Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ANEXE din 23 decembrie 2015 la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 34/2015 privind cerinţele cantitative stabilite de Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale
────────── Conţinută de NORMA nr. 34 din 23 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 29 decembrie 2015. ────────── ANEXA 1 EIOPA_BoS_14/165 RO Ghid privind limitele contractuale
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 1094/2010 din 24 noiembrie 2010 (denumit în continuare Regulamentul EIOPA), EIOPA emite ghiduri care se bazează pe Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), în special articolul 76 alineatul (1) şi articolul 78, precum şi articolele 17 şi 18 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.2. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.3. Ghidul se aplică societăţilor de asigurare şi de reasigurare şi promovează aplicarea consecventă a limitelor contractului de asigurare sau de reasigurare, cu scopul de a stabili o limită între activităţile existente şi cele viitoare. Ghidul oferă îndrumări pentru a stabili care obligaţii de asigurare sau de reasigurare referitoare la primele viitoare apar în legătură cu un contract, în conformitate cu articolele 17 şi 18 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.4. În sensul prezentului ghid, expresia "organisme de guvernanţă" înseamnă organismele interne înfiinţate pentru a asigura guvernanţa societăţii de asigurare sau de reasigurare şi care, în consecinţă, nu ar trebui să fie considerate părţi terţe în cazul în care exprimă o decizie sau un aviz cu privire la exercitarea dreptului de a denunţa un contract, de a respinge primele de încasat în temeiul unui contract sau de a modifica primele sau beneficiile de plătit în baza contractului. 1.5. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.6. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Aplicarea consecventă a principiilor 1.7. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că principiile de stabilire a limitelor contractuale sunt aplicate în mod consecvent tuturor contractelor de asigurare şi de reasigurare, în special în decursul timpului.
Recomandarea 2 - Dreptul unilateral 1.8. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere dreptul de a denunţa, de a respinge sau de a modifica prime sau beneficii de plătit în baza unui contract de asigurare sau de reasigurare ca fiind unilateral atunci când nici deţinătorul de poliţă, nici o altă parte terţă nu pot restrânge exercitarea acestui drept. În sensul prezentei recomandări, părţile terţe nu includ autorităţile de supraveghere şi organismele de guvernanţă ale societăţilor de asigurare şi de reasigurare. 1.9. În special: a) În cazul în care, pentru a aplica modificarea primelor şi a beneficiilor, societatea de asigurare sau de reasigurare trebuie să obţină o evaluare externă, în conformitate cu legislaţia sau cu termenii şi condiţiile din alt acord în afara contractului de asigurare sau de reasigurare, existenţa acestei cerinţe ar trebui să limiteze dreptul unilateral al societăţii numai în cazul în care evaluarea conferă deţinătorului de poliţă sau altor părţi terţe dreptul de a interveni în exercitarea acestui drept. b) Societăţile nu ar trebui să considere riscul reputaţional sau presiunile concurenţiale ca limitări ale dreptului unilateral. c) Societăţile ar trebui să considere că legile naţionale le limitează dreptul unilateral numai în cazul în care aceste legi restricţionează sau conferă deţinătorului de poliţă sau altor părţi terţe dreptul de a restricţiona exercitarea acestui drept. d) Societăţile ar trebui să nu ia în considerare dreptul de a modifica unilateral primele sau beneficiile de plătit în baza contractului în cazul în care primele sau beneficiile de plătit depind numai de deciziile deţinătorului de poliţă sau ale beneficiarului. e) Societăţile ar trebui să nu ia în considerare dreptul de a denunţa unilateral contractul sau de a respinge primele de plătit în baza contractului în cazul în care exercitarea acestui drept, astfel cum se specifică în termenii şi condiţiile contractului, este condiţionată de producerea unui eveniment care generează daune.
Recomandarea 3 - Capacitatea de impunere 1.10. Societăţile de asigurare sau de reasigurare ar trebui să îşi recunoască capacitatea de a obliga un deţinător de poliţă să plătească prima numai dacă plata poliţei este executorie din punct de vedere legal.
Recomandarea 4 - Reflectarea completă a riscului 1.11. Pentru a stabili dacă primele reflectă pe deplin riscurile acoperite de un portofoliu de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă, în momentul în care fie primele, fie beneficiile pot fi modificate, în toate situaţiile, au dreptul de a modifica primele sau beneficiile, astfel încât valoarea actualizată estimată a primelor viitoare să depăşească valoarea actualizată estimată a beneficiilor şi cheltuielilor viitoare de plătit în baza portofoliului. 1.12. Pentru a evalua dacă primele reflectă pe deplin riscurile acoperite de un portofoliu de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, în conformitate cu articolul 18 alineatele (3) şi (7) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că acest portofoliu este format din obligaţii pentru care societăţile de asigurare sau de reasigurare pot modifica primele şi beneficiile în circumstanţe similare şi cu consecinţe similare. 1.13. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare evaluarea individuală a caracteristicilor relevante ale persoanei asigurate, care le permite societăţilor să colecteze suficiente informaţii pentru a ajunge la o înţelegere adecvată a riscurilor asociate cu persoana asigurată. În cazul contractelor care acoperă riscul de mortalitate sau riscul de sănătate pe baze tehnice similare celor de la asigurările de viaţă, evaluarea individuală a riscurilor poate fi o autoevaluare efectuată de persoana asigurată sau poate include o examinare medicală sau un chestionar.
Recomandarea 5 - Separarea contractului 1.14. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă, la data recunoaşterii, este posibil să se separe contractul şi, la fiecare dată de evaluare, să ia în considerare dacă au existat modificări care ar putea afecta evaluarea anterioară. 1.15. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să stabilească dacă se poate separa un contract, evaluând dacă două sau mai multe părţi ale contractului sunt identificabile în mod clar şi dacă este posibilă definirea de seturi diferite de obligaţii şi prime pentru a fi atribuite fiecărei părţi. 1.16. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, atunci când o opţiune sau o garanţie acoperă mai mult de o parte a contractului, să stabilească dacă este posibil să o separe sau dacă ar trebui să o atribuie părţii relevante a contractului. 1.17. În cazul în care un contract este considerat contract de asigurare în temeiul Directivei Solvabilitate II, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere în continuare toate părţile neseparate ale contractului ca generând obligaţii de asigurare sau de reasigurare.
Recomandarea 6 - Identificarea unui efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract 1.18. Atunci când stabilesc dacă acoperirea de asigurare a unui eveniment sau a unei garanţii financiare nu are niciun efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare toate fluxurile de trezorerie potenţiale viitoare care pot decurge din contract. 1.19. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere o garanţie financiară de beneficii ca având un efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract numai în cazul în care garanţia financiară este legată de plata primelor viitoare şi oferă deţinătorului de poliţă un avantaj financiar sesizabil cu substanţă comercială. 1.20. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere acoperirea unui eveniment incert specificat care afectează în mod negativ persoana asigurată ca având un efect sesizabil asupra substanţei economice a contractului în cazul în care acoperirea oferă beneficiarului un avantaj financiar sesizabil.
Recomandarea 7 - Estimarea obligaţiilor 1.21. Societăţile de asigurare sau de reasigurare ar trebui, atunci când detaliile unui contract sau amploarea deplină a obligaţiilor care fac obiectul unui contract nu sunt cunoscute societăţii la momentul de recunoaştere a contractului, să estimeze limitele contractuale folosind toate informaţiile disponibile într-o manieră conformă cu principiile stabilite în prezentul ghid. 1.22. Societăţile ar trebui să revizuiască această evaluare estimată de îndată ce sunt disponibile alte informaţii mai detaliate.
Recomandarea 8 - Contractele de reasigurare 1.23. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, pentru contractele de acceptări în reasigurare, să aplice dispoziţiile articolului 18 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 în mod independent de limitele care stau la baza contractelor de asigurare sau de reasigurare pe care le acoperă.
Reguli de conformare şi de raportare 1.24. Prezentul document conţine recomandări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare vor depune toate eforturile necesare pentru a respecta ghidul şi recomandările emise. 1.25. Autorităţile competente care se conformează sau intenţionează să se conformeze prezentului ghid ar trebui să îl integreze în cadrul de reglementare sau de supraveghere în mod adecvat. 1.26. Autorităţile competente vor confirma pentru EIOPA dacă se conformează sau intenţionează să se conformeze prezentului ghid, indicând motivele neconformării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.27. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă sarcina de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.28. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 2 EIOPA_BoS_14/166 RO Ghid privind evaluarea rezervelor tehnice
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 din 24 noiembrie 2010 (denumit în continuare Regulamentul EIOPA) şi articolele 76 - 86, precum şi cu articolul 48 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), completate prin Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi, în special, prin articolele 17 - 42 cu privire la normele referitoare la rezervele tehnice, EIOPA emite ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice. 1.2. Ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice este elaborat pentru a spori consecvenţa şi convergenţa practicii profesionale pentru societăţile de toate tipurile şi dimensiunile din statele membre şi pentru a sprijini societăţile la calcularea rezervelor tehnice în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.3. Este recunoscut faptul că raţionamentul calificat este o componentă cheie a calculării rezervelor tehnice şi ar trebui să se aplice în stabilirea ipotezelor care vor fi utilizate în evaluarea rezervelor tehnice pentru societăţile de asigurare şi de reasigurare. Prezentul ghid privind evaluarea rezervelor tehnice ar trebui să fie interpretat coroborat cu capitolul 4 din Ghidul privind utilizarea modelelor interne pentru stabilirea ipotezelor şi raţionamentul calificat, care se bazează pe articolul 2 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.4. Prezentul ghid se adresează autorităţilor naţionale competente în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.5. Ghidul va fi utilizat în ultimă instanţă atât de actuari, cât şi de alţi profesionişti care pot fi desemnaţi să îndeplinească sarcinile funcţiei actuariale. 1.6. Paşii relevanţi pentru a asigura calcularea fiabilă a rezervelor tehnice ar trebui să fie parcurşi de către persoanele care au responsabilitatea calculării. Funcţia actuarială ar trebui să îndeplinească atribuţii de coordonare şi validare. Societăţile ar trebui să solicite funcţiei actuariale chiar şi atunci când nu este menţionat în mod explicit să îşi îndeplinească atribuţiile, dacă este cazul, luând în considerare cerinţele definite în Ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice şi în conformitate cu Ghidul privind sistemul de guvernanţă şi cerinţele definite în articolul 272 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.7. Prezentul ghid este alcătuit din diferite secţiuni. Secţiunea 1, referitoare la calitatea datelor, explorează modalităţile în care problemele de calitate a datelor ar trebui luate în considerare în procesul de calculare a rezervelor tehnice şi de asigurare că deficienţele sunt tratate în mod corespunzător. 1.8. Secţiunea 2, referitoare la segmentare şi separare, explorează modalităţile în care obligaţiile de asigurare şi de reasigurare pot fi segmentate. Scopul segmentării este de a realiza o evaluare exactă a rezervelor tehnice. 1.9. Secţiunea 3, referitoare la ipoteze, stabileşte cerinţele pentru alegerea metodologiilor de calcul al rezervelor tehnice. Acest lucru se referă la procesul general de evaluare a proporţionalităţii, care este de aşteptat să fie derulat de societăţi atunci când selectează o metodă de calcul, precum şi la aspectele metodologice specifice ale calculării. 1.10. Secţiunea 4, referitoare la metodologiile de calcul al rezervelor tehnice, conţine recomandări relevante pentru calcularea rezervelor tehnice în ansamblu. Această secţiune oferă, de asemenea, o listă care nu este exhaustivă de abordări posibile pentru simplificări, ţinând seama de faptul că metodologiile şi tehnicile de evaluare a rezervelor tehnice sunt supuse unei dezvoltări continue. Evaluarea proporţionalităţii descrise în prezentele recomandări nu este relevantă numai pentru selectarea metodologiilor de calculare a rezervelor tehnice. Rezoluţiile sale ar trebui să fie, de asemenea, convenabile pentru a sprijini alte măsuri necesare pentru calcularea rezervelor tehnice, cum ar fi calitatea datelor, segmentarea, stabilirea şi validarea ipotezelor. 1.11. Având în vedere că o listă închisă nu ar fi în conformitate cu o abordare bazată pe principii a proporţionalităţii şi ar putea să nu ofere metode de calcul proporţionale pentru toate profilurile de risc, metodele simplificate propuse în acest ghid nu ar trebui interpretate ca fiind o listă închisă, ci ca posibile metodologii pentru a fi aplicate. 1.12. Secţiunea 5, referitoare la validare, se concentrează asupra tipurilor şi selectării metodelor şi proceselor de validare, frecvenţei, sferei de acoperire şi documentării, precum şi asupra evaluării controalelor care ar trebui să fie efectuate de către societăţi pentru a valida rezervele tehnice. Scopul acestui ghid este de a asigura o abordare convergentă a procesului de validare a rezervelor tehnice în statele membre. Anexele tehnice prezintă unele procese şi abordări standard de validare şi recomandă când ar putea fi adecvată utilizarea acestora. 1.13. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.14. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015. SECŢIUNEA 1 Calitatea datelor Clarificarea conceptelor de integralitate şi adecvare a datelor Recomandarea 1 - Integralitatea datelor 1.15. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că datele utilizate la calcularea rezervelor tehnice acoperă o perioadă suficient de mare de observaţii care caracterizează realitatea măsurată. 1.16. Pentru a efectua calcularea rezervelor de prime pentru obligaţiile asigurărilor generale, societăţile ar trebui să se asigure că sunt disponibile suficiente informaţii istorice cu privire la costul total al daunelor şi la tendinţele reale ale acestora, la un nivel suficient de granularitate. 1.17. Pentru a calcula rezerva de daune, societăţile ar trebui să se asigure că sunt disponibile suficiente date pentru a permite identificarea structurii relevante a evoluţiei daunelor, la un nivel suficient de granularitate, pentru a permite o analizare a acestor modele în cadrul grupelor de riscuri omogene.
Recomandarea 2 - Adecvarea datelor 1.18. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că datele referitoare la diferite perioade de timp sunt utilizate în mod consecvent. 1.19. Societăţile ar trebui să aplice ajustări datelor istorice, dacă este necesar, pentru a creşte credibilitatea sau calitatea acestora, ca informaţii care contribuie la stabilirea unor estimări mai fiabile ale rezervelor tehnice şi pentru alinierea acestora la caracteristicile portofoliului care este evaluat şi cu evoluţiile viitoare estimate ale riscurilor.
Revizuirea şi validarea calităţii datelor Recomandarea 3 - Elementele de verificare a datelor 1.20. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială evaluează adecvarea şi integralitatea datelor printr-o serie de elemente de verificare suficient de cuprinzătoare pentru a îndeplini criteriile stabilite în ghidurile anterioare şi pentru a permite detectarea deficienţelor relevante. 1.21. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială efectuează această evaluare la un nivel corespunzător de granularitate.
Recomandarea 4 - Alte analizări efectuate 1.22. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială ia în considerare concluziile analizelor relevante, realizate prin revizuire externă, în cazul în care calitatea datelor este revizuită în contextul calculării rezervelor tehnice.
Recomandarea 5 - Determinarea metodologiilor de aplicat 1.23. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială ia în considerare relaţia dintre concluziile analizării calităţii datelor şi selectarea metodologiilor care urmează să fie aplicate la evaluarea rezervelor tehnice. 1.24. Societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează măsura în care datele utilizate sunt adecvate pentru a susţine ipotezele care stau la baza metodologiilor aplicate la evaluarea rezervelor tehnice. Dacă datele nu sunt adecvate metodologiilor, atunci societatea ar trebui să selecteze o metodologie alternativă. 1.25. La evaluarea integralităţii datelor, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială stabileşte dacă numărul de observaţii şi nivelul de granularitate a datelor disponibile sunt suficiente şi adecvate pentru a îndeplini cerinţa privind informaţiile de intrare pentru aplicarea metodologiei.
Recomandarea 6 - Sursa şi utilizarea datelor 1.26. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să ia în considerare sursa şi utilizarea preconizată a datelor în procesul de validare a datelor.
Recomandarea 7 - Utilizarea raţionamentului calificat 1.27. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că utilizarea raţionamentului calificat în evaluarea exactităţii, adecvării şi integralităţii datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice nu înlocuieşte colectarea, prelucrarea şi analizarea corespunzătoare a datelor, dar le completează acolo unde este necesar.
Recomandarea 8 - Procesul de validare şi feedback 1.28. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială, în limitele mandatului de coordonare a calculării rezervelor tehnice, coordonează, de asemenea, evaluarea şi validarea datelor relevante utilizate în procesul de evaluare. 1.29. Atribuţia de coordonare ar trebui să includă cel puţin: a) selectarea datelor utilizate în evaluare, având în vedere criteriile de exactitate, adecvare şi integralitate a datelor şi stabilirea celor mai adecvate metodologii pentru a fi aplicate la calculare. În acest scop, instrumentele relevante ar trebui să fie utilizate pentru a verifica diferenţele semnificative care pot apărea în datele aferente unui singur an şi în cadrul altor analize relevante; b) raportarea recomandărilor privind aplicarea optimizării procedurilor interne, care sunt considerate relevante pentru a îmbunătăţi conformitatea cu criteriile prevăzute la punctul a); c) identificarea cazurilor în care este nevoie de date externe suplimentare; d) evaluarea calităţii datelor externe, efectuată similar cu evaluarea datelor interne, cu evidenţierea necesităţii de date de piaţă sau a situaţiilor când acestea ar trebui să fie folosite pentru a optimiza calitatea datelor interne şi dacă şi cum pot fi aplicate optimizările respective asupra datelor disponibile; e) evaluarea necesităţii de ajustare a datelor disponibile, în cadrul celor mai bune practici actuariale, pentru a optimiza adaptarea şi fiabilitatea estimărilor derivate din metodologiile actuariale şi statistice de stabilire a rezervelor, bazate pe aceste date; f) înregistrarea perspectivelor relevante dobândite în procesul de evaluare şi de validare, care pot deveni relevante şi pentru celelalte etape de calculare a rezervelor tehnice şi care se referă la înţelegerea riscurilor subiacente şi, de asemenea, la cunoaşterea calităţii şi limitărilor datelor disponibile.
Limitările datelor Recomandarea 9 - Identificarea sursei de limitări semnificative 1.30. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială evaluează exactitatea, integralitatea şi adecvarea datelor pentru a identifica limitările semnificative ale datelor. În cazul în care sunt identificate limitări semnificative, ar trebui, de asemenea, identificate sursele acestor limitări.
Recomandarea 10 - Impactul deficienţelor 1.31. Pentru a identifica şi evalua impactul deficienţelor posibile, care ar putea afecta conformitatea cu cerinţele de calitate a datelor, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează documentele relevante disponibile, referitoare la procesele şi procedurile interne de colectare, stocare şi validare a datelor utilizate pentru evaluarea rezervelor tehnice şi, dacă este necesar, ar trebui să caute informaţii specifice prin contactarea personalului implicat în aceste procese. 1.32. În plus, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială coordonează atribuţiile relevante care pot fi îndeplinite pentru a evalua impactul deficienţelor identificate la datele disponibile utilizate la calcularea rezervelor tehnice, în scopul de a constata dacă datele disponibile ar trebui să fie utilizate pentru scopul intenţionat sau dacă ar trebui căutate date alternative.
Recomandarea 11 - Ajustările datelor 1.33. În cazul în care sunt identificate deficienţe ale datelor, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială, având în vedere scopul său, evaluează dacă prin ajustare sau completare calitatea datelor poate fi optimizată. 1.34. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că acestea pun în aplicare măsuri adecvate pentru a depăşi limitările datelor care rezultă din schimbul de informaţii cu partenerul de afaceri. 1.35. Atunci când se utilizează date externe, societăţile ar trebui să se asigure că datele rămân conforme cu standardele stabilite în prezentul ghid, în ceea ce priveşte calitatea datelor. 1.36. Societăţile ar trebui să decidă dacă este posibil să ajusteze datele pentru a depăşi deficienţele care afectează calitatea datelor şi, dacă este cazul, ce ajustări specifice ar trebui introduse. 1.37. Societăţile ar trebui să se asigure că ajustările sunt limitate la nivelul strict necesar pentru a îmbunătăţi respectarea criteriilor stabilite în recomandările anterioare şi nu denaturează identificarea tendinţelor şi a altor caracteristici cu privire la riscurile inerente reflectate în cadrul datelor.
Recomandarea 12 - Recomandările funcţiei actuariale 1.38. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială formulează şi transmite recomandări organului de conducere cu privire la procedurile care ar putea fi urmate în vederea creşterii calităţii şi cantităţii datelor disponibile. Pentru a îndeplini această atribuţie, funcţia actuarială ar trebui să identifice sursele de limitare semnificative şi să propună soluţii posibile, luând în considerare eficienţa acestora şi timpul necesar pentru a le pune în aplicare.
Recomandarea 13 - Utilizarea raţionamentului calificat în privinţa limitărilor semnificative 1.39. În cazul în care există limitări semnificative ale datelor, care nu pot fi remediate fără măsuri de complexitate ridicată, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că este utilizat raţionamentul calificat pentru a depăşi aceste limitări, în scopul de a se asigura că rezervele tehnice sunt calculate în mod corespunzător. Calcularea rezervelor tehnice nu ar trebui să fie afectată de datele inexacte sau incomplete.
Recomandarea 14 - Documentarea limitării datelor 1.40. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială documentează limitările datelor, incluzând cel puţin: (a) descrierea deficienţelor, cuprinzând cauzele acestora şi referinţe la alte documente în care au fost identificate; (b) explicarea concisă privind impactul deficienţelor în sfera de acoperire a calculării rezervelor tehnice, în ceea ce priveşte gradul de semnificaţie al acestuia şi modul în care acesta afectează procesul; (c) descrierea acţiunilor întreprinse de către funcţia actuarială pentru a detecta deficienţele, complementar sau nu cu alte surse şi documente; descrierea modului în care astfel de situaţii pot fi remediate într-un termen scurt pentru scopul propus şi recomandările relevante care urmează să fie aplicate pentru a optimiza calitatea datelor în viitor.
Datele de piaţă Recomandarea 15 - Utilizarea datelor de piaţă 1.41. La evaluarea obligaţiilor care depind direct de evoluţia pieţelor financiare sau în cazul în care calcularea rezervelor tehnice necesită introducerea de date din surse externe, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze că datele externe sunt mai adecvate decât datele interne pentru scopul propus. Societăţile ar trebui să se asigure că datele externe furnizate de terţi sau datele de piaţă completează datele interne disponibile. 1.42. Fără a aduce atingere nivelului de dependenţă a obligaţiilor de condiţiile de piaţă sau nivelului de calitate referitor la datele interne disponibile, societăţile ar trebui să ia în considerare valorile de referinţă externe relevante, după caz. Datele externe ar trebui să fie supuse analizării, pentru a se evalua respectarea generală a cerinţelor privind calitatea datelor.
Recomandarea 16 - Condiţiile referitoare la datele de piaţă 1.43. Pentru a realiza evaluarea nivelului de exactitate, adecvare şi integralitate a datelor externe, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială cunoaşte şi ia în considerare la analizare, fiabilitatea surselor de informare, precum şi consecvenţa şi stabilitatea procesului de colectare şi publicare a informaţiilor în timp. 1.44. Mai mult decât atât, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează ipotezele realiste şi metodologiile relevante aplicate pentru a obţine date, inclusiv ajustările sau simplificările aplicate datelor brute. Funcţia actuarială ar trebui să fie informată despre modificările care au fost aplicate în timp datelor externe şi să le ia în considerare, indiferent dacă aceste modificări se referă la ipoteze sau la metodologiile asociate ori la alte proceduri pentru colectarea datelor externe. 1.45. Mai mult decât atât, ori de câte ori este accesibil şi adecvat, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială determină calitatea datelor disponibile în contextul analizării rezervelor tehnice, în ceea ce priveşte datele disponibile din domeniu sau din piaţă, care sunt considerate comparabile, în special în ceea ce priveşte cerinţele stabilite la articolul 76 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II. Funcţia actuarială ar trebui să identifice şi să înţeleagă toate abaterile semnificative. Această analizare s-ar putea referi la particularităţile grupelor de riscuri omogene specifice care sunt evaluate. SECŢIUNEA 2 Segmentarea şi separarea Recomandarea 17 - Segmentarea obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare care rezultă din contracte de asigurare de sănătate şi alte contracte de asigurare generală 1.46. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că obligaţiile de asigurare sau de reasigurare care rezultă din contracte de asigurare de sănătate sau alte contracte de asigurare generală ar trebui să fie segmentate în linii de afaceri de asigurări de viaţă, în cazul în care astfel de obligaţii sunt expuse riscurilor biometrice (de exemplu, mortalitate, longevitate, invaliditate sau morbiditate) şi în cazul în care tehnicile comune care sunt folosite pentru a evalua astfel de obligaţii iau în considerare în mod explicit evoluţia variabilelor care stau la baza acestor riscuri. 1.47. În cazul în care obligaţiile de asigurare sau de reasigurare sunt calculate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 206 din Directiva Solvabilitate II, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că aceste obligaţii sunt considerate a fi subscrise pe baze tehnice similare celor de la asigurări de viaţă şi, prin urmare, alocate pe linii de afaceri de asigurări de viaţă.
Recomandarea 18 - Modificarea segmentării obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare generale 1.48. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că obligaţiile de asigurare sau de reasigurare care au fost iniţial segmentate în linii de afaceri de asigurări generale şi, ca urmare a producerii unui eveniment asigurat, sunt transformate în obligaţii de asigurare sau de reasigurare de viaţă, ar trebui evaluate folosind tehnici de asigurări de viaţă, care în mod explicit iau în considerare evoluţia variabilelor care stau la baza riscurilor biometrice şi sunt atribuite liniilor de afaceri de asigurări de viaţă relevante, de îndată ce există suficiente informaţii pentru a evalua aceste obligaţii folosind tehnicile de asigurări de viaţă.
Recomandarea 19 - Stabilirea şi evaluarea caracterului adecvat al grupelor de riscuri omogene 1.49. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să calculeze rezervele tehnice folosind grupe de riscuri omogene, pentru stabilirea ipotezelor. 1.50. O grupă de riscuri omogene cuprinde un set de contracte de asigurare cu caracteristici similare ale riscurilor. La selectarea unei grupe de riscuri omogene, societăţile ar trebui să ajungă la un echilibru adecvat între credibilitatea datelor disponibile, pentru a permite efectuarea unor analizări statistice fiabile, şi omogenitatea caracteristicilor riscurilor din cadrul grupei. Societăţile ar trebui să definească grupele de riscuri omogene în aşa fel încât acestea să fie suficient de stabile în timp. 1.51. În cazul în care este necesar, societăţile ar trebui, pentru derivarea riscurilor, să ia în considerare, printre altele, următoarele elemente: a) politica de subscriere; b) procedurile de soluţionare a daunelor; c) profilul de risc al deţinătorilor de poliţe; d) caracteristicile produsului, în special garanţiile; e) deciziile de management viitoare.
1.52. Societăţile ar trebui să asigure convergenţa între grupele de riscuri omogene pe care le utilizează pentru a evalua rezervele tehnice brute de reasigurare şi sumele recuperabile din reasigurare.
Recomandarea 20 - Calcularea la nivelul grupelor de contracte 1.53. Pentru a calcula rezervele tehnice şi pentru a efectua proiecţii ale fluxurilor de trezorerie, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice ipoteze stabilite la nivelul grupelor de riscuri omogene asupra contractelor individuale sau unor grupuri de contracte dacă acestea pot fi mai granulare decât grupele de riscuri omogene.
Recomandarea 21 - Separarea contractelor de asigurare sau de reasigurare multiple 1.54. În cazul în care un contract de asigurare sau de reasigurare acoperă riscuri din diferite linii de afaceri, separarea obligaţiilor nu este necesară în cazul în care doar unul dintre riscurile care fac obiectul contractului este semnificativ. În acest caz, obligaţiile referitoare la contract trebuie să fie segmentate în funcţie de factorii generatori de risc majori.
Recomandarea 22 - Granularitatea segmentării 1.55. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă granularitatea segmentării obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare reflectă în mod adecvat natura riscurilor. Această segmentare ar trebui să ia în considerare dreptul de participare la profit al deţinătorilor de poliţe, opţiunile şi garanţiile încorporate în contracte şi factorii generatori de risc relevanţi aferenţi obligaţiilor.
Recomandarea 23 - Segmentarea în ceea ce priveşte rezerva de prime şi rezerva de daune 1.56. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze atât natura riscurilor subiacente, care sunt evaluate împreună, cât şi calitatea datelor în stabilirea grupelor de riscuri omogene pentru calcularea rezervei de prime şi a rezervei de daune. SECŢIUNEA 3 Ipotezele Recomandarea 24 - Convergenţa ipotezelor 1.57. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele utilizate la stabilirea rezervelor tehnice, fondurilor proprii şi a cerinţei de capital de solvabilitate sunt convergente.
Factorii de risc biometrici Recomandarea 25 - Modelarea factorilor de risc biometrici 1.58. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă o metodă deterministă sau stocastică este adecvată pentru a modela incertitudinea factorilor de risc biometrici. 1.59. Societăţile ar trebui să ia în considerare durata obligaţiilor atunci când evaluează dacă o metodă care omite modificările viitoare estimate ale factorilor de risc biometrici este adecvată, în special în evaluarea erorii introduse în rezultat prin intermediul metodei. 1.60. Societăţile ar trebui să se asigure că metoda care are în vedere ipoteza că factorii de risc biometrici sunt independenţi de orice altă variabilă este adecvată şi că particularităţile factorilor de risc sunt luate în considerare. În acest scop, evaluarea nivelului de corelaţie ar trebui să se bazeze pe date istorice şi raţionamentul calificat, astfel cum este prevăzut în ghidul privind raţionamentul calificat.
Recomandarea 26 - Cheltuielile de acoperire a riscului 1.61. Pentru societăţile de asigurare şi de reasigurare care utilizează un program de acoperire pentru a minimiza riscurile, cheltuielile aferente programului de acoperire ar trebui luate în considerare la evaluarea rezervelor tehnice. Evoluţia estimată a acestor cheltuieli ar trebui să se reflecte în intrările şi ieşirile de fluxuri de trezorerie proiectate, care sunt necesare pentru decontarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare.
Recomandarea 27 - Disponibilitatea datelor de piaţă 1.62. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze disponibilitatea datelor de piaţă relevante, cu privire la cheltuieli, prin analizarea reprezentativităţii datelor de piaţă în raport cu portofoliul de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, precum şi a credibilităţii şi fiabilităţii datelor.
Recomandarea 28 - Cheltuielile luate în considerare prin termenii contractuali 1.63. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că acele cheltuieli care sunt stabilite prin contracte între societate şi terţi sunt luate în considerare în funcţie de termenii contractului. În special, comisioanele care decurg din contractele de asigurare sunt luate în considerare pe baza clauzelor contractelor dintre societăţi şi persoanele din vânzări, iar cheltuielile din domeniul reasigurărilor sunt luate în considerare în funcţie de contractele încheiate între societate şi reasigurătorii săi.
Alocarea cheltuielilor Recomandarea 29 - Granularitatea alocării cheltuielilor 1.64. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile pe grupe de riscuri omogene, cel puţin pe linii de afaceri, în conformitate cu segmentarea obligaţiilor utilizată la calcularea rezervelor tehnice.
Recomandarea 30 - Repartizarea cheltuielilor de regie 1.65. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile de regie într-un mod realist şi obiectiv şi ar trebui să îşi bazeze alocarea pe analize recente ale activităţii, pe identificarea factorilor generatori de cheltuieli adecvaţi şi pe rate relevante de repartizare a cheltuielilor. 1.66. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi primului paragraf al acestui ghid, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, în scopul de a aloca cheltuielile de regie, să analizeze oportunitatea utilizării simplificării prezentate în anexa tehnică I, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) societatea desfăşoară o activitate care include reînnoirea anuală a contractelor; b) reînnoirea trebuie recunoscută ca fiind o activitate nouă, în conformitate cu limitele contractului de asigurare; c) daunele apar uniform în timpul perioadei de acoperire.
Recomandarea 31 - Modificările abordării privind alocarea cheltuielilor de regie 1.67. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile de regie pentru activităţi existente şi activităţi viitoare pe o bază consecventă în timp şi ar trebui să schimbe baza de alocare doar dacă o nouă abordare reflectă mai bine situaţia actuală.
Proiecţiile cheltuielilor Recomandarea 32 - Convergenţa cheltuielilor cu alte fluxuri de trezorerie 1.68. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile în proiecţia fluxurilor de trezorerie astfel încât momentul înregistrării fluxurilor de trezorerie aferente cheltuielilor să fie în concordanţă cu momentul înregistrării altor intrări sau ieşiri de fluxuri de trezorerie necesare pentru decontarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare.
Recomandarea 33 - Modificările cheltuielilor 1.69. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele cu privire la evoluţia cheltuielilor în timp, inclusiv cheltuielile viitoare care decurg din angajamentele asumate la sau înainte de data evaluării, sunt adecvate şi să analizeze natura cheltuielilor. Societăţile ar trebui să realizeze o ajustare pentru inflaţie, care este în concordanţă cu estimările economice efectuate.
Recomandarea 34 - Simplificările referitoare la cheltuieli 1.70. La evaluarea naturii, amplorii şi complexităţii riscurilor care stau la baza cheltuielilor luate în considerare la calcularea rezervelor tehnice, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare, printre altele, incertitudinea viitoarelor fluxuri de trezorerie aferente cheltuielilor şi evenimentele care pot schimba cuantumul, frecvenţa şi amploarea fluxurilor de trezorerie aferente cheltuielilor. 1.71. Societăţile ar trebui, de asemenea, să ţină seama de tipul de cheltuieli şi de gradul de corelare între diferitele tipuri de cheltuieli. 1.72. Atunci când se utilizează o simplificare pentru proiectarea cheltuielilor, bazată pe un model care utilizează informaţii cu privire la sarcinile curente şi anterioare de cheltuieli pentru a proiecta sarcinile de cheltuieli viitoare, inclusiv inflaţia, societăţile ar trebui să analizeze cheltuielile curente şi istorice, acordând atenţie, printre altele, situaţiilor în care se înregistrează cheltuieli şi factorilor care influenţează cheltuielile. Societăţile ar trebui să includă în evaluarea proporţionalităţii o analiză a modului în care cheltuielile sunt legate de dimensiunea şi natura portofoliilor de asigurare. Societăţile nu ar trebui să aplice simplificarea în cazul în care cheltuielile se modifică semnificativ sau este de aşteptat ca acestea să nu acopere toate, ci numai o parte din cheltuielile necesare pentru a deconta obligaţiile de asigurare şi de reasigurare.
Tratamentul garanţiilor financiare şi al opţiunilor contractuale Recomandarea 35 - Primele suplimentare pentru opţiunile încorporate 1.73. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în mod explicit în considerare primele suplimentare percepute titularilor de poliţe, legate de opţiunile încorporate.
Recomandarea 36 - Caracterul adecvat al ipotezelor 1.74. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele utilizate în evaluarea opţiunilor contractuale şi garanţiilor financiare sunt în concordanţă cu datele actuale de piaţă, practica actuală a pieţei, acţiunile deţinătorilor de poliţe şi de management, specifice pentru caracteristicile activităţii şi societăţilor. Societăţile ar trebui să analizeze, de asemenea, impactul condiţiilor şi tendinţelor nefavorabile ale pieţei şi să stabilească un proces regulat pentru actualizarea şi asigurarea faptului că aceste ipoteze sunt încă realiste, având în vedere informaţiile suplimentare de la ultima calculare a rezervelor tehnice.
Recomandarea 37 - Ipotezele privind acţiunile deţinătorilor de poliţe 1.75. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele privind acţiunile deţinătorilor de poliţe sunt bazate pe dovezi statistice şi empirice, în cazul în care acestea sunt disponibile. Societăţile ar trebui să ia în considerare măsura în care deţinătorii de poliţe îşi exercită opţiunile contractuale într un mod raţional din punct de vedere financiar, atunci când stabilesc ipotezele. În acest scop, societăţile ar trebui să ia în considerare gradul de conştientizare al deţinătorilor de poliţe a valorii opţiunilor contractuale şi posibilele reacţii ale acestora la situaţia financiară în schimbare a societăţii.
Deciziile de management viitoare Recomandarea 38 - Prevederi pentru deciziile de management viitoare 1.76. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să ofere o justificare adecvată în cazul în care deciziile de management viitoare sunt ignorate în funcţie de gradul de semnificaţie.
Recomandarea 39 - Convergenţa deciziilor de management cu alte ipoteze 1.77. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare impactul deciziilor de management asumate asupra altor ipoteze în cadrul unui anumit scenariu de evaluare. Societăţile ar trebui, în special, să analizeze efectele unei anumite decizii de management asupra acţiunilor deţinătorilor de poliţe sau asupra cheltuielilor aferente. Societăţile ar trebui să ţină seama de constrângerile legale sau de reglementare relevante pentru deciziile de management. Mai mult decât atât, pentru un anumit scenariu, care este în concordanţă cu strategia de afaceri, societăţile ar trebui să se asigure că deciziile de management viitoare asumate reflectă echilibrul dintre gradul de competitivitate şi riscul de dinamică a rezilierilor.
Recomandarea 40 - Relaţia cu societatea cedentă 1.78. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare deciziile de management viitoare ale societăţii cedente ca acţiuni ale deţinătorilor de poliţe şi să estimeze rezervele tehnice pe baza unor ipoteze rezonabile privind acţiunile cedentei.
Beneficiile discreţionare viitoare Recomandarea 41 - Prevederi pentru beneficiile discreţionare viitoare 1.79. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare beneficiile discreţionare viitoare estimate, indiferent dacă astfel de plăţi sunt garantate prin contract sau nu. Societăţile ar trebui să se asigure că la evaluarea valorii beneficiilor discreţionare viitoare se ţine cont de restricţiile legale şi contractuale relevante, de clauzele de participare la profit existente, precum şi de planurile de distribuire a profiturilor.
Recomandarea 42 - Ipotezele privind beneficiile discreţionare viitoare 1.80. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele cu privire la distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare sunt derivate într-un mod obiectiv, realist şi verificabil, care cuprinde principiile şi practicile adoptate de societate pentru a oferi contracte de asigurare cu participare la profit. În cazul în care distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare este legată de situaţia financiară a societăţii, ipotezele ar trebui să reflecte interacţiunea dintre activele şi obligaţiile societăţii.
Recomandarea 43 - Ipotezele privind modelarea distribuirii beneficiilor discreţionare viitoare 1.81. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să efectueze o analizare cuprinzătoare a experienţei, practicilor şi mecanismelor de distribuire anterioare, atunci când evaluează proporţionalitatea metodei simplificate utilizate pentru determinarea beneficiilor discreţionare viitoare. SECŢIUNEA 4 Metodologiile pentru calcularea rezervelor tehnice Evaluarea proporţionalităţii Recomandarea 44 - Principiul general al proporţionalităţii 1.82. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, în scopul de a avea o evaluare globală a riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare, să ia în considerare interdependenţa dintre natura, amploarea şi complexitatea acestor riscuri. 1.83. Societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială este în măsură să explice care sunt metodele folosite pentru a calcula rezervele tehnice şi motivul pentru care au fost selectate metodele respective.
Recomandarea 45 - Evaluarea naturii şi a complexităţii riscurilor 1.84. La evaluarea naturii şi a complexităţii riscurilor care stau la baza contractelor de asigurare în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare cel puţin următoarele caracteristici, acolo unde este cazul: (a) gradul de omogenitate a riscurilor; (b) varietatea diferitelor subriscuri sau componentelor de risc din care este compus riscul; (c) modul în care aceste subriscuri sunt interdependenţe; (d) nivelul de incertitudine, adică măsura în care fluxurile de trezorerie viitoare pot fi estimate; (e) natura materializării riscului în ceea ce priveşte frecvenţa şi severitatea; (f) evoluţia plăţilor aferente daunelor de a lungul timpului; (g) extinderea daunelor potenţiale, inclusiv extremităţile distribuţiei daunelor; (h) tipul de activitate din care derivă riscurile, adică asigurări directe sau reasigurări; (i) gradul de dependenţă între diferitele tipuri de riscuri, inclusiv extremităţile distribuţiei riscurilor; (j) instrumentele de minimizare a riscurilor utilizate, după caz, precum şi impactul acestora asupra profilului de risc.
Recomandarea 46 - Identificarea structurilor de riscuri complexe 1.85. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să identifice factorii care indică prezenţa riscurilor complexe. Acesta ar trebui să fie cazul cel puţin când: (a) fluxurile de trezorerie sunt extrem de dependente de evoluţia circumstanţelor economice; (b) există interdependenţe neliniare semnificative între mai mulţi factori de incertitudine; (c) fluxurile de trezorerie sunt afectate în mod semnificativ de posibile decizii de management viitoare; (d) riscurile au un impact asimetric semnificativ asupra valorii fluxurilor de trezorerie, în special în cazul în care contractele includ opţiuni încorporate şi garanţii semnificative sau dacă există contracte complexe de reasigurare; (e) valoarea opţiunilor şi a garanţiilor este afectată de acţiunile deţinătorilor de poliţe; (f) societatea utilizează un instrument de minimizare a riscurilor complexe; (g) o varietate de acoperiri de natură diferită nu sunt separate în contracte; (h) termenii contractelor sunt complecşi, printre altele, în ceea ce priveşte criteriile de franşiză, participaţii, criteriile de includere şi excludere ale acoperirii.
Recomandarea 47 - Evaluarea amplorii riscurilor 1.86. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să identifice şi să utilizeze o interpretare a amplorii care este cea mai adecvată pentru circumstanţele specifice ale societăţii şi pentru profilul de risc al portofoliului. Cu toate acestea, evaluarea "amplorii" ar trebui să conducă la o evaluare obiectivă şi fiabilă. 1.87. Pentru a măsura amploarea riscurilor, societăţile ar trebui să stabilească un sistem sau un nivel de referinţă specific societăţii, care să conducă la un indicator de evaluare relativ, mai degrabă decât la unul absolut. În acest scop, riscurile pot fi considerate într un interval de la mic la mare în raport de valoarea de referinţă stabilită.
Recomandarea 48 - Nivelul de granularitate al evaluării gradului de semnificaţie 1.88. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să determine nivelul cel mai adecvat la care se efectuează evaluarea gradului de semnificaţie în scopul calculării rezervelor tehnice, care ar putea fi grupele individuale de riscuri omogene, liniile individuale de afaceri sau activitatea globală a asigurătorului. 1.89. Societăţile ar trebui să ia în considerare atunci când se evaluează gradul de semnificaţie faptul că un risc care este nesemnificativ în ceea ce priveşte activitatea globală a asigurătorului, poate avea totuşi un impact semnificativ în cadrul unui segment. 1.90. În plus, societăţile nu ar trebui să analizeze rezervele tehnice izolat, dar efectele asupra fondurilor proprii şi, prin urmare, asupra întregului bilanţ de solvabilitate, precum şi asupra cerinţei de capital de solvabilitate ar trebui luate în considerare în această analizare.
Recomandarea 49 - Consecinţele erorii semnificative identificate în evaluarea proporţionalităţii 1.91. În cazul în care utilizarea metodei care conduce la un nivel semnificativ de eroare este inevitabilă pentru societatea de asigurare şi reasigurare, aceasta ar trebui să documenteze şi să analizeze implicaţiile acestui lucru cu privire la fiabilitatea calculului rezervelor tehnice şi poziţia generală de solvabilitate. Societatea ar trebui, în special, să evalueze dacă nivelul semnificativ de eroare este abordat în mod adecvat la determinarea cerinţei de capital de solvabilitate şi, prin urmare, la stabilirea marjei de risc pentru rezervele tehnice.
Metodele aplicate la calcularea rezervelor tehnice în cursul anului Recomandarea 50 - Calculul simplificat al rezervelor tehnice în cursul anului 1.92. Societăţile de asigurare şi de reasigurare pot folosi simplificări, de exemplu simplificarea descrisă în anexa tehnică VI, în conformitate cu evaluarea proporţionalităţii, în calculele trimestriale ale rezervelor tehnice.
Recomandarea 51 - Calcularea celei mai bune estimări pentru rezervele tehnice trimestriale pentru asigurările de viaţă şi generale 1.93. La calcularea trimestrială a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice, societăţile de asigurare şi de reasigurare pot utiliza o metodă de actualizare, ţinând seama de fluxurile de trezorerie înregistrate în cursul trimestrului şi noile obligaţii care apar în timpul trimestrului. Societatea ar trebui să actualizeze şi ipotezele aferente metodei menţionate, atunci când analiza real vs. estimat arată că s-au produs modificări semnificative în cursul trimestrului.
Recomandarea 52 - Calcularea celei mai bune estimări pentru rezervele tehnice trimestriale pentru asigurările de viaţă 1.94. La calcularea actualizată trimestrială a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice pentru asigurări de viaţă aferente contractelor index-linked şi unit-linked, contractelor cu participare la profit sau contractelor cu garanţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze analizele de senzitivitate prevăzute la articolul 272 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 pentru a evalua senzitivitatea celei mai bune estimări la parametrii financiari relevanţi. Acestea ar trebui să documenteze alegerea setului de parametri financiari şi adecvarea continuă a acestora la portofoliul de active, precum şi relevanţa şi exactitatea analizei de senzitivitate.
Metodologiile pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare Recomandarea 53 - Decizia privind metodologia 1.95. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare se bazează pe metodologii actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi relevante, ţinând seama de evoluţiile în acest domeniu. 1.96. Societăţile ar trebui să se asigure că cel puţin următoarele aspecte sunt luate în considerare atunci când se decide asupra metodologiei de determinare a valorii opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare: - natura, amploarea şi complexitatea riscurilor acoperite şi interdependenţa lor pe durata de viaţă a contractelor; – posibilele perspective asupra naturii opţiunilor şi garanţiilor şi a principalilor factori de generare; – examinarea aprofundată a necesităţii de a include aspecte complexe de calcul suplimentare şi complicate; – justificarea privind caracterul adecvat al metodei.
Recomandarea 54 - Metodologiile pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare 1.97. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice evaluarea proporţionalităţii prevăzută la articolul 56 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, atunci când aleg să utilizeze o formulă analitică apropiată sau a unei abordări stocastice pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare incluse în contractele de asigurare. 1.98. Atunci când niciuna dintre metode nu poate fi aplicată, societăţile pot utiliza în ultimă instanţă o abordare ce constă în următoarele etape: a. analizarea caracteristicilor opţiunii sau ale garanţiei şi a modului în care acestea ar afecta fluxurile de trezorerie; b. banalizarea valorii la care opţiunea sau garanţia se estimează a fi profitabilă sau nu; c. determinarea costului opţiunii sau garanţiei, estimat a varia în timp; d. estimarea probabilităţii ca opţiunea sau garanţia să devină mai mult sau mai puţin costisitoare în viitor.
Generatorii de scenarii economice (ESG) Recomandarea 55 - Documentarea ESG 1.99. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie pregătite să pună la dispoziţia autorităţilor de supraveghere la cerere, documente cu privire la: - modelele matematice pe care se bazează ESG şi motivul pentru alegerea lor; – evaluarea calităţii datelor; – procesul de calibrare; – parametrii rezultaţi din procesul de calibrare (în special cei corespunzători factorilor generatori de volatilitate şi corelaţie în cadrul riscului de piaţă.
Recomandarea 56 - Înţelegerea generală a ESG 1.100. În cazul în care realizarea ESG este externalizată, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că au o înţelegere adecvată a modelelor matematice pe care se bazează ESG şi a procesului de calibrare, cu un accent special pe metodele şi ipotezele utilizate şi pe limitările ESG şi ar trebui fie informate continuu cu privire la modificările semnificative.
Recomandarea 57 - Procesul de calibrare: datele de piaţă şi alegerea instrumentelor financiare 1.101. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că procesul de calibrare a ESG utilizat pentru evaluarea realistă, se bazează pe datele din pieţele financiare care sunt diversificate, lichide şi transparente, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi care reflectă condiţiile de piaţă actuale. În cazul în care acest lucru nu este posibil, societăţile ar trebui să utilizeze alte preţuri de piaţă, acordând atenţie deviaţiilor şi asigurându-se că ajustările pentru acestea sunt realizate într-un mod deliberat, obiectiv şi fiabil. 1.102. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze că alegerea instrumentelor financiare utilizate în procesul de calibrare este relevantă, având în vedere caracteristicile obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare (de exemplu, opţiuni încorporate şi garanţii financiare).
Recomandarea 58 - Teste (exactitate, stabilitate şi convergenţa cu piaţa) 1.103. Atunci când societăţile de asigurare sau de reasigurare folosesc ESG pentru modelarea stocastică a rezervelor tehnice, acestea ar trebui să fie în măsură să demonstreze autorităţilor de supraveghere competente exactitatea, stabilitatea şi convergenţa cu piaţa a ESG. Ar trebui evaluată o măsură de exactitate a ESG (cel puţin o analiză de eroare Monte Carlo). 1.104. Pentru a demonstra stabilitatea ESG, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să testeze senzitivitatea evaluării unor obligaţii tipice la variaţia unor parametri în procesul de calibrare. 1.105. Pentru a demonstra convergenţa cu piaţa a ESG, cel puţin unele dintre următoarele teste ar trebui efectuate pe setul de scenarii generate de ESG şi folosite în evaluare: 1.38. teste de calibrare: verificarea respectării cerinţelor prevăzute la articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; 1.39. teste martingală: verificarea testului martingală pentru clasele de active (acţiuni, obligaţiuni, bunuri imobiliare, curs de schimb etc.) utilizate în procesul de calibrare a ESG, precum şi pentru unele strategii simple pentru portofoliul de investiţii; 1.40. teste de corelare: compararea corelaţiilor simulate cu corelaţiile istorice.
1.106. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că testele de exactitate, stabilitate şi convergenţă cu piaţa ale ESG sunt efectuate cu regularitate şi cel puţin anual.
Recomandarea 59 - Generatoare de numere aleatorii şi pseudoaleatorii 1.107. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că generatoarele de numere (pseudo)aleatorii utilizate de un ESG sunt testate în mod corespunzător.
Recomandarea 60 - Adecvarea continuă a ESG 1.108. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să dispună de proceduri adecvate pentru a se asigura că un ESG rămâne în permanenţă adecvat pentru calcularea rezervelor tehnice.
Calcularea marjei de risc Recomandarea 61 - Metodele de calculare a marjei de risc 1.109. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă o proiecţie completă a tuturor cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare este necesară pentru a reflecta natura, amploarea şi complexitatea riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale societăţii de referinţă într-un mod proporţional. În acest caz, societăţile ar trebui să efectueze aceste calcule. În caz contrar, pot fi utilizate metode alternative pentru a calcula marja de risc, asigurându-se adecvarea metodei alese pentru a reflecta profilul de risc al societăţii. 1.110. În cazul în care metodologiile simplificate sunt utilizate pentru a calcula cea mai bună estimare, societăţile ar trebui să evalueze impactul ulterior pe care utilizarea unor astfel de metodologii îl poate avea asupra metodelor disponibile pentru a calcula marja de risc, inclusiv utilizarea metodelor simplificate pentru proiectarea viitoare a SCR.
Recomandarea 62 - Ierarhia metodelor de calculare a marjei de risc 1.111. Atunci când se stabileşte care este cel mai adecvat nivel al ierarhiei prezentate mai jos, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să asigure o complexitate a calculării care nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a reflecta natura, amploarea şi complexitatea riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale societăţii de referinţă, în mod proporţional. 1.112. Societăţile ar trebui să aplice ierarhia metodelor consecvent cu cadrul stabilit la definirea principiului proporţionalităţii şi necesitatea de evaluare a riscurilor în mod corespunzător. 1.113. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să folosească următoarea ierarhie ca bază de luare a deciziilor cu privire la metodele utilizate pentru proiectarea viitoarelor cerinţe de capital de solvabilitate: - Metoda 1) Se aproximează riscurile sau subriscurile individuale în unele dintre sau în toate modulele şi submodulele utilizate pentru calcularea cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare, aşa cum este prevăzut la articolul 58 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. – Metoda 2) Se aproximează întreaga cerinţă de capital de solvabilitate, pentru fiecare an viitor menţionat la articolul 58 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, printre altele, cu ajutorul raportului dintre cea mai bună estimare în acel an viitor şi cea mai bună estimare la data evaluării. Această metodă nu este adecvată atunci când valoarea celei mai bune estimări este negativă la data de evaluare sau la datele ulterioare. Această metodă ia în considerare maturitatea şi modul de decontare a obligaţiilor, net de reasigurare. Prin urmare, ar trebui să se analizeze modul în care este calculată cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă ipotezele cu privire la profilul de risc al societăţii pot fi considerate neschimbate în timp. Acest lucru include: (a) pentru toate riscurile de subscriere, se analizează dacă subriscurile care compun riscul de subscriere sunt aceleaşi; (b) pentru riscul de contrapartidă, se analizează dacă media calităţii creditului reasigurătorilor şi al vehiculelor investiţionale (SPV) este aceeaşi; (c) pentru riscul de piaţă, se analizează dacă riscul de piaţă semnificativ în raport cu cea mai bună estimare netă este acelaşi; (d) pentru riscul operaţional, se analizează dacă proporţiile de participare ale reasigurătorilor şi vehiculelor investiţionale la obligaţii sunt aceleaşi; (e) pentru ajustare, se analizează dacă capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile în raport cu cea mai bună estimare netă este aceeaşi.
În cazul în care unele dintre aceste ipoteze sau toate aceste ipoteze nu sunt valabile, societatea ar trebui să efectueze cel puţin o evaluare calitativă pentru a stabili cât de semnificativă este abaterea de la ipoteze. Dacă impactul abaterii nu este semnificativ în comparaţie cu marja de risc în ansamblu, atunci această metodă poate fi utilizată. În caz contrar, societatea ar trebui fie să ajusteze formula în mod corespunzător, fie să fie încurajată să utilizeze o metodă mai sofisticată. - Metoda 3) Se aproximează suma actualizată a tuturor cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare într-un singur pas, fără a aproxima cerinţele de capital de solvabilitate pentru fiecare an viitor separat, astfel cum este menţionat la articolul 58 litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, printre altele, utilizând durata modificată a obligaţiilor de asigurare ca factor de proporţionalitate.
Atunci când se decide aplicarea unei metode bazate pe durata modificată a obligaţiilor de asigurare, ar trebui să fie acordată atenţie valorii duratei modificate, pentru a fi evitate rezultatele irelevante pentru marja de risc. Această metodă ia în considerare maturitatea şi modul de decontare a obligaţiilor, net de reasigurare. Prin urmare, ar trebui să se analizeze modul în care a fost calculată cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă ipotezele cu privire la profilul de risc al societăţii pot fi considerate neschimbate în timp. Acest lucru include: (a) pentru SCR de bază, se analizează dacă proporţia şi componenţa riscurilor şi subriscurilor nu se schimbă de a lungul anilor; (b) pentru riscul de contrapartidă, se analizează dacă media calităţii creditului reasigurătorilor şi al vehiculelor investiţionale (SPV) este aceeaşi; (c) pentru riscul operaţional şi riscul de contrapartidă, se analizează dacă durata modificată este aceeaşi pentru obligaţiile calculate net şi brut de reasigurare; (d) se analizează dacă riscul de piaţă semnificativ în raport cu cea mai bună estimare netă rămâne acelaşi de a lungul anilor; (e) pentru ajustare, se analizează dacă capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile în raport cu cea mai bună estimare netă rămâne aceeaşi de a lungul anilor.
O societate care intenţionează să utilizeze această metodă ar trebui să analizeze în ce măsură aceste ipoteze sunt valabile. În cazul în care unele dintre aceste ipoteze sau toate aceste ipoteze nu sunt valabile, societatea ar trebui să efectueze cel puţin o evaluare calitativă pentru a stabili cât de semnificativă este abaterea de la ipoteze. Dacă impactul abaterii nu este semnificativ în comparaţie cu marja de risc în ansamblu, atunci simplificarea poate fi utilizată. În caz contrar, societatea ar trebui fie să ajusteze formula în mod corespunzător, fie să fie încurajată să utilizeze o metodă mai sofisticată. - Metoda 4) Se aproximează marja de risc prin calcularea acesteia ca procent din cea mai bună estimare.
Conform acestei metode, marja de risc ar trebui să fie calculată ca procent din cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare la data de evaluare. Atunci când decide cu privire la procentul care urmează să fie utilizat pentru o anumită linie de afaceri, societatea ar trebui să ia în considerare faptul că acest procent este probabil să crească în cazul în care durata modificată a obligaţiilor de asigurare sau o altă măsură a modului de decontare a acestor obligaţii creşte. Societăţile ar trebui să acorde atenţia cuvenită naturii foarte simpliste a acestei abordări; aceasta ar trebui să fie utilizată numai în cazul în care s-a demonstrat că niciuna dintre abordările mai sofisticate referitoare la marja de risc din ierarhia de mai sus nu poate fi aplicată. Atunci când societăţile se bazează pe această metodă la calcularea marjei de risc, acestea vor trebui să justifice şi să documenteze raţionamentul pentru procentele folosite pentru fiecare linie de afaceri. Această justificare şi raţionamentul respectiv ar trebui să ia în considerare caracteristicile specifice ale portofoliilor în curs de evaluare. Societăţile nu ar trebui să utilizeze această metodă când se înregistrează valori negative ale celei mai bune estimări.
1.114. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi dispoziţiilor articolului 58 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare pot folosi simplificările definite în anexa tehnică IV atunci când aplică ierarhia de metode.
Recomandarea 63 - Alocarea marjei de risc globale 1.115. În cazul în care este prea complicat să se calculeze cu exactitate contribuţia liniilor individuale de afaceri la cerinţa generală de capital de solvabilitate pe durata de viaţă a întregului portofoliu, societăţilor de asigurare şi de reasigurare ar trebui să li se permită să aplice metode simplificate pentru a aloca marja de risc globală pe liniile individuale de afaceri, care sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor implicate. Metodele aplicate trebuie să fie consecvente în timp.
Calcularea rezervelor tehnice ca întreg Recomandarea 64 - Evidenţierea incertitudinii 1.116. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să înţeleagă, pentru a replica în mod fiabil fluxurile viitoare de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, având în vedere incertitudinea inerentă, că fluxurile de trezorerie ale instrumentelor financiare nu trebuie să furnizeze numai acelaşi cuantum estimat ca al fluxurilor de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, ci şi aceeaşi structură a variabilităţii.
Recomandarea 65 - Replicarea fiabilă 1.117. Societăţile de asigurare şi de reasigurare nu ar trebui să considere viitoarele fluxuri de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare ca fiind replicate în mod fiabil dacă: (a) una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare, printre altele valoarea estimată, volatilitatea sau alte caracteristici, depind de riscurile a căror structură specifică în cadrul societăţii nu poate fi regăsită la instrumentele tranzacţionate în mod activ pe pieţele financiare; (b) informaţiile actuale privind tranzacţionarea şi preţurile nu sunt în mod normal disponibile publicului, din cauza faptului că una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare depind în mod cert de evoluţia factorilor specifici societăţilor, cum ar fi cheltuielile sau costurile de achiziţie; sau (c) una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare depind de evoluţia unor factori externi societăţii, pentru care nu există instrumente financiare ale căror valori de piaţă fiabile să fie observabile.
Recomandarea 66 - Perturbările pe termen scurt 1.118. În cazul în care o piaţă activă şi transparentă nu îndeplineşte temporar una sau mai multe dintre condiţiile pentru a fi considerată diversificată şi lichidă şi se estimează în mod rezonabil ca aceste condiţii să fie din nou îndeplinite în următoarele trei luni, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze preţurile observate în acea perioadă, în sensul prezentului ghid. 1.119. Societăţile ar trebui să evalueze dacă utilizarea acestor preţuri are drept rezultat o eroare semnificativă în evaluarea rezervelor tehnice.
Recomandarea 67 - Separarea obligaţiilor evaluate ca întreg 1.120. În cazul în care în acelaşi contract există un număr de fluxuri de trezorerie viitoare care îndeplinesc toate condiţiile pentru a calcula rezervele tehnice ca întreg şi alte fluxuri de trezorerie viitoare care nu îndeplinesc unele dintre aceste condiţii, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să separe cele două seturi de fluxuri de trezorerie. Pentru primul set de fluxuri de trezorerie nu este necesară calcularea separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc, dar societăţilor ar trebui să li se solicite să efectueze calcularea separată pentru al doilea set de fluxuri de trezorerie. În cazul în care separarea propusă nu este posibilă, în special atunci când există o interdependenţă semnificativă între cele două seturi de fluxuri de trezorerie, societăţilor ar trebui să li se solicite să efectueze separat calcularea celei mai bune estimări şi a marjei de risc pentru întregul contract.
Primele viitoare Recomandarea 68 - Fluxurile de trezorerie ale primelor viitoare versus primele de încasat 1.121. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să stabilească fluxurile de trezorerie ale primelor viitoare în cadrul limitelor contractuale la data evaluării şi ar trebui să includă în calcularea celei mai bune estimări a obligaţiilor acele fluxuri de trezorerie viitoare ale primelor care sunt scadente după data de evaluare. 1.122. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să trateze în bilanţ primele care sunt scadente până la data de evaluare ca prime de încasat până la primirea sumelor.
Calcularea rezervei de daune Recomandarea 69 - Metodele pentru calcularea rezervei de daune avizate 1.123. Societăţile de asigurare şi de reasigurare nu ar trebui să includă rezerva de daune neavizate (IBNR) şi nu ar trebui să includă cheltuielile nealocate aferente soluţionării daunelor (ULAE) în calcularea rezervei de daune avizate care reprezintă componenta rezervei de daune pentru evenimentele generatoare de daune, notificate asigurătorului. 1.124. Există două metode posibile de estimare a rezervei de daune avizate: 1. luarea în considerare a numărului de daune avizate şi costul mediu al acestora; 2. estimarea de la caz la caz.
Recomandarea 70 - Metodele de calculare a rezervei de daune neavizate 1.125. În cazul în care tehnicile actuariale (de exemplu metoda triunghiul daunelor) sunt utilizate pentru a estima rezerva de daune neavizate (IBNR), societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să acorde o atenţie deosebită faptului dacă ipotezele care stau la baza tehnicilor sunt valide sau dacă sunt necesare ajustări ale structurii evoluţiei daunelor, pentru a reflecta în mod corespunzător evoluţia viitoare probabilă.
Recomandarea 71 - Metodele de evaluare a cheltuielilor aferente soluţionării daunelor - cheltuielile nealocate aferente soluţionării daunelor (ULAE) 1.126. Atunci când societăţile de asigurare şi de reasigurare aplică o metodă simplificată pentru rezerva cheltuielilor aferente soluţionării daunelor, bazată pe un procent estimat din rezerva de daune, conform anexei tehnice II, acest lucru ar trebui luat în considerare numai atunci când cheltuielile se poate estima în mod rezonabil că sunt proporţionale cu rezervele ca întreg, în cazul în care acest procent este stabil în timp şi în cazul în care cheltuielile se distribuie uniform pe durata de viaţă a portofoliului de daune ca întreg.
Calcularea rezervei de prime Recomandarea 72 - Acoperirea 1.127. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că rezerva de prime la data evaluării include evaluarea tuturor obligaţiilor recunoscute în cadrul limitelor contractelor de asigurare sau de reasigurare, pentru expunerile la evenimentele generatoare de daune viitoare, în cazul în care: (a) acoperirea a început înainte de data evaluării; (b) acoperirea nu începe înainte de data evaluării, dar societatea de asigurare sau de reasigurare este contrapartida contractului de asigurare sau de reasigurare care furnizează acoperirea.
1.128. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi dispoziţiilor articolului 36 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile pot aplica simplificarea descrisă în anexa tehnică III.
Recomandarea 73 - Analizarea proiecţiilor costurilor aferente daunelor 1.129. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că la evaluarea fluxurilor de trezorerie aferente daunelor incluse în rezerva de prime se ia în considerare adecvat incidenţa daunelor viitoare şi costurile aferente, inclusiv probabilitatea de înregistrare a unor daune latente sau a unor daune cu frecvenţă scăzută şi severitate ridicată.
Recomandarea 74 - Incertitudinea acţiunilor deţinătorilor de poliţe 1.130. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că la evaluarea rezervei de prime se ţine cont de posibilitatea ca deţinătorii de poliţe să îşi exercite opţiunile de a extinde sau reînnoi un contract sau de a anula sau termina contractul înainte de sfârşitul perioadei acoperite.
Recomandarea 75 - Rezerva de prime negativă 1.131. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că, în cazul în care valoarea actualizată a intrărilor viitoare de fluxuri de trezorerie depăşeşte valoarea actualizată a ieşirilor viitoare de fluxuri de trezorerie, rezerva de prime, exclusiv marja de risc, este negativă.
Calcularea profiturilor estimate din primele viitoare (EPIFP) Recomandarea 76 - Separarea obligaţiilor de asigurare 1.132. În vederea efectuării calculării prevăzute la articolul 260 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să separe obligaţiile de asigurare în cele atribuibile primelor deja încasate şi cele atribuibile primelor aferente portofoliului activ, care sunt de încasat în viitor.
Recomandarea 77 - Ipotezele folosite pentru calcularea EPIFP 1.133. În scopul calculării rezervelor tehnice fără marjă de risc, în ipoteza că primele legate de contractele de asigurare şi de reasigurare în vigoare estimate a fi încasate în viitor nu sunt încasate, societăţile ar trebui să aplice aceeaşi metodă actuarială utilizată la calcularea rezervelor tehnice fără marja de risc în conformitate cu articolul 77 din Directiva Solvabilitate II, cu următoarele ipoteze modificate: (a) contractele ar trebui să fie tratate ca şi cum acestea continuă să fie în vigoare, mai degrabă decât să fie considerate ca fiind răscumpărate; (b) indiferent de condiţiile legale sau contractuale aplicabile contractului, calcularea nu ar trebui să includă penalităţi, reduceri sau alte tipuri de ajustări ale valorii actuariale teoretice a rezervelor tehnice fără marjă de risc, calculată ca şi cum contractul ar continua să fie în vigoare; (c) celelalte ipoteze ar trebui să rămână neschimbate.
Metodologiile pentru calcularea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale Recomandarea 78 - Gradul de alocare pentru programele de reasigurare viitoare 1.134. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să recunoască fluxurile de trezorerie viitoare aferente programelor noi de reasigurare, care acoperă obligaţiile deja recunoscute în bilanţ, în măsura în care acestea înlocuiesc programele de reasigurare care expiră şi se poate demonstra că îndeplinesc condiţiile menţionate mai jos: 1.45. societatea de asigurare sau de reasigurare are adoptată o politică scrisă privind înlocuirea programului de reasigurare; 1.46. înlocuirea programului de reasigurare nu se realizează cu o frecvenţă mai mare de trei luni; 1.47. înlocuirea programului de reasigurare nu este condiţionată de evenimente viitoare care nu pot fi controlate de societatea de asigurare sau de reasigurare. În cazul în care înlocuirea programului de reasigurare este condiţionată de evenimente viitoare aflate sub controlul societăţii de asigurare sau de reasigurare, atunci condiţiile ar trebui să fie clar documentate în politica scrisă menţionată la litera (a); 1.48. înlocuirea programului de reasigurare ar trebui să fie realistă şi în conformitate cu practicile de afaceri şi strategia de afaceri curente ale societăţii de asigurare sau de reasigurare. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să poată verifica dacă înlocuirea este realistă prin compararea înlocuirii asumate cu înlocuiri realizate anterior de către societatea de asigurare sau de reasigurare; 1.49. riscul ca programul de reasigurare să nu poată fi înlocuit din cauza restricţiilor de capacitate este nesemnificativ; (f) se realizează o estimare adecvată a primei de reasigurare viitoare care urmează a fi plătită, care reflectă riscul de creştere al costului de înlocuire a programelor de reasigurare existente; (g) înlocuirea programului de reasigurare nu este contrară cerinţelor care se aplică acţiunilor de management viitoare prevăzute la articolul 236 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 79 - Calculul simplificat al sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale rezervă de prime 1.135. Pentru a estima valoarea sumelor recuperabile din reasigurare din rezerva de prime de reasigurare brută, în cazul în care se aplică un calcul simplificat, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice un factor de conversie de la brut la net separat fluxurilor de trezorerie de ieşire şi societăţile ar trebui să aplice un factor de conversie de la brut la net diferit pentru fluxurile de trezorerie de intrare. Societăţile ar trebui să determine factorul de conversie de la brut la net pentru fluxurile de trezorerie de ieşire pe baza examinării daunelor trecute, cu luarea în considerare a programului de reasigurare aplicabil viitor. Factorul de conversie de la brut la net pentru fluxurile de trezorerie de intrare ar trebui să se bazeze pe primele brute şi primele de reasigurare relative care urmează să fie încasate şi plătite. 1.136. Societăţile pot aplica simplificările prezentate în anexa tehnică V, fără a aduce atingere dispoziţiilor din primul paragraf al acestui ghid şi evaluării proporţionalităţii.
Recomandarea 80 - Calculul simplificat al sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale rezervă de daune 1.137. În ceea ce priveşte rezerva de daune pentru sumele recuperabile din reasigurare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze tehnici de conversie de la brut la net separate, fie pentru fiecare an de eveniment, fie pentru fiecare an de subscriere incomplet pentru o anumită linie de afaceri sau grupă de riscuri omogene, după cum este cazul.
Recomandarea 81 - Calculul simplificat al ajustării riscului de contrapartidă 1.138. În cazul calculului simplificat al ajustării pentru riscul de contrapartidă, stipulat în articolul 61 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, care se bazează pe ipoteza că probabilitatea de neîncasare a creanţelor de la contrapartide rămâne constantă de a lungul timpului, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să analizeze dacă această ipoteză este realistă, ţinând seama de nivelul de calitate a creditului contrapartidei şi de durata modificată a sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehicule investiţionale.
Principiile generale în ceea ce priveşte metodologiile pentru calcularea rezervelor tehnice Recomandarea 82 - Perioada de proiecţie 1.139. Atunci când evaluează dacă perioada de proiecţie şi momentul plăţii fluxurilor de trezorerie către deţinătorii de poliţe sunt proporţionale în cursul anului, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia cel puţin în considerare următoarele caracteristici: (a) gradul de omogenitate al fluxurilor de trezorerie; (b) nivelul de incertitudine, adică măsura în care fluxurile de trezorerie viitoare pot fi estimate; (c) natura fluxurilor de trezorerie.
SECŢIUNEA 5 Validarea Recomandarea 83 - Proporţionalitatea validării rezervelor tehnice 1.140. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să se asigure că procesul de validare este proporţional, având în vedere importanţa impactului ipotezelor, aproximărilor şi metodologiilor asupra evaluării rezervelor tehnice, atât separat, cât şi în combinaţie.
Recomandarea 84 - Selectarea metodelor şi proceselor de validare 1.141. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să analizeze care sunt metodele şi procesele de validare cele mai adecvate, în funcţie de caracteristicile obligaţiilor şi utilizarea estimată a metodelor sau proceselor respective.
Recomandarea 85 - Metodele calitative şi cantitative 1.142. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să se asigure că procesul de validare se aplică atât aspectelor cantitative, cât şi celor calitative şi nu se rezumă la compararea estimărilor cu rezultatele. Acesta ar trebui să includă aspecte calitative, cum ar fi evaluarea mecanismelor de control, documentarea, interpretarea şi comunicarea rezultatelor.
Recomandarea 86 - Procesul de validare periodică şi dinamică 1.143. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să deruleze un proces de validare periodică şi dinamică în care să optimizeze periodic metodele de validare pentru a încorpora experienţa dobândită din desfăşurarea validărilor anterioare şi ca răspuns la modificarea condiţiilor de piaţă şi de funcţionare.
Recomandarea 87 - Compararea cu datele anterioare - abaterile 1.144. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială: (a) identifică abaterea totală între datele privind daunele estimate şi cele reale; (b) analizează abaterea totală în funcţie de sursele principale ale acesteia şi motivele abaterii; (c) dacă abaterea nu pare a fi temporară, face recomandări cu privire la modificările aduse modelului sau la ipotezele utilizate.
1.145. Societăţile ar trebui să se asigure că datele şi tendinţele relevante ale pieţei sunt luate în considerare în cadrul comparării cu datele anterioare.
Recomandarea 88 - Compararea cu datele din piaţă pentru contractele cu opţiuni şi garanţii 1.146. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă există o gamă de instrumente de piaţă disponibile pentru a replica acele contracte care includ opţiuni şi garanţii. În cazul în care este disponibil, preţul unor astfel de portofolii ar trebui să fie apoi comparat cu valoarea rezervelor tehnice, calculate ca suma dintre cea mai bună estimare (calculată folosind proiecţiile fluxurilor de trezorerie) şi marja de risc.
Norme de conformare şi de raportare 1.147. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.148. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.149. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.150. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.151. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
Anexa tehnică I - Simplificarea pentru atribuirea cheltuielilor de regie Cheltuielile de regie recurente sunt definite în modul următor:
unde: s = durata preconizată în luni pentru a deconta integral obligaţiile care decurg din contractul de asigurare, de la începutul perioadei de asigurare t = 1, . . ., 12 luna perioadei de proiecţie RO(last) = cheltuieli de regie recurente observate în ultimele 12 luni RO(next) = cheltuieli de regie recurente anticipate pentru următoarele 12 luni ROA(t) = cheltuieli de regie recurente atribuibile lunii t
Anexa tehnică II - Simplificarea pentru cheltuielile cu soluţionarea daunelor Simplificarea pentru rezerva pentru cheltuielile cu soluţionarea daunelor pe baza estimării ca procent din rezerva de daune: Această simplificare se bazează pe următoarea formulă, aplicată pentru fiecare linie de afaceri: Rezerva pentru ULAE = R x [IBNR + a x PCO_raportată] unde: R = Media simplă sau ponderată a R(i) pe o perioadă suficientă de timp R(i) = Cheltuieli de soluţionare a daunelor plătite/(daune brute + regrese). IBNR = rezerva pentru IBNR PCO_raportată = rezerva de reasigurare brută pentru daune avizate a = procentul din rezerva de daune
Anexa tehnică III - Simplificarea pentru rezerva de prime Simplificarea pentru a obţine cea mai bună estimare pentru rezerva de prime, bazată pe o estimare a ratei combinate în linia de afaceri în cauză: Este nevoie de următorii parametri de intrare: (a) estimarea ratei combinate (CR) pentru linia de afaceri în timpul perioadei de lichidare a rezervei de prime; (b) valoarea actualizată a primelor viitoare pentru obligaţiile aferente (în măsura în care primele viitoare se încadrează în limitele contractuale); (c) măsura de volum pentru prime necâştigate; se referă la activităţi începute la data evaluării şi reprezintă primele pentru aceste activităţi începute, mai puţin primele care sunt deja câştigate pentru aceste contracte (determinat pe bază pro rata temporis).
Cea mai bună estimare este derivată din parametrii de intrare, după cum urmează: BE = CR . VM + (CR-1) . PVFP + AER . PVFP unde: BE = cea mai bună estimare a rezervei de prime CR = estimarea ratei combinate pentru linia de afaceri pe bază brută de costuri de achiziţie şi anume, CR = (daune + cheltuieli aferente daunelor)/(prime câştigate, brut de cheltuielile de achiziţie) VM = măsura de volum pentru prime necâştigate. Aceasta se referă la activităţi începute la data evaluării şi reprezintă primele pentru acestea, mai puţin primele deja câştigate pentru aceste contracte. Această măsură ar trebui să fie calculată brut de cheltuielile de achiziţie. PVFP = valoarea actualizată a primelor viitoare (actualizate folosind structura temporală a ratei dobânzilor fără risc) furnizată, brut de comisioane. AER = estimarea ratei cheltuielilor de achiziţie pentru linia de afaceri.
Rata combinată pentru un an de eveniment (= an de producere) este definită ca raportul dintre cheltuieli şi daunele produse pe o anumită linie de afaceri sau grupă omogenă de riscuri supra primele câştigate. Primele câştigate ar trebui să excludă ajustarea anului anterior. Cheltuielile ar trebui să fie cele atribuibile primelor câştigate, altele decât cheltuielile aferente daunelor. Daunele produse ar trebui să excludă rezultatul de închidere, adică ar trebui să fie totalul pentru daunele produse în anul y al daunelor plătite (inclusiv cheltuielile aferente daunelor) în cursul anului şi rezervele constituite la sfârşitul anului. Alternativ, în cazul în care este mai practic, rata combinată pentru un an de eveniment poate fi considerată ca fiind suma dintre rata cheltuielilor şi rata daunelor. Rata cheltuielilor este raportul dintre cheltuieli (altele decât cheltuielile aferente daunelor) şi primele subscrise, iar cheltuielile sunt cele atribuibile primelor subscrise. Rata daunelor pentru un an de eveniment, pentru o anumită linie de afaceri sau grupă de riscuri omogenă, ar trebui determinată ca rata dintre dauna finală pentru daunele produse supra primele câştigate.
Anexa tehnică IV - Ierarhia simplificărilor pentru marja de risc În ceea ce priveşte nivelul (1) al ierarhiei: Riscul de subscriere pentru asigurările de viaţă Simplificările permise la calcularea SCR pentru riscurile de mortalitate, longevitate şi invaliditate, riscul de cheltuieli, riscul de revizuire şi riscul de catastrofă se aplică la calcularea marjei de risc.
Riscul de subscriere pentru asigurările de sănătate Simplificările permise la calcularea SCR pentru riscurile de mortalitate pentru asigurările de sănătate, longevitate pentru asigurările de sănătate, cheltuieli medicale de invaliditate morbiditate, protecţia venitului în caz de invaliditate morbiditate, cheltuieli de sănătate şi de reziliere în asigurarea de sănătate pe baze tehnice similare asigurării de viaţă se aplică la calcularea marjei de risc.
Riscul de subscriere pentru asigurările generale La calcularea viitoarelor SCR pentru riscul de prime şi rezerve ar putea fi utilizate simplificări dacă reînnoirile şi activităţile viitoare nu sunt luate în considerare: - Atunci când volumul primelor în anul t este mic în comparaţie cu volumul rezervei, volumul primei pentru anul t poate fi considerat 0. Un exemplu poate fi o activitate care nu cuprinde contracte multianuale, în cazul în care volumul de prime poate fi considerat 0 pentru toţi anii viitori t unde t ≥ 1. – Dacă volumul primelor este zero, atunci cerinţa de capital pentru subscrierea pentru asigurări generale poate fi aproximată prin formula: 3 . sigma(res, mod) . PCO(Net)[t], unde sigma(res, mod) reprezintă abaterea standard agregată pentru riscul de rezerve şi PCO(Net)[t] cea mai bună estimare a rezervei de daune, net de reasigurare în anul t.
Abaterea standard agregată pentru riscul de rezerve sigma(res, mod) ar putea fi calculată folosind paşii de agregare, aşa cum este descris în articolul 117 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, considerând toate sumele aferente riscului de prime ca fiind egale cu zero. Ca o simplificare suplimentară, se poate considera că estimarea specifică societăţii a abaterii standard pentru riscul de prime şi riscul de rezerve rămâne neschimbată de a lungul anilor. De asemenea, cerinţa pentru riscul de subscriere pentru riscul de catastrofă este luată în considerare numai în ceea ce priveşte contractele de asigurare care există la t = 0.
Riscul de contrapartidă Cerinţa de capital pentru riscul de contrapartidă cu privire la cedările în reasigurare poate fi calculată direct din definirea pentru fiecare segment şi fiecare an. În cazul în care expunerea la probabilitatea de neplată din partea reasigurătorilor nu variază considerabil de a lungul anilor de evoluţie, cerinţa de capital pentru acest risc poate fi aproximată prin aplicarea părţii aferente reasigurătorilor din cea mai bună estimare la nivelul cerinţei care se observă în anul 0. Conform formulei standard, riscul de contrapartidă pentru cedările în reasigurare este evaluat pentru întregul portofoliu şi nu pe segmente separate. În cazul în care riscul de contrapartidă pentru un segment este considerat a fi similar cu riscul de contrapartidă total sau în cazul în care riscul de contrapartidă pentru un segment este de importanţă neglijabilă, atunci cerinţa de capital pentru acest risc poate fi stabilită prin aplicarea părţii aferente reasigurătorilor din cea mai bună estimare la nivelul cerinţei totale de capital pentru riscul de contrapartidă aferent reasigurătorilor în anul 0. În ceea ce priveşte nivelul (2) al ierarhiei: Prin utilizarea unui exemplu reprezentativ al unei metode proporţionale, stabilirea SCR pentru societatea de referinţă pentru anul t ar putea fi realizată în felul următor: SCR(RU)[t] = SCR(RU)[0] . BE(Net)[t]/BE(Net)[0] t = 1,2, 3, . . . unde: SCR(RU)[t] = SCR calculat la momentul t = 0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare al societăţii de referinţă; Be(nnet)[t] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurarea evaluată la momentul t ≥ 0 pentru portofoliul obligaţiilor de re(asigurare) al societăţii.
Simplificarea descrisă mai sus poate fi aplicată, de asemenea, la un nivel mai granular, adică pentru modulele şi/sau submodulele individuale. Cu toate acestea, se remarcă faptul că numărul calculărilor efectuate este, în general, proporţional cu numărul de module şi/sau submodule pentru care se aplică această simplificare. Mai mult decât atât, este necesar să se analizeze dacă o calculare mai granulară, aşa cum este menţionat mai sus, conduce la o estimare mai exactă a viitoarelor SCR utilizate la calcularea marjei de risc. În ceea ce priveşte nivelul (3) al ierarhiei: În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, metoda bazată pe durată implică faptul că marja de risc CoCM ar putea fi calculată potrivit următoarei formule: CoCM = CoC . Dur(mod)[0] . SCR(RU)[0]/[1+r(1)] unde: SCR(RU)[0] = SCR calculată la momentul t=0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii de referinţă; Dur(mod)[0] = durata modificată a obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii de referinţă, net de reasigurare la t=0; CoC = rata costului capitalului.
Acolo unde SCR(RU)[0] include subriscurile semnificative care nu vor exista pe toată durata portofoliului (de exemplu, riscul de prime pentru asigurări generale pentru contractele neexpirate sau riscul de piaţă semnificativ), calcularea poate fi optimizată prin: - excluderea acestor subriscuri din SCR(RU)[0] din calcularea de mai sus; – calcularea contribuţiei acestor subriscuri la marja de risc în mod separat; – agregarea rezultatelor (în cazul în care este posibil, permiţând diversificarea).
În ceea ce priveşte nivelul (4) al ierarhiei: Conform acestei simplificări, marja de risc CoCM se calculează ca procent din cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare la t = 0, adică CoCM = a(lob) . BE(Net)[0] unde: BE(Net)[0] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare, după cum este evaluată la momentul t = 0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii pentru linia de afaceri respectivă; a(lob) = un procent fix pentru linia de afaceri respectivă.
Anexa tehnică V - Calcularea simplificată a sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale În ceea ce priveşte rezervele de prime: Simplificările prin conversie de la brut la net menţionate mai jos la 2) în ceea ce priveşte rezerva de daune, ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru calcularea sumelor recuperabile pentru rezerva de prime, adică rezerva de daune (acoperite, dar nu produse) aferente anului curent de eveniment (unde i = n+1), folosind partea proporţională (anticipată) a acoperirii de reasigurare pentru acest an. Aceasta este o metodă conservatoare pentru societatea de (re)asigurare cedentă, deoarece impactul reasigurării non proporţionale pentru anul curent de eveniment (activitate) nu este luat în considerare.
În ceea ce priveşte rezerva de daune: 1.32. Simplificarea prin conversie de la brut la net pentru RBNS ("rezerve pentru daune individuale") Această simplificare foloseşte un raport "rezervă netă supra rezervă brută" pentru un portofoliu A, pentru a estima rezerva netă a unui alt portofoliu B (NPB), pe baza rezervei brute observabile a portofoliului B (GPB). Cu alte cuvinte, simplificarea prin conversie de la brut la net (GN) este dată ca: GN = NPA/GPA unde NPA şi GPA reprezintă rezerva netă şi respectiv brută ale portofoliului A. Această simplificare se aplică apoi pentru a calcula rezerva netă pentru portofoliul B, după cum urmează: BPN = GN x GPB
Următoarele criterii trebuie îndeplinite pentru a aplica această simplificare: - Portofoliul de referinţă (A) este similar cu portofoliul (B) pentru care este utilizată simplificarea, conform principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. – Raportul (GN) este stabilit prin intermediul datelor credibile şi sustenabile. Acest lucru necesită un set de date de cel puţin doi ani.
Cedările în reasigurare variază în funcţie de dimensiunea, stabilitatea financiară şi aversiunea la risc a unei societăţi, astfel încât este necesară o atenţie deosebită atunci când se aplică un raport "net supra brut" de la un alt portofoliu de referinţă. Prin urmare, o astfel de metodă poate fi utilizată numai în cazurile în care se cunoaşte că portofoliul de referinţă are o natură foarte asemănătoare propriului portofoliu. Chiar dacă acesta este cazul, procentul de cedare pentru reasigurarea non proporţională depinde totuşi în mare măsură de producerea efectivă a daunei maxime şi, prin urmare, este foarte volatil.
1.55. Simplificarea prin conversie de la brut la net bazată pe daunele plătite cumulate (fluxurile de trezorerie cumulate) Această simplificare determină o estimare a rezervei nete de daune utilizând rezerva brută de daune, în combinaţie cu o estimare a impactului acoperirii din reasigurare pe fiecare an de eveniment. În ceea ce priveşte justificarea pentru utilizarea acestei simplificări, se observă că pentru anii de eveniment trecuţi, structura de reasigurare pentru fiecare an este cunoscută şi nu se va schimba (probabil) retroactiv. În consecinţă, poate fi utilizată o comparaţie a fluxurilor de trezorerie trecute cumulate nete supra brute pe linie de afaceri diferenţiate pe an de eveniment pentru a obţine o estimare a impactului reasigurării proporţionale şi non proporţionale pe fiecare an de eveniment (de exemplu, simplificarea prin conversie de la brut la net pe fiecare an de eveniment). Pentru fiecare linie de afaceri, simplificările prin conversie de la brut la net pentru anii de eveniment incompleţi (GNi), sunt prevăzute după cum urmează: GNi = ANET,i,n-i/Agross,i,n-i, unde Agross,i,n-i şi ANET,i,n-i reprezintă daunele cumulate plătite, brut şi net de reasigurare, şi n este cel mai recent an de eveniment cu valori observate pentru aceste fluxuri de trezorerie.
Aceste simplificări sunt apoi utilizate pentru a calcula rezerva de daune netă pe fiecare an de eveniment, care este: PCONet,i = GNi x PCOGross,i unde PCOGross,i şi PCONet,i reprezintă rezerva de daune brută şi netă pe fiecare an de eveniment i.
Pentru a aplica această simplificare, daunele plătite cumulate, brute şi nete, (fluxuri de trezorerie brute şi nete) pe an de eveniment trebuie să fie disponibile pentru fiecare linie de afaceri. Pentru anii de eveniment recenţi şi mai ales ultimul an de eveniment (în cazul în care i=n), simplificarea prevăzută ar putea fi puţin prea mare din cauza faptului că daunele IBNR pot constitui o mare parte a rezervei de daune. Prin urmare, simplificarea respectivă este probabil să conducă la o supraestimare a rezervei nete în aceste cazuri.
Anexa tehnică VI - Calculul simplificat în cursul anului pentru marja de risc Marja de risc la un moment dat în cursul anului viitor (adică CoCMlob(t)) ar putea fi calculată după cum urmează: CoCM(t) = CoCM(0) . BE(Net)[t]/BE(Net)[0], 0 < t < 1 unde: CoCM(0) = marja de risc calculată la momentul t=0 pentru portofoliul de obligaţii de (re)asigurare ale societăţii de referinţă; BE(Net)[t] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurarea evaluată la momentul t ≥ 0 pentru portofoliul obligaţii de (re)asigurare ale societăţii de referinţă.
ANEXA 3 EIOPA_BoS_14/167 RO Ghid privind fondurile proprii auxiliare
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul Ghid privind fondurile proprii auxiliare. 1.2. Ghidul se referă la articolele 89, 90, 93 96, 226 şi 235 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 62 67, 74, 75, 78 şi 79 din Regulamentul Delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 35/2015i). 1.3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Fondurile proprii auxiliare sunt condiţionate de faptul că nu au fost plătite şi nu sunt recunoscute în bilanţ. Necesitatea obţinerii aprobării din partea autorităţii de supraveghere a acestor elemente recunoaşte acest caracter contingent. În cazul în care, la un moment nedeterminat în viitor, fondurile proprii auxiliare sunt apelate, ele încetează să mai fie contingente şi devin elemente ale fondurilor proprii de bază reprezentate de activele din bilanţ. 1.5. Articolul 89 din Directiva Solvabilitate II prevede că fondurile proprii auxiliare pot cuprinde angajamentele legale obligatorii existente faţă de societăţi. Acest lucru ar putea cuprinde mai multe acorduri care nu se încadrează în categoriile de elemente specifice fondurilor proprii auxiliare, prevăzute în Directiva Solvabilitate II, atât timp cât acestea pot fi apelate pentru a acoperi pierderile. 1.6. Acest ghid descrie consideraţiile legate de procesul de aprobare al autorităţii de supraveghere pentru elementele auxiliare ale fondurilor proprii, clasificarea elementelor fondurilor proprii auxiliare şi respectarea continuă a criteriilor de aprobare. 1.7. Procesul de aprobare a fondurilor proprii auxiliare are în vedere comunicarea permanentă între autorităţile de supraveghere şi societăţi, inclusiv anterior depunerii de către o societate a unei solicitări oficiale pentru aprobarea unui element al fondurilor proprii auxiliare. Dacă un element al fondurilor proprii auxiliare devine prin apelare un element care nu se află pe liste şi, prin urmare, este nevoie de două aprobări ale autorităţii de supraveghere, comunicarea respectivă ar trebui să includă abordarea procedurală de urmat în ceea ce priveşte necesitatea de a avea două aprobări. 1.20. Articolul 226 din Directiva Solvabilitate II permite unui grup să solicite aprobarea unui element al fondurilor proprii auxiliare ale unui holding de asigurare intermediar sau ale unui holding financiar mixt intermediar. În astfel de cazuri, acest ghid se aplică ca şi cum holdingul de asigurare intermediar sau holdingul financiar mixt intermediar ar fi o societate de asigurare sau de reasigurare. Acest lucru este valabil în cazul în care un grup este condus de un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, în conformitate cu articolul 235 din Directiva Solvabilitate II. 1.21. În sensul prezentului ghid au fost elaborate următoarele definiţii: a. "Instrument de capital" înseamnă un instrument care, dacă este apelat, generează un activ, de multe ori sub formă de numerar, creând în acelaşi timp interese corespunzătoare în societatea de asigurare sau de reasigurare în cazul acţiunilor sau datorii subordonate corespunzătoare ale societăţii; b. "Element neinclus pe liste" înseamnă un element al fondurilor proprii care nu este inclus pe listele prevăzute la articolele 69, 72 şi 76 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.22. Dacă nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au înţelesul consacrat în actele normative menţionate în introducere. 1.23. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Aprobarea elementelor fondurilor proprii auxiliare care, odată apelate, iau forma unui element care nu se află pe liste 1.12. Dacă un element al fondurilor proprii auxiliare odată apelat ia forma unui element care nu se află pe liste, societăţile ar trebui să solicite aprobarea clasificării acestui element, astfel cum se prevede la articolul 79 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, înainte de trimiterea unei cereri de aprobare pentru elementul fondurilor proprii auxiliare.
Recomandarea 2 - Încheierea contractului pentru un element al fondurilor proprii auxiliare 1.13. Dacă aprobarea autorităţii de supraveghere a fost acordată cu condiţia încheierii contractului în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din proiectul EIOPA pentru standardele tehnice de punere în aplicare, în ceea ce priveşte procedurile de urmat pentru acordarea aprobării autorităţii de supraveghere pentru utilizarea elementelor fondurilor proprii auxiliare, societatea ar trebui să încheie în mod oficial contractul nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data la care s-a acordat aprobarea, cu excepţia cazului în care societatea a convenit în prealabil, în scris, cu autoritatea de supraveghere o perioadă mai lungă de timp.
Recomandarea 3 - Plătibile la cerere 1.14. Pentru ca elementele descrise la literele (a), (b), (c), (d), (f) şi (i) din articolul 74 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 să fie plătibile la cerere, societăţile ar trebui să se asigure că plata: (a) nu este condiţionată de apariţia unui eveniment sau de îndeplinirea unor criterii; (b) nu face obiectul acordului contrapartidei sau al altor terţe părţi; (c) nu face obiectul unui acord, aranjament sau stimulent care înseamnă că societăţii nu îi este permisă apelarea sau există probabilitatea de a nu apela elementul; (d) nu face obiectul altor acorduri sau combinaţii de acorduri care au acelaşi efect ca cel menţionat la literele (a)-(c).
1.15 În ceea ce priveşte evaluarea viitoarelor solicitări de către o asociaţie mutuală sau de tip mutual cu contribuţii variabile în sensul articolului 90 din Directiva Solvabilitate II, autorităţile de supraveghere ar trebui să examineze dacă există impedimente pentru ca solicitările respective să acopere pierderile atunci când apar, precum şi pentru ca sumele să fie recuperate în timp util.
Recomandarea 4 - Clasificarea elementelor fondurilor proprii auxiliare 1.16. Autoritatea de supraveghere nu ar trebui să stabilească clasificarea unui element al fondurilor proprii auxiliare numai pe baza formei în care elementul este prezentat sau descris. Evaluarea autorităţii de supraveghere şi clasificarea elementului fondurilor proprii auxiliare ar trebui să depindă de substanţa economică a elementului şi de măsura în care acesta ar satisface caracteristicile şi particularităţile prevăzute la articolele 93 96 din Directiva Solvabilitate II şi articolele 74, 75 şi 78 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.17. În cazul în care elementele fondurilor proprii auxiliare devin instrumente de capital apelabile, societăţile ar trebui să clasifice elementul fondurilor proprii auxiliare prin evaluarea particularităţilor acestui instrument de capital şi să stabilească rangul căruia îi aparţine instrumentul de capital, dacă ar fi apelat. 1.18. Societăţile ar trebui să se asigure că, în cazul în care apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare are ca rezultat primirea de numerar sau alte active, acel element al fondurilor proprii de bază este tratat doar ca o contribuţie dacă nu generează un instrument de capital corespunzător sau o obligaţie, de natură contingentă sau nu, pentru societate. 1.19. Societăţile ar trebui să trateze elementele drept contribuţii: (k) atunci când iau forma unui cadou necondiţionat sau a unei donaţii de fonduri proprii; (l) indiferent dacă acestea sunt de la o societate mamă sau de la terţi sau sub formă de contribuţii suplimentare din partea membrilor societăţilor mutuale sau de tip mutual; (m) indiferent de tratamentul elementului din punct de vedere contabil, încadrat la profit sau pierdere ori direct la rezerve.
1.20. Având în vedere că tratamentul contribuţiilor în bilanţ care îndeplinesc caracteristicile şi particularităţile necesare utilizate pentru clasificarea fondurilor proprii pe ranguri reprezintă o majorare a activelor societăţii cu o creştere corespunzătoare în rezerva de reconciliere şi din moment ce contribuţia nu generează un instrument de capital, o obligaţie sau alt element al fondurilor proprii de bază, societăţile ar trebui să clasifice elementul ca fonduri proprii auxiliare de rangul 2. 1.21. Societăţile ar trebui să clasifice acordurile contractuale care, atunci când sunt apelate, îndeplinesc obligaţiile societăţii de despăgubire a terţilor în acelaşi mod ca şi contribuţiile, dacă: (a) generează un activ pentru un creditor terţă parte al societăţii; (b) nu creează obligaţii corespunzătoare pentru societate.
1.22. Societăţile ar trebui să trateze contractele de compensare, care obligă o terţă parte cu răspundere pentru despăgubiri să plătească sume către creditorul societăţii, fără a obliga societatea să ramburseze aceste sume terţei părţi, ca elemente ale fondurilor proprii auxiliare, sub rezerva aprobării de către autoritatea de supraveghere. 1.23. Autorităţile de supraveghere ar trebui să clasifice elementele fondurilor proprii auxiliare, care la apelare nu devin instrumente de capital, drept contribuţii sau angajamente, dar care îndeplinesc criteriile obligaţiilor unei societăţi, luând în considerare particularităţile pe care elementul fondurilor proprii le deţine la apelare.
Recomandarea 5 - Respectarea continuă a criteriilor 1.24. Societăţile ar trebui să informeze autoritatea de supraveghere cât mai curând posibil, dacă are motive să creadă că o modificare semnificativă în capacitatea unui element al fondurilor proprii auxiliare de a acoperi pierderile este iminentă sau probabilă.
Recomandarea 6 - Evaluarea îndeplinirii continue a criteriilor 1.25. Atunci când se analizează dacă valoarea atribuită unui element al fondurilor proprii auxiliare continuă să reflecte capacitatea sa de a acoperi pierderile, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare utilizarea informaţiilor obţinute din alte surse, suplimentar faţă de informaţiile primite de la societăţi, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, incluzând, fără limitare: (a) informaţiile obţinute prin controale la sediu; (b) informaţiile primite sau obţinute ad hoc, ca parte a procesului de supraveghere; (c) informaţiile furnizate de alte autorităţi de supraveghere în cadrul colegiului supraveghetorilor, după caz.
Reguli de conformare şi de raportare 1.26. Acest document conţine recomandări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile pentru a respecta ghidul şi recomandările. 1.27. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte acest ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.28. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele neconformităţii, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.29. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă cerinţele de raportare şi se vor raporta ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.30. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 4 EIOPA-BoS-14/168 RO Ghid privind clasificarea fondurilor proprii
Introducere 1.1. Acest ghid este redactat în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"). 1.2. Ghidul se referă la articolele 93 - 95 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 69 - 73, 76, 77, 79 şi 82 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit, în continuare, "Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35"). 1.3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Scopul acestui ghid este de a oferi îndrumări cu privire la modul în care ar trebui utilizate listele elementelor de fonduri proprii şi caracteristicile care determină clasificarea pe fiecare rang. Ghidul stabileşte, de asemenea, procedurile referitoare la clasificarea fondurilor proprii, inclusiv aprobarea prealabilă de către autorităţile de supraveghere a elementelor care nu se află în listele elementelor de fonduri proprii. 1.5. Societăţile au diferite elemente de capital în situaţiile lor financiare. Cele mai multe dintre acestea corespund listelor definite ale elementelor de fonduri proprii de bază din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, care nu necesită aprobarea autorităţii de supraveghere. Unele, inclusiv rezultatul reportat, sunt incluse în rezerva de reconciliere, care este un element individual de fonduri proprii. Alte elemente care nu sunt în liste este necesar să fie aprobate ca elemente de fonduri proprii de bază sau auxiliare. Toate elementele ar trebui evaluate în raport cu particularităţile care determină clasificarea, pentru a evalua dacă pot fi considerate fonduri proprii disponibile şi pentru a stabili rangul corespunzător al acestora. 1.6. Termenii acordului contractual care reglementează elementul de fonduri proprii ar trebui să respecte substanţa, nu doar forma specificată în Directiva Solvabilitate II şi să fie clari şi lipsiţi de ambiguitate. 1.7. Capitalul social ordinar vărsat, inclusiv contul de prime de emisiune aferent şi fondurile iniţiale vărsate, contribuţiile membrilor sau elementul de fonduri proprii de bază echivalent pentru societăţile mutuale şi de tip mutual ar trebui să constituie fonduri proprii de cea mai bună calitate, care pot fi apelate pentru acoperirea pierderilor în perspectiva continuităţii activităţii. Calitatea unor astfel de fonduri proprii nu ar trebui să fie prejudiciată. 1.8. Interpretarea contului de prime de emisiune ar trebui să se bazeze pe substanţa economică, deoarece în legislaţia naţională poate fi folosită o terminologie diferită. Contul de prime de emisiune ar trebui, prin urmare, să fie înţeles ca un cont sau rezervă separată, către care primele de emisiune, reprezentând diferenţa dintre valoarea primită şi valoarea nominală a acţiunii din momentul emiterii sau valoarea primită la emitere şi valoarea recunoscută în capitalul social, sunt transferate în conformitate cu legislaţia naţională. 1.9. Ghidul clarifică faptul că, pentru ca societăţile să-şi păstreze mereu o flexibilitate totală în atragerea de elemente noi de fonduri proprii, nu ar trebui ca acordurile contractuale referitoare la conturile subordonate ale membrilor societăţii mutuale vărsate, acţiunile preferenţiale vărsate, inclusiv contul de prime de emisiune aferent şi datoriile subordonate vărsate să prevină sau să împiedice atragerea de fonduri proprii noi. 1.10. Elementele de fonduri proprii ar trebui să aibă o maturitate suficientă, în funcţie de rangul în care sunt clasificate. Ghidul stabileşte că această cerinţă nu ar trebui să fie prejudiciată de opţiuni de cumpărare înainte de trecerea unei perioade de cinci ani pentru elementele de toate rangurile, astfel cum sunt definite la articolul 94 din Directiva Solvabilitate II, indiferent dacă acestea se referă la modificări care se află sub sau în afara controlului societăţii. În timp ce operaţiunea de report sau de achiziţionare de titluri de valoare proprii cu privire la elemente de fonduri proprii este permisă la opţiunea societăţii în ziua cumpărării sau după prima dată posibilă de cumpărare, societatea nu ar trebui să creeze vreo aşteptare la emitere că elementul va fi răscumpărat, rambursat sau anulat înainte de scadenţa contractuală a elementului. Din moment ce o rambursare sau răscumpărare poate avea un impact semnificativ asupra poziţiei de solvabilitate a societăţii pe termen scurt şi mediu, rambursarea sau răscumpărarea face întotdeauna obiectul aprobării autorităţilor de supraveghere. Aceasta nu aduce atingere tratamentului tranzacţiilor care nu sunt considerate a fi de rambursare sau răscumpărare, aşa cum este descris în articolul 71 alineatul (2), 73 alineatul (2) şi 77 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.11. Pentru a evita deteriorarea poziţiei de solvabilitate a societăţilor, este necesar ca elementele de fonduri proprii să asigure faptul că societăţile vor putea să menţină fonduri proprii atunci când există neconformitate cu cerinţa de capital de solvabilitate (denumită, în continuare, "SCR") sau în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea ar duce la o astfel de neconformitate. Ghidul prevede că acest lucru ar trebui să fie independent de obligaţiile contractuale sau notificările de rambursare şi răscumpărare. 1.12. Deoarece distribuirile nu se pot face în cazul în care ar deteriora şi mai mult poziţia de solvabilitate a societăţii, ghidul prevede faptul că mecanismele alternative de compensare prin cupoane ar trebui să fie permise în mod limitat, astfel încât să nu fie prejudiciată anularea distribuirilor şi să nu existe nicio diminuare a fondurilor proprii ale societăţii. 1.13. Acordurile destinate să blocheze plăţile sau să solicite plăţi pentru alte elemente prejudiciază flexibilitatea totală. Ghidul specifică în mod clar faptul că utilizarea opţiunii de blocare a plăţii dividendelor, plafoanele sau restricţionările nivelului sau ale valorii distribuirilor pentru elementul prevăzut la articolul 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în ceea ce priveşte elementele de fonduri proprii, indiferent de rang, care ar împiedica plata pentru elementele de rangul 1, sunt interzise deoarece acestea ar putea descuraja noii furnizori de fonduri proprii şi, prin urmare, ar reprezenta un impediment pentru recapitalizare. 1.14. Pentru ca mecanismele de acoperire a pierderilor aferente principalului să poată să îşi atingă scopul la declanşare, termenii acordului contractual ar trebui să fie clar definiţi şi cerţi din punct de vedere legal şi să poată fi aplicaţi fără întârziere. Ghidul explică faptul că în timp ce o majorare a valorii contabile viitoare este în general permisă, acest mecanism nu ar trebui să prejudicieze capacitatea de acoperire a pierderilor şi ar trebui să fie permis numai pe baza profiturilor generate după restabilirea conformităţii cu SCR. 1.15. În timp ce capitalul social ordinar apelat dar nevărsat poate fi clasificat drept fonduri proprii de bază de rangul 2, cu condiţia ca acele particularităţi care determină clasificarea în rangul 2 să fie îndeplinite, ghidul prevede că acest capital ar trebui să fie considerat drept fonduri proprii numai pentru o perioadă limitată de timp. Acest lucru are scopul de a evita apelarea capitalului exclusiv pentru a îndeplini cerinţele de clasificare a fondurilor proprii, fără intenţia de a vărsa elementul în timp util. 1.16. Acest ghid prevede, de asemenea, recomandări în caz de nerespectare a SCR. Nerespectarea SCR apare atunci când valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi SCR este mai mică decât valoarea SCR. Acest lucru nu trebuie confundat cu neîndeplinirea într-o măsură semnificativă a SCR, după cum este definită la articolul 71 alineatul (8) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în special în ceea ce priveşte mecanismul de acoperire a pierderilor aferent principalului. Nerespectarea cerinţei de capital minim (denumită, în continuare, "MCR") apare atunci când valoarea fondurilor proprii eligibile pentru a acoperi MCR este mai mică decât valoarea MCR. 1.17. În sensul prezentului ghid a fost elaborată următoarea definiţie: "Element neinclus în liste" înseamnă un element de fonduri proprii care nu este inclus în listele prevăzute la articolele 69, 72 şi 76 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.18. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.19. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015. SECŢIUNEA 1 Elementele de rangul 1 Recomandarea 1 - Capitalul social ordinar vărsat şi acţiunile preferenţiale de rangul 1 1.20. În sensul articolului 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să identifice capitalul social ordinar vărsat prin următoarele proprietăţi: (a) acţiunile sunt emise direct de societate cu aprobarea prealabilă a acţionarilor sau, în cazul în care legislaţia naţională permite, de către organul său administrativ, de conducere sau de control (denumit, în continuare, "AMSB"); (b) acţiunile îi conferă proprietarului o creanţă asupra activelor reziduale ale societăţii în cazul procedurilor de lichidare, care este proporţională cu valoarea elementelor emise şi nu este nici fixă, nici nu face obiectul unor limitări.
1.21. În cazul în care o societate are mai mult de o clasă de acţiuni, aceasta ar trebui: (a) în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (a) punctul (i) şi alineatul (3) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, să identifice diferenţele dintre clase care determină clasificarea unei clase la un nivel superior altei clase sau care creează o ordine de preferinţă în ceea ce priveşte distribuirile şi să considere drept capital social ordinar de rangul 1 numai clasa care este clasificată la un nivel inferior tuturor celorlalte creanţe şi nu are drepturi preferenţiale; (b) să considere drept potenţiale acţiuni preferenţiale clasele de acţiuni clasificate la un nivel superior clasei celei mai subordonate sau care au alte particularităţi preferenţiale care le împiedică să fie clasificate drept capital social ordinar de rangul 1, în conformitate cu litera (a), şi să clasifice astfel de elemente în rangul corespunzător, în funcţie de particularităţile lor.
Recomandarea 2 - Rezerva de reconciliere 1.22. În sensul articolului 70 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să includă acţiunile proprii deţinute atât direct, cât şi indirect. 1.23. În sensul articolului 70 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35: (a) societăţile ar trebui să considere dividendele sau distribuirile ca fiind previzibile cel mai târziu atunci când acestea sunt declarate sau aprobate de AMSB sau de alte persoane care conduc efectiv societatea, indiferent de cerinţa de aprobare de către adunarea generală anuală; (b) în cazul în care o societate participativă deţine o participaţie într-o altă societate, care are un dividend previzibil, societatea participativă nu ar trebui să facă nicio reducere a rezervei de reconciliere pentru acel dividend previzibil; (c) societăţile ar trebui să includă în valoarea costurilor previzibile care urmează să fie luate în considerare: (i) valoarea impozitelor care sunt previzibile şi care nu sunt deja recunoscute ca obligaţii în bilanţul Solvabilitate II; (ii) valoarea obligaţiilor sau circumstanţelor care apar în timpul perioadei de raportare aferente, care sunt susceptibile de a reduce profiturile societăţii şi pentru care autoritatea de supraveghere nu este convinsă că au fost cuprinse în mod corespunzător în evaluarea activelor şi obligaţiilor în conformitate cu Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 3 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 a elementelor menţionate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii) şi (iv) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 1.24. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii) şi (iv) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere ca particularităţi care pot determina insolvenţa sau accelera procesul de intrare în insolvenţă a societăţii şi următoarele: (a) deţinătorul elementului de fonduri proprii este în măsură să solicite lichidarea emitentului, în cazul în care distribuirile nu sunt efectuate; (b) elementul este tratat ca o obligaţie în cazul în care stabilirea faptului că obligaţiile unei societăţi depăşesc activele reprezintă un test de insolvenţă în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile; (c) deţinătorului elementului de fonduri proprii, ca urmare a anulării sau neefectuării unei distribuiri, îi poate fi acordată prerogativa de a determina plata integrală sau parţială a sumei investite ori de a cere sancţiuni sau alte compensaţii care ar putea duce la o diminuare a fondurilor proprii.
Recomandarea 4 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 a elementelor menţionate la articolul 69 litera (a) punctele (i) şi (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 1.25. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (i) şi (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (flexibilitate totală), societăţile ar trebui: (a) să considere că elementele care pot fi distribuite cuprind şi rezultatul reportat, inclusiv profitul pentru anul încheiat anterior anului de distribuire, precum şi rezervele care pot fi distribuite, astfel cum sunt definite de legislaţia naţională sau de statutul societăţii, după deducerea din rezultatul reportat a pierderii nete interimare pentru anul financiar curent; (b) să stabilească valoarea elementelor care pot fi distribuite pe baza conturilor individuale ale societăţii şi nu pe baza conturilor consolidate; (c) să reflecte în stabilirea elementelor care pot fi distribuite restricţiile impuse prin legislaţia naţională cu privire la conturile consolidate; (d) să se asigure că termenii acordurilor contractuale aplicabile elementului de fonduri proprii sau altui element de fonduri proprii nu plafonează sau restricţionează nivelul sau valoarea distribuirii care urmează să fie făcută pentru elementul prevăzut la articolul 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, inclusiv plafonarea sau limitarea distribuirii la zero; (e) să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii nu impun efectuarea unei distribuiri în cazul în care este efectuată o distribuire pentru alt element de fonduri proprii emis de societate.
1.26. Societatea ar trebui să identifice temeiul juridic pentru anularea distribuirilor în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (l) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, înainte de clasificarea unui element în rangul 1.
Recomandarea 5 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 a elementelor menţionate la articolul 69 litera (a) punctele (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 1.27. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere ca particularităţi care pot determina insolvenţa sau accelera procesul de intrare în insolvenţă a societăţii şi următoarele: (a) deţinătorul elementului de fonduri proprii este în măsură să solicite lichidarea emitentului în cazul în care distribuirile nu sunt efectuate; (b) elementul este tratat ca o obligaţie în cazul în care stabilirea faptului că obligaţiile unei societăţi depăşesc activele reprezintă un test de insolvenţă în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile; (c) termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii specifică circumstanţe sau condiţii care, dacă ar fi îndeplinite, ar impune iniţierea procedurii de insolvenţă sau a altor proceduri care ar afecta existenţa societăţii şi a activităţii acesteia pe o bază continuă; (d) deţinătorul titlului de valoare care se referă la un element de fonduri proprii, ca urmare a anulării sau neefectuării unei distribuiri, îi poate fi acordată prerogativa de a determina plata integrală sau parţială a sumei investite sau de a cere sancţiuni sau alte compensaţii care ar putea duce la o diminuare a fondurilor proprii.
1.28. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35 (acoperirea pierderilor atunci când nu sunt îndeplinite cerinţele de capital, fără a împiedica recapitalizarea), societăţile ar trebui să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii sau termenii acordurilor conexe: (a) nu împiedică faptul ca un element nou sau majorat de fonduri proprii emis de societate să fie clasificat la un nivel superior sau la acelaşi nivel de subordonare ca acel element; (b) nu solicită ca elementele noi de fonduri proprii atrase de societate să fie mai mult subordonate acelui element în condiţii nefavorabile sau în alte circumstanţe în care pot fi necesare fonduri proprii suplimentare; (c) nu sunt termeni care previn distribuirile pentru alte elemente de fonduri proprii; (d) nu solicită ca elementul să fie convertit automat într-un element care este clasificat ca unul superior din punctul de vedere al subordonării, în condiţii nefavorabile sau în alte circumstanţe în care pot fi necesare fonduri proprii sau ca urmare a modificărilor structurale, inclusiv ca urmare a unei fuziuni sau achiziţii.
1.29. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (1) litera (f) punctul (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (rambursare sau răscumpărare înainte de 5 ani), societăţile ar trebui să se asigure că elementul nu include o clauză contractuală care prevede o opţiune de cumpărare mai devreme de 5 ani de la data emiterii, inclusiv opţiuni de cumpărare întemeiate pe modificări neprevăzute care sunt în afara controlului societăţii. 1.30. Sub rezerva satisfacerii tuturor particularităţilor relevante pentru efectuarea clasificării şi a aprobării prealabile din partea autorităţii de supraveghere, autorităţile de supraveghere ar trebui să considere acordurile întemeiate pe modificări neprevăzute, care sunt în afara controlului societăţii şi care ar determina tranzacţii sau acorduri care nu sunt considerate a fi rambursare sau răscumpărare, ca fiind permise în conformitate cu articolul 71 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.31. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (suspendarea anulării distribuirilor), societăţile ar trebui să se asigure că: (a) mecanismele alternative de compensare prin cupoane sunt incluse în termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii, numai în cazul în care mecanismul substituie plăţile în numerar ale distribuirii cu furnizarea de distribuiri decontate prin emisiune de capital social ordinar; (b) mecanismele alternative de compensare prin cupoane ating acelaşi grad de acoperire a pierderii ca anularea distribuirii şi nu se produce o diminuare a fondurilor proprii; (c) distribuirile printr-un mecanism alternativ de compensare prin cupoane se produc de îndată ce autoritatea de supraveghere suspendă în mod excepţional anularea distribuirilor care folosesc capitalul social ordinar neemis, ce a fost deja aprobat sau autorizat în temeiul legislaţiei naţionale sau conform statutului societăţii; (d) mecanismele alternative de compensare prin cupoane nu permit societăţii să utilizeze acţiuni proprii deţinute ca urmare a unei operaţiuni de report; (e) termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii: (i) prevăd că utilizarea mecanismelor alternative de compensare prin cupoane face obiectul unei suspendări excepţionale din partea autorităţii de supraveghere în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, de fiecare dată când este necesară anularea distribuirii; (ii) nu obligă societatea să utilizeze mecanisme alternative de compensare prin cupoane.
1.32. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (4) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (flexibilitatea totală în ceea ce priveşte distribuirile), societăţile ar trebui să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii: (a) nu prevăd efectuarea de distribuiri pentru element în cazul în care se fac distribuiri pentru alte elemente de fonduri proprii emise de societate; (b) nu prevăd ca plata distribuirilor pentru alte elemente de fonduri proprii ale societăţii să fie anulată sau restricţionată, în cazul în care nu sunt efectuate distribuiri pentru acel element; (c) nu asociază plata distribuirilor cu alte evenimente sau tranzacţii care au acelaşi efect economic ca cel prevăzut la literele (a) sau (b).
1.33. În scopul observării particularităţilor prevăzute la articolul 71 alineatul (1) litera (e), alineatele (5), (6) şi (8) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (mecanismele de acoperire a pierderilor aferente principalului), societăţile ar trebui să se asigure că: (a) mecanismul de acoperire a pierderilor, inclusiv evenimentul de activare a acestuia, este clar definit în termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii şi este cert din punct de vedere juridic; (b) mecanismul de acoperire a pierderilor poate fi aplicat odată cu evenimentul de activare, fără întârziere şi indiferent de obligaţia de a notifica deţinătorii elementului; (c) mecanismele de reducere a valorii contabile care nu permit majorarea viitoare a valorii contabile ar trebui să prevadă că sumele reduse contabil în conformitate cu articolul 71 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 nu pot fi restabilite; (d) mecanismele de reducere a valorii contabile care permit o majorare viitoare a valorii nominale sau a principalului prevăd că: (i) majorarea valorii contabile este permisă numai după ce societatea respectă din nou SCR; (ii) majorarea valorii contabile nu este activată prin referire la elementele de fonduri proprii emise sau majorate în scopul de a respecta din nou SCR; (iii) majorarea valorii contabile se realizează numai pe baza profiturilor care contribuie la elementele care pot fi distribuite, ulterior respectării din nou a SCR, într-un mod care să nu afecteze capacitatea de acoperire a pierderii prevăzute de articolul 71 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35;
(e) mecanismele de convertire prevăd că: (i) baza pentru convertirea titlului de valoare aferent unui element de fonduri proprii în capital social ordinar, în caz de nerespectare într-o măsură semnificativă a SCR, este specificată în mod clar în termenii acordului contractual aplicabil titlului de valoare; (ii) termenii de convertire nu compensează integral valoarea nominală a unei deţineri prin faptul că permit o rată de conversie nelimitată în cazul scăderii preţului acţiunilor; (iii) în vederea specificării intervalului în care instrumentele pot fi convertite, numărul maxim de acţiuni pe care deţinătorul titlului de valoare le poate primi este sigur în momentul emiterii titlului, sub rezerva doar a ajustărilor pentru a reflecta divizările acţiunilor care apar ulterior emiterii acestor instrumente; (iv) convertirea conduce la o situaţie în care pierderile sunt acoperite conform principiului continuităţii activităţii, iar elementele de fonduri proprii care apar ca urmare a convertirii nu afectează recapitalizarea;
1.34. În cazul în care societăţile au elemente de fonduri proprii cu mecanisme de convertire, acestea ar trebui să se asigure că au fost deja autorizate acţiuni suficiente în conformitate cu legislaţia naţională sau statutul societăţii, astfel încât acţiunile să fie disponibile pentru emitere atunci când este necesar. Recomandarea 6 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 a elementelor menţionate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 - disponibilitatea imediată de acoperire a pierderilor 1.35. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere un element ca fiind disponibil imediat pentru a acoperi pierderile numai dacă elementul este vărsat şi nu există condiţii sau contingenţe în ceea ce priveşte capacitatea acestuia de a acoperi pierderile.
Recomandarea 7 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 a elementelor menţionate la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 - rambursarea sau răscumpărarea la alegerea societăţii 1.36. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în scopul observării particularităţilor prevăzute la articolul 71 alineatul (1) literele (h) şi (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să se asigure că termenii acordului legal sau contractual aplicabil elementului sau alte acorduri conexe nu prevăd stimulente de răscumpărare, după cum este prevăzut în recomandarea 19; (b) să nu creeze la emitere nicio aşteptare că elementul va fi răscumpărat sau anulat, iar termenii legali sau contractuali aplicabili elementului de fonduri proprii nu ar trebui să conţină prevederi care ar putea conduce la o astfel de aşteptare.
1.37. Societăţile ar trebui să trateze elementul ca rambursat sau răscumpărat de la data notificării deţinătorilor elementului sau, în cazul în care nu este necesară o notificare, de la data aprobării de către autoritatea de supraveghere, precum şi să excludă elementul din fondurile proprii de la acea dată. 1.38. În cazul unui element menţionat la articolul 69 litera (a) punctele (iii), (v) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în scopul observării particularităţilor prevăzute la articolul 71 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (suspendarea rambursării sau răscumpărării), societăţile ar trebui să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii cuprind clauze privind suspendarea rambursării sau răscumpărării elementului în orice moment, inclusiv atunci când o notificare de rambursare sau răscumpărare este transmisă pentru alt motiv decât în urma unei derogări excepţionale, aşa cum este prevăzut în recomandarea 15, în caz de nerespectare a SCR sau în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea ar conduce la nerespectarea acesteia. 1.39. Pentru societăţile care suspendă rambursarea sau răscumpărarea, în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35, acţiunile ulterioare ale societăţilor ar trebui să fie prevăzute în planul de redresare menţionat la articolul 138 din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 8 - Oportunităţile contractuale de răscumpărare şi marja corespunzătoare 1.40. În cazul unei cereri de aprobare de către autoritatea de supraveghere a unei rambursări sau răscumpărări în cadrul unei perioade cuprinse între 5 şi 10 ani de la data emiterii, în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să demonstreze modul în care SCR este depăşită printr-o marjă adecvată în urma rambursării sau răscumpărării pentru perioada planului de management al capitalului pe termen mediu sau, în cazul în care este vorba despre un termen mai lung, pentru perioada cuprinsă între data de răscumpărare sau rambursare şi 10 ani de la data emiterii. 1.41. Pentru a stabili dacă o marjă este corespunzătoare, autoritatea de supraveghere ar trebui să ia în considerare: (a) poziţia de solvabilitate curentă şi cea estimată a societăţii în funcţie de rambursarea sau răscumpărarea propusă, precum şi alte răscumpărări şi rambursări sau emisiuni propuse; (b) planul societăţii de management al capitalului pe termen mediu şi autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii (denumită, în continuare, "ORSA"); (c) volatilitatea fondurilor proprii şi a SCR a societăţii, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii societăţii; (d) măsura în care societatea are acces la surse externe de fonduri proprii şi impactul condiţiilor de piaţă asupra capacităţii societăţii de a atrage fonduri proprii.
SECŢIUNEA 2 Elementele de rangul 2 Recomandarea 9 - Lista elementelor de fonduri proprii de rangul 2 1.42. În cazul elementelor menţionate la articolul 72 litera (a) punctele (i), (ii) şi (iv) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să se asigure că: (a) perioada de timp între apelarea transmisă acţionarilor sau membrilor să plătească şi vărsarea elementului nu este mai mare de trei luni. În acest timp, societăţile ar trebui să considere fondurile proprii ca fiind apelate dar nevărsate şi ar trebui să le clasifice ca fonduri proprii de bază de rangul 2, dacă sunt îndeplinite toate celelalte criterii relevante; (b) pentru elementele care sunt apelate, dar nevărsate, acţionarul sau membrul care deţine elementul este obligat în continuare să verse suma de plătit în cazul în care societatea devine insolventă sau intră în procedurile de lichidare şi că suma este disponibilă pentru a acoperi pierderile.
Recomandarea 10 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 2 1.43. În cazul elementelor menţionate la articolul 72 litera (a) punctele (i) şi (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, pentru societăţile care efectuează clasificarea în conformitate cu articolul 73 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, se aplică, mutatis mutandis, punctul 1.24 din recomandarea 3. 1.44. În cazul elementelor menţionate la articolul 72 litera (a) punctele (iii), (iv) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, pentru societăţile care efectuează clasificarea în conformitate cu articolul 73 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, se aplică, mutatis mutandis, punctul 1.27 din recomandarea 5. 1.45. În scopul observării particularităţilor de la articolul 73 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (rambursarea sau răscumpărarea înainte de 5 ani), societăţile ar trebui să se asigure că acordul contractual aplicabil elementului de fonduri proprii nu include o clauză care prevede o opţiune de cumpărare mai devreme de 5 ani de la data emiterii, inclusiv opţiuni de cumpărare întemeiate pe modificări neprevăzute care sunt în afara controlului societăţii. 1.46. Sub rezerva satisfacerii tuturor particularităţilor relevante pentru efectuarea clasificării şi a aprobării prealabile de către autoritatea de supraveghere, autorităţile de supraveghere ar trebui să considere acordurile care se întemeiază pe modificări neprevăzute care sunt în afara controlului societăţii şi care ar determina tranzacţii sau acorduri care nu sunt considerate a fi de rambursare sau răscumpărare, ca fiind permise în conformitate cu articolul 73 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.47. În scopul observării particularităţilor de la articolul 73 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (stimulente limitate de a răscumpăra), societăţile ar trebui să includă în termenii contractuali ai acordului aplicabil elementului de fonduri proprii sau în alte acorduri conexe numai stimulente limitate de a răscumpăra, astfel cum este prevăzut în recomandarea 19. 1.48. Societăţile ar trebui să trateze elementele de fonduri proprii de bază de rangul 2 ca rambursate sau răscumpărate de la data notificării deţinătorilor elementului sau, în cazul în care nu este necesară o notificare, de la data aprobării de către autoritatea de supraveghere, precum şi să excludă elementul din fondurile proprii de la acea dată. 1.49. Societăţile ar trebui să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii: (a) în scopul observării particularităţilor de la articolul 73 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (suspendarea rambursării sau răscumpărării), cuprind clauze privind suspendarea rambursării sau răscumpărării elementului în orice moment, inclusiv atunci când o notificare de rambursare sau răscumpărare este transmisă sau la scadenţa finală a instrumentului pentru alt motiv decât în urma unei derogări excepţionale, aşa cum este descris în recomandarea 15, în caz de nerespectare a SCR sau în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea ar duce la nerespectarea acesteia; (b) în scopul observării particularităţilor de la articolul 73 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (amânarea distribuirilor), cuprind clauze privind amânarea distribuirilor în orice moment în cazul nerespectării SCR sau în cazul în care distribuirea ar conduce la nerespectarea acesteia.
1.50. Pentru societăţile care au suspendat rambursarea sau răscumpărarea în conformitate cu articolul 73 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35, acţiunile ulterioare ale societăţilor ar trebui să fie prevăzute în planul de redresare menţionat la articolul 138 din Directiva Solvabilitate II. SECŢIUNEA 3 Elementele de rangul 3 Recomandarea 11 - Particularităţile care determină clasificarea în rangul 3 1.51. Pentru societăţile care efectuează clasificarea în conformitate cu articolul 77 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, punctul 1.27 din recomandarea 5 se aplică, mutatis mutandis, elementelor de fonduri proprii de bază de rangul 3. 1.52. În scopul observării particularităţilor de la articolul 77 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (rambursarea sau răscumpărarea înainte de 5 ani), societăţile ar trebui să se asigure că acordul contractual aplicabil elementului nu include o clauză care prevede o opţiune de cumpărare mai devreme de data preconizată a scadenţei, inclusiv opţiuni de cumpărare întemeiate pe modificări neprevăzute care sunt în afara controlului societăţii. 1.53. Sub rezerva satisfacerii tuturor particularităţilor relevante pentru efectuarea clasificării şi a aprobării prealabile din partea autorităţii de supraveghere, autorităţile de supraveghere ar trebui să considere acordurile întemeiate pe modificări neprevăzute care sunt în afara controlului societăţii şi care ar determina tranzacţii sau acorduri care nu sunt considerate a fi de rambursare sau răscumpărare, ca fiind permise, în conformitate cu articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.54. În scopul observării particularităţilor de la articolul 77 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 (stimulente limitate de a răscumpăra), societăţile ar trebui să includă în termenii contractuali ai acordului aplicabil elementului de fonduri proprii sau în acorduri conexe numai stimulente limitate de răscumpărare, astfel cum este prevăzut în recomandarea 19. 1.55. Societăţile ar trebui să trateze elementele de fonduri proprii de bază de rangul 3 ca rambursate sau răscumpărate de la data notificării deţinătorilor elementului sau, în cazul în care nu este necesară o notificare, de la data aprobării de către autoritatea de supraveghere, precum şi să excludă elementul din fondurile proprii de la acea dată. 1.56. În cazul unui element menţionat la articolul 76 litera (a) punctele (i), (ii) şi litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să se asigure că termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii: (a) în scopul observării particularităţilor de la articolul 77 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, cuprind clauze privind suspendarea rambursării sau răscumpărării elementului în orice moment, inclusiv atunci când o notificare de rambursare sau răscumpărare este transmisă sau la data finală de scadenţă a instrumentului pentru alt motiv decât în urma unei derogări excepţionale, aşa cum este descris în recomandarea 15, în caz de nerespectare a SCR sau în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea ar conduce la nerespectarea acesteia. (b) în scopul observării particularităţilor de la articolul 77 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, cuprind clauze privind amânarea distribuirilor în orice moment în caz de nerespectare a SCR sau în cazul în care distribuirea ar conduce la nerespectarea SCR.
1.57. Pentru societăţile care au suspendat rambursarea sau răscumpărarea în conformitate cu articolul 77 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, acţiunile ulterioare ale societăţilor ar trebui să fie prevăzute în planul de redresare menţionat la articolul 138 din Directiva Solvabilitate II. SECŢIUNEA 4 Toate elementele de fonduri proprii de bază Recomandarea 12 - Rambursarea sau răscumpărarea 1.58. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71, articolul 73 şi articolul 77 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere că rambursarea sau răscumpărarea includ rambursarea, răscumpărarea, operaţiuni de report, achiziţionarea de titluri de valoare proprii sau alte acorduri care au acelaşi efect economic. Aceasta include achiziţionarea de titluri de valoare proprii, operaţiunile de licitaţie, operaţiunile de report şi rambursarea principalului la maturitate pentru elementele la termen, precum şi rambursarea sau răscumpărarea în urma exercitării de către emitent a unei opţiuni de cumpărare. Aceasta nu aduce atingere tratamentului tranzacţiilor care nu sunt considerate a fi de rambursare sau răscumpărare, aşa cum este descris în articolul 71 alineatul (2), articolul 73 alineatul (2) şi articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 13 - Grevările de sarcini 1.59. În scopul observării particularităţilor de la articolul 71 alineatul (1) litera (o), articolul 73 alineatul (1) litera (i) şi articolul 77 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să evalueze dacă un element de fonduri proprii este grevat în funcţie de efectul economic al grevării şi de natura elementului, aplicând principiul prevalenţei economicului asupra juridicului; (b) să considere grevările de sarcini ca incluzând, fără a se limita la: (i) drepturile de compensare; (ii) restricţiile; (iii) costurile sau garanţiile; (iv) deţinerea de elemente de fonduri proprii ale societăţii; (v) efectul unei tranzacţii sau al unor tranzacţii asociate, care au acelaşi efect ca în situaţiile de la punctele (i) - (iv); (vi) efectul unei tranzacţii sau al unor tranzacţii asociate care afectează capacitatea unui element de a avea particularităţi care determină clasificarea acestuia ca element de fonduri proprii;
(c) să considere că grevarea care rezultă dintr-o tranzacţie sau mai multe tranzacţii echivalente cu deţinerea de acţiuni proprii include cazul în care societatea deţine propriile elemente de fonduri proprii de rangul 1, 2 sau 3.
1.60. În cazul în care grevarea este echivalentă cu deţinerea de acţiuni proprii, societăţile ar trebui să reducă rezerva de reconciliere cu valoarea elementului grevat. 1.61. Atunci când stabilesc tratamentul unui element de fonduri proprii care este grevat în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (o), articolul 73 alineatul (1) litera (i) sau articolul 77 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, iar elementul împreună cu grevarea prezintă particularităţile prevăzute pentru un rang inferior, societăţile ar trebui: (a) să identifice dacă elementul grevat este inclus în listele de elemente de fonduri proprii de ranguri inferioare prevăzute la articolele 72 şi 76 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (b) să clasifice elementul inclus în liste în funcţie de particularităţile corespunzătoare pentru efectuarea clasificării prevăzute la articolele 73 şi 77 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (c) să solicite aprobarea din partea autorităţii de supraveghere pentru a clasifica elementele care nu sunt incluse în liste în conformitate cu articolul 79 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.62. În cazul în care un element este grevat într-o măsură în care nu mai prezintă particularităţile care determină clasificarea, societăţile nu ar trebui să clasifice elementul ca fonduri proprii.
Recomandarea 14 - Opţiunile de cumpărare întemeiate pe modificări neprevăzute 1.63. Societăţile ar trebui să considere modificările neprevăzute care sunt în afara controlului lor, prevăzute la punctele 1.29, 1.30, 1.45, 1.46, 1.52 şi 1.53 ca incluzând: (a) modificarea legislaţiei primare sau secundare, relevantă pentru elementul de fonduri proprii ale societăţii, indiferent de jurisdicţie sau interpretarea legislaţiei respective de către o instanţă sau autoritate care are dreptul să facă acest lucru; (b) modificarea regimului fiscal aplicabil, a clasificării prevăzute de reglementare sau a tratamentului de către agenţiile de rating pentru elementul de fonduri proprii în cauză.
Recomandarea 15 - Derogarea excepţională de la suspendarea rambursării sau răscumpărării 1.64. Atunci când este solicitată o derogare excepţională de la suspendarea rambursării sau răscumpărării, în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (k) punctul (i), articolul 73 alineatul (1) litera (k) punctul (i) şi articolul 77 alineatul (1) litera (i) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să descrie schimbul sau convertirea propusă şi efectele sale asupra fondurilor proprii de bază, inclusiv modul în care schimbul sau convertirea sunt prevăzute în termenii acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii; (b) să demonstreze cum schimbul sau convertirea propusă sunt sau ar fi în concordanţă cu planul de redresare prevăzut la articolul 138 din Directiva Solvabilitate II; (c) să solicite aprobarea prealabilă a autorităţii de supraveghere pentru tranzacţie, în conformitate cu recomandarea 18.
Recomandarea 16 - Derogarea excepţională de la anularea sau amânarea distribuirilor 1.65. Atunci când solicită o derogare excepţională de la anularea sau amânarea distribuirilor în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (m) şi articolul 73 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să demonstreze cum ar putea fi efectuată distribuirea fără a diminua poziţia de solvabilitate şi cum MCR ar fi respectat. 1.66. O societate care solicită o derogare excepţională în ceea ce priveşte decontarea printr-un mecanism alternativ de compensare prin cupoane ar trebui să ia în considerare valoarea capitalului social ordinar care ar trebui să fie emis, măsura în care restabilirea conformării cu SCR ar necesita atragerea de fonduri proprii noi, precum şi impactul probabil al emiterii de acţiuni în scopul utilizării mecanismului alternativ de compensare prin cupoane, asupra capacităţii societăţii de a atrage aceste fonduri proprii, şi ar trebui să furnizeze autorităţii de supraveghere aceste informaţii şi această analiză.
Recomandarea 17 - Mecanismul de acoperire a pierderii aferent principalului: convertirea 1.67. În aplicarea unui mecanism de acoperire a pierderilor aferent principalului, sub formă de convertire în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, AMSB al societăţii şi alte persoane care conduc efectiv societatea ar trebui să fie conştiente de impactul pe care o potenţială convertire a unui instrument l-ar putea avea asupra structurii capitalului şi dreptului de proprietate asupra societăţii şi ar trebui să monitorizeze acest impact ca parte a sistemului de guvernanţă al societăţii.
Recomandarea 18 - Aprobarea de către autorităţile de supraveghere a rambursării şi răscumpărării 1.68. În cazul în care o societate solicită aprobarea autorităţii de supraveghere pentru rambursare sau răscumpărare în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) litera (h), articolul 73 alineatul (1) litera (d) şi articolul 77 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 sau pentru o tranzacţie care nu este considerată a fi una de rambursare sau răscumpărare în conformitate cu articolul 71 alineatul (2), articolul 73 alineatul (2) şi articolul 77 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, aceasta ar trebui să furnizeze autorităţii de supraveghere o evaluare a rambursării sau răscumpărării, luând în considerare: (a) atât impactul curent, cât şi pe termen scurt spre mediu asupra poziţiei globale de solvabilitate a societăţii, precum şi modul în care acţiunea este în concordanţă cu planul de management al capitalului pe termen mediu al societăţii şi rezultatele ORSA; (b) capacitatea societăţii de a atrage fonduri proprii suplimentare, dacă este necesar, având în vedere condiţiile economice mai extinse şi accesul său la pieţele de capital şi alte surse pentru fonduri proprii suplimentare.
1.69. În cazul în care o societate propune o serie de rambursări sau răscumpărări pentru o perioadă scurtă de timp, aceasta ar trebui să informeze autoritatea de supraveghere care poate lua în considerare seria de tranzacţii ca un întreg, mai degrabă decât pe bază individuală. 1.70. O societate ar trebui să prezinte cererea de aprobare către autorităţile de supraveghere cu trei luni înainte de data care apare prima între: (a) notificarea contractuală necesară către deţinătorii elementului de rambursare sau răscumpărare; (b) data de rambursare sau răscumpărare propusă.
1.71. Autorităţile de supraveghere ar trebui să se asigure că perioada de timp în care decid cu privire la cererea de rambursare sau răscumpărare nu depăşeşte trei luni de la primirea cererii. 1.72. După ce a primit aprobarea autorităţii de supraveghere pentru rambursare sau răscumpărare, societatea ar trebui: (a) să considere că este permisă, dar nu obligatorie exercitarea opţiunilor de cumpărare, a altor opţiuni de rambursare sau de răscumpărare în condiţiile acordului contractual aplicabil elementului de fonduri proprii; (b) atunci când exclude un element tratat ca rambursat sau răscumpărat începând cu data notificării către deţinătorii elementului sau, în cazul în care nu este necesară o notificare, la data aprobării din partea autorităţii de supraveghere, să reducă categoria relevantă de fonduri proprii şi să nu efectueze nicio ajustare sau recalculare a rezervei de reconciliere; (c) să continue să monitorizeze poziţia sa de solvabilitate pentru orice nerespectare sau potenţială nerespectare a SCR, care ar determina suspendarea rambursării sau răscumpărării în cursul perioadei până la data de rambursare sau răscumpărare; (d) să nu continue cu rambursarea sau răscumpărarea în cazul în care aceasta ar conduce la nerespectarea SCR, chiar dacă o notificare de rambursare sau răscumpărare a fost comunicată către deţinătorii elementelor. În cazul în care rambursarea sau răscumpărarea este suspendată în aceste condiţii, societatea poate reclasifica elementul ca fonduri proprii disponibile, iar aprobarea autorităţii de supraveghere pentru rambursare sau răscumpărare este retrasă.
Recomandarea 19 - Stimulentele de răscumpărare 1.73. În vederea observării particularităţilor prevăzute la articolul 71 alineatul (1) litera (i), articolul 73 alineatul (1) litera (e) şi articolul 77 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere stimulentele de răscumpărare care nu sunt limitate ca nefiind permise în niciunul dintre ranguri. 1.74. Societăţile ar trebui să considere stimulentele de răscumpărare care nu sunt limitate ca incluzând: (a) compensarea principalului, combinată cu o opţiune de cumpărare, în cazul în care aceasta constituie un termen din acordurile contractuale aplicabile elementelor de fonduri proprii, care prevede ca titularul elementului de fonduri proprii să primească acţiuni ordinare, în cazul în care opţiunea de cumpărare nu este exercitată; (b) convertirea obligatorie combinată cu o opţiune de cumpărare; (c) creşterea valorii principalului care se aplică ulterior datei de exercitare a opţiunii de cumpărare, combinată cu o opţiune de cumpărare; (d) alte clauze sau acorduri care ar putea fi considerate în mod rezonabil ca oferind o bază economică pentru răscumpărarea probabilă a elementului.
Recomandarea 20 - Eligibilitatea şi limitele aplicabile rangurilor 1, 2 şi 3 1.75. În scopul calculării fondurilor proprii eligibile pentru SCR, în conformitate cu articolul 82 din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să considere toate elementele de rangul 1 prevăzute la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ca eligibile pentru a acoperi SCR; (b) să considere acele elemente de rangul 1 restricţionate care depăşesc limita de 20% de la articolul 82 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ca fiind disponibile drept fonduri proprii de bază de rangul 2.
1.76. În scopul calculării fondurilor proprii eligibile pentru MCR, în conformitate cu articolul 82 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să considere toate elementele de nivelul 1 prevăzute la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ca eligibile pentru a acoperi MCR; (b) să considere acele elemente de rangul 1 restricţionate care depăşesc limita de 20% de la articolul 82 alineatul (3) ca fiind disponibile drept fonduri proprii de bază de rangul 2. (c) să considere ca efect al articolului 82 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 faptul că elementele de fonduri proprii de bază de rangul 2 sunt eligibile atâta timp cât acestea sunt mai mici de 20% din MCR.
SECŢIUNEA 5 Aprobarea evaluării şi clasificării elementelor care nu sunt incluse în liste Recomandarea 21 - Caracteristicile generale ale cererii de aprobare 1.77. La depunerea unei cereri de aprobare, în conformitate cu articolul 79 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societatea ar trebui: (a) să depună o cerere scrisă de aprobare a fiecărui element de fonduri proprii; (b) să depună cererea într-una din limbile oficiale ale statului membru în care societatea îşi are sediul central sau într-o limbă care a fost convenită de comun acord cu autoritatea de supraveghere; (c) să obţină aprobarea cererii din partea AMSB şi să prezinte documentele justificative pentru acea aprobare; (d) să transmită o cerere sub forma unei scrisori de intenţie, alături de documentele justificative.
Recomandarea 22 - Scrisoarea de intenţie 1.78. Societatea ar trebui să prezinte o scrisoare de intenţie care să confirme că: (a) societatea consideră că termenii legali sau contractuali aplicabili elementului de fonduri proprii sau ai acordurilor conexe sunt lipsiţi de ambiguitate şi clar definiţi; (b) luând în considerare evoluţiile probabile viitoare, precum şi circumstanţele existente la data cererii, societatea consideră că elementul de fonduri proprii va respecta, atât în ceea ce priveşte forma juridică, cât şi substanţa economică, criteriile prevăzute la articolele 93 şi 94 din Directiva Solvabilitate II şi particularităţile care determină clasificarea, prevăzute la articolele 71, 73 şi 77 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (c) nu au fost omise informaţii care, dacă ar fi cunoscute de către autoritatea de supraveghere, ar putea influenţa decizia cu privire la aprobarea evaluării şi a clasificării elementului de fonduri proprii.
1.79. Societatea ar trebui să enumere de asemenea, în scrisoarea de intenţie, alte cereri pe care le-a depus sau pe care preconizează a le depune în următoarele şase luni pentru aprobarea elementelor enumerate la articolul 308a alineatul (1) din Directiva Solvabilitate II, împreună cu datele depunerii respective. 1.80. Societatea ar trebui să se asigure că scrisoarea de intenţie este semnată de persoanele autorizate să semneze în numele AMSB.
Recomandarea 23 - Documentele justificative 1.81. Societatea ar trebui să prezinte modul de respectare a criteriilor menţionate la articolele 93 şi 94 din Directiva Solvabilitate II şi a particularităţilor care determină clasificarea prevăzute la articolele 71, 73 şi 77 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, inclusiv asupra modului în care elementul contribuie la structura existentă de capital a societăţii, precum şi asupra modului în care elementul îi poate permite societăţii să respecte cerinţele de capital existente sau viitoare. 1.82. Societatea ar trebui să prezinte o descriere suficientă a elementului de fonduri proprii de bază pentru a-i permite autorităţii de supraveghere să îşi formeze un punct de vedere referitor la capacitatea elementului de a acoperi pierderile, inclusiv asupra termenilor contractuali ai acordului aplicabil elementului de fonduri proprii şi a termenilor acordurilor conexe, împreună cu dovada că toate contrapartidele, dacă este cazul, au încheiat contractul şi acordurile conexe şi dovada că acel contract şi acordurile conexe sunt obligatorii şi executorii în toate jurisdicţiile relevante.
Recomandarea 24 - Proceduri pentru autorităţile de supraveghere 1.83. Autorităţile de supraveghere ar trebui să elaboreze proceduri pentru primirea şi examinarea cererilor şi informaţiilor furnizate de societăţi, în conformitate cu recomandările 21 - 23.
Recomandarea 25 - Evaluarea cererii 1.84. Autorităţile de supraveghere ar trebui să confirme primirea cererii. 1.85. Autorităţile de supraveghere ar trebui să considere o cerere ca fiind completă în cazul în care sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de recomandările 21 - 23. 1.86. Autorităţile de supraveghere ar trebui să confirme dacă cererea este considerată completă sau nu în timp util şi cel puţin în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. 1.87. Autorităţile de supraveghere ar trebui să se asigure că perioada de timp în care se decide asupra unei cereri: (a) este rezonabilă; (b) nu depăşeşte trei luni de la data primirii unei cereri complete, dacă nu există circumstanţe excepţionale, care sunt comunicate societăţilor în scris şi în timp util.
1.88. În cazul în care există circumstanţe excepţionale, autorităţile de supraveghere nu ar trebui să depăşească o perioadă mai mare de şase luni de la data primirii unei cereri complete pentru a decide în privinţa cererii. 1.89. Dacă este necesar pentru evaluarea elementului de fonduri proprii, autorităţile de supraveghere ar trebui să solicite societăţilor informaţii suplimentare, după ce consideră o cerere ca fiind completă. Autoritatea de supraveghere ar trebui să specifice informaţiile suplimentare necesare şi motivaţia pentru solicitare. Zilele între data când autoritatea de supraveghere solicită astfel de informaţii şi data când autoritatea de supraveghere le primeşte nu ar trebui să fie incluse în perioadele de timp menţionate la punctele 1.87 şi 1.88. 1.90. Societatea ar trebui să informeze autoritatea de supraveghere asupra modificării detaliilor din cererea depusă. 1.91. În cazul în care o societate informează autoritatea de supraveghere asupra unei modificări în cererea depusă, autoritatea de supraveghere ar trebui să trateze acest lucru ca o nouă cerere, cu excepţia cazului: (a) când modificarea se datorează unei cereri din partea autorităţii de supraveghere de a furniza informaţii suplimentare; sau (b) când autoritatea de supraveghere consideră că modificarea nu afectează în mod semnificativ evaluarea cererii.
1.92. Societăţile ar trebui să poată retrage o cerere prin notificare scrisă în orice stadiu înainte de decizia autorităţii de supraveghere. În cazul în care societatea depune din nou cererea sau depune o cerere actualizată, autoritatea de supraveghere ar trebui să o trateze ca pe o nouă cerere.
Recomandarea 26 - Comunicarea deciziei autorităţilor de supraveghere 1.93. Atunci când autorităţile de supraveghere au ajuns la o decizie cu privire la o cerere, acestea ar trebui să o comunice în scris societăţilor, în timp util. 1.94. În cazul în care autoritatea de supraveghere respinge cererea, aceasta ar trebui să precizeze motivele pe care se bazează decizia. SECŢIUNEA 6 Dispoziţii tranzitorii Recomandarea 27 - Dispoziţii tranzitorii 1.95. Societăţile ar trebui să evalueze toate elementele de fonduri proprii de bază emise înainte de 1 ianuarie 2016 sau înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului delegat al Comisiei 2015/35 prevăzute la articolul 97 din Directiva Solvabilitate II, oricare dintre acestea este mai devreme, pentru a stabili dacă acestea prezintă particularităţile care determină clasificarea în conformitate cu articolele 71 şi 73 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. În cazul în care elementele prezintă particularităţile care determină clasificarea în rangul 1 sau 2, societăţile ar trebui să clasifice elementele în acel rang, chiar dacă acestea nu pot fi folosite pentru a acoperi marja de solvabilitate disponibilă în conformitate cu legile, reglementările şi actele administrative care sunt adoptate în temeiul Directivei 73/239/CEE, Directivei 2002/13/CE, Directivei 2002/83/CE şi Directivei 2005/68/CE. 1.96. În cazul în care elementele care sunt disponibile ca fonduri proprii de bază, în conformitate cu articolul 308b alineatul (9) sau (10) din Directiva Solvabilitate II sunt schimbate sau convertite în alte elemente de fonduri proprii de bază după data de 1 ianuarie 2016 sau după data intrării în vigoare a Regulamentului delegat al Comisiei 2015/35 prevăzute la articolul 97, oricare dintre acestea este mai devreme, societăţile ar trebui să considere elementele în care sunt convertite sau cu care sunt schimbate ca elemente noi care nu îndeplinesc criteriile din articolul 308b alineatul (9) litera (a) sau alineatul (10) litera (a) din Directiva Solvabilitate II. 1.97. Autorităţile de supraveghere ar trebui să considere elementele care nu sunt eligibile doar ca urmare a aplicării limitelor în conformitate cu legile, reglementările şi actele administrative care sunt adoptate în conformitate cu Directiva 73/239/CEE, Directiva 2002/13/CE, Directiva 2002/83/CE şi Directiva 2005/68/CE, ca satisfăcând cerinţele prevăzute la articolul 308b alineatul (9) litera (b) şi alineatul (10) litera (b) din Directiva Solvabilitate II.
Norme de conformare şi de raportare 1.98. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.99. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.100. Autorităţile competente confirmă EIOPA dacă respectă sau dacă intenţionează să respecte prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.101. În lipsa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente naţionale nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.102. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
Introducere 1.8. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul ghid privind fondurile dedicate. 1.9. Ghidul se referă la articolul 99 litera (b) şi articolul 111 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 80, 81, 216 şi 217 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.24. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.25. Acest ghid are menirea să promoveze o abordare convergentă prin asistarea societăţilor şi autorităţilor de supraveghere în: a. identificarea situaţiilor în care elemente ale fondurilor proprii au o capacitate redusă de a acoperi integral pierderile în perspectiva continuităţii activităţii, ca urmare a lipsei lor de transferabilitate în cadrul societăţii, având în vedere diferitele cadre de reglementare naţionale, juridice şi ale produselor din statele membre, care ar putea determina constituirea de fonduri dedicate şi având în vedere modul în care sunt calculate aceste elemente ale fondurilor proprii; b. determinarea activelor şi obligaţiilor care alcătuiesc fondul dedicat prin identificarea activelor şi obligaţiilor asociate elementelor de fonduri proprii restricţionate; c. calcularea cerinţei de capital de solvabilitate (denumită, în continuare, "SCR") noţionale pentru fiecare fond dedicat, unde SCR este calculată pe baza formulei standard sau cu ajutorul unui model intern; d. compararea cuantumului elementelor fondurilor proprii restricţionate din fondul dedicat cu SCR noţională a fondului dedicat; e. calcularea de către societăţi a SCR, dacă există unul sau mai multe fonduri dedicate; f. în cazul în care SCR se calculează folosind un model intern, definirea naturii dovezilor pe care societăţile ar trebui să le ofere autorităţilor de supraveghere pentru a evalua sistemul de evaluare a efectelor diversificării, luând în considerare restricţiile semnificative ale diversificării care rezultă din existenţa unor fonduri dedicate.
1.30. Cerinţa de a calcula SCR noţională pentru un fond dedicat nu impune societăţilor menţinerea unei valori a fondurilor proprii dintr-un fond dedicat egală sau mai mare decât SCR noţională. Cu toate acestea, în cazul în care valoarea fondurilor proprii dintr-un fond dedicat este mai mică decât SCR noţională, societatea nu respectă SCR, cu excepţia cazului în care totalul fondurilor proprii incluse în fondul dedicat şi în celelalte părţi ale societăţii, combinat, sunt suficiente pentru a acoperi respectiva SCR, după aplicarea limitelor prevăzute la articolul 82 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.31. Acest ghid, cu excepţia recomandărilor 1 - 5, este relevant pentru tratamentul portofoliilor de active şi obligaţii la care se aplică prima de echilibrare, după aprobarea autorităţii de supraveghere. 1.32. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid termenii au semnificaţia definită în actele normative menţionate în introducere. 1.33. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Caracteristicile şi sfera de acoperire ale fondurilor dedicate g) Societăţile ar trebui să identifice fondurile dedicate prin referire la următoarele caracteristici: - existenţa unei restricţii privind activele în raport cu anumite obligaţii în perspectiva continuităţii activităţii, care ar conduce la elemente de fonduri proprii restricţionate în activitatea unei societăţi, reprezintă caracteristica definitorie a unui fond dedicat; – fondurile dedicate pot apărea în cazul în care participarea la profit face parte din acord şi, de asemenea, în lipsa participării la profit; – în timp ce activele şi obligaţiile fondului dedicat ar trebui să constituie o unitate identificabilă, ca şi cum fondul dedicat ar fi o societate separată, nu este necesar ca aceste elemente să fie gestionate împreună ca o unitate separată sau să formeze un subfond separat pentru ca un fond dedicat să apară; – în cazul în care veniturile de pe urma activelor din fondul dedicat sau randamentul acestora este, de asemenea, supus acordului privind fondurile dedicate, societăţile sunt în măsură să le urmărească în orice moment, adică societăţile sunt capabile să identifice elementele ca fiind acoperite de acordul care determină fondul dedicat sau ca făcând obiectul acestuia.
Recomandarea 2 - Acordurile şi produsele care sunt, în general, în afara sferei de aplicare a fondurilor dedicate 1.41. În procesul de identificare a fondurilor dedicate, societăţile ar trebui să considere că următoarele acorduri şi produse se situează, în general, în afara sferei de aplicare a fondurilor dedicate: (a) produsele de tip unit-linked convenţionale, prevăzute la articolul 132 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II; (b) produsele de tip index-linked convenţionale, prevăzute la articolul 132 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II; (c) rezervele, inclusiv rezervele tehnice, rezervele de egalizare şi rezervele constituite în conturi sau situaţii financiare întocmite în conformitate cu cerinţele aplicabile într o anumită jurisdicţie nu sunt fonduri dedicate exclusiv din cauza faptului că sunt constituite în astfel de situaţii financiare; (d) activităţile de reasigurare convenţionale, în condiţiile în care contractele individuale nu dau naştere unor restricţii privind activele societăţilor; (e) activele de acoperire şi acordurile similare care sunt stabilite pentru protecţia deţinătorilor de poliţe, în cazul procedurilor de lichidare, fie pentru totalitatea deţinătorilor de poliţe ai societăţii, fie pentru secţiuni sau grupe separate de deţinători de poliţe ai societăţii, inclusiv activele identificate în registru în conformitate cu articolul 275 litera (a) şi articolul 276 din Directiva Solvabilitate II (registrul special); (f) separarea activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale în societăţile compozite care desfăşoară simultan activităţi de asigurări de viaţă şi de asigurări generale sau de sănătate, prevăzute la articolele 73 şi 74 din Directiva Solvabilitate II, dar nu fără a lua în considerare faptul că un fond dedicat poate apărea totuşi în una sau ambele părţi componente ale societăţilor compozite, în funcţie de natura activităţii suport; (g) fondurile surplus nu sunt fonduri dedicate exclusiv pentru că sunt fonduri surplus, dar ar putea fi în cazul în care sunt generate în cadrul unui fond dedicat; (h) transferul unui portofoliu către o societate în timpul unei reorganizări a activităţii, când separarea activelor în ceea ce priveşte activitatea existentă a societăţii care acceptă de activele din portofoliul transferat nu constituie un fond dedicat, în cazul în care această separare este realizată în conformitate cu legislaţia naţională pentru a proteja activitatea existentă de fondul care este acceptat prin transfer numai temporar; (i) fondurile bazate pe performanţă, unde deţinătorii de poliţe au dreptul la o parte din randamentul fondului, de obicei ca un procent minim predefinit, prevăzut în documentaţia poliţei şi nu au dreptul la nicio sumă care nu este alocată în conformitate cu mecanismul specificat de distribuire a profitului. Sumele alocate deţinătorilor de poliţe sunt incluse în rezervele tehnice. Sumele care nu sunt alocate deţinătorilor de poliţe sunt pe deplin transferabile, pot fi returnate acţionarilor sau altor furnizori de capital, pot fi folosite pentru a acoperi pierderile eventuale sau pot fi utilizate, fără a fi obligatoriu, pentru a creşte beneficiile deţinătorilor poliţelor şi, prin urmare, pot face parte din fondurile proprii care nu sunt supuse niciunei restricţii.
Recomandarea 3 - Restricţiile care generează fonduri dedicate 1.11. Societăţile ar trebui să identifice natura restricţiilor care afectează activele şi fondurile proprii în cadrul activităţii lor, precum şi obligaţiile aferente în ceea ce priveşte contractele, deţinătorii de poliţe sau riscurile pentru care pot fi utilizate aceste active şi fonduri proprii. 1.12. În scopul de a identifica restricţiile care generează un fond dedicat, societăţile ar trebui să ia în considerare cel puţin: (a) clauzele contractuale; (b) acordul juridic separat care se aplică suplimentar faţă de termenii unei poliţe; (c) prevederile actelor constitutive, statutelor sau altor documente, care au determinat constituirea sau organizarea societăţii; (d) legislaţia naţională sau reglementările care privesc conceperea produsului sau desfăşurarea relaţiilor dintre societăţi şi deţinătorii de poliţe; fondurile dedicate pot fi generate în cazul în care, ca urmare a prevederilor legale care protejează interesul general într-un stat membru, o societate trebuie să folosească anumite active numai în scopul unei anumite părţi a activităţii sale; (e) dispoziţiile de drept al Uniunii Europene, indiferent dacă sunt transpuse sau direct aplicabile; (f) acordurile specificate prin ordinul unei instanţe sau al altei autorităţi competente, care solicită separarea activelor sau fondurilor proprii sau care impun restricţii asupra acestora, în scopul de a proteja una sau mai multe grupe de asiguraţi.
1.13. Societăţile ar trebui să ţină seama de toate restricţiile care afectează activele şi fondurile proprii existente în momentul în care este calculată SCR, indiferent de perioada de timp pentru care se aplică aceste restricţii în perspectiva continuităţii activităţii.
Recomandarea 4 - Sfera de aplicare a tratamentului fondurilor dedicate 1.14. Societăţile care identifică caracteristici şi restricţii care generează tratarea ca fonduri dedicate ar trebui cel puţin să compare acordurile din cadrul activităţii cu următoarele tipuri de fonduri dedicate: a. un fond de active şi obligaţii privind activitatea de participare la profit ("cu profit"), care este disponibil numai pentru acoperirea pierderilor aferente anumitor deţinători de poliţe sau anumitor riscuri şi în cazul în care există următoarele caracteristici principale: i. deţinătorii de poliţe din fondul dedicat au drepturi distincte în raport cu alte activităţi subscrise de societate; ii. există restricţii privind utilizarea activelor şi randamentul acestora, în cadrul acestui fond, pentru a acoperi obligaţii sau pierderi înregistrate în afara fondului; iii. un excedent de active faţă de obligaţii se menţine, în general, în cadrul fondului şi acest excedent reprezintă fonduri proprii restricţionate, deoarece utilizarea acestuia este supusă restricţiilor menţionate la punctul (ii); iv. există, în general, participare la profit în cadrul fondului dedicat, prin care deţinătorii de poliţe primesc un procent minim din profitul generat în fond, care este distribuit prin intermediul beneficiilor suplimentare sau al primelor mai mici şi, dacă este cazul, acţionarii pot apoi primi soldul acestor profituri;
b. acordul juridic executoriu sau custodia creată în beneficiul deţinătorilor de poliţe, în cazul în care, în cadrul documentaţiei sau separat de documentaţia poliţei, un acord prevede ca anumite venituri sau active să fie plasate în custodie sau să facă obiectul unui acord executoriu sau al unei cerinţe juridice obligatorii în beneficiul deţinătorilor de poliţe specificaţi; c. fondurile dedicate, care reflectă restricţiile privind anumite active sau fonduri proprii, după cum se specifică în actele constitutive, statutul sau alte documente care au determinat constituirea sau organizarea societăţii; d. fondurile dedicate constituite pentru a reflecta efectul restricţiilor sau acordurilor prevăzute de legislaţia naţională; e. acordurile care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, inclusiv Directiva Solvabilitate II şi Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35: i. Articolul 304 din Directiva Solvabilitate II, care introduce o cerinţă de restricţionare cu privire la activitatea de furnizare a pensiilor ocupaţionale şi la beneficiile aferente. În consecinţă, acest tip de fond dedicat trebuie să fie luat în considerare pentru o eventuală ajustare a fondurilor proprii, în conformitate cu articolele 80 şi 81 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Cu toate acestea, cerinţa de la articolul 217 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, de a calcula SCR ca sumă a SCR noţionale pentru fondurile dedicate şi pentru partea rămasă, nu este aplicabilă, deoarece articolul 304 din Directiva Solvabilitate II permite recunoaşterea efectelor diversificării cu condiţia ca interesele deţinătorilor de poliţe şi ale beneficiarilor din alte state membre să fie garantate; ii. Articolul 4 din Directiva 2003/41/CE, care prevede posibilitatea ca statele membre să aplice anumite dispoziţii ale directivei pentru activitatea societăţilor de asigurare de furnizare a pensiilor ocupaţionale, sub rezerva unei cerinţe de restricţionare care se aplică activelor şi obligaţiilor acelei societăţi. Această dispoziţie poate fi relevantă pentru activitatea tratată în acest mod pentru societăţile care nu au primit autorizaţia în conformitate cu articolul 304 din Directiva Solvabilitate II. În acest caz, se aplică cerinţele de la articolele 81 şi 217 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Până la 31 decembrie 2019, articolul 308b alineatul (15) din Directiva Solvabilitate II prevede o măsură tranzitorie pentru această activitate, care permite utilizarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate de statele membre cu privire la articolele relevante din Directiva 2002/83/CE.
1.15. Societăţile ar trebui să recunoască faptul că transferabilitatea redusă a activelor şi posibilităţile reduse de diversificare între portofoliul desemnat pentru prima de echilibrare şi restul societăţii înseamnă că evaluările, ipotezele şi calculările prevăzute la articolele 81, 216, 217 şi 234 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 se aplică portofoliilor alocate primei de echilibrare. Societăţile ar trebui să aplice recomandările 6 - 17 când dispun de portofolii cărora li se aplică prima de echilibrare.
Recomandarea 5 - Gradul de semnificaţie 1.16. În cazul în care un fond dedicat nu este semnificativ, articolul 81 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 le permite societăţilor să excludă suma totală a elementelor fondurilor proprii dedicate din valoarea eligibilă de acoperire a SCR şi a cerinţei minime de capital (denumită, în continuare, "MCR"). În acest caz, în conformitate cu articolul 216 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile nu sunt obligate să calculeze o SCR noţională pentru fondul dedicat. Cu toate acestea, societăţile ar trebui să includă activele şi obligaţiile fondului dedicat nesemnificativ în partea rămasă din societate. Aceste active şi obligaţii sunt incluse în calcularea SCR globale a societăţilor. 1.17. Societăţile ar trebui să determine semnificaţia unui fond dedicat prin evaluarea: a. riscurilor care decurg din fondul dedicat sau care sunt acoperite de acesta; b. activelor şi obligaţiilor din cadrul fondului dedicat; c. valorii fondurilor proprii restricţionate din fondul dedicat, volatilităţii în timp a acestor cuantumuri şi proporţiei din fondurile proprii totale a fondurilor proprii restricţionate; d. proporţiei fondului dedicat, în mod individual sau combinat cu alte fonduri dedicate, din cerinţele de capital şi activele totale ale societăţii; e. impactului probabil al fondului dedicat asupra calculării SCR, ca urmare a posibilităţilor limitate de diversificare a riscurilor.
Recomandarea 6 - Activele incluse într-un fond dedicat 1.18. Societăţile ar trebui să identifice activele incluse într un fond dedicat ca fiind active specifice sau grupe de active şi fluxurile de numerar aferente, restricţionate prin acordurile care generează fondul dedicat, aşa cum este descris în recomandarea 3.
Recomandarea 7 - Obligaţiile incluse într-un fond dedicat 1.19. Societăţile ar trebui să identifice obligaţiile incluse într-un fond dedicat ca fiind numai acele obligaţii care pot fi atribuite în mod corespunzător poliţelor sau riscurilor acoperite de fondul dedicat sau acelea pentru care pot fi utilizate activele supuse restricţiei. La stabilirea obligaţiilor incluse într-un fond dedicat cu privire la contractele cu participare la profit, societăţile ar trebui să includă în cea mai bună estimare a obligaţiilor beneficiile discreţionare viitoare pe care societatea se aşteaptă să le plătească. 1.20. Societăţile ar trebui să se asigure că evaluarea obligaţiilor, inclusiv, acolo unde este aplicabil, a beneficiilor discreţionare viitoare, utilizate în scopul calculării aferente fondului dedicat, este aceeaşi cu evaluarea care ar fi fost efectuată pentru acele obligaţii în cazul în care nu ar fi fost incluse într-un fond dedicat.
Recomandarea 8 - Transferurile viitoare ale acţionarilor 1.21. Atunci când se aplică articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să considere transferurile viitoare care pot fi atribuite acţionarilor ca: a. fiind relevante numai în contextul portofoliului de contracte cu participare la profit; b. fiind recunoscute atunci când beneficiile discreţionare viitoare aferente sunt recunoscute în cea mai bună estimare a obligaţiilor; c. fiind excedent de active faţă de obligaţii al fondului dedicat, nu obligaţii ale fondului dedicat; d. incluzând transferurile care se referă la bonusuri declarate deja incluse în beneficiile garantate, dar când distribuţia corespunzătoare către acţionari nu este încă transferată din fondul dedicat.
Recomandarea 9 - Calcularea SCR noţionale a unui fond dedicat: formula standard 1.22. Societăţile ar trebui să parcurgă următorii paşi în aplicarea metodologiei prevăzute la articolul 217 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35: (a) în aplicarea metodologiei de calculare a SCR pentru activele şi obligaţiile din cadrul unui fond dedicat, ca şi cum fondul dedicat ar fi o societate separată, societăţile ar trebui să includă cerinţa de capital pentru riscul operaţional, precum şi ajustările relevante cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile; (b) în agregarea cerinţelor de capital, în cadrul celui mai nefavorabil scenariu pentru societate în ansamblu, pentru fiecare submodul şi modul de risc, utilizând procedura de agregare a formulei standard prevăzută la articolul 104 din Directiva Solvabilitate II, societăţile pot recunoaşte diversificarea riscurilor în cadrul fondului dedicat; (c) cerinţa de capital la nivelul fiecărui fond dedicat se calculează după deducerea efectului de minimizare al viitoarelor beneficii discreţionare. În cazul în care există participare la profit, ipotezele privind variaţia ratelor bonusurilor viitoare ar trebui să fie realiste şi să ţină cont de impactul şocului la nivelul fondului dedicat, inclusiv de impactul asupra valorii transferurilor viitoare care pot fi atribuite acţionarilor şi de cerinţele contractuale, juridice sau statutare care reglementează mecanismul de participare la profit; (d) dacă, în urma scenariilor bidirecţionale, cerinţa de capital pentru riscuri în cadrul celui mai nefavorabil scenariu este negativă, chiar şi după luarea în considerare a creşterii potenţiale a obligaţiilor datorate mecanismelor de participare la profit, şi ar conduce, prin urmare, la o creştere a fondurilor proprii de bază în cadrul fondului dedicat, atunci cerinţa ar trebui să fie considerată egală cu zero.
Recomandarea 10 - Calcularea SCR noţionale a unui fond dedicat: modelul intern 1.23. Pentru a calcula SCR noţională pentru un fond dedicat în conformitate cu articolul 81 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să se asigure că: a. modelul intern este capabil să execute calcularea SCR noţionale pentru fiecare fond dedicat ca şi cum fiecare fond dedicat ar fi o societate distinctă care desfăşoară doar activităţile incluse în acel fond dedicat; b. calcularea fiecărei SCR noţionale este în concordanţă cu calcularea SCR pentru societate în ansamblul său; c. tehnicile de minimizare a riscurilor şi deciziile de management viitoare luate în considerare la calcularea SCR noţionale a fiecărui fond dedicat sunt în concordanţă cu tehnicile de minimizare a riscurilor şi deciziile de management viitoare luate în considerare pentru activităţile acoperite de fondul dedicat la calcularea SCR pentru societate în ansamblu şi cu recomandarea 9; d. metodologia şi ipotezele aplicate la calcularea SCR noţionale pentru fiecare fond dedicat ar trebui să fie conforme cu cele utilizate pentru aceleaşi tipuri de active, obligaţii şi riscuri din calcularea SCR pentru societate în ansamblul său; e. se folosesc numai tehnici de minimizare a riscurilor, decizii de management viitoare, metodologii sau ipoteze pentru a calcula SCR noţională care sunt diferite de cele utilizate la calcularea SCR pentru societate în ansamblul său, atunci când este necesar pentru a produce o SCR noţională compatibilă, iar diferenţele sunt documentate.
Recomandarea 11 - Determinarea situaţiilor în care fondurile proprii restricţionate dintr-un fond dedicat depăşesc SCR noţională: formula standard şi modelul intern 1.24. Societăţile ar trebui să compare valoarea elementelor fondurilor proprii restricţionate din fondul dedicat cu SCR noţională a fondului dedicat calculată conform recomandării 9 sau 10. 1.25. Efectul ajustării prevăzute la articolul 81 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 este cel de a permite numai cuantumului de fonduri proprii egal cu SCR noţională să contribuie la acoperirea SCR pentru societate în ansamblul său şi la acoperirea MCR. 1.26. În cazul în care valoarea fondurilor proprii într-un fond dedicat este egală sau mai mică decât SCR noţională a fondului dedicat, societăţile nu ar trebui să facă nicio ajustare a fondurilor proprii, deoarece nu există elemente de fonduri proprii restricţionate în exces faţă de SCR noţională. În acest caz, toate fondurile proprii din cadrul fondului dedicat sunt disponibile pentru a acoperi SCR şi MCR.
Recomandarea 12 - Calcularea SCR pentru societate în ansamblul său, în cazul existenţei fondurilor dedicate: formula standard 1.27. La calcularea unei cerinţe de capital de solvabilitate noţionale separate pentru partea rămasă din societate, societăţile ar trebui să trateze activele şi obligaţiile din partea rămasă din societate ca şi cum acestea ar fi o societate distinctă şi ar trebui să aplice recomandarea 9. 1.28. Fără a aduce atingere articolului 227 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în calcularea SCR ca sumă dintre SCR noţionale pentru fiecare fond dedicat şi pentru partea rămasă din societate, societăţile ar trebui să nu reflecte beneficiile diversificării între fondurile dedicate sau între fondurile dedicate şi partea rămasă din societate. 1.29. Societăţile ar trebui să considere SCR noţionale negative ca fiind egale cu zero, înainte de agregarea acestor cuantumuri cu SCR noţionale pozitive ale fondurilor dedicate şi partea rămasă din societate.
Recomandarea 13 - Calcularea SCR a societăţii în ansamblul său, în cazul existenţei fondurilor dedicate: modelul intern 1.30. În conformitate cu articolul 234 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile care utilizează un model intern ar trebui să se asigure că: (a) iau în considerare modul în care este calculată SCR noţională pentru fiecare fond dedicat; (b) iau în considerare modul în care sistemul de măsurare a efectelor diversificării ţine seama de restricţiile asupra diversificării, care rezultă din existenţa unor fonduri dedicate; şi (c) transmit dovezi şi informaţii autorităţilor de supraveghere în ceea ce priveşte următoarele aspecte: (i) natura activităţii de asigurare în fiecare fond dedicat relevant şi cum este aceasta similară cu sau diferită de activitatea desfăşurată în alte fonduri dedicate şi partea rămasă din societate; (ii) gradul de corelare a riscurilor aferente acestor linii de afaceri; (iii) datele istorice care demonstrează incidenţa pierderilor care afectează diferite părţi ale activităţii; (iv) motivaţia pentru restricţiile care afectează fiecare fond dedicat în cauză şi natura acestor restricţii; (v) explicaţia sursei de diversificare, având în vedere aceste restricţii şi identificarea variabilelor cheie care determină relaţiile de dependenţă; (vi) analiza relaţiilor de dependenţă non liniară şi a semnificaţiei lipsei diversificării în scenarii pentru situaţii extreme; (vii) măsura în care datele furnizate la (i) (vi) sprijină observarea efectelor de diversificare între fondurile dedicate sau între fondurile dedicate şi partea rămasă din societate.
1.31. În conformitate cu articolul 234 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, autorităţile de supraveghere ar trebui să evalueze: (a) modul în care este calculată SCR noţională şi în care sunt luate în considerare beneficiile diversificării în modelul intern; (b) dacă ipotezele care stau la baza sistemului utilizat pentru măsurarea efectelor diversificării sunt justificate în mod empiric în ceea ce priveşte elementele enumerate la punctul 1.30 litera (c).
Recomandarea 14 - Aplicarea metodologiei de calcul în cazul fondurilor dedicate similare 1.32. În cazul în care o societate doreşte să aplice aceeaşi metodologie de calcul mai multor fonduri dedicate care prezintă caracteristici similare, aceasta ar trebui să demonstreze în mod satisfăcător pentru autoritatea de supraveghere că metodologia produce rezultate suficient de exacte pentru fiecare dintre fondurile dedicate similare.
Recomandarea 15 - Evaluarea continuă: acţiuni ale societăţii care utilizează un model intern 1.33. În cazul unor modificări ale circumstanţelor, care afectează exactitatea elementelor justificative sau a informaţiilor furnizate în conformitate cu recomandarea 13 şi care ar putea afecta evaluarea autorităţii de supraveghere cu privire la modul în care reducerea diversificării este reflectată adecvat în rezultatele modelului intern al societăţii, societăţile ar trebui să stabilească dacă este necesară modificarea modelului intern, în conformitate cu politica de modificare a modelului intern. Societăţile ar trebui să raporteze autorităţilor de supraveghere modificările minore ulterioare, ca parte a raportării trimestriale referitoare la modificările minore. Societăţile ar trebui să prezinte autorităţilor de supraveghere o cerere de aprobare a modificărilor clasificate ca majore în conformitate cu politica de modificare a modelului intern.
Recomandarea 16 - Evaluarea continuă: acţiunile autorităţii de supraveghere referitoare la modelele interne 1.34. Autorităţile de supraveghere ar trebui să instituie proceduri de analizare a informaţiilor primite de la societăţi cu privire la modificarea capacităţii curente a unui model intern de a produce rezultate care să reflecte în mod adecvat diversificarea dintre sau între fondurile dedicate relevante şi partea rămasă din societatea asupra căreia se aplică.
Recomandarea 17 - Raportarea SCR defalcate pe module de risc pentru societăţile cu fonduri dedicate sau portofolii cărora li se aplică prima de echilibrare 1.35. La calcularea cuantumului SCR defalcate pe module de risc pentru raportarea în conformitate cu articolul 311 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi pentru publicarea informaţiilor în conformitate cu articolul 297 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile care utilizează formula standard ar trebui să identifice efectele non diversificării. În acest scop, societăţile ar trebui să aloce pe module de risc diferenţa dintre suma SCR noţionale calculate în conformitate cu articolul 217 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi SCR a societăţii, ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare. La calcularea acestei diferenţe, societăţile pot utiliza una dintre simplificările prevăzute în anexa tehnică. Metoda utilizată ar trebui să fie aplicată în mod consecvent în timp.
Norme de conformare şi de raportare 1.36. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.37. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.38. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.39. În lipsa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente naţionale nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.40. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
Anexa tehnică - Simplificări pentru calcularea SCR ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare (recomandarea 17) Simplificarea 1 (însumarea directă la nivel de submodul) 1.41. SCR ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare se calculează după cum urmează: (a) pentru fiecare submodul al modulelor risc de subscriere pentru asigurările de viaţă, risc de subscriere pentru asigurările generale, risc de subscriere pentru asigurările de sănătate, risc de piaţă şi risc de contrapartidă, cerinţa (brută) de capital a entităţii este calculată ca suma dintre cerinţele de capital (brute) pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (b) cerinţele de capital ale entităţii pentru modulele de risc de subscriere pentru asigurările de viaţă, risc de subscriere pentru asigurările generale, risc de subscriere pentru asigurările de sănătate, risc de piaţă şi risc de contrapartidă se calculează prin agregarea rezultatelor submodulelor de mai sus, folosind matricele de corelaţie relevante; (c) cerinţa de capital a entităţii pentru riscul operaţional şi imobilizările necorporale se calculează ca suma cerinţelor de capital pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (d) ajustarea cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile este calculată ca suma dintre acele ajustări pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (e) SCR ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare este obţinută prin utilizarea formulei obişnuite pentru SCR (astfel cum este definită la articolul 103 din Directiva Solvabilitate II), luând ca date de intrare toate sumele calculate mai sus.
Simplificarea 2 (însumarea directă la nivel de modul) 1.42. SCR ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare se calculează după cum urmează: (a) pentru fiecare modul de risc de subscriere pentru asigurările de viaţă, risc de subscriere pentru asigurările generale, risc de subscriere pentru asigurările de sănătate risc de piaţă şi risc de contraparte, cerinţa (brută) de capital a entităţii este calculată ca suma dintre cerinţele de capital (brute) pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (b) cerinţa de capital a entităţii pentru riscul operaţional şi imobilizările necorporale se calculează ca suma cerinţelor de capital pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (c) ajustarea cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile este calculată ca suma dintre aceste ajustări pentru toate fondurile dedicate şi partea rămasă; (d) SCR ca şi cum nu ar fi existat nicio pierdere de diversificare este obţinută prin utilizarea formulei obişnuite pentru SCR (astfel cum este definită la articolul 103 din Directiva Solvabilitate II), luând ca date de intrare toate sumele calculate mai sus.
ANEXA 6 EIOPA - BoS -14/170 RO Ghid privind tratamentul societăţilor afiliate, inclusiv al participaţiilor
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite un ghid privind tratamentul societăţilor afiliate, inclusiv al participaţiilor. 1.2. Ghidul se referă la articolul 92 alineatul (1) litera (b) şi articolul 111 alineatul litera (m) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 68, 168 şi 171, fără a aduce atingere articolului 84 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Scopul acestui ghid este de a oferi îndrumare privind identificarea şi tratamentul societăţilor afiliate şi al participaţiilor, pentru a asigura o abordare convergentă în toate statele membre. 1.5. Societatea participativă este, în sensul prezentului ghid, societatea care îşi calculează solvabilitatea. Termenul societate afiliată se referă la societăţile afiliate societăţii participative. Termenul participaţie este utilizat pentru a desemna un tip de societate afiliată. Anexa A a raportului final oferă o privire de ansamblu asupra diferiţilor termeni utilizaţi în Directiva Solvabilitate II, atunci când se face referire la relaţia dintre două sau mai multe societăţi. 1.6. Prezentul ghid acoperă tratamentul tuturor societăţilor afiliate în procesul de calculare a cerinţei de capital de solvabilitate (denumită, în continuare, "SCR") şi cuprinde îndrumări referitoare la determinarea fondurilor proprii în cazul participaţiilor în instituţiile financiare şi de credit. Sensul instituţiilor financiare şi de credit este explicat în Anexa B a raportului final. 1.7. Ghidul urmează o abordare holistică. Se descrie mai întâi identificarea diferitelor tipuri de societăţi afiliate, inclusiv participaţiile. Ghidul acoperă apoi tratamentul diferitelor tipuri de societăţi afiliate, în special participaţiile în instituţiile financiare şi de credit şi participaţiile strategice. La final, ghidul include recomandări privind tratamentul societăţilor afiliate în formula standard şi în modelele interne de calculare a SCR. 1.8. Atunci când prezentul ghid se referă la evaluarea sau valoarea unei societăţi afiliate, se face trimitere la articolul 13 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.9. Ghidul priveşte tratamentul societăţilor afiliate, inclusiv al participaţiilor la nivel individual. În cele mai multe cazuri, identificarea unei societăţi afiliate este aceeaşi, atât din punctul de vedere al societăţii participative, ca entitate individuală, cât şi din perspectiva grupului. Cu toate acestea, în anumite situaţii, există diferenţe: activitatea societăţii afiliate poate fi de asemenea natură încât societatea participativă şi societatea afiliată să nu fie supuse supravegherii de grup în conformitate cu articolul 213 din Directiva Solvabilitate II. În plus, se poate întâmpla ca un număr de entităţi din cadrul unui grup să deţină drepturi de vot sau capital într-o societate în aşa măsură încât, atunci când acestea sunt combinate, ele se ridică la 20% sau mai mult din drepturile de vot sau capitalul societăţii. O astfel de societate, prin urmare, ar fi identificată ca o societate afiliată la nivel de grup. Cu toate acestea, în cazul în care participaţia fiecărei entităţi individuale în cadrul grupului este mai mică de 20%, atunci societatea nu ar fi identificată ca o societate afiliată de entităţile din cadrul grupului, la nivel de entitate individuală. 1.10. În anumite situaţii, prevederile referitoare la entitatea la nivel individual pentru societăţile afiliate sunt utilizate pentru a calcula contribuţia acestor societăţi la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului. Aceste situaţii sunt prevăzute în Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi ghidul EIOPA privind calcularea solvabilităţii la nivel de grup. 1.11. Anexa C a raportului final prevede, sub forma unui arbore decizional, o metodologie pentru tratamentul tuturor tipurilor de societăţi afiliate. Sunt necesare analize şi calcule suplimentare pentru participaţiile financiare şi de credit deţinute indirect, în conformitate cu recomandarea 4 şi recomandarea 7. În unele cazuri, tratamentul participaţiilor este identic cu tratamentul care ar rezulta din aplicarea formulei standard, în cazul în care nu există nicio participaţie. 1.12. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.13. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Identificarea 1.14. Societăţile participative ar trebui să şi identifice societăţile afiliate şi participaţiile, pe baza unei evaluări din perspectiva acestora ca entitate individuală. 1.15. Atunci când se identifică o societate afiliată pe baza deţinerii de acţiuni, în mod direct sau prin intermediul controlului, societăţile participative ar trebui să determine: a. deţinerea drepturilor lor de vot ca procentaj din drepturile de vot ale societăţii; b. deţinerea tuturor categoriilor de capital social emis de o societate ca procentaj din capitalul social emis de societatea respectivă, indiferent de drepturile de vot. În cazul în care (a) sau (b) sunt egale cu sau mai mari de 20%, societăţile participative ar trebui să şi trateze investiţiile în societate ca o participaţie. În cazul în care participaţia este într-o societate de asigurare sau reasigurare căreia i se aplică Directiva Solvabilitate II, evaluările prevăzute la litera (a) se referă la capitalul social ordinar vărsat, în general, prevăzut la articolul 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, iar cele de la litera (b), la capitalul social ordinar vărsat şi capitalul din acţiuni preferenţiale vărsat la care se face referire în articolul 69 litera (a) punctul (v) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.16. Societăţile participative ar trebui să se asigure că sunt în măsură să identifice efectul modificărilor aduse capitalului social al societăţilor afiliate asupra evaluării descrise la punctul precedent, de fiecare dată când societatea participativă calculează cerinţa de capital de solvabilitate în conformitate cu articolul 102 din Directiva Solvabilitate II. 1.17. Atunci când se identifică o societate afiliată în conformitate cu articolul 212 alineatul (2) din Directiva Solvabilitate II pe baza faptului că societatea participativă poate exercita o influenţă dominantă sau semnificativă asupra altei societăţi, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare: a. participaţiile actuale ale societăţii participative în societate şi potenţialele creşteri datorate deţinerii de opţiuni, garanţii de tip WARRANT sau alte instrumente similare; b. drepturile de membru ale societăţii participative într-o societate mutuală sau de tip mutual şi creşterile potenţiale ale acestor drepturi; c. reprezentarea societăţii participative în organul administrativ, de conducere sau de control al societăţii în cauză; d. implicarea societăţii participative în procesul de elaborare a politicilor societăţii în cauză, inclusiv de luare a deciziilor cu privire la dividende şi alte distribuiri; e. tranzacţiile semnificative între societatea participativă şi societatea în cauză; f. schimbul persoanelor care conduc efectiv societatea participativă şi societatea în cauză; g. furnizarea de informaţii tehnice esenţiale către societatea în cauză; h. administrarea societăţii participative şi a societăţii în cauză pe o bază unificată. Autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare evaluarea iniţială a societăţii participative efectuate în conformitate cu literele (a) (h) de la prezentul alineat.
Recomandarea 2 - Identificarea participaţiilor în instituţiile financiare şi de credit 1.18. Societăţile participative ar trebui să trateze o societate afiliată ca o instituţie financiară sau de credit în cazul în care aceasta face parte din instituţiile enumerate sau descrise în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) şi (5) din Directiva 2013/36/UE sau cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2004/39/CE. Aceste descrieri acoperă instituţiile care îndeplinesc funcţiile sau desfăşoară activitatea descrise în conformitate cu aceste articole, chiar dacă instituţia poate să nu facă obiectul acestor directive. 1.19. Societăţile participative ar trebui să se asigure că participaţiile într-o instituţie financiară sau de credit, în cazul în care drepturile de vot sau de capital sunt deţinute indirect, sunt tratate în acelaşi mod ca o participaţie într-o instituţie financiară sau de credit în cazul în care drepturile de vot sau de capital sunt deţinute direct.
Recomandarea 3 - Identificarea unei participaţii strategice 1.20. Societăţile participative ar trebui să identifice participaţiile strategice în conformitate cu articolul 171 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, după cum urmează: (a) societăţile care utilizează formula standard pentru calcularea SCR ar trebui să identifice participaţiile strategice indiferent dacă participaţia este într-o societate de asigurare sau de reasigurare, într-o instituţie financiară sau de credit sau în altă societate afiliată; (b) societăţile participative care utilizează un model intern pentru a calcula SCR ar trebui să identifice participaţiile strategice în instituţiile financiare şi de credit doar pentru a evalua dacă este aplicabil articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.21. În scopul demonstrării conformităţii cu cerinţele articolului 171 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative nu ar trebui să împartă o participaţie în părţi diferite, tratând unele părţi ca fiind strategice şi altele nu. Atunci când o anumită participaţie a fost identificată ca fiind strategică: (c) în cazul unei participaţii într-o instituţie financiară sau de credit, toate investiţiile în fondurile proprii sunt strategice; (d) în cazul altei societăţi afiliate, toate investiţiile în acţiuni din participaţie sunt strategice.
1.22. Pentru a demonstra că este probabil ca valoarea investiţiei în acţiuni să fie semnificativ mai puţin volatilă, în conformitate cu articolul 171 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei nr. 2015/35, societăţile participative ar trebui să se asigure că: (e) evaluări coerente şi adecvate sunt aplicate în timp, atât în privinţa participaţiei, cât şi în privinţa altor acţiuni, ca bază de comparaţie; a. au în vedere impactul influenţei lor asupra valorii participaţiei.
1.23. Pentru a demonstra că natura investiţiei este strategică, în conformitate cu articolul 171 litera (b) punctele (i) - (iii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative ar trebui: să indice perioada în care intenţionează să aplice strategia de deţinere a participaţiei; să ia în considerare impactul condiţiilor de piaţă asupra principalelor politici; să identifice factorii semnificativi care afectează capacitatea societăţii participative de a şi menţine strategia, sau constrângerile asupra acestei capacităţi şi să arate modul în care aceşti factori sau aceste constrângeri ar putea fi minimizate.
1.24. Pentru a demonstra existenţa unei legături durabile, în conformitate cu articolul 171 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative ar trebui să ia în considerare următoarele criterii: dacă există în timp o relaţie stabilă între cele două societăţi; dacă relaţia stabilă conduce la o legătură economică strânsă, împărţirea riscurilor şi beneficiilor între societăţi sau expunerea la riscuri de la o societate la alta; forma relaţiei dintre cele două societăţi, care poate include proprietatea, produsele sau canalele de distribuţie comune, vânzările încrucişate, crearea de societăţi pe acţiuni sau alte forme de legături operaţionale sau financiare pe termen lung.
1.25. În conformitate cu articolul 171 litera (b) punctul (v) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, o societate participativă, care este parte a unui grup, ar trebui să considere principalele politici de orientare sau limitare a acţiunilor grupului ca fiind cele definite de societatea mamă de cel mai înalt rang sau, dacă este diferită, de societatea care stabileşte principalele politici pentru grup în ansamblu. 1.26. Societăţile participative ar trebui să documenteze examinarea aspectelor prevăzute la articolul 171 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi a punctelor 1.21 - 1.25, inclusiv alţi factori relevanţi, împreună cu documentele justificative relevante.
Recomandarea 4 - Sfera de acoperire a calculării conform articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 1.27. La determinarea valorii participaţiilor în instituţiile financiare şi de credit, în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative ar trebui să includă deţineri de acţiuni şi alte elemente ale fondurilor proprii, fie deţinute direct, fie indirect. 1.28. Societăţile participative ar trebui să aplice următoarele abordări: c. pentru deţinerile directe, valoarea participaţiilor în instituţii financiare şi de credit, determinată de către societatea participativă, în conformitate cu principiile de evaluare din Directiva Solvabilitate II, ar trebui utilizată în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, astfel cum este indicat în recomandarea 5; d. participaţiile în instituţiile financiare şi de credit, deţinute indirect prin intermediul unei alte participaţii într-o instituţie financiară sau de credit nu ar trebui luate în considerare în temeiul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, deoarece valoarea lor este în mod normal deja inclusă în valoarea participaţiilor deţinute direct într-o instituţie financiară sau instituţie de credit, în conformitate cu litera (a); e. o deducere pentru o participaţie într-o instituţie financiară sau de credit, deţinută indirect, ar trebui să apară numai în cazul în care societăţile afiliate între societatea participativă şi participaţia financiară şi de credit sunt altele decât participaţiile financiare şi de credit; f. pentru alte deţineri indirecte într-o instituţie financiară sau de credit, valoarea participaţiei, determinată de către societatea afiliată în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, ar trebui utilizată în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; g. valorile utilizate în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ar trebui să reprezinte titlul de proprietate proporţională a societăţii participative, deţinut în mod direct şi indirect, asupra participaţiei în instituţia financiară sau de credit.
Recomandarea 5 - Calcularea în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 1.29. La calcularea a 10% din elementele cuprinse la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 în sensul articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative ar trebui să utilizeze suma elementelor fondurilor proprii de bază înainte de deducerea în conformitate cu articolul 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în ceea ce priveşte participaţiile în instituţiile financiare şi de credit. 1.30. În cazul în care valoarea tuturor participaţiilor în instituţiile financiare şi de credit, altele decât participaţiile menţionate la articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, nu depăşeşte 10% din elementele incluse la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 în sensul articolului 68 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, atunci nu se efectuează nicio deducere şi se aplică recomandarea 8 sau 9. 1.31. Societăţile participative ar trebui să aplice numai articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 în cazurile în care: a. demonstrează, în conformitate cu recomandarea 3, că participaţia îndeplineşte criteriile de participaţie strategică; b. societatea participativă şi participaţia sunt incluse în calculele pe baza metodei 1, în conformitate cu Directiva 2002/87/CE pentru conglomeratul financiar de care aparţin sau pe baza metodei 1 conform Directivei Solvabilitate II.
Recomandarea 6 - Deducerile în ceea ce priveşte participaţiile în instituţiile financiare şi de credit 1.32. În cazul în care deducerile, în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) şi (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, nu se pot face din rangul corespunzător, în conformitate cu articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să adopte următoarele abordări: (a) în cazul în care elementele care urmează să fie deduse nu sunt clasificate în rangurile prevăzute la articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, toate deducerile ar trebui făcute din valoarea elementelor incluse în articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (b) în cazul în care valoarea deducerii depăşeşte suma din care este necesar să fie dedusă, în conformitate cu articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, excedentul ar trebui dedus după cum urmează: (i) deţinerile de instrumente de rangul 1 auxiliare, în exces faţă de elementele incluse la articolul 69 litera (a) punctul (iii) şi literele (v) şi (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 sunt deduse din elementele incluse la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (ii) deţinerile de instrumente de rangul 2, în exces faţă de fondurile proprii de bază, incluse la articolul 72 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, sunt deduse în primul rând din elementele incluse la articolul 69 litera (a) punctul (iii) şi literele (v) şi (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi apoi din elementele incluse la articolul 69 litera (a) punctele (i), (ii), (iv) şi (vi) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, până când deducerea se face în întregime.
Recomandarea 7 - Ajustările ca urmare a deducerilor participaţiilor deţinute în mod indirect în instituţiile financiare şi de credit 1.33. În cazul în care este necesară o deducere a valorii unei participaţii deţinute indirect într-o instituţie financiară sau de credit, în întregime sau în parte, în conformitate cu articolul 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile participative ar trebui, numai în scopul calculării SCR: (a) să reducă, cu suma acelei deduceri, valoarea societăţii afiliate deţinute direct, care este un activ al societăţii participative, prin care participaţia în instituţia financiară sau de credit este deţinută în mod indirect; (b) pentru ajustarea descrisă la litera (a), să urmeze abordarea prevăzută la articolul 68 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi în recomandarea 6.
Recomandarea 8 - Aplicarea formulei standard în societăţile afiliate 1.34. Prezenta recomandare se aplică societăţilor participative care utilizează formula standard pentru a calcula SCR, în ceea ce priveşte riscurile generate de societăţile afiliate deţinute direct de către societatea participativă. 1.35. În cazul în care o societate participativă deţine ca active elemente ale fondurilor proprii ale unei societăţi afiliate şi valoarea lor nu este dedusă în întregime sau deloc din fondurile proprii ale societăţii participative, ca urmare a aplicării articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, costurile de risc pentru valoarea rămasă din aceste participaţii ar trebui să fie calculate în conformitate cu formula standard. 1.36. Societatea participativă ar trebui să aplice formula standard, după cum urmează: (a) deţinerile de capital social ordinar sau preferenţial în societatea afiliată ar trebui să fie tratate ca acţiuni aplicând submodulul "risc de devalorizare acţiuni", după caz; (b) deţinerile de datorii subordonate, emise de către societatea afiliată, ar trebui tratate ca instrumente financiare ţinând cont de termenii contractuali şi de aplicarea unui şoc de piaţă, dacă este adecvat, incluzând submodulele "risc de rata dobânzii", "risc de marjă de credit", "risc de modificare a ratei de schimb valutar", "risc de concentrare a riscurilor de piaţă" şi alte submodule de risc, după caz; i. deţinerile de mai sus care prezintă atât particularităţi de acţiuni, cât şi de obligaţiuni ar trebui să fie tratate în conformitate cu recomandarea 5 din Ghidul privind tratamentul expunerilor la riscul de piaţă şi la riscul de contrapartidă în formula standard.
Recomandarea 9 - Aplicarea modelelor interne în cazul societăţilor afiliate 1.37. Prezenta recomandare se aplică societăţilor participative care utilizează un model intern integral sau parţial pentru a calcula SCR, în ceea ce priveşte riscurile generate de societăţile afiliate. 1.38. În cazul în care o societate participativă deţine ca active elemente ale fondurilor proprii ale unei societăţi afiliate şi valoarea lor nu este dedusă în întregime sau deloc din fondurile proprii ale societăţii participative ca urmare a aplicării articolului 68 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, riscurile care decurg din valoarea rămasă a acestor deţineri ar trebui să fie incluse în modelul intern. 1.39. Societatea participativă ar trebui să acopere în modelul intern toate riscurile cuantificabile semnificative care decurg din societăţile afiliate, ţinând cont de expunerile la societăţile afiliate, inclusiv deţinerile de capitaluri proprii şi obligaţii subordonate. În model, ar trebui să se reflecte o evaluare corespunzătoare a acestor riscuri. 1.40. În cazul în care societatea participativă calculează SCR la nivel individual pentru o participaţie sau o societate afiliată într-un mod care să ţină cont de riscurile care afectează valoarea activelor şi obligaţiilor acelei societăţi afiliate, aceasta ar trebui să se asigure că este vorba de o calculare adecvată la nivel individual şi nu ar trebui să înlocuiască calcularea respectivă cu una consolidată, ca şi cum societatea participativă şi societatea afiliată ar fi un grup conform Directivei Solvabilitate II.
Reguli de conformare şi de raportare 1.41. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.42. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.43. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.44. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.45. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 7 EIOPA - BoS - 14/171 RO Ghid privind metoda transparenţei
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul ghid privind metoda transparenţei. 1.2. Ghidul se referă la articolele 104 şi 105 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită în continuare "Directiva Solvabilitate II"). 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.4. Prezentul ghid vizează creşterea convergenţei şi consecvenţei practicii profesionale în ceea ce priveşte metoda transparenţei pentru societăţi individuale din statele membre, de toate tipurile şi dimensiunile, care utilizează formula standard. 1.5. Prezentul ghid vizează sprijinirea societăţilor la calcularea cerinţelor de capital de solvabilitate referitoare la riscul de piaţă în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.6. Numai cazurile care nu se califică încă drept tehnici de minimizare a riscurilor sunt luate în considerare pentru aplicarea potenţială a metodei transparenţei. În cazul în care societăţile de asigurare sau de reasigurare folosesc tehnici de minimizare a riscurilor, se ia în considerare ipoteza că riscurile aferente sunt înţelese şi au fost deja analizate prin metoda transparenţei. 1.7. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.8. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Fondurile de piaţă monetară 1.9. Societăţile ar trebui să aplice metoda transparenţei pentru fondurile de piaţă monetară.
Recomandarea 2 - Numărul de iteraţii 1.10. Societăţile ar trebui să efectueze un număr suficient de iteraţii ale metodei transparenţei, după caz (de exemplu, în cazul în care un fond este investit în alte fonduri) pentru a capta toate riscurile semnificative.
Recomandarea 3 - Investiţiile în proprietăţi imobiliare 1.11. Societăţile ar trebui să cuprindă următoarele investiţii în submodulul "risc de investiţii imobiliare": (c) drepturile asupra terenurilor, clădirilor şi proprietăţilor imobiliare; (d) investiţiile în proprietăţi deţinute pentru uzul propriu al societăţii.
1.12. Pentru investiţiile în acţiuni într-o entitate angajată exclusiv în managementul facilităţilor, administrarea proprietăţilor imobiliare, dezvoltarea proiectelor imobiliare sau alte activităţi similare, societăţile ar trebui să aplice submodulul "risc de devalorizare a acţiunilor". 1.13. În cazul în care societăţile investesc în proprietăţi imobiliare prin intermediul organismelor de plasament colectiv sau prin intermediul altor investiţii structurate în fonduri, acestea ar trebui să aplice metoda transparenţei.
Recomandarea 4 - Grupările de date 1.14. Cu referire la grupările menţionate la articolul 84 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138 (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35), în cazul în care activele vizate în submodulele "risc de marjă de credit" şi "risc de rata dobânzii" sunt grupate în funcţie de durată, societăţile ar trebui să se asigure că pot demonstra că durata este alocată în mod prudent. 1.15. În cazul în care se utilizează grupări din diferite niveluri de calitate a creditului, societăţile ar trebui să se asigure că pot demonstra că nivelurile de calitate a creditului atribuite grupărilor sunt prudente.
Recomandarea 5 - Grupările de date şi riscul de concentrare 1.16. În cazul în care, în conformitate cu articolul 84 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, o grupare se aplică expunerilor pe un singur debitor ale activelor suport ale fondurilor colective la calcularea cerinţei de capital pentru concentrarea riscului de piaţă şi nu se poate demonstra că grupările în care este structurat fondul nu conţin niciuna dintre aceleaşi expuneri pe un singur debitor, societăţile ar trebui să utilizeze ipoteza că toate activele pentru care nu este identificată expunerea reală pe un singur debitor fac parte din aceeaşi expunere pe un singur debitor. 1.17. Punctul de mai sus nu se aplică în cazul în care există limite de expunere pentru expunerile pe un singur debitor, în funcţie de care este gestionat fondul. 1.18. Societăţile ar trebui să agrege expunerile faţă de grupările menţionate la punctul 1.16 pentru toate fondurile colective în care au investiţii şi să reconcilieze expunerile pe fiecare grupare cu expunerile pe un singur debitor cunoscut în portofoliul lor de active.
Recomandarea 6 - Expunerea indirectă la riscul de catastrofă 1.19. La calcularea cerinţei de capital de solvabilitate în ceea ce priveşte expunerile indirecte la riscuri de catastrofă, cum ar fi investiţiile în obligaţiuni pentru care rambursarea este condiţionată de lipsa producerii unui eveniment catastrofic dat, societăţile ar trebui să ia în considerare expunerile la riscul de credit şi de catastrofă. 1.20. Expunerile la riscul de catastrofă ar trebui tratate în submodulele de catastrofă relevante ca şi cum expunerea respectivă ar fi deţinută direct de societate.
Recomandarea 7 - Obligaţiunile de catastrofă emise de societate 1.21. În cazul în care o societate emite obligaţiuni de catastrofă, care nu îndeplinesc cerinţele pentru tehnicile de minimizare a riscurilor prevăzute la articolele 208 - 215 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, tratamentul lor în formula standard nu ar trebui să aibă ca rezultat o reducere de capital în funcţie de caracteristicile catastrofelor asociate acestor obligaţiuni. 1.22. Societăţile ar trebui să trateze aceste obligaţiuni de catastrofă la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate ca şi cum graficul de rambursare nu ar fi fost condiţionat de lipsa producerii unui eveniment catastrofic.
Recomandarea 8 - Obligaţiunile de longevitate 1.23. În cazul în care cumpără obligaţiuni de longevitate care nu îndeplinesc cerinţele pentru tehnicile de minimizare a riscurilor prevăzute la articolele 208 - 215 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să calculeze cerinţa de capital pentru riscul de mortalitate şi riscul de marjă de credit, astfel cum se prevede la punctele 1.24 - 1.28. 1.24. Cerinţa de capital pentru submodulul "risc de mortalitate" în formula standard ar trebui să se bazeze pe un portofoliu noţional de contracte de asigurare la termen: a. care plătesc suma stabilită în caz de deces; b. care se bazează pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de referinţă, care stă la baza indicelui de longevitate; c. în care durata fiecărui contract de asigurare la termen stabilit este egală cu termenul pentru plata cuponului.
1.25. Portofoliul noţional ar trebui constituit de societăţi în aşa fel încât, conform ipotezelor celei mai bune estimări, totalul plăţilor beneficiilor să fie egal cu suma de plată pentru cupon. 1.26. Cerinţa de capital pentru submodulul "risc de marjă de credit" ar trebui să se bazeze pe o obligaţiune sau un împrumut cu aceeaşi valoare de piaţă, durată şi nivel de calitate a creditului ca instrumentul de longevitate. 1.27. În cazul în care societăţile vând obligaţiuni de longevitate, ele ar trebui să calculeze cerinţa de capital cu privire la submodulul "risc de longevitate" ca şi cum portofoliul noţional ar consta din contracte care plătesc suma asigurată pentru supravieţuire la termen şi care produc în mod colectiv fluxuri de trezorerie echivalente cu cele ale obligaţiunii. 1.28. Societăţile nu ar trebui să ia în considerare obligaţiunile de longevitate care nu îndeplinesc cerinţele pentru tehnicile de minimizare a riscurilor prevăzute la articolele 208 - 215 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, ca având potenţial de creştere în valoare, atunci când sunt aplicaţi factori de stres în modulul "risc de subscriere pentru asigurările de viaţă".
Norme de conformare şi de raportare 1.29. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.30. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.31. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.32. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.33. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 8 EIOPA -BoS -14/172 RO Ghid privind riscul de neadecvare
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul ghid privind riscul de neadecvare. 1.2. Ghidul se referă la articolele 104 şi 105 din Directiva 2009/138/CEa Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită în continuare "Directiva Solvabilitate II"). 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.4. Prezentul ghid vizează facilitarea convergenţei practicii în statele membre şi sprijinirea societăţilor la calcularea cerinţei de capital pentru riscul de piaţă în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.5. Prezentul ghid priveşte societăţile şi profesioniştii responsabili cu tratamentul tehnicilor de minimizare a riscurilor la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard. 1.6. Scopul este de a creşte convergenţa practicii profesionale legate de tratamentul tehnicilor de minimizare a riscurilor la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pentru societăţi de toate tipurile şi dimensiunile. 1.7. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.8. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Tehnicile de minimizare a riscurilor fără niciun risc de neadecvare semnificativ 1.9. Societăţile ar trebui să considere că o tehnică de minimizare a riscurilor nu generează un risc de neadecvare semnificativ în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: a. expunerea acoperită prin tehnica de minimizare a riscurilor este suficient de similară ca natură cu expunerea la risc a societăţii; b. modificările valorii expunerii acoperite prin tehnica de minimizare a riscurilor reflectă îndeaproape modificările valorii expunerii la risc a societăţii în cadrul unui set cuprinzător de scenarii de risc, inclusiv scenarii care sunt în concordanţă cu nivelul de încredere prevăzut la articolul 101 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 2 - Tehnicile financiare de minimizare a riscurilor: criterii de evaluare a riscului de neadecvare semnificativ 1.10. Înainte de a ţine seama de tehnicile financiare de minimizare a riscurilor la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard, societăţile ar trebui să evalueze, printre altele: a. pragul de semnificaţie al riscului de neadecvare în ceea ce priveşte expunerea acoperită prin tehnica de minimizare a riscurilor şi expunerea la risc a societăţii, fără a ţine seama de alte elemente din bilanţ, dacă nu există o legătură continuă şi consecventă între alte elemente din bilanţ şi expunerea la risc a societăţii; b. similitudinea naturii expunerilor menţionate la recomandarea 1, prin luarea în considerare cel puţin a tipului, termenilor şi condiţiilor instrumentelor sau acordurilor avute în vedere şi a condiţiilor care definesc pieţele pe care sunt cotate preţurile acestora sau care furnizează datele pentru evaluarea lor; c. modificările valorii expunerilor în conformitate cu un set cuprinzător de scenarii de risc menţionate în recomandarea 1, inclusiv toate scenariile luate în considerare în modulele sau submodulele relevante ale formulei standard, ţinând seama cel puţin de: i. gradul de simetrie dintre cele două expuneri; ii. dependenţele non liniare în cadrul scenariului; iii. asimetriile relevante ale efectelor în cazul submodulelor de risc în cadrul cărora se aplică factori de şoc, ascendent şi descendent; iv. nivelurile de diversificare a expunerii respective; v. riscurile relevante care nu sunt captate în mod explicit în formula standard; vi. întreaga distribuţie de plăţi care se aplică tehnicii de minimizare a riscurilor.
1.11. Tehnica de minimizare a riscurilor ar trebui considerată ca având drept rezultat un risc de neadecvare semnificativ în cazul în care evaluarea de mai sus nu furnizează dovezi suficiente conform cărora modificările valorii de expunere acoperite prin tehnica de minimizare a riscurilor reflectă toate modificările semnificative ale valorii de expunere la risc a societăţii. 1.12. În cazul în care termenii şi condiţiile unei tehnici de minimizare a riscurilor specifică o limită cu privire la protecţia faţă de dauna maximă ca proporţie a expunerii iniţiale, societăţile ar trebui să aplice evaluarea numai pentru proporţia acoperită prin tehnica de minimizare a riscurilor, atunci când stabilesc dacă riscul de neadecvare este semnificativ.
Recomandarea 3 - Tehnicile de minimizare a riscurilor de asigurare fără niciun risc de neadecvare semnificativ 1.13. Înainte de a ţine seama de o tehnică de minimizare a riscurilor de asigurare la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard, societăţile ar trebui să identifice dacă acordurile de reasigurare sau cele aferente vehiculelor investiţionale evoluează diferit faţă de poliţele de asigurare ale societăţii în baza unui set cuprinzător de scenarii de risc, ca urmare a diferenţelor între termeni şi condiţii. 1.14. Societăţile ar trebui să considere riscul de neadecvare care rezultă dintr-o neconcordanţă de monede ca fiind unul semnificativ când expunerea acoperită prin tehnica de minimizare a riscurilor de asigurare este denominată într-o monedă diferită faţă de cea pentru expunerea la risc a societăţii, cu excepţia cazului în care monedele respective sunt raportate la un interval suficient de redus sau rata de schimb fixă este prevăzută în contractul de reasigurare. 1.15. În cazul în care există un risc de neadecvare semnificativ care rezultă dintr-o neconcordanţă de monede, în conformitate cu punctul 1.14, societăţile nu ar trebui să ţină seama de tehnica de minimizare a riscurilor la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, cu excepţia cazului în care se aplică dispoziţiile articolului 86 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie de completare a Directivei 2009/138/CE.
Norme de conformare şi de raportare 1.16. Prezentul document conţine recomandările emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.17. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.18. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.19. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.20. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 9 EIOPA-BoS-14/173 RO Ghid privind aplicarea programelor de cedări în reasigurare la submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările generale"
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) 1094/2010 din 24 noiembrie 2010 (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), articolul 105 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), articolele 119 - 135, articolul 209 şi articolul 214 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35), EIOPA emite un ghid privind submodulul risc de catastrofă pentru asigurările generale. 1.2. Acest ghid are, în special, scopul de a asigura o aplicare comună, uniformă şi consecventă a submodulului "risc de catastrofă pentru asigurările generale", inclusiv a tratamentului programelor de cedări în reasigurare ale societăţilor. 1.3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Prezentul ghid face referire la "diagrama fluxurilor riscului de subscriere pentru asigurările generale", care reprezintă diferitele submodule ce compun submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările generale" din formula standard pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, în conformitate cu Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.5. În sensul prezentului ghid au fost elaborate următoarele definiţii: (a) "Daună brută" înseamnă: i. pentru minimizarea riscurilor aplicată într-un submodul care nu depinde de niciun alt submodul, dauna calculată conform formulei din acest submodul; ii. pentru minimizarea riscurilor aplicată într-un submodul care depinde de alt(e) submodul(e), dauna calculată conform formulei din acest submodul, dar folosind, ca inputuri pentru formulă, rezultatele din fiecare submodul după deducerea minimizării riscurilor aplicată (dacă este cazul) în submodulele de care depinde respectivul submodul.
(b) "Eveniment catastrofic cumulativ" înseamnă un eveniment catastrofic care se acumulează şi afectează un grup de poliţe în ansamblu. Efectele asupra poliţelor luate separat nu pot fi identificate imediat. (c) "Eveniment catastrofic" înseamnă un eveniment care afectează poliţele care pot fi identificate în mod specific sau o singură poliţă. (d) Eveniment brut: specificarea evenimentului cu precizia necesară pentru a putea aplica programul de cedări în reasigurare. Acesta este termenul aplicat daunei brute după dezagregare. (e) Ramuri pentru submodulul catastrofă: ramurile unuia dintre cele patru submodule principale risc de catastrofă pentru asigurările generale, descrise la articolul 119 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. (f) Cedări în reasigurare/protecţii prin cedări în reasigurare: acorduri de reasigurare prin care o societate cedează un risc unui reasigurător. (g) Primă de reintegrare: orice primă de reintegrare care ar putea fi plătită către o societate. (h) Reasigurare de tip excedent de daună pe eveniment: contract de reasigurare pentru răspunderea în caz de excedent de daună, care se referă la una sau mai multe acoperiri sau poliţe, emise de societatea implicată într-o daună pentru ca acoperirea să intre în vigoare. Punctul de pornire a contractului de reasigurare este, de obicei, peste limitele fiecărei poliţe luate separat. (i) Eveniment catastrofic de tip 1 la 200 de ani: un eveniment catastrofic corespunzător măsurii valoare la risc la un nivel de încredere de 99,5%, astfel cum este definit în articolul 104 alineatul (4) din Directiva Solvabilitate II. (j) Componentă: o unitate de calcul autonomă a submodulului catastrofă pentru asigurările generale, pentru care poate fi determinată o cerinţă de capital de solvabilitate (SCR). Acest lucru poate fi făcut la nivel de submodul sau la un nivel inferior de granularitate, ca de exemplu, regiune sau regiuni din SEE/din afara SEE pentru riscurile de catastrofe naturale.
1.6. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.7. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015. SECŢIUNEA I Ordinea de aplicare a recomandărilor Recomandarea 1 - Ordinea de aplicare a recomandărilor 1.8. Societăţile ar trebui să aplice secvenţial secţiunile prezentului ghid, pentru a evalua cedările în reasigurare în ceea ce priveşte riscul de catastrofă. SECŢIUNEA II Specificarea evenimentelor Recomandarea 2 - Nivelul de detaliere necesar pentru a specifica evenimentul catastrofic 1.9. Conform articolelor 119 - 135, societăţile ar trebui să precizeze evenimentele catastrofice de tip 1 la 200 ani adecvate, suficient de detaliat pentru a putea aplica tehnicile de minimizare a riscurilor.
Recomandarea 3 - Specificarea catastrofelor ca evenimente catastrofice cumulative sau evenimente catastrofice 1.10. Societăţile ar trebui să specifice daunele definite în diferitele submodule "risc de catastrofă" fie ca "evenimente catastrofice cumulative", fie ca "evenimente catastrofice", caz în care societăţile ar trebui să specifice, de asemenea, dacă aceste evenimente afectează poliţe specifice, cunoscute sau nu. 1.11. Pentru fiecare submodul "risc de catastrofă pentru asigurările generale", societăţile ar trebui să precizeze tipul de eveniment, după cum urmează: (a) Submodulele "cutremur", "furtună", "grindină", "inundaţii" şi "alunecări de teren", specificate ca evenimente catastrofice cumulative. (b) Submodulul "răspundere civilă auto", specificat ca eveniment catastrofic care afectează o singură poliţă. (c) Submodulele "risc de răspundere civilă", "risc aviatic", "risc maritim" şi "risc de incendiu", specificate ca evenimente catastrofice care afectează poliţe cunoscute. (d) Submodulul "credite şi garanţii", astfel cum este specificat în recomandările 13 şi 14. (e) Submodulul "reasigurare non-proporţională de bunuri", astfel cum este specificat în recomandarea 11.
Recomandarea 4 - Specificarea numărului de evenimente pentru submodulele "catastrofe naturale" în ceea ce priveşte regiunile SEE 1.12. Societăţile ar trebui să ia în considerare numărul de evenimente pentru daunele brute din regiunile SEE ca evenimente simple sau duble, care afectează una sau mai multe regiuni şi să nu utilizeze ipoteza că evenimente multiple au loc în fiecare regiune.
Recomandarea 5 - Specificarea numărului de evenimente pentru submodulele "catastrofe naturale" în ceea ce priveşte regiunile din afara SEE 1.13. Atunci când numărul de evenimente catastrofice cumulative care generează dauna brută pentru regiunile din afara SEE nu a fost definit, societăţile ar trebui să urmeze o abordare similară cu cea aplicată în conformitate cu recomandarea 4, pentru fiecare submodul specific.
Recomandarea 6 - Selectarea evenimentului catastrofic 1.14. În cazul în care poate fi definit un număr de evenimente catastrofice de tip 1 la 200 de ani, societăţile ar trebui să derive evenimente care să fie în concordanţă cu profilul de risc şi să selecteze evenimentul care duce la cel mai mare cost al catastrofei, după aplicarea tehnicilor de minimizare a riscurilor.
Recomandarea 7 - Amploarea daunelor pentru răspundere civilă 1.15. Pentru a determina amploarea daunelor individuale pe care se bazează calcularea pierderii de fonduri proprii de bază, în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să urmeze procesul de mai jos: (a) În cadrul fiecărei grupe de riscuri, ar trebui identificate riscurile [ni] cu cele mai mari limite. În acest scop, un "risc" cuprinde toate poliţele subscrise în cadrul unui program cu aceeaşi acoperire sau cu acoperire foarte asemănătoare şi acelaşi contractant asigurat (când contractantul asigurat este deţinătorul poliţei de asigurare), care sunt în vigoare în acelaşi timp. (b) Limitele [ni] rezultate ar trebui fiecare înmulţite cu 1,15. (c) Valorile [ni] calculate la litera (b) ar trebui agregate şi deduse din L (liability, i) şi diferenţele ar trebui alocate în mod proporţional cu ajutorul limitelor reale ale valorilor [ni]. (d) Valorile finale rezultate [ni] ar trebui considerate daune individuale de la un singur eveniment, fiecare asociată cu riscul de la care a fost derivată.
1.16. Societăţile ar trebui apoi să poată identifica pentru fiecare dintre daunele [ni] acoperirile prin reasigurare aplicabile, având în vedere natura riscului asociat. 1.17. Societăţile ar trebui să fie pregătite să demonstreze autorităţii de supraveghere că achiziţionarea de cedări în reasigurare nu a fost influenţată semnificativ de posibilitatea ca riscul să fie sau să nu fie identificat în cadrul acestui proces. SECŢIUNEA III Dezagregarea daunei brute Recomandarea 8 - Dezagregarea daunei brute pe ţări individuale sau alte componente 1.18. Societăţile ar trebui să utilizeze una dintre metodele specificate mai jos pentru a dezagrega dauna brută pe componente individuale, în cazul în care nu a fost identificat impactul brut asupra poliţelor individuale, astfel încât protecţiile prin cedări în reasigurare să poată fi aplicate: (a) Metoda Max: dauna brută este alocată componentei care contribuie cel mai mult la dauna brută înainte de diversificare. (b) Metoda Spread: dauna brută este repartizată în rândul componentelor relevante proporţional cu contribuţia lor la dauna brută înainte de diversificare; alternativ, poate fi adoptată o abordare folosind matricele de corelaţie pentru a partaja dauna, similară metodei propuse pentru alocarea SCR pe linii de afaceri. (c) Metoda Blend: această metodă selectează valorile maxime (pe baza celei mai mari cerinţe nete de capital) ale metodelor Max şi Spread descrise mai sus.
Recomandarea 9 - Dezagregarea daunei brute pentru submodulele "catastrofe naturale" în raport cu scenariile SEE 1.19. Societăţile ar trebui să utilizeze metodele definite mai jos pentru a dezagrega dauna brută pentru submodulele "catastrofe naturale" în raport cu scenariile SEE. 1.20. Atunci când are loc dezagregarea daunei brute pe regiuni, societăţile ar trebui să folosească metoda Blend pentru submodulele "risc de furtună" şi "risc de inundaţii" şi metoda Max pentru a dezagrega submodulele "risc de cutremur" şi "risc de grindină". 1.21. Atunci când are loc dezagregarea daunei brute pe unităţi operaţionale, firme şi linii de afaceri, societăţile ar trebui să folosească metoda Spread. 1.22. În cazul în care societatea are un astfel de profil de risc încât metoda specificată mai sus nu este adecvată, atunci societatea ar trebui să aleagă o abordare mai potrivită şi să o justifice în faţa autorităţii de supraveghere.
Recomandarea 10 - Dezagregarea daunei brute pentru catastrofe naturale în regiunile din afara SEE 1.23. Societăţile ar trebui să aplice, pentru regiunile din afara SEE, metode care sunt în concordanţă cu metodele aplicate riscurilor din SEE de la recomandarea 9 pentru a aloca dauna brută. 1.24. În cazul în care societatea are un astfel de profil de risc încât această abordare nu este adecvată, atunci societatea ar trebui să aleagă o abordare mai potrivită şi să o justifice în faţa autorităţii de supraveghere.
Recomandarea 11 - Dezagregarea daunei brute pentru catastrofele naturale în ceea ce priveşte "riscul de catastrofă în reasigurarea non-proporţională de bunuri" 1.25. Societăţile ar trebui să aplice metoda Max pentru submodulul "risc de catastrofă în reasigurarea non-proporţională de bunuri" pentru a aloca dauna unei regiuni. Societăţile ar trebui apoi să estimeze expunerea la cel mai mare risc din această regiune şi numărul de evenimente specificate, ca în cazul evenimentului (evenimentelor) catastrofic(e) cumulativ(e) relevant(e), care se aplică contractelor acoperite. În cazul în care sunt definite două evenimente catastrofice cumulative, aceasta ar trebui să implice faptul că ambele evenimente au loc în cadrul aceleiaşi regiuni. 1.26. În cazul în care societatea are un astfel de profil de risc încât această abordare nu este adecvată, atunci societatea ar trebui să aleagă o abordare mai potrivită. Abordarea respectivă ar trebui justificată în faţa autorităţii de supraveghere.
Recomandarea 12 - Specificarea daunei brute pentru submodulele de riscuri antropice: "risc de răspundere civilă auto", "risc maritim", "risc aviatic", "risc de incendiu" şi "risc de răspundere civilă" 1.27. Societăţile ar trebui să identifice poliţele specifice afectate de evenimentul de risc brut de răspundere civilă prin aplicarea recomandărilor 34 - 39. Pentru scenariile de "risc maritim", "risc aviatic" şi "risc de incendiu", societatea ar trebui să identifice riscurile brute afectate şi să stabilească, prin urmare, care sunt reasigurările aplicabile daunelor (inclusiv protecţie de tip excedent de daună pe risc). 1.28. Pentru "riscul de răspundere civilă auto", societatea ar trebui să presupună faptul că evenimentul catastrofic specificat în Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 decurge dintr-un singur eveniment. Societatea ar trebui să presupună faptul că dauna se produce în regiunea şi/sau unitatea operaţională care contribuie cel mai mult la dauna brută înainte de diversificare. 1.29. Atunci când aplică riscurilor protecţii specifice, societatea ar trebui să fie în măsură să demonstreze în mod satisfăcător autorităţii de supraveghere naţionale că achiziţionarea de cedări în reasigurare nu a fost influenţată semnificativ de posibilitatea ca riscul să fie sau să nu fie identificat ca eveniment brut sau ca o contribuţie la acest eveniment brut.
Recomandarea 13 - Dezagregarea daunei brute pentru "riscul de credit" şi "riscul de garanţii" - scenariul cumpărătorul important 1.30. La stabilirea celor mai mari expuneri la riscul de credit, societăţile ar trebui să ţină seama de acumulările de expuneri la entităţile din cadrul unui grup.
Recomandarea 14 - Dezagregarea daunei brute pentru "riscul de credit" şi "riscul de garanţii" - scenariul de recesiune 1.31. În cazul în care societăţile trebuie să aloce dauna brută din cauza recesiunii diferitelor teritorii, industrii, tipuri de produse sau, mai general, domeniului de aplicare respectiv al acordului de reasigurare, în scopul aplicării protecţiilor prin reasigurare, acestea ar trebui să aloce dauna brută proporţional, în funcţie de volumele primelor brute. SECŢIUNEA IV Aplicarea cedărilor în reasigurare Recomandarea 15 - Aplicabilitatea cedărilor în reasigurare 1.32. Societăţile ar trebui să aplice fiecare protecţie prin cedare în reasigurare la unul dintre nivelurile specificate mai jos: (a) zone diferite în cadrul unei singure regiuni pentru o ramură a unui singur submodul; (b) regiuni diferite în cadrul unei ramuri a unui singur submodul; (c) grupare din SEE/din afara SEE într-un singur submodul; diferite ramuri ale submodulelor "catastrofă" în cadrul unui submodul "catastrofă"; (d) diferite submodule "catastrofă", de exemplu în cazul acoperirii stop-loss şi a acoperirii globale pentru submodulele "risc de catastrofă naturală" şi "risc de catastrofă antropică".
1.33. Societăţile pot aplica, de asemenea, acoperiri specifice pe linii de afaceri şi unităţi operaţionale. 1.34. În cazul în care protecţia de reasigurare acoperă riscuri care nu sunt cuprinse de submodulul "risc de catastrofă" (de exemplu, reasigurare stop-loss pentru o linie de afaceri), societatea ar trebui să ia în calcul aceste riscuri atunci când se calculează beneficiul protecţiei pentru submodulul "risc de catastrofă". 1.35. Societăţile ar trebui să aplice cedările în reasigurare în conformitate cu articolele 209 - 214 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Societăţile ar trebui să se asigure că nu există o dublă contabilizare a sumelor recuperabile din reasigurare (articolul 209 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). Societăţile ar trebui să se asigure că sumele totale recuperabile prin metodele de minimizare a riscurilor, care sunt luate în considerare la calcularea daunei nete, nu depăşesc suma totală posibilă conform programului de transfer al riscurilor.
Recomandarea 16 - Primele de reintegrare 1.36. Societăţile pot lua în considerare încasarea primelor de reintegrare când se poate demonstra pentru autoritatea de supraveghere că acestea vor fi declanşate de evenimentul brut specificat în submodulul "catastrofă". 1.37. Societăţile ar trebui să ia în considerare la calcularea daunei brute expunerile suplimentare la evenimente secundare sau derivate care rezultă din această primă de reintegrare.
Recomandarea 17 - Alte efecte asupra fondurilor proprii de bază, ca urmare a activării contractului de cedare în reasigurare 1.38. Societăţile ar trebui să ia în calcul primele de reintegrare sau alte fluxuri de numerar suplimentare care pot rezulta din activarea protecţiei prin cedări în reasigurare.
Recomandarea 18 - Ordinea de aplicare a protecţiilor de reasigurare 1.39. Societăţile ar trebui să aplice protecţiile de reasigurare în ordinea specificată în acordurile contractuale aplicabile riscului acoperit.
Recomandarea 19 - Reasigurarea proporţională 1.40. Pentru contractele de reasigurare cotă-parte, contractele de reasigurare surplus şi contractele de reasigurare facultativă proporţională, societăţile ar trebui să realizeze o alocare pro-rata a evenimentului brut pe aceste contracte de reasigurare. 1.41. În cazul în care contractul de reasigurare proporţională a societăţii este supus unei "limite pe eveniment" sau unei clauze similare, dauna brută alocată acelui contract nu poate depăşi această limită şi excedentul ar trebui adăugat la partea de daună "reţinută netă".
Recomandarea 20 - Reasigurarea non-proporţională în funcţie de risc 1.42. Pentru contractele de reasigurare excedent de daună pe risc şi contractele de reasigurare facultativă non-proporţională, societăţile ar trebui să utilizeze această reasigurare non-proporţională în formula standard numai în cazul în care evenimentul brut permite identificarea poliţelor cunoscute din rândul poliţelor acoperite expuse. Recomandarea 3 specifică submodulele pentru care se aplică acest lucru.
Recomandarea 21 - Reasigurarea non-proporţională în funcţie de eveniment 1.43. Societăţile ar trebui să aplice reasigurarea non-proporţională la evenimentele brute definite numai în cazul în care dauna poate fi defalcată în mod corespunzător. 1.44. Societatea ar trebui să se asigure că ia în considerare caracteristicile contractuale mai puţin obişnuite, cum ar fi franşizele şi plasamentele parţiale sau coasigurarea.
Recomandarea 22 - Contractele fără indemnizaţii şi riscul de neadecvare 1.45. Societăţile nu trebuie să utilizeze contractele fără indemnizaţii în formula standard, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că nivelul de risc de neadecvare nu este semnificativ ca urmare a definiţiei scenariului.
Recomandarea 23 - Aplicarea contractelor agregate şi a reasigurărilor de tip excedent de daună pe eveniment 1.46. Societăţile ar trebui să decidă la ce nivel să aplice contractele de reasigurare agregate la calcularea SCR pentru "riscul de catastrofă pentru asigurările generale". Alegerea ar trebui să ţină cont de substanţa mecanismului de minimizare a riscurilor şi de sumele recuperabile din reasigurare estimate, dacă evenimentul brut ar avea loc. 1.47. În cazul în care societăţile estimează sume recuperabile din reasigurare din contractele de reasigurare de tip excedent de daună pe eveniment, ele ar trebui să demonstreze autorităţii de supraveghere că aceste contracte ar răspunde evenimentelor de catastrofă definite în formula standard. 1.48. Societăţile ar trebui să se asigure că nu are loc o dublă contabilizare a sumelor recuperabile din reasigurare şi ar trebui să fie în măsură să explice şi să demonstreze autorităţii de supraveghere raţionamentul aplicării respective.
Recomandarea 24 - Tratamentul acoperirilor prin reasigurare comună 1.49. În cazul în care există acoperiri prin reasigurare comună, societatea ar trebui să respecte principiile din recomandarea 32.
Recomandarea 25 - Tratamentul rezultatelor de la niveluri de agregare inferioare 1.50. Societăţile ar trebui să facă diferenţa între costurile de reintegrare şi sumele recuperabile din reasigurare în momentul agregării SCR pe submodulele "risc de catastrofă pentru asigurările generale". Dacă reasigurarea la un anumit nivel nu se aplică acestui volum combinat, atunci va fi necesară defalcarea costurilor în mod corespunzător. În acest caz, ar trebui să fie utilizată metoda Spread.
Recomandarea 26 - Tratamentul altor contracte care nu sunt specificate 1.51. Societăţile ar trebui să aplice principiile cuprinse în recomandările de mai sus pentru alte contracte de reasigurare sau caracteristici care nu sunt incluse în mod explicit aici. SECŢIUNEA V Reagregarea daunei nete Recomandarea 27 - Reagregarea daunei nete pentru a obţine SCR pentru "riscul de catastrofă" la nivelul societăţii 1.52. În cazul în care societăţile au alocat o daună brută diversificată la un nivel de granularitate mai mare (de exemplu, "evenimentul brut"), în scopul estimării sumelor recuperabile din reasigurare, societăţile ar trebui să adauge componentele nete pentru a deriva SCR. 1.53. În cazul în care societăţile au rezultate SCR de la diferite niveluri de calculare, ele ar trebui să combine componentele nete pentru a obţine SCR pentru "riscul de catastrofă pentru asigurările generale". 1.54. În anexa tehnică I se descrie modul în care trebuie aplicată această recomandare. SECŢIUNEA VI Documentarea şi validarea Recomandarea 28 - Documentarea şi validarea evenimentelor catastrofice selectate 1.55. Pentru submodulul "altele" al "riscului de catastrofă pentru asigurările generale", societăţile ar trebui să explice evenimentele catastrofice selectate autorităţii de supraveghere în raportările periodice, în conformitate cu articolul 309 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Explicaţia ar trebui să conţină detalii cu privire la punctele de decizie cheie, discutarea alternativelor care ar putea fi selectate pentru aceste puncte de decizie cheie şi justificarea selecţiilor finale. 1.56. Societăţile ar trebui să includă, de asemenea, detalii cu privire la dificultăţile apărute pe plan intern, pentru a stabili evenimente catastrofice adecvate în documentaţia lor.
Recomandarea 29 - Documentarea metodologiei de dezagregare 1.57. Societăţile ar trebui să documenteze mecanismul de dezagregare utilizat pentru a aplica programul de reasigurare pe submodule. Acest lucru ar trebui să includă justificarea abordării alese, discutarea alternativelor posibile, în cazul în care există mai multe metode rezonabile disponibile şi calculele efectuate în scopul obţinerii dezagregării.
Recomandarea 30 - Documentarea procedurilor de stabilire a valorii nete şi a procedurilor de reagregare 1.58. Societăţile ar trebui să documenteze procesul derulat pentru stabilirea valorii nete din evenimentul brut. Aceasta include o descriere a: a) programului de reasigurare al societăţii; b) calculelor de stabilire a valorii nete; c) detaliilor privind alocarea recuperărilor pe submodulele de asigurare relevante; d) detaliilor privind modul în care a fost realizată reagregarea pentru a obţine SCRnlCAT.
1.59. Societăţile ar trebui, de asemenea, să demonstreze în documentaţia lor că nu este presupusă nicio dublă contabilizare a sumelor recuperabile din reasigurare. 1.60. În cazul în care societăţile estimează că primele au caracteristici ajustabile (de exemplu, prime de reintegrare pentru cedări şi pentru primiri), documentaţia ar trebui să justifice metodologia şi ipotezele folosite pentru a le obţine. SECŢIUNEA VII Consideraţii pentru societăţile individuale care fac parte din grupuri Recomandarea 31 - Tratamentul contractelor de reasigurare internă 1.61. Pentru societăţile individuale, societatea ar trebui să trateze programul de cedări în reasigurare, care ar putea fi realizate către alte societăţi din grup ("reasigurarea internă"), în acelaşi mod în care ar trata acordurile cu părţile terţe externe.
Recomandarea 32 - Estimarea sumelor de recuperat din reasigurare care s-ar datora unei societăţi individuale cu privire la un contract de reasigurare la nivel de grup pentru evenimente catastrofice cumulative 1.62. La estimarea sumelor de recuperat din reasigurări ca urmare a unui contract de reasigurare agregat (de exemplu, un contract care protejează împotriva daunelor agregate acumulate de la mai multe societăţi din grup), fiecare societate individuală ar trebui să urmeze separat paşii de mai jos: (a) să determine dauna brută pentru o catastrofă de tip 1 la 200 de ani pentru societatea individuală; (b) să determine dauna brută pentru o catastrofă de tip 1 la 200 de ani pentru grup; (c) să estimeze sumele recuperabile din reasigurare pentru contractul de reasigurare la nivel de grup; (d) să aloce sumele recuperabile din reasigurare conform acordurilor contractuale dacă acestea există, iar în caz contrar, să estimeze sumele recuperabile din reasigurare datorate societăţii individuale ca raport între daunele brute (a)/(b), înmulţit cu valoarea estimată la litera (c).
Recomandarea 33 - Estimarea sumelor de recuperat din reasigurare care s-ar datora unei societăţi individuale cu privire la un contract de reasigurare la nivel de grup pentru evenimente catastrofice 1.63. La estimarea sumelor de recuperat din reasigurare ca urmare a unui contract pentru un risc specific [de exemplu, un contract care protejează împotriva riscului(riscurilor) specific(e)] societăţile individuale ar trebui să urmeze paşii de mai jos: (a) să stabilească dacă riscul(riscurile) specific(e) care declanşează dauna de tip 1 la 200 de ani pentru societatea individuală este(sunt) acelaşi (aceleaşi) cu riscul(riscurile) specific(e) care declanşează dauna de tip 1 la 200 de ani la nivel de grup; (b) dacă există suprapuneri, să estimeze sumele recuperabile din reasigurare datorate societăţii individuale pe baza contractului de reasigurare la nivel de grup.
SECŢIUNEA VIII Alocarea poliţelor de asigurare grupelor de risc de răspundere civilă pentru submodulul "risc de răspundere civilă din catastrofă antropică" Recomandarea 34 - Grupa de risc de răspundere civilă 1 1.64. Societăţile ar trebui să includă în grupa de risc de răspundere civilă 1, prevăzută în anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, poliţele de asigurare de răspundere profesională de malpraxis care oferă acoperire pentru practicienii profesionişti împotriva potenţialelor acţiuni în răspundere civilă. 1.65. Societăţile ar trebui să includă în această grupă de risc o gamă de produse de răspundere civilă, inclusiv: (a) asigurarea de răspundere pentru malpraxis medical, incluzând medicii specialişti sau generalişti, spitalele şi alţi furnizori de servicii medicale, atunci când poartă răspunderea pentru malpraxis medical; (b) erori şi omisiuni (E&O) sau asigurări de răspundere civilă profesională sau alte poliţe de malpraxis, în cazul în care există terţi faţă de care asiguratul are obligaţia de a le oferi asistenţă; (c) acoperirea pentru neexecutare şi pierderile financiare asociate care decurg din serviciile furnizate de o companie; (d) acoperirea pentru încălcarea condiţiilor de garanţie sau de proprietate intelectuală; (e) acoperirea de răspundere pentru toate vătămările corporale sau pagubele aduse proprietăţilor (fie materiale, fie financiare), precum şi daunele asociate şi cheltuielile de apărare rezultate din erorile sau neglijenţa unui profesionist în cursul activităţii sale.
Recomandarea 35 - Grupa de risc de răspundere civilă 2 1.66. Societăţile ar trebui să includă în grupa de risc de răspundere civilă 2, prevăzută în anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, poliţele pentru răspunderea angajatorilor, care oferă acoperire pentru răspunderea care ar putea fi impusă angajatorului dacă un angajat este accidentat în cursul activităţii sale. 1.67. Societăţile ar trebui să includă în această grupă de risc obligaţii care acoperă: (a) furnizarea de tratament medical preventiv sau curativ sau de îngrijire cu privire la accidentele de muncă, accidentele industriale sau bolile profesionale; (b) compensaţiile financiare pentru un astfel de tratament; (c) compensaţiile financiare pentru accidentele de muncă, accidentele industriale sau bolile profesionale.
Recomandarea 36 - Grupa de risc de răspundere civilă 3 1.68. Societăţile ar trebui să includă, în grupa de risc de răspundere civilă 3 menţionată în anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, poliţele de asigurare pentru administratori şi directori, care oferă acoperire de răspundere şi pentru costurile de apărare a administratorilor şi directorilor unei companii sau pentru organizaţie în sine, în cazul în care aceştia suferă pierderi ca urmare a unui proces pentru fapte culpabile în timp ce acţionează în calitatea lor de administratori şi directori în organizaţie, inclusiv acoperirea costurilor de apărare care decurg din investigaţii şi/sau procese penale şi de reglementare. 1.69. Societăţile ar trebui să includă în această grupă de risc poliţele de răspundere de management şi de răspundere pentru tratamentul aplicat angajaţilor.
Recomandarea 37 - Grupa de risc de răspundere civilă 4 1.70. Societăţile ar trebui să includă în grupa de risc de răspundere civilă 4, menţionată în anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, poliţele care acoperă răspunderile care decurg din acte neglijenţe şi/sau omisiuni care conduc la vătămări corporale şi/sau pagube asupra proprietăţilor pentru terţe părţi, altele decât: (a) cele incluse în răspunderea civilă auto, maritimă, de aviaţie şi de transport; (b) cele incluse în grupele de risc de răspundere 1, 2, 3 şi 5 din anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (c) acoperirea de răspundere civilă pentru gospodării individuale, persoane fizice în nume personal (inclusiv atunci când sunt la vânătoare) şi meseriaşi sau "artizani" care desfăşoară activităţi independente; (d) acoperirea de răspundere civilă oferită pentru prejudicii sau vătămări cauzate de animale de companie.
Recomandarea 38 - Grupa de risc de răspundere civilă 5 1.71. Societăţile ar trebui să includă în grupa de risc de răspundere civilă 5, menţionată în anexa XI din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, poliţele de reasigurare non-proporţională pentru toate grupele de risc de răspundere civilă definite în anexa respectivă.
Recomandarea 39 - Alocarea şi separarea 1.72. În cazul în care asigurarea sau reasigurarea proporţională a răspunderii sunt vândute la pachet, inclusiv în ceea ce priveşte acoperirile care se încadrează în mai multe dintre grupele de risc de mai sus, societăţile ar trebui să separe şi să aloce primele pentru fiecare acoperire celei mai potrivite grupe de risc pentru acea acoperire. 1.73. Societăţile ar trebui să fie în măsură să furnizeze documente justificative şi să expună motivele care stau la baza acestei alocări. 1.74. Societăţile ar trebui să aplice principiul proporţionalităţii atunci când aplică recomandarea privind separarea de mai sus. SECŢIUNEA IX Consideraţii privind calcularea la nivel de grup Recomandarea 40 - Consideraţii asupra reasigurării 1.75. În cazul în care reasigurarea intragrup se adaptează la beneficiul reasigurărilor externe ale unei societăţi, societatea participativă ar trebui să "considere" reasigurarea internă în vigoare pentru calcularea impactului reasigurării externe.
Norme de conformare şi de raportare 1.76. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente naţionale depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.77. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.78. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.79. În lipsa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.80. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
Anexa tehnică I - Funcţionarea metodelor de dezagregare sau reagregare Prezenta anexă descrie modul de aplicare a secţiunii V şi, în general, modul în care funcţionează metodele de dezagregare/reagregare în scopul aplicării unei abordări relevante şi convergente pentru diferitele acoperiri prin reasigurare în cadrul submodulului "catastrofă pentru asigurările generale". Sunt indicate două metode şi societatea va trebui să stabilească care dintre acestea este cea mai adecvată. Principiul care stă la baza metodei 0: Când estimează sumele recuperabile din acoperirile agregate folosind metoda 0, societatea aplică acoperirea comună la rezultatul fiecărui submodul separat şi se asigură că sumele recuperabile estimate se încadrează în limitele poliţei. Principiul care stă la baza metodei 1: Atunci când estimează sumele recuperabile din acoperirile agregate folosind metoda 1, societăţile ar trebui să identifice componenta cea mai granulară (sau cel mai timpuriu element comun) în diagrama fluxurilor pentru riscul de subscriere pentru asigurările generale, care acoperă submodulele relevante. (a) Pentru o acoperire agregată împotriva daunelor cauzate de furtună şi grindină, această componentă ar fi Nat Cat; (b) Pentru o acoperire agregată împotriva daunelor cauzate de furtună şi de răspunderea civilă auto, această componentă ar fi NL Cat; Următorul pas este calcularea daunei diversificate brute pentru această componentă sau pentru elementul comun şi, apoi, realocarea pe componente mai granulare, în scopul de a aplica acoperirea agregată. Componentele rezultate sunt apoi combinate pentru a calcula SCRNL cat. 1) Furtună - reasigurare la nivel de ţară (regiune) - SEE (a) se calculează dauna diversificată brută la nivelul SEE, luând în considerare efectele diversificării între ţări/regiuni; (b) se realocă dauna (dezagregare conform recomandării 7) la nivel de ţară în cadrul SEE (brut la nivel de ţară, dar diversificat pentru SEE); (c) se aplică acoperirea prin reasigurare la nivel de ţară daunei brute diversificate la nivel de ţară din SEE; (d) se adaugă componentele nete diversificate la nivel de ţară pentru a obţine SCR(wind), după deducerea acoperirilor prin reasigurare la nivel de ţară.
2) Furtună (SEE şi din afara SEE) - reasigurare la nivel de ţară/regiune pentru acoperiri agregate de reasigurare pentru SEE şi din afara SEE (toate teritoriile) (a) paşii de la (1) pentru acoperirea prin reasigurare la nivel de ţară din cadrul SEE; (b) paşii de la (1) pentru acoperirea prin reasigurare la nivel de ţară din afara SEE (înlocuind în cadrul SEE cu din afara SEE şi recomandarea 7 cu recomandarea 8); (c) se calculează dauna brută diversificată la nivelul riscului de furtună (după deducerea acoperirilor prin reasigurare la nivel de ţară şi ţinând seama de efectele diversificării între SEE şi spaţiul din afara SEE); (d) se aplică acoperirea prin reasigurare agregată SEE şi din afara SEE pentru a obţine SCR(wind) netă (după deducerea acoperirilor prin reasigurare atât la nivel de ţară, cât şi la nivelul SEE/din afara SEE).
3) Furtună - reasigurare la nivel de ţară, urmată de reasigurare agregată pentru furtună şi grindină Ar fi de aşteptat în mod obişnuit ca metoda de mai jos să fie utilizată pentru acoperirea comună furtună-grindină.
Metoda 1 (a) se urmează paşii de la (2) [paşii de la (1) sunt suficienţi dacă nu există acoperire agregată SEE/din afara SEE] pentru furtună şi grindină în mod separat pentru a obţine SCR(wind) netă şi SCR(hail) netă (după deducerea acoperirilor prin reasigurare la nivel de ţară); (b) se calculează dauna diversificată la nivel Nat Cat (după deducerea acoperirii la nivel de ţară, luând în considerare efectele diversificării între toate submodulele Nat Cat, cu excepţia celui de acoperire prin reasigurare agregată; (c) se realocă (probabil folosind metoda Spread) la submodulele furtună şi grindină pentru a obţine SCR(wind*) şi SCR(hail*) (după deducerea acoperirii prin reasigurare la nivel de ţară, dar diversificat Nat Cat); (d) se aplică acoperirea prin reasigurare agregată peste SCR(wind*) netă şi SCR(hail*) netă pentru a obţine SCR(windhail) netă (după deducerea acoperirilor prin reasigurare furtună şi grindină atât la nivel de ţară, cât şi agregat); (e) se adaugă SCR(windhail) netă + SCR(earthquake) netă + SCR(flood) netă + SCR(subsidence) netă pentru a obţine SCR(natcat) netă (după deducerea acoperirilor prin reasigurare furtună şi grindină atât la nivel de ţară, cât şi agregat).
Metoda 0 - (nu se preconizează că va fi utilizată, dar o descriere a metodei este prezentată mai jos): (a) se urmează paşii de la (2) pentru furtună şi grindină separat pentru a obţine SCR(wind) netă şi SCR(hail) netă; (b) se aplică acoperirea comună separat la submodulele furtună şi grindină; (c) se diversifică toate submodulele catastrofă naturală pentru a genera SCR(natcat) netă; (d) se verifică dacă SCR(natcat) netă nu generează sume recuperabile din acoperirea de reasigurare comună care sunt mai mari decât maximul admis; (e) dacă acesta este cazul, atunci trebuie utilizată metoda 1.
4) Reasigurarea la nivel de ţară pentru furtună şi cea auto în funcţie de risc, urmată de acoperirea agregată furtună şi RCA Ca mai sus, ne-am aştepta să fie utilizată metoda 1.
Metoda 1 (a) se urmează paşii de la (2) [paşii de la (1) sunt suficienţi dacă nu există acoperire agregată SEE/din afara SEE] pentru a obţine SCR(wind) (după deducerea acoperirilor prin reasigurare la nivel de ţară); (b) se aplică acoperirea prin reasigurare specifică RCA pentru a obţine SCR(motor) (după deducerea acoperirii prin reasigurarea în funcţie de risc); (c) se calculează dauna diversificată la nivel SCR(natcat) şi la nivel SCR(man-made) (după deducerea acoperirii prin reasigurare la nivel de ţară pentru furtună şi după deducerea acoperirii prin reasigurarea RCA în funcţie de risc) folosind rezultatele din celelalte submodule SCRnatcat şi SCR(man-made); (d) se calculează dauna diversificată la nivel SCR(cat) considerând efectele diversificării între SCR(natcat) şi SCR(man-made) (după deducerea acoperirilor prin reasigurare la nivel de ţară şi a acoperirilor prin reasigurarea auto în funcţie de risc, dar incluzând acoperirea prin reasigurare agregată furtună şi auto) şi se realocă (dezagregare cu metoda Spread) la SCR(natcat*) şi SCR(manmade*) şi din nou la SCR(wind*) şi SCR(motor*) (după deducerea reasigurării furtună la nivel de ţară şi a reasigurării specifice RCA, dar SCR(cat) diversificat); (e) se aplică acoperirea prin reasigurare agregată furtună şi RCA pentru a obţine SCR(windmotor) netă; (f) SCR(cat) [după acoperirea agregată] = SCR(cat) [înainte de acoperirea agregată] - SCR(wind) - SCR(motor) + SCR(windmotor) netă [după acoperirea agregată].
Întrebări pentru consultare În plus faţă de furnizarea de comentarii la adresa fiecărei recomandări, EIOPA ar dori să afle următoarele: Q1: Sunt suficient de clare exemplele pentru efectuarea reagregării? Q2: Există alte subiecte care nu sunt acoperite de recomandări în privinţa cărora societăţile ar dori îndrumări? Q3: Sunt recomandările în sine suficient de clare şi dacă nu, în ce privinţă ar dori societăţile mai multă claritate?
ANEXA 10 EIOPA-BoS-14/175 RO Ghid privind aplicarea modulului "risc de subscriere pentru asigurările de viaţă"
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite ghidul privind aplicarea modulului "risc de subscriere pentru asigurările de viaţă". 1.2. Ghidul se referă la articolul 105 alineatul (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită în continuare "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 137, 138 şi 139 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Scopul prezentului ghid este facilitarea convergenţei practicilor în statele membre şi sprijinirea societăţilor în calcularea cerinţei de capital pentru riscul de subscriere pentru asigurările de viaţă conform Directivei Solvabilitate II. 1.5. Prezentul ghid include recomandări referitoare la ratele care ar trebui supuse unui şoc pentru a calcula cerinţa de capital pentru modulul "risc de subscriere pentru asigurările de viaţă", menţionat la articolul 105 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II. Acestea se concentrează pe: (a) submodulul "risc de mortalitate", menţionat la articolul 105 alineatul (3) litera (a) din Directiva Solvabilitate II şi la articolul 137 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (b) submodulul "risc de longevitate", menţionat la articolul 105 alineatul (3) litera (b) din Directiva Solvabilitate II şi la articolul 138 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (c) submodulul "risc de invaliditate-morbiditate", menţionat la articolul 105 alineatul (3) litera (c) din Directiva Solvabilitate II şi la articolul 139 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.6. Recomandarea 5 oferă îndrumări privind modul în care societăţile ar trebui să calculeze cerinţa de capital pentru "riscul de invaliditate-morbiditate", în cazul unui contract care acoperă mai multe grade de invaliditate. Aceasta are ca scop sprijinirea societăţilor în identificarea în mod corespunzător a ratelor de tranziţie care este necesar a fi supuse unui şoc la calcularea rezervelor tehnice în condiţii de stres. 1.7. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.8. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Majorarea ratelor de mortalitate 1.9. Societăţile ar trebui să aplice majorarea ratelor de mortalitate, prevăzută la articolul 137 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, indiferent de unitatea de timp a ratelor (anuale, lunare etc.) şi în cazul în care majorarea ratelor de mortalitate duce la o majorare a rezervelor tehnice fără marjă de risc. În urma majorării, valoarea ratelor nu ar trebui să fie mai mare de 1.
Recomandarea 2 - Diminuarea ratelor de mortalitate 1.10. Societăţile ar trebui să aplice diminuarea ratelor de mortalitate, prevăzută la articolul 138 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, indiferent de unitatea de timp a ratelor (anuale, lunare etc.) şi în cazul în care diminuarea ratelor de mortalitate duce la o majorare a rezervelor tehnice fără marjă de risc.
Recomandarea 3 - Majorarea ratelor iniţiale privind invaliditatea - morbiditatea 1.11. Societăţile ar trebui să aplice creşterea ratelor de invaliditate şi morbiditate, prevăzută la articolul 139 literele (a) şi (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, indiferent de unitatea de timp a ratelor (anuale, lunare etc.). În urma majorării respective, ratele de invaliditate şi morbiditate nu ar trebui să depăşească valoarea 1.
Recomandarea 4 - Diminuarea ratelor de invaliditate - morbiditate în caz de recuperare 1.12. Societăţile ar trebui să aplice diminuarea ratelor de invaliditate - morbiditate în caz de recuperare, prevăzută la articolul 139 litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, indiferent de unitatea de timp a ratelor (anuale, lunare etc.). 1.13. Fără a aduce atingere punctului de mai sus, societăţile nu ar trebui să aplice diminuarea ratelor de recuperare cu valoarea 1, care reflectă faptul că plăţile beneficiilor încetează după o perioadă contractuală fixă.
Recomandarea 5 - Garanţiile pentru stări de sănătate multiple 1.14. În cazul în care ratele de tranziţie între mai multe stări de sănătate intră în calcularea rezervelor tehnice, societăţile ar trebui să considere toate ratele de tranziţie de la o stare la o alta mai gravă ca fiind rate de invaliditate şi morbiditate şi toate ratele de tranziţie de la o stare la o alta mai puţin gravă (inclusiv starea "sănătos") ca fiind rate de invaliditate - morbiditate în caz de recuperare, în vederea calculării cerinţei de capital pentru riscul de invaliditate - morbiditate, menţionat la articolul 139 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, indiferent de starea actuală a deţinătorului de poliţă pentru care este calculată rezerva tehnică. 1.15. Numai ratele de persistenţă ar trebui ajustate pentru a avea certitudinea că, după şoc, suma ratelor de tranziţie de la o stare la alta se menţine la 1.
Norme de conformare şi de raportare 1.16. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.17. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.18. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.19. În lipsa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.20. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 11 EIOPA-BoS-14/176 RO Ghid privind submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările de sănătate"
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite un ghid privind submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările de sănătate". Ghidul se referă la articolul 105 alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită în continuare Directiva Solvabilitate II), precum şi la articolele 160-163 şi anexa VI din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.2. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.3. Scopul prezentului ghid este facilitarea convergenţei practicilor în statele membre şi sprijinirea societăţilor în identificarea şi calcularea în mod corespunzător a datelor cantitative utilizate la calcularea cerinţei de capital pentru riscul de catastrofă pentru asigurările de sănătate în diferite cazuri şi situaţii posibile. 1.4. Calculările pentru stabilirea cerinţei de capital pentru submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările de sănătate" ar trebui să fie în concordanţă cu proiectarea şi calibrarea scenariilor subiacente. 1.5. Societăţile de asigurare şi de reasigurare se pot confrunta cu situaţii diferite, în funcţie de caracteristicile produselor şi de legislaţiile naţionale. 1.6. În sensul prezentului ghid a fost elaborată următoarea definiţie: - "daună unică" înseamnă o daună înregistrată în urma producerii unui anumit eveniment care afectează o anumită persoană asigurată.
1.7. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.8. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Dispoziţii generale pentru calcularea cerinţelor de capital pentru catastrofă pentru asigurările de sănătate 1.9. În cazul în care este necesară stabilirea cauzei unui scenariu de catastrofă la calcularea cerinţelor de capital pentru submodulul "risc de catastrofă pentru asigurările de sănătate", iar efectele descrise în scenariu pot avea diferite cauze, societăţile ar trebui să utilizeze la calculare cauza care are ca rezultat cea mai mare pierdere de fonduri proprii de bază. În special, societăţile nu ar trebui să excludă scenariul în care unele cauze posibile ale scenariului de catastrofă sunt excluse prin termenii şi condiţiile contractului (de exemplu, terorism).
Recomandarea 2 - Calcularea sumei asigurate pentru beneficiile plătibile în caz de deces din accident 1.10. În cazul în care un contract de asigurare prevede beneficii în caz de deces, indiferent de cauză, precum şi beneficii suplimentare în caz de deces cauzat de un accident, societăţile ar trebui să ia în considerare doar beneficiile suplimentare la calcularea valorii beneficiilor menţionate la articolul 161 alineatul (3) litera (b) şi articolul 162 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: (a) beneficiile au fost separate; (b) riscurile legate de beneficii în caz de deces, indiferent de cauză, sunt cuprinse în mod corespunzător în modulul de risc de subscriere pentru asigurările de viaţă.
1.11. În situaţia în care sunt prevăzute plăţi suplimentare recurente de beneficii în caz de deces cauzat de un accident, societăţile ar trebui să calculeze valoarea beneficiilor plătibile pe baza parametrilor celei mai bune estimări (tabelul mortalităţii şi curba ratei de actualizare), ţinând seama de caracteristicile demografice relevante. Societăţile ar trebui, de asemenea, să reflecte în calcul durata contractuală a plăţilor recurente de beneficii. 1.12. În cazul în care nu există date demografice sau datele demografice sunt insuficiente, la efectuarea calculării valorii beneficiilor, societăţile ar trebui să folosească ipoteze realiste cu privire la parametrii demografici, pe baza statisticilor publice sau interne. Societăţile ar trebui să fie în măsură să justifice aceste ipoteze în mod satisfăcător pentru autoritatea de supraveghere. 1.13. La calcularea valorii beneficiilor, societăţile ar trebui să ţină cont de creşterile estimate ale sumei aferente plăţilor recurente de beneficii şi ale cheltuielilor de soluţionare a daunelor.
Recomandarea 3 - Calcularea sumei asigurate pentru beneficiile de invaliditate permanentă 1.14. În cazul în care beneficiile de invaliditate pot fi plătite fie ca plată unică, fie ca plăţi recurente, societăţile ar trebui să urmeze o abordare în trei etape pentru a stabili valoarea beneficiilor prevăzute la articolul 161 alineatul (3) litera (b) şi articolul 162 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35: (a) Pasul 1: determinarea proporţiei estimate de plăţi de beneficii sub forma unei plăţi unice. (b) Pasul 2: determinarea, pentru fiecare persoană asigurată, a beneficiilor în cazul unei plăţi unice şi a celei mai bune estimări a beneficiilor recurente. (c) Pasul 3: calcularea mediei dintre cele două valori determinate la pasul 2, ponderate cu proporţia calculată la pasul 1.
1.15. Fără a aduce atingere primului paragraf din prezenta recomandare, în cazul în care alegerea între plata unică şi plăţile recurente îi aparţine beneficiarului, societatea ar trebui să utilizeze maxima celor două valori în loc de media ponderată. 1.16. Societăţile ar trebui să justifice ipotezele utilizate la calcularea proporţiilor menţionate în primul paragraf. În cazul în care societăţile nu pot să justifice calcularea proporţiilor în mod satisfăcător autorităţii de supraveghere, acestea ar trebui să calculeze valoarea beneficiilor ca maximul dintre plata unică şi cea mai bună estimare a beneficiilor recurente. 1.17. În cazul în care valoarea plăţilor beneficiilor de invaliditate depinde de gradul de invaliditate al persoanelor vătămate, societăţile ar trebui să calculeze valoarea beneficiilor pentru toate persoanele în felul următor: (a) se determină o distribuţie a gradelor de invaliditate în rândul persoanelor vătămate; (b) se calculează costurile daunelor asociate cu fiecare grad de invaliditate; (c) se aplică în mod corespunzător distribuţia gradelor la costurile daunelor asociate.
1.18. Societăţile ar trebui să justifice ipotezele care stau la baza calculării distribuţiei gradelor prevăzute în al patrulea paragraf. În cazul în care societăţile nu pot să justifice calcularea proporţiilor în mod satisfăcător autorităţii de supraveghere, acestea ar trebui să utilizeze pentru toate persoanele asigurate costul maxim al daunelor, pentru toate gradele de invaliditate. 1.19. La calcularea celei mai bune estimări a plăţilor recurente de beneficii pentru un eveniment de tip "invaliditate permanentă cauzată de un accident", societăţile ar trebui să presupună că plăţile se efectuează pe întreaga perioadă de indemnizare specificată în termenii şi condiţiile poliţei, dar că acestea pot înceta din cauza mortalităţii. 1.20. La efectuarea calculării, societăţile ar trebui să stabilească ipoteze realiste privind ratele de mortalitate pentru persoanele cu invaliditate permanentă, pe baza statisticilor publice sau interne. Societăţile ar trebui să fie în măsură să justifice aceste ipoteze. 1.21. La calcularea valorii beneficiilor, societăţile ar trebui să ţină cont de creşterile estimate ale sumei aferente plăţilor recurente de beneficii şi de cheltuielile de soluţionare a daunelor.
Recomandarea 4 - Calcularea sumei asigurate corespunzătoare beneficiilor de invaliditate de zece ani şi de douăsprezece luni 1.22. În cazul în care beneficiarul poate primi fie o plată unică, fie plăţi recurente de beneficii în cazul unor evenimente de tip "invaliditate timp de 10 ani cauzată de un accident" sau "invaliditate timp de 12 luni cauzată de un accident", societăţile ar trebui să aplice aceeaşi abordare care este prevăzută în recomandarea 3. 1.23. În cazul în care valoarea plăţilor beneficiilor de invaliditate depinde de gradul de invaliditate al persoanelor vătămate, societăţile ar trebui să aplice aceeaşi abordare care este prevăzută în recomandarea 3 al patrulea şi al cincilea paragraf. 1.24. La calcularea celei mai bune estimări a plăţilor recurente de beneficii pentru un eveniment de tip "invaliditate timp de 10 ani cauzată de un accident" sau "invaliditate timp de 12 luni cauzată de un accident", societăţile ar trebui să excludă toate posibilităţile de încetare şi să ia în considerare toate plăţile viitoare între: (a) sfârşitul perioadei amânate; (b) sfârşitul perioadei de 10 ani sau de 12 luni sau, în cazul în care acest lucru se întâmplă mai devreme, sfârşitul perioadei de acoperire.
1.25. La calcularea valorii beneficiilor, societăţile ar trebui să ţină cont de creşterile estimate ale sumelor aferente plăţilor recurente de beneficii şi de cheltuielile de soluţionare a daunelor.
Recomandarea 5 - Calcularea sumei asigurate pentru tratament medical cauzat de accident 1.26. Societăţile ar trebui să calculeze sumele medii în cazul evenimentelor de tip "tratament medical cauzat de un accident", împărţind beneficiile pentru tratamentul medical cauzat de un accident înregistrate în anii anteriori, inclusiv cheltuielile aferente, la numărul de daune unice corespunzătoare acestor beneficii. 1.27. Societăţile ar trebui să se asigure că perioada de înregistrare este suficient de lungă pentru a minimiza erorile statistice. 1.28. La calcularea sumelor medii, societăţile ar trebui să ajusteze datele anterioare cu rata inflaţiei pentru plăţile medicale. 1.29. În cazul în care se estimează ca un tratament medical să dureze mai mult de un an, societăţile ar trebui să ia în considerare rata inflaţiei estimată pentru plăţile medicale. 1.30. Societăţile ar trebui să facă diferenţa în mod corespunzător între beneficiile plătite pentru tratamentul medical cauzat de un accident şi alte beneficii pe baza înregistrărilor anterioare. În cazul în care este necesar, societăţile ar trebui să completeze această analizare cu aplicarea raţionamentului calificat. Societăţile ar trebui să îşi bazeze toate estimările pe date statistice publice sau interne. Societăţile ar trebui să fie în măsură să justifice aceste ipoteze în mod satisfăcător autorităţii de supraveghere.
Recomandarea 6 - Calcularea sumei asigurate în submodulul "risc de concentrare a accidentelor" 1.31. Pentru calcularea valorii beneficiilor prevăzute la articolul 162 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să aplice aceleaşi principii ca cele stabilite în recomandările 2 - 4. 1.32. În cazul în care o persoană asigurată este acoperită de două sau mai multe contracte care prevăd beneficii în cazul unui eveniment de tipul e şi care nu se exclud reciproc, societăţile ar trebui să adune plăţile beneficiilor pentru diferitele contracte pentru a determina valoarea SI(e,i), astfel cum este prevăzută la articolul 162 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 7 - Calcularea expunerii la riscul de pandemie în asigurarea de protecţie a veniturilor 1.33. În cazul în care contractul prevede plăţi recurente de beneficii, societăţile ar trebui să calculeze cea mai bună estimare a plăţilor de beneficii în cazul incapacităţii de muncă permanente cauzate de o boală infecţioasă, în conformitate cu articolul 163 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, astfel cum este prevăzut în recomandarea 3 pentru cea mai bună estimare a plăţilor de beneficii în cazul unui eveniment de tip "invaliditate permanentă cauzată de un accident". Recomandarea 8 - Calcularea celei mai bune estimări a sumelor aferente cheltuielilor medicale 1.34. Societăţile ar trebui să calculeze cea mai bună estimare a sumelor care trebuie plătite pentru utilizarea asistenţei medicale h, după cum este prevăzut la articolul 163 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, ca produsul dintre: (a) numărul estimat de tratamente medicale h pentru o persoană asigurată; (b) costul mediu estimat al daunei pentru un singur tratament medical h unde numărul estimat de tratamente medicale are cel puţin valoarea 1.
1.35. Societăţile ar trebui să facă o estimare exactă, pe baza propriei experienţe: (a) a numărului estimat de utilizări pentru fiecare tratament medical h; (b) a costului mediu estimat al daunei pentru un singur tratament medical h.
1.36. Atunci când societăţile pot justifica faptul că experienţa din trecut nu permite o estimare exactă, acestea ar trebui să utilizeze valoarea 1 ca număr estimat de tratamente medicale pentru tipul de utilizare a asistenţei medicale "Spitalizare" şi "Nu a fost solicitată asistenţă medicală în scris", iar pentru tipul de utilizare a asistenţei medicale "Consultaţie medicală" valoarea 2. 1.37. Societăţile ar trebui să ajusteze estimarea costului mediu al daunei cu rata inflaţiei pentru plăţile medicale şi să aplice, dacă este necesar, raţionamentul calificat. Perioada de înregistrare ar trebui să fie suficient de lungă pentru a evita erorile statistice.
Norme de conformare şi de raportare 1.38. Prezentul ghid conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente naţionale depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.39. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.40. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.41. În lipsa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.42. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 12 EIOPA-BoS-14/177 RO Ghid privind capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere ("Regulamentul EIOPA"), EIOPA a elaborat Ghidul privind capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile. 1.2. Ghidul se referă la articolul 103 litera (c) şi la articolul 108 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), precum şi la articolul 83 şi la articolele 205-207 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.4. Scopul prezentului ghid este de a stabili practici de supraveghere consecvente, aplicabile şi eficace şi de a asigura aplicarea comună, uniformă şi consecventă a legislaţiei Uniunii privind calcularea ajustărilor cerinţei de capital de solvabilitate cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a absorbi pierderile. 1.5. Recomandările 1 - 14 se aplică, în mod individual, societăţilor de asigurare şi de reasigurare care folosesc formula standard şi, de asemenea, după caz, grupurilor care folosesc formula standard. 1.6. Recomandările 15 - 22 se aplică grupurilor care utilizează formula standard şi atunci când este utilizată metoda 1, fie exclusiv, fie în combinaţie cu metoda 2. Atunci când este utilizată în exclusivitate metoda 2, recomandările 15 - 22 nu sunt aplicabile, deoarece ajustarea cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile nu este realizată suplimentar, la nivel de grup. Atunci când este utilizată o combinaţie de metode, ghidul se aplică numai părţii consolidate a grupului. 1.7. Ghidul nu acoperă evaluarea rezervelor tehnice sau a creanţelor şi datoriilor privind impozitul amânat din bilanţul Solvabilitate II, astfel cum sunt reglementate de articolul 15 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.8. Termenul "impozite amânate" este utilizat în Directiva Solvabilitate II în două contexte: în primul rând, pentru a descrie elemente din bilanţul Solvabilitate II şi, în al doilea rând, în legătură cu calcularea ajustărilor cu impozitul ale cerinţei de capital de solvabilitate. Pentru a evita confuziile, următoarele recomandări introduc termenul "impozite amânate noţionale" pentru elementele utilizate la calcularea ajustării. 1.9. În sensul prezentului ghid a fost elaborată următoarea definiţie: - "Impozite amânate noţionale" se referă la suma produselor tuturor cotelor de impozitare relevante şi semnificative, precum şi la toate modificările relevante şi semnificative ale diferenţelor temporale dintre evaluarea conform Directivei Solvabilitate II şi evaluarea în scopuri fiscale, rezultată din pierderea instantanee prevăzută la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. În cel mai simplu caz, atunci când există o singură cotă de impozitare şi toate pierderile contribuie la o modificare a diferenţelor temporale, impozitele amânate noţionale ar fi reprezentate de produsul unei cote de impozitare uniforme şi pierderea prevăzută la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. "Impozitele amânate noţionale" nu reprezintă diferenţa dintre impozitele amânate înainte şi după aplicarea unui şoc*1). O societate ar trebui să evalueze care cuantum al impozitelor amânate noţionale ar putea fi recunoscut în bilanţul Solvabilitate II, după ce a înregistrat o pierdere în urma aplicării şocului. *1) Un exemplu de concept al impozitelor amânate noţionale poate fi găsit în anexa la textul explicativ.
1.10. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.11. Ghidul se aplică de la 1 ianuarie 2016. SECŢIUNEA I Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile Recomandarea 1 - Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază 1.12. La calcularea impactului unui scenariu asupra fondurilor proprii de bază, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui: (a) să păstreze neschimbate fluxurile de trezorerie aferente beneficiilor discreţionare viitoare şi să nu le reactualizeze; (b) în cazul în care scenariul afectează structura temporală a ratei dobânzilor fără risc şi, în special, şocul aplicat ratei dobânzii, să reactualizeze numai fluxurile de trezorerie aferente beneficiilor garantate.
1.13. Societăţile ar trebui să ia în considerare cerinţele prevăzute la punctul 1.12 atunci când determină deciziile de management viitoare menţionate la articolul 83 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 2 - Metoda de determinare a cerinţei de capital a submodulelor la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază 1.14. Fără a aduce atingere recomandării 1, în cazul în care la calcularea aferentă unui modul sau submodul pentru cerinţa de capital de solvabilitate de bază se bazează pe impactul unui scenariu, autorităţile de supraveghere ar trebui să le permită societăţilor să îşi determine cerinţa de capital în funcţie de cerinţa de capital corespunzător obţinută, pentru calcularea cerinţei nete de capital de solvabilitate de bază, în felul următor: (a) se calculează valoarea beneficiilor discreţionare viitoare, luând în considerare impactul scenariului; (b) se calculează diferenţa dintre valoarea beneficiilor discreţionare viitoare în bilanţul Solvabilitate II actual şi valoarea menţionată la litera (a); (c) se adaugă diferenţa de la litera (b) la cerinţa de capital pentru modul sau submodul, obţinută pentru calcularea cerinţei nete de capital de solvabilitate de bază.
Recomandarea 3 - Impactul şocului asupra beneficiilor discreţionare viitoare în calculul net 1.15. Pentru determinarea impactului unui scenariu asupra beneficiilor discreţionare viitoare incluse în rezervele tehnice prevăzute la articolul 206 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să ia în considerare: (a) impactul scenariului asupra profiturilor viitoare; (b) deciziile de management viitoare în ceea ce priveşte distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare ca răspuns la scenariu.
1.16. La calcularea cerinţei nete de capital de solvabilitate de bază, societăţile ar trebui să ia în considerare şocurile aplicate nivelului ratei dobânzii, inclusiv toate modificările structurii relevante temporale a ratei dobânzilor fără risc, utilizate pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie aferente beneficiilor discreţionare viitoare.
Recomandarea 4 - Ratele de bonus viitoare 1.17. În cazul în care ipotezele privind deciziile de management viitoare, în urma unui scenariu menţionat la articolul 206 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Delegat al Comisiei nr. 2015/35, includ variaţia ratelor de bonus viitoare, societăţile ar trebui să ia în considerare, în cadrul variaţiei, natura şi amploarea şocului aplicat.
Recomandarea 5 - Deciziile de management 1.18. Societăţile ar trebui să elaboreze ipoteze cu privire la deciziile de management viitoare privind distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare, care sunt în concordanţă cu practicile lor de afaceri actuale. 1.19. La calcularea ajustării cu capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile, societăţile ar trebui să elaboreze ipoteze cu privire la deciziile de management viitoare la un nivel de granularitate care reflectă toate restricţiile juridice, de reglementare sau contractuale semnificative şi relevante privind distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare. SECŢIUNEA II Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile - calcularea Recomandarea 6 - Granularitatea calculării 1.20. Societăţile ar trebui să efectueze calcularea ajustării cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile la un nivel de granularitate care reflectă toate reglementările semnificative şi relevante ale tuturor regimurilor fiscale aplicabile.
Recomandarea 7 - Principiile şi abordările de evaluare 1.21. Societăţile ar trebui să calculeze ajustarea cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile prin aplicarea unor şocuri bilanţului Solvabilitate II şi prin determinarea consecinţelor asupra cuantumului pentru impozit al societăţii. Ajustarea ar trebui apoi calculată pe baza diferenţelor temporale dintre valorile obţinute în urma aplicării şocurilor conform Solvabilitate II şi cuantumului pentru impozit. 1.22. În conformitate cu cerinţele de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să ia în considerare toate activele şi obligaţiile care sunt recunoscute în scopuri de solvabilitate şi creanţele şi datoriile în scopuri fiscale, în cadrul calculării capacităţii impozitelor amânate de a acoperi pierderile. 1.23. Fără a aduce atingere punctului 1.22, autorităţile de supraveghere ar trebui să permită societăţilor, la determinarea consecinţelor fiscale ale pierderii prevăzute la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, să utilizeze o abordare bazată pe cotele medii de impozitare, cu condiţia ca societăţile să poată demonstra că acele cote medii de impozitare sunt stabilite la un nivel adecvat şi că o astfel de abordare evită o denaturare semnificativă a ajustării.
Recomandarea 8 - Atribuirea pierderilor 1.24. În cazul în care utilizează o abordare pe baza cotelor medii de impozitare, societăţile ar trebui să aloce pierderea, prevăzută la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, cauzelor sale, în conformitate cu articolul 207 alineatul (5) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în cazul în care calcularea ajustării cu impozitul amânat la un nivel agregat nu reflectă toate reglementările semnificative şi relevante ale regimurilor fiscale aplicabile. 1.25. În cazul în care alocarea prevăzută la punctul 1.24 nu reflectă toate reglementările semnificative şi relevante ale regimurilor fiscale aplicabile, societăţile ar trebui să aloce pierderea elementelor din bilanţ la un nivel suficient de granularitate pentru a îndeplini această cerinţă.
Recomandarea 9 - Acordurile de transfer al profiturilor sau al pierderilor 1.26. În cazul în care o societate încheie acorduri contractuale cu privire la transferul profitului sau al pierderii către o altă societate sau are obligaţii în baza altor acorduri, în temeiul legislaţiei fiscale în vigoare în statul membru (grupuri fiscale), sau în baza unui acord prin care transferul are loc sau se consideră că are loc printr-o compensare a pierderilor cu profiturile altei societăţi, în conformitate cu normele de consolidare fiscală aplicabile în statul membru (unitate fiscală), societatea ar trebui să ia în considerare aceste acorduri la calcularea ajustării cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile. 1.27. În cazul în care se convine prin contract şi este probabil ca o pierdere să fie transferată către o altă societate sau în cazul în care transferul pierderii are loc sau se consideră că are loc printr-o compensare a pierderilor cu profiturile altei societăţi ("societatea care acceptă"), după ce societatea ("societatea care transferă") înregistrează pierderea instantanee prevăzută la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societatea care transferă ar trebui să recunoască ajustarea cu impozitul amânat numai în măsura în care plata este efectuată sau un alt beneficiu este înregistrat în schimbul transferului pierderilor fiscale noţionale. 1.28. Societatea care transferă ar trebui să recunoască plata sau beneficiile primite numai în măsura în care o ajustare cu impozitul amânat ar putea fi recunoscută în temeiul recomandării 10, în cazul în care pierderea nu a fost transferată. 1.29. Societatea care transferă ar trebui să recunoască plata sau beneficiile primite numai în cazul în care acordul sau acordul contractual are efecte juridice şi este executoriu pentru societatea care transferă cu privire la transferul acestor elemente. 1.30. În cazul în care valoarea plăţii sau a beneficiilor primite este condiţionată de solvabilitatea sau de situaţia fiscală a societăţii care acceptă sau de cea a consolidării fiscale existente (unitate fiscală) ca întreg, societatea care transferă ar trebui să îşi bazeze evaluarea plăţii sau a beneficiilor primite pe estimări fiabile ale valorii estimate a fi primite în schimbul pierderii transferate. 1.31. Societatea care transferă ar trebui să verifice faptul că societatea care primeşte este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile în condiţii nefavorabile, adică după aplicarea unui şoc cerinţei de capital de solvabilitate, în cazul în care societatea care acceptă se află sub incidenţa Directivei Solvabilitate II. 1.32. Societatea care transferă ar trebui să reflecte impozitul de plătit pentru plata sau beneficiul primit în suma recunoscută pentru impozitele amânate noţionale. 1.33. În cazul în care societatea individuală care acceptă se află sub incidenţa Directivei Solvabilitate II, aceasta nu ar trebui să recunoască pierderea transferată la calcularea ajustării cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile. SECŢIUNEA III Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile - recunoaşterea Recomandarea 10 - Caracterul temporal 1.34. Societăţile ar trebui să recunoască creanţele noţionale privind impozitul amânat în mod condiţionat de caracterul lor temporal. Recunoaşterea ar trebui să se bazeze pe măsura în care este permisă compensarea, în conformitate cu regimurile fiscale relevante. Acest lucru poate include compensarea cu datoriile privind impozitul trecut sau obligaţiile fiscale actuale sau probabile viitoare.
Recomandarea 11 - Evitarea dublei contabilizări 1.35. Societăţile ar trebui să se asigure că acele creanţe privind impozitul amânat rezultate din pierderea instantanee definită la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 nu sunt susţinute de aceleaşi datorii privind impozitul amânat sau de profiturile impozabile viitoare care susţin deja recunoaşterea creanţelor privind impozitul amânat în scopul evaluării în bilanţul Solvabilitate II, în conformitate cu articolul 75 din Directiva Solvabilitate II. 1.36. Societăţile ar trebui să urmeze, în recunoaşterea creanţelor noţionale privind impozitul amânat în bilanţul Solvabilitate II căruia i se aplică un şoc, principiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 12 - Recunoaşterea pe baza profiturilor viitoare 1.37. În cazul în care recunoaşterea creanţelor noţionale privind impozitul amânat este susţinută de o evaluare a profitului impozabil viitor, societăţile ar trebui să recunoască creanţele noţionale privind impozitul amânat în măsura în care este probabil că ele vor avea în viitor suficient profit impozabil disponibil după înregistrarea pierderii instantanee. 1.38. Societăţile ar trebui să utilizeze tehnici adecvate pentru a evalua caracterul temporal al creanţelor noţionale privind impozitul amânat şi momentul înregistrării profiturilor impozabile viitoare, care îndeplinesc următoarele cerinţe: (a) evaluarea este în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (b) evaluarea ia în considerare perspectivele societăţii după ce a înregistrat pierderea instantanee.
Recomandarea 13 - Exceptarea pentru situaţia în care demonstrarea eligibilităţii este oneroasă 1.39. Autorităţile de supraveghere ar trebui să le permită societăţilor să nu ia în considerare creanţele noţionale privind impozitul amânat la calcularea ajustării cu capacitatea de a absorbi pierderile în cazul în care ar fi prea dificil pentru societate să-şi demonstreze eligibilitatea.
Recomandarea 14 - Datoriile noţionale privind impozitul amânat 1.40. Fără a aduce atingere articolului 207 alineatul (4) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile ar trebui să includă datoriile noţionale privind impozitul amânat rezultate din pierderea instantanee, definită la articolul 207 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, la calcularea ajustării cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile. SECŢIUNEA IV Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile la nivel de grup - dispoziţii generale Recomandarea 15 - Sfera de acoperire 1.41. Societatea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să aplice ajustarea cu capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a acoperi pierderile numai atunci când se utilizează metoda 1 sau o combinaţie de metode, la partea de date consolidate determinate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. SECŢIUNEA V Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile la nivel de grup Recomandarea 16 - Scenarii 1.42. În cazul în care formula standard impune alegerea dintre scenarii alternative, selectarea ar trebui să fie efectuată la nivel de grup. În scopul de a obţine capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile în submodulele din calculul la nivel de grup, scenariul relevant pentru grup ar trebui să se calculeze pentru fiecare societate de asigurare şi de reasigurare care este consolidată, în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, pe baza aplicării formulei din recomandarea 17.
Recomandarea 17 - Calcularea cerinţei nete de capital de solvabilitate de bază La determinarea capacităţii rezervelor tehnice la nivelul submodulelor de a acoperi pierderile la nivel de grup, societatea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să obţină calculul net al cerinţei de capital de solvabilitate a grupului la nivel submodular, pe baza următoarei formule, având în vedere acoperirea pierderilor de către rezervele tehnice pentru fiecare societate de asigurare şi de reasigurare care este consolidată, în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, recalculată pe baza scenariului relevant, după caz: Formula (a se vedea imaginea asociată)
1.44. Valoarea nBSCR de la articolul 206 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ar trebui să rezulte fie din matricele de agregare ale formulei standard, fie din modelul intern aprobat. Valoarea beneficiilor discreţionare viitoare de la articolul 206 alineatul (1) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ar trebui să corespundă părţii beneficiilor discreţionare viitoare care se referă la partea de date consolidate determinate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 18 -Tranzacţiile intragrup 1.45. La pregătirea datelor consolidate, în cazul în care partea celei mai bune estimări pentru rezervele tehnice aferente beneficiilor discreţionare viitoare ale societăţilor de asigurare şi de reasigurare individuale este ajustată cu tranzacţiile intragrup, în conformitate cu articolul 339 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, valoarea totală a beneficiilor discreţionare viitoare la nivel de grup ar trebui să fie ajustată în consecinţă.
Recomandarea 19 - Limita superioară 1.46. Ajustarea pentru acoperirea pierderilor de către rezervele tehnice la nivel de grup nu ar trebui să depăşească suma ajustărilor pentru acoperirea pierderilor de către rezervele tehnice la nivelul societăţilor de asigurare şi de reasigurare consolidate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 20 - Calcularea alternativă 1.47. Ca alternativă la calcularea propusă în recomandarea 17, atunci când există un nivel rezonabil de omogenitate între beneficiile discreţionare viitoare ale societăţii de asigurare şi de reasigurare participative şi ale societăţilor de asigurare şi de reasigurare care sunt consolidate în cadrul grupului în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societatea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile la nivel de grup, în conformitate cu recomandarea 21. 1.48. Societatea de asigurare şi de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze supraveghetorului coordonator că, în funcţie de activitatea şi profilul de risc al grupului, este asigurat un nivel rezonabil de omogenitate între beneficiile discreţionare viitoare în cadrul grupului.
Recomandarea 21 - Calcularea alternativă 1.49. În conformitate cu recomandarea 20, societatea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze ajustarea cu capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile utilizând următoarea formulă: Formula (a se vedea imaginea asociată)
SECŢIUNEA VI Ajustarea realizată pentru a se ţine seama de capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile la nivel de grup Recomandarea 22 - Calcularea 1.50. Societatea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze ajustarea cu capacitatea impozitelor amânate de a acoperi pierderile utilizând următoarea formulă: Formula (a se vedea imaginea asociată)
Norme de conformare şi de raportare 1.51. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente naţionale depun toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.52. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.53. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.54. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.55. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit în continuare "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul ghid privind parametrii specifici societăţii. 1.2. Ghidul se referă la articolul 104 alineatul (7), la articolele 110, 111, 230 şi la articolul 248 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CEa Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită în continuare "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 218, 219, 220, 338 şi 356 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138 (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.4. La calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, societăţile pot înlocui un subset de parametri (parametrii standard) din formula standard cu parametri specifici lor, în cazul în care formula standard nu oferă o reprezentare adecvată a riscurilor. Acest lucru ar trebui să contribuie la promovarea unui management corect al riscurilor în cadrul societăţilor de asigurare şi de reasigurare. 1.5. Pentru calcularea parametrilor specifici societăţii, societăţile pot alege o metodă dintr-o serie de metode standardizate prevăzute în anexa XVII din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Modificările aduse metodelor standardizate pentru parametrii specifici societăţii înseamnă că nu mai este valabilă aprobarea, în conformitate cu articolul 110 din Directiva Solvabilitate II. Metoda modificată s ar putea califica însă drept model intern parţial, aprobat de autorităţile de supraveghere, astfel cum se prevede la articolele 112, 113 şi la articolele 120 - 126 din Directiva Solvabilitate II. 1.6. Prezentul ghid prevede specificaţii suplimentare privind criteriile de calitate a datelor, care ar trebui luate în considerare în timpul procesului de calculare a parametrilor specifici societăţii şi a parametrilor specifici grupului. Articolul 48 alineatul (1) litera (i) din Directiva Solvabilitate II stabileşte rolul funcţiei actuariale şi modul în care ar trebui să contribuie la implementarea eficace a sistemului de management al riscului, în special la modelarea riscurilor care stau la baza calculării cerinţelor de capital. Rolul funcţiei actuariale este, prin urmare, foarte important în evaluarea calităţii datelor utilizate la calcularea parametrilor specifici societăţii. 1.7. Societăţile pot înlocui în modulele de risc de subscriere doar un subset de parametri standard cu parametri specifici. Aceasta înseamnă că unele date de intrare utilizate la calcularea acestor parametri sunt similare (şi, în unele cazuri, pot constitui exact aceleaşi informaţii) cu datele de intrare utilizate la calcularea rezervelor tehnice. Este de aşteptat ca funcţia actuarială să contribuie la evaluarea acestor date de intrare în cadrul sistemului de management al riscului. 1.8. Numai procesul de aprobare a parametrilor specifici societăţii la nivel individual este armonizat prin standarde tehnice de aplicare. Pentru a îmbunătăţi convergenţa utilizării parametrilor specifici grupului de către grupurile din statele membre, ghidul are ca scop armonizarea procesului de aprobare de către autorităţile de supraveghere a parametrilor specifici grupului. 1.9. Recomandările 1 - 9 se aplică la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate atât pentru societăţile individuale, cât şi la nivel de grup, conform metodei consolidării contabile sau conform unei combinaţii de metode cu privire la datele consolidate, calculate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.10. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.11. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Rolul raţionamentului calificat 1.12. În scopul stabilirii parametrilor specifici societăţii, ar trebui să li se permită societăţilor să utilizeze ipoteze pe baza raţionamentului calificat doar ca o ajustare a datelor existente, şi nu ca un substitut pentru datele care lipsesc. 1.13. Societăţile ar trebui să utilizeze ipoteze bazate pe raţionamentul calificat numai în cazul în care datele rezultate ajustate îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 219 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 într-o mai mare măsură şi ar trebui să demonstreze o astfel de conformitate la cererea autorităţilor de supraveghere.
Recomandarea 2 - Gradul de semnificaţie 1.14. Societăţile ar trebui să se asigure că acele criterii privind calitatea datelor, prevăzute la articolul 219 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, sunt îndeplinite indiferent de gradul de semnificaţie a segmentului pentru care sunt utilizaţi parametrii specifici societăţii.
Recomandarea 3 - Ajustările pentru creşterea nivelului de adecvare a datelor 1.15. Sub rezerva recomandării 1, la stabilirea parametrilor specifici societăţii, acestea ar trebui să ajusteze datele istorice astfel încât să elimine efectul riscurilor care sunt lipsite de relevanţă, cel puţin în următoarele douăsprezece luni.
Recomandarea 4 - Ajustarea datelor istorice pentru eliminarea efectului evenimentelor catastrofice şi pentru reflectarea contractelor de reasigurare actuale 1.16. După caz, societăţile ar trebui să stabilească politici şi proceduri interne: (a) pentru a identifica pierderile de pe urma evenimentelor catastrofice; (b) pentru a ajusta datele în conformitate cu punctul B alineatul (2) litera (e) din anexa XVII la Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; (c) pentru a ajusta datele în conformitate cu punctul B alineatul (2) litera (d), punctul C alineatul (2) litera (c) şi punctul D alineatul (2) litera (f) din anexa XVII la Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
1.17. Societăţile ar trebui să se asigure că modificările reţinerilor pentru reasigurarea non proporţională sunt luate în considerare în mod corespunzător, în cazul în care au un impact asupra volatilităţii riscului de rezerve.
Recomandarea 5 - Calcularea ajustării riscului de prime în funcţie de reasigurarea non- proporţională 1.18. Atunci când societăţile stabilesc factorul de ajustare pentru efectul de reasigurare non proporţională, astfel cum se prevede la articolul 218 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) şi alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, acestea ar trebui să se asigure că atât datele brute, cât şi datele nete de reasigurarea non proporţională pentru următoarele douăsprezece luni sunt în conformitate cu recomandările 1 - 4.
Recomandarea 6 - Conformitatea continuă 1.19. Societăţile ar trebui să şi monitorizeze conformitatea cu cerinţele privind utilizarea parametrilor specifici societăţii, ca parte a autoevaluării riscurilor şi a solvabilităţii. 1.20. Ca parte a raportului privind autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii, societăţile ar trebui să informeze autorităţile de supraveghere dacă există modificări semnificative ale informaţiilor incluse în cererea de aprobare şi ar trebui să ofere detalii relevante cu privire la modificările semnificative. 1.21. În cazul în care utilizarea de date noi produce modificări semnificative ale informaţiilor incluse în cererea de aprobare, societăţile ar trebui să ofere, la solicitarea autorităţilor de supraveghere, toate detaliile despre calcularea parametrilor specifici societăţii, efectuată utilizând noul set de date, şi informaţiile necesare pentru a confirma caracterul adecvat al calculării. 1.22. În cazul în care societăţile realizează că o altă metodă standardizată oferă un rezultat mai precis pentru respectarea cerinţelor de calibrare menţionate la articolul 101 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II, acestea ar trebui să prezinte o nouă cerere de aprobare a utilizării metodei standardizate alternative.
Recomandarea 7 - Remedierea neconformităţii 1.23. În caz de neconformitate cu cerinţele de utilizare a parametrilor specifici societăţii, autoritatea de supraveghere ar trebui să decidă dacă societatea poate remedia neconformitatea în termen de trei luni. 1.24. Atunci când adoptă decizia, autoritatea de supraveghere ar trebui să ia în considerare gradul de neconformitate, ariile acoperite de neconformitate, timpul necesar pentru a remedia situaţia şi măsurile pe care societatea intenţionează să le adopte pentru a restabili condiţiile de utilizare a parametrilor specifici societăţii. 1.25. În cazul în care neconformitatea nu poate fi remediată în termen de trei luni, autoritatea de supraveghere ar trebui să retragă aprobarea pentru utilizarea parametrilor specifici societăţii, în conformitate cu [articolul 8 din proiectul standardelor tehnice de aplicare elaborat de EIOPA în ceea ce priveşte procedura de aprobare de către autorităţile de supraveghere a utilizării parametrilor specifici societăţii]. 1.26. Atunci când aprobarea este retrasă, societăţile ar trebui să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate utilizând parametrii standard şi să prezinte o nouă cerere în cazul în care intenţionează să solicite din nou aprobarea pentru utilizarea parametrilor specifici societăţii.
Recomandarea 8 - Solicitarea autorităţii de supraveghere privind utilizarea parametrilor specifici societăţii 1.27. În cazul în care autoritatea de supraveghere îi solicită societăţii să utilizeze parametrii specifici societăţii, în conformitate cu articolul 110 din Directiva Solvabilitate II, aceasta ar trebui să indice societăţii care dintre parametrii prevăzuţi la articolul 218 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 trebuie să fie înlocuiţi. După discuţiile purtate cu societatea, autoritatea de supraveghere ar trebui să stabilească un termen rezonabil pentru depunerea cererii. 1.28. După primirea solicitării autorităţii de supraveghere, societatea ar trebui să analizeze metodele standardizate disponibile.
Recomandarea 9 - Abaterea semnificativă 1.29. Atunci când se analizează dacă există o abatere semnificativă, în conformitate cu articolul 110 din Directiva Solvabilitate II, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare factorii relevanţi, după cum urmează: a. concluziile rezultate în urma procesului de supraveghere; b. natura, tipul şi amploarea abaterii; c. probabilitatea şi severitatea oricărui impact negativ asupra deţinătorilor de poliţe şi asupra beneficiarilor; d. nivelul de senzitivitate a ipotezelor la care se referă abaterea; e. durata estimată şi volatilitatea abaterii pe durata abaterii.
1.30. Autorităţile de supraveghere ar trebui să efectueze această analiză la nivelul fiecărui segment pentru care este posibilă utilizarea parametrilor specifici societăţii.
Recomandarea 10 - Cererea de aprobare a utilizării parametrilor specifici grupului 1.31. Cererea de aprobare a utilizării parametrilor specifici grupului ar trebui să includă cel puţin informaţiile solicitate la [articolul 1 alineatele (2), (4) şi (5) din proiectul standardelor tehnice de aplicare elaborat de EIOPA în ceea ce priveşte procedura de aprobare de către autorităţile de supraveghere a utilizării parametrilor specifici societăţii], unde trimiterile la "parametrii specifici societăţii" sunt înţelese ca trimiteri la "parametrii specifici grupului". 1.32. La cererea motivată a supraveghetorului coordonator, societatea participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să furnizeze informaţii suplimentare, în cazul în care acest lucru este necesar pentru evaluarea cererii.
Recomandarea 11 - Domeniul de utilizare a parametrilor specifici grupului în cadrul grupului 1.33. În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup se calculează conform metodei 1 sau conform combinaţiei metodelor 1 şi 2, societatea participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să utilizeze parametrii specifici grupului numai pentru datele consolidate calculate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.34. În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup se calculează conform metodei 2, societatea participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt nu ar trebui să utilizeze parametrii specifici grupului. 1.35. În cazul în care o societate inclusă în calcularea solvabilităţii la nivel de grup conform metodei 2 utilizează parametrii specifici societăţii, aceştia ar trebui incluşi în calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup numai pentru acele societăţi care au primit aprobarea din partea autorităţilor de supraveghere.
Recomandarea 12 - Cerinţele privind calitatea datelor la nivel de grup 1.36. Societatea participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt ar trebui să poată demonstra supraveghetorului coordonator că natura activităţii grupului şi profilul de risc au un grad suficient de similaritate cu cele ale societăţilor individuale care furnizează datele, pentru asigurarea convergenţei între ipotezele statistice care stau la baza datelor utilizate la nivel de entitate şi la nivel de grup.
Recomandarea 13 - Consultarea în cadrul colegiului supraveghetorilor 1.37. În cadrul consultării prevăzute la articolul 356 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor ar trebui, printre altele, să analizeze şi să discute reprezentativitatea datelor la nivel de grup şi relevanţa metodei standardizate utilizate.
Recomandarea 14 - Informaţiile pentru colegiul supraveghetorilor 1.38. În cazul unei cereri de aprobare a utilizării parametrilor specifici societăţii depuse de către o societate individuală inclusă în calcularea solvabilităţii la nivel de grup, autoritatea de supraveghere care primeşte cererea ar trebui să informeze colegiul supraveghetorilor cu privire la primirea cererii şi la decizia sa. Dacă cererea este respinsă, autoritatea de supraveghere ar trebui să informeze colegiul supraveghetorilor cu privire la principalele motive ale deciziei sale. 1.39. Înainte de a adopta decizia finală privind cererea de utilizare a parametrilor specifici grupului, supraveghetorul coordonator ar trebui să ia în considerare deciziile autorităţilor de supraveghere cu privire la cererile societăţilor individuale, incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup, privind utilizarea parametrilor specifici societăţii.
Norme de conformare şi de raportare 1.40. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.41. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.42. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.43. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.44. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 14 EIOPA_BoS_14/180 RO Ghid privind utilizarea modelelor interne
Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 din 24 noiembrie 2010 (denumit în continuare Regulamentul EIOPA), EIOPA emite ghidul adresat autorităţilor de supraveghere şi societăţilor de asigurare sau de reasigurare privind utilizarea modelelor interne, în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II)*2), în special articolele 112, 113, 115, 116, 120-126 şi 231, astfel cum au fost elaborate ulterior de titlul I, capitolul VI şi titlul II, capitolul II din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35)*3). Prezentul ghid ia, de asemenea, în considerare standardele tehnice de aplicare ale EIOPA privind procesul de aprobare a modelelor interne şi procesul de a ajunge la o decizie comună pentru modelele interne de grup*4). 1.2. Ghidul EIOPA privind utilizarea modelelor interne are scopul de a oferi îndrumări cu privire la ceea ce ar trebui să ia în considerare autorităţile de supraveghere şi societăţile de asigurare sau de reasigurare pentru a permite autorităţilor de supraveghere să aprobe şi să continue să permită utilizarea unui model intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate şi pentru a permite societăţilor de asigurare şi de reasigurare să utilizeze un model intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, în conformitate cu cerinţele Directivei Solvabilitate II, astfel cum se specifică ulterior în Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.3. Ghidul urmăreşte, de asemenea, creşterea convergenţei practicilor de supraveghere în ceea ce priveşte evaluarea modelelor interne. În cazul modelelor interne pentru grupuri, ar trebui să existe un nivel adecvat de comunicare între autorităţile de supraveghere din cadrul colegiilor, în special între autorităţile de supraveghere implicate. 1.4. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.5. Toate recomandările se aplică, cu excepţia cazului în care este în mod explicit stabilit altfel, în cazul utilizării: - unui model intern, integral sau parţial, pentru care se solicită o decizie cu privire la utilizarea acestuia sau care este deja utilizat pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a unei societăţi de asigurare sau de reasigurare, – unui model intern pentru un grup, integral sau parţial, după cum este definit mai jos, pentru care se solicită o decizie cu privire la utilizarea acestuia sau care este deja utilizat pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate.
1.6. Prezentul ghid se aplică de la 1 aprilie 2015. 1.7. Pentru prezentul ghid sunt aplicabile următoarele definiţii: - "Modelul (modele) intern(e) de grup (grupuri)" ar trebui înţeles atât ca un model intern pentru care se solicită a fi utilizat numai la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate consolidatea grupului (în conformitate cu articolul 230 din Directiva Solvabilitate II), cât şi ca un model intern pentru care se solicită a fi utilizat la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate consolidate a grupului şi a cerinţei de capital de solvabilitate pentru cel puţin o societate de asigurare afiliată inclusă în sfera de acoperire a acestui model intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate consolidate a grupului (denumit în ghid model intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II). – Conceptul de "complexitate a prognozei distribuţiei probabilităţilor" este determinat, în principal, prin perspectiva a două dimensiuni: gradul de cunoaştere a societăţii a profilului de risc, după cum este reflectat în setul de evenimente care stau la baza prognozei distribuţiei probabilităţilor şi capacitatea metodei de calcul alese de a transforma această informaţie într o distribuţie a valorilor monetare în funcţie de modificările intervenite în fondurile proprii de bază. Conceptul de complexitate nu ar trebui redus la granularitatea reprezentării prognozei distribuţiei probabilităţilor, întrucât chiar şi o prognoză sub forma unei funcţii continue ar putea să nu fie complexă. – "Măsura de risc de referinţă" ar trebui înţeleasă ca fiind valoarea la risc a fondurilor proprii de bază, cu un nivel de încredere de 99,5% pe o perioadă de un an, astfel cum se prevede la articolul 101 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II. – "Formulele analitice apropiate" ar trebui înţelese ca fiind formule matematice directe care fac legătura între măsura de risc aleasă de societate şi măsura de referinţă definită mai sus. – "t=0" ar trebui înţeles ca fiind data la care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate este efectuată de societate cu propriul model intern. – "t=1" ar trebui înţeles ca fiind un an după data la care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate este efectuată de societate cu propriul model intern.
CAP. 1 Cererea Recomandarea 1 - Procesul de analizare prealabilă 1.8. Autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare cerinţa privind procesul de analizare prealabilă, în scopul de a şi forma un punct de vedere despre cât de pregătită este o societate de asigurare sau de reasigurare pentru a depune o cerere de utilizare a unui model intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate conform Directivei Solvabilitate II şi pentru a îndeplini cerinţele privind modelele interne prevăzute în Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 2 - Informaţiile care trebuie prezentate într-o cerere de utilizare a modelelor interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.9. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup, în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, solicitantul trebuie să includă, pentru fiecare societate afiliată care solicită utilizarea modelului intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, informaţiile prevăzute la articolul 2 din standardul tehnic de aplicare al EIOPA privind procesele de aprobare a modelelor interne, care sunt specifice pentru această societate afiliată, cu excepţia cazului în care aceste informaţii sunt deja incluse în documentele prezentate de către societatea de asigurare sau de reasigurare participativă. 1.10. Solicitantul ar trebui să explice, de asemenea, pentru fiecare societate afiliată inclusă în cererea de utilizare a modelului intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, în ce măsură elaborarea, utilizarea sau validarea componentelor modelului intern de grup, care sunt necesare pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a societăţii afiliate, sunt efectuate de o altă societate afiliată în cadrul grupului.
Recomandarea 3 - Solicitarea de informaţii suplimentare în cazul unei cereri de utilizare a modelelor interne de grup 1.11. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup, solicitarea de informaţii suplimentare de la o societate afiliată de către autorităţile de supraveghere implicate, astfel cum sunt definite la articolul 343 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 care supraveghează această societate, ar trebui să fie în primul rând adresată supraveghetorului coordonator. Supraveghetorul coordonator ar trebui apoi să transmită cererea societăţii afiliate sau să pună la dispoziţia autorităţii de supraveghere implicate solicitante informaţiile cu documentele relevante, dacă acestea au fost deja furnizate supraveghetorului coordonator. 1.12. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, autorităţile de supraveghere interesate, în sensul articolului 347 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ar trebui să poată solicita direct informaţii suplimentare din partea societăţii afiliate pe care o supraveghează, în scopul de a evalua conformitatea modelului intern de grup cu cerinţele referitoare la modelele interne în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate a acestei societăţi afiliate. În acest caz, autoritatea de supraveghere interesată ar trebui să informeze de îndată supraveghetorul coordonator cu privire la o astfel de solicitare de informaţii.
Recomandarea 4 - Intenţia de a extinde sfera de acoperire a cererii de utilizare a modelelor interne de grup 1.13. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup, ca parte a justificării sferei de acoperire a modelului intern descris la articolul 343 alineatul (5) sau la articolul 347 alineatul (6) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, solicitantul ar trebui să descrie în cerere intenţia, dacă este cazul, de a extinde sfera de acoperire a modelului intern în viitor, pentru a include, în vederea calculării cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup, alte societăţi afiliate din sfera de aplicare a supravegherii la nivel de grup, dar care nu sunt incluse, prin cererea curentă, în sfera de acoperire a modelului intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup. 1.14. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, ca parte a justificării sferei de acoperire a modelului intern, solicitantul ar trebui să descrie, de asemenea, intenţia, dacă este cazul, de a extinde în viitor sfera de acoperire a modelului intern pentru a include calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor afiliate care nu sunt incluse în sfera de acoperire a cererii curente pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate cu modelul intern de grup.
Recomandarea 5 - Specificaţiile tehnice în cazul unei cereri de utilizare a modelelor interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.15. În cazul unei cereri de utilizare a modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, solicitantul ar trebui să menţioneze în mod explicit în cerere în ce măsură specificaţiile tehnice ale modelului intern de grup pot fi diferite, atunci când modelul intern este utilizat pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup şi pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor afiliate, inclusiv: (a) tratamentul tranzacţiilor intragrup pentru calcularea atât a cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor afiliate, cât şi, după caz, a cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup; (b) lista parametrilor din modelul intern care pot fi stabiliţi în mod diferit pentru diferite calculări efectuate cu modelul intern de grup, în vederea calculării cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup şi calculării cerinţei individuale de capital de solvabilitate; şi (c) descrierea riscurilor specifice grupului, relevante pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup.
CAP. 2 Modificările modelului Recomandarea 6 - Sfera de acoperire a politicii privind modificările modelului 1.16. Societatea de asigurare sau de reasigurare, la stabilirea politicii de modificare a modelului, ar trebui să se asigure că această politică acoperă toate sursele relevante de modificare care ar avea un impact asupra cerinţei sale de capital de solvabilitate şi cel puţin modificările referitoare la: a. sistemul de guvernanţă al societăţii; b. nivelul de conformitate a societăţii cu cerinţele privind utilizarea modelului intern; c. caracterul adecvat al specificaţiilor tehnice ale modelului intern al societăţii; d. profilul de risc al societăţii.
1.17. Societatea ar trebui să se asigure, de asemenea, că politica de modificare a modelului: a. specifică situaţiile în care o modificare a modelului intern este considerată majoră sau minoră şi în care o combinaţie de modificări minore este considerată o modificare majoră, b. stabileşte cerinţele de guvernanţă în ceea ce priveşte modificările aduse modelului intern, inclusiv aprobarea internă, comunicarea internă, documentarea şi validarea modificărilor.
1.18. Societatea de asigurare şi de reasigurare nu ar trebui să considere includerea de noi elemente, cum ar fi includerea unor riscuri suplimentare sau unităţi operaţionale, ca fiind modificări aduse modelului intern în conformitate cu politica de modificare a modelului intern. Includerea de noi elemente în modelul intern ar trebui să fie supusă aprobării de către autorităţile de supraveghere, urmând procedura descrisă la articolul 7 din standardul tehnic de aplicare privind procesele de aprobare pentru modelele interne. 1.19. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare actualizarea parametrilor modelului intern ca o potenţială sursă de modificări ale modelului intern.
Recomandarea 7 - Definirea unei modificări majore 1.20. În timp ce impactul cantitativ al unei modificări a modelului asupra cerinţei de capital de solvabilitate sau asupra componentelor individuale ale cerinţei de capital de solvabilitate poate fi unul dintre indicatorii pe care societatea de asigurare sau de reasigurare decide să îl utilizeze pentru a identifica modificările majore, societatea ar trebui să elaboreze şi să utilizeze un număr de alţi indicatori cheie calitativi şi cantitativi pentru a defini o modificare majoră.
Recomandarea 8 - Raportarea modificărilor minore şi majore ca o combinaţie de modificări minore 1.21. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să raporteze modificările minore ale modelului intern către autorităţile de supraveghere trimestrial sau mai frecvent, dacă este cazul. Modificările minore ale modelului intern ar trebui să fie comunicate într un raport concis, care ar trebui să descrie atât impacturile cantitative, cât şi calitative ale modificărilor şi efectele cumulative aproximative cantitative şi calitative ale modificărilor asupra modelului intern aprobat. 1.22. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să utilizeze cel mai recent model intern aprobat de către autorităţile de supraveghere ca referinţă pentru a evalua dacă o combinaţie de modificări minore este considerată ca o modificare majoră, cu excepţia cazului în care s a convenit altfel cu autorităţile de supraveghere.
Recomandarea 9 - Politica de modificare a modelului pentru modelele interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.23. În cazul modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, societatea participativă şi societăţile afiliate care solicită utilizarea modelului intern de grup pentru a calcula cerinţa individuală de capital de solvabilitate ar trebui să elaboreze o politică de modificare a modelului. 1.24. Societatea participativă şi societăţile afiliate, care solicită utilizarea modelului intern de grup pentru a calcula cerinţa individuală de capital de solvabilitate, ar trebui să se asigure că politica de modificare a modelului include o specificaţie a modificărilor majore şi minore în ceea ce priveşte grupul, precum şi a fiecăreia dintre societăţile afiliate incluse în cerere, care solicită să utilizeze modelul intern de grup pentru a calcula cerinţa individuală de capital de solvabilitate. 1.25. Societatea participativă şi societăţile afiliate, care solicită utilizarea modelului intern de grup pentru a calcula cerinţa individuală de capital de solvabilitate, ar trebui să se asigure că o modificare care este majoră pentru o societate afiliată inclusă în cerere este clasificată ca modificare majoră în cadrul politicii.
Recomandarea 10 - Extinderea utilizării şi extinderea sferei de acoperire a modelelor interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.26. Următoarele extinderi ale modelului intern de grup ar trebui să fie prezentate de solicitant supraveghetorului coordonator, urmând acelaşi proces ca pentru o modificare majoră a modelului intern, în conformitate cu articolul 7 din standardul tehnic de aplicare al EIOPA privind procesele de aprobare a modelului intern: (a) extinderea pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate a unei societăţi afiliate incluse în prezent în sfera de acoperire a modelului intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup, dar care în prezent nu utilizează modelul intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate; (b) extinderea pentru a cuprinde noi elemente la nivel de grup; şi (c) extinderea pentru a cuprinde noi elemente la nivelul unei societăţi afiliate care utilizează în prezent modelul intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, inclusiv extinderea referitoare la elementele deja utilizate la nivel de grup sau la nivelul altor societăţi afiliate.
CAP. 3 Testul de utilizare Recomandarea 11 - Stimularea îmbunătăţirii calităţii modelului intern 1.27. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că modelul intern este utilizat în procesele sistemului de management al riscului şi în procesul decizional într o manieră care să creeze o motivare pentru îmbunătăţirea calităţii modelului intern.
Recomandarea 12 - Testul de utilizare şi modificările modelului intern 1.28. În procesul de îmbunătăţire a calităţii modelului intern, atunci când o modificare majoră este aprobată intern de organul administrativ, de conducere sau de control, societatea de asigurare şi de reasigurare ar trebui să poată demonstra conformitatea cu testul de utilizare luând în considerare: diferitele componente ale testului de utilizare; diferitele utilizări în sistemul de guvernanţă.
1.29. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să monitorizeze şi să poată demonstra că există un decalaj adecvat de timp între identificarea faptului că este necesară o modificare a modelului intern şi efectuarea modificării. În cazul unei cereri privind o modificare majoră în cursul perioadei de aprobare, societatea de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că utilizarea modelului intern în procesul decizional este adecvată.
Recomandarea 13 - Nivelul de înţelegere a modelului intern 1.30. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare abordări diferite pentru a asigura un nivel de înţelegere a modelului intern de către organul administrativ, de conducere sau de control şi de către utilizatorii relevanţi ai modelului intern, în scopul adoptării deciziilor. 1.31. În scopul evaluării nivelului de înţelegere a modelului intern, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare organizarea de interviuri cu persoanele din cadrul organului administrativ, de conducere sau de control şi cu persoanele care conduc efectiv societatea de asigurare sau de reasigurare. 1.32. Autorităţile de supraveghere ar trebui, de asemenea, să ia în considerare posibilitatea examinării documentaţiei aferente proceselor verbale ale şedinţelor de consiliu sau ale factorilor decizionali corespunzători, pentru a evalua cât de pregătită este societatea de asigurare sau de reasigurare să respecte cerinţele privind testul de utilizare.
Recomandarea 14 - Susţinerea procesului decizional 1.33. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure şi să fie în măsură să demonstreze că modelul intern este utilizat pentru adoptarea deciziilor. 1.34. În special, atunci când se calculează cerinţa de capital de solvabilitate noţională pentru fondurile dedicate, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să respecte articolul 81 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi să explice modul în care asigură convergenţa între aceste date de ieşire, în conformitate cu articolul 223 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 15 - Specificităţile testului de utilizare pentru modelele interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.35. Societatea participativă şi societăţile afiliate, care solicită utilizarea modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, pentru a calcula cerinţa individuală de capital de solvabilitate, ar trebui să coopereze pentru a se asigura că elaborarea modelului intern este convergentă cu activitatea. Acestea ar trebui să furnizeze dovezi că guvernanţa privind modelul intern prevede că: a) cerinţa individuală de capital de solvabilitate este calculată cu frecvenţa prevăzută la articolul 102 din Directiva Solvabilitate II şi ori de câte ori este necesar pentru procesul decizional; b) ele pot propune modificări ale modelului intern de grup, în special pentru componentele care sunt semnificative pentru ele sau ca urmare a unei modificări în profilul de risc şi ţinând seama de mediul în care societatea îşi desfăşoară activitatea; c) societăţile afiliate dovedesc un nivel adecvat de înţelegere a modelului intern, pentru componentele modelului intern care acoperă riscurile societăţii respective.
1.36. Societăţile de asigurare sau de reasigurare, care solicită utilizarea modelului intern de grup pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, ar trebui să se asigure că elaborarea modelului intern este adecvată pentru activitate şi pentru sistemul de management al riscului, inclusiv rezultatele obţinute la nivelul grupului şi la nivelul societăţii afiliate, care sunt destul de granulare pentru ca modelul intern de grup să poată avea un rol suficient în procesele decizionale. CAP. 4 Stabilirea ipotezelor şi raţionamentul calificat Recomandarea 16 - Gradul de semnificaţie în stabilirea ipotezelor 1.37 Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să stabilească ipoteze şi să aplice raţionamentul calificat, în special ţinând cont de gradul de semnificaţie a impactului utilizării de ipoteze cu privire la următoarele recomandări privind stabilirea ipotezelor şi raţionamentul calificat. 1.38. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să evalueze gradul de semnificaţie luând în considerare atât indicatorii cantitativi, cât şi calitativi şi luând în considerare condiţiile de daună maximă. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să evalueze în ansamblu indicatorii luaţi în considerare.
Recomandarea 17 - Guvernanţa stabilirii de ipoteze 1.39. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că toate procesele de stabilire a ipotezelor şi, în special, aplicarea raţionamentului calificat urmează un proces validat şi documentat. 1.40. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele sunt generate şi utilizate în mod consecvent de a lungul timpului şi în cadrul societăţii de asigurare sau de reasigurare şi că sunt adecvate pentru utilizarea preconizată. 1.41. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să aprobe ipotezele la niveluri ierarhice superioare adecvate, în funcţie de gradul de semnificaţie a acestora, pentru cele mai multe ipoteze semnificative până la şi incluzând organul administrativ, de conducere sau de control.
Recomandarea 18 - Comunicarea şi incertitudinea în stabilirea ipotezelor 1.42. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că procesele referitoare la ipoteze, în special cele privind aplicarea raţionamentului calificat în alegerea acestor ipoteze, au drept scop minimizarea riscului de înţelegere eronată sau de comunicare defectuoasă între diferitele funcţii implicate în stabilirea lor. 1.43. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să stabilească un proces de feedback formal şi documentat între emitenţii şi utilizatorii elementelor semnificative ale raţionamentului calificat şi ai ipotezelor rezultate. 1.44. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să asigure transparenţa în ceea ce priveşte incertitudinea ipotezelor şi modificările asociate rezultatelor finale.
Recomandarea 19 - Documentarea stabilirii ipotezelor 1.45. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să documenteze procesul de stabilire a ipotezelor şi, în special, aplicarea raţionamentului calificat, în aşa fel încât procesul să fie transparent. 1.46. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să includă în documentaţie ipotezele rezultate şi gradul de semnificaţie, experţii implicaţi, utilizarea preconizată şi perioada de valabilitate. 1.47. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să includă şi raţionamentul în favoarea opiniei, inclusiv baza de informaţii utilizată, la nivelul de detaliu necesar pentru a garanta transparenţa atât a ipotezelor, cât şi a procesului şi a criteriilor de adoptare a deciziilor, utilizate pentru stabilirea ipotezelor şi omiterea altor variante. 1.48. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că utilizatorii ipotezelor semnificative primesc informaţii scrise clare şi complete despre aceste ipoteze.
Recomandarea 20 - Validarea stabilirii ipotezelor 1.49. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că se efectuează validarea procesului de stabilire a ipotezelor şi a aplicării raţionamentului calificat. 1.50. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că procesele şi instrumentele de stabilire a ipotezelor şi, în special, aplicarea raţionamentului calificat sunt documentate. 1.51. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să urmărească modificările ipotezelor semnificative, ca răspuns la noile informaţii, să analizeze şi să explice aceste modificări, precum şi abaterile situaţiilor reale de la ipotezele semnificative. 1.52. Societatea de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care este fezabil şi adecvat, ar trebui să utilizeze alte instrumente de validare, precum testele de stres sau de senzitivitate. 1.53. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să revizuiască ipotezele stabilite, bazându-se pe expertiza independentă internă sau externă. 1.54. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să detecteze apariţia unor circumstanţe în care ipotezele ar putea fi considerate false. CAP. 5 Convergenţa metodologică Recomandarea 21 - Punctele de verificare a convergenţei 1.55. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să asigure convergenţa între metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor şi metodele utilizate pentru evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate. 1.56. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să verifice convergenţa în următoarele etape de calculare a prognozei distribuţiei probabilităţilor, în cazul în care acestea sunt relevante pentru componenta modelului avută în vedere: (a) convergenţa trecerii de la evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate la modelul intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate; (b) convergenţa evaluării activelor şi obligaţiilor din modelul intern, la data evaluării, cu evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate; (c) convergenţa proiecţiei factorilor de risc şi a impactului lor asupra valorilor monetare prognozate cu ipotezele privitoare la aceşti factori de risc, utilizate pentru evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate; (d) convergenţa reevaluării activelor şi obligaţiilor de la sfârşitul perioadei cu evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate;
Recomandarea 22 - Aspecte legate de convergenţă 1.57. Societatea de asigurare sau de reasigurare, atunci când evaluează convergenţa, ar trebui să ia în considerare cel puţin următoarele aspecte: a. convergenţa tehnicilor actuariale şi statistice aplicate la evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate şi la calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor; b. convergenţa datelor şi a parametrilor utilizaţi ca date de intrare pentru calculările respective; c. convergenţa ipotezelor care stau la baza calculărilor respective, în special a ipotezelor privind opţiunile contractuale şi garanţiile financiare, acţiunile de management viitoare şi beneficiile discreţionare viitoare estimate.
Recomandarea 23 - Evaluarea convergenţei 1.58. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să realizeze evaluări periodice ale convergenţei pe bază cantitativă, ori de câte ori este posibil şi proporţional. 1.59. Societatea de asigurare sau de reasigurare, pentru evaluarea convergenţei, ar trebui: a) să identifice şi să documenteze abaterile între calcularea prognozei distribuţiei probabilităţii şi evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate; b) să evalueze impactul abaterilor, atât în izolare, cât şi în combinaţie; c) să justifice faptul că abaterile nu au drept rezultat o contradicţie între calcularea prognozei distribuţiei probabilităţii şi evaluarea activelor şi obligaţiilor din bilanţul pentru solvabilitate.
CAP. 6 Prognoza distribuţiei probabilităţilor Orientarea 24 - Nivelul de cunoaştere a profilului de risc 1.60. Pentru a se asigura că setul de evenimente ale prognozei distribuţiei probabilităţilor care stă la baza modelului intern este exhaustiv, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să instituie procese care să îi permită să menţină cunoştinţe suficiente şi actualizate asupra profilului de risc. 1.61. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui, în mod special, să urmărească să cunoască permanent factorii de risc şi alţi factori care explică evoluţia variabilelor care stau la baza prognozei distribuţiei probabilităţilor, astfel încât prognoza distribuţiei probabilităţilor să poată reflecta toate caracteristicile relevante ale profilului de risc.
Recomandarea 25 - Complexitatea prognozei distribuţiei probabilităţilor 1.62. În evaluarea gradului de adecvare a tehnicilor actuariale şi statistice utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor (articolul 229 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35), societatea de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare capacitatea tehnicilor de a procesa cunoştinţele privind profilul de risc ca un criteriu important. 1.63. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să aleagă tehnici care generează o prognoză a distribuţiei probabilităţii care este suficient de complexă pentru a capta toate caracteristicile relevante ale profilului de risc (articolul 229 litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35) şi pentru a sprijini procesul decizional (articolul 226 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.64. Societatea de asigurare sau de reasigurare, în conformitate cu articolul 229 litera (g) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi ca parte a acestei evaluări metodologice, ar trebui să ia în considerare fiabilitatea cuantilelor extreme care rezultă din prognoza distribuţiei probabilităţilor.
Recomandarea 26 - Evaluarea complexităţii prognozei distribuţiei probabilităţilor 1.65. Pentru a-şi forma un punct de vedere în conformitate cu recomandarea 25, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare cel puţin: a) profilul de risc al societăţii şi în ce măsură acesta este reflectat de către prognoza distribuţiei probabilităţii; b) progresele actuale în domeniul ştiinţei actuariale şi practicile din piaţă general acceptate (articolul 229 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35); c) în ceea ce priveşte nivelul de complexitate al prognozei distribuţiei probabilităţilor, măsurile pe care societatea de asigurare sau de reasigurare le adoptă pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele privind fiecare dintre testele de utilizare a modelului intern şi cu standardele menţionate la articolele 120, 126 din Directiva Solvabilitate II; d) pentru un anumit risc avut în vedere, modul în care tehnicile alese şi prognoza distribuţiei probabilităţilor obţinută de societatea de asigurare sau de reasigurare, interacţionează cu alte riscuri incluse în sfera de acoperire a modelului intern în ceea ce priveşte complexitatea prognozei distribuţiei probabilităţilor (articolul 232 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35); e) natura, amploarea şi complexitatea riscurilor avute în vedere, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 27 - Gradul de complexitate a prognozei distribuţiei probabilităţilor 1.66. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că efortul de a genera o prognoză a distribuţiei probabilităţii complexă nu afectează fiabilitatea estimării cuantilelor extreme care rezultă din prognoza distribuţiei probabilităţilor. 1.67. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să nu introducă neîntemeiat în prognoza distribuţiei probabilităţii o complexitate care nu reflectă ceea ce se cunoaşte iniţial despre profilul de risc (vezi, de asemenea, recomandarea 24). 1.68. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că metodologia aplicată pentru creşterea gradului de complexitate a prognozei distribuţiei probabilităţilor respectă standardele de calitate statistice privind metodele, ipotezele şi datele (articolele 229, 230 şi 231 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). Atunci când aceste tehnici implică aplicarea raţionamentului calificat, societatea ar trebui să ia în considerare recomandările relevante privind stabilirea ipotezelor şi raţionamentul calificat. CAP. 7 Calibrare - aproximări Recomandarea 28 - Cunoaşterea aproximărilor în condiţii de daună majoră 1.69. Atunci când o societate utilizează aproximări în loc de a utiliza direct măsura de risc de referinţă, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să testeze şi să documenteze fiabilitatea rezultatelor acestor aproximări de a lungul timpului şi în condiţii de daună maximă, în funcţie de profilul său de risc. 1.70. În special, în cazul în care societatea de asigurare sau de reasigurare utilizează formule analitice apropiate pentru a recalibra cerinţa de capital de la măsura de risc internă la cea de referinţă, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să demonstreze că ipotezele care stau la baza formulelor sunt realiste şi sunt valabile în condiţii de daună maximă.
Recomandarea 29 - Utilizarea altei variabile suport 1.71. Societatea de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care utilizează variaţia unei variabile suport diferite de fondurile proprii de bază pentru a obţine valoarea fondurilor proprii de bază pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, ar trebui să demonstreze că: a) poate reconcilia diferenţa dintre fondurile proprii de bază şi variabila suport utilizată la t=0; b) înţelege diferenţa dintre fondurile proprii de bază şi variabila suport utilizată în toate situaţiile până la şi inclusiv t=1, în special în condiţii de daună maximă, în funcţie de profilul de risc al societăţii.
Recomandarea 30 - Acţiunile de management în cazul în care se utilizează o perioadă de timp mai lungă de un an 1.72. În cazul în care societatea de asigurare sau de reasigurare alege în modelul său intern o perioadă de timp mai lungă de un an, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare acţiunile de management în contextul calculării cerinţei de capital de solvabilitate şi ar trebui să se asigure că astfel de acţiuni de management au efecte asupra bilanţului pentru solvabilitate între t=0 şi t=1. CAP. 8 Atribuirea profiturilor şi a pierderilor Recomandarea 31 - Definirea profiturilor şi a pierderilor 1.73. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare profiturile şi pierderile ca modificări pe parcursul perioadei relevante ale: a) fondurilor proprii de bază; sau b) altor valori monetare utilizate în modelul intern pentru a determina modificările fondurilor proprii de bază, precum modificarea reală a resurselor de capital economic.
Atribuirea profiturilor şi a pierderilor ar trebui în acest scop să excludă modificările care pot fi atribuite atragerii de fonduri proprii suplimentare, rambursării sau răscumpărării acestor fonduri şi distribuirii fondurilor proprii. 1.74. Atunci când utilizează o altă variabilă decât fondurile proprii de bază în modelul său intern, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să utilizeze această variabilă în scopul atribuirii profiturilor şi pierderilor. 1.75. Societatea ar trebui să identifice prin atribuirea profiturilor şi a pierderilor modul în care modificările factorilor generatori au legătură cu evoluţia variabilei care stă la baza prognozei distribuţiei probabilităţilor. CAP. 9 Validarea Recomandarea 32 - Politica de validare şi raportul de validare 1.76. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să stabilească, să implementeze şi să menţină o politică scrisă de validare, care precizează cel puţin: a) procesele, metodele şi instrumentele utilizate pentru validarea modelului intern şi utilizările acestora; b) frecvenţa validării periodice pentru fiecare componentă a modelului intern şi situaţiile care determină validarea suplimentară; c) persoanele responsabile pentru fiecare sarcină de validare; şi d) procedura care trebuie urmată în cazul în care procesul de validare a modelului identifică probleme privind fiabilitatea modelului intern şi procesul decizional de soluţionare a acestor probleme.
1.77. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să documenteze, într-un raport de validare, rezultatele validării, precum şi concluziile şi consecinţele care decurg din analiza validării. 1.78. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să includă în această validare referinţe privitoare la seturile de date de validare menţionate în recomandarea 42, precum şi aprobarea principalilor participanţi la procesul de validare.
Recomandarea 33 - Sfera de acoperire şi scopul procesului de validare 1.79. Societatea de asigurare sau de reasigurare, atunci când specifică scopul validării, ar trebui să stabilească în mod clar scopul specific de validare pentru fiecare componentă a modelului intern. 1.80. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să acopere atât aspectele calitative, cât şi pe cele cantitative ale modelului intern în sfera de acoperire a validării. 1.81. Societatea de asigurare sau de reasigurare, atunci când determină sfera de acoperire a validării, pe lângă luarea în considerare a validării diferitelor componente ale modelului intern, ar trebui să aibă în vedere şi validarea acestuia în ansamblul său, în special în ceea ce priveşte caracterul adecvat al prognozei distribuţiei probabilităţilor, pentru a se asigura că nivelul capitalului de reglementare nu este semnificativ eronat.
Recomandarea 34 - Gradul de semnificaţie în validare 1.82. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare gradul de semnificaţie a componentei modelului intern care este în curs de validare, atunci când utilizează semnificaţia pentru a decide cu privire la intensitatea activităţilor de validare. 1.83. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare gradul de semnificaţie a componentelor modelului intern nu doar în mod izolat, ci, de asemenea, în combinaţie atunci când decide modul în care acestea ar trebui să fie validate în mod corespunzător. 1.84. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare testarea senzitivităţii atunci când determină gradul de semnificaţie în contextul validării.
Recomandarea 35 - Calitatea procesului de validare 1.85. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să stabilească toate limitările cunoscute ale procesului de validare actual. 1.86. În cazul în care există limitări pentru validarea unor componente care sunt incluse în procesul de validare, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să cunoască acest lucru şi să documenteze aceste limitări. 1.87. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că evaluarea calităţii procesului de validare menţionează explicit situaţiile în care validarea este ineficientă.
Recomandarea 36 - Guvernanţa procesului de validare 1.88. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să dispună de o guvernanţă adecvată pentru comunicarea şi raportarea internă a rezultatelor validării pe care o desfăşoară. 1.89. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să îşi formeze şi să comunice, la nivel intern, o opinie generală pe baza constatărilor procesului de validare. 1.90. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să definească în prealabil criteriile pentru a stabili dacă rezultatele sau o parte a rezultatelor validării este necesar să fie comunicate nivelurilor ierarhice superioare în cadrul acestei societăţi. 1.91. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să definească în mod clar comunicarea către nivelurile ierarhice superioare, în aşa fel încât procesul de validare să rămână independent de dezvoltarea şi funcţionarea modelului intern.
Recomandarea 37 - Funcţiile din cadrul procesului de validare 1.92. Dacă alte părţi în afara funcţiei de managementul riscului contribuie la sarcini specifice în cadrul procesului de validare, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia de managementul riscului îşi îndeplineşte responsabilitatea generală, în conformitate cu articolul 44 din Directiva Solvabilitate II şi articolul 269 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, inclusiv responsabilitatea de a asigura îndeplinirea diverselor sarcini din cadrul procesului de validare. 1.93. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să explice în mod oficial atribuţiile fiecărei părţi în procesul de validare definit.
Recomandarea 38 - Independenţa procesului de validare 1.94. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să demonstreze că funcţia de managementul riscului în scopul de a testa obiectiv modelul intern, asigură un proces de validare independent de dezvoltare şi funcţionare a modelului. Funcţia de managementul riscului din cadrul societăţii ar trebui să se asigure că sarcinile de validare sunt stabilite şi îndeplinite într un mod care creează şi menţine independenţa procesului de validare, în conformitate cu articolul 241 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.95. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să decidă cu privire la părţile care au atribuţii în procesul de validare, ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor cu care societatea se confruntă, funcţiile şi abilităţile persoanelor implicate şi la modul în care se asigură independenţa procesului de validare.
Recomandarea 39 - Validarea aspectelor specifice ale modelelor interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.96. Societatea participativă şi societăţile afiliate incluse în cererea privind utilizarea modelului intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, ar trebui să stabilească o politică unică de validare pentru a acoperi procesul de validare, atât la nivel de grup, cât şi la nivel individual. 1.97. Societatea participativă şi societăţile afiliate ar trebui să elaboreze procesul de validare a modelului intern atât pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup, cât şi a cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor afiliate incluse în cererea pentru utilizarea modelului intern de grup. Societatea participativă şi societăţile afiliate ar trebui să stabilească în mod explicit această consideraţie în politica de validare stabilită pentru modelul intern de grup.
Recomandarea 40 - Aplicarea instrumentelor de validare 1.98. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare utilizarea instrumentelor cantitative sau calitative de validare, în afara celor menţionate la articolul 242 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.99. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să înţeleagă instrumentele de validare pe care le utilizează şi să aleagă setul adecvat de instrumente de validare pentru a asigura un proces eficient de validare. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare cel puţin următoarele caracteristici, atunci când selectează instrumentele de validare: a) caracteristicile şi limitările instrumentelor de validare; b) natura: instrumente de validare calitative, cantitative sau o combinaţie a ambelor caracteristici; c) cunoaşterea necesară: nivelul necesar de cunoştinţe deţinute de persoanele care realizează validarea; d) informaţiile necesare: eventualele restricţii în ceea ce priveşte cantitatea sau tipul de informaţii disponibile pentru validarea externă comparativ cu validarea internă; e) ciclul validării: instrumentele de validare relevante pentru fiecare ipoteză cheie, utilizate în diferite stadii ale modelului intern, de la elaborare până la utilizare şi funcţionare.
1.100. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să documenteze în raportul de validare componentele modelului intern care sunt validate prin fiecare dintre instrumentele de validare utilizate şi modul în care aceste instrumente de validare sunt adecvate pentru scopul respectiv, prin descrierea cel puţin a: a) gradului de semnificaţie a componentei modelului supuse validării; b) nivelului la care instrumentul este utilizat, de la riscuri individuale, blocuri de modelare, portofoliu, unitate operaţională până la rezultatele agregate; c) scopului sarcinii de validare; d) rezultatelor aşteptate ale validării.
Recomandarea 41 - Testele de stres şi analizarea pe bază de scenarii 1.101. Societăţile de asigurare sau de reasigurare ar trebui să utilizeze teste de stres şi analizări pe bază de scenarii, ca parte a validării modelului intern. 1.102. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că testele de stres şi analizarea pe bază de scenarii pe care le utilizează acoperă riscurile relevante şi sunt monitorizate în timp.
Recomandarea 42 - Seturile de date privind validarea 1.103. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că datele selectate şi raţionamentul calificat utilizat în procesul de validare îi permit efectiv să valideze modelul intern într o mare varietate de situaţii trecute sau potenţiale. CAP. 10 Documentarea Recomandarea 43 - Proceduri de control al documentării 1.104. Pentru a asigura calitatea continuă a documentării în conformitate cu articolul 243 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să dispună cel puţin de: a) o procedură de control eficientă pentru documentarea modelului intern; b) o procedură de control al versiunilor pentru documentarea modelului intern; c) un sistem clar de referinţă pentru documentarea modelului intern, care ar trebui să fie prevăzut într o listă a documentaţiei, după cum este solicitat de articolul 244 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 44 - Documentarea metodologiilor 1.105. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să elaboreze o documentaţie suficient de detaliată pentru a demonstra înţelegerea în profunzime a metodologiilor şi tehnicilor utilizate în modelul intern, care să includă cel puţin următoarele: a) ipotezele utilizate; b) aplicabilitatea acestor ipoteze, dat fiind profilul de risc al societăţii; c) deficienţele metodologiei sau ale tehnicilor.
1.106. Societatea de asigurare sau de reasigurare, atunci când documentează teoriile, ipotezele şi bazele matematice şi empirice care fundamentează metodologiile utilizate în modelul intern, în conformitate cu articolul 125 alineatul (3) din Directiva Solvabilitate II, ar trebui să includă, dacă sunt disponibile, etapele semnificative ale evoluţiei metodologiei, precum şi alte metodologii care au fost luate în considerare dar care nu au fost ulterior utilizate de societatea de asigurare sau de reasigurare.
Recomandarea 45 - Situaţiile în care modelul intern nu funcţionează eficient 1.107. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să includă în documentaţia sa un rezumat general al deficienţelor semnificative ale modelului intern, consolidate într un singur document, care să conţină cel puţin aspectele menţionate la articolul 245 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 46 - Caracterul adecvat al documentaţiei către destinatari 1.108. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să aibă în vedere documentarea modelului intern care constă în mai multe niveluri de documentare pentru modelul intern, în funcţie de diferitele utilizări şi de destinatarii avuţi în vedere.
Recomandarea 47 - Manualele de utilizare sau descrierile proceselor 1.109. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să aibă elaborate, ca parte a documentaţiei modelului intern, manuale de utilizare sau descrieri ale proceselor pentru funcţionarea modelului intern, care ar trebui să fie suficient de detaliate pentru a i permite unei terţe părţi independente calificate să opereze şi să ruleze modelul intern.
Recomandarea 48 - Documentarea rezultatelor modelului 1.110. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să păstreze, ca parte a documentaţiei modelului intern, rezultatele modelului care sunt relevante pentru a satisface cerinţele prevăzute la articolul 120 din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 49 - Documentarea programului software şi a platformelor de modelare 1.111. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui, în documentaţia sa, să furnizeze informaţii despre programul software, platformele de modelare şi sistemele hardware utilizate în modelul intern. 1.112. Atunci când utilizează programele software, platformele de modelare şi sistemele hardware, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ofere în documentaţie informaţii suficiente pentru a fi în măsură să evalueze şi să justifice utilizarea lor, precum şi să permită autorităţilor de supraveghere să evalueze caracterul lor adecvat. CAP. 11 Modelele şi datele externe Recomandarea 50 - Datele externe 1.113. Societatea de asigurare sau de reasigurare, dată fiind natura datelor externe, ar trebui să demonstreze un nivel adecvat de înţelegere a caracterului specific al datelor externe utilizate în modelul intern, inclusiv transformările semnificative, redimensionarea, caracterul temporar şi alte tratamente aplicate datelor externe. 1.114. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui în special, cel puţin: a) să înţeleagă caracteristicile şi limitările sau alte particularităţi speciale ale datelor externe; b) să elaboreze procese pentru identificarea datelor externe care lipsesc, precum şi a altor limitări; c) să înţeleagă aproximările şi procesările efectuate pentru datele care lipsesc sau datele externe care nu sunt fiabile; d) să elaboreze procese pentru a rula controale privind convergenţa în timp util, inclusiv comparaţii cu alte surse relevante, în măsura în care datele sunt disponibile în mod rezonabil.
Recomandarea 51 - Înţelegerea modelului extern 1.115. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să demonstreze că toate părţile implicate în utilizarea modelului extern posedă o înţelegere suficient de profundă a componentelor relevante ale modelului extern, inclusiv a ipotezelor, aspectelor tehnice şi operaţionale. 1.116. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să acorde o atenţie deosebită aspectelor modelului extern care sunt mai relevante pentru profilul său de risc.
Recomandarea 52 - Revizuirea alegerii modelului extern şi a datelor externe 1.117. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să revizuiască periodic justificarea sa pentru selectarea unui anumit model extern sau a unui set de date externe. 1.118. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că nu este prea dependentă de un singur furnizor şi ar trebui să dispună de planuri pentru a minimiza impactul deficienţelor din activitatea furnizorului. 1.119. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să acorde atenţie modului de actualizare a modelului extern sau a datelor, care îi permite să evalueze mai bine riscurile la care este expusă.
Recomandarea 53 - Integrarea modelelor externe în cadrul modelului intern 1.120. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze că abordarea pentru integrarea modelului extern în cadrul modelului intern este adecvată; inclusiv în ceea ce priveşte tehnicile, datele, parametrii, ipotezele selectate de societate şi rezultatele modelului extern.
Recomandarea 54 - Validarea în contextul modelelor şi datelor externe 1.121. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să realizeze propria validare a aspectelor modelului extern care sunt relevante pentru profilul său de risc şi a procesului de integrare a modelului extern şi a datelor externe în cadrul proceselor sale proprii şi al modelului intern. 1.122. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să evalueze caracterul adecvat al selectării sau neselectării caracteristicilor sau opţiunilor disponibile pentru modelul extern. 1.123. Ca parte a propriei validări, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să ia în considerare informaţiile adecvate, în special analiza efectuată de furnizor sau de alţi terţi şi atunci când face acest lucru, societatea de asigurare sau de reasigurare să se asigure cel puţin că: a) independenţa validării nu este compromisă; b) respectă procesul de validare stabilit şi prevăzut în mod clar în politica sa de validare; c) sunt luate în considerare tendinţele subiective, implicite sau explicite, din analiza efectuată de furnizor sau de alţi terţi.
Recomandarea 55 - Documentarea în cazul modelelor şi datelor externe 1.124. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că documentarea modelelor şi datelor externe respectă standardele de documentare. 1.125. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să documenteze cel puţin următoarele: a) aspectele modelului extern şi ale datelor externe, care sunt relevante pentru profilul său de risc; b) integrarea modelului extern sau a datelor externe în procesele sale şi în modelul intern propriu; c) integrarea datelor, în special a datelor de intrare, în cazul modelului extern, sau a rezultatelor modelului extern în procesele sale şi în modelul intern propriu; d) datele externe utilizate în modelul intern, în ceea ce priveşte sursa şi utilizarea lor.
1.126. În cazul în care, ca parte a documentării proprii, societatea de asigurare sau de reasigurare se bazează pe documentaţia elaborată de furnizorii şi prestatorii de servicii, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se asigure că nu îi este compromisă capacitatea de a respecta standardele de documentare.
Recomandarea 56 - Răspunderea societăţii în contextul modelelor şi datelor externe 1.127. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să îşi menţină responsabilitatea pentru respectarea obligaţiilor sale legate de modelul intern propriu şi pentru rolul modelului extern sau al datelor externe în modelul intern, precum şi pentru celelalte cerinţe.
Recomandarea 57 - Rolul furnizorilor de servicii atunci când societatea utilizează modele şi date externe 1.128. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să pună în aplicare un acord de externalizare atunci când alege să nu opereze direct modelul extern. 1.129. În mod similar, societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să pună în aplicare un acord de externalizare atunci când alege să mandateze un furnizor de servicii să îndeplinească unele sarcini legate de datele externe. 1.130. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui, atunci când încheie un acord de externalizare, să se conformeze cu cerinţele de la articolul 49 din Directiva Solvabilitate II şi articolul 274 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. CAP. 12 Modelele interne de grup - funcţionarea colegiilor Recomandarea 58 - Evaluarea sferei de acoperire a modelului intern 1.131. La evaluarea gradului de adecvare a sferei de acoperire a modelului intern, supraveghetorul coordonator, celelalte autorităţi de supraveghere implicate astfel cum sunt definite la articolul 343 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi alte autorităţi de supraveghere identificate de colegiu, în conformitate cu articolul 344 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 ar trebui să ia în considerare cel puţin: a) importanţa societăţilor afiliate din cadrul grupului, în ceea ce priveşte profilul de risc al grupului; b) profilul de risc al societăţilor afiliate din cadrul grupului, comparativ cu profilul de risc al grupului în ansamblul său; c) dacă este cazul, un plan de tranziţie al grupului pentru extinderea sferei de acoperire a modelului într-o etapă ulterioară şi termenul prevăzut pentru realizarea acestei extinderi; d) caracterul adecvat al formulei standard sau a unui alt model intern aprobat sau în curs de aprobare pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor de asigurare sau de reasigurare afiliate, incluse în sfera de acoperire a modelului intern; e) caracterul adecvat al formulei standard sau al unui alt model intern aprobat sau în curs de aprobare pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate a societăţilor de asigurare sau de reasigurare afiliate din cadrul grupului, dar neincluse în sfera de acoperire a modelului intern de grup.
1.132. La evaluarea gradului de adecvare a excluderii societăţilor afiliate în cadrul grupului din domeniul de acoperire a modelului intern, autorităţile de supraveghere menţionate la punctul anterior ar trebui să evalueze dacă excluderea societăţilor ar putea conduce la: a) alocarea neadecvată a fondurilor proprii, pe baza cerinţei de capital de solvabilitate a societăţii individuale, mai degrabă decât pe contribuţia la profilul de risc al grupului; b) inconsecvenţe care decurg din utilizarea modelului intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup şi utilizarea de către societăţile afiliate din cadrul grupului a formulei standard sau a unui model intern diferit, aprobat sau care face obiectul procesului de aprobare, pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate; c) puncte slabe ale sistemului de management al riscului la nivel de grup şi la nivelul societăţilor afiliate, care decurg din sfera de acoperire limitată a modelului intern; sau d) o cerinţă inadecvată de capital de solvabilitate la nivel de grup comparativ cu profilul de risc al grupului.
Recomandarea 59 - Planul de lucru pentru modelul intern în procesul de evaluare şi de aprobare a modelelor interne de grup 1.133. Supraveghetorul coordonator, în consultare cu celelalte autorităţi de supraveghere implicate, ar trebui să elaboreze un plan de lucru pentru modelul intern, precum şi regulile de comunicare urmate de aceste autorităţi în timpul procesului de evaluare şi aprobare a modelelor interne de grup. 1.134. Dacă este cazul, supraveghetorul coordonator, consultându-se cu celelalte autorităţi de supraveghere implicate, ar trebui să actualizeze planul de lucru. 1.135. În ceea ce priveşte evaluarea modelului intern, supraveghetorul coordonator ar trebui să se asigure că planul de lucru pentru modelul intern include calendarul de lucru, etapele principale şi rezultatele pentru această evaluare. În cazul modelului intern de grup în conformitate cu articolul 231 din Directiva Solvabilitate II, supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere interesate ar trebui să ia în considerare includerea unor reguli specifice pentru ele în planul de lucru pentru modelul intern. Supraveghetorul coordonator ar trebui să se asigure cel puţin că planul de lucru: a) stabileşte când şi cum să consulte şi să implice în evaluare celelalte autorităţi de supraveghere implicate menţionate la articolul 343 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; b) stabileşte când şi cum să permită celorlalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor, prevăzute la articolul 344 alineatul (2) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, să participe la evaluare; c) identifică priorităţile evaluării, ţinând seama de sfera de acoperire a modelului intern, de caracterul specific al societăţilor afiliate din cadrul grupului, de profilul de risc al grupului şi al societăţilor afiliate din cadrul grupului şi de informaţiile disponibile şi relevante referitoare la modelul intern; d) stabileşte când şi cum să raporteze rezultatele evaluării efectuate de autorităţile de supraveghere implicate către celelalte autorităţi de supraveghere implicate.
1.136. În ceea ce priveşte decizia privind cererea de a utiliza un model intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, supraveghetorul coordonator în consultare cu celelalte autorităţi de supraveghere interesate, ar trebui să se asigure că planul de lucru al modelului intern acoperă calendarul de lucru pentru toate etapele şi rezultatele preconizate pentru a ajunge la o decizie comună, în conformitate cu standardul tehnic de aplicare EIOPA privind procesul de a ajunge la o decizie comună pentru modelele interne de grup.
Recomandarea 60 - Preocupări referitoare la proces 1.137. Ori de câte ori o autoritate de supraveghere implicată identifică un motiv serios de preocupare în legătură cu procesul de aprobare, aceasta ar trebui să informeze supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi implicate asupra preocupării, de îndată ce este posibil acest lucru.
Recomandarea 61 - Controale la sediu efectuate în comun în timpul evaluării modelelor interne de grup 1.138. Supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere implicate ar trebui să poată solicita şi să discute când şi cum să organizeze controale la sediu în comun pentru a verifica informaţiile privind evaluarea modelului intern de grup, cu scopul de a asigura eficienţa procesului. 1.139. Autorităţile de supraveghere care solicită un control la sediu în comun ar trebui să îl informeze pe supraveghetorul coordonator, indicând sfera de acoperire şi scopul controlului, ţinând seama de obiectivele controlului în raport cu evaluarea, astfel după cum este definit de către autorităţile de supraveghere implicate. 1.140. Supraveghetorul coordonator ar trebui apoi să notifice celelalte autorităţi de supraveghere implicate, EIOPA şi, dacă este cazul, alţi membri şi participanţi ai colegiului care pot fi afectaţi sau interesaţi de participare sau de rezultatul controlului la sediu în comun. 1.141. Odată identificate autorităţile de supraveghere competente care participă la controlul la sediu în comun, acestea ar trebui să discute şi să ajungă la un acord cu privire la sfera de acoperire finală, scopul, structura şi alocarea atribuţiilor pentru controlul la sediu în comun, precum şi cu privire la cine conduce controlul. 1.142. Supraveghetorul coordonator ar trebui să fie informat cu privire la progresele şi rezultatele controlului la sediu în comun. 1.143. Autoritatea de supraveghere care conduce controlul la sediu în comun, dacă este alta decât supraveghetorul coordonator, ar trebui să furnizeze documentaţia relevantă supraveghetorului coordonator. Supraveghetorul coordonator ar trebui să pună documentaţia relevantă la dispoziţia celorlalte autorităţi de supraveghere implicate, celorlalte autorităţi de supraveghere care participă la controlul la sediu în comun şi la dispoziţia EIOPA. Supraveghetorul coordonator ar trebui să le comunice celorlalţi membri ai colegiului şi celorlalţi participanţi lista cu documentele relevante primite şi să le pună la dispoziţie documentele, la cererea lor expresă. 1.144. Pe baza unui raport în care se menţionează principalele constatări ale controlului la sediu în comun, autoritatea de supraveghere care conduce controlul la sediu în comun ar trebui să discute cu autorităţile de supraveghere implicate rezultatele controlului la sediu în comun şi acţiunile care se impun a fi efectuate. 1.145. Supraveghetorul coordonator ar trebui să îi informeze pe ceilalţi membri ai colegiului asupra rezultatelor şi măsurilor respective, ca parte a comunicării agreate în cadrul colegiului.
Recomandarea 62 - Comunicarea evaluărilor modelelor interne de grup 1.146. Autorităţile de supraveghere implicate ar trebui să pună la dispoziţia supraveghetorului coordonator şi să dezbată cu acesta şi cu celelalte autorităţi de supraveghere implicate principalele concluzii ale activităţii legate de controlul la sediu şi de raportările periodice în ceea ce priveşte modelul intern. 1.147. Autorităţile de supraveghere implicate ar trebui să informeze supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere implicate asupra abordării adoptate în evaluarea elementelor modelului intern. 1.148. În cazul în care, ca rezultat al acestui schimb de informaţii, autorităţile de supraveghere implicate identifică diferenţe substanţiale între abordările urmate, acestea ar trebui să discute şi să ajungă la un acord asupra unui proces de elaborare a unor abordări convergente, în cazul în care consideră că această convergenţă este necesară. 1.149. Atunci când consideră necesar, autorităţile de supraveghere implicate ar trebui să ia în calcul punerea la dispoziţia celorlalte autorităţi de supraveghere implicate a instrumentelor şi tehnicilor pe care le utilizează pentru evaluarea elementelor modelului intern.
Recomandarea 63 - Implicarea autorităţilor de supraveghere din statele terţe în evaluarea modelelor interne de grup 1.150. Supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere implicate ar trebui să decidă dacă şi care autorităţi de supraveghere din statele terţe ar trebui să fie consultate. 1.151. Înainte de consultarea autorităţii de supraveghere din statul terţ, supraveghetorul coordonator, cu sprijinul celorlalte autorităţi de supraveghere implicate, ar trebui să ia măsurile necesare pentru a se asigura că dispoziţiile legale privind confidenţialitatea informaţiilor pentru jurisdicţia în care se află sediul autorităţii de supraveghere din statul terţ sunt echivalente cu cerinţele privind secretul profesional care rezultă din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 64 - Evaluarea modificărilor majore în modelele interne de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II 1.152. În ceea ce priveşte evaluarea cererii de aprobare a unei modificări majore la un model intern de grup în temeiul articolului 231 din Directiva Solvabilitate II, supraveghetorul coordonator şi celelalte autorităţi de supraveghere interesate ar trebui să decidă dacă să delege evaluarea modificărilor la nivelul unei societăţi afiliate către autoritatea de supraveghere relevantă în cauză.
Norme de conformare şi de raportare 1.153. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.154. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.155. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.156. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.157. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA.
ANEXA 15 EIOPA_BoS_14/181 RO Ghid privind solvabilitatea la nivel de grup
Introducere 1.1. Prezentul ghid este redactat în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"). 1.2. Ghidul se referă la articolele 212-235 şi articolele 261-263 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 328-342 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138 (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Ghidul privind calculul solvabilităţii la nivel de grup are ca scop specificarea şi armonizarea cerinţelor privind calcularea solvabilităţii la nivel de grup. 1.5. Ghidul se aplică tuturor metodelor de calculare a solvabilităţii la nivel de grup, dacă nu se specifică altfel. Formula standard sau modelul intern vor fi specificate, dacă este cazul, în cadrul ghidului. 1.6. Ghidul oferă îndrumări privind tratamentul grupurilor din SEE în contextul articolelor 215-217 din Directiva Solvabilitate II. 1.7. Atunci când grupului îi este permis să utilizeze metoda 2 în scopul calculării solvabilităţii la nivel de grup şi cu condiţia ca statul membru să aplice opţiunea prevăzută la alineatul 1 al articolului 227 din Directiva Solvabilitate II, pot fi utilizate cerinţele de capital de solvabilitate locale şi fondurile proprii eligibile, astfel cum sunt prevăzute de către statul terţ echivalent. 1.8. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.9. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015.
Recomandarea 1 - Sfera de activitate a grupului pentru calcularea solvabilităţii la nivel de grup 1.10. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt responsabile pentru calcularea solvabilităţii la nivel de grup ar trebui să se asigure că acoperă toate riscurile şi societăţile afiliate care aparţin grupului, cu excepţia excluderilor de la articolul 214 alineatul (2) din Directiva Solvabilitate II.
Recomandarea 2 - Procesul de consolidare 1.11. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să ofere îndrumări tuturor societăţilor afiliate cu privire la modul de pregătire a datelor pentru calcularea solvabilităţii la nivel de grup. Acestea ar trebui să ofere instrucţiunile necesare pentru pregătirea datelor consolidate, combinate sau agregate în funcţie de metoda de calcul utilizată. Ele ar trebui să se asigure că instrucţiunile sunt aplicate în mod corespunzător şi omogen în cadrul grupului, în ceea ce priveşte recunoaşterea şi evaluarea elementelor bilanţiere, precum şi includerea şi tratamentul societăţilor afiliate.
Recomandarea 3 - Evaluarea influenţei semnificative şi dominante 1.12. La stabilirea sferei de activitate a grupului, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să se asigure că sunt aplicate deciziile adoptate de supraveghetorul coordonator în ceea ce priveşte nivelul de influenţă exercitat în mod efectiv de către o societate asupra altei societăţi.
Recomandarea 4 - Cazurile de aplicare a supravegherii la nivel de grup 1.13. Deoarece cele patru cazuri de aplicare a supravegherii la nivel de grup prevăzute la articolul 213 alineatul (2) literele (a)-(d) din Directiva Solvabilitate II nu se exclud reciproc, autorităţile de supraveghere ar trebui să aibă în vedere aplicarea diferitelor cazuri de supraveghere la nivel de grup prevăzute la articolul respectiv în cadrul aceluiaşi grup.
Recomandarea 5 - Societatea-mamă de asigurări sau reasigurări, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt cu sediul într-un stat terţ 1.14. În conformitate cu articolul 215 din Directiva Solvabilitate II, în cazul în care există un subgrup menţionat la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) din Directiva Solvabilitate II, supraveghetorul coordonator în exerciţiu, astfel cum este definit la articolul 260 din Directiva Solvabilitate II, după consultarea cu celelalte autorităţi de supraveghere interesate, ar trebui să se asigure că supravegherea la nivel de grup se aplică în mod implicit la nivelul societăţii mamă de cel mai înalt rang din Uniunea Europeană. 1.15. Cu toate acestea, în cazul în care societatea mamă de asigurări sau reasigurări, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt are sediul în afara SEE şi este supus(ă) unei supravegheri echivalente la nivel de grup în statul terţ, supraveghetorul coordonator în exerciţiu, astfel cum este definit la articolul 260 din Directiva Solvabilitate II, ar trebui să se bazeze pe supravegherea la nivel de grup exercitată de autorităţile de supraveghere din statul terţ, în conformitate cu articolul 261 din Directiva Solvabilitate II, şi ar trebui să excepteze, de la caz la caz, grupul din statul terţ de supravegherea de grup la nivelul Uniunii Europene, atunci când acest lucru ar conduce la o supraveghere mai eficientă a grupului şi nu ar afecta activităţile de supraveghere ale autorităţilor de supraveghere interesate şi responsabilităţile lor individuale. 1.16. După consultarea cu alte autorităţi de supraveghere interesate, supraveghetorul coordonator în exerciţiu, astfel cum este definit la articolul 260 din Directiva Solvabilitate II, ar trebui să aibă în vedere o supraveghere la nivel de grup mai eficientă, care se poate realiza atunci când sunt îndeplinite următoarele criterii: a. la scară mondială, supravegherea la nivel de grup permite o evaluare corectă a riscurilor la care sunt expuse subgrupul din SEE şi entităţile sale, având în vedere structura grupului, natura, amploarea şi complexitatea riscurilor şi alocarea capitalului în cadrul grupului; b. cooperarea existentă în prezent între supraveghetorul coordonator din statul terţ şi autorităţile de supraveghere din SEE pentru grupul în cauză este structurată şi bine gestionată prin reuniuni periodice şi schimburi corespunzătoare de informaţii în cadrul unui colegiu de supraveghetori la care autorităţile de supraveghere din SEE şi EIOPA sunt invitate; c. un plan de acţiune anual, care include efectuarea unor controale la sediu în comun, este aprobat în cadrul acestor reuniuni periodice de către autorităţile de supraveghere implicate în supravegherea grupului.
1.17. În cazul în care societatea mamă de asigurări sau reasigurări, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt are sediul în afara SEE şi nu face obiectul unei supravegheri echivalente dintr un stat terţ, supravegherea solvabilităţii la nivel de grup ar trebui să se aplice la nivelul societăţii mamă de cel mai înalt rang din Uniunea Europeană în cazul în care există un grup, astfel cum este definit la articolul 213 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Directiva Solvabilitate II. În cazul în care nu există un astfel de grup, autorităţile de supraveghere ar trebui să decidă dacă să solicite, în temeiul articolului 262 alineatul (2) din Directiva Solvabilitate II, înfiinţarea unui holding de asigurări sau a unui holding financiar mixt cu sediul central în Uniunea Europeană şi să supună acest grup din SEE supravegherii la nivel de grup şi cerinţelor privind calcularea solvabilităţii la nivel de grup.
Recomandarea 6 - Societatea-mamă este un holding mixt de asigurări 1.18. În cazul în care societatea mamă este un holding mixt de asigurări, calcularea solvabilităţii la nivel de grup ar trebui să se aplice părţilor grupului care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 213 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) din Directiva Solvabilitate II, mai degrabă decât la holdingul mixt de asigurări.
Recomandarea 7 - Aplicarea metodei de calcul 1.19. În scopul calculării solvabilităţii la nivel de grup, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să ia în considerare aceeaşi sferă de activitate a grupului ca cea menţionată în recomandarea 1, indiferent dacă este utilizată metoda de calcul 1, metoda de calcul 2 sau o combinaţie a ambelor metode.
Recomandarea 8 - Alegerea metodei de calcul şi evaluarea tranzacţiilor intragrup 1.20. Atunci când se decide dacă aplicarea exclusivă a metodei 1 nu este adecvată în conformitate cu articolul 328 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, supraveghetorul coordonator ar trebui să ia în considerare existenţa tranzacţiilor intragrup între societatea afiliată evaluată pentru deducere şi agregare şi toate celelalte entităţi care intră în sfera de acoperire a calculării solvabilităţii la nivel de grup.
Recomandarea 9 - Cota proporţională 1.21. În cazul în care o societate afiliată este legată de o altă societate printr-o relaţie în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să determine cota proporţională utilizată la calcularea solvabilităţii la nivel de grup, indiferent de alegerea metodei de calcul. 1.22. În mod implicit, ar trebui să fie utilizată o cotă proporţională de 100%. În cazul în care un grup intenţionează să utilizeze un alt procent, acesta ar trebui să explice supraveghetorului coordonator că acesta este adecvat. După consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului însuşi, supraveghetorul coordonator ar trebui să decidă cu privire la caracterul adecvat al cotei proporţionale alese de grup. 1.23. Atunci când este calculată solvabilitatea la nivel de grup conform metodei 1, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să determine cota proporţională pe care o deţine în societăţile afiliate, luând în considerare: d. 100% atunci când este inclusă o filială în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) literele (a) şi (b) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, cu excepţia cazului în care se decide altfel în conformitate cu recomandarea 10; e. procentul utilizat pentru întocmirea conturilor consolidate, atunci când sunt incluse societăţile în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; f. proporţia din capitalul subscris care este deţinută, în mod direct sau indirect, de către societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt, atunci când sunt incluse societăţile afiliate în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 10 - Criteriile de recunoaştere a deficitului de solvabilitate al unei filiale în mod proporţional 1.24. Pentru a demonstra că responsabilitatea societăţii mamă este limitată strict la cota de capital din filiala de asigurări sau reasigurări, astfel cum se prevede la articolul 221 alineatul (1) din Directiva Solvabilitate II, societatea mamă ar trebui să documenteze supraveghetorului coordonator că sunt îndeplinite următoarele criterii: nu există acorduri de transfer al profiturilor şi pierderilor şi nici garanţii, acorduri de menţinere a valorii nete sau alte acorduri ale societăţii mamă sau ale societăţilor afiliate pentru acordarea de sprijin financiar; investiţia în filială nu este considerată o investiţie strategică pentru societatea mamă; societatea mamă nu beneficiază de avantaje din participaţia sa în filială, în cazul în care aceste avantaje ar putea lua forma unor tranzacţii intragrup, cum ar fi împrumuturile, contractele de reasigurare sau contractele de servicii; filiala nu este o componentă esenţială a modelului de afaceri al grupului, în special în ceea ce priveşte oferta de produse, baza de clienţi, subscrierea, distribuirea, strategia de investire şi managementul investiţiilor; în plus, nu desfăşoară activitate sub acelaşi nume sau marcă şi nu există responsabilităţi comune la nivelul superior al conducerii grupului; un acord scris între societatea mamă şi filială limitează în mod explicit sprijinul societăţii mamă în cazul unui deficit de solvabilitate la cota societăţii mamă din capitalul filialei. În plus, filiala ar trebui să aibă o strategie pentru a rezolva deficitul de solvabilitate, de exemplu garanţii din partea acţionarilor minoritari.
1.25. În cazul în care o filială este inclusă în sfera de aplicare a modelului intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup, supraveghetorul coordonator nu ar trebui să îi permită societăţii mamă să ia în considerare deficitul de solvabilitate al filialei în mod proporţional. 1.26. Supraveghetorul coordonator ar trebui să evalueze aceste criterii, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului însuşi, de la caz la caz, luând în considerare caracteristicile specifice ale grupului. 1.27. Statutul de responsabilitate strict limitată a societăţii mamă ar trebui să facă obiectul unei analizări anuale efectuate de supraveghetorul coordonator. 1.28. Societatea mamă şi filiala ar trebui să facă publică decizia pozitivă a supraveghetorului coordonator care permite recunoaşterea deficitului de solvabilitate în mod proporţional, în scopul de a informa deţinătorii de poliţe şi investitorii, ca informaţie semnificativă în secţiunea de management al capitalului din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară al grupului şi cel al filialei. 1.29. La pregătirea datelor consolidate prin utilizarea metodei 1, fondurile proprii şi cerinţa de capital de solvabilitate ale filialei ar trebui calculate pe o bază proporţională, în loc de a aplica o consolidare integrală. 1.30. La pregătirea datelor agregate utilizând metoda 2, fondurile proprii şi cerinţa de capital de solvabilitate ale filialei ar trebui calculate folosind cota proporţională a filialei respective, chiar în cazul unui deficit de solvabilitate.
Recomandarea 11 - Tratamentul societăţilor afiliate specifice în scopul calculării solvabilităţii la nivel de grup 1.31. În cazul în care societăţile din alte sectoare financiare constituie un grup supus cerinţei sectoriale de capital, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să ia în considerare utilizarea cerinţelor de solvabilitate ale acestui grup în loc de suma cerinţelor fiecărei societăţi în parte la calcularea solvabilităţii la nivel de grup.
Recomandarea 12 - Contribuţia unei filiale la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup 1.32. Atunci când se utilizează metoda 1 şi se aplică formula standard, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze contribuţia unei filiale la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup în conformitate cu Anexa tehnică 1. 1.33. Pentru societăţile de asigurări sau reasigurări, holdingul de asigurări intermediar sau holdingul financiar mixt intermediar, consolidate în conformitate cu articolul 335 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, contribuţia cerinţei de capital de solvabilitate individuale ar trebui calculată luând în considerare cota proporţională utilizată pentru determinarea datelor consolidate. 1.34. În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate consolidată la nivel de grup se calculează pe baza unui model intern, contribuţia unei filiale la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup ar trebui să fie produsul cerinţei de capital de solvabilitate al filialei şi procentul corespunzător efectelor de diversificare atribuite acelei filiale conform modelului intern. 1.35. Atunci când se utilizează metoda 2, contribuţia unei filiale la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup ar trebui să fie cota proporţională a cerinţei de capital de solvabilitate individuale, deoarece nu sunt luate în considerare efectele de diversificare la nivel de grup.
Recomandarea 13 - Disponibilitatea fondurilor proprii la nivel de grup ale societăţilor afiliate care nu sunt filiale 1.36. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să evalueze disponibilitatea fondurilor proprii, în conformitate cu articolul 222 alineatul (2) din Directiva Solvabilitate II şi cu articolul 330 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, ale societăţilor de asigurări sau reasigurări afiliate, holdingurilor de asigurări intermediare şi holdingurilor financiare mixte intermediare care nu sunt filiale şi ale societăţilor de asigurări sau reasigurări afiliate, holdingurilor de asigurări intermediare şi holdingurilor financiare mixte intermediare din statele terţe care nu sunt filiale, atunci când elementele fondurilor proprii ale acestor societăţi afectează în mod semnificativ nivelul fondurilor proprii la nivel de grup sau solvabilitatea la nivel de grup. Acestea ar trebui să explice supraveghetorului coordonator cum a realizat evaluarea. 1.37. Supraveghetorul coordonator ar trebui să analizeze, în strânsă colaborare cu celelalte autorităţi de supraveghere implicate, evaluarea realizată de către grup.
Recomandarea 14 - Tratamentul intereselor minoritare pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup 1.38. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze valoarea intereselor minoritare în fondurile proprii eligibile, care trebuie dedusă din fondurile proprii la nivel de grup, pentru fiecare filială, în următoarea ordine: 1. se calculează fondurile proprii eligibile care exced contribuţia filialei la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup; 2. se identifică şi se deduc fondurile proprii nedisponibile care exced contribuţia filialei la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup din fondurile proprii eligibile calculate la pasul 1; 3. se calculează partea corespunzătoare intereselor minoritare care trebuie dedusă din fondurile proprii de grup, prin înmulţirea cotei minoritare cu rezultatul de la pasul 2.
Recomandarea 15 - Tratamentul fondurilor dedicate şi al portofoliilor cărora li se aplică prima de echilibrare pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup 1.39. Pentru toate societăţile incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup prin metoda 1 şi pentru societăţile din statele terţe care nu sunt echivalente incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup prin metoda 2, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să aplice principiile privind fondurile dedicate şi portofoliile cărora li se aplică prima de echilibrare, astfel cum este prevăzut la articolul 81 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi articolul 217 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.40. Pentru societăţile din statele terţe echivalente incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup prin metoda 2, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să identifice restricţiile fondurilor proprii ale societăţilor ca urmare a restricţionării activelor sau obligaţiilor ori a acordurilor similare, în conformitate cu regimul de solvabilitate echivalent. Aceste restricţii ar trebui să fie luate în considerare la calcularea solvabilităţii la nivel de grup, ca parte a evaluării disponibilităţii fondurilor proprii la nivel de grup. 1.41. Atunci când se calculează cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup prin metoda 1, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt nu ar trebui să elimine tranzacţiile intragrup între activele şi obligaţiile asociate cu fiecare fond dedicat semnificativ sau cu fiecare portofoliu căruia i se aplică prima de echilibrare şi datele consolidate rămase. Cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup, calculată pe baza datelor consolidate, ar trebui să fie suma dintre: (a) cerinţa de capital de solvabilitate noţională pentru fiecare fond dedicat semnificativ şi fiecare portofoliu căruia i se aplică prima de echilibrare, ambele calculate cu activele şi obligaţiile fondului dedicat fără deducerea tranzacţiilor intragrup; şi (b) cerinţa (diversificată) de capital de solvabilitate la nivel de grup pentru datele consolidate rămase (cu excepţia activelor şi obligaţiilor tuturor fondurilor dedicate semnificative, dar cu includerea activelor şi obligaţiilor tuturor fondurilor dedicate care nu sunt semnificative). La calcularea cerinţelor de capital de solvabilitate la nivel de grup pentru datele consolidate rămase, tranzacţiile intragrup ar trebui să fie eliminate, în timp ce tranzacţiile intragrup între datele consolidate rămase şi fondurile dedicate semnificative nu ar trebui să fie eliminate.
1.42. În cazul în care un grup foloseşte un model intern pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup (denumită, în continuare, "SCR"), acesta ar trebui să urmeze recomandarea 13 din Ghidul privind fondurile dedicate. 1.43. Datele consolidate utilizate la calcularea fondurilor proprii la nivel de grup ar trebui să fie la valoarea netă faţă de tranzacţiile intragrup, în conformitate cu articolul 335 alineatul (3) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Prin urmare, toate tranzacţiile intragrup între fondurile dedicate semnificative şi datele consolidate rămase ar trebui să fie eliminate din calcularea fondurilor proprii la nivel de grup. 1.44. Pentru fiecare fond dedicat semnificativ şi pentru fiecare portofoliu căruia i se aplică prima de echilibrare, identificate în datele consolidate prin metoda 1, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze elementele restricţionate ale fondurilor proprii utilizând aceleaşi active şi obligaţii ale fondului dedicat utilizate pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate noţională sau portofoliul căruia i se aplică prima de echilibrare, aşa cum este descris mai sus, adică fără deducerea tranzacţiilor intragrup. 1.45. Prin urmare, totalul fondurilor proprii restricţionate în cadrul fondului dedicat sau al portofoliului căruia i se aplică prima de echilibrare, dedus din rezerva de reconciliere la nivel de grup ar trebui să fie suma tuturor fondurilor proprii restricţionate semnificative, identificate în societăţile de asigurări sau reasigurări din SEE şi a fondurilor proprii restricţionate identificate în societăţile de asigurări şi reasigurări din afara SEE care intră în domeniul de aplicare al datelor consolidate.
Recomandarea 16 - Ajustările legate de fondurile proprii indisponibile pentru calcularea fondurilor proprii eligibile la nivel de grup 1.46. Atunci când utilizează metoda 1, societatea de asigurări şi reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să deducă partea din fondurile proprii ale societăţilor afiliate care nu este disponibilă pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup din elementele fondurilor proprii relevante şi rangurile relevante ale fondurilor proprii consolidate la nivel de grup. 1.47. Acestea ar trebui să urmeze procedura descrisă mai jos pentru calcularea fondurilor proprii eligibile la nivel de grup, pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup şi nivelul minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup: fondurile proprii la nivel de grup sunt calculate pe baza datelor consolidate, în conformitate cu articolul 335 literele (a) (f) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, după deducerea tranzacţiilor intragrup; fondurile proprii la nivel de grup sunt clasificate pe niveluri; fondurile proprii disponibile la nivel de grup sunt calculate după deducerea ajustărilor de grup relevante la nivel de grup; fondurile proprii eligibile sunt supuse aceloraşi limite de rang care se aplică la nivel individual, pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup şi nivelul minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup.
1.48. Atunci când utilizează metoda 2, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să utilizeze suma fondurilor proprii eligibile ale societăţilor afiliate după deducerea fondurilor proprii non disponibile la nivel de grup. 1.49. Pentru ambele metode de calcul, în cazul în care fondurile proprii non disponibile au fost clasificate în mai multe ranguri, ordinea în care acestea se deduc din diferite ranguri ar trebui explicată supraveghetorului coordonator.
Recomandarea 17 - Procesul de evaluare a fondurilor proprii indisponibile de către supraveghetorul coordonator 1.50. În cazul unui grup transfrontalier, supraveghetorul coordonator ar trebui să dezbată evaluarea efectuată fondurilor proprii non disponibile cu celelalte autorităţi de supraveghere interesate în cadrul colegiului şi cu societatea de asigurări şi reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt. Procesul ar trebui să fie următorul: (a) în raportările periodice, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să prezinte supraveghetorului coordonator o evaluare a fondurilor proprii indisponibile pentru toate societăţile incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup. Acestea ar trebui să explice, de asemenea, ajustările făcute pentru a deduce fondurile proprii indisponibile; (b) supraveghetorul coordonator ar trebui să discute evaluarea fondurilor proprii indisponibile în cadrul colegiului şi cu grupul; (c) fiecare autoritate de supraveghere ar trebui să prezinte evaluarea disponibilităţii la nivel de grup a fondurilor proprii ale societăţilor supravegheate; (d) supraveghetorul coordonator ar trebui să dezbată cu celelalte autorităţi de supraveghere interesate dacă disponibilitatea fondurilor proprii se modifică atunci când evaluarea se efectuează la nivel individual sau la nivel de grup
1.51. În cazul unui grup naţional, supraveghetorul coordonator ar trebui să dezbată evaluarea fondurilor proprii indisponibile cu societatea de asigurări şi reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt. 1.52. Procesul ar trebui să fie următorul: (a) în raportările periodice, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să prezinte supraveghetorului coordonator o evaluare a fondurilor proprii indisponibile pentru toate societăţile incluse în calcularea solvabilităţii la nivel de grup. Acestea ar trebui să explice, de asemenea, ajustările făcute pentru a deduce fondurile proprii indisponibile; (b) supraveghetorul coordonator ar trebui să dezbată evaluarea fondurilor proprii indisponibile cu grupul.
Recomandarea 18 - Rezerva de reconciliere la nivel de grup 1.53. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să se asigure că rezerva de reconciliere la nivel de grup este în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui, în special, să ia în considerare la nivel de grup: a. valoarea acţiunilor proprii deţinute de societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt şi societăţile afiliate; b. elementele fondurilor proprii restricţionate care exced cerinţa de capital de solvabilitate noţională în cazul fondurilor dedicate şi a portofoliilor cărora li se aplică prima de echilibrare la nivel de grup.
Recomandarea 19 - Determinarea datelor consolidate pentru calcularea solvabilităţii la nivel de grup 1.54. Datele consolidate ar trebui calculate pe baza conturilor consolidate evaluate în conformitate cu prevederile din Directiva Solvabilitate II cu privire la recunoaşterea şi evaluarea elementelor bilanţiere, precum şi la includerea şi tratamentul societăţilor afiliate.
Recomandarea 20 - Determinarea monedei în scopul calculării riscului de modificare a ratei de schimb valutar 1.55. Cerinţa de capital pentru riscul de modificare a ratei de schimb valutar ar trebui să ia în considerare tehnicile relevante de minimizare a riscului care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolele 209-215 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate consolidată este calculată pe baza formulei standard, toate investiţiile exprimate într o monedă raportată la moneda conturilor consolidate ar trebui de asemenea luate în considerare la nivel de grup, în conformitate cu articolul 188 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35.
Recomandarea 21 - Nivelul minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup (pragul minim al cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup) 1.56. La determinarea nivelului minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup, atunci când metoda 1 este utilizată exclusiv sau în combinaţie cu metoda 2, societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să utilizeze următoarele cerinţe de capital: (a) cerinţele minime de capital ale societăţilor de asigurări şi reasigurări autorizate din SEE, incluse în sfera de aplicare a metodei 1; (b) cerinţele de capital locale, la nivelul cărora autorizaţia ar fi retrasă, pentru societăţile de asigurări şi reasigurări din state terţe incluse în sfera de aplicare a metodei 1, independent de constatarea echivalenţei.
Recomandarea 22 - Nivelul minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup 1.57. În cazul în care metoda 1 este utilizată, exclusiv sau în combinaţie cu metoda 2, atunci când nivelul minim al cerinţei de capital de solvabilitate consolidate la nivel de grup nu mai este respectată sau atunci când există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni, măsurile de supraveghere prevăzute la articolul 139 alineatul (1) şi (2) din Directiva Solvabilitate II pentru nerespectarea cerinţei individuale de capital minim ar trebui să se aplice la nivel de grup.
Recomandarea 23 - Tratamentul riscurilor specifice grupului 1.58. Societatea de asigurări sau reasigurări participativă, holdingul de asigurări sau holdingul financiar mixt ar trebui să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup luând în considerare toate riscurile cuantificabile, specifice şi semnificative existente la nivel de grup, care pot afecta solvabilitatea şi situaţia financiară a grupului. Dacă riscurile specifice grupului sunt semnificative, grupul ar trebui să utilizeze parametrii specifici grupului sau un model intern parţial pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate corespunzătoare riscurilor specifice grupului. 1.59. Aceste riscuri sunt: (a) riscurile care sunt, de asemenea, prezente la nivel individual, dar al căror impact este semnificativ diferit (care se manifestă într un mod diferit) la nivel de grup; sau (b) riscurile prezente doar la nivel de grup.
1.60. Cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup pentru partea cuantificabilă a acestor riscuri ar trebui să fie calculată după cum urmează: (a) în cazul descris la litera (a), prin aplicarea unor calibrări modulelor de risc sau submodulelor relevante, diferite de cele de la nivel individual, sau prin aplicarea unor scenarii adecvate; (b) în cazul (b), prin aplicarea unor scenarii adecvate.
1.61. În cazul în care grupul nu poate să reflecte profilul de risc în cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup, din cauza riscurilor specifice existente la nivel de grup, astfel cum s a descris mai sus, supraveghetorul coordonator, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate, ar trebui să aibă în vedere o majorare de capital de solvabilitate la nivel de grup, în conformitate cu articolul 232 litera (a) şi 233 alineatul (6) din Directiva Solvabilitate II, dacă este cazul.
Recomandarea 24 - Majorarea de capital de solvabilitate din cauza profilului de risc atunci când se utilizează metoda 1 1.62. În cazul în care a fost stabilită o majorare de capital de solvabilitate din cauza profilului de risc pentru o societate afiliată şi acea societate afiliată este consolidată în conformitate cu metoda 1, supraveghetorul coordonator ar trebui să evalueze la nivel de grup semnificaţia abaterii profilului de risc de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este calculată pe baza formulei standard sau a unui model intern, şi ar trebui să ia în considerare necesitatea de a impune o majorare de capital de solvabilitate pentru cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup.
Recomandarea 25 - Majorarea de capital de solvabilitate din cauza guvernanţei atunci când se utilizează metoda 1 1.63. În cazul în care a fost stabilită o majorare de capital de solvabilitate din cauza guvernanţei pentru o societate afiliată şi acea societate afiliată este consolidată în conformitate cu metoda 1, supraveghetorul coordonator ar trebui să evalueze la nivel de grup semnificaţia abaterii de la standardele specificate la articolele 41- 49 din Directiva Solvabilitate II şi ar trebui să aibă în vedere necesitatea de a impune o majorare de capital de solvabilitate pentru cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup.
Recomandarea 26 - Evaluarea abaterii la nivel individual, atunci când o abatere semnificativă a fost identificată la nivel de grup 1.64. Atunci când o abatere semnificativă a fost identificată la nivel de grup, autoritatea de supraveghere a unei societăţi afiliate ar trebui să evalueze dacă abaterea rezultă din profilul de risc sau din sistemul de guvernanţă al societăţii afiliate. 1.65. În acest caz, autoritatea de supraveghere în cauză ar trebui să evalueze semnificaţia abaterii profilului de risc sau de la standardele sistemului de guvernanţă şi ar trebui să aibă în vedere necesitatea de a impune o majorare de capital de solvabilitate la nivelul societăţii afiliate.
Recomandarea 27 - Majorarea de capital de solvabilitate atunci când se utilizează metoda 2 1.66. În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup se calculează, în totalitate sau parţial, folosind metoda 2, majorarea de capital de solvabilitate din cauza profilului de risc stabilită pentru o societate afiliată, care este inclusă în metoda 2, ar trebui să fie adăugată la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup pentru cota proporţională, în conformitate cu articolul 221 alineatul (1) litera (b) din Directiva Solvabilitate II. Trebuie evitată dubla contabilizare a aceleiaşi abateri a profilului de risc la nivel individual şi la nivel de grup.
Reguli de conformare şi de raportare 1.67. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.68. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.69. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele neconformităţii, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.70. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.71. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri efectuate de EIOPA.
Anexa tehnică I - Calcularea contribuţiei filialei de asigurări şi reasigurări la cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup ("SCR") [recomandările 12, 14 şi 15] Contrj = SCRj x SCRdiversificată/Σi SCRisolo unde: - SCRj este SCR individuală a societăţii j la nivel de entitate;SCRdiversificată = SCR calculată în conformitate cu articolul 336 litera (a) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; SCRisolo este SCR individuală a societăţii participative la nivel de entitate şi a fiecărei societăţi afiliate de asigurări sau reasigurări şi societăţi de asigurări şi reasigurări din state terţe incluse în calculul SCRdiversificată; – raportul este ajustarea proporţională în urma recunoaşterii efectelor diversificării la nivel de grup.
Pentru societăţile incluse în datele consolidate cu consolidare proporţională, în conformitate cu articolul 335 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, numai cota proporţională a SCR individuale la nivel de entitate este inclusă în calcularea de mai sus.
ANEXA 16 EIOPA-BoS-15/111 RO Ghid privind punerea în aplicare a măsurilor de garantare pe termen lung 1. Introducere 1.1. În temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (denumit în continuare Regulamentul EIOPA), EIOPA publică prezentul ghid privind punerea în aplicare a măsurilor de garantare prevăzute la articolele 77b, 77d, 308c şi 308d din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (denumită în continuare Directiva Solvabilitate II). 1.2. Prezentul ghid vizează să asigure convergenţa practicilor în statele membre şi să sprijine întreprinderile în vederea punerii în aplicare a primei de volatilitate, a primei de echilibrare, a măsurii tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc şi a măsurii tranzitorii privind rezervele tehnice (cunoscute drept "ajustări şi măsuri tranzitorii de garantare pe termen lung"). 1.3. Prezentul ghid este împărţit în două secţiuni: Secţiunea 1 abordează evaluarea rezervelor tehnice cu măsurile de garantare pe termen lung. Aceste măsuri sunt relevante pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare. Secţiunea 2 se referă la stabilirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) pentru utilizatorii formulei standard şi cerinţa de capital minim (MCR). Ghidul privind interacţiunea măsurilor de garantare pe termen lung cu SCR şi MCR presupune faptul că SCR şi MCR se calculează pe baza rezervelor tehnice evaluate cu măsurile de garantare pe termen lung. 1.4. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.5. În sensul prezentului ghid, expresia "măsuri de garantare pe termen lung" se referă la ajustările şi măsurile tranzitorii menţionate la articolele 77b, 77c, 308c şi 308d din Directiva Solvabilitate II. 1.6. Termenii care nu sunt definiţi în prezentul Ghid au sensul definit în actele juridice menţionate în introducere. 1.7. Prezentul ghid se aplică de la 1 ianuarie 2016.
SECŢIUNEA 1 Evaluarea rezervelor tehnice cu măsurile de garantare pe termen lung Orientarea 1 - Efectele primei de volatilitate, ale primei de echilibrare şi ale măsurii tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc asupra comportamentului deţinătorilor de poliţe 1.8. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare trebuie să evite crearea unei legături nerealiste sau distorsionate între ipotezele privind comportamentul deţinătorilor de poliţe, la care se face referire la articolul 26 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei (denumit în continuare Regulamentul delegat), şi utilizarea primei de echilibrare, a primei de volatilitate sau a măsurii tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc. 1.9. În mod specific, în cazul în care probabilitatea ca deţinătorii de poliţe să exercite opţiuni contractuale este modelată în mod dinamic prin utilizarea ratelor de referinţă (de exemplu, ratele de piaţă), întreprinderile de asigurare şi de reasigurare trebuie să se asigure că ratele de referinţă sunt stabilite conform cu structura temporală specifică a ratei dobânzilor fără risc aplicată pentru calcularea rezervelor tehnice.
Orientarea 2 - Interacţiunea măsurilor de garantare pe termen lung cu calcularea marjei de risc 1.10. În scopul calculării marjei de risc conform articolului 38 din Regulamentul delegat, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică prima de echilibrare, prima de volatilitate, măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc sau măsura tranzitorie privind rezervele tehnice trebuie să presupună că întreprinderea de referinţă nu aplică niciuna dintre aceste măsuri.
Orientarea 3 - Combinarea primei de echilibrare şi a măsurii tranzitorii privind rezervele tehnice 1.11. Atunci când întreprinderile de asigurare şi de reasigurare solicită să utilizeze atât prima de echilibrare, cât şi măsura tranzitorie privind rezervele tehnice la aceleaşi obligaţii de asigurare sau de reasigurare în temeiul articolului 77b şi al articolului 308d din Directiva Solvabilitate II, cuantumul menţionat la articolul 308d alineatul (2) litera (a) din Directiva Solvabilitate II trebuie să fie calculat cu prima de echilibrare.
Orientarea 4 - Domeniul de aplicare al măsurii tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc 1.12. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare trebuie să aplice măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc tuturor obligaţiilor admise. SECŢIUNEA 2 Stabilirea formulei standard MCR şi SCR în cazul în care se utilizează măsuri de garantare pe termen lung Orientarea 5 - Interacţiunea dintre prima de volatilitate, prima de echilibrare şi măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc şi submodulul "risc al ratei dobânzii" din formula standard SCR 1.13. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care utilizează prima de volatilitate, prima de echilibrare sau măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc trebuie să se asigure că valoarea acestor prime şi valoarea ajustării tranzitorii, la care se face referire la articolul 308c din Directiva Solvabilitate II, rămân neschimbate după aplicarea şocurilor la structura temporală de bază a ratei dobânzilor prevăzută la articolele 166 şi 167 din Regulamentul delegat.
Orientarea 6 - Interacţiunea dintre prima de volatilitate şi/sau măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc şi submodulul "risc de dispersie (risc de marjă de credit)" din formula standard SCR 1.14. Atunci când calculează submodulul "risc de dispersie (risc de marjă de credit)", întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică prima de volatilitate şi/sau măsura tranzitorie privind ratele dobânzilor fără risc trebuie să se asigure că valoarea primei de volatilitate şi/sau a ajustării tranzitorii, la care se face referire la articolul 308c din Directiva Solvabilitate II, rămâne neschimbată în urma simulărilor de criză aplicate la submodulul "risc de dispersie (risc de marjă de credit)" prevăzut la articolele 176 alineatul (1), 178 alineatul (1) şi 179 alineatul (1) din Regulamentul delegat.
Orientarea 7 - Interacţiunea dintre măsura tranzitorie privind rezervele tehnice şi calcularea formulei standard SCR 1.15. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsura tranzitorie privind rezervele tehnice trebuie să se asigure că valoarea deducerii tranzitorii menţionate la articolul 308d alineatul (1) din Directiva Solvabilitate II rămâne neschimbată în calculele bazate pe scenarii ale formulei standard SCR.
Orientarea 8 - Interacţiunea dintre măsura tranzitorie privind rezervele tehnice şi cerinţa de capital aferentă riscului operaţional din formula standard SCR. 1.16. Atunci când calculează cerinţa de capital aferentă riscului operaţional, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsura tranzitorie privind rezervele tehnice trebuie să utilizeze pentru măsurile volumelor TP(life), TP(life-ul) şi TP(non-life) menţionate la articolul 204 alineatul (4) din Regulamentul delegat, cuantumul rezervelor tehnice înainte de aplicarea măsurii tranzitorii minus valoarea maximă dintre marja de risc şi cuantumul deducerii tranzitorii. 1.17. În cazul în care cuantumul deducerii tranzitorii este mai mare decât marja de risc, cuantumul deducerii tranzitorii care depăşeşte marja de risc trebuie repartizat între TP(life), TP(life-ul) şi T(Pnon-life) în funcţie de contribuţia fiecărei componente la cuantumul general al deducerii tranzitorii.
Orientarea 9 - Interacţiunea dintre măsura tranzitorie privind rezervele tehnice şi calcularea MCR 1.18. Atunci când calculează cerinţa de capital minim liniară, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsura tranzitorie privind rezervele tehnice trebuie să utilizeze pentru măsurile volumelor TP(nl,s), TP(life,1), TP(life,2), TP(life,3) şi TP(life,4) menţionate la articolul 250 alineatul (1) şi articolul 251 alineatul (1) din Regulamentul delegat, rezerve tehnice înainte de aplicarea măsurii tranzitorii minus valoarea maximă dintre marja de risc şi cuantumul deducerii tranzitorii. 1.19. În cazul în care cuantumul deducerii tranzitorii este mai mare decât marja de risc, cuantumul deducerii tranzitorii care depăşeşte marja de risc trebuie repartizat între TP(nl,s), TP(life,1), TP(life,2), TP(life,3) şi TP(life,4) în funcţie de contribuţia fiecărei componente la cuantumul general al deducerii tranzitorii.
Reguli de conformitate şi raportare 1.20. Acest document conţine orientări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile pentru a respecta ghidul şi recomandările. 1.21. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte acest ghid trebuie să îl integreze în mod adecvat în cadrul lor de reglementare sau de supraveghere. 1.22. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele neconformităţii, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.23. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă cerinţele de raportare şi se vor raporta ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.24. Prezentul ghid va fi supus revizuirii EIOPA.
ANEXA 17 EIOPA-BoS-15/113 RO Ghid privind recunoaşterea şi evaluarea altor active şi pasive decât rezervele tehnice 1. Introducere 1.1. Prezentul ghid este redactat în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (denumit în continuare Regulamentul EIOPA). 1.2. Ghidul se referă la articolul 75 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (denumită în continuare Directiva Solvabilitate II) şi la articolele 7 - 16 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei. 1.3. Prezentul ghid se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.4. Prezentul ghid este prevăzut a facilita convergenţa practicii profesionale în statele membre şi a sprijini întreprinderile în recunoaşterea şi evaluarea altor active şi pasive decât rezervele tehnice. 1.5. Directiva Solvabilitate II şi Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevăd în general ca întreprinderile să recunoască şi să evalueze alte active şi pasive decât rezervele tehnice conform Standardelor internaţionale de raportare financiară (denumite în continuare "IFRS") adoptate de către Comisia Europeană conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este conform cu articolul 75 din Directiva Solvabilitate II. 1.6. Regulamentul delegat (UE) 2015/35 stabileşte în mod clar cazurile în care metodele de evaluare nu sunt conforme cu metoda de evaluare prevăzută la articolul 75 din Directiva Solvabilitate II şi, prin urmare, se vor aplica alte principii de evaluare sau ajustări decât IFRS. 1.7. Articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 menţionează criteriile care trebuie respectate dacă o întreprindere doreşte să recunoască şi să evalueze un activ sau un pasiv pe baza metodei de evaluare folosite de aceasta la întocmirea situaţiilor sale financiare anuale sau consolidate. EIOPA nu a evaluat, în mod intenţionat, principiile contabile locale utilizate în situaţiile financiare anuale sau consolidate, care ar fi conforme cu articolul 75 din Directiva Solvabilitate II. Însă, EIOPA a furnizat informaţii referitoare la principiile prevăzute în Directivele de contabilitate. 1.8. Prezentul ghid face trimitere la Regulamentul delegat (UE) 2015/35 şi menţionează principiile de recunoaştere şi măsurare pentru evaluarea altor active şi pasive decât a rezervelor tehnice. În cazul în care ghidul se referă la "evaluare", aceasta este definită drept o evaluare în temeiul articolului 75 din Directiva Solvabilitate II. 1.9. Termenii care nu sunt definiţi în prezentul ghid au sensul definit în actele juridice menţionate în introducere. 1.10. Prezentul ghid se aplică de la 1 ianuarie 2016.
Orientarea 1 - Pragul de semnificaţie 1.11. Atunci când evaluează activele şi pasivele, întreprinderile trebuie să ţină cont de principiul pragului de semnificaţie, astfel cum este prevăzut la considerentul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35. În ceea ce priveşte evaluarea pragului de semnificaţie, trebuie să se recunoască faptul că măsurarea trimestrială se poate baza pe estimări şi pe metode de estimare într-o măsură mai mare decât măsurarea datelor financiare anuale.
Orientarea 2 - Consecvenţa aplicării metodelor de evaluare 1.12. Întreprinderile trebuie să aplice tehnicile de evaluare în mod consecvent. Întreprinderile trebuie să aibă totodată în vedere dacă, în urma unei schimbări produse la nivelul împrejurărilor, inclusiv dintre cele menţionate mai jos, se impune o modificare a tehnicilor de evaluare sau a aplicării acestora în baza faptului că o astfel de modificare ar determina o măsurare mai adecvată conform articolului 75 din Directiva Solvabilitate II. Astfel de schimbări pot include următoarele: a) evoluţii noi ale pieţei cu modificarea condiţiilor pieţei; b) disponibilitatea informaţiilor noi; c) indisponibilitatea informaţiilor folosite anterior; d) îmbunătăţirea tehnicilor de evaluare.
Orientarea 3 - Investiţii imobiliare şi alte bunuri: metode alternative de evaluare 1.13. În sensul articolului 10 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, atunci când evaluează investiţiile imobiliare şi alte bunuri, întreprinderile trebuie să aleagă metoda conform articolului 10 alineatul (7) din regulamentul respectiv, care prevede cea mai reprezentativă estimare a valorii la care activele pot fi tranzacţionate, de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale de concurenţă. În temeiul articolului 10 alineatul (6) din regulamentul respectiv, aceste metode trebuie să se bazeze pe următoarele: a) preţuri actuale de pe o piaţă activă pentru bunuri de natură diferită, aflate în formă diferită sau din locuri diferite, sau cele supuse unor termeni diferiţi din contractul de leasing sau altor termeni contractuali, ajustate pentru a reflecta diferenţele respective; b) preţuri recente ale unor bunuri similare de pe pieţe mai puţin active, cu ajustări pentru a reflecta orice modificări ale condiţiilor economice de la data tranzacţiilor efectuate la preţurile respective; c) previziunile fluxurilor de trezorerie pe baza unor estimări fiabile ale fluxurilor de trezorerie viitoare, susţinute de termenii oricărui contract de leasing existent şi ai altor contracte şi, dacă este posibil, de dovezi externe cum ar fi închirieri ale unor bunuri similare pe piaţa actuală în acelaşi loc şi formă şi folosind rate de scont care reflectă evaluările de pe piaţa actuală ale incertitudinii în ceea ce priveşte cuantumul şi stabilirea calendarului de fluxuri de trezorerie.
1.14. În unele cazuri, diferitele intrări menţionate mai sus pot sugera diferite evaluări ale unui bun. O întreprindere trebuie să ţină cont de motivele care stau la baza acestor diferenţe pentru a stabili cea mai reprezentativă estimare în scopuri de evaluare din intervalul de estimări. 1.15. La stabilirea valorii unui bun, întreprinderile trebuie să ţină cont de capacitatea unui participant la piaţă de a obţine beneficii economice prin valorificarea la maxim a bunului respectiv sau prin vânzarea acestuia unui alt participant la piaţă care valorifică la maxim activul în cauză.
Orientarea 4 - Investiţii imobiliare şi alte bunuri: dovezi pentru susţinerea evaluării 1.16. Dacă evaluarea bilanţului se bazează pe o analiză formală sau alte informaţii anterioare datei bilanţului, întreprinderile trebuie să poată demonstra autorităţii lor de supraveghere faptul că s-au efectuat toate ajustările necesare pentru a reflecta variaţiile valorii dintre data unei analize formale sau a altor informaţii şi data bilanţului.
Orientarea 5 - Pasive financiare şi propria bonitate 1.17. Atunci când evaluează pasivele financiare, întreprinderile trebuie să recurgă la tehnici pentru a stabili valoarea la care pasivele ar putea fi transferate sau decontate, de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale de concurenţă, excluzând orice ajustare care ţine cont de schimbările produse în propria bonitate a întreprinderii după recunoaşterea iniţială. Aceste tehnici se pot baza pe: a) o abordare în sens ascendent; sau b) o abordare în sens descendent.
1.18. În cazul unei abordări în sens ascendent, întreprinderile trebuie să îşi stabilească propria bonitate la recunoaşterea pasivelor financiare specifice. Partea marjei de pe curba scontului, care se referă la propria bonitate, trebuie menţinută constantă după recunoaşterea iniţială. În cadrul evaluărilor ulterioare, valoarea este calculată prin stabilirea variaţiilor valorii, care rezultă din modificările survenite la nivelul condiţiilor pieţei care afectează valoarea pasivelor financiare, cu excepţia modificărilor condiţiilor pieţei, care afectează riscul de credit propriu. 1.19. La evaluarea modificărilor condiţiilor pieţei, care generează riscul de piaţă, întreprinderile trebuie să evalueze cel puţin modificările survenite la nivelul curbei ratei dobânzii fără risc specifice, un preţ al mărfurilor, o rată de schimb valutar sau un indice al preţurilor sau tarifelor. 1.20. Într-o abordare în sens descendent, întreprinderile trebuie să stabilească cuantumul modificării valorii estimate a unui pasiv financiar, care este pusă pe seama modificărilor riscului de credit propriu al întreprinderii, şi să-l excludă din evaluare.
Orientarea 6 - Participaţii în întreprinderile afiliate: metoda punerii în echivalenţă din IFRS 1.21. Atunci când întreprinderile evaluează activele şi pasivele unei întreprinderi afiliate prin metoda punerii în echivalenţă din IFRS conform articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, şi dacă respectivele întreprinderi afiliate utilizează alt cadru contabil decât IFRS, întreprinderile trebuie să facă ajustări dacă este necesar, pentru a recunoaşte şi a evalua activele şi pasivele întreprinderii afiliate conform IFRS. 1.22. Atunci când aplică articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, o întreprindere trebuie să aibă posibilitatea de a justifica faţă de autoritatea de supraveghere motivul pentru care nu a calculat excedentul de active faţă de pasive pentru întreprinderile afiliate conform articolului 13 alineatul (4) din respectivul regulament.
Orientarea 7 - Participaţii în întreprinderile afiliate: metode de evaluare alternative 1.23. În cazul în care întreprinderile evaluează participaţiile în întreprinderi afiliate prin metode de evaluare alternative conform articolului 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35, acestea trebuie să aibă posibilitatea de a explica autorităţii lor de supraveghere motivul pentru care nu este posibilă reevaluarea activelor şi pasivelor întreprinderii afiliate prin metoda de evaluare implicită sau metoda punerii în echivalenţă.
Orientarea 8 - Datorii contingente: datorii contingente care decurg din acorduri privind elemente de fonduri proprii auxiliare 1.24. Atunci când încheie un acord care reprezintă un element al fondurilor proprii auxiliare pentru contraparte, întreprinderile trebuie să evalueze cu atenţie dacă trebuie să recunoască datoria contingentă aferentă drept o datorie conform articolului 11 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35. 1.25. Întreprinderile trebuie să aibă posibilitatea de a oferi o justificare autorităţii competente în cazul în care nu au recunoscut o datorie contingentă în condiţiile în care au încheiat un acord cu o altă întreprindere, inclusiv cu orice altă întreprindere care aparţine grupului, şi în cazul în care acordul a primit o aprobare ca element al fondurilor proprii auxiliare.
Orientarea 9 - Impozite amânate - recunoaştere şi evaluare Actualizarea impozitelor amânate 1.26. Întreprinderile nu trebuie să actualizeze creanţele şi datoriile privind impozitul amânat.
Compensarea creanţelor şi datoriilor privind impozitul amânat în bilanţul întocmit conform Directivei Solvabilitate II 1.27. O întreprindere trebuie să compenseze creanţele şi datoriile privind impozitul amânat numai dacă deţine un drept valabil juridic de a compensa creanţele privind impozitul amânat cu datoriile privind impozitul amânat; şi dacă creanţele şi datoriile privind impozitul amânat se referă la impozitele percepute de aceeaşi autoritate fiscală de la aceeaşi întreprindere impozabilă.
Recunoaşterea şi evaluarea unei creanţe privind impozitul amânat net 1.28. În cazul în care există diferenţe temporare impozabile insuficiente, care sunt prevăzute să fie supuse impozitării inverse în aceeaşi perioadă cu impozitarea inversă preconizată a diferenţelor temporare deductibile, întreprinderea trebuie să aibă în vedere probabilitatea ca profiturile impozabile să crească în aceeaşi perioadă cu impozitarea inversă a diferenţelor temporare deductibile sau în perioade în care o pierdere fiscală asociată unei creanţe privind impozitul amânat poate fi reportată asupra exerciţiilor anterioare sau a exerciţiilor următoare. 1.29. Atunci când fac previziuni cu privire la profiturile impozabile şi evaluează probabilitatea apariţiei unor profituri impozabile suficiente în viitor, o întreprindere trebuie: a) să ia în considerare faptul că nici măcar un istoric solid de câştiguri nu poate oferi suficiente dovezi obiective privind profitabilitatea viitoare; b) să ia în considerare faptul că gradul de incertitudine legat de profiturile impozabile viitoare provenite din activităţi noi estimate creşte pe măsură ce orizontul de previzionare devine mai mare şi, mai ales, atunci când aceste profituri previzionate sunt estimate a fi produse în perioade din afara ciclului normal de planificare al întreprinderii; c) să ţină cont de faptul că unele reguli fiscale pot întârzia sau restricţiona recuperarea pierderilor fiscale neutilizate şi a creditelor fiscale neutilizate; d) să evite dubla contabilizare: profiturile impozabile care rezultă din impozitarea inversă a diferenţelor temporare impozabile trebuie să fie excluse din profiturile impozabile viitoare preconizate în cazul în care acestea au fost utilizate pentru a susţine recunoaşterea creanţelor privind impozitul amânat; e) să se asigure că, atunci când fac previziuni cu privire la profiturile impozabile, acestea să fie în egală măsură credibile şi, în general, conforme cu ipotezele emise pentru alte fluxuri de trezorerie previzionate. În mod specific, ipotezele care stau la baza previziunilor trebuie să fie coerente cu cele care stau la baza evaluărilor rezervelor tehnice şi ale activelor din bilanţul întocmit în scopul solvabilităţii.
Orientarea 10 - Impozite amânate - documentaţia 1.30. Întreprinderile trebuie să aibă posibilitatea de a oferi autorităţilor de supraveghere, la cerere, cel puţin informaţii pe baza evidenţelor acestora: a) despre sursele diferenţelor temporare care pot duce la recunoaşterea impozitelor amânate; b) cu privire la principiul recunoaşterii şi cel al evaluării aplicate pentru impozite amânate; c) cu privire la fiecare tip de diferenţă în stabilirea calendarului şi la fiecare tip de pierdere fiscală neutilizată şi credit fiscal neutilizat, la calcularea cuantumului creanţelor privind impozitul amânat sau al datoriilor recunoscute, precum şi la ipotezele subiacente legate de cuantumul respectiv; d) descrierea recunoaşterii creanţelor privind impozite amânate, inclusiv cel puţin: - existenţa oricăror diferenţe temporare impozabile în legătură cu aceeaşi autoritate fiscală, aceeaşi întreprindere impozabilă şi acelaşi tip de impozit, care sunt prevăzute a fi supuse impozitării inverse în aceeaşi perioadă cu impozitarea inversă preconizată a diferenţei temporare deductibile sau, după caz, care ar genera valori impozabile pe baza cărora să se poată utiliza pierderile fiscale neutilizate sau creditele fiscale neutilizate înainte ca acestea să expire; – atunci când există diferenţe temporare impozabile insuficiente în legătură cu aceeaşi autoritate fiscală, aceeaşi întreprindere fiscală şi acelaşi tip de impozit, documente care să demonstreze că este probabil ca entitatea să aibă suficient profit impozabil în legătură cu aceeaşi autoritate fiscală, aceeaşi întreprindere impozabilă şi acelaşi tip de impozit în aceeaşi perioadă cu impozitarea inversă a diferenţei temporare deductibile sau în perioadele în care se poate reporta asupra exerciţiilor anterioare sau a celor următoare o pierdere fiscală generată de creanţe privind impozitul amânat sau, după caz, că este probabil ca întreprinderea să aibă profituri impozabile înainte să expire pierderile fiscale neutilizate sau creditele fiscale neutilizate.
e) cu privire la cuantumul şi data expirării, dacă există, a diferenţelor temporare deductibile, a pierderilor fiscale neutilizate şi a creditelor fiscale neutilizate pentru care se recunosc sau nu creanţele privind impozitul amânat.
Orientarea 11 - Tratarea impozitului amânat în cazul în care întreprinderile sunt excluse din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup 1.31. Întreprinderile trebuie să aplice următoarele principii pentru recunoaşterea impozitării amânate în cazul în care întreprinderile afiliate sunt excluse din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 214 alineatul (2) din Directiva Solvabilitate II: a) în cazul în care participaţiile în întreprinderi afiliate sunt excluse din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 214 alineatul (2) litera (a) din Directiva Solvabilitate II, impozitul amânat aferent întreprinderii afiliate respective nu trebuie să fie recunoscut nici individual, nici la nivel de grup; b) în cazul în care participaţiile în întreprinderi afiliate sunt excluse din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 214 alineatul (2) literele (b) sau (c) din Directiva Solvabilitate II, impozitul amânat aferent întreprinderii afiliate respective nu trebuie să fie recunoscut la nivel de grup.
Orientarea 12 - Aplicarea metodelor de evaluare utilizate în situaţiile financiare anuale şi consolidate în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35. 1.32. Întreprinderile care aplică derogarea de la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 trebuie să ţină cont de orientările 1, 2, 4, 5 şi 8 - 11, precum şi de tabelul comparativ din anexa tehnică 1, cu titlu de referinţă, atunci când stabilesc dacă evaluările sunt conforme cu articolul 75 din Directiva Solvabilitate II. Anexa tehnică reprezintă o parte integrantă din prezentul ghid. 1.33. Întreprinderile care intră în domeniul de aplicare al consolidării unui grup care întocmeşte o situaţie financiară consolidată conform IFRS nu trebuie să aplice derogarea de la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/35.
Reguli de conformitate şi raportare 1.34. Acest document conţine orientări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile pentru a respecta ghidul şi recomandările. 1.35. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte acest ghid trebuie să îl integreze în mod adecvat în cadrul lor de reglementare sau de supraveghere . 1.36. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele neconformităţii, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.37. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă cerinţele de raportare şi se vor raporta ca atare.
Dispoziţii finale referitoare la revizuiri Prezentul ghid va fi supus revizuirii EIOPA. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
