Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CIRCULARA nr. 13 din 5 iunie 2013 privind punerea in circulatie, in scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversarii a 140 de ani de la nasterea Luciei Sturdza-Bulandra
EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 18 iunie 2013
ART. 1
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 10 iunie 2013, o monedă din argint dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea Luciei Sturdza-Bulandra.
ART. 2
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală 10 lei
Metal argint
Titlu 999 la mie
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Calitate proof
Cant zimţat
Aversul monedei redă imaginea vechii clădiri a Teatrului Naţional din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 Lei" şi anul de emisiune "2013".
Reversul monedei prezintă portretul, semnătura actriţei Lucia Sturdza-Bulandra şi anii între care a trăit, respectiv "1873" şi "1961", elemente suprapuse peste o compoziţie sugerând arta teatrală, iar în arc de cerc, inscripţia "LUCIA STURDZA-BULANDRA".
ART. 3
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
ART. 4
Monedele din argint dedicate aniversării a 140 de ani de la naşterea Luciei Sturdza-Bulandra au putere circulatorie pe teritoriul României.
ART. 5
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 5 iunie 2013.
Nr. 13.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: