Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   AMENDAMENT din 29 iunie 2020  convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 29 iunie 2020 şi la Paris la 3 iulie 2020, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, semnat la Bucureşti la 4 mai 2007 şi la Paris la 14 mai 2007    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 AMENDAMENT din 29 iunie 2020 convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 29 iunie 2020 şi la Paris la 3 iulie 2020, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, semnat la Bucureşti la 4 mai 2007 şi la Paris la 14 mai 2007

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 777 din 26 august 2020
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 699 din 19 august 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 26 august 2020.
──────────
    MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    CABINET SECRETAR DE STAT
    Nr. 790.834/29.06.2020
    Bulevardul Libertăţii nr. 16, sectorul 5
    Cod poştal 050706, Bucureşti
    Tel.: +4021 311 23 76
    Fax.: +4021 312 67 92
    Către: Dr. Rolf Wenzel, guvernator
    Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
    Ref: Amendament F/P 1.572 - Proiectul privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România
    Stimate Domnule Wenzel,
    Cele două obiective rămase în cadrul proiectului F/P 1.572 privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public, respectiv înfiinţarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 şi reabilitarea Sălii „Omnia“ care va găzdui Centrul Naţional al Dansului, se află în diferite stadii de implementare.
    Având în vedere problemele tehnice neprevăzute cu care s-a confruntat Ministerul Culturii pe parcursul implementării acestora, paşii legali necesar a fi parcurşi în ceea ce priveşte executarea lucrărilor şi situaţia fără precedent generată de pandemia de COVID-19, care a avut un impact negativ asupra ritmului implementării, cele două obiective nu pot fi finalizate în calendarul actual, în pofida tuturor eforturilor depuse de Ministerul Culturii.
    Pentru a asigura finalizarea acestor obiective, la cererea Ministerului Culturii, vă rugăm să fiţi de acord cu extinderea datei anticipate de finalizare a proiectului, de la 31 decembrie 2020 la 30 iunie 2023.
    În speranţa că solicitarea noastră se va bucura de înţelegerea şi susţinerea dumneavoastră, aşteptăm să primim răspunsul dumneavoastră afirmativ.


                    Cu stimă,
                    SECRETAR DE STAT^1
                    Attila György

    ^1 Semnat electronic cu semnătură electronică certificată conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 910/2014 şi Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare.
    BDCE
    Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
    Direcţia generală pentru împrumuturi şi dezvoltare socială
    Domnului Attila Gyorgy, secretar de stat
    Ministerul Finanţelor Publice
    Bulevardul Libertăţii nr. 16
    050706 Bucureşti - România
    Paris, 3 iulie 2020
    Stimate Domnule György,
    Re: F/P 1.572 (2006) - Proiectul privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România
    Solicitare privind extinderea graficului de lucrări
    Vă aducem la cunoştinţă faptul că, în baza poziţiei exprimate în scrisoarea dumneavoastră cu numărul 790.834 din 29 iunie 2020, referitoare la proiectul menţionat mai sus, BDCE a aprobat extinderea cu treizeci (30) de luni a graficului de lucrări, de la 31 decembrie 2020 la 30 iunie 2023, pentru a putea asigura astfel finalizarea şi reabilitarea clădirilor culturale publice, respectiv Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 şi Sala „Omnia“ care va găzdui Centrul Naţional al Dansului.
    Aşteptăm continuarea strânsei noastre cooperări în implementarea proiectului.


                    Cu stimă,
                    Melanie Wieschollek-Lacroix,
                    Şef de divizie
                    Thierry Poirel,
                    director

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016