Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ACORD din 14 decembrie 2022  dintre Secretariatul General al Guvernului României (SGG) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ACORD din 14 decembrie 2022 dintre Secretariatul General al Guvernului României (SGG) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

EMITENT: Act Internaţional
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 116 din 9 februarie 2023
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 102 din 8 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 februarie 2023.
──────────
    (Acordul)*
    SGG şi OCDE (denumite în continuare individual parte şi denumite colectiv părţile) au convenit următoarele:
    * Traducere.
    1. Obiect
    SGG este de acord să finanţeze activitatea pe care OCDE o va desfăşura, ca parte a programului său de lucru şi a bugetului pentru 2022-2023 (Domeniul de rezultate 4.3.1 privind eficacitatea sectorului public), în sprijinul înfiinţării Centrului de excelenţă pentru obiectivele de dezvoltare durabilă în România (anexa 1 - Termeni de referinţă şi anexa 2 - Bugetul estimativ). Din perspectiva SGG, parte a C14 - Bună guvernare, Reforma 2 - Întărirea coordonării la centrul Guvernului printr-o abordare integrată şi coerentă a iniţiativelor în domeniul schimbărilor climatice şi al dezvoltării durabile, Ţinta 415 - 2000 Funcţionari publici calificaţi drept „expert în dezvoltare durabilă“ în instituţiile publice de la nivel central şi local.

    2. Contribuţie
    SGG se angajează prin prezenta să furnizeze OCDE o contribuţie în valoare de 165.000 EUR (o sută şaizeci şi cinci de mii de euro). Această contribuţie este din bugetul aprobat de Secretariatul General al Guvernului, conform anexei nr. 2 la Decizia de finanţare nr. 20/13.121 din 3.05.2022, detaliată, la Componenta 14, Reforma 2, la art. 60.01 „Fonduri europene nerambursabile“; aceasta nu va avea niciun impact asupra raportului juridic dintre SGG şi OCDE.
    Contribuţia se va plăti în conformitate cu următorul grafic:
    - 70% la semnarea prezentului acord şi primirea facturii corespunzătoare de la OCDE; şi
    – 30% la finalizarea activităţilor şi rezultatelor din Acord, respectiv la momentul livrării documentelor ce fac obiectul asistenţei tehnice şi primirii facturii corespunzătoare de la OCDE.

    Această contribuţie poate fi utilizată pentru a acoperi cheltuielile efectuate în conformitate cu prezentul acord.
    OCDE va administra contribuţia în conformitate cu regulamentele sale financiare şi cu alte reguli, politici şi proceduri relevante ale OCDE, care prevăd în prezent o taxă de recuperare a costurilor administrative aplicată la suma totală a contribuţiei.
    Cheltuielile vor fi înregistrate în conturile OCDE, care urmează principiile contabile general acceptate şi care fac obiectul auditului în conformitate cu regulile standard de audit ale OCDE.

    3. Rapoarte
    SGG este de acord ca cerinţele de raportare financiară să fie îndeplinite printr-o declaraţie de cheltuieli, în conformitate cu formatul standard de raportare OCDE, la finalizarea lucrărilor.
    SGG va primi un raport narativ final la finalizarea lucrărilor.

    4. Proprietate intelectuală
    Rezultatele lucrării, indiferent de formă, vor rămâne proprietatea exclusivă a OCDE.

    5. Continuare
    Continuarea oricăror rezultate dincolo de 2022 este condiţionată de includerea unor astfel de rezultate în viitorul/viitoarele program(e) de lucru şi buget(e) al(e) OCDE (PLB).

    6. Destinaţii cu risc mare
    În cazul în care contribuţia implică misiuni ce urmează să fie efectuate în destinaţii cu risc ridicat şi dacă OCDE consideră că există un risc inacceptabil pentru securitatea personalului şi a experţilor OCDE, OCDE poate anula sau suspenda imediat o parte sau toate activităţile programate sau să rezilieze prezentul acord. OCDE va discuta cu SGG posibilitatea de a relua lucrările la o dată ulterioară sau de a desfăşura activităţile într-o altă locaţie. În cazul rezilierii, SGG va acoperi numai cheltuielile suportate sau angajate irevocabil de OCDE, precum şi orice cheltuieli suportate sau angajate ulterior de OCDE ca urmare a rezilierii unor astfel de angajamente.

    7. Puncte de contact
    Părţile au desemnat următoarele persoane ca puncte de legătură pentru activităţile legate de prezentul acord:
    Secretariatul General al Guvernului României - Departamentul dezvoltare durabilă
    Ileana Luminiţa Bălălău,
    director,
    Direcţia strategii, programe şi proiecte de dezvoltare durabilă
    luminita.balalau@gov.ro
    Tel. (+40) 722 400 457
    OCDE
    Misha Kaur,
    analist de politici - lider de capacitate inovatoare guvernanţă publică
    misha.kaur@oecd.org
    Tel. (+33) 6 73 84 34 14

    8. Durata Acordului
    Durata prezentului acord va fi de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a prezentului acord, pe care SGG o va comunica imediat în scris OCDE, până la 30 iunie 2023.
    Prin acordul părţilor, acest acord poate fi prelungit în condiţiile art. 11.

    9. Conduită şi etică
    Intenţia SGG şi a OCDE este ca:
    a) nicio ofertă, cadouri, plăţi, beneficii sau avantaje de orice fel care ar putea fi interpretate ca practici ilegale sau corupte nu vor fi acceptate de niciuna dintre părţi în cursul negocierii şi implementării prezentului acord;
    b) să fie evitate toate conflictele de interese în legătură cu executarea prezentului acord şi/sau implementarea acestuia; şi
    c) niciunul dintre fondurile furnizate în temeiul prezentului acord nu este utilizat pentru a oferi sprijin persoanelor sau entităţilor asociate cu terorismul sau în sprijinul traficului de droguri sau de persoane.

    În cazul în care, în orice etapă, una dintre părţi ia cunoştinţă sau suspectează că unul dintre membrii personalului său se angajează într-un comportament interzis la a), b) sau c) de mai sus, aceasta va investiga imediat problema şi, dacă ancheta demonstrează că a avut loc o conduită greşită, va informa cealaltă parte şi va lua toate măsurile rezonabile în conformitate cu regulile şi politicile sale pentru a se asigura că situaţia încetează şi nu se mai repetă.

    10. Confidenţialitate
    Prezentul acord nu va fi pus la dispoziţia publicului fără acordul prealabil scris al părţilor, cu excepţia auditorilor respectivi ai părţilor. Totuşi, aceasta nu limitează în niciun fel dreptul oricărei părţi de a dezvălui existenţa, obiectul sau valoarea contribuţiei furnizate de SGG către OCDE în temeiul prezentului acord.

    11. Amendamente
    Prezentul acord poate fi modificat numai prin acordul scris al părţilor.

    12. Încetarea Acordului
    În cazul unei încălcări semnificative a Acordului de către OCDE, care nu a fost remediată într-o perioadă convenită cu SGG, inclusiv în cazul în care este documentat că întreaga contribuţie sau o parte din contribuţie nu a fost utilizată în conformitate cu Acordul şi/sau că OCDE s-a angajat cu bună ştiinţă într-un comportament interzis în temeiul articolului 9 a), b) sau c) de mai sus, SGG poate, în urma consultării cu OCDE, să rezilieze Acordul şi să pretindă rambursarea fondurilor utilizate într-o manieră incompatibilă cu prevederile din acest Acord.
    SGG va acoperi totuşi orice cheltuieli suportate sau angajate irevocabil cu bună-credinţă de către OCDE pentru proiect până la data efectivă a rezilierii, precum şi orice cheltuieli suportate sau angajate ulterior de OCDE ca urmare a obligaţiei de a-şi rezilia angajamentele, nedepăşind suma totală a contribuţiei indicate la articolul 2.

    13. Soluţionarea litigiilor
    Orice dispută, controversă sau reclamaţie, care decurge din sau este legată de prezentul acord sau de încălcarea, rezilierea ori nulitatea acestuia, va fi soluţionată prin arbitraj în conformitate cu Regulile de arbitraj 2012 ale Curţii Permanente de Arbitraj. Numărul de arbitri va fi unu. Limba care va fi folosită în procedurile arbitrale va fi engleza. Locul arbitrajului va fi Paris (Franţa). Părţile renunţă în mod expres la dreptul lor de a solicita anularea oricărei hotărâri pronunţate de tribunalul arbitral.

    14. Privilegii şi imunităţi
    Nimic din prezentul acord nu va fi interpretat ca o renunţare la privilegiile şi imunităţile de care se bucură OCDE ca organizaţie internaţională.

    15. Semnătură
    Acest acord este încheiat în două exemplare originale în limba engleză şi semnat în mod corespunzător de reprezentanţii autorizaţi ai SGG şi OCDE.
    Prezentul acord anulează şi înlocuieşte acordul anterior. La data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a prezentului acord, acordul anterior încetează să mai producă efecte juridice.



                    Semnată de:
                    Pentru Secretariatul General al Guvernului României:
                    Victor Moraru, Data: 14 decembrie 2022
                    beneficiar de reforme şi/sau investiţii pentru implementarea PNRR, conform OSG nr. 803/2022
                    şi nr. 590/2022
                    Director general - Direcţia generală guvernare deschisă, relaţii publice şi cooperare
                    Pentru Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică:
                    Semnatarul 1 OCDE
                    Elsa Pilichowski, Data:
                    director,
                    Direcţia guvernanţă publică
                    Semnatarul 2 OCDE
                    Kevin O’Brien, Data:
                    şef serviciu adjunct,
                    Serviciul program, buget şi management financiar,
                    Direcţia executivă

    Anexa 1. Termeni de referinţă (ToR)
    Anexa 2. Buget estimat
    ANEXA 1

    TERMENI DE REFERINŢĂ (ToR)
    Definiţia/Denumirea şi descrierea Centrului de Excelenţă pentru Administraţia Publică în domeniul Dezvoltării Durabile
    I. Context
    Despre progresul Guvernului României în activitatea de implementare a Agendei 2030
    Misiunea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă - Guvernul României (DDD) este de a coordona şi de a contribui la asigurarea dezvoltării durabile pentru România. Mai specific, să contribuie/ajute la îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de trai pentru toţi cetăţenii ţării, inclusiv pentru cei care se află într-o poziţie vulnerabilă, printr-o abordare integrată şi inovatoare a directivelor şi politicilor care reflectă natura transversală a ODD-urilor. Astfel de directive şi politici ar trebui să fie legate de acţiunea către un viitor durabil stabilit la nivelul Uniunii Europene şi al Naţiunilor Unite.
    În calitate de coordonator naţional al acţiunilor pentru implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, DDD a coordonat elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă a României 2030 (SDDR 2030), adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2018. De asemenea, DDD a elaborat şi dezvoltat cadrul instituţional pentru implementarea RSDS 2030, a coordonat elaborarea Planului naţional de acţiune al RSDS 2030 şi a stabilit indicatorii naţionali pentru orizontul de dezvoltare durabilă 2030.
    Pentru a sprijini coerenţa politicilor pentru dezvoltare durabilă (PCSD) şi implementarea SDDR 2030 la toate nivelurile, DDD şi-a propus ca obiectiv înfiinţarea şi operaţionalizarea unui centru de cercetare, educaţie şi dialog în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă (DD), care să susţină administraţia publică, denumit Centrul de Excelenţă pentru Administraţia Publică în domeniul Dezvoltării Durabile (CExDD).

    II. Centrul de Excelenţă pentru Administraţia Publică inovatoare în domeniul Dezvoltării Durabile (CExDD)
    CExDD va fi înfiinţat şi operaţionalizat ca un centru inovator de cercetare, educaţie şi dialog privind dezvoltarea durabilă, în sprijinul administraţiei publice inovatoare şi contemporane pentru alinierea politicilor şi deciziilor publice la obiectivele de dezvoltare durabilă. CExDD va fi înfiinţată prin lege, ca entitate cu personalitate juridică, sub coordonarea Guvernului României. Pentru acoperire la nivel naţional şi pentru a pune accent pe acţiunea de colaborare, Centrul va dezvolta huburi regionale, în parteneriat cu universităţi din cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Aceste huburi ar trebui să atragă institute naţionale de cercetare-dezvoltare/universităţi din regiune/institute regionale de cercetare-dezvoltare CDI, autorităţi publice locale, IMM-uri, ONG-uri din domeniile legate de dezvoltarea durabilă şi societatea civilă, susţinând un mod de gândire avansat şi strategic. Cele opt huburi regionale ale centrului vor fi conectate într-o reţea naţională, coordonată strategic şi administrativ de CExDD.
    Centrul facilitează/favorizează cooperarea interdisciplinară, dezvoltarea politicii şi schimbul de cunoştinţe între instituţiile de învăţământ superior şi cercetătorii din domenii corelate dezvoltării durabile: social, economic şi de mediu şi reprezintă hubul de consultanţă de specialitate, care va sprijini activitatea administrativă şi legislativă. CExDD preia, dezvoltă şi implementează capacităţi de modelare a dezvoltării durabile ca suport pentru factorii de decizie în adoptarea de oportunităţi inovatoare de politici şi adaptarea la scenarii optimale de evoluţie. De asemenea, pregăteşte structuri modulare de proiecte care pot facilita finanţarea şi care pot fi adaptate şi aplicate în mod multiplu.

    Funcţii CExDD
    Funcţia 1. Centru de date
    CExDD va dezvolta metode personalizate şi modalităţi contemporane, interoperabile şi integrate de colectare a informaţiei pentru monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, urmărirea progresului, măsurarea rezultatelor, abordarea sincopelor de implementare. CExDD va fi dotat cu un mecanism informatic fiabil/de încredere pentru colectare a datelor, corelat cu obiectivele şi indicatorii de DD, din toate sectoarele administraţiei publice. Este importantă luarea în considerare a legăturilor cu Planul naţional de acţiune etc., precum şi a modului în care Observatorul PCSD poate fi alimentat.

    Funcţia 2. Centrul de generare de argumente ştiinţifice în sprijinul deciziilor din administraţia publică
    Centrul va utiliza metode contemporane de previziune, analiză şi elaborare a politicilor publice în mod sistematic pentru a furniza argumente ştiinţifice (prin intermediul studiilor, analizelor, cercetărilor etc.), pentru a fundamenta deciziile de politică publică şi pentru a genera oportunităţi inovatoare de politici. Este vorba de cercetare aplicată pe baza nevoilor sectorului public şi sprijină funcţionarea acestuia şi deciziile care conduc la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
    Ar trebui dezvoltat un flux de comunicaţii electronice (de exemplu, aplicaţie IT) cu toate instituţiile administraţiei publice prin care să se facă schimb de informaţii necesare pentru generarea de dovezi ştiinţifice care să susţină politicile publice şi pentru a sprijini colaborarea, difuzarea lecţiilor şi creşterea eficienţei.

    Funcţia 3. Consolidarea reţelelor şi parteneriatelor
    Pentru consolidarea capacităţii tehnice a instituţiilor de a implementa şi de a monitoriza progresele în atingerea ţintelor SNDD este nevoie de cooptarea tuturor actorilor-cheie (inclusiv mediul de business, academic, neguvernamental) şi menţinerea unui dialog permanent cu aceştia. Centrul de excelenţă va fi o platformă de dialog cu toate părţile interesate şi implicate în implementarea şi monitorizarea strategiei. Centrul va funcţiona în moduri inovatoare, de exemplu, pentru a aduna toate reacţiile din afara instituţiilor publice, a le interpreta şi a le pune la dispoziţia administraţiei publice.
    Pornind de la experienţa de colaborare cu huburile de dezvoltare durabilă (HDD) din cadrul ministerelor, DDD în parteneriat cu CExDD şi Coaliţia pentru România Durabilă va organiza şi va susţine organizarea de ateliere de învăţare/studiu reciprocă şi, de asemenea, transferul/transmiterea de bune practici la nivel naţional şi internaţional. Acest lucru va promova şi va accelera diseminarea informaţiilor şi, în cele din urmă, implementarea DD la toate nivelurile, în administraţie, mediul economic şi societatea civilă.

    Funcţia 4. Think tank/Gândire strategică
    CExDD va avea spaţii dotate corespunzător, ca un think tank inovator pentru întâlniri atât fizice, cât şi virtuale ale experţilor care dezvoltă idei pe o anumită temă şi fac sugestii pentru acţiuni la nivel local şi naţional, care pot contribui la realizarea ODD-urilor. CExDD va utiliza metode inovative, cum ar fi previziunea strategică, proiectarea sistemică, analiza critică şi procese de concepere a unui plan, pentru a extinde şi a îndrepta acest concept de gândire către acest domeniu.

    Funcţia 5. Comunicarea şi diseminarea cunoştinţelor
    Implementarea Agendei 2030 şi, implicit, a Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă presupune familiarizarea/conştientizarea administraţiei publice cu noţiuni şi concepte recent introduse în legislaţia şi politicile naţionale şi europene şi cu bunele practici legate de dezvoltarea durabilă. Diseminarea lor rapidă, eficientă, pe scară largă este prima condiţie pentru operarea cu aceste noi concepte şi integrarea lor de către administraţia publică în toate etapele politicilor publice.
    Ar trebui dezvoltat/implementat un „serviciu digital non-stop/fast-track“, un instrument practic rapid, pentru diseminarea şi dobândirea celor mai de actualitate cunoştinţe/informaţii în domeniul dezvoltării durabile.

    III. Obiectivele şi domeniul de aplicare al proiectului cu OCDE
    Obiectivul proiectului cu OCDE este de a:
    - identifica şi analiza modele de entităţi similare scopului CExDD, care vor constitui fundamentul lucrărilor ulterioare pentru a sprijini DDD în proiectarea misiunii, a cartei şi a structurii de conducere a CExDD;
    – oferi sprijin în procesul de consultare cu părţile interesate naţionale şi internaţionale în vederea identificării rolurilor-cheie şi a funcţionalităţilor CExDD;
    – oferi asistenţă (în consultare cu şi având contribuţii din partea altor părţi interesate/consultanţi) pentru a ajuta DDD în structurarea unei propuneri iniţiale pentru un program de lucru pentru centru, inclusiv activităţi de cercetare şi de consolidare a capacităţilor.

    În cadrul acestui proiect, OCDE va avea următoarele rezultate:
    Rezultatul 1 - Un raport de audit comparativ
    - OCDE va identifica şi va compara structuri organizaţionale similare existente privind încurajarea guvernării inovatoare a ODD-urilor la nivel naţional, propunând modele de operare care vor sprijini înfiinţarea CExDD.
    – Aceasta va include, de asemenea, identificarea altor centre de excelenţă şi exemple de consolidare a capacităţilor privind implementarea ODD-urilor.
    – Dintre modelele prezentate, DDD va selecta un model pe baza informaţiilor furnizate de OCDE. Modelul ales va fi extins/dezvoltat în continuare printr-un proces de proiectare colaborativă pentru a se asigura că este adaptat la contextul României şi la Planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR).

    Raportul de audit comparativ trebuie să includă/vizeze următorul element aferent fiecărui model/scenariu: înfiinţare, rol şi funcţii, structură funcţională şi operaţională. O analiză SWOT care ia în considerare scenariile sau tendinţele viitoare pentru fiecare model ar trebui inclusă pentru fiecare dintre acestea.
    Rezultatul 2 - Sprijin în derularea unei consultări privind rolul, guvernanţa şi funcţionalitatea CExDD
    - OCDE va sprijini Guvernul României să proiecteze şi să înfiinţeze un proces de consultare cu părţile interesate la nivel european, naţional şi regional cu privire la rezultatul analizei modelului, pentru a oferi suport în identificarea misiunilor critice, a rolului şi funcţionalităţii pentru CExDD. Aceasta poate include asistenţă în desfăşurarea a 2-3 ateliere.
    – OECD va redacta o notă finală care să ilustreze rezultatul consultării. Nota ar trebui să includă recomandări în ceea ce priveşte rolul şi funcţionalitatea CExDD şi - pe baza acesteia - va include, de asemenea, îndrumări pentru a ajuta DDD să redacteze o propunere pentru o structură de guvernanţă a CExDD. OCDE poate oferi în special îndrumare cu privire la contextele de organizare, funcţiile, obligaţiile, fluxurile de informaţii şi conexiunile funcţionale cu cele 8 huburi. Procesul de consultare va sprijini, de asemenea, DDD în elaborarea unei propuneri de cartă şi viziune, misiune şi a unui sistem al părţilor interesate.
    – Lucrările existente, cum ar fi Observatorul OCDE PCSD, vor contribui şi vor fi integrate în aceasta.

    Rezultatul 3 - Sprijin pentru definirea programului de lucru, inclusiv a agendei de cercetare şi a activităţii de consolidare a capacităţii
    - OCDE va folosi metode de colaborare pentru a sprijini conceperea unei agende iniţiale de cercetare în jurul misiunilor-cheie ale CExDD subliniate anterior. Acest lucru se va baza pe munca desfăşurată în prealabil şi pe lacunele identificate în urma colaborării cu OCDE cu Guvernul României, precum evaluările de competenţe.
    – Această activitate va include, de asemenea, o serie de demonstraţii ale instrumentelor şi tehnicilor-cheie inovatoare; de exemplu, modelul în domeniul proiectării de sistem, perspectivelor comportamentale, previziunii strategice şi modalitatea de încorporare a acestora pentru a sprijini CExDD în atingerea ODD-urilor şi a deveni o entitate revoluţionară, durabilă şi de impact.
    – Se va lua în considerare modalitatea în care consolidarea capacităţilor va conduce la dezvoltarea setului de competenţe pentru elaborarea politicilor bazate pe evidenţe/dovezi.



    IV. Domeniul de activitate şi rezultatele-cheie
    Rezultatele urmărite în cadrul acestor termeni de referinţă sunt:
    DLV 0 - Raport iniţial
    DLV 1 - Raportul de audit comparativ rezultat din cercetarea iniţială, literatura de specialitate şi câteva discuţii cu părţile interesate
    DLV 2 - Raportul care prezintă/subliniază rezultatele consultării privind rolul, guvernanţa şi funcţionalitatea CExDD
    DLV 3 - Sprijin pentru definirea unei agende de cercetare şi pentru activităţi de consolidare a capacităţilor

    Activităţile preconizate, rezultatele şi calendarul studiului de fezabilitate

┌─────────┬─────────────────┬──────────┐
│Rezultate│Exemple de │Cronologie│
│ │subactivităţi │indicativă│
├─────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Raport iniţial la│ │
│ │nivel înalt │ │
│ │(minim): │ │
│ │- viziunea de │ │
│ │ansamblu a │ │
│ │proiectului, │ │
│ │obiective şi │ │
│ │domeniul de │ │
│ │aplicare; │ │
│ │- rezultatele │ │
│ │scontate; │ │
│ │- metoda şi │ │
│ │abordarea; │ │
│ │- plan de lucru │Start: │
│REZULTAT │Tabel obiective │Luna 1 │
│0 │de nivel înalt al│Final: │
│ │planului de │Luna 1 │
│ │lucru; │ │
│ │- managementul │ │
│ │riscului şi │ │
│ │audit; │ │
│ │- monitorizare │ │
│ │(indicatori şi │ │
│ │puncte de │ │
│ │referinţă); │ │
│ │- comunicare. │ │
│ │Acest lucru se va│ │
│ │face în cadrul │ │
│ │şedinţelor │ │
│ │consultative. │ │
├─────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Conduită - 10 │ │
│ │interviuri (sau │ │
│ │focus-grupuri) │ │
│ │Cercetare şi │ │
│ │literatură de │ │
│ │specialitate │ │
│ │Identificarea │Start: │
│REZULTAT │scenariilor/ │Luna 2 │
│1 │modelelor │Final: │
│ │posibile şi │Luna 4 │
│ │analiza │ │
│ │comparativă cu o │ │
│ │evaluare │ │
│ │Analiză şi │ │
│ │comparaţie SWOT │ │
│ │Recomandări │ │
│ │identificate │ │
├─────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Proces de │ │
│ │consultare │ │
│ │privind │ │
│ │proiectarea │ │
│ │colaborativă │ │
│ │pentru │ │
│ │înţelegerea │ │
│ │perspectivelor │ │
│ │legate de modelul│ │
│ │selectat, │ │
│ │guvernarea şi │ │
│ │carta, inclusiv │ │
│ │misiunea şi │ │
│ │viziunile │ │
│ │Nota ar trebui să│ │
│ │includă │ │
│ │recomandări în │ │
│ │ceea ce priveşte │ │
│ │rolul şi │ │
│ │funcţionalitatea │ │
│ │CExDD şi, pe baza│Start: │
│REZULTAT │acestora, va │Luna 4 │
│2 │include, de │Final: │
│ │asemenea, │Luna 8 │
│ │îndrumare pentru │ │
│ │a sprijini DDD în│ │
│ │elaborarea unei │ │
│ │propuneri │ │
│ │iniţiale pentru o│ │
│ │structură de │ │
│ │guvernanţă a │ │
│ │CExDD. │ │
│ │Aceasta va │ │
│ │include, de │ │
│ │asemenea, sfaturi│ │
│ │simplificate, │ │
│ │discuţii în │ │
│ │persoană şi │ │
│ │diseminarea de │ │
│ │informaţii pentru│ │
│ │a sprijini │ │
│ │implementarea. │ │
│ │Sprijinirea │ │
│ │dezvoltării │ │
│ │comunicării │ │
├─────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Consolidarea │ │
│ │capacităţii şi │ │
│ │agenda de │ │
│ │cercetare pentru │ │
│ │a sprijini │ │
│ │activitatea CExDD│ │
│ │şi a serviciului │ │
│ │public: │ │
│ │- sprijin pentru │ │
│ │proiectarea unei │Start: │
│REZULTAT │agende de │Luna 5 │
│3 │cercetare şi │Final: │
│ │consolidarea │Luna 10 │
│ │capacităţii; │ │
│ │- abilităţi │ │
│ │specifice şi │ │
│ │consolidarea │ │
│ │capacităţii │ │
│ │pentru a atinge │ │
│ │obiectivele │ │
│ │CexDD; │ │
│ │- consultare pe │ │
│ │teren. │ │
└─────────┴─────────────────┴──────────┘




    ANEXA 2

    BUGETUL ESTIMAT
    ROMÂNIA CoE

┌────────────────────────┬─────────────┐
│ │Cost total │
│Categorie │estimativ │
│ │EUR │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Costurile de personal │95,003 │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Costuri adiţionale │12,887 │
│personal implicat │ │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Servicii cu caracter │30,640 │
│intelectual │ │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Misiuni de personal │10,000 │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Misiuni de expert │- │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Evenimente şi conferinţe│5,000 │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Alte cheltuieli │778 │
│operaţionale │ │
├────────────────────────┼─────────────┤
│Cost de administrare │10,692 │
│OCDE │ │
├────────────────────────┼─────────────┤
│TOTAL │165,000 │
└────────────────────────┴─────────────┘


    NOTA 1:
    Orice cheltuială excesivă pe o linie bugetară poate fi compensată printr-o cheltuială insuficientă pe o altă linie bugetară, rămânând în limita bugetului general. Celelalte costuri „diverse“ pot acoperi toate celelalte „costuri care nu sunt legate de personal“, cu excepţia onorariilor experţilor şi costurilor misiunii.

    NOTA 2:
    Finanţarea cheltuielilor de asistenţă tehnică cu OCDE se asigură din bugetul aprobat de Secretariatul General al Guvernului, conform anexei nr. 2 la Decizia de finanţare nr. 20/13.121 din 3.05.2022, detaliat, la Componenta 14, Reforma 2, la art. 60.01 „Fonduri europene nerambursabile“.


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016