────────── Conţinută de ORDINUL nr. 1.347 din 25 mai 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 mai 2020.────────── Regulamentul privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1/2020, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 şi 56 bis din 28 ianuarie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (8) litera a) se modifică astfel: "a) pentru lucrările de înregistrare sistematică realizate la nivel de UAT sau al lucrărilor de înregistrare sistematică iniţiate ca urmare a contractării acelora de către UAT, cofinanţate în cadrul Programului: Livrarea 1 - Raport preliminar care conţine informaţii privind analiza datelor primite de la beneficiarul lucrărilor, metodele şi graficul de execuţie a lucrărilor, alocarea resurselor materiale şi umane etc. şi se întocmeşte în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică desfăşurate la nivel de UAT; Livrarea 2 - Documentele tehnice ale cadastrului cu 2 sublivrări: 2.1. - Planul cadastral preliminar al intravilanului; 2.2. - Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare. Livrarea 3 - Documentele tehnice ale cadastrului finale." 2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) OCPI coordonează la nivel local activităţile de înregistrare sistematică şi colaborează cu unitatea administrativ-teritorială pentru buna desfăşurare a activităţilor de înregistrare sistematică. Prin intermediul personalului de specialitate, OCPI participă la realizarea lucrărilor, respectiv: verifică şi recepţionează documentele tehnice întocmite de către Prestator, organizează publicarea documentelor tehnice cu sprijinul primăriei, soluţionează cererile de rectificare formulate în perioada publicării documentelor tehnice. Prin biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în evidenţa căruia se află UAT. OCPI deschide cărţile funciare şi transmite UAT extrasele de carte funciară rezultate în urma înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în vederea comunicării lor." 3. La articolul 11, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Prestatorul are obligaţia să solicite în termen de cel mult 5 zile de la încheierea contractului de prestări servicii de înregistrare sistematică toate documentele necesare realizării lucrărilor, inclusiv dreptul de acces la baza de date a sistemului integrat de cadastru şi carte funciară gestionat de ANCPI. Termenul de predare a datelor de către OCPI este cu cel mult 5 de zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării Prestatorului. Solicitarea ulterioară de către Prestator a unor documente nu prelungeşte termenul de prestare a serviciilor. (...)(3) Fiecare predare se va consemna într-un proces-verbal de predare-primire, semnat de către reprezentanţii părţilor implicate." 4. La articolul 13, alineatul (2), litera c) se abrogă. 5. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 15 Achizitorul va pune la dispoziţia Prestatorului modelul materialelor informaţionale (pliante şi postere), după semnarea contractului. Caracteristicile tehnice ale materialelor informaţionale, precum şi cantităţile neclare vor fi stabilite de Achizitor. Înainte de tipărire, Prestatorul are obligaţia de a prezenta modelul final al materialelor publicitare, în format digital, în vederea aprobării acestora de către Achizitor." 6. La articolul 16, alineatul (2) se abrogă. 7. La articolul 17, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Desfăşurarea campaniei de informare din această etapă, realizată la nivel de UAT/sectoare cadastrale, va fi descrisă în cadrul Memoriului tehnic aferent Livrării - "Documente tehnice ale cadastrului spre publicare" în care se va menţiona numărul şi data Procesului-verbal care atesta parcurgerea etapei de informare şi cantităţile materialelor informaţionale folosite şi a Procesului-verbal ce conţine date privind calendarul întâlnirilor realizate. În Memoriul tehnic se vor include detalii legate de: - întâlnirile de informare cu cetăţenii: data, durata, număr de participanţi, număr de materiale informaţionale distribuite, cine a susţinut proiectul din partea autorităţilor, formatori de opinie care au participat şi susţinut campania, lista principalelor probleme ridicate; – activităţile de distribuire/afişare: număr de pliante/postere distribuite/afişate, de acţiuni de difuzare pe fiecare localitate din UAT, lista cu problemele întâmpinate în timpul difuzării; – după caz, activităţile desfăşurate în cadrul punctelor de informare: perioada în care a funcţionat punctul de informare, numărul de cetăţeni care au venit la punctul de informare, tipurile de activităţi desfăşurate: informare, consultaţii, lista cu problemele întâmpinate etc.; – lista cu alte probleme întâlnite şi modul în care au fost gestionate: întâlniri separate cu grupuri minoritare, persoane cu dizabilităţi etc." 8. La articolul 17, alineatul (6) se abrogă. 9. La articolul 19, alineatul (2), punctele 3 şi 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "3. Descrierea succintă a soluţiei tehnice (...)5. Planul de acţiune pentru realizarea campaniei de informare publică" 10. La articolul 19, alineatul (2), punctele 6 şi 7 se abrogă. 11. La articolul 29, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) În situaţia în care, în urma măsurării sectorului cadastral din extravilan se constată că suprafaţa acestuia este mai mică decât suprafaţa însumată a parcelelor înscrise în titlurile de proprietate aferente sectorului cadastral şi nu se pot stabili amplasamentele imobilelor, Prestatorul realizează următoarele operaţiuni:" 12. La articolul 29, alineatul (4) se abrogă. 13. La articolul 31, alineatul (1) se abrogă. 14. La articolul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Prestatorul generează fişe de date pentru toate imobilele. Fişa de date a imobilului conţine informaţii precum: a) denumirea UAT; b) numărul sectorului cadastral; c) identificatorul imobilului; d) datele de identificare ale deţinătorului imobilului; e) informaţii despre imobil; f) numele, prenumele şi semnătura operatorului care a cules datele." 15. La articolul 32, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) În fişa de date a imobilului pentru care nu a fost identificat deţinătorul, la punctul 3, Proprietatea/Posesia, în a doua coloană se menţionează textul "Proprietar neidentificat" 16. La articolul 32, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(7) În cazul lucrărilor executate la nivel de sector cadastral, pentru imobilele situate în regiunile de carte funciară supuse Decretului-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, Prestatorul va face identificarea imobilelor situate în intravilan şi în extravilanul necooperativizat cu numerele topografice din cărţile funciare vechi. În cazul extravilanului necooperativizat, identificarea se va face dacă aceasta este posibilă potrivit documentelor puse la dispoziţie. Identificarea cu cărţile funciare vechi se va face şi pentru imobilele cu construcţii din extravilanul cooperativizat. În cazul în care imobilul identificat în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică se suprapune parţial cu un număr topografic, în cuprinsul fişierului .cgxml, la introducerea datelor despre imobil, în secţiunea asociată părţii I a cărţii funciare, în tag-ul "Observaţii/Referinţe" se menţionează textul "parte din nr. topografic În cazul lucrărilor executate la nivel de întreg UAT dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicabile." 17. La articolul 32, după alineatul (8), se introduce un nou alineat, alineatul (9) care va avea următorul cuprins: "(9) În cazul imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară conform înregistrării sporadice, nu este obligatorie completarea de către Prestator în documentele tehnice a datelor privind codul numeric personal ori codul unic de înregistrare, dacă acestea nu existau în sistem. Menţiunile prevăzute la alin. (6) se aplică în mod corespunzător." 18. La articolul 34, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(7) În cazul imobilelor înregistrate în cartea funciară anterior demarării lucrărilor de înregistrare sistematică, cu privire la care există acte juridice neînscrise, Prestatorul va actualiza informaţiile privind imobilele, conform actelor juridice puse la dispoziţie. Prestatorul are obligaţia de a analiza actele juridice puse la dispoziţie, care fac dovada transmisiunilor succesive ale drepturilor cu privire la imobilele în cauză." 19. La articolul 34, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12) care va avea următorul cuprins: "(12) În cazul imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară cu privire la care Prestatorul constată existenţa mai multor acte juridice potrivit cărora dreptul de proprietate aparţine unor titulari diferiţi, în fişierul cgXML aferent imobilului în cauză se notează existenţa situaţiei juridice a suprapunerii de acte juridice, cu menţinerea proprietarului înscris." 20. La articolul 35, alineatele (2), (3), (4) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Persoana care nu deţine acte de proprietate asupra imobilului, dar posedă imobilul sub nume de proprietar, poate fi înscrisă în documentele tehnice ale cadastrului posesor de fapt, în baza identificării efectuate de către prestator şi cel puţin un reprezentant al UAT sub condiţia prezentării următoarelor documente: a) fişa de date a imobilului semnată de către posesorul imobilului şi de către persoana autorizată/reprezentantul Prestatorului, să efectueze lucrările de înregistrare sistematică; b) adeverinţa eliberată de autorităţile administraţiei publice locale. care atestă faptul că: i) posesorul este cunoscut că deţine imobilul sub nume de proprietar; ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; c) copia înscrisului care atestă faptul posesiei, dacă există.(3) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi imobilelor din regiunile supuse prevederilor Decretului-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în cazul în care proprietarii înscrişi în cărţile funciare nu sunt identificaţi cu ocazia realizării interviurilor la teren, dar există posesori, caz în care în fişele de date ale imobilelor şi în documentele tehnice se înscriu posesorii.(4) În aplicarea prevederilor alin. (3) în cărţile funciare deschise din oficiu, se va nota posesia de fapt în favoarea posesorilor publicaţi şi necontestaţi ori cu privire la care contestaţiile au fost respinse. (...)(9) În cazul imobilelor ai căror proprietari, posesori sau alţi detentori precari, astfel cum sunt definiţi la art. 918 din Codul civil, nu pot fi identificaţi cu ocazia efectuării din oficiu a lucrărilor de înregistrare sistematică, precum şi în lipsa documentelor prevăzute la alin. (2) cu privire la calitatea de posesor, în cuprinsul fişierelor cgXML, în tag-ul <identified>, aferent tag-ului părinte <person>, se va trece valoarea ,false'. La deschiderea cărţilor funciare se va opera din oficiu înscrierea provizorie în favoarea unităţii administrativ-teritoriale." 21. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 36 Documentele tehnice ale cadastrului se întocmesc pe sectoare cadastrale şi evidenţiază situaţia tehnică şi juridică reală, constatată de Prestator cu ocazia desfăşurării lucrărilor sistematice de cadastru. Prin excepţie, Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători se întocmeşte la nivel de livrare." 22. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 38 Livrările se predau pe suport electronic. Pe eticheta suportului se menţionează: - Lucrări de înregistrare sistematică UAT ......, livrare parţială nr. ..../sectorul/sectoarele cadastrale .........; – Documente tehnice ale cadastrului spre publicare Structura de directoare utilizată la predare este prezentată în Anexa nr. 6." 23. La articolul 39, alineatele (1) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Documentaţia în vederea publicării documentelor tehnic ale cadastrului, întocmită pe sectoare cadastrale, se predă în formatele, în numărul de exemplare şi cu respectarea celor menţionate în tabelul de mai jos. Sublivrarea - Plan cadastral preliminar al intravilanului* * Sublivrarea Plan cadastral preliminar al intravilanului poate fi efectuată oricând pe parcursul Activităţii "Derularea lucrărilor de specialitate". Conţinutul Planului cadastral preliminar al intravilanului este prezentat în Anexa nr. 1A.
┌────┬──────────────┬────────────────────────┐
│ │ │Format/nr. exemplare │
│Nr. │Livrabil ├────────┬───────────────┤
│crt.│ │Format │Format digital │
│ │ │analogic│ │
├────┼──────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Plan cadastral│ │.tiff │
│1 │preliminar al │Nu │georeferenţiat,│
│ │intravilanului│ │.shp sau .dxf │
└────┴──────────────┴────────┴───────────────┘
Sublivrarea - Documente tehnice ale cadastrului spre publicare
┌────┬──────────────┬────────────────────────────┐
│ │ │Format/nr. exemplare │
│Nr. │Livrabil ├──────┬─────────────────────┤
│crt.│ │Format│Format digital │
│ │ │hârtie│ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Adeverinţa │ │ │
│ │privind │ │ │
│1 │contrasemnarea│1 ex. │.pdf │
│ │documentelor, │ │ │
│ │după caz │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Memoriu tehnic│ │ │
│ │cu descrierea │ │ │
│ │lucrărilor │ │ │
│ │efectuate, │ │ │
│2 │inclusiv a │nu │.pdf │
│ │campaniei de │ │ │
│ │informare │ │ │
│ │publică │ │ │
│ │realizate │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│3 │Fişele de date│1 │.pdf**) │
│ │ale imobilelor│ex.*) │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Actele │ │ │
│ │colectate în │ │ │
│4 │cadrul │1 ex*)│.pdf**) │
│ │lucrărilor │ │ │
│ │sistematice de│ │ │
│ │cadastru │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│5 │Fişierele │nu │.xml**) │
│ │.cgxml │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Registrul │ │ │
│6 │cadastral al │nu │.pdf │
│ │imobilelor │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Opisul │ │ │
│ │alfabetic al │ │ │
│ │titularilor │ │ │
│ │drepturilor │ │ │
│7 │reale de │nu │.pdf, .xls │
│ │proprietate, │ │ │
│ │al posesorilor│ │ │
│ │şi al altor │ │ │
│ │deţinători │ │ │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Planurile │ │.tiff │
│8 │cadastrale │nu │georeferenţiat,.pdf, │
│ │ │ │.shp. sau .dxf │
├────┼──────────────┼──────┼─────────────────────┤
│ │Planul │ │ │
│ │sectoarelor │ │ │
│ │cadastrale │ │.tiff │
│9 │(pentru │nu │georeferenţiat,.pdf.,│
│ │lucrările │ │.shp sau.dxf │
│ │efectuate la │ │ │
│ │nivel de UAT) │ │ │
└────┴──────────────┴──────┴─────────────────────┘
*) Fişele de date ale imobilelor se vor preda în format analogic doar în cazul în care este obligatorie semnarea acestora de către proprietar/posesor; titlurile de proprietate puse la dispoziţia prestatorului de către OCPI, în format electronic (.pdf. având inserată sigla ANCPI (watermark) nu se vor preda informat analogic **) Fişierele .cgxml şi .pdf asociate se încarcă de prestator în aplicaţia informatică pe baza user-ului şi a parolei anterior solicitate oficiului teritorial. Acestea nu se predau pe suporturi fizice. (...)(7) Documentele tipărite se predau în dosare care conţin aproximativ 100 de file, ordonate crescător după ID imobil. Pe fiecare dosar se menţionează numele UAT-ului, numărul sectorului cadastral, numărul livrării, după caz şi intervalul ID conţinut. Ordinea documentelor tipărite trebuie să fie identică cu cea din fişierul .pdf." 24. La articolul 40, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Prestatorul are responsabilitatea de a verifica periodic evidenţele OCPI prin intermediul funcţionalităţilor sistemului integrat de cadastru şi carte funciară şi de a integra noile date cu privire la imobile, în documentele tehnice ale cadastrului. Ultima verificare în scopul actualizării se face cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data predării Livrării - "Documente tehnice ale cadastrului spre publicare" ori a livrării parţiale, după caz. OCPI va comunica Prestatorului orice modificări sau completări ale documentelor predate, apărute pe parcursul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică (de exemplu: anularea/modificarea unor titluri de proprietate, modificări ale limitelor UAT conform hotărârilor judecătoreşti etc.)." 25. La articolul 42, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) A doua zi lucrătoare după primirea procesului-verbal de acceptanţă, OCPI transmite Primăriei solicitarea pentru stabilirea datei publicării documentelor tehnice. Primăria va stabili în maxim 2 zile lucrătoare data începerii afişării publice a documentelor tehnice pe care o transmite la OCPI cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii perioadei de afişare publică, iar acesta din urmă o comunică în scris ANCPI, prestatorului şi Achizitorului, atunci când acesta nu este primăria." 26. La articolul 43, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Similar primei etape a campaniei de informare, materialele informaţionale vor fi puse la dispoziţia Prestatorului de către Achizitor, în condiţiile prevăzute la art. 15.(3) La finalizarea activităţii se va încheia un proces-verbal, semnat de către reprezentanţii UAT şi ai Prestatorului, care atestă parcurgerea acestei etape de informare şi cantităţile materialelor informaţionale folosite. Procesul verbal va fi inclus în Livrarea "Documente tehnice ale cadastrului finale." 27. Articolele 44 şi 45 se abrogă. 28. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 46 (1) OCPI organizează împreună cu primăria activitatea de publicare a documentelor tehnice, la sediul stabilit în acest scop şi pune la dispoziţia primăriei datele despre imobil, în format digital, conform Anexei nr. 18. (2) În scopul unei mai bune informări a deţinătorilor, datele privitoare la imobile conform Anexei 18, sunt puse la dispoziţia acestora potrivit menţiunilor din Registrul cadastral al imobilelor prin afişarea pe site-ul ANCPI www.ancpi.ro." 29. La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Cererile de rectificare însoţite de înscrisurile doveditoare pot fi transmise la sediul primăriei prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice, sau formulate în sistemul informatic, caz în care certificarea nealterării conţinutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic, va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată." 30. La articolul 50, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Documentaţia întocmită pe sectoare cadastrale, se predă în formatele, în numărul de exemplare şi cu respectarea celor menţionate în tabelul de mai jos: Livrarea -Documente tehnice ale cadastrului finale
┌────┬────────────┬────────┬───────────────┐
│Nr. │Livrabil │Format │Format digital │
│crt.│ │analogic│ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Cereri de │ │ │
│ │rectificare,│ │ │
│ │contestaţii,│ │ │
│1 │acte, │nu │.pdf*) │
│ │procese │ │ │
│ │verbale, │ │ │
│ │etc. │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│2 │Fişierele │nu │.xml*) │
│ │.cgxml │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Registrul │ │ │
│3 │cadastral al│nu │.pdf │
│ │imobilelor │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Opisul │ │ │
│ │alfabetic al│ │ │
│ │titularilor │ │ │
│ │drepturilor │ │ │
│4 │reale de │nu │.pdf,.xls │
│ │proprietate,│ │ │
│ │al │ │ │
│ │posesorilor │ │ │
│ │şi al altor │ │ │
│ │deţinători │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │ │ │.tiff │
│ │Planurile │ │georeferenţiat,│
│5 │cadastrale │nu │.shp, .pdf, │
│ │ │ │.dxf │
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Planul │ │.tiff │
│ │sectoarelor │ │georeferenţiat,│
│6 │cadastrale │nu │.shp, .pdf, │
│ │după caz** │ │.dxf │
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼────────┼───────────────┤
│ │Proces │ │ │
│ │verbal de │ │ │
│ │realizare a │ │.pdf │
│7 │campaniei de│nu │ │
│ │informare │ │ │
│ │publică │ │ │
│ │etapa 2 │ │ │
└────┴────────────┴────────┴───────────────┘
*) Fişierele .cgxml şi .pdf asociate se încarcă de Prestator în aplicaţia informatică, pe baza user-ului şi a parolei anterior solicitate oficiului teritorial. Acestea nu se predau pe suporturi fizice. **) Planul sectoarelor cadastrale se predă în cazul lucrărilor executate la nivel de UAT." 31. La articolul 53, alineatul (4) se abrogă. 32. La articolul 53, după alineatul (4) se introduc nouă noi alineate, alineatele (5) - (13) care vor avea următorul cuprins: "(5) Durata activităţilor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică se stabileşte în funcţie de obiectul lucrărilor, conform Tabelelor nr. 1 şi 2. Tabel nr. 1 Activităţi pentru lucrări realizate la nivel de UAT
┌────┬──────────────┬────────────────┬───────────┐
│ │ │ │Durata │
│Nr. │Descriere │Responsabil de │estimată a │
│crt.│activitate │activitate │activităţii│
│ │ │ │(zile) │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Realizare │ │ │
│1 │Livrare 1 │Prestator │25 │
│ │“Raport │ │ │
│ │Preliminar” │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Verificarea şi│ │ │
│ │recepţia │ │ │
│2 │Livrării 1 │Achizitor │10 │
│ │„Raport │ │ │
│ │Preliminar" │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Acceptanţă │ │ │
│3 │Livrare 1 │Achizitor │5 │
│ │„Raport │ │ │
│ │Preliminar” │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Derularea │ │ │
│ │lucrărilor de │ │ │
│ │specialitate │ │ │
│ │şi realizare │ │ │
│ │Livrare 2, │ │ │
│ │care conţine 2│ │ │
│ │sublivrări: │ │ │
│ │Sublivrarea │ │ │
│4 │2.1 - Plan │Prestator │240 - 500 │
│ │cadastral │ │ │
│ │preliminar al │ │ │
│ │intravilanului│ │ │
│ │Sublivrarea │ │ │
│ │2.2 - │ │ │
│ │Documente │ │ │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │spre publicare│ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Verificarea şi│ │ │
│ │recepţia │ │ │
│ │Livrării 2, │ │ │
│ │care include: │ │ │
│ │Verificarea şi│ │ │
│ │recepţia │ │ │
│ │Sublivrării │ │ │
│ │2.1 - Plan │ │10 │
│ │cadastral │ │ │
│5 │preliminar al │OCPI │ │
│ │intravilanului│ │40-100 │
│ │Verificarea şi│ │ │
│ │recepţia │ │ │
│ │Sublivrării │ │ │
│ │2.2 – │ │ │
│ │Documente │ │ │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │spre publicare│ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Acceptanţa │ │ │
│ │Sublivrării │ │ │
│ │2.1 - Plan │ │ │
│ │cadastral │ │ │
│ │preliminar al │ │5 │
│6 │intravilanului│Achizitor │5/livrare/ │
│ │Sublivrării │ │livrare │
│ │2.2 - │ │parţială │
│ │Documente │ │ │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │spre publicare│ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Pregătirea │ │ │
│ │publicării │ │ │
│7 │documentelor │Primărie, OCPI │7 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Publicarea │ │ │
│ │documentelor │ │ │
│ │tehnice ale │ │ │
│8 │cadastrului şi│Primărie, OCPI │60 │
│ │primirea │ │ │
│ │cererilor de │ │ │
│ │rectificare │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Soluţionarea │OCPI cu │ │
│ │cererilor de │sprijinul │ │
│9 │rectificare │Prestatorului, │30 │
│ │ │reprezentantului│ │
│ │ │UAT │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Actualizarea │ │ │
│ │documentelor │ │ │
│ │tehnice în │ │ │
│ │urma │ │ │
│ │soluţionării │ │ │
│ │cererilor de │ │ │
│10 │rectificare si│Prestator │30 │
│ │realizare │ │ │
│ │Livrare 3 │ │ │
│ │„Documente │ │ │
│ │tchnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale” │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Verificarea şi│ │ │
│ │recepţia │ │ │
│ │Livrării 3 │ │ │
│11 │"Documente │OCPI │25 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale” │ │ │
├────┼──────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Acceptanţa │ │ │
│ │Livrării 3 │ │ │
│12 │"Documente │Achizitor │5 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale" │ │ │
└────┴──────────────┴────────────────┴───────────┘
Tabel nr. 2 Activităţi pentru lucrări realizate pe sectoare cadastrale
┌────┬─────────────┬────────────────┬───────────┐
│ │ │ │Durata │
│ │ │ │estimată a │
│ │ │ │activităţii│
│ │ │ │(zile) │
│ │ │ ├───────────┤
│ │ │ │Lucrări │
│Nr. │Descriere │Responsabil de │realizate │
│crt.│activitate │activitate │la nivel de│
│ │ │ │sector │
│ │ │ │cadastral │
│ │ │ │pentru un │
│ │ │ │număr │
│ │ │ │estimat de │
│ │ │ │maxim 2500 │
│ │ │ │imobile │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Derularea │ │ │
│1 │lucrărilor de│Prestator │60-220 │
│ │specialitate │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │şi recepţia │ │ │
│ │Livrării - │ │ │
│2 │"Documente │OCPI │50 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │spre │ │ │
│ │publicare" │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Acceptanţa │ │ │
│ │Livrării - │ │ │
│ │"Documente │ │ │
│3 │tehnice ale │Achizitor │7 │
│ │cadastrului │ │ │
│ │spre │ │ │
│ │publicare" │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Pregătirea │ │ │
│ │publicării │ │ │
│4 │documentelor │Primărie, OCPI │10 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Publicarea │ │ │
│ │documentelor │OCPI cu │ │
│ │tehnice ale │sprijinul │ │
│5 │cadastrului │Prestatorului şi│60 │
│ │şi primirea │reprezentantului│ │
│ │cererilor de │UAT │ │
│ │rectificare │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Soluţionarea │ │ │
│6 │cererilor de │OCPI │30 │
│ │rectificare │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Actualizarea │ │ │
│ │documentelor │ │ │
│ │tehnice în │ │ │
│ │urma │ │ │
│ │soluţionării │ │ │
│7 │cererilor de │Prestator │25 │
│ │rectificare │ │ │
│ │şi întocmirea│ │ │
│ │"Documentelor│ │ │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale” │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │şi recepţia │ │ │
│ │Livrării - │ │ │
│8 │"Documente │OCPI │15 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale” │ │ │
├────┼─────────────┼────────────────┼───────────┤
│ │Acceptanţa │ │ │
│ │Livrării - │ │ │
│9 │"Documente │Achizitor │7 │
│ │tehnice ale │ │ │
│ │cadastrului │ │ │
│ │finale” │ │ │
└────┴─────────────┴────────────────┴───────────┘
(6) În cazul lucrărilor realizate la nivel de UAT, Sublivrarea 2.1 poate fi predată oricând în perioada "Derulării lucrărilor de specialitate". Sublivrarea 2.2 poate conţine livrări parţiale sau poate fi predată integral. Se pot efectua livrări parţiale, în funcţie de suprafaţa contractată a UAT, după cum urmează: a) până la 3.000 ha: maxim 4 livrări parţiale b) 3.001 ha - 6.000 ha: maxim 5 livrări parţiale c) 6.001 ha - 9.000 ha: maxim 6 livrări parţiale d) 9.001 ha - 15.000 ha: maxim 8 livrări parţiale e) peste 15.000 ha: maxim 10 livrări parţiale Livrările parţiale trebuie să conţină sectoare cadastrale adiacente.(7) Pentru fiecare livrare parţială Prestatorul stabileşte durata activităţii "Derularea lucrărilor de specialitate" astfel încât perioada totală pentru realizarea lucrărilor de specialitate aferente livrărilor parţiale nu depăşească perioada ofertată şi precizată în contract.(8) Fiecare livrare parţială va include toate livrabilele prevăzute la capitolul 1.3.5.2. Livrabile. Durata activităţii de verificare şi recepţie pentru 1 livrare/livrări parţiale va fi stabilită în concordanţă cu suprafaţa contractată: - până la 3.000 ha: maxim 40 de zile, indiferent dacă se efectuează o singură livrare sau mai multe livrări parţiale (maxim 4); – 3001 ha - 6.000 ha: maxim 50 de zile, indiferent dacă se efectuează o singură livrare sau mai multe livrări parţiale (maxim 5); – 6001 ha - 9.000 ha: maxim 60 de zile, indiferent dacă se efectuează o singură livrare sau mai multe livrări parţiale (maxim 6); – 9001 ha - 15.000 ha: maxim 80 de zile, indiferent dacă se efectuează o singură livrare sau mai multe livrări parţiale (maxim 8); – peste 15.000 ha: maxim 100 de zile, indiferent dacă se efectuează o singură livrare sau mai multe livrări parţiale (maxim 10).(9) Publicarea documentelor tehnice se realizează după emiterea procesului-verbal de acceptanţă a ultimei livrări parţiale din Livrarea 2.2.(10) Durata de realizare a unei livrări include şi zilele în care lucrarea este la prestator pentru refaceri şi tipărirea documentelor.(11) În cazul lucrărilor realizate la nivel de UAT, pentru Livrarea 1 durata de realizare se calculează de la data semnării contractului de prestări servicii. Pentru Livrarea 2 durata de realizare se calculează de la data comunicării Procesului-verbal de acceptanţă a Livrării 1. Pentru Livrarea 3 durata de realizare se calculează de la data comunicării tuturor Proceselor verbale de soluţionare a cererilor de rectificare/contestaţiilor.(12) În cazul lucrărilor realizate la nivel de sector cadastral, pentru Livrarea 1 durata de realizare se calculează de la data semnării contractului de prestări servicii. Pentru Livrarea 2 durata de realizare se calculează de la data comunicării tuturor Proceselor verbale de soluţionare a cererilor de rectificare/contestaţiilor.(13) Valorile estimate din tabelul nr. 1 şi 2 se referă la intervalul maxim de zile alocat unei activităţi, exceptând durata publicării documentelor tehnice ale cadastrului. Perioada specifică pentru fiecare UAT/sector este prevăzută în contract." 33. La articolul 55, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Activitatea de verificare şi recepţie a livrărilor, cu excepţia Raportului preliminar, se efectuează de către Comisia de la nivelul OCPI, stabilită prin decizie a directorului oficiului teritorial. Personalul care va avea atribuţii de verificare şi recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică poate include specialişti precum: consilieri cadastru, registratori de carte funciară, asistenţi registratori, specialişti GIS/IT." 34. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 60 În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate la nivel de UAT, prestatorul efectuează 3 livrări, după cum urmează: Livrarea 1 - Raport preliminar; Livrarea 2 - Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare, care include 2 sublivrări: Sublivrarea 2.1. Plan cadastral preliminar al intravilanului; Sublivrarea 2.2. - Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare. Livrarea 3 - Documentele tehnice ale cadastrului finale." 35. Articolul 64 se abrogă. 36. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 65 Livrarea "Raport preliminar" se compune din următoarele:
┌─────┬────────────┬───────────────────┐
│ │ │Format/nr. │
│Nr. │ │exemplare*) │
│crt. │Livrabilul ├─────────┬─────────┤
│ │ │Format │Format │
│ │ │hârtie │digital │
├─────┼────────────┼─────────┼─────────┤
│1 │Raport │Nu │.pdf │
│ │preliminar │ │ │
└─────┴────────────┴─────────┴─────────┘
*) Planul sectoarelor cadastrale se predă în format digital (.shp, .pdf, .tiff georeferenţiat)" 37. Articolul 68 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 68 În cazul în care Raportul preliminar nu corespunde cerinţelor din specificaţiile tehnice, Comisia de recepţie notifică Prestatorul centru refacerea/completarea acestuia, precizând cerinţele nerespectate." 38. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 69 Dacă după predarea Raportului preliminar refăcut/completat Comisia de recepţie constată că acesta nu corespunde cerinţelor din specificaţiile tehnice. Livrarea se respinge şi se consideră nepredată." 39. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 70 (1) Verificarea Livrării 1 "Raport preliminar" se efectuează atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ. (2) Din punct de vedere cantitativ, se verifică următoarele: a) existenţa pe suportul digital a fişierelor prevăzute în livrare, b) dacă tipul/formatul fişierelor corespunde cu cerinţele specificate, c) dacă denumirea fişierelor şi structura directoarelor corespund cerinţelor din specificaţii, respectiv: directorul: UAT_Raport_preliminar conţine subdirectoarele: "UAT_Raport", care conţine fişierul/fişierele Raportului preliminar "UAT_sectoare", care conţine fişierul/fişierele referitoare la "Planul sectoarelor cadastrale", d) dacă fişierele se pot deschide şi, după analiza sumară, acestea corespund cerinţelor de conţinut ale livrabilului, e) dacă pe eticheta suportului sunt menţionate următoarele: Lucrări de înregistrare sistematică UAT .....; Livrarea nr. ..../Sector cadastral nr. .....; (3) Din punct de vedere calitativ, comisia va urmări ca, prin conţinutul Raportului preliminar, Prestatorul să nu aducă modificări care să contravină prevederilor contractuale sau a celor din Specificaţiile tehnice şi să nu stabilească atribuţii suplimentare în sarcina Achizitorului sau a OCPI. De asemenea comisia verifică: a) dacă documentele livrate conţin semnăturile Prestatorului prevăzute de Specificaţiile tehnice. b) dacă Planul sectoarelor cadastrale respectă cerinţele prevăzute în Anexa nr 19. - Limitele sectoarelor cadastrale pot fi modificate/actualizate de Prestator cu acordul OCPI. c) modul în care au fost tratate/descrise aspectele pe care trebuie să le conţină Raportul preliminar, conform prevederilor din Specificaţiile tehnice." 40. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 72 (1) Activitatea de verificare şi recepţie a Livrării Documente tehnice ale cadastrului spre publicare include verificarea şi recepţia Sublivrării 2.1 Plan cadastral preliminar al intravilanului şi Sublivrării 2.2 Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare. (2) Verificarea şi recepţia Sublivrării 2.1 - Plan cadastral preliminar al intravilanului Comisia de recepţie din cadru1 OCPI verifică corectitudinea planului cadastral preliminar din punct de vedere al reprezentării în Stereo70 a unui număr de 10% din numărul imobilelor prezentate (detalii planimetria şi adresa administrativă). Livrabilele se vor preda exclusiv în format electronic, semnate ca semnătură digitală calificată: a) În cazul în care Comisia de recepţie din cadrul OCPI constată deficienţe la un procent mai mic de 10% din totalul imobilelor verificate, întocmeşte un proces-verbal de constatare, însoţit de lista imobilelor verificate şi raportul erorilor şi deficienţelor identificate, care se comunică Prestatorului. Prestatorul corectează livrabilul şi îl redepune la OCPI. b) În cazul în care Comisia de recepţie din cadrul OCPI constată deficienţe la un procent egal sau mai mare de 10% din totalul imobilelor verificate, întreaga livrare se consideră nepredată. În acest caz, Comisia de recepţie întocmeşte un proces-verbal de respingere, ce conţine lista imobilelor verificate şi raportul erorilor şi deficienţelor identificate, care se comunică Prestatorului. (3) Verificarea şi recepţia Sublivrării Documente tehnice ale cadastrului spre publicare se desfăşoară în 2 etape." 41. La articolul 76, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(3) Prestatorul corectează livrabilele şi le redepune la OCPI.(4) În situaţia în care la verificarea datelor din fişierele redepuse de către Prestator, Comisia de recepţie din cadrul OCPI constată că acestea prezintă în continuare deficienţe, întocmeşte un proces-verbal de constatare, însoţit de lista imobilelor verificate şi raportul erorilor şi deficienţelor identificate, care se comunică Prestatorului. Prestatorul corectează livrabilele şi redepune la OCPI fişierele corectate." 42. La articolul 76, alineatul (6) se abrogă. 43. La articolul 77, alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) tipul/formatul fişierelor corespunde cu cerinţele specificate" 44. La articolul 79, litera b) se modifică şi va ataşa următorul cuprins: "b) Prezentarea lucrărilor topografice şi cadastrale efectuate în cadrul lucrării: - metodele de întocmire a lucrării – descrierea soluţiei tehnice adoptate – procentul din suprafaţa UAT- ului şi zonele în care s-au efectuat măsurători clasice şi GPS – aparatura folosită la măsurători, punctele geodezice de sprijin vechi şi noi folosite – măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice, clasice şi GPS – descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare şi inventarele de coordonate ale acestora – transformări de coordonate, dacă este cazul – detalierea modului de realizare a campaniei de informare locală." 45. La articolul 80, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Având în vedere faptul că fişa de date constituie un document de lucru al prestatorului care poate fi completat, modificat, corectat, în cadrul procesului de recepţie se verifică doar existenţa acesteia, nu şi conţinutul, excepţie făcând: fişele întocmite pentru posesori şi cele ale imobilelor din sectoarele cadastrale cu privire la care s-a constatat un deficit de suprafaţă, fişe de date care trebuie semnate în mod obligatoriu de posesori/titulari ai dreptului de proprietate." 46. La articolul 82, alineatul (3) se abrogă. 47. Articolul 86 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 86 Se verifică dacă Planurile cadastrale/sectoarelor cadastrale corespund Specificaţiilor tehnice şi Anexei nr. 1, respectiv Anexei nr. 19." 48. Articolul 87 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 87 La finalul acestei etape, în momentul în care livrabilele verificate nu mai prezintă deficienţe de corectat, comisia de recepţie din cadrul OCPI întocmeşte notificarea aferentă etapei 1 şi o comunică Prestatorului, în vederea predării livrabilelor în format analogic conform tabelului prevăzut la art. 39 alin. (1). Modelul de notificare care Prestator se regăseşte în Anexa 12." 49. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 88 Prestatorul predă livrabilele în format hârtie, menţionate în tabelul prevăzut la art. 39 alin. (1), având îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 12 alin. (14) din lege. Modelul procesului-verbal de predare-primire se regăseşte în Anexa nr. 10." 50. Articolul 90 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 90 Prestatorul corectează deficienţei şi redepune la OCPI livrarea corectată." 51. La articolul 92, litera a) se modifica şi va avea următorul cuprins: "a) dacă au fost predate în format hârtie livrabilele prevăzute la art. 39 alin. (1) şi dacă acestea sunt identice din punct de vedere cantitativ cu documentele în format digital, care au fost recepţionate de OCPI în etapa anterioară a livrării." 52. Articolul 93 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 93 Din punct de vedere calitativ se verifică dacă livrabilele aferente etapei 2 corespund modelelor prezentate în Anexe." 53. La articolul 104 alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(2) Prestatorul corectează livrabilele şi le redepune la OCPI. (...)(4) Prestatorul corectează livrabilele şi redepune la OCPI fişierele corectate." 54. Anexa nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 1 PLANUL CADASTRAL Conţinutul planului cadastral: ● Titlul: Plan cadastral; ● Subtitluri: UAT, judeţul, sectorul cadastral; ● Scara planului (pentru planurile ce conţin intravilane, numitorul scării nu trebuie să depăşească 1000, iar pentru planurile ce conţin numai extravilane, numitorul scării nu trebuie să depăşească 2000) şi sistemul de proiecţie STEREO 70; ● Legenda; ● Direcţia Nord; ● Limita UAT şi teritoriile vecine (judeţul din care fac parte în cazul în care unul din vecini este din alt judeţ; dacă toţi vecinii sunt din acelaşi judeţ se scrie numai numele unităţii administrativ-teritoriale); ● Denumirea executantului (4cm x 2cm), semnătura, data întocmirii: ● Limitele intravilanului/intravilanelor şi numărul/denumirea; ● Limitele şi numerele sectoarelor cadastrale; ● Limitele şi ID imobile; ● Numerele poştale ale imobilelor din intravilan; ● Limitele construcţiilor definitive; ● Toponimie (denumiri: hidrografic, principale 1forme de relief, păduri, drumuri şi străzi, denumiri ale obiectivelor industriale, socioculturale, etc.); ● Schiţa cu dispunerea sectoarelor cadastrale; ● Numărul planşei (dacă sunt mai multe) ● Trăsături de caroiaj 10 cm x 10 cm, grosime linie 0,18 mm, cu dimensiunea coordonatelor de 2 mm. Planul cadastral în format .pdf va fi pregătit pentru tipărire conform celor ce urmează: Pentru imobilele care reprezintă instituţii publice (şcoli, primărie, cămin cultural, biserică, etc.) sau imobile bine cunoscute de proprietari, interiorul poligonului (imobilului) se colorează şi se specifică denumirea instituţiei. ● Numărul sectorului cadastral are înălţimea de 5 mm, negru, în cerc având raza de 5 mm cu negru, pe fond galben fără contur; ● Grosimi linii: - Cadru planşă - 0,5 mm; – Limita de judeţ - l mm cu culoarea roşu; – Limita UAT - 1 mm cu culoarea roşu; – Limitele sectoarelor cadastrale - 1 mm, cu culoarea verde; – Limita intravilan - 1 mm, cu culoarea albastru; – Limita imobil - 0,4 mm, cu negru; – Limita construcţiilor cu caracter permanent - 0,2 mm, cu negru; – Crucile caroiajului se desenează cu grosimea de 0,2 mm. ● Texte
┌───────────┬────────┬─────────┬─────────┬────────┐
│ │Înălţime│Stil │Înclinare│ │
│Denumire │(mm) │(M, Mm, │(V, I) │Culoare │
│ │ │m) │ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Judeţ │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│UAT │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Localităţi │8 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Hidrografie│2 │Maj. şi │Italic │Albastru│
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Titlu │10 │Majuscule│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Subtitluri,│8 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│Sect. cad. │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Scara │6 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│ID │4 │ │Vertical │Negru │
└───────────┴────────┴─────────┴─────────┴────────┘
● Drumurile se redactează cu negru; ● Hidrografia se redactează cu albastru; ● Căile ferate se redactează cu semnul convenţional corespunzător." 55. După Anexa nr. 1, se introduce o anexă nouă, Anexa nr. 1A, cu următorul cuprins: " ANEXA 1A PLAN CADASTRAL PRELIMINAR AL INTRAVILANULUI Conţinutul planului cadastral preliminar al intravilanului: ● Titlul: Plan cadastral al intravilanului; ● Subtitluri: UAT, judeţul, sectorul cadastral; ● Scara planului (pentru planurile ce conţin intravilane, numitorul scării nu trebuie să depăşească 1000) şi sistemul de proiecţie STEREO 70; ● Legenda; ● Direcţia Nord; ● Limita UAT; ● Denumirea executantului (4cm x 2cm), semnătura, data întocmirii; ● Limitele intravilanului/intravilanelor şi numărul/denumirea; ● Limitele imobile; ● Numerele administrativ pentru imobilelor din intravilan acolo unde sunt atribuite de autoritatea locală; ● Limitele construcţiilor definitive; ● Toponimie (denumiri: drumuri şi străzi); ● Numărul sectorului cadastral are înălţimea de 5 mm, negru, în cerc având raza de 5 mm cu negru, pe fond galben fără contur; ● Grosimi linii: - Cadru planşă - 0,5 mm; – Limita de judeţ - 1 mm cu culoarea roşu; – Limita UAT - 1 mm cu culoarea roşu; – Limita intravilan - 1 mm, cu culoarea albastră; – Limita imobil - 0,4 mm, cu negru; – Limita construcţiilor cu caracter permanent - 0,2 mm, cu negru; ● Texte
┌───────────┬────────┬─────────┬─────────┬────────┐
│ │Înălţime│Stil │Înclinare│ │
│Denumire │(mm) │(M, Mm, │(V, I) │Culoare │
│ │ │m) │ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Judeţ │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│UAT │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Localităti │8 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Hidrografic│2 │Maj. şi │Italic │Albastru│
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Titlu │10 │Majuscule│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Subtitluri,│8 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│Sect. cad. │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│Scara │6 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────┤
│ID │4 │ │Vertical │Negru │
└───────────┴────────┴─────────┴─────────┴────────┘
● Drumurile se redactează cu negru; ● Hidrografia se redactează cu albastru; ● Căile ferate se redactează cu semnul convenţional corespunzător. Separat se va livra un fişier format CSV, (Denumire UAT.csv) care să conţină adresele administrative şi coordonatele punctului de asociere, astfel: UAT, Localitate, tip artera, den artera, nr. administrativ, Nord, Est Exemplu: CIOLPANI, Izvorani, stradă, Ţărmului, 23, 300000, 500000 Dicţionar de tipuri arteră:
┌────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. Curent │Tip arteră │
├────────────────┼─────────────────────┤
│1 │Alee │
├────────────────┼─────────────────────┤
│2 │Bulevard │
├────────────────┼─────────────────────┤
│3 │Cale │
├────────────────┼─────────────────────┤
│4 │Canal │
├────────────────┼─────────────────────┤
│5 │Canton │
├────────────────┼─────────────────────┤
│6 │Cartier │
├────────────────┼─────────────────────┤
│7 │Câmp │
├────────────────┼─────────────────────┤
│8 │Colonie │
├────────────────┼─────────────────────┤
│9 │Curte │
├────────────────┼─────────────────────┤
│10 │Drum │
├────────────────┼─────────────────────┤
│11 │Esplanadă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│12 │Fundac │
├────────────────┼─────────────────────┤
│13 │Fundătură │
├────────────────┼─────────────────────┤
│14 │Hotar │
├────────────────┼─────────────────────┤
│15 │Intrare │
├────────────────┼─────────────────────┤
│16 │Parc │
├────────────────┼─────────────────────┤
│17 │Pasaj │
├────────────────┼─────────────────────┤
│18 │Piaţă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│19 │Piaţetă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│20 │Pietonal │
├────────────────┼─────────────────────┤
│21 │Platou │
├────────────────┼─────────────────────┤
│22 │Pod │
├────────────────┼─────────────────────┤
│23 │Poligon │
├────────────────┼─────────────────────┤
│24 │Potecă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│25 │Prelungire │
├────────────────┼─────────────────────┤
│26 │Rampă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│27 │Scuar │
├────────────────┼─────────────────────┤
│28 │Splai │
├────────────────┼─────────────────────┤
│29 │Staţie │
├────────────────┼─────────────────────┤
│30 │Stradă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│31 │Stradelă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│32 │Suiş │
├────────────────┼─────────────────────┤
│33 │Şir │
├────────────────┼─────────────────────┤
│34 │Şosea │
├────────────────┼─────────────────────┤
│35 │Trecătoare │
├────────────────┼─────────────────────┤
│36 │Uliţă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│37 │Vad │
├────────────────┼─────────────────────┤
│38 │Variantă │
├────────────────┼─────────────────────┤
│0 │Neidentificat │
└────────────────┴─────────────────────┘
Note: Coordonatele Nord, Est vor fi introduse în sistemul de proiecţie STEREO70 (în metri fără zecimale). Denumirile vor fi scrise cu diacritice. Punctul de asociere va fi amplasat aproximativ în centrul poligonului ce reprezintă imobilul respectiv. Structura fişierelor pentru predare: Sublivrarea Plan cadastral preliminar al intravilanului Director: UAT_plan_cadastral_preliminar_intravilan, cu subdirectoarele: - un subdirector "shp" care include fişiere conţinând toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral", cu fişier shp separate pentru limita UAT, limita intravilan, limita sectoare cadastrale, limita tarla/cvartal, limita imobile, construcţii, toponimie, etc. [Cod SIRSUP]_[denumire UAT]_limita - shp reprezentând limita UAT, având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT; [Cod SIRSUP]_INTRAV_[nr. trup]- shp reprezentând limita intravilanelor având ca atribute: codul SIRSUP, codul SIRUTA, judeţul, denumirea UAT, numărul trupului de intravilan (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_SECTOR - shp reprezentând limita sectoarelor având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT, numărul sectorului cadastral (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_TARLA - shp reprezentând limita tarla/cvartal având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT, numărul tarlalei/cvartalului. [Cod SIRSUP]_IMOBILE - shp reprezentând limita imobilului (fiecare imobil având ca atribute codul SIRSUP şi ID atribuit de Prestator); [Cod SIRSUP]_CONSTRUCŢII - shp reprezentând conturul construcţiilor (fiecare construcţie având ca atribute codul SIRSUP, ID atribuit de Prestator, codul construcţiei atribuit de Prestator), etc. sau – un subdirector "dxf" care include fişierul "plan_cadastral_preliminar_intravilan.dxf" ce conţine, pe layere separate, toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral Structura de layere a fişierului "plan_cadastral_preliminar_intravilan.dxf" va conţine minim următoarele:
┌─────────────────┬────────────────────┐
│DENUMIREA │CONŢINUTUL │
│LAYER-ULU1 │LAYER-ULUI │
├─────────────────┼────────────────────┤
│ │- Titlul: Plan │
│ │cadastral │
│ │intravilan; │
│ │- Subtitluri: UAT, │
│ │judeţul, sectorul │
│ │cadastral; │
│ │- Scara planului şi │
│ │sistemul de │
│ │proiecţie STEREO 70;│
│ │- Legenda; │
│[Cod_SIRSUP] │- Direcţia Nord, │
│_Cadrul plansei │- Denumirea │
│ │executantului, data │
│ │întocmirii; │
│ │- Schiţa cu │
│ │dispunerea │
│ │sectoarelor │
│ │cadastrale; │
│ │- Numărul planşei │
│ │(dacă sunt mai │
│ │multe); │
│ │- Trăsături de │
│ │caroiaj │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limita UAT şi │
│_LIMITA_poly │teritorii vecine │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numele unităţilor │
│_LIMITA_txt │administrativ- │
│ │teritoriale │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele │
│_INTRAV_poly │intravilanului/ │
│ │intravilanelor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod SIRSUP] │Numărul/denumirea │
│_INTRAV_txt │intravilanului/ │
│ │intravilanelor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod SIRSUP] │Limitele sectoarelor│
│_SECTOR_poly │cadastrale │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numerele sectoarelor│
│_SECTOR_txt │cadastrale │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele imobilelor │
│_IMOBILE_poly │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod SIRSUP] │ID-urile imobilelor │
│_IMOBILE_txt │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │limita tarlalelor/ │
│_TARLA_poly │cvartalelor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │numărul/denumirea │
│_TARLA_txt │tarlalelor/ │
│ │cvartalelor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP]_NR │Numerele poştale ale│
│POSTAL_txt │imobilelor din │
│ │intravilan │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele │
│_CONSTRUCTII_poly│construcţiilor │
│ │definitive │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Codurile │
│_CONSTRUCTII_txt │construcţiilor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Toponimie │
│_TOPONIMIE_txt │ │
└─────────────────┴────────────────────┘
şi - un subdirector "tiff georeferenţiat" care include fişierele de tip tiff." 56. La Anexa nr. 2 Nota de la subsolul Foii colective se modifică şi va avea următorul cuprins: "Notă: În dreapta jos, pe fiecare pagină se menţionează: numărul paginii, înregistrare sistematică UAT (se completează denumirea UAT), Sectorul cadastral nr. ................... anul realizării." 57. La Anexa nr. 3, Notele de la subsolul Opisului se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Note: Data naşterii titularului dreptului se extrage din codul numeric personal al acestuia. În dreapta jos, pe fiecare pagină se menţionează: numărul paginii, înregistrare sistematică UAT (se completează denumirea UAT), sectorul cadastral nr. .........., anul realizării. * Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători se întocmeşte la nivel de livrare (UAT/livrare nr./sector cadastral) şi se îndosariază în volume de câte 200 de file ordonate alfabetic. Numărul filelor poate fi mai mare sau mai mic, astfel încât deţinătorii având aceeaşi iniţială a numelui să fie înscrişi integral într-un volum. Pe coperta fiecărui volum se specifică: denumirea, UAT şi literele reprezentând iniţialele numelor componente. Paginile fiecărui volum al opisului alfabetic se numerotează de la 1 la n." 58. Anexa nr. 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 6 STRUCTURA FIŞIERELOR PENTRU PREDARE Pentru situaţiile neprezentate în anexă, Prestatorul creează subdirectoare separate şi denumeşte fişierele cu nume relevante, corespunzătoare sectoarelor cadastrale predate. Livrarea "Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare Director: UAT_Date teren Conţine subdirectorul: -"Memoriu tehnic", cu fişiere care conţin descrierea lucrărilor efectuate. Director: UAT_Registru_livrare-parţială-nr. ......... Conţine subdirectoare denumite S1, S2, ..., Sn (unde n reprezintă numărul sectorului cadastral) Fiecare subdirector "Sn" conţine fişiere cu denumirea Sn_Registrul cadastral al imobilelor UAT, unde n reprezintă numărul sectorului cadastral, iar UAT denumirea teritoriului administrativ. În funcţie de situaţie, se creează unul sau mai multe fişiere .pdf asociate unui registru cadastral al sectorului. Director: UAT_Opis_livrare-parţială-nr. ........ Conţine fişiere pdf şi xls cu Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători, având denumirea Opis_alfabetic_deţinători_UAT_livrare- parţială-nr. ..... În funcţie de situaţie, se creează unul sau mai multe fişiere .pdf asociate opisului alfabetic. Conţine subdirectoare denumite S1, S2,..., Sn (unde n reprezintă numărul sectorului cadastral). Fiecare subdirector "Sn" conţine fişiere cu denumirea Sn_Opis_alfabetic_deţinători_UAT, unde n reprezintă numărul sectorului cadastral, iar UAT denumirea teritoriului administrativ. Director: UAT_planuri_cadastrale_livrare-parţială-nr. ....... Conţine: - un subdirector "shp" care include fişiere conţinând toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral", cu fişiere shp separate pentru limita UAT, limita intravilan, limita sectoare cadastrale, limita tarla/cvartal, limita imobile, construcţii, toponomie etc.: [Cod SIRSUP]_[denumire UAT]_limita_ - shp reprezentând limita UAT, având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT; [Cod SIRSUP]_INTRAV_[nr. trup] - shp reprezentând limita intravilanelor având ca atribute: codul SIRSUP, codul SIRUTA, judeţul, denumirea UAT, numărul trupului de intravilan (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_SECTOR_[nr. sector] - shp reprezentând limita sectoarelor având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT, numărul sectorului cadastral (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_TARLA_[nr. tarla] - shp reprezentând limita tarla/cvartal având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT, numărul tarlalei/cvartalului. [Cod SIRSUP]_IMOBILE - shp reprezentând limita imobilului (fiecare imobil având ca atribute codul SIRSUP şi ID atribuit de Prestator); [Cod SIRSUP]_CONSTRUCŢII - shp reprezentând conturul construcţiilor (fiecare construcţie având ca atribute codul SIRSUP, ID atribuit de Prestator, codul construcţiei atribuit de Prestator) etc. – un subdirector "dxf" care include fişierul "plan_cadastral_livrare-partiala-nr. ........dxf" ce conţine, pe layere separate, toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral". Acest fişier include toate elementele din formatul tipărit al planurilor cadastrale; Structura de layere a fişierului "plan_cadastral_livrare-partiala-nr. ......dxf" va conţine minim următoarele:
┌─────────────────┬─────────────────────────┐
│DENUMIREA │CONŢINUTUL LAYER-ULUI │
│LAYER-ULUI │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│ │- Titlul: Plan cadastral;│
│ │- Subtitluri: UAT, │
│ │judeţul, sectorul │
│ │cadastral; │
│ │- Scara planului şi │
│ │sistemul de proiecţie │
│ │STEREO 70; │
│[Cod_SIRSUP] │- Legenda; │
│_Cadrul plansei │- Direcţia Nord; │
│ │- Denumirea │
│ │executantului, data │
│ │întocmirii; │
│ │- Schiţa cu dispunerea │
│ │sectoarelor cadastrale; │
│ │- Numărul planşei (dacă │
│ │sunt mai multe); │
│ │- Trăsături de caroiaj │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limita UAT şi teritorii │
│_LIMITA_poly │vecine │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numele unităţilor │
│_LIMITA_txt │administrativ-teritoriale│
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele intravilanului/ │
│_INTRAV_poly │intravilanelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numărul/denumirea │
│_INTRAV_txt │intravilanului/ │
│ │intravilanelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele sectoarelor │
│_SECTOR_poly │cadastrale │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numerele sectoarelor │
│_SECTOR_txt │cadastrale │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele imobilelor │
│_IMOBILE_poly │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │ID-urile imobilelor │
│_IMOBILE_txt │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │limita tarlalelor/ │
│_TARLA_poly │cvartalelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │numărul/denumirea │
│_TARLA_txt │tarlalelor/cvartalelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP]_NR │Numerele poştale ale │
│POSTAL_txt │imobilelor din intravilan│
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele construcţiilor │
│_CONSTRUCŢII_poly│definitive │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Codurile construcţiilor │
│_CONSTRUCTII_txt │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Toponimie │
│_TOPONIMIE_txt │ │
└─────────────────┴─────────────────────────┘
şi – un subdirector "tiff/pdf" care include fişierele de tip tiff şi pdf. Livrarea "Documentele tehnice ale cadastrului - documente tehnice finale" Director: UAT_Registru_final Conţine fişiere actualizate cu modificările rezultate în urma soluţionării cererilor de rectificare/contestaţiilor privitoare la calitatea de posesor, cu denumirea Sn_Registrul cadastral al imobilelor_UAT_final, unde n reprezintă numărul sectorului cadastral, iar UAT denumirea teritoriului administrativ. În funcţie de situaţie, se creează unul sau mai multe fişiere .pdf asociate unui registru cadastral al sectorului. Director: UAT_Opis_final Conţine fişiere pdf şi xls cu Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători, actualizat cu modificările rezultate în urma soluţionării cererilor de rectificare. Fişierul are denumirea Opis_alfabetic_deţinători_UAT_final. În funcţie de situaţie, se creează unul sau mai multe fişiere .pdf asociate indexului alfabetic. Conţine subdirectoare denumite S1, S2,..., Sn (unde n reprezintă numărul sectorului cadastral). Fiecare subdirector "Sn" conţine fişiere cu denumirea Sn_Opis_alfabetic_deţinători_UAT, unde n reprezintă numărul sectorului cadastral, iar UAT denumirea teritoriului administrativ. Director: UAT_planuri_cadastrale_final Conţine date actualizate cu modificările rezultate în urma soluţionării cererilor de rectificare: - un subdirector "shp" care include fişiere conţinând toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral", cu fişiere shp separate pentru limita UAT, limita intravilan, limita sectoare cadastrale, limita tarla/cvartal, limita imobile, construcţii, toponomie etc.: [Cod SIRSUP]_[denumire UAT]_limita_shp reprezentând limita UAT, având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT; [Cod SIRSUP]_INTRAV_[nr. trup] - shp reprezentând limita intravilanelor având ca atribute: codul SIRSUP, codul SIRUTA, judeţul, denumirea UAT, numărul trupului de intravilan (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_SECTOR_[nr. sector] - shp reprezentând limita sectoarelor având ca atribute: codul SIRSUP, judeţul, denumirea UAT, numărul sectorului cadastral (unic la nivelul UAT); [Cod SIRSUP]_TARLA_[nr. tarla] - shp reprezentând limita tarla/cvartal având ca atribute: codul SIRSUP. judeţul, denumirea UAT, numărul tarlalei/cvartalului. [Cod SIRSUP]_IMOBILE - shp reprezentând limita imobilului (fiecare imobil având ca atribute codul SIRSUP şi ID atribuit de Prestator); [Cod SIRSUP]_CONSTRUCŢII - shp reprezentând conturul construcţiilor (fiecare construcţie având ca atribute codul SIRSUP, ID atribuit de Prestator, codul construcţiei atribuit de Prestator) etc. – un subdirector "dxff care include fişierul "plan_cadastral_final.dxf" ce conţine, pe layere separate, toate elementele grafice şi textuale descrise la "Conţinutul planului cadastral". Acest fişier include toate elementele din formatul tipărit al planurilor cadastrale. Structura de layere a fişierului "plan cadastral final.dxf" va conţine minim următoarele:
┌─────────────────┬─────────────────────────┐
│DENUMIREA │CONŢINUTUL LAYER-ULUI │
│LAYER-ULUI │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│ │- Titlul: Plan cadastral;│
│ │- Subtitluri: UAT, │
│ │judeţul, sectorul │
│ │cadastral; │
│ │- Scara planului şi │
│ │sistemul de proiecţie │
│ │STEREO 70; │
│[Cod_SIRSUP] │- Legenda; │
│_Cadrul plansei │- Direcţia Nord; │
│ │- Denumirea │
│ │executantului, data │
│ │întocmirii; │
│ │- Schiţa cu dispunerea │
│ │sectoarelor cadastrale; │
│ │- Numărul planşei (dacă │
│ │sunt mai multe); │
│ │- Trăsături de caroiaj │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limita UAT şi teritorii │
│_LIMITA_poly │vecine │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numele unităţilor │
│_LIMITA_txt │administrativ-teritoriale│
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele intravilanului/ │
│_INTRAV_poly │intravilanelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numărul/denumirea │
│_INTRAV_txt │intravilanului/ │
│ │intravilanelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele sectoarelor │
│_SECTOR_poly │cadastrale │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Numerele sectoarelor │
│_SECTOR_txt │cadastrale │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele imobilelor │
│_IMOBILE_poly │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │ID-urile imobilelor │
│_IMOBILE_txt │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │limita tarlalelor/ │
│_TARLA_poly │cvartalelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │numărul/denumirea │
│_TARLA_txt │tarlalelor/cvartalelor │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP]_NR │Numerele poştale ale │
│POSTAL_txt │imobilelor din intravilan│
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Limitele construcţiilor │
│_CONSTRUCŢII_poly│definitive │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Codurile construcţiilor │
│_CONSTRUCTII_txt │ │
├─────────────────┼─────────────────────────┤
│[Cod_SIRSUP] │Toponimie │
│_TOPONIMIE_txt │ │
└─────────────────┴─────────────────────────┘
şi – un subdirector "tiff/pdf" care include fişierele de tip tiff şi pdf."" 59. Anexa nr. 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 7 STRUCTURA Şi DESCRIEREA CÂMPURILOR FIŞIERULUI CGXML
┌───────────────────┬─────────────────────┬────────┬───────┬─────────────────┐
│Tag părinte │Tag copil (1 │Tip Data│Lungime│Descriere │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ADDRESSID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al adresei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │SIRSUP │String │50 │SIRUTA superioară│
│ │ │ │ │reprezentând UAT │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │SIRUTA │
│ │SIRUTA │String │50 │reprezentând │
│ │ │ │ │localitatea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │INTRAVILAN │Boolean │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │intravilan │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip subunitate │
│ │DISTRICTTYPE │String │50 │administrativă │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Denumire │
│ │DISTRICTNAME │String │50 │subunitate │
│ │ │ │ │administrativă │
│Address ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │STREETTYPE │String │50 │Tip stradă │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │STREETNAME │String │50 │Denumire stradă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │POSTALNUMBER │String │50 │Număr poştal │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │BLOCK │String │50 │Bloc │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ENTRY │String │50 │Scara │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │FLOOR │String │50 │Etaj │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │APNO │String │50 │Număr apartament │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ZIPCODE │String │50 │Cod poştal │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │DESCRIPTION │String │4000 │Descriere │
│ │ │ │ │suplimentară │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │SECTION │String │100 │Tronson │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │BUILDINGID │Int32 │ │unic al │
│ │ │ │ │construcţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │LANDID │Int32 │ │terenului pe care│
│ │ │ │ │se află │
│ │ │ │ │construcţia │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ADDRESSED │Int32 │ │adresei │
│ │ │ │ │construcţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Numărul │
│ │BUILDNO │Int32 │ │construcţiei în │
│ │ │ │ │cadrul terenului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Suprafaţa │
│ │MEASUREDAREA │Double │ │măsurată a │
│ │ │ │ │construcţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Suprafaţa │
│ │TOTALAREA │Double │ │desfăşurată a │
│ │ │ │ │construcţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Cod grupă │
│ │BUILDINGDESTINATION │String │50 │destinaţie │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │LELELSNO │Int32 │ │Număr nivele │
│ │ │ │ │construcţie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│Building │IUNO │Int32 │ │Număr unităţi │
│ │ │ │ │individuale │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TAXVALUE │Double │ │Valoare de │
│ │ │ │ │impozitare │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Comentarii/ │
│ │NOTES │String │2000 │Menţiuni │
│ │ │ │ │construcţie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ISLEGAL │Boolean │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │'Are acte' │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Suprafaţa din │
│ │LEGALAREA │Double │ │acte a │
│ │ │ │ │construcţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │E2IDENTIFGIER │String │200 │electronic │
│ │ │ │ │aparţinând │
│ │ │ │ │sistemului ETERRA│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERCADNO │String │200 │Număr cadastral │
│ │ │ │ │hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERLBNO │String │200 │Număr carte │
│ │ │ │ │funciară hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TOPONO │String │200 │Număr topografic │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificator │
│ │CADGENNO │String │200 │înregistrare │
│ │ │ │ │sistematică │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │BUILDINGCOMMONPARTID │Int32 │ │unic al părţii │
│ │ │ │ │comune │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│BuildingCommonParts│BUILDINGID │Int 32 │ │construcţiei de │
│ │ │ │ │care aparţine │
│ │ │ │ │partea comună │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │COMMONPARTTYPE │String │255 │Tip parte comună │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │CONTESTEDID │Int32 │ │Identificator unc│
│ │ │ │ │al contestaţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Număr cerere de │
│ │CONTESTEDNUMBER │Int32 │ │rectificare/ │
│ │ │ │ │contestaţie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Data cererii de │
│ │CONTESTEDDATE │DateTime│ │rectificare/ │
│ │ │ │ │contestaţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│Contested │ │ │ │Număr proces │
│ │ │ │ │verbal de │
│ │SOLUTIONNUMBER │Int32 │ │soluţionare │
│ │ │ │ │cerere de │
│ │ │ │ │rectificare/ │
│ │ │ │ │contestaţie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Data proces │
│ │ │ │ │verbal de │
│ │SOLUTIONDATE │DateTime│ │soluţionare │
│ │ │ │ │cerere de │
│ │ │ │ │rectificare/ │
│ │ │ │ │contestaţie │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al legăturii│
│ │CONTESTEDXENTITYID │Int32 │ │dintre │
│ │ │ │ │contestaţie şi │
│ │ │ │ │entitate │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │CONTESTEDID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │contestaţiei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │LANDID │Int32 │ │terenului la care│
│ │ │ │ │se referă │
│ContestedxEntity │ │ │ │contestaţia │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │BUILDINGID │Int32 │ │construcţiei de │
│ │ │ │ │care aparţine │
│ │ │ │ │partea comună │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unităţii │
│ │IUID │Int32 │ │individuale la │
│ │ │ │ │care se referă │
│ │ │ │ │contestaţia │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │NOTES │String │4000 │Observaţii │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificator │
│ │DEEDID │Int32 │ │unic al actului/ │
│ │ │ │ │documentului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │DEEDNUMBER │String │50 │Numărul actului/ │
│ │ │ │ │deocumentului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │DEEDDATE │DateTime│ │Data actului/ │
│ │ │ │ │documentului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tipul actului/ │
│ │DEEDTYPE │String │50 │documentului │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │AUTHORITY │String │50 │Autoritatea │
│ │ │ │ │emitentă │
│Deed ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Descriere │
│ │NOTES │String │4000 │suplimentară act/│
│ │ │ │ │document │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │descrierii │
│ │FLEID │String │50 │fişierului de │
│ │ │ │ │care se leagă │
│ │ │ │ │actul/documentul │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip monedă │
│ │VALUECURRENCY │String │200 │valoare act/ │
│ │ │ │ │document │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │VALUEAMOUNT │String │50 │Valoare act/ │
│ │ │ │ │document │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │FILENAME │String │50 │Denunirea │
│ │ │ │ │fişierul CGXML │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Data exportului │
│ │EXPORTDATE │DateTime│ │fişierului din │
│ │ │ │ │sistemul ETERRA │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Versiunea │
│ │ │ │ │fişierului CG/ │
│ │FILEVERSION │String │50 │aplicaţiei │
│ │ │ │ │Generare CG cu │
│ │ │ │ │care a fost │
│ │ │ │ │generat │
│FileDescription ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip operaţiune │
│ │OPERATIONTYPE │String │50 │cadastrală │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │LICENSEDNAME │String │255 │Denumire/Nume │
│ │ │ │ │autorizat │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │LICENSEDNUMBER │String │50 │Serie licenţă │
│ │ │ │ │autorizat │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │FILEID │Int32 │ │unic al │
│ │ │ │ │descrierii │
│ │ │ │ │fişierului │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │LANDID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al terenului│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Sectorul │
│ │CADSECTOR │String │200 │cadastral în care│
│ │ │ │ │se află terenul │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │DRAWINGID │Int32 │ │Numărul planşei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ADDRESSID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │adresei terenului│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │MEASUREDAREA │Double │ │Suprafaţa │
│ │ │ │ │măsurată teren │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PARCELLEGALAREA │Double │ │Suprafaţa totală │
│ │ │ │ │din acte teren │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ISNEW │Boolean │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │tip teren nou │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │descrierii │
│ │FILEID │Int32 │ │fişierului CG de │
│ │ │ │ │care se leagă │
│ │ │ │ │terenul │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Suprafaţa totală │
│ │BUILDINGLEGALAREA │Double │ │din acte │
│ │ │ │ │construcţii │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TAXVALUE │Double │ │Valoare de │
│Land │ │ │ │impozitare │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │NOTES │String │2000 │Comentarii/ │
│ │ │ │ │Menţiuni teren │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │împrejmuit │
│ │ENCLOSED │Boolean │ │(True), │
│ │ │ │ │neîmprejmuit │
│ │ │ │ │(FALSE) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │zona │
│ │COAREA │Boolean │ │cooperativizată │
│ │ │ │ │(True), │
│ │ │ │ │necooperativizată│
│ │ │ │ │(FALSE) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │E2IDENTIFIER │String │200 │electronic │
│ │ │ │ │aparţinând │
│ │ │ │ │sistemul ETERRA │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERCADNO │String │200 │Număr cadastral │
│ │ │ │ │hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERLBNO │String │200 │Număr carte │
│ │ │ │ │funciară hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TOPONO │String │200 │Număr topografic │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificator │
│ │CADGENNO │String │200 │înregistrare │
│ │ │ │ │sistematică │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │IUID │Int32 │ │unic al unităţii │
│ │ │ │ │individuale │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │construcţiei de │
│ │BUILDINGID │Int32 │ │care aparţine │
│ │ │ │ │unitatea │
│ │ │ │ │individuală │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │IDENTIFIER │String │50 │Identificator │
│ │ │ │ │apartament │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tronsonul │
│ │SECTION │String │50 │blocului de care │
│ │ │ │ │aparţine unitatea│
│ │ │ │ │individuală │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Număr apartament/│
│ │APNO │String │50 │denumire a │
│ │ │ │ │unităţii │
│ │ │ │ │individuale │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ENTRY │String │50 │Scara blocului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │MEASUREDAREA │Double │ │Suprafaţa │
│ │ │ │ │măsurată │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TOTALAREA │Double │ │Suprafaţa utilă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare cotă │
│ │LANDINDIVISIONARE │String │ │teren indiviză │
│ │ │ │ │(fracţie) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│IU │ │ │ │Valoare cotă │
│ │COMMONPARTSAREA │String │ │părţi comune │
│ │ │ │ │(fracţie) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Comentarii/ │
│ │NOTES │String │2000 │Menţiuni unitate │
│ │ │ │ │individuală │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │FLOOR │String │50 │Etaj │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip cotă teren │
│ │LANDDIVISIONTYPE │String │ │indiviză │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip cotă părţi │
│ │COMMONPARTSTYPE │String │ │comune │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ROOMNO │Int16 │ │Număr camere │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │E2IDENTIFIER │String │200 │electronic │
│ │ │ │ │aparţinând │
│ │ │ │ │sistemului ETERRA│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERCADNO │String │200 │Număr cadastral │
│ │ │ │ │hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERLBNO │String │200 │Număr carte │
│ │ │ │ │funciară hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TOPONO │String │200 │Număr topografic │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificator │
│ │CADGENNO │String │200 │înregistrare │
│ │ │ │ │sistematică │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PARCELID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al parcelei │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │LANDID │Int32 │ │terenului de care│
│ │ │ │ │aparţine parcela │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │NUMBER │Int32 │ │Număr parcelă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │MEASUREDAREA │Double │ │Suprafaţa │
│ │ │ │ │măsurată parcelă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip categorie │
│ │USECATEGORY │String │50 │folosinţă │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │INTRAVILAN │Boolean │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │intravilan │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TAXVALUE │Double │ │Valoare taxă de │
│ │ │ │ │impozitare │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TITLENO │String │50 │Număr titlu de │
│Parcel │ │ │ │proprietate │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │LANDPLOTNO │String │50 │Număr tarla │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PARCELNO │String │50 │Numărul parcelei │
│ │ │ │ │din tarla │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │E2IDENTIFIER │String │200 │electronic │
│ │ │ │ │aparţinând │
│ │ │ │ │sistemului ETERRA│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERCADNO │String │200 │Număr cadastral │
│ │ │ │ │hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PAPERLBNO │String │200 │Număr carte │
│ │ │ │ │funciară hârtie │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │TOPONO │String │200 │Număr topografic │
│ │ │ │ │parcelă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificator │
│ │CADGENNO │String │200 │înregistrare │
│ │ │ │ │sistematică │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PERSONID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al persoanei│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ADDRESSID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │adresei persoanei│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │FIRSTNAME │String │255 │Prenume persoană │
│ │ │ │ │fizică │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare booleană │
│ │ISPHYSICAL │ │Boolean│persoană fizică │
│ │ │ │ │(True), juridică │
│ │ │ │ │(FALSE) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Nume persoană │
│ │LASTNAME │String │255 │fizică/Denumire │
│ │ │ │ │persoană juridică│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │decedat (True), │
│ │DEFUNCT │Boolean │ │viu/stare │
│ │ │ │ │nedeterminată │
│ │ │ │ │(FALSE) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Valoare booleană │
│ │ │ │ │proprietar │
│ │IDENTIFIED │Boolean │ │identificat │
│ │ │ │ │(True), │
│ │ │ │ │neidentificat │
│ │ │ │ │(FALSE) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│Person │IDCODE │String │50 │Cod CNP/CUI │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PREVIOUSLASTNAME │String │50 │Nume anterior │
│ │ │ │ │persoană │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │FATHERINITIAL │String │50 │Iniţiala tatălui │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │CITIZENSHIPCOUNTRY │String │50 │Cetăţenie │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Tip act de │
│ │IDCARDTYPE │String │50 │identitate │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │IDCARDFSERIALNO │String │50 │Serie act de │
│ │ │ │ │identitate │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │IDCARDNUMBER │String │ │Număr act de │
│ │ │ │ │identitate │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │NOTES │String │2000 │Comentarii/ │
│ │ │ │ │Menţiuni │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │PHONE │String │ │Telefon │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │EMAIL │String │ │Email │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │FILEID │Int32 │ │descrierii │
│ │ │ │ │fişierului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │REGISTRATIONID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │înregistrării │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │POINTID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al punctului│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │IMMOVABLEID │Int32 │ │terenului de care│
│ │ │ │ │aparţine punctul │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │BUILDINGID │Int32 │ │construcţiei de │
│Points │ │ │ │care aparţine │
│ │ │ │ │puncţul │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │NO │String │50 │Număr punct │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │X │Double │ │Coordonata X a │
│ │ │ │ │punctului │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │Y │Double │ │Coordonata Y a │
│ │ │ │ │punctului │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │REGISTRATIONID │Int32 │ │unic al │
│ │ │ │ │înscrierii │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │REGISTRATIONTYPE │String │ │Tip înscriere │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │RIGHTTYPE │String │50 │Tip drept │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Detalii │
│ │ │ │ │suplimentare │
│ │RIGHTCOMMENT │String │2000 │legate de │
│ │ │ │ │înscrierea unui │
│ │ │ │ │drept │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Textul notei în │
│ │NOTES │String │4000 │cazul în care │
│ │ │ │ │tipul înscrierii │
│ │ │ │ │este notă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │DEEDID │Int32 │ │actului în baza │
│ │ │ │ │căruia se face │
│ │ │ │ │înscrierea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Mod dobândire al │
│ │TITLE │String │50 │dreptului │
│ │ │ │ │(Dicţionar) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │QUOTATYPE │String │50 │Tip cotă │
│Registration ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │INITIALQUOTA │String │10 │Cota iniţială │
│ │ │ │ │(fracţie) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ACTUALQUOTA │String │50 │Cota actuală │
│ │ │ │ │(fracţie) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │VALUECURRENCY │String │50 │Tip monedă │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │VALUEAMOUNT │String │50 │Valoare în monedă│
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │COMMENTS │String │2000 │Observaţii │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Partea cărţii │
│ │ │ │ │funciare în care │
│ │LBPARTNO │Int32 │ │se va face │
│ │ │ │ │înscrierea (2 sau│
│ │ │ │ │3) │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Număr poziţie din│
│ │ │ │ │partea cărţii │
│ │POSITION │Int32 │ │funciare în care │
│ │ │ │ │se va face │
│ │ │ │ │înscrierea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Numărul cererii │
│ │APPNO │Int32 │ │în baza căreia │
│ │ │ │ │s-a făcut │
│ │ │ │ │înscrierea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Data cererii în │
│ │APPDATE │DateTime│ │baza căreia s-a │
│ │ │ │ │făcut înscrierea │
├───────────────────┼─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unic al legăturii│
│ │REGISTRATIONXENTITYID│String │ │dintre │
│ │ │ │ │înregistrare şi │
│ │ │ │ │entitate │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │REGISTRATIONID │Int32 │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │înregistrării │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │LANDID │Int32 │ │terenului la care│
│RegistrationXEntity│ │ │ │se referă │
│ │ │ │ │înregistrarea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │BUILDINGID │Int32 │ │construcţiei la │
│ │ │ │ │care se referă │
│ │ │ │ │înregistrarea │
│ ├─────────────────────┼────────┼───────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │Identificatorul │
│ │ │ │ │unităţii │
│ │IUID │Int32 │ │individuale la │
│ │ │ │ │care se referă │
│ │ │ │ │înregistrarea │
└───────────────────┴─────────────────────┴────────┴───────┴─────────────────┘
(1 - Tag-urile scrise cu caractere italice sunt chei primare în baza de date. Relaţii între entităţi
┌───────────────────────────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────────┬──────────────┐
│Denumire relaţie │Tag │Tag Copil │Tag Părinte │Tag Copil │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Building_IndividualUnit │Building │BUILDINGID │IU │BUILDINGID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Building_BuildingCommonParts │Building │BUILDINGID │BuildingCommonParts│BUILDINGID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Immovable_Building │Land │LANDID │Building │LANDID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_FileDescription_Land │FileDescription│FILEID │Land │FILEID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Address_Building │Address │ADDRESSID │Building │ADDRESSID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Building_Points │Building │BUILDINGID │Points │BUILDINGID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Immovable_Points │Land │LANDID │Points │IMMOVABLEID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Address_Immovable │Address │ADDRESSID │Land │ADDRESSID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Immovable_Parcel │Land │LANDID │Parcel │LANDID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Person_FileDescription │FileDescription│FILEID │Person │FILEID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Address_Person │Address │ADDRESSID │Person │ADDRESSID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Deed_FileDescription │FileDescription│FILEID │Deed │FILEID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Land_RegistrationXEntity │Land │LANDID │RegistrationXEntity│LANDID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Building_InscrierexEntitate │Building │BUILDINGID │RegistrationXEntity│BUILDINGID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_IU_RegistrationXEntity │IU │IUID │RegistrationXEntity│IUID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Registration_RegistrationXEntity│Registration │REGISTRATIONID│RegistrationXEntity│REGISTRATIONID│
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Land_ContestedxEntity │Land │LANDID │ContestedxEntity │LANDID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Building_ContestedxEntity │Building │BUILDINGID │ContestedxEntity │BUILDINGID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_IU_ContestedxEntity │IU │IUID │ContestedxEntity │IUID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Contested_ContestedxEntity │Contested │CONTESTEDID │ContestedxEntity │CONTESTEDID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Deed_Registration │Deed │DEEDID │Registration │DEEID │
├───────────────────────────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────────┼──────────────┤
│FK_Registration_Person │Registration │REGISTRATIONID│Person │REGISTRATIONID│
└───────────────────────────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────────┴──────────────┘
Notă: În cazul în care structura fişierului .cgxml va suferi modificări, acestea vor fi aduse la cunoştinţa Prestatorului." 60. Anexa nr. 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 10 OCPI .........../Achizitor^1) Nr. ...... /(data) MODEL PROCES-VERBAL DE PREDARE PRIMIRE LIVRABILE în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pe UAT/sector cadastral Livrarea nr. ...........: (denumirea livrării conform specificaţiilor) Etapa nr. ..............: (denumirea livrării conform specificaţiilor) Refacerea nr. (0, 1 sau 2) UAT ............, judeţul ........... Lucrările de înregistrare sistematică se desfăşoară în baza contractului de prestări servicii nr. ....../ (data), încheiat între (denumirea Achizitorului) şi (denumirea contractantului). Subsemnatul/Subscrisa (denumirea contractantului), în calitate de Prestator al lucrărilor de înregistrare sistematică în UAT ......... judeţul ............ am predat la OCPI/Achizitor^1) ....................... Livrarea nr. ......... -(denumirea livrării conform specificaţiilor), Etapa nr. ......... -(denumirea livrării conform specificaţiilor), Refacerea nr. (0, 1 sau 2). Următoarele livrabile au fost încărcate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară spre a fi verificate (tabelul este completat de exemplu):^2)
┌────────────────────┬─────────────────┐
│ │Denumire lot/ │
│ │loturi încărcate │
│ │în sistemul │
│Denumire livrabil │integrat de │
│ │cadastru şi carte│
│ │funciară │
│ │(COD eTerra 3) │
├────────────────────┼─────────────────┤
│Fişele de date ale │ │
│imobilelor, actele │ │
│colectate în cadrul │ │
│lucrărilor │ │
│sistematice de │ │
│cadastru │ │
├────────────────────┼─────────────────┤
│Fişierele .cgxml │ │
├────────────────────┼─────────────────┤
│............ │ │
├────────────────────┼─────────────────┤
│ │ │
└────────────────────┴─────────────────┘
Comisia de recepţie din cadrul OCPI ........./Achizitor^1) a constatat că au fost predate de către (denumirea Prestatorului), prin reprezentant (numele şi prenumele reprezentantului), în baza împuternicirii nr./(data) ........., următoarele livrabile: (se alege tabelul corespunzător în funcţie de livrare/etapă/refacere) Prezentul Proces-verbal de predare-primire a fost întocmit în 2 exemplare, unul pentru Prestator şi unul pentru OCPI. Am primit, Membru Comisie de recepţie OCPI ........./Achizitor^1): Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Am predat, Reprezentantul prestatorului, Nume prenume, funcţie, semnătura Note: ^1) în cazul în care Prestatorul predă Raportul preliminar ^2) paragraful trebuie să apară în cazul în care se efectuează o livrare în format digital, pentru livrabilele care se încarcă direct în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară ^3) se specifică formatul care a fost predat de către Prestator Observaţie: Dacă se considera necesar prezentul model poate fi completat/modificat." 61. Anexa nr. 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 11 OCPI (judeţul) Nr. ......../(data) MODEL PROCES-VERBAL DE CONSTATARE/RESPINGERE în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pe UAT/sectoare cadastrale Livrarea nr. .........: Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare UAT ................ ETAPA 1 - documente în format digital Contract nr. ..........., având ca obiect înregistrarea sistematică în UAT .........., judeţul ..........., nr. ........../(data) intrat în efectivitate în data de ........., încheiat ca subsecvent al Acordului cadru nr. ........./(data) Lot nr. .........: Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în (se completează conform denumirii contractului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară,constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data), a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) privind Livrarea nr. ....... - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, UAT ........, etapa 1 - documente în format digital, din cadrul contractului nr./(data). Comisia de recepţie a verificat datele şi documentele aferente Livrării nr. ....... - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 1 - documente în format digital, care au fost predate de către Prestator conform Procesului verbal de predare-primire nr. ......../(data) şi, (dacă este cazul) pentru refaceri, nr. ........../(data) şi nr. ......../(data). Comisia de recepţie a verificat datele şi documentele predate de prestator, conform celor menţionate mai sus, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Lista imobilelor verificate cu raportul erorilor şi deficienţele identificate constituie anexă la prezentul procesul verbal. a) Verificarea cantitativă În urma verificării datelor şi documentelor încărcate şi predate, aferente Livrării nr. ...... - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 1 - documente în format digital. Comisia de recepţie a constatat că: (se va completa dup caz) ● livrarea corespunde cerinţelor din specificaţii din punct de vedere al formatului şi numărului de exemplare. sau ● livrarea nu corespunde cerinţelor din specificaţii (se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) b) Verificarea calitativă (pentru fiecare livrabil care este necorespunzător se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) 1. Memoriu tehnic cu descrierea lucrărilor efectuate 2. Fişele de date ale imobilelor, actele colectate în cadrul lucrărilor sistematice de cadastru 3. Fişierele .cgxml 4. Registrul cadastral al imobilelor 5. Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietar, al posesorilor şi al altor deţinători 6. Planurile cadastrale 7. Planul sectoarelor cadastrale Alte observaţii cu privire la livrare şi recepţie, dacă este cazul. Comisia de recepţie constată că Livrarea nr. .......- Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 1 -documente în format digital, pentru UAT ........., NU îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului subsecvent. Comisia de recepţie NU recepţionează livrarea nr. ....... . Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 1 şi dispune: (se va selecta o singura decizie după caz) ● corectarea de către Prestator a erorilor constatate în termen de 10 zile; sau ● corectarea de către Prestator a erorilor constatate în termen de 5 zile; sau ● respinge întreaga livrare şi se consideră NEPREDATĂ. Prezentul proces verbal de constatare a fost întocmit în 3 exemplare, unul pentru Prestator, unul pentru Achizitor şi unul pentru OCPI. Comisia de recepţie a Documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura." 62. Anexa nr. 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 12 OCPI (judeţul) Nr./(data) MODEL NOTIFICARE Livrarea nr. ...... Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare UAT ............, judeţul .......... ETAPA 1 - Livrare documente în format digital Contractul de prestări servicii nr. ........../(data) încheiat între, (denumirea Achizitorului) şi (denumirea contractantului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data), a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) pentru UAT ......... privind Livrarea nr.: ......: Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare, etapa 1 - documente în format digital, predate conform Procesului-verbal de predare-primire nr. ......./(data) . Documentele predate nu au avut nevoie de refaceri. sau (dacă este cazul - refacerea 1) În baza Procesului-verbal de constatare nr. ......../(data) emis de Comisia de recepţie, Prestatorul a corectat şi a efectuat redepunerea în termen de ...... zile de la comunicare. (dacă este cazul - refacerea 2) În baza Procesului-verbal de constatare nr. ......../(data) emis de Comisia de recepţie, Prestatorul a corectat şi a efectuat redepunerea în termen de ...... zile de la comunicare. Comisia de recepţie constată că Livrarea nr. ...... - Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare, etapa 1 - documente în format digital, pentru UAT ........, sector cadastral .........., îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului şi recepţionează livrarea. Prestatorul va preda restul livrabilelor în format analogic. Comisia de recepţie din cadrul OCPI (judeţul) a Documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, semnătura Nume prenume, funcţie, semnătura" 63. Anexa nr. 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 13 OCPI (judeţul) Nr./(data) MODEL PROCES VERBAL DE CONSTATARE/RESPINGERE în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pe UAT/sectoare cadastrale Livrarea nr. .........: Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare UAT ............. ETAPA 2 - documente în format analogic Contract nr. .........., având ca obiect înregistrarea sistematică, în UAT ........, judeţul .........., nr. ......./(data) intrat în efectivitate în data de .........., încheiat ca subsecvent al Acordului cadru nr. ....../(data) Lot nr. .....: Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în (se completează conform denumirii contractului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară,constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data), a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) privind Livrarea nr. .......: Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, UAT ........, etapa 2 - documente în format analogic, din cadrul contractului nr./(data). Comisia de recepţie a verificat documentele aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului spre publicare, etapa 2 - livrabile în format analogic, care au fost predate de către Prestator conform Procesului verbal de predare-primire nr. ....../(data)şi, pentru refacere (dacă este cazul), nr. ....../(data). Comisia de recepţie a verificat documentele predate de prestator, conform celor menţionate mai sus, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. a) Verificarea cantitativă În urma verificării documentelor depuse, aferente Livrări1 nr. - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 2 - livrabile în format digital, Comisia de recepţie a constatat: (se va completa dup caz) ● livrarea corespunde cerinţelor din specificaţii din punct de vedere al formatului şi numărului de exemplare. sau ● livrarea nu corespunde cerinţelor din specificaţii (se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) b) Verificarea calitativă (pentru fiecare livrabil care este necorespunzător se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) – Fişele de date ale imobilelor, actele colectate în cadrul lucrărilor sistematice de cadastru – Alte observaţii cu privire la livrare şi recepţie, dacă este cazul. Documente anexate: (se vor enumera documentele care constituie anexă la procesul verbal) Comisia de recepţie constată că Livrarea nr. ...... - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 2 - livrabile în format analogic, pentru UAT ........, NU îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului subsecvent. Comisia de recepţie NU recepţionează livrarea nr. ....... .Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare , etapa 2 şi dispune: (se va selecta o singură decizie după caz) ● corectarea de către Prestator a deficienţelor constatate, în termen de 5 zile; sau ● respinge întreaga livrare şi se consideră NEPREDATĂ. Prezentul proces verbal de constatare a fost întocmit în 3 exemplare, unul pentru Prestator, unul pentru Achizitor şi unul pentru OCPI. Comisia de recepţie a Documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura" 64. Anexa nr. 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 14 OCPI (judeţul) Nr./(data) MODEL PROCES-VERBAL DE RECEPŢIE CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică din PNCCF pe UAT/sectoare cadastrale Livrarea nr. ......: Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare UAT .......... Contract nr. ......., având ca obiect înregistrarea sistematică, în UAT ......., judeţul ......., nr. ....../(data) intrat în efectivitate în data de ......., încheiat ca subsecvent al Acordului cadru nr. ....../(data) Lot nr. .......: Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în (se completează conform denumirii contractului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data), a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) privind Livrarea nr. .......: Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare UAT ......, din cadrul contractului nr./(data) intrat în efectivitate în data de ............. Comisia de recepţie a efectuat verificări din punct de vedere cantitativ şi calitativ în toate componentele aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare, UAT ....... . Livrarea este alcătuită din livrabilele descrise în Procesele verbale de predare-primire anexate prezentului proces verbal de recepţie. a) Verificarea cantitativă În urma verificării datelor şi documentelor depuse, aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, Comisia de recepţie a constatat că livrarea este completă, corespunde cerinţelor din Specificaţiile tehnice din punct de vedere al formatului şi numărului de exemplare. Cu ocazia recepţiei cantitative Comisia de recepţie a stabilit numărul de fişiere şi lista ID-urilor care se verifică, conform Specificaţiilor tehnice:
┌────────────────┬─────────────┬───────┐
│Categorie │Identificator│Număr │
│ │ │imobile│
├────────────────┼─────────────┼───────┤
│Număr total de │ │ │
│imobile din │NT │ │
│cadrul livrării │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────┤
│Număr total de │ │ │
│imobile care se │N= N1+N2 │ │
│verifică │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────┤
│Număr imobile │ │ │
│care conţin │ │ │
│informaţii în │N1 │ │
│Partea a III-a a│ │ │
│cărţii funciare │ │ │
├────────────────┼─────────────┼───────┤
│Procent 10% din │ │ │
│nr. de imobile │ │ │
│fără informaţii │N2= 10% din │ │
│în Partea a │NT – N1 │ │
│III-a a cărţii │ │ │
│funciare │ │ │
└────────────────┴─────────────┴───────┘
Verificarea s-a efectuat asupra N = (nr.) imobile verificate b) Verificarea calitativă În urma verificării din punct de vedere calitativ a conţinutului şi corectitudinii datelor înscrise în fişierele .cgvml şi în celelalte livrabile ce constituie Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, Comisia de recepţie a constatat că livrarea corespunde cerinţelor din Specificaţiile tehnice şi celelalte documente ale contractului. Alte observaţii cu privire la livrare şi recepţie, dacă este cazul. Comisia de recepţie confirmă numărul imobilelor şi hectarelor recepţionate:
┌───────────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Suprafaţa │
│ │Nr. │aferentă │
│ │imobile│imobilelor│
│ │ │(ha) │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│A – TOTAL IMOBILE │ │ │
│RECEPŢIONATE │ │ │
│(A = B+C) │ │ │
│din care: │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│B – IMOBILE cu │ │ │
│proprietari/ │ │ │
│posesori │ │ │
│identificaţi care │ │ │
│fac obiectul plăţii│ │ │
│integrale │ │ │
│plata 100% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│hectar │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│C – IMOBILE CU │ │ │
│PROPRIETARI │ │ │
│NEIDENTIFICAŢI, │ │ │
│subiect al │ │ │
│înscrierii │ │ │
│provizorii a │ │ │
│UAT-ului │ │ │
│plata 10% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│hectar │ │ │
└───────────────────┴───────┴──────────┘
Nota: se va folosi în cadrul lucrărilor realizate la nivel de UAT. Se vor completa în mod obligatoriu toate rubricile tabelului Comisia de recepţie confirmă numărul imobilelor din sectorul cadastral ...........
┌───────────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Suprafaţa │
│ │Nr. │aferentă │
│ │imobile│imobilelor│
│ │ │(ha) │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│A – TOTAL IMOBILE │ │ │
│RECEPŢIONATE │ │ │
│(A = B+C) │ │ │
│din care: │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│B – IMOBILE cu │ │ │
│proprietari/ │ │ │
│posesori │ │ │
│identificaţi care │ │ │
│fac obiectul plăţii│ │ │
│integrale │ │ │
│plata 100% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│imobil │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│C – IMOBILE care │ │ │
│sunt cuprinse în │ │ │
│planurile parcelare│ │ │
│realizate în baza │ │ │
│unor contracte de │ │ │
│finanţare din │ │ │
│fonduri publice sau│ │ │
│/şi IMOBILE care au│ │ │
│fost înscrise în │ │ │
│sistemul integrat │ │ │
│de cadastru şi │ │ │
│carte funciară ca │ │ │
│urmare a │ │ │
│înregistrării │ │ │
│sistematice, │ │ │
│finanţate din │ │ │
│fonduri publice │ │ │
└───────────────────┴───────┴──────────┘
Nota: se va folosi în cadrul lucrărilor realizate la nivel de sector cadastral. Se vor completa în mod obligatoriu toate rubricile tabelului Anexele raportului: (se vor enumera documentele importante, cum ar fi cele de mai jos) - Procese verbal de predare-primire – Notificare la finalizarea livrării Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare, etapa 1 – Procese verbale de constatare, dacă este cazul – Alte documente, după caz. Comisia de recepţie constată că Livrarea - Documentele tehnice ale cadastrului - spre publicare pentru UAT ....... îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului subsecvent şi recepţionează livrarea Documentele tehnice ale cadastrului -spre publicare. Prezentul Proces Verbal de Recepţie a fost întocmit în 3 exemplare, unul pentru Prestator, unul pentru Achizitor şi unul pentru OCPI. Comisia de recepţie a Documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura" 65. Anexa nr. 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 16 OCPI (judeţul) Nr./(data) MODEL PROCES-VERBAL DE CONSTATARE/RESPINGERE în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pe UAT/sectoare cadastrale Livrarea nr. .......: Documentele tehnice ale cadastrului - finale UAT ........ Contract subsecvent nr. ......, având ca obiect înregistrarea sistematică, în UAT ......., judeţul ......, nr. ....../(data) intrat în efectivitate în data de ......, încheiat ca subsecvent al Acordului cadru nr. ....../(data) Lot nr. ......: Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în (se completează conform denumirii contractului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară,constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data), a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) privind Livrarea: Documentele tehnice ale cadastrului -finale, UAT ......., din cadrul contractului nr./(data). Comisia de recepţie a verificat datele şi documentele aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului - finale, care au fost predate de către Prestator conform Procesului verbal de predare-primire nr. ......./(data) şi, pentru refaceri (dacă este cazul), nr. ....../(data) şi nr. ......./(data). Comisia de recepţie a verificat datele şi documentele predate de prestator, conform celor menţionate mai sus, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Lista imobilelor verificate cu raportul erorilor şi deficienţele identificate constituie anexă la prezentul proces verbal. a) Verificarea cantitativă În urma verificării datelor şi documentelor încărcate şi predate, aferente Livrării - Documentele tehnice ale cadastrului finale, Comisia de recepţie a constatat că: (se va completa după caz) ● livrarea corespunde cerinţelor din specificaţii din punct de vedere al formatului şi numărului de exemplare. sau ● livrarea nu corespunde cerinţelor din specificaţii (se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) b) Verificarea calitativă (pentru fiecare livrabil care este necorespunzător se va detalia ce s-a verificat, ce s-a constatat şi indicarea erorilor constatate) 1. Cereri de rectificare, contestaţii, acte, procese verbale, etc. 2. Fişierele .cgxml 3. Registrul cadastral al imobilelor 4. Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor şi al altor deţinători 5. Planurile cadastrale 6. Planul sectoarelor cadastrale Alte observaţii cu privire la livrare şi recepţie, dacă este cazul. Documente anexate: (se vor enumera documentele care constituie anexă la procesul verbal) În situaţia în care la verificarea datelor din fişierele redepuse a doua oară de către Prestator, Comisia de recepţie din cadrul OCPI constată că acestea prezintă în continuare deficienţe, lucrarea se respinge şi întreaga Livrare Documentele tehnice ale cadastrului -finale se consideră ca nepredată, urmând a se aplica prevederile contractuale. În această situaţie, Comisia de recepţie din cadrul OCPI întocmeşte un proces-verbal de respingere, ce conţine deficienţele constatate, care se comunică Prestatorului. Comisia de recepţie constată că Livrarea - Documentele tehnice ale cadastrului - finale, pentru UAT ......, NU îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului subsecvent. (se va selecta o singură decizie după caz ) ● corectarea de către Prestator a erorilor constatate în termen de 10 zile; sau ● corectarea de către Prestator a erorilor constatate în termen de 5 zile; sau ● respinge întreaga livrare şi se consideră NEPREDATĂ. Prezentul proces verbal de constatare a fost întocmit în 3 exemplare, unul pentru Prestator, unul pentru Achizitor şi unul pentru OCPI. Comisia de recepţie din OCPI a documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura." 66. Anexa nr. 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA 17 OCPI (judeţul) Nr./(data) MODEL PROCES VERBAL DE RECEPŢIE CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică din PNCCF pe UAT/sectoare cadastrale Livrarea: Documentele tehnice ale cadastrului -finale UAT ........ Contract subsecvent nr. ......, având ca obiect înregistrarea sistematică, în UAT ......, judeţul ......, nr. ....../(data) intrat în efectivitate în data de ......, încheiat ca subsecvent al Acordului cadru nr. ......./(data) Lot nr. ........: Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor situate în (se completează conform denumirii contractului). Comisia de recepţie a lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară,constituită prin Decizia Directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (judeţul) nr./(data) , a verificat documentaţia depusă de (denumirea contractantului) privind Livrarea: Documentele tehnice ale cadastrului -finale UAT ....... din cadrul contractului nr./(data) intrat în efectivitate în data de ........ . Comisia de recepţie a efectuat verificări din punct de vedere cantitativ şi calitativ în toate componentele aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului - finale, UAT ......... şi a verificat toate imobilele ale căror date au fost modificate în urma soluţionării cererilor de rectificare/contestaţiilor sau au fost afectate de soluţionarea acestora. Livrarea este alcătuită din livrabilele descrise în Procesele verbale de predare-primire anexate prezentului proces verbal de recepţie. a) Verificarea cantitativă În urma verificării datelor şi documentelor depuse, aferente Livrării nr. - Documentele tehnice ale cadastrului finale. Comisia de recepţie a constatat că livrarea este completă, corespunde cerinţelor din Specificaţiile tehnice din punct de vedere al formatului şi numărului de exemplare. b) Verificarea calitativă În urma verificării din punct de vedere calitativ a conţinutului şi corectitudinii datelor înscrise în fişierele .cgxml şi în celelalte livrabile ce constituie Livrarea nr. - Documentele tehnice ale cadastrului -finale. Comisia de recepţie a constatat că livrarea corespunde cerinţelor din Specificaţiile tehnice şi celelalte documente ale contractului. Alte observaţii cu privire la livrare şi recepţie, dacă este cazul. Comisia de recepţie confirmă numărul imobilelor şi hectarelor recepţionate:
┌───────────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Suprafaţa │
│ │Nr. │aferentă │
│ │imobile│imobilelor│
│ │ │(ha) │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│A – TOTAL IMOBILE │ │ │
│RECEPŢIONATE │ │ │
│(A = B+C) │ │ │
│din care: │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│B – IMOBILE cu │ │ │
│proprietari/ │ │ │
│posesori │ │ │
│identificaţi care │ │ │
│fac obiectul plăţii│ │ │
│integrale │ │ │
│plata 100% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│imobil │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│C – IMOBILE CU │ │ │
│PROPRIETARI │ │ │
│NEIDENTIFICAŢI, │ │ │
│subiect al │ │ │
│înscrierii │ │ │
│porvizorii a │ │ │
│UAT-ului │ │ │
│plata 10% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│hectar │ │ │
└───────────────────┴───────┴──────────┘
Nota: se va folosi în cadrul lucrărilor realizate la nivel de UAT. Se vor completa în mod obligatoriu toate rubricile tabelului Comisia de recepţie confirmă numărul imobilelor din sectorul cadastral ............
┌───────────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │Suprafaţa │
│ │Nr. │aferentă │
│ │imobile│imobilelor│
│ │ │(ha) │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│A – TOTAL IMOBILE │ │ │
│RECEPŢIONATE │ │ │
│(A = B+C) │ │ │
│din care: │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│B – IMOBILE cu │ │ │
│proprietari/ │ │ │
│posesori │ │ │
│identificaţi care │ │ │
│fac obiectul plăţii│ │ │
│integrale │ │ │
│plata 100% din │ │ │
│preţul unitar pe │ │ │
│imobil │ │ │
├───────────────────┼───────┼──────────┤
│C – IMOBILE care │ │ │
│sunt cuprinse în │ │ │
│planurile parcelare│ │ │
│realizate în baza │ │ │
│unor contracte de │ │ │
│finanţare din │ │ │
│fonduri publice sau│ │ │
│/şi IMOBILE care au│ │ │
│fost înscrise în │ │ │
│sistemul integrat │ │ │
│de cadastru şi │ │ │
│carte funciară ca │ │ │
│urmare a │ │ │
│înregistrării │ │ │
│sistematice, │ │ │
│finanţate din │ │ │
│fonduri publice │ │ │
└───────────────────┴───────┴──────────┘
Nota: se va folosi în cadrul lucrărilor realizate la nivel de sector cadastral. Se vor completa în mod obligatoriu toate rubricile tabelului Anexele raportului: (se vor enumera documentele importante, cum ar fi cele de mai jos) - Procese verbale de predare-primire – Procese verbale de constatare, dacă este cazul – Alte documente, după caz. Comisia de recepţie constată că Livrarea - Documentele tehnice ale cadastrului - finale pentru UAT ....... îndeplineşte cerinţele prevăzute în specificaţiile tehnice şi în celelalte documente ale contractului subsecvent şi recepţionează livrarea Documente tehnice ale cadastrului - finale. Prezentul Proces Verbal de Recepţie a fost întocmit în 3 exemplare, unul pentru Prestator, unul pentru Achizitor şi unul pentru OCPI. Comisia de recepţie a Documentelor tehnice ale cadastrului în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară: Membri: Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura Nume prenume, funcţie, serviciu, semnătura" 67. După Anexa nr. 18 se introduce o nouă anexă, Anexa nr. 19, cu următorul cuprins: " ANEXA 19 PLANUL SECTOARELOR CADASTRALE Conţinutul Planului sectoarelor cadastrale: ● Titlul: Plan sectoare cadastrale; ● Subtitluri: UAT, judeţul; ● Scara 1:25.000, sistem de proiecţie STEREO 70; ● Legenda (dreapta); ● Direcţia Nord; ● Denumirea executantului, data întocmirii; ● Limita UAT şi teritoriile vecine (judeţul din care fac parte în cazul în care unul din vecini este din alt judeţ; dacă toţi vecinii sunt din acelaşi judeţ se scrie numai numele unităţilor administrativ - teritoriale); ● Limitele intravilanului/intravilanelor şi denumirea; ● Limitele şi numerele sectoarelor cadastrale; ● Caroiaj. Planul sectoarelor cadastrale în format .pdf se pregăteşte pentru tipărire la scara 1:25.000, în formate A1-A0, cu fundal ortofotoplan. ● Numărul sectorului cadastral are înălţimea de 5 mm, negru, în cerc având raza de 5 mm cu negru, pe fond galben fără contur; ● Grosimi linii: - Cadru planşa 1 mm; – Limitele de judeţ 1 mm cu roşu; – Limita UAT 2 mm cu roşu; – Limita sector cadastral 1 mm cu verde sau galben; – Limita intravilan 1 mm cu albastru; ● Texte:
┌───────────┬────────┬─────────┬─────────┬───────┐
│ │Înălţime│Stil │Înclinare│ │
│Denumire │(mm) │(M, Mm, │(V, I) │Culoare│
│ │ │m) │ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│Judeţ │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│UAT │8 │Majusculă│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│ │ │Majusculă│ │ │
│Localităţi │8 │şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│Titlu │10 │Majuscule│Vertical │Negru │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│Subtitluri,│8 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│Sect. cad. │ │minusculă│ │ │
├───────────┼────────┼─────────┼─────────┼───────┤
│Scara │6 │Maj. şi │Vertical │Negru │
│ │ │minusculă│ │ │
└───────────┴────────┴─────────┴─────────┴───────┘
" -----