Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României emite prezenta circulară. ART. 1 Începând cu data de 28 octombrie 2024, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Constantin I. Parhon. ART. 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele:
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Metal │argint │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Valoare nominală │10 lei │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Titlu │999‰ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Formă │rotundă │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Diametru │37 mm │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Greutate │31,103 g │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Cant │zimţat │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Calitate │proof │
└─────────────────────────┴────────────┘
Aversul monedei prezintă o imagine a Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon“ din Bucureşti, un fragment din decretul de înfiinţare emis de Regele Mihai I, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 LEI“, stema României şi anul de emisiune „2024“. Reversul monedei redă portretul endocrinologului Constantin I. Parhon, aflat în laboratorul de lucru, numele şi anii între care a trăit acesta „1874“ şi „1969“. ART. 3 Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. ART. 4 Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Constantin I. Parhon au putere circulatorie pe teritoriul României. ART. 5 Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu Bucureşti, 14 octombrie 2024. Nr. 49. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.