Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
BIROUL BĂNCII MONDIALE, ROMÂNIA
BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU Clădirea UTI, etaj 6 Tel.: (+4) 021-201-0311
RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE Str. Vasile Lascăr Fax: (+4) 021-201-0338
Asociaţia Internaţională pentru Sector 2, 020492
Dezvoltare Bucureşti, România
Excelenţei Sale 19 martie 2015
Darius-Bogdan Vâlcov,
ministrul finanţelor publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
Bucureşti, România
Stimate Domnule Ministru: Proiectul reformei judiciare (Împrumut nr. 4811-RO) Amendament 3 la Acordul de împrumut Facem referire la Acordul de împrumut dintre România (Împrumutatul) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) pentru Proiectul menţionat anterior, datat 27 ianuarie 2006 şi amendat în data de 10 octombrie 2010 şi 14 decembrie 2012 (Acordul de împrumut). De asemenea, avem în vedere scrisoarea dumneavoastră datată 23 februarie 2015, prin care au fost solicitate anumite amendamente la Acordul de împrumut. Propunem prin prezenta amendarea Acordului de împrumut după cum urmează: 1. La articolul I secţiunea 1.02 se adaugă următoarea definiţie (şi ca urmare, definiţiile rămase se renumerotează în vederea menţinerii ordinii alfabetice): "«Planul de implementare» înseamnă planul Împrumutatului pentru implementarea activităţilor Proiectului, denumit «Proiectul reformei judiciare», Împrumut nr. 4811-RO, Planul de implementare pentru 24 de luni, 31 martie 2015-31 martie 2017, datat 23 februarie 2015 şi la care se face referire în partea A (g) din anexa 5 la prezentul acord, aşa după cum respectivul plan poate fi amendat din când în când cu acordul Băncii." 2. La articolul II, secţiunea 2.03 se modifică şi se va citi după cum urmează (modificările sunt prezentate cu caractere italice): "Data finalizării va fi 31 martie 2017 sau o dată ulterioară pe care Banca o va stabili. Banca va notifica neîntârziat Împrumutatul cu privire la stabilirea unei astfel de date ulterioare." 3. În anexa 5 partea A se adaugă un nou paragraf, (g), şi se va citi după cum urmează: "(g) Pe parcursul implementării Proiectului, Împrumutatul va realiza Proiectul în conformitate cu Planul de implementare, într-o manieră satisfăcătoare pentru Bancă." Vă rugăm să confirmaţi acordul dumneavoastră faţă de cele de mai sus, în numele României, prin semnarea, datarea şi retransmiterea exemplarului inclus în această corespondenţă. Amendamentele vor intra în vigoare odată cu primirea exemplarelor contrasemnate ale acestei scrisori. Cu sinceritate, Elisabetta Capannelli, director de ţară, Biroul Băncii Mondiale, România DE ACORD ROMÂNIA Prin Attila Gyorgy, reprezentant autorizat Funcţia: secretar de stat Data: 25 martie 2015 cc: E. S. Robert Marius Cazanciuc, ministru, Ministerul Justiţiei, Bucureşti, România Dl Attila Gyorgy, secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România Dl Liviu Stancu, secretar de stat, Ministerul Justiţiei, Bucureşti, România Dl Marius Badea Tudose, preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii, Bucureşti, România Dna Boni Florinela Cucu, director general, Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România Dna Cornelia Munteanu, manager de proiect, Ministerul Justiţiei - DIEFP, Bucureşti, România Dl Rudolf Jan Treffers, director executiv, Banca Mondială Avizat de: Adrian Fozzard (GGP); Daria Goldstein (LEG) bcc: Fozzard, Decker (GGP); Goldstein, Borges (Karen) (LEGLE); Mestnik, Ilic (WFALA); Romania DL; Romania Portofolio Team (ECCRO); CTRLD RO; CTRFD FO; WB Docs ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.