Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CODUL DE PROCEDURA CIVILA din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
TITLUL PRELIMINAR Domeniul de reglementare al Codului de procedurã civilã şi principiile fundamentale ale procesului civil
CAP. I Domeniul de reglementare al Codului de procedurã civilã
ART. 1 Obiectul şi scopul Codului de procedurã civilã (1) Codul de procedurã civilã, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţã şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotãrârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfãptuirii justiţiei în materie civilã. (2) În înfãptuirea justiţiei, instanţele judecãtoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertãţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia. ART. 2 Aplicabilitatea generalã a Codului de procedurã civilã (1) Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilã. (2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi în materiile reglementate de alte legi, în mãsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. (3) În sensul prezentului cod, prin materie civilã se înţelege orice raport de drept privat şi de drept public, cu excepţia celor supuse legii penale, dacã prin lege nu se dispune altfel. ART. 3 Aplicarea prioritarã a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertãţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Constituţia, Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile. ART. 4 Aplicarea prioritarã a dreptului comunitar În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului comunitar se aplicã în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul pãrţilor.
CAP. II Principiile fundamentale ale procesului civil
ART. 5 Îndatoririle privind primirea şi soluţionarea cererilor (1) Judecãtorii au îndatorirea sã primeascã şi sã soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecãtoreşti, potrivit legii. Aceştia nu pot refuza sã judece pe motiv cã legea nu prevede, este neclarã sau incompletã. (2) Este interzis judecãtorului sã stabileascã dispoziţii general obligatorii prin hotãrârile pe care le pronunţã în cauzele ce îi sunt supuse judecãţii. ART. 6 Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil (1) Orice persoanã are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã de lege. În acest scop, instanţa este datoare sã dispunã toate mãsurile permise de lege şi sã asigure desfãşurarea cu celeritate a judecãţii. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în faza executãrii silite. ART. 7 Legalitatea (1) Procesul civil se desfãşoarã în conformitate cu dispoziţiile legii. (2) Judecãtorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor pãrţilor din proces. ART. 8 Egalitatea În procesul civil pãrţilor le este garantatã exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fãrã discriminãri. ART. 9 Dreptul de dispoziţie al pãrţilor (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevãzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autoritãţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apãrãrile pãrţilor. (3) În condiţiile legii, partea poate, dupã caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecatã sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile pãrţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capãt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea cãilor de atac ori la executarea unei hotãrâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege. ART. 10 Obligaţiile pãrţilor în desfãşurarea procesului (1) Pãrţile au obligaţia sã îndeplineascã actele de procedurã în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecãtor, sã îşi probeze pretenţiile şi apãrãrile, sã contribuie la desfãşurarea fãrã întârziere a procesului, urmãrind, tot astfel, finalizarea acestuia. (2) Dacã o parte deţine un mijloc de probã, judecãtorul poate, la cererea celeilalte pãrţi sau din oficiu, sã dispunã înfãţişarea acestuia, sub sancţiunea plãţii unei amenzi judiciare. ART. 11 Obligaţiile terţilor în desfãşurarea procesului Orice persoanã este obligatã, în condiţiile legii, sã sprijine realizarea justiţiei. Cel care, fãrã motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii poate fi constrâns sã o execute sub sancţiunea plãţii unei amenzi judiciare şi, dacã este cazul, a unor daune-interese. ART. 12 Buna-credinţã (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bunã-credinţã, potrivit scopului în vederea cãruia au fost recunoscute de lege şi fãrã a se încãlca drepturile procesuale ale altei pãrţi. (2) Partea care îşi exercitã drepturile procesuale în mod abuziv rãspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligatã, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bunã-credinţã obligaţiile procesuale rãspunde potrivit alin. (2). ART. 13 Dreptul la apãrare (1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) Pãrţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupã caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile pãrţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, dupã caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudã pânã la gradul al doilea inclusiv, este licenţiatã în drept. (3) Pãrţilor li se asigurã posibilitatea de a participa la toate fazele de desfãşurare a procesului. Ele pot sã ia cunoştinţã de cuprinsul dosarului, sã propunã probe, sã îşi facã apãrãri, sã îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi sã exercite cãile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege. (4) Instanţa poate dispune înfãţişarea în persoanã a pãrţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate. ART. 14 Contradictorialitatea (1) Instanţa nu poate hotãrî asupra unei cereri decât dupã citarea sau înfãţişarea pãrţilor, dacã legea nu prevede altfel. (2) Pãrţile trebuie sã îşi facã cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, dupã caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiazã pretenţiile şi apãrãrile, precum şi mijloacele de probã de care înţeleg sã se foloseascã, astfel încât fiecare dintre ele sã îşi poatã organiza apãrarea. (3) Pãrţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referã pretenţiile şi apãrãrile lor în mod corect şi complet, fãrã a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Pãrţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţã de afirmaţiile pãrţii adverse cu privire la împrejurãri de fapt relevante în cauzã. (4) Pãrţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocatã în cursul procesului de cãtre orice participant la proces, inclusiv de cãtre instanţã din oficiu. (5) Instanţa este obligatã, în orice proces, sã supunã discuţiei pãrţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurãrile de fapt sau de drept invocate. (6) Instanţa îşi va întemeia hotãrârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probã care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. ART. 15 Oralitatea Procesele se dezbat oral, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când pãrţile solicitã expres instanţei ca judecata sã se facã numai pe baza actelor depuse la dosar. ART. 16 Nemijlocirea Probele se administreazã de cãtre instanţa care judecã procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel. ART. 17 Publicitatea Şedinţele de judecatã sunt publice, în afarã de cazurile prevãzute de lege. ART. 18 Limba desfãşurãrii procesului (1) Procesul civil se desfãşoarã în limba românã. (2) Cetãţenii români aparţinând minoritãţilor naţionale au dreptul sã se exprime în limba maternã în faţa instanţelor de judecatã, în condiţiile legii. (3) Cetãţenii strãini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba românã au dreptul de a lua cunoştinţã de toate actele şi lucrãrile dosarului, de a vorbi în instanţã şi de a pune concluzii, prin interpret. (4) Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba românã. ART. 19 Continuitatea Judecãtorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii. ART. 20 Respectarea principiilor fundamentale Judecãtorul are îndatorirea sã asigure respectarea şi sã respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevãzute de lege. ART. 21 Încercarea de împãcare a pãrţilor (1) Judecãtorul va recomanda pãrţilor soluţionarea amiabilã a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale. (2) În tot cursul procesului, judecãtorul va încerca împãcarea pãrţilor, dându-le îndrumãrile necesare, potrivit legii. ART. 22 Rolul judecãtorului în aflarea adevãrului (1) Judecãtorul soluţioneazã litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecãtorul are îndatorirea sã stãruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşealã privind aflarea adevãrului în cauzã, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectã a legii, în scopul pronunţãrii unei hotãrâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care pãrţile le invocã, judecãtorul este în drept sã le cearã sã prezinte explicaţii, oral sau în scris, sã punã în dezbaterea acestora orice împrejurãri de fapt sau de drept, chiar dacã nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, sã dispunã administrarea probelor pe care le considerã necesare, precum şi alte mãsuri prevãzute de lege, chiar dacã pãrţile se împotrivesc. (3) Judecãtorul poate dispune introducerea în cauzã a altor persoane, în condiţiile legii. Persoanele astfel introduse în cauzã vor avea posibilitatea, dupã caz, de a renunţa la judecatã sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile reclamantului ori de a pune capãt procesului printr-o tranzacţie. (4) Judecãtorul dã sau restabileşte calificarea juridicã a actelor şi faptelor deduse judecãţii, chiar dacã pãrţile le-au dat o altã denumire. În acest caz judecãtorul este obligat sã punã în discuţia pãrţilor calificarea juridicã exactã. (5) Cu toate acestea, judecãtorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care pãrţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridicã şi motivele de drept asupra cãrora au înţeles sã limiteze dezbaterile, dacã astfel nu se încalcã drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecãtorul trebuie sã se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fãrã însã a depãşi limitele învestirii, în afarã de cazurile în care legea ar dispune altfel. ART. 23 Respectul cuvenit justiţiei (1) Cei prezenţi la şedinţa de judecatã sunt datori sã manifeste respectul cuvenit faţã de instanţã şi sã nu tulbure buna desfãşurare a şedinţei de judecatã. (2) Preşedintele vegheazã ca ordinea şi solemnitatea şedinţei sã fie respectate, putând lua în acest scop orice mãsurã prevãzutã de lege.
CAP. III Aplicarea legii de procedurã civilã
ART. 24 Legea aplicabilã proceselor noi Dispoziţiile legii noi de procedurã se aplicã numai proceselor şi executãrilor silite începute dupã intrarea acesteia în vigoare. ART. 25 Legea aplicabilã proceselor în curs (1) Procesele în curs de judecatã, precum şi executãrile silite începute sub legea veche rãmân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs de judecatã la data schimbãrii competenţei instanţelor legal învestite vor continua sã fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţã, în vigoare la data când a început procesul, rãmân aplicabile. (3) În cazul în care instanţa învestitã este desfiinţatã, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rãmân aplicabile. ART. 26 Legea aplicabilã mijloacelor de probã (1) Condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii. (2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrãrii lor. ART. 27 Legea aplicabilã hotãrârilor Hotãrârile rãmân supuse cãilor de atac, motivelor şi termenelor prevãzute de legea sub care a început procesul. ART. 28 Teritorialitatea legii de procedurã (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, dispoziţiile legii de procedurã se aplicã proceselor de pe întregul teritoriu al ţãrii. (2) În cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii de procedurã aplicabile se face potrivit normelor cuprinse în cartea a VII-a.
CARTEA I Dispoziţii generale
TITLUL I Acţiunea civilã
ART. 29 Noţiunea Acţiunea civilã este ansamblul mijloacelor procesuale prevãzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de cãtre una dintre pãrţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apãrãrii pãrţilor în proces. ART. 30 Cererile în justiţie (1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmãreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul sã facã o cerere înaintea instanţei competente. (2) Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale. (3) Cererea principalã este cererea introductivã de instanţã. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii. (4) Cererile accesorii sunt acele cereri a cãror soluţionare depinde de soluţia datã unui capãt de cerere principal. (5) Constituie cerere adiţionalã acea cerere prin care o parte modificã pretenţiile sale anterioare. (6) Cererile incidentale sunt cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfãşurare. ART. 31 Apãrãrile Apãrãrile formulate în justiţie pot fi de fond sau procedurale. ART. 32 Condiţiile de exercitare a acţiunii civile (1) Orice cerere poate fi formulatã şi susţinutã numai dacã autorul acesteia: a) poate sta în judecatã, în condiţiile legii; b) are calitate procesualã; c) formuleazã o pretenţie; d) justificã un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul apãrãrilor. ART. 33 Interesul de a acţiona Interesul trebuie sã fie determinat, legitim, personal, nãscut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacã interesul nu este nãscut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încãlcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. ART. 34 Realizarea drepturilor afectate de un termen (1) Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi fãcutã chiar înainte de împlinirea acestui termen. (2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice. (3) Pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata cã acestea pot preîntâmpina o pagubã însemnatã pe care reclamantul ar încerca-o dacã ar aştepta împlinirea termenului. ART. 35 Constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept Cel care are interes poate sã cearã constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primitã dacã partea poate cere realizarea dreptului pe orice altã cale prevãzutã de lege. ART. 36 Legitimarea procesualã a altor persoane În cazurile şi condiţiile prevãzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apãrãri şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autoritãţi, care, fãrã a justifica un interes personal, acţioneazã pentru apãrarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, dupã caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. ART. 37 Transmiterea calitãţii procesuale Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecãţii. ART. 38 Situaţia procesualã a înstrãinãtorului şi a succesorilor sãi (1) Dacã în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între pãrţile iniţiale. Dacã însã transferul este fãcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauzã de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, dupã caz. (2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat sã intervinã în cauzã, dacã are cunoştinţã de existenţa procesului, sau poate sã fie introdus în cauzã, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, dupã împrejurãri şi ţinând seama de poziţia celorlalte pãrţi, dacã înstrãinãtorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rãmâne sau, dupã caz, va fi scos din proces. Dacã înstrãinãtorul sau, dupã caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se aflã la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauzã. (3) Hotãrârea pronunţatã contra înstrãinãtorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, dupã caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilã acestuia din urmã, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bunã-credinţã şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de cãtre adevãratul titular. ART. 39 Sancţiunea încãlcãrii condiţiilor de exercitare a acţiunii civile (1) Cererile fãcute de o persoanã care nu are capacitate procesualã sunt nule sau, dupã caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calitãţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apãrarea formulatã ca fiind fãcutã de o persoanã sau împotriva unei persoane fãrã calitate ori ca lipsitã de interes, dupã caz. (2) Încãlcarea dispoziţiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevãzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despãgubit, potrivit dreptului comun.
TITLUL II Participanţii la procesul civil
CAP. I Judecãtorul. Incompatibilitatea
ART. 40 Cazurile de incompatibilitate (1) Judecãtorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotãrâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricinã în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici dupã trimiterea spre rejudecare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecatã cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauzã. (3) Nu poate lua parte la judecatã nici judecãtorul care şi-a exprimat anterior pãrerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat sã o judece. ART. 41 Alte cazuri de incompatibilitate (1) Judecãtorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în urmãtoarele situaţii: 1. când existã împrejurãri care fac justificatã temerea cã el, soţul sãu, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, dupã caz, au un interes în legãturã cu pricina care se judecã; 2. când este soţ, rudã sau afin pânã la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei pãrţi sau dacã este cãsãtorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane; 3. când soţul sau fostul sãu soţ este rudã ori afin pânã la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre pãrţi; 4. dacã el, soţul sau rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, dupã caz, sunt pãrţi într-un proces care se judecã la instanţa la care una dintre pãrţi este judecãtor; 5. dacã între el, soţul sãu ori rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupã caz, şi una dintre pãrţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat sã judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de pãrţi în cursul procesului, judecãtorul devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa; 6. dacã este tutore sau curator al uneia dintre pãrţi; 7. dacã el, soţul sãu, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre pãrţi; 8. dacã el, soţul sãu ori una dintre rudele lor pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, dupã caz, se aflã în relaţii de duşmãnie cu una dintre pãrţi, soţul ori rudele acesteia pânã la gradul al patrulea inclusiv; 9. dacã, atunci când este învestit cu soluţionarea unei cãi de atac, soţul sau o rudã a sa pânã la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecãtor sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe; 10. dacã este soţ sau rudã pânã la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupã caz, cu un alt membru al completului de judecatã; 11. dacã soţul, o rudã ori un afin al sãu pânã la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau asistat partea în aceeaşi pricinã înaintea altei instanţe; 12. atunci când existã alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. (2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplicã şi în cazul concubinilor. ART. 42 Abţinerea (1) Înainte de primul termen de judecatã grefierul de şedinţã va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacã judecãtorul acesteia se aflã în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevãzute la art. 40 alin. (1) şi (2) şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzãtor. (2) Judecãtorul care ştie cã existã un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat sã se abţinã de la judecarea pricinii. (3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndatã ce judecãtorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţã, fiind consemnatã în încheiere. ART. 43 Recuzarea (1) Judecãtorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre pãrţi înainte de începerea oricãrei dezbateri. (2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar dupã începerea dezbaterilor, aceasta trebuie sã solicite recuzarea de îndatã ce acestea îi sunt cunoscute. ART. 44 Excepţii În cazurile prevãzute la art. 40, judecãtorul nu poate participa la judecatã, chiar dacã nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. ART. 45 Judecãtorii care pot fi recuzaţi Pot fi recuzaţi numai judecãtorii care fac parte din completul de judecatã cãruia pricina i-a fost repartizatã pentru soluţionare. ART. 46 Cererea de recuzare. Condiţii (1) Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţã sau în scris pentru fiecare judecãtor în parte, arãtându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege sã se foloseascã. (2) Este inadmisibilã cererea în care se invocã alte motive decât cele prevãzute la art. 40 şi 41. (3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alţi judecãtori decât cei prevãzuţi la art. 45, precum şi cererea îndreptatã împotriva aceluiaşi judecãtor pentru acelaşi motiv de incompatibilitate. (4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz, inadmisibilitatea se constatã chiar de completul în faţa cãruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecãtorului recuzat. ART. 47 Abţinerea judecãtorului recuzat (1) Judecãtorul împotriva cãruia este formulatã o cerere de recuzare poate declara cã se abţine. (2) Declaraţia de abţinere se soluţioneazã cu prioritate. (3) În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsã, prin aceeaşi încheiere, ca rãmasã fãrã obiect. (4) În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare. ART. 48 Starea cauzei pânã la soluţionarea cererii (1) Pânã la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedurã în cauzã. (2) Formularea unei cereri de recuzare nu determinã suspendarea judecãţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauzã nu poate avea loc decât dupã soluţionarea cererii de recuzare. ART. 49 Compunerea completului de judecatã (1) Abţinerea sau recuzarea se soluţioneazã de un alt complet al instanţei respective, în compunerea cãruia nu poate intra judecãtorul recuzat sau care a declarat cã se abţine. Dispoziţiile art. 46 alin. (4) rãmân aplicabile. (2) Când, din pricina abţinerii sau recuzãrii, nu se poate alcãtui completul de judecatã, cererea se judecã de instanţa ierarhic superioarã. ART. 50 Procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzãrii (1) Instanţa hotãrãşte de îndatã, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultându-l pe judecãtorul recuzat sau care a declarat cã se abţine, numai dacã apreciazã cã este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi pãrţile. (2) În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru motive diferite, acestea vor fi judecate împreunã. (3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare. (4) În cazul admiterii abţinerii sau recuzãrii întemeiate pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) pct. 10, instanţa va stabili care dintre judecãtori nu va lua parte la judecarea pricinii. (5) Abţinerea sau recuzarea se soluţioneazã printr-o încheiere care se pronunţã în şedinţã publicã. (6) Dacã abţinerea sau, dupã caz, recuzarea a fost admisã, judecãtorul se va retrage de la judecarea pricinii. În acest caz, încheierea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de judecãtor urmeazã sã fie pãstrate. ART. 51 Procedura de soluţionare de cãtre instanţa superioarã (1) Instanţa superioarã învestitã cu judecarea abţinerii sau recuzãrii în situaţia prevãzutã la art. 49 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altã instanţã de acelaşi grad din circumscripţia sa. (2) Dacã cererea este respinsã, pricina se înapoiazã instanţei inferioare. ART. 52 Cãile de atac (1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacatã numai de pãrţi, odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat cauza. Când aceastã din urmã hotãrâre este definitivã, încheierea va putea fi atacatã cu recurs, la instanţa ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotãrâri. (2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevãzut la art. 47 alin. (3) nu sunt supuse niciunei cãi de atac. (3) În cazul prevãzut la alin. (1), dacã instanţa de apel constatã cã recuzarea a fost în mod greşit respinsã, reface toate actele de procedurã şi, dacã apreciazã cã este necesar, dovezile administrate la prima instanţã. Când instanţa de recurs constatã cã recuzarea a fost greşit respinsã, ea va casa hotãrârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimatã, la prima instanţã. ART. 53 Incompatibilitatea altor participanţi Dispoziţiile prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor şi procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
CAP. II Pãrţile
ART. 54 Enumerarea Sunt pãrţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.
SECŢIUNEA 1 Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
ART. 55 Capacitatea procesualã de folosinţã (1) Poate fi parte în judecatã orice persoanã care are folosinţa drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecatã asociaţiile, societãţile sau alte entitãţi fãrã personalitate juridicã, dacã sunt constituite potrivit legii. (3) Lipsa capacitãţii procesuale de folosinţã poate fi invocatã în orice stare a procesului. Actele de procedurã îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţã sunt lovite de nulitate absolutã. ART. 56 Capacitatea procesualã de exerciţiu (1) Cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. (2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecatã decât dacã este reprezentatã, asistatã ori autorizatã în condiţiile prevãzute de legile sau, dupã caz, de statutele care îi reglementeazã capacitatea ori modul de organizare. (3) Lipsa capacitãţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocatã în orice stare a procesului. (4) Actele de procedurã îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însã confirma toate sau numai o parte din aceste acte. (5) Când instanţa constatã cã actul de procedurã a fost îndeplinit de o parte lipsitã de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Dacã actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui. (6) Dispoziţiile alin. (5) se aplicã în mod corespunzãtor şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsã. ART. 57 Curatela specialã (1) În caz de urgenţã, dacã persoana fizicã lipsitã de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea pãrţii interesate, va numi un curator special, care sã o reprezinte pânã la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoanã juridicã ori o entitate dintre cele prevãzute la art. 55 alin. (2), chematã sã stea în judecatã, nu are reprezentant. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsã. (3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecã procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţã judecãtoreascã. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevãzute de lege pentru reprezentantul legal. (4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixeazã de instanţã, prin încheiere, stabilindu-se totodatã şi modalitatea de platã. La cererea curatorului, odatã cu încetarea calitãţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfãşuratã, remuneraţia va putea fi majoratã.
SECŢIUNEA a 2-a Persoanele care sunt împreunã reclamante sau pârâte
ART. 58 Condiţiile de existenţã Mai multe persoane pot fi împreunã reclamante sau pârâte dacã obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comunã, dacã drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauzã ori dacã între ele existã o strânsã legãturã. ART. 59 Regimul juridic al coparticipãrii procesuale (1) Actele de procedurã, apãrãrile şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia. (2) Cu toate acestea, dacã prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotãrârii se întind asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedurã îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedurã profitã şi celorlalţi. Când actele de procedurã ale unora sunt potrivnice celor fãcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. (3) Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfãţişat ori nu au îndeplinit un act de procedurã în termen vor continua totuşi sã fie citaţi, dacã, potrivit legii, nu au termenul în cunoştinţã. Dispoziţiile art. 197 sunt aplicabile.
SECŢIUNEA a 3-a Alte persoane care pot lua parte la judecatã
§ 1. Intervenţia voluntarã
ART. 60 Formele (1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecã între pãrţile originare. (2) Intervenţia este principalã, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecãţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijinã numai apãrarea uneia dintre pãrţi. ART. 61 Intervenţia principalã (1) Cererea de intervenţie principalã va fi fãcutã în forma prevãzutã pentru cererea de chemare în judecatã. (2) Cererea poate fi fãcutã numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. (3) Cu acordul expres al pãrţilor, intervenţia principalã se poate face şi în instanţa de apel. ART. 62 Intervenţia accesorie (1) Cererea de intervenţie accesorie va fi fãcutã în scris şi va cuprinde elementele prevãzute la art. 143 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzãtor. (2) Intervenţia accesorie poate fi fãcutã pânã la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecãţii, chiar şi în cãile extraordinare de atac. ART. 63 Procedura de judecatã. Cãile de atac (1) Instanţa va comunica pãrţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc. (2) Dupã ascultarea intervenientului şi a pãrţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilitãţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivatã. (3) Încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odatã cu fondul. (4) Încheierea de respingere ca inadmisibilã a cererii de intervenţie poate fi atacatã în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentã, respectiv de la comunicare pentru partea lipsã. Calea de atac este numai apelul dacã încheierea a fost datã în prima instanţã, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioarã în cazul în care încheierea a fost pronunţatã în apel. Dosarul se înainteazã, în copie certificatã pentru conformitate cu originalul, instanţei competente sã soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, dupã caz, recursul se judecã în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. ART. 64 Situaţia intervenientului (1) Intervenientul devine parte în proces numai dupã admiterea în principiu a cererii sale. (2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se aflã în momentul admiterii intervenţiei, dar va putea solicita administrarea de probe. Actele de procedurã ulterioare vor fi îndeplinite şi faţã de el. (3) În cazul intervenţiei principale, dupã admiterea în principiu, instanţa va stabili un termen în care trebuie depusã întâmpinarea. ART. 65 Judecarea cererii de intervenţie principalã (1) Intervenţia principalã se judecã odatã cu cererea principalã. (2) Când judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin cererea de intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecatã separat, în afarã de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecãţii. În caz de disjungere, instanţa rãmâne în toate cazurile competentã sã soluţioneze cererea de intervenţie. (3) Nu se va dispune disjungerea nici atunci când judecarea cererii de intervenţie ar fi întârziatã de cererea principalã. (4) Intervenţia principalã va fi judecatã chiar dacã judecarea cererii principale s-a stins prin unul dintre modurile prevãzute de lege. ART. 66 Judecarea cererii de intervenţie accesorie (1) Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsã de judecarea cererii principale, iar instanţa este obligatã sã se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotãrâre, odatã cu fondul. (2) Intervenientul accesoriu poate sã sãvârşeascã numai actele de procedurã care nu contravin interesului pãrţii în favoarea cãreia a intervenit. (3) Dupã admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate sã renunţe la judecarea cererii de intervenţie doar cu acordul pãrţii pentru care a intervenit. (4) Calea de atac exercitatã de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenitã dacã partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitatã ori aceasta a fost anulatã, perimatã sau respinsã fãrã a fi cercetatã în fond.
§ 2. Intervenţia forţatã
I. Chemarea în judecatã a altei persoane
ART. 67 Formularea cererii. Termenele (1) Oricare dintre pãrţi poate sã cheme în judecatã o altã persoanã care ar putea sã pretindã, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. (2) Cererea fãcutã de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instanţe. (3) Cererea fãcutã de pârât se va depune în termenul prevãzut pentru depunerea întâmpinãrii înaintea primei instanţe, iar dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecatã. ART. 68 Comunicarea cererii (1) Cererea va fi motivatã şi, împreunã cu înscrisurile care o însoţesc, se va comunica atât celui chemat în judecatã, cât şi pãrţii potrivnice. (2) La exemplarul cererii destinat terţului se vor alãtura copii de pe cererea de chemare în judecatã, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar. (3) Dispoziţiile art. 63 şi 64 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 69 Poziţia terţului în proces Cel chemat în judecatã dobândeşte poziţia procesualã de reclamant, iar hotãrârea îşi produce efectele şi în privinţa sa. ART. 70 Scoaterea pârâtului din proces (1) În cazul prevãzut la art. 69, când pârâtul, chemat în judecatã pentru o datorie bãneascã, recunoaşte datoria şi declarã cã vrea sã o execute faţã de cel cãruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecãtoreascã, el va fi scos din proces, dacã a consemnat la dispoziţia instanţei suma datoratã. (2) Tot astfel, pârâtul, chemat în judecatã pentru predarea unui bun sau a folosinţei acestuia, va fi scos din proces dacã declarã cã va preda bunul celui al cãrui drept va fi stabilit prin hotãrâre judecãtoreascã. Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de cãtre instanţa învestitã cu judecarea cauzei, dispoziţiile art. 959 şi urmãtoarele fiind aplicabile. (3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant şi terţul chemat în judecatã. Hotãrârea se va comunica şi pârâtului, cãruia îi este opozabilã.
II. Chemarea în garanţie
ART. 71 Condiţiile (1) Partea interesatã poate sã cheme în garanţie o terţã persoanã, împotriva cãreia ar putea sã se îndrepte cu o cerere separatã în garanţie sau în despãgubiri. (2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate sã cheme în garanţie o altã persoanã. ART. 72 Formularea cererii. Termenele (1) Cererea va fi fãcutã în forma prevãzutã pentru cererea de chemare în judecatã. (2) Cererea fãcutã de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instanţe. (3) Cererea fãcutã de pârât se va depune în termenul prevãzut pentru depunerea întâmpinãrii înaintea primei instanţe, iar dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecatã. ART. 73 Procedura de judecatã (1) Instanţa va comunica celui chemat în garanţie cererea şi copii de pe înscrisurile ce o însoţesc şi va stabili termenul pânã la care acesta trebuie sã depunã întâmpinare. În acelaşi termen, poate fi fãcutã şi cererea prevãzutã la art. 71 alin. (2). (2) Dispoziţiile art. 63 şi art. 64 alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) În termenul stabilit potrivit art. 64 alin. (3), cel chemat în garanţie trebuie sã depunã întâmpinare şi poate sã formuleze cererea prevãzutã la art. 71 alin. (2). (4) Cererea de chemare în garanţie se judecã odatã cu cererea principalã. Cu toate acestea, dacã judecarea cererii principale ar fi întârziatã prin cererea de chemare în garanţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmã caz, judecarea cererii de chemare în garanţie va fi suspendatã pânã la soluţionarea cererii principale.
III. Arãtarea titularului dreptului
ART. 74 Condiţiile Pârâtul care deţine un bun pentru altul sau care exercitã în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arãta pe acela în numele cãruia deţine lucrul sau exercitã dreptul, dacã a fost chemat în judecatã de o persoanã care pretinde un drept real asupra lucrului. ART. 75 Formularea cererii. Termenul Cererea va fi motivatã şi se va depune înaintea primei instanţe în termenul prevãzut de lege pentru depunerea întâmpinãrii. Dacã întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecatã. ART. 76 Procedura de judecatã (1) Cererea, împreunã cu înscrisurile care o însoţesc şi o copie de pe cererea de chemare în judecatã, vor fi comunicate celui arãtat ca titular al dreptului. (2) Dispoziţiile art. 63 şi 64 se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Dacã acela arãtat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces. (4) Dacã reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arãtat ca titular nu se înfãţişeazã sau contestã cele susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de intervenient principal, dispoziţiile art. 61 şi art. 63-65 aplicându-se în mod corespunzãtor.
IV. Introducerea forţatã în cauzã, din oficiu, a altor persoane
ART. 77 Condiţiile. Termenul (1) În cazurile expres prevãzute de lege, precum şi în procedura necontencioasã, judecãtorul va dispune din oficiu introducerea în cauzã a altor persoane, chiar dacã pãrţile se împotrivesc. (2) În materie contencioasã, când raportul juridic dedus judecãţii o impune, judecãtorul va pune în discuţia pãrţilor necesitatea introducerii în cauzã a altor persoane. Dacã niciuna dintre pãrţi nu solicitã introducerea în cauzã a terţului, iar judecãtorul apreciazã cã pricina nu poate fi soluţionatã fãrã participarea terţului, va respinge cererea, fãrã a se pronunţa pe fond. (3) Introducerea în cauzã va fi dispusã, prin încheiere, pânã la terminarea cercetãrii procesului înaintea primei instanţe. (4) Când necesitatea introducerii în cauzã a altor persoane este constatatã cu ocazia deliberãrii, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea pãrţilor. (5) Hotãrârea prin care cererea a fost respinsã în condiţiile alin. (2) este supusã numai apelului. ART. 78 Procedura de judecatã (1) Cel introdus în proces va fi citat, odatã cu citaţia comunicându-i-se, în copie, şi încheierea prevãzutã la art. 77 alin. (3), cererea de chemare în judecatã, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora. Prin citaţie i se va comunica şi termenul pânã la care va putea sã arate excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apãrare de care înţelege sã se foloseascã. (2) El va lua procedura în starea în care se aflã în momentul introducerii în proces. Instanţa, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedurã ulterioare vor fi îndeplinite şi faţã de acesta.
SECŢIUNEA a 4-a Reprezentarea pãrţilor în judecatã
§ 1. Dispoziţii generale
ART. 79 Formele reprezentãrii (1) Pãrţile pot sã exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legalã, convenţionalã sau judiciarã. (2) Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecatã prin reprezentant legal. (3) Pãrţile pot sã stea în judecatã printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personalã în faţa instanţei. (4) Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecãtorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 57 alin. (3), arãtând în încheiere limitele şi durata reprezentãrii. (5) Când dreptul de reprezentare izvorãşte din lege sau dintr-o hotãrâre judecãtoreascã, asistarea reprezentantului de cãtre un avocat nu este obligatorie. Dispoziţiile art. 82 alin. (3) şi art. 83 alin. (2) sunt aplicabile. ART. 80 Limitele reprezentãrii. Continuarea judecãrii procesului (1) Renunţarea la judecatã sau la dreptul dedus judecãţii, achiesarea la hotãrârea pronunţatã, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilã a instanţei sau a autoritãţii administrative competente. (2) Actele procedurale de dispoziţie prevãzute la alin. (1), fãcute în orice proces de reprezentanţii minorilor, ai persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispãruţilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacã instanţa apreciazã cã ele nu sunt în interesul acestor persoane. ART. 81 Lipsa dovezii calitãţii de reprezentant (1) Când instanţa constatã lipsa dovezii calitãţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele pãrţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacã acestea nu se acoperã, cererea va fi anulatã. (2) Excepţia lipsei dovezii calitãţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocatã pentru prima oarã în calea de atac.
§ 2. Dispoziţii speciale privind reprezentarea convenţionalã
ART. 82 Reprezentarea convenţionalã a persoanelor fizice (1) În faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de cãtre avocat sau alt mandatar. Dacã mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetãrii procesului, cât şi în etapa dezbaterilor. (2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudã pânã la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricãrei instanţe, fãrã sã fie asistat de avocat, dacã este licenţiat în drept. (3) La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, dupã caz, reprezentate, sub sancţiunea nulitãţii, numai de cãtre un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 13 alin. (2). (4) În cazul contestaţiei în anulare şi al revizuirii, dispoziţiile prezentului articol se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 83 Reprezentarea convenţionalã a persoanelor juridice (1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecatã numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. (2) La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, dupã caz, reprezentate, sub sancţiunea nulitãţii, numai de cãtre un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi entitãţilor arãtate la art. 55 alin. (2). ART. 84 Forma mandatului (1) Împuternicirea de a reprezenta o persoanã fizicã datã mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic. (2) În cazurile prevãzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbalã, fãcutã în instanţã şi consemnatã în încheierea de şedinţã, cu arãtarea limitelor şi a duratei reprezentãrii. (3) Împuternicirea de a reprezenta o persoanã fizicã sau o persoanã juridicã datã unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei. ART. 85 Mandatul general Mandatarul cu procurã generalã poate sã îl reprezinte în judecatã pe mandant, numai dacã acest drept i-a fost dat anume. Dacã cel care a dat procurã generalã nu are domiciliu şi nici reşedinţã în ţarã sau dacã procura este datã unui prepus, dreptul de reprezentare în judecatã se presupune dat. ART. 86 Conţinutul mandatului (1) Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însã restrâns, în mod expres, la anumite acte. (2) Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fãrã mandat, orice acte pentru pãstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, sã introducã orice cale de atac împotriva hotãrârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedurã se vor îndeplini numai faţã de parte. Susţinerea cãii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri. ART. 87 Încetarea mandatului Mandatul nu înceteazã prin moartea celui care l-a dat şi nici dacã acesta a devenit incapabil. Mandatul dãinuieşte pânã la retragerea lui de cãtre moştenitori sau de cãtre reprezentantul legal al incapabilului. ART. 88 Renunţarea la mandat şi revocarea mandatului (1) Renunţarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusã celeilalte pãrţi decât de la comunicare, afarã numai dacã a fost fãcutã în şedinţa de judecatã şi în prezenţa ei. (2) Mandatarul care renunţã la împuternicire este ţinut sã înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat urmãtor renunţãrii. Mandatarul nu poate renunţa la mandat în cursul termenului de exercitare a cãilor de atac.
SECŢIUNEA a 5-a Asistenţa judiciarã
ART. 89 Condiţiile de acordare (1) Cel care nu este în stare sã facã faţã cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fãrã a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţã judiciarã, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar. (2) Asistenţa judiciarã cuprinde: a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare prevãzute de lege; b) apãrarea şi asistenţa gratuitã printr-un avocat desemnat de barou; c) orice alte modalitãţi prevãzute de lege. (3) Asistenţa judiciarã poate fi acordatã oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.
CAP. III Participarea Ministerului Public în procesul civil
ART. 90 Modalitãţile de participare (1) Procurorul poate porni orice acţiune civilã, ori de câte ori este necesar pentru apãrarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispãruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevãzute de lege. (2) Procurorul poate sã punã concluzii în orice proces civil, în oricare fazã a acestuia, dacã apreciazã cã este necesar pentru apãrarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetãţenilor. (3) În cazurile anume prevãzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de cãtre procuror sunt obligatorii, sub sancţiunea nulitãţii absolute a hotãrârii. (4) Procurorul poate sã exercite cãile de atac împotriva hotãrârilor pronunţate în cazurile prevãzute la alin. (1), chiar dacã nu a pornit acţiunea civilã, precum şi atunci când a participat la judecatã, în condiţiile legii. (5) Procurorul poate sã cearã punerea în executare a oricãror titluri executorii emise în favoarea persoanelor prevãzute la alin. (1). (6) În toate cazurile, Ministerul Public nu datoreazã taxe de timbru şi nici cauţiune. ART. 91 Efectele faţã de titularul dreptului În cazurile prevãzute la art. 90 alin. (1), titularul dreptului va fi introdus în proces şi se va putea prevala de dispoziţiile art. 400, 402, 403 şi 432-434, iar dacã procurorul îşi va retrage cererea, va putea cere continuarea judecãţii sau a executãrii silite.
TITLUL III Competenţa instanţelor judecãtoreşti
CAP. I Competenţa materialã
SECŢIUNEA 1 Competenţa dupã materie şi valoare
ART. 92 Judecãtoria Judecãtoriile judecã: 1. în primã instanţã, urmãtoarele cereri al cãror obiect este evaluabil sau, dupã caz, neevaluabil în bani: a) cererile privitoare la nulitatea, anularea sau desfacerea cãsãtoriei; b) cererile privind încredinţarea copilului minor sau încuviinţarea pãrintelui de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi cererile de înapoiere a copilului minor de la persoanele care îl deţin fãrã niciun drept; c) cererile privind obligaţia legalã de întreţinere; d) cererile referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, potrivit legii; e) cererile având ca obiect administrarea clãdirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivã a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupã caz; f) cererile de evacuare; g) cererile referitoare la servituţile privind zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la alte servituţi ori îngrãdiri ale dreptului de proprietate prevãzute de lege, stabilite de pãrţi ori instituite pe cale judecãtoreascã; h) cererile privitoare la strãmutarea de hotare şi cererile în grãniţuire; i) cererile posesorii; j) cererile privind obligaţiile de a face, neevaluabile în bani; k) cererile de împãrţealã judiciarã, indiferent de valoare; l) orice cereri evaluabile în bani în valoare de pânã la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pãrţilor, profesionişti sau neprofesionişti; 2. cãile de atac împotriva hotãrârilor autoritãţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţionalã şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevãzute de lege; 3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. ART. 93 Tribunalul Tribunalele judecã: 1. în primã instanţã: a) cererile evaluabile în bani în valoare mai mare de 100.000 lei, indiferent de calitatea pãrţilor, profesionişti sau neprofesionişti; b) cererile privind navigaţia civilã şi activitatea în porturi; c) cererile în materie de contencios administrativ, în afarã de cele date în competenţa curţilor de apel; d) cererile în materie de proprietate intelectualã; e) conflictele de muncã, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe; f) cererile în materie de asigurãri sociale; g) cererile în materie de expropriere; h) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executãrii silite, potrivit legii, a hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor titluri executorii pronunţate ori, dupã caz, emise în altã ţarã; i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare; j) orice alte cereri care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în primã instanţã; 3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevãzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. ART. 94 Curtea de apel Curţile de apel judecã: 1. în primã instanţã, cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritãţilor şi instituţiilor centrale; 2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de tribunale în primã instanţã; 3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevãzute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. ART. 95 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecã: 1. recursurile declarate împotriva hotãrârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotãrâri, în cazurile prevãzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
SECŢIUNEA a 2-a Determinarea competenţei dupã valoarea obiectului cererii introductive de instanţã
ART. 96 Regulile generale (1) Competenţa se determinã dupã valoarea obiectului cererii arãtatã în capãtul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere dobânzile, penalitãţile, fructele sau alte asemenea venituri ori cheltuieli cerute ca accesorii pretenţiei principale, scadente ori ajunse la scadenţã în cursul judecãţii. De asemenea, nu se vor avea în vedere nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţã în cursul judecãţii. (3) În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte dupã înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de pãrţi. ART. 97 Cazul mai multor capete principale de cerere (1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, dupã caz, cu natura ori obiectul fiecãrei pretenţii în parte. Dacã unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizatã va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzãtor competenţa. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauzã sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsã legãturã, au fost deduse judecãţii printr-o unicã cerere de chemare în judecatã, instanţa competentã sã le soluţioneze se determinã ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt. ART. 98 Cererea formulatã de mai mulţi reclamanţi (1) Dacã mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecatã, formuleazã pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legãturã care sã facã necesarã judecarea lor împreunã, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, dupã caz, a naturii ori obiectului fiecãrei pretenţii în parte. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formuleazã, prin aceeaşi cerere de chemare în judecatã, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fãrã legãturã între ele. ART. 99 Valoarea cererii în cazuri speciale (1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, dupã caz, de aceea a pãrţii din obiectul dedus judecãţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avutã în vedere şi în cererile privind constatarea nulitãţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacã nu se solicitã şi repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. (3) În cererile de aceeaşi naturã, privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteşte dupã chiria sau arenda anualã. ART. 100 Cererea de platã parţialã Când prin acţiune se cere plata unei pãrţi dintr-o creanţã, valoarea cererii se socoteşte dupã partea pretinsã de reclamant ca fiind exigibilã. ART. 101 Cererea privind prestaţii succesive În cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacã durata existenţei dreptului este nedeterminatã, valoarea lor se socoteşte dupã valoarea prestaţiei anuale datorate. ART. 102 Cererile în materie imobiliarã (1) În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determinã în funcţie de valoarea impozabilã, stabilitã potrivit legislaţiei fiscale. (2) În cazul în care valoarea impozabilã nu este stabilitã, sunt aplicabile dispoziţiile art. 96. ART. 103 Cererile în materie de moştenire În materie de moştenire, competenţa dupã valoare se determinã fãrã scãderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii. ART. 104 Dispoziţiile speciale (1) Instanţa legal învestitã potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţã dupã valoarea obiectului cererii rãmâne competentã sã judece chiar dacã, ulterior învestirii, intervin modificãri în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi la judecarea cãilor de atac.
CAP. II Competenţa teritorialã
ART. 105 Regula generalã (1) Cererea de chemare în judecatã se introduce la instanţa în a cãrei circumscripţie domiciliazã sau îşi are sediul pârâtul, dacã legea nu prevede altfel. (2) Instanţa rãmâne competentã sã judece procesul chiar dacã, ulterior sesizãrii, pârâtul îşi schimbã domiciliul sau sediul. ART. 106 Cazul pârâtului cu domiciliul în strãinãtate sau necunoscut Dacã pârâtul are domiciliul sau, dupã caz, sediul în strãinãtate ori acesta este necunoscut, cererea se introduce la instanţa din ţarã în a cãrei circumscripţie se aflã reşedinţa acestuia, iar dacã nu are nici reşedinţa cunoscutã, la instanţa în a cãrei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, dupã caz. ART. 107 Cazul persoanei juridice care are dezmembrãminte Cererea de chemare în judecatã împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrãmânt fãrã personalitate juridicã, pentru obligaţiile ce urmeazã a fi executate în acel loc sau care izvorãsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrãmântului ori din fapte sãvârşite de acesta. ART. 108 Cererile îndreptate împotriva unei entitãţi fãrã personalitate juridicã Cererea de chemare în judecatã împotriva unei asociaţii, societãţi sau altei entitãţi fãrã personalitate juridicã, constituitã potrivit legii, se poate introduce la instanţa competentã pentru persoana cãreia, potrivit înţelegerii dintre membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanţa competentã pentru oricare dintre membrii entitãţii respective. ART. 109 Cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public (1) Cererile îndreptate împotriva statului, autoritãţilor şi instituţiilor centrale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţele din capitala ţãrii sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul. (2) Când mai multe judecãtorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivã competente, cererile în care figureazã persoanele arãtate la alin. (1) se introduc la judecãtoria din localitatea de reşedinţã a judeţului, iar în municipiul Bucureşti, la Judecãtoria Sectorului 4. ART. 110 Pluralitatea de pârâţi Cererea de chemare în judecatã a mai multor pârâţi poate fi introdusã la instanţa competentã pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentã pentru oricare dintre debitorii principali. ART. 111 Competenţa teritorialã alternativã (1) În afarã de instanţele prevãzute la art. 105-110, mai sunt competente: 1. instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei; 2. instanţa în a cãrei circumscripţie domiciliazã creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii; 3. instanţa locului prevãzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilateralã a unui contract; 4. instanţa locului unde se aflã imobilul, pentru cererile ce izvorãsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului; 5. instanţa locului unde se aflã imobilul, pentru cererile în prestaţie tabularã, în justificare tabularã sau în rectificare tabularã; 6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorãsc dintr-un contract de transport; 7. instanţa locului de platã, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorãsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare; 8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulitãţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilateralã a contractului încheiat cu un întreprinzãtor ori alt profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor; 9. instanţa în a cãrei circumscripţie s-a sãvârşit fapta ilicitã sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptã. (2) Când pârâtul exercitã în mod statornic, în afara domiciliului sãu, o activitate profesionalã ori o activitate agricolã, comercialã, industrialã sau altele asemenea, cererea de chemare în judecatã se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia cãreia se aflã locul activitãţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale nãscute sau care urmeazã sã se execute în acel loc. ART. 112 Cererile în materie de asigurãri (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despãgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia cãreia se aflã: 1. domiciliul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat. (2) Alegerea competenţei prin convenţie este consideratã ca nescrisã dacã a fost fãcutã înainte de naşterea dreptului la despãgubire. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplicã însã în materie de asigurãri maritime, fluviale şi aeriene. ART. 113 Alegerea instanţei Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivã competente. ART. 114 Cererile privitoare la imobile (1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cãrei circumscripţie este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacã aceasta se aflã în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cãrora se aflã imobilul. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã, prin asemãnare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grãniţuire, acţiunilor privitoare la îngrãdirile dreptului de proprietate imobiliarã, precum şi în cazul celor de împãrţealã judiciarã a unui imobil, când indiviziunea nu rezultã din succesiune. ART. 115 Cererile privitoare la moştenire În materie de moştenire, pânã la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivã a instanţei celui din urmã domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. ART. 116 Cererile privitoare la societãţi Cererile în materie de societate, pânã la sfârşitul lichidãrii sau, dupã caz, al radierii societãţii, sunt de competenţa exclusivã a instanţei în circumscripţia cãreia societatea îşi are sediul principal. ART. 117 Cererile privitoare la insolvenţã sau concordatul preventiv Cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivã a tribunalului în a cãrui circumscripţie îşi are sediul debitorul. ART. 118 Cererile împotriva unui consumator Cererile formulate de un întreprinzãtor sau alt profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 122 alin. (2) rãmân aplicabile.
CAP. III Dispoziţii speciale
ART. 119 Cererile accesorii, adiţionale şi incidentale (1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecã de instanţa competentã pentru cererea principalã, chiar dacã ar fi de competenţa materialã sau teritorialã a altei instanţe judecãtoreşti, cu excepţia cererilor prevãzute la art. 117. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilitã de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat. (3) Când instanţa este exclusiv competentã pentru una dintre pãrţi, ea va fi exclusiv competentã pentru toate pãrţile. ART. 120 Apãrãrile şi incidentele procedurale (1) Instanţa competentã sã judece cererea principalã se va pronunţa şi asupra apãrãrilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivã a altei instanţe. (2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa cãreia se invocã, în afarã de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. ART. 121 Cererea în constatare În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determinã dupã regulile prevãzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului. ART. 122 Alegerea de competenţã (1) Pãrţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor nãscute, şi prin declaraţie verbalã în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot sã dispunã sã fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sã le judece, în afarã de cazul când aceastã competenţã este exclusivã. (2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege, pãrţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevãzute la alin. (1), numai dupã naşterea dreptului la despãgubire. Orice convenţie contrarã este consideratã ca nescrisã. ART. 123 Competenţa facultativã (1) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecãtor care îşi desfãşoarã activitatea la instanţa competentã sã judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecãtoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricãreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cãrei circumscripţie se aflã instanţa care ar fi fost competentã, potrivit legii. (2) Dacã un judecãtor are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfãşoarã activitatea, pârâtul poate cere pânã la primul termen de judecatã la care este legal citat declinarea competenţei, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevãzute la alin. (1). (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor. ART. 124 Incidentele privind arbitrajul Competenţa ce revine instanţelor judecãtoreşti în legãturã cu incidentele privind arbitrajul reglementat de prezentul cod aparţine în toate cazurile tribunalului în circumscripţia cãruia are loc arbitrajul.
CAP. IV Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1 Necompetenţa şi conflictele de competenţã
ART. 125 Excepţia de necompetenţã (1) Necompetenţa este de ordine publicã sau privatã. (2) Necompetenţa este de ordine publicã: 1. în cazul încãlcãrii competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecãtoreşti; 2. în cazul încãlcãrii competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. în cazul încãlcãrii competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi pãrţile nu o pot înlãtura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privatã. ART. 126 Invocarea excepţiei (1) Necompetenţa materialã şi teritorialã de ordine publicã trebuie invocatã de pãrţi ori de cãtre judecãtor la primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de terminarea cercetãrii procesului în faţa primei instanţe. (2) Necompetenţa generalã a instanţelor judecãtoreşti poate fi invocatã de pãrţi ori de cãtre judecãtor în orice stare a pricinii. (3) Necompetenţa de ordine privatã poate fi invocatã doar de cãtre pârât prin întâmpinare. (4) Dacã necompetenţa nu este de ordine publicã, partea care a fãcut cererea la o instanţã necompetentã nu va putea cere declararea necompetenţei. ART. 127 Soluţionarea excepţiei (1) Când în faţa instanţei de judecatã se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligatã sã stabileascã instanţa judecãtoreascã competentã ori, dacã este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţionalã competent. (2) Dacã instanţa se declarã competentã, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu hotãrârea pronunţatã în cauzã. (3) Dacã instanţa se declarã necompetentã, hotãrârea nu este supusã niciunei cãi de atac, dosarul fiind trimis de îndatã instanţei judecãtoreşti competente sau, dupã caz, altui organ cu activitate jurisdicţionalã competent. ART. 128 Conflictul de competenţã. Cazurile Existã conflict de competenţã: 1. când douã sau mai multe instanţe se declarã deopotrivã competente sã judece acelaşi proces; 2. când douã sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinãrilor succesive, dacã ultima instanţã învestitã îşi declinã la rândul sãu competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente. ART. 129 Suspendarea procesului Instanţa înaintea cãreia s-a ivit conflictul de competenţã va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente sã soluţioneze conflictul. ART. 130 Soluţionarea conflictului de competenţã (1) Conflictul de competenţã ivit între douã instanţe judecãtoreşti se soluţioneazã de instanţa imediat superioarã şi comunã instanţelor aflate în conflict. (2) Conflictul nãscut între o instanţã şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se judecã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Completul de 9 judecãtori. (3) Conflictul de competenţã ivit între o instanţã judecãtoreascã şi un alt organ cu activitate jurisdicţionalã se rezolvã de instanţa judecãtoreascã ierarhic superioarã instanţei în conflict. (4) Instanţa competentã sã judece conflictul va hotãrî, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. Hotãrârea este supusã numai recursului în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia celei pronunţate de Completul de 9 judecãtori de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este definitivã. ART. 131 Dispoziţiile speciale (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţã şi la conflictul de competenţã se aplicã prin asemãnare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecãtoreşti. (2) Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 130 corespunzãtoare secţiei înaintea cãreia s-a ivit conflictul. (3) Conflictul dintre douã secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se soluţioneazã de Completul de 9 judecãtori. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul completelor specializate. ART. 132 Probele administrate în faţa instanţei necompetente În cazul declarãrii necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rãmân câştigate judecãţii şi instanţa competentã învestitã cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
SECŢIUNEA a 2-a Litispendenţa şi conexitatea
ART. 133 Excepţia litispendenţei (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecatã pentru aceeaşi cauzã, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte. (2) Excepţia litispendenţei poate fi invocatã de pãrţi sau de instanţã din oficiu în orice stare a procesului în faţa instanţelor de fond. (3) Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocã înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacã excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndatã primei instanţe învestite. (4) Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocã înaintea instanţei de grad inferior. Dacã excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndatã instanţei de fond mai înalte în grad. (5) Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacatã numai odatã cu fondul. (6) Când unul dintre procese se judecã în recurs, iar celãlalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmã sunt obligate sã suspende judecata pânã la soluţionarea recursului. (7) Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (5) se aplicã în mod corespunzãtor şi atunci când procesele identice se aflã pe rolul aceleiaşi instanţe. ART. 134 Excepţia conexitãţii (1) Pentru asigurarea unei bune judecãţi, în primã instanţã este posibilã conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi pãrţi sau chiar împreunã cu alte pãrţi şi al cãror obiect şi cauzã au între ele o strânsã legãturã. (2) Excepţia conexitãţii poate fi invocatã de pãrţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecatã înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu fondul. (3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afarã de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. (4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivã a unei instanţe, conexarea se va face la acea instanţã. (5) În orice stare a judecãţii procesele conexate pot fi disjunse şi judecate separat, dacã numai unul dintre ele este în stare de judecatã.
SECŢIUNEA a 3-a Strãmutarea proceselor. Delegarea instanţei
ART. 135 Temeiul strãmutãrii (1) Strãmutarea procesului poate fi cerutã pentru motive de bãnuialã legitimã sau de siguranţã publicã. (2) Bãnuiala se considerã legitimã în cazurile în care existã îndoialã cu privire la imparţialitatea judecãtorilor din cauza circumstanţelor procesului, calitãţii pãrţilor ori unor relaţii conflictuale locale. (3) Constituie motiv de siguranţã publicã împrejurãrile excepţionale care presupun cã judecata procesului la instanţa competentã ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. ART. 136 Cererea de strãmutare (1) Strãmutarea pentru motiv de bãnuialã legitimã sau de siguranţã publicã se poate cere în orice fazã a procesului. (2) Strãmutarea pentru motiv de bãnuialã legitimã poate fi cerutã de cãtre partea interesatã, iar cea întemeiatã pe motiv de siguranţã publicã, numai de cãtre procurorul general de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ART. 137 Instanţa competentã (1) Cererea de strãmutare întemeiatã pe motiv de bãnuialã legitimã este de competenţa instanţei ierarhic superioare celei de la care se cere strãmutarea. Ea se depune la instanţa care judecã procesul a cãrui strãmutare se cere, care o va înainta, de îndatã, instanţei competente. (2) Cererea de strãmutare întemeiatã pe motive de siguranţã publicã este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndatã, despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strãmutarea. (3) La primirea cererii de strãmutare, instanţa competentã sã o soluţioneze va putea sã solicite dosarul cauzei. ART. 138 Suspendarea judecãrii procesului (1) La solicitarea celui interesat, completul de judecatã poate dispune, dacã este cazul, suspendarea judecãrii procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusã în aceleaşi condiţii, fãrã citarea pãrţilor, chiar înainte de primul termen de judecatã. (2) Încheierea asupra suspendãrii nu se motiveazã şi nu este supusã niciunei cãi de atac. (3) Mãsura suspendãrii judecãrii procesului va fi comunicatã de urgenţã instanţei de la care s-a cerut strãmutarea. ART. 139 Judecarea cererii (1) Cererea de strãmutare se judecã de urgenţã, în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor din proces. (2) Hotãrârea asupra strãmutãrii se dã fãrã motivare şi este definitivã. (3) Instanţa de la care s-a cerut strãmutarea va fi încunoştinţatã, de îndatã, despre admiterea sau respingerea cererii de strãmutare. ART. 140 Efectele admiterii cererii (1) În caz de admitere a cererii de strãmutare, procesul se trimite spre judecatã unei alte instanţe de acelaşi grad. Hotãrârea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de instanţã înainte de strãmutare urmeazã sã fie pãstrate. (2) În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strãmutarea a sãvârşit acte de procedurã sau a procedat între timp la judecarea procesului, actele de procedurã îndeplinite ulterior introducerii cererii de strãmutare şi hotãrârea pronunţatã sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strãmutare. (3) Apelul sau, dupã caz, recursul împotriva hotãrârii date de instanţa la care s-a strãmutat procesul sunt de competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instanţã din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac. ART. 141 Reiterarea cererii Strãmutarea procesului nu poate fi cerutã din nou, în afarã de cazul în care noua cerere se întemeiazã pe împrejurãri necunoscute la data soluţionãrii cererii anterioare sau ivite dupã soluţionarea acesteia. ART. 142 Delegarea instanţei Când, din cauza unor împrejurãri excepţionale, instanţa competentã este împiedicatã un timp mai îndelungat sã funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea pãrţii interesate, va desemna o altã instanţã de acelaşi grad care sã judece procesul.
TITLUL IV Actele de procedurã
CAP. I Forma cererilor
ART. 143 Condiţiile generale (1) Orice cerere adresatã instanţelor judecãtoreşti trebuie sã fie formulatã în scris şi sã cuprindã indicarea instanţei cãreia îi este adresatã, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa pãrţilor ori, dupã caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacã este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacã este cazul, motivele cererii, precum şi semnãtura. (2) În cazurile anume prevãzute de lege, cererile fãcute în şedinţã, la orice instanţã, se pot formula şi oral, fãcându-se menţiune despre aceasta în încheiere. (3) Dacã, din orice motive, cererea nu poate fi semnatã la termenul când a fost depusã sau, dupã caz, la primul termen ce urmeazã, judecãtorul va stabili identitatea pãrţii prin unul dintre mijloacele prevãzute de lege, îi va citi conţinutul cererii şi îi va lua consimţãmântul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face menţiune în încheiere. (4) Cererile adresate instanţelor judecãtoreşti se timbreazã, dacã legea nu prevede altfel. ART. 144 Numãrul de exemplare (1) Când cererea urmeazã a fi comunicatã, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afarã de cazurile în care pãrţile au un reprezentant comun sau partea figureazã în mai multe calitãţi juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţã. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi în cazul prevãzut la art. 143 alin. (2), grefierul de şedinţã fiind ţinut sã întocmeascã din oficiu copiile de pe încheiere necesare pentru comunicare. ART. 145 Înscrisurile anexate (1) La fiecare exemplar al cererii se vor alãtura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces. (2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. (3) Se vor putea depune în copie numai pãrţile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanţa sã ordone, dacã va fi nevoie, înfãţişarea înscrisului în întregime. (4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbã strãinã, ele se depun în copie certificatã, însoţite de traducerea legalizatã efectuatã de un traducãtor autorizat. În cazul în care nu existã un traducãtor autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauzã, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscãtoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale. (5) Dispoziţiile art. 144 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 146 Cererea formulatã prin reprezentant (1) Când cererea este fãcutã prin mandatar, se va alãtura procura în original sau în copie legalizatã. (2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (3) Reprezentantul legal va alãtura o copie legalizatã de pe înscrisul doveditor al calitãţii sale. (4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionatã împuternicirea lor. (5) Organul de conducere sau, dupã caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societãţi ori altei entitãţi fãrã personalitate juridicã, înfiinţatã potrivit legii, va anexa, în copie legalizatã, extrasul din actul care atestã dreptul sãu de reprezentare în justiţie. ART. 147 Cererea greşit denumitã Cererea de chemare în judecatã sau pentru exercitarea unei cãi de atac este valabil fãcutã chiar dacã poartã o denumire greşitã.
CAP. II Citarea şi comunicarea actelor de procedurã
ART. 148 Obligaţia de a cita pãrţile (1) Instanţa poate hotãrî asupra unei cereri numai dacã pãrţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afarã de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune sã se facã citarea ori de câte ori constatã cã partea care lipseşte nu a fost citatã cu respectarea cerinţelor prevãzute de lege, sub sancţiunea nulitãţii. ART. 149 Organele competente şi modalitãţile de comunicare (1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedurã se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale cãror circumscripţii se aflã cel cãruia i se comunicã actul. (2) Comunicarea se face în plic închis, la care se alãturã dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevãzute la art. 158. Plicul va purta menţiunea "PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE". (3) Instanţa solicitatã, când i se cere sã îndeplineascã procedura de comunicare pentru altã instanţã, este obligatã sã ia de îndatã mãsurile necesare, potrivit legii, şi sã trimitã instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilã, aceasta se va face prin poştã, cu scrisoare recomandatã, cu conţinut declarat, la care se ataşeazã dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevãzute la art. 158. (5) La cererea pãrţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedurã se va putea face în mod nemijlocit prin executori judecãtoreşti, care vor fi ţinuţi sã îndeplineascã formalitãţile procedurale prevãzute în prezentul capitol, sau prin servicii de curierat rapid, în acest din urmã caz dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzãtor. (6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedurã se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacã partea a indicat instanţei datele corespunzãtoare în acest scop. În vederea confirmãrii, instanţa, odatã cu actul de procedurã, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicãrii, numele grefierului care asigurã comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de cãtre destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnãtura persoanei însãrcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştã electronicã sau prin alte mijloace. (7) Instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen şi, când este cazul, va lua mãsuri de refacere a acestor proceduri, precum şi pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea pãrţilor pentru înfãţişarea la termen. ART. 150 Locul citãrii (1) Vor fi citaţi: 1. statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora; 2. unitãţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public, prin cei însãrcinaţi sã le reprezinte în justiţie, la sediul acestora; 3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrãmântului lor; 4. asociaţiile, societãţile şi alte entitãţi fãrã personalitate juridicã constituite potrivit legii, prin reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia; 5. cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acestora, la domiciliul sau, dupã caz, sediul acestora; dupã deschiderea procedurii, citarea va fi efectuatã potrivit legii speciale; 6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscutã ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi fãcutã la locul cunoscut unde îşi desfãşoarã permanent activitatea curentã; 7. incapabilii sau cei cu capacitate de exerciţiu restrânsã, prin reprezentanţii sau ocrotitorii lor legali, la domiciliul ori sediul acestora, dupã caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit art. 57, citarea se va face prin acest curator, la sediul sãu profesional; 8. bolnavii internaţi în unitãţi sanitare, la administraţia acestora; 9. militarii încazarmaţi, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia; 10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militarã, dacã nu au domiciliul cunoscut, la cãpitãnia portului unde este înregistratã nava; 11. deţinuţii, la administraţia locului de deţinere; 12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetãţenii români trimişi sã lucreze în cadrul personalului organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se aflã în strãinãtate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alţi cetãţeni români, aflaţi în strãinãtate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care îi însoţesc, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cãrora se aflã unitatea care i-a trimis în strãinãtate; 13. persoanele care se aflã în strãinãtate, altele decât cele prevãzute la pct. 12, dacã au domiciliul sau reşedinţa cunoscutã, printr-o citaţie scrisã trimisã cu scrisoare recomandatã cu conţinut declarat şi confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la poşta românã, în cuprinsul cãreia vor fi menţionate actele ce se expediazã, ţinând loc de dovadã a îndeplinirii procedurii, dacã prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel. Dacã domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în strãinãtate nu este cunoscut/cunoscutã, citarea se face potrivit art. 162. În toate cazurile, dacã cei aflaţi în strãinãtate au mandatar cunoscut în ţarã, va fi citat numai acesta din urmã; 14. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscutã, potrivit art. 162; 15. moştenitorii, pânã la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţã, la domiciliul acestuia. (2) În cazurile prevãzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unitãţile administrativ-teritoriale, precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedurã. ART. 151 Obligaţia alegerii locului citãrii Persoanele care se aflã în strãinãtate, citate potrivit art. 150 alin. (1) pct. 12 şi 13, pentru primul termen de judecatã, vor fi înştiinţate prin citaţie cã au obligaţia de a-şi alege un domiciliu în România unde urmeazã sã li se facã toate comunicãrile privind procesul. În cazul în care acestea nu se conformeazã, comunicãrile li se vor face prin scrisoare recomandatã, recipisa de predare la poşta românã a scrisorii, în cuprinsul cãreia vor fi menţionate actele ce se expediazã, ţinând loc de dovadã de îndeplinire a procedurii. ART. 152 Cuprinsul citaţiei (1) Citaţia va cuprinde: a) denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmeazã sã se desfãşoare judecarea procesului; b) data emiterii citaţiei; c) numãrul dosarului; d) anul, luna, ziua şi ora înfãţişãrii; e) numele şi prenumele sau denumirea, dupã caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citeazã; f) calitatea celui citat, iar pentru pârât şi menţiunea cã este obligat sã depunã întâmpinare sau sã îşi pregãteascã apãrarea pentru primul termen de judecatã, propunând probele de care înţelege sã se foloseascã, sub sancţiunea prevãzutã de lege; g) numele şi prenumele sau denumirea, dupã caz, ale/a pãrţii potrivnice şi obiectul cererii; h) indicarea, dacã este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de cel citat; i) alte menţiuni prevãzute de lege sau stabilite de instanţã; j) ştampila instanţei şi semnãtura grefierului. (2) În citaţie se menţioneazã, când este cazul, orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, precum şi dacã citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau dacã cel citat este obligat sã prezinte anumite înscrisuri ori dacã i se comunicã odatã cu citaţia alte acte de procedurã. (3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi j) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. ART. 153 Alegerea locului citãrii şi al comunicãrii altor acte de procedurã (1) În caz de alegere de domiciliu sau, dupã caz, de sediu, dacã partea a arãtat şi persoana însãrcinatã cu primirea actelor de procedurã, comunicarea acestora se va face la acea persoanã, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, dupã caz, potrivit art. 150 sau 151. (2) Partea poate alege ca toate actele de procedurã sã îi fie comunicate la cãsuţa poştalã. ART. 154 Termenul pentru înmânarea citaţiei Citaţia şi celelalte acte de procedurã, sub sancţiunea nulitãţii, vor fi înmânate pãrţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecatã. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecãtorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedurã, despre aceasta fãcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedurã ART. 155 Invocarea şi înlãturarea neregularitãţilor privind citarea (1) Dacã partea prezentã în instanţã, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevãzut la art. 154 ori existã o altã cauzã de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amânã, la cererea pãrţii interesate. (2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luatã în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsã la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul urmãtor producerii ei, dacã la acest termen ea a fost prezentã sau legal citatã. (3) În lipsa pãrţii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocatã şi de celelalte pãrţi ori din oficiu, însã numai la termenul la care ea s-a produs. ART. 156 Înmânarea fãcutã personal celui citat (1) Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedurã se face personal celui citat, la locul citãrii stabilit potrivit art. 150 alin. (1) pct. 6. (2) Înmânarea se poate face oriunde se aflã cel citat. (3) Pentru cei care locuiesc în hotel sau cãmin, citaţia se predã, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezãmântului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte. (4) Pentru cei care se gãsesc sub arme, citaţia se înmâneazã la unitatea din care fac parte. (5) Celor care alcãtuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la cãpitãnia portului unde se gãseşte înregistratã nava. (6) Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii. (7) Pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezãminte de asistenţã medicalã ori socialã, înmânarea se face la administraţia acestora. ART. 157 Înmânarea fãcutã altor persoane (1) Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedurã în cazurile prevãzute la art. 150 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12, precum şi cele prevãzute la art. 156 alin. (4)-(7) sau atunci când actul urmeazã sã fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecãtoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însãrcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedurã se va face administratorului clãdirii, iar, în lipsã, paznicului sau agentului de pazã, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de cãtre agent, dupã ce acesta din urmã a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa. (2) În cazurile prevãzute la art. 156 alin. (4)-(7), unitatea unde se aflã cel citat îi va înmâna de îndatã acestuia citaţia sub luare de dovadã, certificându-i semnãtura sau arãtând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnãtura lui. Dovada se va preda agentului ori va fi trimisã direct instanţei dacã înmânarea citaţiei nu s-a putut face de îndatã. ART. 158 Procedura de comunicare (1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept sã o primeascã, care va semna dovada de înmânare certificatã de agentul însãrcinat cu înmânarea. (2) Dacã destinatarul primeşte citaţia, dar refuzã sã semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arãta aceste împrejurãri. (3) Dacã destinatarul refuzã sã primeascã citaţia, agentul va depune în cutia poştalã sau, în lipsã, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie sã cuprindã: a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, dupã caz, afişarea a fost fãcutã; b) numele şi prenumele celui care a fãcut depunerea sau, dupã caz, afişarea şi funcţia acestuia; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; d) numãrul dosarului în legãturã cu care se face înştiinţarea şi denumirea instanţei pe rolul cãreia se aflã dosarul, cu indicarea sediului acesteia; e) arãtarea actelor de procedurã despre a cãror comunicare este vorba; f) menţiunea cã dupã o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la depunerea sau, dupã caz, afişarea înştiinţãrii ori, când existã urgenţã, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept sã se prezinte la sediul instanţei de judecatã pentru a i se comunica citaţia. Când domiciliul sau reşedinţa ori, dupã caz, sediul acestuia nu se aflã în localitatea unde instanţa de judecatã îşi are sediul, înştiinţarea va cuprinde menţiunea cã pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept sã se prezinte la sediul primãriei în a cãrei razã teritorialã locuieşte sau îşi are sediul; g) menţiunea cã, în cazul în care, fãrã motive temeinice, destinatarul nu se prezintã pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului de 7 zile sau, dupã caz, al termenului de 3 zile prevãzut la lit. f), citaţia se considerã comunicatã la împlinirea acestui termen; h) semnãtura celui care a depus sau afişat înştiinţarea. (4) Menţiunile de la alin. (3) lit. c)-g) se completeazã de cãtre grefa instanţei. Termenele prevãzute la alin. (3) lit. f) şi g) se calculeazã zi cu zi. (5) Despre împrejurãrile arãtate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arãtate la art. 159, acesta fãcând dovada pânã la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. (6) Dacã destinatarul nu este gãsit la domiciliu ori reşedinţã sau, dupã caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsã, oricãrei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa. (7) Când destinatarul locuieşte într-un hotel sau într-o clãdire compusã din mai multe apartamente şi nu este gãsit la aceastã locuinţã a sa, agentul îi va comunica citaţia administratorului, portarului sau celui care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte. În aceste cazuri, persoana care primeşte citaţia va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnãtura şi încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurãri. Dispoziţiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. (8) În cazul în care lipsesc persoanele prevãzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente, refuzã sã primeascã actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3)-(5). (9) În cazurile prevãzute la alin. (3) şi (8), agentul are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la depunerea sau afişarea înştiinţãrii, sã depunã citaţia, precum şi procesul-verbal prevãzut la alin. (5), la sediul instanţei de judecatã care a emis citaţia ori, dupã caz, la cel al primãriei în raza cãreia destinatarul locuieşte sau îşi are sediul, urmând ca acestea sã comunice citaţia. (10) Când pãrţii sau reprezentantului ei i s-a înmânat citaţia de cãtre funcţionarul anume desemnat în cadrul primãriei, acesta are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la înmânare, sã înainteze instanţei de judecatã dovada de înmânare prevãzutã la alin. (1), precum şi procesul-verbal prevãzut la alin. (5). (11) Când termenul prevãzut la alin. (3) lit. f) s-a împlinit fãrã ca partea sau un reprezentant al ei sã se prezinte la primãrie pentru a i se înmâna citaţia, funcţionarul anume însãrcinat din cadrul primãriei va înainta instanţei de judecatã, de îndatã, citaţia ce trebuia comunicatã, precum şi procesul-verbal prevãzut la alin. (5). (12) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã şi la comunicarea sau notificarea oricãrui alt act de procedurã. ART. 159 Cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal (1) Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedurã ori, dupã caz, procesul-verbal va cuprinde: a) anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luatã sau procesul-verbal a fost întocmit; b) numele, prenumele şi funcţia agentului, precum şi, dacã este cazul, ale funcţionarului de la primãrie; c) numele şi prenumele sau denumirea, dupã caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu arãtarea numãrului etajului, apartamentului sau camerei, dacã cel citat locuieşte într-o clãdire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacã actul de procedurã a fost înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştalã ori afişat pe uşa locuinţei. Dacã actul de procedurã a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta; d) numele, prenumele şi calitatea celui cãruia i s-a fãcut înmânarea, în cazul în care actul de procedurã a fost înmânat altei persoane decât destinatarului; e) denumirea instanţei de la care emanã citaţia ori alt act de procedurã şi numãrul dosarului; f) semnãtura celui care a primit citaţia sau alt act de procedurã, precum şi semnãtura agentului sau, dupã caz, funcţionarului de la primãrie care o certificã, iar în cazul în care se întocmeşte proces-verbal, semnãtura agentului, respectiv a funcţionarului primãriei. (2) Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, şi arãtarea motivelor pentru care a fost întocmit. (3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c) d), e) şi f) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. (4) Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combãtute decât prin procedura înscrierii în fals. ART. 160 Data îndeplinirii procedurii Procedura se socoteşte îndeplinitã: 1. la data încheierii procesului-verbal prevãzut la art. 159, indiferent dacã partea a primit sau nu citaţia personal; 2. în cazul citãrii efectuate prin poştã sau curierat rapid, potrivit art. 149 alin. (4) şi (5), procedura se socoteşte îndeplinitã la data semnãrii de cãtre parte a confirmãrii de primire ori a consemnãrii, de cãtre funcţionarul poştal sau de cãtre curier, a refuzului ei de a primi corespondenţa; 3. în cazul citãrii efectuate potrivit art. 149 alin. (6), procedura se socoteşte îndeplinitã la data arãtatã pe copia imprimatã a confirmãrii expedierii, certificatã de grefierul care a fãcut transmisiunea. ART. 161 Imposibilitatea de a comunica actul de procedurã Când comunicarea actelor de procedurã nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuinţat ori destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi fãcutã din alte motive asemãnãtoare, agentul va raporta cazul grefei instanţei spre a înştiinţa din timp partea care a cerut comunicarea despre aceastã împrejurare şi a-i pune în vedere sã facã demersuri pentru a obţine noua adresã unde urmeazã a se face comunicarea. ART. 162 Citarea prin publicitate (1) Când reclamantul învedereazã, motivat, cã, deşi a fãcut tot ce i-a stat în putinţã, nu a reuşit sã afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. (2) Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecatã competente şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciazã cã este necesar, instanţa va dispune şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largã rãspândire. (3) Odatã cu încuviinţarea citãrii prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 57, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. (4) Procedura se socoteşte îndeplinitã în a 15-a zi de la publicarea citaţiei, potrivit dispoziţiilor alin. (2). (5) Dacã cel citat se înfãţişeazã şi dovedeşte cã a fost citat prin publicitate cu rea-credinţã, toate actele de procedurã ce au urmat încuviinţãrii acestei citãri vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sancţionat potrivit dispoziţiilor art. 182 alin. (1) pct. 1 lit. c). ART. 163 Afişarea Când legea sau instanţa dispune ca citarea pãrţilor sau comunicarea anumitor acte de procedurã sã se facã prin afişare, aceastã afişare se va face la instanţã de cãtre grefier, iar în afara instanţei, de agenţii însãrcinaţi cu comunicarea actelor de procedurã, încheindu-se un proces-verbal, potrivit art. 159, ce se va depune la dosar. ART. 164 Comunicarea între avocaţi sau consilieri juridici Dupã sesizarea instanţei, dacã pãrţile au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinãrile ori alte acte se pot comunica direct între aceştia. În acest caz, cel care primeşte cererea va atesta primirea pe însuşi exemplarul care urmeazã a fi depus la instanţã sau, dupã caz, prin orice alte mijloace care asigurã îndeplinirea acestei proceduri. ART. 165 Comunicarea în instanţã (1) Partea prezentã în instanţã personal, prin avocat sau prin alt reprezentant este obligatã sã primeascã actele de procedurã şi orice înscris folosit în proces, care i se comunicã în şedinţã. Dacã se refuzã primirea, actele şi înscrisurile se considerã comunicate prin depunerea lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi sub semnãturã. (2) Partea are dreptul sã ridice şi între termene, sub semnãturã, actele de procedurã şi înscrisurile prevãzute la alin. (1). ART. 166 Zilele de comunicare Când comunicarea actelor de procedurã se face prin agenţi procedurali, ei nu vor putea instrumenta decât în zilele lucrãtoare între orele 7,00-20,00, iar în cazuri urgente, şi în zilele nelucrãtoare sau de sãrbãtori legale, dar numai cu încuviinţarea preşedintelui instanţei. ART. 167 Schimbarea locului citãrii Dacã în cursul procesului una dintre pãrţi şi-a schimbat locul unde a fost citatã, ea este obligatã sã încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citatã la termenele urmãtoare, precum şi partea adversã prin scrisoare recomandatã, a cãrei recipisã de predare se va depune la dosar odatã cu cererea prin care se înştiinţeazã instanţa despre schimbarea locului citãrii. În cazul în care partea nu face aceastã încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţã este valabil îndeplinitã la vechiul loc de citare. ART. 168 Comunicarea cãtre alţi participanţi Citarea martorilor, experţilor, traducãtorilor, interpreţilor ori a altor participanţi în proces, precum şi, când este cazul, comunicarea actelor de procedurã adresate acestora sunt supuse dispoziţiilor prezentului capitol, care se aplicã în mod corespunzãtor.
CAP. III Nulitatea actelor de procedurã
ART. 169 Noţiunea şi clasificarea (1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedurã efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formã. (2) Nulitatea este absolutã atunci când cerinţa nerespectatã este instituitã printr-o normã care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativã în cazul în care cerinţa nerespectatã este instituitã printr-o normã care ocroteşte un interes privat. ART. 170 Nulitatea condiţionatã (1) Actul de procedurã este lovit de nulitate dacã prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus pãrţii o vãtãmare care nu poate fi înlãturatã decât prin desfiinţarea acestuia. (2) În cazul nulitãţilor expres prevãzute de lege, vãtãmarea este prezumatã, partea interesatã putând face dovada contrarã. ART. 171 Nulitatea necondiţionatã Nulitatea nu este condiţionatã de existenţa unei vãtãmãri în cazul încãlcãrii dispoziţiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesualã; 2. reprezentarea procesualã; 3. competenţa instanţei; 4. compunerea sau constituirea instanţei; 5. publicitatea şedinţei de judecatã; 6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedurã, dacã legea nu dispune altfel. ART. 172 Îndreptarea neregularitãţilor actului de procedurã (1) Ori de câte ori este posibilã înlãturarea vãtãmãrii fãrã anularea actului, judecãtorul va dispune îndreptarea neregularitãţilor actului de procedurã. (2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperitã dacã a intervenit decãderea ori o altã sancţiune proceduralã sau dacã se produce ori subzistã o vãtãmare. (3) Actul de procedurã nu va fi anulat dacã pânã la momentul pronunţãrii asupra excepţiei de nulitate a dispãrut cauza acesteia. ART. 173 Invocarea nulitãţii (1) Nulitatea absolutã poate fi invocatã de orice parte din proces, de judecãtor sau, dupã caz, de procuror, în orice stare a judecãţii cauzei, dacã legea nu prevede altfel. (2) Nulitatea relativã poate fi invocatã numai de partea interesatã şi numai dacã neregularitatea nu a fost cauzatã prin propria faptã. (3) Dacã legea nu prevede altfel, nulitatea relativã trebuie invocatã: a) pentru neregularitãţile sãvârşite pânã la începerea judecãţii, prin întâmpinare sau, dacã întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecatã; b) pentru neregularitãţile sãvârşite în cursul judecãţii, la termenul la care s-a sãvârşit neregularitatea sau, dacã partea nu este prezentã, la termenul de judecatã imediat urmãtor şi înainte de a pune concluzii pe fond. (4) Partea interesatã poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativã. (5) Toate cauzele de nulitate a actelor de procedurã deja efectuate trebuie invocate deodatã, sub sancţiunea decãderii pãrţii din dreptul de a le mai invoca. ART. 174 Efectele nulitãţii (1) Actul de procedurã lovit de nulitate este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui. (2) Dacã este cazul, instanţa dispune refacerea actului de procedurã, cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate. (3) Desfiinţarea unui act de procedurã atrage şi desfiinţarea actelor de procedurã urmãtoare, dacã acestea nu pot avea o existenţã de sine stãtãtoare. (4) Nulitatea unui act de procedurã nu împiedicã faptul ca acesta sã producã alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.
TITLUL V Termenele procedurale
ART. 175 Stabilirea termenelor (1) Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţã şi reprezintã intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedurã sau în care este interzis sã se îndeplineascã un act de procedurã. (2) În cazurile prevãzute de lege, termenul este reprezentat de data la care se îndeplineşte un anumit act de procedurã. (3) În cazurile în care legea nu stabileşte ea însãşi termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedurã, fixarea lor se face de instanţã. La fixarea termenului, aceasta va ţine seama şi de natura urgentã a procesului. ART. 176 Calculul termenelor (1) Termenele, în afarã de cazul în care legea dispune altfel, se calculeazã dupã cum urmeazã: 1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe sã curgã de la ora zero a zilei urmãtoare; 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intrã în calcul ziua de la care începe sã curgã termenul, nici ziua când acesta se împlineşte; 3. când termenul se socoteşte pe sãptãmâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzãtoare din ultima sãptãmânã ori lunã sau din ultimul an. Dacã ultima lunã nu are zi corespunzãtoare celei în care termenul a început sã curgã, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni. (2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrãtoare, termenul se prelungeşte pânã în prima zi lucrãtoare care urmeazã. ART. 177 Împlinirea termenului (1) Termenul care se socoteşte pe zile, sãptãmâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedurã. (2) Cu toate acestea, dacã este vorba de un act ce trebuie depus la instanţã sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea înceteazã în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 178 fiind aplicabile. ART. 178 Actele depuse la poştã, unitãţi militare sau locuri de deţinere (1) Actul de procedurã depus prin scrisoare recomandatã la oficiul poştal înãuntrul termenului prevãzut de lege este socotit a fi fãcut în termen. (2) Actul depus de partea interesatã, înãuntrul termenului prevãzut de lege, la unitatea militarã ori la administraţia locului de deţinere unde se aflã aceastã parte, este, de asemenea, considerat ca fãcut în termen. (3) În cazurile prevãzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea fãcutã, dupã caz, de unitatea militarã sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadã a datei depunerii actului de cãtre partea interesatã. ART. 179 Curgerea termenului. Prelungirea acestuia (1) Termenele încep sã curgã de la data comunicãrii actelor de procedurã, dacã legea nu dispune altfel. (2) Se considerã cã actul a fost comunicat pãrţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnãturã copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte pãrţi. (3) Termenul procedural nu începe sã curgã, iar dacã a început sã curgã mai înainte, se întrerupe faţã de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsã, cât timp nu a fost desemnatã o persoanã care, dupã caz, sã îl reprezinte sau sã îl asiste. (4) Termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe sã curgã de la data noii comunicãri în urmãtoarele cazuri: 1. când a intervenit moartea uneia dintre pãrţi; în acest caz, se face din nou o singurã comunicare la ultimul domiciliu al pãrţii decedate, pe numele moştenirii, fãrã sã se arate numele şi calitatea fiecãrui moştenitor; 2. când a intervenit moartea reprezentantului pãrţii; în acest caz, se face din nou o singurã comunicare pãrţii. ART. 180 Nerespectarea termenului. Sancţiunile (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decãderea din exercitarea dreptului, în afarã de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedurã fãcut peste termen este lovit de nulitate. (2) În cazul în care legea opreşte îndeplinirea unui act de procedurã înãuntrul unui termen, actul fãcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat. ART. 181 Repunerea în termen (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusã în termen numai dacã dovedeşte cã întârzierea se datoreazã unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedurã în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicãrii, cerând totodatã repunerea sa în termen. În cazul exercitãrii cãilor de atac, aceastã duratã este aceeaşi cu cea prevãzutã pentru exercitarea cãii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvatã de instanţa competentã sã soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
TITLUL VI Amenzi judiciare şi despãgubiri
ART. 182 Încãlcarea obligaţiilor privind desfãşurarea procesului. Sancţiunile (1) Dacã legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona urmãtoarele fapte sãvârşite în legãturã cu procesul, astfel: 1. cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credinţã, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei cãi de atac, vãdit netemeinice; b) formularea, cu rea-credinţã, a unei cereri de recuzare sau de strãmutare; c) obţinerea, cu rea-credinţã, a citãrii prin publicitate a oricãrei pãrţi; d) obţinerea, cu rea-credinţã, de cãtre reclamantul cãruia i s-a respins cererea a unor mãsuri asigurãtorii prin care pârâtul a fost pãgubit; e) contestarea, cu rea-credinţã, de cãtre autorul ei a scrierii sau semnãturii unui înscris ori a autenticitãţii unei înregistrãri audio sau video; 2. cu amendã judiciarã de la 50 lei la 700 lei: a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mãrturie când este prezent în instanţã, în afarã de cazul în care acesta este minor; b) neaducerea, la termenul fixat de instanţã, a martorului încuviinţat, de cãtre partea care, din motive imputabile, nu şi-a îndeplinit aceastã obligaţie; c) neprezentarea avocatului, care nu şi-a asigurat substituirea sa de cãtre un alt avocat, a reprezentantului sau a celui care asistã partea ori nerespectarea de cãtre aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de cãtre instanţã, dacã în acest mod s-a cauzat amânarea judecãrii procesului; d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrãrii în mod nejustificat la termenul fixat ori refuzul de a da lãmuririle cerute; e) neluarea de cãtre conducãtorul unitãţii în cadrul cãreia urmeazã a se efectua o expertizã a mãsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de cãtre orice persoanã a efectuãrii expertizei în condiţiile legii; f) neprezentarea unui înscris sau a unui bun de cãtre cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţã; g) refuzul sau omisiunea unei autoritãţi ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instanţei şi la termenul fixat în acest scop, datele care rezultã din actele şi evidenţele ei; h) cauzarea amânãrii judecãrii sau executãrii silite de cãtre cel însãrcinat cu îndeplinirea actelor de procedurã; i) împiedicarea în orice mod a exercitãrii, în legãturã cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecãtorilor, experţilor desemnaţi de instanţã în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţei. (2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referã alin. (1) pct. 2, dacã motive temeinice le-au împiedicat sã aducã la îndeplinire obligaţiile ce le revin. ART. 183 Alte cazuri de sancţionare (1) Nerespectarea de cãtre oricare dintre pãrţi sau de cãtre alte persoane a mãsurilor luate de cãtre instanţã pentru asigurarea ordinii şi solemnitãţii şedinţei de judecatã se sancţioneazã cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei. (2) Nerespectarea de cãtre orice persoanã a dispoziţiilor privind desfãşurarea normalã a executãrii silite se sancţioneazã de cãtre preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei. ART. 184 Despãgubirile pentru amânarea procesului Cel care, cu intenţie sau din culpã, a pricinuit amânarea judecãrii sau a executãrii silite, prin una dintre faptele prevãzute la art. 182 sau 183, la cererea pãrţii interesate, va putea fi obligat de cãtre instanţa de judecatã ori, dupã caz, de cãtre preşedintele instanţei de executare la plata unei despãgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin amânare. ART. 185 Stabilirea amenzii şi despãgubirii Abaterea sãvârşitã, amenda şi despãgubirea se stabilesc de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a sãvârşit fapta sau, dupã caz, de cãtre preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunicã celui obligat, dacã mãsura a fost luatã în lipsa acestuia. Atunci când fapta constã în formularea unei cereri cu reacredinţã, amenda şi despãgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa cãreia cererea a fost formulatã, fie de cãtre instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite. ART. 186 Cererea de reexaminare (1) Împotriva încheierii prevãzute la art. 185, cel obligat la amendã sau despãgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii sau sã se dispunã reducerea acesteia. (2) Cererea se face în termen de 15 zile, dupã caz, de la data la care a fost luatã mãsura sau de la data comunicãrii încheierii. (3) În toate cazurile, cererea se soluţioneazã, cu citarea pãrţilor, prin încheiere, datã în camera de consiliu, de cãtre un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despãgubirea. (4) Încheierea prevãzutã la alin. (3) este definitivã.
CARTEA a II-a Procedura contencioasã
TITLUL I Procedura în faţa primei instanţe
CAP. I Sesizarea instanţei de judecatã
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 187 Dreptul de a sesiza instanţa (1) Pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoanã se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei competente cu o cerere de chemare în judecatã. În cazurile anume prevãzute de lege, sesizarea instanţei poate fi fãcutã şi de alte persoane sau organe. (2) Cel care formuleazã cererea de chemare în judecatã se numeşte reclamant, iar cel chemat în judecatã se numeşte pârât. ART. 188 Procedura prealabilã (1) Sesizarea instanţei se poate face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacã legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecatã. (2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocatã decât de cãtre pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decãderii. (3) La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisã de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevãzute de Codul civil şi de lege. În acest caz neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocatã nu numai de cãtre pârât, ci şi de cãtre instanţã, din oficiu.
SECŢIUNEA a 2-a Cererea de chemare în judecatã
ART. 189 Cuprinsul cererii de chemare în judecatã Cererea de chemare în judecatã va cuprinde: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa pãrţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacã pãrţile posedã ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, dacã acestea sunt cunoscute de reclamant. Dacã reclamantul locuieşte în strãinãtate, va arãta şi domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul; b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintã partea în proces, iar în cazul reprezentãrii prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dovada calitãţii de reprezentant, în condiţiile cerute la art. 146, se va alãtura cererii; c) obiectul cererii şi valoarea lui, dupã preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzãtoare. Pentru imobile, se aplicã în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 102. Pentru identificarea imobilelor se vor arãta localitatea şi judeţul, strada şi numãrul, iar în lipsã, vecinãtãţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea funciarã, numãrul de carte funciarã şi numãrul cadastral sau topografic, dupã caz. La cererea de chemare în judecatã se va anexa extrasul de carte funciarã, cu arãtarea titularului înscris în cartea funciarã, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliarã în raza cãruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciarã, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestã acest fapt; d) arãtarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiazã cererea; e) arãtarea dovezilor pe care se sprijinã fiecare capãt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzãtor, dispoziţiile art. 145. Când reclamantul voieşte sã îşi dovedeascã cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfãţişarea în persoanã a acestuia, dacã pârâtul este o persoanã fizicã. În cazurile în care legea prevede cã pârâtul va rãspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecatã. Când se va cere dovada cu martori, se vor arãta numele, prenumele şi adresa martorilor; f) semnãtura. ART. 190 Numãrul de exemplare Cererea de chemare în judecatã se va face în numãrul de exemplare stabilit la art. 144 alin. (1). ART. 191 Nulitatea cererii (1) Cererea de chemare în judecatã care nu cuprinde numele şi prenumele sau, dupã caz, denumirea oricãreia dintre pãrţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnãtura pãrţii sau a reprezentantului acesteia este nulã. Dispoziţiile art. 195 sunt aplicabile. (2) Cu toate acestea, lipsa semnãturii se poate acoperi în tot cursul judecãţii în faţa primei instanţe. Dacã se invocã lipsa de semnãturã, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui sã semneze cererea cel mai târziu la primul termen urmãtor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţã, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocatã nulitatea. (3) Orice altã neregularitate în legãturã cu semnarea cererii de chemare în judecatã va fi îndreptatã de reclamant în condiţiile prevãzute la alin. (2). ART. 192 Timbrarea cererii În cazul în care cererea este supusã timbrãrii, dovada achitãrii taxelor datorate se ataşeazã cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientã atrage anularea cererii de chemare în judecatã, în condiţiile legii. ART. 193 Cumulul de cereri Prin aceeaşi cerere de chemare în judecatã, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceleiaşi persoane, în condiţiile art. 97 alin. (2). ART. 194 Înregistrarea cererii (1) Cererea de chemare în judecatã, depusã personal sau prin reprezentant, sositã prin poştã, curier ori fax, se înregistreazã şi primeşte datã certã prin aplicarea ştampilei de intrare. (2) Dupã înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise cãtre instanţã, se predau preşedintelui instanţei sau judecãtorului care îl înlocuieşte, care va lua de îndatã mãsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecatã, potrivit legii. ART. 195 Verificarea cererii şi regularizarea acesteia (1) Completul cãruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verificã, de îndatã, dacã cererea de chemare în judecatã îndeplineşte cerinţele prevãzute la art. 189-192. (2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea cã, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicãrii, trebuie sã facã completãrile sau modificãrile dispuse, sub sancţiunea anulãrii cererii. Se excepteazã de la aceastã sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (3). (3) Dacã obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevãzut la alin. (2), prin încheiere, datã în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat sã se revinã asupra mãsurii anulãrii. (5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicãrii încheierii. (6) Cererea se soluţioneazã prin încheiere definitivã datã în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de cãtre un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra mãsurii anulãrii dacã aceasta a fost dispusã eronat sau dacã neregularitãţile au fost înlãturate în termenul acordat potrivit alin. (2). (7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit. ART. 196 Fixarea primului termen de judecatã (1) Judecãtorul, de îndatã ce constatã cã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru cererea de chemare în judecatã, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia cãtre pârât. Pârâtul este obligat sã depunã întâmpinarea în termen de 20 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecatã, în condiţiile art. 160. (2) Întâmpinarea se comunicã de îndatã reclamantului, care este obligat sã depunã rãspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţã de rãspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. (3) La data depunerii rãspunsului la întâmpinare judecãtorul fixeazã prin rezoluţie primul termen de judecatã, care va fi de cel mult 20 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea pãrţilor. (4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevãzut la alin. (1) sau, dupã caz, reclamantul nu a comunicat rãspuns la întâmpinare în termenul prevãzut la alin. (2), la data expirãrii termenului corespunzãtor judecãtorul fixeazã prin rezoluţie primul termen de judecatã, care va fi de cel mult 20 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea pãrţilor. (5) În procesele urgente termenele prevãzute la alin. (1)-(3) pot fi reduse de judecãtor în funcţie de circumstanţele cauzei. (6) Dacã pârâtul locuieşte în strãinãtate, judecãtorul va putea fixa un termen mai îndelungat. Citarea se va face cu respectarea dispoziţiilor art. 151. ART. 197 Reprezentarea judiciarã a pãrţilor în caz de coparticipare procesualã (1) În procesele în care, în condiţiile art. 58, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, judecãtorul, ţinând cont de numãrul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfãşurarea normalã a activitãţii de judecatã, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale pãrţilor, va putea dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedurã numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. (2) Reprezentarea se va face, dupã caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispoziţiilor privind reprezentarea judiciarã. (3) Dovada mandatului va fi depusã de cãtre reclamanţi în termenul prevãzut la art. 195 alin. (2), iar de cãtre pârâţi, odatã cu întâmpinarea. Dacã pãrţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, judecãtorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 57 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, dupã caz, a pârâţilor şi cãruia i se vor comunica actele de procedurã. Mãsura numirii curatorului se comunicã pãrţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia. ART. 198 Mãsurile pentru pregãtirea judecãţii (1) Judecãtorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecatã, dacã s-a solicitat prin cererea de chemare în judecatã, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte mãsuri pentru administrarea probelor, precum şi orice alte mãsuri necesare pentru desfãşurarea procesului potrivit legii. (2) În condiţiile legii, se vor putea încuviinţa, prin încheiere executorie, mãsuri asigurãtorii, precum şi mãsuri pentru asigurarea probelor. ART. 199 Modificarea cererii de chemare în judecatã (1) Reclamantul poate sã îşi modifice cererea şi sã propunã noi dovezi, sub sancţiunea decãderii, numai pânã la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulãrii întâmpinãrii, care, sub sancţiunea decãderii, va fi depusã cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetatã de reclamant la dosarul cauzei. (2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţã declaraţiile verbale fãcute în instanţã când: 1. se îndreaptã greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul mãreşte sau micşoreazã cuantumul obiectului cererii; 3. se solicitã contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilã.
SECŢIUNEA a 3-a Întâmpinarea
ART. 200 Scopul şi cuprinsul întâmpinãrii (1) Întâmpinarea este actul de procedurã prin care pârâtul se apãrã, în fapt şi în drept, faţã de cererea de chemare în judecatã. (2) Întâmpinarea va cuprinde: a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacã reclamantul nu le-a menţionat în cererea de chemare în judecatã. Dacã pârâtul locuieşte în strãinãtate, va arãta şi domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul; b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocã faţã de cererea reclamantului; c) rãspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii; d) dovezile cu care se apãrã împotriva fiecãrui capãt din cerere, dispoziţiile art. 189 lit. e) fiind aplicabile în mod corespunzãtor; e) semnãtura. ART. 201 Comunicarea întâmpinãrii (1) Întâmpinarea se comunicã reclamantului, dacã legea nu prevede altfel. (2) La întâmpinare se vor alãtura acelaşi numãr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijinã, precum şi un rând de copii pentru instanţã. Dispoziţiile art. 144 alin. (1) şi art. 145 sunt aplicabile. ART. 202 Întâmpinarea comunã Când sunt mai mulţi pârâţi, aceştia pot rãspunde împreunã, toţi sau numai o parte din ei, printr-o singurã întâmpinare. ART. 203 Sancţiunea nedepunerii întâmpinãrii (1) Întâmpinarea este obligatorie, în afarã de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. (2) Nedepunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege atrage decãderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã, dacã legea nu prevede altfel.
SECŢIUNEA a 4-a Cererea reconvenţionalã
ART. 204 Noţiunea şi condiţiile (1) Dacã pârâtul are, în legãturã cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate sã formuleze cerere reconvenţionalã. (2) În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţionalã privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecatã ca pârâţi. (3) Cererea trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute pentru cererea de chemare în judecatã. (4) Cererea reconvenţionalã se depune, sub sancţiunea decãderii, odatã cu întâmpinarea sau, dacã pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecatã. (5) Cererea reconvenţionalã se comunicã reclamantului şi, dupã caz, persoanelor prevãzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispoziţiile art. 196 se aplicã în mod corespunzãtor. (6) Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecatã, cererea reconvenţionalã se va depune cel mai târziu pânã la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop, dispoziţiile alin. (5) fiind aplicabile. (7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvenţionalã la cererea reconvenţionalã a pârâtului iniţial. ART. 205 Disjungerea cererii reconvenţionale (1) Cererea reconvenţionalã se judecã odatã cu cererea principalã. (2) Dacã numai cererea principalã este în stare de a fi judecatã, instanţa poate dispune judecarea separatã a cererii reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusã în cazurile anume prevãzute de lege sau dacã judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitarã a procesului.
CAP. II Judecata
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 206 Scopul judecãrii procesului Completul de judecatã, constituit potrivit legii, efectueazã activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionãrii legale şi temeinice a acestuia. ART. 207 Locul judecãrii procesului Judecarea procesului are loc la sediul instanţei, dacã prin lege nu se dispune altfel. ART. 208 Desfãşurarea procesului fãrã prezenţa publicului (1) În faţa primei instanţe cercetarea procesului se desfãşoarã în camera de consiliu, dacã legea nu prevede altfel. (2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţã publicã ar aduce atingere moralitãţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a pãrţilor ori intereselor justiţiei, dupã caz, instanţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta sã se desfãşoare în întregime sau în parte fãrã prezenţa publicului. (3) În cazurile prevãzute la alin. (1) şi (2), au acces în camera de consiliu ori în sala de şedinţã pãrţile, reprezentanţii lor, cei care îi asistã pe minori, apãrãtorii pãrţilor, martorii, experţii, traducãtorii, interpreţii, precum şi alte persoane cãrora instanţa, pentru motive temeinice, le admite sã asiste la proces. ART. 209 Continuitatea instanţei (1) Membrii completului care judecã procesul trebuie sã rãmânã aceiaşi în tot cursul judecãţii. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecãtor este împiedicat sã participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii. (3) Dacã înlocuirea prevãzutã la alin. (2) a avut loc dupã ce s-a dat cuvântul în fond pãrţilor, cauza se repune pe rol. ART. 210 Ordinea judecãrii proceselor (1) Pentru fiecare şedinţã de judecatã se va întocmi o listã cu procesele ce se dezbat în acea zi şi care va fi afişatã pe portalul instanţei şi la uşa sãlii de şedinţã cu cel puţin o orã înainte de începerea acesteia. (2) Procesele declarate urgente, cele rãmase în divergenţã şi cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte. (3) Procesele în care partea sau pãrţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate. (4) La cererea pãrţii interesate, pentru motive temeinice, judecãtorul poate schimba ordinea de pe listã. ART. 211 Atribuţiile preşedintelui completului de judecatã (1) Preşedintele completului conduce şedinţa de judecatã. El deschide, suspendã şi ridicã şedinţa. (2) Preşedintele dã cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum şi celorlalte pãrţi din proces, în funcţie de poziţia lor procesualã. Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmã, în afarã de cazul când a pornit acţiunea. Altor persoane sau organe care participã la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces. (3) În cazul în care este necesar, preşedintele poate da cuvântul pãrţilor şi celorlalţi participanţi, în aceeaşi ordine, de mai multe ori. (4) Preşedintele poate sã limiteze în timp intervenţia fiecãrei pãrţi. În acest caz, el trebuie sã punã în vedere pãrţii, înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispoziţie. (5) Judecãtorii sau pãrţile pot pune întrebãri celorlalţi participanţi la proces numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însã încuviinţa ca aceştia sã punã întrebãrile direct. Ordinea în care se pun întrebãrile se stabileşte de cãtre preşedinte. ART. 212 Poliţia şedinţei de judecatã (1) Preşedintele completului de judecatã exercitã poliţia şedinţei, putând lua mãsuri pentru pãstrarea ordinii şi a bunei-cuviinţe, precum şi a solemnitãţii şedinţei de judecatã. (2) Dacã nu mai este loc în sala de şedinţã, preşedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depãşesc numãrul locurilor existente sã pãrãseascã sala. (3) Nimeni nu poate fi lãsat sã intre cu arme în sala de şedinţã, cu excepţia cazului în care le poartã în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei. (4) Persoanele care iau parte la şedinţã sunt obligate sã aibã o purtare şi o ţinutã cuviincioase. (5) Cei care se adreseazã instanţei în şedinţã publicã trebuie sã stea în picioare, însã preşedintele poate încuviinţa, atunci când apreciazã cã este necesar, excepţii de la aceastã îndatorire. (6) Preşedintele atrage atenţia pãrţii sau oricãrei alte persoane care tulburã şedinţa ori nesocoteşte mãsurile luate sã respecte ordinea şi buna-cuviinţã, iar în caz de nevoie dispune îndepãrtarea ei. (7) Pot fi, de asemenea, îndepãrtaţi din salã minorii, precum şi persoanele care s-ar înfãţişa într-o ţinutã necuviincioasã. (8) Dacã înainte de închiderea dezbaterilor una dintre pãrţi a fost îndepãrtatã din salã, aceasta va fi chematã în salã pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziţii nu se aplicã în cazul în care partea îndepãrtatã este asistatã de un apãrãtor care a rãmas în salã. (9) Când cel care tulburã liniştea şedinţei este însuşi apãrãtorul pãrţii, preşedintele îl va chema la ordine şi, dacã, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putinţã, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciarã prevãzutã la art. 182 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie, dispoziţiile art. 186 fiind aplicabile. ART. 213 Infracţiunile de audienţã (1) Dacã în cursul şedinţei se sãvârşeşte o infracţiune, preşedintele o constatã şi îl identificã pe fãptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului. (2) Instanţa poate, în condiţiile legii penale, sã dispunã şi reţinerea fãptuitorului. ART. 214 Verificãrile privind prezentarea pãrţilor (1) Instanţa verificã identitatea pãrţilor, iar dacã ele sunt reprezentate ori asistate, verificã şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintã ori le asistã. (2) În cazul în care pãrţile nu rãspund la apel, instanţa va verifica dacã procedura de citare a fost îndeplinitã şi, dupã caz, va proceda, în condiţiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului. ART. 215 Amânarea cauzei când nu este în stare de judecatã Pãrţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecatã, dacã aceste cereri nu provoacã dezbateri. Când completul de judecatã este alcãtuit din mai mulţi judecãtori, aceastã amânare se poate face şi de un singur judecãtor. ART. 216 Amânarea judecãţii prin învoiala pãrţilor (1) Amânarea judecãţii în temeiul învoielii pãrţilor nu se poate încuviinţa decât o singurã datã în cursul procesului. (2) Dupã o asemenea amânare, dacã pãrţile nu stãruiesc în judecatã, aceasta va fi suspendatã şi cauza va fi repusã pe rol numai dupã plata taxelor de timbru, potrivit legii. (3) Instanţa este obligatã sã cerceteze dacã amânarea cerutã de pãrţi pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala pãrţilor; este socotitã ca atare cererea de amânare la care cealaltã parte s-ar putea împotrivi. ART. 217 Amânarea judecãţii pentru lipsã de apãrare (1) Amânarea judecaţii pentru lipsã de apãrare poate fi dispusã, la cererea pãrţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile pãrţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuzã amânarea judecãţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea pãrţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. ART. 218 Judecarea cauzei în lipsa pãrţii legal citate (1) Lipsa pãrţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacã legea nu dispune altfel. (2) Dacã la orice termen fixat pentru judecatã se înfãţişeazã numai una dintre pãrţi, instanţa, dupã ce va cerceta toate lucrãrile din dosar şi va asculta susţinerile pãrţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apãrãrile pãrţii care lipseşte. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care lipsesc ambele pãrţi, deşi au fost legal citate, dacã cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsã. ART. 219 Discutarea cererilor şi excepţiilor Instanţa este obligatã, în orice proces, sã punã în discuţia pãrţilor toate cererile, excepţiile, împrejurãrile de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu. ART. 220 Folosirea traducãtorului şi interpretului (1) Când una dintre pãrţi sau dintre persoanele care urmeazã sã fie ascultate nu cunoaşte limba românã, instanţa va folosi un traducãtor autorizat. Dacã pãrţile sunt de acord, judecãtorul sau grefierul poate face oficiul de traducãtor. În situaţia în care nu poate fi asiguratã prezenţa unui traducãtor autorizat, se vor aplica prevederile art. 145 alin. (4). (2) În cazul în care una dintre persoanele prevãzute la alin. (1) este mutã, surdã sau surdo-mutã ori, din orice altã cauzã, nu se poate exprima, comunicarea cu ea se va face în scris, iar dacã nu poate citi sau scrie, se va folosi un interpret. (3) Dispoziţiile privitoare la experţi se aplicã în mod corespunzãtor şi traducãtorilor şi interpreţilor. ART. 221 Ascultarea minorilor În cazul în care, potrivit legii, urmeazã sã fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ţinând seama de împrejurãrile procesului, instanţa hotãrãşte dacã pãrinţii, tutorele sau alte persoane vor fi de faţã la ascultarea minorului. ART. 222 Prezenţa personalã a pãrţilor în vederea împãcãrii (1) Instanţa va încerca împãcarea pãrţilor şi în acest scop poate dispune ca acestea sã se înfãţişeze personal, chiar dacã sunt reprezentate. (2) Dacã pãrţile se împacã, instanţa va lua act de împãcare prin hotãrârea pe care o va da. Dispoziţiile art. 434 sunt aplicabile. ART. 223 Imposibilitatea şi refuzul de a semna Când cel obligat sã semneze un act de procedurã nu poate sau refuzã sã semneze, se face menţiunea corespunzãtoare în acel act, sub semnãtura preşedintelui şi a grefierului. ART. 224 Termenul în cunoştinţã (1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţã, precum şi partea care a fost prezentã la un termen de judecatã, personal sau printr-un reprezentant al ei, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citatã în tot cursul judecãrii la acea instanţã, prezumându-se cã ea cunoaşte termenele de judecatã ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi pãrţii cãreia, personal sau prin reprezentant ori prin funcţionarul sau persoana însãrcinatã cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecatã, considerându-se cã, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecatã ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânatã. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã: 1. în cazul reluãrii judecãţii, dupã ce a fost suspendatã; 2. în cazul când procesul se repune pe rol; 3. când partea este chematã la interogatoriu, în afarã de cazul în care a fost prezentã la încuviinţarea lui, când s-a stabilit şi termenul pentru luarea acestuia; 4. când, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea sã fie citatã la fiecare termen; 5. în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixeazã termen pentru rejudecarea fondului procesului dupã anularea hotãrârii primei instanţe sau dupã casarea cu reţinere. (3) Militarii încazarmaţi sunt citaţi la fiecare termen. (4) Deţinuţii sunt citaţi, de asemenea, la fiecare termen. ART. 225 Preschimbarea termenului (1) La cererea pãrţii interesate, termenul luat în cunoştinţã, potrivit art. 224, sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice şi cu citarea pãrţilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecatã este de competenţa completului. (2) În cazul în care la termenul fixat instanţa nu îşi poate desfãşura activitatea de judecatã din cauza unor motive obiective, judecãtorul va dispune preschimbarea termenului din oficiu, fãrã citarea pãrţilor. Acestea vor fi citate însã pentru noul termen fixat. ART. 226 Notele de şedinţã. Înregistrarea şedinţei (1) Grefierul care participã la şedinţã este obligat sã ia note în legãturã cu desfãşurarea procesului, care vor fi vizate de cãtre preşedinte. Pãrţile pot cere citirea notelor şi, dacã este cazul, corectarea lor. (2) Instanţa va înregistra şedinţele de judecatã. Înregistrarea va putea fi ulterior transcrisã la cererea pãrţii interesate, în condiţiile legii. Transcrierile înregistrãrilor vor fi semnate de preşedinte şi de grefier şi vor avea puterea doveditoare a încheierilor de şedinţã. ART. 227 Redactarea încheierii de şedinţã (1) Pe baza notelor de şedinţã, iar dacã este cazul şi a înregistrãrilor efectuate, grefierul redacteazã încheierea de şedinţã. (2) Încheierea se redacteazã de grefier în cel mult 3 zile de la data şedinţei de judecatã. ART. 228 Cuprinsul încheierii de şedinţã (1) Pentru fiecare şedinţã a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde urmãtoarele: a) denumirea instanţei şi numãrul dosarului; b) data şedinţei de judecatã; c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecatã, precum şi numele şi prenumele grefierului; d) numele şi prenumele sau, dupã caz, denumirea pãrţilor, numele şi prenumele persoanelor care le reprezintã sau le asistã, ale apãrãtorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu arãtarea calitãţii lor, precum şi dacã au fost prezente ori au lipsit; e) numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacã a participat la şedinţã; f) dacã procedura de citare a fost legal îndeplinitã; g) obiectul procesului; h) probele care au fost administrate; i) cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor pãrţilor, precum şi a concluziilor procurorului, dacã acesta a participat la şedinţã; j) soluţia datã şi mãsurile luate de instanţã, cu arãtarea motivelor, în fapt şi în drept; k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacatã separat; l) dacã judecarea a avut loc în şedinţã publicã, fãrã prezenţa publicului ori în camera de consiliu; m) semnãtura membrilor completului şi a grefierului. (2) Încheierea trebuie sã arate cum s-a desfãşurat şedinţa, cuprinzând, dacã este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate. (3) În cazul în care hotãrârea se pronunţã în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeşte încheierea de şedinţã, menţiunile prevãzute la alin. (1) şi (2) fãcându-se în partea introductivã a hotãrârii. ART. 229 Regulile aplicabile (1) Dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separatã, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotãrârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplicã în mod corespunzãtor şi încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunţate de instanţã pe parcursul judecãţii sunt supuse apelului sau, dupã caz, recursului separat de hotãrârea de fond, dosarul se înainteazã instanţei superioare în copie certificatã de grefa instanţei a cãrei încheiere se atacã. ART. 230 Încheierile preparatorii şi interlocutorii Instanţa nu este legatã de încheierile premergãtoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fãrã a se hotãrî în totul asupra procesului, se soluţioneazã excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase. ART. 231 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplicã atât la cercetarea procesului, cât şi la dezbaterea în fond a cauzei.
SECŢIUNEA a 2-a Cercetarea procesului
SUBSECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune
ART. 232 Scopul şi conţinutul cercetãrii procesului (1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedurã la cererea pãrţilor ori din oficiu, pentru pregãtirea dezbaterii în fond a procesului, dacã este cazul. (2) În vederea realizãrii scopului prevãzut la alin. (1), instanţa: 1. va rezolva excepţiile ce se invocã ori pe care le poate ridica din oficiu; 2. va examina cererile de intervenţie formulate de pãrţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii; 3. va examina fiecare pretenţie şi apãrare în parte, pe baza cererii de chemare în judecatã, a întâmpinãrii, a rãspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor pãrţilor, dacã este cazul; 4. va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate; 5. la cerere, va dispune, în condiţiile legii, mãsuri asigurãtorii, mãsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste mãsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 198; 6. va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia pãrţilor; 7. va încuviinţa probele solicitate de pãrţi, pe care le gãseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le considerã necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii; 8. va decide în legãturã cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate; 9. va dispune ca pãrţile sã prezinte dovada efectuãrii verificãrilor în registrele de evidenţã ori publicitate prevãzute de Codul civil sau de legi speciale; 10. va îndeplini orice alt act de procedurã necesar soluţionãrii cauzei, inclusiv verificãri în registrele prevãzute de legi speciale. ART. 233 Estimarea duratei cercetãrii procesului (1) La primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate, judecãtorul, dupã ascultarea pãrţilor, va estima durata necesarã pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurãrile cauzei, astfel încât procesul sã fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimatã va fi consemnatã în încheiere. (2) Pentru motive temeinice, ascultând pãrţile, judecãtorul va putea reconsidera durata prevãzutã la alin. (1). ART. 234 Alegerea procedurii de administrare a probelor Judecãtorul, la primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacã sunt reprezentate sau asistate de avocat, cã pot sã convinã ca probele sã fie administrate de cãtre avocaţii lor, în condiţiile art. 360-382. Dispoziţiile art. 233 sunt aplicabile. ART. 235 Locul cercetãrii procesului (1) Cercetarea procesului are loc în faţa judecãtorului, în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. Dispoziţiile art. 149 sunt aplicabile. (2) În cãile de atac cercetarea procesului, dacã este necesarã, se face în şedinţã publicã. ART. 236 Asigurarea celeritãţii (1) Pentru cercetarea procesului, judecãtorul fixeazã termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispoziţiile art. 224 sunt aplicabile. (2) Dacã existã motive temeinice, se pot acorda şi termene mai îndelungate decât cele prevãzute la alin. (1). (3) Judecãtorul poate stabili pentru pãrţi, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, rãspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 349, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionãrii cauzei. (4) Când este necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor prevãzute la alin. (3), pãrţile, experţii, traducãtorii, interpreţii, martorii şi orice alţi participanţi în proces pot fi încunoştinţaţi şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştã electronicã sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigurã transmiterea textului actului ce se comunicã ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii acestora. În cazul încunoştinţãrii telefonice, grefierul va întocmi un referat în care va arãta cum s-a fãcut încunoştinţarea. ART. 237 Împrejurãrile care pun capãt procesului În cazul în care, în cursul cercetãrii procesului, reclamantul renunţã la judecarea cererii de chemare în judecatã ori la dreptul pretins, intervine învoiala pãrţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capãt în întregime procesului, fãrã a mai fi necesarã dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în şedinţã publicã, judecãtorul se va pronunţa asupra cauzei prin hotãrâre. ART. 238 Terminarea cercetãrii procesului (1) Când judecãtorul se socoteşte lãmurit, prin încheiere, declarã cercetarea procesului încheiatã şi fixeazã termen pentru dezbaterea fondului în şedinţã publicã. (2) Pentru dezbaterea fondului, judecãtorul pune în vedere pãrţilor sã redacteze note privind susţinerile lor şi sã le depunã la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fãrã a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale. (3) Pãrţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului sã urmeze în camera de consiliu, în aceeaşi zi sau la un alt termen. (4) Cererea de judecatã în lipsã presupune cã partea care a formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului sã aibã loc în camera de consiliu, în afarã de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta sã aibã loc în şedinţã publicã.
SUBSECŢIUNEA a 2-a Excepţiile procesuale
ART. 239 Noţiunea Excepţia procesualã este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesatã, procurorul sau instanţa invocã, fãrã sã punã în discuţie fondul dreptului, neregularitãţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecatã sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, urmãrind, dupã caz, declinarea competenţei, amânarea judecãţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. ART. 240 Excepţiile absolute şi relative (1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocã încãlcarea unor norme de ordine publicã. (2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocã încãlcarea unor norme care ocrotesc cu precãdere interesele pãrţilor. ART. 241 Invocarea (1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţã în orice stare a procesului, dacã prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacã, pentru soluţionare, nu este necesarã administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. (2) Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justificã un interes, cel mai târziu la primul termen de judecatã dupã sãvârşirea neregularitãţii procedurale, în etapa cercetãrii procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond. (3) Cu toate acestea, pãrţile sunt obligate sã invoce toate mijloacele de apãrare şi toate excepţiile procesuale de îndatã ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor rãspunde pentru pagubele pricinuite pãrţii adverse, dispoziţiile art. 184-186 fiind aplicabile. ART. 242 Procedura de soluţionare (1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedurã, precum şi asupra celor de fond care fac inutilã, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, dupã caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc. (3) Dacã instanţa nu se poate pronunţa de îndatã asupra excepţiei invocate, va amâna judecata şi va stabili un termen scurt în vederea soluţionãrii excepţiei. (4) Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacã pentru judecarea lor este necesar sã se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetãrii procesului sau, dupã caz, pentru soluţionarea fondului. (5) Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, dupã admiterea excepţiei, instanţa a rãmas în continuare învestitã pot fi atacate numai odatã cu fondul, dacã legea nu dispune altfel.
SUBSECŢIUNEA a 3-a Probele
§ 1. Dispoziţii generale
ART. 243 Sarcina probei Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie sã o dovedeascã, în afarã de cazurile anume prevãzute de lege. ART. 244 Obiectul probei şi mijloacele de probã Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mãrturisirea uneia dintre pãrţi, fãcutã din proprie iniţiativã sau obţinutã la interogatoriu, prin expertizã, prin mijloacele materiale de probã, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevãzute de lege. ART. 245 Lipsa îndatoririi de a proba Nimeni nu este ţinut de a proba/dovedi ceea ce instanţa este ţinutã sã ia cunoştinţã din oficiu. ART. 246 Obligativitatea cunoaşterii din oficiu (1) Instanţa de judecatã trebuie sã ia cunoştinţã din oficiu de dreptul în vigoare în România. (2) Cu toate acestea, textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altã modalitate anume prevãzutã de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate/cuprinse într-un text de lege, precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesatã. ART. 247 Posibilitatea cunoaşterii din oficiu Instanţa de judecatã poate lua cunoştinţã din oficiu de dreptul unui stat strãin, cu condiţia ca acesta sã fie invocat. Ea poate, de asemenea, sã cearã ca proba acestuia sã fie fãcutã, între altele, prin mãrturia unui expert sau prin producerea unui certificat emis de un specialist al dreptului, român ori strãin. ART. 248 Propunerea probelor. Rolul instanţei (1) Probele se propun, sub sancţiunea decãderii, de cãtre reclamant prin cererea de chemare în judecatã, iar de cãtre pârât prin întâmpinare, dacã legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevãzute de lege. (2) Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afarã de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultã din modificarea cererii; 2. nevoia administrãrii probei reiese din cercetarea judecãtoreascã şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învedereazã instanţei cã, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecãţii; 5. existã acordul expres al tuturor pãrţilor. (3) În cazurile prevãzute la alin. (2), partea adversã are dreptul la proba contrarã numai asupra aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocatã. (4) În cazul amânãrii, pentru motivele prevãzute la alin. (2), partea este obligatã, când se cere proba cu martori, sã depunã lista acestora în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, iar dacã s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, trebuie sã depunã copii certificate de pe înscrisurile invocate, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecatã, sub sancţiunea decãderii din dreptul de a administra proba încuviinţatã. (5) Dacã probele propuse nu sunt îndestulãtoare pentru lãmurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca pãrţile sã completeze probele. De asemenea, judecãtorul poate, din oficiu, sã punã în discuţia pãrţilor necesitatea administrãrii altor probe, pe care le poate ordona chiar dacã pãrţile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, pãrţile nu pot invoca în cãile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. ART. 249 Admisibilitatea probelor (1) Probele trebuie sã fie admisibile potrivit legii şi sã ducã la soluţionarea procesului. (2) Dacã un anumit fapt este de notorietate publicã ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, cã nu mai este necesarã dovedirea lui. (3) Obiceiurile, uzurile, uzanţele, regulile deontologice, regulamentele şi reglementãrile locale nu trebuie dovedite decât în cazul în care instanţa sau una dintre pãrţi nu le cunoaşte. (4) La cererea instanţei, autoritãţile competente sunt obligate sã îi comunice, în termenul stabilit, toate informaţiile, înscrisurile ori reglementãrile solicitate. ART. 250 Convenţiile asupra probelor Convenţiile asupra admisibilitãţii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepţia celor care privesc drepturi de care pãrţile nu pot dispune, a celor care fac imposibilã ori dificilã dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupã caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri. ART. 251 Renunţarea la probã (1) Când o parte renunţã la probele propuse, cealaltã parte poate sã şi le însuşeascã. (2) Instanţa poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renunţat. ART. 252 Încuviinţarea probelor (1) Probele se pot încuviinţa numai dacã sunt întrunite cerinţele prevãzute la art. 249, în afarã de cazul când ar exista pericolul ca ele sã se piardã prin întârziere. (2) Încheierea prin care se încuviinţeazã probele va arãta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probã încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin pãrţilor în legãturã cu administrarea acestora. (3) Instanţa va putea limita numãrul martorilor propuşi. ART. 253 Revenirea asupra probelor încuviinţate Instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacã, dupã administrarea altor probe, apreciazã cã administrarea vreuneia nu mai este necesarã. Instanţa este însã obligatã sã punã aceastã împrejurare în discuţia pãrţilor. ART. 254 Administrarea probelor (1) Administrarea probelor se va face în ordinea stabilitã de instanţã. (2) Probele se vor administra, când este posibil, chiar în şedinţa în care au fost încuviinţate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luându-se totodatã mãsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor şi a oricãror alte mijloace de probã. (3) Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacã legea nu prevede altfel. (4) Dovada şi dovada contrarã vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeaşi şedinţã. (5) Dacã s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe. (6) Când proba cu martori a fost încuviinţatã în condiţiile prevãzute la art. 248 alin. (2), dovada contrarã va fi cerutã, sub sancţiunea decãderii, în aceeaşi şedinţã, dacã amândouã pãrţile sunt de faţã. (7) Partea care a lipsit la încuviinţarea dovezii este obligatã sã cearã proba contrarã la şedinţa urmãtoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfãţişeazã. ART. 255 Locul administrãrii probelor (1) Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecatã sesizate, în camera de consiliu, dacã legea nu dispune altfel. (2) Dacã, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localitãţii de reşedinţã a instanţei, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de cãtre o instanţã de acelaşi grad sau chiar mai micã în grad, dacã în acea localitate nu existã o instanţã de acelaşi grad. În cazul în care felul dovezii îngãduie şi pãrţile se învoiesc, instanţa care administreazã proba poate fi scutitã de citarea pãrţilor. (3) Când instanţa care a primit comisia rogatorie constatã cã administrarea probei urmeazã a se face în circumscripţia altei instanţe, va înainta, pe cale administrativã, cererea de comisie rogatorie instanţei competente, comunicând aceasta instanţei de la care a primit însãrcinarea. (4) Instanţa însãrcinatã prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în prezenţa pãrţilor sau, chiar în lipsã, dacã au fost legal citate, având aceleaşi atribuţii ca şi instanţa sesizatã, în ceea ce priveşte procedura de urmat. (5) Dupã ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanţa sesizatã, dacã este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetãrii procesului sau, dupã caz, pentru dezbaterea fondului. ART. 256 Cheltuielile necesare administrãrii probelor (1) Când administrarea probei încuviinţate necesitã cheltuieli, instanţa va pune în vedere pãrţii care a cerut-o sã depunã la grefã, de îndatã sau în termenul fixat de instanţã, dovada achitãrii sumei stabilite pentru acoperirea lor. (2) În cazurile în care proba a fost dispusã din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile prevãzute la art. 90 alin. (1), instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie sã le plãteascã, putându-le pune şi în sarcina ambelor pãrţi. (3) Nedepunerea sumei prevãzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decãderea pãrţii din dreptul de a administra dovada încuviinţatã în faţa acelei instanţe. (4) Depunerea sumei prevãzute la alin. (1) se va putea însã face şi dupã împlinirea termenului, dacã prin aceasta nu se amânã judecata. (5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplicã şi în cazul în care administrarea probei se face prin comisie rogatorie. ART. 257 Situaţia pãrţii decãzute Partea decãzutã din dreptul de a administra o probã va putea totuşi sã se apere, discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor pãrţii potrivnice. ART. 258 Aprecierea probelor (1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a cãror dovedire probele au fost încuviinţate, judecãtorul le apreciazã în mod liber, potrivit convingerii sale, în afarã de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.
§ 2. Dovada cu înscrisuri
I. Dispoziţii generale
ART. 259 Noţiunea Înscrisul este orice scriere sau altã consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare. ART. 260 Înscrisurile pe suport informatic Înscrisul pe suport informatic este admis ca probã în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacã îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege. ART. 261 Înscrisurile în formã electronicã Înscrisurile fãcute în formã electronicã sunt supuse dispoziţiilor legii speciale. ART. 262 Rolul semnãturii (1) Semnãtura unui înscris face deplinã credinţã, pânã la proba contrarã, despre existenţa consimţãmântului pãrţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacã semnãtura aparţine unui funcţionar public, ea conferã autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnãtura este electronicã, aceasta nu este valabilã decât dacã este reprodusã în condiţiile prevãzute de lege.
II. Înscrisul autentic
ART. 263 Noţiunea (1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, dupã caz, primit şi autentificat de o autoritate publicã, de notarul public sau de cãtre o altã persoanã învestitã de stat cu autoritate publicã, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referã la stabilirea identitãţii pãrţilor, exprimarea consimţãmântului acestora cu privire la conţinut, semnãtura acestora şi data înscrisului. (2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de cãtre o autoritate publicã şi cãruia legea îi conferã acest caracter. ART. 264 Puterea doveditoare (1) Înscrisul autentic face deplinã dovadã, faţã de orice persoanã, pânã la declararea sa ca fals, cu privire la constatãrile fãcute personal de cãtre cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. (2) Declaraţiile pãrţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadã, pânã la proba contrarã, atât între pãrţi, cât şi faţã de oricare alte persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul menţiunilor din înscris care sunt în directã legãturã cu raportul juridic al pãrţilor, fãrã a constitui obiectul principal al actului. Celelalte menţiuni constituie, între pãrţi, un început de dovadã scrisã. ART. 265 Nulitatea şi conversiunea înscrisului autentic (1) Înscrisul autentic întocmit fãrã respectarea formelor prevãzute pentru încheierea sa valabilã ori de o persoanã incompatibilã, necompetentã sau cu depãşirea competenţei este lovit de nulitate absolutã, dacã legea nu dispune altfel. (2) Înscrisul prevãzut la alin. (1) face însã deplinã dovadã ca înscris sub semnãturã privatã, dacã este semnat de pãrţi, iar dacã nu este semnat, constituie, între acestea, doar un început de dovadã scrisã.
III. Înscrisul sub semnãturã privatã
ART. 266 Noţiunea Înscrisul sub semnãturã privatã este acela care poartã semnãtura pãrţilor, indiferent de suportul sãu material. El nu este supus niciunei alte formalitãţi, în afara excepţiilor anume prevãzute de lege. ART. 267 Puterea doveditoare (1) Înscrisul sub semnãturã privatã, recunoscut de cel cãruia îi este opus sau, dupã caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadã între pãrţi pânã la proba contrarã. (2) Menţiunile din înscris care sunt în directã legãturã cu raportul juridic al pãrţilor fac, de asemenea, dovadã pânã la proba contrarã, iar celelalte menţiuni, strãine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadã scrisã. ART. 268 Pluralitatea de exemplare (1) Înscrisul sub semnãturã privatã, care constatã un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacã a fost fãcut în atâtea exemplare originale câte pãrţi cu interese contrare sunt. (2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelaşi interes. (3) Fiecare exemplar original trebuie sã facã menţiune despre numãrul originalelor ce au fost fãcute. Lipsa acestei menţiuni nu poate fi opusã însã de cel care a executat, în ceea ce îl priveşte, obligaţia constatatã în acel înscris. (4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerutã când pãrţile, de comun acord, au depus singurul original la un terţ ales de ele. ART. 269 Formalitatea "bun şi aprobat" (1) Înscrisul sub semnãturã privatã, prin care o singurã parte se obligã cãtre o alta sã îi plãteascã o sumã de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sã fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afarã de semnãturã, sã fie scris cu mâna sa "bun şi aprobat pentru...", cu arãtarea în litere a sumei sau a cantitãţii datorate. (2) Când suma arãtatã în cuprinsul înscrisului este diferitã de cea arãtatã în formula "bun şi aprobat", se prezumã cã obligaţia nu existã decât pentru suma cea mai micã, chiar dacã înscrisul şi formula "bun şi aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afarã numai dacã se dovedeşte în care parte este greşealã sau dacã prin lege se prevede altfel. ART. 270 Excepţiile (1) Dispoziţiile art. 268 şi 269 nu se aplicã în raporturile dintre întreprinzãtori sau alţi profesionişti. (2) În cazurile prevãzute la alin. (1), data înscrisului sub semnãturã privatã poate fi doveditã, chiar şi faţã de terţi, cu orice mijloc de probã, în mãsura în care legea specialã nu cere forma scrisã pentru dovedirea convenţiei înseşi. ART. 271 Sancţionarea nerespectãrii formalitãţilor speciale Înscrisurile sub semnãturã privatã pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevãzute la art. 268 şi 269 vor putea fi socotite ca început de dovadã scrisã. ART. 272 Data certã a înscrisului sub semnãturã privatã (1) Data înscrisurilor sub semnãturã privatã este opozabilã altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certã, prin una dintre modalitãţile prevãzute de lege, respectiv: 1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi datã certã de cãtre notarul public, executorul judecãtoresc sau alt funcţionar competent în aceastã privinţã; 2. din ziua când au fost înfãţişate la o autoritate sau instituţie publicã, fãcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri; 3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; 4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizicã de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, dupã caz; 5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art. 263, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar; 6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi naturã care dovedeşte în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului. (2) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, instanţa, ţinând seama de împrejurãri, poate sã înlãture aplicarea, în tot sau în parte, a dispoziţiilor alin. (1) în privinţa chitanţelor liberatorii. ART. 273 Registrele şi hârtiile domestice Registrele şi hârtiile domestice nu fac dovadã pentru cel care le-a scris. Ele fac dovadã împotriva lui: 1. în toate cazurile în care atestã neîndoielnic o platã primitã; 2. când cuprind menţiunea expresã cã însemnarea a fost fãcutã în folosul celui arãtat drept creditor, pentru a ţine loc de titlu. ART. 274 Registrele întreprinzãtorilor şi ale altor profesionişti (1) Registrele întreprinzãtorilor şi ale altor profesionişti, întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplinã dovadã în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesionalã. (2) Registrele prevãzute la alin. (1), chiar neţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, fac dovadã contra celor care le-au ţinut. Cu toate acestea, partea care se prevaleazã de ele nu poate scinda conţinutul lor. (3) În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacã se poate atribui conţinutului registrelor unui întreprinzãtor sau altui profesionist o altã putere doveditoare, dacã trebuie sã se renunţe la aceastã probã în cazul în care registrele pãrţilor nu concordã sau dacã trebuie sã atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre pãrţi. ART. 275 Menţiunile fãcute de creditor Orice menţiune fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rãmas neîntrerupt în posesia sa face dovada, cu toate cã nu este nici semnatã, nici datatã de el, când tinde a stabili liberaţiunea debitorului. Aceeaşi putere doveditoare o are menţiunea fãcutã de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al unei chitanţe, dacã duplicatul sau chitanţa este în mâinile debitorului.
IV. Înscrisurile pe suport informatic
ART. 276 Noţiunea (1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacã este inteligibil şi prezintã garanţii suficient de serioase pentru a face deplinã credinţã în privinţa conţinutului acestuia şi a identitãţii persoanei de la care acesta emanã. (2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanţa trebuie sã ţinã seama de circumstanţele în care datele au fost înscrise şi documentul care le-a reprodus. ART. 277 Prezumţia de validitate a înscrierii Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumatã a prezenta garanţii suficient de serioase pentru a face deplinã credinţã în cazul în care ea este fãcutã în mod sistematic şi fãrã lacune şi când datele înscrise sunt protejate contra alterãrilor şi contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asiguratã. O astfel de prezumţie existã şi în favoarea terţilor din simplul fapt cã înscrierea este efectuatã de cãtre un profesionist. ART. 278 Puterea doveditoare (1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplinã dovadã între pãrţi, pânã la proba contrarã. (2) Dacã suportul sau tehnologia utilizatã pentru redactare nu garanteazã integritatea documentului, acesta poate servi, dupã circumstanţe, ca mijloc material de probã sau ca început de dovadã scrisã.
V. Duplicatele şi copiile de pe înscrisurile autentice sau sub semnãturã privatã
ART. 279 Regimul duplicatelor Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în condiţiile prevãzute de lege, înlocuiesc originalul şi au aceeaşi putere doveditoare ca şi acesta. ART. 280 Regimul copiilor (1) Copia, chiar legalizatã, de pe orice înscris autentic sau sub semnãturã privatã nu poate face dovadã decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original. (2) Pãrţile pot sã cearã confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmã putând fi întotdeauna ordonatã de instanţã, în condiţiile prevãzute la art. 286 alin. (2). (3) Dacã este imposibil sã fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub semnãturã privatã, copia legalizatã de pe acestea constituie un început de dovadã scrisã. (4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. (5) Extrasele sau copiile parţiale fac dovada ca şi copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însã numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil sã fie prezentat, instanţa are dreptul sã aprecieze, în limitele prevãzute la alin. (3) şi (4), în ce mãsurã partea din original, reprodusã în extras, poate fi socotitã ca având putere doveditoare, independent de pãrţile din original care nu au fost reproduse. ART. 281 Copiile fãcute pe microfilme sau pe suporturi informatice Datele din înscrisurile autentice sau sub semnãturã privatã redate pe microfilme şi alte suporturi accesibile de prelucrare electronicã a datelor, fãcute cu respectarea dispoziţiilor legale, au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile în baza cãrora au fost redate.
VI. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare
ART. 282 Puterea doveditoare Înscrisul de recunoaştere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovadã împotriva debitorului, moştenitorilor sau succesorilor sãi în drepturi, dacã aceştia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, cã recunoaşterea este eronatã sau inexactã.
VII. Regimul altor înscrisuri
ART. 283 Alte categorii de înscrisuri (1) Contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând condiţii generale tip, dupã caz, sunt considerate înscrisuri sub semnãturã privatã, dacã legea nu prevede altfel. (2) Dacã legea nu dispune altfel, biletele, tichetele şi alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporeazã dreptul la anumite prestaţii, au forţa probantã a înscrisurilor sub semnãturã privatã, chiar dacã nu sunt semnate. (3) Telexul, precum şi telegrama ale cãror originale, depuse la oficiul poştal, au fost semnate de expeditor, fac aceeaşi dovadã ca şi înscrisul sub semnãturã privatã. ART. 284 Anexele Planurile, schiţele, hârtiile, fotografiile şi orice alte documente anexate au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile la care sunt alãturate, dacã au legãturã directã cu înscrisul şi poartã semnãtura, dupã caz, a pãrţii sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul. ART. 285 Modificãrile înscrisului Ştersãturile, radierile, corecturile şi orice alte modificãri, menţiuni sau adãugiri, fãcute într-un înscris, nu vor fi luate în considerare decât dacã au fost constatate sub semnãturã de cel competent sã îl întocmeascã sau de partea de la care emanã înscrisul, dupã caz.
VIII. Administrarea probei cu înscrisuri
ART. 286 Depunerea înscrisurilor (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sã depunã înscrisurile de care înţelege sã se foloseascã, în copie certificatã pentru conformitate. (2) Dacã înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligatã sã aibã asupra sa originalul şi, la cerere, sã îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris. (3) Dacã partea adversã nu poate sã îşi dea seama de exactitatea copiei faţã cu originalul înfãţişat în şedinţã, judecãtorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea sã depunã originalul în pãstrarea grefei. (4) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât dupã ce se vor lãsa copii legalizate de grefierul instanţei unde au fost depuse. (5) Înscrisurile întocmite în altã limbã decât cea folositã în faţa instanţei trebuie însoţite de traduceri legalizate. (6) Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de pãrţi. ART. 287 Obligaţia pãrţii adverse de a prezenta înscrisul (1) Când partea învedereazã cã partea adversã deţine un înscris probatoriu, referitor la proces, instanţa poate ordona înfãţişarea lui. (2) Cererea de înfãţişare va fi admisã, dacã înscrisul este comun pãrţilor din proces, dacã însãşi partea adversã s-a referit în proces la acest înscris sau dacã, dupã lege, ea este obligatã sã înfãţişeze înscrisul. ART. 288 Cazurile de respingere a cererii de prezentare a înscrisului (1) Judecãtorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când: 1. conţinutul înscrisului se referã la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viaţa privatã a unei persoane; 2. depunerea înscrisului ar încãlca îndatorirea legalã de pãstrare a secretului; 3. depunerea înscrisului ar atrage urmãrirea penalã a pãrţii, a soţului sau a unei rude ori afin pânã la gradul al treilea inclusiv. (2) Dacã legea nu dispune altfel, incidenţa vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificatã de judecãtor, prin cercetarea conţinutului înscrisului. În încheierea de şedinţã se va face o menţiune corespunzãtoare. ART. 289 Refuzul de a prezenta înscrisul Dacã partea refuzã sã rãspundã la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacã reiese din dovezile administrate cã a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacã, dupã ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu se conformeazã ordinului dat de instanţã de a-l înfãţişa, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile fãcute cu privire la conţinutul acelui înscris de partea care a cerut înfãţişarea. ART. 290 Cercetarea înscrisului prin judecãtorul delegat (1) Când un înscris, necesar dezlegãrii procesului, se gãseşte la una dintre pãrţi şi nu poate fi prezentat fiindcã aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecãtor în prezenţa cãruia pãrţile vor cerceta înscrisurile la locul unde se gãsesc. (2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instanţa, ţinând seama de împrejurãri, poate sã cearã doar prezentarea unor extrase sau copii de pe înscrisurile solicitate, certificate de persoana care le deţine. În asemenea cazuri, dacã este necesar, instanţa poate dispune verificarea conformitãţii extrasului sau copiei cu originalul. ART. 291 Obligaţia terţului de a prezenta înscrisul (1) Când se aratã cã un înscris necesar soluţionãrii procesului se aflã în posesia unui terţ, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere sã aducã înscrisul în instanţã. (2) Când deţinãtorul înscrisului este o persoanã juridicã, reprezentanţii ei vor putea fi citaţi ca martori. (3) Terţul poate refuza înfãţişarea înscrisului în cazurile prevãzute la art. 288. ART. 292 Obligaţia autoritãţii sau instituţiei publice de a prezenta înscrisul (1) Dacã înscrisul se gãseşte în pãstrarea unei autoritãţi sau instituţii publice, instanţa va lua mãsuri, la cererea uneia dintre pãrţi sau din oficiu, pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducãtorului autoritãţii sau instituţiei publice deţinãtoare mãsurile ce se pot dispune în caz de neconformare. (2) Autoritatea sau instituţia publicã deţinãtoare este în drept sã refuze trimiterea înscrisului când acesta se referã la apãrarea naţionalã, siguranţa publicã sau relaţiile diplomatice. Extrase parţiale vor putea fi trimise dacã niciunul dintre aceste motive nu se opune. ART. 293 Înscrisurile care nu pot fi trimise instanţei (1) Instanţa nu va putea cere trimiterea în original a cãrţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autoritãţilor sau instituţiilor publice, a testamentelor depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi, precum şi a altor înscrisuri originale ce se gãsesc în arhivele acestora. Se vor putea însã cere copii certificate ale acestora. (2) Cercetarea acestor înscrisuri, dacã este necesarã, se va face, cu citarea pãrţilor, de un judecãtor delegat sau, dacã înscrisul se gãseşte în altã localitate, prin comisie rogatorie, de cãtre instanţa respectivã. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), când procedura verificãrilor înscrisurilor o impune, instanţa va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi, pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacã expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei. ART. 294 Prezentarea registrelor întreprinzãtorilor (1) La cererea uneia dintre pãrţi sau chiar din oficiu, instanţa va putea ordona înfãţişarea registrelor întreprinzãtorilor şi ale altor profesionişti sau comunicarea lor. (2) Când înscrisurile sau registrele prevãzute la alin. (1) ce urmeazã a fi cercetate se aflã în altã circumscripţie judecãtoreascã, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.
IX. Verificarea înscrisurilor
ART. 295 Recunoaşterea sau contestarea înscrisului sub semnãturã privatã (1) Acela cãruia i se opune un înscris sub semnãturã privatã este dator fie sã recunoascã, fie sã conteste scrierea ori semnãtura. Contestarea scrierii sau semnãturii poate fi fãcutã, la primul termen dupã depunerea înscrisului, sub sancţiunea decãderii. (2) Moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara cã nu cunosc scrisul sau semnãtura autorului lor. ART. 296 Obligaţia de verificare a înscrisului (1) Când una dintre persoanele menţionate la art. 295 contestã scrierea sau semnãtura ori declarã cã nu le cunoaşte, instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin: 1. compararea scrierii şi semnãturii de pe înscris cu scrierea şi semnãtura din alte înscrisuri necontestate; 2. expertizã; 3. orice alte mijloace de probã admise de lege. (2) În acest scop, preşedintele completului de judecatã va obliga partea cãreia i se atribuie scrierea sau semnãtura sã scrie şi sã semneze sub dictarea sa pãrţi din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaştere a scrierii sau semnãturii. ART. 297 Procedura de verificare (1) Judecãtorul, dupã compararea înscrisului cu scrierea sau semnãtura fãcutã în faţa sa ori, dacã este cazul, şi cu alte înscrisuri, se poate lãmuri asupra înscrisului. (2) Dacã însã, din compararea scrierilor, judecãtorul nu este lãmurit, va ordona ca verificarea sã se facã prin expertizã, obligând pãrţile sau alte persoane sã depunã de îndatã înscrisuri de comparaţie. (3) Se primesc ca înscrisuri de comparaţie: 1. înscrisurile autentice; 2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de pãrţi; 3. partea din înscris care nu este contestatã; 4. scrisul sau semnãtura fãcut/fãcutã înaintea instanţei. (4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi pãrţi. (5) Pãrţile iau cunoştinţã de înscrisuri în şedinţã. ART. 298 Denunţarea înscrisului ca fals (1) Dacã cel mai târziu la primul termen dupã prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre pãrţi declarã cã acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnãturii, ea este obligatã sã arate motivele pe care se sprijinã. (2) Dacã partea care foloseşte înscrisul nu este prezentã, instanţa va ordona ca aceasta sã se prezinte personal pentru a lua cunoştinţã de denunţarea înscrisului ca fals, sã depunã originalul şi sã dea explicaţiile necesare. (3) Judecãtorul poate ordona prezentarea pãrţilor chiar şi înainte de primul termen de judecatã, dacã partea declarã, prin întâmpinare, cã scrierea sau semnãtura sa este falsificatã. (4) În cazuri temeinic justificate, pãrţile pot fi reprezentate prin mandatari cu procurã specialã. ART. 299 Verificarea stãrii înscrisului denunţat ca fals (1) Judecãtorul va constata de îndatã, prin proces-verbal, starea materialã a înscrisului denunţat ca fals, dacã existã pe el ştersãturi, adãugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, şi îl va încredinţa grefei, dupã ce va fi contrasemnat de grefier şi de pãrţi. (2) Dacã pãrţile nu vor sau nu pot sã semneze, se va face menţiune despre toate acestea în procesul-verbal. ART. 300 Ascultarea pãrţilor (1) La acelaşi termen în care înscrisul a fost denunţat ca fals sau, în cazul prevãzut la art. 298 alin. (2), la termenul urmãtor, judecãtorul întreabã partea care a produs înscrisul, dacã înţelege sã se foloseascã de el. (2) Dacã partea care a folosit înscrisul lipseşte, refuzã sã rãspundã sau declarã cã nu se mai serveşte de înscris, acesta va fi înlãturat, în tot sau în parte, dupã caz. (3) Dacã partea care a denunţat înscrisul ca fals lipseşte, refuzã sã rãspundã sau îşi retrage declaraţia de denunţare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut. ART. 301 Suspendarea procesului şi sesizarea parchetului Dacã partea care a prezentat înscrisul stãruie sã se foloseascã de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasã, instanţa, dacã este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndatã înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreunã cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop. ART. 302 Cercetarea falsului de cãtre instanţa civilã În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de cãtre instanţa civilã, prin orice mijloace de probã.
§ 3. Proba cu martori
I. Admisibilitatea probei cu martori
ART. 303 Admisibilitatea probei (1) Proba cu martori este admisibilã în toate cazurile în care legea nu dispune altfel. (2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacã valoarea obiectului sãu este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui întreprinzãtor sau altui profesionist, a oricãrui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacã a fost fãcut de acesta în exerciţiul activitãţii sale profesionale, în afarã de cazul în care legea specialã cere probã scrisã. (3) În cazul în care legea cere forma scrisã pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori. (4) De asemenea, este inadmisibilã proba cu martori dacã pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisã, în afarã de cazurile în care: 1. partea s-a aflat în imposibilitate materialã sau moralã de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic; 2. existã un început de dovadã scrisã, potrivit prevederilor art. 304; 3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţã majorã; 4. pãrţile convin, fie şi tacit, sã foloseascã aceastã probã, însã numai privitor la drepturile de care ele pot sã dispunã; 5. actul juridic este atacat pentru fraudã, eroare, dol, violenţã ori cauzã ilicitã, dupã caz; 6. se cere lãmurirea clauzelor actului juridic. (5) Proba cu martori nu se admite niciodatã împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde cã s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacã legea nu cere forma scrisã pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevãzute la alin. (4). ART. 304 Începutul de dovadã scrisã (1) Se socoteşte început de dovadã scrisã orice scriere, chiar nesemnatã şi nedatatã, care provine de la o persoanã cãreia acea scriere i se opune ori de la cel al cãrui succesor în drepturi este acea persoanã, dacã scrierea face credibil faptul pretins. (2) Constituie început de dovadã scrisã şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana cãreia acesta i se opune, dacã a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestã cã declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor fãcute de acea persoanã. (3) Începutul de dovadã scrisã poate face dovada între pãrţi numai dacã este completat prin alte mijloace de probã, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.
II. Administrarea probei cu martori
ART. 305 Ascultarea şi înlocuirea martorilor (1) Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora. (2) Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, caz în care lista se va depune sub sancţiunea decãderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare. (3) Fiecare parte va putea sã se împotriveascã la ascultarea unui martor care nu este înscris în listã sau nu este identificat în mod lãmurit. (4) Decãderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute la art. 256 se acoperã dacã aceştia se înfãţişeazã la termenul fixat pentru ascultarea lor. ART. 306 Ascultarea martorilor necitaţi (1) Martorii pot fi ascultaţi chiar la termenul la care proba a fost încuviinţatã. (2) La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviinţaţi chiar fãrã a fi citaţi. (3) Dacã partea se obligã sã prezinte martorul la termenul de judecatã, fãrã a fi citat, însã din motive imputabile aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului pentru un nou termen. Dispoziţiile art. 307 sunt aplicabile. ART. 307 Refuzul martorului de a se prezenta (1) Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere. (2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen. (3) Dacã, dupã emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gãsit sau nu se înfãţişeazã, instanţa va putea proceda la judecatã. ART. 308 Imposibilitatea de prezentare Martorul care, din cauzã de boalã sau altã împiedicare gravã, nu poate veni în instanţã va putea fi ascultat la locul unde se aflã, cu citarea pãrţilor. ART. 309 Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori (1) Nu pot fi martori: 1. rudele şi afinii pânã la gradul al treilea inclusiv; 2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; 3. cei aflaţi în duşmãnie sau în legãturi de interese cu vreuna dintre pãrţi; 4. persoanele puse sub interdicţie judecãtoreascã; 5. cei condamnaţi pentru mãrturie mincinoasã. (2) Pãrţile pot conveni, expres sau tacit, sã fie ascultate ca martori şi persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 1-3. ART. 310 Ascultarea rudelor şi afinilor În procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii prevãzuţi la art. 309, în afarã de descendenţi. ART. 311 Persoanele scutite de a depune mãrturie (1) Sunt scutiţi de a fi martori: 1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecãtoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cãrora legea le impune sã pãstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţã în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi dupã încetarea activitãţii lor; 2. judecãtorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi dupã încetarea funcţiei lor, asupra împrejurãrilor secrete de care au avut cunoştinţã în aceastã calitate; 3. cei care prin rãspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arãtate la art. 309 alin. (1) pct. 1 şi 2 la o pedeapsã penalã sau la dispreţul public. (2) Persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 1, cu excepţia slujitorilor cultelor, vor putea totuşi depune mãrturie, dacã au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesatã la pãstrarea secretului, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel. (3) Vor putea, de asemenea, depune mãrturie şi persoanele prevãzute la alin. (1) pct. 2, dacã autoritatea sau instituţia pe lângã care funcţioneazã ori au funcţionat, dupã caz, le dã încuviinţarea. ART. 312 Identificarea martorului (1) Preşedintele, înainte de a lua declaraţia, va cere martorului sã arate: a) numele, prenumele, profesia, domiciliul şi vârsta; b) dacã este rudã sau afin cu una dintre pãrţi şi în ce grad; c) dacã se aflã în serviciul uneia dintre pãrţi. (2) Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurãmântului. ART. 313 Depunerea jurãmântului (1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmãtorul jurãmânt: "Jur cã voi spune adevãrul şi cã nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa sã-mi ajute Dumnezeu!". (2) În timpul depunerii jurãmântului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie. (3) Referirea la divinitate din formula jurãmântului se schimbã potrivit credinţei religioase a martorului. (4) Martorului de altã religie decât cea creştinã nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2). (5) Martorul fãrã confesiune va depune urmãtorul jurãmânt: "Jur pe onoare şi conştiinţã cã voi spune adevãrul şi cã nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu." (6) Martorii care din motive de conştiinţã sau confesiune nu depun jurãmântul vor rosti în faţa instanţei urmãtoarea formulã: "Mã oblig cã voi spune adevãrul şi cã nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu." (7) Persoanele mute şi surdo-mute ştiutoare de carte vor depune jurãmântul transcriind formula acestuia şi semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurãmântul, iar cele care nu ştiu sã scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret. (8) Situaţiile la care se referã alin. (3)-(7) se reţin de cãtre instanţã pe baza afirmaţiilor fãcute de martor. (9) Dupã depunerea jurãmântului, preşedintele va pune în vedere martorului cã, dacã nu va spune adevãrul, sãvârşeşte infracţiunea de mãrturie mincinoasã. (10) Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisã. ART. 314 Scutirea de jurãmânt Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernãmânt în momentul audierii, fãrã a fi puşi sub interdicţie, pot fi ascultaţi, fãrã jurãmânt, însã instanţa le va atrage atenţia sã spunã adevãrul şi va ţine seama, la aprecierea depoziţiei lor, de situaţia lor specialã. ART. 315 Ascultarea martorului (1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultaţi încã neputând fi de faţã. (2) Ordinea ascultãrii martorilor va fi fixatã de preşedinte, ţinând seama şi de cererea pãrţilor. (3) Martorul va rãspunde mai întâi la întrebãrile puse de preşedinte, iar apoi şi la întrebãrile puse, cu încuviinţarea acestuia, de cãtre partea care l-a propus, precum şi de cãtre partea adversã. (4) Dupã ascultare, martorul rãmâne în sala de şedinţã pânã la sfârşitul cercetãrii, afarã numai dacã instanţa hotãrãşte altfel. (5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lãsat sã îşi facã liber depoziţia, fãrã sã aibã voie sã citeascã un rãspuns scris de mai înainte; el se poate servi însã de însemnãri, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri. ART. 316 Reascultarea şi confruntarea martorilor (1) Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacã instanţa gãseşte de cuviinţã. (2) Martorii ale cãror declaraţii nu se potrivesc pot fi confruntaţi. (3) Dacã instanţa gãseşte cã întrebarea pusã de parte nu poate sã ducã la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a cãrui dovedire e opritã de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea pãrţii, va trece în încheierea de şedinţã atât întrebarea formulatã, cât şi motivul pentru care nu a fost încuviinţatã. ART. 317 Consemnarea declaraţiei martorului (1) Mãrturia se va scrie de grefier, dupã dictarea preşedintelui sau a judecãtorului delegat, şi va fi semnatã pe fiecare paginã şi la sfârşitul ei de judecãtor, grefier şi martor, dupã ce acesta a luat cunoştinţã de cuprins. Dacã martorul refuzã sau nu poate sã semneze, se va face menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţã. (2) Orice adãugiri, ştersãturi sau schimbãri în cuprinsul mãrturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecãtor, de grefier şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare. (3) Locurile nescrise din declaraţie trebuie barate cu linii, astfel încât sã nu se poatã face adãugiri. (4) Dispoziţiile art. 226 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 318 Aprecierea probei cu martori În aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurãrile în care au luat cunoştinţã de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective. ART. 319 Bãnuiala de mãrturie mincinoasã Dacã, din cercetare, reies bãnuieli de mãrturie mincinoasã sau de mituire a martorului, instanţa va încheia un proces-verbal şi îl va trimite pe martor în faţa autoritãţilor penale. ART. 320 Drepturile bãneşti ale martorului (1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masã dacã este din altã localitate, precum şi dreptul la despãgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacã şi-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncã, prilejuitã de chemarea sa în vederea ascultãrii ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercitã, precum şi cu timpul efectiv pierdut. (2) Drepturile bãneşti se asigurã de partea care a propus martorul şi se stabilesc, la cerere, de cãtre instanţã, prin încheiere executorie.
§ 4. Prezumţiile
ART. 321 Noţiunea Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecãtorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. ART. 322 Prezumţiile legale (1) Prezumţia legalã scuteşte de dovadã pe acela în folosul cãruia este stabilitã în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea cãreia îi profitã prezumţia trebuie sã dovedeascã faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiazã aceasta. (2) Prezumţia legalã poate fi înlãturatã prin proba contrarã, dacã legea nu dispune altfel. ART. 323 Prezumţiile judiciare În cazul prezumţiilor lãsate la luminile şi înţelepciunea judecãtorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacã au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însã, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.
§ 5. Expertiza
ART. 324 Încuviinţarea expertizei (1) Când, pentru lãmurirea unor împrejurãri de fapt, instanţa considerã necesar sã cunoascã pãrerea unor specialişti, va numi, la cererea pãrţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertizã la instanţã sã aibã loc conform dispoziţiilor art. 330. (2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3) În domeniile strict specializate, în care nu existã experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricãreia dintre pãrţi, judecãtorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitãţi ori specialişti din domeniul respectiv. (4) Dispoziţiile referitoare la expertizã, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendã judiciarã şi obligarea la plata de despãgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzãtor în cazurile prevãzute la alin. (2) şi (3). (5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevãzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de pãrţi şi încuviinţaţi de instanţã, având calitatea de consilieri ai pãrţilor, dacã prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot sã dea relaţii, sã formuleze întrebãri şi observaţii şi, dacã este cazul, sã întocmeascã un raport separat cu privire la obiectivele expertizei. ART. 325 Numirea expertului (1) Dacã pãrţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de cãtre instanţã, prin tragere la sorţi, de pe lista întocmitã şi comunicatã de cãtre biroul local de expertizã, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa sa şi autorizate, potrivit legii, sã efectueze expertize judiciare. (2) Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cãrora acesta urmeazã sã se pronunţe, termenul în care trebuie sã efectueze expertiza şi onorariul provizoriu al expertului. (3) Dovada plãţii onorariului se depune la grefa instanţei de partea care a fost obligatã prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire. Acesta poate fi majorat, în condiţiile prevãzute la art. 333 alin. (2). ART. 326 Recuzarea expertului (1) Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecãtorii. (2) Recuzarea trebuie sã fie cerutã în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacã motivul ei existã la aceastã datã; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare. (3) Recuzãrile se judecã cu citarea pãrţilor şi a expertului. ART. 327 Înştiinţarea şi înlocuirea expertului (1) Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivã aplicabile experţilor. (2) Dacã expertul nu se înfãţişeazã, instanţa poate dispune înlocuirea lui. ART. 328 Ascultarea expertului Dacã experţii pot sã îşi exprime de îndatã opinia, aceştia vor fi ascultaţi chiar în şedinţã, iar pãrerea lor se va consemna într-un proces-verbal, dispoziţiile art. 317 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 329 Citarea pãrţilor (1) Dacã pentru expertizã este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile pãrţilor, ea nu poate fi fãcutã decât dupã citarea pãrţilor prin scrisoare recomandatã cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulitãţii, trebuie comunicatã pãrţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrãrii. Confirmarea de primire va fi alãturatã raportului de expertizã. (2) Pãrţile sunt obligate sã dea expertului orice lãmuriri în legãturã cu obiectul lucrãrii. ART. 330 Raportul de expertizã (1) Constatãrile şi concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat cãruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecatã. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertizã poate fi micşorat. (2) Când sunt mai mulţi experţi cu pãreri deosebite lucrarea trebuie sã cuprindã pãrerea motivatã a fiecãruia. (3) În cazurile anume prevãzute de lege, depunerea raportului se va face numai dupã obţinerea avizelor tehnice necesare ce se elibereazã numai de organismele de specialitate competente. ART. 331 Lãmurirea sau completarea raportului Dacã este nevoie de lãmurirea sau completarea raportului de expertizã ori dacã existã o contradicţie între pãrerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea pãrţilor, poate solicita experţilor, la primul termen dupã depunerea raportului, sã îl lãmureascã sau sã îl completeze. ART. 332 Efectuarea unei noi expertize (1) Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de cãtre alt expert. (2) O nouã expertizã va trebui cerutã motivat, sub sancţiunea decãderii, la primul termen dupã depunerea raportului, iar dacã s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat urmãtor depunerii rãspunsului la obiecţiuni ori, dupã caz, a raportului suplimentar. ART. 333 Drepturile bãneşti ale expertului (1) Fapta experţilor de a cere sau de a primi o sumã mai mare decât onorariul fixat de instanţã se pedepseşte potrivit legii penale. (2) La cererea motivatã a experţilor, ţinându-se seama de lucrarea efectuatã, instanţa va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrţilor, însã numai dupã depunerea raportului, a rãspunsului la eventualele obiecţiuni sau a raportului suplimentar, dupã caz. (3) Expertul are aceleaşi drepturi ca şi martorul în ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cazare şi masã. ART. 334 Comisia rogatorie Dacã expertiza se face la o altã instanţã, prin comisie rogatorie, numirea experţilor şi stabilirea sumelor cuvenite vor fi lãsate în sarcina acestei din urmã instanţe.
§ 6. Mijloacele materiale de probã
ART. 335 Lucrurile ca mijloace de probã (1) Sunt mijloace materiale de probã lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le pãstreazã servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. (2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probã şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacã nu au fost obţinute prin încãlcarea legii ori a bunelor moravuri. ART. 336 Pãstrarea (1) Mijloacele materiale de probã puse la dispoziţia instanţei vor fi pãstrate pânã la soluţionarea definitivã a procesului. (2) Dacã aducerea la instanţã a mijloacelor materiale de probã prezintã greutãţi datoritã numãrului, volumului sau altor însuşiri ale lor ori locului unde se aflã, acestea vor fi lãsate în custodia deţinãtorului sau a altei persoane. ART. 337 Verificarea (1) Mijloacele materiale de probã, aflate în pãstrarea instanţei, se aduc în şedinţa de judecatã. (2) Dacã mijloacele materiale de probã nu se aflã în pãstrarea instanţei, aceasta poate ordona, dupã caz, fie aducerea lor, fie verificarea la faţa locului, dispoziţiile art. 287-294 fiind aplicabile în mod corespunzãtor. (3) În încheierea sau în procesul-verbal, dupã caz, conţinând constatãrile instanţei, se va face menţiune şi despre starea şi semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probã verificate. ART. 338 Restituirea. Trecerea în proprietatea unitãţii administrativ-teritoriale În cazul în care instanţa a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de probã şi cei în drept a le primi nu le ridicã în termen de 6 luni de la data când au fost încunoştinţaţi în acest scop, instanţa, în camera de consiliu, citând pãrţile interesate şi organul financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca abandonate şi trecute în proprietatea privatã a unitãţii administrativ-teritoriale unde îşi are sediul instanţa. Încheierea poate fi atacatã numai cu apel la instanţa ierarhic superioarã.
§ 7. Cercetarea la faţa locului
ART. 339 Încuviinţarea cercetãrii la faţa locului (1) Cercetarea la faţa locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanţa apreciazã cã ea este necesarã pentru lãmurirea procesului. (2) Încheierea prin care se admite cercetarea va determina împrejurãrile de fapt ce urmeazã sã fie lãmurite la faţa locului. ART. 340 Efectuarea cercetãrii la faţa locului (1) Cercetarea la faţa locului se face, cu citarea pãrţilor, de cãtre judecãtorul delegat sau de cãtre întregul complet de judecatã. Prezenţa procurorului este obligatorie când participarea acestuia la judecatã este cerutã de lege. (2) Instanţa poate, de asemenea, încuviinţa ca ascultarea martorilor, experţilor şi pãrţilor sã se facã la faţa locului. ART. 341 Consemnarea rezultatului cercetãrii (1) Despre cele constatate şi mãsurile luate la faţa locului, instanţa va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna şi susţinerile ori obiecţiunile pãrţilor, care va fi semnat de cãtre cei prezenţi. (2) Desenele, planurile, schiţele sau fotografiile fãcute la faţa locului vor fi alãturate procesului-verbal şi vor fi semnate de cãtre judecãtor şi de pãrţile prezente la cercetare.
§ 8. Mãrturisirea
I. Admisibilitatea probei
ART. 342 Noţiunea şi felurile (1) Constituie mãrturisire recunoaşterea de cãtre una dintre pãrţi, din proprie iniţiativã sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversã îşi întemeiazã pretenţia sau, dupã caz, apãrarea. (2) Mãrturisirea este judiciarã sau extrajudiciarã. ART. 343 Mãrturisirea judiciarã (1) Mãrturisirea judiciarã face deplinã dovadã împotriva aceluia care a fãcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procurã specialã. (2) Mãrturisirea judiciarã nu poate fi divizatã împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte şi care nu au legãturã între ele. (3) De asemenea, mãrturisirea judiciarã nu poate fi nici revocatã, afarã numai dacã se face dovada cã a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile. (4) Mãrturisirea judiciarã nu produce efecte dacã a fost fãcutã de o persoanã lipsitã de discernãmânt sau dacã duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoaşterea nu poate dispune. ART. 344 Mãrturisirea extrajudiciarã (1) Mãrturisirea fãcutã în afara procesului este un fapt supus aprecierii judecãtorului, potrivit regulilor generale de probaţiune. (2) Mãrturisirea extrajudiciarã verbalã nu poate fi invocatã în cazurile în care proba cu martori nu este admisã.
II. Interogatoriul
ART. 345 Încuviinţarea interogatoriului Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricãreia dintre pãrţi, cu privire la fapte personale, care sunt de naturã sã ducã la soluţionarea procesului. ART. 346 Luarea interogatoriului persoanelor fizice (1) Cel chemat în persoanã va fi întrebat de cãtre preşedinte asupra fiecãrui fapt în parte. (2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecãtori, procurorul, când participã la judecatã, precum şi partea adversã pot pune direct întrebãri celui chemat la interogatoriu. (3) Partea va rãspunde fãrã sã poatã citi un proiect de rãspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însã de însemnãri, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri. (4) Dacã partea declarã cã pentru a rãspunde trebuie sã cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu. (5) Când ambele pãrţi sunt de faţã la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate. ART. 347 Luarea interogatoriului reprezentantului legal Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cel care asistã persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsã poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legãturã cu actele încheiate şi faptele sãvârşite în aceastã calitate. ART. 348 Consemnarea rãspunsurilor la interogatoriu (1) Rãspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebãrile. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare paginã de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a rãspuns dupã ce a luat cunoştinţã de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adãugirile, ştersãturile sau schimbãrile aduse, sub sancţiunea de a nu fi ţinute în seamã. (2) Dacã partea interogatã sau cealaltã parte nu voieşte ori nu poate sã semneze, se va consemna în josul interogatoriului. (3) În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum şi în cazul prevãzut la art. 346 alin. (2), vor fi consemnate în încheierea de şedinţã atât întrebãrile, cât şi rãspunsurile. ART. 349 Luarea interogatoriului persoanelor juridice (1) Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat vor rãspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în condiţiile prevãzute la art. 189 lit. e). (2) Se excepteazã societãţile de persoane, ai cãror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu. ART. 350 Luarea interogatoriului pãrţii aflate în strãinãtate (1) Partea care se aflã în strãinãtate şi este reprezentatã în proces printr-un mandatar va putea fi interogatã prin acesta. (2) În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune rãspunsul pãrţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacã mandatarul este avocat, procura specialã certificatã de acesta este suficientã. ART. 351 Luarea interogatoriului prin judecãtor delegat sau comisie rogatorie (1) Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţa celui chemat la interogatoriu, printr-un judecãtor delegat, dacã partea, din motive temeinice, este împiedicatã de a veni în faţa instanţei. În acest caz, rãspunsurile la întrebãri se vor consemna în prezenţa pãrţii adverse sau în lipsã, dacã aceasta a fost citatã şi nu s-a prezentat. (2) Partea care locuieşte în circumscripţia altei instanţe, în cazurile prevãzute la alin. (1), se va asculta prin comisie rogatorie. ART. 352 Neprezentarea la interogatoriu şi refuzul de a rãspunde Dacã partea, fãrã motive temeinice, refuzã sã rãspundã la interogatoriu sau nu se înfãţişeazã, instanţa poate socoti aceste împrejurãri ca o mãrturisire deplinã ori numai ca un început de dovadã în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmã caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
§ 9. Asigurarea probelor
ART. 353 Condiţiile de admisibilitate (1) Oricine are interes sã constate de urgenţã mãrturia unei persoane, pãrerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori sã obţinã recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacã este pericol ca proba sã disparã ori sã fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor probe. (2) În cazul în care partea adversã îşi dã acordul, cererea poate fi fãcutã, chiar dacã nu existã urgenţã. ART. 354 Soluţionarea cererii (1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecatã, la judecãtoria în circumscripţia cãreia se aflã martorul sau obiectul constatãrii, iar în timpul judecãţii, la instanţa care judecã procesul în prima instanţã. (2) Partea va arãta în cerere probele a cãror administrare o pretinde, faptele pe care vrea sã le dovedeascã, precum şi motivele care fac necesarã asigurarea acestora sau, dupã caz, acordul pãrţii adverse. (3) Instanţa va dispune citarea pãrţilor şi va comunica pãrţii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligatã sã depunã întâmpinare. (4) Instanţa va soluţiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere. (5) În caz de pericol în întârziere, instanţa, apreciind împrejurãrile, va putea încuviinţa cererea şi fãrã citarea pãrţilor. ART. 355 Regimul cãilor de atac (1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este supusã niciunei cãi de atac. (2) Încheierea de respingere poate fi atacatã separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacã s-a dat cu citarea pãrţilor, şi de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor. ART. 356 Administrarea probelor asigurate (1) Administrarea probei ce trebuie asiguratã va putea fi fãcutã de îndatã sau la termenul ce se va fixa în acest scop. (2) Administrarea probelor asigurate se constatã printr-o încheiere, care nu este supusã niciunei cãi de atac. ART. 357 Puterea doveditoare (1) Probele asigurate în condiţiile prevãzute la art. 356 vor fi cercetate de instanţã, la judecarea procesului, sub raportul admisibilitãţii şi concludenţei lor. În cazul în care gãseşte necesar, instanţa va proceda, dacã este cu putinţã, la o nouã administrare a probelor asigurate. (2) Probele asigurate pot sã fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor. (3) Cheltuielile fãcute cu administrarea probelor vor fi ţinute în seamã de instanţa care judecã pricina în fond. ART. 358 Constatarea de urgenţã a unei stãri de fapt (1) La cererea oricãrei persoane care are interesul sã constate de urgenţã o anumitã stare de fapt care ar putea sã înceteze ori sã se schimbe pânã la administrarea probelor, executorul judecãtoresc în circumscripţia cãruia urmeazã sã se facã constatarea va putea constata la faţa locului aceastã stare de fapt. (2) În cazul în care efectuarea constatãrii prevãzute la alin. (1) necesitã concursul pãrţii adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi fãcutã decât cu acordul acesteia. (3) În lipsa acordului prevãzut la alin. (2), partea interesatã va putea cere instanţei sã încuviinţeze efectuarea constatãrii. Instanţa poate încuviinţa efectuarea constatãrii fãrã citarea aceluia împotriva cãruia se cere. Dispoziţiile art. 354-357 se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva cãruia s-a fãcut constatarea, dacã nu a fost de faţã, şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic. ART. 359 Dispoziţiile speciale În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii şi constatarea unei stãri de fapt se vor putea face şi în zilele nelucrãtoare şi chiar în afara orelor legale, însã numai cu încuviinţarea expresã a instanţei.
SUBSECŢIUNEA a 4-a Administrarea probelor de cãtre avocaţi sau consilieri juridici
ART. 360 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu excepţia celor ce privesc starea civilã şi capacitatea persoanelor, relaţiile de familie, precum şi orice alte drepturi asupra cãrora legea nu permite a se face tranzacţie. ART. 361 Obligaţia instanţei La primul termen de judecatã la care pãrţile au fost legal citate şi dacã acestea sunt prezente sau reprezentate, instanţa le va întreba dacã sunt de acord ca probele sã fie administrate potrivit dispoziţiilor din prezenta subsecţiune. ART. 362 Convenţia pãrţilor (1) La termenul prevãzut la art. 361 pãrţile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocaţii care le asistã şi le reprezintã sã administreze probele în cauzã, potrivit dispoziţiilor prezentei subsecţiuni. (2) Consimţãmântul pentru administrarea probelor, prevãzut la alin. (1), se va da de cãtre pãrţi, personal sau prin mandatar cu împuternicire specialã, în faţa instanţei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit în faţa avocatului, care este obligat sã certifice consimţãmântul şi semnãtura pãrţii pe care o asistã ori o reprezintã. Dacã sunt mai multe pãrţi asistate de acelaşi avocat, consimţãmântul se va da de fiecare dintre ele separat. (3) Totodatã, fiecare parte este obligatã sã declare cã pentru procedura din prezenta subsecţiune îşi alege domiciliul la avocatul care o reprezintã. (4) Consimţãmântul dat potrivit alin. (2) nu poate fi revocat de cãtre una dintre pãrţi. ART. 363 Desfãşurarea şedinţei de judecatã Pe parcursul administrãrii probelor de cãtre avocaţi, şedinţele de judecatã, atunci când acestea sunt necesare, se desfãşoarã potrivit art. 235, cu participarea obligatorie a avocaţilor. ART. 364 Mãsurile luate de instanţã (1) Dupã constatarea valabilitãţii consimţãmântului dat conform art. 362, instanţa va lua mãsurile prevãzute la art. 232 alin. (2). Dispoziţiile art. 249, 250, art. 251 alin. (1), art. 252 şi 254 sunt aplicabile. (2) Când, potrivit legii, cererile prevãzute la alin. (1) pot fi formulate şi ulterior primului termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoştinţã pãrţilor reprezentate prin avocat. (3) Dispoziţiile art. 222 şi ale art. 248 alin. (2)-(4) sunt aplicabile. (4) Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a probelor va fi decãzutã din dreptul de a mai propune şi administra orice probã, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de cãtre cealaltã parte şi va putea combate aceste probe. ART. 365 Termenul administrãrii probelor (1) Pentru administrarea probelor de cãtre avocaţi instanţa va stabili un termen de pânã la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora. (2) Termenul prevãzut la alin. (1) va putea fi prelungit dacã în cursul administrãrii probelor: 1. se invocã o excepţie sau un incident procedural asupra cãruia, potrivit legii, instanţa trebuie sã se pronunţe; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionãrii excepţiei sau incidentului; 2. a încetat, din orice cauzã, contractul de asistenţã juridicã dintre una dintre pãrţi şi avocatul sãu; în acest caz, termenul se prelungeşte cu cel mult o lunã pentru angajarea altui avocat; 3. una dintre pãrţi a decedat; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 406 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat pãrţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor; 4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendãrii, dispoziţiile art. 405 alin. (1) pct. 2 nefiind însã aplicabile. ART. 366 Programul administrãrii probelor (1) În cel mult 5 zile de la încuviinţarea probelor, avocaţii pãrţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora, purtând semnãtura avocaţilor, în care se vor arãta locul şi data administrãrii fiecãrei probe. Programul se încuviinţeazã de instanţã, în camera de consiliu, şi este obligatoriu pentru pãrţi şi avocaţii lor. (2) În procesele prevãzute la art. 90 alin. (2) şi (3) programul încuviinţat potrivit alin. (1) va fi comunicat de îndatã procurorului, în condiţiile art. 377. (3) Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacã natura probei impune aceasta. Pãrţile, prin avocaţi, sunt obligate sã îşi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnãturã. (4) Nerespectarea nejustificatã a programului prevãzut la alin. (1) atrage decãderea pãrţii din dreptul de a mai administra proba respectivã. (5) Dispoziţiile art. 256 sunt aplicabile. ART. 367 Soluţionarea incidentelor Dacã în cursul administrãrii probelor una dintre pãrţi formuleazã o cerere, invocã o excepţie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanţa care, cu citarea celeilalte pãrţi, prin încheiere datã în camera de consiliu, se va pronunţa de îndatã, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizatã. Încheierea poate fi atacatã numai odatã cu fondul procesului. ART. 368 Înscrisurile deţinute de terţi În cazul în care se dispune înfãţişarea unui înscris deţinut de o autoritate sau de o altã persoanã, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 292, va dispune solicitarea înscrisului şi, îndatã ce acesta este depus la instanţã, comunicarea lui în copie fiecãrui avocat. ART. 369 Verificarea înscrisurilor Dacã una dintre pãrţi nu recunoaşte scrisul sau semnãtura dintr-un înscris, avocatul pãrţii interesate, potrivit art. 367, va solicita instanţei sã procedeze la verificarea înscrisurilor. ART. 370 Ascultarea martorilor (1) Martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevãzute în programul încuviinţat de instanţã, de cãtre avocaţii pãrţilor, în condiţiile art. 312 alin. (1) şi art. 315 alin. (1), (2), (4) şi (5), care se aplicã în mod corespunzãtor. Ascultarea martorilor se face fãrã prestare de jurãmânt, punându-li-se însã în vedere cã dacã nu vor spune adevãrul sãvârşesc infracţiunea de mãrturie mincinoasã. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisã. (2) Martorii prevãzuţi la art. 314 vor fi ascultaţi numai de cãtre instanţã. ART. 371 Consemnarea mãrturiei (1) Mãrturia se va consemna întocmai de cãtre o persoanã convenitã de pãrţi şi se va semna, pe fiecare paginã şi la sfârşitul ei, de cãtre avocaţii pãrţilor, de cel ce a consemnat-o şi de martor, dupã ce acesta a luat cunoştinţã de cuprinsul consemnãrii. (2) Orice adãugiri, ştersãturi sau schimbãri în cuprinsul mãrturiei trebuie încuviinţate prin semnãtura celor menţionaţi la alin. (1), sub sancţiunea de a nu fi luate în seamã. (3) Dacã mãrturia a fost stenografiatã, aceasta va fi transcrisã. Atât stenograma, cât şi transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1) şi depuse la dosar. (4) Dacã mãrturia a fost înregistratã cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi ulterior transcrisã la cererea pãrţii interesate, în condiţiile legii. Transcrierea înregistrãrilor va fi semnatã potrivit alin. (1) şi depusã la dosar. ART. 372 Autentificarea mãrturiei Pãrţile pot conveni ca declaraţiile martorilor sã fie consemnate şi autentificate de un notar public. Dispoziţiile art. 370 sunt aplicabile. ART. 373 Expertiza (1) În cazul în care este încuviinţatã o expertizã, în programul administrãrii probelor pãrţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum şi numele consilierilor fiecãreia dintre ele. (2) Dacã pãrţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instanţei, la termenul când încuviinţeazã probele potrivit art. 364, sã procedeze la desemnarea acestuia, potrivit art. 325 alin. (1) şi (2). (3) Expertul este obligat sã efectueze expertiza şi sã o predea avocaţilor pãrţilor, sub semnãturã de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţã potrivit art. 365. De asemenea, el are îndatorirea sã dea explicaţii avocaţilor şi pãrţilor, iar dupã fixarea termenului de judecatã, sã se conformeze dispoziţiilor art. 331-333. ART. 374 Cercetarea la faţa locului Dacã s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va face de cãtre instanţã potrivit dispoziţiilor art. 339-341. Procesul-verbal prevãzut la art. 341 alin. (1) va fi întocmit în atâtea exemplare câte pãrţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetãrii. ART. 375 Interogatoriul Când s-a încuviinţat chemarea la interogatoriu, instanţa va cita pãrţile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum şi de pe cel dispus şi primit potrivit art. 349 alin. (1) vor fi înmânate de îndatã avocaţilor pãrţilor. ART. 376 Incidentele privind probele (1) Instanţa, în condiţiile art. 367, va hotãrî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora. (2) De asemenea, în condiţiile arãtate la alin. (1), instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevãzute pentru a fi solicitate potrivit art. 232 alin. (2) pct. 7. ART. 377 Concluziile scrise (1) Dupã administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţã reclamantul, prin avocatul sãu, va redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnãturã, celorlalte pãrţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public. (2) Dupã primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul sãu, va redacta propriile concluzii scrise, pe care le va comunica, potrivit alin. (1), reclamantului, celorlalte pãrţi, precum şi, când este cazul, Ministerului Public. ART. 378 Alcãtuirea dosarului (1) Avocaţii pãrţilor vor alcãtui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţã, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constatã administrarea fiecãrei probe. (2) Dosarele prevãzute la alin. (1) vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnãtura avocaţilor pãrţilor pe fiecare paginã. ART. 379 Depunerea dosarului la instanţã La expirarea termenului stabilit de instanţã, potrivit art. 365, avocaţii pãrţilor vor prezenta împreunã instanţei dosarul cauzei, întocmit potrivit art. 378. ART. 380 Judecarea cauzei (1) Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecatã, dat în cunoştinţã pãrţilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului. (2) La acest termen, instanţa va putea hotãrî, pentru motive temeinice şi dupã ascultarea pãrţilor, sã se administreze noi probe sau sã se administreze nemijlocit în faţa sa unele dintre probele administrate de avocaţi. (3) În acest scop, instanţa va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoştinţã pãrţilor. Pentru prezentarea în faţa instanţei martorii vor fi citaţi, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispoziţiile art. 154 şi ale art. 307 alin. (2) sunt aplicabile. (4) Dacã, la termenul prevãzut la alin. (1), instanţa socoteşte cã nu este necesarã administrarea de noi probe sau a unora dintre cele administrate de avocaţi, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând pãrţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. ART. 381 Dispoziţiile aplicabile (1) Dispoziţiile subsecţiunii a 3-a "Probele" a secţiunii a 2-a a capitolului II sunt aplicabile, dacã în prezenta subsecţiune nu se prevede altfel. (2) La cererea avocatului sau a pãrţii interesate instanţa poate lua mãsura amenzii judiciare şi obligãrii la plata de despãgubiri, în cazurile şi condiţiile prevãzute de dispoziţiile art. 182-185. ART. 382 Consilierii juridici Dispoziţiile prezentei subsecţiuni sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezintã partea.
SECŢIUNEA a 3-a Dezbaterea în fond a procesului
ART. 383 Obiectul dezbaterilor Dezbaterile procesului poartã asupra împrejurãrilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de pãrţi în cererile lor sau, dupã caz, ridicate de cãtre instanţã din oficiu. ART. 384 Chestiunile prealabile dezbaterilor în fond Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la solicitarea pãrţilor, pune în discuţia acestora cererile, excepţiile procesuale şi apãrãrile care nu au fost soluţionate în cursul cercetãrii procesului, precum şi cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului. ART. 385 Completarea sau refacerea unor probe Instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultã necesitatea acestei mãsuri. ART. 386 Deschiderea dezbaterilor în fond Dacã pãrţile declarã cã nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul pãrţilor, în ordinea şi condiţiile prevãzute la art. 211, pentru ca fiecare sã îşi susţinã cererile şi apãrãrile formulate în proces. ART. 387 Continuarea dezbaterilor în fond Dezbaterile începute vor fi continuate la acelaşi termen pânã la închiderea lor, cu excepţia cazului în care, pentru motive temeinice, sunt lãsate în continuare pentru o altã zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor. ART. 388 Închiderea dezbaterilor în fond (1) Când considerã cã au fost lãmurite toate împrejurãrile de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile. (2) Dacã va considera necesar, instanţa poate cere pãrţilor, la închiderea dezbaterilor, sã depunã completãri la notele întocmite potrivit art. 238. Pãrţile pot depune aceste completãri şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţã. (3) Dupã închiderea dezbaterilor, pãrţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamã.
SECŢIUNEA a 4-a Deliberarea şi pronunţarea hotãrârii
ART. 389 Deliberarea (1) Dupã închiderea dezbaterilor, completul de judecatã delibereazã în secret asupra hotãrârii ce urmeazã sã pronunţe. (2) La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cãrora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecatã are îndatorirea sã îşi exprime opinia, începând cu cel mai nou în funcţie. Preşedintele îşi exprimã opinia cel din urmã. (3) Judecãtorul care a luat parte la judecatã este ţinut sã se pronunţe chiar dacã nu mai este judecãtor al instanţei respective, cu excepţia cazului în care, în condiţiile legii, i-a încetat calitatea de judecãtor sau este suspendat din funcţie. În aceastã situaţie, procesul se repune pe rol, cu citarea pãrţilor, pentru ca ele sã punã din nou concluzii în faţa completului de judecatã legal constituit. ART. 390 Amânarea pronunţãrii (1) În cazuri justificate, dacã instanţa nu ia hotãrârea de îndatã, pronunţarea acesteia poate fi amânatã pentru un termen care nu poate depãşi 15 zile. (2) În cazul amânãrii prevãzute la alin. (1), preşedintele, odatã cu anunţarea termenului la care a fost amânatã pronunţarea, poate stabili cã pronunţarea hotãrârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia pãrţilor prin mijlocirea grefei instanţei. (3) Dacã pronunţarea a fost amânatã, hotãrârea nu poate fi pronunţatã mai înainte de data fixatã în acest scop. ART. 391 Soluţionarea cauzei (1) Instanţa este obligatã sã se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecãţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacã legea nu prevede altfel. (2) Dacã cererea are ca obiect pretenţii privitoare la obligaţia de întreţinere, alocaţia pentru copii, chirie, arendã, plata salariului, rate din preţul vânzãrii sau alte sume datorate periodic, instanţa îl va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, dupã achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, şi la plata sumelor devenite exigibile dupã introducerea cererii. ART. 392 Luarea hotãrârii (1) Hotãrârea trebuie sã fie rezultatul acordului membrilor completului de judecatã şi se dã în numele legii. (2) Când unanimitatea nu poate fi realizatã, hotãrârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecatã. Dacã din deliberare rezultã mai mult de douã opinii, judecãtorii ale cãror pãreri se apropie mai mult sunt datori sã se uneascã într-o singurã opinie. (3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizatã, procesul se judecã în complet de divergenţã, constituit prin includerea în completul iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui judecãtor desemnat de preşedinte. ART. 393 Judecata în complet de divergenţã (1) În situaţia prevãzutã la art. 392 alin. (3), divergenţa se judecã în aceeaşi zi sau, dacã nu este posibil, într-un termen care nu poate depãşi 20 de zile de la ivirea divergenţei, cu citarea pãrţilor. În pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7 zile. (2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rãmase în divergenţã şi care se anunţã pãrţilor în şedinţã, instanţa fiind îndreptãţitã, atunci când apreciazã cã este necesar, sã administreze noi dovezi şi sã ordone orice alte mãsuri îngãduite de lege. (3) Pãrţile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergenţã. (4) Dispoziţiile art. 392 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor, judecãtorii având dreptul de a reveni asupra pãrerii lor care a provocat divergenţa. (5) Când divergenţa nu priveşte soluţia ce trebuie datã întregii cauze, dupã judecarea chestiunilor rãmase în divergenţã, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei. ART. 394 Repunerea pe rol Dacã în timpul deliberãrii instanţa gãseşte cã sunt necesare probe sau lãmuriri noi, va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea pãrţilor. ART. 395 Întocmirea minutei (1) Dupã ce a fost luatã hotãrârea, se va întocmi de îndatã o minutã care va cuprinde soluţia şi în care se va arãta, când este cazul, opinia separatã a judecãtorilor aflaţi în minoritate. (2) Minuta, sub sancţiunea nulitãţii hotãrârii, se va semna pe fiecare paginã de cãtre judecãtori, dupã care se va trece într-un registru special, ţinut la grefa instanţei. ART. 396 Pronunţarea hotãrârii Sub rezerva dispoziţiilor art. 390 alin. (2), hotãrârea se va pronunţa în şedinţã publicã, la locul unde s-au desfãşurat dezbaterile, de cãtre preşedinte sau de cãtre un judecãtor, membru al completului de judecatã, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folositã împotriva hotãrârii. ART. 397 Data hotãrârii Data hotãrârii este aceea la care minuta este pronunţatã potrivit legii. ART. 398 Renunţarea la calea de atac în faţa primei instanţe (1) Partea prezentã la pronunţarea hotãrârii poate renunţa, în condiţiile legii, la calea de atac, fãcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de grefier. (2) Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţãrii, chiar şi dupã declararea cãii de atac, prin prezentarea pãrţii înaintea preşedintelui instanţei sau prin înscris autentic, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentã, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 399 Nulitatea hotãrârii Nulitatea unei hotãrâri nu poate fi cerutã decât prin cãile de atac prevãzute de lege, în afarã de cazul când legea prevede în mod expres altfel.
CAP. III Unele incidente procedurale
SECŢIUNEA 1 Renunţarea la judecatã
ART. 400 Condiţiile (1) Reclamantul poate sã renunţe oricând la judecatã, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţã de judecatã, fie prin cerere scrisã. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procurã specialã. (3) Dacã renunţarea s-a fãcut dupã comunicarea cererii de chemare în judecatã, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecatã pe care pârâtul le-a fãcut. (4) Dacã reclamantul renunţã la judecatã la primul termen la care pãrţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte pãrţi. Dacã pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declarã cã renunţã la judecatã, instanţa va acorda pârâtului un termen pânã la care sã îşi exprime poziţia faţã de cererea de renunţare. Lipsa unui rãspuns pânã la termenul acordat se considerã acord tacit la renunţare. (5) Când renunţarea la judecatã se face în apel sau în cãile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotãrârii sau, dupã caz, a hotãrârilor pronunţate în cauzã. (6) Renunţarea la judecatã se constatã prin hotãrâre supusã recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioarã celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori. ART. 401 Efectele renunţãrii (1) Renunţarea la judecatã a unuia dintre reclamanţi nu este opozabilã celorlalţi reclamanţi. (2) Renunţarea produce efecte numai faţã de pãrţile în privinţa cãrora a fost fãcutã şi nu afecteazã cererile incidentale care au caracter de sine stãtãtor.
SECŢIUNEA a 2-a Renunţarea la dreptul pretins
ART. 402 Renunţarea în prima instanţã (1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, sã renunţe la însuşi dreptul pretins, dacã poate dispune de acesta, fãrã a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţã o hotãrâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecatã. (3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţã, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic. ART. 403 Renunţarea în cãile de atac (1) Când renunţarea este fãcutã în instanţa de apel, hotãrârea primei instanţe va fi anulatã în tot sau în parte, în mãsura renunţãrii, dispoziţiile art. 402 aplicându-se în mod corespunzãtor. (2) Când renunţarea este fãcutã în cãile extraordinare de atac, vor fi anulate hotãrârile pronunţate în cauzã, dispoziţiile art. 402 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 404 Cãile de atac Hotãrârea este supusã recursului, care se judecã de instanţa ierarhic superioarã celei care a luat act de renunţarea la dreptul pretins. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori.
SECŢIUNEA a 3-a Suspendarea procesului
ART. 405 Suspendarea voluntarã (1) Judecãtorul va suspenda judecata: 1. când amândouã pãrţile o cer; 2. când niciuna dintre pãrţi, legal citate, nu se înfãţişeazã la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecã dacã reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsã. (2) Cererea de judecatã în lipsã produce efecte numai la instanţa în faţa cãreia a fost formulatã. ART. 406 Suspendarea de drept (1) Judecarea cauzelor se suspendã de drept: 1. prin decesul uneia dintre pãrţi, pânã la introducerea în cauzã a moştenitorilor, în afarã de cazul când partea interesatã cere termen pentru introducerea în judecatã a acestora; 2. prin interdicţia judecãtoreascã sau punerea sub curatelã a unei pãrţi, pânã la numirea tutorelui sau curatorului; 3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre pãrţi, survenit cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfãţişãrii, pânã la numirea unui nou reprezentant sau mandatar; 4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, pânã la numirea unui nou tutore sau curator; 5. când persoana juridicã este dizolvatã, pânã la desemnarea lichidatorului; 6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti definitive, dacã debitorul trebuie reprezentat, pânã la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar; 7. în cazul în care instanţa formuleazã o cerere de pronunţare a unei hotãrâri preliminare adresatã Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiazã Uniunea Europeanã; 8. în alte cazuri prevãzute de lege. (2) Cu toate acestea, faptele prevãzute la alin. (1) nu împiedicã pronunţarea hotãrârii, dacã ele au survenit dupã închiderea dezbaterilor. ART. 407 Suspendarea facultativã (1) Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecãţi; 2. când s-a început urmãrirea penalã pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra hotãrârii ce urmeazã sã se dea, dacã legea nu prevede altfel; 3. în alte cazuri prevãzute de lege. (2) Suspendarea va dura pânã când hotãrârea pronunţatã în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivã. (3) Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendãrii, dacã se constatã cã partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacã urmãrirea penalã care a determinat suspendarea dureazã mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fãrã a se dispune o soluţie în acea cauzã. ART. 408 Hotãrârea de suspendare (1) Asupra suspendãrii judecãrii procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, la instanţa ierarhic superioarã. Când suspendarea a fost dispusã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori. (2) Recursul se poate declara cât timp dureazã suspendarea cursului judecãrii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. ART. 409 Reluarea judecãrii procesului Judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere fãcutã de una dintre pãrţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea pãrţilor sau din cauza lipsei lor; 2. prin cererea de redeschidere a procesului, fãcutã cu arãtarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, dupã caz, a pãrţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevãzute la art. 406 alin. (1) pct. 1-6; 3. în cazurile prevãzute la art. 406 alin. (1) pct. 7, dupã pronunţarea hotãrârii de cãtre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; 4. prin alte modalitãţi prevãzute de lege.
SECŢIUNEA a 4-a Perimarea cererii
ART. 410 Cererile supuse perimãrii (1) Orice cerere de chemare în judecatã, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altã cerere de reformare sau de retractare se perimã de drept, chiar împotriva incapabililor, dacã a rãmas în nelucrare din motive imputabile pãrţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedurã îndeplinit de pãrţi sau de instanţã. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedurã trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile pãrţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentã sau nu se poate fixa termen de judecatã. ART. 411 Întreruperea cursului perimãrii Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedurã fãcut în vederea judecãrii procesului de cãtre partea care justificã un interes. ART. 412 Suspendarea cursului perimãrii (1) Cursul perimãrii este suspendat cât timp dureazã suspendarea judecãţii, pronunţatã de instanţã în cazurile prevãzute la art. 407, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacã suspendarea nu este cauzatã de lipsa de stãruinţã a pãrţilor în judecatã. (2) În cazurile prevãzute la art. 406, cursul perimãrii este suspendat timp de o lunã de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecãţii, dacã aceste fapte s-au petrecut în cele din urmã 3 luni ale termenului de perimare. (3) Perimarea se suspendã, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicatã de a stãrui în judecatã din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevãzute de lege. ART. 413 Efectele cererii asupra coparticipanţilor În cazul în care sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreunã, cererea de perimare ori actul de procedurã întrerupãtor de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi. ART. 414 Procedura perimãrii (1) Perimarea se constatã din oficiu sau la cererea pãrţii interesate. Judecãtorul va cita de urgenţã pãrţile şi va dispune grefierului sã întocmeascã un referat asupra actelor de procedurã în legãturã cu perimarea. (2) Perimarea poate fi invocatã şi pe cale de excepţie în camera de consiliu sau în şedinţã publicã. (3) Perimarea cererii de chemare în judecatã nu poate fi ridicatã pentru prima oarã în instanţa de apel. ART. 415 Hotãrârea de perimare (1) Dacã instanţa constatã cã perimarea nu a intervenit, pronunţã o încheiere care poate fi atacatã odatã cu fondul procesului. (2) Hotãrârea care constatã perimarea este supusã recursului, la instanţa ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constatã de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecã de Completul de 9 judecãtori. ART. 416 Efectele perimãrii (1) Perimarea lipseşte de efect toate actele de procedurã fãcute în acea instanţã. (2) Când însã se face o nouã cerere de chemare în judecatã, pãrţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecãrii cererii perimate, în mãsura în care noua instanţã socoteşte cã nu este necesarã refacerea lor. ART. 417 Perimarea instanţei Orice cerere adresatã unei instanţe şi care a rãmas în nelucrare timp de 10 ani se perimã de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile pãrţii. Dispoziţiile art. 414 se aplicã în mod corespunzãtor.
CAP. IV Hotãrârile judecãtoreşti
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
§ 1. Denumirea, întocmirea şi comunicarea hotãrârii
ART. 418 Denumirea hotãrârilor (1) Hotãrârea prin care cauza este soluţionatã de prima instanţã sau prin care aceasta se dezînvesteşte fãrã a soluţiona cauza se numeşte sentinţã. (2) Hotãrârea prin care instanţa se pronunţã asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotãrârea pronunţatã ca urmare a anulãrii în apel a hotãrârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecãrii cauzei în fond dupã casarea cu reţinere în recurs, se numeşte decizie. (3) Hotãrârea prin care instanţa se pronunţã asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, dupã caz, sentinţã sau decizie. (4) Toate celelalte hotãrâri date de instanţã se numesc încheieri, dacã legea nu prevede altfel. ART. 419 Conţinutul hotãrârii (1) Hotãrârea va cuprinde: a) partea introductivã, în care se vor face menţiunile prevãzute la art. 228 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţã, partea introductivã a hotãrârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numãrul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecatã, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacã a participat la judecatã, precum şi menţiunea cã celelalte date sunt arãtate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arãta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pãrţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinutã de instanţã pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiazã soluţia, arãtându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrţilor; c) dispozitivul, în care se vor arãta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa pãrţilor ori, dupã caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia datã tuturor cererilor deduse judecãţii şi cuantumul cheltuielilor de judecatã acordate. (2) Dacã hotãrârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arãta ceea ce se cuvine fiecãrui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacã drepturile şi obligaţiile pãrţilor sunt solidare sau indivizibile. (3) În partea finalã a dispozitivului se vor arãta dacã hotãrârea este executorie, este supusã unei cãi de atac ori este definitivã, data pronunţãrii ei, menţiunea cã s-a pronunţat în şedinţã publicã sau într-o altã modalitate prevãzutã de lege, precum şi semnãturile judecãtorilor şi grefierului. Când hotãrârea este supusã apelului sau recursului se va arãta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea cãii de atac. ART. 420 Redactarea şi semnarea hotãrârii (1) Hotãrârea se redacteazã de judecãtorul care a soluţionat procesul. Când completul de judecatã a fost compus din mai mulţi judecãtori, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia sã redacteze hotãrârea. (2) În cazul în care unul dintre judecãtori a rãmas în minoritate la deliberare, el îşi va redacta opinia separatã care va cuprinde expunerea considerentelor, soluţia pe care a propus-o şi semnãtura acestuia. De asemenea, judecãtorul care este de acord cu soluţia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentã. (3) Hotãrârea va fi semnatã de cãtre judecãtori şi de grefier. (4) Dacã vreunul dintre judecãtori este împiedicat sã semneze hotãrârea, ea va fi semnatã în locul sãu de preşedintele completului, iar dacã şi acesta ori judecãtorul unic se aflã într-o astfel de situaţie, hotãrârea se va semna de cãtre preşedintele instanţei. Când împiedicarea priveşte pe grefier, hotãrârea se va semna de grefierulşef. În toate cazurile se face menţiune pe hotãrâre despre cauza care a determinat împiedicarea. (5) Hotãrârea se va redacta şi se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare. Opinia separatã a judecãtorului rãmas în minoritate, precum şi, când este cazul, opinia concurentã se redacteazã şi se semneazã în acelaşi termen. (6) Hotãrârea se va întocmi în douã exemplare originale, dintre care unul se ataşeazã la dosarul cauzei, iar celãlalt se va depune spre conservare la dosarul de hotãrâri al instanţei. ART. 421 Comunicarea hotãrârii (1) Hotãrârea se va comunica din oficiu pãrţilor, în copie, chiar dacã este definitivã. Comunicarea se va face de îndatã ce hotãrârea a fost redactatã şi semnatã în condiţiile legii. (2) Hotãrârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciarã sau, dupã caz, în alte registre publice se vor comunica din oficiu şi instituţiei sau autoritãţii care ţine acele registre. (3) Hotãrârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a unui act notarial, se comunicã din oficiu notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul Camerei Notarilor Publici în circumscripţia cãreia funcţioneazã. (4) De asemenea, hotãrârile prin care instanţa se pronunţã în legãturã cu prevederi cuprinse în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi în alte acte juridice ale Uniunii Europene se comunicã, din oficiu, chiar dacã nu sunt definitive, şi autoritãţii sau instituţiei naţionale cu atribuţii de reglementare în materie. ART. 422 Adãugirile, schimbãrile sau corecturile Adãugirile, schimbãrile sau corecturile în cuprinsul hotãrârii vor trebui semnate de judecãtori, sub sancţiunea neluãrii lor în seamã.
§ 2. Efectele hotãrârii judecãtoreşti
ART. 423 Dezînvestirea instanţei Dupã pronunţarea hotãrârii instanţa se dezînvesteşte şi niciun judecãtor nu poate reveni asupra pãrerii sale. ART. 424 Autoritatea de lucru judecat (1) Hotãrârea judecãtoreascã ce soluţioneazã, în tot sau în parte, fondul procesului sau statueazã asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricãrui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşatã. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijinã, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasã. (3) Hotãrârea judecãtoreascã prin care se ia o mãsurã provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotãrârea este supusã apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotãrârea atacatã cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi pãstreazã autoritatea de lucru judecat pânã ce va fi înlocuitã cu o altã hotãrâre. ART. 425 Efectele lucrului judecat (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecatã de douã ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre pãrţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacã are legãturã cu soluţionarea acestuia din urmã. ART. 426 Excepţia autoritãţii de lucru judecat Excepţia autoritãţii de lucru judecat poate fi invocatã de instanţã sau de pãrţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, pãrţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotãrârea atacatã. ART. 427 Puterea executorie Hotãrârea judecãtoreascã are putere executorie, în condiţiile prevãzute de lege. ART. 428 Forţa probantã Hotãrârea are forţa probantã a unui înscris autentic. ART. 429 Obligativitatea şi opozabilitatea hotãrârii (1) Hotãrârea judecãtoreascã este obligatorie şi produce efecte numai între pãrţi şi succesorii acestora. (2) Hotãrârea este opozabilã oricãrei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmã nu face, în condiţiile legii, dovada contrarã.
SECŢIUNEA a 2-a Hotãrârile date în baza recunoaşterii pretenţiilor
ART. 430 Cazurile (1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmã, va da o hotãrâre în mãsura recunoaşterii. (2) Dacã recunoaşterea este parţialã, judecata va continua cu privire la pretenţiile rãmase nerecunoscute, instanţa urmând a pronunţa o nouã hotãrâre asupra acestora. ART. 431 Calea de atac (1) Hotãrârea prevãzutã la art. 430 poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa ierarhic superioarã. (2) Când recunoaşterea pretenţiilor a fost fãcutã înaintea instanţei de apel, hotãrârea primei instanţe va fi anulatã în mãsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzãtor, a cererii. Dispoziţiile art. 430 alin. (2) rãmân aplicabile.
SECŢIUNEA a 3-a Hotãrârea prin care se încuviinţeazã învoiala pãrţilor
ART. 432 Condiţiile în care se poate lua act de tranzacţie (1) Pãrţile se pot înfãţişa oricând în cursul judecãţii, chiar fãrã sã fi fost citate, pentru a cere sã se dea o hotãrâre care sã consfinţeascã tranzacţia lor. (2) Dacã pãrţile se înfãţişeazã la ziua stabilitã pentru judecatã, cererea pentru darea hotãrârii va putea fi primitã chiar de un singur judecãtor. (3) Dacã pãrţile se înfãţişeazã într-o altã zi, instanţa va da hotãrârea în camera de consiliu. ART. 433 Forma tranzacţiei Tranzacţia va fi încheiatã în formã scrisã şi va alcãtui dispozitivul hotãrârii. ART. 434 Calea de atac Hotãrârea care consfinţeşte tranzacţia intervenitã între pãrţi poate fi atacatã, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa ierarhic superioarã. ART. 435 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care tranzacţia pãrţilor este urmarea procedurii de mediere.
SECŢIUNEA a 4-a Îndreptarea, lãmurirea şi completarea hotãrârii
ART. 436 Îndreptarea hotãrârii (1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile pãrţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotãrâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. (2) Instanţa se pronunţã prin încheiere datã în camera de consiliu. Pãrţile vor fi citate numai dacã instanţa socoteşte cã este necesar ca ele sã dea anumite lãmuriri. (3) În cazul hotãrârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotãrârii. ART. 437 Lãmurirea hotãrârii şi înlãturarea dispoziţiilor contradictorii (1) În cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotãrârii ori dacã acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, pãrţile pot cere instanţei care a pronunţat hotãrârea sã lãmureascã dispozitivul sau sã înlãture dispoziţiile potrivnice. (2) Instanţa va rezolva cererea de urgenţã, prin încheiere datã în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. (3) Încheierea se va ataşa la hotãrâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotãrâri al instanţei. ART. 438 Completarea hotãrârii (1) Dacã prin hotãrârea datã instanţa a omis sã se pronunţe asupra unui capãt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotãrârii în acelaşi termen în care se poate declara, dupã caz, apel sau recurs împotriva acelei hotãrâri, iar în cazul hotãrârilor date în fond dupã casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. (2) Cererea se soluţioneazã de urgenţã, cu citarea pãrţilor, prin hotãrâre separatã. Prevederile art. 437 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã şi în cazul când instanţa a omis sã se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducãtorilor, interpreţilor sau apãrãtorilor, cu privire la drepturile lor. ART. 439 Obligativitatea procedurii Îndreptarea, lãmurirea, înlãturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotãrârii nu poate fi cerutã pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 436-438. ART. 440 Cãile de atac Încheierile pronunţate în temeiul art. 436 şi 437, precum şi hotãrârea pronunţatã potrivit art. 438 sunt supuse aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârile în legãturã cu care s-a solicitat, dupã caz, îndreptarea, lãmurirea sau înlãturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea. ART. 441 Suportarea cheltuielilor de judecatã În cazul în care cererea de îndreptare, de lãmurire sau de completare a hotãrârii a fost admisã, cheltuielile fãcute de parte în aceste cereri vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii. Când cererea a fost respinsã, cheltuielile vor fi suportate de parte potrivit dreptului comun.
SECŢIUNEA a 5-a Executarea provizorie
ART. 442 Executarea provizorie de drept (1) Hotãrârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect: 1. stabilirea modului de exercitare a autoritãţii pãrinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legãturi personale cu minorul; 2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncã, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor; 3. despãgubiri pentru accidente de muncã; 4. rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurãrilor sociale; 5. despãgubiri în caz de moarte sau vãtãmare a integritãţii corporale ori sãnãtãţii, dacã despãgubirile s-au acordat sub formã de prestaţii bãneşti periodice; 6. reparaţii grabnice; 7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului; 8. cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia; 9. hotãrârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de cãtre pârât a pretenţiilor reclamantului, pronunţate în condiţiile art. 430; 10. în orice alte cazuri în care legea prevede cã hotãrârea este executorie. (2) Executarea hotãrârilor prevãzute la alin. (1) are caracter provizoriu. ART. 443 Executarea provizorie judecãtoreascã (1) Instanţa poate încuviinţa executarea provizorie a hotãrârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera cã mãsura este necesarã în raport cu temeinicia vãditã a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia cã neluarea de îndatã a acestei mãsuri este vãdit prejudiciabilã pentru creditor. În aceste cazuri, instanţa îl va putea obliga pe creditor la plata unei cauţiuni, în condiţiile art. 708 alin. (2) şi (3). (2) Executarea provizorie nu se poate încuviinţa: 1. în materie de strãmutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricãror lucrãri având o aşezare fixã; 2. când prin hotãrâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciarã. (3) Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum şi verbal în instanţã pânã la închiderea dezbaterilor. (4) Dacã cererea a fost respinsã de prima instanţã, ea poate fi fãcutã din nou în apel. ART. 444 Suspendarea executãrii provizorii (1) Suspendarea executãrii provizorii va putea fi solicitatã fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecãţii în apel. (2) Cererea se va depune la prima instanţã sau, dupã caz, la instanţa de apel. În aceastã din urmã situaţie, la cerere se va alãtura o copie legalizatã a dispozitivului hotãrârii. (3) Cererea de suspendare se va judeca de cãtre instanţa de apel. Dispoziţiile art. 708 alin. (6) sunt aplicabile. (4) Suspendarea va putea fi încuviinţatã numai cu plata unei cauţiuni al cãrei cuantum va fi stabilit de instanţã în condiţiile art. 708 alin. (2) şi (3). (5) Pânã la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţatã provizoriu, prin ordonanţã preşedinţialã, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevãzute la alin. (4).
SECŢIUNEA a 6-a Cheltuielile de judecatã
ART. 445 Cuantumul cheltuielilor de judecatã (1) Cheltuielile de judecatã constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 324 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacã este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfãşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, sã reducã motivat partea din cheltuielile de judecatã reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vãdit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfãşuratã de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Mãsura luatã de instanţã nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul sãu. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 324 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însã micşorate cheltuielile de judecatã având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1). ART. 446 Dovada cheltuielilor de judecatã Partea care pretinde cheltuieli de judecatã trebuie sã facã, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. ART. 447 Acordarea cheltuielilor de judecatã (1) Partea care pierde procesul va fi obligatã, la cererea pãrţii care a câştigat, sã îi plãteascã acesteia cheltuieli de judecatã. (2) Când cererea a fost admisã numai în parte, judecãtorii vor stabili mãsura în care fiecare dintre pãrţi poate fi obligatã la plata cheltuielilor de judecatã. Dacã este cazul, judecãtorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecatã. ART. 448 Exonerarea de platã a pârâtului Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecatã, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de cãtre reclamant sau se afla de drept în întârziere. ART. 449 Situaţia mai multor reclamanţi sau pârâţi Dacã în cauzã sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi sã plãteascã cheltuielile de judecatã în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.
TITLUL II Cãile de atac
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 450 Enumerarea Calea ordinarã de atac este apelul, iar cãile extraordinare de atac sunt recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea. ART. 451 Legalitatea cãii de atac (1) Hotãrârea judecãtoreascã este supusã numai cãilor de atac prevãzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactã din cuprinsul hotãrârii cu privire la calea de atac deschisã contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevãzutã de lege. (3) Dacã instanţa respinge ca inadmisibilã calea de atac exercitatã de partea interesatã în considerarea dispoziţiilor alin. (2), hotãrârea pronunţatã de instanţa de control judiciar va fi comunicatã, din oficiu, tuturor pãrţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotãrârea atacatã. De la data comunicãrii începe sã curgã, dacã este cazul, termenul pentru exercitarea cãii de atac prevãzute de lege. ART. 452 Subiectele cãilor de atac Cãile de atac pot fi exercitate numai de pãrţile aflate în proces care justificã un interes, în afarã de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane. ART. 453 Ordinea exercitãrii cãilor de atac (1) Cãile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisã calea de atac a apelului. (2) În cazul hotãrârilor susceptibile de apel, dacã acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea, o hotãrâre susceptibilã de apel poate fi atacatã, înãuntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanţa care ar fi fost competentã sã judece recursul împotriva hotãrârii date în apel, dacã pãrţile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declaraţie verbalã, datã în faţa instanţei a cãrei hotãrâre se atacã şi consemnatã într-un proces-verbal. În acest caz recursul poate fi exercitat numai pentru încãlcarea sau aplicarea greşitã a normelor de drept material. (3) Cãile extraordinare de atac pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii. ART. 454 Unicitatea cãii de atac (1) O cale de atac poate fi exercitatã împotriva unei hotãrâri numai o singurã datã, dacã legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarãrii acelei cãi de atac. (2) Dacã prin aceeaşi hotãrâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotãrârea este supusã în întregul ei cãii de atac prevãzute de lege pentru cererea principalã. (3) În cazul în care prin aceeaşi hotãrâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotãrârea în întregul ei este supusã apelului. Hotãrârea datã în apel este supusã recursului. (4) Dacã hotãrârea cu privire la o cerere principalã sau incidentalã nu este supusã nici apelului şi nici recursului, soluţia cu privire la celelalte cereri este supusã cãilor de atac în condiţiile legii. (5) În cazurile prevãzute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, dupã caz, de recurs este cel de drept comun, chiar dacã prin legi speciale se prevede altfel. ART. 455 Partea din hotãrâre care poate fi atacatã (1) Calea de atac se îndreaptã împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotãrârii. (2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizeazã numai considerentele hotãrârii prin care s-au dat dezlegãri unor probleme de drept ce nu au legãturã cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatãri de fapt ce prejudiciazã partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlãtura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsã în dispozitivul hotãrârii atacate. ART. 456 Înţelegerea pãrţilor în cãile de atac Pãrţile pot solicita instanţei legal învestite cu soluţionarea unei cãi de atac sã ia act de înţelegerea lor cu privire la soluţionarea litigiului. Dispoziţiile art. 432-435 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 457 Achiesarea la hotãrâre (1) Achiesarea la hotãrâre reprezintã renunţarea unei pãrţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotãrâre. (2) Achiesarea, atunci când este condiţionatã, nu produce efecte decât dacã este acceptatã expres de partea adversã. (3) Dispoziţiile art. 398 rãmân aplicabile. ART. 458 Felurile achiesãrii (1) Achiesarea poate fi expresã sau tacitã, totalã ori parţialã. (2) Achiesarea expresã se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbalã în faţa instanţei ori de mandatarul sãu în temeiul unei procuri speciale. (3) Achiesarea tacitã poate fi dedusã numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimã intenţia certã a pãrţii de a-şi da adeziunea la hotãrâre. (4) Achiesarea poate fi totalã, dacã priveşte hotãrârea în întregul ei, sau, dupã caz, parţialã, dacã priveşte numai o parte din hotãrârea respectivã. ART. 459 Mãsurile de administrare judiciarã Mãsurile de administrare judiciarã nu pot face obiectul niciunei cãi de atac.
CAP. II Apelul
ART. 460 Apelul principal. Obiectul (1) Hotãrârile pronunţate în primã instanţã pot fi atacate cu apel, dacã legea nu prevede în mod expres altfel. (2) Sunt supuse apelului şi hotãrârile date în ultimã instanţã dacã, potrivit legii, instanţa nu putea sã judece decât în primã instanţã. (3) Hotãrârile date în ultimã instanţã rãmân neapelabile, chiar dacã în hotãrâre s-a arãtat cã au fost pronunţate în primã instanţã. (4) Împotriva încheierilor premergãtoare nu se poate face apel decât odatã cu fondul, afarã de cazul când legea dispune altfel. ART. 461 Situaţiile în care partea nu poate face apel principal (1) Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotãrâre nu mai are dreptul de a face apel principal. (2) Partea care a executat parţial hotãrârea de primã instanţã, deşi aceasta nu era susceptibilã de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispoziţiile executate. ART. 462 Termenul de apel (1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu dispune altfel. (2) Termenul de apel prevãzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotãrârii, chiar atunci când aceasta a fost fãcutã odatã cu încheierea de încuviinţare a executãrii silite. (3) Dacã o parte face apel înainte de comunicarea hotãrârii, aceasta se socoteşte comunicatã la data depunerii cererii de apel. (4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronunţarea hotãrârii, în afarã de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotãrârii. (5) Termenul de apel suspendã executarea hotãrârii de primã instanţã, cu excepţia cazurilor anume prevãzute de lege. În aceleaşi condiţii, executarea se suspendã dacã apelul a fost exercitat în termen. ART. 463 Întreruperea termenului de apel (1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea pãrţii care are interes sã facã apel. În acest caz se face din nou o singurã comunicare a hotãrârii, la cel din urmã domiciliu al pãrţii, pe numele moştenirii, fãrã sã se arate numele şi calitatea fiecãrui moştenitor. (2) Termenul de apel va începe sã curgã din nou de la data comunicãrii prevãzute la alin. (1). Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsã sau dispãruţi ori în caz de moştenire vacantã, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, dupã caz. (3) Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii. (4) Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului cãruia i s-a fãcut comunicarea. În acest caz se va face o nouã comunicare pãrţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe sã curgã din nou de la aceastã datã. ART. 464 Cererea de apel (1) Cererea de apel va cuprinde: a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa pãrţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacã apelantul locuieşte în strãinãtate, va arãta şi domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul; b) indicarea hotãrârii atacate; c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiazã apelul; d) probele invocate în susţinerea apelului; e) semnãtura. (2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitãrii taxelor de timbru. (3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e), ca şi cele de la alin. (2), sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decãderii. Lipsa semnãturii poate fi împlinitã în condiţiile art. 191 alin. (2), iar lipsa dovezii achitãrii taxei de timbru poate fi complinitã pânã la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã în apel. (4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearãtate la prima instanţã, se vor aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 189 lit. e). (5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotãrârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi duratã, care curge, însã, de la data comunicãrii hotãrârii. ART. 465 Depunerea cererii de apel (1) Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã, sub sancţiunea nulitãţii. (2) Dispoziţiile art. 190 sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (3) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege, preşedintele instanţei care primeşte cererea de apel va stabili lipsurile şi îi va cere apelantului sã completeze sau sã modifice cererea de îndatã, dacã este prezent şi este posibil, ori în scris, dacã apelul a fost trimis prin poştã, fax sau curier. Completarea sau modificarea cererii se va face înãuntrul termenului de apel. Dacã preşedintele apreciazã cã intervalul rãmas pânã la expirarea termenului de apel nu este suficient, va acorda un termen scurt, de cel mult 5 zile de la expirarea termenului de apel în care sã se depunã completarea sau modificarea cererii. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care motivele de apel se depun separat de cerere. (5) Dupã primirea cererii de apel, respectiv a motivelor de apel, preşedintele instanţei care a pronunţat hotãrârea atacatã va dispune comunicarea lor intimatului, împreunã cu copiile certificate de pe înscrisurile alãturate şi care nu au fost înfãţişate la prima instanţã, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicãrii. (6) Instanţa la care s-a depus întâmpinarea o comunicã de îndatã apelantului, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar rãspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicãrii. Intimatul va lua cunoştinţã de rãspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei. (7) Preşedintele, dupã împlinirea termenului de apel pentru toate pãrţile, precum şi a termenelor prevãzute la alin. (5) şi (6), va înainta instanţei de apel dosarul, împreunã cu apelurile fãcute, întâmpinarea, rãspunsul la întâmpinare şi dovezile de comunicare a acestor acte, potrivit alin. (5) şi (6). (8) Dacã s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 436-438, dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât dupã împlinirea termenului de apel privind hotãrârile date asupra acestor din urmã cereri. Dispoziţiile alin. (5)-(7) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 466 Apelul incident (1) Intimatul este în drept, dupã împlinirea termenului de apel, sã formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecã apelul fãcut de partea potrivnicã, printr-o cerere proprie care sã tindã la schimbarea hotãrârii primei instanţe. (2) Dacã apelantul principal îşi retrage apelul sau dacã acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implicã cercetarea fondului, apelul incident prevãzut la alin. (1) rãmâne fãrã efect. ART. 467 Apelul provocat În caz de coparticipare procesualã, precum şi atunci când la prima instanţã au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, dupã împlinirea termenului de apel, sã declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primã instanţã şi care nu este parte în apelul principal, dacã acesta din urmã ar fi de naturã sã producã consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 466 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 468 Depunerea apelului incident şi a celui provocat (1) Apelul incident şi apelul provocat se depun de cãtre intimat odatã cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 465 alin. (6). (2) Apelul provocat se comunicã şi intimatului din acest apel, prevãzut la art. 467, acesta fiind dator sã depunã întâmpinare în termenul prevãzut la art. 465 alin. (6), care se aplicã în mod corespunzãtor. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoştinţã de întâmpinare de la dosarul cauzei. ART. 469 Pregãtirea judecãţii apelului (1) Preşedintele instanţei de apel, îndatã ce primeşte dosarul, va lua, prin rezoluţie, mãsuri în vederea stabilirii aleatorii a completului şi a termenului de judecatã, dupã care se va face citarea pãrţilor. (2) Primul termen de judecatã va fi de cel mult 20 de zile de la data rezoluţiei. Dispoziţiile art. 196 alin. (4)-(6) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Apelurile principale, incidente şi provocate fãcute împotriva aceleiaşi hotãrâri vor fi repartizate la acelaşi complet de judecatã. Când apelurile au fost repartizate la complete diferite, ultimul complet învestit va dispune pe cale administrativã trimiterea apelului la completul cel dintâi învestit. ART. 470 Efectul devolutiv al apelului (1) Apelul exercitat în termen provoacã o nouã judecatã asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. (2) În cazul în care apelul nu se motiveazã ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apãrare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţã. (3) Prin apel este posibil sã nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotãrârii de primã instanţã şi respingerea ori anularea cererii de chemare în judecatã ca urmare a invocãrii unei excepţii sau trimiterea dosarului la instanţa competentã. ART. 471 Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de cãtre apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotãrâre care a fost atacatã. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauzã atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotãrârii sau dacã obiectul litigiului este indivizibil. ART. 472 Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecãţii la prima instanţã (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Pãrţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apãrare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţã sau arãtate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a cãror necesitate rezultã din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea pãrţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecatã şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Pãrţile pot însã sã expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apãrãrile adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despãgubiri ivite dupã darea hotãrârii primei instanţe şi va putea fi invocatã compensaţia legalã. ART. 473 Dispoziţiile speciale privind judecata (1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de cãtre prima instanţã. Motivele de ordine publicã pot fi invocate şi din oficiu. (2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţã, în cazul în care considerã cã sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 472 alin. (2). ART. 474 Soluţiile pe care le pronunţã instanţa de apel (1) Instanţa de apel poate pãstra hotãrârea atacatã, situaţie în care, dupã caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, dupã caz, schimba în tot sau în parte hotãrârea apelatã. (3) În cazul în care se constatã cã, în mod greşit, prima instanţã a soluţionat procesul fãrã a intra în judecata fondului ori judecata s-a fãcut în lipsa pãrţii care nu a fost legal citatã, instanţa de apel va anula hotãrârea atacatã şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotãrârea atacatã şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care pãrţile au solicitat în mod expres luarea acestei mãsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusã o singurã datã în cursul procesului. Dezlegarea datã problemelor de drept de cãtre instanţa de apel, precum şi necesitatea administrãrii unor probe sunt obligatorii pentru judecãtorii fondului. (4) Dacã prima instanţã s-a declarat competentã, iar instanţa de apel stabileşte cã a fost necompetentã va anula hotãrârea atacatã şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţionalã competent. (5) În cazul în care instanţa de apel constatã cã ea are competenţa sã judece în primã instanţã, va anula hotãrârea atacatã şi va judeca în fond, pronunţând o hotãrâre susceptibilã, dupã caz, de apel sau recurs. (6) Când se constatã cã existã un alt motiv de nulitate decât cel prevãzut la alin. (5), iar prima instanţã a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmatã în faţa primei instanţe şi hotãrârea atacatã, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotãrâre susceptibilã de recurs, dacã este cazul. ART. 475 Neînrãutãţirea situaţiei în propria cale de atac (1) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotãrârea atacatã, în afarã de cazul în care el consimte expres la aceasta sau dacã se invocã motive de ordine publicã de drept material. (2) Motivele de ordine publicã de drept procesual nu pot atrage înrãutãţirea situaţiei pãrţii în propria cale de atac, în afarã de cazurile în care legea prevede altfel. ART. 476 Completarea cu alte norme Dispoziţiile de procedurã privind judecata în primã instanţã se aplicã şi în instanţa de apel, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.
CAP. III Cãile extraordinare de atac
SECŢIUNEA 1 Recursul
ART. 477 Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentã (1) Hotãrârile date în apel, cele date, potrivit legii, fãrã drept de apel, precum şi alte hotãrâri în cazurile expres prevãzute de lege sunt supuse recursului. (2) Nu sunt supuse recursului hotãrârile pronunţate în cererile prevãzute la art. 92 pct. 1 lit. a)-k), art. 93 pct. 1 lit. d) şi e), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de pânã la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotãrârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede cã hotãrârile de primã instanţã sunt supuse numai apelului. (3) Recursul urmãreşte sã supunã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformitãţii hotãrârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevãzute de lege, recursul se soluţioneazã de cãtre instanţa ierarhic superioarã celei care a pronunţat hotãrârea atacatã. Dispoziţiile alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 478 Suspendarea executãrii (1) Recursul suspendã de drept executarea hotãrârii în cauzele privitoare la strãmutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricãror lucrãri având o aşezare fixã, precum şi în cazurile anume prevãzute de lege. (2) La cererea recurentului formulatã în condiţiile art. 82 alin. (2) şi (3), instanţa sesizatã cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotãrârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referã alin. (1). Cererea se depune direct la instanţa de recurs, alãturându-se o copie certificatã de pe cererea de recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevãzute la art. 708. În cazul în care cererea se face înainte de a ajunge dosarul la instanţa de recurs, se va alãtura şi o copie legalizatã de pe dispozitivul hotãrârii atacate cu recurs. (3) Cererea se judecã în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor printr-un agent procedural al instanţei sau prin alt salariat al acesteia ori prin modalitãţile prevãzute la art. 149 alin. (4) şi (5), dupã cum urmeazã: 1. de un complet anume constituit, format din 3 judecãtori, în condiţiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanţa de recurs; 2. de completul de filtru, dupã ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevãzute la art. 487; 3. de completul care judecã recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în şedinţã publicã. (4) Termenul de judecatã, pentru care se face citarea, se stabileşte astfel încât sã nu treacã mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare. (5) Completul se pronunţã, în cel mult 24 de ore de la judecatã, printr-o încheiere motivatã care poate fi atacatã cu recurs în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare. În termenul de recurs se va face şi motivarea acestuia. (6) Recursul se judecã de un alt complet al instanţei de recurs, stabilit aleatoriu, în cel mult 10 zile de la înregistrarea cererii de recurs, fãrã a se parcurge procedura filtrului prevãzutã la art. 487. Pronunţarea se face în termenul stabilit la alin. (5). (7) La judecata cererii de suspendare şi, eventual, a recursului pãrţile trebuie reprezentate de avocat sau, când este cazul, de consilier juridic. (8) Pentru motive temeinice, instanţa de recurs poate reveni asupra suspendãrii acordate, dispoziţiile alin. (3)-(7) aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 479 Termenul de recurs (1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 462 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 463 se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Dacã intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese cã recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen. ART. 480 Cererea de recurs (1) Cererea de recurs va cuprinde urmãtoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa pãrţii în favoarea cãreia se exercitã recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formuleazã cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplicã şi în cazul în care recurentul locuieşte în strãinãtate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, dupã caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotãrârii care se atacã; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiazã recursul şi dezvoltarea lor sau, dupã caz, menţiunea cã motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnãtura pãrţii sau a mandatarului pãrţii în cazul prevãzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, dupã caz, a consilierului juridic. (2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitãrii taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţialã sau, dupã caz, delegaţia consilierului juridic. (3) Menţiunile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. ART. 481 Motivarea recursului (1) Recursul se va motiva prin însãşi cererea de recurs, în afarã de cazurile prevãzute la art. 464 alin. (5), aplicabile şi în recurs. (2) În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror. ART. 482 Motivele de casare (1) Casarea unor hotãrâri se poate cere numai pentru urmãtoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcãtuitã potrivit dispoziţiilor legale; 2. când judecãtorul stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei a fost schimbat, cu încãlcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecãţii ori dacã hotãrârea a fost pronunţatã de alt judecãtor decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; 3. când hotãrârea a fost datã cu încãlcarea competenţei de ordine publicã a altei instanţe; 4. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti; 5. când, prin hotãrârea datã, instanţa a încãlcat regulile de procedurã a cãror nerespectare atrage sancţiunea nulitãţii; 6. când hotãrârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiazã sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive strãine de natura cauzei; 7. când s-a încãlcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotãrârea a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greşitã a normelor de drept material. (2) Motivele prevãzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacã ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecãrii apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis sã se pronunţe asupra lor. ART. 483 Sancţiunea nemotivãrii recursului (1) Recursul este nul dacã nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevãzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadreazã în motivele de casare prevãzute la art. 482. (3) Dacã legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publicã pot fi ridicate din oficiu de cãtre instanţã, chiar dupã împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţã publicã. ART. 484 Depunerea recursului (1) Recursul şi, dacã este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã, sub sancţiunea nulitãţii, în condiţiile prevãzute la art. 82 alin. (3) şi art. 83. (2) Dispoziţiile art. 465 se aplicã în mod corespunzãtor. Termenul prevãzut la art. 465 alin. (5) se dubleazã în cazul recursului. Întâmpinarea trebuie redactatã şi semnatã de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar rãspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. Prin aceste acte de procedurã se va menţiona dacã recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, sã fie soluţionat de cãtre completul de filtru prevãzut la art. 487. ART. 485 Recursul incident şi recursul provocat (1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevãzute la art. 466 şi 467, care se aplicã în mod corespunzãtor. Dispoziţiile art. 482 rãmân aplicabile. (2) Prevederile art. 468 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 486 Probe noi în recurs (1) În instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancţiunea decãderii, odatã cu cererea de recurs, respectiv odatã cu întâmpinarea. (2) În cazul în care recursul urmeazã sã fie soluţionat în şedinţã publicã, pot fi depuse şi alte înscrisuri noi pânã la primul termen de judecatã. ART. 487 Procedura de filtrare a recursurilor (1) Când recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de secţie, primind dosarul de la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã, va lua, prin rezoluţie, mãsuri în vederea stabilirii aleatorii a unui complet format din 3 judecãtori, care va decide asupra admisibilitãţii în principiu a recursului. Dispoziţiile art. 469 alin. (3) sunt aplicabile. (2) Pe baza recursului, întâmpinãrii, a rãspunsului la întâmpinare şi a înscrisurilor noi, preşedintele completului va întocmi un raport asupra admisibilitãţii în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil. (3) Raportul va verifica dacã recursul îndeplineşte cerinţele de formã prevãzute sub sancţiunea nulitãţii, dacã motivele invocate se încadreazã în cele prevãzute la art. 482, dacã existã motive de ordine publicã ce pot fi invocate în condiţiile art. 483 alin. (3) ori dacã este vãdit nefondat. De asemenea, va arãta, dacã este cazul, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi poziţia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea datã prin hotãrârea atacatã. (4) Dupã analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunicã de îndatã pãrţilor care pot formula în scris un punct de vedere asupra soluţiei preconizate în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului completul nu va putea trece la examinarea recursului potrivit alin. (5) şi (6). (5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord cã recursul nu îndeplineşte cerinţele de formã, cã motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadreazã în cele prevãzute la art. 482 sau cã recursul este vãdit nefondat, anuleazã sau, dupã caz, respinge recursul printr-o decizie motivatã, pronunţatã, fãrã citarea pãrţilor, care nu este supusã niciunei cãi de atac. Decizia se comunicã pãrţilor. (6) Dacã raportul apreciazã cã recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversatã sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fãrã citarea pãrţilor, printr-o decizie definitivã, care se comunicã pãrţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale pãrţilor formulate potrivit alin. (4). (7) În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunţa, fãrã citarea pãrţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va trimite dosarul pentru stabilirea aleatorie a altui complet şi a termenului de judecatã pe fond a recursului, cu citarea pãrţilor. Dacã acest din urmã complet, în unanimitate, va aprecia cã în mod greşit recursul a fost declarat admisibil în principiu, va fi sesizat Completul de 9 judecãtori, care, cu citarea pãrţilor, va decide asupra admisibilitãţii printr-o hotãrâre definitivã. (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), dacã pãrţile au cerut în mod expres judecarea în fond a recursului de cãtre completul de filtru, acesta se va pronunţa în fond fãrã citarea pãrţilor, printr-o decizie definitivã, în afarã de cazul în care apreciazã cã este necesarã ascultarea pãrţilor, când va dispune citarea lor. ART. 488 Regulile privind judecata Dispoziţiile de procedurã privind judecata în primã instanţã şi în apel se aplicã şi în instanţa de recurs, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune. ART. 489 Ordinea cuvântului în şedinţã (1) Preşedintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului. (2) Procurorul vorbeşte cel din urmã, în afarã de cazul când este recurent. Dacã procurorul a pornit acţiunea civilã în care s-a pronunţat hotãrârea atacatã cu recurs, procurorului i se va da cuvântul dupã recurent. ART. 490 Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs (1) În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotãrârea atacatã poate fi casatã, în tot sau în parte. ART. 491 Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouã judecatã instanţei de apel care a pronunţat hotãrârea casatã ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 474 alin. (3), primei instanţe, a cãrei hotãrâre este, de asemenea, casatã. Atunci când interesele bunei administrãri a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisã oricãrei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casãrii pentru lipsã de competenţã, când cauza va fi trimisã instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţionalã competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a fãcut pentru cã instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti sau când s-a încãlcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilã. ART. 492 Soluţiile pe care le pot pronunţa alte instanţe de recurs (1) În cazul în care competenţa de soluţionare a recursului aparţine tribunalului sau curţii de apel şi s-a casat hotãrârea atacatã, rejudecarea procesului în fond se va face de cãtre instanţa de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţã o singurã decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. (2) Cu toate acestea, instanţele prevãzute la alin. (1) vor casa cu trimitere în cazul în care instanţa a cãrei hotãrâre este atacatã cu recurs a soluţionat procesul fãrã a intra în judecata fondului sau judecata s-a fãcut în lipsa pãrţii care a fost nelegal citatã atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. În vederea rejudecãrii, cauza se trimite la instanţa care a pronunţat hotãrârea casatã ori la altã instanţã de acelaşi grad cu aceasta, din aceeaşi circumscripţie. Dispoziţiile art. 491 se aplicã în mod corespunzãtor în caz de necompetenţã, de depãşire a atribuţiilor puterii judecãtoreşti şi de încãlcare a autoritãţii de lucru judecat. ART. 493 Motivarea hotãrârii Prin derogare de la prevederile art. 419 alin. (1) lit. b), hotãrârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arãtându-se de ce s-au admis ori, dupã caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fãrã a fi cercetat în fond ori se anuleazã sau se constatã perimarea lui, hotãrârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fãrã a se evoca şi analiza motivelor de casare. ART. 494 Efectele casãrii (1) Hotãrârea casatã nu are nicio putere. (2) Actele de executare sau de asigurare fãcute în temeiul unei asemenea hotãrâri sunt desfiinţate de drept, dacã instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotãrârii de casare. ART. 495 Judecata în fond dupã casare (1) În caz de casare, hotãrârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecã fondul. (2) Când hotãrârea a fost casatã pentru încãlcarea regulilor de procedurã, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) Dupã casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casãrii şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cãrei hotãrâre a fost casatã. (4) În cazul rejudecãrii dupã casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevãzute de lege. ART. 496 Neînrãutãţirea situaţiei în propria cale de atac La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului dupã casarea hotãrârii de cãtre instanţa de recurs, dispoziţiile art. 475 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
SECŢIUNEA a 2-a Contestaţia în anulare
ART. 497 Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare (1) Hotãrârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotãrârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotãrârea datã în recurs a fost pronunţatã de o instanţã necompetentã absolut sau cu încãlcarea normelor referitoare la alcãtuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzãtoare, instanţa de recurs a respins-o ori a omis sã se pronunţe asupra ei; 2. dezlegarea datã recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis sã cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauzã. (3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplicã în mod corespunzãtor hotãrârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. ART. 498 Condiţiile de admisibilitate (1) Contestaţia în anulare este inadmisibilã dacã motivul prevãzut la art. 497 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului. (2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primitã în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru cã avea nevoie de verificãri de fapt incompatibile cu recursul sau dacã recursul, fãrã vina pãrţii, a fost respins fãrã a fi cercetat în fond. (3) O hotãrâre împotriva cãreia s-a exercitat contestaţia în anulare nu mai poate fi atacatã de aceeaşi parte cu o nouã contestaţie în anulare, chiar dacã se invocã alte motive. ART. 499 Instanţa competentã (1) Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã. (2) În cazul în care se invocã motive care atrag competenţe diferite, nu opereazã prorogarea competenţei. ART. 500 Termenul de exercitare (1) Contestaţia în anulare poate fi introdusã în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotãrârea a rãmas definitivã. (2) Contestaţia se motiveazã în termenul de 15 zile prevãzut la alin. (1), sub sancţiunea nulitãţii acesteia. ART. 501 Suspendarea executãrii Instanţa poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei anulare se cere, sub condiţia dãrii unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 478 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 502 Procedura de judecatã (1) Contestaţia în anulare se soluţioneazã de urgenţã şi cu precãdere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecãţii finalizate cu hotãrârea atacatã. (2) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecatã. Contestatorul va lua cunoştinţã de conţinutul acesteia de la dosarul cauzei. (3) Dacã motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singurã hotãrâre prin care va anula hotãrârea atacatã şi va soluţiona cauza. Dacã soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilã, instanţa va pronunţa o hotãrâre de anulare a hotãrârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionãrii cauzei printr-o nouã hotãrâre. În acest ultim caz, hotãrârea de anulare nu poate fi atacatã separat. (4) Hotãrârea datã în contestaţie în anulare este supusã aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârea atacatã.
SECŢIUNEA a 3-a Revizuirea
ART. 503 Obiectul şi motivele revizuirii (1) Revizuirea unei hotãrâri pronunţate asupra fondului sau care evocã fondul poate fi cerutã dacã: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se aflã în fiinţã; 3. un judecãtor, martor sau expert, care a luat parte la judecatã, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricinã sau dacã hotãrârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecãţii, când aceste împrejurãri au influenţat soluţia pronunţatã în cauzã. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentalã, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de sãvârşirea infracţiunii; 4. un judecãtor a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã, dacã aceste împrejurãri au influenţat soluţia pronunţatã în cauzã; 5. dupã darea hotãrârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnicã sau care nu au putut fi înfãţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa pãrţilor; 6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotãrârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere; 7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecãtoreascã ori cei puşi sub curatelã nu au fost apãraţi deloc sau au fost apãraţi cu viclenie de cei însãrcinaţi sã îi apere; 8. existã hotãrâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcã autoritatea de lucru judecat a primei hotãrâri; 9. partea a fost împiedicatã sã se înfãţişeze la judecatã şi sã înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa; 10. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãţilor fundamentale datoratã unei hotãrâri judecãtoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încãlcãri continuã sã se producã; 11. dupã ce hotãrârea a devenit definitivã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauzã, declarând neconstituţionalã prevederea care a fãcut obiectul acelei excepţii. (2) Pentru motivele de revizuire prevãzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecãtorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotãrârile care nu evocã fondul. ART. 504 Instanţa competentã (1) Cererea de revizuire se îndreaptã la instanţa care a pronunţat hotãrârea a cãrei revizuire se cere. (2) În cazul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţã de instanţa care a dat prima hotãrâre. Dacã una dintre instanţele de recurs la care se referã aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de aceastã instanţã. (3) În cazul în care se invocã motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei. ART. 505 Termenul de exercitare (1) Termenul de revizuire este de o lunã şi se va socoti: 1. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotãrârii, iar, în cazurile în care, potrivit legii, hotãrârea nu se comunicã, de la pronunţare; 2. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmã act de executare; 3. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoştinţã de hotãrârea instanţei penale de condamnare a judecãtorului, martorului sau expertului ori de hotãrârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii penale. În lipsa unei astfel de hotãrâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţã de împrejurãrile pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora; 4. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţã de hotãrârea prin care a fost sancţionat disciplinar definitiv judecãtorul, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de sancţionare disciplinarã; 5. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocã; 6. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoştinţã de casarea, anularea sau schimbarea hotãrârii pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de casare, anulare sau schimbare; 7. în cazurile prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altã persoanã de drept public a luat cunoştinţã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la data rãmânerii definitive a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor puse sub interdicţie judecãtoreascã sau sub curatelã termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunoştinţã de hotãrâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacitãţii depline de exerciţiu sau, dupã caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdicţie, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului; 8. în cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 8, de la data rãmânerii definitive a ultimei hotãrâri. (2) În cazul prevãzut la art. 503 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicãrii. (3) Pentru motivele prevãzute la art. 503 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicãrii hotãrârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Revizuirea se motiveazã prin însãşi cererea de declarare a cãii de atac sau înãuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulitãţii. (5) Dacã prin aceeaşi cerere se invocã motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4) se aplicã în mod corespunzãtor pentru fiecare motiv în parte. ART. 506 Suspendarea executãrii Instanţa poate suspenda executarea hotãrârii a cãrei revizuire se cere, sub condiţia dãrii unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 478 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 507 Procedura de judecatã (1) Cererea de revizuire se soluţioneazã potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecãţii finalizate cu hotãrârea atacatã. (2) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecatã. Revizuentul va lua cunoştinţã de conţinutul întâmpinãrii de la dosarul cauzei. (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiazã. (4) Dacã instanţa încuviinţeazã cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotãrârea atacatã, iar în cazul hotãrârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmã hotãrâre. Se va face arãtare de hotãrârea datã în revizuire, în josul originalului hotãrârii revizuite. (5) Hotãrârea datã asupra revizuirii este supusã cãilor de atac prevãzute de lege pentru hotãrârea revizuitã. (6) Dacã revizuirea s-a cerut pentru hotãrâri potrivnice calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionatã de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 9 judecãtori.
TITLUL III Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare
CAP. I Recursul în interesul legii
ART. 508 Calitatea procesualã Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instanţele judecãtoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti. ART. 509 Condiţiile de admisibilitate Recursul în interesul legii este admisibil numai dacã se face dovada cã problemele de drept care formeazã obiectul judecãţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotãrâri judecãtoreşti definitive, care se anexeazã cererii. ART. 510 Judecarea recursului în interesul legii (1) Recursul în interesul legii se judecã de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, un numãr de 14 judecãtori din secţia în a cãrei competenţã intrã chestiunea de drept care a fost soluţionatã diferit de instanţele judecãtoreşti, precum şi câte 2 judecãtori din cadrul celorlalte secţii. Preşedintele completului este preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (2) În cazul în care chestiunea de drept prezintã interes pentru douã sau mai multe secţii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va stabili secţiile din care provin cei 20 de judecãtori. (3) Dupã sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele acesteia va lua mãsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecãtorilor din cadrul secţiei în a cãrei competenţã intrã chestiunea de drept care a fost soluţionatã diferit de instanţele judecãtoreşti, precum şi a judecãtorilor din celelalte secţii ce intrã în alcãtuirea completului prevãzut la alin. (1). (4) La primirea cererii, preşedintele completului va desemna 3 judecãtori din cadrul secţiei/secţiilor în a cãrei/cãror competenţã intrã chestiunea de drept care a fost soluţionatã diferit de instanţele judecãtoreşti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. (5) În vederea întocmirii raportului, preşedintele completului va putea solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisã asupra chestiunilor de drept soluţionate diferit. (6) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamenteazã, jurisprudenţa relevantã a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dacã este cazul, doctrina în materie, precum şi opinia specialiştilor consultaţi. Totodatã, judecãtorii raportori vor întocmi şi vor motiva proiectul soluţiei ce se propune a fi datã recursului în interesul legii. (7) Şedinţa completului se convoacã de preşedintele acestuia, cu cel puţin 20 de zile înainte de desfãşurarea acesteia. Odatã cu convocarea, fiecare judecãtor va primi o copie a raportului şi a soluţiei propuse. (8) La şedinţã participã toţi judecãtorii completului. Dacã existã motive obiective, aceştia vor fi înlocuiţi cu respectarea regulilor prevãzute la alin. (3). (9) Recursul în interesul legii se susţine în faţa completului, dupã caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecãtorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al curţii de apel ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant al acestuia. (10) Recursul în interesul legii se judecã în cel mult 3 luni de la data sesizãrii instanţei, iar soluţia se adoptã cu cel puţin douã treimi din numãrul judecãtorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot. ART. 511 Conţinutul hotãrârii şi efectele ei (1) Asupra cererii, completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţã prin decizie. (2) Decizia se pronunţã numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. (3) Decizia se motiveazã în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publicã în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAP. II Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţãrii unei hotãrâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept
ART. 512 Obiectul sesizãrii Dacã, în cursul judecãţii, un complet de judecatã al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimã instanţã, constatând cã o problemã de drept de care depinde soluţionarea cauzei respective nu a fost dezlegatã unitar în practica instanţelor, va putea solicita secţiei corespunzãtoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã pronunţe o hotãrâre prin care sã se dea rezolvare de principiu problemei de drept cu care a fost sesizatã. ART. 513 Procedura de judecatã (1) Sesizarea secţiei corespunzãtoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face, din oficiu sau la cererea pãrţilor, dupã dezbateri contradictorii şi dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 512, prin încheiere, care nu este supusã niciunei cãi de atac. (2) Prin aceeaşi încheiere, cauza va fi suspendatã pânã la pronunţarea hotãrârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept. (3) La primirea sesizãrii, preşedintele secţiei va desemna un judecãtor, pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecãţii. Dispoziţiile art. 510 alin. (5)-(8) se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Raportul va fi comunicat pãrţilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, dupã caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind problema de drept supusã judecãţii. (5) În cazul în care problema de drept priveşte activitatea mai multor secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele secţiei care a fost învestitã o va transmite preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedinţilor secţiilor interesate în soluţionarea problemei de drept, în vederea sesizãrii acestora şi a soluţionãrii problemei de drept, în şedinţã comunã, cu respectarea dispoziţiilor alin. (3). (6) Şedinţa comunã a secţiilor este convocatã de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va fi prezidatã de preşedintele secţiei iniţial învestite. (7) Sesizarea se judecã fãrã citarea pãrţilor în cel mult 3 luni de la data învestirii secţiei, iar soluţia se adoptã cu jumãtate plus unu din numãrul judecãtorilor prezenţi. Nu se admit abţineri de la vot. (8) Procedura prevãzutã în prezentul capitol este scutitã de taxã judiciarã de timbru şi timbru judiciar. ART. 514 Conţinutul şi efectele hotãrârii (1) Asupra sesizãrii, secţia sau, dupã caz, secţiile se pronunţã prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusã dezlegãrii. (2) Dispoziţiile art. 511 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Dezlegarea datã problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe, inclusiv în cauza în legãturã cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
TITLUL IV Contestaţia privind tergiversarea procesului
ART. 515 Subiectele contestaţiei şi motivele ei (1) Oricare dintre pãrţi, precum şi procurorul care participã la judecatã pot face contestaţie prin care, invocând încãlcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, sã solicite luarea mãsurilor legale pentru ca aceastã situaţie sã fie înlãturatã. (2) Contestaţia menţionatã la alin. (1) se poate face în urmãtoarele cazuri: 1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotãrâri, însã acest termen s-a împlinit fãrã rezultat; 2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sã îndeplineascã un act de procedurã, iar acest termen s-a împlinit, însã instanţa nu a luat, faţã de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, mãsurile prevãzute de lege; 3. când o persoanã ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligatã sã comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionãrii procesului, iar acest termen s-a împlinit, însã instanţa nu a luat, faţã de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, mãsurile prevãzute de lege; 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea mãsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedurã necesar soluţionãrii cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul sãu act de procedurã ar fi fost suficient pentru luarea mãsurii sau îndeplinirea actului. ART. 516 Retragerea contestaţiei Contestaţia poate fi retrasã oricând pânã la soluţionarea ei. Odatã retrasã, contestaţia nu poate fi reiteratã. ART. 517 Forma contestaţiei. Procedura înaintea instanţei care judecã procesul (1) Contestaţia se formuleazã în scris şi se depune la instanţa învestitã cu soluţionarea procesului în legãturã cu care se invocã tergiversarea judecãţii. Contestaţia se poate face şi verbal în şedinţã, caz în care va fi consemnatã, împreunã cu motivele arãtate de parte, în încheierea de şedinţã. (2) Contestaţia nu suspendã soluţionarea cauzei. (3) Contestaţia se soluţioneazã de cãtre completul învestit cu judecarea cauzei de îndatã sau în termen de cel mult 5 zile, fãrã citarea pãrţilor. (4) Când apreciazã contestaţia ca fiind întemeiatã, completul de judecatã pronunţã o încheiere nesupusã niciunei cãi de atac, prin care ia de îndatã mãsurile necesare înlãturãrii situaţiei care a provocat tergiversarea judecãţii. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicatã, pentru informare, o copie a încheierii. (5) Când apreciazã contestaţia ca neîntemeiatã, completul de judecatã o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanţa care a pronunţat încheierea, care o va înainta de îndatã, pentru soluţionare, instanţei ierarhic superioare. Când procesul se judecã la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea se soluţioneazã de un alt complet al aceleiaşi secţii. ART. 518 Procedura de soluţionare a plângerii (1) Instanţa va soluţiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecãtori. Judecata se face fãrã citarea pãrţilor, printr-o hotãrâre care nu este supusã niciunei cãi de atac, ce trebuie motivatã în termen de 5 zile de la pronunţare. (2) Dacã instanţa gãseşte plângerea întemeiatã, va dispune ca instanţa care judecã procesul sã îndeplineascã actul de procedurã sau sã ia mãsurile legale necesare, arãtând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor. (3) În toate cazurile, instanţa care soluţioneazã plângerea nu va putea da îndrumãri şi nici nu va putea oferi dezlegãri asupra unor probleme de fapt sau de drept care sã anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care sã aducã atingere libertãţii judecãtorului cauzei de a hotãrî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie datã procesului. ART. 519 Sancţionarea contestatorului de rea-credinţã (1) Atunci când contestaţia sau plângerea a fost fãcutã cu rea-credinţã, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum şi, la cererea pãrţii interesate, la plata de despãgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestaţiei sau plângerii. (2) Reaua-credinţã rezultã din caracterul vãdit nefondat al contestaţiei ori al plângerii, precum şi din orice alte împrejurãri care îndreptãţesc constatarea cã exercitarea acesteia s-a fãcut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaşte.
CARTEA a III-a Procedura necontencioasã judiciarã
TITLUL I Dispoziţii generale
ART. 520 Domeniul de aplicare Cererile pentru soluţionarea cãrora este nevoie de intervenţia instanţei, fãrã însã a se urmãri stabilirea unui drept potrivnic faţã de o altã persoanã, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecãtoreşti sau la luarea unor mãsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor prezentei cãrţi. ART. 521 Competenţa (1) Cererile necontencioase care sunt în legãturã cu o cauzã în curs de soluţionare sau soluţionatã deja de o instanţã ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea instanţã. (2) În celelalte cazuri, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind competenţa sunt supuse regulilor prevãzute pentru cererile contencioase. ART. 522 Verificarea competenţei (1) Instanţa îşi verificã din oficiu competenţa, chiar dacã este de ordine privatã, putând cere pãrţii lãmuririle necesare. (2) Dacã instanţa se declarã necompetentã va trimite dosarul instanţei competente. ART. 523 Cuprinsul cererii (1) Cererea va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul celui care o face şi, dupã împrejurãri, ale persoanelor pe care acesta cere sã fie chemate înaintea instanţei, obiectul, motivarea acesteia şi semnãtura. (2) Ea va fi însoţitã de înscrisurile pe care se sprijinã. ART. 524 Caracterul contencios Dacã cererea, prin însuşi cuprinsul ei ori prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintã caracter contencios, instanţa o va respinge. ART. 525 Procedura (1) Cererea se judecã în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor arãtate în cerere, dacã legea o impune. În caz contrar, judecata se face cu sau fãrã citare, la aprecierea instanţei. (2) Instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice mãsuri utile cauzei. Ea are dreptul sã asculte orice persoanã care poate aduce lãmuriri în cauzã, precum şi pe acelea ale cãror interese ar putea fi afectate de hotãrâre. ART. 526 Soluţionarea cererii Instanţa se pronunţã prin încheiere, în raport cu toate împrejurãrile de fapt şi de drept ale cauzei, chiar dacã nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul procedurii. ART. 527 Calea de atac (1) Încheierea prin care se încuviinţeazã cererea este executorie. (2) Încheierea prevãzutã la alin. (1) este supusã numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivã. (3) Termenul de apel va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost prezenţi la ultima şedinţã de judecatã, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit. (4) Apelul poate fi fãcut de orice persoanã interesatã, chiar dacã nu a fost citatã la soluţionarea cererii, termenul de apel curgând de la data la care a luat cunoştinţã de încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţãrii. (5) Apelul se judecã în camera de consiliu. ART. 528 Efectele hotãrârii Încheierile pronunţate în procedura necontencioasã nu au autoritatea lucrului judecat. ART. 529 Regulile aplicabile (1) Dispoziţiile art. 520-528 referitoare la procedura necontencioasã se completeazã cu dispoziţiile de procedurã contencioasã, în mãsura în care acestea din urmã sunt compatibile cu natura necontencioasã a cererii. (2) Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedurã specialã rãmân supuse acelor dispoziţii, care se vor completa cu cele ale prezentei cãrţi. ART. 530 Mãsurile luate de preşedintele instanţei (1) Procedura necontencioasã se aplicã şi în cazurile în care legea dã în competenţa preşedintelui instanţei luarea unor mãsuri cu caracter necontencios. (2) În aceste cazuri, preşedintele trebuie sã pronunţe încheierea în termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii. (3) Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecãtoriei se judecã de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecã de un complet al instanţei respective. (4) Încheierile date de preşedinţii secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt definitive.
TITLUL II Dispoziţii speciale
ART. 531 Eliberarea de copii de pe hotãrâri şi de pe alte înscrisuri (1) La cerere, grefa instanţei va elibera copii de pe încheierea de şedinţã, de pe hotãrâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar. (2) Copiile de pe încheierile de şedinţã, de pe hotãrâre sau de pe dispozitiv se vor putea elibera numai dupã ce acestea au fost semnate de toţi judecãtorii, sub sancţiunea aplicabilã grefierilor pentru infracţiunea de fals. (3) În cazul în care dezbaterile nu s-au desfãşurat în şedinţã publicã, alte persoane decât pãrţile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize, înscrisuri sau declaraţii de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui. Dispoziţiile art. 530 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 532 Încheierile pentru eliberarea unor bunuri (1) Cererea de eliberare privind sumele de bani sau alte valori ori titluri, consemnate, precum şi orice alte bunuri, pãstrate la instanţã ori aflate în custodia altuia, dupã caz, în legãturã cu un proces, se introduce, de persoana îndreptãţitã, la instanţa care a dispus acea mãsurã. (2) Cererea se va soluţiona prin încheiere executorie, datã în camera de consiliu. Pãrţile vor fi citate dacã instanţa considerã necesar. (3) În încheierea de eliberare se va arãta deţinãtorul obligat la eliberarea bunurilor, precum şi persoana îndreptãţitã sã le primeascã. (4) Încheierea prevãzutã la alin. (3) este supusã aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârea pe baza cãreia s-a cerut eliberarea bunului.
CARTEA a IV-a Despre arbitraj
TITLUL I Dispoziţii generale
ART. 533 Noţiunea (1) Arbitrajul este o jurisdicţie alternativã având caracter privat. (2) În administrarea acestei jurisdicţii, pãrţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedurã derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective sã nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii. ART. 534 Obiectul arbitrajului (1) Persoanele care au capacitate deplinã de exerciţiu pot conveni sã soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afarã de acelea care privesc starea civilã, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesoralã, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cãrora pãrţile nu pot sã dispunã. (2) Statul şi autoritãţile publice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale numai dacã sunt autorizate prin lege sau prin convenţii internaţionale la care România este parte. (3) Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate şi activitãţi economice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale, în afarã de cazul în care legea ori actul lor de înfiinţare sau de organizare prevede altfel. ART. 535 Tribunalul arbitral Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitralã, uneia sau mai multor persoane, învestite de pãrţi sau în conformitate cu acea convenţie sã judece litigiul şi sã pronunţe o hotãrâre definitivã şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupã caz, arbitrii învestiţi constituie, în sensul dispoziţiilor prezentei cãrţi, tribunalul arbitral. ART. 536 Organizarea arbitrajului de cãtre pãrţi (1) Arbitrajul se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit convenţiei arbitrale, încheiatã conform dispoziţiilor titlului II din prezenta carte. (2) Sub rezerva respectãrii ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, pãrţile pot stabili prin convenţia arbitralã sau prin act scris încheiat ulterior, cel mai târziu odatã cu constituirea tribunalului arbitral, fie direct, fie prin referire la o anumitã reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedurã pe care tribunalul arbitral trebuie sã le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între pãrţi a cheltuielilor arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfãşurare a arbitrajului. (3) În lipsa regulilor prevãzute la alin. (2), tribunalul arbitral va putea stabili procedura de urmat aşa cum va socoti mai potrivit. (4) Dacã nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce urmeazã. ART. 537 Organizarea arbitrajului de un terţ Pãrţile pot conveni ca arbitrajul sã fie organizat de o instituţie permanentã de arbitraj, potrivit titlului VII din prezenta carte, sau de o altã entitate ori de o persoanã fizicã. În aceste cazuri, soluţionarea litigiului este încredinţatã unor arbitri, numiţi ori acceptaţi de pãrţi potrivit convenţiei arbitrale sau regulilor instituţiei permanente de arbitraj. ART. 538 Reprezentarea pãrţilor (1) În litigiile arbitrale, pãrţile pot formula cereri şi îşi pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant. Aceştia pot fi asistaţi de alţi specialişti. (2) În procedura arbitralã, împuternicirea datã avocaţilor, potrivit legii, valoreazã alegerea domiciliului sau, dupã caz, a sediului procesual la avocat, dacã în cuprinsul acesteia nu se prevede altfel, şi cuprinde dreptul avocatului de a exercita opţiunile cu privire la caducitatea arbitrajului potrivit art. 560, precum şi de a solicita ori de a accepta prelungirea termenului arbitrajului, prevãzut la art. 559. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul reprezentãrii pãrţii prin consilier juridic. ART. 539 Intervenţia instanţei (1) Pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfãşurarea arbitrajului, precum şi pentru îndeplinirea altor atribuţii ce revin instanţei judecãtoreşti în arbitraj, partea interesatã poate sesiza tribunalul în circumscripţia cãruia are loc arbitrajul. Tribunalul va soluţiona cauza în completul prevãzut de lege pentru judecata în primã instanţã. (2) Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţã şi cu precãdere, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, hotãrârea nefiind supusã niciunei cãi de atac.
TITLUL II Convenţia arbitralã
ART. 540 Forma scrisã (1) Convenţia arbitralã se încheie în scris, sub sancţiunea nulitãţii. Condiţia formei scrise se considerã îndeplinitã atunci când recurgerea la arbitraj a fost convenitã prin schimb de corespondenţã, indiferent de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale ori când existenţa ei a fost pretinsã în scris de una dintre pãrţi şi nu a fost contestatã de cealaltã. (2) În cazul în care convenţia arbitralã se referã la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, convenţia trebuie încheiatã în formã autenticã notarialã, sub sancţiunea nulitãţii absolute. ART. 541 Felurile convenţiei arbitrale (1) Convenţia arbitralã se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisã în contractul principal ori stabilitã într-o convenţie separatã, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului. (2) Existenţa convenţiei arbitrale se prezumã dacã reclamantul formuleazã o cerere de arbitrare, iar pârâtul nu ridicã, la primul termen la care a fost legal citat, obiecţiuni cu privire la aceasta. ART. 542 Clauza compromisorie (1) Prin clauza compromisorie pãrţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulatã sau în legãturã cu acesta sã fie soluţionate pe calea arbitrajului, arãtându-se, sub sancţiunea nulitãţii, numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientã referirea la regulile de procedurã ale instituţiei care organizeazã arbitrajul. (2) Validitatea clauzei compromisorii este independentã de valabilitatea contractului în care a fost înscrisã. (3) În caz de îndoialã, clauza compromisorie se interpreteazã în sensul cã se aplicã tuturor neînţelegerilor care derivã din contractul sau din raportul juridic la care ea se referã. ART. 543 Compromisul (1) Prin compromis pãrţile convin ca un litigiu intervenit între ele sã fie soluţionat pe calea arbitrajului, arãtându-se, sub sancţiunea nulitãţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. (2) Compromisul se poate încheia chiar dacã litigiul intervenit între pãrţi este deja pe rolul unei alte instanţe. ART. 544 Eficacitatea clauzei compromisorii Încheierea procedurii arbitrale cu sau fãrã pronunţarea unei hotãrâri asupra fondului cauzei nu aduce atingere eficacitãţii convenţiei arbitrale, sub forma clauzei compromisorii. Aceasta va rãmâne valabilã şi va servi drept temei pentru orice nouã procedurã arbitralã care ar fi declanşatã în temeiul acesteia pentru soluţionarea oricãrui litigiu apãrut între pãrţi derivând din contractul principal. ART. 545 Excluderea competenţei instanţei Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecãtoreşti. ART. 546 Verificarea competenţei instanţei (1) Instanţa judecãtoreascã, sesizatã cu o cauzã cu privire la care s-a încheiat o convenţie arbitralã, îşi va verifica propria competenţã şi se va declara necompetentã numai dacã pãrţile sau una dintre ele solicitã aceasta, invocând convenţia arbitralã. (2) Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacã: a) pârâtul şi-a formulat apãrãrile în fond, fãrã nicio rezervã întemeiatã pe convenţia arbitralã; b) convenţia arbitralã este lovitã de nulitate ori este inoperantã; c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vãdit imputabile pârâtului în arbitraj. (3) Conflictul de competenţã dintre tribunalul arbitral şi o instanţã judecãtoreascã este soluţionat de instanţa judecãtoreascã ierarhic superioarã celei aflate în conflict.
TITLUL III Tribunalul arbitral
ART. 547 Arbitrii Poate fi arbitru orice persoanã fizicã dacã are capacitate deplinã de exerciţiu. ART. 548 Numãrul arbitrilor (1) Pãrţile stabilesc dacã litigiul se judecã de un arbitru unic sau de mai mulţi arbitri, care trebuie sã fie întotdeauna în numãr impar. (2) Dacã pãrţile nu au stabilit numãrul arbitrilor, litigiul se judecã de 3 arbitri, câte unul numit de fiecare dintre pãrţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei 2 arbitri. (3) Dacã existã mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, pãrţile care au interese comune vor numi un singur arbitru. ART. 549 Nulitatea Este nulã clauza din convenţia arbitralã care prevede dreptul uneia dintre pãrţi de a numi arbitru în locul celeilalte pãrţi sau de a avea mai mulţi arbitri decât cealaltã parte. ART. 550 Numirea arbitrilor (1) Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale. (2) Când arbitrul unic sau, dupã caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitralã şi nici nu s-a prevãzut modalitatea de numire, partea care vrea sã recurgã la arbitraj va comunica celeilalte pãrţi, în scris, sã procedeze la numirea lor potrivit art. 548 alin. (2) şi (3). (3) În comunicare se aratã numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sã recurgã la arbitraj, precum şi enunţarea succintã a pretenţiilor şi a temeiului lor. (4) Partea cãreia i s-a fãcut comunicarea trebuie sã transmitã, la rândul sãu, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, rãspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, dupã caz, numele, prenumele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de aceasta. (5) Când propun arbitrii, fie prin convenţia arbitralã, fie în condiţiile alin. (2)-(4), pãrţile vor propune şi câte un supleant, pentru cazul în care arbitrul principal ar fi sau ar ajunge în situaţia sã nu îşi poatã îndeplini însãrcinarea. ART. 551 Acceptarea sarcinii de arbitru Acceptarea însãrcinãrii de arbitru trebuie sã fie fãcutã în scris şi va fi comunicatã pãrţilor, în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire, prin poştã, telefax, poştã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. ART. 552 Numirea supraarbitrului Cei 2 arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului şi a unui supleant al acestuia, în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conforma prevederilor art. 551. ART. 553 Numirea arbitrilor de cãtre instanţã (1) În caz de neînţelegere între pãrţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacã o parte nu numeşte arbitrul ori dacã cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sã recurgã la arbitraj poate cere tribunalului prevãzut la art. 539 alin. (1) sã procedeze la numirea arbitrului ori, dupã caz, a supraarbitrului. (2) Tribunalul se pronunţã în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea pãrţilor, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac. ART. 554 Incompatibilitatea arbitrilor (1) În afarã de cazurile de incompatibilitate prevãzute pentru judecãtori, arbitrul poate fi recuzat şi pentru urmãtoarele motive, care pun la îndoialã independenţa şi imparţialitatea sa: a) neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitri, prevãzute în convenţia arbitralã; b) când o persoanã juridicã al cãrei asociat este sau în ale cãrei organe de conducere se aflã arbitrul are un interes în cauzã; c) dacã arbitrul are raporturi de muncã ori de serviciu, dupã caz, sau legãturi comerciale directe cu una dintre pãrţi, cu o societate controlatã de una dintre pãrţi sau aflatã sub un control comun cu aceasta; d) dacã arbitrul a prestat consultanţã uneia dintre pãrţi, a asistat sau a reprezentat una dintre pãrţi ori a depus mãrturie în una dintre fazele precedente ale litigiului. (2) O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decât pentru cauze survenite sau de care a luat cunoştinţã dupã numire. (3) Persoana care ştie cã în privinţa sa existã o cauzã de recuzare este obligatã sã înştiinţeze pãrţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însãrcinarea de arbitru, iar dacã asemenea cauze survin dupã acceptare, de îndatã ce le-a cunoscut. (4) Aceastã persoanã nu poate participa la judecarea litigiului decât dacã pãrţile, înştiinţate potrivit alin. (3), comunicã în scris cã înţeleg sã nu cearã recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul sã se abţinã de la judecarea litigiului, fãrã ca abţinerea sã însemne recunoaşterea cauzei de recuzare. (5) Abţinerea produce efecte pe data formulãrii ei, fãrã nicio altã formalitate. ART. 555 Cererea de recuzare (1) Recuzarea trebuie sã fie cerutã, sub sancţiunea decãderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţã de numirea arbitrului sau, dupã caz, de la survenirea cauzei de recuzare. (2) Cererea de recuzare se soluţioneazã de tribunalul prevãzut la art. 539 alin. (1) prin încheiere, pronunţatã cu citarea pãrţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. (3) Dispoziţiile prezentului cod privind recuzarea judecãtorilor se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 556 Înlocuirea arbitrilor În caz de recuzare, revocare, abţinere, renunţare, deces, precum şi în orice alt caz în care arbitrul este împiedicat sã îşi îndeplineascã sarcina şi dacã supleantul, la rândul sãu, este împiedicat sã îşi exercite însãrcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea lui. ART. 557 Rãspunderea arbitrilor Arbitrii rãspund, în condiţiile legii, pentru prejudiciul cauzat, dacã: a) dupã acceptare, renunţã în mod nejustificat la însãrcinarea lor; b) fãrã motiv justificat, nu participã la judecarea litigiului ori nu pronunţã hotãrârea în termenul stabilit de convenţia arbitralã sau de lege; c) nu respectã caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoştinţã în calitate de arbitri, fãrã a avea autorizarea pãrţilor; d) încalcã cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã alte îndatoriri ce le revin. ART. 558 Constituirea tribunalului arbitral (1) Tribunalul arbitral se considerã constituit la data acceptãrii însãrcinãrii de arbitru unic sau, dupã caz, a ultimei acceptãri a însãrcinãrii de arbitru ori de supraarbitru. (2) Data acceptãrii este cea a expedierii comunicãrii prevãzute la art. 551. ART. 559 Termenul arbitrajului (1) Dacã pãrţile nu au prevãzut altfel, tribunalul arbitral trebuie sã pronunţe hotãrârea în termen de cel mult 6 luni de la data constituirii sale, sub sancţiunea caducitãţii arbitrajului. (2) Termenul se suspendã pe timpul judecãrii unei cereri de recuzare sau a oricãrei alte cereri incidente adresate tribunalului prevãzut la art. 539. (3) În cadrul termenului prevãzut la alin. (1), pãrţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului. (4) Tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului, o singurã datã, cu cel mult 3 luni. (5) Termenul se prelungeşte de drept cu 3 luni în cazul decesului uneia dintre pãrţi. ART. 560 Caducitatea arbitrajului (1) La primul termen de judecatã la care au fost legal citate, pãrţile sunt obligate sã declare în scris, sub sancţiunea decãderii, dacã înţeleg sã invoce caducitatea arbitrajului. (2) Când cel puţin una dintre pãrţi a formulat declaraţia prevãzutã la alin. (1), tribunalul arbitral, la expirarea termenului prevãzut la art. 559, va pronunţa o hotãrâre prin care va constata cã arbitrajul a devenit caduc, cu excepţia situaţiei în care pãrţile declarã în mod expres cã renunţã la caducitate, caz în care va continua judecata. (3) Probele administrate în cadrul procedurii devenite caducã vor putea fi utilizate, dacã este cazul, într-un nou arbitraj, în mãsura în care se socoteşte cã nu este necesarã refacerea lor. ART. 561 Locul arbitrajului Pãrţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileşte de tribunalul arbitral. ART. 562 Limba arbitrajului (1) Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilitã prin convenţia arbitralã sau, dacã nu s-a prevãzut nimic în aceastã privinţã ori nu a intervenit o înţelegere ulterioarã, în limba contractului din care s-a nãscut litigiul ori într-o limbã de circulaţie internaţionalã stabilitã de tribunalul arbitral. (2) Dacã o parte nu cunoaşte limba în care se desfãşoarã dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigurã serviciile unui traducãtor. (3) Pãrţile pot sã participe la dezbateri cu traducãtorul lor.
TITLUL IV Procedura arbitralã
CAP. I Sesizarea tribunalului arbitral
ART. 563 Cererea de arbitrare (1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisã, care va cuprinde: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa pãrţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacã sunt cunoscute de reclamant. Dacã reclamantul locuieşte în strãinãtate, va arãta şi domiciliul ales în România, unde urmeazã sã i se facã toate comunicãrile privind procesul; b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintã partea în litigiu, când este cazul anexându-se dovada calitãţii; c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul în care este inseratã, iar dacã a fost consemnatã într-un înscris separat ori s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta; d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori; e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiazã cererea; f) numele, prenumele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral; g) semnãtura pãrţii. (2) Cererea se poate face printr-un proces-verbal încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de pãrţi sau numai de reclamant, precum şi de arbitri. ART. 564 Comunicarea cererii arbitrale Reclamantul va comunica pârâtului, precum şi fiecãrui arbitru copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate. ART. 565 Întâmpinarea (1) În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, rãspunsul în fapt şi în drept la aceastã cerere, probele propuse în apãrare, precum şi, în mod corespunzãtor, celelalte menţiuni prevãzute la art. 563 pentru cererea de arbitrare. (2) Excepţiile şi alte mijloace de apãrare, care nu au fost arãtate prin întâmpinare, trebuie invocate, sub sancţiunea decãderii, cel mai târziu la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã. (3) Dacã tribunalul arbitral apreciazã cã nedepunerea întâmpinãrii justificã amânarea soluţionãrii litigiului, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amânare. (4) Dispoziţiile art. 564 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 566 Cererea reconvenţionalã (1) Dacã pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţionalã. (2) Cererea reconvenţionalã va fi introdusã în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinãrii sau cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care pârâtul a fost legal citat şi trebuie sã îndeplineascã aceleaşi condiţii ca şi cererea principalã.
CAP. II Judecata
ART. 567 Dispoziţiile generale (1) Judecata arbitralã se desfãşoarã potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 568. (2) Cu toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil prevãzute la art. 5 alin. (1) teza a II-a, art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) şi (6) şi la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi în procedura arbitralã. ART. 568 Regulile de procedurã aplicabile (1) Pãrţile pot stabili, în convenţia arbitralã, regulile de procedurã aplicabile arbitrajului sau îi pot împuternici pe arbitri sã stabileascã aceste reguli. Aceste reguli se completeazã, dacã este cazul, cu prevederile prezentei cãrţi. (2) Când pãrţile recurg la arbitrajul instituţionalizat, se aplicã dispoziţiile art. 608 alin. (3). (3) În toate celelalte cazuri, procedura arbitralã este cea stabilitã de prezenta carte. ART. 569 Comunicarea actelor de procedurã (1) Comunicarea între pãrţi sau cãtre pãrţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, hotãrârilor arbitrale şi încheierilor de şedinţã se face prin scrisoare recomandatã cu conţinut declarat şi confirmare de primire. Înştiinţarea pãrţilor cu privire la alte mãsuri luate de tribunalul arbitral poate fi fãcutã şi prin telefax, poştã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. (2) Înscrisurile pot fi înmânate şi personal pãrţii, sub semnãturã. (3) Dovezile de comunicare se depun la dosar. ART. 570 Verificarea dosarului (1) Îndatã dupã expirarea termenului pentru depunerea întâmpinãrii, tribunalul arbitral verificã stadiul pregãtirii litigiului pentru dezbatere şi, dacã va socoti necesar, va dispune mãsurile corespunzãtoare pentru completarea dosarului. (2) Dupã aceastã verificare şi, dacã este cazul, dupã completarea dosarului, tribunalul arbitral fixeazã termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea pãrţilor. ART. 571 Verificarea competenţei (1) La primul termen de judecatã cu procedura legal îndeplinitã, tribunalul arbitral îşi verificã propria sa competenţã de a soluţiona litigiul. (2) Dacã tribunalul arbitral hotãrãşte cã este competent, consemneazã acest lucru într-o încheiere, care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusã împotriva hotãrârii arbitrale, conform art. 599. (3) Dacã tribunalul arbitral hotãrãşte cã nu este competent sã soluţioneze litigiul cu care a fost sesizat, îşi declinã competenţa printr-o hotãrâre, împotriva cãreia nu se poate formula acţiunea în anulare, prevãzutã la art. 599. ART. 572 Termenul de citare Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie sã existe un interval de timp de cel puţin 15 zile. ART. 573 Participarea terţilor (1) Terţii pot participa la procedura arbitralã în condiţiile art. 60-76, dar numai cu acordul lor şi al tuturor pãrţilor. Cu toate acestea, intervenţia accesorie este admisibilã şi fãrã îndeplinirea acestei condiţii. (2) Dispoziţiile art. 572 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 574 Absenţa unei pãrţi Neprezentarea pãrţii legal citate nu împiedicã dezbaterea litigiului, afarã numai dacã partea lipsã nu va cere, cel mai târziu cu 3 zile înainte de data pentru care a fost stabilitã dezbaterea, amânarea acesteia pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi cealaltã parte, precum şi arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absenţei uneia dintre pãrţi, precum şi a motivelor pentru care absenţa justificã amânarea dezbaterii este de competenţa exclusivã a tribunalului arbitral, hotãrârea acestuia nefiind supusã niciunei cãi de atac. ART. 575 Solicitarea judecãrii în lipsã Oricare dintre pãrţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului sã se facã în lipsa sa, pe baza probelor aflate la dosar. Dispoziţiile art. 572 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 576 Absenţa ambelor pãrţi (1) Dacã ambele pãrţi, deşi legal citate, nu se prezintã la termen, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul, în afarã de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei motivelor amânãrii este de competenţa exclusivã a tribunalului arbitral, hotãrârea acestuia nefiind supusã niciunei cãi de atac. (2) Chiar dacã pãrţile nu solicitã amânarea soluţionãrii litigiului, tribunalul arbitral poate sã amâne judecarea acestuia, citând pãrţile, dacã apreciazã cã prezenţa lor la dezbatere este necesarã, sau acordând un termen pentru ca pãrţile sã îşi poatã formula concluziile în scris. ART. 577 Mãsurile asigurãtorii (1) Înaintea sau în cursul arbitrajului, oricare dintre pãrţi poate cere tribunalului prevãzut la art. 539 sã încuviinţeze mãsuri asigurãtorii şi mãsuri provizorii cu privire la obiectul litigiului sau sã constate anumite împrejurãri de fapt. (2) La aceastã cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsã, dovada comunicãrii prevãzute la art. 550 alin. (2), precum şi convenţia arbitralã. (3) Încuviinţarea acestor mãsuri va fi adusã la cunoştinţa tribunalului arbitral de cãtre partea care le-a cerut. (4) În cursul arbitrajului, mãsurile asigurãtorii şi mãsurile provizorii, precum şi constatarea anumitor împrejurãri de fapt pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor mãsuri se dispune de cãtre instanţa judecãtoreascã, potrivit prevederilor alin. (1). ART. 578 Sarcina probei (1) Fiecare dintre pãrţi are sarcina sã dovedeascã faptele pe care îşi întemeiazã în litigiu pretenţia sau apãrarea. (2) În vederea soluţionãrii litigiului, tribunalul arbitral poate cere pãrţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricãror probe prevãzute de lege. ART. 579 Propunerea probelor (1) Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afarã de cazurile prevãzute la art. 248 alin. (2). (2) Tribunalul arbitral are competenţa exclusivã de a decide asupra utilitãţii, pertinenţei şi concludenţei probelor propuse de pãrţi. Cu consultarea pãrţilor, tribunalul arbitral poate fixa termene-limitã pentru administrarea probelor încuviinţate. Dupã expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacã tribunalul arbitral apreciazã cã aceasta este esenţialã pentru soluţionarea corectã a litigiului. ART. 580 Administrarea probelor (1) Administrarea probelor se efectueazã în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor sã fie efectuatã în faţa supraarbitrului sau, cu acordul pãrţilor, în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral. (2) Dacã una dintre pãrţi deţine un mijloc de probã, tribunalul arbitral poate ordona înfãţişarea lui. ART. 581 Audierea martorilor şi a experţilor (1) Martorii şi experţii sunt audiaţi fãrã prestare de jurãmânt. (2) Audierea martorilor şi a experţilor poate fi fãcutã, la cererea sau cu consimţãmântul acestora, şi la locuinţa ori la locul unde îşi desfãşoarã activitatea. De asemenea, tribunalul arbitral le cere sã rãspundã în scris întrebãrilor puse, acordând un termen în acest scop. (3) Tribunalul arbitral nu poate sã recurgã la mijloace de constrângere şi nici sã aplice sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor mãsuri pãrţile se pot adresa tribunalului prevãzut la art. 539. ART. 582 Informaţiile deţinute de autoritãţile publice (1) Tribunalul arbitral poate solicita informaţii scrise autoritãţilor publice în legãturã cu actele şi acţiunile acestora, care sunt necesare pentru soluţionarea cauzei. (2) Dacã autoritatea publicã refuzã transmiterea informaţiilor, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 292 alin. (2), pãrţile sau arbitrii pot sesiza tribunalul prevãzut la art. 539, care va lua mãsurile prevãzute la art. 292 alin. (1). ART. 583 Aprecierea probelor Aprecierea probelor se face de cãtre arbitri potrivit intimei lor convingeri. ART. 584 Cererile şi excepţiile (1) Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însãrcinãrii arbitrilor şi desfãşurarea procedurii pânã la primul termen de judecatã la care partea a fost legal citatã trebuie ridicatã, sub sancţiunea decãderii, cel mai târziu la acest termen, dacã nu s-a stabilit un termen mai scurt. (2) Orice cereri şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care pãrţile au fost legal citate. Dispoziţiile art. 579 se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Neregularitatea actelor de procedurã se acoperã dacã nu a fost invocatã de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacã a lipsit la acel termen, la primul termen de judecatã la care a fost prezent ori legal citat dupã producerea neregularitãţii şi înainte de a se pune concluzii în fond. ART. 585 Încheierea de şedinţã (1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţã. (2) Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnatã în încheiere şi va fi motivatã. (3) Încheierea de şedinţã va cuprinde, pe lângã menţiunile prevãzute la art. 594 alin. (1) lit. a) şi b), şi urmãtoarele menţiuni: a) o scurtã descriere a desfãşurãrii şedinţei; b) cererile şi susţinerile pãrţilor; c) motivele pe care se sprijinã mãsurile dispuse; d) dispozitivul; e) semnãturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 593 alin. (3). (4) Dispoziţiile art. 594 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. (5) Pãrţile au dreptul sã ia cunoştinţã de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La cererea pãrţilor sau din oficiu, tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa încheierea de şedinţã printr-o altã încheiere. Pãrţilor li se comunicã, la cerere, copie de pe încheierea de şedinţã.
CAP. III Cheltuielile arbitrale
ART. 586 Cheltuielile arbitrale (1) Cheltuielile pentru organizarea şi desfãşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a pãrţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor se suportã potrivit înţelegerii dintre pãrţi. (2) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suportã de partea care a pierdut litigiul, integral, dacã cererea de arbitrare este admisã în totalitate, sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacã cererea este admisã în parte. ART. 587 Onorariul arbitrilor (1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga pãrţile sã consemneze, potrivit dispoziţiilor sale, suma respectivã prin contribuţie egalã. (2) Pãrţile pot fi obligate solidar la platã. (3) Dacã pârâtul nu îşi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. (1), în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga sumã, urmând ca prin hotãrârea arbitralã sã se stabileascã cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de cãtre pãrţi. ART. 588 Plata anticipatã a cheltuielilor (1) Tribunalul arbitral poate obliga pãrţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricãror cheltuieli necesare pentru organizarea şi desfãşurarea arbitrajului. (2) Tribunalul arbitral poate sã nu dea curs arbitrajului pânã la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevãzute în prezentul capitol. ART. 589 Verificarea cheltuielilor La cererea oricãreia dintre pãrţi, tribunalul prevãzut la art. 539 va examina temeinicia mãsurilor dispuse de tribunalul arbitral şi va stabili, prin încheiere executorie şi care nu este supusã niciunei cãi de atac, cuantumul onorariilor arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalitãţile de consemnare, de avansare sau de platã. ART. 590 Plata onorariilor (1) Plata onorariilor arbitrilor se va face dupã comunicarea cãtre pãrţi a hotãrârii arbitrale. (2) Dacã arbitrajul se întrerupe fãrã a se pronunţa o hotãrâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusã se reduc în mod corespunzãtor. ART. 591 Regularizarea cheltuielilor Orice diferenţã în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizeazã cel mai târziu prin hotãrârea arbitralã şi se plãteşte pânã la comunicarea hotãrârii cãtre pãrţi. Hotãrârea nu se va comunica, dacã este cazul, pânã la plata diferenţei.
CAP. IV Hotãrârea arbitralã
ART. 592 Soluţionarea litigiului (1) Tribunalul arbitral soluţioneazã litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama, când este cazul, şi de uzanţe sau reguli profesionale. (2) Pe baza acordului expres al pãrţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate. ART. 593 Deliberarea şi pronunţarea (1) În toate cazurile, pronunţarea trebuie sã fie precedatã de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilitã de convenţia arbitralã sau, în lipsã, de tribunalul arbitral. (2) Pronunţarea poate fi amânatã cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrãrii în termenul arbitrajului, stabilit potrivit art. 559. (3) Hotãrârea se ia cu majoritatea de voturi. (4) Dupã deliberare, se va întocmi o minutã, care va cuprinde pe scurt conţinutul dispozitivului hotãrârii şi în care se va arãta, când este cazul, opinia minoritarã. ART. 594 Hotãrârea arbitralã (1) Hotãrârea arbitralã se redacteazã în scris şi trebuie sã cuprindã: a) componenţa nominalã a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţãrii hotãrârii; b) numele şi prenumele pãrţilor, domiciliul ori reşedinţa lor sau, dupã caz, denumirea şi sediul, numele şi prenumele reprezentanţilor pãrţilor, precum şi ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului; c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul cãreia s-a procedat la arbitraj; d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale pãrţilor; e) motivele de fapt şi de drept ale hotãrârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiazã soluţia; f) dispozitivul; g) semnãturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 593 alin. (3), şi, dacã este cazul, semnãtura asistentului arbitral. (2) În cazul în care hotãrârea arbitralã se referã la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotãrârea arbitralã se va prezenta instanţei sau notarului public pentru a obţine, dupã caz, învestirea cu titlul executoriu sau un act autentic notarial, în baza cãruia, dupã verificãrile impuse de lege, efectuate de cãtre instanţa de judecatã sau de cãtre notarul public, şi dupã achitarea de cãtre pãrţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciarã şi se va realiza transferul de proprietate şi/sau constituirea altului drept real asupra bunului imobil în cauzã. (3) Arbitrul care a avut o altã pãrere va redacta şi va semna opinia separatã, cu arãtarea considerentelor pe care aceasta se sprijinã. Aceastã regulã se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care existã opinie concurentã. ART. 595 Lãmurirea, completarea şi îndreptarea hotãrârii (1) În cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotãrârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, oricare dintre pãrţi poate cere tribunalului arbitral sã lãmureascã dispozitivul sau sã înlãture dispoziţiile potrivnice. (2) Dacã prin hotãrârea pronunţatã tribunalul arbitral a omis sã se pronunţe asupra unui capãt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre pãrţi poate solicita completarea ei. (3) Cererea de lãmurire sau de completare se formuleazã, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii hotãrârii şi se soluţioneazã de tribunalul arbitral, prin hotãrâre separatã, cu citarea pãrţilor. (4) Greşelile materiale din textul hotãrârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimbã fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul pot fi îndreptate, prin încheiere, la cererea oricãreia dintre pãrţi, formulatã în termenul prevãzut la alin. (3), sau din oficiu. Pãrţile vor fi citate dacã tribunalul arbitral apreciazã cã este necesar. (5) Hotãrârea de lãmurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronunţã de îndatã şi face parte integrantã din hotãrârea arbitralã. (6) Pãrţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lãmurirea, completarea sau îndreptarea hotãrârii. ART. 596 Comunicarea hotãrârii (1) Hotãrârea arbitralã va fi comunicatã pãrţilor în termen de cel mult o lunã de la data pronunţãrii ei. (2) La cererea oricãreia dintre pãrţi, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadã privind comunicarea hotãrârii, în condiţiile alin. (1). ART. 597 Efectele hotãrârii arbitrale Hotãrârea arbitralã comunicatã pãrţilor este definitivã şi obligatorie. ART. 598 Pãstrarea dosarului În termen de 30 de zile de la data comunicãrii hotãrârii sau de la data lãmuririi, completãrii ori îndreptãrii ei, potrivit art. 595, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la tribunalul prevãzut la art. 539, ataşând şi dovezile de comunicare a hotãrârii arbitrale.
TITLUL V Desfiinţarea hotãrârii arbitrale
ART. 599 Acţiunea în anulare (1) Hotãrârea arbitralã poate fi desfiinţatã numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre urmãtoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fãrã sã existe o convenţie arbitralã sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitralã; d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinitã; e) hotãrârea a fost pronunţatã dupã expirarea termenului arbitrajului prevãzut la art. 559, deşi cel puţin una dintre pãrţi a declarat cã înţelege sã invoce caducitatea, iar pãrţile nu au fost de acord cu continuarea judecãţii, potrivit art. 560 alin. (1) şi (2); f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotãrârea arbitralã nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu aratã data şi locul pronunţãrii ori nu este semnatã de arbitri; h) hotãrârea arbitralã încalcã ordinea publicã, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. (2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotãrârii arbitrale neregularitãţile care nu au fost ridicate potrivit art. 584 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevãzutã la art. 595. (3) Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri. ART. 600 Renunţarea la acţiunea în anulare (1) Pãrţile nu pot renunţa prin convenţia arbitralã la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotãrârii arbitrale. (2) Renunţarea la acest drept se poate face numai dupã pronunţarea hotãrârii arbitrale. ART. 601 Instanţa competentã Competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine curţii de apel în circumscripţia cãreia a avut loc arbitrajul. ART. 602 Termenul de exercitare Acţiunea în anulare va fi introdusã la curtea de apel în termen de o lunã de la data comunicãrii hotãrârii arbitrale. Dacã s-a formulat o cerere potrivit art. 595, termenul curge de la data comunicãrii hotãrârii sau, dupã caz, a încheierii prin care a fost soluţionatã cererea. ART. 603 Suspendarea executãrii Curtea de apel va putea suspenda executarea hotãrârii arbitrale împotriva cãreia a fost introdusã acţiunea în anulare. Dispoziţiile art. 478 alin. (2)-(6) şi (8) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 604 Judecarea acţiunii în anulare (1) Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevãzut de lege pentru judecarea recursului. (2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispoziţiile art. 200-203 sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotãrârea arbitralã şi: a) în cazurile prevãzute la art. 599 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecatã instanţei competente sã o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevãzute la art. 599 alin. (1), dacã litigiul este în stare de judecatã, se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacã însã, pentru a hotãrî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond dupã administrarea lor. În acest din urmã caz, curtea va pronunţa mai întâi hotãrârea de anulare şi, dupã administrarea probelor, hotãrârea asupra fondului. (4) Hotãrârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt definitive.
TITLUL VI Executarea hotãrârii arbitrale
ART. 605 Executarea de bunãvoie Hotãrârea arbitralã se aduce la îndeplinire de bunãvoie de cãtre partea împotriva cãreia s-a pronunţat, de îndatã sau în termenul arãtat în cuprinsul acesteia. ART. 606 Executarea silitã (1) Pentru a fi executatã silit, hotãrârea arbitralã se învesteşte cu formulã executorie. (2) Cererea de învestire se va soluţiona de tribunalul prevãzut la art. 539, potrivit legii. Dacã existã îndoieli cu privire la regularitatea hotãrârii arbitrale, pãrţile vor fi citate. (3) Hotãrârea arbitralã învestitã cu formulã executorie constituie titlu executoriu şi se executã silit întocmai ca şi o hotãrâre judecãtoreascã.
TITLUL VII Arbitrajul instituţionalizat
ART. 607 Noţiunea (1) Arbitrajul instituţionalizat este acea formã de jurisdicţie arbitralã care se constituie şi funcţioneazã în mod permanent pe lângã o organizaţie sau o instituţie internã ori internaţionalã sau ca organizaţie neguvernamentalã de interes public de sine stãtãtoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluţionare potrivit unei convenţii arbitrale. Activitatea arbitrajului instituţionalizat nu are caracter economic şi nu urmãreşte obţinerea de profit. (2) În reglementarea şi desfãşurarea activitãţii jurisdicţionale, arbitrajul instituţionalizat este autonom în raport cu instituţia care l-a înfiinţat. Aceasta va stabili mãsurile necesare pentru garantarea autonomiei. ART. 608 Alegerea arbitrajului instituţionalizat (1) Pãrţile, prin convenţia arbitralã, pot supune soluţionarea litigiilor dintre ele unei anumite instanţe arbitrale aparţinând arbitrajului instituţionalizat. (2) În caz de contrarietate între convenţia arbitralã şi regulamentul arbitrajului instituţionalizat la care aceasta trimite, va prevala convenţia arbitralã. (3) Dacã pãrţile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedurã ale arbitrajului instituţionalizat în vigoare la momentul sesizãrii acestuia. ART. 609 Arbitrii (1) Arbitrajul instituţionalizat poate întocmi liste facultative cu persoane care pot fi arbitri sau supraarbitri. Aceste liste nu au caracter obligatoriu. (2) În cazul în care pãrţile nu se înţeleg asupra arbitrului unic ori când o parte nu numeşte arbitrul sau când cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, autoritatea de desemnare este preşedintele arbitrajului instituţionalizat, afarã numai dacã regulile de procedurã ale acestuia sau pãrţile însele nu dispun altfel. (3) Organizaţiile cu caracter asociativ sau cele constituite pentru apãrarea intereselor unei categorii profesionale nu pot sã numeascã arbitri dintre membrii lor, în cazurile în care acestea sunt în litigiu cu terţii. ART. 610 Regulile arbitrale (1) Regulile de procedurã ale arbitrajului instituţionalizat se adoptã de cãtre conducerea acestuia potrivit normelor sale de funcţionare stabilite prin actul de înfiinţare. (2) Prin desemnarea unui anumit arbitraj instituţionalizat ca fiind competent în soluţionarea unui anumit litigiu sau tip de litigii, pãrţile opteazã automat pentru aplicarea regulilor sale de procedurã. Orice derogare de la aceastã prevedere este nulã, afarã numai dacã, ţinând seama de condiţiile speţei şi de conţinutul regulilor de procedurã indicate de pãrţi ca fiind aplicabile, conducerea arbitrajului instituţionalizat competent decide cã pot fi aplicate şi regulile alese de pãrţi, stabilind dacã aplicarea acestora din urmã este efectivã sau prin analogie. (3) Dacã pãrţile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedurã ale arbitrajului instituţionalizat în vigoare la momentul sesizãrii acestuia. (4) Dreptul la apãrare al pãrţilor în litigiu şi contradictorialitatea dezbaterilor sunt garantate. (5) În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentã, dosarul se pãstreazã la acea instituţie. ART. 611 Cheltuielile arbitrale În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentã, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plãtesc conform regulamentului acelei instituţii. ART. 612 Refuzul soluţionãrii litigiului Dacã organizaţia sau instituţia prevãzutã la art. 607 refuzã sã organizeze arbitrajul, convenţia arbitralã rãmâne valabilã, iar litigiul dintre pãrţi va fi soluţionat potrivit prevederilor prezentei cãrţi.
CARTEA a V-a Despre executarea silitã
TITLUL I Dispoziţii generale
CAP. I Scopul şi obiectul executãrii silite
ART. 613 Îndeplinirea obligaţiilor prevãzute în titlul executoriu (1) Obligaţia stabilitã prin hotãrârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunãvoie. (2) În cazul în care debitorul nu executã de bunãvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silitã, care începe odatã cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cãrţi, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel. (3) Executarea silitã are loc în oricare dintre formele prevãzute de lege, simultan sau succesiv, pânã la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitãţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare. ART. 614 Organul de executare Executarea silitã a oricãrui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunitãţii Europene a Energiei Atomice, se realizeazã numai de cãtre executorul judecãtoresc, chiar dacã prin legi speciale se dispune altfel. ART. 615 Modalitãţile de executare (1) Executarea silitã se efectueazã prin: 1. urmãrirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi sã rãspundã, în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulãrii creditorilor; 2. predarea cãtre creditor a bunurilor prevãzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fãrã drept de debitor; 3. alte mãsuri prevãzute de lege. (2) Executarea unor obligaţii de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizaţii, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris şi altele asemenea, se obţine la simpla cerere a persoanei îndreptãţite, fãcutã în temeiul unui titlu executoriu, fãrã a fi necesarã intervenţia executorului judecãtoresc, dacã prin lege nu se dispune altfel. ART. 616 Legalitatea executãrii silite (1) Executarea silitã se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor pãrţilor şi ale altor persoane interesate. (2) Este interzisã efectuarea de acte de executare de cãtre alte persoane sau organe decât cele prevãzute la art. 614. ART. 617 Rolul statului în executarea silitã Statul este obligat sã asigure, prin agenţii sãi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vãtãmaţi au dreptul la repararea integralã a prejudiciului suferit. ART. 618 Rolul activ al executorului judecãtoresc (1) În tot cursul executãrii, executorul judecãtoresc este obligat sã aibã rol activ, stãruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integralã şi cu celeritate a obligaţiei prevãzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor pãrţilor şi ale altor persoane interesate. (2) Dacã socoteşte cã este în interesul executãrii, executorul judecãtoresc îi va cere debitorului, în condiţiile legii, lãmuriri în scris în legãturã cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comunã pe cote-pãrţi sau în devãlmãşie, asupra cãrora se poate efectua executarea, cu arãtarea locului unde se aflã acestea, precum şi pentru a-l determina sã execute de bunãvoie obligaţia sa, arãtându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuãrii executãrii silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare. (3) Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lãmuririle necesare, precum şi darea cu rea-credinţã de informaţii incomplete atrag rãspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevãzute la art. 183 alin. (2). ART. 619 Obligaţiile susceptibile de executare silitã (1) Pot fi executate silit obligaţiile al cãror obiect constã în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrãri, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia sau în luarea unei alte mãsuri stabilite prin titlul executoriu. (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalitãţi sau alte sume, fãrã sã fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecãtoresc, potrivit legii. (3) Dacã prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalitãţi sau alte asemenea sume care sã poatã fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecãtoresc poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, şi se va proceda, la cererea creditorului, la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecãtoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculatã de la data când hotãrârea judecãtoreascã a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilã şi pânã la data plãţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri. (4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecãtoresc este titlu executoriu. ART. 620 Veniturile şi bunurile supuse executãrii (1) Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executãrii silite dacã, potrivit legii, sunt urmãribile şi numai în mãsura necesarã pentru realizarea drepturilor creditorilor. (2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmãrite numai cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege. ART. 621 Înţelegerile privind efectuarea executãrii În tot cursul executãrii silite, sub supravegherea executorului judecãtoresc, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta sã se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bãneşti sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmãririi sã se facã prin bunã învoialã sau ca plata obligaţiei sã se facã în alt mod admis de lege. ART. 622 Domeniul de aplicare (1) Executarea silitã poate fi pornitã împotriva oricãrei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepţia acelora care beneficiazã, în condiţiile legii, de imunitate de executare. (2) Dispoziţiile prezentei cãrţi constituie dreptul comun în materie de executare silitã, indiferent de izvorul sau de natura obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridicã a pãrţilor.
CAP. II Titlul executoriu
ART. 623 Temeiul executãrii silite (1) Executarea silitã se poate efectua numai în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (2) Pentru a constitui titluri executorii, hotãrârile judecãtoreşti şi alte înscrisuri cãrora legea le recunoaşte putere executorie trebuie învestite cu formulã executorie, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel. ART. 624 Hotãrârile executorii Sunt hotãrâri executorii: 1. hotãrârile definitive; 2. hotãrârile date în apel, dacã prin lege nu se prevede altfel; 3. hotãrârile date în primã instanţã, fãrã drept de apel, ori cele în legãturã cu care pãrţile au convenit sã exercite direct recursul, potrivit art. 453 alin. (2); 4. orice alte hotãrâri cu privire la care legea prevede cã sunt executorii. ART. 625 Hotãrârile definitive (1) Sunt hotãrâri definitive: 1. hotãrârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotãrârile date în primã instanţã, fãrã drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotãrârile date în primã instanţã, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotãrârile date în apel, fãrã drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotãrârile date în recurs, chiar dacã prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotãrâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. (2) Hotãrârile prevãzute la alin. (1) devin definitive la data expirãrii termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, dupã caz, la data pronunţãrii. ART. 626 Hotãrârile judecãtoreşti şi alte înscrisuri care se învestesc cu formulã executorie Sunt supuse învestirii cu formulã executorie: 1. hotãrârile executorii ale instanţelor judecãtoreşti, în afara celor prevãzute la art. 627 pct. 1 şi 2; 2. hotãrârile arbitrale; 3. înscrisurile autentice, cu excepţia actelor autentice notariale care constituie titluri executorii potrivit legii; 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cãrora legea le recunoaşte putere executorie. ART. 627 Hotãrârile judecãtoreşti şi alte înscrisuri care nu se supun învestirii cu formulã executorie Nu se învestesc cu formulã executorie: 1. hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã cu executare provizorie; 2. ordonanţele şi încheierile pronunţate de instanţã şi declarate de lege executorii; 3. titlurile executorii europene pentru creanţe necontestate; 4. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecãtoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 5. actele autentice notariale care, potrivit legii, constituie titluri executorii. ART. 628 Executarea hotãrârilor supuse controlului judiciar Punerea în executare a unei hotãrâri judecãtoreşti executorii care poate fi însã atacatã cu apel sau recurs se face numai pe riscul creditorului care, dacã titlul este ulterior modificat sau desfiinţat, va fi ţinut, în condiţiile legii, sã îl repunã pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, dupã caz. ART. 629 Instanţa competentã pentru învestire (1) Sunt competente a învesti cu formulã executorie: 1. pentru hotãrârile judecãtoreşti executorii, prima instanţã; 2. pentru hotãrârile arbitrale, tribunalul în circumscripţia cãruia a avut loc arbitrajul; 3. pentru înscrisurile autentificate de un notar public, altele decât cele care, potrivit legii, constituie titluri executorii, judecãtoria în a cãrei circumscripţie funcţioneazã notarul public; 4. pentru înscrisurile autentificate de autoritãţile diplomatice sau consulare române în strãinãtate, tribunalul locului unde urmeazã a se face executarea; 5. pentru titlurile de credit sau alte înscrisuri cãrora legea le recunoaşte putere executorie, judecãtoria de la locul plãţii. (2) Dacã se refuzã emiterea titlului executoriu de cãtre alte organe competente potrivit legii şi dacã legea specialã nu prevede altfel, creditorul poate face plângere la judecãtoria în circumscripţia cãreia se aflã organul care trebuia sã emitã titlul executoriu, în termen de 15 zile de la data când a luat cunoştinţã de refuz. ART. 630 Învestirea cu formulã executorie (1) Cererea creditorului de învestire cu formulã executorie se va soluţiona de cãtre instanţa competentã, în camera de consiliu, printr-o încheiere datã fãrã citarea pãrţilor. (2) Instanţa va verifica: a) dacã înscrisul este susceptibil de învestire, potrivit art. 626; b) dacã înscrisul, dintre cele prevãzute la art. 626, altul decât o hotãrâre judecãtoreascã, întruneşte toate condiţiile de fond şi de formã cerute de lege pentru validitatea actului juridic sau a dreptului pe care îl constatã. (3) Încheierea prin care instanţa admite cererea de învestire cu formulã executorie nu este supusã niciunei cãi de atac, cu excepţia contestaţiei la executare. (4) Dacã instanţa respinge cererea de învestire, încheierea poate fi atacatã cu recurs numai de cãtre creditor, la instanţa ierarhic superioarã, în termen de 5 zile de la comunicare. (5) Prin cererea de învestire cu formulã executorie se va putea solicita şi încuviinţarea executãrii silite, dacã ambele cereri sunt de competenţa aceleiaşi instanţe. În acest caz, instanţa se va pronunţa prin aceeaşi încheiere asupra ambelor capete de cerere, dispoziţiile alin. (1)-(4) şi cele ale art. 654-656 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 631 Formula executorie (1) Formula executorie se aplicã pe originalul titlului, când acesta se aflã în posesia pãrţii, iar în celelalte cazuri, pe o copie legalizatã, dacã legea nu prevede altfel. (2) Ea are urmãtorul cuprins: "Noi, Preşedintele României" (Aici urmeazã cuprinsul hotãrârii sau, dupã caz, al înscrisului.) "Dãm împuternicire şi ordonãm executorilor judecãtoreşti sã punã în executare prezentul titlu. Ordonãm agenţilor forţei publice sã sprijine îndeplinirea promptã şi efectivã a tuturor actelor de executare silitã, iar procurorilor sã stãruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. Spre credinţã, prezentul titlu s-a semnat de... " (Urmeazã semnãtura preşedintelui instanţei şi a grefierului.) ART. 632 Eliberarea titlului executoriu (1) În vederea executãrii silite, titlul se învesteşte o singurã datã cu formulã executorie. (2) Titlul se elibereazã pãrţii care a cerut învestirea sau reprezentantului sãu arãtat în cererea de învestire. (3) Nu se vor elibera aceloraşi pãrţi mai multe exemplare ale titlurilor învestite cu formulã executorie decât cu încuviinţarea instanţei judecãtoreşti şi numai dacã acestea justificã un interes legitim, respectiv dacã executarea trebuie sã se efectueze în diferite locuri sau hotãrârea s-a dat în folosul mai multor creditori şi altele asemenea. (4) Grefierul va menţiona numele persoanei cãreia i s-a eliberat exemplarul învestit cu formula executorie, atât pe exemplarul predat, cât şi pe originalul hotãrârii, iar în cazul altor titluri, pe copia titlului rãmasã la dosar. ART. 633 Desfiinţarea titlului executoriu Dacã s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept, dacã prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executãrii.
CAP. III Participanţii la executarea silitã
ART. 634 Enumerarea (1) Participanţii la executarea silitã sunt: 1. pãrţile; 2. terţii garanţi; 3. creditorii intervenienţi; 4. instanţa de executare; 5. executorul judecãtoresc; 6. Ministerul Public; 7. agenţii forţei publice; 8. martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi participanţi, în condiţiile anume prevãzute de lege. (2) Dispoziţiile art. 40 şi urmãtoarele se aplicã în mod corespunzãtor şi participanţilor la procedura de executare silitã. ART. 635 Pãrţile (1) Sunt pãrţi în procedura de executare silitã creditorul şi debitorul. (2) Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executãrii silite, potrivit dreptului comun. În acest caz, actele de executare efectuate pânã la data transmiterii calitãţii procesuale sunt opozabile, în condiţiile legii, succesorilor în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, dupã caz. ART. 636 Drepturile pãrţilor (1) Creditorul şi debitorul au dreptul sã asiste, personal sau prin reprezentanţii lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, sã ia cunoştinţã de actele dosarului de executare şi sã obţinã adeverinţe şi copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecãtoresc, pe cheltuiala pãrţii interesate, iar atunci când se considerã vãtãmaţi în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silitã însãşi, în termenele şi condiţiile prevãzute de lege. Acest drept îl au şi alte persoane care justificã un interes ocrotit de lege. (2) La cererea debitorului, executorul judecãtoresc va aplica, în condiţiile legii, compensaţia legalã dintre creanţa prevãzutã în titlul a cãrui executare s-a cerut împotriva sa şi creanţa pe care el o opune pe baza unui alt titlu executoriu. ART. 637 Obligaţiile pãrţilor (1) Creditorul este obligat sã acorde executorului judecãtoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executãrii silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop. El este obligat sã avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor. (2) Debitorul este obligat, sub sancţiunile prevãzute la art. 183 alin. (2), sã declare, la cererea executorului, toate bunurile sale, mobile şi imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comunã pe cote-pãrţi sau în devãlmãşie, cu arãtarea locului în care acestea se aflã, precum şi toate veniturile sale, curente sau periodice. (3) Debitorul ale cãrui bunuri au fost deja sechestrate este ţinut sã aducã la cunoştinţa executorului care sechestreazã aceleaşi bunuri existenţa sechestrului anterior şi identitatea organului de executare care l-a aplicat, predând executorului o copie a procesului-verbal de sechestru. ART. 638 Terţii garanţi (1) Creditorul, în condiţiile legii, poate urmãri, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, dupã caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplicã în mod corespunzãtor şi terţilor garanţi, în afarã de cazul în care prin lege se dispune altfel. (2) Când se urmãreşte numai terţul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în acelaşi timp şi debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmãrire silitã. ART. 639 Creditorii intervenienţi Orice creditor al debitorului poate, în condiţiile art. 680 şi urmãtoarele, sã intervinã în procedura de executare silitã aflatã în curs pânã la data fixãrii de cãtre executorul judecãtoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmãribile, iar dupã depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmãrire, poate sã participe la distribuirea acestor sume, potrivit dispoziţiilor art. 853 şi urmãtoarele. ART. 640 Terţii Orice terţã persoanã vãtãmatã printr-un act de executare silitã poate solicita desfiinţarea acestuia sau, dupã caz, încetarea executãrii silite înseşi, numai pe calea contestaţiei la executare, dacã prin lege nu se dispune altfel. ART. 641 Instanţa de executare (1) Instanţa de executare este judecãtoria în circumscripţia cãreia se aflã biroul executorului judecãtoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (2) Instanţa de executare soluţioneazã cererile de încuviinţare a executãrii silite, judecã contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apãrute în cursul executãrii silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. (3) Hotãrârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacã prin lege nu se dispune altfel. ART. 642 Executorul judecãtoresc (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, hotãrârile judecãtoreşti şi celelalte titluri executorii se executã de cãtre executorul judecãtoresc din circumscripţia curţii de apel, dupã cum urmeazã: a) în cazul urmãririi silite a bunurilor imobile, al urmãririi silite a fructelor prinse de rãdãcini şi al executãrii silite directe imobiliare, executorul judecãtoresc din circumscripţia curţii de apel unde se aflã imobilul; b) în cazul urmãririi silite a bunurilor mobile şi al executãrii silite directe mobiliare, executorul judecãtoresc din circumscripţia curţii de apel unde se aflã domiciliul sau, dupã caz, sediul debitorului; c) în cazul executãrii silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face, executorul judecãtoresc din circumscripţia curţii de apel unde urmeazã sã se facã executarea. (2) Dacã bunurile urmãribile, mobile sau imobile, se aflã în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecãtoreşti care funcţioneazã pe lângã una dintre acestea. (3) Dacã bunul mobil care face obiectul urmãririi silite ori al executãrii silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecãtoresc care a început procedura de executare sau executorul judecãtoresc din circumscripţia curţii de apel unde a fost deplasat bunul. Dovada deplasãrii bunului se poate face prin orice mijloc de probã. Actele de executare silitã, precum şi orice acte şi lucrãri efectuate anterior deplasãrii bunului rãmân valabile. (4) Nerespectarea dispoziţiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiţionatã a actelor de procedurã efectuate. ART. 643 Recuzarea executorilor judecãtoreşti Executorii judecãtoreşti pot fi recuzaţi numai în cazurile şi în condiţiile prevãzute la art. 41 şi urmãtoarele din prezentul cod. Cererea de recuzare nu suspendã de drept executarea. Cu toate acestea, instanţa de executare poate dispune, motivat, suspendarea executãrii pânã la soluţionarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusã niciunei cãi de atac. ART. 644 Competenţa. Conexarea executãrilor (1) Când, privitor la aceleaşi bunuri, se efectueazã mai multe executãri silite de cãtre executori judecãtoreşti diferiţi, instanţa de executare în circumscripţia cãreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricãruia dintre executori, le va conexa, dispunând sã se facã o singurã executare de cãtre executorul judecãtoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacã executãrile sunt în acelaşi stadiu, de cãtre executorul judecãtoresc care a început cel dintâi executarea. (2) Dacã au fost pornite executãri silite de cãtre un executor judecãtoresc şi un executor fiscal asupra aceloraşi bunuri ale debitorului, instanţa va dispune conexarea în favoarea executorului judecãtoresc. (3) În cazul în care dispune conexarea executãrilor, instanţa, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de executare efectuate pânã în momentul conexãrii. Totodatã, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1) sau (2). (4) Dupã conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmãrire cel mai înaintat. (5) Desistarea, dupã conexare, a oricãruia dintre creditorii urmãritori nu va putea sã împiedice continuarea executãrii de la actul de executare cel mai înaintat. (6) În cazul executãrilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere datã cu citarea pãrţilor, dispoziţiile alin. (3) aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 645 Concursul dintre executarea silitã şi executarea pornitã de un creditor Dispoziţiile art. 644 rãmân aplicabile şi atunci când, privitor la aceleaşi bunuri, se efectueazã mai multe executãri, unele pornite de executorul judecãtoresc, la cererea unui creditor, iar altele direct de cãtre alţi creditori, în cazurile anume prevãzute de lege. În astfel de cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de cãtre executorul judecãtoresc competent în favoarea cãruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevãzute de prezentul cod, dacã prin lege specialã nu se prevede altfel. ART. 646 Actele executorului judecãtoresc (1) În îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor sale legate de punerea în executare a titlurilor executorii, executorul judecãtoresc va întocmi încheieri, proceseverbale şi alte acte de procedurã cu formele şi în termenele prevãzute de lege. (2) Erorile materiale sãvârşite cu prilejul întocmirii actelor arãtate la alin. (1) se pot îndrepta, din oficiu sau la cerere, cu respectarea dispoziţiilor legale prevãzute pentru întocmirea lor. ART. 647 Încheierile executorului judecãtoresc (1) Amânarea, suspendarea şi încetarea executãrii silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare, precum şi alte mãsuri anume prevãzute de lege se dispun de executorul judecãtoresc prin încheiere, care trebuie sã cuprindã: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) data şi locul întocmirii încheierii şi numãrul dosarului de executare; c) titlul executoriu în temeiul cãruia se efectueazã procedura de executare; d) numele şi domiciliul ori, dupã caz, denumirea şi sediul creditorului şi ale debitorului; e) procedura de executare care face obiectul încheierii; f) chestiunea asupra cãreia se adoptã încheierea; g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii; h) dispoziţia luatã de executor; i) calea şi termenul de atac al încheierii; j) semnãtura şi ştampila executorului judecãtoresc. (2) Menţiunile de la alin. (1) lit. a)-h) şi j) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. (3) Dacã prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fãrã citarea pãrţilor, sunt executorii de drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare. ART. 648 Ministerul Public Ministerul Public sprijinã, în condiţiile legii, executarea hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor titluri executorii. În cazurile anume prevãzute de lege, Ministerul Public este obligat sã cearã punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. ART. 649 Agenţii forţei publice (1) În cazurile prevãzute de lege, precum şi când executorul judecãtoresc considerã necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, dupã caz, sunt obligaţi sã sprijine îndeplinirea promptã şi efectivã a tuturor actelor de executare silitã, fãrã a condiţiona îndeplinirea acestei obligaţii de plata unor sume de bani sau de efectuarea unei alte contraprestaţii. (2) În acest scop, executorul se va adresa autoritãţii competente pentru a asigura concursul forţei publice, care va trebui sã ia mãsuri de urgenţã pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executãrii. ART. 650 Îndatorirea terţilor de a da informaţii (1) La cererea executorului judecãtoresc, cei care datoreazã sume de bani debitorului urmãrit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urmãririi potrivit legii au datoria sã dea toate informaţiile necesare pentru efectuarea executãrii. Ei sunt ţinuţi sã declare întinderea obligaţiilor lor faţã de debitorul urmãrit, eventualele modalitãţi care le-ar putea afecta, precum şi cesiunile de creanţã, delegaţiile sau sechestrele anterioare, dacã este cazul. (2) De asemenea, la cererea executorului judecãtoresc, organele fiscale, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane sunt obligate sã îi comunice, de îndatã, în scris, datele şi informaţiile necesare realizãrii executãrii silite, chiar dacã prin legi speciale se dispune altfel. La cererea executorului sau a pãrţii interesate, instanţa de executare poate lua mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 184. (3) Dacã cei sesizaţi nu dispun de informaţiile solicitate sau, dupã caz, refuzã sã le dea, Ministerul Public va întreprinde, la cererea executorului judecãtoresc, diligenţele necesare pentru aflarea informaţiilor cerute, în special pentru identificarea entitãţilor publice sau private la care debitorul are deschise conturi sau depozite bancare, plasamente de valori mobiliare, este acţionar ori asociat sau, dupã caz, deţine titluri de stat, bonuri de tezaur şi alte titluri de valoare susceptibile de urmãrire silitã. (4) Executorul judecãtoresc este obligat sã asigure secretul informaţiilor primite, dacã legea nu prevede altfel. Aceste informaţii nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisã cu desãvârşire, sub sancţiunile prevãzute de lege, divulgarea lor cãtre terţe persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale. (5) În vederea obţinerii informaţiilor necesare executãrii, executorul judecãtoresc are acces liber şi gratuit la cartea funciarã, la registrul comerţului şi la alte registre publice care conţin date despre bunurile debitorului susceptibile de urmãrire silitã, dacã se face dovada începerii executãrii silite. (6) Pentru informaţiile deţinute şi acordate de terţi, în condiţiile prezentului articol, aceştia nu pot percepe şi nici condiţiona transmiterea acestora de plata vreunei sume sau a unei alte prestaţii echivalente. ART. 651 Martorii asistenţi (1) În cazurile şi în condiţiile anume prevãzute de lege, prezenţa martorilor asistenţi este obligatorie la pãtrunderea într-o locuinţã, în localuri, depozite sau alte încãperi, la cercetarea acestora, precum şi la sechestrarea şi ridicarea bunurilor debitorului. (2) La aprecierea executorului judecãtoresc sau la cererea pãrţilor, martorii asistenţi pot fi invitaţi şi în alte cazuri. (3) Pot fi martori asistenţi persoanele cu capacitate de exerciţiu deplinã care nu sunt interesate de sãvârşirea actelor de executare şi care nu se aflã cu participanţii la procedura de executare în legãturã de rudenie pânã la gradul al patrulea inclusiv sau de afinitate pânã la gradul al doilea ori de subordonare. (4) Dacã prin lege nu se dispune altfel, numãrul martorilor asistenţi trebuie sã fie de cel puţin 2. ART. 652 Drepturile şi îndatoririle martorilor asistenţi (1) Martorul asistent, prin semnarea procesului-verbal, atestã faptele la care a asistat. (2) El este îndreptãţit sã cearã informaţii despre actele de executare la care este invitat şi sã facã observaţii în legãturã cu îndeplinirea lor. Observaţiile martorului asistent, când este cazul, vor fi consemnate de cãtre executorul judecãtoresc în proces-verbal. (3) Înainte de a începe efectuarea actelor de executare la care urmeazã sã participe, executorul judecãtoresc va explica martorilor asistenţi drepturile şi îndatoririle lor. (4) Pentru serviciul prestat, martorul asistent are dreptul la sumele prevãzute la art. 320, care se aplicã în mod corespunzãtor.
CAP. IV Efectuarea executãrii silite
SECŢIUNEA 1 Sesizarea organului de executare
ART. 653 Creanţa certã, lichidã şi exigibilã (1) Executarea silitã nu se poate face decât dacã creanţa este certã, lichidã şi exigibilã. (2) Creanţa este certã când existenţa ei neîndoielnicã rezultã din însuşi titlul executoriu. (3) Creanţa este lichidã atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanţa este exigibilã dacã obligaţia debitorului este ajunsã la scadenţã sau acesta este decãzut din beneficiul termenului de platã. (5) Creanţele cu termen şi cele condiţionale nu pot fi puse în executare, însã ele pot participa, în condiţiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmãrirea silitã a bunurilor aparţinând debitorului. ART. 654 Cererea de executare silitã (1) Executarea silitã poate porni numai la cererea creditorului, dacã prin lege nu se prevede altfel. (2) Cererea de executare silitã se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, la biroul executorului judecãtoresc competent ori se transmite acestuia prin poştã, curier, telefax, poştã electronicã sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative. (3) Cererea de executare silitã, în afara menţiunilor prevãzute la art. 143, va cuprinde: a) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul creditorului şi debitorului; b) bunul sau, dupã caz, felul prestaţiei datorate; c) modalitatea de executare solicitatã de creditor. (4) La cerere se vor ataşa titlul executoriu în original şi dovada achitãrii taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacã este cazul, înscrisurile anume prevãzute de lege. Dacã sunt sesizaţi mai mulţi executori judecãtoreşti, la cererea de executare se va ataşa copie legalizatã de pe titlul executoriu, menţionându-se biroul executorului judecãtoresc unde a fost depus titlul original. ART. 655 Înregistrarea cererii de executare (1) De îndatã ce primeşte cererea de executare, executorul judecãtoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, dupã caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. (2) Încheierea prevãzutã de alin. (1) se comunicã de îndatã creditorului. În cazul în care executorul refuzã deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicãrii încheierii prevãzute la alin. (1) la judecãtoria în a cãrei circumscripţie îşi are biroul executorul judecãtoresc. ART. 656 Încuviinţarea executãrii silite (1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc va solicita sã se dispunã încuviinţarea executãrii de cãtre instanţa de executare, cãreia îi va înainta, în copie certificatã de executor pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevãzutã la art. 655 alin. (1) şi dovada taxei de timbru. (2) Cererea de încuviinţare a executãrii silite se soluţioneazã de instanţã în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea acesteia la judecãtorie, prin încheiere datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. (3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor arãtate la art. 228 alin. (1), arãtarea titlului executoriu pe baza cãruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmãrirea, când s-a încuviinţat urmãrirea silitã a bunurilor debitorului, modalitatea concretã de executare silitã, atunci când s-a solicitat expres aceasta, şi autorizarea creditorului sã treacã la executarea silitã a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. (4) Încuviinţarea executãrii silite permite creditorului sã cearã executorului judecãtoresc care a solicitat încuviinţarea sã recurgã, simultan ori succesiv, la toate modalitãţile de executare prevãzute de lege, în vederea realizãrii drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. De asemenea, încuviinţarea executãrii silite este de drept valabilã şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecãtoresc în cadrul procedurii de executare silitã încuviinţate. (5) În municipiul Bucureşti, încuviinţarea executãrii silite permite creditorului sã cearã executorului judecãtoresc sã facã acte de executare pe tot cuprinsul municipiului. (6) Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executãrii silite numai dacã: 1. cererea de executare silitã este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. titlul nu a fost învestit cu formulã executorie, dacã, potrivit legii, aceastã cerinţã este necesarã pentru pornirea executãrii silite; 3. titlul, altul decât o hotãrâre judecãtoreascã, nu întruneşte toate condiţiile de fond şi de formã cerute de lege pentru validitatea actului juridic sau a dreptului pe care îl constatã; 4. creanţa nu este certã, lichidã şi exigibilã; 5. debitorul se bucurã de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silitã; 7. existã alte impedimente prevãzute de lege. (7) Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executãrii silite nu este supusã niciunei cãi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executãrii silite poate fi atacatã exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. ART. 657 Înştiinţarea debitorului (1) Dacã cererea de executare a fost încuviinţatã, executorul judecãtoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea datã în condiţiile art. 656, împreunã cu o copie, certificatã de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu şi, dacã legea nu prevede altfel, o somaţie. (2) Comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei, cu excepţia cazurilor anume prevãzute de lege, este prevãzutã sub sancţiunea nulitãţii executãrii. ART. 658 Somaţia Debitorul va fi somat sã îşi îndeplineascã obligaţia, de îndatã sau în termenul acordat de lege, cu arãtarea cã, în caz contrar, se va proceda la continuarea executãrii silite. ART. 659 Excepţiile de la comunicare Nu este necesarã comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei: 1. în cazurile prevãzute la art. 665; 2. în cazul în care executarea se face în temeiul titlurilor executorii prevãzute la art. 627 pct. 2. ART. 660 Cheltuielile de executare (1) Partea care solicitã îndeplinirea unui act sau a altei activitãţi care intereseazã executarea silitã este obligatã sã avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitãţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avanseazã de cãtre creditor. (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executãrii silite sunt în sarcina debitorului urmãrit, în afarã de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacã prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut sã suporte cheltuielile de executare stabilite sau, dupã caz, efectuate dupã înregistrarea cererii de executare şi pânã la data realizãrii obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacã el a executat-o de bunãvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 658, a executat obligaţia de îndatã sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut sã suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecãtoresc şi, dacã este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusã de aceştia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanşãrii executãrii silite; 2. onorariul executorului judecãtoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silitã; 4. onorariul expertului şi al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicitãţii procedurii de executare silitã şi cu efectuarea altor acte de executare silitã; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevãzute de lege ori necesare desfãşurãrii executãrii silite. (4) Sumele datorate ce urmeazã sã fie plãtite se stabilesc de cãtre executorul judecãtoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesatã, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesatã şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 445 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. (5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmãribile sau din alte cauze, ele vor fi plãtite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonialã a acestuia o va permite, înãuntrul termenului de prescripţie. (6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecãtoresc. ART. 661 Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume (1) Depunerea sau consemnarea oricãrei sume în scopul participãrii la desfãşurarea, potrivit legii, a executãrii silite ori al obţinerii suspendãrii executãrii silite, depunerea sumelor cu afectaţiune specialã, precum şi depunerea sau consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmãrite ori preţul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altã instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de consemnare la dispoziţia instanţei de executare sau a executorului judecãtoresc. (2) Dovada depunerii sau consemnãrii acestor sume se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris admis de lege. (3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptãţite sau reprezentanţilor acestora numai pe baza dispoziţiei executorului judecãtoresc ori a instanţei de executare, dupã caz. (4) Dispoziţiile art. 1.042 şi urmãtoarele privitoare la cauţiunea judiciarã se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 662 Comunicarea actelor de procedurã Comunicarea actelor de procedurã în cadrul executãrii silite se poate face de cãtre executorul judecãtoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sãu procedural. Dovada comunicãrii prin agent procedural are aceeaşi forţã probantã cu dovada comunicãrii efectuate de cãtre executor însuşi.
SECŢIUNEA a 2-a Efectuarea actelor de executare silitã
ART. 663 Trecerea la executarea silitã În afarã de cazul în care legea prevede altfel, executarea silitã efectivã nu poate avea loc decât dupã expirarea termenului arãtat în somaţie sau, în lipsa acesteia, în cel prevãzut în încheierea prin care s-a încuviinţat executarea. ART. 664 Existenţa unui termen de platã Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de platã, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen. ART. 665 Decãderea debitorului din beneficiul termenului de platã (1) Debitorul care beneficiazã de un termen de platã va fi decãzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen, dacã: 1. debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizãrii executãrii silite; 2. debitorul risipeşte averea sa; 3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscutã sau, dacã prin fapta sa, sãvârşitã cu intenţie sau dintr-o culpã gravã, a micşorat garanţiile date creditorului sãu ori nu le-a dat pe cele promise sau, dupã caz, încuviinţate; 4. alţi creditori fac executãri asupra averii lui. (2) În cazurile prevãzute la alin. (1), instanţa de executare va hotãrî de urgenţã, în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor, în termen scurt. În situaţia în care debitorul nu mai are domiciliul sau sediul cunoscut, va fi citat la ultimul sãu domiciliu ori sediu. (3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorialã. ART. 666 Cazul obligaţiilor alternative (1) Când titlul executoriu cuprinde o obligaţie alternativã, fãrã sã se arate termenul de alegere, executorul judecãtoresc va notifica debitorului sã îşi exercite acest drept în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii, sub sancţiunea decãderii. (2) Alegerea prestaţiei va fi fãcutã prin act scris care va fi notificat executorului judecãtoresc, iar acesta îl va înştiinţa de îndatã pe creditor despre alegerea fãcutã. (3) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (1), dreptul de alegere trece asupra creditorului. În acest caz, executorul judecãtoresc îl va soma pe debitor, punându-i în vedere sã execute prestaţia aleasã de creditor. ART. 667 Executarea prestaţiilor reciproce Când executarea depinde de o contraprestaţie, ce rezultã din acelaşi titlu executoriu şi urmeazã sã fie fãcutã de creditor în acelaşi timp cu prestaţia debitorului, executarea va putea fi fãcutã numai dupã ce creditorul a oferit debitorului propria prestaţie sau dupã ce a fãcut dovada cu înscris cã debitorul a primit-o ori este în întârziere cu primirea ei. ART. 668 Existenţa unei cauţiuni Hotãrârile ce se executã provizoriu cu dare de cauţiune nu se vor executa mai înainte de a se depune cauţiunea. ART. 669 Constatarea actelor de executare (1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, pentru toate actele efectuate în cursul executãrii, executorul judecãtoresc este obligat sã încheie procese-verbale care vor cuprinde urmãtoarele menţiuni: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numele şi calitatea celui care încheie procesul-verbal; c) data întocmirii procesului-verbal şi numãrul dosarului de executare; d) titlul executoriu în temeiul cãruia se efectueazã actul de executare; e) numele şi domiciliul ori, dupã caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului; f) locul, data şi ora efectuãrii actului de executare; g) mãsurile luate de executor sau constatãrile acestuia; h) consemnarea explicaţiilor, opoziţiilor şi obiecţiunilor participanţilor la executare; i) alte menţiuni cerute de lege sau considerate de executor ca fiind necesare; j) menţionarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori a refuzului sau a împiedicãrii de a semna procesul-verbal; k) menţionarea numãrului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum şi a persoanelor cãrora li s-a înmânat acesta; l) semnãtura executorului, precum şi, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistã la efectuarea actului de executare; m) ştampila executorului judecãtoresc. (2) Menţiunile de la alin. (1) lit. a)-g), l) şi m) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. ART. 670 Accesul la bunurile debitorului (1) În vederea executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, executorul judecãtoresc poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţãmântul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forţei publice. (2) În cazul altor titluri executorii decât hotãrârile judecãtoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecãtoresc, depusã odatã cu cererea de încuviinţare a executãrii silite ori pe cale separatã, instanţa competentã va autoriza intrarea în locurile menţionate la alin. (1). Instanţa se pronunţã, de urgenţã, în camera de consiliu, cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusã niciunei cãi de atac. ART. 671 Identificarea bunurilor urmãribile (1) Executorul judecãtoresc are dreptul sã identifice bunurile urmãribile ale debitorului şi, la locul unde ele se gãsesc, sã îndeplineascã asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se aflã în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenţa unui agent al forţei publice sau, în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege, a 2 martori asistenţi. (2) Identificarea bunurilor urmãribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilã a instanţei de executare, datã potrivit art. 670 alin. (2). ART. 672 Mãsurile în cazul opunerii la executare (1) În cazul în care executorul judecãtoresc întâmpinã opunere la efectuarea unui act de executare, la cererea acestuia, fãcutã în condiţiile art. 649 alin. (2), organele de poliţie, jandarmerie şi alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi sã asigure îndeplinirea efectivã a activitãţii de executare silitã, inclusiv prin îndepãrtarea de la locul executãrii, la cererea executorului, a debitorului sau a oricãrei alte persoane. (2) Dacã opunerea la executare întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevãzute de legea penalã, executorul judecãtoresc încheie un proces-verbal, pe care îl va trimite de îndatã parchetului de pe lângã instanţa de executare. Sesizarea parchetului nu împiedicã continuarea executãrii silite. ART. 673 Locul executãrii Executarea silitã se efectueazã, dupã caz, la locul unde debitorul realizeazã venituri sau la locul unde se gãsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmãririi, dacã legea nu dispune altfel. ART. 674 Timpul în care se efectueazã executarea (1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 şi nici dupã ora 20,00. (2) Executarea silitã nu se va putea face la alte ore decât cele menţionate şi nici în zilele nelucrãtoare, stabilite potrivit legii, în afarã de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotãrârea judecãtoreascã pusã în executare sau de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviinţatã de instanţa de executare, prin încheiere datã în condiţiile art. 670 alin. (2). (3) Cu titlu de excepţie, executarea începutã va putea continua în aceeaşi zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în zilele urmãtoare, în condiţiile prevãzute la alin. (1). ART. 675 Executarea în lipsa pãrţilor Actele de executare îndeplinite în lipsa pãrţilor, când prezenţa lor nu este expres cerutã de lege, sunt valabile, dacã sunt fãcute cu respectarea dispoziţiilor legale. ART. 676 Sancţiunea Încãlcarea dispoziţiilor art. 664, 668 şi 674 atrage anularea executãrii.
SECŢIUNEA a 3-a Executarea împotriva moştenitorilor
ART. 677 Interzicerea executãrii silite (1) Dacã debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecãtoresc, nicio executare silitã nu poate fi pornitã, iar dacã moare dupã ce aceasta a fost pornitã, ea nu poate fi continuatã cât timp moştenirea nu a fost acceptatã de cãtre cei chemaţi la moştenire sau, în lipsã, cât timp nu a fost numit, în condiţiile legii, un curator al succesiunii ori, dupã caz, un curator special pentru executare, în condiţiile art. 57. (2) În cazul în care creditorul sau executorul judecãtoresc ia cunoştinţã, în orice mod, de faptul cã debitorul a decedat, acesta este obligat sã solicite de îndatã camerei notarilor publici în a cãrei circumscripţie a avut ultimul domiciliu defunctul sã facã menţiune în registrul special prevãzut de lege despre începerea executãrii silite şi sã îi elibereze un certificat din care sã rezulte dacã moştenirea debitorului a fost sau nu dezbãtutã, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au calitatea de moştenitori, precum şi faptul dacã pânã la acceptarea moştenirii de cãtre cel puţin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al succesiunii. (3) În cazul în care se constatã cã moştenirea nu a fost dezbãtutã sau, dupã caz, acceptatã, creditorul sau executorul judecãtoresc poate cere camerei notarilor publici în a cãrei circumscripţie a avut ultimul domiciliu defunctul sau, dupã caz, notarului public deja sesizat întocmirea inventarului succesiunii sau desemnarea unei persoane în acest scop. ART. 678 Începerea executãrii contra moştenitorilor (1) Dacã debitorul moare înainte de începerea executãrii silite şi se constatã cã nu existã niciun moştenitor acceptant şi nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecãtoresc, instanţa de executare va numi de îndatã un curator special, pânã când va fi numit, în condiţiile legii, curatorul succesiunii, dispoziţiile art. 57 aplicându-se în mod corespunzãtor. (2) În cazul în care moştenirea a fost acceptatã şi existã numai moştenitori majori, executarea silitã va fi pornitã împotriva tuturor, în afarã de cazul în care numai unii dintre aceştia sunt chemaţi, de lege ori potrivit voinţei defunctului, sã rãspundã pentru anumite datorii ale defunctului. Dacã executarea silitã este pornitã contra tuturor moştenitorilor, aceştia vor fi citaţi, printr-o înştiinţare colectivã, fãcutã la locul deschiderii moştenirii, pe numele acesteia, cu excepţia cazului în care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt domiciliu în vederea citãrii sau un reprezentant al acestora, dupã caz. (3) Dacã între moştenitori sunt şi minori sau persoane puse sub interdicţie judecãtoreascã, executarea silitã nu va putea fi pornitã decât dupã numirea reprezentanţilor sau a ocrotitorilor legali. Dacã însã dupã o lunã de la moartea debitorului sau de la punerea sub interdicţie judecãtoreascã nu a fost numit reprezentantul sau a ocrotitorul legal, creditorul sau executorul judecãtoresc va putea cere instanţei de executare numirea unui curator special, pânã la numirea lor, dispoziţiile art. 57 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 679 Continuarea executãrii contra moştenitorilor Dacã la moartea debitorului executarea era începutã, ea se suspendã şi nu va fi reluatã împotriva succesibililor acceptanţi decât dupã 10 zile de la data când aceştia au fost încunoştinţaţi despre continuarea executãrii silite, dispoziţiile art. 678 aplicându-se în mod corespunzãtor.
SECŢIUNEA a 4-a Intervenţia altor creditori ART. 680 Dreptul de intervenţie (1) Orice creditor poate interveni în cursul executãrii silite pornite de un alt creditor, însã numai în condiţiile şi limitele prevãzute la alin. (2). (2) Pot interveni în executarea silitã: 1. creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului; 2. creditorii care au luat mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor acestuia; 3. creditorii care au un drept real de garanţie sau, dupã caz, un drept de preferinţã asupra bunului urmãrit, conservat în condiţiile prevãzute de lege; 4. creditorii chirografari titulari ai unor creanţe bãneşti rezultate din înscrisuri cu datã certã ori din registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege. ART. 681 Termenul de intervenţie (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, intervenţia poate fi fãcutã, sub sancţiunea prevãzutã la art. 686, pânã la termenul stabilit de cãtre executor pentru valorificarea, în oricare dintre modalitãţile prevãzute de lege ori convenite de pãrţi, a bunurilor mobile sau imobile urmãrite. (2) Cu toate acestea, creditorii care au un drept real de garanţie asupra bunurilor urmãrite şi care este conservat în condiţiile prevãzute de lege, creditorii care au creanţe având ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene, precum şi alţi creditori privilegiaţi care intervin în cursul urmãririi silite au dreptul sã participe la distribuire dupã rangul conferit de dreptul lor de preferinţã, chiar dacã cererea de intervenţie a fost fãcutã dupã expirarea termenului stabilit potrivit alin. (1), dacã şi-au depus titlurile de creanţã în termenul prevãzut la art. 858 alin. (2), în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmãrire. Dispoziţiile art. 855 rãmân aplicabile. ART. 682 Procedura (1) Cererea de intervenţie trebuie sã fie fãcutã cu respectarea cerinţelor prevãzute la art. 654, indicându-se în mod expres dacã creanţa este certã, lichidã şi exigibilã, precum şi dacã este garantatã sau negarantatã, în tot ori în parte, privilegiatã sau chirografarã, dupã caz. În cazul în care creditorul a cerut sau a obţinut luarea unor mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor debitorului, se va face menţiune şi despre acest lucru, indicându-se bunurile pentru care s-a cerut luarea acestor mãsuri. (2) Cererea se depune la executorul judecãtoresc, împreunã cu copii certificate de pe documentele justificative, precum şi de pe procesul-verbal de constatare a aplicãrii mãsurii asigurãtorii, dacã este cazul. În situaţia în care se reclamã creanţe bãneşti rezultate din înscrierile contabile fãcute în registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege, cererea va fi însoţitã, sub sancţiunea inadmisibilitãţii, de un extras de pe înscrierile care cuprind aceste sume, legalizate de un notar public. (3) Dupã înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc o va înainta de îndatã instanţei de executare competente, împreunã cu toate documentele justificative, dispoziţiile art. 655 şi 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. Pânã la soluţionarea cererii de intervenţie, orice eliberare sau distribuire de sume obţinute din valorificarea bunurilor debitorului se suspendã de drept. (4) Instanţa soluţioneazã cererea în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, dispoziţiile art. 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. Dacã creditorii care au formulat cerere de intervenţie nu au titlu executoriu, instanţa va convoca în camera de consiliu, de urgenţã şi în termen scurt, debitorul şi creditorii care nu au titlu executoriu, pentru recunoaşterea de cãtre debitor a creanţelor, dispunând totodatã comunicarea cãtre debitor a copiilor de pe cererile de intervenţie şi de pe documentele justificative. (5) La termenul fixat de instanţã, debitorul trebuie sã declare dacã înţelege sã recunoascã, în tot sau în parte, creanţele pentru care a avut loc intervenţia. Dacã debitorul nu se înfãţişeazã, se considerã cã recunoaşte toate creanţele reclamate prin cererile de intervenţie. (6) Dacã debitorul contestã, în tot sau în parte, creanţele reclamate, creditorii intervenienţi ale cãror creanţe au fost contestate au dreptul sã solicite instanţei sã dispunã executorului judecãtoresc ca sumele reclamate sã fie puse deoparte, dacã, în termen de 15 zile de la data când a avut loc convocarea prevãzutã la alin. (4), aceştia vor face dovada cã au introdus acţiune în justiţie în scopul obţinerii titlului executoriu. Pânã la expirarea acestui termen, eliberarea sau distribuirea acestor sume, dacã este cazul, se suspendã de drept. În cazul în care a fost introdusã acţiunea în justiţie, aceste sume vor fi consemnate pânã la soluţionarea litigiului printr-o hotãrâre definitivã, cu excepţia cazului în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util. ART. 683 Înştiinţarea creditorului urmãritor şi a debitorului (1) Odatã cu sesizarea instanţei de executare, potrivit art. 682 alin. (3), executorul judecãtoresc va comunica o copie de pe cererea de intervenţie şi de pe documentele justificative creditorului urmãritor, iar dupã soluţionarea cererii de intervenţie, şi o copie certificatã de pe încheierea de încuviinţare a acesteia. (2) Dacã cererea de intervenţie a fost încuviinţatã, executorul îl va înştiinţa şi pe debitor, dispoziţiile art. 657 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 684 Drepturile creditorului urmãritor (1) În cazul creditorilor chirografari care au intervenit în cursul urmãririi silite şi ale cãror creanţe au fost recunoscute de debitor, în tot sau în parte, creditorul urmãritor are dreptul de a le indica acestora, printr-o notificare, fãcutã în termen de 10 zile de la data comunicãrii de cãtre executorul judecãtoresc a copiei certificate a încheierii de încuviinţare a cererii de intervenţie, existenţa şi a altor bunuri ale debitorului, care pot fi urmãrite în mod util, invitându-i sã cearã extinderea urmãririi şi asupra acestor bunuri, dacã au titlu executoriu, şi sã avanseze, în toate cazurile, cheltuielile necesare pentru extindere. (2) Dacã însã creditorii intervenienţi nu solicitã extinderea urmãririi şi la bunurile indicate de creditorul urmãritor sau, dupã caz, nu avanseazã cheltuielile necesare extinderii, în termen de 10 zile de la data notificãrii prevãzute la alin. (1), creditorul urmãritor are dreptul de a fi preferat acestora la distribuirea sumei rezultate din urmãrire. (3) Creditorii urmãritori nu se pot opune cererilor de intervenţie fãcute de alţi creditori, în afarã de cazul în care ei fac dovada cã aceştia au acţionat în frauda drepturilor lor. Ei pot însã contesta, în termenul prevãzut de lege, repartizarea creanţelor potrivit proiectului de distribuire a sumelor rezultate din urmãrire întocmit de cãtre executor. ART. 685 Efectele intervenţiei (1) Creditorii intervenienţi şi cei ale cãror creanţe au fost recunoscute de cãtre debitor, în condiţiile prevãzute la art. 682, pot sã participe la distribuirea sumei rezultate din urmãrire, în limita sumelor reclamate sau, dupã caz, recunoscute, şi, dacã au titluri executorii, sã participe, în condiţiile legii, la urmãrirea bunurilor debitorului şi sã solicite efectuarea unor acte de executare silitã, dacã este cazul. (2) Creditorii intervenienţi ale cãror creanţe au fost contestate, în tot sau în parte, de cãtre debitor şi care au cerut instanţei ca sumele reclamate sã fie puse deoparte pot participa numai la distribuirea sumelor consemnate în condiţiile prevãzute la art. 682 alin. (6), în afarã de cazul în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util. ART. 686 Intervenţia tardivã Creditorii chirografari care au intervenit dupã expirarea termenului prevãzut la art. 681 alin. (1), dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţã, în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmãrire, au dreptul sã participe la distribuirea pãrţii din suma rãmasã dupã îndestularea drepturilor creditorilor urmãritori, a creditorilor garantaţi sau privilegiaţi şi a celor care au intervenit în timp util. Dispoziţiile art. 682 alin. (4)-(6) rãmân aplicabile.
SECŢIUNEA a 5-a Perimarea executãrii silite
ART. 687 Termenul de perimare (1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lãsat sã treacã 6 luni fãrã sã îndeplineascã un act necesar executãrii silite, cerut, în scris, de executorul judecãtoresc, orice executare se perimã de drept, indiferent de obiectul ei. (2) În caz de suspendare a executãrii, termenul de perimare curge de la încetarea suspendãrii. Termenul de perimare nu se suspendã pe timpul cât executarea silitã este suspendatã la cererea creditorului. ART. 688 Constatarea perimãrii. Efectele (1) Perimarea se constatã de cãtre instanţa de executare, la cererea executorului judecãtoresc sau a pãrţii interesate, prin încheiere datã cu citarea în termen scurt a pãrţilor. (2) Perimarea executãrii atrage desfiinţarea tuturor actelor de executare, cu excepţia celor care au dus la realizarea, în parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriu şi a accesoriilor. ART. 689 Reînnoirea cererii de executare (1) În caz de perimare a executãrii, se va putea face, înãuntrul termenului de prescripţie, o nouã cerere de executare silitã, dispoziţiile art. 655 şi 656 fiind aplicabile în mod corespunzãtor. (2) Dupã încuviinţarea executãrii silite, executorul va comunica debitorului încheierea instanţei, precum şi o nouã somaţie, la care nu se va mai alãtura titlul ce se executã.
SECŢIUNEA a 6-a Amânarea, suspendarea şi restrângerea executãrii
ART. 690 Amânarea executãrii (1) În afara altor cazuri prevãzute de lege, executorul judecãtoresc nu poate amâna executarea decât dacã procedura de citare sau de întocmire a anunţurilor şi publicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinitã sau dacã, la termenul stabilit, executarea nu poate fi efectuatã datoritã neîndeplinirii de cãtre creditor a obligaţiilor prevãzute la art. 637 alin. (1). (2) În cazurile prevãzute la alin. (1), amânarea se dispune de executorul judecãtoresc prin încheiere. ART. 691 Suspendarea executãrii (1) Executarea silitã se suspendã în cazurile în care aceasta este prevãzutã de lege ori a fost dispusã de instanţã. (2) La cererea creditorului urmãritor, executarea va fi suspendatã de cãtre executorul judecãtoresc. (3) Pe perioada suspendãrii executãrii, actele de executare efectuate anterior, mãsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rãmân în fiinţã, în afarã de cazul în care prin lege sau prin hotãrâre judecãtoreascã se dispune altfel. (4) Dupã încetarea suspendãrii, executorul, la cererea pãrţii interesate, va dispune continuarea executãrii, în mãsura în care actele de executare sau executarea silitã însãşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecatã ori acestea nu au încetat prin efectul legii. ART. 692 Restrângerea executãrii (1) Când creditorul urmãreşte în acelaşi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a cãror valoare este vãdit excesivã în raport cu creanţa ce urmeazã a fi satisfãcutã, instanţa de executare, la cererea debitorului şi dupã citarea creditorului, poate sã restrângã executarea la anumite bunuri. (2) În acest caz, instanţa competentã sã soluţioneze o astfel de cerere este aceea la care a început executarea acelui bun al debitorului, care apare ca îndestulãtor pentru acoperirea creanţelor tuturor creditorilor urmãritori. (3) Dacã cererea este admisã, instanţa va suspenda executarea celorlalte bunuri, iar în caz de executãri pornite în circumscripţiile mai multor instanţe de executare, debitorul, pe baza simplei înfãţişãri a încheierii prin care s-a încuviinţat restrângerea, poate cere acestor din urmã instanţe suspendarea acelor executãri. Pânã la soluţionarea acestor cereri, executarea este suspendatã de drept. (4) Executãrile suspendate nu vor putea fi reluate decât dupã rãmânerea definitivã a proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuatã.
SECŢIUNEA a 7-a Încetarea executãrii silite
ART. 693 Cazurile Executarea silitã înceteazã dacã: 1. s-a realizat integral obligaţia prevãzutã în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul judecãtoresc îi va preda creditorului titlul executoriu, menţionând pe acesta stingerea totalã a obligaţiei, şi îi va remite debitorului un certificat constatator al îndeplinirii integrale a obligaţiilor mai sus menţionate; 2. nu mai poate fi efectuatã ori continuatã din cauza lipsei de bunuri urmãribile ori a imposibilitãţii de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul îi va remite personal creditorului sau reprezentantului sãu titlul executoriu, menţionând pe acesta cauza restituirii şi partea de obligaţie ce a fost executatã, precum şi, când este cazul, îi va remite debitorului un certificat constatator al pãrţii din obligaţie ce a fost executatã; 3. creditorul a renunţat la executare; 4. a fost desfiinţat titlul executoriu; 5. a fost anulatã executarea. ART. 694 Nulitatea executãrii silite Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silitã însãşi sau la efectuarea oricãrui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 169 şi urmãtoarele fiind aplicabile în mod corespunzãtor. ART. 695 Reluarea executãrii (1) În cazurile prevãzute la art. 693 pct. 2 se poate cere reluarea executãrii silite, înãuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silitã. (2) Reluarea executãrii silite poate fi cerutã şi asupra aceluiaşi bun. Dacã acesta este un imobil, atât timp cât, potrivit legii, poate avea loc reluarea executãrii silite, nu se va putea solicita de cãtre executorul judecãtoresc radierea urmãririi înscrise potrivit dispoziţiilor art. 811.
CAP. V Prescripţia dreptului de a obţine executarea silitã
ART. 696 Termenul de prescripţie şi efectele acesteia (1) Dreptul de a obţine executarea silitã se prescrie în termen de 3 ani, dacã legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. (2) Termenul de prescripţie începe sã curgã de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silitã. În cazul hotãrârilor judecãtoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe sã curgã de la data rãmânerii lor definitive. (3) Prin împlinirea termenului de prescripţie se stinge dreptul de a obţine executarea silitã şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotãrârilor judecãtoreşti şi arbitrale, dacã dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, dupã caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fãrã a i se putea opune excepţia autoritãţii de lucru judecat. ART. 697 Suspendarea prescripţiei (1) Cursul prescripţiei se suspendã: 1. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului; 2. pe timpul cât suspendarea executãrii silite este prevãzutã de lege ori a fost stabilitã de instanţã sau de alt organ jurisdicţional competent; 3. cât timp debitorul nu are bunuri urmãribile sau care nu au putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmãrire; 4. în alte cazuri prevãzute de lege. (2) Dupã încetarea suspendãrii, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. (3) Prescripţia nu se suspendã pe timpul cât executarea silitã este suspendatã la cererea creditorului urmãritor. ART. 698 Întreruperea prescripţiei (1) Cursul prescripţiei se întrerupe: 1. pe data îndeplinirii de cãtre debitor, înainte de începerea executãrii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevãzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; 2. pe data depunerii cererii de executare, însoţitã de titlul executoriu, chiar dacã a fost adresatã unui organ de executare necompetent; 3. pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmãririi silite pornite de alţi creditori; 4. pe data îndeplinirii în cursul executãrii silite a unui act de executare; 5. pe data depunerii cererii de reluare a executãrii; 6. în alte cazuri prevãzute de lege. (2) Dupã întrerupere, începe sã curgã un nou termen de prescripţie. (3) Prescripţia nu este întreruptã dacã executarea silitã a fost respinsã, anulatã sau dacã s-a perimat ori dacã cel care a fãcut-o a renunţat la ea. ART. 699 Repunerea în termenul de prescripţie (1) Dupã împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacã a fost împiedicat sã cearã executarea datoritã unor motive temeinice. (2) Cererea de repunere în termen se introduce la instanţa de executare competentã, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicãrii. Judecata cererii se face cu citarea pãrţilor, prin hotãrâre supusã numai apelului, potrivit dreptului comun. (3) Dacã cererea de repunere în termen a fost admisã, creditorul poate formula cerere de executare silitã în termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a hotãrârii. ART. 700 Alte dispoziţii aplicabile Prevederile prezentului capitol se completeazã cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivã.
CAP. VI Contestaţia la executare
ART. 701 Obiectul contestaţiei (1) Împotriva executãrii silite, a încheierilor date de executorul judecãtoresc, precum şi împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecãtoresc refuzã sã îndeplineascã un act de executare silitã în condiţiile legii. (2) Dacã nu s-a utilizat procedura prevãzutã la art. 437, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. (3) De asemenea, se poate face contestaţie împotriva greşitei învestiri cu formulã executorie a hotãrârii sau a unui alt înscris, dupã caz. (4) Împãrţirea bunurilor proprietate comunã pe cote-pãrţi sau în devãlmãşie poate fi hotãrâtã, la cererea pãrţii interesate, şi în cadrul judecãrii contestaţiei la executare. ART. 702 Condiţiile de admisibilitate (1) Dacã executarea silitã se face în temeiul unei hotãrâri judecãtoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecãţii în primã instanţã sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisã. (2) În cazul în care executarea silitã se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotãrâre judecãtoreascã sau arbitralã, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacã legea nu prevede în acest scop o altã cale de atac. (3) Nu se poate face o nouã contestaţie de cãtre aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. (4) Creditorii neurmãritori au dreptul de a interveni în executarea efectuatã de alţi creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmãrirea silitã a bunurilor debitorului. (5) În cazul procedurii urmãririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predãrii silite a bunului imobil sau mobil, contestaţia la executare poate fi introdusã şi de o terţã persoanã, însã numai dacã aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv. ART. 703 Instanţa competentã (1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare. (2) Contestaţia privind lãmurirea înţelesului, întinderii sau aplicãrii titlului executoriu ori privind greşita învestire cu formulã executorie a unui înscris se introduce la instanţa care a pronunţat hotãrârea ce se executã sau, dupã caz, la instanţa care a învestit cu formulã executorie înscrisul ce se executã. Dacã o asemenea contestaţie vizeazã un titlu executoriu ce nu emanã de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare. ART. 704 Termenele (1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silitã propriu-zisã se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţã de actul de executare pe care îl contestã; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, dupã caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacã poprirea este înfiinţatã asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuãrii primei reţineri din aceste venituri de cãtre terţul poprit; 3. debitorul care contestã executarea însãşi a primit încheierea de încuviinţare a executãrii sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţã de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executãrii şi nici somaţia sau executarea se face fãrã somaţie. (2) Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecãtoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare. (3) Contestaţia privind lãmurirea înţelesului, întinderii sau aplicãrii titlului executoriu ori cea care se referã la greşita învestire cu formulã executorie a unei hotãrâri sau a unui alt înscris se poate face oricând înãuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silitã. (4) Dacã prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã în tot cursul executãrii silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzãrii ori de la data predãrii silite a bunului. (5) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevãzut la alin. (4) nu îl împiedicã pe cel de-al treilea sã îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de cãtre terţii adjudecatari în cadrul vânzãrii silite a bunurilor urmãrite. ART. 705 Condiţiile de formã (1) Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formã prevãzute pentru cererile de chemare în judecatã. (2) Contestatorul care nu locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţã a instanţei poate, prin chiar cererea sa, sã îşi aleagã domiciliul sau sediul procesual în aceastã localitate, arãtând persoana cãreia urmeazã sã i se facã comunicãrile. (3) Întâmpinarea este obligatorie. ART. 706 Procedura de judecatã (1) Contestaţia la executare se judecã cu procedura prevãzutã de prezentul cod pentru judecata în primã instanţã, care se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Instanţa sesizatã va solicita de îndatã executorului judecãtoresc sã îi transmitã, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispoziţiile art. 280 fiind aplicabile în mod corespunzãtor, şi îi va pune în vedere pãrţii interesate sã achite cheltuielile ocazionate de acestea. (3) Pãrţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţã şi cu precãdere. (4) La cererea pãrţilor sau atunci când apreciazã cã este necesar, instanţa va putea solicita relaţii şi explicaţii scrise de la executorul judecãtoresc. ART. 707 Cãile de atac (1) Hotãrârea pronunţatã cu privire la contestaţie poate fi atacatã numai cu apel, cu excepţia hotãrârilor pronunţate în temeiul art. 701 alin. (4) şi art. 704 alin. (4), care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun. (2) Hotãrârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusã aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârea ce se executã. Dacã prin contestaţie s-a cerut lãmurirea înţelesului, întinderii ori aplicãrii unui titlu care nu constituie hotãrâre a unui organ de jurisdicţie, hotãrârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacatã numai cu apel, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 708 Suspendarea executãrii (1) Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, la solicitarea pãrţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentã poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odatã cu contestaţia la executare sau prin cerere separatã. (2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicitã trebuie sã dea în prealabil o cauţiune, calculatã la valoarea obiectului contestaţiei, dupã cum urmeazã: a) de 10%, dacã aceastã valoare este pânã la 10.000 lei; b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depãşeşte 10.000 lei; c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depãşeşte 100.000 lei; d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depãşeşte 1.000.000 lei. (3) Dacã obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afarã de cazul în care legea dispune altfel. (4) Suspendarea executãrii este obligatorie şi cauţiunea nu este necesarã dacã: 1. hotãrârea sau înscrisul care se executã nu este, potrivit legii, executoriu; 2. înscrisul care se executã a fost declarat fals printr-o hotãrâre judecãtoreascã datã în primã instanţã; 3. debitorul face dovada cu înscris autentic cã a obţinut de la creditor o amânare ori, dupã caz, beneficiazã de un termen de platã. (5) Dacã bunurile urmãrite sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din valorificarea acestor bunuri. (6) Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţã prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Pãrţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacatã numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentã, respectiv de la comunicare pentru cea lipsã. (7) În cazuri urgente şi dacã s-a plãtit cauţiunea prevãzutã la alin. (2), instanţa poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. Cauţiunea depusã potrivit prezentului alineat este deductibilã din cauţiunea finalã stabilitã de instanţã, dacã este cazul. (8) Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executãrii silite se comunicã din oficiu şi de îndatã executorului judecãtoresc. ART. 709 Efectele soluţionãrii contestaţiei (1) Dacã admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, dupã caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executãrii înseşi, va anula ori lãmuri titlul executoriu sau, când acesta a fost greşit învestit, va anula încheierea de învestire cu formulã executorie. (2) De asemenea, dacã prin contestaţia la executare s-a cerut de cãtre partea interesatã împãrţirea bunurilor proprietate comunã, instanţa va hotãrî şi asupra împãrţelii acestora, potrivit legii. (3) În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executãrii, iar când contestaţia a fost exercitatã cu rea-credinţã, el va fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei. (4) Hotãrârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rãmasã definitivã, va fi comunicatã, din oficiu şi de îndatã, şi executorului judecãtoresc. (5) Dacã contestaţia este admisã, executorul judecãtoresc este obligat sã se conformeze mãsurilor luate sau dispuse de instanţã. (6) Atunci când contestaţia a fost respinsã, suma reprezentând cauţiunea depusã rãmâne indisponibilizatã, urmând a servi la acoperirea creanţelor arãtate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupã caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume. (7) În cazul în care constatã refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silitã sau de a îndeplini un act de executare silitã ori de a lua orice altã mãsurã prevãzutã de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotãrâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea pãrţii interesate, la plata de despãgubiri pentru paguba astfel cauzatã. (8) În situaţia prevãzutã la alin. (7), instanţa va solicita încheierea prevãzutã la art. 655 alin. (1) sau, dupã caz, actul care constatã refuzul executorului judecãtoresc de a îndeplini un act de executare silitã ori de a lua altã mãsurã prevãzutã de lege.
CAP. VII Depunerea cu afectaţiune specialã
ART. 710 Condiţiile (1) Pânã la rãmânerea definitivã a adjudecãrii bunurilor scoase la vânzare silitã, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea mãsurilor asigurãtorii ori de executare, consemnând la unitatea prevãzutã de lege, la dispoziţia executorului judecãtoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecãtoresc. (2) Asupra cererii debitorului sau a terţului garant executorul judecãtoresc se va pronunţa de urgenţã, prin încheiere, datã cu citarea pãrţilor, ce va fi comunicatã de îndatã pãrţilor. (3) Dacã cererea este admisã şi debitorul sau terţul garant nu se opune, executorul judecãtoresc, odatã cu desfiinţarea mãsurilor, va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului. (4) Dacã însã debitorul sau terţul garant va dovedi cã a fãcut contestaţie în termen şi se va opune la eliberare, executarea este suspendatã de drept, iar executorul judecãtoresc se va pronunţa asupra eliberãrii sumei numai dupã ce instanţa a dat o hotãrâre definitivã asupra contestaţiei respective. ART. 711 Efectele Suma consemnatã de debitor sau de terţul garant, potrivit art. 710, va servi exclusiv la plata creditorului pe seama cãruia s-a fãcut consemnarea, precum şi la acoperirea cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în care sunt mai mulţi creditori urmãritori sau intervenienţi, când se va proceda la distribuire, potrivit dispoziţiilor art. 853 şi urmãtoarele.
CAP. VIII Întoarcerea executãrii
ART. 712 Dreptul la întoarcerea executãrii (1) În toate cazurile în care se desfiinţeazã titlul executoriu sau însãşi executarea silitã, cel interesat are dreptul la întoarcerea executãrii, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rãmân în sarcina creditorului. (2) Bunurile asupra cãrora s-a fãcut executarea se vor restitui celui îndreptãţit, fãrã însã a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bunã-credinţã. (3) În cazul în care executarea silitã s-a fãcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executãrii se va face prin restituirea de cãtre creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizatã în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei când se aplicã art. 766. ART. 713 Modalitatea de restabilire (1) În cazul în care instanţa judecãtoreascã a desfiinţat titlul executoriu sau însãşi executarea silitã, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotãrâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executãrii. În cazul în care bunul supus executãrii silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuãrii operaţiunilor de carte funciarã necesare, fãrã însã a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bunã-credinţã, potrivit regulilor de carte funciarã. (2) Dacã instanţa care a desfiinţat hotãrârea executatã a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat mãsura restabilirii situaţiei anterioare executãrii, aceastã mãsurã se va putea dispune de instanţa care rejudecã fondul. (3) Dacã nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executãrii în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptãţit o va putea cere, pe cale separatã, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţã şi cu precãdere, hotãrârea fiind supusã numai apelului. ART. 714 Cazurile speciale Dacã titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţã judecãtoreascã a fost desfiinţat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecãtoreşti, iar modalitatea restabilirii situaţiei anterioare executãrii nu este prevãzutã de lege ori, deşi este prevãzutã, nu s-a luat aceastã mãsurã, ea se va putea obţine pe calea unei cereri introduse la instanţa prevãzutã la art. 713 alin. (3). ART. 715 Executarea provizorie Hotãrârea de primã instanţã prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executãrii poate fi datã cu executare provizorie, dispoziţiile art. 443 aplicându-se în mod corespunzãtor.
TITLUL II Urmãrirea silitã asupra bunurilor debitorului
CAP. I Urmãrirea mobiliarã
SECŢIUNEA 1 Bunurile mobile care nu se pot urmãri
ART. 716 Bunurile neurmãribile Nu sunt supuse urmãririi silite: a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacã nu sunt mai multe de acelaşi fel; b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor; c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pânã la noua recoltã, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţã şi furajele necesare pentru aceste animale pânã la noua recoltã; d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnã; e) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea; f) bunurile declarate neurmãribile în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege. ART. 717 Bunurile destinate exercitãrii ocupaţiei sau profesiei debitorului (1) Bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului, persoanã fizicã, nu pot fi supuse urmãririi silite decât în lipsã de alte bunuri urmãribile şi numai pentru obligaţii de întreţinere, chirii, arenzi sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor. (2) Dacã debitorul se ocupã cu agricultura, nu vor fi urmãrite, în mãsura necesarã continuãrii lucrãrilor în agriculturã, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncã, furajele pentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pãmântului, în afarã de cazul în care asupra acestor bunuri existã un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea creanţei. ART. 718 Limitele urmãririi veniturilor bãneşti (1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum şi alte sume ce se plãtesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existenţã ale acestuia pot fi urmãrite: a) pânã la jumãtate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii; b) pânã la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. (2) Dacã sunt mai multe urmãriri asupra aceleiaşi sume, urmãrirea nu poate depãşi jumãtate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afarã de cazul în care legea prevede altfel. (3) Veniturile din muncã sau orice alte sume ce se plãtesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existenţã ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmãrite numai asupra pãrţii ce depãşeşte jumãtate din acest cuantum. (4) Ajutoarele pentru incapacitate temporarã de muncã, compensaţia acordatã salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncã pe baza oricãror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmãrite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despãgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vãtãmãri corporale, dacã legea nu dispune altfel. (5) Urmãrirea drepturilor prevãzute la alin. (4) se va putea face în limita a jumãtate din cuantumul acestora. (6) Sumele reţinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se elibereazã sau se distribuie potrivit art. 853 şi urmãtoarele. (7) Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specialã, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmãrite pentru niciun fel de datorii. ART. 719 Sancţiunea Renunţarea la beneficiul dispoziţiilor prevãzute în articolele din prezenta secţiune, precum şi urmãrirea ori cesiunea fãcutã cu încãlcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept.
SECŢIUNEA a 2-a Procedura urmãririi mobiliare
§ 1. Sechestrarea bunurilor mobile
ART. 720 Indicarea bunurilor asupra cãrora sã se facã executarea Pentru realizarea creanţelor sale, creditorul va putea urmãri bunurile mobile ale debitorului, aflate la acesta sau la alte persoane. Creditorul poate indica bunurile mobile asupra cãrora ar voi sã se facã executarea. Dacã executorul judecãtoresc apreciazã cã prin valorificarea acestor bunuri nu se asigurã realizarea drepturilor creditorului, el va urmãri şi alte bunuri. ART. 721 Aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului (1) Dacã în termen de o zi de la comunicarea somaţiei însoţite de încheierea de încuviinţare a executãrii debitorul nu plãteşte suma datoratã, executorul judecãtoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmãribile ale debitorului, în vederea valorificãrii lor, chiar dacã acestea sunt deţinute de un terţ. (2) În cazul în care existã pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmãrire, la solicitarea creditorului fãcutã în cuprinsul cererii de executare, instanţa, prin încheierea de încuviinţare a executãrii, va dispune sechestrarea bunurilor urmãribile odatã cu comunicarea somaţiei cãtre debitor. În acest caz, se va face menţiunea corespunzãtoare în chiar încheierea de încuviinţare a executãrii. (3) Pentru bunurile sechestrate asigurãtor nu este necesarã o nouã sechestrare, executorul judecãtoresc fiind însã obligat sã verifice dacã bunurile respective se gãsesc la locul aplicãrii sechestrului şi dacã nu au fost substituite sau degradate, precum şi sã sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gãsite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei. (4) În cazul în care se afirmã cã unele bunuri aparţin altei persoane, dar drepturile acesteia nu sunt evidente, executorul va sechestra bunurile, însã va face menţiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse. ART. 722 Sechestrarea bunurilor aflate în mâinile terţilor (1) Sechestrul se va putea aplica şi asupra bunurilor aparţinând debitorului, dar deţinute de un terţ, afarã numai dacã acesta din urmã nu recunoaşte cã bunurile aparţin debitorului urmãrit. Dacã terţul recunoaşte cã bunurile aparţin debitorului, este obligat sã declare dacã le deţine în temeiul vreunui titlu şi sã înmâneze executorului o copie certificatã a acestuia, dacã este cazul. (2) Dacã terţul deţinãtor nu recunoaşte cã bunurile aparţin debitorului, dar creditorul pretinde şi face dovada cã bunurile respective sunt ale acestuia, instanţa de executare va putea, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrţilor, sã îl autorizeze pe executor sã continue aplicarea sechestrului. (3) Terţul deţinãtor care are un drept de folosinţã asupra bunului sechestrat poate sã cearã instanţei de executare sã fie autorizat sã foloseascã în continuare bunul, dacã pentru acesta existã o asigurare facultativã contra daunelor ori urmeazã sã fie contractatã, în termenul fixat de instanţã, dupã caz. În toate cazurile, acordul creditorului urmãritor în acest sens suplineşte autorizaţia instanţei de executare. ART. 723 Concursul forţei publice (1) Prezenţa unui agent de poliţie, unui jandarm sau a altor agenţi ai forţei publice va fi necesarã, sub sancţiunea nulitãţii, în urmãtoarele situaţii: 1. dacã uşile imobilului debitorului sau al terţului deţinãtor sunt încuiate şi acesta refuzã sã le deschidã; 2. dacã ei refuzã sã deschidã camerele sau mobilele; 3. dacã debitorul sau terţul deţinãtor lipseşte şi în imobil nu se gãseşte nicio persoanã majorã sau nimeni nu dã curs solicitãrii executorului de deschidere a uşilor imobilului. (2) Dupã deschiderea uşilor sau mobilelor, prezenţa celor menţionaţi la alin. (1) va putea fi suplinitã prin 2 martori asistenţi. (3) În afara situaţiilor prevãzute la alin. (1), executorul judecãtoresc va putea de asemenea, cere concursul forţei publice, fie pentru a înlãtura împotrivirea la sechestru, fie pentru pãstrarea ordinii în timpul sechestrãrii. ART. 724 Deschiderea încãperilor şi mobilelor În toate cazurile, încãperile şi mobilele se vor deschide treptat, pe mãsurã ce bunurile sechestrate se vor trece în procesul-verbal de sechestru. ART. 725 Participarea specialiştilor Executorul judecãtoresc va putea recurge, dacã este cazul, şi la serviciile unor specialişti, pentru deschiderea localului, încãperilor, caselor de fier şi a oricãror alte mobile în care se aflã bunurile ce urmeazã a fi sechestrate, pentru identificarea acestora ori pentru a asigura transportul lor, dupã caz. ART. 726 Sechestrul asupra bunurilor aflate în casete închiriate Dispoziţiile art. 723-725 sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi în cazul când sechestrul se înfiinţeazã asupra conţinutului casetelor închiriate de debitor la instituţii de credit sau la alte unitãţi specializate. ART. 727 Identificarea bunurilor sechestrate (1) Executorul judecãtoresc este obligat sã identifice bunurile sechestrate printr-un semn distinctiv, putând şi fotografia sau filma bunurile sechestrate. (2) Dacã debitorul cere ca bunurile sã fie aşezate într-o încãpere cu intrãri sigilate, acest semn nu se va aplica. ART. 728 Sechestrul asupra bunurilor deja identificate (1) Dacã animalele sau obiectele sechestrate sunt identificate, potrivit unor dispoziţii legale, prin înscrisuri eliberate ori certificate de o autoritate sau instituţie publicã, se va face menţiune despre aplicarea sechestrului pe aceste înscrisuri. (2) În cazul în care debitorul nu are sau refuzã sã înfãţişeze înscrisurile respective, executorul va proceda la aplicarea unui semn distinctiv asupra acestor bunuri, dacã acest lucru este posibil, sau, la cererea creditorului, la ridicarea şi încredinţarea lor unui custode desemnat de creditor, pe rãspunderea acestuia. Toate cheltuielile efectuate cu aplicarea acestor mãsuri vor fi avansate de creditor şi suportate de debitor în cadrul cheltuielilor de executare. ART. 729 Sechestrarea autovehiculelor (1) În cadrul procedurii de urmãrire a unui autovehicul, proprietatea debitorului, executorul judecãtoresc poate dispune sechestrarea acelui bun, fãcând menţiunea acestei mãsuri şi pe certificatul de înmatriculare, precum şi pe cartea de identitate a autovehiculului respectiv. Dacã aceastã din urmã mãsurã nu poate fi aplicatã din diferite motive, executorul judecãtoresc va menţiona acest aspect în procesul-verbal de sechestru, precum şi cauzele care au dus la crearea acestei situaţii. (2) Autovehiculul va fi sechestrat prin aplicarea de sigilii sau dat în custodia unei persoane alese cu precãdere de cãtre creditor. Un exemplar al procesului-verbal de urmãrire a acelui autovehicul va fi comunicat atât organelor de poliţie rutierã, cât şi organelor fiscale în raza cãrora a fost înmatriculat acel bun, pentru a nota aceastã mãsurã în evidenţele proprii. Dacã indisponibilizarea autovehiculului şi a documentelor precizate la alin. (1) nu poate fi realizatã la termenul la care executorul judecãtoresc a dispus aplicarea mãsurii sechestrului, procesul-verbal va fi comunicat serviciului de poliţie rutierã, care va putea opri în trafic autovehiculul urmãrit, indiferent de locul în care acesta se aflã. (3) Organul de poliţie rutierã va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat şi va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cãrţii de identitate, punând în vedere conducãtorului autovehiculului cã bunul este sechestrat şi sã se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecãtoresc. Totodatã va anunţa, de îndatã, executorul judecãtoresc care a aplicat mãsura prevãzutã la alin. (1). Aceastã operaţiune va fi consemnatã de cãtre organul de poliţie într-un proces-verbal, în care se va face şi o descriere sumarã a autovehiculului sechestrat, o copie a acestuia fiind remisã conducãtorului autovehiculului. Atât documentele, cât şi o copie a procesului-verbal vor fi trimise executorului judecãtoresc care a aplicat mãsura sechestrului asupra acelui autovehicul. (4) Executorul judecãtoresc poate aplica, de asemenea, mãsura sechestrului asupra unui autovehicul în baza datelor obţinute de la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, dacã debitorul în cauzã este proprietarul înregistrat al acelui bun, poliţia rutierã, în baza procesului-verbal comunicat de executorul judecãtoresc, urmând a proceda potrivit alin. (2) şi (3). (5) Autovehiculul supus sechestrului potrivit dispoziţiilor prezentului articol va putea fi folosit de cãtre debitor pânã la valorificare, dacã acesta depune sau remite executorului judecãtoresc o poliţã de asigurare negociabilã, la o sumã asiguratã cel puţin egalã cu valoarea de asigurare a autovehiculului. ART. 730 Sechestrul bunurilor afectate unor garanţii reale (1) Dacã asupra bunului ce se sechestreazã existã un drept real de garanţie constituit în favoarea unei terţe persoane, executorul judecãtoresc, luând cunoştinţã despre acest drept, va înştiinţa acea persoanã despre aplicarea sechestrului şi o va cita la toate termenele fixate pentru vânzarea bunului respectiv. (2) Despre aplicarea sechestrului se va face menţiune în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre de publicitate, dupã caz. ART. 731 Publicitatea sechestrului Despre aplicarea sechestrului se va face menţiune, la cererea executorului judecãtoresc, în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare, în registrul succesoral ţinut de camera notarilor publici sau în alte registre de publicitate, dupã caz. ART. 732 Sechestrul asupra bunurilor anterior sechestrate (1) Executorul judecãtoresc care, prezentându-se la domiciliul ori la sediul debitorului, terţului deţinãtor sau al custodelui, va gãsi înfiinţatã o altã urmãrire, dupã ce va lua o copie de pe procesul-verbal respectiv, aflat în mâna debitorului, terţului deţinãtor sau al custodelui ori la domiciliul sau sediul acestuia, va încheia un proces-verbal în care va arãta numele şi calitatea celui care a fãcut urmãrirea anterioarã şi va declara aceleaşi bunuri sechestrate şi de el. (2) Executorul va putea, în acelaşi timp, sã sechestreze şi alte bunuri care nu au fost urmãrite anterior. (3) O copie certificatã a procesului-verbal de sechestru va fi comunicatã organului de executare care a început mai întâi urmãrirea. (4) În acest caz, urmãririle se socotesc conexate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 644, iar creditorul pentru care s-a înfiinţat sechestrul va putea continua urmãrirea chiar dacã primul creditor urmãritor s-a desistat de la urmãrire. ART. 733 Procesul-verbal de sechestru (1) Efectuarea sechestrului se va constata de îndatã într-un procesverbal care va prevedea, în afara datelor şi menţiunilor prevãzute la art. 669 alin. (1), urmãtoarele: a) somaţia de platã fãcutã verbal debitorului şi rãspunsul lui, dacã a fost prezent; b) enumerarea, descrierea şi evaluarea, dupã aprecierea executorului, dacã este posibil, a fiecãrui bun mobil sechestrat; c) indicarea bunurilor care, fiind exceptate de la urmãrire, nu au fost sechestrate, în cazul în care bunurile sechestrate nu acoperã creanţa; d) menţionarea drepturilor pretinse de alte persoane asupra bunurilor sechestrate; e) arãtarea bunurilor sechestrate asupra cãrora existã un drept real de garanţie constituit în favoarea unei terţe persoane; f) arãtarea bunurilor sechestrate care au fost sigilate sau ridicate; g) arãtarea persoanei cãreia i se lasã în custodie bunurile sechestrate. (2) Procesul-verbal se va semna de executor şi de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Dacã ele nu pot ori refuzã sã semneze, executorul judecãtoresc va menţiona aceastã împrejurare în procesul-verbal. (3) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se va preda debitorului sau, dupã caz, terţului deţinãtor şi custodelui, acesta din urmã semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în pãstrare. Dacã aceste persoane nu sunt prezente ori refuzã sã primeascã un exemplar al procesului-verbal, se va proceda potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. ART. 734 Indisponibilizarea bunurilor sechestrate Din momentul sechestrãrii bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât dureazã executarea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacã fapta nu constituie infracţiune. Dispoziţiile art. 184-186 sunt aplicabile. ART. 735 Pãstrarea bunurilor sechestrate (1) Bunurile sechestrate se lasã, cu acordul creditorului, în custodia debitorului sau a terţului deţinãtor ori pot fi luate în custodie de creditor, dacã debitorul nu se opune. (2) Dacã existã pericolul ca debitorul sau terţul deţinãtor sã înstrãineze, sã substituie ori sã deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecãtoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor. (3) Dacã debitorul sau terţul deţinãtor refuzã sã primeascã în custodie bunurile sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, precum şi în cazul ridicãrii bunurilor, executorul judecãtoresc dã în pãstrare bunurile sechestrate unui custode, numit cu precãdere dintre persoanele desemnate de creditor. Custodele trebuie sã fie major şi îndeobşte cunoscut ca fiind solvabil. El poate fi obligat de instanţã, la cererea creditorului sau a executorului, şi la darea unei cauţiuni. Soţul, rudele sau afinii debitorului, pânã la al patrulea grad inclusiv, ori persoanele aflate în serviciul lui nu vor putea fi desemnaţi custozi decât cu acordul creditorului. (4) Sumele în lei sau în valutã, titlurile de valoare, obiectele din metale preţioase şi pietrele preţioase se ridicã şi se predau de executor, pe bazã de proces-verbal, în custodia unor instituţii de credit sau a unei alte entitãţi autorizate în acest scop. (5) Obiectele de artã, colecţiile de valoare, obiectele de muzeu şi altele asemenea se ridicã şi se predau de executor, pe bazã de proces-verbal, în custodia muzeelor sau a unei alte entitãţi autorizate pentru depozitarea acestora. (6) Dacã entitãţile arãtate la alin. (4) şi (5) refuzã sã ia în custodie bunurile sechestrate, se aplicã dispoziţiile alin. (1)-(3). (7) În toate cazurile, executorul judecãtoresc pãstreazã dovada depunerii valorilor respective, iar în cazul titlurilor de valoare, cum sunt acţiunile sau obligaţiunile nominative ori la purtãtor, va sesiza de îndatã instanţa de executare pentru a lua mãsurile necesare pentru conservarea şi administrarea titlurilor şi numirea, dacã este cazul, a unui curator special, care sã exercite drepturile aferente acestora. (8) În cazul titlurilor de credit transmisibile prin gir, executorul va face menţiune pe titluri despre aplicarea sechestrului, cu precizarea datei când a fost fãcutã menţiunea. Dupã facerea menţiunii, titlurile sechestrate nu vor mai putea fi girate, iar debitorul menţionat în titlul de credit nu se va mai putea libera valabil decât consemnând suma la entitatea prevãzutã de lege şi depunând recipisa la executor. (9) Sechestrarea titlurilor nominative se va notifica societãţii sau instituţiei emitente, precum şi societãţii ori altei persoane cãreia i-au fost date în pãstrare sau administrare, spre a se face menţiune despre sechestru în registrul respectiv. ART. 736 Strãmutarea bunurilor sechestrate Nici custodele, nici debitorul sau terţul deţinãtor nu vor putea transporta bunurile sechestrate din locul unde au fost autorizaţi sã le pãstreze, decât cu încuviinţarea executorului judecãtoresc. În acest din urmã caz, cheltuielile de transport vor fi avansate de partea interesatã. ART. 737 Remuneraţia custodelui (1) În cazul în care custode este o altã persoanã decât debitorul sau terţul deţinãtor, acesta va avea dreptul la o remuneraţie, ce se va fixa de executor, prin încheiere, ţinând seama de activitatea depusã, iar în cazul unitãţilor specializate, de tarifele sau preţurile practicate de acestea pentru servicii similare. Remuneraţia şi cheltuielile custodelui vor putea fi plãtite cu anticipaţie de cãtre creditorul urmãritor care le va prelua cu precãdere din preţul bunurilor urmãrite. (2) Încheierea prin care este fixatã remuneraţia custodelui se dã cu citarea pãrţilor. ART. 738 Rãspunderea custodelui Custodele, precum şi orice alte persoane însãrcinate cu paza bunurilor sechestrate vor rãspunde pentru orice pagubã adusã creditorului sau debitorului din cauza neglijenţei lor şi vor fi înlocuiţi, potrivit dispoziţiilor referitoare la numirea custozilor, putând fi condamnaţi, dacã este cazul, şi la pedepsele prevãzute de legea penalã. ART. 739 Liberarea terţului deţinãtor (1) Terţul deţinãtor se va putea libera, în cursul sechestrului, de bunurile debitorului urmãrit, dacã obligaţia lui de restituire este ajunsã la scadenţã. (2) În acest scop, el va putea cere executorului judecãtoresc încuviinţarea de a depune bunurile sechestrate la el, în mâinile unei alte persoane. Executorul se va pronunţa de urgenţã, prin încheiere, datã cu citarea terţului deţinãtor, a debitorului şi a creditorului urmãritor, asupra persoanei cãreia bunurile urmeazã sã fie încredinţate. Creditorul urmãritor şi debitorul vor putea conveni ca ele sã fie încredinţate chiar debitorului. (3) Dacã creditorul urmãritor şi debitorul nu vor cãdea de acord, executorul va încredinţa bunurile sechestrate unei persoane desemnate de creditor. (4) Încredinţarea bunurilor în mâinile persoanei acceptate sau desemnate, potrivit alin. (2) şi (3), va fi constatatã printr-un proces-verbal semnat de executor şi custode. ART. 740 Oprirea urmãririi (1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, dupã caz, va putea obţine ridicarea lui numai dacã: 1. plãteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului sãu având procurã specialã. În acest caz, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal constatând achitarea integralã a datoriei şi va preda creditorului titlul executoriu, menţionând pe acesta stingerea totalã a obligaţiei, iar debitorului, un certificat constatator al îndeplinirii integrale a obligaţiilor de mai sus; 2. face depunerea cu afectaţiunea specialã prevãzutã la art. 710 alin. (1) şi predã executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecãtoresc va elibera debitorului o dovadã de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face aceastã constatare şi, dacã debitorul nu a fãcut şi contestaţie în condiţiile alin. (2), va opri urmãrirea sau, dupã caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacã debitorul a fãcut contestaţie, executorul va depune de îndatã procesul-verbal constatator odatã cu recipisa, la instanţa de executare, care se va pronunţa de urgenţã, potrivit dispoziţiilor art. 706. Pânã la soluţionarea contestaţiei, urmãrirea este suspendatã de drept. (2) În cazul prevãzut la alin. (1) pct. 2, dacã debitorul face contestaţie şi se opune eliberãrii sumei consemnate, el o va putea depune chiar în mâna executorului, odatã cu recipisa de consemnare a sumei, sub luare de dovadã, sau o va putea introduce direct la instanţa competentã, în termen de 5 zile de la data procesului-verbal întocmit de executor, caz în care o copie de pe contestaţie va fi înmânatã şi executorului. (3) Contestaţia se va face cu respectarea condiţiilor de formã prevãzute la art. 705. (4) Dacã termenul prevãzut la alin. (2) a expirat fãrã ca debitorul sã fi depus ori introdus contestaţie, depunerea cu afectaţiune specialã se va socoti drept platã fãcutã creditorului, iar acesta va putea sã ridice suma consemnatã, în temeiul unei încheieri a executorului judecãtoresc date de urgenţã, cu citarea pãrţilor. ART. 741 Continuarea urmãririi (1) În orice alte cazuri decât cele prevãzute la art. 740, debitorul sau o altã persoanã interesatã nu poate opri vânzarea bunurilor sechestrate, dar poate contesta executarea, potrivit dispoziţiilor art. 701 şi urmãtoarele. (2) Terţul care contestã executarea nu va putea dovedi cu martori dreptul sãu de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate în locuinţa sau întreprinderea debitorului urmãrit, în afarã de cazul când, faţã de profesia sau comerţul contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadã devine admisibilã. (3) Soţul contestator care locuieşte cu soţul debitor şi care nu exercitã o profesie şi nici nu exploateazã o întreprindere nu va putea dovedi dreptul sãu de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate decât cu convenţia matrimonialã sau cu alte înscrisuri cu datã certã, din care sã rezulte cã acestea i-au aparţinut şi înainte de cãsãtorie ori cã le-a dobândit ulterior prin donaţie sau moştenire ori, dacã la data dobândirii avea bunuri proprii, cã le-a dobândit prin cumpãrare ori în alt mod. Aceastã dispoziţie nu se aplicã însã în privinţa bunurilor care, în mod vãdit sau prin destinaţia lor, aparţin soţului debitorului urmãrit.
§ 2. Valorificarea bunurilor sechestrate
ART. 742 Modalitãţile de valorificare (1) Dacã în termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost plãtite suma datoratã, toate accesoriile şi cheltuielile de executare, executorul judecãtoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie publicã, vânzare directã sau prin alte modalitãţi admise de lege. (2) Cu toate acestea, vânzarea se va putea face de îndatã ce bunurile au fost sechestrate, dacã acestea sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii ori dacã pãstrarea lor ar prilejui cheltuieli disproporţionat de mari în raport cu valoarea lor. ART. 743 Vânzarea amiabilã (1) Executorul judecãtoresc, cu acordul creditorului, poate sã îi încuviinţeze debitorului sã procedeze el însuşi la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat sã îl informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, dupã caz, numele sau denumirea şi adresa potenţialului cumpãrãtor, precum şi termenul în care acesta din urmã se angajeazã sã consemneze preţul propus. (2) Dacã pânã la împlinirea termenului prevãzut la alin. (1) terţul cumpãrãtor nu consemneazã preţul oferit la dispoziţia executorului judecãtoresc, se va fixa termen pentru vânzare la licitaţie publicã, potrivit art. 747. ART. 744 Vânzarea directã (1) Executorul judecãtoresc poate, de asemenea, proceda, cu acordul ambelor pãrţi, la valorificarea bunurilor urmãrite prin vânzare directã cumpãrãtorului care oferã cel puţin preţul stabilit potrivit art. 747. (2) Termenul pentru vânzarea directã va fi stabilit prin acordul pãrţilor. Debitorul şi creditorul vor fi înştiinţaţi despre ziua, ora şi locul vânzãrii, precum şi despre oferta de preţ depusã de potenţialul cumpãrãtor. (3) La data vânzãrii, executorul va întocmi procesul-verbal prevãzut la art. 762, dispoziţiile acestui articol fiind aplicabile în mod corespunzãtor. Dacã vreuna dintre pãrţi lipseşte la efectuarea vânzãrii, executorul îi va comunica o copie certificatã de pe procesul-verbal privind vânzarea. ART. 745 Vânzarea silitã În lipsa acordului pãrţilor sau dacã vânzarea directã ori amiabilã nu se realizeazã, executorul judecãtoresc va proceda la vânzarea prin licitaţie publicã a bunurilor sechestrate. ART. 746 Vânzarea titlurilor de valoare şi a unor bunuri cu regim de circulaţie special (1) Titlurile de credit şi orice alte valori sau mãrfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mãrfuri ori pe alte pieţe se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin sistemul alternativ de tranzacţionare, cu formele şi condiţiile prevãzute de legea specialã. (2) Obiectele din metale preţioase şi pietrele preţioase, mijloacele de platã strãine şi alte titluri de valoare decât cele arãtate la alin. (1) vor fi valorificate, în condiţiile legii, prin entitãţi autorizate, dupã caz, iar obiectele de artã, colecţiile de valoare şi obiectele de muzeu, prin organele şi în condiţiile prevãzute de lege. Sumele obţinute din vânzare se vor consemna la entitatea indicatã de executorul judecãtoresc. (3) Vânzarea acţiunilor la societãţile închise şi a pãrţilor sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 743, iar în lipsã, de cãtre executor, prin licitaţie publicã, dacã legea nu prevede un sistem special privind circulaţia acestora. (4) Dacã vânzarea bunurilor prevãzute la alin. (3) se face de cãtre executor sau de cãtre un agent specializat, acesta va întocmi un caiet de sarcini care, în afara altor menţiuni prevãzute de lege, va cuprinde, sub sancţiunea nulitãţii vânzãrii, actul constitutiv al societãţii, numãrul şi felul acţiunilor sau pãrţilor sociale supuse vânzãrii, garanţiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea sau cesiunea acestora şi drepturile de preferinţã acordate asociaţilor, situaţia financiarã anualã pe ultimele douã exerciţii financiare, precum şi orice documente necesare pentru aprecierea consistenţei şi valorii drepturilor societare aferente acţiunilor sau pãrţilor sociale scoase la vânzare. (5) Caietul de sarcini va fi comunicat debitorului, creditorului, societãţii emitente şi celorlalţi asociaţi, pentru a formula eventuale obiecţiuni, în termen de 5 zile de la comunicare, sub sancţiunea decãderii. Executorul judecãtoresc va soluţiona obiecţiunile, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrţilor. Dacã nu se formuleazã obiecţiuni sau acestea sunt respinse, iar încheierea nu este atacatã de cãtre cei interesaţi, urmãrirea va continua, potrivit legii. (6) Regulile speciale privind vânzarea titlurilor de valoare prevãzute în prezentul articol rãmân aplicabile.
§ 3. Vânzarea la licitaţie publicã
ART. 747 Evaluarea bunurilor sechestrate (1) Cu ocazia aplicãrii sechestrului, executorul judecãtoresc este obligat sã identifice şi sã evalueze bunurile sechestrate, în afarã de cazurile în care aceasta nu este cu putinţã. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie, raportatã la preţurile medii de piaţã din localitatea respectivã. (2) Separat de preţul bunurilor se va determina şi valoarea drepturilor reale de folosinţã, potrivit criteriilor arãtate la alin. (1), iar dacã aceasta nu este cu putinţã, se va apela la un expert. (3) La cererea pãrţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecãtoresc va numi un expert care sã fixeze preţul pentru vânzarea bunurilor sechestrate. (4) Executorul va dispune ca expertul sã fixeze preţul, printr-un raport scris, care va fi predat cu cel puţin 5 zile înainte de ziua fixatã pentru vânzare. (5) Cererea de expertizã va fi fãcutã de pãrţi, în mod verbal, la data sechestrãrii bunurilor, fiind consemnatã în procesul-verbal de sechestru, sau în scris, în termen de 5 zile de la data comunicãrii procesului-verbal de sechestru, sub sancţiunea decãderii. (6) Executorul se va pronunţa de urgenţã, fãrã citarea pãrţilor, asupra cererii de expertizã, prin încheiere executorie, care va cuprinde stabilirea onorariului provizoriu ce se cuvine expertului şi termenul în care trebuie depus raportul conform alin. (4). (7) Onorariul provizoriu va fi depus de partea interesatã, sub sancţiunea decãderii, în cel mult 5 zile de la comunicarea admiterii cererii de expertizã. (8) Expertul va cita pãrţile. Acestea pot desemna experţi consilieri, dispoziţiile art. 324 aplicându-se în mod corespunzãtor. (9) Dacã expertul nu va depune raportul în termenul fixat ori dacã din cauza nerespectãrii termenului a cauzat amânarea vânzãrii, la cererea pãrţii interesate, instanţa de executare poate lua împotriva acestuia mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi la art. 184. ART. 748 Fixarea termenului de licitaţie (1) Dacã valorificarea bunurilor urmeazã sã se facã prin vânzare la licitaţie publicã, executorul judecãtoresc, în termen de cel mult o zi de la expirarea termenelor prevãzute la art. 742 alin. (1) sau la art. 743, iar, în cazul bunurilor arãtate la art. 742 alin. (2), de la data procesului-verbal de sechestru, va fixa, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrţilor, ziua, ora şi locul licitaţiei. (2) Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de douã sãptãmâni, nici în mai mult de 4 sãptãmâni de la data expirãrii termenelor prevãzute la art. 742 alin. (1) sau la art. 743, iar, în cazul bunurilor prevãzute la art. 742 alin. (2), de la data procesului-verbal de sechestru. (3) Termenul se va putea scurta sau prelungi, dacã atât creditorul, cât şi debitorul o vor cere. ART. 749 Locul licitaţiei (1) Vânzarea la licitaţie se va face la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau, dacã existã motive temeinice, în alt loc. (2) În cazul când în localitate existã târguri oficiale recunoscute şi ţinute în mod obişnuit cel puţin o datã pe sãptãmânã, vânzarea vitelor se va face obligatoriu în acele târguri, în zilele şi orele de târg, chiar dacã târgurile ar cãdea în zilele nelucrãtoare sau de sãrbãtoare legalã, fãrã a fi necesarã încuviinţarea instanţei de executare. (3) De asemenea, dacã în localitate existã burse de mãrfuri sau cereale, toate mãrfurile sau cerealele care sunt cotate la aceste burse se vor vinde, la cererea creditorului sau a debitorului, prin intermediul lor. ART. 750 Înştiinţarea pãrţilor şi a terţului deţinãtor (1) Executorul judecãtoresc îi va înştiinţa pe creditor, debitor şi terţul deţinãtor al bunurilor sechestrate despre ziua, ora şi locul vânzãrii la licitaţie, potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor, cu cel puţin 48 de ore înainte de termenul fixat pentru vânzare. Dacã însã creditorul, debitorul şi terţul deţinãtor au fost prezenţi în ziua când s-a fixat data licitaţiei şi au luat cunoştinţã în scris de acest termen, ei nu vor mai fi înştiinţaţi. (2) Dacã se vând titluri de valoare care nu sunt negociate la bursa de valori sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare, în condiţiile art. 746 alin. (3), vor fi înştiinţaţi societatea emitentã a titlului sau terţul cãruia acestea i-au fost încredinţate spre pãstrare ori administrare, precum şi ceilalţi asociaţi ori moştenitorii acestora, dacã au drepturi de preferinţã la vânzare. ART. 751 Publicitatea vânzãrii (1) Executorul judecãtoresc va întocmi anunţurile de vânzare, pe care le va afişa cu cel puţin 5 zile înainte de ţinerea licitaţiei la locul licitaţiei, la sediul executorului judecãtoresc, al primãriei de la locul vânzãrii bunurilor şi al instanţei de executare, precum şi în alte locuri publice, unde conducãtorii acestora au obligaţia creãrii condiţiilor necesare afişãrii publicaţiilor de vânzare, fãrã a impune taxe sau contraprestaţii. De asemenea, executorul judecãtoresc va întocmi şi publicaţii de vânzare pe care le va aduce la cunoştinţa publicului prin unul dintre ziarele locale sau, în lipsã, dintre cele de circulaţie naţionalã, prin ziare, reviste sau alte publicaţii existente ce sunt destinate comercializãrii unor bunuri de natura celor scoase la vânzare, precum şi pe pagini de internet deschise în acelaşi scop. (2) Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numãrul dosarului de executare; c) numele executorului judecãtoresc; d) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului; e) ziua, ora şi locul licitaţiei; f) indicarea şi descrierea sumarã a bunurilor ce vor fi vândute la licitaţie publicã, cu arãtarea pentru fiecare a preţului de începere a licitaţiei, care este preţul prevãzut în procesul-verbal de sechestru sau, dupã caz, cel stabilit prin expertizã; în cazul titlurilor de valoare nenegociabile, se va indica şi locul de la care poate fi procurat, pe cheltuiala solicitantului, caietul de sarcini prevãzut la art. 746 alin. (4); g) menţiunea, dacã va fi cazul, cã bunurile se vând grevate de drepturile reale de folosinţã, dobândite ulterior înscrierii vreunei ipoteci şi cã, în cazul în care creanţele creditorilor urmãritori nu ar fi acoperite la prima licitaţie, se va proceda, în aceeaşi zi, la o nouã licitaţie pentru vânzarea bunurilor libere de acele drepturi. Preţul de la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevãzut la art. 758 alin. (6) şi (7); h) locul şi data afişãrii, în cazul anunţurilor de vânzare; i) semnãtura şi ştampila executorului judecãtoresc, în cazul anunţurilor de vânzare. (3) Îndeplinirea acestor formalitãţi se va constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecãtoresc. (4) Cheltuielile de afişare şi publicare vor fi avansate de cãtre creditorul urmãritor, care le va prelua din preţul bunurilor urmãrite. (5) În cazul nerespectãrii dispoziţiilor prezentului articol, la cererea pãrţii interesate, instanţa de executare poate lua împotriva executorului judecãtoresc mãsurile prevãzute la art. 182 alin. (1) pct. 2 lit. h) şi la art. 184. (6) Menţiunile de la alin. (2) lit. a) şi c)-i) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. ART. 752 Restrângerea formalitãţilor de publicitate (1) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 751, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu privitor la o creanţã a cãrei valoare nu depãşeşte 5.000 lei sau atunci când bunurile sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii ori deprecierii, oricare ar fi valoarea titlului executoriu, executorul judecãtoresc va putea sã restrângã formalitãţile de publicitate numai la afişare şi sã scurteze atât termenul de înştiinţare a debitorului şi a terţului deţinãtor, cât şi termenul de afişare, în mãsura în care aceasta ar fi suficientã pentru înştiinţarea celor interesaţi. (2) Creditorul, debitorul şi terţul deţinãtor vor putea fi încunoştinţaţi prin telegramã, telefax sau prin alte mijloace care asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii lui. ART. 753 Refacerea formalitãţilor de publicitate (1) Dacã din orice cauzã vânzarea se amânã, încunoştinţarea celor interesaţi şi formalitãţile de publicitate se vor îndeplini şi pentru noul termen, care nu va putea fi mai scurt de o sãptãmânã şi nici mai lung de douã sãptãmâni. (2) Dacã vânzarea nu se poate termina în aceeaşi zi, ea va continua în ziua urmãtoare, iar executorul judecãtoresc va aduce verbal la cunoştinţa celor prezenţi, în afarã de cazul în care ambele pãrţi sunt de acord cu amânarea licitaţiei. În acest din urmã caz, costul formalitãţilor de publicitate va fi suportat în mod egal de ambele pãrţi, dispoziţiile art. 751 alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzãtor. ART. 754 Pregãtirea licitaţiei (1) În ziua fixatã pentru vânzare, executorul judecãtoresc se va duce la locul unde se aflã bunurile sechestrate, va ridica sigiliile sau va primi bunurile de la persoana cãreia i-au fost încredinţate, eliberându-i chitanţã de primire. (2) Executorul va verifica, dupã procesul-verbal de sechestru, numãrul şi starea bunurilor şi va constata toate acestea, precum şi lipsurile gãsite, în procesul-verbal de licitaţie. (3) Dacã vânzarea se va face în alt loc decât acela unde se gãsesc bunurile ce urmeazã sã fie vândute, ele vor fi duse în acel loc, pe cheltuiala creditorului, în condiţiile art. 751 alin. (4). ART. 755 Amânarea licitaţiei (1) La cererea pãrţii interesate fãcutã, sub sancţiunea decãderii, înainte de începerea licitaţiei, executorul judecãtoresc va amâna vânzarea în cazul nerespectãrii termenelor de înştiinţare a creditorului, debitorului sau terţului deţinãtor ori, dupã caz, a termenelor de afişare sau publicare a vânzãrii. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixatã pentru prima vânzare, se vor reface formalitãţile de publicitate încãlcate, cu respectarea dispoziţiilor art. 751. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii, caz în care partea interesatã va putea solicita numai luarea mãsurilor prevãzute la art. 752. ART. 756 Participanţii la licitaţie (1) Poate participa la licitaţie orice persoanã care are capacitate deplinã de exerciţiu, precum şi capacitatea de a dobândi bunurile scoase la licitaţie, dacã nu este îndeobşte cunoscutã ca fiind insolvabilã. (2) Debitorul urmãrit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin persoanã interpusã. (3) Creditorii urmãritori sau intervenienţi nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul stabilit potrivit art. 747 alin. (1) sau (3). ART. 757 Garanţia de participare (1) Participanţii la licitaţie trebuie sã consemneze, cel mai târziu pânã la începerea licitaţiei, la dispoziţia executorului judecãtoresc, cel puţin 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru bunurile pe care intenţioneazã sã le cumpere. (2) Creditorii urmãritori sau intervenienţi nu au obligaţia de a depune garanţia prevãzutã la alin. (1). (3) Dacã în localitatea unde are loc licitaţia nu funcţioneazã nicio unitate dintre cele prevãzute de lege pentru a face astfel de operaţiuni sau dacã licitaţia se desfãşoarã în locuri izolate, garanţia poate fi depusã şi la executorul judecãtoresc, pe bazã de chitanţã de primire, fãcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal de licitaţie. ART. 758 Efectuarea licitaţiei (1) Vânzarea la licitaţie se va face în mod public de cãtre executorul judecãtoresc, care va oferi bunurile spre vânzare prin 3 strigãri succesive. (2) Preţul de la care începe licitaţia este cel prevãzut în publicaţii sau anunţuri, potrivit art. 751 alin. (2). (3) În raport cu natura sau cu destinaţia lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreunã, ţinându-se seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare acestea sã nu se deprecieze. (4) În cazul când de la debitor s-au ridicat şi sume de bani, vânzarea celorlalte bunuri nu se va putea face decât în mãsura în care acele sume nu acoperã creanţa creditorului urmãritor şi accesoriile acesteia, împreunã cu cheltuielile de executare. (5) Bunul se adjudecã celui care, dupã 3 strigãri succesive, fãcute la intervale de timp care sã permitã opţiuni şi supralicitãri, oferã preţul cel mai mare, iar atunci când existã un singur concurent, acesta a oferit preţul de începere a licitaţiei. (6) Dacã bunul este grevat de vreun drept real de folosinţã, dobândit ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigãrile vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsã, de la cel fixat în publicaţie, diminuat cu valoarea acestor drepturi socotitã potrivit art. 747 alin. (2). (7) Dacã din cauza existenţei drepturilor arãtate la alin. (6) nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, executorul judecãtoresc va relua în aceeaşi zi licitaţia pentru vânzarea bunului liber de acele drepturi; în acest caz, strigãrile vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare, fãrã scãderea arãtatã la alin. (6). (8) Dacã nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi din nou scos la vânzare, caz în care licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel prevãzut în publicaţii sau anunţuri, iar bunul va fi vândut celui care va oferi preţul cel mai mare. (9) Dacã nu se oferã nici preţul minim prevãzut la alin. (8), licitaţia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitãţile de publicitate prevãzute la art. 751. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitaţii, licitaţia va începe de la 50% din preţul iniţial prevãzut în publicaţii sau anunţuri. Dacã nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant. (10) În toate cazurile, la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmãrit. (11) Dispoziţiile alin. (8) şi (9) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii. În aceste cazuri, vânzarea se va face la orice preţ şi oricare ar fi numãrul concurenţilor, chiar la primul termen. (12) Executorul va ţine o listã cu bunurile vândute şi preţul cu care s-au vândut. ART. 759 Exercitarea dreptului de preempţiune Dacã nu a participat la licitaţie, în termen de 5 zile de la adjudecarea bunului, cel care este titularul unui drept de preempţiune va putea sã îşi exercite dreptul, printr-o declaraţie scrisã adresatã executorului judecãtoresc, şi sã consemneze preţul la care acesta a fost adjudecat, sub sancţiunea decãderii. În acest din urmã caz, titularul dreptului de preempţiune va fi socotit adjudecatar şi va fi ţinut de plata preţului în condiţiile art. 760. ART. 760 Depunerea şi consemnarea preţului (1) Dupã adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sã depunã de îndatã întregul preţ, în numerar ori cu ordin de platã sau orice alt instrument legal de platã; la cererea sa, acceptatã de creditor sau de reprezentantul sãu, preţul se va putea depune şi ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitaţiei. (2) În cazul în care adjudecatar este însuşi creditorul urmãritor şi nu participã alţi creditori la urmãrire sau, deşi participã, aceştia se aflã într-un rang de preferinţã inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului creanţa sa, în tot sau în parte. Dacã preţul bunului este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul va putea depune în contul preţului creanţa sa numai dacã depune, de îndatã sau în cel mult 5 zile de la data licitaţiei, diferenţa dintre preţul de adjudecare şi valoarea creanţei. (3) Dacã preţul sau, dupã caz, diferenţa de preţ nu se va depune potrivit alin. (1) sau (2), se va relua licitaţia ori, dupã caz, o altã modalitate de valorificare a bunului, la acelaşi termen sau la un alt termen, pentru care se vor împlini formalitãţile de publicitate prevãzute la art. 751, iar primul adjudecatar va fi rãspunzãtor atât de scãderea preţului obţinut la a doua vânzare, cât şi de cheltuielile fãcute pentru aceasta; aceste sume se vor stabili de cãtre executorul judecãtoresc prin proces-verbal care constituie titlu executoriu şi se vor reţine cu precãdere din suma depusã conform art. 757. (4) Executorul judecãtoresc va consemna de îndatã sumele de bani încasate, pãstrând dovada consemnãrii. Despre aceasta el va face menţiune şi în procesul-verbal de licitaţie. ART. 761 Închiderea licitaţiei (1) Licitaţia se va închide de îndatã ce din sumele obţinute se pot acoperi toate creanţele ce se urmãresc, precum şi toate cheltuielile de executare. (2) Executorul judecãtoresc va declara închisã licitaţia şi în cazul în care în timpul acesteia survine vreuna dintre situaţiile prevãzute la art. 693 sau, dupã caz, la art. 740. ART. 762 Procesul-verbal de licitaţie (1) Dupã închiderea licitaţiei, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal despre desfãşurarea şi rezultatul acesteia. Acest proces-verbal va cuprinde, în afara datelor şi menţiunilor prevãzute la art. 669, sub sancţiunea nulitãţii: a) arãtarea locului, datei şi orei când licitaţia a început şi s-a terminat; b) indicarea procesului-verbal de sechestru şi constatãrile prevãzute la art. 754 alin. (2); c) arãtarea bunurilor vândute, preţul rezultat din vânzarea lor, precum şi numele sau denumirea fiecãrui adjudecatar. (2) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de debitor şi de creditorul urmãritor, dacã au fost de faţã, precum şi de adjudecatar. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuzã sã semneze, se va face menţiune despre aceasta în procesul-verbal. (3) Lista prevãzutã la art. 758 alin. (12) şi raportul de expertizã, dacã va fi cazul, se anexeazã la procesul-verbal şi se pãstreazã împreunã cu procesul-verbal de licitaţie la dosarul de executare. ART. 763 Eliberarea titlului de proprietate (1) Executorul judecãtoresc îi va elibera, sub semnãtura sa, fiecãrui adjudecatar în parte un certificat de adjudecare, care va cuprinde data şi locul licitaţiei, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat şi, dupã caz, a preţului plãtit sau care urmeazã sã fie plãtit. (2) Certificatul eliberat fiecãrui adjudecatar constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute; în cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul va putea obţine transferul acestora pe numele sãu, în temeiul certificatului de adjudecare. Dacã emitentul titlurilor refuzã în mod nejustificat transferul, instanţa de executare, la cererea adjudecatarului, va da o încheiere care va constata transferul intervenit şi care va servi adjudecatarului la efectuarea înregistrãrilor prevãzute de lege. Totodatã, prin aceeaşi hotãrâre, instanţa va dispune obligarea emitentului la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi obligarea sa, la cererea pãrţii interesate, la plata de despãgubiri pentru paguba astfel cauzatã. (3) În toate cazurile, predarea bunului se va face dupã achitarea integralã a preţului; pânã la predare, debitorul suportã riscul pieirii bunului adjudecat. (4) Dupã predare, executorul va dispune, din oficiu, dacã este cazul, radierea din registrele de publicitate a drepturilor şi sarcinilor stinse prin adjudecare care grevau anterior bunul adjudecat.
ART. 764 Efectele adjudecãrii Prin adjudecare, cumpãrãtorul devine, de la data predãrii, proprietarul bunului adjudecat, liber de orice sarcini, care se strãmutã de drept asupra preţului plãtit, în afarã de cazul în care adjudecatarul ar fi de acord sã fie menţinute sau vânzarea s-a fãcut în condiţiile art. 758 alin. (6). ART. 765 Viciile ascunse În cazul vânzãrii silite la licitaţie publicã nu existã garanţie contra viciilor ascunse ale bunului vândut. ART. 766 Inadmisibilitatea desfiinţãrii vânzãrii. Excepţii (1) În cazul vânzãrilor la licitaţie publicã fãcute în condiţiile prezentei secţiuni nu este admisibilã nicio cerere de desfiinţare a vânzãrii împotriva terţului adjudecatar care a plãtit preţul, în afarã de cazul în care a existat fraudã din partea acestuia. Asemenea cerere nu poate fi fãcutã decât pe cale de acţiune principalã. (2) Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţatã dacã existã temei de nulitate, potrivit dreptului comun. ART. 767 Menţinerea sau încetarea unor contracte (1) Locaţiunile şi celelalte acte juridice privitoare la bunul adjudecat rãmân în fiinţã sau, dupã caz, înceteazã potrivit legii. În toate cazurile, adjudecatarul nu este ţinut sã respecte locaţiunea sau un alt act juridic atunci când preţul convenit este mai mic cu o treime faţã de preţul pieţei ori inferior celui rezultat din locaţiunile sau actele juridice precedente. (2) Plãţile fãcute înainte de scadenţã de cãtre locatar sau alte persoane interesate nu pot fi opuse adjudecatarului decât dacã sunt înscrise în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice. Dispoziţiile alin. (1) rãmân aplicabile.
§ 4. Dispoziţii speciale
ART. 768 Preluarea bunului în contul creanţei (1) În cazul în care bunul sechestrat nu s-a putut vinde în condiţiile prezentei secţiuni, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea silitã asupra bunurilor mobile ale debitorului îl poate prelua în contul creanţei sale la preţul stabilit în publicaţiile sau anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie. Dacã acest preţ este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul poate prelua bunul numai dacã depune, în condiţiile art. 760 alin. (1), suma de bani ce reprezintã diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei. (2) Dacã mai mulţi creditori vor sã preia bunul în condiţiile alin. (1), acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferinţã stabilite la art. 854 şi 856. În cazul creditorilor de rang egal, aceştia vor prelua bunul în coproprietate proporţional cu valoarea creanţei fiecãruia. ART. 769 Restituirea sau predarea unor bunuri (1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate în condiţiile prezentei secţiuni rãmân indisponibilizate cel mult un an de la data aplicãrii sechestrului. În cursul acestui termen, executorul judecãtoresc poate proceda din nou la valorificarea acestor bunuri. Dacã nici dupã expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul refuzã sã le preia în contul creanţei, ele se restituie din oficiu debitorului sau unui reprezentant al sãu. (2) În cazul în care debitorul cãruia ar urma sã i se restituie bunurile potrivit alin. (1) nu se mai aflã la domiciliul cunoscut şi nici nu ar putea fi identificat în alt loc, iar bunurile respective ar urma sã treacã, potrivit legii, în proprietatea privatã a unitãţii administrativ-teritoriale unde executorul judecãtoresc îşi are sediul, acesta le va preda organului competent. (3) Despre predarea bunurilor prevãzute la alin. (2) executorul judecãtoresc va încheia un proces-verbal, ce va fi semnat de el şi de organul cãruia i s-a fãcut predarea.
SECŢIUNEA a 3-a Poprirea
ART. 770 Obiectul popririi (1) Sunt supuse urmãririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului ori deţinute în numele sãu de o a treia persoanã sau pe care aceasta din urmã i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condiţiile art. 722 alin. (1), pot fi poprite şi bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele sãu. (2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmãririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasãrile viitoare, cu respectarea limitelor prevãzute la art. 718, dacã este cazul. (3) Poprirea se poate înfiinţa şi asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datoreazã debitorului, dacã ambele creanţe sunt certe şi lichide. (4) Se va putea popri şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executatã decât dupã ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei. (5) Nu sunt supuse executãrii silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevãzute de lege şi asupra cãrora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie; b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţãri primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele aferente plãţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadã de 3 luni de la data înfiinţãrii popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plãţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculeazã o singurã datã de la momentul înfiinţãrii primei popriri. ART. 771 Cererea de poprire. Competenţa (1) Poprirea se înfiinţeazã la cererea creditorului de cãtre un executor judecãtoresc al cãrui birou se aflã în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit. (2) În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenţa aparţine executorului judecãtoresc al cãrui birou se aflã în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, dupã caz, de la sediul principal sau, dupã caz, de la sediile secundare ale instituţiei de credit unde debitorul şi-a deschis contul. Dacã debitorul are mai multe conturi deschise, competenţa aparţine executorului judecãtoresc de la oricare din locurile unde acestea au fost deschise. (3) Dispoziţiile art. 642 alin. (4) sunt aplicabile. ART. 772 Înfiinţarea popririi (1) Poprirea se înfiinţeazã fãrã somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executãrii, prin adresã în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul cãruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicatã celei de-a treia persoane arãtate la art. 770 alin. (1), împreunã cu o copie certificatã de pe încheierea de încuviinţare a executãrii. Despre mãsura luatã va fi înştiinţat şi debitorul, cãruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executãrii, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmã nu i-au fost anterior comunicate. (2) În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ poprit, interdicţia de a plãti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datoreazã ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în mãsura necesarã pentru realizarea obligaţiei ce se executã silit. (3) Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, dacã sunt cunoscute. (4) În cazul în care se solicitã înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunitãţilor fãrã personalitate juridicã ale acesteia din urmã, se vor indica, dacã sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fãrã personalitate juridicã a debitorului persoanã juridicã. (5) În cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se transmite unei unitãţi operaţionale a unei instituţii de credit, poprirea va fi înfiinţatã numai asupra conturilor pe care debitorul urmãrit le are deschise la acea unitate. Dacã debitorul nu are cont deschis la unitatea instituţiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unitãţi operaţionale. (6) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţeazã asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmãribile ce se aflã în pãstrare la unitãţi specializate. (7) În cazul în care poprirea a fost înfiinţatã ca mãsurã de asigurare şi nu a fost desfiinţatã pânã la obţinerea titlului executoriu, se va comunica terţului poprit o copie certificatã de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevãzute la art. 776. Titlul executoriu va fi însoţit de o adresã care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, dupã caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscalã, dacã sunt cunoscute, numãrul şi data adresei în baza cãreia s-a înfiinţat poprirea asigurãtorie, numãrul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnatã suma popritã asigurãtoriu. (8) Dupã înfiinţarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea sã popreascã aceeaşi creanţã pânã la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispoziţiilor art. 776. ART. 773 Efectul înfiinţãrii popririi (1) La data comunicãrii adresei de înfiinţare a popririi cãtre terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. Din momentul indisponibilizãrii şi pânã la achitarea integralã a obligaţiilor prevãzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendãrii urmãririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altã platã sau altã operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacã legea nu prevede altfel. (2) Când se popresc sume cu scadenţe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţã, ci şi asupra celor exigibile în viitor. (3) Indisponibilizarea se întinde şi asupra fructelor civile ale creanţei poprite, precum şi asupra oricãror alte accesorii nãscute chiar dupã înfiinţarea popririi. (4) Prin efectul indisponibilizãrii, plata sau cesiunea creanţei poprite nu va fi opozabilã creditorului popritor. De asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispoziţie de orice fel fãcute ulterior înfiinţãrii popririi de debitorul poprit asupra bunurilor poprite. (5) Poprirea întrerupe prescripţia nu numai cu privire la creanţa popritã, dar şi în ceea ce priveşte creanţa pentru acoperirea cãreia ea a fost înfiinţatã. (6) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va înceta decât dacã debitorul consemneazã, cu afectaţiune specialã, toate sumele pentru acoperirea cãrora a fost înfiinţatã poprirea, la dispoziţia executorului judecãtoresc, în condiţiile prevãzute la art. 710. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecãtoresc, care îl va înştiinţa de îndatã pe terţul poprit. (7) În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri şi disponibilitãţi în valutã, instituţiile de credit sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimţãmântul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţionalã a României pentru ziua respectivã, în vederea consemnãrii acestora potrivit dispoziţiilor art. 776. ART. 774 Publicitatea popririi (1) În cazul când creanţa popritã este garantatã cu ipotecã sau cu altã garanţie realã, creditorul popritor va fi în drept sã cearã, pe baza unei copii certificate de executorul judecãtoresc de pe adresa de înfiinţare a popririi, ca poprirea sã fie înscrisã în cartea funciarã sau în alte registre de publicitate, dupã caz. (2) Dacã garanţia ipotecarã este arãtatã în cererea de poprire, executorul judecãtoresc va solicita din oficiu înscrierea în cartea funciarã sau în alte registre de publicitate, dupã caz. (3) Radierea acestei înscrieri nu se va putea dispune decât cu citarea creditorului la cererea cãruia aceasta a fost fãcutã. ART. 775 Continuarea popririi (1) Poprirea rãmâne în fiinţã şi atunci când debitorul îşi schimbã locul de muncã sau este pensionat. În aceste cazuri, terţul poprit va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unitãţii la care se aflã noul loc de muncã al debitorului sau organului de asigurãri sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit. (2) Dacã debitorul pãrãseşte unitatea fãrã ca aceasta sã cunoascã noul loc de muncã, ea îl va încunoştinţa pe creditor despre aceastã împrejurare. Dupã aflarea noului loc de muncã al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoştinţa unitãţii de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit alin. (1). ART. 776 Obligaţiile terţului poprit (1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: 1. sã consemneze suma de bani, dacã creanţa popritã este exigibilã, sau, dupã caz, sã indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi sã trimitã dovada executorului judecãtoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arãtate la pct. 2; 2. sã plãteascã direct creditorului suma reţinutã şi cuvenitã acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despãgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisã la domiciliul indicat sau, dacã este cazul, la reşedinţa indicatã, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului. (2) Dacã sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, dupã caz, executorului ori creditorilor arãtaţi la pct. 1 şi 2 din acelaşi alineat numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte. (3) Terţul în mâinile cãruia se aflã bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevãzute de lege pentru custozii de bunuri sechestrate. (4) În cazul când poprirea s-a fãcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului sã le încredinţeze unui custode. (5) Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apãrãrile în instanţa de validare. ART. 777 Eliberarea şi distribuirea sumei consemnate (1) Executorul judecãtoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, în condiţiile dispoziţiilor art. 776 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 853 şi urmãtoarele. (2) În cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu îşi au sediul în localitatea unde funcţioneazã executorul, sumele consemnate de terţul poprit vor fi trimise acestora la adresa indicatã în cererea de înfiinţare a popririi ori vor fi virate în contul indicat de aceştia, pe cheltuiala debitorului. ART. 778 Cazul popririlor ce depãşesc cuantumul sumei urmãribile (1) În cazul în care sunt înfiinţate mai multe popriri şi sumele pentru care s-a dispus înfiinţarea popririi depãşesc suma urmãribilã din veniturile debitorului, terţul poprit, în termenul prevãzut la art. 776 alin. (1), va reţine şi va consemna suma urmãribilã, înştiinţându-i pe executorii judecãtoreşti care au înfiinţat popririle, dispoziţiile art. 644 aplicându-se în mod corespunzãtor. (2) Distribuirea se va face de cãtre executorul judecãtoresc competent, potrivit dispoziţiilor art. 853 şi urmãtoarele. ART. 779 Validarea popririi (1) Dacã terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc sã consemneze suma urmãribilã, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmãritor, debitorul sau executorul judecãtoresc, în termen de cel mult o lunã de la data când terţul poprit trebuia sã consemneze sau sã plãteascã suma urmãribilã, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validãrii popririi. (2) În cazul când asupra aceleiaşi sume datorate de terţul poprit existã mai multe popriri, care nu au fost executate de cãtre acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singurã hotãrâre. (3) Instanţa îi va cita pe creditorul urmãritor şi pe cei intervenienţi, dacã este cazul, precum şi pe debitorul şi terţul poprit şi, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricãrei probe necesare soluţionãrii acesteia, care este admisibilã potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmãritor toate excepţiile şi mijloacele de apãrare pe care le-ar putea opune debitorului, în mãsura în care ele se întemeiazã pe o cauzã anterioarã popririi. (4) Dacã din probele administrate rezultã cã terţul poprit îi datoreazã sume de bani debitorului, instanţa va da o hotãrâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit sã îi plãteascã creditorului, în limita creanţei, suma datoratã debitorului, iar, în caz contrar, va hotãrî desfiinţarea popririi. (5) Poprirea înfiinţatã asupra unei creanţe cu termen sau sub condiţie va putea fi validatã, dar hotãrârea nu va putea fi executatã decât dupã ajungerea creanţei la termen sau, dupã caz, la data îndeplinirii condiţiei. (6) Dacã sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideazã atât pentru sumele ajunse la scadenţã, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanţa va dispune menţinerea popririi pânã la realizarea integralã a creanţei. (7) Dacã poprirea a fost înfiinţatã asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înfiinţãrii ei, în mâinile terţului poprit, instanţa va hotãrî vânzarea lor. (8) Dacã poprirea a fost înfiinţatã asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validãrii, nu se mai aflau în posesia terţului, acesta va fi obligat, prin hotãrârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmãrit direct de cãtre executorul judecãtoresc. (9) Terţul poprit care, cu rea-credinţã, a refuzat sã îşi îndeplineascã obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeaşi hotãrâre de validare, cu o sumã cuprinsã între 2.000 lei şi 10.000 lei. ART. 780 Cãile de atac Hotãrârea datã cu privire la validarea popririi este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare. ART. 781 Efectele validãrii popririi (1) Hotãrârea de validare rãmasã definitivã are efectul unei cesiuni de creanţã şi constituie titlu executoriu împotriva terţului poprit, pânã la concurenţa sumelor pentru care s-a fãcut validarea. (2) Dupã validarea popririi, terţul poprit va proceda, dupã caz, la consemnarea sau plata prevãzutã la art. 776, în limita sumei determinate expres în hotãrârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silitã se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotãrârii de validare, în limita sumei ce trebuia consemnatã sau plãtitã. (3) Creditorul popritor, în mãsura în care creanţa sa nu va putea fi acoperitã prin executarea hotãrârii de validare, se va putea întoarce cu alte urmãriri silite împotriva debitorului poprit. (4) În cazul în care creanţa debitorului poprit este garantatã cu ipotecã, dupã ce hotãrârea de validare a devenit definitivã, se va intabula în cartea funciarã strãmutarea dreptului de ipotecã în favoarea tuturor creditorilor care au obţinut validarea. ART. 782 Vânzarea bunurilor poprite Dacã poprirea a fost înfiinţatã asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispoziţiilor prevãzute pentru urmãrirea mobiliarã propriu-zisã, ţinând seama şi de reglementãrile speciale referitoare la aceste bunuri, precum şi la eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute potrivit dispoziţiilor art. 853 şi urmãtoarele. ART. 783 Desfiinţarea popririi (1) Dacã dupã înfiinţarea popririi cauza în temeiul cãreia s-a înfiinţat aceasta a încetat sã mai existe, executorul judecãtoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiinţarea popririi printr-o adresã cãtre terţul poprit. Atunci când poprirea a fost validatã, desfiinţarea acesteia se va face de instanţa de executare prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrţilor. (2) Când creanţa debitorului poprit este garantatã cu ipotecã, acesta va putea cere, în temeiul acestei adrese sau, dupã caz, al încheierii rãmase definitivã, radierea notãrii popririi sau a intabulãrii strãmutãrii dreptului de ipotecã în cartea funciarã. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul radierii popririi asupra unor creanţe sau altor bunuri mobile incorporale, înscrise în alte registre de publicitate decât cartea funciarã.
SECŢIUNEA a 4-a Urmãrirea fructelor şi a veniturilor imobilelor
§ 1. Urmãrirea silitã a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rãdãcini
ART. 784 Obiectul urmãririi Fructele neculese şi recoltele prinse de rãdãcini aparţinând debitorului nu se pot urmãri decât pe bazã de titluri executorii; ele se pot însã sechestra, potrivit dispoziţiilor art. 939 şi urmãtoarele. ART. 785 Începerea şi efectuarea urmãririi Urmãrirea fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rãdãcini nu se va putea face decât în cele 6 sãptãmâni dinaintea coacerii lor şi va fi precedatã de o somaţie cu douã zile înaintea urmãririi. Sechestrarea însã se va putea face în orice timp. ART. 786 Înfiinţarea sechestrului (1) Urmãrirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecãtoresc, care va proceda la sechestrarea acestora şi la numirea unui custode, ales potrivit regulilor aplicabile urmãririi mobiliare propriu-zise. (2) Cu acest prilej, executorul va încheia un proces-verbal semnat de acesta şi de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Câte un exemplar al procesului-verbal se va preda creditorului, debitorului şi custodelui, iar unul se va lãsa la primãria în raza cãreia se aflã bunurile sechestrate. (3) De asemenea, executorul va trimite de îndatã, din oficiu, un exemplar al procesului-verbal de sechestru, pentru a fi notatã urmãrirea în cartea funciarã. Prin efectul acestei notãri, urmãrirea va fi opozabilã tuturor celor care dobândesc vreun drept asupra imobilului ori asupra fructelor sau recoltelor sechestrate. (4) Dispoziţiile art. 733-735 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 787 Obligaţiile custodelui (1) Custodele va avea îndatorirea de a pãstra, de a culege şi de a depozita fructele sau recoltele, cheltuielile necesare fiind avansate de creditorul urmãritor, potrivit art. 751 alin. (4). (2) Dispoziţiile art. 737 şi 738 se vor aplica, prin asemãnare, acestui custode. ART. 788 Vânzarea fructelor şi recoltelor (1) Executorul judecãtoresc va hotãrî, dupã caz, vânzarea fructelor sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rãdãcini sau dupã ce vor fi culese. (2) Vânzarea va fi anunţatã, cu cel puţin 5 zile înainte de termen, la primãria comunei respective, la domiciliul debitorului şi locul unde se face vânzarea, precum şi în alte locuri publice. (3) Ea se va face în zilele, la orele şi în locul hotãrâte de executor, cu preferinţã în zilele nelucrãtoare şi în zilele de târg sau bâlci, fie la faţa locului, fie în târg sau bâlci. (4) Vânzarea se va face prin licitaţie publicã şi, de preferinţã, pe bani gata, în prezenţa unui agent al poliţiei sau a unui reprezentant al jandarmeriei ori, în lipsã, a primarului sau a unui delegat al primãriei şi a debitorului sau chiar în lipsa acestuia, dacã a fost legal citat. În cazul fructelor sau recoltelor prinse de rãdãcini, preţul se va putea depune, cu acordul creditorului sau al reprezentantului sãu, şi ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitaţiei. În toate cazurile, intrarea în posesia bunurilor adjudecate se va face numai dupã plata integralã a preţului. (5) Executorul judecãtoresc va putea încuviinţa ca vânzarea sã se facã de cãtre custode, chiar prin bunã învoialã, pe preţul curent, fãrã ca acesta sã mai fie ţinut de depozitare, în cazurile când: 1. fructele sau recolta sunt supuse pieirii, degradãrii, alterãrii sau deprecierii şi vânzarea trebuie fãcutã de urgenţã; 2. depozitarea nu este cu putinţã sau dã loc la cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea fructelor sau recoltelor. (6) În cazurile prevãzute la alin. (5), vânzarea se va face cu încunoştinţarea creditorului şi a debitorului. (7) Sumele rezultate din vânzarea fãcutã de custode vor fi consemnate de acesta la entitatea specializatã prevãzutã de lege, în 24 de ore de la încasare, iar recipisa de consemnare va fi depusã de îndatã la executor, împreunã cu o listã care va fi semnatã de custode şi de cumpãrãtori şi în care se vor arãta fructele sau recolta vândutã şi preţul de vânzare. (8) Dispoziţiile art. 742-769, precum şi cele ale art. 853-876 se aplicã în mod corespunzãtor.
§ 2. Urmãrirea veniturilor generale ale imobilelor
ART. 789 Obiectul urmãririi (1) Se pot urmãri toate veniturile prezente şi viitoare ale imobilelor ce sunt proprietatea debitorului sau asupra cãrora el are un drept de uzufruct. (2) De asemenea, se pot urmãri şi veniturile debitorului arendaş sau chiriaş provenite din exploatarea imobilelor arendate sau închiriate. (3) Urmãrirea veniturilor unui imobil nu va putea fi încuviinţatã dacã existã o urmãrire imobiliarã asupra aceluiaşi imobil. ART. 790 Încuviinţarea urmãririi (1) Cererea de urmãrire este de competenţa instanţei de executare în circumscripţia cãreia se aflã imobilul ale cãrui venituri se urmãresc şi va cuprinde, în afarã de menţiunile arãtate la art. 654, indicarea imobilului ale cãrui venituri se urmãresc. (2) Dupã înregistrarea cererii executorul judecãtoresc va solicita de îndatã instanţei încuviinţarea urmãririi, dispoziţiile art. 655 şi 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. (3) Dupã încuviinţarea urmãririi veniturilor generale ale imobilului, la cererea creditorului sau, în lipsã, atunci când apreciazã cã este necesar, executorul judecãtoresc va numi, prin încheiere, datã cu citarea în termen scurt a pãrţilor, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului. ART. 791 Administratorul-sechestru (1) Poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau o altã persoanã fizicã ori persoanã juridicã. (2) Când administrator-sechestru este numitã o altã persoanã decât debitorul, executorul îi va fixa drept remuneraţie o sumã, ţinând seama de activitatea depusã, stabilind totodatã şi modalitatea de platã. (3) Administratorul-sechestru acţioneazã în calitate de administrator însãrcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia, dispoziţiile Codului civil privitoare la administrarea bunurilor altuia aplicându-se în mod corespunzãtor. (4) În cazul neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina sa, administratorul-sechestru, la cererea oricãrei persoane interesate, poate fi revocat de cãtre executorul judecãtoresc şi înlocuit cu altã persoanã. (5) De asemenea, la cererea oricãrei persoane interesate, administratorul-sechestru poate fi obligat la despãgubiri de cãtre instanţa de executare. ART. 792 Drepturile şi obligaţiile administratorului-sechestru (1) Administratorul-sechestru este îndatorat sã ia mãsuri de conservare şi de întreţinere în bunã stare a imobilului, sã facã însãmânţãri sau plantaţii pomicole ori viticole şi sã încaseze chiriile şi arenzile sau alte venituri ale imobilului, sã plãteascã impozitele şi taxele locale, dobânzile creanţelor ipotecare, primele de asigurare şi, în general, orice alte prestaţii cu scadenţe succesive în legãturã cu acel imobil. (2) El este autorizat sã reţinã, pentru cheltuielile de administrare, cel mult 10% din sumele încasate, fiind obligat sã consemneze restul, în 24 de ore de la încasare, la entitatea indicatã de executor şi sã remitã recipisele de îndatã executorului judecãtoresc. (3) Administratorul-sechestru este în drept sã denunţe contractele de locaţiune existente, potrivit clauzelor contractuale, sã cearã evacuarea locatarilor, cu încuviinţarea instanţei de executare, şi sã sechestreze, în numele proprietarului, bunurile mobile ale acestora aflate în imobil. (4) În caz de pericol de întârziere, el va putea lua mãsurile de conservare sau de asigurare pe care le reclamã o bunã administrare. (5) Administratorul-sechestru nu va putea însã încheia contracte de închiriere sau de arendare decât pe termen de cel mult 2 ani şi numai cu încuviinţarea instanţei de executare, prin încheiere definitivã, datã în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. (6) În afarã de cazul de evacuare prevãzut la alin. (3), încuviinţarea instanţei de executare este necesarã şi pentru intentarea acţiunilor. ART. 793 Concursul de urmãriri În cazul când asupra aceluiaşi imobil s-au încuviinţat urmãriri generale de venituri la cererea mai multor creditori, ele vor fi conexate, potrivit dispoziţiilor art. 644, desemnându-se totodatã un singur administrator-sechestru în persoana celui dintâi numit sau a aceluia care ar prezenta mai multe garanţii. ART. 794 Publicitatea urmãririi (1) Executorul judecãtoresc va afişa de îndatã copii certificate ale încheierii de încuviinţare a urmãririi la sediul organului de executare, la instanţa de executare şi la sediul primãriei în raza cãreia se aflã imobilul. De asemenea, încheierea va fi publicatã şi într-un ziar local, dacã existã. (2) Un exemplar al încheierii, în copie certificatã de executor, se va trimite din oficiu, pentru a se face notarea urmãririi în cartea funciarã. ART. 795 Predarea imobilului (1) Dupã încuviinţarea urmãririi, executorul judecãtoresc se va deplasa la faţa locului, însoţit de administratorul-sechestru, cãruia îi va preda, pe bazã de inventar, bunurile ale cãror venituri sunt urmãrite. Dacã debitorul refuzã sã permitã accesul în imobil, lipseşte ori refuzã sã predea bunurile ale cãror venituri sunt urmãrite, executorul judecãtoresc va recurge la concursul forţei publice, dispoziţiile art. 723 şi urmãtoarele aplicându-se în mod corespunzãtor. (2) Totodatã, executorul îi va notifica, printr-o înştiinţare scrisã, pe chiriaşi, pe arendaşi sau pe cei care au alte contracte de exploatare a imobilului cã toate veniturile acestuia sunt sechestrate şi cã sunt îndatoraţi ca în viitor sã plãteascã chiriile, arenzile sau alte venituri rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct administratorului-sechestru ori sã le consemneze la unitatea prevãzutã de lege, depunând recipisele la administratorul-sechestru. (3) Executorul va încheia un proces-verbal prin care va constata aducerea la îndeplinire a celor de mai sus şi care va fi semnat de el şi de administratorul-sechestru. (4) Procesul-verbal va fi încheiat în 3 exemplare, dintre care unul va fi predat administratorului-sechestru, altul va fi comunicat debitorului, împreunã cu încheierea de încuviinţare a urmãririi, în condiţiile art. 657 şi urmãtoarele, iar al treilea va fi ataşat la dosarul de executare, împreunã cu dovezile de comunicare a înştiinţãrilor fãcute chiriaşilor şi arendaşilor. (5) Executorul va putea sechestra veniturile, în condiţiile alin. (1)-(4), chiar în lipsa administratorului-sechestru, urmând ca acestuia sã i se predea bunurile ulterior. (6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi considerat cã nu acceptã aceastã însãrcinare. Acesta şi cel care refuzã în mod expres însãrcinarea vor fi înlocuiţi de îndatã cu altã persoanã prin încheiere datã de executor fãrã citarea pãrţilor. ART. 796 Efectele urmãririi (1) De la data notãrii urmãririi în cartea funciarã, aceasta va fi opozabilã tuturor dobânditorilor de drepturi asupra imobilului. (2) De la aceeaşi datã, cesiunile de venituri, contractele de închiriere, de arendare sau de exploatare a imobilului, inclusiv cesiunile de drepturi rezultând din aceste contracte, nu vor fi opozabile creditorului urmãritor. (3) De la data notificãrii sechestrului persoanelor arãtate la art. 795 alin. (2), plata chiriilor, arenzilor sau altor venituri ale imobilului fãcutã debitorului va fi, de asemenea, inopozabilã creditorului urmãritor. (4) Plata sumelor prevãzute la alin. (3), fãcutã debitorului înainte de data notificãrii şi de termenul fixat în contractul respectiv, va fi opozabilã creditorului urmãritor numai dacã este constatatã printr-un înscris cu datã certã. ART. 797 Evacuarea debitorului În cazul în care debitorul ocupã el însuşi imobilul ale cãrui venituri sunt urmãrite, la cererea creditorului, instanţa de executare va putea, dupã împrejurãri, sã ordone evacuarea, în tot sau în parte, a imobilului fie de îndatã, fie într-un anumit termen, în scopul asigurãrii unei mai bune exploatãri a acestuia. ART. 798 Sumele necesare întreţinerii debitorului Dacã debitorul nu are alte mijloace de subzistenţã, la cererea sa, executorul judecãtoresc va dispune ca o parte din venituri sã serveascã pentru întreţinerea rezonabilã a lui şi a familiei sale, pe toatã durata urmãririi, dispoziţiile art. 822 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 799 Descãrcarea administratorului-sechestru (1) La sfârşitul fiecãrei perioade de 6 luni, socotite de la data predãrii imobilului sau de la data fixatã de executor, precum şi la sfârşitul gestiunii, administratorul-sechestru este dator sã prezinte o dare de seamã, în faţa executorului şi a pãrţilor interesate, cu privire la veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, pe bazã de documente justificative. (2) Executorul va verifica socotelile şi, dacã acestea sunt regulat întocmite şi corespund realitãţii, va da descãrcare administratorului-sechestru, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrţilor. În caz contrar, la cererea pãrţii interesate sau din oficiu, executorul va dispune, prin încheiere, revocarea din funcţie a administratorului-sechestru şi numirea altei persoane. (3) Remuneraţia administratorului-sechestru va fi plãtitã numai dacã socotelile au fost date şi aprobate, primind descãrcare de la executor. Suma remuneraţiei se imputã asupra veniturilor realizate din administrarea imobilului. ART. 800 Eliberarea şi distribuirea veniturilor (1) Dupã fiecare depunere de socoteli, sumele rezultate din urmãrire vor fi eliberate sau, dupã caz, distribuite între creditori, potrivit dispoziţiilor art. 853 şi urmãtoarele. (2) În caz de concurs între urmãrirea generalã de venituri şi o urmãrire imobiliarã, înfiinţatã ulterior de un creditor ipotecar în rang prioritar, acesta din urmã va avea drept de preferinţã asupra veniturilor nedistribuite. ART. 801 Încetarea urmãririi Urmãrirea veniturilor înceteazã: 1. prin renunţare la urmãrire, fãcutã de toţi creditorii urmãritori şi intervenienţi; 2. prin plata creanţelor acestora, inclusiv a dobânzilor şi a cheltuielilor de judecatã şi de executare; 3. prin depunerea, cu afectaţiune specialã, a sumelor pentru care s-a fãcut urmãrirea, în condiţiile art. 710; 4. prin adjudecarea silitã a imobilului; 5. prin trecerea unui termen de 5 ani de la înfiinţarea ei, chiar dacã creditorul urmãritor nu a fost îndestulat. Se excepteazã cazul când se urmãresc veniturile unui uzufruct asupra unui imobil.
CAP. II Urmãrirea imobiliarã
SECŢIUNEA 1 Bunurile imobile care pot fi urmãrite
ART. 802 Obiectul urmãririi (1) Sunt supuse urmãririi silite imobiliare bunurile imobile. (2) Pot forma obiectul urmãririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum şi dreptul de superficie. (3) Dreptul de servitute poate fi urmãrit silit numai odatã cu fondul dominant cãruia îi profitã. (4) Nu sunt supuse urmãririi silite imobilele declarate neurmãribile în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege. (5) În cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a cãror valoare nu depãşeşte 5.000 lei inclusiv, urmãrirea bunurilor imobile ale debitorului poate fi fãcutã numai dacã acesta nu are alte bunuri urmãribile sau dacã are bunuri urmãribile, dar nu pot fi valorificate. ART. 803 Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã (1) Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã se face pe imobile în întregimea lor. (2) Se pot urmãri în mod separat construcţiile ce formeazã o proprietate distinctã de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente, precum şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declarã imobile. ART. 804 Întinderea urmãririi (1) Urmãrirea silitã imobiliarã se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii imobilului, prevãzute de Codul civil, precum şi asupra fructelor şi veniturilor acestuia. (2) Bunurile accesorii nu pot fi urmãrite decât odatã cu imobilul. ART. 805 Imobilele minorilor şi interzişilor (1) Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecãtoreascã nu poate fi urmãrit silit înaintea urmãririi mobilelor sale. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedicã urmãrirea silitã asupra unui imobil aflat în proprietatea comunã a minorului sau a persoanei puse sub interdicţie judecãtoreascã şi a unei persoane cu capacitate deplinã de exerciţiu, dacã obligaţia prevãzutã în titlul executoriu este comunã. ART. 806 Urmãrirea imobilelor ipotecate (1) Creditorii care au ipotecã înscrisã asupra unui imobil îl pot urmãri în orice mâini ar trece şi pot cere vânzarea lui pentru a se îndestula din preţul rezultat. (2) Cu toate acestea, în cazul în care se urmãreşte un imobil ipotecat care a fost ulterior înstrãinat, dobânditorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecarã, poate sã se opunã vânzãrii imobilului ipotecat, dacã au rãmas alte imobile ipotecate în posesia debitorului principal, şi sã cearã instanţei de executare urmãrirea prealabilã a acestora din urmã, dupã regulile prevãzute de Codul civil în materie de fidejusiune. Pe durata urmãririi acestor bunuri, urmãrirea imobilului aparţinând terţului dobânditor este suspendatã. (3) Contestaţia prin care terţul dobânditor se opune scoaterii la vânzare se va putea face, sub sancţiunea decãderii, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciarã a începerii urmãririi silite. (4) Creditorii ipotecari nu pot urmãri în acelaşi timp şi bunurile neipotecate ale debitorului lor decât în cazul în care bunurile ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţelor. ART. 807 Urmãrirea imobilelor proprietate comunã (1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevãlmaş nu vor putea sã urmãreascã partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comunã, ci vor trebui sã cearã mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului, acţiunea în împãrţealã poate fi notatã în cartea funciarã. (2) Pânã la soluţionarea partajului, prin hotãrâre rãmasã definitivã, urmãrirea imobilului este de drept suspendatã. Dacã nu s-a fãcut decât cerere de partaj, pânã la soluţionarea acesteia, prin hotãrâre rãmasã definitivã, se suspendã prescripţia dreptului la acţiune contra debitorului coproprietar sau devãlmaş. (3) Creditorii personali pot urmãri însã cota-parte determinatã a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra imobilului, fãrã a mai fi necesar sã cearã partajul, dacã ea este neîndoielnic stabilitã şi lãmuritã şi este înscrisã, prin arãtarea unei fracţiuni, în cartea funciarã. În acest caz, coproprietarii vor putea cere punerea în vânzare a întregului imobil aflat în coproprietate în condiţiile prevãzute la art. 812.
SECŢIUNEA a 2-a Încuviinţarea urmãririi imobiliare
ART. 808 Cererea de urmãrire (1) Cererea de urmãrire, însoţitã de titlul executoriu, de extrasul de carte funciarã a imobilelor urmãrite şi de dovada achitãrii taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecãtoresc în a cãrui razã teritorialã se aflã imobilul aparţinând debitorului urmãrit sau unei alte persoane, dacã se urmãreşte un imobil ipotecat. (2) Dacã se urmãreşte un imobil care se întinde însã în diferite circumscripţii, cererea se va putea face la oricare dintre executorii judecãtoreşti competenţi sã facã executarea silitã, dupã alegerea creditorului. (3) Când se urmãresc mai multe imobile, înscrise la acelaşi birou sau la birouri de cadastru şi publicitate imobiliarã diferite, pentru o creanţã garantatã cu ipotecã colectivã, cererea se va îndrepta la executorul judecãtoresc în a cãrui razã teritorialã este înscrisã ipoteca principalã. (4) Cererea de urmãrire, în afarã de menţiunile arãtate la art. 654, va mai trebui sã cuprindã: a) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul terţului dobânditor, dacã se urmãreşte un imobil ipotecat care a fost înstrãinat acestuia, ori pe cele ale coproprietarilor, dacã se urmãreşte o parte indivizã; b) bunurile ce se urmãresc şi datele necesare identificãrii lor, precum judeţul, oraşul sau comuna, strada, numãrul, vecinãtãţile, suprafaţa, felul culturii sau construcţiile. Imobilele înscrise în cartea funciarã se vor identifica prin arãtarea localitãţii, a numãrului cãrţii funciare şi a numerelor cadastrale sau, dupã caz, topografice; c) valoarea fiecãrui imobil, raportatã la preţurile medii de piaţã din localitatea respectivã, în afarã de cazul când preţuirea nu este posibilã, fiind necesarã opinia unui expert. ART. 809 Înregistrarea cererii de urmãrire Dupã înregistrarea cererii, executorul judecãtoresc va solicita de îndatã instanţei de executare în circumscripţia cãreia se aflã imobilul încuviinţarea urmãririi lui silite, dispoziţiile art. 655 şi 656 aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 810 Încuviinţarea urmãririi (1) Instanţa va încuviinţa cererea de urmãrire imobiliarã, prin încheiere, care va cuprinde, în afara menţiunilor prevãzute la art. 656 alin. (3): a) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul terţului dobânditor, dacã este cazul; b) descrierea imobilului, aşa cum este individualizat în cerere; c) arãtarea valorii de circulaţie a imobilului, dacã a fost indicatã de creditor, potrivit art. 808 alin. (4) lit. c). (2) Încheierea de încuviinţare a executãrii se va comunica, în copie certificatã de cãtre executorul judecãtoresc, debitorului şi terţului dobânditor, dacã este cazul, însoţitã de titlul executoriu şi de somaţie, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia sã plãteascã întreaga datorie, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare. (3) Dacã s-a încuviinţat urmãrirea numai pentru cota-parte din dreptul de coproprietate aparţinând debitorului în imobilul aflat în proprietate comunã pe cote-pãrţi, copii certificate ale încheierii de încuviinţare a executãrii vor fi comunicate şi coproprietarilor, cu invitaţia de a-şi exercita dreptul ce le este recunoscut prin art. 812. ART. 811 Publicitatea urmãririi (1) Odatã cu aceastã comunicare, executorul va solicita biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliarã sã dispunã, în baza încheierii prevãzute la art. 810, notarea urmãririi imobilului în cartea funciarã, cu arãtarea creditorului urmãritor şi a sumei pentru care se face urmãrirea. (2) Când se urmãresc mai multe imobile, înscrise la acelaşi birou sau la birouri teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliarã diferite, pentru o creanţã garantatã cu ipotecã colectivã, cererea de notare a urmãririi se va înainta biroului teritorial la care este înscrisã ipoteca principalã, care, dupã ce va sãvârşi notãrile prevãzute de lege, va trimite din oficiu o copie de pe încheierile sale biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã unde este înscrisã ipoteca secundarã. (3) Când dreptul de proprietate este înscris numai provizoriu în favoarea debitorului, notarea se va face sub condiţia justificãrii înscrierii provizorii. În acest caz, creditorul urmãritor va fi în drept sã exercite, în numele debitorului, acţiunea pentru justificarea dreptului de proprietate. (4) Când cererea de notare nu poate fi admisã din cauza unui impediment de carte funciarã, potrivit legii, se va nota respingerea acesteia. (5) Încheierea de admitere sau respingere a notãrii pronunţate de registratorul de carte funciarã se va comunica, în afara creditorului urmãritor, executorului judecãtoresc, precum şi persoanelor care, potrivit menţiunilor din cartea funciarã, sunt interesate. ART. 812 Vânzarea în întregime a imobilului aflat în coproprietate (1) Coproprietarii imobilului urmãrit pentru o parte indivizã vor putea exercita dreptul de a cere scoaterea la vânzare a întregului imobil aflat în indiviziune, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a urmãririi ori, în lipsã, de la data comunicãrii încheierii de notare a acesteia în cartea funciarã. (2) Cererea nu va fi admisã decât dacã va fi semnatã de toţi coproprietarii şi dacã va fi depusã personal ori, în lipsã, prin mandatar având procurã specialã. Dacã cererea acestora a fost legalizatã de notarul public sau certificatã de avocat, ea va putea fi depusã de oricare dintre coproprietari, personal sau prin reprezentant, ori va putea fi, de asemenea, transmisã prin poştã, dupã caz. (3) Executorul, primind cererea, va dispune scoaterea la vânzare a întregului imobil, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrţilor, care se va comunica creditorului urmãritor. ART. 813 Suspendarea urmãririi la cererea debitorului (1) Dupã primirea încheierii de încuviinţare a urmãririi, debitorul poate cere instanţei de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, sã-i încuviinţeze ca plata integralã a datoriei, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare, sã se facã din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmãrite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni. (2) Instanţa sesizatã potrivit alin. (1) va cita pãrţile în camera de consiliu şi se va pronunţa de îndatã prin încheiere definitivã. În caz de admitere a cererii debitorului, instanţa va dispune suspendarea urmãririi silite imobiliare, încheierea fiind comunicatã şi executorului. (3) Suspendarea urmãririi se va comunica, prin grija executorului, chiriaşilor şi arendaşilor sau altor debitori care, de la data comunicãrii, vor consemna toate sumele scadente în viitor la unitatea prevãzutã de lege şi vor depune recipisa de consemnare la executorul judecãtoresc. (4) Venitul afectat va servi în mod exclusiv pentru acoperirea creanţei creditorului urmãritor. (5) Pentru motive temeinice, creditorul poate solicita instanţei reluarea urmãririi înainte de expirarea termenului de 6 luni, dispoziţiile alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzãtor. ART. 814 Concursul de urmãriri imobiliare În cazul când mai mulţi creditori au început urmãriri asupra aceluiaşi imobil, ele se vor conexa de cãtre instanţã, la cererea oricãruia dintre ei sau a oricãruia dintre executorii judecãtoreşti, în condiţiile prevãzute la art. 644. ART. 815 Modalitãţile de valorificare Imobilele urmãrite silit se valorificã prin modalitãţile de vânzare prevãzute la art. 743-746, care se aplicã în mod corespunzãtor.
SECŢIUNEA a 3-a Efectele urmãririi
ART. 816 Inopozabilitatea unor drepturi reale Drepturile reale înscrise dupã notarea urmãririi imobilului în cartea funciarã nu vor putea fi opuse creditorului urmãritor şi adjudecatarului, în afarã de cazurile expres prevãzute de lege ori de cazul în care creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel drept ori debitorul sau terţul dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanţelor ce se urmãresc, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare. ART. 817 Locaţiunea şi cesiunea de venituri (1) Închirierile sau arendãrile, precum şi cesiunile de venituri fãcute de debitor sau terţul dobânditor dupã data notãrii urmãririi nu vor fi opozabile creditorului urmãritor şi adjudecatarului. (2) Închirierile sau arendãrile anterioare notãrii sunt opozabile, în condiţiile legii, atât creditorilor urmãritori, cât şi adjudecatarului. Cu toate acestea, adjudecatarul nu este ţinut sã respecte locaţiunea atunci când preţul convenit este mai mic cu o treime decât preţul pieţei sau mai mic faţã de cel rezultat din locaţiunile precedente. (3) Plãţile de chirii sau arenzi efectuate debitorului urmãrit înainte de scadenţã nu pot fi însã opuse creditorilor urmãritori şi adjudecatarului decât dacã sunt notate în cartea funciarã. Dispoziţiile alin. (2) teza a doua rãmân aplicabile.
SECŢIUNEA a 4-a Vânzarea la licitaţie publicã
§1. Formalitãţile premergãtoare vânzãrii
ART. 818 Procesul-verbal de situaţie (1) Dupã comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii, în vederea identificãrii imobilului urmãrit şi a preţuirii lui, executorul judecãtoresc se va deplasa de îndatã la locul unde este situat acesta şi va încheia un proces-verbal de situaţie. Procesul-verbal va cuprinde, pe lângã menţiunile prevãzute la art. 828 alin. (1) lit. a)-c), e) şi m), descrierea imobilului urmãrit, precum şi, dacã este cazul, obligaţiile fiscale cu privire la imobil şi sumele datorate cu titlu de cotã de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. În cazul în care se refuzã accesul în imobil ori debitorul lipseşte şi nu se gãseşte nicio persoanã care îl poate reprezenta, executorul va putea apela la concursul forţei publice, dispoziţiile art. 723-725 aplicându-se în mod corespunzãtor. (2) În cazul în care imobilul supus urmãririi nu este înscris în cartea funciarã, executorul judecãtoresc va solicita biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã, în numele debitorului, deschiderea cãrţii funciare, în baza unei documentaţii cadastrale întocmite de o persoanã autorizatã şi a titlurilor de proprietate obţinute, când este cazul, în condiţiile art. 650. ART. 819 Evacuarea debitorului În cazul în care debitorul sau terţul dobânditor ocupã el însuşi imobilul urmãrit, la cererea creditorului sau a executorului, instanţa de executare va putea, dupã împrejurãri, sã ordone evacuarea sa din imobil, în tot sau în parte, fie de îndatã, fie într-un anumit termen. ART. 820 Administrarea imobilului urmãrit (1) Pe data comunicãrii încheierii de încuviinţare a executãrii, debitorul sau, dupã caz, terţul dobânditor este decãzut din dreptul de a efectua acte de administrare asupra imobilului urmãrit. (2) Executorul judecãtoresc va numi un administrator-sechestru care sã asigure administrarea imobilului, încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare şi apãrarea în litigiile privitoare la acest bun. (3) Când debitorul însuşi sau terţul dobânditor este administratorul-sechestru al imobilului urmãrit, executorul judecãtoresc îi va preda imobilul cu acest titlu. ART. 821 Drepturile şi obligaţiile administratorului-sechestru (1) Administratorul-sechestru este obligat: a) sã pãstreze şi sã întreţinã imobilul urmãrit, cu toate accesoriile lui; b) sã încaseze chiriile, arenzile şi alte venituri; c) sã plãteascã primele de asigurare, impozitele şi taxele locale; d) sã denunţe contractele de locaţiune existente, cu respectarea clauzelor contractuale, şi sã cearã evacuarea locatarilor; e) sã încheie, cu încuviinţarea instanţei de executare, datã prin încheiere, cu citarea pãrţilor, contracte de locaţiune pe termen de cel mult 2 ani; f) sã culeagã fructele şi recoltele şi sã le vândã, în condiţiile prevãzute la art. 788. (2) Dispoziţiile art. 791 şi urmãtoarele se aplicã în mod corespunzãtor şi administratorului-sechestru numit în cadrul acestei proceduri. ART. 822 Sumele necesare întreţinerii debitorului (1) Dacã debitorul sau terţul dobânditor nu are alt mijloc de subzistenţã decât veniturile imobilului urmãrit, la cererea acestuia, executorul judecãtoresc va fixa prin proces-verbal o cotã de cel mult 20% din aceste venituri pentru întreţinerea rezonabilã a lui şi a familiei sale, pe toatã durata urmãririi. (2) Împotriva mãsurii luate de cãtre executorul judecãtoresc, cei interesaţi se pot adresa instanţei de executare. Instanţa va cita pãrţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va hotãrî prin încheiere definitivã. ART. 823 Distribuirea veniturilor imobilului Sumele încasate de administratorul-sechestru se vor distribui creditorilor, odatã cu preţul rezultat din vânzarea imobilului urmãrit.
§ 2. Scoaterea în vânzare a imobilului
ART. 824 Declanşarea procedurii de vânzare (1) Dacã în termen de 15 zile de la primirea încheierii de încuviinţare a executãrii debitorul nu plãteşte datoria, executorul judecãtoresc va începe procedura de vânzare. (2) În cazul în care obiectul executãrii silite îl formeazã mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin licitaţie publicã se va îndeplini pentru fiecare bun în parte. ART. 825 Evaluarea imobilului urmãrit (1) Executorul judecãtoresc va stabili de îndatã valoarea de circulaţie a imobilului, luând în considerare valoarea arãtatã de creditor în cererea de urmãrire, iar dacã debitorul este nemulţumit de aceastã valoare sau evaluarea de cãtre creditor nu a fost cu putinţã, cea stabilitã de cãtre expert, în condiţiile prezentului articol. (2) Totodatã, executorul va cere biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã sã îi comunice drepturile reale şi alte sarcini care greveazã imobilul urmãrit, precum şi eventualele drepturi de preferinţã înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului. (3) Debitorul nemulţumit de evaluarea imobilului, arãtatã în cererea de executare, poate solicita efectuarea unei expertize, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea, sub sancţiunea decãderii. (4) Expertiza poate fi cerutã şi de terţul dobânditor, de coproprietari, în cazul prevãzut la art. 812, precum şi de creditorii intervenienţi, în termenul arãtat la alin. (2). (5) La cerere se vor alãtura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului. (6) Expertul va fi numit de cãtre executor prin încheiere executorie, care va arãta şi termenul de depunere a raportului de expertizã, dispoziţiile art. 747 alin. (5)-(8) aplicându-se în mod corespunzãtor. Încheierea se comunicã pãrţilor şi expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluãrii imobilului, dacã este cazul. (7) O altã expertizã nu este admisibilã, dar pãrţile pot conveni o altã valoare. ART. 826 Stabilirea preţului imobilului şi a valorii altor drepturi (1) Executorul va fixa preţul imobilului, care va fi preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea stabilitã conform art. 825, prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrţilor. (2) Separat de preţul imobilului se va determina şi valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, dacã aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciarã se va avea în vedere valoarea acestor drepturi menţionatã în cartea funciarã, iar dacã nu este înscrisã, ea se va stabili, când este cazul, prin expertizã, în condiţiile arãtate la art. 825. ART. 827 Punerea în vânzare (1) În termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va fixa, prin încheiere definitivã, datã cu citarea în termen scurt a pãrţilor, termenul pentru vânzarea imobilului ce va fi adus la cunoştinţa publicã prin publicaţii de vânzare. (2) Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 20 de zile şi nici mai lung de 40 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia. (3) Când se urmãreşte un imobil înscris în cartea funciarã, asupra cãruia existã o înscriere provizorie cu privire la dreptul de proprietate, în favoarea unui terţ, termenul de vânzare nu se va putea fixa decât dupã radierea înscrierii provizorii. ART. 828 Publicitatea vânzãrii (1) Publicaţiile de vânzare vor cuprinde urmãtoarele menţiuni: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numãrul dosarului de executare; c) numele executorului judecãtoresc; d) numele şi domiciliul ori, dupã caz, denumirea şi sediul debitorului, ale terţului dobânditor, dacã va fi cazul, şi ale creditorului; e) titlul executoriu în temeiul cãruia se face urmãrirea imobiliarã; f) identificarea imobilului cu arãtarea numãrului cadastral sau topografic şi a numãrului de carte funciarã, precum şi descrierea lui sumarã; g) preţul la care a fost evaluat imobilul; h) menţiunea, dacã va fi cazul, cã imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, şi cã, în cazul în care creanţele creditorilor urmãritori nu ar fi acoperite la prima licitaţie, se va proceda în aceeaşi zi la o nouã licitaţie pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi. Preţul de la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevãzut la art. 835 alin. (6) şi (7); i) ziua, ora şi locul vânzãrii la licitaţie; j) somaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului sã îl anunţe executorului înainte de data stabilitã pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevãzute de lege; k) somaţia cãtre toţi cei care vor sã cumpere imobilul sã se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop, şi pânã la acel termen sã prezinte oferte de cumpãrare; l) menţiunea cã ofertanţii sunt obligaţi sã depunã, pânã la termenul de vânzare, o garanţie reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; m) semnãtura şi ştampila executorului judecãtoresc. (2) Menţiunile arãtate la alin. (1) lit. a) şi c)-m) sunt prevãzute sub sancţiunea nulitãţii. (3) Publicaţia de vânzare se va afişa la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se aflã imobilul urmãrit, la sediul primãriei în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfãşoarã licitaţia, dacã acesta este altul decât locul unde este situat imobilul. (4) Publicaţii în extras, cuprinzând menţiunile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi c)-m), se vor face, sub sancţiunea nulitãţii, într-un ziar de circulaţie naţionalã, dacã valoarea imobilului depãşeşte suma de 250.000 lei, sau într-un ziar local, dacã nu trece peste aceastã sumã, precum şi în ziare, reviste şi alte publicaţii existente care sunt destinate vânzãrii unor imobile de natura celui scos la licitaţie, inclusiv pe pagini de internet deschise în acelaşi scop. (5) Cheltuielile de afişare şi publicare vor fi avansate de cãtre creditorul urmãritor şi vor fi preluate din preţul bunurilor urmãrite. (6) Îndeplinirea acestor formalitãţi se va constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecãtoresc. ART. 829 Comunicarea publicaţiilor de vânzare (1) Câte un exemplar din publicaţia de vânzare se va comunica, potrivit dispoziţiilor pentru comunicarea şi înmânarea citaţiilor: a) creditorului urmãritor, debitorului sau terţului dobânditor, precum şi coproprietarilor, dacã va fi cazul; b) creditorilor ipotecari înscrişi în cartea funciarã, precum şi celor care au înscrieri provizorii sau notãri în legãturã cu vreun drept real, dacã înscrierile sau notãrile sunt anterioare notãrii urmãririi. Comunicarea se va face, pentru creditorii ipotecari, la domiciliul ales în actul prin care s-a constituit dreptul de ipotecã, iar în lipsã, la domiciliul sau sediul real; c) organelor fiscale locale. (2) În cazul în care se urmãreşte imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecãtoreascã, o copie de pe publicaţia de vânzare a imobilului se comunicã şi la parchetul de pe lângã instanţa de executare. ART. 830 Situaţia vânzãtorului imobilului urmãrit (1) Vânzãtorul imobilului urmãrit, care are, în condiţiile legii, ipotecã legalã, precum şi dreptul de a cere sau de a declara rezoluţiunea pentru neplata preţului, va fi somat prin publicaţie sã opteze, în scris, în termen de 5 zile de la comunicarea publicaţiei, pentru valorificarea unuia dintre aceste drepturi. (2) Dacã nu a optat în termenul prevãzut la alin. (1) pentru dreptul de a obţine rezoluţiunea, vânzãtorul se considerã decãzut din acest drept şi nu mai poate reclama decât creanţa garantatã cu ipotecã. (3) În cazul în care a optat pentru rezoluţiune, acţiunea în rezoluţiune a vânzãrii se face în cadrul contestaţiei la executare, în termen de 15 zile de la expedierea opţiunii cãtre executorul judecãtoresc. În acelaşi termen trebuie fãcutã şi declaraţia unilateralã de rezoluţiune a vânzãrii. (4) Acţiunea în rezoluţiune pentru neplata preţului, introdusã potrivit alin. (3), sau, dupã caz, declaraţia unilateralã de rezoluţiune suspendã urmãrirea silitã a imobilului. (5) Urmãrirea silitã a imobilului este de asemenea suspendatã şi atunci când acţiunea în rezoluţiune pentru neplata preţului a fost introdusã anterior începerii urmãririi silite, cu condiţia ca aceasta sã fi fost notatã în cartea funciarã. Dacã acţiunea în rezoluţiune introdusã anterior începerii urmãririi silite nu a fost notatã în cartea funciarã, vânzãtorul poate, în termenul prevãzut la alin. (1), sã îşi exprime în scris opţiunea de a continua ori nu judecata şi sã noteze acţiunea în cartea funciarã, dacã este cazul. Aceste dispoziţii se aplicã, în mod corespunzãtor, şi declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a vânzãrii fãcute înainte de începerea urmãririi silite. (6) Dispoziţiile prezentului articol se aplicã şi coschimbaşului, precum şi oricãrui alt înstrãinãtor care este titularul unei ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul urmãririi silite.
§ 3. Licitaţia şi adjudecarea imobilului
ART. 831 Locul licitaţiei Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacã se considerã cã este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia. Vânzarea se poate efectua şi la sediul primãriei în raza cãreia este situat imobilul. ART. 832 Participanţii la licitaţie (1) Poate participa la licitaţie orice persoanã care este îndeobşte cunoscutã ca fiind solvabilã, are capacitate deplinã de exerciţiu, precum şi capacitatea sã dobândeascã bunul ce se vinde. (2) Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse. (3) Solvabilitatea, capacitatea şi interpunerea sunt lãsate la aprecierea sumarã şi imediatã a executorului judecãtoresc, care poate refuza fãcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal de licitaţie. (4) Mandatarul va trebui sã prezinte o procurã specialã autenticã, care se va pãstra la dosarul executãrii. (5) Creditorii urmãritori sau intervenienţi nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai micã de 75% din preţul de pornire a primei licitaţii. ART. 833 Garanţia de participare (1) Persoanele care vor sã cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate sã depunã la unitatea prevãzutã de lege, la dispoziţia executorului judecãtoresc, pânã la termenul stabilit pentru vânzare, o garanţie reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnãrii va fi ataşatã ofertei de cumpãrare. (2) Creditorii urmãritori sau intervenienţi nu au obligaţia de a depune garanţia prevãzutã la alin. (1). (3) De asemenea, sunt dispensate de garanţia prevãzutã la alin. (1) persoanele care, împreunã cu debitorul, au asupra imobilului urmãrit un drept de proprietate comunã pe cote-pãrţi sau sunt titularii unui drept de preempţiune, dupã caz. (4) În cazurile prevãzute la alin. (2) şi (3), dacã valoarea creanţei ipotecare sau valoarea cotei-pãrţi a proprietarului nu acoperã cuantumul garanţiei prevãzute în alin. (1), se va completa diferenţa. ART. 834 Amânarea licitaţiei (1) Executorul judecãtoresc va amâna vânzarea, din oficiu sau la cererea pãrţii interesate, dacã se constatã cã nu au fost respectate termenele de înştiinţare a debitorului sau a terţului dobânditor ori, dupã caz, cele de efectuare a publicitãţii vânzãrii. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la datã fixatã pentru prima vânzare, se vor reface formalitãţile de publicitate încãlcate, potrivit art. 828. (2) În toate cazurile, partea interesatã, dacã a fost prezentã, poate solicita amânarea vânzãrii prin cerere scrisã fãcutã înainte de începerea licitaţiei, sub sancţiunea decãderii. ART. 835 Efectuarea licitaţiei (1) Vânzarea la licitaţie se face în mod public. Ea începe prin citirea de cãtre executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite pânã la acea datã. (2) Licitaţia se va ţine separat pentru fiecare imobil. (3) Dacã mai multe imobile înscrise în diferite cãrţi funciare sunt grevate cu aceeaşi ipotecã sau imobilul este compus din mai multe parcele, executorul judecãtoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmãritor, ca vânzarea sã se facã în acelaşi timp pentru mai multe imobile sau separat pentru fiecare parcelã în parte. Executorul judecãtoresc va putea dispune ca vânzarea sã se facã separat pentru o parte determinatã din imobil, dupã efectuarea operaţiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciarã, dacã aceastã parte nu este suficient individualizatã. (4) În cazul când imobilele sau parcelele se vând separat, ordinea vânzãrii lor va fi arãtatã de debitor, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, va fi stabilitã de executor. (5) Executorul va oferi apoi spre vânzare imobilul, prin 3 strigãri succesive, la intervale de timp care sã permitã opţiuni şi supralicitãri, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a fãcut evaluarea, potrivit art. 825 alin. (1) sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ. (6) Dacã imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigãrile vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsã, de la cel fixat în publicaţie, scãzut cu valoarea acestor drepturi socotitã potrivit art. 826 alin. (2). (7) Dacã din cauza existenţei drepturilor arãtate la alin. (6) nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite dupã datele din cartea funciarã, executorul judecãtoresc va relua în aceeaşi zi licitaţia pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigãrile vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare, fãrã scãderea arãtatã la alin. (6). (8) În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouã publicaţie în condiţiile art. 828. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire a primei licitaţii. Dacã nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire a primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacã se prezintã o singurã persoanã care oferã preţul de la care începe licitaţia. (9) Dacã nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecãtoresc va putea stabili o nouã licitaţie în condiţiile prevãzute la alin. (8). La termenul astfel stabilit la alin. (8), licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacã nu se obţine acest preţ, bunul va fi vândut, la acest termen, la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacã se prezintã o singurã persoanã care oferã preţul de pornire al acestei licitaţii. (10) Executorul va ţine o listã în care va trece numele persoanelor care au luat parte la licitaţie şi sumele pe care le-au oferit. (11) Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitaţie, a oferit preţul de vânzare cel mai mare ori, dupã caz, cel arãtat la alin. (6)-(8). (12) În toate cazurile, la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmãrit. ART. 836 Procesul-verbal de licitaţie (1) Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfãşurarea şi rezultatul fiecãrei licitaţii, care va cuprinde: a) locul, data şi ora când s-a ţinut licitaţie; b) numele executorului judecãtoresc; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul creditorului, debitorului, terţului dobânditor, dacã e cazul, şi ale reprezentanţilor lor; d) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul participanţilor, cu arãtarea sumelor oferite de fiecare; e) menţiunea cã ofertanţii au depus garanţie şi cã aceea a adjudecatarului s-a reţinut, iar celorlalţi le-a fost restituitã; f) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul adjudecatarului imobilului, dacã este cazul. (2) Lista prevãzutã la art. 835 alin. (10), ofertele de cumpãrare şi raportul de expertizã, dacã va fi cazul, se vor anexa la procesul-verbal. (3) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de creditor, de debitor şi de terţul dobânditor, dacã sunt prezenţi, precum şi de adjudecatar şi de alţi participanţi la licitaţie, dacã este cazul. ART. 837 Exercitarea dreptului de preempţiune Dacã nu a participat la licitaţie, în termen de 8 zile de la adjudecarea imobilului, cel care este titularul unui drept de preempţiune va putea sã îşi exercite dreptul, printr-o declaraţie scrisã adresatã executorului judecãtoresc, sub sancţiunea decãderii. ART. 838 Depunerea preţului (1) Adjudecatarul imobilului va depune preţul la dispoziţia executorului judecãtoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzãrii, ţinându-se seama de garanţia depusã în contul preţului. (2) Cel care şi-a exercitat în termen dreptul de preempţiune, este obligat sã depunã preţul în termen de 15 zile de la data adjudecãrii. Dacã însã titularul dreptului de preempţiune nu depune preţul în acest termen, este decãzut din dreptul de preempţiune, iar vânzarea rãmânând pe seama adjudecatarului, urmeazã ca preţul sã fie depus de acesta în termenul prevãzut la alin. (1). (3) Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat, dacã este cazul, sã depunã diferenţa de preţ în termenul prevãzut la alin. (1). Dacã existã alţi creditori care au un drept de preferinţã în condiţiile art. 854 şi 856, el va depune pânã la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesarã pentru plata creanţelor lor, în mãsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ. ART. 839 Nedepunerea preţului. Reluarea licitaţiei (1) Dacã adjudecatarul nu depune preţul în termenul prevãzut la art. 838 alin. (1), imobilul se va scoate din nou în vânzare în contul acestuia, la preţul de începere a licitaţiei la care bunul a fost adjudecat, el fiind obligat sã plãteascã cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi eventuala diferenţã de preţ. Adjudecatarul va putea sã achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. (2) Dacã la noul termen de licitaţie imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sã plãteascã toate cheltuielile prilejuite de urmãrirea imobilului. (3) Suma datoratã potrivit alin. (1) şi (2) de fostul adjudecatar se stabileşte de executor prin procesul-verbal de licitaţie, care constituie titlu executoriu. Aceastã sumã se va reţine cu precãdere din garanţia depusã. ART. 840 Restituirea garanţiilor Dupã adjudecarea imobilului cãtre unul dintre participanţii la licitaţie, potrivit art. 835, executorul, la cerere, va dispune restituirea garanţiilor depuse de ceilalţi participanţi, procedând, când este cazul, potrivit dispoziţiilor art. 839 alin. (3). ART. 841 Plata preţului în rate La cererea adjudecatarului, executorul judecãtoresc, cu acordul creditorului, când acesta nu este adjudecatar, precum şi a debitorului pentru partea din preţ care depãşeşte valoarea creanţei, poate stabili plata preţului în rate, cu dobânda legalã aferentã, numãrul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plãteşte de îndatã drept avans. ART. 842 Actul de adjudecare Dupã plata integralã a preţului sau a avansului prevãzut la art. 841, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde urmãtoarele menţiuni: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numele executorului judecãtoresc; c) numãrul şi data procesului-verbal de licitaţie; d) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul debitorului, terţului dobânditor şi ale adjudecatarului; e) preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate; f) menţiunea, dacã este cazul, cã imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute ori, dupã caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevãzute la art. 835 alin. (6) şi (7); g) datele de identificare ale imobilului cu arãtarea numãrului cadastral sau topografic şi a numãrului de carte funciarã, precum şi datele de identificare ale fostului proprietar; h) menţiunea cã actul de adjudecare, învestit cu formulã executorie, este titlu de proprietate şi cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum şi a faptului cã, pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau terţului dobânditor, dacã imobilul se aflã în posesia acestuia din urmã, sau împotriva oricãrei persoane care posedã ori deţine în fapt, fãrã niciun titlu, imobilul adjudecat; i) menţiunea cã, pentru creditor, actul de adjudecare, învestit cu formulã executorie, constituie titlu executoriu împotriva adjudecatarului care nu plãteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata preţului în rate; j) data întocmirii, semnãtura şi ştampila executorului judecãtoresc, precum şi semnãtura adjudecatarului. ART. 843 Predarea şi comunicarea actului de adjudecare (1) Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu de proprietate provizoriu, iar altul va fi comunicat din oficiu biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã pentru a fi înscris provizoriu în cartea funciarã, pe cheltuiala adjudecatarului. (2) Dacã adjudecatarul va cere sã fie numit administrator-sechestru al imobilului adjudecat, executorul îl va numi şi trimite în posesie în aceastã calitate, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrţilor, care nu este supusã niciunei cãi de atac. ART. 844 Contestarea actului de adjudecare (1) În termen de o lunã de la data înscrierii provizorii în cartea funciarã, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii urmãritori şi orice altã persoanã interesatã, dupã menţiunile cãrţilor funciare, vor putea ataca actul de adjudecare, pe cale de contestaţie la executare. Contestaţia suspendã eliberarea sau, dupã caz, distribuirea preţului. (2) Dacã actul de adjudecare este anulat, executorul va continua urmãrirea de la actul desfiinţat şi va solicita din oficiu ca înscrierea provizorie prevãzutã la art. 843 alin. (1) sã fie radiatã. (3) Sumele consemnate se vor restitui adjudecatarului, iar calitatea acestuia de administrator-sechestru al imobilului urmãrit înceteazã. ART. 845 Învestirea cu formulã executorie a actului de adjudecare (1) Dacã nu s-a fãcut contestaţie în termenul arãtat la art. 844 alin. (1) sau dacã aceasta a fost respinsã prin hotãrâre definitivã, la cererea adjudecatarului, actul de adjudecare se va învesti cu formulã executorie de cãtre instanţa de executare şi acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat, de cãtre executor, cu excepţia cazului în care a fost pus anterior în posesie, potrivit art. 843 alin. (2). (2) Odatã cu învestirea cu formulã executorie, instanţa de executare va dispune din oficiu, prin aceeaşi hotãrâre, ca dreptul de proprietate al adjudecatarului sã fie intabulat în cartea funciarã, chiar în cazul în care adjudecatar este însuşi terţul dobânditor care avea deja dreptul înscris în cartea funciarã. (3) În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, instanţa de executare va dispune, prin aceeaşi încheiere, şi înscrierea în cartea funciarã a interdicţiei de înstrãinare şi de grevare a imobilului pânã la plata integralã a preţului şi a dobânzii corespunzãtoare. (4) Instanţa de executare va preda totodatã creditorului urmãritor un exemplar al actului de adjudecare învestit cu formulã executorie, care îi va servi drept titlu executoriu împotriva cumpãrãtorului, dacã acesta nu plãteşte diferenţa de preţ.
SECŢIUNEA a 5-a Efectele adjudecãrii
ART. 846 Transmiterea proprietãţii imobilului (1) Prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. De la aceastã datã, adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datoreazã dobânzile pânã la plata integralã a preţului şi suportã toate sarcinile imobilului. (2) Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpãrat, potrivit regulilor de carte funciarã. (3) De la data intabulãrii, imobilul rãmâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţã, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacã preţul de adjudecare se plãteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate. (4) Ipotecile şi celelalte sarcini reale, precum şi drepturile reale intabulate dupã notarea urmãririi în cartea funciarã se vor radia din oficiu, cu excepţia celor pentru care adjudecatarul ar conveni sã fie menţinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacã vânzarea s-a fãcut în condiţiile prevãzute la art. 835 alin. (7), toate notãrile fãcute cu urmãrirea silitã, interdicţia de înstrãinare sau de grevare, dacã existã, cu excepţia celei prevãzute la art. 845 alin. (3), precum şi promisiunea de a încheia un contract viitor, dacã pânã la data adjudecãrii beneficiarul promisiunii nu şi-a înscris în cartea funciarã dreptul dobândit în temeiul contractului care a fãcut obiectul acesteia. (5) Dacã imobilul a fost adjudecat cu plata preţului în rate, adjudecatarul nu îl va putea înstrãina sau greva, fãrã încuviinţarea creditorilor urmãritori, înainte de plata integralã a preţului. ART. 847 Viciile ascunse şi leziunea (1) În cazul vânzãrii silite la licitaţie publicã nu existã garanţie contra viciilor ascunse. (2) Aceastã vânzare nu poate fi atacatã nici pentru leziune. ART. 848 Menţinerea sau încetarea unor contracte (1) Locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobilul adjudecat rãmân în fiinţã sau, dupã caz, înceteazã, potrivit dispoziţiilor art. 817 alin. (1) şi (2). (2) Plãţile fãcute înainte de scadenţã de cãtre locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispoziţiilor art. 817 alin. (3).
SECŢIUNEA a 6-a Dispoziţii speciale
ART. 849 Stingerea acţiunilor contra adjudecatarului (1) Orice cerere de evicţiune, totalã sau parţialã, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsã. (2) În cazul imobilelor înscrise pentru prima datã în cartea funciarã, în condiţiile art. 818 alin. (2), cererea de evicţiune se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciarã. Aceastã prescripţie curge şi împotriva minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie judecãtoreascã. ART. 850 Suspendarea împãrţelii preţului (1) În cazul în care cererea de evicţiune prevãzutã la art. 849 alin. (2) este introdusã înainte de împãrţeala preţului din adjudecare, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea sã suspende împãrţeala preţului, cu sau fãrã cauţiune, pânã la judecarea definitivã a cererii de evicţiune. (2) Când cererea de evicţiune va fi fãcutã dupã împãrţeala preţului adjudecãrii, se va urma procedura de drept comun. ART. 851 Acţiunea în regres (1) Dacã a fost evins total sau parţial, adjudecatarul îl poate acţiona pe debitorul urmãrit pentru a fi despãgubit. (2) În mãsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îi poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceştia. ART. 852 Desfiinţarea mãsurilor asigurãtorii sau de executare (1) În tot cursul urmãririi silite şi pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 844 alin. (1), debitorul ori altã persoanã interesatã poate obţine desfiinţarea mãsurilor asigurãtorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmãritor întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare. (2) Dispoziţiile art. 740 şi 741 se aplicã în mod corespunzãtor. (3) În cazul în care cererea este admisã, instanţa sau, dupã caz, executorul judecãtoresc va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului.
CAP. III Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin urmãrirea silitã
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 853 Eliberarea sumei Dacã existã un singur creditor urmãritor, dupã reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizatã prin urmãrirea silitã se elibereazã acestuia pânã la acoperirea integralã a drepturilor sale, iar suma rãmasã disponibilã se predã debitorului. ART. 854 Rangul creanţelor cu preferinţã generalã (1) În cazul în care urmãrirea silitã a fost pornitã de mai mulţi creditori sau când, pânã la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecãtoresc procedeazã la distribuirea sumei potrivit urmãtoarei ordini de preferinţã, dacã legea nu prevede altfel: a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecatã, pentru mãsuri asigurãtorii sau de executare silitã, pentru conservarea bunurilor al cãror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli fãcute în interesul comun al creditorilor; b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia; c) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporarã de muncã, prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii; d) creanţele rezultând din obligaţia legalã de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existenţã; e) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale; f) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat; g) creanţele reprezentând despãgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietãţii publice prin fapte ilicite; h) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrãri de produse, prestãri de servicii sau executãri de lucrãri, precum şi din chirii sau arenzi; i) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; j) alte creanţe. (2) În cazul creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţã, dacã legea nu prevede altfel, suma realizatã se repartizeazã între creditori proporţional cu creanţa fiecãruia. ART. 855 Declararea creanţelor statului (1) În termen de 15 zile de la începerea executãrii silite, potrivit legii, orice creditor poate cere statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale sã declare creanţele lor privilegiate. Aceastã cerere va fi înscrisã în registrele de publicitate numai dacã se depune dovada notificãrii fãcute organelor fiscale teritoriale. (2) În termen de 30 de zile de la notificare, statul sau unitatea administrativ-teritorialã trebuie sã declare şi sã înscrie valoarea creanţei sale. (3) Nerespectarea obligaţiei prevãzute la alin. (1) are ca efect pierderea preferinţei în raport cu creditorii care au solicitat declaraţia. ART. 856 Rangul creanţelor garantate Dacã existã creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecã sau alte drepturi de preferinţã conservate, în condiţiile prevãzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plãtite înaintea creanţelor prevãzute la art. 854 alin. (1) lit. c). ART. 857 Rangul creanţelor accesorii Dobânzile şi penalitãţile sau alte asemenea accesorii ale creanţei principale vor urma ordinea de preferinţã a acestei creanţe.
SECŢIUNEA a 2-a Distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunurilor urmãrite
ART. 858 Termenul de depunere a titlurilor de creanţã (1) Dacã existã mai mulţi creditori urmãritori sau intervenienţi, suma rezultatã din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţã prevãzute la art. 854-857. (2) În acest scop, dupã depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare ori, dupã caz, de la data când adjudecarea imobilului urmãrit a devenit definitivã, executorul va fixa de urgenţã un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanţã. (3) Debitorul, creditorii urmãritori, organele fiscale locale, custozii, administratorul-sechestru, adjudecatarul şi titularii drepturilor şi sarcinilor stinse prin adjudecare, despre care executorul a luat cunoştinţã în condiţiile art. 730 ori art. 825 alin. (2), vor fi înştiinţaţi din oficiu despre fixarea acestui termen, potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. (4) Termenul se va afişa la sediul executorului judecãtoresc şi la cel al instanţei de executare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de creanţã. Afişarea va fi constatatã printr-un proces-verbal care se va depune la dosar. (5) Dupã expirarea termenului arãtat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute din urmãrire. ART. 859 Depunerea titlurilor de creanţã (1) În vederea participãrii la distribuire, toţi creditorii interesaţi vor trebui sã depunã la sediul executorului judecãtoresc, în termenul prevãzut la art. 858 alin. (4), titlurile de creanţã în original, care nu au fost încã depuse, arãtând în mod distinct capitalul, dobânzile şi cheltuielile ce le sunt datorate, precum şi, dacã va fi cazul, drepturile de preferinţã neînscrise în cartea funciarã sau în alte registre publice. (2) Reprezentantul fiscului va depune înscrisurile doveditoare ale creanţelor statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale la sediul executorului judecãtoresc. (3) Creditorii care au înfiinţat mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor urmãrite, pentru a participa la distribuire, vor depune copii certificate de pe acţiune şi de pe actul constatator al înfiinţãrii mãsurii asigurãtorii. ART. 860 Creanţele periodice (1) În cazul în care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmãritori conţine obligaţia debitorului de a plãti o sumã de bani în mod periodic, iar bunurile rãmase în patrimoniul debitorului dupã efectuarea executãrii sau veniturile sale nu asigurã plata în viitor a ratelor datorate, suma alocatã creditorului se va stabili prin acordul pãrţilor, care va prevedea şi modul de fructificare a acesteia, iar în lipsa unui acord, executorul va constata acest fapt printr-un proces-verbal semnat de el şi de toate pãrţile prezente. În acest din urmã caz, partea interesatã va putea sesiza instanţa de executare în circumscripţia cãreia se face executarea pentru a stabili suma alocatã creditorului, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal, dacã a fost prezentã, sau de la comunicarea acestuia de cãtre executor, dacã a lipsit. (2) Dacã pãrţile nu se înţeleg, instanţa de executare va stabili, prin încheiere, suma cu care creditorul va participa la distribuirea sumelor realizate prin urmãrire, precum şi modul de fructificare a acesteia, astfel încât ratele datorate sã fie plãtite cu precãdere din dobânzile încasate, iar dacã acestea sunt insuficiente, se vor imputa asupra capitalului. Încheierea se dã cu citarea în termen scurt a pãrţilor şi este supusã numai apelului. (3) În cazul în care niciuna din pãrţi nu sesizeazã instanţa de executare în termenul arãtat la alin. (1), executorul judecãtoresc va solicita acesteia stabilirea sumei alocate creditorului, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2). (4) Dacã debitorul a decedat şi se constatã cã, în raport cu numãrul moştenitorilor, locul unde aceştia se gãsesc, modul în care s-a fãcut împãrţeala moştenirii sau cu alte asemenea împrejurãri, plata în rate a creanţelor este greu de realizat, instanţa poate, la cererea creditorului, sã procedeze potrivit alin. (1), stabilind suma ce se cuvine creditorului, precum şi partea din aceasta pe care o va plãti fiecare moştenitor în parte. ART. 861 Încetarea curgerii dobânzilor De la data fixatã pentru depunerea titlurilor de creanţã, dobânzile creanţelor creditorilor urmãritori trecute în proiectul de distribuire înceteazã de a mai fi în sarcina debitorului urmãrit, chiar în caz de convenţie contrarã. Dacã instituţia de credit la care s-au depus ori consemnat aceste sume plãteşte dobânzi, creditorii nu vor avea drept decât la dobânzile ce se plãtesc de instituţia de credit la care s-au depus ori consemnat acele sume. ART. 862 Interdicţia popririi (1) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmãrite şi cele consemnate la dispoziţia executorului nu pot fi poprite de cãtre creditorii debitorului sau ai adjudecatarului. (2) Se va putea înfiinţa poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de distribuire. ART. 863 Întocmirea proiectului de distribuire (1) În termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţã, executorul va întocmi proiectul de distribuire a sumelor, potrivit ordinii de preferinţã prevãzute la art. 854-857, iar dacã printre creditorii urmãritori şi intervenienţi se aflã şi creditori care au intervenit tardiv, dupã expirarea termenului prevãzut la art. 681, creanţele acestora vor fi alocate asupra pãrţii din suma rãmasã dupã îndestularea drepturilor creditorilor urmãritori şi a celor care au intervenit în timp util. (2) În cazul în care imobilele grevate de o ipotecã colectivã au fost vândute împreunã, creanţa garantatã cu o astfel de ipotecã va fi repartizatã, la cererea creditorilor cu rang posterior, asupra imobilelor adjudecate, proporţional cu preţul obţinut pentru fiecare imobil în parte, iar dacã sunt creanţe ipotecare anterioare, proporţional cu restul de preţ ce a rãmas de la fiecare imobil, dupã ce s-au acoperit creanţele cu rang anterior ipotecii colective. (3) Creanţele cu termen şi cele condiţionale vor fi repartizate dupã rangul lor, ca şi cum ar fi pure şi simple, cu menţiunea cã ele vor fi plãtite numai potrivit regulilor prevãzute la art. 870 şi 871. (4) Creanţele care nu pot fi valorificate decât dupã executarea bunurilor unui codebitor principal vor fi trecute ca socotite sub condiţie suspensivã. (5) Titularii drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie şi servitute, stinse prin adjudecare, vor fi trecuţi în ordinea înscrierii cu valoarea acestor drepturi înscrise în cartea funciarã, iar dacã nu este înscrisã, cu valoarea determinatã potrivit art. 826 alin. (2), care poate fi contestatã în condiţiile art. 864 alin. (2). (6) Creditorul unei rente pe viaţã sau altei creanţe periodice va fi trecut în ordinea înscrierii în cartea funciarã, cu o sumã ale cãrei dobânzi anuale sã fie suficiente pentru a asigura plata ratelor rentei. ART. 864 Afişarea proiectului de distribuire (1) Proiectul de distribuire va fi comunicat debitorului şi creditorilor care şi-au depus titlurile de creanţã, potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. (2) Ei vor fi citaţi cu menţiunea expresã cã, sub sancţiunea decãderii, în termen de 5 zile de la data comunicãrii, pot formula, în scris, obiecţiuni la proiectul de distribuire. (3) În lipsa obiecţiunilor în termenul arãtat la alin. (2), proiectul de distribuire devine definitiv. (4) În caz de obiecţiune, executorul va convoca în scris debitorul şi toţi creditorii în vederea unei eventuale concilieri, care va avea loc la sediul executorului în termen de cel mult 15 zile de la data primirii ultimei contestaţii. ART. 865 Încercarea de conciliere. Efectele (1) Dacã la termenul fixat în vederea concilierii, debitorul sau creditorii care au formulat obiecţiuni nu mai stãruie în menţinerea lor sau se ajunge la un acord privind modul de distribuire, executorul va lua act de acordul realizat şi va dispune repartizarea sumelor potrivit acestei înţelegeri, care va fi consemnatã într-un proces-verbal semnat de executor şi de toate persoanele prezente. (2) Dacã nu se ajunge la un acord, iar cei care au formulat obiecţiuni stãruie în menţinerea lor, executorul va încheia un proces-verbal în care va consemna obiecţiile celor prezenţi, semnat de el şi de cei prezenţi. (3) Cel nemulţumit de proiectul de distribuire poate introduce contestaţie în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal arãtat la alin. (2). Contestaţia suspendã de drept plata creanţei sau a pãrţii din creanţa contestatã. La primul termen la care pãrţile au fost legal citate, instanţa este obligatã sã se pronunţe asupra menţinerii sau, dupã caz, a înlãturãrii suspendãrii. Instanţa se pronunţã prin încheiere care poate fi atacatã separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Apelul suspendã executarea încheierii atacate. (4) Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul arãtat la alin. (1) sunt consideraţi cã au renunţat la obiecţiunile formulate, fiind decãzuţi din dreptul de a face contestaţie la executare. ART. 866 Soluţionarea contestaţiilor (1) Toate contestaţiile formulate împotriva proiectului de distribuire se judecã de instanţa de executare, printr-o singurã hotãrâre, de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrţilor. Hotãrârea poate fi atacatã numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. (2) Contestatorul a cãrui cerere a fost respinsã va rãspunde faţã de creditori pentru dobânzile ce trec peste acelea prevãzute la art. 861 şi pentru toate prejudiciile cauzate de întârzierea la platã a sumelor cuvenite. ART. 867 Îndreptarea erorilor de calcul şi a greşelilor materiale Erorile de calcul şi alte greşeli materiale se vor îndrepta de executor, din oficiu ori la cerere, fãcându-se menţiune despre aceasta în încheierea prin care se dispune eliberarea sau, dupã caz, distribuirea sumei.
SECŢIUNEA a 3-a Plata sumei rezultate din urmãrirea silitã
ART. 868 Condiţiile (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, plata sumei rezultate din executare se poate dispune numai dupã expirarea termenului de depunere a titlurilor de creanţã ori, dupã caz, la data expirãrii termenului de formulare a obiecţiunilor împotriva proiectului de distribuire. (2) Executorul se va pronunţa asupra plãţii sumei arãtate la alin. (1) prin încheiere executorie, datã fãrã citarea pãrţilor. (3) Suma rãmasã se va elibera debitorului. ART. 869 Efectuarea plãţilor (1) Plãţile vor fi efectuate de cãtre unitatea la care au fost depuse sau consemnate sumele rezultate din urmãrire, pe baza unei dispoziţii de platã trimise de executorul judecãtoresc. (2) Dovada efectuãrii plãţii va fi comunicatã executorului, care o va pãstra la dosarul executãrii. ART. 870 Plata creanţelor afectate de termen Dacã creanţa este afectatã de un termen suspensiv, aceasta se va plãti chiar dacã termenul nu s-a împlinit. Când o astfel de creanţã este fãrã dobândã, plata înainte de termen nu se va face decât dacã se scade dobânda cuvenitã pânã la împlinirea termenului. Dacã însã creditorul nu este de acord sã se facã scãderea, creanţa sa se va consemna la unitatea prevãzutã de lege, pentru a fi eliberatã la împlinirea termenului. ART. 871 Plata creanţelor condiţionale (1) Atunci când condiţia este rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenitã, decât dacã acesta va da o cauţiune sau va constitui o ipotecã în favoarea celor care ar trebui sã se foloseascã de aceastã sumã în cazul îndeplinirii condiţiei. (2) Dacã însã condiţia este suspensivã, suma cuvenitã creditorului va fi distribuitã creditorilor care vin dupã acesta, dacã aceştia vor da o cauţiune sau vor constitui o ipotecã pentru a garanta restituirea sumei primite în caz de îndeplinire a condiţiei. (3) În cazul în care creditorii prevãzuţi la alin. (1) şi (2) nu dau o cauţiune sau nu constituie o ipotecã, suma se va consemna la unitatea prevãzutã de lege pânã la îndeplinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive. ART. 872 Plata creanţelor contestate (1) Sumele corespunzãtoare creanţelor contestate sau acelora pentru care s-au înfiinţat mãsuri asigurãtorii, precum şi cele reclamate în condiţiile prevãzute la art. 682 alin. (6), dar nerecunoscute, în tot sau în parte, de debitor, vor fi consemnate spre a fi plãtite ulterior. (2) Dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de soluţionare a contestaţiei sau a celei date asupra acţiunii pe baza cãreia s-a înfiinţat mãsura asigurãtorie, executorul, la cererea debitorului sau a creditorului interesat, va dispune, potrivit hotãrârii respective, fie eliberarea sumelor corespunzãtoare creanţei contestate ori alocate pe bazã de mãsurã asigurãtorie, fie distribuirea lor, în condiţiile legii, între creditorii rãmaşi neîndestulaţi. Suma rãmasã se va elibera debitorului. (3) Dacã suma reclamatã a fost pãstratã pentru obţinerea de cãtre creditorii intervenienţi a titlurilor executorii necesare, în condiţiile prevãzute la art. 682 alin. (6), executorul, la cererea uneia dintre pãrţi sau chiar din oficiu, va cita debitorul, creditorul urmãritor şi creditorii intervenienţi, cu excepţia celor îndestulaţi integral, şi, dupã ascultarea celor prezenţi, va dispune eliberarea sumei reţinute în contul creditorilor intervenienţi care au obţinut între timp un titlu executoriu. Înfãţişarea pãrţilor interesate va putea fi dispusã, la cererea oricãruia dintre creditori, şi înainte de expirarea termenului legal pentru obţinerea titlului executoriu, în afarã de cazul în care mai existã alţi creditori care urmeazã sã obţinã titlul executoriu. Suma rãmasã se va elibera debitorului. ART. 873 Plata creanţelor periodice (1) Suma alocatã creditorului unei creanţe periodice va fi întrebuinţatã în vederea fructificãrii ei, pentru asigurarea plãţii ratelor, în modul convenit de pãrţile interesate, iar în lipsa unui acord, în modul în care se va hotãrî de instanţa de executare, la sesizarea pãrţii interesate sau, în lipsã, a executorului judecãtoresc, în condiţiile prevãzute la art. 860. (2) Dacã dobânzile sumei alocate vor fi mai mici decât ratele datorate, diferenţa se va întregi prin preluare din capital. (3) Dupã stingerea, din orice motive, a obligaţiei de platã, suma rãmasã va fi distribuitã creditorilor rãmaşi neîndestulaţi sau eliberatã debitorului. ART. 874 Predarea titlurilor de creanţã (1) Titlurile creanţelor plãtite integral vor fi eliberate creditorilor, cu menţiunea stingerii totale a datoriei, iar debitorului i se va remite un certificat constatator al stingerii integrale a acelor creanţe. (2) Titlurile creanţelor plãtite parţial vor fi eliberate creditorilor cu menţiunea pãrţii plãtite. ART. 875 Închiderea procedurii (1) Dupã predarea titlurilor, executorul, prin încheiere datã fãrã citarea pãrţilor, constatã încetarea urmãririi silite şi dispune închiderea dosarului. (2) Creditorii care nu au fost îndestulaţi pot cere însã reluarea urmãririi silite, în condiţiile legii, sau efectuarea unei noi urmãriri asupra altor bunuri ale debitorului, dacã este cazul. ART. 876 Sumele neridicate Sumele consemnate şi neridicate în termen de 5 ani de la data comunicãrii încheierii prin care s-a aprobat distribuirea acestora se fac venit la bugetul local, dispoziţiile art. 769 aplicându-se în mod corespunzãtor.
TITLUL III Executarea silitã directã
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 877 Modul de executare (1) În cazul în care obligaţia debitorului prevãzutã în titlul executoriu constã în lãsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinţei acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuinţã sau dintr-o altã incintã, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrãri ori în îndeplinirea oricãrei alte activitãţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu executã de bunãvoie obligaţia sa în termenul prevãzut în somaţie, executorul sau, dupã caz, creditorul, în raport cu împrejurãrile cauzei şi natura obligaţiei ce se executã, va proceda fie la executarea silitã, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicãrii unei amenzi judiciare. (2) Atribuirea prin hotãrâre judecãtoreascã a unui imobil sau obligaţia de a-l preda, a-l lãsa în posesie ori în folosinţã, dupã caz, cuprinde şi obligaţia de evacuare a imobilului, dacã legea nu prevede în mod expres altfel. ART. 878 Executarea fãrã somaţie La cererea creditorului, dacã se justificã o nevoie urgentã sau existã pericol ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire, sã ascundã, sã distrugã ori sã deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanţa va putea sã dispunã, prin încheierea de încuviinţare a executãrii silite, ca executarea silitã sã se facã de îndatã fãrã somaţie. ART. 879 Procesul-verbal de îndeplinire a executãrii (1) Despre îndeplinirea executãrii obligaţiilor prevãzute în prezentul capitol, executorul va încheia un proces-verbal în condiţiile art. 669, stabilind totodatã cheltuielile de executare pe care urmeazã sã le plãteascã debitorul. (2) Procesul-verbal va fi predat pãrţilor interesate, iar un exemplar va fi pãstrat la dosarul executãrii. (3) Procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare, stabilite în sarcina debitorului. ART. 880 Imposibilitatea predãrii silite a bunului În cazul în care predarea silitã a unui bun a devenit imposibilã din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorãrii acestuia ori a altor asemenea împrejurãri, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art. 879 şi totodatã va dispune, prin încheiere, încetarea executãrii silite. ART. 881 Obligarea debitorului la plata contravalorii bunului (1) Dacã în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumã urmeazã a fi plãtitã ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilitãţii predãrii acestuia, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili aceastã sumã prin hotãrâre datã cu citarea pãrţilor. (2) Hotãrârea este executorie şi este supusã numai apelului. Suspendarea executãrii acestei hotãrâri nu se va putea obţine decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispoziţiile art. 740 şi 741 sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (3) Pe baza cererii prevãzute la alin. (1), creditorul va putea înfiinţa mãsuri asigurãtorii.
CAP. II Predarea silitã a bunurilor mobile
ART. 882 Înştiinţarea debitorului Dacã partea obligatã sã predea un bun mobil, determinat prin calitate şi cantitate, nu îşi îndeplineşte obligaţia în termen de 24 de ore de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii, predarea lui se va face prin executare silitã. ART. 883 Efectuarea executãrii silite În vederea executãrii silite a obligaţiei prevãzute la art. 882, executorul judecãtoresc va ridica bunul urmãrit de la debitor sau de la persoana la care se aflã, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu. ART. 884 Procesul-verbal de constatare Executorul judecãtoresc va încheia, în condiţiile art. 879, un proces-verbal despre îndeplinirea executãrii, stabilind totodatã cheltuielile de executare pe care urmeazã sã le plãteascã debitorul.
CAP. III Predarea silitã a bunurilor imobile
ART. 885 Termenul de executare (1) Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţã nu poate fi fãcutã de la data de 1 decembrie şi pânã la data de 1 martie a anului urmãtor, decât dacã creditorul face dovada cã, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţã corespunzãtoare ori cã debitorul şi familia sa au o altã locuinţã corespunzãtoare în care s-ar putea muta de îndatã. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplicã în cazul evacuãrii persoanelor care ocupã abuziv, pe cãi de fapt, fãrã niciun titlu, o locuinţã şi nici celor care au fost evacuaţi pentru cã pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulburã în mod grav liniştea publicã. ART. 886 Înştiinţarea debitorului Dacã partea obligatã sã evacueze ori sã predea un imobil nu îşi îndeplineşte aceastã obligaţie în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii, ea va fi îndepãrtatã prin executare silitã, iar imobilul va fi predat celui îndreptãţit. ART. 887 Efectuarea executãrii silite (1) În vederea executãrii silite a obligaţiei prevãzute la art. 886, executorul judecãtoresc se va deplasa la faţa locului, va soma pe debitor sã pãrãseascã de îndatã imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreunã cu toate persoanele care ocupã imobilul în fapt ori fãrã niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fãrã ajutorul forţei publice, dupã caz, punând pe creditor în drepturile sale. (2) Când debitorul lipseşte sau refuzã sã deschidã uşile, executorul va fi însoţit de agenţi ai forţei publice ori reprezentanţi ai jandarmeriei, dupã caz. (3) Dupã deschiderea uşilor imobilului, prezenţa celor menţionaţi la alin. (2) va putea fi suplinitã de 2 martori asistenţi. ART. 888 Custodia bunurilor mobile (1) Dacã executarea priveşte un imobil în care se gãsesc bunuri mobile ce nu formeazã obiectul executãrii şi pe care debitorul nu le ridicã singur ori sunt sechestrate într-o altã urmãrire, executorul va încredinţa aceste bunuri în pãstrarea unui custode, care poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului. Despre aceastã mãsurã va fi înştiinţat creditorul în folosul cãruia bunurile au fost sechestrate. (2) Dispoziţiile prezentei cãrţi referitoare la custozi în materie de urmãrire mobiliarã propriu-zisã sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (3) Dacã bunurile lãsate în custodie nu sunt sechestrate în favoarea altei urmãriri, executorul va fixa, prin procesul-verbal arãtat la art. 889, termenul în care debitorul trebuie sã le ridice, care nu poate fi mai lung de o lunã. ART. 889 Procesul-verbal de constatare Despre îndeplinirea executãrii potrivit prevederilor prezentei secţiuni, executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal, dispoziţiile art. 879 fiind aplicabile. ART. 890 Vânzarea bunurilor lãsate în custodie (1) Dacã debitorul nu ridicã bunurile în termenul arãtat în procesul-verbal prevãzut la art. 889 şi acestea au valoare de piaţã, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vânzãrii bunurilor mobile urmãribile. (2) Preţul bunurilor vândute, dupã deducerea cheltuielilor de vânzare, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înştiinţat despre aceasta potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. (3) Bunurile care nu au valoare de piaţã sunt declarate abandonate, cu excepţia hârtiilor şi documentelor de naturã personalã, care sunt sigilate şi conservate de executor timp de 2 ani. (4) Despre toate acestea va fi înştiinţat şi debitorul, potrivit dispoziţiilor prevãzute la alin. (2), precum şi organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispoziţiile art. 769 se aplicã în mod corespunzãtor. (5) La expirarea termenului prevãzut la alin. (3), executorul judecãtoresc va distruge documentele conservate şi va încheia un proces-verbal în care va menţiona documentele oficiale şi instrumentele bancare care au fost distruse. ART. 891 Reocuparea imobilului (1) Dacã debitorul se reinstaleazã sau ocupã în mod abuziv, fãrã niciun titlu, imobilul din care a fost evacuat sau obligat sã îl lase creditorului, el va putea fi evacuat din nou, la cererea creditorului sau a altei persoane interesate. (2) În acest caz, va putea fi fãcutã o nouã executare silitã în baza aceluiaşi titlu executoriu, fãrã somaţie şi fãrã nicio altã formalitate prealabilã.
CAP. IV Executarea silitã a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune
ART. 892 Executarea obligaţiei de a face Dacã debitorul refuzã sã îndeplineascã o obligaţie de a face cuprinsã într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrţilor, sã o îndeplineascã el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. ART. 893 Executarea obligaţiei de a nu face (1) Dispoziţiile prevãzute în prezenta secţiune sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face. (2) Creditorul va putea cere instanţei de executare sã fie autorizat, prin încheiere executorie, datã cu citarea pãrţilor, sã desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrãrile fãcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face. ART. 894 Aplicarea amenzii civile (1) Dacã în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executãrii debitorul nu executã obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinitã prin altã persoanã, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi judiciare, de cãtre instanţa de executare. (2) Când obligaţia nu este evaluabilã în bani, instanţa sesizatã de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrţilor, sã plãteascã, în favoarea statului, o amendã judiciarã de la 100 lei la 1.000 lei, stabilitã pe zi de întârziere pânã la executarea obligaţiei prevãzute în titlul executoriu. (3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, amenda prevãzutã la alin. (2) poate fi stabilitã de instanţã între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei. (4) Dacã în termen de 3 luni de la data comunicãrii încheierii de aplicare a amenzii, debitorul nu executã obligaţia prevãzutã în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivã datoratã statului cu acest titlu, prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevãzute la alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmã caz, dispoziţiile art. 881 sunt aplicabile în mod corespunzãtor, iar executarea silitã va continua pentru realizarea daunelor-interese astfel stabilite. (5) Amenda judiciarã va putea fi înlãturatã ori redusã, pe calea contestaţiei la executare, dacã debitorul executã obligaţia prevãzutã în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executãrii. (6) Încheierile date în condiţiile alin. (4) sunt executorii şi se comunicã din oficiu, prin grija grefierului de şedinţã, organelor fiscale competente în vederea executãrii silite, potrivit Codului de procedurã fiscalã. ART. 895 Interzicerea daunelor cominatorii Pentru neexecutarea obligaţiilor prevãzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii. ART. 896 Concursul forţei publice Dacã, în cazurile prevãzute la art. 892 şi 893, debitorul se opune la executarea obligaţiei de cãtre creditor, executorul judecãtoresc, la cererea creditorului, va obţine, în condiţiile legii, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor agenţi ai forţei publice, dupã caz. ART. 897 Efectuarea înscrierilor în cartea funciarã (1) Dacã printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciarã împotriva celui înscris ca titular al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecãtoresc, biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã sã dispunã înscrierea în baza acestui titlu. (2) Dacã cel împotriva cãruia s-a dispus efectuarea înscrierii a fost totodatã obligat, prin acelaşi titlu executoriu sau prin altul, sã evacueze ori, dupã caz, sã predea imobilul în mâinile creditorului, se va proceda potrivit dispoziţiilor art. 885 şi urmãtoarele. (3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, şi în cazurile în care obligaţia cuprinsã în titlul executoriu priveşte efectuarea înscrierilor în alte registre publice decât cartea funciarã.
SECŢIUNEA a 2-a Executarea hotãrârilor judecãtoreşti referitoare la minori
ART. 898 Domeniul de aplicare (1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul mãsurilor privitoare la minori prevãzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de cãtre persoana care îl ţine fãrã drept, exercitarea dreptului de a avea legãturi personale cu minorul, precum şi alte mãsuri prevãzute de lege. (2) În aceste cazuri, executorul judecãtoresc va trimite pãrintelui sau persoanei la care se aflã minorul încheierea de încuviinţare a executãrii împreunã cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care sã se prezinte împreunã cu minorul la sediul sãu ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluãrii acestuia de cãtre creditor, sau, dupã caz, îi va pune în vedere sã permitã celuilalt pãrinte sã îşi exercite dreptul de a avea legãturi personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. (3) Dacã debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 894. ART. 899 Regulile speciale de executare (1) Dacã în termen de o lunã de la comunicarea încheierii prevãzute la art. 894 alin. (2), debitorul nu executã obligaţia sa, executorul judecãtoresc va proceda la executarea silitã. (2) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţie a copilului şi, când acesta apreciazã cã este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenţa psihologului nu este necesarã dacã reprezentantul direcţiei are aceastã calificare. (3) La solicitarea executorului judecãtoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi sã îşi dea concursul la executare, în condiţiile legii. (4) Nu este permis niciunei persoane sã bruscheze minorul sau sã exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea. ART. 900 Opunerea la executare (1) Dacã debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, amenda stabilitã de instanţã potrivit art. 894 va curge pânã la momentul executãrii, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevãzute la art. 894 alin. (2). (2) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia în termenul prevãzut la alin. (1), precum şi atunci când debitorul este de rea-credinţã şi ascunde minorul, executorul judecãtoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de îndatã parchetul de pe lângã instanţa de executare în vederea începerii urmãririi penale, pentru sãvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotãrârii judecãtoreşti. ART. 901 Refuzul minorului (1) Dacã executorul constatã cã însuşi minorul refuzã în mod categoric sã îl pãrãseascã pe debitor sau manifestã aversiune faţã de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatãrile sale şi pe care îl va comunica pãrţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţie a copilului. (2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţie a copilului va sesiza instanţa competentã de la locul unde se aflã minorul, pentru ca aceasta sã dispunã, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologicã, pentru o perioadã ce nu poate depãşi 3 luni. Cererea se soluţioneazã de urgenţã în camera de consiliu, prin încheiere nesupusã niciunei cãi de atac, pronunţatã cu citarea pãrinţilor şi, dupã caz, a persoanei la care se aflã copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rãmân aplicabile. (3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţã va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecãtoresc şi direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţie a copilului. (4) Dupã primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executãrii silite, potrivit art. 899. (5) Dacã şi în cursul acestei proceduri, executarea nu va putea fi realizatã din cauza refuzului minorului, reprezentantul direcţiei generale de asistenţã socialã şi protecţie a copilului va sesiza de îndatã instanţa competentã pentru a se pronunţa asupra menţinerii mãsurilor privitoare la minor care n-au putut fi puse în executare. ART. 902 Procesul-verbal de constatare Executorul judecãtoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligaţiilor prevãzute la art. 898 alin. (1), dispoziţiile art. 879 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
CARTEA a VI-a Proceduri speciale
TITLUL I Procedura divorţului
CAP. I Dispoziţii comune
ART. 903 Instanţa competentã (1) Cererea de divorţ este de competenţa judecãtoriei în circumscripţia cãreia se aflã cea din urmã locuinţã comunã a soţilor. Dacã soţii nu au avut locuinţã comunã sau dacã niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecãtoriei în care se aflã cea din urmã locuinţã comunã, judecãtoria competentã este aceea în circumscripţia cãreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţarã, este competentã judecãtoria în circumscripţia cãreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacã nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţarã, pãrţile pot conveni sã introducã cererea de divorţ la orice judecãtorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecãtoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti. ART. 904 Cererea de divorţ (1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângã cele prevãzute de lege pentru cererea de chemare în judecatã, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia. (2) Dacã nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere aceastã împrejurare. (3) La cerere se vor alãtura o copie a certificatului de cãsãtorie şi, dupã caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori. (4) La cerere se poate alãtura, dupã caz, înţelegerea soţilor rezultatã din mediere cu privire la desfacerea cãsãtoriei şi, dupã caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului. ART. 905 Cererea reconvenţionalã (1) Soţul pârât poate sã facã şi el cerere de divorţ, cel mai târziu pânã la primul termen de judecatã la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de aceastã datã. Pentru faptele petrecute dupã aceastã datã, pârâtul va putea face cerere pânã la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului. (2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţã şi se va judeca împreunã cu cererea reclamantului. (3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit dupã începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţã şi în timp ce judecata primei cereri se aflã în apel, cererea pârâtului va putea fi fãcutã direct la instanţa învestitã cu judecarea apelului. (4) Neintroducerea cererii în termenele arãtate la alin. (1) şi (3) atrage decãderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacã cererea reclamantului a fost respinsã, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior. ART. 906 Calitatea procesualã activã (1) Desfacerea cãsãtoriei prin divorţ poate fi cerutã numai de soţi. (2) Cu toate acestea, soţul pus sub interdicţie judecãtoreascã poate cere divorţul prin reprezentant legal sau personal în cazul în care face dovada cã are capacitatea de discernãmânt neafectatã. ART. 907 Cererile accesorii şi incidentale (1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţã şi cu privire la: a) exercitarea autoritãţii pãrinteşti, contribuţia pãrinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul pãrintelui de a avea legãturi personale cu acesta; b) numele soţilor dupã divorţ; c) locuinţa familiei; d) despãgubirea pretinsã pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii cãsãtoriei; e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi; f) încetarea regimului matrimonial şi, dupã caz, lichidarea comunitãţii de bunuri şi partajul acestora. (2) Când soţii au copii minori, nãscuţi înaintea sau în timpul cãsãtoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitãrii autoritãţii pãrinteşti, precum şi asupra contribuţiei pãrinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacã acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ. (3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii dupã divorţ, potrivit prevederilor Codului civil. ART. 908 Mãsurile vremelnice Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţã preşedinţialã, mãsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei. ART. 909 Prezenţa personalã a pãrţilor (1) În faţa instanţelor de fond, pãrţile se vor înfãţişa în persoanã, afarã numai dacã unul dintre soţi executã o pedeapsã privativã de libertate, este împiedicat de o boalã gravã, este pus sub interdicţie judecãtoreascã, are reşedinţa în strãinãtate sau se aflã într-o altã asemenea situaţie, care îl împiedicã sã se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauzã se va putea înfãţişa prin avocat, mandatar sau, dupã caz, prin tutore ori curator. (2) Instanţa va încerca la fiecare înfãţişare împãcarea soţilor. (3) În toate cazurile, instanţa este obligatã sã îl asculte pe copilul minor, potrivit prevederilor Codului civil. ART. 910 Absenţa reclamantului Dacã la termenul de judecatã, în primã instanţã, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfãţişeazã numai pârâtul, cererea va fi respinsã ca nesusţinutã. ART. 911 Citarea pârâtului Dacã procedura de citare a soţului pârât a fost îndeplinitã prin afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecatã, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetãri pentru a verifica dacã pârâtul îşi are locuinţa la locul indicat în cerere şi, dacã va constata cã nu locuieşte acolo, va dispune citarea lui la locuinţa sa efectivã, precum şi, dacã este cazul, la locul sãu de muncã. ART. 912 Renunţarea la judecatã Reclamantul poate renunţa la judecatã în tot cursul judecãţii, chiar dacã pârâtul se împotriveşte. Renunţarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divorţ fãcute de pârât. ART. 913 Împãcarea soţilor (1) Soţii se pot împãca în tot cursul judecãţii, chiar dacã nu au fost plãtite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va lua act de împãcare şi va dispune, prin hotãrâre definitivã, închiderea dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacã au fost achitate. (2) Oricare dintre soţi va putea formula o cerere nouã pentru fapte petrecute dupã împãcare şi, în acest caz, se va putea folosi şi de faptele vechi. ART. 914 Decesul unuia dintre soţi (1) Dacã în timpul procesului de divorţ unul dintre soţi decedeazã, instanţa va lua act de încetarea cãsãtoriei şi va dispune, prin hotãrâre definitivã, închiderea dosarului. (2) Cu toate acestea, când cererea de divorţ se întemeiazã pe culpa pârâtului şi reclamantul decedeazã în cursul procesului, lãsând moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe care instanţa o va admite numai dacã va constata culpa exclusivã a soţului pârât. În caz contrar, dispoziţiile alin. (1) rãmân aplicabile. (3) Pentru introducerea în cauzã a moştenitorilor soţului reclamant, instanţa va face aplicarea art. 406 alin. (1) pct. 1. ART. 915 Nemotivarea hotãrârii Hotãrârea prin care se pronunţã divorţul nu se va motiva, dacã ambele pãrţi solicitã instanţei aceasta. ART. 916 Cãile de atac. Publicitatea hotãrârii (1) Apelul reclamantului împotriva hotãrârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacã la judecatã se prezintã numai pârâtul. (2) Apelul pârâtului va fi judecat chiar dacã se înfãţişeazã numai reclamantul. (3) Dacã unul dintre soţi s-a recãsãtorit, hotãrârea definitivã prin care s-a desfãcut cãsãtoria nu este supusã contestaţiei în anulare şi revizuirii în ce priveşte divorţul. (4) Instanţa la care hotãrârea de divorţ a rãmas definitivã o va trimite, din oficiu, serviciului de stare civilã unde a fost încheiatã cãsãtoria, Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, prevãzut de Codul civil, şi, dacã unul dintre soţi a fost întreprinzãtor, registrului comerţului.
CAP. II Divorţul remediu
SECŢIUNEA 1 Divorţul prin acordul soţilor
ART. 917 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplicã cazurilor în care soţii au optat pentru divorţul pe cale administrativã sau notarialã, în condiţiile Codului civil. ART. 918 Depunerea cererii (1) În cazul în care cererea de divorţ se întemeiazã, în condiţiile prevãzute de Codul civil, pe acordul pãrţilor, ea va fi semnatã de ambii soţi sau de cãtre un mandatar comun, cu procurã specialã autenticã. Dacã mandatarul este avocat, el va certifica semnãtura soţilor, potrivit legii. (2) Atunci când este cazul, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi modalitãţile în care au convenit sã fie soluţionate cererile accesorii divorţului. (3) Primind cererea formulatã în condiţiile alin. (1), instanţa va verifica existenţa consimţãmântului soţilor, dupã care va fixa termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu. ART. 919 Soluţionarea cererii (1) La termenul de judecatã, instanţa va verifica dacã soţii stãruie în desfacerea cãsãtoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va pronunţa divorţul, fãrã a face menţiune despre culpa soţilor. Prin aceeaşi hotãrâre, instanţa va lua act de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în condiţiile legii. (2) Dacã soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va administra probele prevãzute de lege pentru soluţionarea acestora şi, la cererea pãrţilor, va pronunţa o hotãrâre cu privire la divorţ, potrivit alin. (1), soluţionând totodatã şi cererile privind exercitarea autoritãţii pãrinteşti, contribuţia pãrinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor şi numele soţilor dupã divorţ. (3) Dacã va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanţa va continua judecata, pronunţând o hotãrâre supusã cãilor de atac prevãzute de lege. (4) Hotãrârea pronunţatã în condiţiile alin. (1) este definitivã, iar hotãrârea pronunţatã potrivit alin. (2) este definitivã numai în ceea ce priveşte divorţul. ART. 920 Cererea acceptatã de pârât (1) Când cererea de divorţ este întemeiatã pe culpa soţului pârât, iar acesta recunoaşte faptele care au dus la destrãmarea vieţii conjugale, instanţa, dacã reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fãrã a cerceta temeinicia motivelor de divorţ şi fãrã a face menţiune despre culpa pentru desfacerea cãsãtoriei. (2) Dispoziţiile art. 919 alin. (2)-(4) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Dacã reclamantul nu este de acord cu pronunţarea divorţului în condiţiile alin. (1), cererea va fi soluţionatã potrivit art. 922.
SECŢIUNEA a 2-a Divorţul din motive de sãnãtate
ART. 921 Condiţiile Când divorţul este cerut pentru cã starea sãnãtãţii unuia dintre soţi face imposibilã continuarea cãsãtoriei, instanţa va administra probe privind existenţa bolii şi starea sãnãtãţii soţului bolnav şi va pronunţa divorţul, potrivit Codului civil, fãrã a face menţiune despre culpa pentru desfacerea cãsãtoriei.
CAP. III Divorţul din culpa soţilor
ART. 922 Culpa în destrãmarea cãsãtoriei (1) Instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate şi continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã. (2) Instanţa poate sã pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi, chiar atunci când numai unul dintre ei a fãcut cerere, dacã din dovezile administrate reiese cã amândoi sunt vinovaţi de destrãmarea cãsãtoriei. (3) Dacã pârâtul nu a fãcut cerere reconvenţionalã, iar din dovezile administrate rezultã cã numai reclamantul este culpabil de destrãmarea cãsãtoriei, cererea acestuia va fi respinsã ca neîntemeiatã. ART. 923 Divorţul pentru separarea în fapt îndelungatã (1) Când soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 5 ani, oricare dintre ei va putea cere divorţul, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul cãsãtoriei. În acest caz, instanţa va verifica existenţa şi durata despãrţirii în fapt şi va pronunţa divorţul din culpa exclusivã a reclamantului. (2) Dacã soţul pârât se declarã de acord cu divorţul, se vor aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 919.
TITLUL II Procedura punerii sub interdicţie judecãtoreascã
ART. 924 Instanţa competentã Cererea de punere sub interdicţie judecãtoreascã a unei persoane se soluţioneazã de instanţa competentã în a cãrei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul. ART. 925 Conţinutul cererii Cererea de punere sub interdicţie judecãtoreascã a unei persoane va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 189, faptele din care rezultã alienaţia mintalã sau debilitatea mintalã a acesteia, precum şi dovezile propuse. ART. 926 Mãsurile prealabile (1) Dupã primirea cererii, preşedintele instanţei va dispune sã i se comunice celui a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã a fost cerutã copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate. Aceeaşi comunicare se va face şi procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusã de acesta. (2) Procurorul, direct sau prin organele poliţiei, va efectua cercetãrile necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialişti, iar dacã cel a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã se gãseşte internat într-o unitate sanitarã, va lua şi avizul acesteia. (3) Preşedintele, dacã este cazul, sesizeazã instanţa de tutelã în a cãrei circumscripţie domiciliazã cel a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã, în vederea numirii unui curator în condiţiile prevãzute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentãrii în instanţã a celui a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã, în cazul în care starea sãnãtãţii lui împiedicã prezentarea sa personalã. ART. 927 Internarea provizorie Dacã, potrivit avizului comisiei de medici specialişti şi, când este cazul, al unitãţii sanitare prevãzute la art. 926 alin. (2), este necesarã observarea mai îndelungatã a stãrii mintale a celui a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã şi observarea nu se poate face în alt mod, instanţa, solicitând şi concluziile procurorului, va putea dispune internarea provizorie, pe cel mult 6 sãptãmâni, într-o unitate sanitarã de specialitate. ART. 928 Judecata (1) Dupã primirea actelor prevãzute la art. 926, se va fixa termenul pentru judecarea cererii, dispunându-se citarea pãrţilor. (2) La termenul de judecatã, instanţa este obligatã sã asculte pe cel a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã, punându-i şi întrebãri pentru a constata starea sa mintalã. Dacã cel a cãrui punere sub interdicţie judecãtoreascã este cerutã nu este în stare sã se înfãţişeze în instanţã, el va fi ascultat la locul unde se gãseşte. (3) Judecarea se va face cu participarea procurorului. ART. 929 Comunicarea hotãrârii (1) Dupã ce hotãrârea de punere sub interdicţie judecãtoreascã a rãmas definitivã, instanţa care a pronunţat-o va comunica, de îndatã, dispozitivul acesteia în copie legalizatã, dupã cum urmeazã: a) serviciului de stare civilã la care naşterea celui pus sub interdicţie judecãtoreascã este înregistratã, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere; b) instanţei de tutelã în circumscripţia cãreia domiciliazã cel pus sub interdicţie judecãtoreascã, în vederea numirii unui tutore; c) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta sã instituie asupra celui pus sub interdicţie judecãtoreascã, potrivit legii, o supraveghere permanentã; d) biroului de cadastru şi publicitate imobiliarã competent, pentru notarea în cartea funciarã, când este cazul; e) registrului comerţului, dacã persoana pusã sub interdicţie judecãtoreascã este întreprinzãtor. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi instanţelor învestite cu judecarea cãilor de atac prevãzute de lege. (3) În cazul în care cererea de punere sub interdicţie judecãtoreascã a fost respinsã, curatela instituitã pe durata procesului înceteazã de drept. ART. 930 Ridicarea interdicţiei (1) Ridicarea interdicţiei judecãtoreşti se face cu procedura prevãzutã în prezentul titlu, care se aplicã în mod corespunzãtor. (2) Despre ridicarea interdicţiei judecãtoreşti se face menţiune pe hotãrârea prin care s-a pronunţat interdicţia judecãtoreascã.
TITLUL III Procedura de declarare a morţii
ART. 931 Instanţa competentã Cererea de declarare a morţii unei persoane se introduce la instanţa competentã în a cãrei circumscripţie acea persoanã a avut ultimul domiciliu cunoscut. ART. 932 Mãsurile prealabile (1) Dupã sesizarea instanţei, preşedintele va cere primãriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, precum şi organelor poliţiei în a cãror razã teritorialã a avut ultimul domiciliu cunoscut cel dispãrut sã culeagã informaţii cu privire la acesta. (2) Totodatã, preşedintele va dispune sã se facã afişarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut al celui dispãrut, la sediul primãriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti şi la sediul instanţei, precum şi publicarea într-un ziar de largã circulaţie a unui anunţ despre deschiderea procedurii de declarare a morţii, cu invitaţia ca orice persoanã sã comunice datele pe care le cunoaşte în legãturã cu cel dispãrut. (3) Preşedintele va sesiza instanţa de tutelã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui a cãrui moarte se cere a fi declaratã, spre a numi, dacã este cazul, un curator, în condiţiile prevãzute de Codul civil. (4) Dacã în patrimoniul persoanei a cãrei moarte se cere a fi declaratã existã bunuri imobile, preşedintele va cere, din oficiu, notarea cererii în cartea funciarã, precum şi înregistrarea acesteia în registrul comerţului, dacã este întreprinzãtor. ART. 933 Judecata (1) Dupã trecerea a douã luni de la data efectuãrii publicaţiilor şi dupã primirea rezultatelor cercetãrilor, se va fixa termen de judecatã. (2) Persoana a cãrei moarte se cere a fi declaratã se citeazã la ultimul domiciliu cunoscut; citaţia se publicã într-un ziar de largã circulaţie. Dacã persoana în cauzã a avut un mandatar, va fi citat şi acesta, pentru a da lãmuriri instanţei. (3) De asemenea, va fi citat şi curatorul, dacã a fost numit. (4) Judecarea se va face cu participarea procurorului. ART. 934 Comunicarea hotãrârii (1) Prin grija instanţei care a judecat cererea, dispozitivul hotãrârii de declarare a morţii rãmase definitivã se va afişa timp de douã luni la sediul acelei instanţe şi al primãriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, în a cãrei razã teritorialã a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu. (2) Dispozitivul hotãrârii va fi comunicat instanţei de tutelã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, spre a se numi un curator, dacã va fi cazul. (3) De asemenea, dispozitivul hotãrârii de declarare a morţii, cu menţiunea cã hotãrârea a rãmas definitivã, va fi comunicat serviciului de stare civilã de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea. (4) Când este cazul, dispozitivul hotãrârii de declarare a morţii va fi notat în cartea funciarã şi se va înregistra în registrul comerţului, în registrul succesoral, precum şi în alte registre publice. ART. 935 Situaţiile speciale (1) Cererea de declarare a morţii unei persoane a cãrei încetare din viaţã este sigurã, dar cadavrul nu poate fi gãsit ori identificat, se poate introduce şi la instanţa în a cãrei circumscripţie a decedat acea persoanã. (2) Cererea se poate introduce de îndatã ce s-a cunoscut faptul morţii, pe baza cercetãrilor fãcute de organele competente. Instanţa va putea dispune şi administrarea altor probe. Dispoziţiile art. 932 alin. (1) şi (2) şi ale art. 933 alin. (1) nu sunt aplicabile. ART. 936 Nulitatea hotãrârii (1) Cererea de constatare a nulitãţii hotãrârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţã se face la instanţa care a pronunţat hotãrârea. Tot astfel se va proceda când se înfãţişeazã certificatul de stare civilã prin care se constatã decesul celui declarat mort. (2) Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost pãrţi în procesul de declarare a morţii şi cu participarea procurorului. (3) Dispozitivul hotãrârii de constatare a nulitãţii hotãrârii, cu menţiunea cã aceasta a rãmas definitivã, se comunicã serviciului de stare civilã pentru anularea înregistrãrii. ART. 937 Rectificarea datei morţii La cererea oricãrei persoane interesate, urmând procedura prevãzutã la art. 936, instanţa va rectifica data morţii stabilitã prin hotãrâre, dacã se va dovedi cã nu a fost cu putinţã ca moartea sã se fi produs la acea datã. ART. 938 Notarea cererii în cartea funciarã Când se cere rectificarea sau constatarea nulitãţii hotãrârii declarative de moarte şi în patrimoniul persoanei a cãrei moarte a fost declaratã existã bunuri imobile, instanţa, din oficiu, va dispune notarea cererii în cartea funciarã.
TITLUL IV Mãsurile asigurãtorii
CAP. I Sechestrul asigurãtor
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
ART. 939 Noţiunea Sechestrul asigurãtor constã în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmãribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificãrii lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu. ART. 940 Condiţiile de înfiinţare (1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cãrui creanţã este constatatã în scris şi este exigibilã, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurãtor asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacã dovedeşte cã a intentat cerere de chemare în judecatã. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de cãtre instanţã. (2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cãrui creanţã nu este constatatã în scris, dacã dovedeşte cã a intentat acţiune şi depune, odatã cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumãtate din valoarea reclamatã. (3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurãtor chiar dacã creanţa nu este exigibilã, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurãrile date creditorului sau nu a dat asigurãrile promise ori atunci când este pericol ca debitorul sã se sustragã de la urmãrire sau sã îşi ascundã ori sã îşi risipeascã averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie sã dovedeascã îndeplinirea celorlalte condiţii prevãzute la alin. (1) şi sã depunã o cauţiune, al cãrei cuantum va fi fixat de cãtre instanţã. ART. 941 Procedura de soluţionare (1) Cererea de sechestru asigurãtor se adreseazã instanţei care este competentã sã judece procesul în prima instanţã. (2) Instanţa va decide de urgenţã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, prin încheiere executorie, fixând totodatã, dacã este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înãuntrul cãruia urmeazã sã fie depusã aceasta. Încheierea este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioarã. Apelul se judecã de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrţilor. (3) Dispoziţiile art. 984 alin. (4) se aplicã atât la soluţionarea cererii, cât şi la judecarea apelului. ART. 942 Executarea mãsurii (1) Mãsura sechestrului asigurãtor se aduce la îndeplinire de cãtre executorul judecãtoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor. (2) În cazul bunurilor mobile, executorul va aplica sechestrul asupra bunurilor urmãribile numai în mãsura necesarã realizãrii creanţei. (3) Sechestrul asigurãtor pus asupra unui imobil se va înscrie de îndatã în cartea funciarã. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. (4) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a mãsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la executare. ART. 943 Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurãtor Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţã atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurãtor. Aceasta se constatã prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrţilor. ART. 944 Ridicarea sechestrului asigurãtor (1) Dacã debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulãtoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurãtor. Cererea se soluţioneazã în camera de consiliu, de urgenţã şi cu citarea în termen scurt a pãrţilor, prin încheiere supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioarã. Apelul se judecã de urgenţã şi cu precãdere. Dispoziţiile art. 941 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor. (2) De asemenea, în cazul în care cererea principalã, în temeiul cãreia a fost încuviinţatã mãsura asigurãtorie, a fost anulatã, respinsã sau perimatã prin hotãrâre definitivã ori dacã cel care a fãcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea mãsurii de cãtre instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţã prin încheiere definitivã, datã fãrã citarea pãrţilor. Dispoziţiile art. 942 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 945 Valorificarea bunurilor sechestrate Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât dupã ce creditorul a obţinut titlul executoriu. ART. 946 Dispoziţiile speciale În toate cazurile în care competenţa de primã instanţã aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile art. 941 şi 944 aplicându-se în mod corespunzãtor.
SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind sechestrul asigurãtor al navelor civile
ART. 947 Dreptul de a sechestra o navã civilã Creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asigurãtor asupra unei nave, în condiţiile dispoziţiilor prezentei secţiuni, precum şi ale secţiunii 1 a prezentului capitol care se aplicã în mod corespunzãtor, cu respectarea convenţiilor internaţionale asupra sechestrului navelor, la care România este parte. ART. 948 Înfiinţarea sechestrului. Condiţiile (1) În cazuri urgente, cererea de înfiinţare a sechestrului asigurãtor asupra unei nave se poate face chiar şi înaintea introducerii acţiunii de fond. În acest caz, creditorul care a obţinut instituirea sechestrului asigurãtor este obligat sã introducã acţiunea la instanţa competentã sau sã iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţãrii mãsurii asigurãtorii. (2) Cererea de sechestru se judecã de urgenţã, în camera de consiliu, cu citarea pãrţilor. Încheierea este executorie. (3) Neintroducerea acţiunii în termenul prevãzut la alin. (1) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurãtor. Aceasta se constatã prin încheiere definitivã, datã cu citarea pãrţilor. ART. 949 Instanţa competentã Competenţa de soluţionare a cererii de sechestru asigurãtor asupra unei nave aparţine tribunalului locului unde se aflã nava, indiferent de instanţa la care s-a introdus sau urmeazã a fi introdusã acţiunea de fond. ART. 950 Interdicţia sechestrului (1) Nava gata de plecare nu poate fi pusã sub sechestru asigurãtor. (2) Nava se considerã cã este gata de plecare din momentul în care comandantul are la bord certificatele, toate documentele navei, precum şi permisul de plecare, predate comandantului de cãpitãnia portului. ART. 951 Autorizarea efectuãrii de cãlãtorii (1) Dupã încuviinţarea sechestrului asigurãtor, la cererea creditorului care are un privilegiu asupra unei nave, a unui coproprietar al navei sau chiar a debitorului, instanţa care a dispus mãsura asigurãtorie poate ordona ca nava sã întreprindã una sau mai multe cãlãtorii, stabilind în acelaşi timp toate mãsurile preventive care, dupã împrejurãri, ar fi necesare. (2) Dispoziţiile art. 948 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. (3) Nava poate pleca numai dupã transcrierea încheierii de încuviinţare în registrele autoritãţii maritime respective şi înscrierea menţiunii corespunzãtoare în actul de naţionalitate. (4) Cheltuielile necesare pentru efectuarea cãlãtoriei se vor avansa de cel care a solicitat aceasta. (5) Navlul pentru cãlãtoriile autorizate de instanţã, dupã ce mai întâi se vor scãdea cheltuielile prevãzute la alin. (4), va putea fi adãugat la preţul vânzãrii. ART. 952 Strãmutarea sechestrului (1) Pentru motive temeinic justificate, la cererea debitorului sau, dupã caz, a creditorului, instanţa care a dispus sechestrul asigurãtor poate încuviinţa schimbarea navei sechestrate cu alta. (2) Dispoziţiile art. 948 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 953 Sechestrarea mãrfurilor Creditorul posesorului legitim al conosamentului poate proceda la sechestrarea mãrfurilor reprezentate în conosament, aflate la bordul unei nave. Dacã nu se solicitã deopotrivã şi sechestrarea navei, creditorul va trebui sã cearã şi descãrcarea mãrfii. ART. 954 Executarea sechestrului (1) Mãsura sechestrului asigurãtor se aduce la îndeplinire prin imobilizarea navei de cãtre cãpitãnia portului unde aceasta se aflã. În acest caz, cãpitãnia portului nu va elibera documentele necesare navigaţiei şi nu va admite plecarea navei din port sau radã. (2) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a mãsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la executare la tribunalul locului unde se aflã nava. ART. 955 Mãsurile urgente Pentru asigurarea traficului portuar şi a siguranţei civile pe durata imobilizãrii navei, instanţa arãtatã la art. 949 va putea dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, mãsuri urgente, dispoziţiile art. 982 şi urmãtoarele aplicându-se în mod corespunzãtor. ART. 956 Oprirea temporarã a plecãrii navei Oprirea temporarã a plecãrii navei, în absenţa unei hotãrâri judecãtoreşti, se poate dispune de cãpitãnia portului în condiţiile legii speciale.
CAP. II Poprirea asigurãtorie
ART. 957 Obiectul popririi asigurãtorii Poprirea asigurãtorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art. 940. ART. 958 Regulile aplicabile Soluţionarea cererii, executarea mãsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurãtorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 941-946, care se aplicã în mod corespunzãtor.
CAP. III Sechestrul judiciar
ART. 959 Noţiunea Sechestrul judiciar constã în indisponibilizarea bunurilor ce formeazã obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 963. ART. 960 Condiţiile de înfiinţare (1) Ori de câte ori existã un proces asupra proprietãţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrãrii unui bun proprietate comunã, instanţa de judecatã va putea sã încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru conservarea dreptului respectiv. (2) Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fãrã a exista proces: a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferã pentru liberarea sa; b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sã se teamã cã va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sãu actual; c) asupra unor bunuri mobile care alcãtuiesc garanţia creditorului, când acesta învedereazã insolvabilitatea debitorului sãu ori când are motive temeinice de bãnuialã cã debitorul se va sustrage de la eventuala urmãrire silitã ori sã se teamã de sustrageri sau deteriorãri. ART. 961 Instanţa competentã Cererea pentru înfiinţarea sechestrului judiciar se va adresa instanţei învestite cu judecarea acţiunii principale în cazul prevãzut la art. 960 alin. (1), respectiv instanţei în circumscripţia cãreia se aflã bunul în cazurile prevãzute la art. 960 alin. (2). ART. 962 Procedura de înfiinţare (1) Cererea de sechestru judiciar se judecã de urgenţã, cu citarea pãrţilor. (2) În caz de admitere, instanţa va putea sã oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, dispoziţiile art. 943 aplicându-se în mod corespunzãtor. (3) În cazul bunurilor imobile se va proceda şi la înscrierea în cartea funciarã potrivit art. 942 alin. (3). (4) Încheierea este supusã numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioarã. Dispoziţiile art. 941 alin. (3) şi cele ale art. 946 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 963 Administratorul-sechestru (1) Paza bunului sechestrat va fi încredinţatã persoanei desemnate de pãrţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţã, care va putea fi chiar deţinãtorul bunului. În acest scop, executorul judecãtoresc, sesizat de partea interesatã, se va deplasa la locul situãrii bunului ce urmeazã a fi pus sub sechestru şi îl va da în primire, pe bazã de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat mãsura. (2) Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plãti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecatã în numele pãrţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilã a instanţei care l-a numit. (3) Dacã administrator-sechestru a fost numitã o altã persoanã decât deţinãtorul, instanţa va fixa, pentru activitatea prestatã, o sumã drept remuneraţie, stabilind totodatã şi modalitãţile de platã. ART. 964 Administratorul provizoriu În cazuri urgente, instanţa va putea numi, prin încheiere definitivã datã fãrã citarea pãrţilor, un administrator provizoriu pânã la soluţionarea cererii de sechestru judiciar.
TITLUL V Procedura partajului judiciar
ART. 965 Regulile aplicabile Judecarea oricãrei cereri de partaj privind bunuri asupra cãrora pãrţile au un drept de proprietate comunã se face dupã procedura prevãzutã în prezentul titlu, cu excepţia cazurilor în care legea prevede o altã procedurã. ART. 966 Cuprinsul cererii Reclamantul este obligat sã arate în cerere, pe lângã menţiunile prevãzute la art. 189, persoanele între care urmeazã a avea loc partajul, titlul pe baza cãruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se aflã, precum şi persoana care le deţine sau le administreazã. ART. 967 Declaraţiile pãrţilor La primul termen de judecatã, dacã pãrţile sunt prezente, instanţa le va lua declaraţie cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor, locul unde se aflã şi valoarea acestora. ART. 968 Rolul activ al instanţei. Înţelegerile dintre pãrţi (1) În tot cursul procesului, instanţa va stãrui ca pãrţile sã împartã bunurile prin bunã învoialã. (2) Dacã pãrţile ajung la o înţelegere cu privire la împãrţirea bunurilor, instanţa va hotãrî potrivit înţelegerii lor. Împãrţeala se poate face prin bunã învoialã şi dacã printre cei interesaţi se aflã minori sau persoane puse sub interdicţie judecãtoreascã, însã numai cu încuviinţarea prealabilã a instanţei de tutelã, precum şi, dacã este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal. (3) În cazul în care înţelegerea priveşte numai partajul anumitor bunuri, instanţa va lua act de aceastã învoialã şi va pronunţa o hotãrâre parţialã, continuând procesul pentru celelalte bunuri. (4) Dispoziţiile art. 432-435 sunt aplicabile. ART. 969 Hotãrârea de partaj (1) Dacã pãrţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie potrivit celor arãtate la art. 968, instanţa va stabili bunurile supuse împãrţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecãruia şi creanţele nãscute din starea de proprietate comunã pe care coproprietarii le au unii faţã de alţii. Dacã se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţã de defunct, precum şi sarcinile moştenirii. (2) Instanţa va face împãrţeala în naturã. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedeazã la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumã în bani. ART. 970 Încheierea de admitere în principiu (1) Dacã pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de mãsurãtoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele prevãzute la art. 969, întocmind în mod corespunzãtor minuta. (2) Dacã, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legãturã cu partajul şi de a cãror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a liberalitãţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea arãtatã la alin. (1) instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri. (3) Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Raportul de expertizã va arãta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacã bunurile sunt comod partajabile în naturã şi în ce mod, propunând, la solicitarea instanţei, loturile ce urmeazã a fi atribuite. ART. 971 Încheierea de admitere în principiu suplimentarã În cazul în care, dupã pronunţarea încheierii prevãzute la art. 970, dar mai înainte de pronunţarea hotãrârii de împãrţealã, se constatã cã existã şi alţi coproprietari sau cã au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împãrţelii, fãrã ca privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri sã fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanţa va putea da, cu citarea pãrţilor, o nouã încheiere, care va cuprinde, dupã caz, şi coproprietarii sau bunurile omise. În aceleaşi condiţii, instanţa poate, cu consimţãmântul tuturor coproprietarilor, sã elimine un bun care a fost cuprins din eroare în masa de împãrţit. ART. 972 Cãile de atac împotriva unor încheieri Încheierile prevãzute la art. 970 alin. (1) şi art. 971 pot fi atacate numai cu apel odatã cu fondul. ART. 973 Criteriile partajului La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, dupã caz, şi de acordul pãrţilor, mãrimea cotei-pãrţi ce se cuvine fiecãreia din masa bunurilor de împãrţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia pãrţilor, faptul cã unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împãrţeala, au fãcut construcţii sau îmbunãtãţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea. ART. 974 Atribuirea provizorie (1) În cazul în care împãrţeala în naturã a unui bun nu este posibilã sau ar cauza o scãdere importantã a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod pãgubitor destinaţia economicã, la cererea unuia dintre coproprietari instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacã mai mulţi coproprietari cer sã li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevãzute la art. 973. Prin încheiere, ea va stabili şi termenul în care coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat sã consemneze sumele ce corespund cotelor-pãrţi cuvenite celorlalţi coproprietari. (2) Dacã coproprietarul cãruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemneazã, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotãrârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul. (3) În cazul în care coproprietarul nu consemneazã în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol. ART. 975 Atribuirea definitivã La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurãrile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sã îi atribuie bunul direct prin hotãrârea asupra fondului procesului, stabilind totodatã sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat sã le plãteascã. ART. 976 Vânzarea bunului (1) În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodatã dacã vânzarea se va face de cãtre pãrţi prin bunã învoialã ori de cãtre executorul judecãtoresc. (2) Dacã pãrţile sunt de acord ca vânzarea sã se facã prin bunã învoialã, instanţa va stabili şi termenul la care aceasta va fi efectuatã. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afarã de cazul în care pãrţile sunt de acord cu majorarea lui. (3) În cazul în care vreuna dintre pãrţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bunã învoialã sau dacã aceastã vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit potrivit alin. (2), instanţa, prin încheiere datã cu citarea pãrţilor, va dispune ca vânzarea sã fie efectuatã de executorul judecãtoresc. (4) Încheierile prevãzute în prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare. Dacã nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odatã cu hotãrârea asupra fondului procesului. ART. 977 Procedura vânzãrii la licitaţie (1) Dupã rãmânerea definitivã a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de cãtre un executor judecãtoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzãrii la licitaţie publicã. (2) Executorul va fixa termenul de licitaţie, care nu va putea depãşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzãrii. (3) Pentru termenul de licitaţie a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen. (4) În cazul vânzãrii unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de licitaţie. (5) Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor sã se facã la orice preţ oferit de participanţii la licitaţie. De asemenea, ei pot conveni ca vânzarea sã nu se facã sub un anumit preţ. (6) Dispoziţiile prezentului articol se completeazã în mod corespunzãtor cu dispoziţiile prezentului cod privitoare la vânzarea la licitaţie a bunurilor mobile şi imobile prevãzute în materia executãrii silite. ART. 978 Bunurile nesupuse vânzãrii La cererea uneia dintre pãrţi, instanţa poate proceda la împãrţeala bunurilor pentru care nu a dispus vânzarea potrivit art. 976. ART. 979 Soluţionarea cererii de partaj (1) În toate cazurile, asupra cererii de partaj instanţa se va pronunţa prin hotãrâre. (2) Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi, precum şi cele rezultate din vânzare vor fi împãrţite de instanţã potrivit dreptului fiecãrui coproprietar. (3) În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalitãţile prevãzute de lege, instanţa va hotãrî închiderea dosarului. Dacã se introduce o nouã cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu prevãzute la art. 970 şi 971 nu au autoritate de lucru judecat. ART. 980 Hotãrârea de partaj (1) Hotãrârea de partaj are efect constitutiv. (2) Odatã rãmasã definitivã şi învestitã cu formulã executorie, hotãrârea de partaj constituie titlu executoriu şi poate fi pusã în executare chiar dacã nu s-a cerut predarea efectivã a bunului ori instanţa nu a dispus în mod expres aceastã predare. (3) Hotãrârea de partaj este supusã numai apelului. Cu toate acestea, dacã partajul s-a cerut pe cale incidentalã, hotãrârea este supusã aceloraşi cãi de atac ca şi hotãrârea datã asupra cererii principale. Acelaşi este şi termenul pentru exercitarea cãii de atac, chiar dacã se atacã numai soluţia datã asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevãzute la art. 973 nu poate fi cenzuratã pe calea recursului. (4) Executarea cu privire la bunurile împãrţite poate fi cerutã în termenul prevãzut la art. 696, dupã cum hotãrârea de partaj se referã la bunuri mobile sau bunuri imobile. ART. 981 Revendicarea bunurilor atribuite (1) În cazul în care pãrţile declarã în mod expres cã nu solicitã predarea bunurilor, hotãrârea de partaj nu este susceptibilã de executare silitã. (2) Pentru a intra în posesia bunurilor atribuite şi a cãror predare i-a fost refuzatã de ceilalţi coproprietari, partea interesatã va trebui sã exercite acţiunea în revendicare. (3) De asemenea, este necesarã introducerea unei acţiuni în revendicare în cazul în care bunurile atribuite unui coproprietar sunt deţinute de terţe persoane.
TITLUL VI Procedura ordonanţei preşedinţiale
ART. 982 Condiţiile de admisibilitate (1) Instanţa de judecatã, stabilind cã în favoarea reclamantului existã aparenţa de drept, va putea sã ordone mãsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacã hotãrârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurãrile de fapt avute în vedere, mãsurile dispuse vor produce efecte pânã la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somaţie sau fãrã trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi datã chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţã preşedinţialã nu pot fi dispuse mãsuri care sã rezolve litigiul în fond şi nici mãsuri a cãror executare nu ar mai face posibilã restabilirea situaţiei de fapt. ART. 983 Instanţa competentã Cererea de ordonanţã preşedinţialã se va introduce la instanţa competentã sã se pronunţe în primã instanţã asupra fondului dreptului. ART. 984 Procedura de soluţionare (1) În vederea judecãrii cererii, pãrţile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele care o însoţesc. (2) Ordonanţa va putea fi datã şi fãrã citarea pãrţilor. În caz de urgenţã deosebitã, ordonanţa va putea fi datã chiar în aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra mãsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fãrã concluziile pãrţilor. (3) Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere, nefiind admisibile probe a cãror administrare necesitã un timp îndelungat. (4) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. ART. 985 Calea de atac (1) Dacã prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusã numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacã s-a dat cu citarea pãrţilor, şi de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea lor. (2) Instanţa de apel poate suspenda executarea pânã la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cãrei cuantum se va stabili de cãtre aceasta. (3) Apelul se judecã de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea pãrţilor. Dispoziţiile art. 984 alin. (4) sunt aplicabile. (4) Împotriva executãrii ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la executare. ART. 986 Transformarea cererii La solicitarea reclamantului, pânã la închiderea dezbaterilor la prima instanţã, cererea de ordonanţã preşedinţialã va putea fi transformatã într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu aceastã menţiune. ART. 987 Autoritatea de lucru judecat (1) Ordonanţa preşedinţialã are autoritate de lucru de judecat faţã de o altã cerere de ordonanţã preşedinţialã, numai dacã nu s-au modificat împrejurãrile de fapt care au justificat-o. (2) Ordonanţa preşedinţialã nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului. (3) Hotãrârea datã asupra fondului dreptului are putere de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanţã preşedinţialã.
TITLUL VII Cererile posesorii
ART. 988 Condiţiile de admisibilitate Cererile posesorii sunt admisibile numai în cazurile şi condiţiile prevãzute de Codul civil. ART. 989 Judecata şi cãile de atac (1) Cererile posesorii se judecã de urgenţã şi cu precãdere. (2) Sunt inadmisibile cererea reconvenţionalã şi orice alte cereri prin care se solicitã protecţia unui drept în legãturã cu bunul în litigiu. (3) Hotãrârea datã asupra cererii posesorii este supusã numai apelului. ART. 990 Autoritatea lucrului judecat (1) Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat o cerere posesorie are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioarã purtatã între aceleaşi pãrţi şi întemeiatã pe aceleaşi fapte. Ea nu are însã o astfel de autoritate într-o cerere ulterioarã privitoare la fondul dreptului. (2) Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat o acţiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie ulterioarã în legãturã cu acelaşi bun.
TITLUL VIII Procedura ofertei de platã şi consemnaţiunii
ART. 991 Domeniul de aplicare Când creditorul refuzã sã primeascã plata de la debitor, acesta din urmã este în drept sã facã ofertã realã şi sã consemneze ceea ce datoreazã. ART. 992 Procedura ofertei reale (1) În scopul prevãzut la art. 991, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecãtoresc din circumscripţia tribunalului în care se aflã domiciliul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somaţie, prin care este invitat sã primeascã prestaţia datoratã. (2) În acea somaţie se vor arãta locul, data şi ora când suma sau obiectul oferit urmeazã sã îi fie predat creditorului. ART. 993 Acceptarea ofertei reale În cazul în care creditorul primeşte suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligaţia sa. Executorul judecãtoresc va întocmi un proces-verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale. ART. 994 Consemnarea sumei sau a bunului (1) Dacã creditorul nu se prezintã sau refuzã sã primeascã suma ori obiectul oferit, executorul judecãtoresc va încheia proces-verbal în care va consemna aceste împrejurãri. (2) În acest caz, debitorul, spre a se libera de datorie, va putea sã consemneze suma sau bunul oferit la CEC Bank - S.A. sau la orice altã instituţie de credit ori, dupã caz, la o unitate specializatã, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecãtoresc care a trimis somaţia. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie pentru CEC Bank - S.A. şi nu poate fi condiţionatã de existenţa acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face în condiţiile prevãzute de lege. (3) Consemnarea va fi precedatã de o nouã somaţie adresatã creditorului în care se vor arãta ziua şi ora când şi locul unde suma sau, dupã caz, bunul oferit se va depune. ART. 995 Validarea ofertei reale, urmatã de consemnaţiune (1) Dupã consemnare, executorul judecãtoresc va constata, printr-o încheiere datã fãrã citarea pãrţilor, efectuarea plãţii şi liberarea debitorului. Încheierea se comunicã creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia. (2) În termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevãzute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formã, ale ofertei de platã şi consemnaţiunii, la judecãtoria în circumscripţia cãreia s-a fãcut consemnarea. (3) Debitorul este considerat liberat la data consemnãrii plãţii, în afarã de cazul în care se anuleazã oferta de platã şi consemnaţiunea. ART. 996 Oferta de platã în faţa instanţei (1) Oferta de platã poate fi fãcutã şi în timpul procesului, în faţa oricãrei instanţe, în orice stadiu al judecãţii. În acest caz, prin încheiere, creditorul este pus în întârziere sã primeascã suma sau, dupã caz, bunul. Dacã creditorul este prezent şi primeşte prestaţia datoratã, liberarea debitorului se va constata prin încheiere. (2) În cazul în care creditorul lipseşte sau refuzã primirea prestaţiei, debitorul va proceda la consemnare conform dispoziţiilor art. 994 alin. (2), iar recipisa de consemnare va fi pusã la dispoziţia instanţei, care, prin încheiere, va constata liberarea debitorului. (3) Încheierile prevãzute la alin. (1) şi (2) se atacã numai odatã cu fondul, cu excepţia celor date în recurs, care sunt definitive. ART. 997 Radierea ipotecilor În baza procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 993 ori a încheierii emise în condiţiile art. 995 sau 996, cel interesat va putea cere radierea din cartea funciarã sau din alte registre publice a drepturilor de ipotecã constituite în vederea garantãrii creanţei stinse în condiţiile prezentului titlu. ART. 998 Incidenţa dispoziţiilor Codului civil Dispoziţiile prezentului titlu se completeazã cu prevederile Codului civil referitoare la ofertele de platã şi consemnaţiuni.
TITLUL IX Procedura ordonanţei de platã
ART. 999 Domeniul de aplicare (1) Prevederile prezentului titlu se aplicã creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintã obligaţii de platã a unor sume de bani care rezultã dintr-un contract, inclusiv din cele încheiate între un întreprinzãtor şi o autoritate contractantã, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de pãrţi prin semnãturã ori în alt mod admis de lege. (2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu: a) creanţele înscrise la masa credalã în cadrul unei proceduri de insolvenţã; b) creanţele care izvorãsc din contractele încheiate între întreprinzãtori şi consumatori. (3) Prin autoritate contractantã, în sensul alin. (1), se înţelege: a) orice autoritate publicã a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţioneazã la nivel central, regional sau local; b) orice organism de drept public, altul decât cele prevãzute la lit. a), cu personalitate juridicã, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fãrã caracter comercial, şi care se aflã în cel puţin una dintre urmãtoarele situaţii: (i) este finanţat, în majoritate, de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a); (ii) se aflã în subordinea sau este supus controlului unei autoritãţi contractante, astfel cum este definitã la lit. a); (iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, dupã caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumãtate din numãrul membrilor sunt numiţi de cãtre o autoritate contractantã, astfel cum este definitã la lit. a); c) orice asociere formatã de una sau mai multe autoritãţi contractante dintre cele prevãzute la lit. a) sau b). ART. 1.000 Comunicarea somaţiei (1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecãtoresc sau prin scrisoare recomandatã, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere sã plãteascã suma datoratã în termen de 15 zile de la primirea acesteia. (2) Aceastã somaţie întrerupe prescripţia extinctivã potrivit dispoziţiilor Codului civil. ART. 1.001 Instanţa competentã Dacã debitorul nu plãteşte în termenul prevãzut la art. 1.000 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de platã la instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã. ART. 1.002 Cuprinsul cererii (1) Cererea privind ordonanţa de platã va cuprinde: a) numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, dupã caz, denumirea şi sediul creditorului; b) numele şi prenumele, codul numeric personal, dacã este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoanã fizicã, iar în cazul debitorului persoanã juridicã, denumirea şi sediul, precum şi, dupã caz, dacã sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscalã, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar; c) suma ce reprezintã obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de platã, perioada la care se referã acestea, termenul la care trebuia fãcutã plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei; d) suma ce reprezintã dobânzile aferente sau alte despãgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; e) semnãtura creditorului. (2) La cerere se anexeazã înscrisurile ce atestã cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia, precum şi dovada de comunicare a somaţiei prevãzute la art. 1.000 alin. (1). (3) Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte pãrţi sunt, plus unul pentru instanţã. ART. 1.003 Determinarea dobânzii (1) Dacã pãrţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţã stabilitã de Banca Naţionalã a României. Rata de referinţã în vigoare în prima zi calendaristicã a semestrului se aplicã pe întregul semestru. (2) Creanţa produce dobânzi dupã cum urmeazã: 1. în cazul contractelor încheiate între întreprinzãtori sau alţi profesionişti, de la data la care obligaţia a devenit exigibilã; 2. în cazul contractelor încheiate între întreprinzãtori şi o autoritate contractantã, fãrã a fi necesarã punerea în întârziere a debitorului: a) dacã în contract a fost fixat un termen de platã, din ziua urmãtoare acestui termen; b) dacã termenul de platã nu este fixat în contract: (i) dupã 30 de zile de la data primirii de cãtre debitor a facturii sau a oricãrei alte asemenea solicitãri de platã; (ii) dacã data primirii facturii sau a unei solicitãri echivalente de platã este incertã, dupã 30 de zile de la recepţia mãrfurilor sau prestarea serviciilor; (iii) dacã solicitarea de platã a fost comunicatã înainte de a primi mãrfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mãrfurilor sau prestarea serviciilor; (iv) dacã legea sau contractul stabileşte o procedurã de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformitãţii mãrfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de platã la data verificãrii sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la aceastã datã; 3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii. (3) Creditorul poate sã pretindã daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile fãcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutãrii la timp a obligaţiilor de cãtre debitor. (4) Este lovitã de nulitate absolutã convenţia prin care se fixeazã o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în cazurile prevãzute la alin. (2) pct. 1 şi 2 sau un termen de la care creanţa produce dobânzi mai mare decât cel prevãzut la alin. (2). ART. 1.004 Citarea pãrţilor. Întâmpinarea (1) Pentru soluţionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lãmuriri, precum şi pentru a stãrui în efectuarea plãţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a pãrţilor asupra modalitãţilor de platã. Citaţia va fi înmânatã pãrţii cu 10 zile înaintea termenului de judecatã. (2) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor. (3) În citaţie se va preciza cã debitorul este obligat sã depunã întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecatã, fãcându-se menţiune cã, în cazul nedepunerii întâmpinãrii, instanţa, faţã de împrejurãrile cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. (4) Întâmpinarea nu se comunicã reclamantului, care va lua cunoştinţã de cuprinsul acesteia la primul termen de judecatã. ART. 1.005 Declaraţiile pãrţilor. Stingerea litigiului (1) În cazul în care creditorul declarã cã a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de aceastã împrejurare printr-o încheiere definitivã, prin care se dispune închiderea dosarului. (2) Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plãţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotãrâre de expedient, potrivit art. 432. (3) Hotãrârea de expedient este definitivã şi constituie titlu executoriu, fãrã a fi învestitã cu formulã executorie. ART. 1.006 Contestarea creanţei (1) Dacã debitorul contestã creanţa, instanţa verificã dacã contestaţia este întemeiatã, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lãmuririlor pãrţilor. În cazul în care apãrarea debitorului este întemeiatã, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacã apãrãrile de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevãzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de platã prin încheiere. (3) În cazurile prevãzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecatã potrivit dreptului comun. ART. 1.007 Emiterea ordonanţei (1) În cazul în care instanţa, ca urmare a verificãrii cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor pãrţilor, constatã cã pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţã de platã, în care se precizeazã suma şi termenul de platã. (2) Dacã instanţa, examinând probele cauzei, constatã cã numai o parte dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de platã numai pentru aceastã parte, stabilind şi termenul de platã. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecatã potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei. (3) Termenul de platã prevãzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depãşi 30 de zile de la data comunicãrii ordonanţei. Judecãtorul nu va putea stabili alt termen de platã, decât dacã pãrţile se înţeleg în acest sens. (4) În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de platã a cotelor din cheltuielile comune faţã de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzãtor suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), sã dispunã stabilirea unui termen de platã mai mare ori eşalonarea plãţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilitãţile efective de platã. (5) Ordonanţa se va înmâna pãrţii prezente sau se va comunica fiecãrei pãrţi de îndatã, potrivit legii. ART. 1.008 Durata procedurii Dacã de la data introducerii cererii creditorului au trecut mai mult de 90 de zile fãrã a se pronunţa ordonanţa de platã, instanţa va dispune, chiar din oficiu, închiderea dosarului prin încheiere definitivã, dispoziţiile art. 1.006 alin. (3) rãmânând aplicabile. ART. 1.009 Cererea în anulare (1) Împotriva ordonanţei de platã prevãzute la art. 1.007 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acesteia. (2) Cererea în anulare poate fi introdusã de creditor împotriva încheierilor prevãzute la art. 1.006 alin. (1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de platã prevãzute la art. 1.007 alin. (2), în termenul prevãzut la alin. (1). (3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevãzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanţei de platã, precum şi, dacã este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de platã. Dispoziţiile art. 1.006 se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Cererea în anulare se soluţioneazã de cãtre instanţa care a pronunţat ordonanţa de platã, în complet format din 2 judecãtori. (5) Cererea în anulare nu suspendã executarea. Suspendarea va putea fi însã încuviinţatã, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cãrei cuantum va fi fixat de instanţã. (6) Dacã instanţa învestitã admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, în tot sau, dupã caz, în parte, pronunţând o hotãrâre definitivã. Prevederile art. 1.006 alin. (3) şi ale art. 1.007 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor. (7) În cazurile prevãzute la alin. (2), dacã instanţa învestitã admite cererea în anulare, va pronunţa o hotãrâre definitivã prin care va emite ordonanţa de platã, dispoziţiile art. 1.007 aplicându-se în mod corespunzãtor. (8) Hotãrârea prin care a fost respinsã cererea în anulare este definitivã. ART. 1.010 Titlul executoriu (1) Ordonanţa de platã, devenitã definitivã ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, are putere de lucru judecat şi constituie titlu executoriu, fãrã a fi învestitã cu formulã executorie. (2) Împotriva executãrii silite a ordonanţei de platã partea interesatã poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularitãţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rãmânerii definitive a ordonanţei de platã.
TITLUL X Procedura cu privire la cererile de valoare redusã
ART. 1.011 Domeniul de aplicare (1) Prezentul titlu se aplicã atunci când valoarea cererii, fãrã a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecatã şi alte venituri accesorii, nu depãşeşte suma de 10.000 lei la data sesizãrii instanţei. (2) Prezentul titlu nu se aplicã în materie fiscalã, vamalã sau administrativã şi nici în ceea ce priveşte rãspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitãrii autoritãţii publice. (3) De asemenea, prezenta procedurã nu se aplicã cererilor referitoare la: a) starea civilã sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale nãscute din raporturile de familie; c) moştenire; d) insolvenţã, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societãţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemãnãtoare; e) asigurãri sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viaţã privatã sau drepturilor care privesc personalitatea. ART. 1.012 Caracterul alternativ (1) Reclamantul are alegerea între procedura reglementatã de prezentul titlu şi procedura de drept comun. (2) Dacã a sesizat instanţa cu o cerere redactatã potrivit art. 189, aceasta va fi soluţionatã potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecatã, solicitã în mod expres aplicarea procedurii speciale. (3) Atunci când cererea nu poate fi soluţionatã potrivit dispoziţiilor prevãzute de prezentul titlu, instanţa judecãtoreascã îl informeazã pe reclamant în acest sens, iar dacã reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecatã potrivit dreptului comun. ART. 1.013 Instanţa competentã (1) Competenţa de a soluţiona cererea în primã instanţã aparţine judecãtoriei. (2) Competenţa teritorialã se stabileşte potrivit dreptului comun. ART. 1.014 Declanşarea procedurii (1) Reclamantul declanşeazã procedura cu privire la cererile cu valoare redusã prin completarea formularului de cerere şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentã, prin poştã sau prin orice alte mijloace care asigurã transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia. (2) Formularul de cerere se aprobã prin ordin al ministrului justiţiei şi conţine rubrici care permit identificarea pãrţilor, valoarea pretenţiei, indicarea probelor şi alte elemente necesare soluţionãrii cauzei. (3) Odatã cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege sã se foloseascã. (4) În cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanţa, cu excepţia situaţiilor în care cererea este vãdit nefondatã sau inadmisibilã, îi va acorda reclamantului posibilitatea sã completeze sau sã rectifice formularul ori sã furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare. Instanţa va folosi în acest scop un formular tip, care va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei. (5) Cererea se va respinge dacã este vãdit nefondatã sau inadmisibilã. (6) În cazul în care reclamantul nu completeazã sau nu rectificã formularul de cerere în termenul stabilit de instanţã, cererea se va anula. ART. 1.015 Desfãşurarea procedurii (1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusã este scrisã şi se desfãşoarã în întregul ei în camera de consiliu. (2) Instanţa poate dispune înfãţişarea pãrţilor, dacã apreciazã acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre pãrţi. Instanţa poate sã refuze o astfel de solicitare în cazul în care considerã cã, ţinând cont de împrejurãrile cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motiveazã în scris şi nu poate fi atacat separat. (3) Dupã primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndatã pârâtului formularul de rãspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. (4) În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevãzute la alin. (3), pârâtul va depune sau trimite formularul de rãspuns completat corespunzãtor, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege sã se foloseascã. Pârâtul poate sã rãspundã prin orice alt mijloc adecvat, fãrã utilizarea formularului de rãspuns. (5) Instanţa va comunica de îndatã reclamantului copii de pe rãspunsul pârâtului, cererea reconvenţionalã, dacã este cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât. (6) Dacã pârâtul a formulat cerere reconvenţionalã, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de rãspuns completat corespunzãtor ori va rãspunde prin orice alt mijloc. (7) Cererea reconvenţionalã care nu poate fi soluţionatã în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevãzute la art. 1.011 va fi disjunsã şi judecatã potrivit dreptului comun. (8) Instanţa poate solicita pãrţilor sã furnizeze mai multe informaţii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care nu poate depãşi 30 de zile de la primirea rãspunsului pârâtului sau, dupã caz, al reclamantului. (9) Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de pãrţi. Nu vor fi însã încuviinţate acele probe a cãror administrare necesitã cheltuieli disproporţionate faţã de valoarea cererii de chemare în judecatã sau a cererii reconvenţionale. (10) În cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfãţişarea pãrţilor, acestea trebuie citate. (11) Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedurã, va înştiinţa partea interesatã de consecinţele nerespectãrii acestuia. ART. 1.016 Soluţionarea cererii (1) Instanţa va pronunţa şi redacta hotãrârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, dupã caz, de la dezbaterea oralã. (2) În cazul în care nu se primeşte niciun rãspuns de la partea interesatã în termenul stabilit la art. 1.015 alin. (4), (6) sau (8), instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principalã sau la cererea reconvenţionalã în raport cu actele aflate la dosar. (3) Hotãrârea primei instanţe este executorie din momentul pronunţãrii şi se comunicã pãrţilor. ART. 1.017 Cheltuielile de judecatã (1) Partea care cade în pretenţii va fi obligatã, la cererea celeilalte pãrţi, la plata cheltuielilor de judecatã. (2) Cu toate acestea, instanţa nu va acorda pãrţii care a câştigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporţionatã în raport cu valoarea cererii. ART. 1.018 Cãile de atac (1) Hotãrârea judecãtoriei este supusã numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. (2) Pentru motive temeinice, instanţa de apel poate sã suspende executarea silitã, însã numai dacã se consemneazã o cauţiune de 10% din valoarea contestatã. (3) Hotãrârea instanţei de apel se comunicã pãrţilor şi este definitivã.
TITLUL XI Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fãrã drept
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1.019 Domeniul de aplicare (1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplicã în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, dupã caz, ocupate fãrã drept de cãtre foştii locatari sau alte persoane. (2) În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au urmãtorul înţeles: a) locaţiune - orice locaţiune scrisã sau verbalã, incluzând şi sublocaţiunea; b) locatar - locatarul principal, chiriaş sau arendaş, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacã persoana care solicitã evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului; c) locator - locatorul principal, sublocatorul, cesionarul şi dobânditorul imobilului; d) imobil - construcţia, terenul cu sau fãrã construcţii, împreunã cu accesoriile acestora; e) ocupantul - oricare persoanã, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupã în fapt imobilul cu sau fãrã permisiunea ori îngãduinţa proprietarului; f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul. ART. 1.020 Caracterul facultativ al procedurii (1) Reclamantul are alegerea între procedura reglementatã de prezentul titlu şi procedura de drept comun. (2) De asemenea, dispoziţiile prezentului titlu nu aduc nicio atingere drepturilor locatorului sau proprietarului la plata chiriei sau arenzii, la plata de despãgubiri şi nici altor drepturi nãscute în temeiul contractului sau al legii, dupã caz. (3) În cazul arãtat la alin. (2), pentru realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor izvorând din contract, precum şi a celor prevãzute de dispoziţiile legale aplicabile în materie, partea interesatã, sub rezerva aplicãrii dispoziţiilor art. 1.027 alin. (4), va putea proceda, dupã caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la ordonanţa de platã sau celor privind soluţionarea cererilor cu valoare redusã ori la sesizarea instanţei competente, în condiţiile dreptului comun. ART. 1.021 Instanţa competentã Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competenţa judecãtoriei în circumscripţia cãreia se aflã situat imobilul ocupat fãrã drept ori, dupã caz, închiriat sau arendat, chiar dacã locatarul a pãrãsit imobilul sau contractul a încetat. ART. 1.022 Citarea şi comunicarea actelor procedurale (1) Locatarul şi ocupantul imobilului sunt socotiţi ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupã fãrã niciun drept. (2) Dacã imobilul este închis, toate notificãrile, citaţiile şi celelalte acte de procedurã emise potrivit dispoziţiilor prezentului titlu vor fi afişate la uşa imobilului. ART. 1.023 Încetarea locaţiunii. Notificarea locatarului (1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetãrii locaţiunii prin expirarea termenului, prin acţiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum şi din orice altã cauzã şi locatorul doreşte sã intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecãtoresc, punându-i în vedere sã elibereze şi sã-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicãrii notificãrii. (2) Dacã locaţiunea este pe duratã nedeterminatã, denunţarea cerutã de lege pentru încetarea contractului va fi consideratã şi notificare de evacuare a imobilului, în condiţiile prezentului articol. (3) Când locaţiunea este pe duratã determinatã, notificarea de evacuare a imobilului trebuie fãcutã cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacã prin lege nu se prevede altfel. (4) Locatarul poate renunţa la notificarea prevãzutã în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoaşterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevãzutã la cap. II din prezentul titlu, dacã locaţiunea înceteazã din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins. ART. 1.024 Notificarea ocupantului Atunci când proprietarul unui imobil doreşte sã îl evacueze pe ocupantul acestuia, dupã ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere sã elibereze imobilul pe care îl ocupã fãrã niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificãrii.
CAP. II Procedura de evacuare
ART. 1.025 Evacuarea voluntarã (1) Dacã locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condiţiile prezentului titlu a pãrãsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fãrã nicio procedurã judiciarã de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispoziţiile prezentului capitol. (2) Se prezumã cã imobilul este pãrãsit în caz de încetare a activitãţii economice ori de încetare a folosirii imobilului de cãtre locatar sau ocupant ori de cãtre persoanele aflate sub controlul lor, precum şi în cazul returnãrii cheilor imobilului, ridicãrii echipamentelor, mãrfurilor sau altor bunuri mobile din imobil. ART. 1.026 Sesizarea instanţei Dacã locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuzã sã evacueze imobilul ori dacã locatarul a renunţat la dreptul sãu de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei sã dispunã, prin hotãrâre executorie, evacuarea imediatã a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsã de titlu. ART. 1.027 Procedura de judecatã. Calea de atac (1) Cererea de evacuare se judecã cu citarea pãrţilor, în afarã de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicitã în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii. (2) Cererea de evacuare se judecã de urgenţã, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacã s-a dat cu citarea pãrţilor. (3) Întâmpinarea nu este obligatorie. (4) Dacã s-a solicitat şi plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanţa, cu citarea pãrţilor, va putea dispune odatã cu evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecãţii. (5) Hotãrârea de evacuare este executorie şi poate fi atacatã numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacã s-a dat cu citarea pãrţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fãrã citarea lor. ART. 1.028 Apãrãrile pârâtului în cazul judecãrii cu citare (1) Pârâtul chemat în judecatã, potrivit procedurii prevãzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvenţionalã, de chemare în judecatã a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separatã. (2) Pârâtul poate invoca apãrãri de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului. ART. 1.029 Contestaţia la executare Împotriva executãrii hotãrârii de evacuare, cei interesaţi pot introduce contestaţie la executare, în condiţiile legii. Dacã hotãrârea de evacuare s-a dat fãrã citarea pãrţilor, se vor putea invoca şi apãrãri de fond. ART. 1.030 Suspendarea executãrii (1) Executarea hotãrârii de evacuare nu va putea fi suspendatã. Cu toate acestea, în cazul evacuãrii pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executãrii hotãrârii în cadrul contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de cãtre pârât numai dacã acesta consemneazã în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilitã pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendã datorate pânã la data cererii de suspendare, precum şi cea aferentã ratelor de chirie sau arendã ce ar deveni exigibile în cursul judecãţii procesului. (2) Suspendarea înceteazã de drept dacã, la expirarea termenului pentru care chiria sau arenda a fost astfel acoperitã, debitorul nu cere şi nu depune suma ce se va fixa de instanţa de executare pentru acoperirea unor noi rate, în condiţiile prevãzute la alin. (1).
CAP. III Dispoziţii speciale
ART. 1.031 Încetarea abuzului de folosinţã (1) Dacã locatarul, nerespectând obligaţiile ce îi revin privind folosirea normalã, cu prudenţã şi diligenţã, a imobilului închiriat ori arendat, întrebuinţeazã imobilul în alt scop decât cel prevãzut în contract, îi modificã structura stabilitã prin construcţie, îi produce stricãciuni ori sãvârşeşte orice alte abuzuri de folosinţã, el va putea fi obligat, prin ordonanţã preşedinţialã, datã cu citarea pãrţilor, la încetarea acestor abuzuri şi la restabilirea situaţiei anterioare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi pentru soluţionarea cererii privind încetarea oricãror abuzuri sãvârşite de proprietarul care prejudiciazã folosinţa normalã a pãrţilor sau instalaţiilor aflate în proprietate comunã din imobilele cu mai multe etaje sau apartamente ori care tulburã buna convieţuire în acel imobil. ART. 1.032 Efectuarea reparaţiilor. Restrângerea folosinţei. Evacuarea Prin ordonanţã preşedinţialã, datã cu citarea pãrţilor, locatarul sau, când este cazul, sublocatarul poate fi obligat la efectuarea reparaţiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum şi la restrângerea folosinţei spaţiului închiriat ori chiar la evacuarea din acest spaţiu dacã aceste mãsuri se justificã pentru efectuarea reparaţiilor ori lucrãrilor prevãzute de lege în sarcina locatorului. ART. 1.033 Examinarea imobilului Dispoziţiile art. 1.032 se aplicã şi în cazul obligãrii locatarului sau, dupã caz, a sublocatarului de a permite, în condiţiile legii, examinarea imobilului deţinut în locaţiune. ART. 1.034 Cererile asociaţiilor de proprietari Dispoziţiile art. 1.031 se aplicã în mod corespunzãtor şi pentru soluţionarea cererii formulate de o asociaţie de proprietari împotriva proprietarilor, membri ai acesteia, în cazul în care neefectuarea reparaţiilor ce sunt în sarcina fiecãrui proprietar ori a reparaţiilor sau a oricãror lucrãri la pãrţile sau la instalaţiile aflate în coproprietatea acestora ori la spaţiile aflate în proprietate exclusivã afecteazã folosinţa normalã a pãrţilor comune sau a altor spaţii locative din imobil, precum şi siguranţa locuirii în acel imobil.
TITLUL XII Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii
ART. 1.035 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile oricãror cereri de înscriere în cartea funciarã a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii. ART. 1.036 Instanţa competentã. Cuprinsul cererii (1) Cererea de uzucapiune se depune la judecãtoria în circumscripţia cãreia este situat imobilul. (2) Reclamantul va arãta în cererea de înscriere data de la care posedã imobilul sub nume de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacã imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciarã, precum şi numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacã îl cunoaşte. (3) La cerere se vor anexa: a) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenţã a persoanelor, care atestã cã titularul dreptului înscris în cartea funciarã este decedat, precum şi data decesului sau, dupã caz, un certificat emis de autoritatea competentã, care atestã faptul cã persoana juridicã titularã a dreptului înscris în cartea funciarã şi-a încetat existenţa; b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care sã rezulte faptul dacã moştenirea titularului înscris în cartea funciarã a fost sau nu dezbãtutã, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moştenirea respectivã; c) un certificat eliberat de primãria în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul, din care sã rezulte cã acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unitãţii administrativ-teritoriale; d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul; e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci când este cazul; f) documentaţia tehnicã cadastralã a imobilului, realizatã, pe cheltuiala celui interesat, de o persoanã fizicã sau juridicã autorizatã, potrivit legii; g) extrasul de carte funciarã pentru informare, cu arãtarea titularului înscris în cartea funciarã ori a înscrierii declaraţiei de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacã imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliarã; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciarã în folosul altei persoane şi nici grevat de sarcini, un certificat emis de acelaşi birou, care atestã acest fapt, inclusiv faptul cã nu a fost alocat un numãr cadastral pentru înscrierea imobilului; h) lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori. ART. 1.037 Procedura de judecatã. Cãile de atac (1) Dupã depunerea cererii, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciarã sau a succesorilor acestuia, dacã sunt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliarã şi la sediul primãriei în raza cãreia se aflã imobilul, precum şi publicarea ei în douã ziare de largã rãspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţionalã. (2) Afişele şi publicaţia vor cuprinde: a) denumirea instanţei care a emis somaţia, numãrul şi data încheierii prin care s-a dispus emiterea; b) numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, dupã caz, sediul acestuia; c) precizarea cã acesta invocã dobândirea proprietãţii sau a unui alt drept real prin uzucapiune; d) indicarea precisã a imobilului, cu adresa poştalã şi, dacã este cazul, cu numãr cadastral sau topografic şi a numãrului de carte funciarã, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinãtãţilor; e) somaţia cãtre toţi cei interesaţi sã facã opoziţie, cu precizarea cã, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea celei din urmã publicaţii se va trece la judecarea cererii. (3) Cheltuielile necesare efectuãrii formalitãţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului. (4) Îndeplinirea acestor formalitãţi va fi constatatã într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la dosarul cauzei. (5) Dacã nu s-au fãcut opoziţii în termenul prevãzut la alin. (2) lit. e) sau dacã cel înscris în cartea funciarã este decedat ori şi-a încetat existenţa juridicã sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa, în camera de consiliu, dupã ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere, datã fãrã citarea pãrţilor. (6) Dacã s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispoziţiilor de drept comun. Dupã primirea întâmpinãrii se va fixa termen pentru soluţionarea cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cãrora li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de înscriere şi întâmpinarea depusã de reclamant. (7) În ambele cazuri, instanţa va cerceta dacã sunt îndeplinite cerinţele prevãzute de Codul civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii. (8) Încheierea sau, dupã caz, hotãrârea este supusã numai apelului. ART. 1.038 Înscrierea în cartea funciarã a dreptului uzucapat (1) Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul încheierii date potrivit art. 1.037 alin. (5) sau, dupã caz, al hotãrârii judecãtoreşti, de primã instanţã, prin care s-a admis cererea de înscriere, înainte de rãmânerea definitivã a acesteia. Justificarea înscrierii provizorii se va face pe baza încheierii sau, dupã caz, a hotãrârii judecãtoreşti, rãmasã definitivã. (2) În toate cazurile, registratorul de carte funciarã nu va putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacã acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar dupã împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul în care s-a fãcut numai o notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fãrã ca înscrierea sã fie opozabilã celui care a cerut notarea. (3) Reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în condiţiile legii, în cartea funciarã a dreptului de proprietate dobândit în temeiul uzucapiunii.
TITLUL XIII Procedura refacerii înscrisurilor şi hotãrârilor dispãrute
ART. 1.039 Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluţionare (1) Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricinã în curs de judecatã, dispãrute în orice mod, se pot reface de însãşi instanţa învestitã cu judecarea cauzei. (2) În scopul prevãzut la alin. (1), instanţa va fixa termen, chiar din oficiu, citând pãrţile şi, dupã caz, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autoritãţi şi de care pãrţile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de pãrţi, dispunând totodatã sã se scoatã din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac. (3) Pot servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe înscrisurile dispãrute ce se aflã în posesia pãrţilor ori a altor persoane sau a autoritãţilor. (4) Încheierea nu va putea fi atacatã decât odatã cu fondul. (5) Înscrisurile refãcute ţin locul originalelor, pânã la gãsirea acestora. ART. 1.040 Refacerea hotãrârilor dispãrute (1) Dacã dosarul sau înscrisurile dispãrute priveau o pricinã în care se pronunţase o hotãrâre, aceastã hotãrâre se va reface de cãtre instanţa care a pronunţat-o, dupã cel de-al doilea exemplar al hotãrârii pãstrat la mapã, iar dacã şi acel exemplar ar fi dispãrut, vor putea servi la refacere copiile legalizate de pe hotãrâre, ce s-au încredinţat pãrţilor sau altor persoane. (2) În acest scop, instanţa va putea sã dispunã, din oficiu, sã se facã publicaţii într-un ziar de largã rãspândire, cu invitaţia ca orice posesor al unei copii de pe hotãrâre sã o depunã la grefa instanţei care a ordonat publicaţia. (3) Dacã hotãrârea nu se poate reface pe calea arãtatã la alin. (1) şi (2), se va trece la refacerea ei de cãtre instanţa care a pronunţat-o, potrivit dispoziţiilor art. 1.039. (4) În situaţia în care dosarul, inclusiv hotãrârea, nu se pot reface nici potrivit alin. (3), iar cauza se aflã în apel, instanţa de apel va judeca din nou pricina în fond. Pentru judecata din nou a cauzei, pãrţile sunt obligate sã facã dovada cã între ele a existat litigiul ce face obiectul rejudecãrii şi cã acesta a fost soluţionat prin hotãrâre judecãtoreascã. Dovada se va face cu orice înscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidenţe ale instanţei judecãtoreşti sau ale altor autoritãţi. (5) Când procesul se aflã în recurs, iar dosarul, inclusiv hotãrârile date în primã instanţã sau apel, nu pot fi refãcute nici potrivit alin. (3), instanţa de recurs va trimite cauza instanţei de apel pentru a proceda potrivit alin. (4). (6) Dacã în cursul judecãrii a fost gãsitã hotãrârea dispãrutã, cererea de refacere va fi respinsã. (7) Dacã ulterior judecãrii cererii de refacere hotãrârea dispãrutã a fost gãsitã, hotãrârea refãcutã potrivit prevederilor alin. (3), (4) şi (5) va fi anulatã de cãtre instanţa care a pronunţat-o. ART. 1.041 Refacerea hotãrârilor definitive Dispoziţiile art. 1.039 şi 1.040 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul în care se solicitã refacerea unei hotãrâri definitive.
TITLUL XIV Cauţiunea judiciarã
ART. 1.042 Stabilirea cauţiunii şi depunerea ei (1) Când legea prevede darea unei cauţiuni, suma datoratã de parte cu acest titlu se stabileşte de cãtre instanţã în condiţiile legii şi se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank - S.A. sau la orice altã instituţie de credit care efectueazã astfel de operaţiuni, pe numele pãrţii respective, la dispoziţia instanţei sau, dupã caz, a executorului judecãtoresc. (2) Dacã legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al cãror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depãşi suma de 10.000 lei. ART. 1.043 Depunerea în numerar sau în instrumente financiare (1) Cauţiunea se depune, de regulã, în numerar. (2) La cererea debitorului cauţiunii şi dacã partea în favoarea cãreia se depune declarã în mod expres cã este de acord, cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de platã. Cu toate acestea, acordul pãrţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unitãţile administrativ-teritoriale. (3) Valoarea instrumentelor financiare prevãzute la alin. (2) este aceea arãtatã în cuprinsul lor. ART. 1.044 Oferirea de garanţii reale (1) Sub rezerva acceptãrii exprese de cãtre beneficiar, se poate oferi cauţiune şi un drept de ipotecã imobiliarã sau mobiliarã ori o creanţã ipotecarã, dacã valoarea acesteia este cel puţin egalã cu valoarea cauţiunii stabilite de instanţã, în condiţiile legii. (2) Când s-a acceptat cu titlu de cauţiune un drept de ipotecã, instanţa va dispune, din oficiu, intabularea acestuia sau, dupã caz, înregistrarea la Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare. (3) Cauţiunea care constã într-o creanţã ipotecarã produce efecte din momentul înscrierii sau notãrii rangului în cartea funciarã sau, dupã caz, în Arhiva Electronicã de Garanţii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, dupã caz, notarea se va dispune de cãtre instanţã din oficiu. (4) Când cauţiunea nu mai este necesarã, instanţa va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor fãcute. ART. 1.045 Aducerea unui garant (1) La cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul bunurilor arãtate la art. 1.042 - 1.044 sã fie adus un garant. (2) În cazul prevãzut la alin. (1), instanţa va stabili, cu citarea pãrţilor, un termen la care garantul sã fie înfãţişat. (3) Dacã garantul este încuviinţat de instanţã, el va da în faţa acesteia ori prin înscris autentic, depus la dosarul cauzei, o declaraţie cã este de acord sã garanteze pânã la nivelul sumei stabilite de instanţã. ART. 1.046 Indisponibilizarea cauţiunii Când cauţiunea a fost depusã în numerar sau în instrumente financiare ea nu poate fi urmãritã de creditorii depunãtorului decât în mãsura în care urmeazã a-i fi restituitã acestuia. De asemenea, cauţiunea nu va putea fi urmãritã nici de creditorii depozitarului. ART. 1.047 Procedura de stabilire a cauţiunii (1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, instanţa va cita pãrţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va stabili de urgenţã cauţiunea. (2) Instanţa se pronunţã printr-o încheiere care poate fi atacatã odatã cu hotãrârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii. (3) Când existã urgenţã, instanţa va putea stabili cauţiunea şi fãrã citarea pãrţilor. În acest caz, cauţiunea se va depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instanţã. Debitorului cauţiunii îi va fi comunicatã încheierea prin care cauţiunea a fost stabilitã, de la data acestei comunicãri începând a curge termenul pentru plata cauţiunii. (4) Nedepunerea cauţiunii în termenul prevãzut la alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a mãsurilor în legãturã cu care s-a dispus stabilirea cauţiunii. ART. 1.048 Înlocuirea cauţiunii în numerar Cel care a depus cauţiunea în numerar va putea cere ulterior ca, în condiţiile stabilite de prezentul titlu, suma în numerar sã fie înlocuitã cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, dispoziţiile art. 1.047 alin. (1) şi (2) rãmân aplicabile. ART. 1.049 Restituirea cauţiunii (1) Cauţiunea depusã se va restitui, la cerere, dupã soluţionarea prin hotãrâre definitivã a procesului în legãturã cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv dupã încetarea efectelor mãsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în mãsura în care asupra acesteia cel îndreptãţit nu a formulat cerere pentru plata despãgubirii cuvenite pânã la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a hotãrârii sau, dupã caz, de la data încetãrii efectelor mãsurii, prevãzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndatã dacã partea interesatã declarã în mod expres cã nu urmãreşte obligarea celui care a depus-o la despãgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea mãsurii pentru care aceasta s-a depus. (3) Instanţa se pronunţã asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea pãrţilor, printr-o încheiere supusã numai recursului, la instanţa ierarhic superioarã. În cazul în care încheierea a fost pronunţatã de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 9 judecãtori. În toate cazurile, recursul este suspensiv de executare. (4) Dacã cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsã, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii.
CARTEA a VII-a Procesul civil internaţional
ART. 1.050 Domeniul de aplicare Dispoziţiile prezentei cãrţi se aplicã proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în mãsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.
TITLUL I Competenţa internaţionalã a instanţelor române
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1.051 Competenţa întemeiatã pe domiciliul sau sediul pârâtului (1) Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacã pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuitã, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii. (2) Când existã mai mulţi pârâţi, instanţele române sunt competente dacã unul dintre aceştia se aflã în situaţia prevãzutã la alin. (1), în afarã de cazul când cererea a fost fãcutã numai cu scopul de a-l sustrage pe un pârât de la jurisdicţia domiciliului ori reşedinţei obişnuite sau, dupã caz, a sediului principal ori secundar situat în strãinãtate. (3) Instanţele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în România la data introducerii cererii. ART. 1.052 Prorogarea voluntarã de competenţã în favoarea instanţei române (1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, pãrţile au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente. (2) Cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanţa românã în faţa cãreia pârâtul este chemat rãmâne competentã de a judeca cererea formulatã, dacã el nu ridicã excepţia de necompetenţã la primul termen la care pãrţile au fost legal citate. (3) În situaţiile prevãzute la alin. (1) şi (2), instanţa românã sesizatã poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanţelor rezultã cã litigiul nu prezintã nicio legãturã semnificativã cu România. ART. 1.053 Alegerea forului (1) În materie patrimonialã, pãrţile pot conveni asupra instanţei competente sã judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenţia poate fi încheiatã prin înscris, telegramã, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsã de stipulaţie contrarã, competenţa forului ales este exclusivã. (2) Alegerea instanţei este fãrã efect dacã ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia dintre pãrţi de protecţia pe care i-o asigurã o instanţã prevãzutã de legea românã. De asemenea, alegerea este fãrã efect când instanţa aleasã este strãinã, iar litigiul este de competenţa exclusivã a instanţelor române, precum şi când instanţa aleasã este românã, iar litigiul este de competenţa exclusivã a unei instanţe strãine. (3) Instanţa aleasã nu se poate declara necompetentã dacã: a) una dintre pãrţi are domiciliul/reşedinţa obişnuitã, respectiv un sediu secundar în circumscripţia acestei instanţe; b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului internaţional privat român este legea românã. ART. 1.054 Excepţia de arbitraj Dacã pãrţile au încheiat o convenţie de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanţa românã sesizatã îşi va declina competenţa, cu excepţia situaţiilor în care: a) pârâtul nu a invocat excepţia de arbitraj pânã la primul termen la care a fost legal citat; b) instanţa constatã cã respectiva convenţie de arbitraj este caducã sau inoperantã; c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vãdit imputabile pârâtului. ART. 1.055 Forul de necesitate (1) Instanţa românã de la locul cu care cauza prezintã o legãturã suficientã devine competentã sã soluţioneze cauza, deşi legea nu prevede competenţa instanţelor române, dacã se dovedeşte cã nu este posibilã introducerea unei cereri în strãinãtate sau cã nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea sã fie introdusã în strãinãtate. (2) În situaţiile prevãzute la alin. (1), dacã cererea este formulatã de un cetãţean român sau apatrid domiciliat în România ori de o persoanã juridicã de naţionalitate românã, competenţa instanţei române este obligatorie. ART. 1.056 Verificarea competenţei internaţionale (1) Instanţa sesizatã verificã din oficiu competenţa sa internaţionalã procedând conform regulilor interne privind competenţa, iar dacã stabileşte cã nu este competentã nici ea, nici o altã instanţã românã, respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române, sub rezerva aplicãrii prevederilor art. 1.055. (2) Necompetenţa internaţionalã a instanţei române poate fi invocatã în orice stare a procesului, chiar şi direct în cãile de atac. ART. 1.057 Competenţa internã (1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cãrţii de faţã, competenţa se determinã conform regulilor din prezentul cod şi, dupã caz, a celor prevãzute în legi speciale. (2) Dacã, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentã sã judece cauza, cererea va fi îndreptatã, urmând regulile de competenţã materialã, la Judecãtoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti. ART. 1.058 Chestiunile preliminare Instanţa românã sesizatã judecã pe cale incidentalã chestiunile care nu intrã în competenţa sa, dar a cãror soluţionare este necesarã pentru a decide asupra cererii principale. ART. 1.059 Cererile incidentale Instanţa competentã sã judece cererea originarã este, de asemenea, competentã sã judece: a) cererile de intervenţie, cu excepţia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdicţia normal competentã; b) cererea reconvenţionalã. ART. 1.060 Mãsurile provizorii, conservatorii şi de executare În situaţii de urgenţã, instanţa românã este, de asemenea, competentã sã dispunã mãsuri provizorii, conservatorii şi de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacã, potrivit dispoziţiilor cãrţii de faţã, ea nu ar fi competentã sã judece fondul. ART. 1.061 Litispendenţa internaţionalã (1) Când o cerere este pendinte în faţa unei instanţe strãine şi este previzibil cã hotãrârea strãinã va fi susceptibilã de recunoaştere sau de executare în România, instanţa românã sesizatã ulterior cu o cerere între aceleaşi pãrţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauzã, poate suspenda judecata pânã la pronunţarea hotãrârii de cãtre jurisdicţia strãinã. Instanţa românã va respinge cererea când hotãrârea strãinã pronunţatã este susceptibilã de a fi recunoscutã conform dispoziţiilor prezentei cãrţi. (2) În cazul suspendãrii prevãzut la alin. (1), dacã jurisdicţia strãinã se declarã necompetentã sau dacã hotãrârea strãinã pronunţatã nu este susceptibilã de a fi recunoscutã în România, instanţa românã repune procesul pe rol la cererea pãrţii interesate. (3) Faptul cã o cauzã este sau nu pendinte în faţa jurisdicţiei strãine se determinã conform legii statului în care are loc procesul. ART. 1.062 Conexitatea internaţionalã Când instanţa românã este sesizatã cu judecarea unei cereri, ea este competentã sã judece şi cererea care este legatã de cea dintâi printr-un raport atât de strâns, încât existã interesul pentru cercetarea şi judecarea acestora în acelaşi timp, cu scopul de a evita soluţii care nu ar putea fi conciliate dacã cererile ar fi judecate separat. ART. 1.063 Termenele Când o persoanã aflatã în strãinãtate trebuie sã respecte un termen procedural în faţa autoritãţilor judiciare sau administrative române, este suficient ca cererea sa sã parvinã în ultima zi a termenului la o reprezentanţã diplomaticã sau consularã românã.
CAP. II Dispoziţii speciale de competenţã internaţionalã a instanţelor române
ART. 1.064 Competenţa personalã exclusivã Instanţele române sunt exclusiv competente sã judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal referitoare la: 1. acte de stare civilã întocmite în România privind persoane domiciliate în România şi care sunt cetãţeni români sau apatrizi; 2. încuviinţarea adopţiei, dacã cel ce urmeazã a fi adoptat domiciliazã în România şi este cetãţean român sau apatrid; 3. tutela şi curatela pentru protecţia unei persoane cu domiciliul în România, care este cetãţean român sau apatrid; 4. punerea sub interdicţie judecãtoreascã a unei persoane cu domiciliul în România; 5. desfacerea, nulitatea sau anularea cãsãtoriei, precum şi alte litigii între soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile situate în strãinãtate, dacã la data introducerii cererii ambii soţi domiciliazã în România şi unul dintre ei este cetãţean român sau apatrid; 6. procese între persoane cu domiciliul în strãinãtate, referitoare la acte sau fapte de stare civilã înregistrate în România, dacã cel puţin una dintre pãrţi este cetãţean român. ART. 1.065 Competenţa exclusivã în materia unor acţiuni patrimoniale Instanţele române sunt exclusiv competente sã judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la: 1. imobile situate pe teritoriul României; 2. bunuri lãsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România; 3. contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau reşedinţa obişnuitã în România, pentru prestaţii de consum curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului şi fãrã legãturã cu activitatea profesionalã sau comercialã a acestuia, dacã: a) furnizorul a primit comanda în România; b) încheierea contractului a fost precedatã în România de o ofertã sau o publicitate şi consumatorul a îndeplinit actele necesare încheierii contractului. ART. 1.066 Competenţa preferenţialã a instanţelor române (1) Instanţele judecãtoreşti române sunt competente sã judece şi litigiile în care: 1. reclamantul din cererea privind obligaţia de întreţinere are domiciliul în România; 2. locul unde a luat naştere sau trebuia executatã, fie şi numai în parte, o obligaţie contractualã se aflã în România; 3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extracontractuale sau se produc efectele acestuia se aflã în România; 4. staţia feroviarã sau rutierã ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încãrcare sau debarcare/descãrcare a pasagerilor sau mãrfii transportate se aflã în România; 5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se aflã în România; 6. ultimul domiciliu al defunctului se aflã în România, rezervatã fiind competenţa exclusivã pentru imobilele lãsate de acesta în strãinãtate. (2) Instanţele judecãtoreşti române sunt, de asemenea, competente sã judece: 1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicţie judecãtoreascã, cetãţean român cu domiciliul în strãinãtate; 2. declararea judecãtoreascã a morţii unui cetãţean român, chiar dacã acesta se aflã în strãinãtate la data când a intervenit dispariţia. Pânã la luarea unor mãsuri provizorii de cãtre instanţa românã rãmân valabile mãsurile provizorii dispuse de instanţa strãinã; 3. procese referitoare la ocrotirea în strãinãtate a proprietãţii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetãţean român sau apatrid, rezervatã fiind o convenţie de alegere a forului; 4. procese între strãini, dacã aceştia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legãturã cu bunuri sau interese ale persoanelor din România; 5. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum şi cele referitoare la asistenţa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberã ori într-un spaţiu nesupus suveranitãţii vreunui stat, dacã: a) nava sau aeronava arboreazã pavilionul român sau, dupã caz, este înmatriculatã în România; b) locul de destinaţie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se gãseşte pe teritoriul României; c) nava sau aeronava a fost sechestratã în România; d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa obişnuitã în România; 6. procese privind rãspunderea civilã pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetãţenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului. ART. 1.067 Convenţiile inoperante Pentru situaţiile prevãzute la art. 1.064 şi 1.065, convenţia de alegere a forului, altul decât instanţa românã, este inoperantã.
TITLUL II Legea aplicabilã în procesul civil internaţional
CAP. I Capacitatea şi drepturile pãrţilor în proces
ART. 1.068 Capacitatea procesualã (1) Capacitatea procesualã a fiecãreia dintre pãrţile în proces este guvernatã de legea sa naţionalã. (2) Capacitatea procesualã a apatridului este guvernatã de legea românã. ART. 1.069 Condiţia strãinului (1) Persoanele fizice şi persoanele juridice strãine au, în condiţiile legii, în faţa instanţelor române, aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi cetãţenii români, respectiv persoanele juridice române. (2) Cetãţenii strãini beneficiazã în faţa instanţelor române, în procesele civile internaţionale, de scutiri şi reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedurã, precum şi de asistenţã judiciarã gratuitã, în aceeaşi mãsurã şi în aceleaşi condiţii ca şi cetãţenii români, sub condiţia reciprocitãţii cu statul de cetãţenie sau de domiciliu al solicitantului. ART. 1.070 Scutirea de cauţiunea judiciarã Sub condiţia reciprocitãţii, reclamantul, cetãţean strãin sau persoanã juridicã de naţionalitate strãinã, nu poate fi ţinut sã depunã cauţiune sau obligat la vreo altã garanţie pentru motivul cã este strãin sau nu are domiciliul ori sediul în România. ART. 1.071 Curatorul special În situaţiile în care reprezentarea ori asistarea strãinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsã nu a fost asiguratã conform legii sale naţionale, iar din aceastã cauzã judecata procesului întârzie, instanţa îi va putea numi în mod provizoriu un curator special. ART. 1.072 Regulile aplicabile apatrizilor Prevederile art. 1.068-1.071 se aplicã în mod corespunzãtor apatrizilor, fãrã a fi cerutã condiţia reciprocitãţii.
CAP. II Legea aplicabilã în materie proceduralã
ART. 1.073 Legea forului În procesul civil internaţional instanţa aplicã legea procesualã românã, sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare. ART. 1.074 Calificarea Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial se face conform legii române, sub rezerva instituţiilor juridice fãrã corespondent în dreptul român. ART. 1.075 Calitatea procesualã şi calificarea pretenţiei Calitatea procesualã a pãrţilor, obiectul şi cauza acţiunii în procesul civil internaţional se stabilesc conform legii care guverneazã fondul raportului juridic dedus judecãţii. ART. 1.076 Probele (1) Mijloacele de probã pentru dovedirea unui act juridic şi forţa probantã a înscrisului constatator sunt cele prevãzute de legea convenitã de pãrţi, când legea locului încheierii actului juridic le acordã aceastã libertate. În lipsa acestei libertãţi sau când pãrţile n-au uzat de ea, se aplicã legea locului încheierii actului juridic. (2) Probaţiunea faptelor este supusã legii locului unde ele s-au produs ori au fost sãvârşite. (3) Cu toate acestea, legea românã este aplicabilã, dacã ea admite şi alte mijloace de probã decât cele prevãzute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) şi (2). Legea românã se aplicã şi în cazul în care ea acceptã proba cu martori şi cu prezumţii ale judecãtorului, chiar şi în situaţiile în care aceste mijloace de probã n-ar fi admisibile conform legii strãine declarate aplicabile. (4) Proba stãrii civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilã sunt guvernate de legea locului unde a fost întocmit înscrisul invocat. (5) Administrarea probelor în procesul civil internaţional este guvernatã de legea românã. ART. 1.077 Formalitãţile de publicitate (1) Formalitãţile de înregistrare şi publicitate, efectele lor şi autoritãţile abilitate sã instrumenteze sunt cele prevãzute de dreptul ţãrii unde operaţiunea a avut loc. (2) În materie imobiliarã se aplicã legea locului unde este situat imobilul. ART. 1.078 Actele oficiale publice (1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate strãinã sau de un agent public strãin pot fi produse în faţa instanţelor române numai dacã sunt supralegalizate, pe cale administrativã ierarhicã în statul de origine şi apoi de misiunea diplomaticã sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticitãţii semnãturilor şi sigiliului aplicate pe acestea. (2) Supralegalizarea pe cale administrativã este supusã procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmatã de supralegalizarea efectuatã, fie de cãtre misiunea diplomaticã românã sau oficiul consular român din acest stat, fie de cãtre misiunea diplomaticã sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele douã situaţii, de cãtre Ministerul Afacerilor Externe. (3) Scutirea de supralegalizare este permisã în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bazã de reciprocitate. (4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face, din partea autoritãţilor române, de cãtre Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în aceastã ordine.
TITLUL III Eficacitatea hotãrârilor strãine
ART. 1.079 Noţiunea În sensul prezentului titlu, termenul de hotãrâri strãine se referã la actele de jurisdicţie contencioasã sau necontencioasã ale instanţelor judecãtoreşti, cele notariale sau ale oricãror autoritãţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
CAP. I Recunoaşterea hotãrârilor strãine
ART. 1.080 Recunoaşterea de plin drept Hotãrârile strãine sunt recunoscute de plin drept în România, dacã se referã la statutul personal al cetãţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacã, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetãţenie al fiecãrei pãrţi ori, în lipsã de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilã conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apãrare. ART. 1.081 Condiţiile recunoaşterii (1) Hotãrârile referitoare la alte procese decât cele prevãzute la art. 1.080 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiţii: a) hotãrârea este definitivã potrivit legii statului unde a fost pronunţatã; b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa sã judece procesul fãrã însã a fi întemeiatã exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fãrã legãturã directã cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii. c) existã reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotãrârilor strãine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotãrârea. (2) Dacã hotãrârea a fost pronunţatã în lipsa pãrţii care a pierdut procesul, ea trebuie sã constate, de asemenea, cã pãrţii în cauzã i-a fost înmânatã în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi cã i s-a dat posibilitatea de a se apãra şi de a exercita calea de atac împotriva hotãrârii. (3) Caracterul nedefinitiv al hotãrârii strãine, decurgând din omisiunea citãrii persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei strãine, poate fi invocat numai de cãtre acea persoanã. ART. 1.082 Motivele de refuz al recunoaşterii (1) Recunoaşterea hotãrârii strãine poate fi refuzatã pentru oricare dintre urmãtoarele cazuri: a) hotãrârea este manifest contrarã ordinii publice de drept internaţional privat român; aceastã incompatibilitate se apreciazã ţinându-se seama, în special, de intensitatea legãturii cauzei cu ordinea juridicã românã şi de gravitatea efectului astfel produs; b) hotãrârea pronunţatã într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinutã cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român; c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi pãrţi printr-o hotãrâre, chiar nedefinitivã, a instanţelor române sau se aflã în curs de judecare în faţa acestora la data sesizãrii instanţei strãine; d) este inconciliabilã cu o hotãrâre pronunţatã anterior ei în strãinãtate şi susceptibilã de a fi recunoscutã în România; e) instanţele române aveau competenţa exclusivã pentru judecarea cauzei; f) a fost încãlcat dreptul la apãrare; g) hotãrârea poate face obiectul unei cãi de atac în statul în care a fost pronunţatã. (2) Recunoaşterea nu poate fi refuzatã pentru singurul motiv cã instanţa care a pronunţat hotãrârea strãinã a aplicat o altã lege decât cea care ar fi fost determinatã de dreptul internaţional privat român, afarã numai dacã procesul priveşte starea civilã şi capacitatea unui cetãţean român, iar soluţia adoptatã diferã de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române. ART. 1.083 Neexaminarea pe fond Cu excepţia verificãrii condiţiilor prevãzute la art. 1.081 şi 1.082, instanţa românã nu poate proceda la examinarea în fond a hotãrârii strãine şi nici la modificarea ei. ART. 1.084 Competenţa (1) Cererea de recunoaştere se rezolvã pe cale principalã de tribunalul în circumscripţia cãruia îşi are domiciliul sau, dupã caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotãrârii strãine. (2) În cazul imposibilitãţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti. (3) Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvatã pe cale incidentalã de cãtre instanţa sesizatã cu un proces având un alt obiect, în cadrul cãruia se ridicã excepţia puterii lucrului judecat sau o chestiune prealabilã întemeiatã pe hotãrârea strãinã. ART. 1.085 Documentele ataşate la cerere (1) Cererea de recunoaştere a hotãrârii strãine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevãzute de prezentul cod şi va fi însoţitã de urmãtoarele acte: a) copia hotãrârii strãine; b) dovada caracterului definitiv al acesteia; c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate pãrţii care a fost lipsã în instanţa strãinã, sau orice alt act oficial care sã ateste cã citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de cãtre partea împotriva cãreia s-a pronunţat hotãrârea; d) orice alt act de naturã sã probeze, în completare, cã hotãrârea strãinã îndeplineşte celelalte condiţii prevãzute la art. 1.081. (2) Actele prevãzute la alin. (1) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 1.078. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care pãrţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate. (3) În cazul neprezentãrii unora dintre documentele prevãzute la alin. (1), instanţa poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacã se considerã suficient edificatã, sã dispenseze partea de producerea lor. ART. 1.086 Întreruperea prescripţiei Cererea de recunoaştere a hotãrârii strãine întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silitã. ART. 1.087 Citarea pãrţilor (1) Cererea de recunoaştere a hotãrârii strãine se soluţioneazã pe cale principalã prin hotãrâre, iar pe cale incidentã prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri dupã citarea pãrţilor. (2) Cererea poate fi soluţionatã fãrã citarea pãrţilor, dacã din hotãrârea strãinã rezultã cã pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii.
CAP. II Executarea hotãrârilor strãine
ART. 1.088 Competenţa (1) Hotãrârile strãine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunãvoie de cãtre cei obligaţi a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţãrii date, la cererea persoanei interesate, de cãtre tribunalul în circumscripţia cãruia urmeazã sã se efectueze executarea. (2) Hotãrârile strãine prin care s-au luat mãsuri asigurãtorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României. ART. 1.089 Condiţiile încuviinţãrii executãrii (1) Executarea hotãrârii strãine se încuviinţeazã cu respectarea condiţiilor prevãzute la art. 1.081, precum şi a celei ca hotãrârea sã fie executorie potrivit legii statului de sediu al instanţei care a pronunţat-o. (2) Dispoziţiile art. 1.082 şi 1.083 sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi cererii de încuviinţare a executãrii. ART. 1.090 Dovada caracterului executoriu Cererea de încuviinţare a executãrii, întocmitã în condiţiile prevãzute la art. 1.085, va fi însoţitã şi de dovada caracterului executoriu al hotãrârii strãine, eliberatã de instanţa care a pronunţat-o. ART. 1.091 Soluţionarea cererii (1) Cererea de încuviinţare a executãrii se soluţioneazã prin hotãrâre, dupã citarea pãrţilor. (2) În cazul în care hotãrârea strãinã conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviinţarea poate fi acordatã separat. (3) Executarea hotãrârii strãine stabilind o obligaţie alimentarã prin vãrsãminte periodice se încuviinţeazã pentru vãrsãmintele scadente şi cele subsecvente. (4) Prin hotãrârea de încuviinţare a executãrii hotãrârii strãine de condamnare la plata unei sume în monedã strãinã se va dispune conversia în monedã naţionalã la cursul de schimb al zilei când hotãrârea a devenit executorie în statul unde a fost pronunţatã. Pânã la data conversiei, dobânda produsã de suma stabilitã în hotãrârea strãinã este guvernatã de legea instanţei care a pronunţat-o. ART. 1.092 Emiterea titlului executoriu Pe baza hotãrârii definitive de încuviinţare a executãrii se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotãrârea de încuviinţare. ART. 1.093 Forţa probantã a hotãrârii strãine (1) Hotãrârea strãinã pronunţatã de instanţa competentã beneficiazã în România de forţã probantã în privinţa constatãrilor pe care le cuprinde, dacã satisface exigenţele necesare autenticitãţii sale conform legii statului de sediu al instanţei. (2) Constatãrile fãcute de instanţa strãinã nu beneficiazã de forţa probantã prevãzutã la alin. (1) dacã ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publicã de drept internaţional privat român. (3) Proba contra faptelor constatate de instanţa strãinã poate fi fãcutã prin orice mijloace. ART. 1.094 Hotãrârile stabilind obligaţii fiscale prevãzute de legi strãine Hotãrârea strãinã care stabileşte o obligaţie decurgând dintr-o lege fiscalã strãinã necesitã şi condiţia reciprocitãţii pentru a fi recunoscutã şi executatã în România. ART. 1.095 Tranzacţiile judiciare Tranzacţiile judiciare încheiate în strãinãtate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicatã, în condiţiile art. 1.088 alin. (1) şi art. 1.089 - 1.093.
TITLUL IV Arbitrajul internaţional şi efectele hotãrârilor arbitrale strãine
CAP. I Procesul arbitral internaţional
ART. 1.096 Calificarea şi domeniul de aplicare (1) În sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfãşoarã în România este socotit internaţional dacã s-a nãscut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate. (2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplicã oricãrui arbitraj internaţional dacã sediul instanţei arbitrale se aflã în România şi cel puţin una dintre pãrţi nu avea la data încheierii convenţiei arbitrale domiciliul sau reşedinţa obişnuitã, respectiv sediul în România, dacã pãrţile nu au exclus prin convenţia arbitralã sau ulterior încheierii acesteia, dar numai prin înscris, aplicarea acestora. (3) Sediul instanţei arbitrale se stabileşte de pãrţile în cauzã sau de instituţia de arbitraj desemnatã de acestea, iar în lipsã, de cãtre arbitri. ART. 1.097 Arbitrabilitatea litigiului (1) Orice cauzã de naturã patrimonialã poate face obiectul arbitrajului dacã ea priveşte drepturi asupra cãrora pãrţile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instanţei arbitrale nu rezervã competenţa exclusivã instanţelor judecãtoreşti. (2) Dacã una dintre pãrţile convenţiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o organizaţie controlatã de stat, aceastã parte nu poate invoca propriul sãu drept pentru a contesta arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte în procesul arbitral. ART. 1.098 Convenţia arbitralã (1) Convenţia arbitralã se încheie valabil în formã scrisã, prin înscris, telegramã, telex, telecopiator, poştã electronicã sau orice alt mijloc de comunicare permiţând a-i stabili proba printr-un text. (2) Cu privire la cerinţele de fond, convenţia arbitralã este valabilã dacã îndeplineşte condiţiile impuse de una dintre legile urmãtoare: a) legea stabilitã de pãrţi; b) legea care guverneazã obiectul litigiului; c) legea aplicabilã contractului ce conţine clauza compromisorie; d) legea românã. (3) Validitatea convenţiei arbitrale nu poate fi contestatã pe motivul nevalabilitãţii contractului principal sau pentru cã ar viza un litigiu care nu existã încã. ART. 1.099 Tribunalul arbitral (1) Numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor se realizeazã conform convenţiei arbitrale sau celor stabilite de pãrţi ulterior încheierii acesteia, iar în lipsã, partea interesatã poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului sã facã acest lucru, dispoziţiile cãrţii a IV-a aplicându-se prin analogie. (2) Arbitrul poate fi recuzat: a) când nu are calificarea stabilitã de pãrţi; b) când existã o cauzã de recuzare dintre cele prevãzute de regulile de procedurã arbitralã adoptate de pãrţi sau, în lipsã, de arbitri; c) când împrejurãrile induc o îndoialã legitimã cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa. (3) O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a cãrui numire a contribuit decât pentru o cauzã de care a luat cunoştinţã dupã aceastã numire. Tribunalul arbitral şi cealaltã parte trebuie înştiinţate fãrã întârziere despre motivul de recuzare. (4) Dacã pãrţile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se pronunţã asupra recuzãrii prin hotãrâre definitivã. ART. 1.100 Procedura (1) Pãrţile pot stabili procedura arbitralã direct sau prin referire la regulamentul unei instituţii de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor. (2) Dacã pãrţile nu au procedat conform celor prevãzute la alin. (1), tribunalul arbitral stabileşte procedura pe calea uneia dintre modalitãţile prevãzute la alin. (1). (3) Oricare ar fi procedura arbitralã stabilitã, tribunalul arbitral trebuie sã garanteze egalitatea pãrţilor şi dreptul lor de a fi ascultate în procedurã contradictorie. (4) În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite în cartea a IV-a se dubleazã. ART. 1.101 Limba în care se desfãşoarã procedura (1) Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilitã prin convenţia arbitralã sau, dacã nu s-a prevãzut nimic în aceastã privinţã ori nu a intervenit o înţelegere ulterioarã, în limba contractului din care s-a nãscut litigiul ori într-o limbã de circulaţie internaţionalã stabilitã de tribunalul arbitral. (2) Dacã o parte nu cunoaşte limba în care se desfãşoarã dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigurã serviciile unui traducãtor. (3) Pãrţile pot sã participe la dezbateri cu traducãtorul lor. ART. 1.102 Mãsurile provizorii şi conservatorii (1) Tribunalul arbitral poate dispune mãsuri provizorii sau conservatorii la cererea uneia dintre pãrţi, dacã nu e stipulat contrariul în convenţia arbitralã. (2) Dacã partea vizatã nu se supune voluntar mãsurilor dispuse, tribunalul arbitral poate cere concursul tribunalului competent, care aplicã propria lege. Dispunerea de mãsuri provizorii sau conservatorii poate fi subordonatã de arbitru sau judecãtor dãrii unei cauţiuni adecvate. ART. 1.103 Administrarea probelor (1) Administrarea probelor se face de cãtre tribunalul arbitral. (2) Dacã pentru administrarea probelor este necesar concursul instanţelor judecãtoreşti, tribunalul arbitral sau pãrţile, de acord cu tribunalul arbitral, pot solicita concursul tribunalului de la sediul arbitrajului, care aplicã legea proprie. ART. 1.104 Competenţa tribunalului arbitral (1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competenţe. (2) Tribunalul arbitral statueazã asupra propriei competenţe fãrã a lua în considerare o cerere având acelaşi obiect, deja pendinte între aceleaşi pãrţi în faţa unui tribunal statal sau arbitral, afarã numai dacã motive temeinice impun suspendarea procedurii. (3) Excepţia de necompetenţã trebuie ridicatã prealabil oricãrei apãrãri pe fond. ART. 1.105 Dreptul aplicabil (1) Tribunalul arbitral aplicã litigiului legea stabilitã de pãrţi, iar dacã pãrţile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o considerã adecvatã, în toate situaţiile ţinând seama de uzanţe şi reguli profesionale. (2) Tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu autorizarea expresã a pãrţilor. ART. 1.106 Hotãrârea arbitralã (1) Hotãrârea arbitralã este datã cu procedura convenitã de pãrţi. În lipsa unor asemenea prevederi în convenţia arbitralã, hotãrârea se pronunţã cu votul majoritãţii arbitrilor, iar în caz de paritate a voturilor prevaleazã soluţia care se raliazã votului supraarbitrului. (2) Hotãrârea arbitralã este scrisã, motivatã, datatã şi semnatã de toţi arbitrii. (3) Hotãrârea arbitralã este executorie şi obligatorie de la comunicarea sa pãrţilor şi poate fi atacatã numai cu acţiune în anulare pentru motivele şi în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplicã în mod corespunzãtor. (4) Tribunalul arbitral poate pronunţa hotãrâri parţiale, în lipsã de stipulaţie contrarã în convenţia arbitralã. ART. 1.107 Cheltuielile arbitrale În afarã de cazul în care pãrţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale acestora se suportã de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suportã de pãrţi în cote egale. ART. 1.108 Regulile de aplicare subsidiarã Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotãrârea arbitralã, completarea, comunicarea şi efectele acesteia, nereglementate de pãrţi prin convenţia arbitralã şi neîncredinţate de acestea rezolvãrii de cãtre tribunalul arbitral, vor fi soluţionate prin aplicarea în mod corespunzãtor a dispoziţiilor cãrţii a IV-a.
CAP. II Efectele hotãrârilor arbitrale strãine
ART. 1.109 Calificarea Sunt hotãrâri arbitrale strãine orice sentinţe arbitrale de arbitraj intern sau internaţional pronunţate într-un stat strãin şi care nu sunt considerate hotãrâri naţionale în România. ART. 1.110 Eficacitatea Orice hotãrâre arbitralã dintre cele prevãzute la art. 1.109 este recunoscutã şi poate fi executatã în România dacã diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluţionat pe cale arbitralã în România şi dacã hotãrârea nu conţine dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român. ART. 1.111 Competenţa (1) Solicitarea de recunoaştere şi executare a hotãrârii arbitrale strãine se prezintã printr-o cerere adresatã tribunalului în circumscripţia cãruia se aflã domiciliul sau, dupã caz, sediul celui cãruia i se opune respectiva hotãrâre arbitralã. (2) În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevãzut la alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti. ART. 1.112 Cererea (1) Cel care se prevaleazã de o hotãrâre arbitralã strãinã poate solicita numai recunoaşterea acesteia pentru a invoca puterea de lucru judecat sau, când nu este adusã la îndeplinire în mod voluntar, învestirea ei cu formulã executorie pentru punerea în executare silitã pe teritoriul României. (2) Recunoaşterea unei hotãrâri arbitrale strãine poate fi cerutã şi pe cale incidentalã. (3) Dispoziţiile art. 1.086 se aplicã în mod corespunzãtor. ART. 1.113 Documentele ataşate la cerere (1) Cererea trebuie însoţitã de hotãrârea arbitralã şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizãrii în condiţiile prevãzute la art. 1.078. (2) Dacã documentele prevãzute la alin. (1) nu sunt redactate în limba românã, solicitantul trebuie sã prezinte şi traducerea acestora în limba românã, certificatã de conformitate. ART. 1.114 Motivele de refuz al recunoaşterii sau executãrii Recunoaşterea sau executarea hotãrârii arbitrale strãine este respinsã de tribunal dacã partea contra cãreia hotãrârea este invocatã probeazã existenţa uneia dintre urmãtoarele împrejurãri: a) pãrţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitralã conform legii aplicabile fiecãreia, stabilitã potrivit legii statului unde hotãrârea a fost pronunţatã; b) convenţia arbitralã nu era valabilã potrivit legii cãreia pãrţile au supus-o sau, în lipsã de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotãrârea arbitralã a fost pronunţatã; c) partea contra cãreia hotãrârea este invocatã n-a fost cuvenit informatã cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitralã ori a fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apãrare în procesul arbitral; d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitralã n-a fost conformã convenţiei pãrţilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul; e) hotãrârea priveşte un diferend neprevãzut în convenţia arbitralã sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispoziţii care excedeazã termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacã dispoziţiile din hotãrâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi declarate executorii; f) hotãrârea arbitralã n-a devenit încã obligatorie pentru pãrţi sau a fost anulatã ori suspendatã de o autoritate competentã din statul în care sau dupã legea cãruia a fost pronunţatã. ART. 1.115 Suspendarea judecãţii (1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoaşterii şi executãrii hotãrârii arbitrale strãine dacã anularea ori suspendarea acesteia este solicitatã autoritãţii competente din statul unde a fost pronunţatã sau din statul dupã legea cãruia a fost pronunţatã. (2) În situaţia prevãzutã la alin. (1) tribunalul poate, la cererea pãrţii care solicitã recunoaşterea şi executarea hotãrârii arbitrale strãine, sã dispunã depunerea unei cauţiuni de cãtre cealaltã parte. ART. 1.116 Judecata (1) Cererea de recunoaştere sau de executare a hotãrârii arbitrale strãine se soluţioneazã prin hotãrâre datã cu citarea pãrţilor şi care poate fi atacatã numai cu apel. (2) Cererea poate fi soluţionatã fãrã citarea pãrţilor dacã din hotãrâre rezultã cã pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii. ART. 1.117 Forţa probantã Hotãrârile arbitrale strãine pronunţate de un tribunal arbitral competent beneficiazã în România de forţã probantã cu privire la situaţiile de fapt pe care le constatã. ART. 1.118 Examinarea fondului cauzei Tribunalul nu poate examina hotãrârea arbitralã pe fondul diferendului.
Dispoziţii finale
ART. 1.119 Intrarea în vigoare (1) Prezentul cod de procedurã civilã intrã în vigoare la data care va fi prevãzutã în legea pentru punerea în aplicare a acestuia. (2) În termen de 6 luni de la data publicãrii prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedurã civilã.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 1 iulie 2010. Nr. 134. ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
