Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 28 din 11 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 13 mai 2021.────────── CUPRINS Cuvânt-înainte Introducere Premise Evaluarea mediului de securitate Mediul internaţional de securitate Riscuri şi ameninţări Obiectivele politicii de apărare Dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi contribuţia la consolidarea rezilienţei naţionale Consolidarea profilului strategic al României în cadrul NATO şi UE pe dimensiunea de apărare şi descurajare Aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA şi dezvoltarea cooperării cu ceilalţi parteneri strategici ai României Consolidarea profilului României de furnizor de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre Dezvoltarea cooperării internaţionale bilaterale şi în format multilateral în domeniul apărării Sprijinirea autorităţilor publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României Misiunile Armatei României Nivelul de ambiţie Cerinţe specifice Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare Politicile privind managementul integrat al resurselor pentru apărare Planificarea apărării Managementul resurselor umane Managementul achiziţiilor pentru apărare Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) Managementul infrastructurii de apărare Resursele financiare Consideraţii finale CUVÂNT-ÎNAINTE Carta albă a apărării 2021 concretizează angajamentul ferm al Guvernului pentru asigurarea securităţii poporului român şi pentru apărarea teritoriului, valorilor şi intereselor noastre naţionale. Scopul ei fundamental este de a stabili un set integrat şi cuprinzător de măsuri şi acţiuni pe termen mediu şi lung în domeniul apărării, menite să asigure României Forţe Armate capabile să protejeze interesele naţionale vitale, oricând va fi nevoie. În acelaşi timp, contextul strategic şi de securitate este plin de incertitudini, cu ameninţări complexe, de natură hibridă, necesită abordări conceptuale şi tactice adaptate unui ansamblu de securitate supus unor modificări şi evoluţii continue. Crearea unui mediu de securitate stabil, prin creşterea nivelului de rezilienţă în faţa ameninţărilor de orice tip, va oferi României şansa de a beneficia, fără impedimente, de oportunităţile extraordinare de dezvoltare, care pot contribui semnificativ la creşterea bunăstării şi prosperităţii. Ne dorim să asigurăm ţării noastre locul pe care îl merită în sistemul internaţional, un sistem aflat într-un proces de reaşezare a polilor şi distribuţiei de putere,, de apariţia unor curente naţionaliste, de manifestare a politicilor de forţă. În acelaşi timp, asistăm şi la o contestare a multilateralismului şi cooperării în cadrul tratatelor, regimurilor şi organizaţiilor internaţionale şi regionale. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunea Europeană şi partenerii noştri strategici sunt pilonii pe care neam fundamentat şi ne vom fundamenta în continuare politicile de securitate. România susţine procesele continue de adaptare şi modernizare de la nivelul NATO şi UE, organizaţii care trebuie să răspundă spectrului larg de noi provocări. România se confruntă cu o paletă extinsă de noi ameninţări, mult mai sofisticate şi mai complexe, care generează efecte specifice atât confruntării, cât şi surprinderii strategice. Regiunea Mării Negre a căpătat noi valenţe strategice, Peninsula Crimeea transformându-se, în urma anexării ilegale din 2014, într-o adevărată platformă de proiecţie a forţei la mii de kilometri distanţă, până în estul şi sudul Mării Mediterane. Pandemia de COVID-19 a amplificat vulnerabilităţile şi riscurile deja existente, a creat, de asemenea, unele noi, cu un impact major în plan economic, strategic şi de securitate, în anii viitori. Am fost forţaţi să luăm măsuri extraordinare şi să regândim modul de funcţionare şi interacţiune a tuturor componentelor administraţiei publice, Ministerului Apărării Naţionale revenindu-i un rol esenţial, în prima linie, al sprijinirii autorităţilor statului în combaterea efectelor pandemiei. Încă de la început Guvernul pe care îl conduc a considerat domeniul apărării naţionale ca fiind o prioritate, fapt concretizat atât în implementarea unei politici de apărare coerente, cât şi prin asigurarea resurselor şi finanţărilor necesare dezvoltării capacităţii de apărare a României, conform principiilor alocării de resurse în mod echitabil stabilite (burden sharing) la nivelul aliaţilor din NATO. România este deja un furnizor regional de securitate şi vom acţiona pentru consolidarea acestui rol prin întărirea relaţiilor cu partenerii strategici, atât la nivel bilateral, cât şi la nivel multilateral, în cadrul NATO, UE, OSCE, ONU sau al unor formate regionale precum Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) şi Bucharest 9(B9). Manifestăm o preocupare permanentă pentru a transpune în practică, în mod integrat şi unitar, viziunea Guvernului asupra apărării naţionale, care să reflecte obiectivele stabilite în Strategia naţională de apărare a ţării 2020-2024 pentru a asigura un fundament solid în procesul transformării şi modernizării instituţiei militare. PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI FLORIN-VASILE CÎŢU Carta albă a apărării 2021 este cel mai important document de implementare a Strategiei naţionale de apărare a ţării 2020-2024, constituind, totodată, principalul document departamental de planificare la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, care fundamentează celelalte documente subsecvente, respectiv Strategia militară şi Directiva de planificare a apărării. Documentul reflectă schimbările majore la nivel regional şi internaţional, identifică şi propune soluţii ca Forţele Armate ale României să fie cât mai bine pregătite pentru a-şi îndeplini misiunile de apărare a ţării. CA 21 a avut în vedere concluziile rezultate în urma desfăşurării Analizei strategice a apărării, fiind concepută într-o nouă paradigmă strategică, diferită de cea a ultimilor 20 de ani, în care atât Armata României, cât şi aliaţii noştri din NATO şi UE ne-am concentrat eforturile pe combaterea terorismului, în principal în misiunile din teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak. Este o paradigmă care se fundamentează pe premisa că pentru a fi eficienţi trebuie să conştientizăm că Armata se construieşte în modernitate, informaţie, cunoaştere şi noi tehnologii. Scopul final urmărit este consolidarea posturii de apărare şi descurajare, prin dezvoltarea acelor tipuri de forţe şi capabilităţi care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor, indiferent de mărimea forţei acestuia, de o manieră care să facă o agresiune împotriva noastră prea costisitoare pentru a fi încercată. Pentru aceasta avem nevoie de cinci elemente esenţiale, a căror dezvoltare este urmărită cu consecvenţă în prezentul document de planificare a apărării: capabilităţi de înaltă tehnologie, o resursă umană înalt educată şi foarte bine instruită, o puternică industrie de apărare autohtonă, dezvoltarea unei culturi instituţionale centrate pe cunoaştere şi inovaţie şi, nu în ultimul rând, rezilienţa. Pornind de la aceste premise, CA 21 transpune în practică cerinţele formulate de Strategia naţională de apărare a ţării, de a gândi şi realiza constructul de securitate şi apărare ca un angrenaj unitar, fundamentat pe contribuţia convergentă şi substanţială a tuturor instrumentelor de putere ale statului. Pentru ca toate acestea să nu rămână doar simple deziderate, prin Programul de guvernare au fost alocate resursele necesare, existând premise temeinice pentru alocarea unui nivel adecvat al acestora şi în perspectiva următorilor ani. Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă INTRODUCERE Premise Carta albă a apărării este elaborată de Ministerul Apărării Naţionale pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării şi implementarea obiectivelor de apărare stabilite de Programul de guvernare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării. Conform prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării 2020-2024, unul dintre elementele de noutate introduse prin document este reprezentat de dimensiunea de rezilienţă, care dobândeşte un profil pregnant: „Consolidarea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţilor reclamă o strategie multidimensională flexibilă şi o perspectivă amplă asupra tuturor sistemelor, pentru reducerea riscurilor asociate unei crize, dar şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de gestionare rapidă a mecanismelor de adaptare la nivel local, naţional şi regional. Rezilienţa acoperă toate stadiile unei situaţii de criză, de la prevenţie (atunci când este posibilă) la adaptare şi limitarea efectelor (când este necesară), şi include transformări pozitive care consolidează abilitatea generaţiilor actuale şi viitoare de aşi asigura necesităţile.“ În acest context, CA 21 direcţionează eforturile subsumate obiectivelor politicii de apărare, într-o abordare cuprinzătoare, care are în vedere consolidarea cooperării interinstituţionale pe toate palierele subsumate apărării naţionale, inclusiv din perspectiva dimensiunii de rezilienţă, având în vedere domeniul de responsabilitate al Ministerului Apărării Naţionale. Caracteristicile şi dinamica mediului strategic şi de securitate actual impun o abordare interinstituţională şi cuprinzătoare, care să permită materializarea conceptului de securitate naţională extinsă, prin integrarea politicilor publice şi acţiunii statului în domeniul apărării şi siguranţei naţionale. Conceptual, CA 21 defineşte politica de apărare a României pe un orizont de timp de 4 ani conţinând, totodată, prevederi pe termen mediu şi lung. Este, în acest sens, principalul document de planificare la nivel departamental. Pe baza acesteia se elaborează Strategia militară a României şi se fundamentează priorităţile în formularea propunerilor de buget ale ministerului. Structura şi conţinutul CA 21 urmează cu fidelitate cerinţele legale, stabilind în capitole distincte obiectivele politicii de apărare, măsurile şi acţiunile pentru îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor, precum şi politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare. Planificarea apărării este un proces complex, continuu şi cu un ciclu cu o durată mare de timp, fapt ce face ca documentul actual să aibă şi un caracter intrinsec şi firesc de continuitate, preluând o serie de elemente din Carta anterioară^1, ca fiind în continuare valabile şi aplicabile în contextul actual. Acestea se referă, în special, la coordonatele fundamentale pe care se bazează apărarea naţională, cum ar fi: apartenenţa la NATO, UE şi alte organizaţii, parteneriatul strategic cu SUA şi celelalte parteneriate strategice, dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi angajarea în operaţii şi misiuni, înzestrare şi resursele alocate etc. ^1 Carta albă a apărării - România, 2017, aprobată de către Parlamentul României prin Hotărârea nr. 96 din 20 noiembrie 2017. La elaborarea prezentului document s-au avut în vedere, de asemenea, şi prevederile relevante reieşite din documentele importante adoptate la nivelul organizaţiilor internaţionale din care ţara noastră face parte, în primul rând NATO şi UE. CAP. 1 Evaluarea mediului de securitate
┌──────────────────────────────────────┐
│Mediul actual de securitate la nivel │
│global este caracterizat de │
│accentuarea tendinţelor de schimbare a│
│balanţei de putere în cadrul │
│sistemului internaţional şi de trecere│
│către un sistem multipolar │
│stratificat, cu centre de putere de │
│nivel global sau regional. │
│Acest fapt conduce la accentuarea │
│percepţiilor de nesiguranţă │
│strategică, incertitudine şi lipsă de │
│predictibilitate din partea statelor, │
│care se orientează din ce mai mult │
│spre soluţii naţionale sau bilaterale │
│de gestionare a riscurilor şi │
│ameninţărilor la adresa securităţii │
│naţionale, în detrimentul mecanismelor│
│clasice reprezentate de formatele │
│multilaterale sau organizaţiile │
│internaţionale. │
│Intensificarea competiţiei strategice │
│în zonele de interes din vecinătatea │
│României generează un context de │
│securitate regional complex, cu un │
│spectru larg al riscurilor şi │
│ameninţărilor la adresa intereselor │
│naţionale vitale. │
└──────────────────────────────────────┘
Mediul internaţional de securitate Deteriorarea accentuată a mediului de securitate din ultimii ani, atât la nivel global, cât şi regional, ne arată tendinţe tot mai vizibile de redefinire a relaţiilor dintre actorii cu interese globale, pe fondul creşterii nivelului de competiţie şi rivalitate geopolitică şi al revenirii în logica politicii de putere. Arhitectura sistemului global de securitate se află în plin proces de reaşezare. Pe măsura creşterii stării de nesiguranţă strategică, preferinţa statelor se îndreaptă tot mai mult către folosirea cadrului bilateral, în detrimentul celui multilateral, pentru promovarea agendelor de interese specifice. Diminuarea importanţei relaţiilor multilaterale va duce la scăderea drastică a predictibilităţii şi coerenţei de acţiune, răspunsul comunităţii internaţionale fiind mult mai greu de anticipat. Această tendinţă, materializată în denunţarea unor tratate internaţionale, dar mai ales în atitudini şi acţiuni de încălcare premeditată a normelor de drept internaţional, sporeşte entropia la nivel global şi limitează serios gestionarea anarhiei specifice sistemului global. Astfel, afectează eficienţa instituţiilor internaţionale de securitate de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale şi are impact asupra echilibrului strategic, punând sub semnul întrebării întreaga arhitectură globală de securitate, prin subminarea proceselor de control al armamentelor şi de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă. De altfel, ambiţiile geopolitice ale unor puteri neoccidentale şi deficienţele structurale şi funcţionale ale unor organizaţii internaţionale subminează respectarea legislaţiei internaţionale şi, implicit, eficienţa demersurilor de dezamorsare a focarelor de criză. Accentuarea competiţiei pentru accesul pe termen lung la resurse (energetice, de apă, metale rare etc.), uneori prin încălcarea normelor de drept internaţional ale altor state, în paralel cu intensificarea concurenţei furnizorilor pentru controlul unor pieţe, au condus la creşterea interdependenţei economice/energetice a statelor, cu potenţial de modificare a conduitei guvernelor în politica externă şi de diminuare a eficacităţii politicilor de sancţiuni. Dezvoltările din ultima perioadă reliefează impactul major al unor noi factori generatori de criză la nivel internaţional, cum ar fi pandemiile şi fluxurile migraţioniste, cu potenţial de producere a unor dezechilibre majore, pe termen lung, pe multiple coordonate: sanitar, economic, politic, social, de securitate şi geopolitic. Mai mult, pandemia catalizează vizibil concentrarea statelor asupra problemelor naţionale, indiferent că ele sunt de natură sanitară, economică sau militară. Din punctul de vedere al ţării noastre, se constată diversificarea paletei de ameninţări, care produc efecte specifice ale confruntării şi surprinderii strategice. Contextul strategic în cadrul căruia România îşi apără şi îşi promovează valorile, principiile, interesele şi obiectivele strategice şi de securitate este caracterizat de instabilitate geopolitică şi volatilitate, cu evidenţierea unor tendinţe la nivel internaţional care accentuează potenţialul conflictual. Între acestea se remarcă intensificarea competiţiei strategice între actorii cu interese globale, creşterea relevanţei actorilor nestatali^2, manifestări orientate spre izolaţionism ori pragmatism politic, precum şi preocupări pentru limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice şi gestionarea riscurilor sociale şi de securitate generate de tehnologiile emergente. ^2 Corporaţii, companii private de securitate, organizaţii neguvernamentale, mişcări transnaţionale, indivizi influenţi, grupări teroriste şi de criminalitate organizată. Pe plan regional se observă încercările unor state de a se reafirma în postura de lideri zonali, prin contestarea sau chiar încălcarea normelor internaţionale în vigoare, precum şi revenirea politicii de forţă şi asertivitate a unor puteri care contestă însăşi actuala ordine internaţională bazată pe principiile occidentale specifice democraţiei şi liberalismului economic. Competiţia dintre marii actori pentru controlul unor zone de interes strategic comun (regiunea Mării Negre, Mediterana de Est, Orientul Mijlociu, Asia-Pacific) şi implicarea directă sau indirectă a acestor actori în conflictele aflate în derulare au reverberaţii negative asupra securităţii regionale. Aceasta are loc în contextul declinului relativ de putere al unor actori dominanţi pe scena politică internaţională, pe fondul reconfigurării opţiunilor strategice şi al promovării unor politici de tip izolaţionist/coercitiv în relaţiile internaţionale, în paralel cu emergenţa unor actori majori, ca urmare a coerenţei strategice asigurate pe diverse paliere de acţiune în politica externă. Pe fondul interdependenţei, instabilităţii şi impredictibilităţii existente la nivelul sistemului global, este de aşteptat activarea unor conflicte îngheţate, fapt care va duce la multiplicarea cazurilor de conflicte asimetrice şi hibride, în funcţie de interesele statelor aflate în regiunea respectivă. Luând în considerare existenţa unor astfel de conflicte în proximitatea României şi comportamentul asertiv al Federaţiei Ruse, apariţia unor astfel de confruntări constituie un factor major de îngrijorare. Stabilitatea mediului internaţional de securitate este afectată în continuare de surse tradiţionale, ca terorismul, migraţia în masă, traficul de armament, droguri sau persoane, criminalitatea transfrontalieră sau corupţia. De asemenea, factorul demografic induce în continuare provocări care amplifică expansiunea confruntărilor de tip asimetric. Dezvoltarea tehnologică generează modalităţi de desfăşurare a conflictelor în zone noi, reale (zona arctică, spaţiul cosmic) sau virtuale (reţele de socializare, mass media). Dacă tehnologia actuală permite preluarea unor sarcini de luptă de către drone, roboţi sau alte maşini inteligente, fapt care ar putea duce la micşorarea numărului de victime umane, războiul cibernetic poate avea consecinţe semnificative asupra unor populaţii însemnate, atât prin dezinformare, cât şi prin afectarea infrastructurii critice. În calitatea sa de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, România va trebui să îşi focalizeze eforturile sale pe dimensiunea apărării şi securităţii, astfel încât să se asigure complementaritatea eficace între sistemele de apărare naţională şi colectivă şi să îşi consolideze statutul de furnizor de securitate. Scena geopolitică globală dobândeşte tot mai mult caracteristicile unei lumi policentrice, în care statele îşi recalibrează opţiunile diplomatice şi de securitate în funcţie de interesele conjuncturale, tinzând să iasă de sub condiţionalităţile politice cerute de apartenenţa la anumite organisme/organizaţii internaţionale. Riscuri şi ameninţări Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale au surse diverse şi un spectru larg de manifestare, generând astfel o multitudine de provocări în plan politico-militar. Pandemia de Covid-19 a scos în evidenţă modalitatea în care riscuri de natură nemilitară pot genera implicaţii transnaţionale şi provocări multiple la adresa statelor, indiferent de nivelul de dezvoltare economică, tehnologică şi militară. În principal, evoluţiile la nivel global evidenţiază un trend de reconfigurare a balanţei de putere, precum şi tendinţa de amplificare a acţiunilor de tip convenţional, asimetric şi hibrid. Cu toate acestea, riscul izbucnirii unui conflict armat major se menţine redus, remarcându-se, în schimb, tendinţa de utilizare a tacticilor hibride pentru realizarea propriilor ambiţii în zonele de interferenţă a intereselor strategice. Accentuarea rivalităţilor la nivel global între actorii care dispun de arme de distrugere în masă, pe fondul retragerii din tratate şi acorduri internaţionale de control al acestora, precum şi tendinţa de modernizare şi proliferare a acestor capabilităţi pot conduce la o nouă cursă a înarmării. Acţiunile destabilizatoare din proximitatea estică a României, derulate pe multiple paliere şi într-o manieră sincronizată, continuă să influenţeze şi să modifice situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, prin perpetuarea instabilităţii, întreţinerea conflictelor prelungite şi influenţarea parcursului european şi euroatlantic al statelor din acest areal. În particular, consolidarea potenţialului militar al Federaţiei Ruse în Peninsula Crimeea şi în bazinul Mării Negre, prin dezvoltarea capabilităţilor militare şi crearea mediului antiacces şi de interdicţie zonală (A2/AD), concomitent cu complexitatea activităţilor militare desfăşurate sistematic în proximitatea României generează provocări pentru securitatea naţională. Echilibrul fragil din Balcanii de Vest, sincopele în parcursul european al statelor din regiune şi persistenţa tensiunilor interetnice sunt factori de risc cu impact direct asupra securităţii şi prosperităţii României. De asemenea, instabilitatea din zonele de criză şi conflict şi proliferarea ameninţărilor transfrontaliere, precum terorismul, criminalitatea organizată şi migraţia, vor continua să influenţeze agenda politico-militară la nivel euroatlantic şi tipul de misiuni în care este implicată Armata României. Deşi în plan naţional nivelul ameninţării teroriste îşi menţine caracterul de oportunitate, remanenţa acesteia la nivel global reiterează dificultatea anticipării şi contracarării riscurilor asociate. În condiţiile participării la eforturile internaţionale de combatere a ameninţării teroriste, personalul militar şi civil este expus la riscurile persistente conexate flagelului terorist. Atacurile cibernetice, care prin complexitatea, frecvenţa şi intensitatea în creştere au potenţialul de a perturba funcţionalitatea sistemelor şi activitatea reţelelor informatice, reprezintă o ameninţare constantă la adresa securităţii naţionale. Astfel, perspectiva dezvoltărilor tehnologice semnificative conturează, pe lângă oportunităţile inerente, şi riscuri majore. Pe de altă parte, o provocare cu incidenţă asupra domeniului politico-militar o reprezintă continuarea acţiunilor informative ostile, derulate atât în scopul influenţării percepţiei sociale şi afectării încrederii populaţiei în instituţiile statului, cât şi pentru obţinerea de informaţii necesare pentru influenţarea procesului decizional. CAP. 2 Obiectivele politicii de apărare Politica de apărare reprezintă un ansamblu coerent şi coordonat de obiective, măsuri şi acţiuni care vizează realizarea obiectivelor naţionale de securitate şi a obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin utilizarea tuturor instrumentelor de natură politico-militară mobilizate de Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea acestora. Politica de apărare este o expresie definitorie a exercitării controlului civil asupra Forţelor Armate şi include o serie de componente esenţiale, cum ar fi: • decizii privind cerinţele şi contribuţia apărării la implementarea conceptului securităţii naţionale extinse; • decizii privind resursele financiare alocate apărării şi capabilităţile care vor fi menţinute şi dezvoltate; • decizii privind folosirea capabilităţilor militare în misiuni şi activităţi civile; • managementul problematicii referitoare la gestionarea apărării ca parte a administraţiei publice. Scopul fundamental al politicii de apărare este asigurarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul apărării care să permită garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a României. În acest sens este necesară operaţionalizarea prevederilor circumscrise domeniului apărării, stabilite prin Strategia naţională de apărare a ţării şi a obiectivelor, priorităţilor şi direcţiilor de acţiune din Programul de guvernare.
┌──────────────────────────────────────┐
│Obiectivele politicii de apărare │
│pentru perioada 2021-2024: │
│- dezvoltarea posturii naţionale de │
│apărare şi contribuţia la consolidarea│
│rezilienţei; │
│- consolidarea profilului strategic al│
│României în cadrul NATO şi UE pe │
│dimensiunea de apărare şi descurajare;│
│- aprofundarea parteneriatului │
│strategic cu SUA şi dezvoltarea │
│cooperării cu ceilalţi parteneri │
│strategici ai României; │
│- consolidarea profilului României de │
│furnizor de securitate în regiunea │
│extinsă a Mării Negre; │
│- dezvoltarea cooperării │
│internaţionale bilaterale şi în format│
│multilateral în domeniul apărării; │
│- sprijinirea autorităţilor publice în│
│gestionarea situaţiilor de urgenţă. │
└──────────────────────────────────────┘
În formularea obiectivelor politicii de apărare s-a urmărit conturarea în manieră sintetică, dar cuprinzătoare a aspectelor ce ţin de modernizarea şi adaptarea Armatei României şi, implicit, de dezvoltarea rezilienţei şi capacităţii de răspuns la riscurile şi provocările actualului context de securitate, aspecte subsumate abordării cuprinzătoare a actului de guvernare şi în funcţie de responsabilităţile specifice ale Ministerului Apărării Naţionale. Obiectivele politicii de apărare sunt susţinute prin proiecte şi demersuri interinstituţionale de actualizare, adaptare şi completare a cadrului legislativ naţional referitor la apărarea naţională, Sistemul naţional de management integrat al situaţiilor de criză, respectiv securitatea şi apărarea cibernetică, ca fundamente normative ale procesului de consolidare a rezilienţei naţionale şi, implicit, a rezilienţei militare. S-au valorizat oportunităţile date de poziţia geostrategică, pentru afirmarea României ca pilon regional de stabilitate şi, implicit, de profilare distinctă a statutului de membru NATO, UE şi de partener strategic al SUA. În acelaşi timp am pus accentul pe principiile dialogului şi promovării securităţii prin cooperare bilaterală şi schimb de informaţii în domeniul militar, precum şi pe implementarea unei abordări interinstituţionale în domeniul apărării. Dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi contribuţia la consolidarea rezilienţei Guvernul consideră apărarea ca fiind unul dintre domeniile prioritare, preocuparea sa pentru achiziţionarea de capabilităţi moderne şi relevante fiind dovada clară a seriozităţii cu care ţara noastră percepe rolul său în asigurarea securităţii şi apărării în regiune. Dezvoltarea posturii naţionale de apărare apare ca o cerinţă fundamentală în linie cu dezvoltările mediului de securitate, inclusiv la nivel regional, precum şi în menţinerea şi respectarea angajamentelor specifice asumate la nivelul NATO şi UE în ceea ce priveşte dezvoltarea capabilităţilor şi contribuţia la misiuni şi operaţii. În acest sens efortul naţional implică dezvoltarea unor pachete naţionale de capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente. Acestea vor fi destinate deopotrivă descurajării unei agresiuni împotriva României şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, pentru îndeplinirea sarcinilor constituţionale ale Armatei României, precum şi pentru asigurarea unor contribuţii de nivel calitativ superior la eforturile operaţionale şi proiectele de descurajare şi apărare la nivelul NATO şi UE. Materializarea acestei abordări se concretizează în menţinerea angajamentului de alocare a 2% din PIB pentru apărare, din care cel puţin 20% pentru înzestrare şi modernizare, potrivit cerinţei de asigurare a parametrilor stabiliţi în context NATO pentru finanţarea apărării şi Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare pentru perioada 2017-2027 şi în perspectiva următorilor ani. Fundamentarea procedurilor de achiziţii de tehnică şi echipamente militare pentru realizarea Planului de înzestrare a Armatei României^3 va asigura interoperabilitatea şi complementaritatea cu capabilităţile specifice ale celorlalte state membre NATO, UE şi ale partenerilor noştri strategici. ^3 Document programatic pentru planificarea armamentelor, cu un orizont de 10 ani şi actualizare anuală. Vom acorda o atenţie deosebită implementării noilor tehnologii din domeniul informaţional. Digitalizarea constituie una dintre condiţiile de bază pentru consolidarea capabilităţilor de apărare şi eficientizarea modelului funcţional al MApN. În acest sens vor fi continuate proiectele relevante demarate şi vor fi iniţiate proiecte noi cu impact semnificativ la nivelul MApN care, printr-o dezvoltare coordonată, vor permite optimizarea proceselor specifice interne, vor facilita consolidarea cooperării interinstituţionale şi vor contribui la sporirea rezilienţei infrastructurilor şi serviciilor digitale, fiind astfel asigurate condiţiile pentru iniţierea unui proces amplu de transformare digitală, în care informaţiile şi datele să fie utilizate ca resurse strategice ale organizaţiei. Tehnologiile emergente şi disruptive remodelează mediul acţiunilor militare, adăugând, pe lângă ameninţările convenţionale, ameninţări cibernetice şi hibride, cu factor mare de multiplicare, generat de tendinţa exponenţială a evoluţiei tehnologice (inteligenţa artificială, megadate, tehnologia cuantică, drone etc.), impunând adaptarea organismului militar pe aceste noi coordonate. Totodată, evoluţiile cu implicaţii de ordin securitar, accentuate de pandemia de COVID-19, din domeniul gestionării riscurilor şi ameninţărilor din mediu virtual, ne impun, cu necesitate, crearea şi dezvoltarea de capabilităţi specializate, la nivelul Forţelor Armate, pentru contracararea agresiunilor informaţionale, a propagandei cu scop destabilizator şi campaniilor de tip hibrid. Avem o abordare integrată care urmăreşte, ca obiectiv fundamental, ca programele de dezvoltare a capabilităţilor şi înzestrare a Forţelor noastre Armate să contribuie substanţial la consolidarea industriei naţionale de apărare, atât prin asigurarea unei participări semnificative a companiilor româneşti - producţie, integrare şi mentenanţă a sistemelor de armament, cât şi prin pregătirea unei forţe de muncă înalt calificată şi cu nivel de expertiză corespunzător acestui domeniu industrial de vârf. În acest sens vom face un efort continuu de adaptare a cadrului legislativ naţional pentru a putea atrage finanţare europeană prin Fondul european de apărare (EDF) şi Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP) care să permită retehnologizarea industriei naţionale de apărare, precum şi interoperabilitatea echipamentelor Armatei Române cu cele ale aliaţilor euroatlantici. Totodată, vom urmări consolidarea participării României în cadrul Cooperării structurate permanente (PESCO) şi al tuturor programelor europene din domeniul apărării. Detalii privind principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor sunt prevăzute în capitolul 4. Consolidarea profilului strategic al României în cadrul NATO şi UE pe dimensiunea de apărare şi descurajare Pentru România, NATO reprezintă garantul principal al apărării colective, fundamentată pe indivizibilitatea securităţii aliaţilor. România va rămâne pe mai departe un promotor şi susţinător al unei relaţii transatlantice consolidate şi substanţiale, ca reper esenţial pentru securitatea europeană. În calitate de membru NATO, România este ferm ataşată prevederilor articolului 5 şi susţinătoare a necesităţii unei puternice legături transatlantice ca reflexie practică a indivizibilităţii securităţii aliate. Apartenenţa la NATO, cu avantajele umbrelei colective de securitate şi apărare şi angajamentele şi obligaţiile specifice asumate în acest context, reprezintă unul dintre pilonii triadei fundamentale pentru securitatea naţională, alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi parteneriatul strategic cu SUA. Rezultatul urmărit în consolidarea profilului în cadrul Alianţei vizează creşterea credibilităţii strategice a României, având ca fundament predictibilitatea şi continuitatea în planul opţiunilor şi abordărilor securitare. Prin demersurile şi contribuţia sa proactivă, România îşi consolidează constant profilul său în cadrul Alianţei, prin contribuţii conceptuale, în planul capabilităţilor şi prin participarea la dimensiunea operaţională aliată. Materializarea eforturilor pe aceste coordonate va urmări, în special, respectarea angajamentelor asumate la nivel aliat privind: • asigurarea parametrilor stabiliţi în context NATO privind bugetarea apărării (2% din PIB, din care minimum 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare şi inovare); • dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi a nivelului capacităţii de luptă; • asigurarea de oferte naţionale relevante pentru implementarea iniţiativelor NATO în planul dezvoltării capacităţii colective de reacţie a Alianţei; • participarea la iniţiative şi proiecte aliate vizând dezvoltarea de capabilităţi aliate comune; • participarea la misiuni şi operaţii NATO; • contribuţia la implementarea prezenţei aliate înaintate pe teritoriul altor aliaţi estici. În paralel, eforturile naţionale vor avea în vedere continuarea consolidării profilului României ca pilon de securitate pe flancul estic al Alianţei, monitorizarea, stimularea şi asigurarea progreselor determinante în ceea ce priveşte consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în sud-estul Europei şi regiunea Mării Negre pe toate componentele operaţionale principale (terestră, aeriană, maritimă, spaţială şi cibernetică) şi, în context, operaţionalizarea şi deplina maturizare a proiectelor multinaţionale NATO de pe teritoriul naţional (Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est/HQ MNC-SE, Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est/HQ MND-SE, Comandamentul Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est/HQ MN BDE-SE, Unitatea de Integrare a Forţelor NATO/NFIU). Pe fondul acestor eforturi aplicate se va acorda o atenţie aparte asigurării unei abordări aliate echilibrate, unitare şi coerente în ceea ce priveşte politicile, măsurile şi proiectele vizând întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul de est al Alianţei. Principalele linii de efort, care vor asigura un plus de substanţă profilului strategic accentuat al României în cadrul NATO, vor urmări implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare, modernizare, înzestrare şi operaţionalizare a structurii de forţe, care vor determina un nivel calitativ superior şi semnificativ al contribuţiei naţionale la arhitectura colectivă de securitate şi apărare aliată. În acest sens, priorităţile de acţiune vor fi concentrate pentru: • participarea la generarea forţelor necesare iniţiativelor NATO de apărare colectivă (pe dimensiunile terestră, navală, aeriană şi în spaţiul cibernetic), prin contribuţia cu forţe la contingentele dislocate de NATO pentru consolidarea flancului estic, prin participarea la exerciţiile militare desfăşurate sub egida NATO şi prin găzduirea de exerciţii militare pe teritoriul naţional; • facilitarea procesului decizional şi sprijinirea adoptării unor decizii militare la nivelul Alianţei care să subsumeze şi să promoveze interesele majore de apărare ale României; • promovarea pragmatică, flexibilă şi consecventă a intereselor şi obiectivelor naţionale în comitetele şi în grupurile de lucru militare de la Cartierul General al NATO; • creşterea vizibilităţii şi profilului militar naţional în cadrul NATO prin încadrarea unor funcţii-cheie în cadrul structurilor de conducere şi comandă ale Alianţei, la toate nivelurile; • sprijinirea eforturilor aliate de asigurare a unei posturi NATO de descurajare şi apărare credibile şi coerente, pe termen mediu şi lung, inclusiv pe flancul de est al Alianţei; • susţinerea unui proces de decizie eficient, care să corespundă parametrilor privind dislocarea rapidă a forţelor şi capacităţilor aliate de întărire, precum şi sprijinirea dezvoltării proiectelor de infrastructură care să faciliteze recepţia, integrarea şi angajarea în operaţii şi misiuni a acestor elemente de întărire; • implementarea unor măsuri aliate şi naţionale care să asigure contracararea sistemelor de limitare a accesului şi interdicţie regională (A2/AD); • sprijinirea eforturilor şi acţiunilor de combatere a ameninţărilor de tip hibrid şi cibernetic; • participarea activă la implementarea măsurilor de asigurare a aliaţilor de pe flancul estic stabilite prin Planul de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei (Readiness Action Plan/RAP); • participarea la eforturile şi proiectele aliate de asigurare a unei posturi credibile de descurajare şi apărare a NATO pe termen mediu şi lung; • contribuţia la dezvoltarea capabilităţilor şi apărarea integrată NATO aeriană şi antirachetă; • optimizarea permanentă a capacităţilor de intelligence pe linie de avertizare timpurie şi analiză situaţională şi schimbul de informaţii cu statele aliate şi partenere pe probleme de interes comun, în vederea sprijinirii procesului decizional la nivelul NATO; • derularea unor programe de perfecţionare continuă pe linia asigurării securităţii cibernetice, a sistemelor de comunicaţii şi a combaterii ameninţărilor de tip hibrid, în vederea creşterii rezilienţei în faţa noilor provocări. În ultimii ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu o serie de provocări de securitate semnificative, necesitatea unui răspuns coerent şi eficient devenind tot mai evidentă. În acest sens, Strategia globală de politică externă şi de securitate (EU GS) constituie un fundament solid pentru afirmarea Uniunii ca actor credibil pe scena internaţională, iar rezultatele obţinute până în prezent indică faptul că există potenţial pentru a construi o Uniune integrată, eficientă şi mai capabilă, care poate face mai multe pentru propria securitate şi apărare. Iniţiative precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Fondul european de apărare (EDF), Procesul anual de analiză coordonată a apărării (CARD) pot marca diferenţa în ceea ce priveşte rolul UE în domeniul apărării, acest pachet de iniţiative făcând trecerea apărării europene către un nivel superior. România susţine consolidarea rolului Uniunii Europene de furnizor de securitate pe scena internaţională, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din vecinătatea imediată (estică şi sudică), concomitent cu asigurarea complementarităţii cu NATO, evitării duplicărilor inutile şi abordării conjugate a celor două organizaţii în managementul crizelor internaţionale. În acest context se va urmări dezvoltarea unui profil activ al României, atât prin participarea la procesul de luare a deciziilor în cadrul Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) şi la iniţiativele şi procesele de dezvoltare a capabilităţilor în formatele de cooperare multinaţională oferite de Agenţia Europeană de Apărare, cât şi prin contribuţia la operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, direcţiile de acţiune vor viza: • consolidarea poziţiei în cadrul mecanismelor decizionale cu impact asupra PSAC prin promovarea şi susţinerea punctelor de vedere naţionale cu privire la problematicile generate de contextul geopolitic şi de dinamica situaţiei de securitate la nivel regional, european şi global; • consolidarea rolului şi prezenţei naţionale în operaţiile şi misiunile militare şi civile ale Uniunii Europene, prin participarea la misiuni de monitorizare şi gestionare a crizelor din zonele de interes pentru România, în funcţie şi de alte angajamente asumate în plan internaţional; • contribuţia eficientă la consolidarea PSAC, prin sprijinirea implementării EU GS pe dimensiunea de securitate şi apărare şi atingerii nivelului de ambiţie al Uniunii pe scena globală de securitate, în ceea ce priveşte capacitatea de a răspunde rapid şi eficace la întreg spectrul de ameninţări şi situaţii de criză; • continuarea şi adaptarea participării la răspunsul rapid al UE la crize, inclusiv prin îmbunătăţirea condiţiilor de întrebuinţare şi participarea cu personal de stat major şi forţe la grupurile tactice de luptă ale UE (EUBGs); • consolidarea profilului militar, prin participarea la consolidarea industriei europene de apărare şi a cercetării-dezvoltării în domeniul apărării, prin susţinerea participării industriei naţionale de apărare la proiectele care vizează capabilităţi prioritare pentru România, inclusiv cyber, CBRN, comandă-control, UAV, inteligenţă artificială; • optimizarea nivelului de participare în cadrul programelor şi proiectelor de dezvoltare a capabilităţilor militare derulate la nivelul Agenţiei Europene de Apărare (EDA); • participarea la iniţiativele şi procesele UE dedicate dezvoltării de capabilităţi militare (PESCO, CARD, EDF), în coerenţă cu angajamentele asumate în cadrul NATO şi respectând principiul setului unic de forţe; • promovarea consolidării legăturii transatlantice cu relevanţă accentuată în actualul context strategic, prin susţinerea implementării declaraţiilor comune privind cooperarea UE-NATO; • asigurarea sprijinului şi asistenţei statelor membre UE care fac obiectul unor agresiuni armate pe teritoriul lor, conform clauzei de asistenţă mutuală (art. 42/7 din Tratatul UE); • creşterea vizibilităţii şi profilului naţional în cadrul UE prin încadrarea unor funcţii-cheie în cadrul structurilor de conducere şi comandă ale Uniunii, la toate nivelurile. Aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA şi dezvoltarea cooperării cu ceilalţi parteneri strategici ai României Parteneriatele strategice constituie fundamentul construirii unor relaţii solide şi cuprinzătoare cu statele cu care avem interese comune în domeniul securităţii şi apărării^4. ^4 În prezent, România are parteneriate strategice şi relaţii speciale cu o dimensiune de apărare substanţială cu: Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Italia şi Spania. Aprofundarea Parteneriatului strategic România-SUA pentru secolul XXI prin extinderea cooperării şi consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării contribuie decisiv la promovarea României ca vector de stabilitate şi securitate în sud-estul Europei. În context, semnarea Foii de parcurs dedicate cooperării în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030, document ce include priorităţi strategice şi linii de efort în relaţia cu partenerul american, va contribui la orientarea şi consolidarea acestui parteneriat strategic. Parteneriatul strategic cu SUA oferă cadrul optim de consolidare a relaţiilor dintre armatele celor două ţări în vederea substanţierii poziţiei strategice a României la Marea Neagră. Consolidarea cooperării cu SUA în domeniul apărării se va axa pe: • intensificarea cooperării la nivel politico-militar în plan bilateral şi în cadrul NATO [cu accent pe dialogul desfăşurat în cadrul Grupului de lucru la nivel înalt, al Comitetului mixt româno-american, al Comitetului executiv româno-american, precum şi al Grupului de lucru pentru discuţii de stat major (BST^5)]; ^5 Bilateral Staff Talks. • continuarea sprijinirii forţelor SUA pentru desfăşurarea activităţilor pe teritoriul României în baza Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României (DCA^6); o atenţie deosebită va fi acordată Iniţiativei de descurajare europeană (EDI^7) şi proiectelor de extindere a bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii; ^6 Defence Cooperation Agreement - semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 268/2006. ^7 European Deterrence Initiative. • îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza prevederilor Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România (BMDA^8); ^8 Ballistic Missile Defence Agreement - semnat la Washington la 13 septembrie 2011 şi ratificat prin Legea nr. 290/2011. • intensificarea planificării şi derulării de activităţi în comun, în plan bilateral şi în cadrul NATO, cu forţele armate ale SUA, inclusiv cu participarea partenerilor din zonele de interes strategic ale României; • augmentarea cooperării juridice şi consolidarea procesului de dezvoltare a cadrului juridic pentru implementarea acordurilor bilaterale, în principal prin încheierea unor aranjamente de implementare (AI); • implementarea la nivel naţional a măsurilor agreate cu partenerul american, sub coordonarea Comitetului interministerial^9. ^9 Hotărârea Guvernului nr. 565/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 268/2006. Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul apărării în cadrul celorlalte parteneriate strategice are în vedere, în principal, implementarea componentei militare şi de securitate, pe baza intereselor convergente în cadrul NATO, UE şi în vecinătatea estică. În acest sens, o atenţie deosebită va fi acordată proiectelor de cooperare bilaterală vizând: • consolidarea formatelor de dialog strategic la nivel politico-militar; • realizarea de acţiuni şi proiecte comune în cadru regional sau al organizaţiilor internaţionale; • realizarea interoperabilităţii forţelor la nivelul categoriilor de forţe; • cooperarea în cadrul misiunilor din diferite teatre de operaţii; • pregătirea, instruirea forţelor şi desfăşurarea de exerciţii în comun; • implicarea substanţială în implementarea unor proiecte majore multinaţionale, cum ar fi Conceptul naţiunilor-cadru; • cooperare în domeniul informaţiilor pentru apărare; • dezvoltarea cooperării în materie de formare prin schimburi reciproce de personal; • permanentizarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre instituţiile de învăţământ şi cercetare; • explorarea posibilităţilor de cooperare în principalele proiecte asociate procesului de dezvoltare a capabilităţilor militare; • încurajarea cooperării în domeniul producţiei şi modernizării de echipamente şi tehnică militară prin implementarea de parteneriate industriale şi dezvoltarea cooperării în domeniul industriei de apărare. Consolidarea profilului României de furnizor de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre Marea Neagră reprezintă pentru ţara noastră o zonă de maxim interes strategic, din punct de vedere militar, economic, energetic şi comercial. Regiunea extinsă a Mării Negre integrează dimensiuni suprapuse de riscuri şi ameninţări care impun un răspuns coordonat, atât din partea statelor riverane, cât şi la nivel aliat. România, prin poziţionarea sa strategică, este un actor-cheie în construcţia euroatlantică de securitate la Marea Neagră şi un pilon central în promovarea securităţii, stabilităţii şi valorilor democratice în regiune, atât individual, cât şi alături de aliaţi. Rolul României ca furnizor de securitate în regiunea Mării Negre este stabilit ca obiectiv central de politică externă. În acest sens, angajamentele României sunt evidenţiate pe următoarele direcţii de acţiune: • promovarea importanţei majore a securităţii regiunii Mării Negre pentru securitatea europeană şi euroatlantică, la nivelul NATO şi UE; • asigurarea unui loc prioritar al regiunii pe agenda securitară a NATO, susţinerea implementării depline a proiectelor subsumate posturii colective consolidate şi coerente a NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic; • dezvoltarea şi modernizarea capabilităţilor naţionale cu impact asupra gestionării eficiente a provocărilor de securitate din regiune; • sprijinirea proceselor de integrare europeană şi euroatlantică a statelor din regiune, realizarea reformelor în domeniul apărării şi consolidarea capacităţilor acestora de a-şi asigura securitatea; • intensificarea cooperării cu aliaţii şi partenerii în vederea promovării securităţii energetice la nivel regional; • continuarea cooperării în formatul trilateral România-Turcia-Polonia şi promovarea unei viziuni integrate a apărării pe întregul flanc estic - Marea Baltică-Marea Neagră; • promovarea/susţinerea la nivel UE a iniţiativelor specifice Politicii de securitate şi apărare comună, cu relevanţă pentru asigurarea securităţii regiunii Mării Negre. Dezvoltarea cooperării internaţionale bilaterale şi în format multilateral în domeniul apărării În noul context internaţional şi evoluţiile mediului de securitate, obiectivele cooperării internaţionale în domeniul apărării se circumscriu îndeplinirii obiectivelor generale de politică externă ale României. Continuarea cooperării la nivel bilateral, atât cu partenerii strategici şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO şi UE, cât şi cu statele vecine şi din zonele de interes strategic pentru ţara noastră, contribuie la consolidarea credibilităţii Armatei României şi susţinerea intereselor naţionale de securitate. Consolidarea rolului de stat aliat, furnizor de securitate şi promotor al stabilităţii internaţionale şi regionale, prin menţinerea nivelului de participare la misiunile şi operaţiile desfăşurate sub egida NATO, UE (PSAC), ONU şi OSCE, precum şi prin concretizarea angajamentelor naţionale la proiectele şi programele în format multilateral, dar şi în alte formate regionale din domeniul apărării, contribuie la asumarea rolului de pol regional de securitate şi a unui profil mai activ în consolidarea securităţii euroatlantice. Susţinerea unui nivel ridicat de participare la iniţiativele de cooperare regională şi dezvoltarea cadrului juridic al cooperării internaţionale în domeniul apărării potenţează procesul de afirmare a României ca actor regional şi catalizator de stabilitate la nivel regional. O contribuţie importantă la consolidarea imaginii şi statutului României în plan regional o reprezintă managementul integrat al aspectelor politico-militare aferente tratatelor, iniţiativelor şi regimurilor pe linia neproliferării armelor de distrugere în masă şi controlului armamentelor. În vederea participării cu succes la operaţiile de pace ale ONU se va acorda o atenţie sporită implementării prevederilor declaraţiei „Action for Peacekeeping“, lansată de secretarul general al ONU, inclusiv în privinţa implementării unei politici de toleranţă zero faţă de cazurile de abuzuri şi exploatare sexuală, pregătirii specifice a personalului care încadrează capabilităţile puse la dispoziţie, asigurării contingentelor cu tehnică şi echipament conform standardelor ONU, dar şi creşterii rolului personalului feminin în managementul crizelor de securitate şi a prezenţei acestora în operaţiile de pace. În acest context vor fi reafirmate angajamentele României pentru sporirea relevanţei operaţiilor de pace sub egida ONU şi creşterea eficacităţii acestora, prin continuarea operaţionalizării capabilităţilor asumate în cadrul Sistemului ONU de management al capabilităţilor de menţinere a păcii (UN PCRS). Relaţiile politico-militare în cadrul Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) continuă să fie marcate de persistenţa lipsei de încredere între statele participante şi deteriorarea mediului de securitate la nivel european prin încălcările repetate de către Federaţia Rusă ale normelor, valorilor şi principiilor consacrate în documentele fundamentale adoptate la nivelul OSCE şi prin perpetuarea crizei ucrainene şi a conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre. Totodată, aplicarea selectivă a obligaţiilor asumate prin tratatele în materia CSBMs şi a controlului armamentelor a condus la erodarea pilonilor arhitecturii europene de securitate (Tratatul cu privire la forţele convenţionale în Europa, Tratatul privind cerul deschis şi Documentul de la Viena privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii). Cooperarea în domeniul apărării, atât la nivel bilateral şi regional, cât şi în format multilateral, este abordată integrat, în limita resurselor alocate, principalele direcţii de acţiune fiind următoarele: • consolidarea cooperării bilaterale cu partenerii strategici şi cu celelalte state membre NATO şi UE, concomitent cu facilitarea proiectelor de cooperare NATO-UE; • întărirea relaţiilor cu statele vecine şi din Regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest şi de pe flancul estic al NATO şi UE, precum şi cu ceilalţi parteneri din regiune; • consolidarea durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova prin susţinerea fermă şi fără echivoc a parcursului său european, prin implicarea activă şi constantă în cadrul organizaţiilor internaţionale pentru respectarea deplină a angajamentelor asumate; • intensificarea cooperării cu partenerii cu care sunt dezvoltate programe comune de interes strategic; • continuarea participării la proiectele dezvoltate în cadrul Procesului reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), precum şi la exerciţiile şi activităţile de pregătire ale Batalionului multinaţional de geniu „TISA“, Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii şi iniţierea altor iniţiative de acest fel la nivel regional; • încurajarea unor formate aliate pentru asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre, luând în calcul încetarea pe termen nelimitat a Operaţiei „Black Sea Harmony şi a cooperării în cadrul grupului naval din Marea Neagră „BLACKSEAFOR“; • încheierea de acorduri militare internaţionale cu partenerii strategici, statele aliate şi partenere, precum şi cu alte state din zone de interes pentru România, precum şi cu organizaţii internaţionale; • continuarea participării cu observatori şi personal de stat major în cadrul misiunilor şi operaţiilor de menţinere a păcii, precum şi evaluarea unor eventuale solicitări punctuale ale autorităţilor ONU de dislocare a capabilităţilor angajate în UN PCRS; • susţinerea viabilităţii tratatelor, convenţiilor şi documentelor internaţionale adoptate în cadrul ONU, OSCE sau altor organizaţii/formate internaţionale, referitoare la creşterea încrederii şi securităţii, controlul armamentelor convenţionale şi neproliferarea armelor de distrugere în masă; • implementarea măsurilor prevăzute de tratatele internaţionale în vigoare în domeniul creşterii încrederii şi securităţii, controlului armamentelor şi verificării, precum şi al neproliferării armelor de distrugere în masă; • participarea la procesele de revizuire şi adaptare a tratatelor, convenţiilor şi documentelor referitoare la regimul de control al armamentelor convenţionale şi la neproliferarea armelor de distrugere în masă; • continuarea cooperării în vederea implementării prevederilor diferitelor regimuri de neproliferare şi control al exporturilor specifice, precum şi a sancţiunilor internaţionale, inclusiv a embargourilor de arme convenţionale stabilite prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU; • participarea la procesul de negociere a documentelor internaţionale care stabilesc cadrul normativ în domeniul controlului armamentelor şi implementarea acestuia în MApN. Sprijinirea autorităţilor publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă Armata României s-a angajat în mod activ în asigurarea sprijinului necesar autorităţilor publice în vederea gestionării unor situaţii de urgenţă (inundaţii, cutremur, dezastre naturale sau, mai recent, pandemie) şi a acordării de asistenţă populaţiei civile. Implicarea forţelor armate pe dimensiunea urgenţelor civile va continua în conformitate cu reglementările specifice, prevăzute de legislaţia în vigoare. Principalele direcţii de acţiune au în vedere: • executarea de misiuni de căutare şi salvare; • asigurarea protecţiei populaţiei afectate; • executarea de misiuni umanitare de transport al persoanelor şi materialelor evacuate (aerian, terestru, maritim sau fluvial); • acordarea de asistenţă medicală specializată, de urgenţă sau în fază spitalicească; • participarea la activităţi civil-militare de pregătire şi integrare a acţiunilor şi procedurilor specifice în situaţii de urgenţă. Situaţia de extremă necesitate în cadrul sistemului naţional de sănătate publică, generată de criza pandemică de COVID19, a făcut necesară asumarea de către Armata României a unor misiuni şi responsabilităţi extinse în conformitate cu legislaţia impusă de instituirea stării de urgenţă. O direcţie importantă de acţiune la nivelul Armatei României vizează realizarea şi menţinerea unei capacităţi de reacţie adecvate îndeplinirii misiunilor specifice pe dimensiunea urgenţelor civile şi medicale, creşterea capabilităţilor de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor naturale, accidentelor tehnologice sau altor cauze provocatoare de situaţii de criză. Pentru ca acest sprijin să fie cât mai eficient, este necesară consolidarea relaţiilor şi modului de cooperare cu celelalte structuri de intervenţie ale administraţiei publice şi centrale, precum şi alocarea resurselor specifice la un nivel corespunzător. În acest sens, eforturile de consolidare a rezilienţei trebuie să aibă în vedere necesitatea consolidării cooperării interinstituţionale, într-o abordare cuprinzătoare (whole of government), iar complementar, eforturi de consolidare a cooperării public-privat, cetăţean-comunitate, cu responsabilizarea tuturor factorilor de sprijin în situaţii de criză. Având în vedere amploarea crizei pandemice şi posibilele dezvoltări de perspectivă, Armata României trebuie să fie capabilă să dezvolte instrumentele necesare participării la misiuni de asistenţă reciprocă a aliaţilor şi partenerilor şi să răspundă cât mai prompt solicitărilor de sprijin la nivel internaţional. Măsurile şi acţiunile în domeniu vor viza: • consolidarea relaţiilor şi a modului de cooperare cu structurile de specialitate din administraţia publică, centrală şi locală, respectiv organizaţiile neguvernamentale; • participarea la/întreprinderea de acţiuni în folosul populaţiei, în cooperare cu autorităţile publice responsabile cu rol principal (identificarea şi atragerea de entităţi din societatea civilă dispuse să sprijine eforturile autorităţilor în acest sens, inclusiv participarea la distribuirea ajutoarelor umanitare); • susţinerea, în comisiile parlamentare de specialitate, a proiectelor de acte normative elaborate la nivel guvernamental, în vederea asigurării unui cadru legislativ coerent şi aplicat în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă. CAP. 3 Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României Misiunile Armatei României Armata României este subordonată exclusiv voinţei poporului şi are misiunea sacră de a garanta şi apăra valorile şi interesele fundamentale ale poporului şi statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei României, pregătind, integrând la nivel naţional şi, la nevoie, făcând uz, conform legii, de toate resursele la dispoziţie. Totodată, Armatei României îi revine misiunea de a materializa contribuţia naţională în cadrul apărării colective a NATO, pe linia angajamentelor operaţionale asumate ca stat membru al Uniunii Europene, precum şi pentru participarea în cadrul misiunilor şi operaţiilor de pace sau de tip coaliţie. Îndeplinirea acestor cerinţe se va realiza prin misiuni şi sarcini specifice, după cum urmează: Garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale se va realiza prin: • menţinerea şi dezvoltarea unor capabilităţi de reacţie imediată, în măsură să desfăşoare, până la intervenţia forţelor principale, naţionale şi/sau aliate, acţiuni pentru descurajarea şi contracararea unei posibile agresiuni armate la adresa României; • asigurarea capacităţii de executare a planurilor de apărare elaborate la nivel naţional; • consolidarea capabilităţilor specifice operaţiilor în spaţiul cibernetic; • dezvoltarea iniţiativelor care contribuie la consolidarea prezenţei aliate continue pe teritoriul naţional; • consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în arealul Mării Negre; • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a flexibilităţii şi a nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor; • realizarea unui sistem logistic integrat pentru susţinerea forţelor naţionale pe timpul executării misiunilor pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, precum şi asigurarea sprijinului naţiunii gazdă pentru acţiunile forţelor statelor aliate şi partenere; • reconfigurarea şi revitalizarea sistemului de organizare, dotare, încadrare şi pregătire a populaţiei, teritoriului şi economiei naţionale; • optimizarea procesului de decizie politico-militară prin abordări interinstituţionale. Contribuţia la apărarea colectivă se va realiza prin: • operaţionalizarea pachetului unic de forţe asumat;^10 asigurarea capabilităţilor asumate pentru Forţa de Răspuns a NATO (NRF), Iniţiativa NATO de reacţie rapidă (NRI) şi Grupurile tactice de luptă ale Uniunii Europene (EUBG); ^10 Pachetul unic este compus din forţele şi capabilităţile destinate NATO (inclusiv NFIU, HQ MND-SE, MN BDE şi HQ MNC-SE, precum şi cele din iniţiativa FNC), UE, ONU şi iniţiativelor regionale. • participarea la implementarea măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă înaintată şi descurajare; • asigurarea capacităţii de executare a planurilor de apărare şi de răspuns gradual elaborate la nivel aliat; • operaţionalizarea structurilor multinaţionale constituite pe teritoriul României şi menţinerea nivelului capacităţii de luptă; • participarea la iniţiativele şi programele NATO şi UE de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor, cu accent pe realizarea capabilităţilor critice identificate (supraveghere şi avertizare timpurie - NAEW, supraveghere terestră - AGS, transport aerian strategic - SAC, patrulare aeriană maritimă, sisteme de comunicaţii şi informatică NATO dislocabile, DCM); • contribuţia la dezvoltarea capabilităţilor comune în planul apărării integrate NATO aeriene şi antirachetă (NATO BMD, Aegis Ashore - SUA); • participarea la menţinerea şi restabilirea securităţii în spaţiul NATO şi UE în cadrul apărării colective a NATO şi prin îndeplinirea angajamentelor operaţionale asumate în cadrul Uniunii Europene. Participarea la operaţii privind menţinerea sau restabilirea păcii se va realiza prin: • participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional, inclusiv de asistenţă umanitară, independent sau în cadru multinaţional, inclusiv în cadrul unor coaliţii; • participarea la iniţiativele de cooperare în domeniul apărării, la aranjamentele şi procesele de cooperare în domeniul militar şi la implementarea măsurilor de creştere a încrederii şi stabilităţii, la nivel subregional, regional şi european; • contribuţia la eforturile naţionale şi internaţionale de control al armamentelor şi de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă prin activităţi specifice, precum controlul exporturilor şi importurilor de echipamente militare, inspecţiile de verificare, expertiză şi schimb de informaţii etc. Contribuţia la securitatea României pe timp de pace se va realiza prin: • supravegherea şi apărarea spaţiului terestru, aerian, maritim şi fluvial naţional; • organizarea, planificarea şi executarea apărării cibernetice în domeniul apărării; • supravegherea zonelor de responsabilitate şi de interes informativ, precum şi avertizarea timpurie; • contribuţia la sistemul NATO de indicatori şi avertizări; • contribuţia permanentă cu personal înalt calificat în cadrul structurii de comandă şi de forţe a NATO şi UE; • planificarea, culegerea, procesarea şi diseminarea informaţiilor pentru apărare, asigurarea sprijinului informativ şi cooperarea cu alte instituţii guvernamentale specializate; • contribuţia la coerenţa şi eficienţa sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de criză; • creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţările asimetrice şi de tip hibrid; • proiectarea profilului României ca factor de stabilitate; • sprijinul pentru extragerea şi evacuarea cetăţenilor români din străinătate aflaţi în pericol, prin efort propriu sau în cooperare cu aliaţii şi partenerii; • contribuţia la dezvoltarea, promovarea identităţii naţionale şi educarea tinerei generaţii; • participarea la dezvoltarea culturii de securitate la nivel naţional, inclusiv prin participarea societăţii civile la efortul analitic şi la dezbaterea problematicii apărării naţionale. Sprijinul autorităţilor în situaţii de urgenţă civilă prin: • participarea cu forţe şi asigurarea de sprijin logistic pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau accidentelor tehnologice, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea evacuării populaţiei şi bunurilor materiale la solicitarea autorităţilor civile; • sprijinul pentru asigurarea continuităţii capabilităţilor vitale de comunicaţii şi protecţia elementelor de infrastructură critică, precum şi a obiectivelor economice cu grad ridicat de risc biologic, chimic, radiologic sau nuclear; • sprijinul pe timpul derulării acţiunilor de căutare-salvare, precum şi pe timpul evacuării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă a populaţiei; • participarea la acţiunile de localizare, izolare şi stingere a incendiilor, în sprijinul forţelor specializate ale altor instituţii; • sprijinul misiunilor diplomatice şi consulare naţionale în teatrele de operaţii unde România participă cu trupe. Pentru a-şi îndeplini misiunile, Armata României are nevoie de predictibilitate şi credibilitate. În acest sens, Armata României îşi va dimensiona structura de forţe potrivit nivelului de ambiţie şi va dezvolta capabilităţile de apărare necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate şi angajamentelor internaţionale asumate. Programul privind transformarea Armatei României până în anul 2040 (Armata 2040) defineşte obiectivele, priorităţile şi descrie etapele de parcurs, pentru realizarea deplină a capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor constituţionale şi angajamentelor asumate. Armata României va asigura dezvoltarea capabilităţilor asumate în cadrul Ţintelor de capabilităţi, în termenele stabilite. Deciziile referitoare la planificarea apărării sau planificarea şi ducerea operaţiilor vor fi luate inclusiv cu informarea şi desfăşurarea consultărilor cu aliaţii şi partenerii. Nivelul de ambiţie Nivelul de ambiţie al structurii de forţe trebuie să acopere echilibrat necesitatea descurajării, combaterii şi contracarării ameninţărilor şi provocărilor la adresa integrităţii teritoriale, suveranităţii naţionale, stabilităţii şi progresului economic şi a bunăstării naţiunii, precum şi pentru gestionarea oportună, eficientă şi eficace a responsabilităţilor pe linie de apărare colectivă, pentru respingerea agresiunii militare asupra unui stat aliat. Proiecţia bugetelor destinate apărării naţionale în următoarele două decenii trebuie să aibă în vedere necesitatea creşterii continue a capacităţii combative a structurii de forţe şi distribuţia echilibrată a fondurilor pentru acoperirea tuturor categoriilor de costuri, cu accent pe înzestrare, operare şi pregătire pentru luptă. Armata României: • va dispune şi în viitor de un singur pachet de forţe, destinat în primul rând garantării integrităţii teritoriale, dar şi îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul NATO şi UE; • va îndeplini cerinţele de dislocabilitate şi susţinere a forţelor, stabilite la nivelul Alianţei Nord-Atlantice; • trebuie să fie organizată, încadrată, dotată şi pregătită astfel încât, cu organizarea de pace, să poată fi în măsură să execute misiunile în sprijinul autorităţilor civile, pe teritoriul naţional şi, în cadrul alianţelor şi coaliţiilor, în afara teritoriului naţional, iar cu organizarea de război să garanteze integritatea teritorială a României. Nivelul de ambiţie general al Armatei României este îndeplinirea misiunilor constituţionale şi legale încredinţate. Nivelul de ambiţie specific fiecărei misiuni este detaliat astfel: Cu organizarea de război a) Garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale: • să planifice, să organizeze şi să execute operaţia de descurajare sau de apărare, în context naţional sau aliat, cu o grupare de forţe întrunită, constituită, iniţial, dintr-un corp de armată, sprijinit corespunzător de forţe aeriene, forţe navale, forţe pentru operaţii speciale, capabilităţi de apărare cibernetică, forţe de sprijin logistic şi de comunicaţii şi informatică; • să faciliteze dislocarea rapidă şi să asigure intrarea în luptă, pe teritoriul României sau în vecinătatea acestuia, a forţelor aliate, iar după preluarea responsabilităţii operaţionale privind apărarea comună de către autorităţile NATO să participe decisiv la operaţia de apărare a ţării şi restabilire a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului român; • în situaţia ocupării temporare a unei părţi a teritoriului naţional, să conducă mişcarea de rezistenţă concomitent cu pregătirea şi executarea contraofensivei pentru refacerea integrităţii teritoriale, în context naţional sau aliat; • în situaţia în care acţiunile de luptă se prelungesc, să fie în măsură să genereze şi să pregătească cel puţin încă o divizie de forţe terestre. b) Contribuţia la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară: • să contribuie la planificarea, organizarea şi executarea operaţiei de descurajare sau de apărare colectivă în cadrul NATO, cu o grupare de forţe de valoare cel mult divizie, sprijinită corespunzător de forţe aeriene, forţe navale, forţe pentru operaţii speciale şi capabilităţi de apărare cibernetică; • dislocarea forţelor se va face doar pe teritoriul aliat, pentru maximum 6 luni, cu sau fără rotirea forţelor participante, în funcţie de nivelul de participare, cu asigurarea sprijinului naţiunii gazdă de aproximativ 30% din total. Cu organizarea la pace c) Participarea la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii • Cu organizarea de pace, îndeplineşte angajamentele asumate de România faţă de NATO, UE, organizaţii regionale şi coaliţii de voinţă. • În cadrul NATO, pentru misiuni şi operaţii non-articol 5: - cu o brigadă, la o distanţă de maximum 2.000 km faţă de Bucureşti, pentru maximum 6 luni, fără rotirea forţelor participante, fără sprijin al naţiunii gazdă; – cu unu-două batalioane la o distanţă de maximum 5.000 km faţă de Bucureşti, pentru minimum 2 ani, cu rotirea forţelor participante la 6 luni, fără sprijin al naţiunii gazdă, dar cu sprijin aliat de aproximativ 30% din total; – cu 1-3 detaşamente de forţe aeriene (escadrile de aviaţie, baterie rachete sol-aer, grup EOD), la o distanţă de maximum 5.000 km, pentru maximum 2 ani, cu rotirea forţelor participante, cu sprijin aliat de aproximativ 30% din total; – cu forţe navale de valoare fregată, dragor maritim (sau puitor de mine), o companie de infanterie marină şi personal de stat major la o distanţă de maximum 4.000 km faţă de Bucureşti, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără rotirea forţelor; – cu o capabilitate dislocabilă pentru apărare cibernetică şi personal de stat major; – cu forţe pentru operaţii speciale de valoare de până la două grupuri, cu rotirea la 6 luni; – cu un element naţional de sprijin autosustenabil pentru 180 de zile. • În cadrul UE, pentru misiunile prevăzute în Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene: – cu forţe de nivel maxim batalion, la o distanţă de maximum 1.500 km faţă de Bucureşti, pentru minimum 2 ani, cu rotirea la 6 luni, fără sprijin al naţiunii gazdă; – cu forţe aeriene, detaşament cu configuraţie variabilă şi personal de stat major la o distanţă de maximum 2.000 km pentru 6 luni, fără rotirea forţelor; – cu forţe navale de valoare detaşament scafandri EOD şi personal de stat major; – cu o capabilitate dislocabilă de apărare cibernetică şi personal de stat major; – cu forţe pentru operaţii speciale de valoare de până la două grupuri, cu rotirea la 6 luni; – cu un element naţional de sprijin autosustenabil pentru 180 de zile. d) Contribuţia la securitatea României pe timp de pace: - asigură supravegherea şi avertizarea timpurie, apărarea spaţiului terestru, aerian, maritim şi fluvial naţional, contribuţia la sistemul NATO de indicatori şi avertizări, asigurarea capacităţii de reacţie a forţelor potrivit nivelurilor stabilite; – contribuie la prezenţa aliată înaintată; – contribuie la creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţările asimetrice şi de tip hibrid prin cooperare interinstituţională extinsă; – asigură sprijinul pentru extragerea şi evacuarea cetăţenilor români din străinătate aflaţi în pericol, prin efort propriu sau în cooperare cu aliaţii şi partenerii. e) Sprijinul autorităţilor civile: - asigură forţe şi mijloace de sprijin pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau accidentelor tehnologice, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea evacuării populaţiei şi bunurilor materiale la solicitarea autorităţilor civile; – asigură sprijin pentru managementul consecinţelor epidemiilor şi pandemiilor; – asigură sprijin pentru asigurarea continuităţii capabilităţilor vitale de comunicaţii şi protecţia unor elemente de infrastructură critică, precum şi a obiectivelor economice cu grad ridicat de risc biologic, chimic, radiologic sau nuclear stabilite din timp prin planurile de cooperare interinstituţionale; – participă, la solicitare, la acţiunile de localizare, izolare şi stingere a incendiilor, în sprijinul forţelor specializate ale altor instituţii; – sprijină, la nevoie, misiunile diplomatice şi consulare naţionale în teatrele de operaţii unde România participă cu trupe. Cerinţe specifice Pe termen scurt, Armata României trebuie să fie capabilă să menţină un nivel ridicat de reacţie pentru apărarea naţională, să dezvolte capabilităţile necesare participării la apărarea colectivă a aliaţilor în cadrul NATO şi la asistenţa reciprocă a partenerilor în cadrul UE, să contribuie la misiuni şi operaţii sub egida organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii şi apărării, precum şi la sprijinirea autorităţilor publice în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei României în caz de dezastre. Eforturile vor fi orientate pentru realizarea capacităţii complete de luptă, pentru structurile identificate ca fiind prioritare, în etapa I a Programului Armata 2040. Pe termen mediu, Armata României va deveni o structură modernă de forţe, capabilă să facă faţă ameninţărilor impredictibile, pentru a respinge o agresiune declanşată prin surprindere şi să constituie garantul suveranităţii şi independenţei naţionale. Armata României va contribui la menţinerea credibilităţii Alianţei, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum şi la securitatea regională şi internaţională.
┌──────────────────────────────────────┐
│Cerinţe specifice pentru Armata │
│României: │
│- structură de forţe cu capacitate de │
│reacţie adecvată; │
│- proces de decizie performant, sistem│
│de comandă-control eficient şi │
│dezvoltarea capabilităţilor întrunite │
│şi multidomeniu de răspuns; │
│- sistem rezilient de informaţii │
│pentru apărare şi prevenire a │
│surprinderii strategice; │
│- capabilităţi de contracarare a │
│ameninţărilor cibernetice; │
│- sistem logistic integrat şi │
│eficient; │
│- înzestrare cu echipamente │
│performante, compatibile şi │
│interoperabile; │
│- standardizarea conceptelor, │
│doctrinelor, procedurilor; │
│- sistem de învăţământ modern şi │
│performant; │
│- sistem intern de │
│cercetare-dezvoltare-inovare; │
│- capabilităţi moderne în domeniul │
│medical militar; │
│- capabilităţile de intervenţie în │
│situaţii de urgenţă civilă. │
└──────────────────────────────────────┘
Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite şi a nivelului de ambiţie, Armata României trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe specifice: a) o structură de forţe cu capacitate de reacţie adecvată, în concordanţă cu planurile elaborate la nivel naţional şi la nivelul NATO^11, care să asigure: ^11 Potrivit nivelului capacităţii de luptă, forţele armatei sunt organizate în: forţe gata de acţiune permanent; forţe cu nivel ridicat al capacităţii de luptă; forţe cu nivel redus al capacităţii de luptă, gata de acţiune după ridicarea capacităţii de luptă prin completare/mobilizare; structuri care se constituie la mobilizare, destinate generării/regenerării forţelor, precum şi pentru realizarea sistemului de rezistenţă armată pe teritoriul naţional. • existenţa unor structuri consolidate pentru cercetare, supraveghere şi avertizare timpurie, recunoaştere, reacţie imediată şi angajare în acţiuni militare de intensitate redusă; • nivelul stării de operativitate a pachetului de forţe luptătoare; • gradul de înzestrare cu echipamente care utilizează tehnologii avansate a structurilor din pachetul de forţe de sprijin de luptă; • gradul de disponibilitate a sprijinului logistic necesar forţelor; • robusteţea capabilităţilor de apărare aeriană integrată; • menţinerea unui nivel ridicat al capacităţii operaţionale pentru structurile din pachetul de forţe destinat pentru cercetare, supraveghere, recunoaştere şi avertizare timpurie şi asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse la dispoziţia NATO/UE, ca parte componentă a NRF, NRI şi EUBG; • perfecţionarea instruirii comandamentelor marilor unităţi şi unităţilor operaţionalizate, prin utilizarea sistemelor de modelare-simulare; • dezvoltarea capabilităţilor de protecţie a forţei; • capacitatea de optimizare a managementului traficului aerian, sub aspectul complementarităţii componentelor militară şi civilă; • capacitatea de integrare a tuturor senzorilor civili şi militari în SCCAN/NATINAMDS, atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional; • nivelul tehnologic al capabilităţilor din domeniul navigaţiei aeriene; b) un proces de decizie performant, realizarea unui sistem de comandă-control eficient şi dezvoltarea capabilităţilor întrunite şi multidomeniu de răspuns. Performanţa procesului de decizie şi suficienţa capabilităţilor întrunite şi multidomeniu de răspuns sunt condiţionate, în mod deosebit, de: • deţinerea unui sistem naţional de conducere, capabil să susţină planificarea interinstituţională, formarea imaginii strategice integrate şi implementarea coordonată a măsurilor şi executarea integrată a activităţilor de apărare a ţării; • capacitatea sistemului militar de comandă şi control de a genera şi susţine superioritatea relativă a ciclului informaţional şi de decizie; • capacitatea de integrare completă a informaţiilor obţinute prin mijloace proprii; • înzestrarea cu sisteme de comunicaţii şi informatică performante, compatibile cu cele din ţările membre ale NATO şi ale UE; • nivelul de consolidare, operaţionalizare şi integrare a structurilor de comandă-control aferente categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de armă, atât la nivel întrunit, cât şi la nivel interinstituţional şi la nivelul NATO/UE; • capacitatea de interconectare a unor componente ale sistemului de comunicaţii şi informatic propriu Armatei României cu sistemele de comunicaţii şi informatică pe care le utilizează celelalte instituţii din Sistemul naţional de securitate în cadrul Sistemului de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate (SCIFA); • nivelul tehnologic al Sistemului de comandă şi control aerian naţional (SCCAN), precum şi integrarea acestuia în Sistemul integrat NATO de apărare antiaeriană şi antirachetă (NATINAMDS^12), sub aspectul standardelor operaţionale, procedurale şi tehnice; ^12 NATO Integrated Air and Missile Defence System. • nivelul tehnologic al sistemelor criptografice şi de protecţie a informaţiilor şi îndeplinirea standardelor NATO şi UE; • asigurarea serviciilor de avertizare timpurie, prin difuzarea centralizată a mesajelor sau alarmarea personalului privind situaţia operativă, în toate locurile de dispunere; • deţinerea capabilităţilor în măsură să garanteze apărare cibernetică; • nivelul capacităţii de luptă, supleţea, modularitatea, mobilitatea, dislocabilitatea, sustenabilitatea şi interoperabilitatea unităţilor de sprijin al luptei din compunerea structurii de forţe a Armatei României; c) un sistem rezilient de informaţii pentru apărare şi prevenire a surprinderii strategice, asigurat prin: • capabilităţi robuste şi diversificate din perspectiva culegerii, integrării şi prelucrării de informaţii şi furnizarea în timp oportun de produse de intelligence către autorităţile decizionale naţionale, aliate şi partenere; • utilizarea de tehnici şi tehnologii moderne pentru asigurarea de informaţii relevante, acţionabile, oportune şi viabile; • asigurarea unui nivel ridicat de flexibilitate, modularitate şi interoperabilitate cu sistemele NATO şi UE; • capacităţi sporite de identificare a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, inclusiv cele provenite din spaţiul cibernetic; • tehnologie avansată şi sigură pentru sistemele criptografice pentru protecţia informaţiilor clasificate şi interoperabilitatea cu sistemele similare ale NATO şi UE; d) capabilităţi moderne pentru operaţii în spaţiul cibernetic, a căror dezvoltare va fi asigurată prin: • adaptarea cadrului conceptual specific spaţiului cibernetic, în conformitate cu evoluţiile de la nivelul NATO şi UE şi în colaborare cu celelalte instituţii din cadrul Sistemului naţional de securitate; • implementarea unui model de dezvoltare de capabilităţi bazat pe cel similar existent la nivel NATO, care să integreze abordarea arhitecturală şi să permită gestionarea adecvată a unor programe şi proiecte complexe şi de durată; • operaţionalizarea structurilor de apărare cibernetică de la toate nivelurile; • consolidarea capacităţii de identificare, evaluare şi contracarare a ameninţărilor de natură cibernetică; • modernizarea sistemului de educaţie şi instruire specific domeniului comunicaţii şi tehnologia informaţiei; • alocarea de resurse financiare adecvate; • sporirea contribuţiei la asigurarea rezilienţei în domeniul cibernetic la nivel naţional; • consolidarea participării la iniţiativele multinaţionale din domeniul apărării cibernetice; e) un sistem logistic integrat eficient, adaptat la configuraţia şi misiunile Armatei României, realizat prin: • optimizarea organizării şi dotării structurilor logistice, pentru a fi capabile să asigure un răspuns adecvat şi oportun la nevoile de sprijin logistic; • operaţionalizarea unui sistem informatic logistic eficient şi interoperabil, care să faciliteze coordonarea asigurării sprijinului naţiunii gazdă (HNS) pe timpul operaţiilor multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional; • perfecţionarea pregătirii personalului de logistică; • eficientizarea suportului logistic integrat pentru echipamentele militare esenţiale; • asigurarea în condiţii de eficienţă a serviciilor de campanie; • asigurarea capabilităţilor şi facilităţilor de transport tactic şi strategic necesare satisfacerii cerinţelor operaţionale; • dezvoltarea de capabilităţi logistice interoperabile şi adaptabile, în raport cu întregul spectru de misiuni ale structurilor sprijinite; • participarea la iniţiativele iniţiate sub egida NATO/UE pentru dezvoltarea capabilităţilor logistice multinaţionale integrate; • dezvoltarea capabilităţilor NATO pe teritoriul României prin Programul NATO de investiţii în securitate/NSIP; • realizarea în mod eşalonat a stocurilor de luptă, pe clase de materiale şi la un nivel corespunzător cerinţelor operaţionale; • extinderea şi operaţionalizarea pe teritoriul României a unui sistem NATO de conducte petroliere care să asigure un flux sustenabil de aprovizionare cu carburanţi pe timpul operaţiilor multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional; • operaţionalizarea capabilităţilor funcţionale de HNS şi operaţionalizarea capabilităţilor funcţionale pentru optimizarea asigurării HNS pentru primirea, staţionarea şi dislocarea forţelor NATO (RSOM) şi aliate care intră, staţionează, desfăşoară operaţii sau se află în tranzit pe teritoriul naţional; • coordonarea dezvoltării capacităţilor dual-use, în domeniul mobilităţii militare, prin armonizarea legislativă şi adaptarea elementelor componente la cerinţele NATO; f) înzestrare cu echipamente performante, compatibile şi interoperabile cu cele din dotarea armatelor statelor membre NATO şi UE, materializată prin: • planificarea înzestrării structurilor, în concordanţă cu ameninţările, nevoile misiunii şi evoluţia tehnologică; • utilizarea inteligentă a potenţialului de modernizare a sistemelor de armamente şi echipamente militare existente în înzestrare; • derularea programelor curente privind modernizarea unor echipamente militare existente; • optimizarea procesului de achiziţie a echipamentelor militare; • iniţierea unor programe noi, pentru realizarea capabilităţilor angajate faţă de NATO şi UE, în concordanţă cu resursele alocate; g) un nivel optim de standardizare în domeniul conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnice pentru echipamente, materializat prin: • existenţa unui cadru legislativ armonizat, cu incidenţă asupra structurilor de comandă şi de forţe naţionale şi aliate; • funcţionalitatea politicilor şi directivelor NATO din domeniul interoperabilităţii şi standardizării; • eficacitatea procesului de planificare a apărării; • implementarea documentelor NATO de standardizare; h) un sistem de învăţământ modern şi performant, realizat prin: • reformarea conceptual-curriculară a programelor educaţionale; • asigurarea managementului integrat al educaţiei, în vederea maximizării utilizării tuturor resurselor alocate; • implementarea programelor de pregătire în sistem elearning şi digitalizarea învăţământului; • dezvoltarea programelor de parteneriat cu instituţii de învăţământ similare din armatele altor state membre NATO şi UE; i) un sistem intern de cercetare-dezvoltare-inovare cu structură adecvată sub aspect calitativ şi operaţional, a cărui performanţă va fi asigurată de: • valoarea şi calitatea suportului ştiinţific şi tehnologic, specifice angajamentelor asumate şi misiunilor încredinţate Armatei României; • nivelul colaborării şi cooperării între structurile MApN cu atribuţii în cercetare-dezvoltare-inovare şi cele din industria naţională de apărare şi mediul academic; • valoarea şi calitatea infrastructurii de cercetare a centrelor de cercetare/excelenţă pe domeniile de interes militar şi nivelul şi calitatea implicării acestora în proiectele/programele de cooperare multinaţionale ale UE sau NATO; j) capabilităţi moderne în domeniul medical militar, materializate prin: • funcţionalitatea serviciului medical militar de urgenţă şi corelarea acestuia cu celelalte componente ale sistemului naţional medical de urgenţă; • nivelul de eficacitate a sistemului medical militar, în raport cu obiectivele din domeniu ale Armatei României; • nivelul capabilităţilor din domeniul asistenţei medicale operaţionale, la standarde aliate; • calitatea asistenţei medicale gratuite asigurate personalului MApN, precum şi pentru celelalte categorii de personal, conform cadrului normativ în vigoare; k) capabilităţi adecvate de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă, care se materializează prin: • coordonarea interinstituţională şi armonizarea cadrului legislativ privind participarea la intervenţii în zonele cu risc ridicat de producere a unor situaţii de urgenţă; • aplicarea măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planurile de cooperare, pe tipuri de riscuri, încheiate cu celelalte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice în domeniul situaţiilor de urgenţă, la nivel central şi local. CAP. 4 Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare Strategia naţională de apărare pentru perioada 2020-2024 stabileşte direcţiile de acţiune specifice dimensiunii de apărare. Necesarul minim privind capabilităţile^13 de apărare de care are nevoie România, pentru asigurarea misiunilor prevăzute în Constituţie, precum şi în legile şi reglementările subsecvente, a fost definit în cadrul procesului de analiză strategică a apărării 2020. ^13 Prin capabilitate se înţelege abilitatea de a executa acţiuni în scopul îndeplinirii unor obiective. Procesul de dezvoltare a capabilităţilor are în vedere dezvoltarea unor forţe moderne, dotate adecvat, dislocabile, interoperabile, cu capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient. Procesul este unul sistemic şi interdisciplinar, ce se derulează pe termen mediu şi lung, prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile. Capabilităţile necesare îndeplinirii întregului spectru de misiuni, sarcini specifice asumate la nivel naţional şi angajamente asumate pe plan internaţional trebuie să asigure: • pe timp de pace: supravegherea şi avertizarea timpurie; reacţia imediată şi angajarea în acţiuni militare de intensitate redusă; participarea la combaterea terorismului; sprijinirea autorităţilor civile; • în perioada de preconflict: evitarea surprinderii; descurajarea, inclusiv prin executarea de acţiuni specifice; menţinerea integrităţii spaţiului aerian naţional (integrat în spaţiul aerian al Alianţei); exercitarea controlului asupra apelor teritoriale şi a suveranităţii în zona economică exclusivă; implementarea măsurilor de răspuns la criză; • în situaţie de conflict: apărarea strategică şi respingerea agresiunii. În funcţie de domeniile de acţiune, Armata României dezvoltă următoarele tipuri de capabilităţi: - comandă, control şi comunicaţii: C3 de nivel strategic, operativ şi tactic, centre de comunicaţii şi informatică şi unităţi de sprijin în domeniul comunicaţiilor şi informaticii/CIS ale structurii de forţe; – angajare: mari unităţi şi unităţi mecanizate, de infanterie, tancuri, vânători de munte, artilerie, forţe pentru operaţii speciale, aviaţie de luptă, elicoptere de luptă, nave de luptă la mare şi fluviu, infanterie marină, apărare cibernetică, poliţie militară şi operaţii psihologice; – informaţii: mari unităţi şi unităţi de informaţii militare, supraveghere şi cercetare; – proiecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de transport aerian tactic, de nave de sprijin şi de transport terestru; – protecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de rachete sol-aer, de apărare antiaeriană, de geniu de luptă, de apărare CBRN, EOD, minare/deminare şi pentru protecţia demnitarilor militari români şi străini pe teritoriul naţional; – susţinere: mari unităţi şi unităţi de logistică operaţională şi de susţinere; – pregătirea forţei: colegii naţionale militare, şcoli militare pentru formarea maiştrilor militari şi subofiţerilor, şcoli de aplicaţie/instruire interarme, academii ale categoriilor de forţe, Universitatea Naţională de Apărare, Academia Tehnică Militară, Institutul Medico-Militar, facilităţi de instruire practic-aplicativă, centre militare cu atribuţii pe linie de mobilizare. Pentru dezvoltarea capabilităţilor, Armata României îşi va concentra eforturile pe următoarele direcţii de acţiune: • operaţionalizarea recomandărilor formulate în urma procesului de analiză strategică a apărării, elaborarea conceptului de apărare naţională consolidată; • adaptarea permanentă a structurii de comandă şi control a structurii de forţe a Armatei României; • dezvoltarea capacităţii de acţiune integrată la nivelul SNS şi al Sistemului naţional de management integrat al situaţiilor de criză (SNMISC); • implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării (NDPP) şi a angajamentelor ce revin României asumate în cadrul UE; • îndeplinirea obligaţiilor ce ne revin în conformitate cu angajamentele asumate la nivel UE, ONU, OSCE şi în cadrul iniţiativelor regionale; • continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE; • creşterea capacităţii de supraveghere şi avertizare timpurie; • operaţionalizarea şi menţinerea nivelului de operaţionalizare a structurilor multinaţionale constituite sau în curs de constituire pe teritoriul naţional (HQ MNC-SE; HQ MND-SE; HQ MN BDESE, NFIU); • asigurarea capacităţii operaţionale complete pentru structurile destinate intervenţiilor în situaţii de criză (CRI), precum şi a celor ce asigură îndeplinirea angajamentelor la NRI, NRF sau nominalizate pentru alte iniţiative NATO şi UE; • dezvoltarea capabilităţilor multidomeniu şi cu dublă întrebuinţare (dual-use)^14; ^14 Apărare naţională şi sprijin autorităţi civile. • dotarea structurii de forţe cu tehnică şi echipamente militare performante, interoperabile, care să răspundă cerinţelor operaţionale actuale şi viitoare; • dezvoltarea accelerată a capabilităţilor C4ISR (comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere); • perfecţionarea procesului de planificare, organizare, desfăşurare şi evaluare a instruirii structurilor şi/sau a personalului, în cadru naţional şi/sau multinaţional; • continuarea proiectului sistem satelitar militar de telecomunicaţii; • lansarea proiectului drone multifuncţionale, de dimensiuni şi sarcini utile diferite; • lansarea proiectului sistemul individual „soldatul viitorului“; • modernizarea infrastructurii, reţelelor şi sistemelor C4ISR la nivel tactic, operativ şi strategic şi interconectarea acestora cu cele ale SNAp^15 şi NATO; ^15 Sistemul naţional de apărare. • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de proiecţie a forţei, a mobilităţii tactice, flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor; • asigurarea mobilităţii forţelor proprii şi aliate; • asigurarea rezilienţei şi creşterii potenţialului de angajare în acţiuni militare decisive a forţelor proprii şi aliate; • realizarea unor capabilităţi de sprijin logistic integrat şi medicale care să asigure sprijinul forţelor pentru o perioadă îndelungată în situaţia unui conflict; • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a mobilităţii tactice, flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor; • implementarea conceptelor din domeniul transformării, dezvoltate şi validate la nivelul NATO şi UE, prin adaptarea acestora la realităţile şi cerinţele Armatei României; • valorificarea potenţialului tehnologiilor emergente şi disruptive asupra dezvoltării şi întrebuinţării forţelor armate; • împrospătarea rezervei de personal, realizarea/menţinerea unui nivel ridicat al pregătirii pentru mobilizare; • continuarea procesului de completare a stocurilor operative şi strategice. CAP. 5 Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare Resursele alocate apărării naţionale definesc într-un mod calitativ politica de apărare a României, indicând imperativele eficienţei şi eficacităţii ce trebuie avute în vedere în implementarea obiectivelor stabilite.
┌──────────────────────────────────────┐
│Eficienţa managementului integrat al │
│resurselor pentru apărare reprezintă o│
│condiţie esenţială în vederea │
│îndeplinirii de către Armata României │
│a misiunilor care îi revin. Un corolar│
│evident al acesteia îl reprezintă │
│asigurarea resurselor la un nivel │
│corespunzător. │
│Componentele managementului integrat │
│al resurselor pentru apărare sunt: │
│- managementul resurselor umane; │
│- managementul resurselor financiare; │
│- managementul resurselor materiale, │
│inclusiv managementul achiziţiilor │
│pentru apărare; │
│- managementul sistemului de │
│cercetare-dezvoltare şi inovare; │
│- managementul infrastructurii de │
│apărare; │
│- managementul resurselor │
│informaţionale. │
└──────────────────────────────────────┘
Evoluţiile economice din ultimii ani şi dificultăţile financiare la nivel european au evidenţiat necesitatea unei regândiri a modului de alocare a resurselor, dar mai ales de utilizare a lor, eficienţa fiind criteriul principal. La nivel naţional, aliat şi al UE a fost subliniată oportunitatea dezvoltării unor abordări multinaţionale în domeniul apărării („Smart Defence“, „Framework Nation Concept“, PESCO), care presupun adoptarea de soluţii inovatoare în gestionarea optimă a resurselor, prin prioritizarea investiţiilor şi finanţarea multinaţională a capabilităţilor de interes comun, toate având ca obiectiv creşterea securităţii statelor membre. Obiectivul general al managementului integrat al resurselor pentru apărare îl constituie optimizarea procesului de planificare, alocare şi utilizare a resurselor destinate Ministerului Apărării Naţionale. Pentru implementarea acestui obiectiv, pe un orizont scurt şi mediu de timp, sunt vizate următoarele aspecte: • asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se asigure un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO; • continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE prin utilizarea iniţiativelor multinaţionale în domeniul apărării („Framework Nation Concept“, „Smart Defence“, respectiv PESCO). Managementul integrat al resurselor pentru apărare se realizează inclusiv prin menţinerea unei legături active cu celelalte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau cu responsabilităţi/sarcini privind apărarea naţională, atât pentru elaborarea/aplicarea planurilor operaţionale şi de întrebuinţare a forţelor, cât şi pentru constituirea capabilităţilor nonmilitare şi a capacităţilor de producţie. Planificarea apărării Planificarea apărării, ca atribut şi componentă esenţială a politicii de apărare, este procesul care stă la baza transformării şi modernizării în domeniul apărării şi include totalitatea programelor, acţiunilor şi măsurilor iniţiate de România pentru identificarea, dezvoltarea şi pregătirea capabilităţilor militare şi nonmilitare necesare executării misiunilor şi implementării obiectivelor în domeniul apărării, pentru: • îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din Constituţia României şi legislaţia în domeniu; • îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pentru asigurarea securităţii şi apărării colective în cadrul NATO; • asigurarea participării României la Politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene; • respectarea angajamentelor în contextul cooperării militare internaţionale în domeniul apărării cu alte state şi al îndeplinirii obligaţiilor asumate prin participarea la activitatea altor organizaţii internaţionale sau în alte situaţii reglementate de dreptul internaţional, în condiţiile legii. Planificarea apărării şi managementul resurselor pentru apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale se realizează într-o abordare modernă, integrată şi multianuală. Esenţa acestui tip de management o reprezintă conceptul de planificare integrată a apărării, care desemnează coordonarea procesului de dezvoltare şi menţinere a capabilităţilor militare în scopul îndeplinirii obiectivelor politicii de apărare şi de alocare a resurselor financiare. Pentru atingerea obiectivelor politicii de apărare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale se stabilesc obiective specifice şi priorităţi aferente domeniilor planificării apărării, care sunt armonizate în cadrul procesului de planificare integrată a apărării. Planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a obiectivelor şi acţiunilor specifice următoarelor domenii: planificare forţe; planificare armamente; comandă, control, comunicaţii; logistică; urgenţe civile; resurse; apărare aeriană; management al traficului aerian; informaţii pentru apărare; medical; cercetare-dezvoltare şi inovare; standardizare şi apărare cibernetică. În cadrul acestui proces un rol important este deţinut de Sistemul de planificare, programare, bugetare şi evaluare (SPPBE), care reprezintă un instrument de management robust şi eficient, în măsură să asigure atât elaborarea şi implementarea politicii de apărare, cât şi o auditare eficientă privind îndeplinirea obiectivelor acesteia, execuţia programelor majore şi utilizarea resurselor alocate Ministerului Apărării Naţionale. Deciziile privind planificarea şi alocarea resurselor pentru apărare, inclusiv Directiva de planificare a apărării, sunt aprobate în cadrul Consiliului de Planificare a Apărării din Ministerul Apărării Naţionale. Constituirea, dezvoltarea şi menţinerea capabilităţilor se realizează de către directorii programelor majore, având în vedere cerinţele şi acţiunile specifice cuprinzând elemente de doctrină, organizare, pregătire, echipamente, comandă, personal, infrastructură şi interoperabilitate, conform legii. Implementarea structurii de forţe rezultată din Analiza strategică a apărării 2020 va permite trecerea la o planificare multianuală, prin care se va asigura dinamica de personal şi înzestrare potrivit nevoilor actuale şi de perspectivă ale Ministerului Apărării Naţionale. Programul Armata României 2040 (Armata 2040) detaliază structura de forţe a Armatei României şi, implicit, pachetul de capabilităţi aferent acesteia, care să satisfacă optimul din punct de vedere al personalului, înzestrării, instruirii şi sustenabilităţii financiare. Managementul resurselor umane Având în vedere importanţa crucială a resursei umane, în cadrul organizaţiei militare este necesară o abordare sistemică a tuturor activităţilor de planificare, recrutare, selecţie, dezvoltare şi gestiune a carierei personalului militar şi civil, urmărindu-se îndeplinirea următoarelor obiective: planificarea resurselor umane în corelaţie cu obiectivele strategice ale apărării, asigurarea resursei umane de calitate, consolidarea statutului personalului militar, modernizarea sistemului educaţional militar şi creşterea calităţii vieţii personalului. a) Planificarea resurselor umane în corelaţie cu obiectivele strategice ale apărării Adaptarea Armatei României la realităţile noului context al mediului de securitate necesită o abordare integrată şi multianuală a managementului resurselor umane în cadrul procesului de planificare a apărării, care se realizează prin: • planificarea evoluţiei în carieră în vederea atingerii obiectivelor organizaţionale şi a acumulării experienţei de comandă/conducere, prin încadrarea funcţiilor situate la diferite niveluri ale ierarhiei militare; • planificarea riguroasă a asigurării cu resurse umane, astfel încât să crească gradul de competiţie şi performanţă profesională, să reproducă şi să genereze valori militare. b) Asigurarea resursei umane de calitate Situaţia demografică şi realităţile pieţei muncii reprezintă o provocare în ceea ce priveşte recrutarea şi selecţia resursei umane de calitate, precum şi educarea şi instruirea acesteia în vederea îndeplinirii misiunilor şi obiectivelor organizaţionale. Ca atare, promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia candidaţilor apţi pentru nevoile sistemului militar reprezintă un domeniu strategic, cu impact puternic asupra capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate. Eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii: • planificarea multianuală riguroasă a asigurării cu resurse umane, pe baza prognozei necesarului de competenţe profesionale pe termen scurt, mediu şi lung, utilizând standardele asociate ocupaţiilor militare; • identificarea şi implementarea măsurilor adecvate pentru creşterea atractivităţii profesiei militare şi a competitivităţii instituţiei militare pe piaţa forţei de muncă; • promovarea intensivă a profesiei militare prin utilizarea spaţiului virtual ca mediu predilect, în special pentru transmiterea mesajelor şi comunicarea cu potenţialii candidaţi; • desfăşurarea de campanii anuale integrate de promovare a profesiei militare, care vor îmbina contactarea directă a potenţialilor candidaţi cu comunicarea la distanţă şi publicitatea; • planificarea şi realizarea recrutării şi selecţiei în condiţii de eficienţă crescută şi în acord cu necesităţile reale ale armatei pentru asigurarea îndeplinirii misiunilor; • adoptarea de măsuri necesare creşterii gradului de retenţie a personalului, concomitent cu stimularea performanţei profesionale. c) Consolidarea statutului cadrelor militare şi militarilor profesionişti Creşterea performanţei organizaţionale, derivată din cerinţa acţiunii prompte a forţelor armate la provocările mediului de securitate, determină configurarea managementului resurselor umane din care, ca o consecinţă logică, decurg politicile şi strategiile educaţionale, vectori definitorii ai dezvoltării competenţei profesionale a personalului Armatei României. Evoluţia în cariera militară este indisolubil legată de cerinţele şi necesităţile structurilor armatei, de pregătirea, experienţa şi potenţialul de dezvoltare profesională ale fiecărui militar. În acest context, dinamica proceselor asociate managementului resurselor umane, ca management al performanţei bazat pe competenţe, impune focalizarea eforturilor pe următoarele direcţii de acţiune: • fundamentarea principalelor elemente de statut pe baza locului şi rolului armatei în societate; • configurarea structurii organizaţionale în acord cu principiile eficienţei muncii, care asigură un mediu profesional competitiv şi performant; • planificarea organizaţională a carierei individuale, în vederea maximizării utilizării capitalului uman; • controlul mobilităţii profesionale şi creşterea gradului de retenţie a personalului înalt calificat. d) Modernizarea sistemului educaţional militar Managementul sistemului educaţional militar va urmări schimbarea paradigmei de pregătire, prin direcţionarea resurselor către formarea şi dezvoltarea profesională a liderilor, luptătorilor şi specialiştilor capabili să obţină succesul într-un mediu operaţional aflat în continuă schimbare, având competenţele profesionale necesare îndeplinirii misiunilor în prezent şi în viitor. Efortul major se va concentra pe următoarele direcţii de acţiune: • adoptarea tehnologiilor digitale pentru facilitarea învăţării prin simularea condiţiilor cât mai apropiate de cele în care viitorii militari vor acţiona; • maximizarea nivelului competenţelor specifice, prin dezvoltarea programelor de studii care au ca finalitate obţinerea unei calificări militare; • structurarea conţinuturilor educaţionale pe arii de competenţe, astfel încât să asigure, în mod progresiv şi corelativ, cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile fundamentale specifice liderului, luptătorului şi specialistului; • valorificarea lecţiilor învăţate din misiuni internaţionale (teatre de operaţii, funcţii în structuri internaţionale) şi a cunoştinţelor dobândite de cadrele militare care au parcurs programe de pregătire în străinătate; • formarea abilităţii de învăţare pe tot parcursul vieţii şi dezvoltarea profesională continuă a personalului militar; • adoptarea strategiilor moderne de învăţare şi utilizarea metodelor şi tehnologiilor didactice adecvate şi în strânsă corelare cu transformările mediului operaţional; • încurajarea şi recompensarea excelenţei în învăţare; • planificarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică în acord cu nevoile de dezvoltare conceptuală şi tehnologică ale structurilor Armatei României; • modernizarea infrastructurii şi dotarea instituţiilor de învăţământ militar cu materiale didactice corespunzătoare noilor platforme şi sisteme de armament şi tehnică militară. e) Creşterea calităţii vieţii personalului Eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii: • îmbunătăţirea cadrului legal privind salarizarea personalului armatei, în cadrul sistemului unic de salarizare a personalului bugetar; • crearea cadrului legal în vederea înlăturării inechităţilor (discrepanţelor majore) din sistemul pensiilor militare de stat, inclusiv pentru (prin) recalcularea şi actualizarea acestora; • menţinerea şi optimizarea sistemului pensiilor militare de stat în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în rândul cadrelor militare în activitate, a compensării parţiale a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună militarii; • modificarea şi completarea cadrului legal şi procedural care reglementează problematica veteranilor de război, veteranilor din teatrele de operaţii, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare; • perfecţionarea dialogului social, în scopul realizării unui mecanism de comunicare mai eficient cu personalul Ministerului Apărării Naţionale; • gestionarea şi monitorizarea implementării problematicii de gen la nivelul Ministerului Apărării Naţionale; • realizarea şi implementarea unui sistem integrat de management al problemelor sociale cu care se confruntă personalul Ministerului Apărării Naţionale şi familiile acestuia; • dezvoltarea de parteneriate avantajoase cu entităţi guvernamentale şi nonguvernamentale care pot contribui la realizarea unor proiecte sociale de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale; • dezvoltarea mecanismelor de colaborare şi conlucrare instituţională cu asociaţiile şi fundaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sfera de responsabilitate a Ministerului Apărării Naţionale. Managementul achiziţiilor pentru apărare Managementul achiziţiilor pentru apărare urmăreşte utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru achiziţiile de produse, servicii şi lucrări necesare armatei într-un cadru concurenţial, pe baza criteriilor economice de atribuire a unui contract de achiziţie publică şi a principiilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Obiectivul general al managementului achiziţiilor pentru apărare îl constituie achiziţionarea, în corelare cu resursele pentru apărare alocate, a sistemelor de armamente şi echipamentelor militare care înglobează tehnologii moderne adecvate, în scopul satisfacerii, în conformitate cu cerinţele fiecărei etape, a nevoilor categoriilor de forţe ale armatei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele NATO şi UE. Realizarea acestui obiectiv presupune: • perfecţionarea Sistemului integrat de management al achiziţiilor pentru apărare; • armonizarea permanentă a politicilor de achiziţii pentru apărare prin programele anuale pentru achiziţii publice cu planificarea apărării şi cu resursele puse la dispoziţie prin bugetele alocate; • menţinerea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate înzestrării şi cele destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului, astfel încât să se atingă un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO; • perfecţionarea modului de aplicare a reglementărilor din domeniul achiziţiilor pentru apărare; • intensificarea colaborării, implicării şi stimulării operatorilor economici din industria de apărare în realizarea produselor de tehnică militară necesare înzestrării la nivelul cerinţelor Armatei României şi standardelor NATO şi UE, precum şi dezvoltarea capabilităţii acestora de a realiza mentenanţa tehnicii, instruirea personalului şi formarea instructorilor; • planificarea investiţiilor în domeniul înzestrării în conformitate cu misiunile Armatei României în cadrul NATO şi UE şi cu nevoile de securitate internă; • participarea la proiectele/programele NATO şi UE pentru realizarea în comun de sisteme de arme şi echipamente militare; • participarea la proiectele din cadrul iniţiativelor Smart Defence la nivel NATO şi Pooling and Sharing în cadrul EDA; • coordonarea investiţiilor realizate prin efort propriu cu cele acordate de Guvernul SUA prin Programul Foreign Military Sales (FMS) şi cu cele din cadrul Programului NATO de investiţii în securitate (NSIP); • realizarea de achiziţii prin agenţiile NATO şi UE specializate; • menţinerea şi dezvoltarea potenţialului de cercetare, expertiză şi consultanţă tehnică şi tehnologică în domeniul militar şi dezvoltarea capabilităţilor de testare şi evaluare ale Ministerului Apărării Naţionale; • realizarea controlului specific pentru importurile şi exporturile de produse speciale; • standardizarea şi optimizarea procesului de supraveghere a calităţii la furnizorii de echipamente şi tehnică militară, precum şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor şi armamentului din dotare cu cele din înzestrarea armatelor statelor membre NATO. Pentru îndeplinirea acestor obiective, în Ministerul Apărării Naţionale s-a implementat Sistemul integrat de management al achiziţiilor, un instrument de monitorizare a programelor de achiziţii similar celor din ţările membre NATO, cu ajutorul căruia se identifică şi se stabilesc atât nevoile şi cerinţele de noi sisteme de arme, cât şi priorităţile privind necesarul de resurse şi se coordonează şi controlează procesul de achiziţii publice. Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) Fundamentul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare va fi reprezentat atât de asigurarea a minimum 2% din bugetul apărării pentru acest domeniu, cât şi de alocarea a minimum 20% din bugetul apărării pentru înzestrare şi modernizare. Prin dezvoltarea şi valorificarea potenţialului ştiinţific şi tehnologic naţional, cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în domeniul apărării asigură suportul ştiinţific şi tehnologic necesar îndeplinirii misiunilor încredinţate Armatei României, urmărind, totodată, gestionarea eficientă a resurselor alocate şi atragerea de resurse din mediul civil, intern şi internaţional. Obiectivele cercetării-dezvoltării şi inovării în domeniul apărării urmăresc: a) creşterea performanţei şi a eficienţei prin: • dezvoltarea capabilităţilor operaţionale pentru categoriile de forţe în concordanţă cu planurile de înzestrare şi sarcinile asumate la nivelul NATO şi UE; • dezvoltarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice naţionale în domeniul apărării, extinderea domeniilor tehnologice abordate şi creşterea nivelului de complexitate şi noutate al tematicilor tratate; • consolidarea legăturilor între entităţile de cercetare-dezvoltare din MApN, industria de stat şi cea privată, precum şi a legăturilor cu institutele naţionale de cercetare-dezvoltare; • crearea şi dezvoltarea produselor şi tehnologiilor, inclusiv a celor disruptive, în vederea îmbunătăţirii efectelor în domeniul apărării; • abordarea unor activităţi care să conducă la creşterea interoperabilităţii şi a rezilienţei, inclusiv pentru produsele speciale şi schimbul de date, în scopul gestionării tehnologiilor critice pentru apărare, întăririi securităţii aprovizionării şi exploatării eficiente a rezultatelor cercetării; • abordarea unor tematici care să conducă la creşterea eficienţei produselor şi tehnologiilor pentru apărare pe întreg ciclul de viaţă; • realizarea unui management al structurii de forţe care să permită îmbunătăţirea relaţiilor de comandă-control şi a relaţiilor de sprijin prin integrarea tehnologiilor emergente/disruptive; b) asigurarea resurselor proprii prin: • creşterea alocaţiilor bugetare până la atingerea pragului de 2% din bugetul MApN; • dezvoltarea infrastructurii de CDI, inclusiv prin atragerea de fonduri structurale; • investiţia în resursa umană implicată în activitatea de CDI şi crearea unor mecanisme pentru atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, inclusiv prin asigurarea cadrului normativ specific; c) implicarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din cadrul MApN şi a operatorilor economici din industria de apărare în parteneriate de tip public-privat pe dimensiunea de CDI şi crearea/amendarea cadrului legislativ care să faciliteze acest lucru; d) implicarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din cadrul MApN în proiecte multinaţionale de CDI prin participarea în consorţii pentru atragerea de fonduri pe baza contractelor atribuite în regim competiţional de Comisia Europeană în domeniul apărării; e) creşterea participării specialiştilor din unităţile de cercetare-dezvoltare ale MApN la proiecte/activităţi derulate sub patronajul Organizaţiei pentru Ştiinţă şi Tehnologie (STO) din cadrul NATO, precum şi al Agenţiei Europene de Apărare (EDA). Tendinţele privind evoluţia tehnologică la nivel global impun identificarea capabilităţilor de CDI în măsură să asigure o rezilienţă cât mai mare a Armatei României, având în vedere importanţa componentei tehnologice în războiul modern. Din acest punct de vedere, devin de importanţă strategică: • realizarea unui sistem de informare periodică a factorilor de decizie referitor la tehnologiile emergente şi disruptive care ar putea oferi o schimbare radicală a capabilităţilor viitoare: inteligenţă artificială, tehnologii cuantice, megadate, arme cu energie directă, biologie sintetică, materiale avansate etc.; • identificarea noilor tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale, la nivelul Alianţei sau la nivelul UE şi materializarea acestora în documentele programatice privind dezvoltarea de tehnologii la nivelul MApN şi al industriei de apărare; • elaborarea strategiei de utilizare a inteligenţei artificiale în cadrul MApN; • identificarea şi dezvoltarea de contramăsuri tehnologice aferente sistemelor de arme prezente şi viitoare. Managementul infrastructurii de apărare a) Obiectivele principale privind infrastructura pentru apărare sunt: • păstrarea integrităţii şi dezvoltarea patrimoniului imobiliar al armatei, în măsură să asigure facilităţile necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice; • optimizarea politicilor de dezvoltare a infrastructurii imobiliare în concordanţă cu nevoile reale şi priorităţile utilizatorilor; • elaborarea documentului programatic ce vizează utilizarea şi dezvoltarea facilităţilor de instruire; • realizarea unui management întrunit al facilităţilor de instruire; • îmbunătăţirea capacităţii de anticipare a nevoilor de facilităţi de infrastructură printr-o mai bună colectare a informaţiilor despre starea şi nevoile de reabilitare a construcţiilor din cazărmile ministerului; • crearea cadrului metodologic, organizaţional şi informaţional pentru participarea la apelurile de proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile; • modernizarea/reconfigurarea infrastructurii militare (de instrucţie şi cartiruire) în funcţie de potenţialele scenarii ale unei agresiuni militare convenţionale, inclusiv cu luarea în considerare a operaţionalizării structurilor aliate de comandă şi control constituite pe teritoriul naţional, respectiv a necesităţilor legate de asigurarea HNS pentru eventuale forţe NATO dislocate în România, în situaţia unei agresiuni militare, precum şi pentru prepoziţionarea acestora; • asigurarea condiţiilor pentru sporirea prezenţei aliate pe teritoriul României, în domeniile terestru, maritim şi aerian, ca strategie de apărare şi descurajare, prin investiţii realizate prin intermediul Programului NATO de investiţii în securitate (NSIP). b) Direcţiile de acţiune, pe termen scurt şi mediu, pentru îndeplinirea acestor obiective vizează: • corelarea infrastructurii militare cu misiunile şi structura de forţe revizuită, dezvoltarea capabilităţilor militare, precum şi cu cerinţele privind poziţionarea/dispunerea echilibrată a forţelor pe teritoriul naţional; • crearea unui volum de infrastructură optim, prin reducerea numărului de imobile în folosinţă prin optimizarea, acolo unde este posibil, a dispunerii forţelor, în aceleaşi locaţii, pentru utilizarea în comun a aceloraşi facilităţi şi crearea premiselor pentru realizarea/dezvoltarea facilităţilor de tip bază militară; • adaptarea cadrului legislativ naţional în domeniul realizării obiectivelor de investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării Naţionale la prevederile cadrului administrativ şi juridic al NATO, astfel încât derularea proiectelor din cadrul programului NSIP să fie executată cu celeritate; • modernizarea infrastructurii de cartiruire trupe, depozitare şi facilităţi de instruire, prin proiecte de investiţii imobiliare, să se efectueze în cazărmile care sunt propozabile a fi transformate în baze militare; • reducerea cheltuielilor de funcţionare a cazărmilor prin identificarea, testarea şi aplicarea de soluţii alternative; • crearea cadrului legislativ necesar, astfel încât Ministerul Apărării Naţionale să poată beneficia, prin programele operaţionale regionale/sectoriale, de fonduri europene pentru reabilitarea unor imobile aflate în administrare; • valorificarea elementelor de infrastructură excedentare, uzate fizic şi moral. c) Proiectele de infrastructură cele mai importante care vor fi realizate sunt: • dezvoltarea facilităţilor aeroportuare ale bazelor aeriene de la Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu; • realizarea Poligonului de instruire pentru lupta urbană; • modernizarea infrastructurii militare pe teritoriul naţional în cadrul Iniţiativei pentru descurajare europeană şi în cadrul Setului de activităţi europene; • realizarea facilităţii pentru depozitarea stocurilor de medicamente şi echipamente sanitare la Centrul farmaceutic zonal Sebeş, pus la dispoziţia NATO; • realizarea infrastructurii relaţionate cu programele de achiziţii majore (Sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare - HSAM, sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare - MLRS), precum şi a celei necesare funcţionării pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est, Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, Comandamentului Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est şi a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO; • implementarea proiectelor de infrastructură ce derivă din Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi a celor care asigură prepoziţionarea echipamentelor militare ale aliaţilor pe teritoriul naţional. CAP. 6 Resursele financiare O politică de apărare pentru a fi coerentă şi credibilă trebuie să fie acompaniată de resursele financiare necesare. Bugetul pentru anul 2021 şi estimările pentru 2022-2024 asigură un teren solid pentru accelerarea modernizării Armatei României. Alocarea bugetară corespunde pe deplin cu decizia NATO privind resursele pentru apărare, adoptată în 2014 la Summitul din Ţara Galilor - The Wales Summit Pledge on Defence Investment^16, şi dovedeşte că România implementează corespunzător această decizie. Bugetul apărării va fi actualizat anual având în vedere dinamica indicatorilor macroeconomici. ^16 Angajamentul statelor membre de a atinge obiectivul de 2% din produsul intern brut alocat cheltuielilor pentru apărare în decursul a 10 ani (până în 2024), cu diferenţele specifice fiecărui grup de aliaţi (cei care au deja acest nivel de finanţare îl vor menţine, iar ceilalţi îl vor creşte gradual, în funcţie de creşterea economică naţională). În plus, documentul prevede angajamentul de alocare a 20% din bugetul apărării pentru achiziţia de echipamente majore şi activităţi de cercetare-dezvoltare, precum şi îmbunătăţirea rezultatelor individuale privind nivelul de dislocabilitate şi sustenabilitate a propriilor forţe. Totodată, alocarea bugetară prevăzută în Programul de guvernare concretizează realizarea practică a acordului politic naţional semnat la data de 13 ianuarie 2015 de către partidele parlamentare privind alocarea începând cu anul 2017 a unui prag minimal de 2% din produsul intern brut pentru bugetul apărării şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani, potrivit angajamentelor asumate în cadrul NATO şi UE. Sistemul de prioritizare a investiţiilor utilizat la nivelul ministerului este menit să asigure realizarea şi dezvoltarea capabilităţilor necesare Armatei României în vederea îndeplinirii misiunilor încredinţate şi angajamentelor asumate în context aliat. Un accent deosebit este pus pe eficientizarea procesului de înzestrare a Armatei României, precum şi pe creşterea gradului de implicare a industriei naţionale de apărare în realizarea înzestrării. Capabilităţile Armatei României se dezvoltă în următoarele domenii: comandă, control şi comunicaţii, angajare, informaţii, proiecţia forţei, protecţia forţei, susţinere şi pregătirea forţei. Programele de investiţii esenţiale destinate să asigure interesele de securitate ale statului român sunt: • transportor blindat pentru trupe; • autoturisme de teren blindate şi neblindate de tip uşor; • sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR; • avion multirol pentru forţele aeriene; • vânător de mine; • sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare – HSAM; • corvetă multifuncţională; • elicoptere; • revitalizarea şi modernizarea aeronavelor IAR-99 din dotarea MApN. La acestea se adaugă şi programele aprobate de CSAT prin Planul de înzestrare a Armatei României, precum şi celelalte programe de investiţii a căror valoare estimată depăşeşte 100 de milioane de euro, pentru care Ministerul Apărării Naţionale a obţinut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire^17. ^17 Infrastructura Bazei 57 Aeriene din Cazarma 888 Mihail Kogălniceanu. Fundamentarea procedurilor de achiziţii de tehnică şi echipamente militare pentru realizarea Planului de înzestrare a Armatei României va asigura interoperabilitatea şi complementaritatea cu capabilităţile specifice celorlalte state membre NATO, UE şi ale celor cu care România are semnate parteneriate strategice. De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii spitaliceşti din reţeaua sanitară proprie, atât în scopul asigurării asistenţei medicale a personalului armatei şi a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, cât şi pentru asigurarea capabilităţilor medicale necesare în situaţii de criză şi război. În acest sens, în cursul anului 2020, a fost aprobată reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ prin integrarea Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare şi preluarea activităţii, patrimoniului şi personalului acestuia. Pentru a permite o gestionare mai eficientă a resurselor alocate domeniului sanitar, în anul 2020 a fost înfiinţat programul major „Asistenţă medicală“, al cărui director de program este şeful Direcţiei medicale.
┌─────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│Cod │Denumire │2021 │2022 │2023 │2024 │
│indicator│indicator │ │ │ │ │
├─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Total MApN │ │ │ │ │
│1 │(mii lei), │22.747,007│23.913.842│25.628.170│27.525.605│
│ │din care: │ │ │ │ │
├─────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Achiziţii │ │ │ │ │
│2 │echipamente│5.364.881 │6.232.702 │7.332.096 │8.760.461 │
│ │majore (mii│ │ │ │ │
│ │lei) │ │ │ │ │
└─────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Pentru perioada 2021-2024 sunt incluse sursele de finanţare: „A - Buget de stat“, „D - Fonduri externe nerambursabile“ şi „E+F - Activităţi finanţate integral din venituri proprii“. CONSIDERAŢII FINALE CA 21 materializează viziunea Guvernului privind asigurarea contribuţiei forţelor armate la îndeplinirea obiectivelor naţionale prioritare pentru asigurarea securităţii României, definite prin Strategia naţională de apărare a ţării 2020-2024. Obiectivele politicii de apărare au fost fundamentate pe acordul politic naţional privind alocarea de către Guvern a 2% din produsul intern brut pentru apărare, până în anul 2026, precum şi pe cei trei piloni de securitate externă: apartenenţa la NATO, UE şi parteneriatul strategic cu SUA. Documentul pune accentul pe noile concepte care au apărut sau au cunoscut evoluţii semnificative de la precedenta ediţie, cum ar fi: apărare şi descurajare, rezilienţă, cooperare interinstituţională, tehnologii emergente şi disruptive, digitalizare etc. Totodată, înglobează şi lecţiile învăţate din recenta pandemie de COVID-19, în special în domeniul contribuţiei forţelor armate la sprijinirea autorităţilor civile, precum şi în gestionarea fenomenelor asociate, cum ar fi propaganda disruptivă sau ştirile false. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
