Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, denumite în continuare părţi, luând în considerare prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012, recunoscând rolul important al cooperării între cele două ţări pentru întărirea păcii şi securităţii internaţionale, realizând o cooperare bazată pe încredere, în cadrul competenţelor lor, au convenit asupra următoarelor: ART. 1 Prevederi generale (1) Părţile îşi vor îndeplini obligaţiile prevăzute în prezentul acord, bazându-se pe principiile egalităţii şi cooperării eficiente. (2) Pentru aplicarea prevederilor prezentului acord, expresia "informaţii clasificate militare" utilizată de partea română are acelaşi înţeles cu expresia "informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar" utilizată de partea moldoveană, iar expresia "nivel de clasificare" utilizată de partea română are acelaşi înţeles cu expresia "grad de secretizare" utilizată de partea moldoveană. (3) Părţile vor aplica prevederile prezentului acord, cu respectarea legislaţiei naţionale a statelor. Autorităţile competente, stabilite prin legislaţia naţională a fiecăreia dintre părţi, vor lua deciziile referitoare la schimbul informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar între părţi. (4) Fiecare parte va comunica cu promptitudine celeilalte părţi orice schimbare a legislaţiei statului care ar afecta protecţia informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar care fac obiectul prezentului acord. În acest caz, cele două părţi se vor consulta pentru a lua în discuţie posibilele amendamente ale prezentului acord. ART. 2 Scopul Scopul prezentului acord îl constituie crearea cadrului legal necesar protecţiei informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar, transmise de către o parte celeilalte părţi. ART. 3 Definiţii Definiţiile folosite pentru scopul prezentului acord sunt următoarele: a) prin termenul informaţie clasificată militară/informaţie atribuită la secretul de stat din domeniul militar se înţelege orice informaţie, document sau material aparţinând uneia dintre părţi, indiferent de forma sa fizică, căreia i s-a atribuit un nivel de clasificare/grad de secretizare în concordanţă cu legislaţia statului părţii respective şi trebuie protejată în conformitate cu aceasta; b) prin termenul nivel de clasificare/grad de secretizare se înţelege categoria care, în conformitate cu legislaţia naţională, reflectă importanţa informaţiei clasificate militare/informaţiei atribuite la secretul de stat din domeniul militar şi care determină gradul de limitare a accesului la aceasta şi măsurile de protecţie; c) prin termenul parte primitoare se înţelege acea parte care primeşte informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar; d) prin termenul parte transmiţătoare se înţelege acea parte care transmite informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar; e) prin termenul autoritate desemnată de securitate (ADS) se înţelege autoritatea abilitată conform legislaţiei naţionale a statului fiecărei părţi să stabilească pentru domeniul său de activitate şi responsabilitate structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţii privind protecţia informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar; f) prin termenul vizitator se înţelege orice persoană care deţine cetăţenia statului părţii transmiţătoare, care solicită să aibă acces la informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar şi/sau să viziteze instituţii din domeniul apărării care desfăşoară activităţi ce implică informaţii clasificate, pe teritoriul statului celeilalte părţi; g) prin termenul terţ se înţelege orice persoană, instituţie, organizaţie naţională sau internaţională, entitate publică sau privată, care nu este parte la prezentul acord; h) prin termenul certificat de securitate pentru persoane se înţelege documentul emis de o autoritate abilitată a statelor părţilor, în conformitate cu legislaţia naţională, prin care se atestă că deţinătorul a fost verificat şi autorizat să aibă acces la informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar, de un anumit nivel de clasificare/grad de secretizare, care fac obiectul prezentului acord; i) prin termenul compromiterea informaţiei clasificate militare/informaţiei atribuite la secretul de stat din domeniul militar se înţelege o situaţie în care, ca urmare a unui incident de securitate, informaţia clasificată militară/informaţia atribuită la secretul de stat şi-a pierdut confidenţialitatea, integritatea ori disponibilitatea. ART. 4 Nivelurile de clasificare/Gradele de secretizare a informaţiei şi echivalenţă Nivelurile de clasificare/Gradele de secretizare şi echivalenţele lor pentru părţi sunt:
┌──────────────────────┬────────────────────────┐
│ ÎN ROMÂNIA │ ÎN REPUBLICA MOLDOVA │
├──────────────────────┼────────────────────────┤
│ STRICT SECRET DE │ │
│IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ │ "Strict secret" │
├──────────────────────┼────────────────────────┤
│ STRICT SECRET │ "Secret" │
├──────────────────────┼────────────────────────┤
│ SECRET │ "Confidenţial", │
├──────────────────────┼────────────────────────┤
│ SECRET DE SERVICIU │ "Restricţionat" │
└──────────────────────┴────────────────────────┘
ART. 5 Autorităţi desemnate de securitate (1) Autorităţile desemnate de securitate (ADS) ale părţilor, responsabile cu aplicarea prevederilor prezentului acord, sunt următoarele: Pentru partea română Ministerul Apărării Naţionale Direcţia Generală de Informaţii a Apărării Str. Izvor nr. 3-5, Bucureşti Pentru partea moldoveană Ministerul Apărării Direcţia analiză şi informaţii Şoseaua Hînceşti nr. 84 Chişinău (2) Punctele de contact pentru prezentul acord sunt: Pentru partea română: Ataşatul apărării, aero şi naval al României la Chişinău Pentru partea moldoveană: Ambasada Republicii Moldova în România Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 40 ART. 6 Accesul la informaţii clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar Nicio persoană nu va avea acces la informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar ce fac obiectul prezentului acord doar în virtutea gradului sau funcţiei. Accesul la aceste informaţii va fi permis în concordanţă cu legislaţia statelor părţilor, luând în considerare principiul "necesităţii de a cunoaşte" şi măsurile aprobate de părţi în conformitate cu prevederile prezentului acord. ART. 7 Protecţia informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar (1) Partea transmiţătoare se va asigura că partea primitoare este informată cu privire la: a) nivelul de clasificare/gradul de secretizare a informaţiilor şi condiţiile de diseminare sau limitare a utilizării acestora; b) orice modificare ulterioară a nivelului de clasificare/gradului de secretizare. (2) Partea primitoare: a) potrivit legislaţiei statului său, va acorda informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite de la cealaltă parte aceeaşi protecţie pe care o asigură propriilor informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar de nivel/grad echivalent, în conformitate cu prevederile articolului 4; b) se va asigura că informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite sunt marcate cu propriile sale niveluri de clasificare/grade de secretizare, conform echivalenţelor stabilite la articolul 4; c) se va asigura că nu se produc modificări asupra nivelurilor de clasificare/gradelor de secretizare decât dacă acest lucru a fost consimţit în scris de către partea transmiţătoare; d) se va asigura că nu va transmite informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar unui terţ fără o aprobare anterioară, în scris, a părţii transmiţătoare; e) se va asigura că nu se vor utiliza informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite de la partea transmiţătoare pentru alt scop decât pentru cel care au fost transmise. (3) În vederea obţinerii şi menţinerii unor standarde comparabile de securitate, la cerere, fiecare Autoritate desemnată de securitate va pune la dispoziţia celeilalte date referitoare la propriile norme de securitate, proceduri şi metode de protecţie a informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat şi va facilita, în acest scop, vizite ale reprezentanţilor Autorităţii desemnate de securitate a celeilalte părţi. ART. 8 Certificate de securitate pentru persoane (1) În conformitate cu legislaţia naţională, fiecare parte va fi responsabilă de autorizarea de securitate pentru fiecare dintre cetăţenii statului său care vor avea acces la orice fel de informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar care fac obiectul prezentului acord. (2) Părţile vor recunoaşte reciproc certificatele de securitate pentru persoane, emise în concordanţă cu legislaţia naţională, respectând tabelul cu echivalenţe prevăzut la articolul 4. ART. 9 Vizitele (1) Vizitele reprezentanţilor unei părţi în obiectivele celeilalte părţi, unde este necesar accesul la informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar, se vor limita numai la acelea care se desfăşoară pentru scopuri oficiale. (2) Autorizarea pentru vizitarea obiectivelor se va face în conformitate cu legislaţia naţională a părţii gazdă. Valabilitatea autorizaţiilor pentru vizite nu va depăşi 12 (douăsprezece) luni. (3) Fiecare parte va informa cealaltă parte despre persoanele ce vor efectua vizita, cu cel puţin 3 (trei) săptămâni înainte de vizita planificată. (4) Partea gazdă va fi răspunzătoare de instruirea specifică a personalului din obiectivele ce urmează a fi vizitate, despre scopul vizitei şi asupra celui mai înalt nivel de clasificare/grad de secretizare al informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar ce urmează a fi transmise vizitatorilor. (5) Autoritatea desemnată de securitate (ADS) a părţii gazdă va trebui să informeze ofiţerii responsabili cu securitatea obiectivelor ce vor fi vizitate asupra datelor persoanelor aprobate pentru a efectua vizitele. (6) Solicitările pentru vizite ale reprezentanţilor părţilor se vor face prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor menţionate în articolul 5. (7) Solicitările vor conţine următoarele date: a) numele vizitatorului propus, data şi locul naşterii, naţionalitatea şi numărul paşaportului sau numărul cărţii de identitate; b) statutul oficial al vizitatorului şi numele instituţiei, companiei sau organizaţiei pe care el/ea o reprezintă sau de care el/ea aparţine; c) certificarea nivelului/gradului de acces al vizitatorului la informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar; d) numele şi adresa instituţiei, companiei sau organizaţiei care va fi vizitată; e) numele şi funcţia persoanei/persoanelor care va/vor fi vizitată(e), dacă se cunosc; f) scopul vizitei; g) datele de sosire şi plecare. (8) Datele personale cu privire la persoanele care solicită acces la informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar, potrivit prezentului acord vor fi protejate de către părţi, în conformitate cu legislaţia naţională. (9) Toţi vizitatorii vor respecta legislaţia statului părţii gazdă, referitoare la protecţia informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar. ART. 10 Securitatea fizică (1) Partea primitoare va fi responsabilă pentru securitatea informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite de la cealaltă parte, pe timpul tranzitului sau stocării acestora pe teritoriul statului său. (2) Partea primitoare va fi responsabilă pentru asigurarea securităţii zonelor şi încăperilor unde sunt păstrate informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar transmise de cealaltă parte. (3) Informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi păstrate într-o manieră în care să asigure accesul doar a acelor persoane autorizate. ART. 11 Transmiterea informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar Informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi transmise între părţi, prin curier diplomatic, curier militar sau, în mod excepţional, prin curier special dacă aşa se convine de către părţi. Cerinţele minime de securitate pe timpul transmiterii informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat vor fi următoarele: a) pentru documente: documentele şi alte suporturi conţinând informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi transmise în plicuri duble şi sigilate. Plicul interior va fi marcat cu nivelul de clasificare/gradul de secretizare a informaţiilor conţinute în document şi adresa părţii primitoare. Plicul exterior va avea pe el adresa celui care primeşte, adresa celui care trimite, numărul de înregistrare al documentului şi sigiliul celui care transmite, în cazul în care acesta se poate aplica. Documentele astfel împachetate vor fi transmise prin canalele menţionate mai sus. Pachetele cu documente vor fi însoţite de borderouri în care se vor consemna detaliat procedurile de predare-primire; b) pentru echipamente: echipamentele vor fi transportate în vehicule protejate şi sub un permanent control, astfel încât să se prevină accesul persoanelor neautorizate. Echipamentele trebuie să fie supravegheate cu mijloace de detecţie la intruziune sau păzite de personal special autorizat. Odată cu echipamentul clasificat se vor transmite instrucţiuni, în documentele de însoţire consemnându-se detaliat operaţiunile de predare-primire. Partea primitoare va expedia părţii transmiţătoare borderoul care să confirme primirea echipamentelor; c) pentru transmiterea electronică: informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar pot fi transmise prin mijloacele electronice protejate cu sisteme criptografice special realizate sau acceptate de comun acord de către părţi. Partea primitoare va informa partea transmiţătoare că transmiterea a fost îndeplinită cu succes. ART. 12 Reproducerea şi traducerea informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar (1) Reproducerea sau traducerea, totală sau parţială, prin orice mijloace, a informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite poate fi făcută numai cu acordul scris al părţii transmiţătoare. Toate copiile şi traducerile documentelor care conţin informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi marcate cu acelaşi nivel de clasificare/grad de secretizare ca şi originalele. (2) Toate reproducerile şi traducerile informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi realizate de către persoane care deţin certificate de securitate corespunzătoare. Numărul copiilor de pe traduceri va fi limitat la strictul necesar, iar distribuirea acestora va fi, de asemenea, controlată. Traducerile vor purta o adnotare corespunzătoare în limba în care au fost traduse, prin care să se specifice că acestea conţin informaţii clasificate militare/informaţii atribuite la secretul de stat din domeniul militar aparţinând părţii transmiţătoare. ART. 13 Distrugerea şi returnarea informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar (1) Informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar vor fi distruse cu acordul scris al părţii transmiţătoare, potrivit procedurilor stabilite prin legislaţia naţională a părţii primitoare, într-o astfel de manieră încât să facă imposibilă reconstituirea parţială sau integrală. (2) Documentele conţinând informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar cu nivel de clasificare/grad de secretizare STRICT SECRET DE IMPORTANŢĂ DEOSEBITĂ/Strict secret nu vor fi distruse, ci returnate părţii transmiţătoare. ART. 14 Contracte clasificate/secretizate (1) Contractele care conţin informaţii de nivel de clasificare/grad de secretizare SECRET DE SERVICIU/Restricţionat se încheie în conformitate cu legislaţiile naţionale ale părţilor în domeniul securităţii industriale. (2) Părţile vor proteja drepturile de autor, drepturile de proprietate industrială şi intelectuală - inclusiv brevetele de invenţii - şi orice alte drepturi legate de informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat schimbate, în conformitate cu legislaţia statelor lor. ART. 15 Compromiterea informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar (1) Informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat din domeniul militar sunt considerate compromise în situaţiile în care: a) au fost dezvăluite, total sau parţial, unei părţi neautorizate; b) dacă a avut loc un incident de securitate care a dus la pierderea informaţiei clasificate militare/informaţiei atribuite la secretul de stat din domeniul militar, chiar dacă a fost una temporară; c) dacă nu au putut fi localizate, nici măcar temporar, cu ocazia verificărilor periodice, până în momentul în care cercetările efectuate dovedesc contrariul; d) dacă au fost divulgate sau transmise neautorizat către mass-media. (2) În cazul unei compromiteri sau al unei posibile compromiteri a informaţiilor clasificate militare/informaţiilor atribuite la secretul de stat din domeniul militar primite de la cealaltă parte, partea primitoare va lua toate măsurile necesare pentru limitarea pagubelor şi va informa imediat partea transmiţătoare. (3) O investigaţie imediată va fi realizată de către partea primitoare, în concordanţă cu legislaţia statului respectiv şi cu asistenţă a părţii transmiţătoare, dacă se solicită acest lucru. Partea primitoare va informa partea transmiţătoare cu privire la circumstanţele, măsurile adoptate şi rezultatul investigaţiilor, cât de curând posibil. (4) În cazul compromiterii care are loc pe teritoriul unui stat terţ, Autoritatea desemnată de securitate (ADS) a părţii transmiţătoare va acţiona în concordanţă cu alineatul (3) al acestui articol. ART. 16 Costuri Fiecare parte va acoperi cheltuielile proprii rezultate din aplicarea prezentului acord. ART. 17 Soluţionarea divergenţelor Eventualele divergenţe referitoare la implementarea sau aplicarea prezentului acord vor fi rezolvate numai pe calea negocierilor şi consultărilor între părţi. ART. 18 Prevederi finale (1) Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile îşi notifică în scris, pe canale diplomatice, că au fost îndeplinite cerinţele legislaţiei naţionale pentru intrarea în vigoare a acordului. (2) Prezentul acord este încheiat pentru o perioadă de 5 (cinci) ani şi se va prelungi automat pe noi perioade de câte 5 (cinci) ani, dacă niciuna dintre părţi nu notifică intenţia sa de denunţare. Intenţia de denunţare va fi notificată în scris cu cel puţin 6 (şase) luni înainte de data încetării valabilităţii. Prezentul acord poate ieşi din vigoare prin consimţământul părţilor exprimat în formă scrisă. (3) Amendamentele la prezentul acord se vor face prin acordul părţilor consemnat în protocoale adiţionale, care vor fi parte integrantă a prezentului acord. Aceste protocoale vor intra în vigoare conform prevederilor alineatului (1). (4) Înţelegeri tehnice pentru aplicarea prezentului acord pot fi semnate de reprezentanţi autorizaţi ai părţilor. (5) În cazul încetării valabilităţii prezentului acord, toate informaţiile clasificate militare/informaţiile atribuite la secretul de stat, generate sau furnizate potrivit prezentului acord, vor fi în continuare protejate conform legislaţiei specifice a statelor părţilor şi prevederilor prezentului acord. Semnat la Bucureşti, la 2 decembrie 2013, în două exemplare originale, ambele fiind egal autentice. Pentru Ministerul Apărării Naţionale din România, Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale Pentru Ministerul Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa, ministrul apărării -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.