţiei principale de alimentare cu energie şi restricţiile în materie de exploatare; .19 o listă a planurilor şi schemelor cele mai importante. 14.1.3. Pentru condiţii normale, manualul de exploatare trebuie să conţină, de asemenea, după caz: .1 instrucţiuni pentru menţinerea unei stabilităţi adecvate şi pentru modul de folosire a datele de stabilitate; .2 instrucţiuni pentru înregistrarea de rutină a variaţiilor greutăţii "navei goale"; .3 exemple de condiţii de încărcare pentru fiecare mod de exploatare şi instrucţiuni pentru stabilirea altor condiţii de încărcare acceptabile, inclusiv componentele verticale ale forţelor aplicate lanţurilor de ancoră; .4 pentru unităţile stabilizate prin coloane, o descriere, o schemă şi instrucţiuni privind funcţionarea instalaţiei de balast şi a altor mijloace alternative de funcţionare a instalaţiei de balast, împreună cu o descriere a limitărilor sale, cum ar fi capacitatea de pompare pentru diferite unghiuri de bandă şi asietă; .5 o descriere, o schema şi instrucţiuni pentru funcţionarea instalaţiei de santină şi a altor mijloace alternative de funcţionare a instalaţiei de santină, împreună cu o descriere a limitărilor sale, cum ar fi golirea spaţiilor care nu dispun de un racord direct la instalaţia de santină; .6 proceduri de depozitare şi de transfer a combustibilului lichid; .7 procedurile de urmat pentru schimbarea modului de exploatare; .8 instrucţiuni pentru exploatarea în condiţii meteorologice severe şi timpul necesar pentru a face faţă condiţiilor de furtună puternică, inclusiv prevederi referitoare la coborârea şi arimarea efectivă a echipamentului şi orice limitări inerente în exploatare; .9 descrierea instalaţiei de ancorare şi proceduri de ancorare sau fixare şi orice factori care impun restricţii; .10 proceduri pentru transferul personalului; .11 proceduri pentru sosirea, plecarea şi aprovizionarea cu carburant a elicopterelor; .12 condiţii care limitează exploatarea macaralelor; .13 o descriere a instalaţiilor de poziţionare dinamică şi condiţiile care limitează exploatarea lor; .14 procedurile pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerinţele codurilor internaţionale aplicabile privind stivuirea şi manipularea materialelor periculoase şi radioactive; .15 instrucţiuni privind amplasamentul şi exploatarea în siguranţă a echipamentului de probare a sondei. Zonele înconjurătoare surselor posibile de degajare a gazului, pe durata operaţiei de probare a sondei, trebuie să fie clasificate conform paragrafului 6.1; .16 procedurile de urmat pentru a permite primirea navelor de-a lungul unităţii; şi .17 instrucţiuni de siguranţă aplicabile operaţiunilor de remorcaj, cum ar fi modalităţile de reducere la minimum a oricărui pericol la care poate fi expus personalul în timpul operaţiunilor de remorcaj. 14.1.4. Manualul de exploatare în cazul situaţiei de urgenţă trebuie să conţină, după caz: .1 o descriere a instalaţiilor şi a echipamentului de stingere a incendiului; .2 o descriere a mijloacelor de salvare şi a mijloacelor de evacuare; .3 o descriere a instalaţiei de alimentare cu energie de avarie şi condiţiile care limitează exploatarea sa; .4 o listă cu planuri şi scheme importante care pot fi utile în caz de urgenţă; .5 proceduri generale pentru debalastare sau contrainundare şi pentru închiderea tuturor deschiderilor care pot favoriza o inundare progresivă în caz de avarie; .6 instrucţiuni pentru persoanele însărcinate să determine cauza unei schimbări bruşte a înclinării transversale şi a asietei şi să evalueze posibilele efecte ale măsurilor corective asupra capacităţii de supravieţuire a unităţii, adică rezistenţa, stabilitatea, flotabilitatea etc.; .7 proceduri speciale de urmat în caz de scurgere incontrolabilă de hidrocarburi sau de hidrogen sulfurat, incluzând oprirea de urgenţă; .8 instrucţiuni asupra repunerii în funcţiune a instalaţiilor mecanice, electrice şi de ventilaţie după defectarea sursei principale de energie sau oprirea de avarie; şi .9 procedurile de alertă în caz de gheţuri. 14.1.5. Informaţiile conţinute în manualul de exploatare trebuie, acolo unde este necesar, să fie susţinute de o documentaţie suplimentară, cuprinzând planuri, manuale ale fabricantului şi alte date necesare pentru exploatarea şi întreţinerea eficientă a unităţii. Nu este necesar ca informaţiile detaliate conţinute în manualele fabricantului să fie menţionate din nou în manualul de exploatare. Manualul de exploatare trebuie să conţină trimiteri la această documentaţie, care să poată fi uşor identificată, să fie situată într-un loc uşor accesibil la bordul unităţii şi să fie disponibilă în orice moment. 14.1.6. Instrucţiunile de exploatare şi întreţinere şi desenele şi planurile tehnice ale maşinilor unităţii şi ale echipamentelor esenţiale pentru operarea în siguranţă a unităţii trebuie să fie scrise într-o limbă care să fie înţeleasă de către ofiţerii şi membrii echipajului cărora li se solicită să înţeleagă aceste informaţii în exercitarea atribuţiilor lor. 14.2. Amenajări pentru elicoptere 14.2.1. Manualul de exploatare pentru condiţii normale prevăzut la paragraful 14.1.3 trebuie să conţină o descriere şi o listă de control a măsurilor de siguranţă, procedurilor şi cerinţelor privind echipamentele. 14.2.2. Dacă trebuie să fie prevăzute mijloace de realimentare cu combustibil, procedurile şi măsurile de precauţie ce trebuie să fie luate în timpul operaţiunilor de realimentare cu combustibil trebuie să fie în concordanţă cu practicile de siguranţă recunoscute şi trebuie să fie conţinute în manualul de exploatare. 14.2.3. Personalul însărcinat cu combaterea incendiului, ce constă din cel puţin două persoane instruite în materie de salvare şi de combatere a incendiului, precum şi echipamentele de combatere a incendiului trebuie să fie disponibile imediat atunci când un elicopter este pe cale să aterizeze, aterizează, se realimentează cu combustibil sau în timp ce efectuează decolarea. 14.2.4. Personalul însărcinat cu combaterea incendiului trebuie să fie prezent în timpul operaţiunilor de realimentare cu combustibil. Totuşi, personalul însărcinat cu combaterea incendiului nu trebuie să fie implicat în activităţile de realimentare cu combustibil. 14.3. Formulare de date privind siguranţa materialului Unităţilor care transportă combustibil lichid, aşa cum este definit în regula 1 din Anexa I la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 privind aceasta, trebuie să li se furnizeze formularele de date privind siguranţa materialului, care sunt întocmite ţinând cont de recomandările elaborate de Organizaţie*57), înainte de buncherarea combustibilului lichid.────────── *57) Se face referire la Recomandarea pentru formularele de date privind siguranţa materialului (MSDS) pentru încărcăturile de hidrocarburi şi de combustibili lichizi marini prevăzute în Anexa I la Convenţia MARPOL, adoptată de Organizaţie prin Rezoluţia MSC.150(77), aşa cum poate fi modificată.────────── 14.4. Mărfuri periculoase 14.4.1. Mărfurile periculoase trebuie să fie depozitate adecvat şi sigur în funcţie de proprietăţile lor. Mărfurile incompatibile trebuie să fie separate unele faţă de altele. 14.4.2. Explozibilele prezentând un pericol mare trebuie să fie depozitate într-o magazie adecvată care trebuie să fie ţinută închisă în siguranţă. Astfel de explozibili trebuie să fie separaţi de detonatoare. Aparatele electrice şi cablurile situate în oricare încăpere unde se intenţionează să se depoziteze explozibilii trebuie să fie proiectate şi folosite în aşa fel încât să se reducă cât mai mult posibil pericolul de incendiu sau explozie. 14.4.3. Lichidele inflamabile care degajă vapori periculoşi şi gazele inflamabile trebuie să fie depozitate într-un spaţiu bine ventilat sau pe punte. 14.4.4. Substanţele care sunt predispuse la încălzire sau inflamare spontană nu trebuie să fie transportate decât dacă s-au luat toate măsurile de precauţie necesare pentru evitarea izbucnirii unui incendiu. 14.4.5. Substanţele radioactive trebuie să fie depozitate şi manipulate în condiţii de siguranţă. 14.5. Prevenirea poluării Trebuie să se ia măsuri astfel încât unitatea să fie în măsură să respecte cerinţele convenţiilor internaţionale în vigoare. 14.6. Transferul de materiale, de echipament sau de personal 14.6.1. Operaţiunile de transfer, inclusiv greutatea sarcinilor de manevrat, condiţiile care pot limita exploatarea, precum şi procedurile de urmat în caz de avarie trebuie să fie examinate şi aprobate de către personalul de la bordul unităţii şi de către cel de pe navele ce o deservesc, înainte de începutul unor astfel de operaţiuni. Trebuie menţinute comunicaţii directe cu macaragiul pe toată durata acestor operaţiuni. 14.6.2. Atunci când este necesar pentru funcţionarea sa, unitatea trebuie să fie echipată cu cel puţin două mijloace independente de legare pentru navele care o deservesc. Poziţiile de legare trebuie să fie calculate în aşa fel încât capacitatea de ridicare şi deschiderea braţului macaralei să fie suficiente pentru asigurarea menţinerii sarcinilor în condiţii de siguranţă. 14.6.3. Dispunerea echipamentului de legare de la bordul unităţii pentru uşurarea operaţiunilor de transfer trebuie să ţină seama de pericolul de avarie în cazul când nava de deservire va intra în contact cu unitatea. 14.6.4. Echipamentele şi procedurile de legare trebuie să fie de aşa natură încât să reducă la minimum orice pericol la care poate fi expus personalul în timpul operaţiunilor de legare. 14.6.5. Pe cât este posibil, parâmele de legare dintre unitate şi nava de deservire trebuie să fie dispuse în aşa fel încât, în cazul ruperii uneia dintre ele, să se reducă la minimum pericolul pentru personalul navei de deservire şi al unităţii. 14.6.6. Deversările provenind, de exemplu, de la instalaţia de evacuare a apelor uzate sau de la instalaţiile de ventilaţie a tancurilor de depozitare, trebuie să fie efectuate de către unitate, astfel încât să se reducă la minimum pericolul pentru personalul care lucrează pe puntea navelor de deservire. 14.7. Instalaţii de scufundare 14.7.1. Dacă sunt prevăzute instalaţii de scufundare, acestea trebuie să fie instalate, protejate şi întreţinute astfel încât să se minimizeze, în măsura în care este posibil, orice pericol la care ar putea fi expus personalul sau unitatea, ţinând cont de pericolele de incendiu, explozie sau altele. 14.7.2. Instalaţiile de scufundare trebuie să fie concepute, construite, întreţinute şi certificate conform unui standard sau cod naţional sau internaţional în acord cu cerinţele Administraţiei*58), care poate fi folosit pentru instalaţiile de scufundare fixe, dacă există.────────── *58) Se face referire la Codul de siguranţă din 1995 pentru instalaţii de scufundare, adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.831(19).────────── 14.8. Siguranţa navigaţiei 14.8.1. Cerinţele Convenţiei referitoare la Regulamentul internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare în vigoare trebuie să se aplice fiecărei unităţi, cu excepţia cazului în care acestea staţionează şi sunt angajate în operaţiuni de foraj. 14.8.2. Fiecare unitate, atunci când este staţionară şi efectuează operaţiuni de foraj, trebuie să respecte regulile privind siguranţa navigaţiei ale statului costier în ale cărui ape teritoriale sau pe al cărui platou continental este unitatea exploatată. 14.8.3. Fiecare unitate, atunci când este staţionară şi efectuează operaţiuni de foraj, trebuie să transmită Oficiului hidrografic naţional implicat informaţii privind poziţia sa, exprimată în latitudine şi longitudine, precum şi durata aproximativă a operaţiunilor, pentru a uşura emiterea unui aviz temporar către navigatori. De asemenea, trebuie comunicate Oficiilor hidrografice naţionale detalii privind deplasările viitoare ale unităţilor, astfel încât avizele temporare să poată fi difuzate înainte de plecarea unei unităţi. 14.9. Proceduri în caz de urgenţă Persoane responsabile 14.9.1. La bordul fiecărei unităţi trebuie clar desemnată o persoană în subordinea căreia se va afla restul personalului în caz de urgenţă. Această persoană trebuie să fie desemnată, cu indicarea titlului său, de către proprietarul sau operatorul unităţii sau de către agentul unuia dintre ei. 14.9.2. Persoana responsabilă trebuie să fie familiarizată cu caracteristicile, capacităţile şi limitările unităţii. Această persoană trebuie să fie pe deplin conştientă de responsabilităţile ce îi revin în ceea ce priveşte organizarea şi măsurile de luat în situaţie de urgenţă, conducerea exerciţiilor şi instruirii pentru situaţie de urgenţă, precum şi ţinerea evidenţei acestor exerciţii. Personalul pentru ambarcaţiuni de salvare şi supraveghere 14.9.3. Trebuie să existe la bord un număr suficient de persoane antrenate, pentru a aduna şi asista persoanele neantrenate. 14.9.4. Trebuie să existe la bord un număr suficient de persoane brevetate, pentru a asigura lansarea la apă şi manevra ambarcaţiunilor de salvare cărora le-a fost atribuit respectivul personal. 14.9.5. Persoanele brevetate trebuie să fie desemnate ca şef şi adjunct pentru fiecare ambarcaţiune de salvare. 14.9.6. Şeful unei bărci de salvare şi adjunctul trebuie să aibă lista tuturor persoanelor repartizate bărcii şi trebuie să se asigure că toate aceste persoane sunt la curent cu funcţiile lor. 14.9.7. La fiecare barcă de salvare trebuie să fie repartizată o persoană care să ştie să opereze echipamentul radio al bărcii. 14.9.8. La fiecare barcă de salvare trebuie repartizată o persoană care să ştie să pornească motorul şi să opereze reglaje minore. 14.9.9. Persoana responsabilă a unităţii trebuie să aibă grijă ca persoanele menţionate la paragrafele 14.9.3, 14.9.4 şi 14.9.5 să fie în mod echitabil repartizate între ambarcaţiunile de salvare ale unităţii. Rolul de apel 14.9.10. În toată unitatea, inclusiv în posturile de comandă şi în încăperile de locuit, trebuie să fie afişate în locuri vizibile rolurile de apel. Rolurile de apel trebuie să fie redactate în limba sau limbile de lucru ale echipajului. 14.9.11. Rolul de apel trebuie să dea precizări detaliate privind semnalele instalaţiei de alarmă generală şi, de asemenea, măsurile pe care fiecare persoană trebuie să le ia în oricare mod de exploatare, când aceste alarme sunt declanşate, indicând postul unde fiecare persoană trebuie să se ducă şi atribuţiile generale, dacă există, pe care această persoană este de aşteptat să le îndeplinească. 14.9.12. Următoarele atribuţii trebuie să fie incluse în rolul de apel: .1 închiderea uşilor etanşe la apă, uşilor antiincendiu, valvulelor, gurilor de intrare şi ieşire a aerului de ventilaţie, de scurgerea apei, hublourilor, spiraiurilor, sabordurilor şi a altor deschideri analoage de la bordul unităţii; .2 echiparea ambarcaţiunilor de salvare şi a altor mijloace de salvare; .3 pregătirea şi lansarea la apă a ambarcaţiunilor de salvare; .4 pregătirea generală a altor mijloace de salvare; .5 apelul vizitatorilor; .6 folosirea echipamentelor de comunicaţii; .7 stabilirea componenţei echipelor însărcinate să combată incendiul; .8 atribuţii speciale privind utilizarea echipamentului şi instalaţiilor de combatere a incendiului; .9 atribuţii în caz de urgenţă pe puntea heliport; şi .10 îndatoriri speciale atribuite în caz de scurgeri incontrolabile de hidrocarburi sau de hidrogen sulfurat, inclusiv oprirea de avarie. 14.9.13. Rolul de apel trebuie să prevadă înlocuitori pentru persoanele care ocupă posturi cheie şi care ar putea deveni inapte, având în vedere că urgenţe diferite pot impune măsuri diferite. 14.9.14. Rolul de apel trebuie să indice sarcinile atribuite personalului responsabil în mod regulat, de vizitatori, în caz de urgenţă. 14.9.15. Fiecare unitate trebuie să aibă un rol de apel la zi, revizuit de fiecare dată când este necesar pentru a ţine cont de orice modificări intervenite în proceduri. 14.9.16. Pentru a decide asupra nivelului detaliilor ce trebuie incluse în rolul de apel, trebuie să se ia în consideraţie informaţiile obţinute din alte documente, cum ar fi manualul de exploatare. 14.10. Instrucţiuni în caz de urgenţă În posturile de apel, în posturile de comanda, în încăperile de serviciu şi în încăperile de locuit, se vor afişa în locuri vizibile ilustraţii şi instrucţiuni pentru a informa toate persoanele de la bord cu privire la metoda care trebuie urmată pentru: .1 a îmbracă vesta de salvare; şi .2 a îmbracă costumele hidrotermice, după caz. 14.11. Manuale de instruire şi mijloace de instruire la bord Trebuie să fie prevăzute un manual de instruire şi mijloace de instruire la bord care să fie conforme cu cerinţele relevante din regulile II-2/15 şi III/35 din SOLAS 1974, iar informaţiile corespunzătoare trebuie să fie disponibile fiecărei persoane de la bord. 14.12. Apeluri şi exerciţii 14.12.1. În fiecare săptămână trebuie să aibă loc un exerciţiu de abandon şi unul de incendiu. Exerciţiile trebuie să fie organizate în aşa fel încât toţi membrii personalului să participe la un exerciţiu cel puţin o dată pe lună. Un exerciţiu trebuie să aibă loc în intervalul de 24 de ore după o schimbare de tură, dacă mai mult de 25% din membrii personalului n-au participat în luna precedentă la un exerciţiu de abandon şi un exerciţiu de incendiu la bord, la unitatea în chestiune. Pentru unităţile la care acest lucru nu este posibil, Administraţia poate admite alte măsuri care să fie echivalente. 14.12.2. Exerciţiile şi antrenamentele trebuie să fie efectuate în conformitate cu recomandările Organizaţiei*59).────────── *59) Se face referire la Recomandările privind pregătirea personalului de la bordul unităţilor mobile de larg, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.891(21).────────── 14.12.3. În măsura posibilului, diferite bărci de salvare trebuie supuse la exerciţii de lansare succesive în conformitate cu prevederile de la paragraful 14.12.2. 14.12.4. Exerciţiile trebuie să se desfăşoare, în măsura posibilului, aşa cum se petrece în mod real un caz de urgenţă şi trebuie să includă cel puţin următoarele: .1 funcţiile şi modul de utilizare a mijloacelor de salvare; şi .2 cu excepţia bărcilor de salvare cu lansare la apă prin cădere liberă, pornirea motoarelor şi lansarea la apă a cel puţin unei bărci de salvare şi, cel puţin o dată la fiecare trei luni atunci când condiţiile o permit, lansarea la apă şi manevrarea pe apă având la bord echipajul atribuit însărcinat cu exploatarea mijlocului de salvare. 14.12.5. În măsura în care acest lucru este rezonabil şi posibil, bărcile de urgenţă, inclusiv bărcile de salvare care servesc şi ca bărci de urgenţă, trebuie lansate la apă în fiecare lună, având la bord echipajul atribuit şi trebuie manevrate pe apă. În toate cazurile aceasta cerinţă trebuie îndeplinită cel puţin o dată la fiecare trei luni. 14.12.6. Pentru bărcile de salvare, cu excepţia bărcilor de salvare care servesc şi ca bărci de urgenţă, se aplică prevederile regulii III/19.3.3.3 din SOLAS. 14.12.7. În cazul bărcilor de salvare cu lansare la apă prin cădere liberă, se aplică prevederile regulii III/19.3.3.4 din SOLAS. 14.13. Instruirea şi formarea la bord*60)────────── *60) Se face referire la Recomandările privind pregătirea personalului de la bordul unităţilor mobile de larg, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.891(21).────────── 14.13.1. Toate persoanele trebuie să primească o instruire de familiarizare în conformitate cu recomandările Organizaţiei. 14.13.2. Toate persoanele trebuie să fie instruite în materie de siguranţă individuală şi intervenţie de urgenţă corespunzătoare cu sarcinile ce le-au fost atribuite în conformitate cu recomandările Organizaţiei. 14.14. Înregistrări 14.14.1. La bordul unităţii trebuie să existe un jurnal de bord oficial sau un registru de tură*61) având un format acceptat de către Administraţie, care trebuie să includă înregistrări privind:────────── *61) Se face referire la Formularele de rapoarte zilnice de foraj elaborate de Asociaţia Internaţională a Contractorilor de Foraj.────────── .1 inspecţia echipamentelor de salvare efectuată în temeiul paragrafului 10.18.8; şi .2 exerciţiile şi antrenamentele prevăzute la paragraful 14.9.2 şi secţiunea 14.12. 14.14.2. Dacă nu sunt incluse în jurnalul de bord oficial sau în registrul de tură, următoarele informaţii sau registre suplimentare trebuie să fie păstrate pentru o perioadă acceptată de către Administraţie: .1 registrul inspecţiilor, în temeiul secţiunii 1.6; .2 registrele de inspecţii şi întreţineri privind mijloacele de acces, în temeiul paragrafului 2.2.3.1.8; .3 jurnalul de date privitoare la "nava goală" în temeiul paragrafului 3.1.4; .4 registrul de încercări şi orice modificări aduse ancorelor sau echipamentelor conexe acestora, în temeiul paragrafului 4.12.2; .5 înregistrări privind întreţinerea, încercarea şi inspecţiile legate de echipamentul de combatere a incendiului, în temeiul paragrafului 9.19.4; .6 înregistrări privind întreţinerea echipamentelor de salvare, în temeiul 10.18; .7 inspecţiile efectuate la macarale, în temeiul paragrafelor 12.1.5 şi 12.1.6; .8 sarcinile nominale ale ascensoarelor şi echipamentelor de ridicat, în temeiul paragrafului 12.2.2; şi .9 rolul de apel, în temeiul paragrafului 14.9.10. 14.14.3. La bordul unităţii trebuie să fie păstrată o copie a documentaţiei, aşa cum a fost aprobată de către Administraţie, care să indice faptul că orice mod alternativ de proiectare sau de dispunere este în conformitate cu secţiunile 4.2, 5.2, 9.1 şi 10.2 din prezentul Cod. APENDICE Formular model al Certificatului de Siguranţă pentru Unitatea mobilă de Foraj Marin (2009) CERTIFICAT DE SIGURANŢĂ PENTRU UNITATEA MOBILĂ DE FORAJ MARIN (2009)
(Sigla oficială) (Statul)
Emis în baza prevederilor
CODULUI PENTRU CONSTRUCŢIA ŞI ECHIPAMENTUL UNITĂŢILOR MOBILE DE FORAJ MARIN,
2009
Sub autoritatea Guvernului
................................................
(numele complet al statului)
de ........................................................................
(titlul oficial complet al persoanei sau organizaţiei competente
autorizate de către Administraţie)
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Numele sau numărul │ Tipul │Portul de înmatriculare │
│ distinctiv al unităţii │ (secţiunea 1.3 din Cod) │ │
├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
│ │ │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘
Data la care s-a pus chila sau la care unitatea a fost într-un stadiu
echivalent de construcţie sau la care s-au început lucrările de
transformare cu caracter major .......................................
SE CERTIFICĂ PRIN PREZENTUL CĂ:
1. Unitatea susmenţionată a fost inspectată temeinic în conformitate cu
prevederile aplicabile ale Codului pentru construcţia şi echipamentul
unităţilor mobile de foraj marin, 2009.
2. În urma acestei inspecţii s-a constatat că structura, echipamentele,
dispozitivele, staţia radio, amenajările şi materialele unităţii precum
şi starea lor sunt în toate privinţele satisfăcătoare şi că unitatea
îndeplineşte cerinţele corespunzătoare ale Codului.
3. Mijloacele de salvare sunt prevăzute pentru un număr total nu mai
mare de ......... persoane şi anume:
.......................................................................
4. În conformitate cu secţiunea 1.4 din Cod, prevederile Codului cu privire
la unitate au fost modificate în felul următor:
........................................................................
5. Unitatea a primit o aprobare pentru un program de inspecţii continue în
temeiul paragrafului 1.6.4 din Cod, în locul inspecţiilor de reînnoire şi
intermediare în ceea ce priveşte:
Corp [] Maşini []
................................ ..........................
(semnătura şi sigiliul autorităţii (data aprobării programului
care dă aprobarea) de inspecţii continue)
Prezentul certificat este valabil până la .... ziua ........ 20 .......
Emis la ...............................................................
(locul emiterii certificatului)
................... ................................
(data emiterii) (semnătura oficialului autorizat
care emite certificatul)
........................................................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii care emite certificatul)
Vize pentru inspecţiile anuale şi intermediare
Se certifică prin prezentul că în urma unei inspecţii cerute în secţiunea
1.6 din Cod, s-a constatat că unitatea a fost găsită în conformitate cu
prevederile relevante ale Codului.
Inspecţia anuală: semnat ................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ..................................
data ...................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Inspecţia anuală/intermediară: semnat ................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul .................................
data ..................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Inspecţia anuală/intermediară: semnat ...............................
(semnătura oficialului autorizat)
locul .................................
data ..................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Inspecţia anuală: semnat ................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ..................................
data ...................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Inspecţia anuală/intermediară în conformitate cu
paragraful 1.6.11.7.3 din Cod
Inspecţia anuală: semnat .................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ..................................
data ...................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Viza pentru inspecţia cu andocare
Se certifică prin prezentul că în urma unei inspecţii cerute în secţiunea
1.6 din Cod, s-a constatat că unitatea a fost găsită în conformitate cu
cerinţele relevante ale Codului.
Prima inspecţie: semnat ..................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ...................................
data ....................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
A doua inspecţie: semnat ..................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ...................................
data ....................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Viza de prelungire a certificatului, dacă este valabil pentru o durată
mai mică de 5 ani, în cazul aplicării paragrafului 1.6.11.3 din Cod
Această unitate îndeplineşte cerinţele relevante din Cod şi prezentul
certificat trebuie acceptat ca fiind valabil, conform paragrafului 1.6.11.3
din Cod, până la .........................................................
semnat ...................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ....................................
data .....................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Viza după terminarea inspecţiei de reînnoire, în cazul
aplicării paragrafului 1.6.11.4 din Cod
Aceasta unitate îndeplineşte cerinţele relevante din Cod şi prezentul
certificat trebuie acceptat ca fiind valabil, conform paragrafului
1.6.11.4 din Cod, până la ..............................................
semnat .....................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ......................................
data .......................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Viza de prelungire a valabilităţii certificatului până când
unitatea soseşte în portul de inspecţie, în cazul aplicării
paragrafului 1.6.11.5 din Cod
Prezentul certificat trebuie acceptat ca fiind valabil, conform
paragrafului 1.6.11.5 din Cod, până la ................................
semnat .....................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ......................................
data .......................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
Viza pentru avansarea datei aniversare,
în cazul aplicării paragrafului 1.6.11.7 din Cod
În conformitate cu paragraful 1.6.11.7 din Cod, noua dată
aniversară este .........................................................
semnat ........................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul .........................................
data ..........................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
În conformitate cu paragraful 1.6.11.7 din Cod, noua dată aniversară este ....
semnat .........................................
(semnătura oficialului autorizat)
locul ..........................................
data ...........................................
(sigiliul sau ştampila, după caz, a autorităţii)
---- 
