Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
AMENDAMENT din 25 octombrie 2021 convenit prin schimb de scrisori semnate la Bucureşti la 17 septembrie 2021 şi la 25 octombrie 2021 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut (finanţare adiţională pentru Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 14 aprilie 2016
EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 39 din 13 ianuarie 2022
──────────
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 26 din 5 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 39 din 13 ianuarie 2022.
──────────
25 octombrie 2021
Excelenţei Sale
Dan Vîlceanu,
ministrul finanţelor
Bucureşti, România
Excelenţa Dumneavoastră:
Ref.: Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi, România (Acordul 8.597-RO - Finanţare adiţională)
Extinderea datei-limită de tragere
În conformitate cu scrisoarea din 17 septembrie 2021, prin care ne solicitaţi extinderea datei-limită de tragere a Împrumutului menţionat mai sus, îmi face plăcere să vă informez că Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) este de acord cu solicitarea dumneavoastră.
În consecinţă, Banca a stabilit data de 30 iunie 2023 drept cea mai târzie dată în scopul anexei 2 secţiunea IV B.2 la Acordul de împrumut dintre România şi Bancă, datat 14 aprilie 2016.
Cu stimă,
(semnătură indescifrabilă)
Anna Akhalkatsi
director de ţară
Banca Mondială România
cc.: E.S., Barna Tánczos, ministru, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor,
Bucureşti, România
Domnul Alin Chitu, secretar de stat, Ministerul Finanţelor, Bucureşti, România
Doamna Boni Cucu, director general, Ministerul Finanţelor, Bucureşti, România
Doamna Diana Blindu, şef serviciu, Ministerul Finanţelor, Bucureşti, România
Domnul George Constantin, director, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bucureşti, România
Doamna Naiana Milea, director UMP - PCIPN, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Bucureşti, România
(a se vedea imaginea asociată)
MINISTERUL FINANŢELOR
SECRETAR DE STAT
Bucureşti, 17 septembrie 2021
Către Doamna Gallina Andronova Vincelette,
director regional, Ţările Uniunii Europene
Banca Mondială
Ref. Acordul de împrumut nr. 8.597 - Finanţare adiţională pentru Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi
Stimată doamnă Vincelette,
Aş dori să mă refer la scrisoarea noastră din 17 mai 2021 privind cererea de extindere cu un an a datei-limită de tragere în cadrul Proiectului privind controlul poluării cu nutrienţi (Acord de împrumut nr. 8.597 RO).
După cum cunoaşteţi, în timpul ultimei misiuni de sprijinire a implementării şi al discuţiilor ulterioare dintre MMAP şi echipa Băncii, a fost agreat de către toate părţile faptul că o extindere cu 15 luni a proiectului va asigura condiţii mai bune pentru o finalizare cu succes a acestuia şi am dori să reconfirmăm prin prezenta acordul nostru la această propunere.
Apreciem foarte mult sprijinul Băncii în această problemă şi aşteptăm cu nerăbdare să primim amendamentul cât mai curând posibil pentru a permite MMAP să bugeteze proiectul pentru anii următori.
Vă rog să primiţi cele mai bune urări,
Alin Chitu
secretar de stat
(semnătură indescifrabilă)
(ştampilă)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: