Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 6 din 20 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021.────────── MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Cabinet secretar de stat Nr. 791.150 din 23.09.2020 Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Domnului Rolf Wenzel, guvernator Fax: +33 (0)1 47 55 37 52 Ref.: Împrumut nr. F/P 1.579 Proiectul „Investiţii prioritare din domeniul gospodăririi apelor“ - Amendament la Acordul-cadru de împrumut (Acî) Stimate domn, Ne referim la împrumutul F/P 1.579 „Investiţii din domeniul gospodăririi apelor“, în valoare de 298.500.000 EUR. Proiectul constă în efectuarea unor intervenţii la nivel structural ce au ca scop creşterea gradului de protecţie conferit locuitorilor în cazul producerii de inundaţii catastrofale, îmbunătăţirea gradului de siguranţă a barajelor şi protejarea surselor de apă. Realizarea lucrărilor duce la eficientizarea activităţii de gospodărire a apelor şi îmbunătăţirea gradului de protecţie a mediului în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la UE. În prezent, în cadrul acestui proiect, din 113 obiective de investiţii, 7 au fost eliminate, 84 au fost finalizate şi 22 sunt în curs de execuţie. În ultima perioadă de timp, realizări importante au fost înregistrate în implementarea proiectului, datorită unei organizări mai bune şi unei implicări mai active a Administraţiei Naţionale „Apele Române“ (ANAR) din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). Obiectivele de investiţii rămase de executat până la finele anului 2020 (data actuală de finalizare a proiectului) sunt în principal lucrări complexe de asigurare a surselor de apă şi protecţie împotriva inundaţiilor ce nu mai pot fi finalizate până la acea dată. În aceste condiţii, vă rugăm să fiţi de acord cu o extindere de 3 ani, respectiv până la 31 decembrie 2023. Ţinând seama de economiile de la componenta I „Lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor“ şi de la componenta III „Protejarea ecosistemului Deltei Dunării“, propunem ca fondurile rămase disponibile, în sumă de 21.304.297,59 euro, să fie realocate la componenta II „Protejarea/Extinderea surselor de apă“, pentru a continua lucrările de construcţii ale barajelor, de asemenea până la 31 decembrie 2023. Pe baza celor de mai sus menţionate la solicitarea MMAP, vă rugăm să fiţi de acord cu modificarea anexei 1 la ACÎ, după cum urmează: - extinderea datei de închidere şi a datei de finalizare a lucrărilor până la 31 decembrie 2023; – realocarea fondurilor disponibile, în valoare de 21.304.297,59 euro, de la componenta „Lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor“ şi respectiv „Protejarea ecosistemului Deltei Dunării“ la componenta „Protejarea/Extinderea surselor de apă“. Prin urmare, anexa 1 la ACÎ se va modifica şi va avea următorul cuprins: "
┌───────────┬─────────────┬──────────────┬───────┐
│Defalcarea │ │ │ │
│estimativă │ │în EUR │ │
│a │ │ │ │
│costurilor:│ │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Lucrări de │ │ │
│ │protecţie │214.423.025,40│ │
│ │împotriva │ │ │
│ │inundaţiilor │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Protejarea/ │ │ │
│ │Extinderea │165.648.641,13│ │
│ │surselor de │ │ │
│ │apă │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Protejarea │ │ │
│ │ecosistemului│3.331.677,01 │ │
│ │Deltei │ │ │
│ │Dunării │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Protecţia │ │ │
│ │zonei │4.868.656,46 │ │
│ │costiere a │ │ │
│ │Mării Negre │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Managementul │ │ │
│ │Proiectului │ │ │
│ │(până la 1 │1.840.000 │ │
│ │decembrie │ │ │
│ │2014) │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │Total │390.112.000 │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│Plan de │298.500.000 │BDCE │(76,5%)│
│finanţare: │EUR │ │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│ │ │Contribuţia │ │
│ │ │României │ │
│ │ │(bugetul de │ │
│ │ │stat şi │ │
│ │91.612.000 │sursele │(23,5%)│
│ │EUR │proprii ale │ │
│ │ │Administraţiei│ │
│ │ │Naţionale │ │
│ │ │«Apele │ │
│ │ │Române») │ │
├───────────┼─────────────┼──────────────┼───────┤
│Graficul │2007-2023 │ │ │
│lucrărilor:│ │ │ │
└───────────┴─────────────┴──────────────┴───────┘
" Sperând că solicitarea noastră se va bucura de înţelegerea şi sprijinul dumneavoastră, aşteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră prompt. Al dumneavoastră, Sebastian Ioan Burduja, secretar de stat BDCE Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Domnului Sebastian-Ioan Burduja Cabinetul secretarului de stat MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bulevardul Libertăţii nr. 16 Bucureşti, cod 050706, România Paris, 16 octombrie 2020 Stimate domnule Burduja, Ref.: F/P 1.579 (2006) - Investiţii prioritare din domeniul gospodăririi apelor Solicitare pentru actualizarea defalcării estimative a costurilor şi a Planului de finanţare, precum şi extinderea graficului lucrărilor Vă informăm cu privire la faptul că, pe baza poziţiei exprimate în scrisoarea dumneavoastră datată 23 septembrie 2020, referitor la acest Proiect, BDCE nu are nicio obiecţie la modificările propuse şi confirmă faptul că: - Defalcarea estimativă a costurilor şi Planul de finanţare a Proiectului sunt actualizate după cum urmează:
┌───────────────────────┬──────────────┐
│Defalcarea estimativă a│EUR │
│costurilor │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Lucrări de protecţie │214.423.025,40│
│împotriva inundaţiilor │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Protejarea/Extinderea │165.648.641,13│
│surselor de apă │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Protejarea │ │
│ecosistemului Deltei │3.331.677,01 │
│Dunării │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Protecţia zonei │4.868.656,46 │
│costiere a Mării Negre │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Managementul │ │
│Proiectului (până la 1 │1.840.000,00 │
│decembrie 2014) │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│Total │390.112.000,00│
└───────────────────────┴──────────────┘
┌────────────────────┬───────────┬─────┐
│Plan de finanţare │EUR │% │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│BDCE │298.500.000│76,5 │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Contribuţia României│ │ │
│(Bugetul de stat şi │ │ │
│sursele proprii ale │91.612.000 │23,5 │
│Administraţiei │ │ │
│Naţionale „Apele │ │ │
│Române“) │ │ │
├────────────────────┼───────────┼─────┤
│Total │390.112.000│100,0│
└────────────────────┴───────────┴─────┘
– Graficul lucrărilor este extins până la 31 decembrie 2023. Aşteptând cu nerăbdare să continuăm strânsa noastră colaborare în implementarea Proiectului, rămânem Cu stimă, Maria Bondar, Şef adjunct al Diviziei decontări, plăţi şi garanţii, Thierry Poirel, Director, Împrumuturi şi dezvoltare socială În copie: doamnei Boni Florinela Cucu, director general pentru relaţii financiare internaţionale Ministerul Finanţelor Publice -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.