Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   AMENDAMENTE din 12 iunie 2015  la Partea B din Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 AMENDAMENTE din 12 iunie 2015 la Partea B din Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW)

EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 653 din 8 august 2017

──────────
    Conţinute de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1195 din 24 iulie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 8 august 2017
──────────

     ORGANIZAŢIA MARITIMĂ INTERNAŢIONALĂ
     STCW.6/Circ.11
     12 iunie 2015

     Amendamente la Partea B din Codul privind pregătirea,
     brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW)
    1. Comitetul de siguranţă maritimă, la a nouăzeci şi cincea sesiune a sa (între 3 şi 12 iunie 2015), a adoptat următoarele amendamente la Partea B din Codul STCW.
    2. Tabelul B-I/2 din secţiunea B-I/2 se înlocuieşte cu următorul:
    "Tabelul B-I/2
     Lista certificatelor sau a documentelor justificative solicitate în temeiul Convenţiei STCW
     Lista de mai jos identifică toate certificatele sau documentele justificative descrise în Convenţie, care autorizează titularul să îndeplinească anumite funcţii la bordul navelor. Certificatele sunt conform cerinţelor regulii I/2 în ceea ce priveşte limba de redactare şi disponibilitatea lor în forma originală.
     Lista, de asemenea, face referire la regulile relevante şi cerinţele pentru atestare, înregistrare şi reconfirmare.

    
    ┌─────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┬───────────┬────────┬─────────┐
    │ Regulă │ Tip de certificat şi descriere sumară │ Atestatul │Cerinţe │ Recon- │
    │ │ │ confirmă │ de │firmarea │
    │ │ │ recunoaş- │înregis-│ unui │
    │ │ │terea unui │trare*2)│ certi- │
    │ │ │certificat │ │ ficat*3)│
    │ │ │ *1). │ │ │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │II/1, II/2, II/3, III/1, III/2, │Certificat de competenţă - pentru │ │ │ │
    │III/3, III/6, IV/2, VII/2 │comandanţi, ofiţeri şi operatori radio │ │ │ │
    │ │GMDSS │ Da │ Da │ Da │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │II/4, III/4, VII/2 │Certificat de aptitudini - pentru │ │ │ │
    │ │personalul nebrevetat corespunzător │ │ │ │
    │ │certificat pentru a fi parte din cartul │ │ │ │
    │ │de navigaţie sau de maşini │ Nu │ Da │ Nu │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │II/5, III/5, III/7, VII/2 │Certificat de aptitudini - pentru │ │ │ │
    │ │personalul nebrevetat corespunzător │ │ │ │
    │ │certificat ca personal nebrevetat │ │ │ │
    │ │calificat punte, personal nebrevetat │ │ │ │
    │ │calificat maşină sau personal nebrevetat │ │ │ │
    │ │electrician │ Nu │ Da │ Nu │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │V/1-1, V/1-2 │Certificat de aptitudini sau atestat al │ │ │ │
    │ │unui certificat de competenţă - pentru │ │ │ │
    │ │comandanţii şi ofiţerii de pe nave de │ │ │ │
    │ │transport produse petroliere, chimice sau│ │ │ │
    │ │gaze lichefiate │ Da │ Da │ Da │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │V/1-1, V/1-2 │Certificat de aptitudini - pentru │ │ │ │
    │ │personalul nebrevetat de pe nave de │ │ │ │
    │ │transport produse petroliere, chimice │ │ │ │
    │ │sau gaze lichefiate │ Nu │ Da │ Nu │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │V/2 │Documente justificative - instruire │ │ │ │
    │ │pentru comandanţi, ofiţeri, personal │ │ │ │
    │ │nebrevetat şi alt personal care serveşte │ │ │ │
    │ │pe navele de pasageri │ Nu │ Nu │ Nu*4) │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │V/3 │Certificat de aptitudini - instruire │ │ │ │
    │ │pentru comandanţi, ofiţeri, personal │ │ │ │
    │ │nebrevetat şi alt personal de pe navele │ │ │ │
    │ │care fac obiectul Codului IGF │ Nu │ Da │ Da*8) │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/1 │Certificat de aptitudini*5) - instruire │ │ │ │
    │ │de bază │ Nu │ Da │ Da*6) │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/2 │Certificat de aptitudini*5) - │ │ │ │
    │ │ambarcaţiuni de supravieţuire, bărci de │ │ │ │
    │ │salvare şi şalupe rapide de salvare │ Nu │ Da │ Da*6) │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/3 │Certificat de aptitudini*5) - stingerea │ │ │ │
    │ │incendiilor - nivel avansat │ Nu │ Da │ Da*6) │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/4 │Certificat de aptitudini5 - primul ajutor│ │ │ │
    │ │medical şi asistenţă medicală │ Nu │ Da │ Nu │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/5 │Certificat de aptitudini - ofiţer │ │ │ │
    │ │însărcinat cu securitatea navei │ Nu │ Da │ Nu │
    ├─────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼─────────┤
    │VI/6 │Certificat de aptitudini*7) - instruire │ │ │ │
    │ │de conştientizare în ceea ce priveşte │ │ │ │
    │ │securitatea sau instruire în ceea ce │ │ │ │
    │ │priveşte securitatea pentru navigatorii │ │ │ │
    │ │desemnaţi cu sarcini de securitate │ Nu │ Da │ Nu │
    └─────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┴───────────┴────────┴─────────┘

──────────
    *1) Atestatul care confirmă recunoaşterea unui certificat înseamnă atestat emis în conformitate cu paragraful 7 din regula I/2.
     *2) Cerinţe de înregistrare înseamnă acea parte a registrului sau registrelor în conformitate cu paragraful 14 din regula I/2.
     *3) Reconfirmarea unui certificat înseamnă dovedirea continuităţii competenţei profesionale în conformitate cu regula I/11 sau menţinerea standardelor de competenţă necesare, în conformitate cu secţiunile A-V/3 şi de la A-VI/1 la A-VI/3, după caz.
     *4) Conform cerinţelor paragrafului 3 din regula V/2, navigatorii care au terminat instruirea în "managementul colectivităţilor umane", "managementul situaţiilor de criză şi comportament uman" sau "siguranţa pasagerilor, a mărfii şi integritatea corpului navei" trebuie, la intervale care nu depăşesc cinci ani, să efectueze un curs de perfecţionare corespunzător sau să dovedească faptul că au atins standardele de competenţă necesare în cursul ultimilor cinci ani.
     *5) Certificatele de competenţă emise în conformitate cu regulile II/1, II/2, II/3, III/1, III/2, III/3, III/6 şi VII/2 includ cerinţele de competenţă în "instruirea de bază", "ambarcaţiune de supravieţuire şi bărci de salvare, altele decât şalupele rapide de salvare", "stingerea incendiilor - nivel avansat" şi "primul ajutor medical", prin urmare, titularii certificatelor de competenţă menţionate nu trebuie să deţină asupra lor certificate de aptitudini pentru a demonstra acele competenţe din capitolul VI.
     *6) În conformitate cu secţiunile A-VI/1, A-VI/2 şi A-VI/3, navigatorii vor trebui să furnizeze dovezi că au menţinut standardele de competentă cerute, la fiecare cinci ani.
     *7) În cazul în care instruirea pentru conştientizarea privind aspectele de securitate sau instruirea privind sarcinile desemnate pe securitate nu este inclusă în calificarea pentru certificatul care urmează a fi emis.
    *8) În conformitate cu regula V/3, navigatorii trebuie, la intervale care nu depăşesc cinci ani, să efectueze un curs de perfecţionare corespunzător sau să dovedească faptul că au atins standardele de competenţă necesare în cursul ultimilor cinci ani.──────────
"

    3. În capitolul V se adaugă următoarea secţiune nouă după secţiunea existentă B-V/2:
    " SECŢIUNEA B-V/3
    Îndrumări privind instruirea şi calificările comandanţilor, ofiţerilor, personalului nebrevetat şi a altor categorii de personal de pe navele care fac obiectul Codului IGF
     PERSOANĂ CU RESPONSABILITATE DIRECTĂ
    1. Termenul "persoană cu responsabilitate directă", aşa cum este utilizat în paragrafele 7 şi 9 din regula V/3, înseamnă o persoană capabilă să ia decizii în ceea ce priveşte manipularea combustibilului care intră sub incidenţa Codului IGF sau în alte operaţiuni legate de combustibil.
     DOVADA CALIFICĂRII
    2. Comandantul oricărei nave care face obiectul Codului IGF ar trebui să se asigure că ofiţerul sau persoana cu responsabilitate directă în ceea ce priveşte combustibilul de la bord deţine un certificat corespunzător, emis sau atestat sau validat conform cerinţelor regulii V/3 şi are experienţă practică adecvată recentă la bordul unui tip corespunzător de navă pentru a permite ca ofiţerul sau persoana să îşi îndeplinească în siguranţă îndatoririle ce îi revin.
     ÎNDRUMĂRI PRIVIND STAGIU DE AMBARCARE LA BORDUL NAVELOR MARITIME
    3. Scopul stagiului la bord necesar obţinerii calificării este de a oferi pregătire şi cunoştinţe pentru a utiliza în siguranţă combustibilii care fac obiectul Codului IGF.
    4. Pentru a satisface cerinţa de experienţă cu privire la sarcinile acestora pe nava pe care lucrează, conform regulii V/3, pregătirea la bord ar trebui:
     .1 să pună accent pe experienţa practică "de primă mână" şi să fie în legătură cu activitatea navigatorului; de exemplu, pregătirea poate fi diferită pentru compartimentele punte şi maşină;
     .2 să fie sub supravegherea personalului calificat şi experimentat în manipularea, caracteristicile şi procedurile de siguranţă pentru combustibilii utilizaţi de către navă; şi
     .3 să fie realizată la bordul unei nave care transportă combustibili, conform certificatului de aptitudini solicitat, şi ar trebui să implice folosirea echipamentului specializat pentru utilizarea combustibililor vizaţi de Codul IGF.
    5. Programul de instruire la bord nu trebuie să afecteze în niciun fel operarea în siguranţă sau navigabilitatea navei."

    4. Amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2017.
    5. Părţile la Convenţia STCW şi toate celelalte părţi interesate sunt invitate să ia notă de cele de mai sus şi să ia măsurile pe care le consideră adecvate."

     -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016