Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
CIRCULARA nr. 12 din 23 martie 1995 privind operatiunile de decontari cu trezoreria generala a statului efectuate prin unitatile bancare
--------- *) A fost publicatã si în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 26 aprilie 1995.
1. În sensul <>art. 22 al Regulamentului nr. 10/1994 al Bãncii Naţionale a României şi al prezentei circulare, prin operaţiuni de decontãri cu trezoreria generalã a statului se înţelege: operaţiunile de decontãri cu bugetul de stat, cu bugetele locale, cu bugetul asigurãrilor sociale de stat, cu fondurile speciale, cu mijloacele extrabugetare şi alte conturi ale instituţiilor publice. 2.*) Unitãţile bancare au obligaţia de a prezenta centralei Bãncii Naţionale a României sau sucursalelor sale documentele privind operaţiunile de decontãri cu trezoreria generalã a statului, grupate pe urmãtoarele categorii: -------- *) Punctul 2 a fost modificat prin <>Circulara Bãncii Naţionale a României nr. 16 din 5 aprilie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 11 mai 1995.
a) operaţiuni de decontãri cu bugetul de stat; b) operaţiuni de decontãri cu bugetele locale; c) operaţiuni de decontãri cu bugetul asigurãrilor sociale de stat; d) operaţiuni de decontãri cu fondurile speciale constituite în condiţiile legii; e) operaţiuni de decontãri privind mijloacele extrabugetare ale instituţiilor publice; f) operaţiuni de decontãri privind alte conturi ale instituţiilor publice. Documentele privind operaţiunile de decontãri cu trezoreria generalã a statului, astfel grupate, se totalizeazã în benzi de control al cãror total se preia în dispoziţii de platã centralizatoare alcãtuite pentru fiecare categorie. 3. Durata operaţiunilor de decontãri cu trezoreria generalã a statului nu poate depãşi durata maximã a unei operaţiuni de decontare interbancarã de acelaşi tip, localã sau interjudeţeanã, stabilitã prin <>art. 5 al Regulamentului nr. 10/1994 al Bãncii Naţionale a României. 4. Pânã la data de 31 decembrie 1995, pentru operaţiunile de decontãri cu trezoreria generalã a statului, agenţii economici şi instituţiile publice, plãtitori de impozite, taxe şi alte venituri, vor folosi, ca document de decontare, dispoziţia de platã, reglementatã prin Normele nr. 2/1980 ale Bãncii Naţionale a României. Pe aceste dispoziţii de platã, agenţii economici vor înscrie, în mod obligatoriu, codul fiscal şi explicaţia privind natura şi scadenţa venitului respectiv, precum şi contul de venituri. În cazul plãţilor, instituţiile publice vor folosi, de asemenea, dispoziţia de platã. Conform <>Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificatã prin <>Legea nr. 83/1994 , nu vor fi acceptate la decontare de cãtre unitãţile bancare alte cecuri decât cele prevãzute în aceste legi. 5. Societãţile bancare vor primi la decontare dispoziţii de încasare cu titlu de executare silitã, în condiţiile <>art. 40 din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995 . 6. În cazul în care ordonatorul operaţiunii de decontare cu trezoreria generalã a statului solicitã unitãţii bancare transmiterea acesteia prin telex, cu menţionarea expresã pe document, spezele telex sunt suportate de respectivul ordonator. 7. Nerespectarea de cãtre unitãţile bancare a duratelor maxime de decontare a operaţiunilor cu trezoreria generalã a statului, constatatã de cãtre organele de control ale Bãncii Naţionale a României, se sancţioneazã cu o penalitate de 0,5% din sumele înscrise pe documentele respective pentru fiecare zi de întârziere, penalitate care se varsã la bugetul de stat. 8. Operaţiunile de decontãri cu trezoreria generalã a statului nu fac obiectul compensãrii multilaterale a plãţilor interbancare fãrã numerar, conform <>art. 22 al Regulamentului nr. 10/1994 al Bãncii Naţionale a României. 9. Prezenta circularã intrã în vigoare la data de 3 aprilie 1995. 10. La data intrãrii în vigoare a prezentei circulare îşi înceteazã aplicabilitatea orice dispoziţie contrarã.
Guvernatorul Bãncii Naţionale a României, Mugur Isãrescu
Bucureşti, 23 martie 1995. Nr. 12.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email