Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CODUL COMERCIAL Cu modificările până la 26 iunie 1995
────────── *) Codul Comercial a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. În cursul anilor, Codul comercial a suferit modificări substanţiale. O parte din articolele abrogate au fost păstrate în text, iar pentru a evidenţia faptul ca sunt abrogate ele sunt marcate în text, după numărul articolului, cu "***". Actul abrogator este menţionat la sfârşitul articolului sau seriei de articole abrogate. ────────── CARTEA I DESPRE COMERŢ ÎN GENERE TITLUL I DISPOZIŢIUNI GENERALE ART. 1 În comerţ se aplică legea de faţa. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.
ART. 2 Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile şi antrepozitele, precum şi celelalte instituţiuni care servesc comerţului, se regulează prin legile şi regulamentele lor speciale.
TITLUL II DESPRE FAPTELE DE COMERŢ ART. 3 Legea considera ca fapte de comerţ: 1. Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerţ; 2. Vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulind în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere; 3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulind în comerţ; 4. Cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale; 5. Orice întreprinderi de furnituri; 6. Întreprinderile de spectacole publice; 7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri; 8. Întreprinderile de construcţii; 9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie; 10. Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta, când altul decît autorul sau artistul vinde; 11. Operaţiunile de banca şi schimb; 12. Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale; 13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat; 14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri; 15. Constructiunea, cumpărarea, vânzarea şi revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas. 16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune; 17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii; 18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei; 19. Depozitele pentru cauza de comerţ; 20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
ART. 4 Se socotesc, afară, de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
ART. 5 Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dinsul.
ART. 6 Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator. Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fapte de comerţ, în ce priveşte pe necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.
TITLUL III DESPRE COMERCIANŢI ART. 7 Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.
ART. 8 Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.
ART. 9 Orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiunii comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune.
ART. 10 ***) Minorul de orice sex, pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major, întrucât priveşte obligaţiunile contractate de dinsul ca comerciant va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniţi, să fie emancipat, să aibă autorizaţiunea în scris a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata şi mama, autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil. Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţiunea căruia minorul voeşte a-şi stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului, în sala comunei, în localurile bursei celei mai apropiate, dacă vor fi, şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei. Grefierului tribunalului va păstra la dosar proba ca afişările şi publicaţiunile s-au făcut. Înainte de transcriere, afişare şi publicaţiune, minorul nu va putea începe comerţul sau.
ART. 11 ***) Dispoziţiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerţ.
ART. 12 ***) Minorul comerciant în condiţiunile art. 10, pentru tot ce priveşte comerţul sau, poate ipoteca şi instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo autorizaţiune. ***) Articolele 10-12 a fost abrogate prin art. V din Decretul nr. 185/1949 (B. Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949).
ART. 13 Tatăl sau mama care exercită puterea părintească sau, în lipsa lor, tutorul, nu pot continua comerţul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal. *) Actul de autorizare va fi afişat şi publicat conform art. 10. *) În baza dispoziţiilor legii din 20 aprilie 1932, privitoare la ridicarea incapacităţii Civile a femeii maritate, aceasta nu mai are nevoie la autorizarea Consiliului de familie, ambii părinţi fiind supuşi aceluiaşi regim juristic.
ART. 14 Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianţi şi nici a continua un comerţ.
ART. 15-16 Abrogate prin legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii maritate (B. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).
ART. 17 Când prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rămân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale. *) --------------------------- *) Urmare Legii din 20 aprilie 1932 bărbatul nu poate avea vreun drept asupra bunurilor femeii.
ART. 18 *** Autorizaţiunea de a face comerţ, data minorului de către părintele sau, sau de către un tutor în condiţiunile prevăzute mai sus, precum şi aceea data de către bărbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocare însă trebuie să fie făcut cu observarea formelor prevăzute la art. 10. Cu toate acestea, dacă minorul sau femeia începuse a exercita comerţul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobată şi de tribunalul civil după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie şi pe aceia care le-au retras autorizaţiunea. În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celui de al treilea nici chiar prin afacerile în curs de executare. ***) Abrogat prin art. V din Decr. nr. 185/1949 (B. of. nr. 25 din 30 aprilie 1949).
ART. 19 Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicţiunea căruia se găseşte stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10 (Art. 10 fiind abrogat, publicitatea se va face prin Monitorul oficial). Ofiţerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol va fi supus la o amenda de 25 până la 100 de lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credinţa, la destituire; în amindoua cazurile fără prejudiciul drepturilor părţilor interesate. *). *) Minimul şi maximul amenzii s-a majorat de 5 ori prin D.L. pentru majorarea amenzilor judecătoreşti (M. of. 139 din 18 iunie 1943)
ART. 20 Dacă soţul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dinsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua când şi-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu. *). *) Textul se aplică ambilor soţi, nu numai bărbatului.
ART. 21 Cererea de separatiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10. *) *) Dispoziţiile acestui text se vor corobora cu art. 3-6 alin. 2 din Codul familiei. Hotărârea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunţată decît după o luna de zile de la sus zisa publicaţiune. Dacă se admite separaţia, hotărârea definitivă va trebui să fie publicată tot în acelaşi mod, în termen de o luna de la data ei. În lipsa acestei publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunţate şi sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacă a avut loc. Deosebit de aceasta, ei pot sa exercite acţiunea ce le acorda art. 975 din Codul civil, când separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.
TITLUL IV DESPRE REGISTRELE COMERCIANŢILOR ART. 22 Registrele obligatorii pentru comercianţi sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copier.
ART. 23 Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, şi în general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu trecind la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în contabilitatea comercială, dar care nu sunt obligatorii.
ART. 24 Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnatura, un inventar de averea sa mobila şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, încheind bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna. Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventar şi bilanţ după preţul curent la epoca facerii inventariului. Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor preţui după probabilitate; creanţele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie. Dacă sunt mai mulţi tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.
ART. 25 El este ţinut a copia în registrul special şi după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.
ART. 26 Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi, afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localităţile unde nu exista tribunal. Pe ultima pagina a acestor registre, judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei. *) *) Decretul 662 (Legea 165) pentru adăugarea unor dispoziţiuni la art. 26 şi 27 la Codul Comercial publicat în M. Of. 74 din 28 martie 1944.
ART. 27 Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui an comercial spre încheiere şi viza. Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventariu) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnatura" punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei. Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute la aceste doua articole. *) *) Decretul 662 (Legea 165) pentru adăugarea unor dispoziţiuni la art. 26 şi 27 la Codul Comercial publicat în M. Of. 74 din 28 martie 1944.
"ART. I Art. 26 din Codul Comercial va avea următorul cuprins: Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul de pace respectiv, în localităţile unde nu exista tribunal. Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei. Formalităţile prevăzute de articolul de faţa se vor putea efectua la începutul noului an, chiar dacă registrele folosite în anul expirat nu au fost încheiate şi vizate, în condiţiile articolului următor. ART. II Art. 27 din Codul Comercial va avea următorul cuprins: Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de pace, la finele fiecărui an comercial şi cel mult până la încheierea bilanţului ,spre încheiere şi viza. Tribunalul sau judecătorul de pace va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la ... anul ... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului .... şi s-a vizat cu a noastră semnatura" punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei. ART. III Dispoziţiunile adăugate la art. 26 şi 27 din Codul Comercial, au caracter interpretativ."
ART. 28 La fiecare tribunal comercial şi, în localităţile unde acestea nu exista, la fiecare tribunal de judeţ, se va tine un registru, în care se va înscrie numele comercianţilor care şi-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere şi viza. Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta, la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.
ART. 29 Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba română sau în una din limbile moderne, după ordinea datei fiecărei operaţiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ştergere sau adaogire; se pot face îndreptări şi ştersături, dacă aceasta este necesar, se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse să fie citibile.
ART. 30 Comercianţii sunt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum şi scrisorile şi telegramele primite. Asemenea sunt datori a păstra cel puţin până la doi ani facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor.
ART. 31 Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părţi decît în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în caz de faliment.
ART. 32 În cursul unei contestatiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părţi sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfăţişarea registrelor spre a se extrage dintr-însele numai ceea ce este privitor la litigiu.
ART. 33 Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa se afla în circumscriptiunea unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoştinţa de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.
ART. 34 Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.
TITLUL V DESPRE OBLIGAŢIUNILE COMERCIALE ÎN GENERAL ART. 35 Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dinsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării după natura contractului. Propuitorul însă poate primi ca buna şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dinsul cu condiţiunea ca sa încunoştiinţeze îndată pe acceptant despre aceasta.
ART. 36 Când propuitorul cere executarea imediata a contractului şi un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.
ART. 37 Până ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi, după ce aceasta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoacă contractul răspunde de daune-interese.
ART. 38 În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia este facuta.
ART. 39 Acceptarea condiţionată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri şi formează o noua propunere.
ART. 40 Când urmează a se hotărî adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de proba.
ART. 41 Când moneda arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în ţara şi când cursul ei n-a fost determinat de însăşi părţile, plata va putea fi facuta în moneda tarii, după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei şi la locul plăţii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieţei celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.
ART. 42 În obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceste, afară de stipulaţiune contrarie. Aceeaşi presumptiune exista şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţiune comercială. Ea nu se aplică şi la necomercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ.
ART. 43 Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobinda de drept din ziua când devin exigibile.
ART. 44 În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din Codul civil.
ART. 45 Contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivînd dintr-un fapt comercial.
ART. 46 Obligaţiunile comerciale şi liberatiunile se probează: Cu acte autentice; Cu acte sub semnatura privată; Cu facturi acceptate; Prin corespondenta; Prin telegrame; Cu registrele părţilor; Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil; În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.
ART. 47 Telegrama face proba, ca act sub semnatura privată, când originalul este subscris de însăşi persoana arătată într-însă ca trimitatorul ei. Ea face aceeaşi proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă de o alta mana, când ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăşi acea persoana. Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisă. Data telegramelor stabileşte, până la proba contrarie, ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.
ART. 48 În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea trimitatorul unei telegrame se prezuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-poştale.
ART. 49 În comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimtamint, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sunt valabile şi fac proba în justiţie.
ART. 50 Registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face proba în justiţie între comercianţi pentru fapte şi chestiuni de comerţ. Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are acelaşi efect ca şi când ar fi facuta de însuşi stapanul.
ART. 51 Registrele pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sunt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut. Neîndeplinirea prescripţiilor legii în aceasta privinta, poate atrage încă după sine aplicaţiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.
ART. 52 Registrele comercianţilor, chiar netinute în regula fac proba, contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor.
ART. 53 ***) Dacă partea la registrele căreia cealaltă parte oferă sa dea crezamant, refuza a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurământul asupra obiectelor contestatiunei. ***) Abrogat prin Decretul nr. 205/1950 (M. Of. 68 din 12 august 1950).
ART. 54 Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie a se renunţa la această probă în caz când registrele comerciale ale părţilor nu concorda, sau a atribui o credinţa mai mare registrelor uneia din părţi.
ART. 55 Când codul comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decît în cazurile în care este permisă şi de codul civil.
ART. 56 Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.
ART. 57 Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie să arate locul, ziua, luna şi anul. Ea poate fi stabilită, faţa cu cei de al treilea, prin toate mijloacele de proba arătate în art. 46. Data arătată în cambie şi în orice alte titluri la ordin, precum şi în girurile lor, se considera drept adevarata până la proba contrarie.
ART. 58 Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu echivalent. Cheltuielile privesc pe reclamant. În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi a altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale. Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decît contra aceluia care le-a găsit sau furat şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând viciul cauzei posesiunei.
ART. 59 Orice obligaţiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezultă din natura operaţiunei, ori din intenţiunea părţilor contractante. În lipsa de o clauza expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului. Dacă însă urmează a se preda un lucru determinat, care după cunoştinţa părţilor se găsea într-altă parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc.
TITLUL VI DESPRE VÂNZARE ART. 60 Vânzarea facuta pe un preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma.
ART. 61 Vânzarea facuta pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. În acest caz preţul se determina conform dispoziţiunilor art. 40. Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrajului unei a treia persoane desemnate în contract sau rămase a se alege în urma. Când persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie să proceadă la o noua numire. Dacă părţile nu se învoiesc, numirea se face de justiţie.
ART. 62 Când mărfurile vîndute sunt arătate în contract numai prin catime, fel şi calitate, fără nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, în locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi calitatea convenite, chiar dacă mărfurile care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării contractului sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi pierit, sau dacă expedierea sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost împiedicată din vreo cauza oarecare.
ART. 63 Vânzarea mărfurilor care se afla în călătorie cu arătarea vasului care le transporta sau care urmează a le transporta, este supusă condiţiunei sosirii în buna stare a acelui vas. Dacă vânzătorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transporta sau urmează a transporta mărfurile vîndute şi dacă acest termen a trecut, cumpărătorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune-interese. Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va ţine seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vîndute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului. Dacă prin convenţiune nu se fixează vreun termen pentru arătarea vasului, cumpărătorul e în drept a cere ca termenul să fie fixat de justiţie.
ART. 64 Dacă prin contract, sau mai în urma s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mărfurile ce călătoresc şi termenul expira fără ca vasul să fie sosit, cumpărătorul are dreptul a renunţa la contract sau a-i prelungi termenul odată sau de mai multe ori. Când însă nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului se înţelege ca părţile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea călătoriei. În caz de întârziere, justiţia ţinând seama de împrejurări, poate fixa un termen, şi dacă şi acest termen expira fără ca vasul sa sosească, contractul se considera ca reziliat. În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decît un an, socotit din ziua plecării vasului de la locul unde mărfurile au fost încărcate.
ART. 65 Dacă în cursul călătoriei, din cauza de forta majoră sau caz fortuit, marfa vinduta este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţează, şi vasul pe care s-a făcut transportul se considera, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.
ART. 66 Avariile intimplate în timpul călătoriei reziliază contractul, dacă mărfurile sunt până într-atât deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fusese destinate. În orice alt caz, cumpărătorul este dator sa primească mărfurile în starea în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivita scădere de preţ.
ART. 67 Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunei, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vîndut sau plata preţului, şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci condiţiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea sa. În lipsa de asemenea oferte sau stipulaţiuni exprese, rezilierea contractului se regulează după dispoziţiunile codului civil, privitoare la condiţiunea rezolutorie tacită. În amindoua cazurile cel în culpa răspunde de daunele interese cauzate.
ART. 68 Când cumpărătorul unui lucru mişcător nu-şi îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzătorul are facultatea sau a depune lucrul vîndut la o casa acreditata de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde. Vânzarea se va face prin licitaţie publică, sau chiar pe preţul curent, dacă lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vînzare, precum şi la daune interese. Dacă neexecutarea contractului provine din partea vânzătorului, cumpărătorul are dreptul de a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte. Cumpărătorul are dreptul de a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plătit a doua oara şi acela convenit cu primul vânzător, precum şi a cere daune interese, dacă ele se cuvin. Partea care va uza de dreptul ce i se acordă prin acest articol este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre aceasta pe cealaltă parte contractantă.
ART. 69 Dacă termenul stipulat într-un contract de vânzarea unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea care voieşte executarea convenţiei, fără sa ţină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie să încunoştiinţeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului. Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decît a doua zi după încunoştiinţare.
ART. 70 Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind din o alta piaţa, este dator sa denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de doua zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se afla lucrul vîndut sau persoana cumpărătorului. El este dator sa denunţe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi doua zile de la descoperirea lor. O dată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vîndut.
ART. 71 Prezidentul tribunalului, şi acolo unde nu exista tribunal, judecătorul de ocol poate ordonă, după cererea cumpărătorului sau a vânzătorului, cu atât calitatea cat şi starea în care se afla lucrul vîndut să fie constatate de unul sau mai mulţi experţi, pe care îi va numi din oficiu. Prin aceeaşi ordonanţa de numire a experţilor, sau prin o alta, prezidentul tribunalului sau judecătorul de ocol poate ordonă sau sechestrarea lucrului vîndut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-alt loc pe care-l va desemna; şi dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însăşi ordonanţa.
ART. 72 Ordonanţa prezidentului tribunalului sau judecătorului de ocol va trebui să fie comunicată, înainte de punerea ei în lucrare, celeilalte părţi sau reprezentantului sau, dacă vreunul dintre ei se afla în localitate. În caz contrariu, ordonanţa va fi comunicată în termenul prevăzut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea ei. Cumpărătorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent, va trebui, în caz de contestatiune, sa probeze atât identitatea cît şi viciile mărfii cumpărate de dinsul.
ART. 73 Dispoziţiunile cuprinse în articolele 67, 68 şi 69 se aplică şi la contractele de bursa încheiate după formele prevăzute de legea ei specială.
TITLUL VII DESPRE REPORT ART. 74 Contractul de report consta în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulind în comerţ, şi în revinzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoana a unor titluri de aceeaşi specie. Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report. Proprietatea lor se transfera la cumpărător. Părţile pot stipula ca primele, rambursurile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa rămână în profitul vânzătorului.
ART. 75 Revinzarea titlurilor date în raport poate fi prelungită prin voinţa părţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.
ART. 76 Dacă la expirarea termenului reportului, părţile lichidează diferenţele înspre a face separat plăţile lor şi reînoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cantitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se considera ca părţile au încheiat un nou contract de report.
TITLUL VIII DESPRE SOCIETĂŢI ŞI DESPRE ASOCIAŢIUNI COMERCIALE CAP. 1 DESPRE SOCIETĂŢI SECŢIUNEA I - VI ART. 77 - 220 Abrogate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
SECŢIUNEA VII Dispoziţiuni relative la societăţile cooperative. ART. 221- 235 Abrogate prin Legea privind organizarea cooperaţiei din 28 martie 1929, cu modificările ulterioare. (vezi şi art. 226 din Codul Cooperaţiei din 1935,)
SECŢIUNEA VIII Dispoziţiuni relative la societăţile civile şi la societăţile constituite în tari străine ART. 236 Abrogat prin art. 225 din Legea nr. 31/1990.
ART. 237 Societăţile pe acţiuni şi celelalte societăţi şi asociaţiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite şi având sediul în ţara străină, vor putea să-şi stabilească un sediu secundar sau o reprezentanta în România. a) Dacă vor dovedi printr-o declaraţie a guvernului lor, ca în ţara unde sunt înfiinţate se observa deplina reciprocitate pentru societăţile române de acelaşi fel; b) Dacă vor îndeplini prescripţiile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în ceea ce o priveşte.
ART. 238 (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900) Societăţile legal constituite în ţara străină, care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentanta, sunt supuse la dispoziţiunile prezentului cod în ce priveşte depunerea şi transcriptiunea, afişarea şi publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări la unul sau altul din zisele acte, şi a bilanţurilor; ele sunt datoare încă sa publice, în formele prevăzute de lege, numele persoanelor care dirig sau administrează aceste sedii, sau care reprezintă în orice mod societatea în ţara. Aceste persoane răspunzătoare faţa cu cei de al treilea, ca administratorii societăţilor naţionale. Dacă societăţile sunt altfel decît cele prevăzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor prin acţiuni, şi le sunt aplicabile toate dispoziţiunile prezentei secţiuni, relative la aceleaşi societăţi. Publicaţiunile vor trebui sa cuprindă şi arătarea capitalului constituit pentru operaţiunile din România.
ART. 239 Societăţile care, deşi constituite în ţara străină au însă în România sediul şi obiectivul principal al întreprinderilor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului constitutiv, deşi încheiat în străinătate, la toate dispoziţiunile prezentului cod, raminind supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de faţa, pentru a putea funcţiona în ţara.
ART. 240 Nici o societatea străină nu va putea face în România operaţiuni la care nu este indreptatita în ţara unde îşi are sediul principal.
ART. 241 Guvernul va putea, ori de câte ori va găsi cu cale, a revizui operaţiunile societăţilor străine.
ART. 242 Societăţile străine sunt supuse aceloraşi impozite la care sunt supuse societăţile române de aceeaşi natură.
ART. 243 Abrogat (suprimat) prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.
ART. 244 Societăţile pe acţiuni, legal constituite în ţara străină, nu vor putea să-şi înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentanta în România, fără a avea prealabilă autorizaţie a guvernului român. Aceasta autorizaţie nu se va putea decît după ce se va lua avizul Camerei de Comerţ din Bucureşti; şi dacă societatea îşi stabileşte sediul într-un alt loc, şi pe acel al Camerei de Comerţ din acea localitate, sau a celei mai apropiate, când n-ar fi Camera de Comerţ în acel loc.
ART. 245 (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.) Cererea de autorizaţie va fi însoţită de următoarele acte: 1) Statutele societăţii autentificate în regula, precum şi orice alte acte dovedind existenta legală a societăţii în ţara unde s-a înfiinţat; şi o declaraţiune formala ca societatea se supune legilor române. 2) Recipisa Cassei de depuneri, constatind depunerea cauţiunei fixată de guvern, pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contracta în ţara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, să fie mai mica de 100.000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei până la o pătrime din capitalul de acţiuni al societăţii. Societăţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250.000 lei, pentru fiecare ramura în parte. Aceste cauţiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinta a acţionarilor şi creditorilor din ţara. Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statutului Roman, după cursul zilei când se face consemnarea, şi va fi depusa pe numele societăţii, care singura va fi recunoscută de proprietara. Societăţile care vor înfiinţa fabrici sau alte stabilimente industriale, cele care s-ar ocupa cu creari sau exploatări de cai de comunicatiuni şi de mine, precum şi băncile, având de obiect operaţiuni financiare şi de credit, vor fi scutite de depunerea sus-zisei cauţiuni.
3) O declaraţie a societăţii, omologata de autoritatea competentă a tarii respective, ca cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societate în România.
ART. 246 (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.) Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va lua după împrejurări, societăţile pe acţiuni străine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale următoare: 1) Societăţile pe acţiuni străine îşi vor alege unul din oraşele tarii ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor din ţara. Acest reprezentant va depune o copie autentică după procura sa generală.
2) Societăţile pe acţiuni străine vor publică, pentru fiecare an, cel mai târziu în luna mai a anului următor, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din ţara, conform prescripţiilor legii. Asemenea ele vor inainta guvernului, imediat după publicarea lor, dările de seama şi bilanţurile ce vor publică la sediul lor principal;
3) Guvernul va putea, prin ministerul public, cere tribunalului de comerţ sa pronunţe retragerea autorizaţiunii în cazurile următoare: a) Când capitalul de acţiuni al societăţii autorizate va fi redus, prin orice împrejurare, la jumătatea sumei arătată când s-a făcut cererea de autorizaţiune; b) Când, prin orice împrejurare, s-ar diminua cauţiunea depusa conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de zile, sa o fi completat; c) Când se va constata ca societatea face operaţiuni străine celor prevăzute în actul de constituire; d) Când aceste societăţi nu vor observa dispoziţiunile prezentei secţiuni; e) Când ar inceta reciprocitatea prevăzută de alin. 1 de sub art. 237; f) Când societatea a încetat de a funcţiona în ţara sa de origine. Tribunalul de comerţ va statua în camera de consiliu, ascultând şi societatea incriminata şi motivat. Încheierea sa nu e susceptibilă decît de apel, în termenul de o luna de la pronunţare. Curtea de apel, ascultând societatea, va statua definitiv.
4) Cauţiunea depusa se va restitui numai atunci, când se va dovedi că nu mai exista în ţara nici o obligaţiune a societăţii autorizate, sau când o societate română, recunoscută ca buna de guvern, va garanta necondiţionat pentru societatea străină care va cere liberarea cauţiunei; 5) Acţiunile societăţilor străine funcţionând în ţara nu vor putea fi admise la cota bursei române, decît după ce societăţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, având publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv.
ART. 247 Îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supune societăţile străine la consecinţele legale stabilite pentru societăţile naţionale, fără ca aceste societăţi străine să poată dobîndi în România alte drepturi decît cele recunoscute străinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate răspunzătoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii săi, chiar când aceştia prin contractarea lor ar fi depăşit puterile ce li se conferise.
ART. 248 Abrogat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.
ART. 249 Societăţile străine de felul celor prevăzute de art. 239, care funcţionează, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicatiune a prezentei legi, li se acordă un termen de trei luni spre a-şi regula poziţiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de faţa.
ART. 250 Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societăţilor străine, care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise prin prezenta secţiune, şi vor păgubi printr-aceasta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi răspunzătoare de daunele cauzate Statului Roman prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevăzute de art. 323 din codul penal.
CAP. 2 DESPRE ASOCIAŢIUNI SECŢIUNEA I Despre asociatiunea în participaţiune ART. 251 Asociatiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acorda uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, sau chiar asupra întregului comerţ.
ART. 252 Asociatiunea în participaţiune poate să aibă loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale făcute de către necomercianţi.
ART. 253 Asociatiunea în participaţiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiinta juridică distinctă de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obliga decît către acela cu care au contractat.
ART. 254 Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacă au fost procurate de dânşii. Cu toate acestea, întru cît priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, având dreptul, în caz când restitutiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se marginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi.
ART. 255 Afară de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiunile părţilor determina forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunei.
ART. 256 Asociaţiunile în participaţiune sunt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie să fie probate prin act scris.
SECŢIUNEA II Despre asociatiunea de asigurare mutuala ART. 257 Asociatiunea de asigurare mutuala are ca scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociaţiunii. Ea constituie, faţa cu cei de al treilea, o persoană juridică distinctă de persoana asociaţilor.
ART. 258 Asociatiunea de asigurare mutuala trebuie să fie probată prin act scris. Ea se regulează prin convenţiunile părţilor.
ART. 259 Asociatiunea se administrează prin asociaţi, care sunt mandatarii săi temporali şi revocabili.
ART. 260 Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări unuia sau altuia dintr-însele, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi, sunt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuala. Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui să rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147
ART. 261 Asociaţii nu sunt obligaţi să contribuie decît cu partea determinata prin contract; şi în nici un caz nu sunt ţinuţi către cei de al treilea, decît fiecare în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociaţiune.
ART. 262 Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asociaţiune, rămânându-i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
ART. 263 Asociatiunea nu se dizolva prin interdicţia sau moartea unuia din asociaţi. Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.
CAP. 3 DISPOZIŢIUNI PENALE ŞI TRANZITORII ART. 264 Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codul penal pentru escrocherie, acei care simulind sau afirmind fals existenta subscriptiunilor sau vărsămintelor într-o societate pe acţiuni, sau anuntind publicului, cu rea credinţa, ca interesate în societate, persoane care nu sunt, sau care prin alte simulatiuni au obţinut sau au încercat să obţină subscriptiuni sau vărsăminte.
ART. 265 (Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.) Se vor pedepsi cu o amenda până la cinci mii lei, afară de pedepsele mai grele prescrise de codul penal: 1. Fondatorii, administratorii, directorii, censorii şi lichidatorii societăţilor, care în relaţiunile sau comunicările de tot felul făcute către adunarea generală, în bilanţuri sau în situaţiunea acţiunilor societăţii, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni; 2. Administratorii şi directorii care, cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezultă dintr-însele, sau prin mijlocire de bilanţuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaţilor, acţionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale; 3. Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decît valoarea lor nominală, au cumpărat acţiuni ale societăţii, contrariu dispoziţiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acţiuni ale societăţii, sau emis obligaţiuni prin încălcarea dispoziţiunilor alin. I şi II ale art. 174; 4. Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalului sau fuziunea societăţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197; 5. Administratorii şi directorii societăţilor de asigurare asupra vieţii şi al societăţilor administrative de tontine, care vor fi contravenind dispoziţiunilor art. 147; 6. Lichidatorii care au reimpartit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203.
Aceiaşi pedeapsa se aplică censorilor care, în cazurile arătate în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.
ART. 266 Dacă depunerea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor în comandită pe acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbări ziselor acte, a situaţiunilor lunare şi a bilanţurilor, la Tribunalul civil sau la Tribunalul de comerţ, după împrejurări, nu s-a făcut în termenele fixate, sau s-a făcut în mod incomplect, fiecare din persoanele care sunt datoare a o face sau de a ordonă să se facă, se va pedepsi cu o amenda care va putea să se ridice până la cincizeci lei pentru fiecare zi de întârziere.
ART. 267 *** Administratorii societăţilor cooperative, având asociaţi cu responsabilitate nemărginită, care nu depun la tribunalul de comerţ, la finele fiecărui trimestru lista prescrisă de art. 229, şi grefierul care nu va denunta aceasta omisiune procurorului în cele 10 zile următoare vot fi pedepsiţi cu o amenda până la 300 lei. ***) Abrogat prin Legea cooperaţiei din 1929.
ART. 268 Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele dintâi doua aliniate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei.
ART. 269 Societăţile constituite înainte de punere în lucrare a prezentului cod, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182, precum şi dispoziţiunilor care carmuiesc lichidarea şi fuziunea societăţilor sau reducerea capitalului lor. Societăţilor existente, care ar voi să-şi modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungească termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datoare să-şi pună statutele în conformitate cu prezentul cod.
TITLUL IX DESPRE CAMBIE ŞI DESPRE CEC ART. 270 - 369 Dispoziţiile acestui titlu au fost abrogate prin art. 112 din Legea promulgată prin decretul nr. 1249/1934, publicat în M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934, lege care a dat o alta reglementare cambiei şi biletului de la ordin.
TITLUL X DESPRE CONTUL CURENT ART. 370 Contractul de cont curent produce: 1) Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea ca el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligaţiunii de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit e presupusa facuta sub "rezerva încasării"; 2) Compensatiunea reciprocă între părţi, până în concurenta debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelei, cu rezerva platei diferenţei; 3) Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului, de la data înscrierii.
Dobânzile sunt cele comerciale şi se socotesc pe zi, dacă părţile nu s-au învoit altfel.
ART. 371 Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.
ART. 372 Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convenţiuni, şi în lipsa la 31 Decembrie a fiecărui an. Dobinda diferenţei curge de la data lichidării. Numai diferenţa (saldo) lichidată la încheierea contului curent poate fi supusă execuţiunei sau opririi în mana unui al treilea, sau asigurata prin ipoteca. Dacă s-a consimţit o ipoteca prin credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dinsul, decît până la concurenta soldului final al contului.
ART. 373 Contractul de cont curent e de drept desfiinţat: 1) Prin scadenta termenului convenit; 2) În lipsa de convenţiune, prin retragerea uneia din părţi; 3) Prin falimentul uneia din părţi.
Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictiune sau incapacitate legală a uneia din părţi.
TITLUL XI DESPRE MANDATUL COMERCIAL ŞI DESPRE COMISION CAP. 1 DESPRE MANDATUL COMERCIAL SECŢIUNEA I Despre mandatul comercial în general ART. 374 Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandatului. Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
ART. 375 Deşi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sunt comerciale, afară numai dacă aceasta se declara cu preciziune prin mandat. Dacă mandatarul nu are instrucţiuni decît asupra unor părţi ale afacerii, mandatul se socoteşte liber pentru celelalte. Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate.
ART. 376 Comerciantul care nu vrea sa primească o însărcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, să facă cunoscut mandantului neprimirea; în acest caz este încă dator a face să se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijească de dânsele în socoteala mandantului, până ce acesta va putea lua măsurile necesare. În caz de întârziere, el va putea încă cere sechestru judiciar şi chiar vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.
ART. 377 Dacă lucrurile primite în socoteala mandantului, prezintă semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate măsurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandantului, faţa cu cel ce a făcut transportul; altfel este responsabil de lucrurile primite după descriptiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor, după formele prevăzute de art. 71.
ART. 378 Mandatarul este indatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sa-l hotărască a revoca sau a modifica mandatul.
ART. 379 Mandatarul este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sunt încredinţate spre păstrare, afară de cele provenite din caz fortuit, forta majoră, din viciul sau chiar natura lor.
ART. 380 Mandatarul e ţinut a plati dobinda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.
ART. 381 Mandatarul, care nu se conformă instrucţiunilor primite de la mandant, răspunde de daune interese.
ART. 382 Mandatarul este dator a incunostiinta fără întârziere pe mandant despre executarea mandatului. Dacă în urma primirii acestei incunostiintari, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decît cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.
ART. 383 Mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobinda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penală, în caz de dol sau frauda.
ART. 384 Mandatarul este dator să-şi arate mandatul persoanelor cu care tratează, când i se cere. El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afară numai dacă nu probează ca aceştia aveau cunoştinţa de ele în momentul când obligaţiunea a fost contractată.
ART. 385 Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afară numai dacă nu exista convenţiune contrarie.
ART. 386 Suma ce se datoreşte mandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convenţiune, de către judecata, după împrejurări.
ART. 387 Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau şi, chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se găsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale, sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesiunea legitima a poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat. Creanţele sus-zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vinzatorului ce revendica, cu toate ca plăţile şi cheltuielile vor fi fost făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului. În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercită conform dispoziţiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III, din acest cod. Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului.
ART. 388 Pentru a exercita dreptul arătat în articolul precedent, mandatarul trebuie să notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorate, cu invitaţia de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea ca, la caz de neplata, se va procede la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului. Mandantul va putea face opoziţie, citind pe mandatar înaintea judecaţii. Opoziţiunea va trebui să fie notificată mandatarului în termen de trei zile de la primirea notificaţiei de către mandant. Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţa al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile, dacă mandantul domiciliază în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 zile, dacă domiciliază în orice altă parte a tarii; de doua luni dacă domiciliază afară din România. Dacă termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, să facă a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.
ART. 389 Dacă mai mulţi mandatari sunt numiţi prin acelaşi act, fără a se arata ca ei trebuie să lucreze împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt. Dacă prin act se declara ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreună şi mandatul nu este primit de toţi acei ce accepta se socotesc autorizaţi a-l îndeplini, când ar forma majoritatea celor numiţi. Comanditarii sunt responsabili solidar.
ART. 390 Afară de cazurile prevăzute de codul civil, mandatul încetează: 1. Prin căsătoria femeii comercianta ce a dat sau a primit mandatul, dacă nu este autorizata a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15; 2. Prin revocarea autorizaţiei de a exercita comerţul, ce fusese acordată femeii maritate sau minorului care au dat sau primit mandatul.
ART. 391 Mandantul sau mandatarul care, fără cauza justa, prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune interese. Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuţiunea acestui din urma se va determina după ceea ce s-a executat, în proportiune cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.
SECŢIUNEA II Despre prepuşi şi reprezentanţi ART. 392 Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercita, fie în alt loc.
ART. 393 Patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el, în limitele însărcinării ce i-a dat. Dacă sunt mai mulţi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil. Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se regulează după natura societăţii.
ART. 394 Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit. Mandatul expres trebuie să fie depus la tribunalul a cărui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi afipt conform dispoziţiunilor art. 10. Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localităţii. Până la îndeplinirea formalităţilor de mai sus, se aplică dispoziţiunile articolului următor.
ART. 395 Faţa cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteşte general, şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat. Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează ca ei o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii.
ART. 396 Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în subsemnătura sa, pe lângă numele şi prenumele sau propriu, numele şi prenumele sau firma patronului, cu menţiunea "prin procura", sau alta asemenea. În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însă pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului, privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.
ART. 397 Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat. În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, şi patronul are încă dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezultă din aceste operaţiuni.
ART. 398 Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlurile III şi IV ale acestei cărţi, în ce priveşte comerţul cu care este însărcinat.
ART. 399 Revocarea mandatului expres trebuie să fie facuta în aceleaşi forme cu care el a fost dat.
ART. 400 Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dinsul, în exerciţiul comerţului cu care a fost însărcinat.
ART. 401 Dispoziţiunile acestei secţiuni se aplică reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societăţilor străine, care de obicei tratează sau încheie în ţara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinaţi.
SECŢIUNEA III Despre comisi călători pentru comerţ ART. 402 Oricine trimite în alta localitate o persoană din serviciul sau, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului sau, rămâne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însărcinării ce i-a dat.
ART. 403 Dispoziţiunile art. 396 se aplică comisilor călători; aceştia însă nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.
SECŢIUNEA IV Despre comisii pentru negot ART. 404 Comisii pentru negot sunt prepuşi pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca, în locul unde exercitează comerţul şi în momentul predarei, sa ceara şi sa încaseze preţul mărfurilor vîndute, putind da pentru aceasta, chitanţa valabilă în numele patronului lor. Afară din magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie specială.
CAP. 2 Despre comision ART. 405 Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului. Între comitent şi comisionar exista aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.
ART. 406 Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie. Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.
ART. 407 Comisionarul trebuie să ţină deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi, şi să aibă în registrele sale partida deosebită pentru fiecare operaţiune. Dacă comisionarul are în contra aceleiaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni făcute în contul comitentilor săi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere, şi în caz de plată sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a făcut. În lipsa de asemenea arătare, plata se va împărţi proporţional între fiecare creanta.
ART. 408 Operaţiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămân în sarcina sa, şi prin urmare: 1) Dacă a vândut cu preţ mai mic decît cel hotărât sau, în lipsa, mai mic decît cel curent, el este dator sa plătească comitentului diferenţa, afară numai dacă nu ar proba ca vânzarea cu preţul hotărît nu se putea face şi ca vinzind astfel comitentul a fost scutit de paguba; 2) Dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decît cel hotărît, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca facuta în socoteala comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa plătească diferenţa preţului; 3) Dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul îl poate refuza.
ART. 409 Comisionarul care, fără autorizaţiunea comitentului, face înaintări de bani, vinzari sau alte operaţiuni pe credit, îşi ia asupra-şi orice răspundere şi comitentul îi poate cere plata neintirziata a creditelor făcute, cedându-i interesele şi foloasele ce ar rezultă din aceasta.
ART. 410 Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a făcut pe bani gata; proba contrarie nu este admisă.
ART. 411 Când comisionarul este însărcinat sa vinda sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit, circulând în comerţ sau mărfuri, având preţ la bursa ori în piaţa, dacă comitentul nu a dispus într-altfel, el însuşi poate să-i procure pe preţul cerut, ca vinzator, lucrurile ce trebuia sa cumpere sau sa retina pentru sine, după preţul curent, ca cumpărător, lucrurile ce trebuia sa vândă în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune. Dacă, în cazurile mai sus arătate, comisionarul, după îndeplinirea însărcinării sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpărarea sau vânzarea s-a făcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.
ART. 412 Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de către persoanele cu care a contractat, afară de convenţiune contrarie. Când comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, faţă de comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract. În acest caz, el are dreptul la proviziunea specială numita "pentru garanţie, "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de părţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lăsată la aprecierea judecaţii.
TITLUL XII DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT ART. 413 Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face. Se numeşte "cărăuş" persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare sa transporte, sau să facă a se transporta, un obiect oarecare. Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apa şi căpitan sau patron, sunt regulate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.
ART. 414 Expeditorul trebuie să dea cărăuşului care i-ar face cerere o scrisoare de carat. Scrisoarea de carat poate fi la ordin sau la purtător. Forma şi efectele girului scrisorii de carat sunt reglementate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.
ART. 415 Scrisoarea de carat trebuie să fie data, subscrisă de expeditor şi sa cuprindă: 1. Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat şi dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete şi calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe dânsele; 2. Numele expeditorului şi locuinta sa; 3. Numele şi locuinta cărăuşului; 4. Locul de destinatiune şi persoana destinatarului, cu arătare dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător; 5. Portul sau preţul transportului şi sumele datorate cărăuşului pentru expeditiune, adaugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion; 6. Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, când transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie facuta cu mare sau mica iuteala; 7. Celelalte stipulaţiuni asupra cărora părţile s-au înţeles.
Expeditorul se poate desemna el însuşi ca destinatar.
ART. 416 Expeditorul este dator a incredinta cărăuşului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinta; el este răspunzător de cuprinsul şi regularitatea lor.
ART. 417 Cărăuşul va da expeditorului, când acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat, subscris de dinsul. Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuş, transfera posesiunea lucrurilor transportate. Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie, faţa cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuş.
ART. 418 Dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezintă vicii aparente de imbalotare.
ART. 419 Cărăuşul este dator să facă expediţia lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinaţiei ce acele lucruri au, sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui să se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau forta majoră.
ART. 420 Dacă, din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura intirziat, cărăuşul trebuie să încunoştiinţeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a rezilia contractul, plătind numai cheltuielile făcute de cărăuş, şi dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.
ART. 421 Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decît aceea arătată în scrisoarea de carat, ori va dispune cum va crede de cuviinţă; dar este dator a plati cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra ordin. Obligaţiunile cărăuşului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care, lucrurile fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana căreia îi sunt destinate şi care poseda actele necesare a făcut cererea de predare cărăuşului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele. Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat, subscris de cărăuş. Cărăuşul primind contra-ordin, are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis, sau, dacă destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.
ART. 422 Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor. În lipsa, el este lăsat la aprecierea judecaţii.
ART. 423 Cărăuşul este răspunzător de faptele subordonaţilor săi, de ale tuturor cărăuşilor succesivi şi de ale oricărei alte persoane căreia dinsul i-a încredinţat facerea transportului.
ART. 424 Diferiţii cărăuşi au dreptul de a face să se declare, pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul când ele le sunt încredinţate. În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.
ART. 425 Cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.
ART. 426 Dacă sunt de transportat lucruri fragile, sau care se strica uşor, animale sau lucruri pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condiţiuni, administraţiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din viciul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afară numai dacă ele sunt în culpa vădită.
ART. 427 Stricăciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarului, după distincţiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiţie sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fără cauţiune.
ART. 428 În caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, în proportiune cu durata întârzierii şi pierde întreg preţul transportului, dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza. Cărăuşul nu este responsabil de întârziere, dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului. Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica intirzierea.
ART. 429 Cărăuşul îşi poate margini răspunderea până la concurenta unei sume de atât la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sunt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau în măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotarita mai dinainte şi specificată pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sunt împărţite în lăzi sau colete. Cărăuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dinsul şi-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micşorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacă probează ca, după împrejurările ce au avut loc, micşorarea nu putea ajunge la aceea hotărâtă de părţi.
ART. 430 Paguba provenită prin pierdere sau stricăciune se calculează după preţul curent al lucrurilor transportate la locul şi în timpul predării. Preţul curent se stabileşte după dispoziţiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune. Dacă paguba este cauzată prin dol sau neglijenţa vădită, cuantumul despăgubirii se determina după dispoziţiunile art. 1084 şi 1806 din codul civil. În caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăuşului fără arătarea conţinutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particulare ale faptului.
ART. 431 Cărăuşul nu răspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricăciune nu este răspunzător decît de valoarea arătată.
ART. 432 După ajungerea lucrurilor transportate, sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinaţie, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor şi a scrisorii de carat.
ART. 433 Cărăuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate, până când persoana ce se prezintă a le primi nu-şi îndeplineşte obligaţiunile. În caz de neînţelegere, dacă destinatarul plăteşte suma ce crede ca datoreşte, şi depune în acelaşi timp şi diferenţa până la suma pretinsa de cărăuş, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate. Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, cărăuşul se poate opune ca să facă predarea, până la restituirea exemplarului subscris de dinsul.
ART. 434 Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predarei, starea în care se afla lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta însă semne exterioare de stricăciune. Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datoreşte pentru transport după scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.
ART. 435 Dacă cărăuşul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăuşilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rămâne răspunzător către expeditori şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însă acţiune contra destinatarului.
ART. 436 Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuş. Se poate indrepta şi contra cărăuşului intermediar, când s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul când acesta a făcut transportul. Orice cărăuşi chemat a răspunde de fapte care nu sunt ale sale, are facultatea a chema în garanţie sau pe cărăuşul care l-a precedat imediat, sau pe cărăuşul intermediar răspunzător de paguba, după dispoziţiunile stabilite mai sus.
ART. 437 Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cărăuşul are privilegiu asupra lucrurilor transportate până la predarea lor destinatarului. Dacă sunt mai mulţi cărăuşi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.
ART. 438 Dacă nu se găseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinta primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv, sau judecătorul de ocol poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, şi sa ordone vânzarea lor până la concurenta sumelor datorite cărăuşului, observându-se formele prevăzute de art. 71. Dacă nu e nici o contestaţie, cărăuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conformă dispoziţiunilor art. 388.
ART. 439 Dacă în contractul de transport a fost prevăzută vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întârziere a predării, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penală. Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să se probeze. Când s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decît clauza penală, se poate cere diferenţa. Clauza penală nu poate să aibă loc când, în cazurile prevăzute de art. 425 şi 428, cărăuşul nu este supus la răspundere.
ART. 440 Plata portului şi primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar când plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acţiune contra cărăuşului. Cu toate acestea, acţiunea contra cărăuşului, pentru pierderea parţială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predării, subzistă şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate dacă se dovedeşte ca pierderea sau stricăciunea a avut loc între darea lucrului în primire cărăuşului şi predarea facuta de acesta, cu condiţia însă ca cererea pentru verificare să fie facuta îndată după ce se va fi descoperit paguba, şi nu mai târziu decît cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.
ART. 441 Orice stipulaţiune care ar exclude sau ar margini în transporturile pe cale ferată, obligaţiunile şi răspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 432, 433, 436, şi 440, sunt nule şi de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afară numai de cazul când prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului să fie mai mic decît acela cuprins în tarifele ordinare.
TITLUL XIII DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE ART. 442- 477 Dispoziţiunile acestui titlu au fost înlocuite prin legea pentru construirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurări şi reglementarea contractului de asigurare din 7 iulie 1930, modificată la 9 aprilie 1931, la 1 mai 1932 şi la 10 aprilie 1936. Activitatea de asigurare, în prezent, este reglementată de dispoziţiunile Legii nr 47 din 16 iulie 1991, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.
TITLUL XIV DESPRE GAJ ART. 478 Gajul constituit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerţ, se constata, între părţile contractante, prin toate probele admise de legea comercială şi prevăzute în art. 46 din acest cod, fără a se distinge dacă părţile au sau nu acelaşi domiciliu. Faţa însă cu cei de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decît prin înscris, dacă suma pentru care s-a constituit gajul trece peste 500 lei (Textul modificat prin Decr. nr. 154/1948, B. of. nr. 166/21 iunie 1948).
ART. 479 Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta de asemenea, din care să rezulte voinţa părţilor ca aceste titluri au fost date în gaj, iar nu ca s-a transmis proprietatea lor. Gajul asupra creanţelor şi drepturilor încorporate netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte făcute în forma cesiunilor. În aceste cazuri însă actul trebuie să conţină menţiunea ca cesiunea se face cu titlul de gaj. (Adaos L. 15 iunie 1906.) Gajul asupra acţiunilor, părţilor de interes şi obligaţiunilor nominale ale societăţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societăţii, cu arătarea "pentru cauza de garanţie". Dacă s-a dat în gaj o creanta mobila, creditorul gajist pentru, a-şi avea privilegiul sau faţa cu cel de al treilea, urmează sa notifice debitorului creanţei date în gaj, constituirea gajului.
ART. 480 Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj. Acest privilegiu nu exista decît dacă lucrul s-a pus şi se afla în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane aleasă de părţi. *) Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gaj când ele se afla în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încărcare sau a scrisorii de carat, girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea. (Adaos L. 15 iunie 1906). Prin derogare la dispoziţia de mai sus, gajul constituit asupra produselor solului pendinte încă prin rădăcini sau deja culese precum şi asupra materiilor industriale prime, în stare de fabricatiune sau deja fabricate şi aflate în fabrici sau depozite, se considera constituit prin singurul efect al conventiunei, de la data actului, care va indica numărul, natura, calitatea şi locul unde se afla gajul, fără ca să se ia din posesiunea debitorului sau constituentului, lucrurile constituite în gaj. Data actului face deplina credinţa. În timp de 5 zile aceste acte de gaj se vor transcrie în registrul prevăzut de art. 728 bis din procedura civilă. În cazul în care gajul se va afla în o comuna alta decît aceea unde este reşedinţa judeţului, grefierul tribunalului va comunică de urgenta primarului respectiv un extract de orice intabulare efectuată pentru a se face menţiune de ea în registrul care se va înfiinţa în acest scop. În privinta celor de al treilea, drepturile creditorului gajist nu vor începe decît de la data intabulării; iar atunci când este locul a se face menţiunea în registrul primăriei, de la data acelei menţiuni. Se vor respecta dispoziţiunile art. 1729 şi 1730 din codul civil. *) Legea 590 (decret 2335) pentru modificarea unor texte din legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de banca din 8 mai 1934, cu modificările ulterioare publicată în M. Of. 167 din 26 iulie 1945.
ART. I ... Prin derogare de la art. 1685 şi 1688 din Codul civil, art. 480, alin. 2 din Codul Comercial şi de la dispoziţiunile oricăror legi în vigoare pe tot cuprinsul României, băncile vor putea încheia convenţii de gaj, fără a lua gajul din posesia debitorului sau constituantului. În acest caz, gajul se considera valabil constituit prin singurul efect al semnării convenţiei. Debitorul sau constituantul îl va deţine pentru banca creditoare, raspunzind de conservarea sa. Gajul devine opozabil faţă de terţi, prin transcrierea facuta în conformitate cu dispoziţiunile art. 480, alin. 6 şi 7 din Codul Comercial (a se vedea şi alte precizări din lege). Legea 63 (Decretul 611) pentru modificarea art. 132 din Codul Comercial din 1887 şi a art. 217 din Codul Comercial din 1938, publicată în M. Of. nr. 75 bis din 31 martie 1947.
ART. I Art. 132, alin. III din Codul Comercial din 10 mai 1887, va avea următorul cuprins: "Nu se vor putea emite noi acţiuni decît după plata integrală a celor dintii. Aceasta "dispoziţiune se aplică societăţilor comerciale în caz de fuzionare".
ART. II Art. 217, alin. II şi III din Codul comercial din 10 noiembrie 1937, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 7 octombrie 1939, va avea următorul cuprins: "Fiecare acţiune da dreptul la un vot".
ART. III Orice prevedere din actele constitutive sau statutele societăţilor anonime, contrarii dispoziţiunilor legii de fapt se considera nescrise. (prevederi abrogate prin Legea nr. 31 privind societăţile comerciale din 16 noiembrie 1990, publicată în M. Of. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990).
ART. 481 Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmări şi incasa valoarea lor. Cheltuielile făcute îi sunt înapoiate şi, după ce-şi va incasa creanta cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rămâne.
ART. 482 *) În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate procede la vânzarea obiectelor date în gaj. Pentru acest sfârşit, el se va adresa la preşedintele tribunalului, cu cerere de a fi autorizat sa vinda gajul. Preşedintele va statua asupra cererii de vînzare a gajului şi, prin ordonanţa ce va da, va incuviinta vânzarea, fie în modul convenit de părţi, dacă ele au stipulat în ce mod sa vinda gajul, fie în mod public şi prin organul unui agent judecătoresc desemnat de preşedinte, dacă părţile n-au prevăzut alt mod de vînzare. În caz de faliment, cererea de vînzare a gajului se va notifica sindicului, pentru ca, în termen de trei zile, să poată uza de facultatea ce-i este lăsată de art. 782. Dacă în acest termen sindicul nu va retrage gajul, executarea cerută şi încuviinţată de preşedinte îşi va urma cursul ei, fără a putea fi împiedicată sau suspendată prin lucrările falimentului. Suma prinsă din vânzarea gajului va fi în acest caz depusa la Casa de consemnaţiuni şi creditorii falimentului vor putea exercita asupra acestei sume drepturile eventuale ce le-ar câştiga prin contestatiuni făcute cu ocaziunea verificării creanţelor. *) Modificat prin Legea 6 din 6 aprilie 1900.
ART. 483 Ordonanţa aceasta nu va deveni executorie, decît după ce va fi fost notificată debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va procede la vînzare şi, după ce vor fi expirat cele trei zile ale opoziţiunei, ordonanţa va rămâne definitivă şi în ultim resort, dacă în trei zile de la primirea ei debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu vor fi făcut opoziţiune şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului. În caz de opoziţiune, citarea părţilor şi judecarea opoziţiunei se vor face de urgenta şi cel mult în termen de opt zile de la primirea opozitiunii.
ART. 484 Termenul pentru a face apel contra hotărârii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de opt zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului.
ART. 485 Termenele mai sus fixate nu sunt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanta. Dacă debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu sunt domiciliaţi în cuprinsul acestui Tribunal şi n-au făcut electiune de domiciliu în acel cuprins, notificările menţionate la articolele precedente vor fi valabil făcute prin afişarea lor în sala de audienta a tribunalului şi prin publicarea în "Monitor" sau în foile anunţurilor judecătoreşti din acea localitate. Procesul-verbal al portărelului, constatând îndeplinirea acestor formalităţi, va tine loc în acest caz de dovada a notificării. Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilă.
ART. 486 Ordonanţa care autoriza vânzarea, dacă nu s-a făcut opoziţie în termenul prescris, şi hotărârea data de tribunal asupra opoziţiei, în caz când s-a făcut asemenea opoziţie, sunt executorii de drept şi fără cauţiune, chiar când s-ar fi făcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.
ART. 487 Drepturile acordate creditorului gajist prin articolele precedente nu sunt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului, ori celui care a procurat lucrul dat în gaj.
ART. 488 Este nulă orice clauza care ar autoriza pe creditor a-şi apropia gajul, ori a dispune de dinsul fără îndeplinirea formelor de mai sus.
ART. 489 Dispoziţiunile precedente nu modifica legile speciale şi regulamentele ce privesc băncile şi alte institute autorizate a face înaintări şi bani şi împrumuturi pe depozite şi lucruri date în gaj. Gajul asupra mărfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legei speciale din 28 Iunie 1881; şi gajul asupra vaselor de comerţ prin dispoziţiunile cartei a II-a a acestui cod.
CARTEA II DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI DESPRE NAVIGAŢIE TITLUL I DESPRE VASE ŞI PROPRIETARII LOR ART. 490 Vasele sunt bunuri mobile. Fac parte din vas: imbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiunile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului sau permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.
ART. 491 Contractele pentru construcţia vaselor, modificările şi rezilierile lor, precum şi declaraţiunile şi cesiunile de participare la proprietatea unui vas în construcţie, făcute de către comitent sau de către constructorul care a luat asupra sa construcţia, trebuiesc a fi făcute în scris, şi nu se pot opune celor de al treilea, dacă nu sunt transcrise în registrele căpităniei portului sau a autorităţii maritime unde e întreprinsă constructiunea.
ART. 492 Pe lângă drepturile decurgând din dispoziţiunile codului civil relative la locaţiune, comitetul mai poate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifesta sau pentru frauda constructorului. Constructorul poate desfiinta contractul pentru caz de forta majoră. În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinţează după dispoziţiunile art. 1485 din codul civil.
ART. 493 Orice înstrăinare sau cesiune totală sau parţială a proprietăţii sau folosinţei unui vas trebuie facuta prin act scris, afară de dispoziţiunile cuprinse în titlul IV din aceasta carte. Dacă înstrăinarea sau cesiunea are loc în ţara, ea poate fi facuta prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacă nu e transcrisă în registrele căpităniei portului unde vasul se găseşte înscris. Afară din ţara, înstrăinarea trebuie facuta prin act încheiat dinaintea consulului şi nu are tărie faţa cu cei de al treilea, dacă nu este transcrisă în registrele consulatului. Consulul este dator sa trimită copie legalizată după actul de înstrăinare la căpitănia portului unde se afla vasul înscris. În toate cazurile, înstrăinarea trebuie să fie notată şi pe actul de naţionalitate cu arătare dacă vânzătorul rămâne creditor al preţului total sau în parte. Capitanii de porturi şi autorităţile consulare nu pot primi şi transcrie actul de înstrăinare, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate al vasului, afară de cazul prevăzut la art. 499, din acest cod. Când se va fi înstrăinat vasul la mai multe persoane, data adnotatiunei pe actul de naţionalitate determina preferinta.
ART. 494 Autorităţile consulare în ţara străină nu pot primi actele de înstrăinare ale vaselor, dacă nu se va fi asigurat plata sau garanţia datoriilor privilegiate notate pe actul de naţionalitate.
ART. 495 Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, trebuie facuta prin înscris. Înscrisul făcut în ţara, prin care se constituie gajul, nu are putere faţa cu cei de al treilea, dacă nu este transcris în registrele căpităniei portului unde se găseşte vasul este înscris sau în acele ale autorităţii consulare ale locului unde se găseşte vasul, când înscrisul de gaj este făcut în ţara străină. Consulul este obligat sa trimită îndată o copie legalizată după contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se afla înscris. În amândouă cazurile, gajul trebuie să fie notat pe actul de naţionalitate al vasului. Capitanii de porturi şi autorităţile consulare în ţara străină nu pot transcrie actul de gaj, dacă nu li se prezintă actul de naţionalitate, afară de cazurile prevăzute în art. 496 şi 499. În actul de transcriptiune se va face menţiune despre adnotarea gajului pe actul de naţionalitate.
ART. 496 Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în constructiune nu are putere faţa cu cei de al treilea, dacă nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cărui circumscripţie se face constructiunea. Când după terminarea construcţiei se da vasului actul de naţionalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele căpităniei portului.
ART. 497 Nu este necesitate de numirea vreunui custode, pentru ca gajul asupra unui vas să-şi aibă tărie.
ART. 498 Dacă înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanta şi orice alt drept accesoriu.
ART. 499 Dacă înstrăinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în ţara, pe când vasul se afla în călătorie către o ţara străină, părţile pot conveni ca adnotarea pe actul de naţionalitate să se facă în cancelaria consulatului locului unde se afla vasul sau unde se duce, cu condiţiune ca acest loc să fie declarat în scris deodată cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest caz capitanul portului va trimite îndată o copie legalizată după acel titlu, oficiului consular sus-zis cu spesele reclamantului. Contractul nu are tărie faţa cu cei de al treilea decît de la data adnotării pe actul de naţionalitate.
ART. 500 Contractele de construcţie, de înstrăinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sunt destinate a ieşi din porturi, din riuri, din canaluri sau lacuri, şi a altora ce n-au acte de naţionalitate, nu au putere faţa cu cei de al treilea, dacă nu sunt transcrise într-un registru ce se va tine de autorităţile şi în formele ce se vor determina printr-un regulament de administraţiune publică.
ART. 501 Proprietarul unui vas este răspunzător de faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiunile contractate de căpitan, pentru tot ce priveşte vasul şi expediţiunea. Cu toate acestea, proprietarul sau coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datorează sau este a i se datori, să se elibereze de răspundere sau de obligaţiunile sus-zise, exceptându-se însă acelea relative la salariile şi emolumentele persoanelor echipajului. Când capitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacă el nu este decît coproprietar, în lipsa de speciale convenţiuni, nu este răspunzător personal pentru îndeplinirea obligaţiunilor ce a contractat relativ la vas şi expeditiune, decît în proportiune cu interesul ce are.
ART. 502 Abandonul vasului se poate face către toţi creditorii sau numai către unii dintr-înşii. Declaraţiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris, şi după ce transcriptiunea s-a făcut, ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sunt transcrise în acelaşi registru sau adnotate pe actul de naţionalitate. În privinta creditorilor care au introdus o acţiune sau făcut o somaţiune, abandonul se va face prin portarei, notificăndu-se la domiciliul ales de creditor, sau în lipsa, la grefa tribunalului de comerţ, în termen de opt zile de la primirea citatiunei sau a somaţiunei primită de la creditori, sub pedeapsa de a nu se mai tine în seama.
ART. 503 În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligaţiunea de a plati pe ceilalţi creditori privilegiaţi. Dacă sunt mai mulţi creditori care voiesc a lua vasul, se va referi cel ce a făcut întâi declaraţiunea; şi dacă declaraţiunea este facuta în acelaşi timp, se va preferi creditorul mai mare în suma. Dacă nici un creditor nu voieşte a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut după stăruinţele creditorului celui mai diligent, preţul va fi distribuit între creditori, şi ceea ce va rămânea după plata datoriilor, va fi a proprietarului.
ART. 504 Proprietarul poate departa pe căpitan. În caz de depărtare nici o despăgubire nu va fi datorită, afară numai dacă acest drept n-a fost stipulat în scris. Dacă capitanul departat e coproprietar al vasului, el poate renunţa la coproprietate şi cere plata capitalului ce ar reprezintă partea sa de proprietate. Suma acestui capital se determina prin expertiza.
ART. 505 Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziunile majorităţii sunt obligatorii şi pentru minoritate. Majoritatea se formează din cei care reprezintă un interes în vas mai mare decît jumătatea valorii lui. Tribunalul este ţinut sa încuviinţeze vânzarea cu licitaţie a unui vas, când i se va cere de un număr de coproprietari reprezentind jumătatea proprietăţii vasului, afară numai dacă părţile n-ar fi convenit într-altfel. Dacă vânzarea unui vas este cerută de grave şi urgente împrejurări privitoare la interesul comun, tribunalul o poate incuviinta, deşi coproprietarii ce o cer nu reprezintă mai mult decît o pătrime a proprietăţii vasului.
TITLUL II DESPRE CĂPITAN ART. 506 Capitanul sau patronul însărcinat cu comanda unui vas este răspunzător pentru greşelile sale, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale. Responsabilitatea căpitanului, în cazurile prevăzute de acest cod, nu încetează decît probându-se obstacole provenite din caz fortuit sau forta majoră.
ART. 507 Capitanul nu poate refuza încărcarea lucrurilor cu transportul cărora s-a însărcinat, sub cuvint că nu sunt potrivite cu vasul sau.
ART. 508 Capitanul este răspunzător de lucrurile încărcate. Da recipisa de primire prin poliţa de încărcare. Capitanul nu răspunde de lucrurile preţioase, de bani şi titlurile de credit ce nu i-au fost declarate. Capitanul este răspunzător de stricăciunile ce din orice cauza s-au intimplat lucrurilor aşezate de dinsul pe podeala de sus a vasului, fără consimţământul în scris al încărcătorului. Aceasta dispoziţiune nu se aplică la călătoriile cele scurte ce se fac din port în port şi din liman în liman, pe lângă tarmuri, fie pe mare, fie pe riuri. ART. 509 Capitanul are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retribuţiunea persoanelor ce-l compun, însă e dator a face aceasta în înţelegere cu proprietarii vasului, când ei se vor afla într-acel loc.
ART. 510 Capitanul este dator sa ţină un registru al vasului împărţit în următoarele patru cărţi: Jurnal general şi de contabilitate; Jurnal de navigaţiune; Jurnal de încărcare sau manual al bordului, şi Inventarul bordului. Registrul nu poate fi întrebuinţat, dacă mai intiiu fiecare foaie nu va fi fost numerotată şi parafată de funcţionarul însărcinat special cu aceasta; el va fi ţinut conform dispoziţiunilor art. 29, observându-se regulile următoare: În jurnalul general şi de contabilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuţiunile căpitanului faţa cu echipajul şi cu călătorii, la lucrurile încărcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul călătoriei, la deciziunile luate, la veniturile şi cheltuielile vasului, şi în general la tot ceea ce priveşte interesul proprietarilor, armatorilor sau încărcătorilor şi care poate da loc la vreo răspundere sau cerere în judecata, afară de însemnările particulare ce trebuiesc făcute în celelalte jurnale; În jurnalul de navigaţiune se va insemna, în special, direcţiunile urmate, calea parcursă, manevrele făcute, observaţiunile geografice, meteorologice şi astronomice şi tot ce priveşte navigatiunea; În jurnalul de încărcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele şi locurile încărcării, natura, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate, destinaţiunea lor, persoana încărcătorilor şi destinatarilor, locul şi data predării şi tot ce priveşte încărcarea; În inventarul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele şi toate obiectele ce se afla pe vas, precum şi orice schimbare li s-ar întâmplă. Regulile pentru ţinerea uniforma a jurnalului nautic, a cărţilor din care se compune şi pentru verificarea inventariului faţa cu legile maritime, sunt determinate de regulament publicat prin decret regal.
ART. 511 Ţinerea registrului nu e obligatorie pentru navigatiunea pe riuri sau lacuri şi pentru călătoriile vaselor cu capacitate mai mica de cincizeci tone, când aceste călătorii nu se întind mai departe de ţărmurile Marei Negre, la Odessa şi Constantinopole.
ART. 512 Capitanul va face sa i se viziteze vasul în cazurile şi modurile stabilite prin regulamentele şi legile speciale. Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face călătoria, ca este bine încărcat sau cu savura necesară.
ART. 513 Capitanul este dator a avea pe vas: 1. Actul de naţionalitate; 2. Lista echipajului; 3. Poliţele de încărcare şi contractul de navlu; 4. Actele de vizita; 5. Chitanţele de plată sau înscrisurile de cauţiune ale vamei.
ART. 514 Capitanul va comanda în persoana vasul la intrarea şi esirea din porturi, limanuri, canaluri sau riuri. El este obligat a întrebuinţa, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de cîte ori aceasta ar fi declarata obligatorie prin legile tarii sau prescrisă de regulamentele ori uzurile locale în străinătate.
ART. 515 În caz de contraventiune la dispoziţiunile art. 510, 512, 513 şi 514 capitanul este răspunzător de orice paguba către cei interesaţi.
ART. 516 Când capitanul se afla în localitatea unde domiciliază proprietarii, armatorii sau Procuraturii lor, el nu poate, fără specială lor autorizare, sa ordone reparaţiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, şi nici sa-l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în contul vasului sau poverei (incarcaturei) sale.
ART. 517 Dacă vasul este închiriat cu consimţământul proprietarilor sau al majoritatei acestora şi vreunui dintre coproprietari refuza a contribui la cheltuelile necesare pentru expeditiune, capitanul, după douăzeci şi patru de ore de la somatiunea facuta celor ce refuza a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorizaţiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecătorului de ocol, ca sa ia în contul lor cu împrumut suma cuvenită, cu sau fără gaj, asupra partei de interes ce dinsii au în vas.
ART. 518 În timpul călătoriei, capitanul, după ce va constata necesitatea printr-un proces-verbal subscris de către fruntasii echipajului, poate întrebuinţa pentru serviciul vasului lucrurile ce se găsesc pe bord, cu obligaţiune de a plati preţul lor celui în drept.
ART. 519 Dacă în cursul călătoriei va fi trebuinta de bani pentru reparaţiuni, cumpărare de proviziuni, sau pentru alte urgente trebuinţe ale vasului, capitanul este dator, dacă e posibil, a incunostiinta neîntîrziat pe armatori, incarcatori sau destinatari, şi după ce va constata necesitatea după cum s-a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în ţara, autorizaţia tribunalului de comerţ, şi, în lipsa, a judecătorului de ocol, iar în străinătate a autorităţii consulare a Regatului, sau, în caz de lipsa, a autorităţii străine locale, pentru a-şi procura suma necesară, luând bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gaj sau vinzind lucrurile încărcate sau obligându-se către cei ce vor procura direct material, unelte, proviziuni sau vreo lucrare. Titlul împrumutului şi actul probând operaţiunile sus zise se vor transcrie în modul stabilit prin prezentul cod şi adnota pe actul de naţionalitate al vasului de către funcţionarul maritim sau consular, sau de către autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea căpitanului, în timp de zece zile de la data contractului, sub pedeapsa de a pierde rangul privilegiului. Vînzarea lucrurilor încărcate se va face prin licitaţie publică. Proprietarii vasului sau capitanul ce îi reprezintă vor tine cont de lucrurile vîndute, după valoarea ce vor avea în locul şi timpul descărcării vasului. Inchirietorul sau diferiţi incarcatori, când se învoiesc, se pot opune la vânzarea sau darea în gaj a lucrurilor lor, descarcindu-le şi plătind navlul în proportiune cu calea facuta. Dacă consimţământul unuia sau mai multor incarcatori lipseşte, acela care va voi sa uzeze de aceasta facultate, va plati navlul întreg pentru partea sa de încărcare.
ART. 520 În cursul călătoriei, capitanul poate, dacă este urgenta, sa notifice orice acte sau chiar sa pornească judecata în numele şi interesul proprietarilor vasului, întrucît priveşte vasul şi navigaţiune cu care este însărcinat. Asemenea, cei de al treilea, când se vor afla în alt loc decît acela unde domiciliază proprietarii vasului sau cei ce îi reprezintă, pot să facă somaţiuni, sa urmărească sau sa intenteze acţiuni contra căpitanului, încât priveşte faptele lui sau ale echipajului, sau obligaţiunile contractate de el în cursul expeditiunei. Actele trebuie notificate sau personal căpitanului, sau la bordul vasului. Proprietarii pot totdeauna să-şi însuşească judecata pornită de căpitan sau contra lui. Condamnatiunile pronunţate contra căpitanului nu ridica proprietarilor dreptul de a abandona vasul, conform dispoziţiunilor art. 501.
ART. 521 Capitanul, mai înainte de a pleca din locul în care a făcut cheltuielile extraordinare sau a contractat obligaţiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont subscris de ei însuşi, atât de cheltuielile făcute cu arătarea actelor justificative dacă sunt, cît şi de obligaţiunile contractate, cu numele, pronumele şi locuinta creditorilor. Dacă încărcarea s-a făcut în contul proprietarilor sau armatorilor, capitanul le va trimite un cont de lucrurile încărcate şi de preţul lor.
ART. 522 Capitanul care fără necesitate a contractat obligaţiuni, a pus în gaj sau vîndut lucruri încărcate sau proviziuni, sau a pus în conturile sale avarii şi cheltuieli neadevărate, e obligat personal către armatori şi către toţi cei interesaţi la despăgubire, afară de acţiunea penală, dacă este caz.
ART. 523 Capitanul nu poate vinde vasul fără mandat special din partea proprietarului, afară de cazul când vasul nu mai e în stare de a putea naviga. Declaraţiunea de imposibilitate a navigatiunei cum şi autorizarea pentru vînzare vor fi pronunţate, în ţara, de tribunalul respectiv, iar în străinătate de către autoritatea consulară a tarii. Vînzarea va fi facuta prin licitaţie publică.
ART. 524 Capitanul care s-a indatorat a face o călătorie, e ţinut a o îndeplini; altfel e obligat la daune şi cheltuieli către proprietari şi inchirietori. Dacă vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, capitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, să-şi procure alt vas cu care să poată transporta lucrurile încărcate la locul de destinaţie.
ART. 525 Capitanul, care călătoreşte având parte din profit asupra încărcării, nu poate face, pe contul sau particular, nici un fel de comerţ, dacă în scris nu s-a convenit într-altfel. În caz de contravenţie lucrurile încărcate de căpitan în contul sau particular rămân în profitul celorlalţi interesaţi.
ART. 526 La sosire în portul de destinatiune, atât la ducere cît şi la întoarcere, sau la locul unde cu voie sau silit se adaposteste, precum şi în caz de naufragiu, capitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de către funcţionarul public competent. Dacă s-a intimplat evenimente extraordinare care interesează vasul, lucrurile încărcate sau persoanele, capitanul, afară de îndatoririle la care este supus de cod şi regulamentele marinei comerciale, e ţinut să-şi facă raportul sau. Raportul va cuprinde locul şi timpul plecării, calea urmată, pericolele peste care a dat, dezordinele intimplate pe vas şi în general, toate evenimentele importante ale călătoriei.
ART. 527 Raportul va fi făcut cît de neîntîrziat, şi cel mult în douăzeci şi patru de ore după sosire sau adăpostire, către prezidentul tribunalului, către judecătorul de ocol, dacă sosirea sau adăpostirea este într-un port al tarii; şi către autoritatea consulară a tarii şi în lipsa către autorităţile străine locale, dacă vasul se afla sosit sau adapostit în port străin. Raportul făcut în ţara se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecătorul de ocol îl va trimite asemenea, fără intirzierea prezidentului tribunalului.
ART. 528 Prezidentul, judecătorul de ocol sau autoritatea consulară care a primit raportul, va verifica faptele cuprinse într-însul, interogind, în neprezenta căpitanului şi separat, persoanele echipajului şi dacă e cu putinta şi călătorii. Răspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informaţiuni folositoare în descoperirea adevărului trebuiesc culese prin toate mijloacele permise de lege. Verificaţiunea va fi facuta în cel mai scurt timp, şi ziua fixată pentru acest sfârşit se va face cunoscută printr-un anunţ lipit pe poarta localului autorităţii către care raportul a fost făcut, prin afişe la bursa cea mai apropiată, în vecinătăţile jocului unde vasul este ancorat şi oriunde se va găsi de cuviinţă. Persoanele interesate şi cei ce vor să le reprezinte, chiar fără mandat, sunt admise a asista la verificare. Procesele-verbale încheiate asupra operaţiunilor de mai sus se vor alătură la raport. Constatările cuprinse în raport pot fi combătute prin proba contrarie.
ART. 529 Rapoartele ce nu sunt verificate, nu pot fi primite în descărcarea căpitanului şi nu fac proba în judecata, afară de cazul când capitanul singur a scăpat din naufragiu în locul unde şi-a făcut raportul.
ART. 530 Capitanul nu poate descarca nici un lucru din vas, până ce nu şi-a făcut şi nu i s-a verificat raportul, exceptându-se cazurile urgente.
TITLUL III DESPRE ÎNROLAREA ŞI SALARIILE PERSOANELOR ECHIPAJULUI ART. 531 Persoanele ce compun echipajul sunt: capitanul sau patronul, ofiţerii marinarii şi lucrătorii indicaţi în rolul echipajului, format în modul prevăzut de regulamente, precum şi maşiniştii, fochiştii şi toate celelalte persoane funcţionând sub orice numire în serviciul maşinilor la vasele cu abur. Rolul va arata salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului. Celelalte condiţiuni ale inrolarei trebuiesc cuprinse în contractul de inrolare.
ART. 532 Contractul de inrolare va fi făcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în ţara, de cea consulară în străinătate, trecut în registrele oficiului maritim şi transcris în registrul vasului. Dacă cineva este inrolat în ţara străină, unde nu se afla autoritate consulară română, contractul va fi transcris numai în registrul vasului. În orice caz, contractul de inrolare va fi subscris de căpitan şi de inrolat, şi, dacă acesta nu poate sau nu ştie subscrie de doi martori. Convenţiunile care nu sunt investite cu aceste formalităţi nu au nici o tărie. Dispoziţiunile precedente nu sunt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevăzute de art. 511.
ART. 533 Contractul de inrolare enunta, în mod lămurit şi precis, durata lui şi navigatiunea în vederea căreia se încheie. În vederea speculaţiunilor comerciale, destinaţiunea şi navigatiunea pot fi ţinute secrete; în asemenea caz, însă, echipajul trebuie să fie încunoştiinţat şi sa consimtă a fi inrolat în astfel de condiţiuni. Consimţământul trebuie exprimat prin act în scris în forma stabilită prin articolul precedent.
ART. 534 Inrolatul e dator a-şi continua serviciul şi după expirarea termenului inrolarei până la întoarcerea vasului în ţara la locul destinatiunii sale, cu condiţiunea ca întoarcerea să se facă direct, fără alte intirzieri decît cele neaparate. În acest caz, acela căruia s-a prelungit înrolarea, are dreptul la o retributiune proportionata salariului. Înrolarea se înţelege întotdeauna terminată, deşi termenul prevăzut în contract nu a expirat, când vasul s-a întors în ţara la locul destinaţiei sale, după ce şi-a făcut prima călătorie şi după ce a fost descărcat.
ART. 535 Dacă durata inrolarei nu este fixată, marinarul poate cere părăsirea serviciului după doi ani de la inrolare, afară de dispoziţiunea prevăzută în articolul precedent. Dacă vasul se afla în ţara străină şi nici s-a dispus, nici s-a început călătoria de întoarcere în ţara, marinarul, afară de plată salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacă capitanul nu i-ar înlesni alta îmbarcare. Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într-un port, care nu este cel de destinaţie. Înrolarea pe timp nedeterminat şi pentru toate călătoriile ce s-ar întreprinde, nu împiedica pe marinar de a cere după doi ani ieşirea din serviciu, fără numai dacă nu s-a convenit în mod expres ca serviciul sa continue şi peste doi ani.
ART. 536 După expirarea termenului inrolarei, capitanul va da act scris fiecărei persoane a echipajului, pentru ieşirea din serviciu. Acest act va arata numele şi felul vasului, numele şi prenumele căpitanului, timpul cît a ţinut înrolarea, şi va fi înscris în registrul vasului. Când, dintr-o cauza oarecare, capitanul se va afla în neputinţă de a scrie însuşi actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locţiitorul sau, şi subscris de doi martori.
ART. 537 Capitanul şi persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvint, incarca în contul lor, pe vas, nici un fel de marfa, fără învoirea proprietarilor şi fără sa plătească navlul, dacă nu sunt autorizaţi a face aceasta prin condiţiunile inrolarei lor.
ART. 538 Persoanele echipajului înrolate cu luna au dreptul la salariu din ziua în care sunt înscrise pe rol, dacă nu s-a convenit într-alt fel.
ART. 539 Când călătoria a fost împiedicată prin faptul proprietarilor, căpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna, au dreptul la plata zilelor servite, şi ca despăgubire a retine ceea ce au primit înainte. Dacă nu li s-a plătit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despăgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru călătoria întreaga, primesc o sumă corespunzătoare salariului pe o luna, facindu-se calculul după durata probabila a călătoriei, şi dacă durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cît s-au învoit. Când călătoria este împiedicată după plecarea vasului; 1. Marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la tot salariul conform învoielii; 2. Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cît au servit şi afară de aceasta încă la o dreapta despăgubire, în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a călătoriei pentru care se inrolase; 3. Marinarii inrolati pentru călătoria întreaga sau cu luna au încă dreptul la cheltuielile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacă capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competentă, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.
ART. 540 Dacă comerţul cu locul de destinaţie al vasului este interzis, sau dacă vasul este oprit printr-un ordin al guvernului înainte de începerea călătoriei, marinarii nu au dreptul decît la plata zilelor servite până atunci.
ART. 541 Dacă interzicerea comerţului sau oprirea vasului se întâmplă în cursul călătoriei: 1. În caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cît au servit; 2. În caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumătatea salariului pentru timpul cît tine oprirea, şi marinarii inrolati pentru întreaga călătorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.
Dacă se acordă vreo despăgubire pentru interzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru întreaga călătorie primesc o adaogire de salariu în proportiune cu timpul cît a ţinut oprirea; în orice caz, indemnitatea datorită tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordată vasului.
ART. 542 Dacă se prelungeşte călătoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru întreaga călătorie se măreşte în proporţie cu timpul prelungirii.
ART. 543 Dacă descărcarea vasului se face de buna voie într-un loc mai apropiat decît cel arătat în contractul de închiriere, salariile nu sunt supuse la scădere.
ART. 544 Marinarii inrolati cu parte la cistig sau navlu nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despăgubire pentru călătoria împiedicată, intirziata sau prelungită din caz fortuit sau forta majoră. Când călătoria este împiedicată, intirziata sau prelungită prin faptul încărcătorilor, persoanele echipajului iau parte la despăgubirile ce s-ar acorda vasului. Aceste despăgubiri sunt împărţite între proprietarii vasului şi persoanele echipajului în aceeaşi proportiune în care s-ar fi împărţit între ei navlul. Dacă împiedicarea provine din faptul căpitanului sau al proprietarilor, ei sunt datori despăgubirile cuvenite persoanelor echipajului.
ART. 545 În caz de pradare, de sfarimare sau de naufragiu cu pierderea întreaga a vasului şi a poverii, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sunt însă obligaţi a restitui ceea ce li s-a dat prin anticipatiune.
ART. 546 Dacă se scapa vreo parte a vasului, marinarii inrolati pentru întreaga călătorie sau cu luna sunt plătiţi pentru timpul servit din rămăşiţele vasului sau din ceea ce s-a putut scapa de prada. Dacă lucrurile scapate sau redobândite nu ajung sau dacă nu s-a scăpat sau redobândit decît povara, ei sunt plătiţi subsidiar din navlu. Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sunt plătiţi în proportiune cu ceea ce s-a cistigat din navlu. Marinarii, în orice condiţiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scăparea rămăşiţelor vasului şi lucrurilor inecate.
ART. 547 Marinarul care se imbolnaveste în timpul călătoriei, sau care e rănit în serviciul vasului, primeşte salariul; el este căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacă este rănit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului şi povarei, e căutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului şi poverei. Când căutarea sănătăţii cere ca marinarul să fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consulară a tarii, sau la autoritatea competentă a locului, suma ce se găseşte necesară pentru însănătoşire şi întoarcere în patrie. În orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de căutare a sănătăţii şi la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarei.
ART. 548 Dacă marinarul e rănit sau se imbolnaveste din greseala sa proprie, sau pe când se găseşte pe uscat fără autorizare, cheltuielile pentru căutarea sănătatei sunt în sarcina sa; însă capitanul este dator sa i le înainteze. Dacă marinarul trebuie să fie debarcat, capitanul îngrijeşte pentru căutarea sănătăţii lui şi pentru întoarcerea în patrie, în modul arătat prin articolul precedent, afară de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, şi salariul nu i se plăteşte decît pe timpul servit
ART. 549 În caz de moarte a marinarului în timpul călătoriei: 1. Dacă era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreşte moştenitorilor până la ziua mortei sale; 2. Dacă era inrolat cu călătoria şi moare în timpul ducerei sau în portul de destinatiune, salariul se datoreşte pe jumătate; iar când moare în timpul intoarcerei, salariul se datoreşte întreg: 3. Dacă marinarul era inrolat cu parte la cistig sau la navlu, i se datoreşte partea întreaga, când moare după începerea călătoriei.
Marinarului mort în apărarea vasului, se datoreşte întreg salariul pentru toată călătoria, dacă vasul a scăpat.
ART. 550 Marinarul prins şi făcut prizonier pe vas are dreptul la salariu până în ziua când a fost prins. Dacă a fost prins şi făcut prizonier pe când era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu până în ziua în care şi-ar fi îndeplinit serviciul. La plata ia parte şi marfa încărcată pe vas, dacă trimiterea s-a făcut şi în interesul ei.
ART. 551 Dacă în timpul inrolarei vasul este vîndut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea în patrie cu cheltuielile vasului şi la plata salariilor.
ART. 552 Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarei şi fără să fie obligat de a dovedi ca şi-a călcat datoriile; dar este dator ca odată cu concediul, să-i înlesnească şi mijloacele necesare pentru întoarcerea în patrie. Marinarul concediat fără cauza binecuvântată, afară de plată pentru serviciul îndeplinit, are dreptul şi la o indemnitate. Dacă concediul este dat în portul în care s-a făcut înrolarea şi înaintea plecării, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna. Dacă concediul este dat după plecare sau într-un port al tarii altul decît acela în care s-a făcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pentru patruzeci de zile. Dacă concediul este dat afară din apele tarii, indemnitatea este egala cu salariul pentru o luna pe coastele Marei Negre din Europa; pentru doua luni pe coastele Marei Mediterane şi celelalte coaste ale Marei Negre; pentru patru luni pe orice alte coaste. În nici unul din cazurile de mai sus capitanul nu poate să pretindă de la proprietarii vasului restituirea indemnizaţiilor plătite, dacă concediul nu a fost dat cu consimţământul lor. Nici o indemnitate nu se datoreşte marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.
ART. 553 Persoanele echipajului au dreptul să fie întreţinute pe vas, până când li se va plati salariile sau partea din profit ce li se cuvine.
ART. 554 În lipsa de convenţiune contrarie, persoanele echipajului după terminarea inrolarii, sunt datoare a-şi continua serviciul până la ajungerea la destinatiune şi descărcarea vasului. În schimb au dreptul la plata şi întreţinere pentru tot timpul cît servesc după expirarea termenului inrolarii. Dacă în timpul carantinei vasul trebuie să plece pentru o noua călătorie, persoana ce nu voieşte a se inrola, are dreptul să fie debarcată în lazaret şi plătită până când vasul va capata libera practica. Cheltuielile pentru întreţinere, carantina şi lazaret, sunt în sarcina vasului.
ART. 555 Salariile şi câştigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decît pentru alimente datorite după lege şi pentru datorii către vas, născute cu ocaziunea serviciului pe vas. În primul din aceste cazuri reţinerea prin sechestru asupra salariului sau câştigului nu poate trece peste a treia parte.
ART. 556 Dispoziţiunile privitoare la salarii şi îngrijirea marinarilor se aplică şi la căpitan sau patron, precum şi la ofiţeri sau orice altă persoană a echipajului.
TITLUL IV DESPRE CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE CAP. 1 DISPOZIŢII GENERALE ART. 557 Contractul de închiriere trebuie făcut prin act scris. Actul trebuie să cuprindă: 1. Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului; 2. Numele şi prenumele inchirietorului şi chiriaşului; 3. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului; 4. Locul şi timpul ce s-a stabilit pentru încărcare şi descărcare; 5. Navlul (chiria); 6. Dacă închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui; 7. Indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere.
Proba prin scris nu este necesară dacă închirierea are de obiect vasele şi călătoriile arătate la art. 511.
ART. 558 Schimbarea căpitanului sau a patronului arătat în act, chiar după concediul dat de proprietarul vasului nu face sa înceteze efectele contractului de închiriere, dacă nu s-a convenit într-altfel.
ART. 559 Timpul încărcării sau al descarcarei vasului se stabileşte prin convenţia părţilor; în lipsa de asemenea convenţiuni, el se determina de oficiul maritim local.
ART. 560 Dacă închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare şi nu este hotarita când începe, ea curge din ziua când începe descărcarea lucrurilor ce sunt de transportat, până în ziua când sunt descărcate la locul de destinaţie.
ART. 561 Dacă înainte de plecarea vasului, călătoria pentru locul de destinaţie este împiedicată prin faptul vreunui guvern străin, contractul este desfiinţat şi nici una dintre părţi nu datorează celeilalte vreo despăgubire. Cheltuielile pentru încărcare şi descărcare privesc pe încărcător.
ART. 562 Dacă plecarea vasului sau continuarea călătoriei este împiedicată pentru câtva timp, din caz fortuit sau forta majoră, contractul subzistă şi nu e loc de adaogire de navlu (chirie) sau la despăgubire din cauza intirzierii. Pe cît timp tine împiedicarea, încărcătorul poate descarca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligaţiune însă de a le reincarca sau de a despăgubi pe căpitan; pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni el va da cauţiune.
ART. 563 În caz de blocus al portului de destinaţie sau alt caz fortuit ori de forta majoră, care ar împiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacă nu are ordine sau dacă ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru apărarea intereselor încărcătorului, ori intrînd în alt port vecin, ori intorcindu-se la portul de unde a plecat.
ART. 564 Dispoziţiunile art. 440 se aplică şi la contractul de închiriere prevăzut în acest capitol.
CAP. 2 DESPRE POLITA DE ÎNCĂRCARE ART. 565 Poliţa de încărcare trebuie să cuprindă: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încărcate. Ea va fi datată şi va arata: 1. Persoana încărcătorului şi reşedinţa sa; 2. Persoana căreia este îndreptată expediţiunea şi reşedinţa sa; 3. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului; 4. Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului; 5. Locul plecării şi acel al destinaţiei; 6. Navlul (chiria).
Vor fi însemnate, pe marginea poliţei, mărcile şi numerele lucrurilor încărcate. Poliţa poate fi la ordin sau la purtător; în primul caz, formele şi efectele girului sunt regulate prin dispoziţiunile titlului IX al primei cărţi. Poliţa nu poate fi subscrisă de căpitan înainte de încărcare.
ART. 566 Poliţa de încărcare va fi facuta în 4 originale, destinate căpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încărcătorului şi persoanei căreia lucrurile încărcate trebuiesc predate. Pe fiecare original se va arata persoana căreia este destinată. Dacă încărcătorul are unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei căreia sunt a se preda lucrurile încărcate, se vor aplica dispoziţiunile art. 299 şi 300. Originalele destinate căpitanului şi proprietarului sau armatorului vasului sunt subscrise de către încărcător, celelalte de către căpitan. Subscrierea şi predarea respectiva a originalelor vor avea loc în douăzeci şi patru de ore după terminarea încărcării. Încărcătorul va preda în acelaşi termen căpitanului, facturile lucrurilor încărcate şi chitanţele de plată sau certificatele de cauţiune ale vamei.
ART. 567 Capitanul va preda la locul de destinaţie mărfurile celui care-i va prezenta poliţa de încărcare, oricare ar fi numărul ei dacă nu i s-a notificat vreo opoziţiune. În caz de opoziţiune, sau dacă se prezintă mai mulţi purtători ai poliţei de încercare, capitanul, cu autorizaţia justiţiei, va depune mărfurile în locurile ce i se va desemna, el va putea să obţină autorizaţiunea de a vinde o parte dintr-însele pentru plata navlului.
ART. 568 Poliţa de încărcare formată în modul stabilit mai sus, face proba faţa cu toate părţile interesate în încărcare, precum şi între ele şi asiguratori.
ART. 569 În caz de deosebire între poliţele aceleiaşi încărcări, face proba aceea ce se afla la căpitan, dacă este scrisă în întreg de către încărcător sau de către comisionarul sau; aceea ce este prezentată de către încărcător sau de către persoana căreia este adresată expediţiunea face proba, dacă este scrisă în întreg de căpitan.
ART. 570 Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arătate în poliţa de încărcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da căpitanului chitanţa de primire; altfel este răspunzător de cheltuielile făcute şi de pagubele ocazionate chiar prin întârziere.
CAP. 3 DESPRE NAVLU (CHIRIE) ART. 571 Navlul se reglementează prin convenţia părţilor şi se probează prin contractul de închiriere sau prin poliţa de încărcare. Navlul poate avea de obiect: a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe călătorii, sau pentru un timp determinat; b) Transportul unor lucruri determinate după număr, greutate sau volum.
ART. 572 Capitanul care a făcut declaraţia ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica decît cea adevarata, este răspunzător de orice daune către chiriaşul vasului. Nu se socoteşte ca eroare în declaraţie, dacă diferenţa nu trece peste a doua-zecea parte, sau dacă declaraţia este conformă actului de naţionalitate.
ART. 573 Dacă vasul este închiriat în întregul său şi dacă chiriaşul nu da toată povara, capitanul nu poate, fără învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri. Chiriaşul se foloseşte de navlul lucrurilor ce completează povara.
ART. 574 Chiriaşul care, înainte de plecarea vasului, declara că nu mai face călătoria fără sa fi încărcat ceva, e dator a plati jumătatea navlului. Dacă nu a declarat că nu mai voieşte să facă călătoria sau dacă incarca o cantitate mai mica decît cea învoită, e dator a plati navlul întreg. Dacă incarca o cantitate mai mare, e dator sa plătească pentru excedent, în raport cu navlul convenit.
ART. 575 Dacă contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încărcătorul poate, înainte de plecarea vasului, să-şi retragă lucrurile încărcate, plătind însă jumătatea navlului. În asemenea caz, cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de reîncărcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum şi cheltuielile pentru întârziere privesc pe încărcător.
ART. 576 Capitanul poate da afară din vas la locul încărcării lucrurile ce găseşte că nu i-au fost declarate, sau sa ceara pentru navlul lor cel mai mare preţ care se plăteşte în acelaşi loc pentru lucrurile de acelaşi fel.
ART. 577 Încărcătorul care, în timpul călătoriei, retrage lucrurile încărcate, e dator a plati navlul întreg şi toate cheltuielile cauzate de descărcare. Dacă lucrurile sunt retrase prin faptul şi din culpa căpitanului, acesta este responsabil de daune şi cheltuieli.
ART. 578 Dacă vasul intirziaza la plecare, în cursul călătoriei sau la locul de descărcare, prin faptul chiriaşului, acesta este răspunzător de cheltuelile întârzierii. Dacă vasul închiriat pentru ducere şi întoarcere se înapoiază neincarcat sau încărcat în parte, se datoreşte navlul întreg, afară de despăgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.
ART. 579 Capitanul e dator chiriaşului despăgubire, dacă prin faptul sau vasul a intirziat la plecare, în timpul călătoriei sau la locul descărcării.
ART. 580 Dacă, din caz fortuit sau forta majoră, capitanul este silit să-şi repare vasul în cursul călătoriei, chiriaşul este dator sa aştepte sau sa plătească navlul întreg. Dacă vasul nu se poate repara, navlul se datoreşte în proportiune cu călătoria facuta. Dacă pentru transportul lucrurilor încărcate la locul de destinatiune capitanul închiriază un alt vas, noua închiriere se socoteşte facuta în contul încărcătorului.
ART. 581 Capitanul pierde navlul şi e ţinut la despăgubire către chiriaşi, dacă acesta probează ca vasul nu era în stare a naviga când a plecat. Proba este admisă chiar contra actelor de vizita.
ART. 582 Când s-ar interzice comerţul cu ţara către care călătoreşte vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg, cu toate ca vasul ar fi constrîns să se întoarcă încărcat la locul de plecare; dar dacă vasul e închiriat pentru ducere şi întoarcere, se datoreşte jumătatea navlului întreg sau a celor două navluri socotite la un loc.
ART. 583 Dacă vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povara şi a o duce în alt port, şi interdictiunea de comerţ supravine pe când vasul călătoreşte spre a lua acea povara, capitanul are dreptul la cheltuielile făcute în executarea contractului şi la o indemnitate ce se va hotărî după împrejurări.
ART. 584 Dacă vasul în cursul călătoriei este oprit din ordinul unui stat străin, sau constrîns a se adăposti într-un port pentru a-şi repara stricăciunile, chiar cu voinţa suferite pentru scăparea comuna, nu se datoreşte vreun navlu în timpul opririi sau şederii în port, când vasul a fost închiriat cu luna; nici adăugire de navlu, când a fost închiriat cu călătoria.
ART. 585 Navlul este datorat pentru lucrurile încărcate pe care capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gaj sau a le întrebuinţa pentru necesităţile urgente ale vasului. Cu toate acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descărcării, dacă vasul a ajuns bine în port. Când vasul s-a pierdut, capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vândute sau întrebuinţate, preţul ce a luat pentru dânsele şi pentru cele date în gaj suma luată în împrumut, retinind în acelaşi timp navlul arătat în poliţele de încărcare. În ambele cazuri, proprietarii au dreptul să facă abandonul. Dacă din aceasta cauza rezultă vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuinţate, vîndute sau date în gaj, pierderea este împărţită prin contribuţii asupra valorilor acestora tuturor lucrurilor ajunse la destinaţie, sau a celor ce au fost scapate de naufragiu, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuinţarea, vânzarea sau gajul.
ART. 586 Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scăparea comuna, intrînd la contribuţie după regulile arătate în titlul VII, cap. II al acestei cărţi.
ART. 587 Nu se datoreşte navlu pentru lucrurile pierdute prin naufragiu, rapite de pirati sau luate de inamici, şi capitanul e dator sa restituie navlul ce i se va fi plătit înainte, dacă nu exista convenţiune contrară.
ART. 588 Dacă vasul şi lucrurile încărcate sunt răscumpărate sau sunt scapate de naufragiu, capitanul are dreptul la navlu până la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacă duce lucrurile încărcate la locul destinaţiei lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la răscumpărare. Contribuţiunea pentru răscumpărare se face după preţul curent al lucrurilor încărcate la locul descărcării, scăzându-se cheltuelile, şi asupra jumătăţii vasului şi navlului. Salariile marinarilor sunt scutite de contribuţie.
ART. 589 Dacă destinatarul lucrurilor încărcate refuza a le primi, capitanul poate, cu autorizaţia justiţiei, a face să se vinda cantitatea necesară pentru plata navlului şi a pune în depozit ceea ce rămâne. Dacă preţul rezultat din vânzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încărcătorului.
ART. 590 Capitanul nu poate retine lucrurile încărcate în caz de neplata a navlului. Are dreptul însă, în timpul descărcării, sa ceara ca ele să se depună în o a treia mina până la plata navlului.
ART. 591 În nici un caz încărcătorul nu poate cere scăderea navlului. Încărcătorul nu poate lasă, drept preţul navlului, lucrurile încărcate scăzute în valoare, sau stricate prin viciul lor propriu, din caz fortuit sau forta majoră. Cu toate acestea, dacă vinul, uleiul sau alte lichide s-au scurs, atribuţiile ce le contineau, rămase goale sau aproape goale, pot fi lăsate pentru navlul ce urma a se plati pentru dinsele.
CAP. 4 DESPRE CĂLĂTORI ART. 592 Contractul de închiriere pentru transport de călători, în lipsa de convenţie specială, se reglementează după următoarele dispoziţiuni:
ART. 593 Când călătoria nu mai are loc, înainte de plecarea vasului: 1. Dacă călătorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreşte navlul întreg căpitanului; 2. Dacă călătoria nu se mai face după declaraţia călătorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forta majoră, privind persoana sa, navlul se datorează pe jumătate, scăzându-se cheltuelile de hrana pentru cît trebuia sa ţină călătoria, dacă acestea au fost cuprinse în navlu; 3. Dacă călătoria se împiedica prin faptul căpitanului, călătorul are dreptul la despăgubire; 4. Dacă nu mai are loc din caz fortuit sau forta majoră privind vasul, contractul este desfiinţat şi navlul plătit înainte se restituie, dar fără drept de despăgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltă.
ART. 594 Când călătoria încetează după plecarea vasului: 1. Dacă capitanul debarca în vreun port de buna voie, plăteşte navlul întreg; 2. Dacă capitanul nu vrea sa continue călătoria sau, prin culpa sa, face pe călător sa debarce în alt port, e dator despăgubire; 3. Dacă călătoria încetează din caz fortuit sau forta majoră, privind vasul sau persoana călătorului, navlul se datoreşte în proporţie cu calea facuta.
Nu se plăteşte nici un navlu de către moştenitorii călătorului mort în naufragiu dar nici navlul plătit nu se restituie.
ART. 595 În caz de întârziere a plecării vasului, călătorul are dreptul la locuinta şi chiar hrana pe bord în timpul intirzierii, dacă hrana e cuprinsă în navlu, afară de dreptul la despăgubire când intirzierea nu provine din caz fortuit sau forta majoră. Dacă intirzierea trece peste zece zile, călătorul poate rezilia contractul; în acest caz trebuie să i se restitue navlul întreg. Dacă intirzierea este cauzată de timp rau, călătorul nu poate desfiinta contractul decît pierzând a treia parte din navlu. Faptul ca timpul este rau, se recunoaşte şi se declara de către capitanul portului respectiv.
ART. 596 Vasul închiriat exclusiv pentru transport de călători, trebuie să-i ducă direct, ori în ce număr ar fi, la portul de destinaţie, oprindu-se în staţiunile anunţate înaintea contractului de închiriere sau la cele obişnuite. Dacă vasul se abate din cale sau se opreşte din voinţa sau faptul căpitanului, călătorii continua a primi locuinta şi hrana în socoteala vasului şi au drept la despăgubire, pe lângă facultatea de a rezilia contractul. Dacă vasul, afară de călători, are încărcate mărfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul călătoriei pentru descărcare.
ART. 597 Dacă vasul, în timpul călătoriei, intimpina vreo întârziere în urma unei opriri ordonată de un Stat străin, sau pentru trebuinţe de reparaţiuni: 1. Călătorul, când nu voieşte sa aştepte ca sa înceteze oprirea sau ca să se facă şi să se termine reparaţiile, poate rezilia contractul, plătind navlul în proporţie cu călătoria facuta;
2. Dacă prefera a aştepta sa continue călătoria, nu datoreşte nici o adaogire de navlu, dar urmează a se hrani cu cheltuiala sa, în timpul opririi sau a reparaţiunilor.
ART. 598 Hrana călătorului în timpul călătoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacă s-a convenit într-altfel, capitanul este dator, în timpul călătoriei şi la caz de trebuinta, sa i-o procure pe adevăratul preţ.
ART. 599 Dacă vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta călători, deşi numărul lor nu e indicat, drepturile chiriaşului şi ale inchirietorului sunt reglementate după dispoziţiunile capitolului III din acest titlu, dacă nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
ART. 600 Se aplica, în privinta lucrurilor ce călătorul aduce cu sine pe vas, dispoziţiunile contractului de navlu, dar nu se datoreşte, dacă nu s-a stipulat altfel, plata deosebită.
TITLUL V DESPRE ÎMPRUMUTUL MARITIM ART. 601 Contractul de împrumut maritim, în sensul codului comercial, este un împrumut făcut de către capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea şi prin care el da garanţie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiţia ca suma împrumutată sa o piardă împrumutătorul, dacă lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-şi primească banii împreună şi cu prima convenită între părţi. Prima convenită se numeşte folos maritim.
ART. 602 Contractul de împrumut maritim trebuie făcut prin act scris, altfel rămâne simplu împrumut şi nu produce de cît interese legale. Înscrisul va cuprinde: 1. Capitalul împrumutat şi suma cuvenită ca interes sau folos maritim; 2. Lucrurile asupra cărora împrumutul e asigurat; 3. Numele vasului; 4. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului; 5. Persoana care da banii şi aceea care primeşte împrumutul; 6. Pentru ce călătorie şi pentru cît timp e făcut împrumutul; 7. Timpul şi locul plăţii.
ART. 603 Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, făcut în ţara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscripţiei unde s-a făcut, adnotându-se şi pe actul de naţionalitate al vasului. Dacă împrumutul este făcut în ţara străină, va fi transcris în registrele consulatului român al locului unde este stipulat, adnotându-se şi pe actul de naţionalitate al vasului. Autoritatea maritima şi cea consulară a tarii în străinătate, vor trimite copie după actul de împrumut la oficiul maritim unde este înscris vasul. Actul nu va putea fi transcris în registre, dacă nu se va prezenta în acelaşi timp şi actul de naţionalitate al vasului. Împrumutul maritim făcut într-o ţara străină unde nu este autoritate consulară română, nici altcineva care să-i ţină locul, se va adnota, prin îngrijirea căpitanului vasului, pe actul de naţionalitate, de către autoritatea locală competenţa a da autorizaţiunea, sau de un alt funcţionar public din acea localitate. Capitanul care nu dovedeşte îndeplinirea acestei formalităţi, e obligat personal la plata împrumutului maritim. Originalul sau o copie autentică a contractului se va expedia împreună cu copia autentică a actului de autorizaţie autorităţii consulare române cea mai apropiată, care le va transcrie în registre şi le va trimite oficiului maritim competent din ţara. Contractul nu se poate opune celor de al treilea, decît de a data adnotarii pe actul de naţionalitate. În cazurile prevăzute de art. 499 şi 519 se aplică şi dispoziţiunile acelor articole.
ART. 604 Actul de împrumut maritim, dacă este la ordin, poate fi transmis prin gir. Formele şi efectele girului sunt regulate după dispoziţiunile titlului IX al cărţii întâi. Garanţia de plată se întinde şi la folosul maritim, dacă nu este convenţie contrară.
ART. 605 Împrumutul maritim poate fi constituit: 1. Asupra întregului vas sau a unei părţi din el; 2. Asupra uneltelor, instrumentelor şi armamentului; 3. Asupra navlului; 4. Asupra poverei sau asupra unei părţi din ea; 5. Asupra vasului, navlului şi poverei împreună.
Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participării la câştig a marinarilor şi a oamenilor de mare; dacă, cu toate acestea, împrumutul are loc, împrumutătorul are drept numai la plata capitalului fără interese.
ART. 606 Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cărora a fost constituit, are tărie pentru acea valoare după preţuirea facuta sau convertită, iar restul sumei împrumutate se răspunde cu procente după cursul pieţei. Dacă însă a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutătorul are dreptul a cere anularea contractului şi restituirea sumei împrumutate cu procentele de mai sus. Profitul ce se separa asupra lucrurilor încărcate nu se socoteşte ca exces de valoare, dacă aceasta s-a declarat în mod expres.
ART. 607 Împrumutul maritim nu poate fi contractat decît de proprietarii lucrurilor date în garanţie sau de către împuterniciţii lor speciali, afară de drepturile acordate căpitanului prin art. 517 şi 519.
ART. 608 Din ziua în care capitalul împrumutat şi folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoresc decît procentele legale la întreaga suma.
ART. 609 Dacă călătoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacă însă întreruperea călătoriei a avut loc chiar prin faptul sau, el este dator procente după cursul pieţei, când acesta ar fi superior procentelor legale, şi deosebit de aceasta sa plătească despăgubirea cuvenită asiguratorului, dacă împrumutul a fost asigurat.
ART. 610 Împrumutătorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a călătoriei sau a vasului, declarate în contract, afară numai dacă schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majoră. Asemenea nu risca nimic împrumutătorul când împrumutatul se abţine sau face o declaraţia falsa, care ar putea sa micşoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul. Schimbarea căpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacă nu este convenţie contraria.
ART. 611 Dacă lucrurile asupra cărora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majoră, în timpul şi locul pentru care împrumutătorul şi-a luat răspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plată. Dacă pierderea e parţială, plata sumelor împrumutate e redusă la valoarea lucrurilor afectate împrumutului, şi care au fost scapate, afară de plată cheltuielilor pentru scăpare şi a creanţelor privilegiate cărora s-ar cuveni preferinta. Când împrumutul e făcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru e redusă la ceea ce se datoreşte de către chiriaşi, scăzându-se mai întâi salariile personale ale echipajului pentru cea din urma călătorie şi contribuţia cheltuielilor pentru scăparea vasului. Dacă lucrul asupra căruia s-a constituit împrumutul maritim este şi asigurat, valoarea părţii ce s-a scăpat se împarte între împrumutător, numai pentru capital, şi asigurator numai pentru sumele asigurate, în proporţie cu interesul fiecăruia.
ART. 612 Împrumutătorul nu suferă pierderile şi daunele cauzate prin vicii inerente lucrului afectat la asigurarea plăţii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.
ART. 613 Timpul riscurilor, dacă nu este determinat prin contract, începe: 1. În privinta vasului, accesoriilor lui şi navlului, din momentul în care vasul părăseşte portul, până în ziua când arunca ancora în portul de destinaţie; 2. În privinta poverii din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas până în ziua când s-a descărcat pe uscat, la locul de destinatiune.
ART. 614 Cel ce se imprumuta pe mărfuri transportate, nu este liberat de plată prin pierderea vasului şi a poverei dacă nu dovedeşte ca se găseau pe vas lucruri încărcate pe contul sau până la concurenta sumei luată cu împrumut.
ART. 615 Împrumutătorii contribuie şi ei la avariile comune spre uşurarea celor împrumutaţi; orice convenţie contrară este nulă. Avariile particulare nu sunt în sarcina imprumutatorilor, dacă nu s-a convenit astfel; dar dacă prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacă pe creditor, suferă şi acesta paguba ce rezultă.
TITLUL VI DESPRE ASIGURAREA ÎN CONTRA RISCURILOR NAVIGATIUNEI CAP. 1 DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE ŞI DESPRE OBLIGAŢIUNILE ASIGURATORULUI ŞI ASIGURATULUI ART. 616 Regulile stabilite în titlul XIII al cărţii I, se aplică şi la asigurările contra riscurilor navigaţiei, întrucît ele nu vor fi incompatibile cu asigurările maritime şi nu vor fi modificate prin dispoziţiile următoare. Societăţile de asigurare mutuala, maritima, sunt supuse şi dispoziţiilor titlului VIII din aceeaşi carte.
ART. 617 Poliţa de asigurare, afară de regulile stabilite prin art. 445, va cuprinde: 1. Numele, specia, naţionalitatea şi capacitatea vasului; 2. Numele şi prenumele căpitanului sau patronului; 3. Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuie să fie încărcate; 4. Portul din care vasul a plecat sau trebuie să plece; 5. Porturile în care vasul trebuie să încarce şi sa descarce şi în care are să între.
Dacă indicaţiile de mai sus nu se pot face sau pentru ca asiguratul nu este în stare să le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurării.
ART. 618 Asigurarea poate avea drept obiect: 1. Vasul, cu aburi sau pânze, gol sau încărcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat; 2. Maşinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotaţiunea şi proviziunile; 3. Navlul călătorilor şi al lucrurilor încărcate, pe lângă care se poate prevedea şi salariile oamenilor din echipaj; 4. Lucrurile încărcate; 5. Sumele date cu împrumut maritim; 6. Sumele plătite sau datorate pentru avarii comune şi cheltuielile făcute sau datorate pentru avarii particulare, când nu ar fi acoperite prin un împrumut. 7. Şi în general, orice lucruri care se pot preţul în bani şi sunt supuse la riscurile navigatiunei.
Asemenea poate fi facuta asupra totalităţii sau a unei părţi din sus-zisele lucruri împreună sau deosebit.
ART. 619 Asigurarea e nulă dacă are de obiect: Sumele luate cu împrumut maritim. Lucrurile care servesc drept garanţie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decît pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutată.
ART. 620 Dacă, fără frauda, s-au făcut mai multe asigurări asupra acelor lucruri de către deosebiţi interesaţi sau de către mai mulţi reprezentanţi ai aceleiaşi persoane ce au lucrat fără însărcinare specială, toate asigurările sunt valabile până la concurenta valorii lucrurilor. Cei interesaţi au acţiune contra oricăruia dintre asiguratori după alegere, afară de recursul asiguratorului care a plătit contra celorlalţi, în proportiune cu interesul fiecăruia.
ART. 621 Asigurarea poate fi facuta în timp de pace sau în timp de război, înainte sau în cursul călătoriei vasului. Poate fi facuta pentru o călătorie, sau pentru un timp determinat. Asigurarea pentru o călătorie poate fi facuta numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere şi întoarcere. Asigurarea pe un timp determinat se socoteşte facuta pentru orice navigaţiune sau staţiune a vasului în timpul convenit, afară de o convenţie specială.
ART. 622 Adaogirea de prima convenită în timp de pace pentru timpul de război ce ar putea supraveni, şi a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilită de judecată, avîndu-se în vedere riscurile, împrejurările şi convenţiunile fiecărei poliţe de asigurare.
ART. 623 Dacă contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile următoare: În asigurările pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliţei şi iau sfârşit în timpul convenit. În asigurările pentru o călătorie, riscurile încep şi se sfârşesc la timpul arătat în art. 613. Dacă însă asigurarea e facuta după începerea călătoriei, riscurile se socotesc de la data poliţei. Dacă descărcarea lucrurilor asigurate este intirziata prin culpa destinatarului, riscurile încetează pentru asigurator după o luna de la ajungerea vasului la locul de destinaţie.
ART. 624 Lucrurile încărcate pot fi asigurate: Sau pentru preţul cu care s-au cumpărat, adaogindu-se cheltuelile de încărcare şi navlul; Sau pentru preţul curent la locul de destinaţie, după ajungerea lor, fără avarii. Preţuirea facuta prin contract lucrurilor încărcate fără o alta explicaţie, se poate referi la amândouă aceste cazuri, şi nu vor fi aplicabile dispoziţiunile art. 453, dacă ea nu trece peste cel mai mare din preţurile menţionate. O asemenea preţuire se socoteşte în totdeauna ca s-a făcut după declaraţia asiguratului, dacă nu a fost precedată de o estimatie primită de asigurator, şi pentru acest cuvint ea este supusă regulei stabilită în secundul aliniat al art. 460.
ART. 625 Dacă se stipulează prin contract ca preţul lucrurilor asigurate să fie plătit în moneda străină, lucrurile vor fi preţuite în moneda tarii după cursul ce va avea în timpul subscrierei poliţei, afară de convenţie contrarie.
ART. 626 Când chiar prin faptul asiguratului, călătoria, înainte de începerea riscurilor, nu are loc, asigurarea n-are nici un efect şi asiguratorul primeşte, în acest caz, ca indemnitate jumătate de prima stipulată şi nu mai mult de o jumătate la suta din suma asigurata.
ART. 627 Sunt în riscul asiguratorului pierderile şi pagubele ce se întâmplă lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, asvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intimplatoare a vaselor, schimbări silite de cale, de călătorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, piraterie şi, în general, din cauza oricărui alt accident de mare. Asiguratorul nu este responsabil de pierderile şi pagubele provenind numai din vicii inerente al lucrului asigurat.
ART. 628 Riscurile de război nu sunt în sarcina asiguratorului, dacă nu este convenţie expresă. Dacă asiguratorul şi-a luat asupra-şi riscurile de război, fără a le determina precis, el răspunde de pierderile şi pagubele intimplate lucrurilor asigurate din cauza ostilităţilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexaţiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, şi în general pentru toate faptele şi accidentele de război.
ART. 629 Orice schimbare de cale, de călătorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asiguratorului, acesta are drept la prima dacă au început riscurile. Schimbarea căpitanului sau patronului chiar prin concediul dat de către proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurării, afară însă de dispoziţiunile articolului următor.
ART. 630 Asiguratorul nu este responsabil de culpa sau prevaricatiunile căpitanului sau oamenilor echipajului, dacă nu s-a convenit într-altfel. O asemenea convenţie însă este nulă, dacă se raporta la un căpitan anume arătat prin contract, când asiguratul îl concediază şi-l înlocuieşte printr-altul fără consimţământul asiguratorului.
ART. 631 Asiguratul nu participa la cheltuielile de navigaţiune, de calauzie, de ernatic, de carantina, nici la taxele de orice fel, şi nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.
ART. 632 Dacă contractul are de obiect asigurarea mărfurilor pentru ducere şi întoarcere, şi ajungând vasul la prima destinaţie se întoarce gol ori neincarcat deplin, asiguratorul are dreptul la două treimi din prima de asigurare convenită, dacă nu exista convenţia contrară.
ART. 633 Dacă asigurarea s-a făcut separat pentru lucruri ce trebuie încărcate pe mai multe vase cu arătare de câtă anume suma s-a asigurat în fiecare, şi povara întreaga este pusă pe un singur vas sau pe un număr de vase mai mic decît cel arătat în contract, asiguratorul nu răspunde mai mult decît suma asigurata din vasul care a primit povara, deşi s-ar pierde toate celelalte vase arătate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilită prin art. 626 pentru sumele în privinta cărora asigurarea rămâne fără efect.
ART. 634 Dacă capitanul are facultatea de a intră în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul răspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cît timp ele sunt pe vas, afară dacă nu s-a stipulat într-alt fel.
ART. 635 Asiguratorul nu mai răspunde de riscuri şi are dreptul la prima, dacă asiguratul expediază vasul într-un loc mai departat decît cel arătat în contract, deşi aflat pe aceeaşi cale. Asigurarea îşi produce efectele, dacă călătoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staţioneze.
ART. 636 Obligaţiunea asiguratorului este marginita la suma asigurata. Dacă în timpul cît tine asigurarea, lucrurile asigurate suferă mai multe sinistre succesiv, asiguratul trebuie în totdeauna sa tie socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plătit sau i se datoreşte pentru sinistrele precedente.
ART. 637 Clauza "fără de avarie" liberează pe asigurator de orice avarie comuna sau particulară, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon şi exerciţiul acţiunii pentru avarie.
ART. 638 Pentru verificarea pagubelor de care este răspunzător asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifica toate incunostiintarile ce a primit. Notificarea trebuie facuta în trei zile de la primirea încunoştiinţării, sub pedeapsa de despăgubire. Aceeaşi obligaţie are asiguratul pentru povara, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricăciune din cauza sinistrului intimplat.
ART. 639 Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor şi ca s-au pierdut. Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezultă din actele prezentate de asigurat. Admiterea probei contrarie nu suspenda însă condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurate, dacă asiguratul da cauţiune. Dacă în timp de patru ani nu a fost facuta cererea în judecata, cauţiunea este liberată.
ART. 640 În caz de pierdere de mărfuri încărcate pe vas în contul căpitanului, acesta e dator să justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercială, şi povara cu o poliţa de încărcare, subscrisă de doi dintre fruntasii echipajului. Orice om al echipajului sau călătorul care aduce din străinătate mărfuri asigurate în ţara, trebuie să consemneze poliţa de încărcare la consulul român din locul unde se face încărcarea, sau, în lipsa, la autoritatea locală.
ART. 641 În orice caz de sinistru, capitanul şi asiguratul sau insarcinatul sau sunt datori sa dea ajutor pentru scăparea şi conservarea lucrurilor asigurate, fără prejudiciu drepturilor lor faţa cu asiguratorul. Cheltuelile făcute trebuiesc plătite până la concurenta valorii lucrurilor scapate. Asiguratorii şi agenţii sau insarcinatii lor pot, în înţelegere cu capitanul, cu asiguraţii şi cu insarcinatii lor, sau cu fiecare din ei, sa ia măsuri pentru scăparea lucrurilor asigurate şi pentru conservarea lor, fără prejudiciul vreunui drept.
ART. 642 Asiguratul, notificând asiguratorului incunostiintarile primite, îşi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datorează prin asigurare.
ART. 643 Asiguratorul este dator sa plătească sumele datorate: În caz de simpla avarie, în termen de treizeci zile de când i s-a notificat lichidarea relativă; În caz de abandon, în termen de doua luni de la abandon. Asiguratul este dator însă sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acţiunii de avarie sau dreptului de abandon. Dacă este opunere, fiecare dintre oponenţi şi asiguratul chiar pot cere ca suma să se consemneze la Casa de depuneri şi consemnaţiuni.
CAP. 2 DESPRE ABANDON ART. 644 Abandonul lucrurilor asigurate poate fi făcut în cazurile: 1. De naufragiu; 2. De prada; 3. De oprire prin ordinul unui Stat străin; 4. De oprire prin ordinul guvernului, după începerea călătoriei; 5. De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacă vasul nu poate fi reparat, sau dacă cheltuielile necesare pentru a-l repara şi pune în stare sa reia călătoria se suie la trei pătrimi cel puţin din valoarea sa asigurata; 6. De pierderea sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urca la cel puţin trei pătrimi din valoarea lucrurilor.
În orice caz, asiguratul nu poate cere decît despăgubire pentru avariile suferite.
ART. 645 Asiguratul poate face abandonul chiar fără să fie ţinut a proba pierderea vasului, dacă în călătoriile cu lung curs a trecut un an, şi în celelalte călătorii au trecut şase luni, din ziua plecării vasului sau din ziua la care se referă ultimele ştiri primite. În caz de asigurare pe timp mărginit şi după trecerea termenilor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurării. Dacă sunt mai multe asigurări succesive, pierderea se presupune ca a avut loc a doua zi după primirea ultimelor ştiinţe.
ART. 646 Dacă vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigaţiune, abandonul lucrurilor încărcate într-însul se poate face, dacă în termenul de trei luni de la declaraţia imposibilităţii de navigaţie nu s-ar fi putut găsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile şi a le transporta la locul destinaţiei lor.
ART. 647 În cazul prevăzut de articolul precedent şi de art. 524, dacă lucrurile sunt încărcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plătească stricăciunile ce ele au suferit, cheltuielile de descărcare şi de reîncărcare, de depozit şi de paza în magazii, excedentul navlului şi toate celelalte cheltuieli făcute pentru scăparea lucrurilor până la concurenta sumei asigurate, şi dacă aceasta nu s-a cheltuit întreaga, asiguratorul continua a răspunde de riscuri pentru cît mai rămâne.
ART. 648 În caz de oprire din partea vreunui Stat străin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau prădate nu poate fi făcut decît după trei luni de la notificarea sinistrului, dacă aceasta s-a intimplat în apele sau marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie, şi după şase luni de la notificatie dacă a avut loc în alte mari. Pentru lucrurile supuse stricăciunii, termenele de mai sus se reduc la jumătate.
ART. 649 Abandonul trebuie făcut asigurătorilor în termenul: De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru dacă acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie; De şase luni, dacă sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale şi meridionale ale Asiei şi în marile orientale ale Americii; În termen de un an, dacă sinistrul s-a intimplat în celelalte mari. În caz de oprire din partea vreunui Stat străin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arătate în articolul precedent. Odată ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul ramanandu-i numai acţiunea pentru avarii.
ART. 650 Asiguratul, notificând ştirile ce a primit, poate face abandonul, somând pe asigurator să-i plătească suma asigurata în termenul stabilit prin contract sau prin lege, ori poate a-şi rezerva dreptul de a-l face în termenele legale. Odată cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurările efectuate sau ordonate şi împrumuturile maritime făcute. În lipsa, termenul pentru plata nu începe decît din ziua în care aceasta declaraţie a fost notificată; termenul însă pentru urmărirea dreptului de abandon nu se poate prelungi. În caz de declaraţie falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.
ART. 651 Abandonul lucrurilor asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub condiţiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurării şi al riscurilor.
ART. 652 Odată ce abandonul s-a notificat şi primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost făcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate. Asiguratorul nu poate, sub cuvint de întoarcere a vasului, să se sustragă de la plata sumei asigurate.
ART. ART, 653 În caz de predare, dacă asiguratul nu a putut înştiinţa despre aceasta pe asigurator, poate rascumpara lucrurile predate fără a mai aştepta ordinul sau. Asiguratul însă e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi făcut pentru răscumpărare, îndată ce-i va fi cu putinta. Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra-şi răscumpărarea sau de a renunţa la dânsa; el e dator însă a notifica asiguratului alegerea ce va fi făcut în termen de douăzeci şi patru de ore de la comunicarea învoirii de răscumpărare. Dacă declara ca primeşte pe contul sau răscumpărarea, asiguratorul e dator să contribuie, fără întârziere, la plata ei, conform convenţiei şi în proporţie cu partea asigurata de dinsul, neîncetând de a fi răspunzător pentru riscurile călătoriei în conformitate cu contractul de asigurare. Dacă declara ca renunţa la răscumpărare, asiguratorul va plati suma asigurata fără a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate. Când asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunţat la beneficiul răscumpărării.
TITLUL VII DESPRE AVARII ŞI DESPRE CONTRIBUŢII CAP. 1 DESPRE AVARII ART. 654 Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare făcute pentru vas şi pentru povara, pentru amândouă împreună sau pentru fiecare în parte, şi toate pagubele ce se întâmplă vasului şi lucrurilor încărcate, după încărcare şi plecare până la întoarcere şi descărcare. Avariile sunt de doua feluri: avarii mari sau comune, şi avarii simple sau particulare. Nu sunt avarii, ci numai cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, riuri sau canaluri, sau pentru a ieşi dintr-însele, şi cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigaţie. În lipsa de convenţie specială între părţi, avariile sunt reglementate după următoarele dispoziţii.
ART. 655 Sunt avarii comune sau mari, cheltuielile extraordinare făcute şi pagubele suferite de buna voie pentru binele şi pentru scăparea comuna a vasului şi a poverei. Astfel sunt: 1. Lucrurile date prin învoiala şi sub titlul de răscumpărare a vasului şi a poverei; 2. Lucrurile aruncate în mare, pentru scăparea comuna; 3. Catarturile, pânzele, otgoanele şi alte unelte tăiate sau sfărâmate, pentru scăparea comuna; 4. Ancorele, lanţurile şi alte obiecte părăsite sau aruncate în mare, pentru scăparea comuna; 5. Pagubele ce prin aruncare în mare s-a cauzat lucrurilor rămase pe vas; 6. Pagubele cauzate vasului prin operaţiunea aruncarii în mare, de bunăvoie sau de necesitate, precum şi pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparii lucrurilor încărcate sau pentru a înlesni scurgerea şi secarea apelor, şi pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încărcate; 7. Daunele cauzate vasului şi poverii cu ocazia stingerii incendiului de pe bord; 8. Cheltuielile făcute cu căutarea şi hrana persoanelor ranite în apărarea vasului şi cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane; 9. Salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau împiedicării, când vasul este oprit în călătorie prin faptul unui Stat străin sau este constrîns a sta într-un port din cauza unui rebel ce ar supraveni sau din o alta asemenea cauza ce împiedica călătoria la portul de destinaţie, până când vasul şi povara sunt libere de obligaţiile ce le privesc; 10. Cheltuielile de intrare sau ieşire şi taxele de navigaţie plătite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunei, goanei, inamicului sau piratilor, ori a intrării de apa, provenită din caz fortuit sau forta majoră; 11. Salariile şi hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silită în timpul reparaţiunilor necesare pentru continuarea călătoriei, când reparaţiile constituie avaria comuna; 12. Cheltuielile de descărcare şi reîncărcare a obiectelor puse pe uscat pentru înlesnirea sau facerea sus ziselor reparaţii ale vasului într-un port de oprire silită; cheltuielile pentru paza şi chirie a magazinelor unde acele obiecte au stat în depozit; 13. Cheltuielile făcute pentru a se obţine liberarea sau restituirea vasului oprit, când oprirea nu provine dintr-o cauza ce ar privi exclusiv pe vas, persoana căpitanului sau aceea a armatorului, precum şi salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obţinerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacă ea a fost obţinută; 14. Cheltuielile de descărcare pentru uşurarea vasului, când a trebuit să se facă în timp furtuna sau din alta cauza privitoare la scăparea comuna a vasului sau a poverei şi daunele ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descărcării şi reîncărcării; 15. Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de buna voie pentru scăparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent; 16. Cheltuielile făcute pentru scoaterea deasupra apei vasului cufundat în cazul mai sus, şi recompensele datorite pentru lucrările şi serviciile aduse în asemenea ocaziuni; 17. Pierderea şi stricăciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului în cazurile arătate la numărul 14, cuprinzindu-se partea de contribuţie ce s-ar datora chiar luntrelor sau barcilor; de asemenea şi pagubele suferite de obiectele rămase pe vas, întrucît asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune; 18. Primele şi interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face faţa cheltuielilor considerate între avariile comune, şi primele de asigurare ale aceloraşi cheltuieli, precum şi pierderea ce trebuie să se plătească proprietarului mărfurilor vîndute, în timpul călătoriei într-un port de oprire silită, pentru acoperirea aceloraşi cheltuieli; 19. Cheltuielile regularei avariilor comune.
Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate ca sunt făcute de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna: pagubele încărcate de vas sau cheltuielile făcute pentru dinsul, când provin din viciu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenţa căpitanului sau a echipajului. Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanţurile sau alte obiecte părăsite chiar de bunăvoie, pentru binele şi scăparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacă nu sunt descrise în inventariul bordului ţinut conform dispoziţiunilor art. 510. Aruncarea în mare a proviziunilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, considerată ca avarie comuna.
ART. 656 Se considera ca avarii comune: 1. Preţul sau indemnitatea pentru răscumpărarea oamenilor echipajului trimişi pe uscat în serviciul vasului şi făcuţi prizonieri sau ţinuţi ca ostatici; 2. Cheltuielile unei carantine neprevăzute la facerea contractului de închiriere, dacă ea priveşte şi vasul şi povara, precum şi cheltuielile cu salariul şi hrana persoanelor echipajului în timpul carantinei.
ART. 657 Dacă este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puţin necesare, mai grele şi de mai puţin preţ, pe cît va fi cu putinta, şi apoi lucrurile după intiia podeala a vasului şi succesiv celelalte.
ART. 658 Sunt avarii particulare toate pagubele încercate şi toate cheltuielile făcute numai pentru vas, sau numai pentru povara. Astfel sunt: 1. Orice pierdere sau paguba suferită de lucrurile încărcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin orice alt caz fortuit sau de forta majoră; 2. Pierderea catartelor, pânzelor, franghiilor, ancorelor, sau orice alta paguba suferită de vas din cauzele menţionate mai sus; 3. Orice paguba suferită din viciul însuşi al vasului sau al mărfurilor; 4. Cheltuielile pentru orice oprire cauzată din viciul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de provizii pe bord, sau din orice alta cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului; 5. Salariul şi hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparaţiilor provenite din viciul sau vechimea vasului, sau din o alta cauza imputabilă proprietarului, armatorului sau căpitanului, sau în timpul opririi ori şederii într-un port ce ar privi numai vasul sau numai povara, şi cheltuielile pentru a obţine în acest caz liberarea unuia sau alteia; 6. Cheltuielile pentru conservarea mărfurilor încărcate sau pentru repararea butoaielor, lăzilor sau sacilor în care sunt puse, când aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune; 7. Excedentul navlului în cazul prevăzut de art. 580.
Pagubele intimplate mărfurilor prin accidente provenind din neglijenţa căpitanului sau celorlalte persoane ale echipajului sunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mărfuri, având acesta dreptul de acţiune pentru despăgubire contra căpitanului, sau asupra vasului şi asupra navlului. Capitanul răspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului, prin lungă sau arbitrară şedere în porturi.
CAP. 2 DESPRE, CONTRIBUTIUNE ART. 659 Avariile particulare se suporta şi se plătesc de către proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocazie la o cheltuiala. Avariile comune sunt proporţional împărţite între povara şi jumătate a vasului şi a navlului. Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsă în formarea mesei ce urmează să contribuie.
ART. 660 Bagajele persoanelor echipajului şi ale călătorilor nu contribuie la avaria comuna, dacă sunt scapate; dau însă dreptul la contribuţie, dacă sunt aruncate în mare, sau suferă vreo stricăciune.
ART. 661 Lucrurile ce nu se cuprind în poliţa de încărcare, sau pentru care nu exista declaraţia căpitanului, de se vor fi aruncat în mare, nu se plătesc; iar de au scăpat, contribuie.
ART. 662 Lucrurile încărcate pe podeala de sus a vasului, contribuie întotdeauna la avariile comune, dacă nu sunt scapate. Dacă lucrurile sunt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afară de cazul călătorilor prevăzute de ultimul aliniat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despăgubire pentru pierderea sau stricarea lor, decît de la capitanul care le-a încărcat pe podeala vasului fără învoirea scrisă a încărcătorului. În caz contrariu, o specială contributiune are loc între vas, navlu şi celelalte lucruri încărcate pe podeala, deosebit de contributiunea generală pentru avariile comune la toată povara.
ART. 663 Dacă aruncarea în mare nu scapa vasul, nu e loc la contribuţie. Lucrurile scapate nu sunt supuse la plata şi nici la despăgubirea celor aruncate în mare sau stricate. Dacă aruncarea în mare scapa vasul, şi acesta, urmindu-şi călătoria, se pierde, lucrurile scapate contribuie la aruncarea după valoarea lor în starea în care se afla, scăzându-se cheltuielile făcute pentru scăpare. Lucrurile aruncate în mare nu contribuie în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi intimplat în urma aruncarii lucrurilor scapate. Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.
ART. 664 În caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau în barci pentru uşurarea vasului, repartitiunea pierderii se face asupra vasului şi asupra întregii poveri. Dacă vasul se pierde cu restul de poverei, nu e loc la contributiune pentru lucrurile puse în barci sau luntre, deşi acestea ar ajunge bine în port.
ART. 665 Dacă, după repartitiune, lucrurile aruncate în mare sunt redobândite de proprietarii lor, aceştia vor restitui căpitanului şi persoanelor interesate ceea ce au primit din contribuţie, scăzându-se pagubele cauzate prin aruncare şi cheltuielile făcute pentru redobindire.
ART. 666 Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descarcarei, sau pentru preţul cu care ar putea fi vîndut, scapindu-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune. Navlul ce, prin faptul convenţiei arătate la art. 587, e cistigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor încărcate, nu este supus la contributiune.
ART. 667 Lucrurile scapate şi cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuie în proporţie cu valoarea ce au locul descărcări. Dacă a avut loc convenţia arătată în articolul precedent, navlul nu se scade din valoare.
ART. 668 Natura, specia şi calitatea lucrurilor ce urmează să contribuie şi a celor aruncate sau sacrificate, se stabileşte prin poliţele de încărcare, facturi şi, în lipsa, prin orice mijloace de proba admise de lege. Când în poliţa de încărcare calitatea sau valoarea lucrurilor încărcate nu este cea adevarata şi în realitatea lucrurilor sunt de o valoare mai mare, ele contribuie după valoare mai mare, ele contribuiesc după valoarea lor reală, dacă sunt scapate, şi se plătesc după calitatea şi valoarea indicată, dacă sunt aruncate în mare sau stricate. Dacă însă lucrurile sunt de o calitate sau o valoare mai mica celei declarate prin poliţa de încărcare, ele contribuie după calitatea şi valoarea indicată, dacă sunt scapate, şi se plătesc după valoarea lor reală, dacă sunt aruncate în mare sau stricate.
ART. 669 Capitanul va încheia proces-verbal despre orice hotărâre va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scăparea comuna, îndată cu aceasta îi va fi cu putinta. Procesul-verbal va cuprinde motivele hotărârii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate; va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevoinţei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului. O copie de pe acest proces-verbal, subscrisă de căpitan, va fi alăturată la raportul prevăzut de art. 526.
ART. 670 Descrierea, preţuirea şi repartiţia pierderilor şi pagubelor va fi facuta, în locul de descărcare al vasului, prin îngrijirea căpitanului, de către experţi, numiţi, în ţara, de preşedintele tribunalului respectiv şi, în lipsa de tribunal, de către judecătorul de ocol; iar în ţara străină, de autoritatea consulară română şi, în lipsa, de autoritatea locală. Repartiţia propusă de experţi va fi supusă, în ţara, cercetării tribunalului respectiv sau judecătorului de ocol şi, în ţara străină, autorităţii locale competente.
ART. 671 Acţiunea pentru avarie contra chiriaşului vasului şi contra destinatorului nu poate avea loc dacă capitanul a primit navlul şi a predat lucrurile încărcate fără a protesta, chiar când plata navlului ar fi fost facuta înainte.
TITLUL VIII DESPRE PAGUBELE CAUZATE PRIN LOVIREA VASELOR (ABORDAJ) ART. 672 Dacă lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau forta majoră, pagubele şi pierderile provenite din aceasta cauza sunt în sarcina lucrurilor ce le-au suferit, fără drept de despăgubire.
ART. 673 Dacă lovirea s-a intimplat din culpa unuia din vase, pagubele şi pierderile sunt în sarcina vasului în culpa. Despăgubirile datorate persoanelor moarte sau ranite sunt privilegiate în caz de neajungere a sumei de împărţit.
ART. 674 Dacă nu se dovedeşte cărui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacă culpa se dovedeşte a fi comuna, fiecare suferă pagubele şi pierderile încercate fără drept la vreo despăgubire; cu toate acestea, fiecare vas este obligat în mod solitar la plata pagubelor şi pierderilor cauzate lucrurilor încărcate şi a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispoziţiunilor celor două articole precedente.
ART. 675 Responsabilitatea vaselor stabilită prin articolele precedente, nu apara de răspundere pe autorii culpei către persoanele vătămate şi către proprietarii vaselor.
ART. 676 Când un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru ca el însuşi a fost lovit din culpa unui al treilea, toată răspunderea este în sarcina acestuia.
ART. 677 Acţiunea de despăgubire, pentru daunele provenite din lovirea vaselor, nu poate fi admisă dacă nu s-a făcut, în termen de trei zile, către autoritatea locului unde s-a intimplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit. Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mărfurilor, lipsa de protestare sau reclamaţie nu vătăma drepturile persoanelor care nu se găseau pe vas, sau nu erau în pozitiune a-şi manifesta voinţa.
TITLUL IX DESPRE CREANŢELE PRIVILEGIATE CAP. 1 Dispoziţiuni generale ART. 678 Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricărui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin codul civil.
ART. 679 În orice caz de deteriorare sau micşorare a lucrului asupra căruia exista privilegiul, acesta se exercită pe ceea ce rămâne, sau se redobândeşte ori se scapa.
ART. 680 Dacă creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte, este primat asupra altor obiecte, cel dintâi este subrogat în privilegiul aparţinând ultimului creditor. Acelaşi drept îl au asemenea şi ceilalţi creditori privilegiaţi care suferă o pierdere în urma sus aratatei subrogatiuni.
ART. 681 Creanţele privilegiate în acelaşi grad concura între dinsele în caz de nesuficienta a lucrului în proporţie cu cît au sa ia, dacă sunt contractate în acelaşi port. Dar dacă asemenea creanţe iau naştere în urma, după reluarea călătoriei, creanţele posterioare sunt preferate celor anterioare.
ART. 682 Dacă titlul creanţei privilegiate este la ordin, girul transmite şi privilegiul.
CAP. 2 DESPRE CREANŢELE PRIVILEGIATE ASUPRA LUCRURILOR ÎNCĂRCATE ART. 683 Sunt privilegiate asupra lucrurilor încărcate şi plătite în ordinea prevăzută prin prezentul articol, creanţele următoare: 1. Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi de urmărire a lucrurilor; 2. Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele de scăpare datorate pentru ultima călătorie; 3. Drepturile vamale datorate pentru lucruri la locul de descărcare; 4. Cheltuielile de transport şi descărcare; 5. Chiria magaziilor în care lucrurile descărcate au fost depuse; 6. Sumele datorate ca contribuţie pentru avariile comune; 7. Primele de asigurare; 8. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiile contractate de căpitan asupra poverii, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise; 9. Orice alt împrumut maritim când acela ce a dat banii poseda poliţa de încărcare.
ART. 684 Privilegiile arătate în articolul precedent nu se conserva, dacă acţiunea nu este exercitată în termen de cincisprezece zile de la descărcare şi înainte de trecerea lucrurilor încărcate în mina celor de al treilea. Pentru sechestrarea, darea în gaj şi vânzarea silită a lucrurilor supuse privilegiului, se aplică regulile generale stabilite prin codicele de procedura civilă, afară de cazurile în care codicele de comerţ nu ar dispune într-alt fel.
CAP. 3 DESPRE CREANŢELE PRIVILEGIATE ASUPRA NAVLULUI ART. 685 Sunt privilegiate asupra navlului şi admise la plata, în ordinea aici arătată, următoarele creanţe: 1. Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare şi urmărire; 2. Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele de scăpare, datorite pentru ultima călătorie; 3. Salariile, retribuţiunile şi indemnizaţiile datorate persoanelor echipajului pentru călătoria în care s-a câştigat navlul; 4. Sumele datorate ca contributiune la avarii comune; 5. Primele de asigurare; 6. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan asupra navlului, în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise; 7. Pentru despăgubirile datorate chiriaşilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avarii suferite de dânsele din culpa căpitanului sau persoanelor echipajului în ultima călătorie; 8. Orice alta datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisă şi adnotata pe actul de naţionalitate.
CAP. 4 DESPRE CREANŢELE PRIVILEGIATE ASUPRA VASULUI ART. 686 Vasele sau părţile lor, chiar când s-ar afla în posesiunea unei a treia persoane, sunt supuse la plata creanţelor ce legea declara privilegiate, în modul şi marginile mai jos stabilite.
ART. 687 Sunt privilegiate asupra vasului şi admise la plata asupra preţului sau şi în ordinea arătată în prezentul articol, creanţele următoare: 1. Cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi urmărire a vasului; 2. Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele pentru scăpare, datorate pentru ultima călătorie; 3. Taxele de navigaţiune stabilite prin lege; 4. Salariile piloţilor, salariul custodelui şi cheltuielile de paza a vasului, după intrarea lui în port; 5. Chiria magaziilor pentru păstrarea uneltelor şi instrumentelor vasului; 6. Cheltuielile de întreţinere a vasului şi a uneltelor şi instrumentelor sale după ultima sa călătorie şi intrare în port; 7. Salariile, retribuţiunile şi indemnizaţiile datorate, conform dispoziţiunilor titlului III al acestei cărţi, căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urma călătorie; 8. Sumele datorate ca contribuţie la avariile comune; 9. Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de căpitan la trebuinţele vasului în cazurile prevăzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalităţilor prescrise; 10. Primele de asigurarea vasului şi accesoriilor sale pentru cea din urma călătorie, dacă asigurarea a fost facuta pentru un timp determinat sau cu călătoria, şi pentru vasele cu abur ce fac călătorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzătoare cu cele din urma şase luni, şi deosebit de acestea, în asociaţiunile de asigurare mutuala, reparaţiunile şi contribuţiunile pentru ultimele şase luni; 11. Indemnitatile datorate chiriaşilor pentru nepredarea lucrurilor încărcate sau pentru avariile suferite de dânsele din culpa căpitanului sau a echipajului, în ultima călătorie; 12. Preţul vasului datorat încă vânzătorului; 13. Creanţele arătate la numărul 9 de mai sus, ce au fost transcrise şi adnotate târziu, orice alta creanta de împrumut maritim asupra vasului şi creanţele pentru care vasul a fost dat în gaj.
În caz când mai multe creanţe din cele prevăzute de numărul 13 se afla în concurenta, preferinta se determina după data transcripţiunei titlului şi adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.
ART. 688 Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creanta asupra unui vas, transcrisă şi adnotata, vor putea cere să se menţioneze pe registrul căpităniei portului şi pe actul de naţionalitate al vasului girul, cesiunea, subrogatiunea sau constituirea gajului ce a avut loc.
ART. 689 Privilegiile arătate în articolele precedente nu se pot exercita, dacă creanţele nu sunt probate şi privilegiile nu sunt conservate în modul următor: 1. Cheltuielile de judecată cu conturile lichidate de judecătorul competent, după formele stabilite prin legile de procedura; 2. Cheltuielile, indemnizaţiile şi primele pentru scăpare şi salariile piloţilor, cu sentinţe, cu atestate ale autorităţii maritime şi cu celelalte probe ce autoritatea judecătorească va crede de cuviinţă a admite, după împrejurări; 3. Taxele de navigaţiune cu recipisele autorităţilor competente; 4. Salariul custodelui, cheltuielile de paza arătate în numărul 4 al art. 687 şi creanţele arătate în numărul 5 al art. 683 şi în alineatele 5 şi 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului respectiv; 5. Salariile şi retribuţiunile căpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament şi dezarmament extrase din oficiurile autorităţii maritime, celelalte indemnităţi cu raportul căpitanului şi cu celelalte probe ale intimplarilor ce le-au dat naştere; 6) Creanţele pentru contribuţiuni la avariile comune, cu actele relative la reparaţiunea lor; 7. Creanţele arătate la numărul 8 de sub art. 683, la alineatul 6 de sub art. 685 şi la aliniatul 9 de sub art. 687 prin procesele-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizaţiune, statele subscrise de căpitan şi confirmate de experţi, prin actele de vînzare şi procesele verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor; 8. Primele de asigurare, cu poliţele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat şi cu extractele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare, reparaţiunile sau contribuţiunile în societăţile de asigurare mutuala, cu extractele de pe registrele de admitere a navelor în societate; 9. Indemnitatile datorate chiriaşilor unui vas cu sentinţele ce le-au lichidat; şi dacă la timpul distribuirii preţului, sentinta de condamnare la despăgubire e pronunţată, iar daunele-interese nu sunt încă lichidate, creditorii pot, după împrejurări, să fie admişi la plata despăgubirii pentru o sumă aproximativă, dând cauţiune ca vor restitui ceea ce va constata ca au primit mai mult; tot astfel vor fi admişi la plata şi creditorii posteriori celor dintii, dacă vor da cauţiune de restituire; 10. Vinderea vasului cu actul de vînzare, transcris şi adnotat în modul stabilit prin art. 493; 11. Creanţele arătate la numărul 9 de sub art. 683, la numărul 8 de sub art. 685 şi la numărul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise şi adnotate în modul prescris.
ART. 690 Afară de regulile generale pentru stingerea obligaţiunilor, privilegiile creditorilor asupra vasului se sting: 1. Prin vânzarea silită, facuta sau după cererea creditorilor, sau pentru alta cauza, după formele stabilite de procedura comercială şi după plata preţului asupra căruia privilegiul a trecut; 2. Prin expirarea termenului de trei luni, în caz de înstrăinare de bunăvoie a vasului.
Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrăinare, dacă vasul se găseşte în timpul transcripţiunei în circumscripţia unde e înscris; şi de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptiune, dacă transcriptiunea înstrăinării s-a făcut după plecarea vasului, cu condiţiunea ca, în termen de o luna de la data transcripţiunii, vânzarea să fie notificată creditorilor privilegiaţi ale căror titluri se afla transcrise şi adnotate pe actul de naţionalitate. Stingerea privilegiului nu poate avea loc faţa cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecata pe cumpărătorul vasului, pentru a obţine recunoaşterea privilegiului sau.
ART. 691 Achizitorul unui vas sau unei părţi din vas, pentru a-l purga de creditele creanţelor privilegiate la care nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor înainte de punerea în gaj sau urmărirea vasului, un act conţinând: 1. Data şi felul titlului sau, datele transcripţiunii titlului şi adnotarii de actul de naţionalitate; 2. Numele şi prenumele autorului sau; 3. Numele, felul şi capacitatea vasului; 4. Preţul convenit şi orice alta sarcina impusa achizitorului sau valoarea ce el oferă sa plătească; 5. Lista creditorilor cu arătarea numelui şi prenumelui lor, a sumelor ce li se datorează; data titlurilor lor, a transcriptiei şi adnotatiunei pe actul de naţionalitate; 6. Oferta de depunere a preţului convenit sau a valorii declarate pentru a fi împărţită între creditori; 7. Alegerea domiciliului la reşedinţa tribunalului care ar fi competinte sa proceadă la vânzarea cu licitaţiune, dacă aceasta ar trebui să aibă loc.
Un extract sumar de pe acest act se va publică în foaia anunţurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificatiune pentru creanţele nesupuse publicităţii.
ART. 692 Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creanţe, poate în termen de 15 zile de la notificarea sau publicaţiunea sus arătată, sa ceara vânzarea prin licitaţiune publică a vasului, oferind suirea preţului cu a zecea parte şi dând cauţiune pentru plata preţului şi pentru îndeplinirea oricărei alte sarcini. Aceasta cerere subscrisă de cel ce o face sau de un procurator special al său, va fi notificată achizitorului cu citatiune de înfăţişare dinaintea locului unde vasul este înscris, pentru ca judecata să se pronunţe atât asupra cauţiunii, cît şi asupra cererii de vînzare.
ART. 693 Dacă vânzarea n-a fost cerută în termenul şi modul stabilit prin articolul precedent sau dacă cererea este respinsă, preţul rămâne fixat definitiv şi, prin depunerea lui, achizitorul obţine proprietatea vasului sau unei părţi din el, libera de orice privilegiu. în acest caz privilegiile trec asupra preţului depus, care urmează a fi distribuit ca în cazurile de vînzare silită. Dacă cererea este admisă, tribunalul, prin aceeaşi sentinta va autoriza vânzarea vasului, care se va face conform dispoziţiilor cuprinse în procedura codicelui comercial.
ART. 694 Radierea transcripţiunilor sau a adnotarii privilegiilor nu se va putea face decît după consimţământul părţilor interesante sau în virtutea unei sentinţe rămase definitive. Oricine poate obţine un act dovedind existenta uneia sau mai multor transcripţiuni asupra unui vas sau unei părţi din el, sau un certificat că nu exista nici o sarcina.
CARTEA III *** Despre faliment TITLUL I *** Despre declaraţiunea de faliment şi despre efectele sale ART. 695 *** Comerciantul care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale este în stare de faliment.
ART. 696 *** Singurul refuz al unor plati, pe temeiu de excepţiuni pe care, în buna credinţa, debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o proba de încetarea plăţilor.
ART. 697 *** Tribunalul şi la tribunalele cu o secţiune specială, tribunalul de comerţ, încunoştiinţat din partea unui sau mai multor creditori despre situaţiunea dificila în care se afla un comerciant relativ la comerţul sau, şi care înstrăinează în condiţiuni dezavantajoase avutul sau, va putea ordonă prezentarea acestui în camera de consiliu şi depunerea totdeodată a registrelor, a bilanţului sau comercial şi a unei liste nominative de toţi creditorii săi şi de sumele creanţelor cu indicarea scadentelor respective. Tribunalul va ordonă, în acelaşi timp ca creditorul sau creditorii care au făcut denunţarea să depună o cauţiune în bani sau efecte publice a carei cuantum să fie fixat de tribunal. Aceasta cauţiune va rămâne consemnată la Casa de Depuneri, consemnaţiuni şi economie până la rezolvarea definitivă a procesului de calomnie intentat de comerciantul debitor. Cauţiunei se va restitui şi în caz când comerciantul debitor nu va fi intentat acţiunea în calomnie în termen de 5 zile, din ziua respingerii cererii în mod definitiv. În cazul când arătările creditorilor se găsesc întemeiate, sau când comerciantul, fără un just motiv nu se înfăţişează, tribunalul va putea, dacă crede de cuviinţă, mai înainte de oricare dispoziţiuni ar lua asupra punerei sale în stare de faliment, sa numească, după importanţa comerţului, pe unul sau mai mulţi dintre creditori care, în continuarea ulterioară a comerţului, sa verifice registrele şi sa supravegheze regularitatea operaţiunilor comerciantului. Chemarea se va face prin scrisoare închisă din partea preşedintelui tribunalului respectiv şi cercetarea va avea loc în camera de consiliu. Creditorul care, cu buna ştiinţa, va fi făcut o denunţare neîntemeiată, va putea fi supus pedepselor prevăzute de codul penal pentru calomnie. Încheierea tribunalului va trebui pronunţată cel puţin în 5 zile libere de la cerere şi dinsa nu va fi supusă opoziţiunei. Ea este susceptibilă de apel, în termen de trei zile de la pronunţarea ei. Tribunalul va putea însă acorda execuţiunea provizorie. Toată procedura privitoare la modul chemării debitorului şi la al judecării apelului va fi aceeaşi ca la tribunal. Deciziunea Curţii nu este supusă nici opoziţiei, nici recursului.
ART. 698 *** Refuzul nejustificat din partea creditorului de a primi delegarea atrage condamnarea lui la amenda de la 100 până la 500 lei.
ART. 699 *** Onorariul custodelui se fixează de tribunal şi se achită de comerciant.
ART. 700 *** Aceste măsuri preventive încetează: a) Prin arătarea majoritatei creditorilor ca situaţiunea afacerilor comerciantului nu le mai inspira temere şi ca măsura luată nu le mai este trebuincioasă; b) Prin justificarea plăţii în mod regulat a datoriilor ajunse la scadenta; c) Prin declararea în stare de faliment.
ART. 701 *** Falimentul se declara prin hotărâre judecătorească, pronunţată după declaraţiunea falitului, sau după cererea unui, ori mai multor creditori sau din oficiu.
ART. 702 *** Declaraţiunea falimentului se pronunţa de tribunalul de comerţ în jurisdicţiunea căruia debitorul îşi are principalul sau stabiliment comercial. Tribunalul este investit cu întreaga procedura a falimentului şi va judeca acţiunea derivînd dintr-însul dacă prin natura lor nu vor fi de competinţa jurisdicţiunii civile. Formele de procedura în aceasta materie se reglementează prin dispoziţiunile speciale cuprinse în cartea IV şi prin acele ale Codicelui de procedura civilă.
ART. 703 *** Falitul va fi dator ca în cele trei zile de la încetarea plăţilor, în care se cuprinde şi ziua încetării lor, să facă declaraţiunea tribunalului de comerţ, arătat în articolul precedent. Declaraţiunea trebuie să fie însoţită de depunerea bilanţului, datat, semnat şi certificat de falit ca este adevărat şi de registrele sale de comerţ în starea în care se afla. Bilanţul trebuie să cuprindă indicatiunea şi estimatiunea aproximativă a tuturor bunurilor mobile şi imobile ale falitului, starea datoriilor şi a creanţelor cu numele şi prenumele şi domiciliul fiecărui creditor şi, pe cît se va putea cauza fiecărei datorii, tabloul profitelor şi pierderilor precum şi acel al cheltuielilor personale ale falitului şi familiei sale, din tot timpul exerciţiului comerţului sau pe cît se va putea.
ART. 704 *** Orice creditor, a cărui creanta are o cauza comercială poate să ceara tribunalului competinte declaraţiunea în faliment a debitorului sau comerciant, probând încetarea plăţilor. Nu sunt admişi a cere declaraţiunea în faliment descendenţii, ascendenţii şi soţul debitorului.
ART. 705 *** Dacă încetarea plăţilor unui comerciant este notorie sau dacă ea rezultă din alte fapte neîndoioase, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însă va putea, de va crede necesar, sa asculte mai întâi pe falit.
ART. 706 *** În cea dintii zi a fiecărei saptamini, portăreii şi judecătorii de pace vor transmite preşedintelui tribunalului de comerţ, în jurisdicţiunea cărui se afla, sau al tribunalului civil care îi tine locul, un tablou de protestele făcute în cursul saptaminii precedente. Acest tablou trebuie să arate data fiecărui protest, numele şi domiciliul persoanelor cărora s-a făcut şi care au cerut protestul, scadenta obligatiunei protestate, suma datorată şi motivele refuzului de plată sau de acceptare. Un duplicat după acest tablou se va trimite Camerei de comerţ respectiv pentru publicare. Aceste tablouri se vor face pe formulare tipărite trimise de minister, şi vor trebui să fie cusute în fascicole lunare şi păstrate la grefa, pentru ca oricine să poată lua cunoştinţa de dinsele. Portărelul sau judecătorul de pace, care nu îndeplineşte aceasta indoita obligaţiune, va fi supus la o amenda de la 5 până la 50 lei, pe care o va pronunţa completul tribunalului în camera de consiliu şi fără apel.
ART. 707 *** Comerciantul care s-a retras din comerţ va putea fi declarat în faliment însă numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment şi numai când încetarea plăţilor a avut loc în timpul exerciţiului comerţului, sau chiar în anul următor pentru datorii decurgind din acelaşi exerciţiu. Se va putea încă declara falimentul după moartea comerciantului, însă numai în decursul anului de la acest eveniment.
ART. 708 *** Prin sentinta declarativă de faliment tribunalul trebuie: 1. Sa arate numele judecătorului-sindic chemat a administra falimentul; 2. Sa ordone punerea sigiliilor; 3. Sa stabilească un termen, nu mai mare de 15 zile, în care creditorii trebuie să prezinte la grefa sindicatului declaraţiunea creanţelor lor; 4. Sa determine ziua şi ora în care se va procede, la reşedinţa Tribunalului, la verificarea creanţelor. Acest termen nu poate fi mai departat decît cel mult cu 10 zile de la expirarea termenului prevăzut în alineatul precedent.
Sentinta trebuie să cuprindă încă ordinul către falit de a infatisa până în trei zile, bilanţul în forma stabilită prin art. 703 şi registrele sale de comerţ dacă nu sunt deja depuse. Aceasta sentinta, supusă opoziţiunei şi apelului, este executorie provizoriu.
ART. 709 *** Când averea unui comerciant declarat în faliment se afla şi în alte localităţi, sindicul va interveni, printr-o comisiune rogatorie, către autoritatea judecătorească locală pentru ruperea sigiliilor şi încheierea actelor constatatoare acestei operaţii.
ART. 710 *** Un extract al sentinţei declarative de faliment se afige în termen de 24 ore, la usa tribunalului, independent de publicitatea cerută de art. 943.
ART. 711 *** Falitul, judecat în lipsa şi cel care a fost declarat din oficiu fără sa fi fost chemat sau, deşi chemat dar judecat în lipsa, are dreptul să facă opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment, până în termen de 5 zile libere de la afişarea extractului prevăzut de art. 710 sau deadreptul apel, până în termen de 10 zile libere de la aceeaşi dată. Acelaşi drept îl au şi creditorii care au cerut declararea în faliment. Orice altă persoană interesată are dreptul să facă opoziţie contra sentinţei declarative de faliment, până în zece zile de la împlinirea aceleiaşi formalităţi. Sentinta asupra opoziţiunei se da contradictoriu cu judecătorul şi este supusă apelului.
ART. 712 *** Îndată după pronunţarea sentinţei declarative de faliment procurorul tribunalului va trebui sa ia cunoştinţa în orice caz, de toate actele din dosar, spre a vedea dacă este loc la o acţiune penală. În acest caz preşedintele tribunalului trebuie, până în 24 de ore, sa comunice procurorului copie de pe sentinta declarativă de faliment, cu toate celelalte acte şi informaţiuni aflate în tribunal.
ART. 713 *** Tribunalul de comerţ va ordonă deodată cu pronunţarea sentinţei declarative de faliment arestarea falitului în contra căruia se ivesc indicii suficiente de frauda, mai cu seama în cazuri de disparatiunea sau lipsa nejustificată a registrului de comerţ şi nedepunerea bilanţului; va putea de asemenea sa ordone şi arestarea celorlalţi complici ai fraudei. Tribunalul de comerţ şi mai în urma în orice stare a procedurii falimentului, va ordonă arestarea falitului în contra căruia se ivesc indicii suficiente de frauda. Ordonanţa de arestare trebuie să fie comunicată imediat procurorului, pentru executare; parchetul va fi obligat a deschide imediat acţiune publică. În asemenea caz, liberarea provizorie, cu sau fără cauţiune, nu poate fi acordată de judecătorul de instrucţiune însărcinat cu instruirea afacerii decît după ce va referi tribunalului care a ordonat arestarea. Oricare ar fi avizul tribunalului, judecătorul de instrucţiune este în drept sa decidă cum va crede de cuviinţă, raminind ca ministerul public sa exercite dreptul sau de opoziţiune la Camera de punere în acuzatiune, dacă va crede aceasta necesar. Judecătorul de instrucţie va putea însă procede la arestarea falitului, când sunt grave indicii de frauda, chiar dacă tribunalul nu va fi ordonat asemenea măsura.
ART. 714 *** Procedura falimentului înaintea jurisdictiunei comerciale şi instrucţiunea sau procedura penală se vor urma independent una de alta. Judecătorul de instrucţie poate culege de la tribunalul de comerţ, de la judecătorul sindic, orice informaţiuni şi orice ştiinţe de care ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii sau extracte de pe actele procedurii falimentului, precum şi de pe registrele şi hirtiile falitului, dar nu poate să le ridice de la grefa tribunalului comercial. Complectindu-se instrucţiunea, judele instructor trebuie în orice caz, să se pronunţe dacă este sau nu caz de urmărire în contra inculpaţilor. Deciziunea definitivă a instanţelor penale va trebui să fie notată pe marginea sentinţei declarative de faliment şi se va publică ca şi aceasta.
ART. 715 *** Numele şi prenumele falitului se va înscrie într-un tablou afişat în sala tribunalului care a declarat falimentul şi în sala burselor de comerţ. Acei al căror nume figurează pe acest tablou nu pot intră în localurile burselor. Aceasta dispoziţiune trebuie să fie înscrisă pe tablou.
ART. 716 *** Până ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul sau fără o permisiune a judecătorului sindic, şi este dator să se prezinte înaintea acelui judecător ori de cîte ori va fi chemat. Însă dacă judecătorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persoana din cauze binecuvântate, poate să-l autorizeze a se infatisa prin mandatar.
ART. 717 *** Sentinta declarativă de faliment ridica de drept falitului, din ziua pronunţării sale, administraţiunea bunurilor sale chiar şi a acelora pe care le-a dobândit în timpul falimentului. Acţiunile care aparţin falitului nu vor putea fi exercitate decît de către judecătorul sindic, afară de acel care privesc drepturile lui exclusiv personale, sau care sunt străine falimentului. Din ziua declaratiunei falimentului, nici o acţiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile şi nici un act de executare asupra aceloraşi bunuri nu va putea fi intentat sau îndreptat decît în contra judecătorului sindic. Acţiunile şi executările deja începute în persoana falitului se vor continua, însă, în persoana judelui sindic. Tribunalul, dacă găseşte cu cale, poate permite sau ordonă ca falitul să fie citat în cauza, mai cu seama atunci când ar avea interese opuse cu judecătorul sindic. Falitul are dreptul sa intervină în chestiunile din care poate să decurgă în sarcina sa o imputare de bancruta.
ART. 718 *** Sentinta declarativă de faliment suspenda numai faţă de masa creditorilor, curgerea dobinzilor, a creanţelor negarantate prin ipoteca, gaj sau alt privilegiu. Dobinzile creanţelor garantate nu pot fi cerute decît asupra sumelor provenind din vânzarea bunurilor supuse privilegiului sau ipotecei; când însă din neajungerea acestor garanţii, dreptul creditorilor se exercită asupra masei chirografare, restul creanţei neacoperit se determina fără a se tine în seama dobinzile posterioare date sentinţei declarative de faliment.
ART. 719 *** Datoriile cu scadenţa obligatorie în sarcina falitului şi acele a căror scadenta este subordonata voinţei sale, sunt considerate ca ajunse la scadenta prin efectul declaratiunei falimentului. Din momentul declarării în stare de faliment, creanţele în contra falitului, în ceea ce priveşte participarea lor la deliberările falimentului, vor rămâne fixate în miinile ultimului purtător, anterior declarării în stare de faliment; asemenea şi cele care se vor fi aflind în circulaţiune în străinătate, vor rămâne fixate în miinile ultimului purtător din ţara, anterior declararei în stare de faliment.
ART. 720 *** Pentru chiriile datorite de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile care servesc la comerţul sau vor fi suspendate în timp de 30 de zile de faliment, afară de măsurile conservatoare şi de dreptul pe care proprietarul îl dobindise mai dinainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate. Când proprietarul a obţinut acest drept, suspendarea actelor de execuţiune mai sus arătate încetează de drept.
ART. 721 *** Dacă falitul este locatar de imobile pentru trebuinţele comerţului sau, şi dacă contractul trebuie să dureze mai mult de un an de la data declararei falimentului, judecătorul sindic, cu autorizaţiunea majoritatei în sume a creditorilor ale căror creanţe au fost verificate, poate cere desfiinţarea acelui contract dând proprietarului o dreapta despăgubire.
ART. 722 *** Prin sentinta declarativă de faliment sau printr-o alta posterioară, tribunalul, din oficiu sau după cererea oricărui în interesat, determina provizoriu ziua încetării plăţilor. În lipsa de o determinare specială, încetarea plăţilor se socoteşte ca a avut loc în ziua pronunţării sentinţei care a declarat falimentul sau în ziua morţii falitului sau în aceea a retragerei sale din comerţ, dacă falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente. În nici un caz încetarea plăţilor nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele sus menţionate.
ART. 723 *** În contra sentinţei care determina provizoriu data încetării plăţilor, se poate face contestatiunea înaintea tribunalului care a pronunţat-o sub condiţiune numai ca aceasta contestatiune să fie notificată cel mai mult până în opt zile de la verificarea creanţelor. Toate contestaţiunile în contra acestei sentinţe se discuta contradictoriu cu judecătorul sindic şi se rezolva prin una şi aceeaşi hotărâre. După expirarea acestui termen, sau când sentinta care s-a pronunţat asupra contestatiunei nu mai este supusă apelului, data încetării plăţilor rămâne irevocabil determinata în privinta tuturor creditorilor.
ART. 724 *** Toate actele şi operaţiunile falitului şi toate plăţile făcute de dinsul în urma sentinţei declarative de faliment, sunt nule de drept. Sunt asemenea nule, faţa cu masa creditorilor: 1. Toate actele şi înstrăinările cu titlu gratuit făcute cu şase luni înainte de data încetării plăţilor; 2. Plata datoriilor neajunse la scadenta, facuta în urma datei încetării plăţilor, fie în bani, fie prin cesiune, vînzare, compensatiune sau altfel; 3. Toate înstrăinările, cu orice titlu, însă numai de bunuri mişcătoare, făcute de falit, în interval de şase luni înainte de epoca încetării plăţilor, către soţul sau sotia falitului, către rudele sale în linie directa şi către rudele colaterale sau aliaţi până în gradul al patrulea.
ART. 725 *** Toate actele, plăţile şi înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost făcute, trebuiesc să fie anulate, conform dispoziţiunilor art. 975 din Codicele civil.
ART. 726 *** Se presuma făcute în frauda creditorilor şi, în lipsa de proba contrarie se anulează, faţa cu masa creditorilor, următoarele acte, dacă sunt survenite în urma datei încetării plăţilor: 1. Toate actele, plăţile şi înstrăinările cu titlu oneros, când cel de al treilea cunoştea starea de încetare a plăţilor în care se găsea comerciantul cu toate ca încă nu era declarat falit; 2. Actele şi contractele comutative, în care valorile date sau obligaţiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s-a fost dat sau promis; 3. Plăţile datoriilor ajunse la scadenta şi exigibile, care nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerţ; 4. Gajurile, anticrezele şi ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului.
Aceeaşi prezumtiune va avea loc şi pentru actele, plăţile şi înstrăinările, cu orice titlu, făcute în cele zece zile anterioare declaratiunei de faliment, chiar în lipsa punctelor extreme, sus enunţate.
ART. 727 *** Inscripţiunile ipotecare, luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil nu sunt cuprinse în dispoziţiunile articolului precedente, numai să fie anterioare sentinţei declarative în faliment.
ART. 728 *** Dacă, după încetarea plăţilor şi înainte de pronunţarea sentinţei declarative în faliment, comerciantul a plătit cambiile, acţiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta cunoştinţa de încetarea plăţilor în momentul când cambia a fost trasa sau girata.
ART. 729 *** Dacă comerciantul a fost declarat falit după moartea sa, sau dacă moare după declaraţiunea în faliment, soţul, fiii şi moştenitorii săi pot să se prezinte în persoana sau prin mandatar, ca în locul defunctului, la formarea bilanţului, la cercetarea registrelor şi la procedura falimentului.
TITLUL II *** Despre administraţiunea falimentului CAP. 1 *** Despre persoanele însărcinate cu administrarea falimentului ART. 730 *** Administraţiunea falimentelor se va exercita de un judecător sindic, aşezat pe lângă fiecare tribunal sub privegherea tribunalului. Ea are de scop conservarea şi lichidarea bunurilor falitului şi repartitiunea lor între creditori.
SECŢIUNEA I Despre judecătorii sindici ART. 731 *** Pe lângă fiecare tribunal de judeţ se înfiinţează unul sau mai mulţi judecători sindici, însărcinaţi în special cu administrarea falimentelor. Tribunalul Ilfov va avea trei judecători sindici; tribunalul Iaşi doi. Numărul judecătorilor sindici se va putea spori, după necesităţile serviciului, prin decret regal, în urma unei deciziuni a consiliului de miniştri.
ART. 732 *** Judecătorii sindici sunt numiţi prin decret regal. Ei fac parte din corpul judecătoresc. Ei sunt asimilaţi judecătorilor de şedinţa; sunt supuşi la aceleaşi condiţiuni de admisibilitate (art. 52 .şi 59 din legea organizării judecătoreşti) şi se bucura de acelaşi rang, drepturi şi avantaje.
ART. 733 *** Judecătorii sindici ai tribunalelor care nu au secţiune specială comercială, pot fi delegaţi de tribunal cu lucrări de orice natura afară de tribunal. În caz de vacanta sau de absolută necesitate, judecătorii sindici pot fi delegaţi de ministrul justiţiei pentru a înlocui pe judecătorul tribunalului sau pe judecătorul de instrucţie. Asemenea delegaţiune permanenta se poate da şi de preşedintele tribunalului, însă numai pentru termenul de 10 zile.
ART. 734 *** În caz de lipsa sau de recuzare a judecătorului sindic, la tribunalele cu o singura secţiune, preşedintele tribunalului deleagă pe un alt judecător spre a-i tine locul, fie până la încetarea absentei, fie până la terminarea falimentului.
ART. 735 *** Tribunalul, acolo unde sunt mai mulţi judecători-sindici, poate, în orice stare a falimentului sa înlocuiască pe un judecător-sindic prin altul, fără arătare de motive.
ART. 736 *** Judecătorul sindic se poate recuza pentru aceeaşi motive ca şi judecătorii. Judecătorul-sindic, care cunoaşte ca în persoana lui exista motiv legal de recuzare, trebuie să aducă aceasta la cunoştinţa tribunalului în termen de 24 ore. Recuzarea se judeca în camera de consiliu, ascultându-se partea care propune recuzarea şi judecătorul sindic.
ART. 737 *** În afacerile prezentind dificultăţi speciale, judecătorul-sindic poate cere tribunalului să se numească advocati experţi sau custozi, de ale căror servicii s-ar simţi nevoie. Tribunalul, dacă încuviinţează cererea, va desemna pe advocatii, experţii sau custozii ce va găsi cu cale şi va fixa retribuţiunea lor. Judecătorul sindic este dator ca cel mai tirziu în termen de trei zile de la încheierea tribunalului, sa comunice celor interesaţi însărcinarea ce li s-a dat.
ART. 738 *** Judecătorul sindic este dator îndată ce hotărârea de omologare a concordatului a rămas definitivă, sau îndată ce este chemat să facă vreo distributiune între creditori sa formeze statul cheltuielilor de justiţie şi administraţiune a falimentului şi sa ceara tribunalului aprobarea lui.
ART. 738 *** Cheltuielile de justiţie şi administraţiune, prevăzute în statul judecătorului sindic, aprobat de tribunal, se vor plati de falit, sau se vor retine din patrimoniul falimentului cu preferinta înaintea oricăror altor datorii.
ART. 740 *** Judecătorii sindici ai tribunalelor Ilfov, Iaşi, Covurlui, Dolj, Brăila, au unul sau mai mulţi secretari-arhivari. Numărul lor se va fixa prin deciziune a consiliului de miniştri. Secretarii-arhivari au gradul de grefieri de tribunal; sunt supuşi aceloraşi condiţiuni de admisibilitate şi se bucura de aceleaşi avantaje. Ei se numesc prin decret regal. La celelalte tribunale, funcţiunile secretarului-arhivar se îndeplinesc de grefierul tribunalului sau de un ajutor de grefa delegat de dinsul, sub a lui răspundere şi control.
ART. 741 *** Secretarii-arhivari sunt ţinuţi, înainte de a intră în funcţiune să depună o cauţiune egala cu aceea a grefierilor. Ei sunt supuşi, în afară de obligaţiunile speciale ce se vor fixa prin regulament, la toate îndatoririle prevăzute de regulamentul interior al grefelor.
ART. 742 *** Un regulament special va determina modul de funcţionare al serviciului contabilităţii falimentelor.
CAP. 2 *** Despre punerea sigiliilor şi despre inventar ART. 743 *** Îndată după declaraţiunea falimentului, sau cel mult în 24 ore, judecătorul-sindic sau judecătorul de ocol, după delegaţiunea judecătorului-sindic va procede la punerea sigiliilor. Chiar înainte de declaraţiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigiliilor din oficiu punerea sigiliilor din oficiu, sau după staruinta uneia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parţială de activ.
ART. 744 *** Sigiliile se vor pune pe magazine, comptoare, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii, mobile şi pe orice efecte ale falitului. Când sigiliile s-au aplicat prin mijlocirea unui judecător de ocol, el va inainta actele imediat judecătorului-sindic, care l-a delegat.
ART. 745 *** Vestmintele, rufele şi mobilele necesare falitului şi familiei lui nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului cu o lista descriptivă, rezervindu-se dreptul tribunalului de a statua asupra reclamaţiunilor ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea judecătorului- sindic sau a creditorilor.
ART. 746 *** Obiectele a căror vînzare a fost autorizata, nu vor fi puse sub sigilii, dacă judecătorul-sindic va cere, dar va trebui să fie imediat inventariate şi preţuite. Procesul-verbal constatator se va inainta tribunalului.
ART. 747 *** Registrele de comerţ al falitului, dacă judecătorul-sindic găseşte de cuviinţă, nu se vor pune sub sigilii, dar vor trebui să fie imediat inventariate, încheindu-se proces-verbal cu o descriere minuţioasă a starei în care se găsesc. Acest proces-verbal se va ataşa la dosarul falimentului, iar registrele se vor ridica de judecătorul-sindic, spre a le depune imediat la grefa tribunalului.
În caz însă de acţiune de fals, judecătorul penal va putea cere remiterea temporala a registrelor, pentru trebuinţele judecaţii. ART. 748 *** Cambiile şi celelalte titluri de credit cu scadenţa scurta sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau acelea în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi ridicate de judecătorul-sindic, după o prealabilă descriere a lor printr-un proces-verbal, ce se va ataşa la dosarul falimentului, pentru ca judecătorul-sindic sa îngrijească a se face acele acte.
ART. 749 *** Atunci când judecătorul sindic găseşte ca inventarul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate să proceadă imediat la facerea inventarului, şi apoi să aplice sigiliile.
ART. 750 *** În cele trei zile de la numirea sa, judecătorul-sindic va procede la inventarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia sau citindu-l legalmente.
ART. 751 *** Inventarul este scutit de formalităţile obişnuite de procedura şi de taxele de timbru şi înregistrare; el va trebui să fie făcut în dublu original de către judecătorul sindic, în prezenta unuia sau mai multor creditori designati de către tribunal. Inventarul trebuie să cuprindă descrierea întregului activ şi pasiv al falitului şi sa fi e subscris de toţi aceea care au participat la facerea lui. Unul din originalele inventarului va trebui să fie depus în 24 ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului. Judecătorul-sindic se poate ajuta la facerea inventarului şi la estimatiunea bunurilor, cu o persoană experta numita de tribunal. Cu toate acestea, când împrejurările speciale ale falimentului o cer, tribunalul poate prescrie regule şi precautiuni particulare pentru facerea inventarului.
ART. 752 *** Inventarul odată terminat, judecătorul-sindic se constituie depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanţe, registrelor, hirtiilor, mobilelor şi celorlalte obiecte ale falitului. Judecătorul-sindic va putea lua, cu aprobarea tribunalului, orice măsură de asigurare pentru paza bunurilor falimentului, pentru care este constituit depozitar judiciar. Banii trebuie să fie depusi la Casa de depuneri şi recipisa la tribunal. În ce se atinge de registrele şi de hirtiile falitului, în caz de acţiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 şi 457 şi altor dispoziţiuni relative din condicele de instrucţiune criminală.
ART. 753 *** Dacă falimentul se declara în urma morţii falitului, mai înainte de a se fi făcut inventarul moştenirii sale, sau dacă falitul moare în urma declarării falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procede îndată la formarea lui conform regulelor de mai sus, în prezenta moştenitorilor sau ei legalmente citaţi.
CAP. 3 *** Despre funcţiunile relative la administraţiunea falimentului ART. 754 *** Judecătorul sindic, îndată după aplicarea sigiliilor, trebuie, după indicatiunile bilanţului, registrelor şi hirtiile falimentului, cum şi după orice alte informaţiuni ar mai putea culege, sa întocmească un tablou despre creditorii falimentului şi sa adreseze fiecăruia din ei o înştiinţare specială, cu arătarea dispoziţiunilor din sentinta declarativă de faliment privitoare la prezentarea declaraţiunilor creanţelor şi la verificare.
ART. 755 *** Când falitul nu a prezentat bilanţul, judecătorul sindic trebuie să-l întocmească fără întârziere, cu elementele ce a putut aduna. Dacă bilanţul a fost prezentat de falit, judecătorul-sindic trebuie să-l verifice şi să-i facă rectificările şi adăugirile ce ar crede necesare. Bilanţul astfel făcut, verificat şi rectificat, trebuie depus la grefa tribunalului.
ART. 756 *** Dacă falitul justifica ca s-a găsit în imposibilitate fără culpa din parte-i, de a prezenta bilanţul sau registrele sale de comerţ în termenul fixat de art. 703, tribunalul poate, dacă nu are nici o indoiala ca ar fi rea credinţa, sa-l autorizeze printr-o încheiere data în camera de consiliu, de a prezenta bilanţul într-un termen ulterior scurt; iar după expirarea şi acestui termen, se vor aplica şi dispoziţiunile articolului precedent. În acest scop, falitul poate să examineze registrele sale de comerţ la judecătorul-sindic sau la grefa.
ART. 757 *** Judecătorul sindic trebuie să cheme pe falit înaintea sa ca sa examineze registrele, să le reunească conţinutul, să le certifice starea în care se afla, să le încheie şi să le semneze în prezenta sa. Dacă falitul nu se prezintă la invitarea facuta, va fi somat sa compara cel mult în 48 ore, înaintea tribunalului. Falitul, care se afla în stare de arestare, poate fi autorizat de tribunal sa compara prin mandatar.
ART. 758 *** Judecătorul sindic trebuie să încaseze creanţele falitului, observind măsurile de asigurare care vor fi fost prescrise de tribunal şi sa dea chitanţa. El trebuie să facă toate actele conservatoare pentru drepturile falitului în contra debitorilor săi şi sa ia asupra bunurilor lor inscriptiunea pentru ipotecile care nu ar fi fost înscrise de falit. Inscripţiunile se vor lua în numele masei.
ART. 759 *** Scrisorile şi telegramele adresate falitului trebuie să fie remise judecătorului-sindic, care este autorizat a le deschide şi pe unele şi pe altele; falitul poate să asiste la deschiderea lor şi, dacă conţinutul scrisorilor şi telegramelor nu priveşte la interesele sale patrimoniale, poate să ceara predarea lor. Judecătorul-sindic este dator sa păstreze secretul.
ART. 760 *** Judecătorul sindic, poate fi autorizat de tribunal sa vinza lucrurile supuse stricaciunei sau la micşorarea iminenta de valoare, cum şi acelea a căror conservare ar fi costisitoare. Vînzarea nu se va putea face decît prin licitaţie publică şi după o prealabilă expertiza ordonată de tribunal. Continuarea comerţului, în tot sau în parte, nu se poate face decît cu încuviinţarea majoritatei în număr a creditorilor verificaţi. Majoritatea creditorilor, incuviintind continuarea comerţului va determina cu preciziune timpul, limitele şi condiţiunile sub care se va continua şi va desemna persoana care îi va face, sub răspunderea ei. Tribunalul va putea aproba continuarea comerţului, în condiţiunile arătate de majoritatea creditorilor şi va prescrie măsurile necesare, pentru asigurarea mărfurilor şi consemnarea preţului. Încheierea tribunalului, atât pentru vînzare, cît şi pentru continuarea comerţului, se va publică prin foaia anunţurilor judiciare sau prin Monitorul Oficial.
ART. 761 *** Judecătorul sindic trebuie să lucreze personal în toate afacerile insarcinarei sale, dacă nu a fost autorizat de tribunal să se prezinte prin alţii în unele operaţiuni determinate. El mai poate fi autorizat de tribunal, atunci când împrejurări particulare o reclama, ca să fie ajutat în administraţiune de una sau mai multe persoane retribuite. El mai poate de asemenea, fi autorizat sa întrebuinţeze pe falit pentru a-i înlesni administraţiunea şi, în acest caz, condiţiunile concursului dat de falit sunt determinate de tribunal.
ART. 762 *** Tribunalul, asupra propunerii judecătorului-sindic, poate acorda falitului, pentru el şi familia sa, ajutoarele necesare din activul falimentului, fixind suma odată pentru totdeauna. După verificarea creanţelor, nici un ajutor nu se mai poate da falitului şi familiei sale, fără încuviinţarea majoritatei în număr a creditorilor verificaţi.
ART. 763 *** Banii, provenind din vinzari şi din încasări vor trebui să fie imediat depusi la Casa de depuneri şi recipisa la tribunal.
ART. 764 *** Banii, depusi de judecătorul-sindic sau de alţii în contul falimentului, nu pot fi retrasi decît în virtutea unei încheieri a tribunalului. Dacă sunt sechestrati, judecătorul sindic trebuie mai intiiu să obţină ridicarea sechestrului.
ART. 765 *** Judecătorul sindic trebuie să prezinte, la finitul fiecărei luni, tribunalului un prospect sumar despre administraţiunea sa şi un tablou despre depozitele efectuate cu actele justificative. Dacă împrejurările falimentului o reclama, tribunalul poate să prelungească acest termen până la trei luni.
ART. 766 *** În orice faliment, judecătorul-sindic trebuie în 15 zile de la primirea însărcinării sale, sa remită tribunalului o expunere succintă a principalelor cauze şi împrejurări ale falimentului şi a caracterului ce el prezintă, cum şi un cont sumar a starei aparente a masei. Copie de pe acest raport se va inainta parchetului.
ART. 767 *** Când judecătorul-sindic încetează din însărcinarea sa înainte de a se fi terminat lichidaţiunea activului după dispoziţiunile titlului IV, el trebuie să predea, fără întârziere, succesorului sau, patrimoniul şi actele falimentului şi să-i remită contul administraţiunei sale. Dacă facerea inventarului nu este terminată, el trebuie să intervină pentru a face să se constate predarea a tot ce el primise. Terminindu-se lichidarea, judecătorul-sindic va prezenta tribunalului un tablou general constatator de toate operaţiunile făcute în cursul administraţiei falimentului. Creditorii şi falitul pot prezenta tribunalului observaţiunile lor.
TITLUL III *** Despre lichidaţiunea pasivului CAP. 1 *** Despre verificarea creanţelor ART. 768 *** Creditorii falitului trebuie să prezinte declaraţiunea creanţelor lor şi titlurile din care deriva, la grefa sindicatului tribunalului de comerţ, în termenul fixat de sentinta declarativă de faliment. Secretarul-arhivar al sindicatului le da chitanţa şi formează un tablou (stat).
ART. 769 *** Dacă sunt creditori care resed în ţara străină, tribunalul poate, după împrejurări, în privinta acestora, sa prelungească termenul pentru verificarea creanţelor lor. Despre aceasta însă, judecătorul-sindic trebuie să dea o înştiinţare specială, tuturor creditorilor.
ART. 770 *** Declaraţiunea creanţelor trebuie să arate numele şi prenumele sau firma şi domiciliul creditorului, suma datorată, drepturile de privilegiu, de gaj sau de ipoteca şi titlul din care creanta deriva. Ea trebuie să conţină afirmarea clara şi explicita, ca creanta este adevarata şi reală şi trebuie să fie semnată de creditor sau de o persoană autorizata cu mandat special, să facă pentru el aceasta afirmare trebuind şi în mandat să se exprime suma creanţei. Dacă creditorul nu domiciliază în comuna în care resade tribunalul, declaraţiunea trebuie să conţină şi alegerea de domiciliu în aceiaşi comuna; altfel, toate notificaţiunile posterioare se vor face creditorului la grefa tribunalului, afisindu-se şi la usa tribunalului.
ART. 771 *** Secretarul-arhivar al sindicatului tribunalului este dator ca, cu cinci zile înainte de ziua fixată pentru verificarea creanţelor, sa comunice judecătorului-sindic tabloul (statul) format conform art. 768. Judecătorul, examinînd acest tablou, va putea, din oficiu sau după cererea unuia sau mai multor creditori, sa dispună ca, la ziua fixată pentru verificare, să fie de faţa şi falitul, spre a-i da cuvenitele explicaţiuni asupra veracitatei creanţelor; poate încă sa ordone comparatiunea personală a creditorului sau sa-l autorizeze sa compara prin mandatar, sa prescrie înfăţişarea registrelor de comerţ ale creditorului sau a unui extract dintr-însele; va putea încă sa ordone prezentarea oricărei alte persoane care ar putea sa dea informaţiuni sau lămuriri încheind proces-verbal. Chemările, în acest caz, se fac prin sindicatul tribunalului.
ART. 772 *** În ziua fixată de sentinta declarativă a falimentului pentru verificarea creanţelor, judecătorul-sindic, asistat de grefierul tribunalului sau de secretarul-arhivar al sindicatului tribunalului, va procede, contradictoriu, cu cei interesaţi, la verificarea creanţelor. Creanţele se verifica în ordinea înscrierii în tablou prin confruntarea titlurilor prezentate cu registrele şi hirtiile falitului. Falitul şi oricare din creditori se pot opune la admiterea creanţelor. Creanţele necontestate sau acelea pe care toţi interesatii le recunosc ca justificate, sunt admise la masa falimentului. În caz de contestatiuni, judecătorul-sindic printr-o singura sentinta se pronunţa asupra tuturor contestatiunilor care privesc creanţe a căror valoare nu trece peste competinţa judecătorului de ocol, cu rezerva apelului la tribunal, în termen de 5 zile de la pronunţare; cît pentru celelalte creanţe, el trimite contestaţiunile înaintea tribunalului, care le va judeca în prima instanţa, în termen de cel mult 10 zile de la ziua verificarei. Procesul verbal de verificarea creanţelor trebuie să arate cu deamanuntul toate operaţiunile făcute, numele creditorului, data. scadenta şi cuantumul creanţei; dacă suma este datorită de falit ca emitent sau ca girant şi numele girantilor anteriori, sa arate numele persoanelor intervenite şi sa relateze declaraţiunile lor. Judecătorul-sindic va viza creanţele admise, aratind şi suma pentru care s-au admis.
ART. 773 *** Creanţele datorite de falit ca girant se vor admite la pasivul falimentului în mod condiţional. Ele se vor şterge din tablou, dacă emitentul la scadenta a plătit suma. Judecătorul-sindic va menţiona, pe titlul şi în procesul-verbal, ca admiterea nu este decît în mod condiţional. Excluderea unor asemenea creanţe se va face de către tribunal, după cererea celor interesaţi. Sentinta se da contradictoriu cu judecătorul-sindic şi este supusă opoziţiunei şi apelului.
ART. 774 *** După închiderea procesului-verbal de verificare, declaraţiunile creanţelor şi opoziţiunile în contra declaraţiunilor sau a admiterilor de creanţe deja făcute, trebuiesc să fie notificate judecătorului sindic şi creditorilor ale căror creanţe se ataca şi să fie depuse la grefa sindicatului tribunalului, cu documentele pe care le întemeiază, cel puţin cu doua zile mai înainte de audienta fixată pentru rezolvarea contestatiunilor. În lipsa de asemenea contestatiuni, audienta trebuie să fie fixată în un termen nu mai mic de cinci zile şi nici mai mare de zece zile de la închiderea suszisului proces-verbal.
ART. 775 *** Tribunalul examinînd toate contestaţiunile deodată şi împreună, contradictoriu cu judecătorul-sindic şi persoanele arătate în articolele precedente, se pronunţa prin o singura sentinta, chiar dacă ar trebui să se ordone vreun act oarecare de instrucţiune în privinta uneia sau mai multor creanţe. Sentinta tribunalului, în asemenea caz, nu este supusă apelului decît dacă creanta trece peste valoarea de 1500 lei.
ART. 776 *** În toate cazurile în care nu se poate pronunţa sentinta definitivă, tribunalul comercial poate să admită provizoriu, pentru o sumă determinata, la pasivul falimentului, creanţele contestate, pentru ca, în virtutea lor, să se poată exercita drepturile creditorului în liberatiunile falimentului, cu rezerva însă a deciziunei definitive din partea judecaţii asupra validităţii contestatiunii. Tribunalul de comerţ poate suspenda deciziunea definitivă asupra admiterii unei creanţe până la sfârşitul acţiunii penale privitoare la dinsa, sau al procedurei penale începută după dispoziţiunile art. 712 şi în acest caz, el determina asemenea dacă şi până la ce suma acea creanta să fie admisă provizoriu la pasivul falimentului.
ART. 777 *** Creditorul căruia nu i se contesta decît privilegiul sau ipoteca, va fi admis provizoriu la deliberările falimentului ca creditor chirografar până ce acea contestatiune va fi rezolvată.
ART. 778 *** Creanţele neproducatoare de dobinda şi neajunse la scadenta la data declaratiunei falimentului, vor fi admise la pasiv pentru suma lor întreaga, cu rezerva expresă însă ca plata oricărei repartitiuni parţiale sa consiste într-o sumă la care, dacă i s-ar adauga interesele socotite de 6% pe an, pentru timpul cît mai rămâne să curgă de la data mandatului de plată până la ziua scadentei creanţei, această sumă sa echivaleze cu suma cotei de repartitiuni.
ART. 779 *** Creanţele pentru declaraţiunea cărora s-a prelungit termenul, conform art. 769, vor fi verificate în mod suplimentar la sosirea acelui termen, după dispoziţiile acestui capitol.
ART. 780 *** Chiar după expirarea termenelor fixate prin articolele precedente, creditori cunoscuţi sau necunoscuţi care nu şi-au declarat încă creanţele, pot sa ceara de la judecătorul-sindic să fie verificaţi la masa falimentului, până când nu s-au sfârşit repartitiunile întregului activ al falitului. Judecătorul sindic va procede de urgenta la verificarea acestor creanţe, ascultând şi pe falit. În caz de contestatiune, se va urma conform art. 772. Judecătorul sindic va putea chiar să-i admită provizoriu la pasiv, conform dispoziţiunilor precedente. În caz de descoperire de fals, de dol de erori esenţiale de fapt sau de descoperiri de titluri până aci necunoscute, se poate încă face opoziţiune contra admiterilor de creanta deja efectuate. Cheltuielile derivînd din declaraţiunile de creanţe şi opoziţiunile tardive, sunt în totdeauna în sarcina acelora care le fac. Efectele declaraţiunilor şi opoziţiunilor tardive sunt determinate în titlul V.
CAP. 2 *** Despre diferite specii de creditări ART. 781 *** Toţi creditorii falitului au dreptul sa ia parte la deliberările falimentului, cu rezerva dispoziţiunilor care regulează participarea creditorilor având ipoteca, gaj sau alt privilegiu, în repartitiunea activului şi intervenirea lor la concordat.
SECŢIUNEA I Despre creditorii având gaj sau alt privilegiu asupra bunurilor mobile ART. 782 *** Judecătorul sindic poate oricând, cu autorizarea tribunalului sa retragă, în profitul falimentului, lucrul dat în gaj, plătind pe creditor. Poate asemenea să facă să se ordone de tribunal vânzarea gajului cu licitaţie publică şi creditorul nu se va putea opune la aceasta decît numai renunţând la dreptul de a-şi obţine plata creanţei sale asupra celorlalte bunuri nesupuse gajului. Dacă gajul s-a vîndut pe un preţ mai mare decît creanta, prisosul aparţine masei falimentului.
ART. 783 *** Dispoziţiunile codicelui civil, privitoare la privilegiile asupra mobilelor, se aplică şi în materie de faliment, cu rezerva dispoziţiunilor speciale cuprinse în acest codice şi cu modificările următoare: 1. Salariul datorit lucrătorilor intrebuintati deadreptul de către falit, în timpul lunei care a precedat declaraţia falimentului, se va admite între creanţele privilegiate, în acelaşi rang cu privilegiul stabilit în art. 1729 din codicile civil pentru salariile datorite oamenilor de serviciu. Salariul datorit baietilor din pravalie şi comisilor, pentru cele şase luni care au precedat declararea falimentului, se va admite cu acelaşi rang; 2. Privilegiul locatorului, prevăzut la art. 1730 codicile civil, nu se întinde asupra mărfurilor ieşite din magazine, sau din locurile unde locatarul îşi exercită comerţul sau industria sa, dacă cei de al treilea au dobândit drepturi asupra lor, afară de cazul de sustractiune frauduloasă. Privilegiul are loc şi pentru despăgubirea datorită locatorului după dispoziţiile art. 721; 3. Creanta pentru preţul neplătit al maşinilor de importanţa valoare, întrebuinţate într-o exploatare industriala, manufacturiera sau agricolă este privilegiată în rangul indicat la numărul 5 de sub art. 1730 codicele civil, asupra maşinilor vîndute şi predate falitului, în cei trei ani care au precedat declaraţia falimentului cu toate ca ar fi devenit imobile prin destinatiune.
Acest privilegiu nu va avea nici un efect dacă vânzătorul, în cele trei luni de la predarea maşinilor în primirea cumpărătorului în ţara, nu va fi făcut să se transcrie actul din care rezultă vânzarea şi creanta sa în registrul de transcriptiune imobiliară al tribunalului în jurisdicţiunea căruia s-au aşezat maşinile.
ART. 784 *** Judecătorul sindic va forma lista creditorilor care pretind a avea dreptul de gaj sau alt privilegiu asupra mobilelor. Contestaţiunile asupra existenţei privilegiului vor fi rezolvate după dispoziţiunile art. 772 şi următoarele.
ART. 785 *** Dacă preţul mobilelor supuse la un privilegiu special nu ajunge pentru plata creditorilor privilegiaţi, aceştia concura pentru rest cu creditorii chirografari la distribuirea celeilalte părţi de activ.
SECŢIUNEA II Despre creditorii privilegiaţi sau ipotecari asupra imobilelor ART. 786 *** Dacă una sau mai multe repartitiuni ale preţului bunurilor mobile se face înainte de distribuirea preţului imobilelor, creditorii privilegiaţi sau ipotecari, ale căror creanţe sunt verificate, concura la acele repartitiuni cu întreaga lor creanta cu rezerva deducerilor mai jos arătate.
ART. 787 *** Creditorii privilegiaţi sau ipotecari care, după vânzarea mobilelor, sunt definitiv colocati asupra imobilelor în rang util pentru totalitatea creanţelor lor nu vor primi partea din preţul ce li se cuvine decît deducindu-se dintr-sa sumele ce ei au primit deja din repartiţiile masei chirografare. Sumele astfel distrase nu rămân pentru ceilalţi creditori ipotecari, dar sunt atribuite masei chirografare şi distribuite numai ei.
ART. 788 *** Dacă creditorii privilegiaţi sau ipotecari nu au fost colocati decît pentru o parte din creanţele lor asupra preţului imobilelor, drepturile lor asupra masei chirografare sunt definitiv regulate în proporţie cu sumele pentru care ei au mai rămas creditori în urma acelei colocatiuni, şi masa va fi subrogată, în locul lor, pentru aceea ce ei vor fi primit, după dispoziţiunile art. 766 peste proporţiunea părţii creanţei necolocate.
ART. 789 *** În privinta creditorilor privilegiaţi sau ipotecari, care nu au fost colocati în rang util asupra preţului, sau care nu sunt plătiţi integral cu preţul imobilelor se vor aplica dispoziţiile art. 788.
SECŢIUNEA III Despre drepturile femeii falitului ART. 790 *** În caz de faliment, al bărbatului, femeia reia imobilele dotale cu dreptul de a percepe veniturile, precum şi imobilele parafernale care îi aparţineau în momentul căsătoriei şi pe acelea pe care le-a dobândit în timpul căsătoriei, provenind din cauze juridice anterioare sau prin efectul unei donatiuni sau de succesiuni testamentare sau legitime.
ART. 791 *** Femeia va relua asemenea imobile dobîndite de dinsa şi în numele ei, cu banii provenind din înstrăinarea bunurilor care îi aparţineau în momentul căsătoriei, sau care i-au parvenit în urma prin unul din modurile arătate în articolul precedent, cu condiţiune însă numai ca, în contractul de achizitiune, să se declare expres aceasta întrebuinţare şi ca provenienţă banilor să fie stabilită printr-un inventar sau prin orice alt act cu data certa.
ART. 792 *** În toate celelalte cazuri şi oricare ar fi regimul sub care s-au căsătorit sotii, prezumţia este ca bunurile dobîndite de femeia falitului aparţin bărbatului şi ca au fost plătite cu banii lui, astfel încât acele bunuri trebuiesc să fie întrunite la masa falimentului, femeia însă este admisă să facă proba contrarie.
ART. 793 *** Bunurile mobile atât dotale, cît şi parafernale cuprinse în contractul de căsătorie, sau parvenite femeii în vreunul din modurile arătate în art. 790 se pot relua de femeie în natura, dacă identitatea lor este dovedită cu un inventar sau prin orice act cu data certa. Dacă bunurile femeii au fost înstrăinate şi cu preţul lor s-au dobândit alte bunuri mobile sau imobile, femeia poate exercita asupra acestora dreptul indicat în art. 791, cu condiţiunea ca provenienţă banilor şi noua lor întrebuinţare să fie constatată printr-un act având data certa. Toate celelalte obiecte mobile aflate în posesiunea fie a bărbatului, fie a femeii, şi oricare ar fi regimul căsătoriei se presupun ca aparţin bărbatului, afară numai dacă femeia nu va proba contrariul.
ART. 794 *** Data certa a unui act cerută de art. 791 şi 793, trebuie să fie stabilită în modurile determinate de codicele civile, dar proba achizitiunei, a posesiunei şi a înstrăinării titlurilor de credit şi a acţiunilor de societăţi comerciale, se va putea face şi cu registrele stabilimentelor publice sau ale societăţilor prin acţiuni.
ART. 795 *** Dreptul arătat în art. 790 şi 791 nu poate fi exercitat de femeie decît cu sarcina datoriilor şi ipotecilor de care acele bunuri au fost legalmente grevate.
ART. 796 *** Dacă bărbatul era comerciant la epoca celebrării căsătoriei sau dacă, neavînd atunci vreo profesiune determinata, a devenit comerciant în anul următor, ipoteca legală pentru dota femeii nu se întinde, în nici un caz, asupra bunurilor dobîndite de bărbat în timpul căsătoriei prin orice alt titlu, afară numai de succesiune sau donatiune. În cazurile sus zise, femeia nu poate exercita nici o acţiune asupra masei falimentului, pentru avantajele derivînd din contractul căsătoriei, şi creditorii nu vor putea să se prevaleze de avantajele derivînd din acelaşi contract în favoarea bărbatului.
ART. 797 *** Dacă femeia are contra bărbatului vreo creanta, derivînd dintr-un contract cu titlu oneros, sau dacă ea a plătit pentru dinsul vreo datorie, creanta este presumata a fi constituită şi datoria a fi plătită cu banii bărbatului, şi femeia nu va putea exercita nici o acţiune asupra masei falimentului, decît dacă va face proba contrarie, conform dispoziţiunilor art. 792. Femeia falitului va fi admisă la pasivul falimentului, pentru preţul bunurilor sale înstrăinate în timpul căsătoriei de către bărbat, rezervindu-se însă acţiunea masei asupra sumelor ce femeia ar putea scoate conform dispoziţiunilor art. 1255 din codicele civil.
SECŢIUNEA IV Despre coobligati şi despre fidejusori ART. 798 *** Creditorul care poseda obligaţiuni subscrise, girate sau garantate solidar de către falit şi de alţi coobligati, care au căzut în stare de faliment, participa la repartitiuni în toate masele şi va fi trecut cu valoarea nominală a creanţei sale până la deplina achitare.
ART. 799 *** Nici un regres pentru dividendele plătite nu se acordă falimentelor coobligaţiunilor, unora contra altora; însă dacă creanta întreaga, capital şi accesorii, a fost plătită de una sau mai multe mase coobligate, astfel ca creditorul nu mai are nici o acţiune contra celorlalte, cele dintii vor avea dreptul de regres contra celor de al doilea, în proportiune cu partea datoriei ce au plătit şi cu aceea ce cădea în sarcina respectiva a fiecăreia. Dacă toate dividendele întrunite, ce s-au atribuit creditorului în toate falimentele coobligaţilor, ar trece peste suma lui datorită, restul va fi înapoiat maselor falimentelor în proporţiunea sus arătată. Dacă însă unii din coobligati erau garanţii altora, prisosul aparţine, după ordinea obligaţiunilor maselor falimentelor, acelor coobligati care au dreptul să fie garantaţi.
ART. 800 *** Dacă creditorul posesor al unor obligaţiuni solidare între faliţi şi alţi coobligati, a primit înainte de faliment o parte din creanta sa, el nu va putea fi trecut la masa falimentului decît scăzându-se partea primită şi conserva, pentru ceea ce-i mai rămâne datorit, drepturile sale contra coobligaţilor sau fidejusorilor. Coobligatul sau fidejusorul falitului, care a plătit o parte din datoria solidară, va figura la masa pentru tot ce va fi plătit în descărcarea falitului; cu toate acestea, creditorul conserva dreptul de a prelua, până la plata sa integrală, dividendul destinat coobligatului, sau fidejusorului, restringindu-şi în acest caz acţiunile sale contra aceluias coobligat sau fidejusor la suma pentru care va mai fi rămas încă creditor după primirea celor două dividende.
ART. 801 *** Coobligatul sau fidejusorul falitului care, pentru siguranţa acţiunii sale de regres, are asupra bunurilor acestuia un drept condiţionat de ipoteca sau de gaj, va fi cuprins în masa falimentului cu suma pentru care ipoteca sau gajul i-au fost constituite. Dar această sumă se va confunda cu acea cerută de creditor în masa falimentului şi, prin urmare, va fi computata o singură dată în calculul majoritatei cerute pentru validitatea deliberărilor creditorilor falimentului. Preţul bunurilor ipotecate sau al gajului aparţine creditorului, deducindu-se din suma ce-i este datorită.
ART. 802 *** Creditorii conserva acţiunea lor pentru totalitatea creanţelor contra coobligaţilor sau fidejusorilor falitului, chiar dacă acesta ar fi obţinut un concordat la care ar fi consimţit de bunăvoie însăşi aceşti creditori.
TITLUL IV *** Despre lichidarea activului CAP. 1 *** Mijloacele pentru a lichidă activul ART. 803 *** Judecătorul-sindic trebuie să proceadă, sub privigherea tribunalului la lichidarea activului falimentului, fie asigurind şi încasând creanţele, fie procedând la vânzarea averei mobile şi imobile, îndată după trecerea celor 10 zile de la pronunţarea hotărârii, data asupra contestatiunilor la verificare. Dacă în acest interval a intervenit o propunere de concordat, în vederea căreia s-ar crede oportun să se amine vânzarea, judecătorul-sindic va putea fi autorizat de tribunal sa suspende acea vînzare, fără prejudiciul dreptului de urmărire al creditorilor având amanet, privilegiu sau ipoteca. Tribunalul va trebui ca, înainte de a se efectua vânzarea, să facă a se estima lucrurile ce sunt de vîndut, prin experţi numiţi de dinsul. Aceasta estimaţiune se va depune la grefa tribunalului.
ART. 804 *** Vînzarea bunurilor este asemenea suspendată dacă creditorii vor decide a se continua exploatarea în tot sau în parte a patrimoniului comercial al falitului, pentru timpul, în limitele şi cu condiţiunile ce ei vor trebui sa determine cu preciziune, desemnând persoana însărcinată cu conducerea exploatarei comerţului. Aceasta deciziune nu poate fi luată decît cu o majoritate de trei pătrimi a creditorilor în număr şi în suma. Creditorii dizidenţi şi falitul pot face opoziţiune la tribunal, dar aceasta nu va suspenda executarea deciziunei luate de creditori.
ART. 805 *** Datoriile provenind din operaţiunile judecătorului-sindic vor fi plătite din activul falimentului, cu preferinta asupra datoriilor anterioare; iar dacă aceste operaţiuni trag după dinsele obligaţiuni care ar trece peste activul falimentului, numai creditorii care le-au autorizat sunt personal ţinuţi peste partea lor din activ, în limita însă a autorizatiunei date. Ei vor contribui la proporţiunea creanţelor lor respective.
ART. 806 *** În cazul prevăzut de art. 804, creditorii trebuie să fie convocaţi de judecătorul-sindic. cel puţin odată pe an. În aceste adunări judecătorul-sindic va da seama de modul cum s-a continuat comerţul şi de rezultatele obţinute.
ART. 807 *** Tribunalul va putea autoriza pe judecătorul-sindic a transige asupra tuturor contestatiunilor care interesează masa, chiar când ar fi privitoare la drepturi imobiliare. Când obiectul tranzactiunei are o valoare nedeterminată sau mai mare de 1.500 lei, tranzactiunea va trebui să fie supusă la omologarea tribunalului comercial. Omologarea nu va putea avea loc decît după ce falitul va fi fast ascultat sau chemat în regula.
CAP. 2 *** Despre vânzarea mobilelor şi imobilelor falitului SECŢIUNEA I Despre vânzarea mobilelor ART. 808 *** Tribunalul poate autoriza pe judecătorul-sindic. sa vinda, cu licitaţiune publică, mărfurile şi celelalte obiecte ale falitului, după ce mai întâi le va fi estimat conform art. 803. Autorizaţiunea trebuie să determine termenul vinzarei, sa prescrie agenţii prin mijlocul cărora are să se facă vânzarea şi sa fixeze preţul de la care are să se înceapă licitaţiunea. Aceasta autorizaţiune poate fi acordată pentru cauza binecuvântată, chiar înainte de a fi expirat termenul indicat, la art. 803, citindu-se însă prealabil falitul. Încheierea tribunalului se va publică prin Monitorul Oficial şi orice intimpinari se pot adresa tribunalului, în termen de trei zile libere de la publicare. Adjudecarea trebuie să fie omologata de tribunalul comercial cel mai tirziu trei zile de la efectuarea ei.
ART. 809 *** Tribunalul după cererea judecătorului-sindic şi citind pe falit, poate autoriza vânzarea cu licitaţie publică, în masa totală sau parţială, a bunurilor mobile rămase nevândute şi a creanţelor neîncasate. Actul de înstrăinare trebuie să fie omologat de tribunal.
SECŢIUNEA II Despre vânzarea imobilelor ART. 810 *** De la data sentinţei declarative de faliment, nici un creditor nu va putea proceda la exproprierea silită a imobilelor; judecătorul-sindic însă, în termenul de 30 zile de la cererea ce-i va face creditorul interesat, este dator sa provoace vânzarea lor cu formele stabilite pentru vânzarea bunurilor de minori. Cererea de vînzare va fi facuta către tribunalul civil competent, îndată după expirarea termenului indicat de art. 803.
ART. 811 *** Dacă urmărirea era începută înainte de a se pronunţa sentinta declarativă de faliment, de către un creditor având privilegiu sau ipoteca asupra imobilelor urmărite, judecătorului-sindic trebuie să intervină pentru ca procedura să poată fi îndeplinită fără întârziere. Dispoziţiunile art. 513 şi 523 din procedura civilă se aplică şi în cazul în care afară de imobilele supuse urmăririi, falitul mai are imobile în cuprinsul jurisdictiunei aceluias tribunal.
CAP. 3 *** Despre revendicatiune ART. 812 *** Pot fi revendicate rimesele în cambiale sau în alte titluri de credit neplătite încă şi pe care falitul le poseda în natura în ziua sentinţei declarative de faliment dacă aceste rimese au fost făcute de proprietarul lor cu simplu mandat de a face să se încaseze valoarea ei de a o păstra în contul sau, sau dacă ele au fost destinate de proprietarul lor pentru plati anume determinate.
ART. 813 *** Pot asemenea să fie revendicate, dacă se poseda în natura, în tot sau în parte, de către falit, în ziua sentinţei declarative de faliment, mărfurile care i-au fost predate cu titlu de depozit spre a fi vîndute în contul proprietarului, cu rezerva, însă, a dispoziţiilor din acest codice relative la revendicatiunea titlurilor la purtător pierdute sau furate şi ale art. 1909 din codicele civil. Poate asemenea să fie revendicat preţul sau parte din preţ al aceloraşi mărfuri care nu fusese plătit în bani sau altfel, nici trecut în cont curent între falit şi cumpărător.
ART. 814 *** Mărfurile expediate falitului, al căror preţ el nu l-a plătit încă, pot fi revendicate dacă, în ziua declarării falimentului, nu ajunsesera încă în magazinele sale sau nu fuseseră primite la dispoziţia lui în magaziile publice în alt loc de depozit ori de paza ale comisionarului însărcinat să le vinda pentru contul lui. Revendicatiunea nu este admisă dacă mărfurile înainte de sosirea lor fuseseră vîndute fără frauda prin girarea facturei, a poliţei de încărcare sau a scrisorii de carat, când acestea sunt la ordin sau prin remiterea acelor titluri, când sunt la purtător. Acela care revendica trebuie să despăgubească masa de sumele plătite în contul lui şi de toate anticipatiunile făcute pentru navlu sau port, pentru comision, pentru asigurări sau alte speze şi sa plătească sumele ce vor fi datorite pentru aceleaşi cauze.
ART. 815 *** Vânzătorul poate să retina mărfurile vîndute care n-au fost predate falitului sau care nu i-au fost expediate lui sau unei alte persoane pentru contul sau.
ART. 816 *** În cazurile prevăzute de cele doua articole precedente, judecătorul-sindic, cu autorizarea tribunalului, va putea cere predarea mărfurilor, plătind vinzatorului preţul convenit.
ART. 817 *** Cererile de revendicare trebuie să fie propuse înaintea judecătorului sindic. Judecătorul sindic este dator ca în 48 ore sa comunice falitului şi creditorilor copie, de pe acţiune, aratindu-le şi termenul de înfăţişare. Comunicarea se va face conform art. 937 din codul comercial. Fiecare din creditori şi chiar falitul sunt admişi sa contesteze cererile de revendicare. Dacă nu exista contestatiune sau dacă contestatiunea, după valoarea lucrului revendicat este de competinţa judecătorului de ocol, revendicarea este admisă sau respinsă printr-o ordonanţa a judecătorului sindic, supusă apelului la tribunal în termen de trei zile libere de la pronunţare. În caz contrariu, judecătorul trimite judecarea afacerii înaintea tribunalului de comerţ.
ART. 818 *** Cererile de revendicatiune în natura suspenda vânzarea lucrurilor revendicate, dar nu pot anula vânzările deja efectuate. Cererile de revendicarea preţului nu au efect asupra sumelor deja distribuite înaintea lor.
TITLUL V *** Despre repartitiunea între creditori şi despre închiderea falimentului ART. 819*** Sumele de bani aparţinând falimentului, scăzând cheltuielile de justiţie şi de administraţiune şi ajutoarele acordate falitului şi familiei sale, trebuie înainte de toate, să se întrebuinţeze, cu autorizarea tribunalului, la plata creditorilor cu gaj sau alt privilegiu şi restul va fi distribuit între toţi creditorii, în proportiune cu creanţele lor verificate. În acest scop, judecătorul sindic trebuie să prezinte, în fiecare luna tribunalului, un stat de situaţiune al falimentului şi al banilor disponibili, pentru a fi repartizaţi. Tribunalul va ordonă, de va fi loc, o repartitiune, fixind suma de distribuit, şi va îngriji ca toţi creditorii să fie avizaţi despre aceasta.
ART. 820 *** Statul de repartitiune va fi format de judecătorul sindic şi va deveni executoriu prin ordonanţa tribunalului. Pentru repartizarea banilor aflaţi în depozit, judecătorul sindic va remite fiecăruia din creditori mandatul de plată după statul de repartitiune. Plăţile se efectuează deadreptul de către cassa.
ART. 821 *** Nu se va procede la repartitiune decît rezervindu-se porţiunea corespunzătoare conform bilanţului la creanţele pentru care termenul verificarei a fost prorogat, dacă aceste creanţe n-au fost încă admisă la pasivul falimentului în momentul repartitiunei. Dacă aceste creanţe n-au fost trecute în bilanţ, pentru o sumă determinata, sau dacă creditorul pretinde o sumă mai mare decît cea trecută în bilanţ, judecătorul sindic va determina suma de rezervat cu apel la tribunal. Ordonanţa judecătorului sindic este provizoriu executorie.
ART. 822 *** Porţiunea rezervată rămâne în depozit până la împlinirea termenelor prorogate după dispoziţiunile art. 769. Dacă creditorii pentru care termenele au fost prorogate nu au făcut sa li se verifice creanţele, conform dispoziţiunilor precedente, porţiunea rezervată se va împărţi între creditorii admişi la pasiv. Aceeaşi rezerva are loc şi pentru creanţele în privinta admiterii cărora nu s-a fost statuat definitiv. Dacă sumele rezervate produc interese, acestea se cuvin creditorilor pentru care s-au rezervat. În toate cazurile, depozitul este în rizicul şi pe cheltuiala lor.
ART. 823 *** Nici un mandat de plată nu se va emite de judecătorul sindic decît numai după prezentarea titlului constitutiv al creanţei. Judecătorul sindic va menţiona pe titlu mandatul de plată. Dacă nu exista titlu scris sau dacă nu este posibil a-l prezenta tribunalul va putea autoriza plata asupra prezentării extractului de pe procesul-verbal de verificarea creanţelor. Creditorul va da chitanţa pe marginea statului de repartitiune.
ART. 824 *** Creditorii care vor fi declarat tardiv creanţele lor, conform dispoziţiunilor art. 780, nu vor putea reclama în contra repartitiunilor activului deja făcute, nici să se opună la cele deja ordonate de judecătorul sindic; dar vor concura numai la repartitiunile următoare în proportiune cu creanta lor, şi când vor fi fost admişi provizoriu la pasiv, în proportiune cu suma determinata de tribunal. Dacă însă ei justifica ca au fost în imposibilitate de a face declaraţiunea creanţei lor în termenele stabilite, ei vor putea fi admişi a prelua asupra activului nedistribuit încă şi dividendele ce li s-ar fi cuvenit în distributiunile anterioare. În caz de opoziţiune tardivă în contra admiterii unei creanţe, tribunalul poate ordonă ca sumele cuvenite pentru aceasta creanta în repartitiunile următoare, sau pentru partea contestată a acestei creanţe, să fie ţinute în rezerva; şi dacă în virtutea acelei opoziţiuni creanta va fi în tot sau în parte declarata neexistenta, chiar sumele pe nedrept primite în repartitiunile precedente vor trebui să fie restituite la masa.
ART. 825 *** După terminarea repartitiunei sumelor provenite din averea mobiliară şi imobiliară a falitului, procedura falimentului va fi închisă; însă fiecare creditor îşi păstrează dreptul la plata restului creanţei sale. Cu toate acestea, procedura falimentului se va redeschide când debitorul va face o asemenea cerere, oferind creditorilor săi de a le plati cel puţin încă o zecime din creanţele lor şi dând cauţiune pentru cheltuieli. În acest caz, tribunalul va rechema la însărcinarea sa pe judecătorul sindic, sau îl va numi din nou şi va lua toate măsurile prevăzute în dispoziţiunile precedente în privinta conservatiunei şi a administraţiunei patrimoniului existent, cum şi în privinta lichidaţiunei lui şi în privinta pasivului care ar fi survenit. Nu se va procede la nici o repartitiune decît numai după expirarea, în privinta noilor creditori, a termenelor stabilite conform dispoziţiunilor art. 708.
ART. 826 *** Falitul, care va plati integral în capete interese şi cheltuieli, toate creanţele admise la masa falimentului, va putea obţine reabilitarea sa.
ART. 827 *** Cererea de reabilitare se va adresa către tribunalul care a pronunţat sentinta de declarare a falimentului. Preşedintele tribunalului, primind aceasta cerere, va ordonă ca o copie identică sa stea afişată în timp de doua luni, pe usa tribunalului, la bursa şi la Camera de comerţ, publicându-se de doua ori, la interval de cîte o luna şi în Monitorul Oficial.
ART. 828 *** Creditorul care nu va fi primit pe deplin plata capitalului sau cu procente şi cheltuieli, cum şi orice parte interesată, va putea, în curgerea timpului în care copia va sta afişată, să se opună la reabilitare printr-o petitiune depusa la grefa tribunalului, însoţită de actele pe care se întemeiază. Oponentul nu poate figura ca parte în proces.
ART. 829 *** Tribunalul, la ziua fixată pentru cercetarea acestei cereri, va examina, în prima linie, dacă formalităţile mai sus arătate au fost îndeplinite; apoi, ascultând pe falit şi examinînd actele pe care se întemeiază cererea, intimpinarea oponentului, dacă opoziţie s-a făcut şi actele depuse, va putea incuviinta cererea. Sentinta care a respins reabilitarea va putea fi atacată, pe calea apelului, numai de către falit în termen de 15 zile de la pronunţare. Dacă cererea de reabilitare a fost respinsă, falitul nu va putea introduce din nou alta cerere decît după un an de la data sentinţei.
ART. 830 *** Falitul va putea fi reabilitat, după moartea sa, după cererea moştenitorilor.
ART. 831 *** Bancrutarii frauduloşi şi cei condamnaţi pentru fals, furt, abuz de încredere, escrocherie şi delapidare de bani publici, nu pot obţine reabilitarea. Cererea de reabilitare este inadmisibila până la închiderea acţiunii penale. Bancrutarii simpli nu pot fi reabilitaţi decît după ce au făcut pedeapsa la care au fost condamnaţi.
TITLUL VI *** Despre încetarea şi suspendarea falimentului CAP. 1 *** Despre neajungerea activului ART. 832 *** Dacă operaţiunile falimentului nu vor putea continua în mod util din cauza insuficienţei activului, tribunalul, ascultând pe judecător şi pe falit, va putea declara, chiar din oficiu, încetarea acelor operaţiuni. Aceasta declaraţiune va reintegra pe creditori în exerciţiul drepturilor lor asupra bunurilor falitului, mentinindu-se în privinta acestuia efectele declaratiunei de faliment.
ART. 833 *** Falitul şi orice interesat va putea oricând cere tribunalului revocarea sentinţei prin care s-a declarat încetarea operaţiunilor falimentului, plătind cheltuielile judecatei arătate în articolul precedent şi dând cauţiune pentru cheltuielile ulterioare. Dacă revocatiunea este admisă, se va proceda conform primului aliniat al art. 825.
CAP. 2 *** Despre moratoriu ART. 834 *** Dacă sentinta declarativă de faliment a fost pronunţată după cererea creditorilor sau din oficiu, falitul, justificind cu probe valabile ca încetarea plăţilor a fost consecinţa unor evenimente extraordinare şi neprevăzute sau în alt mod scuzabile şi stabilind cu documente sau cu dare de garanţii îndestulătoare ca activul patrimoniului sau covirseste pasivul, va putea sa ceara tribunalului, în cele trei zile ce urmează după publicarea acelei sentinţe, ca să se suspende executarea ei. Cererea nu va putea fi primită, dacă falitul nu a prezentat sau nu prezintă împreună cu dinsa registrele sale de comerţ regulat ţinute, bilanţul sau comercial şi o lista nominativă de toţi creditorii săi, cu arătarea domiciliului şi a sumelor creanţelor lor.
ART. 835 *** Preşedintele, verificind prezentarea registrelor, a bilanţului şi a listei creditorilor, va ordonă convocarea acestora înaintea judecătorului sindic pentru a discuta cererea de moratoriu şi va fixa, la trebuinta, o zi. care să nu fie posterioară zilei primei adunări ordonate prin sentinta declarativă de faliment. Aceasta ordonanţa se va notifica judecătorului-sindic şi tuturor creditorilor prin îngrijirea falitului. Aceasta ordonanţa nu va împiedica împlinirea actelor decurgind din declaraţiunea de faliment în privinta persoanei şi bunurilor falitului.
ART. 836 *** Procesul-verbal al adunării trebuie să arate numele şi prenumele creditorilor care au cumpărat şi declaraţiunile fiecăruia dintr-înşii şi a judecătorului-sindic, în privinta veracitatii şi fiinţei fiecărei creanţe, a cererii de moratoriu şi a duratei lui. Va trebui asemenea sa arate propunerile măsurilor conservatorii necesare, modurile de lichidaţiune prin buna înţelegere şi persoanele cărora se poate incredinta administraţiunea sau supravegherea patrimoniului falitului în timpul moratorului.
ART. 837 *** La cea dintii audienta care va urma după ziua adunării sus zise, tribunalul va statua contradictoriu cu falitul, cu judecătorul-sindic şi cu creditorii intervenienţi asupra cererii de suspensiune, ţinând mai cu seama cont de dorinţa exprimată de majoritatea creditorilor. Dacă tribunalul găseşte aceasta cerere admisibilă, el ia următoarele măsuri: 1. Fixează termenul moratoriului, fără ca acest termen să poată trece peste 6 luni; 2. Ordonă debitorului ca, înlăuntrul aceluias termen sa producă dovada cum ca a plătit toate datoriile sale ajunse la scadenta, sau ca a obţinut de la creditori amînarea plăţii; 3. Prescrie măsurile conservatorii şi precauţiunile ce va crede necesare pentru a asigura integritatea patrimoniului debitorului; 4. Numeşte o comisie de creditori însărcinaţi de a supraveghea administraţiunea şi lichidarea patrimoniului căzut în faliment.
Suspendarea procedurii comerciale a falimentului nu împiedica cursul urmăririi penale.
ART. 838 *** Debitorul care a obţinut moratoriul, are dreptul sa procedeze la lichidaţiunea voluntara a activului falimentului sau, şi la stingerea pasivului cu concursul comisiunei creditorilor sus numite şi sub direcţiunea judecătorului-sindic. Regulile speciale ale lichidaţiunii şi autorizaţiunile de a vinde, de a constitui ipoteci sau gajuri, de a lua bani împrumut, de a transige, de a incasa bani sau de a face plati, sau de a face alte acte strict necesare în scopul lichidării, trebuie să fie prescrise de tribunal prin sentinta care acorda moratoriul sau prin alte sentinţe ulterioare, ascultându-se şi comisiunea lichidatoare.
ART. 839 *** În timpul moratoriului nici un act de urmărire nu se va putea întreprinde sau continua contra debitorului şi nici o acţiune nu se va putea intenta sau continua contra lui, dacă nu rezultă din faptele posterioare acordarei moratoriului. Moratoriul nu are efect în privinta creanţelor Statului provenind din contribuţiuni, nici în privinta drepturilor creditorilor având ipoteca, gaj sau alt privilegiu.
ART. 840 *** Dacă în timpul moratoriului intervine o înţelegere de bunăvoie cu toţi creditorii, relaţiunile ulterioare între aceştia şi debitori se regulează conform acelei convenţiuni. Învoiala se poate de asemenea stipula în mod valabil numai cu majoritatea creditorilor care ar reprezenta cel puţin trei pătrimi din pasiv, cu condiţiunile numai ca creditorii cari au consimţit sa ia asupra-le, împreună cu debitorul consecinţele oricărui litigiu cu creditorii dizidenţi şi, la trebuinta, obligaţiunea plăţii integrale a creanţelor. În ambele aceste cazuri, dacă declaraţiunea de faliment intervenise deja, învoiala trebuie să fie omologata de tribunal şi produce efectele concordatului întrucît priveşte închiderea falimentului.
ART. 841 *** Dacă cererea de moratoriu nu este admisă, tribunalul, dacă este necesar, fixează, prin aceeaşi sentinta, noul termene pentru verificarea creanţelor. Dacă, după acordarea moratoriului, se descopăr, în timpul duratei sale, datorii nedeclarate de falit, sau neexistenta unora din creanţele declarate, sau dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiunile care i-au fost impuse în privinta administraţiunii şi lichidării patrimoniului sau, sau dacă s-a făcut culpabil de fapte de dol ori de rea credinţa, sau dacă activul sau nu mai oferă speranta plăţii integrale a datoriilor sale, tribunalul va putea revoca chiar din oficiu moratoriul şi prescrie măsurile necesare pentru continuarea procedurii falimentului.
ART. 842 *** Chiar înaintea declaratiunii de faliment, comerciantul va putea cere un moratoriu, numai să fie în stare a justifica concursul condiţiunilor prescrise de art. 834, depunind la grefa tribunalului documentele acolo arătate şi suma necesară pentru cheltuieli. Dacă justificările prezentate se găsesc suficiente, tribunalul, ascultând pe reclamant în camera de consiliu, va putea ordonă convocarea creditorilor în cel mai scurt termen posibil, fără a trece peste 15 zile, şi prescrie măsurile provizorii ce le va crede necesare insarcinind pe un judecător cu direcţia executării. Sentinta va fi notificată procurorului tribunalului în scopul indicat la art. 712. Acest moratoriu se regulează prin dispoziţiunile acestui capitol care nu ar fi incompatibile cu dinsul. Dacă tribunalul găseşte ca cererea nu este justificată, sau dacă se iveşte unul din cazurile prevăzute în articolul precedent, se paseste fără întârziere la declararea de faliment.
ART. 843 *** Oridecite ori s-a acordat un moratoriu, dacă în cursul duratei lui se dovedeşte a se fi plătit creditorilor anteriori o parte considerabila din creanţele lor, sau dacă mijlocesc împrejurări speciale, tribunalul va putea, intervenind un vot favorabil al majorităţii creditorilor, care ar reprezenta cel puţin jumătate din restul pasivului, sa ordone un al doilea moratoriu pentru un termen, care asemenea nu va trece peste 6 luni.
ART. 844 *** Documentele şi celelalte mijloace de probaţiune având de scop a lumina judecata tribunalului asupra cererii de moratoriu, pot să fie prezentate fără a fi necesar a le investi cu formalităţile prescrise de legi pentru timbru şi înregistrare.
CAP. 3 *** Despre concordat *) *) Vezi legea pentru abrogarea legii concordatului preventiv din 1943. Vezi dr. lege din 5 Mai 1938 care extinde disp. art. 845-865, pe întreg teritoriul tarii. ART. 845 *** În orice stare a procedurii falimentului, se poate încheia concordat între falit şi creditorii săi, oricare ar fi cota concordatară, dacă toţi consimt la aceasta. În concordat se poate conveni încetarea sau suspendarea procesului comercial al falimentului, dar nu se poate împiedica continuarea instrucţiunii penale. Concordatul va fi supus omologării tribunalului.
ART. 846 *** Dacă nu s-a obţinut un concordat prin consimţământul tuturor creditorilor, judecătorul sindic este dator ca, în termen de trei zile de la verificarea creanţelor, sa convoace pe creditori pentru a fi consultaţi asupra încheierii unui concordat. Falitul sau număr de creditori reprezentind cel puţin a patra parte din pasivul falimentului pot cere, în acelaşi termen o convocare a creditorilor, pentru a li se propune un concordat. Ordonanţa de convocare trebuie să fie notificată creditorilor şi falitului. Propunerea concordatului nu suspenda actele întreprinse pentru lichidarea falimentului, cu rezerva dispoziţiunilor primului aliniat din art. 803.
ART. 847 *** În adunarea pentru concordat, falitul trebuie să se prezinte în persoana, dar poate să fie autorizat, pentru juste motive, de către judecătorul sindic, să se prezinte printr-o altă persoană. Judecătorul sindic trebuie să prezinte adunării o relatiune scrisă în privinta stării falimentului, a indeplinirei formalităţilor, a operaţiunilor ce au avut loc şi a măsurilor ce crede necesare a înlesni acea încheiere. Relaţiunea trebuie să fie subscrisă de judecătorul sindic. Procesul verbal al adunării va menţiona tot ce s-a deliberat şi decis într-însă.
ART. 848 *** Concordatul nu se poate face decît cu primirea majorităţii tuturor creditorilor ale căror creanţe au fost verificate sau admise provizoriu, cu condiţiune ca creditorii aderenti sa reprezinte cele trei pătrimi din totalitatea acestor creanţe; altfel concordatul e nul. Variaţiunile în numărul creditorilor şi în suma creanţelor, derivînd din sentinta arătată în art. 775, nu au influenţa asupra validitatei concordatului încheiat cu majoritatea sus zisa.
ART. 849 *** Sotia falitului nu poate lua parte la votarea concordatului cu creanta sa dotală.
ART. 850 *** Pentru formarea majorităţii cerută pentru validitatea concordatului nu se tine socoteala de creanţele cu ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacă creditorii nu renunţa la ipoteca sau privilegiul lor, nici de creanta dotală. Renunţarea poate de asemenea să se refere la o parte din creanta şi la accesorii numai ca suma, în capital şi accesorii, pentru care ea are loc, să fie determinata, şi ca această sumă sa nu fie inferioară la a treia parte din creanta întreaga. Votul dat fără nici o declaraţiune de renunţare limitată, implica de drept renunţarea la ipoteca sau la privilegiu pentru întreaga creanta. Efectele renunţării încetează de drept, dacă concordatul nu are loc sau se anulează în urma. Deciziunile celorlalţi creditori nu pot vătăma drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiaţi.
ART. 851 *** Concordatul trebuie să fie subscris în aceeaşi adunare în care a fost consimţit. Dacă concordatul s-a primit numai de majoritatea în număr a creditorilor prezenţi sau de majoritatea celor trei pătrimi a sumei totale a creanţelor, judecătorul sindic poate, dacă creditorii aderenti nu-şi retrag consimţământul sa amine deliberatiunea la alta adunare sau sa fixeze un termen pentru culegerea şi altor adeziuni. În caz de vreo schimbare în condiţiunile concordatului, adeziunile date în prima adunare rămân fără efect. Creditorii au dreptul sa ia notite în cancelarie de pe procesele verbale ale adunarei. Judecătorul sindic nu poate acorda decît o singura convocare pentru concordat, nici nu poate acorda decît o singura amînare pentru deliberatiune de noi adeziuni.
ART. 852 *** Concordatul va trebui să fie supus omologării tribunalului. Tribunalul, examinînd circumstanţele falimentului, condiţiunile concordatului şi dacă condiţiunile cerute de lege au fost îndeplinite, va putea incuviinta omologarea.
ART. 853 *** Concordatul judiciar este inadmisibil: 1. Când falitul este dosit; 2. Când falitul este inculpat pentru bancruta frauduloasă şi până ce n-a fost definitiv achitat; 3. Când falitul a mai fost în stare de faliment; 4. Când falitul nu se obliga a plati cel pun 60% din capitalul creanţelor; 5. Când termenul stipulat pentru plata cotei trece de 18 luni; 6. Când nu se garantează plata cotei concordatare, fie printr-o ipoteca, fie printr-un depozit în bani sau efecte, putind acoperi suma prezentată prin cota promisa.
În acest caz, falitul nu va fi pus în posesiunea activului sau decît după formarea actului autentic de ipoteca de către falit sau tertiu cu judecătorul-sindic, în numele masei credale, sau după consemnarea banilor sau efectelor la Cassa de depuneri şi înaintarea recipisei la tribunalul de comerţ. Inscriptiunea ipotecară se va putea cere numai de către judecătorul-sindic în numele masei credale, care va achită şi taxele de timbru şi înregistrare şi orice alte cheltuieli ocazionale cu facerea ipotecei. Aceste măsuri asigurătoare vor trebui să fie efectuate înainte de omologarea concordatului. În lipsa de asemenea garanţii, falitul va putea încă sa încheie concordat cu îndatorirea ca, după punerea lui în posesiunea activului şi până la plata cotelor concordatare, el sa gireze comerţul sub supravegherea unui delegat al creditorilor, care va putea sa dea falitului şi avizul sau asupra diferitelor operaţiuni ale comerţului. Dacă creditorii consimt, ei numesc, sub răspunderea lor, pe delegat, prin actul de concordat, dintre persoanele cunoscatoare în comerţul falitului, fixindu-i în acelaşi timp şi onorariul lunar. Banii proveniţi din încasări şi vinzari, se vor remite delegatului, care îi va consemna la Cassa de depuneri, iar recipisele se vor depune la tribunal pentru a servi la achitarea cotelor. Îndată ce plata cotelor va fi achitată, încetează însărcinarea delegatului . Prin neplata cotelor, falitul se face pasibil de penalităţile edietate de codul de comerţ pentru bancruta simpla. Ivindu-se unul din cazurile prevăzute la numerele 1 şi 2, încheierea concordatului se suspenda de drept.
ART. 854 *** Creditorii care n-au consimţit sau n-au intervenit la concordat, vor putea face opoziţiune la omologare, în termen de 8 zile de la închiderea procesului-verbal care constata operaţiunile votarei concordatului sau de la expirarea termenului concedat de judecătorul-sindic. Cererea de opoziţiune va fi motivată şi va trebui să fie notificată judecătorului-sindic şi falitului deodată cu citaţiunea pentru audienta fixată înaintea tribunalului. Dacă termenul sus zis a trecut fără să se fi făcut vreo opoziţiune, tribunalul statuează în camera de consiliu asupra omologării.
ART. 855 *** Dacă tribunalul încuviinţează omologarea, se poate face apel în contra acelei sentinţe, atât de creditorii care au votat contra concordatului, cît şi de către cei care n-au intervenit la votare; iar dacă se respinge omologarea se poate face apel de către falit şi de către creditorii care au votat concordatul.
ART. 856 *** Dacă opoziţiunea la omologare a fost facuta, tribunalul se va pronunţa asupra opoziţiunei şi asupra omologării prin una şi aceeaşi sentinta, numai cu apel pentru cei interesaţi. Dacă opoziţiunea este admisă tribunalul anulează concordatul faţa cu toţi interesatii. Dacă opoziţiunea este respinsă, tribunalul sau Curtea va putea sa condamne pe oponent la o amenda de 100 până la 5 000 lei, când opoziţiunea va fi fost facuta cu rea credinţa şi în scop invederat de a intirzia executarea concordatului. Tribunalul, respingând opoziţiunea, va putea acorda execuţia provizorie pentru sentinta care omologa concordatul. Nici deciziunea Curţii, care statuează asupra omologării concordatului nu este supusă opoziţiunei.
ART. 857 *** Dacă judecarea vreunei opoziţiuni depinde de rezolvarea unor chestiuni care din cauza materiei nu ar fi de competenţa tribunalului de comerţ, acest tribunal nu se va putea pronunţa decît după rezolvarea acestor chestiuni; însă va trebui sa fixeze un termen scurt, înlăuntrul căruia creditorul oponent va fi obligat sa pornească judecata înaintea autorităţii competinte şi să justifice ca a făcut aceasta cu desteptare ca, în caz contrariu, se va urma judecata asupra celorlalte opoziţiuni fără a se mai lua în consideratiune pretentiunile sale.
ART. 858 *** Dacă prin concordat s-a consimţit ipoteci pentru garantarea celor interesaţi, tribunalul, pronuntind omologarea concordatului, va trebui sa fixeze un termen scurt pentru luarea inscripţiunilor ipotecare. Omologarea nu produce efect decît din ziua luarei inscripţiunilor.
ART. 859 *** Omologarea face concordatul obligator pentru toţi creditorii trecuţi sau netrecuti în bilanţ, ale căror creanţe sunt sau nu verificate şi chiar pentru creditorii care au reşedinţa afară din ţara şi pentru aceia care au fost admişi provizoriu la pasiv, oricare ar fi suma definitiv lichidată în favoarea lor.
ART. 860 *** Îndată ce sentinta de omologare a concordatului a rămas definitivă, încetează starea de faliment şi totdeodată încetează funcţiunile judecătorului-sindic, cu rezerva însă a dispoziţiunilor articolelor următoare. Judecătorul-sindic va trebui sa dea seama tribunalului de administraţiunea sa şi va remite falitului toate bunurile sale, registrele, hirtiile şi orice alte efecte, luând descărcare, conformindu-se condiţiunilor stabilite prin concordat. Judecătorul-sindic va încheia despre toate proces-verbal şi funcţiunile sale încetează. Tribunalul va judeca contestaţiunile ivite. Neachitarea cheltuielilor de justiţie şi de administraţiune ale falimentului, precum şi neachitarea celorlalte datorii privilegiate, în termen de trei zile de la rămînerea definitivă a hotărârei de omologarea concordatului, da drept judecătorului-sindic a cere de la tribunal autorizarea pentru a vinde, conform art. 804, parte din patrimoniul falitului, până la concurenta sumelor datorite.
ART. 861 *** Falitul concordatar, mai înainte de îndeplinirea obligaţiunilor luate prin concordat, nu va putea constitui fondul sau de comerţ în gaj nici instraina acest fond în alt mod decît acela cerut de felul comerţului sau. Orice constituire de gaj sau înstrăinare, făcute în contra dispoziţiunilor acestui articol, sunt nule de drept şi creditorii interesaţi pot cere chiar anularea concordatului şi restabilirea starei de faliment.
ART. 862 *** Concordatul deşi omologat, va putea să fie anulat de tribunal, după cererea judecătorului-sindic sau a oricărui creditor, după ce va asculta contradictoriu pe sindic şi pe falit, dacă se descoperă după omologare, ca s-a exagerat în mod fraudulos pasivul sau ca s-a disimulat o parte importanţa din activ. Aceasta anulare liberează de drept garanţiile date pentru concordat.
ART. 863 *** Dacă falitul nu îndeplineşte condiţiunile concordatului, unul sau mai mulţi creditori, care au luat parte la deliberatiuni şi care nu au fost îndestulaţi cu sumele cuvenite prin concordat, vor putea cere rezilierea lui. Prin faptul rezilierei concordatului se redeschid operaţiunile falimentului, şi creditorii neindestulati reintra în întregimea drepturilor lor faţa cu falitul, tinindu-se însă în seama partea proporţională din creanta stinsă prin plata cotelor deja efectuate. Rezilierea concordatului nu liberează pe fidejusori, nici nu face sa înceteze ipotecile sau celelalte garanţii constituite printr-însul. Repunerea în stare de faliment, pentru neplata cotelor stipulate prin concordat, va atrage pentru falit pedeapsa prevăzută pentru bancruta simpla.
ART. 864 *** Asupra prezentării sentinţei, care anulează sau reziliază concordatul, tribunalul va proceda conform dispoziţiunilor secundului aliniat al art. 825. Actele făcute de falit, în urma omologării concordatului şi mai înainte de anularea sau rezilierea lui, nu vor putea fi declarate nule decît numai dacă vor fi fost făcute în frauda drepturilor creditorilor.
ART. 865 *** Creditorii anteriori concordatului reintra în întregimea drepturilor lor numai faţa cu falitul, dar nu vor putea participa la masa falimentului decît numai în proporţiunile următoare; Dacă nu au primit nici o parte din dividend participa pentru totalitatea creanţelor lor. Dacă au primit o parte, participa numai pentru porţiunea creanţe primitive corespunzătoare cu porţiunea de dividend promisa şi neprimită. Dispoziţiunile acestui articol se aplică şi în cazul când un al doilea faliment va fi fost declarat, fără ca falimentul anterior sa fi fost anulat sau reziliat.
TITLUL VII *** Dispoziţiuni privitoare la falimentul societăţilor comerciale ART. 866 *** Falimentul unei societăţi comerciale se declara de tribunalul comercial în jurisdicţiunea căruia societatea îşi are sediul ei.
ART. 867 *** Falimentul unei societăţi în nume colectiv sau în comandită produce şi falimentul soţilor ilimitat responsabili. Tribunalul va declara prin aceeaşi sentinta falimentul societăţii şi al soţilor; va arata numele, prenumele şi domiciliul acestora şi va numi un judecător-sindic. Cu toate acestea, patrimoniul societăţii va fi ţinut deosebit de acel al fiecărui soţ, atât la formarea inventariului, cît şi în operaţiunile administraţiunei şi ale lichidaţiunei activului şi pasivului. Numai creditorii societăţii iau parte la deliberaţiunile care interesează patrimoniul social, dar ei concura cu creditorii fiecărui soţ la deliberaţiunile care interesează patrimoniul individual al fiecărui soţ căzut în faliment. Sentinta declarativă de faliment produce pentru toţi sotii faliţi efectele arătate în Titlul I al acestei cărţi.
ART. 868 *** Falimentul unui sau mai multor soţi nu trage după sine falimentul societăţii. Falimentul tuturor soţilor ilimitat responsabili în societăţile în nume colectiv sau în comandită nu trage după sine falimentul societăţii, dacă aceasta nu se afla în stare de încetare de plati.
ART. 869 *** În caz de faliment al unei societăţi în comandită prin acţiuni sau anonima, actele de procedura se fac contra administratorilor, directorilor şi lichidatorilor. Ei sunt ţinuţi sa compara înaintea judecătorului-sindic ori de cîte ori ar fi chemaţi şi în special a procura informaţiunile necesare pentru formarea şi verificarea bilanţului şi pentru descoperirea cauzelor şi împrejurărilor falimentului. Ei vor trebui să fie ascultaţi ca reprezentanţi legali ai societăţii falite în toate cazurile în care legea prescrie ca falitul să fie ascultat.
ART. 870 *** Creditorii particulari ai unui soţ nu sunt admişi la pasivul falimentului societăţii. Ei nu au drept decît asupra a ceea ce va mai rămânea soţului după indestularea creditorilor societăţii, exceptându-se drepturile derivînd din privilegiu sau ipoteca. Asociaţii în participaţiune ai comerciantului falit nu sunt admişi la pasivul falimentului decît numai pentru acea parte a capitalului adus de dinsii, pe care vor putea-o proba că nu a fost absorbită de partea pierderilor ce cad în sarcina lor.
ART. 871 *** Dacă societatea falita a emis obligaţiuni la purtător, posesorii acestor obligaţiuni vor fi admişi la pasivul falimentului în raport cu valoarea de emisiune a obligaţiunilor, scăzându-se aceea ce li se va fi plătit cu titlu de amortisment sau de ramburs asupra capitalului, de fiecare obligaţiune.
ART. 872 *** Dacă sotii cu responsabilitate limitată în societăţile anonime sau în comandită nu efectuasera încă, în momentul declaratiunei falimentului, vărsămintele părţilor luate asupra-le, judecătorul-sindic poate fi autorizat să le ceara vărsămintele ulterioare a căror necesitate va fi recunoscută de tribunal.
ART. 873 *** În falimentul unei societăţi anonime, care nu se găseşte în stare de lichidaţiune, concordatul poate avea de obiect continuarea sau cedarea întreprinderii sociale şi în asemenea caz, el trebuie să determine condiţiunile exploatarei ulterioare.
ART. 874 *** În societăţile în nume colectiv şi în comandită creditorii pot consimţi un concordat chiar în favoarea unuia sau mai multora dintre sotii cu responsabilitate limitată. În acest caz tot activul social se va supune administraţiunei şi operaţiunilor judecătorului sindic. Numai bunurile particulare ale soţului căruia s-a acordat concordatul sunt excluse şi nici o parte a activului social nu va putea fi întrebuinţată pentru plata obligaţiunilor derivînd din concordat. Soţul care a obţinut un concordat particular, este liberat de obligaţiunea solidară către creditorii societăţii, dar, pentru ca să obţină sentinta indicată în art. 826, el trebuie să probeze ca toate datoriile societăţii falite au fost plătite: capete, interese şi cheltuieli.
TITLUL VIII Despre infracţiuni penale în materie de faliment ART. 875 *** Acţiunea penală pentru infracţiunile cuprinse în acest titlu este de ordine publică. Ea poate fi pusă în mişcare chiar înainte de declaraţiunea de faliment, când încetarea plăţilor este însoţită de faptul de dosire, de ascundere, de închiderea magazinelor, de darea la o parte, sustragerea sau imputinarea frauduloasă a patrimoniului în dăuna creditorilor. În aceste cazuri, procurorul tribunalului trebuie să comunice îndată încetarea plăţilor preşedintelui tribunalului comercial pentru îndeplinirea dispoziţiunilor titlului I al acestei cărţi.
CAP. 1 *** Despre bancruta ART. 876 *** Este culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plăţile şi care se găseşte într-unul din cazurile următoare: 1. Dacă cheltuielile sale personale sau acelea ale familiei sale au fost prea mari, în raport cu starea sau condiţiunea sa economică; 2. Dacă a pierdut o mare parte din patrimoniul sau în operaţiuni curat de noroc sau manifest imprudente 3. Dacă, în scopul de a-şi intirzia falimentul a făcut cumpărări cu intenţiunea urmată de fapt de a revinde lucrurile cumpărate cu preţul sub valoarea lor curenta sau dacă a avut recurs la împrumuturi, giruri de efecte sau alte mijloace ruinătoare, pentru a-şi procura fonduri; 4. Dacă în urma încetării plăţilor, a plătit pe vreun creditor în detrimentul massei; 5. Dacă nu a ţinut deloc registrele prescrise de lege, ori dacă nu le-a ţinut în mod regulat sau cel puţin registrul-jurnal încheiat şi vizat conform art. 27; 6. Dacă nu a plătit, la epocile stipulate prin concordat, partea promisa creditorilor săi, precum s-a zis la art. 863, ultimul aliniat.
ART. 877 *** Este de asemenea culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plăţile şi care se găseşte în vreunul din cazurile următoare: 1. Dacă nu a făcut în mod exact inventarul anual sau dacă registrele şi inventarele sale sunt incomplete sau neregulat ţinute sau nu dau seama de adevarata stare a activului şi pasivului sau chiar când n-ar fi frauda; 2. Dacă, având contract de căsătorie, nu s-a conformat dispoziţiunilor art. 19 şi 20; 3. Dacă, în cele trei zile de la încetarea plăţilor, nu a făcut declaraţiunea prescrisă de art. 703 sau dacă fiind vorba de falimentul unei societăţi, declaraţiunea facuta nu arata numele tuturor soţilor solidari; 4. Dacă fără împiedicare legitima, nu s-a prezentat în persoana înaintea judecătorului-sindic, în cazurile şi în termenele prescrise, şi dacă, prezentându-i-se, i-a dat informaţiuni false sau dacă s-a departat fără permisiune de la domiciliul sau în timpul falimentului; 5. Dacă nu a îndeplinit obligaţiunile luate într-un concordat obţinut într-un faliment anterior.
ART. 878 *** Oricine exercitind obişnuit profesiunea de mijlocitor, va fi căzut în faliment, e culpabil de bancruta simpla.
ART. 879 *** E culpabil de bancruta simpla comerciantul care chiar înainte de declaraţiunea de faliment şi numai pentru a-şi facilita obţinerea unui moratoriu, şi-a atribuit, cu buna ştiinţa şi în contra adevărului, o parte din activ, sau a simulat datorii neexistente pentru a face sa intervie în adunări creditori în tot sau în parte fictivi.
ART. 880 *** E culpabil de bancruta frauduloasă comerciantul falit care a sustras sau falsificat registrele sale, distras, tăinuit sau disimulat o parte din activul sau şi comerciantul care, într-un alt scop decît cel indicat în articolul precedent, a înfăţişat datorii neexistente sau care, în registre, în scripte sau în acte autentice ori private sau în bilanţ, s-a dat în mod fraudulos dator de sume ce nu datora. Mai pot fi declaraţi bancrutari frauduloşi, comercianţii care, înainte de declararea în faliment, vor fi înstrăinat o parte însemnată din mărfuri sau activ pe preţuri reduse şi mai scăzute decît costul lor, în scopul fraudulos de a frustra pe creditori.
ART. 881 *** Delictele de bancruta simpla se pedepsesc cu închisoare de la 15 zile până la doi ani. Cel ce se face culpabil de bancruta simpla va putea fi, osebit de aceasta, declarat incapabil de a exercita profesiunea de comerciant şi a i se interzice dreptul de intrare în localurile de bursa.
ART. 882 *** Bancruta frauduloasă se va pedepsi cu maximum închisoarei corecţionale şi cu interdictiunea pe timp mărginit. Pedeapsa închisorii chiar când judecata găseşte circumstanţe uşurătoare, nu poate fi redusă la mai puţin de un an. Cel ce este condamnat pentru faptul de bancruta frauduloasă va fi, osebit de aceasta, declarat incapabil de a mai exercita profesiunea de comerciant şi i se va interzice dreptul de intrare în localurile de bursa. Contra acelora ce vor fi exercitat obişnuit profesiunea de mijlocitor, în caz de bancruta frauduloasă, se va aplica maximul pedepsei.
CAP. 2 *** Despre delictele altor persoane decît falitul, fără complicitate în bancruta ART. 883 *** Prepusul sau reprezentantul comerciantului falit care în gestiunea lui încredinţată, s-a făcut culpabil de vreuna din faptele indicate la Nr. 2, 3, 4 şi 5 din art. 876 şi la Nr. 1 din art. 877, sau la art. 880, se va pedepsi conform dispoziţiunilor pentru bancruta frauduloasă.
ART. 884 *** În caz de faliment al unei societăţi în comandită, prin acţiuni sau anonima, administratorii şi directorii ei vor fi pedepsiţi după dispoziţiunile art 881, dacă falimentul a provenit din culpa lor, sau dacă nu au fost îndeplinite dispoziţiunile art. 92, 93, 95, 96, 101, 104, 142, 146, 147, 148, 157, 168, 173, 174, 175, 178 179, 182, 183 şi 184, sau dacă sunt culpabili de vreunul din faptele arătate la Nr. 2, 3, 4 şi 5 ale art. 876 şi la Nr. 1, 3 şi 4 ale art. 877. Ei se vor pedepsi cu aceeaşi pedeapsa, dacă sunt culpabili de vreunul din faptele indicate ia art. 830. Asemenea şi: 1. Dacă au omis cu dol de a publică contractul special şi schimbările ulterioare în modurile prescrise de lege. 2. Dacă au arătat în mod fals capitalul subscris sau vărsat. 3. Dacă au distribuit societarilor dividende evident fictive şi cu chipul acesta, au micşorat capitalul social. 4. Dacă cu dol au făcut preluări mai mari decît cele permise prin actul social. 5. Dacă au ocazionat cu dol, sau prin mijlociri de operaţiuni doloase, falimentul societăţii.
ART. 885 *** Judecătorul-sindic al falimentului, care se va fi făcut culpabil de malversatiuni în administraţiunea să se va pedepsi cu maximul închisoarei, iar dacă paguba cauzată este mica, închisoarea se va putea reduce până la trei luni. Dispoziţiunile acestui articol se vor aplica asemenea auxiliarilor şi celor însărcinaţi de către judecătorul-sindic cu executarea operaţiunilor falimentului.
ART. 886 *** Se vor pedepsi cu maximul închisoarei acei care deşi n-ar fi complici în bancruta se vor dovedi culpabili: 1. Ca într-un faliment, cu buna ştiinţa, au distras, tăinuit sau disimulat, prin declaraţiuni publice sau private, bunuri mobile sau imobile de ale falitului; 2. Ca, în mod fraudulos, au produs în faliment creanţe simulate, în numele lor propriu sau prin persoane interpuse: 3. Ca au savirsit vreunul din faptele arătate în art. 889, exercitind comerţul sub numele altuia sau sub nume simulat. Aceeaşi pedeapsa se va aplica şi comerciantului care şi-a prestat numele.
Ascendenţii, descendenţii, afinii şi soţul falitului, care cu ştiinţa vor fi distras sau tăinuit valori sau alte lucruri aparţinând falimentului, se vor pedepsi cu închisoare corecţională.
ART. 887 *** Creditorul care va fi stipulat cu falitul sau cu altă persoană, avantaje în folosul sau propriu, pentru votul sau în deliberările falimentului, sau în cererea de moratoriu, sau acela care, prin alte moduri decît cele prevăzute în art. 88, îşi va fi procurat avantaje în sarcina activului falimentului, se va pedepsi cu închisoare până la un an şi cu amendă până la 2 000 lei.
ART. 888 *** În cazurile prevăzute de cele doua articole precedente sentinta penală de condamnare va trebui sa ordone: 1. Reintegrarea, dacă este cazul, la massa creditorilor, a bunurilor sau valorilor sustrase şi restituirea celor în drept a sumelor ce creditorul primise, fără să-i fi datorat; 2. Despăgubirea daunelor pentru sumele cîte s-au constatat cu rezerva despăgubirei şi a altor daune mai mari, dacă s-ar dovedi în urma; 3. Anularea în privinta tuturor şi chiar a falitului a conventiunilor particulare ce vor fi fost încheiate pentru a procura creditorilor avantajele menţionate în articolul precedent.
Dacă cererile pentru obiectele sus indicate nu au fost propuse în instanţa penală sau dacă, fiind propuse, a intervenit o ordonanţa de neurmărire sau o sentinta absolutorie, acele cereri vor putea fi în urma introduse şi judecate înaintea tribunalului de comerţ. ***) Art. 695-888 au fost abrogate prin art. 130 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare.
CARTEA IV DESPRE EXERCIŢIUL ACŢIUNILOR COMERCIALE ŞI DESPRE DURATA LOR TITLUL I DESPRE EXERCIŢIUL ACŢIUNILOR COMERCIALE CAP. 1 DISPOZIŢIUNI GENERALE ART. 889 Exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de codul de procedura civilă, afară de dispoziţiile codul de faţa.
ART. 890 Aparţine jurisdictiunei comerciale a judeca: I. Toate contestaţiunile relative la fapte de comerţ între orice persoane; II. Acţiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar când ar fi înfiinţat în temeiul unei creanţe civile; III. Acţiunile contra capitanilor de nave, contra prepuşilor sau reprezentanţilor, contra comisilor - călători de comerţ şi contra comisilor de negot, derivate din faptele de comerţ cu care sunt însărcinaţi; precum de asemenea şi în aceleaşi limite acţiunile acestor persoane contra patronilor lor; IV. Contestaţiunile dintre calfe sau ucenici, băieţi şi servitori de magazine, comisionari de strade şi lucrători cu ziua, luna sau anul, cu comerciantul sau şeful unei întreprinderi comerciale pentru îndeplinirea serviciului la care ei s-au obligat, sau pentru plata de salariu ori alta lucrare; V. Acţiunile pasagerului contra căpitanului sau armatorului unei nave, precum şi acţiunile acestora contra pasagerilor; VI. Acţiunile întreprinzătorului de spectacole publice contra artiştilor teatrali, precum şi acţiunile acestora contra întreprinzătorului; VII. Contestaţiunile relative la vânzarea cu licitaţiune a mărfurilor sau productelor depuse în magazine generale, dockuri ori antrepozite; VIII. Tot ce priveşte la falimente după dispoziţiunile cărţii III în acest cod; IX. Contestaţiunile privitoare la calitatea de comerciant sau la existenta unei societăţi comerciale.
ART. 891 Acţiunile aparţinând jurisdictiunei comerciale se vor judeca de judecătoriile comunale în ultima instanţa până la valoarea de 5 lei inclusiv şi cu drept de apel la judecătoria de col. respectiva până la suma de 50 lei inclusiv, capete şi dobânzi; iar de către judecătoriile de ocoale în ultima instanţa de la 50 de lei până la valoarea de 200 de lei inclusiv, capete şi dobânzi, şi cu drept de apel la tribunalul comercial, în cuprinsul căruia se afla, până la valoarea de 1500 lei inclusiv, capete şi dobânzi.
ART. 892 Dacă înaintea unui tribunal comercial se ridica un incident civil, acelaşi tribunal este competent a statua şi asupra incidentului, afară de cazul când contestatiunea incidenţa ar purta asupra filiatiunei, asupra calitatei de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliară. În aceste cazuri, tribunalul comercial va trimite pe părţi, pentru judecarea incidentului, înaintea tribunalului civil competent, sau îl va judeca el însuşi, dacă e de competenţa tribunalului civil local. În toate cazurile în care incidentul se rezolva de acelaşi tribunal, apelul şi recursul în casatiune nu se pot face, contra hotărârei intervenite asupra incidentului, decît odată şi în aceleaşi termene cu apelul sau recursul contra hotărârii asupra fondului. Încheierea prin care tribunalul comercial trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului, nu este de asemenea supusă apelului sau recursului decît odată cu hotărârea asupra fondului.
ART. 893 Chiar când actul este comercial numai pentru una din părţi, acţiunile ce deriva dintr-însul sunt de competinţa jurisdictiunei comerciale.
ART. 894 Când o contestatiune de natura comercială se iveşte într-un loc unde se tine un tirg sau bilciu, sau într-un port sau schela, şi ea reclama o grabnica solutiune, judecătorul de pace poate să constate orice fapt şi sa ordone provizoriu măsurile de asigurare, prevăzute de art. 71 şi 72 din acest cod şi 455 şi următoarele din procedura civilă, până când se va judeca cauza de autoritate competinţa.
ART. 895 Excepţiunea de incompetinta a jurisdictiunei comerciale pentru cauzele civile, şi a jurisdictiunei civile pentru clauzele comerciale, poate să fie propusă în orice stare a cauzei, şi autoritatea judecătorească o poate pronunţa chiar din oficiu. Cu toate acestea, când autoritatea judiciară ce se invoca exercita amândouă jurisdictiunile: comercială şi civilă, omisiunea sau eroarea în indicatiunea uneia sau alteia nu poate da loc la o declaraţiune de incompetinta. La tribunalele cu o secţiune specială, acţiunile şi apelurile asupra cărţilor de judecată date în materie comercială se vor adresa preşedintelui secţiunei respective.
ART. 896 Dacă, cu ocaziunea judecarei unei afaceri comerciale, părţile sunt trimise înaintea tribunalului civil în urmarea unui incident oarecare, judecătoria comercială e în drept ca, mai înainte de hotărârea asupra incidentului, sa ordone provizoriu orice măsuri folositoare în cauza.
ART. 897 În materie comercială, acţiunile personale şi mobiliare se vor putea intenta, după alegerea reclamantului: 1. La tribunalul unde cel ce s-a obligat îşi are stabilimentul sau comercial sau cel puţin domiciliu ori reşedinţa; 2. La tribunalul locului unde obligaţiunea a luat naştere sau unde va trebui executată; 3. La tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata; 4. Dacă s-a ales un domiciliu pentru executarea unui act, acţiunea se va putea intenta la tribunalul acestui domiciliu.
ART. 898 Acţiunile personale şi acţiunile reale mobiliare rezultând din operaţiunile întreprinse, pe contul unei societăţi pamantene sau străine, de către prepusul sau reprezentantul acestora, în afară de sediul social, se vor putea intenta de către cei de al treilea înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde prepusul ori reprezentantul societăţii exercita comerţul, sau îşi are reşedinţa.
ART. 899 Acţiunile ce nasc din contractul de transport se pot intenta înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde se afla staţiunea de plecare sau aceea de sosire. Sunt aplicabile şefului de staţiune dispoziţiunile art. 400.
ART. 900 Acţiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autorităţii judecătoreşti a locului unde faptul s-a intimplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinatiune. Competinţa capitanilor de porturi de a cunoaşte de contestaţiunile ce le sunt deferite prin regulamentul de la 30 Martie 1879 se menţine.
ART. 901 În toate cazurile comerciale termenul obicinuit de înfăţişare fixat prin art. 78 din procedura civilă, se reduce la jumătate. Prezidentul tribunalului va putea însă după împrejurări, să permită ca citaţiunea să se facă pentru un termen şi mai scurt, fără a fi obligat pentru aceasta sa declare urgenta cauzei. Pentru cei domiciliaţi afară din România, termenul de înfăţişare va fi cel puţin de 40 zile de la ieşirea citaţiunii. Asupra infatisarei de se va cere termen de pregătire, acel termen se va fixa de tribunal după împrejurări, ordonandu-se provizoriu orice măsuri de asigurare se vor crede necesare până la judecarea afacerii.
ART. 902 Partea condamnata în lipsa poate face opoziţiune, fără a fi ţinuta a justifica cauzele absentei sale.
ART. 903 În materie comercială, termenul de peremptiune este pe jumătate de cel fixat prin art. 257 din codul de procedura civilă.
ART. 904 În materie comercială termenul de apel contra hotărârilor pronunţate în prima instanţa este de 30 zile. Acest termen începe: pentru sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua primirei copiei de pe sentinta, conform art. 74 şi 173 din codul de procedura civilă. Dacă hotărârea s-a dat asupra unei opoziţiuni, termenul de apel curge din ziua respingerii opozitiunii, fie ca sentinta s-a pronunţat în lipsa sau contradictoriu cu oponentul. În contra hotărârilor pronunţate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 zile.
ART. 905 Recursul în casatiune contra sentinţelor sau deciziunilor pronunţate în ultima instanţa va fi de 40 zile. Acest termen va curge, pentru deciziunile sau sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţării lor; pentru cele date în lipsa, din ziua comunicării deciziunii sau sentinţei. În contra deciziunilor sau sentinţelor pronunţate în materie de faliment, recursul este de 20 zile.
ART. 906 Dispoziţiunile art. 321 şi 734 din procedura civilă se aplică în materie comercială şi pentru cazul când înăuntrul termenului de apel sau recurs se va forma contra partei condamnate cerere de interdictiune sau de punere sub consiliu judiciar.
ART. 907 Partea interesată în o cauza comercială va putea, deodată cu intentarea acţiunii, sa ceara se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului sau, conform art. 614 şi următoarele din procedura civilă, după deosebirile mai jos enunţate. Va putea de asemenea sa urmărească şi sa poprească pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorite debitorului sau de către un al treilea, conformându-se dispoziţiunilor art. 456 şi următoarele din codicele de procedura civilă.
ART. 908 Sechestrul sau poprirea nu se va putea înfiinţa de cît numai cu dare de cauţiune, afară de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata. Judecătoria se va pronunţa asupra sechestrului în camera de consiliu fără prealabilă chemare a părţilor. Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decît dacă debitorul va consemna suma, capital, interese şi cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.
ART. 909 Când va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri şi registre de comerţ, tribunalul va putea numi în acest scop unul sau mai mulţi experţi socotitori, care, sub direcţiunea unui judecător delegat sa asculte pe părţi, sa examineze socotelile, înscrisurile şi registrele, sa consemneze prin proces-verbal declaraţiunile şi recunoaşterile părţilor, şi sa cerce a le împacă de va fi cu putinta; iar dacă nu, să raporteze în scris tribunalului despre rezultat. Experţii vor fi numiţi de părţi prin comun acord, şi, în caz de neînţelegere între ele, se vor numi din oficiu de tribunal în termen scurt.
CAP. 2 DESPRE SECHESTRAREA, URMĂRIREA ŞI VÂNZAREA SILITĂ A VASELOR ART. 910 Orice creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos arătate, să poată proceda la sechestrarea, urmărirea şi vânzarea silită a unui vas sau a unei părţi în diviza dintr-însul, care ar fi proprietatea debitorului sau. Creditorii privilegiaţi pot exercita acest drept chiar dacă vasul, care în total sau în parte este afectat, ar fi trecut în mâinile unei a treia persoane.
ART. 911 Vasul poate fi sechestrat în cazurile şi după formalităţile stabilite în art. 907 şi 908 din acest cod. Sechestrarea fiind declarata valabilă de către tribunalul de comerţ competent, vânzarea, colocatiunea creditorilor şi repartitiunea preţului se fac în conformitate cu regulile fixate în prezentul capitol.
ART. 912 Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru şi nici urmărit. Vasul se considera ca este gata de plecare, când capitanul are asupra-şi hârtiile de navigaţiune necesare pentru călătorie.
ART. 913 În orice stare a procedurei, după cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui vas sau a unui coproprietar al vasului şi chiar a însuş debitorului, tribunalul înaintea căruia sa afla cauza pendinte, poate ordonă ca vasul sa întreprindă una sau mai multe călătorii, prescriind în acelaşi timp precauţiunile ce după împrejurări, s-ar crede necesare. Călătoria nu se poate începe până ce mai întâi sentinta tribunalului care ar incuviinta-o, nu va fi transcrisă în registrele autorităţii maritime respective şi adnotata pe actul de naţionalitate. Cheltuielile necesare pentru întreprinderea călătoriei, se vor inainta de reclamant. Navlul, după ce mai întâi se vor scădea cheltuielile, se va adauga la preţul vânzării.
ART. 914 Urmărirea vasului sau a unei părţi dintr-însul va fi precedată de un comandament făcut debitorului, cu invitare de a plati suma datorită în termen de 24 de ore şi cu încunoştiinţare ca în caz contrariu se va procede la urmărire. Dacă este pericol de sustractiune, se poate ordonă sechestrarea imediata în formele stabilite de Codul de procedură civilă.
ART. 915 Prin comandament, creditorul îşi va face alegere de domiciliu în comuna de reşedinţa a autorităţii judecătoreşti înaintea căreia are să se facă urmărirea, arătându-se persoana la care domiciliul a fost ales. Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacă este vorba de o acţiune generală de exercitat contra lui, el va putea fi însă notificat şi căpitanului, dacă urmărirea se face şi în virtutea unui drept de privilegiu ce exista asupra vasului. Dacă, în termen de 30 zile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procede la acte de execuţiune, urmărirea nu se va putea începe decît în urma unui nou comandament. În caz de opoziţiune sau contestaţie contra urmăritei, termenul de mai sus va curge de la notificarea sentinţei definitive care a respins contestatiunea sau opoziţiunea, sau ziua când contestatiunea sau opoziţiunea s-a perimat.
ART. 916 Procesul verbal al agentului judecătoresc însărcinat cu urmărirea, afară de cele prescrise prin art. 416 din codul de Procedura Civilă, va trebui sa mai cuprindă: 1. Alegerea sau declaraţiunea de domiciliu ori reşedinţa a creditorului urmăritor în localitatea unde se afla autoritatea judecătorească însărcinată cu vânzarea şi în localitatea unde vasul urmărit se găseşte ancorat; 2. Numele, pronumele şi domiciliul sau reşedinţa proprietarului vasului şi acela al căpitanului; 3. Numele, felul şi capacitatea vasului; 4. Descrierea barcilor, a salupelor, uneltelor, echipamentelor, armelor, muniţiilor şi proviziunilor sale.
Agentul judecătoresc va numi un custode asupra vasului urmărit, care va urma sa subscrie procesul-verbal.
ART. 917 Dacă proprietarul vasului urmărit are domiciliul sau reşedinţa în comuna unde se face urmărirea, creditorul urmăritor este dator să-i notifice, în termen de trei zile, copie după procesul-verbal de urmărire sa-l citeze înaintea tribunalului urmăritor, pentru ca acesta sa ordone vânzarea lucrurilor urmărite. Dacă proprietarul nu are nici domiciliul, nici reşedinţa sa în localitatea unde se face urmărirea, comunicarea procesului-verbal şi citaţiunea se vor face căpitanului vasului urmărit, şi lipsa-i, reprezentantului proprietarului sau al căpitanului. Dacă proprietarul este străin, fără domiciliu sau reşedinţa în România, comunicarea şi citaţiunea mai sus vorbita se vor face în modul stabilit prin art. 75, numerele 6 şi 7 din procedura civilă. O alta copie după procesul-verbal de urmărire se va depune de agentul judecătoresc la oficiul maritim unde vasul se găseşte înscris.
ART. 918 Tribunalul, autorizând vânzarea, stabileşte condiţiunile ei şi trimite pe părţi înaintea unui judecător delegat, pentru ca sa fixeze ziua în care are să se facă vânzarea, şi sa proceadă la celelalte operaţiuni necesare. Tribunalul trebuie de asemenea sa ordone portărelului de a face afiptele şi publicaţiunile de vînzare.
ART. 919 Urmărirea se perima de drept şi creditorul urmăritor răspunde de cheltuieli, dacă vânzarea nu se face în cele 40 zile următoare. Nu se socoteşte în acest termen timpul trecut pentru opoziţiunile sau contestaţiunile prevăzute de art. 915.
ART. 920 Afiptele şi publicaţiile vor cuprinde: 1. Numele, pronumele, profesiunea, domiciliul sau reşedinţa creditorului urmăritor; 2. Titlul în puterea căruia se face urmărirea; 3. Suma datorită; 4. Alegerea de domiciliu facuta de creditorul urmăritor, atât în localitatea unde resade Tribunalul înaintea căruia se face urmărirea, cît şi în aceea unde vasul este ancorat; 5. Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa proprietarului vasului urmărit; 6. Numele, felul şi capacitatea vasului, dacă este armat sau în armare, precum şi numele şi pronumele căpitanului; 7. Locul unde vasul se găseşte, adică dacă este ancorat în port sau în altă parte; 8. Barcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiunile, şi proviziunile ce se cuprind în vînzare; 9. Numele şi prenumele procuratorului creditorului urmăritor; 10. Condiţiunile vinzarei; 11. Ziua fixată pentru ţinerea licitaţiunei.
ART. 921 Afiptele se vor lipi: 1. Pe catartul principal al vasului urmărit; 2. La usa tribunalului unde are a se tine licitaţiunea; 3. În piaţa principala a oraşului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat şi la reşedinţa oficiului vamal din localitate; 4. În sălile bursei şi Camerei de comerţ, dacă vor fi.
Un extract după afipt se va publică în foaia anunţurilor judiciare a locului, cu cel puţin trei zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea licitaţiunei. Un exemplar dupe afipte se va comunică: 1. Debitorului sau căpitanului în cazurile prevăzute de art. 520; 2. Custodelui numit de către agentul judecătoresc; 3. Creditorilor privilegiaţi indicaţi în actul de naţionalitate sau în registrele oficiului maritim unde este înscris vasul, şi oricărui alt creditor, chiar neprivilegiat, care, printr-un act notificat creditorului urmăritor, a declarat ca voieşte sa intervină la procedura urmăririi.
ART. 922 Dacă urmărirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor face trei publicaţiuni consecutive din opt în opt zile, prin afipte afişate, cum mai sus se arata şi publicate în foaia anunţurilor judiciare. După a treia publicaţiune a afiptelor, licitaţiunea se va tine la ziua fixată de către judecătorul-delegat şi vânzarea se va face către cel ce va oferi un preţ mai avantajos.
ART. 923 Tribunalul, după raportul judecătorului-delegat, pentru motive grave, poate acorda şi chiar ordonă din oficiu ca vânzarea sa nu aibă loc şi sa încuviinţeze una sau doua amânări de cîte opt zile fiecare. Amînarea va fi incunostiintata prin afipte afişate şi publicate precum mai sus se arata.
ART. 924 Oricine poate să concureze la licitaţiune. Cel ce concurează pentru contul altei persoane, trebuie să prezinte procura specială care se va ataşa la dosarul cauzei. Orice concurent este dator să depună în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtător şi după cursul zilei, a zecea parte din preţul de la care are să se înceapă licitaţiunea, afară numai dacă judecătorul-delegat, ascultând şi pe creditorii prezenţi, nu-l va dispensa de aceasta. Vînzarea se va face prin strigări. Strigările se vor începe de la preţul fixat de creditor, sau de la acela pe care îl va insemna judecătorul delegat, de la sine şi se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puţin sau de 15 minute cel mult. Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare preţ.
ART. 925 Judecătorul-delegat va încheia proces-verbal de cele urmate. Adjudecatarul va subscrie de preţul cu care lucrul s-a adjudecat asupra-i şi în acelaşi timp va face alegere de domiciliu în localitatea unde s-a urmat vânzarea. În caz contrariu, toate notificările ce i se vor adresa vor fi valabil făcute la grefa tribunalului.
ART. 926 Procuratorul care va fi rămas adjudecatar pentru o persoană care ar avea a o numi mai în urma, trebuie, în cele trei zile după licitaţie, să depună la grefa mandatul special anterior vinzarei, dacă acela în contul căruia a concurat la licitaţie nu prefera de a face în persoana accepţiunea prin o declaraţiune depusa la grefa; în lipsa, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele sau propriu.
ART. 927 Adjudecatarul este dator ca, în termen de cinci zile de la adjudecare, să depună preţul cu care s-a adjudecat asupra-i vasul. Dacă acest termen expira fără ca cumpărătorul sa fi depus întregul preţ, tribunalul, de la sine sau după cererea părţii interesate, va pune lucrul din nou în vînzare. Aceasta noua licitaţiune se va incunostiinta prin afipte, conform art. 921, iar afiptul se va publică cu trei zile cel puţin înainte de vînzare. Noile afipte vor cuprinde, pe lângă enuntarile prevăzute de art. 920, numele adjudecatarului ce nu a depus preţul şi suma cu cît lucrul a fost adjudecat asupra-i. Licitaţiunea se va urma conform art. 924. Dacă preţul ieşit la aceasta noua licitaţiune este mai mic, primul adjudecatar răspunde de diferenţa şi, în ori ce caz, de toate cheltuielile ocazionate cu aceasta noua vînzare. Dacă primul cumpărător, înainte de începerea acestei noi licitaţiuni, depune preţul cu cît lucrul s-a adjudecat asupra-i, dimpreuna cu dobânzi şi cheltuieli făcute cu aceasta a doua vînzare, el va fi menţinut în calitatea sa de adjudecat
ART. 928 Dacă sunt urmărite barci, şalupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone, vânzarea se va face înaintea judecătorului-delegat, după publicaţiuni făcute în trei zile consecutive printr-un singur afipt lipit pe catarg sau, în lipsa, într-alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului şi pe zidul sau scara portului, fără nici o alta formalitate. Vînzarea nu se poate face decît după trecere de opt zile de la notificarea procesului-verbal de urmărire.
ART. 929 Urmărirea şi vânzarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescaritului în porturi, limanuri, canaluri, lacuri şi riuri, precum şi altor asemenea plutitoare ce se afla în aceste localităţi şi care nu ar avea o capacitate mai mare de 10 tone, se va face conform dispoziţiunilor articolelor precedente cu următoarele modificatiuni: 1. Vînzarea se va face de judecătorul de ocol; 2. Afiptele nu vor mai fi publicate şi în foaia anunţurilor judiciare; 3. Preţul va fi răspuns îndată după terminarea licitaţiunii; iar în caz contrariu, se va procede imediat la o noua licitaţiune pe comptul adjudecatarului.
Dispoziţiunile acestui articol nu se aplică în caz de vânzarea batelurilor şi a celorlalte plutitoare având masina cu vapori.
ART. 930 Vînzarea vasului face sa înceteze funcţiunile căpitanului, cu rezerva dreptului sau la despăgubire contra celui obligat.
ART. 931 Adjudecatarul va primi un extract după procesul-verbal al licitaţiunii în care se va indica: 1. Numele, pronumele, domiciliul sau reşedinţa creditorului urmăritor şi al debitorului; 2. Numele, felul şi capacitatea vasului vândut; 3. Numele, pronumele şi reşedinţa adjudecatarului, precum şi preţul cu care vasul s-a adjudecat asupra-i.
Acest extract va fi semnat de judecătorul delegat sau de judecătorul de ocol şi va trebui să fie transcris în registrele autorităţii unde va fi înscris vasul şi vânzarea va trebui notată şi pe actul de naţionalitate.
ART. 932 Cererile în distractiune (separatiune) asupra vasului urmărit se vor notifica creditorului urmăritor înainte de vînzare. Dacă cererile în distractiune nu s-au format decît după adjudecatiune, ele se vor converti de drept în opoziţiuni asupra liberării preţului. Cererea în distractiune va conţine citaţiunea creditorului urmăritor de a compare pentru a audienta fixa înaintea tribunalului competent, şi alegerea sau declaraţiunea de domiciliu sau de reşedinţa a reclamantului în comuna de reşedinţa a tribunalului sau judecătoriei prin care se face urmărirea. Dacă cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli şi daune, poate fi osandit şi la o pedeapsă pecuniară până la suma de 500 lei.
ART. 933 Opoziţiunile la distribuirea preţului rezultat din vânarea unui vas, vor fi făcute sub pedeapsa de pierderea dreptului, în termen de trei zile socotit de la vînzare. Creditorii oponenţi sunt datori de a prezintă la grefa titlurile lor de creanţe cel mult în termen de opt zile din ziua opozitiunii, sub pedeapsa, în caz contrariu, de a se procede la distribuirea preţului, fără a se tine seama de opoziţiunea ce au făcut.
ART. 934 Colocatiunea creditorilor şi distribuţiunea preţului între creditorii privilegiaţi se va face în ordinea prescrisă prin art. 687 şi între ceilalţi creditori, în proportiune cu creanţele lor.
ART. 935 Pentru tot ce nu este regulat prin prezentul titlu, se aplică dispoziţiunile codului de procedura civilă, relative la urmărirea silită a bunurilor mobile. Regulile stabilite în prezentul capitol se vor observa, pe cît nu vor fi incompatibile, în orice alt caz de vînzare judiciară a unui vas sau a unei porţiuni dintr-un vas.
CAP. 3 DISPOZIŢIUNI SPECIALE DE PROCEDURA ÎN MATERIE DE FALIMENT ART. 936 *** Ori de cîte ori legea prescrie ca falitul sau vreu alt interesant să fie ascultat, nu se poate nimic hotărî în absenta sa, dacă nu se va constata ca a fost legalmente citat la o zi şi ora fixa şi dacă lipsa lui nu se va constata prin proces-verbal.
ART. 937 *** Ori de cîte ori creditorii unui faliment urmează să fie convocaţi, sindicul este dator ca, afară de publicaţiunile prescrise de lege sa trimită o anume încunoştiinţare fiecărui creditor. Încunoştiinţarea se va face printr-o scrisoare recomandată la posta, cel puţin cu opt zile înainte de ziua fixată pentru întrunire sau pentru operaţiunile pentru care s-a fixat. Recipisa de predare la posta a scrisorii recomandate va servi ca proba ca încunoştiinţarea a avut loc şi va sta ataşată la actele falimentului. Scrisoarea de convocare adresată creditorului va trebui sa cuprindă chestiunile ce sunt a se supune deliberării creditorilor. Orice deciziune luată asupra unei chestiuni necuprinsă în încunoştiinţare este nulă.
ART. 938 *** Întrunirile creditorilor sunt prezidate de judecătorul sindic. Deciziunile se iau cu majoritate absolută a creditorilor prezenţi, afară de cazurile în care legea nu cere o anumită majoritate. Creditorii se pot prezenta în persoana sau prin mandatari. *) *) Modificat prin Legea din 3 martie 1902
ART. 939 *** Procesul-verbal al întrunirii creditorilor se subscrie de judecătorul-sindic şi de grefier sau de secretarul arhivar al sindicatului tribunalului. El cuprinde, în rezumat, dezbaterile urmate, deciziunile urmate, deciziunile luate de creditori şi ordinea în care ele au avut loc şi indica numirile făcute, după ordinea numărului voturilor obţinute de fiecare, începând cu cel mai mare număr. Procesul-verbal se înaintează tribunalului în termen, de cel mult trei zile spre a fi alăturat la celelalte acte ale falimentului. *) ------------------- *) Modificat prin Legea din 3 martie 1902
ART. 940 *** Dacă în ziua fixată pentru întrunirea creditorilor nu s-a putut delibera asupra tuturor chestiunilor ce erau prevăzute în actul de convocare sau în citatiune, continuarea deliberantilor se va urma de drept în ziua următoare de lucru, fără sa mai fie necesitate de vreo noua încunoştiinţare specială a creditorilor prezenţi sau absenţi, şi aceasta până la rezolvarea tuturor chestiunilor puse în deliberatiunea creditorilor.
ART. 941 *** Ordonanţele judecătorului-sindic nu sunt supuse apelului decît în cazurile determinate de lege. *) *) Modificat prin Legea din 3 martie 1902
ART. 942 *** Deliberaţiunile tribunalului în materie de faliment vor putea fi precedate de relaţiunea judecătorului-sindic. *) *) Modificat prin Legea din 3 martie 1902
ART. 943 *** Sentintele şi încheierile tribunalului, pronunţate conform art. 708, 722, 723, 735, 826, 335, 337, 841, 842, 843, 852, 864 şi sentinţele de condamnare la una din pedepsele pentru unul din delictele prevăzute în titlul VIII al cărţii a III-a, se vor afige la usa tribunalului şi la alte locuri obişnuite în comuna unde resade tribunalul, în comuna unde resade Curtea de Apel, în comuna de reşedinţa a falitului, în toate locurile unde el va avea stabilimente de comerţ şi în salele burselor şi Camerelor de Comerţ din aceste localităţi. Un extract se pe aceste sentinţe sau încheieri, se va publică în foaia anunţurilor judiciare ale locurilor sus arătate cu dreptul pentru judecătorul-sindic de a ordonă publicaţiunea şi în alte ziare, când împrejurările falimentului ar cere o mai întinsă publicitate. Afigerea şi publicaţiunile sus zise vor fi făcute în cel mai scurt termen posibil, adică: dacă trebuiesc făcute în localitatea unde se afla tribunalul, cel mai tirziu în trei zile de la data hotărârii; dacă trebuiesc făcute în altă parte, ele trebuiesc să fie expediate pentru execuţiunea imediata în acelaşi termen. Judecătorul-sindic este dator a observa exactă îndeplinire a dispoziţiunilor cuprinse în acest articol. *) *) Modificat prin Legea din 3 martie 1902
ART. 944 *** Toate sentinţele date de tribunalul de comerţ în materie de faliment sunt executorii. Ele nu sunt supuse opoziţiunei sau apelului decît în cazurile prevăzute de lege. Când tribunalul se pronunţa în prima instanţa asupra contestatiunilor prevăzute de art. 775, sentinta este supusă apelului. Este asemenea supusă opozitiunii şi apelului sentinta prin care tribunalul respinge declaraţiunea de faliment cerută de unul sau mai mulţi creditori. ***) Articolele 936-944 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare.
TITLUL II DESPRE PRESCRIPŢIUNE ART. 945 Acţiunile derivând din acte care sunt comerciale numai pentru una din părţi, se prescriu pentru toate părţile contractante în conformitate cu dispoziţiunile legii comerciale.
ART. 946 Prescripţiunea comercială curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de razbel în contra femeei maritate, în contra minorilor chiar neemancipaţi şi a interzişilor, cu rezerva dreptului lor contra tutorului. Întreruperea prescripţiunii se regulează după dispoziţiunile codului civil. Cu toate acestea, în obligaţiunile cambiale, actele intreruptive de prescripţiune făcute în persoana unuia din coobligati nu produc nici un efect faţă de ceilalţi coobligati.
ART. 947 Prescripţiunea ordinară în materie comercială este de 10 ani în toate cazurile în care prin acest cod sau prin legi nu s-a stabilit o prescripţiune mai scurta.
ART. 948 Acţiunea pentru revendicarea proprietăţii unui vas se prescrie prin trecere de 10 ani. Nu se poate opune lipsa de titlu sau a bunei credinţe. Posesorul unui vas, în virtutea unui titlu stipulat cu buna credinţa, titlul fiind transcris conform legii şi care să nu fie nul pentru lipsa de forma, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiţi de la data transcripţiunii titlului şi a adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate. Capitanul nu poate dobândi prin prescripţiune proprietatea unui vas.
ART. 949 Se prescriu prin trecere de 5 ani: 1) Acţiunile ce deriva din contractul de societate sau din alte operaţiuni sociale, dacă publicaţiunile prescrise în titlul VIII, cartea I, au fost regulat făcute; 2) Acţiunile ce deriva din cambii şi din cecuri.
Termenul curge: Pentru acţiunile prevăzute la Nr. 1 al acestui articol, din ziua când obligaţiunea a ajuns la termen sau din ziua publicaţiunii actului de dizolvare a societăţii, sau a declaratiunii de lichidare, dacă obligaţiunea n-a devenit exigibilă. În cazul prevăzut de art. 103, termenul curge din ziua în care actul de dizolvare poate fi opus celor de al treilea. Pentru obligaţiunile derivând din lichidarea societăţii, termenul începe a curge de la data aprobarei ultimului bilanţ al lichidatorilor. Pentru acţiunile prevăzute la Nr. 2, termenul curge din ziua scadentei obligatiunei sau din ultima zi a termenului prevăzut de art. 282.
ART. 950 Acţiunile rezultând din contractele de împrumut maritim sau de gaj asupra vaselor, se prescriu prin trecere de trei ani socotiţi din ziua când obligaţiunea a ajuns la termen.
ART. 951 Grefierii şi judecătorul-sindic sunt liberaţi de îndatorirea de a da compt de registrele de comerţ şi de hârtiile ce le sunt încredinţate în procedura asupra falimentului, după trecerea de trei ani de la închiderea sau încetarea operaţiunilor falimentului.
ART. 952 Se prescriu prin doi ani, socotiţi din ziua terminării afacerii, acţiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor de mijlocire. Prin acelaşi termen se prescriu acţiunile de anulare sau de reziliare a concordatului în materie de faliment. Termenul curge pentru acţiunile în anulare din ziua când dolul a fost descoperit, iar pentru acţiunile în reziliare de la expirarea termenului scadentei ultimei plati ce falitul urma a face conform concordatului.
ART. 953 Se prescriu printr-un an, din ziua protestului sau a reclamaţiunei de care se vorbeşte în art. 677, acţiunile pentru plata daunelor cauzate prin lovirea unui vas, şi din ziua când vasul a fost complet descărcat, acţiunile pentru contributiune la avariile comune.
ART. 954 Acţiunile rezultând din contractul de închiriere al unui vas se prescriu prin trecere de la un an de la împlinirea călătorilor, şi acelea derivând din contractul de inrolare prin trecere de un an de la expirarea termenului convenit între părţi, sau de la împlinirea celei din urma călătorii, dacă contractul a fost prelungit. Acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an. În asigurările maritime termenul începe a curge după terminarea călătoriei ce a fost asigurata, şi pentru asigurările cu termen din ziua în care se sfârşeşte asigurarea; în caz de prezumpţiune de pierdere a vasului pentru lipsa de nuvele, anul începe de la finele termenului fixat pentru prezumpţiunea de pierdere. Se exceptează termenele fixate pentru dreptul de abandon, prevăzute de titlul VI, cartea II. În celelalte asigurări contra daunelor şi asupra vietei, termenul curge din momentul când s-a intimplat faptul care a dat naştere acţiunii.
ART. 955 Se prescriu asemenea prin trecere de un an: I. Acţiunile pentru furniturile de proviziuni, lemnărie, combustibile şi alte lucruri necesare pentru reparaţiunea sau prepararea unui vas de călătorie şi pentru lucrările făcute pentru aceste obiecte; II. Acţiunile pentru plata de alimente date marinarilor şi celorlalţi oameni ai echipajului , din ordinul căpitanului.
Prescripţiunea începe a curge de la data furniturilor şi dela facerea lucrărilor, dacă părţile nu au stipulat un termen de plată. În acest caz prescripţiunea rămâne suspendată pe timpul convenit. Dacă furniturile sau lucrarea s-a urmat mai multe zile succesive, termenul de un an începe a curge din ultima zi.
ART. 956 Acţiunile contra cărăuşilor derivând din contractul de transport se prescriu: I. Prin trecere de şase luni, dacă transportul a fost făcut în Europa, afară de Islanda şi insulele Feroe, într-o piaţa maritima a Asiei sau Africei de pe Mediterana, Marea-Neagra, canalul de Suez sau Marea Roşie, ori într-o piaţa de pe uscat legată prin calea ferată, cu o piaţa maritima din localităţile sus-arătate; II. Prin trecere de un an dacă transportul s-a făcut în alt loc.
În caz de pierdere totală, termenul începe a curge din ziua în care lucrurile transportate trebuiau sa ajungă la destinaţiunea lor; iar în caz de pierdere parţială, avarie sau întârziere, din ziua predarei mărfurilor în primirea destinatarului.
TITLUL III DISPOZIŢIUNI TRANZITORII ART. 957 Dispoziţiunile legilor şi regulamentelor în vigoare asupra burselor de comerţ, asupra mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri, şi asupra magazinelor generale, dokuri şi intrepozite, vor continua a avea forta obligatorie chiar după punerea în aplicaţie a acestui cod, întrucât nu vor fi contrarii dispoziţiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.
ART. 958 Societăţile şi asociaţiunile comerciale existente la epoca punerii în aplicatiune a acestui cod, vor fi regulate de legile anterioare, afară de următoarele dispoziţiuni: 1) Societăţile în comandită prin acţiuni şi anonime sunt scutite de orice alta autorizaţiune şi supraveghere din partea guvernului şi de sarcinile relative, însă sunt supuse dispoziţiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165 aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186 187, 264, 265, 266 şi 268 ale acestui cod, şi acelora care se raporta la reducerea capitalului, la fuziunea şi lichidarea societăţilor. Ele mai sunt încă supuse dispoziţiunilor art. 124 privitoare la administratorii realeşi sau numiţi în urma punerii în lucrare a acestui cod;
2) Asociaţiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurările maritime, sunt supuse art. 260 al acestui cod, cu rezerva dispoziţiunii din numărul următor; 3) Societăţile şi asociaţiunile de asigurare asupra vietei şi administratoare de tontine sunt supuse dispoziţiunilor art. 147 al acestui cod pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicatiunei sale, cu rezerva reducerii proporţionale a cautiunilor date pentru operaţiunile anterioare, în modurile şi în termenele ce se vor stabili prin osebit regulament; 4) Societăţile şi asociaţiunile care voesc sa introducă modificări în actele lor constitutive şi sa prelungească termenul fixat pentru durata lor, trebuiesc să se conformeze dispoziţiunilor noului cod.
ART. 959 Pentru executarea dispoziţiunilor articolului de mai sus, numirea cenzorilor trebuie să fie facuta în cea dintâi adunare generală care va avea loc în cursul celor şase luni după punerea în aplicaţie a acestui cod, sau într-o adunare specială, care se va convoca spre acest sfârşit, în acelaşi termen, sub responsabilitatea administratorilor. Adunarea generală, dacă cel puţin jumătate din capitalul social se afla reprezentat într-însă, va putea, cu votul afirmativ a două treimi din capitalul reprezentat în adunare sa decidă ca administratorii actuali să fie, în caz de realegere, dispensaţi de obligaţiunea de a da cauţiunea prescrisă de acest cod.
ART. 960 Cambiile şi biletele la ordin emise înaintea acestui cod, girurile şi acceptatiunile şi avalurile făcute în orice epoca se vor regula după legile anterioare. Cu toate acestea, din ziua punerei în lucrare a noului cod, se vor aplica acestor titluri dispoziţiunile noii legi, privitoare la forma şi la termenele protestului şi la măsurile de luat în cazul de pierdere a acelor titluri. Pentru cambiile şi biletele la ordin, a căror scadenta va fi chiar în ziua punerii în vigoare a acestui cod, protestul se va face asemenea în forma şi termenele prescrise de dinsul.
ART. 961 Mandatul prepusului care, în ziua punerii în aplicare a noului cod, începuse deja sa exercite comerţul la care a fost prepus, trebuie să fie depus conform dispoziţiunilor art. 394 din acest cod, în cele trei luni de la aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalităţilor prescrise de acel articol.
ART. 962 În cele dintâi trei luni după punerea în aplicare a acestui cod, administraţiunile de cai ferate, aplicind tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilită de acest cod, dacă ea ar fi mai mare decît cea existenta după reglementele lor.
ART. 963 În cele şase luni de la punerea în aplicaţie a noului cod, toate vasele supuse dispoziţiunilor art. 510, trebuie să se conformeze lor. Pentru vasele în curs de călătorie, în momentul punerei în lucrare a acestui codice, termenul sus zis începe a curge din ziua sosirei lor într-un port al Regatului.
ART. 964 Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului codice, după formele legii anterioare, îşi păstrează rangul lor chiar în privinta privilegiilor dobândite sub imperiul acestui codice. Dispoziţiunile art. 690 şi următoarele ale cartei II din noul cod se aplică de asemenea la privilegiile dobândite înainte de punere lui în aplicare.
ART. 965 Termenele pentru neadmisibilitatea acţiunii se vor regula după legea în vigoare la epoca evenimentului care da loc acţiunii.
ART. 966 Prescripţiunile începute înainte de aplicaţiunea acestui cod se regulează după legile anterioare. Cu toate acestea, prescripţiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune şi pentru care, după legile anterioare s-ar cere încă un timp mai lung decît cel fixat prin acest cod, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu-l din ziua punerei în aplicatiune a noului codice.
ART. 967 Prezentul cod va intră în vigoare cu începere, de la 1 Septembrie 1887; iar dacă promulgarea lui nu se va putea face înainte de această dată, el se va pune în lucrare la o luna după data promulgării lui.
ART. 968 Judecătorii-sindici ai tribunalelor primesc retribuţiunea judecătorilor de şedinţa. Pe lângă acest onorariu, judecătorii-sindici ai tribunalului de Ilfov mai primesc o diurna de 150 lei pe luna, iar judecătorii-sindici ai tribunalelor Iaşi, Dolj, Covurlui şi Brăila o diurna de 75 lei. Secretarii-arhivari ai judecătorilor-sindici primesc retribuţiunea grefierilor de tribunal.
ART. 969 Pentru acoperirea retributiunii judecătorilor-sindici şi secretarilor - arhivari şi pentru cheltuelile de de cancelarie, Statul va percepe până la maximum 4 la suta din activul brut al falimentului, fără ca suma percepută de la un faliment să poată întrece cifra de 20 000 lei. Cota perceperii, până la maximum 4 la suta se va fixa în fiecare an prin legea bugetară. Pentru anul bugetar curent, cota se fixează la 3 la suta; ea se va face venit la tezaur, sub o rubrica specială a veniturilor ministerului de justiţie. În raport cu încasările şi intrările se va deschide, prin consiliul de miniştri, ministerului de justiţie creditele necesare pentru retribuţiunea personalului.
ART. 970 Un regulament special va determina modul de percepere al contribuţiunii.
ART. 971 Falimentele deja deschise la aplicaţiunea legii celei noi vor continua a fi administrate şi lichidate conform legii celei vechi.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
