Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   COD DE ETICĂ PROFESIONALĂ ŞI DISCIPLINĂ din 29 septembrie 2007  al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 COD DE ETICĂ PROFESIONALĂ ŞI DISCIPLINĂ din 29 septembrie 2007 al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România

EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1108 din 6 noiembrie 2024
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 3 din 29 septembrie 2007 (*republicată*), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 6 noiembrie 2024.
──────────
    CAP. I
    Introducere
    ART. 1
    Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă împreună cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G., şi Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR), denumită în continuare Uniunea, şi membrii ei îşi desfăşoară activitatea.

    ART. 2
    Codul de etică profesională şi disciplină cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activităţii profesionale, iar rolul lui este acela de a servi ca linie de conduită practicienilor în insolvenţă, astfel încât aceştia să desfăşoare o activitate competentă şi conform unei etici profesionale şi discipline corespunzătoare.

    CAP. II
    Principii fundamentale
    ART. 3
    Principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvenţă în conduita lui, în relaţiile profesionale cu ceilalţi, sunt:
    a) independenţa - în exercitarea profesiei, practicianul în insolvenţă trebuie să se manifeste liber faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi obiectivitatea sa;
    b) integritatea morală - în exercitarea activităţii lor, membrii Uniunii vor acţiona cu cinste, corectitudine şi sinceritate;
    c) respectarea secretului profesional - membrii Uniunii vor păstra secretul profesional şi vor respecta caracterul confidenţial al informaţiilor obţinute cu ocazia desfăşurării activităţii în calitate de practicieni în insolvenţă;
    d) conflictul de interese - practicienii în insolvenţă vor evita în exercitarea activităţii lor conflictul de interese;
    e) concurenţa neloială - membrii Uniunii îşi vor exercita activitatea cu bună-credinţă şi cu respectarea cerinţelor unei concurenţe loiale;
    f) practica anticoncurenţială - membrii Uniunii vor evita actele şi faptele care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei libere între practicienii în insolvenţă;
    g) respectarea prevederilor legale - membrii Uniunii vor respecta legislaţia aplicabilă activităţii pe care o desfăşoară;
    h) competenţa profesională - practicienii în insolvenţă sunt datori să abordeze cu competenţă profesională lucrările pe care le realizează.


    SECŢIUNEA 1
    Independenţa
    ART. 4
    Independenţa de acţiune în exercitarea profesiei de practician în insolvenţă trebuie să se manifeste liber faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi obiectivitatea practicianului.

    ART. 5
    (1) Se prezumă a fi încălcată independenţa în situaţia în care membrul Uniunii angajat, un colaborator al său, soţul (soţia) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menţinerea sa în poziţia de administrator judiciar sau lichidator într-un dosar de insolvenţă.
    (2) În cazul persoanelor juridice această prevedere se extinde şi pentru cazurile în care pierderea independenţei este datorată unui angajat sau colaborator al persoanei juridice respective, dar care nu este membru al Uniunii.
    (3) Se prezumă a fi încălcată independenţa în exercitarea profesiei în situaţia în care membrul Uniunii acceptă un onorariu care să fie condiţionat de îndeplinirea unei cerinţe individuale a unui anumit creditor, condiţionarea conducând la încălcarea caracterului unitar concursual şi egalitar al procedurii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Integritatea morală
    ART. 6
    Membrul Uniunii va acţiona cu cinste, corectitudine şi sinceritate în activitatea sa profesională, în relaţiile cu instanţele judecătoreşti şi în relaţiile cu ceilalţi membri ai Uniunii.

    ART. 7
    Prin comportamentul său şi calitatea activităţii depuse, fiecare membru al Uniunii va contribui la construirea şi întreţinerea încrederii publice în instituţia practicianului în insolvenţă, precum şi în viabilitatea soluţiilor propuse de legislaţia aplicabilă.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Respectarea secretului profesional
    ART. 8
    Membrii Uniunii vor păstra secretul profesional şi vor respecta caracterul confidenţial al informaţiilor obţinute cu ocazia activităţii întreprinse în calitate de practicieni în insolvenţă, cu excepţia cazurilor în care au obligaţia legală sau sunt autorizaţi în mod expres să le transmită.

    ART. 9
    Membrii Uniunii nu vor folosi secretul profesional de care au luat cunoştinţă în cursul exercitării profesiei nici în beneficiul propriu, nici în beneficiul unor terţe părţi.

    ART. 10
    Se prezumă a fi exceptate de la prevederile secretului profesional toate datele, informaţiile şi documentele necesare desfăşurării activităţii conform atribuţiilor legale.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Conflictul de interese
    ART. 11
    Conflictul de interese este starea în care se află membrul Uniunii care are un interes personal, de natură patrimonială sau nepatrimonială, care ar putea influenţa imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii sale în evaluarea, realizarea şi raportarea atribuţiilor ce îi revin.

    ART. 12
    Membrii Uniunii au obligaţia să se abţină de la orice fel de conflict de interese şi să comunice instanţelor, în cazul în care au fost numiţi, că nu îşi pot îndeplini obligaţiile din cauza acestui conflict, solicitând înlocuirea.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Concurenţa neloială
    ART. 13
    Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor oneste, cu respectarea intereselor părţilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.

    ART. 14
    (1) Constituie concurenţă neloială practicile comerciale ale formei de organizare care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.
    (2) Sunt interzise practicile de concurenţă neloială, după cum urmează:
    a) denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o formă de organizare sau reprezentantul/angajatul său de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele;
    b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva formă de organizare a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei forme;
    c) depunerea unei oferte de onorariu în vederea confirmării/ desemnării într-o procedură cu încălcarea vădită a standardului de cost;
    d) orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.


    SECŢIUNEA a 6-a
    Practica anticoncurenţială
    ART. 15
    (1) Constituie practică anticoncurenţială, conform Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt interzise orice înţelegeri între forme de organizare, decizii ale asociaţiilor de forme de organizare şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
    a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;
    b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
    c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
    d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
    e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

    (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între forme de organizare, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de forme de organizare, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
    b) impun formelor de organizare în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
    c) nu oferă formelor de organizare posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză.


    SECŢIUNEA a 7-a
    Respectarea prevederilor legale
    ART. 16
    Membrii persoane fizice şi societăţi profesionale vor respecta legislaţia aplicabilă activităţii pe care o desfăşoară în calitatea lor de practicieni în insolvenţă.

    ART. 17
    În cazul în care un membru se găseşte în una dintre următoarele situaţii:
    a) este condamnat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru o infracţiune economică, cum ar fi: deturnare de fonduri, fals, furt, înşelăciune, evaziune fiscală sau, după caz, pentru tentativă, instigare şi/sau complicitate la o astfel de faptă;
    b) a fost găsit vinovat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, a societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau bancare;
    c) a fost condamnat, definitiv şi irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, pentru orice faptă de natură să determine imposibilitatea continuării activităţii de practician în insolvenţă;
    d) a recunoscut că este vinovat de una dintre faptele prevăzute la lit. a), b) sau c); în acest caz, va aduce de îndată la cunoştinţa Secretariatului general al Uniunii situaţia respectivă.


    ART. 18
    Membrii Uniunii nu vor exercita simultan sau succesiv pentru acelaşi debitor calitatea de avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar, într-o perioadă de 2 ani.

    ART. 19
    Membrii Uniunii vor informa Secretariatul general al Uniunii, în cel mult 30 de zile, cu privire la intrarea în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 26 alin. (1) din O.U.G.

    ART. 20
    Membrii Uniunii nu vor utiliza, în realizarea atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă, mandatari, colaboratori sau salariaţi care nu au calitatea de practician în insolvenţă definitiv şi compatibil.

    ART. 21
    Membrii Uniunii nu vor încredinţa administrarea societăţii profesionale unei persoane care nu are calitatea de practician în insolvenţă definitiv şi compatibil.

    ART. 22
    Membrii Uniunii nu îşi vor desfăşura profesia în acelaşi timp în mai multe forme de exercitare a acesteia sau în mai multe entităţi profesionale.

    ART. 23
    Membrii Uniunii nu îşi vor exercita calitatea de practician în insolvenţă pentru o persoană juridică la care cel în cauză a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru al consiliului de administraţie ori alte funcţii ori poziţii similare, potrivit art. 28 alin. (3) din O.U.G.

    ART. 24
    Membrii Uniunii nu vor exercita calitatea de administrator judiciar sau lichidator concomitent cu activităţi aferente altor profesii, cu excepţia celor prevăzute la art. 26 alin. (2) din O.U.G.

    ART. 25
    Practicienii în insolvenţă nu vor accepta numirea înaintea expirării termenului prevăzut la art. 27 alin. (1) din O.U.G.

    ART. 26
    Practicienii în insolvenţă nu îşi vor exercita profesia cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din O.U.G.

    ART. 27
    Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 18 din O.U.G., privind cesionarea în termen de cel mult 30 de zile a părţilor sociale deţinute de un asociat al societăţii profesionale devenit incompatibil.

    ART. 28
    Membrii Uniunii nu vor transmite cu întârziere mai mare de 30 de zile raportările statistice privind numirile ca administrator judiciar sau lichidator şi a declaraţiilor de venit, faţă de termenele stabilite de art. 21 lit. f) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

    ART. 29
    Membrii Uniunii nu vor refuza furnizarea datelor solicitate cu ocazia verificării prin sondaj efectuate de delegaţii conducerii filialei în condiţiile art. 21 lit. j) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

    ART. 30
    Practicienii în insolvenţă înscrişi pe lista coordonatorilor de stagiu atestaţi nu vor refuza îndeplinirea rolului de coordonator de stagiu, cu excepţia cazului în care refuzul se datorează unui număr de stagiari care depăşeşte capacitatea coordonatorului.

    ART. 31
    Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 41 din O.U.G.

    ART. 32
    Membrii Uniunii nu vor comunica peste termenul prevăzut de art. 9 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă schimbările intervenite în forma de exercitare a profesiei.

    ART. 33
    Membrii Uniunii vor respecta termenul prevăzut de art. 120 lit. c) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

    ART. 34
    Membrii Uniunii nu vor solicita decontarea din fondul de lichidare în condiţiile în care în averea debitoarei existau bunuri sau sume de bani ce puteau fi valorificate.

    ART. 35
    Membrii Uniunii au obligaţia de a comunica datele necesare verificării prin sondaj efectuate de către delegatul conducerii filialei, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor profesionale.

    ART. 36
    Membrii Uniunii au obligaţia de a vira procentul de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă către filiala Uniunii, prevăzut la art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau art. 39 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei sau de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 37
    Membrii Uniunii au obligaţia de a comunica datele necesare comisiei de cenzori a filialei în vederea verificării situaţiei virării către filiala Uniunii a procentului de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă.

    ART. 38
    Membrii Uniunii vor comunica modificările intervenite în forma de exercitare a profesiei, prevăzute la art. 22 alin. (8) din O.U.G.

    ART. 39
    Societatea civilă profesională care, din orice motive, rămâne cu un singur asociat are obligaţia transformării acesteia în altă formă de organizare profesională, în interval de 3 luni.

    ART. 40
    Practicianul în insolvenţă stagiar va respecta prevederile art. 33 alin. (2) şi (3) din O.U.G.

    ART. 41
    Membrii Uniunii au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă.

    ART. 42
    Membrii Uniunii au obligaţia de a nu depune sau accepta, în mod repetat, oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G.

    ART. 43
    Membrii Uniunii au obligaţia de a nu solicita decontarea din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 44
    Practicianul în insolvenţă nu poate desfăşura şi activităţi remunerate (de exemplu, contabilitate, evaluare) pentru debitoarea la care este desemnat.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Competenţa profesională
    ART. 45
    Membrii Uniunii vor aborda cu competenţă profesională activitatea desfăşurată şi vor arăta preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, manifestând reţinere la angajarea unor lucrări pe care nu le pot realiza în bune condiţii.

    CAP. III
    Comportamentul profesional
    ART. 46
    Membrii Uniunii vor adopta un comportament de natură să contribuie la creşterea prestigiului profesiei prin:
    a) devotament faţă de profesia aleasă;
    b) efort profesional de îmbunătăţire continuă a practicilor profesionale;
    c) instruire şi perfecţionare profesională şi asigurarea condiţiilor pentru creşterea experienţei persoanelor cu care colaborează;
    d) spirit de echipă, curajul opiniilor şi onestitate.


    ART. 47
    Deontologia profesională - toţi membrii definiţi în conformitate cu art. 2 şi 3 din O.U.G. trebuie să se abţină, chiar în afara exercitării profesiei lor, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor şi regulilor profesionale şi de la orice acţiuni contrare independenţei şi onoarei sau care sunt susceptibile să aducă ştirbirea demnităţii Uniunii şi membrilor săi.

    ART. 48
    Membrii Uniunii pot face uz numai de titlurile sau diplomele eliberate de instituţii de învăţământ autorizate.

    CAP. IV
    Etica exercitării profesiei
    ART. 49
    Membrii Uniunii pot folosi în corespondenţa lor menţiunea apartenenţei la Uniune, dar nu sigla sau emblema Uniunii.

    ART. 50
    (1) Membrii Uniunii nu pot acorda consultanţă terţilor în probleme de specialitate din domeniul insolvenţei care se referă la sau au legătură cu societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu care aceştia se află în raporturi contractuale ori de mandat legal, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
    (2) Un membru al Uniunii nu poate colabora, în cadrul activităţilor şi operaţiunilor pe care le desfăşoară ca practician, cu un coleg, membru al Uniunii, care este suspendat pe perioada sancţiunii.

    ART. 51
    Orice membru al Uniunii care activează ca practician în insolvenţă are datoria să verifice ca toate persoanele cu care lucrează sau care sunt angajate colaboratori să fie competente şi să aibă pregătirea profesională necesară unei astfel de activităţi.

    ART. 52
    Fiecare membru al Uniunii este obligat să se asigure profesional, într-un termen de maximum 30 de zile de la admiterea în Uniune, la o societate de asigurări.

    CAP. V
    Relaţiile între membrii Uniunii
    ART. 53
    Membrii Uniunii îşi datorează amabilitate şi respect reciproc. Acestea exclud nu numai vulgaritatea, ci şi manifestările dure şi necuviincioase. Ei trebuie să se abţină de la orice cuvinte care jignesc, orice imputări răuvoitoare, demersuri în defavoarea altora şi, în general, să se abţină de la orice acţiune susceptibilă de a aduce daune altor membri ai Uniunii.

    ART. 54
    Divergenţele dintre membri se vor concilia pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare se vor supune dezbaterii Comisiei superioare de disciplină.

    CAP. VI
    Dispoziţii finale
    ART. 55
    Regulile privind conduita etică sunt obligatorii pentru toţi membrii Uniunii.

    ART. 56
    Prezentul cod de etică profesională şi disciplină intră în vigoare la data aprobării lui de Congresul Uniunii.


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016