Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat pana la data de 1 septembrie 2011
TITLUL PRELIMINAR DESPRE EFECTELE SI APLICAREA LEGILOR IN GENERE
ART. 1 Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivã. (Cod civil 1589, 1911).
------- A se vedea şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, adoptatã la 8 decembrie 1991 şi publicatã în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
ART. 2 (Abrogat expres prin art. 183 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.) ART. 3 Judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã sau neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil de denegare de dreptate. ART. 4 Este oprit judecãtorului de a se pronunţa, în hotãrârile ce da, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse. (Cod civil 1201.) ART. 5 Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare*), la legile care intereseazã ordinea publica şi bunele moravuri. (Cod civil 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. 2, 968, 1008, 1010, 1089, 1471, 1492, 1495 alin. 2, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838.)
-------- *) Acte juridice unilaterale.
CARTEA I DESPRE PERSOANE
Titlul I DESPRE DREPTURILE CIVILE SI DESPRE NATURALIZARE
CAP. 1 Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare
ART. 6-16 (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalitãţii romane).
CAP. 2 Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calitãţii de roman
ART. 17-20 (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalitãţii romane).
Titlul II DESPRE ACTELE STĂRII CIVILE
ART. 21-86 (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stãrii civile).
Titlul III DESPRE DOMICILIU
ART. 87-97 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.01.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul IV DESPRE ABSENŢI, ADICĂ CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR
CAP. 1 Despre absenta prezumatã
ART. 98-100 (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispãruţi, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispãruţi cu ocazia rãzboiului, în afarã zonei interioare).
CAP. 2 Despre declararea absentei
ART. 101-105 (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispãruţi, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispãruţi cu ocazia rãzboiului, în afarã zonei interioare).
CAP. 3 Despre efectele absentei
ART. 106-123 (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii prezumate a celor dispãruţi, si, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la declararea morţii prezumate a celor dispãruţi cu ocazia rãzboiului, în afarã zonei interioare).
CAP. 4 Despre privegherea copiilor minori ai tatãlui care a dispãrut
ART. 124-126 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul V DESPRE CĂSĂTORIE
CAP. 1 Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea sãvârşi cãsãtoria
ART. 127-133 (Abrogate expres prin Decretul-Lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989.) ART. 134 (Abrogat expres prin Decretul-Lege privind abrogarea unor acte normative nr. 9/1989, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989). ART. 135-138 (Abrogate prin Legea din 15.III.1906). ART. 139 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 140 (Abrogat prin Legea din 15.III.1906). ART. 141 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 142 (Abrogat prin Legea din 15.III.1906). ART. 143-150 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.)
CAP. 2 Despre formalitãţile relative la celebrarea cãsãtoriei
ART. 151-152 (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stãrii civile).
CAP. 3 Despre opoziţii la cãsãtorie
ART. 153-161 (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928).
CAP. 4 Despre cereri de nulitate a cãsãtoriei
ART. 162-184 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 5 Despre obligaţiile ce izvorãsc din cãsãtorie
ART. 185-193 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 6 Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor
ART. 194-196 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 197-208 (Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate).
CAP. 7 Despre desfacerea cãsãtoriei
ART. 209 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 8 Despre a doua cãsãtorie
ART. 210 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul VI DESPRE DESPĂRŢENIE
CAP. 1 Despre cauzele despãrţeniei
ART. 211-213 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 214 (Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã - drept urmare a abrogãrii exprese a art. 254-276 din Codul civil - şi abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 215 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 2 Despre despãrţenie pentru cauza determinata
ART. 216-233 (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor). ART. 234 (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 235-240 (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor). ART. 241-242 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 243-245 (Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecaţilor). ART. 246-248 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 249-250 (Abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã - drept urmare a modificãrii art. 613 Cod procedura civilã - şi abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 251-253 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã).
CAP. 3 Despre despãrţenia prin consimţãmântul mutual
ART. 254-267 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 268 (Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 269-270 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 271-272 (Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã). ART. 273-276 (Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã).
CAP. 4 Despre efectele despãrţeniei
ART. 277 (Abrogat prin Legea nr. 249 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 Cod civil). ART. 278 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 279 (Abrogat prin Legea din 15.III.1906). ART. 280-284 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 285 (Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedura civilã).
Titlul VII DESPRE PATERNITATE SI DESPRE FILIATIUNI
CAP. 1 Despre filiatiunea copiilor legitimi nãscuţi sau conceputi în cãsãtorie
ART. 286-291 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 2 Despre dovedirea filiatiunii copiilor legitimi
ART. 292-303 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 3 Despre copiii naturali
ART. 304-308 (Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural).
Titlul VIII DESPRE ADOPŢIE
ART. 309-320 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 321-322 (Abrogate prin Legea din 15.III.1906). ART. 323 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). ART. 324 (Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Titlul IX DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ
ART. 325-341 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul X DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA SI DESPRE EMANCIPARE
CAP. 1 Despre minoritate
ART. 342 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 2 Despre tutela
ART. 343-420 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 3 Despre emancipare
ART. 421-433 (Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare).
Titlul XI DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICŢIE SI DESPRE CONSILIUL JUDICIAR
CAP. 1 Despre majoritate
ART. 434 (Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 2 Despre interdicţie
ART. 435-457 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 3 Despre consiliile judiciare
ART. 458-460 (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CARTEA II DESPRE BUNURI SI DESPRE OSEBITELE MODIFICĂRI ALE PROPRIETĂŢII
Titlul I DESPRE DISTINCTIUNEA BUNURILOR
ART. 461 Toate bunurile sunt mobile sau imobile. (Cod civil, 462 şi urm., 472 şi urm., 489 şi urm., 1295, 1315 şi urm., 1685, 1727 şi urm., 1751, 1824 şi urm., 1895 şi urm., 1909).
-------- A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 50.
CAP. 1 Despre imobile
ART. 462 Bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se aplica. (Cod civil, 463-465 alin. 1, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773, 783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660, 1721, 1729, 1737-1745, 1746 şi urm., 1777, 1818, 1895).
-------- A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 51.
ART. 463 Fondurile de pãmânt şi clãdirile sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 464, 465, 469, 470). ART. 464 Morile de vant, sau de apa, aşezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor. (Cod civil 462). ART. 465 Recoltele care încã se ţin de rãdãcini, şi fructele de pe arbori, neculese încã, sunt asemenea imobile. Îndatã ce recoltele se vor tãia şi fructele se vor culege, sunt mobile. (Cod civil 463, 466, 472 şi urm., 972, 1295, 1730(. ART. 466 Arborii ce se taie devin mobile. (Cod civil 465, 473, şi 529 şi urm.). ART. 467 Animalele ce proprietarul fondului da arendaşului pentru cultura, sunt imobile pe cat timp li se pãstreazã destinaţia lor. (Cod civil 462, 468).
-------- 1. A se vedea şi Legea nr. 16/1994 a arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin Legea nr. 65/1998, publicatã în Monitorul Oficial nr. 126 din 26 martie 1998. 2. A se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 468 Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaţie. Astfel sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul şi exploatarea fondului: - animalele afectate la cultura; - instrumente aratoare; - seminţele date arendaşilor sau colonilor partiari*); - porumbii din porumbarie; - lapinii**) ţinuţi pe lângã casa; - stupii cu roi; - peştele din iaz (heleşteie); - teascurile, clãdirile, alambicurile, cazile şi vasele; - instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hârtie şi altor uzine; - paiele şi gunoaiele. Mai sunt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare***) ce proprietarul a aşezat cãtre fond în perpetuu. (Cod civil 462, 469, 1750, 1824).
------- *) Dijmasi. **) Iepuri de casa. ***) Lucruri mobile.
------- A se vedea nota 2 de la art. 467.
ART. 469 Proprietarul se presupune ca a aşezat cãtre fond în perpetuu efecte mobiliare*), când acestea sunt întãrite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fãrã a se strica sau deteriora partea fondului cãtre care sunt aşezate. Oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau este una cu boaseria**) camerei. Aceasta se aplica şi la tablouri şi alte ornamente. Statuile sunt imobile când ele sunt aşezate inadins, chiar când ele s-ar putea scoate fãrã fractura sau deteriorare. (Cod civil 468, 1325, 1750, 1824).
------- *) Lucruri mobile. **) Lemnaria care îmbracã pereţii interiori ai unei încãperi.
ART. 470 Urloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pãmânt, sau la vreo casa, sunt imobile şi fac parte din proprietãţile la care servesc. (Cod civil 462). ART. 471 Sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica un imobil. (Cod civil 462, 517, 565, 576, 1750).
CAP. 2 Despre mobile
ART. 472 Bunurile sunt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii. (Cod civil 461, 465 alin. 2, 466, 473-474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587, 1593, 1685, 1718, 1721, 1726-1736, 1751, 1909). ART. 473 Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât acele care se misca de sine precum sunt animalele, precum şi cele care nu se pot stramuta din loc decât prin o putere strãinã, precum sunt lucrurile neinsufletite. (Cod civil 472). ART. 474 Sunt mobile prin determinarea legii, obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare*), acţiunile sau interesele în companii de finanţe, de comerţ sau de industrie, chiar şi când capitalul acestor companii consta în imobile. Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecãrui din asociaţi şi pe cat tine asociaţia. Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţa asupra statului sau asupra particularilor. (Cod civil 472, 1639 şi urm.).
------- *) Lucruri mobile.
CAP. 3 Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le poseda
ART. 475 Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificãrile stabilite de legi. Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate şi nu pot fi înstrãinate decât dupã regulile şi formele prescrise anume pentru ele. (Cod civil 480 şi urm., 1296, 1306, 1706, 1801 şi urm., 1845).
--------- A se vedea art. 135 din Constituţia României, adoptatã la 8 decembrie 1991, precum şi urmãtoarele acte normative: - Codul familiei, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 35); - Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, şi aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000; - Legea nr. 85/1992, privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificãrile ulterioare (art. 17); - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 9 alin. 8); - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20); - Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicatã în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unitãţilor economice de stat în regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 şi 5); - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridicã a terenurilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 102 din 4 martie 1998; - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicatã în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000; - Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicatã în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996; - Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 161 din 23 aprilie 1998 (art. 35-43); - Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicatã în Monitorul Oficial nr. 212 din 21 octombrie 1991 (art. 48-52); - Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 8 ianuarie 1993 (art. 33 şi 34); - Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor publicatã în Monitorul Oficial nr. 74 din 11 aprilie 1996; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România, publicatã în Monitorul Oficial nr. 572 din 16 noiembrie 2000; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializãrii alcoolului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 551 din 8 noiembrie 2000.
ART. 476 Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sunt în sarcina statului, fluviile şi râurile navigabile sau plutitoare, ţãrmurile, adãugirile cãtre mal şi locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate pãrţile din pãmântul României, care nu sunt proprietate particularã, sunt considerate ca dependinţe ale domeniului public. (Cod civil 478, 495, şi urm., 582, 646, 647, 1844).
------- A se vedea: - Constituţia României (art. 135); - Legea nr. 18 din 19 februarie 1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 4 şi 5). - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998 (art. 1, 3, 4 şi 6).
ART. 477 Toate averile vacante şi fãrã stãpâni, precum şi ale persoanelor care mor fãrã moştenitori, sau ale cãror moşteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public. (Cod civil 538, 646, 648, 652, 680, 696).
-------- 1. Cu privire la art. 477 Cod civil, a se vedea art. 25 din Legera nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998, potrivit cãruia, prin sintagma domeniu public, cuprinsã în art. 477 Cod civil, se înţelege domeniul privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale, dupã caz. 2. A se vedea si: - Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 98/1999, publicatã în Monitorul Oficial nr. 248 din 1 iunie 1999, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 36 din 12 mai 1995, Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 478 Porţile, zidurile, şanţurile, întãriturile pieţelor de rãzboi şi ale fortaretelor fac şi ele parte din domeniul public. Aceste lucruri reintra în comerţ când nu mai servesc la uzul public. (Cod civil 476, 647, 1844, 1845).
------- Cu privire la domeniul public, a se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
ART. 479 Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţa, sau numai servitute. (Cod civil 480 şi urm., 517 şi urm., 565 şi urm., 576 şi urm., 1720).
------- 1. Dreptul de folosinţa prevãzut de text se referã la uzufruct, uz, abitaţie. 2. A se vedea si: - Art. 135 alin. (5) din Constituţia României; - Legea nr. 15/1990 cu privire la reorganizarea unitãţilor economice de stat în regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997 (art. 10-20); - Legea nr. 114/1996 a locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare.
Titlul II DESPRE PROPRIETATE
ART. 480 Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate de lege. (Cod civil 475, 479, 481 şi urm., 489 şi urm., 585, 586, 620 şi urm., 841 şi urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
--------- 1. Conform art. 13 alin. (2) din Constituţia României din anul 1991, proprietatea este publica sau privatã, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile si, în condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate. Totodatã, alin. (6) al art. 135 din Constituţie prevede ca proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã. 2. Pentru regimul juridic al unor bunuri din domeniul public al statului, prevãzute în art. 135 din Constituţie, a se vedea si: - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998; - Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998 - Codul silvic - Legea nr. 26/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996; - Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 61/1998 - Leega minelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998; - Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicatã în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000; - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996; - Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul, publicatã în Buletinul Oficial nr. 106 edin 30 iulie 1974, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale şi al zonei contigue, publicatã în Monitorul Oficial nr. 99 din 9 august 1990. 3. A se vedea si: - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995; - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001.
ART. 481 Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afarã numai pentru cauza de utilitate publica şi primind o dreapta şi prealabilã despãgubire. (Cod civil 475, 480, 597, 616).
------- A se vedea: - art. 41 alin. (3) din Constituţia României din 1991; - Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, publicatã în Monitorul Oficial nr. 139 din 2 iunie 1994.
ART. 482 Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeşte: drept de accesiune. (Cod civil 480, 483 şi urm., 629, 645, 903 şi urm., 1324 şi urm., 1396, 1750, 1777, 1824).
CAP. 1 Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru
ART. 483 Fructele naturale sau industriale ale pãmântului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. (Cod civil 483, 484, 522 şi urm., 1730 pct. 1). ART. 484 Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semãnãturile, araturile şi munca pusã de alţii. (Cod civil 483, 494, 524, 552, 997). ART. 485 Posesorul nu câştiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna-credinţa; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreunã cu lucrul, proprietarului care-l revendica. (Cod civil 486, 487, 494, 522, 523, 525, 994 şi urm., 1090, 1846 şi urm., 1898, 1909). ART. 486 Posesorul este de buna-credinţa când poseda ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cãrui viciuri nu-i sunt cunoscute. (Cod civil 485, 487, 494, 995, 997, 1854 şi urm., 1858, 1890, 1894, 1898). ART. 487 El înceteazã de a fi cu buna-credinţa din momentul când aceste viciuri ii sunt cunoscute. (Cod civil 486, 994).
CAP. 2 Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul
ART. 488 Tot ce se uneste şi se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, potrivit regulilor statornicite mai jos. (Cod civil 482, 489 şi urm., 903, 1325).
Secţiunea I Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile
ART. 489 Proprietatea pãmântului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a subfetei lui. (Cod civil 480, 490 şi urm., 579, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
------- 1. Potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991, bogãţiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice. 2. A se vedea si: - Legea nr. 134/1995 - Legea petrolului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 301 din 29 decembrie 1995, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 61/1998 - Legea minelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 113 din 16 martie 1998.
ART. 490 Proprietarul poate face asupra pãmântului toate plantaţiile şi clãdirile ce gãseşte de cuviinţã, afarã de excepţiile statornicite la capul*) care trateazã despre servituţi. (Cod civil 480, 489, 492, 576 şi urm., 607 şi urm., 1776).
-------- *) Trimiterea se referã la titlul IV "Despre servituţi".
ART. 491 Proprietarul poate face sub fata pãmântului toate construcţiile şi sãpãturile ce gãseşte de cuviinţã, şi trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afarã de modificãrile prescrise de legi şi regulamente privitoare la mine, precum şi de legile şi regulamentele poliţieneşti. (Cod civil 480, 489, 490, 492, 538, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
------- 1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 489. 2. Termenii "legile şi regulamentele poliţieneşti" se referã la reglementãrile administrative în materie.
ART. 492 Orice construcţie, plantaţie sau lucru fãcut în pãmânt sau asupra pãmântului, sunt prezumate a fi fãcute de cãtre proprietarul acelui pãmânt cu cheltuiala sa şi ca sunt ale lui, pana ce se dovedeşte din contra. (Cod civil 463, 489, 493, 1202). ART. 493 Proprietarul pãmântului care a fãcut construcţii, plantaţii şi lucrãri cu materiale strãine, este dator sa plãteascã valoarea materialelor. El mai poate fi osandit, dupã împrejurãri, pentru o asemenea urmare şi la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica. (Cod civil 492, 494, 499, 515, 998, 999, 1084, 1909). ART. 494 Dacã plantaţiile, construcţiile şi lucrãrile au fost fãcute de cãtre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pãmântului are dreptul de a le tine pentru dânsul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice. Dacã proprietarul pãmântului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a fãcut; el poate chiar, dupã împrejurãri, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vãtãmãrile ce a putut suferi proprietarul locului. Dacã proprietarul voieşte a pãstra pentru dânsul acele plantaţii şi clãdiri, el este dator a plati valoarea materialelor şi preţul muncii, fãrã ca sa se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionatã prin afacerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacã plantaţiile, clãdirile şi operele au fost fãcute de cãtre o a treia persoana de buna-credinţa, proprietarul pãmântului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clãdiri şi lucrãri, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plati o suma de bani egala cu aceea a creşterii valorii fondului. (Cod civil 766, 771, 997, 1076, 1084). ART. 495 Creşterile de pãmânt ce se fac succesiv şi pe nesimtite la malurile fluviului şi ale râurilor se numeşte aluviune. Aluviunea este în folosul proprietarului riveran, când e vorba de un fluviu sau rau navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însã pentru proprietar de a lasa, pe pãmântul sau, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor. (Cod civil 476 şi urm., 482, 488, 496 şi urm, 587).
-------- A se vedea si: - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 224 din octombrie 1996.
ART. 496 Tot ale proprietarului riveran sunt şi pãmânturile lãsate de apele curgãtoare, când ele se retrag pe nesimtite de la unul din tarmuri şi se îndreaptã cãtre celãlalt ţãrm; proprietarul ţãrmului de unde apa s-a retras profita de aluviune, fãrã ca proprietarul ţãrmului opus sa poatã reclama pãmântul cel pierdut. Acest drept nu are loc în privirea pãmânturilor pãrãsite de apa marii. (Cod civil 476, 495).
-------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 495.
ART. 497 Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteielor şi a iazurilor; proprietarul lor conserva totdeauna pãmântul acoperit de apa, când ea este la înãlţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar dacã câtimea apei ar scãdea în urma; şi viceversa, proprietarul iazului nu câştiga nici un drept asupra pãmântului riveran ce se acoperã de apa iazului când urmeazã varsaturi extraordinare. (Cod civil 495,1847).
--------- A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991, precum şi nota de la art. 495.
ART. 498 Dacã un fluviu sau rau, navigabil sau nu, rupe deodatã o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de pãmânt, şi o lipeşte la pãmântul unui alt proprietar, acea parte rãmâne a cui a fost pãmântul de la care s-a rupt; însã dacã se va reclama în termen de un an. (Cod civil 476, 495, 1894). ART. 499 Insulele şi prundurile, care se formeazã în albia fluviilor şi a râurilor navigabile sau plutitoare, sunt ale statului, dacã nu i se opune titlu sau prescripţie. (Cod civil 476, 1844).
---------- 1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusã în ceea ce priveşte bunurile care constituie domeniul public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844. 2. A se vedea şi nota de la art. 495.
ART. 500 Insulele şi prundurile, care se formeazã în râurile nenavigabile şi neplutitoare, sunt ale proprietarului ţãrmului pe care ele s-au format; dacã insula formatã trece peste jumãtatea raului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra partii de insula ce se întinde spre el, pornind de la jumãtatea raului.
-------- A se vedea nota de la art. 495.
ART. 501 Dacã un rau sau un fluviu, formandu-si un braţ nou, taie şi inconjoara pãmântul unui proprietar riveran şi face prin acest chip o insula, proprietarul nu pierde pãmântul ce s-a transformat în insula, chiar dacã el s-a fãcut de un fluviu sau de un rau navigabil sau plutitor. (Cod civil 476, 499).
--------- A se vedea nota de la art. 495.
ART. 502 Dacã un fluviu sau un rau îşi face un nou curs pãrãsind vechea sa albie, aceasta albie se împarte între proprietarii marginari.
--------- A se vedea art. 135 alin. (4) din Constituţia României din 1991 şi nota de la art. 495.
ART. 503 Orice animale sau zburãtoare sãlbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cat timp rãmân la noi, afarã numai dacã asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii. (Cod civil 468, 998, 1898).
------- A se vedea şi Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificãrile ulterioare.
Secţiunea II Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcãtoare
ART. 504 Dacã doua lucruri a doi deosebiţi stãpâni s-au unit împreunã încât amândouã formeazã un singur tot, dar se pot despãrţi şi conserva fiecare în parte dupã desparţire, atunci totul format este al proprietarului lucrului care constituie partea principala, rãmânând el dator a plati celuilalt proprietar preţul lucrului ce a fost unit cu principalul. (Cod civil 473, 505 şi urm.). ART. 505 Este principal acela din doua lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea cãrui a servit unirea celuilalt lucru. (Cod civil 504, 506, 508 şi urm., 511 şi urm.). ART. 506 Când însã lucrul unit este mult mai de preţ decât lucrul principal, şi când el s-a unit fãrã stirea proprietarului, acesta poate cere despãrţirea şi restituirea lucrului unit, chiar dacã ar rezulta din desparţire oarecare vãtãmare lucrului cãtre care el a fost unit. (Cod civil 504 şi urm., 728). ART. 507 Dacã din cele doua lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare. Dacã valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeaşi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi considerat ca principal. (Cod civil 504 şi urm., 511, 512). ART. 508 Dacã un meşter sau altcineva a întrebuinţat materia care nu era a sa şi a fãcut un lucru nou, atunci proprietarul materiei întrebuinţate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plãtind preţul muncii, atât când acel obiect ar putea cat şi când el n-ar putea reveni în starea primitivã. (Cod civil 484, 509 şi urm., 514, 515, 997, 1478). ART. 509 Dacã însã manopera ar fi atât de importanta încât ar întrece cu mult valoarea materiei întrebuinţate, atunci munca lucrãtorului va fi consideratã ca parte principala şi lucrãtorul va avea dreptul de a retine lucrul format, plãtind proprietarului preţul materiei. (Cod civil 508, 514 şi urm., 1478). ART. 510 Când cineva a întrebuinţat în parte materia care era a sa, şi în parte materia strãinã, pentru a forma un lucru nou, fãrã ca nici o parte din materie sa-si fi pierdut cu totul fiinţa, şi dacã acele materii nu se mai pot despãrţi fãrã vãtãmare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine ambilor proprietari, celui dintâi în proporţie cu materia ce era a sa, şi celuilalt în proporţie cu materia sa şi cu preţul muncii sale. (Cod civil 506 şi urm., 511 şi urm., 728, 1388 şi urm.) ART. 511 Când un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiţi stãpâni din care nici una nu poate fi consideratã ca materie principala, atunci proprietarul, în nestiinta cãruia a urmat amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacã ea este cu putinţa a se desface. Dacã materiile amestecate nu se mai pot despãrţi fãrã vãtãmare sau paguba, atunci lucrul format se cuvine tuturor stapanilor, fiecãrui însã în proporţie cu câtimea, calitatea şi valoarea materiilor lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru. (Cod civil 512 şi urm., 728 şi urm., 1388 şi urm.). ART. 512 Dacã materia unui din proprietari ar covarsi pe cealaltã materie prin valoare şi cantitate, atunci proprietarul materiei mai cu preţ va putea cere lucrul format prin amestecare, plãtind însã celuilalt proprietar preţul materiei sale. (Cod civil 505 şi urm, 511, 513 şi urm.). ART. 513 Când lucrul format rãmâne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul se va vinde prin licitaţie şi preţul se va împãrţi. (Cod civil 506 şi urm., 510, 511, 728, 1388 şi urm.). ART. 514 In toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuinţate fãrã stirea lui la formarea unui lucru nou este în drept de a reclama lucrul format, el are şi voia de a cere în loc de lucrul format o materie de aceeaşi natura, catime, greutate, mãrime şi calitate, sau valoarea aceleiaşi materii. (Cod civil 504 şi urm., 508 şi urm, 515). ART. 515 Oricare*) vor fi întrebuinţat materii strãine, fãrã stirea proprietarului lor, vor putea dupã împrejurãri fi osanditi şi la plata de daune-interese, şi aceasta fãrã prejudiciul urmãririlor prin canal extraordinar**). (Cod civil 506 şi urm., 998, 999, 1084).
-------- *) In editiile anterioare ale Codului Civil (1958, 1981) în text apare forma arhaica "vericari". **) Acţiune penalã.
ART. 516 Principiile regulilor de mai sus vor servi judecãtorilor şi în deciziunea cazurilor analoge cu cele precedente. (Cod civil 3, 504-515).
Titlul III DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ SI DESPRE ABITATIUNE
CAP. 1 Despre uzufruct
ART. 517 Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însã cu îndatorirea de a le conserva substanta. (Cod civil 479, 480, 518 şi urm., 540 şi urm., 557 şi urm., 804, 844, 1750, 1824). ART. 518 Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului. (Cod civil 517, 519, 805, 844, 1801, 1846, 1890, 1895 şi urm.).
-------- Prin abrogarea art. 285, 338, 684 şi 1242 din Codul civil, au fost desfiinţate drepturile de uzufruct legal statornicite de Codul civil, şi anume dreptul de uzufruct legal al pãrinţilor asupra bunurilor copiilor, dreptul soţului asupra bunurilor dotale şi dreptul vaduvei fãrã avere la moştenirea bãrbatului ei.
ART. 519 Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiţie. (Cod civil 557, 560, 1004 şi urm., 1017, 1019, 1022 şi urm., 1295). ART. 520 Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile şi imobile. (Cod civil 462 şi urm., 472 şi urm., 526 şi urm., 1295, 1750 pct. 2).
Secţiunea I Despre drepturile uzufructuarului
ART. 521 Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra cãruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. (Cod civil 517, 522 şi urm., 544). ART. 522 Fructele naturale sunt acelea ce pãmântul produce de la sine; producţia şi prasila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultura. (Cod civil 483 şi urm., 524 şi urm., 555, 556). ART. 523 Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra în clasa fructelor civile. (Cod civil 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 şi urm., 1730 pct. 1, 1907).
-------- Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.
ART. 524 Fructele naturale şi industriale, neculese în momentul când se deschide dreptul de uzufruct, sunt ale uzufructuarului. Acelea ce se gãsesc în aceeaşi stare când se sfârşeşte dreptul de uzufruct sunt ale proprietarului, fãrã de a putea pretinde unul de la altul despãgubire pentru cheltuielile urmate pentru arãturi şi semãnãturi. Drepturile colonului partiar*) ce vor fi existat la începutul sau la finele uzufructului nu pot fi vãtãmate de dispoziţia precedenta. (Cod civil 465, 484, 522, 534).
-------- *) Dijmas.
ART. 525 Fructele civile se socotesc dobândite zi cu zi, şi se cuvin uzufructuarului, în proporţie cu durata uzufructului sau. Aceasta regula se aplica la arenzi şi la chiriile caselor şi alte fructe civile. (Cod civil 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 şi urm., 1907). ART. 526 Dacã uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fãrã a le consuma, precum bani, grane, bãuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însã cu îndatorire de a le înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, sau preţul, la sfârşitul uzufructului. (Cod civil 521, 557 şi urm.). ART. 527 Uzufructul unei rente pe viaţa da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fãrã de a fi obligat la nici un fel de restituire. (Cod civil 521, 523, 1639 şi urm.). ART. 528 Dacã uzufructul cuprinde lucruri care, fãrã a se consuma îndatã, se strica dupã o vreme prin întrebuinţarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dânsele pentru întrebuinţarea la care ele sunt destinate, şi nu este obligat de a le înapoia la sfârşitul uzufructului decât în starea ce se vor afla, însã nestricate din dol sau culpa. (Cod civil 517, 534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156). ART. 529 Dacã uzufructul cuprinde pãduri destinate de proprietarul lor la tãieri periodice, uzufructuarul este dator a pãstra ordinea şi câtimea tãierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar, sau cu uzul locului, fãrã a putea pretinde vreo despãgubire nici uzufructuarul, nici moştenitorii sãi, pentru pãrţile lãsate netãiate în timpul uzufructului sau. Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi*), fãrã degradarea acestuia nu vor face parte din uzufruct decât cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conformã obiceiului local în privirea înlocuirii lor. (Cod civil 466, 524, 530 şi urm.).
-------- *) Pepiniere.
-------- A se vedea: - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Codul silvic - Legea nr. 26/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996; - Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicatã în Monitorul Oficial nr. 23 din 24 ianuarie 2000.
ART. 530 Uzufructuarul se mai bucura, conformându-se cu epocile şi uzul vechi al proprietarului, de pãrţile de pãduri înalte care au fost puse în tãiere regulatã, sau ca aceste tãieri se fac periodic pe o întindere de pãmânt determinata, sau se fac numai de o catime oarecare de arbori aleşi pe toatã suprafaţa domeniului. (Cod civil 529, 531 şi urm.).
-------- A se vedea nota de la art. 529.
ART. 531 In toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalţi; va putea însã întrebuinţa, spre a face reparaţiile la care este obligat, arborii dezradacinati sau sfaramati din accidente; poate chiar tãia pentru acest sfârşit arborii trebuinciosi, cu îndatorire însã a constata în fiinţa proprietarului aceasta trebuinţa. (Cod civil 529 şi urm., 532 şi urm., 545 546). ART. 532 Uzufructuarul poate lua din pãduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte anuale sau periodice, însã toate acestea dupã obiceiul locului şi al proprietarului. (Cod civil 524, 529, 531).
-------- A se vedea nota de la art. 529.
ART. 533 Pomii roditori care se usucã şi chiar acei ce sunt dezradacinati sau daramati din ccidente se cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alţii. (Cod civil 529 alin. 2, 531). ART. 534 Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului sau. De va închiria, urmeazã a se conformã pentru epocile când se preinnoiesc contractele şi pentru durata lor, regulile întocmite pentru bãrbat, în privinţa averii femeii sale la titlul Despre contractul de cãsãtorie. (Cod civil 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
--------- 1. Dispoziţiile din titlu "Despre contractul de cãsãtorie", la care se referã art. 534, sunt art. 1268 şi 1269 Cod civil, în prezent abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare. 2. Cu privire la închirierea suprafeţelor de locuit, a se vedea şi Legea nr. 114/1996, a locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare. 3. In privinţa arendarilor, a se vedea nota 1 de la art. 467.
ART. 535 Uzufructuarul se foloseşte de adãugirile fãcute prin aluviune la obiectul asupra cãruia are uzufruct. (Cod civil 495 şi urm.). ART. 536 El se foloseşte de drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, şi se foloseşte întocmai ca însuşi proprietarul. (Cod civil 517, 554, 576 şi urm., 639). ART. 537 Uzufructuarul se foloseşte asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrariile şi nisipurile ce sunt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct. Dacã însã se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fãrã o concesiune, uzufructuarul nu se va putea bucura de ea fãrã a dobândi mai întâi învoirea guvernului.
-------- Dispoziţiile art. 537 nu mai sunt aplicabile, întrucât, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României, bogãţiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
ART. 538 Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor şi pietrariilor nedeschise încã, nici asupra nisipurilor a cãror exploatare nu e încã începutã, nici asupra comorii care s-ar putea gãsi în cursul uzufructului sau. ART. 539 Proprietarul nu poate prin faptul sau nici cu orice chip vãtãma drepturile uzufructuarului. Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despãgubire pentru îmbunãtãţirile ce ar pretinde ca a fãcut, chiar când printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau moştenitorii sãi pot însã ridica oglinzi, tablouri şi alte ornamente, pe care le-ar fi aşezat, cu îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte. (Cod civil 469, 494, 998, 999).
Secţiunea II Despre obligaţiile uzufructuarului
ART. 540 Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se afla; el însã nu poate intra în folosinţa lor decât dupã ce va face în prezenta proprietarului, sau dupã ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mişcãtoare şi constatarea stãrii în care se vor afla cele nemişcãtoare, supuse uzufructului. (Cod civil 462 şi urm, 472 şi urm., 536, 1432). ART. 541 Este dator a da cauţiune ca se va folosi ca un bun pãrinte de familie, de nu va fi scutit prin actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea tatii, mamele ce vor avea uzufructul legal al averii copiilor lor, vânzãtorul sau donatorul care si-au rezervat uzufructul, nu sunt obligaţi a da cauţiune. (Cod civil 540, 1080, 1652 şi urm., 1675 şi urm.).
-------- Prin abrogarea art. 338 Cod civil, dreptul de uzufruct legal al pãrinţilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiinţat.
ART. 542 Dacã uzufructuarul nu gãseşte cauţiune, nemişcãtoarele se dau cu arenda, sumele de bani cuprinse în uzufruct se pun la dobânda, productele se vand şi preţul lor se pune asemenea la dobânda; dobânzile acestor sume şi preţul arendelor se cuvin uzufructuarului. (Cod civil 525, 543, 544, 1411 şi urm., 1587 şi urm.).
------- Cu privire la arenda a se vedea nota 1 de la art. 467.
ART. 543 In lipsa de cauţiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse periciunii prin întrebuinţare sa se vândã spre a se pune preţul la dobânda, şi uzufructuarul se foloseşte de dobânzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere şi judecãtorii vor putea ordona, dupã împrejurãri, ca o parte din lucrurile mişcãtoare necesare pentru propriile sale trebuinţe sa i se lase sub simpla sa depunere de jurãmânt şi cu îndatorire de a le preda la curmarea uzufructului. (Cod civil 528, 542). ART. 544 Întârzierea de a da cauţiune nu ridica uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care el avea drept; ele i se cuvin din momentul de când s-a deschis uzufructul. (Cod civil 517, 524, 525, 542, 543). ART. 545 Uzufructuarul nu este obligat decât la reparaţiile de întreţinere. Reparaţiile cele mari rãmân în sarcina proprietarului, afarã numai dacã acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparaţiilor de întreţinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face şi pe acestea. (Cod civil 517, 531, 540, 546 şi urm., 558, 998, 999, 1447 şi urm.). ART. 546 Reparaţiile cele mari sunt acele ale zidurilor celor mari şi ale boltelor, restabilirea grinzilor şi acoperişului întreg, acelea ale zagazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total; toate celelalte reparaţii sunt de întreţinere. (Cod civil 531, 545, 547). ART. 547 Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sunt obligaţi a recladi ceea ce a cãzut de vechime sau s-a distruit*) din caz fortuit. (Cod civil 539, 540, 546, 557, 563 şi urm., 1083).
--------- *) Distrus.
ART. 548 Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinţei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului, precum contribuţiile şi altele ce dupã obicei sunt considerate ca sarcini ale fructelor. (Cod civil 545). ART. 549 In privinţa sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul şi uzufructuarul contribuie dupã modul urmãtor: proprietarul este obligat a le plati şi uzufructuarul a-i rãspunde dobânzile, iar dacã uzufructuarul le-a plãtit, el are dreptul de a cere capetele*) plãtite de la proprietar, la expirarea uzufructului. (Cod civil 550, 552, 557 şi urm., 1589).
-------- *) Capitalul.
ART. 550 Acel ce câştiga cu titlul gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achitã în proporţie cu folosinţa sa şi fãrã nici un drept de repetitiune, legatele, pensiile alimentare şi veniturile rentelor perpetue sau pe viaţa care privesc asupra patrimoniului. (Cod civil 844 şi urm., 888 şi urm., 894 şi urm., 902 şi urm., 1639). ART. 551 Uzufructuarul cu titlu particular nu se obliga la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, de va fi silit sa le plãteascã, are acţiune în contra proprietarului. (Cod civil 899 şi urm., 905, 991, 1746 şi urm., 1790 şi urm.). ART. 552 Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie sa contribuie împreunã cu proprietarul la plata datoriilor dupã cum urmeazã: se pretuieste valoarea fondului supus uzufructului, se defige*) în urma câtimea cu care urmeazã a contribui la plata datoriilor în proporţie cu valoarea zisului fond. Dacã uzufructuarul voieşte sa avanseze suma pentru care trebuie fondul sa contribuie, capitalul i se înapoiazã la sfârşitul uzufructului fãrã nici o dobânda. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, dupã a sa voinţa, sau sa plãteascã dânsul acea suma, şi atunci uzufructuarul ii plãteşte dobânzile în tot cursul uzufructului, sau sa punã în vânzare o parte din averea supusã uzufructului pana se va dobândi un preţ analog sumei datorite. (Cod civil 775, 893, 896).
----------- *) Se stabileşte.
ART. 553 Uzufructuarul e dator a plati numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinţa şi celelalte condamnatiuni la care procesele arãtate pot da naştere. ART. 554 Dacã în cursul uzufructului, o a treia persoana face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo alta încercare spre a calca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ţinut a-l denunta proprietarului, cãci la din contra uzufructuarul rãmâne rãspunzãtor pentru toate daunele ce ar putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi rãspunzãtor pentru orice stricãciune s-ar face de el însuşi. ART. 555 Dacã uzufructul are de obiect un animal şi dacã acesta va pieri fãrã culpa uzufructuarului, el nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plati preţul. ART. 556 Dacã turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întâmplare sau din boala, va pieri cu totul şi fãrã culpa uzufructuarului, acesta nu este obligat decât a-i da seama de piei sau de valoarea lor. Dacã turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de a înlocui numãrul vitelor pierdute, prin vitele ce da sporul.
Secţiunea III Despre stingerea uzufructului
ART. 557 Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambelor calitãţi de proprietar şi de uzufructuar; prin neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 de ani; prin totalã desfiinţare a lucrului asupra cãrui uzufructul era constituit. (Cod civil 969, 1154, 1156, 1890). ART. 558 Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau aducând stricãciuni fondului, sau lasandu-l sa se degradeze din lipsa de întreţinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestaţiile pornite în contra-i pentru conservarea drepturilor lor; ei pot propune repararea degradãrilor fãcute şi a da garanţii pentru viitor. Judecãtorii pot, dupã gravitatea împrejurãrilor, sau a hotãrî stingerea uzufructului, sau a lasa pe proprietar sa se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plati pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintã drepturile sale o suma hotãrâtã pana în ziua când uzufructul urma sa înceteze. (Cod civil 545, 974). ART. 559 Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani. ART. 560 Uzufructul constituit pana ce o alta persoana va ajunge la o vârsta hotãrâtã, tine pana la acea epoca, chiar de ar muri zisa persoana înaintea vârstei hotãrâte. ART. 561 Vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el continua a se folosi de uzufructul sau, de nu a renunţat la dânsul în mod formal. ART. 562 Creditorii uzufructuarului pot sa ceara a se anula renunţarea fãcuta în paguba lor. (Cod civil 975, 976). ART. 563 Dacã o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit*), uzufructul se pãstreazã asupra partii rãmase. (Cod civil 1156).
-------- *) Distrus.
ART. 564 De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clãdiri, şi aceasta clãdire va arde sau se va distrui*) din alta întâmplare, sau se va darama de vechime, uzufructuarul nu va avea drept de a se folosi de pãmântul pe care a fost clãdirea, nici de materialele rãmase. Dacã uzufructul s-ar afla constituit asupra unui domeniu din care fãcea parte şi clãdirea, uzufructuarul se va folosi de pãmânt. (Cod civil 1156).
-------- *) Distruge.
CAP. 2 Despre uz şi abitatiune
ART. 565 Drepturile de uz şi de abitatiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi uzufructul. ART. 566 Ca şi în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fãrã a da mai întâi cauţiune şi fãrã a face inventar. (Cod civil 540 şi urm.).
--------- Soţul supravieţuitor nu este obligat sa dea cauţiune pentru exercitarea dreptului de abitatiune ce i se cuvine în temeiul art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
ART. 567 Uzuarul şi cel ce are dreptul de abitatiune trebuie sa se foloseascã de ele ca un bun pãrinte de familie. ART. 568 Drepturile de uz şi de abitatiune se reguleazã prin titlul care le-a înfiinţat şi primesc dupã cuprinderea lui mai multã sau mai putina întindere. ART. 569 Dacã titlul nu se explica asupra întinderii acestor drepturi, ele se reguleazã precum urmeazã. ART. 570 Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decât se cuvine pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale. Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz. ART. 571 Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul sau altuia. (Cod civil 534, 573). ART. 572 Cel ce are un drept de abitatiune pe o casa poate sedea într-însã cu familia sa, chiar de n-ar fi fost insurat la epoca când i s-a dat acest drept. Cel ce are dreptul de abitatiune poate închiria partea casei ce nu locuieşte.
-------- In ce priveşte dreptul de abitatiune al soţului supravieţuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit cãruia soţul supravieţuitor nu va fi obligat sa dea cauţiunea prevãzutã de art. 566 din Codul civil. Dreptul de abitaţie nu va putea fi cedat sau închiriat, chiar şi în cazul prevãzut de art. 572 alin. 2 Cod civil.
ART. 573 Dreptul de abitatiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afarã de excepţia adusã la art. 572. (Cod civil 534, 571). ART. 574 Dacã uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacã ocupa toatã casa, e dator sa facã cheltuielile de cultura, reparaţiile de întreţinere şi sa plãteascã contribuţiile ca şi uzufructuarul. Dacã nu ia decât o parte din fructe sau dacã nu ocupa decât o parte din casa, el contribuie în proporţie cu lucrul de care se foloseşte. (Cod civil 545 şi urm.). ART. 575 Uzul pãdurilor se va regula prin legi particulare.
--------- A se vedea nota de la art. 529.
Titlul IV DESPRE SERVITUŢI
ART. 576 Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt stãpân. ART. 577 Servituţile izvorãsc sau din situaţia naturala a locurilor, sau din obligaţia impusa de lege, sau din convenţia dintre proprietari. (Cod civil 578, 586 şi urm., 620 şi urm.)
CAP. 1 Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor
--------- Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
ART. 578 Locurile inferioare sunt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fãrã ca mana omului sa fi contribuit la aceasta. Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca sa opreascã aceasta scurgere. Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituţii fondului inferior.
------- A se vedea şi Legea nr. 107/1996 a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 1996, art. 26.
ART. 579 Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuinţare cu dânsul, fãrã însã a vãtãma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobândit sau prin vreun titlu sau prin prescripţie asupra acelui izvor.
-------- 1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusã în ce priveşte bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844. 2. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 107/1996 a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996.
ART. 580 In acest caz, prescripţia nu se poate dobândi decât prin o folosinţa neîntrerupta în timp de 30 de ani, socotiţi din ziua când proprietarul fondului inferior a fãcut şi a sãvârşit lucrãri aparente destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.
------- A se vedea nota de la art. 579.
ART. 581 Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul când izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei comune unui sat sau unui catun.
-------- A se vedea şi art. 135 alin. (4) din Constituţia României.
ART. 582 Acela, a cãrui proprietate este pe marginea unei ape curgãtoare, afarã de apele care sunt declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distinctiunea bunurilor, poate lua apa pentru irigatia proprietãţilor sale, fãrã însã a o abate de tot. Acela prin al cãrui fond trece apa o poate chiar întrebuinţa în toatã întinderea prin care ar avea curgere, cu îndatorire numai a-i lasa cursul firesc la ieşirea din proprietatea sa.
------- 1. A se vedea Legea nr. 107/1996, a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996. 2. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 581.
ART. 583 De se ridica vreo contestaţie între proprietarii cãrora aceste ape pot fi trebuincioase, tribunalele*), la darea hotãrârii, sunt datoare sa caute a împacã interesul agriculturii cu respectul cuvenit proprietãţii, observând întotdeauna regulamentele particulare şi locale asupra curgerii şi uzului apelor.
--------- *) Instanţele.
----------- 1. A se vedea notele de la art. 582. 2. A se vedea si: - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 84/1996 a imbunatatirilor funciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996.
ART. 584 Orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietãţii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumãtate. ART. 585 Tot proprietarul îşi poate îngrãdi proprietatea, afarã de excepţia ce se face la art. 616.
CAP. 2 Despre servituţile stabilite de lege
--------- Servituţile reglementate în acest capitol sunt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
ART. 586 Servituţile stabilite de lege au de obiect utilitatea publica, sau a comunelor, ori aceea a particularilor.
--------- 1. Cu privire la termenul "comuna" a se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativã a teritoriului Republicii Socialiste România, publicatã în Buletinul Oficial nr. 17-18 din 17 februarie 1968, republicatã în Buletinul Oficial nr. 163-165 din 20 decembrie 1968, cu modificãrile ulterioare şi Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicatã în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare. 2. Cu privire la art. 586 Cod civil, a se vedea si: - art. 41 alin. (6) din Constituţia României din 1991; - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Legea nr. 84/1996, a imbunatatirilor funciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 159 din 24 iulie 1996; - Legea nr. 107/1996 a apelor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 224 din 8 octombrie 1996; - Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Legea nr. 137/1995, Legea protecţiei mediului, republicatã în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000; - Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de monta, publicatã în Buletinul Oficial nr. 51 din 29 aprilie 1971, cu modificãrile ulterioare; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, publicatã în Monitorul Oficial nr. 519 din 30 decembrie 1998, cu modificãrile ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind mavigatia civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 221 din 29 august 1997; - Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000. Actele normative adoptate anterior Constituţiei României din 1991 sunt în vigoare, în mãsura în care nu contravin dispoziţiilor acesteia [art. 150 alin. (1) din Constituţie].
ART. 587 Acele stabilite pentru utilitatea publica sau comunalã au de obiect cararea sau poteca pe lângã marginea râurilor navigabile sau flotabile, construcţia sau reparaţia drumurilor, sau alte lucrãri publice sau comunale. Tot ce priveşte acest fel de servituţi se determina de cãtre legile sau regulamentele particulare*).
--------- *) Dispoziţii normative speciale.
--------- A se vedea nota 2 de la art. 586.
ART. 588 Legea supune pe proprietari la osebite obligaţii unul cãtre altul, fãrã chiar sa existe vreo convenţie între dânşii. ART. 589 Parte din aceste obligaţii e regulatã de cãtre legile asupra poliţiei rurale. Celelalte sunt relative la zidul sau la şanţul comun între vecini, la cazul când se poate înalta un contrazid, la privirea asupra proprietãţii vecinului, la scurgerea stresinilor, la drumul de trecere.
---------- Legea asupra poliţiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se referã art. 589, a fost abrogatã prin Legea din 22 martie 1937 privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii.
Secţiunea I Despre zidul şi şanţul comun
ART. 590 In oraşe şi la ţara, orice zid care serveşte de desparţire între clãdiri sau între curte şi grãdina, şi între ograde la ţara, se socoteşte comun, dacã nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul.
--------- A se vedea: - Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativã a teritoriului Republicii Socialiste România - Buletinul Oficial nr. 17 - 18 din 17 februarie 1968, republicatã în Buletinul Oficial nr. 163 - 165 din 20 decembrie 1968, cu modificãrile ulterioare. - Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale, republicatã în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare.
ART. 591 Este semn de necomunitate când culmea zidului este dreapta şi perpendiculara despre peretele de o parte, iar despre cealaltã parte înfãţişeazã un plan înclinat; în acest caz, zidul se presupune ca aparţine exclusiv proprietarului despre care exista planul înclinat. ART. 592 Reparaţia şi reclãdirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devãlmaşilor, şi în proporţie cu dreptul fiecãruia. ART. 593 Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi aparat de a contribui la reparaţii şi recladiri, renunţând la dreptul sau, dacã însã zidul comun nu ar sprijini vreo clãdire a sa. ART. 594 Fiecare coproprietar poate sa zideasca în contra unui zid comun şi sa bage grinzi sau legãturi în toatã grosimea zidului, lãsând 54 milimetri despre vecin, fãrã prejudiciul dreptului ce are vecinul ca sa scurteze acele grinzi pana la jumãtatea zidului, în caz când şi el ar voi a punã grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un cos. (Cod civil 599, 610, 611). ART. 595 Orice coproprietar poate sa înalte zidul comun, dar e dator a face singur cheltuiala înãlţãrii, reparaţiile de întreţinere pentru sarcina cauzatã zidului comun în proporţie cu înãlţimea. ART. 596 Dacã zidul comun nu e în stare a purta greutatea înãlţãrii, cel ce vrea sa-l înalte e dator a-l face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, şi orice adaos în grosime sa-l facã pe locul sau. ART. 597 Vecinul care n-a contribuit la înãlţare poate câştiga dreptul de comunitate, plãtind cheltuiala pe jumãtate, precum şi preţul pe jumãtate al locului ce s-ar fi întrebuinţat pentru ingrosarea zidului. ART. 598 Orice vecin al unui zid poate sa-l facã comun, în parte sau tot, plãtind stapanului zidului jumãtatea din valoarea sa, sau jumãtate din valoarea partii ce vrea sa facã comuna, precum şi jumãtate din valoarea locului pe care este clãdit zidul. ART. 599 Unul din vecini nu poate gãuri zidul comun, nici sa alãture sau sa sprijine pe dânsul vreo lucrare, fãrã consimţãmântul celuilalt. In caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fãrã a regula mai întâi prin experţi mijloacele necesare pentru ca acea lucrare sa nu vatame drepturile celuilalt. ART. 600 Fiecare poate în oraşe şi suburbii a indatora pe vecinul sau, a contribui la clãdirea şi repararea îngrãdirii ce desparte casele, curţile şi grãdinile lor; înãlţimea îngrãdirii se va hotãrî dupã regulamentele particulare*), sau dupã obiceiul obştesc şi în lipsa de regulamente şi de obicei, înãlţimea zidului va fi de cel mult doi metri, socotindu-se şi coama.
---------- *) Dispoziţii normative speciale.
ART. 601 Când se recladeste un zid comun sau o casa, toate servituţile active şi pasive se perpetua în privirea noului zid sau a noii case, fãrã a se putea însã ingreuna, dacã reclãdirea s-a fãcut mai înainte de împlinirea prescripţiei. (Cod civil 636 şi urm.). ART. 602 Toate şanţurile între doua proprietãţi se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu. ART. 603 Este semn de necomunitate când pãmântul e inaltat sau aruncat numai de o parte a şanţului. ART. 604 Şanţul se socoteşte a fi exclusiv al acelui în partea cãruia pãmântul e aruncat. ART. 605 Şanţul comun trebuie întreţinut cu cheltuiala comuna. ART. 606 Orice gard ce desparte doua proprietãţi se socoteşte comun, afarã dacã numai una singura din doua proprietãţi va fi îngrãditã, sau de nu va fi titlu sau posesiune îndestulãtoare care sa constate din contra. ART. 607 Nu e iertat a sadi arbori care cresc înalţi decât în depãrtarea hotãrâtã de regulamente particulare*) sau de obiceiurile constante şi recunoscute şi în lipsa de regulamente şi obiceiuri, în depãrtare de doi metri, de la linia desparţitoare a celor doua proprietãţi pentru arborii înalţi şi de o jumãtate de metru pentru celelalte plantaţii şi garduri vii.
---------- *) Dispoziţii normative speciale.
ART. 608 Vecinul poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanta mai mica sa se scoatã. Acela pe a cãrui proprietate se întind cracile arborilor vecinului poate sa-l îndatoreze a le tãia. Dacã rãdãcinile se întind pe pãmântul sau are drept a le tãia singur. ART. 609 Arborii ce se afla în gardul comun sunt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în drept a cere sa-i taie.
Secţiunea II Despre distanta şi lucrãrile intermediare cerute pentru oarecare construcţii
ART. 610 Cel ce face un put sau o privatã lângã un zid comun sau nu; cel ce vrea sa cladeasca un cãmin sau o vatra, o fierãrie, un cuptor sau o soba, sa-i alãture un ocol de vite, sau cel ce vrea sa puie lângã zid un magazin*) de sare, sau grãmezi de materii corozive; e îndatorat sa lase depãrtarea prescrisã de regulamente**) şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte, sau sa facã lucrãrile prescrise de aceleaşi legi şi regulamente spre a nu aduce vãtãmare vecinului.
-------- Cu privire la executarea construcţiilor, a se vedea: - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificãrile ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 237 din 29 iunie 1998, în baza Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 158 din 22 aprilie 1998; - Hotãrârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicatã în Monitorul Oficial nr. 149 din 16 iulie 1996, cu modificãrile ulterioare.
Secţiunea III Despre vederea în proprietatea vecinului
ART. 611 Unul din vecini nu poate face, fãrã consimţãmântul celuilalt, nici într-un chip, fereastra sau deschidere într-un zid comun. ART. 612 Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietãţi îngrãdite sau neîngrãdite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecina. ART. 613 Nimeni nu poate avea vederi piezise pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de şase decimetri. ART. 614 Distanta de care este vorba în cele doua articole precedente se socoteşte de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara pana la linia de desparţire a celor doua proprietãţi.
Secţiunea IV Despre picatura stresinilor
ART. 615 Tot proprietarul este dator a-si face streasina casei sale astfel încât apele din ploi sa se scurgã pe terenul sau, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului sau.
Secţiunea V Despre dreptul de trecere
ART. 616 Proprietarul al cãrui loc este infundat, care nu are nici o ieşire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despãgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. ART. 617 Trecerea trebuie regulat fãcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasa din drum. ART. 618 Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cãrui loc trecerea urmeazã a fi deschisã. ART. 619 Acţiunea de despãgubire în cazul prevãzut prin art. 616 este prescriptibila; iar trecerea trebuie sa urmeze dupã prescripţie, deşi acţiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.
CAP. 3 Despre servituţile stabilite prin faptul omului
Secţiunea I Despre osebite feluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor
ART. 620 Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietãţile lor, sau în folosul proprietãţilor lor, orice servitute vor gãsi de cuviinţã, pe cat timp aceste servituţi nu vor impune persoanei proprietarului fondului servient*) obligaţia unui fapt personal, şi pe cat timp aceste servituţi nu vor fi contrarii ordinii publice. Uzul şi întinderea servituţilor stabilite astfel se reguleazã prin titlul ce le constituie, şi în lipsa de titlu, dupã regulile urmãtoare. (Cod civil 5, 623 şi urm., 969).
--------- *) Supus servituţii.
ART. 621 Servituţile sunt stabilite sau în folosul clãdirilor, sau în folosul pãmântului. Cele de felul dintâi se numesc urbane, chiar când clãdirile pentru care servituţile sunt instituite se vor afla nu numai în oraş, dar şi la ţara; cele de al doilea fel se numesc rurale. ART. 622 Servituţile sunt sau continue sau necontinue. Servituţile continue sunt acelea al cãror exerciţiu este sau poate fi continuu, fãrã sa aibã trebuinţa de faptul actual al omului; astfel sunt apaducele*), scursurile apelor, ferestrele şi altele asemenea. Servituţile necontinue sunt acelea care au trebuinţa de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apa din fântâna, de a paste vite şi alte asemenea. Servituţile sunt aparente sau neaparente. Servituţile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrãri exterioare, precum: o usa, o fereastra, o apaducere**); servituţile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existenta lor, precum spre exemplu, prohibitiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât pana la o înãlţime determinata.
--------- *) Apeduct. **) Apeductele.
Secţiunea II Despre modul cu care se stabilesc servituţile
ART. 623 Servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani. (Cod civil 622, 1846 şi urm., 1890).
-------- 1. Prescripţia achizitiva nu poate fi opusã în ceea ce priveşte bunurile care constituie domeniu public. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844. 2. Cu privire la ocrotirea servituţilor continue şi aparente, a se vedea Codul procedura civilã, art. 674 şi urm.
ART. 624 Servituţile continue neaparente şi servituţile necontinue şi neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. (Cod civil 622, 628, 1846 şi urm.). ART. 625 Destinaţiunea proprietarului tine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente. (Cod civil 622). ART. 626 Nu poate fi destinaţiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri acum despãrţite au fost averea aceluiaşi proprietar, şi ca printr-însul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea. ART. 627 Dacã proprietarul a doua proprietãţi, între care exista un semn vãzut de servitute, înstrãineazã una din proprietãţi, fãrã ca contractul sa conţinã nici o convenţie atingãtoare de servitute, ea urmeazã de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrãinat, sau asupra fondului înstrãinat. (Cod civil 1349). ART. 628 Titlul constitutiv al servituţii, în privinţa servituţilor ce nu se pot dobândi prin prescripţie, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaştere a servituţii şi dat din partea proprietarului locului aservit. (Cod civil 1189). ART. 629 Când se stabileşte o servitute se înţelege ca se acorda totdeodatã şi toate mijloacele spre întrebuinţarea ei. Astfel servitutea de a lua apa din fântâna altuia trage cu sine şi dreptul de trecere.
Secţiunea III Despre drepturile proprietarului fondului cãruia se cuvine servitutea
ART. 630 Acela cãrui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrãrile trebuincioase spre a se sluji cu dânsa şi spre a o pãstra. ART. 631 Aceste lucrãri se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afarã numai când se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituţii. ART. 632 In cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însãrcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa lucrãrile trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o pãstra, el poate totdeauna a se scuti de aceasta sarcina, lãsând fondul supus în dispoziţia proprietarului fondului cãrui se cuvine servitutea. ART. 633 Dacã proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împãrţi, servitutea rãmâne tot aceeaşi pentru fiecare parte, fãrã ca fondul supus sa se ingreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere, toţi devãlmãşii vor fi îndatoraţi a-l exercita prin acelaşi loc. ART. 634 Proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scãdea întrebuinţarea sau a i-o ingreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici stramuta exercitarea servituţii dintr-un loc într-altul, decât acela unde servitutea a fost din început stabilitã. Cu toate acestea, dacã acea stabilire primitivã a devenit mai împovãrãtoare proprietarului fondului supus, sau dacã îl opreşte a-si face pe dânsul reparaţii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza. ART. 635 Însã şi acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinţa decât dupã cuprinderea titlului sau, fãrã a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este înfiinţatã, vreo schimbare împovãrãtoare celui dintâi fond.
Secţiunea IV Despre modul stingerii servituţilor
ART. 636 Servituţile înceteazã când lucrurile se gãsesc în astfel de stare, încât servitutea nu se poate exercita. ART. 637 Ele renasc dacã lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituţile sa se poatã exercita, afarã numai de nu ar fi trecut un spaţiu de timp îndestulãtor spre a se putea presupune ca s-a desfiinţat servitutea, dupã cum se zice la art. 640. (Cod civil 1798). ART. 638 Orice servitute este stinsã când fondul cãtre care este datoritã şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mana. (Cod civil 1154, 1798). ART. 639 Servitutea este stinsã prin neuz în curs de 30 ani. (Cod civil 1890). ART. 640 Aceşti treizeci de ani se numara dupã osebite feluri de servituţi, sau din ziua de cînd a încetat de a se folosi de dânsa când este vorba de servituţi necontinue, sau din ziua de când s-a fãcut un act contrar servituţii continue. ART. 641 Modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip. ART. 642 Dacã proprietatea în folosul carei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari, întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi. (Cod civil 1036).
-------- Dispoziţia art. 642 este deopotrivã aplicabilã şi în cazul proprietãţii comune în devãlmãşie.
ART. 643 Dacã dintre coproprietari se gãseşte unul în contra cãrui prescripţia nu s-a putut aplica, precum un minor, acela pãstreazã dreptul tuturor celorlalţi coproprietari. (Cod civil 1876).
-------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 642.
CARTEA III DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBÂNDEŞTE PROPRIETATEA
ART. 644 Proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm., 942 şi urm.).
--------- A se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
ART. 645 Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporatiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune. (Cod civil 482 şi urm., 1837 şi urm.).
-------- A se vedea nota de la art. 644.
ART. 646 Bunurile fãrã stãpân sunt ale statului. (Cod civil 477,680).
------- A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 98/1999, publicatã în Monitorul Oficial nr. 44 din 31 ianuarie 2000, cu modificãrile ulterioare.
ART. 647 Sunt bunuri care nu aparţin nimãnui şi al cãror uz e comun tuturor. Legi de poliţie reguleazã felul întrebuinţãrii lor. ART. 648 Facultatea de a vana sau de a pescui este regulatã prin legi particulare*).
-------- *) Legi speciale.
-------- A se vedea: - Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul, publicatã în Buletinul Oficial nr. 106 din 30 iulie 1974, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 235 din 27 septembrie 1996, cu modificãrile ulterioare.
ART. 649 Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a gãsit în propriul sau fond; dacã tezaurul este gãsit în fond strãin, se împarte pe din doua între cel ce l-a descoperit şi între proprietarul fondului. Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica ca este proprietar şi care este descoperit printr-un pur efect al hazardului. (Cod civil 489, 490, 491).
-------- A se vedea: - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional publicatã în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 41/1995, publicatã în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995; - Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele mãsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, publicatã în Monitorul Oficial nr. 215 din 28 august 1992, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 182/2000 - Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000.
Titlul I DESPRE SUCCESIUNI
ART. 650 Succesiunea se defera sau prin lege, sau dupã voinţa omului, prin testament. (Cod civil 651 şi urm., 800 şi urm.).
--------- 1. Cu privire la transmiterea prin deces a depunerilor C.E.C., a se vedea Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996, publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificatã prin Legea nr. 146/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997; 2. Cu privire la transmiterea prin moştenire a drepturilor patrimoniale de autor, a se vedea Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicatã în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996;
CAP. 1 Despre deschiderea succesiunilor
ART. 651 Succesiunile se deschid prin moarte.
--------- Procedura de deschidere a succesiunii este reglementatã de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 652 Legea reguleazã ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi. Copiii naturali, în privinţa succesiunii mamei lor şi a colateralilor sãi, sunt asimilaţi copiilor legitimi şi viceversa. In lipsa de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de soţul supravieţuitor. In lipsa de soţ, statul devine moştenitor. (Cod civil 646, 659 şi urm., 679 şi urm.).
------- 1. Distincţia pe care o face art. 652 o face, din punct de vedere al moştenirii, între copiii legitimi şi naturali a fost înlãturatã. Potrivit dispoziţiilor Codului familiei (art. 63) copilul din afarã cãsãtoriei, a cãrui filiatie a fost stabilitã, are fata de pãrinte şi rudele acestuia aceeaşi situaţie ca şi situaţia legalã a unui copil din cãsãtorie. Astfel, copiii din afarã cãsãtoriei - "copiii naturali" în terminologia art. 652 - sunt asimilaţi copiilor din cãsãtorie - "moştenitori legitimi", potrivit denumirii folosite de acelaşi articol - în privinţa moştenirii oricãruia dintre pãrinţi şi a rudelor acestora, iar nu numai în privinţa succesiunii mamei. 2. Dispoziţia din alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor a fost abrogatã implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire a soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, iar ultima dispoziţie a alin. 2 referitoare la dreptul statului, a fost implicit abrogatã prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.
ART. 653 Descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii defunctului. Ceilalţi moştenitori intra în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei. (Cod civil 889 şi urm., 911, 917, 1860).
CAP. 2 Despre calitãţile cerute pentru a succede
ART. 654 Pentru a succede trebuie neapãrat ca persoana ce succede sa existe în momentul deschiderii succesiunii. Copilul conceput este considerat ca exista. Copilul nãscut mort este considerat ca nu exista.
--------- A se vedea art. 7 şi 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 655 Sunt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune: 1. Condamnatul pentru ca a omorat sau a încercat sa omoare pe defunct. 2. Acela care a fãcut în contra defunctului o acuzaţie capitala*), declarata de judecata calomnioasã. 3. Moştenitorul major care, având cunoştinţa de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei. (Cod civil 656).
-------- *) Textul se referã la denunţarea pentru o infracţiune sancţionatã cu pedeapsa cu moartea. In prezent pedeapsa cu moartea a fost înlocuitã cu pedeapsa detenţiunii pe viaţa (Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 4 din 8 ianuarie 1990). A se vedea şi art. 22 alin. 3 din Constituţia României din 1991.
ART. 656 Lipsa de denunţare nu poate vãtãma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omoratorului, pe afinii sãi de acelaşi grad, pe soţul sau sotia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe unchii sau matusile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale. ART. 657 Moştenitorul departat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi veniturile a cãror folosinţa a avut-o de la deschiderea succesiunii. ART. 658 Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fãrã ajutorul reprezentãrii, nu sunt departati pentru greseala tatãlui lor; acesta însã nu poate nici într-un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acorda tatilor şi mamelor asupra bunurilor copiilor lor. (Cod civil 664 şi urm., 698).
-------- 1. Dispoziţia referitoare la uzufructul legal asupra bunurilor succesiunii a devenit inaplicabila prin abrogarea art. 338 - 341 Cod civil. 2. A se vedea în acelaşi sens şi art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
CAP. 3 Despre deosebite ordine de succesiune
Secţiunea I Dispoziţii generale
ART. 659 Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi dupã regulile mai jos determinate. (Cod civil 652, 669 şi urm.).
--------- Cu privire la ordinea succesoralã, a se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - în temeiul cãrora soţul supravieţuitor vine la moştenirea celuilalt în concurs cu rudele defunctului.
ART. 660 Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numãrul generaţiilor; fiecare generaţie numara un grad.
-------- A se vedea şi art. 45 şi 46 din Codul familiei.
ART. 661 Şirul gradelor formeazã linia; se numeşte linie dreapta şirul gradelor între persoanele ce se cobor una dintr-alta; linie colateralã şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din altele, dar care se cobor dintr-un autor comun. Linia dreapta se împarte în linie dreapta descendenta şi în linie dreapta ascendenta. Întâia este aceea ce leagã pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce leagã o persoana cu acei din care ea se coboarã. ART. 662 In linie dreapta se numara atâtea grade câte sunt şi generaţii între persoane; astfel fiul este cãtre tatãl sau în cel dintâi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, şi viceversa, tatãl şi bunul cãtre fiii lor şi nepoţii lor de fiu. ART. 663 In linie colateralã gradele se numara dupã generaţii, începând de la una din rude pana la autorul comun şi de la acesta pana la cealaltã ruda. Fraţii dar sunt în gradul al doilea; unchiul şi nepotul în al treilea, verii primari în al patrulea şi c.l.
Secţiunea II Despre reprezentare
ART. 664 Reprezentarea este o ficţiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanţi în locul, în gradul şi în dreptul reprezentantului. (Cod civil 672, 698, 755). ART. 665 Reprezentarea se întinde nemarginit în linie directa descendenta. Ea este admisã în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copil mort mai dinainte, intample-se ca toţi copiii defunctului fiind morţi înaintea lui, descendenţii zisilor copii sa se gãseascã între ei în grade egale sau neegale. ART. 666 In linie colateralã, reprezentarea este admisã în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau matuse, intample-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea sa se gãseascã trecutã la descendenţii lor, în grade egale sau neegale. ART. 667 In toate cazurile în care reprezentarea este admisã, partajul se face pe tulpina (souche); dacã aceeaşi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarãşi pe tulpina în fiecare ramura, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dânşii. ART. 668 Nu se reprezintã decât persoanele moarte. Poate cineva reprezenta pe acela la a cãrui succesiune a renunţat. (Cod civil 696, 698).
Secţiunea III Succesiunile deferite descendenţilor
ART. 669 Copiii sau descendenţii lor succed tatãlui, mamei, moşilor, moaşelor*) şi oricãrui alt ascendent, fãrã deosebire de sex şi chiar de ar fi nãscuţi din deosebite cãsãtorii. Ei succed în pãrţi egale când se gãsesc toţi în gradul dintâi şi sunt chemaţi dupã propriul lor drept; ei succed pe tulpina când sunt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare.
-------- *) Bunicilor, bunicelor.
-------- Copiii sunt chemaţi împreunã cu soţul supravieţuitor la succesiunea pãrintelui defunct. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944 - art. 1 lit. a, soţul supravieţuitor mosteneste o pãtrime din averea celuilalt, când vine la succesiune cu copiii defunctului ori cu descendenţii lor; în afarã acestui drept de moştenire, soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie în condiţiile prevãzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
Secţiunea IV Despre succesiunile deferite ascendenţilor
ART. 670 Dacã defunctul n-a lãsat posteritate*), nici frate, nici surora, nici descendenţi dintr-aceştia, succesiunea se cuvine ascendenţilor din gradul de rudenie cel mai aproape. Ascendenţii de acelaşi grad moştenesc pãrţi egale. (Cod civil 659 şi urm., 675).
------- *) Descendenţi.
--------- 1. Ascendenţii sunt chemaţi la succesiunea descendentului împreunã cu soţul supravieţuitor al acestuia. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c şi d, soţul supravieţuitor mosteneste jumãtate din averea celuilalt când vine la succesiune cu tatãl şi mama defunctului - ori numai cu unul din ei - şi trei pãtrimi când vine la succesiune cu ceilalţi ascendenţi; în afarã de partea sa succesoralã, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodãriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodatã un drept de abitaţie în condiţiile prevãzute de art. 4 din legea mai sus-citata. 2. Cu privire la dreptul de moştenire al adoptatorilor şi al rudelor acestora fata de adoptat, a se vedea Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie, publicatã în Monitorul Oficial nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 87/1998, publicatã în Monitorul Oficial nr. 168 din 29 aprilie 1998.
ART. 671 Dacã tatãl şi mama unei persoane moarte fãrã descendenţi i-au supravietuit, lãsând acea persoana fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în doua porţiuni egale, din care jumãtate numai se cuvine tatãlui şi mamei şi se împarte deopotrivã între dânşii. (Cod civil 673).
--------- 1. Pãrinţii, fraţii şi surorile defunctului - ori descendenţii acestora - sunt chemaţi la moştenire împreunã cu soţul supravieţuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. b, soţul supravieţuitor mosteneste o treime din averea celuilalt când vine la succesiune în concurs cu tatãl şi mama defunctului, ori numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreunã cu fraţii şi surorile soţului încetat din viaţa şi descendenţii lor, sau numai cu unul din ei; în afarã de partea sa succesoralã, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodãriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodatã un drept de abitaţie în condiţiile prevãzute de art. 4 din legea mai sus-citata. 2. A se vedea, de asemenea, nota 2 de la articolul precedent.
Secţiunea V Despre succesiunile colaterale
ART. 672 In caz de a muri mai dinainte tatãl şi mama unei persoane moarte fãrã posteritate, fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiune, departand pe ascendenţi şi pe ceilalţi colaterali. Ei succed sau dupã propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secţiunea II a acestui cap. (Cod civil 659 şi urm., 666, 698).
---------- Fraţii, surorile sau descendenţii lor sunt chemaţi la succesiunea defunctului împreunã cu soţul supravieţuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c, soţul supravieţuitor mosteneste o jumãtate din averea celuilalt când vine la succesiune numai cu fraţii şi surorile defunctului sau numai cu unul din ei; în afarã de partea sa succesoralã, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodãriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodatã un drept de abitaţie în condiţiile prevãzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
ART. 673 Dacã tatãl şi mama persoanei moarte fãrã posteritate i-au supravietuit, fraţii surorile sau reprezentanţii lor iau jumãtate succesiunea. Dacã numai tatãl sau numai mama i-a supravietuit, fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau trei pãtrimi ale succesiunii. (Cod civil 671).
---------- A se vedea nota de la art. 671.
ART. 674 Partajul jumãtãţii sau celor trei pãtrimi cuvenite fraţilor sau surorilor, dupã continerea articolului precedent, se face între ei în porţiuni egale, dacã sunt toţi dintr-aceeaşi cãsãtorie; de sunt din cãsãtorii diferite, diviziunea se face pe jumãtate între cele doua linii paterna şi maternã a defunctului; fraţii primari iau parte în amândouã liniile, uterinii sau consangenii*), fiecare în linia sa numai. Dacã sunt fraţi sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzând pe toate rudele din cealaltã linie. (Cod civil 672 şi urm.)
---------- *) Prin "fraţi uterini" se înţeleg fraţii din aceeaşi mama, dar tata deosebit, iar prin "fraţi consangeni" fraţi din acelaşi tata, dar din mame deosebite.
---------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 671.
ART. 675 In lipsa de fraţi sau surori sau de descendenţi dintr-înşii şi în lipsa de ascendenţi, succesiunea se da rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat. Când sunt mai multe rude colaterale în acelaşi grad, succesiunea se împarte egal între dânsele. (Cod civil 663).
------- Rudele colaterale sunt chemate la succesiunea defunctului împreunã cu soţul supravieţuitor. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. d, soţul supravieţuitor mosteneste trei pãtrimi din averea celuilalt când vine la succesiune cu rudele colaterale în gradul III şi IV cu defunctul; în afarã de partea sa succesoralã, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinând gospodãriei casnice, precum şi darurile de nunta şi va avea totodatã un drept de abitaţie, în condiţiile prevãzute de art. 4 din legea mai sus-citata.
ART. 676 Rudele succed pana la al doisprezecelea grad inclusiv.
-------- 1. Art. 4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni - Monitorul Oficial nr. 91 din 28 iulie 1921 - a modificat art. 676 în sensul restrângerii dreptului de moştenire al rudelor colaterale pana la gradul al IV-lea inclusiv. Art. 6 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prevede ca dispoziţiile art. 676 Cod civil, modificate prin art. 4 al legii mai sus menţionate în sensul restrângerii ordinii succesorale la gradul al IV-lea inclusiv "sunt şi rãmân în vigoare". 2. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor art. 4, în lipsa rudelor pana la gradul al IV-lea inclusiv, soţul supravieţuitor mosteneste întreaga avere.
CAP. 4 Despre succesiunile neregulate
Secţiunea I Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre succesiunea copiilor naturali morţi fãrã posteritate
ART. 677 (Abrogat drept urmare a abrogãrii - prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 - a Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural). ART. 678 Succesiunea copilului natural, mort fãrã posteritate, se cuvine mamei sale, si, în lipsa mamei, rudelor ei cele mai aproape.
---------- A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 652; succesiunea copilului se cuvine rudelor sale, fãrã deosebire dupã cum filiaţia rezulta din cãsãtorie sau din afarã ei.
Secţiunea II Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului
ART. 679 Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soţul în viaţa nedespãrţit.
---------- Textul a fost implicit modificat prin dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor, care statorniceste chemarea la moştenire a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele defunctului.
ART. 680 In lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lãsate de defunct trec în proprietatea statului.
-------- Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954.
ART. 681 Soţul în viaţa şi statul care cer succesiunea sunt obligaţi a face sa se punã peceţi, a pretinde sa se facã inventar, dupã formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar.
---------- Dispoziţiile art. 681 au fost implicit abrogate. Astfel: 1. Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, a stabilit vocaţia succesoralã a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele cele mai apropiate ale defunctului, iar nu numai în lipsa lor. 2. Mãsurile pentru conservarea bunurilor succesorale prevãzute de art. 681 în favoarea rudelor chemate la moştenire înaintea soţului supravieţuitor (si care puteau accepta succesiunea în 30 de ani de la deschiderea ei) nu mai sunt compatibile cu Legea nr. 319/1944 şi cu dispoziţiile art. 700, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954, în baza cãrora dreptl de acceptare a succesiunii se prescrie în termen de 6 luni.
ART. 682 Soţul în viaţa este încã dator a transforma în numerar lucrurile mişcãtoare sau a da cauţiune solvabilã pentru restituirea succesiunii, în caz când s-ar prezenta moştenitori ai defunctului în termen de 3 ani. Dupã acest termen cauţiunea este liberatã.
-------- A se vedea, de asemenea, nota 1 de la articolul precedent.
ART. 683 Soţul în viaţa sau statul, care n-au îndeplinit formalitãţile la care sunt respectiv îndatoraţi, pot sa fie supuşi la daune-interese cãtre moştenitorii ce s-ar arata.
------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 681.
Secţiunea II Despre dreptul de moştenire al femeii când se afla în concurenta cu descendenţii sau alte rude care sunt chemate dupã legi la succesiunea soţului ei mort
ART. 684 Când bãrbatul moare şi vãduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virila în uzufruct, din succesiunea bãrbatului, dacã acesta are descendenţi. Când bãrbatul lasa un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetãrii uzufructului legal. Când bãrbatul lasa rude de sus sau de alãturi, atunci femeia succede la o pãtrime în plinã proprietate din averea mortului.
------- Acest articol a fost abrogat implicit prin Legea nr. 319/1944.
CAP. 5 Despre acceptarea şi repudierea moştenitorilor
Secţiunea I Despre acceptare
ART. 685 Succesiunea poate fi acceptatã curat şi simplu, sau sub beneficiu de inventar. (Cod civil 686 şi urm., 699 şi urm., 704 şi urm.).
-------- 1. Potrivit art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, acceptarea moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârsta, sau unei persoane puse sub interdicţie, va fi socotitã totdeauna ca fiind fãcuta sub beneficiu de inventar. 2. Potrivit art. 90 din Codul familiei, moştenitorul persoanei care a fost obligatã la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fãrã a avea obligaţia legalã este ţinut, în mãsura valorii bunuilor moştenite, sa continue întreţinerea.
ART. 686 Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine. (Cod civil 693, 703, 712). ART. 687 Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea unei moşteniri decât conform dispoziţiilor titlului de la minoritate şi tutela.
-------- 1. Alin. 1 al art. 687 a fost abrogat prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932. Textul alin. 2 al art. 687, devenit unicul alineat al acestui articol, este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949. 2. Trimiterea la dispozitile titlului de la minoritate şi tutela se referã în prezent la Titlul III din Codul familiei (art. 97 şi urm.). A se vedea în aceasta privinţa şi art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
ART. 688 Efectul acceptãrii se suie pana la ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 651). ART. 689 Acceptarea poate fi sau expresã sau tacitã. Este expresã când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacitã când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facã decât în calitatea sa de erede, şi care lasa a se presupune neapãrat intenţia sa de acceptare. (Cod civil 690 şi urm., 703, 712, 1171 şi urm., 1176 şi urm.). ART. 690 Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sunt acte de primirea moştenirii, dacã cel ce le-a fãcut n-a luat titlu sau calitate de erede. ART. 691 Donatiunea, vinderea sau transportul*) drepturilor succesorale fãcute de un erede, trage dupã sine acceptarea succesiunii. Tot asemenea se intampla: 1. Când unul din erezi renunţa chiar gratuit în folosul unuia sau a mai mulţi din coerezi. 2. Când renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fãrã deosebire, şi se primeşte de renuntator preţul renunţãrii. (Cod civil 707).
------ *) Cesiunea.
ART. 692 Când acela cãrui se cuvine o succesiune a murit fãrã sa se fi lepadat de dânsa, sau fãrã sa o fi acceptat expres sau tacit, erezii sãi pot de-a dreptul sa accepte sau sa se lepede de dânsa. (Cod civil 689, 700). ART. 693 Dacã erezii sãi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepadarea succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar. (Cod civil 704 şi urm.). ART. 694 Majorele nu poate sa-si atace acceptarea expresã sau tacitã a unei succesiuni decât în cazul când aceasta acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţa-i. El nu poate reclama în contra acceptãrii pentru cuvinte de vãtãmare, decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbitã sau micşoratã cu mai mult de jumãtate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptãrii. (Cod civil 953, 960, 1165).
--------- Dispoziţiile art. 694 au fost modificate implicit prin art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, potrivit cãruia aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de paisprezece ani împliniţi, încheie singuri acte juridice pentru care aveau nevoie de încuviinţarea pãrinţilor sau tutorelui, dacã aceste acte le-au adus vreo vãtãmare.
Secţiunea II Despre renunţarea la succesiune
ART. 695 (Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22 ianuarie 1953 privitor la procedura succesoralã notarialã). ART. 696 Eredele ce renunţa este considerat ca n-a fost niciodatã erede.
-------- A se vedea şi art. 45 şi 80 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activitãţii notariale adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei, ministru secretar de stat nr. 710/c din 5 iulie 1995, cu modificãrile ulterioare.
ART. 697 Partea renuntatorului profita coerezilor sãi; dacã este singur, succesiunea trece la gradul urmãtor. (Cod civil 660 şi urm., 701).
--------- Prevederile acestui articol au fost implicit modificate prin art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor.
ART. 698 Eredele renuntator nu poate fi reprezentat niciodatã. Dacã renuntatorul este singur în gradul sau, sau dacã toţi coerezii sãi renunţa, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru pãrţi egale. (Cod civil 664 şi urm., 668). ART. 699 Creditorii acelui ce renunţa în paguba lor pot sa ia autorizaţia justiţiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, în locul şi rândul sau. Într-acest caz renunţarea este anulatã numai în favorul creditorilor şi numai pana la concurenta creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat. (Cod civil 974, 975). ART. 700 Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. In cazul când moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majorã, instanta judecãtoreascã, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea. (Cod civil 692, 709).
------- 1. Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - Buletinul Oficial nr. 14 din 19 martie 1954
ART. 701 In tot timpul în care prescripţia dreptului de a accepta nu este dobandita în contra erezilor ce au renunţat, ei au încã facultatea de a accepta succesiunea, dacã succesiunea nu este deja acceptatã de alţi erezi. Nu se pot vãtãma însã drepturile care ar fi dobândite de alte persoane asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, fãcute de curatorele succesiunii vacante. (Cod civil 1882, 1890).
-------- A se vedea si: - Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 13 alin. 2); - Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicatã în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000 (art. 33); - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 5).
ART. 702 Nici chiar prin contractul cãsãtoriei*) nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţa, nici nu se pot înstrãina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii. (Cod civil 5, 965, 1526).
----------- *) In prezent nu mai este admisã încheierea unui contract de cãsãtorie (contract matrimonial), raporturile patrimoniale dintre soţi fiind reglementate de lege.
ART. 703 Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de a se lepada de dânsa; cu toatã renunţarea lor, ei rãmân erezi şi nu pot lua nici o parte din lucrurile date la o parte sau ascunse. (Cod civil 686, 689, 712).
Secţiunea III Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui beneficiar
ART. 704 Declaraţia unui erede ca ia aceasta calitate sub beneficiu de inventar trebuie sa fie fãcuta la grefa tribunalului de prima instanta a districtului în care succesiunea este deschisã; ea trebuie sa fie înscrisã pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare. (Cod civil 685).
--------- Dispoziţia art. 704 a fost implicit modificatã prin art. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã. In prezent, procedura acceptãrii moştenirii sub beneficiu de inventar este reglementatã de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 705 Aceasta declaraţie n-are efect decât fiind precedatã sau urmatã de un inventar fidel şi exact al bunurilor succesiunii, fãcut dupã formele cerute de legile de procedura şi în termenele mai jos hotãrâte.
--------- Inventarul bunurilor succesorale se întocmeşte potrivit prevederilor art. 70 şi urm. din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 706 Se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului. I se mai acorda pentru a delibera asupra acceptãrii sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va începe a curge din ziua expirãrii a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua încheierii inventarului, dacã s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni. (Cod civil 651). ART. 707 Dacã cu toate acestea, sunt în succesiune obiecte supuse stricãciunii, sau obiecte a cãror conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoana în drept a succede şi fãrã sa se poatã zice ca s-a fãcut acceptare din parte-i, sa ia autorizarea justiţiei ca sa se vanza acele obiecte. Aceasta vânzare trebuie sa se facã cu forma vânzãrilor publice. (Cod civil 690 şi urm., 716, 1388 şi urm.). ART. 708 In timpul termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a se pronunţa şi nu se poate obţine o condamnatiune*) în contra-i. Dacã el renunţa dupã expirarea termenelor, sau înaintea expirãrii lor, cheltuielile ce legiuit s-au fãcut de dânsul pana la acea epoca privesc succesiunea.
-------- *) Hotãrâre.
ART. 709 Dupã expirarea termenelor arãtate, eredele urmãrit poate cere un nou termen, pe care tribunalul ce se afla în cercetarea urmãririi îl acorda sau îl refuza dupã circumstanţe.
-------- Termenul nou acordat, în temeiul art. 709, nu poate depãşi termenul prevãzut de art. 700 pentru prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii.
ART. 710 Cheltuielile urmãririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacã eredele justifica, sau ca n-a cunoscut evenimentul morţii sau ca termenele i-au fost neîndestulãtoare, din cauza situaţiei bunurilor, sau din cauza contestaţiilor ivite. Dacã el nu poate justifica, cheltuielile îl privesc. ART. 711 Eredele conserva cu toate acestea, dupã expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar dupã expirarea termenelor date de judecãtor, conform art. 709, facultatea de a face încã inventar şi de a se declara erede beneficiar; aceasta însã în caz când dânsul n-a fãcut acte de erede sau în caz când nu este dat în contra-i o hotãrâre judecãtoreascã desavarsita*), care sa-l condamne ca erede curat şi simplu. (Cod civil 689 şi urm.).
--------- *) Definitiva.
--------- Facultatea acordatã eredelui de art. 711 nu poate fi exercitatã decât în cursul termenului prevãzut de art. 700.
ART. 712 Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţa şi rea credinţa n-a trecut în inventar efecte*) dintr-însã, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.
--------- *) Lucruri.
ART. 713 Beneficiul de inventar da eredelui avantajul: 1. De a plati datoriile succesiunii numai pana în concurenta valorii bunurilor ce el a primit; de a se scuti chiar de plata datoriilor, predand toate bunurile succesiunii creditorilor şi legatarilor. 2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii şi de a conserva în contra succesiunii dreptul de a cere plata creanţelor sale. (Cod civil 777, 778, 1108 pct. 4). ART. 714 Eredele beneficiar administreazã bunurile succesiunii şi este dator sa dea socoteala de administrarea sa creditorilor şi legatarilor. El nu devine rãspunzãtor cu bunurile sale proprii, decât dupã ce i se va fi cerut darea socotelilor şi el nu va fi indestulat aceasta îndatorire. Dupã lãmurirea socotelilor, el nu poate fi rãspunzãtor cu bunurile sale proprii, decât pana la concurenta sumelor ce rãmâne dator. (Cod civil 777, 1080). ART. 715 El nu rãspunde pentru administraţia sa decât de greşeli grave. ART. 716 El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decât prin formele legiuite pentru vânzãrile publice. Dacã el reprezintã*) în natura obiectele mişcãtoare, nu rãspunde decât de deprecierea sau deteriorarea lor cauzatã din neglijenţa sa. (Cod civil 472 şi urm., 707, 1388 şi urm.).
--------- *) Prezintã.
ART. 717 El nu poate vinde imobilele decât dupã formele prescrise de procedura. El da mandat creditorilor ipotecãri, care au fãcut cerere, a primi preţul. (Cod civil 462 şi urm.). ART. 718 El este dator, dacã creditorii sau alte persoane interesate o cer, sa dea cauţiune solvabilã pentru preţul mişcãtoarelor cuprinse în inventar şi pentru porţiunea preţului imobilelor nedelegata creditorilor ipotecãri. De nu se va da aceasta cauţiune, se vor vinde miscatoarele şi preţul lor se va depune, ca şi porţiunea nedelegata din preţul imobilelor, spre a se întrebuinţa la desfacerea sarcinilor succesiunii. (Cod civil 1675 şi urm.). ART. 719 Dacã unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plati decât dupã ordinea şi chipul regulat de judecãtor. Dacã creditorii nu se opun, eredele plãteşte creditorilor şi legatarilor, dupã rândul cererii. ART. 720 Creditorii ce nu se opun şi care se prezintã, dupã lãmurirea socotelilor şi plata relicvatelor*), nu au recurs decât în contra legatarilor; acei care se prezintã înaintea lãmuririi socotelilor şi plãţii relicvatelor vor avea recurs şi în contra creditorilor plãtiţi înaintea lor. (Cod civil 893, 896, 909).
-------- *) Prin "plata relicvatelor" se înţelege distribuirea în întregime a sumelor rezultate din lichidarea bunurilor.
ART. 721 Creditorii ce se opun vor avea recurs şi în contra eredelui. ART. 722 In toate cazurile prevãzute de art. 719 şi 720, recursul se prescrie dupã expirarea termenului de trei ani, care începe din ziua lãmuririi socotelilor şi a plãţii relicvatului. (Cod civil 893, 896, 909). ART. 723 Cheltuielile pentru peceţi*), pentru facerea inventarului şi pentru darea socotelilor privesc succesiunea.
-------- *) Sigilii.
Secţiunea IV Despre succesiunile vacante
-------- Dispoziţiile acestei secţiuni au fost abrogate implicit de art. 26 alin. 1 din Decretul nr. 40/1953. In prezent materia la care face referire aceasta secţiune este reglementatã de dispoziţiile Legii nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale.
ART. 724 Dacã dupã expirarea termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, nu se prezintã nimeni ca sa reclame succesiunea şi dacã nu este nici un erede cunoscut, sau dacã erezii cunoscuţi s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privitã ca vacanta. ART. 725 Tribunalul de întâia instanta din districtul în care succesiunea este deschisã numeşte un curatore dupã cererea persoanelor interesate, sau dupã aceea a procurorului. ART. 726 Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate sa constate printr-un inventar succesiunea; el exercita şi urmãreşte drepturile ei; rãspunde la cererile fãcute în contra-i; administreazã sub îndatorirea de a vãrsa numerarul succesiunii, ca şi sumele adunate din vânzarea mobilelor şi imobilelor, în casa de consemnaţiuni şi depozite şi în fine sub aceea de a da socoteli. ART. 727 Dispoziţiile secţiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului, asupra modului de administraţie şi asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator sa dea, sunt îndatoritoare şi pentru curatorii succesiunilor vacante.
CAP. 6 Despre împãrţire şi despre raporturi
Secţiunea I Despre împãrţirea succesiunii
ART. 728 Nimeni nu poate fi obligat a rãmâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împãrţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii. Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. Dupã trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi. (Cod civil 5, 968, 1008, 1388).
-------- In legãtura cu ieşirea din indiviziune - a se vedea: - Legea nr. 603/1943, pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, se va abroga Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, urmând a se aplica dispoziţiile art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 729 Diviziunea poate fi cerutã chiar când unul sau mai mulţi din erezi au posedat pãrţi separate din succesiune, dacã nu a fost act de împãrţeala sau dacã nu se poate opune prescripţia. ART. 730 Dacã toţi erezii sunt prezenţi şi majori, se pot împãrţi între dânşii, oricum ar voi, fãrã îndeplinirea vreunei formalitãţi. Dacã toţi erezii nu sunt prezenţi sau dacã între dânşii sunt minori sau interzişi, atunci se vor pune peceţi*) pe efectele**) succesiunii în cel mai scurt termen, sau dupã cererea erezilor sau dupã aceea a procurorului tribunalului de prima instanta. (Cod civil 747).
-------- *) Sigilii. **) Lucruri.
--------- 1. Punerea de sigilii, la cererea persoanei interesate sau din oficiu se face de cãtre notarul public, potrivit art. 72 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. 2. In legãtura cu aplicarea art. 730, a se vedea si: - Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 212 din 10 septembrie 1943. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. - Codul familiei - Legea nr. 4/1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105 alin. 3, 129 şi 147).
ART. 731 Creditorii pot şi ei sa ceara punerea de peceţi în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei permisiuni judecãtoreşti. (Cod civil 780, 974, 1825). ART. 732 Dupã punerea peceţilor, creditorii pot face opoziţie şi fãrã a avea titluri executorii sau permisiunea justiţiei. ART. 733 Dacã vreunul din coerezi nu consimte la facerea împãrţelii, sau dacã se ivesc contestaţii, ori în privinţa modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunţa în mod sumar sau numeşte, de cere trebuinţa, pentru operaţiile împãrţelii, pe unul din judecãtori, dupã raportul cãruia judeca contestaţiile.
------- Art. 733 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 734 Estimaţia imobilelor se face de experţi aleşi de pãrţile interesate; de experţi numiţi din oficiu când pãrţile refuza a-i alege. Procesul-verbal al experţilor trebuie sa arate bazele estimatiei; sa indice dacã obiectul estimat poate sa fie comod împãrţit şi în ce chip; sa fixeze, în fine, în caz de împãrţire, fiecare din pãrţile ce se pot forma, precum şi valoarea lor.
--------- Art. 734 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 735 Estimaţia mobilelor trebuie sa se facã de oameni cunoscãtori şi dupã adevãratul lor preţ.
---------- Art. 735 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 736 Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natura din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu toate acestea, de sunt creditori sechestranţi sau oponenţi, sau dacã majoritatea coerezilor socoteşte necesarã vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vand public dupã formele obişnuite. Dacã imobilele nu se pot împãrţi, se vor vinde la tribunal prin licitaţie. Dacã toate pãrţile sunt majore, ele pot conveni sa facã vânzarea în fata unui arbitru, numit de dânsele.
--------- Art. 736 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 737 Dupã ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vândut, judecãtorul, de cere trebuinţa, trimite pe pãrţi la un arbitru numit cu consimţãmântul lor, sau numit de-a dreptul de dânsul, când pãrţile nu se unesc pentru numirea lui. Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copartitorii pot fi datori a-si da unii altora, la formarea activului şi pasivului ereditatii, la compunerea pãrţilor şi la restituţiile ce erezii ar trebui a-si face între dânşii.
--------- Art. 737 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 738 Fiecare erede raporteazã la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise, donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator cãtre succesiune. (Cod civil 739 şi urm., 751 şi urm.).
---------- Moştenitorii obligaţi a raporta sunt determinaţi prin art. 751 Cod civil şi art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
ART. 739 Dacã raportul nu se face în natura, coerezii cãrora li se datoreazã iau mai întâi o parte egala din masa succesiunii. Aceste preluãri se fac, pe cat este posibil, în obiecte de aceeaşi natura şi calitate cu acelea ce erau sa fie date în natura. (Cod civil 764 şi urm., 769). ART. 740 Dupã preluãri, se formeazã din restul masei succesiunii atâtea pãrţi egale câţi sunt şi erezi sau stirpe*) impartitoare. (Cod civil 667).
ART. 741 La formarea şi compunerea pãrţilor, trebuie sa se dea în fiecare parte, pe cat se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natura şi valoare. Se va evita însã, cat va sta prin putinţa, imbucatatirea peste mãsura a eritajelor*) şi diviziunea exploatatiunilor.
---------- *) Imobilelor.
ART. 742 Inegalitatea pãrţilor date în natura se compenseazã prin bani. (Cod civil 1737 pct. 3, 1741).
--------- A se vedea şi art. 7 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 743 Pãrţile se formeazã de unul dintre coerezi sau de alta persoana, dacã toţi erezii sunt de acord în alegere şi dacã cel ce a fost ales accepta însãrcinarea; în caz contrar, pãrţile se formeazã de un expert numit de judecãtor. Pãrţile apoi se trag la sorţi. Dacã însã erezii vin la moştenire cu pãrţi inegale, autoritatea judecãtoreascã decide de trebuie sa se procedeze prin tragere la sorţi în parte, sau prin darea pãrţilor în total.
-------- Art. 743 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 744 Mai înainte de a proceda la tragerea pãrţilor la sorţi, fiecare compartitor este admis a propune reclamarile sale, în contra formãrii pãrţilor. ART. 745 Regulile stabilite pentru împãrţirea masei de moştenire se vor observa în subdiviziunile ce se vor face între stirpele compartitoare. (Cod civil 667, 669 şi urm.) ART. 746 Dacã asupra operaţiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţii, arbitrul încheie proces-verbal pentru dificultãţile şi zisele pãrţilor, şi le trimite înaintea judecãtorului pentru împãrţeala.
---------- Art. 746 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. O data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã, procedura împãrţelii judiciare urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.
ART. 747 Dacã toţi coerezii nu sunt prezenţi sau de sunt între ei interzişi sau minori, împãrţirea trebuie sa se facã înaintea judecãtoriei, observând regulile prescrise în articolele precedente din aceasta secţiune. Dacã sunt mai mulţi minori cu interese contrarii la împãrţeala, se va da fiecãrui dintr-înşii un tutore special.
---------- 1. Textul art. 747 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949. 2. Primul alineat al art. 747 a fost modificat implicit prin art. 3 alin. 2 din Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare. Acest din urma act normativ va fi abrogat o data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, procedura împãrţelii judiciare, urmând a fi reglementatã de art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. 3. Potrivit art. 132 Codul familiei, pentru ocrotirea minorului se va numi un curator, în cazul prevãzut de alin. 2 al art. 747.
ART. 748 In cazul articolelor precedente, licitaţia, de este trebuinţa, nu se va putea face decât înaintea judecãtoriei cu formele prescrise pentru înstrãinarea bunurilor minorilor. Strãinii*) vor fi totdeauna admişi. (Cod civil 1388 şi urm.).
--------- *) Persoanele care nu au calitatea de moştenitori.
--------- Articolul 748 a fost modificat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare şi prin art. 130 alin. 1-3 din Codul familiei. Procedura împãrţelii judiciare reglementatã de art. 673^1-673^14 Cod procedura civilã, astfel cum va fi modificat de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar Legea nr. 603/1943 va fi abrogatã la data intrãrii în vigoare a aceleiaşi Ordonanţe de urgenta.
ART. 749 Împãrţelile fãcute conform cu regulile mai sus prescrise, sau de tutori cu autorizaţia consiliului de familie, sau în numele absenţilor*) sunt definitive. (Cod civil 954, 1166).
--------- *) Disparutilor.
--------- 1. Textul art. 749 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949. 2. Instituţia consiliului de familie a fost desfiinţata prin reglementarea pe care Codul familiei a instituit-o, prin art. 113-151, pentru ocrotirea incapabililor aflaţi sub tutela. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei, pentru impartirile sãvârşite de reprezentanţii incapabililor sau de persoanele cu capacitate restrânsã este necesarã încuviinţarea autoritãţii tutelare.
ART. 750 Dupã împãrţeala se va remite fiecãrui din compartitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au dat. Titlurile unei proprietãţi împãrţite se ţin de acela ce a luat partea cea mai mare, cu îndatorire de a le prezenta când compartitorii, având trebuinţa de ele, i le vor cere. Titlurile ereditatii întregi se ţin de acel erede pe care toţi l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea de a le prezenta la orice cerere. Dacã nu este unire pentru aceasta alegere, atunci titlurile se depun în arhiva statului şi judecãtorul libereazã de pe dânsele fiecãrui din erezi câte o copie legalizatã.
-------- A se vedea: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
Secţiunea II Despre raporturi
ART. 751 Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreunã cu fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acestora, trebuie a raporta coerezilor sãi tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cat şi indirect, afarã de cazul când donatorele a dispus altfel. (Cod civil 738, 752 şi urm., 845, 846).
---------- Articolul 751 a fost modificat prin art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
ART. 752 Eredele ce renunţa la succesiune poate popri*) darul, sau a cere legatul ce i s-a fãcut, în limitele partii disponibile. (Cod civil 696 şi urm., 763, 841, 846, 851).
--------- *) Pãstra.
ART. 753 Donatarul care nu avea calitatea de a moşteni în momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacã donatorele nu l-a dispensat de aceasta. ART. 754 Donaţiile şi legatele fãcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au fãcut cu scutirea de raport.
-------- Legatele nu sunt raportabile decât dacã s-a prevãzut aceasta expres în testament, raportul urmând a se face prin echivalent.
ART. 755 Fiul care vine cu dreptul sau propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul fãcut pãrintelui sau, chiar când ar primi succesiunea acestuia; dar când fiul vine la succesiune cu dreptul de reprezentare, atunci este dator sa raporteze aceea ce s-a dãruit pãrintelui sau, chiar în cazul când ar fi renunţat la succesiunea pãrintelui. ART. 756 Donaţiile şi legatele fãcute soţului unui descendent succesibil sunt socotite ca fãcute cu scutirea de raport. Dacã darurile sau legatele s-au fãcut la doi soţi împreunã, din care numai unul este descendente cu drept de succesiune, partea daruita acestuia din urma este supusã raportului. ART. 757 Raportul nu se poate face decât numai la succesiunea donatorului. ART. 758 Coeredele este dator a raporta aceea ce pãrintele a cheltuit cu dânsul dotandu-l*), procurandu-i vreo cariera, sau platindu-i datoriile.
-------- *) Dispoziţiile privind dota fiind abrogate, termenul se referã la donaţiile fãcute în vederea cãsãtoriei.
ART. 759 Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învãţãtura unui mestesug, cheltuielile ordinare pentru îmbrãcãminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armata, cheltuielile de nunta şi prezenturile*) obişnuite nu sunt supuse raportului.
--------- *) Daruri.
ART. 760 Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fãrã greseala donatarului nu este supus raportului. (Cod civil 1018, 1102, 1156). ART. 761 Dacã inzestratorul ascendent plãteşte bãrbatului zestrea fãrã asigurãri suficiente, fiica înzestratã va fi datoare a raporta numai acţiunea în contra bãrbatului.
-------- Art. 761 este implicit abrogat drept urmare a abrogãrii exprese a dispoziţiilor art. 1223 - 1293 Cod civil prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 762 Fructele şi interesele*) lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii. (Cod civil 482 şi urm., 522 şi urm., 651, 854, 1589).
--------- *) Dobânzi.
ART. 763 Legatarii şi creditorii nu pot pretinde ca erezii sa facã raport. (Cod civil 757, 848). ART. 764 Raportul se face sau în natura, sau scãzându-se valoarea sa din partea celui obligat a face raport. (Cod civil 738, 739, 765 şi urm., 772 şi urm.). ART. 765 Raportul se poate pretinde în natura pentru imobile; când cel ce a primit imobilul l-a înstrãinat sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natura nu este obligatoriu. Raportul în acest caz se pretuieste dupã valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii. (Cod civil 651). ART. 766 In orice caz, trebuie sa se ţinã socoteala donatarului de cheltuielile necesare şi utile. (Cod civil 494, 539, 771, 1345). ART. 767 Donatarul este rãspunzãtor de toate degradãrile şi deteriorãrile care au micşorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa. (Cod civil 998 şi urm., 1342 şi urm.). ART. 768 Când imobilul s-a înstrãinat de donatar, amelioratiunile şi degradãrile fãcute de cel ce l-a dobândit se vor tine în seama, conform cu dispoziţiile celor doua articole precedente. (Cod civil 765 şi urm.). ART. 769 Când raportul se face în natura, bunurile intra în masa succesiunii libere de toate sarcinile create de donatar; creditorii ipotecãri însã, pot sa intervinã la împãrţeala spre a nu se face raportul cu frauda drepturilor lor. (Cod civil 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).
--------- Prevederile art. 769 nu se aplica imobilelor supuse regimului de carte funciarã. A se vedea: - Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare (art. 25); pentru aplicabilitatea acestui act normatov, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 770 Când un succesibil primeşte, cu dispensa de raport, un dar care excede porţiunea disponibilã, raportul excedentului se face în natura, dacã întoarcerea excedentului este posibila. In caz contrar, dacã excedentul trece peste jumãtatea valorii imobilului, donatarul raporta imobilul în întregimea lui şi preleva asupra mesei valoarea porţiunii disponibile; dacã aceasta porţiune trece peste jumãtatea valorii imobilului, donatarul poate tine imobilul în întregimea lui, ia însã mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii, şi recompenseazã pe coerezii sãi, sau în bani, sau oricum altfel. (Cod civil 739, 741, 764 şi urm., 794 şi urm., 841 şi urm.). ART. 771 Coeredele care raporteazã imobilul în natura poate sa retina posesiunea pana la plata efectivã a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni. (Cod civil 766). ART. 772 Raportul mobilelor se face luându-se mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii. El se calculeazã pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, dupã statul estimatiei*) anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, dupã estimaţia experţilor, fãcuta pe preţul cel mai just. (Cod civil 739, 764).
-------- *) Actul de evaluare.
ART. 773 Succesibilul care a primit bani face raportul luând mai puţin din numerarul succesiunii. La neajungere, donatarul poate sa nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile si, în lipsa acestora, în imobilele succesiunii. (Cod civil 764, 772).
Secţiunea III Despre plata datoriilor
ART. 774 Coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia. (Cod civil 653, 775 şi urm., 893, 896, 909, 1060). ART. 775 Legatarul cu titlul universal contribuie deopotrivã cu erezii, în proporţie cu emolumentul sau. Cel particular nu contribuie. (Cod civil 896, 909). ART. 776 Când imobilele unei succesiuni sunt ipotecate special, pentru plata de rendite, fiecare din coerezi poate pretinde ca renditele sa fie plãtite şi imobilele liberate înaintea formãrii pãrţilor. Dacã coerezii împart succesiunea în starea în care se gãseşte, imobilele ipotecate se estima dupã aceeaşi norma ca şi celelalte imobile; capitalul renditei însã se scade din preţul imobilului. Eredele, în partea cãruia s-a dat imobilele, rãmâne singur dator a plati renditã şi garanteazã pe coerezii sãi pentru aceasta plata. (Cod civil 1061, 1063 şi urm.).
--------- Dispoziţia din cuprinsul alin. 1 al art. 776 nu are aplicare, întrucât în dreptul nostru singurul contract de renta reglementat de Codul civil est acel de renta viagerã, care, potrivit art. 1648, nu poate fi rascumparata.
ART. 777 Coerezii plãtesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditarã. (Cod civil 653, 774, 893, 1060). ART. 778 Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plãtit din datoria comuna mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plati, chiar când coeredele ce a desfãcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însã, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conserva facultatea de a cere plata creanţelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii. (Cod civil 713, 774 şi urm., 893, 896, 902, 1106 şi urm., 1674, 1746 şi urm.). ART. 779 Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecarã se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune. (Cod civil 788, 1053, 1667). ART. 780 Titlurile executorii, obţinute în contra defunctului, sunt personal executorii şi în contra eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmãri execuţia decât dupã opt zile de la notificarea acestor titluri fãcute persoanei, sau la domiciliul eredelui. (Cod civil 653, 731, şi urm.). ART. 781 Ei pot cere, în orice caz şi în contra oricãrui creditor, separaţia patrimoniului defunctului de acela al eredelui. (Cod civil 782 şi urm., 1743). ART. 782 Acest drept nu poate fi exercitat când, acceptandu-se eredele de debitor, s-a fãcut astfel novatiune în privinţa creanţei contra defunctului. (Cod civil 1128). ART. 783 In privinţa mobilelor, dupã trecerea de trei ani, dreptul este prescris. In privinţa imobilelor, acţiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se gãsesc în mana eredelui.
-------- Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, a se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare.
ART. 784 Creditorii eredelui nu pot cere separaţia patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii. (Cod civil 781). ART. 785 Creditorii unui din compartitori, ca nu cumva împãrţeala sa se facã cu viclenie în vãtãmarea drepturilor lor, pot pretinde sa fie prezenţi la împãrţeala, pot dar sa intervinã cu spezele lor; nu pot însã sa atace o împãrţeala sãvârşitã, afarã numai de s-a fãcut în lipsa-le şi fãrã sa se ţinã seama de opoziţia lor. (Cod civil 731 şi urm., 769, 974, 975, 976, 1825).
Secţiunea IV Despre efectele împãrţelii şi despre garanţia pãrţilor
ART. 786 Fiecare coerede este prezumat ca a mostenit singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa, sau care i-au cãzut prin licitaţie, şi ca n-a fost niciodatã proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii. (Cod civil 688, 740 şi urm., 1388). ART. 787 Coerezii sunt datori garanţi unul cãtre altul numai despre tulburarile şi evictiunile ce proced dintr-o cauza anterioarã împãrţelii. Garanţia înceteazã când o evicţiune a fost exceptatã anume, printr-o clauza expresã a actului de împãrţeala, sau când evicţiunea a fost cauzatã din greseala eredelui. (Cod civil 788, 1337 şi urm., 1351, 1399, 1741). ART. 788 Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditarã, a despãgubi pe coeredele sau de paguba ce a suferit din cauza evictiunii. Când unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împãrţi între eredele garantat şi între ceilalţi coerezi. (Cod civil 779, 1053 şi urm.). ART. 789 Garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite dureazã numai cinci ani de la împãrţeala. Aceasta garanţie înceteazã când nesolvabilitatea a luat naştere în urma împãrţelii.
-------- Dispoziţia art. 789 nu are aplicare, întrucât se referã numai la garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rente perpetue, iar singurul contract de renta, reglementat de Codul civil, este acel de renta viagerã.
Secţiunea V Despre desfiinţarea sau resciziunea*) împãrţelii
--------- *) A se vedea nota de la art. 791.
ART. 790 Împãrţelile pot fi desfiinţate pentru violenta sau dol. Pentru o simpla omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strica împãrţeala; se face numai un supliment de împãrţeala pentru obiectul omis. (Cod civil 796 şi urm., 953, 955 şi urm.). ART. 791 Orice act, sub orice titlu, în urmarea cãrui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la acţiunea de resciziune din articolul precedent. Dupã împãrţeala, sau dupã actul care-i tine locul, acţiunea de resciziune nu mai este admisã în contra tranzacţiei fãcute asupra dificultãţilor reale, ce prezintã primul act, chiar când nu ar fi fost proces început asupra obiectului tranzacţiei.
--------- Art. 791 trebuie socotit inaplicabil, data fiind inadvertenta dispoziţiilor ce cuprinde. In cadrul acestor dispoziţii, resciziunea pentru leziune este reglementatã nu direct, ci numai prin referire la regulile articolului precedent. Dispoziţiile art. 790 nu prevãd însã decât desfiinţarea împãrţelii pentru dol sau violenta, astfel încât aplicarea nu este cu putinţa în cazul resciziunii pentru leziune.
ART. 792 Acela în contra cãrui s-a fãcut cererea de resciziune poate popri desfiinţarea împãrţelii, dând reclamantului suplimentul din partea sa ereditarã în numerar sau în natura.
--------- Articolul trebuie socotit ca inaplicabil pentru motivele arãtate în nota de la art. 791.
ART. 793 Coeredele care a înstrãinat porţiunea sa ereditarã, în tot sau în parte, nu poate intenta acţiunea de resciziune pentru dol sau violenta, dacã înstrãinarea s-a fãcut în urma descoperirii dolului sau încetãrii violenţei. (Cod civil 959, 1190).
Secţiunea VI Despre împãrţeala fãcuta de tata, de mama sau de alţi ascendenţi între descendenţii lor
ART. 794 Tatãl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împãrţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi descendenţi. (Cod civil 770). ART. 795 Aceasta împãrţeala se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condiţiile şi regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente. Împãrţeala fãcuta prin acte între vii nu poate avea de obiect decât bunurile prezente. (Cod civil 659 şi urm., 728 şi urm.). ART. 796 Dacã toate bunurile, ce ascendentele a lãsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împãrţeala, bunurile necuprinse se vor împãrţi conform cu legea. (Cod civil 669, 728). ART. 797 Este nulã împãrţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţa la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriti*). Acţiunea de nulitate se poate exercita de toţi erezii fãrã distincţie. (Cod civil 790).
---------- *) Care au murit mai înainte.
--------- A se vedea şi art. 654 Cod civil şi nota de la acel articol.
ART. 798 Împãrţeala fãcuta de ascendent se poate ataca, când ar rezulta dintr-însã sau dintr-alte acte ca, prin dispoziţia fãcuta de ascendent, vreunul din acei între care s-au împãrţit bunurile s-ar gãsi vãtãmat în partea legitima. (Cod civil 841 şi urm.). ART. 799 Copilul care, pentru cauza arãtatã la articolul precedent, ataca împãrţeala fãcuta de ascendent este dator a plati înainte cheltuielile estimatiei. Dacã reclamaţia nu este fondatã, cheltuielile estimatiei şi alte judecati vor fi în sarcina sa.
Titlul II DESPRE DONAŢIUNI ÎNTRE VII SI DESPRE TESTAMENTE
CAP. 1
ART. 800 Nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament. (Cod civil 644, 794 şi urm., 801 şi urm., 813 şi urm., 856 şi urm.). ART. 801 Donatiunea este un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte. (Cod civil 813 şi urm., 829 şi urm., 937). ART. 802 Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetãrii sale din viaţa, de tot sau parte din avutul sau. (Cod civil 856 şi urm., 920 şi urm.). ART. 803 Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi însãrcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoana, va fi nulã, chiar în privirea*) donatarului, a eredelui numit sau a legatarului. (Cod civil 804, 805, 812, 941).
-------- *) In privinţa.
ART. 804 Este permisã dispoziţia prin care o a treia persoana ar fi chematã a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi. (Cod civil 924 şi urm.). ART. 805 Este permisã asemenea dispoziţia între vii sau testamentarã, prin care uzufructul se da la o persoana şi proprietatea nuda la alta. (Cod civil 517 şi urm.).
CAP. 2 Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donatiune între vii sau prin testament
ART. 806 Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afarã de excepţiile regulate la capitolul VII al acestui titlu. (Cod civil 807).
---------- Dispoziţiile capitolului VII nu mai alcãtuiesc excepţii de la regula art. 806, atât în ce priveşte donaţiile prin contractul de cãsãtorie (deoarece dispoziţiile art. 1223 - 1293 din Cod civil au fost abrogate) cat şi în ce priveşte donaţiile fãcute între soţi în timpul cãsãtoriei, deoarece potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, minorul care se cãsãtoreşte dobândeşte prin aceasta capacitatea de exerciţiu deplina. Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei minorul nu poate sa facã donaţii nici chiar cu încuviinţare.
ART. 807 Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumãtate din bunurile de care dupã lege poate dispune majorele. (Cod civil 806, 809, 814). ART. 808 Este capabil de a primi prin donatiune între vii oricine este conceput în momentul donatiunii. Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului. (Cod civil 854).
----------- 1. In privinţa momentului la care sunt recunoscute drepturile minorului, a se vedea Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 7). 2. In privinţa persoanelor juridice, a se vedea art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
ART. 809 Minorul de şasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui sau. Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donatiune între vii, nici prin testament, în favoarea fostului sau tutore, dacã socotelile definitive ale tutelei n-au fost prealabil date şi primite. Sunt exceptaţi în amândouã cazurile de mai sus ascendenţii minorilor, care sunt sau au fost tutori ai lor. (Cod civil 807, 812).
--------- 1. A se vedea art. 41 şi 133 din Codul familiei; 2. Minorul devine major în condiţiile prevãzute de art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.
ART. 810 Doctorii în medicina sau chirurgie, ofiţerii de sãnãtate*) şi spiterii, care au tratat pe o persoana în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dânsa a fãcut-o în favoare-le în cursul acestei boli. Sunt exceptate: 1. Dispoziţiile remuneratorii fãcute cu titlul particular; se va tine însã seama de starea dispunatorului şi de serviciile fãcute. 2. Dispoziţiile universale, în caz de rudenie pana la al patrulea grad inclusiv, afarã numai dacã mortul va avea erezi în linie dreapta şi dacã acela, în profitul cãruia s-a fãcut dispoziţia, nu este el chiar erede în linie dreapta. Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor. (Cod civil 660 şi urm., 812).
-------- *) Medici militari.
ART. 811 Dispoziţiile între vii sau prin testament, fãcute în favoarea ospiciilor, saracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica, nu pot avea efect decât dacã sunt autorizate prin ordonanţe domneşti în urma avizului Consiliului de Stat. (Cod civil 817).
--------- 1. Articolul 811 a fost modificat implicit de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000. 2. A se vedea si: - Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, publicatã în Monitorul Oficial nr. 129 din 25 mai 1994, cu modificãrile ulterioare. - Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiunile fãcute statului, publicat în Buletinul Oficial nr. 46 din 10 decembrie 1954.
ART. 812 Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie fãcute în numele unor persoane interpuse. Sunt reputate ca persoane interpuse tatãl şi mama, copiii şi descendenţii şi soţul persoanei incapabile. (Cod civil 940, 941, 1200, 1202).
CAP. 3 Despre donaţiunile între vii
Secţiunea I Despre forma şi efectele donatiunilor între vii
ART. 813 Toate donaţiunile se fac prin act autentic. (Cod civil 1171 şi urm., 1167, 1168). ART. 814 Donatiunea nu obliga pe donator şi nu va produce nici un efect decât din ziua în care va fi fost acceptatã. Acceptarea poate fi fãcuta sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însã de moartea celui ce daruieste; în acest din urma caz, donatiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorelui actul de acceptare. (Cod civil 820, 827). ART. 815 Donaţiunile fãcute unor minori sau unui interzis, se accepta de tutore sau de pãrinte. Mama, cu toate ca tatãl ar fi în viaţa, şi ceilalţi ascendenţi, cu toate ca genitorii*) ar fi în viaţa, vor putea asemenea sa accepte donatiunea fãcuta minorelui şi interzisului, deşi ei n-ar avea calitatea de tutori. (Cod civil 820, 1166).
--------- *) Pãrinţii.
--------- 1. Textul art. 815 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949. 2. Potrivit art. 97 din Codul familiei, ambii pãrinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ce priveşte pe copiii lor minori.
ART. 816 Surdo-mutul ce nu ştie sa scrie nu poate accepta o donatiune decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea juridiara, dupã regulile stabilite pentru minori. (Cod civil 866).
---------- In conformitate cu dispoziţiile art. 152 lit. a din Codul familiei, curatorul se numeşte de autoritatea tutelara;
ART. 817 Donaţiunile fãcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decât prin ordonanţa domneascã, data în urma avizului Consiliului de Stat.
----------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 811.
ART. 818 Când se dãruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcriptia actului ce conţine donatiunea şi acceptarea, ca şi notificarea acceptãrii fãcuta prin act separat, se va face la judecãtoria a carei raza teritorialã sunt situate bunurile.
----------- Art. 818 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 4 lit. m), abrogat ulterior prin Legea nr. 36/1995.
ART. 819 Lipsa transcriptiei poate sa fie invocatã de orice persoane au interes la aceasta; se excepta însã persoanele obligate a stãrui sa se facã transcriptia, sau reprezentanţii lor, asemenea şi donatorul. ART. 820 Minorii, interzişii, femeile mãritate, în lipsa de acceptarea sau de transcriptia donatiunii, nu pot cere obiectele dãruite; au însã, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bãrbaţilor.
----------- Art. 820 a fost modificat implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932 în sensul suprimãrii din cuprinsul textului a termenilor "femeile mãritate" şi "sau bãrbaţilor", care constituiau aplicarea în materia donatiunilor a regulii incapacitãţii femeii mãritate.
ART. 821 Donatiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabila. (Cod civil 801, 965). ART. 822 Este nulã orice donatiune fãcuta cu condiţii a cãror îndeplinire atarna numai de voinţa donatorului. (Cod civil 1006, 1010). ART. 823 Este asemenea nulã, dacã s-a fãcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu existau la epoca donatiunii sau care nu erau arãtate în actul de donatiune. ART. 824 Când donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donatiune, sau de o suma determinata din bunurile dãruite, dacã moare, fãrã sa fi dispus de dânsele, un asemenea obiect sau asemenea suma rãmâne erezilor donatorului. ART. 825 Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dãruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cat şi în cazul când donatarul şi descendenţii sãi ar muri înaintea sa. Aceste stipulaţii însã nu se pot face decât în favoarea donatorului.
--------- A se vedea: - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare (art. 27); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. - Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 826 Dispoziţiile art. 821, 822, 823, 824 şi 825 nu se aplica la donatiunea din capitolul VI şi VII, dintr-acest titlu. ART. 827 Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar. ART. 828 Donatorul nu este responsabil de evicţiune cãtre donatar pentru lucrurile dãruite. Donatorul este responsabil de evicţiune când el a promis expres garanţia. Este asemenea responsabil când evicţiunea provine din faptul sau, când este în chestiune o donatiune care impune sarcini donatorului; într-acest caz însã, garanţia este obligatorie numai pana la suma sarcinilor. (Cod civil 1337 şi urm.).
Secţiunea II Despre cazurile în care donaţiunile se pot revoca
ART. 829 Donatiunea între vii se revoca, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a fãcut, pentru ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donatiunii. (Cod civil 801, 830 şi urm., 937, 1011, 1020, 1021). ART. 830 Când donatiunea este revocatã pentru neîndeplinirea condiţiilor, bunurile reintra în mana donatorului, libere de orice sarcina şi ipoteca. (Cod civil 834, 855, 930, 1770).
-------- A se vedea nota de la art. 825.
ART. 831 Donatiunea între vii se revoca pentru ingratitudine în cazurile urmãtoare: 1. Dacã donatarul a atentat la viaţa donatorului. 2. Dacã este culpabil în privinţa-i de delicte, cruzimi sau injurii grave. 3. Dacã fãrã cuvânt ii refuza alimente. (Cod civil 655, 930). ART. 832 Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiilor şi pentru ingratitudine nu se face de drept niciodatã. (Cod civil 1020). ART. 833 Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie fãcuta în termen de un an din ziua faptului, sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul. Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii donatorului în contra donatarului, afarã numai dacã, în acest caz, acţiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acţiunea. ART. 834 Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrãinãrile fãcute de donatar, nici ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dãruit; este neapãrat ca acestea sa se fi fãcut înaintea inscripţiei extractului cererii de revocare pe marginea transcriptiei prescrisã prin art. 818. In caz de revocare, donatarul se condamna a întoarce valoarea obiectelor înstrãinate, dupã estimaţia ce li s-ar face în timpul cererii; se condamna asemenea a întoarce veniturile din ziua cererii. (Cod civil 854, 1770). ART. 835 Donaţiunile fãcute în favoarea maritagiului nu sunt revocabile pentru ingratitudine. ART. 836 Orice donaţiuni prin acte între vii fãcute de persoane ce n-au copii sau descendenţi existenţi în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donaţiuni şi sub orice titlu s-ar fi fãcut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie în fine donatiunea în favoarea maritagiului fãcuta soţilor de oricare alta persoana, afarã de ascendenţii lor, sunt revocate de drept, dacã donatorul, în urma donatiunii, dobândeşte un copil legitim, un postum, sau chiar când a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent. (Cod civil 937).
--------- 1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 825. 2. Distincţia dintre copil legitim sau legitimat şi copil natural a fost în întregime înlãturatã prin dispoziţiile Codului familiei (art. 63), astfel încât textul art. 836 a fost modificat implicit în sensul ca donaţiunile sunt revocate de drept, dacã donatorul, în urma donatiunii, dobândeşte un copil din cãsãtorie sau dinafara cãsãtoriei, fie chiar postum (adicã un copil nãscut în urma morţii tatãlui sau).
ART. 837 Revocarea se face şi când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donatiunii. ART. 838 Donatiunea rãmâne revocatã chiar când donatorul ar fi intrat în posesia lucrurilor dãruite şi ar fi fost lãsat în posesia acelor lucruri dupã naşterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va fi obligat a restitui fructele de orice natura luate de el, decât în ziua în care i se va fi notificat naşterea fiului sau legitimarea sa prin cãsãtorie subsecventa.
--------- Partea din text "sau legitimarea sa prin cãsãtorie subsecventa" trebuie socotitã implicit abrogatã drept urmare a abrogãrii instituţiei legitimãrii copiilor naturali prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 839 Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donatiunii pentru naştere de fiu, este nulã şi fãrã nici un efect. (Cod civil 5, 968). ART. 840 Prescripţia acţiunii de revocare se împlineşte dupã 30 de ani de la naşterea fiului. (Cod civil 1863 şi urm., 1890).
--------- Cu privire la prescripţia drepturilor la acţiune care izvorãsc, în acest caz, din revocarea de plin drept a donatiunii, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare.
CAP. 4 Despre partea disponibilã a bunurilor şi despre reducţiune
Secţiunea I Despre partea disponibilã a bunurilor
ART. 841 Liberalitãţile, fie fãcute prin acte între vii, fie fãcute prin testament, nu pot trece peste jumãtatea bunurilor dispunatorului dacã la moarte-i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, dacã lasa doi copii; peste a patra parte, dacã lasa trei sau mai mulţi. (Cod civil 664 şi urm., 874 şi urm., 939).
--------- Art. 841 a fost modificat implicit: a) prin art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit cãruia libertãţile fãcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumãtate din drepturile de moştenire prevãzute de lege în favoarea soţului supravieţuitor; b) prin art. 63 din Codul familiei, care a înlãturat în întregime orice deosebire cu privire la situaţia copiilor din cãsãtorie sau din afarã cãsãtoriei.
ART. 842 Sunt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii, descendenţii de orice grad. (Cod civil 670 şi urm.). ART. 843 Liberalitãţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumãtatea bunurilor, dacã în lipsa de descendenţi, defunctul lasa tata şi mama sau peste trei sferturi, dacã lasa numai pe unul din pãrinţi.
-------- Textul art. 843 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 134/1947 pentru modificarea art. 843 din Codul civil şi coordonarea, prin interpretare a dispoziţiilor sale, cu prevederile art. 673 din acelaşi cod - Monitorul Oficial nr. 91 din 22 aprilie 1947.
ART. 844 Dacã dispoziţia prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o renditã viagerã, a carei valoare trece peste cantitatea disponibilã, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantitãţii disponibile. ART. 845 Valoarea bunurilor înstrãinate unui succesibil în linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotitã în porţiunea disponibilã şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputatia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreapta care a consimţit la aceste înstrãinãri. (Cod civil 738, 751 şi urm., 841, 1167). ART. 846 Cantitatea disponibilã poate fi data în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fãrã ca donatarul sau legatarul, ce vine la succesiune, sa fie supus la raport, dacã în dispoziţie se zice expres, ca ceea ce s-a dat este peste partea sa. Declaraţia ca darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce conţine dispoziţia, sau în urma, cu formele dispoziţiilor între vii, sau testamentare.
Secţiunea II Despre reducţiunea donatiunilor şi a legatelor
ART. 847 Liberalitãţile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilã, vor fi reduse la aceasta parte. (Cod civil 841 şi urm., 1641). ART. 848 Reducţiunea liberalitãţilor între vii nu va putea fi cerutã decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfãţişeazã drepturile lor. (Cod civil 763, 841 şi urm., 855, 974). ART. 849 Partea disponibilã se calculeazã cu chipul urmãtor: pe lângã bunurile ce a lãsat donatorul sau testatorul în momentul morţii sale, se adauga prin calcul şi bunurile de care a dispus prin donaţiuni între vii, dupã starea lor din momentul donatiunii şi dupã valoarea ce au avut în momentul morţii donatorului. Din aceasta masa de bunuri, scãzându-se datoriile, pe ceea ce va ramanea se calculeazã partea disponibilã, dupã numãrul şi calitatea erezilor. (Cod civil 752, 766 şi urm., 772). ART. 850 Întâi se vor reduce dispoziţiile testamentare; când bunurile cuprinse în aceste dispoziţii nu vor mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donatiunilor. Reducţiunea va începe de la cea din urma donatiune, dupã sãvârşirea acesteia se va trece îndatã la cea a doua dupã dânsa, şi asa pe rând pana la cea mai veche donatiune. ART. 851 Când donatiunea între vii, supusã la reducţiune, s-a fãcut la unul din cei cu drept de moştenire, acesta va putea scãdea partea cu care ar trebui sa se reducã donatiunea, din partea ce i s-ar cuveni ca erede în bunurile nedisponibile, dacã aceste bunuri sunt de aceeaşi natura cu cele dãruite. (Cod civil 765, 770). ART. 852 Se vor reduce cu analogie*) atât legatele universale cat şi cele particulare, fãrã distincţie. (Cod civil 888 şi urm., 899 şi urm.).
--------- *) Proporţional cu valoarea lor.
ART. 853 Când testatorul va declara ca un legat sa fie plãtit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducţiune, decât dupã ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legalã. (Cod civil 847). ART. 854 Donatarul va restitui fructele porţiunii ce trece peste partea disponibilã, din momentul morţii donatorului. (Cod civil 522 şi urm., 762, 890). ART. 855 Donatarul este obligat, dacã a alienat bunurile dãruite, sa facã în urma raportul excedentului peste porţiunea disponibilã, dupã valoarea lucrurilor din timpul morţii disponentului. (Cod civil 848).
CAP. 5 Despre dispoziţiile testamentare
Secţiunea I Reguli generale pentru forma testamentelor
ART. 856 Orice persoana este capabilã de a face testament, dacã nu este popritã de lege. (Cod civil 800, 802, 806 şi urm., 887). ART. 857 Doua sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane. (Cod civil 886, 938). ART. 858 Un testament poate fi sau olograf, sau fãcut prin act autentic, sau în forma mistica. (Cod civil 802, 868 şi urm.).
---------- A se vedea si: - Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996, publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996, modificatã prin Legea nr. 146/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997.
ART. 859 Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mana testatorului. (Cod civil 886). ART. 860 Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecãtoria competenta. (Cod civil 886).
----------- A se vedea si: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 861-863 (Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea înscrisurilor, pentru investirea cu data certa şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri). ART. 864 Când testatorul va voi sa facã un testament mistic sau secret, trebuie neapãrat sa-l iscãleascã, sau ca l-a scris el însuşi, sau ca a pus pe altul a-l scrie. Hârtia în care s-au scris dispoziţiile testatorului sau hârtia care serveşte de plic, de va fi, se va strânge şi se va sigila. Testatorul va prezenta judecãtoriei competente testamentul strâns şi pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge si-l va pecetlui înaintea judecãtoriei. Testatorul va declara ca dispoziţiile din acea hârtie este testamentul sau, scris şi iscãlit de el însuşi, sau scris de altul şi iscãlit de testator. Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizica de a se prezenta înaintea judecãtoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţia sus-menţionatã, se vor face înaintea judecãtorului, numit de judecãtorie pentru acest sfârşit. Judecãtoria, sau judecãtorul numit, va face actul de subscripţie*) pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care serveşte de plic. Acest act se va subscrie atât de testator, cat şi de judecãtorie sau judecãtor. Toatã lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptã de nici o alta operaţie; când testatorul, din o cauza posterioarã subsemnarii testamentului, va declara ca nu poate subsemna subscripţia**), aceasta declaraţie se va trece în subscripţie. (Cod civil 858, 886).
---------- *) Proces verbal de suprascriere. **) Proces verbal de suprascriere.
ART. 865 Acei care nu ştiu sau care nu pot citi şi scrie nu pot face testament în forma mistica. ART. 866 Când testatorul nu poate vorbi, dar ştie a scrie, atunci declaraţia ca testamentul este al sau o va face în scris în capul actului de subscripţie*) înaintea judecãtorului numit, sau înaintea judecãtoriei. Judecãtoria sau judecãtorul numit va constata în actul de subscripţie*) declaraţia testatorului.
------------ *) Proces verbal de suprascriere.
ART. 867 In cazurile când se numeşte un judecãtor, el va comunica procesul sau verbal judecãtoriei, care va legaliza actul de subscripţie sau testamentul.
Secţiunea II Despre regulile speciale asupra formelor catorva testamente
ART. 868 Testamentele militarilor şi ale indivizilor intrebuintati în armata sunt în orice ţara valabil fãcute în prezenta unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenta oricãrui alt ofiţer superior, asistat de doi martori, sau în prezenta a doi comisari de rãzboi, sau în prezenta unui din comisari asistat de doi martori. (Cod civil 886).
---------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 874.
ART. 869 Sunt asemenea, dacã testatorul este bolnav sau rãnit, valabil fãcute în prezenta capului ofiţerului de sãnãtate asistat de comandantul militar, însãrcinat cu poliţia ospiciului. (Cod civil 886).
---------- A se vedea nota de la art. 810, cu privire la ofiţerii de sãnãtate. In prezent art. 869 trebuie înţeles ca se referã la medicul militar şef al spitalului.
ART. 870 Dispoziţiile articolelor precedente nu sunt admisibile decât în privinţa acelor ce sunt în expediţie militarã, sau în cuartier, sau în garnizoana afarã din teritoriul roman, sau prizonieri la inamici, fãrã ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoana înãuntrul tarii sa poatã profita de aceasta latitudine, de nu se gãsesc în o cetate asediata, sau în alte locuri ale cãror porţi sa fie închise şi comunicaţiile întrerupte din cauza rãzboiului. (Cod civil 886). ART. 871 Testamentul fãcut în forma mai sus arãtatã este nul dupã şase luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare. ART. 872 Testamentul fãcut într-un loc care este scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal, asistat de doi martori. (Cod civil 886). ART. 873 Testamentul menţionat în articolul precedent este nul dupã trecerea de şase luni de la deschiderea comunicaţiilor cu locul unde se gãseşte testatorul, sau dupã şase luni de la trecerea sa într-un loc unde comunicaţiile nu sunt întrerupte. (Cod civil 886). ART. 874 Testamentele fãcute pe mare în timp de voiaj sunt valabile: Pe corabii şi alte bastimente ale tarii, când sunt fãcute în prezenta ofiţerului comandant al bastimentului, sau în lipsa-i în prezenta acelui ce-l înlocuieşte dupã ordinea serviciului, însã şi unul şi altul asistaţi de ofiţerul de administraţie, sau de ofiţerul ce îndeplineşte funcţiunile acestuia. Pe bastimentele de comerţ, când sunt fãcute în prezenta scribului bastimentului sau în prezenta acelui ce-l înlocuieşte, însã şi unul şi altul asistaţi de capitanul sau de patronul, sau în lipsa-le, de acei ce-i înlocuiesc. In toate cazurile, funcţionarii în prezenta cãror se fac aceste testamente vor fi asistaţi de cãtre doi martori. (Cod civil 886).
---------- Termenii folosiţi în art. 874 şi urm. pentru desemnarea funcţiilor la care se referã aceste dispoziţii nu mai sunt în concordanta, în cea mai mare parte, cu funcţiile şi denumirile legale în vigoare.
ART. 875 Pe bastimentele statului, testamentul cãpitanului, sau acela al ofiţerului însãrcinat cu administraţia, pe bastimentele de comerţ, testamentul cãpitanului, al patronului, sau al scribului se pot face în prezenta acelora ce, în ordinea serviciului, vin dupã dânşii, conformându-se pentru celelalte formalitãţi cu dispoziţiile articolului precedent. (Cod civil 886). ART. 876 In toate cazurile, testamentele menţionate în cele doua articole precedente se vor face fiecare în doua exemplare originale. (Cod civil 886) ART. 877 Dacã bastimentul intra într-un port strãin, unde se gãseşte un agent d-ai tarii, funcţionarii, în prezenta cãrora s-a fãcut testamentul, sunt datori sa depunã unul din exemplarele originale, închis şi pecetluit în mâinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi înaintat la grefa judecãtoriei domiciliului testatorului. (Cod civil 886). ART. 878 Dupã întoarcerea bastimentului în ţara, fie în portul armamentului*), fie în orice alt port, cele doua exemplare originale ale testamentului închise şi pecetluite sau exemplarul original rãmas, dacã dupã articolul precedent celãlalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul comandantului de port**), care le va trimite fãrã întârziere Ministerului de Interne, ce va face depozitul conform articolului precedent. (Cod civil 886).
---------- *) Portul de înscriere al vasului. **) Organ portuar.
ART. 879 Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului*) numele testatorului, menţionându-se despre remiterea originalelor testamentului în mâinile agentului, sau la biroul comandantului de port**). (Cod civil 886).
---------- *) Rolul de echipaj. **) Organ portuar.
ART. 880 Testamentul nu va fi reputat ca fãcut pe mare, deşi s-ar fi fãcut în cursul voiajului, dacã în timpul în care s-a fost fãcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un ţãrm strãin unde s-ar afla un agent al României. In acest caz testamentul nu este valabil decât dacã s-a fãcut dupã formele prescrise de legea României, sau dupã acelea întrebuinţate în ţara unde a fost fãcut. (Cod civil 886). ART. 881 Dispoziţiile de mai sus se aplica şi la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj. (Cod civil 808). ART. 882 Testamentul fãcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decât dacã testatorul moare pe mare, sau dupã trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut sa-l refacã cu formele ordinare. (Cod civil 886). ART. 883 Testamentul fãcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor bastimentului, dacã dânşii nu sunt rude cu testatorul. (Cod civil 808, 886). ART. 884 Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secţiuni vor fi subscrise de testatori şi de ofiţerii publici, în prezenta cãror s-au fãcut. Dacã testatorul declara ca nu ştie sau nu poate subscrie, se face menţiune de declaraţia sa şi de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie. In cazurile în care se cere asistenta de doi martori, testamentul va fi subscris cel puţin de unul dintr-înşii şi se va face menţiune de cauza ce a împiedicat pe celãlalt de a subscrie. (Cod civil 886). ART. 885 Romanul ce s-ar afla în ţara strãinã va putea face testamentul sau, sau în forma olografã, sau în forma autenticã întrebuinţatã în locul unde se face testamentul. ART. 886 Formalitãţile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 859 şi urm., 868 şi urm., 874 şi urm.).
Secţiunea III Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere
ART. 887 Se poate dispune prin testament de toatã sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate. (Cod civil 802, 856, 888 şi urm., 894 şi urm., 899 şi urm.).
Secţiunea IV Despre legatul universal
ART. 888 Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasa dupã moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale. ART. 889 Când testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceştia punerea în posesiune a bunurilor cuprinse în testament. (Cod civil 653, 895, 899). ART. 890 Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care eredele a consimţit a-i da legatul. ART. 891 Când testatorul nu a lãsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiţie posesiunea bunurilor cuprinse în testament.
-------- Art. 891 a fost modificat implicit prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã, republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960. Ulterior, acest decret a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, care prevede în acest caz procedura eliberãrii certificatului de moştenitor de cãtre notarul public.
ART. 892 Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judeţean în a cãrui raza teritorialã s-a deschis succesiunea. Preşedintele va constata prin proces verbal deschiderea testamentului şi starea în care l-a gãsit şi va ordona depunerea lui la grefa tribunalului. (Cod civil 859, 864 şi urm.).
--------- Textul art. 892 a fost modificat implicit prin art. 9 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã, în sensul ca atribuţiile prevãzute de dispoziţiile art. 892 se exercitau de cãtre notarul de stat; în prezent, aceste atribuţii revin notarului public, în conformitate cu Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 893 Legatarul universal, care va veni la moştenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat la datoriile şi sarcinile succesiunii personal pana în concurenta partii sale, şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 841 şi urm., 896, 909).
Secţiunea V Despre legatele unei fracţiuni de moştenire
ART. 894 Acest legat poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii, precum jumãtate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile. Orice alt legat este singular. (Cod civil 887, 899). ART. 895 Legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urma, de la ceilalţi erezi legitimi. (Cod civil 653, 659, şi urm., 841 şi urm., 888). ART. 896 Legatarul unei fracţiuni din ereditate este obligat la sarcinile şi datoriile succesiunii testatorului, personal, în proporţie cu partea sa şi ipotecar pentru tot. (Cod civil 550, 777, 893, 909). ART. 897 Legatarul universal, sau acela al unei fracţiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea legatului, fãrã a se face, dupã cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de judecãtoria în ocolul*) cãreia s-a deschis succesiunea. Legatarul, care va primi a intra în posesiunea bunurilor fãrã inventar, va fi obligat a plati toate debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lãsatã de testator. (Cod civil 704, şi urm., 713, 888 şi urm., 894 şi urm.).
----------- *) Raza teritorialã.
----------- Textul art. 897 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã - Buletinul Oficial nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960, în sensul ca inventarul bunurilor urmeazã sa fie întocmit de notarul de stat; în prezent, aceste atribuţii revin notarului public, în conformitate cu Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 898 Legatarul unei fracţiuni de moştenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecata, sau din ziua în care i s-a oferit de buna voie darea legatului. (Cod civil 890, 895).
Secţiunea VI Despre legatele singulare
ART. 899 Orice legat pur şi simplu da legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentanţilor sãi. Cu toate acestea, legatul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele*), decât în ziua în care a fãcut cererea în judecata sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de buna voie. (Cod civil 485, 522 asi urm., 894).
--------- *) Dobânzile.
ART. 900 Interesele) şi fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morţii testatorului, şi dacã dânsul n-a fãcut cerere înaintea justiţiei: 1. când testatorul a declarat expres în testament ca voieşte a urma astfel; 2. când s-a legat drept alimente o renditã viagerã sau o pensie.
------------- A se vedea si: - Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 901 Cheltuielile cererii pentru predare sunt în sarcina succesiunii, fãrã ca cu aceasta sa se poatã reduce rezerva legalã. In caz când testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma dupã voinţa lui. ART. 902 Erezii testatorului sau orice alta persoana obligatã a plati un legat sunt personal datori a-l achitã, fiecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune. Sunt datori ipotecãri pentru tot, pana în concurenta valorii imobilelor ce deţin. (Cod civil 774 şi urm., 893, 896, 905). ART. 903 Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se gãsea la moartea donatorului*). (Cod civil 465, 468 şi urm., 482 şi urm., 904, 923, 927, 1325).
--------- *) Prin termenul "donator", textul articolului se referã în realitate la testator.
ART. 904 Când cel ce a dat legat un imobil, a mãrit în urma acest imobil prin alte achiziţii, aceste achiziţii, şi de ar fi alaturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o noua dispoziţie pentru aceasta. Infrumusetarile şi construcţiile noi, fãcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul. Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a fãcut unui loc închis, intinzand îngrãdirile sale. ART. 905 Dacã înaintea testamentului sau în urma, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii, sau chiar pentru alta datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul, nu este ţinut a libera lucrul de aceasta sarcina, afarã numai dacã testatorul l-a obligat expres la aceasta. (Cod civil 551, 775). ART. 906 Când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, insarcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natura sau valoarea lui din epoca morţii testatorului. ART. 907 Când testatorul, nestiind, a legat un lucru strãin, legatul este nul. ART. 908 Când legatul dat este un lucru nedeterminat, insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi însã nici lucrul cel mai rau. (Cod civil 1103). ART. 909 Legatarul singular nu este obligat a plati datoriile succesiunii. (Cod civil 847 şi urm., 1746 şi urm.).
Secţiunea VII Despre executorii testamentari
ART. 910 Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori testamentari.
--------- A se vedea si: - art. 75 alin. 1 şi 2 şi art. 83 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 911 El poate sa le dea de drept în posesiune, toatã sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa. (Cod civil 653, 889, 891, 912). ART. 912 Eredele poate sa-i scoatã din posesiune, oferindu-le sume îndestulãtoare pentru plata legatelor de lucruri mobile, sau justificând ca a plãtit aceste legate. ART. 913 Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar. (Cod civil 915, 950). ART. 914 Femeia maritata nu poate fi executoare testamentarã, decât cu consimţãmântul bãrbatului. Dacã ea este separatã de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinta judecãtoreascã, va putea deveni executoare testamentarã, cu consimţãmântul bãrbatului sau cu autorizaţia justiţiei în caz de refuz din parte-i.
-------- Dispoziţiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
ART. 915 Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui. (Cod civil 913, 950).
-------- Textul art. 915 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
ART. 916 Executorii testamentari vor cere punerea peceţilor*), dacã sunt şi erezi minori, interzişi sau absenţi**). Ei vor stãrui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenta eredelui prezumtiv, sau în lipsa-i, dupã ce i s-au fãcut chemãrile legiuite***). Ei vor cere vinderea mişcãtoarelor în lipsa de suma îndestulãtoare pentru plata legatelor. Ei vor îngriji ca testamentele sa se execute si, în caz de contestaţie asupra execuţiei, ei pot sa intervinã ca sa susţinã validitatea lor. Ei sunt datori, dupã trecere de un an de la moartea testatorului, a da socoteala despre gestiunea lor. (Cod civil 472 şi urm., 557 şi urm, 809 şi urm., 819, 854 şi urm.).
-------- *) Sigilii. **) Dispãruţi. ***) Dupã ce a fost citat.
-------- Aplicarea sigiliilor şi inventarierea se fac potrivit art. 70-73 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 917 Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii sãi. ART. 918 Dacã sunt mai mulţi executori testamentari care au primit aceasta sarcina, unul singur va putea lucra în lipsa-le. Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s-au încredinţat, afarã numai dacã testatorul a despãrţit funcţiile lor şi dacã fiecare din ei s-a mãrginit în ceea ce i s-a încredinţat. (Cod civil 1039 şi urm.). ART. 919 Cheltuielile fãcute de executorul testamentar pentru punerea peceţilor*) pentru inventar, pentru socoteli şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sunt în sarcina succesiunii.
-------- *) Sigilii.
Secţiunea VIII Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor
ART. 920 Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecãtoria competenta, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior. (Cod civil 802).
-------- Prin expresia "act legalizat de judecãtoria competenta", textul art. 920 se referã la actul notarial. A se vedea şi Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995.
ART. 921 Testamentul posterior care nu revoca anume pe cel anterior, nu desfiinţeazã din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior. ART. 922 Revocarea fãcuta prin testamentul posterior va avea toatã validitatea ei, cu toate ca acest act a rãmas fãrã efect din cauza necapacitatii eredelui, sau a legatarului, sau din cauza ca aceştia nu au voit a primi ereditatea. ART. 923 Orice înstrãinare a obiectului legatului, fãcuta cu orice mod sau condiţie, revoca legatul pentru tot ce s-a înstrãinat, chiar când înstrãinarea va fi nulã, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului. (Cod civil 903 şi urm.). ART. 924 Orice dispoziţie testamentarã devine caducã, când acela în favoarea cãruia a fost fãcuta a murit înaintea testatorului. ART. 925 Orice dispoziţie testamentarã, fãcuta sub condiţie suspensivã, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei. (Cod civil 1004 şi urm., 1019). ART. 926 Dispoziţia testamentarã, fãcuta de la un timp înainte nu opreşte pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morţii testatorului. (Cod civil 899, 1017 şi urm.). ART. 927 Legatul va fi caduc, dacã lucrul legat a pierit de tot din viaţa testatorului. (Cod civil 1091, 1156). ART. 928 Orice dispoziţie testamentarã cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi. (Cod civil 686, 808 şi urm.).
--------- Incapacitatea de a primi dispoziţia testamentarã prevãzutã de art. 928 este reglementatã de art. 808 şi 810 Cod civil.
ART. 929 Când din dispoziţiile testamentare va rezulta ca cugetul testatorului a fost de a da legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea; iar de primesc mai mulţi legatari, legatul se împarte între ei, fãrã a se scãdea pãrţile legatarilor necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului. (Cod civil 808 şi urm., 1057 şi urm.).
-------- Cu privire la "legatari incapabili" a se vedea nota de la art. 928.
ART. 930 Aceleaşi cauze care, dupã art. 830 şi dupã cele dintâi doua dispoziţii ale art. 831, autoriza cererea de revocare a donatiunilor între vii, vor fi primite şi la cererea revocãrii dispoziţiilor testamentare. ART. 931 Dacã cererea de revocare este intemeiata pe o injurie grava, fãcuta memoriei testatorului, acţiunea va trebui sa fie intentatã în curs de un an din ziua delictului. (Cod civil 833).
CAP. 6 Despre donaţiuni fãcute soţilor prin contractul de maritagiu
ART. 932 Donaţiunile fãcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu, nu sunt supuse la nici o formalitate.
-------- Dispoziţia art. 932 a devenit inaplicabila ca urmare a abrogãrii titlului IV din cartea III a Codului civil, "Despre contractul de cãsãtorie şi despre drepturile respective ale soţilor", prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 933 Donatorul poate, în cazul articolului precedent, sa dea donatiune şi bunurile sale viitoare. Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale. Când donatorul supravietuieste soţilor sau soţului donatar, donatiunea este revocabila.
-------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
ART. 934 Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, sau a unei pãrţi numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însã de a se anexa actului un stat de datoriile şi sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donatiunii. In acest caz donatarul este liber sa se lepede la moartea donatorului de bunurile viitoare şi sa opreascã numai pe cele prezente.
-------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
ART. 935 Dacã statul de care se face menţiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conţinea donatiunea bunurilor prezente şi viitoare, donatarul nu poate decât sau a accepta sau a se lepada de donatiune în întregul ei. Când accepta, nu poate cere decât bunurile existente la moartea donatorului, şi este supus la toate datoriile şi sarcinile succesiunii.
-------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
CAP. 7 Despre dispoziţiile dintre soţi, fãcute sau în contractul de maritagiu sau în timpul maritagiului
ART. 936 Sotii pot prin contractul de maritagiu sa-si facã reciproc, sau numai unul altuia, orice donatiune vor dori.
--------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
ART. 937 Orice donatiune fãcuta între soţi în timpul maritagiului este revocabila. Revocarea se poate cere de femeie, fãrã nici o autorizaţie. O asemenea donatiune nu este revocabila pentru ca în urma s-au nãscut copii. (Cod civil 801, 829, 936).
-------- 1. Dispoziţia alin. 2 din art. 937, care constituia o excepţie de la regula generalã a incapacitãţii femeii mãritate, a fost implicit abrogatã prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932. 2. Donaţiunile între soţi pot avea ca obiect numai bunurile proprii. A se vedea, în acest sens, art. 30 din Codul familiei. 3. A se vedea, de asemenea: - Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. - Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare (art. 32); pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 938 Sotii nu pot, în timpul maritagiului, sa-si facã, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo donatiune mutuala şi reciprocã printr-unul şi acelaşi act. (Cod civil 857). ART. 939 Bãrbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui soţului din urma decât o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai puţin, şi fãrã ca, nici într-un caz, donatiunea sa treacã peste cuarţul bunurilor.
---------- Cu privire la aplicarea dispoziţiei art. 939 a se vedea şi Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944.
ART. 940 Sotii nu pot sa-si daruiasca indirect mai mult decât s-a arãtat mai sus. Orice donatiune, deghizatã sau fãcuta unei persoane interpuse, este nulã. (Cod civil 812, 939, 941). ART. 941 Sunt reputate persoane interpuse copiii ce soţul donatar are din alt maritaj, asemenea sunt reputate şi rudele soţului donatar, la a cãror ereditate acesta este chemat în momentul donatiunii. (Cod civil 812, 940).
Titlul III DESPRE CONTRACTE SAU CONVENŢII
CAP. 1 Dispoziţii preliminare
ART. 942 Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic. (Cod civil 962, 969 şi urm.). ART. 943 Contractul este bilateral sau sinalagmatic când pãrţile se obliga reciproc una cãtre alta. (Cod civil 1020, 1179). ART. 944 Contractul este unilateral, când una sau mai multe persoane se obliga cãtre una sau mai multe persoane, fãrã ca acestea din urma sa se oblige. ART. 945 Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-si procura un avantaj. (Cod civil 812, 947, 1639, 1646, 1859). ART. 946 Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din pãrţi voieşte a procura, fãrã echivalent, un avantaj celeilalte. (Cod civil 813 şi urm., 1561). ART. 947 Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligaţia unei pãrţi este echivalentul obligaţiei celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate pãrţile, de un eveniment incert. (Cod civil 1635).
CAP. 2 Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor
ART. 948 Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţãmântul valabil al partii ce se obliga; 3. un obiect determinat; 4. o cauza licita. (Cod civil 949 şi urm., 953 şi urm., 962 şi urm., 966 şi urm.).
-------- In legãtura cu condiţiile esenţiale pentru validarea actelor juridice, a se vedea şi art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
Secţiunea I Despre capacitatea pãrţilor contractante
ART. 949 Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege. (Cod civil 948, 950-952, 1163, 1164, 1167, 1190, 1666).
--------- A se vedea şi art. 6-8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 950 Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii; 2. interzişii; 3. (Abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932); 4. în genere toţi acei cãror legea le-a prohibit oarecare contracte.
---------- A se vedea si: - Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare (art. 9 - 11); - Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105, 124, 129, 133, 147); - Codul muncii - Legea nr. 10/1972, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 7), cu modificãrile ulterioare; - Art. 45 alin. (4) din Constituţia României, adoptatã la 8 decembrie 1991.
ART. 951 Minorele nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decât în caz de leziune. (Cod civil 1157-1160, 1162-1164).
---------- Art. 951 a fost modificat implicit prin art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, care precizeazã ca, de la data intrãrii în vigoare a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vîrsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri, fãrã încuviinţarea pãrinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a cãror validitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilã a autoritãţii tutelare, dacã aceste acte le pricinuiesc vreo vãtãmare. Potrivit aceluiaşi text, actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacã nu exista leziune. Totodatã, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu rãspund pentru fapta lor ilicitã decât dacã se dovedeşte ca au lucrat cu discernãmânt.
ART. 952 Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor. (Cod civil 949, 950).
--------- Textul art. 952 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Secţiunea II Despre consimţãmânt
ART. 953 Consimţãmântul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol. (Cod civil 948, 954 şi urm.).
-------- A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 81.
ART. 954 Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afarã numai când consideraţia persoanei este cauza principala, pentru care s-a fãcut convenţia. (Cod civil 953, 961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712). ART. 955 Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitatã de alta persoana decât aceea în folosul carei s-a fãcut convenţia. (Cod civil 953, 956-959, 961, 1167, 1190, 1203). ART. 956 Este violenta totdeauna când, spre a face pe o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea, rationabila dupã dânsa, ca va fi expusã persoana sau averea sa unui rau considerabil şi prezent. Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor. (Cod civil 953, 955, 957-959, 961, 1167, 1190, 1203). ART. 957 Violenta este cauza de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a sotiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor. (Cod civil 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1190-1203). ART. 958 Simpla temere reverentiara, fãrã violenta, nu poate anula convenţia. (Cod civil 953, 956, 957, 959, 1167, 1190, 1203). ART. 959 Convenţia nu poate fi atacatã pentru cauza de violenta dacã, dupã încetarea violenţei, convenţia s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacã a trecut timpul defipt de lege pentru restitutiune*). (Cod civil 953, 956-958, 961, 1167, 1190, 1203).
---------- *) Pentru exercitarea dreptului la acţiunea în anulare.
---------- Cu privire la prescripţia dreptului la acţiunea în anulare, a se vedea nota 1 de la art. 1900.
ART. 960 Dolul este o cauza de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din pãrţi, sunt astfel, încât este evident ca, fãrã aceste masinatii, cealaltã parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune. (Cod civil 953, 961, 1167, 1190, 1203, 1638). ART. 961 Convenţia fãcuta prin eroare, violenta sau dol, nu este nulã de drept, ci da loc numai acţiunii de nulitate. (Cod civil 1900 şi urm.).
Secţiunea III Despre obiectul convenţiilor
ART. 962 Obiectul convenţiilor este acela la care pãrţile sau numai una din pãrţi se obliga. (Cod civil 948, 954, 963-965, 971, 972, 1018, 1026-1033, 1074-1075). ART. 963 Numai lucrurile ce sunt în comerţ*) pot fi obiectul unui contract. (Cod civil 476 şi urm., 647, 965, 1310, 1844).
----------- *) In circuitul civil.
----------- A se vedea, în acest sens: - Nota 1 de la art. 475; - Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, publicatã în Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februarie 1991, art. 31; - Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţa trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995, art. 9 alin. 6.
ART. 964 Obligaţia trebuie sa aibã de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa. ART. 965 Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei. Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisã, nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţãmântul celui a cãrui succesiune este în chestiune. (Cod civil 702, 821, 1526).
Secţiunea IV Despre cauza convenţiilor
ART. 966 Obligaţia fãrã cauza sau fondatã pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect. (Cod civil 948, 954, 967, 968, 1347, 1349, 1352). ART. 967 Convenţia este valabilã, cu toate ca cauza nu este expresã. Cauza este prezumatã pana la dovada contrarie. ART. 968 Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice. (Cod civil 5, 728, 1008, 1636, 1689).
CAP. 3 Despre efectul convenţiilor
Secţiunea I Dispoziţii generale
ART. 969 Convenţiile legal fãcute au putere de lege între pãrţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţãmântul mutual sau din cauze autorizate de lege. (Cod civil 970 şi urm.). ART. 970 Convenţiile trebuie executate cu buna-credinţa. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmãrile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei, dupã natura sa. ART. 971 In contractele ce au de obiect translaţia proprietãţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţãmântului pãrţilor, şi lucrul rãmâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a fãcut traditiunea lucrului. (Cod civil 1079 şi urm., 1156, 1295, 1406, 1479 şi urm.).
-------- 1. In cazurile anume prevãzute de dispoziţii normative speciale, care constituie derogãri de la regula generalã a art. 971, proprietatea nu se transmite prin simplul consimţãmânt al pãrţilor. 2. In ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate imobiliarã, a se vedea si: - Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 17 alin. 1), şi Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare (art. 4 şi 5); pentru aplicabilitatea acestor acte normative, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996. - Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 21 martie 1996.
ART. 972 Dacã lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la doua persoane este mobil, persoana pusã în posesiune este preferita şi rãmâne proprietara, chiar când titlul sau este cu data posterioarã, numai posesiunea sa fie de buna-credinţa. (Cod civil 1846, 1899, 1909).
Secţiunea II Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia
ART. 973 Convenţiile n-au efect decât între pãrţile contractante. (Cod civil 969, 974, 975, 976, 1175, 1554). ART. 974 Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afarã de acelea care ii sunt exclusiv personale. (Cod civil 558, 699, 732, 769, 780 şi urm., 848, 1825, 1843). ART. 975 Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, fãcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. (Cod civil 562, 699, 769, 785). ART. 976 Cu toate acestea, sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, sa se conformeze cu regulile cuprinse într-însele. (Cod civil 650-799, 975).
-------- 1. Dispoziţiile art. 1223-1293 Cod civil, care alcãtuiesc titlul IV din cartea a III-a "Despre contractul de cãsãtorie şi despre drepturile respective ale soţilor" au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare. 2. A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, a art. 80 lit. a.
Secţiunea III Despre interpretarea convenţiilor
ART. 977 Interpretarea contractelor se face dupã intenţia comuna a pãrţilor contractante, iar nu dupã sensul literal al termenilor. ART. 978 Când o clauza este primitoare de doua înţelesuri, ea se interpreteazã în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul. ART. 979 Termenii susceptibili de doua înţelesuri se interpreteazã în înţelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului. ART. 980 Dispoziţiile indoioase se interpreteazã dupã obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. (Cod civil 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 şi urm.). ART. 981 Clauzele obişnuite într-un contract se subinteleg, deşi nu sunt exprese într-însul. (Cod civil 970). ART. 982 Toate clauzele convenţiilor se interpreteazã unele prin altele, dându-se fiecãrei înţelesul ce rezulta din actul întreg. ART. 983 Când este indoiala, convenţia se interpreteazã în favoarea celui ce se obliga. (Cod civil 1312). ART. 984 Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cãrora se pare ca pãrţile si-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat. ART. 985 Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine ca printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.
CAP. 4 Despre cvasi-contracte
ART. 986 Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie cãtre o alta persoana sau obligaţii reciproce între pãrţi. (Cod civil 1198).
------- A se vedea Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 104-106.
ART. 987 Acela care, cu voinţa, gere*) interesele altuia, fãrã cunoştinţa proprietarului, se obliga tacit a continua gestiunea ce a început şi a o sãvârşi, pana ce proprietarul va putea îngriji el însuşi. (Cod civil 988 şi urm., 1198, 1532, 1539 şi urm.).
-------- *) Administreazã.
ART. 988 Gerantul este obligat, cu toate ca stapanul a murit înaintea sãvârşirii afacerii, a continua gestiunea pana ce eredele va putea lua direcţiunea afacerii. (Cod civil 1539). ART. 989 Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar. (Cod civil 1801 şi urm., 1540). ART. 990 Gerantul nu rãspunde decât numai de dol, dacã fãrã intervenţia lui, afacerea s-ar fi putut compromite. (Cod civil 715, 989, 1540). ART. 991 Stapanul ale cãrui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligaţiile contractate în numele sau de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente şi a-i plati toate cheltuielile utile şi necesare ce a fãcut. (Cod civil 1547 şi urm.). ART. 992 Cel ce, din eroare sau cu ştiinţa, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. (Cod civil 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).
-------- Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în cazul imbogatirii fãrã just temei a se vedea nota de la art. 1886.
ART. 993 Acela care, din eroare, crezandu-se debitor, a plãtit o datorie, are drept de repetitiune în contra creditorului. Acest drept înceteazã când creditorul, cu buna-credinţa, a desfiinţat titlul sau de creanţa; dar atunci cel ce a plãtit are recurs în contra adevãratului debitor. (Cod civil 992, 1092, 1588, 1638). ART. 994 Când cel ce a primit plata a fost de rea-credinţa, este dator a restitui atât capitalul, cat şi interesele*) sau fructele din ziua plãţii.
--------- *) Dobânzile.
ART. 995 Când lucrul plãtit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel ce l-a primit cu rea-credinţa este obligat a-l restitui în natura, dacã exista, sau valoarea lucrului dacã a pierit sau s-a deteriorat chiar în cazuri fortuite, afarã numai de va proba ca la aceste cazuri ar fi fost expus lucrul fiind şi în posesiunea proprietarului. Cel care a primit lucrul, cu buna-credinţa, este obligat a-l restitui, dacã exista, dar este liberat prin pierderea lui, şi nu rãspunde de deteriorãri. (Cod civil 960, 1083, 1156). ART. 996 Când cel ce a primit lucrul cu rea-credinţa l-a înstrãinat, este dator a întoarce valoarea lucrului din ziua cererii în restitutiune. Când cel care l-a primit era de buna-credinţa, nu este obligat a restitui decât numai preţul cu care a vândut lucrul. (Cod civil 1095, 1611, 1899). ART. 997 Acela cãrui se face restitutiunea, trebuie sa despãgubeascã pe posesorul chiar de rea-credinţa de toate cheltuielile fãcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui. (Cod civil 991, 1574, 1730 pct. 4).
CAP. 5 Despre delicte şi cvasi-delicte
-------- A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturile de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245/1 octombrie 1992, art. 107-116.
ART. 998 Orice fapta a omului, care cauzeazã altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cãrui greseala s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902). ART. 999 Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenta sa. (Cod civil 998). ART. 1000 Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a rãspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastrã. Tatãl şi mama, dupã moartea bãrbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii. Stapanii şi comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat. Institutorii şi artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se gãsesc sub a lor priveghere. Tatãl şi mama, institutorii şi artizanii sunt apãraţi de responsabilitatea arãtatã mai sus, dacã probeazã ca n-au putut împiedica faptul prejudiciabil. (Cod civil 1471, 1487).
-------- 1. In legãtura cu art. 1000 alin. 1 a se vedea si: - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 355 din 31 iulie 2000. - Legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţa a activitãţilor nucleare, republicatã în Monitorul Oficial nr. 78 din 18 februarie 1998. 2. In legãtura cu art. 1000 alin. 2, partea din text "dupã moartea bãrbatului" a fost abrogatã implicit prin art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei din 1948 care a instituit egalitatea în drepturi între sexe. A se vedea şi art. 25 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1001 Proprietarul unui animal, sau acela are se serveşte cu dânsul, în cursul serviciulul, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scãpat. ART. 1002 Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie. ART. 1003 Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despãgubire. (Cod civil 918, 1039 şi urm.)
CAP. 6 Despre deosebitele specii de obligaţii
Secţiunea I Despre obligaţiile condiţionale
& 1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii
ART. 1004 Obligaţia este condiţionalã când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert. (Cod civil 925, 926, 1017, 1019, 1770). ART. 1005 Condiţia cazuala este aceea ce depinde de hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului. ART. 1006 Condiţia potestativa este aceea care face sa depindã perfectarea convenţiei de un eveniment, pe care şi una şi alta din pãrţile contractante poate sa-l facã a se intampla, sau poate sa-l împiedice. (Cod civil 822, 1010). ART. 1007 Condiţia mixtã este aceea care depinde totodatã de voinţa uneia din pãrţile contractante şi de aceea a unei alte persoane. ART. 1008 Condiţia imposibila sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibita de lege, este nulã şi desfiinţeazã convenţia ce depinde de dinsa. (Cod civil 5, 620, 728, 839, 1009 şi urm., 1492). ART. 1009 Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractatã sub aceasta condiţie sa fie nulã. ART. 1010 Obligaţia este nulã când s-a contractat sub o condiţie potestativa din partea acelui ce se obliga. (Cod civil 1006). ART. 1011 Împlinirea condiţiei trebuie sa se facã astfel cum au înţeles pãrţile sa fie fãcuta. (Cod civil 970. 977 şi urm.). ART. 1012 Cînd obligaţia este contractatã sub condiţia sa un eveniment oarecare se va intampla într-un timp fixat, condiţia este consideratã ca neîndeplinitã, dacã timpul a expirat fãrã ca evenimentul sa se intample. Cînd timpul nu este fixat, condiţia nu este consideratã ca cãzutã, decât cînd este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla. ART. 1013 Cînd obligaţia este contractatã sub condiţia ca un eveniment n-are sa se intample, într-un timp defipt, aceasta condiţie este îndeplinitã, dacã timpul a expirat, fãrã ca evenimentul sa se fi întâmplat; este asemenea îndeplinitã, dacã înaintea termenului este sigur ca evenimentul nu se va mai intampla; dacã nu este timp determinat, condiţia este îndeplinitã numai când va fi sigur ca evenimentul n-are sa se mai intample. ART. 1014 Condiţia este reputata ca îndeplinitã, cînd debitorul obligat, sub aceasta condiţie, a împiedicat îndeplinirea ei. ART. 1015 Condiţia îndeplinitã are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacã creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor sãi. (Cod civil 653). ART. 1016 Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau.
& 2. Despre condiţia suspensivã
ART. 1017 Obligaţia, sub condiţie suspensivã, este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţionalã nu se perfecteazã decât dupã îndeplinirea evenimentului. (Cod civil 1004, 1012 şi urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885). ART. 1018 Cînd obligaţia este contractatã sub o condiţie suspensivã, obiectul convenţiei rãmâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiţiei. Dacã obiectul a pierit, în întregul sau, fãrã greseala debitorului, obligaţia este stinsã. Dacã obiectul s-a deteriorat, fãrã greseala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în care se gãseşte, fãrã scãdere de preţ. Dacã obiectul s-a deteriorat, prin greseala debitorului, creditorul are dreptul sa ceara desfiinţarea obligaţiei, sau sa ia lucrul în starea în care se gãseşte, cu daune interese. (Cod civil 999, 1081 şi urm., 1020, 1156).
& 3. Despre condiţia rezolutorie
ART. 1019 Condiţia rezolutorie este aceea care supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert. Ea nu suspenda executarea obligaţiei, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de neîndeplinire a evenimentului prevãzut în condiţie. (Cod civil 1012 şi urm., 1091, 1296, 1320, 1365, 1770). ART. 1020 Condiţia rezolutorie este subinteleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din pãrţi nu îndeplineşte angajamentul sau. (Cod civil 830, 832, 943, 1075, 1081 şi urm., 1012 şi urm., 1021, 1101, 1320, 1365, 1439). ART. 1021 Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa cãreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealaltã a executa convenţia, când este posibil, sau sa-i ceara desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie sa se ceara înaintea justiţiei, care, dupã circumstanţe, poate acorda un termen partii acţionate. (Cod civil 1020).
Secţiunea II Despre obligaţia cu termen
ART. 1022 Termenul se deosebeşte de condiţie, pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amâna executarea. (Cod civil 1004 şi urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584). ART. 1023 Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plãteşte înainte nu se mai poate repeti. (Cod civil 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649). ART. 1024 Termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat în favoarea debitorului, dacã nu rezulta din stipulaţie sau din circumstanţe ca este primit şi în favoarea creditorului. ART. 1025 Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cînd este cãzut în deconfitura*), sau când, cu fapta sa, a micşorat sigurantele ce prin contract dãduse creditorului sau. (Cod civil 1323).
----------- *) Insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant.
Secţiunea III Despre obligaţiile alternative
ART. 1026 Debitorul unei obligaţii alternative este liberat prin predarea unuia din doua lucruri ce erau cuprinse în obligaţie. (Cod civil 964). ART. 1027 Alegerea o are debitorul, dacã nu s-a acordat expres creditorului. (Cod civil 983). ART. 1028 Debitorul se poate libera predand sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însã sili pe creditor a primi parte dintr-însul şi parte dintr-altul. (Cod civil 1100, 1101). ART. 1029 Obligaţia este simpla, deşi contractatã cu mod alternativ, dacã unul din doua lucruri promise nu poate fi obiectul obligaţiei. ART. 1030 Obligaţia alternativa devine simpla, dacã unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi predat din orice alta cauza, şi chiar când aceasta s-a întâmplat din greseala debitorului. Preţul acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i. Dacã amândouã lucrurile au pierit, însã unul dintr-însele prin greseala debitorului, el va plati preţul celui care a pierit în urma. (Cod civil 1156, 1311). ART. 1031 Când, în cazul prevãzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenţie, lãsatã creditorului şi numai unul din lucruri a pierit, dacã lucrul a pierit fãrã greseala debitorului, creditorul va lua pe cel rãmas; dacã a pierit prin greseala debitorului, creditorul poate cere sau lucrul rãmas, sau preţul aceluia ce a pierit, dacã amândouã lucrurile au pierit prin greseala debitorului, creditorul, dupã alegerea sa, poate sa ceara preţul unuia din ele; dacã însã numai unul din ele a pierit prin greseala debitorului, creditorul nu poate cere decât preţul acestui lucru. ART. 1032 Dacã amândouã lucrurile au pierit, fãrã greseala debitorului, obligaţia este stinsã. ART. 1033 Aceleaşi principii se aplica, când obligaţia alternativa cuprinde mai mult de doua lucruri.
Secţiunea IV Despre obligaţiile solidare
& 1. Despre solidaritatea între creditori
ART. 1034 Obligaţia este solidarã între mai mulţi creditori, cînd titlul creanţei da anume drept fiecãrui din ei a cere plata în tot a creanţei şi cînd plata fãcuta unuia din creditori libereazã pe debitor. (Cod civil 1059, 1064). ART. 1035 Poate debitorul plati la oricare din creditorii solidari, pe cat timp nu s-a fãcut impotriva-i cerere în judecata din partea unuia din creditori. Cu toate acestea remisiunea fãcuta de unul din creditorii solidari, nu elibereazã pe debitor decât pentru partea acelui creditor. (Cod civil 1064, 1138 şi urm.). ART. 1036 Actul care întrerupe prescripţia în privinţa unuia din creditorii solidari, profita la toţi creditorii. (Cod civil 643, 1045, 1051, 1872). ART. 1037 Creditorul solidar, care a primit toatã datoria, este ţinut a împãrţi cu ceilalţi cocreditori, afarã numai de va proba ca obligaţia este contractatã numai în interesul sau. (Cod civil 1034 şi urm., 1053, 1054). ART. 1038 Creditorul solidar reprezintã pe ceilalţi cocreditori, în toate actele care pot avea de efect conservarea obligaţiei. (Cod civil 1036, 1056).
& 2. Despre obligaţia solidarã între debitori
ART. 1039 Obligaţia este solidarã din partea debitorilor, cînd toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, şi ca plata fãcuta de unul din debitori libereazã şi pe ceilalţi cãtre creditor. (Cod civil 1059, 1062 şi urm., 1136, 1140 şi urm., 1155, 1551, 1872). ART. 1040 Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalitãţi, adicã: unii pur, alţii sub o condiţie şi alţii cu termen. (Cod civil 1004 şi urm., 1022). ART. 1041 Obligaţia solidarã nu se prezuma, trebuie sa fie stipulatã expres; aceasta regula nu înceteazã decât numai când obligaţia solidarã are loc de drept, în virtutea legii. (Cod civil 918, 1062 şi urm., 1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 şi urm., 1671). ART. 1042 Creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fãrã ca debitorul sa poatã opune beneficiul de diviziune. (Cod civil 1039, 1065, 1662 şi urm.). ART. 1043 Acţiunea intentatã contra unuia din debitori nu popreşte pe creditor de a exercita asemenea acţiune şi în contra celorlalţi debitori. ART. 1044 Dacã lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu rãmân liberaţi de obligaţia de a plati preţul lucrului, dar nu sunt rãspunzãtori pentru daune. Debitorii care au întârziat de a plati sunt în culpa. Creditorul nu poate cere daune decât numai în contra debitorilor în culpa. (Cod civil 1018, 1081, 1156). ART. 1045 Acţiunea intentatã în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1036, 1872). ART. 1046 Cererea de dobânda fãcuta în contra unuia din debitorii solidari face a curge dobânda în contra tuturor debitorilor. (Cod civil 1088). ART. 1047 Codebitorul solidar, în contra cãruia creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile care ii sunt personale, precum şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor. Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalţi codebitori. (Cod civil 1065 şi urm., 1136 şi urm., 1148, 1155, 1653, 1681). ART. 1048 Când unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau când creditorul devine unic erede al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanţa decât pentru partea debitorului sau a creditorului. (Cod civil 1154). ART. 1049 Creditorul, care consimte a se împãrţi datoria în privinţa unuia din codebitori, conserva acţiunea solidarã în contra celorlalţi debitori, dar cu scazamintul partii debitorului, pe care l-a liberat de solidaritate. (Cod civil 1050, 1064, 1141). ART. 1050 Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fãrã ca în chitanţa sa-si rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţa la solidaritate decât în privinţa acestui debitor. Nu se înţelege ca creditorul a renunţat la solidaritate în favoarea unui debitor, când primeşte de la el o suma egala cu partea ce e dator, dacã chitanţa nu zice ca acea suma este primitã pentru partea debitorului. Asemenea, din simpla cerere în judecata formatã în contra unuia din debitori pentru partea sa, dacã, acesta n-a aderat la cerere*) sau dacã nu s-a dat o sentinta de condamnatiune, nu se prezuma renunţarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor. (Cod civil 1049).
--------- *) Prin termenii "n-a aderat la cerere" trebuie sa se înţeleagã "nu a recunoscut pretenţiile formulate prin cerere".
ART. 1051 Creditorul, care primeşte separat şi fãrã rezerva solidaritãţii porţiunea unuia din codebitori din venitul renditei sau în dobânzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decât pentru venitul şi dobânda trecutã, iar nu şi pentru cele viitoare, nici pentru capital, afarã dacã plata separatã nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi. ART. 1052 Obligaţia solidarã, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul cãtre altul decât numai partea sa. (Cod civil 778, 1057 şi urm.). ART. 1053 Codebitorul solidar care a plãtit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decât numai de la fiecare partea sa. Dacã unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzatã de nesolvabilitatea acestuia se împarte cu analogie*) între ceilalţi codebitori solvabili şi între acela care a fãcut plata. (Cod civil 1052, 1054, 1667).
--------- *) In mod proporţional.
ART. 1054 Când creditorul a renunţat la solidaritate, în favoarea unul sau mai mulţi din debitori, dacã unul sau mai mulţi din ceilalţi codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împãrţi cu analogie*) între toţi ceilalţi codebitori, cuprinzandu-se şi acei care au fost descãrcaţi de solidaritate. (Cod civil 779, 1668).
--------- *) In mod proporţional.
ART. 1055 Dacã datoria solidarã era fãcuta numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în fata cu ceilalţi codebitori rãspunde pentru toatã datoria cãci, în raport cu el, ei nu sant priviti decât ca fidejusori. (Cod civil 1669 şi urm., 1674). ART. 1056 Codebitorul solidar reprezintã pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau imputinarea obligaţiei. (Cod civil 1038, 1039, şi urm., 1140, 1155).
Secţiunea V Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile
ART. 1057 Obligaţia este nedivizibila când obiectul ei, fãrã a fi denaturat, nu se poate face în pãrţi nici materiale nici intelectuale. (Cod civil 1052, 1060 şi urm., 1695, 1476, 1872). ART. 1058 Obligaţia este încã nedivizibila, când obiectul este divizibil, dar pãrţile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate. ART. 1059 Solidaritatea contractatã nu da unei obligaţii caracterul de nedivizibilitate. (Cod civil 1034 şi urm.).
& 1. Despre efectele obligaţiei divizibile
ART. 1060 Obligaţia primitoare de diviziune trebuie sa se execute între creditor şi debitor ca şi cum ar fi nedivizibila. Divizibilitatea nu se aplica decît în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa, sau care nu sunt ţinuţi de a o plati decât în proporţie cu pãrţile lor ereditare. (Cod civil 653, 774 şi urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695). ART. 1061 Principiul din articolul precedent nu se aplica în privinţa erezilor debitorului: 1. când debitul are de obiect un corp cert; 2. când unui din erezi este însãrcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei; 3. când rezulta sau din natura obligaţiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din scopul ce pãrţile îşi au propus prin contract, ca intenţia lor a fost ca debitul sa nu se poatã achitã în pãrţi. In cel dintâi caz, eredele, care poseda lucrul debit, poate fi acţionat pentru totalitate, rãmânându-i recurs în contra celorlalţi erezi. In cel de al doilea caz, numai eredele însãrcinat cu plata debitului, şi în cel de al treilea caz, fiecare erede poate fi acţionat pentru totalitate, rãmânându-i recurs în contra coerezilor sãi. (Cod civil 776 şi urm., 977, 1011, 1026 şi urm., 1058, 1062 şi urm., 1611, 1695, 1746).
& 2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile
ART. 1062 Fiecare din cei care au contractat împreunã un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate, cu toate ca obligaţia nu este contractatã solidar. (Cod civil 1039 şi urm., 1059, 1017, 1611, 1695). ART. 1063 Sunt obligaţi asemenea în tot şi erezii aceluia care a contractat obligaţia nedivizibila. (Cod civil 653, 776 şi urm., 908). ART. 1064 Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligaţiei nedivizibile. Un singur erede nu poate face remisiunea totalitãţii debitului, nu poate primi preţul în locul lucrului. Dacã unul din erezi a remis singur debitul sau a primit preţul lucrului, coeredele sau nu poate pretinde lucrul nedivizibil decât cu scãderea partii eredelui, care a fãcut remisiunea sau care a primit preţul. (Cod civil 1034 şi urm., 1042, 1049 şi urm., 1138 şi urm., 1611). ART. 1065 Eredele debitorului, fiind chemat în judecata pentru totalitatea obligaţiei, poate cere un termen ca sa punã în cauza şi pe coerezii sãi, afarã numai dacã debitul va fi de natura a nu putea fi achitat decât de eredele tras în judecata, care atunci poate sa fie osindit singur, rãmânându-i recurs în contra coerezilor. (Cod civil 774, 777, 1042 şi urm., 1071).
Secţiunea VI Despre obligaţiile cu clauza penalã
ART. 1066 Cauza penalã este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagã a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. (Cod civil 1087, 1708).
-------- In legãtura cu inadmisibilitatea clauzei penale în cazul contractului de împrumut, a se vedea Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte, publicatã în Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879.
ART. 1067 Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1008). ART. 1068 Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale. (Cod civil 1078, 1079). ART. 1069 Clauza penalã este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferã din neexecutarea obligaţiei principale. Nu poate dar creditorul cere deodatã şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afarã dacã penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executãrii. (Cod civil 1075 şi urm., 1081 şi urm., 1087). ART. 1070 Penalitatea poate fi imputinata de judecãtor, când obligaţia principala a fost executatã în parte. (Cod civil 1087, 1101). ART. 1071 Când obligaţia principala, contractatã cu o clauza penalã, este nedivizibila, penalitatea este debita prin contravenţia unuia singur din erezi, şi se va putea cere sau în totalitate, în contra aceluia care a comis contravenţia sau de la fiecare erede în proporţie cu partea sa ereditarã, iar ipotecar pentru tot. Acela din erezi care a plãtit are recurs în contra eredelui din faptul cãruia s-a îndeplinit condiţia penalitãţii. (Cod civil 653, 774 şi urm., 1062 şi urm.). ART. 1072 Când obligaţia principala contractatã cu o clauza penalã este divizibilã, nu rãmâne supus la penalitate decât acel erede al debitorului care a cãlcat legamantul, şi acesta numai pentru partea la care este ţinut în obligaţia principala, fãrã a avea creditorul vreo acţiune în contra acelora care au executat obligaţia principala. Aceasta regula primeşte excepţie în cazul când cugetul pãrţilor a fost ca plata obligaţiei principale sa nu poatã fi fãcuta în pãrţi, şi unul din coerezi a împiedicat executarea obligaţiei pentru totalitate. In acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreaga, iar de la ceilalţi coerezi numai partea lor ereditarã, rãmânând recursul ce au în contra eredelui care a împiedicat executarea obligaţiei. (Cod civil 1061).
CAP. 7 Despre efectele obligaţiilor
ART. 1073 Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactã a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdãunare. (Cod civil 1021, 1074 şi urm., 1081 şi urm., 1084). ART. 1074 Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva pana la predare. Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afarã numai când debitorul este în întârziere; în acest caz rizico-pericolul este al debitorului. (Cod civil 942, 1079 şi urm., 1081 şi urm., 1156, 1314 şi urm., 1391, 1406, 1479 şi urm.). ART. 1075 Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimba în dezdãunãri, în caz de neexecutare din partea debitorului. (Cod civil 1801 şi urm.). ART. 1076 Creditorul poate cere a se distrui*) ceea ce s-a fãcut, calcandu-se obligaţia de a nu face şi poate cere a fi autorizat a distrui*) el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afarã de dezdãunãri.
-------- *) Distruge.
ART. 1077 Nefiind îndeplinitã obligaţia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului. ART. 1078 Dacã obligaţia consista în a nu face, debitorul, care a cãlcat-o, este dator de a da despãgubire pentru simplul fapt al contravenţiei. (Cod civil 1079, 1081 şi urm.). ART. 1079 Dacã obligaţia consista în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau. Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fãrã a fi necesitatea de notificare; 3. când obligaţia nu putea fi îndeplinitã decât în un timp determinat, ce debitorul a lãsat sa treacã. ART. 1080 Diligenţa ce trebuie sa se punã în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun proprietar. Aceasta regula se aplica cu mai mare sau mai mica rigoare în cazurile anume determinate de aceasta lege. (Cod civil 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1599, 1633, 1691). ART. 1081 Daunele nu sînt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afarã numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici fãcut decât într-un timp oarecare ce a trecut. (Cod civil 1075, 1079, 1321). ART. 1082 Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executãrii, cu toate ca nu este rea-credinţa din parte-i, afarã numai dacã nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza strãinã, care nu-i poate fi imputatã. ART. 1083 Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forta majorã sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a fãcut aceea ce-i era poprit. (Cod civil 1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625). ART. 1084 Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afarã de excepţiile şi modificãrile mai jos menţionate. ART. 1085 Debitorul nu rãspunde decât de daunele-interese care au fost prevãzute sau care au putut fi prevãzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul sau. (Cod civil 960). ART. 1086 Chiar în cazul cînd neexecutarea obligaţiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprindã decât aceea ce este o consecinţa directa şi necesarã a neexecutãrii obligaţiei. (Cod civil 960, 1084). ART. 1087 Când convenţia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o suma oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte pãrţi o suma nici mai mare nici mai mica. (Cod civil 1066 şi urm., 1093 şi urm.). ART. 1088 La obligaţiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legalã, afarã de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune-interese se cuvin sa facã ca creditorul sa fie ţinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecata, afarã de cazurile în care, dupã lege, dobânda curge de drept. (Cod civil 1081 şi urm., 1589).
------- A se vedea: - Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii bãneşti, publicatã în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogatã de art. 11 din Cap. I din ORDONANŢA nr. 13 din 24 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.
ART. 1089 Dobânda pe timpul trecut poate produce dobânda, sau prin cerere în judecata sau prin convenţie specialã, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, sa fie chestiune de dobânda debita cel puţin pentru un an întreg. Alin. 2. Abrogat. Anterior abrogãrii, alin. 2 al art. 1089 avea urmãtorul cuprins: "Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formãrii unei convenţii alta decât o convenţie comercialã, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulã." --------- Alineatul 2 al art. 1089 a fost abrogat prin art. 11 din ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii bãneşti, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000. Art. 11 din ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 356 din 6 iunie 2002, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 18 iunie 2002, menţinând abrogat alin. 2 al art. 1089. ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogatã de art. 11 din Cap. I din ORDONANŢA nr. 13 din 24 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.
ART. 1090 Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite perpetue sau pe viaţa, produc dobânda din ziua cererii sau a convenţiei. Aceeaşi regula se aplica la restitutiuni de fructe şi la dobânzile plãtite de o a treia persoana creditorului, în contul debitorului.
CAP. 8 Despre stingerea obligaţiilor
ART. 1091 Obligaţiile se sting prin plata, prin novatiune, prin remitere voluntara, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie. (Cod civil 1019, 1092 şi urm., 1128 şi urm., 1138 şi urm., 1143 şi urm., 1154, 1156, 1837 şi urm., 1900).
Secţiunea I Despre plata
& 1. Despre plata în genere
ART. 1092 Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plãtit fãrã sa fie debit este supus repetitiunii. Repetiţiunea nu este admisã în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de buna voie. (Cod civil 966 şi urm., 992 şi urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).
--------- Cu privire la dreptul debitorului, care a executat obligaţia dupã ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, a se vedea Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 20).
ART. 1093 Obligaţia poate fi achitatã de orice persoana interesatã, precum de un coobligat sau de un fidejusor. Obligaţia poate fi achitatã chiar de o persoana neinteresata; aceasta persoana trebuie însã sa lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucreazã în numele ei propriu, sa nu se subroge în drepturile creditorului. (Cod civil 973, 987, 1094, 1106 şi urm., 1655, 1669). ART. 1094 Obligaţia de a face nu se poate achitã de alta persoana în contra voinţei creditorului, cînd acesta are interes ca debitorul s-o îndeplineascã. (Cod civil 1075 şi urm., 1485). ART. 1095 Plata, ca sa fie valabilã, trebuie fãcuta de proprietarul capabil de a înstrãina lucrul dat în plata. Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consuma prin întrebuinţare, nu poate fi repetita contra creditorului ce le-a consumat de buna-credinţa, deşi plata s-a fãcut de o persoana ce nu era proprietar sau care nu era capabilã de a înstrãina. (Cod civil 946 şi urm., 992, 1097, 1899).
--------- Potrivit art. 126 din alin. 2 din Codul familiei, creanţele pe care le au fata de minor tutorele, soţul acestuia, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plãtite numai cu aprobarea autoritãţii tutelare.
ART. 1096 Plata trebuie sa se facã creditorului sau împuternicitului sau, sau aceluia ce este autorizat de justiţie sau de lege a primi pentru dânsul. Plata data aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilã, dacã acest din urma o ratifica sau profita de dânsa. (Cod civil 1097 şi urm., 1190, 1532 şi urm., 1609). ART. 1097 Plata fãcuta cu buna-credinţa acelui ce are creanţa în posesiunea sa este valabilã chiar dacã în urma posesorul ar fi evins. ART. 1098 Dacã creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilã, afarã numai dacã şi debitorul probeazã ca lucrul plãtit a profitat creditorului. (Cod civil 1096). ART. 1099 Plata fãcuta de debitor creditorului sau în urma unui sechestru sau opoziţii*) nu este valabilã în privinţa creditorilor sechestrati şi oponenţi; aceştia pot, în virtutea dreptului lor, sa-l sileasca a plati din nou; debitorul însã, în acest caz, are recurs în contra creditorului. (Cod civil 1152, 1616).
-------- *) Prin termenii "sechestru sau opoziţii", textul art. 1099 se referã la poprirea în mâinile celor de-al treilea.
ART. 1100 Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela ce i se datoreşte, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare. (Cod civil 1578, 1604, 1683). ART. 1101 Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilã chiar. Cu toate acestea, judecãtorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata şi sa opreascã executarea urmãririlor, lãsând lucrurile în starea în care se gãsesc. Judecãtorii însã nu vor uza de aceasta facultate decît cu mare rezerva. (Cod civil 1057 şi urm., 1115 pct. 3, 1582, 1831). ART. 1102 Debitorul unui corp cert şi determinat este liberat prin trãdarea*) lucrului în starea în care se gãsea la predare, dacã deteriorãrile ulterioare nu sunt ocazionate prin faptul sau greseala sa, nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacã înaintea acestor deteriorãri n-a fost în întârziere. (Cod civil 903, 998 şi urm., 1074 şi urm., 1083, 1324, 1434, 1605).
---------- *) Predarea.
ART. 1103 Dacã datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca sa se libereze, nu este dator a-l da de cea mai buna specie, nici însã de cea mai rea.
--------- A se vedea si: - Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind rãspunderea producãtorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, publicatã în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000; - Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995.
ART. 1104 Plata trebuie a se face în locul arãtat în convenţie. Dacã locul nu este arãtat, plata, în privinţa lucrãrilor certe şi determinate, se va face în locul în care se gãsea obiectul obligaţiei în timpul contractãrii. In orice alt caz, plata se face la domiciliul debitorului. (Cod civil 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362, 1614). ART. 1105 Cheltuielile pentru efectuarea plãţii sunt în sarcina debitorului. (Cod civil 1117, 1305, 1317, 1614).
& 2. Despre plata prin subrogaţie
ART. 1106 Subrogatia în drepturile creditorului, fãcuta în folosul unei a treia persoane ce plãteşte, este sau convenţionala sau legalã. (Cod civil 1093, 1670, 1682). ART. 1107 Aceasta subrogare este convenţionala: 1. când creditorul, primind plata sa de la o alta persoana, da acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; aceasta subrogaţie trebuie sa fie expresã şi fãcuta tot într-un timp cu plata; 2. când debitorul se împrumuta cu o suma spre a-si plati datoria şi subroga pe împrumutãtor în drepturile creditorului. Ca sa fie valabilã aceasta subrogaţie, trebuie sa se facã actul de împrumut şi chitanţa înaintea tribunalului, sa se declare în actul de împrumut ca suma s-a luat pentru a face plata, şi în chitanţa sa fie declarat ca plata s-a fãcut cu banii dati pentru aceasta de noul creditor. Aceasta subrogaţie se opereazã fãrã concursul voinţei creditorului. (Cod civil 1093).
-------- 1. Potrivit Legii nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, prin expresia "chitanţa înaintea tribunalului", folositã în cuprinsul punctului 2 al art. 1107, se înţelege chitanţa întocmitã în forma autenticã la notarul public; 2. A se vedea şi Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; 3. A se vedea şi Titlul VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" (art. 2 lit. c) din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 1108 Subrogatia se face de drept: 1. în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plãteşte altui creditor, ce are preferinţa; 2. în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plãteşte creditorilor cãror acest imobil era ipotecat; 3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface; 4. în folosul eredelui beneficiar, care a plãtit din starea sa datoriile succesiunii. (Cod civil 713, 777 şi urm., 1053 şi urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812). ART. 1109 Subrogatia stabilitã prin articolele precedente se opereazã atât în contra fidejusorului, cat şi în contra debitorului. Ea nu poate desfiinţa dreptul creditorului, când plata i s-a fãcut numai pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleaşi drepturi ce exercita şi subrogatul, pentru partea plãtitã, celui cui a fãcut o plata parţialã. (Cod civil 1652 şi urm.).
& 3. Despre imputatia plãţii
ART. 1110 Debitorul, având mai multe datorii, al cãror obiect este de aceeaşi speta, are dreptul de a declara, când plãteşte, care este datoria ce voieşte a desface. (Cod civil 1506). ART. 1111 Debitorul unei datorii, pentru care se plãteşte dobânda, sau o renditã, nu poate, fãrã consimţãmântul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinţa asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţialã, fãcuta pe capital şi dobânda, se imputa mai întâi asupra dobânzii. ART. 1112 Când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanţa prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia sa se facã asupra unei alte datorii, afarã numai dacã creditorul l-a amagit, sau l-a surprins. ART. 1113 Când în chitanţa nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface. In caz de o datorie ajunsã la termen şi alta neajunsã, deşi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen. Dacã datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; dacã datoriile sunt în toate egale, imputatia se face proporţional asupra tuturora. (Cod civil 1151, 1506).
& 4. Despre ofertele de plata şi despre consemnaţiuni
ART. 1114 Când creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate sa-i facã oferte reale, si, refuzând creditorul de a primi, sa consemneze suma. Ofertele reale, urmate de consemnatiune, libereazã pe debitor; ele, în privinţa-i, ţin loc de plata, de sunt valabil fãcute, şi suma consemnatã, cu acest mod, este în rizico-pericolul creditorului.
--------- Procedura ofertei de plata şi a consemnatiunii este reglementatã prin art. 586-590 inclusiv Cod procedura civilã.
ART. 1115 Pentru ca ofertele sa fie valabile trebuie: 1. sa fie fãcute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dânsul; 2. sa fie fãcute de o persoana capabilã de a plati; 3. sa fie fãcute pentru toatã suma exigibilã, pentru rendite şi dobânzi datorite, pentru cheltuieli lichidate şi pentru o suma oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, suma asupra cãreia se poate reveni, dupã lichidarea acestor cheltuieli; 4. termenul sa fie împlinit, dacã a fost stipulat în favoarea creditorului; 5. condiţia sub care datoria s-a contractat sa se fi îndeplinit; 6. ofertele sa fie fãcute în locul ce s-a hotãrât pentru plata, şi dacã locul pentru plata nu s-a determinat prin o convenţie specialã, sa fie fãcute sau creditorului în persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei; 7. ofertele sa fie fãcute prin ofiţer public*) ce era competent, pentru astfel de acte. (Cod civil 1095 şi urm., 1104).
--------- *) Executor judecãtoresc.
---------- 1. Punctul 8 din art. 1115 a fost abrogat prin art. 609 Cod procedura civilã, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedura civilã, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18 - Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948. 2. A se vedea, de asemenea, art. 587 Cod procedura civilã.
ART. 1116 Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecãtor; e destul: 1. sa fi fost predatã de o somaţie significata*) creditorului, în care sa se arate ziua, ora şi locul unde suma oferitã are sa fie depusa; 2. ca debitorul sa depunã suma oferitã în casa de depozite şi consemnaţiuni**), cu dobânda ei pana în ziua depunerii.
---------- *) Comunicatã. **) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).
---------- A se vedea şi Legea nr. 66 din 3 iulie 1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancarã pe acţiuni publicatã în Monitorul Oficial nr. 140 din 5 iulie 1996.
-------- 1. Punctele 3 şi 4 ale articolului 1116 au fost abrogate prin art. 609 Cod procedura civilã, care a devenit art. 590 în actuala numerotare a articolelor din Codul de procedura civilã, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 42 din 24 februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18 - Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948. 2. A se vedea si: - Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996 pentru aprobarea Statutului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996.
ART. 1117 Cheltuielile ofertelor reale şi ale consemnatiunii sunt în sarcina creditorului, de sunt fãcute valabil. (Cod civil 1105). ART. 1118 Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate sa ia înapoi suma depusa, şi într-acest caz codebitorii sau fidejusorii sãi nu sunt liberaţi. ART. 1119 Când debitorul a dobândit o hotãrâre ce are puterea lucrului judecat*), prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune şi valabile, el nu mai poate, chiar cu consimţãmântul creditorului, sa-si retragã suma depusa în prejudiciul codebitorului sau fidejusorilor sãi.
-------- *) Hotãrâre definitiva, astfel cum e determinata prin art. 377 Cod procedura civilã.
ART. 1120 Creditorul, care a consimţit ca debitorul sa-si retragã consemnatiunea, dupã ce aceasta s-a declarat valabilã printr-o hotãrâre ce dobandise puterea lucrului judecat, pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanţei sale. ART. 1121 Dacã lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada*) în locul unde se gãseşte, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei. Dupã aceasta somaţie, dacã creditorul nu-si ia lucrul şi debitorul are trebuinţa de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justiţiei ca sa-l depunã în alta parte. (Cod civil 1104, 1319).
-------- *) A se preda.
& 5. Despre cesiunea bunurilor*)
-------- *) In stadiul actual al legislaţiei civile, cesiunea bunurilor nu are aplicabilitate practica.
ART. 1122 Cesiunea bunurilor este abandonarea stãrii sale întregi, fãcuta de debitorul ce nu poate plati creditorului sau creditorilor sãi. ART. 1123 Cesiunea bunurilor este voluntara sau judiciarã. ART. 1124 Cesiunea bunurilor voluntara este aceea ce se accepta de creditori de buna voie şi care n-are alt efect decât acela ce rezulta chiar din stipulaţiile convenţiei încheiate între ei şi debitor. ART. 1125 Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea îl acorda debitorului nefericit şi de buna-credinţa, cãrui, ca sa-si poate redobândi libertatea, i se permite sa dea creditorilor sãi înaintea justiţiei toate bunurile sale, şi chiar în caz de stipulaţie contrarie. ART. 1126 Abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000. ART. 1127 Abrogat expres prin art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Secţiunea II Despre novatiune
ART. 1128 Noţiunea se opereazã în trei feluri: 1. când debitorul contracteazã în privinţa creditorului sau o datorie noua ce se substituie celei vechi care este stinsã; 2. cînd un nou debitor este substituit celui vechi, care este descãrcat de creditor; 3. când, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, cãtre care debitorul este descãrcat. (Cod civil 782, 1107, 1120, 1129 şi urm., 1391 şi urm.). ART. 1129 Novatiunea nu se opereazã decât între persoane capabile de a contracta. (Cod civil 946). ART. 1130 Novatiunea nu se prezuma. Voinţa de a o face trebuie sa rezulte evident din act. ART. 1131 Novatiunea, prin substituirea unui nou debitor, poate sa se opereze fãrã concursul primului debitor. ART. 1132 Delegaţia, prin care un debitor da creditorului un alt debitor ce se obliga cãtre dânsul, nu opereazã novatiunea, dacã creditorul n-a declarat expres, ca descarca pe debitorul ce a fãcut delegaţia. (Cod civil 1107, 1393). ART. 1133 Creditorul ce a descãrcat pe debitorul de care s-a fãcut delegaţia n-are recurs în contra acestui debitor, dacã debitorul delegat devine nesolvabil, afarã de cazul când prin act se rezerva expres acest drept, sau când delegatul este declarat falit sau cãzut în deconfitura*), în momentul delegaţiei.
---------- *) Starea de insolvabilitate a unui debitor care nu este comerciant.
ART. 1134 Privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are şi creanţa ce-i este substituitã, afarã de cazul când creditorul le-a rezervat expres.
--------- 1. A se vedea Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 75), potrivit cãreia, dacã ipoteca creanţei novate a fost rezervatã pentru garantarea noii creanţe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în temeiul înscrisului dovedind novatiunea; pentru aplicabilitatea acestui act normativ, a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea br. 7/1996, a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. 2. A se vedea şi Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, precum şi Titlul IV din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 1135 Când novatiunea se opereazã prin substituirea unui nou debitor, privilegiile şi ipotecile primitive ale creanţei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor. ART. 1136 Când novatiunea se opereazã între creditor şi unul din debitorii solidari, privilegiile şi ipotecile vechii creanţe nu se pot rezerva decât asupra bunurilor acelui care contracta noua datorie. ART. 1137 Codebitorii sunt liberaţi prin novatiunea fãcuta între creditori şi unul din debitorii solidari. Novatiunea fãcuta în privinţa debitorului principal libereazã cautiunile.
Secţiunea III Despre remiterea datoriei
ART. 1138 Remiterea voluntara a titlului original fãcuta de creditor debitorului da proba liberatiunii. Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului lasa a se presupune remiterea datoriei sau plata, pana la proba contrarie.
--------- Dispoziţiile art. 1138 se referã, prin termenii "titlu original" la înscrisul sub semnãtura privatã, iar prin termenii "copia legalizatã a titlului" la înscrisul autentic sau la copia legalizatã a unei hotãrâri judecãtoreşti investitã cu formula executorie.
ART. 1139 Remiterea lucrului dat ca siguranţa nu este de ajuns ca sa se facã a se presupune remiterea datoriei. ART. 1140 Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului fãcuta unuia din debitori are aceleaşi efect în folosul codebitorilor.
--------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1138.
ART. 1141 Remiterea sau descãrcarea expresã fãcuta în folosul unuia din codebitorii solidari libereazã pe toţi ceilalţi, afarã numai dacã creditorul si-a rezervat anume drepturile sale în contra acestor din urma. In cazul din urma, creditorul nu poate cere plata datoriei decât scãzând partea celui cãruia a fãcut remitere. (Cod civil 1039, 1409). ART. 1142 Remiterea sau descãrcarea expresã fãcuta debitorului principal libereazã cautiunile. Aceea acordatã cauţiunii nu libereazã pe debitorul principal. Aceea acordatã unei din cauţiuni nu libereazã în totul pe celelalte. Aceea acordatã unei cauţiuni data în urma prin act separat, nu libereazã în nimic pe celelalte. Aceea ce creditorul a primit de la o cauţiune pentru a o descarca din chezasia sa trebuie sa se impute asupra datoriei şi sa descarce pe debitorul principal şi pe celelalte cauţiuni.
Secţiunea IV Despre compensaţie
ART. 1143 Când doua persoane sunt datoare una alteia, se opereazã între dânsele o compensaţie care stinge amândouã datoriile în felul şi cazurile exprese mai jos. (Cod civil 1144 şi urm., 1508, 1570). ART. 1144 Compensaţia se opereazã de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se gãsesc existând deodatã şi pana la concurenta cotitatilor lor respective. ART. 1145 Compensaţia n-are loc decât între doua datorii care deopotrivã au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sunt deopotrivã lichide şi exigibile. Prestaţiile în fructe, al cãror preţ este regulat prin mercuriale, se recompenseazã cu sumele lichide şi exigibile. ART. 1146 Termenul de graţie nu împiedica compensaţia. (Cod civil 1101). ART. 1147 Compensaţia se opereazã oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afarã de cazurile: 1. unei cereri pentru restitutiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar; 2. unei cereri pentru restitutiunea unui depozit neregulat; 3. unei datorii declarate nesesizabile. (Cod civil 1560 şi urm., 1570, 1591 şi urm.). ART. 1148 Compensaţia se opereazã în privinţa cauţiunii, pentru ceea ce creditorul datoreşte debitorului principal. Compensaţia n-are loc, în privinţa debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreşte cauţiunii. (Cod civil 1039 ai urm., 1047, 1147, 1142, 1681). ART. 1149 Debitorul, care a acceptat pur şi simplu ca un creditor sa facã cesiunea drepturilor sale unei alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensaţia care ar fi avut loc în privinţa cedentului, înaintea acceptãrii. Când cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dânsul, nu se împiedica decât compensaţia posterioarã acestei notificãri. (Cod civil 1391 şi urm.). ART. 1150 Când cele doua datorii nu sunt platnice într-acelaşi loc, nu se poate opera compensaţia decât plãtind cheltuielile remiterii*). (Cod civil 1104, 1105).
--------- *) Cheltuielile pricinuite de efectuarea plãţii în alt loc.
ART. 1151 Când sunt mai multe datorii compensabile, datorite de aceeaşi persoana, se urmeazã, pentru compensaţie, regulile stabilite pentru imputaţie de art. 1113. ART. 1152 Compensaţia n-are loc în prejudiciul drepturilor dobândite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind debitor, a devenit creditor în urma sechestrului*) ce i s-a fãcut de o alta persoana, nu poate invoca compensaţia în prejudiciul sechestrantului. (Cod civil 1099).
--------- *) Popririi.
ART. 1153 Acel ce a plãtit o datorie stinsã, de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetând plata creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, sa pretindã, în prejudiciul altor persoane, privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afarã numai dacã este o cauza evidenta, ce l-a fãcut sa nu cunoascã creanţa care trebuia sa compenseze datoria sa. (Cod civil 1144).
Secţiunea V Despre confuziune
ART. 1154 Când calitãţi necompatibile se întâlnesc pe capul aceleiaşi persoane se face o confuziune, care stinge amândouã drepturile, activ şi pasiv. (Cod civil 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).
---------- A se vedea, în ceea ce priveşte raporturile dintre persoanele juridice, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare (art. 41 alin. 1), potrivit cãruia comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de cãtre o alta persoana juridicã sau prin fuziunea mai multor persoane juridice pentru a alcãtui o persoana juridicã noua.
ART. 1155 Confuziunea, ce se opereazã prin concursul calitãţilor de creditor şi debitor principal, libereazã cautiunile. Aceea ce se opereazã prin concursul calitãţilor de creditor sau debitor şi cauţiune, nu aduce stingerea obligaţiei principale; aceea ce se opereazã prin concursul calitãţilor de creditor şi debitor nu profita codebitorilor sãi solidari, decât pentru porţiunea datoratã de dânsul. (Cod civil 713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1860).
Secţiunea VI Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea obligaţiei este imposibila
ART. 1156 Când obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ, sau se pierde astfel încât absolut sa nu se ştie de existenta lui, obligaţia este stinsã, dacã lucrul a pierit sau s-a pierdut, fãrã greseala debitorului, şi înainte de a fi pus în întârziere. Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacã nu a luat asupra-si cazurile fortuite, obligaţia se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacã i s-ar fi dat. Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite ce alega. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu libereazã pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea preţului. Obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila îndeplinirea acestei obligaţii. (Cod civil 557, 565, 636, 760, 927, 998 şi urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 şi urm., 1566, 1624, 1625).
Secţiunea VII Despre acţiunea de anulare sau resciziune
ART. 1157 Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricãrei convenţii. (Cod civil 694, 954, 1158 şi urm.).
--------- 1. Textul art. 1157 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de munca şi emancipare - Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949. 2. Art. 1157 a fost implicit modificat prin alin. 1 şi 2 din art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1158 Când leziunea rezulta dintr-un eveniment cazual şi neasteptat, minorul n-are acţiunea în resciziune. (Cod civil 1083). ART. 1159 Minorul ce face o simpla declaraţie ca este major are acţiunea în resciziune. (Cod civil 1162). ART. 1160 Minorul comerciant, bancher sau artizan n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor ce a luat pentru comerţul sau arta sa.
-------- Dispoziţia art. 1160 a devenit inaplicabila în privinţa comercianţilor, întrucât aceştia, potrivit art. 10 din Codul comercial, nu pot avea aceasta calitate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, vârsta la care în prezent se dobândeşte majoritatea.
ART. 1161 Minorul n-are acţiunea în resciziune contra convenţiilor fãcute în contractul de cãsãtorie, dacã acesta s-a fãcut cu consimţãmântul şi asistenta acelora al cãror consimţãmânt este cerut pentru validitatea cãsãtoriei sale.
--------- Dispoziţia art. 1161 a fost abrogatã implicit prin abrogarea art. 1223-1293 Cod civil, privitoare la contractul de cãsãtorie, precum şi prin abrogarea art. 131 şi urm. Cod civil, privitoare la consimţãmântul cerut pentru cãsãtoria minorului.
ART. 1162 Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezulta din delictele sau cvasi-delictele sale. ART. 1163 Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciziune în contra angajamentului fãcut în minoritate, dacã l-a ratificat dupã ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul când angajamentul este nul în forma sa, şi în acela când produce numai leziune. (Cod civil 1190). ART. 1164 Când minorii, interzişii sau femeile mãritate sunt admişi, în aceasta calitate, a exercita acţiune de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minoritãţii, interdicţiei sau maritajului, decât dacã se probeazã ca au profitat de aceea ce li s-a dat.
---------- Dispoziţia art. 1164 a devenit inaplicabila în privinţa femeilor mãritate, prin efectul Legii privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã prin Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932.
ART. 1165 Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite acţiunea în resciziune. (Cod civil 694, 797).
---------- A se vedea şi dispoziţia art. 694 Cod civil.
ART. 1166 Când formalitãţile cerute, în privinţa minorilor sau interzişilor, atât pentru înstrãinarea imobilelor, cat şi pentru împãrţirea unei succesiuni, s-au îndeplinit, ei sunt, relativ la aceste acte, consideraţi ca şi cum le-ar fi fãcut în majoritate sau înaintea interdicţiei. (Cod civil 729 şi urm., 749).
---------- A se vedea în acest sens şi art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.
ART. 1167 In lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligaţia sa se execute voluntar, dupã epoca în care obligaţia putea fi valabil confirmatã sau ratificatã. Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara, în forma şi epoca determinata de lege, tine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, fãrã a se vãtãma însã drepturile persoanelor a treia. Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donaţiuni, fãcuta de cãtre erezi sau reprezentanţii donatorului*), dupã moartea sa, tine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de forma, cat şi în privinţa oricãrei alte excepţii. (Cod civil 959 şi urm., 1163, 1546, 1713, 1843).
--------- *) Cei care reprezintã drepturile donatorului.
ART. 1168 Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţii între vii; nulã în privinţa formei, ea trebuie sa se refacã cu formele legiuite. (Cod civil 813 şi urm., 1167).
CAP. 9 Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plãţii
ART. 1169 Cel ce face o propunere înaintea judecaţii trebuie sa o dovedeascã. ART. 1170 Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mãrturisirea unei din pãrţi şi prin jurãmânt.
-------- Dovada nu se mai poate face prin jurãmânt în urma abrogãrii art. 1207-1222 Cod civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207 - 1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
Secţiunea I Despre înscrisuri
& 1. Despre titlul autentic
ART. 1171 Actul autentic este acela care s-a fãcut cu solemnitãţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a fãcut.
---------- 1. A se vedea cu privire la autentificare: - Legea nr. 36 din 12 mai 1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale - publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. - Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activitãţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Oficial nr. 176 din 8 august 1995. 2. Sunt considerate înscrisuri autentice unele acte întocmite potrivit dispoziţiilor din texte speciale.
ART. 1172 Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii funcţionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnãtura privatã, dacã s-a iscãlit de pãrţile contractante. ART. 1173 Actul autentic are deplina credinţa în privirea oricãrei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constata. Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendatã prin punerea în acuzaţie, când se intenteaza o acţiune criminalã*) în contra pretinsului autor al actului. Iar când în cursul unei instanţe civile actul se ataca de fals, tribunalele**) pot, dupã împrejurãri, a suspenda provizoriu executarea actului. (Cod civil 653, 969, 974).
---------- *) Punerea în mişcare a acţiunii penale. **) Instanţele.
---------- In ceea ce priveşte defãimarea înscrisului ca fals, a se vedea Cod procedura civilã, art. 180 - 184.
ART. 1174 Actul cel autentic sau cel sub semnãtura privatã are tot efectul între pãrţi despre drepturile şi obligaţiile ce constata, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect. Dar mentionarile care au de obiect un fapt cu totul strãin de acela al convenţiei, nu pot servi decât numai la un început de dovada. (Cod civil 1171, 1176, 1197). ART. 1175 Actul secret, care modifica un act public, nu poate avea putere decât între pãrţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. (Cod civil 973).
& 2. Despre actele sub semnãtura privatã
ART. 1176 Actul sub semnãtura privatã, recunoscut de acela cãrui se opune, sau privit, dupã lege, ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris şi între cei care reprezintã drepturile lor. (Cod civil 969, 1173 şi urm., 1191, 1294). ART. 1177 Acela cãrui se opune un act sub semnãtura privatã este dator a-l recunoaşte sau a tagadui curat scriptura sau sub semnãtura sa. Moştenitorii sãi sau cei care reprezintã drepturile aceluia al cãruia se pretinde ca ar fi actul pot declara ca nu cunosc scriptura sau subsemnatura autorului lor. (Cod civil 653, 1178). ART. 1178 Când cineva nu recunoaşte scriptura şi subsemnatura sa, sau când succesorii sãi declara ca nu le cunosc, atunci justiţia ordona verificarea actului. ART. 1179 Actele sub semnãtura privatã, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sunt valabile dacã nu s-au fãcut în atâtea exemplare originale câte sunt pãrţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes. Fiecare exemplar trebuie sa facã menţiune de numãrul originalelor ce s-au fãcut. Cu toate acestea, lipsa de menţiune ca originalele s-au fãcut în numãr indoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusã de acela care a executat din parte-i convenţia constatatã prin act. (Cod civil 1190). ART. 1180 Actul sub semnãtura privatã prin care o parte se obliga cãtre alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare, trebuie sa fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arãtând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi sa iscãleascã. Nu sunt supuşi la aceasta regula comercianţii, industrialii*), plugarii, vierii, slugile şi oamenii care muncesc cu ziua. (Cod civil 944, 1181).
----------- *) Meseriaşii.
---------- Dispoziţiile alin. 2 din art. 1180 constituie excepţii de la regula primului alineat, fiind întemeiate pe experienţa profesionalã în cazul comercianţilor, sau pe nestiinta de carte, în cazul celorlalte categorii de persoane enumerate de text; cu privire la aceste din urma categorii de persoane, dispoziţiile alin. 2 au devenit inaplicabile în urma intrãrii în vigoare a art. 16 din Constituţia României din 1991, care statorniceste egalitatea tuturor cetãţenilor în fata legii, fãrã deosebire dupã gradul lor de cultura.
ART. 1181 Când suma arãtatã în act este deosebita de aceea ce este arãtatã în bun, obligaţia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar când actul precum şi bunul sunt scrise în întreg de mana aceluia care s-a obligat, afarã numai de nu se va proba în care parte este greseala. (Cod civil 983, 1180, 1200, 1202). ART. 1182 Data scripturii private nu face credinţa în contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfãţişat la o dregatorie publica*), din ziua în care s-a înscris într-un registru public**), din ziua morţii aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost trecut fie şi în prescurtare în acte fãcute de ofiţeri publici***), precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare.
--------- *) Instituţie publica. **) Registru anume destinat. ***) Funcţionar de stat.
--------- A se vedea şi art. 90 din Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, potrivit cãruia şi notarii publici pot da data certa înscrisurilor.
ART. 1183 Registrele comercianţilor nu fac credinţa despre vânzãrile ce cuprind în contra persoanelor necomerciante. Dar judecãtorul poate da jurãmânt la una sau la alta din pãrţi. (Cod civil 1184).
----------- Partea a doua a dispoziţiilor art. 1183 a fost abrogatã implicit ca urmare a abrogãrii art. 1207-1222 Cod civil, prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
ART. 1184 Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate despãrţi cuprinderea lor, lãsând aceea ce poate a-i fi contrar. (Cod civil 1183, 1206). ART. 1185 Registrele, cãrţile sau hârtiile domestice nu fac credinţa în favoarea acelui care le-a scris, dar au putere în contra lui: 1. când cuprind curat primirea unei plati; 2. când cuprind menţiunea expresã ca nota sau scrierea din ele s-a fãcut ca sa ţinã loc de titlu în favoarea creditorului. (Cod civil 1198). ART. 1186 Orice adnotaţie fãcut de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţa, este crezuta, cu toate ca nu este subsemnata nici datatã de el, când tinde a proba liberatiunea debitorului. Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura fãcuta de creditor pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act sau chitanţa, dar numai când duplicatul va fi în mâinile debitorului.
& 3. Despre raboaje
ART. 1187 Raboajele, când crestaturile dupã amândouã bucãţile sunt egale şi corelative, sunt un mijloc de probare între persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.
& 4. Despre copiile titlurilor autentice
ART. 1188 Când originalul exista, copia legalizatã nu poate face credinţa decât despre ceea ce cuprinde originalul, înfãţişarea cãrui se poate cere totdeauna. Când originalul nu exista, copiile legalizate de ofiţerii publici*) competenţi se cred, dupã distincţiile urmãtoare: 1. copiile scoase din ordinea magistratului**), pãrţile fiind fata sau chemate, cu formele legale, precum şi copiile scoase fãrã intervenţia magistratului, dar de fata cu pãrţile care au asistat de buna voia lor, au aceeaşi credinţa ca şi titlurile originale; 2. copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici competenţi, fãrã intervenţia magistratului sau consimţãmântul pãrţilor, fac asemenea credinţa dupã 30 de ani, socotiţi din ziua în care s-au dat aceste copii. Când asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decât un început de dovada; 3. copiile legalizate de un ofiţer public necompetent, nu pot face decât un simplu început de dovada; 4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
-------- *) Funcţionar public. **) Judecãtor.
------- 1. Dispoziţiile art. 1188 au fost implicit modificate prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960, care a acordat notariatului de stat, competenta de a elibera copii legalizate de pe acte, competenta menţinutã pentru notarii publici prin Legea nr. 36 din 12 mai 1995, a notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995, care a abrogat Decretul nr. 377/1960. 2. A se vedea şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activitãţii notariale nr. 36/1995, publicat în Monitorul Ofical nr. 176 din 8 august 1995. 3. Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilã au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre. 4. In legãtura cu dispoziţiile art. 1188, a se vedea şi dispoziţiile din legile speciale.
& 5. Despre acte recognitive
ART. 1189 Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face proba despre datorie şi nu dispensa pe creditor de a prezenta titlul original decât în urmãtoarele cazuri: 1. când actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului primordial, sau 2. când actul recognitiv, având o data de 30 de ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai multe acte de recunoaştere conforme cu dânsul. Actul recognitiv, în cele doua cazuri menţionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce cuprinde mai mult decât titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemãnare cu acest titlu. (Cod civil 628, 1188, 1190 şi urm., 1846, 1893).
& 6. Despre actele confirmative
ART. 1190 Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaţii, în contra carei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune. (Cod civil 959, 1163, 1173, 1546, 1843).
Secţiunea II Despre martori
& 1. Despre cazul când dovada prin martori nu este primitã
ART. 1191 Dovada actelor juridice al cãror obiect are o valoare ce depãşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnãtura privatã. Nu se va primi niciodatã o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depãşeşte 250 lei. Pãrţile însã pot conveni ca şi în cazurile arãtate mai sus sa se poatã face dovada cu martori, dacã aceasta priveşte drepturi de care ele pot sa dispunã. (Cod civil 1173, 1176, 1192 şi urm., 1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704). ART. 1192 Articolul precedent nu se aplica în cazul când cererea depãşeşte 250 lei numai prin unirea capitalului cu dobânzile. ART. 1193 Cel care a format cerere în judecata, pentru o suma mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-si restrânge cererea la 250 lei, nu va fi primit a infatisa dovada prin martori. ART. 1194 Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul când cererea în judecata este pentru o suma mai mica de 250 lei, dar care este un rest din o creanţa mai mare, neconstatata prin înscris. ART. 1195 Când în aceeaşi instanta o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacã toate aceste cereri, unindu-se trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisã, chiar când creditorul ar pretinde ca aceste creanţe provin din diferite cauze şi ca s-au nãscut în diferite epoci, afarã numai dacã creditorul a dobândit aceste drepturi de la alte persoane. ART. 1196 Toate cererile, sub orice titlu, care nu sunt justificate prin înscris, se vor face prin aceeaşi petiţie. Orice alte pretenţii posterioare neprobate prin înscris şi care se puteau face la darea petiţiei nu vor mai fi primite. ART. 1197 Regulile mai sus prescrise nu se aplica în cazul când exista un început de dovada scrisã. Se numeşte început de dovada orice scriptura a aceluia în contra cãruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintã şi care scriptura face a fi de crezut faptul pretins. ART. 1198 Acele reguli nu se aplica însã întotdeauna când creditorului nu i-a fost cu putinţa a-si procura o dovada scrisã despre obligaţia ce pretinde, sau a conserva dovada luatã, precum: 1. la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte şi din delicte sau cvasidelicte; 2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac cãlãtorii în ospataria unde trag; despre toate acestea judecãtorul va avea în vedere calitatea persoanelor şi circumstanţele faptului; 3. la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevãzute, când nu era cu putinţa pãrţilor de a face înscrisuri; 4. când creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisã, din o cauza de forta majorã neprevãzutã. (Cod civil 986 şi urm., 1083, 1473, 1620 şi urm.).
Secţiunea III Despre prezumţii
ART. 1199 Prezumtiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul*) trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
--------- *) Judecãtor.
& 1. Despre prezumtiile stabilite de lege
ART. 1200 Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum: 1. actele ce legea le declara nule pentru ca le priveşte fãcute în frauda dispoziţiilor sale; 2. în cazurile când legea declara ca dobândirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare împrejurãri determinate; 3. (Abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950). 4. puterea ce legea acorda autoritãţii lucrului judecat. (Cod civil 469, 492, 505 şi urm., 590 şi urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1201, 1204 şi urm., 1432).
------- Textul punctului 3 din art. 1200 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
ART. 1201 Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are acelaşi obiect, este intemeiata pe aceeaşi cauza şi este între aceleaşi pãrţi, fãcuta de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate. (Cod civil 711, 973, 1715, 1788, 1834). ART. 1202 Prezumţia legalã dispensa de orice dovada pe acela în favoarea cãruia este fãcuta. Nici o dovada nu este primitã impotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anuleazã un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama în judecata, afarã numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afarã de aceea ce se va zice în privinţa jurãmântului şi marturisirii ce ar face o parte în judecata. (Cod civil 1204).
-------- Referirea alin. 2 din art. 1202 la jurãmânt şi la mãrturisire a fost implicit modificatã ca urmare a abrogãrii art. 1200 pct. 3 prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
& 2. Despre prezumtiile care nu sunt stabilite de lege
ART. 1203 Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lãsate la luminile şi intelepciunea magistratului*); magistratul nu trebuie sa se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care sa aibã o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumtiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisã şi dovada prin martori, afarã numai dacã un act nu este atacat ca s-a fãcut prin frauda, dol sau violenta. (Cod civil 95., 960, 1014, 1130, 1191 şi urm.).
-------- *) Judecãtor.
Secţiunea IV Despre mãrturisirea unei pãrţi
ART. 1204 Se poate opune unei pãrţi mãrturisirea ce a fãcut sau înaintea începerii judecaţii, sau în cursul judecaţii. ART. 1205 Mãrturisirea extrajudiciarã verbalã nu poate servi de dovada când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori. (Cod civil 1191 şi urm.). ART. 1206 Mãrturisirea judiciarã se poate face înaintea judecãtorului de însãşi partea prigonitoare, sau de un împuternicit special al ei spre a face mãrturisire. Ea nu poate fi luatã decât în întregime impotriva celui care a marturisit şi nu poate fi revocatã de acesta, afarã numai de va proba ca a fãcut-o din eroare de fapt.
---------- 1. Textul art. 1206 alin. 2 este re[rodus astfe; cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Cod civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950. 2. Dispoziţia primei pãrţi din alin. 2 al art. 1206 a fost implicit modificatã prin modificarea art. 129 şi 130 Cod procedura civilã. Regula indivizibilitatii marturisirii nu mai are caracter obligatoriu, ci constituie o simpla îndrumare pentru judecãtori, care sunt datori sa stãruie prin toate mijloacele legale spre a descoperi adevãrul.
Secţiunea V Despre jurãmânt
ART. 1207-1222 (Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).
Titlul IV DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE SI DESPRE DREPTURILE RESPECTIVE ALE SOŢILOR
CAP. 1
ART. 1223-1232 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CAP. 2 Despre regimul dotal
ART. 1233-1293 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul V DESPRE VINDERI
CAP. 1 Despre natura şi forma vânzãrii
ART. 1294 Vinderea este o convenţie prin care doua pãrţi se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plati celei dintâi preţul lui. ART. 1295 Vinderea este perfecta între pãrţi şi proprietatea este de drept strãmutatã la cumpãrãtor, în privinţa vânzãtorului, îndatã ce pãrţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încã nu se va fi predat şi preţul încã nu se va fi numãrat. In materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta între pãrţi, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi conservat, dupã lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. (Cod civil 948, şi urm., 964, 971, 1300 şi urm., 1303).
-------- A se vedea nota de la art. 475, 971 şi 1306.
ART. 1296 Vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie. Ea poate avea de obiect doua sau mai multe lucruri alternative. In toate cazurile efectele sale sunt regulate dupã principiile generale ale convenţiilor. (Cod civil 1004 şi urm., 1017 şi urm., 1026 şi urm.). ART. 1297 In caz de vindere fãcuta prin dare de arvuna, convenţia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect: 1. dacã convenţia principala a vinderii este nulã; 2. dacã vinderea se executa; 3. dacã vinderea se reziliazã prin comun consimţãmânt; 4. dacã executarea vinderii a devenit imposibila fãrã culpa nici uneia din pãrţi. Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestatiunile reciproce, dupã împrejurãri. ART. 1298 Dacã vinderea nu s-a executat prin culpa unei din pãrţile contractante, aceasta va pierde arvuna data sau o va întoarce îndoita, având-o primitã, dacã partea care nu este în culpa nu ar alege mai bine sa ceara executarea vinderii. ART. 1299 Dacã s-au vândut marfe cu gramada, vinderea este perfecta, deşi marfele n-au fost încã cântãrite, numarate sau mãsurate. ART. 1300 Dacã însã marfele nu s-au vândut cu gramada, ci dupã greutate, dupã numãr sau mãsura, lucrurile vândute rãmân în rizicul-pericol al vânzãtorului, pana ce vor fi cântãrite, numarate sau mãsurate; dar aceasta nu împiedica pe cumpãrãtor de-a cere şi a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacã se cuvine. (Cod civil 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 şi urm., 1320 şi urm.). ART. 1301 In privinţa vinului, a oliului şi a altor asemenea lucruri care, dupã obicei, se gusta mai înainte de a se cumpãra, vinderea nu exista pana ce cumpãrãtorul nu le-a gustat şi n-a declarat ca-i convin. ART. 1302 Vinderea fãcuta pe încercate este totdeauna presupusa condiţionalã pana la încercare. ART. 1303 Preţul vânzãrii trebuie sa fie serios şi determinat de pãrţi. ART. 1304 Cu toate acestea, determinarea preţului poate fi lãsatã la arbitratul*) unei a treia persoane.
--------- *) La hotãrârea.
ART. 1305 Spezele vânzãrii sunt în sarcina cumpãrãtorului, în lipsa de stipulaţie contrarie. (Cod civil 1105, 1317, 1357).
CAP. 2 Cine poate cumpãra sau vinde
ART. 1306 Pot cumpãra şi vinde toţi cãrora nu le este oprit prin lege. (Cod civil 475, 946 şi urm.).
--------- A se vedea si: - Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105 alin. 3, art. 128, 129 şi 147); - Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998; - Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicatã în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 41/1995, publicatã în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995; - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995; - Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului cãtre populaţie, publicat în Monitorul Oficial nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1307 Vânzarea nu se poate face între soţi decât pentru cauza de lichidare, şi anume: 1. când, în caz de separaţie de patrimonii, unul dintre soţi da celuilalt, drept plata unei datorii, o avere a sa; 2. când bãrbatul cedeazã femeii, chiar neseparata, din averea sa, pentru o cauza legitima, precum pentru un imobil ce era dator sa-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o suma ce-i datora; 3. când femeia cedeazã bãrbatului sau, din avutul sau propriu, drept plata unei sume promisa bãrbatului ca dota. In toate cazurile moştenitorii rezervatari ai pãrţilor contractante au drept de a ataca asemenea operaţii, dacã ele ascund beneficii indirecte.
----------- Art. 1307 a fost modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 Cod civil. Drept urmare a acestei abrogãri, regula interzicerii vânzãrii între soţi nu mai comporta - în mãsura în care ele erau proprii regimului matrimonial dotal - excepţiile pentru cauza de lichidare prevãzute la pct. 1, 2 şi 3 din art. 1307.
ART. 1308 Sub pedeapsa de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse: 1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutela; 2. mandatarii, ai averii ce sunt însãrcinaţi sa vanza; 3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor; 4. oficiantii publici*), ai averilor statului ale cãror vânzãri se fac printr-înşii. (Cod civil 1539 şi urm.).
---------- *) Funcţionar public.
---------- A se vedea si: - Legea nr. 69/1991 - Legea administraţiei publice locale, republicatã în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
ART. 1309 Judecãtorii şi supleanţii*), membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinţa tribunalului judeţean în a cãrui raza teritorialã îşi exercita funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese.
---------- *) Grad judecãtoresc desfiinţat prin Decretul nr. 132 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea judecãtoreascã.
CAP. 3 Despre lucrurile care se pot vinde
ART. 1310 Toate lucrurile care sunt în comerţ*), pot sa fie vândute, afarã numai dacã vreo lege a oprit aceasta. (Cod civil 476, 578, 963).
---------- *) In circuitul civil.
---------- A se vedea şi notele de la art. 475 şi 1306.
ART. 1311 Dacã în momentul vânzãrii, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulã. Dacã a pierit numai în parte, cumpãrãtorul are alegerea între a se lasa de contract, sau a pretinde reducerea preţului. (Cod civil 1030 şi urm., 1156, 1347).
CAP. 4 Despre obligaţiile vânzãtorului
Secţiunea I Dispoziţii generale
ART. 1312 Vânzãtorul este dator sa explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupra-si. Orice clauza obscura sau indoioasa se interpreteazã în contra vânzãtorului. (Cod civil 983).
-------- Vezi nota de la art. 1294.
ART. 1313 Vânzãtorul are doua obligaţii principale, a preda lucrul şi a rãspunde de dânsul. (Cod civil 1314 şi urm., 1336 şi urm.).
--------- A se vedea nota de la art. 1294.
Secţiunea II Despre predarea lucrului
ART. 1314 Predarea este strãmutarea lucrului vândut în puterea şi posesiunea cumpãrãtorului. (Cod civil 1074 şi urm., 1315 şi urm.). ART. 1315 Obligaţia de a preda imobilele se îndeplineşte din partea vânzãtorului prin remiterea cheilor, dacã e vorba de o clãdire, sau prin remiterea titlului de proprietate. ART. 1316 Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin traditiunea realã, sau prin remiterea cheilor clãdirii, în care se afla puse, sau prin simplul consimţãmânt al pãrţilor, dacã strãmutarea nu se poate face în momentul vânzãrii, sau dacã cumpãrãtorul le avea în puterea sa, la facerea vânzãrii, cu vreun alt titlu. ART. 1317 Spezele predãrii sunt în sarcina vânzãtorului, şi ale ridicãrii în sarcina cumpãrãtorului, dacã nu este stipulaţiune contrarie. (Cod civil 1105, 1305). ART. 1318 Traditiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face cumpãrãtorul de dânsele, cu consimţãmântul vânzãtorului. (Cod civil 1391, 1393, 1687). ART. 1319 Predarea trebuie sa se facã la locul unde, se afla lucrul vândut în timpul vânzãrii, dacã pãrţile nu s-au învoit altfel. (Cod civil 1104, 1121, 1362). ART. 1320 Dacã vânzãtorul nu face predarea în timpul determinat de ambele pãrţi, cumpãrãtorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluţiunea vânzãrii sau punerea sa în posesie, dacã întârzierea nu provine decât din faptul vânzãtorului. (Cod civil 1020, 1075, 1332). ART. 1321 In toate cazurile, vânzãtorul trebuie sa fie condamnat*) la daune-interese, dacã urmeazã vreo vãtãmare pentru cumpãrãtor din nepredarea lucrului la timp. (Cod civil 1075, 1081 şi urm.).
---------- *) Obligat.
ART. 1322 Vânzãtorul nu este dator sa predea lucrul, dacã cumpãrãtorul nu plãteşte preţul şi nu are dat de vânzãtor un termen pentru plata. (Cod civil 1023, 1361 şi urm.). ART. 1323 El nu va fi dator sa facã predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plata, dacã de la vânzare încoace, cumpãrãtorul a cãzut în faliment sau în nesolvabilitate, încât vânzãtorul se afla în pericol de a pierde preţul, afarã numai dacã cumpãrãtorul va da cauţiune ca va plati la termen. ART. 1324 Lucrul trebuie sa fie predat în starea în care se afla în momentul vânzãrii. Din acea zi toate fructele sunt ale cumpãrãtorului. (Cod civil 1018 şi urm., 1080, 1363). ART. 1325 Obligaţia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale şi tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. (Cod civil 468 şi urm., 482 şi urm., 488 şi urm, 903, 1396). ART. 1326 Vânzãtorul este dator sa predea cuprinsul lucrului vândut în mãsura determinata prin contract, însã cu modificãrile mai jos arãtate. ART. 1327 Dacã vânzarea unui imobil s-a fãcut cu arãtare de cuprinsul sau, şi pe atât mãsura, vânzãtorul este dator sa predea cumpãrãtorului, dacã acesta cere, cuprinsul arãtat în contract. Neputând, sau cumpãrãtorul necerand, vânzãtorul este dator sa sufere o scãdere proporţionalã la preţ. (Cod civil 1332). ART. 1328 Dacã, din contra, în cazul articolului precedent, s-ar gãsi ca cuprinsul lucrului e mai mare decât cel arãtat în contract, cumpãrãtorul poate sau a complini preţul dupã numãrul mãsurilor aflate, sau, dacã excedentele cuprinsului aflat se ridica la o a douãzecea parte a cuprinsului declarat în contract, a strica vânzarea. (Cod civil 1332). ART. 1329 In toate cazurile de vânzare, fãcuta altfel decât pe atât mãsura, fie vânzarea de un corp cert şi limitat, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie conceputã cu expresia mãsurii înaintea desemnãrii obiectului sau din contra, nici vânzãtorul n-are drept la adaos de preţ, pentru excedent, nici cumpãrãtorul, la scãdere pentru lipsa, decât în cazul când excedentul sau lipsa pretuieste o a douãzecea parte din preţul total al vânzãrii. (Cod civil 1339). ART. 1330 Dispoziţiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decât în lipsa de stipulaţie contrarie între pãrţi. (Cod civil 1339). ART. 1331 Când, dupã art. 1328 şi 1329, este caz de a se adaugi preţul pentru excedent de mãsuri, cumpãrãtorul are facultatea de a alege, între a strica vânzarea şi a împlini preţul. Suplimentul preţului se rãspunde cu dobânda, dacã cumpãrãtorul a pãstrat imobilele. ART. 1332 In toate cazurile, când cumpãrãtorul are drept de a strica vânzarea, vânzãtorul este dator sa-i restituie, deosebit de preţ, dacã l-a primit, spezele contractului. (Cod civil 1305). ART. 1333 Dacã s-au vândut doua fonduri printr-un singur contract, drept un singur preţ, cu arãtare de mãsura fiecãruia, şi cuprinsul unuia este mai mic decât cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se va face compensaţie între preţul excedentului şi preţul lipsei, şi acţiunea vânzãtorului pentru adãugire sau a cumpãrãtorului pentru scãdere de preţ va fi supusã regulilor mai sus stabilite. ART. 1334 Acţiunea vânzãtorului pentru complinirea preţului şi a cumpãrãtorului, pentru scãderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului. (Cod civil 1327 şi urm.). ART. 1335 Pericolul total sau parţial al lucrului vândut, mai înainte de predare, se judeca dupã regulile generale ale obligaţiilor convenţionale. (Cod civil 1018, 1080, şi urm., 1083, 1156, 1358).
Secţiunea III Despre rãspunderea vânzãtorului
ART. 1336 Vânzãtorul rãspunde cãtre cumpãrãtor: 1. de linistita posesiune a lucrului, si 2. de viciile aceluiaşi lucru. (Cod civil 1313, 1337 şi urm., 1352 şi urm.).
& 1. Rãspunderea de evicţiune
ART. 1337 Vânzãtorul este de drept obligat, dupã natura contractului de vânzare, a rãspunde cãtre cumpãrãtor de evicţiunea totalã sau parţialã a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului. (Cod civil 1408, 1503). ART. 1338 Pãrţile pot prin convenţie sa adauge, sa micşoreze sau sa stearga obligaţia de evicţiune. (Cod civil 969, 1339 şi urm., 1354, 1392). ART. 1339 In nici un mod vânzãtorul nu se poate sustrage de la rãspunderea pentru evicţiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau; orice convenţie contrarie este nulã. (Cod civil 5, 998, 999, 1392). ART. 1340 Stipulatia prin care vânzãtorul se descarca de rãspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afarã numai dacã cumpãrãtorul a cunoscut, la facerea vânzãrii, pericolul evictiunii, sau dacã a cumpãrat pe rãspunderea sa proprie. (Cod civil 1353, 1392). ART. 1341 Când vânzãtorul este rãspunzãtor de evicţiune, cumpãrãtorul, dacã este evins, are dreptul a cere de la vânzãtor: 1. restituirea preţului; 2. fructele, dacã este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins; 3. spezele instanţei*) deschise de dânsul în contra vânzãtorului şi ale celei deschise de invingator în contra sa; 4. daune-interese şi spezele contractului de vindere.
-------- *) Cheltuieli de judecata.
ART. 1342 Dacã, la epoca evictiunii, lucrul vândut se afla de o valoare inferioarã sau a suferit deteriorãri ori prin neglijenţa cumpãrãtorului, ori prin evenimente independente de cumpãrãtor vânzãtorul nu se poate apara de a restitui preţul întreg. ART. 1343 Dar dacã cumpãrãtorul a tras foloase din stricãciunile ce a fãcut lucrului, vânzãtorul are dreptul a opri din preţ o suma egala cu acele foloase. ART. 1344 Dacã lucrul vândut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzãtorul este dator sa plãteascã cumpãrãtorului, pe lângã preţul vânzãrii, excedentele valorii în timpul evictiunii. (Cod civil 1348). ART. 1345 Vânzãtorul este dator sa întoarcã cumpãrãtorului, el însuşi sau prin evingator, toate spezele necesare, utile şi de întreţinere ale aceluia. ART. 1346 Dacã vânzãtorul a vândut cu rea-credinţa fondul altuia, el va fi dator sa întoarcã cumpãrãtorului toate spezele ce va fi fãcut, şi cele de simpla placere. ART. 1347 Dacã cumpãrãtorul este evins numai de o parte a lucrului şi aceasta are, în privinţa totului, o asa însemnãtate încât cumpãrãtorul n-ar fi cumpãrat lucrul fãrã acea parte, el poate strica vânzarea. ART. 1348 Dacã în caz de evicţiunea unei pãrţi a fondului vândut, nu se strica vânzarea, cumpãrãtorul are dreptul a cere valoarea, în momentul evictiunii, a partii de care a fost evins, iar nu o parte proporţionalã din preţ, ori de au crescut sau de au scãzut imobilele în valoare de la vindere încoace. (Cod civil 1327, 1344, 1349). ART. 1349 Dacã imobilul vândut se afla însãrcinat de servituţi neaparate, nedeclarate de vânzãtor şi de o asa importanta, încât se poate presupune ca cumpãrãtorul n-ar fi cumpãrat de le-ar fi cunoscut, el poate cere sau stricarea contractului sau indemnitate. (Cod civil 622, 1352). ART. 1350 Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarea vinderii şi care nu sunt prevãzute aici se vor decide dupã regulile generale ale convenţiilor. (Cod civil 997 şi urm., 1020, 1021, 1074, 1075 şi urm., 1081). ART. 1351 Dacã cumpãrãtorul s-a judecat pana la ultima instanta cu evingatorul sau, fãrã sa cheme în cauza pe vânzãtor, şi a fost condamnat, vânzãtorul nu mai rãspunde de evicţiune, de va proba ca erau mijloace sa câştige judecata.
& 2. Rãspunderea de viciile lucrului vândut
ART. 1352 Vânzãtorul este supus la rãspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacã din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, dupã destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşoratã, încât se poate presupune ca cumpãrãtorul nu l-ar fi cumpãrat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile. (Cod civil 954, 1336, 1349, 1353 şi urm.). ART. 1353 Vânzãtorul nu este rãspunzãtor de viciile aparente şi despre care cumpãrãtorul a putut singur sa se convingã. (Cod civil 1340). ART. 1354 El este rãspunzãtor de viciile ascunse, chiar şi când nu le-a cunoscut, afarã numai dacã, în cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpãrãtorul ca sa nu rãspundã de vicii. (Cod civil 1338 şi urm.). ART. 1355 In cazurile art. 1352 şi 1354, cumpãrãtorul poate sau a întoarce lucrul şi a-si primi preţul, sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei pãrţi din preţ arbitrata prin experţi. ART. 1356 Dacã vânzãtorul cunoştea viciile lucrului, el este dator, pe lângã restitutiunea preţului, de toate daunele-interese cãtre cumpãrãtor. ART. 1357 Dacã vânzãtorul nu cunoştea viciile lucrului, el nu poate fi apucat*) decât pentru restitutiunea preţului şi pentru spezele fãcute de cumpãrãtor cu ocazia vânzãrii. (Cod civil 1305, 1341).
--------- *) Obligat.
ART. 1358 Dacã lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzãtorul este dator a întoarce cumpãrãtorului preţul şi a-l dezdauna, conform celor doua articole precedente. Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpãrãtorului. ART. 1359 Acţiunea pentru vicii redibitorii trebuie sa fie intentatã de cumpãrãtor în scurt termen, dupã natura viciului, obiceiul din partea locului şi distanta.
------- A se vedea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind rãspunderea producãtorilor pentru pagube generate de produsele defectuoase, publicatã în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000.
ART. 1360 Aceasta acţiune nu exista în vânzãrile publice.
CAP. 5 Despre obligaţiile cumpãrãtorului
ART. 1361 Principala obligaţie a cumpãrãtorului este de a plati preţul la ziua şi la locul determinat prin contract. (Cod civil 1092 şi urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 şi urm., 1730 pct. 5, 1737 pct. 1). ART. 1362 Dacã nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpãrãtorul este dator a plati la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului. (Cod civil 1104, 1319). ART. 1363 Cumpãrãtorul datoreşte dobânda preţului vânzãrii pana la platirea capitalului, în cele trei urmãtoare cazuri: - dacã aceasta s-a cuprins anume în contract; - dacã lucrul vândut şi predat produce fructe sau alte venituri; - dacã cumpãrãtorul a fost interpelat*) a plati. In acest dupã urma caz dobânda nu curge decât din momentul interpelãrii. (Cod civil 969, 1088, 1324).
--------- *) Pus în întârziere.
ART. 1364 Dacã cumpãrãtorul este tulburat, sau are cuvânt de a se teme ca ar fi tulburat prin vreo acţiune, sau ipotecarã sau de revendicare, el poate suspenda plata preţului pana ce vânzãtorul va face sa înceteze tulburarea sau va da cauţiune, afarã numai dacã se va fi stipulat ca plata sa se facã chiar de ar urma tulburarea. (Cod civil 1322). ART. 1365 Dacã cumpãrãtorul nu plãteşte preţul, vânzãtorul poate cere rezoluţiunea vânzãrii. (Cod civil 1020, 1021, 1320, 1366 şi urm., 1647). ART. 1366 Rezoluţiunea vânzãrii de imobile se pronunţa îndatã, dacã vânzãtorul este în pericol de a pierde lucrul şi preţul. Dacã asemenea pericol nu exista, judecãtorul poate da cumpãrãtorului un termen mai mult sau mai puţin lung, dupã împrejurãri, fãrã sa poatã da în nici un caz al doilea termen. Trecând acel termen, fãrã ca cumpãrãtorul sa plãteascã, se va pronunţa rezoluţiunea vânzãrii. (Cod civil 1101). ART. 1367 Când la o vânzare de imobile s-a stipulat ca, în lipsa de plata preţului în termenul defipt vânzarea va fi de drept rezolvatã, cumpãrãtorul poate plati dupã expirarea termenului, pe cat timp nu este pus de vânzãtor în întârziere printr-o interpelare în forma*); dar dupã asemenea interpelare, judecãtorul**) nu-i poate da termen. (Cod civil 120, 1021, 1079, 1366).
-------- *) Într-unul din modurile admise de lege. **) Instanta judecãtoreascã.
ART. 1368 Acţiunea vânzãtorului pentru rezoluţiunea vânzãrii este realã. Cu toate acestea, vânzãtorul nu se va putea prevalida*) de dreptul sau, în contra autoritãţii publice, nici în contra adjudecatorilor în vânzãri silite, decât conformându-se, pentru acest din urma caz, regulilor prescrise în procedura.
-------- *) Prevala.
ART. 1369 Acţiunea rezolutorie creata prin art. 1365 este supusã la acelaşi mod de conservare ca şi privilegiul vânzãtorului. Ea nu poate fi exercitatã, dupã stingerea acestui privilegiu, cu vãtãmarea unei a treia persoane, care a câştigat de la cumpãrãtor drepturi asupra imobilului vândut, şi care s-a conformat legilor ca sa pãstreze acele drepturi. (Cod civil 1722 şi urm., 1730, 1737).
--------- 1. A se vedea şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare, art. 4 şi 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare; pentru aplicabilitatea acestor acte normative a se vedea art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. 2. A se vedea Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciarã ale judecãtoriilor aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 237/C/1997, publicat în Monitorul Oficial nr. 184 din 23 februarie 1998.
ART. 1370 La vânzãri de denariate*) şi de lucruri mobile, vânzarea se va rezolvi de drept şi fãrã interpelare**) în folosul vânzãtorului, dupã expirarea termenului pentru ridicarea lor.
----------- *) Producte. **) Punere în întârziere.
CAP. 6 Despre rezoluţiunea vânzãrii prin rãscumpãrare
ART. 1371-1387 (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).
CAP. 7 Despre licitaţie
ART. 1388 Dacã un lucru comun al mai multor nu se poate împãrţi uşor şi fãrã pierdere; sau dacã într-o împãrţeala de buna voie, s-ar afla lucruri pe care nici unul din impartitori n-ar putea, sau n-ar voi a lua; vânzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitaţie şi preţul se va împãrţi între coproprietari. (Cod civil 728 şi urm., 1390).
-------- A se vedea şi reglementarea procedurii împãrţelii judiciare din art. 673^1-673^14 din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat o data cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
ART. 1389 Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitaţie strãini*); vor trebui de neapãrat sa se cheme, dacã unul din coproprietari este minor.
-------- *) Alte persoane decât coproprietarii.
-------- Potrivit art. 147 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplica şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie.
ART. 1390 Modul şi formalitãţile pentru licitaţie sunt arãtate la titlul "Despre succesiuni" în codicele de procedura.
CAP. 8 Despre strãmutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale
ART. 1391 La strãmutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului. (Cod civil 1132, 1318, 1393 şi urm.).
-------- A se vedea şi Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992, art. 120.
ART. 1392 Cel ce vinde o creanţa, sau orice alt lucru necorporal, este dator sa rãspundã de existenta sa valabilã în folosul sau, în momentul vânzãrii, deşi vânzarea n-ar cuprinde aceasta îndatorire de rãspundere. (Cod civil 1337 şi urm., 1397 şi urm.). ART. 1393 Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decât dupã ce a notificat debitorului cesiunea. Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii fãcuta de debitor într-un act autentic. (Cod civil 973, 1149, 1833).
------- A se vedea art. 2 lit. a din Titlul VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare", din Legea nr. 99/1999, privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 1394 Cu toate acestea, orice act sau hotãrâre care constata o cesiune sau o chitanţa de chirie sau arenda pe doi ani viitori, va trebui sa fie transcris pe registrele oficiului ipotecar. (Cod civil 1393, 1801 şi urm.).
-------- 1. Transcrierea la care se referã art. 1394 se fãcea în registrul de transcrieri al judecãtoriei unde era situat bunul nemişcãtor, potrivit art. 710 şi 711 pct. 8-9 Cod procedura civilã - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificãrile ulterioare. 2. Cu privire la opozibilitatea unor contracte de locaţiune şi a unor cesiuni de venituri, a se vedea si: - art. 14 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare din 27 aprilie 1938 - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare; - art. 21 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã - Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947 cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 1395 Dacã mai înainte de notificarea cesiunii fãcuta de cedent sau de cesionar debitorului, acesta platise cedentului, liberarea sa va fi valabilã. (Cod civil 1097). ART. 1396 Vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul şi ipoteca. (Cod civil 903, 1325, 1744).
--------- Dispoziţiile art. 1396 au fost interpretate prin Decretul-lege pentru abrogarea art. 33 din Legea cu privire la unele dispoziţiuni pentru înlesnirea şi refacerea creditului din 20 aprilie 1935 şi pentru interpretarea art. 1396 Cod civil, art. 277 Cod comercial şi art. 16 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin - promulgat cu Decretul nr. 3673, Monitorul Oficial nr. 856 din 1 noiembrie 1940. Dispoziţiile legii arãtate mai sus au fost menţinute în vigoare prin art. 2 al Decretului 247/1950 pentru abrogarea Legii din 20 aprilie 1935 privitoare la unele dispoziţii pentru înlesnirea şi refacerea creditului - Buletinul Oficial nr. 104 din 16 noiembrie 1950.
ART. 1397 Vânzãtorul sau cedentul unei creanţe nu rãspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacã s-a îndatorat anume la aceasta şi numai pana la suma preţului de dânsul primit. (Cod civil 1133). ART. 1398 Când a primit asupra-si rãspunderea pentru solvabilitatea debitorului, aceasta îndatorire se înţelege contractatã numai în ceea ce priveşte solvabilitatea actuala a debitorului, nu şi cea viitoare, afarã de cazul când se stipuleazã anume contrariul. ART. 1399 Cel ce vinde o moştenire, fãrã a specifica cu de-amãnuntul obiectele într-însã cuprinse, nu rãspunde decât de calitatea sa de moştenitor. ART. 1400 Dacã s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii, este dator sa întoarcã toate acestea cumpãrãtorului, dacã nu şi le-a rezervat anume la vânzare. ART. 1401 Cumpãrãtorul este dator şi el sa întoarcã vânzãtorului sumele plãtite de acesta pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, şi sa-i ţinã seama de sumele de care era el însuşi creditor al succesiunii, dacã nu e stipulaţie contrarie. ART. 1402 Cel în contra cãrui exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numarandu-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plãtit preţul cesiunii. (Cod civil 1309, 1341, 1403, 1404). ART. 1403 Lucrul se socoteşte litigios când exista proces sau contestaţie asupra fondului dreptului. ART. 1404 Dispoziţiile art. 1402 înceteazã: 1. când cesiunea s-a fãcut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat; 2. când s-a fãcut la un creditor, spre plata creanţei sale; 3. când s-a fãcut cãtre posesorul fondului asupra cãruia exista dreptul litigios.
Titlul VI DESPRE SCHIMB
ART. 1405 Schimbul este un contract prin care pãrţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul.
--------- 1. Cu privire la schimbul de terenuri a se vedea Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, republicatã în Monitorul Oficial nr. 1 din 5 ianuarie 1998 (art. 72). 2. A se vedea şi nota de la art. 1306.
ART. 1406 Schimbul se face prin singurul consimţãmânt, întocmai ca şi vânzarea. (Cod civil 1295).
---------- A se vedea nota de la art. 971.
ART. 1407 Dacã unul dintre copermutanti*) a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urma probeazã ca celãlalt contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrâns a preda pe cel ce dânsul a promis, ci numai a întoarce pe cel primit. (Cod civil 1364).
---------- *) Parte în contractul de schimb.
ART. 1408 Copermutantul*) evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea lucrului sau. (Cod civil 1020, 1021, 1337 şi urm., 1341).
--------- *) Parte în contractul de schimb.
ART. 1409 Toate celelalte reguli prescrise pentru vânzare, se aplica şi la contractul de schimb.
Titlul VII DESPRE CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1410 Obiectul contractului de locaţiune este un lucru sau o lucrare. (Cod civil 1411 şi urm., 1470 şi urm.). ART. 1411 Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din pãrţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat. (Cod civil 1413 şi urm.). ART. 1412 Locaţiunea lucrãrilor este un contract prin care una din pãrţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltã parte. (Cod civil 1413, 1470).
---------- Locaţiunea lucrãrilor, astfel cum este determinata prin art. 1470 Cod civil, formeazã în prezent obiectul reglementãrilor speciale cuprinse în Codul muncii - Legea nr. 10, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972, sau în dispoziţiile normative privitoare la contractul de transport - terestru, fluvial, maritim şi aerian - sau la contractul de antrepriza.
ART. 1413 Locatiunile sînt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii. Se cheamã închiriere locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcãtoarelor; Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale; Prestaţia lucrãrilor, locaţiunea muncii şi a serviciului; Antrepriza, luarea sãvârşirii unei lucrãri drept un preţ determinat, când materialul se da de acela pentru care se executa o lucrare. (Cod civil 1416 şi urm., 1447 şi urm., 1470 şi urm.). ART. 1414 Se considera ca o locaţiune orice concesiune temporarã a unui imobil drept o prestaţie anuala, ori sub ce titlu ar fi fãcuta. O asemenea concesiune nu trece cãtre cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fãrã nici un efect. (Cod civil 1411). ART. 1415 Locatiunile ereditare astãzi în fiinţa cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman), se pãstreazã. Ele se vor regula dupã legile sub care s-au nãscut. Pe viitor ele nu se mai pot înfiinţa.
--------- Dispoziţia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, întrucât prin art. 7 al Legii pentru reforma agrarã din 14 iulie 1921 - Monitorul Oficial nr. 82 din 17 iulie 1921, pãmântul care forma obiectul locatiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor.
CAP. 2 Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale
ART. 1416 Dacã contractul fãcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, şi una din pãrţi îl neagã, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi preţul şi chiar când s-ar zice ca s-a dat arvuna. Numai celui ce neagã contractul se poate deferi jurãmânt. (Cod civil 1191 şi urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
---------- 1. Dispoziţia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabila în urma abrogãrii art. 1207-1222 Cod civil prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950. 2. Reglementãri speciale ale locatiunii imobilelor se prevãd şi în urmãtoarele dispoziţii normative: - Referitor la locaţiunea fondurilor rurale, a se vedea Legea nr. 16/1994, Legea arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, şi Legea nr. 65/1998 pentru modificarea şi completarea Legii arendãrii nr. 16/1994, publicatã în Monitorul Oficial nr. 126 din 26 martie 1998. - Referitor la închirierea suprafeţelor de locuit, a se vedea Legea nr. 114/1996 - Legea Locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, modificatã prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 44/1998, publicatã în Monitorul Oficial nr. 460 din 30 noiembrie 1998, Legea nr. 145/1999, publicatã în Monitorul Oficial nr. 439 din 9 septembrie 1999, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 22/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 129 din 29 martie 2000, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 98/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 302 din 3 iulie 2000.
ART. 1417 Urmând contestaţii asupra preţului contractului verbal, a cãrui punere în lucrare a început, şi nefiind nici o chitanţa, proprietarul jurand va fi crezut, dacã locatarul nu prefera a cere o estimatie prin experţi. In cazul din urma, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacã estimaţia întrece preţul ce-l reclama.
--------- Dispoziţia art. 1417 a fost modificatã implicit ca urmare a abrogãrii art. 1207-1222 Cod civil ("Despre jurãmânt") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
ART. 1418 Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda şi de a ceda contractul sau cãtre altul, dacã o asemenea facultate nu i-a fost interzisã. Ea poate fi interzisã în tot ori în parte; aceasta interzicere nu se prezuma, ci trebuie sa rezulte din o stipulaţie specialã. (Cod civil 534, 571, 573).
--------- A se vedea si: - Legea nr. 16/1994, Legea arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificãrile ulterioare. - Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1419 Dispoziţiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor mãritate, se vor aplica şi la contractele de arenda ale averilor minorilor. (Cod civil 534).
---------- A se vedea nota de la art. 467 Cod civil.
ART. 1420 Locatorul este dator, prin însãşi natura contractului, fãrã sa fie trebuinţa de nici o stipulaţie specialã: 1. de a trada*) locatarului lucrul închiriat sau arendat; 2. de a-l menţine în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat sau arendat; 3. de a face ca locatarul sa se poatã folosi neimpiedicat în tot timpul locatiunii. (Cod civil 1421 şi urm.).
--------- *) Sa predea.
-------- 1. A se vedea şi art. 28 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei. 2. A se vedea şi art. 8 alin. 1 al Legii nr. 16/1994.
ART. 1421 Locatorul trebuie sa tradea lucrul în asa stare, încât sa poatã fi întrebuinţat. In cursul locatiunii, trebuie sa se facã toate acele reparaţii ce pot fi necesare, afarã de micile reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului. (Cod civil 1420, pct. 2, 1425, 1432, 1447 şi urm.).
--------- A se vedea si: - Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare; - Hotãrârea Guvernului nr. 446/1997 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, publicatã în Monitorul Oficial nr. 203 din 21 august 1997.
ART. 1422 Locatarul trebuie sa fie garantat pentru toate stricãciunile şi viciile lucrului închiriat ori arendat, ce-i împiedica întrebuinţarea, chiar deşi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii. Dacã din aceste vicii şi defecte deriva pentru locatar o dãuna oarecare, locatorul este dator de a-l dezdauna. (Cod civil 1352 şi urm., 1425, 1575).
--------- A se vedea notele de la art. 1420.
ART. 1423 Dacã în timpul locatiunii, lucrul închiriat ori arendat se strica în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfãcut. Dacã însã se distruieste*) în parte, locatarul poate, dupã împrejurãri, sa ceara o scãdere din preţ, ori desfiinţarea contractului. In amândouã cazurile nu i se da nici o dezdãunare. (Cod civil 557, 1156, 1439).
-------- *) Distruge.
ART. 1424 Locatorul nu poate în cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
-------- A se vedea: - Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997.
ART. 1425 Dacã în cursul locatiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparaţii urgente, ce nu se pot amâna pana la finele contractului, locatarul trebuie sa sufere stramtoarea ce i se casuneaza, orice fel fie ea, şi fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuinţarea a o parte din lucrul închiriat sau arendat. Dacã însã aceste reparaţii continua mai mult decât 40 de zile, preţul locatiunii se va scãdea în proporţia timpului în care şi a partii lucrului închiriat de a carei întrebuinţare a rãmas lipsit. Dacã reparaţiile sunt de asa fel încât locatarul şi familia sa se afla în neputinţã de a locui, el va putea cere anularea*) contractului. (Cod civil 1420 pct. 3, 1421).
---------- *) Se are în vedere "rezilierea".
ART. 1426 Locatorul nu este rãspunzãtor cãtre locatar de tulburarea casunata lui prin faptul unei a treia persoane, care persoana nu-si sprijinã acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat; locatarul are însã facultatea de a reclama în contra-le în numele sau personal. (Cod civil 1427 şi urm.). ART. 1427 Dacã, din contra, locatarul a fost tulburat în folosinţa sa, în urmarea unei acţiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scãdere în proporţie cu preţul închirierii sau arendãrii, întrucât însã a înştiinţat pe locator de aceasta molestare şi împiedicare. (Cod civil 1311, 1422, 1428). ART. 1428 Dacã acei care au casunat tulburarea, cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori dacã locatarul este chemat în judecata pentru a fi condamnat a pierde lucrul în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exerciţiul unei servituţi, el trebuie sa înştiinţeze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburãri, şi dacã vrea, poate sa fie scutit de orice chemare în judecata, arãtând însã pe locatorul în al cãrui nume poseda. (Cod civil 1426 şi urm.).
------- A se vedea art. 60-63 Cod procedura civilã - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificãrile ulterioare, referitoare la chemarea în garanţie şi art. 64-65 Cod procedura civilã referitoare la arãtarea titularului dreptului.
ART. 1429 Locatarul are doua îndatoriri principale: 1. trebuie sa întrebuinţeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar şi numai la destinaţia determinata prin contract; iar în lipsa de stipulaţie specialã, la destinaţia prezumatã dupã circumstanţe; 2. trebuie sa plãteascã preţul locatiunii la termenele statornicite. (Cod civil 1080, 1430 şi urm., 1439, 1564).
------- 1. A se vedea şi Legea nr. 16/1994 - Legea arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificãrile ulterioare. 2. A se vedea Legea nr. 114/1996, Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1430 Dacã locatarul uzeaza de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arata în contract, sau în un mod din care ar putea sa rezulte o vãtãmare pentru locator, acesta, dupã împrejurãri, poate cere desfiinţarea*) contractului. (Cod civil 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
---------- *) Rezilierea.
---------- A se vedea nota de la art. 1429.
ART. 1431 Locatarul trebuie sa restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacã s-a fost fãcut un asemenea între dânsul şi locator; nu este rãspunzãtor de pierderea sau deteriorarea provenitã din cauza vechimii sau a unei forte majore. (Cod civil 547, 1156, 1423, 1432 şi urm., 1448).
---------- A se vedea nota de la art. 1429.
ART. 1432 In lipsa de inventar se prezuma ca locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în care locatorul era dator a-l trada*) şi trebuie sa-l restituie în aceeaşi condiţie, afarã numai când ar putea proba contrariul. (Cod civil 1421, 1447 şi urm.).
---------- *) A-l preda.
ART. 1433 Locatarul e dator a apara lucrul închiriat contra uzurpatiunilor. Urmând uzurpatiune, este dator a înştiinţa pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare*). Cãlcând aceasta datorie, rãmâne rãspunzãtor de daune şi speze. (Cod civil 554, 1427, 1428).
---------- *) Termenul real pentru judecarea acţiunii terţului.
ART. 1434 Locatarul este rãspunzãtor de stricãciunile şi pierderile întâmplate în cursul folosinţei sale, întrucât nu probeazã ca au urmat fãrã culpa sa. Asemenea este rãspunzãtor de stricãciunile şi pierderile casunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (Cod civil 1429, 1434).
--------- Cu privire la membrii familiei locatarului a se vedea şi art. 17 din Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1435 Este rãspunzãtor de incendiu, dacã nu probeazã ca incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forta majorã, sau prin defect de construcţie, sau ca focul a venit de la o casa vecina. (Cod civil 547, 760, 1083, 1431, 1601).
---------- A se vedea si: - Ordonanţa Guvernului nr. 60/1997 privind apãrarea impotriva incendiilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 225 din 30 august 1997, modificatã prin Ordonanţa Guvernului nr. 114/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 425 din 1 septembrie 2000.
ART. 1436 Locaţiunea fãcuta pentru un timp determinat înceteazã de la sine cu trecerea termenului, fãrã sa fie trebuinţa de o prealabilã înştiinţare. Dacã contractul a fost fãrã termen, concediul*) trebuie sa se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului. (Cod civil 1436 şi urm., 1443, 1450 şi urm.).
-------- *) Denunţarea.
-------- 1. A se vedea nota de la art. 1429. 2. A se vedea si: - Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative, publicatã în Monitorul Oficial nr. 100 din 18 aprilie 1994; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial nr. 148 din 8 aprilie 1999, cu rectificãrile ulterioare; - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995 (art. 6 şi 7).
ART. 1437 Dupã expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacã locatarul rãmâne şi e lãsat în posesie, atunci se considera locaţiunea ca reînnoitã, efectele ei însã se reguleazã dupã dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fãrã termen. (Cod civil 1436, 1452).
--------- A se vedea şi notele de la art. 1436.
ART. 1438 Când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacã ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tãcuta*). (Cod civil 1436, 1437).
--------- *) Reînnoirea tacitã a locatiunii.
ART. 1439 Contractul de locaţiune se desfiinţeazã când lucrul a pierit în total sau s-a fãcut netrebnic spre obişnuitã întrebuinţare. In caz când una din pãrţi nu împlineşte îndatoririle sale principale, cealaltã parte poate cere desfiinţarea contractului. (Cod civil 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1430, 1447 şi urm.).
--------- 1. A se vedea si: - Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare. - Legea nr. 16/1994 - Legea arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997. 2. A se vedea, de asemenea, şi notele de la art. 1436.
ART. 1440 Contractul de locaţiune nu se desfiinţeazã prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (Cod civil 557, 653, 1485).
---------- A se vedea notele de la art. 1436.
ART. 1441 Dacã locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpãrãtorul este dator sa respecte locaţiunea fãcuta înainte de vânzare, întrucât a fost fãcuta prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu data certa, afarã numai când desfiinţarea ei din cauza vânzãrii s-ar fi prevãzut în însuşi contractul de locaţiune. (Cod civil 561, 1182, 1442, 1443).
------- Cu privire la opozabilitatea contractului de arendare fata de terţi, a se vedea art. 6 alin. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 16/1994.
ART. 1442 Dacã în contractul de locaţiune s-a prevãzut desfiinţarea lui din cauza vânzãrii, atunci locatarul are dreptul a cere dezdaunarea de la locator, afarã numai când s-ar fi stipulat contrariul. ART. 1443 Cumpãrãtorul ce voieşte sa facã întrebuinţare de facultatea rezervatã prin contractul de locaţiune de a da concediu*), trebuie sa vesteascã mai întâi pe locatar. Chiriaşul va fi vestit mai înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendaşul cel puţin cu un an. (Cod civil 1442). ART. 1444 Arendaşul ori locatarii nu pot fi dati afarã mai înainte de a fi dezdaunati de cãtre locator, iar când acesta nu o face, de cãtre cumpãrãtor. ART. 1445 Cumpãrãtorul cu pact de rãscumpãrare nu poate sa dea afarã pe locatar mai înainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului rãscumpãrãrii.
---------- Art. 1445 a fost abrogat implicit ca urmare a abrogãrii art. 1371-1387 Cod civil, prin art. 4 al Legii contra cametei - promulgatã prin Decretul nr. 994, Monitorul Oficial nr. 77 din 2 aprilie 1931.
CAP. 3 Despre regulile particulare la închiriere
ART. 1446 Contractul de închiriere se poate desfiinţa când locatarul nu mobileaza îndeajuns casa, afarã numai dacã da garanţie suficienta pentru plata chiriei. ART. 1447 Reparaţiile mici numite locative, ce rãmân în sarcina locatarului, dacã nu s-a stipulat din contra, sunt acele pe care obiceiul locului le considera de astfel şi între altele sunt urmãtoarele: reparaţia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricarii tencuielii din partea de jos a pereţilor camerei şi a altor locuri de locuinţa pana la înãlţimea de un metru; la parchet şi duşumele, întrucât numai unele bucãţi sunt stricate; a geamurilor, întrucât sfaramarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplãri extraordinare ori forţei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul; a uşilor, ferestrelor, broaştelor, verigilor şi altfel de încuietori. (Cod civil 545, 1421, 1432, 1434, 1448 şi urm.).
----------- A se vedea nota de la art. 1421.
ART. 1448 Nici una din reparaţiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricãciunile au fost cauzate prin vechime sau forta majorã.
----------- A se vedea nota de la art. 1421.
ART. 1449 Curãţirea puţurilor şi a plimbatorilor este în sarcina locatorului. ART. 1450 Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori magazin se considera fãcuta pentru durata ordinarã a închirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, dupã obiceiul locului. ART. 1451 Închirierea unui apartament mobilat se va considera fãcuta pe un an, când s-a stipulat atâta chirie pe an; pe o luna, când s-a stipulat atâta chirie pe luna; pe o zi, când s-a stipulat atâta chirie pe zi. Dacã nu exista nici o împrejurare din care sa se probeze ca închirierea s-a fãcut pe un an, pe o luna sau pe o zi, se va considera fãcuta conform obiceiului locului. ART. 1452 Dacã locatarul, şi dupã expirarea termenului locatiunii, continua a rãmâne în casa sau apartamentul închiriat, fãrã nici o împiedicare din partea locatorului, el se considera ca voieşte a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate nici sa iasa, nici sa fie concediat înainte de a se fi fãcut vestirea, în termenul obişnuit în localitate. (Cod civil 1436, 1437).
--------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1436.
ART. 1453 Dacã contractul de închiriere se desfiinţeazã pentru culpa chiriaşului, acesta e dator de a plati chiria pe tot timpul necesar pentru o noua închiriere, şi daunele ce ar fi provenit din reaua întrebuinţare a lucrului închiriat. (Cod civil 1084, 1429, 1439, 1446).
CAP. 4 Despre regulile particulare la arendare
-------- Cu privire la dispoziţiile acestui capitol a se vedea şi Legea nr. 16 - Legea arendãrii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997.
Secţiunea I Arendare pe bani
ART. 1454 Dacã, prin contractul de arendare, se arata o întindere mai mica sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scãdea şi nu se va spori decât în cazurile şi dupã regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327. ART. 1455 Dacã arendaşul nu înzestreazã moşia cu vitele şi instrumentele necesare pentru exploatatiune; dacã nu o cultiva la fel, dacã nu o cultiva ca un bun proprietar, dacã face din moşia arendatã o întrebuinţare diferita de aceea ce a fost destinatã, sau în genere dacã nu îndeplineşte clauzele arendãrii, asa încât din aceasta sa derive o dãuna pentru locator, acesta poate, dupã împrejurãri, sa ceara desfiinţarea contractului. In toate cazurile sus-zise, arendaşul este rãspunzãtor de daunele provenite din neîndeplinirea contractului. ART. 1456 Fiece arendaş este dator sa-si strângã recolta numai în locurile obişnuite spre acest finit, întrucât nu a urmat o stipulaţie diferita. ART. 1457 Dacã arendarea s-a fãcut pe mai mulţi ani şi dacã în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toatã recolta unui an, sau cel puţin jumãtate din ea, arendaşul poate sa ceara un scazamant din arenda, afarã numai când s-a compensat prin precedentele recolte. Acest scazamant nu se va putea determina decât la finele contractului de arendare; atunci însã se va face compensaţia prin recoltele tuturor anilor de arendare. Pana atunci însã judecãtorul poate, dupã arbitrul*) sau, sa facã un scazamant provizoriu, în proporţia daunei suferite.
--------- *) Apreciere.
ART. 1458 Dacã arendarea nu s-a fãcut decât pe un an şi toatã recolta sau cel puţin jumãtate din ea s-a pierdut, arendaşul va capata un scazamant proporţional cu arenda. ART. 1459 Nu se va face scazamant, când pierderea fructelor se va fi întâmplat dupã culegerea lor. ART. 1460 Arendaşul poate, prin o clauza expresã, sa ia asupra-si cazurile fortuite. ART. 1461 Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decât cazurile fortuite ordinare, cum: grindina, bruma s.c.l. Nu se cuprind sub dânsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastarile din rãzboi, inundaţie neobisnuita în ţara, afarã numai când s-ar fi lepadat de dreptul de scazamant din motivul cazurilor fortuite, prevãzute şi neprevãzute. ART. 1462 Arendarea fãrã termen a unei moşii se considera fãcuta pentru tot timpul necesar ca arendaşul sa culeagã toate fructele ei. ART. 1463 Contractul de arendare fãrã termen înceteazã de la sine cu expirarea timpului pentru care se considera fãcut, dupã dispoziţia articolului precedent. ART. 1464 Dacã dupã expirarea arendãrii fãcute cu termen, arendaşul continua şi se lasa în posesiune, atunci se formeazã o noua arendare, cu efectul arãtat la art. 1462. ART. 1465 Arendaşul ce iese trebuie sa dea celui ce vine dupã dânsul încãperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru muncile anului urmãtor, şi viceversa, arendaşul ce vine trebuie sa lase celui ce iese încãperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru consumarea furajelor şi pentru strângerea recoltelor ce ar fi mai rãmas a se face.
Secţiunea II Arendare pe fructe
ART. 1466 Dispoziţiile în genere pentru locaţiunea lucrurilor şi în particular pentru arendarea pe bani se aplica şi la arendarea pe fructe, cu modificãrile urmãtoare. ART. 1467 Dacã arendându-se moşia s-a stipulat ca arenda sa se plãteascã în o parte din fructe, orice subarendare este opritã, dacã nu s-a permis anume. (Cod civil 1418). ART. 1468 Urmând subarendarea nepermisã, proprietarul are drept de a-si lua indarat folosinţa moşiei sale şi de a fi satisfãcut de daune interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului. ART. 1469 Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor pãrţi, fãrã a da drept nici uneia din ele a trage la rãspundere pe cealaltã. Nu va privi însã pe proprietar pierderea recoltei dupã strângerea ei, dacã, arendaşul s-a fost pus în întârziere cu trãdarea*) partii cuvenite acelui.
--------- *) Predarea.
CAP. 5 Despre locaţiunea lucrurilor
ART. 1470 Exista trei feluri de locatiuni a lucrãrilor: 1. aceea prin care persoanele se obliga a pune lucrãrile lor în serviciul altora; 2. aceea a cãrãuşilor şi a capitanilor de corabii, care se însãrcineazã cu transportul persoanelor sau a lucrurilor; 3. aceea a întreprinzãtorilor de lucrãri. (Cod civil 1412, 1413, 1471, 1473 şi urm., 1478 şi urm.).
-------- 1. Cu privire la locaţiunea la care se referã pct. 1 din art. 1470, a se vedea Codul muncii - Legea nr. 10, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972. 2. Cu privire la locaţiunea la care se referã pct. 2 din art. 1470, a se vedea: - Codul de comerţ - Decretul nr. 1233/1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificãrile ulterioare (art. 413-441); - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate romane şi reorganizarea Societãţii Naţionale a Cãilor Ferate Romane, publicatã în Monitorul Oficial nr. 254 din 8 iulie 1998, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 89/1999, publicatã în Monitorul Oficial nr. 247 din 1 iunie 1999; - Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 355 din 31 iulie 2000.
ART. 1471 Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrãrile sale decât pentru o întreprindere determinata sau pe un timp mãrginit. (Cod civil 5, 1411, 1472 şi urm.).
--------- Potrivit art. 70 din Codul muncii - Legea nr. 10, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972, contractul de munca poate fi încheiat şi pe durata nedeterminatã. In acest caz, contractul poate fi desfãcut în condiţiile prevãzute prin art. 129 şi 130 din Codul muncii.
ART. 1472 Patronul se crede pe cuvântul sau: pentru câtimea salariului; pentru plata salariului anului expirat şi pentru aconturile date pe anul curgator.
-------- Textul art. 1472 a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de munca - promulgatã cu Decretul nr. 990, Monitorul Oficial nr. 74 din 5 aprilie 1929.
ART. 1473 Dispoziţiile din capul despre depozit şi sechestru relative la stapanii de hoteluri se vor aplica şi la cãrãuşii şi capitanii de corabii, întrucât priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate lor. (Cod civil 1080, 1474 şi urm., 1532 şi urm., 1623 şi urm.). ART. 1474 Cãrãuşii şi capitanii de corabii sunt rãspunzãtori nu numai pentru lucrurile ce au încãrcat în bastimentul sau carul lor, dar şi pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de depozit, spre a fi încãrcate în bastimentul sau carul lor. ART. 1475 Ei sunt rãspunzãtori de pierderea şi stricãciunea lucrurilor încredinţate lor, când ei nu probeazã ca s-au pierdut ori s-au stricat din cauza de forta majorã sau cazuri fortuite. (Cod civil 1083, 11556).
---------- A se vedea şi Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 355 din 31 iulie 2000.
ART. 1476 Întreprinzãtorii de transporturi publice pe uscat şi pe apa trebuie sa ţinã un registru de bani, de efectele şi pachetele cu care se însãrcineazã. (Cod civil 1198, 1621).
--------- A se vedea de asemenea nota 2 de la art. 1470.
ART. 1477 Întreprinzãtorii de transporturi şi de trasuri publice, precum şi patronii bastimentelor mai sunt supuşi şi la regulamentele particulare*), care au putere de lege între dânşii şi ceilalţi cetãţeni.
---------- *) Dispoziţii normative speciale.
---------- A se vedea şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate romane şi reorganizarea Societãţii Naţionale a Cãilor Ferate Romane, publicatã în Monitorul Oficial nr. 254 din 8 iulie 1998, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 89/1999, publicatã în Monitorul Oficial nr. 247 din 1 iunie 1999.
ART. 1478 Când se comite cuiva*) facerea unui lucru, se poate stipula ca el sa punã numai lucrul sau, sau meseria sa, sau sa procure şi materia. (Cod civil 1413, 1470, 1479 şi urm.).
--------- *) Contracteazã cu cineva.
ART. 1479 Când lucrãtorul da materia, dacã lucrul piere, fie în orice chip, înainte însã de a se fi tradat, dãuna rãmâne în sarcina sa, afarã numai dacã comitentele a întârziat*) de a-l primi. (Cod civil 1018, 1074 şi urm., 1156, 1335, 1470, 1481).
---------- *) A fost pus în întârziere.
ART. 1480 Când meseriasul pune numai lucrul sau, sau industria sa, dacã lucrul piere, dãuna nu cade în sarcina lui decât numai dacã va fi urmat din culpa sa. (Cod civil 1156, 1481). ART. 1481 In cazul articolului precedent, dacã lucrul piere, deşi fãrã culpa lucrãtorului, înainte însã de a fi fost tradat şi fãrã ca comitentul sa fi întârziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul sau, afarã numai când lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei. ART. 1482 Când e vorba de un lucru ce se mãsoarã, sau care are mai multe bucãţi, verificarea se poate face în pãrţi şi se prezuma fãcuta pentru toate pãrţile plãtite, dacã comitentul plãteşte lucrãtorului în proporţia lucrului fãcut. ART. 1483 Dacã, în curs de 10 ani, numarati din ziua în care s-a isprãvit clãdirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru insemnator, unul ori altul se darama în tot ori în parte, sau ameninţa invederat daramarea, din cauza unui viciu de construcţie sau a pãmântului, întreprinzãtorul şi arhitectul rãmân rãspunzãtori de daune. (Cod civil 1902).
---------- 1. Dispoziţia art. 1483 a fost implicit modificatã prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 3 şi 11). 2. A se vedea şi Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcţii publicatã în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995.
ART. 1484 Întreprinzãtorul sau arhitectul care s-a însãrcinat a da gata un edificiu, dupã un plan statornicit şi dezbãtut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plata, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext ca s-a fãcut la planul zis schimbãri şi adãugiri, dacã aceste adãugiri şi schimbãri n-au fost în scris aprobate şi preţul lor defipt cu comitentul. ART. 1485 Contractul de locaţiune a lucrãrilor se desfiinţeazã cu moartea meseriasului, arhitectului sau întreprinzãtorului. (Cod civil 1094, 1440, 1486, 1552). ART. 1486 Comitentul însã este dator sa plãteascã erezilor lor, în proporţia preţului defipt prin convenţie, valoarea lucrãrilor fãcute şi aceea a materialelor pregãtite, întrucât însã acele lucrãri şi materiale pot fi folositoare pentru dânsul. ART. 1487 Întreprinzãtorul rãspunde de lucrãrile persoanelor ce a întrebuinţat. (Cod civil 1000). ART. 1488 Zidãrii, lemnarii şi ceilalţi lucrãtori intrebuintati la clãdirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrãri date în apalt*), pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cat acesta ar datori întreprinzãtorului în momentul reclamaţiei. (Cod civil 973, 1489, 1490, 1737 pct. 4 şi 5, 1742).
---------- *) In întreprindere.
ART. 1489 Zidãrii, lemnarii şi cu ceilalţi lucrãtori care contracteazã direct cu un preţ hotãrât, sunt priviti ca întreprinzãtori pentru partea de lucru ce iau asupra-le. ART. 1490 Dispoziţiile articolelor precedente din acest capitol se aplica şi la dânşii.
Titlul VIII DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1491 Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se învoiesc sa punã ceva în comun, cu scop de a împãrţi foloasele ce ar putea deriva. ART. 1492 Orice societate trebuie sa aibã de obiect un ce licit şi sa fie contractatã spre folosul comun al pãrţilor. Fiecare membru al unei societãţi trebuie sa punã în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria*) sa. (Cod civil 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 şi urm., 1513).
--------- *) Noţiunea de "industrie" este folositã în sensul de "prestaţie în munca".
CAP. 2 Despre diversele feluri de societãţi
ART. 1493 Societãţile sunt universale sau particulare.
Secţiunea I Despre societãţile universale
ART. 1494 Societãţile universale pot fi de doua feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; şi societatea universala a câştigurilor. ART. 1495 Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile şi imobile ce poseda, şi toate câştigurile ce ar putea rezulta din ele. In contractul societãţii, ei pot cuprinde orice altfel de câştiguri, bunurile însã ce vor putea dobândi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (Cod civil 965, 968, 1007). ART. 1496 Societatea universala a câştigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc câştigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar dobândi în cursul societãţii. Averea mobila, ce poseda fiecare din asociaţi în momentul contractului, intra în societate, imobilele lor însã personale nu intra decât pentru folosinţa numai. (Cod civil 1495). ART. 1497 Fãcându-se un simplu contract de societate universala, fãrã nici o alta declaraţie, atunci se înţelege ca s-a format numai o societate universala de câştiguri. ART. 1498 Contractul de societate universala se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta şi care au facultatea de a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane. (Cod civil 808 şi urm., 812, 841 şi urm., 939 şi urm.).
Secţiunea II Despre societatea particularã
ART. 1499 Societatea particularã este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (Cod civil 962 şi urm.). ART. 1500 Asemenea, societate particularã este şi aceea formatã prin un contract, prin care mai multe persoane se alcãtuiesc, sau pentru o întreprindere determinata, sau pentru exerciţiul unei meserii sau al unor profesiuni.
CAP. 3 Despre obligaţiile asociaţilor între ei înşişi şi în privinţa altora
Secţiunea I Despre îndatoririle asociaţilor între ei înşişi
ART. 1501 Societatea începe în momentul facerii contractului, dacã nu se stipuleazã un alt timp. ART. 1502 Dacã nu s-a stipulat nimic în privinţa duratei societãţii, atunci ea se prezuma contractatã pentru toatã viaţa asociaţilor, cu singura marginire cuprinsã în articolul 1527. Dacã însã ea are de obiect o afacere ce nu dureazã decât un timp determinat, atunci se prezuma contractatã pentru tot timpul cat va tine acea afacere. ART. 1503 Fiecare asociat, în privinţa societãţii, se considera ca un debitor de tot ceea ce a promis de a pune în comun. Dacã s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus în comun e rãspunzãtor cãtre societate în felul precum vânzãtorul este cãtre cumpãrãtor. (Cod civil 1074 şi urm., 1337 şi urm.). ART. 1504 Asociatul care era dator a pune în comun o suma de bani, şi care n-a fãcut-o, de drept şi fãrã nici o cerere rãmâne debitor de dobânda acestei sume, din ziua în care trebuia sa o plãteascã, fãrã a fi scutit şi de plata de daune-interese, dacã s-ar cuveni. Asemenea se va urma şi în privinţa acelor sume ce ar fi luat din casa societãţii, a cãror dobânda va începe a se socoti din ziua luãrii lor pentru un folos al sau particular. (Cod civil 1075, 1081, 1088). ART. 1505 Asociaţii care s-au îndatorat a pune în comun industria*) lor vor trebui sa dea seama de toate câştigurile fãcute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societãţii. (Cod civil 1496, 1503).
--------- *) Prestaţie în munca.
ART. 1506 Când un asociat este pe seama sa creditor de o suma exigibilã al unei persoane, debitor asemenea şi cãtre societate cu o suma exigibilã, atunci aceea ce primeşte de la un asa debitor va trebui sa socoteasca atât în creditul societãţii, cat şi în al sau propriu, în proporţia ambelor credite, chiar când prin chitanţa data s-ar specifica ca primirea s-a fãcut numai pe seama creditului sau particular. Dacã însã prin chitanţa data s-ar specifica ca primirea s-a fãcut numai în contul creditului societãţii, atunci se va urma dupã aceasta declaraţie. (Cod civil 1110 şi urm.). ART. 1507 Cînd unul din asociaţi si-a primit partea sa întreaga din creditul comun şi debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui sa punã în comun ceea ce a primit, chiar când ar fi dat o chitanţa anume pentru partea sa. ART. 1508 Fiecare asociat rãmâne rãspunzãtor cãtre societate de daunele casunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot sa se compenseze cu foloasele aduse societãţii prin industria sa în alte afaceri. (Cod civil 1143 şi urm.). ART. 1509 Lucrurile, a cãror folosinţa numai a fost pusã în comun, dacã sunt corpuri certe şi determinate ce nu se consuma prin întrebuinţare, rãmân în pericolul asociatului proprietar. Dacã aceste lucruri se consuma, sau conservandu-le se deterioreazã, dacã au fost destinate spre vânzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimatii înscrise în un inventar, atunci ele rãmân în pericolul societãţii. Dacã lucrul a fost preţuit, asociatul nu poate pretinde alt decât preţul lui. (Cod civil 971, 1102, 1156, 1525). ART. 1510 Un asociat are acţiune contra societãţii nu numai pentru restituirea capitalelor*) cheltuite în contul ei, dar încã pentru obligaţiile contractate de buna credinţa pentru afacerile sociale, şi pentru pericolele nedespartite de administraţia lor. (Cod civil 991, 1546 şi urm.).
--------- *) Sumelor.
ART. 1511 Când prin contractul de societate nu se determina partea de câştig sau pierdere a fiecãrui asociat, atunci acea parte va fi proporţionalã cu suma pusã în comun de fiecare. In privinţa acelui ce n-a pus în comun decât industria sa, partea de câştig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai mica. (Cod civil 774, 1521). ART. 1512 Dacã asociaţii, pentru determinarea pãrţilor, s-au învoit a se raporta la judecata unuia din ei sau unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamaţie contra unei asemenea determinãri, afarã numai când va fi invederat contrarã echitãţii. In aceasta privinţa nu se va admite nici o reclamaţie, dupã trecerea de nouãzeci zile pline numarate din ziua în care asociatul ce se pretinde daunat a aflat despre o asemenea determinare, ori când din partea sa a început a o executa. (Cod civil 790). ART. 1513 Este nul contractul prin care un asociat îşi stipuleazã totalitatea câştigurilor. Asemenea, nulã este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi sa fie scutiţi de a participa la pierdere. (Cod civil 5, 966, 968, 1008, 1511). ART. 1514 Asociatul însãrcinat cu administraţia în puterea unei clauze speciale a contractului de societate poate sa facã şi fãrã învoirea celorlalţi asociaţi, toate actele ce depind de la administraţia sa, întrucât le face fãrã dol. Aceasta facultate nu i se poate revoca în cursul societãţii fãrã o cauza legitima; dacã însã i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. (Cod civil 1515 şi urm., 1536, 1552). ART. 1515 Când mai mulţi asociaţi sunt însãrcinaţi cu administraţia, fãrã ca sa fie determinate funcţiile lor, ori fãrã ca sa fie stipulat ca unul nu poate sa facã nici un act fãrã celãlalt, atunci fiecare din ei pot face îndeosebi toate actele dependente de aceasta administraţie. (Cod civil 1517 pct. 1, 1543). ART. 1516 Dacã s-a stipulat ca unul din administratori sa nu poatã face nimic fãrã celãlalt, atunci unul singur nu va putea, fãrã o noua convenţie, face nimic în absenta celuilalt, chiar când acesta ar fi în neposibilitatea de a lua parte la administraţie. ART. 1517 In lipsa de stipulaţii speciale în privinţa modului de administraţie, se vor observa urmãtoarele reguli: 1. Se prezuma ca asociaţii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obliga şi pe ceilalţi asociaţi, fãrã ca ei sa fi fost întrebaţi; aceştia însã sau unul din ei pot întotdeauna a se opune la o asa operaţie înainte de a fi fost fãcuta. 2. Fiecare asociat poate sa se serveascã de lucrurile societãţii, întrucât le întrebuinţeazã la destinaţia lor statornicitã prin uz, întrucât nu face dãuna societãţii, şi întrucât nu împiedica şi pe ceilalţi asociaţi în exerciţiul dreptului lor. 3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati sa contribuie la cheltuielile necesare pentru pãstrarea lucrurilor societãţii. 4. Unul din asociaţi nu poate face nici o inovaţie asupra imobilelor societãţii, chiar când o ar crede avantajoasã ei, dacã ceilalţi asociaţi nu se învoiesc la aceasta. (Cod civil 991, 997, 1514 şi urm., 1536, 1537). ART. 1518 Asociatul ce nu este şi administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societãţii. (Cod civil 1306, 1517). ART. 1519 Fiecare asociat poate, fãrã învoirea asociaţilor, sa-si asocieze o a treia persoana în privinţa partii ce are în societate; nu poate însã, fãrã învoirea aceasta, a-l asocia şi la societate, chiar când ar avea administraţia ei.
Secţiunea II Despre obligaţiile asociaţilor cãtre a treia persoana
ART. 1520 In orice societãţi, afarã de cele comerciale, asociaţii nu sunt solidar rãspunzãtori pentru debitele sociale şi nici poate unul sa oblige pe ceilalţi, dacã aceştia nu i-ar fi dat împuternicire. (Cod civil 1039 şi urm., 1514 şi urm., 1518, 1537). ART. 1521 Când mai mulţi asociaţi sau îndatorat cãtre un creditor, fiecare rãmâne rãspunzãtor cãtre acesta cu o suma şi parte egala, oricare ar fi capitalul, afarã numai când anume s-a stipulat ca fiecare rãmâne rãspunzãtor în proporţia capitalului pus în societate. (Cod civil 777). ART. 1522 Stipulatia anume rostita ca s-a contractat o obligaţie pe seama societãţii îndatoreşte numai pe asociatul contractant şi nu pe ceilalţi, afarã numai când aceştia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate. (Cod civil 973, 991, 1520, 1532 şi urm.).
CAP. 4 Despre diversele moduri dupã care înceteazã societatea
ART. 1523 Societatea înceteazã: 1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractatã; 2. prin desfiinţarea obiectului sau desãvârşirea afacerii; 3. prin moartea unuia din asociaţi; 4. prin interdicţia sau nesolvabilitatea unuia din ei; 5. prin voinţa expresã*) de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea. (Cod civil 969, 1502, 1525).
---------- *) Exprimatã.
ART. 1524 Prorogarea unei societãţi contractate pentru un timp determinat nu poate fi probatã decât prin aceleaşi mezii*), prin care poate fi probat însuşi contractul societãţii.
---------- *) Mijloace.
ART. 1525 Când unul din asociaţi a promis de a pune în comun proprietatea unui lucru, dacã acesta a pierit înainte de a fi fost în fapta conferit, societatea înceteazã în privinţa tuturor asociaţilor. Asemenea înceteazã societatea în orice caz prin pierderea lucrului, când numai folosinţa a fost pusã în comun. Nu se desface însã societatea prin pierderea lucrului a cãrui proprietate s-a fost pus deja în comun. (Cod civil 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523). ART. 1526 Dacã s-a stipulat ca, în caz de moarte a unuia dintre asociaţi, societatea trebuie sa continue cu eredele sau, sau ca trebuie sa continue numai între asociaţii rãmaşi în viaţa, se va urma întocmai. In cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decât la împãrţirea societãţii dupã starea în care a fost în momentul morţii asociatului, participând şi la toate drepturile ulterioare, însã numai întrucât sunt o consecinţa necesarã a operaţiilor fãcute înaintea morţii asociatului cãruia succede. (Cod civil 653, 965, 1523, 1530). ART. 1527 Desfacerea societãţii prin voinţa unei pãrţi urmeazã numai atunci când durata ei este nemãrginitã; ea se efectueazã prin renunţare notificatã tuturor pãrţilor, întrucât se face cu buna-credinţa şi la timp. (Cod civil 1502, 1523, 1528 şi urm.). ART. 1528 Renunţarea nu este de buna-credinţa când asociatul o face în scop de a-si însuşi singur profitul ce asociaţii spera a-l dobândi în comun. Este fãcuta fãrã timp, când lucrurile nu se mai afla în toatã întregimea lor, şi interesul societãţii cere amânarea desfacerii. ART. 1529 Desfacerea societãţii fãcute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociaţi înainte de expirarea timpului pus, afarã numai când exista juste motive, cum: în cazul când unul din asociaţi nu-si îndeplineşte îndatoririle sale, sau când o infirmitate de toate zilele împiedica de la îngrijirea afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge. Aprecierea unor asa motive e lãsatã la prudenta judecãtorilor. (Cod civil 969, 1020, 1021, 1527). ART. 1530 La împãrţirea averii societãţii între asociaţi se aplica regulile relative la împãrţirea ereditatii, la forma acestei împãrţiri şi la obligaţiile ce rezulta între erezi. (Cod civil 728 şi urm., 774 şi urm., 786 şi urm., 790, 1388, 1737, 1741). ART. 1531 Dispoziţiile titlului prezent se aplica la societãţile comerciale, întrucât*) nu sunt contrarii legilor şi uzurilor comerciale.
----------- *) In mãsura în care.
----------- 1. Art. 48 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare prevede ca societãţile comerciale rãmân supuse legilor comerciale şi celorlalte dispoziţii ce le privesc. 2. Referitor la regimul juridic al societãţilor comerciale, a se vedea si: - Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã în Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat cu regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificãrile ulterioare; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobatã de Legea nr. 44/1998, publicatã în Monitorul Oficial nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 26/1990 - Legea privind registrul comerţului, republicatã în Monitorul Oficial nr. 49 din 4 februarie 1998; - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, publicatã în Monitorul Oficial nr. 386 din 30 decembrie 1997 şi aprobatã de Legea nr. 241/1998, publicatã în Monitorul Oficial nr. 483 din 16 decembrie 1998; - Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
Titlul IX DESPRE MANDAT
CAP. 1 Despre natura mandatului
ART. 1532 Mandatul este un contract în puterea cãruia o persoana se obliga, fãrã plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însãrcinarea. (Cod civil 948).
--------- Regulile de la mandat se aplica potrivit art. 155 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare, în cazurile în care s-a instituit curatela, precum şi în cazurile prevãzute de art. 36 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare, în raporturile dintre persoana juridicã şi cei care alcãtuiesc organele sale.
ART. 1533 Mandatul poate fi expres sau tacit. Si primirea mandatului poate fi tacitã şi sa rezulte din executarea lui din partea mandatarului. (Cod civil 1191 şi urm.).
---------- A se vedea si: - Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi executarea profesiei de avocat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 116 din 9 iunie 1995, cu modificãrile ulterioare; - art. 68 Cod procedura civilã; - art. 35 Codul familiei - Legea nr. 4/1953, publicatã în Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare; - Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996 pentru aprobarea Statutului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996.
ART. 1534 Mandatul este fãrã plata când nu s-a stipulat contrariul. ART. 1535 Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului. ART. 1536 Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie. Când e vorba de înstrãinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinarã, mandatul trebuie sa fie special. (Cod civil 1096, 1115). ART. 1537 Mandatarul nu poate face nimic afarã din limitele mandatului sau; facultatea de a face tranzacţie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (Cod civil 1545, 1546, 1704, 1705). ART. 1538 Femeile pot fi alese mandatari; mandantul însã nu are o acţiune în contra femeii mãritate care a primit mandatul fãrã autorizaţia bãrbatului, decât dupã regulile stabilite la titlul despre contractul de cãsãtorie şi drepturile respective ale soţilor.
-------- Acest text a fost considerat abrogat implicit ca urmare a consacrãrii principiului constituţional al egalitãţii sexelor.
CAP. 2 Despre îndatoririle mandatarului
ART. 1539 Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cat este însãrcinat şi este rãspunzãtor de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Este asemenea îndatorat a termina afacerea începutã la moartea mandantului, dacã din întârziere ar putea urma pericol. (Cod civil 987, 988, 1075, 1081 şi urm., 1552, 1556). ART. 1540 Mandatarul este rãspunzãtor nu numai de dol, dar încã şi de culpa comisã în executarea mandatului. Pentru culpa, când mandatul este fãrã plata, rãspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decât în caz contrariu. (Cod civil 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600). ART. 1541 Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrãrile sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. (Cod civil 992, 1544). ART. 1542 Mandatarul este rãspunzãtor pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa: 1. când nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva; 2. când i s-a conces o atare facultate fãrã arãtarea persoanei, şi cea aleasã de dânsul era cunoscutã de necapabila şi nesolvabila. In toate cazurile, mandantul poate sa intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit. (Cod civil 973). ART. 1543 Când prin un act s-au constituit mai mulţi mandatari sau procuratori, nu exista solidaritate între dânşii, afarã numai când anume s-a stipulat. (Cod civil 1041, 1551). ART. 1544 Mandatarul este dator a plati dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul sau, din ziua întrebuinţãrii lor; iar dobânzile sumelor rãmase, din ziua când i s-au cerut acele sume. (Cod civil 1079, 1088, 1541, 1550, 1589). ART. 1545 Mandatarul care a dat partii cu care a contractat în asemenea calitate, o indestula notita*) de puterile primite, nu e ţinut a garanta aceea ce s-a fãcut afarã din marginile mandatului, afarã numai când s-a obligat pe sine însuşi, în numele sau. (Cod civil 1537, 1546).
--------- *) Lãmurire.
CAP. 3 Despre obligaţiile mandantului
ART. 1546 Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de cãtre mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi fãcut afarã din limitele puterilor sale, afarã numai când a ratificat expres sau tacit. (Cod civil 991, 1167, 1190, 1537, 1545). ART. 1547 Mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile şi spezele fãcute pentru îndeplinirea mandatului şi sa-i plãteascã onorariul, dacã i s-a promis. (Cod civil 991, 1730). ART. 1548 Când nu se poate imputa mandatarului nici o culpa, mandatul nu poate sa se scuteascã de asemenea dezdãunare şi plata, chiar când afacerea n-a reuşit, nici sa reducã suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvânt ca ar fi putut fi mai mica. (Cod civil 1547). ART. 1549 Mandantul trebuie asemenea sa dezdauneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însãrcinãrilor sale, dacã nu i se poate imputa nici o culpa. (Cod civil 991). ART. 1550 Mandantul trebuie sa plãteascã mandatarului dobânda sumelor anticipate socotitã din ziua plãţilor probate. (Cod civil 1088, 1544).
-------- A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii bãneşti, publicatã în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogatã de art. 11 din Cap. I din ORDONANŢA nr. 13 din 24 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.
ART. 1551 Când mai multe persoane, pentru o afacere comuna, au numit un mandatar, fiecare din ele este rãspunzãtoare solidar pentru toate efectele mandatului. (Cod civil 1039 şi urm., 1543).
CAP. 4 Despre diferitele moduri dupã care mandatul înceteazã
ART. 1552 Mandatul se stinge: 1. prin revocarea mandatarului; 2. prin renunţarea mandatarului la mandat; 3. prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului ori a mandatarului. (Cod civil 988, 1514, 1539, 1553 şi urm.).
--------- Potrivit art. 71 Cod procedura civilã, mandatul nu înceteazã prin moartea celui care l-a dat şi nici dacã acesta a devenit incapabil.
ART. 1553 Mandantul poate, când voieşte, revoca mandatul şi constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire. ART. 1554 Revocarea mandatului, notificatã numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, în nestiinta de aceasta, a contractat cu dânsul de buna-credinţa; în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau. (Cod civil 973). ART. 1555 Numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat. ART. 1556 Mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandantului renunţarea sa. In asa caz mandatarul rãmâne cãtre mandant rãspunzãtor de daune, dacã renunţarea sa le casuneaza, afarã numai când el se afla în neputinţã de a-si continua mandatul fãrã o dãuna însemnatã.
---------- A se vedea şi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicatã în Monitorul Oficial nr. 116 din 9 iunie 1995, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1557 E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât timp cat nu cunoaşte moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinţeazã mandatul. (Cod civil 1539, 1552). ART. 1558 In cazurile arãtate în articolul precedent, sunt valide contractãrile mandatarului cu al treilea persoane care sunt de buna-credinţa. ART. 1559 In caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie sa înştiinţeze pe mandant, şi pana atunci sa îngrijeascã de ceea ce împrejurãrile reclama pentru interesele acestuia. (Cod civil 653, 1539).
Titlu X DESPRE COMODAT
CAP. 1 Despre natura comodatului
ART. 1560 Comodatul este un contract prin care cineva împrumuta altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. (Cod civil 1570). ART. 1561 Comodatul este esenţial gratuit. (Cod civil 946). ART. 1562 Împrumutãtorul rãmâne proprietarul lucrului dat împrumut. (Cod civil 1577). ART. 1563 Obligaţiile ce se formeazã în puterea comodatului trec la erezii comodantului şi ai comodatarului. Dacã însã împrumutarea s-a fãcut în privinţa numai a comodatarului şi numai persoanei lui, erezii lui nu pot sa continue a se folosi de lucrul împrumutat. (Cod civil 653, 1440).
CAP. 2 Despre obligaţiile comodatarului
ART. 1564 Comodatarul este dator sa îngrijeascã, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat, şi nu poate sa se serveascã decât la trebuinţa determinata prin natura lui, sau prin convenţie, sub pedeapsa de a plati daune-interese, de se cuvine. (Cod civil 1080, 1429, 1430, 1599). ART. 1565 Dacã comodatorul se serveşte de un lucru la o alta trebuinţa, ori pentru un timp mai îndelungat decât se cuvine, atunci rãmâne rãspunzãtor de pierderea casunata, chiar prin caz fortuit. (Cod civil 1041, 1430, 1564, 1567, 1602). ART. 1566 Dacã lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogandu-i un lucru al sau, dacã el, neputând scapa unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este rãspunzãtor de pierderea celuilalt. (Cod civil 1080, 1599).
--------- Pentru înţelegerea dispoziţiei art. 1566, textul trebuie citit în felul urmãtor: "Dacã lucrul împrumutat piere printr-un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogandu-i un lucru al sau, sau dacã el neputând scapa decât unul din doua lucruri, a preferit pe al sau, atunci este rãspunzãtor de pierderea celuilalt".
ART. 1567 Dacã lucrul s-a preţuit când s-a împrumutat, atunci pentru pierderea lui, casunata chiar prin caz fortuit, rãmâne rãspunzãtor comodatarul, întrucât nu s-a stipulat contrariul. ART. 1568 Dacã lucrul se deterioreazã cu ocazia întrebuinţãrii pentru care s-a dat cu imprumutare, şi fãrã culpa din partea comodatarului, acesta nu e rãspunzãtor. (Cod civil 528, 547, 1102, 1431, 1434). ART. 1569 Comodatarul, fãcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate sa le repete*). (Cod civil 1561, 1574).
---------- *) Nu poate cere înapoierea lor.
ART. 1570 Comodatarul nu poate sa retina lucrul sub cuvânt de compensaţie pentru creanţa ce are asupra comodantului. (Cod civil 1145, 1147, 1619). ART. 1571 Dacã mai multe persoane au luat împreunã cu împrumut tot acelaşi lucru, ele sunt solidar obligate cãtre comodant. (Cod civil 1039, 1041, 1061, 1062, 1065).
CAP. 3 Despre obligaţiile comodantului
ART. 1572 Comodantul nu poate sa ia indarat lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsa de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţa, pentru care s-a dat cu împrumut. (Cod civil 1022 şi urm., 1573, 1581). ART. 1573 Dacã însã în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi indestulat trebuinţa comodatarului, comodantul însuşi ar cãdea în o trebuinţa mare şi neprevãzut de acel lucru, judecãtorul poate dupã împrejurãri, sa oblige pe comodatar la restitutiune. (Cod civil 1023). ART. 1574 Dacã în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru pãstrarea lucrului, sa facã oarecare speze extraordinare, necesare şi asa de urgent încât sa nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le înapoia. (Cod civil 991, 997, 1569, 1618, 1737). ART. 1575 Dacã lucrul împrumutat are asa defect încât sa poatã dãuna pe acel ce se serveşte de dânsul, comodantul rãmâne rãspunzãtor de daune, dacã cunoscând acele defecte nu a prevestit pe comodator. (Cod civil 998, 1352, 1422, 1580).
Titlul XI DESPRE ÎMPRUMUT
CAP. 1 Despre natura împrumutului
ART. 1576 Împrumutul este un contract prin care una din pãrţi da celeilalte oarecare catime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
-------- A se vedea si: - Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 262 din 25 octombrie 1996; - Legea nr. 112/1995, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noimebrie 1995; - Legea nr. 114/1996, Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1577 In puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierind, fie în orice mod, piere în contul sau.(Cod civil 1562). ART. 1578 Obligaţia ce rezulta din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi suma numericã arãtatã în contract. Intamplandu-se o sporire sau o scãdere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plãţii, debitorul trebuie sa restituie suma numericã împrumutatã şi nu este obligat a restitui aceasta suma decât în speciile aflãtoare în curs în momentul plãţii. ART. 1579 Regula cuprinsã în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi de vergi metalice sau producte. In acest caz, debitorul nu trebuie sa restituie decât aceeaşi calitate şi cantitate, oricare ar fi suirea sau scãderea preţului lor. Asemenea când s-a fãcut împrumutul în monede de aur ori argint şi s-a stipulat o restitutiune în aceeaşi specie şi calitate, sau se va altera valoarea intrinseca a monedelor, sau nu se vor putea gãsi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul preţului intrinsec ce acele monede avuseserã în timpul în care au fost împrumutate.
CAP. 2 Despre obligaţia împrumutãtorului
ART. 1580 Împrumutãtorul este supus la rãspunderea prevãzutã la art. 1575 pentru comodat. ART. 1581 Împrumutãtorul nu poate, mai înainte de termen, sa ceara lucrul împrumutat. (Cod civil 1022). ART. 1582 Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecãtorul poate sa dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurãrile. (Cod civil 1101). ART. 1583 Dacã însã s-a stipulat numai ca împrumutatul sa plãteascã când va putea sau când va avea mezii*), judecãtorul va prescrie un termen de plata, dupã împrejurãri.
--------- *) Mijloace.
CAP. 3 Despre obligaţia împrumutatului
ART. 1584 Împrumutatul este dator sa restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat. (Cod civil 1578 şi urm.). ART. 1585 Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisã prin articolul precedent, va plati valoarea lor, calculatã dupã timpul şi locul în care urma a se face restitutiunea. Dacã nu s-a determinat nici timpul, nici locul plãţii împrumutului, plata urmeazã a se face de cãtre împrumutat dupã valoarea curenta din timpul în care şi în locul în care s-a contractat. (Cod civil 1104). ART. 1586 Dacã împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie sa plãteascã şi dobânzi de la ziua cererii prin judecata a împrumutului. (Cod civil 1088).
--------- In ceea ce priveşte dobânda, a se vedea nota de la art. 1589.
CAP. 4 Despre împrumutul cu dobânda
ART. 1587 Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, de denariate*) (zaharele) sau de alte lucruri mobile.
--------- *) Producte.
--------- A se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii bãneşti, publicatã în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogatã de art. 11 din Cap. I din ORDONANŢA nr. 13 din 24 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.
ART. 1588 Împrumutatul care a apucat de a plati dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti*), nici a le imputa asupra capitalului. (Cod civil 991, 1092, 1111).
-------- *) Nu le poate cere înapoierea lor.
-------- A se vedea nota de la art. 1587.
ART. 1589 Se defige o dobânda de cinci la suta pe un an pentru afacerile civile şi de şase la suta pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotãrât de pãrţi cuantumul ei. Dobânzile legale începute, cerute, precum şi cele consacrate prin hotãrâri definitive, se vor calcula conform legii vechi, pana în momentul promulgãrii legii de fata. (Cod civil 1089, 1587).
-------- Cuantumul dobânzii legale prevãzut de art. 1589 a fost implicit modificat prin legi succesive. In prezent, dobânda legalã este stabilitã prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii bãneşti, publicatã în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. ORDONANŢA nr. 9 din 21 ianuarie 2000, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 a fost abrogatã de art. 11 din Cap. I din ORDONANŢA nr. 13 din 24 august 2011, publicatã în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011.
ART. 1590 Adeverinţa data pentru capital, fãrã rezerva a dobânzilor, este o prezumţie de plata lor şi scuteşte de dânsa.
Titlul XII DESPRE DEPOZIT SI DESPRE SECHESTRU
CAP. 1 Despre depozit în genere
ART. 1591 Depozitul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l pãstra şi a-l restitui în natura. (Cod civil 1080, 1604).
--------- A se vedea si: - Legea nr. 16/1996 - Legea Arhivelor Naţionale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 71 din 9 aprilie 1996; - Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicatã în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 41/1995, publicatã în Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995. - Legea nr. 182/2000 - Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 octombrie 2000.
ART. 1592 Depozitul este de doua feluri: depozit propriu-zis şi sechestru. (Cod civil 1593 şi urm., 1626 şi urm.).
CAP. 2 Despre depozitul propriu-zis
Secţiunea I Despre natura depozitului
ART. 1593 Depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucrurile mobile. El nu este perfect decât când s-a fãcut traditiunea lucrului. Traditiunea se înlocuieşte prin singurul consimţãmânt, dacã lucrul ce este a se lasa în depozit se afla deja în mana depozitarului sub orice alt titlu. (Cod civil 1561, 1600, 1608, 1628). ART. 1594 Depozitul este voluntar sau necesar. (Cod civil 1595 şi urm., 1620 şi urm.).
Secţiunea II Despre depozitul voluntar
ART. 1595 Depozitul voluntar se formeazã prin consimţãmântul celui ce da şi celui ce primeşte lucrul în depozit. (Cod civil 948 şi urm., 1620 şi urm.). ART. 1596 Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de cãtre proprietarul lucrului depozit, sau prin consimţãmântul sau expres sau tacit. (Cod civil 1610). ART. 1597 Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris. (Cod civil 1191, 1197, 1621). ART. 1598 Dacã depozitul s-a fãcut de cãtre o persoana capabilã cãtre una necapabila, aceea ce a fãcut depozitul are numai acţiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cat timp se afla în mana depozitarului, sau acţiunea de restitutiune, pe cat acesta s-a folosit. (Cod civil 946 şi urm., 1098, 1164).
Secţiunea III Despre îndatoririle depozitarului
ART. 1599 Depozitarul trebuie sa îngrijeascã de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijeşte de paza lucrului sau. (Cod civil 1080, 1564, 1600 şi urm.). ART. 1600 Dispoziţia articolului precedent trebuie sa se aplice cu mai mare rigoare: 1. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit; 2. când s-ar fi stipulat vreo plata pentru paza depozitului; 3. când depozitul s-a fãcut numai în folosul depozitarului; 4. când s-ar fi alcãtuit*) expres ca depozitarul sa fie rãspunzãtor de orice culpa. (Cod civil 998, 1540, 1564).
---------- *) Convenit.
ART. 1601 Depozitarul nu rãspunde niciodatã de stricãciunile provenite din forta majorã, afarã de cazul când a fost pus în întârziere pentru restitutiunea lucrului depozit. (Cod civil 1079, 1083, 1606). ART. 1602 El nu poate sa se serveascã de lucrul depus fãrã permisiunea expresã sau tacitã a deponentului. (Cod civil 1565). ART. 1603 Nu poate de fel sa caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, dacã i s-au încredinţat în o lada închisã sau o coperta sigilatã. ART. 1604 Depozitarul trebuie sa înapoieze tot acel lucru ce a primit. Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, fãcuse întrebuinţare de dânsul, trebuie sa se restituie în acele monede în care s-a fãcut, atât în cazul de sporire, cat şi în acela de scãdere a valorii lor. (Cod civil 1100). ART. 1605 Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decât în starea în care se afla la timpul înapoieri. Stricãciunile survenite fãrã faptul sau, rãmân în sarcina deponentului. (Cod civil 1102, 1601). ART. 1606 Depozitarul cãruia s-a luat prin forta majorã lucrul depozitat şi care a primit în locu-i o suma de bani, sau orice alt lucru, trebuie sa restituie aceea ce a primit. (Cod civil 1156). ART. 1607 Eredele depozitarului care a vândut în buna-credinţa lucrul ce n-a ştiut ca este depozitat, este dator numai sa restituie preţul primit, sau sa cedeze acţiunea sa contra cumpãrãtorului, dacã preţul nu ar fi fost plãtit. (Cod civil 996, 1899). ART. 1608 Depozitarul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat şi cules de dânsul. El nu e dator de a plati nici o dobânda pentru banii ce i s-au depozitat, afarã numai din ziua de când a fost pus în întârziere de a-i restitui. (Cod civil 485, 1079, 1088). ART. 1609 Depozitarul nu trebuie sa restituie lucrul depozitat decât acelui ce i l-a încredinţat, sau acelui în al cãrui nume s-a fãcut depozitul, sau persoanei arãtate spre a-l primi. (Cod civil 1096). ART. 1610 Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul sa probeze ca lucrul depozitat este proprietatea sa. Cu toate acestea, dacã descoperã ca lucrul este de furat şi cine este adevãratul proprietar, trebuie sa vesteascã acestuia depozitul ce i s-a fãcut, interpelandu-l*) a-l reclama în un termen determinat şi îndestulãtor, fãrã prejudiciul dispoziţiilor codicelui penal. Dacã acela care a fost vestit de aceasta, neglijeazã reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin trãdarea depozitului în mana acelui de la care s-a primit. (Cod civil 1596, 1616, 1909).
---------- *) Punându-i în vedere.
ART. 1611 In caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decât eredelui. Dacã sunt mai mulţi erezi, lucrul depozitat trebuie sa se restituie, fiecãrui din ei o parte pe cat i se cuvine. Dacã lucrul nu se poate împãrţi, erezii trebuie sa se uneascã între dânşii asupra modului primirii lui. (Cod civil 653, 777, 1057 şi urm., 1064). ART. 1612 Dacã deponentul prin schimbarea statului*) sau, a pierdut administraţia bunurilor sale, dupã facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decât persoanei însãrcinate cu administraţia averii deponentului. (Cod civil 1096).
--------- *) Capacitate.
ART. 1613 Dacã depozitul a fost fãcut de cãtre un tutore sau administrator în asemenea însuşire, şi administraţia sa a fost incetata în momentul restitutiunii, acesta nu se poate face decât cãtre persoana ce a fost reprezentatã sau cãtre noul ei reprezentator. (Cod civil 1612). ART. 1614 Dacã prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie sa se facã restitutiunea, depozitarul trebuie sa transporte acolo lucrul depozitat; spezele însã ce s-ar face sunt în greutatea deponentului. (Cod civil 1104, 1317, 1615). ART. 1615 Restitutiunea trebuie sa se facã, dacã prin contract nu se arata locul, acolo unde se afla lucrul depozitat. (Cod civil 1104, 1319, 1614). ART. 1616 Depozitul trebuie sa se restituie deponentului îndatã ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta însã cazul când în formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru*) sau de opoziţie la restitutiunea sau la strãmutarea lucrului depozitat. (Cod civil 1023, 1079, 1099, 1572).
--------- *) Poprire.
ART. 1617 Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacã se descoperã şi se probeazã ca el este însuşi proprietarul lucrului depozitat. (Cod civil 1154).
Secţiunea IV Despre îndatoririle deponentului
ART. 1618 Deponentul este indatorit în a întoarce depozitarului toate spezele fãcute pentru pãstrarea lucrului depozitat, şi a-l dezdauna de toate pierderile casunate lui din cauza depozitului. (Cod civil 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730). ART. 1619 Depozitarul poate sa opreascã depozitul pana la plata integrala cuvenitã lui din cauza depozitului. (Cod civil 1147, 1689).
Secţiunea V Despre depozitul necesar
ART. 1620 Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întâmplãri, cum: un foc, o ruina, o pradare, un naufragiu sau alt eveniment neprevãzut de forta majorã. (Cod civil 1594, 1621 şi urm.) ART. 1621 Proba prin martori este admisã pentru depozitul necesar şi chiar în cazul când valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (Cod civil 1198, 1597). ART. 1622 Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, şi fãrã prejudiciul dispoziţiilor art. 1198. (Cod civil 1599 şi urm.). ART. 1623 Ospatarii ori hangii rãspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse în localul lor de un cãlãtor; depozitul unor asa lucruri trebuie sa se considere ca un depozit necesar. (Cod civil 1473 şi urm., 1624). ART. 1624 Ei rãspund de furtul sau stricãciunea lucrurilor cãlãtorului, în caz când furtul sau stricãciunea s-a comis de servitori, ori de cei însãrcinaţi cu direcţia ospatariilor, ori de strãinii ce le frecventeazã. (Cod civil 1000, 1156, 1623). ART. 1625 Ei nu sunt rãspunzãtori de furturile comise cu mana înarmatã sau în altfel, cu forta majorã. (Cod civil 1156).
CAP. 3 Despre sechestru
Secţiunea I Despre diversele feluri de sechestre
ART. 1626 Sechestrul este convenţional sau judiciar.
Secţiunea II Despre sechestrul convenţional
ART. 1627 Sechestrul convenţional este depozitul unui lucru în litigiu, fãcut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asupra-si îndatorirea de a-l restitui, dupã terminarea procesului celui cãrui va declara judecãtorul ca se cuvine. ART. 1628 Sechestrul poate sa nu fie gratuit. (Cod civil 1593). ART. 1629 Când este gratuit, se aplica asupra-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arata mai jos. (Cod civil 1593 şi urm.). ART. 1630 Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile. (Cod civil 1593). ART. 1631 Depozitarul, însãrcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dânsul înainte de terminarea procesului, decât atunci când toate pãrţile interesate vor consimţi, sau când va urma o cauza ce se va judeca de legitima. (Cod civil 1616).
Secţiunea III Despre sechestrul judiciar
ART. 1632 Afarã de cazurile statornicite de codicele de procedura civilã, judecãtorul poate ordona sechestrul: 1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cãrui proprietate ori posesiune se judeca doua sau mai multe persoane; 2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (Cod civil 542, 1114 şi urm., 1121).
---------- A se vedea art. 598 Cod procedura civilã, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
ART. 1633 Depozitul judiciar da naştere la obligaţii reciproce între sechestranţi şi depozitari. Depozitarul trebuie sa îngrijeascã de pãstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar. Trebuie sa-l dea de fata pentru vânzare spre îndestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, partii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a sechestrului. Sechestrantul este dator sa plãteascã depozitarului salariul statornicit de lege, sau în lipsa, pe cat a va hotara judecãtorul. (Cod civil 1080, 1599). ART. 1634 Sechestrul judiciar se da sau persoanei asupra carei s-au învoit ambele pãrţi interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciarã. Si într-un caz şi într-altul, acel ce a luat în pãstrare lucrul este supus tuturor îndatoririlor ce nasc din sechestrul convenţional.
Titlul XIII DESPRE CONTRACTELE ALEATORII
CAP. 1 Despre contractele aleatorii în genere
ART. 1635 Contractul aleatoriu este convenţia reciprocã ale carei efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate pãrţile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert. Astfel sunt: 1. contractul de asigurare; 2. împrumutul nautic; 3. jocul şi prinsoarea; 4. şi contractul de renditã pe viaţa. Cele doua dintâi se reguleazã dupã legile comerţului maritim. (Cod civil 947, 1636si urm., 1639 şi urm.)
---------- 1. Cu privire la reglementarea contractului de asigurare şi a asigurãrilor obligatorii, a se vedea: - Legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificãrile ulterioare; - Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurarile în România, publicatã în Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificãrile ulterioare; - Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1995, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000; - Codul comercial - Decretul nr. 1233/1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificãrile ulterioare (art. 616 şi urm.). 2. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare, primele asigurãrilor de stat, în temeiul asigurãrilor prin efectul legii, rãmân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţiile din legile speciale.
CAP. 2 Despre joc şi prinsoare
ART. 1636 Legea nu da nici o acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare. (Cod civil 1638).
--------- A se vedea si: - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei naţionale "Loteria Romana" - S.A., publicatã în Monitorul Oficial nr. 515 din 25 octombrie 1999.
ART. 1637 Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, cãlare sau cu carul şi alte asemenea. Cu toate acestea, judecãtorul poate sa respingã cererea când suma pusã în joc sau la prinsoare ar fi excesiva. ART. 1638 Pierzatorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plãtit de buna voie, afarã numai în cazul când câştigãtorul a întrebuinţat dol, înşelãciune sau amagire. (Cod civil 953, 960, 994, 1092).
CAP. 3 Despre contractul de renditã pe viaţa
Secţiunea I Despre natura contractului de renditã pe viaţa
ART. 1639 Renditã pe viaţa se poate înfiinţa cu titlu oneros. (Cod civil 1635). ART. 1640 Ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donatiune între vii sau prin testament. Trebuie însã atunci sa fie revestita*) de formele cerute de legi pentru asemenea acte. (Cod civil 550, 800 şi urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).
--------- *) Sa respecte.
ART. 1641 Renditã pe viaţa înfiinţatã prin donatiune sau testament este supusã la reducţiune, dacã întrece porţiunea disponibilã; este nulã dacã se face în favoarea unei persoane necapabile de a primi. (Cod civil 654, 751, 808, 841, 844, 847, 939 şi urm.).
-------- Cu privire la "persoanele necapabile de a primi" a se vedea art. 808 şi urm. din Cod civil.
ART. 1642 Renditã pe viaţa se poate înfiinţa în favoarea persoanei ce a plãtit preţul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la renditã. In cazul din urma, deşi întruneşte însuşirile unei liberalitãţi, totuşi nu este supusã formelor stabilite pentru donatiune; însã este în totul supusã dispoziţiilor articolului precedent. (Cod civil 1640). ART. 1643 Ea se poate înfiinţa în favoarea unei sau mai multor persoane. ART. 1644 Este fãrã lucrare orice contract de renditã pe viaţa, înfiinţat în favoarea unei persoane care era deja moarta în momentul facerii contractului. (Cod civil 966). ART. 1645 Contractul de renditã pe viaţa, în favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit în interval de 20 zile de la data contractului, este nul.
Secţiunea II Despre efectele contractului de renditã pe viaţa între pãrţile contractante
ART. 1646 Acela în a cãrui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros, o renditã pe viaţa, poate sa ceara sfaramarea contractului, dacã infiintatorul ei nu da asigurãrile stipulate pentru executare. (Cod civil 1020-1021). ART. 1647 Singura neplata a termenelor*) expirate a renditei nu da drept celui în a cãrui favoare este înfiinţatã sa ceara întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrãinat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze şi sa se vândã averea debitorului sau şi a cere ca, neconsimtind debitorul, sa se reguleze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor. (Cod civil 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 şi urm.).
----------- *) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã.
ART. 1648 Infiintatorul renditei nu poate sa se elibereze de plata ei, oferind înapoierea capitalului şi renunţând la repetiţiunea anuitãţilor plãtite, oricât de lungã fie viaţa acelor în a cãror favoare s-a înfiinţat renditã, şi oricât de oneroasa fie prestaţia renditei. (Cod civil 969). ART. 1649 Renditã pe viaţa se dobândeşte de proprietarul*) ei în proporţia zilelor ce a trãit. Dacã însã s-a stipulat ca termenii**) ei sa se plãteascã anticipat, atunci se considera de câştigat fiecare termen din ziua în care a venit plata lui. (Cod civil 525, 1023).
------------ *) Creditorul renditei. **) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã.
ART. 1650 Numai în cazul în care renditã pe viaţa s-a înfiinţat cu titlu gratuit, se poate şi stipula ca dânsa sa nu fie supusã sechestrãrii*). (Cod civil 1718).
--------- *) Sa nu poatã fi urmãritã.
ART. 1651 Proprietarul renditei pe viaţa nu poate sa ceara termenele*) expirate decât justificând existenta sa, ori existenta persoanei în favoarea cãreia s-a înfiinţat. (Cod civil 1169, 1907).
------------ *) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã.
Titlul XIV DESPRE FIDEJUSIUNE (CAUŢIUNE)
CAP. 1 Despre natura şi întinderea fidejusiunii
ART. 1652 Cel ce garanteazã o obligaţie se leagã cãtre creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte. (Cod civil 1662 şi urm.)
---------- 1. Minorul şi interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot sa garanteze obligaţia altuia. A se vedea în acest sens Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105, 129, 133, 147). 2. Cu privire la rãspunderea şi garantarea obligaţiei altuia, a se vedea si: - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste, publicatã în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10-22); - Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999. Actele normative adoptate anterior Constituţiei României din 1991 sunt în vigoare, în mãsura în care nu contravin dispoziţiilor acesteia (art. 150 alin. 1 din Constituţie).
ART. 1653 Fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valida. Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligaţii ce poate fi anulatã în virtutea unei excepţii personale debitorului, cum de pilda în cazul de minoritate. ART. 1654 Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi fãcuta sub condiţii mai oneroase. Poate fi însã numai pentru o parte a datoriei şi sub condiţii mai puţin grele. Cauţiunea ce întrece datoria sau care este contractatã sub condiţii mai oneroase e valida numai pana în mãsura obligaţiei principale. ART. 1655 Oricine poate sa se facã fidejusore, fãrã ordinea şi chiar fãrã ştiinţa acelui pentru care se obliga. Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar şi pentru fidejusorul acestuia. (Cod civil 946, 1093, 1669, 1680). ART. 1656 Fidejusiunea trebuie sa fie expresã şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat. ART. 1657 Fidejusiunea nedeterminatã a unei obligaţii principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, şi încã şi la spezele primei reclamaţii*), şi la toate cele posterioare notificãrii fãcute fidejusorului.
------------ *) Cheltuielile corespunzãtoare introducerii cererii de chemare în judecata.
ART. 1658 Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afarã de constrângerea corporalã, chiar dacã îndatorirea era asigurata prin constrângere corporalã. (Cod civil 653, 777, 1060).
----------- In ceea ce priveşte sancţiunea constrângerii corporale, aceasta este incompatibilã cu ordinea constituţionalã din România.
ART. 1659 Debitorul obligat a da siguranţa trebuie sa prezinte o persoana capabilã de a contracta, care sa posede avere indestula spre a garanta o obligaţie, şi care sa aibã domiciliul în teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean, la care trebuie sa se dea. ART. 1660 Solvabilitatea unui garant se mãsoarã numai dupã nemişcãtoarele ce pot fi ipotecate, afarã de cazul când datoria este mica sau afacerea este comercialã. Spre acest finit nu se pot lua în consideraţie nemişcãtoarele în litigiu, nici acelea situate la o asa depãrtare, încât sa devinã foarte dificile lucrãrile executive asupra-le. ART. 1661 Dacã fidejusorul, cãpãtat de creditor de buna-voie sau judecãtoreşte, a devenit apoi nesolvabil, trebuie sa se dea un altul. Aceasta regula nu se aplica în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei convenţii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoana.
CAP. 2 Despre efectele fidejusorului
Secţiunea I Despre efectele fidejusiunii între creditor şi cautionator (fidejusor)
ART. 1662 Fidejusorul nu este ţinut a plati creditorului, decât când nu se poate indestula de la debitorul principal asupra averii cãruia trebuie mai întâi sa se facã discuţie*), afarã numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligaţiei sale se reguleazã dupã principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare. (Cod civil 1039 şi urm., 1055, 1056, 1663 şi urm., 1677, 1794).
-------- *) Urmãrire.
ART. 1663 Creditorul nu este îndatorat sa discute*) averea debitorului principal, dacã garantul nu o cere de la cele dintâi lucrãri**) îndreptate contra sa.
--------- *) Sa urmãreascã. **) Acte de executare.
ART. 1664 Fidejusorul care cere discuţia trebuie sa indice creditorului averea debitorului principal şi sa anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executãrii. Nu se va tine în seama arãtarea bunurilor debitorului principal situate afarã din teritoriul jurisdicţional al tribunalului judeţean în care trebuie sa se efectueze plata, sau a bunurilor în litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranţa datoriei, care nu mai sunt în posesia debitorului. ART. 1665 De câte ori cautionatorul va arata bunuri în cuprinderea articolului precedent şi va anticipa şi spezele cuviincioase pentru discuţie*), creditorul rãmâne cãtre garant rãspunzãtor pana la valoarea bunurilor arãtate, în caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenitã prin amânarea urmãririi. (Cod civil 999).
---------- *) Urmãrire.
ART. 1666 Când mai multe persoane au garantat unul şi acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie, fiecare din ele rãmâne obligatã pentru datoria întreaga. (Cod civil 1039 şi urm., 1142, 1674). ART. 1667 Cu toate acestea, fiecare din persoanele arãtate în articolul precedent, întrucât n-a renunţat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul sa divida mai întâi acţiunea sa şi sa o reducã la proporţia fiecãruia. Dacã unii din garanţi erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obtinuse diviziunea, acesta rãmâne obligat în proporţia unei asemenea nesolvabilitati; dacã însã nesolvabilitatea a supravenit dupã diviziune, atunci nu mai poate fi rãspunzãtor pentru aceasta. (Cod civil 1042, 1049, 1057, 1060, 1668). ART. 1668 Dacã creditorul însuşi şi de buna voie a împãrţit acţiunea sa, nu mai poate sa se lepede de aceasta diviziune, deşi, mai înainte de timpul în care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (Cod civil 1049 şi urm.).
Secţiunea II Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cautionator (fidejusor)
ART. 1669 Cautionatorul ce a plãtit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu ştiinţa debitorului, cat şi pe nestiinta lui. Regresul se întinde atât asupra capitalului, cat şi asupra dobânzilor şi a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele fãcute de dânsul dupã ce a notificat debitorului principal reclamaţia pornitã asupra-i. Fidejusorul are regres şi pentru dobânda sumei ce a plãtit, chiar când datoria nu produce dobânda, şi încã şi pentru daune-interese, dacã se cuvine. Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata. (Cod civil 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673). ART. 1670 Cautionatorul ce a plãtit datoria intra în dreptul ce avea creditorul contra datornicului. (Cod civil 1108). ART. 1671 Când sunt mai mulţi debitori principali solidari pentru una şi aceeaşi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toţi are regres în contra fiecãrui din ei pentru repetiţiunea sumei totale ce a plãtit. (Cod civil 1039, 1053). ART. 1672 Fidejusorul ce a plãtit prima data, nu are regres contra debitorului principal ce a plãtit de-a doua oara, are însã acţiunea de repetitiune contra creditorului. Când fidejusorul a plãtit, fãrã sa fi fost urmãrit şi fãrã sa fi înştiinţat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în timpul plãţii, datornicul ar fi avut meziu*) de a declara stinsã datoria sa; ii rãmâne însã dreptul de a cere înapoi de la creditor banii dati. (Cod civil 993, 1092).
---------- *) Mijlocul.
ART. 1673 Fidejusorul, şi fãrã a fi plãtit, poate sa reclame dezdãunare de la debitor: 1. când este urmant în judecata pentru a plati; 2. când debitorul se afla falit sau în stare de nesolvabilitate; 3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garanţie într-un termen determinat şi acesta a expirat; 4. când datoria a devenit exigibilã prin sosirea scadentei stipulate; 5. dupã trecerea de 10 ani, când obligaţia principala nu are un termen determinat de scadenta, întrucât însã obligaţia principala nu ar fi fost de asa fel încât sa nu poatã a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul. (Cod civil 1022 şi urm., 1684).
Secţiunea III Despre efectele fidejusiunii între mai mulţi garanţi
ART. 1674 Când mai multe persoane au garantat pentru unul şi acelaşi debitor şi pentru una şi aceeaşi datorie, garantul ce a plãtit datoria are regres contra celorlalţi garanţi pentru porţiunea ce priveşte pe fiecare. Cu toate acestea, nu are loc regresul decât când garantul a plãtit în unul din cazurile arãtate în articolul precedent. (Cod civil 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).
CAP. 3 Despre fidejusiunea legalã şi cea judecãtoreascã
ART. 1675 De câte ori o persoana este obligatã de lege sau de judecãtor a da o garanţie, garantul ce se oferã trebuie sa aibã condiţiile prescrise de art. 1659 şi 1660. Fidejusiunea judecãtoreascã trebuie încã sa poatã fi supusã la constrângerea corporalã. (Cod civil 541, 566, 718, 1364, 1806).
---------- 1. Ultima parte a art. 1675 a fost abrogatã implicit, întrucât Legea constrângerii corporale din 12 septembrie 1864 este incompatibilã cu ordinea constituţionalã din România. 2. Cu privire la fidejusiunea judiciarã a se vedea art. 392-396 Cod procedura civilã - D(L) 1228, Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1676 Cel ce e dator sa dea garanţie, e liber sa dea un amanet sau alta asigurare, care sa se gãseascã suficienta pentru asigurarea creanţei. ART. 1677 Garantul judecãtoresc nu poate cere discuţia*) averii debitorului principal. (Cod civil 1662 şi urm.).
---------- *) Urmãrirea.
ART. 1678 Cel ce s-a fãcut garant numai pentru fidejusorul judecãtoresc nu poate sa ceara discuţia*) averii debitorului principal şi a fidejusorului. (Cod civil 1655, 1662)
---------- *) Urmãrirea.
CAP. 4 Despre stingerea fidejusiunii
ART. 1679 Obligaţia ce naşte din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting şi celelalte obligaţii. (Cod civil 1091 şi urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873). ART. 1680 Confuziunea urmatã între datornicul principal şi fidejusorul sau, prin erezirea*) unuia de cãtre altul, nu stinge acţiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (Cod civil 653, 1154, 1655, 1678).
---------- *) Moştenirea.
ART. 1681 Garantul se poate servi în contra creditorului de toate excepţiile datornicului principal inerente datoriei; însã nu-i poate opune acele ce sunt curat persoanele datornicului. (Cod civil 1047, 1142, 1148, 1155). ART. 1682 Cautionatorul se libereazã de garanţia sa, când nu poate sa între în drepturile, privilegiile şi ipotecile creditorului din cauza acestuia. (Cod civil 1108, 1670). ART. 1683 Dacã creditorul primeşte de buna voie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale, cautionatorul rãmâne liberat, chiar când creditorul a fost evins din acel lucru. ART. 1684 Prelungirea termenului acordat de creditor în favoarea datornicului principal nu libereazã pe fidejusor de garanţia sa, care poate în acest caz sa urmãreascã pe debitor pentru plata. (Cod civil 1022 şi urm., 1673).
Titlul XV DESPRE AMANET
ART. 1685 Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranţa datoriei. (Cod civil 1591, 1676).
---------- 1. Dispoziţii normative speciale reglementeazã încheierea contractului de amanet, fãrã a obliga pe debitor sa remitã creditorului lucrul amanetat. A se vedea în acest sens: - Codul comercial - Decretul nr. 1233, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificãrile ulterioare (art. 480 şi 495); - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste, publicatã în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10, 19 şi 22); - Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999 (art. 9 alin. 3). Actele normative adoptate anterior Constituţiei României din 1991 sunt în vigoare, în mãsura în care nu contravin dispoziţiilor acesteia (art. 150 alin. 1 din Constituţie). 2. Pãrinţii sau tutorele nu pot, fãrã prealabilã încuviinţare a autoritãţii tutelare, sa facã valabil gajarea bunurilor minorului şi interzisului. A se vedea în acest sens Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105, 129, 133, 147).
ART. 1686 Amanetul da creditorului dreptul de a fi plãtit din lucrul amanetului, cu preferinţa înaintea altor creditori. Ca sa rezulte preferinţa se cere un act înregistrat în regula, ce sa enunte suma datoritã, specia şi natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitate, greutatea şi mãsura lor. Facerea unui act înscris şi înregistrat nu este neapãrat decât când datoria trece peste 250 lei. (Cod civil 1690, 1722, 1730).
-------- Cu privire la înregistrarea actului de amanet, a se vedea Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999 (Titlul VI - Regimul juridic al garanţiilor reale imobiliare).
ART. 1687 Preferinţa arãtatã în articolul precedent nu se poate înfiinţa în privinţa mobilelor necorporale, cum creanţele mobiliare, decât prin un act în regula înregistrat şi notificat debitorului creanţei date în amanet.
--------- A se vedea Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999.
ART. 1688 In toate cazurile însã, acest privilegiu nu subzistã asupra amanetului decât când s-a dat şi a rãmas în posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de pãrţi.
--------- 1. A se vedea nota 1 de la art. 1685. 2. A se vedea nota de la art. 1687.
ART. 1689 Creditorul, la caz de neplata, nu poate sa dispunã de amanet; are dreptul însã sa ceara de la judecãtor ca amanetul sa-i rãmânã lui, drept plata, şi pana la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, dupã o estimatie fãcuta de experţi, ori sa se vanza la licitaţie. E nulã orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dânsul fãrã formalitãţile sus-arãtate. (Cod civil 5, 968, 1008, 1690). ART. 1690 Pana la expropriatiunea*) debitorului, de este sa se facã, el rãmâne proprietarul amanetului. (Cod civil 1591, 1730).
ART. 1691 Creditorul rãspunde dupã regulile stabilite la titlul: Despre contracte şi obligaţii în genere, de pierderea sau stricãciunea amanetului provenitã din culpa sa. Asemenea şi debitorul trebuie sa întoarcã creditorului toate spezele utile şi cele necesare fãcute pentru conservarea amanetului. (Cod civil 991, 997, 1080, 1102, 1156, 1564, 1574, 1599, 1618, 1730). ART. 1692 Dacã s-a dat drept amanet o creanţa ce produce dobânzi, creditorul trebuie sa ţinã în seama aceste dobânzi asupra dobânzilor ce ar fi datorite. Dacã datoria, pentru a carei siguranţa s-a dat amanet o creanţa, nu produce ea însãşi dobânzi, atunci dobânzile creanţei amanetate se ţin în seama asupra capitalului datoriei. (Cod civil 1111). ART. 1693 Dacã creditorul abuza de amanet, debitorul poate sa ceara ca acel amanet sa se punã sub sechestru.
----------- Cu privire la sechestru, a se vedea şi noile dispoziţii din Capitolul IV, Cartea a VI-a din Codul de procedura civilã, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000.
ART. 1694 Debitorul nu poate pretinde restitutiunea amanetului decât dupã ce a plãtit în întreg capitalul, dobânzile şi spezele datoriei pentru a carei siguranţa s-a fost dat amanetul. Dacã acelaşi debitor ar fi fãcut o alta datorie cãtre acelaşi creditor dupã traditiunea amanetului, şi o asemenea datorie ar fi devenit exigibilã înainte de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrâns sa libereze amanetul mai înainte de a se fi plãtit ambele creanţe, chiar când nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua. (Cod civil 1619). ART. 1695 Amanetul este nedivizibil, deşi datoria este divizibilã, între erezii debitorului, ori între aceia ai creditorului. Eredele debitorului ce si-a plãtit partea sa de datorie, nu poate cere restitutiunea partii sale de amanet atât timp cat datoria nu este plãtitã în întregul ei. Si viceversa, eredele creditorului care si-a primit partea sa de datorie, nu poate sa restituie amanetul cu daunarea coerezilor sãi încã neplatiti. (Cod civil 774, 786, 1057 şi urm.). ART. 1696 Dispoziţiile precedente nu se aplica în materie de comerţ, nici la casele de împrumut pe amanet, în privinţa cãrora se va urma dupã legile şi regulamentele relative la dânsele.
Titlul XVI DESPRE ANTICREZA
ART. 1697-1703 (Abrogate prin art. 4 al Legii contra camerei din 2.IV.1931).
Titlul XVII DESPRE TRANZACŢIE
ART. 1704 Tranzacţia este un contract prin care pãrţile termina un proces început sau preintampina un proces ce poate sa nasca. (Cod civil 943, 945, 947, 1179). ART. 1705 Tranzacţia trebuie sa fie constatatã prin act scris. (Cod civil 1191, 1197). ART. 1706 Tranzacţie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea. Acei însã ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzacţie, nu pot transige decât în formele stabilite de legi speciale. (Cod civil 946 şi urm., 1307).
--------- A se vedea, în ce priveşte formele stabilite de legi speciale, dispoziţiile din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, Buletinul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 105, 129, 133 şi 147).
ART. 1707 Se poate transige asupra unei acţiuni civile ce deriva din o infracţiune. ART. 1708 In tranzacţie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va tine de dinsa. (Cod civil 1066). ART. 1709 Tranzacţiile se marginesc numai la obiectul lor; renunţarea, fãcuta în toate pretenţiile şi acţiunile, cuprinde numai ceea ce se reporta la pricinile, asupra cãrora a urmat tranzacţie. (Cod civil 984, 1710, 1716). ART. 1710 Tranzacţia nu se întinde decît asupra pricinilor de care trateazã, fie intenţia pãrţilor manifestatã prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ca ca o consecinţa necesarã din ceea ce s-a expres*).
---------- *) Exprimat.
ART. 1711 Tranzacţiile au între pãrţile contractante puterea unei sentinţe neapelabile*). (Cod civil 1200, 1201).
---------- *) Hotãrâre judecãtoreascã definitiva.
ART. 1712 Este admisibilã acţiunea de nulitate contra unei tranzacţii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces. (Cod civil 953 şi urm., 1716, 1717, 1900). ART. 1713 Asemenea se poate ataca tranzacţia fãcuta spre executarea unui titlu nul, afarã numai cînd pãrţile ar fi tratat expres despre nulitate. (Cod civil 954, 966, 1167, 1190). ART. 1714 Tranzacţia fãcuta pe documente dovedite în urma de false este nulã. (Cod civil 966). ART. 1715 E asemenea nulã tranzacţia asupra unui proces finit prin sentinta neapelabilã, despre care pãrţile sau una din ele n-aveau cunoştinţa. Când sentinta necunoscutã pãrţilor ar fi încã apelabila, tranzacţia va fi valida. (Cod civil 954, 966, 1201, 1712). ART. 1716 Când pãrţile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea sa existe între dânsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor în timpul tranzacţiei şi care s-ar fi descoperit în urma nu constituie un titlu de anularea tranzacţiei, afarã numai atunci când ar fi fost ascunse prin fapta uneia din pãrţile contractante. Însã tranzacţia va fi nulã, când ea nu ar cuprinde decît un singur obiect şi s-ar dovedi, din documentele în urma descoperite, ca una din pãrţi nu avea nici un drept asupra acelui obiect. (Cod civil 998, 1714). ART. 1717 Invederata greseala în socoteli, urmatã la facerea tranzacţiei, nu pagubeste pe nici una din pãrţi, şi trebuie sa se repare. (Cod civil 1712).
Titlul XVIII DESPRE PRIVILEGII SI IPOTECI
CAP. 1 Dispoziţii generale
ART. 1718 Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare. (Cod civil 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).
---------- 1. A se vedea şi urmãtoarele acte normative, care conţin derogãri de la regula generalã prevãzutã în art. 1718. - Codul de procedura civilã - Decretul nr. 1228, publicat în Monitorul Oficial nr. 281 din 15 martie 1900, cu modificãrile ulterioare (art. 406, 407 şi 409, astfel cum vor fi modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000); - Codul familiei - Legea nr. 4/1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 34). - Codul muncii - Legea nr. 10/1972, publicatã în Monitorul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 109); - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste, publicatã în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.); - Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996 pentru adoptarea Statutului C.E.C., publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996 (art. 13).
ART. 1719 Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sãi, şi preţul lor se împarte între ei prin analogie*), afarã de cazul când exista între creditori cauze legitime de preferinţa. (Cod civil 974 şi urm., 1720, 1721, 1824 şi urm.).
----------- *) Proporţional cu valoarea creanţelor respective.
ART. 1720 Cauzele legitime de preferinţa sunt privilegiile şi ipotecile. (Cod civil 1685, 1722 şi urm., 1746 şi urm.). ART. 1721 Când un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului, sau în contra oricãrui alt caz fortuit, suma ce se va datora de cãtre asigurator va trebui, dacã nu va fi fost cheltuitã în reparaţia obiectului asigurat, sa fie afectatã la plata creanţelor privilegiate şi ipotecare, dupã rangul fiecãreia din ele. Asemenea se va urma şi cu orice despãgubire va fi datoritã de cãtre o a treia persoana, pentru pierderea totalã sau deteriorarea obiectului însãrcinat de un privilegiu sau ipoteca.
-------- Cu privire la dispoziţiile normative care reglementeazã contractul de asigurare sau asigurãrile obligatorii, a se vedea nota de la art. 1635.
CAP. 2 Despre privilegii
ART. 1722 Privilegiul este un drept, ce da unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferit celorlalţi creditori, fie chiar ipotecãri. (Cod civil 1685, 1723 şi urm.). ART. 1723 Între creditorii privilegiaţi, preferinţa se reguleazã dupã diferitele calitãţi ale privilegiilor. (Cod civil 1729). ART. 1724 Creditorii privilegiaţi, care au acelaşi rang, au deopotrivã drept la plata. ART. 1725 Privilegiile tezaurului public*) şi ordinea în care se exercita ele sunt regulate prin legi speciale. Tezaurul public nu poate obţine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte.
----------- *) Privilegiile creanţelor statului.
----------- A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cãrţi funciare: - Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare; a se vedea, în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciarã ale judecãtoriilor, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 237/C din 22 decembrie 1997.
ART. 1726 Privilegiile pot fi atât asupra mobilelor, cat şi asupra imobilelor.
Secţiunea I Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor şi imobilelor
ART. 1727 Cheltuielile de judecata sunt privilegiate atât asupra mobilelor, cat şi asupra imobilelor, în privinţa tuturor creditorilor în interesul cãrora au fost fãcute. (Cod civil 1729, 1731, 1737).
---------- A se vedea nota de la art. 1725.
Secţiunea II Despre privilegii asupra mobilelor
--------- A se vedea şi art. 36 din titlul VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 26 mai 1999.
ART. 1728 Privilegiile sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.
& 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor
ART. 1729 Creanţele privilegiate asupra tuturor mobilelor sunt cele mai jos arãtate, şi se exercita în ordinea urmãtoare: 1. cheltuielile de judecata fãcute în interesul comun al creditorilor; 2. cheltuielile ingroparii în raport cu condiţia şi starea defunctului; 3. cheltuielile boalei celei de pe urma fãcute în curs de un an; 4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut şi restul datoriei din anul curent; salariul de 6 luni al calfelor de pravalie şi salariul pe o luna al lucrãtorilor cu ziua; 5. preţul obiectelor de subsistenta date debitorului şi familiei sale în curs de şase luni. Când valoarea imobilelor n-a fost absorbitã de creanţele privilegiate şi ipotecare, parte din preţul lor ce mai rãmâne se va afecta cu preferinţa la plata creanţelor arãtate din prezentul articol. (Cod civil 472 şi urm., 1370, 1739).
--------- A se vedea si: - art. 409 Cod procedura civilã, astfel cum va fi modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000; - Codul muncii - Legea nr. 10/1972, publicatã în Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 109).
& 2. Despre privilegii asupra oarecaror mobile
ART. 1730 Creanţele privilegiate asupra oarecaror mobile sunt: 1. Chiriile şi arenzile. Când contractul este autentic sau are o data certa, proprietarul are privilegiul pentru toatã chiria sau arenda pe anul curent, precum şi pe tot timpul ce rãmâne a curge pana la expirarea contractului. Când contractul nu e autentic, sau nu are data certa, proprietarul are privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent şi pe anul viitor. In cazul dintâi, dacã prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost expres prohibita subarendarea sau subînchirierea, ceilalţi creditori ai debitorului pot reinchiria casa sau rearenda moşia pentru timpul ce mai rãmâne a curge dupã contract; dar sunt obligaţi de a plati proprietarului tot ce-i este datorit. Obiectele asupra cãrora se exercita privilegiul sunt: Pentru casa, toate mobilele din ea. Pentru moşie, toatã recolta anului curent, precum şi tot ce serveşte la exploatarea moşiei. Acelaşi privilegiu are loc pentru reparaţiile locative şi pentru tot ce priveşte execuţia contractului. Proprietarul poate sechestra mobilele care se afla în casa sa sau pe moşia sa, când ele au fost duse în alt loc, fãrã consimţãmântul sau, şi proprietarul conserva privilegiul sau pe aceste mobile, întrucât timp le-a revendicat; adicã, când sunt în chestiune mobilele unei moşii, dacã a fãcut cererea sa în termen de 40 zile, şi când sunt în chestiune mobilele unei case, în termen de 15 zile. 2. Sumele datorite pentru seminţe sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra preţului acestei recolte, şi sumele datorite pentru instrumente de exploatatiune, pe preţul acestor instrumente; în ambele aceste cazuri, cu preferinţa chiar înaintea proprietarului moşiei pentru privilegiul arendei. 3. Creanţa pe amanetul ce este în posesiunea creditorului. 4. Cheltuielile fãcute pentru conservarea lucrului. 5. Preţul pentru lucruri mobile neplãtite, dacã se afla încã în posesiunea debitorului, chiar şi în cazul când a cumpãrat cu termen de plata. Dacã vânzarea s-a fãcut fãrã termen de plata, vânzãtorul poate chiar sa revendice obiectele vândute, pe cat timp se afla în posesiunea cumpãrãtorului, şi poate sa împiedice revinderea acelor lucruri, dacã însã s-a fãcut cererea sa în termen de opt zile dupã trãdarea*) lucrurilor, şi dacã lucrurile se afla încã tot în starea în care se gãseau la timpul tradarii lor. Pierderea acţiunii de revendicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii rezolutorie a contractului vânzãrii, în privinţa celorlalţi creditori. 6. Creanţele ce are un hangiu, în aceasta calitate, asupra efectelor**) voiajorilor, ce se afla în ospataria sa. 7. Creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, îl are în posesiunea sa, şi în cele 24 ore ce vor urma tradarii lucrului la destinatarul sau, dacã acesta din urma a conservat posesiunea lucrului. 8. Creanţele rezultând din abuzuri şi prevaricatiuni***) ale funcţionarilor publici, în exerciţiul funcţiunii lor, asupra cautionamentului lor, precum şi asupra dobânzilor ce ar fi produs acel cautionament.
----------- *) Predarea. **) Lucruri. ***) Pagube de care funcţionarul de stat se face culpabil un exerciţiul funcţiunii.
----------- 1. Cu privire la art. 1730 pct. 1: a) referitor la arenda, a se vedea nota de la Capitolul IV "Despre regulile particulare la arendare" din Titlul VII al prezentei Cãrţi; b) referitor la posibilitatea subinchirierii suprafeţei locative, a se vedea Legea nr. 114/1996 - Legea locuinţei, republicatã în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificãrile ulterioare; - a se vedea şi art. 591-596 Cod procedura civilã, astfel cum vor fi modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000. 2. Cu privire la art. 1730 pct. 7, a se vedea şi Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 - Codul aerian, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000. 3. Art. 1730 pct. 8 a devenit inaplicabil prin abrogarea de cãtre Decretul nr. 23 din 13 aprilie 1951 a Legii din 31 iulie 1929 asupra contabilitãţii publice şi asupra controlului bugetului şi patrimoniului public, care, prin art. 15, reglementa obligaţia mânuitorilor de bani şi materiale publice, de a depune garanţii. A se vedea şi Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.).
& 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele
ART. 1731 Cheltuielile de judecata vin înaintea tuturor creanţelor în interesul cãrora au fost fãcute. (Cod civil 1727, 1729). ART. 1732 Cheltuielile fãcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare. Ele trec în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 şi 5 ale articolului 1729. (Cod civil 1730 pct. 4). ART. 1733 Creditorul amanetar, hangiul şi cãrãuşul sunt preferaţi vânzãtorului unui obiect mobiliar, care le serveşte de siguranţa, afarã de cazul când ei, primind lucrul, au ştiut ca preţul era încã datorit. Privilegiul vânzãtorului nu se exercita decât dupã acel al proprietarului casei sau moşiei, afarã de cazul când vânzãtorul, la transportarea lucrurilor la locurile închiriate, a fãcut cunoscut proprietarului ca preţul încã nu i s-a plãtit. (Cod civil 1685, 1730). ART. 1734 Sumele datorate pentru seminţe sau pentru cheltuielile recoltei de peste an se plãtesc din preţul acestei recolte, şi sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea moşiei, din preţul acestor ustensile, cu preferinţa în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului proprietarului moşiei. (Cod civil 1730 pct. 2). ART. 1735 Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii. (Cod civil 1729 pct. 2). ART. 1736 Celelalte privilegii generale sunt primate de cãtre privilegiile speciale. (Cod civil 1729, 1730).
Secţiunea III Despre privilegii asupra imobilelor
ART. 1737 Creditorii privilegiaţi asupra imobilelor sunt: 1. Vânzãtorul pe imobilul vândut, pentru plata preţului. Dacã s-au fãcut mai multe vânzãri succesive, pentru care a rãmas datorit preţul în total sau în parte, întâiul vânzãtor se prefera celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea şi asa înainte. 2. Acei ce au dat banii care au servit la achiziţia unui imobil. Trebuie însã sa fie constatat într-un mod autentic, prin actul de imprumutare, ca suma era destinatã a fi întrebuinţatã la aceasta; asemenea trebuie sa fie constatat prin chitanţa vânzãtorului ca plata preţului s-a fãcut cu banii împrumutaţi. 3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garanţia împãrţelii fãcute între ei şi a sumelor cu care a rãmas dator unul cãtre altul. 4. Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrãtori intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu condiţia însã ca prealabilmente sa se fi încheiat un proces-verbal de cãtre un expert numit de judecãtoria în a carei raza teritorialã sunt situate edificiile, constatator stãrii şi felului lucrãrilor ce proprietarul va declara ca are de gand a face şi numai în cazul când acele lucrãri ar fi fost primite cel mult în curs de şase luni, dupã terminarea lor, de cãtre expert asemenea numit de judecãtorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodatã peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adaosul de valoare ce va fi existând la epoca alienarii imobilului, ca rezultat al lucrãrilor executate. 5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrãtori, se bucura de acelaşi privilegiu, însã numai în cazul când întrebuinţarea acelor bani va fi constatatã într-un mod autentic prin actul de imprumutare, şi prin chitanţa lucrãtorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat bani pentru achiziţia unui imobil. (Cod civil 742, 787, 1107, 1361, 1483 şi urm., 1742).
---------- A se vedea nota de la art. 1725.
Secţiunea IV Cum se conserva privilegiile
--------- Dispoziţiile art. 1738-1745 au fost implicit modificate de Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, în sensul ca, în prezent, conservarea drepturilor de urmãrire sau preferinţa se realizeazã prin înscrierea în noile cãrţi funciare.
ART. 1738 Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în privinţa imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunoştinţa publica, prin inscripţie, şi numai de la data acelei inscripţii în registrele notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, dupã modelul determinat de lege, afarã de singurele excepţii ce urmeazã. (Cod civil 1739 şi urm., 1745, 1780 şi urm., 1816 şi urm.).
---------- 1. A se vedea art. 715 alin. (1), art. 716 şi 717 Cod de procedura civilã. 2. A se vedea nota de la art. 1725.
ART. 1739 Sunt scutite de formalitatea inscripţiei, creanţele arãtate la art. 1729. ART. 1740 Vânzãtorul privilegiat conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care a transferat proprietatea cumpãrãtorului, şi care titlu constata ca i se datoreşte întregul preţ sau parte din el; asemenea şi acela care a dat bani pentru cumpãrarea unui imobil, conform alineatului 2 de la art. 1737, conserva privilegiul sau prin transcriptia titlului care constata destinaţia imprumutarii şi trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vânzãtorului. (Cod civil 818, 1107, 1361, 1801, 1802, 1816).
---------- 1. A se vedea nota de la art. 1725. 2. A se vedea Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrţilor funciare provizorii în cãrţi de publicitate funciarã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificãrile ulterioare; a se vedea în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 1741 Coeredele sau copãrtaşul la o împãrţeala conserva privilegiul sau asupra bunurilor cuprinse în fiecare lot, sau asupra lucrului pus în licitaţie, pentru tot ce are drept a reclama în aceasta calitate, prin inscripţia acestui privilegiu în termen de 60 zile socotite de la data actului de împãrţeala sau de la data adjudecãrii prin licitaţie; în cursul acestui timp nici o ipoteca nu poate fi constituitã în prejudiciul coeredelui sau copartasului creditor, asupra nici unui bun care se gãseşte cuprins în masa comuna. (Cod civil 742 şi urm., 1388, 1737).
-------- A se vedea notele de la art. 1740.
ART. 1742 Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrãtori intrebuintati pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, şi acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a cãror întrebuinţare se consta conform alineatului 5 de la articolul 1737, conserva privilegiul lor prin inscripţia proceselor-verbale ale experţilor, menţionate la alineatul 4 al articolului 1737.
--------- A se vedea notele de la art. 1740.
ART. 1743 Creditorii şi legatarii, care cer separaţia patrimoniului defunctului, conserva privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii în fata creditorilor erezilor sau reprezentanţilor defunctului, prin inscripţia acestui privilegiu, în termen de şase luni de la data deschiderii succesiunii. Înaintea expirãrii acestui termen, nici o ipoteca stabilitã de cãtre erezii sau reprezentanţii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.
---------- A se vedea notele de la art. 1740.
ART. 1744 Cesionarii acestor diverse creanţe privilegiate exercita întru toate aceleaşi drepturi, care le aveau şi acei ce le-au cedat aceste creanţe. (Cod civil 1391 şi urm.).
--------- A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 71-74); a se vedea în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 1745 Toate creanţele privilegiate supuse la formalitatea inscripţiei, în privinţa cãrora nu s-ar fi îndeplinit condiţiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu înceteazã cu toate acestea de a fi creanţe ipotecare; însã ipoteca, în privinţa tuturor persoanelor al treilea, nu dateazã decât de la epoca inscriptiilor care vor trebui fãcute, dupã cum mai jos se va arata. (Cod civil 1778, 1779, 1780 şi urm.).
CAP. 3 Despre ipoteci
ART. 1746 Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii. Ipoteca este din natura ei nedivizibila şi subzistã în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecãrui şi asupra fiecãrei porţiuni din aceste imobile. Dreptul de ipoteca se conserva asupra imobilelor în orice mana va trece. (Cod civil 1057, 1062, 1719, 1790 şi urm.). ART. 1747 Dreptul de ipoteca nu se poate constitui decât în cazurile şi cu formele prescrise de lege. ART. 1748 Ipoteca este sau legalã sau convenţionala. (Cod civil 1749, 1753, 1769). ART. 1749 Ipoteca legalã este aceea care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii. Ipoteca convenţionala este aceea care ia naştere din convenţia pãrţilor, cu formele prescrise de lege. ART. 1750 Se pot ipoteca: 1. Imobilele care sunt în comerţ*), cu accesoriile lor, ce dupã lege se privesc ca imobile; 2. uzufructul asupra acestor imobile şi accesorii. (Cod civil 462, 471, 488, 517, 963, 1777).
----------- *) In circuitul civil.
ART. 1751 Mobilele nu pot fi ipotecate. (Cod civil 472 şi urm., 1909). ART. 1752 Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispoziţiilor legale maritime, în privinţa navelor şi bastimentelor de mare.
Secţiunea I Despre ipotecile legale
ART. 1753 Drepturile şi creanţele care se asigura de lege prin o ipoteca sunt: 1. ale femeilor mãritate asupra bunurilor bãrbatului; 2. ale minorilor şi interzişilor asupra bunurilor tutorelui; 3. ale statului, ale comunelor şi stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor contabili. (Cod civil 902 alin. 2, 1725).
----------- 1. Dispoziţia art. 1753 pct. 1 a fost implicit abrogatã, drept urmare a abrogãrii art. 1233-1293 inclusiv Codul civil, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare. 2. Dispoziţia art. 1753 pct. 2 a fost abrogatã prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954. 3. A se vedea cu privire la ipotecile legale şi dispoziţiile din: - Art. 902 alin. 2 din Codul civil; - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor - Buletinul Oficial nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.); - Legea 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial nr. 260 din 15 septembrie 1994. - Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 279 din 29 noiembrie 1995; - Codul de procedura penalã - Legea nr. 29, Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968, republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973 cu modificãrile ulterioare (art. 166 alin. 3 privind ipoteca luatã ca mãsura asiguratorie în cursul procesului penal).
& 1. Despre sigurantele femeilor mãritate
ART. 1754-1761 (Abrogate implicit drept urmare a abrogãrii art. 1233 - 1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare).
& 2. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da tutorii în interesele minorilor şi interzişilor
ART. 1762-1767 (Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
& 3. Despre garanţiile ce sunt obligaţi a da statului, comunelor şi stabilimentelor publice, perceptorii şi administratorii contabili
ART. 1768 Ipoteca legalã a statului, a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu şi a celor viitoare.
----------- A se vedea nota 3 de la art. 1753.
Secţiunea II Despre ipotecile convenţionale)
---------- In ce priveşte imobilele supuse regimului de carte funciarã a se vedea şi Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare, publicat în Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 64-66 şi art. 72-77), precum şi Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 1769 Cine are capacitatea de a înstrãina un imobil, poate a-l şi ipoteca. (Cod civil 946, 948, 1306, 1536, 1658, 1770).
----------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 475.
ART. 1770 Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o acţiune de resciziune, nu pot consimţi decât o ipoteca supusã aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni. (Cod civil 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782, 1783).
----------- A se vedea notele de la art. 1740.
ART. 1771 Bunurile minorilor şi ale interzişilor nu pot fi ipotecate decât pentru cauzele şi cu formele prescrise de legi. (Cod civil 1753).
---------- A se vedea art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.
ART. 1772 Ipoteca convenţionala nu va putea fi constituitã decât prin act autentic. ART. 1773 Ipotecile consimţite în ţara strãinã nu pot avea efect în România decât dupã ce actele prin care s-a consimţit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiunii bunurilor şi se va fi luat în inscripţie. Acest notar va verifica dacã actele de constituirea ipotecii unesc toate condiţiile cerute de legile locului unde s-au fãcut spre a fi autentice.
--------- Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. IX din Decretul nr. 378/1960 - Buletinul Oficial nr. 22 din 20 octombrie 1960.
ART. 1774 Ipoteca convenţionala nu este valabilã dacã, prin actul de constituire al ipotecii, nu se specifica anume natura şi situaţia fiecãrui imobil al debitorului, asupra cãrui se consimte ipoteca creanţei. (Cod civil 965). ART. 1775 Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci. ART. 1776 Ipoteca convenţionala nu poate fi valabilã decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituitã, va fi determinata prin act. Dacã creanţa este condiţionalã se va menţiona condiţia în inscripţie. (Cod civil 1770, 1781, 1782, 1783). ART. 1777 Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioratiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat. (Cod civil 482, 488, 1750).
--------- A se vedea şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999, potrivit cãruia, ipoteca ce se întinde asupra tuturor amelioratiunilor ulterioare constituirii ei, potrivit art. 1777 Cod civil, va asigura preferinţa fata de creditorii care au constituit o garanţie mobiliarã asupra acestor amelioraţiuni, numai dacã ipoteca asupra amelioratiunilor a fost înscrisã la Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, chiar dacã ipoteca a fost înregistratã în registrele de publicitate imobiliarã.
Secţiunea III Despre rangul ipotecilor între ele
-------- Dispoziţiile art. 1778-1779 au fost abrogate implicit prin art. 72 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, fiind înlocuite de prevederile art. 27 şi 49 alin. 3 din lege.
ART. 1778 Între creditori, ipoteca, fie legalã, fie convenţionala, nu are rang decât din ziua inscripţiei sale în registre. (Cod civil 1738, 1745, 1780). ART. 1779 Ipotecile înscrise în registre în aceeaşi zi au acelaşi rang. (Cod civil 1778, 1779, 1820, 1887, 1888).
CAP. 4 Despre modul inscripţiei privilegiilor şi ipotecilor
---------- 1. Dispoziţiile Cap. IV, respectiv art. 1780-1787 au fost abrogate implicit prin art. 72 alin. 2 teza finala din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, fiind înlocuite de art. 22-27, 29, 30, 49, 50 şi 56 din lege. 2. Pentru procedura înscrierii în sistemul noilor cãrţi funciare, a se vedea Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996, art. 49-57. 3. A se vedea şi nota 1 alin. 2 de la art. 971.
ART. 1780 Inscripţiile se fac la notariatul de stat în a cãrui raza teritorialã sunt situate bunurile ipotecare. Drepturile de privilegii şi ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea morţii debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii. Inscripţiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul cãrui actele fãcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule. (Cod civil 704, 1738, 1743, 1778, 1779, 1790). ART. 1781 Spre a opera inscripţia, creditorul şi debitorul, în persoana sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al convenţiei prin care se constituie ipoteca. Totodatã, creditorul va face şi alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorialã a notariatului de stat. (Cod civil 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1776, 1784, 1816, 1820). ART. 1782 Notarul de stat, gãsind actul investit cu toate formele cerute de lege pentru inscripţie, va ordona inscripţia sa, dupã care se va verifica, pe actul original, data şi numãrul de ordine sub care s-a înscris în registru. (Cod civil 1780). ART. 1783 In toate cazurile de inscripţie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul sau singur sa se reprezinte înaintea notarului de stat şi sa ceara inscripţia ipotecii sau a privilegiului sau, în virtutea titlului din care decurge acea ipoteca sau acel privilegiu. (Cod civil 1753). ART. 1784 Inscripţiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori. ART. 1785 Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o renditã care produce interese, are drept ca interesele datorite pe trei ani sa aibe acelaşi rang ca şi capitalul, fãrã prejudiciul inscriptiilor ce poate lua pentru interese dupã trei ani, şi care vor avea rang din ziua inscripţiei lor. ART. 1786 Inscripţiile conserva dreptul de privilegiu şi de ipoteca în curs de 15 ani din ziua în care s-au fãcut inscripţiile. Efectul lor înceteazã dacã inscripţiile nu au fost reînnoite înaintea expirãrii acestui termen. Cu toate acestea, inscripţiile luate în favoarea minorilor, interzişilor, a femeilor mãritate, a statului, comunelor şi celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite pana dupã un an de la încetarea tutelei, disoluţiunea cãsãtoriei sau încetarea din funcţiune a funcţionarului. ART. 1787 Inscripţia reînnoitã trebuie sa indice inscripţia primitivã ce se reînnoieşte. In lipsa de o asemenea indicaţie, creanţa ipotecarã va avea rang de la inscripţia din urma. (Cod civil 1786).
CAP. 5 Despre ştergerea şi reducţiunea inscriptiilor
-------- Dispoziţiile Capitolului V, respectiv art. 1788-1789 au fost abrogate implicit prin art. 72 alin. 2 teza finala din Legea nr. 7/1996, fiind înlocuite cu prevederile art. 22 şi 23 din Legea nr. 7/1996.
ART. 1788 Inscripţiile vor fi şterse sau reduse prin consimţãmântul pãrţilor interesate, capabile de a consimţi la aceasta, sau în virtutea unei sentinţe date în ultima instanta, sau care a dobândit, puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o ştergere sau o reducţiune, trebuie sa fie expres şi autentic. (Cod civil 946). ART. 1789 Actele fãcute în ţara strãinã, care constata consimţãmântul pentru ştergerea sau reducţiunea unei inscripţii, nu sunt executorii în România, decât dupã ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte. (Cod civil 1773).
CAP. 6 Despre efectul privilegiilor şi ipotecilor în contra persoanelor al treilea care deţin imobilul
ART. 1790 Creditorii care au privilegiul sau ipoteca înscrisã asupra unui imobil îl urmãresc în orice mana ar trece. (Cod civil 1722, 1746, 1778, 1779, 1791). ART. 1791 Dacã persoana a treia, care deţine imobilul, nu îndeplineşte formalitãţile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rãmâne indatorata prin singurul efect al inscriptiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, şi se bucura de toţi termenii de plata ce ii avea şi debitorul primitiv. (Cod civil 1792 şi urm.). ART. 1792 Detentorul este ţinut în acelaşi caz sau de a plati toate capitalurile şi interesele*) exigibile, la orice suma s-ar urca, sau de a lasa imobilul ipotecat fãrã nici o rezerva. (Cod civil 1785, 1793).
---------- *) Dobânzile.
ART. 1793 Când detentorul nu îndeplineşte una din aceste obligaţii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanţa sa. (Cod civil 1790, 1794, 1795, 1804, 1824). ART. 1794 Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecarã a creditorului, poate sa se opunã la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacã au mai rãmas alte imobile ipotecate pentru aceasta datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, şi poate sa ceara discuţia prealabilã dupã forma regulatã la titlul Despre cautionament. In timpul acestei discuţii se va opri vânzarea imobilului ipotecat. (Cod civil 1662 şi urm.). ART. 1795 Cat pentru lãsarea imobilului ipotecat, ea poate sa fie fãcuta de cãtre orice detentor care nu este personal obligat la datorie şi care are capacitatea de a înstrãina. (Cod civil 1769, 1796). ART. 1796 Detentorul poate sa lase imobilul, chiar dupã ce a recunoscut obligaţia sau dupã ce a fost condamnat în aceasta calitate; lãsarea imobilelor nu împiedica nici pe detentor, pana la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plãtind toatã datoria şi cheltuielile. ART. 1797 Lãsarea imobilului ipotecat se face prin declaraţie la grefa judecãtoriei situaţiei imobilului. Judecãtoria va încheia act despre aceasta. Dupã cererea celui mai diligent dintre cei interesaţi, se va numi un curator imobilului pãrãsit şi se va urmãri vânzarea sa dupã formele prescrise pentru expropriatiuni*).
----------- *) Executare silitã.
ART. 1798 Servituţile şi drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc dupã pãrãsirea sau adjudecarea imobilului. ART. 1799 Detentorul care a plãtit datoria ipotecarã, sau care a lãsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriatiunea*) acestui imobil, are recurs în garanţie, de drept, în contra debitorului principal. (Cod civil 551, 1108, 1336 şi urm.).
---------- *) Executare silitã.
CAP. 7 Despre stingerea privilegiilor şi a ipotecilor
ART. 1800 Privilegiile şi ipotecile se sting: 1. prin stingerea obligaţiei principale; 2. prin renunţarea creditorului la ipoteca; 3. prin îndeplinirea formalitãţilor şi condiţiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei; 4. prin prescripţie. Prescripţia este câştigatã debitorului, pentru bunurile care se afla în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripţia acţiunilor ce rezulta din ipoteca sau din privilegiu. Cat pentru bunurile care se gãsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescripţia ii este câştigatã prin expirarea timpului regulat pentru prescripţia proprietãţii în favoarea sa; în cazul când prescripţia presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrele notariatului de stat ca nou proprietar. Inscripţiile luate de creditor nu întrerup cursul prescripţiei stabilite prin lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului. (Cod civil 974, 1091, 1134, 1153, 1801, 1802, 1890, 1891, 1892, 1895).
--------- Cu privire la întreruperea prescripţiei, a se vedea nota de la Secţiunea I "Despre cauzele care întrerup prescripţia" (art. 1863 şi urm.) din capitolul III al titlului XX din prezenta Carte.
CAP. 8 Despre modul de a purga proprietãţile de privilegii şi ipoteci
ART. 1801-1802 (Abrogate expres prin art. 72 alin. 2, teza I din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996). ART. 1803 Transcriptia prescrisã prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrãinãtorul avea asupra proprietãţii imobilului, dar cu privilegiile şi ipotecile cu care imobilul era însãrcinat. (Cod civil 1746, 1790). ART. 1804 Dacã noul proprietar voieşte a fi aparat de urmãririle autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este ţinut, în cursul lunii de la transcriptia actului de transmisia proprietãţii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce si-au ales când au luat inscripţiile ipotecare: 1. contractul de dobândirea imobilului; 2. un certificat de transcriptia lui; 3. o tabela în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor şi acea a inscriptiilor, cea de a doua, numele creditorilor, şi cea de a treia sumele creanţelor înscrise. (Cod civil 1781 şi urm., 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813). ART. 1805 Noul proprietar va declara prin acea notificare ca este gata a plati îndatã datoriile şi sarcinile ipotecare, numai pana la concurenta preţului stipulat prin actul de înstrãinare sau pana la valoarea la care preţul imobilului, dacã este dãruit, fãrã distincţie între datoriile exigibile sau neexigibile. (Cod civil 1791, 1804, 1806). ART. 1806 Dupã ce noul proprietar a fãcut notificarea prescrisã în termenul defipt prin articolul 1804 şi dacã preţul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate şi ipotecare, orice creditor al cãrui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitaţie publica, cu îndatorire: 1. de a comunica aceasta cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a fãcut; 2. de a se supune a sui preţul imobilului cu a zecea parte mai mult peste preţul stipulat în actul de înstrãinare. Toate acestea se vor comunica, dupã cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cat şi înstrãinãtorului imobilului, prin judecãtoria, unde s-a fãcut transcriptia actului de înstrãinarea imobilului. Toate acestea sub pedeapsa de nulitate. (Cod civil 1807 şi urm.). ART. 1807 Dacã creditorii nu vor cere, punerea în licitaţie în termenul şi cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rãmâne definitiv defipta la preţul stipulat prin contract, sau la suma estimatiei în caz de donatiune, şi noul proprietar va rãmâne liberat de orice privilegiu şi ipoteca, plãtind preţul creditorilor dupã ordinea inscripţiei lor, sau depunându-l la casa de depozite şi consemnaţiuni*). (Cod civil 978, 1800).
---------- *) Casa de Economii şi Consemnaţiuni.
ART. 1808 In caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriatiunile forţate*), dupã staruinta sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar. Acela din aceştia care va stãrui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicaţie preţul stipulat prin contract sau declarat dupã estimatie, şi suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest preţ. (Cod civil 1805, 1806, 1824).
----------- *) Executare silitã.
ART. 1809 Adjudecatarul este dator, peste preţul adjudecãrii, a restitui dobânditorului imobilului sau donatorului deposedat toate cheltuielile ce acesta a fãcut cu formarea contractului sau pentru transcriptia lui, acelea ale notificãrii, şi cele fãcute de el la vânzarea prin licitaţie. (Cod civil 1341). ART. 1810 Dacã imobilele în urmarea licitaţiei s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatorului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare. ART. 1811 Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitaţie nu va putea stavili sub nici un cuvânt adjudecarea publica, dacã nu vor consimţi toţi ceilalţi creditori privilegiaţi sau ipotecãri. ART. 1812 Dacã adjudecarea se va face asupra aceluia care cumparase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzãtorului, spre a fi dezdaunat de suma care excede preţul stipulat prin actul de vânzare şi pentru dobânda acestui excedent. (Cod civil 1341, 1799). ART. 1813 In cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile şi mobile, sau mai multe imobile, din care unele ipotecate şi altele neipotecate, situate în aceeaşi sau în diferite raze teritoriale de judecãtorii, toate înstrãinate cu un singur preţ sau pentru preţuri deosebite şi separate, sau ca aceste imobile sunt cuprinse sau ca nu sunt cuprinse în aceeaşi exploatatiune, în aceste cazuri preţul imobilului asupra cãruia sunt luate inscripţii se va determina cu analogie*) dupã preţul total, şi va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804. Creditorele care a cerut punerea în licitaţie nu este dator, în nici un caz, a face suirea preţului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creanţei sale. Noului proprietar ii rãmâne totdeauna recurs în contra autorului**) sau spre a fi dezdaunat de vãtãmarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achiziţiei sale, sau din cauza diviziunii exploatatiunilor. (Cod civil 1804, 1830).
------------ *) Proporţional fata de preţul total. **) Vânzãtor.
ART. 1814 Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii cu un alt imobil de aceeaşi valoare, sau depunându-se, la casa de depozite şi consemnaţiuni, o suma egala cu valoarea creanţei asigurate prin ipoteca. Formele ce urmeazã a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedura. (Cod civil 1753, 1800).
---------- 1. Cu privire la mutarea ipotecii de pe un imobil pe altul, a se vedea art. 717 şi 718 Cod procedura civilã. 2. A se vedea şi nota 1 alin. 2 de la art. 971.
Dispoziţie tranzitorie
ART. 1815 Femeile cãsãtorite pana la promulgarea acestei legi vor fi datoare în curs de un an de la aceasta epoca a cere inscripţie asupra imobilelor bãrbaţilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.
CAP. 9 Despre publicitatea registrelor şi despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, însãrcinaţi cu ţinerea registrelor.
ART. 1816-1823 (Abrogate expres prin art. 72 alin. 2, teza I din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996).
Titlul XIX DESPRE EXPROPRIATIUNEA SILITĂ
ART. 1824- ART. 1836 ----------- Art. 1824-1836 au fost abrogate pe data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000 (art. VIII).
Titlul XX DESPRE PRESCRIPŢIE
----------- *) Dispoziţiile titlului XX (art. 1837 şi urm.), precum şi celelalte dispoziţii din Codul civil privitoare la prescripţia extinctiva a dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare, şi anume în mãsura determinata prin art. 25 şi art. 26 ale acestui decret. Urmeazã a se avea în vedere art. 21 din Decretul nr. 167/1958 care prevede ca dispoziţiile acestui act normativ nu se aplica dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute şi superficie.
CAP. 1 Dispoziţii preliminare
ART. 1837 Prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub condiţiile determinate prin aceasta lege. (Cod civil 645, 1094, 1200, 1800, 1887, 1888). ---------- A se vedea, de asemenea, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 1).
ART. 1838 Nu se poate renunţa la prescripţie decât dupã împlinirea ei. (Cod civil 965, 1839). ART. 1839 Renunţarea la prescripţie este sau expresã sau tacitã. Renunţarea tacitã rezulta dintr-un fapt care presupune delasarea dreptului câştigat. ART. 1840 Cel ce nu poate înstrãina nu poate renunţa la prescripţie. (Cod civil 946, 948, 1306, 1536). ART. 1841 In materie civilã, judecãtorii nu pot aplica prescripţia dacã cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.
----------- Potrivit celor arãtate în nota de la Titlu XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicita a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctiva - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 18).
ART. 1842 Prescripţia poate fi opusã în cursul unei instanţe pana în momentul când Curtea de Apel va pronunţa definitiva sa decizie, asupra cãreia nu mai poate reveni dupã lege, afarã numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui sa se prezume, dupã împrejurãri, ca a renunţat la dânsa.
----------- A se vedea nota de la art. 1841.
ART. 1843 Creditorii şi orice alta persoana interesatã pot sa opunã prescripţia câştigatã debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar şi dacã acel debitor, codebitor sau proprietar renunţa la dânsa. (Cod civil 562, 699, 974). ART. 1844 Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privatã, ci sunt scoase afarã din comerţ. (Cod civil 476, 963, 1310).
---------- Imprescriptibilitatea prevãzutã de art. 1844 se referã la bunurile care fac parte din domeniul public al statului şi al unitãţilor administrativ-teritoriale.
ART. 1845 Statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca particularii si, ca şi aceştia, le pot opune.
--------- A se vedea şi art. 41 alin. (2) din Constituţia României din 1991.
CAP. 2 Despre posesiunea cerutã pentru a prescrie
ART. 1846 Orice prescripţie este fondatã pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitatã, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru. (Cod civil 485, 486, 487, 1847 şi urm., 1909).
---------- Cu privire la ocrotirea posesiunii, a se vedea art. 674 - 676 Cod procedura civilã.
ART. 1847 Ca sa se poate prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, netulburata, publica şi sub nume de proprietar, dupã cum se explica în urmãtoarele articole. (Cod civil 1853, 1854, 1863). ART. 1848 Posesiunea este discontinua când posesorul o exercita în mod neregulat, adicã cu intermitente anormale. (Cod civil 1847, 1850). ART. 1849 Posesiunea este întreruptã prin modurile şi dupã regulile prescrise în articolele 1863 - 1973. (Cod civil 1847). ART. 1850 Comunitatea şi neintreruperea posesiunii sunt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescripţia, în acest sens ca, posesorul actului care probeazã ca a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus ca a posedat în tot timpul intermediar, fãrã însã ca aceasta sa împiedice proba contrarie. (Cod civil 1200, 1202, 1847). ART. 1851 Posesiunea este tulburata când este fundata sau conservatã prin acte de violenta în contra sau din partea adversarului. (Cod civil 953, 955, 1847, 1900). ART. 1852 Posesiunea este clandestina când posesorul o exercita în ascuns de adversarul sau încât acesta nu este în stare de a putea sa o cunoascã. (Cod civil 1847). ART. 1853 Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adicã în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului sau. ART. 1854 Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, dacã nu este probat ca a început a poseda pentru altul. (Cod civil 1200, 1202, 1850, 1853). ART. 1855 Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeaşi calitate, dacã nu este proba contrarie. (Cod civil 1200, 1202, 1850, 1853). ART. 1856 Posesiunea viciata prin vreuna din cauzele arãtate în art. 1847 devine posesiune utila, îndatã ce acel viciu înceteazã în vreun mod oarecare. (Cod civil 953, 955 şi urm., 1847, 1900). ART. 1857 Posesorul care poseda nu sub nume de proprietar nu poate sa schimbe el însuşi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni. (Cod civil 1855). ART. 1858 Posesiunea care se exercita nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utila, decât prin vreunul din urmãtoarele patru moduri: 1. când deţinãtorul lucrului primeşte cu buna-credinţa de la o a treia persoana, alta decât adevãratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine; 2. când deţinãtorul lucrului neagã dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistenta la exerciţiul dreptului sau; 3. când deţinãtorul stramuta posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de buna-credinţa; 4. când transmisiunea posesiunii din partea deţinãtorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacã acest succesor universal este de buna-credinţa. (Cod civil 1855, 1857, 1859, 1861). ART. 1859 In toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o noua posesiune, fãrã a distinge dacã strãmutarea posesiunii s-a fãcut în mod singular*) sau universal, lucrativ sau oneros. (Cod civil 1858, 1860, 1861).
--------- *) Cu titlu particular.
ART. 1860 Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, sa uneascã posesiunea sa cu posesiunea autorului sau. (Cod civil 653, 1859 şi urm.). ART. 1861 Dispoziţiile celor doua articole precedente nu deroga la cele prescrise prin articolul 1858, în ultimul sau alineat. (Cod civil 1859, 1860). ART. 1862 Dacã viciul posesiunii consista în discontinuitatea, în interuptiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca sa nu fie prescripţia împlinitã îl poate opune. Dacã clandestinitatea şi tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative şi nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinţa cãrora posesiunea a avut asemenea caracter. (Cod civil 1847, 1853 şi urm.).
CAP. 3 Despre cauzele care întrerup sau care suspenda cursul prescripţiei
Secţiunea I Despre cauzele care întrerup prescripţia
------------- Potrivit celor arãtate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) cu privire la abrogarea implicita a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctiva - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 16 şi 17 care reglementeazã întreruperea cursului prescripţiei).
ART. 1863 Prescripţia poate fi întreruptã sau în mod natural sau în mod civil. (Cod civil 1847, 1864 şi urm.). ART. 1864 Este întrerupere naturala: 1. când posesorul este şi rãmâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinţa lucrului, sau de cãtre vechiul proprietar sau de cãtre o a treia persoana; 2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformãri legale a naturii sau destinaţiei sale. (Cod civil 1863). ART. 1865 Întreruperea civilã se opereazã: 1. printr-o cerere fãcuta în judecata, fie introductivã de instanta*) sau numai incidenta într-o instanta deja începutã; 2. printr-un act începãtor de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuţiei unui titlu cãrui legea recunoaşte puterea executorie; 3. prin recunoaşterea de cãtre debitor sau posesor a dreptului celui în contra cãrui prescrie. (Cod civil 1905).
--------- *) Cerere de chemare în judecata.
ART. 1866 Efectele întreruperii prescripţiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute; întreruperea civilã, afarã de excepţiile cuprinse în articolele 1872 şi 1873 şi altele asemenea, nu foloseşte decât celuia ce o face şi nu vãtãma decât celui contra cãrui se face. (Cod civil 1864, 1867 şi urm.). ART. 1867 Întreruperea, fie civilã, fie naturala, şterge cu totul orice prescripţie începutã înaintea sa; în nici un caz acea prescripţie nu mai poate fi continuatã. Posesorul sau debitorul pot începe o noua prescripţie dupã ce actele constitutive de întrerupere înceteazã, conform naturii lor şi regulilor aci mai jos stabilite. (Cod civil 1864, 1866, 1868). ART. 1868 Cererea fãcuta în judecata nu va putea întrerupe prescripţia decât dacã va fi încuviinţatã de judecãtorie prin hotãrâre de nerevocabila autoritate. In cazul acesta nici o prescripţie nu poate curge de la formarea cererii în judecata şi pana la pronunţarea unei asemenea hotãrâri. (Cod civil 1870, 1871). ART. 1869 Dacã cel ce a format cererea în judecata lasa sa se perime acea acţiune a sa prin nelucrare; dacã se dezista de acea cerere pentru oricare alt motiv, afarã de nulitãţi de forma sau de necompetinta instanţei cãtre care a fost fãcut, nici o întrerupere de prescripţie nu poate fi. (Cod civil 1865, 1868, 1870).
---------- Cu privire la perimare a se vedea art. 248 - 254 Cod procedura civilã, iar cu privire la renunţare, a se vedea art. 246 - 247 Cod procedura civilã.
ART. 1870 Cererea în judecata întrerupe prescripţia, dupã regulile cuprinse în articolul 1868 şi 1869, chiar în cazul când este adresatã la o instanta judecãtoreascã necompetentã şi chiar dacã este nulã pentru lipsa de forme. (Cod civil 1868, 1869, 1871). ART. 1871 In cazurile prevãzute în articolul precedent, prescripţia nu va fi întreruptã decât dacã cel interesat va fi fãcut, mai înainte de hotãrâre de peremtiune*) ce ar putea fi pronunţatã în contra sa, o noua cerere în buna şi cuvenitã forma, şi dacã aceasta dupã urma cerere se va fi încuviinţat, dupã cum se arata la articolul 1868. (Cod civil 1870).
---------- *) Perimare.
----------- Art. 1871 a fost modificat implicit ca urmare a modificãrii regulilor din Codul de procedura civilã privitoare la perimare, potrivit cãrora perimarea opereazã de drept.
ART. 1872 Întreruperea civilã a prescripţiei, fãcuta în contra unuia din debitorii solidari, are efect în contra tuturor celorlalţi codebitori ai sãi. Întreruperea civilã fãcuta în contra unuia din moştenitorii unui debitor solidar nu are efect în contra celorlalţi comoştenitori, chiar dacã creanţa ar fi ipotecarã, dacã obligaţia nu este nedivizibila. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct, decât în mãsura partii de obligaţie a moştenitorului contra cãrui s-a fãcut întreruperea. Spre a întrerupe prescripţia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere fãcuta în contra tuturor moştenitorilor debitorului defunct. (Cod civil 742, 1036 şi urm., 1045, 1057, 1062, 1873). ART. 1873 Întreruperea civilã a prescripţiei, fãcuta în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii. Întreruperea fãcuta în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale. (Cod civil 1652 şi urm., 1679 şi urm.).
Secţiunea II Despre cauzele care suspenda cursul prescripţiei
----------- Potrivit celor arãtate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicita a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctiva - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 13 - 15 care reglementeazã suspendarea cursului prescripţiei).
ART. 1874 Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cît dureazã fãrã însã a o şterge pentru timpul trecut. (Cod civil 1875 şi urm.). ART. 1875 Prescripţia curge în contra oricãrei persoane care n-ar putea invoca o excepţie anume stabilitã prin lege. (Cod civil 1876 şi urm.). ART. 1876 Prescripţia nu curge în contra minorilor şi interzişilor, afarã de cazurile determinate prin lege. (Cod civil 1900 şi 1908). ART. 1877 Prescripţia curge în contra femeii mãritate în privinţa averii sale parafernale, chiar şi dacã aceea se afla sub administraţia bãrbatului, cu rezerva însã, pentru cazul acesta, de acţiune recursorie a femei în contra bãrbatului.
--------- Dispoziţiile art. 1877 şi 1878 au fost abrogate implicit prin reglementarea Codului familiei (art. 30-36), care a instituit între soţi regimul legal al bunurilor comune, de la care nu se poate deroga prin convenţii.
ART. 1878 Prescripţia nu curge pe cat timp tine cãsãtoria, în contra femeii mãritate, în privinţa imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de cãsãtorie, decât, dacã va fi început a curge mai înainte de cãsãtorie, sau din momentul separaţiei patrimoniilor, conform articolelor 1256 - 1270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.
----------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1877).
ART. 1879 (Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate). ART. 1880 Nu este asemenea supusã prescripţiei, pe cat timp tine cãsãtoria nici o acţiune a femeii care ar putea sa se rasfranga cumva în contra bãrbatului, de ar fi exercitatã de femeie contra unei a treia persoane.
---------- Dispoziţia art. 1880 a fost abrogatã implicit prin dispoziţiile art. 16, 21 şi 105 din Constituţia R.P.R. din 13 aprilie 1948, care a stabilit egalitatea în fata legii, fãrã deosebire de sex.
ART. 1881 Prescripţia nu curge între soţi, pe cat timp tine cãsãtoria. (Cod civil 1882 şi urm.).
----------- A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 14 alin. ultim).
ART. 1882 Prescripţia nu curge contra moştenitorului beneficiar în respectul*) creanţelor sale asupra succesiunii. Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinţa creanţelor, nici în privinţa drepturilor reale. (Cod civil 713, 1883).
----------- *) In privinţa.
ART. 1883 Regulile prescrise prin articolul precedent se aplica şi la prescripţia dintre administratorul legal al averii unei persoane şi acea persoana, precum dintre o succesiune vacanta şi persoana numita curator al ei. (Cod civil 1882).
---------- 1. Noţiunea de succesiune vacanta la care se referã art. 1883 era reglementatã prin art. 724-727, care au încetat de a mai avea aplicare (a se vedea şi notele de la articolele corespunzãtoare), prin intrarea în vigoare a Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã - Buletinul Oficial nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 7 decembrie 1960. In temeiul art. 26 din acest decret, notarul de stat elibereazã certificat ca succesiunea este vacanta, dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege; în acest caz, bunurile lãsate de defunct trec în proprietatea statului şi nu mai pot exista, prin urmare, raporturi între moştenire şi curator. Ulterior, Decretul nr. 40/1953 a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, publicatã în Monitorul Oficial nr. 92 din 16 mai 1995. 2. A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva (art. 14).
ART. 1884 Prescripţia curge atât în folosul cat şi în contra unei succesiuni vacante, chiar şi dacã n-are curator, şi chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului şi de 40 zile pentru deliberare. (Cod civil 706 şi urm.).
--------- A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1883.
ART. 1885 Prescripţia unei creanţe condiţionale sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul. Acţiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt, prin excepţie, supuse prescripţiei în folosul celui ce deţine lucrul, chiar şi mai înainte de realizarea condiţiilor, sau de expirarea termenelor la care acele acţiuni pot fi subordonate. (Cod civil 1017, 1022, 1337).
--------- Cu privire la prescripţia drepturilor sub condiţie suspensivã sau cu termen suspensiv, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 7 alin. 3).
CAP. 4 Despre timpul cerut pentru a prescrie
Secţiunea I Dispoziţii generale
ART. 1886 Nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusã acestui mod de stingere.
---------- A se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 7 alin. 1 şi 2, art. 8, 10, 11 şi 12).
ART. 1887 Termenul prescripţiei se calculeazã pe zile, şi nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul cãreia prescripţia începe nu intra în acel calcul. (Cod civil 1888, 1889). ART. 1888 Ziua se împarte în 24 ore. Ea începe la miezul nopţii şi se fineste la miezul nopţii urmãtoare. ART. 1889 Prescripţia nu se socoteşte câştigatã, decât dupã împlinirea celei de pe urma zile a termenului defipt prin lege.
---------- A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 19).
Secţiunea II Despre prescripţia de 30 de ani
ART. 1890 Toate acţiunile atât reale cat şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fãrã ca cel ce invoca aceasta prescripţie sa fie obligat a produce vreun titlu, şi fãrã sa i se poatã opune reaua-credinţa. (Cod civil 557, 565, 639, 645, 700, 840, 1091).
----------- 1. Potrivit celor arãtate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicita a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctiva - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 3 şi 6). 2. Potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare, art. 22, impozitele şi taxele datorate statului, contribuţia pentru asigurãri sociale, precum şi primele de asigurare datorate în temeiul asigurãrilor prin efectul legii, rãmân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale. 3. Cu privire la câmpul de aplicare al dispoziţiei art. 1890, a se vedea nota de la art. 1844 şi 1845. 4. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996 (art. 37). 5. Depunerile C.E.C. sunt imprescriptibile, potrivit art. 24 din Hotãrârea Guvernului nr. 888/1996 pentru aprobarea Statutului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, publicatã în Monitorul Oficial nr. 255 din 22 octombrie 1996. 6. A se vedea şi nota de la art. 1853.
ART. 1891 Instanţele începute şi delasate se vor prescrie, în lipsa de cerere de premtiune, prin 30 ani socotiţi de la cel dupã urma act de procedura, oricare ar fi termenul de prescripţie al acţiunilor în urma cãrora se vor fi început acele instanţe.
--------- 1. Dispoziţia art. 1891 a fost implicit modificatã prin Legea nr. 394 din 23 iunie 1943 pentru accelerarea judecaţilor în materie civilã şi comercialã care, prin art. 64, a instituit perimarea de plin drept. 2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 1890.
ART. 1892 Renditele sau creanţele ale cãror capete*) nu sunt niciodatã exigibile şi care produc în folosul creditorului interese periodice**) sau în perpetuu***) sau pe viaţa, se prescriu prin 30 ani începând de la data titlului lor constitutiv.
---------- A se vedea nota 1 de la art. 1890, precum şi dispoziţia art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare.
ART. 1893 Dupã 28 ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urma titlu, debitorul poate fi constrâns sa procure un nou titlu creditorului sau reprezentanţilor sãi.
---------- A se vedea nota de la art. 1892.
ART. 1894 Regulile prescripţiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu şi care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor. (Cod civil 557, 619, 623 şi urm., 639 şi urm., 700, 722, 783, 789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).
Secţiunea III Despre prescripţiile de 10 pana la 20 de ani
ART. 1895 Cel ce câştiga cu buna-credinţa şi printr-o justa cauza un nemişcãtor determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacã adevãratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se afla nemişcãtorul, şi prin douãzeci de ani dacã locuieşte afarã din acea circumscripţie. (Cod civil 486, 487, 1896).
---------- 1. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 27, art. 28 alin. 1 şi art. 29); a se vedea, în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ şi art. 72 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996. 2. Cu privire la determinarea câmpului de aplicare al dispoziţiilor art. 1895, a se vedea şi nota de la art. 1844).
ART. 1896 Dacã adevãratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscripţia tribunalului judeţean unde se afla nemişcãtorul, şi afarã dintr-însã, prescripţia se va completa adãugându-se, la anii de prezenta, un numãr de ani de absenta indoit decât cel ce lipseşte la anii de prezenta pentru ca sa fie zece. ART. 1897 Justa cauza este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc. Un titlu nul nu poate servi de baza prescripţiei de 10 pana la 20 ani. Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripţia de 10 pana la 20 ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanţii dreptului sau, dacã posesorul n-a cunoscut cauza anulabilitatii. (Cod civil 1858, 1895). ART. 1898 Buna-credinţa este credinţa posesorului ca, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna-credinţa sa fi existat în momentul câştigãrii imobilului. ART. 1899 Justa cauza trebuie sa fie totdeauna probatã de cel ce invoca prescripţia de 10 pana la 20 ani. Buna-credinţa se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleage rea-credinţa. (Cod civil 486, 487, 960). ART. 1900 Acţiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei convenţii, se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel. Aceasta prescripţie nu începe a curge, în caz de violenta, decât din ziua când violenta a încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua când eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele fãcute de femei mãritate neautorizate, din ziua desfacerii cãsãtoriei; în contra minorilor din ziua majoritãţii, iar în respectul*) interzişilor din ziua când s-a ridicat interdicţia. (Cod civil 790, 799, 953 şi urm., 1157, 1837 şi urm., 1895 şi urm., 1903).
------------ *) In privinţa.
------------- 1. Potrivit celor arãtate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicita a dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctiva - a se vedea Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 2, 3 şi art. 9). 2. Partea din cuprinsul art. 1900 alin. 2: "pentru actele fãcute de femei mãritate neautorizate, din ziua desfacerii cãsãtoriei", a fost abrogatã implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãţii civile a femeii mãritate - promulgatã cu Decretul nr. 1412, Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie 1932. 3. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare - Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 36); a se vedea, în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ şi art. 72 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996.
ART. 1901 Orice acţiune a minorului contra tutorelui, relativã la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, începând de la majoritatea sa. (Cod civil 1890).
---------- Dispoziţia art. 1901 a fost implicit modificatã prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva (art. 3 şi 14).
ART. 1902 Dupã 10 ani, arhitecţii întreprinzãtorii de lucrãri sunt desarcinati de rãspunderea la care sunt supuşi pentru stricãciunea în tot sau în parte a construcţiei, prin viciile de construire sau prin viciile pãmântului. (Cod civil 1483).
---------- 1. Dispoziţia art. 1902 a fost implicit modificatã prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva (art. 3). 2. A se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcţii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995.
Secţiunea IV Despre câteva prescripţii particulare
------------ In afarã de prescripţiile prevãzute în aceasta secţiune, urmeazã a se mai vedea: - Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cãrţile funciare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificãrile ulterioare (art. 37); a se vedea, în legãtura cu aplicabilitatea acestui act normativ, şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicitãţii imobiliare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996; - Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 4, 5, 9 şi 11); - Codul aerian - Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, publicatã în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 august 1997, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 130/2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 335 din 31 iulie 2000; - Codul familiei - Legea nr. 4/1953, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare (art. 52, 55 şi 60); - Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare (art. 23 şi 24); - Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcţii, publicatã în Monitorul Oficial nr. 12 din 24 ianuarie 1995; - Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999 (art. 32^29); - Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu modificãrile ulterioare (art. 13, 14); - Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicatã în Monitorul Oficial nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificãrile ulterioare (art. 98 şi urm.); - Ordonanţa Guvernului nr. 87/2000 privind rãspunderea producãtorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, publicatã în Monitorul Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000 (art. 11); - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã în Monitorul Oficial nr. 3 din 13 ianuarie 1997, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 231 din 24 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial nr. 612 din 29 noiembrie 2000.
ART. 1903 Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna; a ospatarilor şi gazduitorilor, pentru nutrirea şi locuirea ce procura, şi a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor; se prescriu prin şase luni. (Cod civil 1905, 1908).
-------- 1. Dispoziţiile art. 1903 au fost modificate implicit prin dispoziţiile Codului muncii din 8 iunie 1950. 2. A se vedea şi dispoziţiile Codului muncii - Legea nr. 10, Buletinul Oficial nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 176).
ART. 1904 Acţiunea medicilor, chirurgilor şi a apotecarilor, pentru vizite, operaţii şi medicamente; a negutatorilor, pentru marfele ce vand la particularii care nu sunt negutatori; a directorilor de pensionate, pentru preţul pensiunii scolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un an. (Cod civil 1905, 1908).
--------- Cu privire la alin. 4 din art. 1904, a se vedea art. 176 din Codul muncii.
ART. 1905 Prescripţia în cazurile mai sus arãtate se va împlini, chiar dacã ar urma serviciile, lucrãrile şi predarile acolo menţionate. Ea nu înceteazã de a curge decât când s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverinţa, ori s-a format cerere în judecata. (Cod civil 1865, 1903, 1906, 1908). ART. 1906 Cu toate acestea, cei cãrora vor fi opuse aceste prescripţii pot dovedi, prin orice mijloace, ca plata este încã datoratã.
--------- Textul art. 1906 este publicat astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 Cod comercial - Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950.
ART. 1907 Veniturile renditelor perpetue sau pe viaţa; prestatiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor şi arenzile bunurilor rurale; dobânzile sumelor împrumutate şi în genere tot ce se plãteşte cu anul sau la termene periodice mai scurte; se prescriu prin cinci ani. (Cod civil 1429, 1587, 1639, 1908).
---------- In prezent, termenul prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la obligaţiile prevãzute de art. 1907 este stabilit prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva - Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificãrile ulterioare (art. 3).
ART. 1908 Prescripţiile prezentei secţiuni curg în contra minorilor şi interzişilor, rãmânând acestora recurs în contra tutorilor lor. (Cod civil 1711).
---------- Cu privire la curgerea prescripţiei impotriva celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva (art. 14 alin. 2).
ART. 1909 Lucrurile mişcãtoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fãrã sa fie trebuinţa de vreo curgere de timp. Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cãrui s-a furat un lucru, poate sa-l revendice în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l gãseşte, rãmânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are. (Cod civil 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751, 1846, 1910).
---------- Cu privire la determinarea câmpului de aplicare al art. 1909, a se vedea nota de la art. 1844. Pentru considerentele acolo arãtate - în ce priveşte prescripţia - dispoziţia art. 1909 nu este aplicabilã bunurilor care alcãtuiesc domeniul public al statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale.
ART. 1910 Dacã posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpãrat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul înapoi decât intorcand posesorului preţul ce l-a costat. ART. 1911 Prescripţiile începute la epoca publicãrii acestui codice se vor regula dupã legile cele vechi.
DISPOZIŢII GENERALE
ART. 1912 Codicii Domnilor Calimach şi Caragea, şi orice alte legi civile anterioare, ordonanţele domneşti şi instrucţiunile ministeriale din ambe Principatele Unite, sunt abrogate în tot ce nu este conform regulilor prescrise în prezentul codice. ART. 1913 Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.
--------- Prin Decretul din 2 iulie 1865, punerea în aplicare a Codului civil a fost amânatã pentru data de 1 decembrie 1865.
ART. 1914 Fiica dotatã înaintea promulgãrii acestei legi, de voieşte a veni la o ereditate deschisã în urma promulgãrii acestei legi, va fi obligatã a reporta dota.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
