Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ANEXE din 14 noiembrie 2018 privind programele pentru susţinerea examenului naţional de definitivare în învăţământ la disciplina Cultură civică şi educaţie socială şi la disciplina Artele spectacolului (Arta actorului)
EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1031 bis din 5 decembrie 2018
──────────
Aprobate prin Ordinul nr. 5.529/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 5 decembrie 2018.
──────────
ANEXA 1
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
PROGRAMA
PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
DISCIPLINA DE EXAMEN:
CULTURĂ CIVICĂ ŞI EDUCAŢIE SOCIALĂ
2018
A. Notă de prezentare
Prezenta programă se adresează profesorilor care susţin examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar în specializarea Cultură civică şi educaţie socială. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional.
Absolvenţii facultăţilor de profil şi profesorii care susţin examenul la disciplina Cultură civică şi educaţie socială pot preda în învăţământul preuniversitar discipline socio-umane, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul profesorului de discipline socio-umane, urmărind:
● cunoaşterea conţinuturilor fundamentale şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinei Cultură civică şi educaţie socială, precum şi a metodicii disciplinei;
● probarea capacităţilor necesare pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;
● demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional.
B. Competenţe ale profesorului de discipline socio-umane
Programa vizează anumite competenţe ale profesorului de discipline socio-umane, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt:
- utilizarea cunoştinţelor de specialitate, a achiziţiilor din domeniul didacticii disciplinei în proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;
– utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale;
– proiectarea unor activităţi didactice bazate pe metode interactive pentru formarea competenţelor specifice domeniului;
– proiectarea şi realizarea dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare;
– adecvarea demersurilor didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi;
– construirea un climat educativ stimulativ şi eficient.
C. Tematica pentru disciplina Cultură civică şi educaţie socială
a. CULTURĂ CIVICĂ
I. AUTORITATEA
1. Teorii despre stat
2. Exercitarea puterii în stat. Forme de guvernare şi regimuri politice: regimuri democratice, autoritare şi totalitare
3. Raporturi între cetăţeni şi autorităţi
4. Statele moderne şi constituţionalismul
5. Constituţiile epocii moderne; exemple reprezentative
II. LIBERTATEA ŞI RESPONSABILITATEA
1. Distincţia între libertatea personală, politică şi cea economică
2. Libertate pozitivă şi libertate negativă; libertăţile publice
3. Limite ale libertăţii; privarea de libertate
4. Participarea cetăţenească şi responsabilitatea
III. DREPTATEA ŞI EGALITATEA
1. Tipuri de dreptate
2. Justiţia ca instituţie de apărare a dreptăţii
3. Dreptatea, egalitatea şi inegalitatea; tipuri de egalitate
4. Egalitatea şanselor şi egalitatea în faţa legii
IV. PROPRIETATEA
1. Formele proprietăţii şi evoluţia lor
2. Dreptul la proprietate; calitatea de proprietar
3. Proprietatea privată şi economia de piaţă
4. Economia de piaţă şi democraţia în România
V. IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI EUROPEANĂ
1. Identitate naţională şi patriotism; sentimentul naţional, conştiinţa naţională
2. Complexitatea identităţii personale în prezent: identităţi multiple
3. Alterări ale patriotismului: xenofobia, şovinismul, demagogia
4. România şi integrarea Euro-atlantică
VI. ETICĂ ŞI CIVISM
1. Omul-fiinţă morală
2. Valori, norme şi obligaţii moral-civice
3. Atitudini şi comportamente moral-civice
4. Dileme morale şi responsabilitate moral-civică
VII. DREPTURILE OMULUI ŞI DREPTURILE COPILULUI
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:
- istoric
– tipuri de drepturi
– drepturile fundamentale ale omului şi responsabilităţile asociate
2. Promovarea şi respectarea drepturilor omului
3. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
- istoric
– principii generale ale convenţiei
– drepturile fundamentale ale copilului şi responsabilităţile asociate
4. Promovarea şi respectarea drepturilor copilului
VIII. RAPORTUL CETĂŢEAN-STAT ÎN SOCIETATEA DEMOCRATICĂ
1. Mass-media şi opinia publică
a) Mass-media: definiţie, clasificări, funcţii
b) Opinia publică; rolul mediilor în formarea opiniei publice
c) Libertatea presei; libertate şi responsabilitate în producerea, transmiterea şi receptarea mesajului promovat/transmis prin mass-media; prejudecăţi şi stereotipuri
2. Cetăţenia şi practicile democratice
a) Societatea civilă şi iniţiativele cetăţeneşti (iniţiative în comunităţile locale, iniţiative legislative etc.)
b) Dreptul de asociere
c) Alegerile şi votul
d) Participarea la luarea deciziei publice şi la controlul aplicării acesteia în contextul democraţiei reprezentative şi al formelor de manifestare a democraţiei directe
b. EDUCAŢIE SOCIALĂ - GÂNDIRE CRITICĂ ŞI DREPTURILE COPILULUI
I. FORMULAREA DE ÎNTREBĂRI
● Capacitatea de a ne mira; valoarea întrebărilor - de ce nu luăm totul ca fiind cunoscut
● Formularea întrebărilor; cui putem adresa întrebări şi modalităţi alternative de a formula întrebări
II. ARGUMENTAREA UNUI PUNCT DE VEDERE PERSONAL
● Fapte şi opinii
● Susţinerea părerii/opiniei proprii
● Formularea răspunsurilor; modalităţi alternative de a formula răspunsuri
● Schimbul de opinii. Compararea opiniilor
● De ce avem nevoie de argumentare
● Condiţii pentru acceptarea unui argument formulat de o altă persoană
● Stereotipii şi prejudecăţi
● Persuasiunea
III. DREPTURI ŞI RESPONSABILITĂŢI ALE COPILULUI
1. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
● Principiile generale ale convenţiei: prioritatea intereselor copilului, non-discriminarea, participarea copiilor la problemele care îi privesc
2. Drepturi ale copilului; responsabilităţi asociate acestora
● Exemplificarea unor drepturi în contexte concrete (de exemplu, dreptul la identitate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul la joc şi activităţi recreative, dreptul la protecţie împotriva violenţei, abuzului şi exploatării, dreptul la securitate şi protecţie socială, protecţia mediului - condiţie a vieţii)
● Corelarea drepturilor cu responsabilităţile asociate
3. Modalităţi de exercitare a drepturilor şi de asumare a responsabilităţilor
● Copiii, promotori ai propriilor drepturi
● Şcoala ca spaţiu de exprimare/exercitare/asumare de către copii a drepturilor şi responsabilităţilor
IV. RESPECTAREA, APĂRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI
1. Respectarea şi apărarea drepturilor copiilor. Categorii de copii în situaţii de risc şi/sau cu cerinţe educative speciale (copii medii dezavantajate socio-economic, copii cu dizabilităţi, copii care aparţin unor minorităţi, copii din mediul rural)
2. Instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale cu rol în respectarea, apărarea şi promovarea drepturilor copilului
● Instituţii guvernamentale: rolul statului; securitate şi protecţie socială
● Organizaţii nonguvernamentale: rolul societăţii civile
V. PROIECTUL EDUCAŢIONAL
● Elaborarea şi derularea unui proiect educaţional pentru promovarea unui/unor drepturi ale copilului
● Alegerea temei
● Elaborarea fişei de proiect
● Derularea proiectului propus
● Evaluarea proiectului propus
c. EDUCAŢIE SOCIALĂ-EDUCAŢIEI INTERCULTURALĂ
I. CARACTERISTICI ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE
Identitate şi diversitate culturală
● Diversitatea culturală - o caracteristică a societăţii contemporane
● Complexitatea identităţii personale în prezent. Identitatea culturală proprie şi identitatea culturală a celorlalţi
- patrimoniul cultural/moştenirea culturală
– tradiţii şi obiceiuri comune/diferite ale culturilor
– patriotismul şi manifestările sale
● Raportul "eu" - "ceilalţi", "noi" - "ceilalţi" în societatea multiculturală şi în societatea interculturală
II. PERSOANA ŞI SOCIETATEA INTERCULTURALĂ
1. Principii şi valori ale societăţii interculturale
● Principiile şi valorile unei societăţi interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii, acceptarea şi respectarea diversităţii, valorizarea pozitivă a diferenţelor, tratamentul egal al persoanelor, solidaritate, promovarea incluziunii sociale, dialogul intercultural)
● Abateri de la valorile şi principiile societăţii interculturale:
- forme de intoleranţă (discriminare, segregare, rasism, xenofobie)
– manifestări şi efecte ale lipsei de solidaritate (marginalizare, excludere, izolare)
2. Persoana în societatea interculturală
● Trăsături ale persoanei în societatea interculturală (spirit deschis, flexibilitate, cooperare, abilităţi relaţionale şi comunicaţionale)
● Comunicarea interculturală
- specificul comunicării interculturale
– bariere ale comunicării interculturale (stereotipuri şi prejudecăţi)
– reguli şi principii pentru facilitarea comunicării interculturale
III. PROIECTUL EDUCAŢIONAL INTERCULTURAL
Elaborarea şi derularea proiectului educaţional intercultural
● Alegerea temei
● Elaborarea fişei de proiect
● Derularea proiectului propus
● Evaluarea proiectului propus
D. Bibliografie pentru disciplina de specialitate
1. *** Constituţia României
2. *** Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului
3. *** Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
4. *** Referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei României, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 2003
5. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, "Drept constituţional şi instituţii politice", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001
6. Gabriel Almond, Sidney Verba, "Cultura civică", Ed. Du Style, Bucureşti, 1996
7. Raymond Aron, "Democraţie şi totalitarism", Ed. All, Bucureşti, 2001
8. Robert Dahl, "Poliarhiile", Ed. Du Style, Bucureşti, 1998
9. Adrian Paul Iliescu, Emanuel-Mihail Socaciu, "Fundamentele gândirii politice moderne. Antologie comentată", Ed. Polirom, Iaşi, 1999
10. Jakub Karpinski, "ABC-ul democraţiei", Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993
11. Arend Lijphart, "Modele ale democraţiei", Ed. Polirom, Iaşi, 2000
12. Pierre Manent, "Originile politicii moderne", Ed. Nemira, Bucureşti, 2000
13. J. St. Mill, "Despre libertate" , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001
14. Adrian Miroiu (coord.), "Teorii ale dreptăţii", Ed. Alternative, Bucureşti, 1997
15. Adrian Miroiu (coord.), "Etica aplicată", Ed. Alternative, Bucureşti, 1995
16. Karl R. Popper, "Societatea deschisă şi duşmanii ei", Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990
17. Jean-Jacques Rousseau, "Discurs asupra inegalităţii dintre oameni", Ed. Antet, Bucureşti, 2001
18. Dominique Schnapper şi Christian Bachelier, "Ce este cetăţenia?", Ed. Polirom, Iaşi, 2001
19. George Voicu, "Pluripartidismul", Ed. All, Bucureşti, 1998
20. Mihai Coman, "Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică", Ed. Polirom, Iaşi, 2005
21. Petru Iluţ, "Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie", Ed. Polirom, Iaşi, 2005
NOTĂ: Bibliografia pentru disciplina de specialitate include manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare valabile în învăţământul preuniversitar, în anul şcolar în care se susţine examenul.
E. Tematica pentru didactica disciplinei de specialitate
I. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice
1. Componentele Curriculumului naţional: planuri-cadru (trunchi comun, curriculum diferenţiat, curriculum la decizia şcolii/curriculum în dezvoltare locală), programe şcolare; alţi termeni de referinţă ai curriculumului naţional: arii curriculare, discipline, module. Manuale şcolare şi auxiliare curriculare.
2. Proiectarea curriculumului la decizia şcolii/curriculumului în dezvoltare locală: aprofundare/extindere/opţional ca disciplină nouă.
3. Competenţele predării-învăţării-evaluării la disciplinele socio-umane: competenţe generale, competenţe specifice.
4. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter- şi transdisciplinare.
II. Strategii didactice utilizate în procesul de predare-învăţare-evaluare
1. Metode didactice: caracterizare, clasificare; utilizarea metodelor centrate pe elev/tehnicilor de învăţare prin cooperare.
2. Forme de organizare a activităţii didactice: caracterizare, clasificare.
3. Mijloacele de învăţământ utilizate în activitatea didactică: caracterizare, funcţii, clasificare.
4. Utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire.
III. Evaluarea procesului instructiv-educativ
1. Evaluarea de proces: obiective, caracterizare, funcţii, tipologie.
2. Metode de evaluare: caracterizare, tipologie.
3. Instrumente de evaluare: caracterizare, calităţi (validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate).
4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de evaluare şi de notare.
5. Elaborarea probelor scrise: proiectarea testului docimologic, matricea de specificaţii.
F. Bibliografie pentru didactica disciplinei de specialitate
1. Albulescu, I., Albulescu, M. "Didactica disciplinelor socio-umane", Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999
2. Bocoş, Muşata, Jucan, D., 2008, "Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-ului. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor", Editura Paralela 45, Piteşti
3. Ciolan, L., 2008, "Învăţarea integrată - fundamente pentru un curriculum transdisciplinar", Editura Polirom, Iaşi
4. Creţu C., "Curriculum individualizat şi personalizat", Ed. Polirom, Iaşi, 1998
5. Cristea Sorin, "Dicţionar de termeni pedagogici", E.D.P., Bucureşti, 1998
6. Cucoş C., "Pedagogie generală", Ed. Polirom, Iaşi, 2000
7. Cucoş C., "Psihopedagogie", Ed. Polirom, Iaşi, 2005
8. D'Hainaut, L., 1981, "Interdisciplinaritate şi integrare", în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti
9. Nicolescu, B., 1999, "Transdisciplinaritatea. Manifest", Editura Polirom, Iaşi
10. Oţet, Florina, Nicoleta Liţoiu, S. Spineanu-Dobrotă, 2000, "Ghid de evaluare pentru ştiinţele socio-umane", Ed. ProGnosis, Bucureşti, 2000
11. Petrescu, P., Pop, V., 2007, "Transdisciplinaritatea - o nouă abordare a situaţiilor de învăţare", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
12. Stoica, A. (coord.), 2001, "Evaluarea curentă şi examenele", Ed. ProGnosis, Bucureşti
13. Stoica, E. (coord.), M. Avram, S. Spineanu-Dobrotă, Angela Teşileanu, 2011, "Ghid de evaluare la disciplinele socio-umane", Ed. ERC Press, Bucureşti
14. ***, 2002, "Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din Aria curriculară Om şi societate. Învăţământ liceal", MEC - CNC, Editura Aramis Print, Bucureşti
NOTĂ: Bibliografia pentru didactica de specialitate include planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele de specialitate valabile în anul şcolar în care se susţine examenul.
ANEXA 2
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
PROGRAMA
PENTRU EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
DISCIPLINA DE EXAMEN:
ARTELE SPECTACOLULUI (ARTA ACTORULUI)
2018
NOTĂ DE PREZENTARE
Prezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. Finalitatea studiului artei actorului este complexă:
- aduce o contribuţie importantă la formarea personalităţii tinerilor elevi
– dezvoltă abilităţile de comunicare intrapersonală şi exprimarea sinelui
– dezvoltă abilităţile de comunicare interpersonală şi capacitatea de a lucra în echipă
– favorizează autocunoaşterea şi exprimarea autentică
– dezvoltă creativitatea, capacitatea de adaptare şi inovare
– dezvoltă capacitatea de a crea strategii pentru rezolvarea diverselor probleme/situaţii
– dezvoltă simţurile, capacitatea de observare şi de interacţiune cu mediul
– dezvoltă inteligenţa emoţională
– dezvoltă abilităţile motrice şi vocale
– favorizează managementul emoţiilor şi exersează răspunsul adecvat în situaţii de criză
– pune în lumină virtualităţi latente, dezvoltă potenţialul individual etc.
În acest scop e foarte important ca Arta Actorului să nu fie privită în chip "tradiţionalist" sau "meşteşugăresc", ca mimare sau ilustrare a unui text sau ca un sistem mai închegat sau mai puţin închegat de "tehnici". În toate marile şcoli de teatru contemporane, arta actorului deschide un câmp vast de experimentare, de descoperire şi autocunoaştere, de cunoaştere şi interrelaţionare umană.
În cartea sa "O poetică a artei actorului", profesorul Ion Cojar spune: "Formarea e un delicat proces de recuperare a totalităţii umane, a întregului potenţial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activităţi de performanţă spirituală şi psiho-fizică, de depăşire a limitelor omului comun. Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare şi de recuperare a celor cinci simţuri, a tuturor tipurilor de memorie şi imaginaţie, precum şi a tuturor proceselor psihice de prelucrare efectivă, nu doar superficial simbolică şi mimată a informaţiilor senzoriale obţinute prin raportarea corectă, onestă, la obiectele statice şi subiectele dinamice, vii, precum şi la evenimentele din mediul înconjurător, în relaţia permanentă cu dinamica situaţiilor şi prin respectarea strictă a temelor şi a regulilor stabilite, până la însuşirea mecanismului specific al creativităţii actorului, acela de a transforma convenţia (tema propusă) în realitate psihică procesual obiectivă care determină în mod natural, organic şi comportamentele adecvate" (Ion Cojar, O poetică a artei actorului, Ed. Unitext, 1996).
Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior artistic care vor desfăşura activităţi didactice în cadrul ariei curriculare Arte din învăţământul preuniversitar.
Prezenta programă urmăreşte:
- consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei didactice, a profesorului de Artă teatrală - arta actorului;
– actualizarea bazei teoretice şi practice privitoare la aspectele didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei artistice în învăţământul general şi de specialitate;
– corelarea conţinuturilor de specialitate cu planul cadru şi curriculum naţional al actualei reforme în învăţământ;
– rezolvarea problemelor de didactică în procesul de învăţământ - predare, învăţare, evaluare la diferite specialităţi, ţinând cont de ciclurile curriculare, dar şi de nivelul aptitudinilor artistice ale elevilor;
– dezvoltarea capacităţilor de interpretare intra şi interdisciplinare a conţinuturilor şi de formare a unei culturi curriculare.
– valorificarea conţinuturilor disciplinei prin construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi de învăţare centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze învăţarea eficientă de către elevi a conţinuturilor specifice disciplinei;
– dezvoltarea capacităţilor de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de elevi cu ajutorul întregului set de instrumente şi tehnici de evaluare şi reglarea demersului didactic pe baza interpretării informaţiilor oferite de rezultatele evaluării.
Pentru a realiza transferul deprinderilor artistice, în cadrul căruia se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor consumator de artă sau viitor artist, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa educativă a exemplului personal. Astfel, profesorul de educaţie artistică sau de educaţie artistică specializată produce dovada concretă a faptului că stăpâneşte în mod profesionist disciplina pe care o predă, înlăturându-se astfel posibile cazuri de impostură sau de degradare în timp a capacităţilor artistico-interpretative ale cadrelor didactice. Totodată, proba practică constituie o garanţie a profesionalismului în învăţământului artistic.
Programa de faţă cuprinde teme de specialitate din programele şcolare pentru învăţământul preuniversitar, precum şi teme din didactica generală aplicată la metodica specialităţii.
Prezenta programă este valabilă şi pentru absolvenţii aparţinând minorităţilor naţionale.
Artă teatrală - Arta actorului
● Arta actorului
● Didactica specialităţii
● Istoria teatrului românesc şi a teatrului universal
ARTA ACTORULUI
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE (SPECIALITATE ŞI DIDACTICA SPECIALITĂŢII):
1. BROOK, Peter, Spaţiul gol, Editura Unitext, trad. Marian Popescu, 1997 şi Editura Nemira 2014
2. COJAR, Ion, O poetică a artei actorului, Ed. Paideia în colaborare cu Unitext, ediţia a III-a, 1998
3. DARIE, Bogdana; SEHLANEC, Romina; JICMAN, Andreea, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V - VIII, UNATC Press, Buc. 2016
4. DARIE, Bogdana; SEHLANEC, Romina; JICMAN, Andreea, Arta Teatrului pentru liceeni, UNATC Press, Buc. 2017
5. ROTARU, Dana, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0 - IV, UNATC Press, Buc. 2016
6. ROTTER, Sylvia, Sindelar Brigitte, Sus cortina! ... pentru viaţă. Pedagogie teatrală - jocuri şi exerciţii, trad. Sabina Topală-Ardelean, Buc., Unatc Press, 2014
7. SPOLIN, Viola, Improvizaţie pentru teatru, trad. Mihaela Beţiu, Unatc Press, 2008 (ediţia completă) şi 2014 (ediţia prescurtată)
8. STANISLAVSKI, Konstantin Sergheevici, Munca actorului cu sine însuşi; trad. Lucia Demetrius şi Sonia Filip, ESPLA, Bucureşti, 1955; trad. Raluca Rădulescu, editura Nemira, Buc., (vol. 1) 2013, (vol. 2) 2014.
TEME:
I. Jocurile teatrale
- Sistemul de învăţământ bazat pe Jocuri teatrale dezvoltă gândirea, capacitatea de structurare a problemelor de rezolvat (temelor), de creare a strategiilor necesare rezolvării lor, stimulează intuiţia, încurajează experimentarea şi descoperirea proprie, dezvoltă comportamentul organic (primul pas şi cel mai important al dezvoltării artistice), dezvoltă toate abilităţile psiho-fizice necesare relaţionării cu mediul înconjurător şi cu partenerii de joc (abilităţi translate apoi în mod inconştient, deci fără efort, în viaţa cotidiană).
– Diferenţa dintre Joc şi joacă (jocul din curtea şcolii, jocul de cabană, etc.) - Jocul are reguli proprii, pe care copilul le respectă de bunăvoie*1). Regulile jocului teatral - formează cadrul de experimentare, focusează energia spre îndeplinirea unui obiectiv şi stimulează creativitatea (omonime circumstanţelor situaţiei scenice ce va fi studiată mai târziu).
*1) Solomon Marcus, Artă şi ştiinţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, p. 74, 75, 76 "Gândirea înaintează, prin joc, de la cunoscut la necunoscut, de la previzibil la imprevizibil, de la sigur la problematic, de la nimereală la strategie, jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi sensibilităţii."
– Caracteristicile jocului - vezi Viola Spolin, Improvizaţie pentru teatru (Unatc Press 2008), capitolul "Experienţă creatoare" (p. 49-66).
– Importanţa lucrului în grup (de la jocurile de grup şi la cele individuale) - teatrul este o artă colectivă (vezi Stanislavski şi Viola Spolin).
– descoperirea instrumentelor de lucru prin intermediul Jocurilor teatrale (Punctul de concentrare - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 70)
– arta actorului ca rezolvare de probleme (de la punctul de atenţie la PDC şi de aici la problema de rezolvat prin acţiune - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 68).
– evoluţia de la Jocul teatral la exerciţiul de improvizaţie, complex, conţinând parametrii Situaţiei scenice: Unde, Cine, Ce, De ce (Cu ce scop, Cu ce motivaţie). (Viola Spolin şi Colceag, Gelu, Rolul - partitura concretă a actorului între gând şi acţiune, revista Concept, vol. 4/nr. 1/2012)
II. Exerciţiile de improvizaţie creează deprinderea ca, utilizând PDC-ul, acţionând în mod personal şi autentic pentru rezolvarea problemei, comportamentul elevului să fie organic (nealerat de situaţia convenţională propusă de text, de condiţia specifică disciplinei: lucrul în grup. Grupul poate fi uneori divizat - o parte acţionează, cealaltă priveşte, rămânând partener egal în experienţa comună.)
- ambele grupuri vor analiza obiectiv experienţa comună (vezi Evaluare - Viola Spolin, op. cit., p. 74, vezi Etichete şi/sau Concepte - p. 83, Evitarea Cum-ului - p. 84)
– etapizarea exerciţiilor de improvizaţie se va face de la simplu la complex. Metoda de învăţare prin joc, având ca obiectiv obţinerea manifestării autentice, totale, organice a individului, este în mod necesar o metodă cumulativă, de experimentare, rezolvare de probleme şi descoperire personală: exerciţii pentru simţuri, exerciţii în care se introduc parametrii situaţiei scenice - Unde, Cine, Ce şi apoi, cel mai important, cel care motivează acţiunea scenică şi defineşte Cine-le - Cu ce scop?
În această perioadă, a studiului preuniversitar cu specific teatral, Cine-le va fi întotdeauna persoana, conform principiului stanislavskian Eu în situaţia dată*2). Dacă, în timpul studiului, persoana devine personaj*3) acesta este un lucru firesc, datorat specificului exerciţiilor, implicării elevului în situaţia dată, datorită capacităţii sale de asumare organică şi a funcţionării imaginaţiei substitutive, dar obţinerea personajului nu va fi în niciun caz un scop în sine. Omul-rol va fi întotdeauna egal cu omul-artist, în infinitatea de combinaţii posibile ale circumstanţelor situaţiilor scenice şi ale temelor date. [Pentru cursurile cu elevii claselor I-VIII - vezi Viola Spolin, ediţia 2008, capitolul Copiii şi teatrul*4).]
*2) Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, p. 82
"Eu sunt, în limbajul nostru arată faptul că m-am situat în centrul condiţiilor născocite, că simt că mă gândesc în mijlocul lor, că exist în mijlocul vieţii închipuite, în lumea lucrurilor imaginate şi încep să acţionez în propriul meu nume, pe riscul meu şi cum îmi porunceşte conştiinţa."
*3) Spolin, Viola, Improvizaţie pentru teatru, ediţia prescurtată, 2014, p. 108
*4) Subcapitole: Înţelegerea copilului - p. 321, Principii fundamentale pentru copilul-actor - p. 334, Atelier pentru copii de 6 - 8 ani - p. 344.
Unul dintre principiile fundamentale ale metodei jocurilor teatrale, alături de autenticitate, este cel al procesualităţii (vezi Viola Spolin, Expresia colectivă, p. 20, ediţia 2014): Procesul este mai important decât succesul, drumul spre adevăr mai important decât adevărul însuşi. Atât la nivelul jocului teatral, cât şi al exerciţiilor de improvizaţie sau al textelor individuale sau de grup (scene din dramaturgie) procesualitatea se referă la gândirea efectivă în situaţia propusă, la încasarea, prelucrarea datelor oferite de regulile jocului/circumstanţele situaţiei şi de urmărirea Punctului de concentrare (pentru atingerea Scopului).
III. Abordarea textului
Prima etapă a studiul artei actorului la nivel preuniversitar este preponderent non-verbală. Antrenamentul psiho-fizic, jocurile teatrale şi exerciţiile de improvizaţie fac parte din această metodă non-verbală, ce pregăteşte în mod ideal elevul pentru problemele de abordare a textului deoarece îl ajută să deprindă la nivel organic instrumentele de lucru, aceleaşi într-un joc, ca şi într-o scenă, - Punctul de concentrare, urmărirea Scopului, implicarea în circumstanţele date, procesualitatea efectivă.
Gradul de dificultate al textelor abordate va creşte treptat (de la literatura pentru copii şi tineret, până la poezii/povestiri de genul celor din La lilieci de Marin Sorescu sau la complexitatea versului eminescian), în funcţie de dezvoltarea organică individuală şi a grupului.
Etapele utilizării textului vor fi următoarele:
- în cadrul exerciţiilor de improvizaţie se porneşte de la text improvizat (exerciţii pentru elementul Unde, de exemplu) şi se continuă cu schimbul de replici date de profesor (exerciţii de tipul A-B-urilor).
– paralel, profesorul va introduce textele individuale (propuse de elevi, alese prin consultarea cu profesorul şi care vor forma un repertoriu individual): fabule, poezii, povestiri.
Pentru Cluburile şcolare sau Palatele copiilor, textele pot fi dramatizate pentru a facilita abordarea textului de către elevii cu vârste mai mici (şi a evita memorizarea - memorarea mecanică).
Criteriile de evaluare a situaţiilor create vor fi guvernate de principiile enunţate de Jerzy Grotowski - Cred sau nu cred şi Înţeleg sau nu înţeleg. Accentul nu se pune pe o "spunere frumoasă", cu intonaţie, ci se va urmări povestirea (şi în cazul poeziei!) întâmplărilor descrise de text. Această povestire trebuie să fie logică, coerentă, provocată de gândurile reale ale elevului (aici şi acum) ce determină corporalizarea adecvată (fizicalizare).
În plus, dacă abordează texte din dramaturgia românească sau universală, profesorul de arta actorului va ţine cont de un criteriu esenţial: gradul de dificultate al acestora nu trebuie să depăşească capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor pe care o au elevii în acest moment.*5)
*5) Altfel, exerciţiul de arta actorului va deveni un exerciţiu de regie (nu mai lucrează elevul, ci profesorul). Pe de altă parte însă, elevii pot fi împărţiţi pe grupuri de lucru de maxim 5 persoane, care se realizeze un proiect: să scrie un text, cuprinzând o însuşire de situaţii scenice legate de un subiect coerent, să se distribuie ei înşişi şi să-l joace. Rezultatul trebuie să fie un exerciţiu de maxim 20 de minute.
Elevii liceelor de specialitate trebuie să dobândească, de asemenea, capacitatea de a susţine un recital (de minim 15 minute) cuprinzând fabule, poezii, povestiri şi un monolog. Textele vor fi lucrate conform aceloraşi principii ale dezvoltării organice:
- Gândirea efectivă, aici şi acum, ţinând cont de circumstanţele situaţiei
– Implicarea autentică în situaţie - Eu în situaţia dată (şi apariţia subiectului personal)
– Coerenţa gândurilor elevului-actor în funcţie de datele situaţiei scenice (Ce spun? Cui mă adresez? Cu ce scop?)
Un exerciţiu esenţial, premergător introducerii textului, este Conceptul. Acesta trebuie exersat în cadrul atelierelor de improvizaţie, astfel încât elevul să dobândească capacitatea de a asuma un nou mod de gândire (şi toate comportamentele adecvate ce rezultă din această asumare). Arta actorului este, în primul rând, un mod de a gândi şi abia în ordine secundă un mod de a face. - Ion Cojar
IV. Alcătuirea unui antrenament colectiv
Fiecare profesor va formula, în funcţie de necesităţile grupului, un antrenament cuprinzând exerciţii specifice pentru expresivitatea corporală şi verbală. Desigur, jocurile teatrale exersează expresivitatea trupului, iar rostirea corectă este consecinţa nemijlocită a unei gândiri juste; totuşi, exerciţiile tehnice au rol ordonator şi sprijină: 1. dezvoltarea organică şi creativă a individului şi a grupului; 2. dezvoltarea intelectuală; 3. exprimarea emoţională şi relaţionarea cu ceilalţi*6).
*6) Vezi K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi: Destinderea muşchilor - p. 132, Dezvoltarea expresivităţii trupului - p. 400, Plastica - p. 410, Dicţiunea şi canto - p. 428, Vorbirea pe scenă - p. 450.
În debutul studiului se vor aborda exerciţiile de conştientizare (awareness), de energizare, apoi cele de mobilitate, apoi exerciţii simple care obţin coordonarea (la persoanele aritmice sau necoordonate). Treptat, se abordează exerciţiile complexe de sincronizare a individului cu grupul. Se pot utiliza exerciţii specifice de încălzire din dansul contemporan, dar şi dansuri populare româneşti, dansuri de societate, etc.
DIDACTICA SPECIALITĂŢII ARTA ACTORULUI
1. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare-evaluare. Caracterul formativ-educativ al procesului de învăţământ:
- specificul atelierului de arta actorului - experimentarea practică, lucrul în grup, importanţa procesului (succesul e rezultatul procesului şi este, mai ales la acest nivel, secundar); relaţia de împreună-experimentare între profesor şi elevi (shareing); specificul învăţării artei actorului: descoperirea personală. (vezi Viola Spolin, op. cit., cap. I Cele şapte aspecte ale spontaneităţii, p. 49)
– dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor personale (atenţie, memorie, concentrare, promptitudine, ritm, coordonare, sincronizare etc.) şi formarea unor deprinderi legate de tehnicile teatrului (tehnicile teatrului sunt tehnicile comunicării, deci rămân tot timpul vii. - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 61);
– exersarea relaţiei cu publicul încă de la primele ateliere de arta actorului (publicul este chiar colegul/colegii de clasă ce participă personal, efectiv, la experienţa comună);
– construirea unei ambianţe confortabile emoţional şi a unei atmosfere creatoare ce pune premisele performanţei;
– etapele desfăşurării unui atelier: antrenament, jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie non-verbale şi verbale;
– organizarea şi îndrumarea studiului colectiv şi individual, pe un parcurs cumulativ, de la simplu la complex (fără a sări etape, pentru a nu periclita dezvoltarea organică).
În ce priveşte procesul de predare-învăţare-evaluare, în arta actorului profesorul este mai degrabă un bun diagnostician, un ghid capabil să aleagă tehnicile cele mai eficiente de dezvoltare a elevului; nu "predă" profesorul, ci viaţa însăşi, circumstanţele propuse, regulile jocului, natura umană focusată spre îndeplinirea unui scop (a unei teme). Evaluarea se face rareori la finalul exerciţiului, forma cea mai des întâlnită fiind ghidarea prin Indicaţii pe parcurs. Aceste indicaţii sunt, evident, o evaluare de etapă şi pregătesc evaluarea finală.
2. Proiectarea atelierului de arta actorului-demers de organizare anticipată a activităţii didactice:
a. cunoaşterea programei (lecturare, asimilare) în perspectiva corelării conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu obiectivele/competenţele acesteia.
b. proiectarea atelierului prin prisma realizării obiectivelor/competenţelor cadru (realizarea unui model de proiectare pentru desemnarea activităţilor de învăţare în care vor fi implicaţi elevii, a selectării resurselor celor mai eficiente).
c. strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme cu etapele de predare a atelierului. Ordinea problemelor de studiat este stabilită de fiecare profesor în parte în funcţie de necesităţile grupului, dar se va ţine cont de parcursul propus de Stanislavski şi concretizat de metoda Violei Spolin, exerciţiile fiind, de asemenea, adaptate vârstei elevilor: Orientare, Senzorialitate conştientă, Relaţie fizică, Relaţie verbală (toate conduse de principiul autenticităţii).
d. constituirea demersului didactic pentru realizarea unui învăţământ centrat pe elev.
3. Metode şi mijloace didactice specifice:
- Jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie, repertoriul personal;
– Metodologia specifică atelierului de arta actorului (vezi Viola Spolin, op. cit., p. 66): Rezolvarea de probleme, Indicaţia pe parcurs, Echipele şi prezentarea problemei, Evaluarea, Cadrul fizic al studioului de arta actorului (p. 80), Principii şi Puncte de reper (p. 85).
– studiul situaţiei simple (de la A-B-urile cu schimb de 6-8 replici date, la scene adecvate din dramaturgia românească sau universală)
– vizionarea de spectacole - modalitate de formare a capacităţii de selectare a valorilor artistice (a gustului artistic) şi, implicit, modalitate de structurare a personalităţii elevului;
– corelarea studiului artei actorului cu mijloacele de expresie ale altor discipline (literatură, educaţie plastică, educaţie vizuală, design, scenografie, arta costumului, etc.).
ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL
1. Etape în evoluţia tragediei antice greceşti: Eschil (Orestia), Sofocle (Antigona) şi Euripide (Medeea).
2. Modalităţi de realizare dramatică în teatrul medieval european: valoarea de generalizare a metaforei şi parabolei în mistere şi miracole.
3. Aspecte comune şi particularităţi"în teatrul renascentist: Commedia dell'arte şi afirmarea actorului profesionist (Andrea Perrucci: Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie); spectacolul religios, spectacolul popular şi spectacolul de curte în "secolul de aur" spaniol (Lope de Vega: Câinele grădinarului).
4. Teatrul elisabetan şi "cazul" Shakespeare: apariţia profesioniştilor în teatru (actori, manageri, dramaturgi); arhitectura spaţiului de joc; direcţii noi de expresie teatrală prin dramaturgia lui Shakespeare - tragedie, comedie, piese istorice (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Richard al III-lea).
5. Rolul clasicismului francez în dezvoltarea teatrului. Respectarea normelor în construcţia dramatică: Racine (Fedra), Corneille (Cidul); revoluţionarea genului comic: Moliere (Avarul).
6. Secolul luminilor. Teoria artei actorului la Diderot (Paradox despre actor). Implicarea socială a teatrului - Beaumarchais (Bărbierul din Sevilla). Evoluţie şi tradiţie în teatrul italian: controversa Gozzi (Regele cerb) şi Goldoni (Slugă la doi stăpâni).
7. Teatrul german între politic, social şi etic: Goethe (Faust). Refuzul normelor şi elogiul iubirii în romantismul francez Hugo (Hernani).
8. Teatrul rusesc şi contribuţia lui la evoluţia artei scenice: de la Gogol (Revizorul) la Cehov (Pescăruşul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vişini) şi de la Cehov la Gorki (Azilul de noapte).
9. De la romantism la realism, de la adevăr psihologic la expresionism: problema libertăţii individuale şi a căutării vocaţiei la Ibsen (Nora) şi Strindberg (Domnişoara Iulia).
10. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: critica socială de la George Bernard Shaw (Pygmalion) la "furioşii" englezi (John Osborne: Priveşte înapoi cu mânie).
11. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: teatrul american de la tragedia modernă (Eugene OГ\'c7\'96Neill: Din jale se întrupează Electra) la drama omului în societatea contemporană la Arthur Miller (Vrăjitoarele din Salem) şi Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă).
12. Poetici ale teatrului contemporan: teatrul epic şi noua tehnică de interpretare la Bertolt Brecht (Micul Organon); revalorificarea moştenirii lui Shakespeare şi poetica spaţiului gol la Peter Brook (Spaţiul gol); teatrul ca "întâlnire magică" între actor şi spectator la Jerzy Grotovski (Spre un teatru sărac).
13. Direcţii novatoare în teatrul modern şi postmodern: de la "măştile" lui Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) şi teatrul absurdului (Eugene Ionesco: Rinocerii) până la falimentul umanităţii în dramaturgia lui Beckett (Aşteptându-l pe Godot) şi intertextualismul postmodern la Heiner Muller (Hamletmachine).
14. Arta spectacolului în epoca postmodernă: implicare socială, cercetare, educaţie, interdisciplinaritate, noi tendinţe în opera unor creatori reprezentativi: Augusto Boal (teatrul comunitar), Pina Bausch (teatru dans), Ariane Mnouckhine (Cirque du Soleil), Robert Wilson (teatru-imagine), Robert Lepage (teatrul multimedia). [sursa de informare pentru acest subiect: internet]
ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC
1. Manifestări cu caracter de spectacol în spaţiul cultural românesc (obiceiuri populare cu elemente de spectacol). Rolul teatrului în constituirea statului român modern (programul Daciei literare) şi primele spectacole în limba română pe teritoriul celor trei principate. Primele şcoli de teatru: Şcoala Filarmonică şi Conservatorul Filarmonic-Dramatic (membri fondatori, profesori, programe, spectacole, elevi).
2. Direcţii şi reprezentanţi ai şcolii româneşti de actorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Matei Millo, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Frosa Vlasto etc. Inaugurarea Teatrului Naţional din Bucureşti - 1852.
3. Vasile Alecsandri şi rolul său în constituirea unei dramaturgii naţionale. Primul personaj românesc: Coana Chiriţa - Vasile Alecsandri (Chiriţa în provincie)
4. Drama istorică românească: teme şi eroi reprezentativi la B.P. Haşdeu (Răzvan şi Vidra); A. Davila (Vlaicu-Vodă), B. Delavrancea (Apus de Soare).
5. I.L. Caragiale - modalităţi şi procedee comice în O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, DГ\'c7\'96ale carnavalului. Modernitatea lui Caragiale.
6. Diversificarea genului comic în primele decenii ale secolului XX: Tudor Muşatescu (Titanic vals), G. Ciprian (Capul de răţoi), Al. Kiriţescu (Gaiţele).
7. Teatrul lui Mihail Sebastian - între comedia lirică şi pragmatismul societăţii interbelice (Jocul de-a vacanţa; Steaua fără nume).
8. Eroi exponenţiali în dramaturgia lui Camil Petrescu (Jocul ielelor, Suflete tari).
9. Dimensiunea filosofico-poetică a pieselor lui Lucian Blaga (Meşterul Manole, Cruciada copiilor etc.)
10. Teatrul ca parabolă a existenţei umane - de la D.R. Popescu (Aceşti îngeri trişti) la Marin Sorescu (Matca).
11. "Comedia umană" în teatrul postbelic: de la Teodor Mazilu (Proştii sub clar de lună) la Matei Vişniec (Angajare de clovn).
12. Regizori români: Ion Sava, Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Aureliu Manea, Radu Penciulescu, David Esrig, Valeriu Moisescu, Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete. [sursa de informare: vezi Bibliografie facultativă]
13. Actori români ai secolului XX. Direcţii în dramaturgia românească de după 1990 - teme, stiluri, proiecte reprezentative.
Arta actorului. Bibliografie facultativă de specialitate şi didactica specialităţii
1. Albu, Gabriel, O psihologie a educaţiei, Institutul European, 2005
2. Allain, Paul şi Harvie, Jen, Ghidul Routeledge de teatru şi performance, Ed. Nemira, Bucureşti, 2012
3. Apostol, Radu, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Buc. 2018
4. Apostol, Radu, Teatru social. Perspective asupra rolului teatrului în raport cu societatea, UNATC Press, Buc. 2018
5. Appia, Adolphe, Opera de artă vie, Ed. Unitext, Bucureşti, 2000
6. Artaud, Antonin, Teatrul şi dublul său, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997
7. Beţiu, Mihaela, Elemente de analiză a procesului scenic, UNATC Press; Buc. 2018
8. Beţiu, Mihaela, Ghidul candidatului la actorie, UNATC Press; Buc. 2018
9. Boal, Augusto, Jocuri pentru actori şi non-actori, Fundaţia Concept, Bucureşti, 2005
10. Brecht, Bertolt, Scrieri despre teatru, trad. Corina Jiva, Editura Univers, Buc., 1977
11. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, editura Polirom, Iaşi, 2006
12. Ciocşirescu, Thomas, Cuvântul în arta teatrului, UNATC Press, Buc. 2018
13. Ciocşirescu, Thomas, Curs de vorbire pentru actori şi formatori, UNATC Press, Buc. 2017
14. Ciulei, Liviu, Articole 1956-1979, în revista Concept, UNATC Press, vol. 3/nr. 2/decembrie 2011 (p. 87-159)
15. Covătariu, Valeria, Cuvinte despre cuvânt, Casa de editură Mureş, Tg-Mureş, 1996
16. Cucoş, Constantin, Pedagogie, editura Polirom, Bucureşti, 2006
17. Darie, Bogdana, Arta Actorului, complex atitudinal în analiză interdisciplinară, UNATC Press, Buc. 2018
18. Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Impovizaţie, UNATC Press, Buc. 2015
19. Darie, Bogdana; Sehlanec Romina; Jicman Andreea, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele V - VIII, UNATC Press, Buc. 2016
20. Gheorghiu, Mircea, Actorul şi natura umană. Curs de arta actorului, UNATC Press, Buc. 2017
21. Gîlea, Marius: Actorul şi natura umană. Curs de arta actorului, UNATC Press, Buc. 2017
22. Gîlea, Marius: Primii paşi în arta actorului. Curs practic, UNATC Press, Buc. 2017
23. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008
24. Goleman, Daniel, Inteligenţa socială, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2007
25. Gorceakov, N, Lecţiile de regie ale lui K.S. Stanislavski. Convorbiri şi note de repetiţii, trad. Petru Comarnescu şi Ion Vasile Costin, ESPLA, Buc., 1955
26. Grotovski, Jerzy, Spre un teatru sărac, Editura Unitext, trad. G. Banu şi Mirella Nedelcu-Pătureanu, Buc. 1998
27. Ianegic, Raluca, Însemnări pe marginea curentului teatru-dans, revista Concept, vol. 7/nr. 2/dec. 2013, Unatc Press; Permanenţe ale dansului modern, revista Concept, vol. 4/nr. 1/2012, Unatc Press
28. Johnstone, Keith, Impro for Storytellers, Routledge/Theatre Arts Books, New York
29. Lecoq, Jacques, Corpul poetic, Ed. ArtSpect, Oradea, 2009
30. Lucaci, Liviu: Naşterea actorului, UNATC Press, Buc. 2017
31. Oprea, Crenguţa L., Strategii didactice interactive, ed. a IV-a, ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 2009
32. Pânişoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Colecţia Collegium. Ştiinţele educaţiei, Iaşi, 2008
33. Pânişoară, Ion-Ovidiu, Profesorul de succes, 59 de principii de pedagogie practică, Ed. Polirom, Colecţia Collegium. Ştiinţele educaţiei, Iaşi, 2009
34. Pease, Allan, Limbajul trupului, Ed. Polirom, Iaşi, 1993
35. Robinson, Ken, O lume ieşită din minţi. Revoluţia creativă a educaţiei, Editura Publica Bucureşti, 2011
36. Roco, Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 52
37. Rotaru, Dana, Actorul român între teorie şi practică, UNATC Press, Buc. 2018
38. Rotaru, Dana, Actorul de Musical sau Tripla Ameninţare, UNATC Press, Buc. 2017
39. Rotaru, Dana, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele 0 - IV, UNATC Press, Buc. 2016
40. Stanciu, Carmen, Teatru-dans - un spectacol total, revista Concept, vol. 6/nr. 1/iunie 2013, UNATC Press
41. Stanislavski, K.S., Viaţa mea în artă, trad. I. Flavius şi N. Negrea, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1958
42. Wooster, Roger, Contemporary Theatre in Education, Intellect Books, 2007
43. XXX, revista Caietele bibliotecii UNATC, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC "I.L. Caragiale" Bucureşti, UNATC PRESS (coordonatori: conf. univ. dr. Carmen Stanciu, lect. univ. dr. Mihaela Beţiu)
44. XXX, revista Colocvii teatrale, editată de Centrul de Cercetare - Arta Teatrului. Studiu şi Creaţie din cadrul Universităţii de Arte "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Teatru, Editura Artes (redactor coordonator conf. univ. dr. habil. Anca Ciobotaru)
45. XXX, revista CONCEPT, editată de Departamentul de Cercetare din cadrul UNATC "I.L. Caragiale" Bucureşti, UNATC PRESS (redactor coordonator lect. univ. dr. Mihaela Beţiu)
46. XXX, revista UNATC Journal of Drama Teaching, editată de Master Pedagogie Teatrală UNATC, UNATC Press (redactor coordonator conf. univ. dr. habil. Bogdana Darie)
Istoria teatrului românesc şi universal - Bibliografie
1. Aristotel, Poetica, editura Academiei RPR, traducerea D.M. Pippidi, Bucureşti, 1965
2. Banu, George, Reformele teatrului în secolul reînnoirii, editura Nemira, Buc., 2011 (cap. VII: Spectacolul românesc şi modurile de comunicare)
3. Banu, George, Scena modernă, mitologii şi miniaturi, editura Nemira, Buc., 2014
4. Banu, George, Shakespeare, lumea-i un teatru, editura Nemira, Buc., 2010
5. Banu, George, Teatrul de artă, o tradiţie modernă, editura Nemira, Buc., 2013
6. Barthes, Roland, Despre Racine, ELU, Bucureşti, 1969
7. Baty, Gaston şi Chavance, Réne Viaţa artei teatrale, traducerea Sanda Râpeanu, editura Meridiane, Bucureşti, 1969
8. Berlogea Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985
9. Boileau, Arta poetică, traducerea I. Marinescu, ESPLA, 1957
10. Brăescu, Ion, Clasicismul în teatru, editura Meridiane, Bucureşti, 1971
11. Burgess, Anthony, Shakespeare, traducerea Sorana Corneanu, editura Humanitas, 2002
12. Călinescu, Matei, Clasicismul, editura Tineretului, Bucureşti, 1968
13. Cristea, Mircea, Teatrul experimental contemporan, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
14. Drimba, Ovidiu, Istoria teatrului universal, editura Saeculum, Bucureşti, 2000
15. Ghiţulescu, Mircea, Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900 - 2000), Albastros, Buc., 2000
16. Horaţiu, Arta poetică, traducerea Constantin Niculescu, ESPLA, 1959
17. Huizinga, Johan, Homo ludens, editura Humanitas, Bucureşti, 2002
18. Nistor, Ana-Maria, Cele mai frumoase 100 piese de teatru povestite pe scurt, editura Orizonturi, 2012
19. Pandolfi, Vito, Istoria Teatrului Universal, editura Meridiane, Bucureşti, 1971
20. Patlanjoglu, Ludmila, Regele Scamator Ştefan Iordache, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008
21. Perrucci, Andrea, Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie, traducerea Olga Mărculescu, editura Meridiane, Bucureşti, 1982
22. Petrescu, Camil, Modalitatea estetică a teatrului, editura Enciclopedică română, Bucureşti, 1971
23. Popescu, Marian, Scenele teatrului românesc, 1945 - 2004. De la cenzură la libertate, Editura Unitext 2004
24. Saiu, Octavian, Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate, Editura Paideia, Bucureşti, 2011
25. Tonitza-Iordache, Michaela şi Banu, George, Arta teatrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005
26. Tonitza-Iordache, Mihaela, Despre joc, Editura Junimea, Iaşi, 1980
27. Vianu, Tudor, Estetica, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
28. Zamfirescu, Ion, Istoria universală a teatrului, vol. I, ESPLA, 1958; vol. II şi III, ELU, Bucureşti, 1958 - 1968
NOTĂ:
Sunt obligatorii documentele şcolare reglatoare în vigoare: planuri-cadru, programe şcolare, programele pentru examenele şi evaluările naţionale şi manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare, valabile în învăţământul preuniversitar în anul susţinerii concursului.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
