Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ACORD DE COOPERARE din 3 iulie 2006 intre Arhivele Nationale din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor din Romania si Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii
EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 3 octombrie 2006
Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România, denumite în continuare Arhivele, şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, denumit în continuare Muzeul, au încheiat prezentul acord în domeniul cercetãrii ştiinţifice, prin cercetãtori şi reprezentanţi ai Arhivelor şi ai Muzeului, în scopul studierii şi reproducerii de documente ce dateazã din perioada 1933-1948, referitoare la holocaust.
ART. I
1. Arhivele vor asigura accesul cercetãtorilor şi reprezentanţilor Muzeului la inventarele existente în sala de studiu, în vederea depistãrii documentelor de arhivã cu valoare istoricã din perioada 1933-1948, referitoare la holocaust, în conformitate cu legislaţia româneascã în vigoare.
2. Arhivele vor realiza anual copierea unui numãr de pânã la 300.000 de cadre, pe microfilm negativ, pe baza documentelor de arhivã, identificate de cercetãtorii şi reprezentanţii Muzeului ca fiind relevante pentru istoria holocaustului.
3. Arhivele vor asigura accesul neîngrãdit la inventarele arhivistice date în circuitul public şi la documentele depistate pe baza acestora, referitoare la holocaust, în acord cu reglementãrile legale româneşti în domeniu.
ART. II
1. Muzeul recunoaşte şi respectã drepturile Arhivelor ca deţinãtor şi administrator legal al documentelor originale studiate de cãtre cercetãtorii şi reprezentanţii Muzeului, în baza prezentului acord.
2. Muzeul va asigura cercetãtorilor şi reprezentanţilor Arhivelor accesul neîngrãdit la materialele arhivistice deţinute de Muzeu, în acord cu regulile de acces aplicate colecţiilor de arhivã ale acestuia.
3. Muzeul va asigura copierea pe microfilm negativ sau alte moduri de copiere a documentelor de arhivã deţinute de Muzeu, identificate ca relevante pentru subiectul cercetãrii de cãtre cercetãtorii şi reprezentanţii Arhivelor, exceptând documentele care sunt proprietatea unor terţe pãrţi sau altfel clasificate.
4. Muzeul va acţiona în aşa fel încât copiile de pe documentele deţinute de Arhive sã fie folosite în scopuri ştiinţifice privind holocaustul în Europa şi implicaţiile sale în diferite state europene.
5. Muzeul va plãti Arhivelor pentru fiecare cadru de microfilm realizat şi livrat Muzeului suma de 0,20 USD.
6. Muzeul va livra Arhivelor pelicula necesarã copierii documentelor identificate de cercetãtorii şi reprezentanţii Muzeului ca fiind relevante pentru istoria holocaustului şi va plãti Arhivelor, pe toatã durata de valabilitate a prezentului acord, suma de 700 USD/lunã, reprezentând contravaloarea salariilor a 2 tehnicieni foto.
ART. III
1. Obligaţiile asumate de pãrţi prin prezentul acord sunt supuse prevederilor legislaţiei în vigoare în statul fiecãreia dintre pãrţi şi limitelor fondurilor disponibile.
2. Muzeul este o agenţie independentã a Guvernului Statelor Unite ale Americii şi încheie prezentul acord în calitatea sa contractualã independentã. Orice responsabilitate a Muzeului sub incidenţa prezentului acord va fi numai responsabilitatea Muzeului; nicio responsabilitate sub incidenţa prezentului acord nu poate fi atribuitã Guvernului Statelor Unite ale Americii sau altei agenţii a acestuia, cu excepţia Muzeului.
3. Acordul intrã în vigoare la data la care Arhivele notificã Muzeului îndeplinirea procedurilor legale interne, necesare intrãrii lui în vigoare.
4. Prezentul acord se încheie pe o perioadã de 3 ani şi se va prelungi, în mod automat, pe o nouã perioadã de 3 ani, dacã niciuna dintre pãrţi nu va comunica celeilalte pãrţi, prin notificare scrisã, intenţia sa de încetare a valabilitãţii acestuia, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate. Încetarea valabilitãţii prezentului acord va produce efecte de la data primirii notificãrii.
5. Fiecare parte, în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia statului sãu, poate propune modificãri sau completãri la prezentul acord. Modificãrile sau completãrile respective vor fi stabilite de comun acord, dupã care vor fi consemnate şi semnate de cele douã pãrţi, urmând a intra în vigoare conform procedurii prevãzute în paragraful 3 de mai sus.
6. La data intrãrii în vigoare a prezentului acord îşi înceteazã valabilitatea Acordul de cooperare dintre Arhivele Naţionale ale României şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, semnat la Washington D.C. la 12 noiembrie 2002.
Semnat la Bucureşti la 3 iulie 2006, în douã exemplare originale, în limbile românã şi englezã, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Arhivele Naţionale din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor din România,
Alexandru Mircea,
secretar de stat
Pentru Muzeul Memorial al Holocaustului
din Statele Unite ale Americii,
Paul Shapiro
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: